You are on page 1of 36

INFORMATIA LA TEMA 1

Repere istorice în reconceptualizarea deontologiei juridice

Deschiderea

către domeniul deontologiei necesită clarificarea termenilor de bază cu ajutorul
cărora vom opera pe parcursul acestui studiu. Astfel avem de explicat noţiunile
care sînt foarte apropiate ca sens, dar care prezintă un anumit specific: etică,
morală, moralitate, deontologie. Etimologia acestor noţiuni dezvăluie esenţa
fenomenelor desemnate.
Astfel, cuvântul etică îşi are originea în limba greacă, traducându-se drept
cutumă, obicei, morav, caracter, comportament habitual. Aşadar, etica este
ştiinţa axată pe cercetarea unui fenomen deosebit de complex şi semnificativ
pentru existenţa umană: morala [85, p.408]. S-ar mai putea spune, in acest caz,
că, in timp ce morala comandă, etica recomandă. Considerăm insă că, pe lângă
opoziţia dintre etică şi morală trebuie avute in vedere şi corelativitatea lor, care
poate merge, uneori, pană la identitate.
Morala derivă din latinescul moralis, semnificând atitudine, comportare.
Aceasta formează obiectul de studiu al eticii; este o formă a conştiinţei sociale,
instituţie socială, care îndeplineşte funcţia de reglare a conduitei persoanei [85,
p.183]. Literatura din domeniu defineşte morala ca o teorie etică, ştiinţifică de
dirijare şi îndrumare a conduitei, care presupune şi conformare la norme , dar şi
îndemn de a le urma [42, p.9]. Morala reprezintă nu ceea ce este, ci mai degrabă
ceea ce trebuie să fie şi prin aceasta ea se apropie mai mult de deontologie.
Aplicarea în practică a normelor morale este denumită moralitate, sau
însuşire a ceea ce este moral, semnifică natura, caracterul, valoarea unui fapt, a
unei conduite din punct de vedere moral [47, p.607]. Moralitatea se întreţine şi
se determină prin diverse calităţi pe care omul le alege şi spre care trebuie să se
orienteze[42, p.9]. Atunci când a conştientizat aceste valori, omul a acceptat să
le asimileze, să le însuşească, obţinând astfel verticalitate sau demnitate umană.
Cinstea, curajul, libertatea şi responsabilitatea, echitatea şi simţul dreptăţii,

respectul,

înţelepciunea,

consecvenţa,

coerenţa

în

alegere,

hotărârea,

solidaritatea, generozitatea, simţul datoriei, disciplina, ordinea, bunătatea - toate
sânt valori ce caracterizează binele moral. Dacă persoana respectă aceste valori,
ea dobândeşte înţelepciune care îl face să înţeleagă că el deţine nu doar drepturi,
ci şi datorii. Aşa am ajuns la categoria centrală a eticii, absolut necesară moralei
- datoria. Acesta este elementul sine qua non al moralităţii, deoarece el incumbă
individului obligativitatea normelor de conduită morală.
Datoria reprezintă categoria de bază a unei ramuri a eticii – deontologia,
termen provenit din grecescul deon, care înseamnă obligaţie, datorie, ceea ce
trebuie, ce se cade necesitate şi logos, care presupune studiu, ştiinţă, concept.
Deci deontologia desemnează „teoria datoriei, sau deontologia este teoria
îndatoririlor, a obligaţiilor conştientizate, interiorizate, asumate, în temeiul
cărora omul are a se manifesta”[42, p.138]. De altfel, în această accepţiune
largă este utilizat de Jeremy Bentham (1748-1832) şi reprezentanţii şcolii
utilitariste care l-au consacrat. Prin deontologie el a denumit ştiinţa despre
morală şi datorie în general. Filozoful şi juristul englez Bentham în 1834, a
elaborat lucrarea Deontologia sau ştiinţa despre morală, în care scria: „Baza
deontologiei este principiul după care o acţiune este bună sau rea, demnă sau
nedemnă, merituoasă sau blamabilă, în raport cu tendinţa ei de a spori sau
diminua suma fericirii publice” [43, p.9]. Concepţia lui Bentham se înscrie în
cadrul curentului utilitarist de etică, potrivit căruia principiul fundamental al
oricărei etici şi legislaţii este ”cea mai mare fericire a celui mai mare număr de
oameni” [43, p.40]. Această teză are conţine o doză de adevăr şi în prezent, în
înţelegerea legalităţii şi a ordinii de drept. Doar prin asigurarea drepturilor
subiective ale fiecărui cetăţean, se poate traduce în realitatea juridică ideea
dreptăţii în funcţionarea societăţii civile şi a satului de drept.
Conceptual deontologia indică un ansamblu de reguli şi datorii,
conştientizarea acestora, precum şi procesul de elaborare a lor. Axată pe
valoarea datoriei, această teorie are o sferă largă de acţiune, delimitându-se ca

deontologie a vieţii de familie, a vieţii sociale, a muncii, iar „cu reflexie etică se
aplică unui domeniu particular al activităţii umane, permiţând examinarea
aprofundată a problemelor concrete legate de exercitarea unei profesiuni” [42,
p.20]. În acest sens, deontologia se atribuie unei profesii, ocupaţiuni, fiind
constituită ca doctrină privind studiul datoriilor, ce marchează cadrul de
desfăşurare a profesiei, precum şi studiul normelor de reglementare a practicii
profesionale, moduri de comportament care să susţină competenţa profesională.
Acelaşi fapt se susţine şi în DEX - ul limbii române, şi anume: 1) doctrină
privitoare la normele de conduită şi la obligaţiile etice ale unei profesiuni (mai
ales a celei medicale); 2) teorie a datoriei, a obligaţiilor morale [47, p.278]. În
literatură se mai găseşte şi sub denumirea de etică normativă, parte a eticii în
care se rezolvă problemele legate de sensul vieţii, destinaţia omului, conţinutul
datoriei morale, determinând anumite principii şi norme morale [85, p.212]. În
acest context este necesar să explicăm şi termenul „profesiune” sau „profesie”,
care are două înţelesuri:
- într-o primă accepţiune, „profesiune” desemnează ansamblul de
cunoştinţe teoretice şi practice ce definesc pregătirea persoanelor care realizează
o anumită activitate specializată [251, p.13], ce necesită, ca regulă, o formaţie
universitară;
- în cea de-a doua accepţiune termenul „profesiune semnifică grupul
social organizat, compus din persoanele care desfăşoară o anumită activitate
specializată, ce necesită un ansamblu de cunoştinţe teoretice şi deprinderi
practice specifice[47, p.278]. Vom utiliza pe parcursul lucrării termenul de
„profesionist” pentru a desemna persoana care face parte dintr-o profesiune în
sensul de grup social organizat. Considerând calitatea de jurist drept o
profesiune, vom determina juristul-profesionist ca subiect principal al
deontologiei juridice.
Căutând originea deontologiei în filele istoriei, am descoperit doar faptul
că aceasta în epoca antică a avut răspândire în limitele medicinii. Practica

De aici e firesc ca oamenii să tindă spre un medic atent. Originea acestui jurământ al lui Hippocrates cercetătorii îl leagă de activitatea obştii pitagorice. uman. dacă doresc să studieze această artă. .mondială a diviziunii muncii a demonstrat că o necesitate acută în respectarea normelor speciale etico-deontologice faţă de sine omul o simte atunci când acordă viaţa şi sănătatea celui care e în stare să-i acorde un ajutor medical calificat.). să nu-i dăuneze din imprudenţă sau neglijenţă. prin aceasta antrenând deprinderea membrilor ei de a păstra secretul profesional [51. p. lecţiile prin grai viu şi cu tot respectul doctrinei copiilor mei. ultimul este dator în mod gratuit să transmită ştiinţa medicală. care se propovăduia un mod sănătos de viaţă. Principiile etice ale jurământului sânt apropiate de statutul pitagoric. în limitele profesiei medicale. să consider copiii lui ca pe propriii mei fraţi şi. a instituit un şir de cerinţe cărora trebuia să corespundă medicul.54]. deşi n-a avut nici o legătură cu această obşte. dar şi faţă de copii săi. Pitagora era contra omorului de orice natură şi evita relaţiile cu obştile bucătarilor şi ale vânătorilor. capabil să găsească contactul sufletesc cu pacientul. care întâi de toate prevedea datoria medicului nu doar faţă de părintele său. 460-377 î. să-i învăţ fără înţelegere scrisă şi fără plată. Fondator al acestei teorii Hippocrates (c. să împart cu el bunurile mele şi să-l asigur de toate nevoile în caz de lipsă. Hr. compătimitor. şi dacă primul decedează. fără a consuma carne şi fără a aduce pagube lumii înconjurătoare. Este semnificativ textul „Jur să socotesc ca pe egalul părinţilor mei pe acela care m-a învăţat arta medicinei. să împărtăşesc perceptele generale. Ca răspuns la această necesitate a oamenilor a luat naştere deontologia medicală şi anume această ştiinţă stă şi la baza deontologiei juridice moderne. copiilor maistrului meu şi tuturor discipolilor care sau înrolat şi au depus jurământ să slujească legea medicală şi nu alta” [50]. cerinţe ce formau idealul medicului înţelept. Chiar din primii ani de existenţă în obştea pitagorică axiomele erau învăţate în tăcere.

