INTEGRAREA ELEVILOR CU C.E.S.

IN SCOALA DE MASA ELEVII CU DEFICIENTA MINTALA
« Exista un singur fel de a intelege oamenii, anume de a nu ne grabi sa-I judecam, ci de a trai in preajma lor, de a-I lasa sa se explice, sa se dezvaluie zi de zi si sa se zugraveasca ei insisi in ei”. Charles-Augustin Saint Beauve

Elevii cu Cerinte Educative Speciale Un elev este considerat ca având cerinţe educative speciale dacă acesta are dificultăţi de învăţare care necesită servicii educaţionale speciale. Un elev are cerinţe educative speciale, dacă :are dificutăţi de învăţare semnificativ mai mari comparativ cu ceilalţi copii de aceiaşi vârstă; are o dizabilitate care îl împiedică sau îl opreşte să folosească facilităţile educaţionale de un anumit tip care sunt puse la dispoziţia copiilor de aceiaşi vârstă în şcolile din zona respectivă. Educatia incluziva si educatia integrata Educaţia incluzivă - este un mod de educaţie adaptat şi individualizat în funcţie de nevoile tuturor copiilor în cadrul grupurilor şi claselor echivalente ca vârstă, în care se regăsesc copii cu nevoi, capacităţi şi nivele de competenţă foarte diferite. Educaţia integrată – este un proces de adaptare a copilului la cerinţele şcolii pe care o pe care o urmează, de stabilire a unor raporturi afective pozitive cu membrii grupului şcolar şi de desfăşurare cu succes a prestaţiilor şcolare. Registrul C.E.S. (accepţia UNESCO 1995) cuprinde: Dificultăţi /dizabilităţi de învăţare; Întârziere / deficienţă mintală / dificultăţi severe de învăţare; Tulburări de limbaj; Deficienţe fizice şi motorii; Deficienţe vizuale; Deficienţe auditive; Tulburări emoţionale (afective şi de comportament) Modele de integrare a copiilor cu CES §Modelul cooperării şcolii speciale cu şcoala obişnuită §Modelul bazat pe organizarea unei clase speciale în cadrul şcolii generale §Modelul bazat pe amenajarea în şcoala obişnuită a unei camere de instruire şi resurse pentru copiii deficienţi, integraţi individual în clase obişnuite din şcoala respectivă §Modelul itinerant §Modelul comun Deficienta /handicap/dizabilitate Deficienţa este anomalie a unei structuri fiziologice, anatomice definitivă sau temporară ca urmare a unui accident sau a unei boli. Se regăseşte în forma a cinci categorii: mintale, senzoriale, fizice, de limbaj, de comportament. Handicapul – reprezintă aspectul social, fiind rezultatul unei deficienţe care împiedică îndeplinirea unui rol normal pentru o anumită persoană în funcţie de : vârstă, sex, factori sociali şi culturali. Dizabilitate este termen de bază utilizat în legislaţia românească alături de cel de handicap. Este utilizat cu precădere pentru a substitui termenul de handicap, pentru a ne racorda la tendinţele internaţionale. Deficienta mintala Deficienţa mintală se referă la fenomenul lezării organice şi/sau al afectării funcţionale a SNC, cu consecinţe negative asupra procesului maturizării, al dezvoltării sub diferite aspecte la individul în cauză. Al. Roşca (1936) defineşte deficienţa mintală ca „o stare de potenţialitate restrânsă sau o oprire a dezvoltării cerebrale, în urma căreia persoana atinsă este incapabilă, la maturitate, să se adapteze la mediul său, la cerinţele comunităţii, în aşa fel încât să-şi poată menţine existenţa fără supraveghere şi sprijin extern ”.

