I.

SCURT ISTORIC AL CRIMINALISTICII

a. Perioada empirică (Edmond Locard, Jürgen Thorwald, Paul Ştefănescu) • Reguli de cercetare a probelor în scris: Lex Cornelia de falsis, Roma antică; novelele 49 şi 73 ale lui Justinian, din anul 539. „…Justinian citează în novela 73 o eroare judiciară datorată unor exper i care au considerat fals un document a cărui autenticitate a fost ulterior stabilită. El scrie: «Asemănarea scrisurilor ni se pare foarte suspectă; este un argument care ne-a înşelat de mii de ori; nu ne vom putea referi la ea până când nu vom avea probe mai bune.» El negase deja în novela 49 că s-ar putea ob ine certitudine prin expertiza grafică. Şi a luat măsuri pentru a asigura autenticitatea pieselor care servesc pentru compara ii”. (Edmond Locard) • Judecătorul roman Quintilianus a făcut uz de o amprentă însângerată pentru a achita un fiu acuzat că şi-a omorât tatăl. • În Coreea, amprentele digitale erau folosite în loc de semnătură (anul 650). Chinezii distingeau două tipuri de desene digitale: „lo” şi „ki”. • Primul şambelan al regelui Carol al V-lea, nobilul de la Rivière, este cercetat în anul 1370 pentru fals. • Prima expertiză criminalistică a scrisului, cunoscută, datează din anul 1569, privind falsificarea semnăturii regelui Carol al V-lea (Fran a). • Traité des inscriptions en faux, de Reveneau, în anul 1666. „Lucrare capitală, aceea care, până în ultimii ani, şi înainte de folosirea metodelor de laborator, era cel mai complet, cel mai bine informat, şi model, este „Tratatul înscrierilor în fals” al lui Raveneau, care a apărut în 1666 şi a trebuit să fie reimprimat în 1673. Toate precau iunile, toată pruden a unui spirit observator şi fin sunt expuse în această lucrare. El începe prin a da sfaturi foarte în elepte privitoare la <<ordinea în care trebuie considerate piesele în cauză şi cele de compara ie>>. El recomandă să ne asigurăm de autenticitatea pieselor de compara ie. El cunoaşte felurite falsuri (el semnalează falsul prin decalcare [contretirement]) şi toate motivele care există de a privi cu neîncredere o scriere de la prima vedere: formă prea regulată a unui scris sau a unei semnături (semnătură ob inută prin calchiere), retuşări, tremurătură, identitate perfectă a semnăturii. El cunoaşte toate dificultă ile expertizei şi obstacolele aproape de netrecut ridicate de unii falsificatori atât de bine antrena i încât, felul de scris ce vrea să-l facă, îl scrie tot atât de liber ca scrisul său obişnuit. El este primul care îndrăzneşte să se îndoiască: <<Se poate întâmpla să fim în imposibilitatea de a descoperi falsul>>. El îndrumă expertiza spre detaliile cele mai minu ioase şi o

îmbogă eşte cu metode care, două sute de ani mai târziu, vor fi regăsite cu strigăte de triumf: examinarea celor două semnături alipindu-le şi privindu-le prin transparen ă (este de fapt prima idee a fotografiei compozite); examinarea modului de inere a peni ei; calitatea trăsăturii; cernelurile. El cunoaşte modul de a stabili dacă o scriere este veche sau nouă, dacă unele linii sau unele cuvinte au fost adăugate, dacă au fost adăugate, suprimate sau schimbate foi, dacă au fost alterate sau au fost substituite cifre, unele peste altele. Şi unul din pasajele esen iale din remarcabila sa cărticică este capitolul IX, „Privitor la modul de a forma literele”, în care să o lec ie plină de în elepciune caligrafilor, dar pe care aceştia, spre nefericirea expertizei nu au respectat-o: „Nu trebuie să ne oprim în totul (la forma unei litere) pentru a hotărî dacă o piesă este falsă sau autentică, deoarece acesta este lucrul cel mai uşor de contrafăcut şi de imitat”. (Edmond Locard; subl. noastră). „Expertiza nu a făcut nici un progres de la Raveneau”. (Alphonse Bertillon). • Recunoaşterea vinova ilor după semnalmente: Eugčne François Vidocq (1775–1857), fondatorul Siguran ei franceze (La Sûreté) sub Napoleon I (1810). El a inventat aşa-zişii moutons = oi, informatorii şi agen ii sub acoperire de astăzi, care ob ineau informa ii pre ioase din rândul de inu ilor afla i în penitenciare. Tot el, spre sfârşitul vie ii, a creat prima agen ie particulară de detectivi din lume. b. Perioada ştiin ifică Alphonse Bertillon (1853–1914) a inventat sistemul de identificare antropometrică, în 1879, bazat pe faptul că „măsurile omului urmează o lege naturală de reparti ie statistică, a cărei reprezentare grafică este de tipul unei curbe de alură constantă” (P.F. Ceccaldi). Dacă se iau în considerare 11 măsurători, probabilitatea ca doi indivizi să fie identici este de 1 la … 4.191.304, iar la 14 măsurători va fi de 1 la 286.435.456. În anul 1888 Betillon şi-a perfec ionat sistemul prin metoda „portretului vorbit”, metodă care, de fapt, fusese inventată cu trei secole şi jumătate în urmă de Leonardo da Vinci. Sistemul de identificare antropometrică, greoi şi limitat, a fost înlocuit cu dactiloscopia, care constă în identificarea persoanei după amprentele digitale, palmare şi plantare. Savan ii englezi consideră că fondatorul Criminalisticii este Sherlock Holmes, fireşte, ca un omagiu adus lui Sir Arthur Conan Doyle. Iată ce calită i şi deficien e a avut acest celebru personaj (în opinia prietenului său, dr. Watson), care primeşte şi astăzi coresponden ă din lumea întreagă la adresa lui din Londra, Baker Street nr. 221B: „Sherlock Holmes - deficien e 1. Cunoştin e de literatură - zero

2. Cunoştin e de filozofie - zero 3. Cunoştin e de astronomie - zero. 4. Cunoştin e de politică - slabe. 5. Cunoştin e de botanică - inegale. Bune în ceea ce priveşte belladona, opiul şi, în general, otrăvurile. Habar n-are de grădinăritul practic. 6. Cunoştin e de geologie - cunoştin e practice, însă limitate. Î i poate spune dintr-o privire ce diferen ă este între un fel de pământ şi altul. După o plimbare mi-a arătat pete de noroi pe pantalonii săi şi, după culoarea şi consisten a petelor, mi-a spus în ce parte a Londrei fusese împroşcat cu noroi. 7. Cunoştin e de chimie - profunde. 8. Cunoştin e de anatomie - exacte, dar nesistematizate. 9. Cunoştin e în domeniul literaturii de senza ie - imense. Pare-se că ştie toate amănuntele legate de ororile petrecute de-a lungul secolului. 10. Cântă bine la vioară. 11. Este expert în lupta cu bastonul, în box şi scrimă. 12. Are solide cunoştin e în ceea ce priveşte latura practică a dreptului englez.” (Sherlock Holmes contraatacă, în Semnul celor patru. Romane poli iste, traducere Lazăr Casvan şi Rodica Lackner, Editura Ploscău, 1991, p. 18). Şi iată o profesiune de credin ă extrasă dintr-un studiu al imbatabilului criminalist, intitulat Cartea vie ii: „Ca toate celelalte ştiin e, cea a deduc iei şi analizei nu poate fi însuşită decât cu pre ul unor studii îndelungate şi minu ioase; de altfel, via a este prea scurtă pentru a permite unui muritor să atingă perfec iunea pe acest tărâm. Înainte de a se îndrepta spre aspectele morale şi intelectuale ale temei, care prezintă cele mai mari dificultă i, cercetătorul ar trebui să încerce rezolvarea problemelor elementare. Să înve e mai întâi să citească dintr-o privire povestea unui om, meseria sau profesiunea pe care o exercită. Oricât de pueril ar putea să pară un asemenea exerci iu, el ascute facultă ile de observa ie şi te înva ă ce şi unde să cau i. Unghiile, mâneca hainei, pantofii, genunchii pantalonilor, proeminen ele degetului gros şi ale celui arătător, expresia fe ei, manşetele cămăşii fiecare dintre aceste elemente relevă din plin profesiunea unui om. Este aproape de neconceput ca, adunând toate aceste date, un cercetător competent să nu se edifice asupra cazului pe care-l studiază.” Câteva repere ale Dactiloscopiei (Edmond Locard, Jürgen Thorwald, Constantin urai, Lidia Cotu iu, Paul Ştefănescu) Primele descrieri ale desenelor papilare şi ale orificiilor glandelor sudoripare au fost făcute de Grew, 1684, Bidloo, 1685 şi Malpighi, 1686. 1747: Christian Jacob Hintze descrie crestele papilare în teza de doctorat „Examen anatomicum papielarum cutis tactii inserchtium”.

1823: Jan Evangheliste Purkinge, profesor de anatomie şi fiziologie la Facultatea de medicină din Praga, în lucrarea Comentatio de examine physiologico organi visus et systematis cutanei, Breslau, 1823, realizează prima clasificare, în nouă tipuri de desene papilare, care va sta la baza clasificărilor de mai târziu. 1858: William Hershell a început să folosească amprentele papilare pentru a proba că a plătit soldele indigenilor. La 15 august 1877, după o experien ă de aproape 20 de ani, propune inspectorului general al închisorilor din Bengal folosirea amprentelor pentru identificarea condamna ilor, dar nu primeşte nici un răspuns. 1880: La 28 octombrie, revista „Nature” publică scrisoarea trimisă de dr. Henry Faulds, din Japonia, pentru utilizarea amprentelor la identificarea infractorilor şi a cadavrelor. „Prima identificare i se datoreşte Doctorului Henry Faulds care a descoperit un criminal după urma degetului lăsată pe gâtul unei sticle din care băuse”. (Valentin Sava) 1891: Sir Francis Galton propune, în revista „Nature”, introducerea dactiloscopiei în locul antropometriei. În acelaşi an, H. de Varigny publică articolul Les empreintes digitales d’aprés Galton („Revue scientifique” nr. 18). 1892: Sir Francis Galton (1822–1911) publică prima carte de dactiloscopie din lume: The Finger-Prints. Galton clasifică desenele papilare în trei tipuri: arcuri, bucle şi verticile. Face primele observa ii referitoare la ereditatea dermatoglifelor. 1893: Juan Vucetici (1858–1925), născut în Lesina, Croa ia, naturalizat în Argentina, publică prima sa lucrare: Instructiones generales para el sistema antropometrico, în care abordează şi probleme de dactiloscopie. 1894: Argentina devine prima ară din lume care introduce dactiloscopia. Au urmat, pe continentul sud-american: Brazilia şi Chile (1903); Bolivia (1906), Peru, Paraguay şi Uruguay (1908) 1896: Datorită eforturilor lui Edward Henry, India introduce metoda de identificare dactiloscopică pe lângă cea antropometrică. 1900: Apare cartea lui Edward Henry, Classification and User of FingerPrints. Anglia introduce sistemul de clasificare elaborat de Edward Henry. 1902: Wilder publică „Palms and Soles”, primul studiu amplu care abordează metodologia, ereditatea şi varia ia rasială ale configura iilor palmare şi plantare. 1904: Apare Dactiloscopia comparată a lui Juan Vucetici. 1910: În Norvegia şi apoi, în 1913, în Brazilia, primele cazuri de condamnare doar pe baza probei dactiloscopice. 1916: Juan Vucetici înfiin ează Revista de la identificacion. 1943: H. Cummins şi Ch. Midlo sistematizează cunoştine ele de până atunci, de la metodologie, identificare, embriologie, ereditate, varia ii rasiale,

până la aspecte de patologie a dermatoglifelor, în lucrarea „Finger Prints, Palms and Soles”. c. Repere moderne Identificarea genetică, prin determinarea codului genetic propriu fiecărei fiin e, pe baza acidului dezoxiribonucleic (ADN), prezent în genele corpului uman (sânge, esuturi, spermă, salivă, oase, păr, din i), a fost introdusă ca metodă în anul 1985 de către Alex Jeffreys de la Leicester University, Anglia. Softuri criminalistice (utilizarea computerului). Imagini digitale (captare şi preluare electronică a imaginilor). Evaluarea probalistică a identită ii (I.W. Evett, C.G.G. Aitken, Anglia). d. Studii de referin ă: Alphonse Bertillon. La photographie judiciaire avec un appendice sur la classification et L’identification Anthropométriques, Paris, 1890. Albert Osborn (1858–1946): Expertiza documentelor, 1910. Edmond Locard (1873–1966): Traité de criminalistique, vol. I–VII, Desvignes, Lyon, 1931–1939 şi Les faux en écriture et leur expertise, Ed.Payot, Paris, 1959. Prin monumentalul său Tratat, precum şi prin „Revista interna ională de criminalistică” pe care a fondat-o în anul 1929, Edmond Locard va da strălucire şi consisten ă Criminalisticii. La şcoala pe care a creat-o în Lyon s-au format oameni de ştiin ă din mai multe ări ale lumii, care au devenit celebri: Zaki (Egipt), Carrel (Elve ia), Soderman (Suedia), Nicolae Episcopescu şi Mihail Cireş (România). Harry Soderman şi John O’Conell: Modern Criminal Investigation, 1935. Paul Kirk: Crime Investigation, 1953 Wilson Harison: Suspects documents, their scientific examination, Londra 1958. e. Apari ia şi dezvoltarea criminalisticii în România 1840: Vornicul Manolache Florescu propune înfiin area unei eviden e alfabetice a infractorilor, după modelul Prefecturii de poli ie din Paris, din anul 1832. (Constantin urai). 1843: Procedeul fotografic inventat în 1822 de către Nicéphore Niepce şi Jaques Daquerre, dagherotipia, este folosit cu succes şi la Bucureşti. 1860: Apare Medicina legală de I.N. Auerbach, medic legist al Districtului Ilfov. 1879: Primul serviciu fotografic, la Poli ia Capitalei. 1884: Ia fiin ă Cazierul central alfabetic. Prima fişă a fost introdusă în cazierul judiciar în anul 1882 la Poli ia Capitalei. 1892: Serviciul antropometric în Palatul de Justi ie, sub conducerea dr. Andrei Ionescu, format de profesorul Mina Minovici. 1893: La Craiova, apare Manualul ofi erului de poli ie judiciară de Nicolae I. Alexiu, judecător la Tribunalul din Romana i, în care sunt tratate reguli cu

privire la deplasarea şi cercetarea locului faptei, ridicarea corpurilor delicte, reconstituirea etc. 1894: Nicolae Minovici ia primele impresiuni ale condamna ilor şi, în 1906, îi va comunica lui J. Vucetici rezultatul cercetărilor sale în dactiloscopie. Meritul de a fi introdus dactiloscopia în România îi revine lui Andrei Ionescu, care a ales, din peste 30 metode, o variantă Vucetici – Olariz – Daae, care corespunde cel mai bine particularită ilor româneşti. 1895: Se înfiin ează Serviciul de identificare judiciară. 1896: Dr. Nicolae Minovici înfiin ează Şcoala antropologică (Bertillon), pe lângă Serviciul de antropometrie din Palatul de Justi ie, pentru pregătirea ofi erilor şi agen ilor de poli ie, unde se predau şi primele elemente ştiin ifice de dactiloscopie, care poate fi considerată prima şcoală de poli ie ştiin ifică din România (Constantin urai). 1900: Nicolae Minovici publică Şcoala antropologică Bertillon, iar în 1904, primul Manual tehnic de medicină legală, care constituie, în acelaşi timp, primul manual de Criminalistică tehnică din ara noastră. Nicolae Minovici tratează identificarea antropometrică („Particularită i individuale de natură anatomică” în Cap. V) şi, în premieră na ională, fotografia judiciară (Cap.IX). Pentru identificarea cadavrelor recomandă, pentru prima dată în lume, folosirea ochilor artificiali. Spa ii largi sunt consacrate „stabilirii identită ii absolute prin ajutorul impresiunilor digitale”, examinării petelor şi a urmelor create de păr i ale corpului etc. Ştefan Minovici: Falsurile în documente şi fotografia în serviciul justi iei. 1904: Nicolae Minovici publică „Studiu asupra spânzurării” citat de toate tratatele de medicină legală din lume, care cuprinde rezultatul cercetărilor pe care savantul le-a făcut pe propriul său corp, cu aplica ie în abordarea sinuciderii prin spânzurare şi a diferen ierii sinuciderii de omucidere. 1905: Aparatul proiectat de profesorul Ştefan Minovici pentru fotografierea şi microfotografierea înscrisurilor şi pentru detectarea falsurilor era considerat unul dintre cele mai evoluate în domeniu. 1910: Tratat de grafologie şi expertiză în falsuri de N.S. Moldoveanu. „Les experts et les expertises en ecritures”, Paris, de Nicolas Episcopescou. 1911: R.A. Reiss, „titularul primei catedre de poli ie ştiin ifică înfiin ată în lume” (C. urai), în Manuel de police scientifique (technique) îi consideră pe fra ii Minovici printre cei mai mari criminalişti din lume, după Alphonse Bertillon şi Hanns Gross. Mina, Ştefan şi Nicolae Minovici sunt ctitorii Criminalisticii româneşti. În acelaşi Manual, R.A. Reiss consacră o sec iune celebrului ho român George Manolescu, cel care s-a autointitulat „regele ho ilor” şi care a excelat în metoda cunoscută sub denumirea vol à la carre (furt pe fa ă).

1912: Metoda profesorului Nicolae Minovici, de folosire a ochilor artificiali, cu ocazia fotografierii cadavrelor, este premiată cu aur la Expozi ia Internaională de la Viena. Constantin Zguriadescu: Poli ia tehnică şi ancheta judiciară ştiin ifică, edi ia a II-a. 1914: D. Călinescu publică Dactiloscopia şi portretul vorbit. • Metoda de identificare antropometrică este înlocuită cu metoda dactiloscopică, operă comună a profesorilor Mina Minovici şi Nicolae Minovici, dr. Andrei Ionescu şi a medicului legist dr. Sava Valentin (Moise Terbancea). • În cadrul Serviciului de identificare, metoda antropometrică este înlocuită cu identificarea dactiloscopică, „Opera comună a profesorilor Mina Minovici şi Nicolae Minovici, dr. Andrei Ionescu şi a medicului legist dr. Sava Valentin” (Moise Terbancea). • Prima expertiză dactiloscopică în România, efectuată de Nicolae Episcopescu. 1915: Ştefan Minovici, Aparat general macro şi micro fotografic pentru identificarea grafică a falsurilor în înscrisuri. 1920: Şcoala de poli ie ştiin ifică, Bucureşti. 1926: • H. Stahl, Grafologia şi expertizele în scrieri. Anonimul-falsul, cu 204 autografe şi documente grafologice. De acelaşi autor: Falsuri, fraude şi raze ultraviolete; Expertiza grafică, Tratat de grafologie şi expertiză în falsuri, Expertiza documentelor. Cartea Grafologia şi expertizele în scrieri. Anonimul-falsul a fost deosebit de apreciată de J. Crèpieux-Jamin: „Cette oeuvre fait honneur à la Roumanie. C’est la plus sérieuse et la plus complète de celles qui ont paru àce jour” („Această operă face onoare României. Este cea mai serioasă şi mai completă dintre cele care au apărut până în prezent”). – „Le livre Grafologia, de M. Henri Stahl, se présente sous les espèces d’une édition somptueuse, sur beau papier, avec de trés nombreuses illustrations. M. Stahl a fait une excellente mise au point de l’expertise graphologique des documents écrits. Il donne un exposé à la fois complet, court et très net des caractères graphiques de Crépieux-Jamin et celle de feu Pierre Humbert. Il donne, en outre, quelqes bonnes indications sur le méthodes de laboratoires consernant les faux par altération. Son exposé est tellement schématique et d’ailleurs si bellement illustré que les personnes mèmes qu n’entendent pas le roumain pourront très utillement consulter ce magnifique ouvrage” („Cartea Grafologia, de dl. Henri Stahl, se prezintă sub forma unei edi ii somptuoase, pe hârtie de calitate, cu foarte multe ilustra ii. Dl. Stahl a realizat o excelentă punere la punct a expertizei grafologice a documentelor scrise. El face o prezentare în acelaşi timp completă, scurtă şi foarte clară a caracterelor grafice ale

lui Crépieux-Jamin şi ale lui Pierre Humbert. În plus, dă câteva indica ii bune referitoare la metodele de laborator privind falsul prin alterare. Expunerea sa este atât de schematică şi, de altfel, atât de frumos ilustrată încât chiar şi persoanele care nu în eleg româna ar putea consulta foarte uşor această lucrare magnifică”) (Dr. Edmond Locard, directorul Laboratorului de Poli ie Tehnică, Lyon, cel care va deveni cea mai mare figură a Criminalisticii secolului XX). • No iuni de poli ie technică. Întocmite după Programul Şcoalei Superioare de Jandarmerie pentru folosin a tuturor ofi erilor de poli ie judiciară şi oricărui cetă ean. Autori: Maiorii Mihai Ioan şi George Belloiu, profesori la Şcoala specială de Jandarmerie Oradea. 1928: Mihail Kernbach: Expertiza grafică, ştiin ifică şi expertiză caligrafică. • Profesorul Mina Minovici publică primul volum al celebrului Tratat complet de medicină legală (vol. II în 1930, cu 3 ani înainte de a trece la cele veşnice). 1929: Şcoala de Poli ie tehnică, Bucureşti. 1930: Valentin Sava, Dactiloscopia în serviciul justi iei. 1931: Şcoala Superioară de Arhivistică şi Paleografie, Bucureşti. 1932: Ia fiin ă Cazierul central, cu o cartotecă fotografică a infractorilor condamna i. 1937: Dr. Constantin urai publică Elemente de poli ie tehnică - dactiloscopia, urmată, în 1947, de o carte de referin ă pentru Criminalistica românească: Elemente de criminalistică şi tehnică criminală. 1940: Mihail Cireş şi G. Bătrânul, Tehnica poli ienească în descoperirea şi dovedirea autorilor. 1941: Tactica şi tehnica perchezi ionării de Eugen Bianu. 1943: Iau fiin ă Serviciul tehnico-ştiin ific şi Laboratorul de Criminalistică la Prefectura Poli iei Capitalei. 1951: Primul curs românesc de Criminalistică, datorat profesorului Camil Suciu. Acelaşi autor elaborează primul manual original de Criminalistică în anul 1963, şi un tratat amplu, în 1972, intitulat „Criminalistică.” 1956: Institutul de Criminalistică al Procuraturii Generale. 1958: Laboratorul central de expertize criminalistice (şi Laboratoare Interjude ene la Bucureşti şi Cluj, iar ulterior la Timişoara şi Iaşi). În 1998 s-a transformat în Institutul Na ional de Expertize Criminalistice al Ministerului Justi iei. 1968: Se înfiin ează Institutul de Criminalistică al Inspectoratului General al Mili iei, cu servicii de criminalistică jude ene şi al Municipiului Bucureşti.

Primul director: maior Vasile Măcelaru (1970), autorul monografiei Balistica judiciară (1972). Evocăm personalitatea de excep ie a generalului postmortem, dr. Ion Anghelescu (23 mai 1934 – 4 octombrie 1985), un titan al criminalisticii româneşti, care a condus institutul timp de 10 ani (1976–1985). Autor al următoarelor inven ii: • Metoda de identificare a persoanelor după voce şi vorbire în limba română (1972); • Metoda de identificare a armelor de foc după reprezentarea sonoră a împuşcăturii (1973); • Metoda de căutare şi identificare criminalistică a vocii şi vorbirii (1977); • Metoda de expertiză fonocriminalistică a încăl ămintei (1977); • Metoda de expertiză fonocriminalistică a maşinilor de scris (1977); • Metoda de expertiză fonocriminalistică a urmelor (1977); • Metoda de căutare şi identificare balistică (1977); • Metoda de identificare criminalistică a obiectelor din cristal şi de stabilire a falsului de cristal (1979); • Metoda de expertiză fonocriminalistică a monedelor (1979); • Metoda de expertiză fonobalistică a râsului (1980); • Metoda de expertiză fonocriminalistică pentru identificarea sta iilor de radio-emisie-recep ie (1980); • Metoda pentru determinarea modificărilor produse în patologia glandelor endocrine. Sub coordonarea dr. Ion Anghelescu a fost publicată monumentala lucrare Tratat practic de criminalistică în 5 volume (1976–1985). Alte lucrări: Filmul judiciar (1974); Şcoala românească de criminalistică (1975); Expertiza fonobalistică judiciară; Expertiza criminalistică a vocii şi vorbirii (1978); Dic ionarul de criminalistică (1984); Deontologia profesională a expertului criminalist. La şcoala Institutului de Criminalistică s-au format experimenta ii criminalişti: Vasile Lăpăduşi, Ion-Eugen Sandu, Constantin Aioni oaie, Vasile Bercheşan, Gheorghe Asanache, Constantin Bara, Cătălin Bălteanu, Tudorel Butoi, Gheorhe Buzatu, Nicolae Coca, Lupu Coman, Eugen Costoiu, Ion R. Constantin, Mircea Constantinescu, Ioan Cora, Ionu Crăc, Dumitru Culcea, Mina Dragomir, Petru Dume, Mihail Dumitru, Ion Enache, Ilie Fleacă, Ion Sorin Florescu, Eugeniu Mimii Gacea, Ioan Grecu, Ion Grigorescu, Alexandru Hasnaş, Ion Hurdubaie, Florin Ionescu, Ilarian Ionescu, Teodor Manolescu, Gheorghe Marinache, Vasile Măcelaru, Vasile Micu, Marin Mircea, Ştefan Nedelcescu, Mihai Novac, Corneliu Panghe, Gheorghe Păşescu, Valeriu Răvoiu, Ion Sandu, Ioan Sântea,

Vicen iu Stanciu, Jac Stănică, Corneliu Şerbotei, Mihăi ă Teşan, Octavean Toma, Ioan Vicol, Ion Vochescu, Ion Voinescu şi mul i al ii. 1971: Constantin urai şi C. Leonida Ioan: „Dermatoglifologia – amprente palmo-plantare”, Bucureşti, Editura Medicală. De aceiaşi autori, în 1979, la Editura Medicală – „Amprentele papilare. Palmoscopia şi plantoscopia în medicină”. Ambele constituie lucrări de pionierat în România, care introduc şi la noi, pentru amprente papilare, termenul dermatoglife, de la grecescul derma – piele şi glyphê – relief. Aceste studii vor fi completate de Lidia Cotu iu, o colaboratoare a lui Constantin urai, prin publicarea unei alte lucrări de excep ie, în anul 1998: „Dermatoglifele în practica medicală şi judiciară”, la Editura PsihOmnia, Iaşi. „Toată lumea cunoaşte astăzi marea importan ă ştiin ifică pe care o prezintă dermatoglifele în domeniul identificării persoanei, dar nu toată lumea cunoaşte importan a lor în domeniul geneticii, al eredobiologiei, al patologiei şi al comportamentului uman. Dermatoglifologia, noua denumire dată acestei discipline, care la ora actuală înglobează nu numai dermatoglifele digitale, dar şi pe cele palmare şi plantare, îşi propune să elaboreze legile conform cărora se transmit de la părin i la copiii lor tipurile şi particularită ile acestor structuri normale şi patologice” (Constantin urai, C. Leonida Ioan). „La noi în ară, urai realizează o sistematizare minu ioasă a modelului întregului tablou dermatoglific” [de împăr ire a tabloului în 54 modele, nota noastră]. În ce priveşte configura iile falangelor distale, „ urai, după o îndelungată practică şi vastă experien ă, propune o clasificare aproape exhaustivă cu 118 subtipuri” (Lidia Cotu iu).