You are on page 1of 12

Moldova, cu denumirea oficială Republica Moldova este un stat

localizat în sud-estul Europei. Se învecinează cu România la vest și
cuUcraina la est. Republica Moldova are ieșire la Dunăre pe o fâșie de 340
de metri la extremitatea sa sudică.În perioada dezmembrăriiUniunii
Sovietice, Republica Moldova își declarase independența pe 27 august 1991.
Pe 29 iulie 1994 a fost adoptată prima constituție a Moldovei. Începând cu
anul 1990, o porțiune a teritoriului Moldovei situată pe malul estic a
râului Nistru este sub control de facto a regimului separatist Transnistrean.
Republica Moldova este o republică parlamentară cu un președinte în
calitate de șef al statului, și un prim-ministru în calitate de șef al guvernului.
Moldova este stat membru a Organizației Națiunilor Unite, Consiliului
European, Parteneriatului pentru Pace, OMC, OSCE, GUAM,CSI, OCEMN și a
altor organizații internaționale. Republica Moldova aspiră pentru aderarea
la Uniunea Europeană,și a implementat deja primul Plan de Acțiune de 3 ani
în cadrul Politicii Europene de Vecinătate.
Prima independență
După ce Revoluția rusă din 1917 și Declarația Drepturilor Popoarelor din
Rusia au încurajat diverse naționalități din Imperiul Rus să-și câștige
suveranitatea.Basarabia și-a proclamat mai întâi autonomia față de Imperiul
Rus la 2 decembrie 1917, apoi independența la 24 ianuarie 1918, prin
votul Sfatului Țării, organ reprezentativ al populației din gubernie, ales în
octombrie-noiembrie 1917, odată cu începuturile Revoluției rusești din
februarie a aceluiași an. Noul stat s-a denumit "Republica Democratică a
Moldovei" sau "moldovenească". Ca urmare a anarhiei și violenței trupelor
rusești debandate, în 13 ianuarie 1918 armata română a intrat, la chemarea
Sfatului Țării, în Basarabia, pentru a pune capăt jafului. Sovietul bolșevic
din Chișinău, aflând despre chemarea trupelor române, a declarat că nu se
va mai supune Sfatului Țării și a anunțat o primă pentru capetele
conducătorilor guvernului Republicii. Până la urmă însă bolșevicii au fost
nevoiți să părăsească Basarabia. Cele 12 ocoluri au fost atunci contopite și
reorganizate în 9 județe ale provinciei Basarabia: Hotin, Soroca, Bălți, Orhei,
Lăpușna (capitala Chișinău), Cahul, Tighina, Cetatea-Albă și Chilia (capitala
Ismail).
La finele anului 1990, URSS era descompus practic in câteva areale
geopolitice, cu potențial diferit de evoluție politică:
grupul baltic, stabilindu-și cursul spre o distanțare constantă și integrare
insistentă in bazinul țărilor nordico-scandinave, profitând din plin de
tratamentul special al Occidentului;
grupul caucazian, distingându-se prin constituirea unor suveranități etnocentriste și persistența premizelor pentru conflictele locale;
grupul de țări musulmane ale Asiei Mijlocii, caracterizat prin conectarea
rapidă a comunităților musulmane din fostele republici ex-sovietice la
vectorii lumii islamice: fundamentalismul iranian și reformismul laic turcesc
din regiune. Caracterul economic relativ autonom al acestui areal (carburanți
proprii, natalitate ridicată, materii prime locale) au determinat si un spațiu de
manevră mai vast si a permis acestor țări să se disocieze mai puternic de
influența regională a Rusiei;
Rusia, sfâșiată de contradicțiile sale structurale si specifice, euro asiatice;
și
grupul republicilor ex-sovietice europene (Ucraina, Moldova), reprezentând

