www.cartiaz.

ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

ISTORIA CONTEMPORANĂ A ROMÂNIEI
Marcela Sălăgean
CURS 1; Integrarea noilor provincii unite. Principalele măsuri legislative. Dezbateri de idei - dunpă unirea din 1918, teritoriul României crescuse, ajungând în urma încorporării noilor provincii la 295.049 km²; populaţie: de la 7,9 milioane în 1915 la 14,7 milioane în 1919 şi la 18.057.028 milioane în 1930 (recensământ) - din punct de vedere al numărului locuitorilor, România era pe locul 8 în Europa (toată perioada interbelică) - din totalul populaţiei: • 71,9% români • 7,9% maghiari • 4,4% germani • 3,2% ruteni şi ucrainieni • 2,3% ruşi • 4% evrei, 2% bulgari, 1,5% ţigani, 0,15% turci şi tătari, 0,8% găgăuzi, 0,35% cehi şi slovaci, 0,3% polonezi, 0,8% greci şi sub 0,1% albanezi, armeni etc - minorităţi etnice se găsesc în toate provinciile ţării cu o pondere mare în Transilvania, Basarabia, Bucovina - în Transilvania (cel mai ridicat grad de conflicte interetnice), în 1930: • 57,8% români • 24,4% maghiari • 9,8% germani - după 1918, conform statisticilor române dar şi străine, un număr important de români trăiau în afara ţării, aprox 1.000.000 persoane (care şi-au declarat naţionalitatea) aflaţi pe teritoriul URSS, Iugoslavia, Bulgaria, Ungaria, Albania, Cehoslovacia, SUA, Canada, Australia, America Latină (foarte puţini) - indicele demografic (pe ansamblul ţării) a cunoscut în toată perioada interbelică e evoluţie pozitivă şi un spor natural de 35% locuitori; România era pe primul loc în Europa (dar la fel şi pentru mortalitatea infantilă) - în perioada interbelică, România a cunoscut un spor demografic de 4,4 milioane locuitori, ajungând în 1939 la aproximativ 20 milioane locuitori (19.933.802 locuitori) Măsuri legislative - una dintre cele mai importante probleme cu care s-au confruntat autorităţile române de-a lungul întregii perioade interbelice a fost cea legată de uniformizarea instituţional legislativă şi de integrare a noilor provincii unite - întrebarea era dacă să se menţină, pentru o perioadă, legislaţia existentă până în momentul unirii în Regat sau să se aleagă o anume legislaţie dintr-o provincie, care să fie extinsă apoi pretutindeni sau să se creeze legi noi în formă şi conţinut - pentru o scurtă perioadă, în teritoriile unite au continuat să existe instituţii cu atribuţii regionale • Marele Sfat Naţional din Transilvania • Consiliul Naţional în Bucovina • Sfatul Ţării în Basarabia - în acest timp a funcţionat Consiliul Dirigent în Transilvania, Consiliul Secretarilor de Stat în Bucovina şi Consiliul Directorilor în Basarabia - toate aceste instituţii au rolul de a asigura buna desfăşurare a administraţiei în fiecare provincie şi se găsesc în legătură cu Bucureştiul • unele intră în conflict cu acesta, în altele se preiau măsurile venite dinspre acesta

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

-

-

-

-

-

-

prin decretele lege din 9 aprilie, 11/24 decembrie şi 18/31 decembrie 1918 cu privire la organizarea Basarabiei, Transilvaniei şi Bucovinei s-au menţinut în vigoare legile aflate în Basarabia şi Bucovina în Transilvania, această situaţie s-a realizat prin Decretul 1 al Consiliului Dirigent din 24 ianuarie 1919 (dată aleasă nu întâmplător) conform acestor decrete se menţin în vigoare legile ruseşti din Basarabia, cele austriece în Bucovina, iar în Transilvania s-a menţinut Dreptul maghiar şi Codul civil austriac tot prin aceleaşi acte, politica externă, financiară, armata, mijloacele de comunicaţie şi vama noilor provincii au trecut sub autoritatea guvernului de la Bucureşti între decembrie 1918-aprilie 1920, procesul de unificare legislativ-instituţională a înregistrat 2 puncte de pornire • de la nivelul guvernului spre noile provincii unite prin extinderea unor dispoziţii din Vechiul Regat spre teritoriile unite • instituţiile regionale au adoptat propriile măsuri în primul rând s-a avut în vedere înlăturarea unor legi/părţi din legile locale care contraveneau noilor realităţi de după 1918 situaţia nu a fost identică în cele 3 provincii • de exemplu, în Basarabia s-au introdus prin extindere (preluare automată) codurile comercial, penal şi de procedură penală românească încă de la sfârşitul lui 1918 • în Transilvania, până la 10 aprilie 1920 în conformitate cu hotărârile de la Alba Iulia, a funcţional Consiliul Dirigent; decretele acestuia s-au adăugat vechii legislaţii menţinute încă în vigoare (Transilvania – cea mai reticentă) instituţiile provizorii regionale şi-au încetat activitatea în aprilie 1920, odată cu înfiinţarea Comisiei Centrale pentru Unificare şi Descărcare, constituită pe lângă preşedinţia Consiliului de Miniştri reformele promulgate de guvernele de la Bucureşti după 1918 au fost extinse automat pe întreg teritoriul României, dar în acelaşi timp a trebuit să se ţină con şi de realităţile locale (mai ales pentru Transilvania) reforma electorală decretată la 29 noiembrie 1918 în Vechiul Regat şi Basarabia a fost pusă în aplicare în Bucovina şi Transilvania abia în august 1919 • ea a avut aceste baze: introducerea votului universal, egal, direct, secret şi obligatoriu pentru fiecare bărbat care a împlinit 21 de ani • totuşi, diferenţe s-au menţinut în fiecare provincie în ceea ce priveşte procesul electoral şi înregistrarea voturilor • o particularitate a electoratului din Transilvania: dacă într-o anumită circumscripţie se prezintă la vot un singur candidat preşedintele Biroului Electoral îl declara ales prin aclamaţii, fără a se mai trece la vot; altă particularitate: mobilizarea la vot; în plus, în Transilvania se mai păstrează o vreme şi neobligativitatea participării la vot până în 1926, judeţele din Ardeal au fost conduse de către Ministrul de Interne prin reprezentanţii acestuia în teritoriu: prefecţii judeţelor • executarea hotărârilor instanţelor judeţene revenea subprefectului conform legii administrative maghiare rămasă încă în vigoare reforma agrară a făcut obiectul unor serii de legi şi decrete speciale • Basarabia: 20 martie 1920 • Vechiul Regat: 17 iulie 1921 • Transilvania: 20 iulie 1921 avea caracter universal calendarul gregorian din Transilvania şi Bucovina a fost adoptat pe întreg teritoriul ţării în aprilie 1919

Principalele legi din perioada interbelică - 10 decembrie 1918 – se publică Decretul Lege privind votul universal

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

-

-

-

-

-

-

diferenţe de dată publicare, adoptare, punere în aplicare a legilor 15 decembrie 1918 – s-a emis Decretul Lege pentru exproprierea marilor proprietăţi; un nou decret se dă la 27 decembrie – fixează condiţiile de expropriere; DAR legea propriu zisă se votează abia în 1921 în ianuarie 1919 are loc ştampilarea de către BNR a tuturor bacnotelor care circulă în paralel cu leul • unificarea monetară şi reforma financiară a fost elaborată abia în 1921 de către N.Titulescu • prin această lege s-a stabilit şi un sistem unitar de impozitare pe ansamblul întregii Românii Mari, precum şi un minim de venit neimpozabil în 29 decembrie 1919 se dă Legea de Ratificare a Unirii Provinciilor cel mai important act: Constituţia din 1923 1924 – legea Învăţământului Primar (până atunci, fiecare provincie, vechea legislaţie) iunie 1925 – Legea pentru Unificarea Teritoriului (până atunci, legile administrativ-teritoriale din fiecare provincie) • teritoriul României era împărţit în judeţe (prefecţi), împărţite în plăşi (pretori) – formare din comune urbane (reşedinţe sau nereşedinţe de municipii; primari) + comune rurale şi sate (primari) în 1925: recunoaşterea Patriarhiei Române (Miron Cristea e primul patriarh) 1926: Legea Primei Electorale (40% majoritatea, 60% se împart) 1928: Legea Învăţământului Secundar 1929, ţărăniştii: nouă Lege Administrativă prin care se urmărea o descentralizare administrativă la nivelul întregii ţări • rămâne în vigoare până în 1933 (vin liberalii) 1931: Legea pentru Suspendarea Executărilor silite 1932: Legea conversiunii Datoriilor Agricole în noiembrie 1919 au avut loc primele alegeri pe baza votului universal din istoria României Mari deoarece nici un partid politic nu a obţinut majoritatea, s-a format un bloc parlamentar, alcătuit din reprezentanţi PNR Transilvania, PŢ din Vechiul Regat, PŢ din Basarabia, Partidul Naţionalist Democrat, Partidul Democrat al Unirii din Bucovina şi Gruparea Independentă a Dr.Lupu • s-a constituit astfel “Guvernul Blocului Parlamentar”, prezidat de Al.Vaida Voievod, lider al românilor transilvăneni, care a fost desemnat premier la 1 decembrie 1919 (nu dată întâmplătoare!) la 29 decembrie 1919, într-o sesiune solemnă a primului Parlament al României Mari aflat sub preşedinţia lui N.Iorga, a fost adoptată Legea de Ratificare a Unirii Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Regatul României reformele preconizate în timpul WWI şi puse în aplicare în anii imediat următori au schimbat structurile sociale şi politice ale Vechiului Regat, dând naştere unei noi Românii, deosebite de cea veche din punct de vedere instituţional programul liberal, supus dezbaterilor în 1913 şi care a început să fie adoptat încă din 1917 când Ferdinand a semnat Decretul privind Reforma Agrară şi cel privind abolirea sistemului electoral cenzitar şi introducerea celui universal, a însemnat practic lichidarea puterii economice a marii moşierimi şi a spart monopolul ei politic (partidul conservator), schimbând astfel raportul de forţe de pe scena politică în acest context a fost reluată şi amplificată dezbaterea referitoare la căile şi mijloacele necesare pentru dezvoltarea ţării elita intelectuală şi politică a ţării s-a angajat în primul deceniu al perioadei interbelice într-o polemică asupra modelului de dezvoltare a ţării s-au distins mai multe grupări, printre care cele mai importante au fost 1. europeniştii (neoliberali, curentul neoliberalist) 2. tradiţionaliştii (naţionaliştii) 3. ţărăniştii 4. marxiştii

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

1. 2. a. -

b. -

reprezentanţii acestor curente au fost cu toţii de acord că România încă de la sf XIX începuse să semene cu Europa Occidentală, că trebuia să se modernizeze, dar nu erau de acord asupra căilor ce trebuiau urmate în acest proces considerau România ca parte a Europei şi au insistat că ţara nu avea altă alegere decât să urmeze calea de dezvoltare economică şi socială urmată de Occidentul urbanizat şi industrializat cei mai de seamă reprezentanţi: Lovinescu (critic literar), Şt Zeletin (sociolog şi economist) de asemenea în acest curent de gândire pot fi incluşi şi intelectualii grupaţi în jurul revistei “Viaţa românească” (G.Ibrăileanu, dar şi Manoilescu) toţi reprezentanţii au susţinut că rolul decisiv în dezvoltarea României îi revenea burgheziei autohtone ei au dezvoltat teoria privind protecţionismul concretizată în formula “prin noi înşine” se opuneau 1. opunându-se influenţelor occidentale ei au căutat modele de dezvoltare în tradiţia autohtonă, în lumea rurală fondatorii revistei “Gândirea” (gândiriştii) în rândul acestui curent se pot distinge două tendinţe una de dreapta – N.Crainic (principalul reprezentant) – a plasat lumea rurală în centrul atenţiei sale, afirmând că toată cultura istorică românească îşi găsea sorgintea în Biserică şi este pătrunsă de forţa creatoare a religiei ortodoxe Crainic (în scrieri şi discursuri) a subliniat că tradiţia nu înseamnă stagnare, ci o forţă vie, dinamică, în concordanţă cu specificul naţional • el susţine că România trebuie să rămână credincioasă tradiţiei şi să evite nivelarea şi uniformizarea civilizaţiei impuse de Occident deosebit de Crainic a fost filosoful L.Blaga, care a abordat problema specificului naţional într-o manieră mult mai modernă Blaga a criticat şi el societatea modernă, mecanizată şi principalul ei simbol: oraşul dar cu toate acestea, el admira cultura şi viaţa urbană germană, pe care o considera drept “catalizatoare”, întrucât stimula creativitatea autohtonă dar nu i se impunea cu tot dinamismul spre deosebire de influenţa culturală franceză pe care o numea modelatoare (dorea să refacă o cultură străină după chipul ei)

-

tot la dreapta: Nae Ionescu – alt reprezentant important • a susţinut incompatibilitatea dintre România şi Europa Occidentală, viitoarea dezvoltare a ţării urmând să se sprijine pe categorii sociale şi economice ale satului precum şi pe ortodoxie • şi el respinge viaţa urbană (îl considerau prea abstract), a respins şi industria modernă: prea raţională, prea puţin potrivită pentru români ca popor contemplativ şi neobişnuit cu disciplina capitalistă • ideile lui au inspirat foarte mult generaţia tânără: sf 20-înc 30, ele fiind preluate şi de grupările extremiste de dreapta din perioada interbelică 3. susţinători: Virgil Madgearu, Ion Mihalache (liderul PŢ), Constantin Stere, Alex. Rădulescu Motru - reprezentanţii acestui curent şi-au îndreptat atenţia spre agricultură şi gospodăria ţărănească - ei s-au pronunţat pentru elaborarea unei politici economice şi sociale şi pentru crearea unui stat care să corespundă intereselor şi necesităţilor ţărănimii, populaţia majoritară a ţării - intervenţia statului în economie era considerată o necesitate şi în acest timp au recunoscut faptul că industria poate ajuta agricultura în scopul obţinerii unor beneficii 4. mai însemnate au fost curentele marxiste promovate de social-democraţi (Ilie Moscovici) şi comunişti - social-democraţii au căutat să adapteze teoria lui Marx la condiţii concrete din România - comuniştii – influenţaţi de tezele Internaţionalei I, încearcă să le impună fără adaptare, susţinând că trebuie o revoluţie prin care burghezia să fie înlăturată şi să se instaureze dictatura proletariatului; în plus, idei utopice: egalitate deplină

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

P.Constantinescu Iaşi, Lucreţiu Pătrăşcanu, Al.Dobrogeanu Gherea

6

Istoria României; Curs 2 Sistemul partidelor politice - prima urmare a Unirii din 1918 şi a reformelor adoptate în timpul şi după primul război mondial a fost pulverizarea vieţii politice, dominată în Vechiul Regat de cele două partide: Naţional Liberal şi Conservator - Partidul Conservator s-a dezintegrat în urma adoptării votului universal şi a reformei agrare • după 1918, o grupare conservatoare condusă de Tache Ionescu a mai ajuns o singură dată la putere în 1922, însă la alegerile de la sfârşitul lui 1922 nu au mai reuşit să trimită nici un reprezentant în Parlament, dispărând practic de pe scena politică română - PNL a continuat să joace un rol important în viaţa politică a ţării şi după Unire; • în timpul IWW au condus aproape neîntrerupt: 1914-1918 – cu o întrerupere între martie-nov 1918, când asemenea altor partide liberale europene au pierdut alegerile organizate de ei pe baza votului universal (câştigă partide politice conduse de generali – la noi, Averescu) - după o scurtă perioadă de organizare şi extindere în noile teritorii alipite, liberalii s-au reîntors la putere între • 1922-1928 (scurtă întrerupere între martie-iunie 1927) • 1933-1937 - perioada 1922-1927 este epoca celor mai mari succese liberale, elementul dominant în cadrul PNL fiind oligarhia financiară grupată în jurul BNR, condusă de familia Brătianu - nevoiţi să ţină seama de noile realităţi de după 1918, liderii liberali au elaborat un nou program, prin care se prevedeau necesitatea adoptării unei noi Constituţii, unificarea administrativă şi legislativă, stabilizarea economiei, limitarea penetrării capitalului străin în economie – doctrina “prin noi înşine”, egalitatea drepturilor pentru toţi cetăţenii etc - în vederea extinderii organizaţiilor sale în provinciile noi unite, PNL a fuzionat cu partidul ţărănesc din Basarabia şi cu partidul democrat al unirii din Bucovina; iar în Transilvania a atras câteva personalităţi ale elitei politice române, mai ales ale elitei economice - preşedintele partidului: Ion I.C.Brătianu (Ionel Brătianu) - alţi membri de frunte: Vintilă Brătianu. I.G.Duca, Constantin I.C.Brătianu, Gheorghe Brătianu, Constantin Angelescu, Gh.Tătărăscu ş.a. - ziarul cel mai important: “Viitorul” - moartea lui Ionel Brătianu, în noiembrie 1927 – gol imens la conducerea PNL • şef al partidului devine fratele lui Ionel: Vintilă Brătianu DAR în noiembrie 1928 PNL s-au retras de la conducerea ţării - după moartea lui Ionel Brătianu, în rândul PNL s-au manifestat mai multe grupări dizidente • eg: a fostului ministru de justiţie Ioan Teodor Florescu – în 1929 a constituit gruparea “Omul Liber” • în noiembrie 1931 a înfiinţat Partidul Liberal Democrat – ce nu se va impune deloc în viaţa politică românească - în 1930, deşi PNL s-a reorganizat, el a continuat să fie marcat de sciziuni • Gh.Brătianu – a format PNL Gheorghe Brătianu – partid al cărui program cerea înnoirea morală a ţării, instituirea unui regim sever de economii, reducerea taxelor şi impozitelor, revizuirea averilor funcţionarilor publici etc • Constantin Argetoianu a plecat de la PNL – “Uniunea agrară” - decembrie 1930, preşedinte al PNL: I.G.Duca • reface prestigiul partidului • asasinat în 1933 de elemente ale extremei dreapta - lider al partidului ajunge Constantin (Dinu) Brătianu - 1934, PNL revine la conducerea ţării, dar regele Carol II, în loc să îl numească premier pe şeful partidului, l-a numit premier pe Gh.Tătărăscu, membru al Tinerilor Liberali – rezultă disensiuni în PNL Partidul Naţional Ţărănesc

7

-

-

-

-

-

la începutul perioadei interbelice, PNL nu avea nici un rival politic puternic, ceea ce l-a ferit de presiuni externe şi a făcut ca tensiunile interne să fie mai puţin acute în plus, liderul PNL (Ionel Brătianu) s-a înţeles foarte bine cu regele Ferdinand; această situaţie sa schimbat în 1926, când pe scena politică românească a apărut PNŢ, format prin fuziunea Partidului Naţional din Transilvania (condus de Iuliu Maniu) cu Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat (condus de Ion Mihalache) – preşedintele partidului e ales Iuliu Maniu alţi membri PNŢ: Nicolae Lupu, Alexandru Vaida-Voevod deşi aveau bază electorală mult mai mare decât PNL, PNŢ nu a guvernat decât între 1928-1931, 1932-1933 (cu numeroase remanieri şi schimbări) conduşi de lideri admirabili din punct de vedere moral şi patriotic, dar lipsiţi de abilitatea şi supleţea politică a PNL, PNŢ au făcut mai multe greşeli tactice • alianţa electorală din 1937 cu extrema dreaptă • la aceasta s-a mai adăugat şi neşansa de a se afla la guvernare exact în perioada marii crize economice programul partidului cuprindea multe prevederi moderne, cum ar fi • asigurarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti • o reformă administrativă – avea la bază principiul descentralizării şi autonomiei locale • scoaterea justiţiei de sub influenţa factorilor politici • dezvoltarea învăţământului, mai ales a celui agricol • acordarea creditelor pentru ţărani • dezvoltarea industriei bazată pe izvoarele de energie ale ţării • sprijinirea industriei ţărăneşti • stimulare comerţ • stabilizare monetară PNŢ şi-au propus în primul rând să acorde o atenţie prioritară agriculturii, pornind de la concepţia că România era şi trebuia să rămână o ţară agrară ziarul “Dreptatea” după pierderea guvernării în 1933, PNŢ a rămas unul din cei mai puternici opozanţi ai regimurilor dictatoriale, militând pentru menţinerea sistemului democratic bazat pe prevederile Constituţiei din 1923 PNŢ nu a fost scutit de frământări şi disensiuni, multe din personalităţile sale trecând la alte partide sau formându-şi propriile grupări politice • Nicolae Lupu – propune ruperea alianţei şi refacerea Partidului Ţărănesc din Regat • Grigore Filipescu – trece la partidul generalului Averescu: “Partidul Poporului” la conducerea ţării în afară a PNL şi PNŢ s-au mai aflat • Partidul Poporului – condus de mareşalul/generalul Al.Averescu; aflat la putere: 1920-1921, 1926-1927 • Partidul Naţional Democrat al istoricului Nicolae Iorga – la guvernare: 1931-1932 • Partidul Naţional Creştin al lui Octavian Goga şi A.C.Cuza – sfârşit 1937-vara 1938 alte partide ce s-au afirmat în viaţa politică românească • Partidul Socialist • Partidul Democrat al Unirii din Bucovina (condus de Ion Nistor) • Partidul Ţărănesc din Basarabia (condus de Ion Inculeţ) • partide ale minorităţilor – Uniunea maghiarilor, Partidul popular şvăbesc, Partidul evreiesc – Uniunea evreilor datorită influenţelor externe şi în România şi-au făcut apariţia partidele de extremă stângă şi dreaptă, care în perioada interbelică nu au ajuns niciodată să câştige necesarul de voturi pentru a ajunge la putere influenţa partidelor de stânga asupra vieţii politice româneşti a fost limitată spre deosebire de alte ţări europene

-

-

-

8

• -

-

1918 – Partidul Social Democrat din Vechiul Regat a luat numele de Partidul Socialist – ruptura definitivă cu Internaţionala II după ce au votat unirea de la 1 decembrie 1918, social-democraţii transilvăneni au hotărât să stabilească legături cu partidul socialist din Vechiul Regat în vederea “unificării muncitoreşti din întreaga ţară” în mai 1919, Congresul General al Partidului Socialist din Vechiul Regat a adoptat programul electoral însuşit de toate grupările socialiste din ţară, program în care se cerea drept de vot pentru bărbaţii şi femeile ce au împlinit 18 ani, exproprierea întregului pământ moşieresc, socializarea industriilor, reforme pentru muncitori (durata timp lucru, concedii legale plătite etc) • tot cu acest prilej, s-a hotărât ca în Comitetul executiv al Partidului Socialist să intre patru reprezentanţi din Transilvania, doi din Bucovina şi doi din Basarabia, ceea ce a însemnat unificarea partidelor socialiste din întreaga ţară în 1921, Partidul Socialist s-a scindat din nou între partizanii aderării la Internaţionala III (comunistă) şi cei ai continuării liniei social-democrate octombrie 1922, al doilea Congres al Partidului Comunist Român, ocazie cu care a fost ales secretar general Gheorghe Cristescu, a fost ales Comitetul Central al Partidului şi s-a adoptat Statutul Partidului • conform statutului, PCR era o secţiune a Internaţionalei Comuniste şi nu avea alte obiective decât cele ale Internaţionalei • din punct de vedere numeric – efectiv foarte scăzut • datorită programului şi ideologiei antinaţionale promovate + în urma unor incidente sângeroase (1924), în localitatea Katar-Duna (graniţa cu URSS), PCR e scos în afara legii la extrema dreaptă a vieţii politice române se află mişcare legionară, care a exacerbat misticismul, a promovat ura şi intoleranţa, antisemitismul şi antioccidentalismul formaţiunile politice de dreapta erau lipsite de importanţă în prima parte a anilor ’20, deşi începuturile mişcării legionare datează din 1922-1923, când Corneliu Zelea Codreanu a înfiinţat Asociaţia Studenţilor Creştini, mai apoi pofesorul universitar ieşean A.C.Cuza a pus bazele Ligii Apărării Naţional Creştine (LANC) care a inclus şi asociaţia lui Codreanu LANC s-a declarat împotriva partidelor politice, s-a pronunţat pentru diminuarea rolului Parlamentului şi pentru creşterea rolului monarhiei în viaţa politică a ţării • şi-a creat şi o organizaţie paramilitară numită Lăncierii – membrii ei recurgând adesea la violenţe, mai ales împotriva evreilor în cadrul Ligii: conflict deschis între liderii acestuia – A.C.Cuza şi principalul său colaborator, Corneliu Zelea Codreanu • A.C.Cuza concepea Liga ca un focar la unei largi mişcări naţionale aşezate deasupra partidelor politice şi pleda pentru o schimbare a mentalităţii populare printr-un program educaţional • Codreanu în schimb dorea să aibă un partid bine organizat, care să se dedice unei intense campanii anti-semite şi care să utilizeze orice mijloc, inclusiv moartea, pentru a îşi atinge scopul; şi-a promovat ideile atât prin intermediul presei, dar mai ales prin intermediul adunărilor publice – organizate în oraşe, dar şi în sate în 1927, Corneliu Zelea Codreanu a înfiinţat Legiunea Arhanghelului Mihail, cunoscută după 1930 sub numele de Garda de Fier – s-a asemănat cu partidele extremiste din Germania nazistă şi Italia fascistă, prin glorificarea conducătorului, prin salut, prin uniforme şi mai ales prin politica antisemită promovată membrii şi simpatizanţii acestei grupări au fost recrutaţi din rândul tinerilor de la oraşe, dar a constituit o atracţie şi pentru clerul ortodox de la sate, pentru muncitori şi ţărani de orice vârstă, pentru cei aflaţi la periferia societăţii, dar şi tinerii educaţi în universităţi în 1933 partidul e scos în afara legii, iar apoi va urma asasinarea premierului liberal I.G.Duca va reapărea pe scena politică română în 1934, sub numele “Totul pentru ţară” la alegerile din 1937, partidul legionar obţine locul III – cele mai multe voturi din întreaga sa istorie (alianţa cu PNŢ!!!)

-

-

-

-

-

9

-

în 1938, organizaţia a primit o grea lovitură după suprimarea conducătorului său la ordinul regelui; revine în viaţa politică română în 1940, condusă de Horia Sima – oarecare sprijin din partea Germaniei hitleriste

Parlamentul în perioada interbelică - reprezintă puterea legislativă; la baza activităţii sale stă Constituţia din 1923 - structură bicamerală – Senat şi Adunarea Deputaţilor; funcţia de preşedinte al Parlamentului: o personalitate cunoscută a vieţii social-politice şi culturale (eg: N.Iorga, Duiliu Zamfirescu); uneori, nu era nici măcar membru al partidului ce câştigase alegerile - Adunarea Deputaţilor – se compunea din deputaţi – domiciliu în România, împlinită vârsta de 25 de ani, aleşi de cetăţeni români majoritari prin vot universal, egal, direct, obligatoriu, secret - Senatul era alcătuit din membri de drept şi din senatori aleşi; senatorii aleşi erau votaţi de cetăţenii participanţi la vot dar pentru a fi senator trebuia să ai 40 de ani – aleşi de membri Consiliilor Judeţene+ membri Consiliilor Comunale şi Urbane (1/judeţ)+membri Camerelor de Comerţ, de Industrie, de Muncă şi Agricultură (1/circumscripţie)+câte un senator pe universitate – prin votul profesorilor - senatorii de drept • moştenitorul tronului – de la 18 ani; dar avea drept de vot deliberativ numai de la 25 de ani • mitropolitul ţării • episcopii eparhioţi ai Bisericii ortodoxe române şi ai Bisericii greco-catolice • capii confesiunilor recunoscute de stat – 1/confesiune – cu condiţia să fie aleşi sau numiţi conform legilor ţării şi reprezentau nu nr mai mare de 20.000 credincioşi • reprezentantul superior religios al musulmanilor din regat • preşedintele Academiei Române şi rectorii universităţilor – mandatul lor înceta odată cu calitatea/demnitatea ce le atribuia acest drept • foştii preşedinţi ai Consiliului de Miniştri – dacă aveau mai mult de 4 ani vechime • foştii miniştri – dacă aveau mai mult de 6 ani vechime • foştii preşedinţi ai Corpurilor legislative – care au exercitat această demnitate cel puţin cursul a 8 sesiuni ordinare • foştii senatori şi deputaţi aleşi în cel puţin 10 legislaturi, indiferent de durata lor • foştii preşedinţi ai Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie – care au ocupat această funcţie mai mult de 5 ani • generalii în rezervă sau în retragere • generalii care au executat comanda unei armate în faţa inamicului mai mult de 3 luni ca titulari • generalii ce au îndeplinit funcţia de şef al Marelui Stat Major saufuncţia de inspector general de armată mai mult de 4 ani în timp de pace • foştii preşedinţi ai Adunărilor Naţionale de la Chişinău, Cernăuţi, Alba Iulia - legea electorală din 26 martie 1926 a mai adăugat un senator de drept • preşedintele Consiliului Dirigent din Transilvania puterile statului erau legislativă, executivă, judecătorească puterea legislativă era exercitată de Parlament – dreptul de control asupra puterii executive puterea executivă era exercitată de Guvern în numele regelui serviciile statului erau grupate pe ministere (10) şi subsecretariatele de stat nu se putea înfiinţa şi desfiinţa decât prin lege • numărul subsecretarilor de stat nu putea depăşi numărul ministerelor şi repartizarea lor pe ministere se făcea prin decret regal legea stabilea de asemenea şi atribuţiile fiecărui minister în parte, precum şi structura acestui minister puterea judecătorească se exercita de Curtea de Casaţie şi Justiţie, caqre aveau obligaţia şi dreptul să judece constituţionalitatea legilor şi să le declara inaplicabile pe cele care erau contrare Constituţiei

-

10

-

în sistemul constituţional al României interbelice, regele ocupă locul central, iar potrivit Constituţiei, puterile constituţionale ale regelui erau ereditare • statutul Casei Regale practica parlamentară includea interpelări, miniştrii fiind responsabili pentru actele lor în faţa forului legislativ în ceea ce priveşte culoarea politică, Parlamentul a fost dominat de PNL şi PNŢ • eg: 1919-1920 – 15 partide + alte 53 grupări sau dizidenţe; locul I – Partidul Naţional Român din Transilvania – 169; locul II – PNL – 109 etc – destul de omogen • 1922-1926 – majoritatea: PNL – din 27 partide, grupări şi câţiva independenţi I – PNL – 226 mandate II – PNŢ – mai puţin de 30 de mandate – pentru alegeri pregătite şi organizate de PNL cu ocazia dezbaterilor care au avut loc: numeroase legi şi decizii importante pentru societatea românească, cum ar fi • ratificarea tratatelor de pace • ratificarea unirii Transilvaniei, Bucovinei, Basarabiei cu regatul • legea administrativă • legea electoral • reforma agrară • legea învăţământului • bugetul cel mai important act legislativ: Constituţia martie 1923, o nouă Constituţie, prin care România a fost declarată stat naţional, unitar, indivizibil şi au fost proclamate cele mai moderne drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, fiind socotită printre cele mai democratice constituţii din vremea respectivă Constituţia garanta libertatea individuală a cetăţenilor, inviolabilitatea domiciliului, libertatea conştiinţei, libertatea de a comunica şi publica ideile, opiniile prin viu grai, scris sau presă în Constituţie erau înscrise articole referitoare la proprietate, ce era garantată conform Constituţiei se specifica cum că puterile emană de la naţiune + puterea nu se poate exercita “numai prin delegaţiune şi după principiile şi regulile aşezate în Constituţie” principiile separării puterilor în stat

-

-

Guvernul - în ceea ce priveşte activitatea guvernamentală, potrivit Constituţiei din 1923, guvernul exercita puterea executivă în numele regelui • 1918-1940: 38 guverne - au fost luate măsuri în vederea uniformizării legislative şi integrarea noilor provincii unite, s-a stabilizat circulaţia monetară (trecându-se în 1920 la unificarea monetară), s-a înfăptuit reforma agrară, s-a adoptat legea pentru unificare teritorială şi s-au elaborat legi în vederea dezvoltării economice şi culturale a ţării - una din preocupările majore ale guvernelor după IWW a fost realizarea reformei agrare • la 17 iulie 1921 a fost promulgată Legea pentru Reforma Agrară din Oltenia, Muntenia, Moldova şi Dobrogea • la 30 iulie 1921 a fost promulgată Legea pentru Reforma Agrară din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramurea + Legea pentru Reforma Agrară din Bucovina • aceste legi sintetizau actele legislative în materie adoptate în perioada 1917-1920; în esenţă, ele aveau caracter unitar, menţinând unele elemente particulare pentru fiecare provincie - peste tot era prevăzut că lotul primit nu putea fi vândut, ipotecat sau amanetat, până la achitarea completă a datoriei de răscumpărare - trebuie remarcat că ele mai generoase distribuiri de pământ s-au făcut în Transilvania, unde conştiinţa politică a ţăranilor era mai dezvoltată, iar liberalii trebuiau să obţină mai mare credit

11

-

-

-

-

-

de asemenea, pe baza noii Constituţii, în iulie 1925 a fost adoptată Legea pentru Unificarea Teritoriului şi în martie 1926 s-a dat o nouă lege electorală; o nouă Lege Administrativă, conform căreia România a fost împărţită în judeţe (conduse de prefecţi) – împărţite în plăşi (conduse de pretori) – împărţite în comune urbane (reşedinţe de municipii sau nereşedinţe) şi comune rurale (sate; conduse de primari ) august 1938, o nouă lege administrativă, prin care pe lângă unităţile administrative menţionate a fost adăugat: ţinutul – există 10 ţinuturi în ţară, având în frunte câte un rezident regal (numit direct de rege) în ceea ce priveşte legea electorală, pe lângă prevederile adoptate între 1918-1920 (se renunţă la vot cenzitar), în martie 1926 a fost publicată Legea Primei Electorale • partidul care obţinea 40% din totalul voturilor primea 50% din locuri în Parlament • restul de 50% de mandate rămase se împărţea între toate partidele participante la alegere, inclusiv partidul ce a obţinut prima electorală deşi aflată în contradicţie cu Constituţia din 1923 pentru că favoriza un singur partid politic, Legea Primei Electorale rămâne în vigoare până în 1939 Legile privind dezvoltarea învăţământului • 1924 – învăţământul primar • 1928 – învăţământul secundar Legea organizării judecătoreşti – 1927 drept consecinţă a unirii Transilvaniei cu România, aproape 8% din populaţia ţării era de religie greco-catolică şi împreună cu Biserica Ortodoxă, aceste două biserici româneşti au fost considerate prin lege Biserici naţionale, beneficiind de un important suport din partea autorităţilor guvernamentale feb 1925 s-a recunoscut prin lege ridicarea Mitropoliei ŢR la rangul de Patriarhie; mitropolitul devine patriarhul Bisericii Ortodoxe Române – primul: Miron Cristea mai 1928, adoptată Legea pentru Regimul General al Cultelor • stabilea că pe lângă Biserica Ortodoxă în România există şi alte culte religioase: greco-catolic, catolic, reformat, evanghelic luteran, unitarian, armeano-gregorian, mozaic, mahomedan Justiţia e a treia putere în stat potrivit Constituţiei, puterile judecătoreşti se pronunţau în virtutea legii şi se executau în numele regelui judecătorii erau inamovabili în 1924 a fost adoptată legea pentru organizarea judecătorească • magistraţii nu puteau ocupa altă funcţie publică, nu puteau fi aleşi în Parlament sau în Consiliile comunale şi judeţene; nu puteau fi administratori sau cenzori în societăţile comerciale; puteau fi doar profesori de drept la facultăţile din ţară sau şcolile superioare din oraşele de reşedinţă

-

12

CURS 3 Istoria României Monarhia în perioada interbelică - în concordanţă cu Constituţia şi cu statutul casei regale, regele • numea premierul din cadrul partidului ce câştiga alegerile • numea şi revoca miniştrii • sancţiona legile • avea dreptul de a încheia acorduri şi tratate, de a bate monedă • era şeful armatei • oferea decoraţii etc - fiecare act al suveranului trebuia să fie contrasemnat de ministrul de resort - regele era cel care deschidea sesiunea parlamentară printr-un mesaj, la care Adunarea Deputaţilor şi Senatul adoptau aşa numitul răspuns la mesaj - de asemenea, regele pronunţa închiderea sesiunii parlamentare, putea convoca parlamentul în sesiune extraordinară - deosebit de importante erau şi alte prevederi • regele avea dreptul de a dizolva ambele camere ale Parlamentului sau numai una dintre ele; dar actul de dizolvare trebuia să specifice data convocării alegătorilor – dată ce trebuia să se facă până în cel mult două luni de la dizolvarea Camerelor şi convocarea noului Parlament să se facă în maximul trei luni de zile de la dizolvarea Camerelor - regele Ferdinand (1914-1927) a jucat un rol important în formarea şi consolidarea noului stat - la 15 octombrie 1922, în Catedrala Reîntregirii de la Alba Iulia, a avut loc ceremonia de încoronare a lui Ferdinand şi a reginei Maria ca suveraniei ai României întregite - în timpul domniei sale a fost pus în practică programul care a stat la baza desăvârşirii Unirii, a dezvoltării şi modernizării societăţii româneşti, dar a avut loc şi criza dinastică din 1925, când Carol, prinţul moştenitor, a renunţat la prerogativele de moştenitor al tronului şi a plecat în străinătate cu amanta sa, Elena Lupescu - încercările lui Ferdinand de a îl convinge pe Carol să se întoarcă în ţară au fost zadarnice şi în 4 ianuarie 1926, Camerele reunite ale Parlamentului au luat act de hotărârea de renunţare la tron a prinţului şi l-au proclamat succesor al lui Ferdinand pe fiul lui Carol, Mihai - lui Carol i s-a interzis intrarea în ţară şi s-au prevăzut măsuri dure împotriva acelora care ar fi contestat actul din ianuarie 1926 - în 1927, regele Ferdinand a murit; succesor: Mihai, care fiind minor, a fost pus sub autoritatea unei regenţe, din care făceau parte prinţul Nicolae (fratele lui Carol II), patriarhul României (Miron Cristea) şi preşedintele Curţii de Casaţie, Gh.Buzdugan – a murit la puţin timp şi a fost înlocuit cu Constantin Sărăţeanu - regenţa a fost subordonată PNL, ce se afla la putere în ianuarie 1926 - după moartea lui Ferdinand, în ţară: campanie pentru revenirea lui Carol şi înscăunarea lui • în fruntea acestei campanii s-a aflat Partidul Naţional Ţărănesc, care prin această acţiune urmărea de fapt înlăturarea PNL de la putere; în urma unor numeroase negocieri între liderii naţional-ţărănişti şi Carol, acesta din urmă s-a întors în ţară la 6 iunie 1930

13

-

-

-

pe 8 iunie 1930, Parlamentul dominat de PNŢ l-a recunoscut ca rege al României, sub numele de Carol II; alături de Carol a stat mai mult “camarila regală”, formată dintr-un grup de persoane importante; Carol a ignorat membrii Guvernului rolul lui Carol II în istoria României a fost şi este un subiect dezbătut, considerat nu de puţine ori precursor al fascismului şi trădător al democraţiei; Carol a fost considerat atât de către mulţi din contemporanii săi, cât şi de către specialiştii din perioada următoare, un om al momentului, care chiar dacă nu a rezolvat cu totul problemele anilor ’30, cel puţin a încercat; a avut puţin respect şi încredere în democraţia epocii interbelice filozofia sa politică se referea la un sistem de guvernare autoritar, în care regele să fie sursa supremă de decizie politică şi iniţiatorul acţiunilor politice • eg: atitudinea sa faţă de Iuliu Maniu, care l-a rechemat din exil, nu exprima nici pe departe recunoştinţă; deoarece Maniu a favorizat democraţia controlată de o monarhie constituţională, iar Carol considera că primul ministru trebuie să fie un executor al deciziilor regelui; demisia lui Iuliu Maniu din fruntea guvernului a fost legată şi de relaţia extraconjugală a lui Carol cu Elena Lupescu – totuşi, nu a putut ascunde adevărata cauză a rupturii: refuzul regelui de a stat în spatele primului ministru şi de a se supune politicii naţional-ţărăniste condamnând-o pe Elena Lupescu, evreică de origine, Iuliu Maniu a atins şi problema evreiască, care în anii ’30 a fost tot mai prezentă în discursurile diferitelor personalităţi politice şi culturale româneşti

Viaţa politică românească în deceniul IV - a fost umbrită de declinul instituţiilor democratice; liberalii şi naţional-ţărăniştii şi-au pierdut supremaţia din deceniul trei; demisiei lui Iuliu Maniu de la conducerea guvernului i-a urmat o perioadă de instabilitate guvernamentală - în aprilie 1931 s-a format un guvern de Uniune Naţională, condus de Nicolae Iorga • noul cabinet se deosebea de celelalte, deoarece nu aparţinea unui singur partid şi a fost desemnat în totalitate de către rege • acest tip de guvern a servit foarte bine intereselor regelui, care putea astfel să nu se mai folosească de marile partide • în acelaşi timp, politica cabinetelor anilor 1931-1933 nu era dinamică, iar măsurile ad-hoc care au fost luate pentru a rezolva problemele economice şi sociale nu au dus la niciun rezultat, lucru care pe de o parte a servit regelui - revenirea unui guvern naţional ţărănesc la putere sub conducerea lui Alexandru VaidaVoevod (iunie 1932-septembrie 1933) a fost o soluţie nefericită, cu atât mai mult cu cât datorită efectelor crizei economice dar şi a reprimării prin forţă a mişcărilor muncitoreşti (eg: greva din februarie 1933, a muncitorilor de la căile ferate), partidul a înregistrat o accentuată scădere a popularităţii sale - în toamna 1933, guvernul naţional ţărănesc a fost înlocuit cu unul naţional liberal condus de I.G.Duca; noul premier a început să ia măsuri pentru ameliorarea consecinţelor crizei economice, dar şi pentru a linişti situaţia tensionată din ţară; de asemenea, guvernul Duca a adoptat o poziţie drastică împotriva “gărzii de fier”, pe care de altfel, a şi dizolvat-o - membrii gărzii s-au răzbunat, asasinându-l pe I.G.Duca în decembrie 1933 - lui I.G.Duca i-a succedat la conducerea guvernului Gheorghe Tătărăscu, lider al Tinerilor Liberali: cel mai longeviv guvern din istoria României interbelice (4 ian 1934 – 17 nov 1937) - guvernul a promovat un program care a dat un puternic impuls economiei naţionale şi mai ales industriei, prin practicarea unui protecţionism vamal ridicat şi acordarea de credite

14

-

-

-

întreprinderilor nou înfiinţate; de o atenţie sporită a beneficiat armata, care a fost modernizată, în condiţiile sporirii acţiunilor revizioniste pe plan extern), dar şi agricultura, prin acordarea de credite şi printr-o serie de măsuri menite să ridice nivelul tehnic şi calitativ al acesteia în timpul guvernului Tătărăscu, s-a înregistrat o puternică dezvoltare a economiei, astfel că în 1937, valoarea produsului social era cu aprox 70% mai mare decât în 1932, iar venitul naţional cu 60% mai mare tot în această perioadă, rolul monarhiei a sporit foarte mult; depăşindu-şi prerogativele acordate de Constituţie, Carol a dominat guvernul, care la rându-i a luat o serie de măsuri legislative prin care îşi permitea să deţină controlul complet asupra situaţiei din ţară; în fapt, legile care au fost adoptate în vederea sporirii puterii executivului şi a diminuării rolului Parlamentului, precum şi a opoziţiei au fost sugerate în mare parte de Carol anii ’30 au fost dominaţi în mare măsură de raporturile din ce în ce mai încordate dintre rege şi marile partide politice pe de o parte şi rege şi extrema dreaptă pe de altă parte după asasinarea lui I.G.Duca, cenzura a fost reintrodusă pentru prima oară după 1862, iar guvernul a primit dreptul de a guverna prin decrete legi liberalii, divizaţi între partizanii lui Dinu Brătianu (continuatorul vechii tradiţii brătieniste), între cei ai lui Gheorghe Brătianu (fiul lui Ionel Brătianu; istoric de mare valoare, dar politician mediocru) şi între cei ai lui Gh.Tătărăscu (apropiat al regelui) au devenit tot mai nepopulari, în pofida succeselor guvernului Tătărăscu şi deşi aflaţi la putere, au pierdut alegerile desfăşurate la sfârşitul anului 1937, alegeri la care nici un partid nu a obţinut prima electorală

Societatea în perioada interbelică - la nivel social, unirea din 1918 şi reformele ce au avut loc în perioada următoare, au generat mutaţii semnificative în societatea românească, chiar dacă baza economică a ţării şi majoritatea populaţiei se găsea în mediul rural - după 1918, decalajul urban-rural a crescut şi s-a accentuat, graţe unor ritmuri de modernizare diferenţiate - la sate, modernizarea s-a realizat mai lent, fapt reflectat atât la nivelul habitatului, cât şi la nivelul calităţii vieţii - procesul de modernizare a avut rezultate mai vizibile la oraşe - numărul populaţiei urbane a crescut ca urmare a dezvoltării industriei, dar şi datorită sporirii numărului tinerilor care studiau în licee şi facultăţi - în 1930, orăşenii reprezentau 20% din totalul populaţiei; cele mai numeroase şi mai mari oraşe se găseau în Transilvania, iar cele mai mici în Oltenia; în ceea ce priveşte Bucureştiul era principala capitală a Europei de SE de mult şi pentru mult timp; a pierdut această poziţie după instaurarea regimului comunist - educaţia a făcut progrese în România interbelică • 1930 – 70% din orăşeni şi 50% din săteni ştiau carte • procentul celor şcolarizaţi era mai mare de 57%; varia însă de la o regiune la alta: 72% în Banat, mai mult de 67% în Transilvania, mai mult de 56% în Vechiul Regat şi doar 38% în Basarabia - guvernele României interbelice au făcut mari eforturi pentru dezvoltarea învăţământului • Legea din 1924 a sporit învăţământul general de la 4 la 7 clase şi a extins obligativitatea celui primar de la 12 la 18 ani - dinamica cea mai rapidă a avut-o învăţământul superior

15

• -

-

-

-

1922 – România avea patru universităţi (Bucureşti, Iaşi, Cluj, Cernăuţi), o Academie de Comerţ la Cluj, una de Drept la Oradea şi un Institut Teologic la Chişinău în perioada interbelică, o pleiadă de personalităţi de mare valoare s-au afirmat în ţară şi în străinătate, în multe domenii ale ştiinţei şi culturii; şcoala românească de matematică, de medicină, istorie, biologie, geografie, sociologie, construcţii, aviaţie, arhitectură, arte plastice s-au înfiinţat numeroase institute de cercetare (spre deosebire de acum, aveau fonduri numeroase) – eg: Institutul Central de Statistică, Institutele de Istorie Naţională şi Universală, Institutele de Chimie, Institutele Seruri şi Vaccinuri, Institute de Sociologie (Dimitrie Gusti), Institute de Energetică etc în promovarea culturii şi ştiinţei din România, în perioada interbelică un rol important l-a avut Academia Română, care a contribuit cu toate mijloacele de care dispunea la dezvoltarea şi stimularea acesteia: bani, proprietăţi, burse etc • pe lângă publicarea lucrărilor ce aparţineau intelectualilor români (prin fondurile Academiei), Academia Română a iniţiat un amplu program de publicare de traduceri a numeroase lucrări din străinătate de asemenea, un rol important l-a avut şi Fundaţia Regele Carol II alături de unităţile de învăţământ şi institutele de cercetare, presa şi radioul au avut un rol important în educarea populaţiei • presa s-a bucurat de un interes mai larg atât datorită răspândirii ei pe întreg teritoriul ţării (foarte mulţi abonaţi) cît şi datorită creşterii interesului unui număr tot mai mare de oameni faţă de informaţiile ce veneau din domeniul politicii, sportului, ştirilor mondene sau de pe plan extern • conform statisticilor, numărul periodicelor a crescut de la 16 (1918) la 2.351 (în 1935); zilnic se tipăreau în jur de 4,5 milioane de ziare şi reviste • în ceea ce priveşte radioul, numărul familiilor care aveau aparate de radio a crescut de la aprox 8.000 în 1927, la aprox 350.000 în 1939; a fost înregistrat aproximativ un milion locuitori ce asculta cu regularitate programele naţionale

Statutul minorităţilor etnice - după 1918, România mare a avut de înfruntat o nouă problemă: integrarea minorităţilor etnice din provinciile noi unite; în acest sens, conform tratatelor semnate la sfârşitul primului război mondial, guvernele de la Bucureşti au iniţiat strategii culturale, educaţionale şi politice pentru a asigura un tratament “cetăţenilor de altă etnice, conform cu tratatele semnate în urma primului război mondial“ - astfel, prin decretul lege din 30 decembrie 1918/12 ianuarie 1919, privitor la cetăţenie, completat cu decretul lege din mai 1919, s-a acordat tuturor cetăţenilor României, fără deosebire de naţionalitate, egalitate în drepturi civile şi politice - Constituţia din 1923 a oferit baza juridică pentru decretele de mai sus - aflate în postura de minoritate etnică, numeroasele elemente ce aparţineau diferitelor etnii au privit cu ostilitate instalarea autorităţilor române în provinciile române unite, autorităţi pe care le-au acuzat că poartă o politică de asimilare - e adevărat, că pentru a îşi consolida câştigurile teritoriale de după 1918, statul român a dezvoltat elite de origine românească, astfel încât să poată înlocui elitele regimului maghiar, austriac, rusesc ce guvernaseră înainte - la această strategie, cel mai mult a contribuit sistemul de învăţământ, dar şi dezvoltarea economică şi urbană, care a solicitat elementul românesc, prezent până atunci mai ales în mediul rural

16

-

-

-

-

-

minorităţile etnice din Transilvania au privit cu suspiciune ofensiva culturală românească; mai ales maghiarii, care s-au obişnuit foarte greu cu trecerea de la statutul de naţiune dominantă – nu s-au resemnat prea uşor cu existenţa unor autorităţi româneşti pe teritoriul ce aparţinuse înainte de 1918 Ungariei de-a lungul întregii perioade interbelice, parte din elita conducătoare maghiară a sperat în anularea deciziilor Tratatului de la Trianon, dar în acelaşi timp şi mulţi intelectuali s-au retras în enclave de autonomie culturală, reprezentate de biserici şi şcoli confesionale; aici, şi-au adus importante contribuţii la revigorarea şi fondarea unor societăţi culturale, precum şi la editarea unor ziare şi reviste proprii în ceea ce îi priveşte pe germani, aceşti la adăpostul cadrului legislativ al României interbelice şi-au apărat şi dezvoltat tradiţiile • unul din cele mai importante fenomene ce s-au derulat după 1918 a fost regermanizarea şvabilor • populaţia germană din România şi-a dezvoltat prin forţe proprii şi sprijinul statului, instituţii de învăţământ în limba germană şi a editat un număr foarte mare de ziare, reviste şi alte publicaţii situaţia evreilor era diferită de cea a altor minorităţi, pentru că în urma programului de reforme de după război şi mai ales datorită reformei agrare, a putut fi remarcată recrudescenţa unui naţionalism de nuanţă antisemită; antisemitismul fiind îmbrăţişat atunci şi de ilustre personalităţi ale vieţii politice şi culturale ca şi maghiarii şi germanii, evreii reprezentau o populaţie mai urbanizată, cu un nivel de instrucţie relativ mai ridicat, alcătuind o elită economică şi profesională mai numeroasă decât cea a românilor spre deosebire de celelalte etnii, concentrate într-o anumită regiune, evreii locuiau în oraşele de pe întreg teritoriul ţării, devenind astfel un numitor comun al elitei urbane din toate provinciile din punct de vedere politic, minorităţile etnice din România (multe din ele, moştenitoare ale unei tradiţii politice proprii) şi-au fondat o serie de grupări şi partide, care au încercat să le reprezinte interesele atât în Parlamentul României, cât şi în structurile administrative locale

17

CURS 4; Istoria României

Politica externă a României (1919-1937) - obiectiv prioritar al politicii externe: recunoaşterea pe plan internaţional a Unirii din 1918 şi apărarea integrităţii teritoriale - dacă primul obiectiv a fost atins în cadrul Conferinţei de pace de la Paris (1918-1920), pentru cel de al doilea s-a încercat a se găsi rezolvarea prin alianţe bi şi multilaterale - cele mai multe state europene, mai ales din zona central SE erau interesate de păstrarea status quo-ului instituit la sfârşitul primului război mondial; alte state în schimb, duceau o politică revizionistă; în acest context, diplomaţia română a urmărit organizarea unui sistem de securitate bazat pe stabilirea unor relaţii normale cu foştii inamici din timpul războiului şi promovarea unei politici care să ducă la rezolvarea pe cale paşnică a diferendelor dintre state - în 1921, România, Cehoslovacia şi Iugoslavia au fondat “Mica Înţelegere” – alianţă defensivă şi anti-revizionistă al cărei puternic susţinător a fost Eduard Beneş; prin crearea Micii Înţelegeri, cele trei state succesoare ale Austro-Ungariei s-au opus alternativei de creare a unei Confederaţii Danubiene • după 1919 au fost o serie de propuneri în această direcţie, mai ales din partea Franţei ce dorea o Confederaţie Danubiană cu scopuri economice - în 1921 a fost invitată (de altfel, chiar înainte de semnarea Tratatului) şi Polonia DAR ea a refuzat datorită disensiunilor teritoriale pe care le avea cu Cehoslovacia • totuşi, în 1921 se încheie o Convenţie de alianţă cu Polonia, iar în 1926 s-a încheiat şi un tratat - statele Micii Înţelegeri sunt obligate dacă una e atacată să acorde sprijin militar; dacă una din ele declara război, celelalte nu erau obligate să acorde sprijin - tot în 1926, România a semnat un tratat de amiciţie şi colaborare cu Italia şi un tratat de alianţă cu Franţa • Bucureştiul era direct interesat de tratatul cu Franţa, pentru că dorea să prevină şi să descurajeze orice tendinţe agresioniste care ar fi fost manifestate de către statele revizioniste vecine – mai ales Ungaria şi URSS - în 1928, România a aderat la pactul Briand-Kellogg, pactul prin care războiul era scos în afara legilor internaţionale - în 1929, România a semnat Protocolul de la Moscova, apoi a aderat la Convenţia de definire a agresorului (se stabileau condiţiile clare ce erau îndeplinite de un stat considerat agresor) şi la Pactul de Neagresiune şi Conciliaţiune (în 1933) - în 1934, la Atena a fost încheiat Pactul Înţelegerii Balcanice, prin care România, Grecia, Iugoslavia, Turcia îşi garantau frontierele • conceput iniţial ca un tratat ce să cuprindă şi Bulgaria, care a şi declinat oferta, pactul a fost redactat la Belgrad în perioada 2-4 februarie 1934 şi apoi semnat la Atena în ziua de 9 februarie de miniştrii de interne ai celor patru ţări • acordul prevedea obligaţia fiecărei părţi de a nu întreprinde nimic (mai ales acţiuni militare, sancţiuni economice) fără a fi consultat şi ceilalţi membri - pe lângă acordurile de alianţă în scopul asigurării frontierelor sale, diplomaţia română a avut o activitate defensivă şi la nivel continental (faţă de alte epoci) prin o prezenţă activă la Societatea Naţiunilor şi la alte foruri internaţionale • contribuţia lui N.Titulesc

18

-

-

-

-

-

-

-

în pofida acestei activităţi, de-a lungul perioadei interbelice, România nu şi-a putut rezolva neînţelegerile ei cu URSS în ceea ce priveşte Basarabia (URSS nu recunoaşte Unirea Basarabiei la România) în martie 1924 la Viena se deschid tratativele româno-sovietice; punctele de vedere ale celor două ţări asupra problemei basarabene devin astfel publice • Bucureştiul a semnalat faptul că stabilirea unor relaţii reciproce între cele două ţări era condiţionată de recunoaşterea Unirii Basarabiei cu România şi implicit a frontierei pe râul Nistru (ultima frontieră între ruşi şi români a fost Prutul) • URSS a invocat dreptul la autodeterminare şi a propus organizarea unui plebiscit în Basarabia tratativele dintre cele două părţi au fost întrerupte, românii respingând propunerile sovietice, dar au acceptat o eventuală continuare a negocierilor situaţia s-a complicat în a doua jumătate a anului 1924, când în Basarabia, la frontiera româno-sovietică au avut loc incidente sângeroase între trupele armatei române şi elementele sovietice infiltrate peste graniţă cu sprijinul localnicilor fideli ruşilor şi partidului comunist • cel mai cunoscut şi mai mediat incident a fost cel de la Tatar-Bunar • incidentele au fost înăbuşite de autorităţile române, dar Moscova a decis în octombrie 1924 înfiinţarea Republicii autonome moldoveneşti în stânga Nistrului (Transnistria) – republică subordonată Republicii Socialiste Sovietice Ucraina tratativele cu URSS au fost reluate în 1934 de N.Titulesc şi Maxim Litvinov (cei doi miniştri de externe); printr-un schimb de note diplomatice, guvernele celor două ţări îşi asigurau suveranitatea şi îşi asigurau mutual abţinerea de la orice amestec în treburile interne Nicolae Titulescu a primit din partea guvernului Tătărăscu puteri depline pentru încheierea unui tratat de asistenţă mutuală cu URSS negocierile privind încheierea acestui tratat au fost începute în 1935, dar parafarea lui nu a mai avut loc deoarece, pe de o parte sovieticii au amânat acest lucru până în toamna lui 1936, iar pe de altă parte, în luna august 1936 Titulescu a fost demis de Carol II de la conducerea diplomaţiei româneşti după demiterea lui Titulescu, autorităţile de la Moscova au refuzat continuarea discuţiilor, astfel încât problema tratatului dintre cele două părţi nu s-a soluţionat evoluţia evenimentelor internaţionale din deceniul 4 a dus la creşterea rolului şi a puterii Germaniei; adăugându-se şi lipsa de fermitate a puterilor occidentale faţă de Germania şi de celelalte state revizioniste, România e forţată să înceapă după 1936 o reorientare a politicii sale externe, menită să evite izolarea diplomatică a ţării în conjunctura nou creată, statutul Transilvaniei a reprezentat una din priorităţile politicii externe româneşti, în condiţiile în care guvernele maghiare ale perioadei interbelice nu au încetat să spere în redobândirea teritoriului pierdut la Trianon, după cum nici Bucureştiul nu se gândea la nici cea mai mică concesie care i-ar fi putut diminua suveranitatea asupra acestei provincii din 1930, politica externă a Ungariei s-a orientat tot mai mult spre statele revizioniste, dar şi spre celelalte Mari Puteri europene, în vederea restabilirii frontierelor Ungariei Mari • în acest sens, ancorarea politicii Ungariei la cea italiană şi mai ales intenţia acesteia de a semna o alianţă militară cu Roma au produs îngrijorări serioase României, cu atât mai mult cu cât Italia susţinea revizuirea tratatului de la Trianon, chiar dacă recomanda ca această revizuire să se facă pe cale paşnică cât priveşte poziţia Germaniei, aceasta a insistat pe la mijlocul anilor ’30 ca Ungaria să înţeleagă că este cu neputinţă să continue politica sa de revendicări şi să adopte o

19

-

atitudine mai moderată, care i-ar putea aduce realizarea unora dintre proiectele sale prioritare • în ceea ce priveşte România, Hitler recomanda ca aceasta să îşi revizuiască politica externă Anschluss-ul şi mai ales atitudinea Marilor Puteri faţă de realizarea sa au neliniştit România, care a văzut în acest act un important pas al Germaniei spre Cehoslovacia Bucureştiul a insistat ca Marile Puteri şi mai ales Anglia să ia o atitudine fermă în problema Cehoslovaciei, soarta acestei ţări fiind de un interes vital pentru România semnarea acordului de la Munchen (septembrie 1938) a determinat intensificarea presiunilor revizioniste faţă de România, iar evoluţia evenimentelor internaţionale din 1938-1939 a încurajat pretenţiile maghiare asupra Transilvaniei

Regimul autoritar carlist - din punct de vedere al instituţiilor sale fundamentale România mare a încetat să existe odată cu instituirea primei dictaturi din istoria ţării, iar alegerile din 1937 au oferit pentru prima dată ocazia confruntării electorale directe dintre democraţie şi autoritarism - pe de altă parte, deşi partidele politice au publicat în timpul campaniei electorale programe şi manifeste cuprinzând propriile puncte de vedere asupra felului în care trebuiau să se rezolve problemele româneşti, confruntarea propriu-zisă a avut loc între PNL aflat la putere şi PNŢ - pentru prima dată în istoria României s-a folosit radioul în campania electorală, premierul Gheorghe Tătărăscu ţinând un discurs la radio prin care a cerut alegătorilor să voteze cu PNL - la rândul lui, liderul PNŢ Iuliu Maniu a solicitat Consiliului Societăţii Române de Radiodifuziune dreptul la replică, dar a fost refuzat; - alegerile, care s-au desfăşurat într-o stare de confuzie şi tensiune, dar fără violenţe notabile s-au încheiat cu o mare surpriză • pentru prima dată în istoria României, un partid aflat la guvernare (PNL) a pierdut alegerile; PNL a câştigat majoritatea doar cu 35,9%, neobţinând prima electorală şi prin aceasta supremaţia în Parlament • PNŢ a obţinut 20,4% din voturi • extrema dreaptă – 15,58% cu ocazia acestor alegeri, PNŢ a încheiat o alianţă electorală cu extrema dreaptă, pentru a răsturna PNL de la putere - rezultatele acestor alegeri au determinat demisia lui Gh.Tătărăscu din fruntea guvernului (28 decembrie 1937) - noua configuraţie politică i-a permis lui Carol să încredinţeze conducerea guvernului lui O.Goga, şeful Partidului Naţional Creştin – un partid de orientare dreaptă, care a obţinut în alegeri doar 9,15% - în spatele acestui guvern slab, Carol şi-a pregătit practic instaurarea propriei guvernări - 10 februarie 1938 – regele a cerut formarea unui guvern de Uniune Naţională, iar la 11 februarie 1938 s-a şi format un guvern condus de patriarhul Miron Cristea; acesta a decretat stare de asediu, a înăsprit cenzura (prima oară după 1862), a numit noi prefecţi din rândurile militarilor, a interzis organizarea de noi alegeri - apoi, Carol a abrogat Constituţia din 1923 prin promulgarea la 20 februarie 1938 a unei noi Constituţii - în prevederile Constituţiei din 1938, rolul monarhiei a fost considerabil întărit şi deşi a menţinut principiul separării puterilor în stat, Constituţia din 1938 a privilegiat foarte mult

20

-

-

-

-

-

-

-

puterea regală: Camerele parlamentare urmau să se întrunească numai din iniţiativa suveranului cele mai multe articole ale Constituţiei din 1938 erau identice cu cea din 1923 un element nou era prevederea potrivit căreia regele era “capul statului”, iar miniştrii erau răspunzători de politică numai faţă de rege; totuşi, trebuiau să răspundă şi la întrebări puse de Parlament partidele politice, deşi desfiinţate în urma unei decizii a monarhului, şi-au putut păstra structura organizatorică; regele spera să le poată asocia noului regim • nici PNL, nici PNŢ nu au acceptat colaborarea; ba chiar au protestat împotriva dictaturii, cerând restabilirea vechiului sistem parlamentar pe de altă parte, Carol II a înfiinţat un nou partid: Frontul Renaşterii Naţionale – deschis tuturor cetăţenilor • toţi funcţionarii de stat (mai ales directorii diferitelor instituţii) erau obligaţi să fie membri ai acestui partid pentru a îşi putea păstra funcţiile Carol II a schimbat şi legea electorală pe 9 mai 1938 – o lege prin care femeile aveau drept de vot • introduse şi unele restricţii – eg: de vârstă (pentru Adunarea Deputaţilor, dreptul de vot era acordat doar persoanelor ce aveau mai mult de 30 ani), toţi alegătorii să ştie carte • de asemenea, prin această lege a fost interzis ca în lăcaşurile de cult să se facă propagandă politică (se viza mai ales propaganda pentru extrema dreaptă) Carol a mai înfiinţat Consiliul de Coroană – format din persoane numite chiar de el; va lua treptat locul Consiliului de Miniştri a decretat o nouă reformă administrativă – s-a introdus pe lângă vechile unităţi administrative una nouă: ţinutul – cuprindea mai multe judeţe; în fruntea lui era numit de rege un rezident regal; total: 10 ţinuturi (Argeş, Olt, Ţinutul Mării, Ţinutul Dunării, Nistru, Prut, Suceava, Alba Iulia, Crişurilor şi Timiş) din punct de vedere economic, regimul s-a caracterizat prin creşterea intervenţiei statului; sindicatele au fost dizolvate, iar prin decretul lege din 12 octombrie 1938 s-au creat breselele de lucrători, funcţionari particulari şi meseriaşi -–aveau ca scop: apărarea şi dezvoltarea intereselor profesionale ale membrilor • de asemenea, decretul specifica că breslele îşi exercită autoritatea numai pe plan naţional (vs aderări la Internaţională!) regimul a acordat atenţie specială tineretului: • decret lege din 15 decembrie 1938, prin care toţi băieţii între 7-18 ani şi toate fetele între 7-21 ani erau obligaţi să facă parte din “Straja Ţării”, organizaţie al cărei comandat suprem era regele în 19 octombrie 1939 a fost înfiinţat Frontul Naţional Studenţesc, în care au fost înscrişi automat toţi studenţii; scop: scoaterea studenţilor din cadrul altor grupări raporturile lui Carol II cu extrema dreaptă • a luat măsuri drastice împotriva legionarilor, pe care îi şi considera principalii săi adversari politic schimbările dramatice din situaţia internaţională scade eficienţa eforturilor lui Carol de a menţine controlul asupra formaţiunilor politice din ţară reconcilierea naţională cerută de rege nu s-a realizat niciodată sub presiunea evenimentelor europene, dictatura lui Carol a alunecat treptat spre dreapta şi poate nu atât din convingere, cât mai mult din necesitate politică

21

-

totuşi, regimul carlist nu a fost un regim de tip fascist sau nazist, naţionalismul şi antisemitismul său fiind moderate, iar parte din vechile libertăţi cetăţeneşti au rămas în vigoare şi după emiterea Constituţiei din 1938

Politica externă din 1938 - pe plan extern, din 1938, România are din ce în ce mai puţini aliaţi; iar aceasta în condiţiile în care presiunile statelor revizioniste vecine erau tot mai puternice - chiar dacă influenţa Germaniei asupra României era tot mai puternică ca şi înainte, autorităţile române au continuat să îşi respecte vechiul sistem de alianţă, cel cu Franţa - în urma a numeroase presiuni, România a fost obligată să încheie în martie 1939 un tratat economic cu Germania: tratat prin care era subordonată lui Hitler din punct de vedere economic - după începerea celui de al doilea război mondial, România s-a declarat neutră, dar rapida ofensivă germană din primăvara lui 1940 şi căderea Franţei au luat prin surprindere Bucureştiul, care a rămas practic fără aliaţi - situaţia devine cu atât mai tragică, cu căt la 26 iunie 1940, URSS profitând de tratatul încheiat cu Germania pe 20 august 1939 cere României prin ultimatum evacuarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei - faţă de pretenţiile URSS Germania a sfătuit România să se supună, pentru a nu tulbura pacea în zona Balcanilor şi a Europei de est • acelaşi sfat l-au dat şi Italia, Grecia, Serbia (ultimele două, ţări ale Înţelegerii Balcanice) - autorităţile de la Bucureşti s-au văzut nevoite să aleagă între două alternative • cedarea teritoriilor revendicate • rezistenţă armată timp de câteva săptămâni, urmată inevitabil de împărţirea ţării între URSS, Ungaria, Bulgaria şi chiar Germania - majoritatea membrilor Consiliului de Coroană s-au pronunţat pentru acceptarea cererilor ruseşti, pentru a păstra totuşi statul român şi instituţiile sale (presa vremii reflectă foarte bine această decizie) - încercările părţii române de a negocia cu sovieticii s-au lovit de un refuz categoric – evacuarea (armata, arhivele, autorităţile civile) teritoriului solicitat de ruşi trebuia să se încheie în patru zile, termen ce nu a fost respectat de autorităţile ruseşti - trupele ruseşti au intrat în provincie pe 28 iunie 1940, provocând numeroase incidente; au ocupat în plus (pe lângă Basarabia) N Bucovinei şi Ţinutul Herţei • Bucureştiul a cedat un teritoriu de 50.762 km², cu o populaţie de 3.770.000 locuitori - după pierderea acestei provincii, la 1 iulie 1940 România a renunţat la garanţiile anglofranceze şi la 4 iulie 1940 a fost format guvernul Ion Gigurtu (economist foarte bun, apreciat în Germania) – au intrat şi trei legionari (eg: Manoilescu ca ministru de Externe, N.Crainic ca ministrul Propagandei)=guvern de orientare pro-germană, care a şi dezlănţuit o politică anti-semitî - pe 8 august 1940 Carol a dat două decrete lege 1. privitor la statutul juridic al locuitorilor evrei din România – cetăţenia 2. s-a interzis căsătoria români-evrei prin aceste două decrete, România s-a aliniat la politica nazistă faţă de evrei şi aceasta, în încercarea de a obţine un eventual sprijin al Berlinului în faţa pretenţiilor teritoriale maghiare şi bulgare - imediat după 26 iulie 1940, în faţa izbucnirii unui conflict româno-maghiar, de care URSS nu ar fi rămas străină (dorea toată Moldova!), Germania a chemat România printr-o

22

-

-

-

-

-

scrisoare adresată direct lui Carol II, să îşi reglementeze problemele teritoriale cu Bulgaria şi Ungaria în ceea ce priveşte problema Transilvaniei, sovieticii – prin luările lor de cuvânt (mai ales Molotov) – considerau revendicările Ungariei ca şi fondate – a încurajat intensificarea propagandei revizioniste germane la rândul său, ministrul englez din capizala maghiară a transmis Londrei că Ungaria a afirmat că nu poate tolera ca România să facă concesii numai URSS; Ungaria cere Bucureştiului, prin intermediul Iugoslaviei, să negocieze revendicările sale teritoriale în această conjunctură complexă (bibliografie orientativă – Mihail Manoilescu – “Dictatul de la Viena”; Nechifor Crainic – “Zile albe, zile negre”; memoriile lui Carol II) diplomaţia românească a fost nevoită să înceapă tratative cu Ungaria şi Bulgaria, în vederea rezolvării diferendelor existente (iulie-august 1940) dacă în ceea ce priveşte conflictul cu Bulgaria a fost rezolvat în urma Tratatului de la Craiova (7 septembrie 1940), prin care s-a cedat Cadrilaterul şi s-a revenit la frontierele de dinainte de războaiele balcanice, cu Ungaria nu s-a ajuns la nici o înţelegere la tratativele de la Turnu Severin în aceste condiţii, Hitler îngrijorat de perspectiva izbucnirii unui conflict armat românomaghiar, i-a convocat la Viena pe reprezentanţii celor două ţări (delegaţia română era formată din 22 persoane şi condusă de Manoilescu); din partea Germaniei participă Ioachim von Ribbentrop, iar din partea Italiei participă ministrul de externe Ciano 30 august 1940 – Dictat – Germania şi Italia “rezolvă” litigiul româno-maghiar prin trasarea unei frontiere care a împărţit Transilvania • România a fost nevoită să cedeze mai mult de 43.000 km² din teritoriu şi a pierdut o populaţie mai mare de 2.600.000 locuitori (din care 50,2% români, 37,1% maghiari, 3% germani) – termen de 1 an de zile ca populaţia să decidă dacă aparţine de Ungaria sau România prin trasarea acestei frontiere, Germania şi Italia au transformat în mod deliberat problema Transilvaniei într-un focar de instabilitate regională şi un obiect al competiţiei României şi Ungariei, competiţie de care vor profita Germania şi URSS

23

CURS 5. Istoria României Regimul Antonescu în România - pierderile teritoriale din 1940 au accentuat criza de autoritate a regimului carlist – era greu de înţeles de opinia publică din ţară că pierderile teritoriale nu aveau nici o legătură cu regimul politic - resentimentele populaţiei s-au îndreptat spre rege; la 4 sept 1940 s-a văzut nevoit să încredinţeze formarea guvernului lui Ion Antonescu, care criticase de multe ori situaţia din armată şi i-a trimis chiar un memoriu de protest lui Carol după cedarea Basarabiei - pe 5 septembrie 1940, Antonescu a suspendat Constituţia din 1938, a dizolvat Camerele legiuitoare şi sub presiunea ce a exercitat-o asupra monarhului a primit puteri depline din partea acestuia - sprijinit de germani, dar şi la sugestia principalelor partide politice, Antonescu l-a silit pe Carol II să abdice • renunţă la tron pe 6 septembrie 1940 şi pleacă definitiv din ţară pe 7 septembrie - Mihai, care avea 19 ani, devine regele ţării, dar Anontescu îşi ia cele mai importante prerogative, autointitulându-se conducător al statului; regele păstra doar atribuţii simbolice, cum ar fi: • capul oştirii • drept de a bate monedă • conferea decoraţiile române • primea şi acredita ambasadorii + miniştrii plenipotenţiari • numea premierul • avea drept de amnistie şi graţiere - încă de la începutul guvernării sale, Antonescu a dorit să colaboreze cu principalii politicieni liberali şi naţional ţărănişti, dar aceştia l-au refuzat - în aceste condiţii, Antonescu este obligat să aducă la guvernare legionarii; după preluarea puterii, el a început să ia primele măsuri pe plan intern • România e proclamată stat naţional legionar – 14 sept 1940 • decret după decret – obiectiv principal: înlăturarea oricărui urme a regimului carlist - paralel cu acţiunile pe plan intern, Antonescu este nevoit să consolideze alianţa cu Germania; începe negocieri pentru un nou tratat economic româno-german - Hitler, pentru care România era foarte importantă în planurile sale strategice, a acceptat colaborarea cu Antonescu - 10 octombrie 1940 – primele trupe germane în România - 23 noiembrie 1940 – România a aderat la pactul tripartit - neînţelegerile Antonescu-legionari au început după scurt timp de la accesul lor la putere, fiecare socotind alianţa dintre ei drept temporară • relaţiile s-au deteriorat mai ales după asasinarea în noiembrie a 64 de deţinuţi (oameni politici, ofiţeri, subofiţeri) din închisoarea de la Jilava, precum după asasinarea lui Iorga, V.Madgearu – vestite personalităţi ale vieţii culturale româneşti - acele crime, alături de discursurile cu tentă xenofobă şi antisemită au discreditat întreaga mişcare legionară - pe de altă parte, Hitler a început să îl aprecieze pe Antonescu mai mult decât pe legionari, ale căror excese puteau destabiliza ţara pe plan intern; Hitler nu a acceptat preluarea totală a puterii de legionari - 14 ianuarie 1941 – Antonescu l-a vizitat pe Hitler, ocazie cu care a aflat detalii despre planul atacării URSS; în acelaşi timp, a primit mână liberă pentru a îşi înlătura adversarii politici interni

24

-

-

-

-

-

-

întors în ţară, Antonescu a înăbuşit rebeliunea plănuită de legionari; la 27 ianuarie formează un nou cabinet, aproape în totalitate din generali, iar la 14 februarie 1941 statul naţional legionar a fost abrogat Antonescu deţinea puterea legislativă, executivă, controla justiţia, avea practic puteri depline de care s-a folosit totuşi respectând cadrul juridico-legislativ aflat în vigoare înainte de 1940, la care a adăugat legile cerute de starea de război nu a avut un partid pe care să se sprijine (ca şi Carol II nu a avut încredere în democraţia parlamentară) şi a condus ţara în mod autoritar partidele politice au fost interzise încă de pe vremea lui Carol II, dar în realitate, PNL şi PNŢ continuau să funcţioneze politica faţă de evrei: puse în aplicare o serie de legi rasiale şi antisemite • legislaţia şi măsurile discriminatorii vizau epurări, deposedări de bunuri imobiliare şi diferite contribuţii şi prestaţii • au existat şi incidente sângeroase – Iaşi, sfârşitul lui iunie 1941- au fost executate aproximativ 500 persoane, originare din Basarabia şi Bucovina, acuzate că ar fi tras focuri de armă asupra soldaţilor români şi germani iulie 1941, vicepreşedintele guvernului (Mihai Antonescu) a pledat pentru expulzare evrei din cele două provincii şi internarea lor în lagăre în septembrie 1941 începe deportarea lor în Transnistria – aprox 100-120.000 persoane în N Transilvaniei, cedat Ungariei în 1940, internarea şi deportarea evreilor începe în primăvara lui 1941 după înăbuşirea rebeliunii şi instaurarea dictaturii, Antonescu s-a apropiat şi mai mult de Germania, s-a angajat în războiul vs URSS – pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei şi pentru redobândirea N Transilvaniei, subiect pe care Antonescu l-a abordat nu o dată cu Hitler • acesta din urmă şi-a manifestat la începutul anului 1944 intenţia de a revizuit Dictatul de la Viena, declarând că dată fiind situaţia creată în Ungaria, nu mai are nici o obligaţie faţă de acest popor şi în consecinţă nu mai poate rămâne singurul susţinător al Dictatului Hitler l-a rugat pe Antonescu să nu facă publică această declaraţie, pentru a nu provoca un război de partizani în Ungaria; în anii războiului, Ion şi Mihai Antonescu au procedat la alcătuirea unui organism, care să pregătească documentaţia necesară pentru viitoarea Conferinţă de pace în acest sens, în 1942 a fost creat Biroul Păcii, care avea misiunea de a pregăti materiale documentare un loc important în activitatea acestui birou l-a avut problema Transilvaniei, materialele pregătite atunci fiind cu succes folosite în perioada premergătoare semnării Tratatului de pace de la Paris (1947) în iulie 1941, intrarea în războiul anti-URSS, fără a semna o Convenţie militară cu Berlinul şi fără a fixa termenii colaborării, armata română a reuşit până la sfârşitul lunii august să elibereze Basarabia şi să reinstaureze administraţia română în provincie unul din obiectivele intrării României în război (recuperarea Basarabiei) a fost atins, iar din 27 iulie, Hitler îi cere lui Antonescu să lupte dincolo de Nistru la 6 august, în Ucraina, în cadrul unei întrevederi avute între Hitler şi Antonescu, Hitler a stabilit ca armata română să acţioneze pe direcţia Odessa-Peninsula Crimeea; de asemenea, României i s-a încredinţat administrarea Transnistriei, iar Antonescu a fost ridicat la rangul de mareşal

25

războiul pentru eliberarea Basarabiei şi N Bucovinei a fost acceptat de opinia publică în ţară; când s-a citit la radio “Ostaşi, vă ordon treceţi Prutul!” în 1941, populaţia şi-a manifestat entuziasmul, sperând şi dorind o ştergere rapidă a umilinţelor suferite în 1940, DAR după ce Antonescu a continuat campania la E de Nistru, suportul politic şi popular a scăzut; pe de altă parte, intervenţia românilor la E de Nistru a deranjat aliaţii anglo-saxoni ai URSS – au declarat pe rând război României - România a participat efectiv la operaţiunile militare din al doilea război mondial în perioada 22 iunie 1941 – 12 mai 1945; 3 etape principale 1. campania din est (22 iunie 1941-23 august 1944) – în cursul ei, România a fost aliata Germaniei; a dus lupte pentru eliberarea Basarabiei şi N Bucovinei, iar apoi a desfăşurat operaţiuni militare pe teritoriul URSS 2. 23 august – 31 august 1944 – operaţiuni militare pe teritoriul României, împotriva Germaniei; a fost cea mai grea pentru România – datorită faptului că a întors armele împotriva Germaniei, dar nu exista încă nici o convenţie cu Aliaţii 3. campania din vest (1 sept 1944 – 12 mai 1945) – România e aliată a Naţiunilor Unite, după semnarea convenţiei de armistiţiu; lupte pentru eliberarea N Transilvaniei, apoi în Ungaria, Cehoslovacia şi N Austriei convingerea că Germania va pierde războiul şi că România trebuie să se desprindă de Germania exista încă de la sfârşitul anului 1942 DAR mai ales din 1943, odată cu pierderea de germani a iniţiativei strategice pe frontul sovietic România a început negocieri cu puterile occidentale, în vederea încheierii unui armistiţiu negocierile s-au purtat atât în numele regelui şi opoziţiei politice (mai ales PNL, PNŢ), cât şi al lui Anontescu, dar nu s-a ajuns la nici un rezultat concret; în aceste condiţii, Antonescu a amânat mereu ruperea alianţei cu Berlinul, în speranţa încheierii până la urmă a unui armistiţiu avantajos cu Naţiunile Unite evoluţia ulterioară a evenimentelor şi situaţia de pe front la începutul verii anului 1944 (ruşii ocupaseră Basarabia, Bucovina, Moldova) au impus adoptarea unor soluţii rapide din partea factorilor politici de la Bucureşti, soluţii care să preîntâmpine ocuparea întregii ţări de sovietici, dar şi transformarea ţării într-un teatru de război în aceste condiţii, formarea unei coaliţii împotriva Germaniei şi implicit împotriva regimului militar al lui Antonescu s-a impus de urgenţă şi s-a efectuat destul de rapid DAR şi cu multă dificultate, datorită rezervelor justificate cu care principalii lideri politici priveau colaborarea cu PCR deoarece în cursul tratativelor de ieşire a României din război, occidentalii i-au sfătuit pe români să se adreseze Moscovei, în vederea încheierii unui armistiţiu, PNL şi PNŢau fost nevoite să îi accepte pe comunişti în alianţa anti-Antonescu în iulie 1944 s-a format Blocul Naţional Democrat – cuprindea PNL, PNŢ, reprezentanţi social-democraţi şi comunişti; alianţa ce a format fundamentul politic al loviturii de la 23 august 1944 august 1944 – situaţia de pe front se agravează în urma ocupării estului României de sovietici, autorităţile române fiind silite să încheie armistiţiul în ziua de 23 august 1944, Antonescu a fost chemat la palat, unde regele i-a cerut să semneze armistiţiul; Antonescu refuză – e arestat, împreună cu vicepreşedintele consiliului de miniştri, Mihai Antonescu în seara de 23 august 1944, Mihai a citit o proclamaţie, prin care aduce la cunoştinţa opiniei publice din ţară şi străinătate că România a rupt alianţa cu Germania, a ieşit din războiul împotriva Naţiunilor Unite, are un nou guvern şi va participa la războiul anti*hitlerist pentru eliberarea Transilvaniei

-

-

-

26

-

-

-

-

-

acţiunea de la 23 august a însemnat, pe lângă ieşirea din coaliţia nazistă şi înlăturarea lui Antonescu, intrarea României în sfera de influenţă a URSS perioada ce a urmat evenimentului de la 23 august a fost una din cele mai dramatice pentru poporul român, în care prin forţa Armatei Roşii şi cu concursul comuniştilor s-a instalat un regim economic, politic şi cultural, care a aservit România Rusiei din punct de vedere al operaţiunilor militare, imediat după proclamaţia regelui din seara 23 august, armata română s-a alăturat trupelor sovietice în războiul anti-hitlerist septembrie-octombrie – armata română luptă pentru eliberarea judeţelor Transilvaniei ce aparţin Ungariei după 1940, iar apoi, spre îndreaptă spre V: Ungaria, Cehoslovacia, N Austriei după demiterea lui Antonescu, este investit cu formarea guvernului generalul Constantin Sănătescu – se va forma un guvern în care majoritatea portofoliilor erau deţinute de militar şi prima oară în istoria României intră şi reprezentanţi PCR Sănătescu a acţionat pentru a crea condiţii optime de participare a României la războiul anti-hitlerist şi îndeplinirea clauzelor convenţiei de armistiţiu alte obiective ale lui Sănătescu: reglementare statut juridic internaţional al României şi eliberarea teritoriului Transilvaniei în jurul acestor obiective, Sănătescu a desfăşurat o activitate diplomatică atât înaintea semnării convenţiei de armistiţiu cât şi după 29 august 1944 – delegaţia guvernamentală română s-a deplasat la Moscova în vederea semnării convenţiei de armistiţiu; însă nu au fost consultaţi deloc, iar pe 12 septembrie delegaţia română a fost nevoită să semneze textul armistiţiului la prima vedere • 20 articole, 6 anexe – prin care s-a definitivat statutul juridic internaţional al României până la semnarea tratatului de pace din 1947 • în cuprinsul Convenţiei erau prevăzute clauze de ordin militar, politic, economic, financiar, administrativ şi teritorial, dar în ansamblul său, România nu era tratată ca o ţară ce ieşise din războiul anti-sovietic din voinţa sa proprie şi lipsită de orice sprijin din afară, o ţară care s-a alăturat fără nici o rezervă coaliţiei Naţiunilor Unite • punctul 19 al convenţiei: considera nul Arbitrajul de la Viena în septembrie 1944, Iuliu Maniu a propus înfiinţarea unui comisariat al guvernului român pentru teritoriul din N Transilvaniei – un organ investit cu puteri largi; proiectul privind organizarea Comisariatului general pentru administrarea regiunilor eliberate din Transilvania a fost supus discuţiei în şedinţa de guvern din 22 septembrie 1944 – conferea viitorului comisariat atribuţii similare acelor al unui guvern regional provizoriu şi chiar dreptul de a emite decrete lege de autoritate locală deoarece Lucreţiu Pătrăşcanu (ministru în guvernul Sănătescu) a cerut evitarea măsurilor ce ar fi încurajat tendinţe regionaliste şi păstrarea principiului controlului direct al guvernului asupra tuturor teritoriilor ţării, s-a hotărât ca proiectul privind organizarea comisariatului să fie refăcut câteva săptămâni mai târziu, pe 10 octombrie 1944, regele a promulgat legea 487, prin care s-a decretat înfiinţarea “comisariatului român pentru administrarea regiunilor eliberate ale Transilvaniei”, comisariat care trebuia să reprezinte autoritatea guvernului în aceste teritorii; pe lângă comisariat s-a constituit şi un comitet cu rol consultativ, căruia îi revenea responsabilitatea de a lua decizii în toate problemele importante ce priveau administrarea nordului Transilvaniei în acel moment, statutul Transilvaniei părea rezolvat, dar înaintarea trupelor românosovietice în teritoriu a condus la o serie de incertitudini şi dificultăţi, provocate de sovieticii care nu permiteau comisariatului să îşi exercite autoritatea

27

-

-

-

-

-

astfel, deşi eliberarea Transilvaniei se realizase mai ales prin forţe proprii, la 25 octombrie 1944, când unităţile române au încheiat eliberarea teritoriului şi au continuat ofensiva dincolo de graniţă, refuzul sovietic de a acorda României suveranitatea efectivă asupra acestui teritoriu devenea tot mai clar de fapt, încă din momentul semnării armistiţiului s-a putut observa că soluţia adoptată privind Transilvania în N şi recunoaşterea dreptului României asupra acestei provincii, ce fusese formulată în art 19 al Convenţiei, a scos la iveală o nuanţă ce făcea loc unor numeroase incertitudini • conform art 19, guvernele aliate socotesc hotărârea arbitrajului de la Viena cu privire la Transilvania ca “nulă şi neavenită” şi sunt de acord ca Transilvania, “sau cea mai mare parte a ei” să fie restituită României, cu condiţia confirmării prin Tratatul de Pace astfel, începând din octombrie 1944 s-a putut auzi frecvent atât din partea URSS cât şi a comuniştilor din România următorul leit-motiv: Transilvania va fi cedată României numai în condiţiile instaurării unei democraţii adevărate (Moscova urma să stabilească ce înseamnă această democraţie adevărată) situaţia politică internă s-a schimbat radical în noiembrie 1944: demisia premierului C.Sănătescu a dat ruşilor şi comuniştilor speranţa în preluarea puterii însă decizia regelui de a îi solicita tot generalului Sănătescu formarea noului guvern a dus la spulberarea speranţelor ruşilor, cu toate că în noul guvern comuniştii au ocupat mai multe portofolii din acel moment, Transilvania a devenit un mijloc de şantaj, fiind clar că revenirea ei la România era posibilă numai dacă regele accepta un guvern comunist, lucru care în acel moment nu s-a întâmplat în faţa acestei situaţii, din aşa-zise raţiuni de securitate şi pentru a stopa o serie de incidente interetnice, în noiembrie 1944, Stalin a instaurat în N Transilvaniei administraţia militară sovietică practic, un nou regim administrativ a fost introdus, iniţial în judeţele Cluj, Năsăud, Someş, fiind apoi extins şi asupra judeţelor Bihor, Satu Mare, Sălaj; în judeţele Ciuc, Mureş, Odorhei, Trei Scaune, unde autoritatea civilă română a fost deja instalată, sovieticii au impus retragerea autorităţilor române, ajungându-se astfel la generalizarea noului sistem, până pe 14 nov 1944 în fapt, în toată Transilvania de N, prefecţii şi primarii români funcţionaseră doar în judeţele Ciuc, Mureş, Odorhei, Trei Scaune şi aceasta doar în perioada: a doua jumătate a lunii octombrie 1944 – 10/14 noiembrie 1944 în celelalte judeţe, reprezentanţii administraţiei române şi-au exercitat atribuţiile timp de câteva zile sau chiar deloc (eg: judeţul Maramureş) autoritatea sovietică s-a exercitat prin intermediul nou-creatului Comitet Executiv pentru Ardealul de Nord (organism sub control sovietic, care substituia comisariatul propus de rege în octombrie), precum şi prin comitetele judeţene ale Frontului Naţional Democrat ca o reacţie faţă de acţiunea URSS, în şedinţa Consiliului de Miniştri din 13 noiembrie 1944, Sănătescu a ridicat problema administraţiei Transilvaniei de N în ciuda încercărilor lui Petru Groza şi Gheorghiu Dej sau ale lui Lucreţiu Pătrăşcanu de a justifica actul sovieticilor, majoritatea participanţilor au relevat adevăratele motivaţii, precum şi implicaţiile politice pentru viitorul ţării faţă de situaţia nou creată în lunile ce au urmat zilei de 23 august 1944, până în 6 martie 1945, cei doi premieri români (Sănătescu şi Nicolae Rădescu) au cerut în repetate rânduri înlăturarea administraţiei impuse de sovietici şi reinstalarea reprezentanţilor administraţiei române în Transilvania de nord

28

-

-

-

-

-

14 noiembrie 1944 – guvernul român a adresat Comisiei Aliate de Control un memoriu prin care protestau împotriva cererilor sovietice • s-a specificat că instituirea administraţiei române nu contravine articolului 17 al Convenţiei de Armistiţiu (o zonă de 50-100 km faţă de linia frontului) şi nici articolului 19, întrucât, chiar condiţia confirmării prin Tratatul de Pace al acestui acord însemna că prina cel tratat urmează să se confirme starea de fapt şi starea de drept create prin dispoziţiile Convenţiei de Armistiţiu răspunzând memoriului guvernului român pe 20 noiembrie 1944, mareşalul Marinovski (reprezentantul URSS în Comisia Aliată de Control) afirma: “convenţia de armistiţiu prevede ca în chestiunea Transilvaniei să fie soluţionată în tratatul de pace, când se va hotărî dacă partea cea mai mare sau Transilvania întreagă va intra în comunerea statului român; prin urmare, până la semnarea Tratatului de Pace, nu e posibil de a se reînfiinţa în Transilvania administraţia română” statutul Transilvaniei de Nord nu a mai suferit nici o modificare până la instalarea guvernului Groza pe 6 martie 1945 pentru că avea nevoie de capital politic (problema Ardealului şi a reformei agrare fiind cele mai potrivite în acel moment), la 8 martie 1945, printr-o scrisoare adresată direct lui Stalin, premierul Groza şi ministrul de externe au solicitat instalarea administraţiei române în Transilvania de nord Stalin comunică pe 9 martie 1945: dreptul suveran al României asupra teritoriului, fiind de acord cu instalarea administraţiei române – recompensă pentru Groza întreaga acţiune a fost o formă de şantaj politic; reiese şi din faptul că aceleaşi prevederi ale Convenţiei de Armistiţiu – invocate în noiembrie 1944 pentru instaurarea administraţiei sovietice în N Transilvaniei – erau menţionate de Stalin şi în scrisoarea din 9 martie 1945, adresată lui Groza în ceea ce priveşte Basarabia şi N Bucovinei, acestea au rămas în componenţa URSS, lucru consfinţit de • armistiţiul încheiat pe 12 septembrie 1944 • Tratatul de pace din 1947

29

Notaţii: PC=Partidul Comunist; PCR=Partidul Comunist Român GGDej=Gheorghe Gheorghiu-Dej PM=premier RPR=Republica Populară Română PMR=Partidul Muncitoresc Român CURS 6 – ISTORIA ROMÂNIEI; Instaurarea regimului comunist - despre o preluare imediată a puterii de PC după 23 august 1944 nici nu putea fi vorba; în drumul lor spre putere, comuniştii au întâmpinat încă de la început trei impedimente majore 1. lipsa de forţă electorală a comuniştilor; în august 1944 nu se putea ascunde faptul că lovitura de stat a fost realizată de rege 2. PC nu avea “experienţă revoluţionară” 3. Armata Roşie avea nevoie de stabilitatea liniilor de comunicaţie pe frontul centraleuropean şi un sprijin direct acordat comuniştilor putea destabiliza România pe plan intern - spre deosebire de alte partide comuniste din Europa de est (e.g.:Iugoslavia), comuniştii din România nu puteau invoca merite în organizarea unor spectaculoase acţiuni de rezistenţă în timpul celui de al doilea război mondial (asemenea Iugoslaviei) - unii militanţi comunişti au stat în închisoare înainte de izbucnirea celui de al doilea război mondial, dar nici unul dintre aceştia nu s-a bucurat de credit şi influenţă naţională - în ansamblul ei, populaţia României era anti-comunistă; singurul lider care izbutise să îşi construiască o imagine mai bună fiind Lucreţiu Pătrăşcanu, cel care reprezentase de fapt PC român la negocierile care au premers actul de la 23 august 1944 - în cadrul PCR s-au confruntat 3 grupări pentru preluarea puterii 1. gruparea de la Bucureşti – condusă de Lucreţiu Pătrăşcanu 2. cei ieşiţi din închisoare, în frunte cu GGDej 3. gruparea comunistă venită de la Moscova, în frunte cu Ana Pauker şi Vasile Luca; au venit odată cu Armata Roşie - pentru a-şi consolida rândurile, conducerea PCR a adoptat o tactică binecunoscută: a folosit grupări oficiale (Frontul Plugarilor condus de Petru Groza) pentru a recruta noi membri - Ana Pauker a fost cea care purta în mare măsură răspunderea deschiderii porţilor partidului pentru absolut oricine dorea să se înscrie - strategia partidului a parcurs trei etape 1. lărgirea nelimitată a rândurilor 2. cucerirea puterii 3. epurarea şi purificarea ideologică - sprijinindu-se pe formaţiunile patriotice şi pe ajutorul Comandamentului Sovietic, comuniştii români au început agitaţii împotriva guvernului prezidat de generalul Constantin Sănătescu, formând revendicări materiale şi acuze la adresa partidelor tradiţionale - sub presiunea acestor agitaţii, la 4 noiembrie 1944 are loc o primă remaniere a guvernului; spre dezamăgirea PC Sănătescu rămâne PM, dar comuniştii deţin mai multe portofolii - agitaţiile comuniştilor continuă în nov 1944; pe 5 dec 1944 s-a aflat la Bucureşti ministrul sovietic al Afacerilor Externe, Andrei Vîşinski • sub presiunea lui regele a acceptat schimbarea celui de al doilea guvern Sănătescu, dar a reuşit, în defavoarea sovieticilor să evite instaurarea unui guvern comunist (tot în nov 1944 se impune administraţia rusă în Transilvania)

30

-

-

-

-

-

-

-

6 dec 1944 – regele a reuşit să formeze un guvern sub conducerea generalului Nicolae Rădescu, care s-a dovedit a fi un şi mai viguros apărător al democraţiei constituţionale decât Sănătescu 6 dec 1944 – 9 martie 1945 perioadă dramatică; campaniile comuniste s-au intensificat • presa şi radioul erau controlate de comunişti • ministrul de interne şi cel al justiţiei: erau comunişti – propagandă totuşi, încurajat de deciziile de la Ialta, aparent favorabile democraţiilor est-europene, Rădescu s-a opus creşterii rolului miliţiilor muncitoreşti (subordonate PCR) şi a reuşit să menţină contactul cu liderii PNŢ şi PNL, pe care comuniştii vroiau să îi înlăture tensiunile au atins punctul culminant în februarie 1945, când Rădescu a rostit un discurs în sala Aro din Bucureşti, prin care a arătat că Ana Pauker şi Vasile Luca, precum şi ceilalţi conducători comunişti erau manevraţi din exterior şi erau lipsiţi de ataşament faţă de ţară la 25 februarie 1945 a avut loc o sângeroasă manifestaţie, organizată de comunişti atât la Bucureşti, cât şi în alte mari oraşe ale ţării; 27 februarie 1945, Vîşinski a venit din nou în România, declarând incapacitatea guvernului lui Rădescu; i-a cerut regelui Mihai să treacă puterea unei alte persoane; regele a încercat să formeze un guvern condus de prinţul Ştirbei, la 1 martie 1945 DAR sub presiune sovietică (Vîşinski: “Ialta sunt eu!”) a fost nevoit să accepte la 6 martie 1945 formarea unui cabinet prezidat de doctor (în avocatură!) Petru Groza, liderul Frontului Plugarilor; cabinetul era dominat de comunişti (existau totuşi cu rol neimportant şi reprezentanţi PNL, PNŢ) pentru a îşi asigura o minimă popularitate, guvernul Groza a adoptat o serie de decrete şi a iniţiat unele reforme populare al căror efect a fost însă de scurtă durată (eg: reforma agrară) în acelaşi timp a fost acceptată prezenţa unor reprezentanţi a partidelor necomuniste în guvern, prezenţă necesară pentru a obţine recunoaşterea cabinetului de occidentali şi pentru a apăra faţada unui regim democratic începând din vara lui 1945 şi mai ales la sfârşitul lui 1945 (decembrie) s-au reunit la Moscova miniştrii afacerilor externe al celor 3 Mari Puteri învingătoare (URSS, SUA, GB); la presiunea occidentală, sovieticii au acceptat principiul unei lărgiri a cabinetului român, destinat să pregătească alegerile din 1946 pe tot parcursul campaniei electorale, înainte de noiembrie 1946, comuniştii au utilizat cele mai diverse metode de intimidare a populaţiei; în urma scrutinului din 19 nov 1946 (a inclus şi votul femeilor), partidele democratice (mai ales PNŢ) au obţinut o mare victorie electorală (aproximativ 80% din totalul voturilor exprimate), însă comuniştii au falsificat alegerile – rezultatul va duce la protestul partidelor democratice paralel cu aceasta, guvernul de la Bucureşti a acordat o mare atenţie Conferinţei de Pace ce urma să aibă loc (eg: Tătărăscu mai e în guvern) • delegaţia română condusă de Tătărăscu a ajuns la Paris pe 29 iulie 1946 • cu ocazia discuţiilor ce au avut loc, Tătărăscu a susţinut necesitatea recunoaşterii cobeligeranţei României şi a anulării prevederilor Dictatului de la Viena din 1940 • au mai fost abordate probleme economice şi politice în urma tratatului semnat la 10 februarie 1947, României i-a fost recunoscut dreptul la întregul teritoriu transilvănean, DAR a pierdut Basarabia şi nordul Bucovinei în favoarea URSS şi a fost obligată să plătească importante despăgubiri de război (mai ales Rusiei), fiind nevoită totodată să accepte prezenţa trupelor aliate (adică, sovietice) timp de 90 de

31

-

-

-

-

-

-

zile, invocându-se menţinerea liniilor de comunicaţie cu efectivele Armatei Roşii aflate în centrul Europei printre alte prevederi înscrise în tratat, una s-a referit la desfiinţarea organizaţiilor de tip fascist şi pedepsirea criminalilor de război; această prevedere va permite comuniştilor să facă numeroase abuzuri şi, bucurându-se de sprijinul Armatei Sovietice, să lanseze o campanie fără precedent împotriva opoziţiei • s-a urmărit exterminarea fizică atât a adversarilor politici, cât şi a tuturor celor care sau afirmat în timpul regimurilor anterioare (politicieni, militari de carieră, intelectuali, funcţionari) procesele politice din anii 1946-1947 au constituit o etapă decisivă a prigoanei comuniste; binecunoscutele “Tribunale ale Poporului” au judecat şi condamnat drept “criminali de război“ în primul rând funcţionari superiori şi membri ai guvernului Antonescu au fost condamnaţi generalul Constantin Voiculescu (fostul guvernator al Basarabiei în timpul IIWW) şi generalul Calotescu (fostul guvernator al nordului Bucovinei în timpul IIWW) 7-18 mai 1946 – “procesul marii trădări naţionale” – judecaţi şi condamnaţi la moarte Ion şi Mihai Antonescu în iulie 1946, a fost desfiinţat Senatul, fiind considerat un organ reacţionar a fost publicată o nouă lege electorală regele Mihai, deşi a fost sfătuit să nu accepte deschiderea lucrărilor Adunării Deputaţilor (deoarece rezultatele alegerilor au fost falsificate) a acceptat totuşi şi a rostit la 1 decembrie 1946 Discursul Inaugural • acest moment a reprezentat un pas înapoi, pentru că regele Mihai a recunoscut astfel alegerile falsificate după semnarea Tratatului de Pace, în aprilie 1947: înscenarea de la Tămădău – au fost implicaţi fruntaşi ai PNŢ; au fost atraşi într-o cursă, promiţându-li-se că vor fi ajutaţi să părăsească ţara pe calea aerului; prinşi în “flagrant” au fost arestaţi Adunarea Deputaţilor a decis în 19 iulie 1947 ridicarea imunităţii parlamentare pentru cei câţiva reprezentanţi naţional-ţărănişti – a permis mai târziu arestarea acestora imediat după aceea, printr-un Jurnal al Consiliului de Miniştri a fost dizolvat PNŢ-ul, iar toamna, conducătorii acestuia (în frunte cu Iuliu Maniu) au fost judecaţi de o instanţă prezidată de un fost criminal de război; au fost arestaţi şi au murit la închisoare PNL s-a dizolvat de la sine, iar PSD a fost “înghiţit” de PC; câţiva lideri PSD vor fi arestaţi şi vor muri în închisori pe lângă acţiunile de înlăturare a opoziţiei politice, între 1945-1947, în România a început şi apoi s-a intensificat procesul de sovietizare, mai ales la nivel economic; Banca Naţională, care era citadela tradiţională liberală, a fost etatizată şi imediat după aceea s-a trecut la realizarea unei economii centralizate după model rusesc după eliminarea fizică a celor mai importanţi opozanţi politici, un singur om a mai rămas în calea unei preluări totale a puterii de comunişti: regele Mihai comuniştii români au menţinut monarhia ca instituţie din motive strategice, având în vedere sensurile sale simbolice şi popularitatea de care s-a bucurat Mihai înlăturarea lui Gh.Tătărăscu din guvernul Groza a accentuat şi mai mult tensiunile cabinetrege, a cărui putere era derizorie în noiembrie 1947, Mihai a plecat la Londra pentru a asista la căsătoria reginei Angliei Elisabeta

32

ajuns acolo, a luat legătura cu cele mai importante personalităţi anglo-saxone prezente la acel eveniment, dar nu a obţinut nici un sprijin din partea lor; mulţi chiar l-au sfătuit să nu se mai întoarcă în ţară - Mihai s-a întors în ţară la 30 decembrie, dată la care Groza şi GGDej i-au prezentat suveranului, sub formă alternativă, o cerere de abdicare imediată pentru el şi descendenţii săi - supus presiunii şi neavând nici un sprijin, regele a plecat din ţară cu regina mamă şi câţiva membri ai suitei sale - în seara aceleiaşi zile, România a fost proclamată Republică şi s-a format un prezidiu al RPR, care a jucat doar un rol figurativ (adevăratul for de decizie era PC); din prezidiu au făcut parte personalităţi precum Mihail Sadoveanu - după 30 decembrie 1947 au mai avut loc unele acţiuni de rezistenţă anticomunistă, dar fără a se obţine nici un rezultat • grupuri mai mici sau mai mari de persoane – rezistenţa din munţi • clandestin – în străinătate - proclamarea RPR la 30 decembrie 1947 a reprezentat un moment important în procesul de transformare socialistă a României, conform prototipurilor şi instrucţiunilor sovietice - iniţiat într-o manieră brutală şi lipsită de scrupule, acest proces a urmărit distrugerea “moşierimii burghezo-naţionaliste” la toate nivelurile sociale, economice şi mai ales politice - conform majorităţii istoricilor, eradicarea trecutului comandată de Stalin şi executată de PCR a început în prima parte a lui 1948 şi avea să fie finalizată de facto în 1952 - între 1948-1989, evoluţia societăţii române a cunoscut trei etape distincte 1. 1948-1964 – România a parcurs un proces specific de stalinizare, iar PC s-a reorganizat şi consolidat (primele epurări) 2. 1965-1975 – anii în care societatea românească a traversat o epocă de destindere pe plan intern şi extern 3. 1975-1989 – perioada cea mai dură (mai ales anii ‘80) a regimului personal instaurat de Ceauşescu - 1948, comuniştii indiferent de naţionalitate, de trecutul politic sau loialitate erau angajaţi în procesul de consolidare a puterii lor şi în distrugerea tuturor surselor de opoziţie, fie ele reale sau potenţiale - 30 decembrie 1947 – act prin care comuniştii au înlăturat ultimul obstacol ce stătea în calea consolidării lor şi în calea introducerii modelului stalinist în România - 21 februarie 1948 – încep lucrările Congresului de Unificare a PC şi PSD; în realitate însă, PSD era desfiinţat încă din noiembrie 1947; prin această unificare s-a urmărit, conform declaraţiilor oficiale, realizarea aşa-numitei “unităţi politice a clasei muncitoare”; în realitate însă, la acest congres, comuniştii şi-au eliminat principalul concurent politic din rândul clasei muncitoare, ajungând astfel în postura de reprezentant unic al intereselor clasei muncitoare - noul partid rezultat din “unificarea” PC şi PSD şi-a luat numele de PMR, fiind în întregime dominat de comunişti - până în 1953 a mai fost tolerată existenţa Frontului Plugarilor, condus de Petru Groza, dar lipsit de capital politic şi total subordonat comuniştilor; Frontul Plugarilor se va autodizolva, PMR rămânând unicul partid politic din România; liderul său era GGDej şi conform unor statistici oficiale, la sfârşitul lui 1948 PMR avea aproximativ 720.000 membri - GGDej – s-a născut la Oneşti (? În bibliografie e dat Bârlad…); electrician de meserie, a fost atras din tinereţe de viaţa politică; a fost membru PSD, iar apoi al PNŢ; criza

33

-

economică din anii ’30 i-a influenţat vederile politice – s-a alăturat comuniştilor, propagând cu succes doctrina acestora în rândul muncitorilor feroviari • a fost transferat disciplinar în Dej; aici organizează şi conduce o serie de acţiuni muncitoreşti de răsunet; în martie 1932 devine liderul naţional al muncitorilor feroviari • februarie 1933 – greva generală a muncitorilor feroviari; GGDej e arestat; va fi eliberat din închisoare în vara lui 1944 • în închisoare, datorită tactului şi tenacităţii sale s-a situat în fruntea deţinuţilor politici; a acumulat multe cunoştinţe: intelectuali comunişti, oameni de cultură în 1944 este eliberat şi devine secretar general al PCR

Epoca dogmatismului stalinist - 1948-începutul deceniului 7: viaţa politică, socială şi culturală a României eu urmat modelul şi directivele sovietice - conform declaraţiilor liderilor comunişti era necesară o transformare radicală a bazei sociale, economice şi culturale a societăţii - distrugerea “falselor valori burghezo-naţionaliste”, eradicarea analfabetismului, redistribuirea capitalului au fost cerinţele minime pentru dezvoltarea şi modernizarea României în stil comunist - strategia economică a comuniştilor a fost enunţată încă din octombrie 1945, în cadrul unei Conferinţe naţionale a partidului • principiile adoptate atunci nu au putut fi puse în aplicare decât după preluarea deplină a puterii de comunişti - una din primele măsuri de amploare a fost naţionalizarea întreprinderilor particulare; în iunie 1948 a fost adoptată Legea naţionalizării • în baza ei, până în 1950, au trecut în proprietatea statului principalele întreprinderi industriale şi miniere (aprox 90% din producţia ţării), băncile, societăţile de asigurări, institutele de sănătate, casele de filme, cinematografele, farmaciile, laboratoarele şi întreprinderile chimice - în cursul anilor ’50 au fost naţionalizate o parte a fondurilor de locuinţe, cabinetele medicale particulare, restaurantele, taxiurile şi prăvăliile - aceste măsuri nu erau suficiente pentru consolidarea regimului; era necesară crearea unei puternice industrii, care implica nemijlocit creşterea numărului muncitorilor, singura categorie socială pe care PC se putea baza - primul pas pe calea industrializării l-a constituit înfiinţarea Comitetului de Stat al Planificării, în fruntea căruia s-a aflat chiar GGDej - prima etapă a industrializării s-a desfăşurat pe baza a două planuri anuale (1949, 1950), după care a urmat un plan cincinal (1951-1955) - în comparaţie cu producţia din 1938, cea din 1947 reprezenta doar ¾; doar în 1950 a fost proclamată atingerea nivelului de dinainte de IIWW - 1951-1953: investiţiile în industrie au sporit cu repeziciune, mai ales în sectorul industriei grele; rezultatele obţinute au fost satisfăcătoare - în toamna 1958, plenara Comitetului Central al PMR a declarat ţara pregătită pentru un nou efort de industrializare socialistă; de data aceasta, accentul urma să fie pus pe industria constructoare de maşini - dacă în primii 10 ani ai regimului comunist, în industrie s-au înregistrat unele progrese, unul din fenomenele cele mai grave din economia română s-a petrecut tot acum: colectivizarea agriculturii

34

-

-

plenara Comitetului Central al PMR din martie 1949 anunţa planul transformării socialiste a agriculturii; începută în 1949, cooperativizarea agriculturii s-a realizat în salturi, fiind desăvârşită doar după 13 ani 1949-1953: perioadă foarte dură pentru ţărănime; ameninţări, represiuni, arestări – erau la ordinea zilei în satele româneşti după moartea lui Stalin (1953) şi în timpul mişcărilor populare din Ungaria şi Polonia, ritmul colectivizării a fost încetinit, pentru a se evita izbucnirea unor tulburări sociale această relaxare nu a durat mult timp, pentru că din 1958 acţiunea a fost reluată în forme chiar mai dure şi conform liderilor oficiali s-a încheiat în 1962 ca urmare a industrializării masive şi colectivizării, s-a produs o creştere spectaculoasă a numărului populaţiei în mediul urban: ponderea populaţiei urbane a crescut de la 23,4% (1948) la 39,1% (1966) • acest fenomen a avut o serie de efecte negative, printre care cel mai important a fost degradarea vieţii urbane datorită gradului redus de adaptabilitate a locuitorilor de la sate la oraşe cu toate efectele negative, date statistice, informaţii adunate de specialişti, au demonstrat că în condiţiile existente la acea vreme, măsurile economice din industrie adoptate în 1948 au fost necesare pentru refacerea economiei româneşti deşi au fost făcute numeroase greşeli (au existat defecte majore în organizarea procesului de producţie): randamentul scăzut al forţei de muncă, au fost utilizate neraţional resursele şi forţa de muncă - progresul industriei româneşti a fost vizibil situaţia din agricultură: opinia specialiştilor e mai puţin favorabilă decât în domeniul industriei cât priveşte standardul de viaţă, acesta era foarte scăzut; această situaţie se datora atât greşelilor făcute de liderii politici de atunci în domeniul economic, cât şi jafului sistematic al unor întregi sectoare economice, jaf făcut de autorităţile sovietice de ocupaţie în aşa-zisul cont al obligaţiilor pe care România le avea faţă de URSS ca urmare a înfrângerii sale î n Războiul din Răsărit

35

CURS 7 – istoria României Venirea şi consolidarea la putere a PCR - duce la lichidarea libertăţilor cetăţeneşti, drepturilor politice, opoziţiei (desfiinţarea partidelor istorice şi exterminarea liderilor) - schimburile intervenite în structura economică şi socială au fost însoţite de arestări – a căzut victimă întreaga elită politică a societăţii române • Gh.Brătianu • I.Maniu • I.Mihalache • M.Vulcănescu - acţiunea de rezistenţă a fost fără rezultat - ca şi în alte ţări comuniste şi în România s-au format o serie o închisori – întemniţaţi ţărani, intelectuali, funcţionari ce se opuneau regimului - procese regizate, îndreptate împotriva celor ce ar fi putut pune în pericol noul regim - represiune violentă împotriva greco-catolicilor din Transilvania • printr-o hotărâre a Consiliului Miniştrilor, din iulie 1948, şi datorită unui decret al prezidiului RPR se anulează subordonarea credincioşilor faţă de Vatican - măsuri împotriva Bisericii • bisericile de orice confesiune au trecut în proprietatea statului • membrii clerului înalt au fost arestaţi • mulţi credincioşi de alte confesiuni au fost forţaţi cu brutalitate să treacă la ortodoxism - orice formă de rezistenţă e zadarnică datorită represiunilor - soarta bisericii nu a fost foarte bună şi pentru că religia oficială – ortodoxismul – nu a contat pentru comunişti, care au promovat ateismul • Biserica e aservită statului • proprietatea bisericească e statalizată • patriarhul e numit de PCR (dintre liderii lui) • structurile religioase ierarhi-preoţi nu şi-au putut continua activitatea decât cu preţul subordonării faţă de PCR şi prin colaborarea cu organele de partid - în paralel cu aceste acţiuni împotriva opoziţiei au loc epurări şi în cadrul PCR • Comitetul Central al PCR hotărăşte în noiembrie 1948 preschimbarea carnetelor de partid; • scop: verificarea şi înlăturarea elementelor indizerabile • preschimbarea s-a sfârşit în mai 1950 • rezultat: excluse peste 200 persoane - prima fază a luptei pentru putere – 1948-1952 – excluşi mulţi dintre liderii din anii 1930 ai PCR - cazul Lucreţiu Pătrăşcanu • februarie 1948, Lucreţiu Pătrăşcanu, reprezentant al comunismului naţional – arestat, acuzat de politică naţionalist-şovină • principalul exponent al doctrinei şi practicilor care vizau o limitare a subordonării faţă de Rusia • susţinea o platformă de transformare socială a României în raport cu realităţile româneşti • 1948, e ministru Justiţiei şi unul din liderii PCR • după o detenţie îndelungată şi un proces trucat, deoarece era concurentul lui Dej la conducerea PCR, e executat în 1954 - grupul de la Moscova

36

-

rivalitate gruparea lui Dej – grupul moscovit pentru a obţine favorurile lui Stalin şi controlul întreg al PCR • 1952 – victoria lui Dejm când Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu şi alţi susţinători ai lor sunt înlăturaţi de la conducerea PCR – înlăturare posibilă cu acordul URSS, care a crezut atunci în Dej – cel mai fidel aliat sovietic din România după 1948, în paralel cu acţiunile de epurare, liderii PCR au trecut la distrugerea a tot ceea ce avea legătură cu trecutul interbelic – regimul comunist trece la implementarea democraţiei populare • vechea Constituţie era obosită – 1948 – prima variantă, 1952 – a doua variantă a Constituţiei comuniste române – se copiază de fapt Constituţia URSS

Viaţa culturală a României - bogată în perioada interbelică, dar n-a scăpat de influenţa stalinistă - Academia Română e desfiinţată în iunie 1948 şi înlocuită cu o Academie nouă, alcătuită din academicieni numiţi de comunişti - Iunie-august 1948, noul regim a reuşit să desfiinţeze toate institutele istoriografice vechi • 15 iulie 1948 – decret al Marii Adunări Naţionale prin care desfiinţează institutele de istorie naţională: Institutul pentru studierea istoriei universale, Institutul pentru studierea istoriei bizantine, Institutul de cercetări balcanice, Institutele de istorie naţională din Cluj şi Iaşi; în locul lor – Institutul de Istorie al PMR • odată cu institutele respective dispăreau şi revistele lor, aceste reviste fiind înlocuite de revista Studii - în acelaşi timp, PMR a pornit o intensă campanie de rusificare – apar Editura şi Librăria Cartea Rusă, Institutul Maxim Gorki de limba rusă • rol: popularizarea realizărilor ştiinţei sovietice; de a dovedi vechimea “bunelor relaţii româno-ruse” • moment de vârf al rusificării – 1953 – introducerea unei ortografii ce înlătura o serie de cuvinte latine din dicţionar • limba rusă era obligatorie în şcoală - 3 august 1948, Monitorul oficial anunţa o lege a învăţământului ce desfiinţa facultăţile de Litere şi Filosofie • profesorii – arestaţi, demişi, li se interzice să publice (până după moartea lui Stalin) - pe lângă aspectele negative, au existat şi realizări pozitive • ştiinţele exacte care nu aveau nici o legătură cu regimul comunist s-au putut dezvolta • creşte numărul teatrelor, muzeelor, filarmonicilor, studenţilor etc • analfabetismul a fost readus, prin introducerea învăţământului primar obligatoriu Politica externă - regimul comunist până la jumătatea deceniului 6 (mai clar din aprox 1965) s-a caracterizat printr-o subordonare faţă de URSS • toate legăturile cu Occidentul au fost întrerupte • Tratatul cu Iugoslavia din 1947 a fost denunţat în urma conflictului Tito-Stalin • semnate tratate cu Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria – state aflate sub controlul URSS - 4 februarie 1948 – se semnează la Moscova un Tratat de prietenie şi asistenţă mutuală româno-rusă, valabil 20 ani • primul tratat de acest fel semnat de ruşi cu un stat care în timpul WW2 luptase împotriva URSS

37

-

-

-

-

• problema Basarabiei şi N Bucovinei – nu sunt discutate 23 mai 1948, printr-un simplu proces-verbal încheiat între • Nikolai Plavlovic – reprezentantul ministerului de externe URSS • Eduard Mezincescu – reprezentantul ministerului de externe România insula Şerpilor e cedată URSS relaţiile româno-sovietice au luat o nouă turnură după preluarea puterii politice la Moscova de către Nikita Sergheevici Hruşciov • la Congresul II al PMR (1955) se vorbeşte prima dată de calea românească de construire a socialismului (ideea lui Pătrăşcanu!) şi s-a insistat pe necesitatea respectării principiului suveranităţii în relaţiile dintre ţările socialiste • relaţiile româno-sovietice – redevin tensionate în momentul în care Hruşciov a încercat să introducă principiul diviziunii şi al specializării economice în cadrul blocului socialist – după planurile Moscovei, URSS+RDG+Cehoslovacia urmau să continue industrializarea, iar România+Bulgaria+Polonia+Ungaria ar fi trebuit să pună accentul pe dezvoltarea agriculturii – idee susţinută de Cehoslovacia+RDG, dar Polonia şi Ungaria îşi manifestau rezervele; Bulgaria s-a aliat viziunii Moscovei; Gh Dej – cel mai îndârjit adversar al proiectului • discuţiile pe această temă au continuat câţiva ani – triumful punctului de vedere român cu toate fricţiunile româno-ruse, Hruşciov acceptă în 1958 cererea stăruitoare a lui Dej de retragere a trupelor sovietice din România – concesia făcută de Hruşciov (şi datorită sprijinului dat de România în înfrângerea revoltei din Ungaria din 1956) nu a reprezentat din punct de vedere strategic un sacrificiu pentru securitatea blocului estic • prezenţa Armatei Roşii în România nu era absolut necesară pentru că România era înconjurată de state comuniste şi avea graniţă foarte mare cu URSS plan intern: toată opoziţia eliminată plecarea sovieticilor a fost însoţită de noi valuri de arestări şi excluderi din partid • victime: activişti de partid căzuţi în dizgraţie (datorită simpatiei pentru evenimentele din Ungaria şi Polonia), intelectuali înclinaţi spre dizidenţă (mai ales din Transilvania), ţărani ce se opuneau colectivizării acţiuni menite să intimideze populaţia pentru a evita surprizele după plecarea Armatei Roşii

II. Etapa de destindere - după 1958, România şi-a asumat riscurile unei politici de neconceput până la acea dată • comerţul extern începe să se deschidă spre Occident • România încheie cu guvernele occidentale acorduri de compensare pentru bunurile naţionalizate în 1948 – înlăturarea unei serioase piedici în calea viitoarelor legături economice - începutul anilor ’60 – disputa URSS-China oferă României posibilitatea de a se distanţa tot mai mult de Moscova • Bucureştiul devine în aceşti ani locul favorit în care chinezii îşi manifestau atitudinea antimoscovită • China a trimis în România numeroase delegaţii economice şi politice – volumul schimburilor comerciale creşte cu 10% într-un timp foarte scurt • la Beijing e semnat un acord cultural România-China - politica externă română devine tot mai îndrăzneaţă, detaşându-se tot mai mult de politica URSS • 1963 – GGDej vizitează Iugoslavia, încheind un acord pentru construirea complexului energetic de la Porţile de Fier

38

-

-

-

-

-

ambasadorul român e retrimis la Tirana (în condiţiile în care Albania rupsese relaţiile diplomatice cu URSS după 1948) • legaţiile Angliei şi Franţei de la Bucureşti – ridicate la rangul de ambasadă • delegaţie română economică călătoreşte la Washington (prima după instaurarea regimului comunist) cea mai importantă manifestare de independenţă a României sub GGDej – aprilie 1964: Declaraţia prin care Moscovei i se cerea ca în relaţiile cu ţările comuniste să respecte ceea ce pretindea a fi respectat de către ţările occidentale în relaţiile lor internaţionale “dată fiind diversitatea condiţiilor de construire socialistă, nu există şi nu pot exista tipare sau reţete unice, nimeni nu poate hotărî ce este just şi ce nu pentru alte ţări sau partide” în paralel cu orientarea politicii externe, GGDej a iniţiat după încheierea colectivizării agricole (1961-2) şi un proces de destindere pe plan intern • primul pas – decretarea amnistiei tuturor deţinuţilor politici – începe în 1962 şi durează până la sfârşitul lui 1964 • destindere în cinematografie, muzică • campania de derusificare, ce culminează în 1963 cu închiderea institutelor înfiinţate în 1948, schimbarea numelor ruseşti ale străzilor, revenirea oraşului Stalin la vechiul nume (Braşov) • Institutul de Studii SE europene îşi reia activitatea • expoziţii americane deschise la Bucureştui • traducerea cărţilor occidentale (eg: Biblioteca pentru toţi) • se cumpără licenţe străine (eg: Nivea) • melodii şi filme ruseşti înlocuite cu cele occidentale • restabilirea latinităţii limbii române de Academia Română ecou puternic: publicarea sub îngrijirea lui Andrei Oţetea a lucrării lui Marx: “Însemnări despre români”, lucrare în care era denunţată politica Rusiei ţariste faţă de România, mai ales ocuparea Basarabiei în 1812 19 martie 1965 – moare GGDej • schimbările ce au avut loc în România în ultimii săi ani de viaţă – crearea unui climat de relativă bunăstare socială; obţinerea unei autonomii în cadrul blocului socialist • în timpul guvernării sale au avut loc o serie de evenimente externe ce au constituit ameninţări la adresa liderilor comunişti din România: moartea lui Stalin (1953), raportul lui Hruşciov la Congresul XX al miniştrilor sovietici (denunţarea crimelor comise de Stalin) – şoc puternic pentru clasa politică românească participând la funeraliile lui Stalin, GGDej şi-a dat seama că la Moscova se desfăşoară o luptă acerbă pentru succesiunea la conducerea PCUS; întors în România a încercat să acorde o mai mare atenţie nevoilor ţării pentru a nu fi surprins de anumite tulburări interne (o lasă mai moale o perioadă cu colectivizarea) • pe de altă parte accelerează ancheta în cazul Pătrăşcanu datorită temei că ar fi putut reprezenta o alternativă în condiţiile destalinizării încurajate de Hruşciov – eliminarea fizică a lui Pătrăşcanu toamna 1965, comuniştii români au trăit clipe de mare panică datorită • izbucnirii revoluţiei maghiare • frământărilor din Polonia evenimente ce nu au determinat zguduri sociale în România, ci doar unele frământări şi luări de poziţie ale unor muncitori din fabrici din Cluj, Bucureşti, TM, ale unor studenţi din Ardel DAR controlaţi de Securitate

39

-

-

moartea lui GGDej s-a produs într-un moment în care în România semnezele dezgheţului ideologic deveniseră evidente • intern: primele semne de mulţumire şi speranţă • extern: România începe să fie prezentă în atenţia diplomaţilor şi economiştilor occidentali la câteva zile după funeralii, numele lui GGDej a dispărut din presa oficială, cărţile şi articolele cu cuvântări sunt retrase din librării, date jos portretele lui – lumea începe să facă cunoştinţă cu noul lider PCR, Nicolae Ceauşescu (NC)

Nicolae Ceauşescu - născut la 26 ianuarie 1918 în comuna Scorniceşti (Olt) , al treilea copil din cei 10 ai familiei sale - după absolvirea şcolii primare, neavând suficiente mijloace materiale pentru viitor, pleacă la Bucureşti (fenomen foarte frecvent în perioada interbelică) - începutul anilor ’30 – la Bucureşti, implicat în acţiunile organizate de comunişti, dar fără a fi jucat un rol important în clandestinitate - după 1944 reuşeşte să urce treptele ierarhiei de partid • şef al tineretului comunist • general-locotenent • şef al Direcţiei Politice a Armatei • secretar general al CC al PMR • membru al Biroului Politic • responsabil cu problemele de cadre etc - 1965, numit prim-secretar al partidului după moartea lui GGDej, dar atribuţiile sale sunt limitate • ascensiunea spre puterea absolută avea să înceapă după 1971 - 1946, se căsătoreşte cu Elena Petrescu, cunoscută în timpul unui miting muncitoresc din Bucureşti • Elena Ceauşescu devine în 1979 preşedinte al Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie; în 1980 – vicePM; apoi preşedinta comisiei pentru cadre a PCR; ajunge nr 2 în PCR şi stat prima manifestare de amploare cu prilejul căreia NC s-a făcut cunoscut opiniei publice – Congresul IX PCR • lucrările Congresului s-au desfăşurat la Bucureşti între 19-24 iulie 1965 • Ceauşescu a prezentat raportul la Congres; discurs incoerent dar ascultat cu atenţie şi curiozitate de delegaţia română şi străină; se pare că un discurs foarte simplu în care a prezentat situaţia economică a României; insistă asupra faptului că dezvoltarea industrială va atrage neîndoielnic progresul economiei naţionale şi societăţii • apoi, spre surprinderea celor ce îl ascultau, a denunţat abuzurile lui GGDej şi deşi nu a vizat persoane, surprinderea a fost mare • Congresul IX=”congresul promisiunilor şi deschiderilor” -creează imaginea unui lider mai liberal decât GGDej • Congresul confirmă numirea lui NC în funcţia de secretar general al CC al PCR (PMR redevine PCR)

Epoca Ceauşescu I. 1965-1971

40

regimul NC a debutat cu o serie de măsuri de natură să redreseze orgoliul naţional • relatinizarea numelui ţării: Romînia devine România • întâlniri frecvente ale lui NC cu reprezentanţii intelectualilor, armatei, muncitorilor – şi-a manifestat dezacordul faţă de dogmele epocii anterioare • măsuri menite a încuraja iniţiativa particulară – 1967, permite deschiderea de prăvălii, restaurante, pensiuni, locuinţe particulare; apoi, se adoptă noi reglementări ale regimului paşapoartelor • primele întâlniri cu populaţia – organizate începând cu toamna 1965: vizite pe şantiere muncitoreşti, întâlniri cu reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, vizitează practic oraş după oraş, călătoriile şi adunările populare fiind indispensabile - caracteristice pentru epocă: marile mitinguri populare au reprezentat unul din elementele caracteristice ale epocii Ceauşescu - în acelaşi cadru al politicii de destalinizare şi a continuării acuzaţiilor la adresa regimului anterior, NC organizează în aprilie 1968 Plenara CC: se decide reabilitarea lui Pătrăşcanu şi excluderea lui Al.Drăghici (fost ministru de interne) din toate organismele de partid • Ceauşescu rosteşte un aspru rechizitoriu împotriva lui Drăghici şi GGDej, acuzându-i a fi fost principalii instigatori ai asasinării lui Pătrăşcanu, dar şi lui Ştefan Foriş - simptomele dezgheţului – simţite şi în economie – progres simţitor a. industria - NC continuă politica lui GGDej mai ales în acest domeniu - planul cincinal, 1966-1970, ale cărui directive fuseseră stabilite la Congresul IX pune accentul pe industria grea - visul lui NC: transformarea României într-o ţară exportatoare de maşini - în paralel, începe construirea unor vaste capacităţi de rafinare a petrolului - NC susţinea că modernizarea economiei româneşti se poate obţine mai repede în condiţiile unui dirijism centralizat – o linie accentuată şi mai mult după 1970, când s-au început lucrările unor ambiţioase obiective industriale (mai târziu se dovedesc lipsite de valoare economică) b. agricultura – beneficiara unor subvenţii de la stat ce ajungeau până la 15-20% din totalul pe economie; rezultate destul de bune: începutul anilor ’70 – o anumită abundenţă a produselor agricole - cultura – noua orientare mai liberală se simte şi aici • controlul birocratic slăbeşte – posibilă realizarea unor opere de prestigiu • perioada de modernizare şi deschidere în învăţământ: schimb de publicaţii şi profesori, ponderea ştiinţelor exacte creşte în defavoarea ştiinţelor politice - rusificarea dispare complet din şcoli – limba rusă e înlocuită treptat cu limbi de circulaţie internaţională - înfiinţate licee cu limbi de predare în una din limbile importante de circulaţie internaţională - universităţile române intră în contact cu universităţi europene şi americane - profesorii şi studenţii pot cunoaşte lumea academică internaţională - bibliotecile şi librările – cărţi occidentale - prin această politică de toleranţă faţă de cultură, PCR a reuşit să îşi atragă simpatia şi adeziunea intelectualităţii • cât Ceauşescu nu a manifestat un interes special pentru cultură ea s-a putut dezvolta liber • intelectualii îşi pot alege propriile cercetări, după propriile înclinaţii, fără a fi nevoiţi să ţină cont de partid; apar studii cu subiecte în acord cu curentele/proiectele vremii pe plan internaţional -

41

CURS 8 – Nicoară Preliminariile Unirii 1859 - noul statut al Principatelor după 1848 • după înfrângerea revoluţiei s-au pus pe tapet problemele modernizării şi formării statului naţional; apoi, după 1848, s-au luat măsuri reformatoare: realizarea idealurilor ce erau Unirea şi modernizarea structurilor instituţionale - 1849-1856 – viaţa publică se află sub semnul convenţiei de la Balta Liman (localitate în sudul Basarabiei), încheiată de IO şi IŢ • restabileşte regimul regulamentar DAR modificări în sens autoritar+limitează autonomia Principatelor • suspendarea adunărilor obşteşti • numirea domnului de sultan pe 7 ani • în locul divanurilor alese, divanuri doar cu atribuţii fiscale – votau bugetul - vor fi numiţi domni: • Barbu Ştirbei în ŢR • Grigore Alexandru Ghica în Moldova - reformele celor doi domni au pregătit instaurarea regimului Convenţiei de la Paris (1858), au continuat eforturile din timpul Regulamentelor Organice, de consolidare a statului şi instituţiilor conform etatismului • mai ales în domeniul agrar – 1851: aşezămintele agrare – raporturile proprietari-săteni, consacră caracterul burghez-capitalist al producţiei asupra pământului şi libertăţii muncii • măsuri administrative, edilitare, urbanistice • reorganizarea armatei şi a învăţământului – eg: înfiinţarea unui învăţământ practic, limba română devine limbă de predare, accesul unor categorii cât mai largi la învăţământul public - Ghica s-a ilustrat prin atitudine liberală • acceptă întoarcerea exilaţilor moldoveni din timpul Revoluţiei – chiar le dă funcţii importante în administraţia publică (miniştrii, responsabili) - Ştirbei a dus o politică conservatoare: împotriva întoarcerii revoluţionarilor din exil în 1853 izbucneşte războiul Crimeei, iar Principatele sunt ocupate de trupe IH, domnii Ghica şi Ştirbei fiind nevoiţi să se retragă până în septembrie 1854 • apoi, Ştirbei va continua politica conservatoare: cenzură foarte dură, chiar interzice ziare • Ghica – din 1854: politică liberală şi naţională, susţinut de elementele liberale din administraţie; va avea chiar o atitudine unionistă: elaborarea de proiecte privind codul şi procedura civilă, codul penal şi comercial; exista o atmosferă pro-unionism; pe plan extern se orientează spre Franţa – favoriza pătrunderea capitalului francez în Moldova; cenzură mai puţin dură: apar publicaţii precum “România Literară” (editor Vasile Alecsandri), “Steaua Dunării” (editor Mihail Kogălniceanu) ce erau publicaţii unioniste Congresul de pace de la Paris (1856) – în urma războiului Crimeii • context internaţional pro Unirea celor 2 Principate • centrul de greutate al luptei pentru Unire se mută la Iaşi şi Bucureşti 1856, Moldova: regrupare a forţelor unioniste în jurul lui Mihail Kogălniceanu şi domnul Ghica; la 25 mai 1856 se înfiinţează Societatea Unirii – boieri, intelectuali, orăşeni, ce în 30 mai devine o societate mult mai largă, care grupa toate categoriile sociale • programul acestei societăţi: unire sub prinţ străin (preferabil de rasă latină, chiar francez dacă s-ar putea) • organizare oficială a mişcării unioniste pe cale legalistă: presă, adunări, broşuri, manifeste – cu concursul domnului în ŢR: mişcarea unionistă se grupează mai greu datorită regimului restrictiv vara, 1856: cei doi domni sunt suspendaţi (se termină mandatul) şi sunt numiţi: • Moldova – caimacan Teodor Balş – politică anti-Unire • ŢR – caimacan Alexandru Ghica – politică pro-Unire rolurile s-au schimbat

-

-

-

42

-

ŢR – comitetul central de acţiune coordonează comitetele judeţene unioniste, pentru a mobiliza opinia publică 1857, în Moldova: comitetul electoral al Unirii care reuneşte reprezentanţii tuturor forţelor unioniste, tuturor ideologiilor şi orientărilor politice; la 1 martie 1857 – programul: • unire • autonomie şi neutralitate • prinţ străin, ce să nu aparţină familiilor domnitoare din ţările limitrofe • adunare obştească – interesele naţiunii • anularea jurisdicţiei consulare • garanţia marilor puteri europene • reforme pentru a moderniza societatea românească – principiul dreptăţii, egalităţii în faţa legii, respectul proprietăţii ŢR – comitetul central al Unirii – în frunte, este aleasă pe 3 martie 1857 o conducere unitară condusă de preşedinte C.A.Creţulescu şi vicepreşedinţi Gheorghe Costa Foru ş Constantin Bosian; adoptă un program în patru puncte • unire • prinţ străin • autonomie şi neutralitate • guvern constituţional şi adunare obştească reprezentativă principii: drept la proprietate, egalitate în faţa legii, libertate individuală 10 martie 1857, grup de mari boieri unionişti – publică un program propriu: se susţine unionismul (unire, prinţ străin) DAR diferă la nivelul principiilor de organizare internă încet, încet, coordonare Moldova-ŢR Moldova – mai radicali – cer o singură adunare ad-hoc pentru alegerea domnului există un consens între principate – dovada: programele, DAR există şi opţiuni diferite (eg: problema agrară) datorită ideologiei (liberali vs conservatori); totuşi, opţiunile diferite sunt amânate până după Unire, pentru că asta era prioritatea

-

-

Convocarea adunărilor ad-hoc - convenţia de la Paris a hotărât convocarea pentru a vedea care e atitudinea cetăţenilor, dacă e sau nu pro-Unire - Congresul de la Paris preconiza un rol consultativ pentru aceste adunări şi formulare de propuneri către puterile garante, privind viitorul Principatelor - firmanul dat de sultan în 1 ianuarie 1857 pentru convocarea lor, stabilea următoarea componenţă • clerul înalt (mitropoliţii, episcopii), reprezentanţii egumenilor • doi reprezentanţi/judeţ pentru marii proprietari • un reprezentant/judeţ pentru micii proprietari • un reprezentant/judeţ pentru orăşeni • un reprezentant/judeţ pentru ţăranii fără pământ !!! clerul înalt, marii proprietari şi orăşenii votau prin vot direct, ceilalţi votau indirect, prin delegaţi - aceşti reprezentanţi, pentru prima oară în istoria Ţărilor Române, sunt aleşi pe principiul averii (principiu modern) şi nu pe cel al originii sociale - în Moldova, caimacanul Nicolae Vogoride (agentul IO, IH) falsifică alegerile din luna iulie, iscându-se un scandal politic, proteste unioniste şi ale puterilor străine favorabile Unirii • la Osborne – întâlnire Napoleon III+regina Victoria (GB) – compromis: alegerile pentru adunarea Moldovei sunt anulate DAR Franţa mai reduce exigenţele în materie de Unire - la 29 august 1857 au loc noi alegeri: câştigă unioniştii - în ŢR, la 7 septembrie 1857 au loc alegerile: câştigă tot unioniştii (Partida Naţională) în ŢR, în divanul ad-hoc – esp liberali radicali – prima adunare reprezentativă la care participă şi reprezentanţii ţăranilor

43

-

-

-

toamna 1857: adunările de la Iaşi şi Bucureşti • Partida Naţională a încercat să impună o sferă mai largă de acţiune decât cea fixată de Marile Puteri • rol la dezvoltarea relaţiilor de colaborare Moldova-ŢR • a formulat o soluţie în sensul dorit de majoritatea românilor: unificarea pe baza principiului de naţionalitate şi au dezbătut problemele fundamentale ale creerii unui stat român modern (aprox ca la 1848) 7 octombrie 1857, propunerea lui Mihail Kogălniceanu – adunarea din Moldova a adoptat punctele mişcării unioniste ca hotărâri finale • drepturile: autonomie conform capitulaţiilor din 1393, 1460, 1511, 1634 (drept istoric) • unirea în stat cu numele de România • prinţ străin, monarhie ereditară, dinastie din Europa DAR moştenitori crescuţi în religia ţării (ortodoxă) • neutralitate • adunare obştească – toată naţiunea să fie reprezentată • garanţia colectivă a marilor puteri 9 octombrie 1857, Adunarea ŢR – 4 puncte – programul mişcării unioniste; asemenea Moldova, chiar şi în formulare: unire, autonomie, neutralitate, prinţ străin, adunare obştească reprezentativă diferenţe: Moldova dorea garanţia colectivă a Marilor Puteri, pe când ŢR cere guvern constituţional chestiunea “prinţului străin” apăruse din sec XVIII; acest prinţ era văzut ca un arbitru al vieţii publice româneşti • există foarte mulţi candidaţi (aprox 40) la tronul Moldovei, ŢR – împotriva lor, mai bine un prinţ străin • vs prinţ din IO, IŢ, familie din IH după votarea programului unionist, în adunarea ŢR – regrupare a conservatorilor; radicalii au amânat dezbaterile legate de organizarea internă a ţării în Moldova, asemenea probleme au fost dezbătute: rezultatul a fost transmis şi la Bucureşti • dreptul noului stat de a încheia relaţii comerciale cu alte state • desfiinţarea jurisdicţiei consulare • accestul tuturor în funcţiile de stat • aşezarea dreaptă şi generală a impozitului • libertatea cultelor • reponsabilitate ministerială • separarea puterilor în stat • organizarea comune • imovabilitatea judecătorilor • independenţa Moldovei de Patriarhia de la Constantinopol • respectarea dreptului şi libertăţii individuale, a domiciliului singura respinsă: soluţia problemei ţărăneşti • mai cer: întrunirea celor două divanuri ad-hoc; scop: lege electorală comună în divanurile ad-hoc, boierii au renunţat de bunăvoie la rangurile boiereşti (postelnic, vistier etc), acceptând să devină o clasă modernă, cetăţeni egali în drepturi cu orice alţi cetăţeni – nu e o clasă reacţionară la începutul anului 1858, firman otoman: încheia activitatea divanurilor ad-hoc, ce au avut o semnificaţie deosebită: au repus pe tapet şi au formulat dezideratele programelor de la 1848, pentru a le instituţionaliza pe cale legală şi constituţională, în acord cu marile puteri europene + pun în evidenţă procesul de politizare şi activare a unor noi categori sociale (eg: ţărănimea)

-

-

44

Atitudinea Marilor Puteri - 18 mai 1857: comisia europeană instituită de Congresul de la Paris începe activitatea; scop: bazele noii organizări a Principatelor după informare la faţa locului • remarcă adeziunea populaţiei la Unire, dar per ansamblu, comisa – foarte multe controverse, datorită atitudinilor diferite a marilor puteri: pro sau vs Unire - 20 martie 1858 - raportul fiscal – concluzii importante în privinţa necesităţii reformelor modernizatoare • prima parte înregistrează voinţa de Unire • a doua parte înregistrează reformele propuse pentru noul stat • anexa: opiniile fiecărui comisar – adică punct de vedere al fiecărei ţări - 1858, după raport, centrul de greutate al efortului pentru unire: Conferinţa de la Paris – soluţie mai puţin definitivă; pe seama românilor lasă ultima decizie – efortul politic în jurul alegerilor pentru adunările elective şi în jurul lucrărilor acestora • art 49 al Conferinţei de la Paris – caimacanii sunt înlocuiţi de o comisie din 3 persoane, cu sarcina de a pregăti alegerile; în ŢR, cele 3 persoane aparţin forţelor conservatoare, iar în Moldova tendinţelor liberale • o singură instituţie comună: Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie - cele două tabere sunt divizate în jurul mai multor candidaturi • conservatorii: susţin pe Mihail sau Grigore Sturdza în Moldova, pe Bibescu sau Ştirbei în ŢR • liberalii susţin pe N.Golesc, Al.Dimitrie Ghica, Ion C.Cantacuzino pt ŢR şi vreo 40 candidaturi pt Moldova - la 28 decembrie/9 ianuarie încep lucrările Adunării din Moldova • 3 ianuarie, deputaţii unionişti – candidat unic: Al.I.Cuza – la 5 ianuarie e ales în unanimitate - ŢR – dominată de conservatori; liberalii mobilizează masele pentru a face presiuni asupra Adunării • la 22 ianuarie adunarea electivă începe lucrările – renunţă rapid la candidaţii proprii şi îl alege în unanimitate pe Cuza – forţare a prevederilor convenţiei de la Paris - dubla alegere reprezintă o uniune personală, doar la 1863 se va recunoaşte de Marile Puteri că Cuza e domn legitim; iar până în 1863, Cuza va avea două guverne diferite: unul la Iaşi, unul la Bucureşti Transilvania în perioada 1849-1860 – neo-absolutismul - revoluţia de la 1848 este înfrântă în urma unui război civil sângeros (victime: români, maghiari, austrieci) - toamna 1849, IH – două probleme capitale (1) pe termen scurt – restabilirea ordinii interne şi stabilităţii (2) pe termen lung – găsirea unei formule de organizare, ce să prevină revoluţiile (ce duc la pierderi de vieţi, bunuri, neînţelegeri între popoare) - pentru a rezolva aceste probleme s-a plecat de la premisa: gradul mare de libertate oferit în mod neaşteptat societăţii a dus la revoluţie: doar disfuncţii şi necazuri, conflicte ireductibile ce nu se putea soluţiona prin compromis; de aceea, politica Vienei pentru următorul deceniu: abolutism şi modernizare - 1849-1860 – politică neo-absolutistă; scop: centralizarea monarhiei, eliminarea autonomiilor locale + reformism de sus + modernizare (esp domeniul economic, învăţământ, cultură, justiţie, administraţie) - politica i-a surprins pe toţi: cei care au luptat împotriva Vienei şi cei pro-Viena – ambele categorii erau nemulţumite că revoluţia nu le-a materializat idealurile - în plan politic, toată puterea, în mâna organelor centrale de la Viena; conducerea de sus în jos; societatea nu participa al luarea deciziilor, pentru că se considera că societatea civilă a avut puterea în timpul revoluţiei şi s-a ajuns la război civil, nu la concordia/pace - deciziile cele mai potrivite cu binele general nu puteau avea altă sursă decât autoritatea centrală (“bunul împărat”) - chiar şi liberalii austrieci au acceptat că după experienţa dramatică a revoluţiei e mai bun un guvern autoritar

45

-

-

-

din punct de vedere al cadrului constituţional • 4 martie 1849-decembrie 1851 – e în vigoare constituţia imperială acordată de curte în timpul revoluţiei, cu prevederi liberale: autoguvernare limitată a provinciilor, egalitate în drepturi pt toate naţionalităţile din IH; nu va fi aplicată niciodată; este abrogată în decembrie 1851 • decembrie 1851-1860 – nu există constituţie, ci principii fixate de puterea centrală împăratul Franz Iosef (din decembrie 1848 pe tron) e autoritatea supremă executivă şi legislativă • ajutat de un consiliu imperial, format din oameni de stat cu experienţă (ministru de interne: Alexander von Bach) – “regimul Bach” – controla guvernatorii provinciilor • IH – în provinciile de coroană depindeau direct de Viena (Boemia, Galiţia, Dalmaţia, Ungaria, Transilvania, Bucovina, Voivodina sârbească şi Banatul Timişoarei) – respecta tradiţia istorică inovaţie: Banatul şi Voivodina vor fi unite + despărţitea Bucovinei de Galiţia (la 1848); rol: mai bun control al Vienei Ungaria rebelă la 1848 a fost “pedepsită”: unele comitate din sud au fost încorporate Banatului, iar cele din Partium (Zarand, Solnocul de Mijloc, Chioarul) la Transilvania românii, nemulţumiţi că în urma revoluţiei nu au intrat toţi într-o singură unitate subordonată Vienei: protest şi zeci de memorii (1849-1851)

organizarea provincială - guvernatorii – atribuţii civile şi militare; funcţia principală: de a transmite şi aplica decretele autorităţii centrale • recrutaţi din marii demnitari ai IH; nu erau personalităţi provinciale • în Transilvania - guvernatorii: (1) feldmareşalul Ludwig von Wohlgemuth (1849-1851) (2) prinţul Karl von Schwarzenberg (1851-1858) (3) prinţul Friedrich von Liechtenstein (1858-1861) reşedinţa: la Sibiu (asemenea guberniului austriac) • putere legislativă şi executivă locală • răspundea doar în faţa miniştrilor de la Viena • puteri aproape nelimitate pentru a aplica instrucţiuni • nu convoacă Dieta; sprijin: guberniul – funcţionari austrieci sau aduşi din alte provincii ale IH – rol executiv - provinciile sunt împărţite în districte/cercuri – subîmpărţite în subcercuri • Transilvania: 6 apoi 10 districte – 79 subcercuri • Banat şi Voivodina – 5 districte se dizloca vechea organizare în comitate - desfiinţarea regimentelor de graniţă (româneşti şi secuieşti) + zonele lor administrative speciale (Năsăud, Orlat) - este limitată autonomia saşilor – Universitatea săsească pierde funcţia juridică - în fruntea cercului: un prefect – subordonate toate autorităţile locale (administraţie, justiţie, jandarmii locali, organele fiscale) - limba oficială era limba germană (funcţionarii erau aproape toţi din provinciile germane) + birocraţie foarte stufoasă - populaţie atent supravegheată; aparat de urmărire a delincvenţilor – poliţie a oraşelor şi jandarmerie militarizată (din 1851) + poliţia politică secretă - măsuri: starea de asediu din timpul revoluţiei e menţinută (nu există întruniri publice, există cenzură, fiecare ziar era supervizat de un cenzor) - măsuri reformatoare şi modernizatoare • introducerea unui nou sistem fiscal – suportarea egală a sarcinilor publice (există taxe pe pământ, case, venituri, articole de consum)

46

sistem judiciar modern: separarea de administraţie (1850), noi proceduri penale şi codul civil austriac (adaptat după codul lui Napoleon) – va fi model pentru codul lui Cuza (disciplina austriacă) + elimină particularităţile justiţiei locale din IH • domeniul confesional – promovare a catolicismului (majoritatea populaţiei din IH), folosit alături de loialismul dinastic şi germanizarea administraţiei pentru unitatea spirituală a monarhiei; ½ din populaţia română era greco-catolică – beneficii – episcopia Blaj devine în 1853 mitropolie, oferind independenţă şi prestigiu Bisericii catolice • reforma agrară – decrete de desfiinţare a iobăgiei (1853 – Ungaria şi Banat, 1854 Transilvania); aplicarea reformei agrare (1) foştii iobagi sunt împroprietăriţi cu loturile pe care le deţineau – formarea unei proprietăţi mijlocii; avantaje mai ales pentru ţăranii români (2) foştii jeleri sunt emancipaţi de servituţi; relaţii de tip contractual cu proprietarii această reformă este mult mai radicală decât a lui Cuza şi va rezolva problema rurală + a românilor din Transilvania – se va forma o clasă de proprietari mijlocii destul de consistentă; se introduc cărţile funciare va evita fărâmiţarea proprietăţii ţărăneşti în Transilvania nu vor exista mari mişcări ţărăneşti (cum a fost în ŢR în 1907) Concluzii la regimul neo-absolutist - deşi fără concursul societăţii, chiar împotriva tendinţelor sale, măsurile au fost pentru Transilvania un pas înainte: modernizare generală (stat şi societate) - regimul Bach a consolidat schimbările prefigurate la 1848, cu mijloace diferite, dar rezultate foarte bune - chiar dacă nu 100% reformator: există poliţie secretă, împăratul putea emite şi revoca măsuri fără controlul societăţii – rezultă provizoratul unor măsuri – nu există continuitate în administraţie; lipsa transparenţei politice, a participării cetăţenilor – se întreţin practici neeficiente - 1860 – i se va pune capăt prin instituirea unui regim liberal: reforme constituţionale, cu participarea unei părţi importante din populaţia IH

47

CURS 9 – BOCŞAN Domnia lui Alexandru Ioan Cuza - perioadă foarte importantă pentru procesul de modernizare a României – social şi instituţional; pentru că, pune în aplicare regimul Convenţiei de la Paris – act cu valoare constituţională; una din sursele Constituţiei de la 1866; impus de Marile Puteri ca bază juridică pentru organizarea viitoare a Principatelor; principiile constituţionalismului modern, asemenea celui din Occident • minus: nu asigură soluţia Unirii depline • plusuri: drepturile şi libertăţile omului + cetăţeanului; separarea puterilor în stat; desfiinţarea rangurilor nobiliare; regim parlamentar modern – dezvoltarea unei vieţi politice pe alte coordonate (permite agregarea unor formaţiuni/grupări politice de tip pre-partid); sistem electoral de tip burghez – de tip cenzitar (nu mai e bazat pe origine socială!) + capacitar • regimul Convenţiei de la Paris este regimul domniei lui Cuza; a realizat tranziţia în Principatele Unite de la regimul oligarhic aristocratic al Regulamentelor Organice spre regimul parlamentar şi constituţional din 1866 - Regulamentele Organice au instaurat un regim ce a permis posibilitatea modernizării Principatelor Române DAR monopolul puterii este tot în mâinile boierimii (puţine concesii locuitorilor oraşelor) vs 1866 cadru internaţional diferit, context marcat de statutul juridic internaţional nou, câştigat de Principatele Unite datorită Conferinţei de la Paris • protecţie colectivă a Marilor Puteri intern: prevederile constituţionale ale Convenţiei de la Paris cadrul extern şi intern au determinat situaţii contradictorii; au făcut dificilă funcţionarea mecanismului statului şi fac posibilă cristalizarea acelor grupări politice agregate în funcţie de opţiunile doctrinale ale liderilor şi protagoniştilor faza Cuza: în cristalizarea partidelor politice moderne – o fază de tranziţie • din 1859, spiritul paşoptist, solidaritatea naţională e în regres; paşoptismul încetează să mai funcţioneze pentru că obiectivul cel mai important, unirea, s-a realizat, ce se va întâmpla în viitor? Ce cale trebuie urmată? – liberalism, conservatorism, junimism, semănătorism, poporanism, socialism – curente de idei ce propun fiecare o cale aparte; cel ce e vizat în primul rând e partidul şi curentul liberal după schema lui Xenopol, faza ideologică din formarea partidelor se încheie la 1859 – paşoptismul dispare + împărţirea/segregarea spectrului politic în mai multe variante • de la Cuza la formarea partidelor moderne: tranziţie • faza ideologică fusese inaugurată după Revoluţia lui Tudor când se conturaseră cele două mari doctrine: liberalismul, conservatorismul parlamentarismul modern permite agregarea în partide, care să îşi dispute puterea, chiar şi formula unicamerală a favorizat dezbaterile şi alianţele; regim parlamentar – partide în ŢR, în bătălia politică: grupări de 3 nuanţe • “albii” – conservatori propriu-zişi • “roşii” – liberalii radicali; de la “comunişti” • liberalii moderaţi scena politică e mai diversificată şi structurată datorită unui fenomen social important; structura societăţii şi mediului urban în ŢR diferită de Moldova; până în 1848, faţă de Moldova, unde boierimea era puternică şi economic şi politic, în ŢR, boierimea s-a concentrat mai ales în capitală, în reşedinţele de judeţe; mai puţin preocupată de exploatarea marii proprietăţi, mai ales interesată de funcţii astfel, în ŢR s-a putut constitui o burghezie (alogenă şi autohtonă) + au influenţă datorită grupării lui I.C.Brătianu, C.A.Rosetti ideile liberale radicale liberalii moderaţi din ŢR: elemente din mediul urban şi boierime conservatoare, apropiată de conservatorismul german, evoluţionismul organic şi istoric, progres lent, gradual, controlat (alternativă la revoluţie); elemente de echilibru în Moldova nu există burghezie autohtonă în mediul urban – era dominat de elemente alogene (suddunărene: greci, albanezi, macedoneeni; populaţie ce a emigrat din Transilvania – “ungurenii” – meserii şi comerţ) • tabăra liberală de aici – mai ales personalităţi marcante, ce atrag o clientelă politică; • mai omogenă e aici tabăra conservatoare, datorită rolului boierimii (ce controlează toate sectoarele vieţii publice) în timpul lui Cuza, liberalii şi conservatorii + condiţiile prevederilor electorale ale Convenţiei de la Paris – Parlamentele din Moldova şi Muntenia, Parlamentul unic din 1862 – tot timpul majoritate conservatoare Cuza – majoritar conservatori în Parlament – au imprimat o anumită rezistenţă şi opoziţie faţă de programul său reformator; de aceea, procesul reformator nu a avut continuitate şi liniaritate, ci o evoluţie oscilantă,

-

-

-

-

-

48

ritmuri diferite – şi datorită statutului contradictoriu internaţional, garanţia colectivă ce a limitat în unele aspecte libertatea de manevră externă şi uneori chiar internă rezultă în 1865-1866 – finalul domniei lui Cuza – o imagine a confruntărilor • Principate - puteri garante • principe – forţe politice în istoriografia română • A.D.Xenopol – prima lucrare ştiinţifică cu metodă despre domnia lui Cuza • C.C.Giurescu – “Viaţa şi opera lui Cuza Vodă” – prima oară pune în circulaţie arhiva lui Cuza • Dan Berindei – “Epoca Unirii” – nu analizează prevederile legislaţiei, reformele, CI efectele reformelor + introduce conceptul de Epoca Unirii (încearcă identificarea ei cu paşoptismul) • cu timpul, s-a desprins din lucrările specialiştilor o periodizare în trei etape a epocii cuziste (1) 24 ianuarie 1859 – decembrie 1861 – perioadă de consolidare a Unirii (2) 1862 (de la unirea deplină: primul guvern şi parlament unic) – 2 mai 1864 (lovitura de stat) : perioada constituţională (3) 2 mai 1864-11 februarie 1866 – regimul de guvernare autoritară şi personală a lui Cuza

1. efortul central al politicii Principelui: spre exterior, pentru consolidarea, recunoaşterea dublei alegeri şi recunoaşterea internaţională a Unirii depline - tânăra diplomaţie română s-a bazat pe susţinerea diplomatică a Franţei; a îmbinat metoda diplomatică (delegaţii în străinătate) şi mijloacele de forţă (armata!) - perioadă de instabilitate politică, datorită imaturităţii sistemului, divizării forţelor politice: mare număr de guverne în cele două ţări - dubla alegere este recunoscută doar de statele unioniste; celelalte refuză – până la urmă şi GB va accepta, dar IH, IO nu vor ceda -resping ideea dublei alegeri; motiv: erau imperii multi naţionale – esp IH respinge ideea principiului naţionalităţii ca bază a unui stat, iar IO este împotriva Unirii deoarece o considera “începutul sfârşitului” (destrămarea IO) - la iniţiativa IO – Conferinţa Internaţională a Marilor Puteri – martie 1859, pentru a rezolva chestiunea - Franţa, în toată această perioadă, a sprijinit şi sfătuit diplomaţia românească - izbucnirea războiului franco-austro-sard: diplomaţia IH s-a repliat + Cuza şi-a mobilizat armat, concentrândo la Floreşti – pentru a putea ameninţa atât Ardealul cât şi Dunărea – IH a cedat şi a recunoscut oficial dubla alegere; - şi IO a fost nevoit la presiunile Marilor Puteri, în septembrie, să recunoască unirea !!! acesta a fost un prim succes diplomatic internaţional, posibil şi datorită imperfecţiunilor Convenţiei - Convenţia de la Paris a fost denumită şi un “act-hibrid”, “monstrus”, pentru că cuprindea foarte multe contradicţii: mari libertăţi vs număr relativ redus al celor care acced la putere în sfera politicii; sistem administrativ greoi şi guvernare complicată (două Parlamente, două Guverne, două capitale, două armate etc): necesitatea unificării depline, de la confederaţie (24 ianuarie 1859) la stat unitar - marea problemă a Europei de SE după revoluţiile Balcanice (formarea Greciei, Serbiei, Principatelor Române): toate aceste state au o problemă comună: au moştenit din sistemul politic otoman o administraţie coruptă (existenţa de privilegii, autonomii) – problema centralizării administraţiei, pentru a funcţiona instituţiile statului; creşterea rolului statului nu prea a fost posibilă - unirea deplină: prin fuziunea celor două state - Costache Negri a înaintat memoriul (ce cerea un Guvern, un Parlament, o armată) elaborat în numele principelui către IO şi puterile garante DAR contextul era unul nefavorabil - după vizita lui Cuza la Constantinopol (semnal că doreşte să asigure un grad mai mare de autonomie de manevră în plan extern) –succes; a facilitat înaintarea memoriului în decembrie 1860 - IO – rezerve şi ameninţări – percepea unirea ca un atac la integritatea IO; ideea unei Conferinţe Internaţionale – sept. 1861 s-a întrunit DAR Parlamentul are iniţiativa unei reuniri extraordinare; Cuza nu a sancţionat hotărârea pentru a evita represaliile IO DAR conferinţa era pusă în faţa faptului împlinit – acceptă unificarea parlament, guvern, armată, capitală (Bucureşti), unire administrativă şi legislativă !!!!cu condiţiile invocate de IH, IO: unire doar în timpul lui Cuza - firmanul sultanului în 1861, urmat de proclamaţia lui Cuza Cuza, în programul reformator, a urmat modelul reformatorilor din sec XVIII: reforme de sus în jos, mai ales prin autoritate • esenţa: să crească rolul statului în toate sferele sociale: etatismul în primul rând, opera de unificare legislativă programul – enunţat şi prin mai multe documente • “Idei generale pentru a folosi la reorganizarea Principatelor Unite Moldova şi Valahia” – memoriu, toamna 1859

49

decembrie 1859: mesaj cu valoare de program – principalele direcţii: finanţe, justiţie, administraţie, garanţia libertăţii individuale, reformarea învăţământului, măsuri economice protecţioniste, rezolvarea chestiunii rurale

-

pe plan intern: unificare legislativă şi administrativă • unificarea vămii, a telegrafului, a serviciului penitenciar în ciuda ambiţiilor sale, unificarea legislativă a fost una greoaie datorită procedurii complicate din Convenţia de la Paris rolul acestei unificări: Comisia Centrală de la Focşani • dă legi comune celor două Principate; 16 persoane – 8 din Moldova, 8 din Muntenia; 4 aleşi de Parlament, 4 numiţi de domn în fiecare dintre Principate • din primăvara 1859: funcţionare; majoritate conservatoare • două proiecte: (1) de Constituţie – izvor pentru Constituţia din 1866; proiect elaborat pornind de la modelul Constituţiei belgiene (1831) – liberală; receptată prin intermediul unui proiect din august 1848 – Constituţia lui Kogălniceanu; în 1859 – Comisia Centrală de la Focşani – alcătuieşte după modelul Kogălniceanu şi Belgia – primul proiect de constituţie; nu a fost promulgat de Cuza (2) de lege rurală – nu a fost promulgat de Cuza; pentru că era prea conservator componenţa Comisiei Centrale de la Focşani a fost modificată: infuzie de elemente liberale şi un nou proiect: de lege electorală – nu a fost promulgat de principe din raţiuni externe, pentru a menaja puterile garante Comisia Centrală de la Focşani a promulgat doar 6 legi: armată, vămi, saline, import şi export de cereale, combaterea lăcustelor, înfiinţarea Curţii de Casaţie DAR a dezbătut şi votat foarte multe proiecte de legi: monedă naţională, unificarea ministerelor, a serviciilor de contabilitate, codul comercial, telegraf, poştă, curte de conturi + trei proiecte de legi cu caracter fiscal: introducerea contribuţiei funciare, o capitaţie şi o taxă pentru modernizarea căilor de comunicaţie Comisia Centrală de la Focşani a avut şi intenţii onorabile în ceea ce priveşte revizuirea codului penal, procedural, civil (! A preluat codul civil francez – aproape copiat ad-literam) prin măsurile luate de comisie: egalitate în faţa legii, impozitelor, serviciul militar obligatoriu etc

-

-

2. 24 ianuarie 1862 – primul Parlament unificat al Principatelor Unite - plecând de la prevederile Convenţiei – reforme, prin colaboare Cuza şi puterile legiuitoare - mesajul prinţului în faţa camerelor reunite anunţă acest program de reforme: descentralizare, formarea Consiliului de Stat, organizare comune, problema rurală - primul guvern unic este unul conservator, condus de Barbu Catargiu; a acţionat rapid: desfiinţa Comisia Centrală de la Focşani, ministerele ieşene (le-a creat în paralel un fel de directorate, ca instituţii ce reprezentau ministerele din Bucureşti în Moldova) - Parlamentul unic, unicameral – accelerare legiferare şi susţinut de Cuza – ce avea drept de iniţiativă legislativă; Cuza a creat un organism permanent pt a crea legile din punct de vedere tehnic – Comitet provizoiu – legea presei - primăvara lui 1862, poiect de lege rurală redactat de Consiliul Central Focşani – proiect conservator, combătut puternic de Mihail Kogălniceanu (vs Barbu Catargiu!) – Parlamentul a trecut proiectul de lege în iunie DAR nu a fost sancţionat de Cuza - asasinarea lui Barbu Catargiu duce la preluarea conducerii guvernului de Nicolae Kretzulescu (iulie 1862) – şeful liberalilor moderaţi şi apropiat al lui Cuza - baza lui Cuza în această perioadă au fost chiar liberalii moderaţi – din păcate o bază foarte îngustă – pentru a face să treacă legile aveanevoie de o forţă politică; - Nicolae Kretzulescu va impune un ritm mai alert măsurilor executive pentru unificare administrativă: sănătate,navigaţie, Consiliul Superior al Instrucţiunii publice (pregătea legea Instrucţiei Publice), Direcţia generală a Arhivelor statului - vara 1862: Comisia Tehnică – mai multe proiecte de legi, cum ar fi înfiinţarea Consiliului de Stat - sesiunea 1862-1863 – 6 proiecte de legi din 68; doar atât, datorită opoziţiei conservatorilor: prinţul trece la măsuri executive (decrete, regulamente) - Nicolae Kretzulescu a început preparativele şi pentru trecerea bunurilor mănăstirilor închinate – aprox ¼ din suprafaţa agricolă a ţării • în 1862, averile mănăstirilor închinate la “casa” statului • decembrie 1862: datoria mănăstirilor în bugetul statului pentru sănătare şi instrucţie publică - opoziţia cu conservatorii, prevederile contradictorii ale Convenţiei – rezultă ideea unei guvernări personale ca mijloc de a promova reformele - încă din vara 1863, Cuza – prin Costache Negri (reprezentant la Constantinopol) – memoriu: măsuri pentru a rezolva conflictul legislativ-executiv

50

-

-

-

în paralel, Cuza un proiect de Constituţie – transmis guvernului IO şi ambasadorilor puterilor garante (mai ales guvernul francez) – promova guvernarea personală, autoritară: “proiectul Cuza din 1863” – imitaţie a Constituţiei franceze din 1852 – Napoleon III + influenţa legii electorale belgiene • acest proiect a agravat raporturile domnitor – opoziţie şi a favorizat apropierea extremelor (roşii, albii) – se naşte “monstruoasa coaliţie” al treilea guvern: guvernul Kogălniceanu – din toamna 1863 • guvern care a promovat dialogul cu legislativul –s-au realizat multe obiective: se pun bazele celor două Facultăţi (Şcoala Superioară de Litere şi de Ştiinţe) – din care se va forma în 1864 Universitatea de la Bucureşti (din 1860 se înfiinţase Universitatea din Iaşi, pentru a da satisfacţie ieşenilor) toamna 1863, la deschiderea lucrărilor legislativului, Cuza a anunţat reformele: electorală, agrară, a armatei, instrucţiunii publice, legea comunală, secularizarea averilor mănăstireşti din toamna 1863 până în primăvara 1864 – 18 proiecte de lege: secularizarea averilor mănăstireşti, înfiinţarea consiliului de stat, legea comunală, legea consiliilor judeţene, legea……………………..; nu a sancţionat acum legea Instrucţiunii Publice este considerată aproape cea mai productivă perioadă din vara 1863, Cuza: pregătirea diplomatică a legii secularizării averilor mănăstireşti, deoarece mănăstirile închinate deţineau o pondere mare • propunere în prima fază egumenilor: solicita secularizarea contra despăgubire şi înfiinţare spital, şcoală • decembrie 1863 – proiect adoptat de Cameră, cu majoritate de voturi; 25% din teritoriul ţării intra în stăpânirea statului român • pregăteşte legea agrară din 1864 primăvara 1864, Cuza, supune dezbaterii Camerei legea agrară DAR Camera îi dă vot de neîncredere lui Kogălniceanu; Cuză nu acceptă demisia lui Kogălniceanu şi a prerogat Camera 2/14 mai – sesiune extraordinară – Camera repetă moţiunea de neîncredere vs Kogălniceanu; Cuza o dizolvă – “lovitura de stat din 2 mai” + proclamaţie către popor şi armată; plebiscit pentru a aproba Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris + proiectul de lege agrară Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris – a adus modificări importante Convenţiei de la Paris, ce era actul fundamental • retrocedare către statul român a unor atribute ale suveranităţii – acum intră în deplinătate atributele suveranităţii statale • introduce corpul ponderator, viitorul Senat – modifică Parlamentul, devine bicameral • putere mai mare prinţului • competenţei mai mari executivul decât legislativul • Cuza – rol în stabilire componenţă corp ponderator • modificare regim electoral – acces mai larg pas înainte pe calea transformării sistemului politic românesc într-unul burghez această perioadă a fost cea mai fecundă din punct de vedere al realizărilor şi reformelor • bine pregătită prin măsuri anterioare: înfiinţare Consiliu de Stat (organism tehnic, pentru a pregăti legislaţia), schimbarea legii fundamentale (Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris) – creşte puterea prinţului; domnul – singur, iniţiativa legislativă majoritatea membrilor Corpului Ponderator sunt numiţi de Cuza; atribuţiile Camerei scad în detrimentul Corpului Ponderator regim electoral: alegători direcţi şi alegători primari, prin deleaţi; scade censul şi creşte astfel numărul alegătorilor – în Parlament pătrund şi alte categorii sociale actul adiţional la Convenţia de la Paris este recunoscut de marile puteri în vara anului 1864 • statul – drept de a modifica legile ce priveau guvernarea internă • este exclusă orice intervenţie din afară guvernul –decrete legi; între sesiuni parlamentare (eg: iulie-decembrie 1864 – 40 decrete legi) – reforma agrară, sistem măsuri şi greutăţi, unificare legi penale şi civile, Camera de Comerţ, CEC-ul, Universitatea din Bucureşti, bazele Politehnicii – Şcoala de Drumuri şi Poduri 14/26 august 1864 – legea agrară • articolul 1 – clăcaşii – proprietate deplină pe loturile lor pe întinderea stabilită prin lege • îi împarte în fruntaşi, clăcaşi, pălmaşi • dacă nu există pământ destul – completări din proprietăţi stat • dintr-o moşie privată, ţăranii nu putea deţine mai mult de două treimi • titlu de proprietate primesc doar clăcaşii: cei ce aveau pământ în posesie; dacă nu aveau pământ în posesie, primeau doar suprafaţă mică pentru casă şi grădină; dacă nu – se puteau muta pe moşiile statului (“însurăţeii” se puteau aşeza pe moşiile statului pentru a primi pământ) • legea apără integritatea proprietăţii date ţăranului: interzice înstrăinarea timp de 30 de ani • reglementa accesul şi dreptul ţăranului la pădure, islaz, fâneţe

-

-

-

-

-

51

• •

-

-

-

desfiinţa claca, dijma, corvezile principiul dreptei despăgubiri (pt clacă, dijmă şi celelalte obligaţii) – eşalonate pe 15 rate dreptul istoric al ţăranului – invocat de la N.Bălcescu încoace – l-a lucrat atâţia ani, să fie a lui!!!! Cuza dă satisfacţie proprietarilor prin despăgubiri – nu pentru pământ, ci pentru sarcini feudale; aşadr, nu este pentru dreptul istoric semnificaţia legii • 1805/1810 – aşezăminte domneşti – boierii: proprietate asupra unei părţi a moşiei • 1831, 1832 – Regulamentele Organice fac un pas înainte – drept deplin de proprietate asupra 1/3 din domeniu • 1864 – se extinde dreptul de proprietate (! Înainte, doar boierii) asupra clăcaşilor; trecerea la proprietate burgheză în domeniul funciar lege contestată de “roşii” (eg: Brătianu) datorită caracterului moderat al legii (doar 4 ha/familie – suprafaţa medie) imperfecţiunile legii – consecinţe: marea problemă este redeschisă la începutul sec XX şi a culminat cu răscoala din 1907 • insuficienţa întinderii loturilor de împroprietărire – dezechilibru din punct de vedere al eficienţei între cele două tipuri de proprietate (1) mică/de tip fermă – aprox 4 ha (2) imensă, de sute de ha – lucrată şi cu metode moderne funcţia economico-socială a lotului nu s-a justificat în timp: • ţăranii – înstrăinare sau fărâmiţare de loturi • sf sec XIX – foarte mulţi ţărani fără pământ • mulţi ţărani nu erau clăcaşi – rămân în afara împroprietăririi; mulţi au emigrat spre mediul urban: un început de aglomerare urbană consecinţe imediate ale legii: scădere dramatică a producţiei medie la hectar, a producţiei totale de cereale a ţării, goana după pământ arabil pentru a face faţă nevoilor pieţei şi concurenţei (cereale de calitate, ieftine – căutate din Ungaria până în Occident) – caracter cerealier • desţelenire fâneţe, izlazuri, scande numărul de animale crescute (aprox 1/2) • a obligat marii proprietari ce pierd forţa de muncă să facă investiţii în modernizare: exploataţie capitalistă a proprietăţii-maşinism (plug modern, semănătoare) • chiar şi ţărănimea, după 1870, investeşte în inventarul modern; relaţii de muncă de tip feudal înlocuite cu “învoieli” (contracte libere) • nivelul de viaţă al ţăranilor mijlocaşi creşte economic şi social

Legea Instrucţiunii Publice – decembrie 1864 - prima lege modernă de învăţământ după o lungă perioadă de studiu şi evaluare a statelor cu experienţă - 1863 – Comitetul Instrucţiunii publice – trimişi prin alte ţări pentru a studia legislaţia - rapoarte valorificate - legea - caracteristici: • reglementează unitar toate ramurile învăţământului (de la nivel elementar - superior) • instituie principiile paşoptiste: libertate, acces, obligativitate, gratuitate • a unificat şcoala primară de la oraş şi de la sat (materie, număr de clase); unificat şcolile fete, băieţi – ca sistem, programă • liceul: de şapte clase – pondere mai mare disciplinelor umaniste; ciclul inferior – 4 clase • a introdus învăţământul profesional – “Şcoli reale” de agricultură, de arte şi meserii etc • 3 nivele: primar, mediu, superior - prima oară, legea prevede necesitatea pregătirii didactice a cadrelor didactice - introduce concursul pentru ocupare posturi didactice - principiul inamovibilităţii cadrelor universitare – nu puteau fi schimbate chiar aşa; concesia făcută profesorilor universitari, pentru că a refuzat autonomia universitară - ministerul cultelor şi instrucţiunii publice coordona învăţământul; • Consiliul Permanent al Instrucţiunii – format din cinci oameni formaţi prin decret; rol consultativ • în paralel: Consiliul General al Instrucţiei – corp reprezentativ; 6 membri numiţi; preşedintele: ministrul educaţiei alte măsuri: adoptare Cod Civil – modernizat în domenii în care Biserica avea monopol (căsătoria, divorţul) dec 1864: promulgat decretul organic pentru înfiinţarea unei autorităţi sinodale centrale pentru probleme bisericii ortodoxe române – începutul desprinderii de Constantinopol; legătura: doar în probleme dogmatice şi spirituale; însoţit de prima lege pentru numirea episcopilor – Cuza a instituit astfel un control asupra Bisericii ortodoxe (eg: numea episcopii) – mare agitaţie în rândul clerului superior din România şi ecouri în Transilvania; număr mare de episcopi şi-au dat demisia – declarând că legea e necanonică (“Mişcarea pentru canonicitatea Bisericii ortodoxe” – în timpul lui Cuza; i-a susţinut şi Şaguna)

52

-

1865 sunt promulgate 32 de legi (cea mai importantă: legea de organizare judecătorească, înfiinţarea înaltei curţi de justiţie, Consiliul Medical Superior, codul penal şi cel procedural) perioadele 2 + 3 – serie de măsuri pentru: încurajarea industriei, Bursele de Comerţ, susţinerea creditului, unificarea sistemului fiscal (sistem modern de impunere şi percepere a impozitelor) în timpul lui Cuza, reforme modernizatoare ce pun bazele statului modern român + au provocat transformări în perioada următoare în societate, economie, industrie, mijloace de transport şi comunicaţie

53

CURS 10 – ISTORIA ROMÂNIEI, BOCŞAN
perioada domniei lui Cuza a fost o perioadă ce a însemnat un progres incontestabil pe calea modernizării şi instituirii capitalismului reformele au pus bazele unui stat nou; de aceste reforme au beneficiat mai multe categorii de cetăţeni decât înainte • unificare instituţională, legislativă Unirea din 1859 şi dubla alegere a lui Cuza reprezintă triumful principiului de naţionalitate şi această aserţiune se regăseşte în politica externă a lui Cuza politica sa externă va duce de asemenea la dezvoltarea unor iniţiative în conformitate cu interesul naţional: scade suzeranitatea IO, creşte autonomia politică – astfel, s-au pus bazele unui context favorabil obţinerii independenţei; pentru a putea realiza acest program de politică externă, Cuza este obligat să concentreze toată conducerea politicii externe în mâinile sale, să dezvolte o politică consecventă, liniară, pentru afirmarea autonomiei ţării, încercând să joace o misiune proprie în concertul politic european – a apelat la misiuni diplomatice (1859-1861), pe care în absenţa unor reprezentări diplomatice proprii le-a folosit (misiunile diplomatice) pentru a convinge puterile garante de programul său (eg: Brătianu, Golescu etc) a doua direcţie: ideea de a crea agenţii diplomatice în diferite centre importante • agenţia diplomatică română de la Constantinopol e ridicată la acest rang după 1861, la Paris după 1860, iar la Belgrad din 1863

-

guvernul Cuza a apreciat importanţa politicii externe şi a creat un minister de externe, cu o organizare asemenea cu cea a ministerelor din ţările dezvoltate ale Europei: din 1862 prima etapă: recunoaşterea dublei alegeri a Unirii depline, creşterea autonomiei ţării, a atributelor suveranităţii şi crearea unor condiţii internaţionale favorabile pentru dobândirea independenţei, dezvoltarea unei politici de solidaritate cu românii în afara graniţelor ţării în toate cele trei perioade ale domniei lui Cuza: creşte autonomia ţării; concret: • • • eforturile de limitare a jurisdicţiei consulare şi a imixtiunii consulilor străini în afacerile ţării supunerea străinilor legislaţiei fiscale din România acţiuni externe ale României – eg: transport de arme sarde, transport de arme pentru Serbia, problema detaşamentului polonez, emigraţie maghiară – “protectorii” au încercat să le impună românilor o anumită atitudine, DAR Cuza a făcut cum era în interesul ţării a susţinut mişcările de eliberare din Europa Centrală şi cea de Est două convenţii de cooperare cu maghiarii a susţinut emigraţia poloneză, relaţii bune cu Serbia, Grecia; a încercat să suţină românii din IH, iar de la el a început practica de a introduce un buget românesc pentru şcoli din Transilvania, reviste, instituţii

-

-

• • • -

progres cultural deosebit în timpul lui Cuza; a integrat România în ritmul reformator şi modernizator al societăţii europene 1863: Monstruoasa Coaliţie – s-a intensificat după 2 mai 1864 – până la lovitura de stat 1865 – perioadă neagră pentru Cuza, pierde colaboratorii (chiar pe Kogălniceanu); Marile Puteri erau hotărâte să îl suspende din domnie, DAR nu era pregătit nici un om să îi ia locul 11 feb 1866 – lovitura de stat – obligat să îşi semneze abdicarea; suspect: nu există nici o încercare de rezistenţă; locotenenţa domnească: principalele forţe – liberalii (N.Golescu), conservatorii (Lascăr Catargiu), reprezentanţii armatei (N.Haralambie) domnia lui Cuza: încheie o perioadă începută de revoluţia de la 1848, reprezintă instituţionalizarea unor idei şi proiecte propuse de revoluţie; a încheiat tranziţia spre regimul parlamentar modern, spre o societate ce începe să semene tot mai mult cu cele europene prin modelul de reformism ce l-a imprimat, de sus în jos, a obligat structurile politice, instituţionale şi le-a determinat pe cele social economice să se adapteze noilor tendinţe ca în toate ţările balcanice, statul a avut un rol foarte important în modernizare; al unui agent activ şi inovator

-

-

54

Transilvania în epoca liberală înainte: 1849-1860 – neo-absolutism – Constituţia din 4 martie 1849 era una liberală, ce a recunoscut egalitatea de şanse, de drepturi pentru toate naţiunile şi confesiunile monarhiei, dar e desfiinţată la sf 1851 • 1849-1851: efervescenţă politică; societatea românească – tentativele elitei politice de a îşi impune programul revoluţionar din 1848 pe cale legală, prin măsurile şi reformele promovate de Viena; românii exploatează conduita politică din timpul revoluţiei, cea pro IH practic, zecile de memorii reiau cererile concrete, punctuale de la 1848 (autonomie, universitare română, problema mitropoliilor româneşti) deputaţia românească prezentă la Viena (1849-1851) – liderii marcanţi de la 1848: Iancu, Papiu etc

• •

pentru a susţine acestă mişcare, Papiu Ilarian şi alţii susţin în Transilvania o mişcare petiţională prin trimiterea de plenipotenţe din diverse zone ale Transilvaniei în sprijinul deputaţilor români • 1. 2. satele din Ardeal sunt sfătuite şi trimit plenipotenţe: radicalizarea satului marxist – a acuzat centralismul, germanizarea, încălcarea drepturilor şi privilegiilor naţionale istoriografia sec XIX – parţial confirmată de istoriografia austriacă contemporană: reformism constructiv şi favorabil naţiunilor ce nu au avut un rol dominant până în 1848; ca să îl deosebească de regimul lui Metternich epoca neo-absolutistă începe de fapt din 1852 – există două puncte de vedere în istg

program comparabil cu cel al lui Metternich, pe multiple planuri; pentru că, chiar dacă nu a îngăduit manifestări politice pentru naţiunile din Austria, a făcut foarte mult pentru afirmarea naţională şi confesională a popoarelor din monarhie progres cultural, mai ales şcolar – şcoli de nivel primar, chiar secundar (constructivismul lui Şaguna – eg: Institutul de la Sibiu; tipografii, se redeschid sau deschid Şcoli Normale/Pedagogice) începe să se cristalizeze o elită intelectuală românească: funcţionari cel mai important rezultat al acestei epoci: mitropolia greco-catolică – în urma sinoadelor protopopeşti din 1848 şi a contextului determinat de acţiunea episcopului ortodox Andrei Şaguna (cerea şi el Mitropolie Ortodoxă) şi contextului internaţional favorabil (mai ales după 1853; trupe ruseşti la graniţa IH) • • 1853: este aprobată înfiinţarea mitropoliei greco-catolice (decizia emisă din 1850 când Roma a agreat deja ideea) scaun mitropolitan la Blaj, prima oară pentru români: satisfacerea unui deziderat mai vechi al românilor; a ieşit de sub jurisdicţia de la Esztergom şi a intrat sub a Romei

stare conflictuală între bisericile româneşti din Ardeal – deceniul 6; ortodocşi vs greco-catolici: tensiuni, dispute interconfesionale foarte puternice acţiunea bisericii catolice (câştigă teren în vest: Banat, Bihor etc) este uşurată datorită conflictului bisericii ortodoxe române vs cea sârbă, ca urmare a acţiunii lui Şaguna de separaţie ierarhică şi de cerere a unei Mitropolii româneşti neo-absolutism: progres pentru românii din IH pe plan şcolar, confesional, economic; românii nu au fost acceptaţi în breslele ardelene şi vor intra într-o instituţie nouă: Camerele de Comerţ şi Industrie (ajung chiar să deţină majoritatea aici), unde vor avea funcţii de conducere şi puteau promova interesele economice ale românilor legile agrare: patentele din 1853, 1854 • • conscripţia de la începutul sec XIX: s-au declarat iobagi ca să nu fie supuşi la unele obligaţii înfiinţarea tribunalelor urbariale (pentru a soluţiona dispute ţărani-proprietari; elita românească a oferit asistenţă juridică)

-

-

renunţarea la sistemul absolutist: în contextul internaţional – IH este înfrânt în faţa Sardiniei şi a Franţei + contestaţii puternice formulate de unele naţiuni din IH, nemulţumite şi de măsurile cu caracter confesional luate de Viena (eg: 1855 – concordat IH-Roma) + de cele centralizatoare, germanizatoare – reorientarea politicii Vienei: guvern liberal la conducerea IH liberalismul vine la putere în 1860 în IH; este un liberalism diferit de cel de la 1848, mai ales prin caracterul său moderat şi prin încercarea guvernului şi a cercurilor liberale de compromis pentru salvarea integrităţii monarhiei

-

55 în faţa asalturilor naţionalismelor liberale ale IH: modelare a liberalismului austriac: 1860 – reforme timide de liberalizare • convocarea Senatului imperial – în care românii sunt reprezentaţi prin Şaguna (pt Transilvania), Andrei Mocioni (pt Banat), baronul Petrino (pt Bucovina) – prestaţie deosebită: au susţinut revendicările mai vechi (1848-1859) şi au stimulat relansarea militantismului politic românesc

-

mişcarea română la începutul epocii liberale a fost marcată de lipsă de unitate, de absenţa unui for coordonator; românii nu erau pregătiţi pentru schimbarea din 1860, nu erau organizaţi, chiar existau puternice disensiuni interne; absenţa unor instituţii politice proprii (biserica şi şcoala erau singurele instituţii legal recunoscute) disputele confesionale – 1855: momentul de maximă tensiune; centrele de putere şi decizie ale românilor – în diferite oraşe: nu poate fi vorba de o cooperare a centrelor/zonelor româneşti, ce îşi păstrează particularităţile, în defavoarea unei acţiuni politice unitare • • • • Banatul – încorporat la Voivodina sârbă şi Banatul Timişoarei Marele Principat al Transilvaniei Arad, Bihor, Sătmar, Maramureş aparţin delegatului maghiar Bucovina – Principatul Autonom al Bucovinei

-

DAR cu toată această diversitate politică, în anii 1860-1861 se face un efort de organizare deosebită: apropiere a centrelor prima instituţie în care s-a manifestat unitatea de acţiune: Senatul imperial (cei trei senatori) – au acţionat unitar; românii s-au situat pe poziţii liberale şi au susţinut organizarea IH de pe poziţii federaliste, cer regim constituţional şi organizarea IH pe baza regiunilor istorice (provinciile ce existau din Evul Mediu) 25 februarie 1859: toţi românii din IH adunaţi în reprezentanţa la tron; au cerut organizarea monarhiei după principiile federalismului atitudinea deputaţilor români din Senatul imperial continuă până într-un anumit punct programul paşoptist (eg: Şaguna pledează pentru autonomia provinciilor ce au avut drept de stat; egala îndreptăţire a naţiunilor/confesiunilor din monarhie); deputaţii români sunt susţinuţi prin adrese de susţinere şi solidarizare – eg: Braşov, Blaj, comunităţi din Munţii Apuseni Diploma din octombrie 1860 + Patenta din feb 1861 – sunt cele două acte fundamentale ce legiferează organizarea IH pe baze liberale; au consacrat organizarea imperiului după principiile federalismului istoric (autonomia – doar provinciile ce au avut în trecut drept de stat); regim autonomist-federalist, cu multe concesii făcute federalismului • • drept de a avea guvern/parlamente, diete proprii – dat de Diploma 1860 Patenta din 1861 – corectări în sens centralist

-

-

Federalismul cel de la 1860-1861 diferă de proiectele din 1848 foarte mult 1848: federalism pe baza principiilor naţionale, individualizarea a 10 grupuri în IH 1860: elita românească s-a raliat la ideea federalismului istoric, promovat de centrul de la Viena; abandonează ideea unirii tuturor românilor din IH într-un corp politic românesc; cer: • autonomia Transilvaniei; motiv: salvarea Transilvaniei de anexarea la Ungaria poate fi considerată o cedare faţă de 1848 DAR a fost o adaptare la realitatea politică istoricul Simion Retegan: Transilvania e un simbol pentru autonomia românească autonomia Transilvaniei s-a realizat prin cele Diploma din 1860 şi Patenta din 1861m pe când Arad, Maramureş, Solnoc încorporate în Regatul Ungariei elita din Banat a reluat programul politic din 1849: două proiecte ce cer fie autonomie a Banatului în IH (asemenea 1718-1779) sau încorporare Banat într-o autonomie naţională românească în IH (alături de Transilvania, Bucovina, Partium) nov 1860 – mare conferinţă naţională a românilor din Banat • exprimarea voinţei autonomiste a Banatului

-

56 • • refuz de a fi încorporaţi la Ungaria cer crearea unui căpitănat românesc în Banat

DAR cererea este respinsă de Viena – dec 1860: Banat, Partium (Arad, Bihor, MM, Solnoc) intră în componenţa Ungariei – 1861: divizare a corpului naţional românesc din punct de vedere politic • • • Banatul şi Partium aparţin Ungariei Transilvania e autonomă: guvern şi dietă proprie Bucovina e autonomă

programele politice ale românilor – diferenţe de ordin programatic, de tactică Românii din Banat în absenţa unei tradiţii statale susţin teza federalismului etnic naţional 1860, Vicenţiu Babeş, broşura: “Cauza limbii şi a naţionalităţilor din Austria”; apare şi în germană • • • • • expresia programului politic susţinut şi promovat de Andrei Mocioni – relaţii deosebite cu Viena interesant e faptul că e un manifest al naţionalismului liberal românesc; naţiunea este o treaptă spre progres şi libertate, mijloc de ridicare a omului la perfecţiunea morală; influenţa lui Mazzini?: italian rezolvarea problemei de naţionalitate să aparţină tuturor popoarelor, nu doar unor grupuri; e nevoie de participarea tuturor naţiunilor la dezbaterea programelor de organizare broşura opune dreptului istoric dreptul naţiunilor/ginţilor respinge ideea unei naţiuni dominante dar şi pericolul limitării autorităţii Vienei (credea că IH poate oferi garanţii pentru realizarea federaţiei pe naţiuni)

proiectul de federalism de la 1860 al lui Babeş anticipează concepţia lui Aurel C.Popovici; lansează discuţia profederalizare a IH întreţinută de 1848-1849 prin cele zece autonomii naţionale

În Transilvania – nu există o viziune unitară Bărnuţiu: face recomandări ardelenilor să se menţină pe poziţiile de la 1848; a explicitat în scrisoarea către ardeleni ce a vrut la 1848: problema românească se concentrează în trei elemente fundamentale – teritoriu, drept şi naţiune unitară Bariţ este mai pragmatic; îndrumător de opinie; nu a produs texte cu valoare ideologică; ideea convieţuirii cu celelalte naţiuni ale Transilvaniei; viitorul Transilvaniei: legalismul politic; a susţinut reluarea programului de la 1848 datorită Diplomei de la 1860 şi Patentei de la 1861 Şaguna: pragmatism; a susţinut un program realist, minimal, cu sprijinul direct al Casei de Viena • • • • autonomie principat – susţinută de IH pentru a contracara opoziţia clasei maghiare, ce a negat reglementarea constituţională din 1860 şi cere revenirea la Constituţia din 1848 recunoaşterea românilor ca naţiune prin lege specială egala îndreptăţire a românilor asemenea celorlalte naţiuni din provincie limba română să fie şi ea limbă oficială a statului (alături de maghiară şi germană)

-

-

Diploma de la 1860 şi Patenta de la 1861 declară neconstituţională opoziţia maghiară: ungurii au intrat în pasivism politic; Dieta Ungariei e suspendată opoziţia clasei politice maghiare nu a fost unită; s-au adăugat sârbilor, slovacilor ce constituţionale s-au opus noii organizări

se dezvoltă o mişcare politică românească pentru afirmarea programului autonomist, stimulată de revirimentul mişcării naţionale a tuturor popoarelor din monarhie; au speculat disputa Viena-Pesta pentru suveranitatea asupra Transilvaniei • clasa politică din Ungaria dorea unirea Transilvaniei al Ungaria dar Viena se opunea

57 deziderate autonomiste aveau croaţii, sârbii, slovacii, cehii: conferinţe; pentru a conserva idealurile naţionale – majoritatea, în teritoriul lor naţional mişcarea românească s-a integrat repede în acest curent, dezvoltând o componentă politică majoră ce ecranează celelalte manifestări cu caracter naţional în absenţa unor instituţii politice proprii recunoscute naţional – efort de întrunire a unui Congres/Adunări Naţionale româneşti – tradiţia: vechile soboare bisericeşti sau adunarea de la Blaj (1848) • Congresul Naţional=instituţie politică permanentă, ce poate fi un organism reprezentativ politizare crescută a activităţii naţionale 1848 – noile împrejurări: elita românească a ezitat să facă apel la popor, limitându-se la întrunirea unor organisme naţionale aprobate legal, reprezentative pentru elitele naţionale, bisericeşti, birocratice Diploma de la 1860 şi Patenta de la 1861 – restaurarea autonomiei Transilvaniei (cel mai important obiectiv de la 1848): au creat o efervescenţă naţională, ce a fost comparată de istorici cu cea din timpul revoluţiei – mari speranţe pentru clasa politică românească • mişcarea politică – la nivel elitar (cei doi ierarhi: Şaguna, Şuluţiu), în cadre legale, reafirmând adeziunea românilor la programul de la 1848 recunoaşterea juridică a egalităţii naţiunii române cu celelalte naţiuni prin act imperial solemn un român în postul de cancelar al Transilvaniei limba română să fie limbă oficială convocarea dietei democratice a Transilvaniei recunoaşterea instituţiei Congresului Naţional ca organism permanent

10 decembrie 1860 – memoriu – comisie condusă de Al.Şterca Şuluţiu • • • • •

vechea tactică a memoriilor şi delegaţiilor (3!) trimise la Viena în paralel cu mişcarea elitară, la nivel local – comunităţi/zone ce susţin elita, ierarhi, prin memorii, petiţii adresate cercurilor conducătoare, dinastiei, guvernului prima victorie: convocarea Conferinţei Naţionale – pentru a stabili o conduită unitară a naţiunii; să definească atitudinea românilor faţă de Diploma din 1860; scop: să prezinte poziţia naţiunii române la viitoarea conferinţă convocată la Alba Iulia pentru a dezbate principiile de organizare a Dietei Transilvaniei iarna 1861: conferinţa de la Sibiu – reprezentanţii tuturor ţinuturilor româneşti • • • • • • solidaritate naţională peste barieră confesională rezoluţia conferinţei e înaintată sub formă de memoriu (continuitate cu 1848) împăratului naţiunea română să fie o naţiune politică independentă cere articol special de lege pentru existenţa juridică a naţiunii şi egalitate cu celelalte naţiuni cere lege electorală democratică (criteriu: proporţionalitatea) înfiinţarea unei societăţi literare româneşti – va fi ASTRA

-

interesele IH: aveau nevoie de recunoaşterea Diplomei din 1860 şi Patentei din 1861; Conferinţa de la Sibiu a estimat adeziunea românilor la principiile Diplomei din 1860 şi pentru că oferea mari posibilităţi de afirmare a naţiuni române; poziţie pro-dinastică liberalismul austriac de la 1860 oferea un minim de drepturi colectivităţilor naţionale, ce Pesta nu le acceptase nici măcar la 1848: izolare a Pestei între 1860-1861 – oportunismul clasei politice româneşti: au încercat să exploateze momentul pentru a realiza organizare politică permanentă • Comitetul Naţional Permanent va fi nucleul politic central; rol: coordonare, purtător de cuvânt al intereselor românilor faţă de IH şi celelalte naţiuni; se proclamă continuatorul Comitetului Naţional desemnat de revoluţia de la 1848

-

rolul unui partid politic românesc modern, în condiţiile noului regim parlamentar şi marchează trecerea la organizarea politică a naţiunii după criterii moderne 1. se renunţă la formula revoluţionară, a acţiunii de masă, în favoarea acţiunii legaliste elitare

58 2. tendinţa clasei politice româneşti de a trece la o democratizare a prevederilor electorale – una din condiţiile succesului politic românesc; principiul numărului

această mentalitate duce la eliberarea de complexul tradiţional al naţiunii iobăgeşti, de faptul că a fost considerată ca atare clasa politică românească are origini sociale modeste, este născută din efortul Vienei de a ridica funcţionari români ce să fie împotriva maghiarilor, saşilor ce aveau o experienţă de secole; această clasă politică românească este expresia unei emancipări politice liberalismul şi reformismul austriac din perioada neo-absolutistă au dărâmat sechelele regimului constituţional medieval şi au impus în mentalitatea colectivă ideea egalităţii depline a naţiunilor şi confesiunilor – climat favorabil transformării mentalităţii româneşti; face posibilă participarea românilor în competiţia politică noul regim constituţional reprezentat de Diploma din 1860 şi Patenta din 1861 oferă cadrul constituţional favorabil unei asemenea manifestări 1861, militantismul românesc are na din cotele cele mai înalte: dinamism, efort politic (la nivelul Comitetului Permanent, dar şi la nivel local – jurisdicţii locale, comunităţi rurale – satul românesc este activ politic: alege notari, impune limba română ca limbă oficială în sat – ca urmare a emancipării sociale a ţăranilor; 1853, 1854) există diferenţe în modul în care se exprimă elita şi satul, au comportamente politice diferite – se amestecă deziderate sociale şi politice; tot acelaşi sentiment de emancipare individuală şi colectivă receptare a principiilor democratice, a ideii de libertate, egalitate, până la cele mai de jos niveluri; solidarizare satelită politică; nu e egală implicarea satului: mai active în S Transilvaniei, din fosta graniţă militară, Banat, Crişana, Zarand – nivel material superior; tendinţa de emancipare a satului: se introduce fără prea multe consultări limba română ca limbă oficială şi se desemnează notari din oameni de încredere ai satelor restaurarea administraţiei Transilvaniei se face în beneficiul vechilor privilegiaţi • românii sunt excluşi din funcţiile de conducere; o minoritate pătrunde în administraţie, dar nu pe măsura aşteptărilor românilor program politic: principiile liberale, ideea de naţionalitate şi egalitate, ideea de proporţionalitate (în convocarea Dietei, organizarea comitatelor) liberalii şi adepţii Diplomei de la 1860 + Patentei de la 1861 foştii privilegiaţi – drept istoric, continuitate cu legislaţia de la 1848

-

-

-

-

efortul politic românesc: dublarea demersului central al liderilor, prin acţiunile jurisdicţiilor locale • -

dispută ideologică între • •

-

o mare concesie: admiterea limbii române în oficiile publice locale, fără a i se recunoaşte legalitatea la nivelul comitatului

Simion Retegan: 1861 reprezintă o mare experienţă politică; test pentru români în vederea convocării Dietei ulterioare Conferinţa regnicolară din februarie 1861 de la Alba Iulia • naţiunile din Transilvania să îşi expună punctul de vedere legat de organizare: drept istoric sau idei democratice, liberale

problema Dietei Transilvaniei era foarte importantă pentru echilibrul din monarhie; opoziţia maghiarilor, protestele cehilor şi croaţilor făceau ca poziţia Transilvaniei să fie foarte importantă pentru salvarea Diplomei din 1860 şi a principiilor sale dizolvarea Dietei Ungariei; în toamna 1861 – convocarea Dietei Transilvaniei – în Ungaria se intră în pasivitate: au impus o stare de indecizie la Viena până în toamna lui 1862 Viena nu ia o decizie privind Dieta Transilvaniei; doar acum Viena va răspunde favorabil memoriilor politice româneşti anterioare, anunţând că obiectivul viitoarei Diete a Transilvaniei este egalitatea juridică a românilor şi o nouă lege electorală pentru întrunirea Dietei cum se explică această poziţie? Viena a decis să îi sprijine pe românii majoritari din Transilvania, pentru a salva noua ordine constituţională – reprezentanţii Transilvaniei în Senatul Imperial erau o necesitate memoriul lui Şuluţiu şi Şaguna – cer un nou Congres Naţional – e aprobat

-

-

59 • • • aprilie 1863: a doua Conferinţă Naţională de la Sibiu – a dobândit un rol foarte important în jocul politic din IH adeziunea românilor la principiile Diplomei din 1860 şi Patentei din 1861 a sintetizat postulatele generale ale naţiunii într-un memoriu adresat casei de Habsburg şi acceptat aproape integral de împărat

60

BOCŞAN – CURS 11 - în spiritul ideilor liberale ce au guvernat viaţa politică din Transilvania şi Viena – idei regăsite în discursul politic românesc • egala îndreptăţire • libertatea naţiunii de a se exprima proporţional cu numărul de locuitori • dreptul de reprezentare în structurile politice, economice, administrative • solidaritatea naţională – concept foarte vehiculat (de cele două biserici române pentru unirea tuturor românilor sub Comitetul Naţional Permanent, condus de Şaguna şi Şuluţiu) – această idee a fost un mare succes politic: s-a depăşit confesiunea interconfesională (1856-1857), cei doi ierarhi acceptă să acţioneze comun la Viena prin susţinerea unor obiective comune: cancelar român al Transilvaniei, reprezentare cât mai bună a românilor în justiţie, administraţie, structuri politice; succesul, cât a fost (nu trebuie exagerat), acestei acţiuni solidare a fost şi rezultatul unei politici distincte a Vienei faţă de români (Diploma din 1860 şi Patenta 1861 au fost contestate de clasa maghiară – opoziţie după suspendarea Dietei de la Pesta, + slovaci, +sârbi) - succesul organizării constituţiei pe baza acestor acte a fost determinat în mare parte de atitudinea românilor (Viena are nevoie de români chiar în Senat) – eforturi pentru a îi atrage: reprezentarea românilor în Senat este importantă – ei susţin federalizarea - 1861 – concesii făcute românilor - 1862 – ezitări pentru o decizie tranşantă în privinţa lor şi pentru a se bizui pe ei, dar decide în final să se bazeze pe ei: convocarea Dietei Transilvaniei - rezultatele Conferinţei Naţionale din Sibiu (1863) sintetizează principalele revendicări • recunoaşterea românilor ca naţiune egală în drepturi cu celelalte naţiuni ale Transilvaniei • ceea ce decurgea din ea această Conferinţă formulează un program însuşit aproape total de Viena – programul noii Diete - românii susţin ideea federalismului, ce este diferit de federalismul propus în 1848 de alte naţionalităţi şi chiar de români: etnic, naţional, întemeiat pe crearea a 10 autonomii • 1861: îmbinarea federalismului vienez cu centralismul vienez: nu are în vedere ca subiect al autonomiei naţionalităţile, ci fostele state ce au avut existenţă de drept în trecut (drept istoric) – regres în ceea ce priveşte aspiraţiile unor români (eg: Andrei Mocioni) (1) Banatul nu a avut existenţă de drept (2) Transilvania acceptă federalismul etnic din pragmatism (S.Retegan) VIAŢA POLITICĂ A TRANSILVANIEI 21 aprilie 1863: convocarea Dietei • mesajul imperial reprezintă programul Dietei şi a fost transmis pe 1 iulie atât rescriptul de convocare a Dietei, cât şi programul propus de împărat relevă ascendentul dobândit de români în politică în condiţiile pasivismului maghiar • românii sunt tot mai importanţi pentru echilibrul în IH şi salvarea organizării constituţionale programul Dietei – inspiraţie dinspre principiile liberale ce au guvernat sistemul constituţional (18601861) • recunoaşterea prin lege a naţiunii române şi a confesiunilor sale • limbă naţională în administraţie şi justiţie: româna • elaborarea şi promulgarea unei noi legi electorale • reprezentarea Transilvaniei în Senatul imperial • reorganizarea administrativ teritorială după criterii moderne • organizarea justiţiei: Tribunal Suprem al Transilvaniei • modificarea legislaţiei agrarea – 1854, patenta cele avansate de clasa politică română după 1860 spre cercurile Vienei noua Dietă este convocată şi organizată pe baza unor prevederi electorale mai largi, democratice – modifică caracterul acestei instituţii ce a fost până acum simbolul regimului de stări şi ordine • regulamentul electoral liberal – preponderenţa deputaţilor aleşi faţă de cei numiţi/regalişti (120 aleşi la 40 regalişti) • alegerea pe baza votului cenzitar şi capacitar • lărgirea electoratului faţă de cei ce aveau drept de vot DAR nu libertate completă a dreptului de vot; această lege pe baza căreia s-a format Dieta e în continuarea compromisului privilegii – egalitate în faţa legii Dieta - tranziţia de la regimul politic medieval (stări şi ordine), întemeiat pe privilegii înspre instituţii moderne, parlamentare; această lege şi Dieta reprezintă o etapă distinctă în procesul modernizării sistemului politic ardelean în conformitate cu principiile liberale

-

-

61

-

1. 2.

a. b.

-

probabil acest moment n-a fost conştientizat, dar în mentalitatea colectivă e considerat un moment de turnură, iar prea din epocă i-a atribuit o valoare apropiată de 1848 • prin parcurgerea surselor istorice ale timpului, 1850-1852 – 1860 se observă o distincţie ante şi post revoluţie (delimitare a timpului istoric prin acest eveniment crucial) • după 1865 mai ales se observă aceeaşi tendinţă, dar pentru Dietă (1863) – până la 1881 (partid unic!) de ce o asemenea manifestare a mentalului colectiv? sentimentul colectiv de efort şi demonstraţie de solidaritate pentru că au conştientizat că au devenit o naţiune politică, în sensul că participă la competiţia politică cu aceleaşi drepturi cu celelalte naţiuni, că intră în constituţionalismul transilvănean împreună cu ceilalţi introducerea votului cenzitar şi capacitar dobândeşte semnificaţie aparte + 1854: populaţia rurală beneficiază de legea agrară princare iobagii (nu şi jelerii – doar drept de casă şi grădină) sunt împroprietăriţi – faptul că au devenit proprietari, iar unii au primit şi drept de vot îi transformă în cetăţeni ai statului, cu drept de a intra în competiţia politică • raportul de forţe - datorită majorităţii: la sate, liderii politici ai momentului apreciază că succesul electoral era dependent de conduita ţărănimii în condiţiile regimului parlamentar modern, pentru liderii politici a devenit o problemă deosebită elaborarea unei tactici adecvate, care să asigure succesul electoral în condiţiile în care români nu aveau nici o instituţie politică de tip partid (cu excepţia Comitetului Naţional Român Permanent) pentru români – problema comportamentului politic; nu există instituţii, experienţă politică * intelectualitatea încearcă să fructifice structura ierarhică a celor două biserici: ierarhii – copreşedinţi ai Comitetului Naţional Român Permanent, o structură “instalată”, exploatată cu succes presa a fost de mare ajutor, îndrumătoare a societăţii, contribuţie la reuşita solidarizării • inteligenţia (înaltul cler) îşi asumă reponsabilitatea conducerii, ca şi cei din administraţie; foştii conducători de la 1848 – rol important, sunt foarte activi în activizarea politică a unei naţiuni fără instituţii şi experienţă politică adecvată cei doi ierarhi, prin colaborare şi solidaritate, reprezentau nucleul solidarizării: facilitează activarea populaţiei până la nivelul rural – există solidaritate între elita politică şi clasa politică de rând surprinzător (remarcă presa!) este comportamentul politic al ţăranului, acum cetăţean, ce afişează o conştiinţă a libertăţii, naţionalităţii; acest ţăran e emancipat de marile spaie: Dumnezeu, împărat, autorităţi – eliberat de pasivismul care prin timp a transformat aceste categorii într-o masă amorfă • în campania electorală, foştii iobagi vs foştii proprietari nobili, dar nu o confruntare violentă, ci în termenii parlamentarismului modern succes semnificativ, chiar dacă nu la nivelul aşteptării elitelor în Dietă: 48 deputaţi români, 44 deputaţi maghiari, 33 deputaţi saşi – diferenţă de raporturi majoritatea deputaţilor români: din comitate, districtele Făgăraş, Năsăud, puţini din districtele săseşti şi oraşe maghiarii – majoritatea din oraşe, secuime, comitate, districte (mai ales Braşov) saşii – oraşele libere, scaune electoratul • maghiarii – oraşe, comitate • saşii – oraşe, Pământul regesc • românii – comitate (mediul rural) până acum românii participaseră la viaţa politică doar prin cler, iar acum sunt majoritari – epocă liberală şi de emancipare (în 1853 Transilvania era înaintea Ungariei prin modernizarea instituţiei ca atare: pentru prima dată deputaţii nenobili sunt în număr mai mare decât cei nobili – abolirea privilegiilor) legislaţia Dietei (! Retegan) • consacră juridic prin lege specială egalitatea naţională, a limbii şi confesiunilor române cu celelalte naţiuni ardelene; sfârşitul Constituţiei medievale • realizarea unui obiectiv politic major inaugurat de Supplex, prin reformism, nu prin revoluţie o parte a programului din 1848 este instituţionalizat acum pe calea legală a legilor şi reformele de la Sibiu amestec interesant în realizările legislative, de liberalism şi naţionalism, îmbinare organică şi armonioasă a dorinţelor de la 1848-1861 o componentă majoră a blocului etnic român din IH a realizat cele mai importante deziderate politice prin legile din 1853-1854; românii din Arad, Sătmar, Partium, Banat - alt statut politic Dieta încheie un tip de mişcare a românilor: vechile cadre ale constituţionalismului român, şi în acelaşi timp un început, un nou tip de regim politic (desăvârşit de dualism), un regim politic modern

-

-

-

62

-

momentul 1863-1865 – un simbol al emancipării politice româneşti, rămânând în memoria colectivă a românilor şi după anularea legilor la Cluj, în 1865; se va inaugura prin Dualism noul curs al politicii Vienei, de compromis cu Ungaria în epoca liberală se inaugurează şi o nouă etapă în efortul depus de Şaguna pentru înfiinţarea mitropoliei ortodoxe Conferinţa episcopilor ortodocşi din vara lui 1860 – patriarhul sârb Rajacic – idee de centralizare a bisericii ortodoxe din sistemul Karlowitz, să i se subordoneze Karlowitzului toate diecezele ortodoxe din IH; el era patriarh doar cu titlu personal, Karlowitzul fiind doar mitropolie • astfel, ar fi fost incluse şi diecezele ortodoxe ce depindeau doar spiritual şi dogmatic până acum de Karlowitz: Transilvania şi Bucovina proiectul este respins de românii din senatul imperial, ce cer în august 1860 restaurarea mitropoliei pentru toţi românii ortodocşi din IH împăratul a decis în toamna lui 1860: interesele românilor ortodocşi să fie respectate – printr-un act imperial: prima rezoluţie imperială în favoarea Bisericii ortodoxe române şi îi cere lui Şaguna propuneri în acest sens (pt realizarea mitropoliei române) Şaguna convoacă sinodul diecezei Transilvaniei, care: • cere restaurarea mitropoliei ortodoxe, spunând că nu a fost desfiinţată printr-un act al autorităţii politice, ci degradată la episcopie în urma Unirii cu Roma (1700) moartea patriarhului sârb pune problema succesiunii la Karlowitz şi determină convocarea congresului naţional bisericesc • Andrei Mocioni lansează un apel către românii din diecezele Timişoarei şi Vârşeţului de a nu participa la congres (pasivism!) + se desemnează o delegaţie reprezentativă a episcopatelor ortodoxe cu majoritate română, pentru a susţine la tron separarea ierarhică şi a cere o mitropolie pentru români – demonstraţie de solidaritate cler şi credincioşi ortodocşi Şaguna a exploatat contextul politic favorabil românilor şi ascendentul de care s-a bucurat în cercurile politice imperiale conducătorul diecezei Bucovinei refuză să intre în noua mitropolie ce urma să îi unească pe românii din IH, DAR bucovinenii au denunţat poziţia ierarhului şi s-au solidarizat cu Şaguna în vara 1863 se face publică: lui Şaguna i se cere o propunere concretă referitoare al înfiinţarea şi organizarea mitropoliei ortodoxe române; Şaguna transmite puncte din petiţia depusă în martie 1862 la Viena şi cere • o singură mitropolie ortodoxă română în IH cu episcopii sufragale la Arad şi Bucovina + noi trei episcopii sufragale: Timişoara, Caransebeş, Cluj • separaţia de ierarhia bisericească sârbă – să se decidă într-un congres al românilor • sârbii păstrau episcopiile – eg: Vârşeţ – sub autoritatea Karlowitz martie 1864, sinodul episcopiei Transilvaniei: petiţie înaintată împăratului, ce cere proiectul şagunian + adoptă regulamentul de organizare a noii provincii mitropolitane (=prima constituţie bisericească adoptată de români) 1864 – congresul naţional bisericesc la Karlowitz pentru a alege noul patriarh • se pune problema atitudinii românilor – nu va mai fi ca în 1862 (pasivism!), ci se decide participarea la congres; în momentul deschiderii congresului, deputaţii români fac o declaraţie prin Vincenţiu Babeş: anunţă desprinderea de biserica sârbă, ca act al voinţei naţiunii + se trimite un memoriu împăratului prin care se justifică atitudinea: caracterul naţional al bisericii ortodoxe române trebuia instituţionalizat prin mitropolie independentă şi congres propriu (mireni şi cler) pentru o biserică naţională împăratul trimite un rescript imperial sinodului Bisericii ortodoxe de la Karlowitz: îi recomandă separaţia ierarhică şi crearea mitropoliei ortodoxe române în acest sinod se va aproba separaţia ierarhică a bisericii române de cea sârbă; se păstrează o legătură de coordonare printr-un sinod general 24 decembrie 1864: rescriptul imperial prin care se înfiinţează oficial mitropolia ortodoxă română + Şaguna este numit mitropolit al românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria • se aprobau doar două episcopii sufragale: Arad (ce exista) + Caransebeş (era creată) – actul de naştere al Mitropoliei ortodoxe române • acest gest a supărat pe bănăţeni, care au avut o contribuţie esenţială la restaurarea mitropoliei şi nu au primit episcopia de la Timişoara • încep din iarna 1865 tratative pentru separaţia ierarhică DAR eşec al negocierilor pentru separaţia averilor, bisericilor şi a altor bunuri – tratativele se prelungesc până la începutul sec XX; începutul IWW găseşte nesoluţionate cazuri de mănăstiri cerute de români în Banat şi parohii mixte ce erau disputate

-

-

-

-

-

63

-

-

mitropolia ortodoxă română a fost creată printr-un act al puterii; după instaurarea dualismului, Şaguna cere ca noua provincie mitropolitană să fie în acord cu noua ordine constituţională, cere articol de lege specială dat de parlamentul Ungariei ministrul maghiar al cultelor – 24 iunie 1868 – recunoaşte mitropolia autonomă ortodoxă, egală în drepturi cu mitropolia sârbă – aşadar, prevederile legii din 1792 dată în Ungaria sunt extinse şi asupra ortodocşilor din Ungaria – dă autonomie deplină bisericii ortodoxe + drept de a reglementa afacerile bisericii, şcolilor etc prin organism propriu: congresul naţional bisericesc august 1868: congresul naţional bisericesc aprobă statutul organic al bisericii ortodoxe române din Ungaria şi Transilvania; încununarea muncii lui Şaguna, constituţie inspirată din regulamentul din 1864 • autonomia structurii bisericeşti la toate nivelurile (de la parohie la mitropolie) • sinodalitate la toate nivelurile • rol activ al laicilor în viaţa bisericii

Concluzie - ascensiunea romantismului şi prelungirile iluminismului au oferit un cadru cultural deosebit: modernizare a vieţii culturale româneşti, ce a însemnat edificarea a numeroase instituţii • mărirea reţelei şcolare la toate nivelurile (primar, secundar, pedagogic) • dezvoltarea asocianismului cultural român: asociaţii culturale – maramureşeană, ASTRA, arădeană • apariţia şi multiplicarea presei culturale, a tipografiilor, bibliotecilor • apariţia unei elite intelectuale ce tot mai mult, mai ales după 1867, trece de primele niveluri ale instrucţiei (primar, secundar), intrând în viaţa academică superioară din IH; iar după înfiinţare din 1872 a Universităţii maghiare de la Cluj, vor veni aici în număr mare, elita intelectuală alături de progresul economic (sf sec XIX – înc sec XX) – pune problema unei noi direcţii culturale şi politice DUALISMUL - în 1865 sunt inaugurate tratativele Ungariei şi IH – finalizate prin compromisul din 1867, ce pune bazele dualismului - împăratul este obligat să modifice direcţia politică, ca urmare a dificultăţilor pe plan intern (mai ales mişcările de naţionalitate - esp cea maghiară) şi este obligat să modifice regimul datorită înfrângerilor suferite de Austria în războiul cu Prusia (1866) – casa de Habsburg adoptă o nouă soluţie politică pentru a rezolva unitatea şi integritatea IH - eşecul liberalismului austriac (1860-1865) – intern şi extern – duce la tratative cu liderii politici liberali austrieci favorabili unei colaborări cu dinastia din Ungaria - 1866 – negocierile sunt întrerupte de războiul cu Prusia, dar vor fi reluate în 1867: este instalat cabinetul Beust – a finalizat tratativele începute de Deac Ferencz (?) şi Andras Iuliu (?) - cu prilejul tratativelor, maghiarii cer restituirea măcar parţială a legislaţiei de la 1848 – esp încorporarea Transilvaniei la Ungaria şi recunoaşterea hegemoniei maghiare în estul monarhiei - februarie 1867 – împăratul a restabilit Constituţia Ungariei şi legile din 1848; prin legea 12 din 1867, dualismul e instalat ca sistem de stat • înceta existenţa Transilvaniei ca entitate politică • era desfiinţată cancelaria aulică a Transilvaniei de la Viena - în primăvara lui 1867, guvernul maghiar condus de contele Andras Iuliu: primeşte aprobarea pentru a institui suveranitatea deplină asupra afacerilor Transilvaniei - încoronarea lui Francisc Iosif ca rege al Ungariei: legitimarea noii forme de stat, prin persoana monarhului - prin noul sistem politic se crează două entităţi statale distincte: Austria, Ungaria – ce îşi administrau separat afacerile interne; ministere comune erau cel de externe, armata şi finanţele; Ungaria dispunea de armată proprie, parlament şi guvern propriu • se lichida autonomia Transilvaniei, ce intra printre ţările coroanei Ungariei, alături de Croaţia, Slovacia, Voivodina - vara 1867: e dizolvată Dieta Transilvaniei, iar împăratul recunoaşte oficial anularea hotărârilor dietei de la Sibiu compromis de factură constituţională pentru a se menaja imperiul; clasa conducătoare maghiară este asociată celei austriece la conducerea AU integrarea Transilvaniei ca structură aparţinând Ungariei s-a făcut treptat • s-a menţinut un timp un guvern provizoriu, condus de un comisar regal; scop: de a începe preparativele pentru integrarea şi cooperarea cu naţionalităţile • legea specială din 1868: emanată de un cabinet liberal – anexarea Transilvaniei; găsim principii liberale atenuate de elemente tradiţionale i. recunoaşterea egalităţii civile, politice, în drepturi a confesiunilor

64

-

ii. recunoaşterea unei serii de privilegii anterioare dispariţia Transilvaniei ca entitate politică a însemnat suprimarea Guberniului şi a Dietei; este menţinută doar Universitatea săsească – ca organism de autonomie al saşilor – DAR e deposedată de multe prerogative menţinută instituţia comitelui săsesc şi a judelui regal pentru secui – dar sunt numiţi de guvernul regal de la Pesta mai este menţinut codul civil austriac şi legea minelor din 1854 până la integrarea deplină a Transilvaniei – un dualism în planul legislaţiei, ce a fost eliminat prin adoptatea unei noi legislaţii de Parlamentul Ungariei e menţinut regimul sever al presei inaugurat în 1852

legea cea mai dezbătută în Parlamentul Ungariei este legea naţionalităţilor din 1868 • ilustrează ideologia clasei politice din Ungaria, ce a stat la baza compromisului; temeiul: dreptul istoric şi programul de la 1848 • Ungaria ca stat naţional în graniţele coroanei Sf. Ştefan • o singură naţiune politică şi limbă oficială recunoscute: maghiara • nu a recunoscut existenţa unui stat multinaţinal, sau a unor individualităţi naţionale pe teritoriul Ungariei • DAR a recunoscut libertăţi individuale şi colective pentru cetăţeni - împotriva liderilor maghiari se vor ridica naţionalităţile, ce vor crea un proiect comun al individualităţilor din Ungaria – cerea recunoaşterea acestor individualităţi şi s-a soldat cu un eşec - totuşi, legea e una liberală: admite utilizarea limbilor vernaculare în administraţie locală, tribunale de primă instanţă, biserică, şcoli confesionale; mai admite drepturi colective – asociaţii, fundaţii, fonduri pentru a promova economia, limba, cultura, arta DAR va fi amputată prin legislaţia ulterioară; nu a fost astfel pusă în aplicare în integralitatea ei - va mai fi atenuată şi de sistemul electoral restrictiv pentru naţionalităţile din Transilvania: se menţin sisteme electorale diferite în Ungaria şi Transilvania (cens mult mai ridicat decât în Ungaria – dezavantaja populaţia majoritară) - legislaţia dualistă a preluat o parte din principiile liberale ale legii din 1868 DAR a atenuat exprimările favorabile ale legislaţiei de început 1868, legea şcolară – lege liberală; a introdus dreptul de existenţă pentru şcolile confesionale, dreptul comunităţilor naţionale de a finanţa şcolile, de a stabili limba de predare, DAR şi dreptul de inspecţie a statului (vs autonomia Bisericii!) legea Treford (?) – 1879: limba maghiară ca materie obligatorie în şcolile elementare 1883 – legea prin care la nivelul şcolilor secundare confesionale s-a extins dreptul de ingerinţă al statului 1868 – recunoaşte prin lege autonomia celor două mitropolii române DAR îngrădiri: modificări impuse în statutul organic al Bisericii ortodoxe române 1871: introdus controlul politic al guvernelor asupra comunelor şi organizat corpul de jandarmi dualismul: ponderea etniilor dominante – creşte la 44%, DAR majoritatea populaţiei aparţinea altor naţionalităţi ce au fost plasate pe o poziţie de inferioritate în noul regim politic, mai ales în teritoriul aflat sub jurisdicţia Parlamentului de la Budapesta organizarea politică şi administrativă a AU • dominaţia elementului german în V şi a celui maghiar în E • organismul central: Parlamentul delegaţilor – 60 delegaţi, trimişi de Parlamentele din Ungaria şi Austria • şeful statului maghiar: împăratul ca rege; Ungaria avea guvern şi parlament (bicameral – camera Deputaţilor aleşi la fiecare 3 ani + camera Magnaţilor, cea superioară, numiţi de rege) propriu legile pt administrare • legea municipiilor din 1870 – comitatele, districtele, scaunele sunt înlocuite prin comitate organizate unitar; subdiviziuni: plăşile; oraşele sunt împărţite în municipii (mai ales comitatele şi oraşele mai mari) – oraşe cu consilii sau magistrate (drept de autonomie – reprezentanţă comunală) • legea din 1876 – uniformizarea unităţilor administrativ-teritoriale şi o nouă arondare a comitatelor + anularea autonomiei săseşti + transformarea Universităţii săseşti într-o instituţie cu caracter cultural; limitarea autonomiei comitatelor (subordonarea la puterea centrală) + separea puterii judecătoreşti de cea executivă; accentuarea centralizării şi consacrarea dominaţiei clasei politice maghiare exemplul Croaţiei • 1868 îi este acordată autonomia printr-un compromis special încheiat de coroană după modelul din 1867; se asigura Croaţiei autonomia legislativă şi administrativă • limba sârbo-croată era limbă oficială

-

-

65

-

-

deputaţii participau la dezbaterile Parlamentului maghiar dacă se discutau probleme de interes comun • banul Croaţiei era şeful statului – puteri mari administrative şi legislative; era numit de împărat la propunerea Guvernului Ungariei guvernele de la Viena şi Pesta s-au confruntat cu opoziţia naţionalităţilor noua organizare politică a divizat blocul sârbesc în Voievodina, Dalmaţia şi după 1878 în Bosnia-Herţegovina, s-au format partide naţionale, DAR unitatea slavilor de S a fost puternic afectată de diferendele ce îi separau pe sârbi, croaţi, musulmani polonezii din Galiţia adoptă din 1868 pasivismul politic ucrainienii – dublă presiune: AU, nobilimea poloneză cehii sunt cei mai bine organizaţi: din 1867 trec la curentul pasivist; între 1868-1871 contestarea dualismului, DAR treptat, mişcarea de opoziţie politică a început să sufere din cauza sciziunii apărute între două grupări politice, viitoare partide: Tinerii şi Bătrânii Cehi; în 1873, după ce au oscilat între o politică pro-franceză şi una pro-IŢ cehii adoptă pasivismul, militând mai ales pentru autonomia Cehiei slovacii sunt cel mai prost organizaţi; au mai ales un program de ridicare culturală a slovacilor

Consecinţe ale integrării Transilvaniei la Ungaria - extinderea partidelor politice centrale din Ungaria şi în Transilvania - dispariţia instituţiilor politice proprii în Translvania - în Ungaria nu există legislaţie specială privind partidele politice • legea electorală: permitea grupări politice în perioada alegerilor • se admitea existenţa cluburilor parlamentare - noul regim politic pune capăt formulei liberale şi va urma un declin al procesului de liberalizare a vieţii politice in Ungaria - liberalism-naţionalismul maghiar: erodat şi moderat încă din anii 1860, renunţând la ideea statului maghiar independent, promovată în 1848; liberalii maghiari au ajuns din opoziţie la putere, parteneri cu foştii inamici de la 1848 - politica faţă de naţionalităţi a reprezentat o atenuare a principiilor liberale; această orientare şi moderare a liberalilor mai ales după 1875 a aduc la conducerea Ungariei partidul liberal condus de Tisac Calman (?) pt 15 ani - în Ungaria se face simţită tot mai mult influenţa conservatorismului • 1875 – înfiinţat partidul conservator – O.Janos (fost liberal!) publică “Politica conservatorilor unguri” – susţinut de gentry şi marii proprietari nemulţumiţi de politica economică liberală - cele două partide liberale maghiare: Partidul Independenţei şi Partidul paşoptist – s-au îndepărtat tot mai mult de ideile paşoptiste, favorizând ascensiunea conservatorismului agrarian, anticapitalist, antiliberal, antinaţional - camera magnaţilor era dominată de marii proprietari, conservatori; iar în camera inferioară erau mai ales arendaşi, primari, funcţionari, administratori de moşii, dintre care o parte erau conservatori - cele două partide ce promovau ideile liberale erau loiale dinastiei şi susţin creşterea rolului Ungariei în sistemul politic existent - este adoptat modelul politic englez – aristocraţia joacă un rol major în viaţa politică • din 1874 – lege electorală nouă – dominaţia politică a marilor proprietari - cele două facţiuni liberale fuzionează în 1875: Marele Partid Liberal condus de Tisac Arman (?) - centriştii ce au stat în opoziţie intră în partidul de guvernământ naţionalităţile sunt obligate să se adapteze; lipsite de instituţii proprii, autonome, ce le-ar fi promovat interesele, sunt obligate să creeze instituţii politice cu caracter naţional, ce se vor adăuga celor culturale, bisericeşti, împletindu-se cu activitatea lor dacă până în 1867 mişcările naţionalităţilor erau coordonate de biserică şi instituţii culturale, după extinderea partidelor politice din Ungaria în Transilvania şi Partium, s-a impus formarea unor instituţii proprii, pentru a coordona rezistenţa acestora faţă de noul regim şi politica lui de asimilare elitele naţionalităţilor nu s-au integrat în noul regi, ci au rămas în mediul lor naţional • intelectualii, ierarhii bisericilor, o parte a funcţionarilor – instituţionalizarea politicului în Transilvania; a depins de factorul cultural şi de ierarhii bisericilor formarea instituţiilor de tip partide – generată în ambele părţi ale AU – la croaţi, sârbi, cehi, slovaci, saşi, români saşii – elita: pun problema conservării autonomiei VS integrarea în noul sistem politic; se vor foma două grupări • Saşii noi sunt pentru integrarea în regimul dualist; noul comite al saşilor desemnat îi aparţine DAR regimul nu admite întrunirea Universităţii saşilor

66

-

-

treptat, atribuţiile autonomiste ale Universităţii Saşilor dispar, componenţa fiindu-i şi ea modificată în favoarea partizanilor Saşilor Noi mai 1872, Adunarea de la Mediaş, cele două grupări s-au unificat şi au adoptat programul naţional al saşilor • recunoaşterea dualismului şi statului naţional ungar DAR să nu intensifice centralizarea • fostul pământ regesc să fie un comitat autonom ceva mai mare cu toate concesiile făcute de saşi, în 1876 Universitatea săsească pierde orice atribuţii politicoadministrative 1876 – ia naştere partidul popular săsesc – scop: compromis cu puterea

pentru români – pierd drepturile câştigate datorită Dietei de la Sibiu (esp egalitatea naţiunilor şi cea confesională); ei nu au avut nici înainte instituţii politice proprii DAR au văzut în autonomia Transilvaniei singura cale de salvare a individualităţii naţionale - atitudinea lor faţă de noul regim: nerecunoaşterea pactului dualist şi susţinerea restaurării autonomiei Transilvaniei + recunoaşterea şi aplicarea legilor votate în Dieta de la Sibiu (1863-1865) - compromisul dualist a găsit elita românească nepregătită, nu există unitate în ceea ce priveşte atitudinea faţă de noiul regim • aşadar, comportamente politice diferite în Banat, Partium, Transilvania, MM etc - după 1848 a început un proces de laicizare a mişcării politice, DAR nu era încheiat; diferenţele confesionale, mai ales cele din 1865-1867, se manifestă între cei doi ierarhi: dispare Comitetul Naţional Permanent; nu mai există nici un centru coordonator pentru activitatea politică - contestarea noului regim politic se va face în cadrele legale existente • lupta parlamentară • rezistenţe extra-parlamentare • efortul făcut de liferii politici pentru organizarea unor instituţii de tip partide politice în prima fază a mişcării de rezistenţă • deputaţii români (din Banat, Crişana, MM; în urma alegerilor din 1865) susţin în parlamentul Ungariei autonomia Transilvaniei; organizaţi în club parlamentar naţional, din 1865 adoptă activismul mai ales pt că i. legea electorală era mult mai avantajoasă decât în Transilvania ii. tradiţia era un activistă încă din 1848-1849 – deputaţi români de aici în Parlamentul Ungariei deputaţii români din Transilvania ajung şi ei în primăvara lui 1866 în Parlamentul Ungariei şi se organizează într-un club parlamentar condus de Ilie Măcelariu; activitate parlamentară deosebită vs soluţia dualistă şi pt autonomia Transilvaniei moment important: Pronunciamentul de la Blaj – 1868 • cu ocazia unei Adunări pentru aniversarea a 20 ani de la rev 1848 • iniţiativa lui Ioan Raţiu şi George Bariţiu • semnat de foarte mulţi reprezentanţi ai elitei româneşti • reia principiile din mai 1848 şi le completează: autonomia Transilvaniei recunoaşterea legilor votate de dieta de la Sibiu redeschiderea dietei Transilvaniei, reprezentare proporţională nu recunosc Parlamentul Ungariei şi nici dreptul acestuia de a legifera pt Transilvania Pronunciamentul reprezintă un moment de cotitură în mişcarea politică naţională a românilor; aparent, este un memoriu înaintat împăratului DAR el nu revendică ceva, nu e scris în spiritul petiţiilor tradiţionale, CI este destinat să denunţe cercurilor aulice, opiniei publice din AU şi internaţională, situaţia creată prin instaurarea dualismului; să arate contradicţia dintre starea de drept şi cea de fapt + să facă publice principalele puncte ale programului politic românesc + să dea o orientare unitară acţiunii politice a elitelor române difuzat prin presă pe plan internaţional; o nouă tendinţă în mişcare politică a românilor: seria memoriilor destinate să denunţe opiniei publice interne şi internaţionale politica de asimilare faţă ce naţionalităţi dezbaterea parlamentară din jurul proiectului de lege al naţionalităţilor unificarea proiectelor român, sârb, slovac – susţinute de cei mai buni oratori în frunte cu Al Mocioni (1868) ideologie bazată pe afirmarea individualităţilor naţionale şi recunoaşterea egalităţii în drepturi cu maghiarii, austriecii, a limbii lor naţionale şi a confesiunilor lor de la convocarea dietei maghiare din 1865 pentru a lichida dieta de la Sibiu, elita română şi-a pus problema viitoarei tactici – două curente în mişcare naţională

-

-

-

67

-

-

-

-

1. pasivismul politic – ca tactică pentru românii din Transilvania; să încerce să conteste legitimitatea şi legalitatea noului regim; în paralel s-a promovat în viaţa publică românească consolidarea instituţiilor culturale şi a bisericii atitudinea solidară a românilor din Transilvania şi România – esp solidarizarea liberalilor din Bucureşti (campanie antidualistă f puternică – eg: ziarul “Românul”) criză a loialismului românesc faţă de Casa de Habsburg; tot mai mult, o parte a liderilor politici români: neîncredere faţă de cele două centre de putere existente (Viena, Pesta), îndreptându-şi speranţele spre România şi regele Carol I • apelul la curtea imperială nu mai era posibil din 1867, pentru că suveranitatea asupra Transilvaniei aparţinea Pestei anii 1865: începe o puternică dispută; ierarhii celor două Biserici – determinată tocmai de atitudinea celor doi prelaţi faţă de Viena şi Pesta • se încearcă reactivarea Comitetului Permanent format în 1861 ca for coordonator, DAR eşec datorită diferendelor şi poziţiei adoptate de Şaguna, ce era pt activism vs Şuluţiu ce era pt pasivism se vor forma două centre de putere: Sibiu – activism, Blaj – pasivism elita intelectuală laică – iniţiativa formării unei instituţii politice moderne de tip partid • organizarea politică în cadrul legii electorale existente ce permitea asocierea politică cu prilejul campaniilor electorale (la fel ca în GB) • în teritoriul ce aparţine fostului Regat al Ungariei (Crişana, Banat, MM) – iniţiativa îi aparţine lui A.Mocioni – ianuarie 1869: apel pentru înfiinţarea unui partid al românilor bănăţeni, în perspectiva alegerilor din martie 1869 se întruneşte în feb 1869 conferinţa de la Timişoara – Mocioni susţine organizarea modernă de tip partid, care să participe la viaţa parlamentară – lupta pentru idei prin partide politice; cei mai mult de 500 de participanţi aprobă organizarea partidului Român din Banat + programul său • solidarizarea cu naţionalităţile din Ungaria • colaborare cu românii din Transilvania • susţinerea luptei pt autonomie a Croaţiei • susţinerea principiilor liberale şi democratice • acest program recunoaştea dualismul ca o stare de fapt DAR îşi propunea să îl combată în colaborare cu celelalte naţionalităţi (la TM a participat şi o delegaţie a partidului naţional sârb din Voivodina) • tactica: activismul – lupta vs dualism în cadrul legal, mai ales în Parlament

68

ISTORIA ROMÂNIEI – CURS 12 - la Conferinţa de la Timişoara este adoptată tactica activistă, o poziţie diferită de a unei părţi a românilor ardeleni – pasivism din 1865-1866 • liderii politici ai Banatului au preconizat acţiunea anti-dualistă în cadrele legale existente (mai ales Parlament) – recunoaştere tacită a noii situaţii de după 1867 - PNR din Banat a trimis în Parlament 10 deputaţi în perioada 1869-1872; ei vor intra în Clubul Parlamentar al Naţionalităţilor, cu deputaţii sârbi; • activitate parlamentară intensă, au colaborat cu stânga (Partidul Democrat Ungar) din Ungaria, pentru a impune o nouă Lege a Naţionalităţilor, pe baza proiectului din 1868 • au susţinut şi alte proiecte, mai ales cele ce vizau naţionalităţile, libertatea industriei şi libertatea de asociere • idee majoră: democratizarea aparatului de Stat – de aceea au fost împotriva unui proiect de lege privind instituirea unei judecătorii de stat, formate din jurişti numiţi de guvern • au susţinut proiecte sociale – vizau aplicarea patentelor din 1853, 1854 • au fost împotriva legislaţiei dualiste şi au susţinut dezideratele românilor din Transilvania şi rezistenţa lor faţă de dualism, susţinând autonomia Transilvaniei (e.g.: luări de cuvânt ale lui Al.Mocioni în această problemă) Organizarea politică a românilor din Transilvania - la începutul anului 1869: au început organizare politică conform tacticii pasiviste, faţă de viitoarele alegeri • argument: românii din Transilvania pot trimite deputaţi doar în Dieta Transilvaniei - ianuarie 1869, la Miercurea, românii şi saşii s-au declarat pentru pasivitate politică; tot mai multe cluburi electorale de la nivelul comitatelor li se alătură - Bariţ şi Raţiu au pornit această idee şi cu suportul presei (Gazeta Transilvaniei) VS grupul mic din jurul Sibiului şi a lui Şaguna, ce erau pentru activism - după 1867, românii din Ungaria aveau două tactici politice; pentru unitatea acţiunii se întruneşte Conferinţa Naţională – scop: organizarea unui Partid al românilor din Transilvania şi stabilirea conduitei unitare faţă de următoarele alegeri • iniţiativa: Ilie Măcelariu – a convocat elita politică românească la Conferinţa de la Miercurea Sibiului; conferinţa a fost precedată de consfătuiri preliminare la Braşov, Turda, Cluj, Abrud etc (au susţinut mai ales pasivismul) – scop: să dea mandat delegaţilor la conferinţă • activiştii din jurul lui Şaguna au încurajat aderenţii să participe la Conferinţa de la Miercure - 7 martie 1869 – Conferinţa: mai mult de 400 de delegaţi ale cluburilor electorale comitatense • în deschidere: Ilie Măcelariu – pentru solidaritatea politică a românilor • Visarion Roman – susţine organizarea unui partid politic deasupra opţiunilor politice divergente; tot lozinca solidarităţii politice s-a hotărât formarea PNR din Transilvania, adoptându-se programul şi tactica - programul PNR din Transilvania relua principiile programatice de la 1848 (mai puţin cele sociale) • reafirma dorinţa de colaborarea pe picior de egalitate cu toate naţionalităţile independente, libertatea naţiunii române pe baza principiilor de libertate, egalitate, fraternitate • reprezentarea proporţională în Dietă • funcţionari români în administraţie, justiţie, armată • restaurarea autonomiei Transilvaniei (unirea cu Ungaria e ilegală!) - în ceea ce priveşte tactica, majoritatea au fost pentru PASIVISM, datorită sistemului electoral discriminant existent în Transilvania, defavorabil naţionalităţilor + se face apel la legislaţia votată în Dieta de la Sibiu şi anulată - conceptul de pasivism; semnificaţie • nerecunoaşterea de românii din Transilvania a noii formule de stat dualiste şi boicotarea lui pe această cale, proclamând rezistenţa faţă de regimul politic din Ungaria, ce anula autonomia Transilvaniei - Conferinţa a ales un Comitet Electoral Central – ales la Miercurea, condus de Ilie Măcelariu - s-a hotărât înaintarea unui memoriu explicativ împăratului, ce să prezinte poziţia oficială a românilor; a fost redactat iniţial de Bariţiu DAR nu a întrunit sufragiile comisiei desemnate în acest scop

69

• memoriul din 1866 – de G.Bariţiu şi I.Raţiu se impune iar - disputa activism-pasivism: pasivismul repurtează un succes categoric, având menirea de a clarifica poziţia românilor din Transilvania faţă de dualism - important este faptul că această Conferinţă a consacrat emanciparea mişcării românilor de sub tutela ierarhilor, laicizarea politică • ierarhii vor fi marginalizaţi • Comitetul central electoral e unul laic - reacţia activismului a fost una de critică a hotărârii Conferinţei de la Miercurea; iar reacţia autorităţii a fost dizolvarea Comitetului ales, fără ca această măsură să ducă şi în realitate la încetarea activităţii Comitetului, ce va avea o existenţă cvasi-legală; ! măsura, totuşi a lovit în rezistenţa românilor - între cele două partide din Banat şi Transilvania au existat elemente de apropiere, puncte programatice comune • eg: Banatul susţine autonomia Transilvaniei DAR s-au adoptat două tactici diferite: activism pentru Banat+Partium, pasivism pentru Transilvania – era necesară apropierea celor două organizaţii politice, în vederea unificării lor pentru a susţine o politică solidară din punct de vedere naţional - această apropiere s-a înfăptuit treptat, cu dificultăţi, alimentată de tensiunile confesionale • centrul de greutate al activismului era în jurul curiei de la Sibiu (ortodoxă!), iar cel al pasivismului în jurul Blajului; ! nu putem absolutiza - partidele organizate în 1869 nu erau nici ele unitare, omogene; existau divergenţe de ordin programatic 1. PNR Banat - la sfârşitul anului 1869: prima dizidenţă, datorită nemulţumirii tinerilor din partid faţă de programul adoptat la Timişoara şi faţă de organizarea la nivelul structurilor locale ale partidului • modelul pentru tinerii de aici: “tinerii cehi” - decembrie 1869: “Clubul românilor tineri” ia chiar denumirea de partid; atitudine mai radicală faţă de dualism şi statut foarte modern - în primăvara lui 1870, tinerii au susţinut ca şi candidat pe Mircea B.Stănescu, ce susţinuse programul lor: • libera întrunire • desfiinţarea Casei Magnaţilor din Parlament şi Senat liberal • emanciparea femeii • scăderea impozitelor - dar gruparea tinerilor a avut o viaţă scurtă: cam după un an jumate revine în “partidul-mamă”, însă condiţionat: după ce se acceptă anumite puncte din programul lor - gruparea arădeană a tinerilor îşi va păstra individualitatea în cadrul partidului şi rolul important în radicalizarea PNR Banat, mai ales faţă de dualism PNR Banat – structură organizatorică mai consistentă; a constituit organizaţii locale, s-a extins până în teritoriul Crişanei şi înspre MM, la iniţiativa bihorenilor: clubul electoral bihorean DAR la alegeri a avut rezultate sub aşteptări (cauza principală: diferendele de ordin confesional; au afectat lozinca solidarităţii naţionale, corpul electoral românesc) - primăvarea 1872, Conferinţa Naţională organizată de PNR Banat la încheierea ciclului parlamentar 1869-1872, sub presiunea grupării tinerilor: modificarea statutului PNR Banat • au participat reprezentanţii românilor din judeţele Banat, Bihor, Arad, Zarand, Crasna, Satu Mare, Solnocul de Mijloc • s-a remarcat propunerea lui Alexandru Mocioni de formare a unui corp politic naţional român în monarhie; propunere importantă în vederea unificării partidelor • au recunoscut ca legitim pasivismul Transilvaniei: favorizarea dialogului cu PNR Transilvania şi apropiere PNR-uri • atitudine antidualistă fără echivoc şi adoptarea ca formă de acţiune politică a diversificării metodelor de rezistenţă, prin îmbinarea luptei parlamentare cu manifestări publice împotriva dualismului -

70 •

-

sistem electoral discriminatoriu: de aceea cer vot universal – premieră în istoria dezideratelor politice ale Transilvaniei • au acceptat punctele cu caracter social din programul “tinerilor” DAR cu toate aceste inovaţii, progrese ideologice, extindere geografică, în alegerile din 1872, PNR Banat a avut un eşec de proporţii: 20 de deputaţi români în Parlament, dintre care doar 7 erau reprezentanţi PNR Banat – electoratul era confuz, confuzie întreţinută de forţele guvernamentale Al.Mocioni, Vicenţiu Babeş – vor lua o măsură extremă: demisia din Parlament şi încurajarea curentului ce susţinea generalizarea pasivismului printre toţi românii din Ungaria şi apropierea de Transilvania

2. PNR Transilvania nu a reuşit să progreseze la nivelul organizării instituţiilor locale datorită divergenţelor activism-pasivism şi lipsei de unitate din interirul grupării pasiviste, dar şi datorită ordonanţei ministeriale ce a interzis funcţionarea partidului - Ioan Raţiu – Conferinţa confidenţială de la Turda – constituie un nou Comitet: Deputaţia Centrală – cere organizarea jurisdicţiunilor locale – aşadar, s-au creat organizaţii locale, însă au avut o existenţă efemeră; totuşi, s-au intensificat legăturile cu PNR Banat • s-a extins conceptul de solidaritate naţională şi asupra românilor din Bucovina • multiplicarea legăturilor cu mişcările altor naţionalităţi din Ungaria şi cu opoziţia maghiară - divergenţele pasivism-activism erau cel mai mare obstacol în organizarea partidului la nivel local • eg: Blaj – atitudine critică împotriva celor ce au susţinut partidul liberal maghiar - toamna 1871 – un sfert de veac de când Şaguna era episcop: conferinţă pentru a depăşi clivajele confesionale şi politice şi pentru activarea structurilor locale • un comitet ad-hoc, ce va rezista însă foarte puţin - se amplifică disputele pasivism-activism: convocare Conferinţa de la Sibiu pe 5-6 mai, o Conferinţă activistă – s-a constituit un Comitet Naţional cu scopul pregătirii unei noi Conferinţe Naţionale • tot la această Conferinţă s-a făcut o analiză a regimului dualist şi s-a propus participarea românilor la viaţa parlamentară • replica a urmat pe 27 iunie 1872 – Conferinţa de la Alba Iulia, o conferinţă pasivistă – invitaţi, reprezentanţi activişti; s-a propus o nouă interpretare a pasivismului, propunânduse în prima fază participarea românilor la alegeri parlamentare şi apoi boicotarea lucrărilor Parlamentului de către deputaţii aleşi – semn de apropiere pasivism-activism De ce? Datorită acensiunii curentului pasivist şi nevoii acute de a obţine o solidaritate naţională • la Alba Iulia au fost mulţi delegaţi: 213; dovadă a progresului organizării politice a românilor din Transilvania şi a progresului organizării cluburilor electorale locale - cu toate aceste progrese, la Alba Iulia, rezoluţia finală a fost pentru pasivism general şi neparticiparea românilor la alegeri iniţiativa Prim-ministrului Ungariei în 1872 pentru a deschide tratative cu românii: l-a invitat pe mitropolitul Ioan Vancea, iar acesta a transmis capilor celor două Biserici dorinţa primministrului maghiar de a colabora cu ei şi cu principalii lideri (Raţiu, Bariţ) • Şaguna a respins clar participarea la aceste negocieri DAR Vancea a dorit să participe • pasiviştii trimit premierului maghiar un memorand pe structura Pronunciamentului de la Blaj: cer autonomie prin lege specială, după model croat DAR tratativele eşuează şi datorită opoziţiei Parlamentului ce nu a vrut să negocieze cu liderii românilor răspândirea activismului în viaţa politică a Transilvaniei va fi oprită odată cu venirea la putere a guvernului Tisza Kalman, după 1875; măsurile luate de acest guvern au confirmat opţiunea susţinută de pasivism şi au favorizat pasivismul, ce progresează rapid 1875 – începe un nou ciclu electoral • ianuarie 1875, Măcelariu are iniţiativa convocării Conferinţei Naţionale a Partidului pentru a reafirma pasivismul şi a discuta problema unificării PNR-urilor (Banat + Transilvania) în numele solidarităţii • Conferinţa – în mai 1875 – reprezentanţi români din ambele grupări; e reafirmat pasivismul, menţinerea programului de la 1848 şi a dezideratului autonomiei Transilvaniei; s-a ales un

-

71

-

-

Comitet Central al Partidului, iar solidaritatea era tot mai puternică, chiar dacă la nivel local stăteau mai prost din punct de vedere al organizării 20 iulie 1878 – Conferinţa de la Sibiu • G.Bariţiu: raport centrat pe ideea solidarităţii şi pleda pentru pasivism • aprobat pasivismul; ales un nou Comitet Central Electoral, cu reşedinţa la Sibiu insucces PNR Banat în alegeri parlamentare: au consolidat partidul • vara 1880, românii din Arad – rezoluţie: abţinerea de la alegeri; urmaţi de cei din alte regiuni (eg: Zarand) apropiere diplomatică şi tactică Kalban la putere: politică mai dură faţă de minorităţi • aşa se ajunge la unificarea partidelor în 1881 la Sibiu: PNR a adoptat noul program DAR românii din Banat au dreptul de a continua tactica activistă, pentru că era mai favorabilă pentru ei legea electorală • din 1887 şi Banatul trece la pasivism

PRINCIPATELE - Convenţia de la Paris: tranziţia de la Vechiul Regim la un regim modern parlamentar: rezultă agregarea grupărilor politice - procesul de formare a partidelor politice moderne în România Xenopol: “Istoria partidelor politice” – evoluţia formaţiunilor politice româneşti, liberali şi conservatori, are două etape 1. ideologică/doctrinară – se încheie pe la aprox 1859; începe imediat după 1821, în mişcarea de memorii şi petiţii ale boierilor: cristalizare doctrinară a celor două curente; procesul se accentuează în timpul anului 1848 Cornea şi Zamfir: paşoptismul încetează ca ideologie unitară odată cu Unirea Principatelor (solidarizarea slăbeşte în favoarea opţiunilor politice moderne) - regimul Cuza a favorizat constituirea grupărilor: conservatoare, liberali radicali + au oscilat grupările de centru, moderate, care sub Cuza au încercat să realizeze un partid de centru, ce să le adune, pentru a echilibra spectrul politic românesc divizat între “roşii” şi “albi” DAR au eşuat - Cuza şi-a întemeiat domnia pe grupări moderate gen Kretzulescu, Kogălniceanu, ce reprezentau o bază politică îngustă: aşa se explică “falimentul” său • prin marginalizarea grupărilor politice, a împiedicat cristalizarea unor formaţiuni politice mai ample, mai puternice; mai ales după 1864 – procesul de agregare al unor formaţiuni politice mai mari a stagnat - din 1866, noul cadru instituţional şi constituţional a permis un nou regim parlamentar, modern: e necesară extinderea grupărilor politice; consolidarea, lărgirea lor A. liberalii - 1866 existau mai multe grupări: liberalii radicali, liberalii moderaţi (I.Ghica), liberalii moldoveni – Facţiunea Liberă şi Independentă din Moldova (în jurul lui N.Ionescu – intelectuali; extindere locală, doar la nivelul Moldovei; o orientare liberal radicală ce se revendică din ideile lui Bărnuţiu, profesor de drept public la Universitatea din Iaşi; atitudine republicană împotriva dinastiei străine, xenofobi, antisemiţi, cer redistribuirea proprietăţii funciare; împotriva junimismului; mai e numit şi “Partidul Dascălilor” – mai ales profesori din învăţământul secundar; nu aveau veleităţi pentru a ajunge la putere; doreau dezvoltarea curentului de opinie în Moldova pe ideile lor; au avut existenţă autonomă până în 1875 – înghiţiţi de Partidul Liberal; organizarea locală în cluburi de mici dimensiuni; alţi lideri: Petru Suciu, Grigore Mânzescu; ideile: răspândite mai ales de la catedră, pentru a atrage simpatizanţi tineri) - existau şi grupări liberale mai mici: cea a lui Vernescu, cea a lui Kogălniceanu – foşti cuzişti, ce în primii ani (1867-1868) ezită să intre în viaţa politică;

72

-

Boerescu, Bosianu, Cristea Antel (?) – sunt personalităţi independente ce se vor ralia rapid noului regim

B. conservatorii - în 1866, aceeaşi incertitudine; datorită diferitelor poziţii avute faţă de detronarea lui Cuza - Lascăr Catargiu, D.Ghica, Grigore Mihail Sturdza au fost împotriva lui Cuza; generalul Emanuel Florescu a fost cuzist - mai omogeni, cel puţin în Moldova • Junimea – grupare politică, afirmată mai ales în ultimii ani ai lui Cuza (aprox după 1863); apare ca reacţie faţă de modul în care s-a făcut modernizarea României; intră în activitate politică din 1866

A. 1866-1871 – liberalismul e în declin; nevoia de majorităţi parlamentare – aşadar, era nevoie de organizaţii mai largi - “roşii” au stagnat din acest motiv în prima fază; totuşi, ei aveau coerenţă, disciplină organizatorică; chiar şi-au extins nucleele din ţară, ajungând să aibă influenţă peste Milcov (există totuşi o bază socială slabă în Moldova – burghezie urbană slabă, mai ales alogenă); • după 1868 erau singura formaţiune mai închegată; militează pentru închegarea unui mare partid liberal - 1866, Societatea Amicilor Constituţiei: propagandă politică pentru a susţine principiile constituţionalismului, prin intermediul unor emisari: organizează reuniuni; câştigă teren în rândurile burgheziei orăşeneşti DAR şi liberalii radicali erau eterogeni: din cam toate straturile oraşului • întruniri, banchete pentru presiuni asupra executivului şi a face publice ideile programatice ce îi animă • sunt minoritari în viaţa politică românească: au apelat la aceastră stradă=clasa de jos din oraşe, ca mijloc de presiune politică; îi aduc în stradă pentru a îşi impune punctul de vedere - închegarea unei formaţiuni politice mai mare – în etape; scop: de a încorpora diferitele facţiuni • tactica radicali: de a evolua în etape 1 prima – constituirea unei coaliţii a cât mai multor formaţiuni liberale • 1867 – “roşii” şi liberalii moderaţi ai lui Kogălniceanu – Pactul de la Concordia; aveau nevoie de influenţă în Moldova – necesitatea colaborării cu Facţiunea Liberă şi Independentă de la Iaşi; preţul plătit de radicali: acceptarea unor condiţii impuse de Facţiune, mai ales măsuri împotriva evreilor, atitudini xenofobe; succes: guvernarea e încredinţată de Carol cabinetelor liberale (1 martie 1867 – 16 noiembrie 1868) – C.A.Kretzulescu, Şt.Golescu, Nicolae Golescu (! 3 cabinete) • creierul coaliţiei din 1867: I.C.Brătianu – administraţie formată din elemente liberale radicale, în jurul căruia înglobarea marelui partid liberal - rezistenţa lojelor masonice – dominate de conservatori; dar există şi elemente liberale; liberalii: subminarea rezistenţei lojelor masonice din interior: comitate tip “carbonar” vs distrugere loje sau transformare în elemente liberale - liberalii constituie structuri organizatorice: • Bucureşti – Comitet Central • Iaşi – Comitet pentru Moldova • comitete judeţene - 1868 – când au fost obligaţi să părăsească guvernarea (mai ales presiuni AU) aveau organizare puternică; lider acceptat pe I.C.Brătianu, idealog pe C.A.Rosetti - coaliţia liberală (Concordia) nu rezistă (1867-1868): presiune Mari Puteri, radicalii se distanţează de Facţiunea Liberă şi Independentă + plecarea lui Kogălniceanu (1868 – formează Partidul Moderat împreună cu Ghica) - radicalii rămân cei mai puternici liberali, au popularitate în rândul populaţiei urbane şi dorinţa de partid unic/mare • dorinţa aceasta va porni acum şi din rândul grupării moderate, dar neexistând un nucleu nu va avea succes

73

-

-

• până în 1876, ideea unui partid mare liberal, apanajul liberalilor radicali după 1870, ruptura Ghica-Kogălniceanu – radicalii: iniţiativa pentru noua coaliţie, ce să includă toţi liberalii • Gruparea Ghica era moderată, mică, dar cu mari personalităţi: Kogălniceanu, Ghica, D.A.Sturdza, Ioan Bălăceanu etc 1870 se realizează coaliţia: Kogălniceanu, Ghica, Facţiunea Liberă şi Independentă DAR nu rezistă decât până în 1871, de ce? Nu s-a pus problema coaliţiei, rămânându-se doar la stadiul de coaliţie marea criză dinastică din 1871: pe primul plan trec forţele conservatoare; Lascăr Catargiu; liberalii ajunge în opoziţie – vor duce proiectul partidului mai departe

B. 1866-1871 – conservatorii – fracţionaţi, nu există organizare - funcţionau mai mult în jurul unor lideri politici - în Moldova, unul din primii conservatori ce viza ralierea: Grigore Mihail Sturdza • 1866 – Comitet Central la Iaşi, organ de presă “Constituţiunea” DAR eşec - Junimea – vs Facţiunea Liberă şi Independentă, delimitându-se clar de radicali, liberali; inclusă în rândul conservatorilor, asemenea lui G.M.Sturdza, Manolache Costache Epureanu - plan de reorganizare – 1867: împotriva expansiunii liberalilor în Moldova DAR nu aderă toate grupările - şi în Muntenia, din 1866, au loc astfel de tentative: Dimitrie Ghica, Vasile Boerescu – încearcă să alcătuie un Partid Mare al Ordinei • conservator moderat, a încercat să vorbească în numele întregului conservatorism dar a eşuat • Boerescu a fost apropiat de Kogălniceanu, dar acum vrea un partid de centru şi încearcă alianţă cu conservatorii moderaţi ai lui D.Ghica - Partidul Mare al Ordinei are o orientare centristă, dar nu prea au mare adeziune - 1867, tentativa centristă este reluată de ziarul “Terra” – se grupează Juna dreaptă (P.P.Carp, P.Pascal?) – conservatorism moderat, pentru democraţie; Ch.Tell, D.Ghica, Petru Mavrogheni, V.Boerescu • sfârşitul lui 1867: manifest politic ce părea a fi actul de naştere al unui partid conservator DAR a fost o colaborare vremelnică - idee reluată de D.Ghica, V.Boerescu – ziarul “Presa”; poziţie centristă, moderată; sperau să atragă liberali ca Ghica, Kogălniceanu - gruparea de centru – oficial: pact semnat la Hotel Concordia DAR până în iarna lui 1870 – o parte din grupări pleacă (eg: a lui Kogălniceanu) - totuşi, în vara lui 1870 – un nou manifest al celor două nuanţe moderate (conservatori şi liberali): anunţă Partidul Ordinei (E.Florescu, Constantin Brăiloiu, Grădişteanu, Tell, D.Ghica, V.Boerescu) – eterogen Formarea PNL liberal - închegarea PNL – rezultat al unui proces complex, lung, de clarificare programatică şi doctrinară • 1871-1875 – anii marii guvernări conservatoare -teren foarte vast de colaborare şi organizare a liberalilor aflaţi în opoziţie • încă de la început: apropierea liberalilor pe plan ideologic şi necesitatea unei clarificări ideologice – congresul Presei Liberale (“Românul”, “Trompeta Carpaţilor”, “Ghimpele”, “Informaţiunile”) – toamna 1871, Iaşi: raport asupra situaţiei ţării şi stabilire conduită comună; rol: difuzarea ideii de coagularea ideologică şi doctrinară – program comun: elemente liberale şi naţionale • apoi, nevoia unei integrări organizatorice – sept 1871 ia naştere Clubul Uniunea Liberală – a organizat cluburi similare în oraşele din România • 1872 – liberalii radicali propun o reunire a tuturor oamenilor politici de convingeri liberale într-o Uniune Liberală • 1873 – an al negocierilor; apropiere radicali de ceilalţi liberali, mai ales de cei ieşeni • 1874 – fuziunea avansează mai ales apropiere moldoveni-munteni – pentru susţinerea ideilor democratice şi datorită apropierii alegerilor din 1875

74

-

-

ianuarie 1875 – Comitetul Central Electoral – coordonarea activităţii politice la scara ţării + Ligă Electorală pentru a pregăti electoratul • mai 1875 – alianţă la nivelul corpurilor: pun bazele unei alianţe parlamentare; accelerare integrare organizatorică • vara 1875: Coaliţia de la Mazar Paşa – bazele PNL; toate facţiunile liberale: radicalii lui Brătianu, moderaţii lui Kogălniceanu, Ioan Ghica, A.G.Golescu, Vernescu, Facţiunea Liberă şi Independentă + dizidenţa conservatoare a lui Manolache Costache Epureanu • 4 iunie 1875 – publică programul (principiile politice, sociale, economice) în “Alegătorul liber” • 5 iunie 1875 – “Românul” dă publicităţii numele liderilor liberali ce au intrat şi Partid şi au ales un comitet de 25 membri=organ conducător: I.C.Brătianu, D.Brătianu, N.Fleva, A.G.Golescu, M.Kogălniceanu, Manolache Costache Epureanu • nucleu organizatoric: “roşii” – pe structura lor se constituie structurile PNL vara 1875: final al acestei organizări, fuziune, integrare • sediul: Mazar Paşa (casa lui) • organizaţii locale – eg: Piteşti, Iaşi – foarte puternice • cu oficiosul: ziarul “Românul” Tinerii Liberali: Uniunea Democratică Română – lider: N.Fleva vara 1876 – uniunea organizatorică se încheie – mare partid politic în jurul lui I.C.Brătianu şi C.A.Rosetti – îi elimină pe Manolache şi pe Călinescu

Formarea partidului conservator - 1870, 1871 – România trece printr-o criză politică, criză dinastică – mişcări anti-dinastice şi încercarea lui Carol de a da o nouă constituţie + scrisoarea deschisă adresată Europei pentru a recunoaşte independenţa României şi a întări dinastia; la baza mişcărilor antidinastice: radicalii liberali - în faţa pericolului de destabilizare a ţării, Lascăr Catargiu: reunire a grupurilor conservatoare; e acceptat ca lider • L.Catargiu se pune în slujba lui Carol şi e acceptat • în coaliţia conservatoare mai intrau: D.Ghica, Manolache, Florescu, Grigore Mihail Sturdza, Ch.Tell, N.Kretzulescu, Petre Mavrogheni, Gh.Costa Foru, Junimea, Juna Dreaptă • organul de presă: “Presa”, “Independenţa Română”, “Curierul Bucureştiului”, “Opinia Publică” • coagularea unei mari coaliţii conservatoare în jurul lui L.Catargiu, dar nu există un partid politic, pentru că s-a păstrat individualitatea, nu există o organizaţie centrală şi nici organizaţii locale - creşte influenţa conservatorismului german: context internaţional favorabil - Junimea are o poziţie aparte în coaliţie, chiar dacă l-a susţinut pe Lascăr Catargiu; nu se identifică integral cu ansamblul conservatorismului • propria individualitate doctrinară - 1875 – divergenţe în sânul coaliţiei • Manolache trece la liberali – Mazar Paşa • Vasile Boerescu – se desprinde în toamna lui 1875 • D.Ghica – în iarna lui 1876 acuză pe L.Catargiu de poziţie retrogradă şi autoritarism excesiv - primăvara 1876: reluată ideea partidului centru cu D.Ghica şi G.G.Cantacuzino – pun bazele Partidului Conservator Liberal Democrat – f.eterogen; scop: formaţiune de centru, ziarul “Presa” - noul organ de presă, “Timpul” – 1876; se crează în jurul lui Manolache; organizaţie conservatoare cu statut propriu (1878) – nucleul viitorului partid; gravitau în jurul lui Junimea şi gruparea lui Grigore Mihail Sturdza • în vederea fuziunii organizatorice: campanie a ziarului “Timpul” - 3 februarie 1880 – L.Catargiu, Florescu, Titu Maiorescu, Vasile Pogor, Lahovari etc – au semnat programul şi statutul partidului conservator; actul de naştere al Partidului Conservator - noul partid: model organizatoric – cel liberal • Club Politic Central – nucleul conducător; 88 membri

75

-

• convoacă Adunarea Generală a Partidului – iniţial: tot 88 membri • constituie Cluburi judeţene în toată ţara, după modelul liberal • Comitetul Permanent: preşedinte, vice-preşedinte, 5 membri =executivul spre deosebire de modelul liberal doresc un sistem mai puternic centralizat, în care executivul să facă oficiile de conducere a treburilor politice DAR Clubul Politic Central subordonează foarte strâns cluburile judeţene primul şef al partidului: Manolache Costache Epureanu – program şi până în sept 1881 e în frunte; acum se desăvârşeşte organizarea partidului şi e ales Lascăr Catargiu sept 1881 – aduce în interiorul partidului toate grupările ce au ezitat în 1880 – eg: Tinerii Junimişti 1881 – prima eliminare: Grigore Mihail Sturdza – va forma “Democraţia Naţională” colaborând cu Ch.Tell, dar pentru scurt timp; va reveni în partid 1876 – invitat la guvernare PNL – tocmai pentru că era mai puternic, închegat, unitar; domină până în 1888 – marea guvernare liberală • în opoziţie, partidul conservator – să atenueze efectele reformelor liberale

76

CURS 13 – Istoria României, Bocşan 1878-1914 – Viaţa politică în România - după războiul de independenţă, cucerirea independenţei naţionale a României – consecinţe pentru viaţa politică românească şi pentru sistemul politic românesc - din 1876 – se poate vorbi de o stabilizare a vieţii politice interne, ca urmare a venirii PNL la conducerea ţării – până în 1888: marea guvernare liberală; stabilitate datorită: • politicii echilibrate a dinastiei: a susţinut PNL la guvernare • prestigiul pe care l-a câştigat PNL în urma câştigării independenţei, proclamării regatului şi a programului reformator - la nivelul partidelor politice: stabilizare a programelor, doctrinelor, structurilor (1880Partidul Conservator) organizaţionale, în jurul nucleelor de lideri şi a conducerilor centrale stabilite prin actele de naştere a partidelor - există organizaţii centrale, clarificare doctrinară DAR există şi anumite modificări ale structurilor organizatorice esenţiale ale partidelor, ce nu au afectat totuşi integritatea partidelor: dizidenţe din ambele partide A. din cadrul PNL - Facţiunea Liberă şi Independentă – se detaşează treptat; oscilează între PC-PNL - Liberalii moderaţi din jurul lui Kogălniceanu şi cei din jurul lui Vernescu: s-au proclamat Liberalii Sinceri

-

după războiul de independenţă, PNL se extinde decisiv peste Milcov, în Moldova: se încheie şi acest proces (în Moldova, PNL poziţii importante) dizidenţele, mai puţin evidente până în 1881; odată cu proclamarea Regatului şi noul proiect de revizuire a Constituţiei: disensiuni; unele grupări trec chiar în opoziţie factor ce a contribuit la detaşare: proiectul de revizuire a Constituţiei, ce nu a fost agreat în câteva puncte fundamentale de aripa radicală din PNL, grupată în jurul lui C.A.Rosetti, D.Brătianu alt factor: colaborarea PNL cu junimiştii, mai ales încercarea lui Brătianu de a folosi junimiştii împotriva dizidenţelor, aducându-i la guvernare şi dându-le poziţii importante (eg: ambasa PPCarp la Viena – duce la semnare tratat cu Tripla Alianţă) în rest, stabilitate politică internă; favorizată şi de garanţiile de securitate obţinute de România prin actul din 1883 (aderarea la Tripla Alianţă); PNL reuşeşte să treacă prin Parlament, să legifereze reforme în spiritul doctrinei liberale; eg: • legi privind garantarea drepturilor cetăţeneşti, alegeri libere • împroprietărire însurăţei + luptători în războiul de independenţă • lege pentru restituire loturilor – 1879/legea Rosetti – loturile primite de la Cuza şi înstrăinate • înfiinţarea BNR – ca bancă de scont – în jurul ei se va cristaliza sistemul bancar şi de credit românesc, ce va deveni un important fief al PNL – se va construi o elită economică şi politică cu putere decizională mare) alte legi promovate de PNL: • descentralizare administrativă • organizare Minister de Externe în conformitate cu noul statut al României, de după 1878: reprezentarea României pe plan internaţional • legea pentru înfiinţarea Academiei Române (1879) – continuarea vechii Societăţi Academice (Carol, 1866 – reluat un vechi proiect al lui Cuza) • organizarea armatei încununarea: martie 1881 – proclamarea regatului; domnitorul Carol devine rege: creşte prestigiul dinastiei şi al României în spaţiul central şi SE european

-

-

-

77

-

-

-

-

-

-

-

pentru a face faţă dizidenţelor ce se manifestă în partid, ICBrătianu a încercat să aducă în scenă şi alte forţe politice, pentru a le contrabalansa: apropiere de Junimea (clar conservatoare! – ambiţia lui PPCarp de a ocupa funcţii publice) • de ce a mai dorit Junimea această apropiere? Pentru că proclamarea regatului nu a fost susţinută de conservatori, iar Junimea s-a apropiat de PNL pentru că se dorea independentă faţă de PConservator: din martie 1881, P.P.Carp face public programul politic Junimea în Parlamentul României, semn al independenţei lor faţă de Partidul Conservator programul “Era Nouă”: • democratizarea României s-a făcut de sus în jos + situaţia existentă în 1881, trebuia considerată punctul maxim al democratizării; acest punct nu trebuia depăşit în viitor, nu mai erau necesare noi reforme politice, România trebuia să consolideze progresele de până în 1881 • prgramul s-a numit “Era Nouă” – considera că deschide o nouă eră în evoluţia politică a României şi dorea să se detaşeze de programul Partidul Conservator, pe care îl considerau insuficient în raport cu doctrina şi opţiunile lor programatice: izolare Junimea în viaţa politică şi apoi, apropiere de PNL (P.P.Carp devine ambasador la Viena) integrarea Junimea în guvernare n-a fost aprobată de aripa radicală a PNL, care începe să se detaşeze tot mai mult de PNL condus de I.C:Brătianu; până în 1881, grupările ce se detaşează intră în opoziţie cu PNL şi încearcă să facă un front comun sub denumirea Opoziţia Unită (Liberalii Sinceri, Liberalii Moderaţi, Facţiunea Liberă şi Independentă + ! Partidul Conservator) – până în 1883 se cristalizează; în 1884 – intră în coaliţie mai largă; ulterior va fuziona în Partidul Liberal Conservator (foarte eterogen)=opoziţia PNL detaşarea acestor dizidenţe şi trecerea lor în opoziţie pentru că: • moderarea doctrinei şi a programului politic a PNL, ajuns la guvernare: au abandonat lozincile radicale de la 1848 • radicalismul=curent politic ce exista în întreaga Europă şi se detaşează de liberalii propriu-zişi (eg: Italia); două grupări au ilustrat în particular afirmarea unui curent radical românesc: Dumitru Brătianu, C.A.Rosetti – desprinderea lor de PNL începe în 1882, după proclamarea regatului şi după ce programul de revizuire a Constituţiei e făcut public de PNL; desprinderea se încheie în 1884 • în vidul lăsat la stânga: partidul liberal care e baza socială? • pentru D.Brătianu, C.A.Rosetti – mai ales burghezia urbană, mică şi mijlocie, ce nu agrează mereu soluţiile politice propuse de liberali; au fost o Facţiune radicală de opoziţie; din 1885 intră în Opoziţia Unită – Partidul Liberal Conservator până în 1884, PNL trece prin Parlament legi: • 1882 – învoieli agricole • 1884 – modificarea Constituţiei; domină opera lor legislativă şi a contribuit la fărâmiţarea forţelor politice; I.C.Brătianu avea ca scop: scădere nr colegi electorale, lărgire drept de vot vs D.Brătianu+C.A.Rosetti ce doreau colegiu unic; liberalii sinceri + P.Conservator erau împotriva oricărei revizuiri DAR PNL deţine majoritatea în Cameră – trec procesul de revizuire a Constituţie: 3 colegii electorale (2 pentru Senat), denumirea de Regat, desfiinţarea gărzii civice, extinderea legilor şi asupra Dobrogei 1881-1884: cea mai fertilă perioadă pentru consolidarea politică şi economică a României; cristalizarea unei societăţi de tip burghez şi afirmarea societăţii capitaliste 1885-1887 – PNL alunecă spre o politică autoritară a lui I.C.Brătianu (în partid şi guvern) – se izolează tot mai mult în interiorul partidului şi va face loc nemulţumirilor, controlează centralizarea de sus în jos – perioada viziratului lui I.C.Brătianu

78

gruparea lui D.Brătianu şi C.A.Rosetti dispar, se topesc în Opoziţia Unită – radicalismul va fi continuat de alte grupări radicale, cum ar fi cea a lui Panu sau Gruparea Tinerilor (lansată de I.C.Brătianu şi condusă de Nicolae Fleva – stânga!) - din 1885, Partidul Liberal Conservator – toate grupările de opoziţie (până în 1887) – campanie extraparlamentară ce duce la căderea guvernului Brătianu, în 1888 - la 20 martie 1888 – Junimea, în frunte cu Th.Rosetti - de ce cădere? • 12 ani au dus la uzură • violenţa opoziţiei – a scos în stradă populaţia, a ridicat satele din jurul Bucureştiului - de ce regele a adus la guvernare o grupare mică şi cu influenţă slabă? • regele avea nevoie de consolidare şi suporta mişcări antidinastice ale Opoziţiei Unite • Junimea – pentru că aveau un program relativ clar, coerent (1881 – “Era Nouă”), ce avea chiar prevederi ce vizau soluţionarea problemei ţărăneşti • nevoia de a linişti satele revoltate în 1888 • pentru că Opoziţia Unită/Partidul Liberal Conservator nu era un partid politic; nu avea şanse de a rezista în timp – Junimea nu a intrat în Partidul Liberal Conservator • raţiunile de politică externă – continuitatea politicii externe, alături de Tripa Alianţă (P.P.Carp a negociat şi semnat aderarea României la Tripla Alianţă) - programul de guvernare al lui Th.Rosetti: “Apel către alegători” – o serie de prevederi • descentralizarea administraţiei • consolidare proprietate mică şi mijlocie - iniţiative junimiste: • introducerea formală a moştenitorului tronului în viaţa constituţională a României • două legi importante: 1. legea pentru înstrăinarea unei părţi din bunurile statului • un sfert din moşiile mai mari de 400 hectare, rezervate pentru a fi parcelate şi vândute în loturi de 10-25 hectare ţăranilor ce doreau; loturi alienabile şi divizibile 2. legea privind învoielile agricole măsuri luate în favoarea satelor revoltate în 1888 - guvernul Th.Rosetti este obligat să se retragă la sfârşitul lui martie 1889 – urmează o perioadă de instabilitate politică: s-au succedat guvernări – Lascăr Catargiu, Manu (până în februarie 1981) – au pregătit terenul pentru unificarea conservatoare – ce să aducă la conducere un guvern de largă concentrare conservatoare - din feb 1891, câteva luni: Florescu – pregăteşte guvernarea conservatoare din 18911895 - 1889-1891 – Partidul Liberal Conservator se destramă – dizidenţe conservatoare revin în Partidul Conservator - 1891-1895=expresia unităţii forţelor conservatoare • clarificată situaţia din sistemul politic românesc; dispare Partidul Liberal Conservator • impresia de unitate a taberei conservatoare – Junimea intră la guvernare în 1891 cu ansamblul partidului - cristalizarea a două aripi din ambele partide politice: 1. pentru cercurile cu interese burgheze – industriale, financiare 2. pentru cercurile marilor proprietari programele celor două partide – diferenţele se estompează (în teza de doctorat, Florin Platon vorbeşte de această apropiere, adoptarea unui stil de viaţă de către 1, asemănător cu 2; adaptarea la economie a 2) -

79

• -

-

va fi dificil pentru rege să opteze şi se ajunge la sistemul “rotativei guvernamentale” (patru ani fiecare partid) în 1892, Partidul Conservator publică programul de guvernare: “Apel către alegători” – reia foarte multe elemente enunţate în 1881 de “Era Nouă” şi de guvernul junimist din 1888 • legi cu caracter agrar • reforma învăţământului • legea minelor • reorganizarea armatei programul relevă faptul că unitatea din tabăra conservatoare s-a făcut în jurul ideilor Junimii şi că Junimea ca şi gruparea va avea un cuvânt decisiv de spus în exprimarea doctrinară şi programatică a Partidului Conservator marea guvernare conservatoare s-a remarcat prin câteva legi cu un impact deosebit economic şi social • 1893 – legea învoielilor agricole – demonstrează preocuparea guvernului conservator de a se adapta la nevoile societăţii româneşti, obligat să îşi asume şi un program agrar; dorinţa Junimii de a da o soluţie chestiunii agrare • legi privind degrevarea administraţiei centrale şi sarcini fiscale şi întărirea administraţiei în plan local • 1895 – legea minelor – inspirată de junimişti; această lege a nemulţumit marii proprietari din Partidul Conservator, ce îl elimină pe P.P.Carp de la succesiunea Partidului Conservator 1895, regele aduce la guvernare PNL – refăcut în perioada opoziţiei; a adunat dizidenţele ce revin moartea lui I.C.Brătianu în 1891 – va fi urmat de fratele său, Dimitrie Brătianu, revenit în PNL; în final, a fost ales ca lider PNL: D.A.Sturdza (până la începutul secolului XX) curentul radical se afirmă prin Panu (tradiţia lui C.A.Rosetti) – program apropiat de cel socialist: a şi colaborat cu socialiştii în alegerile locale (lozinci precum: “împroprietărire continuă a ţăranului”, “salariu minim pe economie”, “creare sindicate profesionale” etc); în 1893 se va constitui Partidul Social Democrat – cu mari pretenţii tentativă de înfiinţare a unei Partide Ţărăneşti – Constantin Dobrescu Argeş – dă publicităţii un program ce oscilează între un program radical şi cel junimist, privind problema ţărănească • vânzare moşii de către stat şi vânzare moşii ale Coroanei • acordare loturi ţăranilor ce aveau mai puţin de cinci hectare • Bancă Rurală • modificarea legii Învoielilor agricole 1895-1899 – D.A.Sturdza şi PNL la putere • rotativa e aplicată de rege şi pentru a calma opoziţia liberală furibundă, ce susţinea românii din Transilvania, să se manifeste vs dualism: făcea greutăţi cercurilor conservatoare ce erau în alianţă cu Austro-Ungaria DAR odată ajunşi la putere, D.A.Sturdza a modificat total atitudinea, domolind orice acţiune de opoziţie împotriva Austro-Ungariei; D.A.Sturdza a fost sprijinit de Viena şi Pesta – tocmai pentru a fi neutralizat • toate forţele liberale: aparenţă de unitate DAR de la începutul guvernării existau două centre de putere în PNL 1. a lui D.A.Sturdza – marii proprietari şi cercul financiar; “omul dezastru” faţă de atitudinea faţă de românii din Transilvania; a retractat ce a spus faţă de românii dinTransilvania + ajutoarele date de societăţile din România, Transilvaniei –

-

-

-

80

stagnarea şi neutralizarea acţiunii politice a românilor ardeleni – dezorganizare până în 1905, când trec pe tactică activistă; • gafe şi eşecuri – D.A.Sturdza e tot mai contestat chiar din interiorul PNL; cea mai importantă problemă: chestiunea metropolitană – mitropolitul Ghenadie Petrescu împotriva influenţelor catolice din viaţa politică din România, chiar împotriva intereselor dinastiei: criză – chiar manifestaţii de strată (un rol important joacă Fleva) 2. Fleva: o zgomotoasă dizidenţă: Partidul Liberal Democrat o nouă dizidenţă din PNL • un grup de lideri (PSAurelian, Vasile Lascăr, Emil Costinescu, Delavrancea) au imputat guvernului capacitatea de a soluţiona; ofereau conservatorilor avantaje; Dizidenţa Drapelistă (ziarul “Drapelul”) în noiembrie 1896, PSAurelian e adus la guvernare cu acordul lui D.A.Sturdza, pentru a pune capăt crizei metropolitane – nu se schimbă partidul, doar guvernul PSAurelian adună în jurul său elementele liberale nemulţumite de politica lui D.A.Sturdza (Petre Grădişteanu, A.D.Xenopol) Drapeliştii – mai spre stânga – pentru masele producătoare • 1897 – Legea Repaosului Duminical • rezolvarea crizei metropolitane – PS Aurelian s-a retras apoi de la conducerea guvernului şi va veni un al treilea guvern: D.A.Sturdza D.A.Sturdza reprezenta pentru rege garanţia continuării politicii externe cu Tripla Alianţă noutatea de după 1897: creşte influenţa cercurilor bancare ce gravitau în jurul PNR şi doreau un Brătianu la conducerea partidului; intră în guvern Ionel Brătianu – vine cu o altă opţiune politică, pentru a revigora liberalismul românesc nemulţumiţi demonopolul lui D.A.Sturdza, favorabil unei conduceri colective di interior partid, liberalii lui Ionel Brătianu vor: • reorganizare partid • relansare program modernizator 11 aprilie 1899 – frământări de stradă: guvernul D.A.Sturdza – demisia; de ce cădere? • greşeli pe plan extern • disensiuni interne PNL – o nouă generaţie de liberali, mai aproape de burghezia mijlocie, doreau reforme economice adânci (colegiu unic, reforma rurală, a învăţământului), iar D.A.Sturdza nu răspundea nevoilor momentului: îmburghezirea marilor proprietari dă o serie de aspecte contradictorii cercuri industriale – mari proprietari poate că regele i-ar fi dorit tot pe liberali la putere, dar eşec: vin conservatorii în frunte cu Lascăr Catargiu, ce moare însă – se ridică problema succesiunii la conducerea Partidului Conservator chiar dacă negocierile anterioare îl indicau ca şi succesor pe P.P.Carp, legea minelor determină proprietarii funciar să îl elimine pe P.P.Carp de la succesiune: câştigă Gheorghe Grigore Cantacuzino=Nababul – mare proprietar; consecinţe importante pentru Partidul Conservator • îndepărtează Junimea de la unificarea deplină cu Partidul Conservator • individualizează gruparea junimistă G.G.Cantacuzino – aprilie 1899-iulie 1900 – expresia unor forţe politice eterogene; nu a reprezentat întreg Partidul Conservator 1899, program de guvernare al Partidului Conservator – nu prea a adus lucruri noi; România se afla într-o criză financiară gravă: liberalii în opoziţie – refac unitatea (reincorporare dizidenţe, mai ales Drapeliştii şi recunosc autoritatea deplină a lui D.A.Sturdza); ce e nou? Intrarea social-democraţilor

-

-

-

-

-

81

-

-

-

-

-

în 1899 în PNL – “Trădarea generoşilor” – social-democraţii intră aproape 100% în PNL – expresia revizionismului ce a bântuit social-democraţii din Europa; ce spunea revizionismul: în societăţile mai ales agrare, înapoiate, nu se justifică o soluţie socialdemocrată; unicul partid ce poate duce la democratizare este PNL • negocierile: din 1898 – Constantin Stere (social-democrat) • “intrarea generoşilor“ în PNL a consolidat aripa stângă a PNL – mult mai la stânga decât D.A.Sturdza • generoşii vor promova candidatura lui Ionel Brătianu la conducerea partidului: moment ce a schimbat raportul de forţe în PNL – consistenţa stângii + grupul din jurul lui Ionel Brătianu activitatea guvernului conservator • măsuri pentru a redresa situaţia financiară deficitară a ţării; contractare împrumuturi externe – chiar dezastruoase: scandaluri financiare (eg: scandalul grupului francez ce a primit concesiunea amenajării portului Constanţa); creşte fiscalitatea: aprox 1900 era foarte greu de suportat; • măsuri pentru întărirea aparatului administrativ şi represiv, ca urmare a propagandei socialiştilor la sate, + criză agrară de proporţii • se profilează politica conservatoare pentru a apela la capitalul extern, străin – “a porţilor deschise“ – favoriza venire capital străin şi s-a încercat să se dea o lovitură capitalului liberal concentrat în jurul BNR problemele financiare care au afectat populaţia rurală şi urbană – o grea lovitură dată meseriaşilor români, loviţi de concurenţa marii industrii, ruinând masiv meseriaşii mici (1899-1900 – perioadă foarte grea – mişcări sociale) criză în timpul lui GGCantacuzino – încearcă soluţii de compromis • fuzionare liberali cu junimişti – dar tratativele au eşuat datorită condiţiilor grele puse de Junimea (eg: să nu se lărgească dreptul de vot) • tratative pentru constituirea unui guvern de concentrare conservatoare: G.G.Cantacuzino şi Junima – tratative la nivelul liderilor, dar eşec datorită disputelor existente în tabăra conservatoare pentru supremaţie în partid unitatea pe plan guvernamental s-a realizat datorită dificultăţilor financiare: vara 1900 – regruparea forţelor conservatoare; preţul unităţii: înţelegerea Cantacuzino (preşedenţie partid) -P.P.Carp – devine premier, conduce guvernul iulie 1900-feb 1901: în fruntea guvernului P.P.Carp – exponentul unităţii forţelor conservatoare; se lansează Tache Ionescu ca şi conservator, dar în opoziţie - avea susţinerea importantă în Parlament a personalităţilor conservatoare nemulţumite unificarea forţelor conservatoare nu e primită favorabil de toţi conservatorii: disputa burghezi-mari proprietari se adânceşte tot mai mult – demonstrează că fuziunea a fost una de conjunctură, datorită nevoii redresării financiare a ţării nu există un program coerent al guvernului conservator pentru a rezolva problema financiară; P.P.Carp nu aduce nimic nou faţă de G.G.Cantacuzino – combătut chiar de membrii propriului partid • se baza pe concesii în domenii importante (eg:petrol), creştere impozitelor – rezultă opoziţia liberalilor şi nemulţumiri sociale: demisia guvern P.P.Carp în februarie 1901 divergenţele reprezintă şi expresia unui conflict • tinerii conservatori – elemente burgheze, conduse de Tache Ionescu • marii proprietari – Cantacuzino – nu doreau concesii şi renunţare la poziţiile din partid; nu reconsiderare program partid (deşi există probleme mari în societate…) în februarie 1901, la conducerea ţării: PNL – în sânul lui se simte vântul înnoirii şi schimbărilor profunde în organizare, doctrină, program criza financiară, nevoia de a rezolva această problemă şi de a restabili creditul ţării pe plan extern şi intern, aduce PNL – ce avea proiecte politice ce vizau progresul economic şi politico-social

82

-

-

-

-

-

-

• dezvoltarea industrială • privind soluţionarea chestiunii ţărăneşti etc atu-uri pentru PNL: • program mai apropiat de problemele ţării • exista garanţia că noul guvern (D.A.Sturdza) va păstra orientarea externă a României (Tripla Alianţă) • cât au stat în opoziţie, PNL au refăcut unitatea – aparent doar, pentru că acelaşi fenomen ca şi în cazul Partidului Conservator: lupta unei grupări tinere, liberale, în frunte cu Eugeniu Carada (doreau la conducerea PNL o echipă nouă, condusă de Ionel Brătianu şi eliminarea bătrânilor liberali, ce nu aveau proiect reformator novator) guvernul liberal: o serie de iniţiative necesare şi foarte bine gândite: • legi pentru redresarea situaţiei financiare – o politică de economii drastice bugetare – scăderea cheltuielilor fără precedent; scad cheltuielile politice, politică de scădere a salariilor etc • altă formă pentru redresarea financiară: convenţia cu BNR – mare succes liberal; PNL devine “stăpânul BNR”, ce va fi principalul instrument de redresare financiară a ţării în această perioadă a guvernării liberale, Partidul Conservator se află în opoziţie – divergenţele se adâncesc, mai ales datorită luptei pentru supremaţie în partid • Junimea – congresul junimist – pentru a câştiga adeziunea a cât mai mulţi conservatori, se proclamă singurii continuatori şi reprezentanţi ai Partidului Conservator; dau tot mai mult impresia că doresc să devină un partid de sine stătător • Junimea câştigă teren în Partidul Conservator în detrimentul conservatorilor tradiţionali legislaţia guvernului liberal este remarcabilă, cu efecte immediate • 1902 – legea meseriilor – legea Misir (?) – pentru a potoli nemulţumirile meseriaşilor, ruinaţi de marea industrie; instituie corporaţiile de meseriaşi – în care intrau lucrători şi patroni, iar guvernul liberal câştigă un mare ascendent în rândul meseriaşilor • pentru ţărani – inspirator Spiru Haret – a dezvoltat la sate o mişcare în favoarea ţăranilor (“haretism”) – pe fondul curentului lansat de sămănătorism; crearea unor cluburi, cămine culturale, biblioteci, editare gazete pentru popor: pentru luminare şi ascensiunea acestor categorii sociale, crearea unor cooperative şi bănci populare: efecte socio-economice în spiritul acestui curent: • 1903 – legea Băncilor Populare – susţinută de Spiru Haret; învăţătorii sunt mobilizaţi în sate să constituie Bănci Populare – Casa Centrală a Băncilor Populare era organismul central De ce? Împotriva cămătăriei în mediul rural; împrumuturi avantajoase mai ales pentru ţăranii solvabili 1904, mare secetă – PNL – măsuri pentru sprijinul ţăranilor: distribuie porumb în jurul şi cu sprijinul Băncilor Populare se nasc obştile săteşti – scop: împotriva intermediarilor (marii proprietari arendau, arendaşii subarendau); obştile săteşti pun loturi de pământ în arendă la dispoziţia ţăranilor noul tarif vamal protecţionist – tariful Costinescu 1903 – chestiunea petrolului – lege prin care se pune capăt speculaţilor cu terenul petrolier; inaugurează o politică proprie a PNL în chestiunea petrol: “prin noi înşine” – nu exclude colaborarea cu capitalul străin DAR în condiţionează să coopereze cu

83

-

capital românesc şi să dea posibilitatea de manifestare capital românesc şi să asocieze forţe de muncă românească 1902 – legi de organizare a politicii generale şi comunale – scoasă de sub controlul forţelor politice 1904 – pentru organizare comune rurale autonome – ce aveau acces la viaţa politică a ţării PNL s-a retras de la conducerea ţării în 1904 şi datorită divergenţelor din sânul partidului, datorită tinerilor liberali susţinuţi de “generoşi”; cu sprijinul Ocultei Liberale din jurul BNR au pus mâna pe partid şi pe ziar (“Voinţa naţională”) – doreau să ducă lucrurile până la ultima consecinţă decembrie 1904 – guvernarea G.G.Cantacuzino – s-a împăcat cu Tache Ionescu; graţie acţiunii lui Tache Ionescu din 1905, Turcia recunoaşte statutul de minoritate pentru populaţia română din Macedonia (drept de şcoli, biserici, de a constitui comunităţi) legislaţia conservatoare: • legea pentru protecţia muncii femeilor şi copiilor – interzicerea muncii de noapte pt copii • legea pentru înfiinţarea casă de asigurări pentru ţăranii români • legea concesiunii petroliere • 1906 – organizare Jubileu Regal – Marea Expoziţie la Bucureşti – invitaţi şi reprezentanţii românilor din Ungaria; manifestare de unitate – a avut loc şi o sesiune extraordinară a Parlamentului dedicată Jubileului Regal – adoptate proiecte de lege • legea prin care sunt preluate un sfert din datoriile ţăranilor la bănci de stat • deschidere credit pentru înfiinţare un spital rural/judeţ • legi pentru scăderea fiscalităţii şi asigurarea securităţii sanitare a mediului rural Jubileul a fost combătut de liberali, Junime, socialiştii din jurul ziarului “România Muncitoare” Partidul Conservator a fost măcinat de lupta pentru şefie: divergenţe acute, apare un nou competitor, Tache Ionescu – rezultă 3 mari grupări în Partidul Conservator 1. gruparea cantacuzinistă 2. gruparea tachistă 3. gruparea carpistă/junimistă 1+2 – Partidul Conservator propriu-zis, condus de Cantacuzino pe fondul creşterii luptei pentru şefie între 1-2 – cele două grupări cultivă pe junimişti, convinşi că pentru a se menţine la putere au nevoie de colaborarea Junimii răscoala 1907: demisia guvernului conservator – încercare: Cantacuzino şi P.P.Carp de a reface unitatea, dar e prea târziu – regele: aduce PNL la guvernare, condus de D.A.Sturdza căderea Partidului Conservator: datorită acţiunii dizolvante a grupării tachiste (nemulţumirea tinerilor conservatori şi a elementelor burgheze, de modul în care a evoluat Partidul Conservator), speriat de împăcarea posibilă 1+3 • şi datorită activizării unor forţe noi în lumea rurală ce au contribuit la declanşarea rurală -–în jurul băncilor populare • Vasile Kogălniceanu – Partid Ţărănesc efemer • partizan N.Iorga şi Spirtu Haret • cercurile socialiştilor răscoala 1907 – consecinţe importante pentru sistemul politic românesc • apar curente politice noi, tendinţe de modernizare şi inovare, partide noi • sistemul politic românesc – unul multipartidist

-

-

-

-

-

84

-

-

liberalii – gruparea tinerilor liberali în jurul lui Ionel Brătianu – nouă linie în partid: programul din 1911 Partidul Conservator este părăsit de Tache Ionescu • conservatorii tradiţionali ai lui Cantacuzino şi Carp pierd tot mai mult din audienţa la electorat martie 1907, liberalii la guvern; prima preocupare: calmare sate • lansare manifest regal – anunţă platforma de guvernae – reforme punctuale, pentru a da satisfacţie ţărănimii răsculate • negociere a lui D.A.Sturdza – apel către toate partidele pentru colaborare şi unitate: au răspuns puternicii conservatori – T.Ionescu, Lahovari, P.P.Carp – rezultă reprimarea răscoalei (rol important: Averescu – ministrul de război) + amnistie generală în august 1907 ofensiva tinerilor – trec la modernizarea PNL + vs D.A.Sturdza – anunţă noua orientare programatică, de a pune mâna pe toate organismele partidului, chiar o nouă tactică legile adoptate de liberali • legislaţie agrară – urmărea să instaleze raporturi mai echitabile între diferitele categorii sociale • ianuarie 1908 -legea învoielilor agricole – două forme de învoieli: bani sau dijmă; sprijin ţărani, pentru că limita dreptul de arendare, introduce retribuire în bani a ţăranilor, contracte scrise, preţuri maximale pentru arendă; măsuri pentru aplicare corectă: organisme speciale (eg: Consiliul Superior al Agriculturii – există consilii regionale şi inspectori) • aprilie 1908 – Legea vs trusturi arendăşeşti – vs darea în arendă mai mult de 4000 de hectare • ianuarie 1908 – legea pentru judecătoriile de ocoale – pentru a supraveghea contractele de învoieli • februarie 1908 – legea Casei Rurale – scop: achiziţionarea moşiei mari proprietari + vânzare în loturi de 5 ha ţăranilor; împrumuturi comunelor pentru plata islazurilor + intermediar în a facilita ţărani - arendare pământ • administrativ: organizare comune, plăşi, aparat administrativ la sate (1908 – legea jandarmeriei rurale) decembrie 1908 – demisia D.A.Sturdza – cauze de sănătate: Ionel Brătianu ianuarie 1909: Ionel Brătianu convoacă Congresul Liberal ce îl alege ca lider noua linie politică viza program de reforme: colegiu unic, revenirea familiei Brătianu la conducerea PNL după răscoală Partidul Conservator se îndreaptă cu paşi repezi spre ieşirea din viaţa politică • încercare: unificare facţiuni conservatoare sub conducerea P.P.Carp DAR adversar foarte puternic – Tache Ionescu – la sfârşitul 1907 anunţă ieşirea grupării sale din Partidul Conservator + ianuarie 1908: un manifest prin care anunţa intenţia de modernizare a Partidului Conservator şi adaptarea sa la situaţia concretă din România; sfârşitul lui ianuarie: convoacă partizanii săi din judeţele ţării şi e proclamat şeful partidului nou • începutul februarie 1908: Partidul Conservator Democrat – Congres: face public programul; cu pretenţii de guvernare, datorită popularităţii lui Tache Ionescu + alte personalităţi (eg: Xenopol) – PCD = expresia nevoii unui nou curent în viaţa politică românească, pentru a accentua procesul de modernizare PCD – dă publicităţii manifestul-program, în noiembrie 1910

-

-

85

-

-

-

-

-

-

-

partid monarhic – dezvoltarea armatei şi apărarea proprietăţii funciare; alianţa cu Puterile Centrale; două colegii (vs 1 ca PNL) la Cameră; creare Consiliu Legislativ; creşterea randamentului agriculturii şi a nivelului exploatării pământului • în cazul proprietăţii – susţin crearea proprietăţii mijlocii PNL – demisia la începutul lui 1911, dar regele nu dă guvernarea PCD, ci lui P.P.Carp; de ce? • nemulţumirea înfiinţării noului Partid Conservator cu pretenţii de guvernare • poziţia filogermană a lui P.P.Carp • chiar şi liberalii erau de acord să fie urmaţi de carpişti guvernul P.P.Carp: decembrie 1910-martie 1912 • rol: mai ales junimiştii – DAR a întrunit şi celelalte dizidenţe conservatoare • schimbarea de guvern s-a făcut în linişte programul de guvernare: expus în decembrie 1910 – reactualizarea manifestelor programatice din 1881, 1890 (?) • nouă legislaţie pentru protecţia meseriaşilor şi breslelor • garanţii muncitori vs opresiunea patronală • agrar: crearea proprietăţii mijlocii + cei care au mai puţin de 6 ha sunt scutiţi de impozit funciar • reformă administrativă a clasei politice atitudinea partidelor din opoziţie • PNL – ianuarie 1911 – dă publicităţii noul program electoral ce reprezenta noua direcţie sub conducerea lui Ionel Brătianu • protecţia şi consolidarea proprietăţii mici şi mijlocii pe cale naturală • credit agrar, învăţământ agrar • necesitatea dezvoltării industriei • rezolvarea conflictelor de muncă şi protecţie socială pentru muncitori • învăţământ tehnic şi profesional • dezvoltarea învăţământului, a justiţiei • prima oară: reforma electorală şi nevoia revizuirii Constituţiei şi adaptării ei prin creşterea numărului participanţilor la viaţa politică Partidul Conservator Democrat -Tache Ionescu noutatea sistemului politic românesc: aprilie 1910 – Partidul Naţionalist Democrat • 23/24 aprilie – Congres - condus de N.Iorga • neo-conservatorism – aplicarea tezelor sămănătoriste în viaţa politică românească; conservatorism ţărănesc • revizuirea împroprietăririi din 1864 • colonizări pe moşiile satului • interzicere aduceri muncitori şi colonişti străini • reîntregirea proprietăţii ţărăneşti 1910 – congresul de reorganizare a Partidului Social Democrat – influenţe a lozincilor bolşevice din Rusia; program demagogic, radical, puţin aplicabil guvernarea conservatoare P.P.Carp a debutat în tensiune: condiţii internaţionale nefavorabile – cu guvern puternic, pentru ca România să facă faţă; singura soluţie: împăcarea celor două ramuri conservatoare (vara-toamna 1911 – eforturile regelui – negocieri cu Tache şi P.P.Carp – sept-dec 1911 – runde de negocieri) conservatorii au promovat o legislaţie interesantă: • proiect lege pentru ieftinire trai şi unificare legi finanţe pentru echilibrare buget • măsuri împotriva trusturilor, cartelurilor, preţurilor de monopol

86

-

-

-

-

-

legea meseriilor – 1912 – progres faţă de cea din 1902: creau atât bresle, cât şi corporaţii pentru a promova dezvoltarea meseriilor, perfecţionarea cunoştinţelor tehnice, protecţie socială, creare credit muncitoresc • legea de încurajare a industriei din 1912 – măsuri suplimentare pentru protecţia industriei naţionale • legea moşiilor de mână moartă (cele care rămâneau fără stăpân) – parcelate şi vândute ţăranilor (aprox 250.000 ha; loturi între 5…25 hectare) legislaţie avansată şi nu retrogradă; progres în societatea românească opoziţia s-a retras din Parlament şi atacă Guvernul pentru o serie de măsuri pe plan intern şi extern: P.P.Carp îşi dă demisia şi e înlocuit de Titu Maiorescu (conservator şi el) – martie 1912-octombrie 1912 • înrăutăţirea raportului de forţe din Partidul Conservator, accentuarea diferendelor; se ajunge la “divorţ politic”: Titu Maiorescu, P.P.Carp • obiectivul noului guvern: reducerea disputelor din opoziţie, refacerea concentrării conservatoare: tratative cu PCD condus de Tache Ionescu (continuă negocierile din toamna lui 1911) criză balcanică: importanţa soluţionării guvernamentale; încheiere tratative MaiorescuT.Ionescu, în octombrie 1912: un nou guvern, de colaborare; scop: să facă faţă crizei balcanice şi s-au descurcat remarcabil • România începe detaşarea de alianţa cu Puterile Centrale • 1912 – Pacea de la Bucureşti – apoi, guvernul Maiorescu se retrage Ionel Brătianu publică în septembrie “Scrisoarea – program de reforme” – anunţă: • colegiu unic la cameră • revizuirea Constituţiei • exproprierea marii proprietăţi pentru ţărani decembrie 1913 – demisia guvernului, iar la conducere vine Ionel Brătianu conducerea Partidului Conservator de Titu Maiorescu: izolare, instabilitate; 1914, în fruntea partidului ajunge Alexandru Marghiloman • în cadrul descompunerii, dezorganizat datorită luptelor fratricide februarie 1914, campania electorală, sub semnul programului de reforme al Partidului Liberal • Adunarea Constituantă – activitate în vederea revizuirii Constituţiei + reforme (colegiu unic, expropriere) în momentul izbucnirii primului război mondial, sistemul politic era deja unul multipartidist

87

CURS 14 – ISTORIA ROMÂNIEI, Bocşan Modernizarea vieţii economice româneşti (1878-1914) - după momentul dobândirii independenţei: consecinţe importante pe plan economic, oferind României o posibilitate mai mare de mişcare în cadru internaţional şi o posibilitate de promovare a intereselor economice româneşti - cel mai important câştig: • dreptul României de a încheia nestânjenit acorduri/tratate internaţionale • crearea sistemului naţional monetar şi realizarea sistemului bancar • cristalizarea unui sistem de comunicare (mai ales căi ferate)

Independenţa - reprezintă ieşirea României de sub influenţa legislaţiei vamale otomane şi a regimului capitulaţiilor cu Marile Puteri – va fi posibilă dezvoltarea unei politici economice independente după interesele naţionale - în contextul stabilit de după 1878 (perioada liberală), pe plan economic efectele Independenţei: efort constructiv în toate domeniile; preocupare a Guvernului pentru modernizarea sistemului monetar, dezvoltarea economiei şi integrarea României în sistemul capitalist mondial - unul din primele programe economice ale Cabinetului=Mesajul Domnesc prezentat Corpurilor Legiuitoare la deschiderea sesiunii 1880-1881; =program liberal: legi şi reforme capitaliste liberale în toate domeniile - legislaţia guvernării liberale (1876-1878) a stimulat dezvoltarea capitalistă, deşi efectele acestui program reformator vor apărea abia la sfârşitul perioadei liberale şi în perioada de apoi – aprox 1900 pot fi înregistrate efectele benefice ale legislaţiei economice liberale - politica liberală a acestei perioade: două observaţii interesante • politica economică a Guvernului de după 1888 reprezintă două fenomene caracteristice până la 1900 1. abandonarea politicii liberschimbiste pe plan economic şi trecerea la o politică protecţionistă, ilustrată mai ales în domeniul vamal şi protejarea industriei autohtone anterior – eg: tratate cu AU, Germania – caracter liberschimbist, din vremea lui Cuza după 1880 – abandonarea acestei politici ca şi în marile state europene (politică protecţionistă) 2. introducerea maşinismului – începutul revoluţiei industriale ca proces general, ce grevează întreaga industrie românească, chiar dacă fenomenul se manifestă în proporţii diferite în diferite ramuri ale industriei româneşti; pe acest fond al începutului revoluţiei industriale se remarcă o substanţială creştere a ponderii capitalului străin, ce a susţinut creşterea producţiei în diferite ramuri, deşi se manifestă inegal - protecţionismul – ciudat să vorbeşti de o politică liberală de protecţionism, dar aşaera moda în Europa 1. protecţionismul guvernării liberale nu a fost de la început ca o politică coerentă, bine conturată, ci a fost elaborat în timp, cristalizându-se ca politică economică generală până în 1887 (finalul perioadei liberale); perioada pentru elaborarea doctrinară şi aplicarea practică a politicii liberale protecţioniste: 1882-1887 – legi de protejare a industriei 2. deşi asumat ca politică economică, nu e aplicat complet, fiind limitat în efectele sale de existenţa unor convenţii comerciale anterioare, care au caracter liberschimbist şi au împiedicat aplicarea unui protecţionism total

88

3. protecţionismul a fost revendicat şi susţinut doctrinar de o serie de personalităţi româneşti, mari economişti (PS Aurelian – traduce lucrarea lui Friedrich List – Sistem naţional de economie politică, Dionisie Pop Marţian) • rol important în definirea politicii protecţioniste: Congresul economic din 1884, ce susţine renunţarea la Convenţia economică cu AU, solicitând adoptarea unei politici protecţioniste pentru toate industriile din România etc - ce s-a înţeles în epocă prin protecţionism economic= • politică internă: prevedea apărarea pieţei interne de concurenţa străină • acumularea rapidă cu sprijinul statului, a unor importante capitale • măsuri legislative pentru încurajarea producţiei autohtone - structura României era preponderent agrară şi legislaţia favorabilă din timpul lui Cuza a făcut posibilă migraţia sat-oraş • dezvoltare industrială • modernizare prin introducerea maşinismului pentru a impulsiona dezvoltarea sistemului economic românesc dominat de agricultură Legislaţia economică - primele măsuri protecţioniste: deceniul 8 – introducerea unor tarife vamale noi; perioada 1882-1887: legislaţie bogată – legi pentru încurajarea industriei hârtiei, zahărului, textilelor etc - 1886 – expira Convenţia comercială cu Austro-Ungaria – valoare politică majoră prin favorizarea externă a României în cadrul unei autonomii mai largi, dar efecte negative prin concurenţa făcută de produsele AU meseriilor şi produselor româneşti • la 10 ani de la semnare, condiţiile impuse de Dietă pentru prelungire erau neacceptabile şi au fost refuzate de Guvernul României – război vamal cu AU=efecte novie pentru comerţul şi industria Transilvaniei (parteneri tradiţionali ai României) + pentru comerţul cu vite, cereale al României ce avea piaţă de desfacere în AU - în condiţiile abandonării Convenţiei comerciale cu AU şi a războiului vamal, curentul pro-protecţionism reuşeşte să impună o primă lege importantă: tariful vamal general protecţionist din 1886 – principiile de elaborare sunt: • scutiri de taxe la export pentru materiile prime ce există în cantităţi suficiente în ţară • taxe vamale reduse pentru materiile prime sau produsele industriale ce nu există suficient în ţară prima mare lege protecţionistă, dar efectele nu sunt depline datorită existenţei convenţiilor cu alte state cu politici liberschimbiste - tariful din 1886 contribuie la dezvoltarea industriei caracteristică perioadei de după 1900 - dincolo de legislaţia din 1882-1887, politica protecţionistă a Guvernului a fost încununată de legea pentru încurajarea industriei=”Măsuri generale pentru a veni în ajutorul industriei naţionale” • legea de încurajare a industriei româneşti ce atingea toate ramurile • avantaje pentru orice investitor român sau străin ce înfiinţa o societate cu capital minim 50.000 lei şi funcţiona zilnic cu 25 lucrători, folosind utilaje (maşini moderne) – o singură condiţie trebuia respectată - avantajele legii: • scutiri de impozite, de vamă la import • reduceri de tarife pe căile ferate • folosirea gratuită a unor terenuri pentru construcţie de fabrici; cu condiţia ca două treimi din lucrători să fie cetăţeni români favoriza marea industrie prelucrătoare ce putea îndeplini condiţiile

89

-

fenomenul din România e caracteristic şi pentru Transilvania • după 1850 – perioadă interesantă pentru dezvoltarea economiei 1850 – desfiinţarea vămilor dintre provincii industria autohtonă din Transilvania a primit o mare lovitură, ce s-a putut remedia datorită comerţului cu România în Ungaria ca şi în România sunt adoptate legi pentru protejarea industriei (1881, 1890), introduse cu efecte parţiale, pentru a nu concura prea mult produsele AU în legislaţia economică, importante urmări pentru dezvoltarea industriei şi pentru intrarea capitalului românesc: legea minelor din 1885, a guvernului conservator • respectă dreptul de proprietate asupra solului • statul conserva dreptul de proprietate asupra minereului din subsol mai multe revizionări

Revoluţia industrială şi introducerea maşinilor - urmare directă şi imediată a politicii protecţioniste - s-a manifestat sub aspect: 1. cantitativ – creşte numărul de întreprinderi (“stabilimente industriale”), mai ales din domeniul industriei mari prelucrătoare • până la 1900 se înfiinţează un număr mare de întreprinderi noi, din care 62% ale industriilor mari – 38.000 lucrători • cele mai multe întreprinderi au apărut datorită legii încurajării industriei din 1887 • în Transilvania – fenomen asemănător: creştere de peste 3 ori – peste 400 de întreprinderi ajung să aibă peste 100 lucrători 2. calitativ – în toată economia României şi Transilvaniei asistăm la o restructurare a ramurilor şi modernizare în toate ramurile economice ca efect a introducerii maşinismului • nu mai e expresia unor fenomene izolate, ci acum, introducerea maşinismului (revoluţia industrială este un fenomen larg) • revoluţia industrială: modernizarea productivităţii, creşterea calităţii, creşterea productivităţii • în industria prelucrătoare, 1901-1902 – peste 500 întreprinderi ce folosesc o forţă motrică de aprox 50.000 cai putere, furnizată de forţa aburului - în ciuda progreselor din România, înzestrarea tehnică continuă să fie deficitară şi invocată de specialiştii români • pov al înzestrării tehnice, România depindea de industria constructoare de maşini din statele industriale din Europa - alt indicator la nivelului scăzut în înzestrarea tehnică: forţa motrică/1 muncitor: comparaţie cu alte ţări - România era sub nivelul Rusiei (cel mai redus nivel din Europa industrială) Cronologia revoluţiei industriale în România - deceniul 9 al sec XIX: debut al revoluţiei industriale la nivelul general, al întregii economice DAR e o cronologie didactică pentru că în unele ramuri (morărit, industria alcoolului), de la început se porneşte cu o bază tehnică maşinistă; în alte ramuri (industria zahărului, ciment) se introduc treptat; în altele avansat, dar nu terminat (hârtie) - consecinţe pentru modernizarea transportului pe apă şi a comunicaţiilor - uneori avansează lent, dar peste tot a avut ca efect creşterea industriei eg: ancheta din 1901-1902 – peste 62.000 de unităţi producătoare de mărfuri cu nr. de 40.000 lucrători – din ele, peste 500 se încadrează în statutul de fabrică

90

-

-

-

-

-

caracteristică a industrializării României: inegalitate în ramuri şi repartiţie geografică • procesul de industrializare a pornit de la valorificarea resurselor existente în ţară – elanul industriei uşoare (alimentară – ponderea cea mai mare în industria mare) • capital redus ce a participat la industrializare, pentru că capitalele investite erau mai mici; industria uşoară, apoi chimică, industria lemnului etc (capital foarte mic) • industria uşoară atrage capital industria şi extern sub aspectul efectelor, valoric vorbin, industria alimentară dă peste 50% din valoarea industriei mari una din cele mai importante consecinţe a revoluţiei industriale: modernizarea economiei – descoperirea şi valorificarea de noi surse energetice • problema energetică este actuală şi constantă • consecinţă industrială: dezvoltarea industriei extractive, mai ales a extracţiei petroliere – veritabil boom la sf sec XIX – începutul sec XX: după 1900 se ajunge la aprox 900.000 tone • explicaţie: dincolo de nevoile noilor industrii, răspândirea motorului cu combustie internă a creat un interes pentru petrol şi rezervele petroliere: interes extern foarte mare; capitalul străin: 97% din totalul investit în ramura extractivă • alături de industria extractivă, sunt progrese în extracţia cărbunelui: susţinerea mineritului DAR cărbunele nu ajunge să acopere decât 50% din necesarul consumului din România; în Transilvania – datorită exploatării Văii Jiului – producţie record în 1900 (aprox 900.000 tone): furnizor de cărbune pentru industria din România • descoperirea unor noi surse energetice a încurajat prospecţiunile geologice; 1892, în România, primul birou geologic (eg: Grigore Cobălcescu) • pe acest fond: crearea primei uzine de energie electrică (1900), destinată iluminatului public • amenajarea căderilor de apă şi folosirea energiei lor în industrie statul a jucat un rol important în industrie prin legi protecţioniste, reuşind chiar să modifice ponderea unor ramuri (hârtie, ciment, zahăr) • nu a respins capitalul străin, ci era puternic în industria alimentară (francez, belgian, AU, englezi) şi industria petrolului aproape o treime din întreprinderi au luat naştere ca societăţi anonime, mai ales în industria petrolieră eg: Steaua – capital englez şi maghiar – rafinăriile Aurora şi Româno-Americane, la începutul sec XX • aprox 1900, România ajunge să rpducă 1,2% din producţia mondială de ţiţei industrializarea: concentrare a producţiei • creşterea numărului de societăţi pe acţiuni în industrie: apar uniunile de monopol (cartel – eg: morărit – 1905, producţia de spirt – 1897, zahărului, hârtiei, asociaţia petroliştilor) • aceste întreprinderi: peste 50% din totalul capitalului investit în România repartiţia geografică era inegală • Muntenia – cea mai industrializată, deţinând peste jumătate din întreprinderile mari – judeţul Ilfov cu Bucureşti • Moldova – Neamţ, Bacău, Iaşi • Oltenia – Craiova • Dobrogea – Constanţa în Transilvania se individualizează câteva centre: • Şteg în Banat – căi ferate

-

-

91

• •

Hunedoara – 1882, începutul construcţiei marilor întreprinderi metalurgice; 1884: intră în folosinţă primul furnal Valea Jiului

Agricultura - principala ramură economică - cele mai importante fenomene 1. creşterea suprafeţelor cultivate – ajunge până la 45% din totalul ţării – peste cinci milioane hectare cultivate, din care 93% cereale; până la 1900 se desăvârşeşte caracterul cerealier al economiei României; consecinţe: • creştere a producţiei de cereale foarte mare, ca urmare a creşterii productivităţii muncii şi a creşterii suprafeţelor • recolta de grâu: peste două milioane tone • creşte recolta de porumb, orz, secară (de la 2-4 ori) • se cultivă plante industriale (tutun), leguminoase ponderea cerealelor în industrie 2. creşterea productivităţii muncii datorită introducerii maşinismului în agricultură: secerători, maşini de treierat etc • mai ales pe marile proprietăţi deţinute de marii proprietari – reprezintă 1% din gospodăriile agricole; mica proprietate: 96% - proprietate agricolă în gospodărie • pondere mică – 9% - proprietatea mijlocie • cu tot efortul pentru introducerea maşinismului, se poate vorbi de o slabă dezvoltare tehnică în România • înzestrarea tehnică redusă se datorează şi fenomenului arendării: principala formă de exploatare a pământului: creşte preţul arenzii; ca urmare a sub arendării – pătură destul de profitoare, îmbogăţită (intermediarii) – intervine statul împotriva lor - amestec contradictoriu în agricultură de elemente ale economiei capitaliste şi practici ce amintesc de cele medievale • elemente capitaliste: tocmeli agricole, arenda în bani, munca salariată, noi culturi (plantele tehnice), maşinism • obligaţii în dijmă, în muncă – prelungesc anumite practici ale Vechiului Regim în agricultură - dincolo de aceste aspecte, producţia agricolă a României era destinată exportului: 80% din grâu, 67% din porumb, 70% din secară, aproape tot orezul - tendinţa agrară de a se orienta spre piaţă; de dezvoltare a mărfurilor produse - după 1900, scădere a exportului, deşi producţia agrară se dublează/triplează – datorită concurenţei Americilor + industrializării ce orientează producţia agricolă spre noile ramuri industriale - efectele dezvoltării capitaliste în agricultură şi a desăvârşirii caracterului cerealier a României: marcarea unui echilibru • creşterea vitelor scade datorită transformatului păşunilor, fâneţelor în suprafeţe cultivabile • războiul vamal cu AU – lovitură importantă dată creşterii animalelor şi exportului de vite româneşti - legislaţia în agricultură • 1882 – legea învoielilor agrare – progres faţă de legile anterioare (1866, 1872); îmbunătăţirea situaţiei ţărănimii; desfiinţarea execuţiei pentru neplata clauzei contract • 1893 – modificarea şi completarea legii din 1882

92

Comunicaţii şi transporturi - modernizarea de la sf sec XIX a economiei naţionale impune diversificarea şi lărgirea căilor de comunicaţii şi transporturi a. statul joacă un rol important –intervine şi ia controlul asupra căilor ferate: concesionate unor trusturi străine - răscumpărarea căilor ferate – 1890, cu linia Roman-Cernavodă-Constanţa, apoi Roman-Botoşani - aprox 1900 – statul administrează CFR - statul face eforturi, investiţii pentru extinderea căilor ferate: noi linii • 1887, construirea Podului de la Cernavodă (Anghel Saligny) • 1896 – legătura cu liniile ferate din Ungaria-Austria - ca urmare a acestui effort al statului, la 1900, România are peste 3100 km căi ferate - Transilvania, Banat - reţele de căi ferate încă mai timpurii - Banat şi România (aprox 1900) – peste 7000 kilometri căi ferate - sumele plătite investitorilor străini pentru răscumpărarea căilor ferate sunt foarte mari (Strousberg), dar reţeaua nu satisface nevoile economice ale României b. dezvoltarea căilor fluviale pe Dunăre - se înfiinţează o secţie de transport de Dunăre - sf sec XIX: secţie pentru transportul maritim – pentru dezvoltarea transportului pa apă - cumpărarea de vase - rute: Brăila-Constanţa, Constanţa – Constantinopol/Rotterdam - dragarea braţului Sulina şi pregătirea pentru navigaţie - modernizarea porturilor: a instalaţiilor portuare şi oraşelor – Brăila, Galaţi – statut de porturi libere; apoi şi Sulina, Constanţa, Tulcea - modernizarea docurilor, anteporturilor, magaziilor (eg: în Constanţa) - se poate vorbi de o specializare a porturilor româneşti în export: Galaţi – lemn, Brăila – cereale c. modernizarea şi lărgirea reţelei de şosele - 1900 – peste 25.000 km şosele d. modernizarea şi lărgirea sistemului de poştă şi telegraf Sistemul bancar - necesar un sistem modern bancar pentru capitalism: dezvoltarea economică care modernizează sistemul bancar şi credit - 1880 – înfiinţarea Băncii Naţionale a României ca bancă de scont şi circulaţie • favorizează înfiinţarea de bănci comerciale specializate – 24 de bănci noi: Banca Agricolă, Banca de Scont din Bucureşti, Banca din Craiova etc - participarea capitalului străin la apariţia unei bănci, eg: 1897 – Banca Generală Română cu credit german - înfiinţarea de credite • creditul agricol pentru agricultură DAR nevoia de capital nu a putut fi acoperită astfel încât continuă rolul mare al cămătăriei Comerţ intern şi extern - datorită dezvoltării industriei şi agricole - rol important: introducerea sistemului internaţional de măsuri şi greutăţi • înfiinţarea Camerelor de Comerţ şi Industrie în România şi Transilvania • apariţia învăţământului comercial - creştere a circulaţiei mărfurilor stimulată de creşterea producţiei, modernizarea mijloacelor de transport, dezvoltarea urbană - comerţ extern: balanţă negativă în România până în 1886, datorită Convenţiei cu Austria

93

-

import în România: produse industriale – exporta materii prime, cereale, lemn în Franţa, Anglia, AU, produse animale în AU • bilanţul negativ se menţine până la sf sec XIX datorită războiului vamal cu AU parteneri de export: Anglia, Belgia, Italia, Germania; urmare a Convenţiei au AU din 1882 după 1900, o nouă fază în dezvoltarea capitalistă; trăsături: • avansul revoluţiei industriale în forme calitative noi, prin creşterea ponderii fabricii în raport cu atelierele mici • în contextul internaţional de pe la 1900: modificarea raporturilor dintre preţul produselor industriale şi produselor agrare • creşterea exportului de produse agrare: ameliorarea balanţei României • modificări tehnice în domeniul industriei • creşte ponderea marilor întreprinderi capitaliste: societăţi anonime, capitaluri etc • cresc capitalurile

Industria - dezvoltarea accentuată ca o generalizare a revoluţiei industriale • industrie deplin mecanizată: productivitate mai mare - sectorul industrial din economia românească se extinde cu efecte direct favorabile pentru creşterea producţiei forestiere şi agricole • rezultat al lărgirii pieţei interne: produse agricole, animale, cereale etc – venituri mai mari - în plan social: accelerarea procesului de urbanizare şi creştere demografică; creşterea ponderii populaţiei salariate – extindere a consumului şi pieţei interne - războiul vamal (1886-1901) cu AU – efecte nocive pentru agricultură, mai ales pentru domeniul animalier • agricultura – afectată şi de marea criză agrară ce a marcat economia în a doua jumătate a sec XIX: cresc preţurile datorită concurenţei produselor Americilor şi Rusiei – se loveşte în marea proprietate, în gospodăriile mici şi mijlocii; rezultă producţie agrară orientată pe piaţa internă (eg: industria morăritului, alcoolului, pălăriei, alimentare etc): o parte a marilor proprietari sunt interesaţi de o politică protecţionistă a noilor industrii, ajungându-se la interferenţa între interesele economice şi politice ale burgheziei cu ale marilor proprietari – interesele marilor proprietari: pentru sistemul bancar, industrial – fenomenul de îmburghezire e un fenomen social I. 1886 – prin tariful vamal protecţionist s-a introdus o politică economică protecţionistă; reînnoit în 1891, 1892; pe baza politicii protecţioniste: Convenţia cu Anglia, Franţa, Rusia, Germania, în care se include şi prevederi cu caracter protecţionist - acordul din 1896 – insuficient pentru economia românească; 1904 – elaborat şi în 1906 – adoptat noul tarif vamal (tariful Costinescu)=etapă nouă în politica protecţionistă a României, introdusă ca necesitate datorită: noilor ramuri industriale, intensificarea concurenţei străine - noul tarif vamal din 1904 exprimă interesele unei industrii mai dezvoltate, diversificate: tarife mai mari (până la 25%) - noul tarif fixează criterii economice la baza taxelor vamale pentru principalele cateogrii de produse • reduse – pentru produsele ce nu existau în România • mari – pentru produsele autohtone - se păstrează caracterul protecţionist anterior, cu o diferenţă de nuanţă

94

II – a doua direcţie: încurajarea industriei - legea pentru încurajarea industriei – necesară datorită noilor nevoi: lege în 1912 – guvern conservator - diferit faţă de 1897: avantaje şi meseriaşilor ce folosesc cel puţin 4 (?) lucrători şi cooperativelor: cel puţin 20 lucrători, capital redus - legea extinde încurajarea pe diferite categorii: legea cuprinde o arie mai mare a industriei, cuprinde industria mare şi mijlocie, chiar şi industria mică - accent nu pe capital, ci pe forţa motrică - avantajate prioritar ramurile ce valorifică bogăţiile naţionale: facilităţi • primea spre vânzare teren • folosirea gratuită a căderilor de apă • scutiri de taxe pe import de utilaje • reduceri de taxe • achiziţia produselor lor de stat: statul vine în întâmpinarea lor DAR statul încuraja doar industria prelucrătoare, nu şi cea extractivă - creşte ritmul de dezvoltare a industriei, mărimea şi calitatea întreprinderilor eg: până la războaiele balcanice se înfiinţează 60 unităţi economice/an în România – se triplează creşterea: se ajunge la 1500 întreprinderi spre WWI • majoritatea sunt înteprinderi încurajate de creşterea ponderii întreprinderilor mari – 75% - creşte calitatea şi dimensiunea lor • creşte valoarea producţiei industriale (se triplează) • creşterea consumului de materii prime şi combustibil • creşte numărul de cadre specializate (aprox 40% din personal adus din exterior) - baza tehnică a industriei mari: transfer calitativ şi cantitativ • creşte capacitatea motrică de 2-6 ori • creşte numărul celor ocupaţi în industrie • creşte capitalul investit • creşte producţia - înzestrarea energetică: creşte eficienţa muncii, a capitalului investit Dezvoltarea industrială – ordinea: 1. alimentară 2. lemn 3. materiale de construcţii 4. metalurgică, textilă, hârtie, petrol, chimică, a pielăriei: lipsea industria siderurgică şi construcţia de maşini ce să asigure utilajele moderne: dependentă de exterior - capitalul extern încearcă să-şi sporească influenţa, investind în ramuri profitabile sau în care să poată deţine monopol (lemn, ciment) - pondere: 1/3 – industria prelucrătoare, a petrolului, forestieră; 1/3 – alimentară; 1/3 – altele şapte - modificări de structură în industria extractivă • intern: combustibil pentru încălzit, necesarul pentru celelalte industrii • extern: a treia ţară exportatoare de petrol (WWI – 1,9 milioane tone exportate): creşte valoarea industriei extractive (X10), datorită petrolului – se ajunge la un dezechilibru: surplus de petrol şi produse petroliere – deficit de cărbune (România e dependentă de importul din Transilvania) - continuă rolul important al industriei premaşiniste, acoperă acolo unde industria mecanizată nu putea acoperi cererea - la începutul sec XX, aproape toată populaţia salariată era în mediul urban Structura economiei româneşti după 1900

95

creşte ca importanţă sectorul industrial datorită capitalului investit, dominând prin industrii mecanizate ce prelucrează şi extractivă: capitalul investit aici – 80% din total: cea mai mare pondere a acestei industrii în sector (?) - revoluţia industrială a revoluţionat cea mai mare parte a producţiei româneşti: în diferite faze în România DAR suntem departe de aspectul calitativ al revoluţiei industriale (producţie de maşini de mare fineţe tehnologică): industria mare mecanizată – sectorul cel mai avantajos, eficient social şi economic - cunoaşte un puternic proces de centralizare - forma generală a centralizării capitalului: societăţile anonime pe acţiuni Transporturile şi comunicaţiile - principala trăsătură: extinderea bazei maşiniste - extinderea reţelei de căi ferate şi triplarea traficului de mărfuri pe ele: rol foarte mare în lărgirea producţiei şi schimburilor comerciale - favorizarea legăturilor dintre diferite ramuri, sectoare ale economiei, între piaţa internă şi externă • căile ferate reprezintă principalul consumator al producţiei interne de cărbune şi a celei importate; se consumă şină şi material rulant • astfel, primele întreprinderi ale industriei române apar în legătură cu reţeaua căilor ferate – Societatea Căilor Ferate – cel mai mare capital şi cei mai mulţi lucrători; - dezvoltarea căilor ferate şi maritime – 85% din export pe apă • Societatea de Navigaţie pe Dunăre • Societatea de Transport de mare DAR nu aveau vase suficiente pentru nevoile de transport: majoritatea cu vase externe - şosele – modernizare şi lărgire - telegraf – peste 9000 km • telefonie rurală şi urbană în toată România, ce leagă ţara cu Europa Agricultura - creşte în continuarea suprafaţa cultivată cu cereale; creşte producţia de cereale, datorită cererii externe mari • creşte suprafaţa cu aprox 1 milion hectare, datorită desţelenirilor, defrişărilor • producţia totală de cereale – 85 milioane hectolitri (la WWI) • se accentuează caracterul cerealier al agriculturii – cultura de cereale: 85% din total (fâneţe şi islazuri – 9%, livezi şi plante industriale – 6%) • comparaţie cu Franţa: nici o ţară nu avea o pondere atât de mare pentru suprafeţele cu cereale şi atât de redusă pentru celelalte – slaba dezvoltare a creşterii animalelor – dezechilibru industrie cerealieră-animalieră • cea mai mare suprafaţă: porumb, apoi grâu • marea proprietate se dezvolta încă– deşi arendaşii cultivau grâu pentru export, iar mica proprietate – porumb pentru consum propriu a. dezvoltare intensivă: creştere a producţiei la hectar eg: grâu – 13 hectolitri/ha – deasupra altor mari producători - exporturile de cereale româneşti erau rentabile b. calitatea grâului românesc – unul dintre cele mai bune din lume; foarte cerut, pentru a fi amestecat cu grâul propriu (eg: Ungaria) - export: II loc la grâu, I loc la porumb - neglijarea unor produse de mare randament + neglijarea sectorului animalier - consecinţe sociale: • caracterul sezonier al culturii cerealelor impus de producţia de cereale

96

nevoie de lucru – câteva luni nefolosirea masivă a mâinii de lucru – câteva luni; datorită caracterului extensiv al agriculturii • gospodăria ţărănească nu poate dezvolta o agricultură intensivă • şeptelul – creşte datorită numărului animalelor folosite la tracţiune: se dublează nr cailor (se înlocuieşte folosirea boilor cu caii în muncile agricole – din a doua jumătate a sec XIX) DAR pondere la export foarte mică – majoritatea orientându-se spre bovine, porcine etc - progresele maşinismului în agricultură: maşini de treierat, semănat – creşte productivitatea la hectar; înlocuiesc animalele DAR tehnica rămâne deficitară, pentru că maşinile erau aduse din import - cu toată înapoierea şi încadrarea în sistemul economiei-capitaliste, agricultura era principala sursă a venitului României • asigura alimentaţia populaţiei • furnizează cea mai mare masă de mărfuri - o situaţie specifică a agriculturii: arendarea întreprinderilor agricole mari (până la 70%): subaarendarea lor ţăranilor la preţuri mari • începutul sec XX: peste 3000 intemerdiari – câştigă mari beneficii • ţărănimea acuză marea lipsă de pământ (sub 50% din proprietăţile agricole) - problema agrară în România: fărâmiţarea excesivă a micii proprietăţi; creşte numărul lucrătorilor cu braţele – introducerea unui sistem capitalist (munca pe bani) Comerţul şi creditul - comerţul extern creşte datorită cererii externe – dublare a produselor exportate - creşte cererea de utilaje şi tehnologii: se modifică structura comerţului, gradul şi ponderea produselor în comerţul extern românesc • chiar dacă cantitatea se dublează la export, ponderea cerealelor scade în ansamblul economiei româneşti (88%-70%) • scade exportul de produse animaliere şi creşte cel al lemnului • scade exportul de cereale datorită creşterii exportului de petrol şi lemn (1/6 din exportul românesc): România e una din marile exportatoare de petrol - importul e dominat de produse prefabricate • scade ponderea produselor/bunurilor de consum • creşte ponderea maşinilor/utilajelor - comerţul e dominat de (la import şi export) • Germania, Austria – domină importul românesc • Franţa, Anglia – mai puţin - s-a consolidat sistemul de credit, s-a diversificat: triumfă sistemul capitalist – de la cămătărie la societăţi (de credit) anonime: statul înţelege nevoia de credit pe piaţă • există un mediu prielnic sistemului bancar: stabilitate, siguranţă, conjunctură favorabilă în economie • 1914 – 215 societăţi de credit (creştere de 5 ori) - creditul se orientează prin diferite instituţii – specializate pe finanţarea marii proprietăţi şi exploatării agricole, parţial pe finanţarea micilor gospodării: intervenţia lui Spiru Haret pentru eliminarea intermediarilor - rol mai mare pentru băncile comerciale şi BNR • acordă credit în industrie şi comerţ • creşte importanţa lor – 9 mari bănci (4 cu capital străin) - creşte rolul băncilor mijlocii: credite pentru ţărani - principala sursă de credit autohton: BNR (dobândă 5-6%) – diversificarea şi extinderea sistemului de credit

• •

97

Concluzie: 1878-1914 – a avut loc un proces de dezvoltare şi creştere generală, modernizare şi dezvoltare a economiei româneşti