creşterea vitelor şi comerţul. 10].). Hr. 49. directive.) şi Platon (427-347 î. pentru cşatri . de aici şi anumite motive. confirmă diversitatea meseriilor şi a modului de viaţă în diferitele straturi ale societăţii şi îndatoririle lor în funcţie de aceasta.stricta respectare a modelului. dreptate. iar datoria profesionistului era de a menţine intacte formele şi metodele de lucru. semnificaţia datoriei rezultă din importanţa ei pentru realizarea binelui. Astfel în Europa medievală în atelierele meşteşugăreşti se instituie principiul canonului . În aşa fel se păstrează tradiţia fabricării anumitor articole. p. Analizând caracterul acestor datorii. deoarece deontologia sub aspect aplicativ real funcţionează în diverse grupuri profesionale. Pentru Socrate (469-399 î. Conform tradiţiilor indiene „legea vieţii unui brahman este învăţarea. Hr. Caracterul de castă al culturii indiene. Nu suntem de acord cu aceşti autori. p. meşteşugăritul şi actoria”[52.învăţarea. 96. Patru roţi.20] este pusă la îndoială. curaj. p. 12. se află în slujba acestuia şi au drept scop păstrarea lui ca parte a naturii vii [48. ce asigura păstrarea tehnologiei. acesta fiind bazat pe înţelepciune. Tradiţia antică fondată de Pitagora şi Hippocrates a continuat şi în evul mediu.în ambele cazuri este vorba de o profesie care slujeşte omului. jertfirea de sine şi pentru alţii. fapte şi conduite.154]. inclusiv în sfera juridică. Unii cercetători găsesc anumite afinităţi între medic şi jurist . pentru şudri – ascultarea şi ducerea gospodăriei în umilinţă. pietate. pentru vaişi – agricultura. trebuiau să se potrivească întocmai la una şi aceeaşi căruţă. iar valoarea datoriei este egală cu valoarea binelui absolut. împărţirea cadourilor şi primirea. [239 p. pentru ca aceasta să ajungă la destinaţie [51. moderaţie. . studiul. p. iar „Jurământul” a devenit model pentru astfel de legăminte şi în alte culturi. care erau făcute în diferite părţi ale Europei.22]. p. în condiţiile meşteşugăriei.36].Ulterior afirmarea faptului să teoria deontologiei poate fi aplicată doar cu referire la profesiunea medicului[58. 190. jertfirea şi împărţirea darurilor. ne dăm seama că modul de viaţă este dictat de situaţia pe care o ocupă omul în societate. p.

p. polisului. la baza tuturor acţiunilor Aristotel pune reflecţia.156]. aducând vorba despre curaj.conducerea diferitor acţiuni juridice ale părţilor.) se pronunţă pentru cultivarea prieteniei.184]. nu este posibilă organizarea statului. nefiind posibilă nici comunicarea dintre oameni. prieteni. Cicero delimitează „datorii care se referă la binele suprem şi percepte cărora trebuie să se conformeze practica vieţii în toate împrejurările”[122. deprinderi. Aceste datorii civice dezvăluie esenţa unor virtuţi civice. Modestin. Raţiunea confirmă corectitudinea acţiunilor [239 p. care insuflă credinţă în valorile . directive profesionale şi de competenţă. Pentru prima dată în Roma antică apare reprezentarea despre cum trebuie să fie activitatea juridică. iar evidenţierea aspectului decizional al comportamentului se face în legătură cu ultima. sfaturilor cu caracter juridic. Paul. Specificăm că Aristotel.Aristotel (384-322 î. respondere – acordarea consultaţiilor. Datoriile juriştilor erau legate de numele clasicilor jurisprudenţei: Gаius.Hr. Bineînţeles că orice individ îşi recunoştea obligaţiile sale faţă de oraşul şi concetăţenii săi. pe care putem să le numim deontologice.) apreciază datoria în legătură cu libertatea de voinţă. Datoria este componentă a alegerii morale.104]. Papinian. În legătură cu aceasta. dar mai existau şi anumite obligaţii competitive faţă de alte grupuri din cadrul oraşului-asociaţii. dreptate. familii. p. cavere – întocmirea documentelor cu conţinut juridic. Ulpian. Creştinismul dezvoltă problema datoriei în perspectiva raportării omului la divinitate. avea în vedere acele virtuţi fără de care. generozităţii ca însuşiri ce implică omul prin valoarea morală şi îi conferă îndatoriri. justiţiei. Elaborarea celor zece porunci. după părerea lui. Cicero (106-43 î. Hr. iar „împlinirea ei înseamnă o alegere liberă ce stă în puterea noastră” [45. Aceştia caracterizau conţinutul activităţii juridice prin trei componente: agere . în sensul cultivării unor calităţi profesionale. Activitatea juriştilor romani a contribuit în mod esenţial la formarea viitoarelor generaţii de jurişti din ţările Europei de Vest. Adept al stoicismului. tact şi altele. specifică autodeterminării conduitei şi răspunderii morale. În scrierea Despre îndatoriri.

Debutul acestei etape este marcat de Eseurile lui Michel de Montaigne (1580). p. este necesar să facem un lucru. „A-i trata pe ceilalţi indivizi – vulnerabili şi cu diverse nevoi – drept scopuri în sine presupune sprijinirea reciprocă a capacităţilor de acţiune. Thomas Reid (1788) şi Jeremy Bentham (1834). Libertatea în acţiune exclude obligaţia impusă din exterior. Astfel Montaigne (1533-1592) consideră ca oamenii nu mai pot trăi după legile dumnezeiei. în lucrarea Întemeierea metafizicii moravurilor. p. iar pe urmă devine pământească [51. şi nu ca agent. ştim că putem face acel lucru.fundamentale ale vieţii. p. punctul culminant constituindu-l operele lui Im. formulate în sfârşitul Decalogului [98.177].56]. Kant consideră că morala impune datorii absolute ce trebuie respectate indiferent de circumstanţe. Chiar dacă filozoful nu vorbeşte despre un domeniu concret profesional. care la început era religioasă. punând în centru observaţia şi meditaţia morală asupra fiinţei umane. Acest fapt determină persoana să aleagă între ceea ce prezintă condiţiile de viaţă şi propriile convingeri. „Atunci când ştim că. de adoptare a .19]. p.118]. care. A folosi o altă persoană înseamnă a o trata ca obiect sau unealtă. din punct de vedere moral. face din datorie o categorie centrală a eticii. devin datoriile etico-religioase ale acelei perioade Prin instituirea acestui ideal s-a favorizat dezvoltarea deontologiei profesionale ca tendinţă a „slujirii adevărate”. Decalogul devine baza codurilor deontologice de azi. În epoca modernă deontologia profesională se dezvoltă în legătură cu schimbarea de perspectivă. iar această relaţie este adevărată dacă suntem liberi. Kant(1724-1804). Un sens deosebit în înţelegerea datoriei l-a adus Im. Acest tip de necesitate morală se poate sprijini numai pe un „imperativ categoric” pe care ni-l impunem noi înşine”[54. Acest fapt îl demonstrează cu precădere Codul de conduită al judecătorilor începători din SUA.35]. dictat de propria natură [54. fiecare poate să-şi adopte un mod de viaţă. p. totuşi se menţionează că „agenţii trebuie să acţioneze ei înşişi „din datorie””[54. Kant (1785). care prezintă zece reguli. fiind considerat idealul de conduită umană.

În continuarea acestora. XIX-lea. Faptul că Bentham a introdus în circuitul ştiinţific noţiunea de deontologie acolo unde tradiţional se folosea termenul de etică constituie un . Imperativul cere doar un oarecare grad de sprijin pentru proiectele şi obiectivele celorlalţi. Acestea formează „datoriile perfecte” formulate de Kant. p. Ştim pur şi simplu „că trebuie să îi ajutăm pe ceilalţi. p. sociale. p. fiind şi primul cercetător care a utilizat noţiunea de deontologie. deoarece activitatea juridică este una umană şi are drept scop tratarea celorlalţi prin „abţinerea de la promisiuni false. Morala. să spunem adevărul şi aşa mai departe” [240. Bentham examinează probleme juridico-deontologice ca: înţelegerea dreptăţii de pe poziţia utilului şi posibilitatea reflectării acesteia în drept. criteriul obligaţiei era cel al utilului. În lucrările Teoria pedepselor şi meritelor. el atribuie acest criteriu şi sferelor politice. Introducere în bazele moralei şi a legislaţiei. folosului.20]. Cu referire la sfera juridicului. care în mod special pot fi atribuite şi reprezentanţilor profesiei juridice. Thomas Reid (1710-1796). Începuturile de bază ale codului penal. poate fi calculată matematic (aritmetică morală). De fapt. Acestea sânt imperative pe care trebuie să le urmeze fiecare jurist în activitatea de realizare şi aplicare a dreptului. să acţionăm drept. Credem că acest principiu poate fi atribuit deontologiei juridice.maximelor şi de urmărire a obiectivelor lor particulare”[54. 66].180]. după Bentham. p.240]. fondator al şcolii scoţiene a „simţului comun” din sec. iar satisfacerea interesului individual trebuie privită drept mijloc de asigurare cu fericire a unui număr cât mai mare de oameni [43. cel mai conservator dintre toţi. morale. Datoria profesională bazată pe aceste deziderate va da rezultate eficiente în activitate. a susţinut că morala simţului comun cuprinde acele principii care pot fi aplicate cu uşurinţă şi al căror adevăr poate fi intuit de către oricine. abţinerea de la coerciţie şi violenţă” [54. Este important a sublinia rolul pe care l-a avut şi Bentham în fondarea deontologiei ca ştiinţă. El a declarat principiul utilului ca unul diriguitor în conduita omului în societate.

Acestea se reflectă în unitate. în diferite state din Europa şi America au fost luate ca bază recomandările lui Bentham. premisele istorice şi etico-sociale au impus apariţia deontologiei. Acestea sânt aduse pentru a evidenţia rolul lor pentru o activitate eficientă. juridice. Este important faptul că în elaborarea concepţiilor deontologiei juridice. Societatea deţine anumite elemente de vârf fără de care nu va funcţiona. Posibilitatea de a le înlătura o vede doar prin instaurarea democraţiei. ilegalitatea socială şi sărăcia [43. obligaţiile civile. În aşa fel problemele sociale. o morală înaltă în activitatea juridică practică. datoria civică. Capacitatea de a influenţa alte persoane se va face doar conform acestor imperative. setea de putere şi tendinţa de acaparare a ei. specifice pentru societăţile contemporane. Bentham o recunoaşte ca mijloc care ar putea elimina un rău şi mai mare şi prin aceasta confirmă justeţea aplicării ei. invidia. p. menţionând răzbunarea.390]. Ele se referă atât la legislaţie.372]. examinând măsurile de profilaxie a organelor poliţieneşti. o etică profesională a organelor de drept. etico-morale şi administrative sânt legate între ele. în formarea unui sistem de norme deontologico-juridice şi în alte domenii aplicative. Necesităţile practicii sociale. a persoanelor cu funcţii de răspundere. p. . deoarece „în caz contrar se poate ajunge la inchiziţie şi se creează pericolul de a bloca toate reuşitele raţiunii umane” [38. cât şi la procesul de formare a principiilor morale în activitatea juriştilor. Bentham recomandă precauţie sporită. Recunoscând categoric că pedeapsa este un rău. În unele lucrări se enumără factorii ce contribuie la criminalitate. Unele reflecţii principiale se referă la esenţa atitudinii deontologice faţă de rezolvarea anumitor probleme juridice şi sociologice. în elaborarea bazei metodologice la studierea problemelor eticii profesionale specifice unui grup anume pentru cei care deţin puterea.moment crucial care a impus noi atitudini conceptuale în înţelegerea naturii moral-juridice a vieţii. deoarece este unic şi obiectul de manifestare practică a normelor deontologice. De exemplu. de aceea în cadrul ei se aleg anumite persoane cu funcţii de conducere care sânt obligate să se călăuzească de morala publică.

1937). despre obligaţiile private şi publice ale persoanei. De o importanţă tot mai mare se bucură dezbaterile asupra unei etici a convingerii şi a responsabilităţii ce antrenează mobiluri utilitare. având o influenţă coercitivă în procesul determinării conduitei [42. Deontologia contemporană are şi ea o contribuţie deosebită la lămurirea conceptului datoriei. Pentru a demonstra importanţa deosebită a acestei teze. ci nu pe impunerea cu ajutorul legilor. Deontologia manifestă interes doar faţă de just – facultatea de a acţiona conform legilor pe care omul şi le dă sie însuşi. 1935) susţin că doctrina deontologică impune o totalitate de constrângeri .7]. care recunoaşte că există lucruri pe care un om moral nu le-ar face orice s-ar întâmpla.98]. conştiinţa individului. Ea apare ca o parte a eticii. sinele. p. bazată pe convingere. autodeterminarea. deosebind obligaţia de datorie. În explicaţia sa despre conceptul de datorie. vom dezvălui în continuare teoria deontologică ca fiind una liberă. ea vine ca interiorizare a constrângerii. puncte de vedere ce rezultă din consecinţele şi interpretarea nevoilor umane. iar analiza selectivă va fi făcută în mod critic fără a fi luată ca bază. p. Datoria antrenează convingerea. Ţinem să menţionăm în acest context că teoria lui Bentham are şi suficiente neajunsuri. adusă de o mare parte de autori. dreptatea şi alte virtuţi. Adepţii acestei teorii autorii filozofii şi juriştii americani Thomas Nagel (n.Definirea deontologiei ca ştiinţa despre morala privată şi publică. În deontologia modernă predomină prioritatea morală a problemelor justului şi dreptăţii. iar justiţia şi autonomia devin determinaţii morale pertinente. care erau preocupate de problema beatitudinii prin includerea oricărui „bine” eticile ulterioare cuprindeau justul. Datoria implică depăşirea sferei obligativităţii. Deşi ambele exprimă cerinţa trebuie-ului. Georg Hegel (1770-1831) face distincţie între planul juridic şi cel moral. Spre deosebire de eticile clasice ale binelui. Chrles Fried (n. indică expres asupra faptului că trăsăturile specifice ale acestei teorii sunt nemijlocit bazate pe concepţiile şi formulele lui Bentham[46. obligaţia se impune din exterior.

egalităţii. şi mai puţin consecinţelor probabile care decurg din aceste opţiuni sau acţiuni”[241. p. omul nu este la fel de responsabil de consecinţele anticipate ale acţiunilor sale după cum este responsabil de intenţiile acestor acţiuni. Astfel. p. corectitudinii privite din punctul de vedere al altcuiva . p. În viziune deontologică. Interesul pentru profesia juristului determină interesul pentru calităţile profesionale ale acestora. p. fapt la care vom mai reveni pe parcurs. Etica poliţistului din Republica Federală Germania [44. Marea Britanie. sechestrat.ne dăm seama că interdicţiile de asemenea. Problemele deontologice nu sânt neglijate nici în plan internaţional. Principiile etice ale serviciului poliţienesc din Marea Britanie [44. 214]. pe care acest domeniu le prevede. În anul 1979 ONU adoptă Codul de conduită al funcţionarilor publici responsabili de asigurarea ordinii de drept. p. Franţa. Ca rezultat cadrul internaţional se completează cu un şir de documente ce consfinţesc reguli deontologice pentru profesia juridică. Germania etc. limitate. torturat. şi nu după producerea acestora” [241. încălcarea drepturilor individului şi a dreptului de a nu fi ucis. sunt probleme ce fac parte din deontologia juridică. atât în programele de învăţământ cât şi în sfera normativ-juridică. ameninţat. 216]. constrâns. decât greşelilor generale sau ale altora. Viziunea deontologică ne îndeamnă să acordăm mai multă atenţie propriilor noastre greşeli (în sensul evitării acestora). formulări restrânse.. În formularea lui Nagel „temeiul deontologic îşi exercită întreaga capacitate asupra acţiunilor în desfăşurare. în Franţa prin decret a fost instituit Codul deontologic al poliţiei naţionale [44. trădarea. O atenţie sporită acestei probleme se acordă în SUA. care reprezintă formulări negative sau interdicţii. .238]. Dacă analizăm acţiunile universal recunoscute ca greşite şi interzise prin acorduri şi angajamente – minciuna. jefuit sau manifestarea dreptăţii.238]. Practica bogată a ţărilor din Europa au condiţionat o etapă nouă în formarea deontologiei juridice. dar au o influenţă nemijlocită prin faptul că „sunt ataşate direct deciziilor şi acţiunilor subiecţilor. 204]. rănit.deontologice.

exercitată de oameni înarmaţi asupra altor oameni. p.40]. juridice şi politico-administrative care să micşoreze decalajele dintre ceea ce trebuie să fie şi ceea ce este omul”[255. a bunăstării socialismului şi programei de partid.Acest fapt cu prisosinţă a influenţat şi dezvoltarea deontologiei normative. ci în special pe cultivarea respectului necondiţionat faţă de ele. Forţele guvernante ale regimului dictatorial cultiva şi practică principiul supunerii oarbe faţă de voinţa autoritară. deontologia a fost separată de problemele eticii şi ale dreptului. prin coduri şi norme. faţă de obligaţiile impuse.V. din motive ideologice. În orice moment ideologia oficială curmă din embrion orice manifestare a deontologiei ca ştiinţă separată. ci pe executarea lor irevocabilă. fiind adept al caii evolutive de dezvoltare a societăţii”[46. Pe bună dreptate. Benedic. Educaţia. familia. morala a devenit tot mai imorală şi amorală. Acesta îl critica pe Bentham. p. cunoaşterea bazelor marxismului. lipsiţi de arme. asistenţa socială au fost bulversate de privatizarea asociată adesea de corupţie. care formau baza calităţilor morale şi profesionale ale juristului [55.I. calomnie. De aici urmează şi interdicţia . că „motiv de atitudine negativă faţă de deontologie a fost critica lui Marx asupra teoriei lui Bentham. menţionează autorii V. În documentele de partid ce aveau forţa legilor. Gorşenev şi U.91]. nu pe motivarea socială a valorilor morale. de aceea deontologia dintr-o categorie pur socială se transformă treptat într-o categorie pur etică. atenţie acordându-se problemelor etice ale constructorilor comunismului. „deoarece idealismul ei caracteristic nu este echilibrat prin etici corespunzătoare. deoarece ultimul nu admitea violenţa şi revoluţia.116]. Ori de câte ori se discută despre deontologie. Aceste cerinţe au luat forma Codului moral al făuritorului comunismului. În practica morală oficială a acestui regim accentul cade nu pe întemeierea raţională a obligaţiilor. prin practici etice. multă minciună. transformate apoi şi în crimă organizată sau violenţă deliberată. Astfel. se vorbea despre devotamentul faţă de ideea comunistă.În epoca sovietică. întotdeauna obiectiv se apelează la numele lui Bentham şi teoriile sale. p.

inclusiv relaţiile din sfera activităţii profesionale. tact. . şi cerinţe specifice emanate de la diviziunile separate ale activităţii juridice.asupra tuturor concepţiilor deontologice ale lui Bentham. p. 354]. „etica juristului cuprinde concomitent principii morale generale. etica nu explică principiile moralităţii. în speranţa că acesta să-şi îndeplinească datoria cinstit şi conştient. şi o etichetă originală. controlează. făcând posibilă înţelegerea activităţii juridice profesionale şi demonstrând necesitatea eticii juristului. ca sistem de cunoştinţe separate în URSS. grupurile profesionale direcţionează. Astfel. care stabileşte aspecte esenţiale în rezolvarea problemelor activităţii profesionale. Nu întâmplător în dicţionarele şi enciclopediile sovietice din anii 30-80 termenul „deontologie” nici nu este atestat. care de fapt dezvăluie esenţa deontologiei. Prin aceasta se face primul pas în întemeierea unei noi ştiinţe juridice în acest teritoriu. apare manualul „Introducere în specialitatea juridică” elaborat de renumitul savant rus S. odată cu iniţierea la facultăţile de drept a cursului „Introducere în specialitate”. a început să se formeze în anii 70. Deontologia juridică. iar problema datoriei profesionale a fost redată prin prescripţiile eticii generale. În felul acesta societatea apreciază grupul profesional dat în primul rând de pe poziţia moralităţii. reglementează şi apreciază conduita reprezentanţilor acestei profesii. cultura conduitei” [254. Dar după cum ştim. în calitate de instrumente normative. sau că destinaţia fundamentală a normelor morale este de a regla relaţiile sociale. al căruia scop era informarea studenţilor asupra viitoarei activităţi profesionale. fără s-o numească ca atare. în activitatea sa luând în considerare toate cerinţele morale. operativ şi eficient. Mai târziu. Alexeev. ci doar stabileşte dinamica schimbării normelor morale legate de datorie şi comportament adecvat al omului în sfera activităţii profesionale. Ghidaţi de normele morale. care indică regulile de politeţe.S. apărând onoarea şi demnitatea oamenilor.

tradiţiile naţionale şi religioase. deontologia juridică reduce sfera datoriei la limitele sferei profesional juridice. în care sânt elucidate problemele teoretice ale ştiinţei date şi aspectele de bază ce formează imaginea unui jurist profesionist de înaltă calificare. Ca studiu separat. dezvoltării culturii. juridică. contradicţiile moralităţii s-au acutizat mereu.Este importantă contribuţia autorului V.M. ne permit să constatăm totuşi anumite neajunsuri. Pe măsura diversificării vieţii sociale. apoi în imperiu sovietic. se demonstrează o nouă valoare a acesteia. se naşte necesitatea apariţiei unor profesionişti care ar face faţă acestor cerinţe. Deontologia mereu a fost legată organic de cultura spirituală. Deontologia juridică se situează alături de etică. iar problemele acesteia studiate în complexitate pe parcursul istoriei. cât şi colective. asemenea eticii şi moralei . utilizează noţiunea de deontologie juridică. nu sânt destule interpretări şi cercetări ştiinţifice profunde. Sistemul cunoştinţelor despre deontologie în evoluţia sa devine mai amplu. compasiunea. Deci profesioniştii trebuie să corespundă celor mai înalte standarde de comportament aprobate doar de către deontologia profesională respectivă. în spaţiul sovietic. structura sistemică şi caracterul ei. care în anul 1988 pentru prima dată. mentalitatea populaţiei. În prezent cercetările din domeniul juridic schimbă conceptul ştiinţei. apariţiei unui nou şir de activităţi. Bunăoară nu au fost stabilite limitele obiectului de studiu ale acestei ştiinţe. în complexul proces de aşezare a unor valori morale ca: drepturile omului. în care se studiază problema datoriei şi a necesarului. prin amplificarea fenomenelor imorale şi amorale. organizarea social-politică. etică. prin lucrarea Deontologia juridică. Deontologia este privită ca parte a teoriei morale. stilul de viată. generozitatea. se încearcă a separa sfera morală de cea politică. respectul proprietăţii şi a vieţii celuilalt. Principiile deontologiei în mare măsură au depins de nivelul de dezvoltare social – economică a societăţii. După 1989 în Centrul şi Sud-Estul Europei. atât la nivelul comportamentelor umane individuale. deoarece teoria juridică. politică şi morală. sinceritatea. Gorşenev.

activitatea juridică. deontologia juridică poate fi privită ca parte a teoriei dreptului. statul. ca reprezentant al unei profesii. în al doilea sens. Considerăm totuşi că deontologia juridică este o parte a teoriei dreptului. constituţie. procurorilor. luând în vedere că filozofia dreptului include ontologia. normelor necesarului. în măsura în care aceasta se preocupă de problemele necesarului. Teoria dreptului apreciază fenomenele realităţii juridico-statale. ofiţerilor de urmărire penală ş. avocaturii. precum şi caracterul respectării lor formează fundamentul normativ-empiric al acestei ştiinţe.). Cu certitudine că în aria deontologiei juridice trebuie să fie incluse cercul obligaţiilor şi normelor pe care societatea le înaintează juristului. însă nu determină conţinutul ei teoretic. în care se studiază obligaţiile juristului. necesităţile oamenilor. Din ideile despre necesar şi datorie ştiinţa dreptului selectează cerinţe juridice. epistemologia dreptului. Conceptul deontologiei juridice comportă un sens larg şi unul îngust. o disciplină juridică introductivă. de exemplu la Legea privind statutul judecătorului şi o instrucţiune de serviciu a Ministerului Justiţiei” [57. deontologia juridică devine doar o parte a acesteia. care pentru reprezentanţii profesiei juridice figurează sub formă de obligaţii. poliţiei. ale societăţii sub forma unor reprezentări despre necesar (despre cum trebuie să fie dreptul. 27]. axiologia. p. de exemplu. Astfel. activitatea judecătorilor. Ultimele în formă generală se răsfrâng asupra tuturor juriştilor.a. se întăresc prin acte normative. ale vieţii sociale de pe poziţia corespunderii acestora unor criterii. În felul acesta apare şi riscul ca obiectul de studiu al . Aceste obligaţii. legea privind statutul judecătorului ş. [60.reflectă relaţiile sociale obiective. instanţei de judecată. 21].a. În primul caz deontologia juridică poate fi înţeleasă drept teorie filozofico-juridică care se preocupă de cum ar trebui să fie dreptul. ca angajat al procuraturii. p. „apare pericolul de a transforma disciplina de studiu şi ramura teoriei dreptului în ceva intermediar între un comentariu. Dacă reducem deontologia juridică doar la descrierea obligaţiilor reprezentanţilor profesiei juridice.

apoi despre unele obligaţii interiorizate ale persoanei. chiar dacă deţin un caracter moral şi etic. respectiv. ca valoare fundamentală a eticii. 3. Deontologia reprezintă studiul datoriei. analizând perioadele istorice de evoluţie a categoriilor datoriei şi necesarului. apariţia unor noi profesii au condiţionat apariţia unei necesităţi sociale de a raporta conduita şi activitatea unor grupuri profesionale la normele specifice datoriei profesionale şi conduitei necesare în sfera muncii. Ea cuprinde un sistem de cunoştinţe iniţial despre datorie. conchidem că este inevitabilă legătura acesteia cu istoria statului şi dreptului. De aici rezultă şi deontologia profesională. civil. Deontologia ca ştiinţă vine drept răspuns la necesitatea sistematizării cunoştinţelor teoretice despre datorie şi norme de comportament necesare unor categorii de persoane. Astfel. Datoria reprezintă valoarea de bază în cadrul unui cerc restrâns de persoane care practică o anumită activitate. Importanţa socială a problemei garantării drepturilor. formele în care au figurat şi s-au transformat obligaţiile unor sau alţi reprezentanţi ai profesiei juridice. formate pe parcursul unei perioade îndelungate de timp. p. Filozofii de-a lungul timpului au evidenţiat diferite aspecte ale datoriilor şi. diviziunea muncii. 2. Practica istorică a dezvoltării societăţii. stabilirea justiţiei şi a apărării juridice în general au condiţionat apariţia deontologiei juridice având bazată pe cea medicală.deontologiei juridice să se piardă în comentariile codurilor penal. atent. Ea generic analizează legătura dintre etică şi drept cu prioritate faţă de problemele „moralităţii statului” [24. a deontologiei în ansamblu. aceasta având o experienţă mai îndelungată. 354]. administrativ. Aceste norme societatea le recunoaşte drept obligatorii. Pe când moralitatea pe de o parte exprimă ceea ce ar trebui să facem şi ceea ce nu ar . manifestarea unui comportament uman. ne permite să delimităm anumite concluzii: 1. Analiza originii deontologiei juridice ca sistem de cunoştinţe despre datorie şi obligaţiile ce rezultă din aceasta.

sub diferite forme ale activităţii sociale. p. Cu atât mai mult cu cât „nici o ştiinţă nu presupune o totalitate de puncte. pe când deontologia fiecărei profesii.6]. iar pe de alta. chiar dacă sa statornicit ca un sistem de cunoştinţe speciale. p. imparţiali. ne permite să constatăm totuşi anumite neajunsuri. prin cultura comportamentului oamenilor şi a relaţiilor dintre ei [44. Astfel nu au fost stabilite limitele obiectului de studiu ale acestei ştiinţe. nu poate fi considerată desăvârşită. ca rezultat având în esenţă aceleaşi valori şi acelaşi obiect de cercetare [46. 5. Aşadar.11]. trecând la cea medievală care încearcă să separe calităţile morale proprii persoanei şi separându-se ca o sistemă de cunoştinţe despere datorie în epoca modernă. nu există destule teorii şi cercetări ştiinţifice. 58. Sistemul de cunoştinţe despre deontologie devine mai amplu. binevoitori. 4. descoperim că în principal se vorbeşte despre o datorie. îndeosebi în arealul sovietic unde au existat destule impedimente în dezvoltarea acestei ştiinţe. reguli şi paragrafe eterne” [42. p.trebui să facem dacă am fi raţionali. elaborată definitiv. Deontologia în general se dezvoltă şi se schimbă odată cu societatea şi evoluţia unor ştiinţe concrete. bine intenţionaţi [56. 6. structura sistemică şi caracterul ei. pornind cu epoca antică unde ideea datoriei era considerat binele comun. Deontologia profesională se manifestă în diferite perioade istorice în mod diferit. iar problemele acesteia studiate în complexitate pe parcursul istoriei. Apariţia şi dezvoltarea ei este determinată de încrederea şi prestigiul de care trebuie să se bucure juriştii pentru a-şi exercita în bune condiţii funcţia socială. Concretizând problemele datoriei. . 59]. medicală şi juridică. ea este realizarea în practică a idealurilor şi scopurilor morale. deontologia juridică este preocupată de problemele necesarului şi a datoriei.138].

.. deontologia juristului. a obiectului de cercetare al ştiinţei deontologia juridică este o problemă importantă şi principială.Secţiunea 1. totodată. cultură profesională juridică. Acesta se datorează în primul rând faptului că în literatura de specialitate nu există o părere unică în privinţa conceptului şi obiectului de studiu al deontologiei juridice. Determinarea statutului epistemic al deontologiei juridice Deontologia este o disciplină sistematică. Dubov G. deoarece se sprijină pe o concepţie generală despre morală.V. p. enumerarea fenomenelor sociale ce vor fi studiate[44. specificul obiectului de studiu.C. dar şi un stil specific fiecărei probleme cercetate. Paşinski A. Slivca S.. Gusarev C.. etica dreptului. caracterului. În literatura de specialitate stabilirea obiectului de studiu devine problematică. faptul că o perioadă îndelungată de timp nu s-a apelat la deontologie (motivele le-am anunţat mai sus) se utilizează în continuare concepte diferite în definirea deontologiei juridice. generând nu numai o anumită unitate principială. 84. construită din categorii care revin mereu în cercetare. în dependenţă de poziţia pe care o ia această disciplină în sistemul ştiinţelor se stabileşte domeniul de cercetare. Părerile autorilor în acest caz sunt diverse.V. Analiza abordărilor date de autorii de mai sus..V.D. În al doilea rând.2.S. autorii folosesc denumirea de etică juridică. Şmotkin O. şi alţii.D.. Determinarea locului.56]. probleme şi concepte pe care trebuie să le delimităm. Astfel în lucrările ce au apărut imediat după destrămarea regimului comunist. Tihomirov O. Astfel. deoarece implică un şir de neînţelegeri.M. scopul sarcinile şi funcţiile domeniului dat de cercetare. rolului.. să delimităm sfera de cercetare ştiinţifică. .9. Carpov O. acestea le găsim la diferiţi autori aşa cum sunt Covali N. principiile. a cărei rezolvare ne va permite să cunoaştem în profunzime esenţa ştiinţei date şi. ne va permite să stabilim caracterul. p.

rolul ştiinţelor juridice în rezolvarea problemelor vieţii sociale. Cu referire la autorii ruşi. de interzicere şi cu caracter de recomandare. despre sistemul de formare a acestor calităţi”[62. cărora le oferă servicii profesionale şi cui trebuie să-i acorde mijloace juridice în procesul realizării de către jurist a statutului său juridic”[46. cerinţe înaintate faţă de calităţile personale şi profesionale ale juristului. consideră că „deontologia juridică studiază sistema existentă a cunoştinţelor juridice. p. parte a eticii . adică o grupă optimală de norme permisive. consideră că „deontologia juridică este o ramură a ştiinţei juridice.4]. autori ucraineni. ca „ştiinţă despre imperativul intern al obligaţiilor de serviciu. care consideră „deontologia ca o ramură a ştiinţei juridice şi o disciplină de studiu.5]. Un alt autor consideră deontologia juridică. obligatorii.M.D. care prezintă un sistem generalizat de cunoştinţe despre activitatea juridică practică şi codurile de comportament profesional.F.D. În obiectul de studiu al deontologiei incluzând probleme ale practicii juridice cât şi eticheta juristului”[49. p.4-5]. despre formarea normelor personale pentru fiecare situaţie în particular”[91. consideră deontologia juridică drept un „sistem de cunoştinţe generale despre ştiinţa juridică şi practica juridică.V. cât şi cu cei. şi Tihomirov O... care structurează sistemul de cunoştinţe despre înţelepciunea comunicării şi arta adoptării unei hotărâri corecte în practica juridică. Gorşenev V. atunci în aceste concepte se pune accentul pe faptul că deontologia juridică este o „ştiinţă interdisciplinară.Astfel Şmotkin O. necesare în comunicarea juristului atât cu colegii. dar care trebuie să se conducă juristul în relaţiile apărute la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu”[61. p. 8]. 14]. Aceeaşi părere se păstrează şi la Scacun O. care formează condiţiile şi motivele de alegere de către jurist a normei de comportament în activitatea practică. sarcinile şi funcţiile jurisprudenţei. Gusarev S. p. p. ştiinţa despre căutarea unei ambianţe de atingere a rezultatelor adevărate.

în conţinutul căreia sunt explicate obligaţiile juristului ca reprezentant al unei profesii determinate”[57. restabilirea adevărului obiectiv şi luarea unei hotărâri juridice corecte”[241. care defineşte deontologia juridică drept „studiu despre corelarea necesarului (datoriei) şi esenţei în practica juridică.P. despre cerinţele sociale. deontologia juridică este considerată „o parte a teoriei dreptului. spre deosebire de normele etice obişnuite. s-au stabilit următoarele abordări: . înaintate faţă de activitatea juristului. p.41].11]. care studiază problema datoriei profesionale. în situaţii speciale. care studiază totalitatea normelor morale. cerinţele. p. p. Cu atât mai mult. acestea oferă dreptul de a alege.82]. normativele unui comportament adecvat în relaţiile dintre membrii grupului juridic profesional”[92. până la urmă o serie de concepte pe care juriştii trebuie să le perceapă ţi .deontologia juridică în sens îngust – ştiinţa despre mulţimea valorilor. din punctul de vedere al unui filosof. o disciplină juridică introductivă. p. a imperativului intern a obligaţiilor de serviciu.V. despre modalitatea şi procedeele cele mai precise şi corecte folosite la funcţiile de apărare a dreptului”[90. Un aspect deosebit distinge în definirea deontologiei juridice. despre recunoaşterea de către jurist. Autorul Dubov G. creează premize pentru formarea propriilor norme de conduită profesională motivate. autorul Slivca S. care consideră ca acesta este o „ştiinţă filosofică-juridică. adică. faţă de obligaţiile lui profesionale şi morale. susţine că deontologia juridică este „parte a eticii profesionale. Cu precădere are dreptate şi autorul Ocusov A.13].profesionale. ce în mod unanim reglementează comportamentul adecvat în sfera juridică ce poartă un caracter precis-imperativ. în scopul formării convingerii lăuntrice.14]. p.. La interpretarea conceptelor stabilite de aceştia. sunt întărite în documente de serviciu şi se asigură prin sancţiuni administrative”[93.

cinstit. umanism. trebuie să se conducă de categoriile generale ale eticii (în afara datoriei şi a dreptăţii. Fiecare din definiţiile enumerate conţin indicii de valoare. Restul profesiilor manifestă interes pentru aceste valori sub o altă formă. Respectiv aceste calităţi capătă un caracter de datorie. etice. O primă abordare reprezintă deontologia juridică drept sistemul de cunoştinţe despre datoria manifestată în activitatea juridică. colegi. Poate fi .deontologie juridică în sens larg – ştiinţa care analizează nu doar cerinţele morale. just.5]. deşi ele nu reprezintă în mod exhaustiv toate cerinţele înaintate faţă de jurist ca personalitate şi. demnitate. Pentru jurist acestea sânt determinate de specificul activităţii juridice. prestant.a. p. competent ş. p. deoarece „juriştii. nu stabilesc acel standard al specialistului de care are nevoie societatea contemporană civilizată. care îmbogăţesc baza teoretică a acestui domeniu. ca şi reprezentanţii altor profesii. generozitate. decât în activitatea juristului. eficient. după cum afirmă deontologii) : onoare.să le acorde la acţiunile lor: datorie. Se susţine că specificul deontologiei juridice constă în aceea. ele nu determină un domeniu concret al ştiinţei date.5]. . cinste. Analiza definiţiilor date deontologiei juridice ne permite să stabilim un statut epistemic special al deontologiei juridice: 1. rău. necesar. că „caracterizează jurisprudenţa prin prisma profesiei juridice şi activităţii personalităţii juristului”[242. cuvenit. psihologice care sunt înaintate juristului la aprecierea propriei activităţi. dăruire de sine[242. politice. laş. Fireşte. dacă mai includem la acesta şi datoria. ce este mai important. deontologia juridică nu poate fi redusă la cerinţe strict profesionale. asigurând în ansamblu un climat moral asigurat şi o conduită reciprocă demnă. Considerăm oportună o asemenea specificare. estetice. bine. ca valoare principală a acestei profesiuni. devin măsura responsabilităţii morale. deoarece are ca bază specificul şi esenţa activităţii juridice a juriştilor profesionişti. ci şi a celei faţă de clienţi. În acest fel deontologia juridică devine o ramură a ştiinţei juridice.

care ar favoriza o conduită demnă. Alături de cultura morală şi juridică a juristului se studiază şi alte forme ale culturii. trebuie-ului în conduita juristului.a. cultural. ş. iar la etapa contemporană. deoarece educă la tinerii specialişti conştiinţă. La prima etapă de dezvoltare a cunoştinţelor deontologice primar era considerat factorul moral. a datoriei şi imperativului intern. a responsabilităţii morale. procuratură. În cadrul deontologiei normative pot fi studiate şi încadrate norme morale particulare. căile de formare şi confirmare a acestora.considerată o parte a introducerii în specialitate. despre măiestria elaborării unei hotărâri corecte în situaţii de problemă. putem menţiona că are un domeniu propriu de cercetare sau presupune un sistem conceptual specific şi anume conceptul datoriei. principii pentru reconstrucţia teoretică a moralei unei societăţi. dreptatea. specificul care-l reprezintă profesiunile juridice. psihologic. necesitatea. Dacă stabilim trăsăturile deontologiei ca ştiinţă. De aceea obiectul de cercetare a ştiinţei nu cuprinde doar probleme de ordin subiectiv. În acest capitol mai pot fi studiate şi personalitatea juristului cu totalitatea calităţilor omeneşti şi . legate de realitate. în urma cercetărilor. categoriile generale ale deontologiei ca binele şi răul. precum şi reguli de raţionare morală. onoarea. dreptatea. cinstea. accentul este pus pe factorul funcţional al activităţii juristului. Capitolele de bază a acesteia dezvăluie interacţiunea datoriei cu alte valori ale eticii cum ar fi: binele. Altă accepţiune ne permite să determinăm deontologia ca totalitatea normelor morale care reglementează comportamentul juristului sau deontologia ca totalitatea normelor de conduită morală. demnitatea. 2. dictate de specificul activităţii juristului de diverse specialităţi: poliţie. simţul dreptăţii. adevărul. concepte. libertatea şi responsabilitatea. responsabilitatea. Deontologia filosofică elaborează ipoteze. specificul trasându-se fiind în funcţie de domeniul de activitate. necesarului. stabilite prin coduri deontologice. analiza calităţilor personale şi profesionale ale juristului. dar şi de ordin obiectiv. notariat. judiciarul. a avocatură. pe aplicarea în practică a standardelor de comportament.

politice. adică concluziile stabilite de către deontologie sunt adevărate şi perfectibilitate. Astfel găsim la Capcelea V. verificabilitate - cunoştinţele pot fi verificate în realitatea juridico-practică. p. După cum am menţionat mai sus. p. In primul vom începe cu studierea noţiunilor fundamentale ale eticii. Ţin să menţionez că în această ordine de idei s-a încercat reuşit în literatura autohtonă să se stabilească partea teoretică a deontologiei juridice. categoriile acesteia şi manifestările lor în cadrul activităţii profesional juridice.ce trăsături specifice reprezintă sistemul de cunoştinţe deontologice? . Totalitatea calităţilor atribuite unui jurist de o specialitate anumită în literatura de specialitate este denumită profesiogramă [254. Obiectul de cercetare a deontologiei juridice va fi stabilit în baza unor trei interogaţii de fond: .78]. Acest capitol va purta un caracter filosofico-juridic. acest domeniu nu este format pe deplin este în permanentă renovare şi adaptare la noile condiţii sociale.profesionale. cu referinţă la specialitatea pe care o deţine. Modelul include enumerarea cunoştinţelor. momente din istoria concepţii etice ale îndrumătorilor omenirii. . ce presupune ca aceste cunoştinţe se raportează la toate modificările şi transformările de diferit ordin care au loc în realitatea juridică a societăţii. La fel aceste cunoştinţe se caracterizează prin raţionalitate.ce studiază ştiinţa dată? .care sunt domeniile ce au legătură cu domeniul deontologic? Răspunsul la aceste întrebări va determina obiectul de studiu al ştiinţei date.15]. veridicitate. economice sau de altă natură. Rezultă că deontologia poate fi privită ca ştiinţă independentă. Studierea trăsăturilor specific profesionale ale fiecărei specialităţi juridice. Acestea în unele manuale sună drept modelul ideal al juristului profesionist [101. adică cunoştinţele sunt ordonate logic. care presupune la rândul ei şi un obiect propriu de cercetare. noţiunile fundamentale ale eticii [53]. ne va permite să evidenţiem anumite calităţi ale juristului profesionist.

care. Problema lui se complică din doua motive. conduitei cuvenite în relaţiile: . reprezentărilor de valoare.profesionistul. conducători şi subalterni. În al doilea rând profesia juridică are un şir de direcţii. reguli. cărora juristul trebuie să corespundă.a. notarului.F. . iar odată cu ea şi valorile. p. . responsabil pentru justiţia în ţară. Atenţie sporită vom acorda calităţilor personale ale juristului. . modul de soluţionare a acestora şi care este practica comunităţii internaţionale la acest capitol. În primul rând societatea se transformă. coduri ş.83]. deprinderii şi cunoaşterii judecătorului. specialităţi. avocatului. responsabil pentru regimul legalităţii şi ordinii de drept.capacităţilor. calităţilor. p.jurist şi grupul profesionist din care face parte. porunci. legea. procurorului. autoaprecierea şi aprecierea de către el a activităţii sale. rolul juristului şi cerinţele înaintate faţă de el. relaţiile. clasifică toate aceste relaţii după rol [61.jurist specialist şi societatea. standarde. O categoria aparte de cunoştinţe vor fi dezvălui problemele practicii juridice. Astfel rolul particular îl formează relaţia jurist-client rolul social jurist-stat. care pot fi denumite în mod particular. statul. corespunderea acesteia unor norme deontologice deja stabilite. care pot fi obiect nemijlocit al activităţii sau pur si simplu sunt purtători de opinie socială despre profesia şi calitatea acesteia.juristul profesionist şi obiectul de activitate. . reieşind din practicile şi tradiţiile acceptate .profesionist şi persoane sau clienţi. care fac imposibilă stabilirea unor modele a capacităţii.12]. dreptul. Susţin părerea autoarei Scacun O. iar rolul profesional îl întruneşte relaţia juristprofesie. . în care are loc aprecierea rolului fiecăruia în această masă de specialişti [94. În unanimizarea acestor cunoştinţe practică internaţională şi cea naţională instituie standarde de conduită. alţi colaboratori cu care vine în contract.principii.

Scopul acestor componente este de a forma profesionalismul juristului. politice.ca deţinător al unor gusturi estetice.ca personalitate. estetice. . După . evoluţia şi permanenta transformare a relaţiilor juridice. totalitatea de calităţi ce formează cultura socialpsihologică a juristului. Aceste cunoştinţe vor cuprinde analiza cerinţelor. determinând esenţa culturii juridice profesionale a juristului. măiestria profesională. În stabilirea unor particularităţi pentru fiecare specialitate. Specificul activităţii juridice profesionale este determinat de cerinţele deosebite înaintate imaginii profesionale a juristului.ca participant al vieţii politice a statului. psihologice. economice. . În această privinţă juristul se manifestă: . al delimitării relative a domeniului etic de cel juridic. Reieşind din aceasta putem determina că deontologia juridică în stabilirea unui jurist profesionist va ţine cont calităţile. ecologice şi informaţionale. ce ar face posibilă legătura dintre domeniul teoriei şi cel al practicii. caracterul special al realizării de către acesta a normelor morale. care-i va permite să-şi realizeze obligaţiile funcţionale. apreciind cultura estetică a juristului. standardelor. etice. principiilor pe care trebuie să le conţină un cod. - ca specialist-profesionist. orientările. al stabilirii avantajelor şi dezavantajelor unui asemenea mecanism de reglementare a conduitei. devine obiectul de studiu al deontologiei în măsura în care aceasta ar putea propune careva norme de conduită. care-i permit să-şi îndeplinească datoria profesională. se consideră oportună elaborarea unor norme specifice [95. Acest fapt fiind condiţionat de specificul relaţiilor de muncă. reprezentările juristului. formând cultura politică a juristului. p.19].Problema instituirii unor norme deontologice la etapa actuală.

La etapa actuală acest domeniu este destul de dureros. În al doilea rând juriştii în mare parte sunt reprezentanţi ai unei puteri a statului. Sfera politicului devine obiectul de cercetare a deontologiei juridice. Aceasta este determinat în primul rând de faptul că juristul de orice specialitate. luptei pentru puterea de stat. trebuie-ului. când juristul este pus în situaţia de a interacţiona în procesul activităţii sale cu diverse sfere sociale. Nu vom analiza problema coraportului dintre politică şi drept. nemijlocit lucrează cu oamenii. Cu toate acestea nu putem lăsa cu vederea influenţa dreptului asupra politicii.părerea unor autori aceste calităţi formează paşaportul de calificare a juristului[242. se include juristul. datorită legăturii dintre politic şi juridic. în cele mai dure perioade ale istoriei. necesarului. Problema constă şi în faptul cât de mult juristul este în stare să anihileze şi să umanizeze puterea politică. reglementând activitatea politică. crearea unor condiţii optime pentru bunăstarea cetăţenilor. p. iar în dependenţă de atitudinea creată faţă de ei. în timpul războaielor şi altor conflicte sociale. Acestea capătă actualitate în societăţile contemporane.35]. Fiecare din aceste elemente vor fi examinate în parte pentru a trasa cercul problemelor deontologiei. aceasta formând cultura psihologică a juristului. va depinde succesul profesional al juristului. deţin . păstrând în acelaşi timp limita datoriei. Menţionăm doar faptul că legislaţia şi activitatea de ocrotire realizare şi aplicare a dreptului în mare măsură depinde de interesele politice şi tendinţele de dezvoltare a societăţii şi statului. inversul se realizează în măsură mai mică. contradictoriu şi complicat. Problema deontologică care există în relaţia dintre drept şi politică. iar atunci când politicul depăşeşte atribuţiile. deţinerea şi exercitarea ei în scopul ordonării societăţii. este conştientizarea coraportului dintre puterea politică şi juridică în societate. Astfel sfera juridică nu poate funcţiona fără baza social – psihologică.

