ELECTROCARDIOGRAMA ÎN ISCHEMIA MIOCARDICĂ

Modificările ECG în angina pectorală: Constau în alterarea primară a repolarizării ventriculare care determină pe ECG: Modificările segmentului ST: Leziunea electrocardiografică (subendocardică) - cea mai frecventă în cazul ischemiei cronice şi determină în: • derivaţiile directe: subdenivelarea segmentului ST > 1 mm: - descendentă - orizontală - lent ascendentă pe o durată de minimum 0,08 sec. după punctul J

Subdenivelarea ST rapid ascendentă (ST subdenivelat sub 1 mm la 0,08 sec. de la punctul J) este considerată normală, fără valoare diagnostică pentru CI (şi care apare fiziologic în cursul efortului fizic sau a tahicardiilor sinusale indiferent de etiologie).

Leziunea electrocardiografică (subepicardică) - întâlnită în: - ischemiile acute (angina spastică Prinzmetal, debutul IMA) - diskinezia ventriculară din anevrismul ventricular post IMA şi determină în: • derivaţiile directe: supradenivelarea segmentului ST > 1 mm (cu convexitate superioară, de regulă). Supradenivelarea segmentului ST (până la 10 mm) dispare în câteva minute după încetarea durerii sau efortului, în cazul anginei pectorale şi persistă ore-zile în cazul IMA. O supradenivelare de segment ST > 2 mm în V1, V2, V3 indică o ischemie miocardică cu evoluţie posibilă spre infarct miocardic.

1.2. Modificările undei T  Ischemia electrocardiografică (subepicardică) Este cea mai frecventă în cazul ischemiei cronice şi determină în: • derivaţiile directe: unde T adânci, negative, simetrice • derivaţiile indirecte: unde T înalte, pozitive, ascuţite ! Obs: modificările izolate ale undei T neînsoţite de modificări ale segmentului ST nu au valoare diagnostică pentru CI, deoarece pot apare şi în afara acesteia: Concluzii: În practica clinică, combinaţia cea mai frecvent întâlnită în angina pectorală este: - leziune subendocardică (afectarea severă subendocardică) ⇒ subdenivelare ST descendentă sau orizontală - ischemie subepicardică (afectarea moderată subepicardică) ⇒ unde T negative, adânci, simetrice.

Modificări ECG in infarctul miocardic (IM) Constau în alterarea primară a depolarizării şi repolarizării ventriculare determinând pe ECG apariţia tuturor celor 3 semne morfologice: necroza, leziunea şi ischemia electrocardiografică. Stadializarea ECG a IM:

IM ACUT determină pe ECG în derivaţiile directe: 1. Unda T pozitivă, amplă, lărgită, numită "T hiperacut" poate apare uneori în primele ore de la debut (modificare rareori surprinsă pe ECG)

2.

Supradenivelarea importantă a segmentului ST (iniţial concavă, apoi convexă) cu aspect de “undă monofazică”. Supradenivelarea convexă a segmentului ST (cu pornire din vârful undei R) cu înglobarea undei T constituie aşa-numita “undă în dom Pardee”. În evoluţie supradenivelarea ST se reduce progresiv până la linia izoelectrică în 1-2 săptămâni.

Supradenivelarea ST indică prezenţa zonei de LEZIUNE. 3. Unda T devine negativă, ascuţită, adâncă, simetrică în 1-3 zile. T negativ este maxim în primele 1-2 săptămâni. Unda T negativă indică prezenţa zonei de ISCHEMIE. 4. Unda Q patologică apare după 8 - 10 ore de la debut în cel puţin 2 derivaţii adiacente şi se defineşte prin: - durata ≥ 0,04 sec. - amplitudinea peste 25 % (1/3) din cea a undei R în aceeaşi derivaţie Unda Q patologică indică prezenţa zonei de NECROZĂ. IM SUBACUT (RECENT) determină în derivaţiile directe: 1. Segmentul S-T revine treptat la linia izoelectrică (dispare LEZIUNEA). 2. Unda T negativă, adâncă, simetrică (persistă ISCHEMIA). 3. Unda Q patologică sau complex QS (persista NECROZA). IM CRONIC (la 2-3 luni după debutul infarctului) determină în derivaţiile directe: 1. Undă T negativă, adâncă, simetrică sau undă T înaltă, ascuţită, simetrică sau undă T normală (persistă sau dispare ISCHEMIA). 2. Unda Q patologică sau complex QS, care persistă toata viaţa (persistă NECROZA). Localizarea ECG a IM Localizarea IM Antero-septal Antero-apical Antero-lateral Modificări ECG - semne directe V1-V3 V3-V5 V4-V7 DI, aVL Apical V2-V4 DII, DIII, aVF Inferior DII, DIII, aVF

INFARCTUL POSTERIOR Nu prezintă semne directe în derivaţiile standard (niciuna nu explorează direct această

zonă), ci doar în V8, V9 şi în derivaţiile esofagiene. Semnele indirecte de IM posterior constau in: • unde R patologice (anormale) în V1 şi V2 (reciproca undelor Q care pot fi înregistrate pe peretele posterior prin derivaţiile esofagiene) definite prin: raportul R/S ≥ 1 şi/sau durata undei R ≥ 0,03 sec. subdenivelarea segmentului ST in V1 şi V2 în stadiul acut al IM posterior unde T înalte, simetrice în aceleaşi derivaţii în stadiile mai avansate.

• •

MARKERI SEROLOGICI ÎN INFARCTUL MIOCARDIC
1. Creatinfosfokinaza (CPK) Prezintă 3 izoenzime: - izoenzima CPK-MM specifică muşchiului scheletic - izoenzima CPK-BB specifică creierului - izoenzima CPK-MB specifică miocardului Izoenzima CPK-MB este un marker foarte specific pentru infarctul miocardic, existând o relaţie directă între întinderea ariei de infarct şi cantitatea de enzimă eliberată în plasmă. Creatinfosfokinaza creşte precoce în infarctul miocardic, dar valorile sale revin la normal după 2-4 zile. Valori crescute înregistrate după această perioadă se corelează cu risc crescut de reinfarct. Valori normale: CPK total < 200 UI/l CPK-MB = 10-13 UI/l sau < 5% din CPK total Modificări patologice:

-

în infarctul miocardic valorile încep să crească la 4-6 ore de la debutul infarctului, ating un maxim la 12-24 de ore şi revin la normal după 2-4 zile. pentru diagnosticul de infarct miocardic : o CPK-MB trebuie să aibă o valoare dublă faţă de normal o CPK-MB trebuie să fie > 10% din CPK total.

2. Lacticodehidrogenaza (LDH) Este o enzimă localizată la nivelul ficatului, rinichiului, muşchiului scheletic, miocardului. Prezintă 5 izoenzime, specifice pentru miocard fiind LDH1 şi LDH 2. Din cauza lipsei de specificitate, se utilizează foarte rar în diagnosticul de infarct miocardic. 3. Aspartat aminotransferaza (ASAT sau GOT) Este o enzimă localizată la nivelul a numeroase ţesuturi şi celule: ficat, rinichi, creier, miocard şi eritrocite. Este o enzimă foarte nespecifică, crescând atât în infarctul miocardic, cât şi în afecţiuni hepatice, eritrocitare sau de altă natură. 4. Mioglobina Este o enzimă localizată la nivelul muşchiului scheletic şi al miocardului, cu rol în legarea O2. Este un indicator foarte sensibil al injuriei musculare. În caz de infarct miocardic este eliberată mai rapid decât troponinele. Creşte precoce în infarct, după 2 ore de la debutul acestuia. Nu este specifică pentru muşchiul cardiac, putând creşte în orice caz de injurie musculară. O valoare normală a mioglobinei poate ajuta la excluderea diagnosticului de infarct miocardic. 5. Complexul troponinic Troponinele şi tropomiozinele sunt proteinele reglatoare ale contracţiei muşchiului cardiac. Troponinele sunt de trei tipuri: - Tn C – care leagă ionii de Ca2+ în timpul contracţiei musculare - Tn I – inhibă ATP-aza actinomiozinică - Tn T – cu rol în transportul tropomiozinei. Troponinele T şi I reprezintă cei mai specifici markeri serologici ai necrozei miocardice. Troponinele înregistrează valori crescute şi în 30-40% din cazurile de angină pectorală instabilă. În infarctul miocardic, troponinele cresc la 3-6 ore de la debutul acestuia, ating un maxim la 12-14 ore şi revin la normal după 7-10 zile (Tn I) sau după 2 săptămâni (Tn T). Valori normale: Tn T = 0,20 µ g/l Tn I < 0,15 µ g/l

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful