You are on page 1of 14

Universitatea din Oradea

Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane
Master de Psihologie Clinică, Consiliere Psihologică şi Psihoterapie
Anul II

STUDIU DE CAZ
Masterande:
Broinaş Oana-Iulia
Cioban Anita-Margit

MAI, 2015

Date personale 3 II. Metode de colectare a datelor 5 VII. Fundamentare teoretică 9 IX. Modalităţi de intervenţie propuse 13 X. Informaţii generale 5 VI. Dezvoltarea fizică şi starea de sănătate 4 IV. Particularităţi ale evoluţiei şcolare 4 V. Diagnostic psihopedagogic 8 VIII. Bibliografie 14 2 . Situaţia familială 3 III.Cuprins I.

P.  Vârsta: 33  Ocupaţia: manager magazin  Educaţie: studii superioare  Fraţi/surori: nu  Alţi membri ai familiei care locuiesc alături de copil: nu  Condiţii de locuit: peste medie  Relaţiile dintre părinţi: armonioase  Relaţiile dintre părinţi şi copil:  Tată-copil: atitudine permisivă  Mamă-copil: atitudine inconsecventă – uneori permisivă.  Vârsta: 29  Ocupaţia: agent imobiliar  Educaţie: studii superioare  Mama: A. A. însă deseori prin compararea informaţiilor furnizate de alţi părinţi. ai 3 .2010 Locul naşterii: Oradea Mediul: urban Şcoală/grădiniţă: Ţara Piticilor II. Data naşterii: 21.05.STUDIU DE CAZ I. A. alteori autoritară  Atitudinea părinţilor faţă de problemele copilului:  Inconstantă  uneori realizează gravitatea dificultăţilor comportamentale ale copilului. Situaţia familială  Tatăl: A. Date personale Numele copilului: A.

prezintă nevoi logopedice 4 . caz de autism din partea paternă (verişoara primară a tatălui) Dezvoltarea fizică şi starea de sănătate  Copil biologic  Durata sarcinii: 9 luni  Greutate la naştere: 2 kg 800 de grame  Date medicale semnificative: IV. momentan este în grupa mare  Beneficiază de intervenţie comportamentală  Informaţii despre educaţie:  Integrarea dificilă în mediul şcolar.  Antecedente prenatale: nu au fost  Antecedente perinatale: nu au fost  Antecedente postnatale: nu au fost Particularităţi ale evoluţiei şcolare  Traseu educaţional:  Frecventează grădiniţa Ţara Piticilor.căror copii sunt tipici (fără probleme comportamentale) consideră comportamentele copilului ca fiind normale  Relaţiile părinţilor cu şcoala/grădiniţa:  Deficitare  cadrele didactice şi părinţii celorlalţi copii sunt nemulţumiţi de comportamentele în care se angajează copilul la grădiniţă  Persoanele care se ocupă de educaţia copilului:  Mama  Tatăl  Unchiul (fratele tatălui)  Bunicii paterni  Metode şi procedee folosite de părinţi în educarea copilului:  sistem de recompensare  sistem de pedepse  Antecedente heredo-colaterale:  III.

fiind un caz clinic de tulburare de opoziţie. Pe la vârsta de 2 ani a fost diagnosticat cu elemente de autism şi beneficiază de sprijin terapeutic încă de la această constatare.Informaţii generale V. fiind extrem de motivat şi de atenţia de care beneficiază în urma acestor abateri. Întampină dificultăţi serioase în ceea ce priveşte obedienţa şi relaţionarea atât cu educatoarele. Însă la reevaluarea ulterioară diagnosticul a fost infirmat. cât şi cu ceilalţi copii aparţinând aceleiaşi categorii de vârstă. Metode de colectare a datelor a) Interviu structurat KID-SCID – Tulburarea Opoziţionismului Provocator Curentă - ? – informaţie inadecvată - 1 – absent sau fals - 2 – sub prag - 3 – nivel prag sau adevărat Sursa Părinte Criteriu diagnostic Educatoare (mamă/tată) (1) Adesea îşi pierde cumpătul 3 3 (2) Adesea se ceartă cu adulţii 2 3 (3) Adesea sfidează sau refuză în mod activ să se conformeze 2 3 (4) Adesea îi agasează în mod deliberat pe ceilalţi 3 3 (5) Adesea blamează pe alţii pentru propriile sale erori sau purtare 1 3 (6) Adesea este susceptibil ori uşor de agasat de către alţii 2 3 (7) Adesea este furios şi plin de resentimente 1 3 (8) Adesea este ranchiunos şi vindicativ 2 3 cererilor sau regulilor adulţilor rea Analiza şi interpretarea rezultatelor Cu ajutorul KID-SCID am obţinut informaţii despre problemele copilului din 2 surse diferite: părinte şi educatoare. 5 . VI. Manifestă comportamente agresive şi în contradictoriu cu cerinţele/regulile impuse de cadrele didactice.

rupe sau murdăreşte mobilierul sau obiecte de 6 . când greşeşte). Se manifestă uneori 4. b) Grilă de observaţie a comportamentului agresiv (Petermann & Petermann. face mişcări ale 1 capului sau ale corpului prin care să se lovească. Râde de necazul altora. scuipă. iar din dicuţiile purtate cu sursele reiese faptul că aceste comportamante îngrijorătoare ale copilului se manifestă cu predilecţie la grădiniţă sau în prezenţa altor copii. îşi smulge părul. Se manifestă rar 3. Nu se manifestă niciodată 2. 2 refuză să ofere ajutor bucurându-se de problema altora. îşi înjură propriul 1 comportament (de exemplu. 7. Se manifestă frecvent 5. scorurile din ambele surse indică îndeplinirea criteriilor de diagnostic pentru tulburarea opoziţionismului provocator. muşcă. murdăreşte alte persoane. 5 4. fură sau distruge ceva pe ascuns. 6. se zgârie pe mâini. îi loveşte aparent întâmplător. tras de păr şi scuipat. Îşi roade unghiile. Se manifestă foarte frecvent Comportament Scor 1. trage scaunul de sub colegi. 8. 2006) Scală de evaluare: 1. se loveşte în cap. Copilul este insultat sau certat. Strigă. Distruge sau mâzgăleşte părţi de clădire sau lucruri asemănătoare cu 1 vopsea sau cu murdărie. trage de 5 păr. zgâriat. Insultarea şi ironizarea propriei persoane. pe braţe sau alte părţi ale corpului cu lama sau cu alte obiecte ascuţite. Copilul este lovit. face comentarii cinice cu privire la adulţi şi 4 copii. Cu toate acestea. zgârie.Rezultatele obtinuţe din cele 2 surse nu sunt în concordanţă. se împinge. 1 10. îi batjocoreşte pe alţii. 3. împins. Pune piedici. ţipă şi insultă adulţii şi copiii. Insultă sau înjură obiecte. Loveşte. 5 2. calcă cu piciorul. 9. se taie sau se ciupeşte. 2 5.

rupe. nu manifestă agresivitate fizică. agresivitatea lui manifestându-se în exterior. Autoafirmare adecvată: îşi spune părerea sau nemulţumirile pe un ton 1 potrivit. evită amplificarea conflictului. Autocontrol: se calmează prin alte activităţi atunci când este furios. aruncă cu pietre în ferestre. 11. se interesează de ceea ce simt ceilalţi. 14. copilul îndeplineşte criteriile pentru tulburarea opoziţionismului provocator.folosinţă. respectă regulile. acceptă părerea celorlalţi. caută sursa 1 conflictelor. către ceilalţi (adulţi şi covârstnici). Cooperare şi comportament de ajutorare: face promisiuni. Empatie: îi ascultă pe ceilalţi. trânteşte uşile. 12. incendiază. El nu apelează la autoagresivitate sau insultarea/blamarea propriei persoane. Analiza şi interpretarea rezultatelor Scor total: 45 puncte (scor maxim posibil: 70) După cum putem observa mai sus. 2 13. îi susţine pe ceilalţi. manifestând tipurile de comportament prezente în cadrul acestei tulburări. dacă sunt activităţi de interes 7 . nu foloseşte cuvinte jignitoare. aruncă lucruri pe podea. 2 compromisuri. respectă solicitările. realizează sarcinile sale fără a i se cere în mod special. c) Evaluarea psihopedagogică Evaluarea motricităţii  Motricitate generală: bună  Lateralitate: dreapta  Motricitatea mâinii: normală  Coordonarea membrelor: optimă Evaluarea proceselor intelectuale a) Nivel intelectual: mediu b) Atenţie: - Concentrare: fluctuantă - Distributivitate: bună.

„se aprinde repede” g) Agresivitate manifestă:  Verbală: ton ridicat. 8 .c) Memorie: bună d) Gândire: specifică vârstei e) Limbaj:  Limbaj verbal: - Volumul vocabularului: mediu - Pronunţia: întâmpină dificultăţi în folosirea literei „r” în poziţie mediană - Exprimarea verbală: uneori incoerentă. oferind informaţii irelevante subiectului discutat  Limbaj scris: - Lectura:  Unui text necunoscut: mici dificultăţi  Unui text cunoscut: nu întâmpină probleme  Ritmul citirii: mediu - Scrierea:  Aspect grafic: lizibil  Copierea: se situează la nivelul cuvintelor  Scrierea cifrelor: corectă f) Afectivitate: iritabilitate. Diagnostic psihopedagogic Comportament opoziţionist care interferează cu buna desfăşurare a activităţilor didactice şi cu relaţiile interpersonale. tendinţa de a domina si de a da ordine  Fizică: muşcături. strangulare h) Rezistenţă la frustrare: scazută i) Stima de sine: peste medie j) Sociabilitate: redusă k) Motivaţie: extrinsecă-pozitivă (atenţia obţinută de la ceilalţi!!) VII. lovituri.

respectiv 75%. unde opoziţionismul provocator constituie o formă mai uşoară sau un precursor al tulburării de conduită. 2005). sfidător. unele susţinând că opoziţionismul provocator şi tulburarea de conduită ar reprezenta de fapt un continuum al severităţii. ambele aflându-se în categoria de tulburări diagnosticate pentru prima oară în copilărie sau adolescenţă (Wilmshurst. studiile au demonstrat că prezintă forme ale comportamentului agresiv diferite din punct de vedere calitativ (idem. ODD) şi tulburarea de conduită (Conduct Disorder. în general. care persistă cel puţin 6 luni şi este caracterizat prin apariţia frecventă a cel puţin patru dintre următoarele comportamente: - Pierderea cumpătului - Certuri cu adulţii - Sfidarea sau refuzul activ de a se supune regulilor adulţilor - Comiterea deliberată a unor lucruri care vor supăra alţi oameni 9 . Conform DSM-IV-TR (2003). Unul dintre aceste argumente este că opoziţionismul provocator (care are debutul. Cu toate acestea.) sunt dificil de diagnosticat şi evaluat datorită naturii lor ascunse şi interne. mai mult. copilul se află în afara controlului acestora sau. în momentul în care părinţii sau profesorii apelează la ajutor din partea unor specialişti. fie la nivel verbal. Din păcate. copilul este cel care controlează adulţii din jurul său. disobedient şi ostil faţă de persoane reprezentând autoritatea. nu dezvoltă şi tulburări de conduită. fie la nivel fizic. 2005). Chiar dacă cele două tulburări au în comun anumite trăsături agresive. elementul esenţial al tulburării opoziţionismului provocator îl constituie un pattern recurent de comportament negativist.Fundamentare teoretică VIII. problemele de externalizare sunt de cele mai multe ori intruzive. În jurul acestor două tulburări au existat multe dezbateri. DSM-IV-TR face distincţia între două tulburări ale comportamentului disruptiv. mai recent s-a argumentat păstrarea reprezentării celor două tulburări ca fiind diferite. Un alt argument este acela că majoritatea copiilor cu opoziţionism provocator. opoziţionismul provocator (Oppositional Defiant Disorder. anxietatea etc. disruptive şi implică răspunsuri agresive. dacă are debutul în adolescenţă niciun simptom nu trebuie să existe înaintea vârstei de 10 ani). CD). între 4 şi 8 ani) apare mai devreme comparativ cu tulburarea de conduită (dacă are debutul în copilărie trebuie să existe un simptom înaintea vârstei de 10 ani. În timp ce tulburările de internalizare (precum depresia.

se pare că tulburarea de opoziţionism provocator devine evidentă înaintea vârstei de 8 ani şi în mod uzual nu mai târziu de începutul adolescenţei. Comportamentele negativiste şi sfidătoare se manifestă prin obstinaţia persistentă. testarea deliberată sau persistentă a limitelor toleranţei. Debutul este. ele trebuie să ducă la o deteriorare semnificativă în funcţionarea socială. comportamentele trebuie să survină mai frecvent decât se observă de regulă la indivizii de etate şi nivel de dezvoltare comparabile şi. ori prin agresiune verbală. Simptomele de opoziţionism apar adesea în mediul familiar. tulburarea de opoziţionism provocator este un antecedent evolutiv al tulburării de conduită.- Blamarea altora pentru propriile sale erori sau purtare rea - A fi susceptibil şi uşor de agasat de către alţii - A fi coleros şi plin de resentimente - A fi ranchiunos şi vindicativ Pentru a se putea încadra în acest diagnostic. Deşi tulburarea de conduită (în special tipul cu debut în copilărie) este precedată adesea de opoziţionismul provocator. în general. mai mult. 2003). s-a constatat că tulburarea opoziţionismului provocator este mai frecventă în familiile în care cel puţin unul dintre părinţi are un istoric de tulburare afectivă. Legat de pattern-ul familial. dar cu timpul apar şi în alte locuri. mulţi copii cu opoziţionism provocator nu vor prezenta ulterior tulburarea de conduită. unele studii sugerează că 10 . gradual. rezistenţă la îndrumări şi refuzul de a face compromisuri. de a ceda ori de a negocia cu adulţii sau egalii. Ostilitatea poate fi îndreptate spre adulţi sau egali şi este manifestată prin enervarea deliberată a altora. survenind în decurs de luni sau chiar ani. personalitate antisocială ori de tulburări în legătură cu o substanţă. În general. opoziţionism provocator. Manifestările tulburării sunt aproape constant prezente acasă şi pot să nu fie evidente la şcoală sau în comunitate. Sfidarea poate include. hiperactivitate/deficit de atenţie. de asemenea. Într-o proporţie semnificativă de cazuri. copiii cu această tulburare nu se consideră ei înşişi ca opoziţionişti sau provocatori şi îşi justifică comportamentul ca fiind un răspuns la cereri sau circumstanţe absurde (DSM-IVTR. de regulă prin ignorarea ordinelor. Simptomele tulburării sunt de regulă mai evidente în interacţiunile cu adulţii sau cu egalii pe care individul îi cunoaşte bine şi ca atare pot să nu fie evident în timpul examinării clinice. ceartă şi incapacitatea de a accepta blamul pentru relele comise. În afară de acestea. şcolară sau profesională. Ca şi evoluţie.

fie din cauza impunerii unor reguli extreme şi rigide de către aceştia. În acest caz. Chamberlain şi Patterson (1995 apud Greene. agresivitatea copilului poate fi interpretată ca o încercare a copilului de a modifica balanţa puterii fie din cauza unui stil inconsistent de impunere a limitelor de către părinţi. mai frecventă în familiile în care există o discordie maritală serioasă (idem/ibidem. Studii realizate de Dodge şi colab. Tulburarea opoziţionismului provocator este. 2005). însă nu este clar în ce măsură depresia maternală rezultă din. Aceste subtipuri includ: 11 . studiile au reliefat corelaţia pozitivă dintre un stil de ataşament nesigur şi comportamente agresive la preşcolari (Greenberg. 2005) au relevat faptul că acei copii care sunt agresivi au un bias al atribuirii ostile (hostile attribution bias) şi vor citi indicii ambivalenţi ca fiind ostili (spre exemplu. părinţii apelează la un stil de parenting coercitiv şi negativ ca răspuns la comportamentele agresive şi sfidătoare ale copilului. 1999 apud Wilmshurst. copiii cu opoziţionism provocator îşi vor angaja părinţii în adevărate „bătălii” care escaladează într-un distres emoţional pentru ambele părţi implicate. Din punct de vedere al pattern-urilor de familie. dar şi că un stil sa parenting autoritar ar putea ajuta exprimarea deschisă a agresivităţii latente în perioada adolescenţei (Baumrind. Copiii cu tulburare de opoziţionism provocator pot prezenta fie o imagine negativă despre sine. de asemenea. ulterior. fie o stimă de sine excesivă. la dezvoltarea tulburării de opoziţionism provocator.mamele cu tulburare depresivă sunt mai predispuse la a avea copii cu un comportament opoziţionist. 2005). 2006) au descris patru tipuri de disciplinare neadecvată utilizată de părinţi care ar putea contribui la dezvoltarea unor interacţiuni părinte-copil coercitive şi. 2005). ori cauzează comportamentul opoziţionist la copii. copiii vor răspunde într-o manieră ostilă şi defensivă. De multe ori. motivul fiind acea atribuire ostilă a intenţiilor celorlalţi. 1991 apud Wilmshurst.. sarcastic) sau de respingere. 2003). iar acest lucru nu face altceva decât să perpetueze problema (Patterson et al. accentul trebuie plasat pe determinarea măsurii în care gândurile dezadaptative influenţează comportamentele sfidătoare şi ostile. (1991 apud Wilmshurst. o jumătate de zâmbet este interpretat ca un zâmbet dispreţuitor. Referitor la ataşament şi stil de parenting. clinicianul se poate focaliza asupra relaţiei părinte-copil. În astfel de situaţii. Etiologia opoziţionismului provocator Privind comportamentele ostile şi agresive din perspectiva cognitivă. 1991 apud Wilmshurst. În aceste situaţii. al ataşamentului şi al parenting-ului.

părinţi care uzează strategii intense precum lovirea. 2006).  Disciplina rigidă şi inflexibilă – părinţi care utilizează o gamă restrânsă de strategii de disciplinare pentru toate abaterile copilului. cât şi celor negative. părinţi care nu ştiu persoanele cu care se asociază copilul lor. & DuPaul. Stormschak. 2006). tulburarea depresivă majoră. Cu toate acestea. Biederman et al. comparativ cu alţi predictori. & Greenberg. pentru a ajunge la o înţelegere mai completă a tulburării opoziţionismului provocator trebuie să lum în considerare şi caracteristicile copilului. 1999 apud Greene. Barkley. în special reglarea emoţională. adaptarea şi abilităţile rezolutive (Greene & Ablon. tulburarea bipolară sau statutul socio-economic (Greene. 1997 apud Greene. părinţi care fie nu vor.. Guevremont. 1992. fie nu pot să ofere supervizare chiar şi în situaţiile când sunt conştienţi că persoanele din jurul copilului lor sunt antisociali. părinţi care se angajează foarte rar în activităţi comune cu copilul. Toate aceste elemente cresc şansele ca un copil să răspundă cu nişte comportamente agresive sau sfidătoare. 1992. Guevremont. Biederman et al. părinţi care eşuează în a lua în considerare factorii contextuali sau atenuanţi. precum tulburarea de conduită. părinţi care folosesc afirmaţii negative sau de umilire despre copil. 2002 apud 12 . ADHD. Speltz. 2002.  Supervizare şi implicare slabă – părinţi care nu sunt conştienţi de activităţile copilului din afara supervizării lor directe. Disciplina inconsistentă – părinţi care răspund similar atât comportamentelor pozitive ale copilului. părinţi care cedează în momentul în care copilul se ceartă. 2005. Impactul asupra mediului Comportamentele asociate opoziţionismului provocator au efecte adverse asupra interacţiunilor părinte-copil (Anastopoulos. & Fletcher. toleranţa la frustare. urlatul şi ameninţările. Greene. părinţi care modifică într-un mod impredictibil aşteptările şi consecinţele încălcării unor reguli stabilite. DeKlyen. părinţi care eşuează în aşi ajusta intensitatea reacţiei în funcţie de severitatea abaterii săvârşite de copil.. Shelton. Greene & Doyle. Într-un studiu s-a constatat că opoziţionismul provocator este singurul predictor semnificativ al conflictului familial.  Disciplina iritabilă şi explozivă – părinţi care emit un număr mare de comenzi directe. Anastopoulos.

copiii cu opoziţionism provocator întâmpină dificultăţi şi la şcoală. chiar şi dacă vorbim despre copii cu ADHD care nu manifestă comportamente de opoziţie (Greene. 2006). comportamentele sfidătoare afectând interacţiunile dintre copil şi adulţii din acel mediu. IX. 2006). respectiv în interacţiunile cu cei de aceeaşi vârstă. În acelaşi studiu. Park. & Goring. dar şi pentru dezvoltarea flexibilităţii cognitive şi a abilităţilor de rezolvare a problemelor) - play therapy: implicarea ambilor părinţi în activităţi/jocuri alese de copil - utilizarea jocurilor şi poveştilor terapeutice adaptate ariilor recomandate pentru intervenţie 13 . Modalităţi de intervenţie propuse Arii de intervenţie recomandate: - reglare emoţională - toleranţă la frustare - rezolvare de probleme - flexibilitate cognitivă - dezvoltare socio-emoţională (Wilmshurst. Copiii cu opoziţionism provocator au dificultăţi şi în sfera socială. Modalităţi de intervenţie recomandate: - terapie cognitiv-comportamentală ce vizează scăderea eliminarea/diminuarea comportamentelor opozante din timpul activităţilor didactice - şedinţe individuale adaptate pentru dezvoltarea socio-emoţională - implicarea copilului în diverse activităţi de grup (pentru creşterea toleranţei la frustrare. 2002 apud Greene. copiii cu această tulburare sunt descrişi de către covârstnici ca fiind neplăcuţi sau răi/răutăcioşi.Greene. Copiii cu această tulburare sunt văzuţi de către profesori ca fiind mai greu de educat şi controlat comparativ cu ceilalţi colegi. În general. În general. tulburarea de opoziţionism provocator a fost singurul predictor al dificultăţilor cu fraţii. Beszterczey. 2005). Katzenstein.

L.X. R. T. R. New Jersey: Wiley & Sons.. 285-298. În Ammerman. Greene. (coord. New Jersey: John Wiley & Sons. Opositional Defiant Disorder. (2005). Essentials of Child Psychopathology. 14 . Inc. Comprehensive Handbook of Personality and Psychopathology. Volume 3 – Child Psychopathology. Bibliografie DSM-IV-TR (2003). Bucureşti: Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România. Wilmshurst. pp. (2006). Inc. Manual de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale (ediţia a patra revizuită).). W.