p. Iată de ce acesta este un domeniu. Atitudinea faţă de drept. de viaţa altor persoane. Nu se poate de pus la îndoială faptul că un jurist ce are succes este întotdeauna un bun psiholog. Latura psihologică este întotdeauna un semn de profesionalism juridic. respectul faţă de acesta. el nefiind implicat în aceasta[242. cultura juridică devine elementul principal în formarea deontologiei.39].posibilitatea de a organiza. tendinţa de a ocroti legea şi drepturile şi obligaţiile cetăţenilor sunt pilonii şi baza unei activităţi juridice profesionale. Stabilind că obiect de cercetare a deontologiei juridice este activitatea juridică. obiect de studiu al deontologiei juridice. În al treilea rând după cum se menţionează juristului îi este greu să lucreze într-o societate unde se manipulează cu legile. ci şi a sufletelor omeneşti. dorinţa de a colabora cu ancheta sau manifestă frica faţă de instanţa respectivă. dispoziţia şi predispoziţia unor indivizi concreţi. la fel capacitatea de a putea să-i organizezi şi conduci după sine în interesul cazului [90. Juriştilor li se cere nu doar o cunoaştere a normelor juridice. având drept scop comun eficacitatea activităţii fiecărui cetăţean şi a societăţii în ansamblu. Nu punem la îndoială rolul primordial al culturii juridice în perfecţionarea deontologiei profesionale juridice. tendinţele oamenilor. . Problema deontologică care rezultă din acest element este cea a realizării ideilor şi principiilor statului de drept. În al doilea rând contradicţia dintre încercări şi realitate. dispune. şi intenţiile demonstrate şi circumstanţele în care aceste întrebări au fost acordate. Acest fapt lasă o amprentă deosebită pentru profesia dată. Activitatea profesională este deopotrivă importantă şi prima reacţie a bănuitului la întâlnirile ofiţerului de urmărire penală. în realizarea dreptăţi şi a justiţiei. şi care nu au realizare în practică. luând în vedere necesitatea. Realizarea în practică se complică din mai multe motive: În primul rând prezenţa unor prescripţii normative declarative. Cu atât mai mult că aceste sfere ale vieţii sociale se intercalează.

Sub forma cea mai simplă estetica se manifestă în forma exterioară a juristului. În unele studii se menţionează că. a oficiului. să-şi ridice gradul de intelectualitate. armonie. culturale şi de altă natură [102. p. sunt lipsiţi de energie creativă. Frumosul şi arta perfecţionează capacităţile creative şi posibilităţile juristului. organizarea şi precizia unor acţiuni ale organelor de drept şi chiar aranjarea locului propriu de muncă . Problema care ţine de acest aspect sau obiect de cercetare este cultura estetică joasă a juriştilor practicieni. să cunoască aceste opere. a instituţiei în care lucrează. La fel folosirea unor procedee şi metode corecte în practica juridică.juriştii trebuie să citească. estetică nu sânt posibile relaţiile politice. Armonia în formă şi conţinut poate şi trebuie să se reflecte în toate formele de activitate.toate sunt manifestări ale unei culturi estetice.p. să ia tot ce-i mai bun din ele. frumosul. ecologice şi informaţionale a .346]. autoritatea. literatură. sublimul sunt elemente obligatorii în viaţa persoanei. trezindu-l la activitate efectuată după legile frumosului [61. să nu se limiteze doar la mijloacele de informare în masă. juriştilor şi a lucrului pe care-l fac în faţa populaţiei. Aceasta determină eficacitatea. proporţie. Un rol aparte îl prezintă studierea în cadrul deontologiei juridice a ştiinţei despre frumos. care se dedică unei activităţi sociale interesante şi anume cea de realizare a legalităţii.5]. Eroicul. la fel se specifică tendinţe noi în realitatea juridică. De aceea pentru a dezvălui esenţa acestor probleme.36]. sunt slab implicaţi în problemele reprezentanţilor intelighenţiei creatoare. vom examina valoarea culturii juridice într-un capitol separat. Însă anume aceştia în operele sale critică problemele şi neajunsurile juriştilor practici. simetrie. care manifestă o cunoaştere superficială a operelor de artă. economice. Aceste domenii de cercetare le descoperim la o mare parte de autori. însă în perfecţionarea şi actualizarea obiectului de cercetare sânt propuse în literatura de specialitate şi studierea culturii economice. fără respectarea unor norme de etichetă. Concluzia certă . p. se indică diferite căi de rezolvare a conflictelor prezente în ea.

Rolul juriştilor în acest caz este evident şi obligaţia primă a lor este să acumuleze cunoştinţe despre ecologie. Realitatea demonstrează cu putere convingătoare a faptelor că „analfabetismul ecologic” conduce la o ignorare a problemelor deosebit de complexe ale protecţiei naturii sau chiar la manifestarea unui spirit şi comportament ostile. Catastrofele naturale de cele mai dese ori sânt rezultatul activităţii oamenilor. deoarece cu cât mai activ se manifestă prima cu. Despre aceasta ne vorbesc şi tendinţele mondiale de exploatare a resurselor naturale şi protecţia economică a naturii.8]. adesea complicate şi greu de rezolvat. iar necunoaşterea lui implică un şir de greutăţi.juristului [61. să conştientizeze necesitatea însănătoşirii mediului înconjurător. însă nu s-au format pe deplin anumite standarde practice ce ţin de aceste domenii. Juriştii prin . O problemă specifică este a progresului social mondial este creşterea rolului informaţiei în relaţiile sociale. p. iresponsabile faţă de mediu. ce lăsăm în urma noastră. apariţia proprietăţii private şi efectuarea unor reforme economice juriştii trebuie să fie pregătiţi în modul cuvenit. 90]. Cu atât mai mult că relaţiile noi implică încălcări noi. De economie este legată problema ecologiei. Cunoaştere categoriilor economice şi tehnologiilor ce ţin de acest fenomen. alte acţiuni concrete. Informaţia este apreciată ca principalul capital social[61. La etapa actuală se menţionează că cerinţele faţă de cultura ecologică va creşte şi va obţine un conţinut calitativ sporit[61. a culturii ecologice joase a acestora.403].403]. cu efecte din ce în ce mai grave asupra stării acestuia [103. favorizează ridicarea nivelului culturii economice a juristului profesionist. Informatica devine un domeniu care atinge toate sferele vieţii. acte. Embrionar s-au stabilit direcţii de cercetare. cum intrăm în viitor. p. Consider că în procesul trecerii la economia de piaţă. preîntâmpinarea şi micşorarea daunelor aduse naturii şi participarea activă la asigurarea securităţii ecologice prin legi. p. Componenţa etică a educaţiei ecologice ne pune întrebări de ordin existenţial: cine este responsabil de efecte. interacţiunea acestora cu dreptul. cu atât mai dificilă devine ultima.

iar dintre acestea s-au supralicitat într-o vreme unitatea logicului şi istoricului. Toate aceste componente vor determina competenţa şi comportamentul profesional al unui jurist. Juristul este obligat să stea la straja securităţii informaţionale a cetăţenilor. morală. Datoria profesională în acest caz se manifestă în cunoaşterea tendinţelor informaţionale şi de a le pune la dispoziţia clientului. necesare. . Cercetarea fenomenelor morale se sprijină şi pe reguli şi principii metodologice diverse. Problema care necesită a fi rezolvată în acest caz. Toate acestea fiind apte să formalizeze parţial atât limbajul moral cât şi limbajul juridic. teorii sau paradigme. istorică.activitatea lor sânt nemijlocit legaţi de tehnologiile informaţionale. corecte. a descrierii cu explicaţia şi inţelegerea. care formează conţinutul deontologiei normative. metoda comparativă ce ne va permite să selectăm practicele şi standardele acceptate de comunitatea internaţională. Un jurist informat propagă la rândul său informaţii eficiente. ţine de implementare în practică a tehnologiilor informaţionale. Astfel logica. care va deveni un pas eficient în această direcţie. a idealului cu realul. folosite la sistematizarea cunoştinţelor despre etică. modele. a cunoaşterii cu existenţa şi acţiunea umană. datorie profesională. Scopul acesteia este de a forma un profesionist înzestrat cu cunoştinţe juridice fundamentale şi în special un practician care poate transforma aceste cunoştinţe în acţiuni concrete. pregătirea unor astfel de specialişti care să folosească cu dibăcie computatorul. un jurist care deţine o sistemă de calităţi deontologice pe care le recunoaşte în activitatea sa profesională. la realizarea dreptului lor la informare. fapt ce impune prezenţa culturii informaţionale a juristului. avantajele obţinute în urmă instituirii acestui domeniu de cercetare. Din acest considerent tendinţa instituţiilor de învăţământ juridic superior este de a studia informatica. compararea şi sociologia. redate prin corelarea analizei cu sinteza. permite formarea şi verificarea unor construcţii logice.

atent şi nedescriminatoriu. deontologia în special implică autonomie. verificând modul în care societatea contibuie la formarea unei deontologii mai exigente.deoarece pentru cunoaşterea naturii datoriei şi valorilor etice. Acest principiu este cât se poate de firesc. atâta timp cât admitem că expresia interesului general este legea. prin care se va urmări ridicarea eficienţei activităţii profesionale. în sensul cel mai larg. de la apărarea ordinii si liniştii publice. aşteptările fiind îndreptate spre un comportament corect. pâna la conformitatea cu legea a tuturor actelor sau acţiunilor juridice. metoda prospectivă care urmareşte cresterea rolului functiei de previziune a domeniului deontologiei. În vederea stabilirii unui fundament teoretico-metodologic. fiind utilizată la fundamentarea adoptarii unor coduri deontologice. Alături de egalitate. a vieţii sociale şi a cerinţelor înaintate de catre societate juristului. în baza faptului că avem discernământ. deontologia îşi stabileşte anumite aceeaşi principii generale. care pot deveni punctul de plecare în formarea unei deontologii normative. Deontologia abordează de fiecare dată dimensiunea istorică a conceptelor şi categoriilor cu care operează. nediscriminare. responsabilitate. sociologică care reprezintă o direcţie de cercetare cu reale foloase pentru cunoaşterea realităţii juridice. În studierea domeniului datoriilor se poate de inplicat metodele cantitative cum ar fi sttistica şi informatica juridică. libertate. care semnifică posibilitatea de a alege cursul dorit al acţiunile noastre. uman. umanism. Juristul nu se poate izola de realitatea socială. a drepturilor si libertaţilor cetaţenilor. cuprizând şi interpretarea pe care o vor da organele de aplicare şi realizare a dreptului care vor fi datori să le respecte. Cercetările sociologice dau o perspectivă nouă domeniului profesional-juridic. juristului îi vor fi utile concluziile istoricului. el trebuie să se plaseze în centrul vieţii sociale şi să acorde opiniei publice o atenţie sporită. principiul bunăstării . În ordine prioritară vine principiul legalităţii care cere ca juristul să respecte si să asigure respectarea legii.

Pot menţiona doar că partea teoretică va avea de ales între datoria profesională a juristului. Principiul moralismului legal instituie legea ca instrument de înfăptuire a moralităţii. pentru a se garanta conformitatea activităţii respective cu interesul general. iar pe de alta. Nu voi enumera exhaustiv toate principiile ce necesită a fi studiate în cadrul deontologiei. ca recrutarea şi avansarea juriştilor să se facă pe bază de concurs organizat pe criteriul capacităţii profesionale. Principiul transparentei care impune juristul implicat în activitatea de realizare şi aplicare a dreptului să-şi motiveze actele şi să informeze publicul cu privire la activitatea proprie.138]. avocat. să existe în cadrul asociaţiilor un sistem specializat de perfecţionare profesională continuă. p. p. care impune ca valoare fundamentala comuna. cum sunt: Principii călăuzitoare ale Consiliului de Miniştri al UE Rec (2000)21. motivaţie care poate fi anulată de alte considerente mai puternice [56. Principiul confidenţialităţii. servirea interesului general. Unele din aceste principii sânt consfinţite în documente internaţionale . p. privind libertatea exercitării profesiei de avocat(2000)21 [153.332] ş. Este. Ea este mai degrabă un principiu care procură motivaţie pentru păstrarea secretului. procuror. pe de o parte. Alături de acesta vine să ghideze întreaga activitate binefacerea. ce trebuie respectat de notar.425]. Acesta spune că nu se cere sa-ţi faci datoria scrisă. datoria de a obţine „binele public”. ci să-ţi piese de domeniul şi colectivul în care lucrezi. luând drept bază legătura dintre drept şi morală. de fapt. a izvoarelor şi conţinutului acesteia şi alte .generale.a. Confidenţialitatea nu face imposibilă orice fel de comunicare. ci doar moral. Principii generale privind rolul avocaţilor adoptate la Congresul ONU pentru preîntâmpinarea criminalităţii august 1980 la New-York [153. o formă de control din partea corpului social. Principiul competenţei profesionale care cere. Astfel de datorii nu pot fi stipulate legal. ofiţer de urmărire penală sau judecător.

. subliniind aportul lor la etapa actuală în constituirea statului de drept.studierea problemelor de comportament cuvenit ce aparţin reprezentanţilor profesiei juridice.înţelegerea corectă a datoriei profesionale.implementarea unor norme şi reguli progresive în conduita membrilor grupului profesional juridic. . ca rezultat al respectării unor norme deontologice. care scad eficacitatea lucrului atât a unor specialişti luaţi în parte cât şi a grupului profesional în ansamblu.evidenţierea rolului social al juriştilor ca grupă profesională specială. aceasta îşi propune drept scop prezentarea viitorului jurist a unor cunoştinţe moderne despre esenţa şi conţinutul profesiei alese.excluderea unor factori morali negativi. stabilizarea vieţii politice. dezvăluirea esenţei moralpsihologice a ei.stimularea creşterii culturii juridice a societăţii. Acest lucru îl poate favoriza şi nerespectarea normelor generale de conduită atunci când interacţionează cu societatea şi membrii ei. pentru a putea ridica eficacitatea rezultatelor în activitatea practică. . principii şi concepte ce o completează. în baza studierii novaţiilor ştiinţifice. .categorii deontologice.12]. stabilind standarde de comportament obligatorii. . formarea bazei metodologice.studierea şi optimizarea sistemului de norme în interiorul grupului. prevenirea fenomenelor social negative. Datorită faptului că deontologia este o sistemă de cunoştinţe separate. . A reduce totul la datoria profesională cred că e prea puţin spus [57. . În realizare acestui scop ea îşi propune să realizeze următoarele sarcini: .modificările în sistemul cerinţelor de calificare în cadrul unor specialităţi juridice concrete. studierii experienţei naţionale şi internaţionale în pregătirea cadrelor. p. .în baza cercetărilor se vor prognoza tendinţele de dezvoltare ale acesteia.

Ca ştiinţă. În afara de aceasta un jurist care vrea să devină profesionist trebuie: să cunoască teoria juridică. de confidenţialitatea informaţiei.să depună eforturi pentru atingerea celui mai înalt nivel posibil al competenţei. . se prezintă şi ca ansamblu de norme şi cerinţele cu caracter moral. sub influenţa prescripţiilor normative şi situaţiilor concrete de viaţă. Deontologia juridică. momentele legate de aprobarea. limitări sau interziceri înaintate faţă de activitatea profesională. unic. de a-şi risca viaţa. Specificul conduitei profesionale este condiţionat de problemele de gândire profesională. . să creadă în capacitatea de autoreglare şi menţinere colegială a standardelor profesionale. responsabilitatea acestuia în activitatea juridică.funcţii normative. . în care acestea ar putea fi realizate. În întărirea acesteia conduita profesională trebuie să întrunească trei elemente esenţiale: .să-şi utilizeze calificarea pentru a servi idealurilor activităţii juridice. de autoritatea profesiei juridice. realizarea şi sancţionarea acestor norme profesionale. să fie pregătit de a se sacrifica. atestarea sistematică şi altele. deontologia îşi propune funcţii de cunoaştere iar ca sistem de norme . ci şi stabilirea condiţiilor sociale sau politice. să conştientizeze datoria morală de a lucra în serviciul clientului. clienţii. determinarea sistemului de reguli şi cerinţe înaintate juriştilor. prin pregătire consistentă şi îndelungată. să aprecieze profesia ca element al identităţii personale. Condiţia de bază totuşi rămâne una deontologică. să cunoască standarde de iniţiere. stabilite sub forma unor constrângeri. Ea se manifestă irepetabil.să îmbunătăţească legea. tactica colaborării cu colegii. menţinere şi avansare a unei persoane în competenţa profesională.Aceste sarcini vin nu doar să dezvăluie datoria profesională a juristului. bazată pe datorie. persoanele cu care vine în contact. Conduita juristului devine problema de bază în cazul deontologiei practice. să conştientizeze rolului propriu la satisfacerea unor nevoi sociale deosebite. care reglementează regulile de comunicare.

În rezultatul acestor concretizări concluzia vine în favoarea formulării unei definiţii a deontologiei juridice ca parte a teoriei juridice. va fi înfăptuită în cadrul acestei părţi a deontologiei. trăsăturile şi specificul activităţii juridice. procuror. poliţist. Utilitatea ştiinţei este demonstrată de un şir de funţii. ce prezintă sistemul de cunoştinţe despre datoria etică. Considerăm ca această parte poate fi inclusă în deontologia normativă. La fel se perfecţionează sistemul principiilor care guvernează activitatea profesională prioritate acordându-se competenţei şi transparenţei. Există o etică şi deontologie a poliţistului. a avocatului. În plan internaţional acestea s-au format ca ştiinţe separate. Cu certitudine avem în această privinţă studii recunoscute [96. consultant juridic. Manifestarea normelor morale şi stabilirea caracterului.]. funcţionalităţii ne rămâne pentru următoarele capitole ale tezei. cu atât mai mult că elaborarea codurilor deontologice specifice fiecărei specialităţi. Ca rezultat statutul . p. judecător. rolul. determină instituirea unor coduri deontologice aplicabile în diversele sfere particulare de manifestare a activităţii de realizare a dreptului.55]. Studierea specialităţilor şi specificul lor în limitele profesiei juridice. care nu este determinat pe deplin. lucrarea lui Popovici T. „Unele aspecte ale eticii judiciare şi responsabilitatea judecătorilor în Republica Moldova” [100]. 98. locul şi importanţa acesteia în sistemul celorlalte ştiinţe sociale. 99. de realizarea cărora depinde locul pe care îl va merita această ştiinţă în cadrul ştiinţelor juridice. Ca ştiinţă deontologia juridică îşi stabileşte obiectul de cercetare. ofiţer de urmărire penală[90. structurii. a judecătorului şi notarului.În dezvoltarea acestor norme se formează norme deontologice specifice fiecărei specialităţi juridice – avocat. noţiunile fundamentale ce ţin de conţinutul. Pentru Republica Moldova este o încercare în acest sens. urmând ca acesta să se perfecţioneze în continuare. care au drept scop ridicarea nivelului de cultură morală şi autoritate juristului în faţa opiniei publice.

urmând ca acesta să se determine în continuare.epistemic al ştiinţei date s-a format în ansamblu. .