cursul spre cimentarea independenței recunoscute, simultan cu tendința de
internaționalizare a relațiilor cu Rusia (problema flotei Mării Negre,
încărcăturile nucleare, separatismul regional din Transnistria si Novorussia) .
Proclamându-și, in iunie 1990, Declarația de suveranitate, si în August
1991, Declarația de independență, Republica Moldova și-a declarat
suveranitatea in cadrul URSS, ceea ce coincidea pentru moment cu reflexul
centrifug al majorității republicilor unionale împotriva Centrului unional. În
această scurtă perioadă de conflicte politice (1990 - 1991), elitele mișcării de
renaștere națională au reușit să mențină sprijinul necesar al majorității
legislative (în care intrau, pentru moment si reprezentanți ai nomenclaturii
de partid si economice din complexul agroindustrial si chiar reprezentanți ai
minorităților etnice), pentru adoptarea unei serii de hotărâri și acte
legislative care au determinat orientarea strategică a RSSM spre
suveranitate, independență și naționalizarea sferei politice. În situația când
referențialul istoric nu părea nicidecum o variantă accesibilă, elitele mișcării
de renaștere națională au intreprins eforturi conjugate pentru afirmarea
intereselor naționale, precum și în scopul democratizării puterii de stat în
RSSM. În același context, la 17 martie 1991, Sovietul Suprem declară refuzul
oficial al RSSM de a participa la referendumul unional, inițiat de Moscova,
asupra menținerii Uniunii Sovietice. Din 1991 pâna în 2001 s-au schimbat
multe dintre datele politice sociale și economice ale Moldovei, dar esența
problemei geopolitice nu s-a schimbat.
A doua independență
La 27 august 1991 în decursul procesului de destrămare a URSS-ului
(Uniunii Sovietice) în state naționale, Republica Moldova și-a declarat
independența, devenind un stat-membru al ONU.
Imediat după proclamarea independenței, au apărut concomitent o
mișcare a băștinașilor majoritari, care sprijinea reunificarea Republicii
Moldova cu România și mișcări potrivnice care sprijineau fie unirea
cu Rusia sau cu Ucraina, fie despărțirea unor teritorii (Transnistria, Găgăuzia)
de Moldova. Cele din urmă (forțele secesioniste) au proclamat unilateral
independența teritoriilor respective. În 1992, Republica Moldova a încercat
să-și stabilească suveranitatea prin forța armelor în stânga Nistrului, dar a
fost împiedicată de ruși, prin armata a 14-a a Rusiei. În martie 1994,
un referendum a prezentat ca rezultat, că marea majoritate a votanților
preferă independența.
În urma alegerilor parlamentare de la 5 aprilie 2009, Partidul Comunist
din R.Moldova (pro-sovietic) a câștigat 50% din voturi, urmat de cǎtre
Partidul Liberal cu 13% și Partidul Liberal Democrat cu 12%.La 7 aprilie 2009
zeci de mii de protestatari, în mare parte tineri, au protestat în Chișinău,
acuzând guvernul comunist de fraude electorale. Protestele pașnice au trecut
la violență datorită provocatorilor, infiltrați în mulțime. Au fost atacate și
ocupate clǎdirile Parlamentului și Președenției.Actele violente au fost
condamnate de cǎtre OSCE.. Conform unor surse, iar pe 8 aprilie au fost
arestate 193 de persoane., Ministerul de Interne moldovean a anunțat cǎ
peste 100 de polițiști au fost răniți în confruntări S-au înregistrat 3
victime:Valeriu Boboc, Eugen Țapu si Ion Țâbuleac, iar numeroase persoane
au fost maltratate în arestul poliției.
Partidele de opoziție au blocat de două ori alegerea candidatului comunist
la funcția de președinte ceea ce a dus la dizolvarea parlamentului și
organizarea de alegeri anticipate pe 29 iulie 2009, la care Partidul

Comuniștilor se plasează din nou pe primul loc, dar nu obține majoritatea,
partidele de opoziție (PL, PLDM, AMN și PDM) putând forma noul guvern.
Opoziția a format noul guvern de dreapta și a încercat să aleagă
președintele, unicul candidat la funcția de președinte fiind Marian Lupu,
actualul președinte al PDM, PCRM nu a înaintat nici un candidat. Au avut loc
două încercări de a alege președintele și ambele au fost boicotate de către
PCRM.
Republica Moldova după independență
Deși independentă de URSS din 1991, forțe rusești au rămas în teritoriul
de la est de Nistru pentru a apăra populația slavă, în principal formată
din ucraineni, ruși și bulgari, care și-a declarat republica Transnistria pe
teritoriul RSS Autonomă Moldovenească.
Noi alegeri parlamentare au avut loc în Moldova pe 27 februarie 1994.
Deși alegerile au fost descrise de observatorii internaționali ca fiind libere și
corecte, autoritățile din Transnistria au refuzat să numere voturile și au făcut
eforturi pentru a descuraja populația să participe la vot. Doar 7,500 de
locuitori au votat pe malul drept al Nistrului, în Moldova.
Noul Parlament, având ca majoritate reprezentanți ai Partidului Agrar din
Moldova, nu s-a lovit de același blocaj care a caracterizat vechiul Parlament
cu majoritatea naționalist-dură a Frontului Popular: legislația reformatoare a
fost adoptată, și s-au produs schimbări. Președintele Snegur a semnat
Parteneriatul de Pace cu Tratatul Atlanticului de Nord (NATO/OTAN) în
martie 1994, iar în aprilie Parlamentul a aprobat participarea Moldovei ca
membru a Comunității Statelor Independente (CSI) la o uniune economică.
Pe 28 iulie, Parlamentul a ratificat noua constituție, care a intrat în
vigoare 27 august 1994, și care prevedea o substanțială autonomie a
Transnistriei și Găgăuziei.
Rusia și Moldova au semnat un tratat în octombrie 1994 privind retragerii
trupelor ruse din Transnistria, dar guvernul rus s-a oprit înaintea ratificării
tratatului. Deși armistițiul de încetare a focului era încă în vigoare la
începutul anului 1995 iar negocieri ulterioare urmau să includă și Conferința
de Securitate și Cooperare în Europa și Națiunile Unite, speranțele de liniștire
a disputelor și de retragere a armatelor rusești în viitorul foarte apropiat, se
situau la nivel foarte scăzut.
În martie și aprilie 1995, studenții și elevii moldoveni au inițiat o serie de
greve și demonstrații în Chișinău pentru a protesta împotriva politicii
guvernamentale cu privire la cultură și educație. Studenților li s-au alăturat
reprezentanți ai intelectualității și mai târziu muncitori, pensionari care
protestau împotriva guvernului din motive economice. Problema emoțională
pusă în discuție era cea limbii naționale: ar trebui să fie moldovenească, așa
cum era numită în constituția din 1994, sau română așa cum se pronunțau
majoritatea experților.
În discursul din 27 aprilie către Parlament, președintele Snegur a cerut
Parlamentului să amendeze Constituția și să schimbe numele limbii naționale
în „română”. Decizia finală a guvernului a fost amânată până în toamnă din
cauza articolului din Constituție care stipula că înaintea unei modificări a
Constituției trebuie să treacă 6 luni. Demonstrațiile studențești au fost
amânate până pe 6 septembrie.
Republica Moldova, după obținerea independenței, devine un stat suveran și
independent. Odată cu obținerea independenței din 1991 apar și o mulțime

de probleme și conflicte soldate cu pierderi de vieți omenești și vărsări de
sânge.
Începuturile perioadei sovietice
După formarea Uniunii sovietice în decembrie 1922, guvernul sovietic a
creat Oblastul Moldovean Autonom pe teritoriile situate la est de
fluviul Nistru, în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene (RSS
Ucraineană). Capitala se afla la Balta, un oraș în Ucraina de astăzi. Șapte luni
mai târziu, oblastul a devenit Republica Sovietică Socialistă Autonomă
Moldovenească (RSSA Moldovenească), deși populația sa cuprindea doar
30% etnici români (astfel recunoscuți, atunci, de puterea sovietică, și a căror
limbă era scrisă în litere latine). Capitala a rămas la Balta până în 1929, când
a fost mutată la Tiraspol. Trecerea la scrierea chirilică și la definirea etniei ca
"moldovenească, diferită de cea română" a avut loc la data de 27 februarie
1938. În vechile vшoevodate, limba se mai scrisese în trecut în litere
chirilice, dar era un alfabet greco-slavon diferit de cel adoptat în 1938, care
este o adaptare a literelor rusești.. Odată cu sfârșitul celui de-al doilea
Război Mondial în 1945, Basarabia revine sub ocupație sovietică, situație în
care se va afla până în 1991. Uniunea Sovietică organizează aici Republica
Sovietică Socialistă Moldovenească care se subordonează autorităților de la
Moscova. În anii 1946-1947 a avut loc foametea generată de un complex de
cauze: distrugerile din timpul războiului; seceta din anii 1945 și 1946 (care a
afectat și alte regiuni ale URSS); politica statului prin sechestrarea abuzivă a
producției agricole aparținând gospodăriilor țărănești, colectările de grâu la
stat fiind exagerate și necorespunzătoare proporțiilor recoltei.
Conform cercetărilor istoricului american Rudolf Joseph Rummel, de la
Universitatea din Hawaii :
Între iunie 1940 și iunie 1941, 300.000 de basarabeni și bucovineni au fost
deportați, din care 57.000 au murit];
Între martie 1944 și mai 1945, 390.000 de de basarabeni și bucovineni au
fost deportați, din care 51.000 au murit;
Între mai 1945 și decembrie 1953, 1.654.000 de de basarabeni și bucovineni
au fost deportați, din care 215.000 au murit (majoritatea în Gulag și pe
drum.
În total, după Rudolf Joseph Rummel, aproximativ 2.344.000 de persoane,
în mare parte români, au fost deportate din teritoriile anexate de URSS în
1940 în dauna României, din care 703.000 au fost ucise. Aceasta reprezintă o
medie de 620 de persoane pe zi sau 18.600 pe lună, ceea ce înseamna
aproximativ un tren de zece vagoane sau un convoi de camioane pe zi.
Potrivit cercetărilor istoricului american Charles Kinz, diferența dintre
populația teritoriului anexat la recensămintele din 1938 (românesc)
și 1959 (sovietic), ținând cont de cei 280.000 de evrei deportați și uciși în
perioada iulie 1941- martie 1944 și de intensa colonizare sovietică după
august 1944, arată că deficitul demografic a fost compensat prin colonizare,
dar, simultan, că populația băștinașă românească/moldovenească s-a
menținut la fața locului în proporție de 59% (pentru tot teritoriul anexat, dar
fără Transnistria) față de proporția de 74% înainte de război. Procentul de
15% din o medie de trei milioane de persoane reprezintă aproximativ
450.000 de persoane. Mulți locuitori români, ruși albi sau refugiați
anticomuniști din Basarabia care nu au reușit să fugă în România când URSS
a preluat controlul asupra acestui teritoriu, au fost capturate de către forțele

NKVD sovietice; un procent ridicat din aceștia au fost împușcați sau
deportați.
Moldova între Euro și Euro-atlantic
Divizarea câmpului politic din Moldova în raport cu Acordul ruso-belarus.
Cele două curente apărute în 1997 în Moldova, ca urmare a apariției Acordului au rămas pâna
astăzi tipare ale liniilor politice directoare. Mai mult ca oricând, acum, in 2001 se constata o
polarizare, atât în rândul opiniei publice cât și în zona politică, cu privire la opțiunile Moldovei,
între CSI si UE.
Începând cu 1997 în Republica Moldova s-au cristalizat două curente de opinie privind
înființarea Uniunii dintre Rusia si Belarus. Primul, reunind atât formațiunile politice de la
Chișinău reprezentante predominant ale "națiunii (ruse sau "sovietice") divizate" in urma
dizolvării URSS - Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, Mișcarea Unitate-Edinstvo,
Partidul Socialist, cât și administrația de la Tiraspol, și-a exprimat satisfacția în legatură cu
semnarea Acordului.Mișcarea Unitate-Edinstvo a apreciat aceasta initiațivă drept "o măsura
demult devenită inevitabilă, menită să consolideze potențialul economic și influența politică" a
statelor semnatare, aratându-se convinsă că la URB "vor adera și alte republici". PCRM a afirmat
că odată cu Uniunea dintre Federația Rusă și Belarus "se naște o nouă formă efectivă de
integrare, în multe asemănătoare Comunității Europene".
Tiraspolul, ca întotdeauna, aduce o notă în plus asupra atitudinii tuturor suporterilor din
această zonă a spectrului politic față de Uniunea dintre Moscova și Minsk. Inițial, administrația
de la Tiraspol a condiționat soluționarea diferendului transnistrean de aderarea Chișinăului la
confederația ruso-belarusă. Liderii transnistreni doresc să preia modelul Uniunii pentru
instituționalizarea relațiilor cu RM.
Cel de-al doilea curent politic, inglobând formațiunile de dreapta - Frontul Popular Creștin
Democrat, Partidul Forțelor Democratice, Partidul Liberal, Partidul Renașterii și Concilierii,
aflate în opoziție, a respins categoric perspectivele aderării Moldovei la URB, cel puțin la nivel
declarativ. În realitate membri ai unora dintre aceste formațiuni, s-a dovedit, l-au susținut în
secret pe Voronin. În decembrie 2000 alegerea lui Voronin ca președinte s-a aflat la un fir de păr,
lipsindu-i două voturi doar pentru că acesta să fie desemnat de Parlament.
Europa de Vest nu mai este regiunea în care se ciocnesc doar interesele
Rusiei și a Occidentului ci este pe cale să devină obiectul unei noi dispute
subtile dintre "Occidentul European" (adică Uniunea Europeană), "Occidentul
Nord-Atlantic"(adică SUA) și Rusia. Deși înca nu se poate vorbi despre un
conflict sau de o divizare a lumii Occidentale, divergentă intereselor dintre
Uniunea Europeană și SUA, inclusiv în Europa de Est, devine tot mai
evidentă.Iar Rusia nu ezită să profite.
În noiembrie 2000 a luat sfîrșit formal (real aceasta s-a intamplat cîteva
decenii în urmă) prima etapă nereușită de constituire a unei forțe militare
exclusiv europeane. La Marseille n-a mai fost prelungit acordul privind
Uniunea Europei Occidentale ( un fel de NATO european creat în 1948 ), care
asa și nu a putut deveni efectivă. Totuși epopea forțelor militare europene
abia începe, și Președintele Comisiei Europene pentru Apărare și Politica
Externă, Javier Solana (ex-secretarul NATO) duce o activitate intensă în acest
sens. Atît de reușită, încât chiar și "neutră" Austria este pe punctul de a-și
revedea concepția militară.
Toate aceste eforturi ale europenilor de a se transforma într-un pol
adevărat de influență nu pot să nu deranjeze Statele Unite care iși incep, pe
mai multe fronturi, jocul de domolire a horei europene dirijată de Prodi,
Solana Chirac și alții. Aici se înscrie și poziția Mării Britanii, care este total
neentuziasmată de integrarea europeană și de moneda "euro", și nu ratează nici o ocazie să o
declare. Însă pe noi ne interesează cum se manifestă acest început de "concurentă" în Europa de

Vest, zona în care și Rusia iși are interesele sale strategice, și mai ales cum se va răsfrânge
această situație asupra țărilor din zona de limită, de frontieră, cum sunt România și Moldova.
Misiunea OSCE în Moldova și administrarea problemei
Transnistriene
Consiliul permanent al OSCE a decis deschiderea unei misiuni
permanente în Republica Moldova în aprilie 1993 dar primii reprezentanți ai
OSCE și-au făcut apariția în Moldova încă în 1992. Vizitele lor la Chișinău
erau destul de dese, însa, principalul eveniment a avut loc în 1993, odată cu
deschiderea misiunii permanente a OSCE și semnarea Convenției dintre
misiunea OSCE și Guvernul Moldovei. La 28 aprilie 1994 Mircea Snegur și
Igor Smirnov au semnat înțelegerile de la Parcani, care au marcat debutul
negocierilor privind statutul special al Transnistriei. Înțelegerile sunt
vulnerabile, datorită de exemplu, tezei privind stabilirea unor relații "juridicostatale" și prezintă pînă în prezent un teren larg pentru interpretări, dar
pentru întâia oară liderii transnistreni au acceptat, desigur doar pe hîrtie,
principiul integritații teritoriale a Moldovei. Convențiile de la Parcani se
datorează rolului jucat de șeful misiunii CSCE de atunci, britanicul Richard
Samwel.
Documentul, convenabil Rusiei, ar fi influențat semnarea la Moscova a
Convenției privind evacuarea armatei a 14-a. Activitatea de mediere a OSCE
la negocieri a întărit simbolic pozițiile Chișinăului. Simbolic și atît. La summitele statelor membre ale OSCE de la Budapesta (1994) și Lisabona (1996) au
fost adoptate rezoluții privind atît evacuarea trupelor ruse din Moldova, cît și
necesitatea monitorizării internaționale a acestui proces. Cu toate că nici una
nici alta nu au fost dintre aceste obiective nu au fost și se pare nici nu vor fi
vreodată realizate, Moldova cel puțin trăieste cu iluzia că nu se simte de una
singură la soluționarea chestiunilor sale vitale.
Prezența misiunii OSCE în Moldova avea menirea de a convinge Chișinaul
să accepte "compromisuri necesare" și care intăresc pozițiile acestuia la
negocieri, și nu invers. Donald Johnson, șeful misiunii OSCE în RM în 1997,
ambasador al Departamentului de Stat al SUA, a ocupat de la bun început o
atitudine transantă în chestiunea referitoare la Memorandumul privind
principiile de normalizare a relațiilor dintre Moldova și Transnistria, propus de
Primakov prin Iurii Karlov reprezentant la negocieri.
Republica Moldovenească Nistreană (rusă: Приднестровская
Молдавская Республика, ucraineană: Придністровська Молдавська
Республіка) este numele dat de forțele separatiste entității politice
autoproclamate din Transnistria. Republica Moldova a pierdut controlul
acestei zone în urma intervenției armatei ruse în conflictul din Transnistria.
Transnistria este privită la nivel internațional și de guvernul Republicii
Moldova ca o regiune autonomă a Moldovei (denumită „Unitatea teritorială
din stînga Nistrului” : UTSG), dar în fapt și-a declarat independența (sub
numele de „Republica Moldovenească Nistreană”), cu capitala la Tiraspol.
Acest lucru a provocat declanșarea conflictului din Transnistria. Regiunea are
o populație majoritar slavă, care se teme de reunificarea cu România (dar are
o majoritate relativă română, reprezentând 40% din populație).
Transnistria ar desemna teritoriul dintre cursul inferior al Nistrului si al
Bugului Meridional. Ea cuprinde teritorii din doua regiuni istorice - extremul
vest al Novorusiei si extremul sud al Podoliei. Daca ne conducem de
actualele frontiere administrative, atunci cea mai clara imagine a
Transnistriei ar putea sa ne-o dea frontierele celor cinci raioane transnistrene

ale Republicii Moldova si raioanele transnistrene ale regiunii Odesa. Acest
spatiu ar avea o suprafata de 25,1 mii km2 (4,2 mii km in Republica Moldova
si 20,9 mii km in Ucraina) si o populajie de 2720 mii locuitori (630 mii loc. in
Republica Moldova si 2090 mii loc. in Ucraina). Moldovenii reprezinta cca.
11% si sint concentrati esentialmente in cele cinci raioane transnistrene ale
Republicii Moldova, dar exista o importanta diaspora moldoveneasca si in
principalul oras al Transnistriei - Odesa - si mai ales in raionul Balta al regiunii
Odesa.
Organizare administrativă
Din punct de vedere administrativ, Transnistria este împărțită în 5 raioane:
Camenca (Каменка sau Kamenka),
Dubăsari (Дубоссарь sau Dubasari),
Grigoriopol (Григориополь),
Rîbnița (Рыбница sau Rîbnița),
Slobozia (Слободзея sau Slobozia).
și un municipiu:
Tiraspol (Тирасполь)
Republica separatistă
În 1989, românii, majoritari în Moldova, au declarat ca limbă oficială limba
română. Într-o parte a Transnistriei, mai ales în orașul Tiraspol în care
procentajul populației românești este mai scăzut, s-a dezvoltat o mișcare
separatistă, care la 2 septembrie 1990 a proclamat Republica
Moldovenească Nistreană și, cu sprijinul trupelor rusești, a izbutit în urma
confruntării armate din 1992 să preia controlul asupra celei mai mari părți a
zonei transnistrene a Republicii Moldova, cît și a unei zone din Basarabia în
jurul orașului Tighina.
În războiul civil din 1992 au murit aproximativ 1.500 de persoane.
După semnarea unui acord, rușii au decis să lase câteva mii de militari în
zonă pentru a menține pacea, însă aceștia au ajutat în final la consolidarea
autorităților separatiste. De atunci, guvernul moldovean nu mai are nici o
autoritate asupra regiunii transnistrene, în afară de 6 sate din raionul
Dubăsari.
La 17 septembrie 2006, autoritățile separatiste transnistrene au organizat
un referendum privind soarta viitoare a Transnistriei, care a arătat că o
majoritate largă sprijină independența față de Moldova și aderarea la
Federația Rusă. Rezultatele acestui referendum nu au fost însă recunoscute
de comunitatea internațională.
Istorie
În ultima parte a aniilor 1980, peisajul politic al URSS era în plină
schimbare datorită politicii de perestroika inițiată de Mihail Gorbaciov, care
permitea liberalizarea politică la nivel regional. Democratizarea incompletă a
permis naționalismului exclusivist să devină cea mai dinamică doctrină
politică. Unele minorități naționale s-au opus schimbărilor de clasă politică
din Republica Moldova, clasă dominată în perioada sovietică de etnicii ruși.
Oficializarea limbii majorității și introducerea obligativității alfabetului latin
pentru scrierea acesteia a atras proteste din partea vorbitorilor de alte limbi
decât cea română.
La alegerile locale din 1990, separatiștii au cîștigat în orașele Tiraspol,
Rîbnița și Tighina, dar au pierdut în raioanele Dubăsari, Grigoriopol și
Slobozia. În general, populația rurală, majoritar moldovenească, s-a opus
separatismului, dar populația urbană l-a susținut. Printr-o campanie de

intimidare și violențe, separatiștii și-au extins treptat controlul asupra întregii
regiuni.
Drept moment important pentru consolidarea statalității RMN este
considerată ziua de 1 decembrie 1991, când populația Transnistriei și-a ales
președintele și s-a pronunțat în cadrul unui referendum pentru existența
statului transnistrean independent în număr de 98% din cei 78% de
participanți la referendumul dat, conform datelor oficiale tiraspolene.
Din păcate, romanitatea Transnistriei a fost contestată chiar în România.
Atunci cînd mareșalul Antonescu a ordonat trecerea trupelor române peste
Nistru au fost mai multe voci rezervate fața de acest gest. La fel s-a întimplat
și la Chișinau în 1992, cînd se strecura un murmur de nemulțumire în
legătura cu pierderile pe care le sufeream pentru a menține în componența
Republicii Moldova "un teritoriu străin trupului țarii".
E surprinzător, dar de fapt cei ce au recunoscut caracterul moldovenesc
(românesc) al ținutului transnistrean au fost chiar sovieticii, atunci cînd au
creat în 1924 Republica Autonomă Moldovenească. Chiar dacă scopul era
unul de revansă teritorială în Basarabia și dincolo de Prut, Constituirea
autonomiei moldovenești în stînga Nistrului a pus începutul prezenței
politico-geografice moldovenești în Transnistria.
Conflictul cu Republica Moldova
După ce Moldova a primit statul de membru al ONU (2 martie 1992),
președintele moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenție militară
împotriva forțelor rebele care atacaseră posturi de poliție loiale Chișinăului
de pe malul estic al Nistrului.Rebelii, ajutați de trupele sovietice, și-au
consolidat controlul asupra părții majoritare a zonei disputată.
RMN a supraviețuit prin sprijinul militar, economic, financiar și politic acordat
de Rusia. În prezent, în Transnistria se află 500 militari ruși din trupele de
menținere a păcii și alți proximativ 1500 de militari din fosta armată a 14-a a
URSS. Prin Acordul de la Istanbul din 1999, Moscova se obliga să-și retragă
trupele de menținere a păcii din Transnistria, dar procedura de retragere a
fost suspendată până la evacuarea patrimoniului rusesc din regiune, a cărui
pază este asigurată, potrivit ministrului apărării al Federației Ruse Serghei
Ivanov, de cel puțin jumătate din aceste trupe.
Concluzii:
1.E greu de delimitat apartenența teritoriului;deci,pentru soluționarea
problemei date e necesară intervenția si suportul altor organizații din extrior;
2.Soluționarea problemei date va dura,in opinia mea,incă mult timp
inainte,datorită impedimentelor pe care le creaza administrația Federatiei
Ruse,ca rezultat al elementului strategic pe care il capată teritoriul dat;
3.Cred eu ca pe viitor trebuie intreprinse doar metode amiabile si
diplomatice de rezolvare a problemei conflictului transnistrean,căci s-a
dovedit clar in 1992 că acțiunile militare ar fi o acțiune politic inutilă,doar
aducind pierderi de vieti omenesti.
Locul Republicii Moldova în sistemul geopolitic actual
Republica Moldova a apărut pe harta lumii în 1991 la 27 august, odată cu
destrămarea URSS-ului. Astfel, 15 republici unionale şi-au obţinut
suveranitatea.
La 2 martie 1992 a fost admisă în ONU. La scurt timp a urmat
recunoaşterea internaţională, deschiderea reciprocă a ambasadelor,
admiterea în numeroase organizaţii internaţionale. În acelaşi timp, însă, R.
Moldova a devenit stat membru al CSI împreună cu alte 11 state.

După părerea noastră cele mai majore problem sunt:
1.R. Moldova s-a confruntat cu numeroase probleme grave:
 criză economică profundă
 problemele politice interne marcate de instabilitatea politică
 criză identitară
incertitudinea în vederea politicii externe de dezvoltare.
Una din cele mai mari probleme este separatismul din Estul ţării, cu
participarea directă a Rusiei, care a generat, a susţinut şi continuă sa
promoveze acest separatism.
La ora actuală principalele aspecte privind locul R. Moldova în configuraţia
geopolitica a lumii sunt:
Poziţia geografică într-o zonă tampon, într-o „falie geopolitică”: dintre 2
civilizaţii (Occidentală şi Ortodoxă-rusă); dintre zonele de influenţă ale
marilor puteri (SUA cu UE pe de o parte şi Rusia pe de alta), la graniţa NATO.
Ne aflăm la limita dintre 3 religii:
 ortodoxă,
 catolică,
 musulmană
Și la limita dintre 3 culturi:
 occidentală,
 slavonă
 orientală.
Ne situăm la limita dintre 3 mari comunităţi etnice: .
 slavă,
 romană (latină)
 turcică.
Această intercalare de etnii, culturi şi religii marchează regiunea şi
bineînţeles şi R. Moldova, care este un stat multietnic, multicultural.
Reieşind din cele spuse rezultă orientarea R. Moldova:
Orientarea politică – spre Occident/Uniunea Europeană sau spre CSI/Rusia;
Orientarea economică – spre UE sau spre piaţa CSI/Rusia;
Orientarea militară – spre NATO sau spre structurile CSI (sau neutralitatea);
Orientarea politică de vecinătate - relaţiile oscilează de la colaborare până la
divergenţe şi confruntare. Mai ales că situaţia din statele vecine este şi ea
marcată de instabilitate.
Această poziţie geografică va marca ţara noastră şi în continuu.
După încercarea eşuată de lovitură de stat de la Moscova, Republica
Moldova a avut posibilitatea să-şi proclame suveranitatea în 1989, ea fiind
cea de-a şaptea republică sovietică ce se despărţea de Uniunea Sovietică.
Principala realizare a fost trezirea conştiinţei naţionale, revenirea la limba
română, recunoaşterea Independenţei Republicii Moldova la nivel
internaţional pe 25 decembrie 1991.
Ea devenine
membru a mai multor organizatii internaţionale influente şi în primul rînd, a
Organizatiei Naţiunilor Unite în martie 1992. După declararea Independenţei
Republicii Moldova, au urmat alte documente menite să întărească statutul
de independenţă a ţării. Pe 3 septembrie 1991 a fost creată Armata
Naţională a Republicii Moldova. În anul 1994 a fost adoptată Constituţia
Republicii Moldova, conform căreia drepturile şi libertăţile omului sunt
garantate cetăţenilor şi apărate conform normelor legislative. Însă din
păcate, sunt şi anumite goluri în Constituţie, unel din ele este punctul

privind căruia limba de stat este ceea „moldovenească”, fapt ce
dezmembrează societate în „tabere”, unii find pro-ruşi alţii pro-români sau
pro-europeni.
În timpul ce urmează, un eşec dintre cel mai mare, a fost conflictul de pe
Nistru, în urma căruia Republica Moldova pierde de sub jurisdicţie regiunea
Transnistreană, ea fiind puternic industrializată a fost un factor de stagnare a
economiei. În urma războiului au fost pierderi nu doar teritoriale, dar şi
umane, economice, ceea ce prezintă un obstacol considerabil în cursul de
dezvoltare. Însă eşec este şi faptul, că după destrămarea URSS, multe
întreprinderi economice au fost furate, astfel ele rămîn parţial sau complet
pustii, iar pentru reînnoirea întreprinderii este necesitate de un capital
considerabil.
Sistemul politic din R.Moldova pe parcursul celor 19 ani de independenţă
a fost modificat de două ori: sistem mixt între anii 1994-2000, în acest
sistem preşedintele era ales prin vot direct, iar începand cu anul 2000 şi pînă
în prezent este sistemul de republică parlamentară. După dublul eşec al
parlamentului din 2009 de a alege un preşedinte, preşedinte interimar a fost
ales Mihai Ghimpu. El a fost criticat pentru faptele sale, deoarece are curajul
să spune lucrurilor pe nume, unul din ele este decretul care la scris, însă din
păcate care n-a fost adoptat, conform căruia 28 iunie 1940 este ziua
ocupării armatei sovietice, ci nu a eliberării cum au proclamat ruşii. Partidele
din coaliţia de guvernare din cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană au
decis să organizeze un referendum pe 5 septembrie 2010 pentru modificarea
Constitutiei, însă a avut de suferit eşec, în cazul succesului avea loc
revenirea la votul universal de alegere a şefului statului, urmat de alegeri
parlamentare şi prezidenţiale în luna noiembrie a anului 2010.
Ce ţine de relaţiile între Republicii Moldova şi Romania, s-au cunoscut mai
multe etape. În perioada guvernarii Partidului Comuniştilor din 2001 pînă în
2009, a survenit o răceală şi rivalitate dintre Chişinau şi Bucureşti. Noua
alianţă de guvernare AIE şi-a propus ca obiectiv prioritar intregrarea în
Uniunea Europeană, iar relaţiile cu România au fost reactualizate şi sunt
„strategice, privilegiate şi speciale”. Pe parcursul ultimului an, au fost
incheiate o serie de acorduri dintre cele două ţări care au menirea de a da o
noua dimensiune acestor relaţii şi a le aprofunda. Pe parcursul cît la putere
este AIE, s-au aprofundat relaţiile cu Unieunea Europeană aderînd la planul
Parteneriatul Estic în data de 7 mai 2009. Problemele actuale în guvernare,
constă în alegerea preşedintelui şi divergenţele atît poltice cît şi sociale.
Deci, Republica Moldova, a cunoscut atît perioade de succes, cît şi dificile,
însă direcţia spre care se orientează actuala guvernare, oferă posiblitatea de
a ne dezvolta rapid.
După părerea mea, aderarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, va
fi nu numai un moment istoric important ci şi un factor determinativ în
dezvoltarea statului nostru din punct de vedere politic, economic, social.

UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
Specializarea:Contabilitatea și Informatică de Gestiune
Anul I

Referat
La Geopolitică

Tema: Considerații Geopolitice privind Republica Moldova

Pangalos Iuliana
Florea Anastasia