Întrucât deficienţa mintală desemnează o realitate complexă, un fenomen bio-psiho-social foarte eterogen determinat de varietatea cauzelor, de gradul diferit de manifestare şi de tulburările asociate, termenul de deficienţă mintală nu se referă la o entitate, la un tablou clinic unitar şi deci nu îi corespunde o unitate de ordin structuralfuncţională, biologic sau psihologic. Din aceste considerente este dificil de oferit un profil general al deficientului mintal. lH.Z. Zamski (1975) arată că, absolutizarea sau exagerarea unuia dintre aspectele de care trebuie să se ţină seama în definirea şi clasificarea deficienţelor mintale, în detrimentul celorlalte poate genera confuzii şi erori în abordarea teoretică şi în practica recuperării deficientului mintal. Deci, în definirea şi conturarea tabloului deficienţei mintale trebuiesc luate în considerare, în principal, aspectele de natură biologică, psihologică şi socială

Trăsături de specificitate ale deficienţilor mintali Sunt trăsăturile caracteristice pentru toate formele deficienţei mintale şi care au un anumit grad de stabilitate, devin tot mai accentuate pe măsura creşterii deficienţei, şi pe măsura înaintării subiectului în vârstă; nu dispar prin instrucţie şi educaţie dar pot căpăta un caracter de mascare, accentuate fiind când persoana desfăşoară activităţi intelectuale sau se află în situaţii problematice stresante. Rigiditatea
Rigiditatea – este rezistenţa la schimbare incluzând ideea de fixare, de aici dificultăţile în adaptare la situaţiile noi;la subiecţii normali apare o dată cu înaintarea în vârstă; la adult există mai multe regiuni psihologice, dar graniţele sunt mai rigide odată cu înaintarea în vârstă; regiunile psihologice – reflectarea structurii şi funcţionalităţii creierului, legături de asociaţie între diferitele regiuni ale creierului; la deficienţii mintali aceste regiuni sunt rigide şi schimbul nu se realizează conform vârstei cronologice, deficientul mintal neputând aplica cele învăţate într-o formă nouă, are un ritm de dezvoltare lent, curba de perfecţionare este plafonată având loc blocaje psihice ; Rigiditatea reacţiilor adaptative şi comportamentale ( inerţie oligofrenă). Această inerţie oligofrenă este insuficienta adecvare a reacţiilor adaptative şi comportamentale la schimbările din mediu, fenomen concretizat în puternica lipsă de mobilitate a reacţiilor, încetineală în gândire, apatie în reacţiile comportamentale sau reacţii precipitate din cauza stocării peste limitele normale a unor focare de excitaţie). Repetare continuă a unei activităţi şi după ce stimulul ce a declanşat-o a dispărut, prin menţinerea unor gesturi chiar când nu mai este necesar. Este o consecinţă a dereglării mobilităţii proceselor nervoase fundamentale stând la originea sindromului central oligofrenic = diminuarea capacităţii de abstractizare, generalizare

Vascozitatea genetica

dacă la copiii cu intelect normal dezvoltarea intelectuală se caracteriza prin dinamism în trecerea de la un stadiu la altul, deficientul mintal se caracterizează prin lentoare, plafonare, regresie, atunci când întâmpină dificultăţi în efectuarea operaţiilor formale datorită neterminării construcţiei sale psihice; deficientul parcurge aceleaşi stadii dar în mod diferit; dezvoltarea se caracterizează prin lentoare specifică şi printr-o stagnare de lungă durată instalată cu atât mai repede cu cât deficienţa mentală este mai accentuată; la normal trecerea de la un mod de gândire la altul se realizează firesc, tinde către un echilibru progresiv, cu o bună stabilitate a achiziţiilor care arată că noua structură funcţionează satisfăcător; la deficientul mintal evoluţia gândirii tinde către un fals echilibru caracterizat prin vâscozitatea raţionamentelor, fragilitatea achiziţiilor, incapacitatea de a părăsi un punct de vedere pentru altul – şi când atinge un stadiu superior gândirea păstrează amprenta nivelului anterior regresând când întâmpină dificultăţi; deficientul mintal oscilează între două niveluri de dezvoltare (între operaţii concrete într-un domeniu, iar în altul este intuitiv – serieri după criteriul lungimii, dar nu după cel al grosimii);

Heterocronia

deficienţii mintali au o dezvoltare dizarmonică, se manifestă inegal la diferite paliere. Aceste diferenţe între ritmurile de dezvoltare a diferitelor elemente ce intră în componenţa profilului psihologic se pot observa şi la copiii cu intelect normal însă în cazul celor deficienţi ele sunt generatoare de dizarmonie; în timp ce la copilul normal există o concordanţă între viteză şi calitatea execuţiei, la cel deficient există un decalaj foarte mare ( în executarea unei sarcini un deficient de 14 ani are viteza unui copil de 12 ani şi calitatea execuţiei a unuia de 6,7 ani): este o consecinţă a interacţiunii celorlalte trăsături de specificitate rezultând o abordare diferenţiată a deficienţilor în procesul compensator atât în raport cu ceilalţi, cât şi faţă de propria persoană (el se dezvoltă discordant în raport cu sine însuşi).

Fragilitatea construcţiei personalităţii / fragilitatea si labilitatea conduitei verbale
Fragilitatea constructiei personalitatii se manifestă atunci când solicitările depăşesc posibilitatea de răspuns;

se înregistrează infantilismul în comportament, operaţiile logice de nivel scăzut nefacilitând construirea raporturilor sociale stabile; poate fi: disociată – cu manifestări de impulsivitate, duritate, lipsă de control în condiţii de mediu nesecurizat; mascată – la cei care trăiesc într-un mediu securizat; Fragilitatea şi labilitatea conduitei verbale neputinţa de exprimare logico-gramaticală a conţinuturilor, situaţiilor, imposibilitatea de a-şi menţine conduita verbală la un progres continuu, de a o adapta la diverse situaţii; se manifestă prin retard în limbaj sau tulburări frecvente ale limbajului

Particularităţi specifice ale proceselor şi funcţiilor psihice în diferite forme de activitate la deficientii mintali
1.Senzatiile si perceptia •prezintă dificultăţi de analiză • surprinde mai puţine detalii, face confuzii din cauza activismului scăzut şi din cauza mascării unor elemente care se surprind mai uşor, această dificultate poate fi ameliorată prin utilizarea întrebărilor, prin delimitarea contururilor, prin sublinierea cu culoare (culoarea impunându-se mai uşor decât forma şi greutatea) •nu sesizează elementele periferice dintr-o imagine • sărăcia vocabularului duce la o analiză perceptivă scăzută • sinteza se realizează cu greutate, orice situaţie prea fragmentară este greu de reconstituit •durata analizei şi sintezei este mai bună dacă li se prezintă obiectele un timp mai îndelungat • îngustimea câmpului perceptiv – capacitate redusă de a stabili în plan intuitiv relaţii dintre obiecte 2. Gandirea: caracteristica esenţială pentru evaluarea gradului handicapului Gandirea: reprezintă cel mai scăzut ritm de dezvoltare dintre toate procesele psihice; analiza şi sinteza la nivel mintal se realizează cu dificultate; din cauza sărăciei vocabularului analiza şi sinteza din planul senzorial – perceptiv apar dificultăţi în compararea a două obiecte familiare – ei descriu fiecare obiect sau se referă la indici nesemnificativi. stabilirea asemănărilor perceptive apare târziu (diferenţierea de cele categoriale) capacitatea de generalizare apare târziu; aceasta nu este absentă, dar se realizează la un nivel scăzut, elementele descrise fiind legate de experienţa senzorială definirea noţiunilor se face prin indicarea factorilor (ex. lingura – cu care s e mănâncă), înţelegerea (integrarea cunoştinţelor noi în sistemul deja elaborat) de realizează cu dificultate; nu înţeleg conţinutul unui text nou chiar dacă au cunoştinţele pentru că nu actualizează aceste cunoştinţe; disponibilităţile cognitive sunt utilizate într-o manieră pasivă; orientare nu spre găsirea unor soluţii noi, ci spre găsirea unor experienţe deja existente; judecata este retrospectivă; zonă limitată a zonei proximei dezvoltări – deficientii mintali rezolvă mai greu o sarcină care le-a fost arătată de adult—numai după multe încercări pot reproduce sarcina arătată Limbajul apariţie întârziată vorbirii; vocabular redus; menţinerea caracterului situativ; (parametri ai depistării nivelului dezvoltării psihice) utilizare greşită a noţiunilor cu caracter abstract, dacă le utilizează în alt context decât în cel învăţat; desprinde cu greutate sensul din context; frazele au un număr redus de cuvinte, sunt defectuos construite gramatical 4.Memoria 4.Memoria rigiditatea fixării şi reproducerii duce la dificultăţi în realizarea transferului de cunoştinţe; nu are un caracter suficient de voluntar, nu-şi elaborează un plan de fixare intenţionată a materialului; diferenţa dintre memoria voluntară şi cea involuntară este nesemnificativă. Ex. Mariana Roşca – experiment: memorarea a două texte similare –li s-a cerut să reţină şi să reproducă un text, iar la celălalt să semnaleze ce nu înţeleg (scopul esenţial era tot reproducerea); textele au fost citite de două ori. Rezultate: la subiecţii normali primul text – mem. voluntară 80%, la al doilea text – 50 %; la deficienţi: memoria involuntară 46% la primul text; 40 % la al doilea text; evocarea nu este suficient de activă – ca efect al întrebărilor debilul poate adăuga şi alte elemente; lipsa de fidelitate – când povestesc adaugă elemente străine provenite din alte situaţii , din experienţe anterioare asemănătoare; au nevoie de un număr mai mare de repetiţii pentru a reţine un material; de o motivaţie adecvată, de stimulare a activismului; memoria este mai puţin afectată; Activitatea voluntară prezintă deficienţe în toate momentele desfăşurării ei; scopurile fixate sunt apropiate, generate de trebuinţe imediate, se abat dacă întâmpină dificultăţi şi execută altă sarcină mai uşoară;

nu dau atenţie instructajului, trec la acţiune, nu cer lămuriri, nu prevăd dificultăţile ceea ce duce la eşec; dacă indicaţiile se dau pe parcurs greşelile apar mai puţin frecvent (planul trebuie prezentat secvenţial) negativism la comenzi categorice (pentru a colabora trebuie să fie sugestionaţi, reacţionează negativist la comenzile categorice datorită capacităţilor reduse) este bine să li se sugereze ceea ce trebuie să facă şi nu ceea ce nu trebuie să facă; a se evita tonul ridicat 6.Afectivitatea sunt imaturi afectiv; deficientul mintal şcolar are manifestări afective specifice preşcolarului – manifestări afective neconcordante cu cauza care le-a produs: supărarea –ia forma unei crize de furie; manifestări agresive şi autoagresive; veselia – crize de râs nestăpânit; manifestări de simpatie fără reţinere. Toate acestea nu sunt expresia unor trăiri adânci şi stabile, ci efectul capacităţii reduse a scoarţei cerebrale de a exercita un control asupra centrilor subcorticali, astfel cauze neînsemnate pot determina încetarea crizelor sau trecerea la o manifestare contrară. unii deficienti sunt placizi, au capacităţi reduse de a stabili contacte, se caracterizează prin unele note autiste 7.Motricitatea forţa, precizia, viteza, coordonarea, comprehensiunea sunt inferioare deoarece mişcările sunt legate de psihismul individului (nu este suficientă forţa şi dezvoltarea fizică); se manifestă şi la deficientul mintal usor; lateralitatea – este afectată; se fixează cu întârziere sau este încrucişată (dominantă pentru mână, ochi, picior), rău afirmată şi duce la întârzieri în plan lexico-grafic; reglarea forţei mişcărilor este deficitară (insuficienţa senzaţiilor kinestezice); prezintă mişcări stereotipe (mai frecvente cu cât deficienţele sunt mai grave – sub 60 coeficient de inteligenţă sunt incapabili de mişcări de precizie); într-un mediu de viaţă stimulativ se pot elabora motivaţii gradate şi abilităţi pentru stimula procesul educativ;

