Modulul : Mediul concurenţial al

afacerilor

Temă : Concurenţa – componentă
a pieţei

CUPRINS

TEBUIE FACUT CUPRINSUL

ARGUMENT Tebuie scris despre importanta concurentei si de ce ai ales tema – CONCURENTA COMPONENTA A PIETEI. .

Concurenţa prezintă interes pentru : producắtori. Fiecare firmắ este preocupată sắ fie cât mai competitivă. Formele concurenţei imperfecte sunt : - monopol : situaţie în care există un singur vânzător al unui bun economic - oligopol : situaţie în care există un număr redus de vânzători al unui bun economic - concurenţă monopolistă : situaţie în care există mai mulţi vânzători de bunuri total diferite - monopson : situaţie în care există un singur cumpărător al unui bun economic - oligopson : situaţie în care există un număr restrâns de cumpărători al unui bun economic Concurenţa imperfectă poate apărea pe anumite pieţe din cauza lipsei de informare a cumpărătorilor şi vânzătorilor despre preţuri şi despre bunurile de pe piaţă. . de concurenţi şi de gradul de diferenţiere al produselor. orice firmă ar putea să-şi stabilească preţurile la un nivel ridicat. Principalele criterii de clasificare a concurenţei sunt: 1.existenţa unui producător devine practic imposibilắ. concurenţa poate fi : - concurenţa imperfectă - concurenţa perfectă Concurenţa imperfectă – este situaţia în care pe piaţă condiţiile necesare existenţei concurenţei perfecte nu sunt satisfăcute.CAPITOLUL I ANALIZA CONCURENŢEI 1. iar acţiunile unei firme nu depind exclusiv de aceasta ci şi de acţiunile concurenţilor ei. intermediari şi consumatori.În absenţa concurenţilor. iar câştigul net să fie cel mai bun.1 Concurenţa – componentă a pieţei Concurenţa este un mod de manifestare a economiei pe piaţa în care pentru un bun omogen si substitutele sale. În funcţie de nr.

1.atunci când firma oferă produse sau servicii care satisfac in mod diferit aceeaşi nevoie  Concurenţă generică .Concurenţa perfectă – este un model al teoriei economice. În funcţie de nevoile satisfăcute concurenţa poate fi : - concurenţă directă - concurenţă indirectă Concurenţa directă poate fi :  Concurenţă de marcă . iar firmele îşi dispută aceleaşi venituri ale cumpărătorilor iar aceştia sunt obligaţi să-şi ierarhizeze nevoile.care are loc la nivelul întregii pieţe.  Concurenţă la nivel de industrie – are loc atunci când firmele oferă produse similare care satisfac în mod diferit aceeaşi nevoie. Analiza pieţelor perfect competitive asigură fundamentul teoriei cererii si ofertei. Este cazul produselor şi serviciilor substituibile . Aceasta ar conduce la un rezultat eficient. ţinând cont de definiţia standard a economiei. 2. Concurenţa indirectă poate fi :  Concurenţă formală . Acest model descrie o formă ipotetică a pieţei în care nici un producător sau consumator nu are puterea de a influenţa preţurile de pe piaţă.Diferenţierea se realizează calitativ între produs si serviciu.când firmele oferă aceleaşi bunuri si servicii iar diferenţierea se realizează cu ajutorul mărcii.2 Analiza concurenţei Analiza concurenţei presupune următorii paşi:  Identificarea concurenţilor  Stabilirea obiectivelor concurenţilor  Determinarea strategiilor concurenţilor  Identificarea punctelor tari şi a punctelor slabe  Anticiparea reacţiilor concurenţilor .

presa de specialitate.consultanţi. institute de sondaje. activităţi promoţionale.  surse interne – se referă la informaţiile pe care le au persoanele din cadrul firmei atunci când intră in relaţii cu furnizorii. Cu toate acestea se poate spune că acţiunea într-un mediu concurenţial poate dinamiza şi eficientiza activitatea oricărei firme.) - Comerciale (cataloagele concurenţilor. Informaţiile privind concurenţa provin din surse accesibile sau din observarea directă.) - Profesionale (presa locală. Deci pentru toate firmele este important să-şi cunoască si să-şi identifice concurenţii. 1. industrie. cu atât speranţa de profit este mai mică iar segmentele de piată ce pot fi cucerite sunt de dimensiuni mici. Identificarea concurenţilor ce vor fi atacaţi şi a celor ce vor fi evitaţi. Identificarea concurenţilor se realizează cu ajutorul unei liste. târguri si expoziţii). stagiari. etc. Sursele de informare pentru identificarea concurenţilor sunt :  surse externe :  surse informale : clienţi comuni cu concurenţii . Identificarea concurenţilor unei firme poate fi o problemă simplă.  surse formale care pot fi : - Publice (organizaţii profesionale. Multe firme au pierdut teren neacordând o atenţie deosebită internetului si oportunităţilor pe care le oferă acesta.3 Sursele de informare pentru identificarea concurenţilor Există totuşi şi informaţii care pot fi greu de obţinut. ministere. organizarea unor evenimente. partenerii publici de la care firma poate obţine informaţii cu privire la preţuri. etc. consulate. etc. în cadrul acestei liste sunt incluşi toţi concurenţii si cu ajutorul său se poate determina cei mai puternici concurenţi capabili să atragă cel mai mare numar de clienţi. proiectul unei extinderi. Pe o anumită piaţă. noii angajaţi. intermediarii. Pentru o firmă este importantă cunoaşterea atât a clienţilor cât si a concurenţilor. clienţii. cu cât concurenţa este mai intensă. .

recensământul) sau prin discuţii directe cu clienţii.care pot descuraja unele firme - disponibilitatea informaţiilor.În cadrul acestei etape trebuie să se ţină cont de următoarele aspecte : - costurile destul de ridicate. Colectarea informaţiilor Informaţiile pot fi obţinute cu ajutorul unor activităţi organizate ( sondaje de opinii. mai ales a celor cu caracter confidenţial 2.Identificarea concurenţilor presupune parcurgerea unor etape : 1. .Acest lucru se realizează cu ajutorul unui plan a unui model de analiză care are rolul de a reduce timpul de lucru. Difuzarea informaţiilor Se face in funcţie de relaţiile existente în interiorul firmei şi in funcţie de politica de confidenţialitate a firmei. 3. Prelucrarea informaţiilor Presupune alegerea informaţiilor utile si examinarea lor cu atenţie mai ales în ceea ce priveşte: - credibilitatea informaţiei - actualitatea informaţiei Tot în cadrul acestei etape sunt stabilite criteriile privind diferenţierea concurenţilor.

: organizarea evenimentelor privind participarea la târguri de expoziţii) - pe termen lung (exp. : realizarea unui program privind formarea personalului).4. Utilizarea informaţiilor şi reacţia inversă Presupune elaborarea unor acţiuni care pot fi : - pe termen scurt (de exp. .

2. clasificare 2. Se parcurg două etape: a) analiza concurenţei. Din punctul de vedere al marketingului. cât şi nevoile clienţilor vizaţi. care constă în:  identificarea principalilor concurenţi.  evaluarea obiectivelor. a strategiilor şi a reacţiilor lor. Acest avantaj se poate obţine prin furnizarea unei valori mai mari pentru client. adică prin: - practicarea unor preţuri mai mici decât cele ale concurenţilor - oferirea mai multor avantaje care justifică preţurile mărite. b) elaborarea strategiilor de concurenţă prin care firma se poate poziţiona distinct faţă de concurenţii săi şi prin care poate obţine cel mai solid avantaj concurenţial posibil.CAPITOLUL II PIAŢA ŞI CONCURENŢA – concept. Strategiile de marketing trebuie să ia în considerare atât strategiile concurenţilor.1 Creearea avantajului concurenţial .  selectarea concurenţilor care trebuie atacaţi sau evitaţi. firmele obţin un avantaj concurenţial venind cu oferte care satisfac nevoile consumatorilor vizaţi într-o măsură mai mare decât ofertele concurenţilor. atuurilor şi slăbiciunilor acestora. 2 Analiza concurenţei Ce trebuie să ştie firmele despre concurenţii lor? Ele trebuie să ştie: Cine sunt aceşti concurenţi? Care sunt obiectivele lor? Care sunt strategiile pe care le adoptă? .

cât si pentru cine să producă. Piaţa este necesară pentru a realiza legătura dintre producători şi consumatori. Învingătorii sunt agenţii economici care produc bunuri la costuri joase. datorită constrângerii materiale exercitate de preţul mai redus. oferind participanţilor informaţiile necesare pentru a putea decide ce.Care sunt atuurile şi slăbiciunile acestora? Ce reacţii vor adopta? Prin răspuns la aceste întrebări se aleg concurenţii ce pot fi atacaţi şi concurenţii ce trebuie evitaţi. 2. vânzători si cumpărători. prima reprezentând forma sub care se infăţişează rezultatele finale ale producţiei în condiţiile economiei de schimb. utilizate la început de puţini agenţi. Datorită specializării agenţilor economici. se extind treptat. satisfacerea nevoilor de consum nu se putea realiza decat prin intermediul schimbului de mărfuri. Regulatorul pieţei este concurenţa. la mai buna organizare a producţiei si muncii. Cunoaşterea pieţei presupune cunoaşterea cererii. cum şi cât să se consume. Aceste mijloace. dar şi ce. sau bunuri de calitate superioară. Ca orice competitie. astfel că fiecare îşi urmăreşte propriul interes.3 Piaţa şi concurenţa Economia de schimb constituie baza apariţiei. Capacitatea de a produce mai ieftin si de a vinde mai ieftin pentru a învinge concurenţa stimuleaza inovaţia. În condiţiile concurenţei creşte eficienţa economică a producătorului (maximizarea profitului) si a consumatorului (maximizarea satisfactiei). Concurenţa desemnează relaţiile de competiţie.existenţei si funcţionarii pieţei. Aceste informaţii nu pot fi ignorate in cadrul schimburilor economice. piaţa mai poate fi înţeleasă ca fiind locul de intâlnire a ofertei cu cererea. conduce la realizarea de noi produse. de rivalitate dintre agenţii economici in calitate de producători sau cumpărători. satisfacerea cât mai avantajoasă a necesitătilor de productie sau de consum si obţinerea de câştig. la folosirea de noi tehnici de fabricatie. cea de-a doua exprimând nevoile umane solvabile. la ridicarea nivelului general de calificare a personalului. relaţii specifice economiei de piaţă. Deşi în accepţiunea ei spaţială şi economică piaţa este locul de intâlnire a agenţilor economici. concurenţa se soldează cu învingători si învinşi. care schimbă între ei bunuri sau servicii. preţului si concurenţei. ofertei. sau de calitatea superioară a produselor .

După aceşti parametri se pot deosebi piaţa cu concurenţă perfectă şi piaţa cu concurenţă imperfectă.asupra unităţilor ramase in urmă. respectiv al cererii . cât şi a insuficienţei acesteia. sau prin crearea unor bunuri de slabă calitate. având în vedere inegalitatea dintre întreprinderi în ceea ce priveşte eficacitatea. capital)  gradul de transparenţă a pieţelor (de certitudinea cunoasterii cererii si ofertei). deci. cererea şi oferta. atrăgând după sine şi efecte secundare nedorite. Astfel agenţii economici slabi sunt eliminaţi. Concurenţa realizează deasemeni o selecţie a producătorilor. Pentru ca efectele concurentei sa fie predominant benefice este necesară eliminarea atât a surplusului de concurenţă. prin reducerea unor cheltuieli necesare protejării mediului. resursele se vor concentra la dispoziţia unităţilor capabile să le gospodărească şi să le utilizeze raţional. Fără această transmitere care implică reducerea preţurilor nu s-ar putea vinde cantităţile tot mai mari de bunuri. să transmită de la producători la consumatori o parte din valoarea suplimentară creată prin creşterea productivităţii muncii. natura. Concurenţa tinde să aşeze în echilibru ramurile de producţie. fiecare reprezentând o mică fracţiune în ansamblul ofertei. de posibilitatea influenţării preţului  gradul de diferenţiere al produselor dintr-o anumită categorie. Concurenţa asigură consumatorilor libertatea de a alege bunurile şi serviciile şi de a-şi satisface la un nivel superior nevoile. Piaţa concurenţei perfecte reprezintă o situaţie teoretică. Structurile pieţelor se diferenţiază în funcţie de:  numărul şi forţa economică a producătorilor şi consumatorilor şi. ca de exemplu încercarea unor întreprinderi de a reduce costurile prin micşorarea salariilor. iar producţia s-ar sufoca. ce presupune existenţa câtorva condiţii:  Atomicitatea agenţilor economici: vânzătorii şi cumpărătorii trebuie să fie suficient de numeroşi. Ca urmare. corespunzătoare unei anumite trebuinţe şi de substituire a unor produse cu altele  gradul de mobilitate a factorilor de producţie (munca. virtuală. care riscă astfel să iasă chiar din piaţă. Astfel concurenţa transformă progresul într-o condiţie de existenţă. Concurenţa are însă si unele consecinţe negative.

dar se şi deosebesc între ele. decizia unui producator de a maximiza profitul prin creşterea preţului nu are sens deoarece ramane fără cumpărători. eficient. piaţa oligopolistă.pieţei. Piaţa cu concurenţă imperfectă este un ansamblu de pieţe care au unele trasături comune. Din acest ansamblu fac parte: piaţa monopolistă. În condiţiile unei cereri perfect elastice. calitaţii produselor. În aceste condiţii. precum şi transferarea unei părţi a capitalului în funcţiune dintr-o sferă în alta.  Transparenţa perfectă a pieţei: producătorii şi consumatorii dispun de informaţii complete.  Mobilitatea perfectă a factorilor de producţie şi a bunurilor de consum: aceasta impune inexistenţa unor obstacole de ordin tehnic si financiar. piaţa duopolistă. respectiv a satisfacţiei. firmelor. implicit în privinţa nivelului de eficienţă. capacităţii de adaptare. Asemenea împrejurării. corelate cu atomicitatea. preţurile factorilor de producţie. Astfel. astfel încât cumpărătorii să nu dispună de nici un criteriu de selecţie real sau imaginar (artificial introdus prin publicitate sau politica de marcă). toate tranzacţiile se fac la acelaşi preţ pe piaţa unui anumit produs. permit procurarea fără dificultaţi a capitalului necesar pentru a construi o întreprindere într-o ramură profitabilă. capitalului. Aceasta presupune inexistenţa restricţiilor la intrarea într-un domeniu de activitate şi a subvenţiilor de stat care să menţină pe piaţă firmele ineficiente.  Decizia producătorului de a obţine un profit total mai mare prin scăderea preţului şi creşterea vânzărilor nu are rost. muncii. al bunurilor economice şi evoluţia lor. Firmele aflate în concurenţă perfectă sunt egale în privinţa dimensiunilor. iar fiecare agent economic manifestă un comportament raţional. firma poate vinde orice cantitate de produse la preţul pieţei. Intrarea în ramură în calitate de producător. care-i asigură maximizarea profitului. piaţa tip monopson şi piaţa reglementată de . piaţa monopolistică. respectiv libera circulaţie pe piaţă a resurselor naturale. deplasarea fără dificultăti de pe piaţa unui produs pe piaţa altuia. orice firmă vinde întreaga producţie la preţul pieţei şi deci nu este interesată să reducă preţul. astfel încât să nu poată influenţa preţul prin comportamentul lor individual. certe privind condiţiile pieţei.  Omogenitatea produselor: bunurile economice destinate satisfacerii unei anumite trebuinţe trebuie să fie identice calitativ. ca şi intrarea în piaţă ca simplu furnizor de marfuri nu reprezintă o problemă. volumului de informaţii.

Pentru a avea poziţie de monopol întreprinderea unică trebuie să producă un bun neînlocuibil şi în acelaşi timp produsul ei să nu fie concurat pe piaţa interna de un bun identic creat de o firmă străină. valoarea echipamentelor din dotare.stat. fiind opusul categoric al acesteia. considerând preţul de vânzare egal pentru toate unităţile. în grade diferite. Se constituie astfel un cartel. asigură tuturor întreprinderilor un profit mai mare decât în cazul funcţionării lor separate. Fixarea ofertei şi preţului de către monopol trebuie sa ţină seama de o serie de factori şi anume: capacitatea de plată a cumpărătorilor. Când monopolul este realizat prin alianţă. de obicei preţul stabilit este mai mare decât cel care s-ar forma într-o piaţă liberă asigurând producătorului unic un plus de profit în fiecare moment. În fiecare din aceste pieţe. Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite. . vânzătorii sau cumpărătorii pot să hotărască sau sa influenţeze. Ea include urmatoarele situaţii posibile:  Monopolul ca producător unic pe ramură: în această situaţie o singură întreprindere fabrică şi vinde întreaga cantitate de bunuri de un anume gen. preţul de vânzare unic şi pieţele pe care întreprinderile respective au dreptul să furnizeze marfa. El poate astfel să evite într-o anumită măsură perturbările pe care piaţa liberă le introduce în activitatea economică cu efecte negative pentru profit. Piaţa monopolistă este situată. care pot determina modificări periodice ale ofertei si preţului. Monopolul prin alianţă poate să apară atât pe plan intern. funcţie de volumul producţiei create şi vândute şi de costul mediu. privit ca întreg. ce acţionează ca o singură unitate. Astfel monopolul îşi asigură o continuitate a profitului. întreprinderea unică este doar monopol aparent. conjunctura economică generală.  Monopol prin alianţă: acest monopol poate să apară atunci când oferta unui bun este realizată de câteva întreprinderi mari ce încheie convenţii privind producţia pe care au obligaţia să o creeze fiecare în parte. la distanţa cea mai mare de piaţă cu concurenţa perfectă. masa şi rata profitului sunt diferite de la o unitate la alta.  Dominarea ofertei şi a preţului de către monopol. ca în situaţia unei întreprinderi unice. nivelul preţului. Monopolul ca firmă are posibilitatea de a hotărî singură şi volumul producţiei pe care-l fabrică şi preţul de vânzare al bunului respectiv. cât şi pe plan internaţional (OPEC). în privinţa formării preţurilor şi a interrelaţiei cerereofertă.

Piaţa duopolistă se caracterizează prin prezenţa într-o ramură a două întreprinderi mari. afectează inevitabil interesele celeilalte unităţi. pentru ca incercarea uneia de a modifica preţul şi volumul producţiei. - monopol rezultat din relaţia privilegiată a unor întreprinderi cu statul - monopolul unor întreprinderi proprietate de stat care au dreptul să comercializeze singure unele produse la preţuri mai mari decat cele formate în libera concurenţă. ce se poate cultiva numai pe zone restrânse.  Alte forme sau situaţii de monopol: - monopol izvorât din calitatea deosebită a unui bun agricol. fiecare întreprindere reacţionează la deciziile celeilalte. iar cealaltă pacifistă. determinând o cerere net superioară ofertei şi stabilirea unui preţ de vânzare ridicat. a absorbţiei sau a unirii de bună voie a rivalilor nu este exclusă. respectiv segmentul de piaţă pe care aceasta îl deţine. la scăderea preţului şi la pierderi cel puţin pentru una din întreprinderi. Monopol întemeiat pe calitatea unui produs industrial: apare în situaţia când într-o ramură funcţionează mai multe întreprinderi având mărimi diferite şi nu există şansa încheierii de convenţii între ele privind producţia şi preţul. considerând ca ele produc bunuri de calitate egală. . iar numarul cumpărătorilor este foarte mare. ele pot fi de aceeaşi talie sau inegale şi pot produce bunuri omogene ori neomogene. Aceste întreprinderi furnizează întreaga producţie a ramurii. cifra de afaceri şi profitul. Această creştere practicată repetat de cei doi agenţi economici. una din firme este agresivă. fiecare vrea să câştige un supliment de piaţă în dauna celeilalte. Pentru aceasta poate uza de două arme: reducerea preţului şi creşterea ofertei. Atunci când ambele firme sunt agresive. pe care celelalte nu-l pot crea în perioada respectivă. ambele firme sunt pacifiste. Dacă una din întreprinderi produce un produs de calitate deosebită. această întreprindere are posibilitatea să stabilească atât cantitatea de produse. Există trei cazuri ale reacţiilor sau comportamentului firmelor: ambele firme sunt agresive. astfel întreprinderea respectivă îşi asigură în aceste condiţii poziţie de monopol şi obţine în perioada respectivă un profit ridicat. Concomitent. cât şi la preţ. conduce la suprasaturarea pieţei cu mărfuri. Întreprinderile duopoliste iau decizii referitoare atât la cantitatea de bunuri produsă. cât şi preţul de vânzare. Perspectiva falimentului. având ca sursă activitatea de cercetare şi inovare a întreprinderii. Întrucât reducerea preţului este deosebit de distructivă şi păgubitoare se apelează la creşterea ofertei în vederea lărgirii pieţei.

fără a ţine seama de ce face cealaltă întreprindere. Dacă se renunţă la razboiul preţurilor. cea pacifistă acceptă de bună voie să o reducă. pentru un anume interval de timp piaţa va fi în echilibru. prin comportamentul ambelor unităţi. ale automobilelor. ale maşinilor şi . întreprinderile îşi vor mări treptat producţia până când piaţa se echilibrează. dacă s-au produs mai multe mărfuri decât se cereau. În acest caz piaţa evidenţiază dacă s-au produs mai puţine sau mai multe mărfuri decât se cereau. Prin excelenţă. mai eficace economic şi social decât comportamentul firmelor în situaţia în care ambele sunt agresive sau numai una. în timp ce întreprinderea pacifistă obtine un profit sub cel obişnuit. Concomitent apare însă o distribuire inegală a masei profitului realizat la scara ramurii. Acestea pot fi omogene sau neomogene. Nu este exclus ca întreprinderile pacifiste să dezvolte un schimb reciproc de informaţii novatoare. dar fiecare întreprindere produce cantităţi însemnate de bunuri. Uneori înaintarea agresivului si retragerea pacifistului poate provoca într-un moment anume reducerea producţiei firmei pacifiste sub nivelul care asigură profit. Dacă s-au produs mai puţine. piaţa şi producătorii se află în dezechilibru. oferta devenind egală cu cererea. în ipoteza agresivităţii ambelor întreprinderi. Acest comportament pacifist si cooperant este. iar cererea caştigată de unul din parteneri egalează cererea pierdută de celălalt. Cumpărătorii sunt numeroşi. Absorbţia sau falimentul nu sunt excluse. astfel încat fiecare întreprindere îşi stabileşte producţia la un nivel care-i asigură maximum de profit. Presupunând cererea constantă. în ideea unei înaintări comune. Ambele firme sunt pacifiste: în această situaţie tendinţa de a domina nu se manifestă la nici un partener. Una din firme este agresivă şi cealaltă pacifistă: în această ipoteză apare relaţia specifică dintre un dominant şi un dominat. Talia întreprinderilor nu este egală. care le aşează la adăpost de noi concurenţi dinamici. până la apariţia echilibrului pieţei.Indiferent dacă se procedează la reducerea preţului sau la creşterea ofertei. căci oferta nu se modifică. Întreprinderea agresivă îşi maximizează profitul înregistrând sporuri. dar există tendinţa de mişcare către realizarea lui. când unitatea agresivă măreşte producţia. sunt oligopoliste pieţele produselor cu valoare de întrebuinţare mare şi care necesită tehnologii de valoare mare. de regulă. Echilibrul pieţei nu este permanent. Piaţa oligopolistă implică prezenţa într-o ramură a unui număr relativ mare de întreprinderi (cel puţin trei) care livrează întreaga cantitate de mărfuri. Astfel sunt oligopoliste pieţele producţiei siderurgice. întreprinderile vor scădea treptat producţia.

Întâlnim pieţe oligopoliste şi în alte sfere precum industria alimentară. care diversifică preferinţele consumatorilor.În pieţele monopolistice şi a concurenţei care le caracterizează trebuie să se ţină seama de următoarele două situaţii: - decizia unei întreprinderi privite izolat nu afectează sensibil situaţia celorlalte unităti din cauza potențialului productiv relativ redus al fiecăreia - intrarea a noi concurenți în ramura nu este dificilă datorită aceleiași cauze Se poate concluziona prin urmare ca piata monopolistică se apropie cel mai mult de piată cu concurența perfectă. problema nevralgică este împărţirea pieţei între producători. Piaţa oligopolistă de bunuri diferenţiate calitativ are posibilitaţi de extindere mai bune o dată cu creşterea generală a veniturilor. în care eficacitatea se asigură şi la praguri relativ mici ale producţiei. În asemenea situaţii. însoţită de preţuri inegale. încercarea firmelor de a-şi apropia o parte cât mai însemnată din clientelă. ultimele reflectând atât costul de fabricaţie. să aducă un plus pe piaţa întreprinderilor mai dinamice în dauna celorlalte. pentru produsele diverselor firme. care preferă şi cer un anume bun creat de o anumită întreprindere. Firmele din piața monopolistică . etc. fară a se identifica cu ea. ci doar o limitează. ca şi în cazul oligopolului. Acest fenomen de înaintare ori retragere a cererii. în tendința de . Piaţa monopolistică este piaţa cu concurenţă perfectă. gusturile lor. funcţionează şi întreprinderi mici şi mijlocii. Ea se caracterizează prin existenţa într-o ramură a unui mare număr de producători de talie relativ mică şi apropiată şi prin diferenţierea produselor. în vederea creşterii cifrei de afaceri şi a profitului. etc. să o regrupeze spre bunurile superioare calitativ. dovedeşte că diferenţierea produselor nu elimină concureţa şi selecţia întreprinderilor viabile.Multitudinea producătorilor atrage dupa sine o concurenţă mai. Diferenţierea calitativă a produselor. Această creştere generală a veniturilor tinde să reorienteze clientela. Ca urmare în piaţa oligopolistă se regăseşte reacţia fiecărei firme la decizia celorlalte.echipamentelor destinate energeticii. cât şi calitatea produselor. interdependenţa strânsă a acţiunilor diverselor întreprinderi. Ultima caracteristică permite întreprinderilor să fixeze cuplul calitatepreţ. Unitaţile oligopoliste au posibilitatea de a stabili şi volumul producţiei şi preţurile de vânzare. duce la distribuirea între firme a clientelei totale şi o divide în grupuri mai mari sau mai mici. Şi în pieţele oligopoliste ca şi în pieţele duopoliste. alături de marii producători.

iar dacă functionează trei sau mai multe există oligopson. cu scopul de a proteja unele categorii de producători sau populaţia în totalitatea sa. Statul ia apoi măsuri de control al unor preţuri. Acest lucru are efecte pozitive asupra procesului de refacere a potenţialului productiv uman. ca de exemplu: - Fixarea de preţuri maxime. publici sau privaţi. ce s-ar forma în piaţa de concurenţa liberă şi au menirea să asigure un minim de bunuri indispensabile paturilor sociale cu venituri mici. prin determinarea nivelului optim al producției. Întreprinderea cu poziție de monopson poate să se aprovizioneze la prețuri avantajoase. determinate de instabilitatea producţiei agricole de la an la an datorită condiţiilor . În timp ce în piața monopolistă există unul sau cațiva vânzători și un număr mare de cumpărători. urmarind însanatoşirea vietii economice. piața tip monopson se caracterizează prin existența unui singur cumpărător. urmăresc. pe termen scurt și alegerea variantei optime de combinare a muncii și capitalului. în același timp poate folosi forța de muncă ieftină dacă în zona ei de activitate lipsesc alte ramuri industriale care să ofere locuri de muncă. în perioade de inflaţie ori recesiune economică. În multe situaţii statul intervine pe diverse pieţe. în paralel cu imbunătațirea calitații produselor și minimalizarea costurilor. În astfel de situa ții. în perioade critice vizează marfurile care se adresează necesitaţilor fundamentale ale populaţiei. al dobânzii şi salariilor. care pot genera dezechilibre economice suplimentare - Garantarea preţurilor la unor produse agricole sau a veniturilor agricultorilor. relansarea mai rapidă a acesteia. într-o zona economică. Piaţa tip monopson este opusul celei monopoliste.a-și maximiza profitul. Profiturile obținute devin astfel mai mari prin reducerea costului mediu de fabricație. Când într-o zonă oarecare functionează doua unitați cumpărătoare. Aceste preţuri sunt inferioare preţului de echilibru. Piaţa reglementată de stat este piața în care statul fixează preţuri la unele bunuri materiale si servicii furnizate de agenţi economici. într-o ramură dată există duopson. reducerea şomajului şi utilizarea capacitaţilor de producţie existente. și a unor numeroși vânzatori ai bunului fabricat la scara țarii. pe termen lung. Preţurile fixate de stat limitează sau suprimă în acelaşi timp conflictele sociale grave. în afara concurenței pe piată de vânzare a produsului fabricat (de mai multe unitați) apare și o concurentă limitată pe piețele de aprovizionare cu factori de producție.

De aceea s-a încercat practica garantării veniturilor anuale. Congresul SUA a votat “Sherman Act”. Relațiile concurențiale impun producătorilor promovarea progresului tehnic. recurgerea la mijloace extraeconomice (falsificarea produselor de marcă. etc). care interzice tentativele de monopolizare. ca și alte masuri de sprijinire directă a agriculturii au avut o influență evident favorabilă asupra acestei ramuri și a economiei întregi. Piața concurentială determină utilizarea eficientă a resurselor limitate pentru statisfacerea multiplelor trebuințe individuale și sociale. devine mijloc de realizare a scopului sistemului economic. Această instabilitate modifică veniturile anuale ale agricultorilor deci capacitatea lor de finanțare a producției. însarcinată cu supravegherea respectării legislatiei anti-trust. În Uniunea Europeana. creșterea cantitătii. maximizarea satisfacerii trebuinței consumatorilor. înca din 1890. Instabilitatea producţiei agricole. furturi de documentații sau conceptie. scăderea costurilor și a prețurilor. Pentru promovarea intereselor consumatorilor si producătorilor este necesară menținerea și stimularea concurenței loiale prin adoptarea unor legi si constituirea de organizații guvernamentale sau neguvernamentale. iar in 1914 s-a constituit Comisia Federala pentru Comert. Astfel. anticoncurențiale: practicile monopolistice. Concurența poate fi distorsionată și deturnată de la scopul sau prin mijloace neloiale. Legile . spionaj. care să arbitreze respectarea principiilor concurenței. calitații și diversitații bunurilor economice. reglează și stimulează producția astfel încât comportamentul producătorilor. Deși politica prețului garantat în agricultura a avut și unele urmări secundare nedorite. subvenționarea de către stat a unor domenii de activitate economică ineficiente. Deoarece producția agricolă este oscilantă. orientat către maximizarea profitului. art. este prezentă chiar şi in tările în care agricultura a atins randamente foarte înalte. îmbunătațirea distribuției și utilizării acestora. precum și consumul populației.climatice variabile. prețul garantat poate să se soldeze în ani diferiti cu venituri totale inegale. amestecul statului în piața produselor agricole.85 al Tratatului de la Roma interzice toate practicile “ce au drept obiectiv sau drept efect restrângerea sau falsificarea jocului concurenței”. deşi limitata o dată cu progresul. În Franta s-a creat în 1936 un Consiliu al Concurenței însarcinat cu controlul practicilor anticoncurențiale. respectiv optimizarea consumului. influentând nefavorabil cursul activitații agricole și industriale viitoare.

ineficiența. În Romania. în 1996 a fost adoptată legea concurenței și s-a înființat Consiliul Concurenței. Astfel. vizând în ultima instanță protecția consumatorului. Proprietatea publică s-a restrâns treptat la sectoarele considerate strategice. Pentru protejarea concurenței.anti-monopol din Uniunea Europeana sunt incluse într-o amplă “legislație de protecție a concurenței”. de piață. dar adaptarea acestora la mecanismele pieței s-a dovedit dificilă. un obiectiv al tranziției la economia de piata îl constituie restrângerea monopolului proprietații publice și realizarea pluralismului formelor de proprietate specific economiei concurențiale. care au fost reorganizate ca regii autonome. . cu tot cortegiul lor de efecte negative asupra economiei și asupra nivelului de trai al oamenilor. generează risipa. tarife exagerate și inflație. fara control din partea organelor administrative. menținerea monopolului de stat în domeniul energiei primare și secundare.

care determină gradul de influențare a pieței. în condițiile pieței concurențiale.  Extinderea practicilor neloiale a impus extinderea legislației de protecție a concurenței. .CAPITOLUL IIII STUDIU DE CAZ Piaţa aleasa este timp “liber in familie”.  Deciziile întreprinzătorilor pe piata concurentială vizează stabilirea dimensiunii optime a ofertei pentru obtinerea unui profit maxim. În cadrul studiului de caz am:  Specificat concurentii directi şi concurentii indirecti pentru acest restaurant. gradul de satisfacere al consumului este maxim în condițiile concurenței perfecte (situație ideală) și minim in condițiile pieței de monopol. Firma aleasă este un restaurant cu specific tradţtional.  Am precizat modul în care fiecare din concurenţi îşi satisfac consumatorii. a prețului. precum și gradul de satisfacere al consumului. respectiv oligopolistă și este maxim în cazul monopolului.  Am încercat să formulez noi oportunităţi de piaţă pentru restaurantul cu specific tradiţional. crește pe piața monopolistică.  Gradul de concentrare este aproape nul pe piața concurenței perfecte. CONCLUZII  Criteriul esențial de diferențiere a piețelor este gradul de concentrare a producției. duce în ultima instanță la maximizarea satisfacerii consumatorilor.  Maximizarea profitului de către producători.

. Wong V. Editura Teora. Braşov. 2004.BIBLIOGRAFIE 1. Ilie C.. (coord. 1998. 4.). 5.. Florescu C . Stoian Mirela . Editura Metropol. 1992. – „ Principiile marketingului” . editura Oscar Print. – Cercetarea de marketing. București. Bucureşti. clasa a XII-a. Balaure V . Kotler Ph. Editura Siintifica și tehnică .C. 2007.Editura LUX LIBRIS. .“ Marketing” . Popescu I. Amstrong G.. Lefter C. Bucureşti. Editura ASE. .“ Marketing” . „Mediul concurenţial al afacerii”. Şerbănică D. Teorie şi practică”. Saunders J. 2. Manole V. 3. 1996. – “ Tehnici promoţionale” .