FIII JILTULUI - antologie , prof. Dumitru Dadalau

Dumitru Dădălău

FIII JILTULUI - ANTOLOGIE

Editura MĂIASTRA 2008
1

2

Noapte de octombrie Când gândul mă îndeamnă să scriu despre Mătăsari, Doamne, câte titluri îmi vin în minte: “Lumini şi umbre”, “Stele de pe Jilţuri”, “Visul unei nopţi de toamnă”... Totuşi, “Noapte de octombrie” (19 spre 20) se potriveşte cel mai bine, căci a fascinat prin farmecul ei mii de sunete, de la mic la mare, de la localnici la diferiţi oaspeţi. S-au scris multe şi minunate rânduri în presa locală, dar momentul culminant al sărbătorii “Fiilor Jilţului” avea să se declanşeze o dată cu lăsarea serii. Ce noapte de basm venea! Dinspre dealurile semeţe “ieşea luna din Brădet”, se ridica încet, maiestuos şi parcă, mult mai plină de strălucire - “vatră de jăratic”, “stăpâna bolţilor şi a mării”. Puţin mai târziu aveam să asistăm la o nouă strălucire pornită de pe principala arteră a Mătăsarilor. Erau miile de torţe, luminiţe purtate de elevii colegiului din localitate. Păşeau tăcuţi, încărcaţi de emoţie. O privire panoramică lăsa impresia coborârii stelelor de pe Pământ, declanşând o puternică uimire a întâlnirii cu sublimul. Lumini şi umbre - într-un tot uniform, oameni şi lumini veniţi de prin văi şi dealuri “Vezi dumneata, mi se adresează un om cu glasul tremurat de emoţii sau de fericire. Ce e mai nobil şi mai sfânt decât să dai semenilor tăi bucurie si încântare ! Cum poţi să stai indiferent în faţa unor locuitori dornici de cultură şi civilizaţie ! Omul aşteaptă de la tine lumina, şi dacă nu primeşte, se îndepărtează, îşi găseşte singur o “supapă de respiraţie” care de cele mai multe ori îl duce la eşec”... Îl ascultam cu atenţie şi îi urmăream fiecare gest, fiecare mişcare. A luat o torţă aprinsă din mâna unui micuţ şi s-a apropiat de un uriaş mănunchi lemnos. Era momentul aprinderii tradiţionalului foc de tabără. O imensă flacără şerpuindă a pornit spre cer - mesager al credinţei miilor de spectatori în Dumnezeul nostru care s-a întors din nou spre noi, pentru iertarea păcatelor... “Lumină din lumină”, hore în jurul focului, veselie, armonie, pasiune, fericire - asta-i pofta ce-am poftit” - continuă să-mi spună interlocutorul meu. Privea spre înalt cu ochii lui ageri şi blânzi, iar eu abia îmi stăpâneam târziile emoţii de fericire... “Parcă uit totul: greutăţile materiale, nopţi nedormite, împotriviri, ironii, piedici şi mă bucur ca un copil când citesc în ochii tuturor mulţumirea, deconectarea, “fericirea săracului” pe care nu oricine le poate da”. Cântece, dansuri, glume, poezii, se perinda în jurul focului într-un şuvoi nestăvilit. Mişcare, schimb de impresii, prietenii, un sărut “pe furate”, strângeri de mâini, chicote de fericire ... Percepem o rugăminte trecută pe la urechile noastre, sigur de la un oaspete, o fetiţă blondă, înaltă, subţirică la mijloc ca un lujer de trestie: “spune-i, mamă, directorului nostru să facem şi noi”... Am înţeles. “Ai auzit ? 3

O rugăminte fierbinte. în loc de intrigi, bârfă, ceartă, “pentru ciolan”, oamenii aşteaptă viaţă, sinceritate, ataşament, prietenie şi evident bunăstare. De la cine, măi, nea Ghiţă ? De la noi. Noi suntem luminătorii. Noi ştergem ignoranţa, durerea, sărăcia, deprimarea. Noi sădim în sufletul celor mici bunătatea, altruismul, toleranţa, întrajutorarea, respectul reciproc”... Tăcuse parcă, înfundat de un regret. Mulţimea începuse să cânte. Mai întâi într-un murmur armonic, apoi crescendo: “Foaie verde de dudău”... şi cântecul străbătea văile Jilţului, întorcându-se în ecou: Dă-dă-lău, lău, lău, lăuuu ... “Foaie verde de-o sipică”... Ti-că, Ti-că, Ti-că, Ti-că ! Nu m-am putut aduna o vreme, dar am găsit aceasta seară. Am trăit multe, şi bune şi rele. Aş fi vrut să fie prezenţi toţi directorii de şcoli din judeţ, toţi primarii, toţi părinţii, tot judeţul... Cer prea mult ? Atunci, lasă-mi, Doamne, Mătăsarii - “iubirea mea dintâi si visul cel din urmă”! Prof. Gheorghe LUNGAN Parada tinereţii În cadrul “Sărbătorii Fiilor Jilţului” a avut loc şi o paradă a tinereţii, o îmbinare între trecut şi viitor. Alături de colegii mei şi de domnii profesori am mers până la şcoala generală nr.2 oferind un “spectacol de vis” tuturor locuitorilor comunei Mătăsari. A fost un moment plin de semnificaţie, plin de tradiţie, de cunoaştere şi de bucurie. Oameni cu suflet mare au dorit să reînvie în aceste momente unice de sărbătoare tradiţiile folclorului românesc. Şi unde puteau s-o facă mai bine dacă nu la Mătăsari, într-o zi de sărbătoare, în acest loc mic în care de-a lungul vremii s-au întâmplat atât de multe? La Mătăsari fiecare an e sărbătoare, datorită unui om cu “suflet mare”, fără de care nimic nu ar fi fost posibil, acela al domnului director, profesorul meu de limba română. Dorinţa de a realiza ceva frumos, care să dăinuie în timp ne-a fost sădită în suflet o dată cu venirea în acest liceu devenit mai târziu Colegiu naţional. Carul alegoric, acea maşină frumos decorată simbolizând viitorul, speranţa şi încrederea că el va fi mai bun. Tot în cadrul paradei tinereţii au fost prezentate căruţele în care au stat oameni ai Mătăsarului şi elevi ai liceului, simbolizând trecutul pe care elevii şi cadrele noastre didactice din fiecare sat l-au făcut prezent la această mare sărbătoare. Sunt sigură că această frumoasă zi de octombrie va rămâne în minţile fiecăruia multă vreme. Otilia Tucă

4

Ansamblul folcloric „Liliacul” Ansamblul folcloric “Liliacul” sosit din Mehedinţi, mai exact din Baia de Aramă, a avut ocazia să participe la “Sărbătoarea Fiilor Jilţului” la invitaţia domnului director al Colegiului Naţional Tehnologic din Mătăsari. Onoarea a fost de partea noastră, a elevilor, de a-i avea alături la “Parada tinereţii” desfăşurată pe 20 octombrie 2001. Alături de noi, elevi ai acestui colegiu, împreună cu Doina Gorjului, ansamblul „Liliacul” a înaintat prin horă din centrul comunei Mătăsari până la Colegiu unde s-a întins o horă mare participând toţi invitaţii cât şi elevii. Având ocazia să viziteze colegiul, aceştia au rămas uimiţi de condiţiile de învăţământ care ni se oferă. Îmbrăcaţi de sărbătoare ei au prezentat un program unde au participat tineri cât şi mai vârstnici din ansamblul „Liliacul”. Fiind fondat de Elena Miniş Trancă împreună cu fiul ei au cântat cântece folclorice ce ne-au dus cu gândul în trecut la bunii şi străbunii noştri. Văzându-le zâmbetele pe feţe, toţi am fost onoraţi de a-i avea printre noi şi a ne încânta cu tot ce ştiu şi noi să-i încântăm cu ale noastre. Cu declaraţiile şi promisiunile făcute sperăm ca în anul ce va urma să fie alături de noi, chiar dacă anul acesta au regretat plecarea ce a fost foarte devreme pentru ei, deoarece au dorit să urmărească tot programul festivităţii ce a avut loc la noi în cadrul colegiului. Noi vă mulţumim şi dorim ca şi în anul viitor să fiţi prezenţi la sărbătorile ce se vor desfăşura în Colegiul nostru. Vulpie Iuliana Balul bobocilor A rămas ca o tradiţie în Valea Jilţului, de 4 ani de zile, ca în fiecare toamnă de “Sărbătoarea Fiilor Jilţului” unul dintre punctele de atracţie să fie “Balul bobocilor”. Seniorii liceului organizează pentru bobocii liceului o seară de neuitat, culminând cu alegerea celei mai frumoase fete adică “Miss Boboc”. În urma preselecţiei făcute de către un juriu compus din elevi şi profesori au fost alese 11 concurente care au fost supuse să susţină mai multe probe, cum ar fi: prezentare, cultură generală, aptitudini, dans. Frumuseţea îmbinată cu inteligenţa a fost punctată maxim de către juriu format din domnii profesori: Arsenie Oliviu, Nistoran Ovidiu şi elevii clasei a XII-a: Popescu Alina, Alexe Mădălina, Vulpie Iuliana, Bilaus Claudiu. Frumosul este simbolul simbolurilor. Frumosul are tot atâtea înţelesuri câte stări de spirit are omul. După deliberarea 5

juriului a fost aleasă Miss Boboc 2001, eleva clasei a IX-a C, profil ştiinţele naturii. Iviciuc Daniela. Concurenţa a fost acerbă, iar la diferenţă foarte mică de puncte s-au clasa eleva Kovacs Mianda, clasa a IX-a A cu locul II şi eleva Boulean Alexandra locul III. Iar pentru a mai stimula şi celelalte concurente s-au înmânat diplome pentru originalitate (Mladem Andreea), diplomă pentru popularitate (Ionela Postelnicu), diplomă pentru vestimentaţie (Ciobanu Loredana). În fiinţa omenească totul trebuie să fie frumos: faţa, veşmintele, sufletul şi cugetul. A fost o atmosferă minunată, concursul de Miss desfăşurându-se la lumina focului prieteniei, după horă, unde toţi am dat mână cu mână, ne-am înfrăţit sufletele, cu gândul că, cele rele să se spele, cele bune să se adune. Alina Popescu Carnavalul tineretului Precum anul are patru fiice la fel şi comuna Mătăsari are pe cele patru fiice ale sale acestea fiind: Croici, Brădet, Runcurel şi Mătăsari, reîntâlnirea având loc pe data de 20 oct.2001. Se spune adesea că toamna este cea mai bogată fiică a anului în roade dar eu pot spune că acest anotimp, pentru noi elevii din Mătăsari este cel mai bogat în sărbători. Deşi toamna este mohorâtă şi rece de data aceasta nu s-a întâmplat aşa, ziua de 20 oct. fiind o zi splendidă cu mult soare care mângâia cu razele lui pământul. Pe lângă reîntâlnirea Fiilor Jilţului la această sărbătoare au mai avut loc şi alte activităţi, una dintre acestea fiind Carnavalul tineretului. La acest carnaval au participat elevii şcolii deghizaţi în diferite personaje de prin opere literare cum ar fi: Scarlet Ohara din romanul “Pe aripile vântului”, ţigănci, vrăjitoare, alţii fiind în diferite animale, cum ar fi iepuraşi, câini dalmaţieni, pisicuţe şi altele. Din această mulţime de măşti, regele şi regina carnavalului fiind prinţesa Scarlet Ohara şi Rabă un elev deghizat în faimosul moderator de la emisiunea „Ştirile de Sâmbăta Asta”. Prin acest carnaval elevii au dovedit apropierea dintre om şi animal dar şi cultura şi nu numai atât, talentul lor înnăscut. Toate acestea desfăşurându-se până în zorii zilei de 21 făcând din acea noapte, o noapte albă, o noapte de neuitat. Ţandără Cristina

6

Zilele Colegiului În perioada 8-19 octombrie 2001, la Mătăsari, vor avea loc manifestările organizate cu prilejul “Zilele Liceului”, eveniment ce se va desfăşura în cadrul Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari. Organizator şi coordonator al acestei acţiuni este domnul director, prof. Dumitru Dădălău. Bogatul sumar al activităţilor cuprinde printre multe altele un vernisaj de expoziţie fotografică “Oameni şi locuri din ţara lui Brâncuşi”, un simpozion - “Tineretul şi perspectivele lui în societatea civilă”, un recital de poezie patriotică şi revoluţionară. Vor avea loc lansări de carte ale poeţilor gorjeni. Evenimentele culturale vor alterna cu meciuri de fotbal ale liceelor, susţinute la sfârşitul fiecărei zile. De asemenea va participa, ca invitat de onoare, teatrul Dramatic “Elvira Godeanu” din Tg - Jiu ai cărui actori vor pune în scenă spectacole din dramaturgia românească şi mondială (Caragiale, Shakespeare). Toate acţiunile cultural-educative şi sportive încep zilnic la orele 1300 în sala de sport, cabinete şi pe baza sportivă. Amalia Negrescu, Oglinda Gorjului, 10.10.2001 La Mătăsari La Mătăsari continuă, în aceste zile, suita de manifestări, prilejuite de “Zilele liceului”, de fapt ale Colegiului Tehnic din localitate. În programul zilei de astăzi este inclusă o consfătuire-dezbatere cu tema “Rolul şcolii, familiei şi societăţii civile în combaterea delincvenţei juvenile” cu participarea reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, a Poliţiei, a tineretului etc. Pe terenul de sport al colegiului are lor un atractiv meci de fotbal între echipele claselor IX C şi II B urmat de partida ce va opune jucătorii anilor II C şi l E. Mâine, vineri 12 octombrie a.c. este prevăzută o sesiune de comunicări având drept temă: “Carierele de lignit din Jilţ în plin proces de modernizare şi retehnologizare” în continuare, va avea loc un interesant concurs gen “Cine ştie câştigă” din viaţa şi opera marelui sculptor Constantin Brâncuşi. Ziua se va încheia cu alte două meciuri de fotbal din campionatul şcolii. B. Marius, Gorjeanul, 11.10.2001

7

Oglinda Gorjului Astăzi şi mâine, Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari din Gorj, organizează pe baza sportivă sărbătoarea “Fiii Jilţului”. Manifestarea va începe la ora 10 cu o paradă a tinereţii şi un Te Deum, după care va avea loc o adunare festivă şi o întâlnire a conducătorilor politici şi administrativi gorjeni cu parlamentarii judeţului. Din sumarul acţiunilor se desprinde o vizită la Muzeul Jilţului şi al Colegiului, spectacole prezentate de Ansamblul artistic “Doina Gorjului” şi Grupul folcloric “Liliacul” din Baia de Aramă, după care va avea loc lansarea revistei ‘’Murmurul Jilţului” nr.20. După amiază, de la orele 14,00 se vor desfăşura finalele campionatului de fotbal între reprezentativele satelor Mătăsari, Croici, Runcurel, Brădet pe liceu şi şcoală profesională. Seara se va încheia cu un foc al prieteniei, va avea loc un carnaval al tineretului, un bal al bobocilor, recitaluri de muzică şi poezie, o prezentare de modă, hore populare si o discotecă în aer liber. Sărbătoarea va continua şi duminică, când, în toate bisericile din Mătăsari se vor ţine slujbe religioase. Participanţii si invitaţii vor putea asista la ritualuri legate de obiceiurile locale precum: cotitul butoaielor, inventarul hambarelor, număratul bobocilor, agape câmpeneşti şi vizite la cei dragi. Amalia Negrescu, 20-21.10. 2001 Parada modei Ca punct de atracţie şi de noutate din acest program devenit tradiţional la Sărbătoarea Fiilor Jilţului a fost o mini paradă a modei organizată de către doamnele profesoare: Carmen Pădureţ, Brăiloiu Mihaela, Costea Gabriela şi clasa a XII-a A, la care au participat de la micii grădinari până la cei din clasele liceale. A fost o surpriză plăcută pentru toţi spectatorii când în ritmul muzicii, băieţii şi fetele au intrat şi au efectuat numărul pe scenă atrăgând de fiecare dată ropote de aplauze. Deşi niciodată nu s-a organizat o asemenea paradă copiii noştri au fost, ca şi şcoala noastră, la înălţime. Frumosul este în fiecare dintre noi dar prin această paradă s-a dorit exteriorizarea lui. El este alcătuit dintr-un element etern, invariabil, a cărui cantitate este însă foarte greu de determinat şi dintr-un element relativ, circumstanţial, sau mai bine zis din mai multe elemente: epocă, modă, morală, dragoste. 8

În fiinţa omenească totul trebuie să fie frumos: faţa, veşmintele, sufletul şi cugetul. Mini modelele s-au mişcat pe scenă de parcă făceau acest lucru de când erau mici. Această paradă a vrut să sublinieze naturaleţea, frumuseţea şi graţia, demonstrând că omul numai ce nu vrea nu poate face şi că aici chiar dacă nu este oraş noi ne putem ridica la nivelul unor şcoli cu tradiţie. Alexe Mădălina Epigrame Unei prostituate Tu iubeşti, nu din plăcere Sau că de ai fi muiere; Vrei aşa, s-agoniseşti Banii, numai de la proşti Ca să-ţi rotunjeşti venitul Ai uitat ce e iubitul Şi lucrezi la întâmplare Numai să produci parale. Unui şmecher Te crezi că eşti “Rezolvă tot” Te ştie lumea mafiot De pierzi cumva din masca-ţi mare Ajungi precis şi la răcoare. Unui Cască-gură De vrei serviciu, aşa pe plac La Bucureşti de-astea se fac Aceia care nu sunt buni Taie oricând frunză la câini. Unui covrigar Să scap de vechea mea poreclă Aflai mai ieri, la discotecă Precum că-i bine să trăieşti Făcând covrigi şi nu poveşti. De Gh. Dănescu, Radoş Serbările primăverii – 2003 În perioada 24 februarie - 6 martie , în cadrul Colegiului Tehnic Mătăsari, s-au desfăşurat „SERBĂRILE PRIMĂVERII”, ediţia a III-a, în cadrul cărora s-au 9

obţinut următoarele rezultate: Creaţie proprie poezie: Locul I - BADOI ALEXANDRA - clasa VIII B Locul II - OPRITESCU BIANCA - clasa IV B Locul II - STÂNILOIU ANA MARIA - clasa XI B Locul III - GURITOIU IONELA - clasa IX B Creaţie proprie eseu: Locul I - MORĂRAŞU MIHAELA - clasa IX A Locul I - MOTI DENISA - clasa X C Locul III - TĂNĂSOIU D. CRISTIAN - clasa IX B Recitări: Locul I - BECHEANU CLAUDIA - clasa VIII A Locul I – LUPŞOIU LOREDANA – clasa VI B Locul I - CEAUŞESCU ADELINA - clasa V A Locul II - BORODI ALINA - clasa VII C Locul III - OPRIŢA CERASELA - clasa VII B Locul III - CIORTAN RAMONA - clasa VII B Montaj literar muzical: Locul I - clasa III A Locul I – clasa III B Locul I – clasa II B Locul I – clasa II A Locul I - clasa IV A Locul II - clasa I A Locul III - clasa I C Scenetă: Locul I – clasa V B 10

Solist vocal muzică populară: Locul I - STĂNILOIU IONELA - clasa VII D Locul I - VUESCU IULIANA - clasa IX E Locul II - DĂESCU CRISTINA - clasa X C Locul III - COMAN ANDREEA - clasa VIII C Locul III - ŞERBĂNOIU MARIA - anul I F ucenici Dans modern: Locul I - PETRESCU OANA – clasa VI B Locul I – clasa XI A Locul II – clasa VIII C Locul III - clasa VII C Cel mai bun interpret – teatru: Locul I - KOVACS EVA - clasa X A Locul II - GIONEA IONELA - clasa IX A Dans ritmic: Locul I - BORUZ CORINA LUCIANA – clasa VI C Break Dance: Locul I – clasa VI C Dansuri de societate: Locul I – clasa XI B Grup Umoristic – scenete: Locul I – clasa IX A Locul I – clasa X A Locul II - clasa X B Locul II – clasa VII A Locul III – clasa XI D Premiul special al juriului pentru creativitatea la „Scenete”: Clasa XII A 11

Dansuri populare: Locul I – clasa IV B Grup vocal: Locul I – clasa VIII B Locul I – clasa IV B Locul I – clasa V B Locul I – clasa I B Locul II – clasa III B Solişti instrumentişti: Locul I – Petrescu Gabriel clasa VII A Locul I – Şerbănoiu Petre anul III B prof. Locul II – Solomon Alexandru clasa VIII A Locul III – Dincă Ionuţ clasa IX C Solişti vocali muzică uşoară: Locul I – Niţu Nicoleta clasa XI C Locul II – Turlică Cristina clasa XI B Locul II – Zăvoianu Roxana clasa X C Locul III – Milca Adina clasa IX B Interpretare instrumentală – chitară: Locul I – Nebancea Ion clasa VIII B Zilele Liceului la Mătăsari Colegiul Tehnic Mătăsari Sărbătoreşte „Zilele Liceului”, în perioada 4-17 octombrie. Programul dedicat manifestării cuprinde sesiuni de referate şi comunicări, simpozioane, cupa „Zilele Liceului” la fotbal, recital de poezie, concursuri de eseuri, poezii şi creaţii ale elevilor. Marţi, 12 octombrie, se va face o vizită la Muzeul Jilţului, iar vineri 15 octombrie va avea loc un schimb de experienţă pe tema preocupările Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari şi Şcolii „Titu Maiorescu” din Iaşi cu privire la 12

dezvoltarea bazei materiale – condiţie esenţială în asigurarea unui învăţământ modern, eficient şi de calitate. Tot în cadrul „Zilelor Liceului” în perioada 16-17 octombrie va avea loc sărbătoarea „Fiii Jilţului”. Din program: sâmbătă, 16 octombrie, spectacole prezentate de Ansamblul Artistic „Doina Gorjului”, Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu, program cultural-artistic prezentat de formaţiile Colegiului Naţional, scoliilor Croici, Brădet şi Runcurelu. Va mai avea şi lansarea revistei „Murmurul Jilţului”, revistă ajunsă la nr. 32. Tot sâmbătă se vor desfăşura concursul „Miss Colegiul Mătăsari”, o gală de box, carnavalul tineretului. În ultima zi, duminică, 17 octombrie se va desfăşura campionatul de fotbal între reprezentativele satelor Mătăsari, Croici, Runcurel, Brădet şi cartierelor din Mătăsari. Se vor oficia slujbe religioase în toate bisericilor din Mătăsari, precum şi cotitul butoaielor, inventarul hambarelor, număratul bobocilor, agape câmpeneşti, vizite la cei dragi etc. Alin Dobromirescu Şi s-au întors… În numărul 3999 din 15 octombrie 2004 al prestigiosului nostru cotidian, „Gorjeanul”, sub semnătura cunoscutului şi îndrăgitului redactor Marius Becherete, se prefigura una dintre cele mai mari acţiuni cultural educative din Mătăsari – « „Fiii Jilţului” se-ntorc acasă », ediţia a VII-a, manifestare ce aduna an de an mii de localnici la care se alătură cei plecaţi în diferite zone ale ţării, într-o revărsare de bucurie şi fericire, mari si mici, muncitori şi ţărani, elevi şi intelectuali sau mai bine-zis „toată floarea” acestei minunate localităţi de pe văile ascunse ale bătrânului Jilţ. Cine este “magnetul” ce-i atrage cu o forţă nevăzută, izvorâtă din adâncul unei inimi nobile şi curate de pe înălţimile Croiciului? Cine gândeşte în nopţile lui de toamnă mohorâtă la binele şi mulţumirea consătenilor lui? Cine este motorul „cu explozie” de umanism şi bunătate fără margini? Cine este prietenul, părintele celor peste două mii de elevi ai Colegiului, conducătorul înţelept şi vizionar? Răspunsul este uşor de dat, de acum, de fiecare dintre noi: un fiu al satului Mătăsari, întors „la brazdă” cum l-ar socoti Tudor Arghezi, Tică Dădălău, dom’ director, omul care „nu are somn” până nu-şi vede treburile făcute „ca la carte”. Aşa a fost şi sâmbătă, 16 octombrie, zi de neuitat, după un program prelungit în noaptea adâncă şi savurat de toţi cei prezenţi aici. Am „demonstrat” pe strada principală, am ascultat cu emoţie cuvintele calde ale oaspeţilor noştri, Domnul Deputat Ion Florescu, Domnul Inspector Şcolar Vasile Gogonea, am urmărit programe artistice de certă valoare: Ansamblul artistic «Doina Gorjului» sub conducerea minunatului om de la poalele Parângului - Gheorghe Porumbel, (Nota zece cu felicitări tuturor componenţilor 13

orchestrei de neegalat, soliştilor si dansatorilor care au desfăşurat un program de mare rafinament şi cu valenţe educative peste măsura aşteptărilor! ). Formaţii ale Şcolii Populare de Artă din Tg-Jiu, ( orchestra compusă din cadre didactice de specialitate, dirijată de vechiul meu elev si prieten Victor Tambu şi solişti apreciaţi) în frunte cu directorul acestei instituţii, profesorul Viorel Gârbaciu, Fluieraşii din Dragoteşti, sub bagheta Domnului învăţător Petrică Păsărescu, dar şi programe ale unităţilor şcolare de pe raza comunei: Brădet ( toate laudele pentru învăţătoarea Irina Stoichescu - conducătoarea programului de bun gust şi de o interpretare duioasă ca însăşi sufletul ei curat!), Runcurel, Croici şi Mătăsari. Profesorii, diriginţii, învăţătorii şi elevii lor, de la grădiniţă şi până la liceu şi şcoală de artă şi meserii s-au dovedit cei mai fideli şi apropiaţi colaboratori în îndeplinirea unor gânduri şi direcţii date de conducătorul nostru. Merită să amintim căteva nume: Floarea Dădălău, lon şi Luminiţa Dădălău, Cornel Toma, Zizi Ceauşescu, Oana Băzăvan, Vasile Popescu, Elisabeta Nişulescu, Mateescu lulian, Buruiana Viorica, Carmen Pădureţ, lon Săceanu, Ileana Dădălău, Cecilia Popescu, soţii Ciobanu şi lista ar putea continua cu toţi cei peste o sută douăzeci de dascăli. Întrecerile sportive „pe ploaie» au fost urmărite de un mare număr de cetăţeni şi elevi care nu s-au lăsat intimidaţi de căderile de precipitaţii mărunte şi reci. Vizionarul „dirijor” nu s-a lăsat înduplecat de vremea ploioasă şi a dispus continuarea activităţilor. Şi, ca un făcut, vremea s-a stabilizat şi „retragerea cu torţe», „focul de tabără” sau „carnavalul tinereţii” s-au desfăşurat ca un punct culminant în „marea aventură” a tinereţi noastre. (Ştiu, dragi cititori, că în sufletele dumneavoastră retrăiţi clipe de fericire la gândul ce va duce spre amintirile din trecut, spre zilele fericite ale copilăriei). Numeroasele premii acordate individual sau pe echipe au adus satisfacţii în rândurile elevilor colegiului. Ca dascăl „în vârstă”, mă simt legat de aceste activităţi şi sunt convins că experienţa din Mătăsari poate fi preluată de toate unităţile şcolare din Gorj, mai ales că există un potenţial didactic de mare angajament instructiv-educativ, de fineţe şi moralitate creştină, pentru contracararea efectelor secundare venite pe diverse canale de la periferia societăţii noastre postrevoluţionare. Mă gândesc la vizite reciproce între şcoli, la întâlniri de suflet cu dascăli de elită, la drumeţii şi vizite, la concursuri sportive şi culturale, la marcarea unor trasee turistice, la cicloturism, la slujbe religioase comune s.a. Dar de câte „bravuri” sunt în stare colegii noştri! Nenumărate! Aşadar, îmi exprim speranţa că anul şcolar în curs va fi plin de activităţi dorite de copii şi de părinţii lor, de societatea noastră în curs de aliniere la valorile europene spre care tindem „cu pas alergător”: Hai, Mătăsarii, Hai Gorjenii! Prof. GHEORGHE LUNGAN 14

Brumărel …de Mătăsari De vreo şase ani încoace, toţi fiii şi fiicele legendarului Jilţ, aşteaptă cu emoţie, să se bucure împreună de parfumul nostalgic al lui Brumărel, de deosebitele manifestări ce au loc cu ocazia Sărbătorii Fiilor Jilţului. Iniţiatorul şi mentorul acestei prestigioase „mişcări” a tineretului din Mătăsari şi din împrejurimile acestei localităţi, neobositul Dumitru Dădălău, Directorul Colegiului Tehnologic , a avut grijă ca şi anul acesta, la cea de-a şasea ediţie a acestei sărbători aparte, să-i avem în mijlocul nostru pe cei mai de seamă oameni ai judeţului, ai zonei stăpânite de Jilţ, ca măcar pentru doua zile, să trăiască, să simtă simţul vieţii mătăsărene, lăsându-se călăuziţi de vocile raţionalului şi sensibilului, căci două au fost virtuţile ce-au stăpânit în această perioadă: adevărul şi frumosul. Şi cum „frumosul se deosebeşte de adevăr numai prin modul de cunoaştere”, iar „pentru că este cunoscut sensibil, frumosul este indefinibil”, putem trage o concluzie: tot ce s-a întâmplat în cele 19 zile ale lui Brumărel, la Mătăsari, se poate reda printr-un singur cuvânt: inefabil. Şi cum inefabilul este inexprimabil, consider că spusele mele vor fi doar un adaos (un supliment) pentru cei care au fost prezenţi şi doar nişte sumare informaţii pentru cei care n-au fost părtaşi la aceste evenimente. Aşadar …începând cu prima zi din luna a zecea a lui 2003, a Colegiul Tehnologic din Mătăsari s-au ţinut lanţ diverse manifestări artistice, sportive, ştiinţifice. Comisiile metodice au desfăşurat o serie de activităţi specifice, la care au participat cei mai buni elevi. Micii actori, poeţi, dansatori şi-au pregătit cu migală reprezentaţiile, pentru ca totul să fie perfect în ziua de apogeu. Sportivii mătăsăreni s-au întrecut, în cele aproape 3 săptămâni la: fotbal, handbal, baschet, box, cros. Procurarea sau confecţionarea obiectelor de decor a constituit o alta preocupare meticuloasă, dar tot atât de necesară. Este de prisos să mai vorbesc despre uriaşa muncă ce s-a depus din partea întregului colectiv didactic, şi mai ales a conducerii, căci eforturile tuturor au fost răsplătite pe deplin. Impresionată de atâta muncă şi farmec, ziua lui 18 de Brumărel, s-a gândit probabil să-şi aducă şi ea, ca invitată, o zi de iarnă. Numai că, veselia şi căldura celor peste 2000 de suflete, au cam speriat-o pe nepoftita invitată, a cărei prezenţă a fost complet ignorată. Frigul, vântul şi norii s-au zgribulit într-un colţ, privind cu admiraţie spectacolul din faţa lor. Suita de manifestări a debutat la orele 8:30 din intersecţia localităţii unde, cei aproape 2000 de elevi, însoţiţi de profesorii lor, s-au adunat pregătiţi cu toţii cu spirit şi straie de sărbătoare. Primele rânduri, îmbrăcate în costume populare 15

româneşti, mergeau alături de un „car” alegoric, urmat de căruţe împodobite cu lucrături tradiţionale şi încărcate cu copii zglobii. Alaiul, ce a reuşit să scoată toţi locuitorii zonei la poartă sau la fereastră, a ajuns cu chiote de bucurie în curtea destul de încăpătoare a Colegiului, unde aşteptau muzica şi jocul. Imediat şi-au făcut apariţia primii invitaţi, din inima judeţului, în frunte cu Domnul Preşedinte al C.J.G. Nicolae Mischie. Şi pentru că întâmplarea a făcut ca sărbătoarea mătăsărenilor să coincidă cu votul pentru Constituţia revizuită a României, prezenţa Domnului Preşedinte în Mătăsari a fost cu atât mai bine venită, constituind un „stimulent” necesar pentru venirea populaţiei mătăsărene la vot. După ce vizita călăuzitorilor noştri politici s-a încheiat, a venit rândul şcolii –gazdă să-şi etaleze talentele până la lăsarea întunericului. Seara a început grandios. Retragerea cu torţe a constituit momentul de vârf al programului. Făcliile ce-au luminat străzile din Mătăsari, simbolizând parcă tot atâtea speranţe pentru viitor, şi-au găsit sfârşitul pe altarul din curtea şcolii. După această primă jertfă, focul dragostei şi al prieteniei, ce-şi trimitea mii de mesageri să străpungă cerul înnourat şi să vestească infinitul despre această mare sărbătoare a umanităţii, îşi aştepta tributul de joc şi bună dispoziţie. Iar acesta nu s-a lăsat prea mult aşteptat, căci, după ce momentul solemnităţii a fost încununat de Hora Unirii ce s-a rotit în jurul focului, au sosit momentele distractive: Carnavalul, Gala de Box, Miss Boboc 2003-2004, iată numai câteva din principalele atracţii ce-au reuşit să-i ţină în loc pe invitaţi până la orele târzii ale nopţii. Focul a fost tovarăşul de nedespărţit al tuturor, alungând frigul unei ierni nepoftite. Nu vreau să închei această succintă prezentare a evenimentelor desfăşurate cu şi pentru fiii Jilţului şi nu numai, înainte de a aminti alte două mari evenimente ce-au coincis şi-au contribuit la măreţia zilei de 18 octombrie 2003; este vorba despre apariţia numărului 28 al revistei „Murmurul Jilţului” şi despre apariţia, în premieră, a cărţii „110 ani de învăţământ in Mătăsari”, evenimente deosebit de marcante, despre care, se cuvine să vorbim mai pe larg, în altă „cronică”. După spectacolul - maraton la care v-am făcut părtaşi pe toţi, nu-mi rămâne decât să vă invit anticipat la cea de-a şaptea ediţie. Aşadar, nu ezitaţi să veniţi să vă cinstim şi la anul cu un „păhărel de Brumărel” la Sărbătoarea Fiilor Jilţului. Vă aşteptăm! PROFESOR : DIMA LOREDANA

16

Ce este viata? „Ieri am fost pe braţele mamei, Azi sunt pe băncile şcolii, Mâine voi fi în valurile iubirii, Şi poimâine în mormânt” Bunul cel mai de preţ al omului este viaţa dăruită omului o singură dată şi care trebuie trăită. Trebuie să spun că viaţa e şi bună şi rea în acelaşi timp, fiindcă numai prin ea ne dăm seama ce este bunul şi răul. Adevărul este că viaţa este delicioasă, oribilă, încântătoare şi dulce şi aromată, şi că e totul pe pământ. Ce este viaţa? Este un lucru care trebuie trăit. Te naşti, te chinui să înveţi, să treci prin bucurii şi suferinţe pentru ca apoi, să mori. Zile şi clipe în şir te chinui să-ţi găseşti un scop în viaţă! Alţii spun că dacă construieşti o casă, plantezi un copac şi dai viaţa unui copil ţi-ai trăit viaţa. Dar casa devine mină, copacul şi copilul mor la fel ca şi tine. Rămâne nimicul…Căci destinul este o balanţă. Îţi oferă în aceeaşi măsură şi fericire şi tristeţe. Viaţa e un fenomen care nu se repetă niciodată. Ce lucru minunat în viaţă e să iubeşti dar mai ales să fiu iubit! Omul are nevoie de viaţă, dar fără duioşie şi fără iubire nu e decât un mecanism. Secretul tristeţilor şi nefericirilor noastre este că vrem să-i vedem pe cei pe care-i iubim după nişte standarde mult prea înalte. Fiecare are un orizont diferit, nu le putem recepţiona gândurile celorlalţi şi nici ei nu le pot citi pe ale noastre. Acceptă asta ca pe un mare sfat şi vei fi cel mai fericit. Doreşte multe, speră puţin şi nu cere nimic în schimb. Câteodată viaţa ne aduce multe necazuri şi ne face să uităm de cel mai important lucru…. De Dragoste. Dragostea e un strop de lumină, un strop de poezie curată a inimii, şi restul… nebunie! Iubeşte doar!…Asta înseamnă viaţa. Fără dragoste nu trăim, din dragoste ne naştem. Rea sau bună, aşa e viaţa şi nu poate fi altfel. Ni s-a dat fără să o cerem şi o vom pierde fără să fim întrebaţi. E păcat să mori fără să fi trăit. Moartea este capătul nu însă scopul vieţii. Cel care, în fiecare centimetru de viaţă, are un model de forţă şi mândrie nu poate gusta niciodată din cupa morţii. El se duce să se culce printre stele întinzându-şi braţele uscate pentru a saluta ecoul propriului său strigăt. Viaţa pentru om este o istorie. Omul muritor creează imortalitatea. 17

„Viaţa e o umbră călătoare numai, un comediant, un ceas, un strigăt şi gesticulează pe scenă şi apoi nu se mai aude, e un basm, povestit de un nerod, plin de furtună şi de zbucium şi totuşi neînsemnând nimic” după cum spunea marele poet Mihai Eminescu. Totuşi viaţa nu-i aşa bună şi nici aşa rea cum o cred oamenii… „Viaţa” e viaţă şi trebuie trăită. <<Simte şi trăieşte Trăieşte şi creează Bucură-te de viaţă Şi trăieşte-o din plin. >> Oţelea Suzana - XII A

Dragul Meu, Ora e atât de târzie, o linişte perfectă pluteşte în cameră, câteva picături de ploaie îmi bat în geam, eu scriu şi sunt atât de fericită că pot fi singură cu gândurile mele, pe care pot să le fac să zboare liber spre tine. Opreşte-te o clipă din orice ai face acum şi ascultă-le! Sunt atât de pline de dragoste, încât mi-e teamă să nu te rănescă în vreun fel, să nu cumva să te plesnească unul şi să-ţi lovească pleoapa dreaptă, de exemplu. Nu te îngrijora, oricum mica vânătaie lăsată de gândul meu de dragoste nu doare şi nu-mi va fi vizibilă decât mie. Şi ce m-aş bucura să o pot vedea la următoarea noastră întâlnire! Voi şti clar că ai fost acolo - acolo unde mi-am trimis gândurile în zbor. Şi că n-ai fugit! TE IUBESC, dragul meu! Oţelea Suzana, XII A Nesfârşit… de iubire S-ar putea ca la noapte să iubesc doar luna… doar stelele, dar nu mai puţin decât pe tine… iubitul meu. Ele ne-au fost martore la îmbrăţişări, la mângâieri, la infinitele săruturi, ele… doar ele. Ele ne-au luminat calea făcându-ne paşii mai uşori şi drumul parcă prea drept şi distanţa parcă prea mică între noi, asta pentru a ajunge unul lângă altul pentru a ne regăsi unul pe celălalt. Ştii că te-am iubit mai mult decât orice, ştii că pentru noi cuvintele erau 18

de prisos, parcă nici nu existau, era de-ajuns o privire şi înţelegeam totul… totul parcă venea de la sine, era puterea dragostei ce-i drept! La un moment dat sufletul meu refuza parcă să meargă mai departe. Parcă-mi spunea că am ajuns prea departe, că te iubesc prea mult, dar inima mea mă făcea să înţeleg că nu e de ajuns, că trebuie mai mult, trecând absolut orice obstacol împreună, noi doi, tu şi eu, eu şi tu. Dragostea e ceva ce apare când te-aştepţi mai puţin. Nici nu-ţi dai seama, ea nu poate fi prezisă sau programată dinainte. La fel s-a întâmplat şi cu noi doi, neam întâlnit dintr-o simplă întâmplare. Atunci când simţi c-ai întâlnit persoana iubită, simţi parcă un gol în stomac, dar acest gol cu timpul se va umple de cel mai ales sentiment şi simţi că nimic nu te mai poate despărţi de el, doar moartea… sau poate nici ea. „ Nimeni nu a trăit marea iubire, ci doar frânturi din ea” ( Oscar Wilde) Vâlceanu Nicoleta Ramona, XI A RAZA DE LUMINA Un drum anevoios şi greu aveam în faţă croit de mâna neindurată a destinului. Suflete multe mă priveau uimite râzând ironic: se impiedică imediat căci drumul i se opreşte. Dar ţinta sufletului meu era ascuţită, îşi făcea loc prin necunoscut, îşi croia singură drumul. Vroia să ajungă undeva. Dar unde ? Nici eu nu ştiu. Mă târa după ea fără să-mi spună că vom lupta într-un război cu viaţa, cu existenţa însăşi. În faţă mi se arăta viaţa cu ale ei cumpene înfricoşătoare. Voinţa prindea rădăcini în mine, mă învăluia cu aerul ei. Se părea că nu o lăsasem să crească îndeajuns căci viaţa mă lovea rău, dădeam să mă ridic, dar cădeam copleşită de o altă durere. Trecuse ceva timp până să-mi dau seama că viaţa trecea peste mine cu niste bocanci greoi cu ţinte ascuţite. Dar timpul, soluţia pentru orice rană, mă vindeca si îmi dădea putere până mai târziu când, aveam un nou aliat de încredere: pe mine însămi. Când credeam că voi putea lupta văzusem o oază de lumină. Nu ştiam ce este, şi totuşi trebuia să-mi dau seama : Atinsesem cu degetele poarta fericirii. Atâta, doar... De mai mult nu era loc. Căci cel ce croise legile vieţii nu dădea extemporale în faţa muritorilor. Elena Şuleru clasa a XII-a A Iubire imposibilă Riga Crypto şi Lapona Enigel - Ion Barbu Modernismul reprezintă tendinţa de înnoire opusă tradiţionalismului, manifestată în literatură şi în celelalte arte la sfârşitul secolului al XIX –lea şi 19

începutul secolului al XX – lea. Mişcarea orientează poezia spre o estetică a sincerităţii şi a rafinamentului, presupunând un spirit nou şi experimente privind forma operei. În critica literară românească termenul de modernism a fost impus de Eugen Lovinescu, care a militat pentru autonomia esteticului, obiectivarea prozei şi liricizarea poeziei, într-un cuvânt pentru sincronizarea culturii române cu cea europeană. Poezia Riga Crypto şi Lapona Enigel este o baladă. Recunoaştem astfel tentaţia moderniştilor de a recupera epicul, subordonându-l unui lirism esenţial, al cărui scop este să surprindă şi să observe lumea în ipostazele ei eterne. Lirismul este aşadar unul obiectiv, ascuns de prezenţa a două personaje – simbol : Riga Crypto şi Lapona Enigel. „Riga Crypto şi Lapona Enigel” a fost publicată în anul 1924 şi inclusă în volumul „Joc secund” , apărut în anul 1930. „Riga Crypto şi Lapona Enigel” are forma unei poveşti versificate cu cadru. Numită de poetul însuşi un „Luceafăr întors”, balada „narează”, la un prim nivel de semnificaţii povestea „regelui-ciupearcă”, care aparţine unei lumi inferioare, regnul vegetal, şi a Laponei Enigel, simbol al superiorităţii şi al luminii. Asemenea lui Hyperion şi Cătălinei, Crypto şi Enigel (spre deosebire de Luceafărul eminescian, în această operă factorul feminin este superior celui masculin) nu-şi pot depăşi condiţia şi nunta lor este imposibilă. Balada se deschide cu fixarea cadrului : sfârşitul unei nunţi. Atmosfera este lumească, de petrecere. Un „nuntaş fruntaş” îi adresează menestrelului „trist, mai aburit / Ca vinul vechi ciocnit la nuntă” rugămintea de a-i spune povestea regelui-ciupearcă şi a Laponei Enigel, dar să i-o spună „stins” , „încetinel” şi nu „cu foc” , cum o făcuse acum o vară. Este o poveste din lumea vegetală, o alegorie simbolică. Primul intră în scenă craiul Crypto, „regele-ciupearcă”, simbolizând prin chiar numele său închistarea şi circumscrierea în propriul univers, cel al regnului vegetal, aflat sub semnul umbrei şi al umezelii. Crypto este stăpânul unei lumi vegetale, dar condiţia lui e tragică, aspiraţiile nu sunt înţelese, e „inimă ascunsă”. Supuşii săi îl ocărăsc zicându-i că este „sterp” şi „nărăvaş”, că nu vrea să înflorească. Lapona Enigel, „mică şi liniştită”, este „în ţări de gheaţă urgisită”. În poezia lui Ion Barbu, gheaţa este simbolul gândirii, al spiritului. Lapona merge spre sud, căutând soarele. Ea poposeşte „pe muşchiul crud / La Crypto, mirele poienii”. Îndrăgostit de mica laponă, Crypto, făptură telurică, o ispiteşte cu roadele pământului: „Enigel, Enigel, / Ţi-am adus dulceaţă, iacă. / Uite fragi, ţie dragi / Ia-i şi toarnă-i în puiacă”, dar, „prea-cumintea” Enigel respinge ispita, refuzând coborârea într-o lume aflată pe o treaptă inferioară celei în care ea trăieşte. Craiul este „mirele poienii”, simbolizând deci nunta potenţială. Dar această 20

nuntă nu poate avea loc deoarece mirelui îi sunt asociate trăsături ce denotă sterilitatea: „sterp”, „spân”, „eunuc”. Apariţia luminii („scade noaptea, ies lumine”) îi poate fi dăunătoare lui Crypto. El nu poate evada spre tărâmul însorit la care visează fiinţa iubită: „de soare,/ Visuri sute, de măcel, / Mă despart. E roşu, mare, / Pete are fel de fel”. Lui Crypto îi este interzisă ieşirea din condiţia sa limitată. Pentru Enigel, în schimb, aspiraţia solară este posibilă, căci „sufletu-i fântână-n piept”.”Fântâna din piept” pe care o posedă Enigel simbolizează raţiunea, spiritul, gândirea. Soarele, „roata albă”, este nu numai un principiu vital, ci şi aspiraţia către cunoaştere. Tentativa regelui-ciupercă de a-şi depăşi condiţia, de a încălca legile datului său natural va avea consecinţe tragice. Astfel, Crypto este surprins în timpul discuţiei purtate cu Enigel de apariţia soarelui, care, „aprins inel, / Se oglindi adânc în el; / De zece ori, fără sfială, / Se oglindi în pielea-i chială”. Nesăbuinţa de a o urma în lumea ei pe fiinţa iubită îi este fatală: „Că-i greu mult soare să îndure / Ciupercă crudă de pădure, / Că sufletul nu e fântână, / Decât la om, fiară bătrână, / Iar la făptură mai firavă / Pahar e gândul, cu otravă”. Omul este „fiară bătrână”, deoarece se află în stadiul superior al regnului animal, având capacitatea de reflectare, de cunoaştere, de evoluţie spirituală. Pentru fiinţele inferioare spiritul este ucigător. Balada lui Ion Barbu subliniază o idee asemănătoare celei din Luceafărul eminescian, drama incompatibilităţii a două fiinţe provenite din lumi distincte. Simbolurile din această poezie, văzute într-un scenariu epic, sunt puse să acţioneze, să vorbească, să-şi trăiască de fapt condiţia. Iubirea adevărată doar duşmanul cel mai de temut poate să deteriorizeze: moartea „Întoarce-te în tine, nu căuta în afară din tine statornicirea fiinţei tale. În tine arde focul cel veşnic al bunătăţii cereşti. ” Chiar şi Eminescu vede lucruri posibile şi imposibile, dar pentru a se resemna în adâncul sufletului crede că totul este posibil: „Uitasem însă că tot ce nu e posibil ca obiectiv, e cu putinţă în mintea noastră şi că în urmă toate câte vedem, cugetăm, judecăm, nu sunt decât creaţiuni prea arbitrare a propriei noastre subiectivităţi, iar nu lucruri reale”. Mihai Eminescu. Lupu Adela, XII B

21

Iubire imposibilă „ Acel farmec dureros” – Mihai Eminescu „Dispariţia iubirii e ca o oglindă întoarsă, nu se mai vede nimic, te uiţi zadarnic în ea. Gestul tău nu se mai reflectă, nu-i mai răspunde nimeni. Eşti singur.” Marin Preda. O gândire pozitivă duce în mod fatal la idealism. Când cunoşti cauzele imposibilului, poţi să le eviţi şi să arăţi buna cauză finală care poate determina înspre bine relaţia dintre părţile afectate până la capăt. Poţi deveni profund neliniştit atunci când te vezi strâmtorat şi speranţa-ţi moare, dar trebuie să lupţi pentru fericirea ta. Trebuie să ai o adevărată personalitate pentru a trece de la o stare la alta. În literatura română, „Iubirea” a fost şi este un motiv special pentru majoritatea scrierilor. În unele era o iubire posibilă, în altele imposibilă, dar toţi luptau pentru absolut şi împlinire. În mijlocul acestei lumi foarte interesante, dar care poate nu are nimic în comun cu sufletul omului, se dezlănţuie în fiecare clipă gânduri care mai de care mai frumoase, mai urâte, răutăcioase, de afecţiune, iubire sau ură. Nimeni nu ştie în ce joc se bagă chiar dacă nu participă direct la acţiune, ci doar face parte din omenire. Iubirea, amorul se întâlneşte cel mai des la cei tineri: Lucian Blaga- „Trei feţe”: „Jocul şi înţelepciunea mea-i iubirea!” O iubire imposibilă se întâlneşte în romanul „Ion”, de Liviu Rebreanu. Cuprins de două mari forţe, iubirea de pământ şi iubirea de femeie. Ion se lasă dus de prima iubire pentru a le avea pe amândouă. „Ion simţea o vocaţiune obscură, înrădăcinată pentru pământ. Era sărac de acasă. Şi era lacom. (…).” O asemenea chemare profundă simte Ion pentru posesiunea pământului. Siguranţa şi unitatea gestului cu care îşi conduce viaţa prin pasiune la posesiunea pământului şi femeii are o măreţie reprezentativă; e poate sinteza celor două instincte cardinale care au asigurat persistenţa rasei. Cum dragostea devine o armă călită în vâlvătaia acestui foc ce-l încinge. Ana este o tragică victimă. Unirea neadecvată a perechilor Ana-Ion, George-Florica, realizată prin trădarea sentimentelor reale, le aduce nefericire şi provoacă tragedii: Ana renunţă la viaţă, Ion plăteşte cumplit decizia sentimentală şi incapacitatea de a alege ferm „glasul pământului” sau pe cel „al iubirii”, George ajunge în detenţie şi Florica văduvă. O iubire imposibilă se află şi în opera „Sburătorul” lui Cezar Bolliac sau „Zburătorul” lui Ion Eliade Rădulescu. Această iubire se aseamănă cu iubirea Luceafărului cu fata pământeană, Cătălina, a lui Eminescu. Această iubire apare 22

ca o nălucă, ca un sentiment de slăbeală, dar care nu poate fi observat cu ochiul. Rămân doar semne: „Ce-ţi buzele pârlite Şi pieptul tău rotat De pete-nvineţite Stăi: cine te-a muşcat.” Această iubire nu poate fi posibilă deoarece „El” nu poate fi văzut, ci trece ca un fior, ca un fulger: „Dar ce lumină iute ca fulger trecătoare!” „Ah! Inima-mi zvâcneşte!... şi zboară de la mine! Îmi cere… nu-şi ce-mi cere! Şi nu ştiu ce i-aş da!” La Eminescu iubirea îşi are locul de cinste. Iubeşte tot ce-l înconjoară: copilăria, pădurea, râurile, femeia. Fiind un geniu, viaţa lui a fost asemănată cu cea a Luceafărului pustiit şi singuratic. El poate privi doar dragostea celor din jur: „Când faţa mea aplec în jos, Tu-n sus rămâi cu faţa, Să ne privim nesăţios Şi dulce toată viaţa.” Acestea nu exprimă o dragoste completă; putem adăuga versurile lui Tudor Arghezi: „Tinca”. „Cine ţi-a frământat carnea de abanos, Cine ţi-a băut, fă, oftatul mincinos?” În aceste versuri se poate cunoaşte un motiv important în iubire imposibilă: înşelarea partenerului. Unii pot trece peste această piedică spunându-şi: „Piedicile sunt pentru a le trece.” Ion Minulescu iubeşte femeia, chiar dacă aceasta nu este numai a lui. El ştie că a doua zi numai este a lui şi poate se gândeşte că niciodată nu i-a aparţinut lui. „Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine, Dar fiindcă azi mi-i te dai toată am să te iert, e vechi păcatul şi nu eşti prima vinovată.” Această iubire este umbrită însă de faţa neagră a femeii vinovate. La Ion Minulescu întâlnim şi bărbatul infidel, care face iubirea posibilă numai pentru o noapte. „Voieşti sau nu să fi a mea?” „Voieşti să nu mai fi a mea?” „Şi-n seara când ne-om despărţi Te voi ruga, 23

Ca şi pe multele pe care le-am sfătuit - naintea ta: Să-ţi aminteşti c-ai fost şi-a mea!...” Ştefan Petică vede femeia ca pe o fiinţă neputincioasă, dar care se simte apărată şi împlinită în braţele bărbatului: „Nu spune o vorbă, ci-i mută În braţele-i albe îl strânge Îl mângâie, tristă-l sărută, Sărută-n neştire şi plânge.” Această iubire face ca bărbatul să se simtă stăpân şi să nu-i facă rău şi să dezamăgească pe cea care-l iubeşte. Pentru un romantic cel mai mult contează ca cei pe care-i iubeşte să fie fericiţi: „Pentru el exterioară nu are preţ decât răsfrântă în propria lui lume dinăuntru. Iată de ce ideea lui despre lume este mai importantă decât lumea însăşi. Esenţa lumii exterioare nu-l preocupă. Îl chinuieşte însă esenţa propriei lui fiinţe şi pentru cunoaşterea şi adâncirea acestei esenţe el gândeşte, visează, scrie, creează poezii şi artă.” Al. Philippide Pentru a fi lucizi în decizii, oamenii sunt cuprinşi de forţe nebănuite călăuziţi de lumina adevărului. „Toată forţa principiului obscur se află în om; şi tot în el rezidă întreaga forţă a luminii. Abisul cel mai adânc şi cerul cel mai înalt sunt în el; el poartă în sine cele două principii.” Friederich von Schelling Astfel femeia şi bărbatul se completează unul pe celălalt şi formează o singură fiinţă. Dacă fiinţa nu este completă înseamnă că-i lipsesc calităţi care se găsesc doar în altă parte şi-şi caută alt drum în viaţă. Mogîrzan Monica O IUBIRE IMPOSIBILĂ Dintotdeauna şi toţi vorbesc despre iubire, despre „acel farmec dureros”. Dar nu ne întrebăm, oare ştim cu adevărat ce este iubirea? Ce este iubirea? Mulţi vor răspunde: „Iubirea nu se poate defini, ea se simte”. E adevărat, dar iubirea poate fi definită atunci când iubeşti cu adevărat. Dragostea este cel mai nobil sentiment ce poate apărea în sufletul unui om, este anticiparea eternităţii pe pământ, un dar dumnezeiesc, o minune supraomenească. Nimic nu este mai frumos decât a găsi un om în sufletul căruia ne putem depune în 24

siguranţă taina inimii noastre, un om de a cărui discreţie suntem încredinţaţi, ale cărui cuvinte ne liniştesc inima, a cărui faţă veselă ne risipeşte tristeţea sufletului şi a cărui singură speranţă este de ajuns să ne simţim veseli şi voioşi. Dacă m-ar întreba cineva care este ce-a dintâi etapă în dragoste aş răspunde că e să ştii să alegi momentul, la fel şi a doua şi a treia. Dragostea ne-a învăţat o mie de ştiinţe, o mie de lumi a prins dragostea în noi, acela care nu e îndrăgostit nu e om, el nu merită plăcerea prieteniei. Ce lucru minunat e dragostea! Sute de plăceri sunt ascunse în ea. Doar una dintre ele o pot spune şi anume că în faţa dragostei şi rege şi sărac sunt egali. Mihai Eminescu, ultimul mare romantic european se înscrie în acest curent al exprimării sentimentelor de dragoste, în mijlocul naturii, tema iubirii şi a naturii fiind tema romantică fundamentală a liricii sale: „Natura adesea – dacă nu primează – este pe acelaşi plan cu dragostea” (G. Ibrăileanu) Lirica erotică eminesciană cuprinde două faze distincte ale creaţiei privind exprimarea sentimentului de dragoste. O primă fază, aşa-zis naturistă ilustrează imaginea luminoasă, optimistă a iubirii, momentele fericite se asociază cu un cadru natural, aflat în deplină armonie cu stările sufleteşti ale poetului („Dorinţa”, „Lacul”, „Sara pe deal”). A doua etapă a liricii erotice se defineşte prin profunzimea filozofică a sentimentului de iubire, ceea ce dă creaţiilor din această perioadă scepticism, melancolie, provocate de dezamăgirea poetului, aflat mereu în căutarea idealului de iubire. În poemul „Luceafărul” tema iubirii este chiar tema evidentă a poemului, fiind ilustrată prin idei specific eminesciene: idealul absolut de iubire, incompatibilitatea celor două lumi, din care cauză cuplul nu se realizează, forţa geniului de a face sacrificiul suprem pentru îndeplinirea idealului. La Arghezi iubirea este un sentiment protector, dus până la extazul familiar, o necontenită chemare a iubitei, amânând întâlnirea pentru a prelungi fericirea de care se simte cuprins, în care Arghezi presară ironii încântătoare: „Apropiată mie şi totuşi depărtată/ Logodnică de-a pururi, soţie niciodată”. Iubirea este starea superioară a îngemănării celor ce se iubesc, iubirea având puterea de schimba sensul existenţei îndrăgostiţilor, ca în „Psalmul de taină”, care este una din cele mai frumoase poezii din lirica erotică românească:„ Femeie răspândită-n mine/ ca o mireasă-ntr-o pădure,/ Scrisă-n visare ca o slovă/ înfiptă-n trunchiul meu: săcure”… „Tu care mi-ai schimbat cărarea/ şi mi-ai făcut-o val de mare/ De-mi duce bolta-nsingurată/ Dintr-o vâltoare-ntr-o vâltoare”… Ca şi Eminescu, George Coşbuc a scris multe poezii care au ca temă iubirea. Lirismul poetului este însă obiectiv, în sensul că poezia exprimă sentimentele fetei sau ale flăcăului, în criza erotică a vârstei, a neliniştilor şi a dorurilor de împlinire. 25

Nuvela „De la noi la Cladova” de Gala Galaction tratează tema iubirii interzise de convenienţele sociale, de jurăminte şi de credinţa în Dumnezeu. Nuvela vorbeşte despre iubire sub aspect clasic, pentru că numai în operele clasice, pasiunea se subjugă raţiunii. Iubirea este un sentiment nobil, ea nu poate întina, nu poate murdări, decât atunci când se fondează pe suferinţa altora. Iubirea dintre poet şi Borivoje se consumă în două suflete care au iubit fără să păcătuiască şi care prin iubirea lor nu au adus suferinţă decât propriilor persoane. O iubire imposibilă este un lung şir de suferinţe, iar dacă iubirea este veşnică, ea este după cum aflăm din această nuvelă şi un sentiment care nu cunoaşte graniţe de vârstă, de religie, de naţionalitate, deci este un sentiment care poate purifica două suflete sau le poate mistui. Tragedia „Romeo şi Julieta” prezintă iubirea a doi tineri care se îndrăgostesc în pofida prejudecăţilor dintre familiile din care proveneau. În pofida urii care măcina cele două familii, cei doi tineri se îndrăgostesc la prima vedere şi îşi fac jurăminte de fidelitate fără să ţină seama că iubirea lor este interzisă. Tinerii sunt prinşi în măreţia sentimentului lor. Înţeleg că împreună formează un tot , că unul fără celălalt nu mai înseamnă nimic din clipa în care s-au cunoscut. Trăiesc unul pentru celălalt, clipele care nu sunt împreună li se par veacuri. Intensitatea sentimentului lor este atât de puternică încât cei doi tineri nu concep viaţa unul fără celălalt, iar sinuciderea lor din final este echivalentă cu refuzul de a trăi despărţiţi, este o mărturie supremă a dragostei care nu cunoaşte graniţe. Tinerii au înţeles că acolo unde este ură, iubirea este murdărită, distrusă sau ucisă. Dragostea cere să-i consacri prea mult timp, pentru că ea în realitate nu există, trebuie s-o inventezi în fiecare zi, in orice moment şi să fii la înălţimea propriilor tale născociri. Nu e nimeni pe lume mai măreţ decât îndrăgostitul şi nu e nimeni mai orb decât cel care nu pricepe ce este dragostea. Dacă rotitoarea boltă cerească ar sta pe loc, atunci lumea îndrăgostiţilor este întreaga mişcare. Ce să mai vorbesc despre iubire, când eu mă identific cu ea? Simona BABOI, XII B IUBIRE IMPOSIBILĂ „Nu mă-ntoarceţi nici cu clasici Nici cu stil curat şi antic – Toate-mi sunt deopotrivă Eu rămân ce-am fost: romantic.” Iubirea este sentimentul care apare la fiecare dintre noi indiferent de 26

vârstă, iar fiecare dintre noi visează la o dragoste ideală pe care sperăm să o atingem, adică posibila noastră fericire. Iubirea, cu farmecul ei dureros, poate deveni o iubire imposibilă. În cele mai multe romane legate de iubire, scriitorii vorbesc despre iubiri, dar de cele mai multe ori despre iubiri imposibile. De exemplu, în romanul „Ion” de „Liviu Rebreanu”, iubirea apare frecvent între cupluri ca: Ion şi Florica, George şi Ana, etc., însă aceste iubiri sunt imposibile. Observăm aici că imposibilitatea de a iubi pe cineva nu este neapărat legată de sentimente, acesta fiind cazul lui Ion şi Florica. Ion o iubeşte pe Florica, dar în Ana găseşte ceea ce şi-a dorit dintotdeauna: pământul şi acest lucru îl face să arate c-o iubeşte pe Ana făcând totodată imposibilă iubirea lui cu Florica. Destinele personajelor sunt determinate de această mentalitate, de faptul că familiile nu se întemeiază pe sentimente, ci pe interese economice. Iubirea există în sufletul fiecăruia dintre noi şi a fost înălţată în cele mai înalte slăvi de aproape toţi poeţii, însă cea mai puternică iubire este aceea care nu se termină niciodată şi acest lucru a fost cel mai bine arătat de către scriitorul englez William Shakespeare în „Romeo şi Julieta”. Această poveste de iubire a fost trăită de fiecare cititor în parte şi prin intermediul ei s-a demonstrat că iubirea nu moare niciodată. Chiar dacă iubirea dintre Romeo şi Julieta a fost una imposibilă, ea a devenit posibilă prin unirea celor două destine în „viaţa cealaltă”. Cel mai frumos lucru este să iubeşti, însă când simţi că iubirea pe care o porţi în suflet este imposibilă acel sentiment plăcut se transformă într-un suspin dureros care vine din inimă şi ajunge să te facă să-ţi pierzi minţile. Când o iubire este imposibilă şi viaţa ta este imposibilă. Nimeni nu ar trebui să cunoască acel farmec dureros al unei iubiri imposibile, însă acest lucru nu poate fi exclus din viaţa nimănui pentru că nimeni nu ştie ce-l aşteaptă şi ce se va întâmpla cu iubirea lui. Nici chiar iubirile lui Eminescu, tânărul îndrăgostit al literaturii române, care-şi aştepta iubita sub clar de lună, lângă un tei, sub un salcâm, lângă trestii nu au fost întotdeauna posibile aşa cum nici iubirea oamenilor nu este întotdeauna posibilă pentru Dumnezeu, ci unora chiar le este imposibil să iubească pe Dumnezeu, necrezând în el, însă durerea cea mai mare este aceea când iubeşti şi eşti iubit de cineva şi îţi dai seama că de fapt această iubire este una imposibilă. În acel moment ajungi să plângi pe unde nu te vede nimeni şi să-ţi cauţi iubirea, deşi ştii că este imposibil s-o găseşti. „Ah! Atunci ţi se pare Că pe cap îţi cade cerul: Unde vei găsi cuvântul Ce exprimă adevărul?” 27

Iubirea trebuie să exprime totdeauna „adevărul vieţii, sentimentele profunde trăite” de noi, existenţa noastră să fie singurul izvor de inspiraţie al iubirii. Te naşti ca să iubeşti, creşti ca să iubeşti, mori iubind, dar uneori te întrebi pe cine ai iubit; te întrebi dacă ai trăit o iubire posibilă sau una imposibilă. „Şi te-ai dus, dulce minune, Ş-a murit iubirea noastră” DRĂGOI ANA MARIA - CLASA a XII-a B Iubire ca pasiune Iubirea poate fi ce mai vastă temă a literaturi, dar şi a celorlalte arte. Prezentă chiar şi în operele de cult, de exemplu în „Cântare a cântărilor” din Vechiul Testament. Iubirea este abordată în literatură din diverse unghiuri, de-a lungul vremii existând diferite idei sau curente de idei referitoare la iubire. Principalele trei ipoteze ale iubirii, atât în literatura română cât şi în cea universală sunt : Iubirea ca iniţiere Iubirea ca pasiune Iubirea tragică (sau imposibilă) În mentalitatea arhaică, iubirea este considerată o mare forţă şi primul impact cu aceasta s-ar datora unei fiinţe supranaturale şi reprezintă un proces de iniţiere configurat printr-un mit : „mitul erotic al zburătorului” . Mit fundamental al poporului român, mitul erotic, după cum afirma George Călinescu „personificarea invaziei instinctului puberal”. În concepţia criticilor, folcloriştilor, etnograficilor, zburătorul este un spirit rău privit ca un zmeu sau ca un demon, ca o nălucă, el intră noaptea pe coş sau pe horn, având înfăţişare de balaur, şarpe de flăcări. Zburătorul apare în visul fetelor ca un tânăr frumos, chinuindu-le somnul. Printre cei care s-au ocupat cu studiul acestui mit se numără: Dimitrie Cantemir, George Călinescu, Tudor Panfile, Mihai Eminescu. Iubirea ca pasiune este una dintre cele mai impozante ipoteze ale iubirii în literatură. Ea se caracterizează prin atracţie reciprocă, existenţa unor obstacole în întâlnirea sentimentului de iubire, prin încălcarea unor reguli ale comunicaţiei în care trăiesc cei doi. În cazul ei îndrăgostiţii trăiesc o stare de exaltare permanentă care duce la un dezechilibru sufletesc. Deoarece ei sunt despărţiţi de împrejurări şi această despărţire se impune pentru verificarea sistemului şi în acelaşi timp pentru a-i păstra intensitatea. Iubirea - pasiune este însoţită întotdeauna de suferinţă, de o anumită doză de nebunie şi de tentaţie a morţii. În mitologia greacă pe lângă zeul iubirii, Eros, există şi zeul morţii, Tonastar, 28

iar psihologia modernă consideră că iubirea şi moartea sunt două instincte dominante ale omului. Destinul marilor îndrăgostiţi în operele literare stă sub semnul iubirii, iubirea imposibilă şi a morţii. Iubirea – tragedie devine o iubire simbol fiind imortalizată după moartea protagoniştilor ca în opera „Romeo şi Julieta” de William Shakespeare şi „Tristan şi Isolda”, vechea legendă medievală. Scriitorii români au privit şi tratat tema iubirii din mai multe unghiuri, creând astfel o operă vastă. Iubirea este un sentiment foarte frumos de care se bucură fiecare om, unul poate se bucură mai mult, altul poate mai puţin, fiecare iubeşte ceva sau a iubit ceva până la un moment dat, până când s-a întâmplat ceva ce nu trebuia să se întâmple şi din cauza celor întâmplate poate suferi chiar toată viaţa din acea iubire imposibilă. Iubirea poate fi pentru orice din lume, pentru o persoană, pentru un obiect, pentru ceva anume, când iubirea este prea mare se poate ajunge departe. Fiecare om a iubit ceva în viaţă, a suferit odată în viaţă şi a avut măcar o iubire imposibilă. Purcel Remus, XII B Iubirea în literatura română Iubirea este una dintre temele favorite ale literaturii tuturor timpurilor. Literaturile popoarelor au tratat această temă încă din antichitate, dezvăluindune multitudinea de înţelesuri. Nu ne vom referi la iubirea de părinţi, de fraţi, de semeni, de ţară, de locuri natale. Aceasta este o altfel de iubire, o iubire structural bazată pe generaţia noastră. Vom vorbi despre iubire ca despre un sentiment uman, complex şi contradictoriu prin care se unesc două fiinţe de sex opus şi care poate fi atât un prilej de fericire şi împlinire, cât şi de cele mai multe ori un prilej de suferinţă continuă. Şi literatura populară română arată mitul erotic prin „mitul zburătorului”, prin care autorul accentuează profunzimea transformărilor ce se reproduce în sufletul şi în mintea unei tinere care se îndrăgosteşte. Literaturile antice cât şi mitologiile greceşti şi romane au creat tot felul de zeiţe din sfera iubirii. Literaturile clasice, antice şi medievale vorbesc despre iubiri supuse raţiunii. Iubirea apare in literatura română în mai multe opere literare fiind o componentă a tuturor genurilor: liric, epic, dramatic. Iubirea lui Eminescu este neprefăcută, blândă şi inocentă. În poeziile eminesciene locul îndrăgostiţilor de întâlnire este unul mirific, de vis, în mijlocul naturii, cei doi îndrăgostiţi părând a fi doi copii cu care lumea parcă s-a născut. „Sara pe deal” este o poezie unică, în felul său în creaţia eminesciană pentru că ea cuprinde în acelaşi timp elemente de pastel şi idilă. Pastelul cuprinde într-o gradare descendentă un tablou al înserării, undeva într-un sat de munte. 29

Zbuciumul sună pentru a vesti coborârea turmelor de la păşune, toaca şi apoi clopotul anunţă slujba, oamenii se întorc obosiţi de la muncile cotidiene. Fumul care umple valea sugerează pregătirea cinei, apusul este de asemenea sugerat de alungarea umbrei caselor. Condamnat cu nemurirea la Eminescu înseamnă o clipă de iubire ce preţuieşte cât o întreagă viaţă fără iubire. Această idee se regăseşte în poezia „Sara pe deal” în versurile „Astfel de noapte bogată/ Cine pe ea nu ar da viaţa lui toată”. În „Luceafărul” de asemenea, fericirea i se refuză constant poetului, devenind omul matur. Chipul iubitei este chipul unui înger, îmbujorat de taina iubirii şi a sentimentului. Această fiinţă nebunatică, zglobie, înţelegătoare a trăit doar în imaginaţia poetului. În teatre precum şi în sonetele shakespeariene întâlnim cele mai frumoase versuri de iubire din câte s-au scris vreodată. Tragedia „Romeo şi Julieta” prezintă iubirea a doi tineri care se îndrăgostesc împotriva prejudecăţii familiilor din care proveneau. Intensitatea sentimentului este atât de puternică încât cei doi tineri nu concep viaţa unul fără celălalt iar sinuciderea lor din final este echivalentă cu refuzul de a trăi unul fără celălalt. Este o mărturie supremă a iubirii care nu cunoaşte graniţe. Tinerii nu au înţeles că acolo unde este ură, iubirea este murdărită, distrusă sau ucisă. O iubire imposibilă este un lung şir de suferinţe, femeia îi mărturiseşte iubirea însă el nu are curajul să o facă, minţind-o pe Boriaje că o iubeşte ca pe oricare alt credincios. Pe sine însuşi nu se poate minţi, ştie că aceste sentiment este mai presus de voinţa lui. Iubirea se consumă în două suflete care au iubit fără să păcătuiască şi care prin iubirea lor n-au adus suferinţă. Dacă iubirea este veşnică ea este şi un sentiment care nu cunoaşte graniţe de vârstă, religie, naţionalitate este deci un sentiment care poate purifica două fiinţe sau le poate mistui. Postelnicu Mădălina, XI B Iubirea – o stare afectivă Iubirea este o stare, o dispoziţie favorabilă a afectivităţii şi a voinţei pentru ceea ce este simţit, recunoscut ca bun, diferă în funcţie de obiectul acestei stări (iubirea de oameni, pentru muncă, pentru locul natal); afecţiune între membrii unei familii (iubirea dintre soţi, iubirea maternă, paternă, fraternă), între colegii de clasă, de serviciu, de cartier. Sentiment erotic pentru o persoană de sex opus: dragoste, amor; sentiment puternic de simpatie şi de afecţiune pentru cineva; a avea relaţii de dragoste cu cineva; a îndrăgi, a ţine foarte mult la cineva sau la ceva. Iubirea este o stare afectivă, un sentiment mai puţin clar în copilărie, când se manifestă prin bucuriile trăite alături de părinţi, bunici şi fraţi; ea se 30

concretizează o dată cu maturizarea spirituală care la rândul ei, presupune cumulare de cunoştinţe din toate domeniile existenţei obiective şi subiective. Iubirea este o stare afectivă, care se întemeiază pe orientări şi atitudini corecte, lucide, controlate faţă de sine şi faţă de alţi, bazate pe încredere reciprocă, pe echitate, egalitate în drepturi, pe respectul libertăţii şi demnităţii umane. Iubirea începe cu respect şi admiraţie. Ca sentiment, iubirea include multe elemente de ordin intelectual şi voluntar care sunt legate de cerinţe deosebit de puternice. Deseori, punctul de pornire al unui sentiment este o emoţie oarecare, trecătoare ca orice emoţie. Această poate să se repete şi, în condiţii speciale, să devină mai persistentă şi mai bogată. Însă pot apărea şi alte emoţii care să o contracareze pe prima, pentru că emoţii de tot felul încercăm zilnic, dar sentimentele nu se nasc în fiecare zi şi nici măcar în fiecare sezon. Astfel, la vârsta tinereţii te poţi îndrăgosti de multe ori , dar sentimentul de iubire, oricât de avântată ar fi tinereţea, nu este şi nu poate fi un fenomen ce se reeditează oricum şi oricând. Poate că eroii lui Shakespeare din tragedia “Romeo şi Jiulieta” ar fi trăit mai mult dacă ar fi cunoscut etapele fireşti ale evoluţiei unui sentiment: “acomodarea”, “asimilarea”, “stratificarea”, “alienarea”. Fericirea acestora era împiedicată de conflictul dintre familiile lor. În romanul “Enigma Otiliei”, tânărul Felix este îndrăgostit de Otilia, care la rândul ei este îndrăgostită de un om bogat pe nume Pascalopol. Şi cum Otiliei îi plăcea Pascalopol, iubirea lui Felix pentru Otilia este imposibilă. Romanul “Patul lui Procust” are şi el o iubire imposibilă: cea dintre G.D. Ladima şi doamna T. care nu era demnă de iubirea lui. Burău Alin Dumitru, XI B Iubirea - sentiment sublim “Iubirea”, ce cuvânt simplu şi totuşi atât de complicat! şi acum mă întreb cu nedumerire dacă în sfârşit am înţeles sensul acestui cuvânt şi dacă şi eu mă pot afla în aceeaşi situaţie ca a lui Romeo şi a Julietei, iubirea lor fiind umbrită de ura dintre familiile lor, fapt care duce la sinucidere, aceasta fiind interpretată ca o mărturie supremă a iubirii lor. Sunt tânără, sunt o adolescentă, o vârstă la care tânjesc după o iubire, iubire sinceră şi nu o iubire falsă, iar pentru a găsi acest lucru, el trebuie căutat mult, şi ştiu, voi fi pusă la încercări grele, dar poate se merită efortul. Mereu m-am întrebat: ce-i iubirea? E oare sentimentul acela care te face să pluteşti, acel sentiment care te face să uiţi de tine, ce-ţi dă poftă de viaţă, e oare asta? sau încă nu ştiu totul, ca să fi iubit trebuie să iubeşti, cum spunea Lucian Blaga: “A iubi e primăvară”. Am întâlnit câţiva tineri între care există o iubire imposibilă. În unele relaţii se face diferenţa dintre clasele sociale, iar când părinţii lor nu pot accepta asta, iubirea lor devine imposibilă sau alt caz, în care celălalt are deja o relaţie pe viaţă şi nu numai că ar fi o faptă urâtă, ar fi un păcat. 31

Cazul meu e pe undeva prin apropierea lucrurilor acestora. Cândva am iubit şi eu sau poate aşa am crezut. Ne învârteam într-un cerc de prieteni comuni amândoi şi noi eram cei mai buni prieteni, ne povesteam totul, dar de un timp îmi dorea prietenia în adevăratul sens al cuvântului, până când el mi-a declarat dragostea sa. De ce mi se pare o iubire imposibilă? probabil vă întrebaţi, dar şi cel mai mic amănunt din viaţa noastră era cunoscut de către celălalt, lucruri urâte, lucruri frumoase, bune şi rele, eu uneori râdeam de prietenele lui, el râdea de prietenii mei, mă înţelegeam prea bine cu el şi orice amănunt, cât era de mic… era ştiut, orice îl făcea de râs, orice îl făcea de fală. Ce e imposibil? imposibil să vorbesc serios cu el, şi atunci ce-aş face, aş lua în râs totul? Astăzi suntem ca fraţii şi poate e mai bine aşa, sunt prea mică pentru o relaţie serioasă şi poate relaţia noastră se sfârşea prost, e mai bine aşa. Şi astăzi râdem de scăparea noastră, dar poate era o dovadă de apreciere a unuia faţă de celălalt, atunci la început ne simţeam jenaţi, nu ne mai spuneam secrete, lucruri obişnuite, însă acum suntem ca înainte, prieteni adevăraţi. N-am crezut niciodată că o să ajung într-o situaţie imposibilă. Întotdeauna există o soluţie, soluţie pe care am găsit-o şi eu. Încă nu mi-am găsit dragostea adevărată, şi nici un semn că e prin apropiere, dar nu mă grăbesc să fac asemeni lui Ion cu Ana. Ion nu o iubea pe Ana, deci o iubire imposibilă căci Ion o iubea deja pe Florica, între ei devenind o iubire imposibilă. Vladu Denisa, XI B Idealul în iubire Asemenea unui fluture care îşi întinde pentru prima dată aripile şi încearcă săşi ia zborul spre necunoscute ţărmuri, suntem noi oamenii. Deşi nu cunoaştem căile ce ne-au fost hărăzite, nu ştim cât de lung este “drumul vieţii”, ne aventurăm spre el şi din tot ce întâlnim în viaţă, vedem că de tot ce avem nevoie este iubirea. Ne naştem cu acest sentiment, învăţăm să ne iubim pe noi înşine, să iubim viaţa aşa cum este ea, şi nu în ultimul rând, să dăruim iubire adevărată persoanei care ne va completa jumătatea şi va da sens vieţii noastre. Atunci când iubim simţim că viaţa ne dă aripi, că putem zbura prin cele mai necunoscute locuri, trăim cea mai nebănuită fericire, la care au putut ajunge prea puţini. Iubirea te face să fii alt om, ea îţi dă speranţa să trăieşti şi numai iubind poţi să dăruieşti altora aceeaşi dăruire. Putem avea în vedere adevărate iubiri, ca a lui Romeo şi a Julietei, ca a lui Ghiţă şi a Anei sau a lui Ion şi a Floricăi. Acestea ne dovedesc clar că iubirea învinge orice obstacol, însă din iubire se comit multe greşeli urmate de consecinţe. Iubirea nu reprezintă doar iubirea dintre două persoane. Ea face legătură şi dintre ce este omenesc până la ce este neomenesc. O astfel de iubire am avut şi eu. Deşi eram prea mică pentru a şti ce înseamnă cu adevărat o iubire, fără să32

mi dau seama, am dat importanţă unui simplu portret, până când îmi doream din toată inima să mă aflu în lumea lui. Îl priveam zi de zi fără importanţă, pentru mine era un simplu tablou, doar un simplu chip pictat pe o pânză. Încetul cu încetul am început să-i observ trăsăturile. Era brunet, avea ochii albaştrii ca cerul, o piele albă şi fină, un zâmbet larg care îi scotea în evidenţă buzele mari şi groase, între deschise, iar în bărbie, o gropiţă care îţi atrăgea toată atenţia. Era minunat. Din acel moment parcă mă atrăgea din ce în ce mai mult. Adormeam sub privirea lui tristă, mă trezeam sub privirea lui. Devenise confesorul meu, chiar dacă era doar un simplu tablou, îi spuneam tot ce aveam pe suflet, şi numai privirea lui reuşea să mă calmeze. Eram din ce în ce mult mai atrasă de el. Chiar dacă nu-mi putea spune nimic îl simţeam ca şi cum ar vrea. Uneori mă cufundam în lumea lui, făceam tot posibilul să-l aduc măcar în visele mele. Era clar, mă îndrăgostisem nebuneşte doar de un chip pictat pe o pânză. El devenise idealul meu de băiat. Îl căutam mereu în preajma mea, însă nici până acum nu l-am găsit. Trebuia să înţeleg că totul era doar o minciună, noi reprezentam doar o iubire imposibilă. Eu eram reală, aveam un suflet, el era doar acuarele. Cu un simplu burete ar putea dispărea uşor însă nu cred că şi din viaţa mea. Mai târziu am înţeles că era imposibilă o iubire între noi. Singura legătură erau doar visele, numai ele erau părtaşe iubirii noastre. De atunci am încercat să mi-l scot din suflet şi din minte, pentru că amândoi nu reprezentam decât o iubire imposibilă, interzisă de către viaţă. Guriţoiu Camelia Ionela, XI B Căldura sufletească Iubire… În fond ce este ea? Este ceva care ne pătrunde sufletul, trupul, toată fiinţa noastră. Este sentimentul care te poate ridica pe culmile fericirii, te poate ridica mai sus decât ţi-ai imaginat că vei ajunge vreodată. Da! Iubirea este acel sentiment! Dar în acelaşi timp ea poate să fie şi cea care îţi taie aripile şi te face să cazi, să revii la normal! De ce îţi face iubirea acest rău? Sau mai bine zis, când te poate distruge iubirea? Imaginaţi-vă: atunci când întâlneşti pe cineva care, fără să vrei te face să-l iubeşti, şi te ridică pe cele mai înalte şi mai călduroase culmi. De ce călduroase? Pentru că în fond, iubirea îţi oferă căldură. Căldură sufletească! Dar asta este partea frumoasă a iubirii. Cum ajunge ea să te rănească? Atunci când, realizezi că nu poţi fi alături de persoana pe care o iubeşti. Şi asta din anumite motive, poate ea iubeşte pe altcineva, sau poate nu e pregătită sa-ţi împărtăşească aceleaşi sentimente. Dar distanţa? Distanţa nu poate fi un motiv? Ba da, şi încă unul bine întemeiat. Când distanţa stă în calea iubirii dintre tine şi ea atunci realizezi că trăieşti o iubire imposibilă. Dar totuşi motive sunt multe sau 33

poate sunt combinate. Gândiţi-vă la „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” a lui Camil Petrescu: el o iubeşte nebuneşte dar este departe, pe front. Aici intervine distanţa, care parcă, pentru a-i distruge şi mai mult inima mai este combinată cu un alt motiv: că nu-i împărtăşeşte aceleaşi sentimente. Motive, motive, motive. Nouăzeci şi nouă de motive. Tot Camil Petrescu, dar în „Patul lui Procust”: el o iubeşte, ea îl iubeşte, dar sunt prea orgolioşi pentru a recunoaşte treaba asta. El o iubeşte pe ea, dar ea este o fiinţă josnică pentru a-i întoarce sentimentul. Liviu Rebreanu: se iubesc însă el iubeşte mai mult averea, viaţa lui, starea materială: iubire imposibilă Shakespeare: cei doi se iubesc însă dragostea lor devine imposibilă din cauza relaţiilor dintre familii. Astfel toate aceste elemente negative sau motive, care intervin între dragostea a doi tineri există parcă pentru a susţine teoria cum că orice lucru frumos durează puţin sau că fericirea este trecătoare. Uneori, astfel de iubirii imposibile pot avea un final tragic. Tănăsoiu Cristian, XI B Iubirea Nu am decât 14 ani şi pentru a-l face fericit pe domnul diriginte, Lungan Gheorghe, profesor de limba română, încerc ceva. Nu ştiu dacă voi reuşi. Îmi lipsesc experienţa de viaţă şi mai ales cultura necesară pentru a crea un adevărat eseu. Încerc să definesc iubirea ca stare afectivă, care se întemeiază pe orientări şi atitudini corecte, lucide, controlate faţă de sine şi faţă de alţii, bazată pe încredere reciprocă, pe echitate, egalitate în drepturi, pe respectul libertăţii şi demnităţii umane. În romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, scris de Camil Petrescu, am găsit chiar unele idei cu valoare aforistică deosebită. Iubirea e mai curând un proces de autosugestie. Trebuie timp şi trebuie complicitate pentru formarea ei, prin care scriitorul deschide porţi spre iniţierea cititorului în psihologia dragostei. Iubirea începe cu respect şi admiraţie. Ca sentiment, iubirea include mai multe elemente de ordin intelectual care sunt legate de cerinţe (trebuinţe, convingeri) deosebit de puternice. Deseori punctul de pornire al unui sentiment ( iubirea în speţă) este o emoţie oarecare, trecătoare ca orice altă emoţie. Astfel, la vârsta tinereţii, te poţi îndrăgosti de multe ori, dar sentimentul de iubire, oricât de avântată ar fi tinereţea, nu este şi nu poate fi un fenomen ce se reeditează oricum şi oricând. Fotău Ileana, VIII C 34

La mulţi ani, Domnule profesor! „Cu prilejul aniversării zilei sale de naştere, la 15 octombrie, noi, elevii claselor a VIII-a A, B, C, D avem ocazia de a mulţumi că există şi că este alături de noi o persoana deosebita, dl. profesor Gheorghe Lungan, omul care, timp de 3 ani consecutiv, ne-a fost alături şi ne-a învăţat să iubim viaţa, natura şi literatura. Când vorbeşte dânsul parcă îl vedem pe „bădia Mihai” cutreierând „pădurile de aramă” şi admirând „lacul codrilor albastru”. Ne întrebăm adesea: nu cumva şi viaţa domniei sale – omul cu un orizont bogat de cunoştinţe, respectat şi iubit de toţi, în îndepărtata-i copilărie, a semănat cu cea despre care ne vorbeşte atât de convingător, de frumos, de entuziasmat?! Câte s-ar mai putea spune despre acest minunat dascăl? Ne-am dori ca toţi oamenii să fie aşa de buni, să dea dovadă de omenie şi bunătate, să devină pentru noi, cei mici, un model în muncă şi în viaţă. Toate acestea sunt doar câteva cuvinte pe care le merită cu prisosinţă acest minunat om, dar ele nu pot cuprinde tot respectul şi dragostea noastră pentru dumneavoastră, domnule profesor şi diriginte al clasei a VIII-a C. Dar acest mic semn de recunoştinţă pus în paginile ziarului nostru de suflet se doreşte a fi parte durabilă din sufletele şi inimile noastre, ale elevilor şi prietenilor dumneavoastră de la Mătăsari. La mulţi ani, cu sănătate şi fericire!” Semnează în numele tuturor elevilor, Miruna Ivan, clasa a VIII-a C. Scrisoarea mai conţine o scurtă poezie dedicată aceluiaşi dascăl, de excepţie, profesorul Gheorghe Lungan de la Colegiul Naţional Tehnologic din Mătăsari. Mărturisim că ne-a produs o vie emoţie şi ne-a făcut o reală plăcere această epistolă de suflet adresată parcă pentru „Domnul Trandafir” al şcolii de odinioară. Alăturăm şi noi, urările de sănătate, putere de muncă, viaţă lungă şi numai bucurii alături de toţi cei dragi domnului profesor Gheorghe Lungan, cu prilejul aniversării zilei sale de naştere. La mulţi ani, domnule profesor! Marius Becherete Simptomele unui suflet Nu pot să mai ascult căderea lacrimilor… privirea nu mă-ndur s-o mai îndrept spre bizareria ce se cheamă Lume. Surâsul a murit de mult… Cuvintele au prins igrasie de la lacrimile zidurilor… virtuţile au făcut mucegai. S-au împreunat ca nişte îndrăgostiţi din altă eră, care în loc să guste din clipa plăcerilor, elaborează strategii de nimicire… … M-au prefăcut în plumbul ars al lui Bacovia. O luptă pentru supremaţie a culorilor! Nuanţele asistă neputincioase. 35

Care să fie oare diagnosticul? Lory Dima Beţie Zilnic eşti beat… S-au adunat în tine tristeţea toamnei, dezamăgirile vieţii şi te hrăneşti cu nostalgii. Uiţi că mai trăieşti, uiţi să mai speri şi, nu mai vorbesc, să zâmbeşti. Aşa că… zilnic te găsesc beat…de melancolie! Lory Dima Pe sfârşite E toamnă pe sfârşite şi nu ştiu nimic despre mine şi mai puţin decât nimic despre noi E toamnă pe sfârşite… Ce risipă de sentimente! (şi ele pe sfârşite) Lory Dima DIZERTAŢIE cu privire la o posibilă strategie a învăţământului românesc Strategia actuală a învăţământului românesc trebuie să se bazeze pe societatea actuală, o societate axată pe libertatea individuală, pe economia de piaţă, pe competiţia valorilor, pe statul de drept, pusă pe direcţia integrării euroatlantice. Dascălul, elevul şi studentul trebuie repoziţionat. Strategia noastră în reforma educaţională depinde însă de reforma politică, de legislaţie şi de politica educaţională, de unităţile şcolare şi universităţi şi de resursele umane. Pentru a avea o reformă favorabilă gândirii avem nevoie de autonomia învăţământului. Ne trebuie oameni motivaţi şi aceasta nu se realizează decât 36

atunci când se va umbla substanţial la grila de salarizare a personalului care îşi desfăşoară activitatea în învăţământ, continuând cu accesul la formele moderne de formare continuă. M.E.C. – trebuie să treacă de urgenţă la reducerea încărcării programelor de învăţământ, să treacă de la învăţământul predominant reproductiv la cel creativ, să creeze parteneriate între învăţământul preuniversitar şi cel universitar şi mediul înconjurător economic, administrativ şi cultural. Managementul şcolar trebuie orientat spre performanţă şi competitivitate, să încheiem pentru totdeauna cu centralismul şi populismul. Strategia învăţământului românesc depinde în cea mai mare măsură de: privatizarea economiei, de descentralizarea administrativă, de reforma finanţelor publice, de creşterea economică dar noi nu trebuie să uităm că această strategie trebuie să fie gândită de noi. Slujitorii colii u ost i unt ei are u upraîncărcat lanurile e nvăţământ ş a f şs c c a s p d î şi programele analitice care sunt contraformative şi contraperformante. Copiii noştri trebuie să-şi încheie adolescenţa sănătoşi şi vioi, nu istoviţi. Trebuie muncit mai mult pentru modernizarea curriculei, pentru elaborarea manualelor alternative (care mai lasă de dorit). Fiecare cadru didactic trebuie să formeze la elevi cele patru capacităţi de bază ale specialistului de astăzi: capacitatea de abstractizare, capacitatea de a gândi sistematic o problemă, capacitatea de a testa soluţiile, capacitatea de a comunica în limbile moderne şi de a folosi tehnicile internaţionale. Guvernanţii trebuie să ia în calcul creşterea substanţială a bugetului învăţământului, să sporească pornirea iniţiativelor locale în recondiţionarea clădirilor, mobilarea sălilor şi alte dotări. Prin introducerea unor contribuţii procentuale din profitul brut al agenţilor economici trebuie refăcută infrastructura învăţământului. Trebuie refăcute laboratoarele didactice de fizică, chimie, biologie, informatizare avansată în fiecare unitate şcolară. Trebuie normalizată salarizarea personalului didactic nu prin comparaţii înăuntru sistemului de învăţământ ci la nivelul ierarhiei bugetarilor. Dascălii nu trebuie să uite de formarea lor continuă. Avem nevoie de un învăţământ retehnologizat. Trebuie să înlocuim tehnologiile didactice bazate pe retorică cu tehnologii audiovizuale modernizate. Avem nevoie de un învăţământ recuplat cu nevoile de calificare resimţite în economie, administraţie, viaţa socială şi cultura societăţii noastre şi de concetăţenii noştri. Avem nevoie de un învăţământ deschis, elevii trebuie să înveţe potrivit înclinaţiilor lor, de un învăţământ diversificat care să permită stimularea unor rute individuale de pregătire. Avem nevoie de un învăţământ care să încurajeze competiţia şi să favorizeze înnoirea. Avem nevoie de un învăţământ cu standarde ridicate, orientat spre cercetarea ştiinţifică, un învăţământ de bună calitate, un învăţământ 37

compatibilizat cu sistemele europene. Nu trebuie dat de o parte învăţământul românesc interbelic sub aspectul simplităţii structurilor, transparenţei. Avem nevoie de un învăţământ orientat spre valori. La ora actuală educaţia pentru viaţa privată capătă valoare şi importanţă. Regimul bazat pe libertăţi cere continuu din partea fiecăruia pentru îndeplinirea aspiraţiilor, iniţiativă, concentrare, efort, competenţă competitivă. Misiunea educaţiei este de a forma capacităţi de abstractizare, de abordare completă a problemelor, de formare a ideilor, de testare a soluţiilor, de a lucra cooperativ în grupuri, de a comunica argumentativ. Avem nevoie de descentralizare, susţinută legislativ, ne trebuie autonomie inclusiv autonomie financiară. Eficienţa dascălului reprezintă echilibrul dintre controlul sănătos şi exigent şi libertatea de decizie a clasei. Dascălul trebuie să se adapteze la fiecare clasă prin informare, competentă motivare astfel încât elevii trebuie să-şi sporească cunoştinţele şi să capete noi deprinderi. Vom fi eficienţi prin abilitatea noastră de a observa şi canaliza energiile individuale ale elevilor. Planurile de învăţământ trebuie să lase elevilor şansa alegerii disciplinelor, acomodarea învăţământului cu preferinţele, talentele şi afinităţile afective ale elevilor. Aceste planuri de învăţământ trebuie să descarce elevul, programul acestuia şi să-i restabilească demnitatea iar dascălului trebuie să-i restabilească demnitatea socială şi culturală. Dacă nu vom proceda la elaborarea unei strategii a învăţământului pe termen lung, România va rămâne în mod fatal ţara săracă de azi. Această strategie trebuie să aibă la bază: 1. armonizarea conţinutului şi organizării învăţământului cu o societate bazată pe economia de piaţă, suveranitatea dreptului în litigii, libertăţi individuale indescriptibile. 2. preluarea cât se poate de directă în calificările pe care le asigură învăţământul în cercetarea ştiinţifică şi în politica educaţională a problemei întârziatei modernizări a României. 3. transformarea unităţilor şcolare în locuri ale generării înnoirii morale, cognitive, tehnologice în societatea noastră. 4. compatibilizarea organizării, funcţionării şi perfecţionării performanţelor şcolare cu repere acceptate în spaţiul euroatlantic. Învăţământul trebuie abordat ca o chestiune de interes naţional major. Noi trebuie să realizăm un învăţământ competitiv. Prof. Dadalau Gr. Ion, Director adjunct