Clasificarea deficienţei mintale : 1. intelect de limită (QI 70-79) 2. deficienţă mintală uşoară \debilitate mintală (QI 50-69) 3. deficienţă mintală moderată\ imbecilitate(QI 20-49) 4. deficienţă mintală profundă sau gravă /idiotie (QI 0-19)

Intelectul liminar Copii cu intelectul liminar sunt aceea care se adapteaza doar la limita inferioara a cerintelor activitatilor scolare.Inteligenta scolara de limita exprima acel grad de activitate intelectuala care permite elevului sa faca fata la limita,sarcinilor scolare in conditii optime de motivatie< atitudine, perseverenta si de organizare a lectiei de metode si cerinte.Exista deci un prag al adaptabilitatii scolare, dincolo de care mecanismele intelectuale ale acestor elevi devin deficitare.Conduita copilului cu intelect liminar se manifesta de regula in clasele primare preintr-o imaturitate scolara.Spre deosebire de deficientii mintal care nu sunt capabili sa depaseasca stadiul operator concret al inteligentei, elevii cu intelect liminar, care sunt caracterizati prin rationamente progresive ajung la stadiul formal al dezvoltarii inteligentei. Inteligenta generala este slab dezvoltata, influentand negativ performantele scolare. Deficienta mintala usoara Copii cu acest nivel de retardare mintala dezvolta de regula aptitudini sociale si de comunicare in timpuul anilor prescolari, au o deteriorare minima in ariile senzoriomotorii si adesea nu se pot distinge de copii normali decat mai tarziu. Spre varsta de 20 ani ei pot achizitiona aptitudini scolare corespunzatoare clasei a sasea>in anii lor de maturitate ei capata de regula aptitudini sociale si profesionale adecvate pentru o autointretinere minima, dar pot necesita indrumare si asistenta in conditii de stres social sau economic. economic. Deficienta mintala moderata Cei cu acest nivel de retardare pot vori sau invata sa comunice in timpul anilor prescolari. Ei pot avea grija de ei insisi, ciu supraveghere moderata, dar sun incapabili sa progreseze dincolo de nivelul clasei a doua in probleme scolare.Pot invata sa circule independent prin locuri familiare. In adolescenta au dificultati de intelegere a conventiilor sociale. In perioada adulta pot fi capabili sa contribuie la propria lor intretinere prin efectuarea unor munci necalificate sub supraveghere stricta in ateliere protejate. Necesita indrumare si supraveghere in conditii de stres. stres.

Termenul de pseudodeficienţă mintală se referă la acele categorii de copii cu întârziere sau încetinire în dezvoltarea psihică, cu blocaje emoţionale, cu carenţe educative, care sunt determinate în general de factori de origine externă şi al căror randament şcolar şi rezultate la unele teste psihologice sunt similare cu cele ale deficientului mintal. Deosebirea majoră dintre pseudodeficienţii mintali şi deficienţii mintali constă în faptul că pseudodeficienţii mintali pot însă recupera deficitul intelectual dacă intervenţia este promptă, sistematică şi de durată, pe când la deficienţii mintali deficitul intelectual se consideră a fi ireversibil. Pentru denumirea acestei categorii de pseudodeficienţă mintală unii autori propun termenul de "arieraţie pedagogică", în care "arieraţie pedagogică", includ tulburările generate de factori extrinseci, în care includ influenţele de mediu şi deficienţele secundare de origine externă sau socială. După aceşti autori copiii pseudodeficienţi mintali prezintă particularităţi puţin compatibile cu instruirea şi educarea lor în cadrul şcolilor pentru copii normali. Alţi autori propun termenul de "inadaptaţi", întrucât consideră că la originea deficienţelor care apar se află inadaptarea. Referindu-se la pseudodeficienţii mintali, S.M. Sarasan, Th. Gladwin, consideră că aceştia sunt "needucaţi", deci copii la care, spre deosebire de deficienţii mintali autentici, nu s-au putut pune în evidenţă modificări organice, şi care provin din medii subculturale . “Adevarata siguranta se gaseste mai degraba in solidaritatea sociala decat in efortul individual izolat” Dostoievski

Pseudodeficienta mintala

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful