UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA

Drept privat roman
anul 1, semestrul 1 (2013)
Profesor: Savca Tamara

Cuprins
Notiuni introductive ale dreptului privat roman......................2
Izvoarele dreptului privat roman...............................................9
Procedura civila la romani.........................................................15
Persoanele................................................................................... 24
Familia romana............................................................................ 32
Drepturile reale..........................................................................41
Proprietatea................................................................................49
Drepturile reale asupra lucrului altuia....................................58
Succesiunea la romani...............................................................65
Obligatiile.................................................................................... 75

1

Notiuni introductive ale dreptului privat
roman.
I.Notiunea dreptului privat roman.
II. Obiectul de studiu si delimitarea dreptului roman
in privat si public.
III. Documentele istorice ale romanilor.
IV. Periodizarea istorica a statului roman: epocile de
dezvoltare ale dreptului.

2

3 .

Din cauza formalismului si a solemnitatilor dreptului civil a fost folosit din ce in ce mai rar ca pina la urma sa fie exclus totalmente din viata romanilor si sa fie inlocuit cu dreptul gintsilor. ceea ce nu permitea tuturor sa beneficieze de acest drept. Dreptul gintsilor. 2.Notiunea dreptului privat roman. II. Dreptul roman cuprinde totalitatea institutiilor si a normelor instituite si sanctionate de catre statul roman care reglementeaza relatiile dintre membrii unei societati. Dreptul roman ca institutie de drept era impartit in doua mari sisteme si anume: dreptul privat si dreptul public. Dreptul gintilor cuprinde normele juridice care se aplicau in raporturile dintre cetateni si straini. Aceste norme s-au format ca urmare a extinderii relatiilor cu strainii. drept international privat (ius gentium). 4 . 3. Dreptul public reglementeaza relatiile aparute dintre cetateni si stat. Dreptul civil (ius civile). Acest obiect este format din numeroase ramuri si institutii juridice. Datorita dreptului gsintilor statul roman a cunoscut o rapida dezvoltare din punct de vedere economic. deoarece era urmat de un formalism (atitudine exagerata) riguros. Accesul necetatenilor la acest drept era interzis.Obiectul de studiu si delimitarea dreptului roman in privat si public. Dreptul privat include urmatoarele sisteme de drept: 1. 2. Dreptul civil era accesibil doar cetatenilor romani. Dreptul natural (ius naturale). Dreptul privat reglementeaza doar relatiile aparute intre particulari. Dreptul civil era un drept foarte dificil.I. 1.

Acestea au pastrat cele mai importante documente ale romanilor. 4 regiuni pe teritoriul carora era repartizata populatia romana:     Cimpia Cimpia Cimpia Cimpia suburama. palatina.Documentele istorice ale romanilor.  Papirusurile . Dreptul natural se considera a fi dreptul desprins din natura si trebuia sa fie respectat de toate persoanele care locuiau in statul dat.  Textele literare. Procedura penala.Periodizarea istorica a statului roman. 5 . Procedura civila. Din categoria textelor epigrafice fac parte tablele cerate (primul document pe care au fost scrise actele normative). collina. Cunoastem urmatoarele categorii de documente istorice:  Textele epigrafice. III.3. Ramurile de drept incluse in dreptul public:     Dreptul administrativ.  Dipticele. Documentele istorice ne ofera date pretioase cu privire la sistemul de drept al romanilor. Dreptul penal. esquiliana. Din categoria tablelor cerate fac parte:  Tripticele (3 placi de lemn – una goala). IV.

care avea competente religioase si se implica in viata publica a statului.000 asi. Alt organ era comisia curiata. Acestia formau 20 de centurii.000 de asi. Acestia formau 20 de centurii. 3.) 6 .000 asi. sec. Fiecarei persoane statul roman le oferea cite doua iugare de pamint pentru intretinere. Servius Tullius a impartit intreaga populatie a statului roman in cinci clase in dependenta de cenzul de averi: 1. Acestia formau 20 de centurii.) Regele era numit de catre senatori si conducea statul pina la moartea sa. Acestia formau 30 de centurii. Persoane care aveau o avere in valoare de peste 50. 2.000 asi. Odata cu moartea regelui pina la alegerea altuia conducerea tarii era preluata de membrii senatului care conduceau tara cite 5 zile. Acestia formau 80 de centurii. In afara de senat (300) la organizarea statului mai participa si comisia centuriata care avea prerogative legislative. Persoane care aveau o avere in valoare de peste 75. elective si jurisdictionale.000 asi. de de de de Perioada regalitatii (mijlc.Intemeierea statului roman. Persoane care aveau venit de peste 100. VI – anul 509 i. Perioada republicii (509 – 27 i. in urma reformei lui Servius Tullius care a obligat fiecare locuitor al Romei sa faca o declaratie asupra cenzului de averi. 5. Persoane care aveau o avere in valoare de peste 25.Hr.Hr. 4. Persoane care aveau o avere in valoare de peste 11. Intemeierea statului roman a avut loc la sfirsitul secolului VI.

unica lor avere erau copiii. Drept urmare a razboaielor de cucerire. la Roma se concentreaza un numar tot mai mare de sclavi. 7 . Sclavii – nu aveau nici un drept. în arendarea minelor statului si în aprovizionarile militare. De asemenea. conflict întretinut de conditiile discriminatorii impuse celor din urma din punct de vedere atât politic. religios si jurisdictional. Pe linga cavaleri si nobili apar alte doua paturi noi: proletari si sclavi. În acest context. Statul era obligat sa intretina aceasta patura sociala. Organizarea statului. si ager publicus (pamintul care era in proprietatea statului – domeniu public) era exploatat în exclusivitate tot de catre patricieni. Nobilii – patura care cindva au detinut o magistratura in stat. cât si economic. Cavalerii – patura de elita in stat. devenind dupa razboaiele punice singura stapâna a bazinului mediteranean. „proles” – copil) – cei mai saraci oameni in stat. Cavalerii erau cei îmbogatiti în urma comertului cu sclavi.Republica romana cunoaste în aceasta perioada o dezvoltare rapida din punct devedere social si economic. Denumirea lor vine de la o veche cavalerie formata din persoanele a caror cenz de avere depasea 400. a celui maritim. Plebeii reusesc sa obtina accesul la comisia centuriata. viata sociala se caracterizeaza prin confruntarea contradictorie între patricieni si plebei. pe a caror munca începe sa se bazeze întreaga productie de bunuri a societatii. Proletari (lat. în arendarea impozitelor si a lui ager publicus. Roma îsi extinde cuceririle printr-o politica de permanenta expansiune.000 de sistertsi. Pe linga patricieni si plebei apar inca doua paturi sociale: cavalerii si nobilii. dar sunt exclusi din domeniul administrativ.

Concilium plebis era vechea adunare a plebei care la început adopta hotarâri obligatorii numai pentru plebei. electorale sau judiciare. 8 . el trebuia sa le confirme pe cele votate de adunarile poporului. în aceasta perioada. Erau alesi pe o perioada limitata. el supraveghea respectarea vechilor traditii si moravuri ale poporului roman. ca testamentul sau adrogatiunea. deci si pentru patricieni. hotarârile acestor adunari devin obligatorii pentru toti cetatenii. Senatul (900). Comisia tributa avea grija de repartizarea populatiei pe triburi. Ele se concretizau în patru categorii de adunari. Protestas – dreptul de a elabora legi (edicte). comitia centuriata.e. de regula. Adunarile poporului adoptau hotarâri legislative. Comitia curiata îsi pierde din prerogativele avute în perioadele anterioare si rolul sau devine tot mai limitat în conducerea politica a societatii romane.In perioada republicii dispare regele si apar magistratii (consulii) [unul fara altul nu putea lua nici o hotarire]. care se adauga adunarilor poporului si senatului. În urma legii Hortensia din sec. III î. Ea îsi exercita atributii în materia dreptului privat legate de anumite institutii juridice. dreptul de a pedepsi contravenientei.n. in miinile magistratilor era concentrata si puterea militara.. a dobândit un rol important în conducerea politica a societatii romane si chiar daca nu avea dreptul sa elaboreze legi. si astfel s-a transformat în comitia tributa. Comisia centuriata avea grija de cenzul de avere. concilium plebis si comitia tributa. respectiv: comitia curiata. un an. Puterea magistratilor era infaptuita prin doua atribute: 1. De asemenea. În acest fel. Magistrat = consul Magistratii erau inaltii functionari care detineau atributii importante din punct de vedere administrativ si jurisdictional.

cu preponderenta cea civila. Cenzorul – persoana responsabila de cens-recensamint. caruia nimeni nu i se putea opune. respectiv pe sase luni.) În aceasta perioada. Pretorii aveau ca atributie principala administrarea justitiei. de arhiva statului. 2. structura societatii romane s-a mentinut în mare parte. conducerea statului era încredintata unui dictator.Hr. cum erau razboaiele. – 284 d. de exceptie. Magistratii superiori. În cazuri deosebite. 9 .Hr. dreptul de a convoca comisiile. Edilii curuli erau magistratii care supravegheau organizarea si functionarea piet elor. senatul si magistraturile. adica sa evalueze periodic din cinci în cinci ani averea cetatenilor si sa înscrie toate perioadele pe listele censului. organele politice de conducere în statul roman sunt împaratul. dar s-a polarizat prin cresterea diferentelor dintre bogati – honestiores si saraci – humiliores. consulii detineau puterea civila suprema. rascoalele etc. de repartizarea (de vinzarea) prazii de razboi. care se faceau în pietele publice. se ocupau de aprovizionarea orasului si aveau atributii jurisdictionale în ceea ce priveste vânzarea vitelor si sclavilor. Imperium – dreptul de a convoca armata.dreptul de a convoca senatul. Questorii – aveau grija de tezaurul statului. Perioada monarhiei (Imperiului) – se mai imparte in doua perioade: Principatul (27 i. care avea dreptul de a se opune actelor magistratilor prin veto. În perioada principatului. dar care avea o împuternicire exceptionala pe un termen limitat. Tribunii plebei – era format din consiliul plebis.. dar si conducerea armatei.

) Forma de stat instaurata era o monarhie absoluta de drept divin în care împaratul nu mai era considerat principes.Hr. – 284 d. Epocile de dezvoltare ale dreptului.) – cea mai devoltata din toate punctele de vedere.Dominatul (284 – 565 d.Hr. – 565 d. IV. Romanii au cunoscut trei epoci de dezvoltare a dreptului: 1. 10 . anul 27 i.Hr.Hr.) 2.Hr. VI – 27 i. Epoca veche (din momentul intemeierii statului roman si dureaza de-a lungul perioadei regalitatii – pina la sfirsitul republicii) (jum sec. primul între cetateni. având puteri supranaturale.Hr. ci mai presus de oameni – dominuset deus. Epoca clasica (de-a lungul perioadei principatului. Epoca postclasica (de-a lungul perioadei dominatului. 284 d.) 3.

Edictele magistratilor. constitutiile imperiale si jurisprudenta. IV. 11 . Legea: tipurile de legi.Notiunea si clasificarea izvoarelor dreptului privat roman. III. senatconsultele. II.Izvoarele dreptului privat roman. Obiceiul ca izvor formal al dreptului. I. structura legii.

Rezultatul procedeelor folosite in scopul transformarii normelor sociale in norme juridice constituie izvoarele formale ale dreptului. economici. politici. edictele magistratilor. procedee ce difera de la o societate la alta. Intre izvoarele formale si cele materiale exista o strinsa legatura. culturali – factori de configurare a dreptului) care influenteaza asupra adoptarii unor norme juridice. Izvoare formale: obiceiuri. geografici. Romanii au definit izvorul de drept din punct de vedere material si formal. deoarece orice schimbare din societate se reflecta asupra sistemului de norme juridice. bronz sau lemn. texte.Notiunea si clasificarea izvoarelor dreptului privat roman. 12 . senatus consultele. Izvoare materiale: monumente. monedele. cartile vechi. izvoarele de drept sunt formele de exprimare a normelor juridice. Izvor de drept – totalitatea surselor de cunoastere existente la moment in societate. Prin izvor de drept in sens material intelegem conditiile materiale (factorii sociali. manuscrisele. Mai erau si izvoarele in sens documentar. papirusuri. legea. jurisprudenta. adica totalitatea documentelor istorice care servesc la un moment dat in calitate de izvoare. jurisprudenta. Se mai numeau izvoare ca sursa de cunoastere: tablele din marmura. constitutiile imperiale. Pentru ca o norma sociala sa devina o norma de drept sunt necesare anumite procedee de adoptare. Din punct de vedere formal izvorul de drept consta din totalitatea mijloacelor prin care o norma de drept are putere obligatorie. legea.I. In sens formal. Izvoare formale: obiceiuri.

care erau alesi din rindul patricienilor erau invinuiti ca dadeau raspunsuri in favoarea patricienilor. Obiceiul (cutuma) constituie cel mai vechi izvor de drept care s-a format in procesul destramarii societatii prestatale.. Astfel plebeii au cerut ca obiceiurile juridice sa fie sistematizate si publicate pentru a fi cunoscute de toti cetatenii. Legea: tipurile de legi. in epoca postclasica obiceiul din nou revine la importanta lui initiala. deoarece aveau un caracter nejuridic. Obiceiul – regula nescrisa care. ea cuprindea reglementari de drept public si de drept privat roman. Obiceiul ca izvor formal al dreptului. la fel cum mai tirziu a fost respectata legea. structura legii. din momentul in care era adoptata ea devenea obligatorie pentru intreaga populatie. La inceput obieciurile nu erau obligatorii. insa odata cu fondarea statului obiceiurile s-au transformat in obiceiuri juridice si respectarea lor era obligatorie. Se spunea ca erau niste traditii provenite de la stramosi. dar puteau fi asemanate cu legea. obiceiul juridic a devenit rigid. Aceasta lege a fost adoptata deoarece atunci cind aparea un conflict intre un patrician si un plebeu. insa pe parcursul istoriei.II. insa pe parcursul istoriei in epoca postclasica obiceiul din nou revine la importanta lui initiala. 13 . deoarece erau respectate cu multa strictete. Principala lege in stat era considerata legea celor XII Table adoptata in anul 451 i. Astfel a luat nastere legea. Ea este definita ca o hotarire luata de catre adunarea poporului.Hr. prin aplicare continua a capatat forta juridica. formalist. pierzindu-si din importanta. Legea (lex) ca izvor de drept apare pe terenul luptei dintre patricieni si plebei. III. Totodata. dat fiind faptul ca pontifii erau unicii care cunosteau multe dintre obiceiurile juridice. pontifii. Odata cu intemeierea statului o parte din obiceiuri isi pierd din valoarea lor si s-a simtit necesitatea inlocuirii obiceiului cu alte izvoare de drept. De asemenea prin lege se intelege o conventie si un contract.

legile nu aveau nici o sanctiune. Cunoastem urmatoarea clasificare a legilor:  Legile perfecte – principala sanctiune in caz de incalcare a acestora era anularea legii. locul si data cind a fost votata. Rogatio – continea textul legii. consulii. 14 . Prescriptio – in prescriptio era indicat numele magistratului care a propus legea. Magistratii acordau pedepse dupa bunul lor plac. Sanctio – in ea era inscrisa sanctiunea aplicata in caz de nerespectare a dispozitiilor cuprinse in rogatio. pretorii. cenzorii venind la guvernare li se atribuia un drept (ius edicende – dreptul de a edita un edict).  Legile imperfecte – nu aveau nici o sanctiune in caz de incalcare a lor. Edictele magistratilor.  Legile mai putin perfecte – incalcarea lor era sanctionata cu o amenda. Legea era constituita din 3 parti: 1. cu timpul se scriau pe table de lemn vopsite in alb (album) si se asezau in forum. constitutiile imperiale si jurisprudenta.Legea a fost cel mai important izvor de drept in perioada republicii. senatconsultele. denumirea adunarii care a votat-o. carea putea fi impartit in capitole si paragrafe. odata cu instaurarea monarhiei isi pierde din importanta. La inceput edictele erau rostite in piata. IV. numarul de voturi (pro si contra). Edictul era un act prin care magistratul arata poporului cum va conduce tara. 3. ca toti sa le citeasca. In epoca veche. 2. Magistratii.

 Ocazionale – valabile citeva zile (emise cu prilejul unor sarbatori sau evenimente publice). Mandata – niste instructiuni date direct de catre imparat guvernatorilor de provincii si doar acestia trebuiau sa se 15 . Senatconsultele. scrisoare sau edict. I – sec. ce puteau fi aplicate in domeniul public si privat. III. 2. Constitutiile imperiale – sunt niste hotariri luate de catre imparat prin decret. 2. cind imparatul detinea puterea suprema.. Intrau legile luate de catre imparat fara a cere votul membrilor din senat. Edicta – erau emise de imparat in calitate de magistrat suprem al statului si cuprindeau dispozitii cu caracter general. S-au mentinut ca izvor de drept in perioada principatului. niste consultatii date de catre membrii senatului atit cu privire la dreptul public cit si cu privire la dreptul privat. Edictul era valabil pe o perioada de un an. II d. prin care magistratul numea un judecator pentru solutionarea litigiilor dintre particulari. hotaririle imperiale devin izvoare de drept ce pot crea norme de drept civil. Continutul edictelor era alcatuit din doua parti:  partea veche (edictum vetus) – cuprindea dispozitii lasate de magistratii precedenti.Cel mai important edict la romani – edictul de jurisdictie – jurisdictio. Cunoastem doua categorii de senatconsulte: 1.Hr. sec.  partea noua (edictum novum) – cuprindea dispozitii noi. Dupa durata. Constitutiile imperiale erau de 4 feluri: 1. Acestea au constituit izvor de drep in perioada monarhiei. Incepind cu sec. existau doua feluri de edicte:  Perpetue – folosit intreaga perioada a anului. Intrau legile care erau discutate cu toti membrii senatului pina a intra in vigoare.

Rescripta – erau niste raspunsuri date de catre imparat particularilor in anumite probleme de drept. acestea purtau un caracter administrativ.  Scoala sabiniana – a avut o orientare conservatoare. Jurisprudenta – era stiinta creata de catre juristi. imparatul nu avea nevoie de juristi. jurisprudenta nu mai era izvor de drept. In epoca postclasica. Avind o putere absoluta.supuna acestui mandat. In epoca clasica apar doua scoli de drept:  Scoala proculiana – era mai novatoare. prin diferite scrieri. 4. Primele coduri pe care le-au cunoscut romanii erau: 1. Jurisprudenta a constituit izvor de drept numai in epoca clasica. oferea solutii bazate pe dreptul civil. comentarii. 16 . Ele erau impartite in 18 carti. meserie monopolizata de catre pontifi. Decreta – erau niste hotariri luate de catre imparat pentru procesele de judecata. Activitatea jurisconsultilor era orientata pe trei directii: Respondere – consultatii oferite in orice problema de drept. Cavere – consultatii pe care jurisconsultii le ofereau cetatenilor in legatura cu forma actelor juridice. Acestia tineau jurisprudenta in secret. 3. acestea erau impartite in titluri si titlurile in capitole. La inceputul epocii vechi s-a intrebuintat jurisprudenta religioasa. Codul lui Teodosian care a fost sistematizat de catre imparatul Teodosiu II. in care erau incluse toate constitutiile imperiale. explicatii si consultatii asupra legislatiei din acele timpuri. urma linia de gindire a edictului pretorului. Vointa imparatului putea deveni oricind izvor de drept. Agere – consultatii pe care jurisconsultii le ofereau judecatorilor.

H. titlurile in constitutii. Codul lui Gregorian. de catre o comisie formata din 10 membri in fruntea carora era imparatul Tribonian. Cartile au fost impartite in titluri. aceste carti au fost impartite in titluri. Digestele – au fost adoptate in anul 535. Aceasta codificare a servit drept model pentru sistemele de drept ulterioare continind norme atit din materia dreptului privat cit si din cel public. A fost intocmita de o comisie formata din 16 membri.2. incluzind constitutiile imperiale din anii 293 si 294. 17 . iar unele constitutii in paragrafe. Hr. includea foarte multe constitutii imperiale datate intre anii 196 si 291. Cartile erau impartite in titluri. care a fost compus de un profesor universitar – Grigorianus. 3. Codexul dat a fost impartit in 12 carti. Institutele – acestea serveau drept manuale pentru pregatirea juristilor in universitati. acestea contineau operele marilor jurisconsulti clasici. 3. 2. care a fost scris de un profesor universitar – Hermogian. Novelele – era o completare a celor trei carti si adaugarea la legile vechi a proiectelor de legi noi. 4. titlurile in paragrafe. Erau compuse din 4 carti. care a continuat sistematizarea inceputa de Grigorianus. fragmentele in paragrafe. Codul lui Hermogian. titlurile in fragmente. Codul lui Iustinian era format din 4 carti: 1. Codificarea lui Iustinian apare odata cu formarea statului in secolul VI i. Ele au fost impartite in 50 de carti. Codex – publicat in anul 529 i.

desfasurarea procesului si activitatea judecatorului. III. Procedura legisanctiunilor: mijloacele de judecata. 18 . de executare si tipurile de actiuni. IV. Procedura formulara: structura formulii. Procedura extraordinatra: desfasurarea procesului. caile de atac. I. II.Procedura civila la romani.Notiuni generale despre tipurile de procedura.

Notiuni generale despre tipurile de procedura.  Justitia publica.  Arbitrajul privat. Dupa arbitraj apare justitia ca mijloc de solutionare a litigiilor. Mijloacele de solutionare a litigiilor dintre parti:  Razbunarea.  Legea talionului.  Arbitrajul – pentru solutionarea litigiilor dintre parti era numit un arbitru (o persoana terta care era obligata sa asculte pretentiile ambelor parti si sa ia o solutie corecta). Arbitrajul era de doua tipuri:  Arbitrajul public.I. 19 . care era de doua feluri:  Justitia privata.

adica sa solutioneze cazul. 2. Caracterele procedurii legisanctiunii: 1. Legisanctiune – (in epoca veche). magistratul trebuia sa pregateasca pricina pentru solutionare. Caracterul legal – se facea in virtutea legii. Pentru fiecare caz in parte existau anumite actiuni.Justitia privata era de doua tipuri:  Justitia agresiva. Procedura legisanctiunilor: mijloacele de judecata. Justitia defensiva – cind o persoana se apara de pretentiile unei alte persoane. In iure – in fata magistratului. Caracterul judiciar – partile trebuiau sa se prezinte in mod obligatoriu in fata magistratului si sa rosteasca anumite formule solemne. Prin justitia agresiva o persoana isi realiza pretentiile sale unei alte persoane prin mijloace proprii. orice actiune se facea in virtutea (in baza) legii. In iudicio – in fata judecatorului. de executare si tipurile de actiuni. Procedura civila cuprindea totalitatea normelor cu privire la proprietate. Procedura legisanctiunilor se desfasura in doua faze: 1. Procedura in fata magistratului (in iure) 20 . judecatorul ales de parti trebuia sa dea o hotarire. 2.  Justitia defensiva. 3. mostenire si la valorificarea drepturilor de creanta (dreptul unei persoane de a poseda un lucru). Caracterul formalist – rezulta din faptul ca procedura data era urmata de formule si solemnitati. II.

Romanii au cunoscut 3 procedee de chemare (citare) a piritului in
fata magistratului:
(piritul – reus)
1. In ius vocatio – formula „eu te chem in fata magistratului”;
care se putea face in strada sau in forum. Domiciliul romanilor
era inviolabil.
2. Vadimonium extrajudiciar – o conventie dintre reclamant si
pirit care stabilea o zi in care se vor prezenta ambii in fata
magistratului.
3. Condictio – prin el se chema in instanta piritul peregrin (strain).
Daca piritul refuza sa se prezinte in fata magistratului, reclamantul
il putea aduce cu forta, dar refuzul piritului trebuia confirmat de
martori.
Piritul avea si alte posibilitati de garantare a faptului ca se va
prezenta in fata magistratului. El putea aduce o persoana ca garant.
Acesta promitea ca il va convinge pe pirit sa se prezinte. Daca
totusi piritul nu se prezenta, garantul era obligat sa achite o
despagubire baneasca in fondul statului.
Daca piritul se ascundea cu scopul de a evita procesul, magistratul
putea recurge la masuri de constringere, acordind reclamantului o
trimitere in posesiunea bunurilor piritului.
Ambele parti trebuiau sa se prezinte inaintea magistratului, iar
reclamantul trebuia sa arate care sunt pretentiile sale fata de pirit.
Piritul putea reactiona in trei feluri:
a) Sa recunoasca pretentiile, si atunci era condamnat, procesul
incheindu-se, fara a se trece la faza a doua;
b) Sa nu fie de acord cu pretentiile si sa doreasca incetarea
procesului. Si atunci el era condamnat si procesul se incheia;
c) Sa nu fie de acord cu pretentiile si sa doreasca continuarea
procesului. Atunci procesul trecea in faza a doua si se finaliza
cu pronuntarea sentintei.
Lidis contestatie (luare de marfa) este un act ce leaga prima faza a
procesului cu cea de a doua. Daca deja au aparut martorii, partile
trec de la magistrat in fata judecatorului. Judecatorul este o
persoana particulara aleasa de catre parti si ratificata de catre
magistrat.
21

Organizarea instantelor:
In perioada regalitatii magistratul care judeca procesele in prima
faza era regele. In lipsa regelui judecata se putea face de catre
prefectii oraselor. La inceputul republicii aceasta atributie le-a
revenit celor doi consuli, care judecau procesele timp de o luna, cite
unul, apoi se schimbau. Incepind cu anul 367 i.Hr. litigiile de
judecata au trecut in competenta pretorilor.
De la inceput judecatorul forma o instanta unica. Mai apoi el putea
fi inlocuit cu un arbitru. Deosebirea dintre judecator si arbitru
consta in aceea ca judecatorul judeca cele mai importante procese
cu privire la proprietate, libertate si valorificarea drepturilor de
creanta. Arbitrii judecau cele mai simple procese cu privire la
neintelegerile dintre rude si divergentele dintre vecini.
Cu timpul pe linga un singur judecator procesele se puteau judeca
si de catre judecatorii multipli. Astfel apar tribunalele, care erau de
doua tipuri:
1. Permanente, care erau alcatuite dintr-un numar par de
persoane;
2. Nepermanente, care erau alcatuite dintr-un numar impar de
persoane.
Romanii au cunoscut doua tipuri de legisanctiuni:
1. Legisanctiunile de judecata;
2. Legisanctiunile de executare.
Legisanctiunile de judecata (tipuri de procese):
1. Sacramentum (juramintul) – un juramint care trebuia sa fie
rostit de catre parti in fata judecatorului. Acesta era de doua
tipuri:
a) Juramintul asupra unui lucru (per sacramentum in rem), el
era folosit in cazul recunoasterii proprietatii unui lucru.
b) Juramintul asupra unei persoane (per sacramentum in
personam), ceea ce inseamna valorificarea drepturilor de
creanta.
2. Per iudicis arbitrive postulatio – prin depunerea cererii de a
numi un judecator;
22

Aceasta forma procedurala avea un caracter exceptional. Se
folosea acolo unde sacramentum-ul nu se putea aplica.
3. Per condictio – prin somatie;
A fost introdusa pentru obligatii al caror obiect consta intr-o
suma de bani, iar mai apoi, a fost extinsa si asupra obligatiilor
al caror obiect consta intr-un bun determinat.
Esenta actiunii se baza pe faptul ca ori de cite ori piritul nu
dorea sa satisfaca cerintele reclamantului, acesta il soma sa
vina in fata magistratului peste 30 de zile pentru alegerea unui
judecator care sa judece conflictul dintre ei.
Procedura in fata judecatorului (in iudicio)
De la magistrat, partile se infatisau judecatorului, unde isi expuneau
pe scurt pricina. Dupa expunerea pricinii urmau pledoariile, pe care
le tineau partile sau avocatii acestora, apoi continua prezentarea
probelor cu martori. In fata judecatorului partile vorbeau liber.
Reclamantului ii revenea sarcina probei. In mod obisnuit se
recurgea la martori, dar se puteau folosi si alte probe, de exemplu
inscrisurile. Judecata avea loc in public. Inainte de a da sentinta,
judecatorul se consulta cu diferiti jurisconsulti care alcatuiau
consiliul sau. La luarea sentintei, judecatorul se baza pe libera sa
convingere.
Legisanctiunile de executare:
Cunoastem doua tipuri de legisanciuni de executare:
1. Manus iniectio (punerea miinii), aceasta legisanctiune putea fi
folosita in baza unei sentinte judecatoresti cu privire la bani.
2. Pignoris capio (luarea de gaj), reclamantul putea lua un bun
din proprietatea piritului si il putea poseda pina acela isi
rascumpara datoria.

Clasificarea actiunilor folosite in proces:
Actiunea era un mijloc procedural prin care o persoana putea sa-si
recapete un drept subiectiv al lui, care a fost incalcat.
I.

Actiuni reale si actiuni personale:

23

V. Actiunile directe. 2. judecatorul aprecia procesul in limitele textului legii. Actiuni civile. aceste actiuni tin de dreptul de proprietate. care erau folosite in litigii care aveau drept scop o cauza unica (directa). care aveau drept scop protejarea intereselor generale ale populatiei. Actiuni de buna credinta. III. 2. persecutorii si mixte: 1.1. Actiuni persecutorii. Actiune asupra unui lucru (in rem). 2. 3. Actiune in persona (personam). in actiunile simple pe care acestia le judecau. Actiuni onorarii (pretoriene). Actiuni penale. Actiunile private. VI. II. IV. Actiuni private si actiuni populare: 1. Actiuni de drept strict si actiuni de buna credinta: 1. care aveau drept scop condamnarea piritului la o amenda baneasca (pecuniara). Actiuni de drept strict. 24 . Actiuni arbitrarii. Actiuni civile si actiuni pretoriene: 1. 2. acestea erau elaborate de catre pretori si erau mult mai accesibile din punct de vedere juridic. Ele erau date de catre arbitri. care sanctioneaza drepturile personale care luau nastere din incheierea unor contracte sau delicte. apreciind cazul dupa propria sa parere si convingere. ele erau folosite pentru a proteja interesul particularilor. judecatorul avea o pozitie libera de textul legii. 2. Actiuni directe si actiuni utile: 1. Actiunile similare (utile). Actiunile populare. Actiuni penale. Aceste actiuni erau protejate de legea penala. Ele impuneau piritul la repararea prejudiciului cauzat sau la restituirea bunului pierdut. care se bazau pe legea civila si erau urmate de formule si solemnitati. 2. care erau folosite in cazuri similare.

Cunoastem urmatoarele parti componente a formulii: 1. Citarea se facea la fel ca la procedura legisanctiunilor. Procedura formulara se desfasura la fel in doua faze: 1. adica ceea ce el dorea sa obtina. Caracterul judiciar – partile trebuiau sa se prezinte in mod obligatoriu in fata magistratului si sa rosteasca anumite formule solemne. 2. condemnatio. 2. Caracterele procedurii formulare: 1. Prin formula se intelege un program de judecata care servea drept reper pentru judecator la luarea unei decizii corecte. adiudicatio. Caracterul formalist – rezulta din faptul ca procedura data era urmata de formule si solemnitati. 25 . Procedura formulara apare odata cu epoca clasica si a fost urmata de o inalta dezvoltare a statului din punct de vedere economic. In demonstratio se includea cauza pretentiilor reclamantului. demonstratio.III. Procedura formulara. In iure – in fata magistratului. 2. care se folosea doar in problemele de transfer a dreptului de proprietate de la o persoana la alta. Adiudicatio. 3. Caracterul legal – se facea in virtutea legii. Aceasta parte a formulii forma fundamentul juridic a intregii formule. In iudicio – in fata judecatorului. Partile principale ale formulii erau: intentio. Parti principale. Intentia cuprindea pretentiile reclamantului fata de pirit. Aceste pretentii puteau fi certe (determinate) si incerte (nedeterminate). Parti secundare.

Partile trebuiau sa aduca toate probele de care dispuneau: martori. 26 . Piritul putea sa aiba trei atitudini: sa recunoasca pretentiile reclamantului. Avea loc citarea verbala a piritului. magistratul ii inmina o formula. bunurile lui erau preluate si vindute. garantul. de la pretentiile reclamantului. care putea fi de doua tipuri: de absolvire si de condamnare. fara a utiliza forme solemne. inscrisuri. Procedura in fata judecatorului (faza in iudicio) Judecarea pricinii se facea in public. Efectele sentintei. el putea sa nu judece invocind ca cauza nu ii este lamurita. Partile secundare: prescriptiile si exceptiile. Intr-o formula niciodata nu puteau fi intrunite toate aceste parti. magistratul il putea obliga la plata unei amenzi.Condemnatio – sentinta de condamnare data de catre judecator. In fata magistratului. reclamantul isi spunea pretentiile in mod liber. Procedura in fata magistratului (faza in iure) Procesul de chemare in judecata a fost perfectionat. rapoartele expertilor etc. Daca acesta nu se prezenta la proces si nici nu indica un garant in favoarea lui. Daca piritul se ascundea pentru a nu putea fi citat. Aspectele practice se aseamana cu cele a legisanctiunilor. Prescriptiile satisfaceau interesele atit a reclamantului cit si a piritului. procuratorii. Apar avocatii. Procesele trebuiau sa fie judecate intr-un anumit termen. persoanele care veneau impreuna cu reclamantul. altfel se perimau. Sarcina probelor ii revenea reclamantului. Daca pretentiile sale erau justificate. cu care reclamantul se prezenta in fata judecatorului. cognitorii. Daca judecatorul nu era hotarit cu privire la partea care avea dreptate. sa nu le recunoasca ori sa nu se apere suficient de bine. Exceptiile constituiau niste mijloace de aparare a piritului.

Hotarirea judecatorului era irevocabila. IV. Cunoastem urmatoarele tipuri de apel: 1. nu avea nici un bun. 2. bunurile condamnatului erau scoase la licitatie si pe ele se punea sechestru. Prin cale de atac se intelege o nemultumire care vine de la una dintre parti cu privire la declararea sentintei judecatorului. Reprezentantii in procedura formulara se numau cognitori si procuratori. Procedura extraordinatra: desfasurarea procesului. care era judecatorul. Cognitorii ii reprezentau prin rostirea unor formule solemne. Daca condamnatul nu dispunea de patrimoniu. Apel – se facea impotriva sentintei judecatoresti.Sentinta de condamnare avea un dublu efect. el era inchis in inchisoarea particulara a creditorului. Acest drept il aveau doar pretorii si consulii. 3. Intercesiunea – era dreptul pe care il aveau unii magistrati de a se opune hotaririlor date de catre alti magistrati. Caile de atac. Principala deosebire dintre procedura extraordinara si celelalte proceduri era faptul disparitiei fazelor. Restituirea integrala (restitio in integrum) – aceasta era cererea partii care a pierdut procesul de a fi repus acest proces in situatia anterioara. Astfel. Forta executorie inseamna ca condamnatul era impus sa execute sentinta judecatorului intr-un anumit numar de zile. 4. Daca condamnatul refuza sa execute sentinta. Procesul se judeca in fata unei singure persoane. iar procuratorii vorbeau intr-un limbaj cotidian. Judecatorul in 27 . si anume forta juridica si forta executorie. Forta juridica inseamna ca partile nu se mai puteau judeca a doua oara. Revocatio in dublu (intoarcerea dubla) – o cale de atac prin care partea nemultumita solicita o noua judecare a cazului si in cazul pierderii acestui proces el era condamnat dublu. el era silit fortat la executare.

adica in decurs de 30 zile trebuia sa intoarca datoria (creanta) creditorului. juramintul si martorii. judecarea se facea in absenta lui. Chemarea prin litis denuntatio – care consta dintr-o notificare data partilor de un functionar inferior. Pentru a fi judecatori persoanele date erau supuse unui examen de calificare si erau specializati in diferite domenii. cum ar fi: mostenirea. Partea nemultumita cu hotarirea judecatorului putea face apel. Daca persoana si aici pierdea apelul. Citarea prin denuntatio (notificare) – aceasta era o cerere in adresa piritului cu avizul magistratului. Partile erau obligate sa aduca la proces mijloace de proba. 2. Desfasurarea proceselor. la proces erau prezente partile si avocatii acestora. In cazul apelului. Procesele se desfasurau in cladiri administrative si erau publice. 3. Mai tirziu se facea dupa 10 zile. 4. in care se inscriau pretentiile reclamantului si ziua in care piritul era invitat in instanta. Procedura prin lebel (prin scrisoare) – se adresa partilor de catre judecator. Cheltuielile de judecata in procedura data erau mult mai costisitoare decit in procedurile precedente si erau pe seama partii care pierdea procesul. ea era supusa unei amenzi. In procedura data dispar inchisorile particulare si apar inchisorile statului. Daca piritul nu se prezenta la proces. precum si functionarii judecatoresti. Chemarea prin rescrit – aceasta era chemarea piritului de catre judecator printr-un decret. 28 . Citarea se facea de catre organele statului prin inscrierea partilor intr-un registru care se pastra in cancelaria de stat. Apelul se facea in decurs de doua zile dupa pronuntarea sentintei. proprietatea. Persoana condamnata era supusa unei forte executorii. In afara de judecator. era inchis. In caz contrar.procedura data nu mai era un simplu particular si facea parte din inaltii functionari administrativi. Cunoastem urmatoarele forme de citare: 1. Citarea la proces a inceput deja sa aiba un caracter oficial. Drept proba puteau servi inscrisurile. judecatorul care a emis sentinta era obligat sa scrie o nota explicativa si sa o trimita unei instante mai superioare. familia si contractele.

In cazul obligatiilor termenul de prescriptie incepea sa curga din momentul cind debitorul se obliga sa intoarca creanta. Statutul juridic al sclavilor: a) peculiul sclavului (patrimoniul sclavului). actiunea nu mai putea fi satisfacuta. b) obligatiile dezrobitilor fata de patroni. c) limitarea capacitatii juridice. II. Oamenii liberi. b) izvoarele sclaviei. Daca in acest rastimp persoana nu s-a adresat in judecata si termenul de prescriptie a expirat. Persoanele.Capacitatea juridica a persoanelor: a) inceperea si incetarea capacitatii juridice. III. 29 . IV. Termenul de prescriptie putea fi suspendat din diferite motive: din motiv de boala.Termenul de prescriptie – sunt niste intevale de timp in decursul carora persoana are posibilitatea sa inainteze in instanta de judecata o cerere pentru apararea drepturilor sale. din motivul lipsei persoanei de la domiciliu si din motivul ca obligatia a fost intoarsa. termenul de prescriptie incepea sa curga din momentul incalcarii dreptului de proprietate. I. In cazul dreptului de proprietate. b) elementele capacitatii juridice. Dezrobitii: a) formele dezrobirii.

„persum” ceea ce insemna masca actorilor din amfiteatre + verbul „personare” – a face sa rasune. Capacitatea de folosinta este aptitudiena persoanei de a avea drepturi si obligatii.V. Exemplu: statul. municipiile.Capacitatea juridica a persoanelor: Cuvintul persoana vine de la lat. de folosinta. 30 . VI. 2. Persoana era considerata subiectul de drept care participa la raporturile juridice. coloniile. Persoana fizica: cetateanul care era privit individual. drepturile si obligatiile acestora. de exercitiu. Capacitatea juridica era de doua feluri: 1. Acest subiect putea fi format dintr-o persoana si el se numea persoana fizica sau dintr-o colectivitate de persoane care formau persoana juridica. I. Statutul juridic al cetatenilor. Pentru ca o persoana sa fie subiect de drept este obligatoriu ca ea sa dispuna de capacitate juridica. care este aptitudinea persoanei de a avea drepturi si obligatii in raporturi juridice concrete. Persoana juridica.

Cunoastem urmatoarele categorii ale limitarii capacitatii juridice: capitis deminutio (limitarea capacitatii juridice): 1. a) inceperea si incetarea capacitatii juridice. b) elementele capacitatii juridice. status familias (statut de sef de familie). 2. Capacitatea juridica a persoanei incepe odata cu nasterea daca pruncul se naste viu. status civitatis (statut de cetatean al Romei). a se naste viu inseamna a respira macar o data si a se naste fara malformari. in cazul mostenirii vacante sau iacente – dupa moartea defunctului daca acesta nu a lasat testament si nu are mostenitori legali capacitatea lui juridica se prelungeste pina in momentul cind bunurile lui sunt transmise in patrimoniul unei persoane. Limitarea capacitatii medie – atunci cind persoana isi pierde statutul de cetatean. 31 . capacitatea juridica putea sa inceapa la conceperea pruncului cind era vorba de mostenire. 2. status libertatis (statut de om liber). Incetarea capacitatii de exercitiu are loc odata cu moartea persoanei dar si aici exista o abatere de la norma. Limitarea capacitatii maxima – atunci cind persoana isi pierde libertatea si dintr-un om liber devine sclav. Pentru a fi persoana cu o capacitate deplina romanii trebuiau sa intruneasca trei elemente: 1. Exista o abatere de la norma.Capacitatea de exercitiu este aptitudinea persoanei de a exercita aceste drepturi si obligatii. 3. c) limitarea capacitatii juridice.

Nasterea era principalul izvor al sclaviei.  faptele posterioare nasterii. de a alege si de a fi alesi si de a fi reprezentanti in justitie. 6. vindute sau puteau fi ucisi de stapinii lor. Desconsiderarea – persoanele care nu aveau o pozitie onorifica in societate. Cauza aparitiei infaniei erau actele amorale si luxul necinstit.3. Limitarea capacitatii minime – cind persoana isi pierde statutul de sef de familie. 7. 4. Intestabilitatea – o ingradire a cuiva de a fi martor in procesele de judecata. Originile sclaviei sunt:  nasterea. Infania – nu permitea unor persoane de a detine o magistratura. cauza ce ducea la ingradire era scrierea unor scrisori ofensatoare la adresa unei persoane. Adoptiunea – este o ingradire prin faptul ca adoptatul iese din familia sa de origine si intra in familia adoptantului. Faptele posterioare nasterii:  Razboiul – statea la baza aparitiei sclaviei pentru ca prizonierii de razboi nu erau ucisi dar transformati in sclavi. 8. Emanciparea era o cauza a ingradirii capacitatii deoarece persoana pierdea legatura organica (legatura dintre sot-sotie) cu fosta ei familie dar o recapata devenind sef de familie. 32 . 5. deoarece copilul nascut de o sclava de fiecare data se nastea in afara casatoriei chiar daca tatal acestuia era om liber. II. deoarece mama nu avea dreptul la casatorie si copilul la fel nu avea. Statutul juridic al sclavilor: Sclavii la romani erau considerati niste lucruri sau bunuri care puteau fi donate. cauza era conruleinajul. copilul primea statutul mamei. Debitorul insolvabil – cei ce nu-si intorc datoria. 9. de a incheia anumite acte juridice.

 Personele care se eschivau de la declararea censului de avere de asemenea devenau sclavi.vendicta – o actiune prin care stapinul declara ca sclavul nu-i mai apartine.  Persoana care intretinea relatii cu o sclava de asemenea putea fi transformata in sclav. aceasta putere se numea „patestas”. Acest patrimoniu era o conditie juridica prin care sclavul participa la viata juridica din numele sau. 2.  Hotii prinsi in flagrant.testamentul – care era de doua tipuri: direct si indirect. atunci cind o persoana cadea ca prizonier la dusmani. 33 . De asemenea in perioada data sclavilor le-a fost recunoscut dreptul la casatorie. in epoca clasica si postclasica ei beneficiau de unele drepturi si chiar puteau sa detina un patrimoniu. daca in epoca veche sclavii erau niste unelte pentru straini. Prin dezrobire se intelege iesirea sclavului de sub puterea stapinului sau.censul – consta in afisarea pe listele de cens a fostilor sclavi si odata cu platirea impozitelor sclavul devenea om liber. Patrimoniul sclavului se numea peculiul. In epoca postclasica sclavii puteau fi dezrobiti. care producea efecte juridice si asupra copiilor nascuti din aceste casatorii. acesta era un patrimoniu de fapt. Cunoastem mijloace formale si mijloace neformale de dezrobire: Izvoarele (mijloacele) formale: 1. Pe parcursul celor 3 epoci conditia juridica a sclavilor se schimba. Captivarea – un tip de prizonierat. Prin testamentul direct sclavul eliberat detinea o capacitate deplina. 3.  Debitorul insolvabil – era vindut ca sclav daca nu executa sentinta de condamnare a judecatorului.  Strainii veniti la Roma care nu se puneau sub protectia unei familii deveneau sclavi. pentru ca de drept era considerat patrimoniul stapinului.

Izvoarele neformale: 1. Din punct de vedere al dreptului privat dezrobitii aveau urmatoarele obligatii fata de fostii sai patroni: 1. colonii. 2. post mensa (in timpul mesei) – in prezenta oaspetilor. 3. per epistula (prin scrisoare) – stapinul dezrobea sclavul printr-o scrisoare adresata magistratului. Din punct de vedere al dreptului public sclavii dezrobiti aveau toate drepturile politice si civile. oamenii liberi cu statut juridic special. in eclesia (in biserica) – era dezrobit in fata pretorului. obseqium – obligatia sclavului de a respecta toata viata fostul stapin. 2. peregrinii. 4. inter amicos (intre prieteni) – in fata prietenilor. operae – servicii care trebuiau prestate de catre sclavi fostilor sai stapini.Prin testamentul indirect sclavul detinea o capacitate limitata. Drepturile civile erau: 34 . Cetatenii erau oameni liberi. Cetatenii erau categoria de persoane care beneficiau de toate drepturile civile si politice. Oamenii liberi. 3. Din categoria oamenilor liberi aflati in stare de semisclavie faceau parte:     latinii. III. bona – era dreptul patronului de a dispune de bunurile dezrobitului.

 Dreptul comercial (ius comercius) – dreptul cetatenilor de a
incheia acte juridice si de a inainta o actiune in judecata;
 Dreptul de a incheia o casatorie valabila (ius conubium);
 Dreptul militar (ius militare) – dreptul de a fi soldat in legiunile
romane.
Drepturile politice: dreptul de a alege si dreptul de a fi ales.
Cetatenia apare odata cu nasterea si prin fapte ulterioare nasterii.
Prin nastere, copilul nascut in sinul casatoriei va lua conditia juridica
a tatalui sau. Copilul nascut in afara casatoriei ia conditia juridica a
mamei sale, daca ea este cetatean al Romei.
Faptele ulterioare nasterii:
 naturalizarea – era dobindirea cetateniei in urma unei legi
votate pentru o anumita categorie de persoane;
 beneficiul legii – consta in dobindirea cetateniei pentru strainii
veniti la Roma;
 dezrobirea.
Pierderea cetateniei:



Odata cu pierderea libertatii are loc si pierderea cetateniei.
Exilul politic.
Dubla cetatenie.
Faptele ilicite savirsite de o persoana duceau la pierderea
cetateniei.

Latinii erau categoria de persoane mai inferioara in drepturi ca
cetatenii.
Unicul drept de care beneficiau latinii era dreptul comercial si in
unele cazuri dreptul de a incheia o casatorie valabila.
Latinii se imparteau in 4 categorii:
 Latinii veteres (vechii latini) – rude de singe cu romanii. Acestia
beneficiau doar de dreptul de a incheia acte juridice dupa
dreptul civil.
 Latinii coloniari – populatia coloniilor fondata dupa anul 268,
beneficiau doar de ius comercio.
35

 Latinii fictivi – locuitorii provinciilor, care au dobindit conditia
juridica a latinilor coloniari.
 Latinii iuniani – fostii sclavi dezrobiti prin moduri neformale.
Peregrinii erau categoria de persoane formata din strainii veniti la
Roma, care nu se puneau sub protectia unui stapin.
Peregrinii beneficiau de dreptul comercial.
Cunoastem doua categorii de peregrini:
 Peregrinii obisnuiti, care beneficiau de drepturile cetatii in care
traiau;
 Peregrinii dedicicii, erau fostii rivali ai Romei.
Imparatul Caracalla a votat o lege prin care peregrinii au devenit
cetateni.

Oamenii liberi cu un statut juridic special (nu erau nici
liberi, nici sclavi).
Din aceasta categorie faceau parte persoanele in mancipio. Din
acestia faceau parte fiii de familie, care desi erau persoane libere,
erau vinduti de catre tatal lor pentru comiterea unui delict sau
pentru o datorie.
Diferenta dintre sclavi si persoanele in mancipio consta in aceea ca
sclavii erau numiti pe viata (fara libertate), iar persoanele in
manicipio – pentru 5 ani.
Procedeul de transmitere a acestor persoane creditorilor sai se
numea abandon noxal.
A doua categorie care faceau parte din oamenii liberi cu un statut
juridic special erau oamenii care cu buna credinta traiau in calitate
de sclavi.
Cunoastem doua procedee:
 In cazul cind un copil mic era rapit si vindut ca sclav;
 In caz cind sclavul era dezrobit printr-un testament, dar el nu
stia de existenta acestuia.
36

A treia categorie: debitorii insolvabili – persoanele care erau inchise
in inchisorile private timp de 60 de zile si persoanele care munceau
in urma contractului de nexum (un contract de aservire).
O alta categorie: persoanele care luptau ca gladiatori in amfiteatre.
Acestia erau oamenii semiliberi care nu aveau capacitate juridica.
Ultima categorie: colonii – erau taranii ruinati a caror meserie era de
a prelucra pamintul. Conditia de colon se putea dobindi prin
nastere; prin prescriptia de 30 de ani; printr-o conventie particulara
– atunci cind un om liber pentru a cistiga bani se vindea in calitate
de colon; prin cucerire si captivare; cersetorii daca erau prinsi
deveneau coloni.

Cauzele disparitiei colonatului.
Un colon putea deveni om liber prin adoptiune, prin vointa
stapinului la care colonul muncea.
Cunoastem urmatoarele categorii de coloni:
 Colonii voluntari – care de la inceput erau oameni liberi, care
lucrau in baza unui contract de arenda;
 Colonii partiali – ei de asemenea arendau pamintul de la
oamenii bogati, dar in locul banilor ei se rasplateau cu fructele.
 Colonii propriu-zisi (siliti): prizonierii de razboi, care nu erau
transformati in sclavi, dar in coloni.
Iustinian a atribuit colonilor unele drepturi: dreptul de a incheia o
casatorie valabila, dreptul de a alege, dreptul de a incheia actele
juridice.

VI. Persoana juridica.

Persoana juridica – o colectivitate care are un patrimoniu propriu,
are drepturi si obligatii si raspunde pentru obligatiile sale cu
patrimoniul sau.
Distingem persoana juridica de drept privat si persoana juridica de
drept public.

37

diferite asociatii. corporatiile si biserica. orasele. dar activitatea lor nu trebuia sa fie contrara ordinii publice. Fundatiile se ocupau de actele de caritate. I. fundatiile de binefacere. care se duceau in fondul statului. Principala persoana juridica in stat era statul. De asemenea o importanta mare o aveau societatile de publicani. casele de copii. colegiile.  In cazul cind patrimoniul persoanei date nu mai exista. ajutau saracii. Din categoria persoanelor juridice de drept privat faceau parte: asociatiile. Toate celelalte erau subdiviziunile care intrau intr-un stat. Familia romana.  Cind membrii persoanei juridice nu mai erau in viata si era important ca toti membrii sa inceteze din viata. provinciile. Incetarea persoanei juridice avea loc in urmatoarele cazuri:  Cind persoana isi atingea scopul pentru care a fost creata. care colectau taxe si impozite de la particulari. cetatile. Colegiile erau conduse de catre un actor. de aici faceau parte inspectorii fiscali.Definirea si caracterizarea familiei romane: a) puterea parinteasca asupra persoanelor.Persoanele de drept privat se formau fara amestecul statului.  In cazul dizolvarii persoanei juridice de catre stat. batrinii. Persoana juridica de drept public era: coloniile. care avea competenta de a reprezenta colegiul in procesele de judecata. 38 .

I. e) filiatia. II. d) desfacerea casatoriei. Tutela. b) efectele casatoriei asupra persoanelor. Romanii au desemnat termenul de familie in trei acceptiuni: 39 . Curatela.Definirea si caracterizarea familiei romane. III. c)abrogatiunea. Casatoria: a) tipurile de casatorie. d) legitimarea.b) puterea parinteasca asupra bunurilor. IV. c)efectele casatoriei asupra bunurilor. b) adrogatiunea. V. Modurile artificiale de iesire de sub puterea parinteasca: a) adoptiunea.

Fiind agnat. daca toti agnatii erau cognati. devenea si cognat cu membrii familiei adoptive. persoanele alieni iuris (toti ceilalti care se supuneau sefului de familie). 2. cu toate ca nu era si ruda de singe. persoanele sui iuris (sefii de familie: tatal si bunicul). Persoanele care faceau parte din cadrul familiei romane se imparteau in doua categorii: 1. totalitatea bunurilor si a persoanelor aflate sub puterea lui pater familias (tatalui). Pe linga aceste doua categorii de persoane.1. care isi avea izvorul in natura. 2. Pe linga cognatiunea reala. agnatii deveneau in mod automat si cognati. Puterea data se exercita de catre tatal familiei asupra descendentilor sai. un grup de persoane aflate sub aceeasi putere. nu toti cognatii erau rude de singe (cognatii fictivi). Indiferent daca erau sau nu rude de singe. sotia. nepotii. Asadar. 3. romanii cunosteau si cognatiunea fictiva. dar care apoi au devenit persoane sui iuris (fratii dupa moartea tatalui lor). Puterea asupra persoanelor se mai numea pater potestas si emancipatio. romanii au mai cunoscut doua categorii de rudenii: 1. Izvorul cognatiunii fictive se afla in regula ca toti agnatii sunt cognati. intrucit se afla sub aceeasi putere. 2. adoptatul devenea agnat cu membrii familiei adoptantului. b) din a doua categorie faceau parte cei care se aflau sub puterea aceluiasi pater familias. Descendentii: copii. Astfel. Existau trei categorii de agnati: a) in prima categorie intrau cei care se aflau sub puterea aceluiasi pater familias la un moment dat (fratii si surorile). totalitatea sclavilor aflati sub puterea cuiva. rudenia agnata (in care prevaleaza legatura civila dintre persoane)(sotii). 40 . In epoca veche aceasta putere era unica si nelimitata si purta denumirea de manus. rudenia cognata (in care prevaleaza legatura de singe dintre persoane)(copii).

Modurile artificiale de iesire de sub puterea parinteasca: Puterea parinteasca se crea in moduri naturale si artificiale. In epoca veche puterea parinteasca avea urmatoarele caractere: 1.c) cea de-a treia categorie de agnati era formata din persoane care nu s-au aflat vreodata sub aceeasi putere. el raminea sub puterea tatalui sau pina la moartea acestuia. sa-i abandoneze). sa-i alunge. II. iar fiul de familie capata o capacitate juridica deplina. a)adoptiunea. dreptul la viata si la moarte asupra copiilor a fost limitat. Puterea tatalui nu cunostea ingradiri in aceasta epoca (el putea sa-si vinda copii. adrogatiunea si legitimarea. sa-i doneze etc. Modul natural este casatoria si nasterea. 2. oricare ar fi virsta lui sau situatia lui politica. bunurile dobindite de catre fiul de familie se gaseau in patrimoniul acestuia si sub stapinirea juridica a fiului. caracterul permanent (perpetuu) – fiul de familie. Seful de familie era judecator suprem pentru membrii familiei sale. 41 . In epoca clasica puterea tatalui a cunoscut careva ingradiri: 1. parintii nu mai aveau voie sa-si vinda copiii. Prin adoptiune un fiu de familie trece de sub puterea tatalui sau natural sub puterea tatalui adoptiv. In epoca postclasica puterea parinteasca a fost complet diluata. dar s-ar fi putut afla daca pater familias ar mai fi trait in momentul nasterii lor (verii primari care s-au nascut dupa moartea bunicului). Copilul adoptiv devenea agnat cu familia adoptantului si raminea cognat cu familia sa veche. Modurile artificiale erau adoptiunea.

dar dobindea acest drept in noua sa familie. Dupa adrogatiune. pe plan patrimonial. adrogantul trebuia sa fie sef de familie. pe de o parte acesta si-a pierdut vechea sa calitate juridica de sui iuris (pe temeiul careia a contractat respectivele datorii). diferenta de virsta dintre adoptat si adoptant trebuia sa fie de cel putin 18 ani. fiindca in 42 . 3. de alieni iuris. sa nu aiba succesori legali. Conditiile adrogatiunii erau urmatoarele: 1. Aceasta trecere era foarte importanta si se desfasura in fata comisiei calate (curiate). pe plan personal. sa-si dea consimtamintul de intretinere cu buna-credinta a persoanei date. Copilul adoptat isi pierdea dreptul la mostenire in familia veche. Datoriile adrogantului se stingeau. pe de alta. Prin adrogatiune se intelege trecerea unui sef de familie cu toate bunurile sale sub puterea unui alt sef de familie. sub puterea unui nou pater familias. persoana adoptata iesea din familia din care a provenit si intra intr-o alta familie. trebuia sa intruneasca urmatoarele conditii: 1. in proprietatea adrogantului.Pentru ca o persoana sa poata adopta un copil. 2. dreptul la mostenire al persoanei adoptate se stingea in raport cu vechea sa familie si se dobindea in cadrul noii familii. b)adrogatiunea. 4. Deja nu mai putea fi urmarit de creditori. 3. sa aiba o capacitate juridica deplina. sa fie persoana sui iuris. intrucit a cistigat o alta calitate. intrucit. toate bunurile celui adrogat treceau. Efectele adoptiunii: 1. sa aiba o virsta de peste 60 de ani. 2. 2. pe deplin drept.

Romanii au cunoscut si moduri de iesire de sub puterea parinteasca: Prin emancipare copilul iese cu acordul parintilor de sub puterea lui. Daca era vorba de o fiica. prin prezentare facuta curiei – a fos creata din motive fiscale. se casatorise cu altcineva etc. tatal care dorea s-o legitimeze. imparatul Iustinian a oferit posibilitatea legitimarii si atunci cind casatoria parintilor nu se putea realiza. De la inceput emanciparea era privita ca o pedeapsa. ca urmare. a oferit sefului de familie posibilitatea sa dobindeasca autoritate asupra copilului nascut din concubinaj. Pentru a putea angaja mai multi decurioni. s-a permis legitimarea copiilor nascuti din concubinaj. Cu fiecare an numarul lor devenea tot mai mic. care nu accepta concubinajul.aceasta noua calitate el nu a contractat nimic si. dar numai daca tatal ii inscria in lista decurionilor inca de mici copii. 3. 2. prin care copiii naturali erau asimilati cu cei legitimi. Emanciparea. considerindu-l imoral. De exemplu. daca mama decedase. Legitimarea se facea sub trei forme: 1. Dreptul crestinesc. Legitimarea era un mod artificial de creare a puterii parintesti. c) legitimarea. 43 . prin casatoria parintilor cind sotii trebuiau sa se casatoreasca intr-un interval de timp determinat si sa nu mai aiba pe viitor copii nelegitimi. dar de fapt aceasta era o favoare din partea tatalui pentru copilul sau. pentru a-i legaliza situatia prin legitimare. nu avea datorii. se calugarise. se cerea ca tatal sa faca o petitie catre imparat. astfel incit nu avea cine stringe impozite pentru stat. trebuia sa o casatoreasca dupa un decurion. Functionarii care colectau impozite (decurioni) nu doreau sa lucreze. prin lege – printr-un rescript imperial.

casatoria cu manus (cu putere). casatoria cu manus a fiicei si emanciparea. deveneau persoane sui iuris si puteau incheia acte juridice. Uneori. 44 . Incetarea puterii lui pater familias avea loc in urmatoarele situatii: moartea. condamnarea pentru infractiuni grave. casatoria fara manus (fara putere). pretorul a intervenit in sprijinul emancipatului. se schimbau inelele cu valoare simbolica. Casatoria. fiii de familie dobindeau capacitate juridica. 2. dupa care venea la mostenire alaturi de fratii si surorile ramasi sub puterea parinteasca. inceta de a mai fi ruda cu tatal sau si pierdea astfel dreptul la mostenire. dupa care femeia trecea sub puterea barbatului. Casatoria romana se incheia in baza consimtamintului celor doi sefi de familie. Dupa consultarea zeilor. Logodna reprezenta un angajament solemn si religios al ambelor familii. la moartea tatalui. Tipurile de casatorie. iesind de sub puterea parinteasca. casatoria era precedata de o logodna. caderea in prizonierat. emancipatul primea bunurile care i se cuveneau ca persoana sui iuris. In virtutea acestui drept. intre pater familias al fetei si pater familias al baiatului.Dupa emancipare. creind un nou drept – dreptul asupra bunurilor care i se cuveneau ca fiu emancipat (collatio emancipati). Ei sufereau si un dezavantaj prin faptul ca. Pentru a pune capat acestui dezavantaj. Cunoastem citeva tipuri de casatorie: 1. ocuparea de catre un membru al familiei sale a unei functii de conducere in stat ori in biserica. Desfacerea nejustificata a logodnei il obliga pe vinovat la despagubiri materiale fata de cealalta parte. Casatoria este o uniune dintre un barbat si o femeie (o asociere pe viata dintre ei) si o impartire comuna a dreptului civil si religios. care se incheia in forma verbala. dupa care urma casatoria propriu-zisa. III. Femeia tot timpul se supunea barbatului.

aflinduse sub tutela in familia sotului ei. La acest tip de casatorie aveau acces numai patricienii. in prezenta martorilor. Lipsa acesteia era considerata drept o dovada de dezonorare. era sui iuris. obligatii si era socotita ca o straina fata de copiii sai. Sotia raminea sub puterea lui pater familias al familiei din care provenea. Confarreatio – un ritual solemn in care viitorii soti trebuiau sa se prezinte in fata zeului Jupiter cu o piine (conferatio). Sotia avea dreptul sa divorteze. femeia raminea in familia ei de origine cu dreptul la mostenire in acea familie. mireasa era acoperita cu un voal rosu. Sotia avea o dubla pozitie: pe de o parte. casatoria se intrerupea. acesta trebuia sa-i acorde femeii o dota (dos). venea in noua ei familie fara de drepturi. era alcatuita din diverse bunuri mobile sau imobile si era menita „sa sustina sarcinile casatoriei”. Dupa expirarea termenului de un an femeia trecea automat sub puterea sotului. Dota. Usus – coabitarea dintre viitorii sot si sotie pe parcursul unui an. 2. Daca femeia lipsea trei nopti de la domiciliul sotului. iar pe de alta parte.1. reluindu-se doar cu acordul sotului. In cazul casatoriei fara manus. trebuia sa ceara permisiunea ei. Odata cu iesire de sub puterea lui pater familias. care era simbolul casatoriei. Conditiile de fond si de forma (doar la casatoria cu manus): Conditiile de forma: 1. 2. era alieni iuris fiindca se supunea lui pater familias din familia sa de origine. In cazul casatoriei cu manus (puterea maritala a barbatului) femeia parasea familia ei de origine. Sotul trebuia sa se comporte cu sotia sa ca si cum ar fi egala cu el. ca si sotul. Se realiza in fata pretorului. 45 . Daca sotul dorea sa foloseasca lucrurile sotiei. numita si zestre. rupea legatura agnata cu fosta ei familie si venea in noua ei familie cu drepturi la mostenire si cu obligatii asupra sotului si a copiilor sai.

3. Persoanele sui iuris nu erau obligate sa isi dea consimtamintul. 2. 5. Consimtamintul. Desfacerea casatoriei. Pentru femei – 12 ani. In cazul cind casatoria se desfacea cu acordul partilor ne intilnim cu divortul. Conditiile de fond: 1. Incapacitatea absoluta consta in faptul ca necetatenii nu puteau sa incheie o casatorie valabila. Simplitatea cu care se faceau divorturile ducea la esuarea multor casatorii. 4. Acesta era unul din modurile voluntare de desfacere a casatoriei. Cunoastem moduri voluntare si moduri fortate de desfacere a casatoriei. Acest drept deseori era lovit de incapacitate. 2. Absenta de la domiciliu a unuia dintre soti timp de 5 ani fara de a se cunoaste locul aflarii acestuia. Virsta. adulterul. Vazind aceasta. impotenta sexuala. 3. persoanele care se casatoreau erau obligate sa isi dea consimtamintul. imparatul Iustinian a cerut ca divorturile sa fie justificate. 3. Coemptio – presupune vinzarea femeii viitorului sot. La categoria modurilor fortate se atribuie urmatoarele situatii: 1. caderea in prizonierat. de exemplu. Casatoria dintre un senator si o dezrobita. violenta barbatului 46 . Incapacitatea relativa consta in aceea ca persoanele care erau rude atit cognate cit si agnate nu puteau sa incheie o casatorie. Incheierea casatoriei fara respectarea conditiilor de forma ale acesteia. Caderea in prizonierat. La aceasta forma de casatorie recurgeau cetatenii simpli si plebeii. Dreptul unei persoane de a incheia o casatorie valabila (ius conubio). care era de doua feluri: relativa si absoluta. atentarea la viata sotului. baieti – 14 ani. Moartea unuia dintre soti.

Daca nu o facea. rudele sotiei aveau la dispozitie actiunea in restituirea dotei. acestia ramineau la sotul nevinovat. Astfel. declarate „nejustificate”. cu care se adresau in judecata impotriva sotului. In celelalte cazuri. Acestei desfaceri unilaterale a casatoriei i se spunea repudium. virsta. Sotul era obligat sa restituie imediat dota. Pe linga divort mai cunoastem un mod de desfacere voluntar care se numeste repudium. Divortul avea loc si atunci cind unul dintre soti facea o declaratie de refuz de a trai impreuna cu celalalt. la desfacerea casatoriei in care sotia a fost vinduta sotului pentru o suma de bani. Cu referire la copii. Desfacerea casatoriei cu manus se facea prin principiul simetriei conditiilor de forma. Cunoastem urmatoarele tipuri de tutela: 47 . respectiv el trebuia sa intoarca sotia. ceea ce inseamna desfacerea solemna a casatoriei in prezenta a 10 martori. In epoca clasica. sotului ii era restituita suma de bani. Dupa desfacerea casatoriei fostii soti dispuneau de dreptul de a incheia noi casatorii. IV. sotii erau liberi sa desfaca casatoria daca ambii isi doreau acest lucru. Se cerea ca declaratia facuta de sot sa exprime cu adevarat intentia sa de a desface casatoria.fata de femeie. Tutela era institutia care proteja incapabilii cu incapacitati firesti: batrinetea. Tutela. sotul (barbatul sau femeia) vinovat de desfacerea casatoriei era tinut la plata unei amenzi. La desfacerea casatoriei fara manus nu se cerea respectarea conditiilor de forma. la desfacerea casatoriei incheiate in fata zeului Jupiter si a zece martori se cerea respectarea intocmai a acestei solemnitati.

3. Legea atribuia familiei date un tutore. Aceasta se facea in dependenta de gradul de rudenie. 1. Tutela legala se folosea in cazul cind nu era testament. Curatela instituita asupra femeilor gravide. care administra patrimoniul copilului pina la virsta de 21 de ani. 2. Asupra bunurilor impuberului era instituit un administrator fiduciar. Curatela. b) Dementis – nebuni pe tot parcursul vietii (surzii. 2. 2. Curatela prodigului (risipitorului) – persoana care risipea toti banii pe care ii cistiga. Tutela impuberului (copilul minor pina la virsta de 14 ani). V. Moduri de constituire a tutelei: 1. Tutela prin testament. Curatela nebunilor era de doua tipuri: a) Furios – persoanele care aveau perioade de criza. ci doar asupra actiunilor sale in justitie. Tutela dativa (pretoriana) se facea in lipsa celor doua tutele. mutii si ceilalti care sufereau de boli grave ce nu le permitea sa actioneze din numele propriu). Tutela instituita asupra femeilor (deoarece ea era considerata incapabila de actiunile ei). 48 . 3. se facea de catre seful familiei printr-un act de ultima sa vointa prin care era numit un tutore pentru copiii si femeile din familia sa. Acest tip de tutela nu se instituia asupra bunurilor femeii. Curatela era o institutie de protectie a incapabilor cu incapacitati accidentale (nefiresti)(boli psihice).1. dupa care acest administrator trebuia sa dea o dare de seama celui aflat sub tutela cu privire la administrarea patrimoniului acestuia.

Curatela asupra barbatilor de pina la 25 de ani. V. dobindirea si pierderea posesiunii. Efectele posesiunii. Spre deosebire de tutela. IV. Clasificarea bunurilor. III. elementele si principiile patrimoniului.Patrimoniul. dar era doar legala sau dativa (prin ordinul pretorului) Drepturile reale.4. 49 . I. Era numit un administrator fiduciar care prin gestiunea de afaceri (negatorium destium) administra cu bunurile acestuia. Clasificarea posesiunii. II. curatela nu putea fi instituita prin testament. Posesiunea. elementele posesiunii.

pentru ca un lucru sa devina bun trebuie sa intruneasca trei calitati: sa fie util omului. 50 . In zilele noastre. dar nu toate lucrurile puteau fi considerate bunuri. elementele si principiile patrimoniului. Toate bunurile puteau fi considerate lucruri. Prin bun se intelege totalitatea lucrurilor care puteau fi insusite de cineva sub forma dreptului de proprietate. sa aiba o valoare economica (sa aiba un pret) si sa fie susceptibil de apropiere (adica sa poata fi dobindit in proprietate).Patrimoniul.I.

2.Prin patrimoniu se intelege totalitatea drepturilor si obligatiilor care sunt impuse in sarcina unei persoane si sunt susceptibile (au) de o valoare pecuniara (economica). care este creditorul cit si partea pasiva.  Drepturile personale sunt cunoscute prin termenul de drept de creanta. Aceste drepturi luau nastere printr-un raport juridic dintre doua persoane strict determinate (contractele). care este debitorul sunt determinati de la inceputul raportului juridic pina la finisarea acestuia. si anume: dreptul de urmarire si dreptul de preferinta. De aici reiese cele doua elemente ale patrimoniului: drepturile (latura activa) si obligatiile partilor (latura pasiva). si anume: drepturi reale si drepturi personale.  Prin drept de urmarire se intelege dreptul de a inainta o actiune in judecata impotriva persoanei care va incalca dreptul de proprietate al stapinului unui lucru.  Prin drept de preferinta se intelege dreptul creditorului de a trece pe planul principal fata de creditorii multipli. Drepturile partilor erau de doua tipuri. superficia si uzucapiunea). pe cind drepturile de creanta aveau un caracter relativ si erau opozabile doar fata de creditor si debitor. Drepturile reale aveau un caracter absolut si erau opozabile tuturor. In cazul drepturilor de creanta.  Drepturile reale constituie acele drepturi patrimoniale care luau nastere intre o persoana numita titular de drepturi si toti ceilalti membri ai societatii (gajul. ipoteca. Drepturile reale prezentau doua prerogative. atit partea activa. Distinctia dintre aceste doua elemente (drepturile reale si drepturile de creanta) consta in urmatoarele aspecte: 1. Principalul drept real era considerat dreptul de proprietate. 51 .

II. ocupatiunea. pe cind drepturile de creanta sunt nelimitate. 4. Cetateanul roman care era seful de familie putea sa aiba doar un patrimoniu. Principala clasificare pe care a facut-o Iustinian era ca el a impartit toate bunurile in doua mari categorii: I. Patrimoniul unic.  bunurile necomerciale. specificatiunea. traditiunea. cum sunt: mancipatiunea. Drepturile personale (de creanta) iau nastere din contracte. prescriptia de timp foarte indelungat. 2. uzucapiunea. Romanii au cunoscut doua principii ale patrimoniului: 1. prescriptia de timp indelungat. Res in patrimoniu (bunurile aflate in patrimoniu). din delicte si quasidelicte. Clasificarea bunurilor. II. Aceasta clasificare a mai fost denumita de alti jurisconsulti:  bunurile comerciale. Drepturile reale sunt limitate la numar. I. pe cind drepturile reale iau nastere din moduri specifice. Prin categoria bunurilor aflate in patrimoniu se inteleg lucrurile susceptibile de apropiere sub forma dreptului de proprietate. Bunurile din aceasta categorie se mai subdivid in urmatoarele categorii: 52 . Res extra patrimoniu (bunurile din afara patrimoniului). din quasicontracte (ca si contractele). Pentru a dispune de patrimoniu persoana trebuia sa posede capacitatea de folosinta (aptitudinea persoanei de a avea drepturi si obligatii) si cea de exercitiu (aptitudinea persoanei de a exercita aceste drepturi si obligatii).3. Titularul patrimoniului de fiecare data se considera ca era seful de familie. Consta in faptul ca patrimoniul este emanatia unei persoane.

continutul economic si isi epuizau substanta: casele. 5. Lucrurile determinate individual si lucrurile nedeterminate (de gen si de specie):  Lucrurile nedeterminate erau acele care nu se individualizau cu proprietati unice doar lor: griu.  Lucrurile imobile erau acelea care la schimbarea locului isi pierdeau forma. Lucrurile mobile si lucrurile imobile:  Lucrurile mobile sunt lucrurile care se pot transporta dintr-o parte in alta fara a-si epuiza substanta si a-si pierde forma. imbracamintea).  Fructele erau rezultatele produselor care aveau caracterul periodicitatii. paminturile. 4. dreptul de creanta. 2. sunt susceptibile de apropiere si pot fi atinse cu mina. tabloul in original al unui pictor.1. vitele mari. 53 .  Prin lucruri incorporale intelegem lucrurile care nu au o forma materiala si nu pot fi atinse: dreptul de proprietate. Res mancipi (bunurile pretioase: sclavii. 3. livada.  Lucrurile determinate individual – bunurile care aveau calitati proprii doar lor. Fructele si produsele:  Produsul era bunul careia ii lipsea caracterul periodicitatii. mostenire. zahar. Res necmancipi (bunurile mai putin pretioase: animalele mici. terenurile agricole. casele). vin. Bunurile corporale si bunurile incorporale:  Prin bunuri corporale se inteleg acele bunuri care au o forma materiala. De exemplu: sclavul cuiva.

pahar de apa. 5. Bunurile predestinate pentru sufletele mortilor. fabrici. 7. 2.Fructele se imparteau in trei categorii:  Fructe naturale: roada. Bunurile publice: sclavii publici si pamintul. animalul vacii. III. Lucrurile aflate in afara patrimoniului sunt acele bunuri care nu sunt susceptibile de apropiere sub forma dreptului de proprietate.  Care nu se consuma la prima intrebuintare: imbracamintea.  Fructe civile: chiria unei case. arenda. cereale. laptele. 6. Bunurile comune. anumite procente care vin din suma de bani imprumutate. Din categoria data faceau parte urmatoarele tipuri de bunuri: Bunurile scoase din circuitul civil: 1. Bunurile universale (teatrele.  Care se consuma la prima intrebuintare: mar. 4. care erau de utilitate publica (comuna).  Fructe industriale: marfa pe care o produceau uzinele. Bunurile care pot fi cintarite. 3. Posesiunea. Bunurile predestinate pentru zei. 6. parcurile) – ceea ce nu se putea vinde. legume. masurate si numarate: stofa. Bunurile care se consuma la prima intrebuintare si bunurile care pot fi utilizate in mod repetat fara a se consuma. II. Portile si zidurile cetatilor. suma de bani (depinde de suma). amfiteatrele. dobinzile. incaltamintea. 54 . veniturile.

posesia inceta.  Corpus era actul material prin care o persoana se folosea de un lucru. Posesia si proprietatea sunt doua notiuni diferite. Daca unul dintre ele disparea. bolnavii psihic) nu aveau animus. Reprezentantul trebuia sa aiba 55 . Prin altul (prin reprezentant). Pentru dobindirea posesiunii prin reprezentant. care este formata din actul material de a pastra si a folosi un anumit lucru. 2. Din definitie rezulta doua elemente esentiale ale posesiunii: animus si corpus. Prin sine (pe cale directa). Prin sine posesiunea se dobindeste prin intrunirea celor doua elemente (animsului si corpusului) asupra uneia si aceeasi persoane. ocrotita de lege. de exemplu: daca celui care dormea in timpul somnului i se punea in mina un lucru oarecare. ele puteau aparea si pe parcurs. Persoana data avea atitudine similara cu proprietarul bunului. el nu avea animus.Prin posesiune se intelege o stare de fapt. Aceasta stare de fapt producea efecte juridice.  Animus este intentia unei persoane de a pastra un anumit lucru pentru sine. batrinii. se cerea ca acesta sa corespunda unui sir de conditii. dar lipsite de discernamint in anumite momente. Prin altul posesiunea se dobindeste cu un animus strain (ca in cazul celor incapabili) sau cu un corpus strain (actul material) care se produce in cazul administrarii fiduciare. Posesia exista numai daca erau intrunite ambele elemente. Cunoastem doua moduri de dobindire a posesiunii: 1. fiindca nu si-a dat acordul. Se considera ca nu au animus persoanele capabile. persoana data trebuie sa dispuna de capacitatea de exercitiu si bunul posedat trebuie sa fie corporal. Incapabilii (copii. 1. Nu era necesar ca aceste doua elemente sa apara deodata. 2.

Posesia inceta si in cazul distrugerii lucrului sau daca lucrul. drum public. IV. pierderea posesiunii se face prin sine sau prin altul. Conditiile uzucapiunii erau: termenul. Prin sine – cind se pierde animus. Cunoastem urmatoarea clasificare a posesiunii: 1. buna-credinta. 2.imputerniciri de a obtine posesia pentru altul. Clasificarea posesiunii. era scos din circuitul civil ca urmare a faptului ca devenea stadion. 1. biserica – acestea apartineau statului. imputerniciri pe care le dobindea prin lege (cum ar fi tutela) sau prin contract. Posesiunea dobindita prin uzucapiune – este folosirea indelungata a unui lucru cu trecerea lui in proprietatea persoanei. Acordindui reprezentantului asemenea imputerniciri. Posesiunea protejata prin intermediul interdictelor. prin violenta sau prin leziune. Celalalt element (corpus) se realiza la fel de catre reprezentant. obiect al posesiei. 2. 56 . corpus sau ambele elemente. Interdictul era un act emis de catre pretor cu intentia de a proteja posesiunea unui lucru de catre o persoana. persoana care o facea isi exprima din timp vointa (animus) de a poseda prin reprezentant. insa se cerea ca el sa aiba intentia de a avea lucrul nu pentru sine. 2. Exista doua situatii de pierdere prin altul: 1. ci pentru persoana pe care o reprezenta. Nebunia detentorului (care detinea un lucru). Moartea. Ca si dobindirea. Posesiunea iniusta (vicioasa sau clandestina)(nelegitima) era posesiunea dobindita prin mijloace viclene. 3. lucrul sa fie uzucapat si o justa cauza. animus si corpus.

5. Avea loc in cazul contractului de mandat. posesorul de rea-credinta stia ca lucrul nu-i apartine. Prezumtia proprietatii. Posesiunea mijlocita. De exemplu. Elementele ei sunt: animus. 4. In cazul acestor contracte persoana care poseda lucrul nu era considerata si proprietarul acestuia. 2. In cazul posesiei de rea-credinta. detentorul (cel care detine posesiunea) trebuia sa restituie proprietarului posesiunea legala a lucrului. In cazul posesiei de buna-credinta posesorul lucrului nu stia ca nu are dreptul de a poseda acel lucru. a primit lucrul de la un neproprietar care se prezenta a fi proprietar. Posesiunea la romani producea trei efecte: 1. adica posesorul unui bun sau unui lucru era prezumat ca fiind si proprietar al acestuia. Posesia nelegitima putea fi de buna-credinta si de rea-credinta. V. termenul. fiindca putea fi rasturnata prin dovezi ce demonstrau ca nu posesorul. Efectele posesiunii. 57 . corpus. Ea se dobindea in virtutea dreptului civil cu respectarea formulelor si a solemnitatilor civile. Posesorul se bucura de protectia posesiunii prin intermediul decretelor si a interdictelor. buna-credinta si capacitatea de exercitiu. 7. de depozit si arenda.Posesiunea nelegitima se instituia daca persoana care poseda lucrul nu avea dreptul sa o faca. deoarece dupa expirarea contractelor date. 6. ci o alta persoana este proprietarul lucrului. Avea loc in cazul cind un bun se afla in litigiu de judecata si pina la pronuntarea hotaririi judecatorului bunul dat se dadea in posesiunea unei a treia persoane (terte) cu scopul ca aceasta sa il pastreze si sa-l restituie in termen partii care va avea cistig de cauza. Posesiunea naturala. Aceasta se intimpla din motiv ca posesorul nelegitim nu avea ius possidendi (dreptul de a poseda). Insa prezumtia data era relativa. dar se comporta in asa mod. Posesiunea civila. ca si cum lucrul ar fi al sau. Posesiunea derivata.

fiind considerata si proprietar al acestei posesiuni cu dreptul de a dispune. vinde sau dona acest bun. I. Pentru lucrurile imobile se numeau „dupa cum posedati” (uti posidendis). Pentru lucrurile imobile. Interdictele de pastrare a posesiunii erau de doua feluri: 1. Dobindirea proprietatii prin uzucapiune. Dupa expirarea acestui termen. Pentru lucrurile mobile interdictele se numeau „care din doi” (utrubi). pentru lucrurile imobile – doi ani). Prin decret se intelege un ordin dat de catre pretor pentru pastrarea posesiunii ilegale.3. Decretele si interdictele erau principalele mijloace de aparare a posesiunii date de catre pretor. Interdictele de mentinere (de pastrare) a posesiunii pierdute (interdicta retinende posesione cauza). dobindea posesiunea prin uzucapiune. 2. Interdictele utrubi dadeau prioritate persoanei care a posedat bunul o perioada mai indelungata de timp. 58 . Pentru lucrurile mobile. Interdictele de restituire a posesiunii (interdicta recuperande posesione cauza). distruge. Apararea posesiunii. Cunoastem doua mari categorii de interdicte posesorii: I. persoana era considerata proprietar. II. Prin interdicte intelegem ordinele elaborate de pretor pentru pastrarea posesiunii legale. Are loc in cazul cind o persoana cu buna-credinta poseda un lucru fara stapin o anumita perioada de timp (pentru lucrurile mobile – un an. folosi.

Daca violenta venea de la o persoana inarmata interdictul se numea „unde vi armata” (prin violenta armata). clasica si postclasica. II. II. h) accesiunea. Modurile de dobindire a proprietatii: a) mancipatiunea.Interdictele „dupa cum posedati” – prioritatea avea persoana care poseda bunul cu buna-credinta si calitativ. Interdictul „unde vi” (prin violenta) – daca violenta venea de la o persoana obisnuita – interdictul „unde vi cotidiana” (prin violenta cotidiana). I. b) in iure cesio. f) ocupatiunea.Formele de proprietate folosite in epoca veche. Din categoria interdictelor de recuperare faceau parte: 1. Interdicul „de precario” – era folosit in cazul cind persoana arenda un spatiu locativ si dupa expirarea termenului refuza de a restitui imobilul proprietarului. Interdictele clandestine – erau atribuite proprietarului pentru ca acesta sa-si restituie bunul sustras pe ascuns. 3. d) prescriptia de timp indelungat si foarte indelungat. Proprietatea. c)uzu capiunea. Interdictele de recuperare ale posesiunii erau aplicate in cazul cind o persoana pastra bunul prin violenta. 59 . g) traditiunea. i) specificatiunea. e) adiudicatio. 2.

depozit. de a dispune si de a folosi obiectul acestui drept. mandat).Formele de proprietate folosite in epoca veche. Termenul de proprietatea avea un sens economic si unul juridic. clasica si postclasica. I. Elementele proprietatii sunt: 60 . In sens juridic prin proprietatea se intelege dreptul pe care il are o persoana asupra modului de stapinire al bunului aflat in proprietatea lui.III. Prin sens economic se inteleg veniturile sau dobinda pe care o avea proprietarul din bunul dat (arenda. Proprietatea a fost definita ca dreptul real care are caracterul de a poseda. Sanctiunea dreptului de proprietate. stingerea dreptului de proprietate.

Primul tip de proprietate se mai numea proprietatea colectiva (ager gentilicus). Proprietatea colectiva a gintilor a fost transformata in proprietatea publica a statului.  Proprietatea individuala asupra sclavilor. Odata cu trecerea de la societatea gentilica la cea sociala sau statala apar urmatoarele forme de proprietate:  Proprietatea gentilica a gintilor. 3. Prima forma de proprietate (proprietatea publica) se impartea in doua categorii:  Proprietatea asupra pamintului (ager publicus). 2. Ea se forma pe baza mancipatiunii. Proprietatea familiara prezenta urmatoarele caractere: primul caracter se numea caracterul inalienabil (acest tip de proprietate nu putea fi instrainat). Proprietatea in epoca veche. 61 .  Proprietatea asupra sclavilor (servi publicus). Proprietatea familiara s-a transformat in proprietate privata.1. care era un mod de dobindire al dreptului de proprietate.  Proprietatea familiara asupra pamintului. Proprietatea sclavilor – proprietate privata individuala. ius fruendi – dreptul de a culege fructele. Al doilea tip de proprietate era denumita prin termenul heredium si era constituita din portiunile de pamint pe care statul le atribuia fiecarei familii. Proprietatea asupra sclavilor era detinuta de catre persoanele private in scopuri proprii si in interese proprii. Al doilea tip de caracter era caracterul indivizibil (aceasta proprietatea nu putea fi impartita in mod egal intre mostenitori). Principala actiune care era folosita la acest tip de proprietate era actiunea in revindicare care se mai numea sacramentum in rem. ius utendi – dreptul proprietarului de a folosi in mod direct sau indirect proprietatea. ius abutendi – dreptul de a dispune de proprietate.

prin care se intelge ca proprietarul avea putere nelimitata asupra proprietatii. Caracterul perpetuu (permanent) ceea ce inseamna ca persoana nu putea fi proprietar pina la un anumit termen. Proprietatea in epoca clasica. Sclavii publici puteau fi dezrobiti de catre magistrat printr-o simpla declaratie solemna fara respectarea formalitatilor conform dreptului civil. Statul ii putea vinde. Intre sclavii privati si cei publici existau urmatoarele deosebiri: Sclavii publici erau mult mai privilegiati decit cei privati. Proprietatea quiritara se mai impartea in urmatoarele categorii: 1. Sclavii publici primeau anual o suma de bani pentru intretinere. Proprietatea asupra vitelor mari. 3. 1. Aveau dreptul de a dispune pentru cauza de moarte cu anumite bunuri din patrimoniul lor. Proprietatea asupra vitelor mici. 5. 3. Proprietatea privata mai purta denumirea de proprietate quiritara si avea urmatoarele caractere: 1. scribi etc. 2. Caracterul absolut. Fiecare familie primea in mod obligatoriu un teren pentru constructia casei. 62 .Prizonierii de razboi erau transformati in sclavi si deveneau proprietatea statului roman. 4. 2. 2. Proprietatea asupra sclavilor. ii putea folosi la diferite functii publice (servitori. Barbatii sclavi aveau dreptul de a se casatori cu femei libere. Caracterul exclusiv. pentru totdeauna herede. Sclavii care ramineau sa lucreze in folosul statului se numeau sclavii statului (publici). 3. prin care proprietarul nu putea imparti proprietatea cu alta persoana.). Aici lucra urmatorul principiu: odata herede.

formind o proprietate unica care se numea dominium. 63 . b) In iure cessio. c) Uzucapiunea. Aparitia proprietatii pretoriene se explica prin dezvoltarea comertului. Paminturile provinciilor cucerite apartineau statului roman (ager publicus). In dependenta de ramura de drept cunoastem moduri dupa dreptul civil: a) Mancipatiunea. Din aceste trei tipuri de proprietate cea mai superioara era considerata proprietatea quiritara (privata). Daca proprietatii quiritare ii erau caracteristice formalismul si rigorismul. Proprietatea provinciala. Principalele moduri de dobindire ale proprietatii: Modurile de dobindire a proprietatii se imparteau dupa ramura de drept care era aplicata. care necesita o mai mare usurinta in incheierea tranzactiilor comerciale. iar posesorii unor astfel de fonduri erau indatorati sa plateasca acestuia un impozit funciar (vectigal). II. In epoca postclasica Iustinian a fost cel care a facut o concesiune (contopire) dintre toate tipurile de proprietati. romanii lasau locuitorilor acestora dreptul de a se folosi de paminturile lor in schimbul platii unor impozite. acestea au fost inlaturate la proprietatea pretoriana. Proprietatea pretoriana era recunoscuta si ocrotita de catre pretor. Epoca postclasica.In epoca clasica proprietatea quiritara s-a mentinut si pe linga ea mai apar doua feluri de proprietate: proprietatea bonitara (pretoriana). Cucerind diferite provincii. Dupa dreptul gintilor distingem urmatoarele moduri: a) Traditiunea. proprietatea provinciala. ceea ce materializa ideea ca proprietatea apartinea statului. in opozitie cu cea quiritara – recunoscuta de dreptul civil.

Mancipatiunea este cel mai vechi mod de dobindire al proprietatii prin care o parte numita mancipant transmite proprietatea lucrului unei alte parti numite dobinditor in schimbul unei sume de bani. 64 . partile se prezentau in fata magistratului. 3. Piritul nu-l contrazicea pe reclamant. f) Adiudicatio. In asa mod. Mancipatiunea. Fata de tacerea piritului. d) Prescriptia de timp lung. Conform unei intelegeri prealabile. Uzucapiunea.b) Ocupatiunea. bunul i se transmitea reclamantului. unde reclamantul afirma ca este proprietarul obiectului litigios. Vinzarea data se facea in fata magistratului cu prezenta a zece martori si era obligatoriu ca obiectul litigios sa fie prezent in fata magistratului.  In persona. Insasi vinzarea prin mancipatiune se desfasura prin doua faze consecutive. In iure cessio reprezenta un mod de dobindire al proprietatii ce consta in organizarea unui proces fictiv. Principala actiune care era folosita de pretor pentru restituirea proprietatii de la proprietarul ilegal era actiunea in revindicare. Mancipatiunea era de doua tipuri:  In rem. 2. ratificind pretentiile reclamantului. magistratul pronunta cuvintul addico.  A doua faza – cu martori.  Prima faza – fara martori. In iure cesio (in fata magistratului). e) Prescriptia de timp foarte lung. c) Specificatiunea. 1.

Termenul: dupa lege pentru lucrurile mobile termenul era de un an de zile. furate. 2. pentru lucrurile imobile termenul era de doi ani. S-a format dupa modelul uzucapiunii. cetatile. adica sa faca parte din categoria lucrurilor din comerciu (din patrimoniu). 4. Prescriptia de timp indelungat. adica de cei care nu se supuneau dreptului civil. drumurile. cele religioase (bisericile. prin care se intelegea un act care dovedea faptul ca posesorul a devenit proprietar prin uzucapiune. Trebuia sa o faca cu buna-credinta. Bunacredinta era convingerea uzucapantului ca a dobindit lucrul de la o persoana care avea dreptul sa-l instraineze. 4. Posesia: prin posesie se intelege folosirea indelungata a lucrului. obiectele de cult). 3. Astfel.Prin uzucapiune se intelege posedarea indelungata a unui lucru. Prin proba diabolica proprietarul trebuia sa dovedeasca calitatea de proprietar a tuturor predecesorilor sai. diferenta fiind doar in termeni. care dupa expirarea unui anumit termen va avea drept efect dreptul de proprietate asupra acestui lucru. Acest mod de dobindire a proprietatii era folosit de necetateni. Pentru ca un lucru sa fie uzucapat trebuie sa fie respectate urmatoarele conditii: 1. Justul titlu. 5. templele. adica de la un proprietar. pentru persoanele care locuiau intr-o cetate termenul dobindirii proprietatii era de zece ani. Nu puteau fi uzucapate lucrurile extra patrimoniu (care nu puteau apartine persoane. Folosinta data trebuia sa fie lipsita de vicii si era interzisa de a fi intrerupta. iar pentru cei care locuiau in cetati diferite termenul era de 20 de ani. 65 . Lucrul uzucapat trebuia sa fie susceptibil de apropiere. Buna-credinta. luate in posesiune cu violenta.

Traditio brevi-mano (transmiterea prin intinderea miinii).5. Accesiunea. comorile si lucrurile care erau benevol parasite de catre proprietar. 7. O justa cauza. 3. Traditiunea. animalele salbatice. Adiudicatio. Prin traditiune se intelege o simpla remitere materiala a lucrului de catre proprietar cumparatorului. 1. perlele. Justul titlu. Buna-credinta. Ocupatiunea. Traditio longo-mano (transmiterea simbolica a cheilor proprietatii). Prescriptia de timp foarte lung. pietrele pretioase. mai tirziu acest termen a fost redus pina la 30 de ani. 2. La aceasta categorie de lucruri putem atribui urmatoarele: lucrurile lasate de dusmani. 2. 8. Prin ocupatiune se intelege luarea in posesie a unui lucru lasat fara stapin. Traditiunea este unul din cele mai simple moduri de dobindire ale proprietatii dupa dreptul international privat (dreptul gintilor). Adiudicatio este un mod de dobindire al proprietatii prin care judecatorul in materia succesiunii impartea o cota parte din masa succesorala anumitor mostenitori. 5. 9. Dobindirea proprietatii prin expirarea a 40 de ani din momentul posedarii lucrului. pestii. Conditiile traditiunii: 1. 6. 4. Bunul nu trebuia sa fie viciat. Persoana trebuia sa dispuna de capacitate. 66 .

Functionarul public printr-un act de vointa putea atribui obiectul litigiat prin decizia lui. Specificatiunea. 67 . accesiunea imobiliara. 11. Legea putea fi si ea un mod de dobindire al proprietatii. Prin accesiune imobiliara se intelege alipirea unui lucru imobil la alt lucru imobil. 10. Legea. III. Lucrul accesoriu permanent va urma conditia juridica a lucrului principal. si anume:  Specificatiunea imperfecta. avulsiunea. Din categoria accesiunii mobiliare face parte specificatiunea.Prin accesiune se intelege alipirea unui lucru accesoriu la lucrul principal. Sanctiunea dreptului de proprietate. Prin specificatiunea o persoana numita specificator confectioneaza un lucru nou din materia unei alte persoane. Din categoria accesiunii imobiliare fac parte: aluviunea. Cunoastem urmatoarele tipuri de accesiune: 1. 2. Iustinian a impartit specificatiunea in doua tipuri. Prin accesiune mobiliara se intelege alipirea unui lucru mobil la un alt lucru mobil.  Specificatiunea perfecta. Prin specificatiune imperfecta lucrul nou putea fi adus la starea lui initiala (cel care modifica era proprietar). Specificatiunea perfecta era acea prin care lucrul nu putea fi adus la starea lui initiala (ambii erau proprietari). accesiunea mobiliara.

dar dupa acte sa fie proprietar quiritar. Actiunea publiciana era o actiune reala si proteja posesorii care posedau lucrul prin uzucapiune. ca si in cazul proprietatii quiritare. Proprietatea provinciala. 68 . dar sa posede lucrul. Pentru ca actiunea in revendicare sa poata exista este obligatoriu sa fie respectate urmatoarele conditii: 1. In procedura formulara actiunea in revindicare era formulata in intentio. care se instituia in procedura legisanctiunilor in forma de sacramentum in rem (juramintul asupra unui lucru). Pentru a intenta o actiune publiciana era obligatoriu ca posesorul sa fie de buna-credinta. Principalul mod de reintoarcere al proprietatii pretoriene se facea prin intermediul actiunii publiciene. In epoca veche proprietatea quiritara era protejata prin actiunea in revendicare. Reiesind din faptul ca proprietatea provinciala nu putea fi uzucapata.Proprietatea quiritara. Acest posesor avea cistig de cauza daca a procurat bunul de la un neproprietar (sau de la un proprietar cu rea-credinta). 3. Actiunea in revendicare era actiunea pe care o inainta proprietarul lipsit de posesiunea lucrului si care cerea restituirea lucrului de la persoana care il poseda fara a fi proprietar. Proprietatea pretoriana. Piritul sa nu fie proprietar. 2. Aceasta actiune a fost formata de catre pretorul Publicus de unde si vine denumirea de publiciana. principala actiune de redobindire a proprietatii era actiunea in revendicare. In procedura extraordinara actiunea in revindicare era exercitata prin forta de constringere a statului (manu militare). Obiectul litigiului sa fie un bun susceptibil de apropiere. corporal si determinat. Reclamantul sa nu posede lucrul.

dar exista in miinile achizitorului (persoana care a achizitionat lucrul). Datorita faptului ca acest tip de proprietate apartinea strainilor. Stingerea dreptului de proprietate. aceasta redobindire se facea printr-o simpla formula. Din punct de vedere al ordinului material dreptul de proprietate se stinge atunci cind lucrul nu mai exista. donare. ea nu era ocrotita dupa dreptul civil. dar dupa dreptul gintilor (international public). 69 . Din punct de vedere juridic dreptul de proprietate inceteaza odata cu instrainarea lucrului (vindere. Cunoastem doua moduri de stingere a proprietatii:  Prin ordin material. Nu exista o denumire fixa a actiunii de redobindire a proprietatii.  Prin ordin juridic. testament).Proprietatea peregrina.

III. Superficia. II. Emfitioza. I. IV.Drepturile reale asupra lucrului altuia. 70 . Drepturile reale pretoriene.Servitutea.

b) Urbane. servitutile prediale se mai impart in doua categorii: a) Rustice.). Esenta servitutii prediale consta in aceea ca un imobil (cel aservit) este grevat cu o sarcina pentru a fi de folos (a servi) altui imobil (celui dominant). dar insusi actul material se afla in stapinirea altor persoane. imprumutul. Terenul grevat cu o sarcina se numea teren aservit. Servitutea (servitutile) sunt niste sarcini impuse in folosul unei persoane care are calitatea de proprietar sau in folosul unei alte persoane care beneficiaza de drepturile reale asupra lucrului altuia. Diferentierea dintre aceste doua tipuri de servituti se facea in dependenta de bunul dominant. Persoana care avea un drept de servitute putea. chiria. De multe ori bunul care se afla in proprietatea unei persoane putea fi detinut de o alta persoana: arenda. dar daca bunul 71 . sa beneficieze pe parcursul intregii sale vieti de foloasele unui lucru care nu era al lui. in mod gratuit sau in schimbul unei sume de bani. iar terenul in uzul sau utilitatea caruia era impusa sarcina se numea teren dominant. Pentru proprietar servitutea era ca o povara. Servitutile prediale sunt niste sarcini impuse in favoarea proprietarului de imobil. Cunoastem urmatoarele categorii de servituti: 1.I. Acest procedeu se numeste drept real asupra lucrului altuia.Servitutea. La rindul sau. sa sara gardul pentru a culege fructele etc. in cazul cind se gaseste un lucru lasat fara stapin. In aceste cazuri dreptul de proprietate a proprietarului ramine sa existe. Aceasta sarcina consta in obligatia proprietarului de a permite titularului de servitute sa foloseasca lucrul (sa treaca cu oile. In cazul cind bunul era o cladire ne intilnim cu o servitute urbana.

b) Cloaca – dreptul de scurgere a apelor prin niste canale mari. asupra caruia doua persoane exercitau drepturi reale distincte: a) Uzu fructu – dreptul de a culege fructele. d) Ius operae servorum – dreptul de a se folosi de serviciile unui sclav strain. d) Dreptul de a paste vitele pe un teren strain (ius pascendi). 72 . Principalul drept real din cadrul servitutilor personale era dreptul de uzufruct. Din categoria servitutilor prediale rustice faceau parte urmatoarele: a) Dreptul persoanei de a calca cu piciorul pe un pamint strain (iter). b) Usus – dreptul unei persoane de a folosi lucrul altuia fara a-i culege fructele. c) Dreptul unei persoane de a aduce apa printr-o teava de pe un teren strain (actus). Din categoria servitutilor urbane cele mai importante erau: a) Stilicidium – dreptul de scurgere a apelor de ploaie prin terenul strain. Partile care participa la contractul de uzufruct se numesc: uzufructuarul si nudul proprietar. b) Dreptul unei persoane de a trece pe un lot strain cu turmele de vite (via). Celelalte drepturi reale erau niste varietati ale contractului de uzufruct. Servituti personale cereau existenta unui singur lucru. d) Dreptul de a ridica o casa mai sus decit casa vecinului. c) Dreptul unei persoane de a sprijini casa cu o birna care va atinge casa vecinului. 2.dominant era un lot de pamint ne intilnim cu servitutile prediale rustice. c) Habitatio – dreptul unei persoane de a trai in casa unei alte persoane.

 proprietarul lucrului aservit nu are obligatia de a face ceva pentru titularul dreptului de servitute. Constituirea servitutilor se facea printr-un contract care se incheia in forma scrisa sau verbala. servitutea se stinge). Servitutile prediale rustice. Obiect al quasiuzufructului puteau servi bunurile consumptibile. deoarece erau legate nemijlocit de un teren agricol se transmiteau sau se dobindeau prin mancipatiune. uzufructuarul nu putea vinde bunul. cât si cele reale. Servitutile 73 . Pe parcursul vietii. bunurile care nu se puteau consuma la o prima consumare. Nudul proprietar – persoana care detinea principalul atribut al proprietatii si anume dreptul de a dispune (a vinde. deoarece nu avea dreptul de a dispune de acest bun. Modalitatea cea mai frecventa de incheiere a contractului era forma verbala. b) bunurile neconsumtibile. Pe linga uzufruct. In epoca veche. prezinta unele caractere comune:  toate servitutile sunt drepturi reale. Obiect al dreptului de uzufruct puteau servi: a) atit bunurile mobile. consuma sau instraina bunul.  nu poate exista o servitute a servitutii.Uzufructuarul era persoana care detinea cele doua atribute ale dreptului de proprietate si anume dreptul de a poseda si dreptul de a culege fructele. a dona. mai apare in epoca clasica o categorie de drepturi reale asupra lucrului altuia care se numeste quasiuzufruct.  nimanui nu-i poate fi aservit propriul lucru (daca proprietarul imobilului dominant devine si proprietar al fondului aservit. dar era obligatoriu ca aceste bunuri sa fie corporale. cit si bunurile imobile. dreptul de uzufruct avea un caracter temporar (viager) – el producea efecte juridice doar in timpul vietii uzufructuarului. a instraina). Caracterele servitutilor Atât servitutile personale.

deoarece ele aveau un caracter perpetuu (nelimitat in timp). care se numea 74 . Distrugerea materiala are loc atunci cind obiectul nu mai exista. Pentru servitutile personale distingem urmatoarele moduri de stingere: moduri generale si moduri speciale. (lucrurile mobile – 1 an. Aceasta pieire era de doua tipuri: a) materiala. Moduri generale: 1. care servea drept obiect a dreptului de uzufruct. Moduri speciale: 1. lucrurile imobile – 2 ani). Apararea dreptului de servitute. care era asemanatoare cu cea a proprietatii. Ele se mai transmiteau prin legat. Neuzul (nefolosirea) servitutilor un timp indelungat. Expirarea timpului. Modurile de stingere ale servitutilor. putea fi atit fizica cit si juridica (limitarea capacitatii de exercitiu). b) juridica. Moartea. Pentru servitutile prediale nu existau moduri de stingere. Dreptul real de servitute era aparat (sanctionat) prin actiunea in revendicare. Distrugerea juridica are loc atunci cind se instraineaza un lucru prin actul juridic. Confuziunea era intrunirea asupra uneia si aceeasi persoane a doua calitati (a dreptului de proprietate si a dreptului de uzufruct). Disparitia (pieirea) lucrului. 2. 3. Servitutile personale se dobindeau prin legat – mod de transmitere al bunurilor de la mostenitor succesorilor sai. dar in epoca clasica a fost inlocuita cu un alt tip de actiune.prediale urbane se transmiteau prin in iure cessio (in fata magistratului). uzucapiune. 2.

respectiv. Caracterul absolut. Terenul era acordat pe termen lung pentru ca chiriasul (superficiarul) sa aiba posibilitatea de a ridica o constructie pe teren. Superficia era un drept ce se acorda unei persoane de a se folosi de o constructie ridicata pe terenul unei alte persoane. Superficia facea parte de la inceput din dreptul public. de a o exploata si de a avea un profit din aceasta. sa faca parte din dreptul privat. In schimbul pamintului de care se folosea. Superficiarul putea lasa ca testament. vinde. Apararea dreptului de superficie.actiunea confesorie. Superficiarul aveau drepturi cu mult mai mari decit uzufructuarul. Caracterul temporar. 75 . Apararea dreptului de superficie avea loc prin niste interdicte posesorii. De asemenea. Persoanele care detineau in proprietate terenurile le acordau in chirie sub forma de superficie. superficiarul platea nudului proprietar o suma de bani. care erau instituite de catre un functionar de stat. Dreptul de superficie era axat cu strictete pe relatia care se crea intre imobil (edificu. (ca la servitute) Partile raportului de superficie se numeau: superficiar si nudul proprietar. Caracterele superficiei erau: 1. numita solarium. ca mai tirziu. sa greveze. locuinta. sa puna ca gaj. superficia era considerata un drept imobiliar. II atunci cind statul asigura cetatenii cu un lot de pamint pentru casa. constructie) si terenul pe care era imobilul amplasat. 2. Dreptul de superficie a aparut in sec. Obiect al superficiei puteau servi doar terenurile pe suprafata carora mai tirziu se construia o casa.Superficia. putea dona. II. superficiarul era obligat sa achite taxele si impozitele la stat pentru pamint. Aceasta actiune putea fi inaintata doar de titularul servitutii impotriva nudului proprietar. ipoteca.

chiar si impotriva proprietarului terenului. mai apoi la emfiteoza recurgeau si marii latifundiari.  La intrunirea in una si aceeasi persoana a ambelor calitati (atunci cind superficiarul devenea si proprietar al terenului. Emfiteoza se forma prin acordul de vointa dintre proprietar si emfiteot. deoarece el era persoana care platea impozite la stat. Daca terenul arendat apartinea bisericii era nevoie de un act scris (contract). La inceput emfiteoza a fost utilizata numai de imparati. 2. iar ca si orice posesor isi putea proteja posesia folosind mijloacele de aparare a ei. prin cumpararea constructiei. pe cind nudul proprietar era o persoana. Emfitioza avea urmatoarele caractere juridice: 1. taxele fiscale. absolut. Incetarea superficiei:  La expirarea termenului pentru care a fost constituita.Emfitioza. numele careia figura doar in contract. perpetuu. Interdictele de superficie puteau fi inaintate impotriva oricarei persoane ce l-ar fi tulburat pe superficiar in exercitarea dreptului de superficie. cind proprietarul devenea superficiar. 76 .  In cazul refuzului superficiarului la dreptul de superficie. din cauza lipsei fortei de munca. numita canon. pentru a da in arenda paminturile lor ramase neprelucrate.Superficiarul era cu mult mai protejat decit nudul proprietar. III. Interdictele posesorii puteau fi inaintate datorita faptului ca superficiarul era in acelasi timp si posesor. amenzile. prin cumpararea acestuia sau invers. Emfitioza – contract in baza caruia o persoana numita emfitiot ia in arenda o portiune de pamint de la imparat cu scopul de a o cultiva si a-i plati imparatului o suma de bani.

Contractul de emfitioza se incheia de obicei in forma scrisa. Stingerea emfiteozei. La moartea fara mostenitori a emfiteotului. Emfitiotul care arenda pamintul trebuia sa aiba capacitate juridica deplina. In cazul cind emfitiotul se eschiveaza de la plata canonului (sumei anuale) contractul putea fi reziliat (desfacut) de catre imparat. IV. 3. Emfiteoza se stingea in urmatoarele cazuri:     La pierderea totala a lucrului. contractul se incheia in forma verbala. emfiteotul avea si drepturi.Drepturile pretoriene. Emfitiotul avea obligatia de a cultiva pamintul cu buna credinta si de a plati regulat taxa pentru arenda numita canon. Ele constituiau niste varietati ale contractului de 77 . La expirarea termenului. in cazul nacarturarilor. 2. Emfitioza putea fi transmisa ca mostenire urmasilor emfitiotului. dar exista si o exceptie de la regula. respectiv cind emfiteotul nu a ingrijit de pamintul arendat sau nu a platit canonul timp de trei ani. Emfiteotul era posesor al lucrului care facea obiectul emfiteozei si se bucura de interdictele posesorii si culegea fructele acelui lucru. In caz de neindeplinire a obligatiilor din partea emfiteotului. Ele aveau o putere juridica mai mica decit drepturile reale asupra lucrului altuia. Drepturile pretoriene erau niste drepturi reale dictate de imparat. 4. fara ca acesta sa-l anunte pe emfitiot. Pe linga obligatii. Imparatul era obligat sa respecte conditiile contractului.Emfitioza dadea nastere urmatoarelor efecte juridice asupra emfitiotului si asupra functionarilor publici (imparat): 1. Termenul stabilit in contract nu putea fi intrerupt si taxa stabilita in contract nu putea fi schimbata.

conductor ager vectigalis dobândeste fructele prin separatiune.Succesiunea legala (ab intestat). cetatile practicau sistemul arendarii unor terenuri pe termen lung sau chiar fara termen. V. VII. X. Tipurile de succesiune si principiile ei.Renuntarea (repudierea) succesiunii. se bucura de protectie prin interdicte. VIII. II. Unul din principalele drepturi pretoriene se numea conductio vectigales. pretorul a protejat-o prin mijloace speciale. I.servitute. acordând lui conductor ager vectigalis o actiune reala.Sanctiunea succesiunii. III. Succesiunea la romani. Ca titular de drept real.Caracteristica generala a succesiunii. în schimbul unei redevente numita vectigal. IV.Fidecomisiile. 78 . Întrucât aceasta forma de arendare avea un caracter perpetuu. Succesiunea diferita contra testamentului. Acceptarea succesiunii.Legatele. VI.Succesiunea testamentara. IX. Înca din epoca veche. poate transmite lucrul prin acte între vii sau pentru cauza de moarte.

).  Succesiunea legala. Transmiterea patrimoniului se spunea ca se numeste manus. In textele juridice intilnim si termenul de succesiune ab intestat o defuncto (lat. In epoca veche romanii nu acceptau transmiterea patrimoniului de la o persoana la alta. odata cu moartea persoanei se stingea si dreptul acesteia asupra bunurilor sale. Succesiunea legitima.Caracteristica generala a succesiunii.Succesiunea legala. nu exista nici patrimoniu”. III. succesiunea diferita atunci 79 . adica o persoana noua cu o putere noua asupra bunurilor.I. Succesorii se numeau sui heredes. Succesiunea era numita de catre romani: ereditas. deoarece ei se conduceau dupa principiul „nu exista persoana.  Succesiunea testamentara. Prin succesiune se intelege trecerea patrimoniului unei persoane care decedeaza (defunct) catre urmasii acesteia.

iar locul ei a fost preluat de rudenia cognata. Cind spunem ca succesiunea legitima este diferita in baza legii ne gindim de obicei la Legea celor XII Table. care se indeplineau greu: testamentul se facea in fata comitiilor calate. Intiietate se acorda mostenirii testamentare. sub puterea aceluiasi pater familias. carora le revenea intreaga mostenire. Succesiunea este prezentata printre modurile de dobindire a proprietatii cu titlu universal si cu cauza de moarte. Mai tirziu. bazata pe legatura de singe. in fata liniilor de lupta inainte de a incepe batalia. Cineva devenea mostenitor doar din motivul ca era ruda cu decedatul. In epoca straveche testamentul trebuie sa fi fost utilizat rar. fratii si surorile. Din aceasta cauza distingem succesiune diferita in baza Legii celor XII Table si succesiune diferita prin testament. unde intr-adevar exista un text privind materia succesiunii legale. cel despre a carui mostenire este vorba a murit fara sa lase testament. Persoanele erau considerate rude fiindca locuiau si munceau intr-o familie. agnatus poximus si gentili. reglementarea data este mai veche decit legea. Treptat. Legea celor XII Table spune „daca cineva murea fara sa fi lasat testamentul si nu are un herede sui succesiunea revine agnatului celui mai apropiat. Criteriul principal dupa care se acorda dreptul la mostenire a fost legatura de rudenie. De fapt.” Asadar. cind a aparut testamentul. Legea celor XII Table cunoaste trei ordine de mostenitor: herede sui. Posterior Legii celor XII Table testamentul a devenit un mod obisnuit de transmitere a averii succesorale. Exista o reglementare cutumiara care a fost preluata de lege ca si alte reguli cutumiare. deoarece se putea face in conditii de forma. Mostenirea 80 . mostenirea legala se folosea tot mai rar. Cei mai apropiati urmasi erau copiii. cit si atunci cind testamentul este ineficace sau instituirea de herede (mostenitor) este nula ori lovita de ineficacitate dintr-un motiv oarecare. mostenirea bazata pe rudenia agnata a disparut. Succesiunea legitima se deschide atit atunci cind defunctul nu a lasat testament. Aceste fel de rudenie se numea agnata. parintii. Daca nu exista agnat atunci gentilii vor prelua averea familiei.cind decuiusul. Institutiile lui Gaius trateaza succesiunea in partea consacrata lucrurilor (ius rerum). Legea celor XII Table da intiietate testamentului. pentru ca in lege se contine urmatoarea fraza „daca cineva moare fara sa fi lasat testament”.

Agnatii sunt colaterali prin barbati. Lor le revenea automat din momentul decesului lui decuius. In aceasta categorie de mostenitori intrau fiii. Gaius ne spunea ca se numeau herede sui. iar dupa moartea acestuia deveneau persoane independente (sui iuris). Abia mai tirziu pretorul le-a permis sa se abtina de la succesiune. Nu era o transmitere de drepturi. sotia casatorita cu manus (in calitate de fiica). adoptatul si adrogatul. deoarece ei trebuiau sa-si manifeste vointa de a accepta succesiunea. Heredes sui sunt persoanele care in momentul mortii lui decuius se gaseau sub puterea sa imediata si in urma mortii lui deveneau sui iuris. Dupa ce a fost votata Legea Boconia s-a format un obicei juridic care a exclus femeile de la succesiunea legitima. nepotii din fii. Vin totusi la succesiune surorile nascute din acelasi tata. Agnatus proximus este un mostenitor voluntar. fiicele. daca tatal lor a precedat bunicului. La inceput agnatus proximus era chemat la succesiune fara distinctie de sex. 81 . Ei nu trebuiau sa primeasca mostenirea. daca defunctul nu lasa testament ori daca testamentul lasat nu era valabil intocmit. Ei nu puteau refuza succesiunea. Cei de gradul intii dobindeau cote-parti egale.legala se aplica doar atunci cind mostenitorii testamentari nu mai erau in viata. doar de partea ascendentului lor – parte pe care si-o imparteau intre ei in mod egal. Sui heredes erau persoanele care locuiau impreuna cu pater familias. avind posibilitatea sa o si refuze. Ei erau mostenitori necesari. Categorii de mostenitori legali. iar cei de grad mai indepratat de semenea veneau la succesiune insa. Acesti mostenitori sunt continuatorii personalitatii defunctului. succesiune civila se numea hereditates. deoarece inca de cind traia pater ei erau considerati stapinii averii familiei. cit mai degraba o confirmare a drepturilor pe care le aveau inca din timpul vietii lui pater familias. Potrivit Legii celor XII Table. Agnatus proximus putea fi fratele sau sora defunctului. copiii fratilor. Toti mostenitorii din categoria sui heredes veneau la mostenire. pentru ca ele faceau parte din aceeasi familie in sens restrins al cuvintului.

In epoca veche. Sunt putine date despre succesiunea gentililor. testamentul se incheia asemeni unei legi. Testamentul este un act formal prin care o persoana. Ei erau rude cu defunctul (agnati). Cicero este cel care aminteste de mai multe ori despre succesiunea care revine gentililor. In epoca veche.Succesiunea testamentara. Insasi prin cuvintul testament se intelege dreptul de a face marturie. Testatorul. ea nu trece la un agnat mai indepartat ci direct la gentilii in bloc. in discursurile impotriva lui Veres. IV. prin actul de mostenire putea favoriza unii succesori si defavoriza altii. Dreptul gentililor la succesiune a disparut inca inainte de Gaius. deoarece mostenitorii legali veneau la succesiune in mod egal. dar se putea numi un tutore sau un curator. guvernatorul Siciliei. dar intr-un grad indepartat. se putea dezrobi un sclav si se putea numi un administrator fiduciar. dar el continua capacitatea juridica a defunctului. Prin testament se puteau lasa nu doar bunurile testatorului. Cicero spunea: „un oarecare minucius a murit. Ei veneau la succesiune numai daca lipseau mostenitorii sui heredes si agnatus proximus. Astfel. In cazul in care agnatul cel mai apropiat refuza succesiunea. Epoca veche. ceea ce noi nu am observat in mostenirea legala.Agnatul cel mai apropiat il excludea pe agnatul mai indepartat in grad. Gaius ne spune ca de la o anumita epoca intregul drept gentilic a cazut in desuetudine. Gentilii mosteneau averea defunctului in parti egale. romanii au cunoscut urmatoarele tipuri de testament:  Testamentul calatis comisii – in fata adunarii poporului.” Gentiles formau cea de-a treia categorie de mostenitori legali. iar testamentul lui era nul. Persoana care mostenea nu era un simplu succesor de bunuri. numeste unul sau mai multi succesori cu scopul ca acestia sa indeplineasca ultima vointa dupa moarte. 82 . numita testator.

Comisiile calate erau niste adunari populare care se convocau de doua ori pe an si anume pe data de 24 martie si 24 mai si aveau menirea de a face testamentul valabil. Testamentul public – numele succesorilor era rostit in public si mostenitorii cunosteau de la bun inceput ca dupa moartea testatorului vor primi bunurile acestuia in proprietate. In cazul testamentului secret nu se anuntau numele celor care vor mosteni bunurile defunctului. Acest tip de testament era accesibil doar militarilor. Testamentul calatis comisii era exemplul unei legi votate care sa facea in public cu acordul a zece martori. Persoana care vroia sa testeze bunurile sale numea o alta persoana. adica cetatenilor in virsta de la 17 ani pina la 46 ani. care se numea emptor familiae – executor familiar. Validitatea testamentului in procinctu era finisata cu impuscaturile de arma.  Testamentul per aes et libra – in mod simbolic. prin arama si balanta. Epoca clasica. Testamentul in procinctu – in fata armatei gata pentru batalie. Testamentul in procinctu (in fata armatei) presupunea o simpla manifestare de vointa din partea testatorului. Testamentul per aes et libra era de doua tipuri:  Public. 83 . se putea face numai de doua ori pe an. de a aproba persoana aleasa de catre testator pentru a fi mostenitor. care era insarcinat cu obligatia de a transmite dupa moartea testatorului bunurile lasate de acesta cu dreptul de administrare fiduciara. astfel se considera ca testamentul este valabil. Testamentul per aes et libra se facea intre vii si era modelul unei administrari fiduciare.  Secret. Acest tip de testament avea doua neajunsuri: era accesibil doar patricienilor.

de a fi martor la intocmirea unui testament. 84 . Aceste tipuri de testamente erau pastrate in cancelaria functionarilor publici. Pentru ca o persoana sa lase testament era nevoie de o capacitate de fapt prin care persoana data numea un herede. De acest tip de testament beneficiau doar persoanele aflate in gura mortii.  Testamentul exceptional – se facea in cazul cind persoana care dorea sa testeze anumite bunuri era lovita de imposibilitate de a testa din diferite motive: orbii. mutii. Testamentul nuncupativ – un testament solemn care se facea sub forma unei declaratii rostite in fata a zece martori si aprobata cu votul acestora. Capacitatea de a testa (testamenti factio). nebunii. un tutore sau un curator si un martor.  Pe linga testamentul militar mai cunoastem testamentul incheiat in forma verbala care era o manifestare de vointa rostita in fata a cinci. pe urma a sapte martori si acest tip de testament era o copie al testamentului per aes et libra. de a fi tutore sau curator si de a fi succesor. Testamenti factio era de doua tipuri:  Testamenti factio activa. Prin testamenti factio se intelege capacitatea unei persoane de a lasa testament.  Testamentul surdomutilor – ei singuri trebuia sa-si scrie testamentul in prezenta a cinci martori.  Testamentul militar – un model al testamentului in procinctu care necesita doar o manifestare de vointa a testatorului rostita cu voce tare.  Testamentul scris era o manifestare de vointa inscrisa intr-un act si confirmata de pecetea martorilor. Aceasta capacitate nu este altceva decit o manifestare verbala sau scrisa a dorintei testatorului.  Testamentul public – o manifestare de vointa care se facea in public si in forma scrisa.

Succesorul testamentar era obligatoriu sa dispuna de capacitatea de a testa pasiva din momentul intocmirii testamentului pina la momentul acceptarii bunurilor. Nu pot fi drept martori persoanele mute. Femeile nu puteau lasa un testament.  Persoanele care aveau venit anual peste 100. chiorii. prodigii. Pe linga capacitatea testatorului si capacitatea succesorului era obligatoriu ca si martorii sa dispuna de o capacitate factio. persoanele fara discernamint. Prin capacitatea de a testa activa se intelege dreptul testatorului de a institui in testament unul sau mai multi succesori. deoarece erau considerate incapabile. In cazul formei scrise nu puteau servi 85 . Persoanele care nu beneficiau de capacitatea de a testa pasiva erau cele lipsite de discernamint (care nu aveau aptitudini mintale) si persoanele incerte. Capacitatea de a testa activa (o avea testatorul) era accesibila doar cetatenilor romani. deoarece doar aceste persoane aveau un patrimoniu in proprietate. Prin persoana nedeterminata se subintelege o persoana care nu se cunoaste la momentul instituirii testamentului (de exemplu: cine va veni primul la inmormintare va obtine bunurile). Doar persoanele sui iuris dispuneau de capacitatea de a testa activa. persoanele incapabile. Persoanele care se aflau in exil politic. Testamenti factio pasiva. imparatul Hadrianus a instituit o lege prin care si femeile asupra carora era instituita curatela sau tutela puteau lasa un testament. adica persoanele nedeterminate.     Capacitatea de a testa pasiva (o avea succesorul) era atribuita persoanelor care erau inscrise intr-un testament: rudele cognate. Persoanele care prin savirsirea anumitor fapte ilicite sufereau o limitare a capacitatii (capitis deminutio). nebunii.  Peregrinii. Existau si unele cazuri prin care capacitatea de a testa activa se pierdea: Persoanele deportate. Infractorii. In lipsa acestora. copiii impuberi. rudele agnate. celelalte paturi sociale nu puteau beneficia de aceasta capacitate.  Femeia care a incalcat doliul tinut pentru barbat (un an). deoarece nu aveau in proprietate bunuri nu dispuneau de capacitatea de a testa activa. surzii. succesorul il determina legea.000 sisterti. Persoanele alieni iuris. In epoca clasica.

acest testament este lovit de nulitate (nu este valabil). infractorii. In dreptul roman termenul si conditia nu au putere legala. Conditiile de forma: 1. Pe linga instituirea scrisa mai cunoastem si instituirea verbala. Modalitatile care afectau instituirea. Modul de instituire putea fi verbal sau scris. persoanele care au savirsit un adulter. Formulele solemne. Termenul. conditia si modul – modalitatile care afecteaza instituirea (actual). Daca intr-un testament nu este scris numele succesorului. 2. Dupa lege aceste conditii ar fi afectat instituirea daca nu existau cele doua principii ale mostenirii. Instituirea de succesori cunostea urmatoarele conditii de forma si de fond: Conditiile de fond: Aceste conditii reieseau din cele doua principii ale mostenirii: 1. Persoana instituita nu putea fi succesor pina la un anumit termen. Prin instituire se intelege numele care era instituit in testament.drept martori orbii. Femeile de asemenea nu puteau fi martori. Acest nume trebuia sa fie rostit respectind procedura imperativa a dreptului roman. Juramintul. Nu putea un martor intimplator care se afla la momentul deschiderii unui testament sa fie considerat un martor legal. 86 . Odata cu instituirea succesorului testamentar nu putea fi instituit si succesorul legal. Instituirea si substituirea de mostenitori. 2. 3. ereticii. Discernamintul. Martorii trebuiau sa fie in mod obligatoriu rogati (chemati prin lege) de catre testator.

Deschiderea testamentului. Succesorii erau obligati. VI. Substituirea vulgara – substituire a unui sau a mai multi substituitori in locul instituitorului. Datorita faptului ca deschiderea testamentului era o procedura foarte costisitoare. Magistratul era obligat sa convoace o adunare formata din citiva functionari publici si martorii care au depus marturie in timpul instituirii testamentului de catre testator. 2.Prin substituire se intelege o numire a unui mostenitor care va fi conditionata de o imprejurare. Substituirea quasicupilara – prin care testatorul numeste un substituitor pentru descendentul sau lipsit de capacitate mintala. in 87 . la inceputul epocii postclasice. Substituirea cupilara – era atribuita fiului celui care a lasat testament. deschiderea deja era o procedura publica si toti cei care doreau sa asiste la deschiderea unui testament puteau sa o faca liber. apoi triplata. VI. Substituirea era de mai multe feluri: 1. Magistratul facea doua copii ale testamentului. Deschiderea testamentului cu producerea efectelor juridice avea loc peste cinci zile dupa moartea testatorului (defunctul (care lasa testament)). timp de o luna a interzis deschiderea testamentului.Acceptarea testamentului. 3. in epoca veche. Substituirea vine pe plan secund fata de instituire. Pina la formarea imperiului procedura de deschidere a testamentului era una privata si se facea in taina. era una simbolica. Mai tirziu. devenind foarte costisitor. Acceptarea mostenirii se facea in acele cinci zile. originalul se dadea la mina succesorului. Taxa pentru testament. in aceste cinci zile sa se prezinte la autoritatile publice (magistratii) cu o cerere pentru deschiderea testamentului. pretorul. in epoca clasica si postclasica ea a fost dublata. cind magistratul a introdus o taxa pentru testament. iar o copie era lasata in cancelaria autoritatilor publice si orice persoana care vroia sa faca cunostinta (act de) cu acest testament. Pentru ca o persoana sa accepte o succesiune. era obligatoriu ca aceasta sa posede o anumita atitudine subiectiva (addictio hereditas). magistratul era obligat sa ii ofere acest drept. la inceputul sec.

Mostenitorii necesari – faceau parte sclavii care erau instituiti in testament. chiar daca aceste datorii depaseau valoarea masei succesorale. In cazul efectului general. aceasta categorie era sanctionata cu o amenda pecuniara. Cunoastem urmatoarele moduri de acceptare a mostenirii: 1. 2. cit si cel special are loc o confuziune (contopire) dintre bunurile testatorului si bunurile succesorului. Efectul special.cazul cind persoanele refuzau mostenirea. Conditiile acceptarii. 2. ei pur si simplu nu se prezentau in termen. Ius capiende – dreptul de a culege o mostenire. Nuda voluntas – era o acceptare expresa (direct in scris). Pro herede gestio – era un act facut in scris de catre o autoritate publica. 2. 2. In cazul neacceptarii mostenirii. In cazul acceptarii mostenirii. deoarece ei erau obligati prin lege sa accepte succesiunea. Succesorii voluntari – persoanele care nu aveau nici o legatura cognata sau agnata cu testatorul. dar erau instituiti in testament. Cretio – se realiza printr-o declaratie facuta in fata martorilor cu avizul magistratului. Existenta capacitatii de a se obliga. in mod obligatoriu trebuiau sa accepte mostenirea: 1. asupra succesorului se produc urmatoarele efecte: 1. fara a lua in consideratie datoriile defunctului. Existau niste categorii de succesori. Efectul general. 3. Prin efectul general se intelege faptul ca mostenitorul va raspunde de toate datoriile testatorului (defunctului). 1. 3. dar lipsita de solemnitati. 88 . Succesorii siliti – ei nu puteau renunta la masa succesorala. Efectele mostenirii. care.

Efectul special ia nastere odata cu dobindirea bunurilor pentru cauza de moarte de catre mai multi succesori. Legatul gratifica (dona) dreptul de proprietate al succesorului. 89 . VIII. Repudierea mostenirii se facea printr-o simpla manifestare de vointa.Renuntarea (repudierea) mostenirii. Dreptul de mostenire era sanctionat prin niste actiuni care se numeau petitii. Neprezentarea in termen in fata magistratului ducea la renuntarea mostenirii. 2. El putea fi lasat doar prin testament. Pentru a avea cistig de cauza. Era obligatoriu ca sa fie formulat in termeni imperativi si solemni. VII. Partea careia i-a fost lezat dreptul de mostenire putea sa faca o actiune in justitie pentru redobindirea sau apararea dreptului sau de mostenitor. Cunoastem urmatoarele caractere juridice ale legatului: 1. IX. Cota parte din masa succesorala care era repudiata trebuia sa fie acceptata in mod obligatoriu de ceilalti mostenitori care au acceptat mostenirea sau de persoanele care erau substituite in testament. manifestare care producea efectul renuntarii. Nu era obligatoriu de a face dovada a dreptului de proprietate a defunctului (a testatorului). Prin legat se intelege transmiterea unui bun din masa succesorala a testatorului unei persoane care se numea legatar. Toti comostenitorii vor fi obligati sa imparta datoriile defunctului intre ei in cote parti egale.Apararea mostenirii (sanctiunea). masa succesorala se duce in fondul statului.Legatele. care legal se numesc comostenitori. In cazul cind toti mostenitorii repudiaza mostenirea si testatorul nu are succesori legali. reclamantul trebuia in mod obligatoriu sa aduca dovezi ca el este mostenitor testamentar sau legal.

2. Epoca clasica. 2. Legatul per percepione (prin luare de mai inainte). Epoca veche. 1. Legatul sinende modus (cu titlul de permisiune). Legatul era o dispozitie particulara care se rasfringea asupra unui bun determinat. vindut). Legatul per damnatione. 2. 4. prin care legatarul si succesorul este una si aceeasi persoana si ea se putea folosi de bun fara dreptul de proprietate pina la momentul acceptarii mostenirii.3. deoarece prin legat mostenitorului i se ia un bun din masa succesorala a lui. Prin legatul per vendicatione testatorul transfera direct legatarului proprietatea unui bun. In epoca veche au existat doua tipuri de legate: 1. Legatul per damnatione constituia categoria de legat prin care testatorul il obliga pe mostenitorul testamentar sa transmita din masa lui succesorala un bun ca legat. Legat per vendicatione. Nu putea un bun nedeterminat sa formeze obiect al legatului. pe linga aceste doua tipuri de legate mai apar altele doua tipuri: 1. In epoca clasica. Pentru ca legatul sa aiba valoare juridica este obligatoriu ca acesta sa intruneasca urmatoarele conditii de forma si de fond: Conditiile de forma ale legatului sunt: 90 . prin care succesorul era obligat de a permite si de a nu impiedica pe legatar sa intre in proprietatea bunului legat (donat. Legatul nu putea fi impus in sarcina mostenitorului.

2. 2. 3. Numele legatarului in testament trebuia sa fie scris imediat dupa numele succesorului. X. Prin fideicomisul de familie disponentul lasa un bun fiduciarului cu scopul ca acesta sa-l transmita urmasilor sai. numita fiduciar sa-i transmita unei a treia persoane numite fideicomisar un anumit bun sau o parte din mostenire. 91 . Fideicomisul este un act de ultima vointa prin care o persoana numita disponent roaga o alta persoana.1. 2. Epoca postclasica. Partea formala – termenii imperativi si solemnitatile trebuiau strict respectate. Fideicomisul de familie. Iustinian a fost cel care a facut careva ingradiri asupra dreptului de legat: se permitea ca doar a patra parte din masa succesorala sa fie transmisa cu titlul de legat. 1. Conditiile de fond ale legatului sunt: 1. Fideicomisul de ereditate. Tipurile de fideicomis: 1. Numai mostenitorul testamentar putea fi grevat cu un legat. cind numarul legatelor a crescut considerabil. Putea primi legatul doar o persoana care dispunea de capacitate deplina.Fideicomisele. Legatul putea fi inscris doar in testament. In epoca postclasica. Fideicomisul de ereditate era dreptul disponentului de a transmite cu titlu de fideicomis anumite bunuri care nu trebuaiu sa depaseasca jumatate din masa succesorala. 2.

Pe linga succesiunea legala si testamentara romanii au mai cunoscut un al treilea tip de mostenire diferita contra testamentului.Definitia si elementele obligatiei. (acasa) Obligatiile. II. III. 92 .Modalitatile care afectau obligatiile. I. Clasificarea obligatiilor.

2. Obiectul trebuia sa fie licit (legal). Debitorul – care este partea pasiva a obligatiei care este obligat sa intoarca creanta creditorului la nevoie si prin forta de constringere a lui.Definitia si elementele obligatiei. Facere – a face. Obiectul – este ceea ce creditorul ii ofera debitorului ca imprumut. Dare – a da. Creditorul – care este subiectul activ al obligatiilor care imprumuta.I. da sau face ceva pentru subiectul pasiv. 93 . Din definitia data rezulta trei elemente ale obligatiilor: 1. 3. Constringerea – este puterea juridica pe care o aplica creditorul fata de debitor in scopul intoarcerii prestatiei sale. Prin obligatie. 2. o persoana numita creditor transmite in posesiunea unei alte persoane. vinzare si chiar donatie. 3. Prestae – a presta. Caracterele juridice ale obiectului: 1. Cunoastem 4 elemente esentiale ale obligatiilor: 1. 4. numite debitor un lucru cu scopul ca debitorul sa intoarca acest lucru in termen.

II. Dupa sanctiune. Dupa efecte. Obligatiile contractuale. Criteriile de clasificare ale contractelor: 1.2. Dupa modul de formare. Delictele. Iustinian a fost cel care a clasificat obligatiile dupa izvorul aparitiei:     Contractele. Obiectul trebuia sa fie determinat (sa fie de exemplu mentionata cantitatea). Stipulatiunea era primul model de contract pe care l-au cunoscut romanii. Aceste obligatii se numesc astfel. 3. Obiectul trebuia sa fie posibil – imposibilitatea putea fi fizica sau juridica. Obiectul trebuia sa fie compus dintr-o prestatie – prestatia in mod obligatoriu trebuia sa fie facuta de creditor catre debitor. 3. 94 . imposibilitatea juridica era atunci cind obiectul promis se afla in afara patrimoniului. Obiectul in mod obligatoriu trebuia sa prezinte interes – interesul era de partea creditorului. 4. deoarece ele izvorasc din contracte. imposibilitatea fizica era atunci cind se promitea un obiect care nu exista in natura. modificarea sau stingerea unui raport juridic civil. 2. Quasicontractele.Clasificarea obligatiilor. Constringerea este sanctiunea juridica prin care creditorul isi va intoarce creanta in cazul neexecutarii obligatiei fata de debitor. Quasidelictele. 5. Prin contract se intelege o manifestare de vointa care duce la nasterea.

Dupa sanctiune cunoastem urmatoarele categorii de contracte: a) Contracte de drept strict. contractul de aservire (nexum). 5. stipulatiunea care consta dintr-o intrebare si un raspuns. literis (contractul in forma scrisa) – partile se obligau in scris la plata datoriei sau a prestatiei)). dotisdictio (promisiunea de dota). b) Nesolemne – care la rindul lor se mai imparteau in trei categorii: 1. c) Multilaterale – care produc efecte pentru toate partile contractante (contractul de societate). 95 . 3. Contractele nenumite. Contractele consensuale (sinalagmatice). 3. 2. Dupa modul de formare cunoastem urmatoarele categorii de contracte: a) Solemne – se incheiau pe baza principiului oralitatii urmat de un formalism riguros si formule proprii pentru fiecare categorie de contract: 1. 3. 2. Contractele reale. 6. 4. b) Bilaterale – care produc efecte pentru ambele parti (vinzarecumparare). dezrobirea unui sclav. sponsio-religiosa (sponsio-promit).1. 2. Dupa efecte cunoastem urmatoarele categorii de contracte: a) Unilaterale – care produc efecte in sarcina unei singure persoane (succesiunea). b) Contracte de buna credinta.

4. 1. 5. Depozitul. Prin contract de comodat intelegem transmiterea materiala a unui lucru de la creditor la debitor (comodant – comodatar) cu scopul folosirii acestui lucru de catre debitor si cu obligatiunea de a-l restitui in termen. Depozitul este contractul prin care o parte numita deponent transmite la pastrare unei alte persoane numite depozitar un lucru cu scopul ca acesta sa i-l intoarca in termen. Din categoria contractele reale fac parte: 1. Partile se numesc administrator fiduciar si creditor. Prin contractul de mutuum se intelege un imprumut de consumatie prin care o persoana imprumuta un bun de la o alta persoana cu scopul de a-l consuma si de a restitui bunul indatorat in aceeasi substanta. Gajul este contractul care se formeaza prin transmiterea posesiunii unui lucru care este facuta de debitor fata de creditor cu scopul ca creditorul sa intre in proprietatea acestui lucru in cazul neexecutarii obligatiei debitorului fata de creditor. 2. Fiducia.Contractele reale – pentru incheierea contractelor reale era nevoie pe linga consimtamintul partilor sa fie facuta remiterea materiala a lucrului. 2. Mutuum (imprumutul de consumatie). c) Consensuale (sinalagmatice): 96 . Gajul. 5. 4. 3. Prin contractul de fiducie se intelege contractul real in baza caruia o persoana transmite unei alte persoane un lucru in folosinta si administrare cu scopul ca acest lucru sa fie restituit in termen. 3. Comodatul.

o parte numita vinzator se obliga sa transmita proprietatea unui lucru unei alte parti numite cumparator in schimbul unui echivalent banesc numit pret. 2. d) Nenumite. locatiunea. 3. numita mandant. vinzare-cumparare. Din categoria contractelor consensuale fac parte urmatoarele contracte: 1. Prin contractul de societate se intelege unirea a doua sau mai multe persoane care au un scop bine determinat si au intentia de a realiza un cistig. 4. Contractele nenumite iau nastere printr-o conventie care este insotita de executarea obligatiilor de catre una din parti. Prin contractul de mandat. 3. Prin contractul de vinzare-cumparare.Contractele consensuale se incheie printr-o simpla manifestare de vointa a partilor. 2. Facias ut facias. Dout facias. 3. mandatul. Contractul de locatiune era contractul consensual in baza caruia o parte numita locatar se obliga sa procure folosinta unui lucru sau sa presteze anumite servicii sau sa faca o anumita lucrare pentru o alta persoana numita locator in schimbul unui pret. Dout des. Facias ut des. 97 . 1. 4. 2. 1. 4. societatea. o parte numita mandatar se obliga sa presteze gratuit un serviciu pentru o alta parte.

paguba cauzata pe nedrept. injuria. 3. Delictele publice – prin procedura penala. Delictele private sunt sanctionate de procedura civila. Dout des (transmit pentru a face) – contractul in baza caruia o persoana transmite proprietatea unui lucru unei alte persoane cu scopul ca aceasta sa faca ceva. 4. 3. Paguba cauzata pe nedrept – paguba produsa de o persoana contrar legii pentru alta persoana. 98 . Injuria contravine legii. Obligatiile care izvorasc din delicte. Delictele se imparteau in doua categorii:  delicte private.1. 1. Transmit pentru a-mi restitui.  delicte publice. furtum. Dout farias (fac ca sa transmit) – contractul in baza caruia o persoana face un anumit lucru cu scopul de a-i transmite unei alte persoane proprietatea asupra acestui lucru. Injuria – un delict de vatamare corporala sau de o simpla lovire. 2. 3. 2. Transmit pentru a fi transmis. Delictele private vechi: 1.  delicte private noi. Furtum – insusirea frauduloasa a unui bun de o persoana straina. Delictele private se mai impart in:  delicte private vechi. 2. Prin delict se intelege o fapta ilicita care cauzeaza prejudicii si da nastere la obligatia delicventului de a repara acest prejudiciu.

rapina. Violenta morala – impunerea de ceva de face ceva contra vointei. 2. Gestiunea de afaceri (negotorium gestium) – prin care o persoana administreaza cu un patrimoniu strain fara a intra in proprietatea lui. Dolul – un mijloc de viclenie. 4. Violenta este de doua tipuri: fizica si morala. Indiviziunea – stapinirea unui lucru de catre mai multi proprietari. prin care o parte este determinata de cealalta parte sa faca ceva. Frauda creditorului – cind creditorul comite un fapt ilicit fata de debitor. Cunoastem urmatoarele categorii de quasicontracte: 1. Obligatiile quasicontractuale reies din quasicontracte (quasi – ca si) si produc efecte juridice asemanatoare cu cele ale contractului. 3. Gestiunea tutorului pentru pupil – administrarea fiduciara prin care tutorele raspunde de actiunile copilului. frauda creditorului. 3. 4.Delictele private noi: 1. Rapina – un delict de tilharie care nu este altceva decit un furt produs de o persoana sau de mai multe persoane inarmate. 1. 2. care ia nastere din efectul mostenirii – cind masa succesorala se imparte in cote parti egale. metus. dolul. 3. Metus – violenta. 2. Plata lucrului nedatorat – imbogatire fara justa cauza. 99 . (o persoana imprumuta o suma de bani creditorului dar cere inapoi o suma mai mare) Obligatiile quasicontractuale. Indiviziunea era de citeva feluri: 1. 4.

Obligatiile civile sunt acele obligatii care sunt sanctionate printr-o actiune. dar metoda de sanctiune erau exceptiile. 2. Simple. de drept strict – interpretarea carora se facea nemijlocit din textul legii. 1. 2. de buna credinta – interpretarea lor reiesea din imprejurarile de la locul actiunii. Distingem urmatoarele categorii de quasidelicte: 1. atirnarea unor obiecte in afara apartamentelor care produc anumite pagube materiale vecinilor. indiviziune care reiese dintr-o simpla manifestare de vointa. 1. Din punct de vedere a sanctiunii distingem obligatii civile si obligatii naturale. Actiunile erau de doua tipuri: 1. 100 . Simple – cu un singur creditor si cu un singur debitor. 2. fapta judecatorului care din neglijenta sau intentionat aduce o paguba materiala sau morala uneia din partile participante la proces.2. 2. Obligatiile care reies din quasidelicte. varsarea anumitor lucruri din apartament in strada. 3. Complexe. Clasificarea obligatiilor dupa sanctiune. Complexe – cu pluritate de subiecti. Prin quasidelict intelegem o fapta ilicita care produce efecte juridice asemanatoare cu cele ale delictelor. Clasificarea obligatiilor dupa numarul de subiecti. Exceptiunile sunt niste procedee naturale prin care reditorul isi inapoia lucrul imprumutat. Obligatiile naturale nu erau sanctionate printr-o actiune.

4. 101 . c) Termen expres – o data fixata expres sau in mod tacit (precis) in care va avea loc extinctivitatea obligatiei. 2. 2. Accesio.Modalitatile care afecteaza obligatiile. 2. d) Termenul suspensiv – un termen care va suspenda exigibilitatea (nasterea) obligatiei. fixa in care obligatia va trebui sa fie extinctiva (stinsa). Termenul. Cunoastem urmatoarele categorii de conditii: a) Conditie posibila. Conditia este un eveniment viitor si nesigur de care depinde stingerea obligatiilor. e) Termenul extinctiv – un eveniment viitor si nesigur in care obligatia se stinge. Conditia. Obligatii coreale – oricare din creditori putea sa pretinda la achitarea intregii creante. Distingem urmatoarele tipuri de termene: a) Termen fix – o data certa. b) Termen variabil – un eveniment viitor dar nesigur in care va avea loc stingerea.Din punct de vedere a pluritatii distingem urmatoarele tipuri de obligatii: 1. 1. Distingem patru moduri esentiale care afecteaza obligatiile: 1. III. 3. b) Conditie licita. Termenul constituie un eveniment viitor si sigur de care depinde exigibilitatea (nasterea) sau extinctivitatea (stingerea) unei obligatii. Prin modalitati intelegem anumite modificari care duc la nasterea sau stingerea unei obligatii. Modus. Obligatii conjuncte – obligatiile care se impart intre creditori si debitori in mod egal.

d) Conditii pozitive (in folosul creditorului) si conditii negative (in defavoarea creditorului). susceptibile de apropiere si care poate fi numarat. Prin accesio se intelege modalitatea prin care alaturi de creditorul principal este numit un creditor accesoriu (alipit). Din categoria obligatiilor divizibile fac parte dreptul de proprietate. dreptul de uzufruct. e) Conditii cauzale – care depind de o cauza. Clasificarea data se face dupa obiectul acestor obligatii in dependenta de faptul cum poate fi el franctionat intre debitor si creditor. h) Conditie rezolutorie – care este un eveniment viitor si nesigur prin care un contract inceteaza de a mai produce efecte. Modus (modul) este o modalitatea in baza careia creditorul va recurge la o obligatie alternativa pentru a stinge obligatia principala. Obligatiile divizibile si indivizibile. Obligatia este divizibila in cazul cind obiectul este susceptibil de a fi fractionat in parti omogene. Din categoria obligatiilor indivizibile fac parte servitutile prediale si dreptul de uz. deoarece banii sunt bunuri fungibile. 3. f) Conditii mixte – care depind si de o cauza (imprejurare) si de vointa creditorului. Accesio. Obligatia de a plati o suma de bani este o obligatie divizibila.c) Conditiile ilicite si conditiile imposibile duceau la nulitatea contractului. Obligatia a carui obiect este un bun determinat individual este o obligatie indivizibila. g) Conditie suspensiva – care este un eveniment viitor si nesigur de care depinde exigibilitatea si extinctivitatea obligatiei. 102 . 4. abitatia.

Obiectul contractului poate fi privit dub doua aspecte: 1. modificarea sau stingerea unui raport juridic obligational. Din categoria elementelor esentiale fac parte: obiectul. In cazul cind o obligatie este formata dintr-un subiect activ si unul pasiv ne intilnim cu o obligatie care produce un efect normal. contractul nu este translativ de proprietate. Cind exista mai multi subiecti pasivi ne intilnim cu obligatii solidare. Cind obiectul obligatiei coincide cu obiectul contractului. Obligatiile solidare. La romani. Solidaritatea rezulta dintr-o manifestare de vointa a partilor exprimata intr-un testament. Elementele contractului. Ea poate fi activa si pasiva. In cazul cind exista doar un debitor obligatia este ceruta nemijlocit de la el. Prin contract se intelege un act juridic care are la baza o manifestare de vointa ce poate duce la nasterea. In cazul solidaritatii active toti creditorii primeau creanta exprimata intr-o forma solemna. consimtamintul. Toate contractele sunt compuse din elemente esentiale si elemente accidentale.Indivizibilitatea prouce urmatoarele efecte juridice: 1. In cazul solidaritatii pasive se deschidea un testament prin care debitorii se obligau sa achite obligatia cind aceasta devenea extinctiva. 2. Cind se creeaza o obligatie. ci este generator de obligatii. capacitatea. Obligatia este solidara in cazul cind datoria este intoarsa de toti debitorii in mod egal si creanta se obtine de asemeni in mod egal de catre creditor. 103 . Creditorul poate cere de la fiecare debitor intoarcerea integrala a obligatiei. 2.

2. Metos este o teama sau in sens juridic. dolul ca viciu de consimtamint nu era sanctionat. 2. Violenta poate fi de doua tipuri: fizica si psihica. Dupa dreptul civil. Cunoastem anumite cazuri care duc la vicierea consimtamintului si la inexistenta lui. Eroarea asupra persoanei constituie eroarea asupra identitatii persoanei. 1. Eroarea era o intelegere gresita a anumitor imprejurari si era clasificata in urmatoarele tipuri: 1. o violenta care se exercita asupra unei persoane cu scopul de a o determina sa incheie un anumit contract. Cunoastem urmatoarele vicii de consimtamint: 1. dar aceasta era o cauza care ducea la nulitatea contractului. 3. 104 . care se produce in cazul cind o persoana crede ca a incheiat un contract cu o anumita persoana dar in realitate este alta. Cazurile care duc la vicierea consimtamintului se numesc vicii de consimtamint.Consimtamintul este o manifestare de vointa a unei parti in sensul dorit de alta parte. Eroarea asupra obiectului se face in cazul cind persoana crede ca obiectul material este un lucru. dar cele care duc la inexistenta consimtamintului sunt: neseriozitatea si eroarea. Eroarea asupra naturii lucrului are loc in cazul cind o persoana crede ca a incheiat un anumit act juridic. Dolul (dolos). Metos 2. Dolul – un mijloc de viclenie prin care o persoana o determina pe alta persoana sa incheie un anumit contract. dar de fapt este alt lucru. dar in realitate este altul. Consimtamintul se traduce ca „a avea aceeasi parere”. Neseriozitatea constituie o imprejurare care ducea la nulitatea contractului din motivul ca a fost facut din gluma.

In cazul cind obiectul este un lucru de gen (adica un lucru general) despagubirea este mai simpla. In cazul cind obiectul obligatiei este un lucru individual determinat despagubirea va include in sine atit valoarea lucrului cit si venitul creditorului. Obiectul executarii. Are loc in cazul cind persoana crede ca obiectul are o calitate. Efectele obligatiilor. In dependenta de natura lucrului obligat despagubirile pot fi diferite. Prin efect normal se intelege actul debitorului de a executa obligatia prevazuta in contract. Efectul accidental al obligatiei are loc in cazul cind debitorul nu si-a executat obligatia sau a executat-o cu intirziere. Termenul este un eveniment viitor si sigur de care depinde extinctivitatea si exigibilitatea obligatiei. Daunele interese pot fi de doua tipuri: judecatoresti si conventionale. Eroarea asupra substantei sau calitatii lucrului. Capacitatea se imparte in doua parti: capacitatea de drept si de fapt (de folosinta si exercitiu). Plata care survine in cazul neexecutarii obligatiei se numeste daune interese. Modul de executare. Conditia este un eveniment viitor si nesigur de care depinde extinctivitatea si exigibilitatea obligatiei. Exista insa sase situatii in 105 . Elementele accidentale ale contractului erau: termenul si conditia. 3. Efectul normal depinde de urmatorii factori: 1. Cea de drept este dictata de legiuitor.4. dar de fapt este alta. cea de fapt era determinata de subiecti in dependenta daca au sau nu discernamint. Capacitatea este aptitudinea unei persoane de a incheia un act juridic. Locul executarii. 2. Cunoastem doua efecte pe care le produc obligatiile: efectul normal si efectul accidental.

distrus. caz fortuit si forta majora.urma carora debitorul nu va raspunde sau va raspunde mai simplu in cazul neexecutarii obligatiilor: mora. Culpa era de doua tipuri. b) Culpa contractuala are loc doar din vina debitorului. 6. in cazul cind acesta a facut tot posibilul ca acest fapt sa nu se produca. Cazul fortuit este un fapt care a avut loc fara vina debitorului. Deosebirea dintre dol si culpa consta in intentie. Mora debitorului este o intirziere a executarii obligatiei din partea debitorului in cazul cind obligatia a ajuns la scadenta sau este lovita de extinctivitate. Custodia (paza) care se facea cu intentia ca bunul sa nu fie furat. care a distrus lucrul prin nechibzuinta. 2. Culpa era o neglijenta sau o neincredere care survenea atit din partea creditorului cit si din partea debitorului care ducea la pieirea lucrului. 3. b) Culpa contractuala. custodia. 1. Dolul consta din abtinerea intentionata a debitorului de natura sa provoace pieirea lucrului datorat. culpa. vinovatie. si anume: a) Culpa delictuala. Mora creditorului se face atunci cind creditorul refuza intentionat sa primeasca datoria. Aceasta intirziere pentru ca sa fie calificata ca mora trebuie sa fie facuta cu vinovatie sau la somarea de catre creditor (cind creditorul il cheama sa achite). Forta majora este un eveniment care se produce involuntar de vointa omului si interventia omului in acest caz nu ar schimba 106 . 4. 5. Prin mora se intelege o intirziere care este sau din vina debitorului sau din vina creditorului. a) Culpa delictuala are loc actunci cind creditorul sau debitorul printr-o greseala au facut ca lucrul sa fie distrus. dolul.

107 . Partile in acest rapirt se numesc: vechiul creditor se numeste cedant. iar debitorul se numeste cedat. Despagubirile puteau fi conventionale si judecatoresti. Modurile de stingere ale obligatiilor. Cunoastem doua categorii de moduri de stingere a obligatiilor:  Moduri voluntare. persoana terta se numeste cesionar. razboi. In cazul despagubirilor judecatoresti. In cazul cind debitorul nu-si va intoarce obligatia el va fi sanctionat prin plata despagubirilor. Prin moduri voluntare intelegem stingerea obligatiilor care va avea loc prin acordul de vointa al partilor.efectele producerii fortei majore: cutremur. In cazul despagubirilot conventionale creditorul si debitorul vor ajunge la un comun aport pentru plata obligatiei. Prin cesiune de datorie intelegem transferul obligatiei care se face de la debitor la o persoana terta si va ajunge in mina creditorului. Sanctiunea pentru neexecutarea obligatiei. Acest echivalent la romani se numea poena si se facea printr-o stipulatiune (contract verbal in fata magistratului). incendiu.  darea in plata.  Moduri involuntare. Prin transfer de obligatie se intelege cesiunea de creanta sau cesiunea de datorie care se face sau de creditor sau de debitor. Prin cesiune de creanta se intelege transferul dreptului de a primi datoria de la creditorul principal la o persoana terta.  novatiunea. Transferul de obligatie. Cunoastem urmatoarele moduri voluntare de stingere a obligatiilor:  plata. judecatorul va fi persoana care va numi echivalentul banesc pentru neexecutarea obligatiei. inundatii.

Prin novatiune se intelege un mod de stingere al obligatiilor prin care obiectul vechi era inlocuit cu un obiect nou. Dovada putea fi facuta in scris. Efectul principal al 108 . Nu putea sa ia plata un copil minor al creditorului. creditorul avea dreptul de a inainta o actiune in justitie. In cazul cind termenul contractului a fost expirat si plata nu a survenit. In dependenta de obiectul platii. In cazul voluntar se cerea acordul creditorului pentru a inlocui obligatia de bani cu un lucru imobil. compensatiunea. Plata putea fi facuta integral sau in cazul acordului partilor – in rate. Plata din partea debitorului – putea fi facuta de o oarecare persoana chiar daca nu era consimtamintul debitorului.  Necesara. Darea in plata era calificata ca un contract de schimb. Creditorul trebuia sa fie capabil pentru a primi plata. Plata trebuia facuta intr-un loc fix determinat de parti. Plata din partea creditorului. 2. Cunoastem urmatoarele caractere juridice ale platii: 1. chitanta sau recipisa. Prin imputernicire creditorul putea incheia un contract de mandat cu o persoana pe care l-ar insarcina cu primirea platii. adica in fata martorilor. In cazul necesar nu se cerea acordul creditorului pentru inlocuirea unui lucru mobil cu un alt lucru imobil. Darea in plata era de doua tipuri:  Voluntara. Darea in plata era un mod de stingere al obligatiilor ce se facea cu acordul creditorului in cazul cind pentru lucrul datorat se dadea in schimb un alt lucru. Era obligatoriu in cazul executarii platii ca creditorul sa se asigure cu o dovada. in cazul cind el era un lucru cert. plata nu se putea face in bani.  remiterea de datorie. Cea mai importanta dovada era dovada solemna. De asemenea plata putea fi facuta in mod legal sau prin imputernicire. Plata constituie modul obisnuit de stingere al obligatiilor prin transmiterea prestatiei la care debitorul era indatorat.

Daca creditorul ationa prin exceptiuni. Prin remitere de datorie se intelege renuntarea creditorului la creanta sa. Compensatiunea se facea prin doua contracte: prin contractul in scris sau printr-o stipulatiune (contract care se facea in forma verbala). Dupa dreptul pretorian. iertarea se facea in fata magistratului. cu respectarea anumitor solemnitati. Compensatiune legala. Novatiunea era si ea de doua tipuri:  Voluntara. Se mai numeste o iertare de datorie. In cazul cind obligatia nu se stingea prin novatiune creditorul avea dreptul la anumite actiuni in justitie care se numeau exceptiuni. care se facea in virtutea legii. care ar putea aduce dovada renuntarii. care era stabilita prin acordul de vointa al partilor. pe linga obiectul novatiunii el avea dreptul si la o despagubire. Obiectul obligatiei in cazul novatiunii putea fi lucruri mobile si lucruri imobile. iertarea se facea doar in fata magistratului si in prezenta martorilor.  Confuziunea. Remiterea se facea dupa dreptul civil si dupa dreptul pretorian. Necesara se facea in cazul disparitiei lucrului fara acordul creditorului.  Necesara. Dupa dreptul civil. Voluntara se facea prin acordul de vointa al partilor. care era stabilita de un judecator. Compensatiune conventionala. Cunoastem urmatoarele tipuri de compensatiune: Compensatiune judecatoreasca. Modurile involuntare de stingere ale obligatiilor:  Imposibilitatea de executare. 109 .novatiunii consta in stingerea obligatiei vechi si crearea unei obligatii noi. Compensatiunea este modul de stingere al obligatiilor care consta in comasarea a doua obligatii reciproce si achitarea doar a diferentei dintre prima obligatie si a doua.

 Imposibilitate juridica. Imposibilitatea era de doua tipuri:  Imposibilitate fizica. Garantiile personale se mai impart in doua tipuri: Garantii personale formale. Moartea constituie modul involuntar de stingere al obligatiilor dupa principiul neadmisibilitatii transmisiunii a datoriei defunctului. Garantiile personale formale erau urmatoarele: Fideipromisio. Prin garantie personala formala intelegem un procedeu juridic prin care debitorului principal i se alatura mai multi debitori accesorii care se numeau garanti. Garantiile erau de doua tipuri: Garantii personale. 110 . Garantii reale. Fideiusio. Prin confuziune intelegem modul de stingere al obligatiei care consta in intrunirea asupra uneia si aceeasi persoane capacitatea de creditor si de debitor (in cazul mostenirii se stinge obligatia prin confuziune). Garantii personale neformale. A garanta – a achita pentru debitor. Moartea. In cazul cind debitorul se eschiva de la datoria de a ingropa defunctul obligatia nu se stingea. Garantiile reale. Obligatia se stinge in cazul cind achitarea ei devine imposibila. Garantiile erau niste mijloace juridice prin care creditorul era protejat de insolvabilitatea (cind ebitorul se eschiveaza de la plata) debitorului.

Dreptul de a dispune. Fiducia. Garantiile personale neformale constituiau niste mijloace juridice pentru valabilitatea carora nu se cerea respectarea anumitor formalitati. Dreptul de a poseda. Din categoria garantiilor reale fac parte urmatoarele obligatii: Ipoteca. Ipoteca constituie garantia reala prin care se lasa posesiunea unui lucru de catre creditor debitorului si doar in cazul cind debitorul nu achita la scadenta datoria. Conventia bachirului. Cunoastem urmatoarele tipuri de garantii neformale: Pactul de constituit – fixarea de catre pretor a unui termen nou pentru executarea obligatiilor. prin care bacherul se obliga sa intoarca datoria in locul debitorului. Ipoteca are doua efecte juridice: 1. Gajul este garantia reala care consta in remiterea proprietatii lucrului de catre debitor creditorului in momentul incheierii contractului. Creditorul are dreptul sa intre in posesia lucrului. Fiducia este primul tip de garantie care a aparut la romani. 111 . de aceea in epoca clasica a fost inlocuit cu gajul. se incheia in forma scrisa si conditiile juridice ale fiduciei erau identice cu cele ale contractului de gaj. Acest tip de garantie era accesibil doar cetatenilor. 2. In cazul insolvabilitatii debitorului dupa expirarea termenului stipulat in contract lucrul pus in gaj devine proprietatea creditorului. Garantiile reale constau din atribuirea unui lucru din patrimoniul debitorului in scopul garantarii obligatiei.Sponsio. Gajul.

IV.Delictele.Quasicontractele. Contractele neformale. I.Quasidelictele. II. 112 .Contractele formale. V.Contractele in DPR. III.

I. Contractele Contractele Contractele Contractele Contractele Contractele religioase. consensuale. verbale. Romanii au cunoscut urmatoarele forme de contracte: 1. Contractele constituie cel mai vechi izvor al obligatiilor. 1. in forma scrisa.Contractele formale. a) Sponsio era primul tip de contract aparut la romani ce consta dintr-un acord de vointa dintre un garant si un pagubas facut in fata pontificului (regele religiei). Prin contract se intelege un acord de vointa care va avea drept efect nasterea. autentice. stingerea sau modificarea unui raport juridic. 3. 2. 4. Contractele religioase erau niste contracte solemne si aveau urmatoarele denumiri: a) Sponsio religiosa. 6. 5. b) Juramintul dezrobitului. 113 . reale.

3. 114 . b) Stipulatiunea (ferm. c) Dotis dictio (promisiunea de dota) – dota era un mod de incheiere a contractului prin care se constituia zestrea fetei inainte de a se marita. 2. tare. prin care debitorul care nu-si putea achita obligatia se angaja prin nexum de a presta anumite servicii pentru creditor in scopul executarii obligatiei. Contractele verbale: a) Sponsio laica. cu voce ridicata). Unicul tip de contract incheiat in forma autentica era nexum – contractul de aservire. Contractele autentice.b) Juramintul dezrobitului – cind era dezrobit el dadea un juramint (sacramentum). Contractele in forma scrisa. se emitea un act care era avizat de catre martori. 4. Forma autentica consta in prezenta magistratului.