You are on page 1of 42

Cap.

I FILOSOFIA SISTEMELOR INFORMATICE


1) Definirea conceptului de sistem informatic
2) Locul şi rolul unui sistem informatic
3) Elementele componente ale unui sistem informatic
4) Obiectivele unui sistem informatic
5) Clasificarea sistemelor informatice
6) Organizaţia economică – sistem cibernetic
7) Rolul sistemelor informatice în conducerea organizaţiilor economice

DEFINIREA CONCEPTULUI DE SISTEM INFORMATIC


Funcţionarea unui sistem informaţional decizional presupune desfăşurarea
următoarelor activităţi:
- culegerea datelor despre starea sistemului condus şi a mediului său
înconjurător;
- transmiterea datelor în vederea prelucrării;
- prelucrarea datelor în scopul asigurării cu informaţii necesare procesului
decizional;
- adoptarea deciziilor şi transmiterea acestora spre execuţie;
- asigurarea controlului şi urmărirea înfăptuirii deciziilor.
Sistemul informaţional face legătura între sistemul condus şi sistemul de
conducere, fiind subordonat acestora. Această legătură este bidirecţională. Se poate spune
că sistemul informaţional este „umbra” proceselor economice din unitate.
Utilizarea tehnicii de calcul a produs mutaţii în modul de realizare a activităţilor
desfăşurate în cadrul unui sistem informaţional, şi implicit a determinat apariţia
conceptului de sistem informatic.
Sistemul informatic este un ansamblu de elemente intercorelate funcţional în
scopul automatizării obţinerii informaţiilor necesare fundamentării deciziilor.
SI se prezintă sub forma unei „cutii negre” care are intrări informaţionale ce sunt
transformate în informaţii de fundamentare a deciziilor prin intermediul unor resurse,
reguli, proceduri.

oameni
Intrări informaţionale Resurse Ieşiri informaţionale
echipamente
Proceduri
Reguli

Schema bloc a unui sistem informatic


LOCUL ŞI ROLUL UNUI SISTEM INFORMATIC
Sistemul informatic este inclus în cadrul sistemului informaţional şi are ca obiect
de activitate, în general, procesul de culegere, verificare, transmitere, stocare şi prelucrare
automată a datelor (datele sunt materia primă, iar informaţiile sunt produsul finit).

SISTEM DE CONDUCERE

INFORMAŢIONAL
SISTEM INFORMATIC

SISTEM
SISTEM CONDUS

Prin implementarea unor modele matematice şi utilizarea tehnicii de calcul în


activităţile specifice, sistemul informatic imprimă valenţe sporite sistemului
informaţional sub aspect cantitativ şi calitativ. Este vorba de creşterea capacităţii de
calcul sub aspectul volumului de datelor prelucrate şi a operaţiilor efectuate, creşterea
exactităţii informaţiilor, sporirea operativităţii, complexităţii şi completitudinii situaţiilor
de raportare-informare etc. Toate acestea determină o apropiere mai mare a decidentului
de fenomenele şi procesele economice pe care le are în atenţie, cu multitudinea aspectelor
economice pozitive care derivă din aceasta.
În ceea ce priveşte raportul dintre sistemul informatic şi sistemul informaţional, se
poate aprecia că sistemul informatic tinde spre egalarea dimensiunilor sistemului
informaţional, însă nu are sfera de cuprindere egală cu cea a celui din urmă, deoarece în
cadrul sistemului informaţional pot exista activităţi ce nu pot fi automatizate 100%.

ELEMENTELE COMPONENTE ALE SISTEMULUI


INFORMATIC
Un sistem informatic este compus din 6 grupe de elemente:
A) Baza tehnico-materială a sistemului;
B) Programele necesare SI;
C) Baza informaţională;
D) Baza ştiinţifică şi metodologică;
E) Resursele umane;
F) Cadrul organizatoric.

A) Baza tehnico-materială – este constituită din totalitatea echipamentelor de culegere,


verificare, transmitere, stocare şi prelucrare a datelor. Reprezintă hardware-ul sistemului
informatic.

B) Programele necesare SI – reprezintă software-ul sistemului informatic şi cuprinde


totalitatea programelor necesare pentru funcţionarea acestuia: sistemul de operare, soft
specializat pentru gestiunea datelor (SGBD, SGF), programe de aplicaţii.

C) Baza informaţională - se referă la datele supuse prelucrării, fluxurile informaţionale,


sistemele şi nomenclatoarele de coduri

D) Baza ştiinţifică şi metodologică constă din modele matematice ale proceselor şi


fenomenelor economice, metode şi tehnici de realizare a sistemelor informatice.

E) Resursele umane – sunt formate din personalul de specialitate (analişti, programatori,


ingineri de sistem, administratori de baze de date, operatori etc) şi din beneficiarii
sistemului. Deoarece analiştii de sisteme informatice nu pot să cunoască specificul tuturor
unităţilor beneficiare cu care ar putea veni în contact în decursul timpului, în echipa de
realizare a sistemului informatic se cooptează şi specialişti din partea unităţii beneficiare,
care să aibă idee de ceea ce se poate face cu calculatorul, dar mai ales să ştie foarte bine
ce vor de la calculator, în contextul viitorului sistem informatic. Se crează deci o echipă
mixtă de realizare a sistemului informatic.

F) Cadrul organizatoric – este specificat în regulamentul de organizare şi funcţionare


(ROF) al unităţii în care funcţionează sistemul informatic.

OBIECTIVELE SISTEMELOR INFORMATICE

1. Definiţie

SI sunt incluse în sist. informaţionale, iar acestea sunt destinate deservirii


conducerii unităţii economice, deci se poate aprecia că obiectivul principal al SI coincide
cu obiectivul general al activităţilor economice de bază.
Obiectivul principal urmărit prin introducerea unui SI îl constituie asigurarea
selectivă şi în timp util a tuturor nivelurilor de conducere cu informaţii necesare şi
reale pentru fundamentarea şi elaborarea operativă a deciziilor cu privire la
desfăşurarea cât mai eficientă a întregii activităţi din unitatea economică.
Obiectivul principal se referă deci la întreaga activitate din unitatea economică. În
scopul cunoaşterii mai îndeaproape a activităţii, şi desfăşurării acesteia în cele mai bune
condiţii, pot fi definite şi alte obiective secundare, care sunt numite „condiţii” pentru
realizarea obiectivului principal. Între obiectivul principal şi obiectivele secundare trebuie
să existe o compatibilitate, în sensul că realizarea obiectivelor secundare trebuie să ducă
la realizarea obiectivului principal. Reciproca este şi ea valabilă.

2. Clasificarea obiectivelor
2.1. Dpdv al domeniilor de activitate asupra cărora se răsfrâng efectele economice

A) Obiective generale – sunt obiectivele ce afectează activitatea de bază din cadrul


unităţii economice (aprovizionare, producere, desfacere).

Ex. obiectiv: Creşterea gradului de încărcare a capacităţii de producţie. Se realizează prin


implementarea unor modele matematice, planificare, programare, ordonanţare, lansare şi
urmărire a producţiei. SAU prin implementarea unor modele şi tehnici avansate de
planificare a reviziilor şi reparaţiilor capitale ale utilajelor.

Ex. obiectiv: Creşterea productivităţii muncii. Se realizează prin utilizarea raţională a


forţei de muncă (urmărirea operativă a activităţii de personal se realizează pe calculator).

Ex. obiectiv: Utilizarea optimă a capacităţii de transport (pentru parcuri auto). Se


realizează prin implementarea unor modele matematice care optimizează rutele de
transport, corelarea volumului mărfii de transportat cu capacitatea mijloacelor de
transport.

Ex. obiective: Scăderea numărului personalului administrativ. Creşterea profitului şi a


rentabilităţii unităţii economice.

B) Obiective specifice – sunt obiectivele ce afectează funcţionarea sistemului


informaţional.

Ex. obiective: Creşterea vitezei de răspuns la solicitările beneficiarilor. Creşterea


exactităţii şi preciziei în procesul de prelucrare a datelor şi informare a conducerii.
Asigurarea completitudinii informaţiilor necesare conducerii. Asigurarea oportunităţii
informaţiilor necesare conducerii. Simplificarea şi raţionalizarea fluxurilor
informaţionale.

Efectele economice ale realizării obiectivelor referitoare la funcţionarea sistemului


informaţional sunt greu de cuantificat, însă pot fi estimate. În final ele vor influenţa
pozitiv desfăşurarea activităţii de bază.

În concluzie, efectele economice ale implementării informatice sunt directe şi indirecte.

2.1. Dpdv al posibilităţilor de cuantificare a efectelor acestora (obiectivelor)


A) Obiective cuantificabile (de ordin cantitativ) : creşterea volumului producţiei, scăderea
cheltuielilor de transport, scăderea consumurilor specifice de materii prime şi materiale

B) Obiective necuantificabile (de ordin calitativ) : creşterea prestigiului unităţii


economice – se realizează de ex prin creşterea calităţii producţiei (sau serviciilor),
scăderea refuzurilor la beneficiar (numărului de reclamaţii).

3. Necesitatea clasificării obiectivelor SI


La nivelul unei unităţi economice pot apare o mulţime de obiective, dar deoarece
resursele de realizare a lor sunt limitate, se impune cunoaşterea şi abordarea lor prioritară
în funcţie de cerinţele conducerii. Prin prezentarea obiectivelor în faţa conducerii şi apoi
în rândul salariaţilor, apare posibilitatea cunoaşterii acestora, înţelegerii mai bine a
cerinţelor ce impun realizarea obiectivelor, şi ca urmare se va dobândi o apropiere şi un
accept mai larg a tuturor factorilor care pot să concure la implementarea SI.

CLASIFICAREA SISTEMELOR INFORMATICE

1. În funcţie de domeniul activităţilor la care se referă (domeniul de


utilizare):
A) SI pentru conducerea activităţilor economico-sociale. Specificul acestora este faptul
că datele de intrare sunt furnizate de regulă prin documente întocmite de om (sau prin
date introduse manual). Datele de ieşire sunt furnizate de sistem sub formă de documente
(liste, rapoarte, grafice etc) pentru o mai bună percepere a acestora de către om.

B) SI pentru conducerea proceselor tehnologice – se caracterizează prin : Datele de


intrare sunt asigurate sub forma unor semnale (impulsuri electronice) transmise de
anumite dispozitive în mod automat, care caracterizează diverşi parametri ai procesului
tehnologic: presiune, temperatură, umiditate, compoziţie. Datele de ieşire se transmit sub
formă de semnale unor organe de execuţie (regulatoare) care modifică automat parametrii
procesului tehnologic. Astfel se execută comanda şi controlul automat al procesului
tehnologic. Ex de astfel de sisteme: procesul tehnologic privind fabricarea cimentului,
dirijarea şi controlul laminoarelor de oţel, procese din petrochimie, fabricarea hârtiei etc.

Apar diferenţe între obiectivele celor două categorii de sisteme (A şi B). Cele pentru
conducerea proceselor tehnologice au ca obiective îmbunătăţirea randamentului
agregatelor, urmărirea siguranţei în funcţionare, creşterea indicatorilor de calitate a
produselor, îmbunătăţirea altor indicatori tehnico- economici.

C) SI pentru activitatea de cercetare şi proiectare – îşi propun să asigure automatizarea


calculelor ştiinţifice, proiectarea asistată de calculator şi alte facilităţi necesare
specialiştilor din domeniile respective.
D) SI pentru conducerea unor activităţi (domenii) speciale – destinate unor domenii
specifice de activitate: informare şi documentare, medicină, domeniul juridic etc. Ex:
SRI, Poliţie, Evidenţa populaţiei.

2. În funcţie de nivelul ierarhic ocupat de sistemul economic în


structura organizatorică a societăţii:
A) SI pentru conducerea activităţii la nivelul unităţii economice – pot fi descompuse în
subsisteme informatice asociate funcţiunilor unităţilor economice : SI pentru producţie,
SI financiar-contabil, SI comercial, SI pentru resurse umane etc.

B) SI pentru conducerea activităţii la nivelul organizaţiilor cu structură de grup - SI la


nivelul regiilor autonome, la nivelul unor departamente etc. Structura unui SI de acest tip
rezultă prin integrarea după principii sistemice a SI aferente unităţilor componente,
Ieşirile acestor SI fiind preluate de SI al organului de conducere al întregii organizaţii.

C) SI teritoriale - la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, servesc fundamentarea


deciziilor adoptate de către organele locale de conducere (orăşeneşti, judeţene).

D) SI pentru conducerea ramurilor, subramurilor şi activităţilor la nivelul economiei


naţionale – sunt elaborate şi administrate de ministerele, departamentele sau organele
care au prin lege sarcina de a coordona metodologic grupele respective de activităţi.

E) SI funcţionale generale – intersectează toate ramurile şi activităţile ce au loc în spaţiul


economiei naţionale: sistemul financiar, sistemul bancar, sistemul statistic.

3. În funcţie de rolurile majore pe care le îndeplinesc într-o organizaţie:


Sistemele informatice îndeplinesc roluri de suport operaţional, managerial şi
strategic în afaceri şi organizaţii, putând fi grupate în sisteme informatice pentru
funcţiunile întreprinderii, sisteme informatice operaţionale şi sisteme informatice
manageriale .
Sisteme informaţionale
Sisteme informaţionale

Operaţionale Manageriale Funcţiunile întreprinderii


Operaţionale Manageriale Funcţiunile întreprinderii

Procesarea
Procesarea Raportare Marketing
tranzacţiilor Raportare Marketing
tranzacţiilor

Controlul
Controlul Suportpentru
Suport pentru
Financiar
Financiar
proceselor
proceselor decizii
decizii

Biroticăşişi
Birotică Informaţionale
Informaţionale Contabilitateetc.
Contabilitate etc.
comunicaţii executive
executive
comunicaţii

A) SI pentru funcţiunile întreprinderii


Pentru un manager este important să înţeleagă faptul că SI sprijină direct funcţiile
operaţionale şi manageriale ale organizaţiei în contabilitate, finanţe, resurse umane,
marketing şi management operaţional.
De exemplu, managerii din marketing au nevoie de informaţii despre volumul şi
tendinţele vânzărilor, furnizate de SI de marketing (Aplicaţii: Managementul vânzărilor,
Cercetări de piaţă şi previziuni, Promovare şi publicitate, Automatizarea activităţii de
desfacere, Marketing interactiv, Managementul Relaţiilor cu clienţii – Costumer
Relationship Management = CRM- , Managementul producţiei).
Directorii economici au nevoie de informaţii referitoare la costuri financiare şi
beneficii, furnizate de SI financiare (Aplicaţii: Întocmirea Bugetului de venituri şi
cheltuieli = BVC, Planificare financiară, Cash management, Managementul investiţiilor).
Managerii responsabili cu producţia au nevoie de informaţii prin care să analizeze
necesităţile de resurse şi productivitatea muncii, furnizate de SI de fabricaţie.
Managerii responsabili cu personalul necesită informaţii referitoare la drepturile
salariale ale angajaţilor şi dezvoltarea profesională, furnizate de SI ale resurselor umane
(Aplicaţii: Evidenţa personalului, Salarizare, Perfecţionarea calificării personalului).
În concluzie, SI pentru funcţiunile întreprinderii furnizează managerilor o
varietate de informaţii pentru fundamentarea deciziilor în ariile funcţionale ale afacerilor.

B) SI operaţionale
SI operaţionale prelucrează date generate şi utilizate în operaţii de afaceri. În
funcţie de rolul pe care îl au există mai multe categorii: sisteme de procesare a
tranzacţiilor - înregistrează şi prelucrează date rezultate din tranzacţii, actualizează bazele
de date şi produc o varietate de documente şi rapoarte; sisteme de control al proceselor –
furnizează deciziile operaţionale care controlează procesele fizice; sisteme automatizate
de servicii – cele care sprijină comunicaţiile .
SI au fost întotdeauna necesare pentru procesarea datelor generate şi utilizate în
operaţiile de afaceri. SI operaţionale produc o varietate de informaţii, dar ele
(informaţiile) nu pun în evidenţă care produse informaţionale sunt cele mai potrivite
pentru manageri. Din acest motiv este necesară o procesare ulterioară prin intermediul
sistemelor informatice.

Terminal la punctul Calculator central Staţie de lucru


Staţ
de vânzare

Procesareatranzacţiilor
Procesarea tranzacţiilor
Tranzacţii devânzări
Tranzacţiide vânzări ActualizareaBD
BD Interogărişişi
Interogări
Actualizarea
Răspunsuride
Răspunsuri decontrol
control Procesareinterogare/
interogare/ afişări
afişări
Procesare
răspuns
răspuns

BDpentru
BD pentru BDpentru
BD pentru BDpentru
BD pentru
inventariere
inventariere client
client vânzări
vânzări

Sistem de procesare a tranzacţiilor

Exemplul din figura de mai sus ilustrează componentele şi activităţile unui sistem
de procesare a tranzacţiilor de vânzări, care achiziţionează date de tranzacţionare a
vânzărilor, actualizează bazele de date şi răspunde la interogările utilizatorului.

B1) Sisteme de procesare a tranzacţiilor


SI operaţionale includ majoritatea sistemelor de procesare a tranzacţiilor, care au
evoluat de la SI manuale la sisteme mecanice de prelucrare a datelor şi apoi la sistemele
de prelucrare electronică a datelor. Sistemele de procesare a tranzacţiilor înregistrează şi
procesează date rezultate din tranzacţii cum ar fi vânzări, cumpărări şi modificări de
inventar. Ele pot procesa date create prin modificări ale articolelor dintr-un fişier al bazei
de date (de exemplu schimbările de nume şi adresă ale unui client), generând o varietate
de produse de tip informaţional pentru uzul intern sau extern (de exemplu facturi pentru
client, cecuri de plată, chitanţe de vânzări, comenzi de achiziţii, plăţi de dividende, plăţi
de taxe şi facturi financiare) şi punând în evidenţă bazele de date utilizate de o organizaţie
pentru procesarea ulterioară, prin intermediul sistemelor informaţionale manageriale.

B2) Sisteme de control al proceselor


SI operaţionale generează informaţii pentru fundamentarea deciziilor de rutină,
care controlează procesele operaţionale programate. Regulile decizionale subliniază
acţiunile care trebuie întreprinse când un sistem informatic este confruntat cu o mulţime
de evenimente. Există o categorie de sisteme informatice denumite sisteme de control al
proceselor, în care deciziile de ajustare a procesului de producţie sunt realizate automat
de calculatoare. Rafinăriile de petrol şi liniile de asamblare ale întreprinderilor
automatizate folosesc astfel de sisteme, care monitorizează un proces fizic, achiziţionează
şi prelucrează date detectate de senzori şi realizează ajustări ale procesului în timp real

B3) Sisteme automatizate de servicii


Unul din rolurile sistemelor informatice operaţionale este dezvoltarea metodelor
tradiţionale de birotică şi a comunicaţiilor bazate pe suportul de hârtie. Sistemele
automatizate de servicii achiziţionează, prelucrează, stochează şi transmit date şi
informaţii într-o formă specifică comunicaţiilor electronice. Sistemele automate se
bazează pe procesarea de text, telecomunicaţii şi alte tehnologii ale sistemelor
informaţionale. Exemplele de aplicaţii tipice de birotică includ procesoare de text, poştă
electronică, activitate de publicare, teleconferinţe şi procesarea documentelor tip imagine.

C) SI manageriale
SI manageriale furnizează informaţii pentru a sprijini activitatea de adoptare a
deciziilor. Cele mai importante sisteme manageriale au drept obiective:  raportări pre-
definite şi planificate pentru manageri – realizate de sistemele de raportare a
informaţiilor;  suport interactiv şi ad-hoc pentru luarea deciziilor de către manageri –
realizat de sistemele suport pentru decizii;  informaţii importante pentru managementul
la vârf – furnizate de SI executive.
SI manageriale sunt proiectate pentru a furniza informaţii precise, oportune şi
relevante, necesare adoptării deciziilor efective. Conceptul de sistem informatic
managerial a fost dezvoltat pentru a contracara o dezvoltare ineficientă şi o utilizare
ineficace a calculatoarelor electronice.
Importanţa sistemelor informatice manageriale rezidă în faptul că acestea
subliniază orientarea managerială a procesării informaţiei în afaceri. Un scop important al
sistemelor informatice bazate pe tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor este acela de
suport pentru managementul luării deciziilor şi nu doar de procesare a datelor generate de
sistemul operaţional. Aceasta subliniază faptul că trebuie folosit un cadru sistemic pentru
a organiza activităţile şi funcţiunile sistemelor informatice.
Figura de mai jos ilustrează relaţiile dintre sistemele informatice manageriale şi
sistemele informatice operaţionale în raport cu funcţiunile întreprinderii. Sistemele
informatice manageriale sprijină necesităţile de luare a deciziilor ale managementului
strategic, tactic şi operaţional. Sistemele informatice operaţionale sprijină cerinţele de
procesare a informaţiilor implicate de o anumită activitate.
Management Sisteme
Sisteme
Management
informaţionale
informaţionale

Strategic
Strategic Manageriale
Manageriale Operaţionale
Operaţionale

Procesarea
Procesarea
Tactic
Tactic Executive
Executive tranzacţiilor
tranzacţiilor

Controlul
Controlul
Suportpentru
Suport pentru
Operaţional
Operaţional proceselor
proceselor
decizii
decizii

Biroticăşişi
Birotică
Operaţiide
Operaţii de Deraportare
raportare comunicaţii
De comunicaţii
afaceri
afaceri
Raportul managerial-operaţional la nivelul sistemelor informaţionale

Furnizarea informaţiilor şi sprijinirea adoptării deciziilor manageriale la toate


nivelurile managementului este o problemă complexă. Conceptual, sunt necesare mai
multe tipuri de sisteme informatice pentru sprijinirea responsabilităţilor utilizatorilor
manageriali, dintre care trei prezintă o mai mare importanţă:  sisteme de raportare a
alternativelor decizionale,  sisteme suport pentru decizii şi  sisteme informatice
executive.
Figura de mai jos ilustrează câteva dintre resursele necesare şi informaţiile
produse de mai multe tipuri de sisteme informatice manageriale. Se observă astfel
componentele de sistem necesare pentru furnizarea unui raport informaţional, suport
decizional, informaţie strategică şi expertiză pentru utilizatorii manageriali.
Software pentru:
-raportare informaţie
-suport decizional
Bazade
Baza de
-informaţii strategice
cunoştinţ
cunoştinţe
cunoştinţe
Informaţii -expertize
pentru decizii

Bazade
Baza de
modele
modele

Calculator
Utilizator Staţie de lucru
Staţ
mainframe sau
managerial pentru management minicalculator
Bazade
Baza de
date
date
C1) Sisteme de raportare a informaţiilor
Sistemele de raportare furnizează managerilor informaţii care sprijină în mare
măsură necesităţile de luare a deciziilor, prin accesarea bazelor de date cu informaţii
despre operaţii interne procesate anterior de sistemele de procesare a tranzacţiilor. Datele
despre cadrul de afaceri se obţin din surse externe. Informaţiile accesibile managerilor
includ rapoartele furnizate la cerere, periodic – conform unui program predeterminat sau
în condiţii excepţionale. De exemplu, managerii de vânzări pot accesa rapoarte generate
instantaneu ca răspuns la solicitarea de a analiza vânzarea unui anumit produs, rapoarte
săptămânale de analiză a vânzărilor pentru a evalua rezultatele vânzărilor de produse, a
agenţilor şi a zonelor de vânzare sau rapoarte automate generate de câte ori un agent de
vânzări nu obţine rezultatele de vânzări scontate pe parcursul unei perioade specificate.

C2) Sisteme suport pentru decizii


Sistemele suport pentru decizii reprezintă o evoluţie naturală de la sistemele de
raportare a informaţiei la sisteme de procesare a tranzacţiilor. Aceste sisteme sunt
interactive, reprezentând sisteme informaţionale bazate pe TIC, care utilizează modele
decizionale şi baze de date specializate pentru asistarea managerilor în procesele de
adoptare a deciziilor. Astfel, ele sunt diferite de sistemele de procesare a tranzacţiilor,
care îşi concentrează atenţia pe procesarea datelor generate de tranzacţii şi afaceri. De
asemenea, ele diferă de sistemele de raportare a informaţiilor care se focalizează pe
furnizarea unor rapoarte pre-specificate pentru manageri, rapoarte care îi ajută pentru
luarea unor decizii complexe. În schimb, sistemele suport pentru decizii furnizează
managerilor informaţii într-o sesiune interactivă sau într-o modalitate ad-hoc (în funcţie
de necesitate). Un astfel de sistem furnizează modelări analitice, sisteme de regăsire a
datelor şi capacităţi de prezentare a informaţiei, care permit managerilor să genereze
informaţiile necesare pentru a adopta decizii într-un proces interactiv computerizat. De
exemplu, aplicaţiile de calcul tabelar permit unui manager să primească răspunsuri
interactive la cereri ad-hoc pentru vânzări sau previziuni ale profitului formulate în cadrul
unor modele analitice1. Răspunsurile diferă de cele pre-specificate ale sistemelor de
raportare a informaţiilor. Când se utilizează un sistem suport pentru decizii, managerii
cercetează alternativele posibile şi primesc informaţii experimentale bazate pe un set de
prezumţii alternative. Astfel, decidenţii nu trebuie să specifice a priori cerinţele
informaţionale, sistemul asistându-i interactiv să găsească informaţiile de care au nevoie.

C3) Sisteme informatice executive


SI executive sunt sisteme informatice manageriale edificate pe necesităţile
informaţionale ale managementului strategic. Managerii îşi procură informaţiile necesare
din mai multe surse, incluzând scrisori, note, reviste şi rapoarte realizate manual sau prin
intermediul sistemelor computerizate, din întâlniri, convorbiri telefonice şi activităţi
sociale. Scopul principal al sistemelor informatice executive este de a oferi decidenţilor
care asigură managementul strategic al organizaţiei accesul rapid şi facil la informaţiile
despre factorii critici în îndeplinirea obiectivelor strategice. Astfel de sisteme presupun
utilizarea reprezentărilor grafice şi accesul rapid la conţinutul bazelor de date pentru
furnizarea informaţiilor despre starea curentă şi tendinţele proiectate ale componentelor

1
Două astfel de modele frecvent utilizate în activitatea managerială sunt interogările de tipul what-if şi
goal-seeking analysis
strategice din organizaţie.

ORGANIZAŢIA ECONOMICĂ – SISTEM CIBERNETIC


Plecând de la definiţia generală a noţiunii de sistem – conform căreia acesta poate
fi orice entitate din viaţa reală, pentru care se identifică un ansamblu de componente
(fenomene, obiecte, procese, noţiuni, concepte, entităţi sau colectivităţi) aflate atât în
relaţii reciproce, cât şi cu mediul înconjurător şi care acţionează în comun pentru
atingerea unor obiective bine stabilite – putem stabili cu uşurinţă că orice organizaţie
economică poate fi considerată un sistem deschis, adaptabil, care operează într-un mediu
de afaceri .

Control Management
Feed-back

informaţionale
Sisteme informaţ

Resurse economice:
economice
Resurse Bunuri şi servicii:
servicii
- oameni; organizaţionale:
organizaţionale
- bani; - produse;
- materiale; - producţie; - servicii;
- maşini; - marketing; - plăţi;
- terenuri; - finanţe; - contribuţii;
- facilităţi; - personal; - informaţii;
- energie; - alte procese. - alte efecte.
- informaţii.

Element de intrare Prelucrare Element de ieşire

Organizaţia economică – sistem cibernetic

Văzută ca sistem, orice organizaţie cuprinde şase componente de sistem interdependente:


Inputul (X) - resursele economice cum sunt cele umane, financiare, materiale, maşini,
terenuri, facilităţi, energie şi informaţii, care sunt preluate din mediul său şi utilizate
în activităţile de sistem.
Funcţia de transformare (S) - procesele organizaţionale ca cercetarea, dezvoltarea,
producţia, marketingul, desfacerea, care transformă inputul în output.
Outputul (Y) – rezultatele funcţiei de transformare, care constau în produse şi servicii,
plăţi ale angajaţilor şi ale furnizorilor, dividende, contribuţii, taxe şi informaţii către
sistemul extern (mediu înconjurător).
Feedback-ul (R) – constituie elementul definitoriu al unui sistem cibernetic, care
asigură funcţia de autoreglare, atunci când outputul nu corespunde cu obiectivele
stabilite (Z) în cadrul sistemului reprezentat de organizaţia economică .
ZZ
XX YY
Intrări
S Ieşiri

R
R
Autoreglarea (feed-back-ul)

Controlul - managementul este componenta de control a unui sistem organizaţional,


care vizează funcţiunile întreprinderii astfel încât performanţa sistemului să atingă
obiectivele organizaţionale (cum sunt profitabilitatea, cota de piaţă sau
responsabilitatea socială).
Mediul - orice organizaţie economică este un sistem deschis, adaptabil, care
partajează elementele de intrare şi elementele de ieşire cu alte sisteme din mediul său.

O organizaţie trebuie să întreţină relaţii corespunzătoare cu alte sisteme


economice, politice şi sociale din mediul său. Grupul de sisteme include mai mulţi factori
cum sunt clienţii, furnizorii, competitorii, acţionarii, uniunile sindicale, instituţiile
financiare, agenţiile guvernamentale şi comunităţile, fiecare având propriile obiective
relativ la organizaţia în cauză. Sistemele informaţionale sunt cele care facilitează
interacţiunea dintre organizaţie văzută ca sistem şi fiecare dintre factorii enumeraţi.
Pe de altă parte, având în vedere definirea unui sistem cibernetic (caracterizat prin
existenţa a cel puţin două subsisteme între care există autoreglarea prin conexiune
inversă) şi analizând acest lucru pentru sistemul informaţional economic putem constata
că acesta are caracter cibernetic.
Caracterul de sistem cibernetic este întărit de faptul că sistemul informaţional
economic are propriile obiective, metode, tehnici şi resurse. La nivelul sistemului
informaţional economic se pot identifica cel puţin două subsisteme interdependente, care
asigură stabilitatea întregului sistem: subsistemul informaţional managerial (de
conducere) şi subsistemul informaţional operaţional (condus).
În cadrul procesului informaţional se derulează fazele formării informaţiei
economice: culegerea datelor rezultate din procesul direct productiv al sistemului
economic, verificarea şi transmiterea lor pentru prelucrarea propriu-zisă (indiferent de
mijloacele tehnice), formarea informaţiei economice şi arhivarea acesteia.
O parte din fazele procesului informaţional (de exemplu culegerea datelor din
evidenţa primară) se realizează în cadrul subsistemului operaţional (condus) al sistemului
economic. Se poate aprecia că subsistemul în care are loc procesul informaţional
împreună cu o parte din subsistemul operaţional formează subsistemul condus al
sistemului cibernetic informaţional. Rolul principal al subsistemului informaţional
condus constă în asigurarea cu informaţii pentru conducerea întregului sistem economic,
pentru funcţionarea sistemului informaţional şi pentru menţinerea acestuia în cadrul unor
limite prestabilite.
Al doilea element al sistemului informaţional îl constituie procesul managerial al
sistemului, care are la bază metode specifice de conducere, similare managementului
sistemului economic în ansamblu. Subsistemul informaţional managerial are un rol
special, recepţionând informaţii şi cerinţe pe de o parte, iar pe de altă parte, transmiţând
la rândul său decizii. Cerinţele de informaţii pe care le recepţionează au scopul de a
menţine şi asigura o concordanţă deplină între sistemul economic şi sistemul
informaţional care îl caracterizează. Cerinţele sunt de genul creării unor noi informaţii,
abandonării unor informaţii care nu mai sunt necesare conducerii sistemului economic,
îmbunătăţirii unor metodologii de calcul al indicatorilor etc.
Caracterul dinamic al sistemului economic determină în mod necesar un caracter
dinamic sistemului informaţional economic. Iniţial, variaţiile comportamentului
sistemului economic pot reprezenta perturbaţii pentru sistemul informaţional însă,
datorită existenţei ca sistem cibernetic, sistemul informaţional se poate adapta şi poate
funcţiona în deplină concordanţă cu sistemul economic.
În concluzie, caracterul cibernetic al sistemului informaţional economic rezultă
din faptul că are capacitatea de autoreglare, astfel încât reflectă şi este întotdeauna în
concordanţă cu sistemul economic pe care îl descrie, îl caracterizează şi îl deserveşte.
În acest context se poate defini atât sistemul informaţional în general, cât şi
sistemul informaţional economic.
Sistemul informaţional este un ansamblu tehnico-organizatoric de concepere şi
obţinere a informaţiilor necesare fundamentării deciziilor pentru conducerea unui
anumit domeniu de activitate.

ROLUL SISTEMELOR INFORMATICE ÎN CONDUCEREA


ORGANIZAŢIILOR ECONOMICE
Remarcăm faptul că în condiţiile create de Internet, sistemul informatic se
detaşează de întreprindere şi chiar iese din cadrul ei făcând legătura directă cu băncile, cu
furnizorii şi oferă conducerii date despre mişcările pe care le execută concurenţa.
Conducerea întreprinderii moderne nu se mai mulţumeşte cu o informare operativă ci
doreşte prognoze, doreşte să prevadă viitoarele mişcări ale concurenţei şi viitoarea
evoluţie a pieţei ţinând cont de ceea ce se petrece în prezent. Deaceea chiar dacă nu
proiectăm sisteme suport de decizie sistemele informatice moderne trebuie să iasă din
perimetrul întreprinderii.
Dumitru Oprea1 vede relaţia sistemului informatic cu întreprinderea ca în figura
de pe pagina următoare.

1
Dumitru Oprea, "Analiza şi proiectarea sistemelor informaţionale economice", Editura Polirom,
Bucureşti, 1999
SISTEM
INFORMATIONAL Sisteme de
(inclusiv informatic) sprijinire a Bi I
ro E
I r conducerii tic
ilo a+
N I pert strategice Si
ste
S
exa me I
T E ire a R
R S ijin Sisteme de sprijinire a procesului decizional le g
SISTEME spr ru
pu
I
A I e de Sisteme de informare a conducerii operative ril
EXTERNE em or
R R st de
Mediul exterior Si lu
Sisteme de prelucrare a tranzacţiilor cru
I I
Marketing Personal Producţie Financiar Contabilitate

INTRĂRI

Decizii nestructurate SISTEM DE


(neprogramate) CONDUCERE
I (decizional) Nivel
Decizii semistructurate E strategic I
I I S N
(semiprogramate)
N E I T
T SISTEM S R Nivel R
Decizii structurate tactic
R I I A
CONDUS (programate) R
A R Informaţii diverse I
R I Nivel operativ
I
Marketing Personal Producţie Financiar Contabilitate

Rolul sistemelor informaţionale în conducerea organizaţiilor economice

Obţinerea unei bune eficienţe economice de către întreprinderi este condiţionată


de existenţa unei conduceri ştiinţifice bazată pe o bună cunoaştere a legilor economice,
cunoaşterea operativă şi exactă a cererii şi ofertei pe piaţa internă şi externă, a dinamicii
preţurilor mărfurilor, a tendinţelor tehnologice precum şi a modului de utilizare a
resurselor de care dispun.
Plecând de la faptul că, pe de o parte, modelele matematice reprezintă
componenta ştiinţifică a unui sistem informatic, iar pe de altă parte, ţinând seama de
facilităţile oferite de utilizarea tehnologiei informatiei si comunicatiilor (TIC) ca o
componentă a sistemului informatic, acesta din urmă constituie un adevărat instrument în
conducerea ştiinţifică a activităţii economice.
Iată câteva dintre argumentele aduse în favoarea conducerii organizaţiilor
economice utilizându-se sistemele informatice:
 SI oferă posibilitatea simulării proceselor şi fenomenelor economice atât la
nivel microeconomic, cât şi la nivel macroeconomic. Pot fi elaborate şi implementate
modele matematice privind prognoza dezvoltării economiei, se pot elabora diferite
variante de plan şi apoi se poate alege varianta optimă.
 la nivel microeconomic, cu ajutorul SI se corelează în mod armonios resursele
disponibile cu obiectivele propuse. (Ex: planificarea reviziilor şi reparaţiilor capitale,
programarea ordonanţării şi urmărirea producţiei, gestiunea stocurilor).
 prin intermediul SI se oferă posibilitatea implementării principiului selecţiei şi
informării prin excepţie. Prin aplicarea acestui principiu se asigură degrevarea factorilor
de decizie de o serie de date care de multe ori sunt “sufocante” şi nu pot fi utilizate în
mod corespunzător. Ex: La aprovizionare avem un nomenclator de materii prime şi
materiale cu 15.000 poziţii – ideea este de a scoate în evidenţă numai produsele care se
abat de la starea normală (stocuri aflate în afara limitelor de alarmă inferioară şi
superioară) pentru a se evita rupturile de stoc sau imobilizările de mijloace circulante
(stocurile supranormative).
Cu cât nivelul de conducere este mai înalt cu atât mulţimea indicatorilor necesari
este mai mică, iar indicatorii sunt mai complecşi. Conform principiului selecţiei şi
informării prin excepţie, trebuie selectaţi doar acei indicatori care sunt necesari şi
suficienţi pentru fiecare nivel decizional.
 SI asigură implementarea unei multitudini de modele matematice şi ca urmare
a acestui aspect va imprima o sporire a eficienţei economice la nivelul unităţii de
referinţă. Ex: În domeniul comerţului exterior se pot implementa modele privind
prospectarea pieţei externe, corelarea sarcinii de export cu producţia de fabricaţie de la
intern, calculul eficienţei economice pe fiecare tranzacţie comercială, alegerea ofertei
optime.
 prin implementarea SI se înlătură anacronismul referitor la utilizarea forţei de
muncă. Ex: cca 70-80% din timpul personalului tehnico-funcţionăresc este folosit pentru
activităţi de rutină (constatare, consemnare, centralizare de date privind procesele şi
fenomenele economice) rămânând prea puţin timp pentru activităţile de control, analiză,
previziune şi comandă (decizie). Datorită utilizării SI factorii de decizie vor dispune de
mai mult timp pentru analiza datelor şi luarea deciziilor corespunzătoare.

La nivel micro şi macroeconomic proiectarea sistemelor informatice trebuie să


aibă în vedere utilizarea bazelor de date, a modelelor matematice, obţinând situaţii finale
cu caracter de semnalare preventivă a abaterilor faţă de starea normală, toate acestea
reprezentând o formă ştiinţifică de conducere. Această concepţie schimbă întregul sistem
informaţional, transformându-l dintr-un instrument pasiv de constatare, consemnare şi
analiză a unor fenomene şi procese economice deja petrecute, într-un instrument activ de
previziune, comandă şi control al acestora.

Cap. II METODE ŞI TEHNICI DE REALIZARE A


SISTEMELOR INFORMATICE
1) Structura sistemelor informatice
2) Concepţia logică de principiu a sistemului informatic
3) Metode de abordare a sistemelor informatice
4) Ciclul de viaţă şi ciclul de dezvoltare a sistemelor informatice
5) Metode de proiectare a sistemelor informatice

STRUCTURA SISTEMELOR INFORMATICE

În conformitate cu abordarea funcţională, sistemele informatice sunt organizate pe


subsisteme, aplicaţii şi unităţi funcţionale (proceduri logice). Pentru programatori mai
sunt relevante încă două niveluri, inferioare unităţii funcţionale şi anume, unitatea de
prelucrare (procedura automată) şi modulul program .

Subsistemul vizează o funcţie a unităţii beneficiare sau un domeniu de activitate


din unitatea în care este conceput sistemul. Aplicaţia vizează o activitate, iar unitatea
funcţională (procedura logica) o subactivitate sau sarcină .

Aplicaţia este un pachet de programe ce serveşte la automatizarea prelucrării


datelor aferente unei activităţi distincte din cadrul unui domeniu de activitate (de exemplu
poate exista o aplicaţie pentru elaborarea statelor de plată, denumită pe scurt aplicaţia
“salarizare”). Într-o aplicaţie pot fi implicate mai multe elemente de structură
organizatorică. De exemplu în elaborarea statelor de plată este implicat nu numai biroul
financiar, care este titular pentru această activitate, ci şi serviciul personal, sau dacă
sistemul de plată presupune pontaj, va fi implicat dispeceratul, secretariatul, etc..
Împlicarea mai multor elemente de structură organizatorică într-o aplicaţie complică
schema funcţională a aplicaţiei, dar de cele mai multe ori, prezenţa mai multor elemente
este inevitabilă.
De regulă aplicaţiile se derulează ciclic şi pentru a fi mai uşor trecute pe
calculator, ciclul lor de viaţă se descompune în subactivităţi cum ar fi preluarea datelor şi
actualizarea bazei de date, sau cea de elaborare liste de ieşire sau rapoarte, sau etapa de
elaborare informaţii pentru alte aplicaţii, etc.

Procedura logică (denumită şi unitatea funcţională) este corespondentul


subactivităţii din cadrul unei aplicaţii din domeniul informatizării. Numai la acest nivel se
poate face uşor, trecerea directă de la structura logică a aplicaţiei la programe, ceea ce
înseamnă că unei proceduri logice (unităţi funcţionale) i se pot asocia din softul aplicaţiei,
una sau mai multe proceduri automate (unităţi de prelucrare). Ultima situaţie este
necesară mai ales atunci când şi în cadrul unei unităţi de prelucrare, sunt implicate mai
multe elemente de structură organizatorică.
În contextul unităţilor funcţionale, elementele de structură organizatorică folosesc
calculatorul în sesiuni de lucru la calculator când, de cele mai multe ori, nu se rulează un
singur program, ci una sau mai multe proceduri automate.
Procedura automată (unitatea de prelucrare) este o secvenţă bine definită de
programe (module program), care odată lansată în execuţie, se rulează după o schemă
logică, fără întrerupere, până la sfârşit. De exemplu preluarea pe calculator, validarea şi
stocarea fişelor de pontaj pentru salarii poate constitui o procedură în cadrul aplicaţiei
numită salarii. Faptul că procedura se rulează întotdeauna până la sfârsit, nu înseamnă că
programele care fac parte din procedură se vor rula toate de fiecare dată; rostul schemei
logice care stă la baza procedurii, este tocmai acela de a decide în funcţie de parametrii
introduşi de utilizator şi de felul cum decurge rularea, care program să se ruleze şi care să
fie sărit, astfel încât procedura să înfăptuiască un act coerent, raţional, să permită
utilizatorului să controleze situaţia, mai precis să înfăptuiască o etapă sau măcar acea
parte dintr-o etapă din ciclul de viaţă al unei aplicaţii, care-i revine biroului sau secţiei din
care face parte utilizatorul respectiv.

Există şi proceduri manuale care deşi nu fac obiectul programării, ele pregătesc
prelucrarea automată a datelor, sau după caz, finalizează această acţiune. Proiectantul
sistemului informatic, trebuie să ţină seama de procedurile manuale şi să facă referiri la
ele în cadrul etapei de proiectare logică şi fizică precum şi ulterior în cadrul manualelor
de utilizare şi respectiv de exploatare, pentru că abia împreună cu aceste proceduri
sistemul informatic este complet.

Structura sistemului informatic trebuie să fie cât mai puţin dependentă de


structura organizatorică a intreprinderii/instituţiei pentru care s-a conceput sistemul.
Acest lucru asigură sistemelor informatice o viaţă mai lungă, făcându-le să nu depindă de
frecventele schimbări de structură organizatorică, care au loc de obicei în secţiunile
sociale unde sunt implementate şi care, dacă sistemul s-ar baza pe ele, ar face ca acesta să
trebuiască să fie actualizat, pentru fiecare modificare de structură.

CONCEPŢIA LOGICĂ DE PRINCIPIU A SISTEMULUI


INFORMATIC
S-a specificat că sistemele informatice sunt structurate pe subsisteme, aplicaţii,
unităţi funcţionale, unităţi de prelucrare sau proceduri şi module program. Merită
remarcat că, indiferent de nivelul său, orice componentă a sistemului informatic
presupune intrări, prelucrări şi ieşiri, iar relaţiile dintre componente se realizează prin
intermediul unei baze informaţionale, care există şi în sistemul informaţional, dar în
condiţiile informatizării, va fi reflectată în colecţii omogene de date ce pot fi organizate în
baze de fişiere sau date în funcţie de sistemul specific de gestiune a datelor (SGF sau
SGBD).
Concepţia logică concretă a unui sistem informatic dat se elaborează în etapa de
proiectare logică, dar este bine să ştim încă de pe acum ce este o concepţie logică de
principiu a sistemului informatic. Un asemenea model cuprinde:
a) Intrările în sistemul informatic: sunt acele modificări ale sistemului
informaţional care produc schimbări în colecţiile de date, adică tranzacţiile externe.
Adeseori, modificările pe care tranzacţiile externe le produc direct colecţiilor de date
induc şi un al doilea val de modificări ale acestora, sub forma tranzacţiilor interne. Astfel
o factură ce însoţeşte o tranşă de materiale venite de la furnizor este o tranzacţie externă,
pentru că modifică soldul materialelor cuprinse în factură, dar ea induce şi o modificare a
soldului furnizorului respectiv, ceea ce este o tranzacţie internă.
Tranzacţiile externe provin din exteriorul sistemului electronic de calcul, în timp
ce tranzacţiile interne sunt produse de procedurile de actualizare şi exploatare a
colecţiilor de date. Este de datoria analistului de sisteme informatice să identifice încă din
etapa de proiectare logică efectele secundare ale intrărilor în sistem şi să consemneze
necesitatea procedurilor care vor materializa aceste efecte asupra colecţiilor de date, adică
vor efectua tranzacţiile interne ce se impun logic.

b) Prelucrările sistemului informatic: sunt efectuate de procedurile sistemului


informatic şi prin ele se urmăreşte să se realizeze actualizarea şi exploatarea colecţiilor de
date. Dacă baza informaţională este formată din ansamblul entităţilor informaţionale şi a
atributelor pe care acestea le au, colecţiile de date preiau numai mulţimea atributelor
entităţilor din baza informaţională, aşa numitul nucleu de informaţii. Legăturile dintre
entităţi apar atunci când ele au atribute comune. Mulţimea entităţilor informaţionale din
baza informaţională trebuie să fie unică şi neredundantă. Ea trebuie să asigure un fond
centralizat de informaţii care să asigure obţinerea ieşirilor solicitate de beneficiarul
sistemului informatic.

c) Ieşirile sistemului informatic: sunt grupate în patru categorii:


c1) indicatori sintetici (ex. cifra de afaceri, profitul brut, fondul de rulment, capitalul
propriu, rata rentabilităţii, etc.);
c2) liste sau situaţii de ieşire, care grupează indicatori sintetici sau analitici sub formă de
tabel;
c3) grafice care redau dinamica indicatorilor sintetici sau analitici;
c4) indicatori sintetici şi analitici stocaţi pe suporturi magnetice care urmează a fi
transmişi altor sisteme informatice.
Dată fiind complexitatea actului de elaborare a unui sistem informatic, de-a lungul
timpului în acest domeniu s-au aplicat diferite paradigme şi metodologii.
BAZA INFORMAÞIONALÃ

NUCLEU DE
INFORMAÞII

PRELUCRÃRI

SGBD sau SGF

COLECÞII DE DATE
ORGANIZATE IN
FIª IERE SAU IEª IRI
INTRÃRI BAZE DE DATE
TRANZACÞII EXTERNE
LISTE SITUAÞII
TRANZACÞII INTERNE DE IEª IRE
OBÞINUTE DE
SISTEMUL
DOCUMENTE PROCEDURI INFORMATIC
CREARE EXPLOATARE
DE INTRARE ACTUALIZARE LISTARE
IN SISTEMUL
INFORMATIC

MODIFICÃRI LISTE DE
ERORI

REGLAREA
FENOMENELOR ª I PROCESELOR ECONOMICE
DIN UNITATEA BENEFICIARÃ.

Reprezentarea schematică a concepţiei logice de


principiu a sistemului informatic
METODE DE ABORDARE A SISTEMELOR
INFORMATICE
Nu este greu de înţeles că realizarea unui sistem informatic, sau doar a unei
aplicaţii, presupune modelarea situaţiei reale şi utilizarea modelului creat, în realitatea cu
care operează calculatorul.
Modelarea este reprezentarea într-un mediu controlat, a proprietăţilor şi/sau
fenomenelor şi proceselor care caracterizează un obiect sau un sistem real. Cu alte
cuvinte în modelare nu există adevăr absolut; modelarea presupune abstracţie şi aducerea
în atenţie numai a unor aspecte ale realităţii studiate şi anume acele aspecte care prezintă
interes pentru modelator. Unul din mediile controlate în care se poate reproduce
realitatea, deci unul în care se pot face modele, este calculatorul. Pe calculator se
realizează modele informaţionale.
Modelul informaţional este o abstracţie a unei entităţi şi această abstracţie poate
fi făcută fie pentru a crea un model general (de referinţă) care să fie apoi folosit pentru a
crea exemple concrete de sisteme informatice (cazul arhitecturilor de referinţă), fie pentru
a crea modelul informatic al unei entităţi anume, deci un model de transpunere. În cele ce
urmează ne vom referi exclusiv la modele de transpunere.
La crearea modelului intervine viziunea analistului despre realitatea pe care o
studiază, adică paradigma. Paradigma reprezintă "ochelarii" prin care analistul vede
sistemul informaţional real, acela pe care vrea să-l modeleze, dar nu toate viziunile sau
concepţiile analiştilor ajung să fie considerate paradigme. La începuturile existenţei
sistemelor informatice, atenţia analiştilor a fost concentrată spre latura funcţională a
activităţii umane studiate şi cum o funcţie a unui birou sau secţie nu putea fi analizată şi
nici prelucrată în bloc, ea a fost descompusă în activităţi (rezultând aplicaţiile
informatice), activităţile au fost descompuse în subactivităţi (rezultând procedurile), care
la rândul lor au fost descompuse în operaţii, cărora în calculator le corespondeau
modulele program. S-a dezvoltat în aceste condiţii o abordare funcţională a sistemelor
informaţionale.

În informatica industrială funcţiei îi corespunde procesul, ceea ce a dus la


abordarea orientată spre proces.

Ulterior, locul fişierelor a fost luat de bazele de date şi corespunzător, locul


sistemelor de gestiune a fişierelor a fost luat de sistemele de gestiune a bazelor de date
(SGBD). Pe parcursul perfecţionării SGBD-urilor, s-a trecut la baze de date relaţionale,
creându-se impresia că elementul principal pe baza căruia trebuie perfecţionate SGBD-
urile îl reprezintă structura datelor. Avem astfel de a face cu o abordare orientată spre
date.

Când s-a pus problema aplicaţiilor în timp real, factorul cel mai important se
părea a fi evenimentul. A apărut astfel abordarea orientată spre evenimente.

Structurarea programelor a evoluat şi ea odată cu metodele de analiză, dar era din


ce în ce mai greu de ţinut pasul cu metoda de analiză, mai exact cu orientarea abordării
sistemelor informatice. Preocupările analiştilor-programatori pentru a pune în
concordanţă structura programelor cu metoda de analiză a sugerat o nouă abordare şi
anume legarea evenimentelor de obiect şi a programelor (numite de astă dată metode) de
evenimente. A apărut astfel abordarea orientată pe obiecte, numai că spre deosebire de
celelalte abordări, ea se extinde şi în alte domenii de activitate, devenind un mod de a
concepe realitatea, adică o paradigmă.

Dintr-un alt punct de vedere, există două mari viziuni de concepţie a sistemelor
informatice: abordarea ascendentă (bottom-up) şi abordarea descendentă (top-down).
Abordarea ascendentă (bottom-up) are ca punct de plecare nivelul operaţional
(aflat la baza piramidei ierarhice) şi, prin realizarea informatizării la fiecare nivel în parte,
se ajunge la un SI care poate atinge nivelul superior al piramidei. În acest caz în faza
finală ajungem să avem informatizarea completă a unui sistem informaţional-
organizaţional, specific unui organism economic supus analizei. Apărătorii acestei
abordări avansează argumentul că este mai bine să acţionezi progresiv, decât să mizezi pe
ipoteza nerealistă că un proiect global poate fi ţinut permanent la zi.

Abordarea descendentă (top-down) constă în a coborî, pe scara piramidei


ierarhice până la bază, realizând totodată şi o analiză. Această viziune consideră că un
anumit domeniu este compus din părţi corelate între ele şi cu legături cu exteriorul, fiind
caracteristică pentru toate sistemele informaţionale. Adepţii acestei abordări consideră că
este mai bine să se creeze şi să se realizeze din start un SI care să ţină cont de obiectivele
planificate, abordată într-o manieră globală, decât să se încerce a se integra a posteriori
subsisteme informatice independente.

Dată fiind complexitatea sistemelor informatice ele nu se pot obţine dintr-odată şi


nici nu se pot realiza după cum crede fiecare programator. Desigur la început aşa a fost,
dar pe măsură ce s-a acumulat experienţă, ea a fost materializată în metodologii.
Metodologia elaborării sistemelor informatice a fost concepută iniţial ca un
ansamblu de principii şi indicaţii, tehnici şi metode grupate şi ordonate ca să ducă la
realizarea sistemului informatic. Cuvântul “metodă” folosit în această definiţie nu are
nimic de a face cu metoda-program asociată evenimentelor unui obiect şi nici cu metoda
de abordare a sistemelor informaţionale. Aici prin metodă se înţelege un set de reguli
aplicabile unui domeniu restrâns din cadrul unei metodologii.
In prezent metodologia este văzută ca setul finit, particular definitoriu al unei metode
(metodă de abordare a sistemelor informatice), prin intermediul unui sistem coerent de
formulare şi/sau procese informatice, necesare pentru modelarea şi formalizarea totală a
unui sistem informatic.
Metodologiile evoluează odată cu tehnologia informaţiei, dar o metodologie de
realizare a sistemelor informatice trebuie să cuprindă:
- etapele/procesele de realizare a unui sistem informatic structurate în subetape , activităţi
sarcini precum şi conţinutul lor;
- fluxul realizării acestor etape sau procese, subetape şi activităţi;
- modalitatea de derulare a ciclului de viaţă a sistemului informatic;
- modul de abordare a sistemului;
- strategiile de lucru/metodele de realizare;
- regulile de formalizare a componentelor sistemului informatic;
- tehnicile, procedurile, instrumentele, normele şi standardele utilizate;
- modalităţile de conducere a proiectului (planificare, programare, urmărire) şi modul de
utilizare a resurselor financiare, umane şi materiale.

CICLUL DE VIAŢĂ ŞI CICLUL DE DEZVOLTARE A


SISTEMELOR INFORMATICE
În legătură cu sistemele informatice sunt des folosite următoarele două noţiuni:
ciclul de dezvoltare a sistemului informatic şi ciclul de viaţă al sistemelor informatice.

Ciclul de viaţă al sistemelor informatice (CVSI) se extinde pe intervalul de


timp cuprins între decizia de elaborare a sistemului informatic şi decizia de abandonare
sau de înlocuire cu alt sistem informatic.

Ciclul de dezvoltare a sistemului informatic (CDSI) se extinde de la decizia de


elaborare a sistemului informatic până la momentul intrării sistemului în exploatare.
Ciclul de dezvoltare a SI este inclus în ciclul de viaţă al SI. În tabelul de mai jos sunt
prezentate trei exemple de metodologii şi de etapizare ale ciclului de dezvoltare. Aceste
etape, sau altele (depinde de paradigma prin care vedem sistemul informaţional şi de
modelul ales pentru CVSI ), trebuie respectate la o scară corespunzătoare şi în cazul
aplicaţiilor.
De altfel, este recomandabil ca şi atunci când ne propunem să realizăm doar o
aplicaţie, să facem mai întâi o analiză a întregului sistem informatic, (evident "săpând"
doar atât de adânc cât este necesar pentru ca aplicaţia noastră să fie compatibilă cu
aplicaţiile existente şi cu cele care vor fi realizate în viitor) şi apoi să continuăm doar cu
aplicaţia ce ne interesează.

Metoda SSADM Metoda MERISE Metoda ICI din Romania


(1982)
- studiul de fezabilitate; - studiul de evaluare; - elaborarea temei de
- analiza cerinţelor; - modelarea globală; realizare;
- specificarea - modelarea conceptuală; - proiectarea de ansamblu;
cerinţelor; - modelarea organizaţională; - proiectarea de detaliu;
- specificarea logică; - logică; - elaborarea programelor;
- proiectare fizică - fizică; - implementarea sistemului.
(inclusiv - implementarea (inclusiv
programarea); programarea).

Etapizarea ciclului de dezvoltare a SI (CDSI)


Modele reprezentative ale ciclurilor de viaţă ale sistemelor informatice
1) Modelul cascadă. Asigură trecerea de la o etapă la alta, în ordine secvenţială.

Definirea
cerinţelor

Analiza

Proiectarea

Implementarea

Testarea

Utilizarea şi
întreţinerea

Fazele sunt structurate pe activităţi şi subactivităţi. Punctul său slab este că se aplică la
nivel sistem şi nu se poate trece la etapa următoare până ce nu au fost aduse la zi toate
aplicaţiile; în practică se solicită decalaje între aplicaţii.

2) Modelul V. Braţul stâng al diagramei, parcurs descendent, reuneşte fazele în cadrul


cărora se realizează, pas cu pas, proiectarea şi realizarea sistemului informatic. Detalierea
activităţilor de proiectare, codificare şi asamblare a componentelor se realizează gradual.
Braţul drept al diagramei cuprinde reprezentarea fazelor asigurând asamblarea progresivă
a componentelor sistemului pe măsura testării lor individuale (aici se realizează
verificările şi validările), până la obţinerea sistemului global şi acceptarea acestuia de
către beneficiar. Braţul drept se parcurge ascendent.
Definirea Validare
cerinţelor

Proiectare Testare
sistem sistem

Proiectare Testare
subsistem subsistem
(componentă) (componentă)

Codificare
asamblare componente
În cadrul modelului se remarcă realizarea distincţiei dintre verificare şi validare.
Verificarea se referă la testarea sistemului în diversele stadii pe care le parcurge, iar
validarea urmăreşte să identifice în ce măsură sistemul corespunde cerinţelor iniţiale,
ceea ce constituie un punct slab al modelului datorită întârzierii cu care se produce
aceasta validare.

3) Modelul W. Acest model reia ideea modelului în V pe care îl dezvoltă şi


perfecţionează prin integrarea activităţilor de validare la nivelul fazelor de proiectare.
4) Modelul incremental. Permite livrarea sistemului pe componente, dar şi global.
Definirea cerinţelor şi analiza se execută totuşi la nivelul întregului sistem.
Este o metodă de tip top-down, ceea ce implică cunoaşterea şi formularea
cerinţelor pentru întregul sistem încă din faza incipientă de abordare a sistemului, chiar
dacă ulterior se vor rezolva doar părţi din el. De regulă adăugarea unei părţi presupune
testarea a tot ce este realizat până în acel moment, ceea ce poate duce la modificări
multiple ale componentelor realizate printre primele.

Definirea Proiectare Instalare


cerinţelor componenta-1 componenta-1

Analiză Implementare Întreţinere


componenta-1 componenta-1

Arhitectura --- ---


sistemului

Proiectare Instalare
componenta-n componenta-n

Implementare Întreţinere
componenta-n componenta-n

5) Modelul spirală. Modelul presupune construirea mai multor prototipuri succesive în


condiţiile realizării unei analize a riscului pe fiecare nivel. Fazele de dezvoltare sunt
reluate la fiecare iteraţie în aceeaşi succesiune şi presupun:
 Analiza riscurilor
 Realizarea unui prototip
 Simularea şi testarea prototipului
 Determinarea cerinţelor în urma rezultatelor testării
 Validarea cerinţelor
 Planificarea ciclului următor

Modelul presupune proiectarea sistemului, realizarea primului prototip funcţional,


verificarea măsurii în care răspunde cererilor formulate de utilizator şi rafinarea acestei
prime soluţii, prin dezvoltări viitoare care adaugă noi funcţionalităţi până la obţinerea
variantei finale a sistemului.
6) Modelul evolutiv. Necesită efectuarea unei investigaţii iniţiale pe baza căreia să se
poată elabora o strategie de descompunere a proiectului în părţi/segmente, fiecare cu o
valoare deosebită pentru client. Acestea sunt realizate şi livrate în mod iterativ şi
contribuie la sporirea treptată a performanţelor sistemului. Se are în vedere posibilitatea
aplicării unor adaptări sau modificări ulterioare.

 Studiul iniţial  Integrare


 Descompunere segmente
în segmente

Segment-1 Segment-2

 Definire cerinţe  Implementare Definire cerinţe  Implementare


 Analiză  Testare Analiză  Testare
 Proiectare  Utilizare Proiectare  Utilizare
Metoda are succes deoarece se bazează pe o arhitectură deschisă, flexibilă, elaborată prin
participarea tuturor părţilor interesate, inclusiv a utilizatorilor şi a unor specialişti
profesionişti.

7) Modelul X. În partea de sus a X-ului este aplicat modelul cascadă şi V, iar în partea de
jos sunt avute în vedere acţiuni de valorificare a softului creat anterior. Această
preocupare este din ce în ce mai extinsă pe plan mondial şi pare foarte raţională deoarece
softul prezintă o mare supleţe în ce priveşte adaptarea de la o problemă la alta. De fapt nu
contează decât asemănarea structurilor, semnificaţia variabilelor fiind la libera alegere a
celui care foloseşte softul.
În partea de sus, modelul ia în consideraţie utilizarea unor specificaţii de sistem, a
proiectului arhitectural şi de detaliu , codificarea, testarea pe componente, integrarea şi
testarea sistemului. Parte inferioară a X-ului este un V întors, pentru a sugera noţiunea de
gestiune patrimonială a depozitelor reutilizabile la nivel componentă, structură, domeniu
şi chiar aplicaţie.
Având în vedere că partea inferioară a modelului se aplică practic doar în fazele de
proiectare fizică, modelul - ca şi modelul tridimensional al autorilor metodei Merise, nu
este prea popular. Dealtfel metoda Merise mai prezintă un model în două dimensiuni în
care pe abscisă este trecut sistemul actual şi cel viitor, iar pe ordonată sunt trecute
nivelele global, conceptual, organi-zaţional, logic, fizic şi de exploatare, dar după cum s-a
putut vedea, din cele prezentate în secţiu-nea 1 a acestui capitol, metoda Merise este
aplicată de fapt pe un model în două dimensiuni, sub formă de matrice care este foarte
riguros şi se pretează la exigenţele ingineriei softului.

8) Modelul tridimensional. Modelul tridimensional promovat de metoda de proiectare


MERISE se caracterizează prin reprezentarea grafică pe trei axe, fiecare dintre acestea
corespunzând ciclului de viaţă al sistemului, ciclul de decizie şi respectiv ciclului
abstractizării.
METODE DE PROIECTARE A SISTEMELOR
INFORMATICE

1) Metode structurate
- prima generaţie, anii '70
- sistemul informaţional/informatic este structurat pe baza funcţiilor sale;
- centrate pe analiza funcţională: fiecare funcţie identificată se subdivide ierarhic în
subfuncţii, continuând în această manieră până se ajunge la componente suficient de mici
astfel încât acestea să poată fi programate cu uşurinţă.

F1

F11 F12

F111 F112 F121 F122 F123

Exemple: SADT (Structured Analysis and Design Technique), JSD (Jackson System
Development), Yourdon.
Avantaje:
Simplitate, bună adaptare la definirea cerinţelor utilizatorului;
Dezavantaje:
Concentrează efortul de analiză asupra funcţiilor (de prelucrare) neglijând
coerenţa datelor (a căror structură este totuşi mult mai stabilă decât a
prelucrărilor); volatilitatea cerinţelor utilizatorilor (funcţiilor) face ca aplicaţiile să
fie într-o aproape continuă reconsiderare.

2) Metode sistemice
- generaţia a doua, anii '80;
- se bazează pe aplicarea teoriei sistemelor în analiza întreprinderii;
- sistemul informatic este abordat sub două aspecte complementare: datele şi prelucrările,
care sunt studiate şi modelate independent şi reunite cât mai târziu cu putinţă;
- acordă prioritate datelor faţă de prelucrări;
- respectă cele trei niveluri de concepţie introduse prin raportul ANSI/SPARC:
conceptual, logic şi fizic;
- se disting patru niveluri de abstractizare :
Nivelul conceptual exprimă opţiunile de gestiune, formulând întrebarea : Ce
facem?
Nivelul organizaţional exprimă alegerile întreprinderii legate de resurse umane şi
materiale. Se pun următoarele întrebări : Cine ? Unde ? Când ? Cum ?
Nivelul logic permite alegerea mijloacelor şi a resurselor informatice, făcând
abstracţie de caracteristicile lor tehnice precizate.
Nivelul fizic este reprezentat prin alegerile tehnice, urmărind specificitatea lor.
La fiecare nivel de abstractizare, SI este reprezentat prin trei modele : datele,
prelucrările, comunicările.
- exemple : MERISE, AXIAL, Information Engineering (J. Martin).

Avantaje: sistemele se axează pe conceptul de bază de date, care oferă mai multă
coerenţă, stabilitate şi elimină redundanţele.
Dezavantaje: deficienţe în modelarea prelucrărilor, posibilitatea apariţiei de discordanţe
între modelele datelor şi ale prelucrărilor.

3) Metode orientate obiect (obiectuale)

- generaţia a treia, anii '90;


- se acordă atenţie deosebită atât structurii datelor, cât şi structurii funcţionale;
- sistemul informaţional/informatic este perceput ca o structură de obiecte autonome, ce
se organizează şi cooperează între ele;
- un obiect are un anumit comportament, definit prin ansamblul operaţiilor (serviciilor) pe
care le poate efectua; datele şi prelucrările prin care este implementat acest comportament
sunt încapsulate (mascate) şi sunt inaccesibile celorlalte obiecte;
- fiecare obiect poate participa la compunerea altor obiecte mai complexe;
- fiecare obiect poate interveni în mai multe funcţii sau scenarii funcţionale diferite.

Exemple: OOD (Booch), OMT (Rumbaugh), OOA/OOD (Coad), OOM (Rochfeld).

O5
O3
O1
O7

O2 O4
O6
Metodele orientate obiect se caracterizează prin definirea a trei modele :
 Modelul obiectelor are rolul de a descrie obiectele care intervin în problema de
rezolvat şi relaţiile dintre ele. Modelul obiectelor reprezintă descrierea structurii
statice a obiectelor, claselor de obiecte, a operaţiilor şi atributelor, precum şi a
legăturilor şi a relaţiilor dintre ele.
 Modelul dinamic are rolul de a descrie stările pe care le poate avea un obiect şi
evenimentele la trecerea dintr-o structură în alta. Modelul dinamic descrie
interacţiunea dintre obiecte şi este focalizat pe aspecte ce se schimbă în timp.
 Modelul funcţional are rolul de a descrie prelucrările şi fluxurile de date.
Modelul funcţional prezintă transformările valorilor datelor, precizând sursa şi
destinaţia lor.

Avantaje: permite reutilizarea componentelor de program, favorizează modelarea şi


utilizarea de obiecte complexe.
Dezavantaje: percepţia şi reprezentarea monolitică de tipul "totul este obiect" nu
corespunde întotdeauna realităţii reprezentate.

Cap. III MERISE – METODĂ DE PROIECTARE A


SISTEMELOR INFORMATICE
1) Noţiuni introductive
2) Ciclurile de realizare a unui sistem informatic
3) Modelul conceptual al datelor
4) Modelul logic al datelor

NOŢIUNI INTRODUCTIVE
Metoda MERISE (Methode d’Etude et Realisation Informatique par le Sous –
Ensemble representatif) a fost dezvoltată de Centrul Tehnic de Informatică din cadrul
Ministerului de Industrie Francez şi reprezintă un instrument tehnico-economic de
proiectare a unui sistem informatic. Pe parcursul timpului au fost dezvoltate două variante
ale metodei.
Prima variantă, elaborată la sfârşitul anilor ’70 se baza pe următoarele coordonate:
a) abordarea sistemică – scoate în evidenţă relaţia existentă între sistemul
informaţional şi sistemul decizional, pe de o parte, precum şi relaţia dintre sistemul
informaţional şi sistemul condus, pe de altă parte. Sistemul informaţional pune la
dispoziţia sistemelor condus şi decizional toate informaţiile necesare pentru a acţiona şi a
decide;
b) acoperirea întregului ciclu de viaţă a SI – cuprinde schema directoare, studiul
prealabil, studiul de detaliu, studiul tehnic, realizarea SI, implementarea SI, mentenanţa
SI;
c) un ciclu de abstractizare corespunzător celor trei niveluri: conceptual
(răspunzând la întrebarea CE?), logic sau organizaţional (răspunzând la întrebările
CINE?, CÂND?, UNDE?) şi fizic (răspunzând la întrebarea CUM?);
d) separarea între modelul datelor şi modelul prelucrărilor.

Niveluri Date Prelucrări


Conceptual Model conceptual MCD Model conceptual MCP
Logic sau
Model logic MLD Model organizaţional MOP
Organizaţional
Fizic Model fizic MFD Model fizic MFP

Se evidenţiază şi o etapă de validare, care permite verificarea existenţei tuturor datelor


pentru efectuarea prelucrărilor, precum şi a verificării tuturor prelucrărilor utile pentru
obţinerea datelor necesare.
MERISE separă studiul datelor de cel al prelucrărilor, deşi acestea două se pot
realiza în paralel.
MERISE are două obiective principale:
1) reprezintă o metodă de concepţie a SI;
2) propune o metodologie de dezvoltare a SI.

Avantajele metodei MERISE ca metodă de concepţie a SI sunt:


 apropierea de sistemul informatic şi de structura ideală a BD;
 descrierea SI pe trei niveluri;
 utilizarea unui formalism de reprezentare precis, simplu şi riguros pentru
descrierea datelor. (Formalism, în sensul de mai sus, înseamnă un set de
definiţii şi reguli, combinat cu un set de tipuri de diagrame şi/sau de tabele.)
Acest formalism este reglementat pe plan internaţional de standardul ISO sub
numele de ENTITATE-ASOCIERE;
 descrierea amănunţită la nivel conceptual, permiţând realizarea unui SI
independent de organizarea firmei şi alegerea tehnicii de automatizare;
 reprezentarea vizuală folosită în modelul conceptual duce la uşurează stabilirea
unui dialog între toţi partenerii implicaţi în realizarea SI.

Varianta a doua a metodei MERISE surprinde evoluţiile tehnice şi organizaţionale


ale anilor ’90 şi înlătură câteva carenţe ale modelului entitate-asociere utilizat în prima
versiune. Astfel, se introduc noţiunile de generalizare şi specializare pentru a explica
conceptele de moştenire, regulile de integritate şi pentru noţiunea de identificator relativ
(ce permite identificarea unei entităţi în raport cu altă entitate).
În versiunea a doua a metodei MERISE modelul conceptual al prelucrărilor
(MCP) conţine, în plus :
o diagramă a fluxului de date (DFD);
un model analitic conceptual al prelucrărilor care acţionează încă din faza
de concepţie;
noţiunea de ciclu de viaţă al unui obiect – surprinde toate etapele parcurse
de un obiect în cursul existenţei sale, în funcţie de evenimentele produse şi
de evenimentele care urmează a se produce;
La nivelul organizaţional sunt surprinse în structură toate resursele materiale şi
umane implicate în realizarea SI. La nivel logic sunt definite interfeţele cu utilizatorii,
resursele logice ale prelucrărilor, precum şi depozitarea şi repartiţia datelor, nivelul fizic
rămânând neschimbat.

CICLURILE DE REALIZARE A UNUI SISTEM


INFORMATIC
Ciclurile de realizare a unui SI utilizând metoda MERISE sunt: ciclul de decizie,
ciclul de viaţă, ciclul de abstractizare. Acestea se reprezintă într-un grafic tridimensional
(vezi cap. 2, subcapitolul „Modele reprezentative ale ciclurilor de viaţă ale SI”, Modelul
tridimensional).

Ciclul de decizie
Ciclul de decizie are rolul de a defini mediul şi bazele SI, precum şi modalităţile
de exploatare ale acestuia. Actorii care apar în acest procesul decizional sunt: managerii,
angajaţii (utilizatori finali ai SI) şi dezvoltatorii de SI. Deoarece luarea deciziilor
presupune cooperarea dintre diferite compartimente, este important să se creeze mai
multe grupuri de discuţie (grupuri de lucru).
Descrierea structurii grupurilor de lucru este detaliată în norma Z67-101 ANFOR
– Recomandări pentru conducerea proiectelor informatice :
 Comitetul Director – are rolul de a stabili orientarea proiectului şi de a lua
deciziile importante;
 Grupul de proiect – este singura structură permanentă pe parcursul realizării SI.
Are rolul de a realiza SI, precum şi documentaţia SI. Este format din şeful de
proiect, persoane care se ocupă cu concepţia şi realizarea SI şi reprezentanţi ai
grupului de utilizatori;
 Comitetul utilizatorilor – participă la elaborarea de soluţii şi la validarea
documentaţiei realizate de grupul de proiect.
Deciziile care se iau în ciclul de decizie sunt legate de aspecte multiple, ca de exemplu:
 Decizii manageriale legate de funcţionalitatea SI;
 Decizii financiare referitoare la costuri şi beneficii;
 Decizii referitoare la identificarea principalilor actori ai sistemului
informaţional şi organizatoric;
 Decizii ale utilizatorilor finali legate de interfaţa SI;
 Decizii legate de modul de procesare a datelor;
 Decizii de ordin tehnic legate de echipamentele hardware şi software.
Ciclul de viaţă

Ciclul de viaţă presupune existenţa a patru etape: realizarea unui plan strategic,
realizarea unui studiu preliminar, realizarea unui studiu detaliat şi realizarea SI.

A) Planul strategic – trasează obiectivele ţintă ale organizaţiei dpdv al colectării


informaţiilor necesare pentru îndeplinirea obiectivelor strategice şi împarte organizaţia
pe domenii sau pe departamente pentru o mai bună analiză viitoare (inclusiv modul în
care aceste departamente interacţionaeză între ele). Pentru fiecare departament este
gândită o schemă a aplicaţiilor, care include şi politica de resurse umane, produsele
hardware şi software, precum şi o metodologie pentru implementarea unei îmbunătăţiri
viitoare a sistemului.

B) Studiul preliminar – este realizat pentru fiecare domeniu şi descrie SI propus,


impactul acestuia asupra organizaţiei, costurile şi beneficiile. Studiul preliminar trebuie
să fie în concordanţă cu planul strategic stabilit anterior. Activităţile acestei etape sunt:
 culegerea de informaţii despre activitatea organizaţiei, cu menţionarea şi
scoaterea în evidenţă a particularităţilor întâlnite;
 realizarea diagramelor de flux care evidenţiază actorii participanţi şi
schimburile de informaţii dintre ei;
 elaborarea primelor variante de MCD şi MOP şi analizarea punctelor lor
slabe;
 propuneri de îmbunătăţire a MCD şi MOP şi prezentarea unei soluţii;
 evaluarea soluţiei propuse.

C) Studiul detaliat – specificarea detaliată a cerinţelor şi a arhitecturii noului sistem. În


această etapă se vor avea în vedere toate aspectele care vor fi automatizate, incluzând
specificaţiile de detaliu pentru modelul tehnic şi funcţional. Activităţi ale acestei etape:
 se realizează la nivel general :
 MCD, MCP, MLD, MOP pentru soluţia aleasă;
 definirea mediului de dezvoltare logic şi material;
 definirea dicţionarului de atribute;
 punerea în practică a studiului preliminar prin elaborarea planurilor de lucru,
realizarea documentaţiei şi a planului de recepţie
 se realizează la nivel detaliat :
 stabilirea fazelor de realizare;
 validarea datelor şi prelucrărilor (optimizarea MLD şi realizarea unei prime
variante a MFD);
 evaluarea timpului de realizare a bazei de date;
 un plan cu necesarul de echipamente şi materiale.

D) Realizarea SI – se execută în două subetape: studiul tehnic şi realizarea programelor


şi punerea în lucru.
 Studiul tehnic – descrierea logică a arhitecturii SI ŞI descrierea MFD;
 Realizarea programelor şi punerea în lucru – scrierea efectivă a liniilor de cod,
testarea SI şi integrarea în sistemul informaţional al organizaţiei.
Sintetizând, prin utilizarea metodei MERISE se răspunde la trei întrebări:
1) Ce trebuie făcut? – şi de aici rezultă etapele şi subetapele;
2) Cum se face? – de aici rezultă legăturile şi regulile;
3) Cu cine se face? – participanţii.

Ciclul de abstractizare
Ciclul de abstractizare este constituit dintr-o înşiruire de raţionamente făcute în
scopul realizării SI, şi constituie faza esenţială a metodei MERISE. Aceasta conţine 6
niveluri de abstractizare, împărţite în două mari categorii: niveluri de abstractizare care
fac referire la date şi niveluri de abstractizare care fac referire la prelucrări:

DATE PRELUCRĂRI
CONCEPTUAL MCD (Modelul conceptual al MCP (Modelul conceptual al
datelor) prelucrărilor)
- Concepte fundamentale - Descrierea macroscopică
- Relaţii semantice (noţiunea de proces)
LOGIC MLD (Modelul logic al datelor) MOP (Modelul organizaţional al
- Integrarea restricţiilor de prelucrărilor)
organizare - Integrarea alegerii opţiunii
- Traducerea în SGBD: - Repartiţia om-maşină
 entitate - Timp real-timp diferit
 relaţie Desfacerea proceselor 
 instanţă (realizare) proceduri faze  sarcini
FIZIC MFD (Modelul fizic al datelor) MFP (Modelul fizic al
- Descrierea bazelor de date prelucrărilor)
- Noţiuni de înregistrare - Descrierea programelor
- Descrierea procedurilor

Tabelul de mai jos prezintă întrebările care trebuiesc puse pe parcursul realizării unui SI
prin metoda MERISE, răspunsurile care descriu de fapt nişte obiecte şi modelele astfel
reprezentate:
Întrebare Obiecte descrise Nivel de Modele rezultate
abstractizare
Ce se doreşte să se Date Conceptual MCD (static)
facă? Relaţii MCP (dinamic)
Reguli de gestiune
Înlănţuiri de prelucrări
Cine face? Cu ce? Oameni Logic MLD
Când? Maşini Organizaţional MOP
Reţele diferite
Repartiţie geografică
Cum se face? Entităţi Fizic MFD
Programe MFP
Proceduri

1) La nivelul ciclului de abstractizare metoda MERISE are o abordare


descendentă, începând cu modelele conceptuale. Acest lucru implică acumularea de
cunoştinţe şi analizarea organizaţiei ca intreg, luându-se astfel un prim contact cu
aspectele reale ale organizaţiei.
2) A doua subetapă din acest ciclu o reprezintă evaluarea modelelor logice şi
organizaţionale fiind necesare luarea unor decizii cu privire la întrebările: Cine face? Cu
ce? Când? Tot în cadrul acestei etape MCD este transformat în MLD.
3) A treia subetapă o reprezintă realizarea MFD şi MFP, ceea ce implică
identificarea alternativelor tehnice de realizare a SI. Nivelul fizic priveşte constrângerile
de ordin tehnic şi material, această fază fiind ultima dpdv cronologic. De aceea putem
spune ca metoda MERISE este independentă de tehnologie până în faza finală. Acum vor
fi luate în considerare constrângerile legate de sistemul de operare, de sistemul de
management al bazei de date (SGBD), precum şi limbajul de programare folosit.

La toate nivelurile de abstractizare ale ciclului, informaţiile care rezultă apar sub
formă de grafice sau diagrame. Un aspect important al metodei MERISE îl reprezintă
regulile de deducere (de transformare) a unui model din modelul anterior.

MODELUL CONCEPTUAL AL DATELOR


Modelul conceptual utilizează o abstractizare prin relaţie, recunoscută de ISO ca
fiind o apropiere de modelul ENTITATE-RELAŢIE. Modelul conceptual al datelor
reprezintă o structură generală şi logică a bazei de date, structură care este independentă
de software-ul utilizat sau de structura de stocare a datelor.
Un model conceptual al datelor presupune:
 reprezentarea organizării datelor într-un format grafic care poartă denumirea de
diagrama entitate-asociere;
 verificarea validităţii modelării datelor;
 generarea unui model fizic al datelor care specifică modul de implementare a
bazei de date.
MCD corespunde unei structuri generale a datelor acceptată de toţi utilizatorii
potenţiali. Rezultatul final al activităţii de modelare la acest nivel nu este o reprezentare a
unui SI real, ci reprezintă o viziune abstractă a acestuia, reprezentare ce poate lua fie o
formă grafică (de cele mai multe ori), fie matematică, verbală sau mentală.
MCD are o formă abstractă şi formalizată şi poate conţine erori datorate:
- spiritului de observare şi subiectivităţii observatorului;
- metodelor de observare folosite;
- tehnicilor, instrumentelor şi metodelor de modelare.
Pentru a se înlătura erorile de concepţie a modelului este bine ca la procesul de observare
să participe mai mulţi membri ai echipei, fiecare dintre aceştia realizând câte un model.
Modelele astfel realizate sunt supuse confruntării, care în urma unor analize pot duce la
identificarea eventualelor erori de reprezentare. De asemenea, este important ca modelele
utilizate să respecte normele şi standardele recunoscute.
Identificarea principalelor obiecte care stau la baza modelului conceptual de date,
dpdv al metodei MERISE, se referă la noţiunile de entitate şi asociere.
Entitatea este un obiect material sau abstract al realităţii modelate, caracterizat
de o existenţă proprie, cu o identitate proprie, şi cu anumite proprietăţi care îl fac
identificabil în raport cu alte obiecte ce prezintă acelaşi comportament.
Proprietăţile definitorii ale unui obiect se numesc atribute.
Atributele sunt percepute, dpdv informatic, ca variabile ale datelor, caracterizate
prin natura valorilor pe care le pot lua acestea la un moment dat. Astfel, atributul poate fi
numeric, alfanumeric, şir de caractere.
Dpdv al modului de reprezentare a informaţiei, atributele pot fi:
1) elementare – reprezentarea datei este indivizibilă în raport cu informaţia
pe care o reprezintă. Aceste atribute se mai numesc şi atribute atomice;
2) compuse – se pot descompune în mai multe atribute elementare (ex:
adresa).

Dpdv al realităţii modelate, atributele pot fi:


1) opţionale – dacă atributul respectiv nu poate prezenta o valoare la un
moment dat (ex. limbi străine cunoscute);
2) obligatorii – trebuie să prezinte neaparat o valoare. Aceste atribute sunt
folosite în special la identificarea univocă a unei entităţi.

Dpdv al valorilor pe care le pot lua la un moment dat, atributele pot fi:
1) multivaloare – atunci când valoarea pe care o poate lua un atribut, la un
moment dat, prezintă mai multe realizări concomitente pentru aceeaşi
entitate (ex. limbi străine cunoscute – o persoană poate cunoaşte engleză,
franceză şi germană);
2) monovaloare – prezintă doar o singură valoare pentru atributul respectiv.

Dpdv al rolului pe care îl îndeplineşte atributul respectiv în cadrul modelului,


atributele pot fi:
1) chei candidate – sunt acele atribute care prin natura lor pot juca rolul de
cheie primară sau de identificator în cadrul unui tip de entitate,
2) cheie primară (identificator) – reprezintă acel atribut sau grup de atribute
care reuşeşte, prin valorile pe care le ia, să identifice în mod singular o
entitate din mulţimea entităţilor care prezintă acelaşi comportament.
Rezultă că o cerinţă esenţială pentru valorile pe care le poate lua acest gen
de atribut este unicitatea. Ex. CNP
3) cheie externă – reprezintă un atribut sau o mulţime de atribute definite pe
aceeaşi mulţime de valori ca şi cheia primară, rolul său fiind acela de a
putea stabili o asociere (legătură) între două sau mai multe tipuri de
entităţi, care, în realitatea modelată, interacţionează între ele.
În realitate, pot exista mai multe atribute care pot juca rolul de identificator pentru un tip
de entitate. Ex. pentru societăţi comerciale: codul unic de înregistrare (CUI), numărul de
înregistrare, codul IBAN. De aceea, atributul care joacă rolul de identificator (cheie
primară) trebuie să îndeplinească concomitent mai multe cerinţe:
a) nu trebuie să existe două valori identice în mulţimea valorilor pe care le poate
lua acel atribut;
b) cheia primară nu poate avea valoarea NULL. Valoarea NULL nu este valoarea
zero, ci arată că pentru atributul respectiv nu s-a introdus nicio valoare;
c) valoarea pe care o poate lua o cheia primară nu trebuie să se modifice. În
exemplul de mai sus codul IBAN nu respectă această condiţie;
d) dimensiunea câmpului cheie primară trebuie să fie cât mai redusă. În exemplul
de mai sus numărul de înregistrare la Registrul Comerţului are 13 caractere, iar CUI este
format din 7 caractere.
Ţinând cont de aceste cerinţe se alege acel atribut sau grup de atribute care să joace rolul
de identificator al unui tip de entitate (cheia primară). Simbolizarea atributului cheie
primară se realizează prin sublinierea acestuia printr-o linie continuă.

Domeniul reprezintă mulţimea tuturor valorilor posibile pe care le poate lua un


atribut.
Deci, atributele surprind partea statică a unui tip de entitate, iar valorile atributelor
reflectă partea dinamică a entităţii. (ex. Vârsta este atributul entităţii salariat, iar valoarea
acestui atribut se schimbă).
Există două modalităţi prin care se poate exprima domeniul de valori:
1) Exprimarea explicită – se enumeră valorile din domeniul respectiv. Ex:
Vârsta{18,19,20,…, 75}
2) Exprimarea implicită – se precizează proprietăţile pe care le are domeniul. Ex:
Vârsta{x, xN, 18≤x≤75}.

Legături (asocieri/relaţii) între date


Există două tipuri de legături între date: legături între atributele aceluiaşi tip de
entitate şi legături care se stabilesc între mai multe tipuri de entităţi.

A) Legături între atributele aceluiaşi tip de entitate


Conform conceptelor matematice din algebra relaţională, cercetătorul american E.
F. Codd ajunge la concluzia că informaţia poate fi grupată natural în mulţimi diferite,
asemănătoare cu structura unui tabel. Astfel, într-un SGBD relaţional, datele sunt
organizate şi percepute de către utilizator sub forma unor tabele bidimensionale, care
corespund modelului abstract tip de entitate (fiecare tabel e un tip de entitate). Rândurile
acestui tabel corespund unui tuplu(înregistrare), având drept corespondent în modelul
abstract entitatea. Coloanele tabelului corespund atributelor (denumirea
coloaneidenumirea atributului, totalitatea valorilor care se regăsesc în coloana
respectivă  domeniul de valori al atributului).
Atributele unei entităţi interacţionează între ele, această relaţie purtând denumirea
de dependenţă funcţională. Dependenţa funcţională este o proprietate a atributelor şi
arată modul în care sunt legate acestea unele de altele.
Există două feluri de dependenţă funcţională:
1) dependenţă funcţională simplă – este o legătură stabilită între două atribute
notate A şi B, aparţinând unei relaţii R; pentru fiecare valoare cunoscută a atributului A
se antrenează, în mod sistematic, asocierea aceleiaşi valori pentru atributul B.
Reprezentarea grafică este următoarea:

A B

CNP NUME

Atributele din partea stângă a săgeţii poartă denumirea de atribute determinante, iar cele
din partea dreaptă a săgeţii se numesc atribute determinate.
2) dependenţă funcţională multivaloare – Fie atributele A, B, C aflate într-o
relaţie R; între aceste atribute există o dependenţă funcţională multivaloare atunci când
pentru fiecare valoare a atributului A există o mulţime de valori pentru atributul B şi o
mulţime de valori pentru atributul C. Mulţimile de valori ale atributelor B şi C sunt
independente unele de altele.
Reprezentarea grafică este următoarea:

A B

B) Legături care se stabilesc între mai multe tipuri de entităţi


Într-o BDR datele sunt stocate în mai multe tabele şi este important ca sistemul să poată
reuni corect informaţiile între care există legături. Relaţiile se constituie prin precizarea
unei legături între un câmp sau o combinaţie de câmpuri ale unui tabel şi câmpurile
corespunzătoare din alt tabel.
Există trei tipuri de relaţii:
1) Relaţia unu-la-unu (one-to-one/biunivocă). Dacă două tabele A şi B sunt într-o
relaţie unu-la-unu, atunci unei înregistrări din tabelul A îi corespunde cel mult o
înregistrare din tabelul B şi invers, unei înregistrări din tabelul B îi corespunde cel mult o
înregistrare din tabelul A. În practică cele două tabele sunt similare cu un singur tabel
care cuprinde toate câmpurile acestora.
2) Relaţia unu-la-mulţi (one-to-many). Dacă două tabele A şi B sunt într-o relaţie
unu-la-mulţi, atunci unei înregistrări din tabelul A (tabelul master) îi corespund mai multe
înregistrări din tabelul B (tabelul detail), iar unei înregistrări din tabelul B îi corespunde o
singură înregistrare din tabelul A. Este tipul de relaţie cel mai des întâlnit în practică.
3) Relaţia mulţi-la-mulţi (many-to-many). Dacă două tabele A şi B sunt într-o
relaţie mulţi-la-mulţi, atunci unei înregistrări din tabelul A îi corespund mai multe
înregistrări din tabelul B, iar unei înregistrări din tabelul B îi pot corespunde, de
asemenea, mai multe înregistrări din tabelul A.

Cardinalitatea este un cuplu de numere întregi de forma (x,y) , care exprimă numărul
minim (x) şi numărul maxim (y) de realizări ale unei instanţe ale tipului de entitate care
participă la o asociere. X se numeşte cardinalitate minimală, desemnând obligativitatea
unei realizări de a participa la o asociere, iar y se numeşte cardinalitate maximală, fiind
percepută ca volumul participării la asociere.
Cardinalitatea minimală / maximală exprimă modul de participare al realizărilor fiecărei
entităţi la asociere ( valori uzuale:0,1; 1,1; 0,n; 1,n ).

Reprezentarea grafică:

Asociere
Tip entitate
Tip entitate COMPARTIMENT
ANGAJAT Nume Cardinalitate
asociere
minimalã maximalã

ANGAJAT
ÎNCADRAT-LA COMPARTIMENT
1,1 0,n
Marcă
Nume Data încadrãrii Cod compartiment
Prenume Den compartiment
Data nasterii
Salariul lunar Atribut al asocierii
MODELUL LOGIC AL DATELOR
Trecerea de la MCD la MLD ţine seama de două tipuri de reguli principale, reguli
care se referă la distribuţia datelor pe tipuri de entităţi, precum şi de cardinalităţile
prezentate de asocierile tipului de entitate. Aceste elemente metodologice poartă
denumirea de reguli de transformare.

Regula 1. Fiecare tip de entitate se transformă într-un tabel, primind ca denumire


a coloanelor numele atributelor din care este format acel tip de entitate, iar identificatorul
tipului de entitate se va transforma în cheia primară a tabelului respectiv. Un tabel este
perceput ca o asociere între mai multe atribute care caracterizează acelaşi tip de entitate.

Regula 2. În cazul în care două tipuri de entitate prezintă pentru o asociere


cardinalitatea (1,1), în mod normal fiecare entitate poate primi drept cheie externă, cheia
primară a celeilalte entitaţi. În realitate se ţine cont de ordinea de apariţie a fiecărui tip de
entitate. Cheile externe se simbolizează în MLD prin subliniere cu o linie punctată.

Regula 3. În cazul în care două tipuri de entitate au o asociere de tipul (1,n),


cheia primară a tabelei care prezintă la asociere cardinalitatea (1,n) va deveni cheie
externă în tabela care prezintă la asociere cardinalitatea (1,1).

ANGAJAŢI SUCURSALĂ

Marca 1,1 1,n Cod sucursală


Lucrează
Nume Adresa
Prenume Telefon
Adresa
Aplicând această regulă, pentru acest MCD vom avea următorul MLD:

ANGAJAŢI = (Marca,Nume,Prenume,Adresa,Cod sucursală)


SUCURSALĂ = (Cod sucursală,Adresa,Telefon)

Regula 4. În cazul în care două entităţi prezintă o asociere de tipul (n,m),


asocierea în sine se transformă într-o tabelă având obligatoriu drept chei externe cheile
primare ale celor două tabele.

CONTRACTE RISCURI
DE 1,n 1,m
ASIGURARE Prevăd Cod risc
Denumire risc
Nr contract Franşiză
Data semnare
Data început

MLD va fi:

CONTRACTE DE ASIGURARE = (Nr contract,Data semnare,Data început)


RISCURI = (Cod risc,Denumire risc,Franşiză)
PREVĂD = (Nr contract,Cod risc)