MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI TINERETULUI AL REPUBLICII

MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
FACULTATEA RELAŢII INTERNAŢIONALE, ŞTIINŢE POLITICE ŞI
ADMINISTRATIVE

Catedra Ştiinţe Administrative

TEZĂ ANUALĂ
Tema: „Dreptul şi religia”
A elaborat:
Studentul anului III,
grupa 311
Specialitatea:
administraţie publică
Iacub Alexandru
Conducător ştiinţific:
Mocreac Tatiana

CHIŞINĂU - 2009
2

PLANUL:

INTRODUCERE……………………………………………….….………… 3
§1. APARIŢIA ŞI DEZVOLTAREA RELIGIEI........................................

4

§2. DREPTUL, RELIGIA ŞI MISTICA.....................................................

7

§3. EVOLUŢIA RAPORTURILOR RELIGIE – DREPT..........................

11

§4. CORELAŢIA DREPT-RELIGIE..........................................................

20

§5. NOŢIUNI GENERALE DESPRE DREPTUL CANONIC
ORTODOX............................................................................................ 23
ÎNCHEIERE ………...………………………….………………….…….....

27

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………...

29

3

ce are drept centru de greutate fiinţa umană. analiza legăturii dintre drept şi religie care a variat de-a lungul istoriei. dreptul se interferează cu religia. ea nu poate fi redusă la postura religiei de forţă propulsivă a realizării dreptului. înverşunat potrivnic. situaţiile intermediare nu lipsesc. dobîndind cînd un conţinut profund religios sau. cu gradul de civilizaţie al acesteia. cele două mari puteri. Ca normă şi spiritualitate. legătura psihică şi morală. cînd. Dreptul se apleacă asupra religiei şi fenomenului religios pentru a descifra modul în care acestea au influenţat apariţia şi dezvoltarea sa. de la o epocă la alta. în grade diferite. 4 . nuanţele. de la un popor la altul. între drept şi religie. Evident. legătură latentă dar permanentă dată de sentimentul mistic comun. Desigur. care le conferă atât autoritate cât şi prestigiu. cele două instituţii şiau păstrat caracterul normativ. relaţia dintre drept şi religie a variat şi variază de la popor la popor. el variază în raport cu dezvoltarea societăţii. în existenţa sa temporală şi spaţială. generând marile doctrine şi şcoli de drept. Instituţiile statului s-au laicizat treptat si astfel a intervenit demarcarea între funcţiile şi instituţiile laice şi cele religioase. Lucrarea propusă are drept scop evaluarea relaţiei drept-religie. independent şi indiferent de religie sau.ÎNTRODUCERE Dreptul nu este un fenomen de sine stătător. Cu toate acestea. De-a lungul istoriei şi existenţei sale. aşa cum am încercat să ilustram. cunoaşte un puternic reviriment. de la epocă la epocă. din contra. pînă în zilele noastre. cel puţin în ţările eliberate de totalitarism. un conţinut absolut ateist. a existat o legătura inevitabilă şi indisolubilă. Religia este prima încercare de gîndire metafizică a omului. din contra. Este prima filosofic întreaga istorie a omenirii ca viaţă spirituală nu poate fi concepută fără elementul religios care a oscilat de la o extremă la alta. cu celelalte ştiinţe sociale.

Bucureşti.H. psihologie (fenomenul religios este o componentă a psihicului). p. Cea mai veche doctrină religioasă este animismul care înseamnă credinţa în spirite şi în suflete (animus = suflet). filozofie (rolul şi semnificaţiile religiei în evoluţia societăţii. religia are propria sa istorie.B. etică (religia este expresia îndeplinirii datoriei). Hristos (în limba greacă: ales al Domnului) sau Mesia (în limba ebraică: cel ales de Dumnezeu) a murit în anul 30 sau 31. evidenţiind integritatea morală desăvârşită a acestora. „baza religiei. care refuzau să fure. aproximativ în anul 30 D. cere sfaturi în legătură cu tratamentul ce trebuie aplicat creştinilor. Ierusalimul este considerat primul oraş în care a apărut religia creştină.1 Ni se pare interesantă epistola trimisă în anul 112 împăratului roman Traian. viaţa şi moartea lui Cristos (Isus din Nazaret.§1. să distrugă. de k cea a sălbaticilor. În galeria marilor religii se găsesc: hinduismul în India. acesta din urmă. religie legată organic de persoana. iar după 30-40 de ani de la moartea sa au fost scrise Evangheliile. Teoria generală a dreptului. în concepţia lui E. au configurat dreptul 1 Voicu Costică. bazată pe alianţa dintre Iahve (Iehova) .ţările arabe. principalele forme de manifestare fiind cultul morţilor şi cel al fenomenelor naturale. APARIŢIA ŞI DEZVOLTAREA RELIGIEI Religia şi fenomenul religios constituie obiect de studiu. islamismul . care exprimă o formă de coeziune socială). Animismul constituie. modul în care diferitele civilizaţii şi-au exprimat prin simboluri religioase percepţia destinului lor). în care.136. să comită adulter şau să-şi încalce cuvântul dat. fiecare cu o istorie fascinantă. Taylor (1832-1917). 2002. analiză şi cercetare pentru sociologie (religia este un fenomen social ca şi politica şi economia. Budismul -China.Dumnezeu şi poporul ales răspândită în bazinul mediteranian cu aproape 100 de ani înainte de Hristos (poporul evreu se consideră poporul ales). Prima mare religie monoteistă o reprezintă iudaismul. 5 . de către Pliniu. la cea a popoarelor civilizate”. Ca orice fenomen social. . Regele Iudeilor).

reprezentând poruncile divinităţii.). pentru că acesta exista: era dreptul roman care se aplică tuturor cetăţenilor de pe întreg cuprinsul imperiului (Legea celor XII table sec.2 Istoria consemnează că armata romană a facilitat creştinarea populaţiei autohtone din Dacia şi alte teritorii ocupate (după anul 300 Sfântul Andrei). un nemuritor: el este cel mai bun. La egipteni.V I. a preluat norme şi concepte din legea romană. instituţia Bisericii Creştine nu a creat un drept. religia nu caută să explice fenomenele prin metode specifice. 1992. Puterea lui de monarh derivă din caracterul său divin. Încoronarea împăratului era forma religioasă prin care se consfinţea autoritatea sa de locţiitor pe pământ al lui Dumnezeu.Bucureşti. El este şeful suprem al cultului religios. ea fiind decretată religie de stat (anul 392 împărat Theodosius). În Europa Occidentală Biserica creştină (catolică) este separată de stat (Imperiul Roman de Apus). Imperiul Roman asigurând mediul politic prielnic pentru răspândirea creştinismului. 81-109. rămânând şi astăzi la baza culturilor din zonele geografice amintite. Creştinismul de-a lungul secolelor . legislativ. ea exercitând o importantă influenţă asupra legislaţiei şi 2 Cairns Earle. Prin natura sa. Este important de precizat faptul că atunci când s-a constituit. 6 . În timpul despotismului persan. Zeul suprem 1-a delegat să conducă ţara şi să stăpânească pământul. consecinţa fiind numirea împăratului ca şef politic religios al imperiului. Juriştii bizantini au recunoscut autoritatea absolută a voinţei împăratului în domeniului administrativ. el era legislator şi comandant suprem al armatei.societăţilor în întreaga lor istorie. p. cel mai drept. dreptul este inspirat de zeul suprem Ahura Mazda. faraonul (regele) era considerat un zeu. Religia creştină a constituit componenta fundamentală a Imperiului Bizantin: religia a fost factorul catalizator al popoarelor ce trăiau între graniţele imperiului. În această calitate.H. Armata romană a răspândit Evanghelia în întreaga lume antică. atotştiutor şi desăvârşit în judecata şi hotărârile pe care le la. judecătoresc şi religios. Religia creştină apărută după această dată. Dreptul egiptean şi-a extras normele din prescripţiile religioase: el este considerat de origine divină.

