You are on page 1of 2

1

Părintele Platon Popovici: câteva observații pe marginea unui articol.

Este
vorba
de
articolul
http://www.pemptousia.ro/chintesenta/.

nesemnat

Chintesenţă

apărut

la

adresa

Acolo se fac mai multe afirmaţii după cum urmează:
„Ortodoxia a produs civilizaţie, a contribuit la dezvoltarea meşteşugurilor, a muzicii, a
picturii, a literaturii, a arhitecturii într-o perspectivă teandrică.”
Să zicem că da, în sensul unei civilizaţii creştine, cu meşteşuguri, muzică, literatură şi
arhitectură teandrică (patristică), între secolele IV - XIX.
„Ortodoxia a favorizat dezvoltarea ştiinţelor, nu a ajuns niciodată la disensiuni cu
ştiinţa, pentru că în sânul Tradiţiei ortodoxe este trăită deosebirea dintre cunoaşterea creată şi
cea necreată. Teologii scolastici apuseni au dezvoltat o metodologie unitară pentru abordarea
creatului şi necreatului, în timp ce Părinţii Răsăritului ortodox au urmat o metodologie dublă.
Mai cu seamă Sfântul Grigorie Palama a lepădat metoda
dialectică în ceea ce priveşte cunoaşterea lui Dumnezeu,
dar a păstrat-o pentru ştiinţe şi pentru formularea
dogmelor, folosind înţelesuri pe care le creează însăşi
metoda dialectică.”
Aici deja se cam vorbeşte în clişeele
binecunoscute. Ce ştiinţe a favorizat ortodoxia? Exemple
concrete, punctuale? Părinţii au făcut mai degrabă o
filtrare şi o decantare a ştiinţelor dezvoltate ale
antichităţii păgâne, au aşezat mai mult decât au dezvoltat
ştiinţele, ele sunt cam aceleaşi pe toată această perioadă
de 1500 de ani.
„Metoda dialectică pentru formularea dogmelor”?
Aici nu-mi e clar, ar trebui desigur consultate pasajele
respective din Sfântul Grigorie, poate să fie ceva acolo în
acest sens...
„Ştiinţele au ca scop cunoaşterea esenţei şi a funcţionării lucrurilor create, în timp ce
teologia ortodoxă îi oferă omului cunoaşterea prin trăire a Dumnezeului Celui necreat,
Creatorul lucrurilor, precum şi împărtăşirea de energiile dumnezeieşti.
Ştiinţele se ocupă de „cum”, în timp ce teologia ortodoxă se ocupă cu „cine” şi cu
„de ce”.

2
Ştiinţele oferă omului cunoştinţe care sporesc şi se dezvoltă mereu, în timp ce teologia
ortodoxă îi oferă modul autentic de existenţă a fiinţei umane, unirea sa cu Dumnezeu, precum
şi trăirea harului dumnezeiesc necreat.”
Aici mi se pare că ar continua cu aceleaşi clişee de la facultate, de data asta, după
smerita mea părere, în mod greşit. Desparte cele două domenii, iar teologia nu se mai ocupă
practic de cele create! Teologia dogmatica patristică (Sf. Vasile, Ioan Gură de Aur, Ambrozie,
Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschin, s-a.) nu a făcut aşa!
„Putem să spunem că perspectivele ştiinţelor contemporane sunt încurajatoare mai cu
seamă în domeniul medicinii, al ingineriei genetice, al nanotehnologiei ş.a., pentru prevenirea
şi tratarea multor boli până acum incurabile, dar şi pentru o viaţă a omului mai uşoară.
Pe de altă parte însă, folosirea iraţională a acestor reuşite tehnologice ameninţă planeta
noastră cu o catastrofă ecologică sau biologică.
Este o nevoie imperioasă ca oamenii de ştiinţă să îşi vină în sine, să dobândească o
minte luminată, încât să se pună în slujba omului şi nu a unor interese egoiste.”
„Perspective încurajatoare”? „Planeta noastră”? Mda... Un limbaj neaşteptat de
umanist şi atipic monahismului atonit.
Desigur că nu trebuia în primul rând să căutăm nod în papură şi să vânăm greşeli, sunt
şi părţi bune în articol.
Cât despre „pemptousia”, aţi înţeles ce a vrut să zică?
După mine, ar fi vorba despre un concept care a primit un alt înţeles la Părinţi, ei
nesocotindu-l ca fiind un al cincilea element al creaţiei ca la Aristotel:
„Acelaşi lucru îl putem spune şi despre cer, că s-au scris de înţelepţii lumii tratate
pline de multe cuvinte despre natura cerului. Unii au spus că cerul este compus din cele patru
elemente, pentru că se poate pipăi şi vedea; participă pământului din pricină că e tare, focului
din pricină că se vede şi celorlalte elemente din pricina compoziţiei lui. Alţi înţelepţi însă au
respins această teorie ca de necrezut şi au introdus în alcătuirea cerului o a cincea substanţă
corporală, imaginată de ei.
Pentru ei cerul este un corp eteric, care, după cum spun ei, nu-i nici foc, nici aer, nici
pământ, nici apă, pe scurt, nici unul din corpurile simple; că pentru corpurile simple mişcarea
proprie lor este mişcarea în linie dreaptă; pentru cele uşoare, ridicarea în sus; iar pentru cele
grele, coborârea în jos; şi nici mişcarea circulară nu este aceeaşi cu mişcarea în sus sau
mişcarea în jos; în scurt, mişcarea în linie dreaptă se deosebeşte foarte mult de mişcarea
circulară. Şi aceşti învăţaţi spun: corpurile care au, potrivit naturii lor, mişcări deosebite, au
deosebite şi naturile lor.” (Sf. Vasile Hexaimeron)
Sfinţii primesc doar cele patru stihii ca fiind „cărămizile” cosmosului...