You are on page 1of 351

ION COLŢESCU

GHEORGHE DOGARU

ANALIZĂ MATEMATICĂ
CALCUL DIFERENŢIAL

Colecţia „Matematică”

ION COLŢESCU

GHEORGHE DOGARU

ANALIZĂ MATEMATICĂ
CALCUL DIFERENŢIAL

Editura Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”
Constanţa, 2012

Referenţi ştiinţifici: Conf. univ. dr. Ioan POPOVICIU
Conf. univ. dr. Alexandru SOTIR

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
COLŢESCU, ION
Analiză matematică : Calcul diferenţial / Colţescu Ion,
Dogaru Gheorghe.- Constanţa : Editura Academiei Navale
”Mircea cel Bătrân”, 2012
Bibliogr.
ISBN 978-606-642-022-8
I. Dogaru, Gheorghe
517

Corector: Ozana CHAKARIAN
Editare computerizată: Florentina PETRIŞ
Copertă: Gabriela SECU

Editura Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”
Str. Fulgerului nr. 1, 900218, Constanţa
Tel. 0241/626200/1219, fax 0241/643096
Email: editura@anmb.ro
Copyright © 2012 Editura Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”
Toate drepturile rezervate

ISBN 978-606-642-022-8

CUPRINS
Prefaţă
Capitolul I
RELAŢII MULŢIMI NUMĂRABILE ŞI NENUMĂRABILE
1. Relaţii. Definiţie. Proprietăţi generale
2. Tipuri de relaţii
3. Numere cardinale
4. Exerciţii rezolvate
Capitolul II
SPAŢIU TOPOLOGIC. SPAŢIU METRIC. SPAŢIU BANACH
1. Spaţiu topologic
2. Caracterizarea topologică a punctelor unei mulţimi
3. Spaţiu metric
4. Normă. Spaţiu vectorial normat
5. Exerciţii rezolvate
Capitolul III
CARACTERIZAREA TOPOLOGICĂ A MULŢIMILOR. ŞIRURI
ÎN SPAŢII TOPOLOGICE, ŞIRURI ÎN SPAŢII METRICE, ŞIRURI
ÎN SPAŢII VECTORIALE NORMATE.
1. Mulţimi mărginite
2. Tipuri de mulţimi
2.1 Mulţimi compacte
2.2 Mulţimi conexe
3. Şiruri în spaţii topologice, spaţii metrice, spaţii vectoriale
normate
4. Şiruri Cauchy
5. Subşiruri. Principiul contracţiei
6. Exerciţii rezolvate
Capitolul IV
SERII
1. Serii. Generalităţi
2. Serii cu termeni pozitivi
3. Serii cu termeni oarecare
4. Exerciţii rezolvate
Capitolul V
ŞIRURI ŞI SERII DE FUNCŢII
1. Şiruri de funcţii
2. Serii de funcţii
3. Serii de puteri
4. Formula Taylor pentru polinoame şi funcţii
5

7
9
9
10
13
15
22
22
25
27
30
34

46
46
51
51
52
54
59
62
67
79
79
85
98
106
124
124
133
137
142

5. Seria Taylor
6. Exerciţii rezolvate
Capitolul VI
FUNCŢII REALE ŞI FUNCŢII VECTORIALE
1. Limită. Definiţii. Proprietăţi generale
2. Continuitatea
3. Exerciţii rezolvate
Capitolul VII
DERIVATA ŞI DIFERENŢIALA
1. Derivata
2. Diferenţiala
3. Unele aplicaţii ale diferenţialei
A. Formula lui Taylor
B. Puncte de extrem
4. Exerciţii rezolvate
Capitolul VIII
FUNCŢII IMPLICITE. DEPENDENŢĂ FUNCŢIONALĂ.
SCHIMBĂRI DE VARIABILĂ
1. Funcţii implicite
2. Sisteme de funcţii implicite
3. Dependenţă funcţională
4. Extreme condiţionate
5. Schimbări de variabilă şi funcţii
A. Schimbarea variabilelor independente la funcţiile de o variabilă
B. Schimbarea variabilelor independente la funcţiile de două
variabile
C. Transformarea punctuală a curbelor plane
D. Transformarea punctuală a suprafeţelor
6. Exerciţii rezolvate
Capitolul IX
EXERCIŢII PROPUSE
BIBLIOGRAFIE

6

149
155
172
172
181
190
203
203
219
226
226
229
239

268
268
277
279
285
293
293
294
295
296
299
318
349

În ansamblul disciplinelor care fac parte din planul de învăţământ al unei facultăţi tehnice. matematici speciale. analiză numerică şi altele. o tratare unitară a unor probleme fundamentale. ultimul propunând spre rezolvare un număr foarte mare de exerciţii corespunzătoare fiecărui capitol tratat. atunci credem că forma de expunere trebuie să sufere unele modificări.PREFAŢĂ În ultimele decenii. printre altele. O modernizare exagerată şi forţată în detrimentul conţinutului clasic al analizei matematice ar constitui un eşec. Din această cauză. 7 . Evident că analiza matematică nu poate rămâne în afara acestei evoluţii. fiind suficient de larg pentru a include principalele probleme ce intervin frecvent în diferite domenii teoretice şi practice. fie adoptând o formă nouă de expunere care să corespundă procesului general de modernizare a matematicii. Exemple. continuitate. rezolvate complet. am urmărit introducerea motivată a noţiunilor şi problemelor. cum ar fi cele de limită. intuiţia rămânând în unele locuri o metodă de bază pentru înţelegerea anumitor noţiuni. o importanţă deosebită s-a acordat modernizării ca formă a analizei matematice. una din direcţiile importante a fost aceea de a găsi măsura potrivită de expunere care să echilibreze într-un tot forma şi conţinutul. pe de o parte. o tratare care să se sprijine pe exemple cât mai sugestive şi am încheiat fiecare capitol cu un paragraf de exerciţii rezolvate în care sunt prezentate un număr mare de exerciţii de dificultăţi diferite. Având în vedere că problemele care fac obiectul analizei matematice nu sunt uşor accesibile. iar pe de altă parte. Aplicaţii” a aceloraşi autori. Cartea cuprinde nouă capitole. Am ales acest cadru întrucât permite. folosindu-se conceptul de spaţiu topologic. spaţiu metric şi spaţiu vectorial normat. schimbări de variabilă şi de funcţie. analiza matematică trebuie să se coreleze cu alte discipline ca algebra. Cartea “Analiză matematică – Calcul diferenţial” constituie o ediţie revizuită şi adăugită a cărţii „Calcul diferenţial. În volumul de faţă sunt studiate unele noţiuni fundamentale. Dacă nu poate fi vorba de o schimbare de fond a conţinutului analizei matematice. permite o deschidere spre abordarea lor într-un cadru mai general. din dorinţa de a da posibilitatea cititorului să se autoverifice în ce grad a înţeles noţiunile prezentate. Teorie. diferenţiabilitate. majoritatea disciplinelor de matematică şi-au schimbat mult aspectul fie printr-o precizare a conţinutului. În cartea de faţă pe care autorii o prezintă.

Constanţa 2012 8 .Sperăm ca lucrarea să fie utilă atât studenţilor ce studiază în programa universitară analiza matematică.C. facilitându-le înţelegerea mai precisă şi mai aprofundată a unor noţiuni şi modele matematice de mare fineţe. profesorilor de licee care-şi pregătesc examenele de definitivat sau grad. I.D. G. cât şi tuturor celor care doresc să înveţe şi să aprofundeze matematica modernă a zilelor noastre.

{1} . {2} . A. atunci card P ( A) = 2 n . unde: G = A × B este numit graficul (graful) relaţiei ℜ . RELAŢII. atunci G = {( a . {2. OBSERVAŢIA 1. B ) .3} .1. A . B ) este în corespondenţă biunivocă cu mulţimea P ( A × B). {1. iar graficul său este mulţimea G ⊆ A 2 . A) ∈ A × P ( M ) a ∈ A} apartenenţă. + C nn = 2 n . atunci relaţia ℜ este notată cu (G . y ) ∈ G dacă şi numai dacă xℜy ( x este în relaţia ℜ cu y ) .CAPITOLUL I: RELAŢII. {3} . clasă. y ) ∉G dacă şi numai dacă x ℜy .1. e) Dacă card A = n .3} . {1. 9 {2} ∈ P ( A ) . b) Dacă M este o mulţime şi P ( M mulţimea ) mulţimea părţilor lui M . b) ( x .. Într-adevăr C nk prin definiţie c) reprezintă mulţimea tuturor submulţimilor cu k elemente formate dintr-o mulţime cu n elemente şi C n0 + C n1 + . 2} . 2.1 a) Dacă B ≡ A. este graficul relaţiei de . Mulţimea tuturor relaţiilor ℜ = (G . + C nk + . P ( A ) = {1. 2. {2} ⊂ A . {1.. d) Fie P ( A × B ) numărul părţilor mulţimii A × B .3} . Exemple. ( x . Se numeşte relaţie de corespondenţă între mulţimile A şi B tripletul notat ℜ = ( G.. A ) şi se numeşte relaţie în A . MULŢIMI NUMĂRABILE ŞI NENUMĂRABILE 1. iar B este codomeniul sau adresa relaţiei ℜ . a) A = {1. 2∈A . PROPRIETĂŢI GENERALE Se consideră cunoscute noţiunile de: mulţime. DEFINIŢIE.. A este domeniul de definiţie sau sursa relaţiei ℜ .1 Fie A şi B două mulţimi oarecare. operaţii cu mulţimi şi logică matematică. DEFINIŢIA 1. ( x nu este în relaţia ℜ cu y ) .3}} .

A .1. z ∈ A (tranzitivitatea). B ) .2 Fie A şi B două mulţimi oarecare şi ℜ = (G . 3) x ℜy şi yℜz implică xℜ z . A . DEFINIŢIA 1. B ) o relaţie care verifică proprietatea: x ℜy şi xℜz. TIPURI DE RELAŢII Vom defini câteva tipuri de relaţii care sunt foarte întâlnite în practică. Adică. Rezultă y = z .2. ℜ 2 . se numeşte compusa relaţiilor ℜ1 şi ℜ2 şi este definită astfel: x ℜ z dacă şi numai dacă există y ∈ B astfel încât x ℜ1 y şi yℜ 2 z . B .1.2 Relaţia este generalizarea noţiunii de funcţie. 2. A ) îndeplineşte următoarele proprietăţi: 1) x ℜy implică yℜx . DEFINIŢIA 1. ℜ2 = (G 2 . atunci relaţia ℜ este funcţia f : A → B . pentru orice x ∈ A (reflexivitatea).1. dată de tripletul (G . Relaţia ℜ = ℜ2 o ℜ1 . 2) x ℜx . în cazul în care există. y ) ∈G sau y ℜ −1x dacă şi numai dacă x ℜy . pentru orice x . fie ℜ = (G .1. B. PROPOZIŢIA 1. A .3 Fie A. B ) şi ℜ2 = ( G2 . A . OBSERVAŢIA 1.2 Compunerea relaţiilor este o operaţie asociativă. oricare ar fi x .DEFINIŢIA 1. Adică. dacă ℜ1 . 10 . atunci există ℜ −1 şi are loc relaţia: ℜ−1 = ( ℜ 2 o ℜ1 ) = ℜ1−1 o ℜ −2 1 −1 PROPOZIŢIA 1. C ) două relaţii oarecare.C ) . y ) ∈ G −1 dacă şi numai dacă ( x .C ) şi există ℜ = ℜ2 o ℜ1 . A . C trei mulţimi oarecare şi ℜ1 = (G1 .1. y . A) definită astfel: ( x . B. y ∈ A (simetria). B. B ) o relaţie între cele două mulţimi.1 Dacă ℜ = (G . ℜ3 sunt relaţii care se pot compune în ordinea ℜ3 o ℜ 2 o ℜ1 atunci: ( ℜ3 o ℜ2 ) o ℜ1 = ℜ3 o ( ℜ2 o ℜ1 ) = ℜ3 o ℜ2 o ℜ1 .1 Dacă ℜ1 = (G1 . Se numeşte relaţie inversă (reciprocă sau simetrică) a relaţiei ℜ relaţia ℜ−1 = ( G −1 . atunci ℜ se numeşte relaţie de echivalenţă în mulţimea A.

A ) verifică proprietatea xℜy şi y ℜx . 1A ( x ) = x . Într-adevăr. Într-adevăr dacă se consideră funcţia identică: 1A : A → A . există f −1 : B → A bijectivă din care rezultă B : A. h = g o f bijectivă. 2) x ≤ y şi y ≤ x implică x = y (antisimetria). Atunci A : C. a) Fie A şi B două mulţimi oarecare.2. Orice relaţie de preordine care este şi tranzitivă se numeşte relaţie de ordine. Deci.DEFINIŢIA 1. 3) Trebuie arătat că A : B şi B : C implică A : C . 3) x ≤ y şi y ≤ z implică x ≤ z (tranzitivitatea). Dar se ştie că orice funcţie bijectivă este şi inversabilă şi inversa sa este bijectivă. este o relaţie de echivalenţă.3 O relaţie ℜ definită în mulţimea A care este reflexivă şi antisimetrică se numeşte relaţie de preordine. Relaţia " ≤ " este o relaţie de ordine pe mulţimea numerelor reale: 1) x ≤ x (reflexivitatea). Soluţie. 2) A : B implică B : A. Relaţia " : " . b) În mulţimea numerelor reale se ştie că există relaţia " ≤ " definită astfel: x ≤ y dacă x are imaginea pe axa reală la stânga imaginii lui y.1. definită astfel: A : B dacă şi numai dacă există f : A → B . implică x = y . Verificăm cele trei proprietăţi de mai sus. există h : A → C . 11 . s-a demonstrat că relaţia de echipotenţă este o relaţie echivalentă.2. atunci relaţia ℜ este o relaţie antisimetrică. Deci. Verificând proprietăţile din definiţia 1. f bijectivă. DEFINIŢIA 1. Orice mulţime înzestrată cu o relaţie de ordine de numeşte mulţime ordonată. numită relaţia de echipotenţă. Conform cu definiţia relaţiei " : " se obţine: A : A.2. Într-adevăr din A : B rezultă că există f : A → B bijectivă. Exemple. Este evident că această funcţie este o funcţie bijectivă. din faptul că A : B şi B : C rezultă că există f : A → B bijectivă şi g : B → C bijectivă. 1) A : A.2 Dacă relaţia ℜ = (G .

1 a) Din Propoziţia 1. determinată de relaţia de echivalenţă ℜ şi se notează astfel: A / ℜ ( A factorizat la ℜ ) . Rezultă x . Fie z ∈ xˆ . Cum relaţia ℜ este o relaţie de echivalenţă ea este şi tranzitivă. Mulţimea claselor de echivalenţă poartă denumirea de mulţime factor. datorită reflexivităţii acestei relaţii se poate scrie că x ℜ x . Cealaltă incluziune se demonstrează în mod asemănător.2.DEFINIŢIA 1. pentru orice x ∈ A . definită de relaţia de echivalenţă ℜ. PROPOZIŢIA 1.1 rezultă că două clase de echivalenţă ori sunt disjuncte ori sunt egale şi este evident că A = U xˆ . OBSERVAŢIA 1. rezultă xˆ ⊆ yˆ . deoarece ℜ = (G . " ⇐ " Să presupunem că x ℜy şi trebuie să demonstrăm că xˆ ≡ yˆ . iar parlamentul este mulţime factor.5 Mulţimea tuturor claselor de echivalenţă a mulţimii A definită de relaţia de echivalenţă ℜ se numeşte mulţimea cât a mulţimii A . DEFINIŢIA 1.2. din ipoteză se ştie că xℜy. x ℜy sau y ℜx .2. Atunci au loc relaţiile: a) x ∈ C 2 = xˆ . A ) o relaţie de echivalenţă a mulţimii A. rezultă zℜx . x ∈A b) Orice relaţie de echivalenţă pe A determină o partiţie a acestei mulţimi în clase de echivalenţă modulo ℜ .2. 12 . Deci rezultă zℜy .4 Fie ℜ = (G . un element oarecare al lui A.2. A ) o relaţie de echivalenţă definită în mulţimea A şi x ∈ A . Deci. b) " ⇒ " Se presupune că xˆ = yˆ . y ∈ yˆ . Trebuie arătat că z ∈ yˆ . A ) este o relaţie de echivalenţă. b) xˆ = yˆ dacă şi numai dacă x ℜy . Deci x ∈ xˆ .1 Fie ℜ = (G . atunci mulţimea notată astfel xˆ sau C x şi definită astfel xˆ = C x = { y ∈ A / yℜx} poartă denumirea de clasă de echivalenţă a elementului x . Demonstraţie a) Fie x ∈ A un element oarecare. dar pentru aceasta trebuie arătat că: yˆ ⊆ xˆ şi xˆ ⊆ yˆ . Aşadar. c) Exemplu: un parlamentar este o clasă de echivalenţă. Dar. Într-adevăr din faptul că z ∈ xˆ .

Dacă A : N . unde ¥ 2n este mulţimea numerelor naturale pare şi ¥ 2 n+1 este mulţimea numerelor naturale impare. card A = 2 . Acest punct se lasă ca exerciţiu. 2.2 Mulţimea card A = {B ∈P (T ) / B ~ A} se numeşte cardinalul mulţimii A sau clasa de echivalenţă definită de A în mulţimea P (T ) . Fie T mulţimea totală şi P (T ) mulţimea părţilor acestei mulţimi. Fie f : ¥ → ¥ 2 p . Este evident că această funcţie este atât injectivă. 2.1 Fie A o mulţime oarecare. După cum se ştie. (Orice mulţime echipotenţă cu mulţimea numerelor naturale este o mulţime numărabilă).3. ¥ 2 p . c) A ~ ¥ . f ( n ) = 2n + 1 .3. cât şi bijectivă.sunt mulţimi numărabile. atunci card A = ℵ0 se citeşte “alef zero” şi reprezintă cel mai mic infinit. funcţie care să fie bijectivă. DEFINIŢIA 1. 13 . se spune că A este o mulţime numărabilă. b) A are două elemente. Cu ajutorul acestei relaţii se definesc numerele cardinale şi se clasifică mulţimile după numărul elementelor lor. ¥ 2 p+1 . DEFINIŢIA 1. NUMERE CARDINALE Într-unul din exemplele anterioare s-a definit noţiunea de “echipotenţă” şi s-a arătat că această relaţie este o relaţie de echivalenţă. Soluţie 1. ¤ mulţime numărabilă. Dacă: a) A are un element. În mod asemănător se arată că ¥ : ¥ 2 p +1 .3. pentru a arăta că mulţimea ¥ 2 p este numărabilă. trebuie arătat că este echipotentă cu ¥ . Fie A∈P ( T ) o mulţime oarecare. Adică trebuie construită o funcţie cu domeniul ¥ şi codomeniul ¥ 2 p . Exemplu 1. rezultă card A = 1 . f ( n ) = 2 n . construind funcţia f : ¥ → ¥ 2 p +1 .

atunci card A = ℵC se citeşte “puterea continuului” şi este un infinit mai mare decât ℵ0 . Mulţimea tuturor numerelor cardinale infinite este o mulţime ordonată care are un prim element şi acesta este ℵ0 . adică cele echipotente cu mulţimea numerelor reale. unde AB = { f / f : B → A} este mulţimea tuturor funcţiilor ce pot fi definite pe B cu valori în A . B = ¥ 2 p +1 .1] este numărabilă. 2.3 O mulţime infinită care nu este echipotentă cu mulţimea numerelor naturale se numeşte mulţime nenumărabilă. bn = 0. n n n 1 2 3 n n unde: aij ∈ {0. A ∪ B = ¥ 2 p ∪ ¥ 2 p +1 = ¥ . m = card B .. Exemplu. PROPOZIŢIA 1. . dar care nu are un ultim element.3. 2) n × m = card ( A × B ) . unde A şi B sunt două mulţimi oarecare din P (T ) . înmulţire şi ridicare la putere (când numerele cardinale sunt finite.4 Fie n = card A .1. O categorie foarte importantă de mulţimi nenumărabile sunt mulţimile din clasa de echivalenţă puterea continuului. a12 a22 a32 K an2 K . 14 K . 3. a a a K a K .. A = ¥ 2 p . mulţimea numerelor cardinale infinite nu este mărginită superior (vezi exerciţiul 5b). K ..1] este o mulţime nenumărabilă. cu alte cuvinte. a11a12 a13 K a1n K .3.3. Definiţia care urmează pentru aceste operaţii poate fi folosită şi în cazul în care numerele cardinale sunt infinite. Deci. Cu numerele cardinale se pot defini operaţii de adunare. aceste operaţii se cunosc). 1) n + m = card ( A ∪ B ) cu A ∩ B = φ .9} . ℵ0 +ℵ0 = ℵ0 . aceste numere pot fi puse în corespondenţă biunivocă cu termenii unui şir după cum urmează: b1 = 0. Se presupune prin absurd că mulţimea numerelor reale din intervalul [ 0. Demonstraţie. b2 = 0. DEFINIŢIA 1. Atunci.4 (TEOREMA LUI CANTOR): Mulţimea tuturor numerelor reale cuprinse în intervalul [ 0. 3) n m = card AB . DEFINIŢIA 1..d) A ~ ¡ .

Domℜ 2 = {1.. Ranℜ1 = {1. K . ( 2. G ℜ−1 = {( 2. antisimetria şi tranzitivitatea acestor relaţii.4. a) Să se determine domeniul.1) . a1 a2 a3 . EXERCIŢII REZOLVATE EXERCIŢIUL 1.3 ) . K . ( 3. ℜ3 care au următoarele grafice: Gℜ1 = {(1. K . ( 2. 2 )} . 3 Domℜ1 = {1. ( 3. dar nu face parte din mulţimea {bn }n ≥1 . 2. 2 ) .1) . 2 ) .3)} .1) . 2} .1] este o mulţime numărabilă este falsă. Gℜ2 = {(1.. Se observă că: b ≠ b1 cel puţin prin prima cifră.1) .1) . K . 2} . ceea ce arată că presupunerea că numerele reale din intervalul [0. acest număr b este subunitar. simetria. • ℜ este tranzitivă dacă GRo R ⊆ GR . • ℜ este reflexivă dacă GiA ⊂ GR . ( 2. x ℜ y atunci A = Domℜ (domeniul lui ℜ ). 2 )} . 2} . b ≠ b2 cel puţin prin a doua cifră. a2 ≠ 0.. 1 2 G ℜ−1 = {( 3. dacă se consideră numerele: b = 0.an . (1. ( 3. Ţinând cont de acestea se observă că: Gℜ−1 = {(1. Ranℜ3 = {2.1) . Domℜ3 = {1. Ranℜ2 = {2. Dacă ∀x ∈ A şi ∀y ∈ B . ℜ2 . B = Ranℜ (codomeniul lui ℜ ).. a1 ≠ 9. an ≠ 9. an ≠ 0.3} . (1.3} . 3)} . Într-adevăr. a) Fie A şi B două mulţimi. unde: a1 ≠ 0. b) Să se studieze reflexivitatea. an ≠ ann . ( 2. . Rezolvare. ∀x ∈ A (funcţia identitate pe A ) • ℜ este antisimetrică dacă GR ∩ GR −1 ⊆ GiA . b) • ℜ este simetrică dacă Gℜ−1 ⊆ Gℜ . a2 ≠ a22 . ( 2. a2 ≠ 9.3} . codomeniul şi simetricile acestor relaţii. 2 ) .1 Fie relaţiile binare ℜ1. 4. unde iA ( x ) = x. b ≠ bn cel puţin prin a n -a cifră. 2 ) . 2 )} . 15 . a1 ≠ a11 . ( 2. Deci.Se arată prin construcţie că mai există încă un număr subunitar care nu face parte din şirul anterior. ( 2. 2 )} . 2 ) . Gℜ3 = {(1.

Cum ℜ este reflexivă şi tranzitivă. 2 ) . ( ∀ ) x ∈¢ . 1 1 Analog se arată că ℜ2 şi ℜ3 sunt antisimetrice. 2 )} = Gℜ1 . GiA = {(1. ( 3. ℜ3 nu sunt simetrice. Cum Gℜ1 oℜ1 = {(1. ( 3. 2) ∈ Gℜ 3 . ( 2. simetrică şi tranzitivă. n ) m ∈ ¢} şi. n ∈ ¢. ( 2. b) Să se scrie clasa de echivalenţă xˆ.1) . 2 ) . atunci ℜ1 este tranzitivă. n ∈ ¢. Cum GiA = {(1. se obţine că Gi¢ ⊂ Gℜ . ( 2. (1.1) . relaţiile 1 2 3 ℜ1 . rezultă că 1 ℜ1 nu este reflexivă. De aici rezultă că ℜ este reflexivă. Cum 3 x − x. EXERCIŢIUL 1. Deci ℜ este tranzitivă. 2 )} = Gℜ1 .4.3) ∈ Gℜ 3 . { } Să se arate că: a) ℜ este o relaţie de echivalenţă pe ¢ . De aici rezultă că ℜ este simetrică.3 Fie ℜ o relaţie al cărei grafic este: Gℜ = ( m.1) . 16 .4. x ∈ ¢ c) Să se determine mulţimea factor ¢ ℜ . 1 Cum Gℜ1 ∩ Gℜ −1 = {(1. 2. . Deci. 2 )( 3. Se observă că (1. 2 )} ⊂ GiA . de asemenea. este evident că Gi¢ ⊆ GR . Analog se arată că ℜ2 şi ℜ3 nu sunt reflexive. Să se arate că ℜ este o relaţie de preordine pe ¢ . se obţine că Gℜ−1 = Gℜ . 2 ) . Cum 3 m − n ⇒ 3 n − m . S-a arătat că: Domℜ1 = {1. (1. ℜ3 nu este tranzitivă.2 Fie relaţia ℜ care are următorul grafic: Gℜ = {( m. (1. Deci Gℜ3 oℜ3 ⊄ Gℜ3 . m n} .1) . 3 m − n . Rezolvare. 2 )( 2. ( 3. Este evident că Gi¢ = {( m. Rezolvare.Este evident că Gℜ−1 ⊄ Gℜ1 . n ) m ∈ ¢. EXERCIŢIUL 1. Gℜ−1 ⊄ Gℜ 2 şi Gℜ−1 ⊄ Gℜ3 .3} = A1 . a) Trebuie arătat că ℜ este reflexivă. ( 2. 3)} ⊄ {(1. rezultă că ℜ1 este antisimetrică. rezultă că ℜ este o relaţie de preordine.3) ∉ Gℜ 3 Aşadar. n ) m. 2 )( 2.1) . Pentru ca relaţia ℜ să fie relaţie de preordine trebuie ca ℜ să fie reflexivă şi tranzitivă. ℜ2 .3)} .

Rezolvare.Deoarece 3 m − n şi 3 n − p . n ) p m − n. x ∈ ¢ = {3k + x k ∈ ¢. * Se arată în mod analog că această relaţie este o relaţie de echivalenţă şi · ˆ ˆ 2. 2} .1. implică 3 m − p . c) A ∩ B = φ ⇔ ϕ A∪ B = ϕ A ⋅ ϕ B . d) ϕC A = 1 − ϕ A .1. p ∈ ¢ } .. * EXERCIŢIUL 1.. 2ˆ = {3k + 2}k∈¢ . e) ϕ A \ B = ϕ A − ϕ A ⋅ ϕ B . p −1 . r ∈ {0. Se obţine că Gℜoℜ ⊆ Gℜ . n ∈ ¢. B ⊂ X au loc proprietăţile: a) A = B ⇔ ϕ A = ϕ B . b) ϕ A∩ B = ϕ A ⋅ ϕ B . dacă x ∈ A. dacă x ∈ X \ A . De aici rezultă că ℜ este reflexivă. că mulţimea factor ¢ ℜ este ¢ ℜ = 0.. Deci xˆ = rˆ .4 Fie A ⊂ X şi ϕ A : X → S = {0. 17 .4. De aici rezultă { } ˆ ˆ 2ˆ . Deci. m. Observaţie. Dar 0ˆ = {3k}k∈¢ .1} astfel încât: 1. x ∈ ¢} { } c) Dacă x > 3 atunci x = 3k + r .. b) xˆ = y ∈ ¢ 3 y − z . Relaţia ℜ al cărei grafic este dat în acest exerciţiu se poate generaliza la relaţia ℜ* al cărei grafic este: Gℜ* = {( m. simetrică şi tranzitivă. A .1. Rezultă rˆ = { x ∈ ¢ x − r = 3k } = xˆ . ϕA ( x) =  0. adică f) ϕ A∪ B = ϕ A + ϕ B − ϕ A ⋅ ϕ B . { } Această relaţie ℜ este relaţia de congruenţă modulo p . unde C A este complementara mulţimii C A = X \ A. a) Din definiţia funcţiei caracteristice este evident că A = B ⇔ ϕ A = ϕ B . b) Din x ∈ A ∩ B ⇒ x ∈ A şi x ∈ B ⇒ ϕ A∩ B ( x ) = 1 ⇒ ϕ A ( x ) = 1 şi ϕ B ( x ) = 1 ⇒ ϕ A ∩B ( x ) = ϕ A ( x ) ⋅ ϕ B ( x ) . 1ˆ = {3k + 1}k∈¢ . Să se arate că pentru A. ℜ este relaţie de echivalenţă. ˆ ¢ ℜ* = 0. Atunci x − r = 3k .

Dacă x ∉ A ∩ B ⇒ x ∈ A şi x ∉ B sau x ∉ A şi x ∈ B sau x ∉ A şi x ∉ B .
Deci x ∉ A ∩ B ⇒ ϕ A∩B ( x ) = 0 şi ϕ A ( x ) ⋅ ϕ B ( x ) = 0 .

Deci x ∉ A ∩ B ⇒ ϕ A∩B ( x ) = ϕ A ( x ) ⋅ ϕ B ( x ) .
c) Se raţionează ca la punctul a).
d) A ∪ CA = X ;
A ∩ CA = φ . Ţinând cont de c), se obţine
ϕ A + ϕCA = 1 ⇒ ϕCA = 1 − ϕ A .
e) Deoarece
A − B = A ∩ CB ⇒ ϕ A \ B = ϕ A∩CB = ϕ A ⋅ ϕ B = ϕ A (1 − ϕ B ) = ϕ A − ϕ A ⋅ ϕ B .
f) Deoarece A ∪ B = ( A \ B ) ∪ ( B \ A) ∪ ( A ∩ B ) , se obţine:

ϕ A∪ B = ϕ A\ B + ϕ B \ A + ϕ A∩ B = ϕ A − ϕ A ⋅ ϕ B + ϕ B − ϕ A ⋅ ϕ B + ϕ A ⋅ ϕ B = ϕ A + ϕ B − ϕ A ⋅ ϕ B
.
EXERCIŢIUL 1.4.5 Fie M o mulţime oarecare. Să se arate că:
card P ( M ) = 2card M
Rezolvare. Fie mulţimea S = {0,1} şi S M mulţimea funcţiilor definite pe
M cu valori în A .
Se consideră funcţia f : P ( M ) → S M
definită astfel f ( A) = ϕ A , ( ∀ ) A ⊂ M .

Este evident că proprietatea A = B ⇔ ϕ A = ϕ B arată că f este injectivă.
Surjectivitatea este evidentă. Deci f este bijectivă. Atunci:
card P ( M ) = card S M = 2card M .
Observaţie. Din rezolvarea anterioară rezultă că egalitatea
card P ( M ) = 2card M este adevărată atât pentru card M finit, cât şi infinit.
În cazul în care card M este finit, adică card M = n , atunci relaţia
card P ( M ) = 2n se poate demonstra şi după cum urmează. Se ştie că

P ( M ) este formată din toate submulţimile mulţimii M . Conform cu
definiţia combinărilor, numărul submulţimilor cu k elemente, 0 ≤ k ≤ n ,
care se pot forma dintr-o mulţime cu n elemente este Cnk . Atunci,
card P ( M ) = Cn0 + Cn1 + Cn2 + ... + Cnn = 2 n .

EXERCIŢIUL 1.4.6 Orice reuniune finită sau numărabilă de mulţimi
numărabile este o mulţime numărabilă.
18

Rezolvare. Exerciţiul se mai poate scrie şi astfel:
ℵ0 +ℵ0 + ... +ℵ0 = ℵ0
şi
ℵ0 +ℵ0 + ... +ℵ0 + ... = ℵ0 .
Prima egalitate se arată inductiv.
Se ştie că: ¥ = ¥ 2 n ∪ ¥ 2 n+1 şi ¥ 2 n ∩ ¥ 2 n +1 = φ . De aici rezultă că:
ℵ0 +ℵ0 = ℵ0 .
Se presupune adevărat că ℵ0 +ℵ0 + ... +ℵ0 = ℵ0 şi se demonstrează că:
1442443
n −1 ori

ℵ0 +ℵ0 + ... +ℵ0 = ℵ0 .
1442443
n ori



Într-adevăr ℵ0 +ℵ0 + ... +ℵ0 =  ℵ0 +ℵ0 + ... +ℵ0  +ℵ0 = ℵ0 +ℵ0 = ℵ0 .
1442443  1442443 
n ori

n −1 ori

Atunci, conform cu principiul inducţiei ℵ0 +ℵ0 + ... +ℵ0 = ℵ0 pentru orice
1442443
n ori

n finit.
Pentru a demonstra a doua egalitate se procedează astfel. Fie
Ak = {a0k , a1k ,..., akk ,...} , k = 1, 2,... o familie numărabilă disjunctă de mulţimi

numărabile. Se consideră funcţia

f : U Ak → ¥ × ¥

definită astfel

k =0

f ( ai j ) = ( i, j ) . Este evident că această funcţie este bijectivă. Dacă se arată

că mulţimea ¥ × ¥ este numărabilă problema este rezolvată.
Dacă se consideră funcţia g : ¥ → ¥ × ¥ , cu g ( n ) = ( n, 0 ) , este evident că
această funcţie este injectivă. Deci,
card ¥ × ¥ ≥ ℵ0 .
(1)
Fie h : ¥ × ¥ → ¥ definită prin:
( m + n )( m + n + 1)
h ( n, m ) = n +
2
Se arată că această funcţie este injectivă.
Fie ( m, n ) ≠ ( m ', n ' ) ⇒ m + n ≠ m '+ n '. Fără a micşora generalitatea, se
consideră m '+ n ' = m + n + 1 , h ( m ', n ') >

( m + n )( m + n + 1)

+ n = h ( m, n ) .
2
Deci, ( m, n ) ≠ ( m ', n ') ⇒ h ( m, n ) ≠ h ( m ', n ') . Astfel rezultă că funcţia h
este injectivă. Deci,
19

card ¥ × ¥ ≤ ℵ0 .
Din (1) şi (2) rezultă că ¥ × ¥ este numărabilă.

(2)

EXERCIŢIUL 1.4.7 Să se arate că orice două intervale de numere reale cu
capete finite sunt echipotente.
Rezolvare. Se arată că [ 0,1] : [ a , b ] . Într-adevăr, funcţia f : [ 0,1] → [ a, b ]

definită prin f ( x ) = a + x ( b − a ) este bijectivă. Deci,

[0,1] : [ a, b] .

Analog se arată că:

[0,1] : [ c, d ] .

(1)
(2)

Cum relaţia " : " este tranzitivă din (1) şi (2) se obţine că [ a, b ] : [ c, d ] .
EXERCIŢIUL 1.4.8 Orice interval este de puterea continuului.
Rezolvare. Pentru a rezolva această problemă trebuie arătat că ( a, b ) : ¡
( card ¡ = ℵc , ℵc este numărul cardinal infinit numit puterea continuului).

 π π
Se consideră funcţia f :  − ,  → ¡ , f ( x ) = tgx . Această funcţie este
 2 2
 π π
 π π
evident bijectivă. Deci  − ,  : ¡ . Cum ( a, b ) :  − ,  (conform cu
 2 2
 2 2
exerciţiul 7) datorită tranzitivităţii relaţiei de echipotenţă ( a, b ) : ¡ . Se mai
poate spune că ( a, b ) ∈ℵc .

EXERCIŢIUL 1.4.9 Să se arate că mulţimea numerelor raţionale ¤ este
numărabilă.
m

Rezolvare. Fie Ak =  n = 0, ± 1, ± 2, ± 3,... , k ∈ ¥ .
k

Este evident că ¤ = U Ak . Cum Ak ∈ℵ0 , conform cu Exerciţiul 1.4.6.
k =1

U A ∈ℵ . Deci, ¤ este o mulţime numărabilă.
k

0

k =1

EXERCIŢIUL 1.4.10 Să se arate că mulţimea numerelor prime P este o
mulţime numărabilă.

20

Rezolvare. Pentru a arăta că P este numărabilă, trebuie arătat că P nu este
finită ( P ⊂ ¥ evident). Se presupune P = { p1 , p2 ,..., pn } . Fie

q = p1 p2 ... pn + 1 . Acest q este evident prim şi este mai mare decât toate
numerele prime p1 , p2 ,..., pn . Deci, q ∈ P . Aşadar, mulţimea numerelor
prime nu poate fi finită. Atunci P este numărabilă.
EXERCIŢIUL 1.4.11 Să se arate că produsul cartezian al unui număr finit
de mulţimi numărabile este o mulţime numărabilă.
Rezolvare. Ţinând cont de operaţiile cu numere cardinale, exerciţiul se
reduce la egalitatea ℵ0n = ℵ0 , n finit. Se demonstrează inductiv.
În rezolvarea Exerciţiului 1.4.6 s-a arătat că ¥ × ¥ este numărabilă, adică
ℵ0 ⋅ℵ0 este numărabilă. Se presupune adevărat că ℵ0n−1 = ℵ0 şi se
demonstrează că ℵn0 = ℵ0 .
1
n
Într-adevăr ℵ0n = ℵn−
0 ⋅ℵ0 = ℵ0 ⋅ℵ0 = ℵ0 . Atunci conform inducţiei ℵ0 = ℵ0 ,
pentru orice n finit.

EXERCIŢIUL 1.4.12 Mulţimea şirurilor de numere naturale este o
mulţime de puterea continuului.
Rezolvare. Deoarece mulţimea şirurilor de numere naturale este ¥ ¥ , atunci
exerciţiul se reduce la egalitatea ℵℵ0 0 = ℵc . Deoarece mulţimea ¥ ¥ conţine
mulţimea funcţiilor constante, atunci evident că ℵℵ0 0 ≥ ℵC .

Se presupune că ¥ ¥ este o mulţime numărabilă, adică ¥ ¥ = { f n }n∈¥ .
Se consideră funcţia g = 1 + f n .

Deoarece g ∈ ¥ ¥ şi ¥ ¥ numărabilă, există n ∈ ¥ astfel încât g = f n .
Atunci f n ( n ) = 1 + f n ( n ) ⇒ 1 = 0 , absurd. Deci, ¥ ¥ nu este numărabilă.

Aşadar, ℵℵ0 0 > ℵC . Deci ℵℵ0 0 = ℵc .

21

CAPITOLUL II: SPAŢIU
METRIC. SPAŢIU BANACH

TOPOLOGIC.

SPAŢIU

1. SPAŢIU TOPOLOGIC
În matematică există două categorii de structuri: structuri algebrice şi
structuri topologice.
Cu ajutorul structurilor algebrice, după cum se ştie, plecând de la elementele
cunoscute ale unei mulţimi, se generează alte elemente ale acesteia.
În cadrul structurilor topologice poate fi definită noţiunea de vecinătate,
noţiune cu ajutorul căreia poate fi definită noţiunea de limită care, după cum
se ştie, este o noţiune fundamentală a analizei matematice.
DEFINIŢIA 2.1.1 Fie E o mulţime oarecare şi P ( E ) mulţimea părţilor
acestei mulţimi. Dacă τ ⊆ P ( E )  satisface proprietăţile:

i) φ ∈ τ , E ∈τ ;
ii) Fie ℑ o mulţime de indici şi Ai ∈τ , oricare ar fi i ∈ ℑ rezultă
(orice reuniune de mulţimi din τ aparţine tot lui τ ).
iii) Fie Ai ∈τ , i = 1, n rezultă

I A ∈τ

U A ∈τ
i

i∈ℑ

n

i

(orice intersecţie finită de mulţimi

i =1

din τ este tot o mulţime din τ ), atunci τ se numeşte topologie a mulţimii
E . Cupletul ( E ,τ ) se numeşte spaţiu topologic.
Exemplu.
a) τ = {φ , E} este o topologie a mulţimii E (şi se numeşte topologia
banală, τ b ).

b) τ = P ( E ) este o topologie a mulţimii E (şi se numeşte topologia
discretă, τ d ).
Soluţie. Pentru a arăta că aceste mulţimi sunt topologii trebuie verificate
cele trei axiome din Definiţia 2.1.1.
a) i) φ ∈ τ , E ∈ τ în mod evident;
ii) + iii) Mulţimea maximală de indici este ℑ = {1, 2} pentru că τ are două
elemente:

φ ∪ E = E ∈ τ , φ ∩ E = φ ∈τ .

b) i) φ ∈ τ şi E ∈ τ în mod evident ţinând cont de forma lui P ( E ) ;
22

ii) Fie Ai ∈P ( E ) , pentru orice i ∈ ℑ avem

U A ∈P ( E ) = τ ;
i

i∈ℑ

iii) Fie Ai ∈P ( E ) , pentru orice i = 1, n rezultă

I A ∈P ( E ) = τ .
n

i

i =1

OBSERVAŢIA 2.1.1
a) Mulţimile oricărei topologii se numesc mulţimi deschise în topologia
dată.
b) Oricare ar fi E , ea poate fi înzestrată cu o structură de spaţiu topologic
deoarece i se pot asocia cel puţin topologia banală şi topologia discretă.
c) Cea mai bogată mulţime de indici este ¥ . Alte mulţimi de indici infinite
sunt multipli de 3 , multipli de 5 etc.
DEFINIŢIA 2.1.2 Fie τ 1 şi τ 2 două topologii ale mulţimii E . Se spune că
topologia τ 2 este mai fină decât topologia τ1 , dacă are loc relaţia τ 2 ⊃ τ 1
şi se notează astfel: τ 2 ≥ τ 1 .
Relaţia de fineţe definită de Definiţia 2.1.2 este o relaţie de ordine pe
mulţimea tuturor topologiilor mulţimii E . În raport cu această relaţie de
ordine, topologia banală este un prim element, iar topologia discretă este un
ultim element în mulţimea topologiilor. Între aceste două topologii există
alte topologii. Una dintre acestea este topologia optimă din punct de vedere
al rezultatelor matematice pe mulţimea respectivă.
DEFINIŢIA 2.1.3 Fie E o mulţime înzestrată cu topologia τ şi x0 ∈ E un
punct oarecare. Mulţimea V este o vecinătate a punctului x0 , dacă există
o mulţime G ∈τ astfel încât x0 ∈ G ⊂ V .
Exemplu.
Dacă E ≡ ¡, atunci τ ¡ ( x ) = {( x − ε , x + ε ) x ∈ ¡, ε ≥ 0} este o topologie pe
mulţimea numerelor reale. Această topologie este topologia naturală a
numerelor reale.
Soluţie. Se verifică i) –iii) din Definiţia 2.1.1.
Ţinând cont de Definiţia 2.1.3 rezultă că orice interval deschis este o
vecinătate pentru orice punct conţinut de acest interval. Într-adevăr,
x0 ∈ ( a, b ) . Se consideră ε = min {a − x0 , b − x0 } . Deci, ( a, b ) este

vecinătate a lui x0 . Se consideră G = ( x0 − ε , x0 + ε ) . Este evident că

23

 1 1
x0 ∈ G ⊂ ( a, b ) . De exemplu, fie V0 = ( −2, 4 ) , x0 = 0 , G =  − ,  .
 2 2
Rezultă 0 ∈ G ⊂ V0 .
În spaţiul topologic ( ¡,τ ¡ ( x) ) se poate defini noţiunea de mulţime deschisă
astfel.
DEFINIŢIA 2.1.4 E ⊂ ¡ este mulţime deschisă dacă E = φ sau oricare ar
fi x ∈ E există r > 0 astfel încât ( x − r , x + r ) ⊂ E .
OBSERVAŢIA 2.1.2 Mulţimile unei topologii sunt mulţimi deschise.
O noţiune importantă este noţiunea de topologie indusă. Cu ajutorul acestei
noţiuni, pornind de la o topologie dată τ se pot crea alte topologii, conform
următoarei propoziţii.
PROPOZIŢIA 2.1.1 (TOPOLOGIA INDUSĂ) Fie ( E ,τ ) - spaţiu
topologic şi F ⊂ E o submulţime oarecare a acestuia. Atunci
τ F = { F ∩ D, D ∈τ } (τ restrâns la F ) este o topologie pe mulţimea F şi
se numeşte topologia indusă pe F de topologia τ .
Demonstraţie. Trebuie verificate cele trei axiome din definiţia topologiei.
i) φ ∈ τ F şi F ∈ τ F . Într-adevăr, deoarece τ este o topologie a mulţimii E
şi φ ∈ τ şi E ∈τ , atunci pe rolul lui D pot fi considerate:
φ=D
sau
E = D rezultă F ∩ D = F ∩ φ ∈ τ F
sau
F ∩ D = F ∩ E ∈τ F
ii) Fie Gi ∈τ F oricare ar fi i ∈ ℑ . Rezultă

U G ∈τ
i

F

. Într-adevăr, dacă

i∈ℑ

Gi ∈ τ F , oricare ar fi i ∈ ℑ, rezultă că există Di ∈ τ astfel încât Gi = F ∩ Di ,
pentru orice i ∈ ℑ . Atunci:


Gi = U ( F ∩ Di ) = F ∩  U Di  ∈ τ F .
U
i∈ℑ
i∈ℑ
 i∈ℑ 

24

1 Fie ( E . Într-adevăr. 6) Punctul x0 ∈ E se numeşte punct izolat al mulţimii A . 1) Punctul x0 ∈ E se numeşte punct interior al mulţimii A . pentru orice i = 1. dacă pentru orice Vx0 (vecinătate a punctului x0 ) are loc relaţia: Vx0 ∩ A ≠ φ ≠ Vx0 ∩CA . Atunci:   I G = I ( F ∩ D ) = F ∩  I D  ∈τ n n i i =1 n i i i =1 F .1 1) Mulţimea tuturor punctelor interioare mulţimii A formează interiorul 0 mulţimii A şi se notează astfel: Int A sau A . 5) Punctul x0 ∈ E se numeşte punct de acumulare pentru mulţimea A .2. i =1 2. dacă există Vx0 (vecinătate a punctului x0 ) astfel încât Vx0 ∩ A = { x0 } .I G ∈τ n iii) Fie Gi ∈τ F . n . n . rezultă i F . pentru orice i = 1. pentru orice i = 1. dacă pentru orice Vx0 (vecinătate a punctului x0 ) are loc relaţia: Vx0 ∩ A \ { x0 } ≠ Φ . 3) Punctul x0 ∈ E se numeşte punct frontieră al mulţimii A . CARACTERIZAREA TOPOLOGICĂ A PUNCTELOR UNEI MULŢIMI Noţiunea de vecinătate permite clasificarea punctelor unei mulţimi. dacă există Vx0 (vecinătatea punctului x0 ) astfel încât Vx0 ⊂ A . 2) Punctul x0 ∈ E se numeşte punct exterior al mulţimii A . dacă i =1 Gi ∈ τ F . 4) Punctul x0 ∈ E se numeşte punct aderent pentru mulţimea A .τ ) un spaţiu topologic şi A ⊂ E o mulţime oarecare. dacă pentru orice Vx0 (vecinătate a punctului x0 ) are loc relaţia: Vx0 ∩ A ≠ Φ . dacă există Vx0 (vecinătatea punctului x0 ) astfel încât Vx0 ⊂ CA (complementara lui A ). OBSERVAŢIA 2.2. 25 . DEFINIŢIA 2. n există Di ∈τ astfel încât Gi = F ∩ Di .

4) Mulţimea tuturor punctelor aderente mulţimii A formează închiderea sau aderenţa mulţimii A şi se notează astfel: A . se observă că pentru orice ε > 0 . În topologia naturală a lui ¡ .1 a) În topologia naturală a lui ¡ (topologia intervalelor deschise). a) Fie A = [ a.2) Mulţimea tuturor punctelor exterioare mulţimii A formează exteriorul lui A şi se notează astfel: Ext A . Dacă se consideră E ≡ ¡ şi τ topologia naturală. b) Interiorul oricărei reuniuni de intervale din ¡ este reuniunea intervalelor deschise. interiorul oricărui interval de numere reale este intervalul deschis. Punctele lui ¡ raportate la intervalul [ a . a + ε ) ⊄ [ a. a + ε ) . b] .2. oricare ar fi x0 ∈ ¡ cu x0 < a rezultă: ( x0 − d . ceea ce arată că nu este un punct interior. x0 + d ) ⊄ A. 2° x ∈ ¡ x ∈ [ a. b ] este ¡ înzestrat cu topologia naturală a intervalelor deschise simetrice. avem ( a − ε . d= a − x0 . b ] . 26 . orice vecinătate a lui x0 este de forma ( a − ε . Ceea ce arată că aceste puncte nu sunt puncte interioare lui [ a . b ] sunt de mai multe tipuri după cum urmează: 1° x ∈ ¡ x < a . b ] . b ] rezultă A = ( a. adică topologia intervalelor deschise simetrice. Este evident că spaţiul topologic în care se află intervalul [ a . ε > 0 . Se consideră x0 = a . 2 Orice interval deschis de acest tip nu poate să fie inclus în mulţimea A . Propoziţia 2. 3° x ∈ ¡ x > b . 6) Mulţimea tuturor punctelor izolate ale mulţimii A formează partea discretă a mulţimii A şi se notează astfel: Iz A . Dar. 3) Mulţimea tuturor punctelor frontieră ale mulţimii A formează frontiera lui A şi se notează Fr A sau ∂A . b ) . 0 Demonstraţie. atunci are loc următoarea propoziţie. b ] . 1° Punctele x ∈ ¡ x < a nu pot să fie puncte interioare ale intervalului [ a. 5) Mulţimea tuturor punctelor de acumulare ale mulţimii A formează derivata mulţimii A şi se notează astfel: A′ . Într-adevăr.

x = y.1 (DISTANŢĂ SAU METRICĂ) Fie E o mulţime oarecare şi aplicaţia d : E × E → ¡ + . Se arată că oricare ar fi x > b acesta nu este punct interior al intervalului [ a . y ) > 0 oricare ar fi x.3. rezultă că x0 este 2 2  0 } 0 punct interior al intervalului [ a . iii) d ( x. y ) =  0. y ) = 0 dacă şi numai dacă x= y. atunci aplicaţia d este distanţă sau metrică pe mulţimea E . Mulţimea vecinătăţilor în topologia naturală este mult mai bogată decât mulţimea tuturor intervalelor deschise simetrice.3. x ≠ y d : E × E → ¡ + . x0 +  ⊂ [ a. b ] . dacă se consideră: 1. PROPOZIŢIA 2. ii) d ( x. Demonstraţie. y. oricare ar fi x. (∀) x. Dar. atunci este d d  evident că intervalul  x0 − . centrate în x . y ∈ E . Ι x (mulţimea tuturor intervalelor deschise simetrice) este un sistem fundamental de vecinătăţi pe x . y ) = d ( y. b ) . z ∈ E (inegalitatea triunghiului). 2° Fie x0 ∈ ¡ a < x0 < b se notează cu d = inf { x0 − a . y ∈ E şi d ( x. y ) ≤ d ( x. b ] = A . Cupletul ( E. Pentru a arăta această afirmaţie este suficient să se construiască pe E × E o aplicaţie d .1 Orice mulţime E poate fi metrizabilă (înzestrată cu structură de spaţiu metric).În mod asemănător se arată că punctul x0 = b nu este un punct interior al intervalului [ a . Într-adevăr. b ] rezultă A = [ a.1.3. care să verifice axiomele Definiţiei 2. z ) + d ( z . x0 − b } . d ) poartă denumirea de spaţiu metric. Deci. b ] . atunci d este o distanţă pe E deoarece verifică toate cele trei axiome: 27 . DEFINIŢIA 2. x) . Interiorul oricărui interval de numere reale este intervalul deschis de numerele reale. b ] = ( a. Dacă: i) d ( x. SPAŢIU METRIC Dacă în cadrul structurii de spaţiu topologic densitatea elementelor putea fi dată numai cu ajutorul vecinătăţilor în cadrul structurii de spaţiu metric poate fi stabilită şi în alt mod. y) . 3. d ( x.

d ) un spaţiu metric. y ) . ρ ( x. y ) este o metrică pe E . y ) ≤ ρ ( x. astfel rezultă că orice mulţime poate fi metrizabilă. z ∈ E . x. OBSERVAŢIA 2. Rezultă: d ( x. y ) = 1. PROPOZIŢIA 2. y .1 Pe o mulţime E pot fi considerate mai multe metrici care au proprietatea că pe acea mulţime una măsoară mai fin decât cealaltă.2 Fie ( E. atunci d ( x. Pornind de la o metrică dată pe o mulţime. În mod analog se demonstrează axioma 3 pentru celelalte cazuri. Deoarece d este metrică.3. y ) 1 + d ( x . z ) 1 + d ( z . x. y ) d ( x. y ) d ( x. Pentru x ≠ y ≠ z ≠ x avem: d ( x. y ) . 1 + d ( x. y ) Deci.i) Prima axiomă este evidentă din modulul de construcţie. y ) = 1 ≤ 1 + 1 = d ( x. y ) de metrica d . ii) Pentru orice x. z ) + d ( z . z ) + ρ ( z . z ) + d ( z . (1) Se ştie că. y ) = 1 + d ( x. y ) 1 + d ( x. z ) + d ( z . Arătăm în continuare că este verificată şi axioma iii). z ) + d ( z . (2) 1+ α 1+ β Din (1) şi (2) rezultă că: d ( x. z ) + d ( z . y ∈ E x ≠ y rezultă d ( x. dacă 0 ≤ α ≤ β . y) ≤ + . z ∈ E . atunci α β ≤ . Exemple. z ) + d ( z . y ) = 1 . z ) d ( z . y ) = 1 = d ( y. y . Este evident că aplicaţia ρ verifică axiomele i) şi ii) ale metricii. Metrica ρ este metrica indusă ρ ( x.3. Demonstraţie. y ) . d ( x. y ) 1 + d ( x. y. x . Aplicaţia d ( x. y ) ≤ d ( x . se pot construi şi alte metrici aşa cum arată următoarea propoziţie. z ) d ( z. Aplicaţiile definite mai jos sunt metrici sau distanţe pe mulţimile specificate: 28 . z ) = 1. z ∈ E . y ) d ( x. d ( z . x) . iii) Pentru axioma a 3-a pot exista mai multe posibilităţi: x ≠ y ≠ z ≠ x sau x ≠ y = z sau y ≠ x = z sau x = y = z etc. y) ≤ = + 1 + d ( x .

x2 .. d ( x. x0 + r ) şi S ( x0 . unde x = ( x1 .. unde x = ( x1 .3.3. b) d : ¡2 → ¡ + . d) d : ¡m → ¡ + . atunci: S ( x0 . y ) . y = ( y1 . r ) = ( x0 . y ) = max xi − yi . y ) = m ∑( x .. atunci: 29 . r ) = [ x0 .. d metrică euclidiană. Distanţele δ .y este metrică pe ¡ .3.. x2 . c) d : ¡3 → ¡ + .2 a) E ≡ ¡ . xm ) . y ) ≥ ρ ( x. d ) . Spunem că d1 şi d 2 sunt distanţe echivalente dacă există α > 0 şi β > 0 .. astfel încât d1 ≤ α d 2 şi d 2 ≤ β d1 . r ≥ 0. În mulţimea ¡ m sunt uzuale următoarele distanţe: m ρ ( x. ym ) . y ) ≥ d ( x. xm ) .. x) < r . y3 ) este metrică pe ¡ 3 . d ) spaţiu numeric.. r ≥ 0. 1 Soluţie.y ) i i =1 i 2 . x2 ) . x0 ∈ E fixat} se numesc sferele deschise. Exemplu. y ) = x . y2 . y2 . y = ( y1 .. r ) = { x ∈ E d ( x0 .3 Fie ( E. y = ( y1 . x0 + r ] . unde x = ( x1 .2 Fie d1 şi d 2 două distanţe definite pe o mulţime E . x) < r . d ( x.. b) E ≡ ¡ 2 şi d metrică euclidiană. y ) ≥ δ ( x.r . DEFINIŢIA 2. y ) = ∑ xi − yi şi ρ ( x.. Mulţimile: S ( x0 . y ) = ( x1 − y1 ) + ( x2 − y2 ) + ( x3 − y3 ) 2 2 2 . x0 ∈ E fixat} şi: S ( x0 . d ( x. ym ) este metrică pe ¡m . y2 .a) d : ¡ 2 → ¡ + . y2 ) este metrică pe ¡ 2 . x3 ) . y ) = ( x1 − y1 ) + ( x2 − y2 ) 2 2 . Se arată că δ ( x. respectiv închise ale spaţiului metric ( E. d ( x. n DEFINIŢIA 2. 1≤i ≤ m i =1 unde x = ( x1 .. y = ( y1 .r . OBSERVAŢIA 2... ρ (date mai sus) şi distanţa euclidiană sunt distanţe echivalente pe ¡ m .. r ) = { x ∈ E d ( x0 . x2 .. Aceste distanţe se numesc distanţe euclidiene.

c) S ( x0 . ii) ϕ ( x + y ) ≤ ϕ ( x) + ϕ ( y ) . pentru orice x ∈ E . r ) = ( x1 .1 Fie E un spaţiu vectorial şi ϕ : E → ¡ + o aplicaţie.4. Se arată că τ M = {S ( x.. r ) = ( x1 . d ) este un spaţiu topologic. atunci aplicaţia ϕ ( x) este o normă pe E . iar: { S ( x0 .ϕ ) se numeşte spaţiu vectorial normat. r ) ≡ S ( x0 .x01 )2 + ( x2 ..x02 )2 ≤ r 2 } } şi se numeşte discul plan închis.. 30 . a ∈ K .x01 )2 + ( x2 . x3 ) = x ∈ ¡ 3 ( x1 . NORMĂ.x01 ) 2 + ( x2 . r ) (interior). Cupletul ( E.2 Orice spaţiu metric ( E. Gn ∈ τ M (sunt mulţimi deschise) atunci G1 ∩ G2 ∩ .{ S ( x0 .x02 )2 < r 2 şi se numeşte discul plan deschis. Reciproca nu este în general adevărată. x2 .. iar norma ϕ mai are şi următoarea notaţie ϕ ( x) ≡ x . r ) = ( x1 . r ) sunt mulţimi deschise. } 3 PROPOZIŢIA 2. iar { S ( x0 . r ) = ( x1 .x03 )2 < r 2 şi se { } numeşte sfera deschisă din ¡ 3 .x02 )2 + ( x3 .. 0 6 47 4 8 Indicaţie. În mod analog.x02 )2 + ( x3 . y ∈ E . de unde rezultă că i∈ℑ într-adevăr τ M este o topologie. r ) x ∈ E . G2 . r ≥ 0} formează o topologie..x03 )2 ≤ r 2 şi se numeşte sfera închisă din ¡ .3.x01 )2 + ( x2 . SPAŢIU VECTORIAL NORMAT DEFINIŢIA 2. iii) ϕ (ax) = a ϕ ( x ) . x3 ) = x ∈ ¡ 3 ( x1 . Demonstraţie. Pentru a arăta că τ M este o topologie se arată că S ( x0 . x2 . x2 ) = x ∈ ¡ 2 ( x1 . x2 ) = x ∈ ¡ 2 ( x1 . Se arată că S ( x0 . pentru orice x0 ∈ E fixat şi orice r ≥ 0 . x ≠ 0 E şi ϕ ( x) = 0 dacă x = 0 E ( 0 E elementul neutru în raport cu adunarea în spaţiul vectorial E ). pentru orice x. Această topologie mai poartă denumirea şi de topologie metrică. Dacă Gi ∈τ M pentru orice i ∈ ℑ avem U G ∈τ i M . ∩ Gn ∈ τ M . Dacă: i) ϕ ( x) > 0 . pentru orice x ∈ E . se arată că dacă G1 . 4.

oricare ar fi x.4. 1≤i ≤ m i =1 DEFINIŢIA 2.1 Orice normă defineşte o distanţă. y ) ≤ d ( x. y ) = x − y > 0 . z ) + d ( z . ii) E = ¡ m . y ) = 0 rezultă x = y .4. z ∈ E . Aplicaţia d ( x.4. m x ∞ = max xi .2 Fie Spunem că ⋅ 1 şi ⋅ 2 ⋅ 1. pentru orice x. d : E × E → ¡ este o distanţă (metrică) pe mulţimea E . Într-un spaţiu vectorial normat se poate opera cu elementele şi se pot crea vecinătăţi în care se poate determina precis densitatea elementelor prin măsurarea distanţei dintre ele. z ) + d ( z .norma euclidiană. i) d ( x. y ) > 0 .4. x − y ≠ 0 dacă şi numai dacă x ≠ y şi din d ( x. y. d ( x. PROPOZIŢIA 2. x − y = 0 dacă şi numai dacă x = y . x) . Într-adevăr: d ( x. 31 . Se arată că x ∞ ≤ x ≤ x 1. y ) = x − y . y ) = x − y = −1( y − x ) = −1 y − x = y − x = d ( y. OBSERVAŢIA 2. Fie ( E. dar reciproca nu este în general adevărată. y ) = d ( y. x = m ∑x i =1 2 i . y ) = x − y = x − z + z − y ≤ x − z + z − y = d ( x. Într-adevăr. Pentru aceasta trebuie verificate axiomele metricii. Într-adevăr: d ( x. x ≠ y şi d ( x. x = ∑ xi . Astfel am demonstrat că orice normă defineşte o distanţă. y ∈ E . pentru orice x − y ≠ 0 . dar într-o astfel de structură nu se poate defini noţiunea de direcţie. orice spaţiu vectorial normat este şi un spaţiu metric. Exemplu. y) . deci de unghi. y ) . β > 0 astfel încât: ⋅ 1 ≤ α ⋅ 2 şi ⋅ 2 ≤ β ⋅ 1 . Dar. pentru orice x. Această direcţie poate fi stabilită cu ajutorul noţiunii de produs scalar. ⋅ ) un spaţiu vectorial normat. iii) Trebuie arătat că d ( x. x = x . ţinând cont că axiomele normei sunt verificate. i) E = ¡ .Exemple. y ∈ E . ii) Trebuie arătat că d ( x. y ) = 0 rezultă x − y = 0 . Normele din exemplele de mai sus sunt echivalente.1 Ţinând cont de Propoziţia 2.1. x ) . Demonstraţie. Dar. ⋅ 2 norme definite pe spaţiul vectorial E sunt echivalente dacă există α .

y − 4 x. pentru orice λ ∈ ¡ avem: λ 2 y.4. iii) p (α . Produsul scalar p ( x. y + 2λ x. y1 + y2 = x. oricare ar fi x ∈ E . x y.2 Fie E spaţiu vectorial şi p : E × E → K un produs scalar ( E un spaţiu prehilbertian). x ≠ 0 şi p ( x. α . x ) . x = α ⋅ y.4. x + λ x.4. iv) p ( x. x ) > 0 . PROPOZIŢIA 2. y . y ) = α p ( x. Demonstraţie. x + λ y = x. i) Ţinând cont de axioma i) din Definiţia 2. atunci aplicaţia p se numeşte produs scalar pe spaţiul vectorial normat E . x = y1 . atunci poartă denumirea de spaţiu prehilbertian. x2 . Din proprietăţile trinomului de gradul 2 doi. x ) = 0 dacă şi numai dacă x = 0. oricare ar fi x1 . x ≥ 0 (trinom de gradul doi în λ ). dacă: i) p ( x. 32 . y ) . y ) = p ( x1 . α ⋅ y = α ⋅ y. de unde ∆ = 4 x. y1 + x.3 Fie E un spaţiu vectorial normat peste câmpul K şi aplicaţia p : E × E → K . x + y2 . y2 = x. y . y + x. oricare ar fi x. y ≤ x. y = x ⋅ y . y1 + x. y + λ y . atunci au loc următoarele relaţii: i) x. x + λ 2 y . y + 2 λ x . x. x = α ⋅ x. y ) = p ( y. y ) + p ( x2 . y iii) Fie λ ∈ ¡ atunci conform definiţiei produsului scalar se poate scrie că: 0 ≤ x + λ y . y ≤ x ⋅ y (inegalitatea Cauchy-Buniakovski-Schwarz). y ∈ E . oricare ar fi x. ii) p ( x1 + x2 . y ) .2 Fie E spaţiu vectorial. x + λ y = = x . Dacă acest spaţiu vectorial este înzestrat cu un produs scalar. y ) sau x. x y .4. x = x. ii) x. y = λ 2 y . y ∈ E . y2 i) iii ) i) ii) x. iii) x. y . x + λ y + λ y . x . y = α x. Deci.DEFINIŢIA 2. x = α ⋅ y. x ) se notează şi astfel x ⋅ y sau ( x. OBSERVAŢIA 2. Aşadar: x. y ∈ E . este evident că ∆ ≤ 0 . y1 + x. y + x.2 rezultă: i) ii ) i) x. y1 + y2 = y1 + y2 . y2 .

ea este unică. y ≤ x + 2 x ⋅ y + y .4. + xn yn este un produs scalar pe ¡ n . x ≠ 0 şi x = 0 rezultă x = 0 . b = a ⋅ b cos θ . Într-adevăr. x + y = x. Exemplu. x > 0 .14. b) Dacă a . ax = a x. pentru orice x ∈ E . x ⇒ a ⋅ x = a ⋅ x . atunci când limita există. PROPOZIŢIA 2. x ≠ 0 . Să se arate că aplicaţia: a) x.τ ) un spaţiu topologic. x = 0 ⇒ x = 0  ⇔  x = 0 ⇒ x = 0  . Noţiunea de convergenţă este binedefinită într-un spaţiu topologic separat. x . Deci. b ) este un produs scalar. pentru orice x ∈ E . x + y ≤ ( x + y 2 ) 2 ⇔ x+ y ≤ x + y . y + y . x + 2 x. y ∈ E . rezultă x. i) x > 0 . trebuie arătat că această aplicaţie verifică proprietăţile normei..3 Orice produs scalar defineşte o normă. y ∈ E cu x ≠ y există vecinătăţile Vx . din x.. pentru orice x ≠ 0 . ⋅ : E → ¡ + . Soluţie. atunci această aplicaţie este o normă pe mulţimea E . iv ) Într-adevăr. Pentru cea de-a doua parte. x > 0 . 33 . Ţinând cont că proprietăţile produsului scalar sunt verificate. y = x1 y1 + x2 y2 + .5. iii) Trebuie arătat că x + y ≤ x + y . ii) Trebuie arătat că a ⋅ x = a ⋅ x . pentru orice x. Spaţiu topologic separat prezintă o importanţă deosebită deoarece numai într-un astfel de spaţiu topologic. ax. echivalent cu x > 0 . pentru orice x. dacă se consideră aplicaţia: x = x.4. Fie E = ¡ n . θ = ( a . Într-adevăr: 2 2 x + y .4. Demonstraţie. Vezi Exerciţiul 2.4 Orice spaţiu vectorial normat este un spaţiu topologic separat. DEFINIŢIA 2.  x. x ⇒ ax.4 Fie ( E . a ∈ ¡ . Într-adevăr. Acest spaţiu topologic se numeşte topologic separat dacă. Vy astfel încât Vx ∩ Vy = φ .PROPOZIŢIA 2. pentru orice x ∈ E . ax = a 2 x.

respectiv y0 . S ( y0 .Demonstraţie. y = x ⋅ y ⇔ ∃α ∈ ¡ astfel încât y = α ⋅ x . în topologia metrică.regula paralelogramului. y0 ∈ E x0 ≠ y0 x0 − y0 arbitrare.5 Spaţiile ¡. ∞ ) . Se consideră r1 = .. Să se arate că această mulţime formează o topologie pe ¡ .5. PROPOZIŢIA 2. 5.. ¡ n sunt spaţii topologice separate în cazul în care sunt înzestrate cu topologia metrică. iii) x. ¡ 2 .1 Fie B¡ ( x ) familia intervalelor deschise ce îl conţin pe x ∈ ¡ . r1 ) = y ∈ E x0 − y < r1 . y = x ⋅ y . PROPOZIŢIA 2. EXERCIŢII REZOLVATE EXERCIŢIUL 2. Trebuie arătat că B¡ ( x ) verifică proprietăţile unei topologii.4. r1 ) = y ∈ E y0 − y < r1 . Soluţie. ii) x + y = x + y ⇔ x. { } { } Aceste mulţimi sunt vecinătăţi ale lui x0 . Dar. Se consideră sferele: 3 S ( x0 ..4. este evident că S ( x0 . 34 . r1 ) ∩ S ( y0 .. ⋅ ) spaţiu vectorial normat. i) φ ∈ B¡ ( x ) deoarece φ = ( x.6 Într-un spaţiu prehilbertian au loc proprietăţile: ( i) x + y + x − y = 2 x + y 2 2 2 2 ) . Fie x0 . Fie ( E . x ) şi ¡ ∈ B¡ ( x ) deoarece ¡ = ( −∞. r1 ) = φ .

U I kx = B¡ ( x ) . Fie ℑ o familie de indici şi D¡ 2 ( x . Observaţie. k = 1.ε ) = D ( x. x k II k ∈ℑ n Atunci. Verificăm cele trei axiome ale topologiei. Deci. k∈ℑ k ¡2 k ¡2 U D ( x . n . k ∈ ℑ . n . bk ) . U D ( x . Când ε → 0 . ε > 0} ⊂ B¡ ( x ) .ii) Fie I kx ∈ B¡ ( x ) . x + r ) . D¡ 2 ( x .ε ). ε ) ∈τ ( x ) . ε ) = φ . n k =1 ¡2 k I D ( x . Se notează r = max {bk − x} şi ε = max { x − ak } . x k k =1 k ∈ℑ = ( x − ε . φ ∈τ ¡2 ( x ) . ¡ 2 ∈τ ¡2 ( x ) . ε ) ∈τ ( x ) . x + r ) . n Deci. Aceste intervale sunt de I kx = ( ak .5. { } EXERCIŢIUL 2. Deci. ε ) x . forma x ∈ ( ak . Când ε → ∞ . ε ) ≡ ¡ 2 . k ∈ 1.ε ) = D ( x. atunci k =1. k =1 ¡2 k ¡2 35 ¡2 . ii) Dacă se consideră D¡ ( x ) = D ⊂ ¡ ( ∃) ε > 0 astfel încât ( x − ε . x + r ) şi x ∈ ( x − ε . Să se arate că τ ¡ 2 ( x ) şi τ ¡ 3 ( x ) sunt topologii pe ¡ 2 şi respectiv ¡ 3 . k∈ℑ k ¡2 k ¡2 Fie D¡ 2 ( x . x + ε ) ⊂ D. atunci k∈I Deci. Deci. ε > 0} mulţimea sferelor deschise de centru x şi rază ε . Soluţie. { } atunci este evident că B¡ ( x ) ⊂ D¡ ( x ) . Fie r = min {bk − x} şi ε = min { x − ak } . k ∈ℑ k∈ℑ Atunci U I kx = ( x − ε . Dacă ε = max {ε k } .2 Fie τ ¡ 2 ( x ) = D¡ 2 ( x . ε > 0 mulţimea discurilor deschise de centru x şi rază ε şi τ ¡ 3 ( x ) = { D¡3 ( x . Dacă ε = min {ε k } . D¡ 2 ( x . x + r ) şi x ∈ ( x − ε . n I D ( x. ε ) x ∈ ¡ 2 . k ∈ ℑ (mulţime de indici). ε k ) ∈ τ ¡ 2 ( x ) .ε ) . II n k =1 x k ∈ B¡ ( x ) . i) τ ¡ ( x ) = {( x − ε . x ∈ ¡ . Deci. ε k ) ∈ τ ¡ 2 ( x ) . bk ) cu proprietatea că ( ∀) k ∈ ℑ . Fie rk = bk − x şi ε k = x − ak . x + ε ) x ∈ ¡. k∈ℑ k ∈ℑ iii) Fie I ∈ B¡ ( x ) .

pentru orice x ∈ A . x0 + r ) ε > 0} vecinătăţilor lui x0 în topologia τ ¡ ( x ) . atunci D¡ 2 ( x0 . • Dacă x0 ∈ ¡ . x∈A x∈A EXERCIŢIUL 2. Observaţie.5.τ ) spaţiu topologic şi x ∈ X . atunci {G ∈τ x0 ∈ G} este mulţimea vecinătăţilor lui x0 ∈ X . b) ⇒ a) Fie A∈V x . atunci { D¡3 ( x0 . Atunci următoarele afirmaţii sunt echivalente: a) A ∈τ . n . ε ) ε > 0} este mulţimea vecinătăţilor lui x0 în topologia τ ¡ 3 ( x ) . • Topologiile τ ¡ 2 ( x ) şi τ ¡ 3 ( x ) sunt topologiile naturale ale lui ¡ 2 şi respectiv ¡ 3 . Cum A = U { x} . atunci {( x 0 − ε . atunci IV ∈V n i i =1 36 x . b) A∈V x .Astfel s-a arătat că τ ¡ 2 ( x ) este topologie în ¡ 2 . i = 1. Soluţie.3 Fie ( X .5. Deci A este o vecinătate a lui x . Din Gx ⊆ A rezultă că UG x∈A x∈ A x ⊆ A . Atunci x ∈ A ⊆ A . ε ) ε > 0 este mulţimea vecinătăţilor lui x0 în topologia τ ¡ 2 ( x ) . • } Dacă x0 ∈ ¡ 2 . atunci U ∈V x . pentru orice x ∈ A . a) ⇒ b) Fie A ∈τ . Aşadar.4 Fie ( X . Analog se arată că τ ¡ 3 ( x ) este topologie în ¡3 . Aşadar. • { reprezintă mulţimea Dacă x0 ∈ ¡3 . Atunci V x are următoarele proprietăţi: a) dacă V ∈V x şi U ⊃ V . avem că A = U Gx ∈τ . A∈V x . există Gx ∈ τ astfel încât x ∈ Gx ⊆ A . EXERCIŢIUL 2. O astfel de mulţime se notează Vx0 iar mulţimea vecinătăţilor lui x0 se notează cu V x0 . b) dacă Vi ∈V x . dacă τ este o topologie oarecare a lui X . Deci. pentru orice x ∈ A . din Gx ⊆ A se obţine A ⊂ U Gx . • În general.τ ) spaţiu topologic.

Aşadar.5. atunci x ∈ V . 2 2 2 unde x = ( x1 .5. x +  ⊂ ( a . n . Conform cu Definiţia 2. Analog se arată că: { este mulţime } D¡ 2 ( x . atunci există G ∈τ astfel încât x ∈ G ⊂ U . ( a. n . Soluţie. d d  Atunci este evident că  x − .5 Orice interval deschis de numere reale este o mulţime deschisă.2. b ) . 0 0 b) A ⊂ C ⇒ A ⊂ B 0 A ∩ B = A∩ B c) ¼ 0 0 0 d) ¼ A ∪ B ⊃ A∪ B Soluţie. U ∈V x . x0 = ( x01 . x03 ) este mulţime deschisă în τ ¡ 3 ( x ) . γ ) = x ∈ ¡3 ( x1 − x01 ) + ( x2 − x02 ) + ( x3 − x03 ) < r 2 . x2 . a) Dacă V ∈V x .τ ) spaţiu topologic şi A. Cum U ⊃ V . x02 .c) pentru orice V ∈V x . x0 = ( x01 . x ∈ I Gi ⊂I Vi . i = 1. b ) există r > 0 astfel încât ( x − r . Conform cu Definiţia 2. r ) = x ∈ ¡ 2 ( x1 − x01 ) + ( x2 − x02 ) < r 2 . b ) .4 trebuie arătat că pentru orice x ∈ ( a. este o mulţime deschisă în τ ¡ 2 . EXERCIŢIUL 2. i = 1. atunci IV ∈V n n i =1 n i i =1 i i =1 x . x02 ) . b ) Observaţie.1. Dar cum n I G ∈τ .1 punctele a) şi b) sunt evidente. iar { } D¡3 ( x0 . atunci există Gi ∈τ astfel încât x ∈ Gi ⊂ Vi . Soluţie. x3 ) . c) Se arată dubla incluziune: 0 0 37 . atunci x ∈ G ⊂ U . x + r ) ⊂ ( a. i =1 c) Evident. B ⊂ X . Deci.6 Fie ( X . x2 ) . EXERCIŢIUL 2. Să se arate că: 0 a) A = A . 2 2 unde x = ( x1 . Fie d := min { x − a . Deci 2 2  deschisă. ţinând cont de definiţia vecinătăţii. b) Dacă Vi ∈V x . b − x} .

Atunci. 0 Vx ⊂ A şi Vx ⊂ B .0 0 ¼ A ∩ B ⊆ A∩ B şi A∩ B ⊆ ¼ A∩ B . x ∉ A şi x ∉ B . Deci. A∩ B ⊂ ¼ A∩B .2. Atunci x ∈ A şi x ∈ B . Aşadar A ∪ B ⊂ A ∪ B . Cum Wx = U x ∩ Vx (vezi Exerciţiul 2. x ∈C A ∪ B . Deci. atunci conform cu a) avem A. Atunci. x ∉ A ∪ B . A ∪ B ⊂ A ∪ B . atunci conform cu distributivitatea intersecţiei faţă de reuniune se obţine Wx ∩ ( A ∪ B ) = φ . x ∈ A∩ B . a) Este evident ţinând cont de Definiţia 2. Aşadar. Fie x ∈ C ( A ∪ B ) = C A ∩ C B . Atunci.7 Fie ( X . există U x şi Vx astfel încât U x ∩ A = φ şi Vx ∩ A = φ . Vx ⊂ A sau Vx ⊂ B . Aşadar. 0 0 A ∩ B .1. Aşadar. B ⊂ X . x ∈ C ( A ∪ B ) ⇒ x ∈ C A ∪ B . Atunci există Vx astfel încât Vx ⊂ A ∩ B .τ ) spaţiu topologic şi A. 0 0 0 0 0 Într-adevăr. Deci. x ∈ ¼ 0 0 0 0 0 0 d) Fie x ∈ A∪ B .5. B ⊂ A ∪ B . Atunci x ∈ A sau x ∈ B . Deci. 38 am arătat că . Cu alte cuvinte.5. I i∈I 0 i∈I i∈I 0 i∈I EXERCIŢIUL 2. De aici rezultă că ¼ A ∩ B ⊆ A∩ B . Punctele c) şi d) se generalizează astfel: 0 0 ¼ ¼ Ai ⊂ I Ai . există Vx astfel încât 0 A∪ B . U Ai ⊃ U Ai . avem x0 ∈ ¼ Observaţie. b) Cum A.2. Deci. conform cu Definiţia 2. Să se arate că: a) A ⊂ B ⇒ A ⊂ B b) A ∪ B = A ∪ B c) A ∩ B ⊆ A ∩ B d) A = A Soluţie. Vx ⊂ A ∩ B .4). B ⊂ A ∪ B .1. c) Se procedează ca la punctul b). fie x ∈ ¼ A ∩ B . 0 0 0 0 0 0 0 0 Fie acum x ∈ A∩ B . Aşadar.

1. Aşadar. Conform cu Definiţia 2. În mod analog se arată celelalte proprietăţi. .1 . n ) ∈ ¥* . n =1 1  Generalizarea lui b) se poate verifica uşor pe mulţimile An =  . Deci. Ţinând cont de faptul că A ⊂ A şi de punctul a) se obţine A = A . Deci. Vx ∩ A ≠ φ . Să se arate că: a) A ⊂ B ⇒ A ' ⊂ B ' . x ∈( A∪ B) ' . n ) = 1 . ( m. în orice vecinătate V ∈V x se află o infinitate de puncte din A∪ B . Aceasta implică faptul că conţine o infinitate de puncte din A . Deci. Folosind această proprietate se arată că ( A ∪ B ) ' = A '∪ B ' .d) Fie x ∈ A . Atunci. Se poate folosi şi următoarea proprietate x ∈ A ' ⇔ ( ∀ )V V ∈ vx ⇒ card (V ∩ A) ≥ ℵ0  .τ ) spaţiu topologic şi A. Fie y ∈ Vx ∩ A . orice vecinătate V ∈V x conţine o infinitate de puncte din A ∪ B . A '∪ B ' ⊂ ( A ∪ B ) ' . d) ( A ' ) ' = A ' .2. ( m. Vx ∩ A ≠ φ ⇒ x ∈ A . 39 Aşadar. Fie x ∈ A '∪ B '. fie x ∈ ( A ∪ B ) ' . Aceste proprietăţi se pot demonstra folosind definiţia punctului de acumulare. ( A ∪ B ) ' ⊂ A '∪ B ' . iar n  generalizarea lui c) se poate verifica uşor pe mulţimile m  Bn =  . Deci. y ∈ Vx şi y ∈ A . pentru orice Vx . atunci x ∈ A ' sau x ∈ B ' . Observaţie. Atunci. deci x ∈ B ' . în orice vecinătate V ∈V x se află o infinitate de puncte din A sau infinitate de puncte din B . Deci. n  EXERCIŢIUL 2. b) ( A ∪ B ) ' = A '∪ B ' .5. x ∈ A '∪ B ' .8 Fie ( X . Proprietăţile b) şi c) se generalizează astfel: ∞ ∞ UA ⊂UA n n =1 n şi n =1 ∞ ∞ IA ⊂IA n n =1 n . B ⊂ X . c) ( A ∩ B ) ' ⊂ A '∩ B ' . Într-adevăr. deci x ∈ A ' sau o infinitate de puncte din B . Soluţie.

2  se împart fiecare  3  3 3  3 3  3 3  în câte trei părţi egale şi se reţin treimile mijlocii ale fiecăruia.  2 . 0 Deci.1] \ U En are proprietăţile: a) C = C ' . b) Este evident că [ 0. Se împarte acest interval în trei părţi egale 1 2  1  2  şi se obţine E1 =  . există q ∈ ¤ . a) Deoarece pentru orice x = a. 3 3  3 3   1 2 3 6 7 8 9 Intervalele rămase 0. deci se obţine  1 2   7 8   19 20   25 26  mulţimea E3 =  2 . Se ştie că mulţimea A este densă în mulţimea X dacă A = X . Atunci oricare ar fi ε > 0 .. Fie x ∈ ¡ .  2 . 2  ∪  2 . x + ε ) ∩ ¤ ≠ φ . Intervalele rămase 0.  . ( x − ε .1] nu include niciun interval deschis ale cărui elemente 0 0 0 să fie numai cu ajutorul lui 0 şi 2. 2  ∪  2 . Ţinând cont de aceasta.. Soluţie. x ∈ ¤ . Deci C = C ' .. De aici este evident că C = φ şi C = C . 2  . n =1 0 b) C = φ . a1 . Din modul de construcţie al mulţimii C se observă că în această mulţime rămân toate numerele reale care se scriu în baza de numeraţie trei numai cu ajutorul cifrelor 0 şi 2.1 3 3  3  3  1 2 7 8 se împart fiecare în trei părţi egale şi se obţine: E2 =  2 . 2  ∪  2 . 2  . Atunci. 40 .EXERCIŢIUL 2. an . trebuie arătat că ¤ = ¡ . 2} . 2  şi se continuă 3 3  3 3  3 3   3 3  indefinit procedeul. Aşadar. Deci.. ∞ Să se arate că mulţimea C = [0.. a2 .5. Trebuie arătat că ¤ ⊇ ¡ . Soluţie.. cu proprietatea că ai ∈ {0.  . ¤ ⊇ ¡ .5. C = φ . Incluziunea ¡ ⊇ ¤ este evidentă.  2 .  treimea mijlocie.9 Să se arate că mulţimea numerelor raţionale ¤ este densă în mulţimea numerelor reale ¡ . 2  ∪  2 . 2  . EXERCIŢIUL 2.1] .. 2  . atunci în orice interval care îl conţine se află şi numere reale care în scrierea triadică conţin cifra 1 şi nu aparţin lui C .10 Fie [ 0.

i = 1.2.1 şi de faptul că: Oricare ar fi x ∈ ¡ intervalul ( x − ε . x . . x = ( x1 . În rezolvarea acestui exerciţiu este nevoie de inegalitatea lui n Cauchy-Buniacovski n ∑a b ≤ ∑a i =1 cont de i i Propoziţia 2 i i =1 2... 2 2 i =1 i = 1. E = Fr E . n ∑b ⋅ 2 i i =1 iii). Deoarece n ∑(x − y ) i =1 i = 1. xn ) . y ) = n ∑( x − y ) i =1 i i Deci.. 1  aderenţa şi partea discretă pentru mulţimile ¤ şi E =  n ∈ ¥ ∗  . Mulţimea C = [0. frontiera. Ţinând avem: x = x. Fr E = 0.. yn ) .. Ţinând cont de Definiţia 2. .. y ) să fie metrică sau distanţă trebuie să verifice Definiţia 2.12 Fie d : ¡ n × ¡ n → ¡ + . y ) = d ( y . d ( x .1] \ U En se numeşte mulţimea lui Cantor.∞ Observaţie. ai .. y ) = 0 ⇔ x = y . + xn yn inegalitatea lui Cauchy-Buniacovski este evidentă. Iz E = E . n este evidentă. y ) = i =1 i 2 i . . x. ¤ ' = ¡ . n  Soluţie.1. d ( x . i i 2 ≥ 0. n ⇔ x = y . .. x + ε ) . x ) .. ii) d ( x .. x = x1 y1 + x2 y2 + . E ' = {0} . Iz ¤ = φ şi E = φ . bi ∈ ¡ . Ext ¤ = φ . iar x . ε > 0 conţine o infinitate de numere raţionale şi o 0 infinitate de numere iraţionale se obţine imediat că: ¤ = φ .. n i) d ( x . 2 = n ∑( y − x ) i =1 i i 41 2 = d ( y... Pentru ca d ( x . y ) ≥ 0.5. y ) = 0 ⇔ ∑ ( xi − yi ) = 0 ⇔ ( xi − yi ) = 0 ⇔ xi = yi . exteriorul... 0 1 1   Fr ¤ = ¡ .4. Să se arate că această aplicaţie este o metrică pe ¡ n . n ∑(x − y ) unde d ( x ..11 Să se determine interiorul. Soluţie. n =1 EXERCIŢIUL 2. x ) . y = ( y1 . 2 n   Ext E = ¡ − Fr E . EXERCIŢIUL 2. y ∈ ¡ n .3.1.. Deci. . atunci d ( x .2.5. n .

y ) ≤  d ( x . y ) = i i =1 2 2 . yn ) . x = ( x1 .1. y ) + d ( y. bi ∈ ¡ şi p ≥ 1 . De aici rezultă faptul că verifică Definiţia 2.. Aşadar.13 Fie d : ¡ n × ¡ n → ¡ + 1  n p p unde d ( x . şi deci este i metrică pe ¡ n . y ) ≤ d ( x. x ) ..iii) n n  d ( x . x )  = ∑ ( xi − yi ) + 2∑ 2 2 i =1 ( xi − yi ) i =1 2 n n ∑ ( y − z ) +∑ ( y − z ) ⋅ 2 i i =1 i i =1 i 2 i . EXERCIŢIUL 2. d ( x . 1 1 1  n  n  n p p p p p p atunci  ∑ ai + bi  ≤  ∑ ai  +  ∑ bi  . n n n ≥ ∑ ( xi − yi ) + 2 ⋅ ∑ ( xi − yi )( yi − zi ) + ∑ ( yi − zi ) = 2 i =1 i =1 n 2 i =1 n = ∑ ( xi − yi ) + ( yi − zi ) = ∑ ( xi − zi ) = d 2 ( x. Să se  i =1  arate că aplicaţia este o metrică pe ¡n .  i =1   i =1   i =1  Pentru p = 1 inegalitatea se reduce la inegalitatea cunoscută – modulul sumei este mai mic sau egal decât suma modulelor. Dacă ai .. y ) =  ∑ xi − yi  .. y ) + d ( y . i =1 p atunci folosind inegalitatea lui Hölder rezultă p −1 inegalitatea lui Minkowski. y = ( y1 . z ) . În continuare se consideră p > 1 şi atunci: n ∑ a +b i =1 i i p n ≤ ∑ ai ⋅ ai + bi i =1 p −1 n + ∑ bi ⋅ ai + bi p −1 . Soluţie. d 2 2 n ∑(x − y ) Aşadar. În rezolvarea acestui exerciţiu este nevoie de inegalitatea lui Minkowski.3.. xn ) . p ≥ 1. 2 i =1 i =1 ( x . Dacă se consideră q = 42 .5.. y ) + d ( y .. x )  d ( x..

. b ≤ + pentru orice a. Deci.  p = ( xi − zi ) + ( zi − yi ) ≤ ( xi − zi + zi − yi p ) p . y ∈ ¡ . y ) = 0 ⇔ ∑ xi − yi i =1 p = 0 ⇔ xi − yi = 0 ⇔ xi − yi = 0 ⇔ xi = yi ⇔ x = y p Deci. atunci ∑ ai bi ≤  ∑ ai  ⋅  ∑ bi  . Cum: 1  n ≥ 0 ⇒  ∑ xi − yi  i =1  p ii) Cum xi − yi = yi − xi . y ) . Această inegalitate p q i =1  i =1   i =1  se obţine imediat din următoarea inegalitate. p q p q Trebuie arătat că aplicaţia d ( x .14 Să se arate că: x . y ) ≥ 0 . rezultă xi − yi p xi − yi ≥ 0 ⇒ xi − yi p 1  n Deci. Dacă ai . n ∑x −y i =1 i i p n ≤ ∑ ( xi − zi + zi − yi i =1 ) p  n ≤  ∑ xi − zi  i =1   n Pentru p > 1 este evident că  ∑ xi − yi  i =1  1 p p  n   n Aşadar. bi ∈ ¡ şi p.5.3. b ∈ ¡ .  ∑ xi − yi  i =1  p iii) Avem xi − yi p p  n  =  ∑ yi − xi   i =1 p  ≥ 0 ⇔ d ( x . d ( x . i) n d ( x . 43 1 p p  . y ) verifică Definiţia 2. i =1  1 p p  n  +  ∑ zi − yi   i =1 1 p p  .  ∑ xi − yi  ≤  ∑ xi − zi  i =1   i =1    Deci.1.Inegalitatea lui Hölder este următoarea..  = yi − xi . d ( x . atunci a. + xn yn .  . y ∈ ¡ n este un produs scalar pe ¡ n . 1 p p  n  +  ∑ zi − yi   i =1 1 p p n p  ≤ ∑ xi − yi . q > 0 astfel 1 1 n n 1 1  n p p  q q încât + = 1 .  EXERCIŢIUL 2. x . p 1 p n  ⇔ d ( x . x )( ∀ ) x . y ) = 0 ⇔ x = y . z ) + d ( z . y ) ≤ d ( y . Dacă p. y = x1 y1 + x2 y2 + . y ) = d ( y . q > 0 astfel încât p q a b 1 1 + = 1 .

4. r ) = S ( x.3. z + y . Soluţie. pentru ai . r ) este evidentă. r ) şi Atunci. r ) . este spaţiu metric. EXERCIŢIUL 2. i =1 Observaţie. i) Relaţia x . ∀ x ≠ ( 0. i =1 i i i =1 i i n n n i =1 i =1 ii) x + y . r ) ⊆ S ( x. 0 ) = 0 i =1 n şi x .Soluţie. x n x . S ( x. S ( x. r ) = y ∈ E d ( y. z ∈ S ( x. r ') . i =1 n n i =1 i =1 iii) α ⋅ x . r ') . r ) este punct interior al său. Trebuie arătat că r ' = r − d ( x. Această incluziune arată că orice punct al 0 mulţimii S ( x. r ' ) ⊂ S ( x. y = ∑ α ⋅ xi ⋅ yi = α ∑ xi ⋅ yi = α x . d ) 2. Se obţine că S ( y.5. y ) . Fie y ∈ S ( x. sunt mulţimi deschise.16 Folosind inegalitatea lui Schwarz.5. r ) . Fie z ∈ S ( y. x = 0 ⇔ ∑ xi2 = 0 ⇔ xi2 = 0 ⇔ xi = 0. x ) < r . 0 0 Incluziunea S ( x. y n iv) x . y = y. + xn este o normă pe ¡ n .3. 0. i = 1. y ) + d ( y. S ( x.. r ) . x = ∑ xi2 > 0..4. { rezultă că } S ( x. r ) ⊆ S ( x.. bi ∈ ¡ . r ) . x ) < r '+ r − r ' = r .. n ⇔ x = 0 ..  i =1   i =1   i =1  44 . i = 1. Deci. n . z = ∑ ( xi + yi ) ⋅ zi = ∑ xi ⋅ zi + ∑ yi ⋅ zi = x . r ) = S ( x. să se demonstreze inegalitatea lui Cauchy – Buniacovski. Trebuie arătat că această aplicaţie verifică Definiţia 2. Deci.15 Mulţimile ( E. y = ∑ xi ⋅ yi ∈ ¡ şi este evidentă deoarece i =1 n n ∑x ⋅ y = ∑y ⋅x .. Ţinând cont de Propoziţia 2 2 2 x = x1 + x2 + . z . d ( z . unde EXERCIŢIUL 2. Trebuie demonstrat că. 0 Soluţie. avem că: 2  n   n 2  n 2  a b ∑ i i   ≤  ∑ ai   ∑ bi  . Deci. x ) ≤ d ( z .

y2 .14 şi de faptul că el defineşte norma euclidiană conform cu inegalitatea lui Schwarz şi luând xi = ai şi yi = bi în relaţia ( x.K .K .5. y ) 2 ≤ x ⋅ y .Ţinând cont de produsul scalar din Exerciţiul 2. x2 . obţinem astfel inegalitatea din enunţ. yn ) . x n ) . 45 x = ( x1 . . 2 2 y = ( y1 .

1. x2 ) ∈ A adică există un disc cu centrul în origine care să includă mulţimea A .1 a) Mulţimile mărginite nu sunt echivalente cu mulţimile cu un număr finit de elemente. OBSERVAŢIA 3. dacă există r > 0 astfel încât A ⊂ [ −r . b) Dacă A este o mulţime mărginită. ŞIRURI ÎN SPAŢII VECTORIALE NORMATE 1. ŞIRURI ÎN SPAŢII METRICE. x2 . c) Dacă E = ¡ 3 şi d este metrica euclidiană. atunci sup {d ( x. Cadrul general în care poate fi definită noţiunea de mărginire este cel de spaţiul vectorial normat şi cel de spaţiu metric. x3 ) ∈ A . adică există o sferă cu centrul în origine care să includă pe A . x ) ≤ r . DEFINIŢIA 3. oricare ar fi x = ( x1 . r ] .CAPITOLUL III: CARACTERIZAREA TOPOLOGICĂ A MULŢIMILOR. se spune că mulţimea A ⊂ ¡3 este mărginită dacă şi numai dacă există r > 0 astfel încât x12 + x22 + x32 ≤ r . y )} se numeşte x . astfel încât d ( x0 . a) Dacă E = ¡ şi d este metrica euclidiană. Exemple. ŞIRURI ÎN SPAŢII TOPOLOGICE.1. y∈ A diametrul mulţimii A şi se notează diam A .1 Fie ( E . MULŢIMI MĂRGINITE Problema mărginirii mulţimilor este o problema prioritară în ceea ce priveşte controlul rezultatelor matematice ce se pot obţine pe acest tip de mulţimi. b) Dacă E = ¡ 2 şi d este metrica euclidiană. 46 . Mulţimea A ⊂ E se spune că este o mulţime mărginită în acest spaţiu metric dacă există x0 ∈ E arbitrat dar fixat şi r > 0 . d ) spaţiu metric. pentru orice x ∈ A . se spune că mulţimea A ⊂ ¡ este mărginită. se spune că mulţimea A ⊂ ¡ 2 este mărginită dacă şi numai dacă există r > 0 astfel încât x12 + x22 ≤ r pentru orice x = ( x1 .

se spune că A ⊂ ¡ n este mărginită dacă şi numai dacă există r > 0 astfel încât n ∑x i =1 2 i ≤ r oricare ar fi x = ( x1 . oricare ar fi i = 1. Deci.2 Fie A ⊂ ¡ .. xi ≤ . Aşadar conform propoziţiei anterioare. atunci are loc relaţia: −r r r ≤ xi ≤ . pentru orice i = 1. unde a şi b sunt numere reale finite astfel încât A ⊂ [ a. pentru a studia mărginirea mulţimilor din ¡n este suficient să se studieze mărginirea mulţimilor din ¡. ∀x = ( x1 . 47 . Deci.. b ] ⊂ ¡ . Se spune că mulţimea A este mărginită dacă şi numai dacă mulţimea proiecţiilor elementelor lui A sunt mulţimi mărginite de numere reale. n . b ] . x2 .. xn ≤ . PROPOZIŢIA 3. n rezultă că mulţimea proiecţiilor de n n indice i fixat ale elementelor mulţimii A este o mulţime mărginită. xn ) ∈ A . dacă fiecare proiecţie este mărginită. Demonstraţie. A ⊂ ¡ n este mărginită. Atunci n n ∑ xi2 ≤ r 2 ⇒ i =1 n ∑x i =1 2 i ≤ r .. echivalent. Conform cu n exemplul anterior punctul d) rezultă ∑x i =1 2 i ≤ r .. Deci. Se presupune că A ⊂ ¡ n este mărginită.. unde r > 0 este un număr real fixat. Vom spune că a ∈ ¡ este un minorant pentru mulţimea A şi b ∈ ¡ este un majorant pentru A .d) Dacă E = ¡ n . Într-adevăr. n n n mărginirea mulţimii A implică faptul că există r > 0 astfel încât −r r ≤ xi ≤ . x2 ≤ . oricare ar fi n n n r2 i = 1.1. Mulţimea A este mărginită dacă există un interval [ a. xi2 ≤ . n sau. x2 .1.. DEFINIŢIA 3. Ţinând cont de această inegalitate se r r r poate afirma că: x1 ≤ . Se presupune că fiecare proiecţie este mărginită şi se demonstrează că A ⊂ ¡ n este mărginită. pentru r > 0 şi orice i = 1. xn ) ∈ A .1 Fie A ⊂ ¡ n . n . K . Să arătăm acum reciproca.. cu alte cuvinte.

Fie n2 ∈ ( n1 − 0. există x ∈ A astfel încât x > M A − ε . pentru orice x ∈ A . Se consideră intervalul ( n1 − 0. Fie n primul număr întreg care verifică proprietatea x < n .1. n1 ) cel mai mic număr de diviziune pentru care are loc proprietatea: x < n2 pentru orice x ∈ A .3 Cel mai mare minorant al mulţimii A poartă denumirea de margine inferioară a mulţimii A şi se notează cu mA .1. iar cel mai mic majorant poartă denumirea de margine superioară a mulţimii A şi se notează cu M A .3 a) Dacă M A este margine superioară a mulţimii A ⊂ ¡ .1 reprezintă pe M A cu două zecimale exacte. În acest mod. atunci are următoarele proprietăţi: i) pentru orice x ∈ A . n − 1 reprezintă partea întreagă a marginii superioare M A . Fie n1 ∈ ( n − 1. Numărul n2 − 0. b) Dacă mA este margine inferioară a mulţimii A ⊂ ¡ . Fie A ⊂ ¡ mărginită. Se împarte intervalul ( n − 1.1. x ≤ M A . OBSERVAŢIA 3. ii) pentru orice ε > 0 . n ) în zece părţi egale.2 Din Definiţia 3. n ) cel mai mic număr de diviziune astfel încât x < n1 . Se poate continua procedeul pentru determinarea lui M A cu oricâte zecimale exacte. Acest interval se împarte în zece părţi egale. n1 ) . Acest număr există deoarece mulţimea A este mărginită. oricare ar fi x ∈ A . Procedeul de construcţie este următorul. PROPOZIŢIA 3.1 reprezintă pe M A cu o zecimală exactă. practic este imposibil să se determine 48 . uneori. ii) pentru orice ε > 0 . teoretic rezultă existenţa lui M A (deşi. Numărul n1 − 0.2 este evident că o mulţime mărginită are o infinitate de minoranţi şi o infinitate de majoranţi. x ≥ mA . respectiv o margine inferioară.1. Demonstraţie.OBSERVAŢIA 3. există x ∈ A astfel încât x < mA + ε .1. Existenţa marginii superioare M A se arată prin construcţia efectivă a acesteia. atunci are următoarele proprietăţi: i) pentru orice x ∈ A .1. Orice mulţime de numere reale mărginită are o margine superioară. deci majorată superior.1. DEFINIŢIA 3. Aceste margini sunt unice.2 (Unicitatea şi existenţa marginilor unei mulţimi).

PROPOZIŢIA 3. Deoarece A 2 49 . Deci. x′ ∈ A . Adică se presupune că mai există o margine superioară a lui A notată M 1A astfel M −MA încât M 1A > M A . b ] astfel încât A ⊂ [ a.. r ) a lui x0 care să conţină un număr finit de puncte din A . Dacă E ≡ ¡ ..4 (Teorema lui Weirstrass-Bolzano). Demonstraţie. conform proprietăţii marginii 2 superioare se afirmă că există un x ′ ∈ A astfel încât: M − M A M1A + M A 2M A x′ > M 1 A − ε = M 1 A − 1 A = > = MA 2 2 2 deci.. Se presupune că există o vecinătate S ( x0 . x0 + r ] . Fie acestea y1 . yi ) distanţa de la x0 la yi . b ∈ ¤ . d ) spaţiu metric şi x0 un punct de acumulare al mulţimii A ⊂ E . atunci S ( x0 . există şi mulţimi cu o infinitate de elemente care nu au puncte de acumulare. Atunci. b) După cum se ştie ¥ ′ = φ . r ) = [ x0 − r . a. yn . Fie ε = 1 A . Fie c = a+b mijlocul acestui interval.. Dar aceasta contrazice faptul că M A este marginea superioară. Se ajunge la contradicţie cu definiţia punctului de acumulare. Atunci se pune problema care sunt mulţimile care au puncte de acumulare. Aşadar marginea superioară este unică. În mod analog se raţionează pentru marginea inferioară..4 a) Ţinând cont de Propoziţia 3. Fie A ⊂ ¡ o mulţime mărginită cu o infinitate de elemente. Se consideră că mulţimea A este o mulţime de numere reale.1.. Demonstraţie.. δ 2 .3. y2 .. x′ > M A . Fie δ i = d ( x0 . Se raţionează prin reducere la absurd. PROPOZIŢIA 3. Contradicţia provine din faptul că s-a presupus că mai există încă o margine superioară. Se notează δ = min {δ1 .3 Fie ( E . δ n } . Unicitatea lui M A se demonstrează prin reducere la absurd. Atunci S ( x0 . b ] . Datorită faptului că mulţimea este mărginită rezultă că există [ a .1.M A ). OBSERVAŢIA 3. yi ) I A \ { x0 } = φ . Orice mulţime infinită şi mărginită are cel puţin un punct de acumulare.1. Orice vecinătate a punctului x0 conţine o infinitate de puncte din mulţimea A .1. rezultă că mulţimile cu un număr finit de elemente nu au puncte de acumulare.

b2 ] intervalul care conţine infinitatea de puncte.. c1 ] sau [ c1 .[ c. rezultă că b1 − a1 = b−a . cel puţin unul din intervalele [ a. Deci. bn ] conţine o infinitate de termeni ai mulţimii A .. Se arată în n →∞ n →∞ continuare că punctul x0 astfel construit este un punct de acumulare al mulţimii A . ( bn )n ≥1 care verifică următoarele proprietăţi: i) a1 < a2 < . atunci există un rang N ∈ ¥ astfel încât pentru orice n > N să rezulte că intervalul [ an . Fie ε > 0 un număr pozitiv arbitrar.. Fie c2 = 2 2 mijlocul 22 2 intervalului [ a2 . bn ] ce 2 b−a conţine o infinitate de puncte din mulţimea A şi bn − an = n . b1 ] .. b1 ] intervalul cu o infinitate de a1 + b1 mijlocul intervalului [ a1 . c ] sau infinitate de elemente şi se notează [ a1 . b1 ] conţine o infinitate de elemente ale mulţimii c1 = A şi se notează [ a2 . Dar. bn ] este inclus în intervalul ( x0 − ε . b3 ] intervalul ce conţine o infinitate de puncte. b2 ] conţine o infinitate de elemente ale mulţimii A şi se notează [ a3 . 2 Două şiruri de numere raţionale care verifică aceste proprietăţi au limită şi limita lor este comună. Din b−a a +b . Cum ε a fost ales arbitrar. c2 ] sau [ c2 . < an < . adică x0 este punct de acumulare al mulţimii A . rezultă ( x0 − ε . rezultă b2 − a2 = ale mulţimii A . există x0 = lim an şi x0 = lim bn .. b2 ] . intervalul [ an . se obţine intervalul [ an . Continuând astfel. Fie 2 este infinită. Deci. 50 . Atunci cel puţin unul din 2 intervalele [ a1 . b−a rezultă b3 − a3 = 3 . Din modul cum a fost construit.. Din modul cum a fost construit. Deoarece acest interval conţine o infinitate de puncte modul cum a fost construit. atunci cel puţin unul din intervalele [ a2 . < b2 < b1 . x0 + ε ) care este o vecinătate oarecare a lui x0 în cazul topologiei metrice a lui ¡ cu metrica euclidiană. b ] conţin o puncte din A . În acest 2 mod s-au construit şirurile de numere raţionale ( an ) n ≥1 . < bn < . x0 + ε ) ∩ A \ { x0 } ≠ φ . b−a ii) bn − an = n . rezultă x0 ∈ A ' .

Observaţia 3.1 MULŢIMI COMPACTE DEFINIŢIA 3. c) Dacă A ⊂ ¡ este mărginită. 2. există o infinitate de puncte ale mulţimii A .1 Mulţimea A este deschisă dacă A = A . 51 .1.1 O familie de mulţimi { Ai | i ∈ I } constituie o acoperire a mulţimii B .5 a) Demonstraţia anterioară este dată pentru mulţimi de numere reale ( A ⊂ ¡ ) . există un număr finit de puncte din mulţimea A .1. Se mai scrie astfel: LA = lim A şi l A = limA .2.2. atunci el este un punct izolat al acesteia. respectiv limită inferioară a mulţimii A . oricare ar fi ε > 0 . r ) ce include mulţimea A . iar A este închisă dacă A = A sau C A este deschisă. se spune că familia de mulţimi este o acoperire deschisă a lui B .5 este evident ţinând cont de aceste inegalităţi. TIPURI DE MULŢIMI 2. oricare ar fi ε > 0 . dacă B ⊂ U Ai . Dacă mulţimile Ai sunt toate i∈ I mulţimi deschise. rezultă că A ' este o mulţime mărginită. 2. b) Dacă x0 ∈ A nu este punct de acumulare al mulţimii A . Limita superioară LA are următoarele proprietăţi: 1) la dreapta lui LA + ε . Între cele patru numere importante pentru o mulţime mărginită A există următoarea relaţie: mA ≤ l A ≤ LA ≤ M A . dar ea este adevărată şi pentru mulţimi A ⊂ ¡ m şi în acest caz intervalul [ a . Limita inferioară l A are proprietăţi analoage cu LA . la dreapta lui LA − ε . Dacă I este finită atunci acoperirea este finită. Punctul c) al Observaţiei 3. iar marginea inferioară se notează cu l A şi mai poartă denumirea de limită superioară. Marginea superioară a mulţimii A ' se notează LA . b ] care s-a considerat în demonstraţie se înlocuieşte cu o sferă închisă S ( x0 . 0 OBSERVAŢIA 3.

b ] este mulţime compactă. S ( x0 . n = 1.DEFINIŢIA 3. 2. atunci A este compactă. DEFINIŢIA 3.1 Dacă C ⊂ ¡ este o mulţime compactă.2 MULŢIMI CONEXE Noţiunea de mulţime conexă poate fi exprimată intuitiv spunând că este formată dintr-o singură bucată.. este conexă dacă orice două puncte x. a < b . DEFINIŢIA 3. intervalul [ a . r ) .... iii) În ¡ 2 . x2 . b ∈ ¡. ii) ( ∀ ) a. Exemple.2 Mulţimea A ⊂ ¡ n . ¡ n . atunci din orice acoperire a sa cu intervale deschise se poate extrage o acoperire finită (Borel-Lebesque). xn } .3 Fie A şi B două mulţimi.2. ¡ 3 . PROPOZIŢIA 3.2. 52 . PROPOZIŢIA 3.2.2. 2 . y ∈ A pot fi legate între ele cu o linie poligonală L ale cărei puncte aparţin în totalitate lui A .4 Mulţimea M este conexă dacă nu poate fi scrisă ca o reuniune a două mulţimi nevide şi separate.2 O mulţime C ⊂ ¡ este compactă dacă este închisă şi mărginită. r < ∞ este o mulţime compactă.2. i) Dacă A = { x1 . Un criteriu destul de intuitiv care exprimă conexitatea unei mulţimi din ¡ 2 sau ¡ 3 este dat de propoziţia următoare. Se spune că A şi B sunt separate dacă: A∩ B = A∩B =φ .

DEFINIŢIA 3. r ) . este continuu. r > 0 .2. O categorie foarte importantă de mulţimi sunt cele definite în continuare. b) O mulţime F închisă şi conexă se numeşte continuu. 1) ( a .2. r ) . b ] .6 0 a) A este mulţime rară dacă A = φ .5.10) 53 . S ( x0 . Un exemplu de mulţime rară şi perfectă este mulţimea lui Cantor (vezi Exerciţiul 2. atunci A este mulţime perfectă.Exemple Figura 1 Figura 2 Mulţimea din figura 1 este conexă. ∞ b) Dacă A = U An şi An sunt mulţimi rare atunci A este mulţime slabă sau n =1 de categoria I-a Baire.5 a) O mulţime D deschisă şi conexă se numeşte domeniu. iar mulţimea din figura 2 (nu se consideră punctele curbei C2 ) nu este conexă. DEFINIŢIA 3. S ( x0 . Exemple. r > 0 . c) Dacă A = A ' . b ) . este domeniu 2) [ a .

2. xn ∈ E .şir de elemente din ¡n . dar care are domeniul de definiţie ¥ . Monotonia şirului ( xn )n ≥0 .şir de numere reale.şirul crescător. atunci ℜ ≡ " < " sau ℜ ≡ " ≤ " . SPAŢII VECTORIALE NORMATE DEFINIŢIA 3. • E = £ . generat de funcţia f în mulţimea E . Problema care se pune în legătură cu şirurile. cu n > m . Dacă E = ¡. Aceste afirmaţii sunt cazuri particulare ale Definiţiei 3. • E = ¡ n . Dar studiul şirurilor mai poate fi efectuat şi dacă E este înzestrată cu structura de spaţiu metric sau de spaţiu topologic (nu se pot face operaţii cu şiruri). Se spune că şirul ( xn )n ≥0 este monoton dacă oricare ar fi n. iar şirul de elemente din mulţimea E ce are acest termen general se mai notează şi astfel: ( xn )n≥0 (nu interesează forma termenilor şirului) sau { xn }n≥0 (şirul este considerat ca o mulţime. este monotonia. xn = f ( n ) poartă denumirea de termenul general al şirului.3. după cum se ştie.3. b) Natura elementelor mulţimii E dă tipul şirului. interesează elementele lui).3. are sens numai dacă E este o mulţime ordonată şi această noţiune se defineşte astfel: DEFINIŢIA 3. m ∈ ¥ . • E = B A . mărginirea şi convergenţa acestora. 54 .2. mulţimea E trebuie să fie organizată cu structura de spaţiu vectorial normat. ŞIRURI ÎN SPAŢII TOPOLOGICE. Astfel: • E = ¡ . c) Pentru a putea fi făcut un studiu complet al şirurilor.1 a) Se observă din definiţia anterioară că şirul este mulţimea valorilor unei funcţii oarecare f . monotonia şirurilor de numere reale este: a) n < m rezultă xn < xm .1 Fie E o mulţime oarecare şi f : ¥ → E o funcţie.şirul este de numere complexe.şirul strict crescător.3. SPAŢII METRICE. rezultă xn ℜxm .şirul funcţiilor f : A → B . Monotonia.2 Fie ℜ o relaţie de ordine pe mulţimea E . După cum se ştie. b) n < m rezultă xn ≤ xm . În mod asemănător se definesc şirurile descrescătoare. OBSERVAŢIA 3.

i = 1. PROPOZIŢIA 3. xn ∈ ¡ m un şir de elemente din ¡ m . xnm ) . m sunt şiruri de numere reale care se mai numesc proiecţiile şirului ( xn )n ≥0 . Convergenţa. este mărginit. şirul { xn }n≥0 . spaţiu vectorial normat. Definiţia 3. Cum şirul este de fapt mulţimea { xn }n ≥0 .3.3. Acest şir este mărginit dacă şi numai dacă fiecare proiecţie a sa (x ) i n n≥0 .τ ) un spaţiu topologic şi ( xn )n ≥0 un şir din acest spaţiu. Cum orice şir poate fi considerat ca o mulţime. d ) spaţiu metric. spaţiu metric. pentru orice xn ∈ { xn } . dacă orice vecinătate conţine un număr infinit de termeni. propoziţia referitoare la mărginirea mulţimilor din ¡ m se transpune şi la mărginirea şirurilor astfel.3. m .Mărginirea. xn ∈ ¡ m are următoarea formă: unde (x ) i n n≥0 xn = ( x1n . definiţia mărginirii este următoarea. Noţiunea de mărginire a unui şir este posibilă dacă mulţimea E este un spaţiu metric cel puţin.3. există un rang N astfel încât pentru orice n > N rezultă xn ∈ Vx0 . ... xnm −1 . atunci şirul ( xn )n ≥0 .. i = 1.. xn ) ≤ r .3 Fie ( E. astfel încât d ( x0 . Se spune că şirul ( xn )n ≥0 este convergent în topologia τ dacă există x0 ∈ E astfel încât pentru orice Vx0 . Definirea convergentei în aceste structuri este următoarea. dacă există x0 ∈ E fixat şi r > 0 . n ≥ 0 . este un şir mărginit. Dacă E = ¡ m . Şirul ( xn ) n ≥ 0 converge către x0 . o vecinătate a punctului x0 . iar în afara oricărei vecinătăţi se află un număr finit de termeni ai şirului.4 se mai poate enunţa şi astfel. 55 . xn2 . DEFINIŢIA 3.4 Fie ( E . Noţiunea de convergenţă a unui şir ( x n )n≥ 0 este posibilă dacă mulţimea E este înzestrată cu structura de spaţiu topologic.1 Fie ( xn ) n ≥ 0 . Deoarece un şir este o mulţime. xn ∈ E . DEFINIŢIA 3. folosind notaţia { xn }n≥0 toate afirmaţiile legate de mulţimi mărginite sunt valabile şi pentru şiruri.

( ∀ ) n > N1 ⇒ xn ∈ Vx0  τ xn  → y0 ⇔ ( ∀ )Vy0 ( ∃) N1 ∈ ¥ a.6 poartă denumirea de limită a şirului ( xn )n ≥0 şi acest lucru se scrie astfel: lim xn = x0 sau xn → x0 . n →∞ b) Definiţiile 3. Dacă E = ¡ şi d este metrica euclidiană pe ¡ . atunci Definiţia 3. xn ) < ε .3. 3. există N ( ε ) > 0 astfel încât oricare ar fi n > N ( ε ) rezultă xn − x0 < ε . Conform Definiţiei 3.5 are forma: ( xn )n ≥0 . se spune că ( xn ) n ≥ 0 este convergent în metrica d .2 (Unicitatea limitei) Fie ( E .DEFINIŢIA 3. 3. ( ∀ ) n > N1 ⇒ xn ∈ Vy0  . rezultă x0 ≡ y0 . sunt echivalente. PROPOZIŢIA 3..5.3.. xn ∈ ¡ este convergent.3. d ) un spaţiu metric şi ( xn )n ≥0 un şir din acest spaţiu. dacă există x0 ∈ E astfel încât oricare ar fi ε > 0 . N 2 } .6 Fie ( E. xn ∈ E este convergent dacă există x0 ∈ E astfel încât oricare ar fi ε > 0 .4. Deci. DEFINIŢIA 3.3.3. există N ( ε ) > 0 astfel încât pentru orice n > N ( ε ) rezultă xn − x0 < ε . Se presupune că x0 nu este unică.6. ⋅ ) spaţiu vectorial normat. ceea ce demonstrează unicitatea limitei.4 se poate scrie că: şi τ xn  → x0 ⇔ ( ∀ )Vx0 ( ∃) N1 ∈ ¥ a. de unde rezultă Vx0 ∩ Vy0 ≠ φ . 3.2 a) Elementul x0 ∈ E care apare în Definiţiile 3.5. Şirul ( xn ) n ≥ 0 .2. există N ( ε ) > 0 astfel încât pentru orice n > N ( ε ) rezultă d ( x0 . Atunci x0 este unică. OBSERVAŢIA 3. contradicţie cu faptul că E este spaţiu topologic separat. atunci din cele două afirmaţii rezultă că pentru orice n > N avem xn ∈ Vx0 şi xn ∈ Vy0 .3. dacă există x0 ∈ ¡ astfel încât oricare ar fi ε > 0 .3.3.5 Fie ( E.3.î. adică modulul.4..3. 3. Demonstraţie.î.3. 56 . adică există y0 ∈ E astfel τ încât xn  → y0 . Dacă se notează N = max { N1 .τ ) spaţiu topologic τ separat şi xn  → x0 .

m şi se demonstrează că xn → x0 . i = 1. Raţionamentul se face în mod analog. Reciproc. rezultă: ( x1n − x01 ) 2 + ( xn2 − x02 )2 + . xn ∈ ¡ n . ceea ce arată că în spaţii topologice neseparate convergenţa nu este bine definită. x ..2 Dacă spaţiul topologic nu este separat. m sunt convergente către numerele reale x0i .. x . i n n≥0 m n 1 n 2 n 3 n m n 1 0 2 0 3 0 m 0 ( ∃) N ( ε ) > 0 astfel încât ( ∀ ) n > N ( ε ) . Se presupune că xni → x0i . PROPOZIŢIA 3. x . rezultă că proiecţiile ( xni ) n≥0 ε = ε '. + ( xnm − x0m )2 < ε . xn ∈ ¡ n este un şir convergent.3 Fie ( xn )n ≥0 .3. ( ∀ ) ε > 0 .. Şirul ( xn )n ≥0 este convergent dacă şi numai dacă orice proiecţie a sa este convergentă. m ε = ε '. În spaţiul metric şi spaţiul vectorial normat convergenţa este bine definită deoarece se ştie că orice spaţiu vectorial normat este un spaţiu metric şi orice spaţiu metric este spaţiu topologic separat. m ...5 că: ( ∀ ) ε > 0 .. oricare ar fi i = 1. Din această inegalitate se obţine:  1 1  xn − x0 <   2 2  xn − x0 <  M   m m  xn − x0 <  Deci. Într-adevăr. i = 1. x ) . x .. Se presupune că ( xn )n ≥0 .3.. x ) . un şir convergent poate avea mai multe limite.. i = 1.3. Fie x ∈ ¡ ⇒ = ( x . m . m ε = ε '. Datorită faptului că şirul este convergent către = ( x .. rezultă conform Definiţiei 3. ( ∃) N ( ε ) > 0 astfel încât ( ∀ ) n > N ( ε ) : 57 . m . Se demonstrează că xn x0 ( x ) este convergent.OBSERVAŢIA 3. Demonstraţie.

.3.3. lim xnm . Să se studieze convergenţa acestui n  n +1 şir şi în caz afirmativ să se calculeze limita sa..  M  ε  xnm − x0m < .3. n→∞ n →∞ n →∞ n →∞ c) Ţinând cont de definiţia mărginirii şi definiţia convergenţei. numite proiecţiile şirului din ¡m . xn3 = n sin . Exemple π  1 n 1..  n Adunând inegalităţile termen cu termen se obţine: ( xni − x10 )2 + . n  M   2 ( xnm − x0m ) < ε .ε  1 1  xn − x0 < n . i = 1.. dacă ( xn )n ≥0 ... m .. xn2 = n n . Soluţie.. lim xn2 .3. atunci are loc următoarea egalitate: ( ) lim xn = lim x1n . + ( xnm − x0m )2 < nε 2 .3.3. Proiecţiile şirului sunt: 1 π x1n = . rezultă că orice şir convergent este mărginit. + ( xnm − x0m )2 < ε .3 reduce convergenţa şirurilor din ¡ m la convergenţa a m şiruri de numere reale ( xni ) . n≥0 b) Conform Propoziţiei 3. n . şirul ( xn ) n ≥1 este convergent dacă fiecare proiecţie a sa este convergentă şi are loc relaţia: 58 . n +1 n Conform Propoziţiei 3. n deci ( x1n − x01 ) 2 + . OBSERVAŢIA 3. xn ∈ ¡ m este convergent către x0 ∈ ¡ m .  n Prin ridicare la pătrat se obţine:  1 1 ε2 ( xn − x0 ) < . n sin  . xn =  . dar reciproca nu este în general valabilă.4 a) Propoziţia 3. Fie ( xn ) n ≥1 .

Deci. lim xn = lim n sin = lim π n →∞ n →∞ n →∞ n n →∞ π n n n n  1 1  2. lim xn2 = lim n n = lim = 1 (s-a aplicat consecinţa n →∞ n →∞ n + 1 →∞ n →∞ n n →∞ n lemei lui Stolz). xm ) < ε .4. DEFINIŢIA 3. 1 . Soluţie. lim x = (0.4.1 devine: 59 . Se spune că şirul ( xn )n ≥0 este un şir Cauchy sau şir fundamental. Deci. Să se studieze convergenţa 2 2  k =1 n + k K =1 k (k + 1)  acestui şir şi în caz afirmativ să se calculeze limita sa.  = 1− k +1 n +1 K =1 k ( k + 1) K =1  k  1 dx  π  1 2 lim xn = lim xn . x1n = ∑ 2 2 2 n k =1 k =1 n +k k 1+   n n n 1 1  1 1 = ∑ − xn2 = ∑ . π ) . 1 = arcsin 10 . atunci condiţia din Definiţia 3. dacă pentru orice ε > 0 . 1. ŞIRURI CAUCHY Noţiunea de şir Cauchy sau fundamental este o noţiune utilă în studiul convergenţei şirurilor atunci când limita este greu sau imposibil de calculat. lim xn3 . xn =  ∑ . d ) spaţiul metric şi ( xn )n ≥0 . un şir de elemente ale acestui spaţiu.( ) lim xn = lim x1n . există N ( ε ) > 0 astfel încât oricare ar fi n.1 a) Este simplu de observat că dacă E = ¡ sau E = ¡ p . Avem: n 1 1 n 1 = ∑ . 2 n →∞ n →∞ n →∞ 2   0 1− x  ( ) ( ) 4. m > N ( ε ) rezultă că d ( xn . OBSERVAŢIA 3. xn ∈ E .4. n→∞ n →∞ n →∞ n→∞ Se studiază convergenţa proiecţiilor calculând direct limitele: 1 n +1 lim x1n = lim = 0 . Această noţiune se defineşte astfel.1 Fie ( E .∑  . lim xn2 . 1 =  . π sin π 3 n = π . Fie ( xn ) n ≥1 . lim xn =  ∫ .

Demonstraţie. m > N ( ε ) rezultă că xn − xm < ε . există N1 ( ε ) > 0 astfel încât n > N1 ( ε ) rezultă d ( x0 . Fie xn ∈ ¤ definit astfel x1 = 1 . x3 = 1.1 în acest caz devine d ( xn . aşa cum reiese din exemplul următor: Exemplu.4. c) Ţinând cont de “b)” condiţia din Definiţia 3. Dar în spaţiul metric ( ¤. dacă se consideră m > n . Conform cu Definiţia 3. 41 .2 Reciproca Propoziţiei 3. acesta nu este convergent pentru că el are limita 60 2 ∉¤. xm ) < 2ε = ε ' . Fie ( xn )n ≥0 un şir convergent către x0 ∈ E . Atunci au loc simultan relaţiile: • • oricare ar fi n > N ( ε ) rezultă d ( x0 . dar fixat astfel încât m = n + p . xm ) ≤ d ( x0 . astfel încât ( ∀ ) n. xn ) < ε .. xm ) < ε . xm ) < ε . spaţiu din care fac parte toţi termenii şirului. m > N ( ε ) avem: d ( xn . m ∈ ¥ . p fixat. d ) . Deci ( xn )n≥1 este un şir Cauchy.4.xn − xm < ε sau ∑(x p i =1 i n − xmi ) < ε . Conform definiţiei convergenţei în spaţii metrice. există N ( ε ) > 0 . … şirul care aproximează prin lipsă pe 2 . 2 b) Deoarece n. 4 . Atunci rezultă că pentru orice n.4. au loc următoarele afirmaţii: • pentru orice ε > 0 . d ( xn .1 Orice şir convergent este un şir fundamental sau un şir Cauchy. N 2 ( ε )} .4. OBSERVAŢIA 3. Este evident că oricare ar fi ε > 0 . • pentru orice ε > 0 .1 nu este în general valabilă. xn + p ) < ε . Deci. există N 2 ( ε ) > 0 astfel încât m > N 2 ( ε ) rezultă d ( x0 . unde E este un spaţiu metric înzestrat cu metrica d . Fie N ( ε ) = max {N1 ( ε ) . pentru orice p ∈ ¥ . . PROPOZIŢIA 3.3. x2 = 1. atunci există un număr natural p oarecare. xn ) < ε oricare ar fi m > N ( ε ) rezultă d ( x0 . xn ) + d ( x0 . xm ) < ε .1 şirul ( xn )n ≥0 este un şir Cauchy.

Deci. ( ( ∀) i = 0. xn {( are δ = max d xn0 . există N ( ε ) > 0 . Ceea ce arată că mulţimea şirul ( xn )n ≥0 este un şir mărginit. d .. xi i = 0.. Rezultă că pentru orice ε > 0 .Acest exemplu arată că există şiruri Cauchy care nu sunt convergente în spaţiul termenilor şirurilor. este spaţiu BANACH.} 0 1 n0 este mărginită. Se presupune că şirul este Cauchy şi se va arăta că este convergent.. b ] ⊂ ¡ . m ≥ 1 .4..metrică euclidiană. PROPOZIŢIA 3.2 Orice şir Cauchy este un şir mărginit. • E = [ a. Fie ( xn )n ≥0 . rezultă d ( xn . Ţinând cont de proprietatea modulului. Aceasta înseamnă că pentru termenii x0 . pentru orice p ∈ ¥ . Pentru a uşura scrierea se presupune E = ¡ . 61 . adică OBSERVAŢIA 3. Fie xn ∈ ¡ termenul general al unui şir Cauchy. Fie ) Atunci. n0 . m > n0 . Dacă ( xn )n ≥0 este un şir Cauchy. Spaţiile metrice în care are loc această afirmaţie se numesc spaţii metrice complete sau spaţii BANACH. x . b) • E = ¤ . d . Faptul că orice şir convergent este un şir Cauchy s-a demonstrat... r > 0 . relaţia: ( ) d xn0 . xm ) < ε . x . xm < δ + ε = r . Demonstraţie..metrică euclidiană. n0 loc )} . relaţia anterioară devine: xn + p − xn < ε ⇔ xn − ε < xn + p < xn + ε . E spaţiu metric înzestrat cu metrica d . astfel încât ( ∀) n > N (ε ) avem xn + p − xn < ε .3 a) S-a văzut că nu orice şir Cauchy este şi şir convergent.. un şir este convergent dacă şi numai dacă este un şir Cauchy..4..3 (Criteriul de convergenţă al lui Cauchy pentru şiruri) Într-un spaţiu metric complet. PROPOZIŢIA 3. un spaţiu BANACH este un spaţiu metric care verifică următoarea proprietate: Orice şir de elemente din spaţiul BANACH este convergent şi are limită în acest spaţiu. xn ∈ E .metrică euclidiană. d xn0 .4. Demonstraţie.1 se poate afirma că pentru orice ε > 0 există N ( ε ) = n0 > 0 . pentru orice m ∈ ¥ . astfel încât oricare ar fi n.4. iar metrica se consideră ca fiind cea euclidiană.. x1 . atunci conform Definiţiei 3. d . { x . • E = ¡ m . nu este spaţiu BANACH. xi ≥ ε . este spaţiu BANACH.

PRINCIPIUL CONTRACŢIEI DEFINIŢIA 3.. 62 ... xn 0 +2 . x2 n . rezultă inegalitate se fixează < xn0 + ε . g ( n ) = 2n . x2 n + 2 .1 Fie xn = f ( n ) termenul general al unui şir de elemente din spaţiul metric E .5. x4 . Deci.1 a) Cum mulţimea ¥ ¥ este o mulţime de puterea conţinutului. SUBŞIRURI. Cum ε ' este orice număr pozitiv.Dacă în xn0 − ε < xn0 + p n = n0 . OBSERVAŢIA 3. Rezultă: L − xn0 + xn0 − l < 2ε = ε ' şi L −l < ε ' . Se presupune că există mai multe puncte de acumulare pentru şirul { xn }n ≥0 . este o mulţime mărginită. 5. adică şirul { xn }n ≥0 este mărginit. { } n≥0 Exemplu.. rezultă L = l . adică nu pot exista mai multe puncte de acumulare. Dar se ştie conform teoremei Weierstrass-Bolzano că orice mulţime infinită şi mărginită are cel puţin un punct de acumulare. Dacă în cazul de faţă punctul de acumulare este unic. . atunci subşirul extras de această funcţie din şirul ( xn )n ≥0 este format numai din termenii indice par ai şirului iniţial. b) Este evident că { xn }n ≥0 ⊇ xg ( n ) .... . adică x0 . x2 . teorema este demonstrată. Fie L cel mai mare dintre acestea şi l cel mai mic dintre acestea.. oricare ar fi p ∈ ¥ ceea ce arată că mulţimea această xn 0 +1 .. Dacă g : ¥ → ¥ . vor avea loc relaţiile: xn0 − ε < L < xn0 + ε echivalent cu L − xn0 < ε şi xn0 − ε < l < xn0 + ε echivalent cu l − xn0 < ε . rezultă că un şir are o infinitate de puterea conţinutului de subşiruri. generat de funcţia f şi g : ¥ → ¥ o funcţie oarecare..5. Atunci xg ( n ) = ( f o g )( n ) este termenul general al unui subşir al şirului ( xn ) n ≥ 0 generat de funcţia g .

. în interiorul intervalului ( x0 − 1. Fie ( xn )n ≥0 un şir mărginit de numere reale. În acest 63 . Atunci. x0 +  există o infinitate de termeni ai şirului ( xn )n ≥0 . Dacă mulţimea { xn }n≥0 ∈ℵ0 . Subşirurile prezintă un rol de seamă în studiul convergenţei şirului din care ele sunt extrase..Subşirurile pot fi considerate ca şiruri dacă ele nu se raportează la şirurile din care sunt extrase. dar fixat. { x pk +1} k ≥0 . conform definiţiei mărginirii rezultă că există a.. n − 1 . atunci aceasta fiind şi o mulţime mărginită. p − 1 . În vecinătatea  x0 − . atunci şirul ( xn )n ≥0 este convergent şi are limita l . {x pk + 2 } k ≥0 . aşa cum rezultă din următoarea propoziţie. b) Orice subşir al unui şir convergent este convergent şi are aceeaşi limită ca a şirului. b ∈ ¤ astfel încât a ≤ xn ≤ b . x0 +  . Fie x2′ unul dintre aceştia cu proprietatea că x2′ ≠ x0 şi x1′ ≠ x2′ .2 (Lema lui Cesaro). pentru orice k = 0.. Fie x0 unul dintre punctele de acumulare. Din orice şir mărginit se poate extrage un subşir convergent. conform definiţiei punctului de acumulare. Fie xn′ unul n n  dintre aceştia cu proprietatea că xn′ ≠ xk′ . x0 + 1) există o infinitate de termeni ai şirului ( xn ) n ≥ 0 . Dacă fiecare din aceste subşiruri sunt convergente şi au fiecare aceeaşi limită l .5. rezultă că are cel puţin un punct de acumulare. Deci. PROPOZIŢIA 3. de asemenea. { x pk + p +1} k ≥0 . Acestea sunt { x pk } k ≥0 . există o infinitate de 2 2  termeni ai şirului. Şi cum orice şir constant este convergent. pentru orice n ≥ 0 . rezultă că din orice şir mărginit se poate extrage un subşir convergent. PROPOZIŢIA 3. Dacă mulţimea valorilor şirului { xn }n ≥0 are un număr finit de elemente.1 a) Fie p ∈ ¥ un număr oarecare.5. atunci cu siguranţă şirul { xn }n≥0 conţine cel puţin un subşir constant. generează p subşiruri ale şirului dat ( xn )n ≥0 . Continuând raţionamentul. rezultă că în vecinătatea 1 1   x0 − . Demonstraţie. Atunci funcţiile g i : ¥ → ¥ . i = 0. definite prin g i ( k ) = pk + i . conform cu teorema Weierstrass-Bolzano. Fie x1′ ≠ x0 unul dintre 1 1  acestea.

l + ε ) astfel încât n2 < n3 . PROPOZIŢIA 3. Fără a micşora generalitatea propoziţiei presupunem că { xn }n≥0 ( xn ) n ≥ 0 este crescător. Demonstraţie.4 (Lema lui Stolz). + xn Consecinţa 1. x2′ . xn1 < xn2 şi xn2 > xn3 contrazic faptul că şirul este crescător. L + ε ) . Fie L −l .. Fie ( xn )n ≥0 şi ( yn ) n ≥0 două şiruri de numere reale care satisfac proprietăţile: i) ( xn )n ≥0 şir oarecare. Cum aceste vecinătăţi nu pot exista simultan. atunci lim 1 2 =l n→∞ n →∞ n iii) 64 . xn +1 − xn →l. Aşadar. xn ∈ ¡ şir monoton şi mărginit. În plus. Dacă lim xn = l .5.5.K care din modul de construcţie este evident că are limita x0 . Dar. lema a fost demonstrată. xn′ . l + ε ) . Atunci.fel s-a construit şirul x1′. ii) ( yn ) n ≥0 şir monoton şi nemărginit. Datorită faptului L = lim { xn } şi l = lim { xn } . l + ε ) şi ( L − ε . PROPOZIŢIA 3. l + ε ) şi ( L − ε . conform 3 definiţiei punctului de acumulare rezultă că în vecinătatea (l − ε . L + ε ) există câte o infinitate de termeni ai şirului. pe lângă faptul că contribuie direct la determinarea limitei unor şiruri. n → l .3 Orice şir monoton şi mărginit de numere reale este convergent. Fie xn1 ∈ (l − ε . Mulţimea fiind mărginită nu poate avea puncte de acumulare infinite.K . yn +1 − yn x Atunci. Fie ( xn )n ≥0 . rezultă L = l . yn Această lemă. există xn3 ∈ (l − ε . L + ε ) astfel încât n1 ≥ n2 . Contradicţia provine din faptul că a fost admisă existenţa celor două vecinătăţi (l − ε . Dar acest şir aşa cum a fost construit este un subşir al şirului ( xn )n ≥0 . are două consecinţe importante: x + x + . adică şirul trebuie să fie convergent. această alegere este posibilă. xn2 ∈ ( L − ε .. Se consideră ε = că vecinătăţile conţin o infinitate din termenii şirului.

xn +1
= l , atunci lim n xn = l .
n →∞ x
n →∞
n
În continuare, cu ajutorul şirurilor se va demonstra propoziţia intitulată
“Principiul contracţiei” care are o importanţă deosebită în demonstrarea
unor importante teoreme de analiză matematică, cum ar fi: Teorema de
existenţă şi unicitate pentru funcţiile implicite şi Teorema de existenţă şi
unicitate a soluţiei problemei Cauchy pentru ecuaţii şi sisteme de ecuaţii
diferenţiale.
Consecinţa 2. Dacă lim

DEFINIŢIA 3.5.2 Fie

( X ,d )

un spaţiu metric şi ϕ : X → X o aplicaţie

oarecare. Dacă există c ∈ [0,1) astfel încât d (ϕ ( x), ϕ ( y)) ≤ c ⋅ d ( x, y ) ,
oricare ar fi x, y ∈ X , atunci aplicaţia ϕ  se numeşte contracţia spaţiului
metric X şi c ∈ [0,1) este coeficientul de contracţie.
OBSERVAŢIA 3.5.2
a) Dacă f : [ a , b ] → [ a, b ] este o funcţie monotonă, atunci f are un punct
fix.
b) Dacă f : [ a , b ] → [ a, b ] este o funcţie derivabilă şi c = sup f ′ ( x ) < 1 ,
x∈[ a ,b ]

atunci f este contracţie pe [ a , b ] .
PROPOZIŢIA 3.5.5 (Principiul contracţiei) Fie

( X ,d )

spaţiu metric

complet şi ϕ : X → X o contracţie a acestuia. Există şi este unic punctul
ξ ∈ X astfel încât ϕ (ξ ) = ξ .
Demonstraţie. Punctul ξ care verifică condiţia din Propoziţia 3.5.5 poartă
denumirea de punct fix al contracţiei ϕ . Pentru demonstrarea propoziţiei
trebuie demonstrată unicitatea şi existenţa acestui punct.
Unicitatea. Se presupune prin absurd că există ξ ' ≠ ξ două puncte fixe ale
lui ϕ . Atunci, ţinând cont de faptul că ϕ este o contracţie,
rezultă: d (ϕ (ξ ), ϕ (ξ ')) ≤ c ⋅ d (ξ , ξ ') . Din faptul că ξ  şi ξ ' sunt puncte fixe
rezultă: ϕ ( ξ ) = ξ , ϕ (ξ ' ) = ξ ' . Deci, rezultă că d (ξ , ξ ') ≤ c ⋅ d (ξ , ξ ') . Adică,
d (ξ , ξ ')(1 − c) ≤ 0 . Din această inegalitate se obţine d (ξ , ξ ') ≤ 0 . Dar se ştie
că d este o metrică şi deci, d (ξ , ξ ') ≥ 0 . Din cele două inegalităţi, rezultă că
d (ξ , ξ ') = 0 ⇔ ξ = ξ ' .
Existenţa. Pentru a demonstra existenţa punctului fix se construieşte în
spaţiul metric X şirul aproximaţiilor succesive şi se demonstrează că acest
65

şir este un şir Cauchy. Fie x0 ∈ X un punct arbitrar, dar fixat. Şirul
aproximaţiilor succesive se construieşte astfel:
x1 = ϕ ( x0 ), x2 = ϕ ( x1 ), ... , xn = ϕ ( xn −1 ), ... . Se arată că acest şir este un şir
Cauchy. Pentru aceasta se procedează astfel. Fie:
δ = d ( x0 , x1 ) ,
d ( x1 , x2 ) = d (ϕ ( x0 ), ϕ ( x1 )) ≤ c ⋅ d ( x0 , x1 ) = c ⋅ δ ,
d ( x2 , x3 ) = d (ϕ ( x1 ), ϕ ( x2 )) ≤ c ⋅ d ( x1 , x2 ) ≤ c 2 ⋅ δ ,
d ( x3 , x4 ) = d (ϕ ( x2 ), ϕ ( x3 )) ≤ c ⋅ d ( x2 , x3 ) ≤ c3 ⋅ δ ,
…………………………...................................
d ( xn −1 , xn ) ≤ c n −1 ⋅ δ .
…………………………...................................
Ţinând cont de aceste relaţii, rezultă că d ( xn + p , xn ) < ε , pentru orice ε > 0 .
Aşadar, şirul aproximaţiilor succesive este un şir Cauchy, şi cum spaţiul
metric ( X , d ) este complet (spaţiul Banach), rezultă că acest şir este
convergent. Fie ξ = lim xn .
n →∞

Atunci 0 ≤ d (ϕ ( xn ), ϕ (ξ )) = d ( xn −1 , ϕ (ξ )) ≤ c ⋅ d ( xn −1 , ξ ) . Aşadar se obţine că
lim xn = ϕ (ξ ) . Deoarece orice şir convergent are limită unică, rezultă că
n →∞

ϕ (ξ ) = ξ . Deci, contracţia ϕ : X → X are punct fix.
OBSERVAŢIA 3.5.2
a) Propoziţia 3.5.5. se mai numeşte şi Teorema de punct fix a lui Banach.
b) Metoda aproximaţiilor succesive utilizată în demonstrarea Principiului
contracţiei se mai numeşte şi Metoda iteraţiei care este una din cele mai
importante metode numerice de rezolvare a ecuaţiilor algebrice sau
transcedentale. Vitezele de convergenţă ale şirurilor care intervin în Metoda
iteraţiei de rezolvare a ecuaţiilor de forma x = f ( x ) are o importanţă foarte
mare. Pentru a putea construi şiruri cu viteze diferite de convergenţă sunt
necesare următoarele noţiuni.
DEFINIŢIA 3.5.3 Şirul xn → a cu ordinul de convergenţă p dacă există
x −a
= c . Constanta c se numeşte eroare
c ≠ 0 astfel încât lim n
p
n →∞
( xn − a )
asimptotică.

66

x′n − a
= 0 , atunci
n→∞ x − a
n

DEFINIŢIA 3.5.4 Fie xn → a şi xn′ → a . Dacă lim

( xn′ )n

converge mai repede decât ( xn )n .

PROPOZIŢIA 3.5.6 Dacă xn → a cu ordinul de convergenţă 1, atunci
şirul xn′ = xn −

( xn+1 − xn )

2

xn + 2 − 2 xn +1 + xn

converge la a mai repede decât ( xn )n .

6. EXERCIŢII REZOLVATE
EXERCIŢIUL 3.6.1 Să se determine marginea inferioară m , marginea
superioară M , limita inferioară l , limita superioară L a mulţimilor:
a) E = { x1 , x2 ,..., xn } , xi < x j , ( ∀ ) i < j ;

b) E = [1, 2] ∪ [ 3, 4] ∪ {5} ;
c) E = ¤, E = ¥ ;
1

d) E =  n ∈ ¥∗  ;
n



1 1

e) E = U E p , unde E p =  + n ∈ ¥∗  , p ∈ ¥∗ .
p =1
p n

Soluţie. După cum se ştie l , respectiv L , reprezintă marginea inferioară m ,
respectiv marginea superioară M a mulţimii E ' .
a) E ' = φ . Este evident că m = x1 , M = xn , iar l şi L nu există.
b) E ' = [1, 2 ] ∪ [3, 4 ] . Este evident că m = 1 , M = 5 , l = 1 , L = 4 .

c) ¤ ' = ¡ ; Este evident că nu există (în sensul că nu sunt finite) m, M , l , L .
Deci, ¤ şi ¤ ' nu sunt mărginite. ¥ ' = φ (în spaţiu topologic ( ¡, τ ¡ ( x ) ) .
Este evident că m = 0 , M nu există. Cum ¥ ' = φ , nu există l şi L
(în sensul că pot fi orice numere finite).
d) E ' = {0} . Este evident că M = 1 , m = 0 şi l = L = 0 .
1

e) E ' =  p ∈ ¥∗  ∪ {0} . Se observă că m = 0 , M = 2 , L = 1 , l = 0 .
p

EXERCIŢIUL 3.6.2 Orice mulţime compactă din ¡ este mulţimea
perfectă, dar nu orice mulţime perfectă de numere reale este compactă.

67

Soluţie. În spaţiu topologic

( ¡, τ ( x ) )
¡

singurele mulţimi compacte sunt

intervalele I = [ a, b ] , a < b , a, b ∈ ¡ . Dar ţinând cont de Definiţia 2.2.1
punctul 5), I ' = I . Deci, I = [ a, b ] este mulţime perfectă. Fie mulţimea

A = [ a , b ] ∪ [ c, d ] , b < c . Ţinând cont de aceeaşi definiţie, se observă că

A ' = A . Deci, A este o mulţime perfectă. Conform cu Propoziţia 3.2.2
segmentul de dreaptă ce uneşte punctul x = b cu y = c nu este conţinut în
A , deci A nu este compactă.
Observaţie. Din rezolvarea acestui exerciţiu, reiese că nu întotdeauna
reuniunea a două mulţimi compacte este o mulţime compactă (în
¡, ¡ 2 , ¡ 3 ).
EXERCIŢIUL 3.6.3 Fie ll = lim { xn }n∈¥ şi L = lim { xn }n∈¥ . Şirul { xn }n∈¥
este convergent dacă şi numai dacă l = L .
Soluţie. Dacă l = L atunci nu mai există un alt punct de acumulare al
mulţimii { xn }n∈¥ şi în acest caz a este limita şirului. Într-adevăr, în orice
vecinătate

(a − ε , a + ε )

{ xn }n∈¥
( a − ε , a + ε ) astfel

există o infinitate de termeni ai şirului

conform cu Propoziţia 3.1.3. Dacă ar exista o vecinătate

încât în afara ei să fie o infinitate de termeni ai şirului (îi presupunem la
stânga vecinătăţii), aceşti termeni îi putem include într-o vecinătate
( y0 − ε1 , y0 + ε1 ) , y0 < a . Deci, y0 este punct de acumulare al şirului

{ xn }n∈¥ . Aceasta contrazice faptul că există un singur punct de acumulare
x = a . Deci, în orice vecinătate ( a − ε , a + ε ) există o infinitate de termeni
ai şirului { xn }n∈¥ , iar în afară un număr finit. Deci, x = a este limita şirului
{ xn }n∈¥ . Dacă l ≠ L , atunci există cel puţin două puncte de acumulare. Fie

acestea x = a şi y = b . Este evident că x = a şi y = b şi niciun alt număr
real diferit de acestea nu poate fi limită a şirului { xn }n∈¥ deoarece există cel

puţin o vecinătate a acestora în afara căreia există o infinitate de elemente
ale şirului { xn }n∈¥ .
EXERCIŢIUL 3.6.4 Să se cerceteze dacă şirurile cu termeni generali:
n
−1) ⋅ n + n
(
a) xn =
n −1
68

b) xn

( −1)
=

n

+1

n
sunt convergente.
Soluţie. a) { xn } 'n∈¥ = {0, 2} ⇒ l = 0 şi L = 2 . Deci, şirul nu este convergent.

b) { xn } 'n∈¥ = {0} ⇒ l = L = 0 . Deci, şirul este convergent şi xn → 0 .

{ xn } 'n∈¥ s-a procedat
şi { xn } 'n∈¥ = { x2 n } 'n∈¥ ∪ { x2 n +1} 'n∈¥ .

Observaţie. Pentru a determina pe

{ xn }n∈¥ = { x2 n }n∈¥ ∪ { x2n +1}n∈¥

EXERCIŢIUL 3.6.5 Dacă lim
n →∞

astfel:

xn +1
= l , atunci lim n xn = l .
n →∞
xn

Soluţie. Pentru a avea sens exerciţiul, este evident că xn > 0, ( ∀ ) n ≥ 2 . Fie
yn = n xn =

ln xn
. Atunci:
n
ln xn
n →∞
n

lim yn = lim ln n xn = lim
n →∞

n →∞

(

)

LemaStolz

=

lim

n →∞

ln xn +1 − ln xN
x
= lim ln n +1 = ln l .
n
→∞
n +1 − n
xn

Deci, ln lim n xn = ln l . Ţinând cont de injectivitatea logaritmului se obţine
n →∞

că:
xn +1
.
xn
Observaţie. Exerciţiul 3.6.5 este dat în paragraful 5 ca şi consecinţă a lemei
lui Stolz.
lim n xn = l = lim
n→∞

n →∞

x1 + ... + xn
=l.
n→∞
n

EXERCIŢIUL 3.6.6 Dacă lim xn = l , atunci lim
n →∞

Soluţie.
Avem:
x + ... + xn LemaStolz
( x + ... + xn + xn +1 ) − ( x1 + ... + xn ) = lim x = l .
lim 1
= lim 1
n +1
n →∞
n →∞
n →∞
n
n +1 − n
Observaţie. Exerciţiul 3.6.6 este dat în paragraful 5 ca şi consecinţă a lemei
Stolz.

69

EXERCIŢIUL 3.6.7 Să se arate că şirul xn = ( x1n , xn2 ) , unde x1n =

n
,
n +1

2n
, are limita l = (1, 2 ) şi să se determine rangul începând de la
n+2
1
de (1, 2 ) .
care toţi termenii şirului sunt la o distanţă mai mică decât
300
Soluţie. Ştim că lim xn = l dacă ( ∀ ) ε > 0 , există N ( ε ) finit, astfel încât
xn2 =

n →∞

oricare ar fi n > N ( ε ) , d ( xn , l ) < ε . Aşadar:

(x

1
n

2
2
17n2 + 36n + 20
 n
  2n

− 1) + ( xn2 − 2 ) < ε ⇒ 
− 1 + 
− 2 < ε ⇒
< ε.
2
2
 n +1   n + 2

( n + 1) ( n + 2 )
2

17 n 2 + 36n + 20

Deoarece

( n + 1) ( n + 2 )
2

inegalitatea
Cum N ( ε )

2

<

2

5
, atunci este suficient să se rezolve
n+2

5
5
5 − 2ε
 5 − 2ε 
<ε ⇒ n+2> ⇒ n >
. Deci, N ( ε ) = 
.
n+2
ε
ε
 ε 
este finit pentru orice ε > 0 , (1, 2 ) este limita şirului xn . Fie

2 

5−
1
 1   300 
, N
ε0 =
 = 1498 .
=
300
 300   1 
 300 
1 
1 


⊂ D  (1, 2 ) ,
, unde D  (1, 2 ) ,
Deci, ( x1k , xk2 )

 este discul cu
k ≥1498
300 
300 


1
centrul în punctul (1, 2 ) şi de rază
.
300

{

}

EXERCIŢIUL
3.6.8
Fie
şirul
cu
termenul
general
 n cos k ! n 1 
xn =  ∑
,
 . Folosind criteriul de convergenţă a lui Cauchy
 k =1 k ( k + 1) ∑
k
!
=
1
k


pentru şiruri din ¡2 , să se studieze convergenţa şirului xn .
Soluţie.

Trebuie

( ∀) n > N (ε )

arătat

d ( xn + p , xn ) < ε ,

Deci, d ( xn + p , xn ) < ε ⇒

(x

1
n+ p

( ∀) ε > 0, ( ∃) N (ε )
(∀) p ∈ ¥ .

− x1n ) + ( xn2+ p − xn2 ) < ε ,
2

70

2

finit

astfel

încât

n

n
cos k !
1
şi xn2 = ∑ . Aşadar,
k =1 k ( k + 1)
k =1 k !

unde x1n = ∑

 p
cos ( n + k ) !   p
1 
 ∑
 +  ∑
 < ε .
 k =1 ( n + k )( n + k + 1)   k =1 ( n + k ) ! 
p
p
cos ( n + k )!
1
Dar, ∑
≤∑
=
k =1 ( n + k )( n + k + 1)
k =1 ( n + k )( n + k + 1)
2

2

 1

1   1
1 
1
 1
=



+
 + ... + 
=
 n +1 n + 2   n + 2 n + 3 
 n + p n + p +1 
1
1
1

<
.
n +1 n + p +1 n + 1
p
1
1
1
1
=
+
+ ... +
=

( n + 1)! ( n + 2 )!
( n + p )!
k =1 ( n + k ) !
=

(1)


1 1
1
1
+
+ ... +

≤
n !  n + 1 ( n + 1)( n + 2 )
( n + 1)( n + 2 ) ... ( n + p ) 
1
1−
p
1 1
1
1  1 1
( n + 1) <
...
≤ 
+
+
+
=


p 
n !  n + 1 ( n + 1)2
( n + 1)  n ! n + 1 1 − 1
n +1
1 1
n
1 1
< ⋅

= ⋅ .
n! n + 1 1 − 1
n! n
n +1
Din (1) şi (2), avem:
=

 p
cos ( n + k ) !   p
1 
 ∑
 +  ∑
 <
n
k
n
k
1
n
k
!
+
+
+
+
(
)(
)
(
)
k
=
1
k
=
1

 

2

(2)

2

1

( n + 1)

2

+

1

( n!)

2

n

2

<

2
.
n

 2
2
2
<ε ⇒ n>
⇒ N (ε ) =  
n
ε
 ε 
care este finit pentru orice ε > 0 . Deci, şirul xn = ( x1n , xn2 ) este un şir

Este suficient să se rezolve inegalitatea

Cauchy în ¡ 2 , deci este un şir convergent.

71

Ţinând cont de Propoziţia 3.. unde x10 = 0 şi 1 1 2 xn ) + b .3 şi Propoziţia 3. Să se calculeze lim xn . unde lim an = l .6). xn2 =  k =1  1 n n lim xn2 = lim n →∞ n →∞ ∑k a −1 k =1 na Deci. x =   .9 Fie xn =   ∏ ak  .3.5). n →∞ ( ) Soluţie.2.a . xn2 . n →∞  a  EXERCIŢIUL ( 3.    .1] . Conform cu Propoziţia 3. n →∞ na   k =1   n!       an > 0 şi a > 0.6.10 Fie şirul ) xn = ( x1n .. e  . lim xn3 . n→∞ n 1 n ∑k a −1 n →∞ n →∞ n→∞ 1  nn  n k =1 .a .a2 .3. x1n +1 = 72 . a ( n + 1) ( n + 1)! = lim n +1 lim xn3 = lim n n →∞ n→∞ nn n! nn n! n→∞  n +1  = lim   = e. .6..an  n  unde x =  ∏ ak  .. n →∞ n →∞ n →∞ n →∞ a1.6. lim xn2 = lim n→∞ n→∞ 3 n 1 n +1 (vezi Exerciţiul 3..6.2.. b ∈ [ 0. = lim a n →∞ 1   1 − 1 −   n +1  (1 + n ) = lim a n →∞ (1 + n ) − na a −1 1 1   1 − 1 −   n +1  a = 1 . na  n!  a . lim xn =  l . n →∞  n  n  1  Aşadar. avem lim xn = lim x1n . EXERCIŢIUL 3.. Să se cerceteze dacă şirul este convergent şi în caz afirmativ să se calculeze limita sa.a lim x1n = lim n a1.Observaţie. lim xn2 ...an = lim 1 2 n n +1 = lim an+1 = l (vezi Exerciţiul 3. xnm ) este şir Cauchy dacă şirurile ( xnk ) n≥0 şiruri Cauchy.3 rezultă că k = 1. n sunt şirul xn = ( xn1 . n ≥ 2 . ( 2 α > 0 . iar x12 = a . xn2 = α + xn2−1 .a2 . xn2 ) . n  1  1 k a −1 ∑  n  nn  n   n k =1 . n ≥ 0 . Atunci..

Soluţie. Ţinând cont de Propoziţia 3.2.3, şirul ( xn )n ≥0 este convergent dacă
şi

şirurile

numai dacă

(

)

(x )

şi

1
n n≥0

(x )

2
n n≥0

sunt

convergente

şi

lim xn = lim x1n , lim xn2 . Se ştie că un şir de numere reale, monoton şi
n →∞

n →∞

mărginit
x12 =
x1n +1

n →∞

este

convergent.

x10 = 0 ,

Fie

x11 =

1
2

(( x ) + b ) = b2 < 1 ,
1 2
0

(( x ) + b) < 12 (1 + 1) = 1 . Se propune că x < 1 şi se demonstrează că
1
1
< 1 . Într-adevăr, x = ( ( x ) + b ) < (1 + 1) = 1 . Aşadar, conform
2
2
1
2

2

1
n

1

n +1

1 2
n

inducţiei x1n < 1 , ( ∀ ) n ≥ 0 . Deci,
x1n ∈ [ 0,1] ,

1 1 2
b
x0 ) + b  = > x10 ,
(

 2
2
2
2
1
1
x12 = ( x11 ) + b  > ( x10 ) + b  = x11 ,
 2

2
2
2
1
1
x13 = ( x12 ) + b  > ( x11 ) + b  = x12 , ...



2
2
1
1
Se presupune că xn > xn −1 şi se demonstrează că x1n +1 > x1n . Într-adevăr,
2
2
1
x1n +1 = ( x1n ) + b  > ( xn −1 ) + b  = x1n . Aşadar, x1n +1 > x1n . Atunci, conform

 2

x10 = 0 , x11 =

inducţiei, şirul

(x )

1
n n≥0

este crescător. Aşadar, rezultă că şirul este

convergent.
Deci, există l finit astfel încât l = lim x1n . Trecând la limită în relaţia de
n →∞

recurenţă se obţine l − 2l + b = 0 , l 1 = 1 − 1 − b , l 2 = 1 + 1 − b . Cum
2

l 2 ∉ [ 0,1] , atunci lim x1n = 1 − 1 − b . Pentru şirul ( xn2 )
n→∞

n ≥1

se obţine:

x12 = α , x22 = α + x12 = α + α > α = x12 ,
x32 = α + x22 > α + x12 = x22 ,...
Se presupune că xn2 > xn2−1 şi se demonstrează că xn2+1 > xn2 . Într-adevăr,
xn2+1 = α + xn2 > α + xn2−1 = xn2 . Aşadar, xn2+1 > xn2 . Deci conform inducţiei,

şirul ( xn2 ) este crescător. Avem:

73

x12 = α < 1 + α + 1 evident.
x22 = α + x1 < α + 1 + α + 1 < α + 1 + 2 α + 1 + 1 = 1 + α + 1 ...
Se presupune că xn2 < 1 + α + 1 şi se demonstrează că xn2+1 < 1 + 1 + α .
Într-adevăr,
xn2+1 = α + xn2 < α + 1 + α + 1 < α + 1 + 2 α + 1 + 1 = 1 + α + 1 . Aşadar,
xn2+1 < 1 + α + 1 . Atunci, conform inducţiei, rezultă că xn2 < 1 + α + 1 ,

(

)

pentru orice n ≥ 1. Deci xn2 ∈ 0,1 + α + 1 , pentru orice n ≥ 1 . Aşadar,
rezultă că şirul

(x )

este convergent. Adică există l finit astfel încât

2
n n ≥1

lim xn2 = l . Trecând la limită în relaţia de recurenţă se obţine:
n →∞

1 − 1 + 4α
1 + 1 + 4α
,l2 =
,
2
2
l 1 ∉ 0,1 + 1 + α , l 2 ∈ 0,1 + 1 + α .

l = α + l ⇒ l2 − l − α = 0 , l1 =

(

Deci, lim xn2 =
n→∞

)

(

)

1 + 1 + 4α
. Aşadar, am obţinut că şirul
2

(x )
n

n≥ 0

este

convergent şi

(

)


1 + 1 + 4α
lim xn = lim x1n , lim xn2 = 1 − 1 − b ,
n →∞
n →∞
n →∞
2


 .

EXERCIŢIUL 3.6.11 Fie xn = ( x1n , xn2 , xn3 ) unde:
n

∑k

4

1 + 22 2 + ... + n 2 n 3
; x0 = x13 = 0 ;
5
3
n
n n +1
2
1
xn3+1 =  a + xn3 + ( xn3−1 ) 

3
cu a ∈ [ 0,1] . Să se calculeze lim xn .
x =
1
n

k =1

; xn2 =

n →∞

Soluţie. Dacă S k = 1 + 2 + 3k + ... + n k , atunci are loc următoarea relaţie:
k

( n + 1)

k +1

k

= 1 + Ck1 +1S k + Ck2+1 S k −1 + ... + Ck1 +1S k + n .

Pentru a demonstra relaţia de recurenţă se porneşte de la egalitatea:
k +1
( a + 1) = a k +1 + Ck1+1a k + Ck2+1a k −1 + ... + Ckk+1a k + Ckk++1n .

74

(1)

În această egalitate se dau lui a succesiv valorile 1, 2,K , n şi se adună
membru cu membru cele n egalităţi. Dacă în egalitatea (1) se consideră
k = 4 se obţine:

( n + 1)

5

= 1 + C51 S 4 + C52 S3 + C53 S 2 + C54 S1 + n .

În această egalitate S1 =
Ţinând
S4 =

cont

de

n ( n + 1)
2
S2 ,

S1 ,

n ( n + 1)( 2n + 1)

, S2 =

n ( n + 1)( 2n + 1) (3n 2 + 3n + 1)

S3

din

6
egalitatea

(2)

, S3 =
(2)

n 2 ( n + 1)
4
se

2

.

obţin

.
30
n ( n + 1)( 2n + 1) (3n 2 + 3n + 1)

1
⇒ lim xn1 = .
n →∞
30n
5
2
are aceeaşi limită cu şirul
Conform cu lema lui Stolz, şirul ( xn )
Atunci x14 =

5

n ≥1

( n + 1) n + 1
3
( n + 1) n + 1 − n3
2

yn =

. Acum,
n
n ( n + 1)

2

n + 1 ( 3n 2 + 3n + 1)

≤ yn ≤

n + 1 ( n + 1)

2

n ( 3n 2 + 3n + 1)

.

(3)

1
1
Deci, conform cu inegalitatea (3) se obţine lim yn = . Deci, lim xn2 = .
n→∞
n
→∞
3
3
Pentru ( xn3 ) se arată că este monoton şi mărginit.
n ≥1

1
4
Monotonia. Avem x23 = a , x33 = a . Se observă că x13 < x23 < x33 . Se
3
9
3
3
presupune că xk ≤ xk +1 .
2
2
1
1
Avem: xk3 = a + xk3−1 + ( xk3−2 ) ≤ a + xk3 + ( xk3−1 ) = xk3+1 adică xk3 ≤ xk3+1 .
3
3
Deci, conform inducţiei rezultă că şirul este crescător.
a
4
Mărginirea. Avem x03 ≤ 1 , x13 ≤ 1 , x23 = ≤ 1 , x33 ≤ a ≤ 1 . Se presupune că
3
9
xk3−1 ≤ 1 , xk3 ≤ 1 şi se demonstrează că xk3+1 ≤ 1 . Într-adevăr,
2
1
1
≤ (1 + 1 + a ) ≤ 1 . Deci, conform inducţiei, şirul
xk3+1 = a + xk3 + ( xk3−1 )
3
3
3
( xn ) este mărginit şi anume xn3 ∈ [0,1] , ( ∀ ) n ≥ 0 .

) (

(

(

)

n≥ 0

75

)

Aşadar, rezultă că şirul este convergent. Există l finit astfel încât
lim xn3 = l . Trecând la limită în relaţia de recurenţă se obţine:
n →∞

1
l =  a + l + l 2  ⇒ l 2 − 2l + a = 0 , l 1 = 1 + 1 − a ∉ [0,1]
3
şi l 2 ∈1 − 1 − a ∈ [0,1] . Deci, lim x43 = 1 − 1 − a .
n→∞

1 1

Aşadar, lim xn =  , ,1 − 1 − a  .
n →∞
5 3

EXERCIŢIUL 3.6.12 Se consideră şirul xn = ( x1n , xn2 , xn3 , xn4 ) , unde
x1n = 1 +

n
1 
1
1
1
1
1

+ ... + − ln n , xn2 = +
+ ... +
, xn3 = ∏  1 − 2  ,
k 
2
n
n n +1
2n
k =2 

x = a , x = a + a ,... , x = a + a + a + ... + a
4
1

4
n

4
2

}n ori

, a > 0.

Să se calculeze lim xn .
n →∞

Soluţie. Este evident că:
n +1

n +1
n +1
 1
 1
> 1 > ( n ) ⋅ ln

1 +  > e >  1 +  ⇔ ( n + 1) ln
n
n
 n
 n
1
1
1
 1 1

< ln ( n + 1) − ln n < ⇔
< ln 1 +  < .
(1)
n +1
n
n +1
 n n
1
1
 1
− ln ( n + 1) + ln n =
− ln 1 +  < 0 (s-a ţinut
Avem: xn +1 − xn =
n +1
n +1
 n
cont de inegalitatea (1)). De asemenea, din inegalitatea (1) se obţine că
este monoton şi mărginit. Deci,
x1n > 0 , ( ∀ ) n ≥ 1 . Aşadar, şirul ( xn3 )
n

n ≥1

există lim x1n ∈ ( 0,1) . Această limită este γ = 0,5772... şi se numeşte
n →∞

constanta lui Euler.
n

1
1 n 1
= ∑
, atunci aceasta este suma Riemann a
n k =0 1 + k
k =0 n + k
n
1
funcţiei f : [ 0,1] → ¡ , f ( x ) =
. Funcţia fiind integrabilă se observă că
1+ x
1 dx
lim xn2 = ∫
= ln (1 + x ) 10 = ln 2 .
0 1+ x
n →∞

Dacă scriem xn2 = ∑

76

n
n
1  n ( k − 1)( k + 1)
k −1 n k + 1

Avem xn3 = ∏ 1 − 2  = ∏
=

∏ =
k  k =2
k2
k k =2 k
k =2 
k =2
1 ⋅ 2 ⋅ 3...n − 1 3 ⋅ 4...n ⋅ ( n + 1) 1 n + 1 n + 1
. Deci,
=

= ⋅
=
2 ⋅ 3... ( n − 1) + n
2 ⋅ 3...n
n 2
2n

1
.
2
Este evident că şirul ( xn4 )

xn3 =

n +1
.
2n

Atunci, lim xn3 =
n→∞

evident că

(x )

4 2
n

crescător). Deci,

n ≥1

este crescător şi xn4 > 0 . De asemenea, este

= a + xn4−1 ⇒ xn4 =

(x )

4
n n ≥1

a xn4−1
+
< a + 1 (deoarece şirul este
xn4 xn4

(

)

este mărginit, xn4 ∈ 0, a + 1 . Aşadar, avem că

şirul este convergent, adică există l finit astfel încât l = lim xn4 . Trecând la
limită în relaţia de recurenţă

(x )

4 2
n

n →∞

= a + x , se obţine l 2 − l − a = 0 cu
4
n −1

1 + 1 + 4a
1 − 1 + 4a
, l 2 ∈ 0,1 + a . Deci,
< 0 (nu convine) l 2 =
2
2
1 + 1 + 4a
lim xn4 =
.
n →∞
2

1 1 + 1 + 4a 
Concluzionând, avem lim xn =  γ , ln 2, ,
 .
n →∞
2
2

(

l1 =

)

EXERCIŢIUL 3.6.13
a) Să se arate că f : ¡ → ¡ definită prin f ( x ) =
contracţie.
b) Să se găsească punctul fix.
Soluţie. a) Se observă că f ′ ( x ) =

x
1
+
− 1 este o
4 3 + x2

1
2x
−2 x
. Fie g ( x ) =
.

2
2
2
4 (3 + x2 )
3
+
x
(
)

1
1 1 3
Rezultă că mg = − . Atunci c = sup f ′ ( x ) = + = < 1 . Deci, conform
8
x∈¡
4 8 8
cu Observaţia 3.5.2 b) rezultă că f este o contracţie pe ¡ .
b) Se observă că f ( −1) = −1 . Deci, x = −1 este unicul punct fix.

77

EXERCIŢIUL 3.6.14 Să se arate că ecuaţia ln n 1 + e x = x are o soluţie
unică.
Soluţie. Conform Principiului contracţiei, dacă funcţia f ( x ) = ln n 1 + e x
este o contracţie, cum

[ x, y ]

este spaţiu metric complet, oricare ar fi

x, y ∈ ¡ cu x < y , atunci rezultă că există ξ ∈ [ x, y ] astfel încât f (ξ ) = ξ .
Deci, ln n 1 + eξ = ξ . Aşadar, dacă f este contracţie, atunci exerciţiul este
1 x
e
1
rezolvat. Avem, f ′ ( x ) = n x < , ( ∀ ) x ∈ ¡ . Conform teoremei lui
1+ e
n
Lagrange, există c ∈ ( x, y ) astfel încât f ( x ) − f ( y ) = f ′ ( c )( x − y ) . Dar,
f ′(c) <

1
1
. Deci, f ( x ) − f ( y ) ≤ ( x − y ) , fapt care arată că f este o
n
n

contracţie. Soluţia ecuaţiei se găseşte din xn +1 = ln n 1 + e xn , n ≥ 0 , cu x0 dat.
EXERCIŢIUL 3.6.15 Să se determine condiţia ca ecuaţia x − q sin x = m
(ecuaţia lui Kepler) să admită o soluţie reală unică.
Soluţie. Este suficient să se arate că f ( x ) = q sin x + m este o contracţie pe
¡ . Într-adevăr,

f ′ ( x ) = q cos x . Deci,

sup f ′ ( x ) = sup q cos x = q .
x∈¡

x∈¡

Conform cu Observaţia 3.5.2 b), rezultă că f este contracţie dacă q < 1 .
Soluţia se găseşte din xn +1 = q sin xn + m, n ≥ 0 cu x0 dat.
EXERCIŢIUL 3.6.16 Să se arate că ecuaţia 2 − x = x are o soluţie unică în
intervalul [0,1] .
Soluţie. Se procedează ca la exerciţiul de mai sus. Avem: f ( x ) = 2− x .
Rezultă f ′ ( x ) = −2 − x ln 2 . Deci, sup f ′ ( x ) = sup −2 − x ln 2 = ln 2 < 1 . Deci,
x∈¡

există un unic x0 ∈ [0,1] astfel încât 2

− x0

78

= x0 .

x∈¡

CAPITOLUL IV: SERII
Cadrul general în care poate fi construită şi studiată o serie este cel de spaţiu
vectorial normat complet (spaţiu Banach).
1. SERII. GENERALITĂŢI
DEFINIŢIA 4.1.1 Fie ( X , ⋅

) spaţiu vectorial normat complet şi un şir de

elemente din acest spaţiu ( xn )n ≥0 , xn ∈ X , pentru orice n ∈ ¥ .
Considerând şirul:
n

S0 = x0 , S1 = x0 + x1 , S 2 = x0 + x1 + x2 , ..., S n = ∑ xk = x0 + x1 + K + xn ,
k =0

cupletul ( xn , S n )n ≥0 defineşte o serie în spaţiul vectorial X , unde xn este
termenul general al seriei, iar Sn este termenul general al şirului sumelor
parţiale.
Seria astfel generată se notează:

∑x
n =0

n

sau

∑x
n≥0

n

.

OBSERVAŢIA 4.1.1
a) Se observă că seria este generalizarea sumei într-un spaţiu vectorial.
b) Denumirea elementelor spaţiului vectorial X dă şi denumirea seriei,
adică:
• X = ¡ - seria este o serie de numere reale;
• X = £ - seria este o serie de numere complexe;
• X = ¡ n - seria este o serie de elemente din ¡ n ;
• X = B A - seria este o serie de funcţii, f : A → B .
Exemple.

1
a) ∑ este o serie de numere reale care poartă denumirea şi de serie
n =1 n

1
armonică, iar ∑ α , α ∈ ¡* este seria lui Riemann şi este o serie de
n =1 n
numere reale;


1
1
b) ∑
+ ∑ α , i = −1 , este serie de numere complexe;
n =0 n + 1
n =1 n

79

fără limită. ∑ q n  este serie de elemente din ¡3 .1. adică seria 80 ∞ ∑ n = p +1 xn este .1 Natura unei serii nu se schimbă dacă se neglijează un număr finit de termeni ai săi. n →∞ • Dacă şirul ( S n )n ≥0 este divergent. adică seria ∞ ∑x n =0 n este convergentă. S suma seriei şi µ = ∑ xn o sumă finită din n= 0 primii p termeni ai seriei. • În cazul în care şirul ( S n )n ≥0 este divergent.1. DEFINIŢIA 4. seria ∞ ∑x n =0 n poartă denumirea de serie oscilantă.  n =1 n + 1 n =0 n =1  Problematica pusă în legătură cu o serie dintr-un spaţiu vectorial este următoarea: • convergenţa sau divergenţa (are sens suma sau nu).2 este greu sau imposibil să se n aplice datorită faptului că şirul S n = ∑ xk este complicat. Cu aceste notaţii. De aceea.1. • în cazul convergenţei. Deoarece µ este finit. sunt evidente egalităţile: S1 = ∞ ∑ n = p +1 ∞ p n =0 n=0 xn = ∑ xn − ∑ xn = S − µ .2 (Convergenţa) Fie complet şi (X. este k =0 necesar să se construiască o teorie care să suplinească această definiţie. ∞ Demonstraţie. atunci seria este divergentă. rezultă că şi S1 este finită. Se spune că seria este n n convergentă dacă şirul sumelor parţiale S n = ∑ xk este convergent şi are k =0 ∞ loc egalitatea ∑x n =0 n = S . Fie ∑x n =0 p n . unde S = lim S n . PROPOZIŢIA 4.∞ ∞  ∞ 1  c)  ∑ 2 . În marea majoritate a cazurilor. Definiţia 4. (Prin natura unei serii se înţelege convergenţa sau divergenţa seriei). ∑ ln ( n + 1) . găsirea efectivă a sumei seriei. rezultă că în cazul în care S este finită. ⋅ ) spaţiu vectorial normat ∞ ∑x n =0 o serie din acest spaţiu.

2 n→∞ k =1 k inegalitatea anterioară rezultă că lim ∑ ∞ rezultă că seria 1 ∑n este divergentă. n =1 b) Conform Definiţiei 4. Să se arate că: ∞ 1 a) seria armonică ∑ este o serie divergentă.. n + n +1 n =1 Soluţie. Dacă S este infinită. din n =1 n Rezultă că S 2n = ∑ 2n 1 = ∞ .. 1 care se mai scrie astfel: k + k +1 2 81 În cazul de faţă. = ∑ 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 n =1 n  1 1 1 1 1 1 1 = 1 +  +  +  +  + + +  +  2 3 4 5 6 7 8 1 1 1 1 1 1 1 1  +  + + + + + + +  + . S 2n = ∑ > . adică seria n este divergentă. Conform criteriului majorării.. Conform cu Definiţia 4. dacă S = lim S n există şi este finită. Exemplu. . adică seria ∑x n =0 şi S1 este infinită. .. atunci seria n →∞ ∞ ∑ xn este convergentă n =0 şi ∞ ∑x n =0 n S n = ∑ arctg k =1 n =S.1.1...∞ convergentă. a) Avem: ∞ 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 = 1 + + + + + + + + + + + + + + . 2 2 2 2 k =1 k 2n 1 reprezintă unul din termenii generali ai şirului k =1 k ∞ 1 sumelor parţiale pentru seria ∑ .. atunci ∞ ∑ n = p +1 xn este divergentă.  9 10 11 12 13 14 15 16  În urma acestei grupări se pot face următoarele majorări: 2n 1 1 1 1 n S 22 > . S 23 > . n =1 n ∞ 1 b) seria ∑ arctg 2 este convergentă şi să se calculeze suma sa. S 24 > ..2.

deci ( Sn ) n≥ 0 convergent.2 (Criteriul general de convergenţă al lui Cauchy pentru serii) Fie (X. ∑ xk − ∑ xk < ε ⇒ xn+1 + xn+ 2 + . Seria ∞ ∑x ∑x n =0 n n o serie din acest este convergentă dacă şi numai dacă pentru orice ε > 0 . Deci.1. + xn + p < ε . Deci. p fixat ] .1. + xn + p < ε . + xn+ p < ε . avem că ∑x n =0 n este convergentă.2. ( S n )n ≥0 este şir fundamental. ( ∃) n ( ε ) > 0 astfel încât ( ∀) n > n ( ε ) ⇒ xn +1 + xn + 2 + .. p fixat ]. conform cu ∞ Definiţia 4... ( ∀) p ∈ ¥ .2. Atunci.n S n = ∑ ( arctg ( k + 1) − arctgk ) = arctg ( n + 1) . 82 . Rezultă n k =0 k =0 este este şir k =0 ( S n )n ≥ 0 şir fundamental sau şir Cauchy. din afirmaţia ( ∀ ) ε > 0. ⋅ ) spaţiu vectorial normat complet şi n =0 ∞ spaţiu. Aşadar: n+ p n ( ∀) n > n (ε ) ⇒ încât Sn+ p − Sn < ε . lim S n = lim arctg ( n + 1) = n→∞ n →∞ π şi suma este . S n = ∑ xk convergent. seria din enunţ este convergentă 2 PROPOZIŢIA 4. pentru orice p ∈ ¥ ∗ . Dar spaţiul X este un spaţiu vectorial complet. ( ∀) p ∈ ¥* . 2 π . Într-adevăr. rezultă S n + p − S n < ε .. Demonstraţie.. Deci: ( ∀ ) ε > 0. Necesitatea (" ⇒ " ) Presupunem că seria ∞ ∑x n =0 ∞ convergentă atunci conform cu Definiţia 4. fixat Suficienţa ( " ⇐ " ) Se presupune că relaţia din enunţ este adevărată şi se demonstrează că seria este convergentă. ( ∃) n (ε ) > 0 astfel ( ∀) p ∈ ¥* .1.. există un rang n ( ε ) > 0 astfel încât oricare ar fi n > n ( ε ) rezultă: xn +1 + xn + 2 + . k =1 Deci.

atunci se obţine: ( ∀ ) ε > 0. Să se studieze natura seriilor: ∞ a) 2 ∑ 4 n3 + 1 . atunci lim xn = 0 .1. a) Se observă că: n =1 xn = 4 4 4 n3 + 1 2n3 + 2 ⇒ lim xn = lim n →∞ n →∞ 4 4 n3 + 1 2n3 + 2 83 = 1 ≠ 0. Să se studieze convergenţa seriei sin ( n + 1) xn +1 + xn + 2 + K + xn + p = ≤ ≤ sin ( n + 1) ( n + 1) 2 + ( n + 1) sin ( n + 2 ) ( n + 2) 2 2 +K + + ∑ sin ( n + 2 ) ( n + 2) 2 sin ( n + p ) (n + p) 2 ≤ +K + sin ( n + p ) (n + p ) 1 ( n + 1) 2 + 2 1 ( n + 2) 2 ≤ +K + 1 (n + p) 1 1 1 1 1 1 1 1 1 − + − +K+ − = − < < ε . Într-adevăr. n n +1 n + 1 n + 2 n + p −1 n + p n n + p n Deci.1.2 se consideră p = 1. Demonstraţie. n →∞ Exemplu. ( ∀ ) p ∈ ¥* . Avem: Exemplu. nu se poate afirma nimic despre natura seriei. să aibă limita zero. seria este convergentă.3 (Consecinţă criteriului general de convergenţă al lui Cauchy) O condiţie necesară pentru convergenţa unei serii este ca termenul general al seriei.  Dacă lim xn nu există. n →∞ Forma practică a Propoziţiei 4. 2n 3 + 2 ∞ 1 b) ∑ n sin . dacă în condiţia Propoziţiei 4. seria x ≠ xn este divergentă. PROPOZIŢIA 4. 2 n =1 n Soluţie. n n =1 Soluşie. conform Criteriului de convergenţă al lui Cauchy.1.3 este următoarea: ∞  Pentru 0.∞ sin n . Aplicăm criteriul de mai sus.  ∑ lim xn = x :  n=0 n →∞  Pentru x = 0. ( ∃) n ( ε ) > 0 astfel încât ( ∀) n > n (ε ) ⇒ xn +1 < ε . atunci seria este divergentă. 2 4 .

1.1.. ∞ ∑x n PROPOZIŢIA 4... i = 1. m sunt convergente. unde ∑ xni . i = 1. m sunt şiruri convergente. lim xn = lim n sin b) Deoarece n →∞ n →∞ 1 = 1 ≠ 0 . 84 .∞ ∑ Atunci. ∑ xnm  este o serie din ¡ m . Seria din ¡ m se mai numeşte şi serie vectorială..1.. m n =0  n=0 n=0  n =0 n=0 sunt serii de numere reale care poartă denumirea de proiecţiile seriei din ¡m . se ştie că un şir din ¡ este convergent dacă şi numai dacă proiecţiile n sale sunt convergente. O categorie importantă de serii sunt seriile din ¡ m . Într-adevăr.3 Fie ¡ m înzestrat cu normă euclidiană (spaţiu vectorial normat complet) şi xn = ( x1n . ∑ xk2 .. i = 1. S nm ) este un şir convergent.. xn2 . Necesitatea (" ⇒ " ) Se presupune că seria ∞ ∑ x .. x ) n =0 ∞ ∑x n =0 n i n n 1 n 2 n m n este convergentă şi se demonstrează că seriile .5 reduce studiul seriilor din ¡ m la studiul seriilor de numere reale... m sunt convergente. Rezultă S ni = ∑ xki . k =0 ∞ Deci. i = 1. ∑ xn2 .. OBSERVAŢIA 4... atunci seria n ∞ 1 ∑ n sin n este n =1 divergentă. Atunci ∞ ∞ ∞  ∞  =  ∑ xn1 . din convergenţa seriei rezultă că şirul sumelor parţiale n n n  n  S n = ∑ xk =  ∑ x1k . S n2 ... x . xnm ) un şir din ¡ m ..1. seriile ∑x n =0 i n . Acestea se definesc după cum urmează: DEFINIŢIA 4. k =0 k =0  k =0 k =0  m Dar.2 a) Propoziţia 4.. Reciproca se demonstrează în mod asemănător. x = ( x . Demonstraţie... seria n =1 4 4 n3 + 1 2n 3 + 2 este divergentă. ∑ xkm  = ( S n1 .5 O serie din ¡ m este convergentă dacă şi numai dacă fiecare proiecţie este convergentă..

fără a micşora generalitatea. S = ( S1 . xn ∈ ¡ se numeşte serie cu termeni pozitivi. ∞ ∑x PROPOZIŢIA 4. m sunt sumele seriilor proiecţii ale seriei din ¡ m . Conform definiţiei convergenţei seriei. 2. ∞ PROPOZIŢIA 4.1. rezultă că şirul este crescător.1 Ţinând cont de Propoziţia 4.2. Cum acest şir este şi mărginit. Soluţie. S m ) .2 (Criteriul monotoniei) Fie n =0 pozitivi.5. xn > 0 . OBSERVAŢIA 4. n Demonstraţie. deci S n +1 − S n > 0 . că se poate considera N = 0 . ∞ Exemplu.b) Ţinând cont de Propoziţia 4. Aceste serii se definesc astfel.1.1 Fie ∑x n =0 n o serie cu termeni pozitivi.2. se obţine: S n +1 − S n = ∑ xk − ∑ xk = xn +1 > 0 . dacă există un rang N ∈ ¥ astfel încât pentru orice n > N . k =0 n +1 n +1 n k =0 k =0 k =0 Deoarece S n +1 = ∑ xk . rezultă. α > 1 este o serie convergentă.2. rezultă că el este şi convergent. Se aranjează seria sub forma următoare: 85 . i = 1. Dacă şirul ( S n )n ≥1 este mărginit..1.. rezultă că seria este convergentă.1. din Propoziţia 4.. Şirul sumelor parţiale ale acestei serii este un şir crescător. Şirul sumelor parţiale pentru seria dată este: S n = ∑ xk . Să se arate că seria 1 ∑n n =1 α . şirul Sn este crescător. unde Si . SERII CU TERMENI POZITIVI Un caz particular de serii de numere reale îl reprezintă seriile cu termeni pozitivi. seria n o serie de termeni ∞ ∑x n =0 n este convergentă. Cum seria este cu termeni pozitivi.2.2.. Atunci. S 2 . Demonstraţie.1 Seria ∑x n n =0 . ∞ DEFINIŢIA 4.

xn ≤ yn ....2.. p  1  1 −  α −1  1 1 1 1 1 2  . α > 1 este o serie convergentă.. 1 1 1 2m + + + < ... ...... Dacă există N ∈ ¥ astfel încât pentru orice n > N ...... atunci n =0 ∞ ∑x n =0 n convergentă. rezultă că este convergent.... + m(α −1) =  < 1 1 2 2 2 2 1 − α −1 2α −1 2 1 este un Dacă α > 1 . şi ∞ i) ∑ yn convergentă... + α < α α 8 9 15 8 . se observă că S 2m+1 −1 este mărginit deoarece 1 1 − α −1 2 număr finit cuprins în intervalul ( 0...... + α 3  4 5 6 7  8 9 15 2   1 1 1 1  + . ∞ PROPOZIŢIA 4.  Se observă că: 1 1 2 + α < α α 2 3 2 1 1 1 1 4 + α + α + α < α α 4 5 6 7 4 1 1 1 8 + α + ..1) .... adică seria 1 ∑n n =1 α .... 86 ..... S p = S 2m+1 −1 < 1 + α −1 + 2(α −1) + 3(α −1) + ....... .. Fiind şi ∞ mărginit. α α α α ( 2m ) ( 2m + 1) ( 2m+1 −1) ( 2m ) Deci.... + + + + ......∞ 1 ∑n α n =1 1   1 1 1 1   1 1 1  1 = 1 +  α + α  +  α + α + α + α  +  α + α + .. + α m +1  ( 2m )α ( 2 m + 1)α ( 2 m + 2 )α ( 2 − 1)     + .. Dar S 2m+1 −1 este monoton.3 (Primul criteriu al comparaţiei) Fie ∑x n =0 n şi ∞ ∑y n =0 n două serii cu termeni pozitivi..

∞ ∑ xn divergentă. ≥ . oricare ar fi yn yn yn +1 n ≥ 0 . atunci ∑y n =0 n divergentă. Deci. termenii generali ai şirurilor sumelor parţiale i) Fie ( S nx ) n ≥0 şi ( S ny ) n≥0 ∞ pentru seriile ∑x n =0 ∞ ∞ n şi ∞ ∑y n =0 n . atunci ∑x n =0 n ∑x n n =0 ∞ ii) şi două serii cu termeni pozitivi. rezultă că şirul este convergent. ≥ . Ţinând cont de criteriul majorării pentru şiruri şi de inegalitatea S nx ≤ S ny . atunci pentru orice n ≥ 0 avem n ≥ n . n +1 ≤ n +1 . …. ∞ PROPOZIŢIA 4. Deoarece xn ≤ yn . Deci are loc următorul şir de inegalităţi: x0 x1 x2 xn xn +1 x2 x3 ≥ ≥ . y0 y1 y2 y2 y3 yn yn +1 87 . rezultă: S nx = ∑ xk ≤ ∑ yk = S ny . ∞ este divergentă. Prin xn yn xn +1 yn +1 x x x înmulţirea acestei inegalităţi cu n +1 . i) n convergentă. Fără a micşora generalitatea se consideră N = 0 şi se notează ( S nx ) n ≥0 şi ( S ny ) şirul sumelor parţiale ale celor două serii. n Demonstraţie. atunci ii) n =0 ∞ ∑y n =0 divergentă. Dacă există N ∈ ¥ astfel încât oricare ar fi n > N . Se consideră N = 0 . pentru orice n ≥ N .4 (Al doilea criteriu al comparaţiei) Fie ∑x n =0 ∞ ∑y n =0 n xn +1 yn +1 şi ≤ xn yn ∞ ∑y n =0 ∞ n este convergentă.2. rezultă că şirul ( S nx ) n ≥0 convergent. seria ∞ ∑x n =0 n este convergentă. se obţine n ≥ n +1 . n≥0 x y x y Deoarece. ii) Se demonstrează analog ca la punctul i). Demonstraţie. Cum seria (S ) k =0 ny n ≥ 0 k =0 ∞ ∑y n =0 n este convergentă.

x0 = α > 0 .4 rezultă că seria 1 ∑n 1 ∑n n =1 α este divergentă. Să se arate că seria Riemann n =1 Soluţie. n =1 ∞ Atunci. rezultă că S ny → ∞ . Se ştie că seria nα n este divergentă. Fie ∑q n =0 n (seria geometrică). Deoarece α < 1 ⇒ 1 ∑n α este divergentă pentru α < 1 . : ∑ α n =1 n este convergentă. ….1) . rezultă că natura seriei lui Riemann este următoarea: ∞ 1 este divergentă. x2 ≤ α y2 . ∞ 1 1 > . pentru q ∈ ( −1. atunci şirul anterior de inegalităţi devine y0 x1 ≤ α y1 . Deci. atunci rezultă că ∞ ∑x n =0 n este o serie convergentă. Ţinând cont şi de exemplele anterioare. Adică. Dacă se notează n n ∑x Adunând membrii acestor inegalităţi se obţine: i i =0 ≤ α ∑ yi . ii) Din S nx ≤ α S ny şi ∞ ∑x n =0 n n este convergentă. xn ≤ α yn .2. conform cu Propoziţia 4.  q : este divergentă. Natura acestei serii este următoarea: este convergentă. adică seria ∞ ∑y n =0 n este divergentă.  ∞ n 88 . pentru q ≥ 1. pentru α > 1. i) Ţinând cont că S nx ≤ α S ny şi ∞ ∑y n =0 şirul ( S nx ) n ≥0 este convergent. ∞ LEMĂ. ∞ Exemplu. pentru α ≤ 1. divergentă. i =0 S nx ≤ α S ny . ∑ n =0 este oscilantă pentru q ≤ −1.

În general. Trecând la limită se obţine:  q 1 − q . Pentru q ≥ 1 rezultă că ∑ q n este serie divergentă ∑ 1− q n =0 n =0 pentru că şirul numerelor parţiale are limita +∞ . seria n =0 n o serie cu termeni ∞ ∑x n =0 n este convergentă. Fie S n = ∑ q k termenul general al şirului sumelor parţiale k =0 1 − qn (suma progresiei geometrice cu 1− q raţia q care are n termeni). pentru q ∈ ( −1. În general. n aq aq k = . a ∈ ¡∗ . pentru orice n > N . Dacă există rangul N ∈ ¥ astfel încât: i) ii) n n xn ≤ λ < 1 . pentru q ≤ -1. pentru orice n > N . Demonstraţie. n  1− q lim S n = lim q ⋅ = ∞. a ∈ ¡∗ . atunci seria xn ≥ λ > 1 .1) .1) . ( ∀ ) n ≥ 0 .n Demonstraţie.   pentru această serie. ∑ 1 − q k =0 ∞ ∑x PROPOZIŢIA 4.1) rezultă că ∞ ∑q n este serie convergentă pentru că n =0 ∞ ∑q şirul sumelor parţiale are limită finită şi = n n =0 1 . pentru q ∈ ( −1. ∞ Conform lemei anterioare. ∞ ∑x n =0 n este divergentă. Fără a micşora generalitatea se consideră N = 0 . ii) Din inegalitatea n xn ≤ λ . ( ∀ ) n ≥ 0 . iar pentru q ≤ −1 oscilantă pentru că şirul sumelor parţiale nu are limită. pentru q ≥ 1. n→∞ n →∞ 1− q  nu există.5 (Criteriul rădăcinii) Fie pozitivi. q ∈ ( −1.2. 1− q ∞ ∞ a aq n = . rezultă că xn ≤ λ n . Atunci S n = q ⋅ Aşadar. seria progresie geometrică ∑λ n =0 89 n este .

xn n =0 ∞ xn +1 ii) ≥ λ > 1 . Deci. 3n 2 + 2 3 a) lim n xn = lim 2 = > 1 .6 (Criteriul raportului sau criteriul d’Alembert) Fie ∞ ∑x n =0 n o serie cu termeni pozitivi. xn n =0 i) 90 . n = 0  2n + 3  ∞ n b) ∑ n .2. pentru orice n > N .1) . pentru orice n > N . Conform primului criteriu al comparaţiei ∞ rezultă că seria ∑x n =0 n este convergentă. atunci seria ∑ xn este convergentă.   Criteriul rădăcinii mai poartă denumirea şi de criteriul lui Cauchy.convergentă pentru λ ∈ ( 0. n →∞ n→∞ 2 n + 3 2 n n 1 b) lim n xn = lim = < 1 . Exemplu. nu se poate afirma nimic despre natura seriei. Să se studieze convergenţa seriilor: n  3n 2 + 2  a) ∑  2  . atunci seria ∑ xn este divergentă. Deci. ∑  n=1  ∞  lim n xn = x : dacă x > 1. seria ∑ x n este divergentă. ii) Se demonstrează analog ca i). n→∞ n →∞ 2 2 ∞ PROPOZIŢIA 4. n →∞ n=1  dacă x = 1. Aplicăm criteriul rădăcinii. seria x n este convergentă. Forma practică a criteriului rădăcinii ∞  dacă x < 1. Dacă există N ∈ ¥ astfel încât: ∞ xn +1 ≤ λ < 1 . avem serie divergentă. avem serie convergentă. n=0 2 Soluţie.

atunci xn +1 = . Adică are loc următorul şir de inegalităţi: x1 ≤ λ x0 . xn = . x < ∑  n=0  ∞ x  lim n +1 = x : dacă x > 1. n = 0 (α + 1)(α + 2 ) K (α + n ) Soluţie. xn +1 = 91 lim . 4n +1 ( n + 1)! 4n n ! a) Deoarece xn = n . x i) Din inegalitatea n +1 ≤ λ . Deci. n→∞ x n=0 n  dacă x = 1. seria ∑ x n este divergentă. Forma practică a criteriului raportului ∞  dacă 1. rezultă xn +1 ≤ λ xn . (α + 1)(α + 2 )K (α + n )(α + n + 1) xn +1 n +1 = lim = 1 . Se se studieze natura seriilor: ∞ 4n n ! a) ∑ n . oricare xn ar fi n ≥ 0 . lim n +1 = lim 4   = > 1. n →∞ x n →∞ e  n +1  n n! b) Analog. n =0 n ∞ n! b) ∑ . Rezultă xn ≤ λ n x0 . conform primului criteriu al ∞ comparaţiei..   Exemplu. rezultă că ∑x n =0 este convergentă. n +1 n ( n + 1) n x 4  n  Deci. seria x n este convergentă. Fără a micşora generalitatea se consideră N = 0 . nu se poate afirma nimic despre natura seriei. n ii) Se demonstrează analog ca la punctul i). pentru orice n ≥ 0 .. ( ∀ ) n ≥ 0 .. n →∞ x n →∞ n + α + 1 n utilizând acest criteriu.Demonstraţie. (α + 1)(α + 2 )K (α + n ) ( n + 1)! . x2 ≤ λ x1 . Aşadar. xn +1 ≤ λ xn . nu putem afirma nimic despre natura seriei. Cum ∞ ∑λ n n =0 este convergentă. Vom aplica criteriul raportului. avem o serie divergentă.1) .. pentru orice λ ∈ ( 0.

obţinem log ≥ log n λ . ( ∀ ) n ≥ N . rezultă ≥ n λ . Din 1 log xn 1 ≥ λ . al raportului şi al rădăcinii.xn +1 (consecinţa lemei n →∞ n →∞ x n lui Stolz). ∑  1 n=0  log ∞ xn  lim = x : dacă x < 1. oricare ar fi n > 1 . log n n =0 1 log ∞ xn ≤ λ < 1 . n →∞ log n n=0  dacă x = 1. ii) log n n =0 Demonstraţie. ( ∀ ) n ≥ N . i) Pentru demonstraţie se consideră baza logaritmului supraunitară (raţionamentul făcându-se în mod analog dacă baza este subunitară).7 (Criteriul logaritmic) Fie ∑x n =0 n o serie cu termeni pozitivi. oricare ar fi n > 1 .   92 . conform primului criteriu al comparaţiei rezultă ∞ că seria ∑x n =0 n este convergentă. atunci seria ∑ xn este convergentă. OBSERVAŢIA 4. seria ∑ x n este divergentă.3 Se ştie că limita lim n xn = lim ∞ PROPOZIŢIA 4. Datorită faptului că log n xn 1 logaritmul în bază supraunitară este crescător. sunt criterii echivalente. Ţinând cont de seria Riemann ∑ λ este n n =1 n convergentă pentru λ > 1 . deci xn ∞ 1 1 xn ≤ λ . Rezultă că cele două criterii anterioare. Dacă există N ∈ ¥ şi 1 log ∞ xn i) ≥ λ > 1 . ii) Se demonstrează analog ca la punctul i). nu se poate afirma nimic despre natura seriei. Forma practică a criteriului logaritmic ∞  dacă x > 1. atunci seria ∑ xn este divergentă. Fără a micşora generalitatea se consideră N = 2 . seria x n este convergentă.2.2. adică au aceeaşi sferă de aplicabilitate.

obţinem: 1 ln ln n 3 ln n − ln ( ln n ) 3 lim n n = lim 2 = > 1. lim S n = a0 ⋅ x0 − l . Se consideră seria cu termenul general un = an ⋅ xn − an +1 ⋅ xn +1 . xn +1 se obţine an ⋅ xn − an +1 ⋅ xn +1 ≥ λ ⋅ xn +1 > 0 . atunci ii) an ⋅ n − an +1 ≤ λ < 0 . Deci şirul ( an ⋅ xn ) n ≥0 este un şir descrescător. Atunci există l ∈ ¡ finit astfel încât lim an ⋅ xn = l .8 (Criteriul lui Kummer) Fie ∑x n =0 n o serie cu termeni pozitivi şi ( an ) n ≥0 şir cu termeni pozitivi. ( ∀ ) n ≥ N . Să se studieze natura seriei ∑n ∞ PROPOZIŢIA 4.∞ ln n . n →∞ Termenul general al şirului sumelor parţiale pentru această serie este: n S n = ∑ ( ak xk − ak +1 xk +1 ) = a0 x0 − an +1 xn +1 . Fiind şir descrescător şi cu termeni pozitivi înseamnă că este mărginit. Conform primului criteriu al ∞ comparaţiei rezultă că seria ∑x n =0 n este convergentă. avem serie convergentă. Aşadar n →∞ k =0 n seria ∑ (a x k =0 k k − ak +1 xk +1 ) este convergentă. n n =0 Soluţie. deci convergent. atunci seria ∑ xn este convergentă xn +1 n =0 ∞ x 1 este divergentă. ii) Se demonstrează analog ca la punctul i). şi seria ∑ xn +1 n = 0 an i) an ⋅ ∞ seria ∑x n =0 n este divergentă. n→∞ n →∞ ln n ln n 2 Deci. Aplicând criteriul logaritmic. Fără a micşora generalitatea se presupune N = 1 . ( ∀ ) n ≥ N . 93 . Exemplu. Deci. Dacă există N ∈ ¥ astfel încât: ∞ xn − an +1 ≥ λ > 0 . Demonstraţie.2. x i) Din inegalitatea an ⋅ n − an +1 ≥ λ > 0 .

Să se studieze convergenţa seriilor: ∞ n! a) ∑ . ( ∀ ) n ≥ N . α ∈ ¡ .  x  i) Dacă există N ∈ ¥ astfel încât: n ⋅  n − 1 ≥ λ > 0 . Dacă în criteriul lui Kummer se considera an = n se obţine criteriul lui Raabe-Duhamel.9 (Criteriul Raabe-Duhamel) Fie ∑x n =0 n o serie cu termeni pozitivi.  După cum se poate observa. atunci  xn +1  ∞ seria ∑x n =0 n este divergentă. atunci  xn +1  ∞ seria ∑x n =0 n este convergentă. n = 0 a ( a − 1)( a − 2 ) .. a∈¡ \ ¥..∞ PROPOZIŢIA 4. a) Se observă că termenul general al seriei este: n! xn = .  xn   − 1 = x : dacă x < 1.  x  ii) Dacă există N ∈ ¥ astfel încât: n ⋅  n − 1  ≤ λ < 0 .. Deci. formele practice ale criteriilor de convergenţă rezultă direct din aceste criterii. seria este convergentă.. n =0 Soluţie. ( a − n ) 94 . nu se poate afirma nimic despre natura seriei. lim n  n →∞  xn +1  dacă x = 1. ( ∀ ) n ≥ N . a ( a − 1)( a − 2 ) .2. Aplicăm criteriul lui Raabe-Duhamel. seria este divergentă. Forma practică a criteriului Raabe-Duhamel dacă x > 1. Exemplu. acest criteriu este un caz particular al criteriului lui Kummer. ( a − n ) ∞ b) n! ∑ (α + 1)(α + 2)K(α + n ) . Demonstraţie.

10 (Al treilea criteriu al comparatiei) Fie n =0 ∞ ∑y n două serii cu termeni pozitivi astfel încât lim n→∞ n=0 i) L ∈ ( 0.. Demonstraţie. Deci. iii) L = ∞ şi seria ∞ ∑ yn este divergentă rezultă că seria n=0 divergentă. avem:  x   n + α +1  lim n  n − 1 = lim n  − 1 = α . atunci lim xn este finită (infinită) ⇔ lim yn finită (infinită). ∞ ) .. Atunci şirurile ( yn ) n ≥ 0 ∞ ∑x n =0 n este ( xn ) n ≥ 0 şi au limită (finită sau infinită) şi lim xn = L ⋅ lim yn .. Dacă: yn ∞ ∑ yn este convergentă.Deci. n →∞   xn +1  n →∞  n + 1 Deci. avem serie divergentă.. seria este convergentă dacă α > 1 . ii) L = 0 şi seria n şi xn = L .  x   a − n −1   a − 2n − 2  lim n  n − 1 = lim n  − 1 = lim n   = −∞ < 1 . i) Se presupune că seriile nu sunt oscilante.2. ( a − n ) n +1 ( n + 1)! Atunci. b) Analog. atunci seriile au aceeaşi natură. a ( a − 1) . OBSERVAŢIA 4.2. atunci rezultă că seria n=0 ∞ ∑x n n =0 este convergentă. ∞ ∑x PROPOZIŢIA 4. 95 . Cum L este n →∞ n→∞ finită. n →∞ n →∞ seriile au aceeaşi natură.4 Criteriul lui Raabe-Duhamel se foloseşte de obicei în studiul convergenţei seriilor pentru care criteriul raportului nu poate da natura seriei. n →∞ n →∞ n →∞  n +1   n +1   xn +1  Aşadar.a ( a − n − 1) a − n − 1 xn n! . = ⋅ = xn +1 a ( a − 1)( a − 2 ) .

∞ ) . lim n →∞ 2n n tg ∞ PROPOZIŢIA 4. Cum seria xn ∑y este divergentă. xn < ε ⋅ yn . atunci ( ∀ ) ε > 0. Deci. atunci seria n este convergentă. Fie xn = tg 2 şi yn = 2 . yn Adică ( ∀) ε > 0. (θ n ) n ≥0 şir mărginit. Pe lângă seria din enunţ considerăm şi seria ∞ 1 ∑n n =1 2 care este o serie π 2n 2 = π ∈ ( 0. Să se studieze natura seriei n este divergentă. 96 . Deci. Adică yn < ε ⋅ xn . ( ∃) n ( ε ) > 0 ( ∀) n > n (ε ) . atunci seria ∞ ∑x n =0 ii) Dacă α < 1 . Soluţie. ∞ yn < ε . ∞ ∑x n =0 n este divergentă. conform n n=0 ∞ primului criteriu al comparaţiei seria ∑x n =0 ∞ Exemplu. seria ∑ tg 2 este convergentă. obţinem că cele două serii au ∞ π aceeaşi natură. atunci conform primului criteriu al comparaţiei seria ∑x n =0 n este convergentă. ∞ ( ∀) n ∈ ¥ . iii) Dacă L = ∞ . π ∑ tg 2n n =1 2 . 1 2 2 n Aplicând criteriul al treilea al comparaţiei. β ∈ ¡ .ii) Dacă L = 0 . atunci xn <ε . astfel încât Deoarece seria ∑y n este n=0 ∞ convergentă. ( ∃) n ( ε ) > 0 astfel încât ( ∀ ) n > n ( ε ) . cu α . xn +1 n n i) Dacă α > 1 . 2n n =1 π 1 convergentă.11 (Criteriul lui Gauss) Fie ∑x n =0 pozitivi şi n o serie cu termeni xn β θ = α + + n2 .2.

PROPOZIŢIA 4.2. atunci seria ∑x n =0 ∞ n =0 este convergentă. atunci egalitatea din ipoteză se pune sub forma  x   x  θ n  n − 1  = β + n şi lim n  n − 1 = β .13. ∑ xn +1 n p + b1n p −1 + b2 n p −2 + . 97 . n→∞ x α n x 1 ii) dacă α < 1 .. seria β ≤ 1 . + a p xn xn o serie cu termeni pozitivi şi = . seria n =0 este convergentă şi pentru β ≤ 1 . n seria este divergentă.. unde n=0 este şir crescător nemărginit de numere reale. + bp n =0 ∞ i) Dacă b1 − a1 > 1 . Se dau în continuare două criterii foarte utile în studiul convergenţei seriilor cu termeni pozitivi. ∞ PROPOZIŢIA 4. unde vn = xkn−1 +1 + . Atunci..12 (Forma echivalentă a criteriului lui Gauss) Fie ∞ n p + a1n p −1 + a2 n p −2 + . n n este divergentă... atunci ţinând cont de criteriul xn +1 raportului avem că: xn +1 1 = < 1 şi deci seria este convergentă. seria este convergentă. Dacă seria ∑x n =0 este o serie cu termeni pozitivi. Deoarece lim n→∞ xn = α . atunci lim ∞ ∑x Raabe-Duhamel. atunci seria ∑x ii) Dacă b1 − a1 ≤ 1 . conform cu criteriul lui n →∞ n  xn +1   xn +1  i) dacă α > 1 .. atunci lim n +1 = > 1 şi deci seria este divergentă.2. pentru β > 1 . iar pentru α = 1 şi n n =0 ∞ ∑x n =0 n este divergentă. Demonstraţie. n →∞ x α n iii) dacă α = 1 .∞ ∑x iii) Dacă α = 1 şi β > 1 . n ∞ atunci ea are aceeaşi natură cu seria ( k n )n ≥ 0 ∑v n . + xkn .

3.∞ PROPOZIŢIA 4. Aceste noţiuni se definesc astfel: ∞ DEFINIŢIA 4. Aceasta este o π = π ≠ 0 . Se consideră seria π ∑ 2 tg 2 n n =3 n . convergenţa are două aspecte: a) convergenţă absolută. În acest caz. deoarece lim 2n tg n →∞ 3. Termenul general al seriei xn = tg ∞ mărginit de numere pozitive. b) convergenţă simplă (semiconvergenţă). problema convergenţei sau divergenţei. ca şi la celelalte tipuri de serii. n =3 π este un şir descrescător de n numere pozitive. dar cu un număr finit de termeni pozitivi pot fi considerate serii cu termeni pozitivi. Pentru seriile cu termeni oarecare se pune. rezultă că seria ∑ tg este divergentă.2. un şir an +1 − an este an − an −1 − an ) xan au aceeaşi natură.1 Seriile cu o infinitate de termeni negativi. Conform criteriului de 2n ∞ π condensare al lui Cauchy.1 Seria ∑x n =0 n este o serie cu termeni oarecare dacă are o infinitate de termeni pozitivi şi o infinitate de termeni negativi. Să se studieze natura seriei ∑x π ∑ tg n .3. Se consideră an = 2 n . Acesta este un şir crescător şi Soluţie. n n =3 serie divergentă. SERII CU TERMENI OARECARE ∞ DEFINIŢIA 4.14 (Criteriul de condensare al lui Cauchy) Fie unde ( xn ) n ≥ 0 este şir descrescător de numere pozitive şi ( an )n≥0 crescător nemărginit de numere naturale astfel încât şirul bn = ∞ mărginit. 98 .3.1 Fie ∑x n =0 n o serie cu termeni oarecare. ∞ Exemplu. OBSERVAŢIA 4. Atunci seriile ∑ xn şi n =0 ∞ ∑(a n +1 n =0 n =0 n .

. ∞ Rezultă ∑x n =0 n este convergentă. Legătura dintre absolut convergenţă şi semiconvergenţă este dată de următoarea propoziţie. Într-adevăr.1 Fie ∑x n =0 n o serie cu termeni oarecare. Această serie este convergentă şi are suma S = ln 2 .. ∞ ∑x atunci se spune că seria n =0 n este semiconvergentă sau simplu convergentă sau convergentă. Dacă seria ∞ ∑x n =0 n este absolut convergentă rezultă că este convergentă.3.. = ∑ 2 3 4 n n n =1 numită serie armonică alternantă. Pentru a demonstra că reciproca nu este în general adevărată se consideră seria ∞ ( −1) ( −1) 1 1 1 1 − + − + ... Ţinând cont de criteriul de convergenţă al lui Cauchy se poate afirma că: oricare ar fi ε > 0 ... adică: xn +1 + xn + 2 + . + xn + p . ∞ PROPOZIŢIA 4. + xn + p < ε . Dacă seria ∑x n =0 ∞ ∑x n =0 n n este absolut convergentă rezultă că seria este convergentă.∞ a) Se spune că seria este absolut convergentă dacă seria ∑x n=0 n este convergentă. + xn + p ≥ xn +1 + xn +2 + .. ∞ Demonstraţie.. Reciproca nu este în general adevărată.. astfel încât pentru orice n > n ( ε ) rezultă xn +1 + xn + 2 + . pentru orice p ∈ ¥ fixat. există n ( ε ) > 0 . ∞ b) Dacă seria ∑ xn este convergentă şi seria n =0 ∞ ∑x n=0 n nu este convergentă. + + . se consideră termenul general al şirului sumelor parţiale n +1 99 n +1 . Dar se ştie că modulul sumei este mai mic sau egal decât suma modulelor.

. se obţine: 1 1 1 1 1 1  u2 n − 2  un  = 1 + + + + .. Atunci este evident că u2 n − 2  un  = u2 n − un .. + − 2 3 4 2n − 1 2n 1 1 1 1  Fie un = 1 + + + .3..3..1] .. + − 2 3 4 2n − 1 2 n 1 1 1 + + . (1) = 1 − + − + . dacă se porneşte de la seria (1) şi se trece la module. pentru studiul absolut convergentei pot fi folosite şi criteriile de la serii cu termeni pozitivi..1 1 1 1 1 S 2 n = 1 − + − + . + 2 3 4 n −1 n 2  1 1 1  1 1 1 + + − 2  + + + .. 2 3 n 2  Dacă se înlocuieşte efectiv. + + + . Dar. b) Deoarece xn > 0 . + .. +  = 2n − 1 2 n 2n  2 4 6 1 1 1 1 1 . + 2 3 4 2n − 1 2 n n + 1 n + 2 2n (identitatea lui Catalan). OBSERVAŢIA 4.... întrCum funcţia este integrabilă.. rezultă că seriile cu termeni pozitivi sunt serii absolut convergente deoarece xn = xn .... + − = + + . se 1 1 1 obţine seria 1 + + + . Deci.. Aceasta demonstrează că reciproca nu este în general adevărată. + .2 a) Ţinând cont de Definiţia 4. + + . 1 n 1 1 este suma Riemann a funcţiei f ( x ) = pe [ 0. din (1) şi (2) obţinem: 1 1 1 1 1 1 1 1 S 2 n = 1 − + − + .. Dar se observă că. (2) u2 n − un = n +1 n + 2 2n Deci. atunci lim S2 n = ∫ n →∞ + x 1 0 adevăr seria este convergentă şi are suma ln 2 ..2. S 2 n = ⋅ ∑ n k =1 1 + k 1+ x n 1 dx = ln 2 . care este seria armonică şi care se ştie că 2 3 n este divergentă. 100 ....

conform cu n ∞ Definiţia 4.3. ∞ ∑x Demonstraţie. n→∞ 2 Adică seria termenilor negativi este divergentă. Adică. seria ∑x n =0 n n n S n = ∑ xk şi σ n = ∑ xk este convergentă şi ∞ ∑x n =0 n este divergentă. PROPOZIŢIA 4. ii) Criteriul lui Dirichlet. lim β n = −∞ . convergentă. lim α n = ∞ .2. β n = n .  α n − β n = σ n . se obţine: 2α n = S n + σ n . Atunci au loc relaţiile: α n + β n = S n . seria termenilor pozitivi este divergentă. Fie termenii generali ai şirurilor sumelor parţiale k =0 k =0 pentru cele două serii. Fie n =0 o serie semiconvergentă. iar seria ∞ ∑x n =0 atunci şi seria n este o serie cu termeni oarecare. Atunci. iii) Criteriul lui Leibniz. Adică. deoarece n→∞ şirul sumelor parţiale pentru această serie are limita +∞ .PROPOZIŢIA 4. 101 . Ţinând cont de aceste relaţii. S +σn . Tot din relaţiile S −σn anterioare se obţine 2 β n = S n − σ n . Adică α n = n 2 Deci.3.3. Atunci lim S n = S finită şi lim σ n = +∞ . Fie α n n→∞ n→∞ termenul general al şirului sumelor parţiale din seria termenilor pozitivi şi β n termenul general al şirului sumelor parţiale din seria termenilor negativi. deoarece şirul sumelor parţiale pentru această serie are limita −∞ .2 Seria termenilor pozitivi şi seria termenilor negativi dintr-o serie semiconvergentă sunt serii divergente. Pentru studiul convergenţei seriilor cu termeni oarecare. ∞ ∑b x n =0 n n este o serie convergentă.3 (Criteriul lui Abel) Dacă ( bn )n ≥0 este un şir monoton şi mărginit. Deci. pe lângă criteriul general de convergenţă al lui Cauchy se mai pot folosi: i) Criteriul lui Abel.

n n =1 1 1 Soluţie. Aşadar: p −1 S n + p − S n ≤ bn + p ⋅ an + p + bn +1 ⋅ an + ∑ ( bn + k − bn + k +1 ) an + k ≤ k =1 p −1   ≤ M  bn + p + bn +1 + ∑ ( bn +k − bn + k +1 )  = 2 M ⋅ bn +1 → 0 . Să se studieze natura seriei 1 este convergentă.. k =1   Aşadar. Şirul ( bn ) n ≥1 este un n n ∞ 1 şir descrescător şi mărginit de zero. Cum ¡ este spaţiu vectorial normat complet rezultă că ( S n )n ≥0 . deci convergent. De aici rezultă că şirul ( S n )n ≥0 este şir ∞ Cauchy.. Într-adevăr.. iar seria ∑ 2 este convergentă. + bn + p ( an + p − an + p −1 ) = p −1 = ( bn + p ⋅ an + p − bn +1 ⋅ an ) + ∑ ( bn + k − bn + k +1 ) an + k k =1 Se trece la modul în această egalitate şi se obţine: p −1 S n + p − S n ≤ bn + p ⋅ an + p + bn +1 ⋅ an + ∑ ( bn + k − bn + k +1 ) an + k . Deci.. seria ∑b x n =0 ∞ n n 1 . Se consideră şirurile bn = arctg şi xn = 2 . S n + p − S n = bn +1 ⋅ xn +1 + bn + 2 ⋅ xn + 2 + . n =1 n Exemplu. Pentru a arăta că seria ∑b x n =0 este o serie convergentă. se arată că n n şirul ( S n )n ≥0 este un şir fundamental. + bn + p ⋅ xn + p = = bn +1 ( an +1 − an ) + bn + 2 ( an +2 − an +1 ) + . Fără a micşora generalitatea se poate presupune că şirul n n ( bn )n≥0 este descrescător şi are limita zero. rezultă că ( an )n≥0 este mărginit.Demonstraţie. S n + p − S n ≤ 2 M ⋅ bn +1 → 0 . ∑n 102 2 arctg . Fie Sn = ∑ bk xk şi an = ∑ xk k =0 k =0 termenii generali ai şirurilor sumelor parţiale pentru seriile ∞ ∑b x n =0 ∞ ∑x n =0 n n şi ∞ n . este convergent. k =1 ∞ Deoarece seria ∑x n =0 n este convergentă.

k =1 deoarece an ] 0 şi S n ≤ M . Se arată în continuare că şirul (σ n ) n ≥0 este şir Cauchy.. rezultă că nα Cum.4 (Criteriul lui Dirichlet) Fie ( an ) n ≥0 un şir monoton cu limita zero şi S n = x0 + x1 + . Să se studieze natura seriei ∑ O categorie particulară de serii cu termeni oarecare sunt seriile alternante care se definesc astfel. Demonstraţie. Deci. Pentru α = kπ . 103 . seria este 1 convergentă. Pentru α ≠ kπ . n n =0 ∞ Exemplu. α >0. Deci. Se notează cu ∞ ∑a x n =0 n n (σ n )n≥ 0 ∞ ∑a x n =0 n n este şirul sumelor parţiale al seriei . ( ∀) n ∈ ¥ . Deci. şirul (σ n )n≥ 0 este şir sin nα .∞ Atunci. Avem: p −1 σ n + p − σ n = ( an + p S n + p − an +1 S n ) + ∑ ( an + k − an + k +1 ) S n + k ≤ M ⋅ an +1 → 0 . Cauchy. S n (α ) = sin α + sin 2α + K + sin nα = sin sin 2 2 1 .. ceea ce este ∞ echivalent cu faptul că seria ∑a x n=0 n n este convergentă. seria ∞ 1 1 arctg 2 n n =1 n ∑ bn xn = ∑ n =0 este convergentă. PROPOZIŢIA 4. nα n =0 Soluţie. Atunci seria o serie convergentă. acest şir este mărginit şi din criteriul lui Dirichlet.3. S n (α ) ≤ nα sin 2 ∞ sin nα rezultă că seria ∑ α este convergentă. şirul cu termenul general an = α este n descrescător şi convergent către zero. + xn şir mărginit. din criteriul lui Abel. ( n + 1) α . termenii seriei sunt nuli.

( ∀ ) n ≥ 1 . Deoarece. dar în mod special pentru convergenţa acestui tip de serie se foloseşte următorul criteriu. Criteriul lui Leibniz este un caz particular al criteriului lui Dirichlet. atunci seria alternantă este convergentă. iar în rolul şirului ( an ) n ≥1 se consideră şirul ( xn )n≥1 se obţine seria ∑ ( −1) n +1 n =1 xn din enunţ. Demonstraţie.. ( xn )n ≥1 este descrescător. xn > 0. = ∑ ( −1) xn . dacă se consideră în locul lui n S n = ∑ xk şirul k =1 n ∑ ( −1) k +1 k =1 ∞ . rezultă că n n1 < n2 .3 Seria x1 − x2 + x3 − x4 + . Fie 1 > 0. Cum xn = tg alternantă. Deci. Să se studieze natura seriei ∑ ( −1) n +1 n =1 Soluţie. ∞ PROPOZIŢIA 4. ( ∀ ) n ∈ ¥ n +1 n =1 se numeşte serie alternantă. 104 . + ( −1) n +1 ∞ xn + .5 (Criteriul lui Leibniz) Fie seria ∑ ( −1) n =1 n +1 xn o serie alternantă. rezultă că n1 n2 1 1 > tg = xn2 . Dacă şirul ( xn ) n ≥1 este un şir descrescător cu limita zero.3. cu tg 1 . ∞ Exemplu.. cât şi criteriul lui Dirichlet. Într-adevăr..3. Pentru o astfel de serie pot fi folosite în studiul convergenţei atât criteriul lui Abel. n ∞ ∑ ( −1) n =1 n1 . în criteriul lui Dirichlet. ∑ n n =1 xn1 = tg În continuare se pun în evidenţă câteva rezultate foarte utile în studiul seriilor. Cum n +1 tg 1 este o serie n 1 1 > . n1 n2 1 lim xn = lim tg = 0 . atunci din criteriul lui Leibniz rezultă că seria n→∞ n →∞ n ∞ 1 n +1 ( −1) tg este convergentă.DEFINIŢIA 4.. n2 ∈ ¥ .

Atunc. n Exemplu.8 Dacă s . PROPOZIŢIA 4. atunci au loc relaţiile: i) σ = s + S . + xn −1 y2 + xn y1 . deoarece ele sunt elemente ale unui spaţiu vectorial normat. n n =0 n n=0 ∞ ii) n şi n=0 ∞ n n =0 ∞ n n=0 ∞ n n=0 ∞ iii) α ∑ xn = ∑ α xn .produsul a două serii. n=0 ∞ iv) n =0 ∞ ∞ ∑ x ⋅∑ y = ∑ z n =0 n n n=0 n=0 n . S′ sunt sumele seriilor ∞ ∑ xn . unde zn = x1 yn + x2 yn −1 + .3. finit sau infinit sau să fie o serie oscilantă.înmulţirea unei serii cu un număr. ∑ x − ∑ y = ∑( x − yn ) .PROPOZIŢIA 4.scăderea a două serii. n =0 ∞ ∞ n =0 n =0 ∞ ∑y n =0 n . se obţine tot o serie absolut convergentă cu aceeaşi sumă..7 (Teorema lui Riemann) Într-o serie semiconvergentă se poate schimba ordinea termenilor astfel încât seria obţinută să fie o serie convergentă către un număr dat dinainte. S .4 Fie n =0 ∞ i) ∞ ∞ ∑ x + ∑ y = ∑( x ∞ ∑y n =0 n două serii numerice. Să se studieze k + k +1 2 . σ . Aceste operaţii se definesc astfel: ∞ ∑x DEFINIŢIA 4. ∑ ( xn + yn ) şi respectiv ∑ ( xn − yn ) .3. ii) S ' = s − S . PROPOZIŢIA 4. Cu seriile numerice se pot face operaţii algebrice.. 105 arctg 1 .adunarea a două serii.6 Dacă într-o serie absolut convergentă se schimbă ordinea termenilor.3. Fie zn = ∑ k =1 1 ( n + 1 − k )( n + 2 − k ) ∞ natura seriei ∑z n =0 n .3. avem: n + yn ) .

n = 2 ln n ⋅ ln( n + 1) ∞ c) ∑ 2n + 1 − 2n − 1 4n2 − 1 ∞  1 d) ∑ ln 1 +  .  . Atunci seria produs două serii convergente ale căror n ∞ ∑z n =0 θ şi are loc relaţia θ = s ⋅ S . 2 ∞ ∑y n =0 sume sunt s şi S . ∑ 5n n =1 ∞ x  π f) ∑ ln cos n . se observă că ∞ ∞  ∞  ∞ 1 1  1 . n este convergentă şi are suma 4. EXERCIŢII REZOLVATE EXERCIŢIUL 4.4. n =1 2n + (−1)n +1 . x ∈  0.1 Să se arate că următoarele serii sunt convergente şi să se găsească suma lor: ∞ 1 a) ∑ .  n n =1 . n =1 n( n + 1)( n + 2)( n + 3) ∞ ln(n + 1) − ln n b) ∑ . 2  2 n =1 2 ∞ n + n −3 g) ∑ .3. n! n =2 ∞ e) 106 .9 Fie ∑x n =0 n şi ∞ ∑ zn este convergentă şi n =0 ∞ ∑z n =0 n = π . Cum seria este z = arctg   ∑ ∑ ∑ ∑ n   2   n + n +1  n =0 n =1 n ( n + 1)  n =1 n ( n + 1)   n =1 ∞ ∞ 1 1 convergentă şi ∑ = 1 . atunci seria 2 n + n +1 2 ∞ PROPOZIŢIA 4.Soluţie. Ţinând cont de produsul a două serii. iar seria ∑ arctg 2 este convergentă n + n +1 n =1 n =1 n ( n + 1) şi ∞ ∑ arctg n =1 π 1 = .

− = = = n →∞ 36 4 36 18 3 ⋅ 3! ∞ ∞ 1 1 1 = este convergentă şi ∑ . lim S n = . Descompunem în fracţii simple şi k =1 k ( k + 1)( k + 2)( k + 3) obţinem: 1 A A A A = 0+ 1 + 2 + 3 . seria ∑ este convergentă şi n = 2 ln n ⋅ ln( n + 1) ∞ ln(n + 1) − ln n 1 = . obţinem: lim S n = . Seria k =1 n =0 ∞ S = lim S n este suma seriei. 6  2 3 n +1 n + 2 n + 3  2  2 n + 2  11 1 2 1 1 Trecând la limită. A1 = − . adică S = ∑ xn . ∑ ln 2 n = 2 ln n ⋅ ln(n + 1) 107 . Deci. 3! 1!2! 2!1! 3! 1 n 1 1  1 n  1 1  Sn = ∑  − −  − ∑ = 3! k =1  k k + 3  2! k =1  k + 1 k + 2  1 1 1 1 1 1  11 1  = 1 + + − − − −  − . n→∞ ln 2 ∞ ln(n + 1) − ln n Aşadar. n →∞ n =1 n 1 a) Fie S n = ∑ . = ∑ − − = ln(k + 1)  ln 2 ln(n + 1) k = 2 ln k ⋅ ln(k + 1 k = 2  ln k 1 Deci. A2 = şi A3 = . k (k + 1)(k + 2)(k + 3) k k + 1 k + 2 k + 3 1 1 1 −1 cu A0 = .∞ n ∑ xn este convergentă dacă Sn = ∑ xk este convergent şi Soluţie. Deci. ∑ 3 ⋅ 3! n =1 n( n + 1)( n + 2)( n + 3) n =1 n( n + 1)( n + 2)( n + 3) Acest exerciţiu se poate generaliza astfel: ∞ 1 Seria ∑ este convergentă şi are loc egalitatea n =1 n( n + 1)( n + 2) K (n + p ) ∞ 1 1 = ∑ p ⋅ p! n =1 n( n + 1)( n + 2) K ( n + p ) n n  1  1 ln(k + 1) − ln k 1 1 b) Avem: S n = ∑ .

k! k! k! k !  (k − 2)! k !   (k − 1)! k !  Deci. Aşadar. Rezultă că P sin n = n ⋅ sin x . P = sin x ⋅ 2 . Deci. atunci seria ∑ ln  1 +  este divergentă. ∑ 2 x n =1 n k2 + k − 3 g) Avem: S n = ∑ . 4n 2 − 1 n n k +1 2 ⋅ 3 ⋅ 4K n(n + 1)  1 = ln = ln(n + 1) . n→∞  n n =1 e) Avem: k n n n n n 2 k + (−1)k +1 (−1)k +1 2   2   1   −1   2 Sn = ∑ = ∑   +∑ = 1 −    + 1 −    . 5k 5k 3   3   6   5   k =1 k =1  5  k =1 Aşadar. Dar.n 2k + 1 − 2k − 1 k =1 4k 2 − 1 c) Avem: S n = ∑ Deci. Aşadar. seria ∑ n →∞ 5n 3 6 6 n =1 ∞ 2 n + (−1) n +1 5 = . lim S n = 1 . lim S n = 108 . 2 2 2 2 2 2 1 x n sin x 2 n Deci. S n = ln ⋅ ⋅ x x x sin n sin n 2 2 ∞ x sin x Atunci. = ∑ −  = 1− 2n + 1 2k − 1 2k + 1  k =1  n→∞ ∞ ∑ 2n + 1 − 2n − 1 este convergentă şi are suma 1. lim S n = ln . ∑ 5n 6 n =1 n n x x f) Avem: S n = ∑ ln cos k = ln ∏ cos k . n 1 1   1 . d) Avem: S n = ∑ ln 1 +  = ln ∏ k 1 ⋅ 2 ⋅ 3K n  k k =1 k =1 ∞  1 Cum lim S n = ∞ . k! k =2 k 2 + k − 3 k (k − 1) 2(k − 1) 1  1 1  1 1 = + − = −  + 2 − . seria ∑ ln cos n este convergentă şi n →∞ x 2 n =1 ∞ x sin x ln cos n = ln . 2 2 k =1 k =1 x x x x x 1 Fie P = cos ⋅ cos 2 ⋅ cos 3 ⋅L ⋅ cos n . seria n =1 ∞ 2 1 5 2 n + (−1)n +1 este convergentă şi + = .

Deci,
n
n
 1
 1
1
1
1
1
2
1
3 .
Sn = ∑ 
−  + 2∑ 
−  = 2−
− + 2− = 4−

k ! k =2  (k − 1)! k ! 
(n − 1)! n !
n!
(n − 1)! (n)!
k = 2  ( k − 2)!

Aşadar, S n = 4 −
convergentă şi

1
3

şi lim S n = 4 . Deci, seria
n →∞
(n − 1)! n !

n2 + n − 3
este
n!
n =2

n2 + n − 3
=4.

n!
n =2

EXERCIŢIUL 4.4.2 Să se studieze convergenţa următoarelor serii:

2 n + 3n
a) ∑ n +1 n +1 ;
+3
n =1 2

a
 π
b) ∑ 2 n ⋅ tg n , a ∈  0,  ;
2
 2
n =1

α
α
α
c) ∑ cos ⋅ cos 2 L cos n , α ∈ ( 0, π ) ;
2
2
2
n =1

d)

∑ (1 + x + x

2

n =1

+ K , + x n ) ⋅ tg(cosx n ), x ∈ ( 0,1) .

Soluţie. Conform cu Propoziţia 4.1.3, dacă lim xn ≠ 0 , atunci seria
n →∞

∑x
n =1

n

este divergentă.
n

n

2
 2
+1
  +1
n
n


2 +3
1
3
3

a) Avem: xn = n +1 n +1 =
. Deci, lim xn = lim   n
= .
n
n→∞
n →∞
2 +3
3
2
2
2⋅  + 3
2⋅  + 3
3
3
n
n

2 +3
1
Cum lim xn = ≠ 0 , seria ∑ n +1 n +1 este divergentă.
n→∞
+3
3
n =1 2
a
a
tg n
tg n
a
n
2
2
, cu lim xn = lim a ⋅
=a≠0
b) Avem: xn = 2 ⋅ tg n = a ⋅
n →∞
n →∞
a
a
2
2n
2n

a
 π
deoarece a ∈  0,  . Cum lim xn = a ≠ 0, atunci seria ∑ 2 n ⋅ tg n este
n
→∞
2
 2
n =1
divergentă.

109

c) Avem:

xn = cos

α
α
α
α
⋅ cos 2 L cos n −1 ⋅ cos n . Înmulţind cu
2
2
2
2

sin

α
,
2n

obţinem:
xn ⋅ sin

1
1
α 1
α
α
α
α
α
α
= cos ⋅ cos 2 L sin n−1 = 2 ⋅ cos ⋅ cos 2 L sin n − 2 = L = n sin α
n
2
2
2
2
2
2
2
2
2
2

α
α
n
1 sin α sin α 2
sin α 2n
sin α
Deci, xn = n ⋅
=

cu lim xn = lim

=
.
n →∞
n →∞ α
α
2 sin α
α sin α
α
sin n
2n
2n
2

α
α
sin α
Cum, lim xn =
≠ 0 atunci seria ∑ cos L cos n este divergentă.
n→∞
α
2
2
n =1
1 − xn
⋅ tg (cos x n ) cu
d) Avem: xn = (1 + x + x 2 +…, + x n ) ⋅ tg (cos x n ) =
1− x
n
1− x
tg1
lim xn = lim
⋅ tg (cos x n ) =
.
n →∞
n →∞ 1 − x
1− x

tg1
Cum lim xn =
≠ 0, atunci seria ∑ (1 + x +…+ x n ) ⋅ tg (cos x n ) este
n→∞
1− x
n =1
divergentă.
EXERCIŢIUL 4.4.3 Folosind criteriul comparaţiei să se arate că
următoarele serii sunt convergente:

 ∞

1
1
a)  ∑ n
,∑
, a > −1, x > 0 ;
n 
 n =1 a + n + p n =1 n (1 + x +…+ x ) 

 ∞
1
1 
b)  ∑
;
,
α ∑
ln n 
 n =2 (ln n) n =2 (ln n) 

 ∞ 1
1 
c)  ∑
,∑
.
 n =2 ln(n !) n = 2 n ⋅ ln n 


 ∞

Soluţie. Conform cu Propoziţia 4.1.5, seria  ∑ x1n , ∑ xn2 , …, ∑ xnm  este
 n =1
n =1
n =1

convergentă dacă şi numai dacă fiecare proiecţie

∑x
n =1

convergentă.

110

i
n

, i = 1, m este


1
1
1
<
.
Seria
este convergentă (vezi

n
n
n
a +n+ p a
n =1 a
natura seriei progresiei geometrice). Conform primului criteriu al

1
comparaţiei seria ∑ n
este convergentă.
n =1 a + n + p
1
n
n
1
a +n+ p
=
=
. Atunci
Pentru a < 1 , avem
n
1
p an
n+ p+a
1+ +
n
n n
1
1
an + n + p
lim
= lim
= 1.
n →∞
n →∞
1
p an
1+ +
n
n n


1
1
Conform cu Propoziţia 4.2.10, seriile ∑ n
, ∑ au aceeaşi natură
n =1 a + n + p
n =1 n
şi anume sunt serii divergente (vezi seria armonică).
Studiem natura celei de-a doua proiecţii. Pentru x > 1 , avem

1
1
1
< n . Cum seria ∑ n este convergentă atunci, conform
n
n(1 + x + ... + x ) x
n =1 x

1
este convergentă.
primului criteriu al comparaţiei, seria ∑
n
n =1 n(1 + x + K + x )
1
1
1− x
n (1 + x + ... + x n )
Pentru x ∈ (0,1) , avem
. Atunci,
=
=
n
1
1 + x + ... + x
1 − x n +1
n
1
n(1 + x1 + ... + x n )
1− x
lim
= lim
= 1− x .
n→∞
n →∞ 1 − x n +1
1
n


1
1
Conform cu Propoziţia 4.2.10, seriile ∑
, ∑ au aceeaşi
n =1 n
n =1 n(1 + x1 + K + xn )
natură. Deci, sunt divergente. Aşadar, se poate concluziona că seria

 ∞

1
1
,∑
este convergentă pentru a > 1 şi
∑ n
n 
 n =1 a + n + p n =1 n ( x1 + x2 + K + x ) 
x > 1 şi divergentă a ∈ (−1,1) sau x ∈ (0,1) .

a) Pentru a > 1 , avem

111

(ln n)α
= 0 pentru orice α ∈ ¡ . Ţinând cont de
n →∞
n
definiţia limitei unui şir, se obţine (ln n)α < n pentru orice n > N ∈ ¥ ( N
1
1
este un rang). Atunci,
> . Conform cu Propoziţia 4.2.3, seria
α
(ln n)
n

1
este divergentă.

α
n = 2 (ln n)
Pentru cea de-a doua proiecţie, avem (ln n)ln n = eln n⋅ln n = (eln n )ln n = n ln n .
b) Este evident că lim

Aşadar, (ln n)ln n = n ln n .
Pentru n > e 2 ,

rezultă

n ln n > n 2 ⇒

1
1
< 2.
n ln n n

Deci,

rezultă


1
1
1
<
.
Conform
cu
Propoziţia
4.2.3,
deoarece
seria
este

ln n
2
2
(ln n )
n
n =2 n

1
este convergentă. Deci, se poate
convergentă, rezultă că seria ∑
ln n
n = 2 (ln n)

 ∞
1
1 
concluziona că seria  ∑
este divergentă deoarece
,

α
ln n 
 n =2 (ln n) n =2 (ln n) 
prima proiecţie este divergentă pentru orice α ∈ ¡ , deşi a doua proiecţie
este convergentă.
1
1
c) Deoarece n ! < n n ⇒ ln(n)! < n ⋅ ln n ⇒
>
. Ţinând cont de
ln(n !) n ⋅ ln n


1
2n
1
=∑
au aceeaşi
Propoziţia 4.2.14, seriile ∑
, ∑ n
n
n = 2 n ⋅ ln n
n = 2 2 ⋅ ln 2
n = 2 n ⋅ ln 2


1
1
natură. Deci, seria ∑
este divergentă, deoarece seria ∑
este
n = 2 n ⋅ ln n
n = 2 n ⋅ ln 2

1
divergentă. Aşadar, conform cu Propoziţia 4.2.3 se obţine că seria ∑
n =1 ln( n !)
este divergentă.

EXERCIŢIUL 4.4.4 Folosind criteriul raportului şi radicalului să se
studieze convergenţa seriilor:
 ∞ 4n ⋅ n! ∞ n ! 
a)  ∑ n ,∑ 2 n  ;
n =1 n
 n =1 n

112

}n ori ∞
 ∞

2n
b)  ∑ 2 + 2 + ... 2
,∑
 ;
n =1 ( n + 1)!+ ( n + 3)! 
 n =1
n
 ∞  n  n ∞  1m + 2m + ... + n m
n  
, 
c)  ∑ 

  , m > 0 fixat ;
 n =1  2n + 1  ∑
nm
m +1 
n =1 


2
 ∞  a ⋅ n + b n ∞
n



,
(
n
+
1)(
n
+
x
)

n
d)  ∑ 

  , a > 0, x > 0 .
 n =1  a ⋅ n + c  ∑
n =1


Soluţie. Conform cu Propoziţia 4.1.5 ca şi la exerciţiul precedent, se
studiază convergenţa fiecărei proiecţii pentru aceste serii din ¡ 2 .

4n ⋅ n !
x
4 n +1 ⋅ (n + 1)! n n
 n 
a) Fie xn = n
Atunci n +1 =
⋅ n
= 4⋅
 . Dar,
n +1
n
xn
(n + 1)
4 ⋅ n!
 n +1
n

xn +1 4
= > 1 şi conform cu Propoziţia 4.2.6, seria
n →∞ x
e
n
divergentă.
n!
Pentru cea de-a doua proiecţie, fie xn = 2 n . Atunci,
n
lim

4n ⋅ n !
este

nn
n =1

2

n
xn +1
(n + 1)! n 2 n
1  n  
=

=


  .
(n + 1)2( n +1) n ! n + 1  n + 1  
xn
2

n
xn +1
1  n  
Deci, lim
= lim
⋅ 
  = 0 şi conform cu Propoziţia 4.2.6,
n→∞ x
n →∞ n + 1
 n + 1  
n

seria

n!

∑n
n =1

2n

este

convergentă.

Se

poate

concluziona

seria

 ∞ 4n ⋅ n! ∞ n ! 
 ∑ n ,∑ 2 n  este divergentă deoarece prima sa proiecţie este o serie
n =1 n
 n =1 n

divergentă, deşi a doua proiecţie este convergentă.
}n ori

b) Fie xn = 2 + 2 + ... + 2
. Deci, avem recurenţa xn2 = 2 + xn −1 . De
aici rezultă că şirul este monoton şi mărginit, deci este convergent şi
l − l − 2 = 0 ⇒ lim xn = 2 ≠ 0 . Aşadar, seria
2

n →∞

divergentă.

113


n =1

}n ori

2 + 2 + ... + 2

este

Pentru cea de-a doua proiecţie, fie

xn =

2n
. Atunci,
( n + 1)!+ ( n + 3)!

xn +1
2 n +1
(n + 1)!+ (n + 3)!
1 + (n + 2)(n + 3)
.
=

= 2⋅
n
xn
n + 2 + (n + 2)(n + 3)(n + 4)
(n + 2)!+ (n + 4)!
2
Deci,
x
1 + (n + 2)(n + 3)
lim n +1 = 2 ⋅ lim
= 0 < 1.
n→∞ x
n→∞ n + 2 + ( n + 2)( n + 3)( n + 4)
n

Conform cu Propoziţia 4.2.6, seria

2n

∑ (n + 1)!+ (n + 3)! este convergentă.
n =1

} n ori ∞
 ∞

2n
,∑
Se poate concluziona că seria  ∑ 2 + 2 + ... 2

n =1 ( n + 1)!+ ( n + 3)! 
 n =1
este divergentă deoarece prima proiecţie a sa este o serie divergentă, deşi a
doua proiecţie este serie convergentă.
n

n
1
 n 
n x = lim
c) Fie xn = 
şi conform cu
=
 . Atunci, nlim
n
→∞
n
→∞
2n + 1 2
 2n + 1 
n

Propoziţia 4.2.5, seria

 n 


 este convergentă.
n =1  2n + 1 
n

1m + 2 m + ... + n m
n 
Pentru cea de-a doua proiecţie, fie xn = 

. Atunci,
m
n
m + 1 

 1m + 2 m + ... + n m
n 
lim n xn = lim 

=
m
n →∞
n →∞
n
m +1

= lim

n →∞

−n m +1 + (m + 1) n m + ... + 2m (m + 1) + m + 1
−(n + 1)m +1 + ( n + 1) m ⋅ (m + 1) + n m +1
= lim
=
m
n
→∞
( m + 1) n
( m + 1)[( n + 1) m − n m ]

[(m + 1)Cm1 − Cm2 +1 ]n m −1 + ... + m −m3 + 2 m2 + 3m −m 2 + 2m + 3
=
=
n →∞
(m + 1)[Cm1 n m −1 + ... + 1]
m2 + m
m +1

= lim
Dacă


− m 2 + 2m + 3 
−m 2 + m + 2
> 1 ⇔
> 0 ⇒ m ∈ {0;1}  ,
m +1
m +1

atunci lim n xn > 1 şi deci seria divergentă. Dacă m ≥ 3 , m ∈ ¥ fixat, atunci
n →∞

lim n xn < 1 , deci seria
n →∞

∑x
n =1

n

convergentă.

114

Pentru

m = 2,

avem

n

xn =

12 + 22 + ... + n 2 n n(n + 1)(2n + 1)
− =
n2
3
6n 2

cu lim n xn =
n→∞

1
< 1 . Aşadar,
2

n

12 + 2 2 + ... + n 2 n 
seria ∑ 
−  este convergentă. Deci, se poate concluziona
n2
3
n =1 
n
 ∞  n  n ∞ 1m + 2 m + ... + n m
n  
 este divergentă
că seria  ∑ 
,


 n =1  2n + 1  ∑
nm
m + 1  
n =1 


pentru m ∈ {0,1} (deoarece proiecţia a doua este divergentă) şi convergentă
pentru m ≥ 2 , m ∈ ¥ fixat.

n2

 a⋅n+b 
d) Fie xn = 
 . Deci,
 a ⋅n + c 

n

n

 a⋅n + b
xn = 
 , iar
a⋅n +c 

n ( b−c )

a ⋅n + c a ⋅n + c


b−c
b−c 
b − c  b−c 
 a ⋅n + b 


n

lim xn = lim 
= lim  1 +
= lim  1 +
=e a .



n →∞
n →∞ a ⋅ n + c


 n→∞  a ⋅ n + c  n→∞  a ⋅ n + c 


n

n

n2


b−c
 a⋅n+ b 
Dacă
> 0 , atunci seria ∑ 
 este divergentă, iar pentru
a
n =1  a ⋅ n + c 

b−c
< 0 seria este convergentă. Dacă b = c , atunci se obţine ∑1 care este
a
n =1
divergentă.
n

Pentru cea de-a doua proiecţie, fie xn =  (n + 1)(n + x) − n  . Atunci,


n x =
(n + 1)(n + x) − n , iar:
n
lim n xn = lim
n →∞

n→∞

(

)

(n + 1)(n + x) − n = lim

Pentru x ∈ (0,1) , seria

∑ 
n =1

n →∞

( x + 1) ⋅ n + x
x +1
=
.
2
(n + 1)(n + x) + n
n

(n + 1)(n + x ) − n  este convergentă, iar pentru

x > 1 este divergentă. Pentru x = 1 se obţine

∑1 care este divergentă. Se
n =1

  a⋅n+b 
n
poate concluziona că seria  ∑ 
, ∑  (n + 1)(n + x) − n   este

 n =1  a ⋅ n + c  n =1



convergentă dacă b < c şi x ∈ (0,1) . Dacă b ≥ c sau x ≥ 1, atunci seria este
divergentă.
n2

115

( 3 + n − 1) ..(bn + an ) b > 0 şi lim an = a . Pentru această serie..( 2 + n − 1) ⋅ 3( 3 + 1)..9 şi se obţine: 1 1    2n + 2 + n + 1   xn  n . să se generalizeze.( 5 + n − 1) să se generalizeze...(2 n + ) 2 n α  2(2 + r )(2 + 2r ).EXERCIŢIUL 4.(2 n + ) 2 n ∞ Conform cu Propoziţia 4. Soluţie.. 2 n →∞  xn +1  n →∞ 2(n + 1) Deoarece lim n →∞ 2n ⋅ n ! ∑ 1 1 n =1 (2 + 1)(2 ⋅ 2 + ).( 2 + n − 1) n n =1 ∞ ∞ d) 1+ ∑ n =1 2( 2 + 1). ∑ n =1 (b + a1 )(2b + a2 ).. procedând analog se obţine Generalizarea acestei serii este următoarea: n→∞ 116 ..9. 1 1 n =1 (2 + 1)(2 ⋅ 2 + ).(3 + ( n − 1) r )  ∞ n! 1 c) ∑ ⋅ α .. α ∈ ¡ .. n ! 5( 5 + 1)( 5 + 2).. rezultă că seria este divergentă..5 Să se studieze convergenţa seriilor: ∞ 2n ⋅ n ! a) ∑ ... Se aplică xn Propoziţia 4..4. n =1  3(3 + 1)(3 + 2r ).. Deci. 2( 2 + 1)( 2 + 2).(2n + )(2n + 2 + ) 2n + 2 + 2 n n +1 = n +1 .2..2. a) Fie xn = 2n ⋅ n ! . α ∈ ¡.6. Aşadar.2. n − 1 = n  − 1 = n ⋅ n + 1 = 2 n n n 2 2 2 2 2( 1) + + +  xn +1       x  n lim n  n − 1 = lim = 0.(2n + ) 2 n xn 2n ⋅ n ! = ⋅ xn+1 (2 + 1)(2 ⋅ 2 + 1 ).. să se generalizeze.(2 + (n − 1)r )  b) ∑   . să se generalizeze. r > 0 . atunci nu se poate aplica Propoziţia 4. 1 1 (2 + 1)(2 ⋅ 2 + )...(2n + 1 ) 2 n 1 1 1 1 (2 + 1)(2 ⋅ 2 + )..... 2n+1 ⋅ ( n + 1)! 2n + 2 xn +1 = 1 . ∞ n !b n .

. Conform Propoziţiei 4. Deci..[2 + (n − 1)r ]  x  n⋅r +3  b) Fie xn =  .2. Atunci.. iar pentru r > α (b − a ) seria este divergentă..2.. 2( 2 + 1)... r > 0.. Deci.9 n →∞ x n α 1   r + 3⋅ n  −1  1  r + 2⋅   x  n şi se obţine n  n − 1  =  . n =   . α ∈ ¡ .  ⋅ x →0 x → 0 x (r + 2 x)2  r + 2x   x  α Deci.9 pentru r < α seria este n →∞  xn +1  r convergentă. α α  2(2 + r )(2 + 2r )..[3 + (n − 1)r ]  x lim n +1 = 1 nu poate fi aplicată Propoziţia 4. Se aplică Propoziţia 4.( 2 + n − 1) n 117 .6.(a + nr − r )  ∑   . pentru n →∞ r  xn +1  r < α (b − a ) seria este convergentă. n =1  b(b + r ). lim n  n − 1 = . seria α  a (a + r ).2. iar pentru r > α este divergentă. x  a a a lim n  n − 1 = . 1 x  n +1  n α 1  r + ⋅ 3  n  −1  1  r + 2⋅  n se aplică regula l’Hospital Pentru a se putea calcula lim  n →∞ 1 n α  r + 3x  α −1   −1 r r + 2x   r + 3x  pentru lim  = lim α ⋅  . pentru > 1 este convergentă şi pentru < 1 n →∞ b b  xn +1  b seria este divergentă. Cum  xn +1  n ⋅ r + 2   3(3 + 1)(3 + 2r ).(b + nr − r )  α  x  α (b − a ) Procedând analog se găseşte lim n  n − 1 = . n! 1 c) Fie xn = ⋅ α . Generalizarea acestei serii este a > 0. b > 0..

a > 0.2. Procedând analog se găseşte: lim n  n − 1 = a + α − 1 . Se observă că şirul este convergent şi (α − 1)(α − 2) (α − 1)(2 a + α − 2) . (1) xn +1 n n α −3 n −3 (α − 1)(α − 2)  θ  α (α − 1)(α − 2)  θ  unde δ n = a (α − 1) + 1 +  + 1 +  . ∞ n! 1 ⋅ α . Din egalitatea (1). 118 .1) . lim δ n = a (α − 1) + = n→∞ 2 2 Deci..  xn  Deci. iar pentru α > 2 − a seria este convergentă. = ⋅  ⋅ 1 +  . a + α − 1 > 1 ⇔ α > 2 − a seria este convergentă. lim n  − 1 = 2 + α − 1 . 2 2n  n  n θ ∈ (0.( a + n − 1) n  x  α ∈ ¡ .. conform cu Propoziţia 4. şirul este şi mărginit.11 xn a + α −1 δ n = 1+ + 2.α α −1  xn 2 + n  1+ n  2  1 Deci. iar pentru α < 2 − 2 seria este divergentă. iar pentru α < 2 − a seria este divergentă. n  − 1 = .2. Convergenţa acestei serii se poate determina şi cu ajutorul Propoziţiei 4. Observaţie. pentru α > 2 − 2 seria este n→∞  xn +1  convergentă. Aşadar. Aşadar. n→∞  xn +1  pentru α < 2 − a seria este divergentă.  = 1 + xn +1 1+ n  n  n   n   α −1  2   1 1 + ⋅ 1 +     −1 n   n  xn   Aşadar.11. Generalizarea acestei serii este seria ∑ n =1 a ( a + 1). 1  xn +1  n  x  Pentru a calcula lim n  n − 1 se aplică regula lui l’Hospital pentru: n→∞  xn +1  (1 + 2 x)(1 + x )α −1 − 1 = lim  2(1 + x )α −1 + (α − 1)(1 + 2 x )(1 + x )α − 2  = 2 + α − 1 x→0 x→0 x lim .

∞ a (a + 1). 23 . lim n  n − 1 = 5 − 2 − 3 + 1 > 0 .. c} . n ! 5( 5 + 1). EXERCIŢIUL 4..2...  x  Aşadar. această serie poate fi considerată ca serie cu termeni pozitivi şi aplicând Propoziţia 4..2.. Dar. Se obţine  (n + 1)(n + 5)  n 2 ( 5 − 2 − 3 + 1) − n ⋅ 2 ⋅ 3  x  n  n − 1  = n  − 1  = .9 se obţine  xn  n 2 ⋅ ( c − a − b + 1) − n ⋅ a ⋅ b  x  .74 .4.(a + n − 1) ⋅ b(b + 1)(b + 2).9. atunci nu se poate folosi = →∞ n xn xn +1 (n + 2)(n + 3) Propoziţia 4.(b + n − 1) .. 3 < 1. (n + 2)(n + 3)  xn +1   (n + 2)(n + 3)  Deci.(a + n − 1) ⋅ b (b + 1). 2 < 1.. Observaţie • Pentru a arăta că 5 − 2 − 3 + 1 > 0 se utilizează inegalităţile 5 > 2. [ β ] . • Generalizarea acestei serii este ∞ a (a + 1)(a + 2). n − 1 = n →∞ ( n + a )( n + b )  xn +1   xn +1  Conform cu Propoziţia 4. ∑ n !c(c + 1)(c + 2). 48 .( 5 + n − 1) x xn (n + 1)(n + 5) .. b.. b.. atunci termenii seriei au acelaşi semn. Cum lim n +1 = 1 . Dacă n0 > max [α ] . c} şi β = min {a.6 Să se studieze natura următoarelor serii alternante: ∞ 1 n a) ∑ ( −1) tg .2.xn sub forma (1) se foloseşte formula lui Mac-Laurin de xn +1 x  a 1 ordin 3 pentru funcţia f (n) = (1 + n)α −1 şi n = 1 +  ⋅ f   .(c + n − 1) n =1 hipergeometrică....6 şi se aplică Propoziţia 4. pentru c − a − b < 0 seria este divergentă..(c + n − 1) n =1 { } • Fie α = max {a . Deci.( 2 + n − 1) ⋅ 3( 3 + 1).. Deci. seria din enunţ este n→∞  xn +1  convergentă. xn +1  n   n  Pentru a pune pe d) Fie xn = 2( 2 + 1).2.( 3 + n − 1) ..9.. lim n  n − 1 = c − a − b + 1 .(b + n − 1) Seria se numeşte serie ∑ n !c(c + 1). n n =1 119 .

Se consideră  . Deoarece ( ∀ ) n ≥ 1 . n xn este convergentă 1  π 1 . f ' ( x ) = ⋅  + ln + ln .∞ b) n −1 ( n + 1) n −1 nn+ 2 1 ∑ ( −1) n =1 ∞ ∑ ( −1) n +1 . ∈  0. . cu    . α ln ( n + 1) ∞ 1 n −1 .5. Deci. n =1 ∞ 1 1 1 nu este convergentă. ∞ ) → ¡ .  . x x +1 1  x + 1   −2 −2 x +1 x +1  Deci.  . α ∈¡ . Deci. n1 n2 n1 n2  2 a) Fie xn = tg Aşadar ( xn )n este şir descrescător şi este evident că lim xn = 0 . Atunci xn = f ( n ) 120 . α ∈¡. x ( x + 1) g ( x ) < 0 . Rezultă că f ' ( x ) < 0 ⇒ f descrescătoare. Deci.3. seria n →∞ ∞ 1 ∑ ( −1) tg n n este convergentă. seria ≥ ⇒ seria ∑ tg n n n n =1 ∞ 1 n alternantă ∑ ( −1) tg nu este absolut convergentă. n n =1 Deoarece tg ( n + 1) n+ 2 ( n) n +1 b) Fie xn = n +1  n +1  ⋅ xn = 0 ⋅ e = 0 . f ( x ) =    x  x +1 1 ⋅ . Fie g ( x ) = x  x   x x  x x x+2 g '( x) = 2 > 0 . Se obţine n1 < n2 ⇒ > ⇒ tg > tg . Deci. atunci f ( x ) = tgx este n n  2 1 1 1 1  π funcţie crescătoare pe  0. Conform cu Propoziţia 4. g este crescătoare şi M g → 0 . seria ∑ ( −1) n =1 dacă xn ] 0 . d) ∑ ( −1) n α n =1 n c) n =1 ∞ Soluţie. lim n →∞ n2  n  n =  x +1 funcţia f : [1. Deci.

1 Deoarece ∞ ∑ n =1 ∞ 1 ln ( n + 1) ∑ ( −1) n =1 ln ( n + 1)  n −1 ⋅ α este α 1 ln ( n + 1) Pentru α > 1 . Pentru α < 0 . n n  n  n n n +1 rezultă ∞ că ( n + 1) seria n +1 este divergentă. ( n + 1) n+ 2 ( n) Deoarece conform n +1 nn+ 2 n =1 ∞ şi descrescător n +1 e  n +1  n +1 =  ⋅ 2 > e⋅ 2 > . n →∞ xn  ln ( n + 2 )  ( xn ) n ∞ Conform cu Propoziţia 4. n −1 n =1 ⋅ 1 ln ( n + 1) α este convergentă. seria ∑ ( −1) ⋅ nu este absolut convergentă nici pentru α n =1 ln ( n + 1) α > 1. seria alternantă ∑ ( −1) nu n n+ 2 nn+ 2 n =1 este absolut convergentă. 1 1 n +1 c) Fie xn = . seria ∑ ( −1) este şir descrescător. şirul ( −1) ⋅ nu are α α  ln ( n + 1)   ln ( n + 1)  ∞ 1 n −1 limită. seria α > 1 ( n + 1) α . Sn = ∑ α α k =1  ln ( k + 1)   ln n + 1  ( )     ∞ 1 n −1 Deci.3. Deci.5.5. Deci. seria ∑ ( −1) ⋅ este oscilantă. n =1 121 . α n =1 ln ( n + 1) n −1 n =1 α  ln ( n + 1)  x lim xn = 0 şi n +1 =   < 1 .1] . divergentă.3. Deci. Pentru α > 0 .este şir ∞ ∑ ( −1) n −1 ( n + 1) n +1 ∑ ( n + 1) cu Propoziţia 4. Deci. seria este convergentă. seria nu este absolut convergentă. ∞ ∑ 1 nu este convergentă deoarece α ln ( n + 1) n 1 n > →∞. ( ∀) α > 0 . atunci pentru α ≤ 1 seria pentru α ∈ ( 0.

. k ∈ ¥∗ .. γ = 0. +  . atunci k + k +1 π S n = arctg ( n + 1) − arctg1 = arctg ( n + 1) − . +  −  . 1 c) Deoarece arctg 2 = arctg ( k + 1) − arctgk . n  n =1 ∞ 1 π c) ∑ arctg 2 = . Propoziţia 4.6 că şirul S n = ∑ − ln ( n + 1) este convergent şi are limita k =1 k γ = 0..3. .. lim S n =  1 + + . k 2 k   n +1 n + 2 n+k  1 1 1 Atunci. y2 n +1 → 1 . n =1 Soluţie.. k 2 k n =1 n ( n + k ) n +1   = γ . ( yn ) n ≥1 nu are limită şi seria α ∈ ¡ este oscilantă. n + n +1 4 n =1 ∞ 1 ∞ n4 b) ∑  n − ln d) ∑ n ! = 15e . Atunci.. Dacă se consideră yn = ( −1) 1 n −1 n nα y2 n → −1 ... iar γ se mai numeşte constanta lui Euler. 4 Sn = 122 . . +  n →∞ k 2 k n k +1 n 1 n k +1 n 1 1 b) Fie S n = ∑  − ln = ∑ − ln ( n + 1) .4. + 1 + + . n a) Fie Sn = ∑ i =1 1 .5 nu n →∞ mai poate fi folosită. Aşadar. i (i + k ) k  i i + k  rezultă că 1 1 1  1 1 1  + + ..577215. este evident că ∞ ∑ ( −1) n =1 n −1 ⋅ 1 n nα .. i (i + k ) Cum 1 1 1 1  =  − ..7 Să se arate că seriile de mai jos au sumele indicate: ∞ 1 1 1 1 a) ∑ =  1 + + . S-a arătat  =∑ − ∑ ln k  k =1 k k =1 k k =1  k k =1 k n 1 în secţiunea 3. Atunci lim xn = 1 .d) Fie xn = 1 n = α n 1 ( ) n n α ..577215. EXERCIŢIUL 4.

Deci. n →∞ n→∞ 123 ∞ Deoarece n4 = 15e .π π π − = . seria este convergentă şi n →∞ 2 4 4 ∞ 1 π arctg 2 = . lim S ni = e . k =1 k ! S ni = ∑ i = 1. 4 . atunci se obţine lim S n = 15e . Fie = + + + k ! ( k − 4 )! ( k − 3 )! ( k − 2 )! ( k − 1)! k =1 k ! lim Sn = Deci.3. 3. Dar. ∑ k =1 n ! . i = 1. ∑ n + n +1 4 n =1 n k4 k4 1 6 7 1 d) Fie S n = ∑ . 2. Aşadar. 2. n−i 1 . 4. . Avem: S n = S n1 + 7 S n2 + 6 S n3 + S n4 .

b) Funcţia f : M C → Y . OBSERVAŢIA 5. Se ştie că Fie X Y = { f f : X → Y .1 Fie S : ¥ → Y X . OBSERVAŢIA 5.1. DEFINIŢIA 5.1. se numeşte funcţia limită a şirului de funcţii ( f n ( x ) ) n ≥0 . Numărul acestor şiruri este card X . ŞIRURI DE FUNCŢII X şi Y spaţii vectoriale normate.1. f ( x ) = lim f n ( x ) . Atunci ( f n ( x0 ) ) n ≥0 este un şir de elemente din spaţiul vectorial normat Y . f − funcţie} este mulţimea funcţiilor definite pe X cu valori în Y .1 a) Dacă X ⊂ ¡ şi Y ⊂ ¡ .1.2 Punctul x0 ∈ X se numeşte punct de convergenţă al şirului de funcţii ( f n ( x ) )n ≥0 dacă şirul de elemente ( f ( x )) n 0 n≥0 ale spaţiului vectorial normat Y este un şir convergent. Vom spune că S ( n ) = f n ( x ) este termenul general al unui şir de funcţii şi se notează cu ( f n ( x ) )n ≥0 . c) Fie x0 ∈ X . Un şir de funcţii ( f n ( x ) )n ≥0 generează şiruri de elemente ( f ( x )) n 0 n≥0 din spaţiul vectorial normat Y . DEFINIŢIA 5.CAPITOLUL V: ŞIRURI ŞI SERII DE FUNCŢII 1. Mulţimea tuturor punctelor de convergenţă ale şirului de funcţii ( f n ( x ) ) n ≥0 se numeşte mulţimea de convergenţă a şirului şi se notează în general cu M C .2 a) Între domeniul de definiţie X al tuturor funcţiilor din şir şi mulţimea de convergenţă există relaţia M C ⊆ X . S ( n ) = f n ( x ) (pune în corespondenţă fiecare număr natural cu un element din Y X ). Aceste şiruri de elemente pot fi convergente sau divergente. atunci şirul n≥0 se numeşte şir de funcţii ( f ( x)) n n≥0 se numeşte şir de funcţii vectoriale de variabilă vectorială. b) Dacă X ⊆ ¡ m şi Y ⊂ ¡ k . atunci şirul ( f ( x )) n reale de variabilă reală. n→∞ 124 .

Cum n+2 domeniul de definiţie al acestei funcţii este ¡ .c) Punctul x0 ∈ X dacă nu este un punct de convergenţă al şirului de funcţii se numeşte punct de divergenţă al acestui şir şi mulţimea tuturor punctelor de divergenţă ale şirului de funcţii se notează cu M D şi este evidentă relaţia MD = X \ MC . f n ( x ) = 2n − nx2 ⋅e un şir de funcţii reale de π variabilă reală. Rezultă că f ( x ) = x . f n ( x ) = n ⋅ x +1 un şir de funcţii reale de n+2 variabilă reală. Să se arate că: a) x0 = 0 este punct de divergenţă al şirului de funcţii. iar n→∞ domeniul de definiţie al funcţiei f ( x ) . 2n 2n a) Din f n ( 0 ) = ⇒ lim f n ( 0 ) = lim = ∞ ⇒ şirul ( f n ( 0 ) )n ≥0 este n →∞ n →∞ π π divergent. Exemple. atunci avem că M C = ¡ . Soluţie. reprezintă chiar mulţimea de convergenţă a şirului de funcţii ( f ( x )) n n≥0 . atunci se n+2 n +1 obţine şirul de numere reale f n (1) = . cazul de faţă lim f n ( x ) = lim n →∞ n →∞ 2 2. Soluţie. b) Pentru a determina mulţimea de convergenţă a şirului de funcţii ( fn ( x ) )n≥0 se calculează lim fn ( x ) . Deoarece lim f n (1) = 1 (şirul n→∞ n+2 este convergent). care este limita acestui şir. rezultă că x0 = 1 este punct de convergenţă al şirului de funcţii. Fie f n : X ⊆ ¡ → Y ⊆ ¡ . n ⋅ x +1 a) Dacă în şirul de funcţii f n ( x ) = se înlocuieşte x cu 1. Să se arate că: a) x0 = 1 este punct de convergenţă al şirului. b) să se determine M C . unde x este considerat ca parametru. Fie f n : X ⊆ ¡ → Y ⊆ ¡ . 125 . În n ⋅ x +1 = x . 1. Deci x0 = 0 este punct de divergenţă al şirului de funcţii. b) M C = ¡ .

0 ) ∪ ( 0. există n ( x. Se scrie astfel: f n ( x )  → f ( x ) (converge simplu pe X mulţimea X către f ( x ) ). Aşa cum s-a văzut din exemplele anterioare.1. s f n ( x ) − f ( x ) < ε .4 este următoarea: 126 . în cazul de convergenţă. există n ( ε ) > 0 astfel încât pentru orice n ≥ n ( ε ) şi x ∈ X .1.3 a) Din Definiţiile 5. ε ) > 0 astfel încât pentru orice n > n ( x. Pentru şirurile de funcţii. DEFINIŢIA 5.1.2n b) Cum lim f n ( x ) = lim n →∞ nx 2 2 n→∞ = 0 (viteza de convergenţă a exponenţialei π ⋅e este mai mare decât a funcţiei putere) ( ∀) x ∈ ¡ \ {0} ⇒ M C = ( −∞.4 se observă că orice şir uniform. adică X ⊆ ¡ m şi Y ⊆ ¡ k . convergent este şi un şir simplu convergent. În continuare se vor studia şiruri de funcţii vectoriale de variabilă vectorială.4 (Convergenţa uniformă) Fie f n : X ⊆ ¡ m → Y ⊆ ¡ k un şir de funcţii vectoriale de variabilă vectorială. Aceste noţiuni se definesc după cum urmează.3 şi 5. Acest şir este convergent simplu sau punctual pe mulţimea X . pe când reciproca nu este în general adevărată. problema care se pune în legătură cu un şir de funcţii este studierea convergenţei sau divergenţei şi. ∞ ) ⇒ M C = {0} . • convergenţă uniformă sau globală. ε ) . u X OBSERVAŢIA 5. Şirul ( f n ( x) ) n ≥0 converge uniform către funcţia f ( x ) pe mulţimea X dacă oricare ar fi ε > 0 . DEFINIŢIA 5. dacă acest lucru este posibil. convergenţa este de două tipuri: • convergenţă simplă sau punctuală.1. dacă oricare ar fi ε > 0 . găsirea funcţiei limită. către funcţia f ( x ) . Se scrie astfel: f n ( x )  → f ( x ) (converge uniform pe mulţimea X către f ( x ) ).1.1. fn ( x ) − f ( x ) < ε . b) O consecinţă imediată a Definiţiei 5.3 (Convergenţa simplă) Fie f n : X ⊆ ¡ m → Y ⊆ ¡ k un şir de funcţii vectoriale de variabilă vectorială.

x∈A iii) f n ( x ) − f ( x ) ∞ n →∞  →0. 3  vecinătate a lui 1  b) Dacă se consideră X =  . 0. f n ( x) = x n .1) şi f n ( xn ) − 0 = 1 −  → n e  n rezultă. ( 0. 1. x = 1 s rezultă că f n ( x )  . f n : A ⊆ ¡ → ¡ un şir de funcţii reale de variabilă reală. Deoarece: 0. ∀ ε > 0 şi x ∈ 0.1] → ¡ .1) lim f n ( x) = lim x n =  n →∞ n →∞ 1.1 astfel încât 5  5  1 f n ( xn ) − f ( x ) = x n > ε = . deoarece pentru ε = avem că ∃ x ∈  n .1) Să se arate că acest şir converge simplu către f ( x) =  .1]→ f ( x ) n Dacă se consideră xn = 1 − 1 1  1 .Fie ( f n ( x) )n≥1 . atunci pe această mulţime convergenţa nu 2  1  1  este uniformă. 5 127 .  → ¡ .1  . X n →∞ ii) sup f n ( x ) − f ( x )  →0. x ∈ ( 0. Fie f n : ( 0.  1 Observaţie. convergenţa şirului ( f n ( x) ) n ≥0 nu este o e convergenţă uniformă.1. Deci. atunci  3 1  1 u f n ( xn ) − f ( x ) = x n < n < ε . Deci. f n ( x )  →0. Următoarele afirmaţii sunt echivalente: u i) f n ( x )  → f ( x) . conform Definiţiei 5. un şir de funcţii reale de variabilă reală. Soluţie. x ∈ ( 0.  1 3  3 0.  . a) Dacă se consideră f n : 0. dar nu 1. cum xn ∈ ( 0. f n ( x ) = x n . x = 1 converge uniform către această funcţie. Exemple.4 că diferenţa f n ( xn ) − f ( x ) nu poate fi făcută oricât de mică deoarece pentru xn = 1 − 1 diferenţa se află într-o n 1 .

( ∃) n1 (ε ) > 0 a. Cu ajutorul Definiţiilor 5. Într-adevăr limita acestui şir este funcţia f : ¡ → ¡ prin f ( x) = 0 . 128 .4 au loc relaţiile: ( ∀) ε > 0 . 2 2 2 n + x ( n + 1) + x n ( n + 1) 2 2 Înseamnă că f n ( x ) − f ( x ) < ε . Demonstraţie. Să se arate că acest şir 2 n + x ( n + 1)2 + x 2 2 este uniform convergent pe ¡ către f ( x) = 0 . ( ∀) n > n1 (ε ) ⇒ f n ( x ) − f ( x ) < ε . Se presupune că ( f n ( x) ) n ≥0 este un şir uniform convergent pe mulţimea X către o anumită funcţie limită f ( x ) . conform Definiţiei 5.î. ( ∃) n2 (ε ) > 0 a. Condiţia necesară şi suficientă ca acest şir de funcţii să fie uniform convergent pe mulţimea X este: oricare ar fi ε > 0 .1. Deci. deoarece:  1  1 lim f n ( x) = lim  2 +  = 0. ( ∀ ) ε > 0 indiferent de valoarea lui x ∈ ¡ .3 şi 5. Sunt însă şiruri de funcţii pentru care funcţia limită nu poate fi determinată şi convergenţa acestora nu poate fi studiată cu ajutorul Definiţiilor 5.2.4.î. şi ( ∀) ε > 0 . 2 n →∞ n →∞  n + x 2 ( n + 1) + x 2   Această convergenţă este uniformă pe ¡ deoarece: fn ( x ) − f ( x ) = 1 1 1 1 + −0 ≤ 2 + → 0. oricare ar fi p ≥ 1 şi x ∈ X .1. f n ( x) = 1 1 + . acest şir converge uniform pe ¡ către f ( x) = 0 . Fie f n : ¡ → ¡ .4 poate fi studiată convergenţa simplă sau uniformă numai în cazul în care se cunoaşte funcţia limită.1 (Criteriul de uniform convergenţă al lui Cauchy pentru şiruri de funcţii) Fie f n : X ⊆ ¡ m → Y ⊆ ¡ k un şir de funcţii vectoriale de variabilă vectorială. ( ∀ ) n > n2 ( ε ) ⇒ f n + p ( x ) − f ( x ) < ε .1. Atunci.1.3 şi 5. ( ∀) x ∈ X .1.1. există un rang n ( ε ) astfel încât pentru orice n > n ( ε ) . ( ∀) x ∈ X . f n + p ( x ) − f n ( x ) < ε . Ea se va studia cu una din propoziţiile următoare: PROPOZIŢIA 5. Soluţie.

Dacă există un şir ( an ) n ≥0 de numere reale pozitive convergent către 0 şi are loc inegalitatea f n ( x ) − f ( x ) ≤ an începând de la un anumit rang n0 ( ε ) . Ţinând cont de această inegalitate şi de inegalitatea din enunţul propoziţiei rezultă că fn ( x ) − f ( x ) < ε . f n + p ( x ) − f n ( x ) < ε . ( ∀ ) x ∈ X . atunci are loc relaţia: fn+ p ( x ) − fn ( x ) = fn+ p ( x ) − f ( x ) + f ( x ) − fn ( x ) ≤ ≤ f n + p ( x ) − f ( x ) + f n ( x ) − f ( x ) < ε + ε = 2ε = ε '. oricare ar fi x ∈ X . Reciproc. oricare ar fi x ∈ X . Cum spaţiul vectorial normat ¡ k este un spaţiu Banach (spaţiu metric complet) rezultă că există o funcţie f ( x ) ( f : X ⊆ ¡ m → Y ⊆ ¡ k ) astfel încât: f n ( x ) → f ( x ) . 129 şi . atunci f n ( x) converge uniform pe u → f ( x)) . PROPOZIŢIA 5.4. ( f n ( x )  x Demonstraţie. Deoarece lim an = 0 conform cu definiţia convergenţei unui n→∞ şir de numere reale se poate afirma că ( ∀ ) ε > 0 . f n + p ( x ) − f n ( x ) < ε . Atunci în inegalitatea f n + p ( x ) − f n ( x ) < ε dacă se trece la limită după p → ∞ . Aşadar. ( ∃) n ( ε ) > 0 a.Dacă se notează n ( ε ) = max {n1 ( ε ) .î. adică: pentru orice ε > 0 .1. există n ( ε ) > 0 astfel încât pentru orice n > n ( ε ) . ( ∃) n ( ε ) > 0 astfel încât ( ∀) n > n (ε ) .1.1 este îndeplinită. De aici rezultă că şirul este uniform convergent conform Definiţiei 5. oricare ar fi p ≥ 1 şi x ∈ X .2 (Criteriul Weierstrass de convergenţă uniformă) Fie f n : X ⊆ ¡ m → Y ⊆ ¡ k un şir de funcţii vectoriale de variabilă vectorială. Aceasta arată că ( f n ( x) )n ≥1 converge uniform pe X către f ( x ) . pentru orice ε > 0 şi p ≥ 1 . ( ∀) ε > 0 n > n ( ε ) . se obţine că: ( ∀ ) ε > 0 . Presupunem că relaţia din Propoziţia 5. mulţimea X către f ( x ) . ( ∀ ) n > n ( ε ) ⇒ f n ( x ) − f ( x ) < ε . an < ε . n2 ( ε )} .1. Conform definiţiei unui şir fundamental rezultă că şirul ( f n ( x) ) n ≥0 este un şir fundamental pentru orice x ∈ X .

f n ( x ) = x ⋅ arctg nx . Deoarece funcţia limită f ( x ) nu poate fi determinată.1. ∞ ) .1.4 este greu de aplicat. se vor da condiţiile în care aceste noţiuni se transferă de la termenii unui şir de funcţii la funcţia limită a şirului.1. continuitate.3 (Continuitatea) Fie ( f n ( x) ) n ≥0 un şir de funcţii continue.1. 1 + ( n + p ) ⋅ nx 2 ( n + p ) ⋅ n ⋅ x 2 ( n + p ) ⋅ n n ⋅ p n 1 → 0 atunci există n0 ( ε ) ≥ 0 astfel încât pentru orice ε > 0 şi n 1 n > n0 ( ε ) rezultă < ε şi f n + p ( x ) − f n ( x ) < ε în condiţiile date. 130 . Se consideră şirul ( f n ( x) )n≥0 . 1. uniform convergente către funcţia f ( x ) pe mulţimea X ⊆ ¡ m .2. în acest caz se va folosi Propoziţia 5. în acest caz nu poate fi folosită definiţia convergenţei şi atunci se va folosi Propoziţia 5. Atunci funcţia limită f ( x ) este continuă. În continuare. Deoarece sin nx . Să se arate că şirul f n ( x ) = Se ştie că noţiunile de limită.1. Avem: sin nx 1 ≤ 2 → 0. PROPOZIŢIA 5. ( ∀ ) x ∈ [ 0. fn ( x ) − f ( x ) = 2 n n sin nx u Conform Propoziţiei 5. Conform n criteriului de uniform convergenţă al lui Cauchy rezultă că şirul este uniform convergent.Exemple. Soluţie.2 rezultă că  →0 . Să se arate că şirul Soluţie. ¡ n2 2. este uniform convergent. x ∈ X este uniform convergent pe n2 mulţimea numerelor reale către f ( x) = 0 .1 şi rezultă că: f n + p ( x ) − f n ( x ) = x ⋅ arctg ( n + p ) ⋅ x − x ⋅ arctg n ⋅ x = = x arctg ( n + p ) ⋅ x − arctg n ⋅ x = x arctg ≤x p⋅ x ≤ 1 + ( n + p ) ⋅ n ⋅ x2 p⋅ x x ⋅p⋅ x p p 1 < = ≤ = → 0. Deoarece Definiţia 5. derivabilitate şi integrabilitate sunt noţiuni de bază pentru funcţiile reale de variabilă reală.

4 se poate scrie că pentru orice ε > 0 . Avem: f ( x ) − f ( x0 ) = ( f ( x ) − f n ( x ) ) + ( f n ( x ) − f n ( x0 ) ) + ( f n ( x0 ) − f ( x0 ) ) ≤ ≤ f n ( x ) − f ( x ) + f n ( x ) − f n ( x0 ) + f n ( x0 ) − f ( x0 ) ≤ ε + ε + ε = 3ε = ε '.1. PROPOZIŢIA 5.5 (Integrabilitatea) Fie ( f n ( x) ) n ≥0 X către şi are loc un şir de funcţii continue pe intervalul închis [ a . atunci conform Definiţiei X 5.1. (1) Datorită faptului că funcţiile f n ( x) sunt continue în punctul x0 . avem: fn ( x ) − f ( x ) < ε . rezultă că f ( x ) este continuă pe mulţimea X . Cum x0 a fost ales arbitrar în X . conform definiţiei continuităţii.1. Dacă şirul PROPOZIŢIA 5. b ] şi uniform convergent pe acest interval f ( x ) . x0 ) astfel încât pentru orice x ∈ X cu x − x0 < δ ( ε ) . (2) Pentru a demonstra că funcţia limită f n ( x ) este continuă în punctul x0 . există n1 ( ε ) > 0 astfel încât oricare ar fi n > n1 ( ε ) .4 (Derivabilitatea) Fie ( f n ( x) )n ≥0 un şir de funcţii derivabile pe mulţimea X ⊆ ¡ care este convergent către funcţia f ( x ) . Ţinând cont că f n ( x )  → f ( x ) . ∀ x ∈ X . n→∞ 131 f ( x ) este integrabilă şi are loc . atunci funcţia f ( x ) este derivabilă pe mulţimea X relaţia f ' ( x ) = g ( x ) . are loc inegalitatea: f n ( x ) − f n ( x0 ) < ε . trebuie arătat că f ( x ) − f ( x0 ) poate fi făcută oricât de mică (adică mai mică decât o mărime de tip ε ).u Demonstraţie. ( f 'n ( x) )n≥0 este uniform convergent pe mulţimea funcţia g ( x ) . S-a ţinut cont de inegalităţile (1) şi (2) de unde rezultă că funcţia f ( x ) este o funcţie continuă în punctul x0 . pentru orice x ∈ X . se poate scrie că oricare ar fi ε > 0 există δ ( ε . Atunci funcţia către funcţia b b a a egalitatea lim ∫ f n ( x ) dx = ∫ f ( x ) dx .

1.1. n→∞ n →∞ c) Propoziţiile 5. x ] ⊆ [ 0.1.1] . 1.4 şi 5. b) Egalitatea din Propoziţia 5. x ∈ [ 0. 1− t 0 x k +1 = ln 1 − x − x .5 au o mare utilitate în practică atunci când şirul ( f n ( x) )n≥0 este dificil de studiat. fiind n →∞ 1− x îndeplinite condiţiile Propoziţiei 5.4. Să se determine limita următorului şir de funcţii cu termenul general: n x k +1 fn ( x ) = ∑ . k + 1 0 k =1 k =1 k =1 0 n x n k 132 .1.1) . x ] ⊂ [ 0. Se integrează de la 0 la x şirul. Trecând la 1− x k =1 x limită se obţine lim f n' ( x ) = (convergenţa este uniformă).1) → ¡ . termen cu termen şi obţinem: x ∫ 0 x n x k +1 f n ( x )dx = ∑ ( k + 1) ∫ x dx =∑ ( k + 1) =∑ x k +1 . b ] . Exemple. k =1 Să se determine limita acestui şir. atunci în Propoziţia 5. Soluţie. este derivabilă şi are loc relaţia f ' ( x ) = x . Integrând 1− x în această egalitate se obţine: x t f ( x) = ∫ dt = ln 1 − x − x .OBSERVAŢIA 5.1. ( ∀ ) [ a. [ 0. n→∞ k =1 k + 1 n Deci. lim ∑ n 2. f n : [ 0. Deci. ( ∀ ) [ 0.4 a) Dacă X este interval compact de numere reale.1.1] . k =1 k + 1 n 1 − xn Soluţie. dar şirurile obţinute din acestea prin derivare sau integrare sunt şiruri mai simple care pot fi studiate. limita şirului ( f ( x )) n n≥0 .4 se poate considera că ( f n ( x ) )n ≥0 este convergent într-un singur punct x0 ∈ X . rezultă că funcţia f ( x ) .5 se poate scrie şi astfel: x x a a ( ) lim ∫ f n ( t ) dt = ∫ lim f n ( t ) dt . Se observă că f n' ( x ) = ∑ x k atunci f n' ( x ) = x ⋅ . x ] ⊆ [ a. Fie şirul de funcţii cu termenul general f n ( x ) = ∑ ( k + 1) x k .

Problema care se pune în legătură cu o serie de funcţii este problema convergenţei seriei de funcţii şi atunci când este posibil.termenul general al seriei de funcţii.1.termenul general al şirului sumelor parţiale. X . ( ) ( ) n n ∫0 n →∞ ∫ n →∞ 1− x 1− x 0 x x Deci.Rezultă: 1 − xn . 2. conform cu Propoziţia 5. Aşadar.2.6 (Teorema Weierstrass-Stone) Orice funcţie continuă pe un interval compact I = [ a . Se consideră şirul cu termenul general n S n ( x ) = ∑ f k ( x ) . SERII DE FUNCŢII DEFINIŢIA 5. b ] ⊂ ¡ este limita uniformă pe I a unui şir de polinoame. Atunci cupletul k =0 ( f ( x) . determinarea sumei 133 .1.5 se obţine: x x n x2 2 1− x f t dt = lim f t dt = lim x = .1. ∫0 1− x k =1 Trecând la limită în această egalitate. rezultă ∫ n f n ( x )dx = ∑ x k +1 = x 2 x2 . ∫ f n ( t )dt = 0 x 5.5. Există un rezultat mai puternic decât Propoziţia 5. • S n ( x ) .  = 2  1 − x  (1 − x ) x2 deci 1− x limita şirului este: f ( x) = x(2 − x) (1 − x ) 2 .1 Fie ( f n ( x) ) n ≥0 un şir de funcţii unde f n : X → Y . S ( x)) n n defineşte o serie de ∞ funcţii care se notează ∑ f ( x ) unde: n =0 n • f n ( x ) . Derivând această egalitate conform cu Propoziţia 1− x f ( t )dt = 0  x 2 ′ x(2 − x) f ( x) =  . PROPOZIŢIA 5.1.4 şi anume următorul rezultat. Y spaţii vectoriale normate.

X ∞ c) Seria de funcţii ∑ f ( x) n =0 n ∞ este absolut convergentă.2. unde X . Din acest motiv.2. n =0 n ( f n : X → Y . PROPOZIŢIA 5. iar problema convergenţei unei serii este rezolvată prin convergenţa şirului de funcţii ( S n ( x ) )n ≥ 0 . + f n + p ( x ) < ε . problema convergenţei seriei ∑ f ( x) n =0 n nu poate fi în aceste cazuri rezolvată cu ajutorul Definiţiei 5.2 Fie ∑ f ( x) . ∞ Definiţia 5. Conform Definiţiei 5. ∞ Demonstraţie. dacă s şirul sumelor parţiale S n ( x )  → S ( x) .. există n ( ε ) > 0 astfel încât oricare ar fi n > n ( ε ) şi p ≥ 1 . Din criteriul de uniform convergenţă al lui Cauchy pentru 134 . seria ∑ f ( x) n =0 n este uniform convergentă pe X dacă şirul ( S n ( x ) ) n ≥0 este uniform convergent pe mulţimea X . pentru orice x ∈ X . a) Seria este convergentă simplu pe mulţimea X către funcţia f ( x ) .1 (Criteriul general de uniform convergenţă al lui Cauchy pentru serii de funcţii) Condiţia necesară şi suficientă ca seria de ∞ funcţii ∑ f ( x) n =0 n să fie uniform convergentă pe mulţimea X ⊆ ¡ m este: pentru orice ε > 0 . dacă seria ∑ f ( x) n =0 n este convergentă. Y spaţii vectoriale normate) o serie de funcţii. f n +1 ( x ) + f n + 2 ( x ) + . X b) Seria de funcţii este uniform convergentă pe mulţimea X către funcţia u S ( x ) .2. care este o funcţie notată cu S ( x ) .2. dacă şirul sumelor parţiale S n ( x )  → S ( x) . Definirea acestei noţiunise face astfel. punctul b). de cele mai multe ori.2. b) Deoarece. uniformă şi absolută. se apelează la următoarele propoziţii în care se consideră serii de funcţii vectoriale de variabilă vectorială f n : X ⊆ ¡ m → Y ⊆ ¡ k .2.seriei de funcţii.. OBSERVAŢIA 5. studiul convergenţei şirului ( S n ( x ) ) n ≥0 ∞ este dificil.2.1 a) Se observă că pentru o serie de funcţii există trei tipuri de convergenţă: convergenţă simplă.

.. ∞ PROPOZIŢIA 5.. + f n + p ( x ) ≤ an +1 + an +2 + . Adunând termen cu termen aceste inegalităţi. 135 . Condiţia necesară şi suficientă ca ∞ ∑ f ( x ) să conveargă uniform pe mulţimea A către funcţia f ( x ) este ca mulţimea { N (ε . ( N ( ε . x ) seria de funcţii n =0 n n este rangul începând de la care ∑ f ( x ) − f ( x ) < ε ). + an + p < ε .2. Sn+ p ( x ) − Sn ( x ) = n+ p ∑ k −0 n f k ( x ) − ∑ f k ( x ) = f n +1 ( x ) + .. an +1 + an + 2 + .1.. rezultă: f n +1 ( x ) + f n + 2 ( x ) + . x ) x ∈ A. se obţine condiţia din enunţul Propoziţiei 5. ε > 0} să fie mărginită.2.. Din ipoteza i) se obţine următorul şir de inegalităţi: f n +1 ( x ) ≤ an +1 . n n =0 ∞ n este convergentă.1 este următoarea propoziţie. pentru orice x ∈ X . există n ( ε ) > 0 astfel încât oricare ar fi n > n ( ε ) şi p ≥ 1 . O consecinţă imediată a Propoziţiei 5. conform criteriului general de convergenţă al lui Cauchy pentru serii numerice. + f n + p ( x ) ..2. k −0 Astfel..şirul ( S n ( x ) )n ≥ 0 se obţine condiţia necesară şi suficientă de uniform convergenţă a acestui şir pe mulţimea X : pentru orice ε > 0 . Ştiind că seria ∑a ∑a n =0 este convergentă.2.. S n + p ( x ) − S n ( x ) < ε .. n ∞ ii) seria de numere reale pozitive Demonstraţie. k =1 k PROPOZIŢIA 5. + an + p < ε .3 (Criteriul lui Weierstrass) Condiţiile necesare de ∞ uniform convergenţă pe mulţimea X a seriei ∑ f ( x ) sunt: n =0 i) f n ( x ) ≤ an . există n ( ε ) > 0 astfel încât oricare ar fi n > n ( ε ) şi p ≥ 1 .. f n + 2 ( x ) ≤ an + 2 . n ∈ ¥ .2 Fie ∑ f ( x ) o serie de funcţii simplu convergentă pe n =0 n mulţimea X ⊂ ¡ către funcţia f ( x ) . f n + p ≤ an + p . pentru orice x ∈ X şi p ∈ ¥ .. Dar. are loc afirmaţia: pentru orice ε > 0 .

Ca şi la şirurile de funcţii şi pentru seriile de funcţii se pune problema transferării proprietăţilor de continuitate. b ] ⊂ ¡ → ¡ o serie de funcţii.5 (Derivabilitatea) ∞ Fie ∑ f ( x) .2. derivabilitate şi integrabilitate de la termenii seriei la suma seriei de funcţii.2. b ] . b ] ⊆ ¡ → Y ⊆ ¡ o serie de funcţii reale de variabilă ∞ reală.. ∞ PROPOZIŢIA 5. rezultă: f n +1 ( x ) + f n +2 ( x ) + . Dacă f n ( x ) sunt funcţii continue pe X .Ştiind că norma este mai mică decât suma normelor. f n + p ( x ) < ε . PROPOZIŢIA 5. b ] către funcţia f ( x ) . atunci f ( x ) este n =0 n derivabilă pe [ a .1 rezultă că seria n =0 este uniform n convergentă pe X . b ] şi are loc egalitatea: 136 ∞ ∑ f ( x ) converge n =0 n f ( x ) . Această problemă este rezolvată de următoarele propoziţii. b] către funcţia integrabilă pe [ a . ∞ ∑ f ( x) Conform cu Propoziţia 5..4 (Continuitatea) Fie ∑ f ( x) n =0 n o serie de funcţii. b] către g ( x ) . oricare ar fi n ∈ ¥ . b ] şi are loc relaţia f ' ( x ) = g ( x ) . Dacă seria ∑ f ( x) n =0 n este simplu convergentă pe [ a . oricare ar fi n ∈ ¥ . iar seria uniform pe intervalul [ a. Dacă f n ( x ) sunt funcţii integrabile pe [ a .2.6 (Integrabilitatea) ∞ Fie seria ∑ f ( x) . oricare ar fi n ∈ ¥ şi seria ∞ ∑ f ( x) n =0 n este uniform convergentă către funcţia f ( x ) pe mulţimea X . atunci f ( x ) este continuă pe X . n =0 n f n : [ a. PROPOZIŢIA 5. iar seria ∞ ∑ f ′ ( x ) este uniform convergentă pe [ a. f n ( x ) . sunt funcţii derivabile pe [ a . b ] .2. atunci f ( x ) este . f n : X ⊆ ¡ m → Y ⊆ ¡ k . n =0 n f n : [ a.

2. c) Suma unei serii de puteri se numeşte funcţie analitică.2. şirului ( S n ( x ) ) n ≥0 .b ∫ a ∞ b f ( x ) dx =∑ ∫ f n ( x ) dx .4. unde f n ( x ) = an x n . 137 .2.1 a) Se observă că orice serie de puteri este un caz particular de serie de funcţii. poate fi înlocuită cu faptul că seria x∈ X . De aceea teoria de la seriile de funcţii se aplică şi seriilor de puteri. b) Propoziţiile 5.4 şi 5. 5.3. b) Fiind un caz particular de serie de funcţii.3.1 O serie de forma n =0 n n . n=0 a OBSERVAŢIA 5. SERII DE PUTERI ∞ ∑a x DEFINIŢIA 5. X este interval compact de numere reale. ∑ n =0 n! ∞ PROPOZIŢIA 5. există şi alte propoziţii în plus care se vor trata în cele ce urmează.5 se folosesc de obicei în calculul sumei anumitor serii atunci când lim S n ( x ) este dificil sau imposibil de calculat. n→∞ c) Dacă în Propoziţia 5. astfel încât: ∞ i) seria ∑a x n =0 n n ∑a x n n o serie de puteri.5 şi 5. atunci proprietatea ca f n ( x ) sunt funcţii continue pe X . este absolut convergentă pentru x ∈ ( − R. n =1 ∞ xn ). unde an ∈ ¡ . d) Mulţimea de convergenţă a unei serii de puteri nu este vidă. Există serii de puteri pentru care M C = {0} şi există serii de puteri pentru ∞ care M C = ¡ (exemplu: 1 + ∑ n n ⋅ x n . oricare ar fi n ∈ ¥ . ∑ f ( x) n să fie convergentă într-un punct 3.4.2. OBSERVAŢIA 5.2.6 se face aplicând propoziţiile similare de la şirurile de funcţii. R ) .3. n ∈ ¥ se numeşte serie de puteri.1 (Teorema lui Abel) Fie n =0 Atunci există R ≥ 0 .2.2.2 a) Demonstraţia Propoziţiilor 5.

n ⋅ x n este convergentă. R ) . atunci rezultă că oricare ar fi x cu x > x1 şi conform criteriului comparaţiei avem că seria ∞ ∑a x n =0 n n este divergentă. Fiind un şir convergent. Conform consecinţei criteriului general de convergenţă al lui Cauchy pentru serii numerice. ∞ ∑a x Demonstraţie. Deci. Deci. x0 ) . i) Se observă că pentru seria n =0 n n . x0 x0  x0  n n 0 ∞ Dar seria geometrică ∑q n este convergentă pentru q < 1 . +∞ ) . teorema lui Abel este satisfăcută. el este şi un şir mărginit. Să presupunem că există x0 ≠ 0 punct de convergenţă pentru seria de puteri. pentru orice ∞ ∑a n =0 n ⋅ x n este absolut convergentă. Deci. rezultă 138 . luând R = 0. x = 0 este punct de convergenţă.∞ ii) seria ∑a x n =0 n n este divergentă pentru x ∈ ( −∞. x0 n este convergentă. R ) . conform primului criteriu al ∞ comparaţiei. există M > 0 astfel încât an ⋅ x0n ≤ M . dacă se notează cu R = sup { x0 } rezultă că ∞ ∑a n =0 x ∈ ( − R. rezultă că şirul cu termenul general f n ( x0 ) = an x0n are limita zero. rezultă că seria oricare ar fi x ∈ ( − R. Dacă nu există un alt punct de convergenţă pentru seria de puteri. − R ) ∪ ( R. Luând q = n =0 ∞ rezultă că seria ∑ n =0 x x0 x . Cum x0 este un punct de convergenţă arbitrar. rezultă că seria ∑a n n =0 ⋅ xn este convergentă. unde < 1. pentru orice x ∈ ( − x0 . Continuând raţionamentul ca la punctul i). ii) Dacă x1 este un punct de divergenţă al seriei de puteri. Dacă se consideră x < x0 atunci au loc relaţiile: n  x xn x an ⋅ x = an ⋅ x ⋅ n ≤ M   . Numărul R se numeşte rază de convergenţă a seriei de puteri.

este evident că şi în acest caz sup { x1} = R . +∞ ) . − R ) ∪ ( R.2 a) Se observă că teorema lui Abel afirmă existenţa razei de convergenţă pentru orice serie de puteri. seria ∞ ∑a x n =0 n n este divergentă. atunci ( − R. R ] .. Deci. În funcţie de natura acestor serii este şi natura seriei de puteri în cele două puncte. Atunci seria: a0 + a1 ⋅ x0 + a2 ⋅ x02 + . poate fi considerată şi o serie cu termeni pozitivi şi pentru stabilirea naturii acesteia poate fi aplicat criteriul lui D’Alembert şi. − x1 ) ∪ ( x1 . d) Dacă M C este muţimea de convergenţă a seriei de puteri..2 (Cauchy-Hadamard) Raza de convergenţă R pentru ∞ a seria ∑ an x n este dată de relaţia R = lim n .. +∞ ) . n →∞ n →∞ a an x0 n 139 . Dar. n →∞ a n =0 n +1 DEMONSTRAŢIE. conform formei practice a acestui criteriu.3. + an ⋅ x0n + . Se consideră punctul x = x0 fixat. concomitent. OBSERVAŢIA 5.că oricare ar fi x ∈ ( −∞.3. (1) Dar seria anterioară.. c) Pentru a stabili natura seriei de puteri în aceste puncte se consideră seriile ∞ numerice ∑a n =0 n ⋅ R n şi ∞ ∑ ( −1) n =0 n an ⋅ R n . Conform cu Propoziţia 5. R ) . rezultă că aceasta este convergentă pentru orice: x0 ∈ ( − R. R ) ⊆ M C ⊆ [ − R.3. PROPOZIŢIA 5.1. poate fi considerată o serie de puteri. dar nu indică modul de determinare a acesteia. rezultă că mulţimea de divergenţă este ( −∞. se obţine: a x n +1 a lim n +1 0n = x0 lim n +1 . b) Cu ajutorul razei de convergenţă a seriei de puteri. teorema lui Abel determină mulţimea de absolut convergenţă şi divergenţă a seriei de puteri fără punctele x = − R şi x = R .

an +1 OBSERVAŢIA 5. lim n  n→∞ a n →∞ a n +1 n +1     (2) seria este convergentă. pentru a determina pe M C şi M D . Soluţie. adică n →∞ a n +1  a a x0 ∈  − lim n .Dacă:  an +1 < 1. Să se determine mulţimea de convergenţă n =0 M C şi mulţimea de divergenţă M D . atunci seria este divergentă.3. lim n an ∞ b) Dacă R este raza de convergenţă a seriei ∑a x n =0 n n . ∞ Exemplu. atunci i) seria derivatelor de ordin n are aceeaşi rază de convergenţă. Conform formulei lui Cauchy-Hadamard rezultă că: a n n+2 R = lim n = lim ⋅ = 1. S ( n ) ( x ) este suma seriei derivatelor de ordin n .  x0 nlim →∞ a n  a Deci. ii) dacă S ( x ) = ∑ an x n . Deoarece seria este o serie de puteri conform teoremei lui Abel.  x0 lim  n →∞ an  an +1  > 1. Comparând (1) cu (2) rezultă că: lim n→∞ an = R. atunci seria este convergentă.3 a) Pentru a calcula lim n →∞ R= 1 an se foloseşte o formă echivalentă şi se obţine: an +1 . pentru orice x0 < lim n . trebuie determinată raza de convergenţă R . Fie seria  n  ∑  n + 1  x n . n →∞ a n →∞ n + 1 n + 1 n +1 140 .

3. unde ε ∈ ( 0. se pune şi problema convergenţei uniforme. conform criteriului n + 1 n +1 ∞ n este divergentă. n =0 n + 1 Folosim operaţia cu serii numerice: ∞ ∞ ∞ n 1 n n n +1 − 1 = − 1 + . Atunci oricare ar fi n x ∈ [ − R + ε . această problemă a convergenţei uniforme se pune şi pentru seriile de puteri. ∞ ) . R ) . Deci.3 Fie seria ∑a x n =0 n o serie de puteri. rezultă că seria n +1 n =0 n =0 ∞ n n este divergentă. ∞ PROPOZIŢIA 5. pe lângă convergenţa simplă. ∞ ) . seria ∞ ∞ n ∑ n +1 x n este convergentă şi oricare ar n =0 n ∑ n +1 x n este divergentă. Într-adevăr. seria este uniform convergentă. seria fi x ∈ ( −∞. dacă ∞ Cum seria ∑ a ⋅( R − ε ) n =0 141 n n rezultă că este convergentă. seria ∑ n =0 n + 1 Cum La seriile de funcţii. an ⋅ x n ≤ an ( R − ε ) . ∞ Pentru aceasta se studiază următoarele serii numerice: n ∑ n +1 şi n =1 ∞ ∑ ( −1) n =1 n n . M C = ( −1. R − ε ] . Seriile de puteri fiind serii particulare de funcţii. x = −1 este punct de divergenţă pentru ( −1) ∑ n +1 n =1 ∞ n n x . pentru orice x ∈ ( −1. −1] ∪ [1. n +1 n 1 > şi cum seria armonică este divergentă. n x ≤ R −ε . −1) ∪ (1. . ( ) ( ) ( −1) ∑ ∑ ∑ n + 1 n=0 n +1 n =0 n= 0 ∞ ∞ 1 n n +1 Cum ∑ ( −1) este serie divergentă şi seria ∑ ( −1) . Aşadar.1) .1) . n =0 Se studiază natura acestei serii în punctele x = 1 şi x = −1 . M D = ( −∞. Demonstraţie. Deci.Deci. punctul x = 1 comparaţiei rezultă că seria ∑ n =1 n + 1 ∞ n n este punct de divergenţă pentru seria de puteri ∑ x .

b) Ţinând cont de Propoziţia 5.. obţinem: P '' ( x + h ) = 2 A2 + 6 A3 h + . + nAn h n −1 . se obţine că P( k) ( x ) = k ! Ak . r ) . + ( x − a ) P(n) a = n ( x − a ) P( k ) a . Dacă în polinomul P ( x ) = ∑ ak ⋅ x k . + n ( n − 1) An h n − 2 . dacă se revine în relaţia (1). rezultă că seria ∑a x n =0 n n este uniform convergentă.4. r ∈ ( 0.. Se derivează relaţia (1) şi se obţine P ' ( x + h ) = A1 + 2 A2 h + 3 A3 h 2 + .3. se obţine P ' ( x ) = A1 . atunci se obţine P '' ( x ) = 2 A2 = 2! A2 .4 a) Se observă că cel mai mare interval de uniform convergenţă este ( − R. oricare ar fi k = 0. Cu coeficienţii Ak astfel determinaţi. FORMULA TAYLOR PENTRU POLINOAME ŞI FUNCŢII n PROPOZIŢIA 5.1 Fie P ( x ) = ∑ ak ⋅ x k . R ) este intervalul de uniform convergenţă pentru seria de puteri. OBSERVAŢIA 5. atunci are loc relaţia: ( x − a ) P '' a + . R ) . În relaţia (1). x−a P ( x) = P (a) + P '( a) + ( ) ( ) ∑ ( ) 1! 2! n! k! k =0 2 n k n Demonstraţie.∞ conform cu criteriul lui Weierstrass. se obţine 142 . rezultă P ( x ) = A0 . se consideră că k =0 n x → x + h .3.. obţinem: P ( x + h ) = ∑ ak ( x + h ) . dacă se face h = 0 . (3) În această relaţie. Dacă se ordonează după k k =0 puterile lui h . (2) derivează relaţia (2). dacă se consideră h = 0 .3.. Dacă se În relaţia (3). atunci acest polinom are forma: n P ( x + h ) = ∑ Ak h k . 4. ak ∈ ¡ . se poate afirma că ( −r . Dacă se consideră k =0 x0 = a ∈ ¡ . Procedând în mod analog. (1) k =0 unde Ak sunt coeficienţi care de fapt sunt expresii de x ce urmează a fi determinaţi.. n . dacă se consideră h = 0 ..

m>n Soluţie. pentru punctul a = 1 .1 a) Formula lui Taylor pentru polinoame are o importanţă calculatorie. se obţine formula lui Mac-Laurin. se obţine h = y − a . k ! k =0 Trebuie calculate derivatele până la ordinul patru inclusiv ale polinomului P ( x ) în punctul x = 1 . dacă se consideră a = 0. P ' ( x ) = 4 x3 + 9 x 2 + 4 x + 1 . 143 k . b) În formula lui Taylor pentru polinoame. P '' ( x ) = 12 x 2 + 18 x + 4 . n Făcând schimbarea y → x . Cu aceste notaţii egalitatea anterioară devine n P ( x + h) = ∑ n P( y) = ∑ ( y − a) k =0 k k! P( k ) ( a ) . k =0 k ! Dacă se consideră x = a şi x + h = y . Avem: P (1) = 8 . a) Se consideră polinomul P ( x ) = x 4 + 3 x3 + 2 x 2 + x + 1 . Se scrie formula lui Taylor pentru acest polinom. care are următoarea formă: n xk P ( x ) = ∑ P(k ) ( 0) . k =0 k ! Exemplu. Avem: 4 P ( x) = ∑ ( x − 1) k P( ) (1) . Folosind formula lui Taylor pentru polinoame să se descompună în fracţii simple fracţia: x 4 + 3 x3 + 2 x 2 + x + 1 a) . deci P '' (1) = 34 . 5 ( x − 1) b) a0 x n + a1 x n −1 + K + an −1 x + an ( x − x0 ) m .4. se obţine P ( x ) = ∑ k =0 ( x − a) n! n P( k) ( a) care este tocmai formula lui Taylor pentru polinoame. deci P ' (1) = 18 . în sensul că permite dezvoltarea polinomului P ( x ) după puterile lui x ± a .hk ( k ) P ( x) . Observaţia 5.

Atunci f ( x ) = Pn ( x ) + Rn ( x ) (formula lui f( k) k =0 Taylor). P( 4 ) ( x ) = 24 . Pentru a determina restul Rn ( x ) este evident că el trebuie luat sub forma: Rn ( x ) = ( x − a ) A . P( 1 ( x − x0 ) k) m− k ( x0 ) . ξ ∈ ( a .4. p 144 (1) . adică 1! 2! 3! 4! 2 3 4 P ( x ) = 8 + 18 ( x − 1) + 17 ( x − 1) + 7 ( x − 1) + ( x − 1) . ( x − 1) n b) Fie polinomul P ( x ) = ∑ ak x n −k pentru care scriem formula lui Taylor k =0 pentru punctul a = x0 : n P ( x) = ∑ ( x − x0 ) k! k =0 Deci.2 (Formula lui Taylor pentru funcţii care nu sunt polinoame) Fie f : I ⊂ ¡ → ¡ o funcţie derivabilă de n + 1 ori în punctul n x0 ∈ I şi Pn ( x ) = ∑ ( x − x0 ) k ( x0 ) polinomul lui Taylor ataşat funcţiei k! f ( x ) pe intervalul I = [ a . P ( x ) = 8 + Atunci. k! PROPOZIŢIA 5. Aşadar. deci P( 4 ) (1) = 24 . 18 34 42 24 2 3 4 ( x − 1) + ( x − 1) + ( x − 1) + ( x − 1) . Demonstraţie. P ( x) ( x − x0 ) n m =∑ k =0 k P( k ) ( x0 ) . deci P ''' (1) = 42 . b ] . Rn ( x ) n !⋅ p se numeşte restul de ordinul n din formula lui Taylor. x 4 + 3x 3 + 2 x 2 + x + 1 ( x − 1) 5 = 8 + 18 ( x − 1) + 17 ( x − 1) + 7 ( x − 1) + ( x − 1) 2 = ( x − 1) 8 ( x − 1) 3 5 + 18 ( x − 1) 4 + 17 ( x − 1) + 3 5 7 ( x − 1) 2 + 4 = 1 . unde: Rn ( x ) (b − ξ ) = n +1− p ( x − a) p ⋅ f ( n +1) (ξ ) . b ) .P ''' ( x ) = 24 x + 18 .

conform (1) rezultă că: Rn ( x ) = Dacă (b − ξ ) n +1− p ξ ∈ ( a.. x ) ⊂ [ a.. + ( b − x ) ⋅ f ( n) x + b − x p ⋅ A . adică ea are proprietăţile: i) F ( x ) continuă pe [ a . A = (b − ξ ) n +1− p n !⋅ p ⋅f( n +1) (ξ ) . b] . b ] . conform teoremei lui Rolle.. x ) . ⋅A=0. b− x ⋅ f '( x) + ( ) ( ) ( ) 1! 2! n! 2 n Se observă că funcţia F ( x ) este o funcţie Rolle raportată la intervalul [ a.. b ) astfel încât F ' ( ξ ) = 0 . b ] . n +1− p ( x − a) n !⋅ p Deoarece ξ ∈ ( a . θ ∈ ( 0. există ξ ∈ ( a .1) . atunci ( x − a) n !⋅ p Rn ( x ) p ⋅f( n +1) (x −ξ ) = (ξ ) . Evidenţa constă în faptul că trebuie continuat Pn ( x ) . . Pentru determinarea lui A se consideră funcţia: F ( x) = f ( x) + ( b − x ) ⋅ f '' x + . se obţine: (b − ξ ) n ⋅ f ( n +1) (ξ ) − p ( b − ξ ) n! Deci. ii) F ( x ) derivabilă pe [ a .unde A este un număr real care se determină. Deci. iii) F ( a ) = F ( b ) . rezultă că ξ = a + ( x − a )θ . Cu A astfel determinat. 145 p ⋅ f ( n +1) (ξ ) . − ⋅ f '' ( x ) − ⋅ f '' ( x ) + ( ) 1! 1! 2! n) 2 (x) + (b − x) n n! ⋅f( n +1) ( x) − p (b − x ) p −1 ⋅ A. Aşadar: F '( x) (b − x ) = n ⋅ f ( n +1) ( x ) − p ( b − x ) p −1 n! Ţinând cont de aceasta. Dar: F '( x) = f '( x) − f '( x) + (b − x) ( n − 1)! n −1 − ⋅f( b− x b− x ( b − x ) ⋅ f ''' x − . p −1 ⋅ A. b ] .

• Dacă în restul sub formă generală se consideră p = n + 1. se determină O ( h n +1 ) . se determină n .OBSERVAŢIA 5.2 a) Restul Rn ( x ) din Propoziţia 5. • Dacă se consideră p = 1 în forma generală a restului. Pn ( x ) este O ( h n +1 ) = ii) dându-se n şi O ( h n +1 ) . formula lui Taylor pentru funcţii capătă forma: 146 . şi anume: i) dându-se n şi h .4. ξ = a + ( x − a ) θ . b] . iii) dându-se h şi O ( h n +1 ) .1) . Dacă se consideră restul sub forma lui { } Lagrange şi se notează x − a = h şi M n = sup f ( n ) ( x ) a ≤ x ≤ a + h .2 se numeşte restul lui Taylor sub forma generală sau restul Schlömlich-Roche. x ] ⊂ [ a. Se ( p + 1)! pot rezolva probleme de utilitate practică. deoarece permite tabelarea funcţiilor derivabile de n + 1 ori. se obţine restul sub forma Lagrange care are evident forma: Rn ( x ) = ( x − a) ( n + 1)! n +1 ⋅ f ( n +1) (ξ ) . atunci eroarea absolută de aproximare a funcţiei f ( x ) cu polinomul Taylor h n +1 M n +1 şi este evident că Rn ( x ) ≤O ( h n +1 ) . n! • Restul sub forma integrală este: Rn ( x ) = x ∫ (x −t) n f( n +1) ( t ) dt . d) Dacă se consideră x0 = 0 . x0 b) Resturile din formula lui Taylor au o importanţă deosebită în stabilirea erorii prin care formula lui Taylor aproximează funcţia f ( x ) prin polinomul lui Taylor Pn ( x ) . [ x0 .4. se determină h . numai dacă ξ ∈ ( 0. b ] . x ) ⊂ [ a. θ ∈ ( 0. θ ∈ ( 0. c) Formula lui Taylor pentru funcţii are o importanţă practică deosebită.1) . se obţine restul sub forma lui Cauchy: n x − a )( x − ξ ) ( Rn ( x ) = ⋅ f ( n +1) (ξ ) n! sau: Rn ( x ) = (1 − θ ) n ⋅ x n +1 f ( n +1) (θ ⋅ x ) .

b) f ( x ) = cos x . Să se dezvolte funcţiile folosind formula Mac-Laurin cu restul lui Lagrange. c) f ( x ) = e x . Este evident că formula Mac-Laurin cu restul lui Lagrange are forma: n x k (k ) x n +1 f ( x) = ∑ f (0) + f ( n +1) (θ ⋅ x ) . atunci: 1! 2! 3! x 2 x3 + R3 ( x ) ex −1− x − 1 R ( x) 2 = 3! = + 33 . Exemplu. n f ( x) = ∑ PROPOZIŢIA 5.1) .3 Dacă Rn ( x ) este restul din formula lui Taylor pentru funcţia f ( x ) dezvoltată în jurul punctului x = a .4. unde a) f ( x ) = sin x . 147 . 3 3 x x 6 x Rezultă că: x2 ex − 1 − x − 2 = 1 + lim R3 ( x ) = 1 . x3 x x x3 Soluţie. Să se calculeze lim =0 x2 2 . Deoarece e x = 1 + + + + R3 ( x ) . Soluţie.3 Relaţia din propoziţia anterioară prezintă o importanţă deosebită în calculul limitelor diverselor funcţii.xk (k ) f ( 0 ) + Rn ( x ) k =0 k ! numită formula lui Mac-Laurin pentru funcţii.4. folosind dezvoltarea lor din formula lui Taylor. k ! n + 1 ! ( ) k =0 Pentru a găsi această dezvoltare este suficient să se găsească f ( k ) ( 0 ) . Fie f : ¡ → ¡ . are loc relaţia: lim x →∞ Rn ( x ) ( x − a) n ex −1 − x − Exemplu. lim 3 x →0 x 6 x→ 0 x3 6 x →0 2 OBSERVAŢIA 5. θ ∈ ( 0.

( shx ) n ( n) ( 2n ) ( −1) ( n − 1)! . ( x m ) n n! . xn ( 2 n −1) = shx . n ∈ ¥ . 1 ≤ n ≤ m . a > 0 . ( sin x ) 1 4. π  = sin  x + n  . a ∈ ¡ . ( ln x ) 9. 7. se ştie că ( sin x ) (k ) DERIVATE DE ORDIN SUPERIOR 1. ( chx ) 11. ( a x ) 8. ( ∀ ) x ∈ ¡ . Atunci f ( 0 ) = sin 2  2  kπ n +1 n sin  ( n + 1) π  . n ≥ 1 . ( a ⋅ e x ) ( n) 6. ( chx ) = chx . 148 . f ( n ) ( x ) g ( x ) + Cn1 f ( n −1) ( x ) g ' ( x ) + K + Cnn −1 f ( x ) g ( n −1) ( x ) + Cnn f ( x ) g ( n ) ( x ) . ex = ∑ + ( n + 1)! k =0 k ! a) Dar. ( n) = Amn x m −n . y = arctgx .    x (n) ( n) = ( −1) 5. n ≥ 1 . Formula Leibniz: ( f ⋅ g ) ( x) = n ( ∀) x ∈ I . n ∈ ¥ . ( ∀ ) x ∈ ¡ . 2  π ( n)  3. ( ∀ ) x ∈ ¡ \ {0} . Rezultă  . ( ∀ ) x ∈ ¡ . 2 xk + x sin x = ∑ sin  θ x +  2 k! ( n + 1)!  k =0  Deci aceasta este egalitatea cu ajutorul căreia se tabelează funcţia sin x . n ∈ ¥ . n ∈ ¥ . ( cos x ) = cos  x + n  . (n) = a x ( ln a ) . ( ∀ ) x ∈ ¡ . 2  2. ( ∀ ) x ∈ ¡ . ( 2 n −1) = shx .kπ  kπ  (k ) = sin  x + . n ∈ ¥ . ( ∀ ) x ∈ ¡ . n ∈ ¥ . ( ∀) x ∈ ¡ . b) În mod analog se găseşte că: kπ n +1 n cos  ( n + 1) π  2 xk + x cos x = ∑ cos  θ x +  2 k! ( n + 1)!  k =0  şi n xk x n +1 c) . x n +1 = a ⋅ e x . ( 2n ) 10. = n −1 ( ∀) x ∈ ¡ . ( shx ) = chx .

k! Dacă se consideră lim Rn ( x ) = 0 . 5.5. n unde Pn ( x ) = ∑ (x − a) k ( a ) este polinomul Taylor al funcţiei. y ∈  − . adică are loc egalitatea: ∞ f ( x) = ∑ ( x − a) n ⋅ f ( n) ( a ) . PROPOZIŢIA 5. n ≥ 1. n ⋅ f ( n ) ( a ) se numeşte Dacă seria Taylor ataşată funcţiei f ( x ) este convergentă şi are ca sumă funcţia f ( x ) . 2  2 2 . atunci se obţine: ⋅f( k) k =0 n →∞ lim Rn ( x ) = f ( x ) − lim Pn ( x ) n →∞ n →∞ 149 . Trebuie arătat că în condiţiile Propoziţiei 5. n ! n=0 Se consideră formula Taylor pentru funcţia f ( x ) : f ( x ) = Pn ( x ) + Rn ( x ) . ( ∀ ) x ∈ ¡ .y( n) ( x ) = ( n − 1)!cosn y ⋅ sin  y + n  1  12.1 Fie f : I ⊂ ¡ → ¡ o funcţie indefinit derivabilă în punctul x = a ⊂ I .1. SERIA TAYLOR DEFINIŢIA 5. n →∞ Demonstraţie. atunci ea se numeşte serie Taylor a funcţiei f ( x ) .5. Condiţia necesară şi suficientă ca funcţia f ( x ) să fie dezvoltabilă în serie Taylor în punctul x = a este ca: lim Rn ( x ) = 0 .    x±a ( n)  = ( −1) n! n (x ± a) n +1 π  π π  . seria Taylor ataşată funcţiei f ( x ) devine seria Taylor a funcţiei f ( x ) . Atunci seria de puteri ∞ ∑ (x − a) n! n =0 seria Taylor ataşată funcţiei f ( x ) pentru x = a .  .5.1 (Seria Taylor pentru funcţia y = f ( x ) ) Fie f : I ⊂ ¡ → ¡ o funcţie indefinit derivabilă în punctul x = a şi Rn ( x ) restul din formula Taylor pentru funcţia f ( x ) .

Atunci. Din această formă rezultă: Rn ( x ) = Se notează: un = x n +1 x n +1 ⋅ f ( n +1) (θ x ) < M ⋅ . n +1 = . Cum acest termen general are o limită finită f x . n →∞ u un n+2 ( n + 1)! n 150 . ( ) ( ) ∑ n! n =0 rezultă că seria este convergentă pe o vecinătate a punctului x = a către f ( x ) şi are loc egalitatea: n→∞ ∞ f ( x) = ∑ ( x − a) n! n=0 n ⋅ f ( n) ( a ) . Dar.n Deci.5. Se ştie că restul Rn ( x ) sub forma lui Lagrange pentru funcţia f ( x ) este: Rn ( x ) = x n +1 n +1 ⋅ f ( ) (θ x ) . Demonstraţie. Pn ( x ) = ∑ (x − a) k ⋅ f ( k ) ( a ) este de fapt k ! k =0 termenul general al şirului sumelor parţiale pentru seria de puteri n ∞ ( x − a ) ⋅ f ( n) a . dacă există M > 0 astfel încât f ( n ) ( x ) < M .5. OBSERVAŢIA 5.1) . ( n + 1)! Pentru demonstraţie se consideră θ ∈ ( 0.2 Funcţia f ( x ) este dezvoltabilă în serie Mac-Laurin (serie de puteri) pe ( −ε . atunci se obţine ∞ x n ( n) ⋅ f (0) n=0 n ! care se numeşte seria lui Mac-Laurin ataşată funcţiei f ( x ) . ε ) . lim Pn ( x ) = f ( x ) .1 a) Clasa funcţiilor dezvoltabile în serie Taylor conform Propoziţiei 5. b) Dacă în seria Taylor a funcţiei f ( x ) se consideră x = a .1 este inclusă în clasa funcţiilor ce admit dezvoltarea după formula lui Taylor. oricare ar fi x ∈ ( −ε .5. ( n + 1)! ( n + 1)! x n +1 u u x . ε ) . lim n +1 = 0 < 1 . Deci. f ( x) = ∑ PROPOZIŢIA 5.

Se ştie că pentru orice x ∈ ( −a. conform criteriului lui D’Alembert (al raportului). are loc relaţia e − a < e x < ea datorită monotoniei funcţiei f ( x ) = e x . f ( x ) = e x .. 2   nπ   ( n) Cum sin  x +  ≤ 1 . Dar.2 trebuie arătat că există V0 astfel încât oricare ar fi x ∈ V0 . 2. 2   pentru orice x ∈ ( −∞. Se ştie că: nπ   f ( n ) ( x ) = sin  x + . Deoarece intervalul ( −a . a ) . Deci. conform consecinţei criteriului general de n convergenţă al lui Cauchy pentru serii numerice rezultă lim u n = 0 . Deci. rezultă că pentru orice x ∈ ( −a.5. să avem f ( n ) ( x ) < M . Exemple. x ∈ ¡ este dezvoltabilă în serie de puteri şi în caz afirmativ să se determine această dezvoltare. Conform n→∞ criteriului majorării. Soluţie. a ) este o vecinătate oarecare a lui 0 .1 n →∞ rezultă că funcţia f ( x ) este dezvoltabilă în serie Taylor. f ( n) ∞ serie Mac-Laurin şi avem: f ( x ) = ∑ n=0 ∞ n 2 x n ( n) n ⋅ f ( 0 ) . + + .Deci. Conform Propoziţiei 5. . pentru orice n ∈ ¥ . oricare ar fi x ∈ ¡ rezultă că f ( x ) ≤ 1 = M . Să se cerceteze dacă funcţia f ( x ) = sin x . Pentru a cerceta dacă funcţia f ( x ) = e x este dezvoltabilă în serie Mac-Laurin (Taylor). 1.. rezultă lim Rn ( x ) = 0 . ( x ) = e x . rezultă că seria ∞ ∑u n =0 este convergentă.. rezultă că funcţia f ( x ) = e x este dezvoltabilă în Într-adevăr.. n! 1! 2! n= 0 n! Afirmaţiile anterioare rămân valabile şi pentru a → ∞ . atunci n! n x x x x = 1 + + + .5. Să se cerceteze dacă funcţia f : ¡ → ¡ . f ( x ) = e x este ex = ∑ dezvoltabilă în serie de puteri ( ∀ ) x ∈ ¡ . ∞ ) care poate fi considerată cea mai mare vecinătate a 151 . este dezvoltabilă în serie de puteri şi în caz afirmativ să se determine această dezvoltare. f ( n ) ( x ) < e a = M . Cum f ( ) ( 0 ) = 1 . Soluţie. a ) . conform Propoziţiei 5.

Conform Propoziţiei 5. Soluţie. sin x = ∑ sin = − + − + . 3 .. n = 4 p + 1 ( n) f ( 0 ) = sin = 2 0. 2   nπ   ( n) Rezultă că cos  x +  ≤ 1 . n .. 3) f ( x ) = 4) f ( x ) = 1 (1 − x ) n . = ∑ ( −1) 2 1! 3! 5! 7! ( 2n + 1)! n =0 n ! n=0 3. n = 4 p + 2 −1. x ∈ ¡ este dezvoltabilă în serie de puteri şi în caz afirmativ să se determine această dezvoltare.5. Să se dezvolte în serie Mac-Laurin funcţiile: 1) f ( x ) = ln (1 + x ) .2 rezultă f ( x ) = cos x este dezvoltabilă în serie de puteri şi aceasta este: 2n ∞ ∞ xn nπ x 2 x 4 x 6 x8 2n x cos x = ∑ cos = 1 − + − + − . Deci. 2. n = 1. 1 (1 + x ) 5) f ( x ) = arctgx . Deci. f ( x ) ≤ 1 = M . Se ştie că: nπ  (n)  n f ( ) ( x ) = ( sin x ) = cos  x + ..2 rezultă că f ( x ) = sin x este dezvoltabilă în serie de puteri sau serie Mac-Laurin. pentru orice 2   x ∈ ( −∞. n = 4 p + 3. Conform Propoziţiei 5.lui 0 .5. 3 . = ∑ ( −1) . seria de puteri este: ∞ ∞ xn nπ x x 3 x5 x 7 x 2 n +1 2 n +1 . n = 1. n = 4 p  nπ 1. 2. 2) f ( x ) = ln (1 − x ) . Să se cerceteze dacă funcţia f ( x ) = cos x . 152 . Avem: 0.. 2 2! 4! 6! 8! ( 2n )! n=0 n ! n=0 Exerciţii. ∞ ) care poate fi considerată cea mai mare vecinătate a punctului 0 .

(3) 1! 2! 3! 4! 5! 6! 7! şi eα x = ∑ x x2 x3 x 4 x5 x6 x7 − + i + − i − + i + . Se ştie că oricare ar fi x ∈ ¡ . (2) 2! 4! 6! Se consideră funcţia f ( x ) = eα x .. 1! 2! 3! 4! 5! 6! 7! n =0 n ! În această egalitate dacă se consideră α = i şi α = −i se obţin următoarele relaţii: Se ştie că: x x2 x3 x4 x5 x 6 x7 eix = 1 + i − − i + − i − − i + . rezultă că f ( n) ( 0 ) = α n . i = −1 .. Deoarece f ( n ) ( x ) = α n ⋅ eα x .. Demonstraţie.. . se obţine: eix − e− ix sin x = .. seria Mac-Laurin pentru funcţia f ( x ) = eα x este: ∞ xn x x2 x3 x4 x5 x6 x7 = 1+ α + α 2 + α 3 + α 4 + α 5 + α 6 + α 7 + . Dacă se adună cele două relaţii se obţine: eix + e−ix . avem: x x3 x 5 x 7 (1) sin x = − + − − . 1! 2! 3! 4! 5! 6! 7! Conform relaţiilor (1) şi (2).3 (Formulele lui Euler) Pentru orice x ∈ ¡ . e −ix = cos x − i sin x .. sin x = .. Deci. e −ix = 1 − i 153 (4) .5.. cos x = 2 iar dacă se scad.. au loc relaţiile: eix + e−ix eix − e− ix cos x = . 2i Astfel s-au obţinut formulele lui Euler. . 1! 3! 5! 7! şi x 2 x4 x6 cos x = 1 − + − + . 2 2i numite formulele lui Euler.. relaţiile (3) şi (4) devin: e ix = cos x + i sin x .PROPOZIŢIA 5.

. ( λ − n + 1)(1 + x ) λ −n . (1) ∞ Dacă se aplică criteriul raportului seriei ∑u n =0 n . ca această funcţie să fie dezvoltabilă în serie de puteri (Mac-Laurin). trebuie ca lim Rn ( x ) = 0 ....1. Demonstraţie. = ⋅ ⋅ x − n −1 = un λ ( λ − 1) .. Într-adevăr..1) . Aşadar. ( λ − n ) λ −1  1−θ  un = şi vn =   ⋅ (1 + θ x ) .. θ ∈ ( 0.5...4 (Seria binomială) Dacă x < 1 . ( λ − n ) ⋅ (1 + θ x ) λ − n −1 .. lim n →∞ un +1 = x < 1 . Deoarece în cazul de faţă f( n) ( x ) = λ ( λ − 1)( λ − 2 ) .. ( λ − n − 1) ⋅ x n + 2 u n +1 n! λ − n −1 x... seria un ∞ ∑u n =0 n este convergentă pentru x ∈ ( −1. se ştie că: 1+ Rn ( x ) = (1 − θ ) n ⋅ x n +1 ⋅ f ( n +1) (θ ⋅ x ) ..5. + x + . ⋅ x n +1 ⋅ λ ( λ − 1)( λ − 2 ) . ( λ − n + 1) n λ x+ x + ..1) n! este restul sub forma lui Cauchy pentru funcţia y = f ( x ) .1) . rezultă: f ( ) (θ ⋅ x ) = λ ( λ − 1)( λ − 2 ) .. Atunci. atunci seria binomială λ ( λ − 1) 2 λ ( λ − 1) . oricare ar fi x ∈ ( −1.. n!  1+θ x  Cu aceste notaţii rezultă că: Rn ( x ) = vn ⋅ un . lim un = 0 . oricare ar fi λ ∈ ¡ . ( λ − n )(1 + θ x ) iar restul sub forma lui Cauchy este: n +1 Rn ( x ) (1 − θ ) = n λ − n −1 .. pentru a putea scrie această formulă. n! Conform Propoziţiei 5. Pentru a arăta această n →∞ egalitate se fac următoarele notaţii: n λ ( λ − 1)( λ − 2 ) . este convergentă 1! 2! n! λ către f ( x ) = (1 + x ) . ( λ − n ) n +1 ( n + 1)! Deci. rezultă: λ ( λ − 1)( λ − 2 ) . Se scrie formula lui Mac-Laurin cu restul sub forma lui λ Cauchy pentru funcţia f ( x ) = (1 + x ) .PROPOZIŢIA 5. n →∞ 154 (2) .

Aşadar. (  n →∞ n →∞ 1 + θ x   din (1). n⋅x b) f n :[0. + x + . . avem că: n! λ = 1+ λ ( λ − 1) 2 λ ( λ − 1)( λ − 2 ) .1) . pentru a obţine dezvoltarea în serie a acestei funcţii se înlocuieşte în seria binomială λ = 1+ x = 1+ 1 şi se obţine: 2 x 1 1⋅ 3 3 1⋅ 3 ⋅ 5 4 n +1 1 ⋅ 3 ⋅ 5 ⋅ ... f n ( x) = 1 + nx 2 2 d) f n : ¡ → ¡. ( ∀ ) x ∈ ( −1. Să se dezvolte în serie de puteri funcţia x ∈ ( −1..5.. 155 .. f ( n ) ( 0 ) = λ ( λ − 1)( λ − 2 ) . f n ( x) = e− nx sin x .1] → ¡. ( x ) = λ ( λ − 1)( λ − 2 ) ..1 rezultă că funcţia f ( x ) = (1 + x ) este dezvoltabilă în λ serie de puteri pe intervalul ( −1.. EXERCIŢII REZOLVATE EXERCIŢIUL 5. c) f n : ¡ → ¡. Deci.6. (2) şi (3) se obţine: lim Rn ( x ) = lim un ⋅ vn = 0 . f n ( x) = . 2 2 ⋅ 2! 2 ⋅ 3! 2 ⋅ 4! 2n ⋅ n ! 6. 1 + nx x .1) . + ( −1) ⋅ x + .1) . ( λ − n + 1)(1 + x ) λ −n . (1 + x ) ( n) x n ( n) ⋅ f ( 0 ) .1 Să se studieze convergenţa (simplă şi uniformă) pentru următoarele şiruri de funcţii cu termenul general: a) f n :[0..Cum: λ −1  1−θ  lim vn = lim  1+ θ x) = 0 . . n n→∞ (3) n →∞ Din Propoziţia 5.. 1! 2! 2! Exemplu. ∞ Ţinând cont de faptul că f ( x ) = ∑ n =0 f Deci. ∞) → ¡. f n ( x) = x n . 1 Rezolvare. ( λ − n + 1) . ( λ − n − 1) n λ x+ x + .. ⋅ ( 2 n − 3) n − 2 x2 + 3 x − 4 x + .... Evident 1 + x = (1 + x ) 2 ... f ( x) = 1+ x ..

| f n ( x) − f ( x ) |≤ qn ( x) (∀)x ∈ A A sau iv) || f n ( x) − f ( x) ||∞ → 0 . a ] uniform la f ( x) pe [0. | f n ( x) − f ( x) |= 1 ⇒ sup | f n ( x) − f ( x) |= 1 . 0. conform cu 2° i). x∈[0. După cum se ştie. x ∈ [0. b) Avem: lim f n ( x) = 1. x = 1 funcţii converge simplu. Deoarece este evident că nu este x∈[0. x = 1. f :[0.e) f n : ¡*+ → ¡. sunt adevărate următoarele afirmaţii: S 1° Dacă lim f n ( x) = f ( x) atunci f n ( x) → f ( x) n→∞ A u 2° f n → f ( x) dacă şi numai dacă A n →∞ →0 i) sup | f n ( x) − f ( x) |  x∈A sau ii) există un şir de numere pozitive an → 0 a. f ( x) = 1 n →∞ este funcţia spre care şirul ( f n ( x) )n ≥1 converge simplu. (∀)n ≥ 1 . Soluţie. Dacă a ∈ (0. Deci.1) este funcţia spre care şirul de Deci. Observaţie. x = 1. sup | f n ( x) − f ( x) |  → 0 şi.1] → ¡ . a ] . ∀x ∈ ¡ + . ∞ ) 156 . şirul converge x∈[0. 1 + nx x∈[0. f n ( x) = n x . ∞ ) → ¡ . atunci şirul nu este uniform convergent. a ] n→∞ n →∞ Aşadar. funcţia f :[0. x ∈ [0.î. x ∈ [0. 0.1) .1] satisfăcut 2° i).1) | f n ( x) − f ( x) |=  1. Avem:  x n . Deci. sup | f n ( x) − f ( x) |= 1 . | f n ( x) − f ( x) |≤ an (∀)x ∈ A sau u iii) există şirul de funcţii qn ( x) → 0 a. Deci.1) a) Avem: lim f n ( x) = lim x n =  n →∞ n →∞ 1. atunci sup | f n ( x) − f ( x) |= a n şi lim a n = 0 . f ( x) =  1.î.

a > 0. f n (0) = 0 . Observaţie. Atunci. n →∞ x∈[ a . Deci. conform cu 2° iv).∞ ) c) Avem: lim f n ( x) = 0. | f n ( x) − f ( x) |= x∈¡ unde sunt rădăcinile ecuaţiei x1 . 2 2 n→∞ s Cum. | f ( x1 )|. funcţia f : ¡ → ¡. ∞ ) converge uniform la f ( x ) . 2 | x| ≥ a lim sup | f n ( x) |= 0 . Deci. Pentru aceasta se foloseşte relaţia: || f ||∞ = max {| f (−∞ ). ¡ d) Avem: | f n ( x) |=| e. A EXERCIŢIUL 5. conform cu 2° i).. Atunci. sup | f n ( x) |> e x∈[0. Fie sup | f n ( x) − f ( x) |= atunci x∈[ a . n →∞ x∈[0. x . ∞ ) [ a . n →∞ | x|≥ a u Conform cu 2° iv)..∞ ) 1 .1]   nu converge uniform pe [0. | f ( x p )|. Deci. ∀x ∈ ¡.. Atunci. (∀) n ≥ 2 . 1 + nx 2 Se calculează || f n ( x) − f ( x) ||∞ =|| f n ( x) ||∞ . conform cu 2° i).6. .1] .2 Fie f n : ¡ → ¡ un şir de funcţii definit astfel: u x f1 ( x) = şi f n ( x) = ( f1 o f n −1 )( x ) . ¡   ⋅ sin1 > e1 ⋅ sin1 > 0 . lim sup | f n ( x) − f ( x) |= 1 şi. şirul f n ( x) nu n→∞ x∈[0. x2 .. n2 = 1 n f '( x) = 0 . 1  1  . || f n ||∞ = 1 2 n 1 n . Aşadar. . (∀) x ∈ ¡* .. ( f n ( x) )n Fie a > 0 . f (+∞ )} . unde A = { x ∈ ¡ \ x ≥ a} . fn  ± = n 2 n  u → 0 . Deci. a > 0. f ( x) = 0 este n→∞ funcţia spre care şirul converge simplu.Atunci. f n ( x) → 0 .. În acest caz. lim  sup | f n ( x) |  ≠ 0 . − 1 n sup | f n ( x) |< e− na → 0 .. Deci. rezultă că f n ( x) → 0. f n ( x) → f ( x). 1 + na u lim sup | f n ( x) − f ( x) |= 0 şi. ¡ 1 + x2 157 .nx ⋅ sin nx |≤ e. f n ( x) → 0 .nx . Deci. Să se arate că f n → 0 . lim f n ( x) = 0 . x p f '( x) = 0 ⇒ 1 − nx 2 = 0 ⇒ x1 = − Atunci.1] Deci.

Avem:  x ⋅ nx  1 1 + nx 2 − nx 2 f n′ ( x) =  1 + nx 2 − ⋅ = =  2 1 + nx 2  1 + nx (1 + nx 2 ) 1 + nx 2  n →∞ n →∞ 1 (1 + nx ) 1 + nx 2 2 . Atunci. Deci. (∀) x ∈ ¡ . f n (+∞)} = 0 . conform cu 2° iv). f 2 ( x) = f n ( x) = Din relaţia x 1 + 2x x 2 1 + nx 2 de x f3 ( x) = . Se demonstrează 1 + f n2−1 ( x) presupune f n +1 ( x) = că . f n ( x) → 0 . (∀) n ≥ 1 . f n ( x) 1 + f n2 ( x ) f n +1 ( x) = = x 1 + nx 2 x 1 + nx 2 = . u lim || f n ||∞ = 0 şi atunci. n 1 + nx 2 | x | ⋅ n Observaţie. rezultă că f n ( x) = Avem: lim f n ( x) = lim x 1 + nx 2 . ⋅ = 2 2 2 2 x 1 + nx 1 + ( n + 1) x 1 + ( n + 1) x 1+ 1 + nx 2 x 1 + ( n + 1) x 2 ceea ce trebuia demonstrat. Faptul că şirul f n ( x) = 158 . = 0. se obţine adevărat că x 1 + (n + 1) x 2 . ¡ n →∞ x converge uniform pe ¡ la 0 1 + nx 2 se poate arăta folosind Propoziţia 5. şi 1 + 3x 2 se .Soluţie. | x| | x| 1 |f n ( x) |= ≤ = → 0. x conform inducţiei. Se ¡ 1 + nx 2 cercetează dacă convergenţa este şi uniformă. atunci || f n ||∞ = max{ f n (+∞). (∀) x ∈ ¡ .1. Aşadar s f n ( x) → 0 .. f n −1 ( x) f n ( x) = recurenţă . Deoarece f n′ ( x) = 0 nu are rădăcini. x f n +1 ( x) = Aşadar. Într-adevăr.2.. Într-adevăr.

se utilizează Propoziţia 5. sin x sunt continue pe [a . atunci conform cu n(n + 1) Propoziţia 5. f n + p ( x) − f n ( x) < ε .3. b] către funcţia f :[a . b] → ¡ este continuă. Soluţie. Deci. f n ( x) = ∑ ≤ Dar.EXERCIŢIUL 5. b] ea este uniform continuă.1.1. Cum.1. b] → ¡ . b ] → ¡ . Avem: n+ p n+ p cos k 2 x n + p | cos k 2 x | n + p 1 1 ≤ ≤ < ≤ f n + p ( x) − f n ( x) = ∑ ∑ ∑ ∑ 4 4 4 2 k k k = n +1 k = n +1 k = n +1 k k = n +1 k n EXERCIŢIUL 5. conform cu Propoziţia  ε  5.4 Fie f n : ¡ → ¡ . b ] şi funcţia limită f ( x ) k =1 k ( k + 1) este o funcţie uniform continuă. Deoarece nu se poate determina funcţia limită f ( x ) pentru a f n ( x) = ∑ studia uniform convergenţa. n sin x este uniform convergent pe [ a. (n + 1)(n + p ) (n + 1)(n + p ) n + 1 1 − ε  (∀) n > [ N (ε )] =   care este finit (∀) ε > 0 . Să se arate că k4 k =1 şirul de funcţii este uniform convergent către o funcţie derivabilă f :¡ → ¡ . (∀) ε > 0 n 159 . n n+ p n k = n +1 ( k − 1) ⋅ k ∑ 1 < ε . Cum funcţiile f n ( x) = cos k 2 x . b] .3 Să se arate că şirul de funcţii f n :[a. (∀) ε > 0 . funcţia f :[a . (∀) ε > 0 şi  ε  1 − ε  (∀) n >  . f n + p ( x) − f n ( x) < ε .1 şirul ( f n ( x) )n este uniform convergent pe [a .6. Avem: n+ p n+ p n+ p sin kx sin kx 1 f n + p ( x) − f n ( x) = ∑ ≤ ∑ ≤ ∑ = k = n +1 k ( k + 1) k = n +1 k ( k + 1) k = n +1 k ( k + 1) 1 1 − = n +1 n + p n + p −1 n+ p 1 = < = <ε . Rezolvare. (∀) p ∈ ¥ .6. Domeniul de definiţie fiind compactul [a .1. n+ p 1 1 1 1 = − < .

c) ∑ 2 α n =1 (n + x ) Rezolvare. n f n′ ( x) = ∑ EXERCIŢIUL 5. Pentru x = e seria este divergentă. Conform cu Propoziţia 5. a) Pentru x = 2 seria este evident convergentă.1 şi (∀) n >   . seria poate fi considerată ca serie cu termeni pozitivi. Fie x > 0 . ¡ f n ( x) = ∑ Funcţiile sunt derivabile şi sin k 2 x . uniform convergent către o funcţie q : ¡ → ¡ . n =1 ln(1 + a n ) . ε  Aşadar. k2 k =1 În mod analog se arată că acest şir al derivatelor este. mulţimea de convergenţă a seriei este (e. a > 0. ∞ ) . conform cu Propoziţia 5. x > 0 . ∞) .(2 − n x ).1.4 funcţia f : ¡ → ¡ este derivabilă şi f '( x) = q ( x ) .5 Să se determine mulţimea de convergenţă pentru următoarele serii de funcţii: ∞ a) ∑ (2 − x)(2 − x ). seria este convergentă. ∑ nx n =1 ∞ 1 . Atunci lim n x = 1 . b) Seria este evident o serie cu termeni pozitivi (∀) x ∈ ¡ şi a > 0 . de asemenea. Deci. Deci. Folosind criteriul raportului se obţine: 160 . 1 n→∞ n →∞ 1 n +1 2− x n +1 Deci pentru ln x > 1 ⇔ x ∈ (e.6. I se aplică acestei serii criteriul Raabe-Duhamel şi se obţine:  1  n  x n +1 − 1  f ( x)   = lim n ..3 există o funcţie f : ¡ → ¡ astfel încât cos k 2 x k4 k =1 n u f n ( x) → f ( x) .1. există un rang N 0 astfel încât (∀) n > N 0 termenii ∞ b) n →∞ seriei vor fi pozitivi.. lim n  n − 1 = lim  1 n→∞ n →∞ n + 1  f n +1 ( x)  n→∞ 2 − x n +1 1 x n +1 − 1 1 lim ⋅ lim = ln x . Deci.

seria Deoarece ∑ x x nx n n n =1 x x > 1 . ∞ c) Se observă că seria ln(1 + a n ) este convergentă pentru ∑ nx n =1 ∞ 1 ∑ (n + x este o serie cu termeni pozitivi ) (∀) x ∈ ¡ . iar pentru α ≤ 1 seria de funcţii mulţimea de convergenţă vidă. n =1 n Pentru a > 1 are loc egalitatea: 1  1    ln a n 1 + n  ln  1 + n  n ln(1 + a )  a  = ln a +  a  . pentru x > 2 . n→∞ ( x + n)α n →∞ n + x 2   ∞ 1 ∑n n =1 au aceeaşi natură (∀) x ∈ ¡ . adică pentru a ∈ (0.n +1 f ( x)  n  ln(1 + a ) lim n +1 = lim  ⋅ = a. 161 şi α ∞ 1 ∑ (n + x ) 2 α n =1 ∞ 1 ∑ (n + x n =1 ∞ 2 α ) 1 ∑ (n + x ) n =1 2 α este are .1) . Deci. = x n nx n x −1 nx 1   ln 1 + ∞ ln(1 + a n ) ∞ ln a ∞  a n  Deci. ∞ ln 2 Pentru a = 1 .  n n→∞ f ( x ) n →∞ n + 1   ln(1 + a ) n Dacă a < 1 . seria este ∑ x care este convergentă oricare ar fi n > 1 . Ţinând cont de seria lui nx nx n =1 n =1 n n =1 ∞ ln a Reimann. seria este convergentă (∀) x ∈ ¡ . seria ∑ x −1 este convergentă (∀) x > 2 . Folosind al treilea criteriu al comparaţiei se obţine: n =1 2 α α nα  n  lim 2 = lim   = 1 . (∀) x ∈ ¡ . n =1 n 1  1    ln 1 + n  ln 1 + n  ∞  a  este convergentă pentru  a  < ln 2 . ∑ = ∑ x −1 + ∑ . Aşadar. Deci. seria (∀) a > 1 . pentru α > 1 seria convergentă (∀) x ∈ ¡ .

b) ∑ 2 n 3 n =1 (n + 1) a) ∞  1 c) ∑ 1 +  n n =1  − n2 xn .7 Să se determine mulţimea de convergenţă a următoarelor serii de puteri: ∞ ∑ 1+ n 1 n ⋅ xn . Termenul general al şirului sumelor parţiale al seriei ∞ n n =1 k =1 1 + ∑ ( x n − x n −1 ) este S n = 1 + ∑ ( x k − x k −1 ) = x n .1) 1. Să se n =1 determine mulţimea de convergenţă a seriei şi să se arate că mulţimea  1 0.  ln ε  Din | S n − 0 |< ε ⇔ x n < ε . Rezolvare. (∀) ε > 0 .2 rezultă că 1 + ( x + x ) → 0. ε > 0  este mărginită de 0 şi  2   ∞ u  ln ε  n n −1 .∞ EXERCIŢIUL 5. n 1 n =1   n +  n   2n ∞ n 2 nπ n ⋅ cos n ⋅x . se obţine N (ε .5   1 n =1   0. Deci.   2 EXERCIŢIUL 5.1] .2. x ∈ ( −1.6. Deci. Din cele arătate anterior.  → ¡ .  . x) x ∈ 0. Deci. 162 .  1 0. 2  este o mulţime de uniform convergenţă. ∑  ln 0. x) =  . mulţimea de convergenţă a seriei este ( 0.6 Se consideră seria de funcţii 1 + ∑ ( x n − x n −1 ) . conform Propoziţiei 5. 2  n=1  1 f :  0. x = 1  Cum lim S n =  n →∞ ∞.  ln x     1 Se observă că mulţimea  N (ε . ∞ rezultă că 1 + ∑ ( x n + x n −1 ) →s 0 . 0.  2 f ( x) = 0 este suma seriei.6. x > 1 nu există pentru x ≤ −1.

3. Deci.1) . Cum cos 2 n +1 3 3 2(3n + 1)π 2(3n + 2)π 1 şi cos = cos = (s-au folosit schimbările de funcţie 3 3 2 n 2n n → 3n. n 2nπ n2n 6 nπ ⋅ cos =1 . 1 n 1  n +  n  n . n n = = lim lim n lim n    n n2   n→∞ n →∞ n →∞ 1  1 e  1    + n  1 + 2   n+  n    n   n   rezultă că seriile nu sunt convergente. ∞ ∑ (−1)n ⋅ 163 . mulţimea de convergenţă a seriei este ( −1. Din seria dată. Atunci R = = 1 . ω = lim sup n | an | = 1 ⇒ R = 1 . Datorită faptului că: 1  n 1   n+   0  n  n n 1   = 1⋅  1  = 1 . pentru x = 1 şi x = −1 .3. Într-adevăr. n → 3n + 1. n n 2 2 n →∞ 1 R = . Deci. a) Avem: sup | an | = sup = sup = sup = n n 1 1 1 1  n+ 1+ 2 1+ 2 n +  n n n n  Deci. se obţine sup n | an | = 2 . ω = lim sup n | an | = = lim n →∞ n + 1 n→∞ ω ∞ n2 n 2nπ Pentru x = 1 şi x = −1 . se obţin seriile ω ∞ ∑ (−1) n =1 n n n+ ∞ ∑ n =1 n n+ 1 n 1  n+  n  n . n +1 n2 1 = 1 .Rezolvare. n → 3n + 2 ). se obţin seriile numerice ∑ 2 ⋅ cos n şi n 3 n =1 (n + 1) b) Avem: n | an | = n2 n n 2n 2 nπ n 2nπ ⋅ cos . Deoarece conform cu Observaţia 5. Se observă că şirul a = ⋅ cos n n 2 n 2 n (n + 1) 3 (n + 1) 3 n =1 nu este convergent deoarece a3n → 1 şi a3n +1 → 0 . 1+ 1 n n n n⋅n n n n .

mulţimea de convergenţă a seriei de puteri este ( −1. Cum termenul general al celor două serii nu are limită. Deci. lim a3 n +1 = lim  1 c) Avem: ω = lim  1 +  n →∞  n − n2 = lim n n →∞ 1  1 1 +   n Pentru x = −e şi x = e se obţin seriile n ∞ ∑ n =1 = 1 1 . R = = e . 1 x →0 164 (1) (2) . (3n)6 n n →∞ [(3n ) 2 + 1]3n lim a3 n = lim n→∞ p2 p (3n + 1)2(3 n +1) 1 1 ⋅ = lim ⋅ = 1⋅ 0 = 0 . Se calculează:  1+ x  e x − x −1 1+ x   (1+ x ) x2 x e x − x −1  ex  x2   e − x − 1  1+  . Avem: n2 lim n →∞ en  1 1 +   n n 2 = en  1 1 +   n n2  1   en  =  . lim   = lim   x →0 1 + x x →0   + 1 x       x x x e − x −1 e −1 e 1 lim 2 = lim = lim = . rezultă că seriile sunt divergente.  1+ 1  n  1  ex  x2 Se consideră funcţia f ( x) =   . x →0 x + x 3 x →0 2 x + 3x 2 x →0 2 + 6 x 2 Din (1) şi (2) avem că lim f ( x) = e .1) .1  m 0   m 2m 1   =  1  = 1 = lim 2 = lim m n →∞ (m + 1) m n →∞  e 1     1 + 2    m   (m = 3n) . e ω ∞ en  1 1 + n    n 2 . Deci. n →∞ n →∞ [(3n + 1) 2 + 1]3 n +1 23 n +1 p →∞ ( p 2 + 1) p 2 2 p ( p = 3n + 1) . ∑ (−1) n =1 n ⋅ en  1 1 + n    n2 . Deci.

| x |< 1 . ∞ geometrică ∑t 2n −2 . este uniform convergentă n =1 şi se poate integra termen cu termen. n =1 2n − 1 ∞ b) x 4 n −1 ∑ 4n − 1 . n =1 1 a 2n + 1 . n =1 ∞ c) x 4 n−3 ∑ 4n − 3 . R = lim n = lim = 1 .6. Deci. x] care. Deci. | x |< 1 . x] ⊂ (−1. ∑ ∑ 2 ∫ 0 0 1− t 2 1+ x n =1 2n − 1 n =1 ∞ 1 a 4n + 3 .1) şi se poate integra termen cu termen şi astfel se obţine: b) Avem: an = 165 .8 Să se determine raza de convergenţă şi suma seriilor: ∞ x 2 n −1 a) ∑ . seria ∑ n =1 en  1 1 +   n n2 Dacă se consideră xn = ∞ seria ∑ en  1 1 + n    n2 1 = lim f   = e . n =1 EXERCIŢIUL 5. Seria n →∞ a n →∞ 2 n − 1 2n − 1 n +1 este uniform convergentă pe intervalul [0. Se consideră seria a) Avem: an = Rezolvare. | x |< 1 . x] ⊂ (−1.1) . ∞ ∞ x x dt x 2 n −1 1 1− x = t 2 n −2 dt = ∫ = ln . Seria ∑ t 4 n − 2 este n →∞ a n→∞ 4n − 1 4n − 1 n =1 n +1 uniform convergentă pe intervalul [0. seria de puteri are mulţimea n2  1 1 +   n de convergenţă (−e. x →∞ n este divergentă. (−1) n ⋅ en  1 1 +   n n2 ⇒ x2n → e şi x2 n +1 → − e . t ∈ [0.lim n→∞ ∞ Aşadar. e) . de asemenea. R = lim n = lim = 1 . Atunci (−1) n ⋅ en nu este convergentă.

9 Să se determine mulţimea de convergenţă şi suma următoarelor serii de puteri: ∞ a) ∑n 2 ⋅ xn .1) .. se obţine 1− x 1 . ∑ (1 − x )3 n =1 b) Se obţine uşor că M C = ¡ .1) şi se integrează termen cu termen. Se derivează termen cu termen şi se obţine: ∑ (1 − x) 2 n =1 ∞ 1+ x n 2 x n −1 = . se ştie că: ∑ nx n −1 = ex = 1+ x x 2 x3 x 4 x5 x6 x 7 x8 + + + + + + + + . Acum. 1! 2! 3! 4! 5! 6! 7! 8! 166 . dacă se derivează egalitatea ∑x n =1 ∞ n = x . n =1 ∞ b) x 4n . Deci.1) şi se poate deriva termen cu ∞ termen. Deci.6. Se consideră seria geometrică ∞ ∑x n n =1 care este uniform convergentă pe ( −1. a) Se observă că M C = (−1. Se înmulţeşte această egalitate cu x şi se obţine: (1 − x)2 n =1 ∞ x nx n = . Seria ∑ t 4 n − 4 este n →∞ a n→∞ 4n − 3 4n − 3 n =1 n +1 uniform convergentă pe intervalul [0. Se înmulţeşte această egalitate cu x şi se rezultă: ∑ (1 − x )3 n =1 ∞ x(1 + x) n2 xn = .. ∞ ∞ x 1 x 1 1  1 1− x 1 x 4 n−3 t 4 n − 4 dt = ∫  dt = ln = − + arctgx .2 ∞ x x t dt 1 x 1 1  1 1− x 1 x4 n−1 4 n −2 t dt dt = ln = = = ∫  − − arctgx . ∑ ∑  4 2 2 ∫ ∫ 0 0 1− t 2 0  1− t 1+ t  4 1+ x 2 n =1 4n − 1 n =1 ∞ ∞ a 1 4n + 1 . ∑ ∑  2 2 ∫ 0 2 0  1+ t 1− t  4 1+ x 2 n =1 4n − 3 n =1 c) Avem: an = EXERCIŢIUL 5. x ] ⊂ ( −1. ∑ n = 0 (4n )! ∞ c) ∑ (n + 1)(n + 2)(n + 1) ⋅ x n . n =0 Rezolvare. R = lim n = lim = 1 .

6. P′′( x) = 12 x 2 + 12 x + 6 .10 Să se descompună în funcţii simple funcţia x 4 + 2 x 3 + 3x 2 + 4 x + 5 f ( x) = .. Folosind formula lui Taylor pentru polinoame.. Se ştie că seria geometrică convergentă pe ∞ ∑x n =0 n+3 = ( −1. se obţine: 1− x −2 x 3 + 3 x 2 . 2! 4! 6! 8! ∞ 1 x 4n Se observă că: (e x + e − x + 2cos x) = ∑ . ( x − 1)6 Rezolvare. obţinem: ∞ 6 (n + 1)(n + 2)(n + 3) ⋅ x n = . ∑ (1 − x)3 n =0 În fine. 1! 2! 3! 4! P (1) = 15 . 1! 2! 3! 4! 5! 6! 7! 8! x 2 x 4 x6 x8 cos x = 1 − + − + + . P′′′(1) = 36 . ∑ (1 − x) 4 n =0 ∞ ∑ (n + 3) x n + 2 = EXERCIŢIUL 5.x x 2 x 3 x 4 x 5 x 6 x 7 x8 + − + − + − + + . P( ) (1) = 24 . se obţine: ( x − 1) ( x − 1)2 ( x − 1)3 ( x − 1)4 P( x) = 15 + ⋅ 20 + ⋅ 30 + ⋅ 36 + ⋅ 24 . Ţinând cont de acestea... P′(1) = 20 . 4 n = 0 (4n)! e− x = 1 − c) Evident M C = (−1.1) . ∞ ∑x n+3 este uniform n =0 Dacă se derivează termen cu termen egalitatea x3 . . se obţine: x −1 ( x − 1)2 ( x − 1)3 ( x − 1)4 ( 4) P( x) = P(1) + ⋅ P′(1) + ⋅ P′′(1) + ⋅ P′′′(1) + ⋅ P (1) . 1! 2! 3! 4! 167 . Fie P( x) = x 4 + 2 x 3 + 3 x 2 + 4 x + 5 . P′′(1) = 30 . dacă se derivează termen cu termen.1) . P′( x) = 4 x3 + 6 x 2 + 6 x + 4 . (1 − x) 2 n =0 Se derivează această egalitate termen cu termen şi se obţine: ∞ 2 x3 − 6 x 2 + 6 x n +1 ( n + 2)( n + 3) ⋅ x = . P′′′( x) = 24 x + 12 . 4 4 P( ) ( x) = 24 .

1. Această modalitate de descompunere în fracţii simple (în cazuri de acest tip) este mult mai comodă din punct de vedere al calcului. −2) ∪ (−2.6.11 Să se dezvolte în serie de puteri funcţiile: 1+ x . se obţine: x 4 + 2 x 3 + 3x 2 + 4 x + 5 1 6 15 20 15 = + + + + . Ţinând cont de egalitatea (1).x x 2 n +1 . decât metoda clasică de descompunere. 6 2 3 4 5 ( x − 1) ( x − 1) ( x − 1) ( x − 1) ( x − 1) ( x − 1)6 Observaţie. Deci. | x |< 1 . ln 1+ x = 1. | x |< 1 . deci se poate n=0 integra termen cu termen pe [0. ∑ n = 0 2n + 1 ∞ 168 . (1) n=0 Se ştie că pentru | x |< 1 seria ∞ ∑x 2n este uniform convergentă.x n =0 0 n = 0 2n + 1 Deci. Rezolvare. | x |< 1 . d) f ( x) = cos 4 x.x 3x b) f ( x) = 2 . e) f ( x) = sin 6 x + cos 6 x.1) . Aşadar.Deci: (1) P( x) = 15 + 20( x − 1) + 15( x − 1)2 + 6( x − 1)3 + ( x − 1)4 . | x |< 1. x ∈ ¡ . ∞ ) . Dacă se înlocuieşte 1 − x2 ∞ ∞ n= 0 n=0 (1 − x 2 ) −1 = (1 + t )−1 = ∑ (−1)n ⋅ t n = ∑ x 2 n . a) Avem: f '( x) = − x 2 = t se obţine 1 = (1 − x 2 ) −1 . ∞ f '( x) = ∑ x 2 n . x + 5x + 6 c) f ( x) = ln( x + 1 + x 2 ). din egalitatea (1) se obţine: ∞ x 2 n +1 1 + x ∞ x 2n ln = ∑ ∫ x dx = ∑ . x ∈ ¡ . EXERCIŢIUL 5. x ∈ ¡ . −3) ∪ (−3. a) f ( x) = ln 1. x] ⊂ (−1. x ∈ (−∞.

x ∈ ¡ . x] ⊂ (−2. Funcţia f1 ( x) se poate dezvolta în serie de puteri  2 pentru | x |< 3 . | x |< 2 . rezultă că funcţia f ( x) = f1 ( x) + f 2 ( x) este dezvoltabilă în serie de puteri pentru | x |< 2 . . se ştie că: 4 4 ∞ x2n . x+3 x+2  3 b) Se observă că unde 2 −1  x f 2 ( x) = −3 ⋅ 1 +  . ∑ x 2 + 2n + 1 n = 0 n +1 3 1 + cos 2 x + cos 4 x . Deci. (2 n)!! (2n)!! n=0 n=0 Ţinând cont de acestea. f1 ( x) = f 2 ( x) = − f1 ( x) = 3 ⋅ 1 +  . 0) şi se obţine f1 ( x) = 3∑ (−1)n ∞ f1 ( x) = [1 + ( x + 1)2 ]−1 = ∑ (−1)n ( x + 1)2 n pentru x ∈ (−2. Deci. d) Deoarece cos 4 x = 2 n +1 ∞ 1 n +1 ( x + 1) = ( − 1) ⋅ . f ( x) = f1 ( x) + f 2 ( x) . x] ⊂ (−2. ∑ 2 3n 2n n= 0 n= 0 ∞ 3x  1 1 Aşadar. x + 2x + 2 1 + ( x + 1)2 1 Se observă că funcţia f1 ( x) = este dezvoltabilă în jurul punctului 1 + (n + 1) 2 x0 = −1 pe orice interval [−1. se obţine ln x ∈ (−2. x + 5x + 6 2 3  n=0 x +1 1 = −2( x + 1) ⋅ c) Avem: f '( x) = −2 ⋅ 2 . Dar.0) . ∞ n ∞ xn n x şi f ( x ) = − 3 ( − 1) . 2 = 3∑ (−1)n +1  n − n  x n . = − x + 5x + 6 x + 3 x + 2 −1 9 6  x . 0) . 0) . De aici rezultă că: (2 n)!! n=0 ∞ ∞ 4n ⋅ x 2 n 16 n ⋅ x 2 n cos 2 x = ∑ (−1)n şi cos 4 x = ∑ (−1) n . obţine: Integrând această egalitate pe n=0 intervalul [−1. Ţinând cont de acestea. se obţine: 3 ∞ 4 n +1 + 16 n 2 n cos 4 x = + ∑ (-1)n ⋅ x . x∈¡. 4 n =0 4 ⋅ (2n )!! cos x = ∑ (-1)n 169 . se n=0 ∞ f '( x) = 2∑ (−1)n +1 (1 + x)2 n +1 .3x 9 6 . iar f 2 ( x ) se poate dezvolta în serie de puteri pentru | x |< 2 . Aşadar.

x →∞  x   Rezolvare Dacă Rn ( x) este restul de ordinul n din formula lui Taylor a a) lim x →0 funcţiei f ( x ) dezvoltată în jurul punctului x = a . x →∞ t2  x   t →0  t t  t →0  lim t2 + R2 (t ) . 8 8 (2n)!! n=0 5 3 ∞ 16 n ⋅ x 2 n + ∑ (−1)n .6. se obţine: − x2 2 cos x − e 1 =− . 4 x →0 x 12 1 b) Dacă se face substituţia x = se obţine: t   1 t − ln(1 + t )   1 1  lim  x − x 2 ln 1 +   = lim  − 2 ⋅ ln(1 + t )  = lim .e) Deoarece cos 6 x + sin 6 x = atunci cos 6 x + sin 6 x = ∞ 16 n ⋅ x 2 n 5 3 + ⋅ cos 4 x şi cos 4 x = ∑ (−1) n . 2 8 (3) şi e − n2 2 Din (2) şi (3) se obţine: = 1− cos x − e x4 − x2 2 = 1 1 R41 ( x) R42 ( x) − + 4 − 4 . 8 8 n=0 (2n )!! EXERCIŢIUL 5.12 Să se calculeze: − x2 2 cos x − e . x→ a ( x − a ) n lim (1) a) Ştim că: cos x = 1 − x2 x 4 + + R41 ( x) 2 24 (2) x2 x4 + + R42 ( x) . atunci are loc relaţia Rn ( x) =0. Atunci 24 8 x x ţinând cont de (1). 2 t − ln(1 + t ) 1 R (t ) 1 Atunci. x4   1  b) lim  x − x 2 ⋅ ln  1 +   . 2 0 t →0 t → t 2 t 2 ln(1 + t ) = t − 170 . lim = + lim 2 2 = .

. 1 − ∫e 0 x2 2 x2 2 dx < 0.6. 3 10 42 216 1320 9360 75600 Dacă se adună aceşti termeni. n !(2 n + 1) ∞ 1 = n !(2n + 1) n=0 1 1 1 1 1 1 1 1− + − + − + − + . Se integrează această egalitate pe intervalul n! n= 0 [0.5 < . x] ⊂ ¡ şi se obţine: este e − = ∑ (−1)n ∫ x 0 e − x2 2 Considerând x = 1 . .13 Să se calculeze cu patru zecimale exacte Rezolvare.EXERCIŢIUL 5. eroarea făcută este mai mică decât 1 1.. 171 . Seria Mac-Laurin a funcţiei f ( x ) = e x2 2 − 1 − ∫e 0 x2 2 dx .. 7468.. Calculând suma acestor fracţii prin lipsă şi prin adaos la 75600 105 zecimala a cincea se obţine: ∫ 0 e dx = ∑ (−1)n 1 − 0. 2 x 2 ∞ x 2n . 74681 < ∫ e 0 Deci. dx < 0. 74685 . obţinem: 1 − x2 2 ∞ dx = ∑ (−1) n n=0 x 2 n +1 . .

f ( x) = oricare ar fi i = 1. Aceste funcţii mai poartă denumirea de funcţii de mai multe variabile. y .. 172 . F : D ( ( 0...1. x+ y+z . f : ¡ 3 → ¡ . f 2 ( x ) .. ln ( x + 1)  .. x2 + 1 .. p sunt funcţii reale de variabilă vectorială. Aceste tipuri de funcţii vor fi studiate în cele ce urmează din punct de vedere al limitei şi continuităţii. f n ( x ) ) x = ( x1 . ∞ ) → ¡ 2 . f m ( x ) ) unde f1 ( x ) . 0 ) . De exemplu. x2 .. De exemplu. m se numesc protecţiile funcţiei vectoriale F ( x ) şi aceste protecţii sunt funcţii reale de variabilă reală.1 a) Funcţiile f : X ⊆ ¡ → Y ⊆ ¡ se numesc funcţii reale de variabilă reală şi au forma generală y = f ( x ) . −1) U (1. respectiv codomeniului... y ) =  ln (1 + x 2 + y 2 ) . f ( x... ∞ ) → ¡ .CAPITOLUL VI: FUNCŢII REALE ŞI FUNCŢII VECTORIALE 1. oricare ar fi i = 1.  .. DEFINIŢII.1) este discul cu 2 2   1 − x − y   centrul în origine şi de rază 1 ..1) U (1. xm ) iar funcţiile fi ( x ) .  x2 y 2  F ( x. z ) = 1 + x2 + y 2 + z2 d) Funcţiile F : X ⊆ ¡ m → Y ⊆ ¡ p se numesc funcţii vectoriale de variabilă vectorială şi au forma unde F ( x ) = ( f1 ( x ) . x2 −1 b) Funcţiile F : X ⊆ ¡ → Y ⊆ ¡ m se numesc funcţii vectoriale din variabilă reală şi au următoarea formă: F ( x ) = ( f1 ( x ) . F : ( −1. f 2 ( x ) .1) → ¡ 2 . De exemplu. PROPRIETĂŢI GENERALE După cum se ştie. tipurile de funcţii se clasifică în funcţie de natura domeniului..  x  . În acest sens. xm ) . există următoarele tipuri de funcţii: DEFINIŢIA 6.. unde D ( ( 0. f : ( −∞. De exemplu. F ( x ) =  2  1− x  m c) Funcţiile f : X ⊆ ¡ → Y ⊆ ¡ se numesc funcţii reale de variabilă vectorială şi au forma generală y = f ( x ) = f ( x1 .. 0 ) . LIMITĂ. x2 .

adică modulul.1. Se spune că funcţia f ( x ) are limita l în punctul x0 şi se scrie lim f ( x ) = l dacă pentru orice x→ x 0 W vecinătate a lui l . Limita unei funcţii în punctul de acumulare x0 a lui X se defineşte după cum urmează: DEFINIŢIA 6.τ 1 ) şi (Y . d ) şi (Y . unde ( X .1. iar ( X . DEFINIŢIA 6.3 este unică. X ⊂ ¡ . astfel încât pentru orice x ≠ x0 x ∈ V ∩ X .Cel mai general cadru în care poate fi definită noţiunea de limită este atunci când domeniul şi codomeniul sunt înzestrate cu structura de spaţiu topologic. 1.2 a) Se ştie că spaţiul metric este un spaţiu topologic separat.1 Ca noţiunea de limită dată de Definiţia 6.3 capătă forma cunoscută. OBSERVAŢIA 6. b) Dacă se particularizează metricile d şi ρ se obţin diverse forme echivalente ale acestei definiţii. l ) < ε .1. ρ ) spaţii metrice.1. Y ⊂ ¡ d metrica euclidiană a lui ¡ .1. de aceea limita definită de Definiţia 6.2 să aibă sens (limita să fie unică) trebuie ca spaţiile topologice ( X .3 (Limita în spaţii metrice) Fie f : X → Y . Cum spaţiul metric şi spaţiul vectorial normat sunt spaţii topologice. există δ ( ε ) > 0 astfel încât x → xo pentru orice x ≠ x0 d ( x.τ 1 ) şi (Y . x0 ) < δ ( ε ) rezultă ρ ( f ( x ) .1. deci noţiunea este bine definită. OBSERVAŢIA 6.2 (Limita în spaţiu topologic) Fie f : X → Y . adică: lim f ( x ) = l dacă oricare ar x → xo 173 .τ 2 ) să fie spaţii topologice separate (Haussdorf). Exemple. există o vecinătate V a punctului x0 . rezultă f ( x ) ∈ W . noţiunea de limită are sens şi atunci când domeniul şi codomeniul sunt înzestrate cu aceste structuri. Funcţia f ( x ) are limită l ∈ Y în punctul x0 şi se scrie lim f ( x ) = l dacă pentru orice ε > 0 .1. atunci Definiţia 6.τ 2 ) sunt două spaţii topologice oarecare.

Particularizând normele ⋅ 1 şi ⋅ 2 se obţin definiţii echivalente cu Definiţia 6. 2 DEFINIŢIA 6.4 sunt definiţii echivalente. b) m ≥ 2 . dacă X ⊆ ¡ m şi Y ⊆ ¡ p .1. ( ∃) δ ( ε ) > 0 p ∑( f ( x) − l ) k =1 k k 2 a.. 6. limita definită de Definiţia 6. p = 1 . există δ ( ε ) > 0 astfel încât pentru orice x ≠ x0 x − x0 1 < δ ( ε ) rezultă f ( x ) − l 2 < ε .. ⋅ 1 ) .1. 2. Se spune că funcţia f are limita l ∈ Y în punctul x0 şi se scrie lim f ( x ) = l dacă oricare ar fi x → xo ε > 0 .1. pentru cazurile: a) p ≥ 2 . 6. astfel încât pentru orice x ∈ X x − x0 < δ (ε ) rezultă f ( x ) − l < ε .4 (Limita în spaţiu vectorial normat) Fie f : X → Y o funcţie şi ( X . l p ) lim F ( x ) = L . <ε .4 este unică..1. 174 .î. b) Definiţiile 6.1.. x → x0 ( ∀) x ≠ x0 ∈ X dacă x − x0 < δ (ε ) rezultă ( ∀ ) ε > 0 .4. dacă ( ∀ ) ε > 0 . x → x0 m ∑( x ( ∀) x ≠ x0 ∈ X k =1 k − x0 k ) < δ (ε ) rezultă f ( x ) − l < ε .fi ε > 0 .î. adică considerând-o pe una ca definiţie.3. f p ( x ) ) şi în acest caz definiţia este: L = ( l1 .. există δ ( ε ) > 0 ..3 a) Deoarece spaţiile vectoriale normate sunt spaţii topologice separate. F ( x ) = ( f1 ( x ) . ( ∃) δ (ε ) > 0 a.2. ⋅ 2 ) spaţii vectoriale normate...1. l 2 .1. Definiţia 6. OBSERVAŢIA 6. b) Funcţia este de forma f : X ⊆ ¡ m → Y ⊆ ¡ şi în acest caz definiţia este: lim f ( x ) = l . m = 1 . (Y . celelalte două devin propoziţii care pot fi demonstrate. f 2 ( x ) . are următoarele forme: a) Funcţia este de forma F : X ⊆ ¡ →Y ⊆ ¡p .3.1.

1.. Dacă n = 1 şi m ≥ 2 .. OBSERVAŢIA 6. f 2 ( x ) . x ∈ ¡ .. atunci există l s şi l d şi ls = ld = l . adică funcţii de forma F : X ⊆ ¡ n → Y ⊆ ¡m . cât şi punctul x0 finite. x0 finit..2. atunci funcţia f are limită în punctul x0 şi această limită are valoarea l .1. x = ( x1 . există δ ( ε ) > 0 ..1.. respectiv limita la dreapta în punctul x0 pentru funcţia f : X ⊂ ¡ → Y ⊂ ¡ . f 2 ( x ) .3. atunci se obţin funcţii reale de variabilă reală. l m ) ) x → x0 dacă pentru orice ε > 0 ..3 are următoarea formă: lim F ( x ) = L ( L = ( l1 .1 Fie f : X ⊂ ¡ → Y ⊂ ¡ şi x0 ∈ X ' un punct de acumulare al domeniului de definiţie: a) Dacă există l s . atunci Definiţia 6.. Deoarece mulţimea numerelor reale este o mulţime ordonată. 6. x2 . l finit. l 2 .. b) Pentru funcţiile vectoriale de variabilă vectorială.1. respectiv ¡ m .. se poate stabili dacă x converge către punctul de acumulare x0 .. b) Dacă funcţia f are limită l în punctul x0 . 175 .În cele ce urmează se vor considera funcţiile vectoriale de variabilă vectorială. atunci se obţin funcţii vectoriale de variabilă reală. Cea mai utilizată dintre cele trei definiţii ale limitei funcţiei într-un punct este Definiţia 6. l = ∞ . c) Definiţiile 6.. crescător sau descrescător şi astfel se poate defini limita la stânga.. f m ( x ) ) . care au forma F ( x ) = ( f1 ( x ) .4 pot fi particularizate pentru funcţiile reale de variabilă reală şi în cazul în care l = ∞ sau x0 = ∞ .. unde fi : X ⊂ ¡ n → ¡ . 6.. dacă se consideră metrica euclidiană a lui ¡ n . astfel încât pentru orice x ∈ X cu proprietatea că: n ∑ ( xi − x0i ) < δ ( ε ) ∑( f ( x ) − l ) m rezultă i =1 j =1 j j 2 <ε .1. xn ) . PROPOZIŢIA 6.3.1. x0 = ∞ . Dacă avem simultan n = 1 şi m = 1 ..4 a) Definiţiile limitei unei funcţii într-un punct au fost date considerând limita l . f m ( x ) ) . F ( x ) = ( f1 ( x ) .1. l d în punctul x0 pentru funcţia f şi l s = l d = l .

Demonstraţie. Atunci funcţia f = f ( x..1. g ( x ) ) = l 1 x → x0 y → y0 y= g( x) şi lim f ( x. y ) = lim f ( x. punctul b) rezultă lim F ( x ) = L dacă: x → x0 176 .. y ) nu are limită în punctul ( x0 . f 2 ( x ) . se poate arăta că o funcţie nu are limită într-un punct ca în exemplul următor..1.. Fie f = f ( x. y0 ) . x02 ) . Prin drum se înţelege orice curbă plană regulată (continuă şi simplă). x0 n ) dacă şi numai dacă lim f j ( x ) = l j .1. Într-adevăr. f m ( x ) ) . Funcţia F ( x ) are limita L = ( l 1 . Dacă: lim f ( x. atunci.. x02 ) . Aceste posibilităţi sunt date de toate drumurile plane ce trec prin punctul x0 = ( x01 .1..2 Funcţia f : X ⊂ ¡ 2 → Y ⊂ ¡ are limita în punctul x0 = ( x01 .Dacă se consideră f : X ⊂ ¡ 2 → Y ⊂ ¡ şi x0 = ( x01 . y0 ) punctul în care se pune problema limitei şi y = g ( x ) . y ) şi ( x0 . PROPOZIŢIA 6.. x = ( x1 . y = h ( x ) curbe ce trec prin punctul ( x0 . xn ) o funcţie vectorială de variabilă vectorială. l m ) în punctul x0 = ( x01 . b ] din domeniul de definiţie sunt drumuri. x02 ) ∈ X ' dacă şi numai dacă pe orice drum ce trece prin acest punct. spre deosebire de cazul când X ⊂ ¡ există o infinitate de posibilităţi ca punctul x = ( x1 . x02 . m . De exemplu.. y0 ) . Exemplu.. Propoziţia 6...3 (Limita funcţiilor vectoriale de variabilă vectorială) Fie F ( x ) = ( f1 ( x ) . funcţia f are limită şi aceste limite sunt egale.. Folosind Propoziţia 6..4. x02 ) ∈ X ' .2.. l 2 . graficele funcţiilor elementare definite pe intervale [ a. y ) = lim f ( x. x2 ) să conveargă către punctul x0 = ( x01 ... ţinând cont de Definiţia 6. x2 . oricare ar fi x → x0 j = 1. h ( x ) ) = l 2 x → x0 y → y0 y = h( x ) şi x → x0 x → x0 l1 ≠ l 2 .

. b) Ţinând cont de Propoziţia 6. atunci funcţiile F ( x ) ± G ( x ) .. ( ∃) δ ( ε ) > 0 a. Reciproca se demonstrează în mod analog. x02 ... ( ∀) x ∈ X  Rezultă că f j ( x ) − l j < n ∑(x − x ) i i =1 2 0i < δ (ε ) ⇒ ∑( f ( x ) − l ) m j =1 j j ε 2  <ε  = ε ' .. x → x0 j = 1. atunci are loc egalitatea ( ) lim F ( x ) = lim f1 ( x ) . f 2 ( x ) ... λ ∈ ¡ au limită în x0 şi au loc egalităţile: lim ( F ( x ) ± G ( x ) ) = lim F ( x ) ± lim G ( x ) . x → x0 x → x0 x → x0 x → x0 x → x0 Un rol deosebit din punct de vedere practic îl are limita unei funcţii definită cu ajutorul şirurilor. x02 .1. lim λ ⋅ F ( x ) = λ lim F ( x ) .. dacă se înlocuieşte: x = ( x1 .. PROPOZIŢIA 6.. f 2 ( xn ) . m . f m ( xn ) ) 177 .. xnp ) şi F ( x ) = ( f1 ( x ) ... f m ( x ) ) cu F ( xn ) = ( f1 ( xn ) .î. xn 2 . lim f 2 ( x ) ...5 a) Funcţia F ( x ) are limita L în punctul x0 dacă şi numai dacă fiecare proiecţie a sa are limită în acel punct.. λ ⋅ F ( x ) .. lim f m ( x ) .. x2 .... Observaţia 6.. Demonstraţie.. xn ) au limita în punctul x0 = ( x01 . Dar. Această problemă este rezolvată de următoarea propoziţie.1.1. dacă funcţia F ( x ) are limită în punctul x0 = ( x01 . x0 n ) ..4. xn ∈ X şi xn → x0 să rezulte că şirul → L (unic)...4 Fie f : X ⊂ ¡ p → Y ⊂ ¡ m . În definiţia dată de Observaţia 6.. punctul b). ţinând cont de m limita unei funcţii reale de variabilă vectorială. Condiţia necesară şi suficientă ca funcţia F ( x ) să aibă limita L în punctul x0 ∈ X ' este ca oricare ar fi ( F ( x )) n n≥0 ( xn ) n ≥ 0 xn ≠ x0 . x p ) cu xn = ( xn1 . oricare ar fi j = 1..3. rezultă lim f j ( x ) = l j . x = ( x1 . x0 n ) .. m . ( ∀ ) ε > 0. x2 . x → x0 x → x0 x → x0 x → x0 c) Dacă funcţiile F ( x ) şi G ( x ) ...1.

1. ii) se calculează limita pe o dreaptă oarecare din fascicol lim f ( x. atunci funcţia F ( x ) nu are limită în x0 .1. PROPOZIŢIA 6. x0 ) < δ (ε ) să rezulte că ρ ( f ( x′) .) b) dacă l = c (nu depinde de m ) funcţia poate să aibă sau să nu aibă limită în punctul ( x0 . Pentru a studia existenţa limitei lim f ( x. rezultă că dacă există xn′ → x0 şi ( ) xn′′ → x0 astfel încât unul din şirurile F xn′ ( ) sau F xn′′ nu este convergent sau aceste şiruri sunt convergente cu limite diferite.4 care mai poartă denumirea de teorema lui Heine.2.5. d ( x′′. y0 ) ( vezi Propoziţia 6.2. y0 + m ( x − x0 ) ) = l ( m ) . x′′ ∈ X \ { x0 } d ( x′. În cazul 30 b) studiul se continuă astfel: 178 . adică limita depinde de parametrul m. y0 ) conform Propoziţia 6.1. (Criteriul Cauchy – Bolzano) Fie f : X → Y .4. y ) = lim f ( x. m ∈ ¡ . ρ ) spaţii metrice complete. funcţia nu are limită în punctul ( x0 .se obţine Propoziţia 6. X . se vor considera funcţiile reale de două variabile. y ) şi eventual a o determina se x → x0 y → y0 procedează astfel: i) se consideră fascicolul de drepte care trec prin punctul ( x0 . f ( x′′) ) < ε .d ) şi (Y . ∃δ (ε ) > 0 astfel încât ∀ x′. Algoritm pentru calculul limitelor pentru funcţiile reale de variabilă vectorială Fără a afecta generalitatea problemei. x → x0 y → y0 ( y = y0 + m( x − x0 ) ) x → x0 iii) a) dacă l = l ( m ) . x0 ) < δ (ε ) .1. b) Ţinând cont de Propoziţia 6. Y organizate ca spaţii topologice. Atunci lim f ( x ) dacă şi numai x → x0 dacă ∀ ε > 0 .6 a) Această propoziţie se enunţă mai general pentru funcţii f : X → Y . OBSERVAŢIA 6. ( X .1.1. y0 ) . Acest fascicol are următoarea ecuaţie y = y0 + m ( x − x0 ) .

y )  y → y0 y → y0 m arctg  f ( x. y )  1 5 0 lim 1 + f ( x. Mai general. dacă lim f ( x. Acest tabel este următorul: sin m  f ( x. y ) y → y0 = α . y )  . m x → x0 x → x0 . x2 . y )  3 0 lim = 1 . xσ ( n ) → x0σ ( n )    xσ (1) → x0σ (1) DEFINIŢIA 6. Pentru calculul limitelor funcţiilor de mai multe variabile se poate folosi acest algoritm combinat cu tabelul limitelor fundamentale pentru funcţii de mai multe variabile. y0 ) şi are loc relaţia: lim f ( x. y ) = 0 . y )  se  y → y0  y → y0  x → x0  numesc limite iterate.iv) dacă funcţia nu are limită. y ) = 0 . y )  1 0 lim = 1 . y ) 2 0 lim = 1 . dacă lim f ( x. y ) = 0 . y ) = 0 .    lim K  lim f ( x1 . n = 1 ) sau criterii ale majorării. există cel puţin un drum de ecuaţie y = g ( x ) care trece prin punctul ( x0 . x → x0 y → y0 a ( ) −1 = ln a . xn )K   = lσ . y ) = 0 . dacă lim f ( x.  f x y ( ) y → y0  y → y0   m arcsin  f ( x.1. y )  y → y0 y → y0 tg m  f ( x. g ( x ) ) ≠ l . dacă lim f ( x.K . lim  lim f ( x. y ) = 0 . dacă lim f ( x. y )  = 1 . x → x0 f ( x. dacă lim f ( x.1. x → x0 x → x0 y → y0 6 0 lim x → x0 y → y0 ln (1 + α f ( x. y 7 0 lim x → x0 y → y0 0 Tabelul se poate generaliza la funcţii de trei sau mai multe variabile. 4 0 lim m x → x0 x → x0 y → y0 y → y0  f ( x. dacă lim f ( x. y ) = e . m x → x0 x → x0  f ( x. ea nu poate fi decât constanta l şi se demonstrează acest lucru folosind Definiţia 6.4 Limitele x → x0 179 . y )  f ( x. m x → x0 x → x0  f ( x. x → x0 v) dacă funcţia are limită. y ) ) f ( x.3 particularizată la funcţiile reale de două variabile ( p = 2 . y ) y→ y f x. lim  lim f ( x. y ) = 0 .

Pot exista n ! limite iterate în ( x01 . 2 Deci. iar lσ se numeşte limită iterată. atunci acestea sunt egale. () DEFINIŢIA 6. 180 . există δ ( ε ) > 0 astfel încât x − 2 < δ ( ε ) şi y − 1 < δ (ε ) să rezulte că f ( x. y ) = x + 2 xy . Exemplu. 2 f ( x. y0 ) şi limitele iterate în acest punct există următoarea legătură: PROPOZIŢIA 6. atunci funcţia nu are limită în acel punct. 2. y ) − 8 < x − 2 + 2 x − 2 y − 1 + 6 x − 2 + 4 y − 1 2 < δ 2 + 2δ 2 + 6δ + 4δ = 3δ 2 + 10δ < 13δ . y ) în punctul ( x0 . () b) Existenţa şi egalitatea limitelor iterate nu implică existenţa limitei în punctul x 0 .5 Fie v ∈ ¡ n . y ) − 8 < ε . x →2 y →1 Soluţie.7 a) Dacă există două limite iterate distincte ale funcţiei f x în punctul x 0 .1. Să se arate că lim ( x 2 + 2 xy ) = 8 . y ) − 8 = ( x − 2 ) + 2 ( x − 2 )( y − 1) + 6 ( x − 2 ) + 4 ( y − 1) . Într-adevăr. t →0 PROPOZIŢIA 6.7 Dacă ∃ lim f ( x ) .unde σ este o permutare a mulţimii {1.1. unde f ( x.1. OBSERVAŢIA 6. Trebuie să arătam că ∀ ε > 0 . x02 . n} .K .6 Dacă există limita funcţiei într-un punct şi una din limitele iterate în acest punct. atunci există şi limita funcţiei x → x0 () f x în punctul x 0 după orice direcţie. x0 n ) . v ≠ 0 . Între limita funcţiei f ( x. f ( x. Se defineşte limita funcţiei f x în punctul x 0 după direcţia v ca fiind lim f ( x + tv ) . () c) Existenţa limitei funcţiei f x în x 0 nu implică existenţa limitelor iterate.K .1.

1. ⋅ 1 ) şi (Y .1) . rezultă că lim f ( x. x →2 y →1 2. ⋅ 2 ) spaţii vectoriale normate şi f : X → Y o funcţie oarecare. noţiunea de continuitate a unei funcţii are sens (poate fi pusă) numai dacă domeniul şi codomeniul funcţiei sunt organizate ca: spaţii topologice.1 (Continuitatea în spaţii topologice) Fie ( Y . ρ ) spaţii metrice şi f : X → Y o funcţie oarecare.2. Funcţia f este continuă în punctul x0 ∈ X dacă oricare ar fi ε > 0 . y ) − 8 < ε şi conform cu Definiţia 6. Funcţia f este continuă în punctul x0 ∈ X dacă oricare ar fi W vecinătate a lui f ( x0 ) ∈ Y .2. DEFINIŢIA 6. numai în punctele domeniului de definiţie.τ 2 ) ( X . spaţii metrice sau spaţii vectoriale normate. Punctul x0 ∈ X care satisface aceste proprietăţi este punct de continuitate a funcţiei f ( x ) . y ) = 8 . drumul parcurs de un proiectil în spaţiu este o linie continuă. Astfel.2. noţiunea de continuitate are sens.unde am considerat că δ ∈ ( 0. CONTINUITATEA Noţiunea de continuitate a derivat din aspectul fizic sau geometric a numeroase procese practice. DEFINIŢIA 6. 181 . DEFINIŢIA 6. Din punct de vedere matematic. Pentru 13δ < ε .2. x0 ) < δ (ε ) rezultă ρ ( f ( x ) . rezultă că f ( x.1 a) Spre deosebire de noţiunea de limită care are sens numai în punctele de acumulare ale domeniului de definiţie.3 (Continuitatea în spaţii vectoriale normate) Fie ( X .. Funcţia f este continuă în punctul x0 ∈ X dacă oricare ar fi ε > 0. după cum se observă din cele trei definiţii.3. f ( x0 ) ) < ε . În aceste cazuri. OBSERVAŢIA 6. există δ ( ε ) > 0 astfel încât pentru orice x ∈ X \ { x0 } d ( x.τ 1 ) şi spaţii topologice şi f : X → Y o funcţie oarecare. d ) şi (Y . există V vecinătate a lui x0 astfel încât f (V ) ⊆ W . noţiunea de continuitate este definită după cum urmează.2 (Continuitatea în spaţii metrice) Fie ( X . există x ∈ X \ { x0 } δ (ε ) > 0 astfel încât pentru orice x − x0 1 < δ ( ε ) rezultă f ( x ) − f ( x0 ) 2 < ε .

Demonstraţie.. m .. f 2 ( x ) . rezultă f j ( x ) continuă în x0 ∈ X . Deci.2.. oricare ar fi j = 1..2. Reciproca se demonstrează în mod analog. 182 . f m ( x ) ) continuă în x0 = ( x01 .1 Fie F : X ⊂ ¡ n → Y ⊂ ¡ m o funcţie vectorială de variabilă vectorială. oricare ar fi j = 1. f 2 ( x ) . Într-adevăr. iar x0 ∈ X . xn ) este continuă în punctul x0 = ( x01 . j = 1.. rezultă F ( x ) continuă în x0 dacă: n ( ∀) ε > 0. x0 n ) ∈ X dacă oricare ar fi ε > 0 . x02 . m . m sunt continue în x0 . x02 . x2 .. există δ ( ε ) > 0 astfel încât pentru orice x ∈ X \ { x0 } n ∑( x − x ) i i =1 0i 2 < δ (ε ) rezultă ∑ ( f ( x ) − f ( x )) m j =1 j j 0 2 <ε . rezultă că: f j ( x ) − f j ( x0 ) < ε .. ţinând cont de Observaţia 6. PROPOZIŢIA 6. această definiţie pentru funcţiile vectoriale capătă următoarea formă: Funcţia F : X ⊂ ¡ n → Y ⊂ ¡ m ...2....î.2.1 b). f m ( x ) ) unde x = ( x1 .. Se consideră F ( x ) = ( f1 ( x ) . c) Cea mai des utilizată definiţie a continuităţii este Definiţia 6. x0 n ) şi se demonstrează că f j ( x ) ... m Dar.. ( ∀ ) x ∈ X \ { x0 } ∑ ( xi − x0i ) i =1 ⇒ ∑ ( f ( x ) − f ( x )) m j =1 j j 0 2 2 < δ (ε ) ⇒ < ε. ţinând cont de continuitatea funcţiilor reale de variabilă vectorială.b) Noţiunea de continuitate este o particularizare a noţiunii de limită.... Particularizarea constă în faptul că limita l este înlocuită cu f ( x0 ) . Condiţia necesară şi suficientă ca funcţia F ( x ) să fie continuă în punctul x0 ∈ X este ca orice proiecţie a sa să fie continuă în acest punct.. ( ∃) δ (ε ) > 0 a. F ( x ) = ( f1 ( x ) .

. rezultă că funcţia f ( x ) este continuă în punctul x0 în raport cu variabila x1 .. xn → x0 rezultă are limita f ( x0 ) .2.. Fie f continuă în x0 = ( x01 ... x → x0 PROPOZIŢIA 6..2 Fie f : X → Y o funcţie oarecare.2. Funcţia f continuă în punctul x0 ∈ X dacă şi numai dacă pentru orice şir ( xn ) n ≥ 0 xn ∈ X . x3 . x02 . n în parte (continuă parţial). atunci f este continuă în raport cu fiecare variabilă xi . Ţinând cont de continuitatea funcţiilor reale de variabilă vectorială rezultă că pentru orice ε > 0 există δ ( ε ) > 0 astfel încât oricare ar fi n ∑( x − x ) x ∈ X \ { x0 } i i =1 0i n anterioară ∑( x − x ) i =1 i 0i 2 2 < δ (ε ) rezultă f ( x ) − f ( x0 ) < ε . xn . PROPOZIŢIA 6.Ţinând cont de definiţia limitei şi definiţia continuităţii sunt evidente următoarele propoziţii care au o mare utilitate practică în studiul continuităţii...3 Fie f : X → Y o funcţie oarecare. Legătura dintre aceste tipuri de continuitate este dată în următoarele două propoziţii.. x0 n ) . x0 n ) ...4 Fie f : X ⊂ ¡ n → Y ⊂ ¡ o funcţie reală de variabilă vectorială. i = 1. continuitate parţială şi continuitate globală... xn ≠ x0 . Dacă funcţia f este continuă în x0 ∈ X .. x02 . ( f ( x )) n n≥0 este şir convergent şi Pentru funcţiile de mai multe variabile există două tipuri de continuităţi. PROPOZIŢIA 6. Deci.2. x02 .....2... n în parte nu 183 . x02 . Dar această relaţie pentru x ' capătă următoarea formă: oricare ar fi x1 ∈ pr0 x1 X verifică relaţia x1 − x01 < δ (ε ) şi f ( x1 . x03 .5 Dacă funcţia F : X ⊂ ¡ n → Y ⊂ ¡ este continuă în punctul x0 ∈ X în raport cu fiecare dintre variabilele xi . x0 n ) − f ( x01 . i = 1. În mod analog se demonstrează continuitatea cu x2 . Demonstraţie. Funcţia f este continuă în punctul x0 ∈ X dacă şi numai dacă lim f ( x ) = f ( x0 ) . PROPOZIŢIA 6. Relaţia < δ (ε ) este satisfăcută şi de x ' = ( x1 . x0 n ) < ε .

deşi în 0 . lim f ( x. 6 6 x +x 2 (2) x →0 y →0 ( x= y) ( x →0 y →0 y =x2 x →0 x →0 ) Din (1) şi (2) rezultă că funcţia f ( x. x4 ⋅ y = 0 şi f ( 0.2.4 şi 6. 0 ) oricare ar fi lim f ( x. b) Punctul x0 care nu este punct de continuitate pentru funcţia f se va numi punct de discontinuitate al acestei funcţii. cât şi în raport cu y nu este continuă global în acest punct. deci ea nu este continuă în acest punct în raport cu ansamblul variabilelor. Demonstraţie. f ( x. y ) = lim x6 1 = . 0 ) . y ) = lim 6 = 0 şi f ( 0. Fie f : ¡ → ¡ . y ) .2. y ) = lim x3 x2 = lim = 0. y ) este continuă în raport cu y în punctele ( x. y ) este continuă în raport cu x în punctele ( 0. adică se alege o funcţie care este continuă parţial în raport cu variabilele sale. Dar. dar reciproc nu. atât în raport cu x . y ) = lim x ∈ ¡ deci şi în ( 0. OBSERVAŢIA 6.se poate afirma nimic despre continuitatea globală a funcţiei în punctul x0 (în raport cu ansamblul variabilelor). y ) = 0 x →0 x→ 0 x + y 3 rezultă că f ( x. din: x4 ⋅ y lim f ( x.2 a) Ţinând cont de Propoziţiile 6. c) Pentru funcţiile reale de variabilă reală există trei tipuri de discontinuităţi: 184 .2. Într-adevăr. y ) nu are limită în punctul ( 0. x6 + x 3 x →0 x 2 + 1 (1) lim f ( x.5 rezultă că pentru funcţiile reale de variabilă vectorială (funcţiile de mai multe variabile) există continuitate globală şi continuitate parţială şi că orice funcţie continuă globală este continuă şi parţial. y ) =  x 6 + y 3 şi se arată că. dar care nu este continuă  x4 ⋅ y . x⋅ y ≠ 0  2 global. 0 ) . y ∈ ¡ deci şi în ( 0. 0 ) . x⋅ y = 0  punctul O ( 0. Se consideră un contraexemplu. y ) = 0 y →0 y →0 x6 + y 3 rezultă f ( x. 0 ) este continuă.

2. DEFINIŢIA 6..2.discontinuitate de speţa întâi. De aceea. adică ea are sens într-un punct x0 ∈ X . . b) Punctul x0 ∈ X ⊂ ¡ este punct de discontinuitate de speţa a doua pentru funcţia f : X ⊂ ¡ → Y ⊂ ¡ dacă l s sau l d au valori infinite. Dacă y0 = lim f ( x ) . uniform continuitatea este foarte importantă. Acestea se definesc astfel. x '' ∈ X există δ (ε ) > 0 astfel încât pentru orice x ''− x ' < δ ( ε ) să rezulte că f ( x '') − f ( x ' ) < ε .5 (Continuitatea uniformă) Fie f : X ⊂ ¡ → ¡ .discontinuitate de speţa a treia. x '. x ∈ X f% ( x ) =   y0 . atunci funcţia  f ( x ) . continuitatea uniformă este o proprietate globală. OBSERVAŢIA 6.3 a) Dacă continuitatea este o noţiune punctuală.discontinuitate de speţa a doua. pe lângă noţiunea de continuitate mai apare şi noţiunea de continuitate uniformă care se defineşte după cum urmează. c) Punctul x0 ∈ X ⊂ ¡ este punct de discontinuitate de speţa a treia pentru funcţia f : X ⊂ ¡ → Y ⊂ ¡ dacă l s sau l d nu există. l d finite şi diferite sau l s = l d ≠ f ( x0 ) . Fenomenele practice a căror modelare matematică conduce către funcţii uniform continue sunt fenomene pentru care se poate asigura un proces de prognoză. DEFINIŢIA 6. Pentru funcţiile reale de variabilă reală. adică ea are sens sau se pune pe o întreagă mulţime X . 185 .4 a) Punctul x0 ∈ X ⊂ ¡ este punct de discontinuitate de speţa întâi pentru funcţia f : X ⊂ ¡ → Y ⊂ ¡ dacă există l s .2. . y0 x → x0 finit. DEFINIŢIA 6.5 (Prelungirea prin continuitate) Fie f : X ⊂ ¡ → ¡ şi x0 punct de acumulare ce nu aparţine lui X ⊂ ¡ . Se spune că funcţia f ( x ) este uniform continuă pe mulţimea X dacă: pentru orice ε > 0. x = x0 se numeşte prelungirea prin continuitate în punctul x0 a funcţiei f ( x ) .2.

.. b ] . PROPOZIŢIA 6. ρ ) sunt spaţii metrice. Se presupune că f nu este uniform continuă pe [ a . atunci aceasta poate avea numai puncte de discontinuitate de speţa I şi acestea formează o mulţime cel mult numărabilă. Deci. dar sunt valabile pentru orice funcţie definită pe un spaţiu metric şi având ca şi codomeniu tot un spaţiu metric. astfel: funcţia f : X → Y .6 Fie f : [ a .3. ( ∀ ) δ ( ε ) > 0 astfel încât rezulte: ( ∃) ξ ' . să rezulte că În continuare. b ] → ¡ .2. d ) . b] . Cum f este continuă pe n ) f ξ ''n p → f (ξ ) . 2. n = 1. presupunerea 186 .2. atunci f este o funcţie mărginită şi îşi atinge marginile.3. Deci. Dacă funcţia f este continuă pe [ a. atunci ea este uniform continuă pe [ a.b) Uniform continuitatea se poate generaliza pentru funcţii în care domeniile şi codomeniile sunt spaţii metrice. b] şi Dacă se consideră δ ( ε ) = şiruri (ξ 'n )n≥1 şi 1 . unde ( X . (1) 1 şi se dau lui n valorile 1.. PROPOZIŢIA 6. b ] ξ '− ξ '' < δ (ε ) să f (ξ ') − f (ξ '' ) > ε . se dau câteva proprietăţi ale funcţiilor continue şi uniform continue. se obţin două n (ξ ''n )n≥1 cu proprietatea că ξ 'n . 2. ξ ''n ∈ [ a. ( X . ∃δ (ε ) > 0 ∀ x '. ( ) ( rezultă ) f ξ 'n p − f ξ ''n p < ε . ξ ''n p către aceeaşi limită ξ 'n − ξ ''n < ( ) ( ξ deoarece ξ 'n p − ξ ''n p < ( ) f ξ 'n p → f ( ξ ) şi ( ) 1 . b] . x ' ) < δ (ε ) astfel încât ρ ( f ( x '' ) .K .. f ( x ' ) ) < ε . este uniform continuă pe X dacă ε > 0 .7 Fie f : [ a. a) Dacă f este o funcţie monotonă. adică [ a. Deci ( ∃) ε > 0 . Proprietăţile se enunţă pentru funcţii reale de variabilă. ξ '' ∈ [ a . b ] → ¡ . b) Dacă f este continuă. Această inegalitate intră în contradicţie cu egalitatea (1). b] . şirurile sunt mărginite şi conform lemei n lui Cesaro există subşirurile convergente ξ 'n p . x '' ∈ X d ( x ''. Demonstraţie.

2.că f ( x ) nu este uniform continuă pe [ a . pentru orice ε > 0 atunci din condiţia Lipschitz se obţine că M ε f ( x '') − f ( x ' ) < M = ε . M ε    x ''− x ' < δ ( ε ) = M ⇒ f ( x '' ) − f ( x ' ) < ε  . PROPOZIŢIA 6.11 Dacă f este o funcţie continuă pe intervalul compact [ a .2. b ] este falsă. dacă se alege ε δ (ε ) = . DEFINIŢIA 6. b ] . d ) este un spaţiu metric. în definiţia uniform continuităţii.2. dar reciproca nu este general valabilă. Demonstraţie. există M >0 f ( x '') − f ( x ' ) < M x ''− x ' . PROPOZIŢIA 6. PROPOZIŢIA 6. Deci. atunci f are proprietatea lui Darboux. PROPOZIŢIA 6. OBSERVAŢIA 6. Această propoziţie se numeşte Teorema lui Cantor.9 Fie f : X → ¡ o funcţie continuă în punctul x0 ∈ X astfel încât f ( x ) > 0 ( f ( x ) < 0 ). b ] → ¡ . Demonstraţie. ii) f ( a ) ⋅ f ( b ) < 0 .4 Ţinând cont de definiţia celor două noţiuni rezultă că. Dacă: i) f continuă. Într-adevăr. b ) astfel încât f ( x0 ) = 0 . pentru a arăta că o funcţie are proprietatea lui Darboux trebuie arătat că atunci când trece de la o valoare y0 la o 187 .8 Orice funcţie lipschitziană este o funcţie uniform continuă. continuitatea uniformă implică continuitatea.2. atunci funcţia f se numeşte funcţie de tip Lipschitz sau o funcţie lipschitziană. După cum se ştie. relaţie care defineşte uniform continuitatea. Atunci funcţia f este pozitivă (negativă) pe o vecinătate a lui x0 . Propoziţia 6.10 Fie f : [ a. unde ( X .7 pune în evidenţă condiţiile particulare în care şi reciproca este adevărată. astfel încât Dacă pentru orice x '.7 Fie f : X ⊂ ¡ → ¡ o funcţie reală de variabilă reală.2.2.2. atunci există x0 ∈ ( a. x '' ∈ X .

Fie ξ '.2. b ] şi D [ a. b ] . Atunci. dar au proprietatea lui Darboux.6 b).valoare y1 . OBSERVAŢIA 6.8 Funcţia F ( x ) este uniform continuă pe E dacă pentru orice ε > 0 . atunci are loc relaţia: C 0 [ a. ia toate valorile cuprinse între y0 şi y1 cel puţin o dată ( y0 < y1 ). DEFINIŢIA 6. pentru a arăta că o funcţie are proprietatea lui Darboux trebuie arătat că există x0 ∈ ( a. oricare ar fi α ∈ ( m f .2. cu x '− x '' < δ ( ε ) . f ( x0 ) = α . g ( x0 ) = f ( x0 ) − α = 0 . 188 . conform Propoziţiei 6. b ] este mulţimea funcţiilor care au proprietatea lui Darboux pe [ a . ţinând cont de Propoziţia 6. b ] .10 rezultă că există x0 ∈ (ξ '. rezultă g este continuă pe [ a . b ] ⊂ D [ a.2. în mod normal. b ] . există δ ( ε ) > 0 astfel încât oricare ar fi x '. Deci. b ] .2. Într-adevăr. În condiţiile din ipoteză.2. b ] este mulţimea funcţiilor continue pe intervalul [ a .6 poate fi generalizată şi pentru funcţiile F : E ⊂ ¡ n → ¡ m astfel. ξ '' ∈ [ a. rezultă că există m f şi M f . b ] . Definiţia 6. x '' ∈ E . adică există funcţii care nu sunt continue.  g (ξ ' ) = f (ξ ' ) − α = m f − α < 0    ⇒ g (ξ ' ) g (ξ '' ) < 0  g (ξ '' ) = f (ξ '') − α = M f − α > 0  Cum funcţia g este continuă pe [ a .5 a) Proprietatea lui Darboux nu este o proprietate caracteristică funcţiilor continue. Deci. b ] astfel încât m f = f (ξ ' ) şi M f = f (ξ '') . b ) astfel încât f ( x0 ) = α . ξ '' ) astfel încât g ( x0 ) = 0 . b) Dacă C 0 [ a . se consideră funcţia g ( x ) = f ( x ) − α . M f ) . să avem F ( x ' ) − F ( x '' ) < ε . Cum funcţia f este o funcţie continuă pe [ a .

1] → ¡ . y ) =  0. dacă x 2 + y 2 = 0. Propoziţia 6. atunci F este uniform continuă pe E .1] × [ −1. dacă x + y > 0 f ( x.4 ţinând cont de Definiţia 6. 2 i =1 PROPOZIŢIA 6. c) se raţionează ca la funcţiile reale de variabilă reală (înlocuind modulul cu norma euclidiană pe ¡ n .  xy 2 2  x 2 + y 2 .1] → ¡ . Fie f : [ −1. Demonstraţie.1] → ¡ .13 Dacă F ( x ) este uniform continuă (în raport cu ansamblul variabilelor) pe E . y0 ) ∈ [ −1. Se folosesc inegalităţile evidente: n fi ( x ' ) − f i ( x '' ) ≤ F ( x ' ) − F ( x '' ) ≤ ∑ f i ( x ' ) − fi ( x '' ) .8. atunci F este mărginită. n .1] .2.2. i = 1. y ) nu este continuă în origine. Funcţiile parţiale xy0 x y şi f : [ −1. Demonstraţie. Pentru demonstraţiile proprietăţilor a).2. f ( x. i = 1. y0 ) = arbitrar. Deci. nu este uniform continuă pe [ −1. a) Dacă E este compactă şi F este continuă pe E . Dar. dar fixat. 189 .12 Funcţia vectorială de variabilă vectorială F : E ⊂ ¡ n → ¡ m este uniform continuă pe E dacă şi numai dacă toate proiecţiile sale fi : E ⊂ ¡ n → ¡ . Demonstraţie.2. atunci ea este uniform continuă cu fiecare variabilă în parte xi pe prOxi E .  Fie ( x0 . respectiv ¡m ).1] × [ −1.1] f : [ −1. c) Dacă F continuă şi E compactă.2. Pentru a arăta că reciproca nu este în general valabilă se foloseşte un contraexemplu. Modul de raţionare este cel din Propoziţia 6.1] × [ −1. b). f ( x0 . f ( x.PROPOZIŢIA 6. Reciproca nu este în general valabilă. m sunt uniform continue pe E .14 Fie F : E ⊂ ¡ n → ¡ m . b) Dacă E este compactă şi F continuă pe E . y ) = 2 0 2 2 x + y0 x0 + y 2 sunt uniform continue. atunci F ( E ) este compactă.

sin 2 x sin 2 x sin 2 x ⋅ Ε ( x ) unde E ( x ) = 6 cos15 x + 6 cos14 x + 6 cos13 x + 6 cos12 x + 6 cos11 x + 6 cos10 x .OBSERVAŢIA 6.2. f 2 ( x ) ) atunci x ( a lim F ( x ) = lim f1 ( x ) . Este evident că lim E ( x ) = 6 .2. x →0 190 . PROPOZIŢIA 6. a > 0 x→ a x − a   x − a Soluţie. d) lim  .. Dacă F : X ⊂ ¡ → Y ⊆ ¡ 2 unde F ( x ) = ( f1 ( x ) . 3. lim f 2 ( x ) x → x0 x → x0 x → x0 ) a) Avem: sin x sin x     3 3 x − cos x x − cos x x x sin sin ( ) ( ) x x x x cos − cos cos − cos    .15 Suma şi produsul unui număr finit de funcţii uniform continue este o funcţie uniform continuă.1 Să se calculeze următoarele limite: sin x   cos x − 3 cos x ( sin x ) x −sin x   a) lim . lim . x →0   sin 2 x x    esin 2 x − esin x ln (1 + x ) − ln (1 − x )  b) lim  . + x n − n  c) lim  . lim x→ 0  x →0   x →0  x x sin 2 x sin 2 x     Pentru a calcula lim x →0 cos x − 3 cos x se procedează astfel: sin 2 x cos x − 3 cos x 6 cos 3 x − 6 cos 2 x cos 3 x − cos 2 x = = . EXERCIŢII REZOLVATE EXERCIŢIUL 6.6 Dacă funcţia este reală de mai multe variabile atunci proprietatea a) din Propoziţia 6.3.2.  2 x →1 x −1 ( x − 1)    xx − aa aa − aa  .  x →0 x arctg (1 + x ) − arctg (1 − x )    n ⋅ x n +1 − ( n + 1) x n + 1 x + x 2 + .. = lim .13 are următoarea formă: O funcţie reală de mai multe variabile continuă pe mulţimea compactă E ⊂ ¡ n este mărginită şi îşi atinge marginile. Dar.

avem că: cos x − 3 cos x cos 2 x 1 lim = − lim =− . Deci. sin 2 x − sin x x = esin x ⋅ 191 .x 2 −2cos 2 x ⋅ sin 2 cos3 x − cos 2 x cos x − ( cos x − 1) 2 = = = sin 2 x ⋅ E sin 2 x ⋅ E 2 x 2 x 4sin ⋅ cos ⋅ E ( x ) 2 2 2 cos x =− .   x →0    12 e  sin 2 x x     b) Se procedează ca la punctul anterior şi se calculează: ln (1 + x ) − ln (1 − x ) esin 2 x − esin x lim şi lim . Aşadar. lim  .  x →0 x e      sin x   3 x − sin x cos x − cos x sin x    =  − 1 . 2 → x →0 x 0 x sin x 12 2 cos 2 ⋅ E ( x ) 2 Avem: 1 sin x 1      sin x   sinx x −1   sin x  x −sin x  sin x  x −1 lim  = lim  − 1   1+     sin x = lim x →0 x→ 0 x →0   x   x      x  − sin x −1 x x −1 sin x = sin x 1   x 1    sin x   sinx x −1  = lim  1 +  − 1  = . 1  . x →0 x → 0 x arctg (1 + x ) − arctg (1 − x ) Avem: esin 2 x − esin x e = x sin x ⋅ ( esin 2 x −sin x − 1) esin 2 x −sin x sin 2 x − sin x ⋅ = x sin 2 x − sin x x esin 2 x −sin x − 1 sin x = esin x ⋅ ⋅ ⋅ ( 2cos x − 1) . 2 x 2 cos ⋅ E ( x ) 2 2 3 cos x − cos x cos x . =− 2 x sin x 2 cos 2 ⋅ E ( x ) 2 Aşadar.

+ x n − n = lim 1 + ( x + 1) + ...... n ⋅ x n +1 − ( n + 1) x n + 1 = lim  x n −1 + x n − 2 ( x + 1) . + x n − n ( x − 1) + ( x − 1)( x + 1) + . Deci. 2x 2x x 1 − arctg 1− x 2 − x2  esin 2 x − esin x  ln (1 + x ) − ln (1 − x ) Aşadar..... + n = n ( n + 1) .Ţinând cont de aceasta se obţine: esin 2 x − esin x esin 2 x −sin x − 1 sin x lim = lim esin x ⋅ ⋅ ⋅ ( 2cos x − 1) = 1⋅ ln e ⋅1⋅1 = 1 . − x − 1 = x −1 x n −1 ( x − 1) + x n − 2 ( x − 1)( x + 1) + x n −3 ( x − 1) ( x 2 + x + 1) + ........ + n = . = ⋅ 2x 2x 1− x arctg (1 + x ) − arctg (1 − x ) arctg 2 x arctg 2 − x2 1− x 2 − x2 obţinem: ln (1 + x ) − ln (1 − x ) lim = lim x → 0 arctg (1 + x ) − arctg (1 − x ) x→0 2x   2x ln 1 +  2 − x2 1 − x   ⋅ 2 − x2 ⋅ = 1 ⋅1 ⋅ 2 = 2 .... + ( x n +1 + x + 1) = lim 2 x →0 x →0 ( x − 1) = 1 + 2 + 3 + ... 2 ) ...  = (1. + ( x n −1 + x n −2 + . + x + 1) .. + ( x n −1 + x n − 2 + . + x + 1) . + ( x − 1) ( x + x + . + x + 1) x −1 = = x n −1 + x n − 2 ( x + 1) + x n −3 ( x 2 + x + 1) + .. lim  . x →0 x→ 0 x sin 2 x − sin x x Cum 2x   1+ x 2x ln 1 + ln  ln (1 + x ) − ln (1 − x ) 2 − x2 1 − x  ⋅ 2 − x2 1− x =  .. + x + 1) = x →1 x −1 n ( n + 1) = 1 + 2 + ... + ( x n −1 + x n − 2 + . + ( x − 1) ( x n −1 + x n − 2 + .. + x + 1) = = x −1 x −1 = 1 + ( x + 1) + ... 2 ( ) 192 . lim Deci: x →1 x + x 2 + .. 2 Avem: n −1 n−2 x + x 2 + . x →0  x arctg (1 + x ) − arctg (1 − x )   c) Avem: n ⋅ x n +1 − ( n + 1) ⋅ x n + 1 ( x − 1) = 2 = n ⋅ x n ( x − 1) − ( x n − 1) ( x − 1) 2 = nx n − x n −1 − x n − 2 − x n−3 − .

= aa ⋅ ⋅a  a ln x − a ln a x−a  x−a  ln  1 + x a a ln x − a ln a  x −x e −1 a  = a a ⋅ lim ⋅ lim  = a a ⋅1 ⋅ 1 = a a . 2 x →1    x −1 2 2  x 1 − ( )   x x − aa x x − xa xa − aa d) Avem: . lim x→ a x − a x → a a ln x − a ln a x → a x−a a Aşadar. x−a x−a ln (1 + t ) unde t = x x − a − 1 .. atunci: =a ⋅ x ⋅a ⋅ x−a a − aa x−a x a x a a aa − aa aa −a − 1 a x −a − 1 aa a lim = a ⋅ a ⋅ lim x ⋅ lim = a a ⋅ a a ⋅ ln 2 a . a x→ a x → a x → a x−a a −a x−a Deci. + x n − n )   n ( n + 1) n ( n + 1)  = lim  . am obţinut că: x x − aa lim = a a ⋅ ln a + a a = a a ( ln a + 1) .  n ⋅ x n +1 − ( n + 1) x n + 1 ( x + x 2 + .Aşadar.. lim = lim ( x a ⋅ ln x ) ⋅ lim = = a a ⋅ ln a . x→ a x−a x a a x − aa aa − aa − 1 a a x−a − 1 aa a Cum: . = a a ⋅ ( ln a + 1) . a a ⋅ a a ⋅ ln 2 a .  x→ a  x − a x − a   ( 193 ) . x→ a x − a x →a t →0 ln (1 + t ) Acum. . x→ a x − a Limita anterioară se poate generaliza astfel: x a aa − aa lim . Deci. = + x−a x−a x−a x x − xa x x −a − 1 t = xa ⋅ = xa ⋅ ln x . x a − a a e a ln x − ea ln a ea ln x −a ln a − 1 a ln x − a ln a = = aa ⋅ = x−a x−a a ln x − a ln a x−a  x−a ln  1 + a ln x − a ln a  e −1 a  . Dar. x x − xa t Deci. avem că: x a  x x − aa aa − a a  a lim  . .

( x. y ) = ( 0.3. x2 + y2 Soluţie. ( x. 0 ) . nu există x Z0 lim x →0 y →0 x] 0 1 x+ y ⋅ arctg . lim 2 ⋅ arctg = lim 2 x → 0 mx x →0 1 − mx (1 + m ) x (1 − mx 2 ) ⋅ mx 2 1 − mx 2 1+ m . ( x. ( x. 0 ) . ( x. x 1 − xy c) f ( x. y ) = ( 0.2 Să se cerceteze dacă funcţiile au limită în punctele specificate şi în caz afirmativ să se calculeze: 1 x+ y ⋅ arctg . 0 ) . x⋅ y x3 ⋅ y 2 . 0 ) . y ) = ( 0. y ) = ⋅ ln (1 + x 2 + y 2 ) . a) f ( x. y ) = ( 0. ( x. 0 ) . x + y2 g) f ( x. y ) = x2 − y 2 . 0 ) .EXERCIŢIUL 6. x2 + y2 xy h) f ( x. y ) = ( 0. ( x. Această limită nu există deoarece pentru funcţia g ( x ) = (1 − mx2 ) ⋅ mx i) f ( x. y ) = 2 . Deci. x2 + y2 x3 + y 3 . 0 ) . ( x. x2 + y 2 x2 y . 0 ) . y ) = ( 0. y ) = f) f ( x. y ) = ⋅ arctg . y ) = ( 0. x4 + y4 y x+ y d) f ( x. y ) = e) f ( x. Avem: (1 − m ) x arctg 1 + m) x ( 1 1 − mx 2 ⋅ (1 − m ) x . y ) = ( 0. y ) = x⋅ y 1 − xy 1 b) f ( x. y ) = lim g ( x ) şi lim g ( x ) sunt infinite şi de semn contrar. ( x. y ) = ( 0. y ) = x2 ⋅ y2 + 1 −1 . 0 ) . a) Fie y = mx un fascicul de drepte ce trece prin punctul ( 0. 1 − xy xy b) Se procedează analog ca la punctul a) şi avem: 194 . 0 ) .

Dar. Deci. x →0 1 + m 4 x 4 ( ) x→ 0 1 + m4 Dacă lim x →0 y →0 x3 ⋅ y 2 există. x+ y x (1 − xy ) 1 − xy arctg x+ y y ( x + y) 1 − xy = 1 . depinde de m. se calculează: m 2 x5 m2 x lim = lim = 0. x4 + y4 d) Se observă că f ( x. conform criteriului majorării avem că x4 + y 4 2 x2 y 2 2 lim x →0 y →0 x3 ⋅ y 2 = 0. x → 0 x 1 − mx 2 x → 0 1 − mx 2 ( ) arctg Dar. este evident că x4 + y 4 x3 ⋅ y 2 x3 ⋅ y 2 1 < = x → 0 .ln 1 + (1 + m2 ) ⋅ x 2  (1 + m 2 ) ⋅ x 2 1 + m 2 1 2 2   lim 2 ⋅ ln 1 + (1 + m ) ⋅ x  = lim ⋅ = x → 0 mx x→ 0 mx 2 m (1 + m2 ) ⋅ x 2 Deoarece această limită 1 lim ⋅ ln (1 + x 2 + y 2 ) . lim x →0 y →0 Se consideră curba y = x care trece prin ( 0. Avem: x →0 x (1 − xy ) x+ y y →0 1 − xy mx ( x + mx ) mx (1 + m ) lim = lim = 0. rezultă că nu există c) Ca şi la punctele anterioare. y ) = x+ y 1 − xy y ( x + y ) ⋅ . 0 ) şi avem că: lim x →0 y= x ( ) ) x x+ x y (x + y) x +1 = lim = lim =1 x →0 1 − x x x (1 − xy ) x→0 x 1 − x x ( 195 . Se cercetează dacă există lim . ea nu poate fi decât 0 . x →0 xy y →0 .

Se cercetează dacă există lim 2 . rezultă că limita lim x →0 y →0 y ( x + y) x (1 − xy ) nu există. x2 + y2 196 . am x2 + y2 x2 ⋅ y 2 + 1 −1 =0.Deci. 2 2 2 2 x +y x + y 1 + x ⋅ y2 + 1 e) Avem: Dar. nici limita y x+ y nu există. 2 x2 + y 2 2 Deci. Avem: x →0 x + y 2 2 y →0 x 2 ⋅ m2 x 2 m2 x4 m2 x2 = lim = lim = 0. Aşadar. x 2 + m 2 x 2 x→ 0 1 + m 2 x2 + y 2 2 xy 2 x2 ⋅ y = 0. x 2 + m 2 x 2 x→0 (1 + mx 2 ) x 2 x→0 1 + m 2 Dacă există această limită nu poate fi decât 0 . x2 + y2 x (1 + m x3 + m3 x3 = lim 2 2 2 x →0 x + m x x →0 1 + m 2 x + y x 2 − xy + y 2 x+ y x 2 + y3 = ≤ 2 2 2 2 x +y x +y ) = 0 . x2 ⋅ y 2 x 2 mx x⋅m x2 ⋅ y x2 ⋅ y 1 . lim x →0 y →0 1 1 + x2 ⋅ y 2 + 1 lim x →0 = 1 x2 ⋅ y 2 . Deci. Cum: x2 ⋅ y2 x2 ⋅ y 2 1 < = x⋅ y → 0. conform criteriului majorării lim x →0 y →0 x3 + y 3 =0. Cum = lim = 0 < = x → 0. Cum 3 g) Avem: lim  x 2 + y 2 + xy  ≤ x2 + y 2 2 2 3 x + y (x + y ) 3 ≤ = x + y → 0. lim ⋅ arctg x →0 x 1 − xy y →0 x2 ⋅ y 2 + 1 − 1 x2 ⋅ y 2 1 = 2 ⋅ . x2 + y 2 2 x ⋅ y 2 atunci conform criteriului majorării avem lim x →0 y →0 obţinut că lim x →0 y →0 f) Avem: lim x →0 atunci lim x →0 y →0 x2 ⋅ y 2 = 0 .

Avem: m 2u 6 (1 + m 2 ) m 2 (1 + m2 ) ⋅ u 2 lim 4 = lim = 0. 4 4 2 2 x +y 2x y 2 x y  y →∞ 197 . u →0 u + 1 + m4 ( ) u →0 1 + m 4 x2 + y 2 nu poate fi decât 0 . limita lim x →0 y →0 x⋅ y nu există. Să se calculeze: x2 + y 2 . limita lim x →0 y →0 2 x2 − y 2 nu există. x2 + y 2 EXERCIŢIUL 6. x − xy + y 2 2  α c) lim 1 +  x →∞ x y →∞  d) lim (1 + xy ) x →0 y →0 x2 ⋅ y x+ y .3. a) lim 4 x →∞ x + y 4 y →∞ b) lim x →∞ y →∞ x+ y . Cum: x →∞ x 4 + y 4 y →∞ Dacă există lim x2 + y 2 x2 + y 2 1  1 1  x→∞ < =  2 + 2   →0 . a) Se face substituirea u = 1 1 şi v = şi se obţine x y u 2v 2 ( u 2 + v 2 ) x2 + y2 = lim . x + y2 2 (1 − m ) x = 1 − m2 .3.h) Avem: lim x →0 x ⋅ mx mx 2 m lim = = . lim 4 x →∞ x + y 4 u →0 u 4 + v4 y →∞ v→ 0 Se foloseşte fascicolul de dreapta v = mu . x 2 − m2 x 2 = lim i) Avem: lim 2 x →0 x + m 2 x 2 x→ 0 x 2 1 + m 2 x 2 ( ) 1 + m2 2 Deci. 2 2 2 2 2 2 2 x → 0 x +m x x (1 + m ) x 1 + m Deci. α >0 1 x+ y . Soluţie.

Evident lim f ( x. Se foloseşte fascicolul de drepte v = mu 2 x →∞ x + y − xy u → 0 u − uv + v 2 y →∞ v→ 0 lim 2 şi obţinem că lim u →0 lim x →∞ y →∞ m (1 + m ) u 3 (1 + m 2 − m) u 2 = lim u →0 m (1 + m ) u = 0 . 2 x + y − xy xy x y y →∞ 2 atunci conform criteriului majorării lim x →∞ y →∞  α c) Avem: lim 1 +  x →∞ x y →∞  şi g ( x. v= . Dacă există limita 1 + m2 − m x+ y . x →∞ x + y y →∞ lim x2 ⋅ y x+ y x+ y = 0. avem: u= . Se notează f ( x ) = 1 +  x →∞  x x   y →∞    α xy . x 2 + y 2 − xy α xy x x+ y x   α α α α     = lim  1 +   . Avem: y x u ⋅ v (u + v ) x+ y = lim 2 . Aşadar. Cum: x+ y 198 . y ) = cercetează dacă limita lim x →0 y →0 1   = lim (1 + xy ) xy  x→ 0  y →0  xy x+ y . y ) = e . Se notează xy . Se cercetează dacă există x →∞ x+ y 1 1 Procedând ca mai sus.x2 + y 2 =0. v = . atunci aceasta nu poate fi decât 0 . Se x →0 x+ y y →0 xy există. x →∞ x →∞ x + y u→0 u + v x   y →∞ y →∞ v →0 d) Avem: lim (1 + xy ) x →0 y →0 1 1 x+ y f ( x. y ) = (1 + xy ) xy şi g ( x. Cum x + y 2 − xy 2 x+ y x + y ±1 ±1 x→∞ < = +  →0. x y x2 ⋅ y α xy α  α  x+ y lim = lim = ∞ . lim 1 +  = e∞ = ∞ . Evident lim f ( x ) = e . x →∞ x 4 + y 4 y →∞ atunci conform criteriului majorării lim b) Se procedează ca la punctul a) şi se obţine u = 1 1 . y ) = α xy .

( x.0 ) .4 Să se cerceteze continuitatea globală şi continuitatea parţială a funcţiilor:  sin x . 2 2 2 x→ 0 x→ 0 x → 0 1+ m x +y x 1+ m x2 + y 2 y = mx y →0 Aşadar.0 ) . y ) ∈ ¡ 2 \ Ox ∪ Oy  c) f ( x. x →0 x →0 x x funcţia f ( x. nu există lim . Se consideră funcţia sin x sin x . y ) =  x 2 + y 2 α . y0 ) .y ) ≠ ( 0. 0) = lim = 1 . se ştie că dacă o funcţie f ( x.  Soluţie. dar reciproca nu este valabilă.0 )  2 a) f ( x. a) Se consideră fascicolul de drepte y = mx şi se calculează sin x sin x 1 sin x lim = lim = . y ) este continuă într-un punct. x+ y = e0 = 1 . y0 ) este punct al domeniului de definiţie.y ) = ( 0. y ) ∈ Ox ∪ Oy . y⇒ 0 4 2 xy 2 x+ y atunci conform cu criteriul majorării lim x →0 y →0 Deci. y ) este continuă parţial în raport cu x în punctul ( 0. ( x. EXERCIŢIUL 6. lim (1 + xy ) x →0 y →0 1 x+ y xy =0. funcţia nu este continuă în f ( x. x⋅y ≠ 0  b) f ( x. Avem: lim f ( x.0 ) α  sin xy . pentru α = 1 . ( x. y ) este continuă în punctul ( x0 . y ) =  x + y 2  .3.3 1 xy xy x →0 < = xy 2  →0. y ) = f ( x0 . ( x. ea este continuă parţial în acel punct. De asemenea. Deci. x → x0 y → y0 unde ( x0 .0 ) = ( 0. y0 ) dacă: lim f ( x. y ) =  sin xy α . x⋅y = 0   x2 + y 2 . Se 199 . Deci. Se ştie că f ( x.

f ( x ) = + x. ( ∀) α ∈ ¡ . EXERCIŢIUL 6. Deci. 0 ) .0 ) = α şi f ( 0.0 ) .0 ) . Deci. y0 ) . Aşadar. y0 ) . y ) = 0 . m ≠ 0 . 0 )} . Aşadar.0 ) = α şi f ( 0. 0 ) = α este continuă în ( x0 . oricare ar fi α ∈ ¡ .0 ) pentru α = 0 . 0 )} . y0 ) nu este continuă în punctele ( 0. y ) este continuă parţial în cât şi cu variabila y . Avem: lim Deci. limita lim f ( x. y0 ) = lim = lim ⋅ = ±∞ .0 ) atât cu variabila x ( 0. Atunci această lim 2 2 x →0 x→ 0 x + y 1 + m2 y →0 y = mx funcţie nu poate fi continuă în ( 0.5 Să se studieze uniform continuitatea funcţiilor: x a) f : ( 0. Deoarece f ( x. ( ∀ ) α ∈ ¡ . sunt continue în punctul ( ∀) α ∈ ¡ funcţia f ( x. = lim Cum f ( x. Avem: x 2 + y02 ) y0 x ( x 2 + y02 lim f ( x. y ) nu este c) Fie y = mx . ( ∀) α ∈ ¡ .consideră funcţia f ( 0. 0 ) x +y = ±∞ . y ) nu este continuă parţial în raport cu x pe mulţimea Ox \ {( 0. funcţia f ( x.0 ) . y ) = α . b) Se consideră fascicolul de drepte y = mx şi se calculează sin xy m = . funcţia f ( x. Aşadar f ( x.0 ) . funcţia f ( x. y ) nu este continuă deoarece lim x → x0 y →0 În punctul ( x0 . Deci. ( ∀) α ∈ ¡ . Se observă că f ( x. x →0 x → 0 sin mx 2 sin mx 2 m m nu are limită în ( 0.3. y ) este continuă parţial în raport cu x pe mulţimea Ox \ {( 0. Funcţia f ( x. funcţia f ( x.0 ) . y ) este continuă parţial în raport cu y în punctul ( 0. pentru ( 0. y ) nu există. Analog se studiază continuitatea parţială în raport cu y . atunci aceste funcţii sunt continue în ( 0. punctele de discontinuitate ale funcţiei sunt Ox U Oy . x +1 200 .0 ) . Analog sin xy 2 2 funcţia nu este continuă în punctul ( 0. ∞ ) → ¡ . mx 2 1 + m 2 1 + m 2 ⋅ = . ( ∀) α ∈ ¡ rezultă că funcţia f ( x. y ) = α . f ( x. Aşadar. y ) continuă în x 2 (1 + m 2 ) ( 0. y ) este continuă parţial în funcţia ( 0. x →0 x → 0 sin y x x →0 y0 x sin y0 x 0 Deci.

Avem: x '− x '' = . 201 . x1 − x2 < ⇒ f ( x1 ) − f ( x2 ) < ε . x +1 c) f : ( 0. a) Fie x1 . Deci. deşi se observă că este nemărginită pe acest Dacă se consideră δ = interval deoarece lim f ( x ) = +∞ . x2 > 0 . e ) . f ( x ) nu este uniform continuă pe ( 0. ∞ ) . Avem: x '− x '' = n − n +1 = n +1 . Deci.x + x. ∞ ) . b) f : ( −1. f ( x ) = ln x . x '' ∈ ( 0. ε ∈ ( 0. funcţia f ( x ) nu este uniform continuă pe ( −1. atunci 2 ε ( ∀) x1 . ∞ ) .1) .e ] . e] → ¡ . f ( x ) este 2 uniform continuă pe ( 0. Deci. 1 1 1 1 e −1 .7.e ] . e ) . f ( x ) = d) f : [ε . 1 f ( x ' ) − f ( x '' ) = 1 + > 1. x '' = n +1 . x '. n e e e e e Rezultă că x ' şi x '' sunt suficient de apropiate când n este suficient de mare. Conform cu Propoziţia 6. funcţia f ( x ) este uniform continuă. f ( x ) este continuă pe intervalul compact [ε . Deci. Avem: f ( x1 ) − f ( x2 ) = x1 x xx +x −xx −x + x1 − 2 − x2 = ( x1 − x2 ) + 1 2 1 1 2 2 = x1 + 1 x2 + 1 ( x1 + 1)( x2 + 1) = x1 − x2 1 + 1 ( x1 + 1)( x2 + 1) < 2 x1 − x2 = δ . c) Fie x ' = d) Este evident că f ( x ) = ln x este continuă pe [ε . x2 ∈ ( 0. ( n + 1)( n + 2 ) b) Fie x ' = − Aşadar. ε . Soluţie.1) → ¡ . f ( x ) = ln x .2. e e Deci. ε ∈ ( 0. 1 1 f ( x ' ) − f ( x '' ) = ln n − ln n +1 = − n + n + 1 = 1 . ∞ ) → ¡ . Rezultă n+3 n+2 ( n + 1)( n + 2 ) că x ' şi x '' sunt suficient de apropiate pentru n suficient de mare.1) . x →∞ n+2 n +1 1 şi x2 = − .

atunci ( ∀ )( x '. rezultă că f ( x '. ε . y ' ) . ( x ''. ( x + 1)( y + 1) Soluţie. Luând δ ′ = 202 . y ' ) . y '' ) < şi funcţia 2 f ( x. ( x ''.EXERCIŢIUL 6. y ' ) − f ( x ''. ∞ ) → ¡ . ∞ ) × ( 0. f ( x. Fie ( x '. y ) = x + y + . Atunci: f ( x '.3. y '' ) = x '+ y '+ ≤ x '− x '' + x '+ y '+ 2 x ' y ' x ''+ y ''+ 2 x '' y '' − x ''− y ''− ≤ ( x '+ 1)( y '+ 1) ( x ''+ 1)( y ''+ 1) x' y' x '' y '' + + y '− y '' + + < 1+ x ' 1+ y ' 1 + x '' 1 + y '' < 2δ + 4. ∞ ) cu proprietatea 2 ε x '− x '' < δ şi y '− y '' < δ .6 Să se studieze uniform continuitatea funcţiei x + y + 2 xy f : ( 0. ∞ ) × ( 0. ∞ ) × ( 0. y ) este uniform continuă pe ( 0. ∞ ) cu proprietatea x '− x '' < δ şi y '− y '' < δ . ∞ ) . y '' ) ∈ ( 0. y ') − f ( x ''. ∞ ) × ( 0. y '' ) ∈ ( 0.

derivata funcţiei inverse. OBSERVAŢIA 7. Rolle. Cauchy. Lagrange. 203 . x → x0 u → u0 x − x0 u − u0 Pentru a arăta că funcţia F ( x ) este derivabilă în punctul x0 trebuie arătat că există şi că este finită lim x → x0 F ( x ) − F ( x0 ) . Dacă funcţia u este derivabilă în punctul x0 ∈ I şi f este derivabilă în punctul u ( x0 ) ∈ J .1 (Derivata funcţiei compuse pentru funcţii reale de variabilă reală) Fie u : I → J .1. x − x0 u ( x ) − u ( x0 ) x − x0 Trecând la limite şi ţinând de relaţiile anterioare.1 Dacă funcţia u este derivabilă în orice punct x ∈ I şi funcţia f este derivabilă în orice punct u ( x ) ∈ J . precum şi formulele şi regulile de derivare ca şi unele proprietăţi legate de derivată cum ar fi teoremele: Fermat. respectiv u0 = u ( x0 ) . DERIVATA Pentru funcţiile reale de variabilă reală. teorema lui Darboux. Într-adevăr. F ' ( x0 ) = f ' ( u ( x0 ) ) ⋅ u ' ( x0 ) . Demonstraţie. PROPOZIŢIA 7. f : J → ¡ . În cazul acestor funcţii se discută în continuare despre: derivata funcţiei compuse. J . Ştiind că funcţiile u şi f sunt derivabile în punctul x0 . x − x0 F ( x ) − F ( x0 ) f ( u ( x ) ) − f ( u ( x0 ) ) u ( x ) − u ( x0 ) = ⋅ . rezultă că există şi este finită: lim x → x0 f ( u ( x ) ) − f ( u ( x0 ) ) F ( x ) − F ( x0 ) u ( x ) − u ( x0 ) = lim ⋅ lim = f ' ( u0 ) ⋅ u ' ( x0 ) x → x x → x 0 0 x − x0 u ( x ) − u ( x0 ) x − x0 (limitele din membrul drept există şi sunt finite din ipoteză) Aşadar.1. atunci funcţia F ( x ) este derivabilă pe intervalul I şi are loc egalitatea: F ' ( x ) = f ' ( u ( x ) ) ⋅ u ' ( x ) . conform definiţiei derivatei unei funcţii reale de variabilă reală au loc relaţiile: u ( x ) − u ( x0 ) f ( u ) − f ( u0 ) u ' ( x0 ) = lim şi lim = f ' ( u0 ) . F ( x ) = f (u ( x )) este derivabilă în punctul x0 şi are loc relaţia: F ' ( x0 ) = f ' ( u ( x0 ) ) ⋅ u ' ( x0 ) .CAPITOLUL VII: DERIVATA ŞI DIFERENŢIALA 1. l’Hospital se consideră cunoscute. atunci funcţia F : I → ¡. I . definiţia derivatei.intervale de numere reale.

atunci există f −1 : J → I derivabilă în y0 = f ( x0 ) şi are loc egalitatea ( f ) ' ( y ) = f ' (1x ) . Deci. există f −1 : J → I . Ţinând cont de acestea. y → y0 yn − y0 ( f ) ' ( y ) = f ' (1x ) . Pentru a demonstra că funcţia f are proprietatea lui Darboux trebuie arătat că oricare ar fi α ∈ ( f ( a ) . există xn → x0 astfel încât yn = f ( xn ) . Cum f este derivabilă în x0 ∈ I . Funcţia f este bijectivă ⇔ f este inversabilă. PROPOZIŢIA 7. b ) astfel încât f ( cα ) = α .1. Adică.1.1. deci şi pe intervalul [ a. Dacă funcţia f este bijectivă pe intervalul I şi derivabilă în punctul x0 ∈ I astfel încât f ' ( x0 ) ≠ 0 . rezultă că există şi f − 1 ( yn ) − f − 1 ( y0 ) este finită lim . Rezultă că h ' ( x ) = f ( x ) − α . f ( b ) ) . atunci funcţia f are proprietatea lui Darboux.2 Dacă funcţia f este derivabilă în orice punct x ∈ I . după cum se observă. J . 204 . Deci. pentru orice yn → y0 . xn = f −1 ( yn ) . Se consideră funcţia h ( x ) = g ( x ) − α ⋅ x . b ] . b ∈ I şi f ( a ) < f ( b ) . PROPOZIŢIA 7. −1 0 0 OBSERVAŢIA 7. Cum h este derivabilă pe intervalul [ a.2 (Derivata funcţiei inverse pentru funcţii reale de variabilă reală). Deci. a. se consideră că dacă a < b .intervale. Funcţia f este funcţie derivată dacă există o funcţie derivabilă g : I ⊂ ¡ → ¡ astfel încât g ' ( x ) = f ( x ) . fără a micşora generalitatea. Deci. există cα ∈ ( a . rezultă că h ( x ) este derivabilă pe I . Fie f : I ⊂ ¡ → J ⊂ ¡ . I . −1 0 0 Demonstraţie. b] şi are loc egalitatea h ' ( x ) = g ' ( x ) − α . atunci f este continuă în acest punct. Demonstraţie.3 (Teorema lui Darboux) Dacă funcţia f ( x ) este funcţie derivată. Pentru că funcţia g este o funcţie derivabilă pe I . rezultă că funcţia f −1 derivabilă în orice punct y = f ( x ) ∈ J şi are loc egalitatea ( f ) ' ( y ) = f '1( x ) −1 care reprezintă formula de derivare a funcţiei inverse.Aceasta reprezintă formula de derivare a funcţiilor compuse reale de variabilă reală.

respectiv b . Deci. Se observă că h ' ( a ) < 0 şi h ' ( b ) > 0 . Dar. Conform teoremei lui Fermat. f 2 ( x ) . ( ) Demonstraţie.3 a) O funcţie derivată nu are puncte de discontinuitate de speţa I.1. b ] ca fiind domeniul de definiţie al acestei funcţii. Deci. oricare ar fi x ∈ W ∩ [ a.. dacă se consideră [ a .. n sunt derivabile în x0 . b ] .. se poate afirma că h ( x) − h (a ) există V ∈V ( a ) şi W ∈V ( b ) astfel încât < 0 .4 Fie F : X ⊂ ¡ → Y ⊂ ¡ n . f 2′ ( x0 ) . f ( c ) = α . f n ( x ) ) o funcţie vectorială de variabilă reală. Într-adevăr. f n′ ( x0 ) . h ' ( a ) = f ( a ) − α < 0 şi h ' ( b ) = f ( b ) − α > 0 . b ] . pentru orice x−a h ( x) − h (b) > 0 . rezultă că aceste două proprietăţi sunt valabile pe o vecinătate întreagă a punctului a . ( ∀ ) x ∈ W ∩ [ a .   x − b < 0 ⇒ h ( x ) − h ( b ) < 0. Funcţia F ( x ) este derivabilă în punctul x0 ∈ X dacă şi numai dacă fi ( x ) . Rezultă că există c ∈ ( a. b ]. x ∈ V ∩ [ a .înseamnă că funcţia h este continuă. F ( x ) = ( f1 ( x ) . Cum funcţia este şi o funcţie continuă..1. Întradevăr. ( ∀ ) x ∈ ϑ ∩ [ a. Se presupune că funcţia F ( x ) este derivabilă în x0 şi se demonstrează că f i ( x ) . O altă categorie de funcţii pentru care se studiază noţiunea de derivată sunt funcţiile vectoriale de variabilă reală. h ' ( c ) = f ( c ) − α . PROPOZIŢIA 7. OBSERVAŢIA 7. rezultă că h ' ( c ) = 0 .. din 205 . i = 1. b ] şi x−b  x − a > 0 ⇒ h ( x ) − h ( a ) < 0. Dacă se consideră cα = c. b) Funcţiile care nu au proprietatea lui Darboux nu sunt funcţii derivate. atunci proprietatea este demonstrată. Dar. rezultă că funcţia h este o funcţie mărginită şi îşi atinge marginile.. Deci. i = 1.. b ) astfel încât h ( c ) = mh (valoarea minimă a funcţiei h ).. n sunt derivabile în x0 şi are loc relaţia: F ' ( x0 ) = f1′( x0 ) .

Din egalitatea evidentă lim x→ x0 F ( x ) − F ( x0 )  f ( x ) − f1 ( x0 ) f ( x ) − f 2 ( x0 ) f ( x ) − f n ( x0 )  =  lim 1 . rezultă f1 şi f 2 sunt derivabile simultan. f n′ ( x ) . f 2 ( x ) ) . rezultă F ( x ) este derivabilă. Soluţie. Conform Propoziţiei 7. x − x0 F ( x ) − F ( x0 )  f1 ( x ) − f1 ( x0 ) f 2 ( x ) − f 2 ( x0 ) f ( x ) − f n ( x0 )  . Exemplu. funcţiile fi ( x ) . Să x−a se cerceteze dacă funcţia F ( x ) este derivabilă pe domeniul maxim de definiţie şi să se găsească derivata acesteia. +∞ ) . +∞ ) şi are loc egalitatea: 206 . f 2 ( x ) = ln ( x − a ) . Cum funcţiile f1 şi f 2 sunt funcţii elementare definite pe ( a. lim n .. pentru orice x ∈ ( a . f 2′ ( x0 ) .. x − x0 x − x0 x − x0 x − x0   Ţinând cont de egalitatea anterioară şi de limita funcţiilor vectoriale de f ( x ) − fi ( x0 ) variabilă reală rezultă că fiecare raport i are limită finită în x − x0 punctul x0 . n sunt derivabile în punctul x0 .. ( ) Aceasta reprezintă formula de derivare a funcţiilor vectoriale de variabilă reală.. atunci prin înlocuirea lui x0 cu x are loc egalitatea: F ′ ( x ) = f1′( x ) . f n′ ( x0 ) . oricare ar fi x ∈ ( a.4 Dacă funcţia F ( x ) este derivabilă în orice punct al domeniului său de definiţie X ⊂ ¡ . x → x x → x x → x 0 0 0 x − x0 x − x x − x x − x 0 0 0   ( ) rezultă F ' ( x0 ) = f1′( x0 ) .. Afirmaţia reciprocă se demonstrează în mod asemănător..4. Se observă că DF = ( a... +∞ ) şi cum orice funcţie elementară este derivabilă pe domeniul său de definiţie.. .. Deci. Fie F ( x ) = ( f1 ( x ) ....derivabilitatea lui F ( x ) în punctul x0 rezultă că există şi este finită lim x → x0 F ( x ) − F ( x0 ) .. lim 2 . i = 1.1. f1 ( x ) = 1 .. n = . Dar.1. +∞ ) . OBSERVAŢIA 7.. f 2′ ( x ) .

1 Funcţia F ( x ) = ( f1 ( x ) .. f 2( ) ( x ) . f n′′ ( x ) = H ′ ( x ) . a) mulţimea {x ∈ ¡ n } x = a + t ( b − a ) .. f 2′ ( x ) . a ≠ b .. f 2′ ( x ) ) =  .2 Fie a . f 2′′ ( x ) . Dacă se consideră funcţia din exemplul anterior. OBSERVAŢIA 7.. f 2 ( x ) .1 şi continuând raţionamentul din aproape în aproape. f n ( x ) ) este derivabilă de două ori în punctul x0 din domeniul său de definiţie dacă funcţia ( ) H ( x ) = f1′( x ) . b) Dacă se înlocuieşte x0 cu x .. adică funcţia este derivabilă pe întregul său domeniu de definiţie.. f 2( n −1) ( x ) .1... f n( n−1) ( x ) ) este derivabilă în x0 . dacă funcţia ( G ( x ) = f1( n −1) ( x ) ... atunci se obţine egalitatea: n n n n F ( ) ( x ) = f1( ) ( x ) . t ∈ ¡ se numeşte dreapta ce trece prin a şi b .  ( x − a )2 x − a    DEFINIŢIA 7. f n( ) ( x ) ... n  ( x − a )n +1  − x a ( )   ( ) Un alt tip de funcţii pentru care se studiază derivabilitatea şi derivata sunt funcţiile reale de variabilă vectorială f : X ⊂ ¡ n → ¡ . F ( x ) = f1 ( x ) . b ∈ ¡ n . atunci  ( −1)n ⋅ n ! ( −1)n +1 ⋅ ( n − 1)!  ( n) (n) (n) ( n) .. i = 1.. F ( x ) =  . dacă proiecţiile sale f i ( x ) .1... c) Funcţia F ( x ) este derivabilă de n ori pe domeniul de definiţie. . f n′ ( x ) = F ′ ( x ) este derivabilă în punctul x0 şi ( ) are loc relaţia F ′′ ( x ) = f1′′ ( x ) .1. Exemplu. ( ) Această formulă reprezintă formula de calcul a derivatei de ordinul n pentru o funcţie vectorială de variabilă reală. se spune că funcţia F ( x ) este derivabilă de n ori în punctul x0 ∈ DF ....5 a) Ţinând cont de Definiţia 7.1. f 2 ( x ) . DEFINIŢIA 7.. 207 . −1 1  F ′ ( x ) = ( f1′( x ) . n sunt derivabile de n ori pe acest domeniu.

. xn ) ∈ A punct curent şi s = ( s1 ..7 Dacă în locul lui s se consideră versorii e1 = (1. sn ) ∈ ¡ n astfel încât s = 1 . în raport cu variabilele x1 ... t ≥ 0 este semidreapta ce porneşte din a şi trece prin b .4 Fie f : X ⊂ ¡ n → Y ⊂ ¡ o funcţie reală de variabilă vectorială definită prin f = f ( x1 . Funcţia este 208 .... xn . iar x = ( x1 . b  . { } c) mulţimea x ∈ ¡ n x = a + t ( b − a ) .... În mod explicit acestea se definesc după cum urmează. dacă funcţia g este derivabilă în t = 0 şi are loc egalitatea df ( a ) g (t ) − g ( 0) = g ' ( 0 ) = lim .. x2 .. b şi se notează  a . en = ( 0. r ) ⊂ A .6 a) Dacă se consideră semidreapta {x ∈ ¡ n direcţia determinată de această semidreaptă este s = b) Fie f : A ⊂ ¡n → ¡ şi } x = a + t ( b − a ) .. DEFINIŢIA 7. atunci b −a ... xn ) . 0.. Cu aceste notaţii este bine definită funcţia g : ( −r . xk −1 . a2 .1. DEFINIŢIA 7. r > 0 astfel încât S ( a ...1) .{ } b) mulţimea x ∈ ¡ n x = a + t ( b − a ) . .1. 0. b −a a = ( a1 .... 0 ) .. 0. s ) este derivata lui f după direcţia s în punctul ds a ∈ ¡n .1] este segmentul de dreaptă de capete a . t ∈ [ 0.. 0 ) .. an ) ∈ A fixat. xk +1 ... OBSERVAŢIA 7. s2 .1. iar = f ′ ( a .1. x2 . atunci din derivata lui f după direcţia s se obţin derivatele parţiale. xk . d) Orice semidreaptă ce porneşte din O ∈ ¡ n se numeşte direcţie în ¡ n .. 0.. OBSERVAŢIA 7.3 Funcţia f : A ⊂ ¡ n → ¡ este derivabilă în punctul a ∈ A după direcţia s . x2 . g ( t ) = f ( a + ts ) ... t →0 ds t df ( a ) not . r ) → ¡ .... 0. e2 = ( 0....1. t ≥ 0 ....

1... x0 k −1 .. notaţiile sunt ( x.. x0 k +1 .. xk .. x0 k +1 . y0 ) ∂x sau ii) În mod asemănător. x02 . atunci se obţine.... prin înlocuirea lui x0 cu x . z ) şi atunci Definiţia 7. b) În cazul în care funcţia are două sau trei variabile nu se mai notează acestea cu ( x1 . dacă lim x→ x 0 există şi este finită.. xk . ∂f ( x ) sau f x′k ( x ) care poartă denumirea de derivata parţială a ∂xk funcţiei f în raport cu variabila xk . x0 n ) . În acest caz.. x0k −1 . y..1... y0 ) ... Limita de mai sus.. x2 .. se notează astfel cu ∂f ( x0 ) sau f x′k ( x0 ) şi poartă denumirea de derivata parţială a funcţiei f ∂xk în raport cu xk calculată în punctul x0 . y0 ) .. OBSERVAŢIA 7. x02 .. y0 ) − f ( x0 . x02 . y ) sau funcţia ( x.. ∂y 209 . x0 k . x0 k +1 .8 a) Dacă funcţia este derivabilă parţial în raport cu variabila xk pe întreg domeniul său de definiţie.. x2 ) sau ( x1 . x0 n ) . y0 ) punctul ( x0 . y0 ) există şi este finită.. y0 ) în raport cu variabila x . x0 n ) − f ( x01 ..4 are următoarele forme particulare: i) Dacă f = f ( x. în cazul în care există şi este finită. atunci se spune că funcţia f este derivabilă în f ( x. xk − x0 k unde x0k = ( x01 .. x0 k . y ) .... x0 k +1 . x02 . y ) este derivabilă în raport cu y dacă lim x → y0 f ( x0 . f ( x.. x − x0 ∂f ( x0 . y ) − f ( x0 .derivabilă în punctul x0 = ( x01 . x0k −1 .. iar această limită se notează cu f x′ ( x0 . x0 k −1 ... y0 ) sau f y′ ( x0 . iar această limită se notează cu y − y0 ∂f ( x0 . x0 n ) în raport cu variabila xk dacă există şi este finită: lim f ( x 0k − x0 ) xk → x0 k = lim xk → x0 k xk − x0 k = f ( x01 . x3 ) .

în raport cu toate variabilele x1 .K . xn ) ( x0 ) se numeşte jacobianul funcţiilor Exemplu. f n .1. 2 3 x ∂x x + y +2 x + y3 + 2 ′ 2 3 ∂f 3y2 ′ ( x + y + 2) y 2 3 = ln ( x + y + 2 ) = = . considerând ca variabilă doar variabila specificată în procesul de derivare. f 2 . z ) ) . ϕ . f 2 . y ) = ln ( x 2 + y 3 + 2 ) . Fie f : X ⊂ ¡ 2 → ¡ . z ) . F ( x ) = ( f1 ( x ) . ∞ ) ⊆ ¡ 2 → ¡ 3 . atunci det J F ( x0 ) = f1 . f n ) D ( x1 . ϕ . ∂x ∂y Soluţie. f ( x. Să se calculeze: ∂f ∂f şi . 210 . Dacă m = n . d) Funcţia derivabilă F : X ⊆ ¡ n → ¡ m . z ) = ( f1 ( r . y ∂y x 2 + y3 + 2 x2 + y3 + 2 ( ) ( ) Exemplu.K . x2 . D ( f1 . F ( r . iar celelalte variabile se consideră constante. ϕ . f 2 .K . z ) . f 2 ( r . se poate afirma că pentru a determina derivatele parţiale ale unei funcţii reale de variabilă vectorială se folosesc formulele şi regulile de derivare de la funcţii reale de variabilă reală. xn .K . Fie F : [0. f m este derivabilă parţial în x0 . Matricea cu m linii şi n coloane:  ∂f1 ( x0 ) ∂f1 ( x0 ) ∂f1 ( x0 )  K   ∂x2 ∂xn   ∂x1  ∂f ( x ) ∂f ( x ) ∂f 2 ( x0 )  2 0  2 0  K J F ( x0 ) =  ∂x1 ∂x2 ∂xn   L K K K    ∂f m ( x0 ) ∂f m ( x0 ) ∂f m ( x0 )  K   ∂x2 ∂xn   ∂x1 se numeşte matricea jacobiană a lui F în x0 .c) Ţinând cont de definiţia derivatei unei funcţii reale de variabilă reală şi de Definiţia 7. K . x2 . ϕ . Avem: ′ 2 3 ∂f 2x ′ ( x + y + 2) x 2 3 = ln ( x + y + 2 ) = = 2 .K . f m ( x ) ) este derivabilă parţial în x0 ∈ X dacă fiecare proiecţie f1 . f 2 ( x ) .4. f3 ( r .

se spune că funcţia f = f ( x ) este derivabilă de n ori în raport cu variabila xk dacă funcţia g ( x ) = ∂ n −1 f ( x ) este derivabilă ∂xkn −1 în raport cu variabila xk şi se obţine egalitatea: ∂ n f ( x ) ∂g ( x ) = = f x(nn ) ( x ) . Avem:  cos ϕ −r sin ϕ 0    J F ( r ... f3 ) = r2 D ( r.xn ) . Aceasta se mai notează şi cu f x′′k xl ( x ) . f 2 . z ) şi reprezintă legătura dintre coordonatele polare şi cele carteziene în spaţiu. z ) = z . n k ∂xk ∂xk DEFINIŢIA 7. x2 . ϕ ..5 Funcţia f : X ⊂ ¡ n → Y ⊂ ¡ este derivabilă parţial de ∂f ( x ) este două ori în raport cu variabila xk dacă funcţia h ( x1 .. f 3 . f3 ( r .f1 ( r . x = ( x1 .xn ) = ∂xk derivabilă parţial în raport cu variabila xk şi se obţine relaţia: ∂ 2 f ∂h ( x ) . z ) = r sin ϕ . z ) = r cos ϕ . Soluţie. ϕ . x2 . 211 .. z ) =  sin ϕ r cos ϕ 0  . DEFINIŢIA 7.6 Se spune că funcţia f = f ( x ) este derivabilă în raport cu variabila xk şi xl (în această ordine) dacă funcţia derivabilă în raport cu variabila xl şi se obţine relaţia: ∂f ( x ) = h ( x ) este ∂xk ∂h ( x ) ∂2 f . ϕ .  0 0 1   iar: D ( f1 .1. ϕ ..1. Să se scrie matricea jacobiană şi jacobianul funcţiilor f1 . = ∂xk ∂xl ∂xl care poartă denumirea de derivată mixtă de ordinul al doilea al funcţiei f în raport cu xk şi xl . = ∂xk2 ∂xk Din aproape în aproape. f 2 . ϕ . f 2 ( r .

x. Se notează ϕ ( x ) = f ( x. 0 ) − ∂ 2 f ( 0. y ) . în anumite situaţii. atunci f xy′′ ( x. y + k ) − f ( x + h . Se consideră expresia: E = f ( x + h . y ) − f ( x. X un deschis din ¡ 2 .1. Demonstraţie. 0 ) = 0. y ) . 0 )  2 2 ( f ( x. În general. y ) =  x + y 0.0 ) . Fie f : ¡ 2 → ¡ . ∂y ∂y Deci. Acest lucru este dat de următoarea teoremă. 0 ) = lim = lim = 1 .. x 0 x 0 → → ∂x∂y ∂x  ∂y  x x iar analog. obţinem: ∂f ( x.  Să se calculeze derivatele mixte ale funcţiei în origine. y ) = x. derivatele parţiale mixte nu sunt egale. expresia E capătă forma: E = ϕ ( x + h) −ϕ ( x) . 212 . derivatele mixte pot fi egale. y ) = ( 0. În urma acestei notaţii. ∀ ( x. Dacă f ∈ C 2 ( X ) . = 0. 0 ) ∂  ∂f  x ∂y ∂y =   ( 0.1. y ) ≠ ( 0. 0 ) ∂f ( 0. ∂f ( x. ∂y∂x Aşadar.. conform cu exemplul următor. Soluţie.  x3 y . y + k ) + f ( x . z ) numărul derivatelor mixte de ordinul al doilea este C42 = 6 . Deci. 0 ) ∂f ( 0. derivatele parţiale mixte nu sunt egale.9 Numărul derivatelor mixte de ordinul k pentru funcţia f = f ( x1 . y.5 (Teorema lui Schwarz) Fie f : X ⊂ ¡ 2 → ¡ . pentru funcţia de trei variabile f = f ( x. Exemplu.OBSERVAŢIA 7. x2 . se obţine: ∂ 2 f ( 0.xn ) este Cnk+ k −1 . în origine. y + k ) − f ( x. y ) ∈ X . PROPOZIŢIA 7. ( x. Utilizând definiţia.. y ) . Dar. y ) = f yx′′ ( x.

y ) − f y′ ( x. y + k ) − f x′ (ξ . b ) şi f xy′′ ( a. se poate observa că: ϕ ( x) f ( x. y ) . k →0 k k →0 k Din continuitatea lui f xy′′ ( x. y ) = f y′ ( x + h. k →0 k k →0 Din (7) şi (8). deci.η ) . y ) lim = lim = f y′ ( x. y ) = y . atunci există f yx′′ ( a. ξ ∈ [ x. y + k ) − f ( x. y ) . (1) Se aplică formula lui Lagrange expresiei E şi se obţine: (2) E = h ⋅ ϕ ' ( ξ ) . obţinem: f x′ ( x. y ) ∂f ( x. rezultă că: E = lim h ⋅ f xy′′ ( ξ .Se observă că funcţia ϕ este continuă şi derivabilă şi are loc egalitatea: ϕ ′ ( x ) = f x′ ( x.b ) ii) f xy′′ este continuă în ( a. y ) − f y′ ( x. ∂x ∂y 213 . y ) şi relaţia (5). y ) f xy′′ ( ξ . f y′ şi f xy′′ pe V( a . rezultă: h ⋅ f xy′′ ( ξ .b ) a lui ( a . b ) . y ) Dacă: i) există şi într-o vecinătate V( a . h Prin trecere la limită când h → 0 şi ţinând cont de continuitatea lui f xy′′ ( x. (3) Prin aplicarea teoremei lui Lagrange funcţiei f x′ . x + h ] .η ) = h ⋅ f xy′′ (ξ . y ) . y ) . y + k ) − f x′ ( x. rezultă: E = h  f x′ (ξ . rezultă: E = h ⋅ k ⋅ f xy′′ (ξ . lim (4) (5) (6) (7) (8) Alte forme ale teoremei sunt: A) Dacă: i) există f x′ . Ţinând cont de relaţiile (1) şi (2). Revenind la funcţia ϕ . b ) . y ) − f y′ ( x. k →0 k →0 k y+k − y Ţinând cont de expresia lui E în raport de funcţia ϕ . y + k ] . rezultă: ϕ ( x + h) − ϕ ( x) E lim = lim = f y′ ( x + h. B) Criteriul lui Young ∂f ( x. y ) = f yx′′ ( x. y + k ) − f x′ ( x. b ) = f yx′′ ( a. y ) . y ) = k ⋅ f xy′′ ( x. y ) . y ) . Ţinând cont de relaţiile (3) şi (4). f ′ ( x + h. y ) şi astfel teorema este demonstrată. η ∈ [ y. b ) . se obţine f xy′′ ( x.η ) .

j ≤ n . b ) ∂ 2 f ( a .ii) ∂f ( x. v ( x ) ) − f ( u0 . v ( x ) ) + f ( u0 . are loc egalitatea: f x′′i x j ( x ) = f x′′j xi ( x ) . j ∈ ¥. v ( x ) ) − f ( u0 . b ) şi şi avem = . PROPOZIŢIA 7. ∂x∂y ∂y∂x ∂x∂y ∂y∂x (Diferenţiabilitatea se studiază în paragraful următor) atunci există OBSERVAŢIA 7. Atunci: F ( x ) − F ( x0 ) f ( u ( x ) . v ( x ) ) − f ( u ( x0 ) .1. f ∈ C 2 ( X ) . Atunci.1. v ( x )  este derivabilă în punctul x0 şi are loc egalitatea: ∂f du ( x0 ) ∂f dv ( x0 ) F ' ( x0 ) = ⋅ + ⋅ . v0 = v ( x0 ) . Problema derivatelor parţiale se pune şi pentru funcţiile compuse de mai multe variabile. pentru orice x ∈ X şi pentru orice indici i. X un deschis din ¡ n . y ) ∂y sunt diferenţiabile în ( a . are derivate parţiale continue pe mulţimea Y . 1 ≤ i. b ) ∂ 2 f ( a. v ( x0 ) ) = = x − x0 x − x0 = f ( u ( x ) . y ) ∂x şi ∂f ( x. b ) ∂ 2 f ( a. v0 ) x − x0 214 = . Dacă funcţia f : Y ⊂ ¡ 2 → ¡ . v = v ( x ) . ∂ 2 f ( a. atunci funcţia compusă F ( x ) = f u ( x ) . b ) . Y = A × B .10 Teorema (criteriul) lui Schwarz este valabilă şi pentru funcţiile de trei sau mai multe variabile şi are următorul enunţ.6 Fie u : X ⊂ ¡ → A ⊂ ¡ şi v : X ⊂ ¡ → B ⊂ ¡ . Pentru a arăta că funcţia F ( x ) este derivabilă în punctul x0 ∈ X ⊂ ¡ trebuie arătat că raportul F ( x ) − F ( x0 ) are limită finită în x − x0 punctul x0 . u = u ( x ) . Această problemă este rezolvată de următoarea propoziţie. funcţii derivabile în punctul x0 ∈ X cu derivata continuă. Se notează: u0 = u ( x0 ) . Fie f : X ⊂ ¡ n → ¡ . ∂u dx ∂v dx Demonstraţie.

ceea ce arată că funcţia F ( x ) este derivabilă în x0 şi are loc egalitatea: F ( x ) − F ( x0 ) u − u0 v − v0 = lim ⋅ lim f n′ (ζ . v ) − f ( u0 . OBSERVAŢIA 7. F ' ( x0 ) = ⋅ + ⋅ ∂u dx ∂u dx Dacă se consideră că funcţiile u şi v sunt derivabile pe întreg domeniul lor de definiţie. v ) = ( u − u0 ) ⋅ f u′ (ξ .1.6 este adevărată şi în cazul în care f : X ⊂ ¡ n → ¡ şi conţine n intermediari. v ) − f ( u0 . iar funcţia f admite derivate parţiale continue în orice punct al lim domeniului de definiţie. f ( u ( x ) . atunci rezultă că F ( x ) este derivabilă pe întreg domeniul de definiţie şi are loc egalitatea: ∂f du ( x ) ∂f dv ( x ) F '( x) = ⋅ + ⋅ . v ( x ) ) − f ( u0 . x − x0 Ţinând cont de teorema lui Lagrange. ∂u dx ∂v dx relaţie care reprezintă formula de derivare a unei funcţii compuse care conţine doi intermediari care sunt funcţii reale de variabilă reală. unde u0 ≤ ξ ≤ u şi f ( u0 . v ) + lim ⋅ lim f n′ ( u0 . v0 )  = .η ) . se obţine: f ( u . v ( x ) )  +  f ( u0 . v0 ) = ( v − v0 ) ⋅ f v′ ( u0 .η ) . datorită faptului că funcţiile u şi v sunt derivabile în punctul x0 şi datorită continuităţii derivatelor parţiale pentru funcţia f rezultă că membrul drept al egalităţii are limită finită în punctul x0 . adică: dacă funcţia compusă are forma 215 . v0 ) sau ∂f du ( x0 ) ∂f dv ( x0 ) . v ) . F ( x ) − F ( x0 ) u − u0 v − v0 (1) = ⋅ fu′ (ξ . unde v0 ≤ η ≤ v . Deci.1.9 a) Propoziţia 7. v ) + ⋅ f v′ ( u0 . v0 ) + v ' ( x0 ) ⋅ f v′ ( u0 .η ) . x − x0 x − x0 x − x0 În egalitatea (1). x → x0 x → x0 x − x x → x0 x → x0 x − x x → x0 x − x0 0 0 Rezultă că: F ' ( x0 ) = u ' ( x0 ) ⋅ f u′ ( u0 . Deci şi membrul stâng al egalităţii (1) are limită finită în punctul x0 . v ( x ) ) − f ( u0 .

m . G ( x... pentru orice i = 1.. xn ) = f ( u1 ( x1 ... × Bn . i = 1.1.6. care sunt funcţii de n variabile.... atunci: ∂f dui ( x ) . xn ) ) . u 2 ( x1 . u 2 ( x ) ) . x2 . = 2 x cos ( x 2 + 1) . F '( x) = ∂f 2 ∂f ⋅ + ⋅ 2 x cos ( x 2 + 1) .... i = 1. xn ) . unde ui : A ⊂ ¡ → Bi ⊂ ¡ . x 2 + y 2 . Dacă se consideră u1 ( x ) = ln ( x 2 + 2 x + 1) . n F '( x) = ∑ unde funcţiile ui : A ⊂ ¡ n → Bi ⊂ ¡ . ∂u1 dx ∂u2 dx du1 2 x + 2 2 du2 = = .. n şi X = B1 × B2 × . . rezultă că: F '( x ) = Dar.. atunci avem că F ( x ) = f ( u1 ( x ) . x2 . ⋅ dx i =1 ∂ui b) Propoziţia 7. m şi funcţia f admite derivate parţiale continue în raport cu fiecare din variabilele sale ui . ∂f du1 ∂f du 2 ⋅ + ⋅ .. xn ) . Calculăm F ' ( x ) .. Fie F : X ⊂ ¡ → ¡ .. un ( x ) ) .. 2 dx ( x + 1) x + 1 dx Deci. Atunci F este derivabilă parţial în raport cu variabila xk şi are loc egalitatea: m ∂F ∂f ∂ui =∑ ⋅ ∂xk i =1 ∂ui xk numită formula pentru derivata parţială a funcţiei compuse F care are m intermediari. x2 . u2 ( x ) = sin ( x 2 + 1) . sin ( x 2 + 1) ( ) ) şi G : X ⊂ ¡ 2 → ¡ . Să se calculeze F ' ( x ) . u2 ( x ) ... ∂u1 x + 1 ∂u2 216 . ( Exemplu. ∂x ∂y Soluţie.. m sunt derivabile în raport cu xk ... pentru orice i = 1.F ( x ) = f ( u1 ( x ) . y ) = g cos ( x 2 + y 2 ) . x2 . ∂G ∂G .6 se poate generaliza şi astfel: Fie funcţia compusă F : X ⊂ ¡ n → ¡ definită astfel: F ( x1 .. F ( x ) = f ln ( x 2 + 2 x + 1) .. Ţinând cont de Propoziţia 7...1. u m ( x1 .

.7 (Teorema lui Euler pentru funcţii omogene) Fie f : X ⊂ ¡ n → ¡ o funcţie reală de variabilă vectorială. y ) . y ) = cos ( x 2 + y 2 ) . u2 ( x. rezultă că: ∂G ∂g ∂g x . ∂f ii) există . 2 = ∂x ∂x x2 + y 2 ∂u1 ∂u = −2 y sin ( x 2 + y 2 ) .. Dacă membrul stâng se consideră ca fiind funcţia compusă: 217 . Avem G ( x. txn ) = t m f ( x1 .. y ) ) . i = 1.9 b). x2 . y ) = x 2 + y 2 . ∂u ∂u1 x . Pentru calculul derivatelor ∂x ∂y u2 ( x. tx2 . ∂y PROPOZIŢIA 7. atunci unde ∂f 1 ∂f 1 = . u 2 ) = u1 + u2 ..1. x2 . =− ⋅ 2 x sin ( x 2 + y 2 ) + ⋅ 2 ∂x ∂u1 ∂u1 x + y 2 ∂G Analog pentru . xn ) . n . Ţinând cont de Observaţia 7. xn ) ..∂f ∂f şi rămân sub această formă deoarece funcţia f este ∂u1 ∂u2 derivabilă. = . ∂x ∂u1 ∂x ∂u2 ∂x ∂y ∂u1 ∂y ∂u2 ∂y Dar. ∂xi atunci are loc egalitatea: n ∂f xi ⋅ = m ⋅ f ( x1 ... ∂u1 2 u1 + u2 ∂u2 2 u1 + u2 ∂G ∂G ...1.. y ) = g ( u1 ( x. Ţinând cont de acestea. dar necunoscută. u2 ) era înlocuită spre exemplu cu f ( u1 .. Dacă f ( u1 . 2 = ∂y ∂y y x + y2 2 . Dacă funcţia f este omogenă de ordin m are loc egalitatea: f ( tx1 . = −2 x sin ( x 2 + y 2 ) . ∑ ∂xi i =1 Demonstraţie. rezultă: ∂G ∂g ∂u1 ∂g ∂u2 ∂G ∂g ∂u1 ∂g ∂u2 = ⋅ + ⋅ şi = ⋅ + ⋅ . Dacă: i) f este omogenă de ordin m ∈ ¡ . considerăm u1 ( x..

u2 .. y ) + ( y − b ) ⋅ f y′ ( a.1. u2 = tx2 . atunci egalitatea din teorema lui Lagrange are următoarea formă: f ( x. ( a..1.. ∂xi i =1 i = 1.. x2 . x ) şi η ∈ ( b.8 (Teorema lui Lagrange) Fie f : X ⊂ ¡ 2 → ¡ .. xi ⋅ ∑ ∂xi i =1 care este relaţia lui Euler pentru funcţii omogene de ordin m . conform cu Observaţia 7..F ( t ) = f ( u1 .η ) . Această egalitate este valabilă şi pentru funcţii de n variabile. . Această relaţie se poate generaliza la derivatele parţiale de ordinul al doilea (vezi Exerciţiul 7... xn ) . un = txn .. rezultă că: n ∂f ⋅xi = F ' ( t ) ... u1 = tx1 . atunci pentru orice ( x. OBSERVAŢIA 7. b ) = ( x − a ) ⋅ f x′ (ξ ...10 Dacă derivatele parţiale sunt continue pe V ..4. ∑ tx ∂ ( ) i =1 i egalitate adevărată pentru orice t număr real....1. ∑ i =1 ∂ ( txi ) Dacă se derivează şi membrul drept în raport cu t se obţine: n ∂f ⋅xi = m ⋅ t m −1 ⋅ f ( x1 . atunci.. b ) = ( x − a ) ⋅ f x′ (ξ .b ) .. y ) − f ( a.. xn ) − f ( a1 . y ) − f ( a. y ) astfel încât: f ( x. ξ n ) f ( x1 .9 a).. 218 . Dacă se particularizează t = 1 în această egalitate rezultă: n ∂f = m ⋅ f ( x1 .. Dacă funcţia f = f ( x. Se cunoaşte că pentru funcţiile reale de variabilă reală există teorema lui Lagrange. PROPOZIŢIA 7.. xi ) . a2 . x2 . ξ 2 . un ) ... xn ) .η ) + ( y − b ) ⋅ f y′ (ξ ..5). an ) = ∑ ( xi − ai ) ⋅ . ξi ∈ ( ai . x2 ..η ) . y ) admite derivate parţiale pe o vecinătate V ∈V( a . y ) ∈ V există ξ ∈ ( a . b ) ∈ X . Această teoremă a lui Lagrange este valabilă şi pentru funcţiile reale de variabilă vectorială şi ea se prezintă sub următoarea formă. n . unde n ≥ 3 : n ∂f (ξ1 .

Aşadar.2. se numeşte diferenţiala funcţiei f în punctul x0 şi se notează cu df ( x0 ) şi are loc egalitatea df ( x0 ) = h ⋅ f ' ( x0 ) . diferenţiala este o expresie.2 Se spune că funcţia f este diferenţiabilă de n ori în n −1 punctul x0 dacă funcţia f ( ) ( x ) este diferenţiabilă în punctul x0 şi diferenţiala de ordin n este d n f ( x0 ) = f ( n ) ( x0 ) dx n . Diferenţiabilitatea este o proprietate. 219 . Se observă că diferenţiabilitatea şi diferenţiala nu sunt noţiuni echivalente.1 se împarte cu ( x − x0 ) şi se trece la limită. Pe o vecinătate foarte mică a punctului x0 . care depinde liniar de h . b) Dacă se notează x − x0 = h . x → x0 astfel încât OBSERVAŢIA 7. Problema diferenţiabilităţii poate fi pusă şi pentru funcţiile reale de variabilă vectorială şi se defineşte astfel. atunci f ( x ) − f ( x0 ) ≅ h ⋅ f ' ( x0 ) . Funcţia h ⋅ f ' ( x0 ) . Funcţia f este diferenţiabilă în punctul x0 ∈ X dacă există L ⊂ ¡ şi θ:X ⊂¡→¡ cu lim θ ( x ) = 0 proprietatea f ( x ) = f ( x0 ) + L ( x − x0 ) + θ ( x )( x − x0 ) .2.2. DIFERENŢIALA DEFINIŢIA 7. diferenţiala funcţiei f în punctul x0 capătă următoarea formă: df ( x0 ) = f ′ ( x0 ) dx . Dacă funcţia f este diferenţiabilă în orice punct al domeniului său de definiţie. O funcţie diferenţiabilă are o diferenţială.2. diferenţa x − x0 = h este foarte mică şi deci ea poate fi notată cu dx . Diferenţiala df ( x0 ) aproximează diferenţa f ( x ) − f ( x0 ) .2.1 Fie f : X ⊂ ¡ → ¡ o funcţie reală de variabilă reală. DEFINIŢIA 7. Atunci.1 a) Dacă egalitatea din Definiţia 7. atunci diferenţiala sa este: df ( x ) = f ′ ( x ) dx . atunci se obţine L = f ' ( x0 ) . f ( x ) = f ( x0 ) + f ' ( x )( x − x0 ) + θ ( x )( x − x0 ) .

b ) . i = 1. cu proprietatea lim θ i ( x.. y )( y − b ) . i = 1. n OBSERVAŢIA 7. b ) . b ) ∈ X . b ) . θ 2 ( x. z ) . y.DEFINIŢIA 7. 2 . y ) f ( x. y ) = f ( a. z ) = f ( x0 . se poate afirma că există A..2. n x → x0 astfel încât: n n i =1 i =1 f ( x ) = f ( x0 ) + ∑ ( xi − x0 i ) ⋅Ai + ∑ ( xi − x0 i ) ⋅θ i ( x ) . atunci f este continuă în ( a. dacă există Ai ∈ ¡ . y ) = f ( a. Demonstraţie. n şi θi : X ⊂ ¡ n → ¡ .2 În Definiţia 7. y ) . ( a.2.. y ) = 0 . y . n cu proprietatea lim θ i ( x ) = 0 .2. Dacă funcţia f are 2 sau 3 variabile. x2 . y0 ) + ( x − x0 ) A1 + ( y − y0 ) A2 + ( x − x0 )θ1 ( x. y ) = f ( x0 . Dacă funcţia f este diferenţiabilă în punctul ( a. Funcţia f fiind diferenţiabilă şi ţinând cont de definiţia diferenţiabilităţii funcţiilor de două variabile. y.. z ) + + ( y − y0 )θ2 ( x. Se spune că f = f ( x1 . x0 n ) ... y ) este continuă în ( a . y ) + ( y − y0 ) θ 2 ( x. i = 1. x → x0 În cele ce urmează se pune problema legăturii ce există între diferenţiabilitate şi derivabilitate. B ∈ ¡ şi θ1 ( x.. x→ a y →b astfel încât: f ( x.. În egalitatea (*) se pune y = b şi se obţine: 220 . atunci egalitatea care defineşte diferenţiabilitatea are una din formele: f ( x. z ) + ( z − z0 )θ3 ( x.3 expresia ∑ ( x − x ) ⋅θ ( x ) i =1 poate înlocui cu θi ( x ) ⋅ n ∑( x − x ) i =1 i 0i 2 i 0i i se . y. y )( x − a ) + θ 2 ( x. xn ) este diferenţiabilă în punctul x0 = ( x01 .1 Fie f : X ⊂ ¡ 2 → ¡ . PROPOZIŢIA 7. b ) + A ( x − a ) + B ( y − b ) + θ1 ( x. i = 1. (*) Trecând la limită în egalitatea (*). se obţine lim f ( x. x02 .3 Fie f : X ⊂ ¡ n → ¡ . ceea ce x→ a y →b arată că f ( x. y ) . b ) şi derivabilă în ( a . b ) în raport cu variabilele sale. y0 . z0 ) + ( x − x0 ) A1 + ( y − y0 ) A2 + ( z − z0 ) A3 + ( x − x0 )θ1 ( x.2. unde lim θ ( x ) = 0 .

A = f x′ ( a.f ( x. y ) şi ţinând cont de continuitatea derivatelor parţiale. y ) este derivabilă în ( a. y ) . Această egalitate exprimă faptul că funcţia f este diferenţiabilă în punctul ( a. b ) + ( y − b ) f y′ ( a. Dacă se notează: f x′ ( ξ . y ) = f ( a. B = f y′ ( a. y ) . b ) . b )  ( y − b ) . x→ a x−a Deci. b ) + ( x − a ) f x′ ( ξ . y ) − f x′ ( a. b ) .1 este adevărată şi pentru funcţii de trei sau mai multe variabile. b ) − f ( a . y ) = f ( a . OBSERVAŢIA 7. Această egalitate se poate scrie sub forma: f ( x. b ) . b ) +  f x′ (ξ . OBSERVAŢIA 7. B = f y′ ( a. b ) + ( x − a ) f x′ ( a.η ) − f y′ ( a. y ) . Raţionând analog se obţine că f ( x. b ) . b ) − f ( a . rezultă: lim θ i ( x.η ) − f y′ ( a .2. b ) ∈ X . y ) = f ( a. b ) = θ 2 ( x. Ţinând cont că funcţia f admite derivate parţiale continue pe o vecinătate V a punctului ( a. b ) . b ) = θ1 ( x.2. b ) lim = A. b ) în raport cu x . y ) + ( y − b ) θ 2 ( x. f y′ ( a. atunci această funcţie este diferenţiabilă în punctul ( a. se obţine: f ( x. 2 . b ) + ( x − a ) A + ( y − b ) B + ( x − a ) θ1 ( x. b ) = A + θ1 ( x. unde A = f x′ ( a.2. b ) în raport cu y . (**) x−a Trecând la limită în (**). f ( x. y ) este derivabilă în ( a .4 Propoziţia 7. PROPOZIŢIA 7. b ) .2.2 are o importanţă deosebită în studiul diferenţiabilităţii funcţiilor de două variabile (ea se poate generaliza şi la 221 . b )  ( x − a ) + +  f y′ ( a. y ) − f x′ ( a.2. b ) . y ) = 0 . x→ a y →b În aceste condiţii va avea loc egalitatea: f ( x. y ) + ( y − b ) f y′ ( a . i = 1.3 Propoziţia 7. acesteia i se poate aplica teorema lui Lagrange pentru funcţii de două variabile şi se obţine: f ( x.2 1 Fie f : X ⊂ ¡ 2 → ¡ . Demonstraţie. Dacă funcţia f admite derivabile parţiale de ordinul întâi continue pe o vecinătate V a punctului ( a.η ) .

ridicând ∂⋅ ∂⋅ . b ) se numeşte diferenţiala de ordinul întâi a funcţiei f ( x. Pentru funcţiile de două variabile. y ) . diferenţiala de ordinul n are următoarea formă: n ∂n f d n f ( x.4 Funcţia liniară în ( x − a ) ⋅ f x′ ( a. y ) în ( a. Pentru funcţiile f : X ⊂ ¡ n → ¡ . 222 . ∂y   ∂x unde se ridică formal la putere după formula binomului lui Newton. y ) ∂f ( x. b ) este: ∂f ( x... n ≥ 3 . y ) = ∑ Cni i n −i dxi dy n −i ∂x ∂y i =1 sau. nu există o formulă pentru diferenţiala de ordinul n a lui f . y ) =  dx + dx  f ( x. ∂xi i =n ∂⋅ ∂⋅ Operatorul d ⋅ = dx + dy se numeşte operatorul de diferenţiere de ∂x ∂y ordinul întâi pentru funcţia f ( x. acest df ( x. ∂x ∂y Aceasta se poate generaliza la funcţiile de n variabile şi se obţine n ∂f ( x ) df ( x ) = ∑ dxi . efectiv la puteri lungimile dx . y ) dx + dy . b ) şi se notează df ( a. diferenţialele de ordinul n se obţin după procedeul recursiv de definire a diferenţialei de ordin n . Dacă operatorul de diferenţiere se aplică i = n ∂xi în mod repetat unei funcţii de două sau mai multe variabile se obţine diferenţiala de ordin superior a acesteia. b ) + ( y − b ) f y′ ( a. DEFINIŢIA 7. deoarece nu se cunoaşte formula pentru ( A1 + A2 + . x şi y. y ) . Diferenţiala pe o întreaga vecinătate a lui ( a . dy . + An ) n . scrisă ţinând cont de modul recursiv în care se defineşte diferenţiala de ordinul n . În acest caz.funcţii de trei sau mai multe variabile) deoarece reduce studiul diferenţiabilităţii la existenţa şi continuitatea derivatelor parţiale. Pentru funcţiile de n variabile. b ) . iar operatorilor li se măreşte ∂x ∂y ordinul de derivare specificat după formula binomului. aceasta poate fi pusă sub următoarea formă: n operator are forma d ⋅ = ∑ ( n)  ∂⋅ ∂⋅  d n f ( x.2. y ) = ∂⋅ dxi .

Se spune că funcţia f este diferenţiabilă Gâteaux (slab) în x0 dacă este derivabilă după orice direcţie s ∈ ¡ n în x0 . adică se calculează d 3 f ( x. se obţine: 223 . df ( x0 )( s ) = f ′ ( x0 ..  ∂2 f  2∂ 2 f 2 2∂ 2 f 2∂ 2 f ∂2 f ∂2 f d 3 f = d 2 f o df =  2 dx 2 + 2 dy 2 + 2 dz 2 + dx + dxdz + dxdy  o ∂y ∂z ∂x∂y ∂x∂z ∂x∂y  ∂x   ∂f ∂f ∂f  ∂ 3 f ∂3 f o  dx + dy + dz  = 3 dx 3 + 3 2 dy 2 dx + . s ) se numeşte diferenţiala Gâteaux a funcţiei f în punctul x0 . ∀s ∈ ¡ n . + An2 + 2 ∑ Ai Aj .Se consideră cel mai simplu caz care nu se încadrează în formula anterioară. i = 1. ∑ 1 ∂x12 i . ei ) = ∂f ( x0 ) = αi . i =1 i = 1. + An ) 2 n = A12 + A22 + . α i .K . atunci df ( x0 )( s ) = ( ∇f ( x0 ) ..  ∂f ( x0 ) ∂f ( x0 )  Dacă se consideră vectorul ∇f ( x0 ) =  . n df ( x0 )( s ) = ∑ α i si . i . este o aplicaţie liniară...  (care reprezintă ∂xn   ∂x1 gradientul funcţiei f ). s ) . si ∈ ¡ . se obţine: df ( x0 )( ei ) = f ′ ( x0 .. ∂xi Considerând aplicaţiile liniare pr : ¡ n → ¡ . şi înlocuind xi = dxi . j =1 i< j rezultă: n d 2 f ( x1 .. X un deschis din ¡ n şi x0 ∈ X . Numărul f ′ ( x0 . iar funcţionala df ( x0 ) : ¡ n → ¡ . se numeşte diferenţiala Gâteaux a funcţiei f în punctul x0 . Aceasta se defineşte astfel: fie f : X ⊂ ¡ n → ¡ . Înlocuind s = ei . ∂y ∂z  ∂x ∂y ∂x  ∂x Deoarece se cunoaşte formula: ( A1 + A2 + . n ... s ) ... z ) . x2 . j =1 ∂xi ∂x j i< j Diferenţiala definită anterior este o particularizare a diferenţialei Gâteaux. xn ) = ∑ i =1 n ∂2 f 2 ∂2 f 2 dx + dxi dx j . y. pri x = xi . n . .

y. dg . z ) = ln ( x x ⋅ y y ⋅ z z ) . 2 2 2 2 ∂z x + y + z + u ∂u x + y + z 2 + u 2 Rezultă că: 2 df ( x. = 2 . ∂xi Exemplu. g ( x. u ) . y. z ) = x ln x + y ln y + z ln z .n df ( x0 ) = ∑ i =1 ∂f ( x0 ) dxi . Fie funcţiile: f ( x. d 2 g . pentru a-i putea găsi în mod simplu derivate ce intervin în diferenţialele cerute. Înlocuind în formula diferenţialei de ordinul al doilea a funcţiei f . 2 2 2 2 ∂x x + y + z + u ∂y x + y + z 2 + u 2 ∂f 2z ∂f 2u = 2 . d 2 f . u ) = dx + dy + dz + du . u ) = ln ( x 2 + y 2 + z 2 + u 2 ) . ∂f 2x ∂f 2y = 2 . 2 x + y + z2 + u2 Se ştie că: d2 f = ∂2 f 2 ∂2 f 2 ∂ 2 f 2 ∂2 f ∂2 f 2∂ 2 f dx + 2 dy + 2 dz + 2 du 2 + 2 dxdy + 2 dxdz + 2 ∂x ∂y ∂z ∂u ∂x∂y ∂x∂z +2 ∂2 f ∂2 f ∂2 f ∂2 f dxdu + 2 dydz + 2 dydu + 2 dzdu . y. y. ∂f ∂f ∂f ∂f Soluţie. d n g . 2 2 2 ∂x 2 ( x2 + y 2 + z 2 + u 2 ) ∂y ( x2 + y 2 + z 2 + u 2 ) 2 2 2 2 2 2 2 2 ∂2 f 2 ( x + y − z + u ) ∂2 f 2 ( x + y + z − u ) = . y . z . y. z. i se face următoarea transformare: g ( x. Funcţiei g ( x. Să se calculeze: df . y. z . ∂x∂u ∂y∂z ∂y∂u ∂z∂u 2 2 2 2 2 2 2 2 ∂2 f 2 ( −x + y + z + u ) ∂2 f 2 ( x − y + z + u ) = . Se ştie că df ( x. z . z ) . se obţine d 2 f ( x. = . ∂x ∂y ∂z ∂u Dar. = 2 . = . ∂z 2 ( x 2 + y 2 + z 2 + u 2 )2 ∂u 2 ( x 2 + y 2 + z 2 + u 2 )2 Analog se calculează derivate mixte de ordin doi. n ≥ 3 . 224 . u ) = 2 ( xdx + ydy + zdz + udu ) .

Dar. Totuşi se ştie că diferenţiala de ordinul n a unei funcţii de mai multe variabile conţine două sume distincte: suma în care intervin derivatele parţiale de ordinul n în raport cu fiecare variabilă în parte şi suma în care intervin derivatele parţiale mixte de ordinul n . Deci. z ) suma derivatelor parţiale mixte de ordinul n este 0. d n g = n dx n + n dy n + n dz n . ∂x 2 x ∂y 2 y ∂x 2 z ∂x∂y ∂x∂z ∂y∂z 1 1 1 d 2 g = dx 2 + dy 2 + dz 2 . = = = 0 . n = . Deci. x y z n Pentru calculul lui d g . Dacă ϕ : D → E şi f : E → ¡ p sunt două aplicaţii cu proprietăţile: 225 . se aplică principiul de deducere al acesteia din aproape în aproape. = . În cazul funcţiei g ( x. = ln z + 1 . ∂x ∂y ∂z unde ∂ n g ( −1) ⋅ ( n − 1)! ∂ n g ( −1) ⋅ ( n − 1)! ∂ n g ( −1) ⋅ ( n − 1)! = . ∂x n x n −1 ∂y n y n −1 ∂z z n −1 Aşadar. unde: = ln x + 1 . = . PROPOZIŢIA 7. y. z ) = ( −1) ⋅ ( n − 1)! n −1 dx n + n −1 dy n + n −1 dz n  . deoarece derivatele parţiale mixte de ordin doi după cum se observă sunt nule. O clasă importantă de funcţii sunt funcţiile compuse. ∂n g ∂n g ∂n g Deci.Se ştie că: ∂g ∂g ∂g dx + dy + dz . n ≥ 3 . nefiind o formulă pentru astfel de diferenţiale în mod general. E ⊂ ¡ n două mulţimi deschise. Se ştie că: dg = d 2g = ∂ 2 g 2 ∂2 g 2 ∂ 2 g 2 ∂2 g ∂2 g ∂2 g dx + 2 dy + 2 dz + 2 dxdy + 2 dxdz + 2 dydz . se pun în evidenţă câteva reguli pentru determinarea diferenţialei funcţiilor compuse. ∂x ∂y ∂z ∂g ∂g ∂g = ln y + 1 .  1  1 1 n d n g ( x. 2 ∂x ∂y ∂z ∂x∂y ∂x∂z ∂y∂z ∂2 g 1 ∂2 g 1 ∂2 g 1 ∂2 g ∂2 g ∂2 g = . = . după cu s-a văzut acesta este destul de greoi. y.3 Fie D ⊂ ¡ m . ∂y ∂x ∂z dg = ( ln x + 1) dx + ( ln y + 1) dy + ( ln z + 1) dz . În continuare. y z x  n n n Dar.2.

i) ϕ diferenţiabilă în a ∈ D . Exemplu. y ) = ( u ..  =   ∂x ∂y   ∂u ∂w   ∂v ∂y   ∂x ∂y    În continuare se pun în evidenţă câteva propoziţii care arată utilitatea practică a diferenţialei. se obţine egalitatea: J f oϕ ( a ) = J f ( b ) Jϕ ( a ) . xn ) . x2 . atunci ∂f = Pi ( x ) şi reciproc... i =1 f ( x1 .2. xn ) să fie identic nulă pe X ⊂ ¡ n .3.. Această formulă poate fi generalizată şi pentru funcţii de 226 . Se ştie că matricea asociată compunerii a două aplicaţii liniare este produsul matricelor celor două aplicaţii. y ) = f ( u ( x.2. ∂xi Demonstraţiile acestor două propoziţii sunt imediate. D.. y ) .. x2 ... E ⊂ ¡ 2 f :E → ¡. două mulţimi deschise şi ϕ : D → ¡2 .. xn ) să fie constantă pe X ⊆ ¡ n . PROPOZIŢIA 7. FORMULA LUI TAYLOR Într-un capitol anterior s-a demonstrat formula lui Taylor pentru funcţii reale de variabilă reală.. v ) . x2 . atunci funcţia compusă f oϕ este ( ) diferenţiabilă în a şi d ( f o ϕ )( a ) = df b o df ( a ) .5 Dacă expresia diferenţială x = ( x1 .2. v ) = w . Ţinând cont de Propoziţia 7. v ( x. n PROPOZIŢIA 7. se obţine:  ∂u ∂u   ∂w ∂w   ∂f ∂f   ∂x ∂y  ... xn ) este diferenţiala unei funcţii E = ∑ Pi ( x )dx j .... x2 . ii) f diferenţiabilă în b = ϕ ( a ) .. w ( x. Fie ϕ ( x.4 Condiţia necesară şi suficientă ca df ( x1 . Ţinând cont de egalitatea anterioară. f ( u . 3. este ca funcţia f ( x1 . UNELE APLICAŢII ALE DIFERENŢIALEI A. y ) ) .

b ) cu ( x.1] . b ) 2 2 x a y a 2 x a y b +  ⋅ − + ⋅ − + − − ⋅ ( ) ( ) ( )( )  + . b ) 1  ∂f ( a. b + ( y − b ) ⋅ θ  . Deoarece funcţia f ( x. y I (x. Această egalitate poartă denumirea de formula lui Taylor pentru funcţii de două variabile.două sau mai multe variabile. b ) ⋅( x − a) + ⋅ ( y − a ) + f ( x .6 (Formula lui Taylor pentru funcţii de două variabile) Fie f : X ⊂ ¡ 2 → ¡ diferenţiabilă de n ori în ( a . y ) este dat în expresia anterioară sub forma unui operator aplicat funcţiei f . y ) .y) V(a.b) (a. b ) ∈ X . ( a. y ) este derivabilă de n + 1 ori. Restul Rn ( x. În cele ce urmează se dă formula lui Taylor pentru funcţii de două variabile.. b ) +  1!  ∂x ∂y  ∂ f ( a. t ∈ [ 0. PROPOZIŢIA 7. Se observă că ϕ ( 0 ) = f ( a . b )  1  ∂ f ( a. Demonstraţie. 2!  ∂x 2 ∂y 2 ∂x∂y  2 2 unde: Rn ( x. rezultă că şi funcţia ϕ este derivabilă de n + 1 ori pe 227 . y ) =  1 ∂ ∂ ( x − a ) + ( y − b) ∂y ( n + 1) !  ∂x  ( n +1) f  a + ( x − a ) ⋅θ . b ) ∂ 2 f ( a. y ) ca în figura alăturată.2.. + Rn ( x. y ) = f ( a. Atunci are loc egalitatea:  ∂f ( a.b) O Fie x ϕ ( t ) = f ( a + ( x − a ) t. b + ( y − b ) t ) .θ ∈ ( 0. În continuare. b ) iar ϕ (1) = f ( x. y ) . raţionamentele se fac pe segmentul care uneşte pe ( a.1) . Operatorul este similar cu operatorul pentru determinarea diferenţialei de ordinul n + 1 în funcţiile de două variabile. b ) .

. Ţinând cont de aceasta. + + . Dar. s-a obţinut al treilea termen din formula lui Taylor pentru funcţii de două variabile. y ( t ) ) ∈ I . 1! 2! n ( n + 1)! n n +1 Pentru a calcula derivatele ϕ ' ( 0 ) . b ) ∂f ( a. + ϕ n ( 0 ) + ϕ ( n +1) (θ ⋅ t ) . y ) ∈V( a . 1! 2! n! ( n + 1)! θ ∈ ( 0. 228 .b) fixat. y ( t ) ) considerată că o funcţie compusă cu doi intermediari pe segmentul I care uneşte punctul ( a . . ∂x ∂y Rezultă că: ∂f ( a. b ) 2 2 x − a + x − a y − b + ( ) ( )( ) ( y − b ) = ϕ '' ( 0 ) . acesteia i se aplică formula lui Mac-Laurin.. ϕ ( n +1) ( 0 ) şi prin înlocuire în formula lui Mac-Laurin pentru funcţia ϕ ( t ) se obţine formula lui Taylor pentru funcţii de două variabile. 2 2 ∂x ∂x∂y ∂y Astfel. ∂ 2 f ( a. b ) ∂ 2 f ( a. b ) ∂ 2 f ( a. variabila independentă fiind t . b ) cu un punct arbitrar ( x.. y (t ) = b + ( y − b ) t . ϕ ( n +1) (θ ) se calculează derivatele funcţiei ϕ ( t ) = f ( x ( t ) .. ∂x ∂x∂y ∂y Deci.. ϕ '' ( 0 ) . ϕ ( n ) ( 0 ) ..1) . b ) + ϕ ' ( 0 ) ϕ '' ( 0 ) ϕ ( ) ( 0 ) ϕ ( ) (θ ) + + . Deci. ( x ( t ) ... b ) ϕ ' (0) = ( x − a) + ( y − b) . Conform acestei formule se obţine relaţia: t t2 tn t n +1 ϕ ( t ) = ϕ ( 0 ) + ⋅ ϕ ' ( 0 ) + ϕ n ( 0 ) + . x y y y x ∂ ∂ ∂ ∂ ∂     Ţinând cont de egalitatea derivatelor mixte obţinem că: 2∂ 2 f ∂2 f ∂2 f 2 2 ϕ '' ( t ) = 2 ( x − a ) + ( x − a )( y − b ) + 2 ( y − b ) .ϕ ( n ) ( 0 ) .. y ) = f ( a.. ∂x ∂y  ∂2 f   ∂2 f  ∂2 f ∂2 f ϕ '' ( t ) =  2 ( x − a ) + 2 ( y − b )  ⋅ ( x − a ) +  2 ( y − b ) + ( x − a ) ( y − b ) . Deci..intervalul închis [ 0. unde: x ( t ) = a + ( x − a ) t . În mod analog se calculează ϕ ''' ( 0 ) .1] . se obţine: ∂f ∂f ϕ ' (t ) = ( x − a ) + ( y − b ) . pentru t = 1 se obţine: f ( x .

b ) + d) Dacă f ( x.η ) astfel încât Rn ( x. + d n f ( a . y ) < 0 .3. y ) = pe segmentul care uneşte pe ( a . b ) ∈ X este: f ( x . dar rezultatele obţinute pentru această funcţie se vor generaliza pentru funcţiile de n variabile. y ) . 1! 2! n! este diferenţiabilă de n + 1 ori pe V( a . y ) = f ( a. b ) − f ( x.. y ) = n +1 1 n +1 k ∂ f ( u . b) Dacă în formula lui Taylor se consideră n = 0 . atunci ∀ a ∈ X fixat şi x ∈ X . 1! 2! n! n 1 ! + ( ) B. y ) ∈V( a .η ) .b ) . ∑ n +1 k n−k ( ∂x ∂x ( n + 1)! k =1 iar u = a + ( x − a )θ . există η ∈ [ a . 229 . ( ∃)(ξ . b ) + Rn ( x. v = b + ( y − b )θ .6 se mai scrie şi astfel: k n  1 n ∂ f ( a. y ) . atunci ( ∀)( x. b ) + d 2 f ( a. DEFINIŢIA 7.. b ) cu ( x. y ) în punctul 0 ( a. ( n + 1)! e) Dacă f : X ⊂ ¡ m → ¡ o funcţie de n ori diferenţiabilă pe deschisul X . x ] astfel încât f ( x ) = f (a ) + 1 1 1 1 df ( a ) + d 2 f ( a ) + . b ) + ∑  ∑ x − a ) ( y − b )  + Rn ( x. b ) + .1. b ) i k −i  f ( x . atunci punctul ( a.. b ) ∈ X . Dacă există 0 i) f ( a. θ ∈ ( 0. y ) = f ( a. formula lui Taylor pentru f ( x. y ) 1 1 1 df ( a. + d n f ( a ) + d n +1 f (η ) .b ) . i k −i ( k =1  k ! i = 0 ∂x ∂x  unde Rn ( x. Fie V ∈V ( a . y ) 1 d n +1 f ( ξ . b ) ∈ X se numeşte punct de minim local pentru f ( x. PUNCTE DE EXTREM În cele ce urmează se consideră f : X ⊂ ¡ 2 → ¡ . v ) k n− k C x − a) ( y − b) .1) .. b ) astfel încât: f : X ⊂ ¡ 2 → ¡ şi 0 ( a.OBSERVAŢIA 7. y ) ∈ V . c) Folosind diferenţiala. y ) .1 a) Egalitatea din Propoziţia 7. pentru orice ( x.2. atunci se obţine formula lui Lagrange pentru funcţii de două sau mai multe variabile.3.

atunci ( a. atunci rezultă că: ∂f ( a. b ) =0 ∂x ∂y (se presupune că derivatele parţiale există).2 (Teorema lui Fermat) Dacă f : X ⊂ ¡ 2 → ¡ şi 0 ( a. atunci punctul ( a. h ' ( b ) = 0 . y ) . b) Punctele interioare ale lui X pentru care df ( x.0 ii) f ( a. Această teoremă poate fi generalizată şi pentru funcţiile de mai multe variabile astfel: PROPOZIŢIA 7. reciproca acestei teoreme nu este în general valabilă. Dar. x→ a y = mx Se ştie că pentru funcţiile reale de variabilă reală. y ) ∈ X . b ) să nu fie extrem Dacă inegalităţile i) şi ii) sunt satisfăcute pentru orice extremele se numesc globale. y ) . Demonstraţie. b ) . y ) .3. Deci. b ) ∂x = 0 şi ∂f ( a.2 a) Ca şi la funcţiile reale de variabilă reală. b ) ∈ X se numeşte punct de maxim local pentru f ( x. mx ) = ±∞ . y ) ∈ V . b ) este un punct de extrem local al funcţiei f ( x. rezultă: OBSERVAŢIA 7.3. Dacă punctul ( a . b ) = 0. y ) > 0 . h ( y ) = f ( a. pentru orice ( x. b ) = 0. minimele şi maximele verifică teorema Fermat. y ) = 0 se numesc puncte staţionare ale funcţiei f ( x. atunci acest punct este de extrem local şi pentru funcţiile g ( x ) = f ( x. 230 . y ) . b ) ∈ X este un punct de extrem local al funcţiei f ( x. c) Ţinând cont de punctele a) şi b) rezultă că mulţimea punctelor de extrem a unei funcţii de mai multe variabile este inclusă în mulţimea punctelor staţionare. ( x. ∂y g ' ( a ) = 0 . y ) . ∂f ( a. Condiţia necesară ca global este lim f ( x. aceste funcţii sunt funcţii de o singură variabilă şi rezultă că ∂f ( a. b ) − f ( x.

rezultă că ( a. ∂x∂y ∂y 2 231 . b ) 2 2 x a 2 x a y b ⋅ − + − − ⋅ + ⋅ ( y − b )  + R2 ( x. b ) 1 ∂ f ( a. ( ) ( )( )  2 2 2!  ∂x ∂x∂y ∂y  ( a. Se consideră formula lui Taylor de ordinul al doilea pentru funcţia f ( x. ii) pentru ∆ > 0 şi Demonstraţie. b )  1  ∂f ( a. unde V este o vecinătate foarte mică a punctului ( a. rezultă că ( a . b )  ∆= ⋅ −  . > 0 . b ) ∂ 2 f ( a. 2 ∂y 2 pentru orice ( x. b ) Ţinând cont de faptul că este punct staţionar şi lim R2 ( x. b ) punct de maxim local. b ) ∂ 2 f ( a.3. b ) 2 + ⋅ ⋅( y − b) . y ) = f ( a . b ) . b ) < 0 . y ) = f ( a. y ) . b ) ⋅( x − a) + ⋅ ( y − a ) +  1!  ∂x ∂y  2 ∂ 2 f ( a. y ) = 0 x →a y →b rezultă: 2 ∂ 2 f ( a. Dacă se notează: ∂ 2 f ( a. b ) ∂ 2 f ( a. b ) = a12 . y ) ∈ V .3 (Determinarea punctelor de extrem) Fie f : X ⊂ ¡ 2 → ¡ o funcţie care admite derivate parţiale mixte de ordinul al doilea continue pe o vecinătate V a lui staţionar. b ) =a ∂x 2 11 . y ) care nu sunt puncte de extrem se numesc puncte şa şi sunt echivalente punctelor de inflexiune ale funcţiilor de variabilă reală. = a22 . b ) ∂x 2 ∂ 2 f ( a. y ) : f ( x . b ) punct de minim local. ∂x 2 iii) pentru ∆ < 0 . b ) 2 f ( x. rezultă că ( a. b ) nu este punct de extrem. ∂ 2 f ( a.d) Punctele staţionare ale funcţiei f ( x. b ) şi 0 ( a. b )  ∂ 2 f ( a. PROPOZIŢIA 7. b ) + ⋅ ⋅ x − a + x − a y − b ⋅ + ( ) ( )( ) ∂x 2 ∂x∂y 2 2 1 ∂ f ( a. b ) + + ∂f ( a. Dacă se notează: ( a. ∂x 2 ∂y 2 ∂ x ∂ y   2 atunci: i) pentru ∆ > 0 şi ∂ 2 f ( a. b ) 1  ∂ f ( a. b ) ∈ X un punct ∂ 2 f ( a.

. b ) > 0 . această expresie poate fi x−a considerată un trinom de gradul al doilea în variabila t = .3.atunci rezultă că:   x − a 2  1 x−a 2 E = f ( x. nu se poate afirma nimic despre natura punctului ( a . cu alte cuvinte.. se face notaţia aij = 232 este punct staţionar pentru ∂ 2 f ( a1 . a2 . Exemplu. an ) ∈ X funcţia f ( x1 . b ) < 0 . Cum y−b D = 4a122 − 4a11 ⋅ a22 = −4∆ . b ) = ( 0.. adică ∂x 2 punctul ( a . an ) .. y ) nu este punct de extrem pentru g ( x. i) ∆ > 0 şi a11 = ∂ 2 f ( a. ∂x 2 adică punctul ( a . Dar.. rezultă că f ( x.. Deci. b ) are variaţie de semn pe vecinătatea V ... ∂xi ∂x j . În cazul în care ( a1 . x2 .. 0 ) este punct de minim pentru f ( x. deci punctul ( a . Această afirmaţie rezultă din exemplul următor. Se consideră funcţiile f ( x. (deci. b ) . b ) este un punct de minim. Se observă că ( 0. b ) = ⋅ ( y − b )  a11  + a22  .. semnul expresiei E este dat de expresia din paranteza dreaptă. adică ( a . ∆ > 0 ) trinomul are peste tot semnul lui a11 . y ) − f ( a. a2 .  + 2a12 2 y −b   y − b   Se observă că pe vecinătatea V a punctului ( a. b ) este un punct de maxim. y ) − f ( a. b ) . atunci dacă D < 0 . y ) − f ( a. y ) = x 2 + y 4 şi g ( x. f ( x. OBSERVAŢIA 7.. şi b) Propoziţia anterioară este valabilă şi pentru funcţiile de trei sau mai multe 0 variabile. 0 ) . b ) nu mai este punct de extrem. dar în ambele cazuri ∆ = 0 . rezultă că f ( x. dacă: ∂ 2 f ( a. y ) − f ( a. y ) = x 2 + y 3 şi ( a. b ) poate fi punct de extrem sau nu. b ) < 0 .3 a) Dacă ∆ = 0.. y ) . ii) ∆ > 0 şi a11 = iii) pentru ∆ < 0 . b ) > 0 . xn ) .

f ∈ C 2 ( X ) şi a ∈ X un punct staţionar (critic) pentru f .n   j =1... atunci d f ( a ) este pozitiv (negativ) definită. e) + f) se obţine următoarea propoziţie..3. an ) a11 < 0 . .. a12 L a1n a22 L a2 n > 0 . n pozitive (strict negative). Spunem că q ( x ) este pozitiv definită dacă q ( x ) > 0. a11 a21 atunci punctul f ( x1 ... ∀x ∈ ¡ n . atunci punctul ( a1 . 2 e) Fie X ⊂ ¡ n un deschis. an ) ∈ X punct staţionar al funcţiei f ( x ) . a21 a22 a31 ( a1 .c) Se consideră forma pătratică q ( x ) = ∑ 1≤i . L a1n a12 a22 L a2 n >0.3). i) Dacă a11 > 0 . atunci a este un punct de minim (maxim) pentru f (generalizarea Propoziţiei 7.. d) Dacă q ( x ) este pozitiv definită. M L M an 2 L ann de minim local pentru a11 a12 a21 a22 a13 a23 < 0 .. a2 ...4 (Teorema lui Sylvester) Fie f : X ⊂ ¡ n → ¡ şi 0 ( a1 . an ) este punct de M L M an 2 L ann maxim local pentru funcţia f ( x1 . x2 . atunci există k ∈ ¡ astfel încât q ( x ) ≥ k x .. 2 Ţinând cont de observaţia 7... x2 .... ii) Dacă a11 n a ( −1) ⋅ 21 M an1 a11 a12 > 0 . a12 a22 a32 este a11 a12 a21 a22 a11 a13 a a23 > 0 .3.3. xn ) .. 21 M a33 an1 punct > 0. PROPOZIŢIA 7.... ∀x ∈ ¡ n \ {0} ..  ∂2 f (a )  f) Dacă matricea H ( a ) =  are toate valorile proprii strict  ∂xi ∂x j i =1. a31 a33 a32 .... 233 .. j ≤ n aij xi x j . Dacă d 2 f ( a ) este pozitiv (negativ) definită.3. xn ) . a2 .. a2 .

a23 = a32 = 2 .  ∂y 2 z + 2 y + 6 = 0   ∂f  =0  ∂z Acest sistem are soluţia ( −3. −8 ) . Soluţie. a11 a12 a21 a22 a11 a12 4 2 = = 12 > 0 . Să se determine punctele de extrem ale funcţiei f : ¡ 3 → ¡ . z = −8 .  n Apoi. Concret. din exemplul dat. f ( x. z ) . a11 = 4 > 0 .5.. a21 = a12 = 2 . separăm punctele de extrem din mulţimea punctelor staţionare folosind teorema Sylvester. a33 0 2 2 este un minim local al . Se verifică cu ajutorul teoremei Sylvester dacă punctul ( −3. a21 a22 2 4 a31 a32 Conform teoremei Sylvester. −8) a13 4 2 0 a23 = 2 4 2 = 8 > 0 . a22 = 4 .5. Mai întâi determinăm puncte  ∂f  ∂x = 0  1  ∂f =0  staţionare ale funcţiei f ( x1 . a33 = 2 . y. y. adică x = −3 .. Dar. −8) este punct de extrem. rezultă:  ∂f  ∂x = 0  4 x + 2 y + 2 = 0  ∂f   = 0 ⇒ 4 y + 2 x + 2 z + 2 = 0 . adică rezolvăm sistemul  ∂x2 M   ∂f  ∂x = 0. 234 ( −3. rezultă funcţiei f ( x. z ) = 2 x 2 + 2 y 2 + z 2 + 2 xy + 2 yz + 2 ( x + y + z ) + 7 . −8 ) . Deci. mulţimea punctelor staţionare are doar un singur element. x2 .. a13 = a31 = 0 .Exemplu. xn ) .5. Algoritmul de determinare a punctelor de extrem pentru funcţiile de mai multe variabile are două etape distincte. Obţinem: a11 = 4 .. Pentru aceasta este nevoie de numerele aij care reprezintă valorile derivatelor de ordinul al doilea şi derivatelor mixte de ordinul al doilea în punctul ( −3. y = 5 .5.

deoarece există o vecinătate a lui ( 0. ( 0. Soluţie. y ) − f ( 0. z ) ∈ ¡ 3 . −  nu se poate stabili cu ajutorul definiţiei dacă acesta este 3  sau nu punct de extreme şi se foloseşte teorema lui Sylvester. ( 0.  −1. f ( x. sunt puncte de extrem pentru f : ¡ 2 → ¡ . λ ∈ ¡ . Găsim punctele staţionare:  ∂f 2 x +3 y  ∂x = 0 (1 + x ) = 0 2 xy = 0 1 + x = 0  2 xye .4 Exerciţiul anterior poate fi enunţat şi sub forma: Să se arate că 2 x 2 + 2 y 2 + z 2 + 2 xy + 2 yz + 2 ( x + y + z ) − 40 > 0 . Deci. y ) este punct de minim pentru funcţia f . Exemplu. −  . a22 = 3 . iii) Expresia f ( x. ( 0. y ) − f ( 0.OBSERVAŢIA 7. obţinem punctele critice ( 0. −  este a21 a22 e 3 3e e  punct de minim local. y ) ∈ ¡ | ∃ r > 0 . y ) astfel încât f ( x. 235 . ∀ ( x. În acest caz. 11 12 = 6 > 0 . 3  2 2 x +3 y f ( x. ii) y > 0 . 0 ) nu este punct de extreme pentru f . Să se cerceteze dacă ( 0. 0 ) . y ) = x 2 ye2 x +3 y . y ) = x ye . 1  Pentru  −1. În acest caz. y ) nu are semn constant pe nicio vecinătate a lui ( 0. y ) < 0 . λ ) . sau  ⇔  2 2 x +3 y ⇔ 2  ∂f (1 + 3 y ) = 0 1 + 3 y = 0  x e x = 0  =0  ∂y 1  Aşadar. y ) > 0 . y. a12 = a21 = 0 . y ) astfel încât f ( x. pentru orice ( x. 1 Aşadar. deoarece există o vecinătate a lui ( 0. Deci. y ) este punct de maxim pentru funcţia f . se poate afirma că x 2 ye 2 x +3 y + 3 > 0 . 3e 2 2 2 9 x + 9 y + 18 x + 6 y + 10 < 9 r . Distingem cazurile: i) y < 0 . y ) − f ( 0. y ) y∈¡ şi  −1.3. Deci. Obţinem: a a 2 3 1 3  a11 = 3 . y ) − f ( 0.

. dându-se algoritmul de rezolvare al acestei probleme. x2 .. xn ) . µ m ) )...... an .. xm ) ∂ϕ1 ∂xm ∂ϕ 2 ∂xm ... x2 ... ϕ 2 . xn ) = F ( x ) ... x2 . x2 .... xn ) + ∑ λ1ϕ1 ( x1 . ϕm ) ∆ ( x1 .... ϕ m ) ≠ 0... punctul ( a1 . x ) = 0 n  m 1 2 ∂ϕ1 ∂ϕ1 L ∂x1 ∂x2 unde ∆ (ϕ1 . 236 .. m<n.. xn ... xn ) ) .......... µ1 . a2 ....... µ1 . Se calculează diferenţiala d 2 F ( x ) ( F ( x ) = Φ ( x1 . x2 . λ2 . xm ) ∂ϕ2 = ∂x1 L ∂ϕm ∂x1 ∂ϕ 2 ∂x2 L ∂ϕ m ∂x2 ∆ (ϕ1 . iii) Fie ( a1 .....În cele ce urmează se pune problema aflării punctelor de extrem cu legături pentru o funcţie cu n variabile.. i =1 unde λi i = 1. x2 ... Problema se formulează astfel. x2 . xn .... an ) este punct staţionar al funcţiei f ( x ) )... L L ∂ϕ m L ∂xm L Condiţiile din această problemă mai poartă denumirea şi de legături pentru puncte de extrem.. a2 ..  M ϕ ( x . xn ) = 0  ϕ 2 ( x1 ... x . λ1 .. µ 2 .. µ2 . xn ) = 0 .. x2 .. ϕ 2 . m sunt variabile noi şi poartă denumirea de multiplicatorii lui Lagrange. x2 ... Să se afle punctele de extrem pentru funcţia f ( x1 . Pentru a rezolva această problemă se urmăreşte următorul algoritm: i) Se construieşte funcţia lui Lagrange: m φ ( x1 . ii) Se determină punctele staţionare ale funcţiei lui Lagrange.. ştiind că acestea îndeplinesc condiţiile: ϕ1 ( x1 . ∆ ( x1 .... x2 . λm ) = f ( x1 .. µm ) unul din punctele staţionare ale funcţiei lui Lagrange (adică..... ( x = ( x1 .

.. an ) = 0   dϕ ( a .. an şi se obţine următoarea egalitate: d 2 F ( a1 . dϕ1 ( a1 .. dxn .... j = m +1 aij dxi dx j care este o formă pătratică. y. an ) = 0 iv) Se rezolvă sistemul  2 1 2 M  dϕ ( a . y... j = m +1 aij dxi dx j este pozitiv (negativ) definită punctul ( a1 .. n Dacă ∑ i ... Exemplu. a ) = 0 n  m 1 2 în care necunoscute sunt dx1 .5 Etapele acestui algoritm sunt prezentate pe larg în capitolul 8 paragraful 5. y. z ) + λ2ϕ2 ( x. z ) şi se obţine: 237 . xn cu a1 ... z ) + λ1 ⋅ ϕ1 ( x.. λ1 . dx2 . a ... Se exprimă dx1 . dxm în funcţie de celelalte necunoscute dxm +1 . dxm +1 . a2 ... dx2 .. an ) = n ∑ i . an ) este punct de minim (maxim) al lui f ( x ) ce verifică legăturile... x2 . vi) Acestei forme pătratice i se aplică teorema lui Sylvester pentru a decide natura punctului staţionar ( a1 .. a2 .. a2 . z . a2 .. în care se înlocuiesc şi x1 ....... z ) = xyz care îndeplinesc condiţiile: x + y − z = 4  x − y − z = 8 Pentru rezolvarea acestei probleme se foloseşte algoritmul prezentat... an ) ..3.... i) Se construieşte funcţia lui Lagrange: φ ( x. Să se afle paralelipipedul de volumul maxim ale cărui dimensiuni sunt supuse condiţiilor: x + y − z = 4  x − y − z = 8 Rezolvare. Să se afle punctele de extrem ale funcţiei f ( x.. dxn .... dxm .. y.. OBSERVAŢIA 7. a2 ... Din punct de vedere matematic. v) Aceste valori se înlocuiesc în diferenţiala de la punctul iii). problema mai poate fi enunţată şi astfel. y.. λ2 ) = f ( x... a .

−2. iv) Se rezolvă sistemul 238 . . x + y − z − 4 = 0   x − y − z − 8 = 0  x = 3   y = −2  Soluţia acestui sistem este:  z = −3 . rezolvând următorul  yz + λ1 + λ2 = 0  xz + λ − λ = 0 1 2   xy − λ1 − λ2 = 0 . y . ∂ 2 F 2 ∂ 2 F 2 ∂ 2 F 2 2∂ 2 F 2∂ 2 F 2∂ 2 F dx + 2 dy + 2 dz + dxdy + dxdz + dydz . z ) = 2dxdy + 2 dxdz + 2dydz . 2 2  3 15  3 3 3 15  iii) F ( x. z ) = x ⋅ y ⋅ z + λ1 ( x + y − z − 4 ) + λ2 ( x − y − z − 8 ) . z ) = φ  x. y. −3. 2 ∂x ∂y ∂z ∂x∂y ∂x∂z ∂y ∂z d 2 F ( x.φ ( x. .  3 λ1 = 2  λ2 = −15 2 Deci. y. z . y . −  . −  = x ⋅ y ⋅ z + x + y − z − 6 − x + 2 2 2 2 2 2  15 15 + y + z + 60 = x ⋅ y ⋅ z − 6 x + 9 y + 6 z + 54 . z ) = Deci. ii) Se determină punctele staţionare sistem:  ∂φ  =0  ∂x  ∂φ  ∂y = 0   ∂φ  =0 ⇒  ∂z  ∂φ  ∂λ = 0  1  ∂φ  ∂λ = 0  2 ale acestei funcţii. 2 2 Acestei funcţii îi aflăm diferenţiala de ordinul al doilea: d 2 F ( x. funcţia lui Lagrange admite un singur punct staţionar şi acesta este 3 15    3. y.

f 2 ( x)) . Rezultă că punctul staţionar determinat este un punct de minim al funcţiei f ( x. Se observă că  π  F : D = [0. EXERCIŢII REZOLVATE EXERCIŢIUL 7. . unde f13 ( x) = x + x + x şi f 2 ( x) = Indicele superior din f1 reprezintă numărul radicalilor. −2. x = 3 . 4. f 2 ( x)) . cos n x . Dacă x0 este un punct al domeniului de definiţie. Avem: lim x → x0  f 3 ( x) − f13 ( x0 ) f 2 ( x) − f 2 ( x0 )  F ( x ) − F ( x0 ) = lim  1 . z = −3 în diferenţiala de la punctul iii) şi se obţine: d 2 F ( 3. −2. −3) = 2dz 2 ⇒ d 2φ ( 3. y. ∞ ) ∩  ¡ \  + kπ  → ¡ 2 . dϕ1 ( 3. 2dy = 0 ⇒ dy = 0 . −3) = 0 dx − dy − dz = 0 2dx − 2dy = 0 ⇒ dx = dz . x − x0 a) Fie F ( x) = ( f13 ( x). −3 ) = 2dxdz ⇒ d 2 F ( 3. −3 ) > 0 . −2. Se observă că funcţiile date sunt funcţii vectoriale de variabilă reală de forma F ( x) = ( f1 ( x). . 1− x  1 + x2  Soluţie.4. y = −2 . Derivata funcţiilor are sens numai în domeniul de definiţie. x → x0 x − x0 x − x0 x − x0   239 1 . 2  k∈¢   Fie x0 ∈ D . Se înlocuieşte dy = 0 şi dz = dx . să se calculeze derivatele următoarelor funcţii: 1   a) F ( x) =  x + x + x . arctg .1 Folosind definiţia derivatei. −2. −3) = 0 dx + dy − dz = 0 ⇔    dϕ 2 ( 3. −2. z ) = xyz care verifică legăturile date. cos n x    x x  b) F ( x) =  arccos . atunci se ştie că F ( x ) este derivabilă în acest punct dacă există şi este finită lim x → x0 F ( x) − F ( x0 ) şi această limită este F '( x0 ) .

n 2 f ( x ) cos x k = 1 1 0 0   Cum x0 a fost ales arbitrar în domeniul de definiţie. b) Fie f 2 ( x) = arctg şi Se poate generaliza F ( x) = ( f1 ( x).1) . .  . Rezultă că: x − x0 cos n x0   2 k =1 f1 ( x0 ) 1 3 tgx0  1 F '( x0 ) =  ∑ k . Avem: 1 + x0  f ( x) − f1 ( x0 ) f 2 ( x) − f 2 ( x0 )  F ( x) − F ( x0 ) = lim  1 . n  2 k =1 f1 ( x) cos x  luând n radicali. f 2 ( x)) .1) . cos n x0 F ( x) − F ( x0 )  1 3 tgx0  1 = ∑ k .n⋅  . n  2 k =1 f1 ( x) cos x  OBSERVAŢIE. lim . . Atunci 1+ x x0 1 + x02 x0 ∈ [0. 1 n 1 ntgx0  f1n ( x) = x + x + . rezultă că: 1 3 ntgx0  1 F '( x) =  ∑ k . + x şi atunci F '( x) =  ∑ k .. lim x → x0 3 1 n sin x0 ⋅ cos n −1 x0 = n ⋅ tgx0 .. F : D = ¡ + → ¡ 2 . ∈ [0. 2 f ( x0 ) 2 f1 ( x0 ) 2 f1 ( x0 ) 1 1 − n f ( x) − f 2 ( x0 ) cos x cos n x0 1 cos n x0 − cos n x lim 2 = lim = lim = x → x0 x → x0 x − x0 x − x0 cos n x0 x → x0 cos n x( x − x0 ) = = Deci. unde f1 ( x) = arccos x .n .. x x → 0 x − x0 x − x0 x − x0   x0 x arccos − arccos 1 + x2 1 + x02 f1 ( x) − f1 ( x0 ) Dar. = lim x → x0 x → x0 x − x0 x − x0 lim x → x0 240 adică x 1 + x2 .lim x → x0 f13 ( x) − f13 ( x0 ) = lim x → x0 x − x0 x + x + x − x0 + x0 + x0 x − x0 = 1 1 1 + 2 + 1 . Fie x0 ∈ ¡ + .

b] şi derivabile pe ( a. F '( x0 ) =  . funcţii continue pe [ a.. Să se arate că există f 0′ (ξ ) f (x ) ξ ∈ ( xk . M f m ( xm ) .Se ştie că (∀)α . 2 2   1 + x0 1 + 2 x0 + 2 x0  Cum x0 a fost ales arbitrar în domeniul de definiţie.4. k = 0. 2 1 1 2 + x + 2x2  +x  . x − x0 arcsin (1 + x02 )(1 + x 2 ) x − x0 arctg =− 1 . lim x → x0  F ( x) − F ( x0 )  1 1 . Rezultă că: = − . f ( x) − f1 ( x0 ) Deci.2 Fie f k :[a . Deci. lim 2 = − lim =− x → x0 x → x 0 x − x0 x − x0 1 + 2 x0 + 2 x02 lim x → x0 Deci. lim 1 = − lim x → x0 x → x0 x − x0 şi.. (∀)α . m . arccos α − arccos β = arcsin( β − 1 − α 2 − α 1 − β 2 ) . β ∈ [0. 2 2  x − x0  1 + x0 1 + 2 x0 + 2 x0   −1  1 .  EXERCIŢIUL 7. k = 1. < xm ≤ b . xk +1 ) . astfel încât 0 1 M f 0 ( xm ) 241 f1′ (ξ ) L f1 ( x1 ) L M f1 ( xm ) L f m′ (ξ ) f m ( x1 ) =0. rezultă că:  −1 1 F '( x) =  . 1+ α ⋅ β x − x0 arctg f ( x) − f 2 ( x0 ) xx0 + (1 + x)(1 + x0 ) 1 . b] → ¡ . x − x0 f 2 ( x) − f 2 ( x0 ) = lim x → x0 x − x0 α −β Se ştie că arctgα − arctg β = arctg . β > 0 . m − 1 . 1 + x02 x x − arctg 0 1+ x 1 + x0 .1) . b ) şi a ≤ x1 < x2 < .

2 242 şi . dacă funcţiile f1 ( x) şi f2 ( x) sunt indefinit derivabile şi F ( n ) ( x) = ( f1( n ) ( x). M f m ( xm ) F ( x) este o funcţie Rolle pe intervalul [ xk . dacă D( x) = f ij ( x) 0≤i ≤ n .Soluţie. f 2 ( x)) este indefinit derivabilă. m − 1 . Deci. Se notează DLi ( x) funcţia care se obţine din D( x) prin derivarea n liniei i. n ∈ ¥ . f 2 ( n ) ( x)) . xk +1 ] . atunci D( x) este o funcţie 0≤ j ≤ n derivabilă. Să se arate că F ( x ) este indefinit derivabilă şi să se calculeze F ( n ) ( x) . Ţinând cont de acest rezultat.1] . Funcţiile fi : ¡ → [−1. deci F ( x) = ( cos(ax ± b). D '( x) = ∑ DLi ( x) . π Acum: f1 ( x) = cos(ax ± b) . unde f1 ( x) = cos(ax ± b) f 2 ( x) = sin(ax ± b ) sunt indefinit derivabile. (∀) n ≥ 1 . Se observă că: 2 2 nπ f1( n ) ( x) = a n cos(ax ± b + ) . Deci. există ξ ∈ ( xk . xk +1 ) astfel încât F '(ξ ) = 0 .3 Fie F : ¡ → ¡ 2 . rezultă că i =1 F '( x) este: f 0′ ( x) f (x ) F '( x) = 0 1 M f 0 ( xm ) şi exerciţiul este rezolvat. (∀) k = 1. Soluţie. F ( x) = ( cos(ax ± b).sin(ax ± b) ) este indefinit derivabilă. Dar. 2 . i = 1. Funcţia F ( x) = ( f1 ( x).4. unde fij ( x) sunt derivabile. Se consideră funcţia: f 0 ( x) f (x ) F ( x) = 0 1 M f 0 ( xm ) Se observă că f1 ( x) L f1 ( x1 ) L M f1 ( xm ) L f m ( x) f m ( x1 ) .sin(ax ± b) ) . f1′ ( x) = − a sin(ax ± b) = − a cos(ax ± b + ) şi 2 π 2 π f1′′ ( x) = a 2 sin(ax ± b + ) = a 2 cos(ax ± b + ) . f1′ ( x) L f1 ( x1 ) L M f1 ( xm ) L f m′ ( x) f m ( x1 ) M f m ( xm ) EXERCIŢIUL 7.

rezultă că f1( n ) ( x) = a n cos(ax ± b + ) . Într-adevăr: (ax ± b )n + 2 ′ (−1) n +1 ⋅ (n + 1)!a n +1 .  = (ax ± b) n + 2  (−1)n ⋅ n !a n Atunci. 2 2   EXERCIŢIUL 7. (ax ± b)n +1  (−1)n ⋅ n !a n f1( n +1) ( x) = ( f1( n ) ( x) )′ =  n +1  (ax ± b) 243 . 2 Deci. deci funcţia F ( x) este indefinit derivabilă şi (n) ( n) (n) F ( x) = ( f1 ( x). conform cu principiul inducţiei . avem că f1( n ) ( x) = . unde  1  F ( x) =  . 2 nπ Analog se procedează cu f 2 ( x ) şi se obţine f 2 ( n ) ( x) = a n sin(ax ± b + ) . Avem: f1′( x) = −a (ax ± b )2 presupune că f1( n ) ( x) = f1( n +1) ( x) = f1′′( x) = 1⋅ 2a 2 (ax ± b)3 f1′′′( x) = −1 ⋅ 2 ⋅ 3a 3 . conform inducţiei. ln(ax ± b)  .4 Fie D = {x ∈ ¡ ax ± b > 0} şi F : D → ¡ 2 . f 2 ( x)) . Se (ax ± b)4 (−1) n ⋅ n !a n este adevărată şi se demonstrează că (ax ± b )n +1 (−1)n +1 ⋅ (n + 1)!a n +1 . 2 nπ Deci. 1 Soluţie.4..Se presupune această lege adevărată n +1 f1( n +1) ( x) = a n +1 cos(ax ± b + ⋅ π ) . nπ nπ   F ( x) =  a n ⋅ cos(ax ± b + ). (∀)n ∈ ¥ .. a n ⋅ sin(ax ± b + )  . Să se arate că F ( x) este indefinit derivabilă şi  ax ± b  (n) să se calculeze F ( x) . Avem: 2 şi se demonstrează că nπ ′ nπ  f1( n +1) ( x) = ( f1( n ) ( x) )′ =  a n ⋅ cos(ax ± b + )  = −a n +1 ⋅ sin(ax ± b + ) = 2  2  (n + 1)π = a n +1 ⋅ cos(ax ± b + ). Funcţiile f1 ( x) = şi f 2 ( x ) = ln(ax ± b) sunt indefinit ax ± b derivabile.. .

care admite derivate parţiale de ordinul doi continue. z ) . sunt omogene de ordinul (n − 1) . y. 244 .  (−1)n ⋅ n !a n (−1)n +1 ⋅ (n − 1)!a n  . . Să se arate că: ∂2 f ∂2 f ∂2 f ∂2 f ∂2 f ∂2 f x 2 2 + y 2 2 + z 2 2 + 2 xy + 2 xz + 2 yz = ∂x ∂y ∂z ∂x∂y ∂x∂z ∂y∂z n(n − 1) ⋅ f ( x.. tz ) = t ⋅ f ( x. yt . atunci are loc egalitatea este omogenă de ordin n f (tx. n +1 (ax ± b)n  (ax ± b)  că: EXERCIŢIUL 7. F ( n ) ( x) =  . y. y. y. z ) . (∀)n ∈ ¥ . y.. f 2′′( x) = . z ) .5 Fie f ( x. Se 2 ax ± b (ax ± b )2 (ax ± b )3 presupune că f 2 ( n ) ( x) = că f 2 ( n +1) ( x) = (−1)n +1 ⋅ (n − 1)!a n este adevărată şi se demonstrează (ax ± b)n (−1) n + 2 ⋅ n !a n +1 . z ) o funcţie omogenă de ordinul n . (ax ± b)n Deci. Conform relaţiei lui Euler se obţine: ∂f ∂f ∂f (n − 1) ⋅ x + (n − 1) ⋅ y + (n − 1) ⋅ z = n(n − 1) ⋅ f ( x. Soluţie. y. yt . tz ) = t n ⋅ f x′( x. f 2′( x ) = −a 2 1 ⋅ 2 ⋅ 3a 3 a ′′′ . f ( x ) = . avem n +1 n (−1) ⋅ (n − 1)!a f 2 ( n ) ( x) = . conform cu principiul inducţiei. z ) ∂x ∂y ∂z n.Analog. tz ) = t n −1 ⋅ f x′( x. Într-adevăr: (ax ± b)n +1  (−1)n +1 ⋅ (n − 1)!a n ′ (−1)n + 2 ⋅ n !a n +1 . Se derivează egalitatea în raport cu x şi se obţine: f x′(tx. z ) . (1) ∂x ∂y ∂z ∂f ∂f ∂f Funcţiile . . (relaţia Euler de ordin doi pentru funcţii de două variabile).4. z ) ⇒ f x′(tx. y. Deoarece f ( x. f 2 ( n +1) ( x) = ( f 2 ( n ) ( x) )′ =   = (ax ± b)n (ax ± b)n +1   Aşadar. ty..

funcţiile . y ) este derivabilă parţial în raport cu 245 . Dacă funcţia f ( x1 .. şi ∂z ∂x ∂y verifică relaţia lui Euler şi se obţine: ∂2 f ∂2 f ∂2 f +z = (n − 1) ⋅ f x′( x.. adunând relaţiile obţinute şi ţinând cont de relaţia (1).. x 2 +y ∂x ∂x∂y ∂x∂z ∂2 f ∂2 f ∂2 f x + y2 2 + z = (n − 1) ⋅ f y′( x. z ) .. (4) ∂z∂x ∂z∂y ∂z Înmulţind relaţia (2) cu x ... avem că: ∑ k 2 ∑ k j 2 2 ∂xk ∂xk ∂x j k =1 k≠ j x1 + x2 + . z ) .4... y.7 Fie f ( x. Să se calculeze: ∂2 f ∂2 f .. ∑ ∂xk ∂xk ∂x j k =1 k≠ j EXERCIŢIUL 7. exerciţiul 7.. Se observă că funcţia este omogenă de ordin n = −1 . relaţia (3) cu y . xn ) = 1 x12 + x22 + .4.. ∂y∂x ∂y ∂y∂z De aici rezultă că ∂f ∂y ∂f ∂z (2) (3) ∂2 f ∂2 f ∂2 f +y + z 2 = (n − 1) ⋅ f z′( x.. y ) = arcsin x2 . x OBSERVAŢIE.4. Să se arate.6 Fie f ( x1 . x2 . + 2 x x ∑ k j ∂xk2 ∂xk ∂x j k =1 k≠ j Soluţie. x2 . y. Aşadar.5.. + xn2 n ∑ xk2 EXERCIŢIUL 7. z ) . Analog se arată că ∂x ∂f ∂f ∂f şi sunt omogene de ordinul (n − 1) . se obţine ∂2 f ∂2 f ∂2 f ∂2 f ∂2 f ∂2 f x 2 2 + y 2 2 + z 2 2 + 2 xy + 2 xz + 2 yz = ∂x ∂y ∂z ∂x∂y ∂x∂z ∂y∂z n(n − 1) ⋅ f ( x. Conform cu 2 n ∂2 f 2 2 ∂ f x + 2 x x = . y.∂f este omogenă de ordin (n − 1) . y.. + xn2 . xn ) . că f ( x.. x2 . folosind x2 + y 2 definiţia derivatelor parţiale. relaţia (4) cu z .. z ) . atunci n ∂2 f ∂2 f xk2 2 + 2∑ xk x j = n (n − 1) ⋅ f ( x1 . xn ) este omogenă de ordin n şi admite derivate parţiale mixte de ordinul doi continue.

0) şi obţine: ∂f ( x0 . y0 ) a fost ales arbitrar se ∂x y0 ∂f ( x.0) .1) .x şi în raport cu y în orice punct ( x0 . β ∈ (0. y0 ) . y ) şi . y0 ) = lim y → y0 y − y0 arcsin( y0 − y) ⋅ x y0 ( x + y )( x02 + y 2 ) x02 + y02 . limita există şi este finită. y ) = arcsin x2 x2 + y 2 este derivabilă parţial în raport cu 246 y şi . Funcţia f ( x. lim = lim = x → x0 x → x0 x − x0 x − x0 y0 Deci. y0 ) dacă lim există şi este finită şi această limită este chiar x → x0 x − x0 ∂f ( x0 . Cum ( x0 . 0 )} . x02 + y02 y0 arcsin( x − x0 ) ⋅ 2 2 ( x + y0 )( x02 + y02 ) x02 + y02 f ( x. x0 Se observă că ( x0 . y0 ) = lim lim x → x0 x → x0 x − x0 Se ştie că: arcsin x x +y 2 2 0 − arcsin x0 x + y02 2 0 x − x0 . y ) ∂f ( x. ∈ (0. y0 ) − f ( x0 . ∂y ∂x Soluţie. y) − f ( x0 . lim y → y0 f ( x0 . y0 ) ≠ (0. ceea ce arată că funcţia f ( x. y0 ) ∈ ¡ 2 \ {( 0. y0 ) ∈ ¡ 2 \ {( 0. y0 ) − f ( x0 . Deci. y0 ) − f ( x0 . y0 ) x02 + y02 = . y ) = arcsin este derivabilă parţial în raport cu x în x2 + y 2 ( x0 . y ) este derivabilă în raport cu x în punctul ( x0 . ceea ce arată că funcţia x2 f ( x. y0 ) . y0 ) f ( x.1) . această limită există şi este finită. arcsin α − arcsin β = arcsin(α 1 − β 2 − β 1 − α 2 ) . Avem: ∂x f ( x. (∀)α . = y − y0 x0 2 0 2 0 Cum ( x0 . y) x 2 + y 2 = . ∂x y Analog. y0 ) ≠ (0. 0 )} şi să se calculeze ∂f ( x.

 k =1  Soluţie. x2 . xn ) ∂xin şi ∂ n + m f ( x1 . xn ) pentru funcţiile: ∂xin ∂x mj  n  f ( x1 ...... ∑ a k xk i) k =1  n  iv) f ( x1 . x2 . x2 .. Cum ( x0 . Fie x = ( x1 ... xn ) = ln  ∑ ak xk  .8 Să se calculeze ∂ n f ( x1 .. 0) a fost ales arbitrar rezultă că ∂y x0 ∂f ( x.. xn ) = sin  ∑ ak xk  . xn ) .∂f ( x0 .. Într-adevăr.. y0 ) x 2 + y02 =− 0 .. ∂xi 2  k =1   k =1 2 n n ∂ f (x )  π  π = − ai2 sin  ∑ ak xk +  = ai2 cos  ∑ ak xk + 2 ⋅  . y ) x2 + y2 =− ....  k =1  1 iii) f ( x1 .... x2 . ∑ i  n +1 ∂xi 2  k =1 ∂ n +1 f ( x ) ∂  ∂n f (x )  π  n n +1 = = − a sin ak xk + n  =   ∑ i  n +1 n ∂xi ∂xi  ∂xi  2  k =1  n π ain +1 cos  ∑ ak xk + (n + 1)  .. y0 ) ≠ (0..  k =1  n   ii) f ( x1 . 2  k =1 247 . x2 . x2 . xn ) = n . x2 ..... i) Avem: ∂f ( x )  n   n π = −ai sin  ∑ ak xk  = + ai cos  ∑ ak xk +  . x ∂y EXERCIŢIUL 7. ∂xi2 2 2  k =1   k =1 Se consideră ∂n f (x )  n π n = cos a ak xk + n ⋅  şi se demonstrează că ∑ i  n ∂xi 2  k =1 ∂ n +1 f ( x )  n π n +1 = a cos ak xk + (n + 1)  ... xn ) = cos  ∑ ak xk  ..4.

∑ i  n ∂xi 2  k =1 ii) Se raţionează analog ca la punctul i) şi se obţine: ∂n f (x )  n π = ain sin  ∑ ak xk + n ⋅  ( ∀ ) n ∈ ¥* . conform principiului inducţiei. ∂xi 2  k =1 1 ⋅ 2ai2 ∂2 f (x ) ∂ 3 f ( x ) −1 ⋅ 2 ⋅ 3ai3 . . . n +1 ( ) n ∂xin    ∑ ak xk   k =1  2 2 3 a ∂f ( x ) −ai 1 ⋅ 2ai3 ∂ f (x ) ∂ f (x) iv) Avem: = n i .Atunci. '     (−1)n +1 ⋅ (n + 1)!ain +1 ∂ n +1 f ( x ) ∂  ∂ n f ( x )   (−1) n ⋅ n !ain  = = = . = = 3 4 2 ∂xi2 ∂xi3  n   n  ∂xi  n   ∑ ak xk   ∑ ak xk   ∑ ak xk   k =1   k =1   k =1  n n n ∂ f ( x ) (−1) ⋅ n !ai este adevărată şi se demonstrează Se presupune că = n +1 ∂xin  n   ∑ ak xk   k =1  n +1 n +1 n +1 ∂ f ( x ) (−1) ⋅ (n + 1)!ai că . = n +1 ∂xin +1  n   ∑ ak xk   k =1  Atunci. Într-adevăr. 248 . ∂n f (x )  n π n = cos a ak xk + n ⋅  ( ∀ ) n ∈ ¥* . conform principiului inducţiei.   n+ 2 n +1  n ∂xin +1 ∂xi  ∂xin    n      ∑ ak xk    ∑ ak xk      xi  k =1    k =1 ∂ n f ( x ) (−1)n ⋅ n !ain = ∀ n ∈ ¥* . Într-adevăr: = n+ 2 ∂xin +1  n   ∑ ak xk   k =1  iii) Avem: ∂f ( x ) = −ai . = = 2 3 ∂xi ∂xi2 ∂xi3  n   n  a x ∑ k k  ∑ ak xk   ∑ ak xk  k =1  k =1   k =1  n +1 n n ∂ f ( x ) (−1) ⋅ (n − 1)!ai Se presupune că = este adevărată şi se n ∂xin  n   ∑ ak xk   k =1  n +2 n +1 n +1 ∂ f ( x ) (−1) ⋅ n !ai demonstrează că . .

m ∈ ¥* .. x2 . n ∈ ¥* . x2 .. ( ∀ ) n. ( ∀) conform principiului inducţiei..  k =1   k =1  n 249 . xn ) pentru funcţiile: ∂xin  n  ∑ a k xk i) f ( x1 . ( ∀ ) n. = n+ m n ∂xin ∂x mj    ∑ ak xk   k =1  iii) EXERCIŢIUL 7. m ∈ ¥* ..  k =1  n    n  ii) f ( x1 .. xn ) =  ∑ ak xk3  ⋅ e k =1 . x2 .. ( ∀ ) n.9 Să se calculeze ∂ n f ( x1 . '   n+ 2 n +1  = (−1) ⋅ n !ai . ( ∀ ) n.4.... m ∈ ¥* . n +1   n   a x ∑ k k    k =1   xi ∂ n f ( x ) (−1)n +1 ⋅ (n − 1)!ain . m ∈ ¥* . = n + m+ 2 n ∂xin ∂x mj    ∑ ak xk   k =1  n + m+ 2 n+m ⋅ (n + m − 1)!ain ⋅ a mj ∂ f ( x ) (−1) iv) . = ⋅ ⋅ sin ∑ i j  n m ∂xi ∂x j 2  k =1 n+ m n m ∂ n + m f ( x ) (−1) ⋅ (n + m)!ai ⋅ a j ..  ∂ n +1 f ( x ) ∂  ∂ n f ( x )   (−1)n +1 ⋅ (n − 1)!ain =  = n ∂xin +1 ∂xi  ∂xin    n   ∑ ak xk      k =1 Atunci.. xn ) =  ∑ ak xk3  ⋅ ln  ∑ ak xk  .. n m ∂xi ∂x j 2  k =1 Ţinând cont de faptul că ii) ∂n+m f ( x )  n π n m a a ak xk + (n + m)  . = n ∂xin  n   ∑ ak xk   k =1  ∂n+m f ( x ) ∂m  ∂n f ( x )  = m  se raţionează în mod ∂xin ∂x mj ∂x j  ∂xin  asemănător cum s-a raţionat la punctele anterioare şi se obţine:  n π ∂n+m f ( x ) i) = ain ⋅ a mj ⋅ cos  ∑ ak xk + (n + m)  .

= ∑ Cn ⋅ ∂xin ∂xil ∂xin −l l=0 n n ∑ ak xk i) Se observă că f ( x ) = u ( x ) ⋅ v( x ) . Conform formulei lui Leibniz pentru derivata de ordinul n a produsului f ( x ) = u ( x ) ⋅ v( x ) se obţine ∂ n f ( x ) n l ∂ lu ( x ) ∂ n −l v( x ) . xn ) şi f ( x ) = u ( x ) ⋅ v( x ) . k  n   n  iv) f ( x1 . ∂ n v( x ) (−1)n +1 (n − 1)!ain .. avem că Se observă că f ( x ) = u ( x ) ⋅ v( x ) .  k =1   k =1  Soluţie. x2 .. x2 . xn ) =  ∑ ak xk3  ⋅ sin  ∑ ak xk  . k =1 Avem: 2 n −1 n− 2 ∂n f (x ) ∂ nv( x ) v( x ) v( x ) 0 1 ∂u ( x ) ∂ 2 ∂ u( x ) ∂ ( ) = C u x ⋅ + C ⋅ ⋅ + C ⋅ ⋅ + n n n 2 n n n −1 ∂xi ∂xi ∂xi ∂xi ∂xi ∂xin− 2 n ∑ ak x k ∑ ak xk ∂ 3u ( x ) ∂ n−3v( x ) 0 3 n k =1 ⋅ = ⋅ + Cn1 3ai ⋅ xi3 ⋅ ain−1 ⋅ e k =1 + C n ∑ ak ⋅ x k ⋅ ai ⋅ e 3 n−3 ∂xi ∂xi k =1 n + Cn3 ⋅ n ∑ ak xk + Cn2 6ai ⋅ xi ⋅ ain− 2 ⋅ e k =1 n ∑ ak xk = ain −2 ⋅ e k =1 n n ∑ ak xk + +Cn3 6 ai ⋅ ain−3 ⋅ e k =1 =  2 3 2 1 2 2 3  ai ∑ ak ⋅ xk + 3ai ⋅ Cn ⋅ xi + 6ai ⋅ Cn ⋅ xi + 6Cn  . x2 . 5... xn ) = ∑a x k =1 n k k ∑b x k =1 k .  k =1  n (derivatele de ordinul 4. = n ∂xin  n   ∑ a k ⋅ xk   k =1  n unde u ( x ) = ∑ ak xk3 k =1  n  v( x ) = ln  ∑ ak xk  .......4.n iii) f ( x1 .. ale lui u ( x ) sunt zero) ii) Ţinând cont de exerciţiul 7. unde u ( x ) = ∑ ak xk3 şi v( x ) = ek =1 . Conform formulei lui Leibniz se obţine:  k =1  250 şi .... Fie x = ( x1 .8 iv). .

 ak xk ∑  k =1 (derivatele de ordinul 4. 5. n unde u ( x ) = ∑ ak xk şi k =1 v( x ) = 1 n ∑ bk xk .8 c).. Ţinând cont de exerciţiul 7. Conform formulei lui Leibniz. .n −2 ∂ u ( x ) ∂ v( x ) ∂n f (x ) ∂ nv( x ) ∂ u ( x ) ∂ n − 1v ( x ) +Cn2 ⋅ ⋅ + = C n0 u ( x ) ⋅ + C n1 ⋅ ⋅ n n n −1 ∂xi2 ∂xin − 2 ∂ xi ∂ xi ∂ xi ∂ xi 2 n +1 n ⋅ (n − 1)!ain ∂ 3 u ( x ) ∂ n −3 v ( x ) 0 3 ( −1) ⋅ = C ⋅ a x ⋅ + ∑ n k k n ∂xi3 ∂xin −3 k =1  n   ∑ ak ⋅ xk   k =1  n n−1 n −1 (−1) ⋅ (n − 2)!ai (−1) ⋅ (n − 3)!ain −2 2 +Cn1 3ai xi2 ⋅ + C 6 a x ⋅ + n i i n−1 n−2  n   n   ∑ ak ⋅ xk   ∑ ak ⋅ xk   k =1   k =1  n−2 n−3 (−1) ⋅ (n − 4)!ai Cn3 6ai ⋅ = n−3  n   ∑ak ⋅ xk   k =1  Cn3 ⋅ n   ak ⋅ xk3 ∑ (−1)n−2 ⋅ (n − 4)!ain−2  2 xi2 k =1 ⋅ −ai (n −1)(n − 2)(n − 3) ⋅ + 3ai2 (n − 2)(n − 3)Cn1 ⋅ − n 3 3 2 −   n   n   n    ∑ak ⋅ xk   ∑ak ⋅ xk   ∑ak xk    k =1   k =1   k =1    − 6ai (n − 3) ⋅ Cn2 ⋅ n + 6 ⋅ Cn3  .. se obţine: = n +1 ∂xin  n   ∑ bk ⋅ xk   k =1  n n −1 ∂n f (x ) ∂ nv( x ) v(x ) 0 1 ∂u ( x ) ∂ = C u ( x ) ⋅ + + C ⋅ ⋅ = n n ∂ xin ∂ x in ∂ xi ∂ x in −1 (−1)n−1 ⋅ (n −1)!bin −1  n  (−1)n ⋅ n !bin 1 =  ∑ ak xk  ⋅ + Cn ai ⋅ = n n +1  k =1   n  n    ∑ bk ⋅ xk   ∑bk ⋅ xk   k =1   k =1  251 că: .4. avem k =1 (−1)n ⋅ n !bin ∂ v( x ) . ale lui u ( x ) sunt zero) xi iii) Se observă că f ( x ) = u ( x ) ⋅ v( x ) .

.. xn ) = f (u1 ( x1 .10 Presupunând că φ şi ψ sunt derivabile de două ori. xn ) n ∂f ∂ui ( x1 . Conform formulei lui Leibniz.. u = φ ( x − at ) +ψ ( x + at ) .  . z ) = φ  . = a ⋅ ∂t 2 ∂x 2 ∂ 2u ∂ 2u ∂ 2 u iv) −2 + = 0 . u = x ⋅ φ ( x + y ) + y ⋅ψ ( x + y ) . Fie F ( x1 . ∂x ∂y∂x ∂y  y  y u = x n ⋅ φ   + y n ⋅ψ   . x2 . xn ).. u m ( x1 . y. x2 . ∂x ∂y ∂z x x  ∂u ∂u ∂u  y y ii) x ⋅ + y ⋅ + z ⋅ = 0 . z ) .. β  . x2 . n  n   k =1    ∑bk ⋅ xk   k =1  (derivatele de ordinul 4.... 2 ∂x ∂x∂y ∂y 2 ∂ 2u ∂ 2u ∂ 2u v) x 2 2 + 2 xy ⋅ + y 2 ⋅ 2 = n(n − 1) ⋅ u ( x. ale lui u ( x ) sunt zero) +Cn3 ⋅ EXERCIŢIUL 7..n (−1)n−1 ⋅ (n −1)!bin−1   −n ⋅ bi ⋅ ∑ak ⋅ xk + ai Cn1  .... x x Soluţie.. atunci iii) ∂F ( x1 .. ∂xi3 ∂xin −3 (derivatele de ordinul 4. y. z ) . avem că:  k =1  n n ∂ v( x )  π = ain sin  ∑ ak ⋅ xk + n ⋅  . x2 . u ( x. ... ale lui u ( x ) sunt zero) = iv) Se observă că f ( x ) = u ( x ) ⋅ v( x ) . să se arate că: ∂u ∂u ∂u  y z  i) x ⋅ + α y ⋅ + β z ⋅ = nx ⋅ u ( x. Ţinând cont de exerciţiul 7.. ∂x ∂y ∂z x z 2 ∂ 2u 2 ∂ u .. u ( x. y.... xn ) =∑ ⋅ .. se obţine: n ∂xi 2  k =1 n −1 2 n−2 v( x ) v(x ) ∂n f (x ) ∂ nv( x ) 0 1 ∂u ( x ) ∂ 2 ∂ u(x ) ∂ = C u ( x ) ⋅ + C ⋅ ⋅ + C ⋅ ⋅ + n n n n n n −1 2 ∂ xi ∂ xi ∂ xi ∂ xi ∂ xi ∂ xin − 2 ∂ 3u ( x ) ∂ n −3v( x ) ⋅ . ∂xl ∂xl i =1 ∂ui 252 . xn )) ..4.. 5.. x2 .. 5. n unde u ( x ) = ∑ ak xk3 şi k =1  n  v( x ) = sin  ∑ ak xk  . z ) = enx ⋅ φ  α .4.8 b. . y...

v2 ( x. ∂u ∂u ∂u x⋅ + y⋅ + z⋅ = 0. v2 ( x. α y. y. rezultă u (tx. ty. z ) . ∂x ∂y ∂z y y ii) Fie v1 ( x. z ) = β . ∂x ∂y ∂z OBSERVAŢIE. x ⋅ 253 . Deci. se obţine: x⋅ ∂u ∂u ∂u y ∂φ z ∂φ y ∂φ + α y ⋅ + β z ⋅ = nxenx ⋅ φ − α e nx ⋅ α ⋅ − β e nx ⋅ β ⋅ + α enx ⋅ α ⋅ + ∂x ∂y ∂z x ∂v1 x ∂v2 x ∂v1 +α e nx ⋅ y ∂ϕ z ∂ϕ ⋅ + β e nx ⋅ β ⋅ = nxenx ⋅ ϕ . x ⋅ + y ⋅ + z ⋅ =0. z ) = . z ) = . Atunci: x z ∂u ∂φ ∂v1 ∂φ ∂v2 y ∂φ = ⋅ + ⋅ =− 2 ⋅ . Atunci: α x x  ∂φ ∂v1 ∂φ ∂v2  ∂u y ∂φ z ∂φ nx nx = n ⋅ e nx ⋅ φ + enx  ⋅ + ⋅ − β ⋅ enx ⋅ β +1 ⋅  = n ⋅ e ⋅ φ − α ⋅ e ⋅ α +1 ⋅ ∂x ∂ v ∂ x ∂ v ∂ x x ∂ v x ∂v2 2 1  1  . respectiv β z şi adunându-le. = ⋅ + ⋅ = ⋅ + ⋅ ∂y ∂v1 ∂y ∂v2 ∂y x ∂v1 z ∂v2 ∂u ∂φ ∂v1 ∂φ ∂v2 y ∂φ = ⋅ + ⋅ =− 2 ⋅ . = enx  ⋅ + ⋅ =e ⋅ β ⋅ ∂z x ∂v2  ∂v1 ∂z ∂v2 ∂z  Înmulţind aceste egalităţi cu x. y. = e nx  ⋅ + ⋅ =e ⋅ α ⋅ ∂y x ∂v1  ∂v1 ∂y ∂v2 ∂y   ∂φ ∂v1 ∂φ ∂v2  nx 1 ∂φ ∂u . x ∂v1 x ∂v1 z ∂v2 z ∂v2 ∂x ∂y ∂z ∂u ∂u ∂u Deci. y. y.  .i) Fie v1 ( x. y. Conform relaţiei lui Euler. z ) x z este omogenă de grad zero. α x ∂v1 x ∂v2 ∂u ∂u ∂u +α y ⋅ + β z ⋅ = nx ⋅ u ( x. y. y respectiv z aceste egalităţi şi adunându-le. y. ∂x ∂v1 ∂x ∂v2 ∂x x ∂v1 ∂u ∂φ ∂v1 ∂φ ∂v2 1 ∂φ 1 ∂φ . y. ∂x ∂y ∂z Deci. u ( x. z ) . z ) = φ  . tz ) = t 0 ⋅ u ( x.  y y Din u ( x.  ∂φ ∂v1 ∂φ ∂v2  nx 1 ∂φ ∂u . z ) = y z . ∂z ∂v1 ∂z ∂v2 ∂z z ∂v2 Înmulţind cu x . se obţine: ∂u ∂u ∂u y ∂φ y ∂φ y ∂φ y ∂φ x⋅ + y⋅ + z⋅ = − ⋅ + ⋅ + ⋅ − ⋅ = 0.

= φ "+ ψ " ∂x 2 ∂ 2u ∂ 2u Din (1) şi (2) se obţine: 2 = a 2 ⋅ 2 (ecuaţia coardei vibrante). 254 . y ) = x + y . ∂t ∂t ∂t 2 ∂u ∂v ∂v = − a ⋅ φ "⋅ 1 + a ⋅ψ " 2 = + a 2 (φ "+ψ ") . ∂t ∂x iv) Fie v( x. 2 ∂x ∂x∂y ∂y y v) Fie v( x. Atunci: ∂u ∂v ∂v = φ ' 1 +ψ ' 2 = −a ⋅ φ '+ a ⋅ψ ' . 2 ∂t ∂u ∂v ∂v = φ '⋅ 1 +ψ '⋅ 2 = φ '+ψ ' ∂x ∂x ∂x 2 ∂u ∂v ∂v = ϕ "⋅ 1 +ψ "⋅ 2 = ϕ "+ψ " 2 ∂x ∂x ∂x 2 ∂u Deci.iii) Fie v1 ( x. ∂x ∂x ∂x ∂u ∂v ∂v = x ⋅ φ ' +ψ + y ⋅ψ ' = x ⋅ φ '+ψ + y ⋅ψ ' . 2 ∂x ∂x ∂x ∂x 2 ∂u ∂v ∂v ∂v = x ⋅ ϕ "⋅ +ψ '⋅ +ψ '+ y ⋅ψ "⋅ = x ⋅ ϕ "+ 2ψ '+ y ⋅ψ " . Atunci: x ∂u ∂v ∂v y n +1 = n ⋅ x n −1 ⋅ φ + x n ⋅ φ '⋅ + y n ⋅ψ '⋅ = n ⋅ x n −1 ⋅ φ − x n − 2 ⋅ y ⋅φ '− 2 ⋅ψ ' ∂x ∂x ∂x x Deci. = a 2 (φ "+ψ ") . t ) = x − at . ∂y ∂y ∂y (1) (2) ∂ 2u ∂v ∂v ∂v = ϕ '⋅ + ϕ '+ x ⋅ ϕ "⋅ + y ⋅ψ "⋅ = 2ϕ '+ x ⋅ ϕ "+ y ⋅ψ " . t ) = x + at . ∂x∂y ∂y ∂y ∂y Ţinând cont de acestea se obţine: ∂ 2u ∂ 2u ∂u − 2 + 2 = 2φ '+ xφ "+ yψ "− 2φ '− 2ψ '− 2 xφ "− 2 yψ "+ xφ "+ 2ψ '+ yψ " = 0 2 ∂x ∂x∂y ∂y ∂ 2u ∂ 2u ∂u − 2 + 2 = 0. y) = . 2 ∂y ∂y ∂y ∂y ∂ 2u ∂v ∂v ∂v = ϕ '⋅ + x ⋅ ϕ "⋅ +ψ '+ y ⋅ψ "⋅ = ϕ '+ ψ '+ xϕ "+ yψ " . v2 ( x. Atunci: ∂u ∂v ∂v = φ + x ⋅ φ ' + y ⋅ψ ' = φ + x ⋅ φ '+ y ⋅ψ ' . 2 ∂t ∂t ∂t 2 ∂u Deci.

∂y ∂y ∂y x = n(n −1) ⋅ xn −2 ⋅φ − 2(n −1) ⋅ xn−3 ⋅ y ⋅ φ '+ 2 ⋅ ∂ 2u ∂v ∂v y n −1 yn ∂v n −1 n−2 n −1 = x ⋅ ϕ " ⋅ + n ( n − 1) ⋅ y ⋅ ψ + n ⋅ y ⋅ ψ ' ⋅ + n ⋅ ⋅ ψ ' + ⋅ψ "⋅ = 2 3 ∂y ∂y ∂y x x ∂y y n−2 y n −1 y n −1 yn n n ⋅ψ + ⋅ ⋅ψ '+ ⋅ ⋅ψ '+ 2 ⋅ψ " . x x x2 ∂y 2 = x n − 2 ⋅ ϕ "+ n ( n − 1) ⋅ ∂ 2u ∂v ∂v yn y n +1 ∂v = n ⋅ x n −1 ⋅ ϕ '⋅ − x n − 2 ⋅ ϕ '− x n − 2 ⋅ ϕ "⋅ − ( n + 1) ⋅ 2 ⋅ψ '− 2 ⋅ψ "⋅ = ∂x ∂ y ∂y ∂y x x ∂y yn y n +1 = n ⋅ x ⋅ φ '− x ⋅ φ '− x ⋅ y ⋅ φ "− ( n + 1) ⋅ 2 ⋅ψ '− 3 ⋅ψ " . 255 . df . x x x x n−2 n −1 n ∂ 2u y y y n−2 x n n n Deci. d n f . ii) f ( x. x x Ţinând cont de aceste egalităţi. x x OBSERVAŢIE. se obţine: n −2 x2 ⋅ + n−2 n−3 ∂ 2u ∂ 2u y n+1 2 ∂u n n −1 + 2 xy ⋅ + y ⋅ = n ( n − 1) ⋅ x ⋅ φ − 2( n − 1) ⋅ x ⋅ y ⋅ φ ' + 2 ⋅ ⋅ψ '+ x n− 2 ⋅ y 2 ⋅φ "+ ∂x2 ∂x∂y ∂y 2 x yn+2 yn+1 yn+2 yn ⋅ψ "+ 2n⋅ xn−1 ⋅ y ⋅φ '− 2xn−1 ⋅ y ⋅φ '− 2(n +1) ⋅ ⋅ψ '− 2 2 ⋅ψ "+ xn−2 ⋅ y2 ⋅φ "+ n(n −1) ⋅ ⋅ψ + 2 x x x x yn+1 yn+2 ⋅ψ '+ ⋅ψ " = n(n −1) ⋅[xn ⋅φ + yn ⋅ψ ] = n(n −1) ⋅ u(x. y) . d n f . +2n ⋅ EXERCIŢIUL 7. Deci.11 Să se calculeze diferenţialele indicate pentru fiecare funcţie în parte: i) f ( x. d 2 f . y) = (ax + by ) cos(ax + by). egalitatea este evidentă  y  y deoarece din u ( x. Ţinând cont de exerciţiul 7. u ( x.∂2u ∂v ∂v 2yn+1 yn+1 ∂v = n(n −1) ⋅ xn−2 ⋅φ + n⋅ xn−1 ⋅φ '⋅ − (n − 2) ⋅ xn−3 ⋅ y ⋅φ '− xn−2 ⋅φ "⋅ + 3 ⋅ψ '− 2 ⋅ψ "⋅ = 2 ∂x ∂x ∂x x x ∂x y n+1 yn + 2 n−2 n −3 n−3 n −4 2 = n(n − 1) ⋅ x ⋅ φ − n ⋅ x ⋅ y ⋅ φ '− (n − 2) ⋅ x ⋅ y ⋅ φ '+ x ⋅ y ⋅ φ "+ 2 ⋅ 3 ⋅ψ '+ 4 ⋅ψ " = x x y n +1 y n+2 n− 4 2 ⋅ ψ ' + ⋅ ⋅ φ " + ⋅ψ " . y) . y) = (ax + by ) ⋅ eax +by .ty) = t n xn ⋅φ   + yn ⋅ψ   = t n ⋅u(x.4. = ⋅ φ " + ( − 1) ⋅ ⋅ ψ + 2 ⋅ ⋅ ψ ' + ⋅ψ " . df . y) = x n ⋅ φ   + y n ⋅ψ   se obţine: x x   y  y  u(tx.5. x y x3 x4 ∂u ∂v ∂v yn = x n ⋅ φ '⋅ + n ⋅ y n −1 ⋅ψ + y n ⋅ψ '⋅ = x n −1 ⋅ φ '+ n ⋅ y n −1 ⋅ψ + ⋅ψ ' . d 2 f . y ) este omogenă de  x  x   ordin n .4.

d 2 f . ∂n f dx k ⋅ dy n −k . d 3 f . y ) = (ax + by + n) ⋅ eax +by (adx + bdy )n . se obţine ∂x k ∂y n − k Deci. z ) = +3 ∂ 3 f 3 ∂ 3 f 3 ∂3 f 3 ∂3 f ∂3 f 2 dx + dy + dz + 3 dx dy + 3 dxdy 2 + ∂x 3 ∂y 3 ∂z 3 ∂x 2∂y ∂x∂y 2 ∂3 f ∂3 f ∂3 f ∂3 f ∂3 f dx 2dz + 3 dxdz 2 + 3 2 dy 2 dz + 3 dydz 2 + 6 dxdydz . y ) = (ax + by + 1) ⋅ e ax +by (adx + bdy ) . avem că: n d n f ( x. 2 2 2 ∂x ∂z ∂x∂z ∂y ∂z ∂y∂z ∂x∂y∂z i) Avem: df ( x. d 2 f ( x. y . y ) = a k ⋅ b n −k (ax + by + n) ⋅ eax +by . y. ii) Se procedează analog ca la punctul i) şi se obţine: ∂f ∂f π df = dx + dy = [a cos(ax + by ) + a (ax + by ) ⋅ cos(ax + by + )]dx + ∂x ∂y 2 256 . z ) = ∂2 f 2 ∂2 f 2 ∂2 f 2 ∂2 f ∂2 f ∂2 f dx + 2 dy + 2 dz + 2 dxdy + 2 dxdz + 2 dydz . y) = ∑ Cnk n d n f ( x. y. k n− k x y ∂ ∂ k =0 Se ştie că dacă f ( x. ∂x ∂y ∂x∂y ∂x ∂y ∂n f dx k ⋅ dy n −k . d n f ( x. Deci. z ) = eax +by +cz . y ) = (ax + by + 2)e ax +by (a 2 dx 2 + 2 abdxdy + b 2 dy 2 ) = = (ax + by + 2) ⋅ eax +by (adx + bdy )2 . y ) este diferenţiabilă de n ori în domeniul său de definiţie. d n f . ∂x ∂y ∂z n d n f ( x. y. df . f ( x. df . Se ştie că dacă f ( x.iii) f ( x. y) = ∑ Cnk ⋅ a k ⋅ b n − k ⋅ (ax + by + n) ⋅ eax+by ⋅ dx k dy n − k = k =0 = (ax + by + n) ⋅ e ax +by (adx + bdy) n . z ) = dx + dy + dz . y ) = (ax + by) ⋅ e ax +by . y ) = 2 dx 2 + 2 dy 2 + 2 dxdy . d 2 f . z ) este diferenţiabilă de 3 ori în domeniul de definiţie. y) = ∑ Cnk d 2 f ( x. y. 2 ∂x ∂y ∂z ∂x∂y ∂x∂z ∂y∂z d 3 f ( x. atunci: ∂f ∂f ∂f df ( x. z ) = cos(ax + by + cz ). atunci: ∂f ∂f ∂2 f ∂2 f ∂2 f df ( x. y. k n− k ∂x ∂y k =0 Folosind formula lui Leibniz pentru derivata de ordin n a produsului ∂ n f ( x. y ) = dx + dy . Soluţie. iv) f ( x. d 2 f ( x.

2 2 257 . ∂x ∂y k =0 Folosind formula lui Leibniz pentru derivata de ordin n a produsului (ax + by) cos(ax + by ) = f ( x. y ) = 2 dx 2 + 2 dxdy + 2 dy 2 = [2a 2 cos(ax + by + ) + ∂x ∂x∂y ∂y 2 π π a 2 (ax + by ) ⋅ cos(ax + by + 2 ⋅ )]dx 2 + [4ab ⋅ cos(ax + by + ) + 2ab(ax + by) ⋅ 2 2 +[b cos(ax + by ) + b(ax + by) ⋅ cos(ax + by + π π π ⋅ cos(ax + by + 2 ⋅ )]dxdy + [2b 2 cos(ax + by + ) + b 2 (ax + by ) ⋅ cos(ax + by + 2 ⋅ ]dy 2 = 2 2 2 π π = 2cos(ax + by + )(adx + bdy )2 + (ax + by) ⋅ cos(ax + by + 2 )(adx + bdy) 2 = 2 2 π π = [2 cos(ax + by + ) + (ax + by ) ⋅ cos(ax + by + 2 ⋅ )](adx + bdy )2 . 2 2 Deci. y ) π π = a k b n − k [(ax + by ) ⋅ cos(ax + by + n ) + n cos(ax + by + (n − 1) ] . 2 2 n n ∂ f d n f ( x. 2 k =0 d n f ( x. nπ d n f ( x. y ) = [2 cos(ax + by + ) + (ax + by ) ⋅ cos(ax + by + 2 ⋅ )](adx + bdy) 2 . y) . π π d 2 f ( x. k n− k ∂x ∂y 2 2 Deci. y ) = ∑ Cnk k n −k dx k ⋅ dy n −k . df ( x. 2 π Deci. y ) = [cos(ax + by ) + (ax + by ) cos(ax + by + )](adx + bdy) . y ) = [( ax + by ) ⋅ cos( ax + by + nπ π ) + n cos( ax + by + ( n − 1) ]( adx + bdy ) n . y) = [(ax + by) ⋅ cos(ax + by + ) + 2 π n k k n− k k n− k + n cos(ax + by + (n − 1) ] ⋅ ∑ Cn a b dx dy . 2 2 2 2 ∂ f ∂ f ∂ f π d 2 f ( x.π )]dy = 2 π = cos(ax + by)(adx + bdy ) + (ax + by ) ⋅ cos(ax + by + )(adx + bdy ) = 2 π = [cos(ax + by ) + (ax + by ) cos(ax + by + )](adx + bdy ) . obţinem: ∂ n f ( x.

iii) Avem: df ( x. z ) = dx + dy + dz = cos(ax + by + cz + )(adx + bdy + cdz ) . Se observă că: d n f ( x. y. z ) = 3 dx3 + 3 dy 3 + 3 dz 3 + 3 2 dx 2 dy + 3 dxdy 2 + 2 ∂x ∂y ∂z ∂x ∂y ∂x∂y +3 ∂3 f ∂3 f ∂3 f ∂3 f ∂3 f 2 2 2 2 dx dz + 3 dxdz + 3 dy dz + 3 dydz + 6 dxdydz = ∂x 2 ∂z ∂x∂z 2 ∂y 2 ∂z ∂y∂z 2 ∂x∂y∂z 3π )(adx + bdy + cdz )3 . y. z ) = eax+ by +cz ⋅ (adx + bdy + cdz )3 . z ) = cos(ax + by + cz + )(adx + bdy + cdz )3 . z ) = cos(ax + by + cz + egalitate care se poate demonstra prin inducţie. z ) = eax +by +cz ⋅ (adx + bdy + cdz ) . y . y. y. 258 nπ )(adx + bdy + cdz )n . OBSERVAŢIE. y. y . 2 3π 3 Deci. 2 3 ∂ f ∂3 f ∂3 f ∂3 f ∂3 f d 3 f ( x. ∂x ∂y ∂z 2 d 2 f ( x. iv) Avem: ∂f ∂f ∂f π df ( x. egalitate care se poate demonstra prin inducţie. Deci. d 3 f ( x. z) = eax +by +cz (a3dx3 + b3dy 3 + c3 dz 3 + 3a 2bdx 2 dy + 3ab 2 dxdy 2 + 3a 2 cdx 2 dz + +3ac 2 dxdz 2 + 3b 2 cdy 2 dz + 3bc 2 dydz 2 + 6 abcdxdydz ) . z ) = ∂ 2 f 2 ∂ 2 f 2 ∂2 f 2 ∂2 f ∂2 f ∂2 f dx + 2 dy + 2 dz + 2 dxdy + 2 dxdz + 2 dydz = 2 ∂x ∂y ∂z ∂x∂y ∂x∂z ∂y∂z = e ax +by + cz (a 2 dx 2 + b 2 dy 2 + c 2 dz 2 + 2abdxdy + 2acdxdz + 2bcdydz ) = = eax +by +cz (adx + bdy + cdz )2 . z ) = e ax +by + cz ⋅ (adx + bdy + cdz )n . d 3 f ( x. df ( x. y. y . z ) = ∂ 2 f 2 ∂ 2 f 2 ∂2 f 2 ∂2 f ∂2 f ∂2 f dx + dy + dz + 2 dxdy + 2 dxdz + 2 dydz = ∂x 2 ∂y 2 ∂z 2 ∂x∂y ∂x∂z ∂y∂z π = cos(ax + by + cz + 2 )(a 2 dx 2 + b 2 dy 2 + c 2 dz 2 + 2abdxdy + 2acdxdz + 2bcdydz ) = 2 π = cos(ax + by + cz + 2 )(adx + bdy + cdz ) 2 . 2 . y. i) Se observă că d n f ( x. d f ( x. d 2 f ( x. y. z ) = ∂f ∂f ∂f dx + dy + dz = e ax +by +cz ⋅ adx + eax +by +cz ⋅ bdy + eax +by +cz ⋅ cdz = ∂x ∂y ∂z = e ax +by + cz ⋅ (adx + bdy + cdz ) . 2 = cos(ax + by + cz + OBSERVAŢIE.

.  .ii) Dacă se analizează exerciţiul 7.  k =1  EXERCIŢIUL 7. y  ii) G ( x. ∂F ∂f ∂u ∂f ∂v ∂f 1 ∂f ∂F ∂f ∂u ∂f ∂v x ∂f = ⋅ + ⋅ = 2x + ⋅ . iv) se poate face următoarea generalizare. x2 . y.. z ) = h ( x + y + z . y) = ..  ∂f 1 ∂f  x ∂f dF =  2 x + ⋅  dx − 2 ⋅ dy .. y ) = f  x 2 . atunci  k =1  n   d n f ( x1 . ∂x ∂u ∂x ∂v ∂x ∂u y ∂v ∂y ∂u ∂y ∂v ∂y y ∂v d 2F = ∂2 F 2 ∂2F 2 ∂2F dx + dy + 2 dxdy .4.. iii) H ( x.11 c). y ∂v  ∂u y ∂v   ∂ 2 f ∂u ∂ 2 f ∂v  1  ∂ 2 f ∂u ∂ 2 f ∂v  ∂2 F  ∂f 1 ∂f ′ ∂f 2 2 2 = x ⋅ + ⋅ = + x ⋅ +  ⋅ + 2 ⋅ =  2⋅ +   ∂x 2  ∂u y ∂v  x ∂u  ∂u ∂x ∂u∂v ∂x  y  ∂v∂u ∂x ∂v ∂x   ∂2 f ∂f 1 ∂2 f  1  ∂2 f 1 ∂2 f  ∂f ∂2 f x ∂2 f 1 ∂2 f = 2 + 2x  2 ⋅ 2x + ⋅ + ⋅ 2  = 2 + 4x 2 2 + 4 ⋅ ⋅ + ⋅ .  n  Dacă f ( x1 . Notăm: u ( x. y ∂x ∂y Deci. v( x. y ) = g ( x y ..4. xn ) = f  ∑ ak ⋅ xk  este diferenţiabilă de n ori.12 Să se calculeze diferenţialele de ordinul specificat pentru funcţiile următoare:  x i) F ( x. a) Avem: dF = ∂F ∂F x dx + dy . ∂x 2 ∂y 2 ∂x∂y Aşadar. dF . x ⋅ y ⋅ z ) . y x ) . d 2 F . dH .  +  2x ∂u y ∂u∂v  y  ∂v∂u y ∂v  ∂u ∂u y ∂u∂v y2 ∂v2  ∂u ∂ 2 F  x ∂f ′ 2 x ∂f x  ∂ 2 f ∂u ∂ 2 f ∂v  2 x ∂f x 2 ∂ 2 f = − 2 ⋅  = 3 ⋅ − 2  ⋅ + 2 ⋅ = 3 ⋅ + 4⋅ 2 2 ∂y  y ∂v  y y ∂v y  ∂v∂u ∂y ∂v ∂y  y ∂v y ∂v ∂2 F  x ∂f ′ 1 ∂f x  ∂ 2 f ∂u ∂2 f ∂v  1 ∂f 2x2 ∂2 f x ∂2 f = − 2 ⋅  = − 2 ⋅ − 2  ⋅ + 2 ⋅ =− 2 ⋅ − 2 ⋅ − 3⋅ 2 .. + an dxn )n .. y) = x 2 . ∂y∂x  y ∂v  x y ∂v y  ∂v∂u ∂x ∂v ∂x  y ∂v y ∂u∂v y ∂v 259 . xn ) = f ( n )  ∑ ak ⋅ xk  ⋅ (a1dx1 + a2 dx2 + . d 2 H . x2 . Soluţie... dG . = ⋅ + ⋅ =− 2⋅ .

 f ∂2 f x ∂2 f 1 ∂2 f d 2 F =  2 + 4 x2 ⋅ 2 + 4 ⋅ ⋅ + 2⋅ 2 y ∂u∂v y ∂v ∂u  ∂u  2  2 x ∂f x 2 ∂ 2 f  dx +  3 ⋅ + 4 ⋅ 2   y ∂v y ∂v  2  dy +   1 ∂f x 2 ∂2 f x ∂2 f  + − 2 ⋅ − 2⋅ 2 ⋅ − 3 ⋅ 2  dxdy . adică ∂x ∂y u = e y ln x . ∂x ∂y ∂z ∂x∂y 260 ∂x∂z ∂y∂z . ∂z ∂u ∂z ∂v ∂z ∂u ∂v Aşadar. Deci. ∂h  ∂h  ∂h   ∂h  ∂h  ∂h dH =  + yz ⋅  dx +  + xz ⋅  dy +  + xy ⋅  dz = ∂v  ∂v  ∂v   ∂u  ∂u  ∂u ∂h ∂h = ( dx + dy + dz ) + ( yzdx + xzdy + xydz ) . y ∂u∂v y ∂v   y ∂v ∂G ∂G b) Avem: dG ( x. v = y x . v = e x ln y . ∂u ∂v Avem: ∂2H ∂2H ∂2 H ∂2 H ∂2H ∂2 H d 2 H ( x.  ∂g ∂g x ∂g x x   ∂g y  dG ( x. y. ∂v ∂v y  ∂u x   ∂u  ∂H ∂H ∂H dx + dy + dz . ∂H ∂h ∂u ∂h ∂v ∂h ∂h = ⋅ + ⋅ = + yz ⋅ . Notăm: u = x y . ∂y ∂u ∂y ∂v ∂y ∂u ∂v ∂H ∂h ∂u ∂h ∂v ∂h ∂h = ⋅ + ⋅ = + xy ⋅ . ∂x ∂u ∂x ∂v ∂x ∂u x ∂v ∂G ∂g ∂u ∂g ∂v ∂g y ∂g x x = ⋅ + ⋅ = ⋅ x ⋅ ln x + ⋅ ⋅y .Deci. Notăm: u = x + y + z . ∂G ∂g ∂u ∂g ∂v ∂g y y ∂g x = ⋅ + ⋅ = ⋅ ⋅x + ⋅ y ⋅ ln y . ∂y ∂u ∂y ∂v ∂y ∂u ∂v y Deci. z ) = 2 dx 2 + 2 dy 2 + 2 dz 2 + 2 dxdy + 2 dxdz + 2 dydz . y ) =  ⋅ ⋅ x y + ⋅ y ⋅ ln y  dx +  ⋅ x y ⋅ ln x + ⋅ ⋅ y  dy . y ) = dx + dy . z ) = ∂x ∂y ∂z v = x ⋅ y ⋅ z . ∂x ∂u ∂x ∂v ∂x ∂u ∂v ∂H ∂h ∂u ∂h ∂v ∂h ∂h = ⋅ + ⋅ = + xz ⋅ . Deci. y . c) Avem: dH ( x.

∂2 h ∂2 h dx + dy + dz ) + [2 yzdx2 + 2xzdy2 + 2xydz 2 + ( xz + yz)dxdy + ( xy + yz)dxdz + 2 ( ∂u ∂u∂v ∂2h + ( xy + xz )dydz ] + 2 [ y 2 z 2dx 2 + x 2 z 2 dy 2 + x 2 y 2 dz 2 + xyz ( zdxdy + ydxdz + xdydz )] + ∂v d 2H = + ∂h ( zdxdy + ydxdz + xdydz ) .13 Să se calculeze punctele de extrem ale funcţiilor: i) f ( x. ∂v EXERCIŢIUL 7. + 2 yz + y z ⋅ ∂u 2 ∂u ∂v ∂v 2  ∂ 2 h ∂ u ∂ 2 h ∂v  ∂ 2 H  ∂h ∂ h ′ ∂ 2 h ∂u ∂ 2 h ∂v xz xz = + = ⋅ + ⋅ + ⋅ + 2 ⋅ =    ∂y 2  ∂u ∂v  y ∂ u 2 ∂y ∂ u ∂v ∂y  ∂v∂u ∂y ∂v ∂y  = 2 ∂ 2h ∂ 2h 2 2 ∂ h + 2 xz + x z ⋅ .  ∂ 2 h ∂ u ∂ 2 h ∂v  ∂ 2 H  ∂h ∂h ′ ∂ 2 h ∂u ∂ 2 h ∂v = + yz = ⋅ + ⋅ + yz ⋅ + 2 ⋅ =  ∂x 2  ∂u ∂v  x ∂u 2 ∂x ∂u ∂v ∂x  ∂ v ∂u ∂x ∂ v ∂x  = 2 ∂ 2h ∂2h 2 2 ∂ h . ∂u 2 ∂u ∂v ∂v ∂v 2  ∂ 2 h ∂u ∂ 2 h ∂v  ∂ 2 H  ∂h ∂ h ′ ∂ 2 h ∂u ∂ 2 h ∂v ∂h = + xz = ⋅ + ⋅ + x + xz ⋅ + 2 ⋅ =  ∂ y ∂z  ∂ u ∂ v  z ∂u 2 ∂ z ∂u ∂v ∂ z ∂v  ∂v ∂u ∂z ∂ v ∂ z  = ∂2h ∂ 2h ∂h ∂ 2h 2 .Deci. y ) ≠ (0. + ( xz + yz ) + z ⋅ + xyz ⋅ ∂u 2 ∂ u ∂v ∂v ∂v 2  ∂ 2 h ∂u ∂ 2 h ∂v  ∂ 2 H  ∂h ∂ h ′ ∂ 2 h ∂u ∂ 2 h ∂v ∂h = + yz = ⋅ + ⋅ + y + yz ⋅ + 2 ⋅ =  ∂x∂z  ∂u ∂v  z ∂u 2 ∂z ∂u ∂v ∂z ∂v  ∂v∂u ∂z ∂v ∂z  = ∂2h ∂ 2h ∂h ∂ 2h 2 + ( xy + yz ) + y ⋅ + xy z ⋅ .4. y) = xy ⋅ ln( x 2 + y 2 ). ∂u 2 ∂u ∂v ∂v 2  ∂ 2 h ∂u ∂ 2 h ∂v  ∂ 2 H  ∂h ∂h ′ ∂ 2 h ∂u ∂ 2 h ∂ v = + xy + ⋅ + xy  ⋅ + 2 ⋅ =  = 2⋅ 2 ∂z ∂v  z ∂u ∂ z ∂ u ∂v ∂z  ∂u  ∂ v∂u ∂z ∂v ∂ z  2 ∂ 2h ∂2h 2 2 ∂ h = 2 + 2 xy +x y ⋅ 2. + ( xy + xz ) + x ⋅ + x yz ⋅ ∂u 2 ∂u ∂v ∂v ∂v 2 Aşadar. ( x. 261 . 0) . ∂u ∂u ∂v ∂v  ∂ 2 h ∂ u ∂ 2 h ∂v  ∂ 2 H  ∂h ∂h ′ ∂ 2 h ∂u ∂ 2 h ∂v ∂h = + yz + ⋅ +z + yz  ⋅ + 2 ⋅ =  = 2⋅ ∂x ∂y  ∂ u ∂v  y ∂u ∂y ∂u ∂ v ∂y ∂v  ∂v ∂u ∂y ∂v ∂y  = 2 ∂2h ∂ 2h ∂h 2 ∂ h .

A4 (1. −1) . ] × [0. 0) . De aici se ln 2 x = −1 ln 2 x = −1 1   1 1   1  1 1  obţin A6  . În continuare se va studia doar punctul 1   1 A7  .π π ii) f ( x. 2 2 2 3 iii) f ( x. y) = sin x + cos y + cos( x − y ). ( x.1) . Cercetarea se face pentru fiecare punct în parte.3 (teorema Sylvester). A7  . ] .  2e 2e  262 . −1 − ln 2 −2 deoarece 1 + ln 2 < 2 .  . z ) = xy z (a − x − 2 y − 3 z ). Soluţie. Ultimul x = y x = − y sistem este echivalent cu sistemele  sau  . −  . A8  − .  . Se cercetează care din  2e 2e   2e 2e   2e 2e  aceste opt puncte staţionare sunt puncte de extrem. y ) rezolvând sistemul:   2 x2   2 x2 y 2 2  ∂f 2 2 y x y ln( ) + + y x y ln( ) 0 ⋅ + + = 0 =   =0   ∂x x2 + y2  x2 + y 2 x = 0    ⇒ ⇒ ⇒  ∂f 2 2  = 0  x ⋅ ln( x 2 + y 2 ) + 2 xy = 0  x  ln( x 2 + y 2 ) + 2 y  = 0  y = 0   ∂y   x2 + y 2 x2 + y 2      2x2 2 2 x y ln( + ) + =0  x = 0 y = 0 x2 + y 2  sau  2 sau  sau  2 2 ln y = 0 ln x = 0 ln( x 2 + y 2 ) + 2 y = 0. a > 0 . Avem:  2e 2e   ∂ 2 f 2 xy ( x 2 + 3 y 2 )  2 = ( x 2 + y 2 )2  ∂x a11 = −2 2 2 2  ∂ f 2 xy (3 x + y )  ⇒ a22 = −2  2 = ( x 2 + y 2 )2  ∂y a = a = −1 − ln 2. i) Se determină punctele staţionare ale funcţiei f ( x. −  este un punct de maxim local al funcţiei f ( x. y ) . 21  12 2 4 4  ∂2 f 2 x( x + y ) ∂ f 2 2 ln( x y ) = = + +  ( x 2 + y 2 )2  ∂x∂y ∂y∂x Cum a11 a12 a21 a22 = −2 −1 − ln 2 = 4 − (1 + ln 2) 2 > 0 . A5 (1.  x2 + y 2 Punctul A 1(0. y. A3 (0. 0) nu convine. y ) ∈ [0.0) . punctul 1   1 A7  . −  .3. A2 (0. conform cu Propoziţia 7.

3. conform cu Propoziţia 7. 3 6 iii) Se determină punctele staţionare ale funcţiei f ( x. Se cercetează dacă acesta este sau nu punct 2 2 3 6 de extrem.  3 Singurul punct staţionar care satisface condiţiile iniţiale adică este din π π π π  [0. = cos( x − y ) 2    ∂x∂y − Cum 1+ 3 2 1 2 1 2 = 1 + 3 − 1 = 3 − 1 > 0 .Analog se cercetează celelalte puncte. y ) rezolvând sistemul:  ∂f =0  π  cos x − sin( x − y ) = 0 cos x = sin y  ∂x cos x = cos  − y  ⇒ ⇒ ⇒ 2  ⇒ ∂     f = 0 − sin y + sin( x − y ) = 0 cos x = sin( x − y ) cos x = sin( x − y )   ∂y π π    y = − x + + 2 kπ  y = − x + + 2 kπ sau ⇒ ⇒ 2 2 cos x = − cos 2 x cos x = −1 π π   x = + 2k π  x = −π + 2kπ  y = − x + 2 + 2kπ    3 sau sau  ⇒ π  1 π y 2 k π = − +  y = + 2k π cos x = 2    6 2 5π   x = 3 + 2 kπ   y = − π + 2 kπ .  este un punct de maxim local. ii) Se determină punctele staţionare ale funcţiei f ( x. ] × [0. y ) rezolvând sistemul: 263 .3 2 4 4 −1 π π  (teorema Sylvester). punctul A  .  . ] este A  . Avem:  ∂2 f  1+ 3  2 = − sin x − cos( x − y)  a11 = −  ∂x 2   ∂2 f  2 = − cos y − cos( x − y ) ⇒  a22 = −1  ∂y  1  ∂f  a12 = a21 = .

∆y = 1 a 3 = a . ∆x = a 3 3 = a . 7 7 7 7 7 5 2a a23 = a32 = − 5 . 2a 5 6a 5 12a 5 2a 5 3a 5 a11 = − 5 .  este sau nu punct de extrem. a13 = a31 = − 5 . 1 2 4 a 2 4 1 a 4 2 2 a ∆z = 1 3 a = a . y = . a33 = − 5 . x= 264 . Cu aceste ecuaţii se pot forma mai multe sisteme. . z = . ∂f  ∂x = 0  y 2 z 3 (a − x − 2 y − 3 z ) − xy 2 z 3 = 0    ∂f 3 2 3  = 0 ⇒ 2 xyz (a − x − 2 y − 3 z ) − 2 xy z = 0 y ∂   2 2 2 3 3 xy z (a − x − 2 y − 3 z ) − 3 xy z = 0. a12 = a21 = − 5 .  ∂f  =0  ∂z Din fiecare ecuaţie a sistemului rezultă câte două ecuaţii.  2 = 6 xy z (a − x − 2 y − 6 z ) ∂ y ∂ z  ∂z Deci. Avem: 7 7 7 ∂2 f  ∂2 f 2 3 = 2 yz 3 (a − 2 x − 3 y − 3 z ) = − 2 y z  2 ∂x∂y  ∂x 2 ∂2 f ∂ f 3 = 3 y 2 z 2 (a − 2 x − 2 y − 4 z ) = 2 xz ( a − x − 6 y − 3 z ) ⇒  2 ∂ x ∂ z  ∂y  ∂2 f ∂2 f 2 = 6 xyz 2 (a − x − 3 y − 4 z ). Se cercetează dacă punctul staţionar 7 7 7 a a a A  .  Calculăm determinanţii: 2 2 3 a 2 3 2 a 3 ∆ = 1 3 3 =7. a22 = − 5 . În continuare se consideră sistemul: 2 x + 2 y + 3z = a   x + 3 y + 3z = a  x + 2 y + 4 z = a. 7 Deci. 1 2 a a a a .

punctul A  . a > 0 . 710 2 1 1 42 a15 2 3 2 = − 15 < 0 . Se află punctele staţionare ale funcţiei lui Lagrange rezolvând sistemul:  ∂φ  ∂x = 0   y2 z3 + λ = 0  ∂φ = 0  3  ∂y 2 xyz + 2λ = 0 ⇒  2 2  ∂φ = 0 3 xy z + 3λ = 0  ∂z   x + 2 y + 3 z − a = 0. x > 0.4. z > 0. z > 0. π iii) f ( x. obţinem: 265 .14 Să se găsească extremele ce verifică legăturile specificate pentru funcţiile: i) f ( x. .   ∂φ = 0  ∂λ Rezolvând acest sistem şi ţinând cont de faptul că x > 0. 7 3 3 4 a a a Ţinând cont de Propoziţia 7.3. z ) = xy 2 z 3 . x + y = a . y > 0. EXERCIŢIUL 7. a > 0 . i) Se construieşte funcţia lui Lagrange: φ ( x. y > 0.  este punct de 7 7 7 maxim local. z .2a 5 2a 5 − a 2a 5 a 4 a10 1 75 75 a11 = − 5 . 11 12 = = a21 a22 710 1 7 2a 5 6a 5 − 5 − 5 7 7 5 5 2a 2a 3a 5 − 5 − 5 − 5 7 7 7 a11 a12 a13 5 5 2a 6a 6a 5 6a15 a21 a22 a23 = − 5 − 5 − 5 = − 15 7 7 7 7 a31 a32 a33 5 5 5 3a 6a 12a − 5 − 5 − 5 7 7 7 (a > 0) − 1 3 = 8a10 >0. x + 2 y + 3 z = a . y. x − y = . y) = xy . λ ) = xy 2 z 3 + λ ( x + 2 y + 3 z − a ) .4 ii). y ) = cos 2 x + cos 2 y . y . ii) f ( x. 4 Soluţie.

6 6 6 ii) Se construieşte funcţia lui Lagrange: φ ( x. . −  .  este un punct de maxim. λ= 5. λ ) = xy + λ ( x + y − a ) Se află punctele staţionare ale funcţiei lui Lagrange rezolvând sistemul:  ∂φ   ∂x = 0   y + λ = 0 λ = − x   ∂φ   = 0 ⇒ x + λ = 0 ⇒  x = y  ∂y x + y = a  a   ∂φ x = . a22 = −3 . se obţine dx = −2dy − 3dz . y= .a5 a a a . se obţine următoarea formă pătratică d 2φ = −2(dy )2 care 266 . y ) = xy − ( x + y − a ) în punctul A  . forma pătratică este negativ definită. a12 = a21 = −3 . =0  2   ∂λ a a a Deci. 6 6 6 6 Se calculează diferenţiala de ordinul doi a funcţiei: a5 φ ( x. y. z= . . z . 6 6 6 6 6 Diferenţiind legătura. funcţia are ca punct staţionar punctul A  .  şi se obţine d 2φ = 2dxdy . a21 a22 −3 −3 Conform cu teorema lui Sylvester. 2 2 2 a11 a12 = Se calculează diferenţiala de ordinul doi a funcţiei a a a φ ( x. y. Se înlocuieşte aceasta în x= d 2φ şi se obţine următoarea formă pătratică: a4 (−6dy 2 − 3dz 2 − 6dydz ) . λ ) = xy 2 z 3 − 5 ( x + 2 y + 3 z − a ) 6 a a a în punctul A  . 64 De aici rezultă: a11 = −6 . 2 2 2 Se diferenţiază legătura şi se obţine dx = −dy . d 2φ = −6 −3 = 18 − 9 = 9 > 0 . deci a a a A  . Înlocuind în diferenţiala de ordinul doi. .  şi se obţine: 6 6 6 a4 a4 a4 a4 a4 d 2φ = 2 dy 2 + 6 4 dz 2 + 4 4 dxdy + 12 4 dydz + 3 4 dzdx .

Se deosebesc două situaţii: k par şi k impar. Deci. OBSERVAŢIE. (2 k − 1) ⋅  .  este punct de maxim 2 2 al funcţiei f ( x. λ ) = cos 2 x + cos 2 y + λ ( x − y − ) . Din legătură se poate explicita y = a − x şi se obţine funcţia de o singură variabilă f ( x) = ax − x 2 . y ) care verifică legătura x + y = a . Deci. punctele sunt de maxim. 267 . punctele sunt de minim. y ) care satisface legătura x + y = a .  λ = sin 2 x  π   π sin 2 x + sin 2 y = 0 ⇒ Ak  k ⋅ .  este un punct de maxim 2 2 2 pentru funcţia f ( x.a a evident este negativ definită. Aceasta este o parabolă care a a a admite un maxim în punctul x = . Pentru k impar. y ) = cos 2 x + cos 2 y π  π în punctul  k . Deci. y . A  . 4   2  π x − y = 4  Se determină diferenţiala de ordinul doi a funcţiei φ ( x. punctul A  . =0  4   ∂λ Deci. în acest caz. se obţine d 2φ = 2dx 2 . Deci. 4  2 Pentru k par. 4 Se află punctele staţionare ale funcţiei lui Lagrange rezolvând sistemul:  ∂φ  ∂x = 0   −2sin x cos x + λ = 0    ∂φ  = 0 ⇒  −2sin y cos y − λ = 0  ∂y  π  ∂φ  x − y − = 0. (2k − 1) ⋅ . 0  . iii) Se construieşte funcţia lui Lagrange: π φ ( x. se obţine d 2φ = −2d 2 x . în acest caz.

SCHIMBĂRI DE VARIABILĂ 1. 268 . pentru aceasta este necesar şi suficient ca orice paralelă la Oy să intersecteze mulţimea cel mult într-un punct. { } { } În acest caz. OBSERVAŢIA 8. ( x. iar prin ϕ : D0 → ¡ funcţia definită prin ϕ ( x ) = y .1 i) Este posibil ca o funcţie F să nu definească o funcţie implicită. y ) . unde y este ordonata punctului de intersecţie. notând cu D0 mulţimea punctelor x0 ∈ ¡ pentru care paralela la Oy intersectează efectiv mulţimea într-un punct. soluţii ale ecuaţiei: (2) F ( x. ne-ar interesa următorul aspect: dacă fixăm o soluţie ( x0 . DEPENDENŢĂ FUNCŢIONALĂ.1. y ) = 0 . y0 ) cu laturile paralel cu axele de coordonate. ( x . (1) Intersectând graficul cu planul xOy se obţine o mulţime de puncte. PROPOZIŢIA 8. y0 ) a ecuaţiei (2). y ) ∈ D .CAPITOLUL VIII: FUNCŢII IMPLICITE. După cum se ştie. ϕ ( x ) ) x ∈ D0 ≡ ( x. y ) F ( x. Este firesc să ne întrebăm dacă această mulţime de puncte din plan reprezintă graficul unei funcţii de o variabilă. dar să admită restricţii care definească o funcţie implicită.1 (Teorema de existenţă şi unicitate a funcţiilor definite implicit) Fie F : ∆ ⊂ ¡ 2 → ¡ . y ) = 0. graficul acestei funcţii reprezintă o suprafaţă având ecuaţia: z = F ( x. y ) ∈ D . adică funcţia ϕ este definită implicit prin ecuaţia (2).1. După cum se ştie. ii) Mai mult. FUNCŢII IMPLICITE Fie F : D ⊂ ¡ 2 → ¡ . x ∈ D0 . spunem că ecuaţia (2) defineşte o funcţie implicită. este posibil să punem în evidenţă o vecinătate convenabilă a punctului astfel încât mulţimea soluţiilor ecuaţiei (2) din această vecinătate să reprezinte graficul unei funcţii de o variabilă? Răspunsul la această întrebare este dat de următoarea propoziţie. atunci graficul funcţiei ϕ coincide cu mulţimea soluţiilor ecuaţiei (2) ( x. y ) ∈ D . unde ∆ este un dreptunghi cu centrul într-un punct P0 ( x0 . ( x. Într-adevăr. dacă această condiţie este îndeplinită.

iii) pentru fiecare x fixat (din intervalul de pe axa Ox corespunzător lui ∆ paralele cu Ox ). y ) când y ∈ J . Demonstraţie. y ) este strict crescătoare (sau strict descrescătoare). 2) F ( x. ii) F este continuă pe ∆ .Dacă: i) F ( x0 . Conform enunţului. y ) = 0 . pentru orice x ∈ I . Deoarece F ( x0 . cu x ∈ I . 3) ϕ este continuă pe I . y0 ) şi cu laturile paralele cu axele de coordonate ca în figură: y M0 I2 P0 J I1 L0 x I şi prin P0 o paralelă la Oy şi se cercetează comportarea funcţiei F în punctele acestei paralele. y0 ) = 0 . y0 ) > 0 . atunci y = ϕ ( x ) . pentru y < y0 şi F ( x0 . pentru y > y0 . atunci există un interval I ⊂ ¡ cu x0 în interior şi o funcţie ϕ : I → ¡ cu următoarele proprietăţi: 1) ϕ ( x0 ) = y0 . y ) ∈ ∆ şi F ( x. fie un dreptunghi cu centrul în P0 ( x0 . funcţia y → F ( x0 . ϕ ( x ) ) = 0 . 269 . rezultă: F ( x0 . y0 ) = 0 . Funcţia ϕ este unica funcţie cu proprietăţile 1)-4) pe I . 4) dacă ( x. adică valorile funcţiei y = F ( x0 . y0 ) < 0 .

astfel încât F ( x. înseamnă că Să observăm că ϕ este continuă în x0 . Paralela după acest punct la Oy intersectează laturile dreptunghiului în punctele L. ϕ ( x0 ) + ε ) . există I 2 pe latura superioară a dreptunghiului cu centrul în M 0 pe care F este pozitivă. deoarece F este o funcţie continuă pe ∆ . deci OBSERVAŢIA 8. Cu ϕ ( x ) − ϕ ( x0 ) < ε . Definim funcţia ϕ : I → ¡ prin ϕ ( x ) = y . În mod analog. are loc proprietatea 1). Deci. x0 + δ ) .De aici. ecuaţia F ( x. astfel încât. oricare ar fi x ∈ ( x0 − δ . unde y este deci un punct unic din J astfel încât F ( x. y0 ) = 0 . ∂F iii) ( x. x0 + δ ) .1. respectiv M şi F ( L ) < 0 şi F ( M ) > 0 . ii) F are derivate parţiale continue pe ∆ . deoarece în caz contrar am ajunge la o contradicţie cu condiţia iii) de strict monotonie.1 se poate înlocui cu condiţia mai slabă ca F să fie continuă separat cu fiecare variabilă. Acest punct y ∈ J este unic determinat de x ∈ I . atunci y = y0 . derivabilitate şi unicitate) Fie F : ∆ → ¡ . y ) ≠ 0 pe ∆ . rezultă că există I1 pe latura inferioară a dreptunghiului cu centrul în L0 pe care F este negativă. unică y ∈ (ϕ ( x0 ) − ε . deoarece pentru orice ε > 0 . PROPOZIŢIA 8. y0 ) = 0 .1. y0 ) cu următoarele proprietăţi: i) F ( x0 . y ) = 0 să aibă o soluţie pentru orice x ∈ ( x0 − δ . cu δ > 0 . I 2 } . funcţie continuă. Proiectăm aceste intervale pe axa Ox şi notăm cu I = min { I1 . Deoarece ϕ ( x0 ) = y0 . Cum F este continuă.1. u ∈ J . Dacă x = x0 . conform ipotezei ii). Din proprietatea lui Cauchy.2 (Teorema de existenţă. F ( x0 . alte cuvinte. rezultă că există y ∈ J . Restricţia lui F la această paralelă este tocmai funcţia de o variabilă u → F ( x. y ) . Fie x ∈ I un punct arbitrar. y ) = 0 . unde ∆ este un dreptunghi cu laturile paralele cu axele de coordonate având centrul în P0 ( x0 . rezultă că F ( L0 ) < 0 . ∂y 270 .2 Condiţia ii) din Propoziţia 8. x0 + δ ) . proprietăţile 2) şi 4) sunt îndeplinite. există ( x0 − δ . y ) = 0 . Deci. x − x0 < δ .

întrucât prin ii) din Propoziţia 8. F este diferenţiabilă pe ∆ . y0 ) = β ( x0 .1. Deci. y = ϕ ( x ) . cu x ∈ I . ∂x Luând x ∈ I . F are derivate parţiale continue pe ∆ . pentru orice x ∈ I .1. rezultă ( x. există un interval I cu centrul în x0 şi o funcţie ϕ : I → ¡ având următoarele proprietăţi: 1) ϕ ( x0 ) = y0 . ϕ ( x ) ) = 0 .1. y )( x − x0 ) + ∂x ∂x 271 . toate ipotezele Propoziţiei 8. pentru fiecare ∂y x fixat. . avem F ( x. există α : ∆ → ¡. y0 )( x − x0 ) + ( x0 . relaţia precedentă devine: ∂F ∂F ( x0 . deci cu atât mai mult este continuă pe ∆ .2. astfel încât pentru orice ( x. ϕ ( x ) ) ( ∂y Funcţia ϕ este unică cu proprietăţile 1)-4) pe I . y0 ) = ( x0 . ∂F .1.1. 4) ϕ este derivabilă pe I şi: ∂F ( x. y ) este strict crescătoare. Aşadar este îndeplinită condiţia ii) din Propoziţia 8.2. 2) şi 3) din Propoziţia 8. y0 ) . atunci y = ϕ ( x ) . În particular.2. y0 ) (ϕ ( x ) − ϕ ( x0 ) ) + α ( x. y ) − F ( x0 . y ) ≠ 0 . ϕ ( x ) ) ∂ x ′ ϕ ( x) = − .1 sunt îndeplinite. Deci. Se presupune ∂y ∂F fără a restrânge generalitatea că ( x. y0 ) . 3) dacă ( x. cu α ( x0 . y0 )( y − y0 ) + α ( x. β : ∆ → ¡ continue în ( x0 . Observăm în primul rând că sunt asigurate condiţiile din ipoteza teoremei precedente. Prin urmare.1. y ) > 0 . y ) ∈ ∆ are loc relaţia: ∂F F ( x. Conform criteriului de diferenţiabilitate. y )( y − y0 ) . Există I ⊂ ¡ cu centrul în x0 şi ϕ : I → ¡ cu proprietăţile 1)-4) din Propoziţia 8. după cum urmează: .prima condiţie este aceeaşi în amblele teoreme.din condiţa iii) a Propoziţiei 8.1. Demonstraţie. y0 ) = 0 . din criteriul de diferenţiabilitate rezultă că F este diferenţiabilă pe ∆ . y ) ∈ ∆ şi F ( x.Atunci. funcţia y → F ( x. 2) F ( x. funcţia ϕ are şi proprietăţile 1).1. Deci. ϕ ( x ) ) = 0 . y ) = 0 . F este diferenţiabilă în ( x0 . Deci. (3) ∂F x.

x0 i + hi ] → I k . y0 + k ] .3 Fie D ⊂ ¡ n o mulţime convexă deschisă şi F : D × I k → ¡ . 2) F este derivabilă în raport cu y pe D n atunci există hi > 0 . astfel încât F ( x0 . astfel: PROPOZIŢIA 8. y0 ) = 0 . f ( x ) ) = 0 . y0 ) ∈ D × I k . y ) ϕ ( x ) − ϕ ( x0 ) . Fy′ ( x . = − ∂x ∂F x − x0 ( x . k > 0 .1. Împărţind cu x − x0 . y0 ) + α ( x. unde F ∈ C1D×I k .1.4 Aplicând regula de derivare a unui cât şi regula de derivare a funcţiilor compuse din relaţia (3). y0 + k ] ⊂ D × I k i =1 n şi există f : × [ x0i − hi . y ) ∂y 0 0 Dacă x → x0 . y ) 272 .1. rezultă ϕ ( x ) → ϕ ( x0 ) . OBSERVAŢIA 8. avem:  ∂ 2 F ∂ 2 F dy  ∂F ∂F  ∂ 2 F ∂ 2 F dy   ∂x 2 + ∂x∂y ⋅ dx  ∂y − ∂x  ∂x∂y + ∂y 2 ⋅ dx    . astfel încât × [ x0 i − hi . y ) ≠ 0 . 0 ¼ × I k şi Fy′ ( x .2 la funcţiile definite implicit de n ori variabile. y ) (ϕ ( x ) − ϕ ( x0 ) ) = 0 . ( ∀ ) x ∈ X [ x0 i − hi . ϕ ′′ ( x ) = −  2  ∂F   ∂y    Se generalizează Propoziţia 8. cu proprietăţile: i =1 a) f ( x0 ) = y0 b) F ( x . x0 i + hi ] × [ y0 − k . y ) f x′i = − i . y ) + β ( x. I k = [ y0 − k . f este unică cu aceste proprietăţi. x0 i + hi ] n i =1 c) f admite derivate parţiale continue pe domeniul său de definiţie şi Fx′ ( x . deoarece ϕ este continuă în x0 .+ β ( x. obţinem: ∂F ( x0 . Dacă: 0 ¼ i) există ( x0 .

(5) Graficul acestei curbe este mulţimea punctelor ( x. ecuaţia: y − y0 = ϕ ′ ( x0 )( x − x0 ) devine: ∂F ∂F ( x − x0 ) ( x0 . cu F ∈ C 2 ( D ) . y0 ) = 0 . după cum se ştie.1.1. în vecinătatea unui punct ( x0 . Se derivează în funcţie de x (ţinând cont că u şi v sunt funcţii de x şi y . y ) = 0 . cos y + x ) = 0 . Dacă sunt îndeplinite. y0 ) de pe curbă. Prin urmare. Notând cu u = sin x + y şi v = cos y + x . (*)   ∂u  dx  ∂v  dx  de unde: ∂F ∂F cos x ⋅ + dy ∂u ∂v . =− ∂F ∂F dx − sin y ⋅ ∂u ∂v Dacă se derivează încă o dată relaţia (*) în raport cu x . rezultă că pe o vecinătate a acestui punct graficul coincide cu graficul funcţiei y = ϕ ( x ) . ∂x ∂y dy d2y şi pentru dx dx 2 F ( sin x + y. y0 ) a cărei pantă este ϕ ′ ( x ) . D ⊂ ¡ 2 . y0 ) + ( y − y0 ) ( x0 . F ( x. Exemplu. se obţine: ∂F  d 2 y  ∂2 F  dy  ∂2F  dy  dy  ⋅  − sin x + 2  + 2 ⋅  cos x +  + 2 ⋅  cos x + 1 − sin y ⋅  + ∂u  dx  ∂u  dx  ∂ u∂ v  dx  dx  2 273 . ţinând seama de relaţia (3).Aplicaţie geometrică Fie curba dată implicit. Mai mult. dacă ϕ este derivabilă în x0 atunci. condiţiile din Propoziţia 8. iar y este funcţie de x ): ∂F ∂u ∂F ∂v + =0 ∂u ∂x ∂v ∂x sau: ∂F  dy  ∂F  dy  cos x +  + 1 − sin y ⋅  = 0 . curba admite tangentă în punctul ( x0 . Să se calculeze y definit de Soluţie. y ) din plan care verifică ecuaţia (5). v ) = 0 . rezultă F ( u .

Să se calculeze d2y dy şi . y − bz ) = 0 . Obţinem: 3 2 2 ∂F = 3 ( x 2 + y 2 ) ⋅ 2 x − 3 ⋅ 2 x = 6 x ( x 2 + y 2 ) − 1 . ∂z 1 ∂F = ⋅ . y ) . unde a. 3 Soluţie. ∂v  dx  ∂v  dx  dx   Exemplu. Se notează F ( x. ∂F dx ( x. ∂y ∂u  ∂y  ∂v Deci. ∂x a ⋅ ∂F + b ⋅ ∂F ∂u ∂u ∂v ∂z 1 ∂F . ∂x ∂y a⋅ Exemplu.2 2 ∂2 F  dy  ∂F  d2y  dy   + 2 1 − sin y ⋅  + 0 − sin y ⋅ 2 − cos y    = 0 . b ∈ ¡ . definită implicit de ecuaţia F ( x − az . obţinem: ∂F ( x. Să se arate că funcţia z = z ( x.   ∂y Ţinând cont de aceste derivate. dacă y = y ( x ) este definită implicit dx dx 2 de ecuaţia ( x 2 + y 2 ) − 3 ( x 2 + y 2 ) + 1 = 0 . = ⋅ ∂y a ⋅ ∂F + b ⋅ ∂F ∂v ∂u ∂v ∂z ∂z Aşadar. a ⋅ + b ⋅ = 1 . y ) = ( x 2 + y 2 ) − 3 ( x 2 + y 2 ) + 1 . F ∈ C1 ( D ) . Se notează cu u = x − az şi v = y − bz şi rezultă: ∂z  ∂F ∂z ∂F  −b⋅ ⋅ = 0. verifică ecuaţia ∂z ∂z + b ⋅ = 1. y ) y ∂y 274 . ∂x ∂y Soluţie. y ) x dy = − ∂x =− .   ∂x 2 2 ∂F = 3 ( x 2 + y 2 ) ⋅ 2 y − 3 ⋅ 2 y = 6 y ( x 2 + y 2 ) − 1 . 1 − a ⋅  ⋅ ∂x  ∂u ∂x ∂v  ∂z ∂F  ∂z  ∂F −a ⋅ ⋅ + 1 − b ⋅  ⋅ = 0.

dx Exemplu. Se derivează ecuaţia ţinând cont că y = y ( x ) şi se obţine: ln x 2 + y 2 = a ⋅ arctg dy −y dy dx 2x + 2 y 2 dx = a⋅ x 2 .1) = 2 − 1 = 1 ≠ 0 . r ) . Se observă că pentru (1.1) . x dx dx Soluţie. f ( x ) ) = 0 . y 2 x2 + y 2 ⋅ x2 + y 2 1+ 2 x dy Se rezolvă această ecuaţie în raport cu .1) se obţine: i) F (1. Soluţie. ∂y y ∂y ∂F ∂F De asemenea.1.1) . y ) = 0 defineşte implicit pe y = f ( x ) şi să se calculeze f ′ ( x ) . r ∈ ( 0. 2 Exemplu. y ) = x 2 + 2 y + x ⋅ ( ln x − ln y ) − 3 . ( ∃) I = [1 − h. ∂F x ∂F = 2− ⇒ (1. Funcţia 1⋅ y − x ⋅ y2 dy − y − x  − x    2 2  y =− x + y dx = y2 y2 y = y ( x) este definită prin ecuaţia d2y y dy ( a ≠ 0 ) . Calculaţi şi 2 . Să se arate că ecuaţia F ( x. ∂x ∂y Deci.de unde: d y d  x = −  = − dx 2 dx  y  (s-a ţinut cont că y = y ( x ) ). I × J ⊂ D o funcţie unică cu proprietăţile: a) f (1) = 1 . ii) J = [1 + h. c) f ∈ C1 ( I ) şi f ′ ( x ) = − y ( 2 x + ln x − ln y + 1) .1 − k ] . există şi continue în D ( (1.1 + k ] şi f : I → J . fiind satisfăcute condiţiile din Propoziţia 8.3. unde F ( x. b) F ( x.1) = 1 + 2 + 1 ⋅ ( ln1 − ln1) − 3 = 3 − 3 = 0 . 2y − x 275 .

. Fy′ ( x . y ) = 0   Fx′1 ( x . y ) = 0 . z ) = x 2 + y 2 + z 2 − 2 x − 2 y − 7 .O altă problemă care se pune în legătură cu funcţiile definite implicit este determinarea diferenţialelor (de diverse ordine) ale acestora. df ( x ) = − Acest algoritm are următorii paşi: 1) Se află punctele staţionare ale funcţiei y = f ( x ) care satisfac condiţia Fy′ ( x . al doilea. Se ştie că: n ∂f ( x ) i =1 ∂xi df ( x ) = ∑ n dxi = −∑ i =1 Fx′i ( x . y. y ) = 0 . Deci. Fie F ( x. ∂xi ∂x j 3) Se calculează determinanţii: a11 a12 K a1k a a22 K a2 k ∆ k = 21 . y ) dxi ... y ) = 0 . trebuie calculate derivatele de ordinul întâi. Pentru aceasta se rezolvă sistemul F ( x . k = 1. Pentru a găsi diferenţiala de ordinul întâi. Să se afle extremele funcţiei z ( x. n 1 ⋅ ∑ Fx′i ( x . y ) Fy′ ( x . y ) i =1 Se dă în continuare un algoritm pentru determinarea punctelor de extrem ale funcţiei y = f ( x ) definită implicit de ecuaţia F ( x ... y ) definită implicit de ecuaţia: x2 + y2 + z 2 − 2x − 2 y − 7 = 0 Soluţie. paragraful 3. y ) dxi . ale funcţiei y = f ( x ) . Se calculează aij = ∂ 2 f ( x0 ) . 7. y0 ) o soluţie a sistemului anterior. L L L L ak1 ak 2 K akk şi se aplică teorema lui Sylvester [vezi cap. y ) = 0  M F ′ ( x . Exemplu.8]. Se rezolvă sistemul 276 . pentru funcţia y = f ( x ) definită implicit de ecuaţia F ( x .  xn 2) Fie ( x0 . n . y ) ≠ 0 .. al doilea.

. 3) .... f m ( x1 ... xn ) ) = 0 . f1 ( x1 .. Un sistem de m funcţii  y1 = f1 ( x1 . ym pe mulţimea A . y. dacă înlocuind pe yi (i = 1. y2 . x ... Analog se cercetează cel de-al doilea punct staţionar. 1.... m .. x2 .. z ) = 0   Fx′ ( x. y .. xn . f m sunt definite implicit 277 ...1 Un sistem de m ecuaţii:  F1 ( x1 .. x2 . y1 . x2 . ∆1 = − < 0 . y2 ... ym ) = 0 (1)  M   F ( x . se spune că funcţiile f1 . ym ) = 0 . x2 .. z ) = 0 şi se obţin soluţiile (1. x ) m 1 2 n  m n de n variabile definite pe A ⊂ X ⊂ ¡ este o soluţie a sistemului (1) în raport cu variabilele y1 . se obţine 1 1 1 1 a11 = − . x2 . m ) în sistem îl verifică identic: Fk ( x1 . m ... x2 . a12 = a21 = 0 . Pentru (1. SISTEME DE FUNCŢII IMPLICITE DEFINIŢIA 8... 2.. ym ) = 0   F2 ( x1 .. 1... −3 ) . y . a22 = − . xn ) (2)  M   y = f ( x . Deci .. x2 .. (1. x . xn ) .... xn )   y2 = f 2 ( x1 .... F ( x. x2 ...2...... y ) = 0 n 1 2 m  m 1 2 unde Fk ( x1 . ∆ 2 = > 0 . OBSERVAŢIA 8... y .2. y1 . xn . xn .. x . sunt m funcţii de ( n + m ) variabile definite pe X × Y cu X ⊂ ¡ n . k = 1.. xn . 1. y1 . 3 ) şi (1. y...1 În cazul în care sistemul (1) are pe mulţimea A o singură soluţie (2)............ f 2 . y2 .. 3 ) 3 3 3 9 este punct de maxim. y2 ... 1.. Y ⊂ ¡ m se numeşte sistem de m funcţii implicite.. k = 1... z ) = 0   Fy′ ( x.

...2. F2 . DEFINIŢIA 8... atunci determinantul de funcţii ∂F1 ∂F1 ∂F1 K ∂y1 ∂y2 ∂ym ∂F2 ∂y1 ∂F2 ∂y2 K ∂F2 ∂ym M M L M ∂Fm ∂Fm ∂Fm K ∂y1 ∂y2 ∂ym se numeşte determinantul funcţional al funcţiilor F1 ... m ) au derivate parţiale ∂Fk (1 ≤ j ≤ m ) într-o vecinătate U × V ∂y j D(F) D( y) a punctului este diferit de 0 în punctul ( x0 . y2 .... y2 . ym pe mulţimea E .... y20 .. ym . ii) funcţiile reale ∂Fk (1 ≤ i ≤ n ) ..2.. x20 .. ym ) ...... ym şi se notează cu: D(F) D ( F1 ...de sistemul de ecuaţii (1) sau că sistemul de funcţii (2) s-a obţinut din sistemul de ecuaţii (1) prin rezolvare în raport cu variabilele y1 . ( k = 1. y0 ) ... F2 . ∂xi ( x0 . i = 1. y2 . Fm ) sau D ( y1 ... Fm în raport cu variabilele y1 .. y2 . atunci: 278 continue .... xn0 .1 (Teorema de existenţă) Fie E ⊂ ¡ n + m ( x0 . m au derivate parţiale în raport cu variabilele y1 ..... y0 ) = 0 . Fm ) : E → ¡ m . ym ) D( y) sau iacobian şi se notează cu J . y10 . F2 .. ym0 ) ∈ int E şi funcţia vectorială şi F = ( F1 .. Dacă: i) F ( x0 . y0 ) = ( x10 . iii) iacobianul Fk .. y2 . PROPOZIŢIA 8. y0 ) ..2 Dacă Fi = Fi ( y1 .

.. y2 = f 2 ( x1 . xn ) . xi ) ∂f1 ∂f =− ...1 Dacă: y1 = f1 ( x1 ........ atunci funcţiile f1 ..... ym = f m ( x1 .. F2 .. ym ) 3) dacă funcţiile F1 .. F2 ..... x2 . x2 .2 Funcţiile reale: y1 = f1 ( x1 . astfel încât y0 = f ( x0 ) şi F ( x . f m ( x ) ) : U 0 → V0 .... Pentru m = 1 (un sistem format dintr-o singură ecuaţie care defineşte o singură funcţie reală implicită) Propoziţia 8.... x2 ... f m ( x1 . xn ) DEFINIŢIA 8..( x0 ..... f ( x ) ) = 0 . 3.... funcţia reală F = F ( x1 .. xn ) definite pe X ⊂ ¡ sunt în dependenţă funcţională pe o mulţime A ⊂ X . DEPENDENŢĂ FUNCŢIONALĂ DEFINIŢIA 8..1... Se face prin inducţie după m . F2 ... y2 .. y0 ) cu U 0 ⊂ ¡ n .. pentru orice x ∈ U 0 .... x2 . Demonstraţie. f 2 ... x2 . y2 .... xn ) . x2 .. D ( F1 .. f m ( x ) au derivate parţiale continue pe 1) există o vecinătate U 0 × V0 a lui U 0 şi D ( F1 . x2 .3. f 2 ( x ) .... y2 . m = − ... Fm au derivate parţiale de ordinul k pe U × V ...... Fm ) D ( xi ...1.... Fm ) D ( F1 . ym ) : Y ⊂ ¡ → ¡ astfel încât pentru orice x ∈ X să avem identitatea: F ( x1 . y2 = f 2 ( x1 ... f 2 ..... xn ) .... xn ) ≡ Φ  f1 ( x1 ..... F2 ...... . ym −1 .. f m au derivate parţiale de ordinul k continue pe U0 ... n 279 . xn ) : X → ¡ depinde de funcţiile f1 . y2 . xn ) sunt m funcţii reale definite pe o mulţime X ⊂ ¡ n . xn ) . f 2 ( x ) . dacă cel puţin una din ele depinde de celelalte pe mulţimea A . x2 .. V0 ⊂ ¡ m şi o funcţie vectorială unică f ( x ) = ( f1 ( x ) . Fm ) D ( F1 . ym = f m ( x1 ..... y2 .. F2 ... 2) funcţiile reale f1 ( x ) .. Fm ) ∂xi ∂xi D ( y1 .... ym ) D ( y1 ... xn ) . ym ) D ( y1 ... .. x2 ...3. ... x2 . f m pe mulţimea X dacă există o funcţie reală de variabile m m Φ = Φ ( y1 .

se obţine evident: ∂f ∂f ∂f dy1 = 1 dx1 + 1 dx2 + 1 dx3 .... x2 .. xn ) . x3 ) şi să presupunem că între funcţiile y1 . x3 )   y3 = f3 ( x1 . Demonstraţie. x2 ... Pentru n = 3 . Deoarece ( x − y ) = x 2 + y 2 − 2 xy .Exemplu. f ( x... ∂y1 ∂y2 ∂y3 Însă. y3 avem relaţia: Φ ( y1 .. 2 Soluţie. xn ) . y2 . PROPOZIŢIA 8... rezultă că h = f 2 + 2 g . g : ¡ 2 → ¡ . x2 . h ( x. x2 . x2 .3. se obţine: ∂Φ ∂Φ ∂Φ dy1 + dy2 + dy3 = 0 . x2 . Necesitatea.. ∂x1 ∂x2 ∂x3 280 (3) (4) (5) . h depinde de f şi g pe ¡ 2 . h : ¡ 2 → ¡ . xn ) definite pe o mulţime X ⊂ ¡ n cu derivate parţiale continue pe X .. y ) = x − y . Deci. Fie funcţiile: f : ¡ 2 → ¡ .. să fie în dependenţă funcţională pe mulţimea A ⊂ X este ca iacobianul: ∂f1 ∂f1 ∂f1 K ∂x1 ∂x2 ∂xn D ( y1 . y2 .. y2 = f 2 ( x1 . Să se cerceteze dacă funcţiile sunt în dependenţă funcţională. y2 .. x3 )   y2 = f 2 ( x1 .. yn = f n ( x1 .. xn ) ∂f 2 = ∂x1 M ∂f n ∂x1 ∂f 2 ∂x2 M ∂f n ∂x2 K L ∂f 2 ∂xn M ∂f n K ∂xn să fie identic nul pe A . Fie:  y1 = f1 ( x1 .. y ) = xy . din (3). g ( x....1 Condiţia necesară şi suficientă pentru ca n funcţii de n variabile independente: y1 = f1 ( x1 .. yn ) D ( x1 . y ) = x 2 + y 2 . Diferenţiind în (4).. y3 ) = 0 . x2 .

deci ∂f 2 ∂x1 ∂f 2 ∂x2 ∂f 2 = 0 . y2 . y3 .∂f 2 ∂f ∂f dx1 + 2 dx2 + 2 dx3 . nu trebuie să fie simultan nule. y3 ) = 0 pe A . dx3 şi care conduce la sistemul omogen:  ∂Φ ∂f1 ∂Φ ∂f 2 ∂Φ ∂f3 + + =0  ∂ ∂ ∂ ∂ ∂ ∂ y x y x y x 1 1 2 1 3 1   ∂Φ ∂f1 ∂Φ ∂f 2 ∂Φ ∂f3 + + =0  y x y x y x ∂ ∂ ∂ ∂ ∂ ∂ 1 2 2 2 3 2   ∂Φ ∂f1 ∂Φ ∂f 2 ∂Φ ∂f3 + + =0. dx2 . y3 ) = 0 am făcut ipoteza că nu este identic nulă în ∂Φ ∂Φ ∂Φ . atunci există cel puţin D ( x1 . . Dacă D ( y1 .   ∂y1 ∂x3 ∂y2 ∂x3 ∂y3 ∂x3 ∂Φ ∂Φ ∂Φ în care necunoscutele sunt . ceea ce ∂y1 ∂y2 ∂y3 conform teoremei lui Rouché conduce la: ∂f1 ∂f1 ∂f1 ∂x1 ∂x2 ∂x3 y1 . y2 . dx3 . dau egalitatea: dy2 =  ∂Φ ∂f1 ∂Φ ∂f 2 ∂Φ ∂f3   ∂Φ ∂f1 ∂Φ ∂f 2 ∂Φ ∂f3  + + + +   dx1 +   dx2 +  ∂y1 ∂x1 ∂y2 ∂x1 ∂y3 ∂x1   ∂y1 ∂x2 ∂y2 ∂x2 ∂y3 ∂x2   ∂Φ ∂f1 ∂Φ ∂f 2 ∂Φ ∂f 3  + + +  dx3 = 0 . x2 . ∂x1 ∂x2 ∂x3 ∂f ∂f ∂f dy3 = 3 dx1 + 3 dx2 + 3 dx3 .  ∂y1 ∂x3 ∂y2 ∂x3 ∂y3 ∂x3  relaţie care trebuie să fie adevărată oricare ar fi dx1 . y3 pe A . . y2 . x2 . . dx2 . ∂y1 ∂y2 ∂y3 Asupra relaţiei Φ ( y1 . x3 ) o legătură între y1 . x3 ) ∈ A . ∂x1 ∂x2 ∂x3 care. ∂x3 ∂f 3 ∂x1 ∂f3 ∂x2 ∂f3 ∂x3 Reciproc (suficienţa). 281 . y2 . pentru orice ( x1 . înlocuite în (5) şi regrupate după dx1 .

K .K .. x2 .3 Funcţiile f1 ( x1 . x2 . PROPOZIŢIA 8. f 2 . xn ) definite pe o mulţime X ⊂ R n .. Funcţiile f1 .K . dacă niciuna din funcţii nu depinde de celelalte într-o vecinătate a lui ( x10 .K .2 Fie funcţiile f1 ( x1 ..K.3. f 2 ( x ) .K . x 20 . iar celelalte m − s rămase sunt dependente de acestea.. xn ) . f n ( x1 . . x20 . atunci din cele m funcţii date. xn0 ) ∈ X . Dacă funcţiile fi au derivate parţiale ∂f i ∂xi continue pe X şi dacă rangul matricei: ∂f1   ∂f1 ∂f1  ∂x ∂x L ∂x  n  2  1  ∂f 2 ∂f 2 ∂f 2  L   ∂xn  M =  ∂x1 ∂x2  M M L M     ∂f m ∂f m L ∂f m   ∂x ∂x ∂xn  2  1 este s ≤ m pe X . x2 . există s dintre ele independente pe X . celelalte n − r funcţii depind de aceste r funcţii. f n sunt independente pe X . DEFINIŢIA 8. Sistemul:  x3 + y 3 + z 3 + u 3 = 1  2 2 2  xy + yz + zu = 2  2 2 z 2 + u2 =3 ln ( x + y ) + e 282 . f n ( x ) .Această propoziţie se poate generaliza la un sistem de n funcţii cu m variabile astfel: PROPOZIŢIA 8. Exemplu. x = ( x1 . atunci cele r funcţii care apar în minorul de ordinul r sunt independente în V . K . x2 .. f m ( x1 . x n0 ) .K .. x2 .K . xn ) definite pe o mulţime X ⊂ ¡ n se spune că sunt independente într-un punct ( x10 .3. dacă sunt independente în orice punct interior al lui X . xm ) . diferit de zero în x0 ∈ D şi toţi minorii de ordin r + 1 sunt nuli în vecinătatea V a lui x0 ..3. Dacă există un minor r al matricii iacobiene al acestui sistem de funcţii. xn ) .2 Fie sistemul de funcţii f1 ( x ) .

∆1 = − y 2 dx ∆ 2y 2 x + y2 3z 2 2 yz + u 2 3 y2 dz ∆ 2 = . dx dx dx Soluţie. +u 2 −3 x 2 − y2 3z 2 2 yz + u 2 2 ze z 2 . z şi u sunt funcţii de x. . . Să se calculeze  2 du 2 2 dz 3 x + 3 y + 3 z dx + 2u dx = 0  dy dz du  2 2 dz + 2 zu =0  y + 2 xy + 2 yz + u dx dx dx dx  2 2 du 2y  2x z 2 + u 2 dz + 2ue z + u = 0. obţinem: defineşte y . . Derivând în raport cu x ecuaţiile sistemului şi ţinând seama că y . z şi u ca funcţii de x în D ∈ ¡3 . ∆3 = 2 xy + z 2 dx ∆ 2y 2 x + y2 283 2 ze z − 2 +u 2 2x x + y2 2 2u 2 zu 2ue z 2 +u2 + u2 2u 2 zu 2ue z 2 − 2x x + y2 2 .dy dz du . ∆ 2 = 2 xy + z 2 dx ∆ 2y 2 x + y2 −3 z 2 − y2 3y2 du ∆3 = . . + u2 Avem: −3 y 2 dy ∆1 = .  x 2 + y 2 + x 2 + y 2 + 2 ze dx dx  Sistemul are o unică soluţie dacă: 3 y2 ∆ = 2 xy + z 2 2y x + y2 2 3z 2 2 yz + u 2 2 ze z 2 +u 2 2u 2 zu 2ue z 2 ≠ 0.

w ) ∂v ∂v ∂v = = 0. g. ∂z d α ∂z d α ( y − z )2 De aici rezultă că: D ( u . y. y . v = g ( − x − y + 2 z ) . Soluţie. Exemplu. Să se arate că funcţiile sunt în dependenţă funcţională şi să se găsească legătura dintre ele.β = . v. = h −1 ( w ) . h sunt funcţii derivabile în raport cu argumentul lor într-un domeniu V ∈ ¡3 ) să fie în dependenţă funcţională în V . z ) ∂x ∂y ∂z ∂w ∂w ∂w ∂x ∂y ∂z x− y y−z z−x Notând α = . f −1 (u ) ⋅ g −1 ( v ) ⋅ h −1 ( w ) = 1.v = g   cu . w ) D ( x.γ = . = g −1 ( v ) . funcţiile f. Se dau funcţiile: u = f  . h ∈ C 1 ( D ) . g . v. obţinem: y−z z−x x− y ∂u df ∂α df 1 = = ∂x d α ∂x d α y − z ∂u df ∂α df z − x = = ∂y d α ∂y d α ( y − z )2 ∂u df ∂α df x − y = = . h fiind monotone. Trebuie să arătăm că: ∂u ∂u ∂u ∂x ∂y ∂z D ( u .w = h  z−x  y−z  x− y f . y−z z−x x− y Deci. Să se determine α astfel încât funcţiile: u = f ( αx + 2 y − z ) . avem: x− y y−z z−x = f −1 ( u ) . g . w = h ( x + 3 y − 2 z ) (unde f . 284 . x− y  z−x   y−z Exemplu. z ) y−z = f ′ ⋅ g ′ ⋅ h′ y − z z−x z−x x− y x− y ⋅ 1 ( y − z) ( z − x) ( x − y) 2 2 2 =0 y−z z−x x− y Pe D′ ⊂ D . D ( x. D ⊆ ¡3 .

4.1 Se spune că funcţia f are în punctul a ∈ A un extrem relativ la mulţimea A.K . dacă restricţia funcţiei f la mulţimea A are în punctul a ∈ A un extrem obişnuit. z ) α 2 −1 = f ′ ⋅ g ′ ⋅ h′ −1 −1 2 = 0 ⇒ α = 2 . avem: 4 5 −1  4 x + 2 y − z = f (u )  −1 − x − y + 2 z = g ( v )  −1  x + 3 y − 2 z = h ( w) . 1 Pentru a găsi legătura. pentru α = 3 −2 5 . xn ) şi fie A ⊂ E. În continuare se prezintă pe larg extremele condiţionate.  de unde: 2 −1 = 4 −1 = 3 ≠ 0 −1 2 Pentru ca sistemul să fie compatibil. w ) D ( x. y.4. DEFINIŢIA 8. trebuie ca: f −1 ( u ) 2 −1 ∆ car = g −1 ( v ) −1 2 = 0 . EXTREME CONDIŢIONATE În paragraful 3 din capitolul VII este dat algoritmul de determinare a punctelor de extrem condiţionate. Avem: D ( u . f ( x ) = f ( x1 . 285 .Soluţie. DEFINIŢIA 8. h −1 ( w ) 3 −2 4.2 Extremele funcţiei f relative la o submulţime A ⊂ E se numesc extreme condiţionate. Fie f : E ⊂ ¡ n → ¡. v. x2 .

1 Vom considera un sistem de k < n funcţii reale F1 ( x ) . Să presupunem că funcţia f şi funcţiile F1 ( x ) . xn ) = 0 (1)  M  F ( x . PROPOZIŢIA 8. Fk ( x ) definite pe E . Fk ( x ) au derivate parţiale continue într-o vecinătate V a lui a şi că matricea funcţională  ∂F  M =  i  are în punctul a rangul k (egal cu numărul relaţiilor sistemului  ∂x j    (1)).1 Fie a un punct care verifică sistemul (1). x2 . Dacă a este punctul extrem al funcţiei f . Următoarea propoziţie dă condiţii necesare de existenţă a punctului de extrem condiţionat. Fn ( x ) = 0 . x2 . x ) = 0. extremele funcţiei f relative la mulţimea A se mai numesc extreme condiţionate de sistemul (1). n n n  n  ∂F  Demonstraţie. În acest caz. F2 ( x ) .OBSERVAŢIA 8. F1 ( x ) = 0.K . F2 ( x ) . xn ) = 0   F2 ( x1 . atunci există k numere λi astfel încât să avem: ∂Fk ∂F1 ∂F2  ∂f  ∂x ( a ) + λ1 ∂x ( a ) + λ 2 ∂x ( a ) + K + λ k ∂x ( a ) = 0 1 1 1  1  ∂f ∂F1 ∂F2 ∂Fk ( a ) + λ2 ( a ) + λ2 ( a ) + K + λ k ( a ) = 0  ∂x2 ∂x2 ∂x2 (2)  ∂x2 M  ∂Fk ∂F1 ∂F2  ∂f  ∂x ( a ) + λ1 ∂x ( a ) + λ 2 ∂x ( a ) + K + λ k ∂x ( a ) = 0.4. A = x x ∈ E. iar mulţimea A va fi definită ca mulţime a soluţiilor sistemului:  F1 ( x1 .K . n  k 1 2 { } Aşadar. F2 ( x ) = 0.K . condiţionat de sistemul (1).K . x . există un determinant de ordinul k al acestei matrici diferit de 0 286 .K .4. Deoarece matricea funcţională M =  i  are în punctul a  ∂x j    rangul k .K .

K . x2 . xn ) . ϕ2 . F2 .K . deoarece: în punctul a . xn ) ∈ V n− k . xk +1 .K .K . Fk ) ≠0 D ( x1 . xk + 2 . a2 .iacobianul acestor funcţii în raport cu variabilele x1 .K . ak + 2 . F2 ( a ) = 0. Conform propoziţiei relative la sisteme de funcţii implicite. astfel încât. an ) . xk în Vk:  x1 = ϕ1 ( xk +1 .D ( F1 . x ) . Sistemul (1) se poate rezolva în raport cu variabilele x1 . k k +1 n  k Avem: a1 = ϕ1 ( ak +1 . xn ) = 0  (4) M   Fk ( ϕ1 ( xk +1 . ak . xn ) ∈ V n − k .funcţiile F1 ( x ) . xn ) (3)  M  x = ϕ ( x .prin ipoteză F1 ( a ) = 0.K . Fn ( a ) = 0. ϕk ( xk +1 . Fk ( x ) au derivate parţiale continue într-o vecinătate a lui a .K . xn ) . xn ) = 0.K . a2 .K .K .K .K . pentru orice punct ( xk +1 . ϕk ( xk +1 .K . F2 ( x ) . an ) .K .K .K .K .K .K .K . xk este diferit de zero.K . xn ) . xk + 2 . Avem:  F1 ( ϕ1 ( xk +1 . există V k ⊂ A a punctului ( a1 . xn ) . Diferenţialele acestor funcţii sunt nule pe V n− k (în particular şi în punctul ( ak +1 . an ) . xk ) în punctul a . Să scriem că sistemul (3) este o soluţie a sistemului (1). xk +1 .K . x2 . 287 . ak = ϕk ( ak +1 . pentru orice ( xk +1 . x2 . ϕk au derivate parţiale continue pe mulţimea V n− k .K . xn )   x2 = ϕ2 ( xk +1 . ak ) în spaţiul ¡ k şi o vecinătate V n− k a punctului ( ak +1 .K .K .K . an ) în spaţiul ¡ n−k . Funcţiile ϕ1 .K . sistemul (1) să aibă o soluţie unică x1 . xk în jurul punctului a = ( a1 . Pentru a face o alegere presupunem că: . x2 . ak +1 .K . . aK + 2 . . an ) ) .K .

Să considerăm funcţia compusă: F ( xk +1 .K . 2 k k +1 n  1 În sistemul (5). ϕ2 . dxn sunt variabile independente.K . d ϕ1 . ak + 2 .K .K . iar dxk +1 . xk + 2 . d ϕ2 .K .K . xn ) = = f ( ϕ1 ( xk +1 .K . λ k . an ) un extrem obişnuit (lucru evident). d ϕ2 . ak + 2 . ϕk ( xk +1 . xn ) ∈ V n − k . Deoarece funcţia f ( x1 .K .K . xn ) ) (6) definită pentru ( xk +1 . iar dxk +1 . xn ) .K .K . avem: k k k  ∂f  ∂f  ∂f ∂F  ∂F  ∂F  + ∑ λi 1  d ϕ1 +  + ∑ λi 1  d ϕ 2 + K +  + ∑ λi 1  d ϕ k +   ∂x1 i =1 ∂x1   ∂x2 i =1 ∂x2   ∂xk i =1 ∂xk  k k  ∂f  ∂f ∂F1  ∂F  + + ∑ λi + ∑ λi 1  d ϕ n = 0 . an ) este nulă: ∂f ∂f ∂f ∂f ∂f d ϕ1 + d ϕ2 + K + d ϕk + d ϕk +1 + K + d ϕn = 0 (7) ∂x1 ∂x2 ∂xk ∂xk +1 ∂xn şi aici d ϕ1 . ( xk +1 . an ) un extrem condiţionat de sistemul (1). ∂x d ϕk + ∂x dxk +1 + K ∂x dxn = 0 2 k k +1 n  1  ∂F2 ∂F2 ∂F2 ∂F2 ∂F2 d ϕ1 + d ϕ2 .∂F1 ∂F1 ∂F1 ∂F1  ∂F1  ∂x d ϕ1 + ∂x d ϕ2 . ϕ2 . În acest caz.K .K . d ϕk reprezintă diferenţialele funcţiilor ϕ1 . Ţinând seama de (5) şi (7). xn ) are în punctul ( ak +1 . d ϕk + dxk +1 + K dxn = 0  ∂x2 ∂xk ∂xk +1 ∂xn (5)  ∂x1 M  ∂Fk ∂Fk ∂Fk ∂Fk  ∂Fk  ∂x d ϕ1 + ∂x d ϕ2 .K . diferenţiala acestei funcţii în punctul ( ak +1 . K .K . xk + 2 . xk + 2 . xn ) are în punctul a = ( a1 . xn ) . ϕk calculate în punctul ( ak +1 .K . ak + 2 . xk + 2 . ak + 2 . λ 2 . dxn sunt variabile independente. xk + 2 .K . d ϕk sunt diferenţialele funcţiilor ϕ1 . an ) . xk + 2 . pentru orice sistem de numere λ1 .K .K .K . funcţia F ( xk +1 .  d ϕ k +1 + K +   ∂xk +1 i =1 ∂xk +1   ∂xn i =1 ∂xn  288 (8) .K . x2 . a2 .K . ϕk în punctul dF = ( ak +1 . ∂x d ϕk + ∂x dxk +1 + K ∂x dxn = 0. an ) .

F2 . d ϕ2 . a2 .K . Coeficienţii λ1 . 289 . Fk ) D ( x1 . Acest lucru este posibil D ( F1 . λ k . ∂xk ∂xk  ∂xk (*) deoarece determinantul coeficienţilor lui λ1 . λ k se numesc multiplicatorii lui Lagrange. λ k astfel încât coeficienţii diferenţialelor d ϕ1 .K .K .4. egalitatea (8) se scrie: k k  ∂f  ∂f ∂F1  ∂F  + ∑ λi + ∑ λi 1  d ϕ n = 0 . xk ) ≠ 0 calculat în ( a1 . Cu aceste valori obţinute pentru λ1 .K .2 Orice punct a = ( a1 . an ) . an ) .K . λ k din (*) este derivatele fiind calculate în a = ( a1 .K . an ) care verifică sistemul  ∂F  (1) în care matricea M =  i  are rangul k şi care verifică sistemul (2)  ∂x j    pentru anumite valori λ1 . d ϕk să se anuleze. dxn . x2 . λ 2 . λ 2 . λ 2 . este necesar şi suficient să se anuleze coeficienţii acestor variabile.K .   d ϕ k +1 + K +   ∂xk +1 i =1 ∂xk +1   ∂xn i =1 ∂xn  Pentru ca această egalitate să aibă loc pentru orice valori ale variabilelor independente dxk +1 . λ 2 . ∂xn ∂xn  ∂xn Egalităţile (*) şi (**) formează sistemul doi de egalităţi.K .K . OBSERVAŢIA 8.K .Vom alege un număr λ1 . a2 . λ k se numeşte punct staţionar al funcţiei f condiţionat de sistemul (1). ∂F1 ∂F1  ∂f  ∂x + λ1 ∂x + K + λ k ∂x = 0 1 1  1 M   ∂f ∂F ∂F  + λ1 1 + K + λ k 1 = 0. adică: ∂F1 ∂F1  ∂f  ∂x + λ1 ∂x + K + λ k ∂x = 0 k +1 k +1  k +1 (**) M  ∂f ∂F ∂F  + λ1 1 + K + λ k 1 = 0.K . a2 .K . λ 2 .

λ1 . λ k este o soluţie a acestui sistem atunci punctul x1 .4. λ1 . F2 ( x ) = 0. λ k şi se caută soluţii ale acestui sistem.K .K . x2 . xn . x2 . an ) un punct staţionar al funcţiei f condiţionat de (1). xn ) − f ( a1 .K . xn .K . x2 . λ k ) = 0  2 M   ∂Φ ( x . λ n ) = f ( x ) + λ1F1 ( x ) + K + λ k Fk ( x ) cu coeficienţii λ1 . x2 . xn ) ∈ ¡ . λ1 .K . an ) .K .4 Din cele de mai sus. λ ) = 0 n 1 2 k  ∂xn 1 2   F1 = 0 F = 0  2 M   Fk = 0.K . λ1 .K . deci pentru care F1 ( x ) = 0.K . a2 .K . F2 .4.K .K . calea de urmat pentru aflarea punctelor staţionare condiţionate de sistemul (1) în care funcţiile F1 . λ 2 .K . xn ) care verifică sistemul (1).K .K . x2 . λ 2 . x2 . Pentru a vedea dacă a este sau nu un punct de extrem condiţionat va trebui să studiem semnul diferenţei: f ( x ) − f ( a ) = f ( x1 . λ 2 . λ 2 .OBSERVAŢIA 8. xn . λ 2 . 2) se formează sistemul de n + k ecuaţii:  ∂Φ  ∂x ( x1 .3 Se observă că în sistemul (2) apar derivatele parţiale definită pentru ale funcţiei f ( x ) + λ1 F1 ( x ) + K + λ k Fk ( x ) x = ( x1 . rezultă că pentru o funcţie f cu derivate parţiale continue pe o mulţime deschisă E ⊂ ¡ n . Se observă că pentru asemenea 290 . λ 2 . Fk au derivate parţiale continue pe E este: 1) se formează funcţia ajutătoare: Φ ( x1 . x2 . λ k ) = 0  1  ∂Φ  ∂x ( x1 . xn . x2 .K . cu n + k necunoscute: x1 . x2 .K .K . a2 . Fk ( x ) = 0 . λ k nedeterminaţi. xn .K . OBSERVAŢIA 8. x . λ1 .K .K . xn este punct staţionar condiţionat al funcţiei f . λ . 3) dacă x1 . x . pentru punctele x = ( x1 . Fie a = ( a1 . λ .

Exemplu. se pot exprima ca diferenţiale în funcţie de  ∂x j    celelalte n − k . y. funcţia Φ ( x ) are derivate parţiale de ordinul al doilea continue într-o vecinătate a lui a .puncte x . Dacă diferenţiem relaţiile sistemului (1).K . iar când este definită negativ avem un maxim condiţionat. dxn : ∂F1  ∂F1  ∂x dx1 + K + ∂x dxn = 0 n  1 M  ∂F ∂F  k dx1 + K + k dxn = 0. În cazul când ∑ Aij dxi dx j este definită pozitiv. Să se găsească extremele funcţiei Soluţie. Pe de altă parte. putem scrie formula lui Taylor de ordinul al doilea: 1 n ∂Φ ( a ) 1 Φ ( x ) − Φ (a ) = ∑ dxi dx j + ω ( x ) ρ2 . z ) = xy + xz + yz condiţionate de xyz = 1 în domeniul x > 0. avem Φ ( x ) = f ( x ) şi deci f ( x ) − f ( a ) = Φ ( x ) − Φ ( a ) . ∂xn  ∂x1 Deoarece matricea acestui sistem liniar este matricea funcţională  ∂F  M =  i  care are rangul k . z ) = f ( x. Fie Φ ( x. 2 i . ρ = x→ a ( x1 − a1 )2 + K ( xn − an )2 . z > 0. obţinem k relaţii liniare în dx1 . z ) + λ ( xyz − 1) . j =1 ∂xi ∂x j 2 unde: lim ω ( a ) = 0 . avem minim condiţionat. y > 0. Rezolvând sistemul: 291 . y. Deci. introducând în formula lui Taylor de mai sus obţinem în membrul drept o formă pătratică definită sau nu ( ∑ Aij dxi dx j ) . y. f ( x.

avem: 292 legăturile în punctul . µ = 2. Să se studieze extremele funcţiei f ( x. d 2F A = 2 ( dx ⋅ dy + dx ⋅ dz + dy ⋅ dz ) .1. Dacă există. extremele se găsesc printre punctele staţionare.1) . z . Diferenţiind ( −1. De aici rezultă: Φ ( x. Vom folosi metoda multiplicatorilor lui Lagrange. µ ) = xy + yz + zx + λ ( − x + y + z ) + µ ( x − z ) . A (1. z = 1 . rezultă dx + dy + dz = 0 . ∂Φ  ∂x = 0   ∂Φ = 0  ∂y   ∂Φ =0   ∂z  F ( x.1) . z ) = xy + yz + zx . y. Se consideră funcţia ataşată: F ( x. obţinem x = 1. unde ( x. obţinem: x = −1. y. Soluţie. de unde rezultă A este minim condiţionat. λ = 2. care sunt soluţii ale sistemului:  ∂F  ∂x = y + z − λ + µ = 0   ∂F = x + z + λ = 0  ∂y   ∂F = x + y + λ −µ = 0   ∂z  ∂F  ∂λ = − x + y + z − 1 = 0   ∂F = x − z = 0. z ) = xyz − 1 = 0. Exemplu. y = 1. Avem.1. y. Diferenţiind xyz = 1 şi calculând în punctul A . Deci. y. z = −1. d 2 Φ A = dx 2 + dxdy + dy 2 este definită pozitiv. y. z ) ∈ ¡3 cu legăturile: − x + y + z = 1 şi x − z = 0. z ) = xy + xz + yz − 2 xyz + 2 .  ∂µ  Rezolvând acest sistem. λ = −2. λ. d 2Φ A = − ( dxdy + dydz + dxdz ) . y = 1.

Ce devine ecuaţia dacă se face schimbarea x = cos t ? 293 .1. n = 1.. Schimbarea variabilelor independente la funcţiile de o variabilă PROPOZIŢIA 8.. t ∈ T . Aplicând regula de derivare a unei funcţii compuse. Atunci. dt dx dt dt dx dt dx ϕ ' ( t ) dt relaţie care exprimă pe dy dy prin derivata . Funcţia compusă y = f (ϕ ( t ) ) .1 Fie y = f ( x ) . −dz + dy + dz = 0   dx = dz . Înlocuindu-le. A.1 a) Deci operatorul diferenţial este: d⋅ 1 d⋅ = ⋅ . f . ⇒ 2 = 2  dx ϕ ' ( t )   ϕ ' ( t ) dt dt  Exemplu. 5.5. Fie ecuaţia (1 − x 2 ) ⋅ y ''+ xy ' = 0 .. se obţine: d2y 1 d  1 dy  1  ϕ '' dy 1 d 2 y  = ⋅ ⋅ = ⋅ + ⋅   −  ⇒ dx 2 ϕ ' ( t ) dt  ϕ ' ( t ) dt  ϕ ' ( t )  ϕ '2 dt ϕ ' dt 2   ϕ '' ( t ) d ⋅ d 2 ⋅  d2 ⋅ 1 − ⋅ + 2  . SCHIMBĂRI DE VARIABILĂ ŞI FUNCŢII Rezolvarea multor probleme se simplifică prin schimbarea variabilelor independente sau a funcţiilor care intervin în aceste probleme. etc. dx ϕ ' ( t ) dt Demonstraţie. Rezultă că ( −1. dy 1 dy = ⋅ . obţinem: dy df dϕ dy dy dϕ dy 1 dy = ⋅ ⇒ = ⋅ ⇒ = ⋅ .1) este punct de minim. x ∈ X ⊂ ¡ → y ∈ Y ⊆ ¡ şi funcţia n x = ϕ ( t ) . dx ϕ ' ( t ) dt (1) Ţinând cont de regula (1).5. ϕ ∈ C ( ) . realizează o aplicaţie a mulţimii T în mulţimea Y . . dx dt OBSERVAŢIA 8. 2. se obţine d 2 F A = 2 dx 2 > 0 . t ∈ T .

dx sin t dt d2y 1  ϕ '' dy 1 d 2 y  1  cos t dy 1 d2y  = − ⋅ + ⋅ = − − ⋅ + ⋅    = dx 2 ϕ ' ( t )  ϕ '2 dt ϕ ' dt 2  sin t  sin 2 t dt sin t dt 2  1  d2 y dy  + ctgt ⋅  .5. v ) Demonstraţie. ϕ . se obţine:  2  −1 dy ⋅ =0⇒ (1 − cos2 t ) ⋅ sin12 t  ddt 2y + ctgt ⋅ dy  + cos t ⋅ dt  sin t dt  = d2 y dy − 2ctgt ⋅ = 0 . ∂y D  ∂u ∂v ∂v ∂u  OBSERVAŢIA 8.Soluţie. v ) ) . unde D = . y ) .5. v ) = f (ϕ ( u .2 Pentru calculul derivatelor de ordinul al doilea se folosesc operatorii: 294 . ϕ .ψ ) df 1  ∂ψ dz ∂ϕ dz  =  ⋅ − ⋅  .ψ :V ⊂ ¡ 2 → ¡ astfel încât ( x. definiţie. Atunci dx D  ∂v du ∂u dv  D ( u. rezultă: z ( u . v ) .ψ . Din compunerea funcţiilor f . Schimbarea variabilelor independente la funcţiile de două variabile PROPOZIŢIA 8. f . y = ψ ( u . Fie ϕ ( t ) = cos t .ψ ( u . Aplicând regula de derivare a funcţiilor compuse. prin înlocuire în ecuaţia dată. v ) . y ) ∈ X . ∂f ∂ψ 1 ∂z ∂ψ 1 ∂z ∂f 1  ∂ψ ∂z ∂ψ ∂z  = ⋅ ⋅ − ⋅ .  ∂v ∂x ∂v ∂y ∂v Deci. v ) .2 Fie funcţia z = f ( x. ϕ . Avem: dy 1 dy =− ⋅ . = ⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ ⇒ ∂x D  ∂v ∂u ∂u ∂v  ∂x ∂v D ∂u ∂u D ∂v ∂f 1  ∂ϕ ∂z ∂ϕ ∂z  = ⋅ ⋅ − ⋅ .ψ au derivatele parţiale de ordinul al doilea continue pe domeniul de D (ϕ . f : X ⊂ ¡ 2 → ¡ şi funcţiile x = ϕ ( u . 2 dt dt B. se obţine:  ∂z ∂f ∂ϕ ∂f ∂ψ  ∂u = ∂x ⋅ ∂u + ∂y ⋅ ∂u    ∂z = ∂f ⋅ ∂ϕ + ∂f ⋅ ∂ψ . 2  2 dt  sin t  dt Aşadar.

.. dx n du n atunci: ∂g ∂g dy + ⋅ dv ∂x ∂y dx = . dy ⋅ dx ⋅ OBSERVAŢIA 8. g : A ⊂ ¡2 → ¡ (T ) :  = v g x . dx dx 2 Problema este rezolvată de următoarea propoziţie. = ⋅ ⋅ − ⋅ . du u ′x dx se aplică în mod repetat acest operator.∂ ⋅ 1  ∂ψ ∂ ⋅ ∂ψ ∂ ⋅  ∂ ⋅ 1  ∂ϕ ∂ ⋅ ∂ϕ ∂ ⋅  = ⋅ ⋅ − ⋅ .. y ) .5.. Deoarece u = f ( x.3 Dacă există derivatele dny d nv şi . în funcţie de derivatele du du 2 dy d 2 y . ∂x D  ∂v du ∂u dv  ∂y D  ∂u ∂v ∂v ∂u  aplicaţi unul altuia sau aplicaţi în mod repetat... Pentru calculul derivatelor de ordin superior ale lui v = v ( u ) . y ) şi v = g ( x.5. .. 2. du ∂f + ∂f ⋅ dy ∂x ∂y dx Demonstraţie.3 se obţine operatorul d⋅ 1 d⋅ = ⋅ . 295 .4. . PROPOZIŢIA 8. y ) f . Pentru studiul curbei (Γ ) trebuie exprimate derivatele dv d 2 v .. rezultă că: ∂f ∂f  ∂g ∂g dx + dy g ′x + g ′y  du = ∂x dx + ∂y dy dv ∂x dv ∂y  ⇒ = ⇒ =  du ∂f dx + ∂f dy du f ′ + f ′  dv = ∂g dx + ∂g dy x y ∂x ∂y  ∂x ∂y dy dx .. y ( )  şi ( C ) : y = y ( x ) o curbă plană. Dacă curbei plane ( C ) i se aplică transformarea (T ) . Transformarea punctuală a curbelor plane Problema se pune astfel: fie o transformare regulată u = f ( x.. C. se obţine T ( C ) = ( Γ ) : v = v ( u ) . n = 1.3 Din Propoziţia 8. Deci.

ecuaţia diferenţială devine: 3 ρ ⋅ ρ ''− 2 ρ '2 − ρ cos t ( ρ 'sin t + ρ cos t ) − ρ 2 = 0 . y. 296 .  dy ρ 'cos t − ρ sin t  dx = ( ρ 'cos t − ρ sin t ) dt (1) Deci. Transformarea punctuală a suprafeţelor Problema se pune în felul următor: fiind dată suprafaţa ( S ) de ecuaţie z = z ( x. g . unde y = y ( x ) .. y. d2y 1  ρ 'sin t + ρ cos t ′ d 2 y 1 d  dy  = ⋅ ⇒ = ⋅     ⇒ dx 2 xt′ dt  dx  dx 2 ρ ' ( cos t − ρ sin t )  ρ 'cos t − ρ sin t  t ⇒ d2 y 2 ρ '2 − ρρ ''+ ρ 2 = .. Avem:  x = ρ ⋅ cos t   y = ρ ⋅ sin t  dy = ( ρ 'sin t + ρ cos t ) dt dx ρ 'sin t + ρ cos t ⇒ = . z ) . y ) şi transformarea punctuală regulată: u = f ( x. z )  (T ) : v = g ( x. dy  ⋅  dx  ⋅ Exemplu.   w = h ( x. D. f . pentru schimbarea de variabilă: în noua funcţie ρ = ρ ( t ) . Să se transforme ecuaţia diferenţială y ''+ x ⋅ y '3 = 0 . dx 2 ( ρ 'cos t − ρ sin t )3 (2) Ţinând cont de (1) şi (2). . Soluţie. y . h : A ⊂ ¡ 3 → ¡ . se obţine suprafaţa Σ = T ( S ) : w = w ( u . z ) atunci dacă suprafeţei suprafţei ( S ) i se aplică transformarea (T ) . ′ g + g ′y d v 1 d  x = ⋅  du 2 u ′x dx  f ′ + f ′ x y  2 dy  dx  .. v ) .

Avem: dw = hz′ −1 g ′x g ′y g ′z hx′ h′y . ∂u ∂v (1) ∂f ∂f ∂f    du = ∂x dx + ∂y dy + ∂z dz    (2)   ∂g ∂g ∂g  = + + du dx dy dz  ∂x ∂y ∂z    ∂h ∂h ∂h (3)  dw = dx + dy + dz ∂x ∂y ∂z   ∂z ∂z (4)  dz = dx + dy ∂x ∂y     Înlocuind relaţiile (4) în relaţiile (2) şi (3). ∂v 2 ∂u∂v ∂x ∂y ∂x 2 ∂y 2 ∂x∂y Această problemă se rezolvă astfel: ∂z ∂z ∂w ∂w PROPOZIŢIA 8. .. .... ..5. ∂u ∂v ∂u 2 ∂2w ∂2w ∂2 z ∂z ∂z ∂ 2 z ∂ 2 z . . f z′ ∂w = ∂v f x′ f y′ f z′ Demonstraţie. −1 ∂w ∂w du + dv . .∂w ∂w ∂ 2 w .4 În cazul în care există: .. iar după aceea relaţiile (2) în relaţia (1) după care egalând cu (3).. .... se obţine:  ∂h ∂h ∂z   ∂h ∂h ∂z   + ⋅  dx +  + ⋅  dy =  ∂x ∂z ∂x   ∂y ∂z ∂y   ∂w  ∂f ∂f ∂z  ∂w  ∂g ∂g ∂z   =   + ⋅ +  + ⋅   dx +  ∂u  ∂x ∂z ∂x  ∂v  ∂x ∂z ∂x   297 .. . în raport cu derivatele ... . ∂x ∂y ∂u ∂v atunci hx′ g ′x z ′x f x′ hx′ z ′x h′y g ′y z ′y f y′ h′y z ′y Pentru a studia suprafaţa ( Σ ) trebuie exprimate derivatele ∂w hz′ = ∂u f x′ f y′ f z′ g ′z −1 g ′x g ′y g ′z hx′ h′y −1 . şi . .

y ) dacă se face ∂x ∂y schimbarea de variabile: u = x + z  (T ) : v = y + z w = x + y  în noua funcţie w = w ( u . Prin diferenţiere se obţine sistemul:  ∂z  ∂z   du = 1 + ∂x  ⋅ dx + ∂y ⋅ dy      ∂z  ∂z  dv = ⋅ dx + 1 +  ⋅ dy ∂x  ∂y    ∂w ∂w ⋅ du + ⋅ dv. se obţine:  ∂w ∂z  ∂w ∂w    ∂w ∂z  ∂w ∂w   dx + dy =  + ⋅  + +   dx +  + ⋅    dy ⇒  ∂u ∂x  ∂u ∂v    ∂v ∂y  ∂u ∂v   298 . se obţine sistemul liniar în . eliminând pe u şi v . z = z ( x. ∂w  ∂f ∂f ∂z  ∂w  ∂g ∂g ∂z   +  + ⋅ +  + ⋅   dy .   ∂w ( f ′ + f ′ ⋅ z ′ ) + ∂w ( g ′ + g ′ ⋅ z ′ ) = h′ + h′ ⋅ z ′ . se obţine: hx′ g x′ z ′x f x′ hx′ z ′x h′y g ′y z ′y f y′ h′y z ′y ∂w hz′ = ∂u f x′ f y′ f z′ g ′z −1 g ′x g ′y g ′z hx′ h′y −1 Exemplu. y z y y z y y z y ∂v  ∂u Prin rezolvarea acestui sistem.  ∂u  ∂y ∂z ∂y  ∂v  ∂y ∂z ∂y   ∂w ∂w Prin identificare. v ) ? Soluţie.  dx + dy = ∂u ∂v  În acest sistem. Ce devine relaţia x ⋅ . : ∂u ∂v ∂w  ∂w  ∂u ( f x′ + f z′ ⋅ z ′x ) + ∂v ( g ′x + g ′z ⋅ z ′x ) = hx′ + hz′ ⋅ z ′x . f z′ ∂w = ∂v f x′ f y′ f z′ hz′ −1 g ′x g ′y g ′z hx′ h′y . −1 ∂z ∂z + y ⋅ = z .

1] × (−∞. y ) şi există ≠ 0 într-o vecinătate a lui ( x0 .1) este prezentat în figura alăturată: ∂y 299 . +1] × [0. y) = 0 defineşte pe y ca funcţie de x .6.1] × [0. y= . ∞ ) . y0 ) ∈ (−∞. Ţinând cont de faptul că y 2 = 1 − x5 . Să se cerceteze dacă această ecuaţie defineşte pe y ca funcţie de x .1) . ∞) astfel încât F ( x0 . 0] sau y ∈ [0. ∞) → ¡ . 2 2 2 Ţinând cont de relaţiile (1) şi (2).1] × [0. ecuaţia F ( x. y ) = y 2 + x5 − 1 . = ∂ w ∂w ∂y + ∂u ∂v u + w−v v + w−u u+v−w . ∂y Dacă se consideră punctul (0. Deci. se obţine: ∂w 1− ∂z ∂v . V(0.1) . (∀) ( x.1) = 0 şi ∂F = 2 y ≠ 0 . dacă există ( x0 . atunci este evident că F (0. În acest caz. y ) ∈ V(0. y ∈ (−∞. b) F : (−∞. Soluţie. Considerând F : (−∞. y0 ) . ecuaţia din enunţ devine: ∂w ∂w ( u + w − v ) + ( v + w − u ) = 3w − u − v . z= . 0] → ¡ . y ) să fie o funcţie de două variabile şi anume: a) F : (−∞. Se notează F ( x.1] . y0 ) = 0 ∂F ( x.1 Se dă ecuaţia y 2 + x 5 = 1 . ∞ ) → ¡ . EXERCIŢII REZOLVATE EXERCIŢIUL 8. ∂u ∂v x= (1) (2) 6. există două situaţii pentru ca F ( x.∂w 1− ∂z ∂u ⇒ = ∂x ∂w + ∂w ∂u ∂v şi Din transformarea (T ) . atunci evident 1 − x ≥ 0 ⇒ x ∈ (−∞.

z0 ) = 0 . Se notează F ( x. y. Într-adevăr. y ) . Dacă se consideră F : D × [−1.1] → ¡ . 0] sau z ∈ [0. b) ∈ FrD1 (de exemplu). fie (a . Aceste soluţii nu sunt funcţii continue. Există ( x0 . În ce condiţii ecuaţia defineşte pe z ca funcţie de x . y ) ∈ D1 z ( x. 300 . ( x. D2 ⊂ ¡ astfel încât D1 ∪ D2 = D şi D1 ∩ D2 = ϕ . 2  3 Deci. z ) = 0 defineşte pe z funcţie de ( x. b) F : D × [−1.1] → ¡ . z ) = x 2 + 2 y 2 + 3 z 2 − 1 . z0 ) ∈ D × [0. ecuaţia F ( x. Soluţie. ( x. y.  = 0 . F ( x. y. y0 . unde D = {( x.1] astfel încât F ( x0 . y ) . Deci. y) ∈ ¡ 2 x 2 + 2 y 2 − 1 ≤ 0} . Deci.1] → ¡ şi atunci ecuaţia F . y0 . z ) = 0 are o infinitate de soluţii z ( x. . z ∈ [−1.  3 6 9 F ( x.6. atunci fie D1 . y . În acest caz.y 0 1 x Exerciţiul 8. y. y ) ∈ D . Să se determine mulţimea de continuitate şi diferenţiabilitate a funcţiei z ( x.2 Se dă ecuaţia x 2 + 2 y 2 + 3 z 2 = 1 .1) . Ecuaţia se mai scrie şi astfel: 3 z 2 = 1 − x 2 − 2 y 2 .  1 1 1  F : D × [0. Este evident că această egalitate are sens în cazul în care 1 − x 2 − 2 y 2 ≥ 0 ⇔ x 2 + 2 y 2 − 1 ≤ 0 . y ) pe D . Într-adevăr. z ) = 0 implică:  1 2 2  3 ⋅ 1 − x − 2 y . 0] → ¡ . y ) =   − 1 ⋅ 1 − x 2 − 2 y 2 . există situaţiile: a) F : D × [0. În acest caz.

y ) ∈ ¡ 2 x 2 + 2 y 2 − 1 < 0} atât în cazul a). ∂y 2 z + c( x 2 + y 2 + z 2 ) Se derivează egalitatea F ( x. trebuie ca F ( x. y ) şi aceasta este continuă. y ) este D ' = {( x. y ) să fie diferenţiabilă. x→ a 3 3 y →b ( x . y. 0)} → ¡ . cât şi în cazul b). ţinând cont că z este funcţie de x şi y . y. Fie F : ¡3+ \ {(0. z ) = 0 în raport cu x şi apoi în raport cu y . Avem: ∂2 z ∂  ∂z  =  . 0. atunci ecuaţia F ( x. 0] → ¡ . Aceste condiţii implică faptul că domeniul de diferenţiabilitate a lui z ( x. y. y ) definită ∂x∂y implicit de ecuaţia ln( x 2 + y 2 + z 2 ) + ax + by + cz = 1 . y. z ) = 0 atât în cazul a). 2 2 2 2 2 ∂x∂y ( x + y + z )[2 z + c ( x + y + z )]  ∂x   ∂y  ∂x ∂y  301 . y ) = − ⋅ 1 − a 2 − 2b 2 . =− = =− ∂F 2z ∂x 2 z + c( x 2 + y 2 + z 2 ) + c ∂z x2 + y 2 + z2 EXERCIŢIUL 8.Avem: lim z ( x. y.3 Să se calculeze ∂z 2 y + b( x 2 + y 2 + z 2 ) =− . y) ∈ ¡ 2 x 2 + 2 y 2 − 1 ≤ 0} este mulţimea de continuitate pentru funcţia z ( x. Deci. z ) = 0 defineşte pe z ( x. şi se obţine:  ∂2 z 1 ∂z   ∂z  ∂z ∂z  = 2  2 x + 2 z ⋅  ⋅  2 x + 2 z ⋅  − 2 ⋅  . Soluţie. y ) definită implicit de ecuaţia F ( x. z ) = ln( x 2 + y 2 + z 2 ) + ax + by + cz − 1 .1] → ¡ . z ) = 0 să admită derivate parţiale continue şi Fz′( x. cât şi în cazul b). y )∈D2 Dacă se consideră funcţia F : D × [0. ∂2z pentru funcţia z ( x. D = {( x. y ) = x→ a y →b ( x . z ) ≠ 0 . Analog pentru cazul F : D × [−1. F ( x.6. Pentru ca z ( x. ∂x∂y ∂y  ∂x  2x ∂F +a 2 ∂z 2 x + a( x 2 + y 2 + z 2 ) x + y2 + z2 ∂ x . y. y )∈D1 1 1 ⋅ 1 − a 2 − 2b 2 ≠ lim z ( x.

(1) ∂ F ∂F ∂x m +n ∂u ∂v Analog. z ) ≠ 0 .5 Să se afle punctele de extrem ale funcţiei z = z ( x. y. z ) = 0  staţionare sunt soluţiile sistemului  Fy′ ( x. z ) = 0 Fz′ ( x. (2) = ∂y m ⋅ ∂F + n ⋅ ∂F ∂u ∂v Ţinând cont de egalităţile (1) şi (2). se obţine: ∂F ∂F ∂F ∂F m⋅ n⋅ m⋅ + n⋅ ∂z ∂z ∂u ∂v ∂u ∂v = 1 . y. 2 x − 2 = 0  2 y − 2 = 0  x 2 + y 2 + z 2 − 2 x − 2 y − 7 = 0. se obţine: ∂F ∂u ∂F ∂v ∂F  ∂z  ∂F  ∂z  ⋅ + ⋅ =0⇒ 1 − m ⋅  + 1 − n ⋅  = 0 ⇒ ∂u ∂x ∂v ∂x ∂u  ∂x  ∂v  ∂x  ∂F ∂z ∂u ⇒ = . n ∈ ¡ . m. y. Fie şi v = y − nz .6. Se notează F ( x. y − nz ) = 0 în raport cu x .4 Să se arate că funcţia z ( x. y − nz ) = 0 . m⋅ + n⋅ = + = ∂x ∂y m ⋅ ∂F + n ⋅ ∂F m ⋅ ∂F + n ⋅ ∂F m ⋅ ∂F + n ⋅ ∂F ∂u ∂v ∂u ∂v ∂u ∂v EXERCIŢIUL 8. ∂F ∂z ∂v . verifică relaţia m ⋅ + n ⋅ = 1 .  302 .6. y.EXERCIŢIUL 8. Punctele  Fx′ ( x. Soluţie. z ) = x 2 + y 2 + z 2 − 2 x − 2 y − 7 . y . y ) definită de ∂z ∂z F ( x − mz . Derivând egalitatea u = x − mz F ( x − mz . z ) = 0 care verifică condiţia   F ( x. y) definită implicit de ecuaţia: x 2 + y 2 + z 2 − 2 x − 2 y − 7 = 0 . ∂x ∂y Soluţie. Deci.

1. y. −3) este punct de extrem. z ) 1 − x ∂z =− x = . (1) ∂x Fz′ ( x.3) cât şi (1. (1.3) este punct de maxim pentru funcţia definită implicit.1. −3) sunt puncte staţionare.1.1. y. Se cercetează dacă (1.3) = 6 ≠ 0 şi Fz′ (1. z z F ′ ( x. (2) ∂y Fz′ ( x. z ) = 2 z . a22 = . 27 3 3 1 0 a11 a12 1 1 3 a11 = > 0 . a21 a22 1 9 3 0 3 Deci. atât (1. (1.1. se observă că Fz′ (1.Se obţin soluţiile (1. Avem: F ′ ( x. 303 (4) . (3) ∂x = = z2 z2 z3 ∂x 2 Se derivează (2) în raport cu y şi se obţine: ∂2 z z 2 + (1 − y )2 = − . −3) . ∂y 2 z3 Se derivează (1) în raport cu y şi se obţine: ∂z −(1 − x) ⋅ 2 ∂ z (1 − x)(1 − y ) ∂y = =− . z z Se derivează (1) în raport cu x şi se obţine: ∂z 1− x − z − (1 − x) − z − (1 − x) 2 2 ∂2 z z = − z + (1 − x) .1.1. y. 2 ∂x∂y z z3 Se cercetează dacă (1.1. = = > 0. z ) 1 − y ∂z =− y = .3) şi (1. Cum Fz′ ( x. a21 a22 1 9 3 0 3 Deci. a22 = − . −3) = −6 ≠ 0 . Avem: 9 1 1 a11 = − = − . Deci. −3) este punct de minim pentru funcţia definită implicit. Avem: 1 9 1 a11 = = > 0 . y . y. a12 = a21 = 0 . a12 = a21 = 0 .1.1. 27 3 3 1 0 a a 1 1 3 11 12 a11 = − < 0 .3) este punct de extrem. = = > 0.

w)  2 2 π π  2 . D ( F . y ) este definită implicit de sistemul de ecuaţii:  x = u ⋅ cos v   y = u ⋅ sin v z = v. z .  r r r Să se calculeze derivata funcţiei f după direcţia s = i + 2 j în punctul  2 2 π π . y. v) = 0  F ( x.  . Conform aceleiaşi teoreme. F3 ( x. din cele arătate anterior. F2 ( x. v) =− . D( z . v) ∂f cos v ∂f −1 = − ⋅ sin v . =− . Conform cu teorema de existenţă a sistemelor de funcţii implicite. y. v) = 0   F2 ( x. z. y ) . v) = y − u ⋅ sin v . F2 . F2 . z . u . u . F3 ) D( F1 . u . 4    =1≠ 0 . v. y.   2 2 4 4 Soluţie. z . u .6. u = g ( x. F3 sunt continue şi derivabile în ¡ 5 . u. F3 ) D (u . y ) . y. F2 .EXERCIŢIUL 8. v) = z − v . v = h( x. = . y . u . v) ∂f D ( y. F3 ) = 0 − sin v −u cos v = u . u . v ) = 0  3 defineşte implicit funcţiile z = f ( x. v) D ( z . F . u . u . y. avem: D( F1 . 4 . Se notează F1 ( x. z . z . F2 . z . v) −1 1 0 Se observă că: D( F1 . 2 . ∂x u ∂y u 304 . z.6 Funcţia z = f ( x.1. u . v) = x − u ⋅ cos v . Avem: 0 − cos v u sin v D( F1 . rezultă că sistemul:  F1 ( x. F3 ) ∂x ∂y 1 2 3 D ( z .1. . u . F2 . Se observă că funcţiile F1 . y ) . F3 ) ∂f D( x. F2 . F ) D ( F1 . .

. Se ştie că du = ∂x ∂y ∂x ∂y ∂u ∂u ∂v ∂v determinarea derivatelor . −1 2 v − y 3v 2 2 yv − 3v 2 2 y − 3v ∂u . 2 2 2  x + y + u + v = 1 EXERCIŢIUL 8. y ) . atunci r =  ⋅ i + ⋅ j  ⋅ s ⇒ r ∂y  ∂ s  ∂x ∂s r r r ∂f 2 2 2 Dacă s = i + 2 j . iar u şi v sunt funcţii de x şi y. .  2 2  2 2 . ∂y ∂x 2 r r r r r ∂f  ∂f ∂f  r ∂f Dacă s = a ⋅ i + b ⋅ j . ∂u ∂u ∂v ∂v dx + dy şi dv = dx + dy . Pentru Soluţie. y ) şi dv( x.6. ţinând cont că x şi y sunt variabile independente.  ∂x ∂x Deci. ∂f  ∂f  . respectiv în raport cu y. = = = 2 2 2u 2v ∂x 6uv − 6u v 6v(v − u ) 3u 2 3v 2 305 . 2 = ∂f ∂f ⋅ a + ⋅b .Aşadar. se derivează sistemul în raport cu x . atunci r = − + ⋅2 = 2 − = 2 2 2 ∂s 2 . ∂x ∂y 2 .    2 2 =  2 2  =− 2 .7 Sistemul  defineşte pe u şi v ca 3 3  xy + u + v = 2 funcţii de x şi y . Avem: ∂u ∂v   2u ⋅ ∂x + 2v ⋅ ∂x = −1  3u 2 ⋅ ∂u + 3v 2 ⋅ ∂v = − y . Să se determine du ( x. se foloseşte o altă modalitate faţă ∂x ∂y ∂x ∂y de cea din exerciţiul anterior şi anume. = = = 2 2 2u 2v ∂x 6uv − 6u v 6u (v − u ) 3u 2 3v 2 2u −1 2 ∂v 3u − y 3u 2 − 2 yu 3u − 2 y .

Soluţie. Să se arate că u1 . = = = 2 2 2u 2v ∂y 6uv − 6u v 6u (v − u ) 3u 2 3v 2 2u −1 3u 2 x ∂v 3u 2 + 2ux 3u − 2 x . Să se arate că u.  y EXERCIŢIUL 8. v. u22 = u1 + 2u3 ⇒ u1 = u 22 − 2u3 . u3 sunt în dependenţă funcţională. u2 ( x1 . 2 y − 3v 2x − 3 1 du = dx + dy ⇒ du = [(2 y − v)dx + (2 x − 3)dy ] 6u (v − u ) 6u (v − u ) 6u (v − u ) 1 dv = [(3u − 2 y)dx + (3u + 2 x)dy ] . u3 ( x1 . u2 . u3 ) = u22 − 2u3 . u = f   .9 Fie f. Soluţie. w = f   . w : ¡*3+ → ¡ . u1 ( x1 . = = = 2 2 2u 2v ∂y 6uv − 6u v 6v(v − u ) 3u 2 3v 2 Aşadar. u2 : ¡3 → ¡ . x3 ) = x1 + x2 + x3 . x3 ) = x12 + x22 + x32 .8 Fie u1 : ¡3 → ¡ .6. u3 : ¡ 3 → ¡ . Deci. u1 = ϕ (u2 . Se consideră ϕ (u2 . ceea ce arată că u1 depinde funcţional de u2 şi u3 . Este evident ( x1 + x2 + x3 )2 = x12 + x22 + x32 + 2( x1 x2 + x1 x3 + x2 x3 ) . 6u (v − u ) EXERCIŢIUL 8. x3 ) = x1 x2 + x1 x3 + x2 x3 .6. h bijecţii şi u . x2 . v. w sunt dependente funcţional şi x  y să se găsească relaţia dintre ele. x2 . Deci. w sunt dependente funcţional dacă şi numai dacă: 306 . x2 . u3 ) . Se ştie că u. g. z  x z v = g   .∂u ∂v  2u ⋅ + 2v ⋅ = −1  ∂y ∂y ∂u ∂v  şi rezolvând sistemul  Analog se determină ∂y ∂y 3u 2 ⋅ ∂u + 3v 2 ⋅ ∂v = − x  ∂y ∂y şi se obţine: −1 2v − x 3v 2 ∂u 2vx − 3v 2x − 3 . v.

= ⋅g'. u. ∂x y ∂y y ∂z ∂u 0 ∂z ∂v z = f '⋅ g '⋅ h '⋅ − 2 x ∂z 1 ∂w y ∂z 1 z 0 − x y2 − y 0 z2 f '⋅ g '⋅ h ' z 1 = ⋅− x x⋅ y⋅ z x 0 1 1 0 − x y − y z 1 = 0 z   0  − z  1 − f '⋅ g '⋅ h '  y x  = f '⋅ g '⋅ h ' ⋅ (1 − 1) = 0 . =0. = ⋅ − x − ⋅ x x⋅ y⋅ z  z x⋅ y⋅ z  1 −   1 0 y   Aşadar. ∂x x ∂y ∂z x ∂w 1 ∂w x ∂w = ⋅ h '. h −1 şi: y −1  z = f (u )   z −1  − = g (v )  x x −1  y = h ( w). ∂y z ∂x ∂z z ∂v ∂v z ∂v 1 = − 2 ⋅ g '. Cum f . = − 2 ⋅ f '. ∂z ∂w ∂z ∂u 1 ∂u ∂u y = ⋅ f '. g . = 0 . = 0. v.  307 . atunci există f −1 . h sunt bijecţii. ∂u ∂x ∂v ∂x ∂w ∂x ∂u ∂y ∂v ∂y ∂w ∂y ∂u ∂y ∂v ∂y ∂w ∂y ∂u ∂z ∂v = 0. g −1 . = − 2 ⋅h' .∂u ∂x ∂v ∂x ∂w ∂x Avem: Deci. w sunt în dependenţă funcţională.

∂z ( z − x)2 ( z − y )2 308 . ∂u 2 x( x − y)( x − z ) − x 2 ( x − z ) − x 2 ( x − y) 2 yz − x( y + z ) = ⋅ f '= ⋅ f '. Pentru a arăta ca u .6. w . v .10 Fie f . . . v. = = u= f v g w h      . 2 ∂x ( y − z )( y − x) ∂y ( y − z )2 ( y − x) 2 ∂v y2 = ⋅ g '. Să se  ( x − y )( x − z )   ( y − x)( y − z )   ( z − x )( z − y )  arate că u . Rezultă că EXERCIŢIUL 8. ∂x ( z − x)2 ( z − y ) ∂y ( z − x)( z − y )2 ∂w 2 xy − z ( x + y ) = ⋅h'. ∂x ∂y ∂z ∂w ∂w ∂w ∂x ∂y ∂z Dar. h bijecţii şi u . Soluţie. 2 2 ∂x ( x − y) ( x − z) ( x − y) 2 ( x − z ) 2 2 ∂u x2 ( x − z) x2 ∂u x2 = ⋅ f ' = ⋅ f ' = ⋅ f '. w sunt în dependenţă funcţională şi să se găsească relaţia dintre ele. ∂z ( y − z )2 ( y − x) ∂w z2 ∂w z2 = ⋅ h ' = ⋅h'. ∂y ( x − y) 2 ( x − z ) ( x − y) 2 ( x − z ) ∂z ( x − y)( x − z )2 2 xz − y ( x + z ) ∂v ∂v y2 = ⋅g'. w sunt în dependenţă funcţională trebuie arătat că: ∂u ∂u ∂u ∂x ∂y ∂z ∂v ∂v ∂v ∆= = 0. v. unde       x y2 z2 . w : A → ¡ . v.  1 f −1 (u ) ⋅ g −1 (v) ⋅ h −1 ( w) = 1 sau u = f  −1  care −1  g (v) ⋅ h (w)  reprezintă relaţia între funcţiile u . g . = ⋅ g '. .

h −1 ( w) = . v . + x1 xn + x2 x3 + . g ..Atunci. w . v . u . w sunt în dependenţă funcţională pe A ( A fiind ¡3 mai puţin planele bisectoare). h : ¡ → A astfel încât: f −1 (u ) = x2 y2 z2 .. w trebuie ca matricea jacobiană  ∂u   ∂x1  ∂v J =  ∂x1  ∂w   ∂x1 să fie în dependenţă funcţională pe ¡ n ∂u   ∂xn  ∂v ∂v  L  ∂x2 ∂xn  ∂w ∂w  L  ∂x2 ∂xn  ∂u ∂x2 309 L . f −1 (u ) + g −1 (v) + h −1 ( w) = 1 . g. OBSERVAŢIE. ( x − y )( x − z ) ( y − x)( y − z ) ( z − x)( z − y ) Atunci. + xn −1 xn sunt în dependenţă funcţională pe ¡ n . Soluţie.9. g −1 (v) = .. există −1 −1 −1 f . x2 y2 z2 + + = 1. n n k =1 k =1 EXERCIŢIUL 8. ∆= f '⋅ g '⋅ h ' ⋅ 2 ( x − y ) ( x − z )2 ( y − z )2 2 yz − x( y + z ) ( x − y )( x − z ) x2 x− y x2 x−z y2 y−x 2 xz − y ( x + z ) ( y − z )( y − x) y2 y−z z2 z−x z2 z− y 2 xy − z ( x + y ) ( z − x )( z − y ) =0 . Pentru ca funcţiile u . se poate arăta dependenţa funcţională. h sunt bijecţii. v = ∑ xk2 şi w = x1 x2 + x1 x3 + .11 Să se arate că funcţiile u = ∑ xk . ( x − y )( x − z ) ( y − x)( y − z ) ( z − x)( z − y) Dar.. Deoarece pentru a arăta că ∆ = 0 sunt necesare calcule foarte lungi. Deoarece f . v. Deci. arătând direct relaţia dintre u .

x = et − 1 = φ (t ) . substituţia devine x + 1 = et . dt 2 dt Dacă se consideră x + 1 < 0 . rang J < 3 . Deci. atunci x + 1 = −et şi se obţine acelaşi rezultat. v. = ⋅  ⋅ .6. 2 dx φ '(t ) dt dx φ '(t ) dt  φ '(t ) dt  Deci. Dependenţa funcţională a lui u . Deci. matricea jacobiană este: 1 L 1   1   J =  2 x1 2 x2 L 2 xn  . S   1 S2 L Sn  n unde S j = ∑ xk − j . EXERCIŢIUL 8. Într-adevăr. Se consideră x + 1 > 0 .să nu aibă rangul trei. dy dy d 2 y dy d 2 y  −2 t  = e−t ⋅ . deoarece toţi minorii k =1 de ordin 3 sunt nuli. w se observă şi direct. u . Cum ∆ijk este un determinant de ordin 3 oarecare al matricii J . = e − + 2 . 1 Fie ∆ ijk = 2 xi Si 1 1 2x j Sj 1 n 2 xk = 2 ∑ xl l =1 Sk Si 1 1 n n ∑x ∑x l =1 Sj l l =1 Sk l 1 1 1 = 2∑ xl 1 l =1 Si 1 Sj 1 = 0. n . OBSERVAŢIE. t ∈ ¡ ? Soluţie. Se ştie că: dy 1 dy d 2 y 1 d  1 dy  = ⋅ . w sunt în dependenţă funcţională pe ¡ 3 . Care este forma ecuaţiei dacă se utilizează substituţia | x + 1|= et .12 Se consideră ecuaţia diferenţială ( x + 1)2 y "+ 2( x + 1) y '+ 4 y = ln | x + 1| . ecuaţia devine 310 . În acest caz. deoarece v = u 2 − 2 w . Sk n Rezultă că ∆ ijk = 0 . j = 1. Deci. Ţinând cont de acestea. v. rezultă că rang J < 3 .  dx dt dx 2  dt dt  d 2 y dy + + 4y = t .

unde u = u (t ) ? Soluţie. Deci. dt dt = EXERCIŢIUL 8. Se observă că: 2 dt 1 + t 2 2dt dx .14 Ce devine ecuaţia y "+ xy ' = e y dacă se consideră x funcţie de y ? Soluţie. dx = = ⇒ = 1 + t 2 dt 1 + t 2 dx 2 dy dy dt 1 2 dy = ⋅ = (t + 1) ⋅ . Avem: dy 1 1 y'= = = . dy = du − dt . 311 . Ţinând cont de toate 1+ t2 1+ t2 d2y dy acestea.6. 2 dt 4 dt 1− t2 2t De asemenea. 2 x ' dy  dx  x '  x '  x ' ( x ') ( x ')3 Deci.15 Ce devine ecuaţia y "+ ( x + y )(1 + y ')3 = 0 dacă se face schimbarea de variabilă şi funcţie x = u + t . ecuaţia devine: x" x − + = e y . x = 2 arctgt .13 Ce devine ecuaţia y "⋅ sin x + y '⋅ (cos x + 1) = 0 dacă x se foloseşte schimbarea de variabilă t = tg ? 2 Soluţie.6.6. Avem: dx = du + dt .EXERCIŢIUL 8. . dx dx x ' dy 1 d  dy  1  1 ′ 1 − x " x" y" = ⋅   = ⋅  = ⋅ =− . 3 ( x ') x' EXERCIŢIUL 8. se ştie că sin x = şi cos x = . adică − x "+ x ⋅ ( x ')2 = e y . se obţine: t ⋅ 2 + 2 ⋅ = 0 . y = u − t . atunci: Cum dx dt dx 2 dt 2  dy 1 2 d y 1 2 d 1 2 dy  1 2 d2 y = t + ⋅ t + ⋅ = t + t ⋅ + t + ⋅ ( 1) ( 1) ( 1) ( 1)  = dt 2 2 dt  2 dt  2 dt 2   dt 2 t (t 2 + 1) dy (t 2 + 1)2 d 2 y ⋅ + ⋅ 2 .

6. 2 ∂x ∂x ∂x 1 considerând schimbarea de variabile independente x = u ⋅ v .6. ecuaţia devine u "+ 8u ⋅ (u ') = 0 . = ⇒ = ⇒ = = dy dx dx dx dt ydx + xdy dt dx x2 ⋅ y+ x⋅ x⋅ dx dt dt 2 3 2  dx   dx  2 d x dx   − ⋅ − ⋅ + 2t ⋅   2 x x − ⋅ x t 2   2 d y d  dy  d  dt  dt   dt  . dx du + dt du + 1 dt d 2u d 2u  du   du  − 1 − 1 2 ⋅ 2 ⋅ 2  d  dt  dt d y d  dt 1 dt 2 = dt 2 . =  =  ⋅ = ⋅   2 3 2 dx dx  du + 1  dt  du + 1  dx du + 1  du   du  + 1  + 1   dt   dt  dt  dt   dt  3 Ţinând cont de aceste egalităţi.17 Să se transforme ecuaţia: ∂2 z ∂z ∂z + 2xy2 ⋅ + 2⋅ ( y − y3 ) ⋅ + x2 ⋅ y2 ⋅ z2 = 0 . ∂v ∂x ∂v ∂y ∂v 312 . se obţine: 2 = t ⋅   .du −1 dy du − dt dt = = . Atunci. dx dx 1− y ⋅ x−t⋅ dx dx dx 1 dy dy dt ⇒ dt . dt  : dx = =  =   3 2 dx dx  dx  dt  x 2 ⋅ dx  dt  dx  x3 ⋅    dt   dt  3 d 2x  dx  Înlocuind acestea în ecuaţia dată. 2 EXERCIŢIUL 8. dt  dt  EXERCIŢIUL 8. v Soluţie. y = . Soluţie.16 Să se transforme ecuaţia: y "+ ⋅ y '+ y = 0 luând pe x x ca funcţie de t şi pe t = x ⋅ y ca variabilă independentă. Avem: dt = y ⋅ dx + x ⋅ dy . Avem:  ∂z ∂z ∂x ∂z ∂y ∂u = ∂x ⋅ ∂u + ∂y ⋅ ∂u   ∂z = ∂z ⋅ ∂x + ∂z ⋅ ∂y .

  d ρ ∂x ∂ρ ∂y ∂ρ   ∂z = ∂z ⋅ ∂x + ∂z ⋅ ∂y . ∂z 1 ∂z ∂x = v ⋅ ∂u  ∂z  = u ⋅ v ⋅ ∂z − v2 ⋅ ∂z . 2 ∂u ∂u ∂v Ţinând cont că EXERCIŢIUL 8. ecuaţia devine: ∂2 z ∂z ∂z + 2u ⋅ v 2 ⋅ + 2 ⋅ (v − v 3 ) ⋅ + x 2 ⋅ y 2 ⋅ z 2 = 0 .  ∂θ ∂x ∂θ ∂y ∂θ Ţinând cont de egalităţile (1). rezultă ∂x 2 v ∂u  v ∂u  v 2 ∂u 2 ∂x v ∂u aceste egalităţi. ∂x v ∂y ∂v Ţinând cont că x = u ⋅ v şi y = Deci. Atunci.  dz ∂z ∂x ∂z ∂y = ⋅ + ⋅ . ∂x ∂y  ∂θ 313 .6. se obţine: ∂z ∂z  ∂z  ∂ρ = cos θ ⋅ ∂x + sin θ ⋅ ∂y    ∂z = − ρ ⋅ sin θ ⋅ ∂z + ρ ⋅ cos θ ⋅ ∂z . Soluţie. Din = ⋅ .1 .18 Să se determine ∂2 z dacă se trece de la coordonate ∂x∂y carteziene la coordonate polare. ∂u ∂v ∂y ∂ 2 z 1 ∂  1 ∂z  1 ∂ 2 z ∂z 1 ∂z = ⋅  ⋅ = ⋅ . Trecerea de la coordonate carteziene la coordonate polare este dată de relaţiile:  x = ρ ⋅ cos θ (1)   y = ρ ⋅ sin θ . se obţine: v  ∂z ∂z ∂u = ∂x ⋅ v ∂z  = u ⋅ ∂z − 12 ⋅ ∂z .

se obţine: ∂y ∂x ∂z sin θ ∂z  ∂z  ∂x = cos θ ⋅ ∂ρ − ρ ⋅ ∂θ    dz = sin θ ⋅ ∂z + cos θ ⋅ ∂z . obţinem: ∂2z ∂  ∂z cos θ ∂z  =  sin θ ⋅ + ⋅ = ∂x∂y ∂x  ∂ρ ρ ∂θ  Rezolvând sistemul în raport cu ∂  ∂z cos θ ∂z  sin θ ∂  ∂z cos θ ∂z  + ⋅ ⋅ + ⋅  sin θ ⋅ −  sin θ ⋅ = ∂ρ  ∂ρ ρ ∂θ  ρ ∂θ  ∂ρ ρ ∂θ  ∂ 2 z sin θ ⋅ cos θ ∂ 2 z cos 2θ ∂ 2 z = cos θ ⋅ sin θ ⋅ 2 − ⋅ 2+ ⋅ − ∂ρ ρ2 ∂θ ρ ∂θ∂ρ cos 2θ ∂z sin θ ⋅ cos θ ∂z − ⋅ − ⋅ .∂z ∂z şi .  ∂y ∂u ∂y ∂v ∂y ∂z ∂u ∂z ∂v ∂z ∂u ∂z ∂v Ţinând cont că =1+ .  ∂y ∂ρ ρ ∂θ Din aceste egalităţi se obţin următorii operatori de derivare: ∂ ⋅ sin θ ∂ ⋅ ∂⋅  ∂x = cos θ ⋅ ∂ρ − ρ ⋅ ∂θ    ∂ ⋅ = sin θ ⋅ ∂ ⋅ + cos θ ⋅ ∂ ⋅ . ρ ∂θ ρ ∂ρ = cos θ ⋅ ∂2 z ∂2 z ∂2 z + 2 ⋅ + = 0 dacă se ∂x 2 ∂x∂y ∂y 2 fac schimbările de variabile u = x + z . = .6. = 1+ se obţine că: ∂x ∂x ∂x ∂x ∂y ∂y ∂y ∂y EXERCIŢIUL 8. v = y + z ? Rezolvare:  ∂z ∂z ∂u ∂z ∂v  ∂x = ∂u ⋅ ∂x + ∂v ⋅ ∂x  ∂z ∂z ∂u ∂z ∂v  = ⋅ + ⋅ .  ∂y ∂ρ ρ ∂θ Ţinând cont de aceşti operatori.19 Ce devine ecuaţia 314 . = .

∂u 2 ∂u∂v ∂v 2 (2) 315 . ecuaţia obţinută este: + 2 ⋅ + =0.∂z   ∂z ∂u  = ∂z ∂z ∂ x  − 1−  ∂u ∂v  ∂z   ∂z = ∂v .  ∂y ∂y ∂u  ∂y  ∂u Ţinând cont de relaţiile (2) se obţine:  ∂z   ∂z  ∂2z  ∂z  ∂  ∂u  ∂z ∂  ∂u  = 1+ ⋅  + ⋅  = ∂x2  ∂x  ∂u 1− ∂z − ∂z  ∂x ∂v 1− ∂z − ∂z   ∂u ∂v   ∂u ∂v  (1) (2) (2)  ∂z  ∂⋅ ∂z ∂⋅  ⋅ 1−  + ⋅  (z) 3   ∂z ∂z   ∂v  ∂u ∂u ∂v  1− −   ∂u ∂v  1 (2) 1 ∂2 z  ∂z ∂ ⋅  ∂z  ∂ ⋅  = ⋅ ⋅ + 1 −  ⋅  ( z ) 3  2 ∂y  ∂z ∂z   ∂v ∂u  ∂u  ∂v  1 − −   ∂u ∂v  2   ∂z ∂ ⋅  ∂z  ∂ ⋅   ∂z  ∂ ⋅ ∂z ∂ ⋅   ∂ z 1 = ⋅ ⋅ − 1 −  ⋅ ⋅ 1 −  + ⋅  ( z) 3  ∂x∂y  ∂z ∂z    ∂v ∂u  ∂u  ∂v   ∂v  ∂u ∂u ∂v   −  1 −  ∂u ∂v  Ţinând cont de acestea se obţine că: ∂2 z ∂2 z ∂ 2 z 1  ∂⋅ ∂⋅ + 2 ⋅ + 2 = ⋅ +  (z) 3  2 ∂x ∂x∂y ∂y  ∂z ∂z   ∂u ∂v  −  1 −  ∂u ∂v  ∂2 z ∂2 z ∂2 z Deci.  ∂y ∂z ∂z − − 1  ∂u ∂v  Relaţiile (1) se mai pot pune şi sub forma:  ∂z ∂z ∂z  ∂z ∂z   ∂z  ∂z ∂z ∂z  ∂x = ∂u + ∂x ⋅  ∂u + ∂v  = 1 + ∂x  ⋅ ∂u + ∂x ⋅ ∂v        ∂z = ∂z ⋅ ∂z + 1 + ∂z  ∂z .

 ∂u x ∂v x ∂y 316 . v = . ∂y  ∂u ∂y ∂v ∂y y Ţinând cont că u = . Din datele problemei se obţine: z 1 ∂z  ∂w ∂u ∂w ∂v  ∂u ⋅ ∂x + ∂v ⋅ ∂x = − x 2 + x ⋅ ∂x  ∂w ∂u ∂w ∂v 1 ∂z  ⋅ + ⋅ = ⋅ . w = z 2 . w = ? x x Soluţie. obţinem: x z 1 ∂z  ∂w y ∂w  ∂u − x 2 ⋅ ∂v = − x 2 + x ⋅ ∂x  ∂w 1 ∂w 1 ∂z  − ⋅ = ⋅ .6. ∂z ∂z  EXERCIŢIUL 8. x Soluţie.6. relaţiile anterioare devin: x ∂w ∂z  y ∂w  − x 2 ⋅ ∂u + 2 ⋅ x ⋅ ∂v = 2 z ⋅ ∂x  1 ∂w ∂w ∂z  ⋅ + 2y ⋅ = 2z ⋅ . 2 x ∂u ∂v  ∂x ∂y  ∂2 z ∂2 z ∂z EXERCIŢIUL 8.21 Ce devine ecuaţia + 2 − 2⋅ = 0 dacă se 2 ∂x ∂y ∂x∂y y z face schimbarea de variabilă şi funcţie: u = x + y .  ∂u ∂y ∂v ∂y x ∂y y Ţinând cont că u = x + y şi v = .  ∂z ∂z  x − y ∂w ∂w ⋅ + 2( x + y ) ⋅ = 2z  +  . v = x 2 + y 2 .20 Să se determine 2 z ⋅  +  dacă se face  ∂x ∂y  y schimbarea: u = . v = x 2 + y 2 . ∂v ∂y  x ∂u Atunci. Sunt evidente relaţiile: ∂z  ∂w ∂u ∂w ∂v  ∂u ⋅ ∂x + ∂v ⋅ ∂x = 2 z ⋅ ∂x  ∂w ∂u ∂w ∂v ∂z  ⋅ + ⋅ = 2z ⋅ .

Deci. ∂w y ∂w z  ∂z  ∂x = x ⋅ ∂u − x ⋅ ∂v + x  ∂z  = x ⋅ ∂w + ∂w . ∂y 2 ∂u 2 ∂u∂v x ∂v 2 ∂ 2 z ∂w ∂2w  y  ∂2 w y ∂2w . ∂v 2 317 . ∂x 2 ∂u ∂u 2 x ∂x∂y x3 ∂v 2 ∂2 z ∂2w ∂2w 1 ∂2w = x ⋅ − 2 ⋅ + ⋅ . în ecuaţia dată se obţine ∂x 2 ∂y 2 ∂x∂y ∂2w = 0. . ∂u ∂v  ∂y Se calculează derivatele de ordinul al doilea şi obţinem: ∂2 z ∂w ∂2w y ∂2w y2 ∂2w = 2 ⋅ + x ⋅ − 2 ⋅ ⋅ + ⋅ . = + x ⋅ 2 + 1 −  ⋅ − ⋅ ∂x∂y ∂u ∂u  x  ∂u∂v x 2 ∂v 2 ∂2 z ∂2 z ∂ 2 z Dacă se înlocuiesc valorile lui .

. Să se arate că: a) relaţia ℜ f definită prin xℜ f y dacă şi numai dacă f ( x ) = f ( y ) este o relaţie de echivalenţă pe X .. EXERCIŢIUL 9.5 Fie M o mulţime arbitrară. Următoarele afirmaţii sunt echivalente: a) f este injectivă. b) oricare ar fi Ai ∈P ( M ) . EXERCIŢIUL 9.. Să se arate că: a) (P ( M ) . b) există o funcţie injectivă h : X → Y astfel încât diagrama să fie ℜf comutativă.4.1. b) ( g o f ) = f −1 o g −1 .1. unde p este aplicaţia canonică. atunci h este bijectivă.1 Să se arate că funcţia f : X → Y este inversabilă dacă şi numai dacă este bijectivă.3 Fie X = { x1 . iar M ultimul element. −1 EXERCIŢIUL 9.1. Fie f : X → Y o funcţie. ⊂ ) este o structură de ordine parţială în care φ este primul element. i ∈ I au loc relaţiile: 318 . x2 .2 Să se arate că dacă funcţiile f : X → Y şi g : Y → Z sunt bijective atunci: a) g o f : X → Z este bijectivă. b) f este surjectivă. xn } o mulţime formată dintr-un număr finit de elemente şi f : X → X o funcţie. EXERCIŢIUL 9.CAPITOLUL IX: EXERCIŢII PROPUSE EXERCIŢIUL 9. c) f este bijectivă. X Y f h p X/Rf c) dacă f este surjectivă..1.1.

unde cardAn = ℵ0 . unde cardAi = ℵ0 . {2.1. n . unde cardA = ℵ0 .  n∈¥    b) card  U An  ≤ ℵ0 . b.1.12 Să se arate că pentru orice numere reale a. 2} . EXERCIŢIUL 9. a) Să se determine elementele maximale şi minimale. {5}} ordonată prin incluziune.7 Fie ¢ mulţimea numerelor întregi pe care se defineşte relaţia: xℜy ⇔ 3 divide pe x − y . unde cardAn < ℵ0 . b) f injecţie ⇒ cardA ≥ cardB .1.  i =1  EXERCIŢIUL 9.10 Să se arate că mulţimea ¥ × ¥ este numărabilă.  n  d) card ∏ Ai  = ℵ0 .1. a) Să se arate că ℜ este o relaţie de echivalenţă. i∈Ι EXERCIŢIUL 9.1. 4} . EXERCIŢIUL 9.8 Fie f : A → B .1. {1. cardB = ℵ0 . ( ∀ ) i = 1. b) Să se determine Cx ∈ ¢ / ℜ care conţine întregul x . Să se arate că: a) f surjecţie ⇒ cardB ≤ cardA .i) sup { Ai }i∈Ι = U Ai . există relaţiile: 319 . i∈Ι ii) inf { Ai }i∈Ι = I Ai . EXERCIŢIUL 9. EXERCIŢIUL 9.1.6 Fie X = {{1} .3.  n∈¥  c) card [ A × B ] = ℵ0 .9 Să se demonstreze că mulţimea ¥ a numerelor naturale este infinită.11 Să se arate că:   a) card  U An  = ℵ0 . c) Să se determine mulţimea factor ¢ / ℜ . cu a < b şi c < d . c. b) Există un cel mai mare element? EXERCIŢIUL 9. d .

15 Să se arate că: a) card ( [ a. Ι mulţimea numerelor iraţionale. Ai ∩ Aj = φ . b) card ( ¤ ) = ℵ0 .13 Să se arate că: a) card ( ¢ ) = ℵ0 . cardAi = ℵc .17 Să se afle: a) cardP ( ¥ ) . EXERCIŢIUL 9. unde m = cardM . d) mulţimea polinoamelor cu coeficienţi reali este numărabilă. A mulţimea numerelor algebrice. b) card ( Ι ) =ℵc .14 Fie M o mulţime oarecare. n i =1   b) card  U Ai  = ℵc . c) card ¡ ¡ .16 Să se arate că: a) cardU ( Ai ) = ℵc . c) card ( T ) =ℵc . d ] .1. EXERCIŢIUL 9. ( a. c) card ( P ) = ℵ0 . b ) ~ ( c. b ) ) = card ( ( a . [ cardA = cardB =ℵc ] . b ] . b ] ~ [ c. EXERCIŢIUL 9. P mulţimea numerelor prime. i ≠ j  . T mulţimea numerelor transcedente. 320 . d ) . EXERCIŢIUL 9. d) card ( ¥ ¥ ) =ℵ0 . Ai ∩ Aj = φ . b ) ) = ( [ a.1. b) cardP ( ¡ ) . b ]) = ℵc .1.1. Să se arate că: a) cardP ( M ) = 2cardM . b ] ~ [ a. b ) ~ ( a.  i∈N  c) card ( A × B ) = ℵc . b ) ~ ( a . EXERCIŢIUL 9. i ≠ j  .1. cardAi = ℵc . e) card ( A ) = ℵ0 . b) cardM < 2 m . b) [ a.a) [ a.

τ ¡ ) are următoarele proprietăţi: a) φ .τ ) un spaţiu topologic şi A. b) A ⊂ B ⇒ A ⊂ B . c) ( A ' ) ' = A ' .2. că proprietatea c) de la Exerciţiul 9. 0 A ∩ B = A∩ B . ¡ ∈ F b) pentru orice k ∈ I ⇒ I Fk ∈ F . 0 i∈Ι i∈Ι EXERCIŢIUL 9. c) A ∪ B = A ∪ B .2. B ⊂ X . EXERCIŢIUL 9. EXERCIŢIUL 9. 0 0 b) A ⊂ B ⇒ A ⊂ B . Să se ( X .2.4 Fie arate că: a) A ⊂ A .2. n ∈ ¥ * .1] . B ⊂ X .3 Fie ( X .2. d) A = A .2 Să se arate folosind mulţimile Fn = [1/ n. k = 1. Să se ( X . 321 .τ ) un spaţiu topologic şi A. b) ( A ∪ B ) ' = A '∪ B ' .1 Să se arate că familia F a mulţimilor închise din spaţiul topologic ( ¡.5 Fie arate că: a) A ⊂ B ⇒ A ' ⊂ B ' . c) ¼ 0 0 0 0 ¼ d) I Ai = I Ai . k ∈I c) pentru orice Fk ∈ F . B ⊂ X . Să se arate că: 0 a) A ⊂ A .τ ) un spaţiu topologic şi A.EXERCIŢIUL 9. n k =1 EXERCIŢIUL 9.1 nu este adevărată pentru reuniune infinită.2. i∈Ι i∈Ι 0 ¼ e) U Ai = U Ai . n ⇒ U Fk ∈ F .

b) A ⊃ A .6 Fie ( X . EXERCIŢIUL 9. b) E = [1..2. E .. extE . d ( xn . ( ∀ ) n ∈ ¥ (mulţimea . 4 ) ∪ {5} . c) A ⊃ A ' .2. p ∈ ¥∗ şi A = U Ap . d) A ⊃ frA . p =1 p n  Să se determine punctele lor importante.2.τ ) un spaţiu topologic şi A ⊂ X . 0 d) ∂ ( ∂A ) = ∂A \ ∂ A .2.. frE .τ ¡ ) spaţiu topologic real. EXERCIŢIUL 9. EXERCIŢIUL 9. dacă: a) E = ( x1 . x2 . ΙzE .. ( A = A ) . 0 0   b) ∂A = A \ A = IzA ∪  A '\ A  . xn ) . 2 ] ∪ ( 3. Se consideră mulţimile: ∞ 1 1  Ap =  + n ∈ ¥ * . EXERCIŢIUL 9. Să se determine: 0 E. c) E = ¤ .d) A ' ⊂ A .   c) ∂A = ∂A . E '.τ ¡ ) spaţiu topologic.2.8 Să se arate că: a) ∂A = A ∩ CA . Să se arate că: 1 xn − yn .10 Fie S= {{x } n n∈¥ şirurilor de numere reale).7 Fie ( ¡. Să se arate că următoarele afirmaţii sunt echivalente: a) A este închisă. EXERCIŢIUL 9. yn ) = ∑ 322 } x n ∈ ¡. n n∈¥ 2 1 + xn − yn d : S × S → ¡ . e) ∂ ( A ∪ B ) ⊂ ∂A ∪ ∂B .9 Fie ( ¡.

α ∈ ( 0.11.14 Să se arate că dacă ( S . b) Cum arată sferele deschise pentru fiecare din cele două spaţii metrice? EXERCIŢIUL 9. g ( x ) = 0 . atunci următoarele aplicaţii sunt metrici: d ( x. să se calculeze d ( f . y ) ) . 2π ] . x . d 3 ( x. b] Să se arate că d este o metrică. a) Să se arate că ( E. d1 ) şi ( E.11 Se consideră mulţimea: S = C 1 [ a. y ) a) d1 : S × S → ¡ + . y ) ) . n nx d) f n ( x ) = cos 2 . astfel: d ( f . y ∈ ¡ + \ {0} = E . g ) dacă: a) f ( x ) = x . n +1 c) f n ( x ) = sin EXERCIŢIUL 9. y ∈ S . y ∈ S .13 Se dau: d1 ( x.2. b) f ( x ) = x 2 . c) d 3 : S × S → ¡ + . b ] (mulţimea funcţiilor continue şi cu derivata de ordinul întâi continuă pe [ a.2. y ) = ln x − ln y . 1 + d ( x. g ( x ) = x3 . y ) = x − y şi d 2 ( x. x∈[ a . x ∈ [ 0. y ) = ( d ( x.b] x∈[ a . d 2 ) sunt spaţii metrice.este o metrică pe S .1] .2.1) . g ) = max f ( x ) − g ( x ) + max f ' ( x ) − g ' ( x ) .2. y ) b) d 2 : S × S → ¡ + . EXERCIŢIUL 9. x ∈ e −1 . y ) = ln (1 + d ( x. g ( x ) = 0 .12 Considerând metrica de la Exerciţiul 9. d ) este spaţiu metric. d 2 ( x. oricare ar fi x. x ∈ [ 0. Să se calculeze distanţa dintre şirurile: xn = 1 + ( −1) şi yn = 1 − ( −1) n n ( n +1) 2 . EXERCIŢIUL 9. x ∈ [ 0. y ) = .1] . b] ) şi se defineşte funcţia d : S × S → ¡ + .2. y ∈ S α 323 . ( ∀ ) x. g ( x ) = ln x . d1 ( x. ( ∀ ) x. e  . ( ∀ ) x.

y ai unui spaţiu prehilbertian sunt ortogonali ⇔ x + y = x + y .2. −1) . n ∈ ¥  .d) Dacă S = ¡ 2 şi d este metrica euclidiană. 2 2 2 EXERCIŢIUL 9. d 2 . n +1 2 n b) ( I n )n∈¥ . ϕ ( x ) = x = ∑ xi este normă.2 Să se găsească un interval închis care conţine toţi termenii şirurilor: n π a) ( xn ) n∈¥ . d3 pentru x = (1. ϕ ( x ) = x = ∑ xi2 este normă.3. 2n + 1  n  n −1 n  ( −1) ( −1) n n ∈ ¥  . EXERCIŢIUL 9.2.3. atunci să se calculeze d1 .16 Doi vectori x . Să se arate că: n a) ϕ : ¡ n → ¡ + . real. i =1 EXERCIŢIUL 9. xn = sin ⋅ .15 Fie ¡ n înzestrat cu structura de spaţiu vectorial. m n  { } e) A = n ( −1) + 1 n ∈ ¥ .1 Să se găsească marginile mulţimilor de numere reale:  6n  a) A =  n ∈ ¥ . i =1 n b) ϕ : ¡ n → ¡ + . I n = ∫ e− x dx . 2 0 324 . c) A = 1 + +  2n − 1 n   1  1  d) A =  2 + 2 m. 2 ) şi y = ( −3. n π n −1   f) A = ( −1) + n ⋅ sin n ⋅ n ∈ ¥  . 2   EXERCIŢIUL 9.  n!   ( −1)n  n b) A =  + n ∈ ¥ .

π ) . α ∈ ( 0. α ∈ ( 0.. π ) . + n . n f) xn = ( −1) n ⋅ sin n nπ .  n n +1  1 b) xn = 1 +  .  n n ⋅ n EXERCIŢIUL 9. EXERCIŢIUL 9. π ) . b) xn = ( −1) ⋅ α .5 Să se studieze convergenţa următoarelor şiruri: 1 1 n a) xn = α .  n n 1   c) xn = ∏  1 −  . k =1 n d) xn = ∑ ( −1) sin kα .4 Să se studieze monotonia următoarelor şiruri: n  1 a) xn =  1 +  . 2 g) xn = 1 + 2 + 3 + . k k =1 n c) xn = ∑ sin kα .3. α ∈ ( 0.3 Să se precizeze dacă următoarele şiruri sunt mărginite sau nu: n a) xn = ∑ cos kα .. k k =1 e) xn = n ( −1) + 1 . 2k  k =1  e) xn = n +1 ( n + 1)! n n! . n2 n!  1 f) xn =  1 +  ⋅ n .EXERCIŢIUL 9. π ) . k =1 n b) xn = ∑ ( −1) cos kα . c) xn = λ n . n n 325 .3.3. π ) . α ∈ ( 0. 3k  k =1  n 1   d) xn = ∏ 1 + . α ∈ ( 0.

n . n) xn = tg 2 ⋅ . nα l) xn = sin n . ( 3n )! n . ( 2n − 1)! h) lim n ⋅ n n→∞ 3 i) lim n →∞ n n( n +1) 2 n→∞ 3 n − a > 0. ( 2n ) ! j) lim n +1 ( n + 1)! − n n ! . 1 + n2 n g) xn = ∏ EXERCIŢIUL 9.3. k) xn = sin . n →∞ 1  n 1  . 2k 2n + 1 k =1 n nπ n j) xn = ( −1) ⋅ . l) lim  ∑ − ln n  . o) . 2 n +1 4 n −1) ⋅ n 2 + 1 ( . f) lim n !⋅ 2 g) lim n →∞ ( n !) ⋅ a n . α ∈  0. 3k . n +1 4 n2 π π m) xn = cos n . h) xn = .  . a > 0 . ∑  n n →∞ →∞ n +1 2k  k =1 n k) lim ∑ 326 i) xn = ln n . n →∞ n →∞ k =1 k !  k =1 k  n n  2k − 1  lim m) lim  cos π n 2 ⋅ ln . n) . xn = arcsin n 2 + 2n n 1 + ( −1) ⋅ n 2 p) xn = arctg . b) lim n n k . n! 3 2 n ⋅ sin ( n !) 2k − 1 . k ∈ ¢ .6 Să se calculeze: 1 n α  π a) lim ⋅ ∑ tg 2 . . n n! d) lim n →∞ n! . a > 0 . n→∞ n n→∞ k  2 k =1 c) lim n →∞ n 1 . a d) xn = e) xn = 2n . 2n n f) xn = n . n n ∏(n + k ) n k =1 e) lim n →∞ n ( n!) .

n 2 +k n 1 v) lim ∑ 4 . a1) lim  k =1m +1 − n→∞ m +1  n     n c1) lim n ∏ Cnk . 1 n 1 1 n e1) lim ∫ ( arcsin x ) . n ∈ ¥ . 2 d) ( n + 1) ⋅ xn +1 − n 3 ⋅ xn = n + 1 . z) lim n→∞ ∑k m k =1 m +1 n . m∈¥ .  n m   ∑k n  . x0 = a . n ∈ ¥ . n n x) lim ∑ n →∞ k =1 1 (n + k ) 2 . 2 n →∞ k =1 n + k n 1 t) lim ∑ u) lim ∑ . x1 = 2a . x1 = a . . xn e) xn +1 = 327 . b) n ⋅ xn + 2 − ( n − 1) xn +1 − xn = 0 . 1 n +1 EXERCIŢIUL 9. n ∈ ¥ .3. 1  ( n ) ⋅ 22 n . p) lim n →∞ n→∞ 2n ! n ( )   n n 1 1 r) lim ∑ . a > 0 . c) ( n + 1) ⋅ xn −1 − n 2 ⋅ xn = 2n + 1 . x0 = a . k =1 ( k + 1)! b1) lim ∑ f1) lim n →∞ ∫ arctg nx dx . 2 xn 3 . o) lim n  a n − 1  . n ∈ ¥ . n→∞ n+k k =1 n →∞ k =1 n w) lim ∑ n →∞ k =1 (n 1 2 + k2 ) 2 . n ∈ ¥ . s) lim ∑ 2 n→∞ n→∞ n+k k =1 ( 2k ) k =1 2 n k3 + k . 2 3 − 2 ⋅ xn 2 ⋅ xn − 1 f) xn +1 = . n →∞ n ! 0 1 . n →∞ k =1 1 d1) lim ∫ n→∞ 0 n n →∞ xn 1 − x2 dx . x0 = a .7 Să se studieze convergenţa şi în caz afirmativ să se determine limita pentru şirurile definite recurent după cum urmează: a) xn = ( n + 2 ) xn −1 − ( n + 1) xn − 2 . x0 = a ≠ .

( ) n →∞  n ( −3) n +1 + 4n   n n  k−  ∑  n 1 n! 2  = (1. d ) . cos d) lim  2  nu există. d ) 2 spaţiu metric.1]) . x4 = ( 0. y ) = arctgx − arctgy . n→∞  n + 1  n ! 2   ( ) EXERCIŢIUL 9. . 0 ) .1) ..1] nu este convergent în n ( (C 0 [ 0. b) lim  n + 1 − n . Folosind criteriul lui Cauchy. Să se arate că: a) în metrica uzuală acest şir este divergent. să se studieze convergenţa următoarelor şiruri. cu metrica euclidiană uzuală. Se consideră spaţiul metric d1 ( x.11 Fie ∫ ( f ( x ) − g ( x )) 2 (C[ 0 a .3. Să se arate că şirul [0. unde ( f ( x )) n n∈¥ . Să se arate că şirul este fundamental.10. xn = n. 0. d1 ) . x2 = ( 0..1) . b) şirul ( xn )n∈¥ este convergent. k =1 n →∞  k =1 k ( k + 1) n n + 2      n n  ( −1) 1 + ( −1) nπ  . 0 ) . ( ∀) n ∈ ¥ EXERCIŢIUL 9. c) lim  ∑ .  = ( 4. să se arate că: 2   2 1 n + + n n + 2 )!+ ( n + 1)!   ( a) lim  .3. x3 = (1.1) . unde ( xn )n∈¥ . g) = 9. x ∈ [ 0.1 . EXERCIŢIUL d ( f .9 În ¡2 se consideră şirul: x1 = (1.d ) spaţiu metric. 0. ( −3) + 4  = 0. dar este şir fundamental. ( ¡.3..8 Folosind definiţia limitei.3. . dx .1] f n ( x ) = x .12 Fie (¡ . 3 6 n →∞ n + 3 ! ( ) n + 1     n n n  ( −1) .EXERCIŢIUL 9.0 ) .b ] . 328 . dar nu este convergent.3. EXERCIŢIUL 9.

x = 0 .15 Fie f : [ a . b ] → [ a.14 Să se stabilească dacă funcţiile de mai jos admit puncte fixe şi apoi să se găsească: a) f : ¡ → ¡ . f ( x ) = cos x . zn = ( −1) ⋅ n n .3. yn . b) f : ¡ → ¡ . .∑   k =1 ( 2k + 1)! k =1 k ( k + 1)    n −1 2  1 + ( −1) ( n + 1)  . EXERCIŢIUL 9. xn =  ∑ . 3 EXERCIŢIUL 9. b ] .3. yn = sin 2 n nπ n . 1  α  x ⋅ sin . Să se . zn = 1 + 2 n( −1) . 2 n  3 3n + n + 1   EXERCIŢIUL 9. α > 0. f ( x ) =  x 0. n ∈ ¥ .  k =1 k  n    n 1 n ( −1) k −1  xn =  ∑ 2 . arate că f admite cel puţin un punct fix.13 Să se găsească punctele limită ale şirului un = ( xn . 329 (a < b) crescătoare. xn =  . x ∈ ¡ \ {0} .  k =1 k k =1 ln ( k + 1)    π   n cos k  n 1 6 . c) f : ¡ → ¡ . d) f : ¡ → ¡ . e) f : ¡ → ¡ . f) f : ¡ → ¡ .a) b) c) d)  n ( −1)k −1 n + 1  xn =  ∑ . f ( x ) = x 2 . ∑ . 4 2nπ n . n ∈ ¥ . yn = cos (α > 0 ) .3. zn ) pentru următoarele cazuri: a) xn = 1 + ( −1) ⋅ n α n b) xn = ln n 4 n 5 . f ( x ) = x 3 . f ( x ) = sin x . f ( x ) = e x − 1 .

 →  . x0 ∈ ¡ dat. +∞ ) dat. c) f : [ −1. f ( x ) = 2 9 2 9 2 ( x + 1) b) f : [ −3. n ∈ ¥ . să se calculeze sumele acestor serii: ∞ 2n + 3 . 2 ] → [1. x0 ∈ ¡ dat.4. 3 3 4 b) xn = arctgxn −1 . f ( x ) = arcsin x +1 . k2 k =1 n ∑ un .17 Să se aplice principiul contracţiei pentru studiul convergenţei şirurilor date prin relaţiile de recurenţă: π a) xn = xn −1 . 2] .3. π c) xn = 1 + ln xn −1 . ∞ c) 2  ∑ ln 1 + n ( n + 3)  . x0 ∈ [1. 4 EXERCIŢIUL 9.16 Să se arate că următoarele funcţii sunt contracţii pe mulţimile indicate. EXERCIŢIUL 9. 0 ] . f ( x ) = 3 5 − x .  ) n =1 ∞ d)  a  . a) f :  .3.EXERCIŢIUL 9.  . a) ∑ n =1 n ( n + 1)( n + 2 ) b) ∞  n =1  ∑( n + 2 − 2 n +1 + n . a∈¡ . n ∈ ¥ . − 2] → [ −3. unde un = ∑ n =1 330 . d) f : [1. − 2 ] → [ −3. 0 ] → [ −1. − 2 ] . − 2 ] . considerate ca spaţii metrice cu metrica euclidiană: 1 4 1 4 1 . n ∈ ¥ . în caz afirmativ. f ( x ) = x −1 ( x − 4) 3 −1 .1 Utilizând şirul sumelor parţiale să se studieze natura seriilor următoare şi. e) f : [ −3. f ( x ) = 3 x − 1 . n   ∑ ln  ch 2 n =1 3n + 2 n . ∑ 6n n =1 ∞ e) ∞ f) sin ( 2 k − 1) a .

n =1  n + b  ∞ a  π b) ∑ 2 n ⋅ tg n . EXERCIŢIUL 9. f) ∑ ln 1 n =1 1 − tg n ∞ 1 + tg EXERCIŢIUL 9. n =1 ( 3 ∞ 3 n 2 + 2n + 3 − 3 n 2 + n + 3 ∑ n =1 8n + 1 + n + 2 3 4 4 q n ( n3 + n 2 + 2 ) .4. n =1 n ∞ 7n .2 Să se cerceteze dacă seriile următoare satisfac condiţia necesară de convergenţă: n+a a) ∑   . b ∈ ¡ . + 3n + 5 n =1 ∞ π c) ∑ sin .4 Folosind criteriile de convergenţă. 2k 2 EXERCIŢIUL 9.4. n ( n + 1) n =1 b) ∑n ∞ d) e) ∑ 2 ( n + 1 − n −1 ) p ) . unde un = ∑ arctg 1 . 2  2 n =1 ∞  1 c) ∑ n ⋅ ln  1 −  . să se stabilească natura seriilor: 331 .4. α ∈ ¡ + .3 Folosind primul şi al doilea criteriu al comparaţiei să se studieze natura seriilor: ∞ 1 a) ∑ α . a.  n n =2 n ∞  n −1   2 +1  n =1  ∞ d) 2 ∑ n n2 −1 2 n +1 . a ∈  0.g) ∞ n +1 n =1 k =1 ∑ un . 1 n.  .

.. ( q + n − 1) ⋅ ( λ − 2 ) n . ∞ EXERCIŢIUL 9. + 2 (de n + 1 ori se repetă radicalul). ∑ ( 2n ) ! n =1 2 ∞ d) ∞ e) n =1 ∞ f) ( a + 1)( 2a + 1) .4. 332 .∞ a) ∑ 2 − 2 + 2 + . a > 0. ( na + 1) ∑ ( b + 1)( 2b + 1) .... . α ∈¡ .4.5 Să se arate că seria 1 ∑ n⋅3 n −1 n =1 este convergentă şi să se aproximeze suma sa cu trei zecimale exacte.. a > 0. ( nb + 1) .6 Să se arate că seria n =2 3 EXERCIŢIUL 9.4. p ( p + 1) . unde x0 ∈ ( 0... b > 0 . α > 0 . n ≥ 1 . n =2 n α . a > 0.7 Să se cerceteze natura seriilor: ∑ ( −1) ( ∞ a) n =1 n +1 ) n +1 − n . n =1  n + 1  a n ⋅ ( n !) . α ∈¡. a > 0 . n =1 ∞ g) n! 1 ∑ a ( a + 1) .1) .  n +1  n =1 3 n2 ∞  n  n c) ∑   ⋅α ... q > 0 .+ 2 3 n α ∑ xn . p.. λ > 2 . ∞ ( −1) ∑ ln n este convergentă şi să se n determine numărul de termeni ce trebuie însumaţi pentru a obţine suma seriei cu trei zecimale exacte. n =1 n2 ∞ 1  n  b) ∑ n ⋅   . ( p + n − 1) ∑ q ( q + 1) ... .. EXERCIŢIUL 9. ( a + n − 1) ⋅ n n =1 ∞ h) ∑a n =1 ∞ i) 1 ∑ ln n =2 ∞ j) 1 1 1 1+ + + . xn +1 = xn 1 − xn . ∞ ∑x n =2 2 n .

n n =1 ∞ n −1 sin n ! c) ∑ ( −1) ⋅ 2 ...8 Să se studieze semiconvergenţa următoarelor serii: ∞ sin nx a) ∑ 2 . n n =1 ∞ 1 n −1 d) ∑ ( −1) ⋅ . n n =1 ∞ cos nx b) ∑ 2 . 2n + 1  b) ∑ ( −1)   .9 Fie ( un )n≥1 ∑u n =1 n convergenţa absolută sau o serie cu termeni pozitivi astfel încât şirul este descrescător. x ∈ ¡ .  3n + 1  n =1 ∞ n +1 n +1 c) ∑ ( −1) ⋅ n ⋅ ln . Să se arate ∞ că seriile ∑ un şi n =1 ∞ ∑(a n =1 n +1 − an ) ⋅ un au aceeaşi natură. iar ( an ) n ≥1 un şir crescător divergent de numere naturale în aşa fel încât şirul cu termenul general să fie mărginit. x ∈ ¡ . + nun = 0. n n =1 ∞ n n +1 EXERCIŢIUL 9. n →∞ n ( n + 1) n =1 n =1 a) lim 333 . Să se arate că: u1 + 2u2 + .. un > 0 ..4. n − ln n n =1 n tg ∞ n −1 5 . + nun b) ∑ lim 1 = ∑ un . ∞ EXERCIŢIUL 9.4. n→∞ n ∞ ∞ u + 2u2 + . n −1 n =1 ∞ 1 n +1 d) ∑ ( −1) ⋅ n n ⋅ sin . e) ∑ ( −1) ⋅ n ( n + 1) n =1 ∞ EXERCIŢIUL 9. convergentă.10 Fie seria ∑u n =1 n .4.

Să se studieze convergenţa şirului ( f n ( x ) ) n ≥1 . ii) să se arate că nu este uniform convergent pe ( −1.3 Se dă şirul de funcţii: sin x sin 2 x sin nx f n ( x ) = 2 + 2 + . x ∈ ¡ . nx 2 . + 2 . f n ( x ) = sin n x + cos n x .EXERCIŢIUL 9. şi se cere: i) mulţimea de convergenţă şi funcţia limită. a ≥0. ∑  2  n = 2 ln n  1 + x  ∞ ln 1 + a n ( ).1 Se dă şirul de funcţii f n ( x ) = 1 + x 2 n ..5. EXERCIŢIUL 9. 1 2 n Să se studieze convergenţa. x∈¡ .  1− 2x  n α ∈¡ . Să se determine o mulţime de uniform convergenţă. 2 2 2 n + x ( n + 1) + x ( n + 2 )2 + x 2 Să se studieze convergenţa.5.. EXERCIŢIUL 9. x ∈ ¡ .4 Fie f n : ¡ → ¡ . n n =1 ∞ a) ( −1) n n  1− x    . d) ∑ n n =1 ∞ c) EXERCIŢIUL 9. EXERCIŢIUL 9.5.5. 1 + nx 2 EXERCIŢIUL 9. x∈¡. ( ∀ ) n ≥ 1 .6 Să se determine mulţimea de convergenţă pentru următoarele serii de funcţii:  n +1 ∑   n =1  n  ∞ sin n x b) ∑ α . EXERCIŢIUL 9.5. n  1 − x2  .1) .2 Se dă şirul de funcţii: 1 1 1 fn ( x ) = 2 + + .7 Să se studieze caracterul convergenţei următoarelor serii de funcţii pe mulţimile indicate: 334 .5.5 Fie f n ( x ) = Să se studieze convergenţa şirului.5.

x ∈ [ a. x ∈ [ 0. b] ? + n2 EXERCIŢIUL 9. 1 + ( n − 1) x  n =1  1 + nx 2nπ ⋅x ∞ cos 3 c) ∑ . când: d) ∑ n n =1 i) x ∈ [α .1] ?  EXERCIŢIUL 9.1] .  .  xn . ∞   x x b) x + ∑  −  . x∈¡.1] ?  1 .1] .9 Este posibilă derivarea termen cu termen a seriei: ∞ ∑ e − nx 2 −e −( n −1) x 2 n =1  .10 Să se determine mulţimea de convergenţă pentru următoarele serii de puteri: ∞ a) ∑ 1 − ( −2 ) n =1 ∞ b) ∑2 n =1 n x n .8 Este posibilă integrarea termen cu termen a seriei: ∞ a) ∑ 2 x n n =1 2 ⋅ e − n x − ( n − 1) ⋅ e 2 2 ∞ b) ∑ arctg x n =1 2 2 − ( n −1) x 2 2  . n =1 x2 + n ∞ sin nx . x ∈ [ 0. ∞ e) ∑ arctg x n =1 2 1 . 2π − α ] .5.5.  2 ii) x ∈ [ 0.∞ a) 1 + ∑ ( x n − x n −1 ) . x∈¡. x ∈ [ 0. ii) x ∈ [ 0. α ∈ ( 0.5. 2π ) . când: n =1  1 i) x ∈ 0. + n4 EXERCIŢIUL 9. 2π ] . n + 3n 335 .

n =1 ∞ d) x4n . specificându-se intervalul în care este valabilă: a) f ( x ) = sin 2 x .1 Se consideră funcţia: F : X ⊂ ¡ → ¡ 2 . x ∈ ¡ \ {1.12 Să se determine dacă funcţiile următoare sunt dezvoltate în serii de puteri şi să se găsească această dezvoltare. x ∈ ¡ . Să se calculeze lim F ( x ) dacă: x →0 336 .5. x ≥ − a 2 . c) f ( x ) = ln (1 − x + x 2 ) . 1 − x + x2 f) f ( x ) = ln x . n =1  n  ∞ n+2 n f) ∑ 2 ( x − 2 ) . x∈¡. x0 = 2 .5. x ∈ ¡ . 1 . n =1 n ∞  x ∑   .11 Să se determine mulţimea de convergenţă şi suma următoarelor serii de puteri: ∞ a) ∑ ( −1) ( n + 1) n 2 ⋅ xn . n =1 n + 1 e) EXERCIŢIUL 9. ∑ n =1 ( 4 n ) ! EXERCIŢIUL 9. f 2 ( x ) ) .∞ c) 1 + ∑ ( 2n − 1)! ⋅ x n n! n =1 ∞ d) ∑ n . 2} . d) f ( x ) = x + a 2 . e) f ( x ) = EXERCIŢIUL 9.6. F ( x ) = ( f1 ( x ) . b) f ( x ) = x2 + x + 1 ( x − 1) ( x − 2 ) 2 . n! ⋅ xn . n =1 ∞ c) ∑n 3 ⋅ xn . n =1 ∞ b) ∑ ( n + 1)( n + 2 ) ⋅ x n .

6.. y ) = x ⋅ sin .  x  e + e    n EXERCIŢIUL 9.cos nx arcsin x − arctgx  b) F ( x ) =  . b) Să se studieze existenţa limitelor iterate în aceste puncte.6. e x − cos x n 1 + x − n 1 − x  a) F ( x ) =  . EXERCIŢIUL 9. 0 ) . 0 ) şi (1.2 Se consideră funcţia F : X ⊂ ¡ → ¡ 2 . x →0 y →0 337 .3 Folosind definiţia limitei. b) lim x →1 xy + 1 5 y →2 1 EXERCIŢIUL 9. y ) . x2 x3   2  n 1 + x − 1 1 − cos 3 x  c) F ( x ) =  .6.  . x x ⋅ sin 2 x   EXERCIŢIUL 9. 4 2x  1 x − ln x + e ( )       x x − x x  ln (1 + e )  e − e   c) F ( x ) =  . .6. să se arate că: x2 1 a) lim = . x →1 y 2 y →2 4 x2 = . Să se calculeze lim F ( x ) dacă: x →∞ x  1 n   a) F ( x ) =  (1 + x ) mx .5 Să se arate că pentru funcţiile de mai jos nu există lim f ( x..4 Fie f : ¡ \ {0} → ¡ . .  x −x   .  x2 x    1 − cos x ⋅ cos 2 x.  x     m a  ctg   2 x    x m   x  ln ( x + e )  b) F ( x ) =   m  . f ( x. .  cos   . x a) Să se studieze existenţa limitei în ( 0.

f ( x. 0 )} → ¡ . x4 + y4 b) f : ¡ 2 \ {( 0. 0 )   x 2 ⋅ ln ( x 2 + y 2 ) . 0 )} → ¡ . d) f : ¡ 2 \ {( 0. y ) =  0. ( x. f ( x. y ) = ( 0. y ) = x3 ⋅ y 3 . 0 )   x2 +x y2  . y ) = ( 0. y ) = x2 ⋅ y 2 . x3 + y3 EXERCIŢIUL 9. y ) = e  1. x2 + y4 c) f : ¡ 2 \ {( x. f ( x.  338 . 0 )} → ¡ 2 . y ) ≠ ( 0. 0 ) c) f : ¡ 2 → ¡ 2 . 0 ) . ( x. y ) = EXERCIŢIUL 9. y ) x + y = 0} → ¡ . 0 )} → ¡ . 0 )  a) f : ¡ 2 → ¡ 2 . y ) ≠ ( 0. f ( x. y ) =  x 4 + y 4  0.7 Să se studieze continuitatea parţială a funcţiilor:  3x 2 y 2 . f ( x. f ( x. y ) ≠ ( 0. f ( x. ( x. să se calculeze lim f ( x. f ( x.6. ( x. y ) = ( 0. f ( x. y ) = 1 − 2 2 1 ⋅e x +y . f ( x. 4 4 x +y  cos ( x3 + y 3 ) sin ( x3 + y 3 )  .a) f : ¡ 2 \ {( 0. x2 + y2 1 x⋅ y ⋅ tg b) f : ¡*+ × ¡*+ → ¡ . ( x. y ) : x →0 y →0 x2 ⋅ y . y ) = 1 − .6. x⋅ y 1 + xy a) f : ¡ 2 \ {( 0. ( x.0 )} → ¡ .6 Pentru funcţiile de mai jos.  x2 + y 2 x2 + y 2    c) f : ¡ 2 \ {( 0. y ) = . y ) = xy 2 . 0 ) b) f : ¡ 2 → ¡ 2 .

( x.  sin ( x 2 +α ⋅ y 2 )  . 0 ) .11 Care din funcţiile de mai jos se pot prelungi prin continuitate? 339 . f ( x.6. 0 ) . ( x. f ( x.0 )  b) f : ¡ 2 → ¡ 2 . 0 ) .EXERCIŢIUL 9. y ) =  x 2 + y 2  ( x. x. y ≠ 0. y ) =  x 4 + y 4  0. 0 ( ) ( )  2 a) f : ¡ 2 → ¡ 2 . 0 ) c) f : ¡ + × ¡ + → ¡ .   x2 − y 2 xy ⋅ . ( x. 0 )  0. ( x. y ) = ( 0.  EXERCIŢIUL 9. ( x.9 Să se studieze continuitatea funcţiilor: a) f : ¡ 2 → ¡ 2 . 2 2 EXERCIŢIUL 9. f ( x. y ) ≠ ( 0.  EXERCIŢIUL 9.6.6. f ( x. ( x. y ) = ( 0. y ) =    ( 0.6. y ) = ( 0. ( x. ( x.  ( x. y ) = ( 0. f ( x. y ) ≠ ( 0. 0 )  a) f : ¡ 2 → ¡ 2 . 0 )  2 2 ( x +y f ( x. ( x. 0 ) . y ) = ( 0. ) x 2 + y2 x2 + y 2  . y ) =  2 − x2 y +e  0. y ) =  1. 0 ) b) f : ¡ 2 → ¡ 2 . y ) =    ( 0.10 Să se discute după α ∈ ¡ continuitatea funcţiilor:  xα ⋅ y . 0 ) 1  2 2 ( x + y ) ⋅ sin . y ) = ( 0.8 Să se studieze continuitatea funcţiilor: 1 − 2   y ⋅ e x . y ) ≠ ( 0. x ⋅ y ≠ 0 b) f : ¡ → ¡ . x 2 + y 2 ) ⋅ ln ( x 2 + y 2 )  . 0 ) .  1  (1 + xy ) x + y . y ) ≠ ( 0. y ) =  xy  x⋅ y = 0 0. 0 )  ( f ( x.  sin ( x 3 + y 3 )  1 2 2  x + y ⋅ cos . y ) ≠ ( 0.

f ( x ) = x ⋅ sin 2 x 2 . ax + b . . EXERCIŢIUL 9. f ( x ) = sin x .  x− y x . y ) = x 2 + xy + y 2 . y ) = 3 x 2 y .2 Să se studieze derivabilitatea funcţiilor: a) f : ¡ + → ¡ 3 . y ) = sin 2 x + sin 2 y .6. f ( x ) = n x .7. x2 + y2 b) f : ¡ \ {( 0.   EXERCIŢIUL 9. b) f : ¡ → ¡ 3 . unde: 340 .  . f x′  . d) f : (1. n ∈ ¥ . x0 = 3 . f x′ ( −2. 2 ) → ¡ 2 . să se calculeze derivatele şi derivatele parţiale ale funcţiilor de mai jos în punctele specificate: a) f ( x ) = 5 x + 1 . f2 ( x ) =  .1 Pornind de la definiţie. 0 )} → ¡ . 0 )} → ¡ . x > e − + ≥ x 1 2ln 2. b) f ( x ) = ln ( x 2 + 5 x ) . ∞ ) → ¡ . f ( x. f3 ( x ) ) . 0 ) . f ( x. f y′  . y ) = esin xy . f x′ 1. f ( x. x > 0 . 1 + sin y ( )  x2 + y 2  2 2  . c) f : [1. f ( x ) = ( f1 ( x ) . unde ln ( x 2 + 3 x ) . 4  4 4  π d) f ( x.12 Să se studieze continuitatea uniformă a funcţiilor: a) f : ¡ → ¡ . 0  . 2 ) .  4 e) f ( x. 0 < x <1 ln 3 x. f ( x. y ) =   x+ y y EXERCIŢIUL 9. 1  ln (1 + x 2 y 2 ) 2 2 x2 + y 2 c) f : ¡ \ {( 0. f 2 ( x ) . f y′ (1. x 1  )  ( 4 f3 ( x ) = ln x − 1 .  . f3 ( x ) ) . y ) =  . 2 ) × (1.0 )} → ¡ . b) f : ¡ + → ¡ .7. 2 ) . 0 < x ≤ e  f1 ( x ) =  5 . π  π π  c) f ( x. y ) = e 2 x− y x 2 − 2 xy + y 2 . f 2 ( x ) . 2 ) . f xy′′ ( −2. x0 = 1 .a) f : ¡ 2 \ {( 0. f ( x ) = ( f1 ( x ) . f y′ ( −2.

f 2 ( x ) = max  1 − x 3 . unde: 1 sin x2 − 1 3 3 2 x . f 2 ( x ) = arctg a − 2x 2 ax − x 2 .3 Să se calculeze derivatele următoarelor funcţii: a) f ( x ) = ( f1 ( x ) . ( ) ( ) 2 3 x2 + 1 b) f ( x ) = ( f1 ( x ) . unde: f1 ( x ) = 341 . f 2 ( x ) = ln . x} .1  x −1 2 . f3 ( x ) ) .3 x  . f 2 ( x ) .  .7. x ∈ ( −∞. f3 ( x ) ) . f3 ( x ) ) . a > 0. x ∈ ( −1. x <1   f1 ( x ) =  0. unde: f1 ( x ) = 2tg x . f 2 ( x ) . 1− x 1− x 2 x − 3x + 5 b) f ( x ) = ( f1 ( x ) . x ∈ ( −1. x∈¡  2 ln x − 2 x + x . f 2 ( x ) .5 Să se calculeze derivatele de ordinul n pentru funcţiile: a) f ( x ) = ( f1 ( x ) . −1) . f 2 ( x ) . x x c) f ( x ) = ( f1 ( x ) .  4 c) arcsin x + 3arccos x + arcsin 2 x 1 − x 2 =  3π 2 2 . ∞ ) 1 − x  4 b) arctgx + arctg = 1 + x  3π − .7. f3 ( x ) = arccos .  π . f3 ( x ) ) . EXERCIŢIUL 9. f3 ( x ) = 2 . 2  2 2  EXERCIŢIUL 9. f 2 ( x ) . f x = e . x = 1 . f3 ( x ) ) . unde: f1 ( x ) = 1 x2 − 1 . unde: 1+ x 1+ x 1 . x ∈  − . x > 1 ( )  f3 ( x ) = min { x 2 + 3 x. x∈¡ EXERCIŢIUL 9. f x = 1 + x . f 2 ( x ) = 3 2 f1 ( x ) = arctg x 1 + 1 − x2 . 0 ) .7.4 Să se demonstreze următoarele egalităţi: a) arcsin 1 − x 2 + arccos x = π .

f 2 ( x ) = ln 5 (1 − 5 x + 6 x 2 ) . z = ϕ ( x 2 + y 2 ) . y x x b) f ( x. y ) =  ln ( ax + by ) . x EXERCIŢIUL 9.  . z ) = ⋅ e y .7.f1 ( x ) = x 3 ⋅ emx . y ) = ( x 2 + y 2 ) ⋅ e x + y .   ∂x ∂y   ∂u ∂u ∂u xy xy y z = u + .7. y. y x+ y+ z .8 Presupunând că funcţiile ϕ şi ψ sunt derivabile de un număr suficient de ori. y. cos ( x + y ) . ∂x ∂y ( ) c) F ( x. x − y  ∂x n ∂y m  ∂ n+ m F b) F ( x. y . z = ϕ ( x ⋅ y ) . y ) = ( sin ( ax + by ) . . ∂x n ∂y m EXERCIŢIUL 9. z ) = 1 2 2 2 2 (x + y + z ) EXERCIŢIUL 9. d) x ⋅ + y ⋅ + y ⋅ ∂x ∂y ∂z z z  x x 2 2 2 ∂u ∂u ∂u  y  y e) x 2 ⋅ 2 + 2 xy ⋅ + y 2 ⋅ 2 = 0 . ∂x ∂y∂x ∂y x x 2 2 2 342 . să se verifice următoarele egalităţi: ∂z ∂z a) y ⋅ − x ⋅ = 0 .6 Să se arate că funcţiile următoare satisfac relaţia lui Euler şi să se verifice prin calculul direct al derivatelor relaţia găsită: x a) f ( x. u = ⋅ ln x + x ⋅ ϕ  .7 Să se calculeze derivatele specificate pentru următoarele funcţii:  x + y  ∂ n+ m F a) F ( x. c) f ( x. u = ϕ   + x ⋅ψ   . ∂x ∂y 3x x   ∂z ∂z y 2 y2  c) ( x − y ) ⋅ + xy ⋅ = xyz . ∂x ∂y ∂z ∂z y2 b) x 2 ⋅ − xy ⋅ = 3 xz . ∂ n+ m F . z ) = x 2 + y 2 + z 2 ⋅ ln .sin 6 ( ax + by ) + cos 6 ( ax + by ) ) .7. f3 ( x ) = sin 3 x ⋅ cos 2 x . n m . z = e ⋅ϕ y ⋅ e  . .

0 )  x2 + y 2 f ( x. d) d n u .7.11 Să se calculeze diferenţialele de ordinul indicat pentru următoarele funcţii: a) d 3u . 0) . et ) .12 Să se calculeze diferenţialele de ordinul al doilea pentru următoarele funcţii: a) F ( t ) = f ( t 2 . x 2 + y 2 + z 2 ) . b) f ( x.10 Se consideră funcţia:  x2 − y 2 xy ⋅ .7. z ) = u ( x + y + z . c) d 4u . e) d n u .EXERCIŢIUL 9.  a) Să se arate că f este diferenţiabilă pe ¡ 2 . −1) . EXERCIŢIUL 9. 0 ) . y. u = sin ( x 2 + y 2 ) . ( x. în punctul ( 0. EXERCIŢIUL 9. EXERCIŢIUL 9. EXERCIŢIUL 9. b) G ( t ) = g ( t 2 .9 Pornind de la definiţia diferenţialei. y ) =   0. y ) = ( 0. y ) = 27 x3 + 54 x 2 y + 36 xy 2 − 8 y 3 este diferenţiabilă pe ¡ 2 . 343 . b) d 3u .13 Să se scrie formula lui Taylor pentru funcţiile de mai jos în punctele specificate: a) f ( x. să se arate că funcţia: f ( x. formula lui Taylor de ordinul al treilea. u = x3 + y 3 − 3 xy ( x − y ) . c) U ( x. u = eax +by + cz .7. în punctul (1. ( x. ln t . y ) = e x ⋅ sin y .7. c) Să se arate că f xy′′ şi f yx′′ nu sunt continue în origine. y ) ≠ ( 0. b) Să se arate că f admite în orice punct derivate parţiale de ordinul doi.7. ln t ) . u = ln ( x x ⋅ y y ⋅ z z ) . y ) = e x + y . u = eax +by .

EXERCIŢIUL 9. y > 0 . y. 344 . y ) = xy + + x y b) f ( x. z ) = x + EXERCIŢIUL 9. x + y + z = 5 e) f ( x. z > 0 . z ) = + + + . c) f ( x. f ( x.8.14 Să se determine punctele de extrem local pentru funcţiile: 50 20 . x2 y 2 z 2 + + −1 = 0 . z ) = x 2 + y 2 + z 2 − xy + x − 2 z . 4x y z 1 x y z e) f ( x.7. c > 0) . Să se arate că dacă astfel încât cu proprietatea că ∃r > 0 ∀ x. y > 0.0 )} . x y z 16 d) f ( x. a2 b2 c2 x + y − z − 3 = 0 d) f ( x. y ) = xy ln ( x 2 + y 2 ) .1 Să se calculeze derivata întâi şi a doua a funcţiilor definite implicit de următoarele egalităţi: a) x 3 + y 3 − 3axy = 0 .16 Fie f : ¡ 2 → ¡ . y ≥ 0. cu condiţiile   x − y − z − 8 = 0. c) f ( x. y = y ( x ) . ( x ≥ 0. y ∈ ¡ ( x + 1) 2 2 1 1  +  y +  < r 2 . y . atunci x 2 ye 2 x +3 y + 3 > 0 . m > 1) . cu condiţia x 2 + y 2 − 1 = 0 . y = y ( x ) . y. cu condiţiile   xy + yz + zx = 8. y2 z2 2 + + . z ) = xyz . b > 0. z > 0 . y ) ∈ ¡ 2 \ {( 0. x > 0. y ) = x m + y m . b) xy − ln chxy = 0 . cu condiţia x + y − 2 = 0 . y ) = x 2 + xy + y 2 + x − y + 1 . y ) = x 2 ye 2 x +3 y . 3 3e  EXERCIŢIUL 9. x > 0. EXERCIŢIUL 9. z ) = x 2 + y 2 + z 2 .15 Să se găsească punctele de extrem şi extremele funcţiilor cu legăturile specificate: a) f ( x. y. y. ( x. x > 0. a) f ( x.7.7. y. z ) = xyz . b) f ( x. y > 0. cu condiţia ( a > 0.

EXERCIŢIUL 9.3 Să se calculeze y′ din relaţia: x y − y x = 0 .7 Să se calculeze derivatele parţiale de ordinul întâi şi doi ale funcţiei z = z ( x. y. fu′′2 .5 Să se calculeze y′′ din relaţia: x + y + z + 3 y − x = 0.4 Să se calculeze y′′ din relaţia: ch2 y − 2e x = 0 . y.8. EXERCIŢIUL 9. b) tg EXERCIŢIUL 9. u ) = 0 . 2 EXERCIŢIUL 9. x EXERCIŢIUL 9. z .6 Să se calculeze y′′ din relaţia: y ⋅ e − y − x = 0 .8. t .8.8. x EXERCIŢIUL 9.8 Ştiind că z = z ( x.8. a2 b2 c2 b) z ⋅ e− xz + y ⋅ e− xy − arcsin z = 0. 2 2 să se calculeze derivatele parţiale de ordinul întâi şi al doilea.8. 2 zx zy − ch = 0 .2 Să se calculeze derivata întâi şi a doua ale funcţiei y y = y ( x ) definită implicit de ecuaţia: arctg − ln ( x 2 + y 2 ) = 0 . y ) este definită implicit de ecuaţia: a) ln ( x 2 + yz ) − 4 ⋅ e − z x = 0 . t ) este definită implicit de ecuaţia f ( x.8. Să se arate că: 0 ∂ 2u 1 = ⋅ f y′ ∂x∂y  ∂f 3   f u′  ∂u  345 f x′ f xy′′ f xu′′ fu′ f yu′′ . EXERCIŢIUL 9. z .9 O funcţie u = u ( x. EXERCIŢIUL 9. y ) definită implicit de egalităţile următoare: a) x2 y 2 z 2 + + −1 = 0 .8.

0.1. z ′y . ( 2. unde F ( u . c ) . 0. v. EXERCIŢIUL 9. e) 2 z = x 2 + y 2 ⋅ tg z x2 + y 2 . 346 . w ) este o funcţie care admite derivate parţiale de ordinul întâi şi al doilea în raport cu u . Să se calculeze: dx dy dz . 0 ) .14 Să se arate că ecuaţiile de mai jos definesc implicit o funcţie z = f ( x. unde F ( u . c > 0 .11 Relaţiile:  x 2 + y 2 + z 2 − R 2 = 0  3 3 3 3  x + y + z − 3 xyz − a = 0 dy dz definesc pe y . (1.13 Să se calculeze z ′x . z ′′x2 dacă z = z ( x. .0 ) . b.8. z ca funcţii de x . b) d) x + y + 2 z = e z . v. z ≠ 0 . f) ( x + y ) ⋅ e z − xy − z = 0 . y ) este definită implicit de ecuaţia F ( x. y ) în vecinătatea punctelor indicate: a) xy + yz + z 3 x = 1 .8. a. x2 y2 z2 + + = 1 . y .12 Să se arate că funcţia z = z ( x. ( 0. Să se calculeze: şi . x + y + z ) = 0 . . x + y. a 2 b2 c 2 c) z 3 − 3 xyz = a 3 .1. dx dx EXERCIŢIUL 9.  = 0 . 2. a ≠ 0 .0 ) .10 Relaţiile:  x + y + z −1 = 0  2 2 2  x + y + z − 2t = 0  x3 + y 3 + z 3 − t 3 = 0  K definesc pe x . a ) .EXERCIŢIUL 9. ( 0. y ) definită implicit de x y ecuaţia F  . z ca funcţii de t .8. v ) este derivabilă parţial în raport z z cu u şi v verifică relaţia x ⋅ z ′x + y ⋅ z ′y = z . EXERCIŢIUL 9.1. dt dt dt EXERCIŢIUL 9.8.8. (1. w. 0 ) . (1.

8. y ) definite de ecuaţiile: a) 2 x 2 + 6 y 2 + 2 z 2 + 8 xz − 4 x − 8 y + 3 = 0 . c) x 3 + y 3 − 3 x 2 y − 3 = 0 . b) x 3 y − 3xy 2 + y 2 + z 2 + 6 x + 7 y − 3 z − 14 = 0 .15 Să se afle extremele funcţiei y = f ( x ) definită de ecuaţiile: a) x 2 + 2 y 2 − 2 xy + 4 x − y + 6 = 0 .19 Se consideră funcţiile:  x− y  y−z  x + 2y + z  u= f . h sunt bijecţii. EXERCIŢIUL 9. EXERCIŢIUL 9. g .18 Să se arate că funcţiile:  y1 = x1 x3 + x2 x4 y = x x + x x 1 4 2 3  2  2 2 2 2  y3 = x1 + x2 − x3 − x4  y = x2 + x2 + x2 + x 2  4 1 2 3 4 sunt în dependenţă funcţională şi să se determine relaţia dintre ele. 347 . EXERCIŢIUL 9. c) x 4 + y 4 + z 4 = 2 ( x 2 + y 2 + z 2 ) .8.8. w = h   x+ z   x+ z   y+z unde f . b) y 2 + 2 x 2 y − 3 = 0 .8. EXERCIŢIUL 9.8.EXERCIŢIUL 9. v = g  .16 Să se găsească punctele de extrem ale funcţiilor z = f ( x. Să se arate că u .17 Să se arate că funcţiile: u = x 2 + y 2 + z 2  v = x + y + z  w = xy + yz + zx  sunt în dependenţă funcţională şi să se determine relaţia dintre ele. w sunt în dependenţă funcţională şi să se determine relaţia dintre ele. v.

EXERCIŢIUL 9. Să se arate că u . EXERCIŢIUL 9.8.20 Fie funcţiile:   y+z  u = f    y+z−x    z+x  v = g  .23 Să se determine funcţia ϕ . v = ϕ ( x ) ⋅ϕ ( y ) să fie în dependenţă funcţională. astfel ca u = ϕ ( x + y ) .22 Să se determine funcţia ϕ derivabilă. u = ϕ ( x + y) . g . w sunt în dependenţă funcţională şi să se determine relaţia dintre ele.8. v. EXERCIŢIUL 9.8.21 Fie funcţiile:  a1 x + a2 y + a3 z u = 1 a1 x + a21 y + a31 z   b1 x + b2 y + b3 z . v = 1 − ϕ ( x ) ⋅ϕ ( y ) EXERCIŢIUL 9. astfel încât ϕ ( x) + ϕ ( y ) să fie în dependenţă funcţională. h sunt bijecţii. 348 .8. v.  z+x− y    x+ y  w = h     x+ y−z  unde f . v = 1 1 1 b x + b y + b z 1 2 3   c x + c2 y + c3 z  w = 11 c1 x + c12 y + c31 z  Să se arate că u . w sunt în dependenţă funcţională şi să se determine relaţia dintre ele.

1. Colţescu I. 1963. Editions Mir.. Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”. Moscou. 1964 2. Morozan C... 1.. Fihtelhonţ G. Dogaru Gh. I.. Günter N. Găină St. Exerciţii şi probleme de analiză matematică.BIBLIOGRAFIE 1. Constanţa. 1958 349 . Editura Tehnică.. 1990 6. 3. vol. Culegere de probleme . Aplicaţii.1. 1979 10. Colţescu I.. Flondor D. Constanţa. 1965 9. Culegere de probleme de calcul diferenţial şi integral. Andrei T. Tănase V. Bucureşti. vol. Lecţii de analiză matematică.M. Bucureşti... 2. 1980 4. Editura Tehnică. Bucur Gh.M. Exemple. Exerciţii şi probleme de analiză matematică. Craiu M. Editura Tehnică. vol. Bucureşti.. Culegere de probleme de calcul diferenţial şi integral.3.. Editura Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”.. 2. Colţescu I. 1964. Cîmpu E.. Editura Didactică şi Pedagogică.. Constanţa. Demidovitch B. Editura ALL. 1993 11. Dogaru Gh. Aramă L. Bucureşti. vol. Editura ExPonto. 2004 3. Dogaru Gh. 2... Flondor P. Donciu N. Stănăşilă O. vol. Bucureşti. 1966. Calcul diferenţial. Recueil d’exercices mathematique. Editura Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”. Curs de calcul diferenţial şi integral... Calcul diferenţial. Constanţa.. 1990 8. Analiză matematică. Analiză matematică. Teorie. Dogaru Gh. Colţescu I.. 1967 12. Bucureşti. Bucureşti.Algebră şi analiză matematică... Editura Didactică şi Pedagogică. Culegere de probleme de matematici superioare. 1998 7. Editura Tehnică. 1971 et problemes d’analyse 5.. Kuzmin R.

Analiză matematică. Marcus S. Analiză matematică. Analiză matematică. Bucureşti. Stănăşilă D. Bucureşti. Curs de matematici superioare.. Editura Didactică şi Pedagogică. Dinculeanu N.. 1. Editura Tehnică. Bucureşti. Halanay A. I şi II. Sireţchi Gh. 2. Editura Didactică şi Pedagogică.. 1984 19.. Nicolescu M. 1981 350 . Olariu V. Bucureşti. 1957 14. Culegere de probleme de analiză matematică. Editura Didactică şi Pedagogică. Analiză matematică. 1983 17.. Roşculeţ M. Roşculeţ M. Editura Didactică şi Pedagogică. Editura Didactică şi Pedagogică. Iacob C... Bucureşti. vol.. Olariu V. Turbatu S. 1971 15.13. Editura Academiei de Studii Economice. 1985 20. Bucureşti. 1981 16. vol... 1968 18.. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică. Calcul diferenţial şi integral. Analiză matematică.. Bucureşti.