Dreptul canonic recunoştea Bisericii o jurisdicţie specială. a apei reci şi a îngurgitării unor lichide sau alimente otrăvite. probele cunoscute sub numele de „Judecata lui Dumnezeu” sau „ordalii” erau justificate de credinţa oarbă în intervenţia divinităţii pentru a arăta vinovăţia sau nevinovăţia celui supus judecăţii în cazuri de furt. p. asasinat. În această perioadă s-a redactat Corpus Juris Canonici (1580). Jurisdicţia ecleziastică unei mari categorii de cauze civile şi penale. Papală din anul 1233. Tribunalele inchiziţiei. a musulmanilor din teritoriile ocupate.dreptului roman. cunoscând forma cea mai abuzivă în perioada inchiziţiei. au funcţionat sub autoritatea supremă pontificală şi au avut drept scop reprimarea ereticilor. Cruciadele – Bucureşti: Editura Meridiane. 3 Morrissan Cecile. într-o perfectă înţelegere cu autorităţile statale. Ordaliile cele mai comune erau: proba focului. s-a aflat la originea cruciadelor desfăşurate în perioada 1095-1291. vrăjitorie şi adulter. 7 .59. În dreptul medieval. care a fost în vigoare până în anul 1918 când a fost adoptat Codex Juris Canonici. Biserica. 1998. Motivul principal al cruciadelor a fost religios. create de Papa Grigore al IX-lea prin Bul.3 Aproape 200 de ani creştinii au dus cruciade împotriva maurilor în Spania.

p. afară de cele. Iată ce scrie ilustrul Ihering despre inevitabila legătură. . Într-adevăr. trebuie să mai existe o forţă. în mod expres sau tacit. RELIGIA ŞI MISTICA „Pretutindeni unde dreptul apare pentru prima dată în istorie. forţa mistică. care. apoi forţa raţiunii şi în sfârşit. Nicăieri dreptul nu s-a născut cu fizionomia laică pe care o are azi în toate societăţile. DREPTUL. constituie un element indispensabil al dreptului. însă ar fi insuficientă spre a garanta ordinea şi respectul instituţiilor care formează armătura unei societăţi. împrimându-i stampila unei consacrări mai augustă. 1982. 1) Forţa materială este absolut necesară. forţa guvernanţilor devine ineficace şi sfârşeşte prin a se prăbuşi. foarte rare. îl găsim cu o altă putere.nu se supun regulilor de drept decât dacă cred în originea lor supraomenească. am văzut.§2. pe care o găsim pretutindeni în istorie. care au simţul civic format . De aceea. care poate fi: 2)Forţa raţiunii se manifestă prin consensul inteligent al societăţii. critica raţiunii. 266. sentimentul mistic. intereselor şi oportunităţii. trad. arbitrarului forţei pure şi îl aşează la o distanţă la care nu se poate ajunge şi care face să se nască respectul”. îl smulge vicisitudinilor. 8 . Forţa materială este eficace atunci când se întrebuinţează împotriva unei minorităţi. Esprit du droit romain. care. autoritatea dreptului şi în general a normelor de purtare poate fi bazată pe trei forţe diferite: mai întâi forţa materială. autoritatea pe care o prezintă ordinea juridică îşi găseşte baza în originea divină pe care guvernanţii o atribuie regulilor de drept şi caracterului sacru pe care poporul ascultător îl acordă regulilor care-i limitează libertatea. între drept şi religie4. din fr. afară de elementele de dezordine şi adeziunea necondiţionată la complexul normelor de 4 Ihering. la baza acestei forţe materiale şi colaborând cu ea. Care este explicaţia acestui fenomen? Explicaţia este că popoarele primitive şi noi credem că şi cele civilizate. forţa sentimentului. Ceea ce le face să se supună regulii de drept este un sentiment. majoritatea dând sprijinul său moral dreptului.Bucureşti. Când majoritatea este nemulţumită de structura juridico-politică a statului.

în mare parte. în sensul că regulile de drept sunt considerate ca emanând de la divinitate.pe mistică. În multe ţări. Biserica este separată de stat. guvernanţii şi oamenii de drept sunt şi preoţi. ci o legătură latentă. deplin conştientă asupra calităţilor şi defectelor lor. Şi totuşi între drept şi religie există încă o strânsă legătură. Încetul cu încetul instituţiile se laicizează. Dreptul. am văzut că la începutul tuturor statelor se confundă cu religia. dacă în mod incontestabil. Cei mai mulţi se supun şi aprobă. se face demarcarea mai mult sau mai puţin pronunţată între funcţiile şi instituţiile religioase şi laice. Omul raţional.morala şi dreptul se bazează şi ele.iens. Prin mistică. Popoarele nu se supun legilor fiindcă gândesc. al lui Decarteş. Or . . sentimentul comun. chiar în societăţile civilizate. am putea zice. Nu mai avem o legătură de la autoritate la autoritate.relativă sau absolută. este raţional în comparaţie cu animalele. cum o susţin raţionaliştii impenitenţi. homo sap. Dacă între cele două discipline a existat multă vreme . mistic. Astăzi este nediscutabil că între drept şi religie nu mai există aproape nici un raport formal.şi mai există şi azi într-o anumită măsură . 3) Sentimentul mistic este tocmai baza acestei credinţe. dar nu este raţional în sensul unei egale comprehensiuni a tuturor problemelor puse de inteligenţa omenească. Or.prin definiţie . . azi legătura se prezintă sub alte aspecte. în sensul larg-al cuvântului. tot pe sentimentul mistic. p. toate actele juridice importante au nevoie pentru perfectarea lor de sancţiunea divinităţii5.şi noi ne raliem acestei opinii .o legătură şi chiar o confuzie care a mers până la aceea a juridice. numai o infimă minoritate sunt oameni raţionali. temporalul şi spiritualul îşi au fiecare domeniile lor. de la instituţie la instituţie. pentru mulţi gânditori. confuză prin substratul lor. pentru că cred în perfecţiunea . ci fiindcă cred. religia se bazează .a instituţiilor care îl guvernează. care să fie capabilă de a raţiona asupra instituţiilor. 5 Ibidem. Există. se înţelege „acele doctrine care se bazează mai mult pe sentiment şi pe intuiţie decât pe raţionament şi pe observaţie”. 9 . în acelaşi timp. Iată-ne astfel în faţa legăturilor dintre drept şi religie.o repetăm .267 şi urm.purtare. În acest sens. o legătură reală.după noi nu există decât o infimă minoritate.

vom reveni mai departe . Lenin. care stabilesc norme . Dar religia ce este? „Religia. în 1789. părintele socialismului materialist. începând cu Aug.să ne ierte pozitiviştii . Astfel încât dreptul se va apropia în mod fatal.există un raport mai intim decât între drept şi ştiinţele pozitive. mai mult de religie . făcute de oameni şi pentru oameni. Studiu asupra raporturilor dreptului. poporul rusesc idolatrizează pe Lenin. pe când legătura între cele două puteri. Rousseau. Kad Marx. inspiratorul Revoluţiei franceze. ce este dreptul? Dreptul l-am definit ca: totalitatea normelor care se impun oamenilor în societate.ca şi de morală. Mussolini. Dar. de a construi dreptul pe bazele unei ştiinţe pozitive a dat greş. Nu mai vorbim . J. nici călca. 1999.Comte. pe toţi cei care 6 Vallimărescu A. numită biserică.. şi sancţionate la nevoie de forţa materială. p.Între drept şi religie .a variat şi variază încă de la popor la popor. căci întotdeauna La baza dreptului vom găsi sentimentul mistic. relativ la lucruri sfinte. este un sistem solidar de rituri şi credinţe. în al doilea ce este. Poporul francez. creatorul fascismului sunt mistici. 13. raporturi necesare între fenomene. cele din urmă stabilesc legi. Între disciplinele normative şi cele pozitive nu se poate face o asimilare.de respectul religios pe care-1 aveau Romanii pentru legea celor XII table. pe care oamenii nu le pot schimba. poporul italian crede în Mussolini ca într-un mit („trebuie să mă luaţi ca pe un mit”. declară Mussolini). Într-adevăr. care le pot shimba şi chiar călca. Bucureşti. 6 Mistica dă dreptului prestigiul şi autoritatea fără care nu se poate impune. de fond. proletariatul crede în marxism (biblia proletarului) ca în biblie. spiritualul şi temporalul . şi de la epocă la epocă. 10 . Încercarea pe care au făcut-o sociologii şi pozitiviştii. . Cele dintâi stabilesc norme de purtare. J. Într-un caz se determină ce trebuie să fie.decât de ştiinţele pozitive. mistica este sentimentul care provoacă naşterea marilor doctrine politico-socialo-juridice. scrie Durkheim. legătura profundă între credinţa religioasă şi credinţa juridică este permanentă. credea în revoluţie ca într-o nouă religie. care unesc într-o comunitate morală. Din această asemănare reală. creatorul bolşevismului.religia şi dreptul. rezultă în mod natural şi o asemănare formală între cele două discipline.

prin baza mistică comună care le caracterizează şi care în ambele se manifestă atât în geneza marilor doctrine. Laicizarea dreptului nu împiedică ca acesta să-şi păstreze structura lui şi în acelaşi timp caracterul normativ al religiei şi al dreptului face ca în mod fatal să fie identice în mod organic. diferenţiate cu timpul. ambele fiind bazate pe credinţe. primele forme procedurale la Romani. ca şi morala îşi au originea lor comună în necesitatea unor norme care să reglementeze raporturile oamenilor în societate.aderă la ele”. diferind numai prin conţinut. dreptul derivând în mod direct din religie. Progresul spiritului omenesc. găsim dese reveniri la confuzie sau apropiere politico-juridică între cele două discipline. Astfel. identice la început. corespunzând elementului mistic permanent pe care-1 au la bază. dreptul a fost monopolul pontificilor. Această apropiere se explică pentru noi. 88. dreptul şi religia (luată ca sistem de norme). Pentru ilustrarea celor spuse mai sus să facem un scurt istoric al raporturilor între drept şi religie. care sunt primii jurisconsulţi şi interpreţi autorizaţi ai legii. care devine spirituală sau morală în religie şi morală. de procedură în drept. 7 Goruneanu R şi alţii. p. 11 . Ideea de drept şi procesul ei de formaţiune . care poartă numele de rituri în religie.Bucureşti. iar tehnica Iui fiind opera corpului sacerdotal în vechime 7. pe sentimentul mistic al unei puteri superioare. Şi unul şi celelalte sunt opera oamenilor. legătura psihică şi morală rămâne însă. şi tribunalul lor constituie prima instanţă judecătorească ce se cunoaşte la Roma. Cu alte cuvinte şi dreptul şi religia se caracterizează prin două elemente: norme şi procedee de manifestare şi valorificare a lor. 1994. Şi este şi natural să fie astfel. al ştiinţei şi al filozofiei vor accentua diferenţierea din punct de vedere politic. între autoritatea laică şi cea religioasă. se ştie că. spre o deosebire între drept şi religie. În rezumat. cât şi în autoritatea şi prestigiul lor. Orice violare a legii este considerată în antichitate ca o ofensă adusă divinităţii. Ei construiesc celebrele legis actiones. Dacă evoluţia merge în linii generale. care se menţine materială în drept. la Roma. Diferenţierea se va face în natura sancţiunii.

1. care este înlocuită cu mistici laice. după unii. Teocraţia este guvernarea directă a societăţii prin zei. Este bine înţeles că evoluţia raporturilor între drept şi religie. didactic. a dreptului de religie. În sfârşit. expune evoluţia în liniile ei generale. nu a fost rectilinie.corsi şi ricorsi. guvernarea prin reprezentanţi ai divinităţii. ultima fază tinde la separarea completă chiar pe terenul politic. În cursul istoriei. Fazele expuse de noi reprezintă un tablou care. 1) O primă fază reprezintă confuziea totală. mai mult sau mai puţin completă între drept şi religie. în scop ştiinţific. 12 . După Durkheim şi Davy. EVOLUŢIA RAPORTURILOR RELIGIE – DREPT În această evoluţie. când autoritatea începe să se individualizeze. şeful este confundat cu divinitatea. societatea totemică cu funcţii nediferenţiate se transformă în societate tribală. Prima formă o găsim La Egipteni. cât şi pe acela al dreptului privat. atât pe terenul dreptului public. găsim dese reveniri înapoi . ierarhizată. Pe terenul dreptului public. când un individ este considerat ca incarnând el singur totemul până atunci comun colectivităţii. Deci şi în clanul şi tribul totemic. şi la Evrei în epoca primitivă. ca instituţii formale. unde. unde societatea este guvernată de Iehova. mistic între drept şi religie am spus că este permanent şi-i vom releva principalele manifestări. Am spus că această fază reprezintă o confuzie. 2) O a doua fază ne pune în prezenţa emancipării progresive a dreptului privat de religie. Raportul real. această confuzie se manifestă sub două forme: teocraţia şi monarhia de drept divin. putem distinge mai multe faze. conducerea clanului este atribuită unui personaj care are puteri supranaturale. Să începem cu prima fază. unde faraonul este considerat ca un zeu. Acelaşi lucru se poate spune şi de clanul totemic. vrăjitor sau magician. monarhia de drept divin. De asemenea aceste faze nu reprezintă decât raporturile trecătoare între drept şi religie.§3. a dreptului cu religia.

hotărârile judecătoreşti. Chiar în timpul republicii şi imperiului. scrie Fustei de Coulanges. Themistele. autoritatea este exercitată de indivizi. Pepin J-Fr. Platon chiar spune că a se supune legilor este a se supune zeilor. ne spune Xenofon. Dumnezeul suprem. nu mai reprezintă guvernarea directă prin zei. economice. Dacă trecem la Romani. mandatarul lui Confucius spune: „Mandatul Cerului care dă suveranitate unui om. politice. religioase. Puterea. 228-274. Bucureşti. nu i-o conferă pentru totdeauna”. Marile doctrine filosofice. Perşi. rege al Babiloniei.8 Toţi regii şi şefii lui Omer sunt de origine divină. Chinezi. hotărârile judecătoreşti. împăratul este «fiul Cerului». Sub regalitate. superioritatea voinţei guvernanţilor nu poate avea altă justificare decât caracterul ei supranatural. le sunt revelate printr-o cunoaştere supranaturală. ca şi sub republică şi imperiu. Grecii considerau că legile lor sunt Opera zeilor. magistraţii sunt şi preoţi în acelaşi timp. pe care le dau. Deşi alegerea lor se face de popor..Suveranitatea de drept divin. se supune în realitate divinităţii. găsim confuzia între drept şi religie până târziu. ci guvernarea prin oa meni care reprezintă divinitatea. Poporul supunându-se lor. Romanii credeau că regele legiuitor Numa Pompilius a scris legile sub dictarea Nimfei Egeria. ziceau că legile lor le vin de la zei.. Socrate. care a instituit domnia mea. Astfel. la Chinezi. Orice funcţionar este în 8 Braunstein Fl. iar regii când judecă. Celebrul Cod al lui Hammurabi. nu sunt decât traducerea fidelă a voinţei zeilor. Legile pe care le fac. proclamă respectul legilor.. să-i la strălucirea suveranităţii. acesta este considerat ca îndeplinind voinţa zeilor. «Cei vechi..». 13 . 1997.. De unde şi autoritatea quasi-superstiţioasă de care se bucură. Cretanii atribuiau legile lor nu lui Minos. ci lui Jupiter. care o deţin de la divinitate şi procedează sub inspiraţia ei. ci Apollo. Cum spune Duguit. se termină cu următoarele cuvinte: „Dacă acest om (regele) nu acordă atenţie cuvintelor mele scrise pe monumentul meu. nu fac decât să aplice voinţa zeilor. pe care o găsim la cele mai multe popoare din antichitate. pentru că zeii le-au prescris oamenilor.. Greci. Lacedemonienii credeau că legislatorul lor nu era Licurg. p. Romani. să-i sfarme sceptrul şi să-i blesteme soarta”.

nu se declară război. rezultă una dintre caracteristicile cele mai importante ale dreptului roman: imuabilitatea. funcţionarii sunt preoţi înăscuţi. nu se procedează la nici un act public important.acelaşi timp civil şi religios. va fi mai puţin tributar religiei. n.102. prin analiza tehnicii juridice. judecători. acel admirabil adaptator al legii la necesităţile veşnic schimbătoare ale timpului. chiar când sunt votate de popor. a). caracteristică a tuturor castelor sacerdotale. a procedat la această operă de adaptare. nu au valoare decât după prealabila consultare a zeilor. Dacă aceştia nu sunt favorabili . legiuitori şi jurisconsulţi. nu se încheie alianţe. unde în mod fatal întervin interese de ordin practic. fixitatea . încă multă vreme pontificii romani constituie unica jurisdicţie. Bucureşti. adrogaţiunea. ceea ce făcea ca pontificii să fie singurii oameni de drept. Şi totuşi multe instituţii de drept privat au o origine pur religioasă. perfect asemănătoare cu 9 Văllimărescu A. Ihering a demonstrat în mod admirabil legătura de filiaţiune a instituţiilor juridice cu cele religioase. Nu se votează. Tot ei deţineau formulele procedurale ale acţiunilor legii. Mai târziu. Pretorul. p. Familia se înjghebează în jurul unei divinităţi. Din caracterul religios al dreptului la romani. Pare-se că primul care a dat publicului formulele acţiunilor legii a fost scribul marelui pontif Gnaeus Flavius (450 a. nu se depune jurământ. şi în acelaşi timp le ţineau secrete. Nu numai atât.. testamentul începe prin a fi transmisiunea cultului. Dreptul privat. prin auspicii şi auguri. Pragmatismul juridic. marele pontif Tiberius Coruncanius dă consultaţiile în public.9 Am văzut cum dreptul public roman se confundă aproape complet cu religia. 1998. fiind şi singurii deţinători şi cunoscători ai legilor. cum zice Ihering.cel puţin aparentă a legilor. Legile.şi guvernanţii au speculat favoarea zeilor-. bazându-se şi invocând în continuu legea celor XII Table. proprietatea reprezintă la început dreptul familiei asupra terenului în care sunt îngropaţi strămoşii divinizaţi. 14 . stabilirea unei filiaţiuni artificiale pentru continuarea cultului strămoşesc. Ihering explică aceasta prin confuzia între drept şi religie.

acţiuni fictive. este înlocuit din ce în ce cu testamentul per aes et libram. procedura legis actio per sacramentum. în epoca primitivă. Nici odată . Este epoca în care dreptul nu are încă caracterul unei discipline autonome. De asemenea contractul prin jurământ. care nu mai este trecerea solemnă de la un cult la altul. Ei redactau formulele şi actele religioase şi. Varron împărţea res divinae în trei categorii. contract verbis. nelegată de zeii cetăţii.Romanii n-au separat funcţiile publice 15 . ca atare. dreptul privat se liberează din ce în ce de jugul religios. care amintesc diviziunea tripartită pe care jurisconsulţii o uzitau. formarea unor clase care nu participă la religia romană. de temporibus et sacris. scribere. tot ei erau însărcinaţi şi cu redactarea actelor şi formulelor juridice şi judiciare. De unde. a scăderii sentimentului religiei. În sfârşit. respondere. Pontificii romani.tehnica religioasă. Dacă sub influenţa schimbărilor în compunerea populaţiei. Astfel. act fără nici un caracter religios. accesibil deci numai patricienilor. res et actiones a jurisconsulţilor. care se făcea în prezenţa pontificiilor. corespunzând diviziunii mpersonae. ştiau să scrie şi să dea sfaturi (cavere. ne spune Ihering.cel puţin de formă . calatis comitiis. spre a deveni o instituţie civilă. Astfel căsătoriei prin confarreatio i se adaogă aceea prin coemptio. Varron împarte lucrurile religioase în: de hominibus de locis. a predominanţei pe care o la plebea. pe care le găsim la pretorul rorrian mai târziu. dau naştere necesităţii unor acte şi proceduri de care să se poată servi necetăţenii şi care în mod fatal îşi pierd caracterul religios. îşi pierde caracterul religios. Cu timpul însă. imigraţia din ce în ce mai abundentă. de asemenea adrogaţia. înmulţirea populaţiei. identitatea tehnicii ecleziastice cu tehnica juridică: acelaşi formalism şi aceeaşi rigiditate a expresiilor întrebuinţate. care se formează prin simpla pronunţare a unor cuvinte. aceleaşi procedee de a obţine prin căi indirecte. acte aparente. testamentul religios. erau singurii intelectuali ai cetăţii. singurii care aveau instrucţiune. îşi pierde caracterul religios. dreptul public rămâne în strânsă legătură cu el. se transformă în stipulaţie. ci un simulacru de vânzare. adopţiunea romană. ceea ce nu se poate obţine pe baza principiilor existente. exclusiv rezervată cetăţenilor.

din nou religia tinde a se confunda cu dreptul. religia creştină. republican sau imperial se sprijină pe religie. că decadenţa Romei a început cu distrugerea principiului de autoritate pe care-1 reprezenta Senatul. Dând Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu. că religia „din stăpână devenise servitoare”. Toţi împăraţii romani îşi iau titlul de divus. într-o divinitate orientală: Mithra. tot cu aceeaşi intenţie. regal. cum o remarcă Ihering. ceea ce înseamnă că Romanii se serveau de ea în interese politice interpretând voinţa zeilor după cum dictau aceste interese. Papii încep a revendica puterea temporală pentru ei. Aceasta însă numai cât timp creştinii au a lupta împotriva persecuţiilor. şi credem cu drept cuvânt. tot în numele lui Dumnezeu. desemnându-şi singuri succesorii. invocând originea lui divină. în numele divinităţii. Aurelian. au dat lovitura de graţie regimului. divin. p. monarhii justificându-şi autoritatea prin voinţa lui Dumnezeu. a cărui bază era în mistica populară. August îşi la acest nume. Cea mai bună dovadă este că Cesar. Bucureşti. Regele Franţei este „omni homine major. care înseamnă templu consacrat. al cărei exponent era.. În momentul când împăraţii au început să ignoreze voinţa Senatului. mai bine zis pe sentimentul mistic al celor cărora se impune. nu se amestecă în afacerile lumeşti. când răstoarnă principiile constituţiei republicane. În acelaşi timp.94. 16 . Dacă este adevărat. caută o nouă bază a puterii imperiale. Aşadar. în spiritul fondatorului său şi al evangheliştilor. Paul «non est potestas. nisi a Deo» este invocată de teologi spre a justifica puterea monarhilor. 10 Văllimărescu A. Tratat de enciclopedia dreptului. Când Biserica creştină triumfă. care învestea pe consuli şi pe împăraţi cu puterea. care reuşeşte prin lovitura ce o dă pâgânismului să atingă statul roman în bazele sale mistice. din aceasta nu trebuie dedus că religia îşi pierduse rolul însemnat pe care-1 juca. caută să-şi justifice puterea. Ferrero susţine. când simte că autoritatea împăratului descreşte.10 Ceea ce este interesant. 1999. La aceasta trebuie să adăugăm influenţa creştinismului.de protecţia religiei: toate actele importante ale vieţii publice se fac sub auspiciile zeilor. este faptul că creştinismul constituie prima religie care se dezinteresează de drept. regimul politic. Formula lui Sf. Regii Franţei şi împăraţii Germaniei sunt reprezentanţii lui Dum nezeu pe pământ.

moderne. Această luptă a durat în Franţa până la Revoluţia din 1789. Op.. impedimentele rezultate din rudenie. monarhie absolută. În formă. formele ei de celebrare. se traduce în drept odată cu acesta. noul sistem de guvernământ se va baza tot pe o putere mistică.11 Din momentul când monarhii încep să dobândească supremaţia în conducerea statului. Astfel. totuşi. În fond însă. populară a puterii. mai bine zis pe o mistică. «Dieu etablit les princes comme ses ministres. iar litigiile privitoare la ele sunt justiţiabile de tribunalele ecleziastice. 17 . Într-adevăr. dreptul de familie este bazat în mare parte pe considerente morale. Este interesant de constatat cum religia. în evul mediu şi în timpurile . preconizată de filozofi cu mult înainte de Revoluţie. în ţările catolice din timpurile moderne. nulităţile sunt reglementate de dreptul canonic. religia va pătrunde şi în unele domenii ale dreptului privat. în fond. Deşi. mai mare decât orice om. Les princes agissent comme ministres de Dieu et ses lieutenants sur la terre. dreptul de familie va rămâne aproape până la Revoluţia franceză. Suveranitatea nu va mai fi drept divin. A trebuit să vină Revoluţia franceză pentru a rupe legătura între drept şi religie: aceasta însă numai formal. Dreptul public continuă aşadar. va fi de competenţa Bisericii. a se sprijini pe religie. ci de drept popular. prin marele rol pe care-1 joacă Biserica în stat. şi nu vom mai găsi o profundă penetraţie a ei în dreptul privat. Cu Revoluţia franceză intrăm în faza laicizării dreptului public. în epocile ei de splendoare. ne aflăm în prezenţa unei 11 Braunstein Fl. în toată această perioadă.solo Deo minor”. p. mai mic numai ca Dumnezeu. religia se desparte de drept. acaparează aceleaşi materii ale dreptului privat: ceea ce la Roma intra în domeniul pontificilor. care secularizează tot dreptul privat.230. Celebrul orator Bossuet construieşte teoria monarhiei de drept divin. se desemnează lupta pentru redobândirea competenţei puterii civile în materie de drept privat. şi Pepin J. influenţa religiei se manifestă mai ales asupra dreptului public. Acelaşi lucru şi în ceea ce priveşte testamentul. et regne par eux sur les peuples. Originea omenească.F. şi morala este pretutindeni de esenţă religioasă. Căsătoria. un domeniu rezervat religiei. scrie Bossuet. cit.

printr-o nouă mistică: mistica socialistă. Rousseau. dar atmosfera care domină în Rusia. Filozoful genovez şi-a intitulat el însuşi sistemul „o religie civilă”. Acelaşi lucru îl putem spune despre fascism. este un mistic. ca şi catolicismul nu suportă eretici.noi mistici. tinde azi a fi înlocuită printr-o nouă religie. este cea mai strălucită dovadă că doctrinele politico-socialo-juridice au o bază mistică şi se menţin graţie acestei baze. Vedem cum religia democratică. Dacă examinăm marile doctrine. Milioane de proletari se închină azi în faţa acestui mit. Sovietele ruseşti i-au dat socialismului caracterul unei adevărate religii. precum şi faptul că activităţile desfăşurate de acestea nu trebuie să contravină legilor ţării şi nu pot afecta ordinea de drept 12 Craiovan Ion. care sfârşise chiar prin a crea „Cultul zeiţei Raţiune”. Este incontestabil că părintele democraţiei moderne.Bucureşti: ALL BECK. vom găsi suflul mistic în toate operele creatorilor lor. Atât este de adevărat că nici o doctrină de stat nu se poate stabili şi menţine fără o bază mistică. Nimeni nu va contesta că ne aflăm în prezenţa unui mit: mitul fericirii generale prin socializarea averilor. tot astfel voinţa generală. Cuvântul citat al Iui Mussolini «trebuie să fiu luat ca un mit». creată de Revoluţia franceză. este intolerant şi fanatic. Exact cum monarhul absolut dispunea de viaţa şi avutul supuşilor săi în numele lui Dumnezeu. Precizăm însă faptul că toate aceste organizaţii nestatale se înfiinţează şi funcţionează potrivit unor dispoziţii cuprinse în legi sau alte acte normative emise de organele competente ale statului. p. în faţa mausoleului căruia se închină credincioşii comunismului.12 Aceeaşi bază mistică o au ambele puteri. drept sau dacă faptele constituie infracţiuni sau contravenţii prevăzute de normele legale în vigoare. K. Dacă examinăm doctrinele şi istoria ultimului secol.146-147. găsim confirmarea acestei teorii. Revoluţia franceză n-a făcut decât să consacre noua religie. sunt mărturii ale caracterului religios al sistemului sovietic. traduce o realitate nediscutabilă. Tratat elementar de teorie generală a dreptului . J. Marx. Revoluţia franceză. va dispune de viaţa şi avutul cetăţenilor. Fascismul. 2001. astfel cum o concepe Rousseau. J. 18 . Nu numai canonizarea lui Lenin. deşi se pretinde materialist.

rolul sentimentului religios. cum ar fi identificarea preceptelor religioase cu cele juridice. desigur. de justiţie au fost socotite ca emanate de la divinitate.67. nici măcar religioase. Profesorul Adam Popescu menţionează. dreptul derivă din religie. acum două decenii a organizat un ciclu de conferinţe cu tema „Religia şi fundamentele dreptului”. Constituţia Republicii Moldova. p. confirmarea divinităţii. prevede la art. peste timp. „Cele 10 13 Teoria dreptului / Adam Popescu .10 – „Nimeni nu trebuie să fie hărţuit pentru opiniile sale. un fel de ateism de stat . El consideră că deja s-a verificat şi s-a demonstrat că.31 alin.termen semnalat abia în 1871 şi care iniţial avea un sens antireligios. avînd sens apropiat noţiunii de drept. Toate actele juridice mai importante cereau. 13 La începutul organizării statale. 1999.Bucureşti: România de mîine.o laicitate în care statul ar garanta şi chiar ar ocroti libertatea religioasă. decît în cazul cînd exprimarea lor tulbură ordinea publică stabilită prin lege”. Interacţiunea drept-religie este. Nu întîmplător Centrul de filosofie a dreptului de la Universitatea din Paris. Sau. de pluralism. grupate apoi sub titlul „Dimensiunile religioase ale dreptului”. adoptată în 1994.cum este cazul în prezent în România . influenţa dogmelor religioase asupra regulilor de drept. şi locul unde se naşte o nouă laicitate . dar şi de unitate: art. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Cetăţeanului din 1789 va fi. între atîtea reglementări contemporane în acelaşi sens. de dreptate. pentru versiunile greacă şi latină). conducătorii de popoare. multiformă.acordă o mare atenţie legăturii dreptului cu religia. Ne rezumăm a surprinde doar unele aspecte care o dovedesc. că Tratatele de Teoria sau Enciclopedia dreptului din perioada precomunistă şi postcomunistă . în acelaşi spirit. cu precădere. apare sub forma unei legislaţii. folosirea religiei în realizarea dreptului şi. pentru a fi valabile.(l): „Libertatea conştiinţei este garantată. De regulă. poate. regulile de drept. de state şi oamenii de drept erau şi preoţi. O laicitate preocupată de libertate. În Biblie noţiunea de Torah (nomos sau lex. a unui comandament al lui Dumnezeu. în esenţă. Ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc”.existentă. 19 . diriguitor pentru conduita indivizilor.

fără să-i oprească dezvoltarea firească şi universală. care sînt prezente astăzi în legislaţiile moderne: „Să nu ucizi”.porunci” cuprind reguli ordonate de divinitate.15 Dreptul modern.14 Marele sistem de drept romano-germanic care se va constitui pe continentul european va suferi o puternică influenţă din partea religiei iudaico-creştine. nu renunţă la mijloacele prin care sentimentul religios îl ajută în realizarea lui.113-114. Caracterul religios al acestor sisteme nu împiedică formarea unui drept modem care se face tot mai simţit pretutindeni. „Să nu preacurveşti”.224. p. Teoria generală a dreptului – Chişinău: Cartier. chiar cînd dreptul s-a eliberat de dogmele religioase. în Islam. islamic sau cele din Extremul Orient) au o incontestabilă origine religioasă .В.Москва. „Să nu mărturiseşti strîmb împotriva aproapelui tău”. Încheiem aceste scurte referiri la normele organizaţiilor nestatale şi la activitatea acestora cu precizarea faptului că într-o societate modernă nimeri nu este mai presus de lege. Sistemele juridice tradiţionale (hindus. „Să nu furi”.cartea sfîntă a mahomedanilor. 2004. 20 . Lui Grotius îi revine meritul laicizării dreptului în cunoscuta-i lucrare Despre dreptul războiului şi al păcii. care în istoria milenară a luminat sau a umbrit dreptul.. Общая теория права и государства . Un asemenea mijloc este jurămîntul judiciar. p. Astfel. Avornic Gh. preferăm să-1 invocăm pe Andre Malraux: „Secolul următor va fi religios sau nu va fi deloc”. În ce priveşte perspectiva acestei conexiuni indubitabile. sursa primară de drept o reprezintă Coranul . 1996. fără a mai fi profund religios. 14 15 Лазарев В.

pe forţa raţiunii si pe forţa mistica. respectiv: pe forţa materiala.94. iar în religie. prin subordonarea la dispoziţiile sale. Dreptul este un ansamblu de norme juridice. şi a normelor de drept în special. zone care se suprapun. însă odată cu trecerea timpului s-au diferenţiat. care unesc pe toţi cei care aderă la ele. Diferenţierea acestora este dată. Normele religioase şi normele juridice au fost la început identice. Introducere în studiul dreptului . Religia se ocupă de relaţiile dintre oameni şi divinitate. raporturi extrasociale şi extrasenzoriale. atât dreptul cât şi religia îşi au originea în necesitatea unor reguli. Logic. cele două discipline sociale şi umane sunt distincte. 1993. Se considera că autoritatea ordinii juridice are la bază originea divină şi caracterul sacru al regulilor de drept. asemănări.Iaşi. CORELAŢIA DREPT-RELIGIE După cum am menţionat.§4. se bazează pe trei categorii de forţe. p. ritualuri şi credinţe cu privire la reprezentare şi supunere faţă de Dumnezeu. superioare oricăror altor puteri. în primul rând de natura raţiunii specifice fiecăreia. Cele două fenomene sunt creaţia oamenilor. În drept. a unor norme care să reglementeze conduita oamenilor în societate. deosebiri şi influenţe reciproce. 21 . Dreptul reglementează raporturile sociale dintre oameni. procedeele de valorificare a normelor juridice se numesc proceduri juridice. care îi conferă autoritate exclusivă. Între regulile de drept şi preceptele religioase există numeroase puncte de contact. Autoritatea dreptului. îşi au originea şi existenţa în credinţa în sistemul mistic al puterii divine.16 Relaţia dintre drept şi religie continuă să fie şi în zilele noastre importantă. în general. procedeele de manifestare şi valorificare a normelor religioase se numesc 16 Humă I. Cu toate acestea. aşa cum va rezulta din analiza pe care o vom face în acest sens. marea clasă a acestora (majoritatea) fiind reprezentată de cei ce acordă sprijinul moral dreptului. se apreciază că forţa materială a dreptului este eficientă numai cu referire la o categorie mai restrânsă de persoane. în timp ce religia este un ansamblu de rituri. Forţa materială (forţa fizică) este elementul specific şi indispensabil dreptului.

practica judecătorească şi doctrina juridică conţin şi elemente religioase care evidenţiază legătura dintre drept şi religie. în care sunt transmise principalele prescripţii ale dreptului. fiind privit ca un drept pozitiv al bisericii catolice. Religia. ceea ce le conferă. normele religioase au aceeaşi plasticitate. ca şi dreptul altor state cuprinde norme care au în vedere faptul religios. pe care le reglementează. În timpul jurământului. există zone în care religia şi dreptul se suprapun. ce apreciază că trebuie respectate de credincioşii săi şi invers. dar nici nu sunt ignorate. evident religioase: dreptul talmudic. există asemănări şi contracte frecvente între drept şi religie. ca şi dreptul. 29 din Constituţie dispune că libertatea credinţelor religioase nu poate fi îngrădită sub nici o 17 Jean Carbonier. 22 . este un sistem normativ (chiar dacă el nu este numai normativ). Există religii legaliste şi drepturi religioase. 52. Este suficient să ne referim la dreptul familiei care cuprinde elemente religioase sau la dreptul procesual. căruiaîi dau forţa pe planul conştiinţei. p. ca de exemplu cele 10 porunci din Decalog. În România. Religia cuprinde un cadru juridic. făcând parte din familia sistemelor de drept născute din dreptul roman 17. Mai mult. aceeaşi aptitudine de a consacra un comandament social. Raporturile dintre drept şi religie variază după religia şi dreptul intern la care se referă. după oficierea căsătoriei civile. de a transforma obiceiurile în rituri sau gesturile obişnuite în gesturi rituale. în care se reglementează mărturia în faţa instanţei prin depunerea unui jurământ ce se încheie cu formula religioasă „Aşa să-mi ajute Dumnezeu”. Dreptul nostru. Religia are o capacitate de absorbţie aproape indefinită. Sociologie juridică. un statut de „neutralitate”. Religiile confirmă sau infirmă valorile care le cuprinde dreptul pozitiv. dreptul. regulile religioase nu sunt reluate de drept. de a sacraliza o categorie de reguli. este în puterea sa. Constituţia României admite celebrarea căsătoriei religioase. pe când dreptul canonic este o formă atenuată. ce se regăsesc aproape în toate legislaţiile. există sisteme de drept. în raport cu valorile sociale. În realitate. 1997. ceea ce explică de ce uneori frontierele dintre ele sunt indecise. dreptul musulman sunt considerate ca forme relevante de drept religios. Art. martorul ţine mâna pe cruce sau pe biblie. Pe de altă parte.rituri. Paris. Un mare număr de religii impun credincioşilor lor respectarea regulilor sociale şi a regulilor juridice.

ceea ce le conferă independenţa. Introducere genera în drept . apare necesar când se studiază dreptul să se examineze şi corelaţia lui cu religia şi înţelegându-i dimensiunile reale.158. religia continuă să aibă un rol important în promovarea şi respectarea normelor juridice. sau a divorţului şi avortului. prin influenţa educativă ce o exercită asupra credincioşilor. În zilele noastre. Desigur. Această libertate are drept consecinţă. dreptul conţine şi norme care contrazic preceptele religioase ca de exemplu. fără a se dispune de societate. Cultele se bucură de autonomie religioasă şi de sprijinul statului. 23 . Din acest motiv. să fie valorificate în interesul general al societăţii. 2000. Laicitatea statului este expresia libertăţii credinţelor şi a separării statului de biserică. în vederea promovării unei conştiinţe la nivelul celor mai înalte exigenţe ale umanităţii18. precum şi de a exercita aceste culte în formele prevăzute de statutele şi canoanele proprii. 18 Vonica Romul Petru. acceptarea legitimei apărări. p. libertatea de a înfiinţa culte şi asociaţii religioase. deşi religia promovează toleranţa. respinse de unele credinţe religioase.Bucureşti. intervenţia statului fiind justificată numai când s-ar aduce atingere valorilor garantate prin Constituţie.formă.

adică toate confesiunile creştine. cât şi pe regulile derivate din voinţa lui Dumnezeu. Bucureşti. Ordinea juridică se întemeiază pe rânduială.§5. Domnul Nostru Isus Hristos Mântuitorul. elaborate de autoritatea statală prin care se realizează ordinea juridică în cadrul societăţii. ţinând 19 Florea I. sunt preluate de către Biserică pentru îndreptarea comportamentului credincioşilor. aşadar de un drept bisericesc. 24 . definită ca: „instituţie obştească creştină. precum şi principiile şi rânduielile după care se conduce Biserica Ortodoxă.59. concepte şi norme pe care le toarnă în substanţa normelor juridice pe care le elaborează. iar nu pe neorânduială: ea este clădită atât pe normele juridice elaborate de stat. Privită ca ştiinţă juridică. fundamentat pe principiile şi normele de drept care guvernează organizarea şi viaţa Bisericii Ortodoxe. analizează şi cercetează metodic normele de drept. autoritatea legiuitoare preia din învăţătura religioasă principii. Dreptul canonic desemnează suma principiilor şi normelor de drept după care se organizează şi conduce întreaga Biserică creştină. În orice societate există şi o autoritate spirituală de amplă respiraţie: este Biserica. privită ca societate religioasă creştină. dreptul canonic ortodox studiază. pentru deprinderea lor cu săvârşirea de fapte bune (legale). Normele juridice. printre altele. 1990. La rândul său. formată din credincioşi şi organizată după rânduielile religioase şi morale specifice credinţei creştine”19 Vorbim. p. faptul că statul este principala instituţie politică a societăţii.. NOŢIUNI GENERALE DESPRE DREPTUL CANONIC ORTODOX În cuprinsul acestui curs se fac referiri generale cu privire la raportul dintre drept şi religie şi corelaţia normelor juridice cu normele religioase. autoritatea publică cea mai importantă privită din unghiul nostru de analiză. un drept canonic. Drept Canonic Ortodox. Dreptul canonic ortodox este o ramură a dreptului canonic creştin. Am afirmat. reguli. „Cel care a întemeiat Biserica.

care. la rândul lor. Legile Statului. A doua categorie de izvoare o reprezintă izvoarele formale. părerile canoniştilor.”20 1. viaţa bisericească. cu mult timp înainte de apariţia ei. p. pravile călugăreşti (monastice). canoanele cuprinse în scrierile sfinţilor. reprezintă. nicidecum nu-i sunt suficiente omului mijloacele religioase şi cele morale pentru dobândirea mântuirii. obiceiul bisericesc şi adevărurile cuprinse în normele de credinţă şi normele morale pe care le regăsim în Operele Religioase. Normele canonice sunt reguli prin care autoritatea bisericească stabileşte conduita şi comportamentul membrilor săi. 20 Ibidem. 61. ca orice comunitate aparţinătoare societăţii nu poate fi concepută fără existenţa unor norme specifice. Biserica n-a fost nevoită să creeze dreptul. jurisprudenţa bisericească. că în starea de după căderea în păcat. Despre normele canonice Biserica. b) Biserica însăşi. din necesitate. legi ordinare etc). 25 . în cadrul căreia se derulează activitatea Bisericii. aşadar. pentru simplul fapt că el (dreptul) era deja făurit de Stat. normele canonice.a ştiut mai bine decât putem noi aprecia. aşa cum a fost şi este organizată ca o componentă importantă a realităţii sociale.seama de natura omului şi înzestrând-o cu mijloace adecvate acesteia. Biserica şi-a însuşit dreptul societăţii în care s-a constituit. sunt: a) izvoare formale principale: legile fundamentale ale Statelor (constituţii. sub forma Statului. legi organice. b) izvoare întregitoare: hotărâri ale sinoadelor. cel mai important izvor material pentru Dreptul Canonic. 2. Izvoarele dreptului canonic O primă categorie de izvoare o reprezintă izvoarele materiale sau factorii de configurare a dreptului canonic a) condiţiile obiective specifice societăţii omeneşti organizate. ci că la acestea trebuie să se adauge în mod necesar şi mijloacele juridice.

ele fiind colecţii mixte de legi bisericeşti şi legi de stat.Nomocanonul lui Cotelerius (Johannes Baptista Cotelerius) alcătuit în secolul al XV. Respectarea normei canonice este obligatorie şi garantată de organele puterii bisericeşti şi de opinia credincioşilor din cadrul comunităţii religioase. . Normele canonice se aplică numai în cadrul Bisericii şi numai asupra membrilor acesteia. O importanţă deosebită pentru dreptul canonic şi dreptul laic românesc au avuto următoarele nomocanoane: . redactat în anul 1335. . structurat în 28 capitole (corespunzătoare literelor alfabetului grecesc). a reprezentat principalul izvor al Pravilei Mici de la Govora. în care sunt cuprinse toate legile bisericeşti apărute până la acea dată. Nomocanoanele reprezintă un izvor principal al dreptului canonic ortodox. După sfera de aplicare şi gradul de generalitate distingem: .Norma canonică. tipărită în anul 1641.norme canonice de excepţie: se referă la protecţia anumitor categorii de membrii ai Bisericii. împărţit în 14 mari capitole. are un caracter imperativ.lea. alcătuit în anul 1561. un etalon de comportament după care credincioşii se conduc în cadrul Bisericii.norme canonice speciale: se referă la fapte antireligioase şi imorale cu caracter social. de către secretarul 26 . din anul 883. . . ea stabileşte o conduită tipică. cunoscut şi sub denumirea de Sintagma Alfabetică.Nomocanonul lui Manuil Malaxos. În vigoare şi astăzi sunt normele bisericeşti cuprinse în Nomocanonul lui Fotie. precum şi toată legislaţia de stat privitoare al treburile bisericeşti. Cel mai vechi nomocanon este Nomocanonul lui Ioan Scolasticul.norme canonice generale: acestea definesc instituţiile de drept canonic.Nomocanonul lui Matei Vlăstare. ca şi norma juridică. în anul morţii împăratului Iustinian. patriarh al Constantinopolului în anul 565. general şi abstract. 3.

p. fiind considerată o operă reprezentativă a dreptului bizantin. un cod de legi publicat în timpul împăratului Leon III Isaurul (716 740). precum şi a următoarelor coduri: . Institutiones şi Digeste.Hexabiblul lui Constantin Harmenopol.21 În ce priveşte codurile legilor de stat cu aplicare în viaţa Bisericii subliniem importanţa excepţională a Corpus Juris Civilis (Codul lui Justinian) cu cele patru mari opere juridice: Codex.I.bizantină din acea epocă. 21 Mihai Gh. este cel mai cuprinzător (peste 540 capitole).Bucureşti. . o colecţie de legi romano bizantine. cel care a declanşat prigoana împotriva icoanelor. . s-a aplicat oficial în Principatele Române până în epoca lui Alexandru Ioan Cuza. şi Motica R. 1997. Teoria şi filozofia dreptului . Ecloga (alegere)cuprinde texte alese din legislaţia romano .Ecloga. 27 . inclusiv pentru statele române şi Biserica Română. Novele. apărut în anul 1345. Fundamentele dreptului. servind ca izvor pentru sistemele de drept ale lumii creştine. 72-90.Episcopiei din Teba. A fost elaborat în anul 884. întocmite din porunca împăraţilor Vasile Macedoneanul şi a fiului său Leon al Vl-lea Filozoful (886 – 912).Epanagoga („reintroducere”) a repus în vigoare legile nesocotite până atunci.Vasilicalele (Basilicalele) cuprind 60 de cărţi. . Ele au fost declarate codul oficial al Imperiului Bizantin.C. El a servit ca izvor pentru Pravila de la Târgovişte (pravila cea Mare) tipărită în anul 1652.

conştiinţa fiecărui individ. . iar nerespectarea normelor 28 .respectarea normelor religioase are ca sursă gradul de credinţă religioasă al oamenilor. . . . . iar respectarea normelor juridice se bazează în primul rând pe obligativitatea lor. economice şi politice. etc. subiecte generice iar normele religioase se adresează oamenilor ca subiecte religioase. ele impun un tip de conduită general şi abstract.ÎNCHEIERE Analizând această temă am găsit lucruri foarte interesante şi importante.). ceea ce nu este specific în cazul normelor religioase. dreptul şi religia se pot contura următoarele particularităţi: . au o durată nelimitată în timp. au o structură internă proprie şi o formă tehnică specifică. . pe când durata nomelor juridice este influenţată de anumite condiţii sociale. Din analiza comparativa a celor două instituţii.în normele religioase nu se regăsesc valori juridice. .normele juridice sunt fixate în formulări riguroase.obligativitatea normelor juridice este condiţionată de o serie de factori (forţa publică care le-a emis şi le aplică. iar obligativitatea normelor religioase derivă din forţa credinţei religioase a oamenilor. pe când în normele juridice se regăsesc valorile religioase.normele juridice sunt adoptate şi abrogate după o anumită procedură de către organele etatice legiuitoare. în timp ce normele religioase nu sunt supuse adoptării şi abrogării. despre care nici nu bănuiam şi în acelaşi timp am analizat câte ceva despre problemele dreptului.normele juridice se adresează oamenilor.normele religioase sunt atemporale. .normele juridice şi normele religioase sunt generale şi impersonale. Am găsit acest subiect foarte necesar ce necesită o atenţie mare.nerespectarea normelor juridice atrage răspunderea individului faţă de societatea organizată care îi aplică constrângerea.

Astfel. dreptul public şi dreptul privat s-au sprijinit pe religie. În Evul mediu şi chiar în timpurile moderne. Raporturile dintre drept şi religie continuă să genereze discuţii şi dispute în plan teoretic. 29 . dreptul familiei a fost.religioase antrenează răspunderea individului faţă de divinitate şi reprezentanţii săi. vreme îndelungată. un domeniu rezervat religiei.

Humă I. Avornic Gh. 1982 9. Morrissan Cecile. 1999. 16. Introducere generă în drept . 14. 13. Jean Franţois Pepin. Drept Canonic Ortodox.Bucureşti: România de miine.. 8.Bucureşti. 15. 18.Iaşi. 12. 1997. . 30 . Esprit du droit romain. 7. Ihering.Voicu Costică. 6. Общая теория права и государства .BIBLIOGRAFIE: 1.Bucureşti.Vallimărescu A... Tratat elementar de teorie generală a dreptului .Bucureşti. Sociologie juridică. Braunstein Florence. Bucureşti. Pragmatismul juridic. Cruciadele – Bucureşti: Editura Meridiane. Cairns Earle. Paris..Văllimărescu A. Goruneanu R şi alţii.Mihai Gh.Bucureşti.Москва. trad. 2000. 1999. 1997. economice. Bucureşti.Bucureşti. Ed..Bucureşti. şi Motica R. 1998. Teoria generală a dreptului.В. Antet.Văllimărescu A. Creştinismul de-a lungul secolelor . 2001.. . 4. din fr. Studiu asupra raporturilor dreptului. 5. Florea I. Bucureşti. 1996.Teoria dreptului / Adam Popescu . 1993.Лазарев В. 1990. Fundamentele dreptului. Teoria şi filozofia dreptului . 11. 1999. Ideea de drept şi procesul ei de formaţiune . 10..Bucureşti: ALL BECK. politice.. Craiovan Ion. 17.I.C. Tratat de enciclopedia dreptului. Marile doctrine filosofice. religioase. Teoria generală a dreptului – Chişinău: Cartier. 2002. 1998. 1994.Vonica Romul Petru. Jean Carbonier. 1997. 3. 1992. 2004. 2. Introducere în studiul dreptului . Bucureşti.