38

MOTIVAREA DASCĂLILOR PENTRU O PRESTAŢIE DIDACTICĂ DE CALITATE De-a lungul timpului, şcoala românească – având îndelungate şi bogate tradiţii – s-a afirmat ca păstrătoare a tezaurului spiritual multimilenar al poporului, cultivând conştiinţa naţională, dragostea de patrie, idealurile de libertate, independenţa şi suveranitatea. Contribuţia decisivă a dascălilor, în contextul etapelor parcurse, a fost încununată de succese. Mari personalităţi ale culturii şi ştiinţei româneşti au trecut printr-un proces de formare sub directa îndrumare a dascălilor, menţionând cu emoţie şi respect, mai târziu, numele celor care le-au deschis frunţile, care le-au dat zborul spre cele mai înalte piscuri ale ştiinţei şi tehnicii. Amintind doar părerea marelui Sadoveanu despre dascălul său, Domnul Trandafir, care “nu ne învăţa numai pentru că i se cerea sau i se plătea, ci pentru că avea în el un prisos de bunătate şi pentru că în acest suflet era ceva din credinţa şi din curăţenia unui apostol”, putem , fără teamă de a greşi, să afirmăm că şi astăzi cadrele didactice trebuie să-şi reocupe locul cuvenit în societatea românească. această direcţie, măsuri pe care le vom dezbate în cele ce urmează: - Selecţionarea şi pregătirea cadrelor didactice. - Creşterea prestigiului dascălului şi recunoaşterea rolului său în viaţa socială. - Măsuri pentru îmbunătăţirea stării disciplinare în rândurile elevilor. - Întărirea colaborării şcolii cu familia, unităţile economice, cu instituţiile social-culturale. - Asigurarea condiţiilor de muncă şi viaţă pentru toate cadrele didactice la standardele europene. - Creşterea răspunderii individuale a fiecărui cadru didactic asupra muncii şi rezultatelor în rândurile elevilor. Meseria de dascăl nu este pentru oricine. Această profesie este căutată şi îmbrăţişată de tineri pregătiţi moral şi spiritual, motivaţi psihologic şi filozofic încă de mici. Este locul să spunem că în trecut s-au creat acele familii de dascăli, ataşate de şcoala şi de localitatea în care funcţionau, cultivând din generaţie în generaţie dorinţa urmaşilor de a îmbrăţişa aceasta nobila meserie . Iată de ce credem că este necesar ca viitorii învăţători şi educatoare să fie pregătiţi , la zi, numai în şcoli cu acest profil, selecţionaţi pe baza unui studiu de necesitate pe zone geografice, admiterea să se facă în funcţie de nevoile localităţilor, dintre elevii cu “chemare” şi foarte bine pregătiţi. De asemenea, universităţile cu profil pedagogic să pregătească tineri, în aceleaşi condiţii, şi cu program de aplicaţie mărit, cunoscând că mulţi, absolvenţi, la ora actuala, nu 39 De aceea, considerăm că se impun rapid şi eficient unele măsuri în

stăpânesc minime cerinţe din practica didactică la venirea într-un post sau altul. În şcolile pedagogice şi în universităţi să se pună un mai mare accent pe predarea interdisciplinară, îmbinând cunoştinţele din specializarea de baza cu toate celelalte ştiinţe cu care vin, într-un fel sau altul, în contact. Un cadru didactic trebuie să dovedească unele calităţi deosebite: iubitor al muzicii, desenului, sporturilor, tehnicii, electronicii etc. Numai aşa va fi în orice moment ”sursa”de informaţie pentru elevii săi. Influenţa educatorului este hotărâtoare în formarea (sau deformarea) personalităţii elevilor; ea poate fi pozitivă, mobilizatoare a energiei elevului sau descurajantă, demobilizatoare. Profesorul cu prestigiu şi autoritate exercită o mare influenţă prin propria sa persoană. El trebuie să întrupeze valorile morale pe care tinde să le cultive la elevii săi. În căutarea modelelor, elevul se fixează asupra profesorului său, imitându-l în toate manifestările şi atitudinile acestuia, încercând să-şi potrivească la dimensiunile proprii personalitatea educatorului. Instruirea psihopedagogiei organizată de şcolile pedagogice sau universităţi să se facă cu precădere în relaţiile candidat - elev, urmărindu-se modul în care se realizează acel liant dintre educator şi educat, acea dorinţa de cooperare într-un proces îndelungat. Un rol deosebit în creşterea calităţii învăţământului, în formarea capacitaţilor de acţionare în activitatea cu elevii îl are presa de specialitate. Aceasta trebuie să vină cu experienţe practice, simple, accesibile la orice nivel. Din acest unghi este bine să se renunţe la teoretizări excesive şi să se dea soluţii practice, cu creştere treptată a valorilor muncii instructiv-educative din şcoli. Credem ca orice simplificare a unor cerinţe care suprasolicita atât elevii cât şi cadrele didactice ar aduce o modificare a interesului pentru învăţătură, o participare activă, atunci când soluţiile devin atractive şi uşor de reţinut. Nu negăm poziţia actuală a dascălilor în societatea românească, dar se impune o mai atentă apreciere a rolului îndeplinit, a condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea. Foarte multe cazuri, reale sau întâmplătoare, sunt intens mediatizate, fapt ce scade evident din prestigiul colectiv. Unele abateri vin tocmai din lipsa de interes la selecţionarea tinerilor care socotesc că găsesc un loc “călduţ” în învăţământ, dar care nu se pot adapta nici după o lungă perioadă de timp. Dar mai mult socotim că, la ora actuală, starea disciplinară în rândurile elevilor este alarmantă. S-a deviat comportamentul multor elevi, de la regulamentele şcolare, la deplina libertate, greşit înţeleasă. Acest fapt atrage după sine scăderea interesului pentru învăţătura, pentru frecvenţă şi punctualitate. În aceste condiţii, activitatea didactică este trunchiată, se produc frânturi în ordinea cunoştinţelor, pregătirea devenind insuficientă. Atracţia unor activităţi din afara învăţământului conduce la renunţarea la munca didactică, de cele mai multe ori elevii acumulează absenţe care duc fie la 40

eliminări periodice, fie la exmatriculări. Diversele disensiuni dintre elevi si unele cadre didactice, intens mediatizate, duc la scăderea prestigiului acestui important sector de activitate. Din acest punct de vedere, credem că este necesar să se revadă statutul unor unităţi economice de desfacere, programele “culturale” organizate pe orice cale, prin toate localurile de acest gen. Revenind la personalitatea profesorului, se poate spune că, în comparaţie cu ceilalţi factori care intervin în procesul instructiv-educativ, personalitatea acestuia este situată pe primul plan. Profesorul este un factor hotărâtor în educaţie şi o figură centrală în şcoala modernă. Iată de ce credem că motivarea dascălilor pentru o prestare didactică de calitate, pentru un raport just între educatori şi educaţi, măsura asigurării condiţiilor de viaţa şi de muncă este mai mult decât necesară. Oricine lucrează în învăţământ trebuie să dispună de timp de pregătire profesională, să fie o prezenţă vie în permanenţă în rândurile elevilor. Dar aceasta presupune ca viaţa şi munca educatorului să se transfere în aria şcolii, fără să fie nevoit să caute soluţii în afară, istovitoare, descurajante şi dispreţuite, tacit, chiar şi de elevii pe care îi conduce. Se impune o mai mare stabilitate în posturi şi catedre în vederea asigurării continuităţii pentru cel puţin durata unui ciclu de învăţământ. Cadrele didactice să fie interesate de această stare, să li se asigure retribuţii la standardele europene, posibilităţi de scurte navete, în cazul lipsei de locuinţe destinate acestora. Dotarea învăţământului să se facă corespunzător ciclurilor existente, pentru evitarea ridicolului, în cele mai multe cazuri, când încercările de familiarizare cu anumite situaţii cad sub nivelul cunoştinţelor dobândite de copii în cadrul familiilor sau în ocazii similare. Profesorii să aibă acces la toate mediile de informare, în mod gratuit, iar contactul cu cartea didactică şi pedagogică să se facă prin standuri organizate la fiecare unitate. Având în vedere gradul ridicat de concentrare cerut de munca didactică, dascălii trebuie să beneficieze de perioade corespunzătoare de refacere a tonusului intelectual şi fizic, gratuit sau cu substanţiale reduceri, prin unităţile turistice din ţară şi străinătate. Din arsenalul de mijloace care să contribuie la creşterea calităţii muncii didactice, parteneriatul şcoală – familie - unităţi economice poate aduce un flux nou şi benefic pregătirii copiilor. În primul rând, familia este locul în care se consumă cea mai mare parte din timpul elevului, supravegheat sau lăsat singur, din motive obiective sau , uneori, subiective. În cadrul familiei, copilul deprinde primele noţiuni, primele gesturi, primele trăsături morale şi de caracter. De aceea se spune adesea: “are (nu are) cei şapte ani de acasă”! 41

Părinţii pot fi de un real folos urmărind permanent evoluţiile elevului, asigurând un permanent contact cu educatoarea, învăţătorul sau dirigintele clasei. Discuţiile purtate să aibă un caracter mobilizator, dătător de speranţe, în oricare situaţie s-ar afla copilul. Familia asigură timpul liber dorit de dascălii noştri. Un timp eficient şi reconfortant. Un timp al transferurilor de informaţii sau de precepte morale de la adult la copil. Cointeresat, nu atât material, cât mai degrabă afectiv, atitudinal, dascălul trebuie să sprijine familiile din care provin elevii săi prin vizite la domiciliu, prin ajutor la efectuarea temelor sau chiar a sistematizării unor cunoştinţe firav însuşite la orele sale. Discuţiile cu părinţii să fie constructive, încurajatoare, dătătoare de speranţe. Iată cât de diversă este munca unui dascăl! Iată de ce se impune o substanţială motivare a muncii şi o recunoaştere pe măsură! În legătura cu implicarea unităţilor productive în actul de creştere şi educare a elevilor, se poate spune că în prezent au loc serioase transformări la nivelul societăţii. Acestea impun o nouă viziune asupra pregătirii forţei de muncă. Profesorii sunt implicaţi, de la primul contact al copilului cu şcoala să cunoască şi să stimuleze interesul individului pentru o anumită profesie, chiar dacă primele opţiuni nu se mai regăsesc pe măsură ce creşte orizontul informativ al fiecăruia. Ei trebuie să cunoască specificul muncii din diferite domenii, să stăpâneasca valorile morale ale produsului finit şi să poarte deseori discuţii cu copiii demonstrându-le obiectiv şi fără intenţii ascunse necesitatea şi frumuseţea muncii, în orice ramură şi la orice nivel. Convingătoare sunt vizitele la unităţile economice din localitate sau din împrejurimi, întâlnirile cu specialişti sau cu muncitori care să le facă demonstraţii la locul de muncă al fiecăruia. În paralel cu tema referatului – motivarea dascălilor pentru calitatea învăţării, am arătat o parte din complexitatea muncii desfăşurate de aceştia în scoală şi în relaţiile cu societatea. Evident, numai o parte pentru că spectrul muncii în şcoală este mult mai mare şi mai dificil, în condiţiile în care există o disfuncţionalitate în sistem. Şi aceasta există acum. Factorii de răspundere de la nivelul central trebuie să răspundă imediat cu măsuri coerente şi eficiente, concomitent pentru recuperarea celor două laturi: întronarea ordinii şi disciplinei în întregul sistem, descongestionarea cerinţelor sufocante ale programelor şi manualelor, cointeresarea materială şi morală a cadrelor didactice, reaşezarea relaţiilor şcolii cu toate instituţiile de cultură de la nivelul societăţii etc. Fără a lăsa impresia unor “revendicări” sindicale, prezentul material izvorăşte din practica muncii pe o întinsă perioadă de timp şi un contact nemijlocit cu multe cadre didactice. Activităţile desfăşurate de dascăli sunt extrem de mari, 42

consumând un însemnat efort intelectual. De aceea se petrec numeroase şi regretabile abateri de la regulile muncii, care nu aduc nici un beneficiu procesului instructiv-educativ. Văzută din acest unghi, situaţia actuală trebuie corectată urgent prin măsuri în ambele direcţii: - pregătirea cadrelor şi cointeresarea materială şi spirituală; - reînfiinţarea şcolilor normale de învăţători-educatoare în fiecare judeţ, cu un plan de şcolarizare în funcţie de nevoile de cadre la acest nivel; - admiterea în aceste şcoli să se facă în funcţie de localităţile cu deficit de cadre, din rândurile celor mai buni elevi, cu chemare spre munca de educaţie; - organizarea practicii pedagogice să se facă încă din anul I, în mediul şcolar în care vor lucra viitorii învăţători sau educatoare; - universităţile să asigure pregătirea profesorilor de specializări diferite, cu durata de 4 ani, de asemenea cu un stagiu de practică la clasă egal cu perioada de studii; - numirea în învăţământ să se facă la terminarea studiilor, prin repartizare ministerială în localităţile de origine sau în imediata apropiere; - asigurarea unei retribuţii lunare atractive încă de la începutul carierei didactice; - pentru cadrele din alte localităţi să se asigure spaţiu de locuinţe corespunzător; - organizarea la nivel judeţean, anual, a unor cursuri de informare pentru toate categoriile de cadre didactice; - să se asigure accesul gratuit la mijloacele de cultură; - cadrele didactice să beneficieze de concedii în staţiunile de odihnă, din ţară şi străinătate; - îmbunătăţirea stării disciplinare în rândurile elevilor; - creşterea rolului familiei şi al celorlalţi factori parteneriali; Suntem convinşi că o dată cu ameliorarea stării actuale din învăţământ, multe cadre didactice se vor dedica acestei nobile meserii, ca fenomenul plecării de la catedră în alte domenii se va diminua vizibil, ceea ce va asigura o creştere a calităţii instructiv-educative. Prof. Gheorghe Lungan MISIUNEA DASCALULUI Misiunea de dascăl este misiune numai dacă am făcut la început o bună alegere, dacă pe parcurs, ceea ce facem nu devine o corvoadă, dacă simţim că este tot ce ştim să facem mai bine, dacă devine vital pentru noi, dascălii – să venim la şcoală. Când eram elevă mă întrebam ce voi face când nu voi mai merge 43

la şcoală. Studentă fiind, adunam pe lângă mine teancuri de cărţi şi de notiţe care umpleau viaţa, de a căror amploare mă plângeam, dar care-mi lipseau teribil când le concediam una câte una, după fiecare examen. Nu simţeam uşurarea pe care aş fi dorit să o simt, ci, dimpotrivă, un sentiment de irosire a timpului. Acum, după treizeci de ani de catedră, pot să spun că am aflat de ce-mi era teamă: că nu voi avea ce face când nu voi mai merge la şcoală. Pentru mine şcoala este viaţa mea, elevii, zidirile mele, catedralele în care mi-am topit sufletul, mi-am sădit ideile şi care au dat sens existenţei mele. Cred că mi-am ales bine drumul pentru că, dacă aş putea întoarce timpul, nu aş alege altceva pentru că am avut fericirea să lucrez cu copiii şi copiii sunt sinceri, deschişi, însetaţi de cunoaştere, sunt ca o coală albă pe care noi, dascălii, potrivit priceperii noastre (nepriceperii/ nepăsării etc.) creionăm ceva. Când rodul creaţiei noastre concertate se poate numi OM, când în ochii copilului care te priveşte citeşti respect şi admiraţie, când materia pe care o predai devine materia favorită a unui mare număr de copii, când între dascăl şi elevi se stabileşte o atmosferă de studiu, poţi spune că ai ales drumul bun. Cuvintele acestea pot părea rodul gândirii unui naiv care a făcut o pasiune din profesia sa, care n-ar abandona-o nici dacă ar munci neplătit. După părerea mea, în învăţământ sunt astăzi câteva categorii de oameni – dascăli calificaţi – care, la rândul lor, se împart în cei cu adevărat calificaţi şi cei „instruiţi’ în SRL-uri, cu examene „aranjate” şi pretenţii de mari înţelepţi. Din prima categorie fac parte cei cu simţul datoriei, cu sete de cunoaştere, de autoperfecţionare, exigenţi în primul rând cu ei, cu statutul lor, cu ţinuta lor didactico-pedagogică şi mai apoi cu elevii (şi colegii lor). Din a doua categorie fac parte cei care şi-au ales la întâmplare profesia, de dragul de a avea un loc de muncă mai „cald”. Pentru aceştia timpul destinat orei de curs este întotdeauna prea lung pentru că nu au cu ce-l umple, nu-şi cunosc elevii, nu le pasă de problemele lor, de aptitudinile pe care le au şi pe care le-ar putea fructifica sub o îndrumare adecvată. Ceea ce mi se pare şi mai grav este că, în spatele unei diplome universitare de care fac caz ori de câte ori au prilejul, se ascunde un semidoct, ale cărui lecturi au fost în exclusivitate cele întâmplătoare (reviste, ziare, fragmente disparate), care n-au citit niciodată o carte în întregime sau sunt oamenii unei singure cărţi. E jenant să întâlneşti subiecte trecute în condica de prezenţă cu greşeli de ortografie sau dascăli incapabili să aibă o părere personală sau, dacă o au, să şi-o exprime liber. Atât timp cât suplinitorii necalificaţi zdrobesc învăţământul românesc – care face economii probabil plătindu-le salarii de subzistenţă - şi nu va aprecia şi sub raport moral şi pecuniar adevărata prestaţie didactico-pedagogică, atât timp cât nimeni nu face diferenţa între cele două categorii de dascăli şi cât timp cazurile izolate de indisciplină în rândul nostru vor apăsa asupra tuturor, fără discernământ, cred că singura motivaţie pe care o avem rămâne cea de 44

suflet. O spunem noi, cei care am rămas aşteptând recunoaşterea, pentru că tinerii valoroşi – căci există şi din aceştia din belşug – nu au răbdarea noastră. Ei trăiesc într-o lume în care banul face legile, într-o lume acut polarizată, guvernată adesea de impostură, în care caracatiţa corupţiei şi-a întins tentaculele până la noi şi a asfixiat ce mai rămăsese. Sectorul nostru este „neproductiv”, gândesc cei care admit că în sectoarele „productive” se pot accepta rebuturi. Nouă cine ne permite să dăm rebuturi? După ce legi poţi aplica aceleaşi norme unor oameni care, de la început, sunt inegali prin bagajul lor genetic? Am citit recent o ştire care suna astfel: vom fi plătiţi conform rezultatelor pe care elevii le au după evaluări periodice. Mi-am pus întrebarea firească dacă poţi evalua după aceleaşi criterii elevi proveniţi din medii diferite, din şcoli diferite – căci şi şcolile s-au departajat, uneori pe drept – în şcoli de „altele”. Dacă totuşi predai într-o şcoală sătească pentru că eşti om al locului şi n-ai plecat „la oraş” păsându-ţi de mlădiţele acestor locuri, şcoală în care rămân câţiva copii buni şi foarte buni care n-au avut posibilitatea materială să plece într-o şcoală din oraş, nu munceşti la fel ca profesorii din şcolile de elită sau poate mai mult?! Noi preluăm în liceele rurale copii ai satelor care au fost „mutilaţi” de suplinitori incompetenţi şi încercăm să îndreptăm ce se mai poate. Munca noastră este sisifică, pentru că nu croim din pânza întreagă, ci ajustăm ce au ciopârţit, fără milă şi responsabilitate alţii. De multe ori, dintr-un snobism strigător la ceruri, colegi din licee urbane te privesc de sus, exagerându-şi meritele şi minimalizându-le până la anihilare pe ale celor care, din cauze pur conjuncturale, n-au pornit-o spre oraş. Toţi apreciem performanţa. Toţi tindem spre ea. Dar nu toţi avem elevi capabili de performanţă. Uneori nota 8 (opt) la o olimpiadă judeţeană necesită din partea profesorului şi elevului venit dintr-o astfel de şcoală mult mai multe eforturi decât pentru elevii eminenţi veniţi din şcoli eminente. Deşi avem aceleaşi filtre, aceleaşi criterii de evaluare, nu avem aceeaşi materie de filtrat. Strădaniile noastre depăşesc adesea aria închipuire; dăruirea, profesionalismul, răbdarea, implicarea totală de care trebuie să dai dovadă pentru a focaliza toate privirile, a capta toată atenţia elevilor, sunt calităţi de care avem nevoie. Pentru a fi în permanenţă ancorat în realitate, dascălul are nevoie nu numai de timp pentru studiu şi de dorinţa de a studia, ci şi de posibilitatea de a-şi cumpăra materialele informative, de a se racorda la INTERNET. Un dascăl obosit, „prăfuit”, îmbătrânit în gândire şi limbaj, a cărui prestaţie didactică este veşnic aceeaşi, care nu evoluează de la etapă la etapă, de la clasă la clasă, de la o generaţie la alta, fie nu are vocaţie, fie nu este motivat să evolueze. Apatia nu stă bine pe nici un chip, cu atât mai mult pe cel al unui dascăl, pentru că dascălul nu transmite numai ce vrea, ci, mai cu seamă, ce simte şi ce este. Pentru un demers didactic de calitate, cred că nu este de ajuns efortul devotat şi responsabil al dascălului, ci şi o foarte bună susţinere din partea ministerului, 45

pentru că, împreună, suntem responsabili de imaginea României de mâine. Prof. Luminita Dadalau A fi dascăl din vocaţie La sfârşit de carieră didactică, după 43 de ani de muncă la catedră, pot să spun cât de favorizaţi sunt dascălii. De ce? Pentru că muncesc alături, împreună cu tot ce-i mai frumos şi mai pur pe lume – copilul, adolescentul, tânărul. Punem (sau ar trebui) tot ce avem mai frumos în sufletele celor ai căror arhitecţi suntem (vrem să fim), iar ei ne răsplătesc prelungindu-ne viaţa (când biologic nu mai existăm) prin amintirea ce ne-o poartă. Atenţie! Am avut, avem, au nevoie de „modele” adolescenţii, iar cele mai apropiate lor suntem noi, dascălii lor. Ne-am dorit să ajungem dascăli şi aspiraţiile au devenit realitate; nu ne-am dorit în mod expres, ci conjunctural – pe toţi însă trebuie să ne caracterizeze responsabilitatea misiunii pe care o avem. Dacă responsabilitatea, conştiinţa se împletesc cu vocaţia, cu dăruirea, totul este minunat. Pentru că, la catedră, dascălul trebuie să ofere cadrul, atmosfera în care elevii, conduşi cu tact, cu înţelegere şi mai ales cu dragoste, să se formeze ca oameni, ca viitori adulţi, cu toate responsabilităţile impuse de viaţă. S-a scris mult despre schimbare, avem şi un cadru legislativ, literatură pedagogică recentă ce recomandă metodele activ-participative. Suntem conştienţi că o economie de piaţă are nevoie nu de „un cap bine umplut”, ci de un cap bine organizat, capabil de acomodare, integrare, transformare. Tocmai de aceea, mai ales în această etapă, privind în perspectivă, avem nevoie de înţelegerea obiectivelor, sarcinilor, atribuţiilor şi responsabilităţilor pe care le avem în procesul instructiv-educativ, pentru a răspunde cerinţelor contemporane formulate în Legea Învăţământului. E drept că material nu suntem motivaţi şi Guvernul trebuie să se gândească serios la aceste aspecte. Salariile sunt încă mici; bugetul acordat învăţământului este mult sub limita celorlalte ţări europene. Nu sunt stimulate cadrele care au rezultate deosebite (abia în ultimul timp, doar cadrele care se ocupă de olimpiadele internaţionale beneficiază, ca şi câştigătorii medaliilor, de o sumă, care nu echivalează nici pe departe cu sacrificiul şi dăruirea lor profesională). De ce nu şi la nivelul naţional, sau chiar judeţean, apreciind şi activitatea celor care nu lucrează cu „elite”, cu nişte copii obişnuiţi, dar serioşi şi plini de elan. Toţi cântăreţii şi artiştii sunt nominalizaţi anual pentru diverse premii sau diplome de excelenţă, numai dascălii nu beneficiază de nici o atenţie, fie ea şi simbolică. E drept că şi noi, dascălii trebuie să luptăm mai mult cu noi înşine, să ne autodepăşim în activitate, dar şi în gândire. Spun aceasta, deoarece acel „salariu 46

de merit” este contestat de unii prin motivaţia că primesc aceiaşi oameni anual, fără să gândească şi la faptul că acordarea lui se face în baza unui punctaj care vizează în primul rând perfecţionarea cadrului didactic şi rezultatele activităţii sale în munca desfăşurată cu elevii la clasă şi în afara clasei. Din punctul meu de vedere, profesiunea noastră este una de suflet în primul rând, recompensele noastre sufleteşti sunt mult mai mari; puţini alţi specialişti le au. Putem fi invidiaţi pentru acest motiv. Există oare vreo bucurie mai mare ca aceea când elevii tăi te caută şi-ţi cer sfatul? De aceea rămân în convingerea mea că întotdeauna climatul afectiv, sinceritatea de ambele părţi (cel educat şi cel ce educă), încrederea reciprocă, respectul reciproc, dialogul, permanenta comunicare, au menirea să asigure succesul activităţii fiecărui dascăl. Dacă suntem profesori, se presupune că avem cultura (generală, de specialitate şi pedagogică) necesară, căci am absolvit diverse forme de învăţământ superior. A fi dascăl din vocaţie, exigent cu tine şi cu cei din jur e cu totul altceva. E înţelegerea misiunii nobile pe care o ai. În numele acestei misiuni, dascălul, indiferent că este debutant, cu experienţă sau în prag de pensie, (ca şi cel care cu greu se desparte de ceea ce a însemnat sensul existenţei sale şi acceptă să fie inutil), nu trebuie să uite că poartă făclia ce se mistuie luminând pe alţii. Atitudinea cadrului didactic faţă de propria sa profesie este, fără îndoială, una dintre cele mai actuale probleme ale şcolii. Din actul de predare-învăţare se poate face o artă, încât rezultatele obţinute să fie pe măsura aşteptărilor. Cunoaşterea şi aplicarea principiilor, manierelor şi metodelor de educare sunt însoţite de succes numai dacă se altoiesc pe sufletul generos al dascălului. Principala vocaţie a dascălului este dăruirea. El nu este, nu trebuie să fie un om oarecare. Contactul permanent cu oamenii, cu tânăra generaţie îi impune păstrarea tinereţii sufleteşti. El trebuie să aibă o mare fineţe spirituală, să fie capabil să ghicească ce se petrece dincolo de zidul aparent de netrecut al visurilor unui copil. Stă în puterea omului de şcoală să găsească, să gândească tehnici, mijloace şi căi noi de a transforma în realitate mult mai mult din potenţialul uman. Cea mai mare împlinire a dascălului ar fi să-şi audă discipolii rugându-se asemenea lui Blaga: „Doamne ajută-mi să nu fiu niciodată mulţumit de mine însumi”, întrucât setea de valori, de necunoscut, de absolut este condiţia esenţială a luminării noastre, a devenirii noastre. Prof. Domnica Graure

47

Docendo discimus Este evident că motivaţia spirituală, plăcerea de a învăţa, învăţând („Docendo discimus”) trebuie să primeze în desfăşurarea procesului de învăţământ. Un profesor, atunci când îşi alege acest drum al învăţământului, ar trebui să ştie că şi-a ales să „presteze” o meserie vocaţională, pe care nu o poţi practica dacă nu ai harul necesar. Dar, presupunând că motivaţia intrinsecă a fost bine lămurită, trebuie – de ce nu? – să subliniem că este necesară, dar nu suficientă. Motivaţia extrinsecă – cea financiară, mai exact – ar trebui să precizăm că este totuşi la fel de importantă. Un dascăl împovărat de grija zilei de mâine, un dascăl cu gândul mereu la hrana copiilor de-acasă nu poate fi bucuros că se întâlneşte cu copiii de la şcoală, care îl aşteaptă cu sufletul deschis spre cunoaştere. Limitele financiare impun şi limite psihice, mentale. Un profesor trebuie să se informeze în permanenţă, să ştie tot ce e nou în domeniul său. Fără cărţi recente, reviste de specialitate, conectare la Internet, acest deziderat nu poate fi atins. Atât timp cât profesorul român nu poate să-şi cumpere o carte fără să afecteze precarul echilibru financiar pe durata a două luni (minim), nu putem cere prestaţie didactică de calitate. Acest sector „neproductiv” al învăţământului produce OAMENI. Formează caractere. Poate că nu este prea târziu să recunoaştem că un om umilit de starea lui materială precară nu se poate gândi la altceva decât la propriile sale probleme. Prof. Irina Grosu Calitatea Dascalului Punând în discuţie elemente ce ţin de argumentarea unei atitudini favorabile sau, dimpotrivă, nefavorabile, faţă de activitatea de predare-învăţare, nu putem porni decât de la o ipoteză ce lansează clar ideea că un dascăl are toate motivele pentru a desfăşura o activitate didactică de calitate. Nu numai având ca bază starea pe care o invocă gestul de a alege o asemenea meserie – de profesor, de instructor sau mentor al unor oameni în devenire -, ci tot complexul de manifestări menite să dovedească o meserie bine făcută. Cu alte cuvinte, dacă profesorul ar privi activitatea sa ca pe o simplă slujbă, motivarea pentru o prestaţie de calitate ar sta în conformarea şi respectarea unor reguli impuse de conducere. Dar pentru că meseria profesorului nu ar trebui să aibă legătură cu acest fapt, motivaţia profesorului este una intrinsecă, izvorâtă din menirea celui care merge pe calea educării, dezvoltării intelectuale a copiilor. Cu toate acestea, având în vedere subiectul de Psihologie (ca disciplină), care spune că există o motivaţie intrinsecă, dar şi una extrinsecă, nu putem ocoli 48

detaliile ce ţin de social şi de integrarea (cu succes) a profesorului în rândurile mult solicitante ale unei societăţi Române a secolului XXI. Pe scurt, influenţele externe, de ordin pur material, pot apărea fără discuţie în peisaj. Şi atunci, rezultatul nu trebuie să fie neapărat definit de o coborâre la un nivel inferior a prestaţiei dascălilor (sau a unor dascăli), dar sunt şi asemenea cazuri – nu uşor de consemnat, acceptat sau apreciat. Sau, o altă posibilitate, lipsa unei recompensări substanţiale a activităţii desfăşurate de unii profesori, poate duce la hotărârea acestora de a renunţa la ceea ce fac, rămânând astfel cu perspectiva găsirii unui alt loc de muncă. Un alt element de motivare a prestaţiei de calitate a unui dascăl poate fi conturat în funcţie de mediul în care trebuie să îşi valorizeze această prestaţie – fie el de ordin psihic sau material. Unitatea de învăţământ în sine, dotările de orice fel de care aceasta dispune şi chiar oamenii pe care îi găzduieşte pot constitui detalii semnificative, constructive pentru procesul de învăţare de care se face responsabil un cadru didactic. Prof. Oana Băzăvan Educatoarea, oglinda vieţii noastre Putem afirma fără teama de a greşi că în învăţământul preşcolar avem multe educatoare care pentru ceea ce fac şi realizează cu copiii de 3-4-5-6 ani, pregătindu-i până la şi pentru şcoală, merită respectul nostru deplin, merită admiraţia întregii societăţi. Dumnezeu le-a înzestrat cu pasiune şi talent şi le oferă, apoi, pentru munca în care îşi aplică aceste calităţi, ca o recompensă inestimabilă, nebănuitele satisfacţii morale ale modelării sufletelor şi minţilor unor cetăţeni în devenire – copiii. Nu e uşor să iei în grijă un copil de trei ani care nu-şi spune numele, care nu ştie să spună „Bună ziua”, care pronunţă doar câteva cuvinte şi te ocupi de el până la 6 ani, când va ştii să povestească o întâmplare, să reproducă o poveste, să se adreseze copiilor sau adulţilor, să îşi susţină o idee, într-un cuvânt, să fie pregătit pentru şcoală. Aceste performanţe înseamnă ani de muncă perseverenţă, cu aplicare către fiecare copil în parte, de încordare, de supărare, de bucurii. Cei care recunosc acest mare efort sunt părinţii şi copii. Privirea copiilor plină de dragoste este marea satisfacţie a „educatoarei adevărate”. Nu am spus întâmplător „adevărate”, pentru că, din păcate, învăţământul preşcolar are şi din cele „neadevărate”, a căror legătură cu copiii nu vine din suflet, ci decurge din drepturile (ori constrângerile?...) pe care le oferă diploma de educatoare pe care au obţinut-o după ce au parcurs cumva la întâmplare şi superficial un modul de instruire ce le-a rămas până la absolvire străin, neinteresant. 49

S-ar putea să ne întrebe cineva „De ce aveţi educatoare neadevărate?”, iar răspunsul firesc ar trebui să fie: „Pentru că acelea s-au pregătit pentru o profesiune pentru care nu aveau chemare”, iar un dascăl „fără chemare” este un „dascăl neadevărat”. În consecinţă, grija noastră este să descoperim „problemele” lor, să acţionăm asupra acestora, găsind soluţii. Una dintre probleme ni s-a relevat încercând să găsim explicaţia pentru care unele eleve sau studente care încercau să devină educatoare/ institutoare au părăsit învăţământul pedagogic; şi am realizat că un motiv ar fi acela al lipsei de dragoste pentru copii. La intrarea în sistemul de formare a cadrelor didactice este greu să cumpăneşti acest lucru, dar în timpul formării lor se poate descoperi, tocmai pentru că aceasta este o condiţie esenţială pentru a fi dascăl. Din nefericire, mai rămân încă în competiţie pentru diplomă multe aspirante la statutul neoficial de „educatoare neadevărate”. Meseria de educator se obţine în instituţii specializate, destinate pregătirii cadrelor didactice pentru învăţământul de toate gradele (educatoare, învăţători, profesori). Selecţionarea celor ce s-au orientat spre o asemenea profesiune rămâne o problemă deschisă. Natural ar fi ca învăţătorul care pregăteşte viitorii profesionişti pentru oricare domeniu de activitate să aibă prioritate în recrutarea celor care urmează să se ocupe nemijlocit de această pregătire. În realitate, lucrurile nu se petrec aşa. După absolvirea acestor instituţii, perfecţionarea pregătirii profesionale devine atât o obligaţie, cât şi o condiţie a obţinerii unor rezultate cât mai bune în activitatea şcolară şi extraşcolară. Ea se realizează individual şi organizat. Cea organizată se realizează la nivelul consiliilor pedagogice, cursurilor de perfecţionare, examenelor de definitivare, precum şi a celor de obţinere a gradelor didactice, doctoratul, sesiuni metodico-ştiinţifice, colocvii, simpozioane, consfătuiri etc. Pregătirea de specialitate se referă la însuşirea cunoştinţelor dintr-un domeniu al ştiinţei, tehnicii, artei sau culturii, care urmează să fie apoi valorificate în actul pedagogic al predării unui obiect de învăţământ. Fiecare profesor este un specialist în unul din aceste domenii. Fără a se confunda cu omul de ştiinţă, profesorul trebuie să fie la curent cu cele mai recente descoperiri, cu discuţii şi controversele ce au loc în acel domeniu. Educ. Minodora Cornescu Rolul educatoarei Problemele de comportament ale preşcolarului şi ale şcolarului mic pot fi determinate de situaţii specifice din familia acestuia, care îi afectează dispoziţia cu care vine în colectiv. Educatorii şi părinţii trebuie să înţeleagă că nevoia de atenţie este o trebuinţă umană fundamentală. Prima etapă în rezolvarea conflictelor este 50

ascultarea activă. Ascultarea activă abordează toate aceste probleme, trebuinţe şi sentimente, ea devine un instrument care îl face pe educator capabil să le identifice, să le interpreteze, să le folosească pentru a comunica acceptarea şi încrederea în copil. În aplicarea efectivă a ascultării active, psihologii recomandă educatoarelor respectarea următoarelor condiţii: • Educatorul trebuie să fie permanent deschis, abordabil şi accesibil tuturor copiilor, atitudinea sa trebuie să invite, să încurajeze copiii să comunice, sentimentele, opiniile sau plângerile lor trebuie să fie binevenite şi tratate de educator cu acelaşi respect ca şi cele venite din partea adulţilor: de asemenea, educatorul trebuie să participe la bucuria, activităţile, jocurile copiilor ajutându-l să le dezvolte şi să tragă învăţăminte din ele. • Când copilul îşi exprimă emoţiile non-verbal (prin plâns, ţipăt, tristeţe), educatorul trebuie să se apropie de el şi să încerce să-i interpreteze conduita: copilul poate fi plictisit, flămând, speriat, frustrat; de regulă, în funcţie de gradul de familiarizare cu copilul, educatorul poate face mai multe presupuneri până să identifice adevărata cauza şi să intervină corect. • Toate sentimentele trebuie acceptate ca valide de către învăţător, sentimentele nu trebuie niciodată ignorate sau respinse, educatorul nu trebuie să facă nici o încercare de a distrage copilul de la sentimentele sale; apoi, el trebuie să-şi amintească mereu faptul că sentimentele sunt schimbătoare şi pot evolua rapid. • Educatorul reflectă înapoi către copil sentimentul pe care l-a descoperit la acesta; el trebuie să reformuleze sentimentele copilului, folosind în acest scop afirmaţii precum “Mi se pare că…”, “Te-am auzit spunând…” ş.a.m.d., aceste afirmaţii permiţând copilului să infirme opinia educatorului dacă interpretarea sa a fost inadecvată. • Educatorul trebuie să numească sentimentele; este dorit ca fiecare educator să cunoască tot mai multe cuvinte care să descrie sentimente, deoarece este important ca fiecare sentiment să fie descris cât mai exact posibil; efectele numirii sentimentelor sunt extrem de importante. • Educatorii ar trebui să acorde mai multă atenţie copiilor tăcuţi, timizi, care petrec mai mult timp singuri şi nu creează probleme, de exemplu adresândule zilnic un zâmbet, o privire sau măcar un cuvânt de salut. De aceea, pentru a-i valoriza pe copii şi pentru a le consolida stima de sine, se recomandă respectarea de către educatori a următoarelor reguli: - feedback-ul din partea educatorilor trebuie să fie specific, precis, de pildă, dacă un copil a pictat o planşă, învăţătorul trebuie să comenteze ceea ce vede, comentariile trebuie să fie generale, vagi sau arbitrare ; - educatorul trebuie să comenteze întotdeauna acţiunea, comportamentul, şi nu personalitatea copilului; - sinceritatea trebuie cultivată, copilul având astfel încredere în 51

propriile percepţii. Putem spune, în încheiere, că învăţarea devine mai eficientă dacă porneşte de la motivaţia elevilor, de la orizontul lor de aşteptare, or acestea nu pot fi cunoscute decât prin dialog. Educ. Emilia Ciobotea Balada de pe Jilţuri Valea Jilţurilor, mărginită de culmea Jiului în partea stângă şi culmea Motrului în dreapta, adună în perimetrul său satele comunelor : Mătăsari, Negomir, Dragoteşti, Slivileşti, Borăscu. Pe Jilţuri au existat împliniri şi nevoinţe, care şi-au găsit ecoul în sufletele exteriorizate prin cântece ale lăutarilor, care au „zis” din instrumente şi din gură, anume ca pe acolo, făcând cunoscut folclorul locuitorilor. Ei au folosit frunza, solzul, drândul, fluierul, naiul, vuva. Cântecele de pe Jilţuri s-au numit: baladă, cântece eroice, doine, melodii de dragoste… Ele au fost mereu în tonalitatea cu exclamaţia admirativă a poetului: „O cântece populare, comoară sfântă care leagă timpurile vechi… cu cele noi. În voi îşi depune un neam, trofeele eroilor săi, floarea simţirii şi a cugetărilor sale!” Şi cântecele Jilţurilor, document de trăire au fost păstrate şi răspândite mai ales de lăutari. În vremurile de început, din repertoriul lăutarilor bărbaţi nu lipsesc balade. Dintre „baladele vitejeşti”, ciclul „Haiducii”, tema „Mihu Haiducul” în culegerea „Cântece de pe Jilţuri” a fost publicată balada „Mihu Haiducul”. Tot din ciclul „Haiducii”, tema „Iancu Jianu”, în „Antologia de literatură populară” a fost publicată balada „Cântece de răscoală”, culeasă de la Slivileşti. Alte balade haiduceşti culese din zonă au fost: „Cântecul lui Petrescu”, publicată în culegerea „Cântece din bătrâni” şi balada „Frunzuliţă trei migdale”, publicată în culegerea „Cântece din Gorj”. Din ciclul „Familiale”, tema „Ghiţă Cătăniţă” în revista „Şezătoarea” din Fălticeni, nr 12 anul 1912, a fost publicată balada „Ghiţă Cătăniţă”, culeasă din localitatea Covrigi. Din „Baladele familiale”, ciclul „Hoţomanii” în culegerea „Cântece din bătrâni” a fost publicată balada „Spune, spune, moş bătrân”, iar din ciclul „Păstoreşti”, balada „Oiţă băluţă”, culeasă de la Miluta şi inclusă în culegerea „Cântece de pe Jilţuri”. Din „Baladele familiale”, ciclul „Îndrăgostiţii”, tema „Metamorfoze”, tipul I, „Logodnicii Nefericiţi a fost inclusă în culegerea „Cântece din Gorj”, balada „La fântâna cu doi brazi”, culeasă de la Dragoteşti, iar balada „Doi copii” a fost înregistrată la fonograf, cota 11835b, la 2 septembrie 1950 în interpretarea lui A. Căpraru din Boca. 52

Din ciclul „Îndrăgostiţii”, tema „Proba iubirii”, tipul IV „ Întemniţatul şi iubita”, în culegerea „Tăcilescu” a fost publicată balada „Ioniţă Haiducul”, culeasă din „Runcurel”. Din „Baladele familiale”cu tema „Îndrăgostiţii”, ciclul „Proba iubirii”, tipul I „Milea” în revista societăţii „Reuniunea profesorilor români” nr 6 1900, a fost publicată „Cântecul lui Milea”. Din tema „Moşneagul”, în culegerea „Cântece din Gorj” a fost publicată balada „Cântecul Lui Arghir”, culeasă de la Miluta, iar în revista „Ramuri” nr 29/1937 a fost publicată balada „Cântecul unchiaşului”, culeasă de la Sura. Din „Baladele familiale”, ciclul „Tâlharu şi Mamă-sa” în culegerea „Cântece de pe Jilţuri” a fost publicată balada „Cântecul lui Matei Haiducul”, culeasă de la Miluta. Din „Baladele familiale”, ciclul „Fraţii”, cu tema „Fata fugită”, de la Miluta a fost culeasă balada „Costea şi Catrina” publicată în culegerea „Cântece de pe Jilţuri”. Din „Dicţionarul Jocurilor populare româneşti” este nominalizată hora „Schimbata”, cântată la Slivileşti. Cele menţionate sunt dovezi consemnate ale unui folclor muzical bogat şi variat în zona Jilţurilor, rămas înscris după cote de clasificare ştiinţifice în culegeri – antologii naţionale. Al. Doru Şerban (Baladele fac parte din culegerile „Cântece de pe Jilţuri” şi „Cântece din Gorj”) Frunzuliţă cu trei migdale Frunzuliţă trei migdale Supt un pom cu iarbă mare, Pascu-m’, dodă, Pascu-m’, lele, Pascu-m’ doi-trei cârlăiori, Pintenogi la trei picioare, Spintecaţi la câte-o nare. Pe unu mi-ncălecai, Păşii ici, păşii colea, Păn’ la bâlci la Pleniţa, Cum ajunsăi mi-i dedei Cu treizeci de mii de lei. Înapoi când mă-ntorsăi, Mă-ntâlnii cu unchiu-n cale: - Bună ziua, unchiule! - Mulţumesc, nepotule! - Unchiule, te-aş întreba, 53

N-ai văzut cârlanii mei? - Nepoate, nu i-am văzut! - Unchiule, eu te-aş ruga Ca să-m’ dai pe Galbina Şi vo câteva parale Ca să plec în căutare, Sara pin sfinţit de soare! Unchiul meu m-a ascultat Şi pe Galbina mi-a dat. Pe Galbina-ncălecai, Păşii ici, păşii colea, Păn’ la bâlci la Pleniţa, Cum ajunsăi mi-o dedei Cu treizeci de gălbinei, Umplui chimbiru de ei. Mă-ntâlnii cu unchiu-n cale: - Bună ziua, unchiule! - Mulţumescu-ţi, hoţule, Ce-ai făcut pe Galbina? - Mi-a luat-o poliţîia Şi-n judecată m-a dat Ş-a zâs că e de furat, Mi-a măi rămas mânzâşoru, Mi l-a luat judecătoru, Mi-a măi rămas cioltariu, Mi l-a luat avucatu Să-m’ subţîie procestu, Şi vo câteva părale Să mă scape de-nchisoare Ş-am dat ş-o ladă de bere, Şi vă spun „la revedere!” Elena Terheci, 62 de ani Drăgoteşti

Oiţă Beluţă Pi-o cioacă de munte, 54

Scoboară oi multe, Bele şi cornute, Cu noaoă ciobani Toţ-îs veri primari Şi cu strinu, zăce; Din gălbini i-ntrece Şi din cârlăiori, Şi din lătători, Şi din notiori. Pe cranţuri de munte. Oile păştea, Iarba prăpădea, Apă răce bea De să-mfoloşea. Oiţa beluţă Iarba nu păpştea. Apă nu măi bea, În târlă rămânea. Da’ nu s-ogoia, Trii zile sbierea Din picior bătea, Gropă de făcea, Oichii lăcrăma!... După mieluşea, Tot câinii urla, De te-nfiora. Iar străinu, stăpânu Mult îngrijorat, Oiţa-ntrebat: - Oiţă beluţă, Ce tot sbieri aşa?! Ţ-ăşte foame, ţ-ăşte săte Ori ai căpiat. Să te-alung din ţarc? Câinişorii mei, Voi di ce urlaţi?! Teinu v-am dat, De zăr v-am săturat, Sgardă n-aţ purtat; Ori de târla mea, Ori de capu meu?!... 55

Oiţă beluţă agraia: -Stăpâne, stăpâne, Busuioc plătit, Mări s-au vorbit Ai noaoă ciobani, De sunt veri primari, Ca să te omoare Şi să-ţi ia turma Şi toată averea. -Oiţă beluţă! Şi voi, câinii mei! Voi să mă-ngropaţi De m-or omorî, Voi să mă-ngropaţi Di-din josu stînii, Ca să-mi aud cîinii, Oile sbierând, Mieii încurcând Iar la cap să-mi puneţi Gluguliţa mea, Ca s-adorm cu ea. Fluierul de soc, Că zice cu foc; Fluierul de os, Că zice duios Fuga să trimiteţ O pasăre corb, Acas, la Vîrtop, La fraţi, la surori, Ca să-mi pună flori, La mumă, la tată, Pomană să-mi facă, Să dea sărindari La zilele mari… Stanca Răducan Grecescu, 94 ani, Miluta, înainte de 1914

56

Cântecul lui Matei Haiducu Daoleo, soare rotund, De-ai apune măi curând, Că mie mi s-a urât Tot suind, tot coborând, De ochii lumii fugind, Tot suind din vale-n deal Cu mâna pe iatagan, Coborând din deal în vale, Tot cu mâna pe pistoale… Bine vorba nu sfârşea, Poteraşii se ivia, Potera-l înconjura, Luptă cruntă să-ncleşta. Pe Mătei-l prididea. Pe Mătei mi-ţ-îl prindea, Şi fedelej mi-l lega, Rănile îi sângera Pe dealu îndelungat, Trece caru ferecat, Cu Mătei în el legat; Pîngă roata carului E muma haiducului. Ea tot plânge şi oftează, Rănile-i-mbălsămează Şi se roagă de cei boi: - Bouţilor, amândoi, Rogu-mă cu foc de voi, Lăsaţi mersu-ncetişor, Că-i rănit dragu-mi fecior! Boii ruga asculta Şi mersul şi-l domolea Haiducu măi răsufla, Către mumă suspina: - Du-te, mumă, cu norocu, Şi mă lasă-aici cu focu, C-aşa mi-a fost datu mie Din mică copilărie Ca să mor în haiducie. 57

Pătru Enescu, 82 ani, nepotul haiducului Mătei, Miluta, 1921 Costea şi Catrina Foaie verde trii sulfine, Ascultă Cătrină bine: Vreau să mă însor cu tine! Vin deseară. Mergi cu mine?! - Eu aş vrea, da’nu prea, prea, Că ştiu bine că maica Nu vrea ţîie să mă dea - Cătrină, ascultă-ncoa, Eu sunt ursătoarea ta. Mi-a făcut maica pe scrisă Şi-a văzut că tu-mi eşti zisă Du-te acas’ la maică-ta Spune-i că vei fi a mea. Şi de-o vrea şi de n-o vrea Tu să scobori la fântână Cu ce-ai putea loa în mână Că mi-e timpu de-nsurat Şi ţîie de măritat Eu l-oi loa pe Vînătu Şi ne-om pierde în codru. Maica mea e bucuroasă, Să te aibă noră-n casă. Cătrina abia răsufl, pănă sara se gătea, La fîntînă scobora, Drumu soarţii de-a-l urma, Potcoavele scăpăra De lumina poteca Abia mergea ce mergea, În codru ceva trosnea, Cătrina se spăria, De scrisa ei să ruga: - S-aude ceva trosnind Şi-n calea noastră venind, Ori mistreţ troscăne ghindă, Ori fraţî s-aţînd la pândă. 58

Numai cîţva paşi făcea, Cu toţi trii să întâlnea, Supăraţi ca nişte smei, Dor să tăbăre pe ei!... Al măi mare minte n-are, Scoate cuţitu ş-o taie; Al măi mic, deşi mai mic, Da’ la minte mai voinic, I-apucă cuţitu-n mână Şi-i grăi aşa din gură: - Frate-al mare mîniat, Nu loa cap nejudecat, Omu poate fi-nşelat. La soru-sa să ducea Şi cu buna mi-o-ntreba: - Soră, surioara mea, Ascultă la mine-ncoa Ţ-ieste ţîie cu voia Ori te-a loat cu-anasîna Poate că ţi s-aurât Apă-n vadră aducând, Păturile scuturând Şi pin tindă măturând, Din ghetuţă scârţâind Şi din salbă sdrăncănind, De-ai plecat fără să ştim?! Ea plângând îi răspundea: - Frate, frăţiorul meu, Mie nu mi-s-a urât Treburi la casă făcînd Fată mare fudulind; Da’ ştii tale, ori nu ştii, Ştii tale că fetele, Fetele-s ca merăle. Când sunt ele crudicele Stau frumos în rămurele Iar când să pîrguiesc Pică jos şi putrezesc Aşa şi noi fetele, Suntem tot ca merăle, Cât suntem mai mititele 59

Suntem dragi părinţilor Fraţilor şi rudelor Urâte streinilor Iar dacă ne facem mari Suntem dragi băieţilor Şi cătăm ca să ne lom Costea mi-a fost scris să-mi fie, Mă duc cu el de vecie Nu-i de cevă supăra, Aşa se trece lumea. Împăcaţi şi pe maica Şi faceţi şi voi aşa. Fraţî să cutremura, Lacrimile-i podidea; Ei pe soră-mbrăţişa Pe soră şi pe cumnat, Cumnatu ce le-a fost dat Lăcrămând se depărta Şi calea le-o sloboza. Anastasia Em. Popescu, 71 de ani, Miluta, 1928, mama autorului culegerii Învăţământul american perceput de un român Pe tot parcursul primului semestru al anului şcolar 2004/2005, am locuit în renumita metropolă americană, oraşul New-York. Prezenţa mea în lumea de dincolo de ocean a fost determinată de nevoia de a însoţi nepoţica mea, elevă în clasa a 11-a, la Şcoala 212 dintr-un cartier new-yorkez, la începerea şi terminarea programului, părinţii ei fiind ocupaţi cu serviciu. Faptul că o perioadă îndelungată, de peste patru decenii, am slujit învăţământul românesc preuniversitar, cunoscând din interior sistemul educaţional din ţara mea, m-a determinat să manifest o anumită curiozitate faţă de modul cum funcţionează şcoala americană şi mai ales învăţământul preuniversitar, clasele I-VIII. Cât mi-a stat în putinţă am căutat să observ, din afara scolii, în calitate de «părinte», unele note caracteristice ale sistemului educaţional american. Cunoştinţele mi-au fost îmbogăţite prin discuţiile pe care le-am purtat, pe aceeaşi temă, cu amabila doamnă directoare a Şcolii 222 din acelaşi oraş. Astfel, de la distinsa interlocutoare am aflat că în SUA învăţământul are o organizare, în general, unitară, puţine şi nesemnificative fiind diferenţele de sistem dintre diferite state care compun Uniunea. Fiecare stat are departamentul (ministerul) 60

educaţional, iar învăţământul preuniversitar american este organizat, ca şi la noi, pe binecunoscutele trepte (Grădiniţă, I-IV, clasele V-VIII şi clasele IX-XII).În America, învăţământului de 12 ani este obligatoriu. La şcolile cu clasele I-VIII, în oraşul New-York, programul pregătirii elevilor este cuprins între orele 8.20-14.50 .La ora 12.00 elevii servesc masa, în incinta şcolii, într-o sală cu mese excelent amenajată. în schimbul unei sume modice, de câţiva dolari, elevii primesc hrană consistentă (pizza, pui, hamburgher, peşte etc.). Fiind prezent in flecare dimineaţă, la începutul programului, am fost impresionat de modul în care americanii manifestă preocupare pentru cultivarea sentimentului patriotic la elevi. Programul fiecărei zile de şcoală începe cu un anumit ceremonial solemn desfăşurat cu rigurozitate, începând cu ora 8.20. Elevii, grupaţi pe clase, într-o ordine desăvârşită, asistaţi de directorul adjunct sau de profesorul de serviciu, în faţa drapelului american, susţinut de un elev, cu mâna dreaptă la inimă, recită prima strofă din imnul SUA. De obicei, acest ceremonial se desfăşoară în curtea şcolii, iar in vreme nefavorabilă în spaţioasa sală cu mese, fiind obligatoriu pentru începutul fiecărei zile de şcoală. Un alt fapt care m-a frapat, în mod deosebit, este grija pe care o manifestă şcoala faţă de siguranţa vieţii elevilor şi mai ales a celor din clasele mici. Până în clasa a V-a, elevii sunt însoţiţi, în mod obligatoriu, de părinţi, bunici sau alte persoane, atât la venirea cât şi la plecarea din şcoală. La ora 14.50, la terminarea cursurilor, învăţătoarea îşi conduce elevii, în aceeaşi exemplară ordine, în faţa şcolii unde sunt aşteptaţi de părinţi sau însoţitori. Nu se permite nici unui elev să plece de la şcoală, până când nu este dat în primirea părintelui sau însoţitorului. În paranteză, fie spus, într-una din zile, dintr-un anumit motiv, am întârziat câteva minute faţa de ora terminării cursurilor. După o jumătate de oră, când am ajuns la şcoală, mi-am găsit nepoţica, în compania directoarei adjunctă, aşteptându-mă. Fiecare şcoală este străjuită la intrare de obicei de o poliţistă care nu permite pătrunderea persoanelor străine în instituţie. În fine, circulaţia rutieră şi a pietonilor din intersecţiile stradale de lângă şcolile americane este dirijată de agenţi civili recrutaţi mai ales din rândul pensionarilor şi plătiţi de şcoli. Elevii ai căror părinţi sunt încadraţi în muncă, neputând fi însoţiţi la venirea sau la plecarea de la şcoală, sunt transportaţi cu autobuze confortabile, speciale (School Bus) de la şi până la domiciliul lor. Aşadar nici un elev cu vârstă mică nu circulă pe stradă fără să fie însoţit de o persoană matură. Un alt fenomen, demn de relevat, care caracterizează învăţământul american, mai ales la clasele mici, îl constituie modul în care învăţătorii (majoritatea sunt învăţătoare) şi profesorii se comportă faţă de elevii pe care-i instruiesc şi educă. Cadrele didactice din New-York şi probabil din întreaga Americă sunt deosebit de apropiate de elevii lor. Tonul calm al comunicării, vocabularul elevat, buna dispoziţie afişata sunt elemente ce caracterizează comportamentul ultra civilizat al cadrului didactic 61

new-yorkez. În toate împrejurările în care am venit în contact cu şcoala, n-am întâlnit nici o situaţie, în care învăţătorul sau profesorul să ridice tonul la elevii săi. De altfel, aşa cum îmi spunea directoarea de şcoală, de care am amintit, agresarea verbală a elevilor, de cea fizică nefiind în nici un caz vorba, are ca urmare înlăturarea cadrului didactic din învăţământ O asemenea atmosferă de înţelegere şi bună dispoziţie face ca elevii să-şi iubească dascălii şi să meargă cu drag la şcoală în ciuda unor asemenea relaţii dascăl-elev, în mod paradoxal, aş zice, disciplina şcolilor este exemplară, aici neaplicându-se cunoscutul proverb românesc potrivit căruia dacă unui copil îi dai un deget îţi apucă mâna toată. Am asistat la desfăşurarea unei serbări şcolare, dată cu prilejul sărbătorilor de Crăciun la Şcoala 212 şi am fost, pur şi simplu, uimit de ordinea şi disciplina ce caracterizează şi asemenea activităţi extraşcolare. Cunoscând situaţia din învăţământul românesc preuniversitar, mai ales în urmă cu câţiva ani, când eram în activitate, privind manualele şcolare alternative şi modul cum sunt preferate de unităţi şcolare şi chiar de profesori şi clase de elevi, m-a făcut să manifest interes şi faţă de acest aspect major al învăţământului. Discuţiile purtate, pe această tema, cu aceeaşi directoare a Şcolii 212, au fost pentru mine mai mult decât surprinzătoare. Astfel mi s-a spus că în oraşul NewYork, care are o populaţie mai mică cu ceva decât cea a Românei, elevii, cel puţin la clasele mici, învaţă după acelaşi manual. O comisie educaţională, existentă la nivelul oraşului, stabileşte, la începutul anului şcolar, manualele după care vor învăţa elevii în şcolile new-yorkeze. Prof. Dumitru Popescu

62

SCRISORI CĂTRE UN PERSONAJ DIN LUMEA BASMELOR Dragă Harap – Alb, Îţi scriu că te admir foarte mult, aşa că m-am gândit că tu m-ai putea ajuta să-mi îndeplinesc o dorinţă: să mă ajuţi să scot această lume din obscuritatea infinită în care trăieşte. Nu vreau să-ţi cer nimic pentru mine, deoarece eu am de toate sau cel puţin am strictul necesar în comparaţie cu copiii sărmani, neajutoraţi, copii ai străzii, pe care îi văd în jurul meu, care nu au nici măcar un sfert din ce am eu, poate că sunt orfani, pentru că infantilismul părinţilor sau chiar prostia şi obscenitatea lor îi induce în această stare şi pe chipul lor se citeşte clar o nepătrunsă deprimare, o adâncă privire care cere ajutor şi care îţi provoacă milă, pustietate şi neputinţă. În fond, aceşti copii nu au nici o vină, nu au nici un scop în viaţă, nu au un viitor, sunt condamnaţi de cei care nu au dreptul să o facă, să meargă pe un drum întunecat, nedesluşit, greu de înţeles pentru ei şi pentru oamenii din jur, pentru noi cei care nu le oferim ajutor şi sprijin. Cel mai mult m-a impresionat şi mi-a provocat o emoţie imensă, nu de bucurie, ci de tristeţe, când am văzut cinismul părinţilor acestor copii, deoarece, deşi i-au plămădit, dându-le o soartă crudă, îşi bat joc de ei, îi umilesc trimiţându-i să muncească, deşi sunt minori, sau în cazuri mai grave, să cerşească. Oare pentru ce? Pentru părinţi, dacă mai pot fi numiţi aşa, care nu au suflet, care practic trăiesc pe spinarea copiilor când ei ar trebui să le ofere un cămin plin de bucurie, iubire şi înţelegere, cum orice copil şi-ar dori, chiar dacă trăiesc în sărăcie. Mă doare sufletul să văd că în jurul meu sărăcia domneşte. Mi-ar plăcea să refac această lume, să o aduc din acea obscuritate despre care îţi vorbeam, în lumină. Îmi doresc să-ţi spun, Harap – Alb, că te admir pentru că tu ai putut să depăşeşti greutăţile datorită ajutorului primit de la fiinţele fantastice şi ai putut, cât de cât să refaci acea lume în care erau şi personaje negative. Forţele cu care te înfrunţi sunt de factură supranaturală specifice basmului (spânul, ursul, cerbul) şi apar şi nişte cifre simbolice – cifra trei predomină şi multiplul de trei. Istoria ta este un mod de a dovedi că omul de neam bun poate fi sub orice straie şi la orice vârstă. În preajma ta apar şi apa cu focul, care sunt elemente primordiale ale universului, atât pozitive, cât şi negative, care apar cu simbol ambivalent. Tu ajuţi lumea ta, pentru că vrei să te purifici moral. Lumea din basm reprezintă o lume căzută în haos care seamănă cu lumea reală, care aşteaptă să fie reaşezată în ordine de către eroul solar. 63

Eşti un erou viteaz, curajos, care înfruntă orice greutăţi şi nu se dă înapoi de la nimic, nu există în calea ta nici un impediment. Ai gesturile, cuvintele, gândirea, caracterul unui om. Ceea ce preţuiesc la tine este că ai multe relaţii interumane săteşti şi anume: întrajutorarea, prietenia, respectul pentru părinţi şi bătrâni, relaţia apropiată cu vieţuitoarele naturii. La tine este prezent şi umorul care este asimilat cu voia bună. Sper că mă vei ajuta în această „misiune” şi sper că în lumea fantasticului vei face faţă răutăţilor. Chiar dacă eşti un personaj din basm, eu, citind despre faptele şi basmul tău, te consider un prieten al meu, pot spune imaginar şi totodată fabulos. Dragostea şi înţelegerea ta pentru cei din jur şi dragostea şi respectul lor pentru tine te ajută să mergi mai departe şi să înfrunţi orice greutăţi. Te admir din toate punctele de vedere şi te voi admira pe tine şi pe toţi eroii fabuloşi în lupta contra răului. CU DRAG ŞI CU SINCERITATE DE LA PRIETENA TA, DIANA Caşcaval Mirela – Diana, VII B Dragul meu prieten, Harap – Alb Am aflat despre tine că eşti puternic şi voios. Aş vrea să am şi eu amintiri ca şi tine sau chiar împreună cu tine, dar nu cred că se poate. Toţi spun că eşti frumos, chipeş şi puternic. Vreau, dacă se poate, să-mi îndeplineşti câteva dorinţe, măcar una-aş vrea: să ningă şi prin Mătăsari. Te rog, dacă vrei, să-mi îndeplineşti această dorinţă pe care am avut-o întodeauna. Tu să ai grijă cu cine te lupţi şi cum. Dragul meu Arap Alb, aş vrea să fii real, să te văd şi eu, să văd cum arăţi, dar să ştii că atunci când citesc despre tine, îmi imaginez cum arăţi, cred că puţin am ghicit, eşti înalt, îmbrăcat în alb şi ochii verzi. Sper că semeni puţin cu portretul pe care ţi l-am spus. Dacă arăţi aşa, te rog să mă ajuţi să câştig eu, dacă nu, ştiu că ai încercat, dar nu s-a putut face nimic. Mă bucur că am avut ocazia să-ţi scriu această scrisoare din tot sufletul, pe care mi-am dorit să ţi-o scriu de ceva timp înainte, dar nu s-a putut pentru că nu am avut adresa ta. Pentru mine eşti cel mai puternic cavaler. O să citesc de câte ori este nevoie povestea, „basmul” tău, pentru că îmi place foarte mult, aş vrea dacă nu sunt prea indiscretă, să te întreb: „Câţi ani ai? Nu este obligatoriu să-mi răspunzi la această întrebare, nu mă supăr deloc”. „Sunt fericită că această scrisoare va veni chiar la tine în mână şi chiar tu o vei citi.”aştept răspuns din partea ta sau a celor care te ajută să alegi câştigătorul, 64

sper să fiu chiar eu acela. Eu cam atât am avut să-ţi spun, dragul meu prieten, Harap Alb şi cred că în curând o să-ţi mai trimit o asemenea scrisoare, dar o să fiu deja pregătită acum. Aştept răspunsul că eu am câştigat acest concurs. Să ai grijă de acum încolo de tine. Te pup dulce, cu drag prietena ta, Andreea Ţăreanu, VIIB Dragă Ileana Cosânzeana, Eu sunt o elevă din clasa a VII a B şi îţi transmit această scrisoare prin care vreau să-şi spun că te admir mult pentru că eşti o zână foarte bună şi mi-au plăcut toate rolurile pe care le-ai avut. Eşti o zână foarte bună şi îndeplineşti dorinţele tuturor oamenilor. În toate cărţile ai făcut numai fapte bune şi i-ai ajutat pe toţi cei care au avut nevoie de tine. De aceea vreau să te rog un lucru foarte important: mi-aş dori să-mi îndeplineşti şi mie trei dorinţe. Prima dorinţă pe care aş vrea să mi-o îndeplineşti este ca ţara mea, România, să nu mai fie aşa săracă. Să nu mai existe atâta sărăcie şi oamenii să nu mai ducă lipsă de nimic. Sunt mulţi oameni care nu au bani şi abia pot să trăiască. Dar sper ca pe viitor să nu mai fie atâta sărăcie şi să trăim mai bine şi liniştiţi. Vreau ca România să devină o ţară mai bogată şi să fie pace. A doua dorinţă, mi-aş dori ca şcoala în care învăţ să aibă mai multe dotări. Adică mi-ar plăcea să se facă sală de muzică şi sală de gimnastică dar o să fie mai greu. Pentru că domnul director ne-a promis că acest lucru o să fie posibil, dar pe viitor să ne dăm toată silinţa ca să învăţăm mai bine. A treia dorinţă, aş vrea ca familia mea să fie aşa de unită şi fericită ca întotdeauna. Eu sunt mulţumită de ceea ce-mi oferă părinţii mei şi nu mi-aş dori mai mult decât am şi vreau ca toată lumea să fie fericită, sănătoasă şi unită, să trăiască în linişte ca să nu existe conflicte şi să putem să facem ca în toată ţara noastră să trăim mai bine. Aş vrea să poţi să-mi îndeplineşti aceste dorinţe care sunt foarte importante pentru mine. Cred că poţi să-mi îndeplineşti aceste dorinţe pentru că eşti cea mai bună zână din poveşti. Mereu mi-ai plăcut pentru că ai multe sentimente de duioşie, de dragoste, de respect, de inteligenţă pe care le exprimi într-un mod aparte către toţi cititorii care citesc cărţile în care tu ai rolurile pozitive. În poveştile în care tu ai apărut întotdeauna binele a învins răul cu puterile tale dar le-ai şi îndeplinit multe dorinţe persoanelor îndrăgite de tine. Întotdeauna tu ai împlinit dorinţele lor şi i-ai ajutat numai pe cei care au suflet bun şi sunt neajutoraţi. De aceea vreau să-ţi spun că şi eu am suflet bun adică am ajutat pe ceilalţi, i-am sprijinit pe cei care au avut nevoie de un sprijin. Dar te rog să nu te superi dacă-ţi spun că mai am un personaj preferat. Personajului meu preferat îi spune Peştişorul de Aur. Peştişorul de Aur şi el îndeplineşte dorinţele oamenilor 65

la fel ca tine. Împlineşte dorinţele persoanelor care îl roagă să îi ajute dar eu te prefer pe tine că eşti o zână foarte frumoasă şi inteligentă dar şi peştişorul la fel. Amândoi sunteţi personajele mele preferate şi v-am citit toate poveştile, mai multe cu tine, Ileana Cosânzeana. Aş dori să închei această scrisoare spunând câteva lucruri. Această scrisoare am scris-o cu mult drag pentru tine. Mi-aş dori să rămână o amintire foarte frumoasă şi specială pentru tine şi când o citeşti să te gândeşti la mine. Sper să-şi placă această scrisoare. La revedere! Racoceanu Elena – Mihaela Clasa a VII a B 13 ianuarie 2005 Gheorghiu Elena Leontina Clasa a VII-a B C.N.T.Mătăsari Judeţul Gorj Localitatea Mătăsari Dragă peştişorule Ştiu că ai îndeplinit suficiente dorinţe şi te-aş ruga, desigur, dacă se poate, să îmi îndeplineşti şi mie cele trei dorinţe pe care le am de foarte mult timp. Primul lucru pe care aş dori să ţi-l cer este acela de a dispărea toată ura de pe pământ, pentru ca toţi ceilalţi oameni care trăiesc numai în certuri să revină cu picioarele pe pământ. Al doilea lucru pe care te-aş ruga să mi-l îndeplineşti este următorul: Aş dori ca toţi oameni de pe pământ să aibă ce mânca, pentru că seara când ar trebui să se culce, să nu se mai gândească cu sfială, pentru că nu va avea ce pune pe masă copiilor săi şi familiei sale, să uite de toate grijile şi a doua zi dimineaţa când s-ar trezii să fie bucuroşi că trăiesc, să fie mulţumiţi de ce le-a dat Dumnezeu. Al treilea lucru şi ultimul, pentru că ştiu că tu îndeplineşti trei dorinţe, iar a treia ar fi aceea de a nu mai exista persoane rele, cei care fură, cei care mint, cei care ucid şi nu îşi asumă responsabilitatea. Aş vrea ca tu să poţi face aceste lucruri pentru a nu mai exista toate aceste persoane lipsite de respect, de credinţă şi bunătate. Dragă peştişorule, eu ştiu că tu eşti foarte bun şi îndeplineşti dorinţele tuturor copiilor care îţi cer acest lucru şi sunt ascultători. Aşa că îţi mai cer încă odată şi te rog frumos, să-mi îndeplineşti aceste trei dorinţe pe care eu le am şi pe care orice copil le are. 66

Dacă nu-mi poţi îndeplinii toate cele trei dorinţe scrise de mine, te rog foarte mult să-mi îndeplineşti una şi aceea ar fi ultima, aceea de a nu mai exista persoane rele pe pământ. Aceste persoane nu se pot numi oameni pentru că ele fac tot felul de înşelătorii pe urma cărora victimele acelor înşelătorii au suferit cum nimeni nu ştie. Dragă peştişorule, sper că îmi vei îndeplini măcar această dorinţă. Ştiu că vei face asta pentru că eşti un peştişor de încredere. Cred că nu te superi dacă ţi-aş mai vorbi puţin despre ultima mea dorinţă, aceea de a nu mai exista oameni răi. Chiar şi cele mai mici animăluţe, deşi eu nu le consider animale ba chiar sunt prietenii mei, de aceea nu că aş dori să le jignesc pe animăluţe, dar aceşti indivizi ce ne terorizează îi putem numi nişte animale sălbatice. Eu iubesc foarte mult animăluţele şi de aceea am acasă un peştişor auriu şi doi peştişori albi şi de aceea le-am dat fiecăruia câte un nume. Pe cel auriu îl cheamă Gold Fish, ca pe primul meu peştişor pe care l-am dăruit verişorului meu care iubeşte animăluţele la fel de mult ca mine. Pe unul dintre cei albi îl chemă Mari, ca pe verişorul meu, iar pe celălalt Lea ca pe mine. Îţi mulţumesc că mi-ai ascultat dorinţele şi să ştii că mi-am ales acestă temă fiindcă iubesc animăluţele mici cum ar fi: peştişorii, iepuraşii, papagalii, broscuţele ţestoase, dar asta nu înseamnă că nu iubesc animăluţele mari. Te iubesc foarte mult şi mi-a părut bine că am avut ocazia de a-ţi spune ce-mi doresc. Dragă Harry Potter, Personajul meu preferat este Harry Potter. Aventura începe în primul an la şcoala de magie Hogwarts. El trebuie să apere şcoala de Voldemort cel care i-a omorât părinţi şi care vrea să fure Piatra Filozofală. Voldemort îşi dorea piatra deoarece după ce îi făcuse cicatricea în formă de fulger lui Harry el îşi pierduse toate puterile, iar piatra îi dădea puterile de nemuritor. El împreună cu cei doi prieteni ai săi Hermione Granger şi Ron Weasly salvează şcoala. La început celui de-al doilea an în uimitoarea călătorie prin lumea magiei, copacii ripostează şi un elf misterios vine să îl prevină pe Harry Potter. În acest an, la Hogwarts, păianjenii vorbesc, scrisorile bombăneau şi puterea lui Harry de a vorbi cu spiritele îi poate înrăii pe prietenii lui împotriva sa. El a fost ales în primul an, căutător al echipei Vâjhaţ. De la clubul Dudiştilor la balonul ghiulea este doar un an de aventură şi pericol, dar cel mai important lucru momentul în care apare acea inscripţie nefastă pe perete „ S-a deschis Camera Secretelor”. Pentru a salva şcoala de magie şi vrăjitorie Hogwarts este nevoie de toate puternice magice şi mult curaj din partea lui Harry, Ron şi Hermione. Harry se îndreaptă spre al treilea lui an la Hogwarts. O călătorie cu autobuzul 67

cavalerilor îl aduce pe aleea Diagon, unde află că evadatul Iirius Black îl caută. Şi astfel o nouă aventură începe. La Hogwarts, Harry şi prieteni săi învaţă arta delicată a îmblânzirii unui Hippogriff, cum să te joci cu schimbătorii Bongi şi chiar cum să dai timpul înapoi. Dementorii, cei ce fură suflete plutesc deasupra şcolii, ameninţându-l pe Herry, în timp ce un prieten al blestematului Voldemort bântuie printre zidurile castelului. Iar Harry va fi obligat să îi confrunte pe toţi. Regizat de Alfonso Cuaron şi bazat pe a treia carte a lui J.K. Roving, acest minunat film magic te va înfricoşa şi te va lăsa fără suflare cu surprizele pregătite. Vătuiu Emmma Alexandra Clasa a V-a A Dragă Robin Hood Chiar dacă nu eşti peştişorul de aur, ca orice personaj din lumea basmului, poţi face anumite lucruri pe care cei din lumea reală nu le poate închipui că ar putea exista, unul dintre acestea fiind îndeplinirea unei dorinţe prin folosirea magiei. Deoarece, mergând la pescuit nu am prins încă peştişorul cu solzi de aur, am apelat la tine pentru a-mi îndeplini trei dorinţe. Prima dintre acestea ar fi aceea de a vorbi cu un vrăjitor despre răul de pe pământ, iar acesta să arunce cu un praf magic peste întreaga lume, aceasta la rândul ei devenind mai bună: fără infracţiuni care pentru făuritori aduc bine, dar pentru victime pot cădea ca o piatră de moară cauzându-le numai rău. Pe lângă acestea la prima dorinţă aş include şi sărăcia pe care aş dori să o elimin, iar oamenii să nu ducă grija pentru a trăi de pe o zi pe alta. A doua dorinţă ar fi ca acele catastrofe naturale să nu mai existe, deoarece în urma lor apar multe victime, iar multe familii rămân îndoliate, aşa cum cu câteva zile în urmă cutremurul de mare amploare din Asia a provocat valul ucigaş „tsunami”, care s-a revărsat peste ţinuturile din apropierea ţărmurilor şi peste unele insule importante pline de turişti din toate colţurile lumii. Aceştia în loc să-şi petreacă vacanţa relaxându-se, au fost luaţi de val, iar puţinii supravieţuitori nu vor uita uşor aceste clipe groaznice. Poate că prin acest lucru Dumnezeu ne-a trimis un mesaj prin care să ne spună ca niciodată să nu cerem mai mult decât trebuie, referindu-se la faptul că acele ţinuturi ajunseseră ca iadul pe Pământ. Dar acum am să trec peste aceste lucruri triste şi am să-ţi spun cea de-a treia dar nu cea din urmă dorinţă. Prin aceasta îţi cer faptul de a ajunge şi eu în lumea basmului, unde să lupt alături de tine împotriva regelui, care nu-i pasă decât de el şi, nu ajută şi oamenii săraci, ci din contră doreşte să mai ia lucruri de la aceştia. Ca obiect pentru luptă eu să am o sabie vrăjită cu tăiş de cristal, care prin 68

străpungerea supuşilor regelui, aceştia să nu moară, ci să treacă de partea binelui, adică a noastră. Mi-aş dori atunci când tu va trebui să laşi în locul tău un moştenitor, acela să fiu eu, iar oamenii să ajungă să mă iubească la fel ca pe tine, şi să fiu un conducător al acelora care sunt împotriva regelui, cel doritor de putere şi de avere fără a se gândi la soarta celor din jur, îndemnându-i la lupta pentru drepturile şi libertăţile lor. În încheiere îţi urez succes în continuare şi să încerci să ajungi invincibil în lupta cu arcul şi săgeţile. Al tău admirator, Ionuţ Decembrie – miros de cozonaci Decembrie e luna Crăcanului. Nici o altă sărbătoare de peste an nu stârneşte atâta emoţie şi bucurie. Oraşele scânteiază ca nişte buchete de flori strălucitoare, împodobite cu decoraţi fantastice de lumini, prăvăliile sunt luate cu asalt, de armate de cumpărătorii, casele miros a răşină şi cozonaci. Cine să-şi mai amintească, în forfota alergăturilor şi a bucătarilor, programate la maximum, că sărbătoare pe care o aşteptăm este, de fapt, marea sărbătoare a Naşterii lui Iisus? Mica iesle cu Maica frumoasă şi bună, legănându-şi Pruncul la sân, cetele de îngeri şi magi aducători de comori, au rămas o amintire pierdută în copilărie, păstrată în cărţile cu poveşti. Încet da sigur, semnificaţia creştină a Crăciunului e înghiţită de Crăciunul cel trufaş, îmbelşugat şi comercial. Şi doar departe, la magazine de oraş, în puţinele locuri unde armonia naturii n-a fost încă distrusă de lăcomia tăietorilor de păduri sau de otrăvurile industriale, acolo unde păsările şi arborii şi celelalte făpturi lăsate de Dumnezeu pe pământ trăiesc, încă, precum la facerea lumii, acolo – naşterea lui Hristos este aşteptată cu înfrigurare. În cea mai lungă noapte de peste an, universul fabulos al naturii va aştepta semnul stelei pornind în lunga călătorie spre Beethlem. La miezul nopţii, cântecele îngerilor, vestind miracolul întrupat al Naşteri Fiului Sfânt, vor răsuna până sus, pe creste de munţi şi în adânc de păduri, umplând de bucurie popoarele de animale şi arbori. Sufletul naturii celebrează cum se cuvine Crăciunul. Şi unele sat, ferite de microbul civilizaţie citadine. Şi unii oameni, feriţi de indiferenţa care suflă ca gheaţa peste pământ. Naşterea Domnului, primul şi cel mai mare miracol al vieţii creştine este dătătoare de lumină îndelungată, de bucurie şi pace sufletească adâncă. Nimic nu arde şi nu încălzeşte, e iubirea pentru Iisus. Hiriza Andreea VIII C 69

Oraşul Fericirii „Bine aţi venit în oraşul Fericirii!”- un oraş un care viaţa este un drum plin surprize plăcute, un drum pe care îl străbaţi alături de petale de trandafir şi îngeri . Aici totul este o melancolie de culori, de parfumuri şi zâmbete . un călător al acestui oraş imaginar va putea vedea încă de la bun început o poartă mare ,deschisă ce ne îndeamnă să pătrundem în paradisul de pe pământ. Aici vom fi întâmpinaţi de trandafiri, de crizanteme, orhidee şi păsări ce cântă cald şi duios o melodie doar de ele ştiută. Acest ţinut nu este pustiu pentru că se aude din depărtări zgomotul molcom al mulţimii. Aici sunt numeroase locuri de muncă pentru cetăţeni (fabrici, spitale, şcoli, pieţe ) ;dar şi cei care sunt atraşi de muncile pământului pot face aceste lucruri având un teritoriu destul de întins la îndemână. Culturi de grâu, porumb, sfeclă de zahăr ,cartofi, floarea soarelui, legume şi pomi fructiferi. În perioada în care producţiile vor fi mai îmbelşugate se vor crea şi exporturi ale produselor; banii câştigaţi de aici fiind investiţi în alte bunuri utile . Vor exista sisteme de irigaţii care vor ajuta la ridicarea creşterii alimentelor. Recoltele adunate se vor distribui unor centre special amenajate ,iar apoi vor fi vândute pe piaţă şi în magazine . De asemenea se vor organiza ferme de animale :- vor fi prelucrate la abatoare şi la centre de fabricare a lactatelor ; - vor exista doctori veterinari care să asigure sănătate animalelor din împrejurimi _ - va fi creată o fabrică de îmbrăcăminte şi încălţate care să asigure nevoia cetăţenilor În afara locurilor de muncă în aceste întreprinderi numeroşi locuitori vor fi angajaţi pentru a păstra oraşul curat şi bine îngrijit. Tu iubeşti florile, o să ai posibilitatea să-ţi arăţi măiestria aranjând parcurile minunate unde noi ne vom recrea. Ce minunăţie , fântâni arteziene te îmbie cu susurul lor, iarba crudă ,verde ,mătăsoasă , îţi mângâie tălpile picioarelor - ai grijă să nu o striveşti că o va durea . Ce multitudine de culori de la albul imaculat al crinilor la violetul liliacului, de la roşul aprins al lalelelor la negrul mătăsos şi strălucitor al aceloraşi flori. Ce miros îmbietor în oraşul nostru – miroase oare a lăcrimioară, e miros de orhidee, ba nu,e miros de frizie se simte în aer şi de ce nu de trandafiri. În oraşul nostru nu există mizerie ,unul dintre cetăţeni a creat acea uimitoare maşină care trecând pe stradă adună tot ce întinează viaţa noastră. 70

De două ori pe săptămână strada va fi stropită cu apă pentru a elimina cât de puţinul praf existent în atmosferă. Cetăţenii vor trăi în condiţii deosebite având apă caldă şi apă rece la orice oră a zilei. Internetul, televiziunea sunt întâlnite în orice locuinţă. - şcolile vor fi bazate pe informatică şi cercetare; - doritorii de carte vor putea veni oricând la „Biblioteca fericirii”găsind acolo tot ceea ce îi interesează; - fabricile vor folosi filtre împotriva poluării atmosferei; tot aici se va lucra în igienă cu foarte mare atenţie; - nu se vor crea termocentrale, deoarece cărbunele şi petrolul sunt materiale epuizabile şi mai mult, principalii factori care duc la poluare - energia va fi produsă prin centrale eoliene, prin captarea energiei solare şi hidrocentrale ; - oraşul este traversat de un râu rece şi limpede „Râul fericirii”; de aici se va extrage apa ; - transporturile se vor realiza tot cu ajutorul energiei solare şi a magneţilor; nu se vor mai folosi combustibili, evitându-se astfel poluarea; - cei ce trăiesc în acest oraş vor trebui să uite de grijile maşinilor, când vor traversa strada. Automobilele nu vor consuma doar carburanţi şi nu vor polua aerul,ci vor fi şi computerizate astfel încât în prezenţa unei fiinţe se vor opri. Şoferul nu va mai fi stresat, el programeaza doar locul în care va dori să meargă. - pentru aceste automobile extraordinare vor exista spălătorii auto şi parcări speciale; - oraşul va fi condus de un primar, dar nu vor exista diferenţe în privinţa averilor, toţi muncitorii având acelaşi salariu; - copiii şi bătrânii vor fi ajutaţi cu haine, hrană şi obiecte de uz personal în afara alocaţiei şi pensiei; - biserica va avea un rol foarte important, de asemenea toţi ceilalţi vor participa la slujbe religioase; - vom încerca să nu ne uităm strămoşii şi portul străvechi; - vor exista locuri special amenajate pentru păduri şi plante; - rezidurile vor fi amplasate într-un loc special, lăsându-se să se purifice într-o groapă, iar de jur împrejur se vor planta copaci. Eliminarea drogurilor prin: - securitatea graniţelor ţării; - spitale pentru dezintoxicare; - fabricarea unor substanţe care au gustul drogurilor, dar care sunt foarte folositoare – pentru că ajută la curăţirea organismului dependent; Programul de muncă va fi de opt ore cu două, trei ore de muncă suplimentare în folosul comunităţii: plantarea pomilor, amenajarea unor locuri speciale pentru hrană şi adăposturi pentru animale sălbatice şi pentru păsări. 71

- interzicerea fabricării ţigărilor pentru a se evita îmbolnăvirea persoanelor şi poluarea mediului; - transporturile aeriene vor fi reduse, deoarece au un motor cu reactor şi poluează aerul, foarte important pentru planeta noastră; - fabricarea băuturilor naturale din fructe sunt foarte importante, deoarece menţin sănătatea organismului uman. Aici vom avea parte şi de distracţii, fiind concepute special pentru acest lucru: săli de teatru, de cinema, baluri, cofetării, restaurante, case de modă. În parc se va afla o grădină cu fel de fel de flori şi plante, în mijlocul său aflându-se o fântână arteziană. Tot aici va fi un parc de distracţii, tobogane, leagăne, tiribombe pentru copii. Lângă râu se va afla un lac cu nuferi şi lebede unde cei mai romantici se for plimba cu barca. De asemenea va exista şi o piscină, o grădină zoologică şi un stadion. Toate acestea nu vor exista fără ajutorul locuitorilor. Vor exista reguli care vor trebui respectate pentru păstrarea în curăţenie şi înfrumuseţarea oraşului. Cei care nu se vor acomoda astfel nu vor mai fi membri ai acestei comunităţi. Ne vom sfârşi călătoria prin acest oraş cu totul magnific sperând că odată şi odată vom trăi într-un astfel de loc al tuturor posibilităţilor un loc care ne-a deschis sufletul şi inima spre o viaţă mai bună, mai sănătoasă, mai fericită pe care ne-o dorim cu toţii. VII B. OMAGIU ADUS UNIRII, LA ŞCOALA DIN MĂTĂSARI A devenit tradiţie, după o practică îndelungată, ca în cadrul Colegiului Naţional Tehnologic din Mătăsari să se organizeze diferite acţiuni cu caracter educativ pentru a fi imortalizate astfel de evenimente importante din tot ceea ce însemnă cultura şi istoria românească. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi pe 24 ianuarie, zi în care românii de pretutindeni au adus omagiu împlinirii a 146 de ani de la Marea Unire din 1850, când Alexandru Ioan Cuza, prin îndoita alegere, ca domnitor a înfăptuit Unirea Moldovei cu Muntenia, realizând statutul naţional modern – ROMÂNIA. Colegiul Naţional din Mătăsari, prin grija conducerii, a realizat un program dedicat Unirii demn de toată lauda. Putem afirma aceasta doar după o singură privire aruncată pe fuga în Sala de festivităţi a Colegiului care a fost arhiplină. Absolut toate cadrele didactice, puls elevii din toate formaţiunile de învăţământ au ţinut să fie prezenţi pentru a aduce o dovadă de recunoştinţă acestui moment unic în istoria noastră, a românilor. Merită să scoatem în evidenţă implicarea colectivului clasei a VI-a A, condus, cu toată răspunderea, de prof. Ceauşescu Zizi, 30 de copii frumoşi şi 72

îndrăzneţi, care prin glasurile lor mlădioase ne-au făcut să ne aducem aminte de suferinţa prin care au trecut înaintaşii noştri. A fost o zi superbă la Mătăsari, o zi cu soare când ni s-a demonstrat încă o dată că printre preocupările actuale ale şcolii româneşti există şi aceea a conştientizării tinerilor în vederea înţelegerii nevoii de a cunoaşte şi preţui momentele importante ale istoriei şi tradiţiei noastre. Felicitări elevilor şi cadrelor didactice de la Mătăsari şi, cred că suntem îndreptăţiţi să afirmăm că, în ideea integrării europene, suntem pe drumul cel bun, cel puţin în ceea ce priveşte responsabilitatea într-o angajare activă în construirea Europei Unite. Valori expresive ale graiului gorjeenilor din zona de nord a Amaradiei. (snoave şi expresii pitoreşti din localitatea Bustuchin) În cultura română folclorul ocupă un loc distinct, apreciat de Eminescu, care socotea creaţia populară un izvor nesecat de inspiraţie pentru creaţia cultă, în timp ce Mircea Eliade vedea în folclor aceea „cunoaştere concretă (…) ce se găseşte în opera oricărui mare literat şi artist (…)”, fiindcă „orice producţie folclorică poate fi un instrument de cunoaştere, pentru că participă la acea prezenţă fantastică, prin care se ajunge la rătăcirile lucrurilor, se intuieşte substanţa realităţii, se exprimă limitele vieţii şi nemărginirea morţii” (Mircea Eliade, Oceanografie, Editura Humanitas, 1991, p. 193). Dacă folclorul din zona de nord a Amaradiei a fost prea puţin valorificat, acest lucru nu înseamnă că ne aflăm într-o zonă săracă în care cuvântul şi-a pierdut frumuseţea de odinioară şi nu mai prezintă interes pentru cercetători. În cele ce urmează vom încerca să demonstrăm că, în această zonă, cuvântul mai păstrează încă semnificaţii adânci, de o frumuseţe şi o bogăţie fără seamăn. Primele referiri despre graiul din această zonă aparţin distinsului Grigore Gâlcescu, născut în această parte a Gorjului, respectiv în satul Moşteni, ajuns profesor renumit la Liceul Tudor Vladimirescu, fiind pentru mulţi ani directorul acestei prestigioase şcoli. Tot aici s-a născut regretata interpretă a muzicii populare Iustina Băluţeanu, care a valorificat <<hăulitele>> şi cântecele de nuntă din satul natal. Mai există încă păstrate cântece vechi, care amintesc ocupaţiile străine pe care, cu dârzenie, strămoşii noştri le-au îndurat, cum este acest cântec: - Măriţo, cu ochii verzi, Nu lăsa boii-n livezi, Nici boii, nici vacile Să-ncurce poloagele, Că paznicii boiereşti Te pun ca să le plăteşti, De viţel, un crăiţar 73

Şi de bou, un icuşar; De juncan, un gologan, De junincă, o firfirică, Şi de vacă, o patacă; Săracă lume, săracă N-are după ce bea apă… Frunză verde foi de tei Doamne, copilaşii mei Au uitat să se mai joace, N-are taica ce le face; Vai de păcatele mele, Nu-i făină-n căpeţele, Supăraţii copii strigă Mamă, dă-ne mămăligă!... Foaie verde, foaie lată, Am uitat ce-a fost odată; Că pe vremea lui Ştirbei, Puneai plugul unde vrei Porumbul tot îl făceai; De-l munceai, de nu-l munceai. Dar când Cuza a venit Doamne, bine-am mai trăit… Veni Carol, neamţ hapsân, Ne lăsă cu mâna-n sân, Ne lăsă pe ici, pe vale, Numai văi şi şurdumoale, Ce să ne mai facem, Doamne, Ne mor copiii de foame… Cules de la Nicolae BORHINĂ din Valea Pojarului (1970) Lexicul acestui cântec vechi duce la concluzia că întreaga creaţie populară s-a conturat pe temeiul solid al tradiţiei acumulate în timp… Privind în adâncimea creaţiei populare, în general se observă că între portul popular şi limba vorbită s-a produs o simbioză, care evidenţiază înclinaţia gorjeanului pentru frumos, pentru expresivitate, pentru înţelegerea sensurilor vieţii. Aşa cum prin cromatică, mâinile pricepute şi ochiul deprins cu îmbinarea nuanţelor pun în relief ornamentul brodat ori ţesut, îl scoate în evidenţă ori îl estompează, în funcţie de necesitatea sau de gustul creatorului, tot astfel cuvântul este meşteşugit cu măiestrie, fie prin rostire deosebită, fie prin transferul de sens, redând acea expresivitate ingenuă, specifică olteanului. 74

Că oamenii de la noi sunt inventivi o dovedesc snoavele de aici, zicătorile, expresiile însolite şi chiar porecle precum: Brichisală, Poşircă, Prăjeală, Boască, Sacâz, Zmeu, Fleciu, Fleaşcă, Orâc, Cocoşel, Comnu, Coconu, Comedie, Neaţă, Grămadă, Subălungă, Jaiu, Jijeu, Becu, Gămoază, Găoază, Zezea, Paparudă, Ciorică, Brinac, Budibel, Chelciu, Poponete, Lăban, Răţoi, Panţâru, Ciorobelul, Iepurilă, Gaboru, Gărău, Zebu, Gagarin, Fitil, Fleaţă, Flecitu, Cosor, Moţ, Marţaru, Bâzoi, Monacu,Tilă, Murgea, Dineaţă, Râciu etc. Multe snoave pleacă de la fapte şi întâmplări petrecute iar insolitul acestora, plin de umor provoacă râsul sănătos şi buna dispoziţie. Una din ele povesteşte cum perceptorul a strigat la poarta lui Subălungă să-i ceară foncierea. Acesta nefiind acasă perceptorului i-a răspuns Cicinica, nevasta lui Subălungă. Acesta se dusese să se tundă la singurul om din sat care se pricepea la aşa ceva. A urmat dialogul următor: „« Cicinico, unde e băbatu-to, să-mi dea ceva parale? - Plecă să se tundă ... - Hai, lasă gluma şi scuate-l la poartă! - Nu înţelegi că plecă să se tundă ... - Unde dracu să se tundă ? - Să se tundă la Găoază.’’’1 (acesta era frizerul) Alteori imaginaţia, în zborul ei de basm, departe de a cultiva miraculosul sau monstruozitatea este marcată de umorul robust al înţeleptului înnăscut. Voi reda, cu proximă autenticitate, o întâmplare povestită de Moş Ion Poamă la „un pahar de vorbă»’ „Nene, culegeam făsuiul în Ponor. Era miezul zilei şi o căldură de-ţi lua sufletul foc, nu alta! Culegeam tecile una câte una şi mă gândeam la poftele tinereţii când „spălam cucoana pe picioare din ce în ce mai sus», Era sănin sticlă şi nici o mişcare de nor pe cer. Mă pomenesc că cineva atinge în spatele meu foile de porumb, apoi mă atinge uşor pe cămaşă . Am crezut că cineva aruncă ţărână. - Tomo, fii cuminte, lasă glumele! zic eu bucuros că am cu cine sta de vorbă. Deodată un miros urât îmi retează nările nasului. Mă uit prin porumbi şi nu văd nimic. Mă uit la cămaşă, murdară. Mă ridic, mă uit în toate părţile, nimic, Dacă văd mă uit şi în sus. În înalta cerului se vedea un avion legat de o funie albă care încet, încet nu se mai vedea. Nene, din avion, îşi făcuse treaba, căci căzuseră câteva ţinte pe norocosul de Ion al lui Poamă. A dracului pasăre mai e şi avionul şi al dracului prost şi eu, că nu m-am dat deoparte. Vorba înce-a cântecului: să te uiţi cu socoteală şi în sus că din cer vine trăznetul. Pe când cei din jur se prăpădeau de râs, moşul doar surâdea pe sub mustaţa stufoasă dând glumei sale o solemnitate care nu este la îndemâna oricui. Întâlnim în această istorioară o ingeniozitate care pune în evidenţă resursele creative primare ale românului dintotdeauna. Interesant că liniştea omului nu este zdruncinată de zgomotul avionului, ci de gândul că s-ar putea să fie murdărit de 75

temerarul zburător din văzduh. Instinctul creaţiei vine din adâncul fiinţei, căci povestitorul, stilistic vorbind, este preocupat de imagine, nu de consecinţele care au urmat presupusului incident. Viziunea se vrea apocaliptică, fiindcă excrementele umane vin „ca trăsnetul”, din cer. Imaginaţia, parodia, imaginaţia ironică îşi coagulează sevele, iar istorioara tăinuie un substrat tragic, exprimat aforistic: „a dracului pasăre mai e şi avionul”. Pentru frumuseţea lor ingenuă vom vedea şi comenta câteva expresii pitoreşti întâlnite în vorbirea oamenilor de la noi. Plasticitatea exprimării e condensată în expresii precum: „râde inima-n mine”, „plânge inima-n mine”, „sunt plin de venin şi dacă mă tai curge venin, nu sânge”, „şi-a vândut berbecii”, „acum îi taie coasa”, „mie nu-mi mai taie coasa”, „ o să-mi taie şi mie coasa” etc. De pildă, cineva care, deşi rezervat şi fără poftă de râs face glume disimulate pe seama altuia, este numit „un moromete de om”. Cuvântul moromete subliniază firea închisă, ciudată, care este predispusă tăceri absolute, iar atunci când vorbeşti din zicerea sa să reapară inteligenţa nativă. „Cine poate oase roade, cine nu nici carne moale” însumează o experienţă de viaţă şi defineşte o viziune asupra existenţei, fiind o mărturie a spiritului de analiză şi de dreptate al românului căci „un os de ros ”este o altă expresie înrudită, care înseamnă „afacerea veroasă ”, „noroc orb ” sau „hoţie” pur şi simplu. „Şi-a vândut berbecii” merită un tratament aparte; este vorba de femeile bătute de soţ, care pleacă de acasă plângând dar se întorc râzând … „Berbecii” simbolizează „năravurile femeieşti” care constituie totdeauna motiv de gâlceavă. Dacă femeia repetă „obiceiul”, expresia capătă ironie sporită prin adăugarea adverbului „iar”, care dă o nouă conotaţie adică „năravul din fire n-are lecuire”, respectiv „iar şi-a vândut berbecii …”. Există aici o filozofie populară concentrată în experienţa vieţii de familie şi exprimată simbolic prin „vânzarea” scumpă „a berbecilor”, se înţelege graşi şi lânoşi peste măsură … „Eu îţi văd poala dragă, şi taaac! ….” este o modalitate intimă de persuasiune şi, totodată, o disimulare aleatorie a unui răspuns „în doi peri”, cum, prin tradiţie zice gorjeanul. Repetarea vocalei în cuvântul „taaac!...”, intonaţia prelungită, dislocă acea expresivitate involuntară din atitudinea mascată de indiferenţă. E un scenariu profund al ironiei prin minimalizarea interlocutorului impudic, o replică fără răspuns, tăioasă tocmai prin lipsa enervări din glas prin mimarea calmului imperturbabil. Şi totul e posibil prin „tratamentul” aplicat unui singur cuvânt devenind marcă a unui inteligenţe native, păstrată ancestral … Zicala „după ce că e pârlită, o mai bagă şi-ndoită ….”face aluzie la lucrul nepotrivit. Lăsând la o parte înţelesurile aluzive insolite ale unor cuvinte („pârlită” se spune despre o fată mare care s-a păcălit în dragoste …), subliniem expresivitate prin care este ironizată o minciună sau un lucru nepotrivit pentru un preţ mare …. 76

Sesizăm în mai toate expresiile structura paradoxală a simbolurilor, care dezvăluie un mister de factură spirituală; „coasa care taie” înseamnă a-i merge bine, a fi mai puternic ai i se îndeplini toate condiţiile, a face ce vrea … „o să-mi taie şi mie coasa” însemnă aşteptarea momentului prielnic „punerea la punct” a duşmanilor. În imaginaţia omului simplu chiar moarea este văzută „cu coasa” , iar expresia „mie nu-mi mai taie coasa”exprimă epuizarea fizică, conştientizarea trecerii ca iarba şi frunza un ritual arhaic care dezvoltă o cosmogonie ce cuprinde conştientul., inconştientul şi subinconştientul, căci, după cum afirmă Mircea Eliade „moarte este un lucru care se învaţă …”concluzie la care ajunge şi Eminescu: „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”. Expresia „acum spală putina” este sinonimă „pleacă de aici cât mai repede”, plasticizează plictiseala pe care oaspetele nu o înţelege să o evite şi pe care o întâlnim într-o altă zicere destul de frumoasă „vine omul, mai şi pleacă/că doar nu e bou nici vacă”. Omului supărăcios şi ţâfnos i se potriveşte sintagma „i se ţine din puţin”, iar cel insistent în exprimare adevărului e considerat că „ţine de mână” („mă ţine de mână” sinonim cu „mă divulgă”). Plastică bogată în nuanţe este expresia „a-şi băga minţile în cap”, văzută de noi în antonimie cu expresia „îi fuge mintea” (ager). Alternanţa singular-plural („minţile” şi „mintea”) nu este întâmplătoare fiindcă „minţile” au o altă conotaţie care sugerează aşezarea în spaţiul bunei cuviinţe pentru care este necesară mai multă omenie nicidecum mai multă minte. Isteţ peste măsură, ţăranul de la noi „a păcălit moartea”, adică a fost bolnav dar s-a vindecata miraculos ; el ştie „să vorbească în dungă” („vorbeşte în dungă cu mine”), iar caracterul polisemic sistematic şi structural al zicerii evidenţiază nu doar isteţimea şi priceperea ca prin ton, să dea cuvântului o nouă nuanţă, să-l apostrofeze pe interlocutor, să dea de înţeles un inconvenient, o dezaprobare în legătură cu o situaţie anume. Perspectiva exprimării de la marginea cuvântului rostit „în dungă” nu are un caracter primar, ci se circumscrie unei morale, sănătoase obligându-l pe interlocutor fie să tacă, fie să rămână perplex, fără replică. În limbajul gorjenilor din zona de nord a Amaradiei cuvântului „dâlv” moştenit probabil din fundul autohton este sinonim cu vestea rea şi presupune o înţelepciune şi o experienţă de viaţă care este împărtăşită celorlalţi printr-o abatere gravă de la normele etice; de aceea zicerea „se duce dâlvu-n lumea albă …” se înţelegere ca un îndemn de a veghea la o normă ce trebuie respectată pentru a nu se face de „râsul lumii” …. „lumea albă” este un simbol cu substrat social, cuprinzând în spaţiul ei chiar veşnicia, adică de aici înainte nu se va mai întâmpla aşa ceva greşeala devenind emblematică pentru o conduită sănătoasă; „lumea albă” – e lumea dreaptă liniştită … Cel încrezut, încăpăţânat, şi plin de sine „îşi ia boii lui Dumnezeu în cap” adică se crede „buricul pământului” dându-şi prea multă şi nemeritată importanţă, 77

socotindu-se figură centrală, atotputernică. Expresia a ieşit din „ochiul sufletului”, şi amintim versurile: „Ochii sufletului plâng,/Când văd portul tău nătâng ”. „Portul” nu se referă la veşminte şi la comportamentul nepotrivit şi compromiţător. În aceste expresii se întăreşte filonul nostru traco-elen, căci Planton considera „ochiul sufletului” unic, imobil dar capabil de o percepţie globală şi sintetică simbolul acesta apare apoi la Plotin, Sf. Augustin, Sf. Pavel şi este considerat mijlocul de unificarea al lui Dumnezeu. În expresia „n-are ochi să mă vadă”, este însumată ura cuiva pentru cineva; fiind înţeleşi, mai mulţi ochii, ne aminteşte astfel de multitudinea de ochii ai lui Argust, care simbolizează o condiţie subumană în cazul de faşă ura fără mărgini izvorâtă în adâncurile tenebroase ale RĂULUI din sufletul omenesc…. Aceste sunt doar câteva exemple, poate prea puţin edificatoare pentru valorile expresive ale graiului gorjenilor din zona de nord a Amaradiei …. Prof. Haralambie Bodescu Gr. Şc. Industrial Bustuchin - Gorj Noapte de primăvară Anotimpul căldurii şi al frumuseţii a sosit pe meleagurile noastre îmbrăcând totul într-o mantie verde. Tot cerul este de un albastru strălucitor, stoluri de păsări se văd treierând văzduhul şi ciripesc de veselie că s-au întors la cuiburile pe care le-au lăsat în toamnă. Primele flori şi de fapt primii vestitori ai primăverii, îşi fac apariţia. Aceste gingaşe flori, ghiocei, ne spun că a venit primăvara. În pădure şi în grădini şi celelalte flori de primăvară se fac văzute. În luncă se aude şi cucul care în zori de zi îşi strigă numele. Razele soarelui sunt blânde şi călduţe şi toată natura a revenit la viaţă. Pe ogoare se aud hăulind oameni gospodari care au ieşit la muncă. Pe câmpii, prin iarba verde se zburdă mieluşeii. Crestele dealurilor par aprinse. Încet, se desfac şi se aştern pe văi perdele din umbră. Câţiva nori fumurii călăresc încet pe bolta albastră a cerului. Se-nserează. Spre miazănoapte, dealurile îşi creează, pe albastrul închis al cerului, vârfurile lor înalte, negre şi neregulate. Şi-n tăcerea acestei nopţi de primăvară, freamătul plopilor, şuierul vântului par glasuri omeneşti. Mii de licurici zburdători răsar din întunericul codrului, stropesc aerul cu luminile lor albăstrii şi trec în roiuri de pe o parte pe alta. Pădurile dorm în şuietul izvoarelor se aud mii de glasuri. Stelele sclipesc, scuturând pe ape pulberea luminii lor. 78

În tot satul se face linişte, doar un câine se mai aude lătrând din când în când. Panfiloiu Marinela Clasa a VIII a B

Domnule profesor, Încerc să dovedesc revistei „Murmurul Jilţului” că încă mai trăiesc. În acest scop vă trimit trei poezii şi un grupaj de catrene şi epigrame care, dacă se consideră că merită, să-şi găsească locul în paginile acestei reviste într-un număr viitor. Cu acest prilej urez revistei „Murmurul Jilţului” şi susţinătorilor ei prosperitate. Cu stimă, Gh. Dănescu Radaş 25.1.2005 Dilema pensionarilor Stând pe gânduri ne-ntrebăm Noi cu cine mai votăm?! Căci în două mii votând n-am ales ce aveam în gând Pensia recorelată A devenit micşorată Fiindcă preţurile mari Stabilite de cei tari O ciontează-ncet, încet Că e criză de buget Şi în loc să simţi că creşte Tot mai mult te ofileşte Plăteşti pâinea şi curentul Mai plăteşti şi abonamentul Iar la jumătatea lunii Împrumuţi în contul pâinii. Cât de zahăr şi ulei Te hotărăşti să nu iei 79

Şi faci foamea obligat C-ai muncit prea mult la stat Avem grijă-ntotdeauna Nu cumva să treacă luna Şi reţeta compensată Să fie neonorată Chiar cu nouăzeci la sută Punga goală nu ne-ajută Ş-aşteptăm să se-mplinească Porunca Dumnezeiască Luaţi aminte şi notaţi Să nu vă prea bucuraţi „ori pe cine pui ştampilă Pensia rămâne milă”. Radaş 20.10.2004 Gh. Dănescu DEZVOLTAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ÎN MĂTĂSARI Diverse documente, acte de vânzări, cumpărări de moşii precum şi cărţi de judecată întocmite şi semnate de oamenii de pe aceste meleaguri, demonstrează că scrisul a fost cunoscut de un grup restrâns, din timpuri vechi, în comuna noastră. După unele date transmise oral şi păstrate până azi de generaţiile de bătrâni, înainte de domnitorul Cuza – prin anii 1850-1860 – Ion Dascălu îi învaţă pe copii buchiile – probabil făcându-le pe nisip aşezat în lădiţe după cum afirmă bătrânii satului. Legea instrucţiunilor din 1864 prin care se punea bazele unui sistem de învăţământ unitar în teorie şi care prevedea obligativitatea instrucţiunii primare pentru copiii între 8-12 ani a fost aplicată numai parţial deoarece şcoala ca unitate de învăţământ a luat fiinţă la Mătăsari în anul 1893 – deci anul acesta sărbătorim 110 ani de învăţământ în Mătăsari, fără însă a avea local propriu şi funcţionând prin case particulare. În anii 1893-1894 a funcţionat ca învăţător Constantin Mîndruleanu care avea înscrişi într-o sală de cultură închiriată (la Zoiţa Constantin şi Popescu Ion) – 76 copii din care au promovat patru clase doar 18 elevi, iar cinci clase doi elevi. Spre sfârşitul secolului Legea din 1864 a fost modificată cu „Legea învăţământului primar” din 1893 (Tache Ionescu), completată în 1896 (Petre Poni). 80

Şi prin cele două legi ale lui Spiru Haret – „Legea învăţământului secundar şi primar” (1899) – au constituit progrese pe linia organizării învăţământului şi a conţinutului acestuia. Între anii 1894-1895 a funcţionat ca învăţător Velican Ion urmat de M.C.Popescu (1895-1898), Pupăzeanu Gheorghe 1899-1900, Nicolae Geamănu 1899-1904 din satul Temişeni. După 1909 au funcţionat Păsărescu Gheorghe, Păsărescu Vasile 1909-1940, Tutilă Gheorghe, la al doilea post înfiinţat în 1924, Nicolae Dragotoiu, Dăescu Ignat, Tănăsoiu Constantin, Vâlceanu Constantin, Păsărescu Aneta, Ursu Gheorghe, Stăniloiu Elisabeta, Gridan Gheorghe, Popescu Ion, Draga Gheorghe, Draga Elena, Stoichiţoiu Maria şi alţii. În anul 1900 la Runcurel s-a construit o şcoală cu o singură sală de clasă unde erau înscrişi 64 elevi, dintre care 61 la clasele I-IV şi 3 la clasa a V-a, din care au promovat 39 de elevi. După 1900 s-au pus oarecare baze materiale în învăţământul din satul Mătăsari prin construirea unui local de şcoală cu o sală de clasă şi o cămăruţă pentru păstrarea arhivei şcolare şi de cancelarie pentru învăţători. Erau înscrişi la cursurile şcolare în anul şcolar 1900-1901, 97 elevi în clasele I-IV şi cinci elevi în clasa a V-a promovând doar 38 elevi dintre care trei elevi din clasa a V-a. începând cu anul 1924 numărul elevilor a crescut înfiinţânduse al doilea post de învăţător. Perioada 1916-1918 a constituit un regres pentru activitatea şcolară. În perioada anilor 1918-1944 regimul parlamentar burghez a dus o politică şcolară care s-a caracterizat prin intensificarea tendinţelor de dezvoltare a învăţământului românesc – burghezia fiind clasă progresivă. Legea învăţământului primar al statului şi primar normal din 1924 a doctorului Constantin Angelescu prevedea ca şcoala primară să fie prelungită cu trei clase supra primare – această măsură a constituit un pas înainte în legislaţia şcolară românească după cum reiese din „Istoria învăţământului din România”. Această măsură n-a dus la micşorarea analfabetismului – care se menţinea la o cotă ridicată totuşi. În 1924 după cum reiese din documente: - în Mătăsari erau 508 neştiutori de carte din 1411 locuitori, dintre care 860 erau femei. - În Brădet erau 298 neştiutori de carte din 877 locuitori - În Croici (în anul 1930) erau 236 neştiutori de carte din 426 locuitori, din care 229 erau femei. În anul 1914 – satul Brădet avea o şcoală construită din lemn unde erau înscrişi 66 elevi şi frecventau 55, iar de promovat au promovat doar 38 elevi. Lipsa localurilor de şcoală a determinat cetăţenii satelor să se adreseze 81

organelor judeţene pentru a-i sprijini în acest sens. Astfel, comitetul de construcţie al şcolii Croici se adresează la 4 iulie 1924 Prefecturii judeţului Mehedinţi să le aprobe o sumă de bani pentru a putea să continue lucrul mai departe la localul de şcoală început. Revizoratul şcolilor din judeţul Mehedinţi prin adresa 4987 din 29 octombrie 1926 către prefectura judeţului arată starea precară în care se găsesc foarte multe localuri de şcoală din judeţ printre care şi Runcurel şi cele pentru 1927, un milion de lei, subvenţia arătând că pentru construcţii şi reparaţii s-au prevăzut doar 200 de mii lei. În 1928, Maria Dădălău din Croici înaintează Ministerului de Interne o petiţie prin care arată că primăria nu a plătit chirie pentru localul închiriat din 1926. Pretorul răspunde că n-a existat un contract între primărie şi reclamantă iar comuna nu poate să-i achite plata „fiind săracă” – adică primăria nu avea fonduri. Din aceste cauze, în 1934, a început construirea unui nou local de şcoală cu ajutorul cetăţenilor, în acest scop fiecare locuitor – cap de familie îi era impusă plata unei sume între 100 şi 200 lei, după posibilităţile familiei respective. Cetăţenii, conform documentelor, au făcut sacrificii foarte mari pentru a se termina localul de şcoală dar nu s-a finalizat decât parţial de altfel este edificator un proces verbal din 11 ianuarie 1939 care precizează că localul şcolii cel vechi este în stare de ruină, iar cel nou nu este încă terminat. În perioada celui de-al II-lea Război mondial învăţământul din comuna Mătăsari are de suferit deoarece bărbaţii erau pe front şi la catedre vor preda doar femei – totuşi şcoala nu s-a închis. Învăţământul, după 1945 a continuat să se dezvolte aici funcţionând şi clase V-VII, putând să înveţe carte nu doar copiii din Mătăsari ci şi cei din Dragoteşti. Baza materială s-a dezvoltat mult şi copiii au dovedit interes pentru carte, de aici pornind spre liceu şi apoi spre facultăţi elevi bine pregătiţi care s-au răspândit în toată ţara – de la muncitori până la medici, profesori, oameni politici, diplomaţi, oameni de cultură. Zizi Ceausescu DOMNULE DIRECTOR, STIMAŢI PROFESORI, IUBIŢI PĂRINŢI, DRAGI ELEVI, Ne-am reunit aici pentru a sărbători începerea noului an şcolar, iar singurul ţel pe care îl putem avea este acela de a afla în noi forţa şi voinţa necesare întâmpinării şi rezolvării unor eventuale probleme în viitor. Cu această ocazie vreau să-i mulţumesc Domnului Director, care este o persoană de invidiat şi spun acest lucru fiindcă nu mai este persoană în învăţământ care să fi făcut măcar jumătate din ce a făcut dânsul pentru această instituţie şi 82

pentru cei ce învaţă în această şcoală. În perioada 4-10 septembrie, ministerul educatiei şi Cercetării a organizat o tabără naţională de reviste şcolare şi jurnalistică în Ciric-Iaşi. Am avut astfel ocazia de a mai petrece încă o săptămână în Moldova lui Ştefan cel Mare, dar de această dată am fost însoţită de elevii : Marcu Alina-XII C, Dobromirescu Maria-X B şi Burău Alin-XII B şi de domnul profesor Dobromirescu Alin. Au participat astfel echipaje din toată ţara, singurul echipaj din mediul rural fiind al judeţului Gorj, demonstrându-se astfel că la Mătăsari se acordă o mare importanţă educaţiei elevilor. În Moldova lui Ştefan cel Mare s-au vizitat : Casa memorială ‘V. Alecsandri’ din Mirceşti , Casa memorială ‘George Topârceanu’ , Casa Pogor Copou Bojdeuca lui Creangă , Palatul Culturii , Casa Dosoftei , bisericile : ‘Trei Ierarhii’ şi ‘Bucium’, precum şi în Neamţ la Văratec, Agapia, Cetatea Neamţului şi Cetatea de Scaun, Mănăstirea Neamţului. Activitatea de tabără a constat în realizarea unei reviste a taberei, ‘Puls’, la care şi-au adus contribuţia cei mai buni redactori ai celor mai bune reviste şcolare din ţară. Începutul unui an şcolar este un prilej de bucurie pentru noi elevii, cei care păşim plini de speranţă, cu sufletul încărcat de emoţie, pe porţile şcolilor. După o vacanţă plăcută şi odihnitoare în care am stat departe de colegi şi de profesori, auzim astăzi sunetul de clopoţel, care ne cheamă din nou la şcoală. Porţile sunt larg deschise pentru a păşii pline de speranţă şi emoţie, tinerele vlăstare ce împreună cu noi, cei din clasele mari, vom duce mai departe prestigiul acestei minunate instituţii. Trăiesc cu speranţa că anul acesta vom obţine rezultate cât mai bune pe toate planurile : atât la cursuri, cât şi la concursurile şcolare şi la examenele de sfârşiz de promoţie, pentru a face ca numele şcolii noastre să fie citat în fruntea altor unităţi şcolare. În încheiere vă doresc tuturor multă sănătate şi tot binele din lume, domnilor profesori multă putere de muncă pentru a ne putea îndruma paşii în acest an şcolar, iar elevilor, mult succes la cursuri. Vă mulţumesc ! Ionela GÎRJOABĂ, IX A Redactor şef 40 DE ANI DE ÎNVĂŢĂMÂNT LICEAL DRAGI ABSOLVENŢI AI ÎNVĂŢĂMÂNTULUI MĂTĂSĂREAN , STIMAŢI INVITAŢI Conducerea şcolii împreună cu cadrele didactice şi cu noi, elevii vă spunem : ‘Bine aţi venit pe meleaguri mătăsărene, pe tărâmul cunoaşterii aflat pe malul Jilţului !’ 83

Cred că nu există om care să nu fie răscolit de amintirea dascălului său, de clipa în care acesta l-a iniţiat în tainele scrisului, cititului şi socotitului. Dascălul, cu blândeţea unui zeu, va fost mereu alături, a trudit pe altarul învăţământului pentru ca peste ani să se regăsească în dumneavoastră. ‘Oglinda’ dascălului este elevul şi acest lucru a fost demonstrat prin : ‘acta mon verba’-fapte şi nu vorbe. Cred că amintirile inundă trupurile dumneavoastră cu lacrimi culese din grădina sufletului. Aluatul pe care dascălii l-au avut în mână a fost modelat cu grijă şi dăruire. Omul ajunge om doar stând alături de semenii săi şi învăţând tot ceea ce înaintaşii săi au descoperit cu migală şi efort Marele filosof Immanuel Kant spunea că ‘omul nu poate ajunge om decât prin educaţie’. Fiind un proces complex de formare şi de pregătire a omului pentru viaţa socială din toate punctele de vedere, educaţia are un caracter permanent şi se adresează tuturor vârstelor. Educaţia se datorează celui mai de preţ om din sistemul educaţional : dascălul. El are menirea să pregătească absolvenţii în măsură, să decidă asupra propriei carieri şi să se integreze activ în viaţa socială. Fiecare copil, fiecare tânăr care se respectă pe sine şi îi respectă pe cei din jur, trebuie să înţeleagă că şcoala şi învăţătura sunt trepte absolut necesare pe scara devenirii lor ca oameni, ca cetăţeni responsabili ai societăţii în care trăiesc. Aceste trepte le-aţi urcat şi dumneavoastră împreună cu profesorii care v-au fost mereu alături. Este mult de muncă până să ajungi în culme, dar merită efortul. Răsplata nu va întârzia să apară : o carieră strălucită, o familie reuşită. Suntem mândrii că vă avem astăzi în mijlocul nostru. Sunteţi un exemplu pentru generaţia noastră. Ne bucurăm că nu aţi uitat anii de liceu, că aţi dorit din suflet să vă revedeţi dascălii şi colegii, clasele şi coridoarele unde v-aţi petrecut o fărâmă din viaţă, bătrânul sat de pe malul Jilţului. ‘Îţi regăseşti, bătrâne sat, feciorii Împrăştiaţi în colţurile ţării ; Emoţii ne încearcă în ceas solemn, ceas sfânt. În cartea de anode pe file larg deschise, Oameni de ieri, de azi, de pe acest meleag, Înscriu, nu doar un nume, ci mari frânturi de viaţă Ce-au închinat-o ţării şi satului lor drag ! Copii plecăm de-acasă, desculţi şi de la plug S-aflăm comori de viaţă-n-al cărţilor belşug Azi se mândreşte satul cu-atâţi destoinici fii Şi ei spori-vor zestrea frumoasei Românii ! Trecea timpul, problemele cotidiene nu şi-au pus amprenta asupra sufletelor 84

dumneavoastră. Acest lucru este demonstrat de prezenţa dumneavoastră astăzi în mijlocul nostru. Ne bucurăm că vă avem alături, adevărate modele pentru generaţia de astăzi. Într-adevăr, ‘Şcoala face omul om şi altoiul pomul pom’. Dascălii, părinţii noştri spirituali, ne arată calea pe care trebuie s-o urmăm, ne călăuzesc paşii spre o lume pe care nu ne-am fi imaginat-o. Este lumea în care aţi trăit dumneavoastră, călăuziţi de aceiaşi profesori, în aceeaşi instituţie de învăţământ. Totuşi noi suntem mai avantajaţi decât dumneavoastră : sălile de clasă sunt mai dotate-calculator şi televizor în fiecare sală, liceul a fost declarat primul Colegiu din mediul rural. Conducerea şcolii şi mai ales domnul director Dumitru Dădălău pun suflet în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea învăţământului mătăsărean. Implicarea Domnului Director ne avantajază pe noi elevii. Datoria noastră este aceea de a răsplăti efortul depus de conducerea şcolii şi de cadrele didactice prin obţinerea unor rezultate foarte bune la învăţătură şi prin participarea la multitudinea de activităţi ce sunt organizate pentru noi, elevii : Zilele Liceului, Sărbătoarea pomului de Crăciun, Sărbătorile Primăverii, Zilele absolvenţilor. Învăţ în această şcoală de la vârsta de 3 ani , am avut posibilitatea de a-mi alege din multitudinea specializărilor : filologie, matematică-informatică, biochimie, economic şi protecţia- mediului. Mi-am ales filologia, pentru ca peste câţiva ani să mă întorc aici şi să mă integrez în marea familie a dascălilor mătăsăreni. Acum 25 de ani, elevii nu aveau posibilităţile noastre, pentru că nu existau atâtea specializări : de la electricieni şi mecanici am ajuns la adevăraţi filologi şi informaticieni. Cu ajuorul elevilor informaticieni s-au tipărit cărţi-110 ani de învăţământ în Mătăsari ; filologii participă cu dragoste la redactarea revistei şcolii noastre : ‘Murmurul Jilţului’, revistă ce a ocupat locul I la faza naţională. Chiar dacă dumneavoastră aţi avut avantajul încadrării în câmpul muncii, noi nu suntem descurajaţi. Vom urma cursurile Universităţilor pentru a ne putea integra mai uşor în societate. Vă mulţumesc pentru participarea la acest mare eveniment din viaţa Fiilor Jilţului şi urmaţi alături de noi sfatul poetului Omar Kayam : ‘Ce zi frumoasă astăzi Şi cât de blând zefirul În rouă îşi spală faţa aprinsă trandafirul Şi-ntr-un asemanea ceas sfânt Îmbată-te de arome şi de cânt ! Ionel GÂRJOABĂ, Preşedintele Comitetului de Elevi de la C.T. MĂTĂSARI 85

Anul şcolar 2005/2006 readuce astăzi România pe calea reformei reale, apropriindu-l de celelalte sisteme educaţionale, europene, de exigenţele unei noi calităţi şi de nevoile comunităţii. Trăim o zi în care speranţele ne îndreptăţesc să credem în reuşită şi în puterea noastră de a învinge greutăţile. Avem curajul să credem aşa după atâtea încercări la care ne-a supus natura în această vară dezlănţuită şi pe care leam depăşit cu profesionalism. Suntem obişnuiţi să învingem obstacolele prin cunoaştere şi învăţare continuă, iată de ce reuşim. Vom face totul pentru ca şcoala să fie creierul societăţii, iar învăţătura fructul care să ne hrănească mintea şi sufletul. De aceea este bine să-i acordăm toată atenţia. Pentru că adevărata învăţătură se întâlneşte în şcoală şi în lumina ei, se adună din strădaniile şi harul dascălului, din strălucirea şi puritatea sufletului de copil, modelate în spaţiul fremător al unei şcoli moderne şi performante. Suntem bucuroşi să recunoaştem că şi în Gorj spaţiul şcolar s-a mobilat cu 69 reţele de calculatoare, alături de alte împliniri materiale care îi asigură accesul spre nebănuitele avantaje ale comunicării electronice. Trebuie să remarcăm prin aceasta începutul unei alt viitor nesperat pentru copiii noştri, oriunde ar fi casa şi şcoala lor. Ne aflam în faţa multor proiecte de destin pentru şcoala gorjeană, pentru a le împlini trebuie să fim uniţi, să avem aceleaşi exigenţe, să nu renunţăm niciodată la diversitate şi competenţă. Personal am mare încredere în actuala echipă a ISJ Gorj şi cred în valoarea şi virtuţile profesionale ale corpului profesoral din şcoala gorjeană. Toate acestea ne dau certitudinea că vom reuşi şi ne vom bucura de binele creat pentru părinţi, elevi şi comunitate. La sfârşitul anului şcolar, şcoala gorjeană, de ale cărei griji suntem cu toţii răspunzători, va fi împlinită, mai performantă. Vă doresc tuturor un an bun, cu multă sănătate şi împliniri, împreună cu familiile dumneavoastră. Prof. drd. Vasile Liviu Andrei, Inspector şcolar general al ISJ Gorj

Sunt aici pentru că vă respect, în primul rând. Sun aici pentru că respect performanţele acestui colegiu, sunt aici pentru că rezultatele dumneavoastră sunt rezultate notabile, rezultate recunoscute la nivel judeţean şi nu numai, sunt recunoscute la nivel naţional prin olimpici pe care i-aţi dat în diferite domenii. Sunt aici, nu în ultimul rând, tot din respect pentru această zonă care este o zonă defavorizată, unde la ora actuală din 7.000 de salariaţi mai lucrează 2.000. Şi nu în ultimul rând sunt pentru a doua orară aici, aşa cum a menţionat şi domnul director, când de fapt am fost şi cu ocazia zilei copilului şi am împărţit daruri la 86

toţi copiii de la grădiniţă. Nu am venit cu un mesaj special. Am lăsat antevorbitorii mei să citească aceste mesaje. Mesajul meu este unul simplu, acela de a îndemna copii să înveţe cât mai mult, iar pentru dascăli să se aplece la fel, cât mai mult să le dăruiască din cunoştinţele pe care le au ca într-adevăr să devină copiii care să se integreze, împreună cu noi toţi, în Uniunea Europeană şi mai mult, să sperăm că în 2007 vom fi admişi în U.E. iar viaţa noastră se va schimba. Spun că se va schimba în mod sigur şi trebuie să nutrim această speranţă pentru că după aderarea la U.E. vom primi peste 13 miliarde euro din partea ţărilor comunitare. În mare parte aceşti bani vor merge în domeniul învăţământului. M-am referit la faptul că trebuie să vă aplecaţi spre educaţie dar şi spre ştiinţă. Am văzut că pe frontispiciul colegiului scrie Colegiul Tehnologic şi v-aş recomanda să vă aplecaţi asupra tehnologiei informaţiei, asupra informaticii. Cine cunoaşte bine informatică şi o limbă modernă poate să acceadă uşor în ţările din U.E. Iar circulaţia în ţările din U.E. va fi din 2007 una mult mai liberă decât cea de până acum. Dar vorbind frumos, am vorbit mult, nu doresc să mai continui, doresc să trec şi la fapte, nu înainte de a vă ura numai bine, spor la învăţătură şi să-l felicit pe domnul director pentru rezultatele obţinute, fiind convins că şi în perioada următoare dumneavoastră vă veţi înscrie cu rezultate mai bune cu atât mai mult cu cât colegiul dumneavoastră este primul pe judeţ ca mărime şi trebuie să fie corelat şi cu primul ca rezultate excepţionale. Şi acum să trecem la fapte. Împreună cu colegul meu, cu domnul Orzan ne-am gândit la copii care păşesc pentru prima dată pragul şcolii în clasa I, ne-am gândit să le oferim câte un ghiozdan, 90 şi ceva de ghiozdane pentru 90 şi ceva de copii. Sănătate, fericire, spor la învăţătură şi un an şcolar aşa cum vi-l doriţi dumneavoastră părinţii, dascălii şi copii. Sănătate ! Prof.univ.dr. Dan Ilie Morega, Subprefectul judeţului Gorj Sunt unul care a venit în cadrul învăţământului din Mătăsari cu circa 45 de ani în urmă, după o activitate în alte unităţi şcolare de 9 ani, desfăşurându-ne activitatea în această zonă din 1961, premergător celor 20 de ani de la înfiinţarea liceului din Mătăsari, după care mi-am continuat activitatea până în anul 1990, anul pensionării. Nu aş vrea să înţelegeţi şi să o luaţi ca pe o lipsă de modestie din partea mea faptul de a relata unele aspecte dar consider strict necesar să înţelegem că orientarea spre trecerea la o formă superioară de învăţământ în cadrul localităţii noastre nu a fost posibilă şi nu s-a făcut întâmplător, luând la întâmplare orice altă localitate. Deci nu s-a făcut pe un teren steril, pe un teren gol, fără realizări. Şcoala din Mătăsari, în toată această perioadă la care mă refer a fost şcoala care s-a situat întotdeauna pe podium cu rezultate bune şi foarte bune, dovadă fiind 87

orientarea autorităţilor locale pentru trecerea la organizarea unui învăţământ superior în această localitate. Dispuneam pentru vremea respectivă de o bază materială corespunzătoare, de un spaţiu corespunzător şi pentru acea vreme era într-adevăr o şcoală pilot. Am o satisfacţie deosebită că s-a putut continua pe un teren fertil ca să ajungă azi la aceste rezultate după 25 de ani de învăţământ liceal. Este o satisfacţie deosebită pentru mine că sunt înconjurat de o serie de absolvenţi ai acestei şcoli mătăsărene, care mai de care cu diferite funcţii, după pregătirea superioară, o bună parte dintre cadrele liceului,inclusiv cei doi fraţi Dădălău, directori, foşti elevi ai şcolii mătăsărene, care dovedesc simţul răspunderii cu care s-a lucrat în această unitate pentru rezultatele deosebite obţinute în această scoală. Sărbătorim azi un sfert de secol de la trecerea la învăţământul liceal. Este o onoare pentru noi cetăţeni ai comunei, este o mare onoare si o mare cinste pentru dumneavoastră slujitori ai acestei şcoli şi elevi să beneficiaţi de asemenea condiţii rar întâlnite în ţară. Îmi revin în minte afirmaţiile fostului ministru Marga, om de mare valoare, care afirma că ,, este într-adevăr unul din liceele care poate rivaliza pe plan naţional, unul din colegiile care este unic în România în mediul rural „ Dotarea de care dispune acest liceu, mi-aş permite să fac afirmaţia că, depăşeşte practic graniţele naţionale. N-o luaţi în nume de rău, dar am avut ocazia să vizitez o şcoală din Germania şi mi-am dat seama că într-adevăr acest liceu dispune de o bază nemaipomenită, fiind dotat de la intrare şi până la ultima sală corespunzător, lucru pentru care dumneavoastră aveţi toate motivele pentru a vă mândri că vă desfăşuraţi activitatea aici. Nu-mi rămâne decât să vă urez în continuare succes deplin în activitatea dumneavoastră, de a face în aşa fel să dovediţi că sunteţi beneficiari ai acestei bogate baze materiale. Mult succes în viitor. Sănătate pentru a putea duce la îndeplinire tot ceea ce vă doriţi. Prof.Constantin Panfiloiu, Fost director al Scolii Generale de 8 ani Mătăsari. Mă bucur că am avut prilejul, datorită invitaţiei domnului director, de a participa la 25 de ani de la înfiinţarea liceului Mătăsari. Pot să spun că învăţământul din Mătăsari are tradiţie, este lângă mine domnul prof. Constantin Panfiloiu. Eu am fost elevul dânsului şi mă bucură acest fapt. Pot să vă spun că a pus suflet pentru învăţământul din Mătăsari. Noi, elevii, ca şi dumneavoastră astăzi încercam să ne copiem profesorii. Nu îi înţelegeam atunci dar mai târziu i-am înţeles. Le mulţumesc tuturor profesorilor, domnului director Panfiloiu pentru eforturile depuse spre a ne educa pe noi, elevii din timpul acela, din localitatea Mătăsari. Ştiu că aveam, şi acum dumneavoastră aveţi o bibliotecă, între noi atunci era o competiţie cine merge la bibliotecă si cine citeşte cele mai multe 88

cărţi. Profesorii noştri au reuşit să ne încurajeze să citim cât mai mult. V-aşi ruga şi pe dumneavoastră să faceţi acelaşi lucru pe care l-am făcut noi. Cu câţiva ani mai mare decât mine la şcoală era domnul director Dumitru Dădălău, doamna prof. Zizi. Şi pe dânşii am încercat să-i copiem. Le mulţumesc deci, foştilor mei profesori, pentru munca depusă. Noua conducere a CNT Mătăsari, domnul director Dădălău şi ceilalţi profesori, am fost alături de dânşii şi am reuşit să facem din CNT cum nu ştiu dacă sunt mai mult de 2, 3 în judeţul Gorj. Doresc ca şi pe viitor să aibă putere de muncă să realizeze cel puţin câte au realizat până acum. Nu pot să apreciez buna colaborare dintre conducere şi autoritatea locală, Consiliul local Mătăsari. Realizări bune nu pot apărea decât dacă există o strânsă colaborarea din partea instituţiilor locale. Eu vă asigur că din funcţia pe care o am la Consiliul judeţean voi colabora cu conducerea CNT Mătăsari, cu autoritatea teritorială locală, cu domnul primar spre a realiza cât mai multe lucruri în comuna Mătăsari. În final vă doresc dumneavoastră, domnilor elevi să aveţi parte de sănătate şi să dea Dumnezeu să reuşiţi să realizaţi măcar atât cât au realizat profesorii dumneavoastră. Multă sănătate ! Ec. Gheorghe Grivei, Vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj Mi-amintesc, plin de emoţie de sentimentele plăcute de la începutul fiecărui an şcolar. Vreau să vă mărturisesc că sunt onorat ca în calitate de consilier judeţean din partea partidului democrat, în Consiliul Judeţean Gorj să vă transmit mesajul pentru deschiderea anului şcolar. La acest nou început doresc să vă adresez din partea Consiliului Judeţean Gorj un mesaj de suflet tuturor elevilor, părinţilor şi profesorilor, mult succes în activitatea didactică. Cunoaştem cât de importantă este educaţia pentru progresul societăţii, atât pentru generaţia prezentă dar mai ales pentru generaţiile viitoare. Înţelegem să abordăm cu multă responsabilitate procesul de formare al copiilor noştri, de ceea ce facem noi astăzi depinde viitorul ţării dar mai ales al tinerilor. Pentru ca acest viitor să fie aşa cum ni-l dorim cu toţii trebuie să-l tratăm cu luciditate şi responsabilitate. Copiii noştri trebuie să facă faţă unor cerinţe diferite de cele la care am fost supuşi noi. Ei trebuie să facă faţă altor provocări, altor noi deschideri, de aceea este important ca ei să fie pregătiţi pentru această nouă societate pe care o configurează procesele de globalizare, avansul tehnologiilor, răspândirea accelerată a informaţiei. Menirea dascălului este de a oferi nu doar cunoştinţe ci şi de a forma elevii în spiritul flexibilităţii, al responsabilităţii şi respectului pentru tradiţiile româneşti. În condiţiile angajării României în procesul de aderare la U.E. au apărut noi cerinţe privind realizarea unui învăţământ la standarde europene. Pentru ca 89

acest an şcolar să se deschidă în bune condiţii reprezentanţii Consiliului Judeţean împreună cu cei ai Prefecturii şi ISJ Gorj s-au deplasat în teritoriu încă de la începutul vacanţei de vară, pentru a monitoriza modul de execuţie a lucrărilor de reparaţii, igienizare şi consolidarea şcolilor. Consilierii şi aparatul propriu al primăriilor din fiecare localitate sunt conştienţi de faptul că învăţământul reprezintă o prioritate naţională. Ca dovadă a preocupării Consiliului Judeţean pentru dezvoltarea bazei materiale a învăţământului gorjean au fost alocate 34,6 miliarde lei pentru investiţii şi asigurarea încălzirii sălilor de clasă. Se continuă derularea programului guvernamental „cornul şi laptele” în valoare de 50 miliarde lei. Beneficiază în Gorj de acest program 31 mii de copii din clasele primare şi grădiniţe. Anul recent încheiat a evidenţiat competenţele şcolii gorjene, calităţile morale şi profesionale ale întregului personal didactic probate prin rezultatele obţinute la examenele şi concursurile naţionale Acum, cu ocazia unui nou început, îi felicităm pe toţi cei care şi-au adus contribuţia la obţinerea acestor performanţe, au făcut cunoscut învăţământul gorjean în ţară şi peste hotare, deci iată că zestrea sa de valori este inepuizabilă. Vă dorim mult succes şi în numele meu personal vă mulţumesc pentru sentimentele care mă copleşesc acum, vă doresc multă sănătate şi fericire. Călin Simionescu, Consilier judeţean al CJ Gorj Am participat la întâlnirea de 40 de ani ai primei promoţii de 8 clase a şcolii din Mătăsari. Ar fi nedrept din partea mea să părăsesc acest eveniment înainte de a vă împărtăşi câteva impresii care mă încearcă. Acest eveniment îl deapăn în 3 etape. Etapa I festivitatea din cadrul liceului care ne-a dat posibilitatea să ne reamintim, să depănăm din amintirile colegiale, să vizităm un local de şcoală pe care unii poate nu au avut ocazia să-l viziteze pentru a ne îmbogăţi imaginea noastră cu ceea ce înseamnă acest obiectiv. A doua etapă, a unei adevărate excursii o privelişte deosebită, mulţi poate nu au avut posibilitatea să străbată acest traseu minunat. Nu aş vrea să pierd din vedere că pe acest traseu am avut plăcuta ocazie să avem alături de noi un conducător auto de excepţie, care ne-a delectat pe toată perioada traseului cu muzica adaptată minunatului climat pe care l-am petrecut. Ne-am simţit întradevăr bine. A fost o ambianţă extrem de plăcută şi iată am străbătut cu bine şi această a doua etapa. Etapa finală, această copioasă masă festivă, la care vă rog să-mi daţi voie să-mi exprim mulţumirea totală, satisfacţia deplină pentru tot ceea ce a însemnat această masă copioasă, grija pentru a nu lipsi absolut nimic, pentru toate aceste momente care-şi găsesc efect printr-un singur om, coleg de-al dumneavoastră, elev de-al meu şi coleg de-al meu. Nu pot să nu fac asta pentru că îmi dau seama 90

tot ceea ce înseamnă acest eveniment şi tot ceea ce s-a petrecut. Aduc mulţumirea noastră, elogii gazdelor care ne-au primit aşa cum neau primit, muzicanţilor care ne-au fost alături şi ne-au creat o ambianţă plăcută. Ne despărţim cu un „la mulţi ani, noroc şi fericire, succes pe mei departe la toată lumea !”. La mulţi ani! Prof. Constantin Panfiloiu Sunt un absolvent al liceului din Mătăsari. M-am născut aici, am absolvit liceul industrial din localitate, clasa domnului profesor Dumitru Dădălău. Am urmat cursurile Universităţii din Petroşani, iar în prezent sunt inginer la Exploatarea Minieră Roşia, îmi desfăşor activitatea în minerit. Ţin să mulţumesc cadrelor didactice care m-au îndrumat şi mi-au îndreptat paşii spre a ajunge ceea ce am ajuns. Le doresc multă putere de muncă pentru a pregăti multe generaţii de acum încolo, să aibă parte de bucurii şi de tot ceea ce îşi doresc! Ing. Ion Grivei Exploatarea Minieră Roşia

În momentul acesta cuvintele mi se par prea puţine pentru a exprima ceea ce simt, mă simt rătăcind pe culoarele acestui liceu, în săli în care odată eram elevă şi eram gata să răspund la toate privirile răscolitoare ale profesorilor mei. Astăzi sunt profesor şi le mulţumesc din suflet pentru că mi-au insuflat această dragoste pentru educaţie, o meserie aspră, dură, dar frumoasă, care nu se schimbă odată cu hainele de lucru şi care nu cunoaşte mediocritatea. Le mulţumesc din suflet pentru tot ceea ce au făcut pentru noi şi domnilor profesori aveţi copii şi îi creşteţi după vrere şi elevi şi îi învăţaţi ce vreţi, aveţi o turmă în faţă şi în veghere şi întreaga lor răspundere o aveţi. Vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut pentru noi. Prof.Felicia Bertea Director Şcoala Bolboşi – Valea

Mă bucură faptul că sunt printre primii absolvenţi ai acestui liceu, promoţia 1982-1983. Pot să afirm cu bucurie că îmi desfăşor activitatea ca maistru electromecanic alături de mulţi absolvenţi la Cariera Jilţ Nord. Nu pot să nu menţionez faptul că în acest liceu au absolvit cursurile liceale atât soţia cât şi doi copii cu soţiile lor. Liceul din Mătăsari a dus la absolvirea multor generaţii cu costuri mult mai mici decât dacă mergeai la Motru sau la Tg-Jiu. Ca la orice început a fost destul de greu. 91

De dimineaţă se mergea la serviciu, după masă la liceul seral. Datorită domnilor profesori am ajuns în 1983 să absolvim examenul de bacalaureat în proporţie de 98%. Un mare merit îl are domnul prof. Ion Gr. Dădălău, actual director adjunc, la vremea respectivă directorul liceului. Nu putem să nu menţionăm şi efortul depus de cadrele didactice care au predat cursurile : Bercea N., Paicu A., Catrinoiu C-tin, Dădălău Ion şi Cărăbiş Ion şi în mod special efortul depus de sing. Ciciu Cornel. De asemenea prof. Panfiloiu Constantin, Bălescu Petre, Bălescu Gheorghe, Dădălău Luminiţa, Ceauşescu Zizi şi alţii. Liceul din Mătăsari a creat toate condiţiile odată cu darea în folosinţă a noului sediu, prin eforturile domnului Dădălău Ion şi continuând cu actualul director Dumitru Dădălău, aducând liceul la nivelul de instruire pedagogică, la nivelul celor mai mari licee, reuşind cu cadrele didactice să pregătească elevii pentru a intra în viaţa universitară, pentru o pregătire profesională în profesiile de ingineri, economişti, jurişti şi altele. În încheiere doresc în numele meu personal şi al colegiilor mei din prima promoţie de seralişti să mulţumim pentru tot ceea ce au făcut pentru noi domnilor profesori şi să-i asigurăm de tot respectul nostru. Vasile Frîntu Maistru Jilţ Nord, absolvent al primei promoţii al Liceului din Mătăsari

Este o zi specială a vieţii noastre, o zi în care speranţa şi bucuria sunt mai puternice decât tristeţea şi îngrijorările, cine învaţă are mai multe şanse în viaţă, cine învaţă este mai sănătos, cine învaţă este mult mai respectat decât ceilalţi şi ştie la rândul lui să respecte. Merită să învăţăm, merită să-i învăţăm pe ceilalţi, elevii noştri, copii noştri, colegii noştri. Anul acesta am învăţat cu toţii câte nenorociri putem trăi dacă nu respectăm natura cu legile ei. Vă propun să ne luăm cu toţii angajamentul, în prima zi de şcoală, să facem din acest an anul copacului, să plantăm fiecare câte un copac pe care să-l creştem şi să-l îngrijim. Vom învăţa de la el cum să fim puternici şi liberi, cum să ne uităm la cerul înstelat, dar în acelaşi timp să fim puternic ataşaţi de pământul nostru. La sfârşitul anului vom avea în ţara noastră cu 3 milioane de copaci mai mulţi şi cu siguranţă se va schimba ceva în sufletul nostru. Ministerul pe care îl conduc se va implica cu toate resursele în acest proiect. Vă asigur de profundul meu respect. Prof.univ.dr. Mircea Miclea Ministrul Educaţiei si Cercetării 92

Îmi exprim încă de la început regretul că nu am putut participa cum miaş fi dorit la ambele manifestări începute odată cu această lună, lună de toamnă, dar îmi place să consider că mi se potriveşte şi mie, în această situaţie zicala ,, şi cei din urmă ca şi cei dintâi”. Îmi exprim de asemenea regretul mai ales că nu am participat încă de la începutul acestor festivităţi dar încă o dată sper să se potrivească zicala ,, cel din urmă scapă turma „ , o veche zicală românescă pe care sper să o consideraţi potrivită şi în această situaţie. Domnule director, stimate cadre didactice realizez cât de mult efort, fizic, material, financiar, s-a depus pentru a derula un program atât de intens într-o perioadă atât de lungă. Meritul vă aparţine dumneavoastră stimate cadre didactice sub timona domnului director, celor 2 domni directori, 3 directori, 4 directori, un program curajos care nu se poate construi decât cu mult efort şi mult consum. De fiecare dată când vin în frumoasa dumneavoastră comună, sper că nu peste mult timp voi putea spune frumosul dumneavoastră oraş, sunt impresionat de schimbările constatate de la an la an dar şi de la perioade mai scurte. Nu pot să nu remarc încă o dată performanţele domnilor profesori obţinute cu elevii dumneavoastră care în tot ce s-a numit competiţie, concurs, elevii mătăsăreni au obţinut locuri fruntaşe. Am convingerea că dumneavoastră, stimate cadre didactice veţi continua în acelaşi ritm această activitate laborioasă spre a duce ştafeta prestigiului învăţământului mătăsărean mai departe. Sunt convins dragi elevi că voi veţi fi aceea care veţi asigura generaţiilor noastre, celor care iată sărbătorim 40 de ani de la prima promoţie de 8 clase, din care şi eu fac parte, speranţa şi încrederea că bătrâneţile noastre vor fi pe mâini bune, pe mâinile voastre dragi elevi. Vă doresc în continuare o zi cât mai plăcută. Să dea Dumnezeu să ne întâlnim şi la anul şi nu peste mulţi ani, poate chiar odată cu atestarea documentară a celor 500 de ani de existenţă a comunei să putem spune oraşul Mătăsari şi nu comuna Mătăsari. Dumneavoastră meritaţi, zona o merită şi dacă se merită de ce să nu se şi întâmple. Ion Florescu Senator de Gorj în Parlamentul României

93

“Cuvânt de deschidere” – 15 septembrie 2006 Onorată asistenţă, dragi elevi şi părinţi Ne aflăm, azi 15 septembrie 2006, în pragul începerii unui nou an şcolar. In calitatea mea de inspector şcolar vă transmit un mesaj de suflet din partea mea şi a inspectorului general prof. V.L.Andrei, pentru elevii şi cadrele didactice ale Colegiului Mătăsari cu scopul obţinerii de rezultate mai bune în activitatea didactică. Conducerea I.S.J. Gorj este preocupată permanent de îmbunătăţirea stării învăţământului gorjean pentru a crea un climat optim de pregătire şi instruire. Peste câteva luni, România va deveni membră a U.E. iar în acest sens fiecare instituţie de învăţământ trebuie să o pregătim să fie la standardele cerute. Colegiul Mătăsari este o instituţie pilot datorită capacităţii instituţionale, adică dascăli bine motivaţi şi pregătiţi, elevi cu rezultate bune şi foarte bune la învăţătură, precum şi un management performant datorită competenţei profesionale şi manageriale a prof. Dumitru Dădălău, directorul Colegiului. Datorită acestor fapte, dorim ca elevii Colegiului să se pregătească şi să înveţe mai mult pentru a întemeia o societate democratică modernă, bazată pe competiţie cu scopul de a înlătura sărăcia şi corupţia. Vrem ca toţi actorii implicaţi în actul didactic, elevi, cadre didactice, părinţi, să schimbe ceva pentru ca toţi să trăim şi să o ducem mai bine. Avem încredere în corpul profesoral de la Colegiul Mătăsari, în elevii noştri, iar dumnealor să aibă încredere în noi că îi vom sprijini permanent cu suport logistic şi financiar. E momentul în care toţi trebuie să gândim că România va deveni o ţară Europeană care dispune de un învăţământ modern şi performant. Avem nevoie unii de alţii pentru a schimba şi a genera idei, în scopul obţinerii unei noi imagini date învăţământului, iar din acest motiv ne-am adunat cu toţii azi aici, pentru o rază de lumină divină ce cade pe faţa fiecăruia dintre noi, să ne lumineze mintea şi să ne deschidă calea pentru a asigura un viitor decent elevilor şi copiilor noştri. I.S.J. – Gorj reprezentată de insp. şc. gen. prof. dr. Andrei Vasile Liviu, va face toate demersurile pentru ca învăţământul din Mătăsari, din jud. Gorj, să aibă o imagine mai bună, care va promova valoarea şi competiţia. Din aceste considerente, vom asigura întreaga suflare care participă la festivitatea de deschidere a începutului noului an şcolar, că vom fi alături de problemele lor şi le urăm succes în anul şcolar 2006/2007. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Insp. Şc. Cristinel Constantin Gîrdu 94

Domnule Director, doamnelor şi domnilor profesori, dragi invitaţi, stimaţi părinţi, dragi elevi Este o zi emoţionantă atât pentru mine, în primul rând că mă aflu pentru prima dată după atâţia ani. Este o zi emoţionantă pentru că astăzi o nouă generaţie păşeşte pragul unei şcoli, pragul unei instituţii în care ne căpătăm deprinderile pentru învăţătură, şi în care ne formăm ca oameni pentru România de mâine, o ţară europeană. Astăzi o nouă generaţie păşeşte pragul şcolii – este prima generaţie, putem spune, cu adevărat europeană, pentru că peste puţin timp, România, după cum ştiţi va fi integrată în Uniunea Europeană. Dacă puţini dintre noi am avut ocazia să vedem pe viu cum se desfăşoară învăţământul în unităţile şcolare din marea familie europeană, am avut toţi ocazia să vedem prin mijloacele massmedia, condiţiile de învăţământ din ţările europene , condiţii care vor fi cu siguranţă create şi în România. Veţi avea aşadar condiţii europene, veţi avea aşadar posibilitatea să fiţi concurenţi cu elevii, cu copiii din Marea Familie Europeană. Suntem într-un bazin minier, un bazin cu o mare perspectivă pentru că vreau să vă spun avem toate condiţiile de a ne moderniza activitatea minieră iar industria de producţie a energiei electrice pe cărbune, va fii în permanenţă la un alt nivel. Aşadar suntem într-o zonă cu mari perspective, o zonă cu căutări din ce în ce mai mari, o zonă care va asigura condiţii de desfăşurare a activităţii noastre eficientă, o zonă în care se vor întreprinde măsuri de protecţie a mediului, măsuri care sunt puse pe primul plan în activitatea noastră minieră. Iată că dumneavoastră, în instituţia în care vă desfăşuraţi activitatea, veţi avea alături o industrie minieră la nivelul performanţelor mondiale, la nivelul cerinţelor europene. Aşa că dumneavoastră, alături de profesori pe care trebuie să-i stimăm veţi avea ocazia să învăţaţi multe, veţi avea ocazia să vedeţi cum şi noi , alături de dumneavoastră vom desfăşura o activitate eficientă, în aşa fel încât România să prospere, să avem o viaţă demnă alături de colegii din Uniunea Europeană. Vă doresc mult succes şi multă sănătate alături de familiile dumneavoastră şi de cei dragi. Tiberiu TROTEA, Director General

95

Domnule Director , Stimaţi profesori ,iubiţi parinţi Dragi elevi Vreau să vă adresez încă de la începutul acestei cuvântări un “Bun venit ! “ tuturor celor care astăzi aţi lăsat deoparte problemele cotidiene şi v-aţi îndreptat paşii spre şcoală .Însă , cred că mai potrivit ar fi fost să încep cu “Bine te-am găsit şcoală dragă ! “ , şcoala care iată , astăzi îşi deschide larg porţile pentru atâtea şi atâtea suflete . Este cu adevărat o zi de sărbătoare în sufletele tuturor românilor , mai mici şi mai puţin mici, şcolari, părinţi şi profesori. Începe şcoala ...... prilej de bucurie , de momente plăcute cu colegii, de confruntări binevenite , prilej de a lega noi prietenii, de a stabili alte şi alte relaţii. După o vacanţă plăcută şi odihnitoare în care am stat departe de colegi şi de profesori , auzim astăzi sunetul de clopoţel care ne gâdilă auzul într-un mod plăcut şi încurajator, care ne cheamă din nou, pe bancile şcolii . Este un prilej de bucurie , să îmi ridic privirea şi să văd atâtea şi atâtea, feţe, unele mai noi , altele cunoscute , dar toate pline de speranţă într-un nou an şcolar plin de satisfacţii , realizarii si impliniri . Ne reîntoarcem la şcoală , nu înainte de a ne face o autocritică că nu am mai dat pe aici aproape câteva luni bune, ne reîntoarcem la şcoală, spuneam , şi găsim aceeaşi cladire, aceeaşi oameni care ne-au îndrumat şi care ne vor indruma şi în viitor dar parcă într-o cu totul altă lumină. Parcă o aură înconjoara clădirea, oamenii – o aură luminoasă , orbitoare . Este, cu siguranţă, bucuria începerii unui nou an şcolar , multumirea şi speranţa care iţi împresoara sufletul la fiecare început .Vreau să profit de acest moment şi să anunţ că şcoala noastră a avut o vară fructuoasă , plină de realizării .Chiar dacă noi am fost plecaţi în vacanţă , şcoala noastră nu şi-a încetat activitatea .Unii dintre noi au participat la tabăra de Jurnalistică care a fost în perioada de 26-31 iulie organizată în CIRIC-IASI , această tabără a fost organizată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării ca o recompensă pentru munca şi efortul depus în această şcoală. Eu am avut prilejul şi anul acesta de a mai petrece încă 2 săptămâni în Moldova lui Ştefan cel Mare , deşi anul acesta fiind al 3 an de când am paşit pe meleagurile lui Ion Creanga . În decursul acelor săptămâni petrecute în ţinutul lui Ştefan cel Mare au avut loc întâlniri cu conducerea judeţului , reprezentanţi ai presei ieşene dar şi cu o parte din membrii Uniunii Scriitorilor din România.Au fost clipe minunate care nu ar fi existat fără domnul director şi profesorii care au format elevii din Mătăsari , fără spijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării . 96

Ne propunem şi pentru viitor să continuăm cu aceleaşi rezultate , ne dorim să sporim în realizări şi împliniri . În acest sens , promitem să fim mai atenţi la ore , să participăm mai mult la activităţi , să încununam cu succes tot ceea ce profesori noştri încearcă să ne insufle . Dar cel mai mult ne dorim să avem rezultate la olimpiadele şcolare unde ştim că nu am fost destul de convingători. Eu , în calitate de preşedintă a consiliului elevilor , mă bucur şi sunt mandră că aţi ales să învăţaţi pe bancile acestei instituţii. În aceasta instituţie sălile de clasă sunt dotate cu calculator, televizor şi mobilier nou. În fiecare sală este instalat internetul la calculatoare în folosul nostru pentru a afla cât mai multe informaţii în procesul instructiv-educativ. Conducerea şcolii şi mai ales Domnul Director s–au implicat şi se implică în tot ceea ce înseamnă dezvoltare a învăţământului în acest leagăn de cultură . Vreau să mulţumesc în încheiere, întreg corpului prefesoral, colegilor mei spre care fac un apel la o cât mai bună cooperare şi nu în cele din urmă să adresez cele mai sincere mulţumiri conducerii colegiului care ne sprijină întotdeauna, ne ascultă cererile şi ne ajută atunci când ne împotmolim tot timpul. Dar avem speranţa că alături de conducerea şcolii şi de profesori vom avea un an şcolar 2006/2007 plin de satisfacţii şi împliniri . Închei, cu urarea unui nou an şcolar plin de succese şi bucurii, pentru toţi cei implicaţi în viaţa şcolii, elevi, părinţi şi cadre didactice. UN 2006/2007 BOGAT ÎN REZULTATE. SUCCES ! Vă mulţumesc ! Ionela GÎRJOABĂ, Preşedinta Consiliului Elevilor din cadrul Colegiului Tehnic Mătăsari Istorisiri În pădure Într-o zi eu împreună cu prietenele mele am fost la baltă. Când am ajuns acolo ne-am întâlnit cu alţi prieteni care erau mai mari decât noi. Prietenele mele erau nerăbdătoare să intre în apă. Când am intrat apa era destul de mare, iar ele nu ştiau să înoate doar stăteau pe mal. Deodată una din prietenele mele s-a îndepartat foarte puţin de mal. Eu împreună cu ceilalţi ne aflam la 2 m de apă, când am văzut că prietena mea a început sa se duca la fund încercând în disperare să iese la suprafaţă. Pe moment am strigat că se îneacă şi un baiat a sărit dupa ea şi a salvat-o. Prietena mea era atât de speriată încât nu mai ştia ce să zică... Nu a durat mult şi am plecat spre casă doar eu şi prietenele mele. Mergând 97

spre casă am trecut printr-o pădure în care se auzeau multe zgomote ciudate. Am fost luate prin suprindere de către doi prieteni care aveau căciuli pe fata.... A fost o sperietură extraordinară... A fost un moment de şoc, de spaimă...... Nu am cuvinte să povestesc ce stare m–a cuprins în acele momente.... Această zi mi-a dat o lecţie de viaţă şi din acele momente nu am mai umblat neînsoţite departe de casă... Fetelor citiţi şi învăţaţi.... Silvia OLARU Bunicul Bunicul meu era un om harnic şi gospodar . Iubea foarte mult copiii . Dorea ca toate să meargă bine şi muncea pentru toată familia lui şi nu lăsa lucrurile să fie la voia întâmplări şi îşi învăţa băieţii la meşteşugurile câmpului . Într-o zi el s-a simţit rău şi familia lui l-a dus la spital şi acolo a descoperit că este bolnav , iar boala aceea era la plămâni . Venind acasă toţi îl încurajau ca să se vindece , dar el ştia că nu mai are mult de trăit şi aşa a crezut el că este bine să petreacă ultimi lui ani, dar şi aşa bani pe care îi câştiga la serviciu îi aducea acasă , pentru a-şi creşte familia , cei cinci copii şi soţia lui . Bunicul meu era miner, o meserie foarte grea mai ales după ce s-a îmbolnăvit . După terminarea serviciului cu banii pe care îi câştiga în plus la alte muncii se ducea la crâşma din sat şi îşi îneca amarul în paharele de băutură. Tot în anul în care a aflat că este bolnav a început să fumeze . De două ori a fost bunicul meu la medic în acel an şi doctorul îi spunea că mai are şanse de scăpare , dar el nu simţea că sfârşitul este aproape. A trecut iarna şi a venit primăvara şi copacii înfloriseră şi parcă nu au fost niciodată aşa încărcaţi , cum erau în acea primăvară . Au venit şi muncile câmpului iar bunicul meu la aceste munci nu lipsea . A trecut iarna şi parcă bunicul meu era alt om deoarece s-a lăsat de băutură . Doi ani a fost bunicul meu , iar în vara anului al treilea a căzut la pat. Două săptămâni a zăcut bunicul la pat şi toata lumea nu mai avea chef de nimic. Stăteau lângă el şi îl boceau în lacrimi şi îl rugau să se vindece . Alţi oameni din sat spuneau că mai bine rămânea cu băutura şi nu mai era bolnav. După două săptămâni de patimă bunicul meu a murit şi toţi au căzut într-o mare supărare , nimeni din familie nu se mai putea opri din plâns . La moartea bunicului , ploaia şi fulgerele au dominat cerul . După trei zile bunicul meu a fost înmormântat şi tot la fel ploua şi fulgera , dar tot s-a adunat o mulţime de lume . O mare amărăciune s-a lăsat în sufletele familiei lui dar asta este, trebuie să treacă mai departe şi să-şi vadă toţi de viaţa lor. 98

Ca şi naşterea , moartea este un lucru firesc al vieţii şi cine se naşte trebuie să şi moară , aşa este dat pe Pământ. Vasile Daniel NEBUNU La pescuit Într-o zi de vară, fiind foarte plictisit,am hotărât să plec la pescuit, cu doi prieteni de-ai mei. La plecarea de acasă, părinţi mei, fiind foarte grijulii, mi-au spus să nu mă scald, pentru că apa este foarte periculoasă. Ajuns acolo, am pescuit un scurt timp, după care, cei doi prieteni ai mei au intrat în apă pentru a se răcori. Dând dovadă de o bună prietenie au insistat să intru în apă dar conştiinţa mea îmi interzicea acest fapt. Am reuşit pe moment să mă stăpânesc şi le-am răspuns prietenilor mei că sunt foarte obosit. După capturarea primului peşte am zărit la aproximativ douăzeci de metri un copil care a intrat în apă chiar dacă nu ştia să înoate. Cu toate că părinţii îmi interziseseră să intru în apă, eu am sărit în ajutorul copilului şi am reuşit să-i salvez viaţa. Fiind foarte speriat, nu ştia cum să-mi mulţumească. În ciuda acestei întâmplări nefericite, în sufletul meu se putea zări o oarecare bucurie pentru că am salvat viaţa unui om şi că am un motiv pentru care am intrat în apă. După ce m-am răcorit îndeajuns, am înţeles de ce mi-au interzis părinţii mei să intru în apă. Odată cu apusul soarelui, ne-am întors şi noi acasă. Le-am povestit părinţilor cele întâmplate, iar aceştia m-au înţeles şi m-au felicitat pentru acest fapt minunat. Din ziua aceea, eu mi-am făcut un nou prieten, şi anume copilul care era pe punctul de a se îneca. Dănuţ Alexandru ŞTEŢCO Izvorul Conteselor Nici nu ştiu cum să încep căci nu sunt un povestitor adevărat dar aş putea începe prin a povesti excursia cu părinţii la Băile Herculane. În data de 15 august eu împreună cu părinţii, fratele şi sora mea am plecat la ora 7 în drum spre Herculane. Pe drum, după ce am făcut câteva opriri, pe la ora 10 am ajuns în faţa hotelului unde trebuia să ne cazăm. După ce ne-am plimbat puţin prin oraş ne-am întors înapoi la hotel şi pe la ora 12 ne-am cazat. Nu era cine ştie ce hotel dar era confortabil. În prima zi de dimineaţă după 99

ce am luat micul dejun pe la ora 11 am plecat să mă plimb prin oraş. M-am plimbat o ora iar după aceea am plecat cu mama, fratele şi sorămea la ştrandul „7 izvoare” pentru a ne scălda puţin şi să facem plajă. În faţa hotelului erau microbuze care mergeau exact până la ştrandul „ 7 izvoare” care era un ştrand termal. Am plecat cu microbuzul iar în 10 minute am ajuns la ştrand şi am coborât din maşină. După ce am plătit intrarea la ştrand am fost la cabină unde m-am schimbat şi apoi am făcut baie. După două ore am ieşit din ştrand şi am plecat acasă unde am mers să luăm cina la restaurant. A doua zi după micul dejun am fost în oraş unde am văzut „ Izorul Conteselor” care era un izvor de apă minerală şi de acolo toată lumea lua câte un bidon de apă. După aceea am fost la un izvor unde era apă pentru ochi. A fost o excursie minunată. Cătălin RÎSU

Profesorul nostru Era o zi de toamnă în care, ca şi odinioară, mergeam la şcoală împreună cu sora mea mai mare. Vântul adia rece, luna era ascunsă după norii pictaţi parcă cu cerneala neagră. Chiar şi aşa eram zâmbitoare si nerăbdătoare să încep prima oră de limba şi literatura română din acest an şcolar, însă în spatele zâmbetului somnoros şi dulce se ascundea o oarecare îngrijorare şi o teamă pe care nici măcar eu nu o înţelegeam. Am ajuns la şcoală, în clasa ce mă aştepta şi la colegii pe care abia i-am cunoscut,dar pe care am început să-i îndrăgesc. A sunat clopoţelul, deci se anunţa începerea orelor. O doamnă profesoară a venit în clasă şi ne-a spus că trebuie să mergem în laboratorul de limba română pentru că domnul profesor Dumitru Dădălău ne aştepta să începem prima oră , din acest an, de limba română. Un om dur, exigent, de la care vom primi doar note mici şi pe care nu-l vom putea îndrăgi vreodată, aşa îl vedeam eu pe domnul profesor care este de asemenea şi directorul şcolii în care învăţ, Colegiul Tehnic din Mătăsari. În schimbul acestei imagini, în faţa noastră a venit un domn care zâmbea, părea cald şi apropiat de copii, cu privirea aţintită asupra noastră, părea că ne citeşte gândurile, că vede prin noi. Ne-a povestit câte ceva din viaţa şi experienţa dânsului, iar noi am descoperit adevărata identitate a acestui minunat dascăl. Spuneam mai sus că nu credeam vreodată că îl voi putea îndrăgi, greşit, pentru că nu cred că există cineva care să nu-l îndrăgească după ce îl ascultă şi îl descoperă dincolo de partea dură a sa. Am descoperit că în spatele figurii mature şi a anilor mulţi lăsaţi în urmă se ascunde încă un suflet de copil, care iubeşte copiii. 100

A fost cea mai frumoasă oră de limbă română la care am participat vreodată şi o experienţă pe care nu cred că o voi uita sau cel puţin, nu prea curând. Am învăţat că trebuie să lupt mereu pentru ceea ce îmi doresc. Poate că nu vi se pare ceva extraordinar, dar pentru mine această oră a însemnat foarte mult, mai mult decât mi-aş fi imaginat chiar eu şi deşi nu-mi place să mă repet, spun din nou: „aceasta a fost cea mai interesantă oră de limbă română şi o zi deosebită din viaţa mea”. Sper să devin şi eu „un luptător care cântă” ci nu un „cântător care luptă”. Mădălina IVAN Puiul de căprioară Într-o zi eu,sora mea şi cu alţi prieteni am plecat să cercetăm împrejurimile. Era primăvară, zăpada se topise de curând, iar pomii începuseră să înmugurească. Afară era cald, soarele răsărise iar după o iarna lungă şi geroasă.Era minunat aşa că am hotărât să facem o mică plimbare prin împrejurimi. Prin apropiere de casă se afla o pădure şi ne-am gândit că am putea găsi flori şi am plecat în căutarea acestora. Odată ajunşi acolo am început să căutăm flori.Era un peisaj minunat,pomii începuseră să înmugurească, iar pe jos era un covor de zăpadă. Deşi am vorbit să nu ne desparţim pentru că ne puteam rătăci, Alin fiind un baiat mai neastâmpărat nu a ascultat de spusele noastre şi a plecat singur în cautarea florilor. El era din altă zonă şi nu cunoştea bine locurile.Aşă că ne–am oprit din cules flori şi am început să-l căutăm. După căutări îndelungate l–am găsit pe Alin care căzuse într-o prăpastie. El văzuse un pui de căprioară şi a alergat după acesta cu speranţa că îl va prinde. Alergând după acesta a căzut într-o prăpastie adâncă şi nu a mai putut ieşi. După ce l-am scos din prăpastie am hotărât să plecăm acasă deoarece începuse sa apuna soarele.Odată ajunşi acasă am povestit părinţilor ce s-a întâmplat în acea zi. Daniel NICOLOVICI

Vara trecută, la mare Am plecat împreună cu unchiul, mătuşa şi verişoarele mele la mare. Am mers cu maşina până la gară, iar de acolo am mers cu trenul până la Mamaia. În tren, m-am încuiat în toaletă şi abia a reuşit conductorul să mă scoată de acolo. Am intrat în alte încăperi ale trenului, de unde m-au gonit alţi călători Ajunşi în Mamaia, am luat un taxi până la hotel, iar spre seară am mers pe plajă unde eu am alunecat, am căzut în apă şi m-am udat tot. M-am întors la hotel 101

şi m-am schimbat pentru că trebuia să mergem în oraş să luăm cina. A doua zi de dimineaţă am luat micul dejun şi apoi am plecat pe plajă. Am făcut baie, am făcut întrecere înotând, am făcut castele din nisip, am alergat şi am făcut poze. Seara în cameră am făcut baie şi am jucat cărţi pe porunci. Drept poruncă, am primit să merg în faţa hotelului, unde am stat timp de câteva minute bune. Nu era mare lucru dar trebuia să urc 10 etaje. A treia zi de dimineaţă iar am mers pe plajă, iar dacă nu era unchiul meu să mă salveze muream înecat. La masa de prânz iar m-am înecat dar de această dată cu un os de peşte. Seara am ieşit în oraş ca să ne distrăm, ne-am dat în trenuleţ, maşinuţe şi tot felul de tiribombe. A patra zi, aceaşi rutină dar una din verişoarele mele s-a pierdut şi cum era de aşteptat a trebuit să o căutăm. Seara ne-am jucat fotbal pe hol şi ne-am jucat cu liftul dar ne-am blocat în el şi am stat acolo o oră. Am mai stat cinci zile şi am venit acasă unde le-am povestit părinţilor mei întâmplările petrecute în această vacanţă. Claudiu POPESCU La examen Încep acest discurs prin a vă povesti terminarea clasei a VIII-a şi începerea examenului de capacitate. La sfârşitul clasei a VIII-a, am dat capacitatea pentru a putea trece la liceu în clasa a IX-a. Am dat capacitatea la trei materii : la limba si literatura română, la matematică şi geografie. Când am dat primul examen la limba şi literatura română, nu ştiam cum este, aveam emoţii, deoarece nu am mai dat în viaţa mea un examen, dar, până la urmă m-am obişnuit cu atmosfera. În curtea şcolii ne asteptau parinţii noştrii plini şi ei de emoţii. La sfarsitul examenului, noi le-am povestit parintilor nostrii ce am facut. M-am concentrat şi am reuşit să iau examenul cu media generală de 7.20 şi cu ajutorul lui Dumnezeu. Când au venit rezultatele am fost cel mai bucuros om din lume si am petrecut împreună cu părinţii şi prietenii mei. Îmi pare rău de alţi elevi care nu au luat capacitatea, dar sper să îi ajute Dumnezeu cum m-a ajutat pe mine şi când or să dea anul viitor să înveţe mai mult şi să se concentreze ca să poată şi ei să ia examenul. Eu am dat la profilul matematică-informatică deoarece îmi place matematica şi peste patru ani, la sfarşitul clasei a XII-a, o să am un nou eveniment important în viaţa mea, examenul de bacalaureat. Acesta a fost cel mai important eveniment de până acum din viata mea. Ion STANILOIU 102

Visul meu În această vară, mi-am pierdut speranţa că visul meu se mai poate realiza. Trebuia să se desfăşoare activitatea cu Testele Naţionale şi eu simţeam că nu o să promovez. Chiar dacă învăţam enorm, ştiam că nu sunt pregătită pe cât trebuie şi am încercat să învăţ şi mai mult. Dar pentru ca visul meu să nu se spulbere, am încercat să am mai multă încredere în mine şi să încerc cu forţele mele proprii ca visul meu să se realizeze. Visul meu este să ajung cineva şi când spun cineva, mă gândesc la multe: să termin şcoala, să urmez o facultate, să am un serviciu şi după toate astea, să plec în Egipt, să văd piramidele pe care nu le-am putut vedea decât la TV şi cred că aceste piramide formează cea mai frumoasă ţară. Pot să spun că, pe jumătate, visul mi s-a împlinit. Am promovat Testele Naţionale. Când am intrat prima dată în sala de examen, am crezut că nu o să rezist presiunii dar când am văzut subiectele la Limba Română, mi-am revenit aproape complet. Ieşind din sală, ştiam că o să promovez la primul test. A venit timpul să mă prezint la cel de-al doilea test, care era puţin cam greu. Aici nu eram sigură că o să promovez şi deja începuseră coşmarurile. Nu mai puteam să dorm. Venise şi ultima zi, aveam de dat testul la Geografie vroiam sa iau cu o nota mai mare. Am plecat acasă după ce am terminat testele, aveam o singură teamă, credeam că o să pic la Matematică dar la celelalte doua credeam că o sa promovez sigur. Până când s-au afişat rezultatele nu am putut dormi. Aceste coşmaruri s-au terminat când am văzut rezultatele. Am ajuns acolo văzând ca am promovat eram cea mai fericită fată din lume Am plecat acasă le-am povestit bucuria părinţilor mei, dar am rămas uimită văzând că părinţii mei sunt mai bucuroşi ca mine. Am băgat dosarul şi după un timp am văzut că intrasem la Matematică-Informatică. Am început orele şi am fost foarte fericită când am aflat că am profesor de Limba Romană pe domnul director Dumitru Dădălău. Ştiam că este foarte sever dar am ştiut că parcurgând nişte ani de romană cu dânsul o să ne fie mai uşor. Dar totul este bine, acum aştept să termin cei patru ani de liceu şi să intru la facultate. Dar sper că la bacalaureat nu o să mai am aceleaşi emoţii ca la capacitate. Sper ca visele mele să nu se spulbere. Claudia BĂLAN

103

Blestemul Toata viaţa mea am petrecut-o alături da familia mea şi alături de fratele meu. Alături de aceste persoane minunate am trăit 13 ani din viaţa mea care s-a dovedit a fi de neuitat datorită unei tragedii venită în primăvara anului 2003 când situaţia tatălui meu devenea tot mai gravă şi de nesuportat . Am ştiut în tot acest timp că o să rămân orfan tot restul vieţii mele şi o să mă gândesc la el tot timpul şi că o să-mi pară rău că nu am apreciat de fiecare dată când ne învăţa şi arăta cum poţi să duci o viaţă mai bună fără scrupule şi să facem tot posibilul din lume ca la rândul nostru să facem la fel pentru copii noştri care vor veni într-o bună zi. Regret că alături de familia mea am fost foarte fericit uneori şi nu am luat în seamă toate spusele tatălui meu şi mai ales cele ale mamei . Eu eram mezinul familiei şi cel mai iubit de tatăl şi de mama mea, iar fratele meu era considerat un incapabil care nu avea de gând să bage la cap toate aceste lucruri pentru ca el considera că le ştie pe toate şi că nu are nevoie de sfaturile lor pentru că atunci el avea vârsta de 17 ani şi făcea totul pe dos de multe ori. O mare greşeală făcută de fratele meu a fost aceea că a nesocotit vorbele tatălui şi mamei mele şi s-a apucat de fumat de la vârsta de 16 ani. Am ştiut că o să vină ziua aceea în care o să-mi pierd tatăl. Am ajuns la această concluzie în ziua în care el trebuia să fie internat de T.B.C. unde nu vroia să se ducă din nou pe acolo şi a fost foarte greu de convins şi am reuşit să-l ducem într-un final la spital unde urma să fie internat , această acţiune a fost făcută într-o sâmbătă. După ce l-am dus şi l-am internat ne-am întors acasă cu zâmbetul pe buze pentru reuşita făcută , dar nu ştiam că în dimineaţa următoare aveam să aflăm de la o asistentă prietenă cu mama că tatăl nostru a murit. După aflarea acestei veşti proaste am căzut într-un mare necaz şi nefericire încât eu şi fratele meu am plâns toată ziua aceea de nu ne mai puteam opri. După ce a trecut înmormântarea am încercat să nu mă mai gândesc la asta , dar nu am reuşit pentru că el este peste tot cu mine şi mă îndrumă pe calea cea bună de multe ori. Au trecut doi ani şi trei sferturi de când s-a întâmplat această nenorocire pe care am avut-o . După moartea tatălui meu am fost o bună parte de timp închis în mine , am urmat o viaţă grea deoarece mama a trebuit să fie internată şi am ajuns să cred că o voi pierde şi pe ea. Tot acest timp petrecut cu fratele meu a fost ca o dramă care nu avea de gând să se mai termine şi totodată un coşmar continuu . Am ajuns sa-mi urăsc fratele încât vroiam să nu-l mai văd niciodată , dar toate 104

acestea au fost micile mele coşmaruri care se petreceau zi de zi . Spun toate acestea din cauză că el mă făcea să mă simt ca ultimul om , îi plăcea să mă necăjească şi să mă umilească atât de mult şi ca orice fraţi ne băteam dar mai tot timpul eu trăgeam ponoasele. Am ajuns la concluzia că viaţa mea era blestemată cu fiecare zi petrecută alături de el. Cu timpul am înţeles toate acestea şi am început să uit , mi-am zis că viaţa merge înainte. Radu Daniel LUCHIAN Tunelul întunecat În data de 26-06-2006, duminica când am aflat nota de la capacitate pentru mine totul nu mai avea sens. Chiar dacă afară era vremea frumoasă pentru mine totul s-a înnegurat, am intrat într-un tunel fără ieşire. Toată familia îmi era aproape, cu toţi mă încurajau, zicându-mi că o să fie şi pentru mine un loc la un liceu. Până când am aflat că am intrat la „COLEGIUL TEHNIC MATASARI” la unul dintre cele mai bune profiluri „Matematică-Informatică” am trăit un adevărat coşmar, noaptea mă trezeam din somn gândindu-mă dacă este şi pentru mine loc la vreun liceu, nu mai mâncam, stăteam toată ziua închisă în casă ca să nu cumva să râdă vre-un alt copil de mine. Toţi mi-au fost alături, doar o singură persoană râdea de mine, verişoara mea pe care o consideram ca o soră mai mare, acum trece pe lângă mine şi nici măcar nu mă salută încrezându-se că ea este la „Spiru Haret” în Tg-Jiu iar eu la liceu în Mătăsari. Nu mi-e ruşine cu cea ce sunt şi unde sunt la liceu. Aici am fost primită cu zâmbete şi cu îmbrăţişări călduroase, sunt fericită că am nişte colegi extraordinari de buni de înţelegători, iar profesorii nişte oameni de nota zece. Chiar dacă am suferit pentru nota de la capacitate acum sunt de două ori mai fericită că am ajuns la acest liceu. Domnul Director este un om înţelegător, prietenos care iubeşte copii şi le vrea binele. Unii copii poartă frică de dânsul pentru că este mai dur, dar o face pentru binele nostru. Îmi este foarte greu că am plecat de lângă părinţi şi sora mea mai mică, stând singură printre străini, neavând cui să-i spun dacă mă doare ceva sau dacă mă frământă ceva. Aştept ziua de vineri cu nerăbdare să merg acasă să fiu printre ai mei, şi să mă joc cu surioara mea. Sâmbăta stau pe lângă mama, merg pe la bunici, iar duminica este ziua în care învăţ şi îmi fac temele împreună cu sora mea de opt ani. Duminica îmi fac bagajul pentru tot timpul săptămânii împreună cu sora 105

şi cu mama. Lunea este cea mai grea zi pentru mine, mă trezesc la ora cinci ca să ajung la ora şase jumătate în Mătăsari, iar la şcoală sunt obosită, dar trebuie să fiu atentă la ore. Când ajung acasă nu mai e mami să-mi pună masa, trebuie să mă descurc singură. Vin de la şcoală, mănânc, iar apoi mă apuc să învăţ până seara la ora nouă-zece, iar dimineaţa încep acelaşi program până vinerea. Dar cu toate astea sunt fericită şi nu mă plâng de oboseală şi trec peste toate cu capul sus şi sunt mândră că sunt la Colegiul Tehnic Mătăsari şi am găsit ieşirea din tunelul întunecat. Maria ŢUŢUDAN

Accident de circulaţie Mergând spre şcoală cu colegii mei, am văzut moartea cu ochii, adică era cât pe ce să mor pentru că era să dea o maşină peste mine, m-a „şters” puţin pe piciorul drept. Acel şofer nu a oprit, a continuat drumul ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, fără grija că ar fi putut omorî un om care mergea în afara carosabilului. Am avut noroc însă că i-am avut pe colegii mei cu mine şi ei au avut grijă să ajung acasă cu bine. Părinţii m-au certat şi mi-au spus să am grilă pe unde merg. În cele din urmă, starea mea s-a agravat şi a trebuit să merg la spital, unde doctorii mi-au pus piciorul în ghips. Am mers apoi acasă şi timp de o lună de zile nu am putut să merg sau să mă joc, aşa cum făceau alţi copii. Mi-am dat seama astfel, cum mii de oameni sunt accidentaţi sau chiar omorâţi fără a avea vreo vină. Mi-am dat seama cât este de înşelătoare viaţa şi cât poţi suferii din cauza unor neatenţii. Ştiu că Dumnezeu are grijă de noi toţi, chiar şi de cei care fac rău, care îşi tratează semenii cu dispreţ. Acum sunt bine, în sfârşit pot lua viaţa de la cap şi pot încerca să uit ce s-a întâmplat şi cât am suferit. Am promis să fiu mai atent pentru ca tot ce s-a întâmplat să nu se mai întâmple. Viaţa e vicleană şi nu te poţi încrede în ea, aşa că va trebui să avem mereu grijă de noi şi să încercăm să devenim mai buni şi mai înţelegători pentru ca într-o bună zi să poţi sta liniştit, fără grija că există oameni care îţi doresc răul. Sorin VÎLCEANU Liceul meu Anul acesta mi s-a împlinit cea mai mare dorinţă din viaţa mea, deoarece s-a împlinit visul de a merge mai departe la liceu unde am cunoscut profesori deosebiţi. În primul rând am dat la acest colegiu deoarece clasele sunt foarte bine aranjate şi laboratoarele de fizică, chimie au toate experimentele pe care domnii profesori ni le arată. 106

Clasele sunt foarte frumos ornamentate, fiecare clasă având câte un calculator şi un televizor. Iar în laboratorul de informatică este foarte frumos pentru că domnul profesor ne învaţă cum să umblăm pe calculatoare. În laboratorul de limba română este frumos, bine aranjat şi cu foarte multe cărţi pe care domnul profesor Dădălău Dumitru ni le arată şi pe care toţi le citim şi apreciem. Prima oră pe care am făcut-o la limba română a fost foarte frumoasă deoarece domnul profesor ni s-a adresat frumos şi ne povestea cum o să se desfăşoare ora noastră de limba română. Ora următoare pe care am făcut-o împreună s-a desfăşurat foarte bine, ne-a predat iar noi eram foarte atenţi şi scriam cum ne preda domnul profesor şi cum ne explica după întâmplările povestite în lecţie. La început mi-a fost puţin teamă deoarece toţi îmi spuneau că domnul profesor este dur, dar după orele petrecute mi-am dat seama ce om bun este. Când m-am dus acasă şi le-am povestit părinţilor cum a decurs ora de limba română ei s-au bucurat de spusele mele de domnul profesor şi au zis ca să fiu cuminte şi înţelegătoare. Ana-Maria BOCEANU TBC În primul rând vreau să vă mulţumesc pentru că mi-aţi acordat această ocazie de a-mi exprima gândurile în aceste mici rânduri. Încep prin a vă scrie o întâmplare foarte nefericită care mi-a însemnat viaţa. Poate că mulţi dintre aceşti elevi ai şcolii au rămas orfani de un parinte sau mai bine spus mulţi dintre copiii de pe acest pământ au rămas orfani de un părinte. Acei copii au fost luaţi de stat, stând la cămine, pe străzi aceşti copii sunt şi ei tot orfani sau săraci.Nu mă pot diferenţia prea mult de ei deoarece acelaşi lucru mi s-a intamplat şi mie .Am ramas orfană de ambii parinţi .Tatăl meu a decedat la vârsta de 34 de ani de T.B.C., iar mama mea , sprijinul meu a decedat la vârsta de 45 de ani ,acelaşi boală ca şi tatăl meu. Nu pot minţi dacă v-aş spune că această întâmplare mi s-a intamplat acum o săptămână dar această nefericită întâmplare s-a întâmplat anul trecut.Mie una mi s-a părut de parcă ieri am înmormântat-o pe mama mea,de parcă ieri a plecat dintre noi,dintre cei vii. Este şi normal ca părinţii să moară căci aşa a lasat Dumnezeu lumea,unul moare ,altul se naşte.Dar vă pot mărturisi că dacă părinţii ar fi murit şi mai bătrâni eu tot aş fi suferit, însă se pare ca Dumnezeu a vrut să mă atingă cu greu de la vârsta aceasta a mea atât de frageda.Când mă uit prin casă ,când dorm în pat,când mănânc parcă o vad pe mama mea . Această întâmplare mi-a luat un sfert sau aproape o jumătate de inimă . Dacă îmi permiteţi aş vrea să vă mulţumesc încă o dată că mi-aţi acordat şansa 107

de-a mă descărca în aceste rânduri neînsemnate pentru alţi elevi. Dacă îmi acordaţi câteva rânduri aş vrea să îi dedic aceasta poezie mamei mele. Mama mea Draga mama, Azi se împlineşte un an Azi îmi amintesc de un chin Azi m-ai parasit Azi eu nu te-am uitat. Tot ce vreau să-ţi spun E că te voi iubi. M De ziua copilului, când am venit la şcoală, doamna dirigintă Dădălău Floarea împreună cu domnul director Dădălău Dumitu soţul dânsei, ne aşteptau în clasă cu dulciuri la fiecare bancă. Ne-a urat la mulţi ani, ne-a pupat pe obraz pe urmă ne-a urat în continuare multe bucuri şi tot ceea ce ne dorim, să avem numai note bune şi să fim ascultători. Clasa mea era o clasă foarte frumoasă cu mochetă, toţi copii aveau papuci în picioare şi se descălţau la uşă, aveam mobilier, televizor, calculator şi multe altele. În ziua aceea nu am făcut ore, am fost liberi, Doamna dirigintă ne-a lăsat să facem ce vrem noi. După a şasea oră, deoarece în ziua aceea aveam doar şase ore, am mers cu toţi în sala de sport unde sau spus poezii, cântece de ziua copilului. Serbarea a durat aproximativ o oră şi jumătate, după care am plecat acasă, eu fiind din comuna Slivileşti, sat Sura, am mers în staţie, după care am luat maşina până în comuna Corobăi, de acolo am trecut dealul până la Slivileşti. Prin pădure am văzut două căprioare care mi-au ieşit în cale. La început m-am speriat, dar m-am calmat imediat şi le-am admirat cu mult drag cum săreau. Le-am pus şi un nume. Pe una o chema Micuţa deoarece era mai mică şi cred că era puiul, iar pe alta Mioara deoarece era mai mare şi eu cred că era mama. Am lăsat căprioarele în urmă şi mi-am continuat drumul spre casă. Când am ajuns acasă mama mi-a făcut cadou o bicicletă iar tata când a venit acasă mi-a făcut cadou telefonul său mobil. Am sărbătorit până seara târziu împreună cu familia şi bunici. 108 Violeta TITIREZ

A doua zi am plecat la şcoală bucuros că am sărbătorit ziua copilului cu familia şi prietenii mei. Gabriel RACOCEANU

Supărare Acum doi ani când am încetat a mai fi copilă care dădea fuguţa în braţele mamei pentru a-i spune cine m-a supărat şi cu ce drept mi-am făcut o prietenă care credeam că mă înţelege, ea îmi spunea ce avea pe suflet dar nu tot pentru că ea nu prea avea încredere în mine. Mergeam cu ea oriunde ne înţelegeam perfect eram ca două surori până când am auzit că ea mă vorbea pe la spate de rău, dar eu continuam să cred că nu este aşa. Totul era ca înainte, o prietenie frumoasă credeam eu,dar nu era ceea ce părea a fi, eu îi luam tot ce vroia, îi făceam toate poftele ca şi cum eu aş fi prietena ei nu prietenul,ajunsesem chiar să facem aceleaşi teme. Dar mereu auzeam aceleaşi vorbe de la fratele meu şi de la rudele apropiate că mă vorbea de rău pe la spete, nu le dăm ascultate deşi eu nu ştiam dacă e adevărat sau nu. Până când într-o zi a trebuit să lipsesc de la şcoala, mi-am făcut cerere de motivare a absenţelor, tot ce trebuia, ce era necesar. După ce s-a terminat programul,ea a venit în staţie unde aştepta maşina să ajungă acasă,am auzit-o din greşeală vorbindu-mă de rău unei fete. Mă supărasem, ajungând acasă m-am închis în camera mea şi am început să plâng pentru că din cauza ei ajunsesem sa mă cert cu cei apropiaţi mie, cu cei care mă iubeau cu adevărat. Atunci, în momentul acela, după două zile de plâns m-am dus şi mi-am cerut iertare celor pe care i-am supărat, singura mea scăpare era sa merg la cea mai bună prietenă a mea dar de care nu mi-am dat seama că îmi este aşa aproape, Mama. Ea m-a înţeles ţi nu m-a „judecat” aşa cum au făcut-o unii cu mine. Abia acum îmi dau seama că o prietenie este bazată pe încredere, iubire şi înţelegere a faptelor făcute peste zi. Greşisem foarte mult dar nu mi-am dat seama că cea mai buna prietenă a fetelor şi a băieţilor este “mama” . Nimeni şi nici măcar cea mai bună prietenă a ta nu te înţelege ca acea doamnă care te-a crescut în pântecele ei şi ţi-a dat viaţă aceea este mama ta. Îmi iubesc mama şi aş face orice ca ea să fie fericită cu zâmbetul strălucitor lucitor care îl avea atunci când m-a născut şi a aflat că a avut o fată. De atunci mama e cea bună prietenă a mea îmi înţelege necazul şi bucuria, este şi pe post de mamă în acelaşi timp, acum ştiu că făcându-mi o nouă prietenă uitam mai mereu de ea şi poate că o răneam nedându-mi seama de ceea ce fac dar acum mi-am dat seama şi ştiu ce înseamnă o prietenie cu adevărat. 109

Am avut de învăţat din această experienţa pe care poate au avut-o multe fete şi sper că au avut de învăţat ceva foarte frumos şi încă o experienţă de neuitat. Alina Georgiana LUPŞOIU Mulţumire faţă de Dumnezeu Acum un an am trăit o experienţă neplăcută. Viaţa mea a fost cu totul alta când am început să cred că voi sfârşi din cauza unei boli care m-a dus cu gândul că viaţa mea se mai ţine ca pe-un fir de aţă care se derula de pe ghemul soartei. Într-o zi m-am trezit de dimineaţă şi am observat că mă durea gâtul şi nu mai puteam respira. M-am dus la doctor şi acesta mi-a zis că aşa ceva nu a mai văzut şi că s-ar putea să nu mai apuc Crăciunul pentru că boala este gravă şi ganglionul nu a mai dispărut nici cu tratament. M-am dus la câţiva doctori din ţară ţi aceştia mi-au spus la fel, până am întâlnit-o pe doamna doctor Şerbănescu Elizabeta care m-a liniştit cu vorbele dânsei spunând că nu am nimic grav, că totul este de la amigdale şi că îmi trece.Fiorii si frica ce patrunsesera in mine s-au spulberat.Am facut intr-una tratament şi mi-a trecut.Tot anul clasei a VIII-a am tot lipsit .Aveam catalogul plin de absenţe, care acestea mi-au afectat anul şcolar deşi aveam note bune la învăţătură.Toţi colegii mei mă criticau şi radeau în fiecare colţ de mine dar eu mă făceam că nu-i observ şi mergeam în continuare la treburile mele cu gândul plin de mulţumire,stimă şi respect atât faţă de Dumnezeu cât si faţă de Doamna Doctor care m-a salvat din faţa bolii fără scăpare. Astăzi nu mai am nimic. Merg fericită la şcoală cu gândul de a lua numai note foarte bune si de a mă feri de pericolele vieţii de care nu vreau sa mai am vreodata parte de ele.Cred ca Dumnezeu a fost şi este mandru de mine că nu mai cred niciodată că voi muri şi merg cu viaţa înainte. De pe paturile spitalului în care eram, am ajuns să fiu puternică, să lupt pentru viaţa e care mi-a dat-o Dumnezeu. In fiecare moment al vieţii exista pericole dar trebuie sa fim tari ,să ne rugam la bunul Dumnezeu care ne fereşte de orice rau. Îi multumesc şi pentru faptul că am apucat să dau examenele de capacitate,la care cred ca am luat note destul de bune şi am intrat la Colegiul National Tehnologic Mătăsari unde sunt numai profesori buni si domnul director Dumitru Dădălău este un domn de nădejde pe care putem conta.Domnul director Dumitru Dădălău nu este cum alţii ziceau cand au auzit ca fac ora de limba si literatura română cu dânsul,dar eu am numai impresii foarte bune,extraordinare despre domnul director.Sunt plină de sentimente de bucurie şi în continuare mă voi ruga ca Dumnezeu să mă păzească de cele rele.Asta a fost povestea sau chiar tragedia vieţii mele. Valerica FOTA 110

La mare În vara anului acesta am fost pe litoral în staţiunea Mamaia împreună cu sora şi cumnatul meu. M-am distrat foarte bine împreună cu ei şi am vizitat locuri în care nu am mai fost până acum şi care credeam că nu există şi nu credeam ca voi ajunge acolo vreodată. M-a emoţionat foarte mult să văd în jurul meu atâta apă şi totodată îmi era frică de valurile mării. Erau foarte mulţi oameni, la fel de entuziasmaţi ca şi mine de altfel. Dar întâplarea a fost când am plecat în largul mării împreună cu sora şi cumnatul meu să ne plimbăm cu barca, deşi bătea vântul şi marea era foarte agitată şi nu prea aveam voie să ieşim în larg noi am continuat cu nebunia noastră. Datorită faptului că mare era agitată şi valurile veneau unul după celălalt la un moment dat barca a început să ia nişte mişcări bruşte şi era cât pe ce să cădem în mare dar Dumnezeu a fost alături de noi şi nu a îngăduit să păţim ceva, pentru că acest accident putea fi fatal deoarece nici unul dintre noi nu avea vestă sau colac de salvare. Până la urmă am ajuns la ţărm cu bine şi am jurat că niciodată nu mă voi mai plimba cu barca în largul mării. A fost o experienţă foarte plăcută şi totodată în momentul acela am tras o sperietură teribilă. Când am ajuns acasă le-am povestit şi părinţilor acest incident, care speriaţi ne-au certat puţin pentru fapta noastră necugetată. Mergând la mare am trăit o experienţă minunată, cu lucruri pe care nu regret că le-am săvârşit şi cu amintiri plăcute, cu excepţia acestui micuţ incident. Ovidiu DRULĂ

