Ion - Tema si viziunea despre lume

Liviu Rebreanu
Ion de Liviu Rebreanu, opera publicata in anul 1920, marcheaza un
inceput de drum in istoria romanului romanesc modern. Opera lui Liviu Rebreanu
este o proza realist obiectiva care propune o viziune traditionala, fiind vizibile si
elemente de modernitate.
In primul rand, scriitorul isi propune o reflectare veridica, obiectiva a
realitatii, asadar o mliteratura de tip mimetic. Universul fictional imaginat de
scriitor aduce in prim plan satul transilvanean Pripas, la inceputul sec XX, un sat
surprins in toate aspectele sale caracteristice, astefel incat romanul Ion
dobandeste aspecte de fresca sociala. Sunt prezentate: relatiile de familie
(bazate pe criterii economice), relatiile culturale (intelectualitatea si taranimea),
relatiile sociale (satul este divizat intre sarantoci si bocotani), obiceiuri legate
de marile evenimente din viata omului (nastere, botez, nunta, inmormantare,
colindat).
In al doilea rand caracterul realist al romanului se evidentiaza si la nivel
tematic: discursul narativ dezvolta tema rurala, problematica pamantului in satul
transilvanean de la inceputul secolului al XX-lea. De asemenea este surpinsa, in
condormitate cu viziunea traditionala a scriitorului asupra lumii, tema destinului.
Acestor teme li se adauga cea a erosului, prin ipostaza protagonistului care are
de ales intre Glasul Pamantului si :Glasul Iubirii.
In aceeasi ordine de idei, autorul creeaza tipologii umane specifice
prozei realiste. Protagonistul, un taran sarac, nemultumit de conditia sa sociala
incearca sa si-o imbunatateasca recurgand la mijloace imorale, fapt care-l
incadreaza in tipologia parvenitului. Intr-o perioada in care literatura
samanatorista idealiza taranul, Liviu Rebreanu creeaza un personaj, prezentandul in adevarata lui realitate precara si umila, fapt care-l apropie pe scriitorul
transilvanean de naturalismul rus si cel francez. Ba mai mult, protagonistul este
surpins ca personaj complex, sufletul sa fiind macinat intre chemarea inimii si cea
a pamantului.
Nu in ultimul rand, pentru a creea iluzia vietii, trasatura specifica prozei
realiste, naratorul adopta a perspectiva narativa obiectiva, cu o viziune din
darat. Pentru prima data in literatura romana, Rebreanu atinge in romanul Ion
cel mai inalt grad al obictivitatii, fapt care l-a determinat pe critucul Eugen
Lovinescu sa-l considere pe Rebreanu ctitor al romanului romanesc modern. La
nivelul limbajului se observa optiunea scriitorului pentru stilul anticalofil.
Asa cum am afirmat ceva mai sus discursul narativ al romanului Ion
dezvolta tematica rurala, prin surprinderea relatiei dintre om si destin.
O prima secventa narativa, semnificativa pentru tematica abordata
poate fi considerata cea a horei, surprinsa la inceputul discursului narativ. Mai
intai, scena horei arunca o lumina asupra vietii sociale rurale din satul Pripas.
Este o societate traditionala, de tip patriarhal, fapt sugerat de imaginea tinerelor
fete si anevestelor care asteapta sa le vina cheful barbatilor pentru a fi invitate la
joc. In aceasta societate a satului Pripas relatiile interumane sunt dictate de
avere: primarul ii are adunati in jurul sau doar pe taranii fruntasi, in vreme ce
Alexandru Glanetasul sta abandonat ca un caine la usa bucatariei.
Intelectualitatea satului se bucura de un respect deosebit din partea taranilor si
de aceea jocul se opreste cand la hora isi fac aparitia preotul Belciug si familia
invatatorului Herdelea. Dar hora poate fi interpretata, in plan simbolistic, si ca un
Page 1 of 3

joc al destinului cu atat mai mult cu cat in satul transilvanean al vremii hora
reprezentat un bun prilej pentru intemeierea viitoarelor familii.
Jocul energic al dansatorilor evidentiaza bucuria si vitalitatea tinerilor
aflati la inceputul traseului lor existential. Alegerea lui Ion de a parasii, impreuna
cu Ana, hora poate sugerea intentia celor doi de a forta limitele unui destin
prestabilit. Nu in cele din urma, tema erosului este prefigurata tot de la scena
horei. Ion alege sa o joace pe Ana, fata urata, dar boagata, desi o iubeste pe
Florica, fata frumoasa, dar saraca.
Scena nuntii taranesti a lui Ion cu Ana este semnificativa pentru
viziunea despre lume a autorului, in masura in care se observa amestecul de
traditional si modern. Nunta taraneasca este prezentata in premierea traditioala,
dupa tipicului nuntilor taranesti: ospatul tine trei zile, sunt prezenti calaretii care
trag din pistoale, tinerii care chiuie, jocul miresei etc. De la planul exterior,
naratorul sondeaza in continuare constiinta celor doi miri, recurgand la tehnica
moderna a stilului indirect liber. Ana devine din ce in ce mai constienta ca Ion nu
o iubeste, incoltindu-i in minte tot mai accentuat ideea mortii. De asemenea, Ion
constientizeaza parca pentru prima data ca, odata cu pamanturile lui Vasile
Baciu, trebuie sa o ia de nevasta pe Ana care asa impopotonata cum era acum ii
parea si mai urata.
Viziunea traditionala a scriitorului asupra lumii se tradeaza prin
simetria incipit final.
Incipitul romanului surpinde imaginea drumului care duce spre satul
pripas. Acest drum poate fi considerat un liant care face legatura dintre
realitatea reala si realitatea fictionala: prin intermediul drumului cititorul este
introdus in lumea fictiunii. Drumul, alb, lafel ca energia cu care tinerii joaca
Somesana sugereaza vitalitatea si bucuria inceputului. Ideea este accentuata de
utilizarea unor vorbe personificatoare in reprezentarea drumului: se desprinde,
trece, spinteca, alearga, se pierde. Descrierea drumului poate fi
considerata o scena de perspectiva finalista prefigurand traseul existential a
protagonistului.
Finalul surpinde aceeasi imagine a drumului care iese din satul Pripas si
se pierde in soseaua cea mare si fara inceput. Daca la inceput drumul era
neted, vesel, alb, in final ne intampina imaginea unui drum batatatorit, semn ca
timpul si-a lasat amprenta asupra existentei umane. Afirmatia naratorului: satul
a ramas inapoi acelasi: cativa oameni au murit, iar altii i-au luat locul da seama
de o viziune tipic traditionala, si anume aceea ca dramele individuale nu produc
mutatii, nu afecteaza omogenitatea lumii.
Conflictul principal este unul exterior si consta in lupta pentru pamant
in satul transilvanean Pripas. Discursul narativ dezvolta si conflicte secundare
care-l au in centru pe protagonist: conflictul intre Ion si Simion Lungu, intre Ion si
Vasile Baciu, intre Ion si George Bulbuc etc. Se observa, de aemnea, si un conflict
national, intre romanii din Transilvania si autoritatile Imperiului Austro-Ungar.
Opresiunea politica este resimtita in deosebi de intelectualii satului. Modernitatea
romanului consta si in dezvoltarea unui conflict interior, in cazul lui Ion al carui
suflet este scindat intre cele doua porniri contradictorii: Glasul pamantului si
Glasul iubirii.
Din punct de vedere compozitional, romanul Ion surpinde doua
planuri narative, diferite, dar care se intersecteaza: un plan urmareste viata si
drama lui Ion, iar celalat are in centru intelectualitatea satului. Trecerea de la un
plan narativ la altul se realizeaza prin alternanta. Scriitorul recurge la tehnica
Page 2 of 3

contra punctului pentru a surpinde aceeasi ideatica in planuri diferite. Astfel cand
in planul taranimii prezinta nunta lui Ion cu Ana, in planul intelectualitatii este
surpinsa nunta Laurei cu George Pintea. De asemenea, cand in planul taranimii
este dezvoltat conflictul dintre Ion si Vasile Baciu, in planul intelectualitatii este
surpins conflictul dintre preotul Belciuc si familia de invatatori Herdelea.
Sunt de parere ca romanul Ion de Liviu Rebreanu surpinde viziunea
traditionala a scriitorului asupra lumii fiind vizibile, insa, si elemente de
modernitate.
Lumea satului, neidealizata este redata, in roman printr-un grad inalt de
obiectivitate, fapt care l-a determinat pe criticul literar Eugen Lovinescu sa-l
numeasca pe Rebreanu ctitor al romanului romanesc modern
In concluzie prin viziunea originala a scriitorului asupra lumii, prin
modernitatea constructiei protagonistului, prin gradul inalt de obiectivitatea,
romanul Ion de Liviu Rebreanu poate fi considerat un punct de referinta petru
inceputurile modernitatii din perioada interbelica.

Page 3 of 3