You are on page 1of 2

Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creanga
Recunoscut ca fiind povestitorul nostru national, Ion Creanga da viata in anul 1877,
unui valoros basm cult, intitulat „Povestea lui Harap-Alb”. Pornind de la modelul
celui folcloric, specific ancestral si caracterizat de stereotipie, scriitorul construieste
o sinteză de motive epice. El reuseste sa reactualizeze teme de circulatie
universala, conform propriei viziuni, intr-un text narativ de mare complexitate ce se
descopera sub forma unei oglinzi a vietii rurale din timpul sau.
Privit in general ca un bildungsroman, acţiunea basmului urmareste destinul fiului
de crai, imbinand permanent fabulosul cu realul si evidentiind elemente
supranaturale ce sunt supuse unor acţiuni convenţionale. Totodata, specific
basmului cult, protagonistul devine reprezentant al binelui invingator, personificand
valorile perene ale umanităţii: frumosul, adevărul, milostenia, prietenia, iubirea,
curajul, dar si naivitatea si neascultarea sfaturilor parintesti. Se remarca, astfel, in
acord cu cele doua planuri narative, existenta personajelor fabuloase, dar si a celor
verosimile, atropomorfizate.
Discursul narativ se constituie pe momente ale subiectului, situaţia (expoziţiunea)
prezentand o stare de echilibru: „un crai avea trei feciori, iar, fratele mai mare, avea
doar fete”. Tulburarea echilibrului (intriga) are drept cauza o lipsa relevata de
scrisoarea lui Verde-Imparat: absenţa moştenitoruiui pe linie masculina. Acţiunea
reparatorie de recuperare a echilibrului (desfăşurarea acţiunii) se concretizează prin
probele la care este supus mezinul familiei, probe care ii dezvolta calitati
caracteriale. Punctul culminant il reprezinta incercarea esuata a Spânului de a-l
ucide pe Harap-Alb. Astfel, episodul care cuprinde scena tăierii capului personajului
principal şi a reînvierii lui de către fata împăratului, cu ajutorul obiectelor magice,
are semnificaţia morţii iniţiatice. Deznodământul constă în refacerea echilibrului şi
răsplata eroului: el reintră în posesia paloşului şi primeşte ca recompensa pe fata
Impăratului Ros si impărăţia, ceea ce confirmă maturizarea.
Fuziunea dintre real şi fabulos se realizează inca de la început, deoarece naratorul
inoveaza formula iniţială, eliminand schematismul enuntiativ specific prototipului
folcloric. Situarea in illo tempore a actiunii din basmele populare, dobandeste, in
basmul lui lon Creanga, semnificatii aparte, umpland de continut atemporalitatea si
aspatialitatea conventiei prototipale. Astfel, formula de introducere "Amu cica era
odata intr-o tara, un craiu care avea 3 fii", realizeaza pactul fictional si fixeaza
reperele spatio-temporale specifice: actiunea in basm incepe la un capat de lume
„intr-o tara” si evolueaza "peste 9 mari, 9 tari si 9 ape mari", la celalalt capat al
acesteia. Acţiunea este plasată într-un trecut mitic „odată”, durata faptelor
petrecute fiind mare, in acord cu imprecizia spaţială redata si prin inexistenta unor
toponime reale, locurile fiind numite cu ajutorul genitivului posesorului: împărăţia lui
Verde împărat, împărăţia lui Roşu împărat, Grădina Ursului, pădurea Cerbului.
Intâmplările sunt relatate din perspectiva unui narator omniscient, care intervine
adesea prin comentarii sau reflecţii caracterizate prin umor sau oralitate.
Naraţiunea la persoana a III-a alternează cu dialogul. Subiectul basmului urmăreşte

modul în care personajul principal, Harap-Alb, parcurge un drum al iniţierii, la finalul
căruia devine împărat, adică trece într-un plan superior de existenţă, care înseamnă
modificarea statutului social şi spiritual al eroului. Cele trei ipostaze ale
protagonistului corespund, în plan compoziţional, unor părţi narative, etape ale
drumului iniţiatic: etapa iniţială, de pregătire pentru drum, la curtea craiului „fiul
craiului", „mezinul" (naivul); parcurgerea drumului iniţiatic — Harap-Alb
(novicele/cel supus iniţierii); răsplata — împăratul (iniţiatul). Creangă utilizează
triplicarea (triplarea situaţiilor), dar supralicitează procedeul de tehnică narativă
specific basmului popular, astfel că eroul nu are de trecut doar trei probe, ci mai
multe serii de probe. În basm, sunt prezente numerele magice, simbolice: 3, 12, 24,
şi obiectele miraculoase, unele fiind grupate câte trei („ trei smicele de măr dul-ce şi
apă vie şi apă moartă").
Limbajul naratorului si al personajelor se remarca prin utilizarea procedeelor
artistice, prin oralitatea ce confera autenticitate discursului narativ, prin eruditia
paremiologica („capul de-ar fi sanatos, ca belele curg garla”) si prin umorul ca o
categorie estetica in care atitudinea naratorului este condescendenta (diminutive cu
valoare augmentativă — „buzisoare”, „băuturica, caracterizări pitoresti – portretul
lui Gerilă, al lui Ochilă etc.), frecvenţa proverbelor, a zicatorilor intruduse in text prin
expresia: „Vorba ceea: «Frica păzeşte bostănăria»" si versuri populare ce fac dovada
originii moldovenesti.
Basmul cult este o specie narativă pluriepisodică ce imbina fabulosul cu realul si
introduce, astfel, numeroase personaje purtătoare de valori simbolice. Intruchipand
binele şi răul în diversele lor ipostaze, personajele himerice reprezinta modele
existenţiale ce indeplinesc, prin raportare la protagonist, o serie de funcţii
(antagonistul, ajutoarele, donatorii) sub forma unor prelungiri ale personalitatii lui
Harap-Alb. Calul este model al devotamentului uman, crăiasa albinelor si cea a
furnicilor ilustrează recunoştinţa, iar Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Ochilă şi Păsări-LăţiLungilă simbolizează vicii umane care-l însoţesc pe om de-a lungul vieţii şi pe care
acesta reuşeşte să le învingă. Eroul este sprijinit de catre aceste fiinte cu insuşiri
supranaturale in confruntarea cu antagonistul (Spânul), care are
funcţia de
trimitator. Din punct de vedere tipologic, cele doua personaje scoase in evidenta
intruchipeaza binele (Harap Alb) si raul (Spanul), fiind impinse prin ambiguizare spre
o realitate palpabila. Astfel, la fel cum protagonistul nu este o intruchipare absoluta
a binelui, avand slabiciuni si defecte specific umane, nici Spanul nu este
intruchiparea raului absolut, ci un rau necesar cu rol initiator.
In concluzie, basmul este „o oglindire a vietii in moduri fabuloase" (C. Călinescu), iar
povestitorul este un magician al logosului narativ. Consider ca desi, tipic tuturor
basmelor, Povestea lui Harap — Alb valorifica tema confruntarii dintre bine si rau,
opera se remarca prin particularitatea viziunii autorului cult, prin relativizarea
perspectivei asupra notiunii de bine si de rau, simbolizate prin doua personaje care
se situeaza mai mult in sfera realista decăt in lumea fantastica. Ca si in viata reala,
limitele dintre cele doua notiuni antitetice se sterg adesea, provocăndu-I pe omul
obisnuit sa descopere complexitatea unei existente in care el insusi e un erou.