Interviu imaginar După terminarea celor opt clase gimnaziale şi după absolvirea examenului de capacitate, la Ciric, o zonă turistică de langă capitala Moldovei, Iaşi – marele centru cultural din ţară, de-o frumuseţe rară, datorită faptului ca aici se află Mitropolia Moldovei, Piaţa subterană, Teiul lui Eminescu care te impresionează din prima clipa în care l-ai văzut, Molul Moldovei, Molul Julies, s-a organizat o tabara de jurnalistica care avea ca scop ca toţi participanţii să facă schimb de experienţă. La această tabără am participat si eu deoarece am fost ales pe baza unui eseu intitulat,, Eu jurnalist’’. Plecarea a fost în zori de zi şi foarte frumoasă deoarece am făcut popas în capitala Bucureşti unde am vizitat Palatul Parlamentului, Hotelul Intercontinental. Traseul a fost foarte lung dar nu şi plictisitor deoarece tot ce vedeam mi se parea tot mai nou, am ajuns la Ciric dupa ce a apus soarele şi de aceea nu am 111

putut să admir toate frumuseţile acestui loc. Eram foarte curios a doua zi să văd cum decurg lucrurile în acest loc minunat. Dis-de-dimineaţă ne-am servit micul dejun după care directoarea taberei ne-a ţinut un discurs după cum vom fi organizaţi în această perioadă de opt zile. Fiecare era repartizat la radio, televiziune, presă scrisă. Eu am fost repartizat la ziarul ‘Flacăra Iaşului’ care avea sediul langă ‘Monitorul’. Eu am publicat în acest ziar un articol cu poluarea unde m-am dus şi i-am luat un interviu directorului de la societatea care se ocupă cu ‘poluarea aerului’ în Iaşi, iar un articol cu ‘copiii racolaţi de securitate’. În aceste opt zile au avut loc fel şi fel de concursuri la care am participat şi eu alături de eleva Racoceanu Mihaela la ‘Interviu imaginar’ un concurs în care trebuia să imităm o personalitate iar judeţul nostru l-a avut pe domnul Gigi Becali pe care l-am imitat tot eu iar bodyguarzii au fost elevul Copaci Emil si Pamfiloiu Mihăiţă, am fost aplaudaţi la scenă deschisă. În ultima zi a avut loc decernarea premiilor, o zi specială în tot ce ţine de calităţile unei tabere... Plecarea din acest loc minunat a fost o lovitură pentru noi, deoarece neam învăţat unii cu alţii şi ne-am integrat în programul pe care îl aveam zilnic. Toate astea mulţumită Domnului Director... Multumim... Ne este dor de tine Ciric !!! Flavius Ion PURCEL Apendicita Acum trei ani am avut o experienţă neplacută în viaţa mea.Era o zi de toamnă ,vântul adia rece,luna era ascunsă după nori când într-o zi m-am trezit cu o durere mare în partea dreaptă, la fel mă durea şi piciorul drept.Văzând că durerea nu încetează le-am spus părinţilor mei despre durerea care nu mai înceta, ma durea şi mai rău. Auzind-o pe mama că trebuie să mă duc la spital să mă operez în timpul acela am trecut printr-o sperietură înspăimântătoare. Dar trebuia sa ma duc la spital să mă operez pentru ca să-mi treacă durerea. Ajungând la spital dimineaţa, am văzut acolo fel şi fel de oameni bolnavi cu boli diferite. Intrând în spital m-am întâlnit cu doctorul căruia i-am povestit durerea îngrozitoare pe care o simţeam. Doctorul mi-a spus că trebuie să mă interneze o zi ca să mă consulte şi în ziua urmatoare mă opera. A doua zi m-am trezit foarte devreme şi a venit o infirmieră şi m-a chemat să mă consulte. Mergând împreună cu infirmiera ,m-a dus într-o cameră care avea numai aparate . M-a pus pe un pat şi m-a consultat unde mă durea. Miau găsit apendicul lângă ficat. După ce m-a consultat am coborât la parter în 112

sala de operaţii.M-au băgat într-o cameră unde mi-au făcut o injectie în coloană, unde m-a amorţit.Ajungând în sala de operaţii cu ajutorul infirmierei m-au pus pe un pat în care m-a operat. Operatia a decurs timp de doua ore deoarece a fost foarte grea.Auzindu-l pe doctor spunand că dacă mai stăteam o oră puteam să mor deorece era foarte grav. După ce m-am operat am stat o săptămână de zile în spital îngrijindu-mă mama. Stând în spital o săptămână mi-a fost foarte rău ,mai rău decât înainte de a mă opera. Aceasta a fost cea mai grea zi din viaţa mea. Mihaela JUJAN Iertarea Iarna trecută când aproape să vină Crăciunul, eu mi-am pierdut orice speranţă,că visul meu se va implini.Imi doream din tot sufletul să-mi văd rudele de la Moldova şi bineînţeles să mă împac cu mama. Rudele mele nu le-am văzut de 6 ani, iar cu mama nu vorbisem de maxim o lună,eu i-am iesit din cuvânt,nu am ascultat-o iar acest lucru a supărat-o foarte tare.În momentul acela m-am simţit foarte singură,am crezut că toată lumea m–a uitat,până şi prieteni mei s-au îndepărtat de mine uşor, uşor. Dar o singură persoană mai vorbea cu mine,şi aceasta era sora mea,pe care o iubesc şi o voi iubi mereu.Ea a venit la mine,mi-a oferit sprijinul de care aveam nevoie,mi-a vorbit frumos iar atunci ne-am gândit să facem ceva ca să îi am alături de mine pe mama şi prieteni mei.Am pus la cale un plan,ceva frumos,sperând ca mama să mă ierte. Deja incepusem să fac ceea ce mi-am propus,prima dată am făcut o schimbare în casă, când mama era plecată la serviciu,apoi am cumpărat multe cadouri, multe bomboane şi multe felicitări.Cu toate acestea, eu şi sora mea ne-am pus pe treabă, mama fiind plecată două zile de acasă.Mai întâi am zugrăvit în camera mamei,am aranjat-o,decorat-o şi bineînţeles la sfârşit am împodobit şi pomul de iarnă.Totul era aşa frumos încât te emoţionai şi îţi dădeau lacrimile.A trecut o zi,iar mama trebuia să vină acasă,încă nu terminasem,dar am chemat-o şi pe vecina mea şi astfel am terminat mai repede.Mama intrând pe uşă a fost foarte surprinsă,eu m-am apropiat de ea cu un buchet de flori şi cu lacrimi în ochi i-am cerut iertare. Atunci mama m-a îmbrăţişat şi m-a sărutat uşor pe obraz. I-am promis că nu o voi mai supăra niciodată şi că nu voi mai ieşi din cuvântul ei. De atunci sunt foarte apropiat de mama şi stau tot timpul în preajma ei. Datorită surorii şi vecinei mele, visul meu s-a îndeplinit pe jumătate pentru că nu mi-am văzut rudele dar mama m-a iertat şi acum totul a revenit la normal. M-am apropriat uşor de prieteni mei şi aceştea cu timpul m-au acceptat. Pentru mine aceasta a fost o lecţie de viaţă care voi avea grijă să nu se repete şi să nu mai fac aceleaşi greşeli. Adriana ROHOZNEANU 113

Despărţirea Eram în clasa a VII a, într-o zi de primăvară, toţii copiii erau afară pe terenul de sport şi se distrau iar eu stăteam şi mă gândeam cum ar fi să mă distrez şi eu aşa ca ei dar nu puteam pentru că mă gândeam cum o să fie la Testele Naţionale. Toţi colegii noştri mai mari ne spuneau că a fost greu la Română şi la Matematică iar noi ne blocam de teamă şi de emoţie. Domnul Director Pieptan Dumitru ne spunea în fiecare zi să învăţăm, să nu stăm toată ziua să batem mingea. A venit cel mai bun prieten al meu, Bogdan să jucăm fotbal, ne-am dus, am jucat aproximativ 10-15 minute după care s-a sunat de intrare. Am intrat în clasă, la ora de matematică. Făceam cu dirigintele nostru Doru Gheorghe Dăiescu, care a zis că vom face un exerciţiu stil capacitate. Noi când am auzit, ne-am emoţionat şi ieşeam unul câte unul afară să scăpăm de exerciţiu, intram în clasă şi-l auzeam: Vă voi duce pe toţi la capacitate, mai mult de jumătate picaţi dacă nu puneţi măna să învăţaţi. Şi avea dreptate, trebuia să punem măna să învăţăm ca să ajungem cineva în lume. Mai era o lună şi jumătate până la momentul cel greu. Părinţii mei au avut chiar în momentul acela unele probleme de familie şi s-au despărţit iar eu cu fratele meu mai mic, ne-am decis să mergem împreună cu mama la părinţii ei la Godineşti. M-am transferat la şcoală la Godineşti şi mi-a fost foarte greu până când m-am obişnuit cu colegii şi cu profesorii. Zilele treceau, emoţiile erau din ce în ce mai mari. Până la urmă a venit şi ziua când a trebuit să mă prezint la Testele Naţionale. Din fericire pentru mine, acum mă aflu aici la Matematică - Informatică. Cosmin COJOCARU LA SCALDAT Era o zi de vară. Dimineaţa, când m-am trezit, mi-am sărutat mama pe obraji şi i-am spus: „Mamă, astăzi eu vreau să mă duc cu prietenii mei la o plimbare”. Mama, bineînţeles, îngrijorată că ceva rău mi s-ar putea întâmpla, a suspinat tristă şi mi-a spus că nu mă va lăsa să plec decât dacă împreună cu mine vor mai merge încă vreo cinci sau şase copii. Eu am asigurat-o că nimic rău nu mi se va întâmpla deoarece cu mine vor merge opt prieteni.Atunci mama a răsuflat uşurată şi mi-a dat încuvinţarea ei de a merge cu prietenii mei la mica noastră drumeţie. După vreo zece minute de la discuţia pe care am avut-o cu mama, m-a trecut un fior. Nu ştiu ce a fost , poate o viziune, o premoniţie ca ceva rău s-ar putea întâmpla în acea zi sau poate chiar îngrijorarea mamei, pe care am şi luat-o drept motivul fiorului care m-a pătruns. Pe la ora zece mi-am întâlnit prietenii cu care urma să merg la plimbare. La ora 114

unsprezece am pornit la drum. Atmosfera era una paradisiacă. Soarele strălucea cu putere, cerul era senin, pe alocuri cu câte o pată de nor, iarba era verde şi umedă de la brumă care nu se uscase încă. Am mers noi cât am mers până am ajuns la o apă. Prietenii mei şi-au dat repede hainele jos şi s-au aruncat în ea. Eu însă am preferat să rămân pe iarbă la umbra unui copac şi să ascult sunetul naturii. Deodată, liniştea şi pacea care mă înconjura s-a transformat în agitaţie. Un prieten de al meu a fost pe cale să se înece dar a fost salvat în ultima clipă de către ceilalţi. Am tras o sperietură zdravănă cu toţii şi de atunci nu mi-a mai trebuit plimbări, pentru că imprudenţa era să-l coste viaţa pe cel mai bun prieten al meu. Fabian BLAJ La circ Într-o dimineaţă, puţin răcoroasă am pornit cu sora mea în drum spre Timişoara. Când am ajuns la Motru am aşteptat microbuzul pentru a ajunge la Severin. Am ajuns la Severin la ora nouă dimineaţa. De aici am plecat spre Timişoara, am ajuns la Timişoara la ora cinci seara. Aici ne-a aşteptat o mătuşă care ne-a dus la fosta casă a lui Ceauşescu, însă, din nefericire, nu am putut intra deoarece a fost închis. Duminică dimineaţa am plecat la catedrală, aici a fost ceva deosebit, icoanele, şi pereţii altarului erau aurite, corul cânta deasupra capului nostru, însă după un timp am început să simt că nu mai am răbdare. După ce s-a terminat slujba am plecat spre parcul de copii deoarece sora mea dorea să se dea în trenul groazei. După ce sora mea a terminat cu distracţia am plecat spre casă deoarece, a doua zi urma să mergem la Arad pentru a vedea circul Bila. A doua zi de dimineaţă am plecat cu microbuzul spre Arad, însă pe drum am fost opriţi de poliţie deoarece sora mea a stat pe unul din locurile din faţă şi nu avea 14 ani. După aproximativ o jumătate de oră am reuşit să ne continuăm drumul. Când am ajuns la Arad am mers la circ. Aici am văzut ponei,elefanţi,maimuţe,zebre,clovni care făceau lumea să râdă şi familia maimuţelor care făceau acrobaţii. După aproximativ o ora am plecat spre staţiunea Arad unde am stat o zi. Soarele strălucea pe cer ca un bulgăre de aur. Aici am înotat în piscină, am mers toţi trei să bem un suc, am dus-o pe sora mea în parcul cu mingi pentru copii. A doua zi am plecat spre Timişora, iar de acolo am plecat spre casă. Adrian CIUTUREANU 115

Focul În această iarnă s-a întâmplat o adevărată catastrofă pentru familia mea. Cu o zi înainte de această „catastrofă”, tatăl meu m-a pus să rup coşul deoarece soba din camera bunicilor scotea fum. Ce a urmat după, a doua zi, până la orele 20:00 – 21:00, a fost o zi obişnuită. Pentru a fi căldură toată noaptea, am băgat lemne în sobă tot timpul însă fiind obosit am adormit în cameră la bunici împreună cu mamaia. În acest timp nu puteam să dorm cum trebuia deoarece bunica sforăia. Pentru că acest lucru era neobişnuit pentru ea am trezit-o şi am întrebat-o de ce sforăie. Răspunsul l-am aflat imediat, bunica spunându-mi că nu poate respira bine. Trezindu-mă, mi-am dat seama că este fum în cameră şi am ieşit afară. Când am ieşit din cameră am observat că acoperişul casei mele a luat foc. Speriat l-am anunţat pe tatăl meu care dormea. Acesta s-a trezit imediat şi m-a liniştit, spunându-mi că o să îl stingem fără probleme. Am luat găleţile cu apă şi am început să aruncăm peste foc însă, cu stupoare am constatat, că acesta se întinde tot mai mult. În acel moment, tata a strigat la mine să iau telefonul şi să sun la pompieri. După ce a vorbit cu pompierii, tata m-a pus să anunţ lumea din sat să vină şi să ne ajute. În drum şi la mine în curte se adunase tot satul. Ajutat de familie şi de pompieri am început să stingem focul. În curte la mine era un adevărat tărăboi. Toată lumea ţipa şi plângea. Fiind casă bătrânească, tot neamul ne-a sărit în ajutor. Pentru a stinge focul a fost nevoie de trei maşini de pompieri. În acea seară nu am putut să adorm deloc. A doua zi a venit la mine tot neamul şi ne-am apucat de construcţia unui nou acoperiş. Fiind uniţi am terminat în patru zile, lucrând atât ziua cât şi cea mai mare parte din noapte. Prin această catastrofă familia mea a devenit astăzi mult mai unită, mult mai plină de dragoste. Nicolae PASĂRE DORU V FOMETESCU ,,Să nu uiţi pe cel ce-l urmezi; să-l pomeneşti şi să-i păstrezi Fapta, mică sau mare, ce a terminat-o. S-o aduni dacă s-a împrăştiat. S-o întelegi daca i s-a şters spusa şi talcul, să urmezi cu fapta ta, ca să laşi altora, cât va fi să fie, legat prin numele tau ori doar prin ceea ce rămâne prin el. Ori fără el…” Aici, îl aşez pe doctorul Doru V. Fometescu, întru vesnicie si dreaptă înălţare, ,,ca pe un NEAM ce vieţuieşte pentru noi”! 116

30 mai 2006, Targu-Jiu George Dumitru POARTA Nu te teme! Ingerul păzitor veghează; Desprinde din trunchiul emoţiei Vreascurile crispării amare. Potriveşte-ţi privirea spre ideal… Ia aminte,prin tărie de suflet Se va deschide poarta conlucrării Către o nobilă stareDar ,ai grijă,în belşug stă pitulat Un pericol:vântul puterii trecătoare… Chiar o simplă poartă,simbol la timp răscruce, Dezgrădind resentimente stranii, Rostuie lumina şi năruie zânzănii Alungă făţarnica mândrie… Poate şi un biet parlez Ar reface bucurie! 11.08.2006 Doru V Fometescu HARUL lui George Dumitru

Cireş primordial,coroana Grădina fiorând a meri si pruni, Când umbra de amiază prinde toana, Fântâna ca o Vatră ,Tu ne-aduni!.... Cu taina ce ne apără Precum o dulce flacără, 117

Străluminând subţirea punte, Lăuntricul izvor cu suflet -luntre… Un cer de litere,izbucul de lumină, Avânt şi bucurie,fără vină! 11.08.2006

UN BIET ATEU MOTTO: Cultura libertăţii cere demnitate şi Omul dârz cu Adevarul ,frate….

Mă –ngrijorează unul,fiindcă e un tiran perfid cum o lozincă! Un ins subţire,fals şi venetic ce-ar vrea să-ngheţe curgerea un pic…. Chiar printre sfinţi dă probă de ateu subtituind trufaş pe Dumnezeu…. Devorator de premieri la plic pseudomistic,bădăran,calic…. Când alţii îl mai laudă atâta Presimt în linguleală,bâta! Deşi e vinovat în limbă Naravul din adânc nu-l schimbă… Lipsindu-i omenescul cel divin îl las în voia lui duhnind a vin Cu- acea obsesie universală mai multă faţă,tot mai multă fală! 8.09.2006 Brădiceni-Serile ,ediţia X

118

HAI LA BALCIC lui George si Ariadnei

Hai să ne prostim la Vama Veche hai să facem diferenţa la Balcic hai să revenim la omul nepereche hai să înţelegem jertfa unui spic…. Hai să nu ne mai mintim uşor hai să alungăm intrigi viclene hai să revenim la ideal şi dor hai să îndrăznim şi să ieşim din lene Hai să lămurim nişte păcate grele hai să devenim atenţi,mai buni un pic hai să nu mai facem temenele hai să îndrăgim duh la Balcic… 27.08.2006 Balcic-Bulgaria „Cuibul liniştit”al Reginei Maria-soacra Balcanilor NEPTUN

Vuietul mării zbierând sacadat aduce zarea mai aproape, vadul la ţărm de spumă e semnat si norii sunt ca nişte pleoape Clipind alene peste timp În drum spre cuib şi duh de Balcic În preajmă un surâs dinspre Olimp Şi visul pur se zbenguie un pic…. La tine vin prin sorţi rătăcitor Seve să risipesc şi să adun, Zeu înţelept, te-ntreb Neptun: -Dintr-un viclean şi unul visător Care-i mai rău, care-i mai bun? 119

Zeul oftă zăcând: Cel plin de dor, Cine iubeşte vatră şi răgaz!! 25-08-2006

Întrezărind prezenţa dinăuntru Moto: „Dăruind, lui Dumnezeu te asemenea” Daniel Turcea Tot mai puţini oameni înţeleg azi sensul vieţii lăuntrice, ori căutarea în sine a lui Dumnezeu. Prin multiple solicitări lipsite de valoare, prin sugestii şi imagini nihiliste, printr-o subtilă viclenie, prin activităţi inutile „omul recent” îşi năruie viaţa şi energiile creative. Pare să fie o impietate planetară faţă de nevoia firească pentru spirit creştin şi altruism. Să fie credinţa şi legăturile cu Fiinţa divină nişte vestigii care ar trebui să fie restaurate? Cât ar fi de apăsătoare climatele cotidiene, încă numeroşi semeni cred în conexiunile dintre credinţă, libertate şi cunoaştere, dintre religie, arte şi ştiinţe, în folosul binelui comunitar. Alteismul perfid este mulţumit de fărâmiţarea creştină, de confuzia dintre religios şi spiritual. Există o puternică blamare a renaşterii spirituale prin acea îngustime de spirit şi dispreţ la adresa celor visători şi puţin adaptaţi la sisteme cu dominantă materială. Vina acestor contemplativi nu ţine de o insurgenţă faţă de nedreptăţile existente cu înstrăinarea dintre oameni, ci de faptul că aceşti puţini iluminaţi refuză îndobitocirea cu cinismul unei gândiri globale şi erori colective… Poezia străluminată de metafora viului graţios este precum o rugăciune, iar poetul este semenul cel mai folositor unei comunităţi prin luciditatea viziunii şi profunzime4a creaţiei sale, prin exorcizarea suferinţei umane, prin fondul sufletesc de vitalitate protectoare. Unele studii transdisciplinare demonstrează ideea că lumea se schimbă, atunci când privirea noastră asupra lumii se schimbă… Altfel, dezvăluit, sensul tragediei umane ţine de deznădejdea exprimată în procent îngrijorător ori de tendinţa la văicăreală şi ignoranţă ce facilitează răul galopant din societăţile moderne. Acel „nu vă temeţi” ar fi precum o terapie de retrezire a zonelor sufleteşti necesare trăirii în armonie şi regăsirii forţei interioare ce izvorăşte din adevărul prin iubire. 120

Într-o lume a Tainei, înconjurată de furtunoase clevetiri, e nevoie de o migăloasă reconstrucţie spirituală de rezistenţă prin cunoaştere tradiţională şi lucrare lăuntrică, antidot la o invazie demonică – nihilistă contemporană. „Răul e un cuvânt creat pentru a descrie rezultatul absenţei lui Dumnezeu din inima omului” – a gândit atât de inspirat tânărul genial Albert Einstein. Oameni simpli însufleţiţi de harul credinţei, poeţi fremătând sensuri de libertate, cercetători în fizica fluidelor şi dinamica sufletească, cucernici părinţi monarhi sau înalţi ierarhi, toţi aceştia într-o tainică unitate primordială realizează un scut de protecţie la ciocnirea violentă dintre culturi şi civilizaţii diferite, implicate în focul evenimentelor actuale. Gânditorul francez Blaise Pascal considera că „singurul timp le aparţine cu adevărat oamenilor este prezentul” şi îşi mustra semenii care rătăceau prin alte vremuri… Frunzărind câteva din scrierile părintelui Paroh Alexandru E. Cornoiu răsfirate prin revistele „Prosens” şi cărţile sale „ Reînvieri”, „Sensuri şi strădanii spirituale” cuget prin suflet, în chip lucid şi emoţional, la interferenţele benefice dintre Cer şi Pământ, dintre Divinitate şi oameni însetaţi de adrevăr. Atras de Taina libertăţii în credinţă şi a creaţiei dezinteresate, tresar uimit de aura unui logos pogorâtor spre ceilalţi prin sensibilitate, sinceritate şi dăruire. Trezirea credinţei şi a puterii de înţelegere în zonele nevăzute ale gândului tainic şi graţios înseamnă avânt spiritual, dinlăuntrul şi din afara noastră. „Logodna” iubirii fără margini dintre sevele butucului nobil de odinioară – credinţa strămoşească cu noile forme contemporane ce exprimă frământări pământene, fugace şi părelnice, iradiază: rugă, dialog, transparenţă, sentiment de jertfă şi încredere cu înclinarea balanţei spre cele nemuritoare. Cât de frumos se transferă în inima noastră aforismul brâncuşian: „ Nici o energie morală nu se pierde, zadarnic, în univers”. Îndrăznesc să spun că aceste cuvinte definesc izvorul cald al personalităţii preotului Alexandru E. Cornoiu, a păzitorului de neam spiritual sănătos prin tradiţie şi evlavie. Reîntoarcerea la feţele însufleţite ale credinţei în omul îndurător, liber şi generos devine o temă preferată de reflecţie a părintelui Alexandru E. Cornoiu. Potrivit istoriei, într-o apusă vreme, credinţa creştină ajunsese a fi piatra de temelie a întregii construcţii sociale, până la falsa îndrăzneală de a fi răstălmăcită, altfel… În cele din urmă, puterea răului, a energiilor grosiere ce alunecă în plăcere şi exces de bunuri materiale, bulversează valorile morale şi religioase, aducând rătăcire şi confuzie. Domnia bunului plac atentează la „lumile orizontului creştin”. Pentru limitarea dezorientării omului vlăguit de cultura nihilistă – mediatică şi revenirea la dreapta credinţă, preotul cărturar Alexandru E. Cornoiu, simte nevoia să argumenteze prin dovezi istorice şi arheologice geneza şi continuitatea 121

străluminării creştin - ortodoxe. Fără îndoială, interesul pentru spiritual e prielnic bunei evoluţii comunitare. Împreună cu părintele Alexandru E. Cornoiu am reînviat simboluri religioase pe o „Cale a zorilor – Focuri peste zăpezi” din Văianu – Ciuperceni, fiecare dintre noi fiind un „foc sacru” – Vezuviu într-o mare ordine şi ardere pentru fiinţa primordială. În voal de Taină albă ce naşte început, Timpu-i o cernere de oameni cu mirări, mişcarea unui vis între Înalt şi lut… Voi rămâne un apropiat al zbaterii spirituale a preotului Alexandru E. Cornoiu, purtător de flacără vie şi pilduitoare, slujind Altarul şi Cultura, cu adevăruri pe care numai inima şi credinţa străbună le dezvăluie întrezărind prezenţa lăuntrică a lui Dumnezeu. 31.07.2006 Doru V. Fometescu VIOREL GÂRBACIU – „DE-A CUVÂNTUL” Poezii pentru copii (…) Dacă ar fi să folosesc o formulă sintetizatoare, aş putea spune că prin cărţile sale Viorel Gârbaciu îndeplineşte un excepţional serviciu comunitar: prin cuvinte dăruite şi sincere, şi prin imagini de netăgăduită frumuseţe, el educă spiritul bunului simţ şi al cetăţii pe care, din păcate, am cam uitat-o de la o vreme. Explicaţia e simplă şi la îndemâna tuturor: devenind mai bun, ai suflet de copil Copil fiind, nu poţi face decât bine. Dar câţi dintre noi mai pot gândi astăzi aşa? Ion CEPOI De-a cuvântul Vă poftesc acum la joacă, Voi, copii şi mari şi mici – Împreună să se-ntreacă Nepoţei dar şi bunici! Jucărie ni-i cuvântul Nostru dulce, românesc, Mai sprinţar de cum e vântul, Şi fain ca un măr domnesc. 122

Să găsim prin versuri mierea Limbii pe care-o vorbim – Faceţi-mi, vă rog, plăcerea: Hai să ne copilărim! Mămăica „Ghiorele, Ghiorele, Se răceşte mâncărica – Lasă jocurile cele Şi vino la mămăica!” Eu n-o ascultam, vezi bine, Ci mai tare alergam – Nu se putea dânsa ţine De ştrengarul ce eram!... Toată-n negru şi plăpândă, O priveam cu ochii-mi tineri Şi, văzând cât e de blândă, Îmi spuneam că-i Maica Vineri… Tu mă iartă, pup mânuţa, Umbră sfântă, bunicuţa! Cântecul popular Ne-a-nsoţit prin vremi mereu, Sufletul să ni-l dezmierde Şi la bine şi la greu – Vechiul nostru foaie verde. De amar, de bucurie, Ori de dor ce nu se vede, Orice cântec, cum se ştie, A-nceput cu foaie verde.

123

Fiule, de-i greu pe lume, Tu, nădejdea nu şi-o pierde! Te va apăra de brume Cel refren cu foaie verde. Imnul pandurilor E Gorju-ntreg o inimă ce bate Pentru echipa dragă tuturor. Ca Domnul Tudor, cel fără de moarte, Luptaţi, Panduri, luptaţi, gorjenilor! Refren: Haide, Pandurii, Strigăm din toată inima, Haide, Pandurii, Luptaţi şi azi veţi câştiga! A spus cândva un hâtru bun de glume Că noi suntem esenţă de olteni – Voi s-arătaţi acum la-ntreaga lume Cum ştiu să lupte bravii mei gorjeni! Pe ploaie, ger, arşiţă sau pe zloată, Alături stăm la bine şi la greu – Voi să luptaţi cu fiinţa voastră toată Pentru onoarea Gorjului mereu! Viorel GÂRBACIU Mult e dulce şi frumoasă … CONFUZII PARONIMICE În limba română există unele cuvinte care diferă puţin ca formă, dar care au sensuri separate şi distincte. Acestea se numesc paronime şi mulţi vorbitori confundă sensurile: abil – agil, atlas – atlaz, compliment – complement, diferenţă – deferenţă, iminent – eminent – imanent, inerva – enerva, fiabil – friabil, libret – livret, maistru – maestru, a releva – a revela etc. Abil şi agil sunt adjective care exprimă calităţi atribuite unei persoane: om abil înseamnă iscusit, priceput, în timp ce om agil este un om suplu, îndemânatic, sprinten. 124

Verbul a inerva înseamnă a prezenta o inervaţie şi este un termen medical, pe când verbul a enerva are sensul a se înfuria, a se irita. Prin urmare se va spune corect astfel: comentariile tale mă enervează şi nu mă inervează, cum se aude adeseori. Verbul a investi, care provine de la investiţii şi are sensul de a aloca fonduri se întrebuinţează deseori în locul verbului a investi, care înseamnă cu totul altceva, respectiv a acorda unei persoane un drept, o demnitate, o funcţie. Deci nu se poate spune: a fost investit cu puteri depline, ci a fost investit… Adjectivul eminent înseamnă remarcabil, excelent, excepţional, însoţind un substantiv nume de persoană: elev eminent, elevă eminentă. Iminent se spune despre ceva care se produce fără a putea fi oprit ori evitat: pericol de inundaţie este iminent. Imanent este ceva care ţine de esenţa unui obiect, însemnând lăuntric, intrisec, termeni din domeniul filosofiei. În afară de paronime sunt şi alte cuvinte provocatoare de confuzii, cum este cuvântul fortuit. Aceste este un neologism provenit din limba franceză. Este folosit adesea în locul participiului forţat, crezându-se greşit că sunt sinonime, dar fortuit are înţelesul de neprevăzut, întâmplător, inopinat şi în nici un fel nu-l putem substitui lui forţat. Deci, plecarea fortuită este o plecare neprevăzută, nicidecum silită sau forţată… Prof. Haralambie Bodescu Programul PHARE – „Acces la educatie pentru grupurile defavorizate” în judeţul Gorj I. Obiectivele generale ale Programului Phare 2004 privind îmbunătăţirea accesului la educaţie al grupurilor dezavantajate sunt: 1. îmbunătăţirea condiţiilor de educaţie la nivelul învăţământului preşcolar şi stimularea înscrierii timpurii pentru copii ce aparţin grupurilor dezavantajate 2. stimularea finalizării învăţământului abligatoriu şi îmbunătăţirea ratei succesului şcolar pentru copii din grupurile dezavantajate 3. stimularea înscrierii în programe de tip „A doua şansă” la nivelul învăţământului primar şi gimnazial a elevilor şi tinerilor ce aparţin grupurilor dezavantajate II. Obiectivul specific al Programului Phare este sprijinirea inspectoratelor şcolare în dezvoltarea şi implementarea unei strategii concrete pentru îmbunătăţirea accesului la educaţie a grupurilor dezavantajate prin participarea la educaţie a populaţiei de etnie rromă şi a copiilor cu cerinţe educative speciale şi a copiilor cu dizabilităţi integraţi în şcolile de masă. 125

III. Obiective strategice OS1. Stimularea participării copiilor rromi la educaţia preşcolară, în special la grupa pregătitoare, în vederea prevenirii dificultăţilor de adaptare şcolară, inclusiv a celor generate de necunoşterea limbii române. OS2. Organizarea până în 2008 la Tg-Jiu a unui centru de resurse comunitare pentru populaţia rromă din cartierele Meteor, Obreja, Luncilor. OS3. Stimularea participării la educaţia de bază a copiilor rromi, în special a celor proveniţi din mediile socio-familiale cele mai defavorizate, prin programe special destinate. OS4. Dezvoltarea unor forme alternative de organizare a educaţiei de bază pentru copiii rromi aflaţi în situaţii speciale.(abandon şcolar, risc de eşec şcolar, etc.). OS5. Implementarea şi optimizarea unui sistem de monitorizare a fenomenului de abandon şcolar şi neşcolarizare a copiilor rromi OS6. Asigurarea necesarului de personal didactic calificat in unităţile şcolare cu pondere mare de elevi rromi. OS7. Adecvarea ofertei de formare la nevoile cadrelor didactice şi managerilor din şcolile care au populaţie şcolară de etnie rromă. OS8. Valorificarea istoriei, culturii şi tradiţiilor rromilor in C.D.S. unităţii şcolare cu elevi rromi şi dezvoltarea activităţilor extraşcolare. OS9. Creşterea nivelului de educaţie a adulţilor rromi şi stimularea dezvoltarii atitudinilor pozitive ale adulţilor faţă de şcoală. OS10. Stimularea participării părinţilor rromi la activităţile şcolii şi utilizarea lor ca resursă. OS11. Îmbunătăţirea comunicării şi cooperării între şcoală şi autorităţile locale. OS12. Dezvoltarea unor strategii manageriale de cointeresare a agenţilor economici în programe de cooperare cu unităţile de învăţământ. OS13. Cresterea vizibilităţii programelor educative destinate populaţiei rrome în scopul valorificarii rezultatelor acestora. 126

IV. Criterii de eligibilitate: Principalul candidat trebuie să fie un Inspectorat Şcolar Judeţean din România şi care să nu fi primit grant în cadrul programului PHARE 2001 şi PHARE 2003 V. Parteneri eligibili: Parteneri obligatorii: A. Consiliul Judeţean Gorj. Acest parteneriat trebuie să asigure direct sau prin intermediul Consiliului Local, contribuţia financiară locală (5 % din valoarea proiectului) şi de asemena, suportul financiar pentru continuarea activităţilor iniţiate în şcolile pilot (angajarea mediatorilor şcolari, programe după-amiază, asigurarea meselor gratuite, transportul copiilor) pentru cel puţin încă un an după încetarea proiectului B. Casa Corpului Didactic va avea responsabilitatea de a implementa la nivel judeţean formarea cadrelor didactice din şcolile pilot, cât şi din şcolile care lucrează cu grupurile dezavantajate atât pe parcursul desfăşurării programului PHARE cât şi după încheierea lui. Parteneri opţionali: C. B.J.R. Gorj are rolul de a sprijini activităţile prevăzute de I.S.J. în cererea de finanţare D. D.G.A.S.P.C. are rolul de a identifica copiii din grupurile dezavantajate, cooperarea în consilierea părinţilor şi emiterea certificatelor de O.S.P. a copiilor cu C.E.S. E. D.S.P. de consultare în elaborarea strategiei şi asigurarea serviciilor medicale Asociaţii A. Fundaţia pentru tineret „DEL” si Uniunea Crestina a Rromilor care are rolul de a identifica mediatorii şcolari şi de a ajura I.S.J. în elaborarea bazei de date cu elevii rromi şi colaborarea cu comunităţile rrome. B. Consiliile locale ale şcolilor pilot sprijină activităţile şcolilor pilot atât pe perioada proiectului, cât şi după finalizarea acestuia prin finanţarea activităţilor pe o perioadă de cel puţin un an. VI. Şcolile pilot. În urma criteriilor de selectare aplicate: numărul elevilor rromi, numărul copiilor cu C.E.S., numărul copiilor aflaţi în risc socio-economic, numărul copiilor ce aparţin familiilor monoparentale, grad de şcolarizare, abandon şcolar, au fost identificate 9 şcoli şi un Centrul de Resurse pentru Educaţia Incluzivă având următoarea localizare: 1. Municipiul Tg-Jiu: Şcoala Generală „Ecaterina Teodoroiu” Centrul de Resurse pentru Educaţia Incluzivă 127

2. Municipiul Tg-Jiu: Şcoala Generală „Voievod Litovoi” 3. Comuna Bolboşi: Şcoala Generală Valea Nr. 1, sat Valea 4. Comuna Teleşti: Şcoala Primară Nr. 2 Buduhala, sat Buduhala 5. Comuna Bâlteni: Şcoala Generală Peşteana Jiu, sat Peşteana Jiu 6. Comuna Ţânţăreni: Şcoala Generală Ţânţăreni 7. Comuna Scoarţa: Şcoala Generală Budieni, sat Budieni 8. Comuna Bengeşti-Ciocadia: Şcoala Generală „StaicoBengescu”, sat Bengeşti 9. Comuna Polovragi: Şcoala Primară Nr. 2 Polovragi 10. Comuna Baia de Fier: Şcoala Primară Galbenu VII. Grupul ţintă • Beneficiari direcţi 983 copii rromi din şcolile pilot 146 elevi cu C.E.S. din ciclurile primar şi gimnazial 227 copii care aparţin familiilor monoparentale 745 copii aflaţi în risc socio-economic părinţii elevilor din grupul ţintă 10 mediatori şcolari din comunităţile rrome 120 elevi şi tineri care au abandonat şcoala 125 cadre didactice beneficiare a cursurilor de formare pentru educaţie incluzivă 9 şcoli pilot + un Centru de Resurse pentru Educaţie Incluzivă care vor fi reabilitate şi dotate pentru desfăşurarea unui învăţământ de calitate • Beneficiari indirecţi cca. 3.000 elevi din municipiul Tg-Jiu şi localităţile rurale ale judeţului cca. 3.000 familii ale elevilor din şcolile beneficiare 250 cadre didactice membrii ai Consiliului Judeţean, Prefecturii, Consiliului Local, O.N.G.-urilor rrome, membrii comunităţii locale, autorităţile locale VIII. 1. 2. Activităţi Centrul de Resurse pentru Educaţia Incluzivă Consultanţă şi consiliere Monitorizarea frecvenţei şcolare Diseminare şi informare Asitenţă educaţională Servicii sociale Şcoala Generală „Voievod Litovoi” 128

Program „Valorificarea şi păstrarea tradiţiilor locale” Programe educative (ecologice, sanitare) Seri culturale cu specific rrom Program medical 3. Şcoala Generală Valea Nr. 1 activităţi remediale, pregătire suplimentară activităţi extracurriculare – dezvoltarea şi promovarea laboratorului de informatică 4. Şcoala Primară Nr. 2 Buduhala program „Grădiniţă de vară” tradiţii populare – revitalizarea tradiţiilor populare 5. Şcoala Generală Budieni program „Grădiniţă estivală” programe educative în domeniul ecologic promovarea limbii rromani program remedial 6. Şcoala Primară Nr. 2 Polovragi program „Grădiniţă de vară” program „A doua şansă” program remedial 7. Şcoala Primară Galbenu program „A doua şansă” program remedial dezvoltarea unui ateliar specific meşteşugăresc 8. Şcoala Generală Bengeşti” program „Grădiniţă estivală” program „A doua şansă” promovarea limbii rromani 9. Şcoala Generală Peşteana Jiu program tradiţii locale promovarea limbii rromani program „A doua şansă” 10. Şcoala Generală Ţânţăreni promovarea limbii rromani program remedial programe educative IX. Durata proiectului: 18 luni din momentul semnării contractului de grant X. Buget: Mărimea grantului în cadrul acestui program este cuprinsă între 129

300.000 şi 600.000 €. Valoarea totală a proiectului este de 588.000 € Aceste sume sunt distribuite pe fiecare şcoală şi cuprind: cheltuieli resurse umane (plata echipei de proiect, plata formatorilor de cadre didactice, plata mediatorilor şcolari, plata cadrelor didactice ce participă la diverse programe complementare) cheltuieli de reabilitare: reparaţii, extinderi, zugrăvirea a două clase în fiecare şcoală şi a trei săli de clasă în Centrul de Resurse pentru Educaţia Incluzivă cheltuieli materiale – dotarea cu mobilier şi material didactic a sălilor de clasă cheltuieli pentru tehnică de calcul echipamente şi materiale necesare integrării în învăţământul de masă a copiilor cu C.E.S. aparatură şi echipamente pentru birou rechizite şi materiale auxiliare echipamente pentru ateliere hrană pentru copii incluşi în diferite programe ale proiectului transport şcolar pentru grupul ţintă transport pentru membrii echipei de proiect, diurnă audit, traduceri consumabile, materiale pentru organizarea unor conferinţe XI. Activităţi de promovare şi diseminare Activităţile de promovare şi diseminare se vor desfăşura pe toată durata proiectului şi vor consta în anunţuri în presă privind fiecare etapă importantă de derulare a proiectului, în interviuri care vor fi mediatizate în presa locală şi la posturile locale de radio-Tv, sub forma unor conferinţe cu invitaţi din partea autorităţilor locale, a partenerilor, a directorilor unităţilor de învăţământ, în întâlniri de diseminare care se vor desfăşura la sediul I.S.J. Gorj, cât şi în comunităţile selectate în cadrul proiectului. De asemenea, se vor tipări revista „Împreună vom reuşi” în care se vor prezenta activităţile din cadrul proiectului precum şi rezultatele obţinute în urma implementării proiectului. Se va realiza un site al proiectului PHARE în care vor fi prezentate şcolile pilot, activităţile din şcolile pilot, etapele de implementare. • Monitorizare şi evaluare Se vor întocmi grile de monitorizare Se vor aplica chestionare 130

Se vor întocmi rapoarte iniţiale, intermediare şi finale, privind stadiul derulării proiectului Se vor întocmi procese-verbale privind efectuarea bilanţului financiar Evaluarea va utiliza următoarele instrumente: - portofolii teste fişe de lucru probe practice XII. Auditul îmbracă două forme: Audit intern – realizat de echipa de implementare de la nivelul I.S.J. Audit extern – realizat de reprezentanţii PHARE, C.E., firmă de auditare recunoscută la nivel internaţional Inspector Şcolar Învăţământ Minorităţi Naţionale, Prof. drd. Constantin Cristinel GÎRDU Barza noastră Această iarnă, care poate fi numită astfel numai dacă respectăm calendarul, pentru barza din Padeş a însemnat împlinirea a 11 ani de când năstruşnica vieţuitoare a renunţat la marea călătorie spre ţările calde. S-a scris mult despre ea în ziare şi reviste, s-au prezentat chiar şi reportaje cu imagini la televiziunea naţională şi se fac mereu comentarii pe seama prezenţei în noul habitat a ”fostei” păsări călătoare, încât aceasta a ajuns să fie privită ca o adevărată vedetă a localităţii Padeş, aşezare situată pe firul râului Motru, undeva, la nord-vest de Apa Neagră, unul din ”polii” frigului românesc. Aici, localnicii o protejează cât pot de mult şi se mândresc cu ea. In această iarnă, neînţeles de caldă pentru ei, nu şi-au făcut griji prea mari pentru soarta solitarei zburătoare. Când ies de la şcoală, copiii satului adastă în preajma cuibului din Valea de Hotare să îşi admire ”călătoarea”, veghind ca o statuie cetatea munţilor înzăpeziţi şi deschiderea somptuoasă a Văii Motrului. Şcolarilor le place să povestească despre viaţa berzei petrecută până acum prin aceste ţinuturi şi sunt convinşi că misterioasa pasăre nu mai este pentru ei un vestitor al primăverii, aceasta fiind de mai mulţi ani ”un personaj” care a intrat în lumea copilăriei lor, înconjurându-i cu bucurii şi aducându-le mereu primăvara în ochi şi în suflet. Nici gerurile mari şi uscate din iernile trecute, nici şuierul viscolelor scăpate de prin munţi, nici zbaterile apocaliptice ale furtunilor nu au reuşit să-i zdruncine 131

statornicia. Rezistând tuturor potrivniciilor vremii, de 11 ani, barza din Padeş este acasă, ocrotindu-şi cuibul şi oprind primăvara pe loc. Sătenii o venerează şi o consideră un simbol al împământenirii binelui şi primăverii. Când nu este pe cuib, barza poate fi admirată la lucru, printre oglinzile de ape ale bălţilor de pe vatra fostelor lacuri. Acolo, lângă zăvoiul Motrului, cu fiecare zbor, ea îşi regăseşte lumea proprie a necuvântătoarelor, de unde îşi adună zi de zi hrana îndestulătoare. Alteori, planează peste întinderea satului, în zboruri repetate şi line, pentru a le mulţumi parcă localnicilor de bunătatea şi atenţia ce i le poartă. Barza i-a surprins totuşi pe nişte tineri bucureşteni, aflaţi în primele zile ale lui februarie în vizită la rude. Acestora nu le venea să creadă că este posibilă o astfel de inedită întâlnire şi o priveau îndelung, nedumiriţi, punându-şi atâtea şi atâtea întrebări la care nu prea găseau răspunsuri. Am revăzut-o şi noi, în ziua de 10 februarie 2007, pe o ploaie rece, mocănească. Părea a fi uitată, ca o umbră într-un vârf de lujer, însufleţindu-şi cuibul. Nu ne-am mirat prea mult, deoarece o ştiam încă din primul an de iernare aici, de când a renunţat să mai zboare spre alte ţări şi mări. De această dată, străjuia într-un picior, sub ploaie şi ceaţă, aşteptând cu stoicism clipa întâlnirii cu adevărata primăvară, când îşi va întregi din nou familia şi va purcede iarăşi la creşterea puilor, într-un ritual de viaţă numai de ea ştiut, o viaţă mirifică şi nepământeană pentru noi, cei fără de zbor. Ion ELENA Paşi pe meleaguri gorjene În această escursie noi am plecat la ora 7:30. De la clasa noastră au participat trei elevi, Bărbăcioru Andreea, Burciu Dragoă şi Catrinoiu Andrada. În ziua de 4 noiembrie 2006 în curtea şcoli ne-au întâmpinat două autocare. Clasele I-VIII au mers cu primul autocar, iar clasele IX-XII au mers cu al doilea autocar. Prima oprire a autocarelor a fost ,,Hidroelectrica S.A Cerna”, Motru, Tismana. Acolo noi am mers într-un tunel care avea 800m. Ghidul de acolo ne-a condus la un complex hidroelectric. Noi am aflat de acest complex că se captează cu lacurile de acumulare: “Lacul Cerna”, “Lacul Valea Mare”, ”Lacul Clocotiş”, “Lacul Vitia”. Captează Tismana, Pocruia, Motru, Cerna. În aceeaşi hidrocentrală noi am mai vizitat şi “Compresori de înaltă presiune”. În timpul rondului se urmăresc şi se verifică următoarele: existenţa şi prinderea apărătorilor la curele de antrenare, nivelul de ulei în Baia de ulei, eventuale pierderi de ulei şi aer etc. Următoarea oprire a fost la Mănăstirea Tismana. Noi am aflat că este aşezată pe muntele Starmina, înconjurată de culmi împădurite şi stâncoase. Mănăstirea Tismana 132

înseamnă “loc fortificat cu ziduri”. Mănăstirea Tismana este unul dintre cele mai vechi aşezăminte monarhale din Ţara Românească. Ctitorul mănăstirii este Cuviosul Nicodim cel Sfinţit (1310-1406), din neam valah din sudul Dunării. În Ţara Românească, Sfântul a venit prin chemarea divină cu misiunea de a ridica o mănăstire împreună cu un grup de călugări. Locul de rugăciune, priveghere şi odihnă al Cuviosului a fost în grota aflată pe stânca de lângă mănăstire. Sfântul Nicodim s-a mutat la cele veşnice la 24 dec. 1406 şi a fost îngropat în mormântul din pridvorul bisericii, pe care şi l-a săpat dinainte. Biserica mănăstirii a fost sfinţita la 15 aug. 1378 cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”. Prima pictură iconografică a fost executată în 1564 de pictorul Dobromir din Targovişte în culori vegetale care se păstrează în pronaos, fiind cea mai veche pictură bizantină din Ţara Românească. În biserică se găseşte o raclă de argint care conţine Sfinte Moaşte ale Sfântului Nicodim. În prezent, în Mănăstirea Tismana vieţuiesc zeci de maici şi surori. De peste 45 de ani stareţa este Stravrofora Ierusalima Grigor, sub a cărei păstorire prin osteneala întregului sobor, Mănăstirea a cunoscut multe şi importante înnoiri. Am mai aflat despre o cascadă care curge din peştera pe sub clădirile Sfintei Mănăstiri şi cade de la 40 de metri înalţime. Tot în Tismana noi am vizitat şi un Grup Şcolar Industrial. Faţă de liceul nostru la acest grup şcolar învaţă 350 de elevi şi sunt 25 de cadre didactice. Acolo am ascultat programe prezentat de unele eleve de acolo. Am mai vizitat şi “Şcoala Celei” care era situată în mijocul naturi, o sală de sport şi o grădiniţă, unde vin 110 elevi şi 20 de preşcolari. La Padeş noi am vizitat Monumentul Tudor Vladimirescu. La intrarea de acolo se aflau diferiţi arbori şi arbuşti ornamentali pe de-o parte şi de alta a aleii. Acest monument ne urează “Multă sănătate, fraţilor, locuitori ai Ţării Româneşti! 23 ianuarie 1821 este data în care Tudor Vladimirescu s-a născut pe plaiurile Vladimirului. După aceste plimbări ne-am întors la Tismana unde am vizitat “Păstrăvăria”. Aici am vazut peşti de toate mărimile iar mulţimea lor era care mai de care mai mare. Mai departe am mers la Hobiţa unde am vizitat: “Casa muzeu Constantin Brancusi”. În această casă noi am văzut patul în care Constantin Brâncuşi se odihnea, unele tablouri ale sale şi un fel de vitrină cu medaliile şi cărţile lui. În camera din mijloc se aflau vase vechi, masa rotundă la care Constantin Brâncuşi mânca şi o hotă strămoşească . În ultima cameră se aflau puţine şi diferite unelte care-i erau lui Constantin Brâncuşi de folos pentru cioplit şi sculptat. În curtea casei se mai afla o casă mai mică cu o cameră care nu avea mai nimic, şi un pătul. Toate acestea erau şi încă mai sunt foarte vechi. Pe la intrarea în curte se găsesc băncuţe din lemn gros sculptate de Constantin Brâncuşi. Gardul este făcut frumos din piatră iar poarta este tot sculptată de acest mare sculptor român. Constantin Brâncuşi s-a născut în anul 1876 în satul Hobiţa. Mai departe am trecut pe la “Cheile Sohodolului”. Acolo m-au impresionat 133

foarte mult acei munţi care erau foarte înalţi.La fel şi arborii, brazii şi copacii. Printre aceste “Chei” curgea o apă limpede şi cristalină în care eu am aflat că pescuitul este interzis. Eu am mai aflat că prin aceşti munţi trăiesc şerpi şi mai ales vipere. În final toţi excursioniştii au plecat spre Tg-Jiu unde s-au despărţit şi au mers fiecare unde au dorit, însă noi am mers cu profesorii la o cofetărie. Andreea BARBACIORU ,V B Excursii prin judeţul Gorj Noi am plecat la ora7:30 din curtea şcolii cu două autocare cu domnii şi doamnele învăţătoare, Maria Popescu, domnul Ciobanu şi două doamne învăţătoare. Prima oprire a fost la S.C. HIDROCENTRALA S.A Tismana-Bistriţa. În acea hidrocentrală apa este captată de două motoare fiecare avînd putere de 40w. Am fost la Mănăstirea Tismana. Mănăstirea Tismana este unul din cele mai vechi aşezăminte monahale din Ţara Românească. Ctitorul mănăstirii este Cuviosul Nicodim cel Sfânt (1310-1406), din neam valah din sudul Dunării. Am plecat la şcoala din Tismana unde am ascultat nişte piese mizicale şi unii copii au jucat fotbal cu cei de acolo. După aceea am fost la monumentul lui Tudor Vladimirescu, în locul unde el a plecat cu pandurii la luptă. Apoi am fost la şcoala din Celei. Acolo băncile nu erau frumoase şi erau pline de praf. Am plecat la casa memorială a lui C-tin Brâncuşi. În camera din stânga stătea el. În ce-a din mijloc erau unelte, iar în ce-a din dreapta erau puţine lucruri. Mai la dreapta era pătulul lui. El s-a născut în anul 1876 şi i-a plăcut sculptura. Am mers la Tg-Jiu unde ne-am plimbat şi am mers la o cofetărie. După aceea am plecat acasă. Dragoş BURCIU,VB Un vis frumos Nu m-am gândit niciodată că voi întâlni adevărata dragoste, până când într-o noapte, în visul meu, a apărut el …un chip angelic, cu zâmbetul cald şi cu un glas profund ce-mi încălzea inima . Era o seară de vară în care căldura nisipului şi a mării mi l-a adus pe cel de care aveam să mă îndrăgostesc . Când i-am întâlnit privirea, am simţit un fior înăuntrul inimii mele şi parcă ceva îmi spunea că „el” este iubirea ce am aşteptat-o . Cerul senin, şi aerul cald din mijlocul verii ne-am purtat spre nisipul şi apa sărată a mării, unde mâna lui caldă mi-a atins obrazul, dorindu-mi să-l ating 134

şi eu, ceasul deşteptător m-a făcut să mă trezesc la realitate. Ce păcat…a fost doar un vis! Poezie Am căutat în inima ta Şi am găsit un ocean de iubire Imensă… Păstrată pentru mine Am aşteptat să-mi şopteşti uşor, Cuvinte dulci de iubire , Să mă strângi la pieptul tău , Şi mereu să fi cu mine . Ca o petală de trandafir Iubitule, e mângâierea ta ! Atât de fină şi de caldă Este atingerea ta ! Chip angelic Comoară a vieţii mele , Să ne iubim, şi să fim : Împreună tot mereu , Doar Tu… şi Eu ! Scrisoare de Dragobete Sunt singură, tristă şi obosită, lipsită de parfumul iubirii, dar în acelaşi timp încerc să mă îmbăt de aici din depărtare cu vorbele pline de sinceritate şi devotament ale sufletului tău divin. În inima mea, domneşte o atmosferă de şcoală tăcută şi disciplinată… Tu, unicul meu Luceafăr, rămâi în mintea şi sufletul meu ceea ce ai fost mereu visul de aur al vieţii mele şi singura mea speranţă de fericire . Parfumul tău, şi nobilă visare te cheamă lângă mine şi sufletul meu, îţi doreşte să ai o viaţa liniştită şi lipsită de frământări . Ţi-am scris eu, o fărâmă de vis, o petală de lumină … de aici … din inima mea … doar pentru tine … Mihaela IORDANESCU, IX C 135

Dorul Plâng suspin, oftez mereu De dorul tău, e un dor greu Un dor temut ce greu mă apasă Căci nu ştiu ce-i cu viaţa noastră. Acum mă placi, vrei să mă alinţi, Dar nu eşti sincer, orice zici Cât pot să sufăr pentru tine De un deceniu, ori mai bine?! Eram copil cu vise-nalte, Cu inima şi chipul îmbietor , Cu braţele deschise pentru arte Şi sufletul în taina zâmbitor Eu n-am clădit nimic, am vrut Dar fără orice chiar nu s-a putut Ţinută în colivie eu am fost Iar vorbele sunt totuşi fără rost. La un deceniu vreau să mor, să mă odihnesc Pe alţii să-i înveselesc Pământul să nu-l umbresc Căci nimănui nu-i folosesc. Prof. Viorica Torcea „Iluzii parfumate” I. Plâng teii rătăciţi pe lângă drum Căci sunt în ton cu mine şi cu voi, Că ploaia-i nimiceşte de parfum Şi vântu-i scutură de floare. Iubiţii plâng în ton cu teii Mai nou- se roagă şi la zei! 136

Să dea mai mult parfum în floare Dar şi un verde mai aprins în frunze. Teiul e darnic în floare şi-n culoare Şi în mireasmă este drept! Numai iubirea îi îndeamnă Să îşi păstreze falnicul aspect. Hei! Voi, iubiţi, ce spuneţi, Aveţi nevoie de parfum? Veniţi sub teiul dinspre drum Şi veţi avea şi floare şi culoare şi parfum! „Iubirea-i un noroc” Privesc la geam şi mă gândesc că n-am noroc De oameni dragi şi de o dragoste cu foc De ape cristaline cu nuferi împrejur De peisaje roze sădite în amurg De ape limpezi n-am noroc Şi nici de floare de magnolii, Dar nici de ochii tăi cei negrii Doar de mister, de stele şi de dor De albul fulgilor de nea nu am noroc Şi nici de pajiştea-nverzită, Căci nu m-ajută a ta voinţă Ea îmi dictează să rămân pe loc! Nu-mi este drag să stau pe loc, Şi să alerg, să zbor, să joc Să-mi umplu viaţa cu ninsoare Şi apoi să-mi spun: c-am mult noroc! Prof. Viorica Torcea

137

„Vis de culori” O rază de soare pierdută prin nor Îmi stinge flacăra plină cu dor, Mă poartă prin prin aer, prin zbor de cocor Şi-mi sfâşie trupul de simt c-am să mor Legată mi-e inima de-un suflet pierdut, Prin valuri de mare se pierde un gând, Un gând cu sclipici ca şi un soare, Tu, inimă rănită, de ce n-ai culoare? Culorile se nasc, se şterg şi reînvie Inima rămâne de multe ori pustie Unde e pictorul cu marele lui har? Dansează sub stele ca un ştrengar hoinar! Ce dans, ce vorbe şi câtă fantezie!!! Pot s-o asemăn c-o dulce nebunie E nebunia unui pictor şi-a artei pastelate Ce prinde în mreje frunze colorate. E nebunie? Sau magie a culorilor de curcubeu Ce le dăruieşte un pictor al destinului meu? E nebunia unui decor mult pastelat Cu frunze ruginii ce jos s-au aşezat. Prof. Viorica TORCEA „Lalele” Lalele dragi, făr’ de miros Acum din glastră eu v-am scos; Vă strâng la pieptul meu cu drag Şi mă gândesc la omul cu chip cald 138

Afară-i bine, în casă-i frig Sufletul mi-e parcă pustiit Cu voi petrec şi-n zi, şi-n noapte, Că-mi sunteţi dragi voi, flori gingaşe Lalele dragi atât de colorate În voi am sute de speranţe Pe voi vreau să vă am la cununie Sau, poate, cine ştie, în veşnicie?! Cununia, moartea, îmi e totuna Dar am urât atât minciuna! De mâine pot să merg în depărtare Cu voi şi-un suflet de culoare Atât îmi mai doresc pe-această lume Lalele multe, şi vouă zile multe. Prof. Viorica TORCEA Ziua Marinei A fost o dată ca niciodată că daca nu ar fi, nu s-ar povesti. Au fost odată nişte bătrâni care aveau o fată. În primăvară era ziua Marinei. Parintii s-au tot gândit ce dar să-i facă fetei. Şi după îndelungi căutari s-au hotarârt să-i dea un colier. El era făcut dintr-o monedă de aur legată de o panglică din două culori: roşu şi alb. Culoarea roşie însemnă sângele iar albul viaţa. A venit şi ziua de 1 Martie, ziua Marinei. A primit acel colier şi l-a pus după gât. Seara a visat o zână care i-a spus să plece în lumea poveştilor pentru a afla semnificaţia colierului. Dimineaţa fata a pornit la drum şi a ajuns la palatul Lumii poveştilor, după care un prinţ a invitat-o în palat şi a condus-o printr-un tunel de trandafiri roşii de culoarea sângelui, după care au ieşit din tunel şi au intrat în altul de gladiole şi narcise. Când au ieşit au ajuns la zâna care le-a spus că de acum înainte la 1 Martie se va sărbători dăruirea mărţişorului. De 1 Martie fiecare băiat va dărui câte un mărţişor fetelor frumoase şi bune. De acum înainte se va sărbători acest 139

simbol. După aceste vorbe Marina şi prinţul s-au căsătorit şi au trăit fericiţi până la adânci bărâneţi. Emma VĂTUIU, VII A Pledoarie pentru disciplina “Cultură civică” Dacă aruncăm o privire în istoria învăţământului românesc, observăm că disciplina Educaţie civică, ca disciplină de învăţământ, a ocupat un loc foarte important în perioada dintre anii 1920 – 1942, când Legea învăţământului de la acea vreme acorda aceeaşi importanţă predării educaţiei civice ca şi scrierii, citirii şi aritmeticii. Mai târziu, în perioada totalitarismului comunist, cultura civică şi-a păstrat importanţa dar, manualele alternative de până atunci au fost înlocuite cu manuale unice, ce aveau un vădit caracter propagandistic. Educaţia civică, ca disciplină şcolară al cărei obiectiv este educaţia pentru democraţie, şi-a recâştigat importanţa şi a fost reintrodusă în învăţământul românesc după anul 1992. Până astăzi, această disciplină se studiază deopotrivă în învăţământul primar, la clasele a III-a şi a IV-a, în învăţământul gimnazial, la clasele a VII-a şi a VIII-a, precum şi la Şcoala de arte şi meserii, la clasa a IX-a. Predarea se realizează după manuale alternative, profesorii şi elevii având posibilitatea să îl aleagă pe cel mai potrivit. Dacă e să ne oprim doar la problema manualelor, trebuie să spunem că aceste manuale nu au mai fost actualizate dinainte de anul 2003. Dar, fiecare cetăţean român cunoaşte că în anul 2003, Legea fundamentală a statului, Constituţia, a fost revizuită prin referendum, aducâdu-i-se importante modificări. Acest lucru impunea imediat şi o revizuire a manualelor, în conformitate cu noile prevederi şi reglementări. Pentru că, spre exemplu, manualul de clasa a VII-a, tratează în mare măsură problematica Constituţiei, fără să facă vreo referire la modificarea acesteia, cum ar fi normal şi de drept. Au trecut, iată, aproape 4 ani, se vorbeşte deja de o nouă revizuire a Constituţiei şi cadrele didactice care predau această disciplină, trebuie să adapteze actul de predare la noile reglementări, fără a avea un suport în manualul după care predau. Însă, despre această problemă, ne rezervăm dreptul de a discuta mai în amănunt, într-o incursiune viitoare. . Aminteam, mai sus, că planul de învăţământ prevede studierea disciplinei Cultură civică, la clasele a VII-a şi a VIII-a, ca discipline obligatorii iar la clasele a V-a şi a VI-a, ca discipline opţionale, în funcţie de decizia conducerii şcolii. Se cunosc, însă, foarte puţine şcoli care au introdus educaţia civică la clasele a V-a şi a VI-a. Au întâietate discipline precum Informatica, Educaţia rutieră, Limbile străine şi altele. Acest lucru de întâmplă, iată, într-o etapă a învăţământului românesc 140

când ne confruntăm din ce în ce mai mult cu grave probleme de comportament la elevi, lipsă de respect şi totală lipsă de responsabilitate şi cooperare. Ori, toate aceste probleme enumerate mai sus, şi multe altele, constituie obiectul programei de cultură civică, pentru clasele gimnaziale, a V-a şi a VI-a. Educaţia civică îşi propune ca scop major, formarea unui tip de cetăţean activ, informat, responsabil, sensibil la problemele comunităţii. Această disciplină contribuie la formarea tânărului atât în calitatea sa de cetăţean al statului din care face parte, de membru al diferitelor grupuri sociale, cât şi, dar, mai ales, în calitatea sa de fiinţă unică şi demnă. Ea cuprinde regulile fundamentale ale vieţii în societate, cultivă respectul faţă de sine şi faţă de ceilalţi, responsabilitatea şi cooperarea, recunoaşterea drepturilor celorlalţi, a demnităţii umane, a egalităţii şanselor. Nu are ca scop doar transmiterea de informaţii despre societate şi stat, ci reprezintă un cadru sistematic de activitate, în care elevii să poată reflecta în mod critic asupra aspectelor abordate şi să-şi formeze atitudini civice pe baza cărora să acţioneze responsabil ca cetăţeni. Este imperios necesar ca disciplina Cultură civică să fie studiată în clasele a V-a şi a VI-a, pentru a relua problematica pe care o întâlnesc elevii la clasele primare, la disciplina Educaţie civică. Pauza de doi ani de zile nu face altceva decât să creeze un gol enorm în educaţia elevilor, care nu sunt familiarizaţi prin nicio altă materie cu probleme care ţin de convieţuire sau cu reguli ale moralei. Cadrul legal pentru studierea acestei discipline la clasele gimnaziale de început este creat prin existenţa OMECT nr. 4921 din 22. 09. 2003, care aprobă programele şcolare de Cultură civică, clasele a V-a şi a VI-a, ce pot fi utilizate în sistemul de învăţământ ca ofertă naţională pentru Curriculum la Decizia Şcolii. Trebuie doar ca factorii de decizie de la nivelul unităţilor de învăţământ să fie sensibilizaţi şi să înţeleagă necesitatea studierii acestei discipline, fără întrerupere, de la clasele primare până la finalizarea claselor gimnaziale. M-ar bucura dacă acest dialog pe care, în încheiere, îl las deschis, ar constitui un semnal de alarmă şi un punct de plecare, pentru toţi acei care sunt, în mod real şi necondiţionat, interesaţi de problemele pe care le întâmpină învăţământul românesc, într-o societate ce se vrea democratică şi europeană. Prof. Alin DOBROMIRESCU, Tribuna învǎţǎmântului

141

BREVIAR MĂTĂSĂREAN • Revista “Murmurul Jilţului” - locul I pe ţarǎ Sfârşitul de an şcolar trecut a adus pentru elevii şi cadrele didactice din Mǎtǎsari alte şi alte beneficii. Vorbim aici despre o nouǎ reuşitǎ, chiar dacǎ acest lucru devenise de-a lungul vremii certitudine: cunoscuta revistǎ a şcolii din Mǎtǎsari “Murmurul Jilţului”, a obţinut punctajul cel mai mare pe ţarǎ, din peste 360 de reviste participante. • Elevii din Mǎtǎsari în tabǎrǎ Pentru a încununa succesele obţinute, doi elevi ai Colegiului Tehnic Mǎtǎsari, împreunǎ cu un cadru didactic, au participat, în perioada vacanţei de varǎ la Tabǎra Naţionalǎ de Reviste Şcolare şi Jurnalisticǎ de la Muncel, Paşcani, Iaşi. Este vorba despre Cristian Gîrjoabǎ de la clasa a IX-a B şi despre Mǎdǎlina Lupulescu, de la clasa a VIII-a B. Aceştia şi-au reprezentat cu mândrie revista în patria lui Eminescu şi Creangǎ, unde au lucrat împreunǎ cu alţi elevi redactori din ţarǎ la realizarea revistei Muncel 2007. • Colegiul din Mǎtǎsari – şcoalǎ europeanǎ Recent Ministerul Educaţiei, Cercetǎrii şi Tineretului a ales dintre cele mai bune şcoli pe cele mai bune. Acestora le-a fost acordatǎ titulatura de Şcoalǎ Europeanǎ. Între ele, ocupǎ un loc fruntaş Colegiul Tehnic din Mǎtǎsari, adevǎratǎ şcoalǎ europeanǎ încǎ cu mult înainte de aceasta. • Sǎli dotate cu videoproiector, retroproiector, DVD Deşi dispunea de tot ceea ce era nevoie ca bazǎ materialǎ, Colegiul din Mǎtǎsari a achiziţionat, pe lângǎ calculator şi televizor şi câte un videoproiector, retroproiector şi un DVD, pentru fiecare salǎ de clasǎ. Aşadar, elevii din Mǎtǎsari vor învǎţa, din acest an şcolar în condiţii ultramoderne. • 36 de tineri europeni la Mǎtǎsari Vara a fost pentru cei de la Mǎtǎsari un bun prilej de schimb de experienţǎ şi de întâlnire cu partenerii europeni. Astfel, 36 de elevi şi tineri din ţǎri din Europa, au partcicipat, într-o zi frumoasǎ de varǎ, la un simpozion pe tema rasismului, dupǎ care au petrecut cum nu se poate mai bine pe ruta Mǎtǎsari – Tg. Jiu – Tismana – Hobiţa. • Şcoala noastrǎ ca nouǎ Tot perioada de varǎ a fost un la fel de bun prilej şi pentru conducerea unitǎţii, sǎ zugrǎveascǎ întregul corp de clǎdire, sǎ igienizeze sǎlile de clasǎ, pentru ca elevii sǎ fie primiţi în aceleaşi condiţii bune în care au fost primiţi întotdeauna. • Deschiderea de an şcolar Cei peste 1800 de elevi ai Colegiului Tehnic 142

din Mǎtǎsari, împreunǎ cu pǎrinţii lor, s-au adunat in ziua de 17 septembrie pe baza sportivǎ a liceului pentru a lua parte la festivitǎţile de deschidere a noului an şcolar. Le-au fost adresate urǎri de început de cǎtre reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar şi Consiliului Judeţean Gorj, Inspectoratului de Poliţie , Primǎriei Mǎtǎsari şi conducerii Colegiului. • Ghiozdane pentru elevii de clasa I Cei peste 70 de elevi de clasa I ai Colegiului din Mǎtǎsari au primit câte un ghiozdan cadou prin grija conducǎtorilor politici şi administrativi ai judeţului, pentru a le face mai «cu greutate» primii paşi la şcoalǎ. • Manuale pentru toţi elevii Conducerea Colegiului s-a preocupat din timp pentru ca elevii sǎ fie întâmpinaţi la venirea la şcoalǎ cu tot necesarul de manuale. Diriginţii au cooperat şi ei, astfel cǎ fiecare elev a gǎsit la intrarea in sala de clasǎ, pe bancǎ, manualele. Le-au primit, dupǎ care, cu braţele încǎrcate au plecat spre casǎ, bucuroşi cǎ trecuse prima zi de şcoalǎ. • Naveta elevilor se deconteazǎ O altǎ binecuvântare a noului început de an şcolar la Mǎtǎsari a fost vestea cǎ fiecare elev navetist va beneficia de decontarea navetei. Pe bazǎ de bilete sau abonament, toţi elevii vor primi contravaloarea transportului de acasǎ la şcoalǎ şi invers. Mai mult, Colegiul din Mǎtǎsari dispune şi de douǎ microbuze şcolare, care transportǎ elevii din satele arondate comunei: Croici, Brǎdet, Brǎdeţel şi Runcurel. • Cornul şi laptele, rechizite şi burse şcolare Dacǎ la clasele I IV, – continuǎ, prin grija Guvernului, programul “Cornul şi laptele”, elevii claselor I-VIII, vor primi ca şi în anii trecuţi, rechizite şcolare, pe bazǎ de cerere adresatǎ unitǎţii şcolare. De asemenea, elevii mǎtǎsǎreni pot primi, lunar, burse de merit sau studiu, în funcţie de rezultatele obţinute în anul şcolar trecut. Mai pot primi burse de orfan, burse de boalǎ sau burse sociale, în raport cu venitul înregistrat pe membru de familie. • «Bani de liceu» Şi în acest an şcolar, elevii care înregistreazǎ un venit mediu brut de pânǎ la 150 lei RON, pot fi beneficiari ai unui ajutor financiar lunar în valoare de 180 lei RON, din partea Guvernului României. Este vorba despre toţi elevii claselor de liceu, atât rutǎ directǎ cât şi rutǎ progresivǎ, precum şi de elevii şcolii de arte şi meserii şi cei ai anului de completare. Pentru aceasta, ei trebuie sǎ depunǎ cererea şi actele necesare la secretariatul unitǎţii. • 200 Euro pentru achiziţionarea de calculatoare Toţi elevii care provin din familii al cǎror venit mediu brut este de pânǎ la 150 lei RON, vor putea 143

primi,de asemenea şi în acest an şcolar, 200 de Euro pentru achiziţionarea unui calculator personal nou. Cererile vor fi depuse, împreunǎ cu actele doveditoare, tot la secretariatul unitǎţii, pânǎ la data de 01 martie 2008, pentru anul şcolar în curs. • Concursuri la care participǎm O datǎ cu începerea noului an de învǎţǎmânt, toţi elevii au posibilitatea sǎ participe la o serie de concursuri organizate în şcoalǎ, porin grija Ministerul Educaţiei, Cercetǎrii şi Tineretului: Olimpicii Cunoaşterii, Eurojunior, Winners, Cangouru, Smart, Memorialul Liviu Dafinescu, Sanitarii Pricepuţi, Cântecul Văilor, Cântecul Jocului şi Portului Popular din Gorj, Logodna vinului cu ulcica, Focuri peste zăpezi ş.a. • Cafeaua de dimineaţǎ Cadrele didactice din Mǎtǎsari îşi pot începe ziua de muncǎ cu o cafea bunǎ, conducerea Colegiului achiziţionând în acest sens douǎ filtre noi de cafea. Toate acestea pentru ca ziua sǎ fie mai frumoasǎ, mai bunǎ şi cu rezultatele scontate. • 100 Euro pentru cadrele didactice Cadrele didactice din comuna Mătăsari au beneficiat de suma de 100 Euro pentru achiziţionare de material didactic. • Parteneriate educaţionale : Prefectura şi Consiliul Judeţean Gorj, Radio Oltenia Craiova, Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Tribunalul Judeţean Gorj, Direcţia Judeţeană de Cultură şi Patrimoniu, Centrul Judeţean al Creaţiei Populare, Biblioteca Judeţeană, Teatrul “Elvira Godeanu”, Şcoala Populară de Artă, Ansamblul Artistic “Doina Gorjului”, Ansamblul Artistic “Maria Lătăreţu”, Autoritatea de Sănătate Publică Gorj, Socitatea de Cruce Roşie Gorj, Consiliul Local şi Primăria Mătăsari, Complexul Energetic Turceni, Exploatarea Minieră Jilţ, Sindicatele Miniere din Jilţ, Poliţia Mătăsari, Fundaţia “General Gheorghe Magheru” Tg. Jiu, Fundaţia “Dăruie Vieţii Farmec”, Fundaţia “Ager” şi Fundaţia “Rhabon”, Editura Măiastra. Şcoli din Franţa, Italia, Germania, Olanda, Ceholsovacia, Polonia, Turcia, Letonia, Lituania, Republica Moldova, Grecia, Titu Maiorescu - Iaşi, Direcţia Judeteană pentru Tineret Gorj şi Iaşi, Forumul Tinerilor din Gorj şi Asociaţia Tineretului pentru Dezvoltare Regională Oltenia. • Proiecte internaţionale cu şcoli din Franţa, Italia, Germania, Olanda, Ceholsovacia, Polonia, Turcia, Letonia, Lituania, Republica Moldova, Grecia. 144

• Zilele liceului şi Sǎrbǎtoarea Fiilor Jilţului De la începutul lunii octombrie, Colegiul din Mǎtǎsari este în sǎrbǎtoare, lucru semnalat în presǎ la timpul potrivit. Concursuri, sesiuni de referate, simpozioane, dezbateri, întâlniri cu autori de carte, cu personalitǎţi gorjene mutându se, ca la ele acasǎ, la Mǎtǎsari. Fiecare zi între 01 şi 19 octombrie este sǎrbǎtoritǎ cu mai multe activitǎţi la care participǎ elevii şi cadrele didactice. Toate acestea culmineazǎ în ziua de sâmbǎtǎ, 20 octombrie, cu Sǎrbǎtoarea Fiilor Jilţului, o adunare de suflet a tuturor celor care se simt mǎtǎsǎreni şi nu numai, o adunare de suflet a tuturor celor care ştiu sǎ petreacǎ. • Sărbători tradiţionale in Colegiu : Ziua Colegiului, 1 Decembrie, Ziua Mitropolitului, Alaiul Obiceiurilor de iarnă, Porni Luceafărul, Ziua Adolescentului, Serbările Primăverii, Ziua Femeii, Târgul Ofertei Educaţionale, Ziua Europei, 1 Iunie, Ziua Absolvenţilor. A.D. redactorul de serviciu «REMEMBER – culegere de aricole din presa vremii» O CARTE – MATERIAL DIDACTIC Se spune, foarte înţelept de altfel, cǎ suntem suma oamenilor pe care îi întâlnim într-o viaţǎ. Îi cunoaştem, îi ascultǎm, îi admirǎm şi încercǎm sǎ le cǎlcǎm pe urme. Cu ceva ani în urmǎ am întâlnit un Om. L-am cunoscut – profesor, fost inspector şcolar –, l-am ascultat – de fiecare datǎ fizic şi de foarte multe ori prin puterea cuvântului scris –, l-am admirat, pentru tot ceea ce reuşise sǎ facǎ într-o viaţǎ ca cea pe care o avusese dânsul şi pentru voiciunea pe care o afişa ori de câte ori urcam scǎrile împreunǎ. Dânsul la peste 70 de ani, eu, la aproape 27. Îl admir, la fel de mult şi astǎzi, când rǎsfoiesc “Culegerea domniei sale de articole din presa vremii, REMEMBER». Este vorba despre renumitul dascǎl gorjean Gheorghe Lungan care, împreunǎ cu profesor Luminiţa Mili Popescu, inspector şcolar în cadrul ISJ Gorj au reunit în peste douǎ sute de pagini de carte, douǎ perioade diferte de timp, douǎ perioade cu bucuriile şi tristeţile specifice fiecǎreia. Culegerea de articole din presa vremii REMEMBER, ne înfǎţişeazǎ partea frumoasǎ a unui învǎţǎmânt românesc bogat în activitǎţi social culturale, profilul de dascǎli al celor doi autori punându-şi serios amprenta asupra relatǎrilor. Sunt prezentate o serie de articole care au încrustat în istoria vremii manifestǎrile la care au luat parte cei doi, atât în perioada de dinainte cât şi de dupǎ. În cartea lor, profesorii Luminiţa Mili Popescu şi Gheorghe Lungan ne prezintǎ tot ce îşi aduc aminte cǎ au fǎcut mai frumos în viaţǎ, ne prezintǎ modele de 145

dascǎli şi oameni de valoare, acţiuni care au reînviat de-a lungul vremii fiorul dulce de sǎrbǎtoare şi dragostea faţǎ de valorile unui neam greu încercat. Structuratǎ în opt capitole, «Culegerea de articole, REMEMBER» este înainte de toate un adevǎrat reper didactic, constituind un serios punct de sprijin şi un amplu material pentru profesorii de limba şi literatura românǎ. Luminiţa Mili Popescu şi Gheorghe Lungan îmbinǎ, cu mǎiestrie, în cartea lor, stilul jurnalistic (interviul, reportajul) cu stilul literar (povestirea, evocarea, portretul). Atât elevii cât şi cadrele didactice pot folosi aceastǎ carte ca model pentru realizarea unor portrete, interviuri sau reportaje, gǎsind aici tot ceea ce le trebuie. Cei care doresc sǎ cunoascǎ istoria tumultuoasǎ a unui popor care a ştiut sǎ reziste la încercǎri, pot gǎsi în aceastǎ carte un bun sfetnic, profesorul de istorie putându-se bucura de relatarea unor fapte reale, elevii şi toţi cei care doar au auzit ceva despre cum a fost atunci, având şansa acum sǎ guste adevǎrul, grǎit cu mǎiestrie prin pana a doi profesori gorjeni demni de toatǎ încrederea. Dar poate cǎ valoarea cea de preţ a acestei «Culegeri de articole din presa vremii» o constituie panorama de activitǎţi social-culturale pe care Luminiţa Mili Popescu şi Gheorghe Lungan le prezintǎ cu atâta interes. Profesorul diriginte are oportunitatea de a şi îmbogǎţi activitatea didacticǎ cu o serie impresionantǎ de concursuri şi diferite întreceri, manifestǎri sportive sau activitǎţi turistice. Toate acestea, şi multe altele, propun cartea profesorilor Luminiţa Mili Popescu şi Gheorghe Lungan ca o adevǎratǎ carte didacticǎ, ca o atrǎgǎtoare carte de istorie şi ca o interesantǎ carte a unor vremuri apuse şi a altora care încep sǎ rǎsarǎ. Mǎ bucurǎ aceastǎ apariţie din punctul de vedere al unuia care ştiu cǎ am un serios sprijin, prin aceastǎ carte, în activitatea didacticǎ şi mai mult mǎ bucurǎ din punctul de vedere al celuia care ştiu cǎ istoria trebuie respectatǎ, pentru cǎ istoria ne-a desǎvârşit pe noi. Recomand «Remember» cu încredere tuturor acelora care ştiu sǎ aprecieze, tuturor acelora care au înţeles cǎ pentru a-ţi stǎpâni viitorul trebuie sǎ-ţi stǎpâneşti mai întâi trecutul. Alin DOBROMIRESCU La Mătăsari, Bandă de mină, material didactic în curtea liceului Colegiul Tehnologic din Mătăsari este unic în ţară, pentru că are un laborator în aer liber. Nu este vorba despre orice fel de laborator, ci unul care creează imaginea veritabilă a unei cariere. În curtea şcolii a fost amplasată o bandă transportoare cu toată tehnologia de rigoare. Banda este pusă în mişcare din 146

când în când, dar în mod special la orele de Educaţie Tehnologică. În pauze şi la orele de sport, banda este folosită şi pe post de tribună. Banda transportoare a fost adusă în ultimii ani de conducerea şcolii, după ce a fost primită de la EMC Jilţ. Unitatea minieră a sprijinit în nenumărate rânduri instituţia de învăţământ de prestigiu din comuna Mătăsari. Acum le-a oferit elevilor o bandă de cauciuc cu care într-o carieră se transportă cărbunele sau sterilul. Banda este funcţională, poate fi oricând pusă în mişcare şi deşi consumă o grămadă de curent, le foloseşte elevilor şi dascălilor în activitatea didactică. La orele de Educaţie Tehnologică, după ce liceenilor li se prezintă schematic activitatea din carieră şi benzile transportoare, profesorul îşi duce elevii în curtea şcolii, unde le arată practic tot mecanismul. ,,Chiar ştim mai mult decât un angajat din carieră care lucrează la bandă. Şi dacă la început mi-a fost teamă să pornesc mecanismul, acum mi se pare ceva banal”, a spus unul dintre elevii colegiului mătăsărean. Profesorul de Educaţie Tehnologică este şi el la fel de optimist. ,,Nu există pericolul ca banda să fie pornită fără supraveghere. Totul este închis în această încăpere aflată lângă bandă, doar profesorul porneşte totul când vrea să le arate elevilor cum funcţionează”, a precizat şi profesorul Iulian Purcel. Nefolosită în carieră Banda din curtea liceului este placată cu cauciuc, iar pe traseul acesteia se află mai multe dispozitive de la care ea se opreşte în caz de pericol. Benzile în cariere se întind pe câteva sute de metri până la 1 kilometru, dar cea de la colegiul din Mătăsari este mai mică. Lungimea acesteia este de aproximativ 150 de metri şi flanchează curtea şcolii. Pe partea laterală dinspre şcoală, pe acesta s-au pus nişte bucăţi de metal care au fost transformate în bănci. Aici, la manifestările din curtea liceului, elevii stau fără probleme. ,,Încap aici câteva sute de elevi”, a spus mândru directorul Colegiului Tehnologic din Mătăsari, după ce a explicat că astfel a rezolvat două probleme, una a laboratorului şi alta a tribunei pentru elevi. La Colegiul Tehnologic din Mătăsari învaţă aproape 2000 de elevi şi predau 150 de cadre didactice. Clara Enache

147

Elevii de la Mătăsari au fost în vizită la Parlament Elevii de la Mătăsari au fost în vizită la Parlament. O delegaţie formată din 50 de elevi şi cadre didactice de la Colegiul Tehnic Mătăsari a răspuns invitaţiei Secretariatului General al Camerei Deputaţilor şi a efectuat o vizită la Palatul Parlamentului, în cadrul programului de vizite organizate de Centrul Educaţional. Elevii şi profesorii din Mătăsari au fost însoţiţi în vizită de către senatorul PSD Ion Florescu. La finalul vizitei, reprezentanţii Parlamentului au oferit cadouri, elevilor gorjeni. 17 Dec 2007 de Gabriela Gîngioveanu, Radio Tg. Jiu Minorii, încotro Înconjuraţi la tot pasul de dragostea părinţilor, aflaţi sporadic sub privirile protejate ale educatorului, fie învăţător, profesor, maistru-instructor sau meseriaş, influenţaţi permanent de mediu social în care-şi trăiesc clipele naive ale unei perioade scurte cuprinse în limitele fixe ale începuturilor de viaţă, al căror mandat se desfăşoară în cuprinsul a optsprezece ani, minorii cuceresc zilnic noi bastioane ale unor nuanţe necunoscute de viaţă, nereuşind în cele mai multe situaţii să discernă, să distingă certitudinea de incertitudine, să delimiteze binele de rău. Esenţial este, în cadrul acestei probleme fundamentale - intitulată «educaţia minorilor!» - să se asocieze toate forţele socialului să-şi conexeze energiile pozitive şi să solicite sprijinul statului chiar în vederea creării unor drumuri «asfaltate», unui «orăşel al copiilor» de se poate, în care să existe grădiniţe, şcoli, licee, biblioteci multe, calculatoare (fără a avea instalate jocuri pe ele), mulţi dascăli, doctori, asistente medicale, judecători cinstiţi, exceptând existenţa, în «orăşelul minunilor», a restaurantelor, a barurilor, a hoţilor, a prostituatelor, a părinţilor alcoolici, a influenţelor negative de tot felul. În timp ce scriu, aud un radio-casetofon cu volumul folosit la maximum, cu o casetă cu muzică populară. «Ce-o fi? Mă-ntreb»- gândindu-mă brusc la faptul că-i marţi seara, ora 22 fix, şi că, în mod cert, sâmbătă seara va fi horă, convins fiind că avem nuntă în sat, duminică pe 30 septembrie, la un fost coleg de-al meu, de generală... Mă dumiresc repede: o vecină frumoasă foc îşi aniversează majoratul, eveniment deosebit care o va desparte de copilărie, o s-o prezinte vieţii, de mâine, aşa cum este, fără a-i aduce la cunoştinţă noile surprize, fără să-i arate faţa neplăcută a soarelui! «La mulţi ani, domnişoară!» după care mă simt obligat să-mi reiau munca mea, aceea dea concepe un articol minor……. Adaug, la primele fraze, necesitatea implicării unor factori decizionali în 148

luarea unor mă-suri rapide pentru ajutorarea celor mai defavorizaţi membrii ai unei comunităţi: minorii! Pe locul întâi ar trebui să se situeze părinţii, ştiut fiind faptul că ei sunt creatorii şi autorii unor «opere» de neimitat: propriile vlăstare... Sub privirile lor, copiii cresc ca din apă, învaţă să zâmbea-că, să vorbească, să plângă când nu sunt lăsaţi la joacă, să ceară tot felul de dulciuri şi de privilegii... Toate-s bune şi la locul lor, până-n prima zi de şcoală, când universul copilăriei va primi în «casa sa» noi aspecte precum: colegii de clasă, domnişoare sau doamne învăţătoare, cărţile, ghiozdanul, rechizitele şcolare şi, nu în ultimul rând, diminuarea programului de joacă. După puţin timp se obişnuieşte «micul lonel» - cum îi spunea cineva elevului din clasa întâi, cu programul, cu învăţătorul, cu colegii. Părinţii devin mai exigenţi, unii, mai delăsători, alţii,aceştia considerând că-n sarcina educatorului va cade din prima zi de şcoală, întreaga activitate de educare a fiului sau a fiicei. Un părinte mai bădăran, întâlnit la şedinţa şcolară, i-a spus răspicat tinerei învăţătoare: «Consider că trebuie să ne vizitaţi acasă, când consideraţi că fiul meu nu învaţă, ca să ne anunţaţi de acest lucru», la care frumoasa învăţătoare i-a întors-o cuvenit: «Să ştiţi că dumneavoastră trebuie să mă vizitaţi, în calitate de părinte, şi să mă întrebaţi de situaţia copilului dumneavoastră!». Alţi părinţi mai grosolani decât «amicul» prezentat, se deplasează la şcoală şi provoacă diverse certuri cu educatorii, acuzându-i chiar de faptul că nu doresc «să le înveţe copiii!» Consumă alcool înainte de vizită, pentru a avea «curaj» ca un personaj de-al maestrului Caragiale, citat la tribunal. După vizită se deplasează la primul bar, unde consumă alcool până noaptea târziu, după care se duc acasă şi, în baza diferitelor pretexte, iau bătaie soţiile şi copii, şi scot afară locuinţă. Soţiile se duc la vecini pentru a le găzdui, uneori, alteori reclamă la poliţie, iar copiii pleacă la plimbare, după programul şcolar, intră în primul bar unde găsesc maşinuţele electronice, pe nea lon care a făcut puşcărie şi povesteşte frumos despre păţaniile sale de acolo. A doua zi nu se mai duce la şcoală «obositul prinţ», fiind mulţumit de faptul că n-a mai găsit acasă pe tăticul beat, la reveni-re, că n-a primit din nou bătaie. Va evita s-o întâlnească pe învăţătoare şi pe colegii de şcoală, care îl vor întreba de ce nu mai vine la ore. În situaţiile fericite, părintele va merge la învăţător şi-l va ruga să-i reprimească odrasla la şcoală, fapt pentru care copilul va reintra pe traseul normal până la noua «surpriză»: sosirea tatălui beat acasă. Aflat sub spectrul unui sentiment de teamă de tatăl beţiv, neajutorat de mama, puţin mai blândă, elevul va creşte în bar, unde-i nea lon puşcăriaşul, atât de distrat, unde-s mulţi colegi care au abandonat şcoala şi se simt atât de bine. Aşteptam trenul în Gara de Nord, în Bucureşti, în toamna anului 1999. Am asistat neputincios la un «spectacol», oferit de doi aurolaci. Primul, a inhalat 149

ceva nedefinit dintr-o pungă, după care a luat o bâtă în mâini şi l-a lovit puternic în cap pe cel de-al doilea până l-a doborât jos. Am fost trezit de ţipetele unui bătrân onorabil, care spunea: «Săriţi, hoţii»!. M-am dumirit repede, des-pre ce se întâmplase: o ţigancă ce se plimba pe peronul gării, cu doi copii de 7-8 ani, la un moment dat, profitând de neatenţia bătrânului, l-a îndemnat pe unul din copii să-i fure banii din mână, fugind spre centrul gării. A fost prins de un tânăr, care în mod politicos, i-a înmânat bătrânului banii. Ţiganca, s-a îndreptat spre ieşirea din gară şi s-a întâlnit cu copilul, făcându-l cu «ou şi oţet», spunându-i că nu-i bun de nimic. Revin, cu o oarecare greutate sufletească, în Gorj, mai bine zis în Mătăsari, localitatea în care ne-am născut în urmă cu douăzeci şi ceva de primăveri şi în care lucrez. L-am întâlnit în 22-09-2001, pe la ora 13 fix, pe minorul Costîn Marius, la cariera Jilţ-Nord. Am rămas stupefiant: Marius era îmbrăcat într-un trening nou-nouţ, avea adidaşi noi, purta o şapcă «Nike» şi fuma o ţigară «Winchester». M-am bucurat pe moment, întrucât îl mai întâlnisem de multe ori în vara anului 2001, prin Mătăsari şi se afla într-o stare deplorabilă: era murdar, afumat din cap şi până în picioare de la cauciucurile arse-n timpul nopţii. - Ce-i cu tine, Marius ?- l-am întrebat - eşti curat şi îmbrăcat bine.1 - Mi-au cumpărat muncitorii haine şi încălţăminte, domnule! - Ai început şcoala? - Nu, n-am început-o, am rămas repetent în clasa a V-a şi nu mă mai primeşte nimeni la coală! Nici mie nu-mi mai place la şcoală! Este bine aici: dorm în vestiarele muncitorilor, îmi dau muncitorii de mâncare! - Mama ta te-a primit acasă? - Nu mai vreau să merg la ea! Mă punea să fac treabă! - Cum e cu tatăl tău, Marius? - l-am întrebat brusc gândindu-mă la faptul că, în primă-vara lui 2000, tatăl său Costîn Gheorghe se prezentase la poliţie şi anunţase că vrea să-l ia pe Marius la el în Braşov, să-l întreţină. - M-a luat cu el în Braşov, după care m-a dus în camerele în care dormea, iar a doua zi m-a ameninţat cu cuţitul, spunându-mi să merg la furat! A treia zi, când a adormit beat, am fugit de la el. - Dacă te duc la şcoală, o să rămâi în clasa ta, să înveţi, c-aşa e bine! - Poate că da, însă să-mi găsiţi şi o garsonieră, că nu vreau să merg la mama! Să mă căutaţi aici, dacă vreţi să mă duceţi la şcoală! Mi-am reamintit iarăşi de Costîn Gheorghe. Fusese condamnat în trecut pentru mai multe fapte penale, iar în primăvara lui 2001 luase pe Marius cu el pentru a-l transforma într-un hoţ minor, sub 14 ani, care are privilegiul de-a nu răspunde penal. Diabolic plan groaznică idee! 150

Şi brusc, mi-am reamintit de vecinii de bloc ai lui Marius: Chirilă MariusClaudiu, de 16 ani, Aldea Karoly, de 17 ani şi Gus Florin-Cristian, de 18 ani, actualmente condamnaţi pentru o sumedenie de furturi, îşi ispăşesc pedepsele în Penitenciarul Tg-Jiu. Au furat tot ce s-a putut: banii din plasa secretarei Carierei Jilţ Sud, care, din bunătate, le oferea, uneori, câte-un bacşiş, banii din poşeta unei bucătărese care le oferea câte-o porţie de mâncare, căldarea unei femei din Mătăsari, cupru şi aluminiu de la Cariera Jilţ Nord, banii lui IIie Victor, din Mătăsari, piese auto din magazia lui Chiriac Alexandru, cutia de autoturism, aparţinând lui Geamănu lon, chiar din curtea casei şi câte alte bunuri. În 05-01-2001, Parchetul Motru le-a emis mandate de arestare pe 30 de zile, iar Judecătoria Motru i-a condamnat la închisoare. Abandonaseră şcoala. Păcat de Aldea Karoly, care avusese medii foarte bune până în clasa aV-a. Mutihac Nicuşor, de 19 ani, actualmente condamnat în Penitenciarul Tg-Jiu, a avut “titlu” de minor-problemă, pe întreaga perioada dintre 14 şi 18 ani. În vara anului 1998, a spart 5 magazine şi a sustras mezeluri şi bani. După puţin timp, a spart atelierul liceului şi a sustras majoritatea sculelor, cheilor, ferestraielor... le-a ascuns într-un bidon de varză murată. A participat la nunta unei verişore, care s-a căsătorit în satul Brădet, com. Mătăsari, şi luni seara, profitând de neatenţia rudelor, a furat 27.000.000 lei, banii nunţii, dintr-un dulap, după care a fugit în laşi. A primit o condamnare. După eliberare, a sustras materiale de la Cariera Jilţ Sud, în timpul nopţii, fiind condamnat în cursul anului 2000 la închisoare. Ar mai fi multe de spus despre minorii-problemă ai Mătăsariului, însă evidenţiez alt exemplu elocvent al comunei Bolboşi, jud. Gorj, pe Licărete lon, zis “chinezul”. A abandonat şcoala la 11 ani şi-şi făcuse un obicei puţin ciudat: trecea graniţa, prinzându-se de partea inferioară a vagoanelor tren. S-a apucat, pe parcursul anilor, de băut. în 21-09-2000, fiind în stare de ebrietate, a lovit-o cu un cuţit pe o vecină de mai multe ori, după care constatând că bătrâna a murit, a violat-o şi i-a luat dintr-un dulap suma de 290.000 lei. A venit în Mătăsari, dorind să plece cu autobuzul de mineri, la Filiaşi, după care urma să plece la Timişoara şi probabil,” agăţat” de vreun tren, să fugă în Iugoslavia. A fost prins de poliţie într-un bar. Actual se află în penitenciarul Tg-Jiu, fiind condamnat la o pedeapsă grea pentru cei 19 ani ai lui. Profit de ocazia oferită, privilegiu i-aş spune: de-a publica un articol nu prea semnificativ, rugându-mă, indirect, de părinţi, de profesorii de oricine respect pentru umanitatea, pentru bine, să facă tot ce-i posibil pentru oprirea minorilor din drumul fără întoarcere: acela de deasupra menirii şcolii (considerată pe bună dreptate fundament al formării, instruirii şi creării omului), al asimilării unor influenţe negative, a unor modele depreciate (infractori, beţivani), al constituirii în grupuri care propovăduiesc violenţa. 151

Minorii, sunt inevitabil, maturii de mâine, ei vor reprezenta peste un deceniu, societatea cu toate faţadele ei, cu toate instituţiile, fiind prezenţi în toate ramurile ei. Prevăd o nouă frescă, nuanţată cu multe motive, aflată sub alt spectru, însă mintea-mi fuse-n prezent şi mă lasă pradă aceleaşi întrebări apăsătoare: “Minorii, încotro?” Costel Tănăsoiu Agent Poliţia Mătăsari Fragment din romanul „Cuibul de pui mulţi”

152

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful