Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 1 din 140

ISBN 978-973-0-07328-7-0
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 1 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 2 din 140

LICENŢĂ ŞI TERMENI DE UTILIZARE PENTRU VERSIUNEA ELECTRONICĂ
© Stănescu Şerban, 2009. Toate drepturile rezervate. Dedic această carte tuturor prietenilor, apropiaţilor şi vizitatorilor de pe Internet, cititorilor şi tuturor celor care au ajuns vreodată pe paginile mele de pe Web. Toţi cei care aţi ajuns în posesia acestei cărţi, vă rog să aveţi în vedere faptul că această carte, face obiectul drepturilor de autor. Multiplicarea, copierea, reproducerea prin orice mijloace cunoscute, prezente sau viitoare, sunt permise, în condiţiile prevăzute în prezenta notă privind drepturile de autor. Orice alte forme de transmitere, copiere, multiplicare, difuzare efectuate fără acordul scris al autorului, sunt INTERZISE. NOTĂ PRIVIND DREPTUL DE AUTOR. Multiplicarea, reproducerea în parte sau în totalitate a acestei cărţi, prin orice mijloace, cunoscute, prezente sau viitoare, fără acordul scris al autorului, constituie încălcarea prevederilor legii privind dreptul de autor şi drepturile conexe şi a reglementărilor în materie de dreptul proprietăţii intelectuale şi se vor lua măsurile maxime posibile de pedepsire a făptuitorilor, prevăzute de legislaţia în vigoare. Prin excepţie, potrivit uzanţelor internaţionale în materie de produse digitale, comerţ electronic, se consideră acord scris, un contract în formă electronică, (“Licenţă” sau “Contract”) agreat de ambele părţi în textul acestuia şi a cărui existenţă poate fi probată de ambele părţi, prin mijloacele specifice certificării în mediile virtuale, informatice. Prezenta notă, vă dă dreptul neexclusiv de deţinere şi de utilizare, EXCLUSIV ÎN FORMA ÎN CARE SE AFLĂ. Deţinerea cărţii, sub orice formă, pe orice mediu de stocare, se consideră acceptarea în totalitate a termenilor prezentei Licenţe. Orice modificare adusă prezentului material fără acordul scris al autorului, constituie infracţiune. Dacă vi s-au pretins de către oricine, orice alte sume de bani exceptând contravaloarea cărţii, plătită autorului pe paginile web concepute special în acest scop de către autor, ori terţe persoane autorizate explicit prin licenţă de către autor ori de către reprezentanţii săi legali, vă rog să transmiteţi toate informaţiile la adresa sserbanro@gmail.com sau pe formularul de contact de pe situl www.serbans.com, DECLINAREA RĂSPUNDERII Opiniile prezentate în această carte reprezintă opiniile autorului şi trebuie privite ca atare. AUTORUL ESTE ABSOLVIT DE ORICE RĂSPUNDERE PENTRU OPINIILE PREZENTATE ÎN CARTE, POTRIVIT PREVEDERILOR CONSTITUŢIEI ROMÂNIEI ŞI A PREVEDERILOR DIN DREPTUL INTERNAŢIONAL PRIVITOARE LA EXPRIMAREA LIBERĂ A OPINIEI.

Fotografii, grafica copertei, design, tehnoredactare computerizată: Stănescu Şerban © Stănescu Şerban, 2009, toate drepturile rezervate.

© Stănescu Şerban, 2009

Cuprins

EOF

Pag 2 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 3 din 140

Casa şi Familia
Seria Ritmuri Interioare, Volumul III * Orice sfârşit e un început * Ritmuri Interioare - Începutul schimbărilor * Cititorii mă învaţă * Vocaţia zborului * Ce este Ritmul Interior * Patru ani din viaţa mea * Femeia Visurilor Mele * Împreună * Proiectele noastre comune * O aniversare * Resursele * A avea şi a fi * Gestionarea-administrarea resurselor * O tonă de teorie * Un gram de practică * Cum am folosit noi volumul I * Un numitor comun – Curăţenia * Cum putem lucra împreună * * Cuprins * EOF *

© Stănescu Şerban, 2009

Cuprins

EOF

Pag 3 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 4 din 140

Orice sfârşit e un început
Aşadar, iată că această călătorie pe care am început-o prin publicarea primului volum „Ritmuri Interioare”, continuă! Am publicat de curând (25 noiembrie 2009) volumul II, intitulat „Autodezvoltare, Ocultism, Extrasenzorial”. Publicarea am decis să o fac tot în formă electronică. Accesul la carte, deocamdată, va fi limitat şi condiţionat de aportul cititorilor la propria existenţă, la propria dezvoltare şi de hotărârea cu care vor dovedi că vor să îşi schimbe viaţa. Pentru toţi cei interesaţi, există două grupuri pe internet, în cadrul cărora vom colabora şi unde cărţile vor fi făcute disponibile pentru cei cu adevărat interesaţi de propria lor soartă: Clubul Oamenilor de Succes: http://tech.groups.yahoo.com/group/oameni_succes Proiectul Ritmuri Interioare: http://tech.groups.yahoo.com/group/ritmuri_interioare Cei interesaţi, se pot înscrie făcând clic pe linkurile de mai sus şi apoi completând procedura de înscriere (Join this group... etc.) Ceea ce mă interesează acum, este în primul rând să fiu la dispoziţia celor interesaţi, ca dovadă vie a ceea ce am afirmat în cărţi. Acesta este scopul principal al grupurilor, anume, comunicarea şi transformarea metodelor astfel încât rezultatele obţinute să conducă la o integrare cât mai bună, a fiecăruia dintre noi. Pentru că viaţa, desfăşurată prin prisma adaptării, este un simulacru de viaţă. Adaptarea este în fapt o formă de amânare a transformării, de cosmetizare exterioară. Este ceea ce ne-am obişnuit să numim „las' că merge şi aşa”. Adaptarea, este o modalitate de a te conforma la exterior cu mediul, făcând minimum de modificări înăuntrul tău. Adaptarea este de fapt ceea ce face cameleonul: Schimbarea aspectului exterior în vederea inducerii în eroare. Pe de altă parte, integrarea, este adevăratul proces prin care evoluăm, deoarece integrarea presupune o comunicare şi o colaborare profundă cu întregul Univers, ceea ce implică — în mod evident şi necesar — o transformare la fel de profundă. Iar transformarea, adevărata transformare, începe dinăuntrul nostru spre înafară, în vreme ce adaptarea, este un proces care tinde să transforme exteriorul înaintea interiorului.

© Stănescu Şerban, 2009

Cuprins

EOF

Pag 4 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 5 din 140

Aşa cum spuneam la finele primului volum, „La sfârşitul lui iulie*, ştiam că Pasărea Phoenix se înapoiase, aşa cum mă rugasem lui Dumnezeu, cu 14 ani în urmă... Ce va fi mai departe? Rămâne de văzut.” *NOTĂ: E vorba de iulie 2006. Pe 21 aprilie 2007, mă aflam în faţa unui sfârşit: Sfârşitul anonimatului. Totodată însă, el avea să se dovedească în practică, a fi un început: PROIECTUL RITMURI INTERIOARE. Eram foarte departe chiar şi de a ghici, de a bănui ce avea să se petreacă cu mine şi cu scrierile mele atunci când, prin iarna lui 2005, m-am apucat timid să pun cap la cap unele scrieri ale mele „de sertar”. Încă mă simţeam strivit de o mulţime de amintiri dureroase, dar mai ales, de amintirea acelei seri când, de dragul de a face pe placul cuiva, am dat foc manuscriselor mele. Mă obseda chiar imaginea vâlvătăilor flăcărilor care mistuiau munca mea de peste 20 de ani. Înăuntrul meu, în acel început de iarnă, puntea de trecere între anii 2005-2006, când ceea ce astăzi este un succes, cartea „Ritmuri Interioare” şi eu în egală măsură, eram o apă tulbure şi învolburată. Un amestec de durere, înverşunare şi dezorientare. Începusem să înţeleg că trebuie să fac ceva cu scrisul. Încă mă zbăteam între îndoieli şi speranţe. Aveau oare dreptate cei care îmi spuseseră de nenumărate ori că am talent literar? Îmi era frică să admit că există o singură cale de a afla: să public şi să mă confrunt cu cititorii. Înăuntrul meu, eram plin de condiţionări. Prejudecăţi însuşite de la cei din jurul meu, din anii când, copil fiind, priveam cu încredere şi speranţă la cei mari, la cei care, cel puţin în teorie, „aveau experienţă”. Am auzit atât de des afirmaţia „ştiu eu ce spun”, încât îmi intrase foarte adânc în străfundurile Fiinţei — abia peste decenii aveam să descopăr cât de adânc — convingerea că „orice om mare, ştie ce spune”. Paradoxal fapt, cu trecerea anilor, aveam să descopăr exact contrariul... Există un număr extrem de mic de oameni care chiar ştiu ce spun. Restul, se amăgesc doar cu ideea că ştiu, plutind în apa tulbure şi călduţă a autoamăgirilor. Se îndoapă cu citate din cărţi, cu opinii culese de la unii sau alţii din cei cu care se întâlnesc în viaţă şi care li se pare lor la un moment dat că au competenţa să emită judecăţi de valoare. Apoi, se apucă să dea sfaturi împănate cu citate, ascunzându-şi frica de asumarea răspunderilor în dosul erudiţiei. Sau chiar mai rău, ajung de la înălţimea unor funcţii, să pretindă altora să facă într-un fel sau altul. De unde ştiu? Simplu! Eu însumi am plutit ani în şir în aceeaşi apă tulbure şi călduţă, victimă a propriilor mele frici, neîncrederi, îndoieli, prejudecăţi înghiţite fără vreun discernământ de la cei din jur. De la cei de la care, presupuneam eu atunci „le ştiu pe toate”. Eu însumi m-am descoperit victimă a deciziilor pe care le-am luat,
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 5 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 6 din 140

crezând în vorbele unora sau ale altora, atunci când experienţa mi-a lipsit. Am descoperit un adevăr simplu, care oricât de tare ar durea, tot adevăr rămâne: Avem tendinţa în viaţă să luăm decizii bazându-ne pe opiniile altora, atunci când ne e frică să facem o experienţă care ni se pare că se poate sfârşi rău. În 99% din aceste situaţii, ajungem de fapt să facem cea mai proastă alegere, adică, ajungem exact în situaţia pe care ne imaginam că o vom evita, dacă decidem luându-ne după opiniile altora. Asta, se numeşte foarte direct spus, fugă de răspundere.

A decide ce faci cu viaţa ta luându-te după vorbele altora, înseamnă a te asigura — în situaţia în care ceea ce ai făcut iese prost — că ai cui striga „Din cauza ta am ajuns aici!”
Viaţa însă a început să mă pună în faţa nenumăratelor ei încercări şi am început să descopăr că foarte mulţi oameni mint. Mai exact, se mint pe ei înşişi. Se mint, pentru că le e frică de Adevăr. Mai grav, eu însumi am ajuns într-o perioadă a existenţei mele să mă mint. Să găsesc scuze, explicaţii, justificări, pentru unul sau altul din paşii bătuţi pe loc, pe Calea Vieţii. Da, există momente în viaţa noastră când trebuie să luăm decizii, fără a fi pregătiţi pentru a le lua. Atunci, intrăm în panică şi, datorită panicii, în loc să cântărim cu grijă argumentele evidente, ne cramponăm de amănunte nesemnificative, dar confortabile, uitând că Viaţa, merge înainte, indiferent ce părere avem noi despre o situaţie sau alta, despre un om sau altul, despre o filosofie sau alta, despre o meserie sau alta.

Cuprins EOF Orice sfârşit e un început

© Stănescu Şerban, 2009

Cuprins

EOF

Pag 6 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 7 din 140

Ritmuri Interioare - Începutul schimbărilor
Scrierea. Scrierea primului volum al cărţii, s-a dovedit a fi o lecţie de viaţă foarte importantă şi complexă totodată. O lecţie de viaţă care mi-a oferit suportul practic, experienţa pe care să îmi fundamentez o idee importantă, găsită de multe ori prin cărţile pe care le-am citit şi prin spusele multor oameni pe care i-am întâlnit pe calea vieţii. Cunoştinţe, profesori, prieteni... VORBELE ZBOARĂ, FAPTELE RĂMÂN. POMUL SE CUNOAŞTE DUPĂ ROADE, OMUL, DUPĂ FAPTE. Înţelepciunea generaţiilor anterioare, spune foarte frumos „Apa trece, pietrele rămân!” Câţi dintre noi oare înţelegem acest adevăr fundamental şi câţi căutăm să verificăm prin propria noastră experienţă, ce înseamnă aceste vorbe? Da, este minunat atunci când ajungi să înveţi din experienţa altora! Din nefericire, prea puţini dintre noi reuşim această performanţă. Cei mai mulţi dintre noi, avem nevoie să facem propriile noastre experienţe pentru a învăţa. Arta de a lua decizii bune, decizii care să conducă la rezultate deosebite, se învaţă în timp şi într-un singur mod: LUÂND DECIZII. Scrierea primului volum „Ritmuri Interioare” a fost într-adevăr o acţiune importantă şi o decizie importantă. O decizie care a produs în timp un lanţ de schimbări în viaţa mea şi în viaţa altora, aşa cum mi-au spus o parte dintre cititorii cărţii. A fost în primul rând un sfârşit şi totodată, un început. Începutul multor schimbări. A fost un mare sfârşit. A fost sfârşitul perioadei în care m-am mulţumit să dezvolt în scris idei, sub forma unor texte de cel mult câteva pagini. A fost sfârşitul unei lungi perioade în care m-am mulţumit să îmi pun întrebări şi să îmi răspund la ele. A fost sfârşitul unei epoci de monolog interior. A fost sfârşitul unei foarte lungi perioade de acumulări. A fost sfârşitul existenţei planurilor pe termen foarte scurt şi scurt. A fost sfârşitul unei foarte lungi perioade de căutări fără o direcţie clară, căutări aflate sub semnul îndoielilor şi al ezitărilor şi a lipsei de încredere în sine. Scrierea cărţii, a fost acţiunea de trecere de la vorbă la faptă, la o scară mai mare decât ceea ce făcusem până atunci. A fost un plan pe termen mai lung, în timpul căruia a trebuit să învăţ să îmi folosesc resursele altfel, să îmi îmbin cunoştinţele şi experienţa la un nivel de complexitate mai ridicat, să învăţ lucruri noi, să fiu mai ordonat, mai consecvent şi mai puţin împrăştiat. A fost ca o teză, ca un examen de pe urma căruia am putut afla ce resurse am disponibile, ce resurse am învăţat să folosesc, ce resurse sunt insuficiente, ce resurse trebuie să dezvolt şi cum pot face asta. A fost totodată un mare început. A fost începutul comunicării cu cititori din întreaga ţară şi chiar din lume. Români plecaţi din ţară, care au rămas Români şi pentru care plecarea din ţară înseamnă a purta steagul tricolor al României în suflet, în minte, în vorbe
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 7 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 8 din 140

şi în fapte. A fost începutul unor descoperiri mari pentru mine, atât în ceea ce priveşte posibilităţile pe care le am, cât şi a resurselor de care dispun şi a modului în care am învăţat să le pun în valoare. Finalizarea şi publicarea. A fost sfârşitul anonimatului. A fost sfârşitul acţiunilor începute şi al finalizărilor amânate pe termen nedefinit. A fost sfârşitul multor îndoieli privitoare la ce pot face cu zestrea cu care m-am născut. A fost începutul unei serii de finalizări. Finalizarea unor acţiuni începute şi rămase în aşteptare ani îndelungaţi. A fost începutul unei lungi serii de descoperiri care mi-au oferit mai multe răspunsuri la mai multe întrebări, între care, câteva sunt foarte importante pentru oricine: Cine sunt cu adevărat? La ce sunt într-adevăr bun? Ce pot să fac cu adevărat bine? Care este valoarea pe care o pot produce pentru mine şi pe care o pot introduce în circuitul valorilor în lumea în care trăiesc?
Cuprins EOF

Cititorii mă învaţă
Pentru unii scriitori, întâlnirea cu publicul, este precum descălecarea împăratului în mijlocul mulţimilor. Am asistat la o astfel de „descălecare” a unui laureat al premiului Herder. Am plecat de acolo cu un gust amar, cu o senzaţie de cenuşiu în suflet. Asta să însemne oare a fi laureat al premiului Herder? Aici în Thessaloniki, unde scriu acum, există foarte aproape de locuinţa noastră, o statuie ecvestră a lui Alexandru cel Mare, zis şi „Macedon”. Când am văzut-o pentru prima oară, mi-am amintit două lucruri despre Alexandru cel Mare, „Μεγαλου Αλεχανδρου”. Că era vestit pentru faptul că dormea printre soldaţii săi, asemeni lui Mihai Pătraşcu, zis „Viteazul” şi al doilea, era calul pe care călărea şi despre care se spunea că e imposibil de călărit. Şi totuşi, Alexandru îl iubea enorm şi erau nedespărţiţi. Pentru mine, întâlnirea cu cititorii, este întâlnirea cu mine însumi. A fi printre ei, sub o formă sau alta, a învăţa de la ei, a le transmite în mod deschis experienţa ta de viaţă, cred că este însăşi raţiunea de a fi scriitor. Unii scriitori, consideră suficient faptul că publică. Acest mod de a privi ocupaţia de scriitor, cred însă că ţine de secolele trecute. Secolul XXI, ne-a adus internetul şi cred că odată cu comunicaţiile, a produs o mutaţie importantă şi în statutul şi arhetipul scriitorului. E vorba despre felul în care scriitorul comunică. Internetul, a adus în lume conceptul de interactivitate. Fără a fi ceva nou ca şi concept în sine, interactivitatea astăzi, s-a dezvoltat la o scară pe care cred că omenirea o visează de secole. Cândva, în lumea scrisului, „interactiv”, însemna a fi prezent la cenaclurile, la şezătorile literare. Astăzi, aceste manifestări au mai curând rolul de schimb de idei, de energii, direct între
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 8 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 9 din 140

specialişti, dincolo de medierea facilitată de tehnologie. Contactul direct contează mult, dar se află sub semnul limitelor fizice, dictate de distanţele fizice dintre oamenii reali. Comunicarea extrasenzorială există, chiar dacă secole la rând omenirea a fost îngrozită de aceste adevăruri. Cunoaşterea a forţat însă în ultimele decenii limite străvechi, a apropiat oamenii dincolo de distanţele fizice şi asta produce schimbări uluitoare, în fiecare din noi. Sunt convins că oricât de mult talent ar avea un scriitor, are tot timpul ceva de adăugat la zestrea sa şi are tot timpul de învăţat ceva. În mesajele primite de la cititori, pe lângă multe felicitări, am primit şi semnale privind direcţiile către care trebuie să îmi îndrept căutările, cercetările. O serie de astfel de semnale, avea să conducă la rescrierea completă a primului volum. Pe internet, în pagina de prezentare a primului volum, scriam că „Ritmuri Interioare” este o invitaţie la o călătorie. O călătorie, al cărei scop este cunoaşterea şi autocunoaşterea. Călătoria mea, continuă şi am învăţat de la viaţă şi de la cititori că, atunci când împărtăşeşti cu alţii ceea ce ai învăţat, toate merg mai bine şi mai repede. Cât de lungă este această călătorie pentru ceilalţi? Asta, fireşte, decide fiecare. Pentru mine însă, comunicarea cu cititorii, înseamnă pe lângă bucuria în sine a faptului de a fi alături de ei prin răspunsul la mesaje, faptul că ei îmi pun în faţă, asemeni unei oglinzi, imagini ale mele, pe care poate atunci le-am zărit sau le-am ghicit pentru prima oară. Întrebări, idei de aprofundat şi în final, experienţe de făcut. Experienţe care mă ajută să mă descopăr şi care, pot oferi răspuns şi altora la unele din întrebările cu care Viaţa îi pune în situaţia de a se confrunta. Mai mult decât atât: Soţia mea, Monica, este o cititoare pe care am cunoscut-o pe internet şi ale cărei scrieri publicate pe internet, chiar dacă încă va mai trece o vreme până să devină o carte, m-au convins, m-au ajutat şi miau arătat nuanţe ale Vieţii, care îmi scăpaseră sau pe care le uitasem. Aşadar, înainte de a ne cunoaşte fizic, ne-am cunoscut altfel. Am învăţat de la ea multe şi cu siguranţă, voi mai învăţa, poate mult mai multe decât e capabilă imaginaţia mea să ghicească acum, când scriu. Deocamdată, călătoria mea, a devenit călătoria noastră. O călătorie care continuă în doi. De la primul volum şi până acum, am înţeles că ceea ce am început, necesită o echipă pentru a fi continuat. Poate că am ştiut asta cu mulţi ani în urmă, dar încă mai aveam de învăţat anumite lecţii de la viaţă. Acest volum din seria „Ritmuri Interioare”, se intitulează CASA ŞI FAMILIA. De ce am decis să continui studiul Ritmurilor Interioare cu această temă? Motivaţia este complexă. Voi aminti aici doar câteva aspecte pe care Viaţa mi le-a pus în faţă şi cititorii şi prietenii mei, mi le-au confirmat. În primul rând, deoarece ne naştem într-o Casă şi într-o Familie. Atât Casa cât şi Familia în care ne naştem, vor sădi în noi nişte învăţături şi nişte obiceiuri, care în timp, acţionează ca nişte semninţe. Ceea ce vedem „acasă”, în casă, la părinţii, fraţii şi apropiaţii noştri, vor fi primele noastre modele de viaţă. Felul în care gândesc, felul în care vorbesc şi felul în care
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 9 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 10 din 140

acţionează, îl vom copia într-o măsură mai mare sau mai mică şi va constitui o mare parte din Fiinţa noastră, toată viaţa. De asemeni, măsura în care acasă gândurile celor din casă coincid cu vorbele, vorbele cu faptele, vor fi unitatea de măsură cu care ne vom măsura noi înşine şi vom măsura gândurile, vorbele şi faptele celor cu care ne vom întâlni de-a lungul vieţii. Altfel exprimat:

Acasă şi în Familie se pune baza scării valorice, a instrumentului cu care vom măsura atât propria noastră valoare cât şi pe a celorlalţi cu care vom veni în contact.
Dacă membrii familiei noastre vorbesc frumos, vom considera normal să vorbim frumos; Dacă membrii familiei noastre râd, vom considera normal să râdem; Dacă membrii familiei noastre muncesc, vom considera normal să muncim; Dacă membrii familiei noastre citesc, vom considera normal să citim; Dacă membrii familiei noastre învaţă tot timpul, vom considera normal să învăţăm tot timpul; Dacă membrii familiei noastre se poartă frumos cu toată lumea, vom considera normal să ne purtăm frumos cu toată lumea; Dacă membrii familiei noastre sunt ordonaţi, vom considera normal să fim ordonaţi; Dacă membrii familiei noastre se respectă reciproc, vom considera normal să respectăm pe toată lumea; Lista acestor „dacă”, este extrem de lungă şi ea depinde de fiecare dintre noi. De visele noastre, de curajul pe care îl manifestăm în viaţă, de simţul de răspundere... Cu privire la această scală a valorilor, Monica mi-a cerut o precizare: —Cum se explică totuşi cazurile în care copii cu o educaţie înaltă, proveniţi din familii cu posibilităţi, ajung nişte rataţi? Sau, copii provenind din familii nevoiaşe, nişte genii? E un subiect extrem de vast şi e mult de discutat şi de analizat. Sunt întrebări pe care mi le-am pus încă din vremea liceului. Am găsit multe răspunsuri şi s-au născut multe alte întrebări. Totuşi, un adevăr persistă: primele modele de viaţă şi cele care imprimă cursul vieţii la început, sunt membrii familiei. Ce se petrece mai departe, într-adevăr, ţine de deciziile celui în cauză. Primele impulsuri pe calea vieţii însă, le primim de la cei apropiaţi şi ei, au o influenţă care uneori, poate fi crucială în evoluţia unui om.
Cuprins EOF

© Stănescu Şerban, 2009

Cuprins

EOF

Pag 10 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 11 din 140

Vocaţia zborului
De ce ne place şi ne dorim să zburăm? Tuturor ne place să zburăm. Cei mai mulţi, o facem cu gândul, visând. De-a lungul anilor, am observat că zborul, sub o formă sau alta, a pasionat până la obsesie omenirea, încă din zorii acesteia. Ikarus, Da Vinci, Hermann Oberth, Aurel Vlaicu, fraţii Wright, Henri Coandă, Ţiolkovski, ceea ce înseamnă pe ansamblu astăzi aviaţia şi astronautica, sunt dovezi clare ale vocaţiei zborului, pe care o are specia umană. NE PLACE SĂ ZBURĂM! E un fapt! Senzaţia aceea de eliberare de limitele fizice pe care o produce zborul, o căutăm instinctiv. Fiecare zboară după puterile sale: cu gândul, cu maşinile, cu avioanele, cu navele spaţiale. Există multe moduri de a zbura. Ele ţin de felul în care fiecare din noi este construit în interior. De Fiinţă. Zborul, este de secole, simbolul depăşirii unor limite, al extinderii spaţiului vital. Există însă o legătură strânsă între ritmul interior şi şansele de succes într-o direcţie sau alta. Până la urmă, ceea ce căutăm de fapt, este mai puţin zborul în sine, ca fenomen fizic al plutirii în aer, cât senzaţia de zbor. Senzaţia aceasta magică de plutire, de dispariţie a obstacolelor, de libertate totală. Pentru fiecare din noi, această senzaţie de eliberare, de libertate totală, de zbor, este produsă de cauze diferite. Există însă şi o cauză comună tuturor: Atunci când iubeşti! Atunci, toţi simţim la fel. Libertate totală! Zbor! Dar zborul, este ca orice altceva, o lecţie care se învaţă în timp. Cu cât profesorul e mai bun, cu atât zborul elevilor va fi mai înalt, mai elegant şi mai graţios. Mulţi s-au întrebat şi se vor mai întreba mulţi, multă vreme, de ce am ales tocmai Grecia când am plecat. Cei care mă cunosc, ştiu că am renunţat la un avantaj uriaş: cunoaşterea limbilor Engleză, Italiană, Franceză... Şi încă la multe altele. O casă, o firmă... Mulţi s-au întrebat şi se vor mai întreba de ce Monica, atunci când a venit la mine, a renunţat la tot ce agonisise în cei aproape 10 ani de muncă chinuitoare în Grecia. Da, au fost multe renunţări de ambele părţi! Da, e adevărat, existau multe locuri în Europa unde am fi putut să mergm şi unde am fi avut multe avantaje derivate din cunoaşterea limbii sau, am fi putut valorifica experienţa celor deja învăţate, mult mai rapid, mult mai simplu. A învăţa Spaniola sau Portugheza bunăoară, e simplu atunci când ştii Româna şi Franceza. E aceeaşi familie de limbi... Am renunţat la multe avantaje, e foarte adevărat. Atunci când am ales să plec din ţară, am avut un gând precis în minte.
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 11 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 12 din 140

După ce am scris şi publicat pe internet articolul „Tinerii din ziua de azi”, am înţeles ce anume se petrece cu generaţia celor născuţi după anul 1990. Am înţeles de ce există o prăpastie atât de mare între „noi” şi „ei”. Am înţeles că „noi” am căscat această prăpastie şi că e datoria noastră să facem ceva! Am avut profesori de excepţie şi am învăţat cât am putut de la ei. Îngerii mei Păzitori, Antonina şi Florina, m-au ghidat pas cu pas printr-o lume pe care, la început, mi-a fost groaznic de greu să o pricep. Apoi, într-o bună zi, aşa cum spuneam şi în articol, am înţeles esenţialul. „Generaţia internet”, cea atât de contradictorie, copiii-oameni-mari, copii-care-dau-lecţii-maturilor, aceşti copii ciudaţi care oscilează uluitor de rapid între o maturitate şocantă şi infantilism şi superficialitate, îşi căutau şi îşi caută o identitate proprie. Mi-am revăzut în cursul anului 2008, toată existenţa. La fel a fost şi cu Monica. Mi-a povestit chiar uluită, în repetate rânduri despre această aşa-zisă „coincidenţă”. Aşa cum stă scris în cărţile înţelepţilor şi cum se povesteşte despre cei care părăsesc această lume, că trec prin „cele 24 de vămi ale văzduhului”. Am revăzut episoade din viaţa mea, Monica din a ei, pe care le credeam amândoi, pierdute pentru totdeauna. Am descoperit unele amănunte despre noi, care ne-au schimbat viaţa, ne-au pus în faţa unor întrebări ale căror răspunsuri sunt şocante şi de multe ori, greu de găsit pe căile obişnuite. Am reuşit în cadrul unei perioade de mai puţin de trei luni, înainte de împlinirea vârstei de 49 de ani — 49 de trepte, un ciclu existenţial — o vârstă ciudată, aparte, despre care am vorbit ceva mai mult în „Autodezvoltare, Ocultism, Extrasenzorial”, am reuşit deci să pun alături secvenţe ale existenţei mele care s-au lăsat foarte greu înţelese, mai ales după ceea ce oamenii numesc încă astăzi „ştiinţă”. La Monica, a fost însă, ceva mai devreme... Pe ea, toate aceste descoperiri, au bulversat-o, au zvârlit-o într-o lume total nouă, uluitoare, pasionantă, dar practic necunoscută! Încotro, s-a întrebat ea? Cine sunt? Ce am să fac cu mine? Ce voi deveni? Ce mă mai aşteaptă? Eu, am reuşit să mă împac cu mine însumi şi cu mulţi dintre cei cu care mi-am încrucişat drumul existenţei. Am reuşit să fac un bilanţ al celor 49 de ani scurşi şi am înţeles că practic, am realizat tot ceea ce mi-am propus în viaţă: am făcut o facultate, apoi două cursuri postuniversitare, apoi am luat cariera profesională aproape de la zero, pornind pe calea informaticii şi a calculatoarelor, am scris o carte, prima mea carte care, iată, deşi scrisă în limba română, a ajuns în peste 22 de ţări. Aşa am descoperit în cât de multe ţări au ajuns românii, în cât de multe ţări şi-a trimis Decebal ambasadorii... Monica, s-a descoperit pe ea, o Fiinţă cum şi ei îi vine greau să creadă că a purtat înăuntrul ei atâţia ani, fără aproape să ştie despre existenţa ei, cu toate că, frânturi din această Fiinţă, au izbucnit la Lumină, de-a lungul anilor. Ce anume a împiedicat Fiinţa să rămână „la vedere”? În mijlocul unei lumi încă sfâşiată de contradicţii, se naşte o lume nouă, pe care Îngerii mei Păzitori mi-au arătat-o, atât cât au putut, cât s-au priceput. Sau, atât cât am fost eu în stare să accept să văd... Aceşti copii ciudaţi, sunt gata să moară, aşa cum sunt gata să trăiască; sunt gata să dea totul, aşa cum sunt gata să primească totul.
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 12 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 13 din 140

Există însă acei oameni capabili să le dea totul şi să le ceară totul? Acei oameni de la care să înveţe şi care să accepte să fie învăţaţi la rândul lor de către aceşti minunaţi copii? Mai înainte de orice însă, ei vor să zboare! S-au născut printre ruinele şi molozul unei lumi care moare, în pulberea dărâmăturilor, printre gemete şi vaiete, într-o lume căreia îi lipseşte direcţia, pentru care forţa brută, violenţa şi primitivismul, sub feluritele lor forme, între care „dinte pentru dinte şi ochi pentru ochi” poate e formula de exprimare cea mai sugestivă şi cea mai scurtă... Ei, „generaţia internet”, vor altceva. Şi ca să înţelegem că vor altceva, au învăţat să ne vorbească pe limba noastră: forţă şi violenţă. Ne obligă să ascultăm „manele”, pentru ca apoi să le abandoneze râzând de cei care s-au luat după ei; ne arată că pot scrie texte impresionante, copiind şi punând cap la cap fragmente de texte scrise de oameni celebri; cântă, dansează, compun muzică, scriu poezii, crează şi abandonează stiluri muzicale, tendinţe vestimentare de care se dispensează cu aceeaşi viteză şi uşurinţă cu care le-au creat; folosesc un limbaj plin de abrevieri criptice, care scandalizează aproape toată lumea; lipsesc de la şcoală şi privesc şcoala ca pe o pierdere de vreme... Ce vor oare să spună? Să ne spună? Ceea ce am înţeles eu, poate fi exprimat cam aşa: Tot ceea ce aţi făcut voi, putem face şi noi şi poate chiar mai mult şi poate chiar mai bine. Şi asta, fără să ne pierdem ani grei din viaţă prin şcoli. Ce vrem noi însă, este să zburăm. Vrem să trecem dincolo de mărunţişurile lumii voastre. Dincolo de paradigma „banul rezolvă totul”! Ce altceva oare pot să însemne aceste salturi bruşte de la o idee la alta, de la o comportare copilărească la una de o maturitate strivitoare, umilitoare pentru cei „maturi”, de la o stare sufletească înălţătoare la una depresivă, de la un stil muzical sau vestimentar la altul, de la o perioadă de eminenţă la învăţătură la o alta de un absenteism devastator ? Aţi urmărit vreodată un pui de pasăre care învaţă să zboare? Eram acum ceva vreme la nişte prieteni, aici în Thessaloniki. Eram mai mulţi din zările lumii... Români, albanezi, greci, adunaţi la aniversarea a doi ani de viaţă, ai unui băieţel curios şi neastâmpărat, Alex. La un moment dat, verişoara lui mai mare, Larisa, a venit la mine cu un pui de stăncuţă. Era groaznic de speriat. Fiind destul de târziu şi vederea mea fiind slăbită de anii petrecuţi în faţa monitoarelor, am crezut că e un porumbel mort, apoi, că e o cioară prinsă cine ştie cum, în vreo capcană. Eram gata să o cert pe Larisa, apoi am văzut penajul gri, ciudat şi ciocul şi mi-am dat seama că e o stăncuţă. Am întrebat-o ce e cu pasărea şi mi-a arătat către unul din albanezii de la masă. —El a adus-o! —Dă-i drumul, e păcat să o ţii aici! Ţie ţi-ar place să te încuie cineva într-o cameră? Într-o cuşcă? Sau să te ţină legată de picioare?
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 13 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 14 din 140

Pentru o clipă, am rezut că pasărea are picioarele legate. Larisa însă, la cei opt ani ai ei, e un copil inteligent şi sensibil. Învaţă foarte repede, e veselă şi „cu lipici”. Mi-a dat pasărea fără un cuvânt şi a plecat să se joace mai departe cu Alex... Am luat puiul de stăncuţă în mână şi l-am simţit moale, moale. Mă uitam cât de mare e şi mă întrebam ce s-a petrecut cu el de e în starea asta. Am făcut palmele căuş şi i-am şoptit „Hai, fugi, eşti liber acum! Du-te, du-te înainte să fie prea târziu!” Simţeam inima în palmă zbătându-se. Puiul, deşi destul de mare, în loc să îşi ia zborul, s-a cuibărit în palmele mele. M-am speriat puţin. Ce se întâmpla? Am pipăit cu frică aripile, apoi abdomenul, i-am mângâiat capul, crezând că e rănit. Nici urmă de sânge sau vreun traumatism detectabil în acest fel. Mi-am amintit apoi de anii copilăriei, când studiam puii de vrabie, de rândunică. Mi-am amintit şi de puii de porumbel. Am urmărit poate de sute de ori micile experienţe de zbor ale puilor, aripile lor tremurânde. Mi-am amintit apoi de un pui de potârniche pe care l-am găsit pe afară, prin iarbă, când aveam vreo şase ani. L-am adus încântat acasă. După vreo câteva zile de stat în cuşca în care ţinusem cândva o papagaliţă, Cocuţa, mama i-a dat drumul şi dus a fost! Am întrebat-o atunci de ce a făcut asta şi Mama mi-a explicat simplu, că în cuşcă, ar fi murit. Că s-a născut în libertate şi că, acolo trebuia să se întoarcă. Priveam puiul de stăncuţă şi vedeam înaintea ochilor imaginile cu cuşca goală şi pe Mama explicându-mi de ce a plecat puiul de potârniche. Îi spuneam în gând păsării din palmeme mele, „du-te, locul tău e dincolo de curtea asta în care suntem, acolo, sus, sus de tot, între Cer şi Pământ!”. L-am luat cu o mână şi l-am pus pe arătătorul mâinii stângi, aşa cum se ţin şoimii. Abia îşi ţinea echilibrul. Mă privea nedumerit. Simţeam că ar vrea să plece şi totuşi, stătea pe mâna mea! Mi-am sprijinit mâna pe gardul care separa terasa pe care mă aflam, de cea a blocului vecin. E parterul unui bloc aici şi sunt amenajate terase. Un fel de „balcoane”. Ceva mai încolo, e şi un mic părculeţ unde ziua se joacă copii. Sunt pomi, e verdeaţă. Speram din tot sufletul să îşi ia zborul şi să se oprească într-unul din pomii din apropiere. Am văzut că încet, anevoie, a început să îşi mişte aripile. Când una, când cealaltă. A început apoi să bată uşor din amândouă, uitându-se în ochii mei, ca şi cum mi-ar fi cerut voie să plece. Îl tot încurajam în sinea mea, „hai, curaj, încă puţin, uite, ia-o din aproape în aproape, din creangă în creangă, dacă ţi-e greu! Câte puţin!”. După câteva minute de îndoieli şi ezitări, a bătut de câteva ori din aripi, dar tot pe degetul meu a rămas. Am simţit însă că îşi ţine echilibrul şi am închis ochii şi l-am văzut zburând sus, sus de tot. Am vrut să îi transmit asta. Ştiam, ştiu că se poate. Am mai făcut-o şi cu animale şi cu păsări şi cu oameni. Cu Monica, am făcut asta de mai multe ori. La fel cu Antonina şi cu Florina. Ştiam cu certitudine că se poate! Într-adevăr, s-a aşezat mai bine pe deget şi la următoare tentativă, a zburat, dar aripile s-au mişcat fără convingere şi a aterizat la trei metri mai încolo, pe terasa vecină... O pisică s-a ivit imediat, adulmecând. Mi-am făcut socoteala că stăncuţa e destul de mare şi ciocul, destul de impresionant. În cazul în care ar fi fost nevoie de o înfruntare, cred că stăncuţa avea şanse,
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 14 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 15 din 140

măcar să îndepărteze o vreme pisica. O nouă tentativă DE ZBOR. A reuşit să se urce pe şaua unei biciclete, care era sprijinită de ziul blocului. De acolo, putea să se ridice pe zid şi, mai departe, să treacă într-o zonă „liberă” doar atât puteam vedea din locul în care mă aflam. O zonă liberă, dincolo de zid... Becul care lumina terasa, lumina prea puţin partea în care mă aflam în acel moment şi în jur, era semi-întuneric. Am lăsat puiul să îşi urmeze soarta, dar gândul meu a zburat acasă, la Îngerii Păzitori. La Antonina şi la Florina. Am venit în Grecia, unde am şansele cele mai mici, pentru a zbura. Fiecare zi aici în Grecia, e o zi de zbor. Am ştiut la plecarea din ţară că singurul lucru de care au cu adevărat nevoie gemenele Antonina şi Florina şi toţi cei de vârsta lor, „generaţia internet”, e o lecţie de zbor. Cu orice preţ. Chiar cu preţul vieţii, dacă asta e tot ce putem face. Oricum, ştiu încă din 2004 şi chiar dinainte, că se poate zbura în multe feluri. Am făcut-o de multe ori... În 2004 însă, am înţeles că aşa cum voiam eu să zbor, am reuşit, dar am îngrozit pe prea mulţi. Chiar şi pe cei care mă aşteptam să înţeleagă... Am înţeles că lumea era prea puţin pregătită pentru aşa ceva. Poate că şi eu eram la fel de puţin pregătit pentru ceea ce trebuia făcut... Acum, am înţeles că singura lecţie de zbor pe care o vor înţelege mai mulţi, e aceea de a îţi înfrânge neputinţele trupului. Aceea de a cunoaşte mai bine Fiinţa din noi şi de a o lăsa să ne conducă, atunci când e nevoie.

Dă-i Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu, ce-i al lui Dumnezeu.
Asta este traducerea pe care am găsit-o noi, Monica şi cu mine, acestei învăţături biblice. Să lăsăm Fiinţa să ne conducă atunci când e vorba de legile Universului şi Trupul, când e vorba de Legile Pământeşti. Adică, aşa cum spuneam în finalul capitolului Femeia Visurilor Mele, să acţionăm cu Fiinţa atunci când e nevoie să visăm şi să vizualizăm, să acţionăm cu Trupul atunci când trebuie să scriem şi să acţionăm în lumea aceasta, apoi din nou cu Fiinţa când trebuie să analizăm rezultatele, să corectăm şi să completăm Visul şi Viziunea, apoi din nou cu Trupul, pentru a pune în practică acele măsuri care duc la materializarea Viziunii şi apoi, să repetăm aceşti paşi, până când vom ajunge acolo unde visăm!

Are însă oare Visul vreo limită?
Dacă vom putea Monica şi eu, să ne oferim nouă înşine o lecţie de zbor, atunci se cheamă că am mai făcut un pas înainte. Până unde vom ruşi să ajungem?
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 15 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 16 din 140

Cât vom rezista? Va învinge trupul de mai multe ori, sau va învinge Fiinţa? Deocamdată, ziua în care scriu acest rând, este întâi iulie 2009. Am rezistat aşadar două luni. În volumele următoare, cei care vor, vor afla şi cum am rezistat şi cât a costat această aventură. Iată deci de ce am ales Grecia. De ce am venit în necunoscut. Fără hărţi, fără busolă, fără dicţionare, fără ghid de conversaţie, fără vreun prieten sau cunoştinţă. Doar noi doi. Un „el” şi o „ea”. De ce am ales Thessaloniki? Pentru că e un oraş mare şi fiecare zi de supravieţuire într-un oraş în care te poţi rătăci de câteva zeci de ori într-o singură zi, e o măsură a ceea ce eşti în stare să faci cu tine însuţi. Am luat cu mine, foarte puţine din ţară. În primul rând, pe Monica. Am căutat-o timp de şase ani, am găsit-o când am reuşit să fiu foarte aproape de portretul a ceea ce trebuie să fie. A ceea ce am nevoie. Şi a durat mai puţin de şase luni. Apoi, o perioadă de adaptare de câteva luni, în care am muncit şi am trăit împreună. Apoi, am sărit amândoi în necunoscut. Pentru ea, chiar dacă cunoaşte limba, e încă foarte greu. Cei nouă ani petrecuţi în Grecia, au însemnat nouă ani petrecuţi într-o localitate mică, cu câteva mii de locuitori, cu obiceiuri specifice zonelor agricole şi activităţi preponderent din zona agricolă. Multă agricultură şi puţină industrie. Oraşul, înseamnă în primul rând o populaţie mult mai mare, pe o suprafaţă mult mai mică. Iar Thessaloniki, are peste 1.200.000 locuitori... Înseamnă industrie, comerţ, servicii, toate mult mai dezvoltate. Înseamnă modul de viaţă şi de gândire citadin, care este foarte diferit de cel din mediul rural. Înseamnă deplasări zilnice dintr-un cartier în altul, cu autobuzul sau autoturismul personal, care durează de la câteva minute, la peste două ore. În acelaşi oraş! Ca termen de comparaţie, de la aeroportul Băneasa, cu avionul, am făcut până la aeroportul din Thessaloniki, o oră! De aici, din centrul Thessaloniki, de la Platia Navarinu până în cartierul Triandari, unde se merge la mare, la plajă, am făcut 1 oră şi 50 minute! Şi am schimbat două autobuze! Am venit aici, cu Monica, între altele, să îmi serbez cea de-a cincizecea aniversare, alături de ea, pe malul mării. Şi am reuşit! Am venit aici, să vedem dacă putem lua viaţa de la capăt, pornind mână în mână, avându-ne doar pe noi, experienţa de viaţă şi vreo 48 de kilograme de bagaje. Cât am putut căra cu spinarea. În iunie 1940, în ziua ultimatiului, Mama îmi povestea că au avut dreptul la plecarea din Cernăuţi, să ia fiecare cât încăpea într-o valiză. Noi, am luat pentru amândoi cât încape într-o singură valiză. Am pornit la drum cu noi înşine, cu speranţa, cu experienţa şi cu Dragostea. Am pus oare tot ce trebuia în bagaje?
Cuprins EOF © Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 16 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 17 din 140

Ce este Ritmul Interior
Am mai spus că am fost întrebat ce înţeleg prin „Ritmuri Interioare”. Sunt oameni care m-au întrebat şi tot ei au răspuns, într-un mod superb: Scriind, apoi afirmând: „Cred că acesta este ritmul meu interior. Ce părere ai?” Am primit astfel de daruri! Am primit şi am confirmat că am simţit. Am descris ce anume şi am primit la rândul meu confirmarea că ceea ce a fost transmis, a ajuns la mine. Aceasta e o definiţie indirectă a „Ritmului Interior”: O modalitate particulară de a comunica, de a îmbina într-un mod unic, anumite resurse cu care suntem înzestraţi la naştere şi care ne oferă o anumită expresivitate, unică. În cazul meu, în primul volum, am căutat să explorez aceste resurse, experienţele de viaţă pe care le-am trăit, rezultatele pe care le-am obţinut şi măcar câteva concluzii pe care le-am desprins pe acest drum parcurs. Am răspuns însă şi eu la întrebare, altfel decât am făcut-o în carte, care este un prim răspuns la această întrebare, pe care mi-am pus-o singur şi la care am considerat că trebuie să găsesc un răspuns. Răspuns pe care apoi să îl fac public. Şi am considerat că trebuie să îl fac public şi să fiu extrem de sincer, pentru că suntem diferiţi, avem experienţe diferite de viaţă şi prin urmare, avem răspunsuri diferite la aceleaşi întrebări. Ele se completează reciproc. Spuneam în „Spaţiul vital” că, atunci când îţi place o poezie, primeşti în spaţiul tău vital pe autorul acesteia. La fel cu orice altceva îţi place. Faci puţin loc în Fiinţa ta, unei fiinţe care ţi-a oferit o parte din ea. Odată cu acea parte, zestrea ta sporeşte. E ca o extensie, ca un accesoriu adăugat unui utilaj complex, accesoriu care îi sporeşte funcţionalitatea. Am afirmat tot în „Spaţiul vital” că dezvoltarea acestui spaţiu, a acestui Univers pe care l-am numit „Spaţiul vital”, înseamnă a accepta în spaţiul tău vital alte Fiinţe şi, în egală măsură, a te deschide către alte Fiinţe. Primul volum, este o astfel de deschidere. O propunere de creare a unui Spaţiu Vital mai cuprinzător, mai nuanţat, în care fiecare entitate componentă să contribuie în mod conştient cu zestrea sa nativă, cu experienţa sa. Să participe practic la un schimb de valori. Ce este până la urmă „Ritmul Interior”? O definiţie comună mai multor dintre cei care am dezbătut posibilele răspunsuri, este aceea de „Har” sau „Graţie Divină” E o definiţie superbă, recunosc şi care acoperă cu siguranţă conceptul. Este totuşi o definiţie mult prea condensată, prea metaforică. Înţelegerea unei astfel de definiţii, necesită multă experienţă şi sensibilitate. O definiţie pe care o propun spre dezbatere acum, este următoarea:

Modalitatea specifică prin care fiecare Fiinţă simte că participă în mod spontan la schimbul universal de valori şi care îi oferă sentimentul împlinirii, bucuria de a trăi, menţine trează nevoia de a merge mai departe şi constituie materia primă a construcţiei pe care o numim de obicei FERICIRE.
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 17 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 18 din 140

Toată viaţa, facem de fapt un singur lucru! Unul şi acelaşi, de secole. Fiecare în felul său, cu viteza sa specifică, cu mijloacele sale specifice. NE CONSTRUIM FERICIREA. Până la urmă, ritmul înterior, cred că asta este: viteza cu care ne construim fericirea. Atunci când această viteză este prea mică, simţim asta. Care sunt factorii depinde această viteză? Asta am căutat să aflu în primul volum. Şi am înţeles că această viteză, este o funcţie complexă, ale cărei variabile sunt resursele fiecăruia.
Cuprins EOF

Patru ani din viaţa mea
Voi povesti acum mai multe despre anii dintre 2003, anul unei decizii grele, care m-a afectat sufleteşte mult şi anul 2009, anul altei decizii grele, părăsirea ţării, dar de o cu totul altă natură; anul când am întâlnit-o „în carne şi oase” pe Monica, femeia alături de care mă aflu acum. Aceşti ani despre despre care, în primul volum, sunt doar vagi referinţe. Şi asta, pentru că la vremea scrierii acelui volum, ei erau în derulare şi aveau de fapt să fie continuarea călătoriei începute în anul 2003... Primul volum, a fost mai curând o trecere în revistă a anilor dinainte de 2004. Anii care au urmat, mi-au adus în viaţă schimbări spectaculoase. Pentru cine încă mai crede că „soarta” omului e „bătută în cuie”, povestea acestor ani, este o poveste asupra căreia merită reflectat mai serios. Pentru cei care caută Marele Secret al Vieţii şi cred în continuare că el există, pot spune că aceşti ani, sunt anii în care m-am apropiat din ce în ce mai mult de înţelegerea Secretului şi de punerea sa în practică. Pentru că, aşa cum am arătat în această carte, există un Secret. Rhonda Byrne şi cei care au realizat filmul „Secretul”, au dreptate. Perioada 2004 – 2008, a fost una din cele mai dificile şi mai dense din viaţa mea. După ce am lansat primul volum „Ritmuri Interioare” pe internet, mi-am dat seama că trebuie să recitesc eu însumi cartea, că am reuşit în sfârşit să capăt neutralitatea minimă necesară pentru a o citi din perspectiva iubitorului de cărţi. Prima lectură „de la cap la coadă”, a fost ca un duş rece. Mi-am dat seama că în carte, am făcut un inventar al vieţii mele, că am pus în evidenţă nişte etape, nişte căutări, nişte rezultate şi că am dat naştere unor întrebări, dintre care, cea mai importantă, este chiar cea din finalul cărţii: „La sfârşitul lui iulie (2006 – n.a.), ştiam că Pasărea Phoenix se înapoiase, aşa cum mă rugasem lui Dumnezeu, cu 14 ani în urmă... Ce va fi mai
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 18 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 19 din 140

departe? Rămâne de văzut.”. Anul 2003, un sfârşit şi un început... În 2003, am reuşit să înţeleg şi totodată să accept un adevăr care, pentru alţii se pare că fusese evident... Căsătoria mea ajunsese de câţiva ani la final. În acest an, m-am chinuit să accept un adevăr. Convieţuirea împreună a unui anuimal născut şi crescut în libertate cu un animal născut şi crescut în captivitate, este un veşnic compromis. Spiritul meu de independenţă, m-a îmipns să explorez lumea înconjurătoare, dincolo de riscuri şi părerile celorlalţi, de la primii ani din viaţă. Am crescut la Munte şi Muntele şi-a pus amprenta pe mine. A fost rău? A fost bine? Au fost şi costuri mari dar şi bucuria nespusă de a descoperi curcubeul, de a intui apariţia lui şi a îl vedea, în vreme ce alţii, doar auzeau că „a fost un curcubeu azi dimineaţă”. Reversul medaliei? Refuzul sistematic de a mă supune arbitrariului, artificialului, falsului... Mi-am iubit soţia, o iubesc încă, dar faptul că a fost incapabilă, după atâţi ani de căsnicie să se rupă de sclavia autoimpusă faţă de părinţi, i-a fost fatală... Mi-am iubit Mama, îmi iubesc cei doi taţi pe care Universul mi i-a dăruit, dar, între a fi sclavul lor şi al părerilor lor şi a îmi zdreli genunchii pe drumul ales de mine, am preferat independenţa, chiar dacă uneori asta m-a costat scump. Am suferit enorm când am luat decizia de a pune capăt căsătoriei, dar devenisem conştient că e singura cale de a putea continua. Înţelesesem în sfârşit, că aveam datorii faţă de mine, datorii a căror onorare o amânasem, tot căutând să găsesc soluţii de mediere a unor conflicte de a căror apariţie şi perpetuare, erau alţii răspunzători. La finele anului 2003, eram din nou „singur”, liber să decid ce vreau să fac cu mine, cu viaţa mea. Am decis să fac totul ALTFEL. Trăisem destui ani GÂNDIND. Am vrut să schimb fundamental asta şi am decis să trăiesc SIMŢIND. Am încheiat acest an, cu decizia de a rectifica o eroare care era să mă coste viaţa: arderea manuscriselor. Înţelesesem că scrisul era foarte important pentru mine. Mult mai important decât crezusem eu vreodată, în cei 34 de ani de scris, cu intermitenţe... Am luat aşadar decizia de a reconstitui ceea ce voi putea din cele 1600 de pagini arse, scrise în perioada 1969 – 1991. Faptul că am nevoie de scris, că e ceva ce trebuie să dezvolt mai departe, era prima concluzie la care ajunsesem. Primul „ritm interior” cu privire la care mă convinsesem, era
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 19 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 20 din 140

aptitudinea pentru scris. Am înţeles treptat că Talentul, Harul, Adevăratul Ritm Interior, înseamnă de fapt zestrea nativă, pusă în mişcare pentru a produce valoare. Şi că, poţi spune cu adevărat că ai un talent oarecare, abia după ce acesta a fost pus în acţiune, ai produs ceva cu el şi acel „ceva” a fost acceptat în circuitul valorilor. Eram conştient că investisem multă energie şi mult timp în scris şi că de aici trebuie să plece un nou început. De ce, cum, ce să scriu, erau încă multe neclarităţi. Pentru moment, ştiam doar că îmi vreau înapoi povestirile pe care le-am zvârlit în flăcări, făcând un compromis care era să mă coste viaţa. Ce aveam să fac cu ele? Încă mă chinuiam să iau o decizie. Încă erau multe întrebări fără răspuns legate de scris. Dar întrebarea care mă chinuia cel mai tare, era „La ce sunt eu bun de fapt?” Da. Înţelesesem că e posibil să aibă dreptate cei care îmi spuseseră că am talent literar. E posibil... Şi cum să mă conving dacă e aşa? Pe urmă, mai era o problemă care începea să mă obsedeze... Pianul. De mic copil mi-am dorit să cânt la pian. Eram cred prin clasa a II-a când ai mei m-au dus la un profesor de muzică. În cinci minute, s-a tras concluzia că „Stricăm orzul pe gâşte. Şi pe urmă, de unde instrument?”. Da... Instrumentul... O pianină, în 1980, costa 17.000 lei. Adică, salariul meu pe 10 luni. Lucrasem prima oară la 16 ani, ca muncitor necalificat, la Uzina de Medicamente Bucureşti, în secţia Sulfatiazol. „La sulfă”, cum se zicea acolo. Cărasem cu spinarea saci de 60 kg de acetanilidă, una din materiile prime din tehnologia fabricării sulfatiazolului. Dădusem la lopată la sulfoacetanilidă... Trei schimburi, toxicitate... muncă grea, dar, aveam să aflu peste mulţi ani, foarte bine plătită, în comparaţie cu alte munci. Primul meu salariu, a fost 1504 lei... Am luat atunci vreo 2000 şi ceva de lei, în acea vacanţă... Aşa încât, atunci când ceva mai târziu, m-am dus la „Romanţa”, pe Calea Victoriei, acolo unde văzusem o pianină, m-a bufnit plânsul în magazin, uitându-mă la preţ... Pe ce să dau banii mai întâi? Pe haine? Pe încălţăminte, pe mâncare, pe chirie, pe abonamentul la transportul în comun, pe ore de pian, pe cărţi, pe muzică? Pe ce? M-am gândit o clipă la rate... Am întrebat. Aveam nevoie de giranţi... Cine să mă gireze? Anul 2004, primele corecţii ale traiectoriei. În 2004, furia neputinţei ajunsese dincolo de limitele suportabilului şi am sacrificat peste 15 milioane de lei, o sumă de bani foarte mare pentru mine. Mi-am luat o claviatură MIDI, o Yamaha PSR 290. Vangelis e unul din preferaţii mei şi înţelesesem încă din perioada sintetizatorului Dr. Robert Moog, anul 1970, faptul că acest tip de instrument va avea un cuvânt greu de spus în muzica anilor viitori. Şi mă simţeam foarte atras de acest gen de instrument... Suna ca o orchestră... Anul 2004, a adus în casa mea un strănepot al acestui sintetizator electronic...
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 20 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 21 din 140

Aşa a început povestea mea în ipostază de compozitor şi interpret. Începeam să descopăr că împreună cu calculatoarele mele, pot să îmi pun visele în practică. Pot face cu alte cuvinte, ceea ce mi-am dorit cel mai mult: Să scriu, să cânt la pian! Am început astfel să fac primii paşi în domeniul muzical, în timp ce munceam să refac ceea ce distrusesem prin arderea manuscriselor. Aşa s-a născut albumul „Masters Of The Light”. Aveam să îl finalizez în 2008, dar făcusem începutul! Făceam ceea ce simţeam! Am început să primesc şi primele confirmări. Cei care mă vizitau şi ascultau piesele compuse, erau uimiţi şi plăceau tuturor. Li se părea ciudat că am compus şi cânt fără note... Zâmbeam strâmb. Ştiam eu de ce.... Doi paşi importanţi în viaţa mea. Discul, se bucură de succes. Aşadar, am descoperit două ritmuri interioare, două daruri, două RESURSE: scrisul şi muzica. Mai aveam însă o datorie faţă de mine... Între povestirile reconstituite, se numărau câteva care răsturnau conceptele ştiinţifice uzuale şi se încadrau potrivit ştiinţelor oficiale, fie la categoria „science – fiction”, fie la categoria „paranormal”. „Paranormal”, e un termen pe care îl detest, datorită conţinutului care i s-a dat de-a lungul anilor şi care mă trimite la o singură amintire: Arderea pe rug de către inchiziţie a lui Galileo Galilei şi Giordano Bruno. Altfel spus, e periculos să fii altfel decât ceilalţi. Sau, mai corect spus, e periculos să vezi mai departe de lungul nasului, când toată lumea vede cel mult până în vârful lui. Galilei a plătit cu viaţa îndrăzneala asta... Am văzut cu ochii mei fiinţe hipersensibile, ajunse la spitalele de psihiatrie şi dopate cu psihotrope. Asta face medicina pentru oamenii care au o sensibilitate ieşită din tiparele standard. Dar ce înseamnă oare „standard”, când e vorba de un OM?! Prin primele decenii ale secolului XX, se spunea despre tren că circulă cu „nebuneasca viteză de 36 km pe oră”. Astăzi, ne punem problema să construim nave fotonice, care să depăşească graniţa Warp! Adică, să circule cu o viteză mai mare sau apropiată măcar de 399000 km pe SECUNDĂ!! Prin anii '60 ai secolului XX, se spunea despre LASER (Light Amplified by Stimulated Emission of Radiation) că este o invenţie sublimă dar absolut inutilă. Tot prin anii '60, se spunea despre calculatoare că sunt o invenţie fără viitor... Aşadar, alte noi moduri de a îl arde pe rug pe Galilei, pentru că şi-a permis să contrazică ştiinţa oficială, potrivit căreia Pământul era buricul Universului şi era o tavă de aur, cărată în spate de elefanţi... sau de broaşte ţestoase... Isus Nazarineanul, a fost crucificat pentru că a îndrăznit să demonstreze că OMUL, este altceva decât se credea în vremea aceea. Evenimentele care mi-au zdruncinat viaţa încă de la vârsta de aproape opt ani, le-am povestit în jurnalul căruia i-am dat foc în 1991. Au fost printre
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 21 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 22 din 140

primele scrieri pe care le-am reconstituit şi sunt materialul de bază pentru cartea „Lumea lui Ainival”, la care lucrez şi din care am publicat unele fragmente. Faptul că deja am fost întrebat „când e gata, că vreau să o cumpăr”, m-a speriat puţin, dar recunosc, e un semn al faptului că oamenii au început să vadă în Fiinţa umană şi altceva decât automatul de făcut bani... E semn că au reînceput să descopere Visătorul şi Făuritorul de Vise din ei. Aşadar, percepţia extrasenzorială!! Primii paşi pe calea descoperirii universului interior, au fost şocurile trăite în copilărie. Evenimente care, potrivit învăţăturilor pe care le primeam, erau imposibile! Cum să fie imposibil ceva ce se petrece cu mine?! DEVASTATOARE ÎNTREBARE! A fost prima întrebare care avea să îmi zdruncine existenţa pentru mulţi ani. Aşa am ajuns să îl descopăr pe Mircea Eliade, la 11 ani, vârstă la care alţii se joacă cu păpuşile, găletuşa şi lopăţica... Dar Eliade, oferea prea puţin. Eliade doar îmi confirma că există evenimente inexplicabile şi îmi oferea un cuvânt care m-a chinuit ani în şir: Yoga. Ce e aia Yoga? Fiind o fire mai curând taciturnă, întrebam rar şi dacă eram expediat, mă închideam în mine şi refuzam să mai abordez subiectul cu „cei mari”. Întrebările şi frământările, se amplificau. Înăuntru. Aşa am ajuns să trec drept „leneş”, „visător”, „indolent”, „brânză bună în burduf de câine”. Am vrut să citesc mai mult din scrierile lui Eliade, dar, în acea vreme, cărţile lui se vindeau pe ascuns şi rar împrumuta cineva din biblioteca personală o astfel de carte. Cât priveşte colegii mei de la şcoală... Ei erau la faza „fotbal”, „de-a hoţii şi vardiştii”, etc. Aşa încât, m-am refugiat în Natură. Plecam des de unul singur la munte. Instinctul îmi spunea că acolo o să găsesc răspunsurile. Aveam să aflu doar frânturi din ce voiam şi faptul că mă simt bine în Natură. Aveam însă să descopăr altceva, foarte important: VIAŢA. Viaţa adevărată, aşa cum se derulează ea liber, dincolo de prejudecăţi şi teorii filosofice sau ştiinţifice. Atunci când o bucată de stâncă se desprinde de pe o creastă şi se rostogoleşte la vale, puţin îi pasă ei de ce crede despre ea restul lumii. Celui care stă în calea ei, poate că îi pasă. Piatra însă, îşi continuă rostogolirea... Până când? Mi-am pus şi întrebarea asta într-o zi. Apoi, elev fiind la un liceu de chimie, am descoperit „Principiul lui Le Chatelier” şi conceptul de echilibru. Acest concept avea să îmi dea de furcă, până astăzi, aşa cum astăzi, îmi oferă sute şi mii de răspunsuri, dar şi multe alte întrebări noi... La vremea când am aflat despre el însă, ceva înăuntrul meu, mi-a spus că dădusem peste o mină de aur şi că, aici se află cheia multor mistere din natură: ECHILIBRUL. Când reuşeşti să mergi pe bicicletă? După ce ţi-ai însuşit arta de a te menţine în echilibru, fiind în mişcare, pe două roţi!! Am descoperit apoi în colecţia „Caleidoscop”, o cărţulie mică, a lui Ion Vulcănescu, „Relaxarea”. În acea cărţulie, erau câteva tehnici Yoga şi Pranayama. Am început să pun în practică. Am obţinut rezultate care mi s-au
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 22 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 23 din 140

părut spectaculoase, dar a început să mă chinuie o altă întrebare, mai grea şi cu implicaţii grave: Ce se întâmplă de fapt? Cu mine, cu ceilalţi? La liceul de chimie, înţelesesem că totul este energie, dar mai ales, că energia se conservă. Îmi dăduseră mult de gândit două ecuaţii care defineau energia: Cea a lui Einstein şi cea a lui Max Planck. Aceste două ecuaţii, puse cap la cap, demonstrau clar că între masă şi Lumină, e o legătură clară şi că, de la masă la Lumină, se poate trece dacă poţi controla frecvenţa de vibraţie. Am trecut instinctiv peste toate prejudecăţile ştiinţifice privind microcosmosul şi macrocosmosul, mecanica newtoniană şi mecanica cuantică, noţiunile de matematică şi am reţinut câteva aspecte simple: Muzica, este energie; Lumina este energie; alimentele, sunt energie; obiectele din jur, sunt energie. Pe cale de consecinţă, am dedus eu, OAMENII sunt tot nişte forme de energie. Adică, simplificat, NIŞTE FORME DE LUMINĂ. Dar, pentru a aduce la suprafaţă, ÎN CONŞTIENT această descoperire, a fost nevoie de ani! Şi atunci am început să mă îndoiesc de adevărul propagandei materialistdialectice. Şi dacă preoţii au dreptate? Dacă există Dumnezeu? Dacă ce scrie în Biblie e adevărat şi oamenii înţeleg greşit toate astea? Ce, ar fi prima oară în istoria omenirii când tot Pământul se înşeală? Şi ajungeam din nou la Galilei... Am descoperit apoi cartea lui Nicolae Tufoi, „Yoga”. Am început să lucrez după ea, prin 1984. Cu frică, sporadic şi totuşi, rezultatele se vedeau clar. Telepatie, clarvedere, psihometrie. Anumite evenimente din viaţa mea, începeau să se desluşească, dar mă cuprindea groaza dintr-o altă direcţie: Ce se întâmplă de fapt între mine şi mediul meu de viaţă? Totuşi, energia se conservă! Când şi cum am făcut rău altora fără să ştiu, cu gândurile mele? Într-un moment de furie, omul emite o cantitate uriaşă de energie în Univers. De unde o ia? Unde o trimite? Ce se petrece pe acest traseu? Care este acest traseu? Ce se petrece fără ca eu să pot şti, dincolo de privirile mele? Descoperisem legătura între energie şi fenomenele de rezonanţă. Radioul, televiziunea LASER şi MASER (Microwaves Amplified by Stimulated Emission of Radiation, Microunde pe scurt, azi cunoscute din cuptoarele cu microunde şi telefonia mobilă...), sunt doar o parte infimă din aplicaţiile fenomenului de rezonanţă. Brusc, am realizat că telepatia, este departe de a fi „ghicirea gândurilor”. Este de fapt, un fenomen de rezonanţă spontană, care are loc între două fiinţe omeneşti. Atunci când cunoşti starea de furie şi intri în rezonanţă cu un om care e furios, ŞTII ce se petrece înăuntrul lui; ştii ce gândeşte, ce ar putea spune, cum acţionează, cum re-acţionează! ŞTII!! Pur şi simplu, ŞTII! Iar am căzut într-un hău de întuneric! Şi dacă intru în rezonanţă cu orice? Cu pietrele, cu florile, cu animalele? Cum se face că există simpatii şi antipatii spontane? Ani în şir am căutat să citesc ceva care să mă lămurească. Din păcate însă, multe dintre abordări erau matematice, iar mie, matematica mi s-a părut toată viaţa o complicaţie inutilă... Şi totuşi, mă izbeam la tot pasul de ecuaţii de tot felul, cu tot felul de semne imposibil de priceput pentru mine... Simboluri necunoscute, termeni criptici, noţiuni vagi... Asta mă zvârlea în lungi
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 23 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 24 din 140

perioade de derută şi apatie. Rămâneau însă rezultatele obţinute şi concluzia care mă rodea: Eliade are dreptate! Dar care e cheia misterelor?! Dumnezeu? Furia mea creştea şi s-a ridicat împotriva faptului că îmi lipsea Biblia, care, simţeam eu că o să îmi aducă multe răspunsuri. Aflasem despre Biblie că e o culegere de texte, scrise de-a lungul câtorva secole. Prin urmare, era o experienţă comprimată, a multe generaţii de pământeni. Astfel, mi-a venit ideea de a îmi folosi abilităţile telepatice, pentru a face rost de o Biblie. Modestele mele experimente cu Yoga, rezultatele spectaculoase comparativ cu ceea ce făcusem, m-au condus la concluzia clară că este o metodă accelerată de autocunoaştere. Dar, devenise evident faptul că am nevoie de cineva instruit cu care să pot discuta. Cineva care să înţeleagă aceste fenomene ciudate, să fi trecut prin ele şi să poată da măcar unele explicaţii. În 1987, am abandonat experimentele Yoga, pentru că îmi dădeam seama că înţeleg prea puţin din ce se petrece cu mine şi ce consecinţe determină asupra lumii în care trăiesc, felul în care gândesc, felul în care vorbesc, în care mă mişc... Mi-am propus să continui doar când voi putea urma un curs de Yoga. Dar cum? Cum să ajung în India? Misterioasa Indie a lui Mahatma Gandhi, a cărui legendă înconjurase lumea şi ale cărei ecouri slabe, ajunseseră şi la mine? Pe urmă, mai era şi scandalul cu „Meditaţia transcendentală”, în care erau implicate nume cu greutate, între care şi Marin Sorescu, deja un nume mare în literatura română. Începusem să întrevăd ce însemna meditaţia şi toate zvonurile privind periculozitatea acelor experimente, mi se păreau absurdităţi. Mai mult, ceea ce păţiseră unii oameni din cauza asta, erau orori de neconceput pentru mine. Instinctul îmi dicta prudenţă. Peste toate, trona impozant „dosarul de cadre” pe care îl aveam. Tată transfug! Aveam să mă confrunt pentru prima oară cu politica comunistă „de cadre”, atunci când am vrut să dau admitere la Ziaristică. Era singura formă de a face literatură care simţeam că mi se potriveşte. Facultatea asta însă, însemna să ai „dosar beton”. Se dezvoltatu aşa zisele „ştiinţe sociale”, care erau de fapt nişte hipertrofieri ale ideilor stahanoviste, aplicate la sfera socialului. Academia Ştefan Gheorghiu, devenise cea mai puternică formă de pregătire superioară... Atâta doar că, aveam să aflu de la nişte studenţi la ziaristică, acolo puteai ajunge doar cu „dosar beton” sau o pilă mare în CC al PCR. Ce e aia „dosar beton”, m-am pomenit eu întrebând... La petrecerea la care eram, câţiva au râs de mine: —Cum, ce e aia „doasar beton”? Tac'tu tractorist şi ilegalist şi mă-ta ceapistă şi membră! Ha, ha, ha! Unul, mai puţin băut, m-a luat în serios: —Uite care e treaba... Eu sunt în anul IV... am ajuns acolo, că îmi place literatura şi reportajul. Îmi place să scriu. Ca să scrii şi să laşi ceva în urma ta, azi e greu. Ori ai o proptea mare în partid şi te publică, ori îţi faci una, pupând în cur un ştab. Eu am avut noroc că ai mei sunt în partid şi relativ bine plasaţi. Dacă sunt de acord cu comunismul ăsta? Ideile sunt bune. Da' de la teorie la practică, e o prăpastie aşa de mare, că trebuie un avion să treci peste. Şi avionul ăsta se cheamă capitalism... Mi se rupe mie dacă mă torni. Dar te văd băiat deştept: Cine crezi că o să te creadă? Aici, la beţie, zice fiecare prostii. Eu neg şi tu zici ce vrei. Eu sunt la Academie şi tu, cu ce te ocupi?
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 24 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 25 din 140

—Sunt la ICECHIM, laborant... Eram imediat după dezamăgirea cu Facultatea de Tehnologie Chimică Organică... Scăpasem de armată lungă şi speram că pot cârmi destinul cum vreau eu... Am simţit că se prăbuşeşte totul în jurul meu... Tata, era în Columbia. Stat capitalist... Transfug. Era plecat din ţară de ani grei şi refuzase să se întoarcă... Mama, născută în Cernăuţi şi regalistă... Membră de partid? Era crucea ei. De fiecare dată când depusese dosarul pentru titularizarea pe post, „buba” era lipsa carnetului roşu... Am înţeles ce voia omul să îmi spună: Te faci frate cu dracu' până treci puntea... am simţit că mă chircesc de greaţă... Asta e ţara mea? Ţara în care trebuie să trăiesc, să muncesc şi să ies la pensie? Din ce?! Din pupincurisme?! Lătrături şi osanale?! Aveam să aflu de „dosarul de cadre”, foarte curând, după o ceartă cu secretara de partid din Centrul în care lucram la ICECHIM... am fost zburat din ICECHIM... „Transfer în interesul serviciului”. Evident, fără acordul meu. Transferat cu sila, la Viscofil – Popeşti-Leordeni. Acolo, aveam să mă trezesc la realitate şi să înţeleg că fără facultate, sunt la pământ. Ce să mai faci cu tine, după ce vii frânt de oboseală de la o muncă brută, epuizantă pentru mulţi de acolo? Lucram în 3 schimburi, m-am îmbolnăvit de reumatisdm şi în 6 luni, mi s-a propus pensionarea pe caz de boală. Am refuzat. Văzusem prin ce calvar treceau cei cărora le expirase termenul de 6 luni. Erau practic nişte indezirabili. Făceau drumuri între Forţele de Muncă, fabricile care îi refuzau la angajare şi policlinici şi cabinetele de medicină a muncii, care le refuzau prelungirea pensionării. Aveam 24 de ani... Aşa mi-am amintit de Yoga despre care citisem şi pe care o încercasem sporadic şi am descoperit primele noţiuni de fitoterapie şi hidroterapie... Am făcut acest ocol lung, pentru a putea să ofer elementele necesare înţelegerii unui episod important din viaţa mea, petrecut tot în acest an, 2004. În acelaşi an 2004, aveam la activ deja 6 ani de Yoga, aproape cinci ani de regim vegetarian şi posturi din ce în ce mai dure. Îl descoperisem pe Maestrul Gheorghe Ghelasie, marele nostru Isihast şi a sa Medicină Isihastă. Citisem mult, experimentasem mult şi aveam multe nelămuriri şi nemulţumiri. Exploram însă cu curiozitate din ce în ce mai mare conceptul creştin de post, căruia în Yoga, îi corespunde cel de Tapas (abţinere). Descoperisem că felul în care mănânc, alimentele pe care le consum, determină o anumită frecvenţă medie de vibraţie. O altă frecvenţă medie de vibraţie, înseamnă un alt mod de a percepe lumea, care mă determină să particip la anumite evenimente şi crează anumite afinităţi, anumite rezonanţe, între mine şi anumite conjuncturi din viaţă, şi un alt mod de a vedea şi simţi totul. Începusem să descopăr în practică, ceea ce avea să fie prezentat lumii ceva mai târziu sub denumirea „Secretul” sau, „Legea atracţiei”. În perioada Paştelui, mi-am propus ca postul pe care îl ţin să fie cel mai dur din toate: Fără mâncare. Cât voi putea de mult. Oricât. Deja eram familiarizat cu postul. Ţinusem tot felul de forme de post, perioade mai lungi,
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 25 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 26 din 140

mai scurte, cu mâncare sau doar cu apă. Cu apă însă, ţinusem cel mult trei zile. Aşa că, mi-am zis că următorul „bastion” de cucerit, este „peste trei zile”. Câte zile? Oricâte. Văd eu din mers... Până la urmă, au fost 15 zile. Ceea ce am descoperit înăuntrul meu însă, a fost atât de dens şi şocant, încât mi-a dispărut interesul pentru toate. Singurul lucru pe care mi-l mai doream, era să plec în Lumea de Dincolo. Dacă până în acest an doar credeam în existenţa ei pentru că citisem şi înţelesesem multe în anii precedenţi şi datorită practicii Yoga puteam intra în ea folosind tehnici de meditaţie şi concentrare, acum o văzusem. Ziua, în plin Soare, cu ochii deschişi. Mergeam pe stradă şi vedeam aurele corpurilor. Oamenii, plantele, animalele, clădirile, Pământul, toate erau într-un nor de lumină aurie. Am înţeles într-o clipită că toate sunt una şi aceeaşi. Lumină. Şocul a fost atât de puternic, încât am refuzat să mă opresc. Asta s-a petrecut în cea de-a zecea zi... Era o duminică şi m-am dus la biserică, să vorbesc cu un bun prieten, Nicu, parohul bisericii respective şi vicar episcopal. Un om deosebit, Nicu a simţit ce se petrecea cu mine. S-a speriat şi a încercat să mă împiedice. Eram însă prea hotărât să continui. Atunci s-a dus în altar şi a adus de acolo, o sticlă de vin şi o prescură. Am refuzat. Apoi, brusc am realizat că astea sunt „împărtăşanie” şi m-am speriat. Am acceptat cu îndoială în suflet. M-am dus acasă, am aprins o lumânare, m-am aşezat în genunchi şi am început să mă rog, să mănânc din pâine şi să beau din vin. Vinul era foarte tare şi dulce. În mod normal, ar fi trebuit să fac comă alcoolică şi ocluzie intestinală. Pentru cei care mai puţin familiarizaţi cu posturile, ieşirea şi intrarea în post se fac treptat, renunţând câte puţin la toate alimentele şi apoi mâncând foarte puţin, tot treptat, timp de multe zile, pentru a evita şocul la schimbarea bruscă a alimentaţiei. Prima zi de post, se consideră cea în care ai băut doar apă. Înainte, consumasem câteva zile bune sucuri şi apă cu miere... Ciudat lucru, după ce am terminat toată prescura şi tot vinul, totul a fost normal. Am continuat încă 5 zile şi apoi am abandonat. Mi-am dat seama că primisem atât de multe informaţii, încât mă blocasem. Suprainformare. Eram suprasaturat cu informaţie... Am plâns când am mâncat prima oară. Un vârf de cuţit de polen. Poate zece granule de polen... Treptat, cam în 10 zile, am revenit la o alimentaţie lacto-ovo-vegetariană. Apoi, când şi când, carne. Peşte şi pasăre. În acest post, mi-am descoperit Îngerii Păzitori. Aici, în această lume, ei au forma a două fete gemene: Antonina şi Florina... Fetele cărora le-am dedicat primul volum... Anii petrecuţi alături de aceste minunate Fiinţe, gemenele, au fost poate cei mai frumoşi de până atunci. Au crescut sub ochii mei. Aveau mai puţin de 14 ani la finele lui 2003 când le-am cunoscut. Ele mi-au călăuzit paşii în scrierea primului volum al cărţii şi m-au ajutat să descopăr ceea ce avea să fie materializarea a ceea ce eu am numit Femeia Visurilor Mele. În anul 2004, am mai făcut un mic pas pe calea descoperirii „Ritmurilor Interioare”: Cursul de operatorie imagine TV. Am înţeles cum pot folosi camera de luat vederi şi calculatorul pentru a mă exprima altfel. O nouă completare
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 26 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 27 din 140

a tabloului „Cine sunt eu şi ce sunt în stare să fac”... Anul 2005 - din nou la scris! Dar, să mergem mai departe! Anul 2005, a însemnat reluarea mult mai serioasă a scrisului. Reuşisem să refac unele texte, îmi plăcea cum ieşiseră şi savuram micile victorii. Exerciţiile de cântat la claviatură continuau şi îmi aduceau o bucurie imensă. Am continuat să lucrez şi în axceastă direcţie şi astfel am finalizat şi primele compoziţii ale albumului „Masters Of The Light”. L-am pus şi pe acesta pe internet, tot prin 2007, cum am făcut şi cu cartea. Cu această ocazie, am reuşit să integrez încă o dată calculatorul într-o activitate nouă, realizarea muzicii. Este o etapă importantă care mi-a demonstrat că anii investiţi în studiul calculatoarelor, pot fi valorificaţi în diferite moduri. Rămânea totuşi în suspensie mereu o altă zestre nativă, de care fugisem mulţi ani... Percepţia extrasenzorială. Înţelşesesem câte ceva, dar controversele nenumărate şi felul în care erau şi sunt privite aceste aptitudini, erau un factor descurajant din multe puncte de vedere. Spre finele anului totuşi, mi-am făcut curaj şi m-am dus la Reiki. Voiam să văd eu însumi, ce vrea să însemne „vindecarea prin punerea mâinilor”, cea pe care o găsisem în Biblie, atât de des pomenită de Apostoli. În Reiki, am mers până la Usui Reiki gradul III şi Karuna Reiki, gradul II. Am început să înţeleg că de fapt totul se rezumă la LUMINĂ. Variaţiuni pe aceeaşi temă. La Yoga, lucrasem cu „Curenţi coloraţi”, „lumină subtilă”, „sunete subtile” = Mantras. Experienţa mea interioară, începea să capete treptat sens. Cărţile citite, începeau să aducă altfel de răspunsuri. Faptul că scriam din nou, făcea numărul de pagini scrise să crească. Începusem să citesc pe la prieteni. Într-o zi, am fost „pus la colţ”, spunându-mi-se că scriu frumos, că am talent dar dacă ţin la sertar. Dacă continui aşa, e mai bine să mă apuc de altceva, că pierd timpul. Asta m-a usturat. Cu banii o duceam târâş, aşa că, argumentul „timp pierdut”, a atârnat foarte greu. M-a obligat să fac o revizuire a anilor de scris şi să mă întreb de fapt, de ce scriu? Doar ca să treacă timpul? Mi-am dat seama că ceea ce voiam să spun, era legat de experienţele inexplicabile prin care trecusem, ceea ce descoperisem şi ce începusem să înţeleg. Erau însă multe neclarităţi înăuntrul meu, în multe privinţe. Mi-am dat seama că mă durea soarta atâtor copii cu aptitudini deosebite pe care îi întâlnisem şi a căror soartă riscă să fie ca a mea şi încă, dacă au „ceva noroc”. Mi-am dat seama că în cazul când aş fi găsit să citesc atunci când aş fi avut nevoie o carte scrisă de cineva care a trecvut prin astfel de evenimente, mi-ar fi fost de folos. Cel puţin aş fi reţinut câte ceva din carte şi aş fi citit mai târziu din nou, exact cum s-a şi petrecut cu Mircea Eliade. Dar cărşţile acelea erau extrem de rare şi destul de complicat de înţeles.
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 27 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 28 din 140

Am început să reflectez serios la scrierea unei cărţi şi am început să pun cap la cap o parte din textele scrise. Apoi, am văzut că erau destule pagini pentru a face o carte din ele. Anul 2005, avea să se încheie cu o sancţiune dură, primită de la viaţă: Hepatită. Avea să fie totodată şi o lecţie de ce poate face omul când se focalizează corect. După o săptămână de perfuzii făcute la cabinetul medicului, eram pe picioare, în ciuda groazei pe care o stârnea celor care aflau, ideea unui tratament ambulatoriu. Da, atunci mi-am folosit cam toate cunoştinţele şi resursele interioare pentru a redresa situaţia în timpul cel mai scurt cu putinţă. Îi datorez mult lui Ioana, mama gemenelor Antonina şi Florina, pentru duritatea cu care s-a purtat cu mine atunci când, aflând despre hepatită, m-a dus — cu forţa aproape — la medic. Fusesem pe punctul de a capitula... Anul 2005, s-a încheiat ciudat... Hepatită şi Reiki... Anul 2006, începutul finalizărilor literare. Începutul lui 2006 a fost momentul când am adunat primele texte într-un volum, o primă versiune a unei cărţi. Ioana, mama fetelor, citea pe nerăsuflate şi mă tot întreba „Ai mai scris?” Prin martie 2006, după ce am crezut eu că am terminat, am tipărit o primă versiune şi i-am dat-o lui Ioana să o re-citească. I-a plăcut, dar mi-a spus că lipseşte ceva. Mi-a fost greu să înţeleg ce. Am mai lucrat puţin la text, am mai eliminat unele pasaje şi am retipărit. Ioana mi-a spus că „e prea tehnică a doua parte”. Prima parte îi plăcea, se citea pe nerăsuflate. A doua însă... Acolo, vorbeam despre centrii de forţă (chakras) şi despre unele observaţii făcute de mine, în legătură cu fenomenele de rezonanţă observate pe mine însumi, în legătură cu alimentele pe care le consumam, centrii de forţă şi evenimentele din viaţa mea. M-am decis să merg cu manuscrisul la Editură. Ştiam cu certitudine că acela este pasul care trebuie făcut. La Editura „For You”, mi s-a părut că e singurul loc în care are rost să merg. Timpul a dovedit că alegerea mea a fost corectă. Monica Vişan, un OM deosebit, m-a dăscălit vreo trei ceasuri. Am plecat de acolo cu un cap cât baniţa, dar ştiam că trebuie să iau munca de la capăt. Altfel. Dar cum? Apoi, a urmat munca de rescriere completă a cărţii. Am găsit şi titlul potrivit, cel sub care am şi publicat cartea. Tot în acest an am reuşit să îmi instalez internet de bandă largă. Prin iulie 2006... Am început să public texte scurte şi câteva poezii. Am pătruns în lumea literară... Primii cititori, primele mesaje, primele opinii, primele confirmări... În perioada august – octombrie, am definitivat cartea. O citeam şi mi se părea ciudat că am scris o carte... Anul 2006, s-a dovedit a fi un an extraordinar şi din alte puncte de
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 28 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 29 din 140

vedere. Este anul în care mi-am cunoscut Îngerii Păzitori mai bine. Am învăţat enorm de multe de la aceste minunate fete gemene, Antonina şi Florina. Mi-am dat seama că le iubesc enorm, într-un fel cum îmi era imposibil să descriu. Ceva absolut nou. Fetele erau pentru mine şi Tovarăş de joacă şi Prieten şi Profesor şi Iubite. Îmi doream din răsputeri să văd în ele nişte copii, dar felul lor de a fi, discuţiile pe care le purtam cu ele, complexitatea subiectelor abordate, făcea din ele nişte oameni maturi, cu simţ de răspundere. Vedeam în ele materialul uman de excepţie şi mă vedeam pe mine, la vârsta lor. Chinuit de întrebări, aruncat de colo-colo de cei mari, care, ori mă expediau, ori mă luau în râs... Atunci mi-am dat seama că trebuie să scriu cartea la care începusem cândva să lucrez şi la care scrisesem cam 300 de pagini, pentru ca apoi să le arunc în foc. Ce mă chinuia era că, în 1990, când lucram la acel roman, personajele principale, erau două gemene, crescute separat şi care, pe parcursul povestirii, aveau să se regăsească... O poveste stranie, despre care şi eu m-am mirat că am conceput-o. Îmi amintesc faptul că reciteam pasaje şi mă minunam de unde iese toată această poveste... Antonina şi Florina, sunt născute în 1990... Tot în acest an, mi-am dat seama că pot comunica telepatic cu cele două gemene. Am făcut asta cu Florina de mai multe ori, la distanţe diferite, până la circa 80 km chiar. Aşadar, din nou problema percepţiilor extrasenzoriale mă asalta... Citisem despre rezultatele experienţelor organizate la NASA şi ştiam deja că distanţa e lipsită de importanţă. Dar, de la teorie la practică, e un drum. Citisem şi despre hipnoză. Aveam şi am dubii serioase privind oportunitatea acestei metode. Autohipnoză dacă e şi tot mi se pare ceva artificial, anormal. Făcusem cunoştinţă şi cu scrierile lui Serghei Nikolaevici Lazarev, un alt om excepţional. Metoda sa, „Diagnosticul Karmei”, mi s-a părut cea mai revoluţionară din tot ceea ce studiasem. Totuşi, prezenta riscuri mari, şi chiar autorul avertizează în fiecare volum pe cititori să evite să facă singuri experienţe pe baza celor citite. Ştiam şi eu ce se poate petrece, auzisem despre cazuri de internare la psihiatrie, cu forme de psihoze grave. Chiar cunoşteam câteva cazuri personal. Începusem însă să descopăr şi să înţeleg cauzele şi să fiu de acord cu cele spuse de Lazarev. Totuşi, înăuntrul meu, simţeam că mai sunt multe, foarte multe de limpezit. Că trebuie să existe şi o altă abordare, mai puţin dificilă decât ceea ce întâlnisem şi cu mai puţine „mistere”, de genul „iniţieri secrete” şi alte asemenea. La cursul Reiki ţinut de Dragoş Argeşanu, pe care l-am continuat în acest an cu Karuna Reiki, m-am confruntat cu o realitate şocantă: Utiluzarea Luminii ca armă! Am fost atât de tulburat încât am renunţat. Am înţeles că trebuie să merg din nou pe propria mea cale. Dincolo de asta, am auzit poveşti şi mai urâte, legate de cei care se consideră a fi slujitorii lui Dumnezeu: Preoţii. La toate acestea, s-au adăugat şi descoperirile mele. Pot verifica un preot când face agheasmă. Văd coborârea Duhului Sfânt. La unii, din păcate, deşi procesul are loc, eficienţa e atât de scăzută, încât încărcarea cu energie a apei, se face superficial. O vreme, m-am îndoit de mine şi de ceea ce văd. Apoi, mi-am dat
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 29 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 30 din 140

seama că e o metodă foarte simplă de a verifica această apă specială: O bei şi compari gustul. O gură de la o biserică, o gură de la alta... Asistând la slujbă, prin comparaţie cu ceea ce văd, ceea ce simt când beau apa, vine să completeze informaţia. Aşa am înţeles că Harul, întradevăr rămâne, dar se diminuează, atunci când sunt încălcate anumite reguli. Care sunt acestea? În primul rând, recomandarea de a posti în zilele când se face agheasmă. Pe urmă, atitudinea faţă de cei din jur. Cum gândeşti, ce vorbeşti şi concordanţa dintre Gând – Vorbă şi Faptă. E notorie o vorbă „Fă ce zice popa, treci peste ce face popa.” Aşadar, neseriozitatea preoţilor, e proverbială. Şi atunci? Cum să mai fie agheasma agheasmă, slujba slujbă, coborârea Îngerilor Coborâre, Liturghia, Liturghie? Pentru că aici e buba! „Las'că merge şi aşa!”, s-a instalat şi în Biserică. De unde să mai înveţi ce şi cum? Cine să îţi mai spună, când te pomeneşti în faţa unui preot care îţi zice de post, dar el mănâncă în Postul Mare, fripturi şi chefuieşte cu apropiaţii? Din nou, se adevereşte vorba strămoşească, „Teoria ca teoria, dar practica ne omoară!” Anul 2006, s-a încheiat în zbateri grele. M-am decis foarte greu să public cartea. Pe de o parte, îmi dădeam seama că sunt un necunoscut. Pe de alta, că pentru a fi cunoscut, trebuie să public. Cerc vicios! Am ales o soluţie de mijloc. Am amânat publicarea cărţii şi am continuat să scriu şi să public, pe internet. Aşa am învăţat multe despre ce înseamnă internet. Mi-am făcut prieteni în rândul celor care scriu, am citit mult şi am comunicat şi am înţeles că, am întradevăr talent literar. Am mai înţeles însă şi altceva: Că orice zestre trebuie folosită, altfel, ca şi organele nefolosite, se atrofiază. Experienţa cu agheasma slabă, m-a înspăimântat! Mi-am dat seama ce mă aşteaptă dacă mă opresc din scris. Diminuarea harului! Are oare cineva dreptul de a îşi neglija Harurile dăruite la naştere? Întrebarea este cutremurătoare. Aici, m-am aflat într-un punct mort, care a necesitat aproape doi ani pentru a fi depăşit. Îmi convenea să iau în calcul doar darul de a scrie. Dar talentul pentru muzică? Dar percepţiile extrasenzoriale? Din nou, am simţit că mă prăbuşesc într-un hău întunecos şi fără fund... Încotro? Pentru ce ne sunt date aceste Daruri? Care este rostul lor? Ştiam din Natură că absolut toate îşi au rostul lor. Aici, eram foarte sigur. Iar noi oamenii, suntem o parte din această Natură. M-am azvărlit cu furie în studiul conceptului Home Business. În particular, Internet, Web, afaceri online. Am muncit în perioada octombrie 2006 – decembrie 2008, undeva între 10 şi 16 ore zilnic, zi de zi. Am făcut situri web, le-am administrat, am făcut filmări de evenimente, am învăţat să fac videoclipuri şi spoturi publicitare şi am învăţat marketing. Mi-am însuşit mecanismele fundamentale ale afacerilor online şi ceea ce înseamnă în general folosirea internetului în ziua de astăzi: Comunicare la nivel mondial. Am studiat piaţa internă şi internaţională şi am înţeles ce şi cum. Miam dat seama însă pe măsură ce a trecut timpul că am enorm de mult de muncă şi că trebuie să îmi reorganizez şi timpul şi programul de muncă şi viaţa. Devenea din ce în ce mai clar că trebuie să fac ceva şi cu celelalte daruri
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 30 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 31 din 140

de la Dumnezeu, în special pe partea extrasenzorialului, pe care l-am neglijat. Dar asta însemna să revin la vechile întrebări fără răspuns... Ce se întâmplă cu mine? Am citit mult în ultimii doi ani (2007 – 2009). Am scris, am publicat, am făcut situri, mi-am tipărit cartea, am răspuns la mii de mesaje, am comunicat cu cititorii mei, mi-am făcut prieteni, am sucit pe toate feţele şi problema percepţiilor extrasenzoriale. O singură informaţie mă rodea. În timpul cursului de Reiki, aflasem despre Radiestezie şi că există o şcoală puternică în ţară, condusă de un om căruia i se spunea „Comandorul”. Un om care este însă foarte retras. Dragoş Argeşanu, vorbea foarte frumos despre Radiestezie şi a subliniat în repetate rânduri că este o metodă excepţională de cunoaştere şi că ideal ar fi ca cei care vin la cursurile Reiki să meargă şi la Radiestezie. Într-o zi, venind la un seminar de Karuna Reiki, după gradul II Karuna, m-am întâlnit cu nişte candidaţi la Maestru Reiki, care, am aflat din discuţii, erau şi la Radiestezie. Discutau între ei despre entităţi înspăimântătoare, despre săbii de lumină, atacuri, războaie... Mie îmi venea să râd, apoi am realizat cu groază că discuţia se purta între iniţiaţi!! Între oameni care ar trebui să ştie ce înseamnă a lucra cu Lumină. Care, dincolo de toate acestea, urma să fie Maeştri! Deci, puteau la rândul lor, să deschidă propriile cursuri de iniţiere în Reiki. Unii dintre ei, erau deja Maeştri în Usui Reiki şi în Karuna Reiki... M-am întrebat atunci cu groază, ce ar putea să înveţe un nou venit în lumea fenomenelor subtile, la nivel cuantic, de la cineva pentru care, Universul e compus din „armate” de „îngeri” şi „demoni”, care mai de care mai înverşunat împotriva altuia... Mi-am dat seama că viziunea mea asupra Existenţei, asupra Universului, e total diferită. Pentru mine, există doar Cunoaştere, Lumină, Iubire. Restul, sunt marea de ignoranţă în care mă zbat, cu care mă lupt. Propriile mele neputinţe... Propriile mele limite... Mi-am dat seama că pentru unii oameni, a fi iniţiat pe o cale de autocunoaştere, e o simplă promovare a lumii noastre conflictuale, în Lumea de Dincolo. Atunci mam decis să scriu Lumea lui Ainival. Să scriu o poveste care să îmi placă şi mie, şi copiilor de la 7 la 70 de ani, o poveste în care să poată crede oricine vrea să creadă. O poveste căreia să îi dau viaţă, atât cât voi putea. M-am apucat de lucru. Pentru proiectul „Ritmuri Interioare”, am înţeles că era o etapă necesară. Aveam deja ceva schiţat pentru volumul doi din „Ritmuri Interioare”. Deja oamenii se interesau de „continuare”... Viaţa mea însă, scârţâia... Oboseala mă făcea uneori să adorm cu capul pe tastatură şi asta, până la urmă, mi-a amintit de anul precedent... La finele lui 2005, cum am spus, primisem un semnal dur şi clar: Hepatită A. Când am întrebat medicul din ce cauză, mi-a replicat şugubăţ: —Aveţi un program foarte ordonat, şi mâncaţi regulat, de trei ori pe zi, aşa-i? Am râs. Era adevărat. Mâncam pe apucate, dormeam pe apucate, munceam ziua, munceam noaptea, munceam, scriam, învăţam despre situri web, administrare, despre internet... Acum, trecusem la partea practică a internetului, a unui internet văzut „din spatele cortinei”. Marketing, promovare, tehnici de promovare, „secrete şi
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 31 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 32 din 140

reţete”, webhosting, scripturi PHP, online video, promovare online... Începeam să conştientizez faptul că trebuie să iau o decizie în ceea ce mă priveşte. Că trebuie să fac o analiză serioasă şi să mă decid în ce direcţie merg mai departe, să stabilesc o ordine foarte clară a priorităţilor. Anul 2007, ieşirea din anonimat. Anul 2007, a început sub semnul unor dificultăţi financiare... Mă chinuiam să răzbesc, să găsesc o soluţie universală, care să răspundă la toate cerinţele: viaţa mea personală de om, cu suişuri, coborâşuri, cu scrisul, cu firma mea, care se târa greu şi care uneori mă copleşea prin dificultăţile pe care mi le punea în cale. Succesele alternau cu paşii bătuţi pe loc, cu ezitările şi stagnările. Am simţit că trebuie să rup cercul vicios al amânărilor şi să public cartea. Am făcut asta pe 21 aprilie 2007. Pe 25 aprilie 2007, Mama, de care îmi era tare dor, ar fi împlinit 73 de ani... Am vrut să îi spun cumva „La mulţi ani” şi „Mi-e dor de tine!”. Iar bunicul, tatăl ei, se numise Gheorghe... Cu gândul la ei am dat drumul cărţii pe internet. Din acea zi, toată viaţa mea avea să se schimbe într-un ritm galopant. Din când în când, îmi mai aduceam aminte şi de mine, ca om şi mai scriam câte ceva în FVM: Femeia Visurilor Mele... Simţeam acut lipsa unui tovarăş de drum, de discuţii şi de nebunii... Fetele suplineau enorm de mult din această absenţă. Totuşi, ceva lipsea... Florina, a făcut un efort excepţional pentru a suplini lipsa unei femei speciale din viaţa mea. Antonina, a avut grijă de mine, ca om, ca trăitor pe Pământ, care are nevoi banale, cum ar fi mâncare, apă, să facă ceva pentru a îşi câştiga existenţa zilnică. Luciditatea ei, simţul ei practic excepţional, duritatea cu care s-a purtat cu mine, m-au constrâns să văd în ea OMUL MATUR, responsabil, conştient şi totodată delicat şi sensibil. Eram furios şi pe mine şi pe ea, că avea dreptate... —Ei, ce se mai aude cu cartea? Vorbe? Pe când publicarea? Începeam să descopăr în Antonina, acea parte din mine pe care o ignorasem o viaţă, datorită felului în care fusesem tratat în copilărie. Începeam să înţeleg că a venit vremea să fac ordine înăuntrul meu. Antonina era în acele momente, acea imagine a mea care îngloba în ea omul de acţiune, omul care analizează rapid, ia decizii, acţionează, trage concluzii, se documentează şi apoi, reia ciclul, indiferent că e vorba de un succes sau un insucces, adică, o stagnare. A fost pentru mine asemeni unui manager al unui sportiv de performanţă. M-a constrâns să dau ceea ce era mai bun din mine, să trec peste îndoieli şi ezitări, luând decizii şi punându-le în practică. Ea m-a făcut să înţeleg importanţa finalizării acţiunilor. Ce rost are o acţiune începută şi abandonată în pragul finalizării acesteia? Ce concluzii poţi să desprinzi dintr-o acţiune abandonată înainte ca ea să producă rezultate, efecte? Antonina a fost în acest an decisiv pentru mine, pilotul de încercare plin de curaj, de îndrăzneală şi de acea doză de nebunie, care face din pilotul obişnuit, un pilot de încercare: Visătorul care îşi riscă viaţa râzând, plin de încredere, pentru a îşi
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 32 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 33 din 140

vedea visul împlinit! Zborul cu o navă nouă, descoperirea imperfecţiunilor şi împingerea limitelor dincolo de vechile limite, către orizonturi nebănuite până în acel moment. Nava pe care mi-o cerea Antonina, era cartea mea. Eu eram proiectantul, constructorul iar ea, minunatul nebun, pentru care singura limită, e INFINITUL. Atunci am înţeles poate pentru prima oară, ce prieten de excepţie poate fi Antonina şi cât de mult poate ea dărui din Fiinţa ei. Antonina m-a făcut să înţeleg că, atunci când vrei să înveţi pe cineva să zboare, singurul mod de a o face, este să îţi iei zborul. Chiar cu riscul de a te prăbuşi. Şi până la urmă, cu orice risc! Antonina m-a făcut să înţeleg că atât ea cât şi toţi cei de vârsta ei, atât noi înşine, indiferent de vârsta pe care am avea-o, îndiferent de momentul în timp în care ne situăm, avem nevoie de cât mai multe modele pe care să le putem analiza, de experienţe cât mai multe şi mai variate, împărtăşite cu sinceritate şi deschidere, cu cât mai multe amănunte, în care să fie puse în lumină deciziile, resursele folosite, acţiunile întreprinse, rezultatele, astfel încât toate aceste informaţii, să poată fi de folos. Atât celui în cauză cât şi celor care studiază acea experienţă de viaţă. Antonina mi-a oferit o cu totul altă perspectivă asupra a ceea ce în religia ortodoxă poartă numele de „predanie”: Transmiterea experienţei din generaţie în generaţie, cu sinceritate şi curaj. După publicarea cărţii în format electronic, am lăsat oarecum la o parte scrisul. Oarecum, în sensul că am scris mai puţin pentru a publica şi m-am axat mai mult pe studiul celorlalte elemente necesare dezvoltării unei afaceri bazate pe scris, calculator şi internet. Am publicat mai puţin, pentru că simţeam nevoia unui răgaz. Un răgaz în care să îmi restructurez informaţia şi experienţa, să îmi identific punctele slabe şi să acţionez pentru completarea lipsurilor. Pe de altă parte, începusem să înţeleg cum pot pune împreună tehnica, tehnologia, talentele mai dezvoltate sau mai puţin dezvoltate. Pentru că, până la urmă, viaţa înseamnă a pune împreună, în proporţii diferite, diferite RESURSE, creând astfel ceva nou. Creând o nouă VALOARE. Începeam să descopăr o altă valoare, alte înţelesuri ale conceptului RESURSE. Publicarea cărţii în format electronic însă, am înţeles curând, era doar o etapă între multe altele. Ce trebuie făcut pentru a o prezenta publicului? Cum fac să comunic cu cititorii? Am început să caut răspuns la toate întrebările, să găsesc soluţii pentru a mă apropia de visul meu: Afaceri la domiciliu, pentru a pune în valoare zestrea nativă a oricui. Înţelesesem deocamdată, că eu eram şi trebuie să fiu propriul meu cobai. Dacă eu reuşesc, e un drum clar, pe care l-am parcurs şi care poate fi urmat de oricine. Am înţeles că aptitudinea de a scrie, îmi dă posibilitatea de a prezenta clar această experienţă şi de a crea un model de dezvoltare. Un model care poate fi apoi adaptat la alte cerinţe particulare, prin comunicare deschisă, prin discuţii şi schimb de opinii. Anul 2007, s-a încheiat sub imperativul publicării cărţii în versiune tipărită. Deja o parte dintre cei care aflaseră despre carte, mă întrebau unde
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 33 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 34 din 140

poate fi găsită, la ce librării... Prima revizuire a cărţii, am făcut-o prin luna august. Aveam să descopăr de ce unii dintre cititori îmi reproşau că mă leg prea tare de trecut. Deşi le explicasem că era o trecere în revistă a unor evenimente, că practic era o inventariere a ceea ce făcusem de-a lungul anilor cu mine, a ceea ce descoperisem despre mine, simţeam că dincolo de cuvinte, e ceva în neregulă. La prima revizuire a cărţii, am descoperit despre ce era vorba. Cartea conţinea peste 300 (trei sute!!) de negaţii. Începusem să descopăr influenţa distructivă a negaţiilor în viaţa mea. Ştiam că subconştientul ignoră formulele care conţin negaţii. Iată un exemplu de programare distructivă a subconştientului: „Nu sunt leneş” în subconştient se traduce prin „sunt leneş”. Un argument de natură tehnică, de această dată: Calculatoarele electronice, fac o singură operaţie: ADUNARE. Restul, sunt abstracţii de limbaj matematic. Ce este scăderea? O adunare cu semn schimbat. Pentru cei care se pricep la matematică, diferenţa este de fapt, complementul unui număr prin alt număr. În realitate, se adună două numere, după o regulă oarecum diferită de ceea ce învăţăm în şcoala generală. ADUNARE. ACUMULARE. Rezultatul, este o pură interpretare, după reguli prestabilite. O rearanjare a acumulării respective. O RESTRUCTURARE. M-am străduit să elimin negaţiile, reformulând propoziţie cu propoziţie unul din texte. Aşa am descoperit o limită impusă de educaţia pe care o primim: Limbajul uzual, abundă în formule care conţin negaţii. Mai grav, există unele idei pe care, la momentul când scriam, îmi dădeam seama că mi-e imposibil să le reformulez. Am descoperit astfel cu groază, un adevăr catastrofal, prin consecinţele sale pe termen lung: Suntem educaţi şi programaţi de la naştere, pentru eşec!! Am mai descoperit încă ceva: faptul că ni se cultivă cu încăpăţânare ideea că există eşecuri. Aşa a început calvarul reînvăţării limbii române. Mi-am propus să elimin din exprimarea mea, din vorbirea curentă, formulele care conţin negaţii. Mi-am dat seama în câteva zile cât de greu îmi este şi că, folosim negaţiile din reflex. Asta m-a condus la concluzia că ne exprimăm automat. Folosim nişte formule lexicale, în mod inconştient, ignorând consecinţele forţei cuvântului rostit şi mai grav, a forţei cuvântului scris. Pentru prima oară, am înţeles dintr-o altă perspectivă felul în care se exprimă marele nostru isihast, Gheorghe Ghelasie. Acest om minunat, a muncit o viaţă pentru a ne oferi calea către repunerea Limbajului în drepturile sale sacre. Pentru a ne învăţa că între altele, Sacroterapia, începe de acolo de unde începe respectul pentru gândul rostit, care devine Cuvânt, adică, Logos: „La început, a fost cuvântul”, aşa cum ne învaţă Biblia (Ioan, 1:1); apoi pentru Cuvântul scris, care este primul nivel al manifestării materiale a unui vis. Înţelegeam cât de dificil este drumul pe care trebuie să îl parcurg. Să reînvăţ să vorbesc şi să scriu?! Mi se părea un coşmar! Adică, tot ce am învăţat, trebuie re-învăţat? DA. Acesta era, este ADEVĂRUL. Mă simţeam neajutorat, neputincios şi dezorientat. Începeam să întrevăd
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 34 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 35 din 140

consecinţele acestui fel de comunicare, bazat pe afirmaţii şi negaţii. Un pas înainte, unul înapoi... Mi-am dat seama că am nevoie de un răgaz mare pentru a mă obişnui cu noua necesitate şi a pune în practică vorbirea fără negaţii. Am rescris o mică parte din texte, acolo unde am putut elimina mai uşor negaţiile. Ştiam la capătul acelei prime revizuiri mai serioase, că e doar prima etapă. Am dat drumul astfel celei de a doua ediţii în august 2007. După această primă revizuire a textului, am continuat să lucrez la carte. Ştiam că doar după ce voi termina de rescris cartea în forma nouă, va putea fi publicată în formă tipărită. Deja începeam să simt efectele acestei prime curăţenii făcută în text. Din ce în ce mai mulţi prieteni pe internet, din ce în ce mai multe texte publicate. Am descoperit la un moment dat că am ajuns prin intermediul cărţii, în peste 22 de ţări. Am crezut iniţial că e o glumă. Ce să caute o carte în Română, în Corea, în Seoul? Apoi, ca o străfulgerare, am avut în faţa ochilor răspunsul: românii sunt pretutindeni! Atunci am avut prima reprezentare mai clară a ceea ce înseamnă internetul, cărţile electronice şi răspândirea Românilor în lume... Anul 2008, o finalizare importantă şi un alt început. Anul 2008, a însemnat o restructurare profundă pe mai multe planuri. Prin februarie, noua formă a cărţii, era aproape gata. Am intrat în altă criză: Ce copertă să fac pentru carte? Căutasem să colaborez cu graficieni de pe net. Am primit chiar câteva soluţii, câteva propuneri. Timpul trecea, se apropia finalizarea cărţii şi coperta, bătea pasul pe loc... Într-o zi, prin luna martie, furios pe mine pentru lipsa de inspiraţie, am ieşit din casă, cu aparatul foto în mână. Primul lucru asupra căruia mi-au căzut ochii, a fost Soarele. În clipa aceea, am ştiut ce copertă vreau pentru carte! Soarele! Am făcut primul contre-jour. Am remarcat pe ecranul aparatului că în fotografie erau nişte elemente ciudate... Nişte sfere. Patru sfere, dispuse sub forma colţurilor unui pătrat, care încadrau Soarele. Am continuat să fac mai departe încă vreo 3 fotografii cu Soarele. Am intrat în casă şi am descărcat fotografiile pe calculator. Priveam uluit şi îmi era imposibil să pricep ce văd! Cele patru sfere erau foarte clar reprezentate în toate fotografiile! Fac fotografii de la 10 ani şi ştiu ce înseamnă „lens flare”, reflexii ale luminii pe suprafaţa lentilelor blocului optic al obiectivului. Atâta doar că, acestea se petrec pe axul optic al obiectivului! Ori, cele patru sfere, erau la distanţă egală una de alta şi în cu totul altă poziţie decât locul unde ar fi trebuit să apară reflexiile... Apoi, mai era şi culoarea acestora: Un roz-roşu. Ştiu semnificaţia culorilor, încă din perioada când practicam Yoga. Roşu, este legat de energiile telurice, radiaţie specifică Pământului şi proceselor de geneză ale lumii materiale dense. În corpul omenesc, energia corespunzătoare luminii roşii, se ocupă cu menţinerea părţilor solide din corp. Scheletul osos, apoi cartilagiile, ligamentele.
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 35 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 36 din 140

Culoarea roz, este de fapt o nuanţă de violet, foarte deschisă. Violetul, este culoarea intuiţiei, a legăturii cu Universul, a spiritualităţii. Aşadar, cele două limite ale Manifestării, erau înglobate în nişte ENTITĂŢI. Mi-am adus aminte rapid de fenomenul antero-proiecţiei oculare, fenomenul prin care unele Fiinţe, impresionează pelicula fotografică, doar privind în obiectivul unui aparat foto. Atunci am realizat că ceea ce vedeam, era de fapt proiecţia mea într-un alt plan al Universului. Într-o lume a energiilor cu frecvenţe mai înalte şi cu un grad de materialitate mult mai scăzut. Eram atât de uluit de ceea ce am descoperit, încât m-am decis să păstrez această imagine pentru coperta cărţii. Mi s-a părut singura potrivită pentru ceea ce voiam să comunic. La finele lunii martie, manuscrisul a fost predat la tipografie şi mi-am continuat treburile. Simţeam nevoia să fac o pauză cu cartea. Să mă ocup de mine. Mai aveam şi multe altele de făcut, de învăţat... Fotografiile cu Entităţile, îmi provocau însă o nelinişte imensă. Am reluat ideea şi am refăcut al doilea set de fotografii, peste vreo două săptămâni. Acelaşi rezultat. Eram pur şi simplu, uluit! O clipă, am crezut că e ceva legat de locul în care fotografiam. Mi-am propus să verific, mergând în alt loc. Am făcut astfel al treilea set de imagini. Mici diferenţe, apăreau. În timp, am remarcat că de fapt, sunt opt sfere. Patru, erau parţial mascate de coroana solară şi mult mai aproape de Soare, ca poziţie relativă. Erau şi deplasate ca orientare, cu 900. Astfel, imaginar, constituiau şi constituie un octogon. Sau, o stea octogonală. Pentru cei care cunosc lucrarea lui Leonardo da Vinci, „Canon de proporţii”, probabil este limpede ce înseamnă octogonul. Octogonul însă, are multe semnificaţii şi este un simbol mult folosit de către strămoşii noştrii, Dacii! Din acel martie al lui 2008, Entităţile m-au însoţit pretutindeni. Am astfel de fotografii făcute la Alexandria, la Braşov, la un curs de Inforenergetică precum şi aici, în Grecia. Structurile, au devenit din ce în ce mai complexe... La cursul de Inforenergetică, aveam să văd primele fotografii în care apar astfel de Entităţi, în număr foarte mare, de culoare albă. În fine, pe la mijlocul lui iulie 2008, a ieşit cartea de sub tipar. M-am ocupat de lansarea cărţii şi asta, a însemnat multă muncă şi multă învăţătură, despre ceea ce înseamnă cartea tipărită. Pe data de 28 august, a avut loc lansarea, în cadrul Târgului Agralimex 2008. A fost bine. Un mic succes, care m-a învăţat că atunci când munceşti, obţii rezultate. Am considerat în acest punct că mi-am făcut datoria şi faţă de mine şi faţă de carte şi de cititori. Am finalizat proiectul „Ritmuri Interioare”! Aşa credeam, cel puţin imediat după lansare. Am început să vând primele volume şi am început să înţeleg ce înseamnă vânzarea cărţii unui debutant... Am început lucrul la „Lumea lui Ainival”. Ceea ce mă frământa şi simţeam că e o frână, era lipsa unei anumite femei lângă mine. Ce fel de femeie? Una foarte specială. Am botezat-o Femeia Visurilor Mele.
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 36 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 37 din 140

Începuse să devină cât se poate de clar faptul că trebuie să reiau viaţa, de la capitolul „Casă şi Familie”. Adică, ECHIPA. La câteva zile după ce Antonina a citit dedicaţia, m-a întrebat ironic: —Există „Femeia perfectă”? Apoi, a continuat: —Asta e o prostie! Oamenii se amăgesc cu asta şi aleargă toată viaţa după un vis care e doar în capul lor! Am zâmbit... Am continuat însă, oferindu-i o altă imagine asupra perfecţiunii: —Ce înţelegi tu prin „Femeia perfectă”?! Crezi oare că m-am referit la faptul că ai fi perfectă? Ai atât de multe de învăţat! Aminteşte-ţi în primul rând că acolo scrie „femeia perfectă pentru mine”. Asta, e cu totul altceva! Asta înseamnă că ai anumite calităţi, cu ajutorul cărora poţi pune în valoare ceea ce la mine, altora li se pare că sunt „defecte”. Ori asta, înseamnă cu totul altceva decât ideea clasică despre perfecţiune. Perfecţiunea, înseamnă echilibru. Înseamnă unitate în diversitate; înseamnă completare reciprocă; înseamnă că rezultanta, cumulul de calităţi şi defecte, conduce la ceva mult mai bun decât simpla însumare a calităţilor celor doi. Şi până la urmă, viaţa, istoria, demonstrează că însuşi conceptul „perfecţiune” evoluează. Evoluează împreună cu noi. Perfecţiunea unei femei, ca şi a unui bărbat, constă în capacitatea de a forma o echipă cu partenerul, o echipă care transformă potenţialul individual latent din fiecare dintre parteneri, în VALOARE! În fiecare om, e un zăcământ de diamante. Numai că, pentru ca aceste diamante să devină bijuterii de valoare, e nevoie de un miner care să le scoată la suprafaţă, de un şlefuitor care să le şlefuiască şi de un bijutier care să le creeze montura potrivită. Minerul, suntem noi înşine; şlefuitorul, este educaţia şi învăţătura; bijutierul, este munca ce produce experienţa şi dă valoare deciziilor pe care le luăm în viaţă. Toate celelalte, sunt auxiliare ale procesului, care fie pot uşura, fie pot îngreuna producerea VALORII. Pe întreg parcursul anului, am simţit nevoia să modific, să şlefuiesc şi să reflectez asupra unui proiect, care avea şi un aspect literar: FVM - Femeia Visurilor Mele. Anul 2008, avea să se încheie într-un mod ciudat... Un revelion în Virtualia, petrecut cu Monica, cea care avea să se dovedească în anul următor a fi materializarea ... Femeii Visurilor Mele! Ceea ce urmează, este ceea ce pot numi primul plan elaborat după principiile „Legii Atracţiei” sau, a „Secretului” şi finalizat cu bine.
Cuprins EOF

© Stănescu Şerban, 2009

Cuprins

EOF

Pag 37 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 38 din 140

Femeia Visurilor Mele
I Prolog Acest material a fost conceput de-a lungul a şase ani. Ceea ce veţi citi în continuare, este un exemplu de utilizare a Legilor Universului. Cei care vor crede, vor putea învăţa din această poveste reală. Ce va învăţa fiecare? Depinde de fiecare în parte. Dacă ar exista o reţetă a fericirii, aş fi scris o reţetă a fericirii. Aveţi aici doar un model care a fost conceput şi pus în practică, pas cu pas, timp de peste şase ani. Aveţi aici un model a ceea ce înseamnă să cauţi cu adevărat şi să cauţi până găseşti. Un model funcţional, care poate fi studiat, analizat şi care poate oferi o orientare. Pentru cei comozi şi amatori de repere comode, numele acestei femei, este Monica. O parte din această carte, e scrisă împreună cu ea. Unii, o cunoaşteţi. Alţii, o veţi cunoaşte, dacă asta veţi voi cu adevărat. Pentru alţii, cu siguranţă, va rămâne un nume oarecare, pe care îl veţi uita mai repede sau mai greu. De voi depinde ce decizii veţi lua, cum veţi acţiona după citirea acestei cărţi şi tot de voi, depind rezultatele pe care le veţi obţine, aşa cum de mine a depins găsirea Femeii Visurilor Mele. Eu am găsit-o şi după ce m-am sfătuit cu ea, am ajuns la concluzia că a venit vremea să spunem şi altora cum am făcut noi şi cum ar putea să facă şi alţii. Unul dintre argumentele puternice pentru publicarea acestui material, este numărul uriaş de divorţuri din lume, care este o dovadă clară a faptului că se încheie căsătorii de convenienţă, că oamenii se înşeală şi confundă de cele mai multe ori ceea ce caută, cu o imagine care doar seamănă întrucâtva cu ceea ce au nevoie cu adevărat. De cele mai multe ori, se confundă instinctul de posesiune şi dorinţa de a avea, cu Iubirea, care este înainte de orice altceva, dăruire. Răspunsul la ceea ce căutăm, orice ar fi acel „ceva”, se află în fiecare din noi. Am redat în povestea de mai jos, drumul pe care l-am parcurs pentru a îmi găsi tovarăşul de drum cu care să pot ajunge acolo unde vreau cu adevărat. Un tovarăş de drum care să îmi fie potrivit, să îmi semene suficient de mult şi totuşi, să aibă acele deosebiri care să mă ajute să văd ce îmi lipseşte şi ce am nevoie să dezvolt în mine. II Un început De ani de zile Te aştept! Acum abia, ştiu că asta am făcut! În loc să te caut, aşa cum m-am amăgit singur... Te aştept deci să vii, Tu, Mireasa sufletului meu, Femeia vieţii mele... Să vii şi să te culeg, aşa cum culegi un fruct dintr-un pom şi să mă îmbăt cu mirosul tău, să admir felul în care arăţi, să fiu mereu fascinat de cum vorbeşti, de cum te mişti, de cum gândeşti, de cum arăţi. Să mă iubeşti, pur şi
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 38 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 39 din 140

simplu, fără să-mi ceri nimic. Să te iubesc pentru toate acestea, pentru că exişti, pentru că eşti frumoasă — eşti minunat de frumoasă, atât de frumoasă încât eşti aproape imposibil de descrisă în cuvinte şi totuşi, iată, trebuie să le găsesc — pentru că mă simt bine cu Tine, alături de Tine, pentru că-mi place cum gândeşti, pentru că avem aceleaşi gusturi, pentru că simţim la fel, pentru că ştii că mi-e cu neputinţă să te pun mai presus de Dumnezeu, dar ştii tot aşa de bine că după Dumnezeu, aici pe Pământ, urmezi TU. Pentru că ştii că astfel e singura cale posibilă. Şi bineînţeles, ştii că Dumnezeu este Iubirea însăşi! Că Dumnezeu te-a lăsat pe Pământ pentru mine şi de aceea, stai alături de mine, munceşti din răsputeri cu mine, pentru mine şi împreună, muncim pentru a arăta oamenilor cum trebuie să se iubească unii pe alţii, pentru a arăta oamenilor cum trebuie să muncească, pentru a arăta oamenilor că poţi şi trebuie să munceşti atât pentru tine, cât şi pentru cei din jurul tău, pentru acei dintre noi care abia dacă au cât să trăiască. Pentru că da, Mireasa sufletului meu, Femeia vieţii mele, TU eşti generoasă, iubeşti totul şi puţin îţi pasă câtă dragoste ar trebui să dai cuiva sau altcuiva, TU iubeşti pur şi simplu, pentru că altfel, ai muri, aşa cum moare o floare gingaşă, atunci când e secetă şi rămâne neudată. Ştiu că exişti, că TU exişti, că te-ai născut pentru mine, că trebuie să te găsesc, că te voi găsi. Mă rog Domnului să Te găsesc, să-mi ieşi în cale, în aşa fel încât să-mi fie cu neputinţă să mă pot duce în altă direcţie; să-mi stai în cale, în aşa fel încât să-mi fie cu neputinţă să te ocolesc, chiar dacă din prostie sau neatenţie aş încerca. Dar... te-am căutat? Acum îmi dau seama că am amânat până şi să te descriu, deşi, iată, ştiu de mult cum trebuie să fii şi cum şi eşti. Ştiu că exişti şi că eşti a mea, dintotdeauna, dinainte de a mă fi născut, dinainte de a te fi născut. De ce am amânat să te caut? De ce? M-am repezit de colo-colo, tot încercând să văd cum ar fi când una, când alta... Cu trei femei, am ajuns mai departe decât ceea ce s-ar putea numi "platonicism". Prima femeie, cu care mi-am pierdut fecioria; a doua, de la care am învăţat ce înseamnă căsnicie şi în fine, cea de-a treia, care m-a ajutat să învăţ diferenţa dintre „a avea” şi „a iubi”. Acum, după mai bine de 48 de ani de viaţă, constat că nici una din ele, nici prima mea iubire, care a fost o mare iubire — pentru că ne-am iubit — nici celelalte două, nici cele cu care am încercat să fiu mai mult decât o simplă cunoştinţă, oricare dintre acestea au fost, sunt altceva decât Mireasa sufletului meu, Femeia vieţii mele. Am ezitat să te caut... Am aşteptat să mă găseaşti tu. Poate că m-ai şi găsit. Poate că de fapt, mi-ai atras atenţia că trebuie să te caut şi eu am fost dincolo de înţelegere deşi, atunci când s-a întâmplat, am fost atât de tulburat şi atât de hotărât totodată...
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 39 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 40 din 140

Poate că am trecut de nenumărate ori pe lângă tine, am vorbit cu tine, şi am simţit altceva decât ceea ce trebuia. Sau poate am înţeles greşit ceea ce simţeam, pentru că îmi lipsea experienţa în a înţelege corect ceea CE SIMT.. Am simţit altceva decât că m-ai găsit, decât că te-am găsit. Am simţit altceva, până când am înţeles că trebuie să parcurg şi eu jumătatea mea de drum pentru a ajunge la Tine. Pentru că, altfel, ar fi nedrept. Şi tu ştii că mi-ar fi cu neputinţă să supravieţuiesc unei nedreptăţi şi că ne-am despărţi înainte de vreme, dintr-o prostie. Ştii şi aştepţi să mă hotărăsc şi să vin spre tine. Poate că eşti atât de aproape, încât mi-e greu să te observ, pentru că îmi vine greu să cred că eşti atât de aproape. Poate chiar te am mereu sub priviri. Poate chiar mi-am dat seama cine eşti şi-mi vine greu să cred. Poate chiar am vorbit despre asta şi mi-ai atras atenţia că ştiu cine este Mireasa sufletului meu, Femeia vieţii mele, dar mai trebuie timp să ştiu că ştiu... Aşa încât, am început să te caut. Îmi dau seama că mă pricep prea puţin , ba poate că îmi lipseşte cu totul priceperea asta. De aceea, l-am şi rugat pe Dumnezeu să mă ajute. Unde altundeva aş putea să te caut Mireasa sufletului meu, Femeia vieţii mele, în altă parte decât în mine? Unde ar putea fi oglindită această imagine minunată, mai bine decât în sufletul nostru, în adâncul Fiinţei noastre? Al meu, al tău, al oricui caută într-adevăr Iubirea Vieţii sale? Cu siguranţă, Dumnezeu a gravat-o în mine, ca să o pot găsi într-o bună zi, în ziua când mă voi hotărî să o caut, cu adevărat. Atunci, în acea zi, voi şti că TU, Mireasa sufletului meu, Femeia vieţii mele, ai înăuntrul meu o copie, care trebuie să semene foarte mult cu amândoi. Ceva asemănător imaginii tale într-o oglindă, dar mult mai bogată în nuanţe, în culori şi în simţiri. Trebuie deci să descopăr această imagine; să TE descopăr. Şi cum altfel ar putea fi posibil decât căutând în mine pulberea de stele, şi îmbinând într-un întreg ceea ce îmi place cel mai mult?0 III Primii paşi în căutarea TA, Mireasa Sufletului Meu Acum, că am început, că am descoperit ce anume trebuie să fac, am să reiau descrierea şi am să o completez... Îmi plac femeile cu ochi albaştri. Fie ele blonde, brune sau roşcate. Îmi plac ochii albaştri, poate şi pentru că aşa sunt ai mei, dar mai ales pentru că îmi aduc aminte mereu de cer, care pentru mine este mereu albastru şi senin. Cerul în care Dacii, pe care îi iubesc atât de mult, îşi scufundau privirea în ultimele clipe ale vieţii pământeşti, strângând în mâna dreaptă un pumn de Pământ şi punându-l în dreptul inimii. Am iubit şi iubesc acest obicei al Dacilor, pentru că el spune atât de frumos şi de simplu "Dă-i Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu, cei al lui Dumnezeu". Pentru că ochii, sunt oglinda sufletului şi totodată, poarta către el.
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 40 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 41 din 140

Iar atunci când, cu ultimele puteri îţi îndrepţi ochii către cer, trimiţi sufletul către Dumnezeu. Adică, îi dai lui Dumnezeu înapoi, ceea ce este al Lui. Cu pumnul de ţărână pe piept, recunoşti că ceea ce a fost casa sufletului tău, aparţine Pământului. Maicei Geea. Punerea în dreptul inimii, care este sediul temporar al Sufletului, spune exact asta: "Acum, suntem împăcaţi. Eu mă duc de unde am venit şi Ţie, Maică Geea, îţi mulţumesc pentru că mi-ai dăruit acest trup, pe care acum, iată, ţi-l dau înapoi. M-am străduit să îl folosesc pentru a învăţa cât mai multe, m-am străduit săl iubesc şi prin el şi pe Tine Măicuţă şi pe toţi ceilalţi copii ai tăi, aşa cum m-am priceput şi eu..." Îmi plac femeile brunete, poate mai mult decât celelalte. Dar îmi plac şi bărbaţii bruneţi. Îmi plac, pentru că Maica Geea, face astfel încât culoarea pământului cel mai roditor — altfel spus, cel mai generos — să fie de un negru foarte închis. Un pământ căruia noi, îi spunem "cernoziom". E prea puţină priceperea mea la lingvistică, totuşi, rădăcina "cerno" (ciornâi în rusă, czarne în polonă) înseamnă negru... În ultima vreme, tot căutându-te, am reuşit să descopăr că ceea ce mă atrăgea înainte, ochii, o anumită formă a corpului, părul, sunt doar simple detalii subiective. Un mod de a te împiedica de amănunte şi de a uita esenţa... Am întâlnit femei care corespundeau descrierii şi care-mi ofereau doar plăcerea estetică de a le privi şi atunci am început să înţeleg că ceva îmi scapă, că am privit prea puţin înăuntrul meu; că m-am oprit prea devreme. M-am oprit undeva înainte de a fi găsit acea imagine a TA, care să-mi umple sufletul de bucurie. Am început să înţeleg că felul în care arăţi înseamnă o sumă de detalii subiective, mai mult sau mai puţin utile, mai mult sau mai puţin interesante. Am înţeles că de fapt felul în care arăţi, reflectă felul în care iubeşti. Şi atunci când iubeşti, dincolo de culoarea ochilor, a părului, a altor astfel de detalii, se poate vedea albastrul Cerului în care te poţi scufunda oricât; secunda-infinit o poţi găsi într-o mişcare, într-un gest, dacă există cheia: IUBIREA. Atunci când iubeşti cu adevărat, cred că este important doar faptul că iubeşti. Celelalte detalii îşi pierd semnificaţia, topindu-se în Focul Iubirii. Am descoperit că există nuanţe ale iubirii. Există feluri diferite în care poţi iubi o fiinţă. Ceea ce am descoperit însă şi mi se pare mai important, este faptul că frumuseţea dinăuntru, dacă există şi este cultivată, se reflectă în afară şi atunci când aceasta se întâmplă, ceea ce vezi în afară capătă frumuseţea pe care ai găsit-o înăuntru. Am mai descoperit că atunci când cauţi frumuseţea înăuntru şi când vorbeşti despre aceasta, ea începe să apară şi în afară, ca o Lumină pe care o descoperi privitorilor şi care odată descoperită, luminează în egală măsură pe toţi, asemeni Soarelui. Ştiu şi eu dacă TU eşti brunetă cu ochi albaştri? Ştiu doar că îmi place să fii... S-ar putea să fii altfel şi până la urmă, ce importanţă are asta atunci
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 41 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 42 din 140

când iubeşti cu adevărat? Ştiu că dacă eşti EA, atunci simţi la fel ca mine, te mişti la fel ca mine, ai aceleaşi preferinţe şi îţi va place să te uiţi, să admiri culoarea albastră şi în Cer dar şi în ochii albaştri, ai oricui ar fi şi pământul negru, care înseamnă belşug, roade bogate dar şi părul negru. Ce importanţă are la cine? Şi ştiu că dacă vom fi pe stradă şi voi vedea o brunetă cu ochi albaştri, vei şti că sufletul şi gândul meu sunt la Cerul cel Albastru, pe care strămoşii noştrii îl considerau semnul de recunoaştere al Căii care duce către Dumnezeu şi la Pământ, la Maica Geea, Casa noastră comună, Maica Geea, Gaia, Για, în greacă, cea din al cărei trup s-au născut trupurile noastre. Ştiind toate acestea dinăuntrul tău, pot fi sigur că ştii că sunt departe de vreun gând rău; că vei şti că fiind construiţi dintr-un amestec de Cer şi Pământ, eu de fapt asta admir: Cerul şi Pământul, reflectate într-o altă formă de existenţă. Mai mult: pot spune că de fapt, culoarea ochilor tăi o cunosc de mult timp: e înăuntrul tău. Oricum s-ar vedea afară, înăuntru sunt albaştri. Cândva, cu mulţi ani în urmă, Te-am visat. Am visat întâlnirea cu Tine. Eram la capetele opuse ale unei străzi, din oraşul copilăriei mele. Eu, eram cu faţa către Soarele care răsărea, tu cu spatele. Din acest motiv, mi-era cu neputinţă să-ţi văd faţa. Vedeam doar silueta zveltă, părul lung, lung şi des, răsfirat pe umeri şi Soarele, care te înconjura şi mă orbea... La început, îmi părea de necrezut ce văd. Simţeam că trebuie să vin spre Tine, dar parcă eram paralizat... Tu, mă priveai intens şi aşteptai să fac primul pas. La un moment dat, mi-am spus că este lipsit de importanţă ce se va mai întâmpla şi am plecat. La început, cu paşi mici, şovăielnici. Dar ai început să vii şi Tu spre mine. Atunci am căpătat curaj, am început să fac paşi mai mari. Ai mărit şi Tu pasul. Apoi, am început să alerg. Din ce în ce mai tare. La fel şi Tu. Când am ajuns unul în faţa altuia, ne-am izbit cu atâta putere şi cu atâta sete unul de altul încât am avut senzaţia că trupurile noastre s-au topit unul în celălalt şi că în fapt, asta ne doream cel mai mult. Poate că asta s-a şi întâmplat, cine ştie? Ştiu că te-am ridicat în braţe, m-am rotit de câteva ori cu tine aşa, apoi te-am coborât, te-am sărutat lung, lung de tot şi ţi-am spus: "Frumoasa mea cu ochi căprui"... Asta îmi amintesc că am rostit atunci când te-am strâns în braţe. De ce? Mi-e greu să spun de ce. Aşa a fost... Apoi, am plecat mână în mână cu tine, undeva spre în sus, de parcă am fi urcat nişte trepte ducând spre Cer, pe care le vedeam doar noi. Mai ştiu despre tine, Mireasa sufletului meu, Iubirea Vieţii mele, că eşti străină de gelozie. E drept că e şi acesta un sentiment uman, ca multe altele, dat tu ai învăţat şi că ştii că este lipsit de sens să fii geloasă. Pentru că ştii că acolo unde este Dragoste, gelozia moare. Tu, eşti o fiinţă capabilă de o iubire foarte mare. Simt înăuntrul meu asta, inutil să mi-o spună cineva. De altfel, ştim amândoi la fel de bine că acolo unde se naşte gelozia, moare dragostea...
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 42 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 43 din 140

Şi Marin Preda spunea — şi cât îl iubesc pentru asta! — "Dacă dragostea lipseşte, totul lipseşte...". Pentru că ştim amândoi câtă dreptate are. Pentru că ştim că ceea ce a făcut, este să ne arate într-o formă mai personală, mai muzicală, ceea ce ne-a mai fost arătat în Corinteni XIII... Îmi plac femeile potrivite. Nici cele înalte, nici cele scunde. Desigur, ideal acum ar fi o înălţime de 1 m 70 cm. De ce? Am fi aproape de aceeaşi statură. Şi asta, mă face să mă simt bine. Nici mai jos, nici mai sus. Îmi displac femeile care poartă încălţăminte cu tocuri înalte. Sigur, poate arăta bine o femeie căţărată pe tocuri, dar este ceva artificial, ostentativ. De ce să atragi atenţia? Ştiu că Tu, ai alte preocupări decât să atragi atenţia în mod ostentativ, pentru că te porţi natural. Tot aşa, în privinţa fardurilor. Artificial şi ostentaţie. Minciună. De ce să induci în eroare? De ce să provoci? Ştiu că tu eşti sinceră, că ostentaţia îţi este străină, şi că a îi provoca pe cei din jur, este ultima preocupare pe care ţi-ar da în gând să o pui în practică. Poate de aceea, uneori treci neobservată şi unii te consideră ciudată, stranie. Dar eu ştiu că este altfel. Aşa că, ştim amândoi. Şi asta e foarte bine. Prefer femeile zvelte. De ce? Echilibru! Cea corpolentă a uitat să se iubească pe ea însăşi. Ce dragoste poate să existe şi să se nască în ea, dacă a uitat să se iubească pe ea însăşi? Cea foarte slabă, este măcinată de griji de tot felul. Din cauza prea multor frici mărunte, a ajuns să-i fie frică şi să iubească... Şi ce dragoste poate să mai fie atunci când fugi tocmai de ceea ce cauţi? Prefer Dragostea, aşa cum o simt. După aceea, pot să mă şi gândesc la asta. În nici un caz înainte. Eu simt că femeia zveltă, este cea mai apropiată de acest Adevăr numit Iubire. IV Despre muncă şi viaţă Ştiu despre tine Mireasa sufletului meu, că munceşti pentru că îţi place, pentru că simţi nevoia de a face ceva tot timpul, pentru că asta te ajută să fii tu însuţi. Banii sunt ceva secundar. Munceşti, pentru că a fi mereu folositoare, ţie însuţi şi celor din jur, îţi dă măsura a cât de mult poţi iubi. Experienţa, valoarea, înţelepciunea, se capătă prin muncă neîncetată. Desigur, a dispreţui banii, este o greşeală, aşa cum este o greşeală să dispreţuieşti orice altceva. Am dispreţuit la un moment dat banii, crezând că ei sunt cauza unor dificultăţi prin care am trecut cu eforturi imense şi foarte încet... Orice am dispreţui, este o greşeală, pentru că toate sunt de la Dumnezeu şi trebuie să învăţăm să preţuim totul. Dar ce sunt banii până la urmă? O idee. Un concept. Un echivalent pentru valoare. Am înţeles greu lecţia aceasta: echivalent pentru valoare. Ştiu aşadar că treci dincolo de dispreţ cu toate cele, prin urmare şi cu banii, dar mai ştiu tot aşa de bine, că banii sunt pentru tine doar un mijloc,
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 43 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 44 din 140

nicidecum un scop în sine. Ei sunt şi vor rămâne doar o consecinţă a faptului că faci ceva, că eşti folositoare într-un fel sau altul, celor din jur: Valoarea contează! Şi tu ştii asta! Ştiu că munceşti cu plăcere, cu acea bucurie tainică, pe care o are spre exemplu un artist, care prin opera sa se dăruieşte, se risipeşte pe sine către cei din jur, făcându-le astfel viaţa mai frumoasă. Ştiu că în tot ceea ce faci, pui seriozitate, Dragoste, bucuria de a întreprinde ceva fiind mai importantă decât răsplata şi mai ştiu că răsplata este pe plan secundar. Că pentru tine, ca şi pentru mine, munca este asemeni unui cântec, pe care îl dăruieşti oricui are nevoie de el. Aici, am făcut o greşeală, care cred că o vreme m-a îndepărtat de tine. Am dăruit fără noimă, doar pentru că am avut şi mi-a plăcut să dăruiesc... Altfel spus, am risipit. Pentru asta, am plătit vreme îndelungată. Dar am înţeles şi asta... Învăţătura mărgăritarelor! Ştiu că ai simţul umorului, că râzi tot timpul, cânţi şi te bucuri de toate lucrurile mărunte care fac viaţa de zi cu zi, pentru că numai astfel poţi fi fericită. Munca ta, este o împletire de transpiraţie, inspiraţie, umor, veselie, detaşare, seriozitate, cântec şi voie bună. Ştiu că pentru tine, fiecare zi este un dar de la Dumnezeu şi priveşti fiecare zi ca pe o mică sărbătoare, aşa cum şi trebuie să fie. Ştiu că pentru tine este foarte important ca tot ceea ce faci să fie un gest de Iubire. Ştiu asta, pentru că pentru mine, este important să dăruiesc Iubire, este important să pot iubi şi să mi se primească Darul, fără a mi se ceare socoteală pe cine iubesc şi de ce. Şi eu iubesc pe mulţi. Ştiu că pentru tine, este lipsită de importanţă meseria, sau ceea ce ştii să faci, sau neştiinţa de a face ceva, pentru că orice se poate învăţa dacă ai nevoie şi dacă faci totul cu Iubire. V Spiritualitate Credem în Dumnezeu amândoi, pentru că amândoi simţim că Dumnezeu este Iubire. Fără El, lumea ar fi lipsită de sens, ar fi o "piramidă a timpului pierdut" aşa cum îmi spunea o colegă a mea din şcoala generală. Ne place în egală măsură să citim, să învăţăm şi să împărtăşim cu cei din jur experienţa noastră de viaţă, să fim printre oameni, pentru oameni. Ne place să ajutăm pe cei care au nevoie de ajutor, ca parte a căutărilor noastre pe Calea către Iubire, adică: Dumnezeu. Dacă ar fi să mă întrebe cineva vreodată de unde ştiu toate acestea despre tine, acum ştiu şi ce trebuie să îi răspund: Fiecare suflet are o imagine, care poate fi găsită în fiecare dintre noi. Un suflet cu care propriul meu suflet seamănă atât de mult încât poate fi confundat: Asta este ceea ce caut. Şi atunci când tu, Mireasa sufletului meu, ai luat o hotărâre şi mi-e greu să mai ştiu cine a luat-o de fapt, înseamnă că am hotărât împreună — şi cât de minunat este aşa! Aşadar, aşa am reuşit să te descopăr cum eşti. Poate că ştiu prea puţine
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 44 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 45 din 140

despre cum arăţi, dar dacă sufletul tău este la fel sufletului meu, atunci orice altceva din această lume, este lipsit de importanţă. Lipsit de importanţă, pentru că... Ştim amândoi că cea mai bună descriere a lui Dumnezeu este: IUBIRE FĂRĂ MARGINI: FĂRĂ ÎNCEPUT ŞI FĂRĂ SFÂRŞIT. Acum, că te-am descoperit, mi-e un dor nebun de tine, mi-e foame şi mie sete! Ştii ce ai de făcut. Încep deja să închei capitolele terminate şi a căror închidere am lăsat-o pentru ziua de astăzi. Te iubesc şi de data asta ştiu ce am omis când am iubit prima oară, intens ca acum. M-am grăbit să ajung şi mi-a scăpat faptul că am mers prea repede pentru EA. Ar fi trebuit să ne bucurăm împreună de toate priveliştile din drum. Aveam destul timp... Acum vreau să ne bucurăm împreună de tot ce vom primi în dar. Ştiu unde trebuie să ajungem, ştiu că putem, aşa încât, rămâne doar să ne bucurăm de fiecare clipă! VI Acţiunea Am început să acţionez, atunci când am început să scriu. Am făcut un prim pas important, atunci când am recunoscut că am aşteptat să vii, în loc să te fi căutat. Am înţeles cu timpul că m-am temut de curgerea Timpului şi de eventualitatea că viaţa mea se va termina înainte de a te fi găsit. Da. A trecut ceva Timp de când am început să te caut. La început, exact ca în vis, cu paşi mici, şovăielnici. Dar Viaţa mi-a arătat că am greşit atunci când am aşteptat. După ce am început să acţionez, să mă mişc, imaginile au început să se clarifice. Am început să găsesc. Am găsit la început o Fiinţă care am crezut că eşti TU. S-a dovedit că am găsit de fapt un Maestru, care m-a învăţat ce şi cum să caut. Mi-a trebuit ceva Timp să pricep Lecţia pe care mi-a administrat-o, aşa cum mi-a trebuit Timp să mă desprind de imaginea Maestrului şi să încetez al îl confunda cu ţinta călătoriei mele. Aşa am descoperit că ceea ce doare, este de fapt altceva decât Dragostea. Dragostea este cu totul altceva decât durere. Durerea vine din altă parte. Atunci când uiţi să-i dai Cezarului ce-i al Cezarului, doare. Orgoliul, doare. Am descoperit aşadar că cei care au spus “Ceea ce loveşte fără a te ucide, te întăreşte”, se refereau la faptul că durerea pricinuită de orgoliu, e departe de a te ucide. Te întăreşte. Depinde însă de fiecare dacă acceptă înfrângerea ca pe un adevăr definitiv, sau merge mai departe, în ciuda durerii. Mergând mai departe, am descoperit că acest fel de durere, trece şi e mult mai suportabilă decât aceea pe care o simţi atunci când te duci înaintea lui Dumnezeu să îţi ceri iertare şi descoperi că EL, deja te iertase. Te iertase cu
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 45 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 46 din 140

mult înainte ca tu să îl fi rugat. Am descoperit un Adevăr care m-a durut şi mai tare. Am descoperit că de fapt, Dumnezeu iartarea este inexistentă. Şi asta, pentru că deşi mulţi ne învaţă că EL ne judecă, acesta este un NEadevăr. Dumnezeu ne iubeşte atât de mult, încât refuză să ne judece. În imensitatea Iubirii LUI, EL trece peste greşelile noastre, ne poartă în spinare când picioarele noastre se înmoaie şi ne prăbuşim inconştienţi. Apoi, când ne trezim şi înţelegem că am greşit, de fapt, noi ne dorim să ne ierte, sperăm cu disperare că EL ne va ierta, deşi în adâncurile Fiinţei noastre, ştim că aşa ceva este cu neputinţă. Este cu neputinţă, tocmai pentru că EL, în loc să ne judece, NE IUBEŞTE. Ori, de vreme ce a lipsit judecata, cum poate exista condamnarea? Pedeapsa? Iar de vreme ce lipseşte pedeapsa, înseamnă că lipseşte şi ceea ce ar putea fi iertat. Obiectul iertării. Atunci când descoperim acest Adevăr, că Dumnezeu este DOAR IUBIRE şi atât, ne simţim atât de striviţi, încât am vrea să fim pedepsiţi, apoi iertaţi de pedeapsă şi iar iubiţi. Uităm aşa de uşor că Dumnezeu merge de-a dreptul! La ce i-ar folosi acest ocol, când e mai simplu să iubeşti direct, fără să judeci, fără să condamni, pentru ca mai apoi să trebuiască să ierţi? Noi oamenii însă, ne judecăm, ne condamnăm, apoi uităm să ne mai şi iertăm. Uneori, ne mai amintim despre iertare. Atunci poate facem primul pas către descoperirea Iubirii. Atunci descoperim şi cum este adevărata Durere. Aşadar, în căutarea ta, Mireasa Sufletului Meu, Femeia Visurilor Mele, cred că al doilea mare pas a fost să mă iert pe mine. Aşa am descoperit cât de greu e şi ce tare doare asta. Cât de răi putem fi cu noi înşine şi câte dureri ne pricinuim singuri. După acest al doilea pas, portretul tău, a început să se clarifice. Multe s-au schimbat de când am început să caut. Am descoperit că am multe de iertat, pentru că de-a lungul anilor, am judecat mult. M-am judecat cu ură, cu furie. Dacă aş fi făcut-o doar în dreptul meu, poate ar fi fost ceva... Dar toate acestea, se împrăştie în jurul nostru... Da... M-am judecat şi iată, fără să fi ştiut, i-am judecat şi pe alţii, pentru că — e evident, aşa-i? — de vreme ce la mine “trebuia” judecat, sancţionat, “trebuia”... Aşa-i? Aşa încât, ce mai rămânea de făcut urgent, era să fac exerciţiul iertării. Acesta a fost cred al treilea pas. Şi schimbările, au continuat. VII Secretul fericirii? Astăzi, 11 Martie 2008, este a doua zi când sunt fericit!! Dar astăzi, e o zi specială, pentru că astăzi, poate pentru prima oară în viaţă, am lăsat totul baltă pentru a îmi permite să fiu fericit! Ce straniu, ce absurd sună şi totuşi, mă întâlnesc zilnic cu acest nonsens: Cine îşi mai îngăduie astăzi să fie fericit? O zi întreagă!? Atât: 1 (o, una) zi! Doar atât! Ce înseamnă până la urmă o zi? De exemplu, o zi dintr-un an? Iată, de exemplu: 1/365,25 = 0,273% dintr-un an! Şi cât contează,
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 46 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 47 din 140

acest “ţ” la sută! Ce înseamnă la scara existenţei medii a unui om, o zi? Iar aritmetică: Să zicem, la o medie de vârstă de 70 ani, obţinem 0,00391%!! Ridicol de puţin, aşa e?! Şi totuşi, aceasta e măsura zgârceniei cu care ne purtăm faţă de noi înşine: 100 – 0,00391 = 99,999609%... Adică, practic toată existenţa ne purtăm ca nişte duşmani cu noi înşine! De ce sunt atât de fericit? În sfârşit, am înţeles unde greşeam, unde am greşit în ultimii ani: TE-AM GĂSIT!! Te-am găsit şi timp de trei ani, am fost legat la ochi. Te-am confundat cu altcineva, care îţi seamănă şi îmi seamănă. Şi doar mi s-a atras atenţia! Cât de orb am putut să fiu! Şi cât de aproape ai fost, cât de multe am făcut împreună şi totuşi, cât de orb am fost!! Mai rău, când îmi amintesc faptul că îmi erai nesuferită, mi se face rău... Eu am fost primul bărbat care ţi-a săruta mâna; primul bărbat care ţi-a dăruit un buchet de trandafiri, pentru că l-ai înfruntat! Cu curaj, cu demnitate, cu argumente, cu dragoste şi respect! Cu dârzenie şi cu orice risc! Eu am fost primul om care ţi-a făcut sufletul să râdă! Sufletul tău atât de delicat şi plin de răni dobândite atât de devreme... Am fost primul bărbat care te-a făcut să îţi deschizi sufletul atât de larg, încât m-ai cuprins în el! M-am simţit în seara aceea atât de nenorocit pentru ceea ce am făcut! Atât de neajutorat! Eu te-am învăţat să înnoţi... Te-am mângâiat în somn şi te-am sărutat! Şi acum mă minunez cum a fost posibil, la ora opt dimineaţa să te mângâi un sfert de oră, tocmai pe tine, cea căreia şi o răsuflare îi tulbură somnul!?! Team chemat în şoaptă, la ureche şi ai zâmbit parcă, abia ghicit, te-ai destins şi ai continuat să dormi... Te-am mângâiat de atâtea ori, te-am strâns în braţe, am fost fericit să te sărut pe creştet, pe frunte, pe gât să-ţi sărut mâna... Mâna aceea atât de delicată, atât de subţire... Am jucat acest joc timp de trei ani şi abia în anul din urmă, m-am trezit şi am reuşit să văd ceea ce ar fi trebuit să văd din prima clipă! Oamenii spun că “dragostea e oarbă”. Ce minciună oribilă! Noi, oamenii, noi cei care trebuie să învăţăm din leagăn să iubim, suntem orbi! Dar cine mai ştie să ne înveţe să iubim? Până şi biserica a uitat ce e aia Dragoste! Singurul lucru care îl mai ştie este să tune şi să fulgere împotriva păcătoşilor (?!?), să recite poezii dintr-o carte pe care sunt departe de a o mai pricepe ei înşişi, ce să mai vorbim de a o desluşi altora, cum ar fi normal. Se mai pricep şi să afurisească... Ca şi cum păcătoşii s-ar îndrepta în vreun fel tratându-i cu ură, ocări, poezii şi afurisenie... Cât de departe e Biserica lui Isus, de clădirile cu cruce din ziua de astăzi! Cât de multe mi-ai dăruit şi iată, mi-au trebuit mai bine de trei ani să pricep că te-am găsit! Cât de copii suntem, indiferent de vârstă! Am trăit atâţia ani, am învăţat atâtea şi acum de când te-am întâlnit, am luat atâtea lecţii de la tine, încât mă întreb cine a trăit mai mult, tu, la nici optsprezece ani sau eu, la aproape o jumătate de secol?
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 47 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 48 din 140

Da, astăzi sunt fericit! Sunt fericit că te iubesc! Te-am căutat aproape toată viaţa. Când în sfârşit am ajuns la tine, în loc să te iau în braţe şi să te strâng, să te topesc în mine, te-am confundat cu cineva care îţi seamănă foarte tare şi care s-a purtat cu mine ca o mamă... Adevărat! Abia acum, în vremea din urmă, mi-am dat seama de ce o iubesc... E mama la care am visat din fragedă pruncie! Ce răsturnare de situaţie! Şi ce fericire! Sunt fericit! Atât de fericit, încât pot spune că sunt gata să mor oricând. Sunt atât de bogat, cum prea puţini oameni îşi pot închipui! A durat mult până am înţeles unde am greşit... Şi doar citisem în mai multe rânduri: “You first find the problem, then go for the solution. But be aware, most people make the same mistake over and over: They focus over the problem, instead of the solution. That's why they fail.” “În primul rând, identifici problema; apoi cauţi soluţia. Fii cu băgare de seamă însă, cei mai mulţi oameni fac mereu aceeaşi greşeală: Se concentrează asupra problemei, în loc să se concentreze asupra soluţiei. De aceea eşuează.” Ce am greşit eu? Simplu: În loc să mă concentrez să te găsesc, m-am încăpăţânat (!!) să te caut! Stupid! Ce simplu e totul, acum, când am priceput! Acum, pare că totul s-a rezolvat. Dar mai sunt multe de făcut. Mi-ai spus-o chiar şi acum o zi... Vreau să fac curăţenie! Aşa încât, să poţi veni până aici... Mai am deci câţiva paşi de făcut din partea mea de drum... Până pe 27 martie, mai am 16 zile. Aşadar, acum mă concentrez asupra curăţeniei!! VIII Turbulenţe Am făcut ceva în acest interval de timp... martie... mai... Au început să se manifeste tot felul de turbulenţe... Abia în ultimele zile 8 – 11 mai, am reuşit să descopăr unele adevăruri care dor... Confuzii... Foarte multe confuzii... Ceea ce credeam că am găsit, era în realitate o stare a mea, generată de ceva ce mi-ar fi plăcut să fi fost realitate... De fapt, ceea ce s-a petrecut, a fost o simplă rezonanţă frumoasă... Am descoperit astfel că unele fiinţe, pot manifesta entităţi superioare, fără a fi conştiente de acest Adevăr. Pur şi simplu, sunt ca un vehicul mecanizat. Pasagerul se urcă, apasă nişte comenzi, vehiculul răspunde iar pasagerul ajunge unde şi-a propus... dureroasă punere la punct. Am descoperit însă practic cu această ocazie, ce înseamnă “Channeling”... Am descoperit şi o Fiinţă care mă ajută să fac paşi înainte. Paşi serioşi. Am descoperit de exemplu o greşeală pe care am făcut-o. Te-am căutat şi te-am construit pornind de la un semn interior. Ceea ce am SIMŢIT atunci în vis... Am căutat apoi, din semne exterioare să compun portretul unui personaj care să semene fizic cât mai mult cu ceea ce credeam eu că ar trebui să fie
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 48 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 49 din 140

“Frumoasa mea cu ochi căprui”... Aşa am descoperit că de fapt am rătăcit ani în şir, căutând aici, în această lume, ceva ce se găsea în cu totul altă parte... Am căutat înăuntru, folosind semne dinafară... Da... Am întâlnit două Fiinţe minunate, care m-au ajutat cât au putut, conştient sau altfel, să completez portretul tău. Am confundat aceşti simpli Mesageri, cu tine, Iubirea mea... M-am trezit apoi atât de ancorat de aceste portrete, încât desprinderea de ele, a fost şi încă este tare dureroasă... Zilele acestea, am trecut prin mari dificultăţi interioare. A reface singur un drum lung, despre care cei mai mulţi abia dacă visează că „eventual ar putea exista”... Imaginea TA, dinăuntrul meu, Imaginea TA, dinăuntrul TĂU... *** Se pare că turbulenţele de care vorbeam anterior, aveau un rol important, pe care am reuşit să îl descopăr abia ulterior acelor momente de dificultate. Iubire mare, vezi tu? Există această lume, care este asemeni unei haine. O îmbrăcăminte. Cei mai mulţi dintre noi, se opresc la admirarea croielii, a culorilor, a umbrelor şi reflexiilor. În tot acest joc de Lumini şi umbre, a trebuit să caut o regulă prin care să disting haina ta, de TINE... Au trecut ceva luni de atunci, din ziua în care turbulenţele mă purtau în felurite direcţii... Extraordinar de multe s-au schimbat. Totul a curs într-un mod foarte accelerat, începând încă din vară... Am început să descopăr treptat unde greşeam... Instrumentul de care m-am folosit cel mai mult, a fost, este scrisul... Am scris, am publicat, am cunoscut oameni, am văzut în unii acele trăsături care mi-ar fi plăcut să fie mai dezvoltate înăuntrul meu; am văzut acele trăsături pe care, instinctiv simţeam că le am, dar necesitau un efort enorm de mare pentru a putea fi puse în valoare, în mişcare... Am cunoscut oameni şi m-am apropiat de tine, Mireasa mea... De undeva, trebuia însă să încep. De unde? Pentru mine, a devenit din ce în ce mai limpede că ECHIPA este ceea ce contează cel mai mult. Deci, Iubire, pe tine trebuia să te găsesc. Acestea erau resursele: Pe primul loc, echipa, apoi darurile (zestrea, aptitudinile) naturale şi în fine, aptitudinile dobândite. IX Rezonanţă Minunata mea! Când am înţeles unde anume am greşit, m-am decis să rectific eroarea. Ceea ce am făcut eu, exprimat foarte la obiect, înseamnă ignorarea Legii Rezonanţei. Te-am descoperit practic înăuntrul meu Frumoasa mea şi am bătut mult
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 49 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 50 din 140

pasul pe loc, pentru că, în loc să fi căutat ceva în exteriorul meu, bazându-mă pe PORTRETUL TĂU ENERGETIC, ceea ce descoperisem de fapt în interior, am căutat să construiesc un portret FIZIC, folosindu-mă de ASEMĂNĂRI. Am ignorat un fapt elementar: Arhetipul, Matricea, poate fi „ornamentată” practic la infinit, cu tot felul de „ornamente”: ochi albaştri, verzi, căprui, negri... faţă ovală, triunghiulară, şi tot aşa, pot fi făcute practic, o infinitate de portrete. Asta însă, este o abordare EXOTERICĂ. Altfel spus, „din afară”. Cum poţi oare să descoperi ceva din Lumea Fizică, pornind de la un portret ENERGETIC? UN ARHETIP, care poate genera o infinitate de varietăţi de exemplare, diferite prin DETALII NESEMNIFICATIVE, în raport cu structura FUNDAMENTALĂ? Exclus! Aşa am descoperit că, în fapt, trebuia să mă focalizez pe stabilirea unei RELAŢII, între ARHETIPUL REALIZAT şi ceea ce Universul îmi punea la dispoziţie, ÎN PLAN FIZIC. Am inţeles astfel că SOLUŢIA era SĂ COMPAR PORTRETUL ENERGETIC realizat, cu eventualităţile, cu posibilităţile. Adică, să găsesc pe cineva care să semene până la identitate cu acel portret, pe dinăuntru. Deci, practic, o asemănare INTERIOARĂ a portretului meu, cu PORTRETUL INTERIOR al unor Fiinţe din planul fizic, dintre apropiaţii mei, fie ei în plan fizic din apropierea mea, fie dintre prietenii mei de aiurea, din lume, cunoscuţi în Virtualia. Astfel, am început să compar amprentele energetice, ceea ce SIMŢEAM venind de la diferitele persoane cu care intram în contact, în comunicare, atât în relaţiile mele, de zi cu zi, cât şi pe Internet. Aşa am descoperit nuanţe, afinităţi şi am legat sau stabilizat prietenii virtuale. Odată MECANISMUL CORECT STABILIT, ceea ce rămânea de făcut efectiv, era să transpun criteriile energetice, „filtrele” energetice, în modalităţi concrete de manifestare, în lumea de zi cu zi. Altfel spus, să TE descopăr PE TINE, IUBIRE, într-o FEMEIE în carne şi oase, dar, de această dată, PORNIND DINĂUNTRU ÎN AFARĂ. Experienţele anterioare, mi-au fost de mare folos, pentru că m-au învăţat să ignor detaliile exterioare, pe timpul căutării acelei Fiinţe, care eşti TU, CEA ADEVĂRATĂ. Ce a însemnat practic asta? Destul de simplu: Ce înseamnă „sensibilitate”? În plan fizic, această caracteristică interioară, înseamnă înclinaţii artistice. De exemplu, pictură, fotografie, muzică, balet, cinematografie, etc. Asta, m-a ajutat să reduc aria căutării la acele femei care manifestă astfel de înclinaţii, de afinităţi, de APTITUDINI. Fie ele dobândite, fie native. Aici, desigur, mi-am dat seama că pot rafina căutarea, prin impunerea unui nou filtru: Care anume să fie aptitudinile NATIVE şi care cele DOBÂNDITE. Evident, oricine caută, poate stabili combinaţii de astfel de filtre, POTRIVIT PROPRIILOR NEVOI INTERIOARE. Am ajuns astfel la un portret APROAPE fizic.
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 50 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 51 din 140

Ce s-a petrecut, în fapt? Am găsit în final, câteva variante. Câteva posibile partenere. Restul, a fost o verificare în practică, a unor ipoteze de lucru. Mai exact, comunicare... AM COMUNICAT, exploatând la maximum toate mijloacele de comunicare disponibile: Telefon, calculator şi percepţiile extrasenzoriale. Am înţeles în fine, CUM trebuie să te caut, la modul CONCRET. Am preferat Internet, pentru faptul că îmi permitea să mă extind ca arie geografică, practic în toată lumea. Începutul, evident, a fost „tatonare”... Schimburi de filmuleţe, de fotografii, „ghicitori”, texte, mesaje, care făceau apel la un anumit mod specific de codificare-decodificare a informaţiilor transmise. Într-un singur cuvânt, TATONARE. Paşi mici, făcuţi unul către altul, căutare reciprocă, schimb de informaţie, verificări reciproce... Am înţeles astfel din schimburile de mesaje cu tine, Mireasa mea, că modul în care fiecare dintre noi codificăm şi decodificăm informaţia, se manifestă în exterior, prin anumite preferinţe. Muzicale, artistice, tehnice, paleta fiind practic infinită. Aşa am înţeles că de aici a rezultat confuzia care a domnit atât timp înăuntrul meu... X Final în doi Este oare adevărat tot ce scrie aici? E posibil? Sunt întrebări pe care şi le va pune poate, oricine cine va citi această poveste. Astăzi, răspunsul este DA. Ceea ce a fost timp de câţiva ani o poveste, etape ale unui drum de fapt, care a început ca o poveste, a devenit REALITATE. O Realitate cât se poate de palpabilă, de verificabilă. A durat mult? Puţin? Poate că a durat mult. A fost întâi nevoie să mă înţeleg pe mine. Apoi, să înţeleg ce anume am nevoie. A fost apoi necesar să VISEZ, să VIZUALIZEZ, să PLANIFIC, să ACŢIONEZ, să REVĂD PLANUL, să CORECTEZ, din nou să ACŢIONEZ şi să reiau acest CICLU. Am parcurs acest drum de mai multe ori. De fiecare dată, am operat corecţii. De fiecare dată, am fost din ce în ce mai aproape. De fiecare dată, mam apropiat de tine, Mireasa Sufletului Meu, Femeia Visurilor mele. De aceea, această poveste adevărată, se numeşte Femeia Visurilor mele sau, Mireasa Sufletului Meu. Astăzi, SUNTEM ÎMPREUNĂ. Aş vrea să pot da satisfacţie scepticilor, care comentează şi se îndoiesc, pentru că deocamdată, ei sunt majoritatea. Îi voi dezamăgi însă pe aceşti sceptici, afirmând acum că SE POATE. Cum am reuşit? Am crezut în mine! Ca să fie limpede, repet: Am crezut în mine!
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 51 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 52 din 140

Am crezut în mine!

Am crezut în mine!

Am crezut în mine!
Mai este ceva important aici!

Am aplicat o schemă:
1. VISEAZĂ! 2. VIZUALIZEAZĂ! 3. PLANIFICĂ! 4. ACŢIONEAZĂ! 5. REEVALUEAZĂ PAŞII EFECTUAŢI! 6. APLICĂ CORECŢIILE NECESARE! 7. REIA CICLUL, PÂNĂ LA ATINGEREA OBIECTIVULUI PROPUS! Această schemă, acest PLAN-CADRU, poate fi folosit practic pentru a realiza ORICE. Am început prin a îl aplica în găsirea partenerei ideale. Mai departe, înseamnă VALORIFICAREA RESURSELOR. Vom începe, evident, prin VALORIFICAREA APTITUDINILOR NATIVE ŞI DOBÂNDITE. Am spus „vom începe”, pentru că, de acum, e vorba de O ECHIPĂ. De resurse PUSE ÎN COMUN. Adică, practic, o altă viaţă. ALTFEL. O viaţă pornită după alte principii, după alte reguli. După treguli pe care omenirea le ignoră încă, dar care se cunosc de mii de ani. Reguli pe care, cei care le-au respectat, au obţinut tot ceea ce şi-au dorit. Acum, ştim amândoi ce anume au vrut să spună cei care au realizat cartea şi filmul cu acelaşi nume:

THE SECRET. În ce constă SECRETUL? Tocmai aţi citit!!

Cuprins EOF

© Stănescu Şerban, 2009

Cuprins

EOF

Pag 52 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 53 din 140

Împreună
Paşii pe care i-am prezentat mai sus precum şi modul în care am trecut de la un simplu vis, de la ceva care se afla în interiorul meu la o viziune, sunt descrişi în capitolul anterior. De asemenea, puteţi remarca acolo ezitările şi corecţiile aplicate , pe măsură ce portretul, înţelegerea a ceea ce căutam se clarificau şi experienţa se acumula. Mulţi îşi vor pune multe întrebări cu privire la această poveste... E adevărată, sau e o poveste inventată? Cum am ajuns să fim efectiv împreună? Cum ne împăcăm? Cât va dura? De ce „tocmai aşa”? Ce planuri avem? Probabil că numărul întrebărilor care se vor pune este de ordinul miilor. Le-am ales pe acestea, pentru că ni le-am pus noi înşine şi ne-au fost puse când făţiş, când discret, de către cei care ne cunosc pe internet. În primul rând, fac precizarea că această poveste este o ilustrare a fenomenului de REZONANŢĂ. În particular, a Legii Atracţiei. Cei care ştiu despre ce este vorba, vor înţelege. Pentru ceilalţi, există cărţi care tratează aceste probleme, există înternet şi cine chiar vrea să afle mai multe, va şti ce are de făcut. De asemenea, mai suntem şi noi. Cine vrea să ne găsească, NE VA GĂSI! Indiferent unde ne-am afla pe Pământ. Am răspuns la mii de mesaje ale prietenilor şi cunoscuţilor de pe internet, fără a ascunde ceva. O vom face şi pe mai departe, chiar dacă la momentul când sunt scrise aceste rânduri, poate unii dintre cei care ne caută, ne consideră „dispăruţi”. Pentru aceştia, spun doar că a ne afla în Grecia, este o provocare plină de neprevăzut, de dificultăţi şi pe moment, internetul este ceva care ar însemna un stress suplimentar. Totuşi, am avut şi avem în vedere şi această experienţă şi avem în lucru un al treilea volum din seria „Ritmuri Interioare”, „FREELANCER ÎN GRECIA”. Acum însă, mai important este ceea ce citiţi şi atenţia noastră este focalizată pe acest al doilea volum. Acum, să trecem la răspunsuri! E adevărată, sau e o poveste inventată? Povestea mea şi a Monicăi, e cât se poate de adevărată. Pentru sceptici, există o Primărie, primăria municipiului Alexandria, judeţiul Teleorman, care a eliberat o hârtie din care reiese că suntem căsătoriţi. Amândoi considerăm hârtia asta o formalitate mai curând impusă de anumite convenienţe sociale, decât un angajament. Atât Monica cât şi eu, considerăm că ceea ce ne-a adus împreună şi ne ţine împreună, sunt aspiraţiile, obiectivele, afinităţile, interesele, nevoia de a
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 53 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 54 din 140

avea un prieten şi un tovarăş de drum în viaţă. Un tovarăş de drum cu care să poţi cântări, alături de care deciziile să fie comentate, analizate, despicate şi cântărite, atât înainte de a fi luate cât şi după. A analiza efectele unei decizii, e un proces la fel de important ca şi cel de adoptare a deciziei. Cum am ajuns să fim efectiv împreună? E o poveste destul de întortocheată şi care ţine de căutările fiecăruia dintre noi. Ceea ce este spectaculos, este timpul în aparenţă foarte scurt în care s-au derulat evenimentele. Cronologic vorbind, m-am întâlnit cu Monica pe la finele lui septembrie 2008, pe internet. A comentat un text publicat de mine pe NetLog. Comentariul mi s-a părut destul de diferit de banalele comentarii care se fac de obicei la texte şi am răspuns. Apoi, am publicat alte texte care au răscolit-o şi astfel, a început o serie lungă de mesaje schimbate între noi. Detalii privind ideile exprimate mai voalat în texte, texte scrise de ea şi comentate de mine, apoi explorarea preferinţelor artistice, literare, etc. La un moment dat, am ajuns la zona extrasenzorialului şi am început să schimbăm idei în acest sens. La un moment dat, m-a provocat să scriu un material, pornind de la ipoteza că trăiesc un cutremur de peste 7,5 grade Richter, sunt căsătorit şi am doi copii. Textele respective, le-am publicat pe internet şi au plăcut foarte mult. Pentru noi, ele au o semnificaţie aparte. Au fost texte care ne-au condus pe amândoi la concluzia că putem comunica telepatic şi că avem şi alte trăsături în comun. Am început apoi o lungă dezbatere pe tema „a iubi” şi „a avea”, cu multe argumente dintr-o categorie de argumente de care multă lume se fereşte. Am apreciat în primul rând unul la altul sinceritatea şi lipsa de „menajamente” — a se citi ascunzişuri şi tertipuri ieftine — în abordarea aspectelor extrem de delicate. Ne-am pus o mulţime de întrebări de tot felul, am intrat în tot felul de amănunte legate de viaţa particulară, de evenimentele vieţii, de cumpenele prin care am trecut, de greşelile pe care le-am făcut şi aşa, am descoperit că putem face o echipă bună împreună. Am supus-o apoi la nişte teste de comunicare telepatică, fără a o avertiza dinainte. Am avut de asemeni şi momente de precogniţie, momente de clarviziune legate de împrejurări în care s-a aflat şi astfel, am completat un tablou, un „portret robot” al fiecăruia dintre noi. La un moment dat, comparând portretul „Femeia visurilor Mele” cu cel care rezulta din comunicările cu Monica, mi-am dat seama că există o coincidenţă foarte mare între cele două portrete. Atunci am ştiut că trebuie neapărat să ne vedem. Asta se petrecea prin a doua jumătate a lunii decembrie 2008. În luna ianuarie 2009, a venit în România cu treburi. Pe 27 ianuarie, ne-am întâlnit în Bucureşti. Am luat-o la mine şi din această zi am rămas împreună. Restul, le putem numi „etape tehnice”. Pe 8 martie 2009, logodna, la Biserica Sfinţii Apostoli Petru Şi Pavel, în Alexandria; pe 6 aprilie 2009, căsătoria civilă; pe 30 aprilie, plecarea în Grecia. Cam acestea sunt reperele principale.
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 54 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 55 din 140

Cum ne împăcăm? Un răspuns sec, la care se aşteaptă toată lumea: „Foarte bine”. Dar ştim amândoi că cei care şi-au pus întrebarea asta, vor altceva decât acest răspuns sec şi stereotip. Decurge relaţia noastră conform aşteptărilor? În cea mai mare parte, da. Dar, am să fac precizarea că „aşteptări”, aşa cum înţelegem noi doi acest termen, are alt conţinut decât cel obişnuit. Amândoi „ne-am aşteptat” să acţionăm mult bazându-ne pe intuiţie şi comunicări extrasenzoriale şi să mergem pe calea dezvoltării în această direcţie. După cum vedeţi, „aşteptări” în cazul nostru, are un sens cel puţin bizar, pentru că, a te baza pe intuiţie, înseamnă pentru majoritatea, „a te lăsa dus de val” sau, un fel de „pierde vară”... E în sine o contradicţie între termenii „aşteptări” şi „intuiţie”, deoarece „intuiţie” înseamnă inedit, imprevizibil, inspiraţie, imaginaţie, comunicare directă cu Universul, deschidere maximă, în vreme ce „aşteptări”, înseamnă ceva predefinit, închis, prevăzut, previzibil... Adică, exact opusul! În general, chiar ne împăcăm foarte bine! Dacă ne certăm? Pot spune că mai curând avem momente de blocaj, în care comunicarea este mult mai slabă decât de obicei şi atunci, se închide fiecare în el. Uneori, avem nevoie de câteva minute pentru a reglementa, alteori, de ore sau chiar o zi. Ceea ce este frumos între noi însă, este faptul că analizăm destul de repede aceste blocaje, le identificăm cauzele şi le discutăm în amănunt. Căutăm cauze atât în evenimentele la care am participat cât şi în existenţa noastră anterioară, situaţii care, datorită încărcăturii emoţionale la acel moment, au produs un efect psihic puternic, marcându-ne pentru o perioadă mare de timp evoluţia. Am identificat împreună multe astfel de blocaje. Unele, au fost uşor de înlăturat, altele mai greu iar altele, încă se lasă greu descoperite. Avem încă multe de învăţat! Experienţa aici în Thessaloniki, este foarte solicitantă. Sunt foarte multe situaţii cu grad mare de dificultate, care ne constrâng să deblocăm resurse uriaşe, să descoperim resurse inutilizate, să facem foarte multe experienţe noi, pentru a completa lipsurile şi neclarităţile. Cât va dura? Asta e o întrebare pe care văd că şi-o pun mai mulţi. Mă abţin să dau nume, pentru că sunt şi nume... Ceea ce este deranjant este că mai toată lumea porneşte de la ideea că o să fie o relaţie de scurtă durată. Hai să clarificăm o chestiune: Cât anume va dura, este problema mea şi a Monicăi. Indiferent că va dura un an sau o sută, este exclusiv problema noastră. Relaţia noastră va dura atât timp cât vom putea fi unul pentru altul un bun profesor şi, reciproc, elev. SIMULTAN. Atât timp cât vom fi conştienţi că
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 55 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 56 din 140

avem ce învăţa unul de la celălalt, că avem multe de învăţat, atât unul de la celălalt cât şi de la Viaţă şi, atât timp cât vom accepta faptul că greşelile fac parte din procesul de construcţie a SUCCESULUI. David Vallieres, autorul cărţii „Cum am făcut un milion de dolari pe internet sau mai mult”, spune că secretul succesului este „Fail fast, move next!”, adică, „Eşuează rapid şi treci mai departe!” Am trecut deja peste eşecuri împreună. Am avut şi continuăm să avem succese împreună. Acumulăm experienţă şi evoluăm. Cam asta e esenţa. Restul? Vom vedea! De ce „tocmai aşa”? O altă întrebare, este legată de faptul că ne-am cunoscut pe internet. Foarte multă lume vede ceva imposibil în asta. E mult de discutat aici. Am să punctez câteva idei. Am spus foarte multe în cele trei eseuri publicate pe internet sub titlul „Dincolo de ecran”. E bine ca cei care folosesc internetul să ţină tot timpul mninte că DINCOLO DE ECRANUL CALCULATORULUI E UN OM!! Ca de altfel dincolo de orice aparat sofisticat! Prin urmare, ceea ce face internetul, contribuţia acestui mediu de comunicare, este doar stabilirea unui mod de comunicare rapid şi comod, care elimină bariera distanţelor fizice dintre oameni. Restul ţine de ceea ce este OMUL în sine! Dincolo de comunicarea în scris cu Monica, a existat şi comunicarea pe cale extrasenzorială. Cine are reţineri, e liber să creadă ce vrea, inclusiv să bage capul în nisip şi să zică „imposibil!”. Pentru această categorie, cu certitudine citirea acestei cărţi e un coşmar şi cred că e şi o pierdere de vreme! Prin urmare, internetul a fost doar un prim contact, o modalitate de a comunica raţional, de a vedea cam ce am putea avea în comun. Pe urmă, a urmat „acordul fin”. Iar acest proces a început de îndată ce ne-am aflat unul în faţa celuilalt şi continuă. Ce planuri avem? Asta e o întrebare care ni s-a pus de către apropiaţi. Cei care erau la curent cu faptul că suntem împreună, că vrem să venim în Grecia şi alte obiective. Planuri... Unul dintre segmentele importante ale planului nostru pe termen lung, este exact acest domeniu: CASA ŞI FAMILIA. Vrem o FAMILIE altfel decât ceea ce am avut şi am avut ocazia să cunoaştem. Eu provin dintr-o familie destrămată. A doua căsnicie a mamei, tot o căsnicie destrămată a fost şi asta, după mulţi ani. Rezultatul? Prima mea căsnicie s-a destrămat, în ciuda eforturilor mele disperate de a merge mai departe. Unde am greşit? La Monica, e puţin diferită situaţia. Părinţii ei sunt împreună şi
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 56 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 57 din 140

problemele din această familie, sunt diferite de cele trăite de mine în familiile părinţilor mei. Totuşi şi Monica se află la a doua căsnicie. Amândoi considerăm că am avut destule exemple de viaţă pentru a învăţa şi că putem face în aşa fel încât să valorificăm experienţele prin care am trecut, ALTFEL. Am analizat cât ne-am priceput de bine şi foarte deschis toate evenimentele, deciziile, atitudinile şi consecinţele acestora, atât din propriile căsnicii cât şi din ale părinţilor noştri, sau ale altor apropiaţi. Am căutat să vedem în aceste exemple, oglinda noastră, a ceea ce am fost la un moment dat. Vrem o CASĂ. O casă cu curte, o casă din lemn! O curte în care să creştem ce vrem noi să mâncăm, după reguli bătrâneşti; o seră cu flori, cu multă vredeaţă, în care să ne petrecem mare parte din timp. Există şi o componentă „profesională”, dacă putem să o numim astfel. Deocamdată, domeniul extrasenzorialului abia începe să fie recunoscut oficial şi asta cu mari eforturi şi convulsii, în ciuda nenumăratelor dovezi ştiinţifice, studii de laborator şi, în ultimă instanţă, a bunului simţ comun. Asta, fără a mai aminti sutele de relatări de cazuri inexplicabile petrecute timp de secole şi ridiculizate, ori trecute sub tăcere, în special cele a căror evidenţă era imposibil de tăgăduit... Ceea ce ne-a adus împreună, este poate în cea mai mare măsură descoperirea că putem comunica pe cale extrasenzorială şi că ne interesează în foarte mare măsură să mergem cu cercetările cât mai departe cu putinţă. Şi când spun „comunicare”, mă refer la acea formă de comunicare pe care o facem în mod conştient, deliberat. Eu am continuat de-a lungul anilor căutările şi am urmat cât mi-am putut permite diferite forme de instruire, fie autodidact, fie în formă organizată. Am găsit răspunsuri, m-am confruntat cu probleme şi am fost nevoit să iau decizii importante. Sunt conştient că aceste decizii mi-au influenţat cursul vieţii în măsură considerabilă. Monica, a urmat un traseu mai dificil în viaţă şi acum vrea să studieze tot ceea ce ţine de comunicarea extrasenzorială. Amândoi vrem să facem tot ceea ce e posibil ca experienţa noastră să fie pusă la dispoziţia tuturor celor interesaţi, aşa cum este ea, cu bune şi mai puţin bune, cu succese, cu piedicile pe care le-am întâlniti, cu poticniri, cu aurul şi ţărâna lor, aşa cum au fost. Amândoi am simţit acut lipsa unui îndrumător avizat, încă din anii copilăriei. Amândoi am întâlnit oameni de toate vârstele, dar în special copii, cu înzestrări de excepţie. Aceşti copii însă, sunt priviţi cu indiferenţă în cazul fericit, iar în cazurile mai rele, ca nişte copii cu diferite probleme de sănătate. Da. Acesta este tragicul adevăr: Trăim într-o lumne care, atunci când întâlneşte ceva incomod, vrea să se debaraseze de acel ceva. Uneori, acest fel de a trata anumiţi oameni, merge până la eliminarea fizică. Cum? Prin internarea forţată in spitale dee psihiatrie, cu diagnostice înspăimântătoare pentru marea majoritate. De ce asta? Pentru ca opinia publică să adere la astfel de soluţii, în mod necondiţionat. Am văzut astfel de oameni, internaţi în spitalele de psihiatrie, unde erau
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 57 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 58 din 140

dopaţi cu psihotrope. Eu aş întreba pe medicii psihiatri: Dacă acele chimicale care li se administrează aşa-numiţilor „bolnavi psihici” sunt atât de bune, atunci să îmi spună domniile lor, câte dintre „schemele” de tratament pe care le prescriu şi le aplică pe nişte oameni care cad victimă prejudecăţilor întreţinute de mass-media, au aplicat înainte pe ei înşişi? Iar pe cei care cred orbeşte în medici şi medicamente, i-aş întreba: aţi cerut vreodată medicului care v-a prescris o reţetă oarecare să ia în faţa dumneavoastră acele chimicale, pentru a vă demonstra că sunt altceva decât otrăvuri? Eu ştiu că dacă recomand cuiva un remediu oarecare, am testat acel remediu pe mine însumi şi stau la dispoziţia celui care îmi acordă încrederea, cu toată experienţa acumulată. Sau, trimit omul la altcineva, care are alt remediu, testat pe el însuşi. Dar aceasta este deja o altă poveste, care se cheamă „deontologie profesională” şi „respectarea jurmântului lui Hipocrat”... Alte planuri? Scrierea cărţilor începute, finalizarea proiectelor respective, cursuri de pregătire profesională în reflexoterapie, terapii alternative, Inforenergetică şi... PRACTICĂ, PRACTICĂ, PRACTICĂ... PRACTICĂ! Aşadar, rezumând: CASA ŞI FAMILIA; PREGĂTIREA PROFESIONALĂ; CERCETARE ŞI PRACTICĂ ÎN TERAPII ALTERNATIVE.
Cuprins EOF

Proiectele noastre comune
Am vorbit la modul general despre aceste proiecte, în capitolul anterior. Voi spune acum ceva mai multe. Să începem ordonat, cu începutul. Primul proiect comun, este CASA ŞI FAMILIA. Am început prin a clarifica ceea ce trebuia în acest sens: Suntem capabili să facem o echipă? Am căutat să găsim amândoi răspuns la întrebările legate de aptitudinile necesare pentru a forma o echipă, punând cap la cap două liste cu planurile noastre de viitor. Ce vrem de la noi, ce vrem de la Viaţă şi ce vrem să oferim celor din jur, ca expresie a participării noastre la schimbul general de valori? Am întocmit fiecare o astfel de listă, apoi le-am pus una lângă alta. Aşa am descoperit de exemplu că obiectivele, erau practic aceleaşi, diferenţele constând în modul de exprimare, pe alocuri diferit. CASA ŞI FAMILIA. EXISTENŢA ASIGURATĂ LA NIVELUL CERINŢELOR NOASTRE.
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 58 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 59 din 140

DEZVOLTAREA POTRIVIT APTITUDINILOR NATIVE ŞI DOBÂNDITE. TRANSMITEREA EXPERIENŢEI ACUMULATE. Am detaliat apoi puţin fiecare capitol din cele patru şi am căzut de acord asupra situaţiei actuale: Experienţa Monicăi în Grecia, trebuie continuată. Monica este convinsă că pentru mine, este o experienţă care ÎMI ESTE NECESARĂ, mă va schimba în mare măsură şi că, acolo posibilităţile de a realiza ceea ce ne-am propus într-un timp RECORD, TREI ANI, sunt mult mai mari. Plecarea din ţară, au apreciat foarte mulţi din apropiaţii mei, este o experienţă necesară, măcar pentru faptul că am decis să urmez cariera de scriitor. Ca scriitor, într-adevăr, ce poate fi mai important decât cunoaşterea lumii în care trăieşti, dintr-o perspectivă TOTAL DIFERITĂ de cea curentă? Într-adevăr, recunosc, după aproape două luni de viaţă în Grecia, multe s-au schimbat în modul meu de a privi Universul în care trăiesc. Grecia e o altă lume, chiar dacă aparent, sunt „aceiaşi oameni ca peste tot”. Da, sunt aceiaşi oameni, cu aceleaşi umbre şi lumini şi totuşi, un Univers foarte diferit de ceea ce ştiam din România. Deocamdată sunt bucuros că trăiesc printre greci, în ţara lor plină de istorie şi legende, de izvoare şi repere istorice privind întreaga civilizaţie umană! Am decis să vorbim despre toate acestea, pentru că, de când suntem împreună şi chiar şi fiind fiecare pe drumul său, am descoperit că foarte multă lume este dezorientată şi ezită în luarea unor decizii. Că mulţi oameni ne admiră şi consideră că suntem de ani mulţi împreună. Ceea ce este posibil. Măsurătorile radiestezice spun că suntem a treisprezecea oară împreună. Când vom şti mai multe, când ni se va cere mai mult, vom spune mai multe. Un alt motiv este acela că am întâlnit foarte mulţi copii cu zestre deosebită. Aceşti copii, ar trebui să primească o educaţie potrivită aptitudinilor lor, încă din primul an de viaţă. Am început prin a face puţin. Aşa cum spune Monica, cine are nevoie de noi, ne caută. Şi chiar am fost căutaţi de oameni care au avut nevoie de noi. Despre casă, v-am spus cîteva cuvinte. Ce vrem să realizăm exact, vom definitiva mai târziu, pentru că depinde de o perioadă de acumulări. Există o ordine care trebuie rerspectată, există nişte priorităţi. Acum, prioritatea maximă este asigurarea existenţei. Asta înseamnă pătrunderea noastră pe piaţa muncii, aici, în Grecia. Muncind, vom face schimbul de valori care să permită între altele şi acumularea necesară în vederea realizării pasului următor. Apoi, pas cu pas, până vom ajunge să îndeplinim ceea ce ne-am propus. Dezvoltarea, înseamnă între altele a urma forme de instruire care să ne permită să ne dezvoltăm aptitudinile native şi în funcţie de situaţie, pe cele dobândite. Deocamdată, ne-am propus să urmăm cursurile de Inforenergetică, în
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 59 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 60 din 140

cadrul Fundaţiei Sfântul Apostol Andrei. Dacă vom mai găsi şi alte modalităţi de instruire care să ne ajute să punem în valoare din ce în ce mai bine capacităţile extrasenzoriale de care dispunem amândoi, le vom urma. Familia, înseamnă în acest moment un efort de armonizare pe care îl facem. Ne străduim să eliminăm asperităţile dintre noi, folosindu-ne de toată experienţa de viaţă pe care am acumulat-o amîndoi. Grecia, este o experienţă foarte dificilă pentru amândoi. Un alfabet aproape necunoscut, o limbă destul de dificil de învăţat, o ţară cu o cultură vastă, întinsă pe două milenii, obiceiuri, tradiţii, un mod de viaţă diferit, sunt doar câteva aspecte a ceea ce înseamnă provocarea numită Grecia. Monica are un avans relativ, care constă în cei nouă ani petrecuţi în Grecia, în perioada 1999 – 2008. Acum însă, ne aflăm în al doilea oraş al Greciei ca mărime (după Athina) şi asta înseamnă şi pentru Monica, o lume total diferită de ceea ce a cunoscut. Simpla cunoaştere a limbii, chiar dacă înseamnă un avantaj major, e doar unul din elementele cheie necesare pentru a reuşi în ceea ce ne-am propus. Meseriile pe care le cunoaşte, sunt căutate, dar sunt meserii care cer un efort fizic mare şi asta înseamnă oboseală, înseamnă uzură. Pe de altă parte, eu am de învăţat limba. Deşi am învăţat mai multe meserii, între care IT-ul este una bănoasă, pătrunderea mea pe piaţa muncii, va dura ceva mai mult decât câteva luni. Limba vorbită curent, „pe stradă”, e insuficientă pentru a lucra într-un domeniu atât de vast cum este Tehnologia Informaţiei. Am aflat acest adevăr la început, când, deşi aveam cunoştinţe de limba engleză destul de bine dezvoltate, am descoperit că îmi lipsesc aproape 80% din cuvintele şi noţiunile necesare în domeniu. Desigur, am de partea mea o experienţă de 14 ani în calculatoare şi peste 15 ani în afaceri. Pentru a putea valorifica însă această experienţă, trebuie să o iau de la început. Adică, de jos de tot. Munci simple, necalificate, prin intermediul cărora să îmi fac sistemul de relaţii necesar. Acelaşi lucru este valabil pentru Monica. A te face cunoscut, este primul pas atunci când ai ceva de oferit. Acum, suntem exact în această etapă: a ne face cunoscuţi. Cine suntem, cum suntem şi ce putem oferi. Este o şcoală dură, a cărei miză, este efectiv, supravieţuirea. De modul în care vom reuşi să ne impunem, să convingem oamenii că avem ceva de oferit, că ceea ce oferim se ridică la un anumit nivel de calitate, depind toate celelalte. Avem multe de învăţat. În primul rând despre noi înşine. Cum facem faţă dificultăţilor prin care trecem şi celor care vor mai apare pe parcurs? Avem aptitudinile necesare pentru a gestiona situaţiile de criză? Care sunt zonele mai puţin dezvoltate din noi care avem nevoie să le dezvoltăm? Avem nevoie de aptitudini noi? Dacă da, care sunt acestea? Cum putem să o facem? Cum putem să ne sprijinim reciproc? Cum pot fi folosite capacităţile extrasenzoriale în viaţa de zi cu zi, de către doi oameni care au descoperit că le au şi că le pot folosi? Cum răspunde mediul, atunci când cerem ceva? Ştim să respectăm Liberul Arbitru al oricărei forme de existenţă? Şi dacă îl încălcăm din ignoranţă,
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 60 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 61 din 140

suntem pregătiţi să plătim pentru asta? Suntem capabili să ne asumăm răspunderea faptelor noastre? Cum recepţionăm noi aceste răspunsuri ale Universului? Suntem suficient de pregătiţi pentru a primi ceea ce cerem? Dar pentru a oferi ceea ce ne cere mediul? Sunt multe întrebări la care căutăm răspuns împreună. Sunt multe informaţii pe care căutăm să le asamblăm într-un mecanism care să funcţioneze, avându-ne pe noi înşine ca subiect şi totodată obiect al experimentelor. E greu, dar ne place. Ca să vă dau un exemplu, am să vă povestesc foarte pe scurt o zi din viaţa noastră...
Cuprins EOF

O aniversare
Luna iunie, înseamnă între altele aniversarea zilei mele de naştere. Iunie, a însemnat o lună foarte dificilă. Am găsit foarte greu şi foarte foarte puţin de lucru. Ziua mea, a picat într-un moment când în buzunarele noastre, fluiera vântul de vreo trei zile. Trecerea dintre 10 şi 11 iunie, m-a prins scriind... Monica era lângă mine şi lucra la un gobelin, un peisaj cu cai... —Cât e ceasul? Am auzit întrebarea, dar fiind cu gândul la ce lucram, mi-a scăpat sensul. —Poftim?... —Ceasul, cât e ceasul? —Două şi jumătate... —La mulţi ani iubire! Să fii sănătos şi să îţi vezi toate visele împlinite! Am rămas câteva clipe ameţit, apoi am realizat că trecusem pragul zilei de 11 iunie şi că împlineam... cincizeci de ani! Am simţit că îmi dau lacrimile... —Mulţumesc mult! Iar am uitat! În ultimii ani, am început să uit... Mi-am amintit tot aşa, când un prieten sau apropiat m-a felicitat. Am reflectat apoi cu amărăciune că portofelul meu îmi permitea un singur lucru: Să visez cu ochii deschişi... Am strâns-o în braţe. Am stat aşa, îmbrăţişaţi minute în şir... Reflectam cu amărăciune la celelalte aniversări ale mele, când mă întâlnisem cu prietenii şi le oferisem câte ceva: sandwich-uri, o bere, o prăjitură. Acum strângeam în braţe o femeie căreia aş fi vrut să-i ofer o mulţime de lucruri în această zi, să o văd râzând, dansând într-o astfel de împrejurare... Să fac din această zi, o amintire care să reziste peste ani... Ne-am desprins cu greu, mai ales eu, care mă chinuiam să îmi înnec lacrimile... —Mai scrii? E târziu şi ai ochii roşii! Ai grijă de ei, e păcat, ai ochi frumoşi şi o să ai mare nevoie de ei, încă mulţi ani de-acum înainte! Vreau să mă plimb cu tine de mână, aiurea şi când o să am optzeci de ani! Am visat asta de când mă ştiu!
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 61 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 62 din 140

—Bine... Cum zici tu! Hai să facem nani... Ne-am băgat în pat, am luat-o în braţe şi am evadat în Imperiul lui Moş Ene... Dimineaţa, m-au trezit razele Soarelui. Aici unde locuim, razele Soarelui care răsare, cad sub un unghi care face lumină în cameră, deşi fereastra este poziţionată mai curând către Vest. De fapt, suntem poziţionaţi ciudat faţă de crucea punctelor cardinale, sub un unghi de vreo 15 grade Vest, deviaţie faţă de Nordul magnetic. Adică, nici la Est, nici la Vest. Prindem razele Soarelui, o mare parte din zi. —La mulţi ani şi bună-dimineaţa, puiuţ! Să ai un an plin de reuşite şi să fii fericit alături de tot ce îţi e drag! Monica era trează de ceva vreme din câte mi-am dat seama. Am auzit cafetiera bolborosind şi mi-am dat seama că pregătise ceaiul. Am găsit aici ceai de Ceylon la pachete de un kilogram şi am luat. Ne place la amândoi să bem o cană de ceai şi ceaiul de Ceylon, e unul din cele mai bune. M-am ridicat din pat cam greu. Căldura zilei, pătrundea prin jaluzeaua ridicată cam o palmă, cât să intre aerul. Mi-am dat seama că am dormit mult peste ora dimineţii. M-am ridicat de pe pat şi m-am târât anevoie către baie, să mă spăl. Monica pornise laptopul, aşa că, am aruncat o privire către ceas: 11:30. M-am strâmbat, nemulţumit de ora înaintată... Când am ieşit din baie, Monica mă aştepta cu ceaiul pus în paharele din polistiren expandat. La începutul şederii noastre aici, din când în când, mai beam câte o cafea cu lapte la o patiserie din apropiere, „First”, unde am descoperit că lucrează doi fraţi, Crina şi Cristi, greci de origine română. Deşi mică, patiseria e destul de veche şi merge bine, astfel încât e deschisă nonstop. Unul din amănuntele care spun că merge bine, e acela că îşi permit să comande pahare cu emblema firmei: „First”. Pahare de unică folosinţă, din polistiren expandat. Nouă ne-au plăcut, pentru că sunt moi la pipăit, izolează termic foarte bine şi pe lângă acestea, fiind nişte pahare mari, de 400 ml, pot fi folosite la multe, atunci când tot ceea ce ai prin casă, sunt visele, speranţa şi încrederea în sine. Aşa că, de fiecare dată când am băut cafea cu lapte la „First”, am oprit paharele... Acum, două pahare „First”, pline ochi cu ceai veritabil, tronau pe masa improvizată de noi în holul de acces către garsoniera în care locuim. Masa asta, e locul unde fumăm şi ne bem ceaiul sau, mai rar, cafeaua. Am improvizat-o din nişte materiale găsite pe aici: nişte cărămizi şi o placă groasă de marmură albă, cu nervuri de culoare gri-pal. De o parte şi de alta, am improvizat nişte scaune, tot din ceea ce am găsit prin subsolul nostru, adică două dale pătrate din beton mozaicat, iar pe post de picioare, tot cărămizi. Deasupra, Monica a pus două perne din buret tapisat, provenite de la nişte fotolii vechi, abandonate într-o încăpere plină cu tot felul de vechituri şi gunoaie, căreia îi zicem „magazie”. Am băut ceaiul în tăcere. O admiram pe Monica şi simţeam nevoia să descopăr înăuntrul meu răspunsul la multe întrebări. De exemplu, ce face viaţa omului frumoasă? Reflectam la faptul că, deşi mi-am serbat de multe ori ziua de naştere, este pentru prima oară când tot ce pot pune pe masă, e o cană cu
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 62 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 63 din 140

ceai. Reflectam la faptul că tot pentru prima oară, mi se pare că şi cu mâncare şi fără şi cu bani şi fără, îmi e egal. E surprinzător să descoperi că deşi ai buzunarele şi cămara goale, Viaţa poate fi privită şi altfel. Poţi zâmbi şi poţi fi bucuros din multe motive. Mi-am dat seama între altele, că toţi mărunţii pe care îi aveam, dacă i-am fi adunat, ar fi însemnat mai puţin decât valoarea unui bilet de autobuz, adică, cincizeci de cenţi... prea puţin pentru aproape orice. Un covrig, costă tot atât. Îmi dădeam seama că dacă asta s-ar fi întâmplat în ţară, aş fi plâns de furia neputinţei şi de umilinţă, în vreme ce acum, îmi venea să râd de stupiditatea situaţiei. Pentru că exact asta simţeam: mă aflu într-o situaţie stupidă. Stupidă, privită chiar din mai multe unghiuri. Masa goală, buzunarele goale, nimic de lucru, la o mie de kilometri de ţară, surdo-mut, că doar altfel cum aş putea spune, când încă mă uit la firmele de câţiva metri lungime şi buchisesc cu mare greutate câte un cuvânt?! Stupidă, pentru că, îmi dau seama că îmi place aici, că ceea ce mi-am propus înainte de plecarea în ţară, iată, s-a împlinit! După ce Monica a venit la mine, am început să vorbim despre ce vrem să facem. Eu mi-am propus ca pe termen scurt, să îmi serbez ziua de naştere în Grecia, pe malul mării, cu Monica. Mi se pare stupidă situaţia, pentru că am acum înaintea ochilor dovada clară că Legea Manifestării funcţionează şi încă funcţionează impecabil! Stupidă, pentru că îmi dau seama cât adevăr e în versetul biblic „Cereţi şi veţi căpăta!”, şi cât de simplu este totul! E atât de simplu, încât toată lumea refuză să creadă că este adevărat! Stupidă, pentru că îmi dau seama că am enorm de muncit să învăţ să folosesc această lege, pentru că, educaţia pe care am primit-o şi eu şi încă o primesc sute de milioane de oameni, ignoră Legea Manifestării, aşa cum ignoră multe alte legi ale Universului, cu toate că tot ceea ce se petrece în jurul nostru, ar trebui să ne pună pe gânduri foarte serios. Dar mai ştim să ne conducem noi după semne, cum făceau odinioară strămoşii noştri şi cum fac încă şi acum sute şi mii de specii de animale şi plante? Limba Universală... Mi-am pus de multe ori întrebarea „Există Limba Universală?” De-a lungul anilor, am avut multe dovezi ale existenţei acestei limbi. De fapt, corect exprimat cred că este „limbaj”. Să continui însă cu povestea zilei... Ziua este foarte frumoasă. Afară e soare, un soare care inundă cu lumină totul. Cerul e limpede şi albastru, aşa cum îmi place mie. I-am propus Monicăi să ieşim la plimbare. S-a îmbrăcat, m-am îmbrăcat şi eu şi am plecat. Am pornit prin Isavron, străduţa pe care locuim, am cotit la stânga, pe Dimitri Gunari şi am urcat spre Platia Navarinu, către palatul imperial al lui Galerius. Am mers mai departe, la arcul lui Galerius, o construcţie ce face parte din acelaşi ansamblu arhitectonic cu palatul şi care seamănă cu un arc de triumf. Arcul este situat dincolo de bulevardul Egnatia, cu care se intersectează perpendicular, Dimitri Gunari. Am pornit pe Egnatia, spre hotelul la care dormisem în primele zile petrecute în Grecia. O hoinăreală în adevăratul sens al expresiei. Priveam vitrinele cu tot felul de mărfuri, exact ca nişte copii care
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 63 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 64 din 140

vor să vadă şi atât. Am admirat haine, încălţăminte, tot felul de mărunţişuri. Am ajuns şi la un magazin unde se vindeau crisatale felurite. Pietre semipreţioase, cristale de cuarţ, geme. Am remarcat că unele cristale erau şlefuite pentru a putea fi utilizate în cristaloterapie. De altfel, am remarcat aici în Thessaloniki o deschidere interesantă către esoterism şi terapii alternative. Există cabinete în cadrul cărora se practică tehnici yoga, reflexoterapie, Qi Gong, masaje terapeutice, acupunctură, kinetoterapie, fitoterapie, asta din ceea ce am reuşit să descifrez pe unele dintre reclamele cabinetelor de terapeutică. Admiram faptul că am găsit aici ceea ce ne interesează şi încercam să ghicesc în ce măsură oamenii sunt interesaţi de aceste metode de tratament, bazate pe pricipii energetice şi o concepţie unitară asupra Universului. Păşeam agale prin faţa vitrinelor, mă uitam când la exponate când la Monica şi reflectam amândoi în tăcere, asupra unuia dintre motivele venirii aici: o perioadă de practică. Înainte de plecarea din ţară, am aplicat unele tehnici de deblocare energetică asupra Monicăi, astfel încât să scurtăm procesul de armonizare şi să putem lucra împreună în domeniul terapeuticii alternative, într-un timp cât mai scurt posibil. Ca urmare, percepţiile ei au devenit mai nuanţate, dar ca revers al medaliei şi numărul întrebărilor cu care se confruntă, este din ce în ce mai mare. La unele, am găsit răspuns de-a lungul anilor. Altele însă, necesită timp şi lucru împreună, pentru a găsi răspunsul la ele. Am şi eu multe de învăţat de la Monica, cu toată experienţa acumulată. Sau poate că tocmai experienţa acumulată mă ajută să văd câte mai am de învăţat. De pe Egnatia, după dce am trecut de hotelul Atlas, am coborât spre mare, să ajungem la bulevardul Ţimiski, un bulevard oarecum paralel cu Egnatia. Am continuat plimbarea până am revenit în zona străzii noastre şi neam întors acasă. Am încărcat energetic nişte apă, mai era doar puţină şi în cadrul stagiului de practică, mi-am propus să fac şi asta: Apă energizată. Bem în loc de apă obişnuită apă energizată, pe care o lucrez după o metodă combinată, bazată pe ceea ce am studiat la Inforenergetică, până la gradul III şi ceea ce am citit despre cercetările dr. Masaru Emoto. Mi-am propus între altele în cadrul acestui stagiu de practică, să studiez efectele consumului sistematic de astfel de apă, atât pe mine cât şi pe Monica şi, ulterior, pe alte persoane. Despre asta însă, poate într-o carte viitoare. Deocamdată, observaţiile vor face obiectul unei lucrări de specialitate şi după ce voi discuta cu colegii de la Inforenergetică, poate voi adăuga idei noi de experimente şi desigur observaţii şi voi lucra împreună cu Monica la dezvoltarea subiectului. Primele rezultate obţinute, ne-au condus pe amândoi la concluzia că aria cercetărilor trebuie extinsă şi făcut un număr mare de observaţii atente. Ajunşi acasă, am descoperit că ne cam pleoştise căldura, aşa încât, neam culcat... Ne-am trezit seara, destul de târziu. —Astăzi e ziua mea! Vreau afară!
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 64 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 65 din 140

—Unde mergem? Mergem la mare? Asta ai vrut! —Mmmmhmmmm! La mare! —Pe unde mergem, pe la turn? Şi stăm jos, pe chei? —Eh! Vedem noi acolo! Am plecat. „La turn” înseamnă unul din turnurile străvechi ale oraşului. Un fel de fortăreaţă. Clădirea avea iniţial rolul de bastion de apărare şi făcea parte din zidul exterior de întărire ce proteja oraşul. Foarte probabil, toate colţurile zidului de apărare aveau un astfel de turn cândva. Am dedus asta din picturile pe care le-am văzut şi unele fotografii vechi. Turnul are o poveste tragică, fiind mai curând un vestigiu de tristă amintire... A fost, cam ca toate turnurile din Evul Mediu, un loc de detenţie. Tot aici, s-au efectuat şi execuţii. Când am trecut prima oară pe lângă acest turn, am simţit amândoi o stare interioară de disconfort. Aveam o senzaţie de „întuneric”, de lugubru. Iniţial, am pus asta pe seama mărimii clădirii şi a asocierilor standard cu destinaţia acestui tip de clădire: loc unde şi de unde se desfăşoară acţiuni violente. Totuşi, ceva ciudat tot era. Senzaţia era prea accentuată. E adevărat, un turn de apărare este locul unde se desfăşoară violenţe, dar e posibil ca funcţia de apărare să îşi fi îndeplinit menirea foarte rar sau pur şi simplu, să fi fost suficient de impozant pentru a descuraja un eventual atac, ceea ce practic înseamna că producerea violenţelor a fost prevenită prin senzaţia de forţă, de stabilitate, pe care o transmitea eventualilor agresori. După ce am aflat că a fost folosit pe post de loc de detenţie şi execuţii, am înţeles de unde venea acel sentiment de respingere instinctivă. Turnul însă, prin dimensiune şi starea bună în care s-a păstrat, este unul din punctele de atracţie turistică şi am observat, un fel de emblemă a oraşului. Pe lângă aceste aspecte, mai e şi unul care ţine de amplasare: E un punct de reper uşor de memorat şi e în centrul oraşului. Înainte să ajungem la Turn, am văzut forfotă pe chei şi o mulţime de „ceva” noi, care schimbau peisajul pe care îl ştiam de la plimbările precedente. „Ceva”, am descoperit repede, erau tonete amenajate cu două zile înainte, în vederea desfăşurării unui târg de carte. Un târg de carte de dimensiuni uluitoare. Ceva similar am văzut în august 2006 la Mangalia, „Carte la nisip”, dar acolo, erau mult mai puţine standuri. Aici, am putut vedea ce înseamnă o cultură cu tradiţie, desafăşurată din plin: aproape un kilometru de standuri, unul lipit de celălalt aproape! Edituri? Greu de numărat! Câte standuri, atâtea edituri! A fost un spectacol impresionant! Mă gândeam cât de ciudată e viaţa... Toată viaţa miau plăcut cărţile. Am citit, am scris, am cumpărat multe cărţi, am dăruit multe cărţi, îmi place să învăţ, am răbdat de foame pentru cărţi... Acum, de ziua mea, iată, am sub ochi un spectacol uluitor! O desfăşurate unică a cunoaşterii umane, a dorinţei de a preda ştafeta mai departe! Ce altceva poate însemna cartea, decât transmiterea unei experienţe către ceilalţi? Epoca Gutenberg, a însemnat cel mai mare salt în civilizaţia umană. Sigur, se poate aduce o serie lungă de obiecţii acestei afirmaţii. Privit însă la scara speciei umane, cam tot ce este mai important din realizări, au apărut odată cu simplificarea accesului la informaţie a din ce în ce mai mulţi oameni.
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 65 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 66 din 140

Informaţia! Cunoaşterea! Cele mai multe şi mai ample realizări ale oamenilor sunt masate în această scurtă perioadă de timp de când avem la dispoziţie cartea. Mulţi spun că omenirea a stagnat în ultimele două milenii. E greu de spus cum ar fi trebuit să evoluăm pentru ca evoluţia să fie percepută altfel decât o stagnare. E bine să ne amintim totuşi că în urmă cu 500 de ani, erau ucişi oameni de valoare, pentru că aveau opinii diferite de opiniile oficiale! Odată cu creşterea vitezei de circulaţie a informaţiei, a accesibilităţii acesteia, s-a schimbat şi acest mod de a privi spiritele îndrăzneţe. Îmi place să caut părţile frumoase ale civilizaţiei umane. Cred că e singurul mod de a acţiona corect în viaţă. Să descoperi frumosul din toate. La un moment dat, reflecţiile mi-au fost întrerupte de nişte acorduri de jazz care se auzeau de undeva. Forfota din faţa standurilor de carte, făcea practic imposibilă privirea „printre” cei care se plimbau. Vizibilitatea era redusă de masa imensă de oameni curioşi să vadă această masivă desfăşurate de cultură! Am pornit în căutarea „sursei” sunetelor. Ceva mai încolo, erau un clarinetist şi un chitarist care cântau în stil dixieland, teme jazz celebre. Din jazz, cred că e singurul stil care îmi place cu adevărat deşi, recunosc, Aura Urziceanu e cuceritoare! Dar pe Aura, o asculţi pentru că e atât de bună, încât într-un fel aparte, te constrânge să o asculţi. Impune respect. Şi mai are ceva: zâmbeşte tot timpul! Plimbarea noastră s-a prelungit până târziu în noapte. Oraşul văzut noaptea, e un spectacol aparte, care te cucereşte. Dar, întro astfel de împrejurare, totul capătă dimensiuni de poveste! Uiţi de tot şi toate şi participi la poveste. Până şi a fi figurant într-un astfel de film la scară uriaşă, e o şansă extraordinară! Şi cât de simplu e totul! Fără casting, fără scenariu, fără regizori, reflectoare, proiectoare, turbosuflante care să simuleze „furtuni într-un pahar cu apă”, fără repetiţii, fără farduri şi peruci, fără „duble”, totul în timp real! A câta oară în viaţă mă văd pus în situaţia de a găsi răspuns la o întrebare: „Ce îi trebuie de fapt omului pentru a fi fericit în viaţă?” O zi din viaţa mea... Poţi să fii flămând, lefter şi fericit în acelaşi timp? Eu cred că se poate. Pur şi simplu, deschizi ochii şi priveşti în jurul tău. Dacă îţi place, atunci eşti în locul potrivit. Altfel, înseamnă că a venit vremea să pleci în altă parte! Să îţi iei zborul!

Cuprins EOF

© Stănescu Şerban, 2009

Cuprins

EOF

Pag 66 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 67 din 140

Resursele
Ce înseamnă „resurse”? E o întrebare la care răspunsul e dificil de dat. Am descoperit în ultimii doi ani, cât de puţin înţelegem din ceea ce înseamnă „resurse”. Din acest motiv, mi-am propus să abordez acest subiect în această carte. În capitolul FVM - „Femeia Visurilor Mele”, am prezentat etapele principale ale materializării unui vis. Am observat că foarte puţină lume înţelege ce înseamnă a pune în fapte un gând. Am observat cât de puţini oameni ştiu să observe corect ceea ce este necesar într-o etapă sau alta. Am observat că, majoritatea confundă conceptul „resurse” cu termenul „bani”. Cu alte cuvinte, pentru marea majoritate a oamenilor, „resurse”, înseamnă „a avea bani”. Viaţa şi poveştile de viaţă cu care m-am întâlnit, demonstrează că oricâţi bani ai avea, ei sunt insuficienţi când sunt singura resursă de care dispui. Ceea ce foarte puţini oameni înţeleg, este că a avea bani, este extrem de puţin atunci când îţi propui să dai viaţă unui vis. Majoritatea oamenilor, consideră că a dispune de o sumă imensă de bani, rezolvă orice. Viaţa m-a învăţat că a avea o sumă de bani imensă înseamnă exact ceea ce se înţelege prin aceste cuvinte: a avea foarte mulţi bani. Doar atât! Undeva, în subconştientul celor mai mulţi dintre oameni, există ideea falsă, potrivit căreia, cu bani poţi cumpăra orice. De aici şi opinia potrivit căreia, „dacă ai bani, ai de toate”. Viaţa mi-a condus paşii în aşa fel încât am avut ocazia să învăţ că a avea bani mulţi, atunci când îţi lipseşte experienţa, înseamnă a face cheltuieli inutile. Aceste cheltuieli te aduc rapid în situaţia de a pierde banii pe care i-ai avut la un moment dat. În existenţa mea, au fost perioade când am avut mulţi bani şi când am fost în situaţia de a flămânzi. M-a făcut oare faptul că sunt flămând nefericit? Răspunsul e ciudat şi de fiecare dată a fost acelaşi: Alele au fost cauzele care m-au făcut nefericit! Atunci când analizând evenimentele din viaţa mea am descoperit că abundenţa banilor sau lipsa lor are o influenţă slabă asupra stării de fericire, mi-am pus serios de tot întrebarea „Ce anume face omul fericit?”... Devenise evident că banul, este mai curând un instrument decât o cauză sau un obiectiv în sine, obiectiv care să merite să investeşti în el timp, efort de orice fel sau orice altă resursă. Am observat că există oameni pentru care banul este o motivaţie extrem de puternică în viaţă şi care, paradoxal, odată ajunşi în posesia unor sume de bani uriaşe comparativ cu banii de care dispun alţii, în loc să devină fericiţi pentru că au ceea ce îşi doresc, adică mulţi bani, rămân totuşi nefericiţi. Ba chiar mai rău, devin frustraţi, violenţi, agresivi, veşnic nemulţumiţi, înclinaţi către înşelăciune, furt, minciună, mergând chiar până la crimă şi în expresia ei cea mai josnică, crimă organizată.
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 67 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 68 din 140

Mi-am pus şi eu ca şi alţii înaintea mea, întrebarea „Care este explicaţia?” sau, mai scurt, „DE CE?” Viaţa m-a învăţat că a pune în fapte un vis, înseamnă a pune cap la cap mai multe „cerinţe”. De exemplu, pe vremea când eram prin clasa a V-a, voiam să fac experienţe de chimie acasă. Mi-am dat seama că îmi trebuie „substanţe”. Aveam să afliu mai târziu că termenul este „reactivi”. Apoi, îmi trebuiau o „linguriţă” adică, o spatulă şi nişte vase (pahare Berzelius, Erlenmayer, cutii Petri, un mojar) în care „să amestec” substanţele, un loc în care să îmi amenajez „laboratorul”, cărţi din care să aflu care anume sunt experienţele care mă interesează şi din care să învăţ cum se fac acele experienţe. Am mai descoperit că am nevoie de răbdare, pentru că unele experienţe necesită o anume îndemânare, o tehnică de lucru ce trebuie însuşită prin repetarea experienţei, altfel, iese prost sau pur şi simplu, iroseşti reactivii fără a obţine rezultatul aşteptat... În vremea aceea, eram prea mic să înţeleg conceptul resurse. Totuşi, Viaţa m-a pus în faţa acestui concept. Ce înseamnă aşadar RESURSE? În cazul de mai sus, avem o serie de resurse: Spaţiul, reactivii, instrumentarul şi aparatura de laborator, cunoştinţele, experienţa şi interesul pentru a cunoaşte. Câţi dintre cei care pornesc la un drum oarecare în viaţă, îşi evaluează astfel RESURSELE? Câţi oameni sunt conştienţi asupra unui adevăr esenţial, anume acela că banul este expresia unei valori pusă în circulaţie? Altfel spus, este un simbol! Ceva convenţional! O convenţie bilaterală, între cel care oferă şi cel care cere şi care, poate fi exprimată şi astfel: „Îţi dau această hârtie emisă de statul X, prin care recunosc faptul că mi-ai oferit un bun, a cărui valoare echivalentă pentru mine, este cea reprezentată de numărul de unităţi monetare înscris pe aceasta. Prin acest schimb, recunoaştem amândoi că valoarea pe care o putem produce prin munca noastră, este recunoscută de ambele părţi, dar având nevoi momentane diferite, am acceptat să folosim acest instrument de echivalare şi mijloc de schimb de valori, pentru valorarea produsă de fiecare.” De fapt, ce facem atunci când folosim banii? Ne exprimăm acordul pentru a efectua schimbul de valori folosind un echivalent valoric general acceptat, care să exprime valoarea muncii noastre. Mai exact, acceptăm toţi ca ceea ce producem să fie evaluat într-o monedă, un instrument de schimb, care să simplifice circulaţia valorilor. În fapt, banii ascund câteva etape extrem de importante în procesul schimbului de valori. Prima etapă, este producerea unei valori. A doua etapă, este evaluarea acesteia pe piaţa schimbului de valori şi exprimarea în bani. Sau în orice alt echivalent cu o recunoaştere largă. De exemplu metale nobile, pietre preţioase, apă, alimente, îmbrăcăminte, etc.
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 68 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 69 din 140

A treia etapă, este schimbul efectiv de valori, efectuat prin intermediul banilor. De ce se petrece acest fenomen de „eclipsare”? Poate că a venit vremea să căutăm răspunsuri mai mulţi dintre noi. Eu am găsit doar o parte infimă din posibilele răspunsuri. Este într-adevăr foarte comod să ai un instrument general acceptat pentru termenul „VALOARE”. De ce? E mult de discutat aici. Un singur aspect sublinieza cum: Un simbol general acceptat pentru valoare, aşa cum este moneda sau bancnota, circulă mai uşor la distanţe fizice mari. Nevoia de a extinde schimbul de valori pe suprafeţe geografice care depăşesc posibilităţile de deplasare ale unui om obişnuit, a condus la necesitatea unui instrument de schimb care să fie larg acceptat şi care să circule foarte uşor, pe distanţe fizice mari. Aşa s-a ajuns la „bancnote” şi „monede”. Adică, nişte obiecte suficient de mici încât să poată fi uşor transportate pe distanţe foarte mari şi în care recunoaştem un echivalent valoric. Ceea ce am vrut să scot în evidenţă până aici este însă faptul că întreaga viaţă, producem şi administrăm valori. De fapt, întreaga viaţă, este un şir foarte lung de experimente, a căror finalitate este de fapt aceeaşi mereu: arta producerii şi administrării resurselor. Dar, despre această artă, vom vorbi mai încolo. Acum, hai să vedem ce înseamnă în contextul temei acestei cărţi, RESURSELE. Cartea de faţă, tratează o problemă delicată: CASA ŞI FAMILIA. În contextul acestei teme, „CASA ŞI FAMILIA”, RRESURSELE, producerea şi ADMINISTRAREA RESURSELOR, sunt elemente cheie, de foarte mare importanţă; sunt factori critici. O demonstrează numărul de divorţuri, de copii ale căror destine au fost scâlciate ca urmare a destrămării familiilor în care s-au născut, a lipsei unor alternative în astfel de situaţii şi în general, a lipsei aptitudinilor necesare în administrarea resurselor. A tuturor resurselor. Provin dintr-o familie destrămată. Propria mea familie s-a dezbinat. Am fost în aproape toţi anii existenţei mele în mijlocul acestei experienţe numită „Familie”, dar am fost de acea parte a experimentului, din care am văzut mai mult efectele lipsei aptitudinilor de a evalua şi gestiona resursele proprii. Am putut înţelege astfel din propria mea existenţă ce înseamnă a întemeia o familie pornind de la simple presupuneri. Cum ar fi de exemplu, presupunerea că cei doi sunt pregătiţi suficient pentru viaţă, fiecare în dreptul său, că au învăţat fiecare să producă o anumită formă de valoare, că acea formă de valoare este necesară celui pe care l-am ales drept partener de viaţă, drept tovarăş de drum. Cea mai răspândită confuzie, este aceea în care unul din parteneri are nevoie de celălalt pentru că produce o valoare care este larg recunoscută. Cel
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 69 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 70 din 140

care produce valoarea, acceptă alături un consumator, la început, pentru că produce mult mai mult decât are nevoie şi simte că poate dărui. Astfel, apare un joc al compromisurilor grave, pe care îl justificăm prin „te iubesc”. În realitate, e vorba de „am nevoie de tine”. Când descoperim că acel „am nevoie de tine” de la început s-a tocit, s-a uzat sau, nevoia care l-a generat a scăzut în rang pe lista priorităţilor, când descoperim că există soluţii mai bune, apare acea energie care conduce la destrămarea cuplului. Fiecare din parteneri, a simţit că poate oferi mai mult şi că vrea să primească mai mult! Sau, pur şi simplu, a descoperit că vrea altceva, că la început, s-a înşelat. Sau, poate că acea resursă care la început părea să fie suficientă, acoperitoare pentru amândoi, s-a dovedit insuficientă, sau insuficient dezvoltată. Cum ar fi spre exemplu răbdarea. „Dragostea este îndelung răbdătoare”... Sau capacitatea de a înţelege; sau capacitatea de a ierta. Evităm sistematic să acceptăm o anumită slăbiciune pe care o avem, o anumită lipsă. Căutăm să o camuflăm în dosul unor minciuni. La început mai mici, apoi din ce în ce mai mari, până când ele devin atât de evidente, încât trebuie recunoscute printr-o decizie... Am să vă povestesc mai departe, ceea ce am înţeles după publicarea primului volum „Ritmuri Interioare”. Asta vă va ajuta să înţelegeţi care veţi voi cu adevărat să înţelegeţi, ce înseamnă evaluarea resurselor. Ce aveţi de pus în comun atunci când decideţi să formaţi o echipă. Pentru că, o familie, asta este şi trebuie să fie: O ECHIPĂ. Asta este ceea ce am făcut împreună cu Monica: O ECHIPĂ. Primul volum „Ritmuri Interioare”, aşa cum am mai subliniat înainte, a fost o etapă de evaluare a resurselor. Resursele pe care le-am descoperit înăuntrul meu. Puteţi crede în Dumnezeu sau la fel de bine în orice altceva. Dar a crede în nimic, înseamnă a vă sprijini existenţa pe nimic. Orice Fiinţă, are nevoie de un sprijin în viaţă. Extraordinarul OM Mikhael Omraam Aivanov, spunea că toată viaţa suntem dependenţi de ceva sau cineva şi că marea artă în viaţă, este să ştii să alegi de cine să depinzi la un moment dat. Faptul că eu am ales să cred în Dumnezeu, ţine de felul în care sau înlănţuit evenimentele existenţei mele. Ţine de asemeni de educaţia pe care mi-a dat-o lumea în care trăiesc şi în măsură încă şi mai mare, de educaţia pe care mi-am dat-o singur, prin alegerile pe care le-am făcut, prin deciziile pe care le-am luat în viaţă în anumite momente, prin cărţile pe care am decis să le citesc, oamenii cu care am intrat într-o relaţie de mai scurtă sau mai lungă durată şi ce experienţă mi-au transmis, atunci când am manifestat deschiderea necesară pentru a învăţa din experienţa lor. A avea o credinţă oarecare, înseamnă de fapt a fi capabil să îţi reprezinţi Universul într-un anumit mod. Este această reprezentare a Universului o reprezentare deschisă, a unui Univers în continuă evoluţie? Dacă da, atunci cu siguranţă, evenimentele vieţii ne vor oferi dovezile necesare pentru a sprijini această ipoteză de lucru.
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 70 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 71 din 140

Ca să vin în sprijinul acestei idei, vă voi spune că modul în care mi l-am reprezentat pe Dumnezeu, a evoluat odată cu mine. Am pornit şi eu ca mulţi alţii, de la imaginea unui „moş cu barbă albă” şi pe măsură ce am reuşit să integrez în această reprezentare ceea ce am simţit nevoia să includ pentru a completa imaginea săracă de la început, această reprezentare, a evoluat. Putem spune prin urmare că, fie Dumnezeu, fie Universul, fie altceva sau altcineva despre care ştim mai puţine, ne pune la dispoziţie o zestre formată din mai multe componente, încă din prima clipă, de la naştere. Care sunt aceste componente? TIMPUL. Şi acum, hai să discutăm despre prima şi cea mai importantă resursă: TIMPUL. Avem în fiecare zi la dispoziţie din Banca Universului, în Moneda Universală, un credit, în valoare de 86.400 unităţi! Sau, dacă preferaţi termenul uzual, 86.400 secunde. Cum folosim acest capital? Am descoperit că de fapt, întreaga viaţă este o înlănţuire de experienţe din care, cine vrea, poate să înveţe cum poate fi utilizat TIMPUL şi ce se poate obţine în diferitele combinaţii posibile între TIMP şi OM. Am descoperit de-a lungul anilor că există două mari categorii de oameni: „Mă plictisesc” şi „Nu am timp”. Sunt două categorii-limită. Două imagini fără nuanţe, care prezintă extremele. Dar pe măsură ce am simţit că se poate şi altfel, am început să descopăr că există şi alte posibilităţi! Am descoperit spre exemplu, că şi mie îmi lipseşte timpul dar, atunci când vreau, îmi fac timp! Îmi fac timp să citesc o carte, îmi fac timp să discut cu un prieten, îmi fac timp să învăţ ceva nou. Ce înseamnă practic „îmi fac timp?” Simplu exprimat, de la stadiul „mă plictisesc”, trecem la „învăţ ceva”. Adică, mi-am programat să fac ceva anume; să învăţ! La început, e foarte greu. Mie spre exemplu şi acum îmi e greu când mă apuc să scriu şi văd pagina goală înainte. Am descoperit însă cu trecerea anilor că dacă scriu ceva, chiar dacă ştiu că acel ceva va fi şters, pe urmă ideile vin. Asta înseamnă că am început. Înseamnă că am investit timp într-o idee, dându-i o primă formă materială. Înseamnă că mi-am programat să scriu. Ce voi face cu acel material, rămâne de văzut. Din această carte spre exemplu, am exclus o serie de pagini pe care le-am scris la început, pentru că mi-am dat seama că, deşi ceea ce spuneam acolo era important, era mult prea departe de tema principală a cărţii. Am înţeles însă că poate fi începutul, primul pas pentru o altă carte. Deci, ceva bun am făcut! Prin faptul că am scris câteva pagini noi, legate de o anumită tematică, mi-am programat să scriu încă o carte! La fel este şi cu partenerul pe care vrem să îl avem alături de noi. Înainte de a lua decizia de a oficializa legătura, de a ne implica profund într-o relaţie, e important să ştim cât timp şi ce alte resurse vrem cu adevărat să punem în
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 71 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 72 din 140

comun. E bine să înţelegem că în fapt Familia, este o Fiinţă nouă, ce rezultă din combinarea cu măiestrie a resurselor celor doi. Ca orice Fiinţă, ea trebuie hrănită şi îngrijită, atât timp cât vrem ca ea să existe. Altfel, „moare”, ca orice Fiinţă căreia îi lipsesc cele necesare traiului. Atunci când reuşim să ne vedem ca fiind părţi componente ale echipei, având funcţii specifice fiecare, atunci când succesul este privit ca o realizare a acestei Fiinţe numită Familie, sau Echipă, atunci când putem trăi bucuria succesului dincolo de „eu am făcut”, se cheamă că am făcut paşii cei mai importanţi în înţelegerea a ceea ce înseamnă Familia. Familia, este în fapt o şcoală superioară de administrare în comun a resurselor. Începem încă din familia părinţilor noştri prin a învăţa să administrăm singuri dar sub îndrumarea lor, felurite resurse. Ar trebui ca gestionarea timpului (felul în care folosim timpul!!) să fie prima învăţătură pe care să ne-o însuşim de la părinţi... Câtă autonomie ne oferă părinţii, ce resurse, în ce cantitate, sunt factorii care vor determina cât de mult şi de bine vom şti să administrăm mai departe. Altfel spus, „cum ne vom descurca în viaţă”. „Valoarea Timpului stă mai puţin în lungimea lui şi mai mult în modul de întrebuinţare a acestuia.” spunea Seneca, cu multe secole înainte de apariţia tiparului, a avioanelor şi a calculatoarelor... APTITUDINILE. Cei mai mulţi dintre noi, avem anumite aptitudini mai dezvoltate, încă de la naştere. Sunt foarte rare cazurile în care un micuţ are o înzestrare egală în toate direcţiile. În mod normal, prima sarcină a părinţilor, este aceea de a ne călăuzi primii paşi în viaţă. Primii paşi, astfel încât să descoperim aceste aptitudini încă din primii ani de viaţă şi în acest mod să putem afla ce anume instruire particulară este mai important să urmăm. Acea formă de instruire care să ne asigure valorificarea la maximum şi în timpul cel mai scurt a acelei resurse. A ne descoperi singuri aceste resurse, uneori poate diminua până la anulare aceste avantaje pe care le avem la naştere. În primul volum „Ritmuri Interioare”, am trecut în revistă practic ceea ce am acumulat ca experienţă de viaţă şi am căutat să analizez care dintre preocupările pe care le-am avut s-au menţinut o perioadă de timp mai mare şi ce rezultate a produs acea investiţie. Am căutat să descopăr dacă am o anumită zestre nativă, în ce măsură am acţionat pentru a o dezvolta şi pune în valoare, unde anume mi-a lipsit sprijinul, ce anume mai este de făcut şi cum poate fi făcut. La încheierea cărţii, ştiam deja că trebuie să îmi verific talentul literar, talentul la muzică şi înzestrarea cu capacităţi extrasenzoriale. În acelaşi timp, mi-am dat seama de un adevăr simplu: Am nevoie de un coechipier. Un anumit fel de coechipier, un parterner cu o anumită înzestrare minimală, în acele zone în care mie îmi lipseşte experienţa minimă necesară pentru a deveni performant în timp scurt. Înţelesesem că singur, îmi va fi imposibil să pătrund în timp util în circuitul valorilor. Viaţa mi-a demonstrat că valorificarea acestor aptitudini, necesită eforturi prelungite din
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 72 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 73 din 140

partea a mai multor oameni. Cum sprijnul familiei mele a fost extrem de redus în aceste direcţii, evoluţia mea a fost prea lentă şi am acumulat un handicap ce trebuie recuperat. Întârzierea... Scrierea cărţii, a fost primul pas important pe calea verificării talentului literar. Publicarea acesteia, a fost al doilea pas important. Publicarea în continuare de articole, legătura cu cititorii, au fost cel de-al treilea pas important şi totodată mecanismul de perfecţionare a acestei înzestrări. Asta ma făcut să înţeleg în primul rând că a avea talent, e important însă a pune talentul la muncă, este singura cale de a obţine un avans pe calea succesului, singura cale de a scurta intervalul necesar pentru a obţine rezultate importante. Ce înseamnă de fapt „succes” sau „rezultate importante”? Capacitatea de a produce valori recunoscute de către semenii noştri, într-un timp foarte scurt, este percepută drept „SUCCES” sau „REZULTATE IMPORTANTE”. Atunci când producem o valoare recunoscută de către societate, înseamnă că am reuşit să intrăm în circuitul valorilor. În general, pătrunderea în circuitul valorilor, este un proces care necesită o serie de aptitudini, altele decât cele necesare producerii valorii pe care vrem să o introducem în circuit. Pentru ca cineva să ia cunoştinţă de ceea ce producem, e nevoie să prezentăm acea valoare. Dacă acea valoare este prezentată acolo unde ea este cu adevărat necesară, dacă ea răspunde unor nevoi reale, atunci ea este acceptată. Prin urmare, este necesar să cunoaştem nevoile fiecărui grup de oameni. Dar această formă de cunoaştere, înseamnă a avea dezvoltate deja o serie de aptitudini. Putem să dezvoltăm oare la fel de bine TOATE aptitudinile de care avem nevoie pentru a participa eficient la circuitul valorilor? O viaţă de om, e prea puţin pentru a atinge un astfel de nivel de performanţă. De aici, necesitatea lucrului în echipă. Astfel, atunci când vrem să întemeiem o familie, este necesar să ne cunoaştem suficient de bine aptitudinile. În acest fel, oferim o imagine clară a valorilor pe care le putem produce, folosindu-ne aptitudinile. Partenerul nostru potenţial, trebuie la rândul său să îşi cunoască aptitudinile şi pe lângă aceasta, să aprecieze acele valori pe care le producem şi mai mult decât atât, să aibă aptitudinile necesare fie pentru a pune în valoare această zestre nativă de care dispunem, fie pentru a pune în circuitul valorilor, valoarea produsă prin utilizarea acestor aptitudini. De ce se destramă atât de multe căsnicii? Sunt enorm de multe cauze. Ele însă pot fi grupate. Pentru a înţelege mai uşor, putem spune că o primă cauză, este insuficienta cunoaştere a potenţialilor parteneri de viaţă. Simplul fapt de a spune „te iubesc”, ţine oare locul aptitudinilor care lipsesc? Al cunoaşterii reciproce? Al aprecierii fireşti a înzestrării partenerului cu o aptitudine sau alta? „Te iubesc”, este o simplă declaraţie de intenţii, care trebuie susţinută
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 73 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 74 din 140

prin acţiuni efective. Înţelepţii spun „Vorba lungă-i sărăcia omului” şi mai departe, „Teoria ca teoria, practica ne omoară!” Tradiţia neamurilor, impunea celor care doreau să întemeieze o familie, o perioadă de probă, sub forma unui angajament provizoriu: LOGODNA. Din păcate, societatea a uitat care sunt motivaţiile de bază ale acestei perioade de probă, astfel încât am ajuns să sărim peste această etapă importantă a formării unui cuplu viabil şi de lungă durată. În această perioadă de probă, cei doi au ocazia de a se cunoaşte, de a afla ce aptitudini are fiecare, cum pot fi puse în comun, dacă ele au aceeaşi importanţă pentru fiecare din parteneri, dacă pot concepe împreună un plan de lungă durată, destinat valorificării în comun şi în avantajul reciproc a acestor aptitudini, un plan de gestionare în comun atât a acestor resurse cât şi a valorilor produse, un plan comun de introducere a valorilor produse în circuitul general al valorilor, un plan comun de acumulare de valori general acceptate ca valoare de schimb, banii de exemplu, în vederea acoperirii nevoilor de dezvoltare. Foarte multe cupluri eşuează în acest punct: gestionarea acumulărilor. Foarte multe cupluri se azvârlu nebuneşte, ca într-o competiţie pe viaţă şi pe moarte, în ciclul producerii şi acumulării de valori de schimb, cum sunt banii, bijuteriile, bunurile imobiliare şi uită că în fapt, aceste acumulări trebuie să aibă o destinaţie bine precizată: DEZVOLTAREA. Cei mai mulţi oameni, în goana după bunuri, încep să confunde acumularea cu dezvoltarea. În această goană, sacrifică totul cu încrâncenare, cu încăpăţânare: Timpul, sănătatea, respectul de sine, somnul... Apoi, când oboseala şi stagnarea intervin, constată că sunt complet dezorientaţi, că le lipsesc obiectivele comune, că toată zbaterea aceea şi tot consumul zilnic e lipsit de finalitate. Şi atunci, începe „căutarea vinovatului”. Ca să vă ofer un exemplu efectiv, aici în Grecia, Monica a fost în situaţia de a susţine un interviu pentru un eventual angajament. Familia la care s-a dus, o familie cu posibilităţi, avea un program de aproape 12 ore zilnic şi o fetiţă de 11 ani. Casa în care locuiau, o casă destul de mare, ca şi fetiţa de altfel, erau în grija uneia şi aceleiaşi femei de 10 ani. Femeia în cauză, s-a îmbolnăvit de cancer şi astfel, familia, a ajuns în situaţie de criză. Din discuţii, a reieşit că fetiţa „mănâncă prea puţin”. La întrebarea „ce înseamnă prea puţin”, mama a răspuns, „de fapt, mănâncă prea mult din anumite lucruri”. Următoarea întrebare firească, „ce anume mănâncă?” a pus-o pe mamă în imposibilitatea de a da un răspuns. Ce voia de fapt această „familie”? O persoană care să se ocupe de curăţenie în casă, de cumpărături, de gătit, de creşterea copilului, de plata facturilor... Adică, exact ceea ce avuseseră timp de 10 ani: un substitut pentru toate responsabilităţile de la care s-au sustras timp de 10 ani! Întrebarea firească pe care ne-am pus-o atât eu şi Monica, a fost de fapt, pentru ce mai stăteau „împreună” aceşti doi oameni? Era, este oare aceasta o familie? Simplul fapt că au adus pe lume un copil, a cărui existenţă au
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 74 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 75 din 140

recunoscut-o printr-un act oficial şi căruia îi asigură o sumă de bani pentru supravieţuire şi studii, înseamnă oare „familie”? Oare atât are nevoie un copil pentru a se dezvolta normal, firesc? Casă, masă, haine, încălţăminte şi un certificat de naştere? Care este sensul existenţei acestui copil? Acela de a fi justificarea pentru nişte cheltuieli? Ce au oare aceşti oameni în comun, în afară de numele de familie, programul extenuant, obligaţiile la care consideră ei că i-ar constrânge locul de muncă şi locul de odihnă? Un fel de „garaj” în care parcăm „automobilul” pe timp de noapte? Care este până la urmă rostul aducerii unui copil pe lume? Acela de a oferi o justificare sentimentelor noastre de neputinţă, de a îl transforma în ţintă a reproşurilor iscate de neputinţele noastre, de frustrările, de incapacitatea noastră de a lua decizii, de realizările visate şi abandonate, undeva pe drumul vieţii din cine ştie ce motive obscure? Atunci când am scris şi ulterior când am revăzut „Pasărea Phoenix” din primul volum, mi-am pus foarte multe întrebări şi am căutat răspuns la ele. Oare faptul că am ars 20 de ani de muncă în ale scrisului, a avut drept singură cauză discuţiile stârnite în casă de conţinutul acelor pagini? Mai sunt şi alte cauze care au condus la acea decizie care s-a dovedit a fi nefastă? Şi dacă s-a dovedit că a fost nefastă, de ce anume? În ce constă răul pe care l-am făcut arzând cele 1600 de pagini manuscrise? Ce anume am pierdut arzândule? Care sunt paşii pe care trebuie să îi fac din nou acum? Care sunt resursele consumate inutil prin acest gest? Abia când am văzut cât de mult durează să refac unele texte din amintiri, am descoperit un prim cost: TIMPUL. Recitind apoi textele reconstituite, am înţeles că mai există şi alte costuri. Pierderea detaliilor, schimbarea de perspectivă, pierderea ineditului, pierderea continuităţii în practica scrisului, diminuarea harului prin utilizarea sa slabă, pierderea ritmului în viaţă, pierderea încrederii în sine, în forţele proprii. S-ar putea oare recupera toate aceste pierderi? Acestea erau întrebările care mă chinuiau în timp ce rescriam „Pasărea Phoenix”. După ce am lansat cartea, a mai apărut o întrebare şi mai îngrozitoare: Aveam dreptul să irosesc printr-un gest de câteva zeci de minute, tot acest capital, toată această acumulare de experienţă, toată această fundaţie turnată timp de peste douăzeci de ani, pentru un edificiu care însemna viaţa mea? După ce primele rezultate ale publicării unor texte au început să apară, am primit cele mai dureroase răspunsuri: Da, am talent la scris. Da, trebuie să muncesc mult pentru a îl şlefui. Adică, trebuie să scriu mult, să public mult, să învăţ să răspund acelor întrebări care mi se pun şi care revin într-o formă sau alta în discuţiile pe care le port cu cititorii. Să fac acele experienţe care mă conduc la completarea resurselor necesare mersului mai departe, să îmi dezvolt acele aptitudini pe care viaţa de până astăzi mi le-a scos în evidenţă prin fapte, prin semne, prin oamenii care
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 75 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 76 din 140

i-am întâlnit în cale. Care sunt aceste aptitudini? Care este ordinea priorităţilor? Pot să fac toată această muncă de unul singur? Alte întrebări chinuitoare. Am găsit răspunsul la ele, treptat, în aceşti doi ani scurşi de la publicarea primei versiuni a cărţii, în aprilie 2007. Am muncit mult, dar am înţeles că există nişte reguli, a căror încălare, costă uneori foarte scump. Am căutat să răspund la prima întrebare: „Care sunt aceste aptitudini?” Singurul mod de a clarifica problema talentului literar, era să scriu şi să public. Aşa încât, m-am decis să scriu. Să devină o parte a modului meu de viaţă. Apoi, m-am decis să clarific odată pentru totdeauna obsesia mea pentru pian şi chestiunea talentului muzical. Ce înseamnă pentru mine pianul şi talentul muzical? Am început prin a verifica dacă sunt capabil să renunţ la orice, pentru a îmi cumpăra un instrument cu claviatură. Pentru că a clarifica problema talentului muzical, de aici începe: Cât sunt dispus să investesc şi la ce anume sunt dispus să renunţ? Renunţ uşor la alte planuri sau dorinţe? Cât de uşor? Anul 2004, a fost anul de început pentru multe. A urmat apoi problema spinoasă a percepţiilor extrasenzoriale. În anii de până atunci, citisem mult, practicasem mult, înţelesesem că am o înzestrare deosebită faţă de a altor oameni, dar înţelesesem în egală măsură că mă aflu pe un teren alunecos, prea puţin cunoscut, prea puţin acceptat, în care totul este privit cu multă suspiciune şi în care, mijloacele de a îţi verifica progresele, paşii făcuţi în direcţia corectă, sunt ori un Maestru, ori greşelile şi succesele proprii. Ambele soluţii, am găsit că sunt dificil de pus în practică şi costisitoare. Am înţeles că am enorm de muncit şi m-am apucat de muncă. Am uitat însă de echilibru şi că echilibrul este o lege universală. În 2005, am plătit această nesăbuinţă, făcând hepatită... Atunci am descoperit că pe lângă aptitudini, trebuie să mă mai ocup şi de mine, ca om... De asta, uitasem... Acum îmi dau seama că îmi imaginasem că simplul fapt că m-am apucat să muncesc, rezolvă totul... Faptul că înregistram rezultate bune în toate cele trei direcţii de investigaţie, îmi dădea curajul să merg mai departe, dar s-a dovedit că lipsa experienţei în organizarea, programarea şi gestionarea corectă a timpului, mau condus la excese, care mi-au fost sancţionate de către Viaţa însăşi! Ar fi putut fi fatale, dacă lăsam evenimentele să mă copleşească. Sfârşitul anului 2005, mă punea în faţa unor probleme critice: Unde vreau să ajung? Ce resurse am acum pentru asta? Am tot ce îmi mai trebuie? Am existenţa asigurată pentru a continua să investesc în scris, muzică şi dezvoltarea capacităţilor extrasenzoriale? Ce pot face pentru a completa ceea ce lipseşte? Pot continua totul de unul singur?

© Stănescu Şerban, 2009

Cuprins

EOF

Pag 76 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 77 din 140

Aveam un punct de pornire. Ştiam întrebările la care trebuia să răspund, deci, ştiam care sunt direcţiile principale de acţiune! Am început prin a răspunde la întrebări. Fără să mă mai preocupe dacă răspunsul este cel pe care îl doresc. Am înţeles că important este să dau răspunsul corect, care să reflecte realitatea momentului. Acest fel de răspuns, am înţeles că îmi va oferi şi primele indicii privitoare la ceea ce este mai urgent de rezolvat, deci, lista priorităţilor. Şi acum, primele răspunsuri, conturate la începutul anului 2006: Î: Unde vreau să ajung? R: Să trăiesc din scris. Î: Ce resurse am acum pentru asta? R: Talentul literar, parţial confirmat; materialele scrise deja, care pot fi baza pentru o primă carte; o mică sumă de bani, cu care îmi pot asigura o existenţă modestă, o perioadă de timp. Î: Am tot ce îmi mai trebuie? R: Îmi lipsesc încă foarte multe: Certitudinea că pot valorifica ceea ce scriu; o sursă constantă de venit, din care să îmi pot asigura traiul şi astfel să continui pe drumul pe care am apucat; un partener, un tovarăş de drum, cu care să pot împărţi micile şi marile bucurii, micile şi marile succese, cu care mă pot consulta în momentele dificile, să iau decizii cântărite mai bine, cu care să pot împărţi acele sarcini curente care îmi consumă mult timp şi care sunt nevoit să le fac succesiv, în loc să le duc la bun sfârşit în paralel, ceea ce înseamnă creşterea exponenţială a eficienţei! Î: Am existenţa asigurată pentru a continua să investesc în scris, muzică şi dezvoltarea capacităţilor extrasenzoriale? R: Din tot ceea ce am întreprins singur, a reieşit că rezultatele obţinute sunt nesatisfăcătoare. Principala cauză, este numărul prea mare de sarcini mărunte, consumatoare de timp, care pot fi rezolvate mult mai repede în doi. Am căutat să angajez un om la firmă şi am constatat că ceea ce oferă piaţa, este mult sub necesităţile minimale ale unei funcţionări bune pe ansamblu. Am descoperit din nou că singura soluţie, este un partener de viaţă, care să împărtăşească cu mine aceleaşi vise şi cu care să stabilesc aceleaşi obiective. Aşadar, din nou problema partenerului de viaţă... Î: Ce pot face pentru a completa ceea ce îmi lipseşte? R: Pot continua ca şi până acum, munca de unul singur. CÂT TIMP? Toamna lui 2005, îmi oferise răspunsul: Până la o limită!! Rezistenţa fizică... Î: Pot continua totul de unul singur? R: IMPOSIBIL. Este răspunsul care m-a durut cel mai tare şi căruia a trebuit să îi acord o importanţă mai mare. M-am întrebat la ce anume pot renunţa ca să pot continua singur. Am înţeles curând că la
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 77 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 78 din 140

oricare din cele trei direcţii renunţ, viaţa mi se pare lipsită de sens. Cele trei direcţii se completează reciproc, se potenţează reciproc, dar încă mai am de investit. De recuperat timpul irosit. Anii când ar fi trebuit să clarific ce e mai important pentru mine şi m-am împiedicat în prejudecăţile inoculate prin educaţie, fricile dobândite ca urmare a unor greşeli plătite poate prea scump, în momente ale existenţei când, membrii familiei ar fi trebuit să fie alături de mine... Răspunzând la aceste întrebări, chiar dacă răspunsurile îmi conveneau mai puţin, pentrui că mă puneau în situaţia de a îmi căuta un nou partener de viaţă în primul rând, am înţeles cel puţin că direcţia în care trebuie să acţionez urgent, este aceea de a continua să fac curăţenie în viaţa mea. Că aveam nevoie de o altfel de viaţă personală, că am ceva de oferit şi că trebuia să găsesc persoana potrivită căreia să îi ofer ceea ce am de oferit şi care să îmi ofere ceea ce am nevoie pentru a ajunge la un echilibru. Înţelesesem asta într-un mod tulbure, confuz, cu mulţi ani înainte ca prima mea căsnicie să se destrame. Abia după destrămare însă, am găsit în mine curajul de a căuta răspunsurile care să clarifice cauzele destrămării. Am început prin a scrie o primă formă a FVM – Femeia Visurilor Mele, în anul 2003. În acest mod am reuşit să conştientizez ce anume vreau de la „ea”, ce anume am obţinut şi ce lipsea... Aşa am înţeles că „te iubesc” înseamnă şi o serie de acţiuni, care să urmeze acestei declaraţii, altfel minunată... Aşa am ajuns să înţeleg că „te iubesc”, trebuie să vină dinăuntru şi că atunci când vine cu adevărat dinăuntru, eşti capabil să faci eforturi uriaşe pentru a te descoperi pe tine însuţi, şi în egală măsură pe cel de lângă tine, că îl consideri primul tău sfătuitor, prieten, partener de experienţe, de aventuri, primul tău profesor şi primul tău elev în acelaşi timp! Câte din toate acestea găsisem eu în prima mea soţie? Prea puţin... găsisem doar un beneficiar a tot ceea ce aveam eu de oferit. Dar, un beneficiar care refuza să fie alături de mine ori de câte ori trebuia luată o decizie importantă. Cauza? Frica şi lipsa de încredere cultivată de părinţii ei, în ani şi ani de zile. Aveam să primesc o lovitură cruntă când, o specialistă a celui mai mare spital de psihiatrie din Bucureşti, o profesoară universitară cu peste 35 de ani de experienţă profesională, avea să confirme temerile mele: Educaţia şi părinţii erau cauza stărilor ei depresive şi a neîncrederii în forţele proprii. Cu toate acestea, îi era imposibil să se desprindă de iluzia „protecţiei” şi a „siguranţei” pe care credea că le oferă casa părintească. Anii împreună, succesele ei, realizările ei, rezultatele bune obţinute, toate au fost inutile! Înăuntrul ei, neîncrederea în forţele proprii, în calităţile ei, în aptitudinile ei, în capacitatea ei de adaptare, neîncredere sădită de formula distructivă „lasă că rezolvăm noi!” a fost mai puternică decât orice alt argument şi promisiunea absurdă a părinţilor ei că „rezolvă ei totul” au săpat o prăpastie între ceea ce putea fi şi ceea ce era în fapt... Mai grav, ingerinţa lor sistematică în viaţa noastră personală, au subminat toate eforturile mele de a aduce normalitatea în viaţa noastră.
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 78 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 79 din 140

Am făcut această paranteză analizând propriul meu caz, pentru că altfel, este dificil să oferi un punct de plecare pentru o analiză lucidă. Ce am înţeles din această analiză? Am înţeles că am nevoie lângă mine de o fiinţă capabilă să se rupă de părerile altora atunci când decide în privinţa propriei ei existenţe şi care îşi doreşte cu adevărat să înveţe! Să înveţe orice şi în primul rând să fie capabilă să ia orice decizie e necesară, pentru a se convinge ce anume este capabilă să facă cu ea însăşi, cu viaţa ei, cu zestrea ei nativă şi dobândită. Am înţeles că am respectat fără să îmi dau seama, întreaga mea viaţă, pe acei oameni cutezători, pentru care Viaţa înseamnă o continuă provocare, o continuă luptă cu sine însuşi, cu limitele momentane, cu neputinţele. Înţelegerea acestor adevăruri însă, a venit treptat şi am conştientizat aceste adevăruri cu eforturi mari. Încet-încet, portretul Femeii Visurilor Mele se contura. Din ce în ce mai clar. Faptele vieţii mele începeau să devină argumente, repere importante şi micro-modele de comportament, în feluritele situaţii de viaţă. În următorul volum al proiectului „Ritmuri Interioare”, „Freelancer în Grecia”, vom povesti împreună, Monica şi eu, ce anume am fost capabili să facem pentru a merge mai departe împreună, pentru a ne vedea visele împlinite şi desigur, ce ar putea face oricine îşi doreşte să afle cu adevărat ce este în stare să facă cu el însuşi, ce calităţi are şi care este una din căile posibile prin care poate ajunge să realizeze o parte din visele sale. Voi încheia acest capitol dedicat subiectului „Resurse”, cu o listă a ceea ce considerăm noi, Monica şi eu, a fi resursele noastre: Extrem de scurt, resursele noastre sunt FAPTELE ŞI EXPERIENŢA NOASTRĂ DE VIAŢĂ. Ceva mai detaliat, dar fără comentarii, pe care vă invit să le faceţi la adresele de mail cunoscute sau pe siturile noastre de pe internet (le puteţi găsi căutând cu Google numele noastre): O facultate absolvită; două cursuri postuniversitare în informatică; un curs de contabilitate generală; unul de operatorie imagine TV; cincisprezece ani de experienţă în afaceri; paisprezece, în calculatoare şi tehnologia informaţiei (IT); cunoaşterea limbilor Engleză, Greacă, Italiană, Frenceză; experienţă în diferite meserii, cum ar fi sudură electrică şi autogenă, laborant chimist, operator chimist, instalator, electrician, lăcătuş, baby-sitter, bucătărie, curăţenia şi gospodăria în case, dezvoltarea şi promovarea unei afaceri; o bibliotecă cu peste 400 de volume, dedicate în special autocunoaşterii, succesului, percepţiei extrasenzoriale, cultivării şi dezvoltării acestor capacităţ;, şase ani de curs şi practică Yoga; curs de Reiki; gradul III în Radiestezie şi Inforenergetică, câteva alte meserii practicate cu intermitenţe, cu reuşite mai mai sau mai mici, cum ar fi vânzător, librar, tehnoredactor, operator video, editor video, webmaster, culegător de text, administrator de reţea, grafician, administrator de firmă, controlor de calitate (CTC), şef grupă
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 79 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 80 din 140

CTC, planificator aprovizionare, merceolog, tehnolog de schimb, operator ghilotină hârtie şi metale. Mai sunt şi altele, dar e suficient pentru a oferi un punct de plecare în înţelegerea a ceea ce înseamnă conceptul RESURSE. Am acordat o importanţă mai mare acestui capitol, pentru că, în evaluarea şi gestionarea resurselor, am constatat că am avut cele mai mari lacune. Dacă aş fi singurul care s-a împotmolit în acest hăţiş de probleme, poate m-aş fi mulţumit să scriu pentru mine, pentru a mă ajuta singur să conştientizez plusurile şi minusurile. În comunicările mele cu prietenii şi cunoştinţele pe care le am, cu cititorii mei, fie de pe internet fie în viaţa de zi cu zi, am descoperit că foarte multă lume are acest gen de probleme. Chiar am abordat într-un articol sau poate în mai multe această problemă a resurselor şi am constatat că, majoritatea celor cu care am discutat, în lista de resurse includ un singur punct: banii. Prin acest capitol, am vrut să răstorn această opinie greşită, potrivit căreia, banul este principalul „vinovat”. Da, banii sunt importanţi, dar îşi au importanţa lor, bine definită în contextul unui evantai de resurse.
Cuprins EOF

A avea şi a fi
Am decis să abordez această temă, înainte de capitolul „Gestionarea resurselor” pentru că am remarcat în discuţiile cu enorm de multă lume, mai ales cele legate de viaţa în doi, cele legate de alegerea partenerului de viaţă potrivit, că majoritatea dintre noi, facem mereu şi mereu aceeaşi greşeală: confundăm verbul „a avea” cu verbul „a fi”. De aici, o mulţime de aberaţii comportamentale şi eşecuri, uneori cu implicaţii de o gravitate extremă. Din punct de vedere filosofic, „a avea” desemnează o categorie a posesiei, în vreme ce „a fi”, desemnează o categorie existenţială. O existenţă. Începem să facem distincţia dintre aceste două categorii, posesia şi existenţa, abia când cineva ne încalcă nişte drepturi, sau cel puţin ceva ce încadrăm în categoria drepturilor fundamentale şi considerăm că suntem îndreptăţiţi să ne fie recunoscut ca atare şi respectat. De exemplu, considerăm că este dreptul nostru să primim un echivalent în schimbul muncii noastre. Fie bani, fie altceva ce ne este foarte folositor. Atunci când ceea ce ni se oferă este un simplu „mulţumesc”, resimţim frustrare şi sentimentul că s-a abuzat de noi, că am fost înşelaţi. Că am pierdut iremediabil „ceva”, primind în schimb „nimic”. Există şi excepţii, desigur. Atunci când oferim în mod conştient. Exemple de confundare a lui „a avea” cu „a fi”, cu consecinţe dezastruoase asupra existenţei noastre, a tuturor: „Nevasta mea”, „copilul meu” sunt formule care exprimă raporturi de posesiune. Atunci când suntem
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 80 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 81 din 140

perfect conştienţi de imperfecţiunile limbajului, în subconştient ţinem seama de aceste imperfecţiuni. Din păcarte însă, exemplele de confuzie gravă, sunt mult mai numeroase decât cele de normalitate... Dovadă? Abuzurile de tot felul, violenţele în familie, atât comise de soţi unul asupra celuilalt cât şi cele produse de părinţi asupra copiilor. Am auzit de multe ori expresia „eu te-am făcut, eu te omor!” Oare, chiar aşa să fie? Au părinţii drept de moarte asupra copiilor lor? Şi-au întrebat oare părinţii copii înainte de a îi concepe, dacă vor să vină pe lume? Sau şi-au asumat printr-un act de voinţă unilaterală, riscul de a îi aduce pe lume fără voia lor, pentru simplul fapt că le-a făcut plăcere actul sexual? Sunt copii nişte obiecte de care ne putem dispensa când ne plictisim de ei? Practica, cruda realitate, ne dau măsura acestui adevăr crunt: Încă foarte mulţi părinţi îşi privesc copii ca pe o marfă, ca pe nişte obiecte asupra cărora au drepturi de proprietate absolute şi inalienabile... Dovada? Nenumăratele avorturi şi abandonurile de copii, familiile dezbinate, copii rămaşi fără unul din părinţi, copii abandonaţi în primele zile de viaţă, copii semi-abandonaţi, ai unor părinţi plecaţi în alte ţări în căutare de lucru, sunt cred eu, argumente suficiente. La polul opus, se află acei părinţi care muncesc o viaţă, pentru a pune totul pe tavă copiilor sau, mai rău, unui singur copil, căruia i se fac toate mofturile, sub justificarea „lasă-l săracu' măcar el să aibă, că noi am trăit în lipsuri şi ne-am spetit muncind!”. Dar despre educaţie ce putem spune? Cine le oferă primele învăţături? De deucaţia în spiritul respectului pentru muncă, pentru Timp, pentru lucrul bine făcut, cine se mai ocupă? Am întâlnit foarte des o expresie şocantă: „Prea multă carte, strică!” Ce înseamnă prea multă carte? Care este graniţa dintre „carte prea puţină” şi „carte prea multă”? E adevărat, am descoperit că există o astfel de graniţă formală şi am descoperit şi că ea se deplasează sistematic, din ce în ce mai departe. Avem „prea multă carte”, atunci când ne-am însuşit o mare cantitate de informaţii, fără a pune acele informaţii în practică. Dacă însă vom păstra echilibrul şi vom alterna înţelept perioadele de studiu cu perioadele de practică, perioade în care vom face efortul necesar pentru a fundamenta cunoştinţele teoretice însuşite prin experienţă, prin practică, atunci, cine mai poate spune unde se află acest „prea mult”? Am discutat şi am dezbătut pe internet cu mulţi prieteni şi cunoscuţi tema infidelităţii şi posibilele cauze ale acesteia. A reieşit cât se poate de clar că principala cauză în destrămarea unei relaţii, este întemeierea acesteia pe principiul „văzut-plăcut”. Ori, acest principiu, este valabil chiar şi la alegerea mărfurilor, doar în cazuri limitate. De exemplu, acest fel de a alege, este potrivit pentru o bijuterie, pentru o floare. Pentru o maşină de spălat, intră în discuţie alte criterii, cum ar fi raportul preţfacilităţi funcţionale. Ce anume legătură are frumosul cu funcţionalitatea şi facilităţile, e mai greu de spus. Am să fac precizarea că design plăcut, înseamnă ceva şi „frumos”, înseamnă altceva. Încă o precizare, la fel de
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 81 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 82 din 140

importantă: „văzut-plăcut” se adresează ochiului în primul rând, iar ochiul, este foarte uşor de păcălit. Am destule imagini şi se găsesc destule imagini pe internet cu care poate fi demonstrat în cel mult cinci minute, cât de uşor se înşeală ochiul. Altfel spus, valoarea scăzută şi relevanţa redusă a informaţiei exclusiv vizuale. De altfel, această observaţie este sintetizată de înţelepciunea populară în expresia „îţi ia ochii”. Da, putem spune „am talent”, pentru că a avea talent, se referă la a avea o anumită înzestrare, anumite abilităţi, într-un domeniu oarecare; putem spune am o bibliotecă, am cunoştinţe în informatică, am un calculator şi în general, putem spune că „avem” , atunci când ne referim la resurse. Atunci când ne referim la oameni, la fiinţe, expresia trebuie înţeleasă mai curând la modul metaforic, pentru că avem relaţii cu acestea. Avem relaţii cu soţia, cu copii, cu fraţii, cu părinţii. A avea relaţii însă, e cu totul altceva decât a poseda o soţie, a poseda un copil, etc. Chiar şi cu un câine, o pisică, un cal, o floare, avem o relaţie. Cunoaşterea umană a evoluat suficient pentru a ne pune la îndemână mijloacele ştiinţifice şi tehnologice necesare demonstrării acestor afirmaţii. Voi da un singur exemplu: Experimentele dr. Masaru Emoto legate de apă şi descoperirile şi concluziile acestuia. Este o experienţă întinsă pe o perioadă de mai mult de două decenii, experimentele pot fi făcute de oricine şi mai mult, dovezile pot fi produse de oricine, fără costuri şi investiţii speciale. E suficient să acordăm puţin timp experimentelor şi observaţiilor legate de comportamentul nostru, de ce vorbim, ce gândim, felului în care reflectă apa toate acestea şi să avem bunăvoinţa de a trage învăţăminte din ceea ce observăm. Apoi, să ne modificăm comportamentul astfel încât să îmbunătăţim sistematic rezultatele, în propria noastră existenţă. Apa cu care am experimentat o variantă sau alta de comportament, se poate pune la congelator, pe o plăcuţă de sticlă, în strat subţire. Vor rezulta cristalele de apă şi, în funcţie de aspectul lor, armonios sau dizarmonios, vom putea singuri concluziona dacă felul în care ne-am comportat este unul benefic sau distructiv. Decât să pierdem timpul urmărind reclame la TV sau emisiuni aşa zise „de divertisment”, cred că e mult mai folositor să căutăm să descoperim cum putem folosi apa, pentru a ne spori şansele de succes în viaţă. Am făcut aceste precizări legate de apă, aici, în capitolul dedicat resurselor, ghiciţi oare DE CE? Răspunsul e foarte simplu: APA e una dintre cele mai importante RESURSE! La fel AERUL, PĂMÂNTUL, SOARELE! De felul cu care ştim să folosim şi să respectăm TOATE resursele, depinde până la urmă, inclusiv soarta noastră ca specie! Vreţi o dovadă a acestor afirmaţii? Iată câteva experienţe simple: Reţineţi-vă respiraţia şi urmăriţi pe un ceas cu secundar cât rezistaţi fără aer. Abţineţi-vă să beţi apă, sucuri de orice fel şi să consumaţi mâncăruri lichide sau cu sosuri. Cât timp vă puteţi abţine de la consumul apei, sub diferitele ei forme?
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 82 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 83 din 140

Am să adaug aici faptul că şi în oase avem apă, cam 22%! Aşadar, dacă vă imaginaţi că puteţi ţine un regim alimentar complet fără apă, o să vă spun că există unul singur: Abţinerea totală de la a mânca, a bea şi a respira! Da, inclusiv a respira, deoarece în aer, există vapori de apă! Mai mult decât atât, experimentele de utilizare a apei ca mediu inforenergetic de comunicare pe care le-am efectuat începând din vara anului 2008, m-au condus la concluzia că apa este un mediu de comunicare mult mai bun şi mult mai complex decât aerul. Aceste descoperiri pe care le-am făcut, au primit şi o fundamentare ştiinţifică, atunci când am luat contact cu lucrările dr. Masaru Emoto privitoare la apă. Despre apă ca mediu de comunicare însă, poate voi discuta într-o altă lucrare. Ceea ce vreau să subliniez, este faptul că trebuie să avem o imagine mult mai cuprinzătoare asupra a ceea ce înseamnă termenul resurse. Voi încheia acest capitol, menţionând o ultimă resursă, pe care o consider în acest moment printre cele mai importante, la fel de importantă ca energia: INFORMAŢIA. INFORMAŢIA, este factorul care permite structurarea energiei. Altfel spus, organizarea acesteia. La un nivel foarte înalt vorbind, omul, este energie structurată. La fel şi toate celelalte forme de manifestare pe care le cunoaştem: minerale, plante, animale. Ceea ce ne diferenţiază, sunt o serie de factori: cantitatea de informaţie înglobată, gradul de structurare şi gradul (măsura) în care operăm conştient cu informaţia. Aşadar, revin la o întrebare: Ce înseamnă „prea multă carte strică?” Asta seamănă a „Tot Universul e Pământul”. S-a crezut într-adevăr timp de secole asta. Între timp însă, am descoperit şi alte planete, sisteme solare, galaxii. Am explorat luna, Marte, Venius, Pluto, Jupiter, Saturn, Io, Ganymede... Avem enorm de multe de învăţat. În viziunea mea, ne aflăm la începutul unei revoluţii la fel de importante ca cea produsă de maşina de tipărit a lui Gutenberg. Revoluţia cunoaşterii la scară globală! Internetul, este cel mai ieftin mijloc de a transmite cunoaşterea, dcel mai ieftin mediu de comunicare şi învăţământ. E adevărat, suntem abia la primii paşi în acest domeniu. Totuşi, putem spune ce va fi lumea peste douăzeci de ani, când internetul va fi gratuit în foarte multe ţări? Deja sunt ţări în care el este gratuit!

Cuprins EOF

© Stănescu Şerban, 2009

Cuprins

EOF

Pag 83 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 84 din 140

Gestionarea-administrarea resurselor
Am considerat că este foarte important să vorbesc despre aceste două tipuri de activităţi: GESTIONAREA şi ADMINISTRAREA. Până acum vreo cinci ani, îmi era greu să înţeleg care este diferenţa între „a gestiona” şi „a administra”. După cincisprezece ani în afaceri, am căpătat o cu totul altă imagine, atât asupra conţinutului acestor activităţi, cât şi în privinţa distincţiei din punct de vedere cantitativ şi calitativ între aceste activităţi. Voi repeta o afirmaţie făcută ceva mai înainte:

Casa şi Familia, înseamnă primul exerciţiu complex şi foarte important de gestionarea şi administrarea resurselor.
Am scris cu caractere mari, pentru a fi uşor de reţinut. Voi discuta pe rând despre gestionare şi administrare, pentru că Viaţa, m-a constrâns să învăţ multe şi să fac anumite distincţii importante între a gestiona rersurse şi a administra aceste resurse. Prima greşeală făcută care avea să mă coste scump, adică mulţi ani din viaţă: Cunoaşterea insuficientă a resurselor proprii şi a nivelului acestora. Din nefericire, aceasta este sarcina cea mai importantă a părinţilor. Cel puţin în teorie, părinţii au şi competenţa şi mijloacele necesare pentru a face tot ceea ce este necesar în direcţia identificării zestrei native a copiilor lor şi a identificării direcţiei pe care este cel mai eficient să fie instruit copilul, încă de la primele luni de viaţă. Am spus „din nefericire”, pentru că faptele demonstrează că părinţi total nepregătiţi pentru viaţă, aduc pe lume un număr mare de copii, doar pentru a spori numeric specia umană... Aşa se explică de ce penitenciarele gem şi în loc să alocăm bani pentru studii, ne irosim timp şi multe alte resurse pentru a combate efectele comportamentelor antisociale. Calea normală este prevenirea. Pentru a preveni însă aberaţiile comportamentale, este nevoie de cunoaştere şi experienţă. Ori, asta înseamnă EDUCAŢIE, INSTRUIRE. Altfel spus, înseamnă transmiterea experienţei acumulate din generaţie în generaţie, noilor generaţii. E adevărat, aceasta este funcţia esenţială a învăţământului. Este însă oare această funcţie îndeplinită la nivelul necesităţilor reale ale societăţii contemporane? Ceea ce am făcut eu luând decizia de a scrie prima carte din seria „Ritmuri Interioare”, pe aceasta şi cele care vor mai fi, este în fapt o decizie de a pune la dispoziţia celor preocupaţi de dezvoltarea lor, nişte instrumente care reflectă o experienţă personală, cu toate părţile ei, fie mai bune fie mai puţin bune, astfel încât, cine citeşte, să fie pus în situaţia de a economisi această resursă extrem de preţioasă, numită TIMP. Prefer să citesc timp de cinci ore o carte, care redă ceea ce este
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 84 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 85 din 140

important dintr-o experienţă de câţiva ani. Ştiu de la bun început că acea carte tratează doar o parte din probleme, dar, ştiu tot atât de bine, din experienţa mea, că mă va ajuta să aflu într-un timp foarte scurt ce anume detalii lipsesc din acea experienţă, dacă am nevoie să detaliez şi ce anume. Altfel, ar trebui să parcurg în practică un drum a cărui durată o voi afla doar parcurgându-l şi, de cele mai multe ori, rătăcind prin hăţişul posibilităţilor care apar, la fiecare pas făcut şi din care poate, cele mai multe posibilităţi sau chiar toate, conduc către direcţii necunoscute. Am întâlnit de foarte multe ori astfel de momente în viaţă, când a trebuit să iau decizii importante, fără a avea la dispoziţie cunoştinţele, experienţa şi pe scurt exprimat, toate elementele necesare luării unei decizii corecte. Aşa încât, am fost nevoit să iau pur şi simplu, „decizii”. Ca să fiu limpede în exprimarea ideii, dacă din 20 de posibilităţi trebuie să alegi una şi doar una singură dintre variante este cea corectă, şansele de reuşită, la prima decizie, sunt 1:20. Altfel exprimat, sunt 5% sau, iar o altă exprimare, riscul asumat este de 95%! Un administrator inteligent, înainte de a lua o decizie, se informează. Atunci şi numai atunci când este imposibilă informarea, ia decizii la întâmplare, pentru a reduce numărul posibilităţilor şi pentru a culege informaţie. Există însă situaţii când o singură decizie, poate fi fatală. Mai există un aspect pe care trebuie însă să îl tratez cred, într-o altă carte: Utilizarea celorlalte canale de informare, adică, percepţia extrasenzorială. Despre asta însă, e enorm de mult de spus! Hai acum să iau un exemplu. Mă aflu într-o încăpere întunecoasă. M-am trezit brusc în ea şi sunt destul de neliniştit. Am la mine o cutie cu chibrituri şi pot aprinde un chibrit, pentru a lumina câteva secunde interiorul şi a mă orienta cât de cât. În aer însă, e un miros vag dulceag, ciudat. Sunt în necunoştinţă de cauză şi aprind un chibrit. În secunda următoare, mai apuc să văd că flacăra sa întins, a devenit brusc orbitoare, aud o bubuitură, simt apoi că din urechi îmi curge ceva cald, că mă sufoc, apoi se lasă întunericul. Cineva vine după o vreme şi citeşte deasupra a ceea ce cândva fusese uşa de intrare în încăperea respectivă, o placă mare, pe care scrie: „Atenţie, depozit de materiale explozive! Lucrul cu flacără deschisă este strict interzis! Pericol de explozie!”... Mirosul dulceag, poate veni de la o scurgere de propan sau propenă, gaze care se găsesc şi în gazul lichefiat numit „aragaz”... Dar, la fel de bine, poate veni de la o floare, sau de la mai multe, sau de la un produs de cofetărie... sau, sau, sau! Cine poate face distincţia între mai multe nuanţe ale senzaţiei de dulce, ca urmare a acumulării mai multor experienţe olfactive, va şti să facă cel puţin un lucru: să fie prudent în a lua o astfel de decizie, ca cea cu chibritul! Şi acum, hai să pun o întrebare: Dacă aveam percepţia extrasenzorială antrenată de mic, mai aveam nevoie de chibrit? E şi
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 85 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 86 din 140

asta o întrebare! Şi acum, gata cu introducerea! Hai să intrăm în dezbaterea celor două concepte importante: GESTIONARE şi ADMINISTRARE! Voi începe cu gestionarea. I GESTIONAREA RESURSELOR. În primul rând, subliniez faptul că gestionarea resurselor, este un proces complex. Din păcate, mulţi o privesc ca pe o activitate simplă. Rezultatele, leam văzut pe mine... Să trecem însă la un prim exemplu! Înainte de a ne apuca să facem ceva, să spunem un compot de căpşuni, trebuie să trecem în revistă ce ne trebuie. Am zis „căpşuni” pentru că ador fructele astea! Cumpăr câte două kilograme odată, la fac cu miere şi polen şi mănânc tot castronul! Deci: o oală potrivită cantităţii pe care vrem să o facem; o strecurătoare în care să putem spăla fructele; cantitatea de fructe corespunzătoare cantităţii de compot; miere sau zahăr şi lămâie, pentru a putea transforma zahărul obişnuit, în zahăr invertit, care este mai sănătos decât cel obişnuit; o chiuvetă funcţională (asta însemnând că avem apă şi o scurgere pentru apele menajere!), unde să putem spăla fructele; un vas pentru codiţele (caliciile) pe care le scoatem şi pentru fructele alterate sau prea verzi; un dispozitiv de preparat termic funcţional (plită electrică, aragaz, lampă Primus, etc.), pentru a putea fierbe compoziţia; o lingură de lemn, cu care să putem măsura orientativ cantitaţile (miere sau zahăr) şi amesteca compoziţia în timpul fierberii şi îndepărta spuma cu impurităţi; la sfârşit, vom avea nevoie de un serviciu pentru servitul compotului, un set de tacâmuri, detergent pentru a spăla vasele, un burete de bucătărie, o cârpă sau alt material pentru şters vasele spălate. S-ar putea să îmi fi scăpat câte ceva. Dumneavoastră, câte v-au scăpat din aceastpă listă?! Da! Avem aici de a face cu o funcţie a creierului, cu nişte automatisme care se formează prin expoerienţă. De obicei, omul matur, îşi focalizează atenţia asupra reţetei, scăpând din vedere elementele secundare reţetei. Aceasta însă, este o falsă presupunere! Oricât de „secundare” vi s-ar părea o parte din resursele enumerate, fără toate acestea, e cam greu să faceţi compot!! Spun asta, pentru că, după ce am terminat de scris pasajul, mi-a venit ideea să o întreb pe Monica „ce îţi trebuie să faci compot de căpşuni”. A început cu... —Din căpşuni se face gem sau mai des dulceaţă! —Lasă „ce se face”! Eu vreau compot! Ce ai tu cu gusturile mele?! —Căpşuni, miere sau zahăr, lămâie, o chiuvetă să le spăl, (Mdeh!, e gospodină! Asta, i-a venit în gând!) un aragaz sau ceva... —Atât?! Eşti sigură? —Aaaaa! Vrei tot?! Păi e lungă lista! Strecurătoare, să curgă apa, să fie
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 86 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 87 din 140

curent sau gaz la aragaz sau plită, eeee mai sunt, chiar le vrei pe toate?! —... Dar!! După cum vedeţi, avem tendinţa de a presupune că există, că avem, chiar şi cei dintre noi care avem experienţă! Ori, a avea calităţi bune în privinţa gestionării resurselor, înseamnă un cumul de calităţi. În primul rând, avem nevoie să cunoaştem foarte bine sensul termenului resurse. De ce? Pentru a putea realiza o listă cât mai completă a resurselor de care dispunem la un moment dat. Pe parcursul cărţii, veţi întâlni un studiu de caz ceva mai amănunţit, pe care l-am realizat împreună cu Monica, pentru a ne ajuta să găsim soluţii la întrebarea „Cum putem face bani în Grecia?” Orice acţiune care se vrea finalizată cu succes, trebuie începută prin evaluarea resurselor necesare, a celor existente şi a elaborării unui plan de acţiune, în care să stabilim pas cu pas ceea ce avem de făcut, cu termene precise de ducere la îndeplinire. În procesul de gestionare a resurselor, este foarte important să cunoaştem toate resursele, care este nivelul acestora, cum pot fi acestea înlocuite, cât durează, cu ce eforturi se realizează înlocuirea, ce alte soluţii de a completa lipsa unei resurse oarecare pot fi aplicate, cu ce costuri. Altfel exprimat, în cât timp, ce alte resurse se consumă pentru completarea celei care lipseşte, fie prin achiziţie fie prin altă modalitate. Toată existenţa noastră, poate fi exprimată ca fiind un ciclu extrem de complex de transformare şi circulaţie a resurselor. Gestionarea resurselor în mod inteligent şi eficient, mai presupune a cunoaşte foarte bine şi ce resurse se consumă, în ce cantitate, cât de repede pot fi înlocuite cu altele noi şi încă multe alte detalii de această natură. Mi-au trebuit doisprezece ani în afaceri, pentru „a mă lumina”... Am descoperit în cadrul unei analize efectuate asupra firmei mele, Media Factory, foarte multe erori în evaluarea şi gestionarea resurselor; foarte multe subevaluări şi în egală măsură, supra-evaluări, atât în ce priveşte eficienţa unor resurse, cât şi cantităţile, performanţa unor soluţii alternative de înlocuire a unor resurse, cât şi multe alte lipsuri. Omul cât trăieşte învaţă, dar şi acest învăţat, trebuie să ţină seama, aşa cum am arătat până aici, în primul rând de resursele native, adică, de ceea ce în mod obişnuit numim aptitudini native, „talent” sau „Har” sau cum am formulat eu, „ritm interior”. Fiecăruia din noi, Universul ne oferă un mic număr de resurse care pot fi considerate „inepuizabile” sau „autoregenerabile”. Pe acestea, le numim de obicei „Har” sau „talent”. De ce le-am numit „inepuizabile”? Deoarece vizeza cu care se regenerează, este mult mai mare decât cea cu care se consumă, atunci când întreprindem o acţiune în care acestea sunt implicate direct. Organismul, Fiinţa umană, gestionează mult mai bine şi mai uşor celelalte resurse, atunci când este exploatată intens cea mai bogată şi realizează echilibrarea mai rapid.
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 87 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 88 din 140

Mai este un aspect pe care l-am descoperit scriind şi apoi l-am verificat urmărind copii talentaţi. „Timpul parcă zboară”. E o expresie involuntară pe care o rostesc toţi cei cărora ceea ce fac, le place. Prin contrast, cei care stau alături ca observatori şi cărora le lipseşte acel „dar”, au senzaţia că timpul curge mai încet. Este un aspect care implică randamentul muncii. Rezultatele par să vină fără efort, atunci când faci ceva care îţi place şi simţi cum trebuie făcut, instinctiv. După ce am efectuat această analiză asupra Media Factory, care, în ultimă instanţă era asupra mea şi a muncii mele, am reuşit să înţeleg importanţa conştientizării resurselor. În categoria resurselor, intră spre exemplu şi mobilierul unei firme şi aparatura şi echipamentele şi sediul şi spaţiile celelalte şi încă multe altele. Dacă spre exemplu cel care înfiinţează firma are spaţiul său, atunci acesta este o resursă! De ce? Foarte simplu! Altfel, trebuie închiriat un spaţiu. Asta înseamnă consumarea altor resurse pentru producerea unor valori; aceste valori trebuie puse în circulaţie pentru a le transforma în bani (alt consum!) şi astfel, se plăteşte contravaloarea chiriei. După cum se poate vedea, în acest circuit al valorilor, banul, intervine doar ca echivalent valoric. Dincolo de antrenarea capacităţii de a identifica resursele, este important să dezvoltăm în noi şi capacitatea de a evalua corect TIMPUL. În anii copilăriei, avem senzaţia că „avem timp” şi că avem prea mult timp. Pentru nişte părinţi responsabili, acesta trebuie să fie un semnal grav de alarmă! Semnificaţia unei astfel de plângeri din partea copilului, este că se află pe un drum diferit decât cel trasat prin înzestrarea sa nativă. Pe de altă parte, atunci când copilul uită de masă, de somn, de orice altceva, este indicaţia cea mai sigură că se află pe drumul care îi valorifică o mare parte din zestrea nativă. În astfel de situaţii, părinţii ar trebui să studieze ce anume profesii se potrivesc acelor caracteristici pe care le manifestă copilul în jocurile sale. Are răbdare, îi place muzica, desenează, îi place să se joace cu culorile, îi plac jucăriile tehnice, îi place să monteze şi să demonteze, îi place privitul în oglindă, îi plac jocurile cu păpuşi... Sunt multe jocuri care dau informaţii asupra caracteristicilor de bază. Copii care, ca mine, pleacă la distanţe din ce în ce mai mari de casă, care studiază natura, care pun întrebări foarte multe, au spirit de explorator. Astfel de copii, au nevoie de o ofertă bogată de activităţi, astfel încât, treptat, să poată descoperi în ei înşişi ce anume îi mulţumeşte. În cazul meu, dorinţa de a cunoaşte, era însoţită şi de un puternic spirit de autodeterminare, „independenţă” cum se spune de obicei, iar asta, mi-a atras mari „dureri de cap” cam toată viaţa. În practică, nevoia de libertate, s-a tradus, în cazul meu, prin explorarea unor posibilităţi noi, prin munci în care riscul de a aplica o soluţie netesatată anterior era mare, prin explorarea unor domenii ale cunoaşterii, aflate la graniţa cunoştinţelor umane.
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 88 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 89 din 140

Dintotdeauna, m-am simţit atras de explorarea spaţiului, de stele. Aşa încât, de mic, am adorat literatura science-fiction. Era pentru mine o modalitate de a îmi astâmpăra setea de a ajunge mai repede „la stele”. Cum, conta prea puţin. Acest gen de activităţi, dezvoltă capacitatea de a visa şi de a vizualiza. Aceste două aptitudini, sunt critice pentru orice creator. Prin urmare, un copil înclinat către visare, are înzestrare de creator, are resursele primordiale necesare pentru a intra în lumea creaţiei şi pe cale de consecinţă, are nevoie de multă libertate dar, în acelaşi timp şi de o educaţie mult mai solidă, de o supraveghere mai strictă şi totuşi discretă, astfel încât să i se dezvolte liber şi spiritul de independenţă, capacitatea de adaptare rapidă la schimbări şi încă multe alte trăsături necesare. Am dat aici câteva exemple simple, pe scurt, despre ce înseamnă munca de gestionare a resurselor. Poate că ar trebui scris mult mai mult, dar ceea ce vreau eu aici, este să subliniez faptul că cele două aspecte pe care le tratează cartea, Casa şi Familia, sunt adânc implicate în stabilirea destinului copiilor (continuarea Familiei şi a Casei!!). Părinţii pot fie să accelereze succesul copiilor, printr-o instruire corespunzătoare, fie pot să îi programeze pentru eşec şi ratare, prin impunerea unor reguli străine înzestrării copilului lor. Atenţie părinţi, atenţie copii! Dacă ne vom reproşa la nesfârşit unii altora scpăprile şi imperfecţiunile, pierdem o mulţime de energie, de timp şi prin urmare, pierdem soluţii. Este suficient să scriem un articol în care să prezentăm faptele şi un mic comentariu în care să solicităm idei, soluţii şi să îl plasăm (publicăm) pe internet, astfel încât să beneficieze cât mai mulţi de această experienţă!! E o soluţie! Pe lângă acest aspect al împărtăşirii experienţei, mai este însă şi altul: Dacă cineva care cunoaşte soluţia pentru că a trecut prin situaţie şi a găsit-o, citeşte articolul şi oferă un răspuns? Scrierea unui articol şi publicarea sa pe internet, e ceva ce poate fi făcut cu cheltuieli minime şi efort minim de învăţare şi aduce beneficii mari tuturor! Pe lângă asta, aduce mulţi prieteni şi asta, înseamnă resurse atrase! Aceste rânduri, sunt un semn de mulţumire şi apreciere faţă de toţi cei care au fost şi sunt alături de mine, de când am început să public pe internet, precum şi faţă de cei care au fost mereu alături de mine, fără ca eu să fi ştiut.... Vă mulţumesc şi vă sunt recunoscător tuturor celor care v-aţi rupt din timpul vostru pentru a citi ceea ce scriu, pentru a îmi da idei noi, sugestii, pentru a îmi pune întrebări! Fiecare din voi a contribuit cu puţin la scrierea acestui al doilea volum din seria „Ritmuri Interioare”! Hai acum să trecem la...

© Stănescu Şerban, 2009

Cuprins

EOF

Pag 89 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 90 din 140

II ADMINISTRAREA RESURSELOR Verbul „a administra” din limba română, este pentru moment lipsit de o anumită încărcătură. Poate cu timpul, sensurile adăugate vor acoperi mai bine nevoile curente. Faptul că situaţia stă astfel, o dovedeşte utilizarea excesivă a unor neologisme derivate din verbul „to manage” din limba engleză, verb care, paradoxal, este el însuşi un neologism importat din Franţa. Mai exact, este vorba de verbul „menager”, care, iniţial desemna persoana care se ocupa de casă şi făcea „menajul”, adică, se ocupa de cumpărături, bucătărie, curăţenie şi cam tot ce înseamnă treburi curente într-o casă. Cu timpul, termenul a căpătat sensuri extinse, astfel încât, s-a ajuns în limba Engleză la „to manage” şi „manager”. Foarte mulţi confundă acest termen, „manager”, cu cel de director, care este o funcţie executivă. Manager, semnifică în fapt statutul de investitor-antreprenor, adică, cel care vrea să îşi pună ideile în aplicare, apoi elaborează un plan bine determinat, o strategie şi în fine, pune la dispoziţie resursele necesare pentru materializarea acestui plan, pe baza strategiei elaborate. Managerul veghează totodată ca acel plan şi strategia corespunzătoare să fie respectate întocmai, evaluează modul în care s-au parcurs etapele, analizează rezultatele şi aplică corecţiile necesare, după caz. În funcţie de complexitatea problemelor, un manager va delega o parte din responsabilităţi, unor directori executivi. Altfel spus, unor salariaţi cu competenţe extinse. Aşadar, director, este un salariat cu competenţe extinse. Atât! Cel care este creierul şi principalul factor de decizie, este managerul! În limba română, echivalentul este administrator. Iată prin urmare ceea ce are de făcut un administrator: 1. Să viseze; 2. Să vizualizeze visul; 3. Să elaboreze un plan scris, care este de fapt, o formă scrisă a viziunii şi o strategie de punere în aplicare, care până la urmă, este o succesiune de etape ale planului, cu termene precise de îndeplinire şi acţiuni concrete de efectuat în fiecare interval de timp dintre termenele stabilite; 4. Să analizeze şi să evalueze rezultatele obţinute în fiecare etapă şi să desprindă concluziile pe baza acestei experienţe acumulate; 5. Să aplice corecţiile necesare planului elaborat, funcţie de noile condiţii şi de experienţa şi informaţiile acumulate în timpul îndeplinirii acţiunilor prevăzute în etapele parcurse. După elaborarea măsurilor de corecţie, ciclul se repetă, până la atingerea obiectivelor stabilite prin plan şi strategie. Ce legătură au toate aceste cerinţe cu Casa şi Familia? Hai să privim dincolo de şabloane şi automatisme. Care sunt resursele cele mai importante? Sunt două: OMUL ŞI TIMPUL!

© Stănescu Şerban, 2009

Cuprins

EOF

Pag 90 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 91 din 140

Repet:

OMUL ŞI TIMPUL.
Pentru ce anume căutăm un tovarăş de viaţă, un partener? Pentru a produce copii ale indivizilor speciei? Pentru ce facem copii? Doar pentru că avem din punct de vedere biologic potenţialul de a produce copii fizice ale indivizilor speciei umane? M-am străduit în anii din urmă să desprind maximum de învăţături din experienţa căsniciei mele, din cei peste 10 ani de antreprenoriat şi recunosc, am ajuns să înţeleg cât de puţine ştiam despre ce înseamnă o Casă şi o Familie, atunci când am pornit la drum în doi. Am pornit cu convingerea că pot găsi soluţii şi că am suficientă tenacitate şi energie să le pun în aplicare. Ceea ce am ignorat, a fost evantaiul resurselor cu care am pornit la drum, diferenţa dintre capacitatea mea de adaptare la situaţii şi a partenerei mele. Am fost convins atunci că pot compensa eventualele diferenţe şi nepotriviri. Există însă o caracteristică, îndrăznesc eu să spun chiar o calitate, a cărei lipsă, necesită decenii pentru a fi cultivată şi a cărei lipsă, este imposibil de compensat: încrederea în sine şi în forţele proprii. Aici am greşit în căsnicie. Am crezut cu încăpăţânare că lipsa de încredere în sine, poate fi depăşită. Până aici, viaţa mi-a demonstrat că am intuit corect. Ceea ce mi-a scăpat, a fost faptul că, încrederea în sine, se cultivă luând decizii. Cât mai multe decizii. Pe baza acestor decizii, încrederea în sine se dezvoltă treptat şi odată cu ea, calitatea deciziilor, creşte. Astfel, ajungem să luăm din ce în ce mai multe decizii corecte. Procesul decizional, poate fi analizat pe sute şi mii de paginii şi chiar a şi fost, de-a lungul anilor. Există chiar o teorie întreagă care tratează problema, „teoria deciziei”, care scoate în evidenţă o serie de elemente de bază ale procesului decizional, factorii de influenţă, anumite legi intrinseci ale acestui proces, factorii de risc, metodele de reducere a gradului de risc general. Desigur, ca orice teorie matematică sau orice altă teorie, ea poate fi învăţată mai uşor sau mai greu, funcţie de înzestrarea fiecăruia. Am făcut referire la această teorie, pentru cei care doresc să aprofundeze subiectul. La vremea când am descoperit această teorie, am fost atât de îngrozit de dificultatea subiectului şi complexitatea sa, încât m-am mulţumit să iau act de câteva noţiuni. Cât anume am înţeles şi cât am reţinut, rămâne de văzut. Dacă voi reveni asupra studiului procesului decizional, este iarăşi de văzut. Ceea ce este important de reţinut însă, este faptul că procesul decizional, luarea unor hotărâri cu alte cuvinte, este un proces complex şi depinde de foarte mulţi factori. Ceea ce este important într-o decizie, este calitatea acesteia. Calitatea unei decizii, este dată de rezultatele obţinute ca urmare a luării deciziei respective.

© Stănescu Şerban, 2009

Cuprins

EOF

Pag 91 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 92 din 140

Cei cincisprezece ani de antreprenoriat (afaceri), poate că m-au învăţat doar ceea ce este foarte important în afaceri. Sunt perfect conştient că, pornind de la zero, fără o tradiţie în familie în domeniul afacerilor, a trebuit să învăţ enorm de multe şi din tot ceea ce era necesar, am reuşit să învăţ doar o mică parte. Sunt la fel de conştient că, poate ar fi fost mai bine dacă alocam mai mult timp înclinaţiilor mele native şi că, inevitabil, cei 15 ani dedicaţi studiului artei de a face afaceri, au fost luaţi definitiv de la perfecţionarea aptitudinilor mele native. Sunt la fel de conştient că multe alte caracteristici au fost neglijate în timpul cât am învăţat despre afaceri şi am luat decizii privind dezvoltarea spiritului meu antreprenorial. Întrebările pe care mi le-am pus după ce am înaintat la editură volumul I al cărţii, au fost: Aveam nevoie de cultivarea spiritului antrerprenorial? Cum voi putea suplini anii consumaţi în această direcţie, în detrimentul scrisului, al muzicii, al dezvoltării mele interioare şi al educării percepţiilor extrasenzoriale? Cum voi putea recupera această mare rămânere în urmă, exact acolo unde am înzestrarea maximă? Am reflectat îndelung şi am înţeles că singur, va fi extrem de greu să recuperez rămânerea în urmă. Pe de altă parte, am putut vedea cât de multe poate realiza un om care îşi ascultă ritmul interior. Punând cap la cap aceste descoperiri, adăugând constatările din viaţa de zi cu zi, care m-au condus la concluzia că există foarte mulţi oameni înzestraţi, care se confruntă cu acelaşi gen de probleme, am înţeles că, pe de o parte, căutarea unui partener potrivit este importantă, pe de alta, a îţi dezvolta capacitatea de a lua decizii corecte, este esenţială şi în fine, a scrie despre toate acestea, este o cale de a accelera reuşita pe de o parte, este o modalitate de a demonstra că etapele pe care le-am enumerat sunt cele care trebuie urmate şi, pe cale de consecinţă, scriind despre ele şi publicând, pot transmite experienţa mai departe şi în acest fel, alţi oameni aflaţi în situaţii similare, vor putea economisi TIMP citind cărţile, apoi găsind scăpările din ele, comunicând cu mine, cu prietenii, cu cunoscuţii lor, schimbând opinii şi informaţii privind experienţa fiecăruia. În popor, înţelepţii spun „Unirea face puterea”. Până la urmă, un bun administrator ştie că este mai eficient să construieşti un colectiv, o echipă, o Familie, pentru că astfel se pun în comun resurse diferite. Unde se învaţă primii paşi în arta aceasta a administrării resurselor? ÎN CASĂ. ÎN FAMILIE! Acasă învăţăm pentru prima oară că timpul trebuie folosit cu
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 92 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 93 din 140

înţelepciune, banii trebuie drămuiţi cu grijă, că există lucruri mai importante şi mai puţin importante, că trebuie să ne respectăm unii pe alţii... E adevărat? Adevărat e, vă asigur şi de altfel, puteţi verifica şi chiar vă rog! Dacă lucrurile stau altfel, întrebarea care trebuie pusă, este următoarea: Este aceea o Casă? Sau, este aceea o Familie? Am învăţat eu oare ceva din toate acestea? Cât am înţeles? Cum am aplicat? Cu ce rezultate? Toţi cititorii acestei cărţi, îşi vor pune aceste întrebări SAU POATE ŞI LEAU PUS DEJA. Şi e normal să fie aşa! Aşa cum mi-am pus şi eu aceste întrebări, de altfel. Mi-am pus aceste întrebări şi am căutat răspunsurile. Cum? Am ales drept temă a acestei cărţi, CASA ŞI FAMILIA. Aşadar...

III ECHIPA După ce am terminat de scris cele două subsecţiuni ale acestui capitol, i le-am citit Monicăi. —Ei, ce părere ai? —Vorbeşti singur. Te referi foarte mult la tine. —Da, este trecerea în revistă a unei experienţe trecute. —Mai eşti singur? Acum ai o familie. Luăm decizii împreună! —Da. Ştiu ce mai am de făcut. Totul rămâne cum am scris, dar lipseşte ceva. Mai trebuie ceva adăugat. Şi ştiu ce! Perioada anului 2008, a fost o perioadă în care am analizat şi reanalizat foarte mulţi din paşii parcurşi. Am înţeles foarte multe, am corectat multe şi am luat decizii importante. A fost un an foarte aglomerat! Atât de aglomerat încât am renunţat la ideea concediului. Lista problemelor pe care trebuia să le soluţionez, devenea din ce în ce mai lungă. Înţelesesem dincolo de îndoieli, că ceea ce voiam eu, era mult prea mult pentru un singur om. De altfel, un foarte bun prieten, un inventator şi totodată pasionat de astrologie, mi-a atras atenţia de câteva ori că am ridicat ştacheta mult prea sus pentru ceea ce e normal să pretindă un om de la el însuşi... Prima oară, am primit acest avertisment, în vara anului 2003. Inventatorul, un bătrânel de peste şaptezeci de ani, o minte vioaie şi un om de acţiune, în ciuda vârstei, pe la şaizeci şi cinci de ani, s-a apucat să înveţe calculatoare. Şi asta, fără a cunoaşte limba Engleză! Astăzi, foloseşte calculatorul îndrăznesc eu să spun, mult mai bine decât mulţi elevi de liceu... În acea vară a anului 2003, venise la mine să discutăm despre calculatoare. Eram foarte foarte obosit şi m-a întrebat ce e cu mine. Am încercat să ocolesc subiectul şi atunci m-a atenţionat pentru prima oară:
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 93 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 94 din 140

—Simpaticul meu domn! De când ne cunoaştem? Sunt aproape şase ani, aşa e? —Mmmmdaaa... am mârâit eu. Îl ştiam hâtru de fel şi mă aşteptam la un atac... —Ei, în toţi anii aceştia, m-am tot întrebat, unde vrei să ajungi? Eşti sigur că ai tot ce îţi trebuie? Că ştacheta pretenţiilor e pusă acolo unde e posibil? Ştii, atunci când cineva sare să zicem la 1,70 metri, următoarea experienţă, o va face la 1,75. Dacă a sărit la 1,95, o să pună ştacheta la 2,00 metri. Ştii ce faci tu? Treci direct de la 1,90, la 2,50. Şi te încăpăţânezi să sari într-una, deşi ştacheta cade la fiecare săritură. Te-ai gândit vreodată să sari să zicem la 2,20 metri? Sau poftim, măcar la 2,40? —Păi da, dar uite, toate merg anapoda! Toată lumea cleveteşte, comentează şi de făcut, facem campanii electorale şi promisiuni fără acoperire. Trebuie să le fac singur pe toate, că peste tot pe unde mă duc, dau peste incompetenţi. —Aşa! Şi crezi tu că o să ajungi în viaţa asta să le faci perfect pe toate? Poţi tu să faci treaba altora, treaba tuturor incompetenţilor? Cum, singur? Ţiam propus de atâtea ori să colaborăm. Hai să găsim soluţii împreună! Am simţit lovitura în plin. Căsnicia mea stătea să se dărâme. Cu ceva timp înainte, poate o lună, primisem un telefon de la tatăl meu, din Venezuela şi îmi spusese că după opinia sa, căsnicia mea e practic ajunsă la final. Am refuzat atunci să înţeleg că asta devenise atât de evident pentru ceilalţi, încât trebuie să accept lucrurile şi eu şi să acţionez... Am înţeles asta abia spre sfârşitul verii, cam la finele lunii august. Şi a trebuit să iau o decizie. Ar fi fost bine dacă aş fi înţeles atunci şi „partea nevăzută a lunii”: ECHIPA. Aşa cum am spus înainte, în 2008, mi-am evaluat eforturile, am început să planific serios ceea ce făceam şi rezultatele au început să apară. Lansarea cărţii, a fost un succes. Şi aici însă, am primit o lecţie usturătoare, privind ceea ce înseamnă lucrul în echipă. Lansarea cărţii a fost un succes, pentru că mi-am planificat paşii şi am acţionat, am corectat pe parcurs scăpările. Unde am greşit? Am vrut să leg evenimentul de prima ediţie a Târgului de carte, eveniment organizat de primăria municipală Alexandria. Am scăpat din vedere că aici, ar fi trebuit să analizez posibilităţile de a face echipă cu cineva de acolo, să mă informez şi să informez la rândul meu, adică, să facem un schimb de experienţă. Rezultatul? Târgul de carte a fost un fiasco total. Cauzele, multiple. Una peste alta, a fost vorba de lipsă de experienţă şi o echipă insuficientă numeric pentru a duce la bun sfârşit toate sarcinile. Da. Am înţeles asta, abia după eveniment. A face echipă! Problema echipei, începuse să mă preocupe încă din primăvara anului, legat de firmă. Făcusem într-o zi analiza organigramei firmei, la nivelul minimal
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 94 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 95 din 140

al desfăşurării activităţii. Aşa am descoperit prima eroare: Este oare posibil ca un singur om să acopere toate compartimentele unei firme şi să o facă la un nivel mulţumitor? Aceasta era situaţia în fapt. Eu acopeream totul. Singur... Cum? Prost... Am publicat anunţ de angajare şi au început să apară solicitările. Am intervievat o serie de persoane şi am constatat în primul rând că cei care se prezintă, au pretenţii deplasate şi o imagine foarte vagă a ceea ce înseamnă funcţii şi competenţe. Ştiau doar că vor un loc de muncă cu un anumit salariu. Că ar fi trebuit să şi facă pentru acei bani, ceva anume, să corespundă unor cerinţe bine determinate şi dependente de suma pretinsă, era ceva foarte vag în mintea lor. Am înţeles că problerma competenţei şi a cunoaşterii valorii personale reale, era ceva foarte vag. Ceea ce era clar, era cât anume au nevoie să încaseze de la angajator. Pentru ce să plătească angajatorul acea sumă de bani, credeau că e problema angajatorului. Mai grav, cu o singură excepţie, toţi cei care s-au prezentat, considerau că e lipsit de importanţă cum anume îşi desfăşoară munca. Considerau că patronul e dator să plătească şi pentru faptul că s-au prezentat la serviciu şi au stat opt ore! Rezultatele? Eficienţa? Încasările aduse prin calitatea muncii prestate? Astea erau problemele altcuiva! Foarte pe scurt, ei pretindeau bani pentru că existau şi veneau la servici. Competenţă? Ce înseamnă asta? Am venit, trebuie să mă plăteşti! Am fost şocat de ceea ce am descoperit şi mi-am pus întrebarea „Ce se petrece de fapt?” Ca lucrurile să fie şi mai clare, am auzit trecând pe stradă, discuţii similare ale altor proprietari de afaceri cu cunoştinţele lor: „Am de lucru, am nevoie de oameni, dar vin, pierd vremea şi fac stricăciuni pe unde lucrează şi după asta, cer bani! Cu cine să fac treabă? Cu astfel de oameni? Vin câteva zile la muncă, cer bani în avans, le dau, că mă gândesc că suntem oameni şi avem fiecare necazuri şi dificultăţi şi apoi, dispar din oraş! Am început să înţeleg unde greşeam... Cum poţi să formezi o echipă de oameni competenţi, când ai eşuat în prima lecţie de viaţă? FAMILIA? Am înţeles că de aici trebuie să reiau totul. FAMILIA. Am înţeles că partenerul de afaceri de care aveam cea mai mare nevoie, era în primul rând OMUL DE LÂNGĂ MINE. Partenera de viaţă. Ori, aici, rămăsesem repetent... După lansarea cărţii, mi-am dat seama că trebuie să reiau totul din acest punct: Găsirea partenerei de viaţă. Această parteneră, avea să îmi fie prieten, tovarăş de joacă, ajutor, profesor, elev, primul partener de afaceri şi primul salariat competent. Cel mai competent! Aşa am înţeles că ceea ce aveam eu nevoie şi pretindeam eu de la unul sau mai mulţi eventuali salariaţi, putea fi oferit doar de partenerul meu de viaţă. Că o firmă solidă, care să reziste în timp, peste ani, chiar dincolo de fondatorii acesteia, trebuie să îşi aibă nucleul, scheletul, pe membrii unei
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 95 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 96 din 140

familii. Mă obseda chiar o frază scrisă în una din cărţile sale, de Serghei Nikolaevici Lazarev: „Omul din ziua de astăzi, trebuie să fie şi sfânt şi om de afaceri.” Citisem destul de multe exemple ale unor firme ajunse de talie mondială. Toate, fără excepţie, porniseră ca afacere de familie. Cu alte cuvinte, experienţa Casei şi a Familiei, fusese extinsă dincolo de limitele casei şi ale familiei. Odată înţelese noile coordonate de acţiune, am căutat să verific din experienţa altora, ce anume probleme au fost, cum s-au rezolvat. De ce s-au desfiinţat unele firme, de ce au mers mai departe altele şi astfel, am descoperit că în realitate, succesul unei firme, constă în copierea schemei de bază a succesului în familii şi adăugarea pe parcurs a noi caracteristici, treptat. Am verificat aceste ipoteze pe cazurile despre care am putut obţine informaţii. Firmele care s-au destrămat, sau au avut mari dificultăţi, erau fondate de persoane care aveau probleme în familie. Firmele fuseseră înfiinţate ca o soluţie de a compensa lipsa înţelegerii în familie, ca un loc de retragere, de evadare din faţa acelor probleme... Ciudat lucru, când am revăzut perioade din existenţa mea, mi-am amintit că şi în alte împrejurări am întâlnit acest fenomen: refugierea în muncă. O stranie formă de capitulare în faţa vieţii! Capitulare... Am reflectat îndelung asupra a tot ceea ce făcusem, asupra a ceea ce descoperisem în perioada februarie – mai 2008, în timpul unui regim alimentar pe care l-am ţinut pentru a verifica o ipoteză, privind importanţa apei în alimentaţie. Descoperirile pe care le făcusem, demonstrau clar că rolul apei în alimentaţie este mult mai important decât s-ar putea bănui. Unul dintre efectele obţinute prin regimul alimentar, a constat în amplificarea percepţiilor extrasenzoriale. Astfel am căpătat accesul la zone profunde ale subconştientului. Mi-am amintit evenimente din viaţa mea despre care crezusem că au dispărut din mine... Am reuşit să formez o imagine mult mai coerentă asupra întregii mele existenţe, m-am împăcat cu mine însumi şi cu mulţi alţi oameni cu care drumul vieţii mele s-a încrucişat pentru o vreme. Am reflectat apoi îndelung asupra a ceea ce am de făcut. Am reflectat asupra gestului de a arde rezultatul unei munci de peste douăzeci de ani. O formă de capitulare? Aşa am înţeles că gestul săvârşit, poate avea semnificaţia de capitulare, dacă... Dacă voi abandona drumul pe care am pornit. Înţelegerea a ceea ce am de făcut însă, era abia la început. Volumul de muncă, imens. Casa, firma, scrisul, muzica, educaţia în domeniul extrasenzorial... Enorm de multe de făcut! Începeam să înţeleg că fără un partener, va fi practic imposibil să merg mai departe. Articolele pe care continuam să le public, comentariile cititorilor, cererile acestora şi în general rezultatele obţinute din interacţiunea cu cititorii, m-au condus clar la concluzia că trebuie să încep lucrul la volumul II al
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 96 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 97 din 140

„Ritmuri Interioare”. Aveam însă multe de clarificat cu mine însumi, în viaţa mea. Trebuia să mă împac cu faptul că, înainte de toate, sunt un om. Primisem o sancţiune destul de dură în 2005: Hepatită. Înţelesesem că există limite precise care, atunci când sunt depăşite, costă. Am scăpat atunci mobilizându-mi la maximum resursele interioare. Pusesem în acţiune tot ceea ce învăţasem. La Yoga, la Reiki, descoperirile făcute de mine... Lucrasem asupra mea cu Lumină şi acceptasem un tratament medical de urgenţă: Perfuzii cu glucoză şi vitamine. Am înţeles în săptămâna cât am făcut zi de zi perfuzii, că acesta este preţul exceselor şi mai mult, că acesta era un avertisment doar. La următoarea încălcare, putea fi mai grav. Oricât de grav. Înclusiv sfârşitul, aici... M-am decis prin septembrie, când mă liniştisem în sfârşit în privinţa cărţii, când am considerat că am încheiat cu adevărat cu volumul I, ce trebuie să fac mai departe. Era clar că pasul următor trebuia să fie o demonstraţie că ceea ce afirmam în primul volum, este doar începutul unui drum, că folosirea aptitudinilor native este calea care duce către succes. Cartea, albumul „Masters of The Light, rezultatele în domeniul extrasenzorial, erau suficiente dovezi. Ele însă, trebuiau prezentate sub o formă publicului. Dar mai ales, viaţa mea trebuia să fie argumentul care să dea consistenţă acestor experienţe. Aveam coordonatele generale ale volumului II. Am făcut o schiţă a acestuia, am punctat câteva idei şi am abordat frontal problema cea mai delicată: Un partener. M-am decis să caut folosi toate mijloacele care îmi stau la dispoziţie, să evaluez rezultatele, să aplic corecţiile necesare şi să continui până când o voi găsi. Am revăzut textul „Femeia Visurilor Mele”. Pe parcursul anilor 2007 şi 2008, făcusem multe modificări. Gemenele Antonina şi Florina, mă ajutaseră enorm de mult să completez tabloul cu multe caracteristici dar cerl mai important, descoperisem unde şi cum trebuie să caut. Dinăuntru în afară! M-am decis la mijlocul lui septembrie să mobilizez toate rersursele disponibile pentru a îmi găsi partenera. Pe de altă parte, începusem să întrevăd că cel de-al doilea volum, asta trebuia să prezinte: O modalitate de a descoperi paertenerul cel mai bun în viaţă. Şi de unde ar fi putut porni o astfel de poveste mai bine? Evident, de la mine. Perioada octombrie – decembrie, a însemnat o mulţime de experimente, în care mi-am mobilizat toate capacităţile. Inclusiv cele extrasenzoriale. Ştiam deja că portretul femeii speciale, trebuie să coincidă cu o percepţie. Cu alte cuvinte, trebuia să o simt înainte de a o vedea. Aşa am descoperit-o treptat, pe Monica. Întâi, am simţit-o. Am comunicat prudent cu ea. Am făcut excperimente de comunicare telepatică cu ea, fără să o avertizez. Aşa am descoperit că recepţiona mesajele mele şi că era conştientă. Era însă la fel de prudentă ca şi mine. Evita să abordeze direct
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 97 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 98 din 140

problema extrasenzorialului. Aveam să aflu ceva mai târziu cauza şi să descopăr că era aceeaşi... Lipsa de înţelegere manifestată de cei mari, la vreme apariţiei primelor întrebări dificile... Un moment cheie la ea, a fost cutremurul din 1977. De la acest episod, a decis să mă supună la teste. A vrut să ştie cum văd eu lumea, cum acţionez, ce simt... Acelaşi lucru îl urmăream amândoi... Am acceptat jocul. În ultimă instanţă, chiar dacă constatam că trebuie să îmi continui căutările, rămânea materialul scris, care putea fi folosit mai târziu. Aşa s-a născut seria de schiţe „Cutremur”, publicată pe internet. Aşa am descoperit că are ceea ce îmi trebuie mie, privitor la scris. Acel „ceva” care mă ajută să scriu. Am descoperit că pe lângă asta, avea şi capacitatea de a îmi semnala anumite scăpări, astfel încât să completez, să modific, să îmbunătăţesc ceea ce scriu. Aşa am ajuns să discutăm despre percepţia extrasenzorială şi să facem experienţe în mod conştient. Comunicam prin mesaje, pe internet. Apoi telefonic... Până la urmă, am decis să ne vedem... În seara când ne-am întâlnit, în Bucureşti, ceva straniu s-a petrecut. Un eveniment care mi-a fost descris şi care mi s-a imputat că s-ar fi petrecut cu 29 de ani înainte. Un eveniment care era imposibil de justificat prin mijloacele cunoscute... Un eveniment care acum, şi-a găsit justificarea. Cineva, foarte drag mie în acea vreme, cu 29 de ani în urmă, văzuse scena întâlnirii mele cu Monica. Ani în şir m-a chinuit acea poveste. Şi asta, pentru că eu la acel moment, eram în cu totul alt loc decât cel în care fusesem văzut... Văzut cum? Şi cu cine? Curbura spaţio-timpului. Cum a fost posibil ca cineva din anul 1980, să vadă un eveniment din 2009? Înainte de a stabili locul întâlnirii, uitasem această întâmplare şi i-am dat întâlnire Monicăi în faţă la Universitatea din Bucureşti. Apoi brusc, mi-am amintit şi am schimbat locul: În faţa Teatrului Naţional. Din păcate, din cauza legăturii telefonice foarte proaste, Monica a reţinut doar numărul troleibuzului cu care trebuia să ajungă şi „la Universitate”... Am aşteptat aproape o oră, patrulând prin faţa Teatrului Naţional. Într-un târziu, telefonul a sunat din nou... —Unde eşti? Am îngheţat! De o oră aproape te aştept! Sunt la Universitate! Eram deja în taxi, plecasem spre Gara Obor, pe unde venise Monica... Am crezut că legătura telefonică a fost mai slabă decât apreciasem iniţial şi că neînţelegând ce i-am spus, a preferat să aştepte la gară... Pe drum, spre Alexandria, mi-am dat seama că scena care mi se descrisese în 1980, se petrecuse întocmai, cu o mică diferenţă... Anul, în loc să fie 1980, era... 2009! Adică cu 29 (douăzeci şi nouă!) de ani mai târziu faţă de acel moment... Am fost destul de tulburat, cu atât mai mult cu cât mă străduisem cât putusem să evit acel loc şi acea scenă care mi se descrisese cu aproape treizeci de ani înainte...
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 98 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 99 din 140

Fusesem avertizat cu 29 de ani înainte că mă voi întâlni cu o blondă, pe treptele Universităţii... Cu cine? Am aflat pe 27 ianuarie 2009 cu cine. Cu Monica. Aşa s-a născut noua ECHIPĂ. Am discutat mult cu Monica în perioada dinainte de plecarea din România. Am făcut tot ce ne-am priceput pentru a ne armoniza, pentru a ne cunoaşte mai bine, pentru a descoperi care sunt modalităţile de a soluţiona eventualele stări conflictuasle care pot apare între noi. Au fost astfel de situaţii şi am găsit soluţii. Am discutat, am discutat întrun mod extraordinar, ca şi cum am fi vorbit despre nişte cunoscuţi, despre nişte prieteni, pentru care căutam o soluţie. Încet-încet, am completat o parte din informaţiile de care aveam nevoie şi unul şi celălalt, pentru a şti ce poate fiecare, unde ne putem baza unul pe celălalt, ce putem face separat şi ce trebuie să facem în echipă. Ne-am stabilit obiective, am stabilit termene şi, desigur, am căutat să ne bucurăm de Viaţă. Aşa cum înţelegem noi să facem asta. De exemplu, plimbându-ne, adfmirând flori, pomi, păsări, ascultând muzică, scriind, citind, căutând să ne explicăm acele episoade ale existenţei noastre, în care, cunoaşterea oficială e neputincioasă. Monica a citit mult în răgazul pe care l-a avut înainte de plecarea din România, eu mi-am continuat studiile în Inforenergetică până la gradul III şi ne-am propus ca, între obiectivele principale, şederea noastră în Grecia, să aibă şi pe acela de stagiu de practică în domeniul dezvoltării capacităţilor extrasenzoriale. Să îmbunătăţim comunicarea dintre noi, calitatea percepţiilor şi, acolo unde va fi posibil, să ajutăm după puterile noastre, pe toţi cei care vor apela într-un fel sau altul la noi. Ne-am propus între altele să valorificăm cele două experienţe de viaţă ale fiecăruia dintre noi, astfel încât, în cel mai scurt timp posibil să ne cunoaştem resursele şi să învăţăm să le gestionăm şi să le administrăm cât mai bine, atât în folosul nostru, cât şi în folosul celor care, asemenea nouă, caută explicaţii pentru evenimente imposibil de elucidat din existenţa lor, în contextul cunoaşterii oficiale.

Cuprins EOF

© Stănescu Şerban, 2009

Cuprins

EOF

Pag 99 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 100 din 140

O tonă de teorie
Este o vorbă înţeleaptă, care spune astfel: „Un gram de practică, valorează cât o tonă de teorie” Am citit de-a lungul anilor multe cărţi, căutând răspuns la anumite întrebări pe care mi le-au ridicat întâmplările existenţei mele. În mare, am povestit despre ce este vorba. Mai multe, vor fi în „Lumea lui Ainival”. Există o zonă vastă a Universului, pe care simţurile comune o ignoră. Şi asta, pentru că sunt nepotrivite pentru a o percepe. Înseamnă oare asta că e doar o poveste „lumea de dincolo”? Pentru cei care au trecut prin fenomenul de moarte clinică, acea lume există, dincolo de orice îndoială! Ce se află „dincolo” de ceea ce ştim? În acest moment, în lume, există mii de cărţi care vorbesc despre acest „dincolo”. Există pe internet filme şi articole scrise de specialişti care au lucrat ca cercetători sau şefi de programe la NASA, la Pentagon, la Jet Propulsion Laboratory sau în cadrul „Proiectului Manhattan”, cunoscut publicului larg sub numele de „Proiectul Philadelphia”, în cadrul căruia s-au făcut experimente bazate pe teoriile şi aparatura puse la punct de românul Nicolae Teslea, mai cunoscut sub numele Nicola Tesla, precum şi pe teoria relativităţii a lui Einstein... Mai există şi Proiectul Venus şi încă multe alte materiale GRATUITE, din care cei interesaţi, pot învăţa multe. Aş putea să vă înşir o listă foarte lungă de titluri de cărţi şi de autori. Am să vă ofer doar câteva nume. Cine este interesat, poate folosi motorul de căutare Google, sau poate imagina o soluţie care i se potriveşte mai bine. Orice e posibil. Iată deci, cele câteva nume: Claudian Dumitriu; Inforenergetică; Ghelasie Gheorghe; Petre Anca; Valeriu Popa; Viorel Olivian Paşcanu; Gheorghe Giurgiu; Deniplant; Alexandra Moşneaga; Lidia Fecioru; Serghei Nikolaevici Lazarev; Djuna Davitaşvili; Igor Ignatenko; Vanga Dimitrova; The Venus Project; Free energy; Rhonda Byrne; Bob Proctor; David Vallieres; Wallace Wattles; Gregg Braden; Jasmuheen; Dale Carnegie; Masaru Emoto; Pavel Coruţ; Radu Cinamar; Sfinxul din Bucegi; Kogaion; Law of Attraction, Robert Kiyosaki... Atât de la mine. Această listă, a însemnat ani lungi şi grei de căutări, îndoieli, ezitări, dezamăgiri, paşi bătuţi pe loc... Prefer să vă las să căutaţi singuri mai mult, dacă chiar sunteţi interesaţi.
Cuprins EOF

© Stănescu Şerban, 2009

Cuprins

EOF

Pag 100 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 101 din 140

Un gram de practică
I VIAŢA ÎN DOI —Ai citit? —Da, Şerban... —Şi? —Da... E superbă! De când zici că scrii la asta? —Am început la finele lui 2003... —Şi, ce ai de gând cu ea? —Ce am de gând? Ştiu şi eu? După cum vezi, şi-a îndeplinit misiunea! Te-am găsit, eşti aici, cu mine, ce să mai am de gând? —O publici? —FVM? Hmmmm... Am mai zis eu că o public, dar... În acel moment, era doar o poveste frumoasă... —Între timp însă, povestea s-a adeverit! Îţi dai seama, Şerban ce înseamnă asta? Ştii câţi oameni cunosc eu în situaţia asta? Care caută, care au ceva aparte, care merită ajutaţi? Cărora merită să li se spună ce să caute, unde şi cum? Noi am găsit! Poate că a venit vremea să dăm mai departe! Să facem loc la ceva nou în viaţa noastră! Tu singur ai spus că ai învăţat de la mulţi! Ar fi un semn de recunoştinţă şi de respect faţă de toţi acei pe care îi iubeşti! —Mai e de muncă... Mai trebuie lucrat la ea. Aşa cum e acum, e mai mult pentru mine, mai curând un fel de jurnal mai ciudat. —Şi, când o termini? Mai ţii minte când scriai la „Cutremur”? „Scrisoare pentru Maria”? —Da. —Mai ştii ce ţi-am spus după ce am citit-o? —”E cea mai frumoasă declaraţie de dragoste!” —Da... Şi tu, ce mi-ai zis atunci? —”Mă laşi să o public?” —Da. Şi? Rezultatul? —Înţeleg... Vrei să o publici tu? —Da! —Mai e de lucru mult, totuşi. Mai sunt de eliminat unele ezitări, trebuie dat un final altfel decât ce e acum... —Şi? —Lasă-mi timp să reflectez. Am reţinut, o să văd ce fac. Am rescris părţile care am considerat necesar să le rescriu, am adăugat ceea ce mi se părea necesar şi „Femeia Visurilor mele”, era gata de publicare. Monica a publicat-o puţin înainte să plecăm din ţară. A vrut mult asta... —Şerban, gândeşte-te că o să plecăm. E greu de spus de aici, de unde suntem, când vom mai avea internet la dispoziţie. Şi banii, e greu să ştim de pe acum câţi şi cum vor fi. Tu singur ai spus că pusul pe net e ceva mai
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 101 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 102 din 140

delicat. Lasă-mă să o pun eu, acum, cât se poate! Pe urmă, vezi tu. Te mai gândeşti, faci ce crezi tu că trebuie, dar hai să îi dăm drumul acum! Ai văzut şi tu ce ecou a avut „Scrisoare pentru Maria”. Ce alte dovezi mai vrei? Lumea caută! Îşi pune întrebări, vrea răspunsuri! Hai să le oferim o poveste adevărată, celor care vor cu adevărat să ştie! Am revăzut de câteva ori materialul, am discutat amândoi şi în fine, prin februarie, l-am pus pe NetLog, pe pagina ei... A urmat apoi continuarea, în viaţa reală... Alergătură, acte, tracasări, pregătiri. Şi asta, în acelaşi timp în care trebuia să muncim asupra noastră, să căutăm acele puncte vulnerabile, unde este nevoie de răbdare şi experienţă, să învăţăm să ne ghidăm reciproc, cu răbdare, cu delicateţe. Să aflăm acele lucruri mărunte care fac viaţa omului frumoasă şi acele lucruri mari, care îi dau o orientare. Am vrut amândoi să începem de la început totul. ALTFEL! Ce înseamnă altfel, pentru noi? Altfel, înseamnă a păstra experienţa câştigată şi a renunţa la tot ceea ce este balast. Amintiri cenuşii, mod de gândire învechit, prejudecăţi, idei fixe şi câte altele, care complică inutil existenţa. Altfel, înseamnă să credem că avem puterea şi tot ce e necesar pentru a porni viaţa de la capăt şi a reuşi! Un singur lucru a simţit Monica nevoia să aducă la mine, când a venit: Rhonda Byrne – The Secret. Am zâmbit când am văzut-o... —Am filmul, l-am văzut deja de câteva ori! Am şi primit cartea, cadou de la o prietenă de pe net, dar în Engleză... Chiar mi-am dorit să o am şi tipărită! „The Secret”, a fost primul lucru făcut în comun, fără să ne fi sfătuit înainte! Mulţi confundă viaţa în doi, cu faptul că împart acelaşi spaţiu locativ. Aceeaşi locuinţă. Am discutat asta cu Monica de mai multe ori. Atunci când vrei pe cineva anume în viaţa ta, trebuie înainte să îi faci loc. Înăuntrul tău, în primul rând. Am observat însă că în mod obişnuit, relaţia într-un cuplu, începe printro acţiune de „strecurare”, de cucerire, a unuia înăuntrul celuilalt. Iar când pătrunderea reuşeşte, cel care a reuşit, îşi imaginează că iubeşte. În fapt, asta e o simplă acţiune de cucerire. Un război mai special, e adevărat, dar până la urmă, tot război este. Ca în orice război, te strecori tiptil în interiorul cetăţii şi forţezi capitularea. Calul troian! O viaţă în doi care să se bazeze pe ceva real, pe punerea în comun a zestrei fiecăruia, înseamnă de fapt un gest de dăruire. Fiecare oferă celuilalt o parte din el. Îi face loc înăuntrul său şi îl invită: „Vino, te aştept, ai locul tău aici şi am făcut tot ce m-am priceput să te simţi bine, să fii tu însuţi şi să fim! Să fim Unul! Doi ca Unul!”
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 102 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 103 din 140

Da... E adevărat, educaţia pe care o primim, e încă departe de aşa ceva. Totuşi, de undeva trebuie pornit. Sunt din ce în ce mai mulţi cei care simt nevoia unei schimbări. Schimbarea asta, poate că trebuia să vină cu mai mult timp înainte. Poate... Sau poate, pur şi simplu, acum e vremea ei. Cei ce o vor face, vor decide dacă e într-un fel sau în altul. Noi am făcuto, în dreptul nostru. Am mai făcut şi altceva. Am pus povestea pe hârtie. Aveţi posibilitatea de a alege! II TRADIŢIE —Ce înseamnă pentru tine „tradiţie”, Şerban? —Hmmm... E mult de discutat aici... Ai citit Filocalia? —Filocalia? Ce e asta? —Mda... O culegere de texte, oarecum religioase. De fapt, eu o consider un compendiu de înţelepciune, a mai multor secole de experienţă umană. Oficial, e considerată o culegere de texte sacre, scrise de oameni care de-a lungul secolelor, trec drept sfinţi. Oameni ai bisericii, cum ar fi de pildă, Sfântul Antonie cel Mare. E unul din numele care pentru mine, reprezintă ceva. A trăit cam prin secolul XI. Învăţătura lui însă, e una deosebită. Drept dovadă, a rezistat prin secole. În ortodoxie, există un termen pentru ceea ce numeşti tu tradiţie. Predanie. Ştii că am mai discutat despre asta. —Exact! Voiam să ştiu dacă îţi aminteşti! Pentru mine, tradiţia e altceva decât pentru restul lumii. Ţi-am amintit despre asta, pentru că am publicat ceva pe internet legat de tradiţie în care mi-am spus nemulţimirea privind faptul că lumea a uitat de respectarea tradiţiei. Cândva, oamenii se orientau după semne. Cunoşteau semnificaţia multor „semne” şi viaţa lor, era cu totul alta! Ei bine, am fost foarte vehement combătută pentru acel articol! Ştii care este unul din lucrurile care îmi place în Grecia? Oamenii respectă tradiţia. Eu, recunosc, am fost mai puţin bisericoasă. Am credinţa mea. Ştiu cu certitudine că dincolo de ceea ce ştim noi, există Cineva. Ce importanţă are cum îi zic eu, sau altul? Important e să fii conştient că există ceva, dincolo de înţelegerea noastră actuală. Putem să-i spunem cum vrem până la urmă, ce importanţă are asta? —La fel cred şi eu. Numele, e pentru noi. Să ne fie mai uşor când vorbim. Important e să ştii înăuntrul tău, că există un „Cineva”, prin care suntem toţi uniţi. Mie îmi e mai comod să zic „Dumnezeu”. M-am obişnuit aşa de-a lungul anilor. Dumnezeu până la urmă şi am spus asta de multe ori, dacă există, există în primul rând înăuntrul nostru. Altfel, e o vorbă goală! La fel şi biserica. Dacă există înăuntrul meu, atunci există oriunde. Altfel, sunt ziduri goale, oricât de frumos ar fi împodobite, tot ziduri goale rămân! —Hai să revernim la tradiţie. În Grecia, e un obicei. Se numeşte „arvună”. Atunci când doi oameni se cunosc, se duc la biserică şi se încheie „arvună”. Adică, înainte de cununie, stau împreună cel mult trei ani, ca şi cum ar fi soţ şi soţie. Abia după cei trei ani, dacă rămân împreună, se căsătoresc. Mie îmi place enorm asta!
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 103 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 104 din 140

—Da. M-am întrebat de nenumărate ori, de ce s-a renunţat la noi la asta... S-au pierdut sensurile profunde ale unor obiceiuri. Acum, citim poezia şi gata! Slujba de cununie, în loc să fie un angajament solemn, o declaraţie de asumare a răspunderii, în primul rând, unul faţă de celălalt şi abia pe urmă, faţă de ccomunitate, a ajuns să fie o simplă formalitate, de dragul ochilor lumii. Un simplu pretext pentru un chef de pomină... —Exact asta mă deranjează şi pe mine! Ce înseamnă tot circul acesta? Pentru ce se face toată zornăiala, tot zgomotul acesta? Doar aşa, că „e obiceiul”? Câţi oare îşi mai pun întrebarea, „DE CE a rămas acest obicei, care este rostul său?” —Logodna, e doar un exemplu. Ai văzut, în bibliotecă am o carte, „Gromovnic din bătrâni”. —Da, mi-am scos-o să o citesc. Dar tu aici la capul patului, ai adunat o comoară imensă! Îmi trebuie o mulţime de timp să citesc tot ce am găsit aici interesant! De când cumperi cărţi? —Aaaaa.... De când mă ştiu! Pentru multe din ele, am răbdat de foame... Multe din astea, sunt cumpărate de peste douăzeci de ani... unele, chiar treizeci şi peste... Ei! În „Gromovnic”, sunt descrise o serie de obiceiuri străvechi. De exemplu, ghicitul anului în foi de ceapă... sunt multe! Din păcate, multe adevăruri fundamentale, deşi ne-au fost transmise din generaţie în generaţie, sensul lor profund, s-a pierdut. Cei care ar fi trebuit să păstreze această învăţătură... —Asta m-a ţinut departe de biserică atâţia ani! Pentru mine, contează ceea ce simt! —Şi totuşi, la Logodnă, am simţit că în biserică, parcă erai acasă! Când am fost la spovedanie şi la împărtăşit, înainte de logodnă, deşi îmi spusesei că era prima oară, am avut impersia că ai făcut-o de nenumărate ori înainte... Te mişcai atât de firesc... III LOGODNA Logodna, e un obicei străvechi. Am discutat mult şi de foarte multe ori cu Monica pe tema asta. Îmbrăcămintea religioasă, e doar o formă de prezentare... Din păcate, ignorarea acestei tradiţii, s-a dovedit în timp a fi o mare greşeală. Mărturie stau mii de căsnicii destrămate, copii rămaşi fără unul din părinţi, copii abandonaţi, numărul mare de avorturi... De ce se grăbesc oare oamenii atât de tare să facă copii, cu mult înainte de a fi înţeles ce înseamnă să îţi asumi o răspundere? De ce oare şcoala, în loc să ne educe în direcţiile cele mai importante în viaţă şi anume capacitatea de a te adapta oricărei situaţii, identificarea şi dezvoltarea aptitudinilor native, orientarea profesională, încă de la primii ani în viaţă, ne îndoapă fără discernământ cu nişte informaţii care pot fi citite din cărţi, indiferent de vârstă? Am făcut aceste afirmaţii, în perfectă cunoştinţă de cauză! Dincolo de faptul că Mama a fost cadru didactic, am cunoscut destui profesori şi mai mult,
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 104 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 105 din 140

ultima formă de pregătire profesională, am absolvit-o în anul 2007. Un curs postuniversitar. Am avut acolo 38 de colegi, toţi cadre didactice... Să revenim însă la Logodnă! Experienţa generaţiilor, a sintetizat în acest obicei, Logodna, concluziile privind întemeierea unei Familii. Ce sintetizează în fapt acest obicei? Câteva aspecte importante privind întemeierea unei Familii şi principalele probleme cu care se confruntă tinerii la începutul drumului în doi. Pentru cei care au avut curajul şi curiozitatea de a îşi inventaria existenţa, cred că e uşor de înţeles cât de importantă este cunoaşterea reciprocă a partenerilor, înainte de a lua o decizie atât de purtătoare de responsabilităţi cum este întemeierea unei Familii! Educaţia în spiritul responsabilităţii, al asumării consecinţelor faptelor pe care le săvârşim, ar trebui să fie principalele obiective ale învăţământului de toate gradele. Ce putem vedea însă, este cu totul altceva. Dacă mi-aş fi propus să inventariez lipsurile, înşiram aici o listă pe multe pagini cu ceea ce lipseşte învăţământului. Ceea ce vrem noi Monica şi eu însă, este să atragem atenţia asupra a ceea ce trebuie făcut de către fiecare din cei pe care îi preocupă soarta proprie şi a familiilor lor. Această carte, se adresează oricărei vârste şi oricărui OM, care simte că succesul său în viaţă, fericirea sa, depind de ceea ce face el însuşui cu el, cu timpul său şi în general, cu viaţa sa. Cred că suntem mai în măsură ca alţii să ne spunem opiniile, fie şi măcar pentru faptul că am fost puşi în situaţia de a răspunde pentru deciziile greşite pe care le-am luat, plătind cu ani din viaţă. Am avut prin urmare posibilitatea de a analiza amândoi atât o cale cât şi cealaltă. E adevărat, la o anumită vârstă, curiozitatea, graba, senzaţia că viaţa e destul de lungă să faci oricâte greşeli, ne împing să facem multe greşeli. Totuşi, energia vârstei începuturilor, mai poate fi privită şi astfel: Viaţa este destul de lungă să faci numai lucruri bune! Ce părere aveţi despre ideea asta? Cei mai mulţi, veţi spune „E greu, e foarte greu!”. Adevărat, e foarte greu. Totul e greu în viaţă, până în clipa în care te apuci cu hotărâre. Şi mie mi-a fost groaznic de greu să scriu primul volum. Mi-a fost groaznic de greu să admit că pentru a mă convinge că am talent literar, există o singură soluţie: Să scriu, să public, să urmăresc opiniile cititorilor, să trag concluzii, să învăţ din toate acestea şi să merg mai departe. Până când? Până când voi avea o dovadă suficient de clară fie că îmi lipseşte talentul, fie că îl am şi că poate fi valorificat. Există oare altă cale? Din cărţile pe care le-am citit despre viaţa unoe oameni mari, e singura concluzie pe care am putut să o găsesc ca fiind numitorul comun. Restul, erau amănunte care se refereau mai curând la modul în care unul sau altul a găsit soluţii la un gen de situaţii de viaţă sau la altul.
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 105 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 106 din 140

Două exemple care îmi vin în minte, sunt „Defăimarea lui Paganini” şi Agonie şi extaz”. În „Defăimarea...”, este povestea vieţii lui Niccolo Paganini. Acolo, sunt puse faţă în faţă două căi pe care Paganini le-a urmat în viaţă. Calea artistului, care este o lecţie excepţională de genialitate pusă în acţiune şi tenacitate dusă la extrem (concertul pe o singură coardă, sol) şi pe de altă parte, calea omul social, tentat de politică, ce ajunge să îşi rateze existenţa amestecându-se într-o conjunctură străină înzestrării sale naturale. Celălalt exemplu, Michelangelo, este exemplul altui artist, căruia îi lipsea aceeaşi abilitate socială şi care, intra în conflict cu puternicii vremii, datorită convingerilor sale. Desigur, suntem fiinţe sociale şi inevitabil, interacţionăm unii cu alţii. Dacă am ţine seama cu adevărat de experienţa generaţiilor anterioare, enorm de multe greşeli ar fi evitate. Pe de altă parte, dacă cei maturi ar înţelege cu adevărat că fiecare om are dreptul să îşi aleagă singur destinul, fără a i se impuine de către cineva care se află pe o poziţie de forţă, am câştiga enorm cu toţii. Revenind la Familie, am discutat mult cu Monica pentru a încerca să elucidăm cauzele pentru care logodna, a ajuns să fie o simplă formalitate de cel mult o oră şi asta, din ce în ce mai rar în ultima vreme, din nefericire... Din punctul nostru de vedere, logodna e o perioadă de probă şi de adaptare. O etapă în care cei doi potenţiali candidaţi la postura de soţi, acceptă să joace rolul soţilor pentru o perioadă determinată, în care au posibilitatea de a se cunoaşte mai bine, de a îşi descoperi calităţile, de a descoperi ce idealuri comune au, de a face planuri, de a acţiona pentru materializarea acestora, de a evalua paşii parcurşi, scăpările, de a aduce corecţiile necesare de comun acord şi în fine, de a se mobiliza cu toate resursele, pentru a îşi atinge obiectivele propuse. Logodna trebuie să aibă o perioadă bine determinată, astfel încât, în cazul în care cei doi descoperă că sunt nepotriviţi, să renunţe şi să îşi continue viaţa, înainte ca existenţele lor să se complice. Ce sens are o căsnicie în care singura legătură dintre cei doi, o constituie faptul că a apărut un copil? Da, asta este o situaţie gravă, e vorba de un destin omenesc care e lăsat la voia întâmplăriii. Are oare rost însă să ducem răul până la extreme? Are rost oare să traumatizăm sufletul copilului cu certuri zilnice, reproşuri, etc.? Mi s-ar fi părut mult mai firesc şi mai uşor de înţeles dacă mama, mi-ar fi spus simplu, cam aşa: „Şerban, am greşit! Am vrut ca viaţa mea să fie ceva şi ai apărut tu. Când am înţeles asta, era deja prea târziu! Iartă-mă şi caută să înţelegi şi să înveţi din asta. Când îţi va veni rândul, cântăreşte cu grijă dacă te potriveşti cu fata pe care o vrei şi abia dacă după o perioadă de viaţă împreună, ajungeţi la concluzia că, împreună puteţi face mult mai multe decât separat, atunci mergeţi înainte! Altfel, e mai bine să te retragi din vreme şi să cauţi altceva!” Mi-ar fi fost mult, mult mai uşot să înţeleg. Dar Mama, a făcut o a doua greşeală, la fel cu prima. S-a recăsătorit şi tot ea, a ajuns la concluzia că voia
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 106 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 107 din 140

altceva. Şi atunci, a trebuit ca eu să fac o alegere dureroasă: Între a fi de acord cu apa călduţă şi tulbure în care se scălda mama cu al doilea soţ, Florin şi a trece de partea celui de-al doilea soţ şi a susţine divorţul. Da. Am susţinut al doilea divorţ, intentat de al doilea soţ am Mamei, pentru că pe acest al doilea soţ îl iubesc şi îmi este la fel de tată ca şi tatăl care m-a adus pe lume. De la el am învăţat multe, chiar dacă s-a purtat violent cu mine şi uneori, fără justificare. Am pus însă în balanţă ceea ce am învăţat de la el şi ceea ce a fost rău şi ceea ce am învăţat, a atârnat mult mai greu, pentru că mi-a folosit în viaţă. Violenţa am înţeles cu timpul de unde venea. Din copilăria lui...Frontul... Războiul... De la Florin, am învăţat să iubesc Natura, pentru că el iubeşte Natura, într-un fel pe care doar cine îi cunoaşte lucrările de metaloplastie îl poate înţelege. Un om a cărui întreagă existenţă a fost dedicată artei. Acum, când scriu aceste rânduri, are 78 de ani şi merge în continuare zilnic în atelierul său în care tabla de cupru, alamă, bronz sau aluminiu, se transformă din material metalic, din simplă tablă, în operă de artă. Lovitură de ciocan după lovitură de ciocan, una după alta, amestecate cu sudoare, cu vise, cu locurile pe unde a umblat, cu frânturi din oamenii care au trecut prin viaţa sa, atât ca actor cât şi ca om. Da. L-am iubit şi îl iubesc. O să îl iubesc şi atunci când Natura mi-l va lua de aici. Am să privesc lucrările pe care mi le-a dăruit şi am să ştiu că e acolo. Logodna, este aşadar acea „perioadă de încercare”, în care ne îngăduim unul altuia orice greşeală, chiar şi unele mai grave, tocmai pentru a descoperi care sunt greşelile pe care le putem face, cum putem să facem să le îndreptăm împreună. Este perioada pe care ne-o îngăduim reciproc, pentru a învăţa să comunicăm din priviri, să visăm la unison, să acţionăm ca şi cum am fi UNUL. Atât eu cât şi Monica, suntem conştienţi că a face publică o astfel de experienţă şi a ajunge la un eşec, este o acţiune riscantă. Dacă ne vom despărţi vreodată, se va putea spune cu cinism, „păi sigur...”. Dar suntem la fel de conştienţi că, indiferent ce se va întâmpla cu noi, că şi dacă vreodată va fi să ne despărţim, clipele petrecute deja împreună, ne vor constrânge să rămânem PRIETENI. Aşa încât, indiferent de ce va urma, măcar o parte din scopul pe care ni l-am propus în doi, l-am atins deja! Suntem în egală măsură conştienţi că a venit vremea ca cineva să îşi asume răspunderea de a vorbi deschis despre orice. Despre logodnă, despre avorturi, despre minciună şi adevăr, despre reuşite, desprte talent şi lipsa talentului. Pentru că, în ultimă instanţă, asta înseamnă a vorbi despre noi, ca oameni,. Credem amîndoi, Monica şi eu, că a vorbi deschis despre orice, e oricând un lucru bun. Oricâte cărţi s-ar scrie, oricâte poveşti de viaţă s-ar scrie, ele sunt bine venite. IV PREOCUPĂRILE COMUNE
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 107 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 108 din 140

Care este până la urmă scopul întemeierii unei Familii? Dar acela al ridicării unei Case? Sunt două întrebări care ne-au chinuit şi pe Monica şi pe mine şi cărora ne-am străduit să le găsim răspuns încă din primele ore petrecute împreună. Cu siguranţă veţi rămâne surprinşi de ceea ce veţi citi acum. Şi Monica şi eu îi iubim şi vom continua să îi iubim pe cei alături de care ne-am petrecut mulţi ani din viaţă. Pe cei care ne-au fost soţi. Am întrebat-o pe Monica, încă în primele zile: —Îl mai iubeşti? —Da! —Eşti convinsă de ceea ce spui? —Da! —Mă bucur din suflet! Asta înseamnă că am făcut o alegere bună de această dată! Şi eu o iubesc şi o respect pentru ceea ce a fost pentru mine. La fel vreau să fie şi la tine. Au fost ani în care am avut de învăţat unii de la alţii, am trecut prin evenimente felurite şi am avut ocazia să descoperim astfel ce vrem de la noi înşine şi ce putem în realitate. —Da, îl iubesc şi am să îl iubesc pe mai departe. E un copil din păcate, iar eu, am făcut atât cât am putut. Poate că a venit vremea să crească. Să descopere că poţi fi copil cu sufletul toată viaţa, dar că e nevoie să îţi asumi răspunderi, să iei decizii. Aici am greşit. M-am purtat ca o mamă cu el, prea multă vreme şi când am înţeles că am împins lucrurile prea departe, m-am decis să fac ceea ce trebuia să fi făcut mai demult... —Am făcut aceeaşi greşeală amândoi. Am crezut că Dragostea poate ţine loc de experienţă de viaţă. Am crezut prea multă vreme că putem lua decizii pentru doi... Viaţa, ne-a arătat că atunci când vine vremea să înveţi să zbori, oricât de mult îţi iubeşti puiul, strângi din ochi când cade şi se loveşte, dar îl încurajezi să zboare! Primele zile ale vieţii noastre în doi, au însemnat descoperirea pasiunilor comune. Deşi o parte din ceea ce ne interesa despre noi, ştiam din mesajele schimbate prin internet, a fi faţă în faţă, înseamnă cu totul altceva. Înseamnă A SIMŢI. Sunt atât de multe nuanţe înăuntrul nostru, cărora din variate motive suntem incapabili să le dăm o formă de exprimare comună! De exemplu, pentru că ne lipseşte experienţa. Pentru că la vremea potrivită, în loc să se fi ocupat cineva să ne înveţe să ne descoperim pe noi înşine, să ne identificăm talentele native, aptitudinile, intensitatea şi ordinea în care acestea se manifestă! După vreo două zile de când venise la mine, Monica m-a întrebat: —Şi eu, ce fac? I-am răspuns foarte simplu: —Ce vrei!
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 108 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 109 din 140

Am văzut că a înmărmurit la auzul unui astfel de răspuns. A urmat apoi o perioadă dificilă, în care mi-a spus de mai multe ori că se simte inutilă. I-am repetat: —Fă ce vrei! —Cum adică, „fă ce vrei”? Ce vrei să spui cu asta?! CE anume să fac? —Am să caut să îţi explic, aşa cum mă pricep... De pildă, ce anume ţi-a plăcut de-a lungul anilor să faci? —Să învăţ! Să gătesc! Să fac curăţenie! —Lasă astea obişnuite! Ai citit cartea mea? Ţi-am trimis-o! —Nu. Am citit puţin şi m-am oprit... —De ce? Hai să pornim de acolo explorarea. Citeşte cartea şi discutăm pe ea... —Auzi? Tu râzi de mine! Am originalul în faţă şi tu mă trimiţi la o copie? Am râs amândoi şi am continuat discuţia... —Greşeşti! Scuteam timp şi direcţionam mai clar discuţia! —Ştiu! Ai dreptate! Dar ţi-am povestit ultima perioadă din existenţa mea. Când să mai fi citit? Între serviciu, casa din Grecia şi tine, ce timp mai rămânea? Ştii bine că stăteam şi câte partu ore pe net cu tine, până să vin aici... Şi apoi, mai erau şi celelalte probleme despre care ţi-am povestit... —Bun... Uite, scriind cartea, am căutat să descopăr ce anume fac cu deosebită plăcere. Adică, ce anume aş face fără să îmi pese de somn, masă, apă şi orice altceva... —Hmmm... Cred că ştiu ce vrei să spui... Da, erau cândva unele chestii care mi-ar fi plăcut, dar cine să se ocupe de mine? Ţi-am povestit cum a fost cu mine... Sunt cea mai mică... Ştiu că mi-au plăcut foarte mult calculele. Matematica, ştiinţele exacte. Învăţam din zbor, aveam note mari la şcoală. Mulţi mă invidiau... —Ei, mergi pe linia asta! Caută înăuntrul tău, toate visele pe care le-ai îngropat! Scoate-le la lumină! Facem o listă cu ele şi vedem care sunt direcţiile la care ne potrivim! O să descoperim cu siguranţă multe altele! —Vreau să învăţ! Tu mi-ai adus aminte asta! Dacă ai şti cât am plâns când am înţeles! Am fost tare furioasă pe tine! Câţi oameni crezi tu că au reuşit să mă facă pe mine să plâng? Şi asta, faţă în faţă?! Şi tu? De la o mie de kilometri distanţă, fără să mă fi văzut, m-ai lovit unde mă durea mai tare! —Oare, te-am lovit? Sau ţi-am arătat cine eşti de fapt?! —Da... Ştiu... Avem tendinţa de a da vina pe altcineva. Ştii bine că am glumit! Da. Mi-am dat seama că trebuie să merg mai departe. Dar cum crezi tu că m-am simţit, când după ani şi ani de zile, cineva pe care abia îl cunoşteam, vedea în mine de parcă se uita la televizor? —Păi da, dar tu uiţi ce comentarii mi-ai făcut la texte? Uiţi cum am început să legăm prietenia? —Şi uite unde am ajuns! —Stai, că drumul e lung! Avem multe de învăţat. Cel puţin eu, am groaznic de multe de învăţat! —Amândoi avem multe de învăţat Şerban! Cred că pentru asta ne-am căutat şi pentru asta ne-am întâlnit! Să învăţăm împreună!
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 109 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 110 din 140

Am căutat să discutăm despre tot ceea ce a fost frumos, dar şi dureros în vieţile noastre. Am făcut tot ceea ce ne-am priceput pentru a scoate maximum de învăţătură din propriile noastre existenţe şi din tot ceea ce citisem sau auzisem de la cei cu care vieţile noastre s-au încrucişat. Am vorbit ore în şir despre tot şi toate. Apoi, într-o zi, ne-am hotărât să punem pe hârtie ce vrem noi să facem. Ce considerăm noi că este mai important pentru noi. Şi am ajuns la acea listă în patru puncte, pe care am prezentat-o anterior: CASA ŞI FAMILIA. EXISTENŢA ASIGURATĂ LA NIVELUL CERINŢELOR NOASTRE. DEZVOLTAREA POTRIVIT APTITUDINILOR NATIVE ŞI DOBÂNDITE. TRANSMITEREA EXPERIENŢEI ACUMULATE. Evident, este o împărţire formală. Este absurd să trasezi o graniţă fixă. Totuşi, suntem oameni şi avem enorm de multe de învăţat pentru a putea concepe un plan foarte bun şi a îl urmări pas cu pas, fără cea mai mică greşeală. Aşa încât, am început cu începutul: CASA ŞI FAMILIA. Am evaluat ceea ce avem, ceea ce putem pune în comun, ceea ce putem realiza repede şi după însumarea resurselor existente, am înţeles că este urgent să trecem la cel de-al doilea punct şi că în acest fel, vom perfecţiona şi ceea ce ţine de casă şi ceea ce ţine de a trăi în lumea aceasta, aşa cum este ea. Astfel am ajuns să luăm decizia de a veni aici, în Grecia. E o provocare complexă, o experienţă din care avem enorm de mult de învăţat în foarte multe direcţii. Principalul argument în favoarea acestei decizii, a fost experienţa acumulată de Monica în cei peste nouă ani de şedere aici, în Grecia. Dar mai sunt şi multe alte argumente. Grecia este o ţară a cărei cultură şi civilizaţie, însumează peste două mii de ani de experienţă. Zeci de generaţii de greci, au contribuit la dezvoltarea întregii civilizaţii umane. Este dureros faptul că o cultură atât de mare, o ţară atât de frumoasă, este marginalizată. Ne-am propus să cunoaştem acest univers numit Ellada, trăind aici, printre oamenii acestei ţări şi muncind alături de ei. Cum poţi oare cunoaşte o ţară, un popor, altfel decât trăind în mijlocul oamenilor acelora, muncind împreună cu ei şi astfel, fiind un ambasador al propriului tău neam? V GĂTITUL ÎN FAMILIE Revenind însă la lista preocupărilor comune, am să menţionez că am
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 110 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 111 din 140

discutat foarte mult cu Monica despre dorinţa noastră comună de a studia în domeniul percepţiilor extrasenzoriale. Amândoi ne-am confruntat de mici cu fenomene greu explicabile sau pur şi simplu, inexplicabile după canoanele ştiinţelor actuale. Ne-am decis să studiem mai departe şi să căutăm să învăţăm de acolo de unde vom reuşi să găsim învăţăturile care vom simţi că răspund întrebărilor noastre. Pentru că în această carte am decis să abordăm problema începuturilor, respectiv CASA ŞI FAMILIA, pentru că eu am făcut de-a lungul anilor multe experimente alimentare pe mine însumi, care m-au condus uneori la rezultate spectaculoase, vreau să vorbim puţin despre GĂTIT. Gătitul în familie. Am citit mult în acest domeniu al alimentaţiei şi m-am străduit să înţeleg legătura între ceea ce mâncăm şi felul în care alimentaţia influenţează existenţa noastră. Prin evenimentele la care participăm, prin atitudinile, reacţiile şi sentimentele pe care le avem, în funcţie de deea ce mâncăm. Viaţa, înseamnă între altele şi „a mânca”. Încă din cele mai vechi timpuri, a existat o preocupare pentru a înţelege felul în care ceea ce consumăm ne influenţează bunul mers al vieţii. Există în multe dintre scrierile culturilor străvechi, învăţături extrem de valoroase cu privire la această temă. S-au scris enorm de multe cărţi de medicină naturistă, de diete alimentare, de terapii alternative. Fără a fi un specialist în domeniu şi fără a dispune de mijloacele tehnice necesare furnizării dovezilor aşa numite „ştiinţifice”, am făcut şi eu propriile mele experimente şi am obţinut rezultate care m-au constrâns să reflectez adânc la problema alimentaţiei, la modul în care aceasta ne influenţează comportamentul, gândurile, atitudinile. Aşa cum spuneam, s-au publicat enorm de multe cărţi în domeniu. Cred că ar fi acum o încercare prematură din partea mea să scriu o astfel de carte. Ceea ce vreau însă să subliniez în acest subcapitol, este importanţa felului în care se găteşte şi a atitudinii în timpul mesei servite în familie. Am avut cu Monica discuţii lungi pe această temă şi am descoperit că am ajuns fiecare pe drumul său, la aceleaşi concluzii: Prepararea hranei, trebuie făcută într-un anumit fel, cu o anumită atitudine interioară, atât faţă de ceea ce înseamnă „ingrediente”, cât mai ales, faţă de cei cărora le destinăm mâncarea gătită. Practica noastră comună, însumează peste şaptezeci de ani de experienţă în domeniul bucătăriei şi al gătitului. Am mâncat „de toate”, cum se spune. Totuşi, am ajuns amândoi la aceleaşi concluzii, bazându-ne pe ceea ce am simţit în interiorul nostru, funcţie de alimentele consumate. De asemenea, am înţeles că felul în care gândim în timp ce preparăm hrana, poate transforma hrana fie în medicament, fie în otravă. Dacă până acum eram complet lipsit de o modalitate de a verifica şi
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 111 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 112 din 140

demonstra printr-o metodă oarecare aceste descoperiri, acum studiind Radiestezie şi Inforenergetică, pot pune în evidenţă cu ajutorul ansei şi al raportorului, o mâncare benefică şi una care are natură inhibitoare pentru procesele de dezvoltare firească ale vieţii. În perioada de când am venit în Grecia, mi-am propus ca împreună cu Monica să studiem treptat din punct de vedere inforenergetic aceste aspecte şi am început cu apa. Vă veţi întreba poate, de ce anume am început cu apa. Răspunsul este foarte simplu: În corpul nostru, avem 78% apă!! Fără apă, este puţin probabil să supravieţuim mai mult de o lună, o lună şi jumătate, în forma cunoscută pentru specia umană. Adică, cu un corp din carne, oase, etc... Şi aici mă refer evident, la cei care au experienţă în domeniu şi sunt capabili să respecte regimuri alimentare mai dure, judecând după canoanele bucătăriei tradiţionale. Da, este adevărat, există fenomenul cunoscut sub denumirea „inedia”, oameni care trăiesc ani mulţi fără a mânca şi chiar fără a bea apă, fenomen semnalat încă din timpuri străvechi şi atribuit sfinţilor. Am studiat şi despre asta. Pentru cei interesaţi să afle mai multe, amintesc un nume, JASMUHEEN şi o editură: EDITURA FOR YOU. Cei cu adevărat interesaţi, ori ştiu deja despre ce este vorba, ori ştiu ce au de făcut mai departe. Pentru ceilalţi, ar însemna un supliciu inutil la care iaş supune, vorbind despre fenomene greu de înţeles şi foarte controversate, chiar şi acum în Era Informaţională, în care am intrat... Această secţiune însă se adresează oamenilor care încă îşi pun foarte multe întrebări, fără să fi găsit vreun răspuns sau care, au citit, dar au dificultăţi în a accepta ceea ce au citit. Aceste rânduri, vin să se adauge acelor scrieri care arată importanţa a ceea ce mâncăm, a ceea ce vorbim, a ceea ce gândim şi a felului în care acţionăm, legat de momentele particulate ale preparării hranei şi servirii mesei, în familie şi în casă. În încheierea acestui subcapitol, vă vom spune ce am constatat noi practic şi considerăm că are importanţă în privinţa GĂTITULUI ŞI AL SERVIRII MESEI ÎN FAMILIE.

• •

Contează foarte mult starea sufletească în care ne aflăm atunci când facem cumpărăturile pentru masă. Îmi place să merg cu Monica la cumpărături. Glumim, râdem pe drum, ne sfătuim, inventăm idei noi de meniu. E ca o joacă; De starea sufletească în care ne aflăm, am observat că depinde şi ceea ce cumpărăm şi meniul asupra căruia ajungem la înţelegere să îl preparăm; Ceea ce găsim, dacă ne aflăm întro stare interioară bună, găsim fără efort şi la preţuri foarte accesibile; Drumul parcurs, pare o joacă, chiar şi atunci când mergem din magazin
Cuprins EOF Pag 112 din 140

© Stănescu Şerban, 2009

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 113 din 140

în magazin, la mai multe magazine; Cumpărăturile durează mult mai puţin, când totul decurge într-o atmosferă de veselie. Am precizat asta, pentru că auzim peste tot „Prea puţin timp!”. Toată lumea se vaită de lipsa timpului... Odată ajunşi acasă, atunci când ne apucăm de gătit, ne gândim la momentele frumoase petrecute între noi. Chiar dacă suntem de puţin timp împreună, sunt deja multe clipe superbe petrecute împreună! AVIZ AMATORILOR! După ce mâncarea este preparată, Monica are obiceiul să facă mici „invenţii”. De pildă, aranjează într-un fel oarecare mâncarea în farfurie. Poate că durează câteva minute în plus, dar avem amintiri superbe legate de astfel de împrejurări. De exemplu, într-o zi când încă mai eram în ţară, Monica a făcut varză călită, într-o tavă rotundă. Mie mi-a venit ideea să ornăm varza cu ce aveam prin casă. Nişte roşii, ardei şi castraveţi parcă. Rezultatul a fost atât de spectraculos, încât am fotografiat tava. Cine a văzut fotografiile, a fost incapabil să recunoască ce era acolo. A remarcat doar că „arată grozav”. Îngăduiţi-vă astfel de mici cadouri. Ele fac viaţa frumoasă! Mâncaţi într-o atmosferă de voioşie. Ne place să vorbim în timp ce mâncăm. Unii, zic că asta e rău la masă. Depinde ce vorbeşti, zicem noi. Când îţi aminteşti despre clipele frumoase petrecute împreună, şi stomacul se bucură, pe lângă celelalte. Nouă asta ne reuşeşte din ce în ce mai bine! FACEŢI O EXPERIENŢĂ! Ce aveţi de pierdut?! Vreţi să ştiţi esenţa acestor concluzii? CORINTENI XIII. Sau, dacă preferaţi, Marin Preda, „Cel mai iubit dintre pământeni”: „Dacă dragostea lipseşte, totul lipseşte!” VI SUGESTII PRACTICE

Am încheiat subcapitolul precedent cu o serie de soluţii pe care le-am aplicat noi doi de când suntem împreună. Vreţi să ştiţi un prim efect? Pentru a putea trăi, avem nevoie ca toată lumea şi de bani. Adică, de un loc în care să putem munci şi câştiga astfel banii necesari cheltuielilor zilnice. Aşa încât, am susţinut câteva interviuri cu potenţiali angajatori. În afară de acestea, ne-am făcut un mic cerc de prieteni, printre românii veniţi aici înaintea noastră. O întrebare ni s-a pus de către toţi: —De câţi ani sunteţi împreună? —De o jumătate de an! —Imposibil! Arătaţi de parcă aţi fi împreună de o mulţime de ani! Aceste remarci, le-au făcut în egală măsură greci, români, albanezi, bulgari... Ce am vrut să vă spunem prin asta?
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 113 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 114 din 140

Simplu: SOLUŢIILE NOASTRE DAU REZULTATE VIZIBILE! Faptul că oamenii interpretează altfel ceea ce văd, ţine de ei, ca observatori. Noi v-am spus cum facem. Fiecare e liber să decidă în dreptul său, ce fel de viaţă vrea să trăiască. Ştim foarte bine că principala reacţie a multora dintre cititori, va fi ceva de genul „De unde veselie când...” şi aici urmează o listă de văicăreli, a căror esenţă este lipsa banilor. Am auzit deja asta de atâtea ori! Soluţia pe care am aplicat-o noi la început şi pe care apoi am dezvoltato, este una foarte foarte simplă!! O vom descrie aici şi de fapt, e singura din acest subcapitol. Pe această soluţie de fapt, sunt construite TOATE CELE DIN FINALUL SUBCAPITOLULUI PRECEDENT! Reflectaţi puţin! Este imposibil, ca până şi în viaţa unui copil de câţiva ani să fie doar amintiri dureroase! Ceea ce aveţi de făcut prin urmare, este foarte simplu: -Închideţi ochii, mai ales când sunteţi copleşiţi de o situaţie dificilă; -Inspiraţi adânc pe nas şi expiraţi pe gură, lent; -Căutaţi în memorie, cea mai frumoasă amintire; -Odată regăsite acele clipe, retrăiţi acele clipe minunate, ca şi cum s-ar petrece chiar atunci, continuând să inspiraţi pe nas şi să expiraţi pe gură adânc şi lent. -Observaţi apoi, tot cu ochii închişi, efectul oxigenării organismului şi felul în care vi s-au schimbat gândurile! Asta e tot! Mi-ar place tare mult să vă spun că am ajuns experţi în tehnica asta simplă. Adevărul însă este că încă mai avem şi noi multe de învăţat... Dar mai cu seamă, avem de înlăturat învăţăturile proaste însuşite în decenii de viaţă şi educaţie făcută în spiritul „Muşcă şi fugi!” Oricât de puţin ne-ar place, e un adevăr dureros. Felul în care am fost educaţi, este mai curând o goană după tot felul de lucruri, între care banii par să fie principalul obiectiv.
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 114 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 115 din 140

Această realitate însă, poate fi schimbată! Exersaţi zilnic şi vedeţi ce importanţă vor avea banii după o lună, după două şi aşa mai departe. Căutaţi să aflaţi ce alte lucruri aţi descoperit că au devenit importante! S-ar putea să aveţi surprize atât de mari, încât să rămâneţi uluiţi de voi înşivă!

Cuprins EOF

Cum am folosit noi volumul I
Am încheiat capitolul precedent cu o serie de sugestii. Vreau să precizez că amândoi avem convingerea că sfaturile, sunt inutile. Prin urmare, ceea ce v-am prezentat şi vă vom prezenta mai departe sunt mai curând o serie de SOLUŢII. Soluţii pe care le-am aplicat noi, în viaţa noastră. Noi vă propunem să le priviţi ca pe sugestii practice. În continuare, vom căuta să vă arătăm ce puteţi face cu primul volum al cărţii, povestindu-vă ceea ce am făcut noi înşine. Cred că e singurul lucru cât de cât înţelept pe care îl putem face. Vom vorbi câte puţin despre fiecare capitol, astfel încât să aveţi un prim model privitor la modul în care poate fi folosită cartea. Veţi putea astfel să vă orientaţi căutările folosind volumul I. Ne exprimăm speranţa că vă vor fi de folos greşelile pe care le-am făcut noi, că veţi putea descoperi chiar mai multe soluţii. Gândiţi creativ, puneţi împreună experienţa personală şi ceea ce am oferit în aceste cărţi şi construiţi posibilităţi. Căutaţi să vedeţi dincolo de ce vede ochiul! I SPAŢIUL VITAL Primele zile petrecute împreună, au fost mai curând zile de tatonare şi odihnă. Am căutat să verificăm fiecare în felul său, în ce măsură am făcut o alegere corectă. În ce măsură şi în ce mod ne va afecta vieţile decizia luată. Pentru că, alegerea a fost făcută din clipa când ne-am întâlnit în Bucureşti, pe treptele Universităţii. Atunci când am pornit spre Alexandria, oraşul în care locuiesc şi în care am un mic apartament, decizia de a pune în practică tradiţia, ceea ce am numit Logodnă sau „arvună”, cum se aspune aici în Grecia, era deja luată.
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 115 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 116 din 140

Venirea Monicăi în Alexandria, în casa unui om pe care abia urma să îl cunoască, era o primă acţiune, din acţiunile necesare pentru a pune în practică planul pentru o nouă viaţă. Ce a atras-o pe Monica în casă? Cărţile! Printre activităţile ei favorite, la loc de cinste au fost cititul şi comunicarea cu prietenii de pe internet. A căutat să descopere discret ce îmi place, ce mănânc, cum mă mişc, dincolo de cuvinte. Din priviri, din ceea ce simte orice femeie. Eu pe de altă parte, am făcut acelaşi lucru, bazându-mă pe experienţa acumulată, pe cărţile citite. Aşa am descoperit amândoi că vrem să ne continuăm studiile, că simţim nevoia de a ne perfecţiona. Pentru început însă, mi-a spus: —Tu ai învăţat mult, ai practic două facultăţi. Am mult de recuperat, aşa că, pot să învăţ multe de la tine. Să fac acum o facultate, este greu şi vreau să fiu sigură că aleg ceea ce am nevoie şi îmi foloseşte cu adevărat. În primul rând, studiile costă şi mai mult decât atât, vreau să ştiu exact ce anume mi se potriveşte cel mai bine. Acum, am experienţa de care am nevoie să cântăresc cu grijă ce aleg, pentru că, timpul este foarte preţios. Deocamdată, important este să continui tu cursurile de inforenergetică. Pe urmă, după ce vom rezolva problema banilor, vreau să încep şi eu cursul. Din ce mi-ai dat să citesc, (Elena şi Aliodor Manolea) îmi place şi mă interesează. E destul de greu pentru mine, sunt enorm de multe lucruri noi pe care le învăţ practic într-o goană nebună! Dar îmi place! Abia aici la tine, îmi dau seama cât de mult miau lipsit cărţile! Am început după cele câteva zile de tatonări, o căutare mai precisă. Am pornit, exact aşa cum vorbisem, de la citirea cărţii Ritmuri Interioare. Ne-am citit reciproc pasaje din carte, apoi am căutat să descoperim care anume dintre înclinaţiile native, se potrivesc de exemplu, cu Spaţiul Vital. Am studiat împreună acest capitol de mai multe ori, l-am discutat, pentru că până la urmă, ceea ce ne-am propus noi, este fuzionarea a două spaţii vitale în unul singur. Aşa cum spuneam în primul volum, Spaţiul Vital al fiecăruia, este o sumă a tot ce este mai bun în noi, a tot ceea ce este mai frumos. Pentru cei care vor să pornească pe acest drum, cred că este o idee bună să înceapă de la a îşi defini propriul Spaţiu Vital. Apoi, să scrie pe hârtie sau într-un fişier pe calculator, tot ceea ce consideră că trebuie să conţină acel Spaţiu Vital. Aici, trebuie inclus absolut orice: Partenerul, Casa, mobila, serviciul, muzica, picturile, cărţile, prietenii, expoziţiile văzute, excursiile frumoase, amintirile. ORICE! Ţineţi minte, este o construcţie la care folosiţi două resurse de care dispunem toţi: TIMPUL ŞI IMAGINAŢIA. De TIMP, dispunem toţi! Imaginaţia? Se dezvoltă prin exerciţiu. Citind mult, mergând la expoziţii, la spectacole în aer liber, plimbări în Natură. Nouă ne place spre exemplu să ne plimbăm. Ziua, noaptea, indiferent de oră. Ne place să ne plimbăm, pentru că ne place să fim împreună, să discutăm, să glumim, să analizăm dificultăţile prin care trecem, ca pe nişte probleme de
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 116 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 117 din 140

matematică să spunem. Adică, de pe o poziţie neutră. Am făcut prin Thessaloniki plimbări pe jos care au durat ore. Ne-am pus la încercare astfel condiţia fizică. Poate vă amuză, dar a şti ce eşti în stare din punct de vedere fizic, la peste patruzeci de ani, este important. Am să amintesc faptul că pe piaţa muncii, concurăm cu oameni de toate vârstele. Adică, inclusiv cu tinerii de şaptesprezece – douăzeci de ani. Şi atunci, trebuie să ne distingem prin ceva. Trebuie în primul rând să fim conştienţi ce muncă putem accepta şi ce şanse avem să rezistăm fizic, de exemplu. Sau, pentru a merge mai departe cu ideea, trebuie să ne punem întrebarea: „Asta e singura muncă pe care o pot face? CE altceva mai ştiu, spre deosebire de alţii?” Da. Un adevăr dureros, pe care la vârsta începuturilor, prea puţini îl înţeleg. Valoarea unui om, este dată de numărul opţiunilor pe care şi le-a dezvoltat. Spre exemplu, eu mă pricep la calculatoare. Eu pot să car saci cu moloz şi chiar am făcut-o aici, în Grecia. Dar cel care poate face doar asta? Poate oare să treacă la calculatoare? Ce opţiuni are? Mie dacă mi se iveşte oportunitatea de a repara instalaţiile electrice într-un apartament, am experienţa necesară să o fac. Am făcut asta de multe ori. O are şi cel care de douăzeci de ani cară saci cu moloz? E de reflectat aici! Pot să vă spun că am întâlnit aici în Grecia, oameni care s-au plafonat, care fac aceeaşi muncă necalificată de ani mulţi şi care au ajuns să considere că munca respectivă e complicată şi se învaţă foarte greu. Pe de altă parte, intră în panică atunci când aud că alţii care fac munca lor, mai fac şi o mulţime de alte munci, care lor, li se par inabordabile, imposibile. Aş putea să intru în detalii, însă v-aş plictisi. M-aş abate prea mult de la tema acestui capitol... Aşadar, IMAGINAŢIA! Este dificil şi în afara temei capitolului şi chiar a cărţii să scriu acum o listă cu „ce se poate face pentru dezvoltarea imaginaţiei”. Pentru cei care se simt în impas aici, le dau o idee! Să caute pe internet cu Google, „Dezvoltarea imaginaţiei” Pornind de la rezultatele căutării, veţi găsi suficient de multe idei şi soluţii. Foarte posibil, veţi găsi şi cărţi gratuite. Covârşitoarea majoritate a cărţilor gratuite însă, sunt în limba Engleză. Aşadar, ar fi bine să cunoaşteţi această limbă. Vă va scuti în timp de cheltuieli enorme. Poate într-o carte viitoare, vă vom povesti cum puteţi folosi internet pentru a vă instrui cu cheltuieli financiare minime. Restul, depinde de fiecare. Pot să vă spun că cea mai mare parte din documentările de care am nevoie, le fac pe internet, folosind motoarele de căutare. Aşa am studiat puţin posibilităţile pe care le avem în Grecia, aşa am ales firma cu care am venit în Grecia, compania aeriană Blue Air. Aveţi în această carte, povestea FVM - „Femeia Visurilor Mele”.
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 117 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 118 din 140

FVM, este un exemplu de dezvoltare a unui vis, către viziune şi mai departe, către materializare. Aşadar: Vis — Viziune — Materializare. Construiţi-vă SPAŢIUL VITAL, AŞA CUM ÎL DORIŢI!! Sunteţi în egală măsură proiectantul, arhitectul, constructorul şi beneficiarul acestuia! Singurele limite, sunt cele pe care le acceptaţi! În Spaţiul vostru vital, ţineţi minte, voi faceţi regulile! Puteţi pune inclusiv scaunele pe tavan, puteţi construi casa în aşa fel încât să mergeţi pe toţi pereţii ei, deci inclusiv pe cei verticali şi pe tavan. E universul vostru!! ORICE ESTE POSIBIL ACOLO! Ceea ce trebuie să reţineţi, este că aici, regulile pot fi diferite şi atunci când treceţi la practică, trebuie să adaptaţi modelul în funcţie de ceea ce aveţi aici la dispoziţie! Spaţiul vital, în opinia noastră, este cel mai bun exerciţiu de imaginaţie! II MIC TRATAT DE AUTODEZVOLTARE Am observat într-adevăr că multă lume are probleme la capitolul imaginaţie. În primul volum, există capitolul „Mic tratat de autodezvoltare”. Scopul său este de a produce o ruptură în gândirea obişnuită. De a vă arăta ce înseamnă să ieşi din tipare. Din propriile tipare şi din cele însuşite de la alţii. Cu alte cuvinte, ce înseamnă să scapi de automatisme şi prejudecăţi. Dacă veţi avea o stare de nedumerire citind acel capitol, e foarte bine! Acesta este scopul său! Să vă determine să gândiţi altfel! Există o lege a naturii, care poate fi enunţată astfel: „Aceleaşi mijloace, cu aceleaşi metode, în aceleaşi condiţii produc aceleaşi rezultate.” În această ecuaţie, avem patru variabile: Mijloacele, Metodele, Condiţiile şi Rezultatele. Ele depind unele de altele, dar în esenţă, dacă vreţi alte rezultate, ceva trebuie să schimbaţi în această formulă. Ori mijloacele, ori metodele, ori condiţiile, ori pe toate, ori... Cine reuşeşte să înţeleagă acest adevăr, are de câştigat enorm! Atât Monica cât şi eu, înainte de a fi împreună, eram exact în această situaţie: Eram nemulţumiţi de rezultatele obţinute. Băteam pasul pe loc. Am ajuns însă, chiar dacă pe căi diferite, la aceeaşi concluzie: Ceva trebuie schimbat! E adevărat, poate că schimbarea adoptată de noi, este una radicală, exagerată. Poate că mulţi dintre cei care vor citi cărţile, se vor înspăimânta doar gândindu-se la riscurile pe care ni le-am asumat, schimbând totul. Am făcut asta din motive pe care acum, e încă prea devreme să le expunem. Am consultat nişte prieteni şi am aflat anumite informaţii despre noi,
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 118 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 119 din 140

cărora noi, le acordăm pe baza experienţei noastre, o importanţă foarte mare. Concluzia pe care am desprins-o în urma analizei respective, a fost următoarea: TOT SAU NIMIC! Acestea erau cele două opţiuni care ne-au stat la dispoziţie. ORICE altă soluţie intermediară, conduce la eşecul relaţiei noastre. Argumentaţia, explicaţiile sunt destul de complicate. Multe informaţii şi nouă ne scapă şi avem nevoie să studiem mai mult, să aprofundăm. Poate vom relua discuţia într-o altă carte... Revenind la ceea ce poate face oricine, evident, puteţi schimba ceva. Schimbarea oricăruia dintre elementele enumerate, va conduce la schimbări în viaţa celui care le operează. Fiecare este liber să experimenteze, în ritmul său interior. III ŢESTOASA ŞI IEPURELE Ţestoasa şi Iepurele, este o povestioară care a atras atenţia foarte multor oameni care au citit cartea. De ce? Simplu! Foarte mulţi s-au recunoscut mai mult sau mai puţin în această poveste. O parte dintre cititori, chiar asta mi-au scris „m-am recunoscut şi eu în asta!”. E unul din capitolele cărţii pe care l-au comentat se pare şi destul de mulţi oameni necunoscuţi mie. Vă înşelaţi dacă vă imaginaţii că îmi scriu chiar toţi cei care citesc cartea. Am găsit căutând cu Google pagini web ale unor cititori care menţionau despre carte şi făceau referire exact la acest capitol. Atât. Le mulţumesc şi acestor oameni. Este un fel de a fi alături de mine! Discret şi eficient! Această poveste în esenţă, vrea să atragă atenţia asupra unei vorbe strămoşeşti: OMUL POTRIVIT LA LOCUL POTRIVIT. Imaginaţi-vă că puneţi la planşeta de proiectare un violonist. Fie că este clasica planşetă din lemn, cu rigle la 900, fie că este un PC pe care rulează AutoCAD 2009, tot rezultatul acela îl veţi obţine: Un individ stresat, măcinat de angoase, disperat! Dacă personajul nostru este o Fiinţă înzestrată, după o vreme de debusoladă, va începe să înveţe fie proiectare „clasică”, fie calculatoare şi proiectare asistată de calculator (CAD). Adică, AutoCAD, sau ceva similar. ArchiCAD de exemplu; sau Solid Works, sau, sau... Acum, hai să mergem cu imaginaţia mai departe: Punem proiectantul la vioară. Alt stresat la culme, măcinat de sentimentul inutilităţii, o vreme. Apoi, dacă e conştient că e singura opţiune, va începe să înveţe teorie muzicală şi vioară. Cât are să dureze oare această muncă titanică? Reţineţi, ambii sunt complet străini de lumea în care au ajuns! Proiectantul este afon, iar muzicianului tehnica îi este nesuferită! Vor face meseriile respective, doar pentru că e singura opţiune şi pentru că altfel, sentimentul inutilităţii i-ar conduce până la urmă la o depresie
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 119 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 120 din 140

gravă... Aşadar, ţineţi cont de ceea ce vă simţiţi atraşi în viaţă să faceţi. „Te mişti prea încet” sau „prea repede” sunt afirmaţii răuvoitoare, ale unei fiinţe primitive, pentru care totul se măsoară cu metrul: Timpul, apa de la robinet, roşiile şi cartofii la piaţă, ouăle... Da... Am glumit puţin, dar hai să recunoaştem, aţi cunoscut destui oameni de acest fel. Aşa e? Căutaţi aşadar măsura potrivită pentru „secunda” voastră şi alegeţi acele activităţi care se derulează potrivit felului propriu de a fi. Ca idee generală, „înceţii” sunt firi foarte sensibile şi au înclinaţii pronunţate către domeniile care necesită creativitate. „Iuţii” sunt firi cu înclinaţii tehnice şi oameni de acţiune. Pentru aceştia, creaţia „e treaba puturoşilor”. Ca să citez pe cineva foarte drag mie, „Viaţa înseamnă salturi cu paraşuta, [...]”. Da, o fi însemnând şi asta, dar până la paraşută, cineva a trebuit să inventeze paraşuta. Adică, să gândească mult. Adică, să se mişte foarte încet... După cum vedeţi, e o chestie de perspectivă... „Ce a fost mai înainte, oul, sau găina?” IV CĂLĂTORIA ŞI POPASUL Este o poveste scurtă care îndeamnă la reflecţie înainte de a porni la un drum lung. Viaţa în doi, poate fi în egală măsură „o plimbărică”, sau o cursă lungă. „O plimbărică”, însemnând poveşti de genul celor care umplu tribunalele şi constituie aproape trei sferturi din procese... Căsătorii „fulger”, divorţuri „fulger”... Fiecare e liber să aleagă. Din experienţa de viaţă acumulată însă până în prezent, din ceea ce am discutat cu Monica, concluzia la care am ajuns este că toată lumea care ajunge la divorţ, recunoaşte în acest pas o pierdere. De aici, am concluzionat că în mod natural, avem nevoie de un tovarăş de drum cu care să pornim la o cursă de lungă durată. Fie că au fost tineri, fie mai vârstnici, toţi cei cu care am schimbat opinii privitoare la casă şi familie, vor în străfundurile lor o relaţie trainică, de lungă durată. Poate fi oare realizat acest deziderat între doi care se cunosc într-un weekend la mare sau la munte şi săptămâna următoare se află la ofiţerul stării civile? În opinia mea, Casa şi Familia sunt investiţii pe termen foarte lung. Prin urmare, cât investeşti în alegerea partenerului, atât obţii. Dar mai există şi un alt aspect, poate mai puţin evident: Pentru a fi capabil să faci alegeri corecte, trebuie mai înainte să investeşti în tine. Sau şi asta este ideal, să o facă cei care te aduc pe lume, astfel încât, la vremea alegerilor importante, să ai tot ceea ce e necesar pentru ca măcar jumătate din alegerile pe care le faci, să fie foarte bune. Dar despre rolul părinţilor, am vorbit deja. Vom reveni cu certitudine. E un subiect important şi grav totodată.
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 120 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 121 din 140

Deocamdată, vrem să aducem în discuţie doar ceea ce înseamnă începutul drumului în doi. Pentru că de felul în care pornim în această călătorie, ea va fi mai lungă sau mai scurtă, va trebui reluată de la o răscruce prin care am mai trecut sau, va fi continuată fără a fi nevoie de întoarceri din drum. Faptul că noi doi ne-am întors din drum, vrem să fie acea experienţă pe care, cei care citesc, să o parcurgă în câteva ore de lectură, să înveţe atât cât vor putea şi să cumpănescă cu mare grijă atunci când se află în situaţia de a îşi alege tovarăşul de drum. Aşa cum spuneam în capitolul „Călătoria şi popasul”, putem fi tovarăşi de drum într-o excursie. Una mai scurtă sau una mai lungă. O vacanţă sau însăşi viaţa noastră. Logodna, o putem privi ca pe o călătorie mai scurtă, de antrenament. Familia, trebuie privită ca o expediţie de lungă durată, cu obiective complexe, în care, partenerii, coechipierii, trebuie să se cunoască în măsură cât mai mare, să ştie fiecare unde este cel mai bun, să simtă când trebuie să preia greul pentru că are înzestrarea necesară să asigure succesul acelei etape, să simtă când trebuie să se odihnească, lăsând în grija celuilalt parcurgerea altei etape, care cere o înzestrare diferită. Ceea ce trebuie să unească echipa, tovarăşii de drum însă, sunt obiectivele comune, respectul, încrederea în sine şi încrederea reciprocă, pasiunile, dorinţa de autoperfecţionare. Iar liantul care transformă toate aceste caracteristici, aceste resurse într-un tot unitar, a fost, este şi va rămâne, DRAGOSTEA. Da, viaţa în doi, poate fi o expediţie plină de inedit, de farmec, de neprevăzut, de descoperiri uimitoare, căreia îi putem aplica permanent minunatul îndemn al marelui explorator Fritjoff Nansen:

„Ai reuşit? Continuă! N-ai reuşit? Continuă!”
De noi deptinde totul! V GÂNDURILE Pentru a reuşi să facem un plan bun, avem nevoie să ne concentrăm asupra acestuia. O expresie mai sugestivă şi des utilizată, este să ne focalizăm. În capitolul „Gândurile”, am făcut o analiză a ceea ce înseamnă să te gândeşti la foarte multe. Din practica mai multor ani, din ceea ce au scris şi alţii despre drumul parcurs de aceştia în viaţă, despre căutările lor, am reuşit să ne convingem şi eu şi Monica cu privire la un fapt: Gândurile puse pe hârtie, îţi uşurează enorm punerea acestora în practică. În lecturile mele din ultimii ani, am găsit chiar o explicaţie foarte interesantă, furnizată dintr-o prespectivă psihologică. Simplist exprimat, atunci când din noianul gândurilor alegem să punem pe hârtie o parte dintre acestea, le putem vedea într-un prim stadiu de materializare. Este ca un fel de plan de muncă. „Ce am de făcut pentru ca acest gând să devină realitate”. Vom descoperi după primul experiment de scriere, că unele dintre gândurile puse pe hârtie, vor rămâne în acel stadiu, că
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 121 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 122 din 140

efortul depus până în acel punct, este suficient pentru acel gând. Vom descoperi de asemeni că există gânduri care, deşi le-am pus pe hârtie, parcă ne împing de la spate „Hai, hai mai departe!”. Acelea sunt ideile valoroase, scopurile pentru care merită să facem mai mult. Sunt constatări de ordin practic. Poate cu timpul, vom reuşi să găsim o formulă, un mod de a explica ce se petrece atunci când faci o simplă listă, o pui într-un loc oarecare, şi peste o vreme, când o redescoperi, constaţi că totul s-a realizat, ca şi cum lista aceea, s-ar fi ocupat de toate cele necesare! Şi Monica şi eu şi încă alţii care au aplicat această metodă, au constatat că funcţionează. Unele explicaţii, le-am găsit. Ele par complicate, deşi, am constatat că în fapt, sunt simple. Deocamdată, continuăm să facem experimente în această direcţie. Cu siguranţă, într-unul din volumele viitoare, vom aborda şi această temă mai pe larg. Acum, este important să reţineţi că focalizarea asupra unui obiectiv este mai bună atunci când o facem prin scris. Scrierea, accelerează realizarea obiectivului propus şi pe lângă aceasta, un gând odată pus pe hârtie, încetează să ne încurce printre celelalte gânduri. Mai mult chiar, putem spune că „facem loc altor gânduri”, iar noile gânduri, vor fi mai mult legate de obiectivul propus decât înainte. Adică, vom avea o atitudine interioară mai potrivită realizării obiectivelor propuse prin acel plan. La început, mi-a fost extrem de greu să scriu un plan percis. Gândurile îmi fugeau de colo-colo, simţeam nevoia să scriu despre toate şi timpul trecea, fără ca planul să capete o formă oarecare. Pe măsură ce am scris însă, am început să înţeleg de ce se petrecea în acel fel şi mi-am spus că dacă tot am atâtea gânduri, să le pun pe toate pe hârtie, exact aşa cum îmi vin în minte. Aşa am adunate multe sute de pagini scrise. Este şi acesta un capital. O resursă! Astfel am reuşit să descopăr haosul dinăuntrul meu... Treptat, am înţeles că dacă vreau să ajung undeva şi să ajung în timp util, trebuie să fac curăţenie. Uşor de zis, mai greu de făcut! Dar făcusem pasul important. Înţelesesem care este urgenţa maximă. Astfel am descoperit că, în multitudinea de idei, de obiective, există totuşi unele care dacă sunt rezolvate mai repede, înaintea altora, simplifică atingerea celorlalte. Cu alte cuvinte, există o prioritate în lista obiectivelor. Un astfel de exemplu de dezvoltare din aproape în aproape, este capitolul FVM din acest volum. Când am scris prima variantă, în 2003, era cam o jumătate de pagină. Am recitit şi m-am simţit furios şi umilit... Doar atât? Asta e tot ce pot spune eu despre cea mai grozavă femeie pe care am văzut-o? După ce mi-a trecut furia, am înţeles dintr-o dată unde greşisem... Ce cerusem de la Viaţă, de la Universul Infinit?!? Ştiusem oare vreodată exact ce vreau? Ce caracteristici, aptitudini, comportament să aibă pentru ca viaţa în doi să îmi aducă exact ceea ce simţeam nevoia să am? Ştiam exact ce îmi lipseşte, ce ar fi bine să aibă ea, pentru ca împreună să putem pune în
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 122 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 123 din 140

valoare mult mai bine zestrea fiecăruia, decât fiind singuri? După ce mi-am pus întrebarea aceasta, am înţeles că în primul rând trebuie să mă decid ce îmi place la mine şi ce mi-ar place să mai am... Aşa, pas cu pas, s-a născut „portretul robot”, pe care l-am numit FVM... Aveţi acum posibilitatea de a citi ceea ce cândva a fost un vis nebulos, apoi a devenit o viziune, iar pe măsură ce visul a fost materializat prin scrierea sa „pe hârtie” la început (am scris pe PC...), viziunea a început să capete o altă consistenţă. În timp, textul a devenit din ce în ce mai clar, până când, a început să acţioneze el însuşi în favoarea mea, asemeni unei extensii, ca şi cum ar fi fost un deget de la o mână, sau palma întreagă, sau chiar un braţ suplimentar... Am reuşit treptat să înţeleg că a îmi dezvolta singur toate calităţile, necesită un efort îndelungat, multă muncă şi că timpul necesar îndeplinirii, ar fi mult scurtat dacă alături de mine aş avea o anumită Fiinţă, cu o anumită structură interioară, care să aibă un anumit mod de a simţi, un anumit fel de a fi, de a acţiona. E adevărat, e posibil ca multe să îmi fi scăpat. Am „crescut” odată cu povestea FVM şi eu. Am evoluat împreună. La fel se petrece şi cu imaginea reală a Femeii Visurilor Mele, Monica. Este ea exact aşa cum am visat-o, exact aşa cum vreau? Dar eu? Sunt eu pentru ea cel puţin atât cât este ea pentru mine? Până acum, am descoperit că drumul parcurs este corect. Că am reuşit să ne oferim unul altuia, acele resurse pe care le avem fiecare la discreţie, că ele se îmbină bine, că obţinem rezultate mult mai bune împreună, decât cele pe care le obţineam înainte. Da, avem încă multe de învăţat. Sunt încă multe amănunte de descoperit. Este o călătorie interioară pe care acum, o facem în doi. O expediţie într-un Univers vast, care acum se numeşte „NOI”. Sau, putem spune şi ar fi mult mai adevărat, un „EU” mai mare, care este rezultanta punerii în comun a unor „eu” mai mici. Şi ca în orice astfel de experienţă, acest nou „EU”, este altceva decât eram noi, cei dinainte. Avem înaintea noastră de explorat un alt univers, care este o sinteză a ceea ce eram înainte de a fi împreună. Acum, este exact ceea ce facem: explorăm ceea ce poate face „noul EU”. Ce putem face noi cu el, el cu noi, cum putem găsi soluţii la provocările zilnice, dar în egală măsură şi la punerea în fapte a viselor comune. VI ATINGEREA SAU ARTA DE A VISA O întrebare pe care ne-am pus-o şi noi, pe care şi-au pus-o şi mulţi dintre prietenii şi cunoscuţii noştri: De unde ştiu când am făcut un pas în direcţia corectă? Pe drumul cel bun? Este într-adevăr o întrebare care poate conduce pe oricine la stagnare, la
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 123 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 124 din 140

amânări repetate şi la multe alte pagube. Pe mine, m-a adus în situaţia de blocaj în repetate rânduri, cu consecinţe foarte păgubitoare. Cu atât mai păgubitoare, cu cât perioada de oscilaţie între posibilităţi, între deciziile disponibile şi acţiunea efectivă de punere în fapt a unei posibilităţi oarecare, a fost mai mare. Deşi am descoperit destul de devreme că a oscila mult între o serie de decizii mă costă foarte mult, mi-au trebuit enorm de mulţi ani să descopăr ceva foarte simplu... David Vallieres, spune într-o carte astfel: „Fail fast, move next!” Asta înseamnă: „Eşuează rapid şi treci mai departe”. Am să reiau, pentru că am descoperit între timp, că este unul din marile secrete ale SUCCESULUI: „Eşuează rapid şi treci mai departe!”.

„Eşuează rapid şi treci mai departe!”.
Da. Mi-am închipuit în mod prostesc ani în şir, că în cazul în care am să cântăresc cu grijă toate argumentele, succesul sau corectitudinea unei decizii, e garantată. Mare prostie! Dacă cineva îşi imaginează că o viaţă de om ajunge să afli TOTUL despre un singur domeniu al cunoaşterii, îşi face simple iluzii, aşa cum mi-am făcut şi eu, până m-am trezit la realitate! Atunci când te afli în impas şi trebuie să iei o decizie, dacă informaţiile sunt total insuficiente, dacă timpul te presează şi trebuie neapărat să iei o decizie oarecare din cele posibile, atunci singura cale de a afla care este cea mai bună, este de a lua o decizie oarecare din cele posibile! Am descoperit că mişcându-mă rapid, observând efectele acesteia în astfel de situaţii dificile, trecând dacă este cazul la următoarea decizie, învăţ foarte repede ce am de făcut. Am mai descoperit însă şi altceva. Decizia cea mai bună, e cea pe care o iei ACUM. De ce? Foarte simplu! Oricât de bună sau oricât de proastă ar fi decizia luată, după ce ai luat-o descoperi că se putea şi altfel şi ieşea mai bine! Ştiu!... O să ziceţi că asta costă, că e vorba de neatenţie, etc.... OK, o să vă zicem noi, aveţi dreptate, este ce vreţi să fie! Deocamdată însă, noi facem aşa cum aţi citit şi rata deciziilor slabe, văd că scade. Aşadar, revenind la întrebarea „de unde ştiu că e bine?” Citind cu atenţie, „Atingerea...” , veţi descoperi că acolo este o descriere a unei stări interioare interesante. Acum, comparaţi aceastîă descriere cu felul în care v-aţi simţit când v-a reuşit ceva. Ceva oricât de mic!
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 124 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 125 din 140

Starea este aceeaşi, indiferent de amploarea reuşitei. Ceea ce diferă, este intensitatea acesteia! Şi dacă omleta pe care am făcut-o a ieşit exact pe gustul meu, şi dacă am luat 10 la teza de licenţă sau la teza de doctorat, STAREA ESTE ACEEAŞI. Diferă intensitatea. Şi asta, pentru că participăm diferit la fiecare acţiune. Gradul de implicare, va da intensitatea sentimentului reuşitei. Sau, mai putem spune dintr-o altă perspectivă, gradul de focalizare... Dar asta este o altă discuţie, despre o altă poveste... Reţineţi ideea însă! Merită! GRADUL DE IMPLICARE ÎN REUŞITĂ!

VII A FACE DIFERENŢA Acesta este un eseu despre ce înseamnă să greşeşti şi să admiţi că ai greşit. Să accepţi faptul că, permanent evoluezi. Acest eseu are un singur rost important. Pentru Monica, pentru mine, are rostul să ne amintească faptul că suntem supuşi perfecţionării, că acest proces de perfecţionare este continuu şi că, pe măsură ce înţelegem mai mult, ne înţelegem mai mult, trebuie să facem diferenţa între ceea ce am fost şi ceea ce am devenit. Iar dacă pe drumul parcurs am greşit şi acum am înţeles asta, pasul următor care ne va demonstra în primul rând nouă înşine că am evoluat, este să ne asumăm răspunderea greşelii şi să ne cerem iertare! Poate că cel faţă de care am greşit, va refuza să ne ierte, dar aceasta este alegerea sa! Aceasta dovedeşte doar capacitatea sa de a înţelege şi a se adapta, capacitatea sa de a evolua. Până la urmă, „Iartă-mă!”, este şi el un exerciţiu de adaptare. Putem să îl trecem cu bine ori de câte ori îl facem sau, la fel de bine, putem să fugim de el. Dar e aici o întrebare: PÂNĂ CÂND POŢI FUGI DE TINE ÎNSUŢI? Când mi-am cerut prima oară iertare în oglindă, a durat vreo 25 de minute şi am plâns în hohote. Şi e vorba doar de cinci cuvinte: „Şerban, te iubesc, iartă-mă!” Ce să mai adaug? ...”Tot păţitu-i priceput!” VIII DESPRE FERICIRE Este un eseu, o reflecţie asupra a ceea ce înseamnă fericirea. Pentru fiecare dintre noi, fericirea capătă o definiţie diferită. Adică, fiecare defineşte fericirea altfel.
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 125 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 126 din 140

În acest eseu, am vrut să scot în evidenţă faptul că, indiferent de felul în care aş defini eu fericirea la un moment dat, indiferent de câte definiţii i-am da noi oamenii, starea interioară pe care o trăieşte fiecare, potrivit definiţiei sale, este aceeaşi. Repet: Starea interioară de fericire, este aceeaşi, indiferent de felul în care o punem în cuvinte fiecare. Mi-au trebuit ani grei să pricep asta. Da, e adevărat, există cu siguranţă miliarde de definiţii ale fericirii şi e firesc să fie aşa. Fiecare ajunge în felul său să o descopere şi i se va pare mai simplu să descrie drumul pe care a ajuns la ea. Şi este chiar bine să fie aşa, pentru că acea experienţă este autentică. Atunci însă când cineva este fericit şi ne aflăm în apropiere, ştim că este fericit! De unde oare poate să vină această „ştiinţă”?! Cum ne dăm seama de asta? Simplu: SIMŢIM ASTA! Dincolo de cuvinte, de ce auzim sau vedem. E o cunoaştere care vine dinăuntrul nostru şi ea vine doar după ce am aflat ce e fericirea. Am să repet aici o idee: Există o diferenţă importantă între percepţia sentimentului de fericire, în sensul existenţei acesteia la un moment dat şi intensitatea cu care este trăită fericirea. Citind acest eseu, şi eu şi Monica şi vrem să credem că oricine îl citeşte, reuşim să ne amintim STAREA DE FERICIRE. Apoi, când dintr-un motiv oarecare ne-am depărtat de această stare, o putem retrezi în noi, evocând un astfel de moment, de episod din existenţa noastră. IX COPILUL DIN NOI Am remarcat de foarte multe ori în viaţă că oamenilor în general, indiferent de vârstă, le place destul de des să se comporte ca nişte copii. De fapt, de la această nedumerire am pornind când am scris acest articol. Pentru că, îniţial a fost un articol publicat pe internet. Ulterior l-am revăzut şi l-am completat pentru a îl include în carte. Am pornit de exemplu de la observaţia că îmi plac foarte mult filmele de animaţie şi poveştile, literatura şi filmele SF. Îmi plac la fel de mult ca pe vremea când mă chinuiam să citesc pe litere! Am citit multă literatură SF şi o fac şi acum cu mare plăcere! Astfel încât, la un moment dat, am simţit nevoia să găsesc răspuns la întrebarea „DE CE?” ...Se pare că am eu o obsesie cu întrebarea asta catastrofală... „de ce”... Am răscolit prin bibliotecă, prin amintiri, printre opiniile cunoscuţilor şi prietenilor, prin articolele citite pe internet, în căutarea unor explicaţii. „Copilul din noi”, este un punct de plecare, un experiment pe care l-am făcut. Experimentul de a găsi explicaţia, cauza care ne determină să avem
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 126 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 127 din 140

comportament copilăresc. Dar, în acelaşi timp, am observat că oamenii care ştiu să fie şi să rămână copii, dăruiesc enorm de mult omenirii. Uite, am să vă ofer câteva exemple: Walt Disney. Dincolo de faptul că este fondatorul unui concern cu o cifră de afaceri astăzi de-a dreptul impresionantă, el este autorul unor desene animate care fac şi astăzi deliciul copiilor şi al oamenilor mari, în egală măsură. Vreţi exemple? „Albă ca zăpada”, „Bambi”, „Mickey Mouse”, „Donald Duck”, „Pluto”, „Dinosaur”, sunt doar câteva repere. Thomas Alva Edison. Ca mai toţi inventatorii, trecea drept un ciudat. Din şcoală, a fost exmatriculat prin clasa a şasea, pentru indisciplină şi rezultate foarte slabe la învăţătură. Era catalogat drept un visător incurabil. Probabil că în România, i s-ar fi spus şi lui „o să îţi mănânce câinii din traistă!” Mie spre exemplu, îmi place când am în traistă ceva de mâncare pentru câini, pisici şi porumbei! Unul din deliciile noastre, al Monicăi şi al meu aici în Thessaloniki, este să dăm de mâncare stolurilor de porumbei! Asta ne face fericiţi pe amândoi! După cum vedeţi, ceva adevăr era în zicerea asta, la vremea când mi s-a azvârlit în faţă... Atâta doar că, între timp, am descoperit că dacă îmi mănâncă un câine din traistă, asta mă face fericit, în vreme ce probabil pe cel care mi-o zicea, îl făcea nefericit! Uite, un alt exemplu de definiţie diferită a fericirii! Copilul din noi... Da, ce anume este motorul visurilor, al viziunii şi al vizionarismului? Cui datorăm aptitudinea de a visa? Noi, Monica şi cu mine, considerăm că o datorăm acestui „segment”, „organ”, „parte componentă” din noi înşine, căreia eu i-am spus „copilul din mine”. Lista cu nume şi exemple, vă invităm să o completaţi. Aşa, ca exerciţiu pe Calea SUCCESULUI. A şi încă ceva! Trimiteţi-ne poveştile voastre! Le vom citi cu plăcere, ca şi până acum! X PICĂTURA DE IUBIRE Picătura de iubire, credem noi că este medicamentul care astăzi, este cel mai necesar. Asta am descoperit noi, atât pe drumul pe care l-am parcurs înainte de a fi împreună, cât şi după ce ne-am întâlnit şi am decis să rămânem împreună. E atât de mult de spus despre asta şi totuşi, atât de puţin! Deşi puţini au curajul de a admite deschis, toţi căutăm de fapt acelaşi „medicament”: IUBIREA. Ceea ce mi se pare ciudat este că atunci când o găsim, o tăvălim prin noroi, o lovim, o schilodim... Am început să descopăr asta la început vag, difuz, aşa ca pe o bănuială. Apoi, sentimentul a devenit din ce în ce mai limpede şi am găsit şi dovezile. Viaţa, e plină de exemple. De tot felul. E destul să ai curajul de a deschide
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 127 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 128 din 140

ochii şi de a observa. Poţi începe asta chiar acum, uitându-te în oglindă... După ce am înţeles această trăsătură ciudată a lumii în care trăiesc, miam dorit să fac ceva. Să schimb această stare de lucruri. Uitându-mă în oglindă. Pentru început... Mi-am dat seama tot chinuindu-mă, că orice schimbare pentru a putea fi făcută, trebuie să înceapă dinăuntru. Adică, de la mine. Dacă am reuşit să schimb ceva înăuntrul meu, atunci înseamnă că am reuşit să descopăr cum se poate schimba orice. La început, am făcut schimbări mici. Foarte mici. Să pot observa rezultatele şi să pot înţelege ce se petrece. La scara la care percep acum lumea, tot asta pot spune despre ceea ce schimb. Că fac schimbări foarte, foarte mici. Poate că într-o zi, o să se observe altfel. Sau poate într-o zi, o să îmi amintească cineva, aşa cum Monica mi-a amintit de ziua mea, de care uitasem... „Mai ţii minte de unde a pornit totul? Când ai publicat prima carte?” Picătura de iubire, credem noi că este o poveste pe care merită să o citiţi atunci când simţiţi că aţi pierdut „direcţia de zbor”. O să vă amintească sperăm, că, indiferent unde v-aţi afla, există Cineva, neştiut, care vă iubeşte. XI MATRIX UNPLUGGED Matrix – Unplugged, este un text care oferă un exemplu. E un exemplu de mod de a privi viaţa. O putem privi foarte bine ca struţul, stând cu capul în nisip şi strigând în gura mare orice. De exemplu că e de vină guvernul, sau senatul sau parlamentul sau preşedintele Băsescu, sau ministrul de externe, de interne, liderul de sindicat, etc. Oricine poate fi de vină, atunci când vrem să fugim de un adevăr simplu: Atunci când mănânc, EU duc lingura la gură, sau furculiţa; sau otrava; sau nectarul. Ceilalţi din jurul nostru, pot cel mult să fie de acord sau, eventual împotriva hotărârii mele. Iar dacă sunt împotrivă, iar eu vreau cu tot dinadinsul să fac acel „ceva”, îmi mai rămâne o soluţie: Să schimb locul în care mănânc de exemplu; sau în care muncesc; sau, sau, sau... Da. Uneori, e greu să schimbi ceva. Groaznic de greu. Şi ce e cel mai greu, e să accepţi că TU trebuie să schimbi acel ceva. Matrix – Unplugged, vă aminteşte că puteţi să rămâneţi cu capul în nisip până la moarte, caz în care toată lumea e de vină pentru moartea dumneavoastră. SAU... Puteţi scoate capul din nisip. Ce veţi vedea? La început, v-am spus „ce văd eu”. Acum, vă spunem „ce vedem noi”.
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 128 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 129 din 140

Chiar aşa, ce vedem NOI? Mai eşti cu NOI? XII RITMURI INTERIOARE Am pornit pe drumul căutărilor acestui Ritm Interior, cu mulţi, foarte mulţi ani în urmă. Abia în anul 2007, am reuşit să conturez unele răspunsuri. Dar au apărut noi întrebări şi astfel, am mers mai departe. Acum, mă apropii de finalizarea unei noi serii de răspunsuri. Răspunsuri pe care le-am adunat în acest volum, numit „Casa şi Familia”. Dar şi în celelalte două, „Autodezvoltare, Ocultism, Extrasenzorial” şi „Cum să faci bani”. Ele sunt cu siguranţă doar o foarte mică parte din marea nesfârşită a răspunsurilor posibile. Ştim amândoi că aceste răspunsuri sunt departe de a fi mulţumitoare pentru toată lumea. Mai ştim însă şi eu şi Monica faptul că în aceste răspunsuri, ne-am pus pe noi, aşa cum suntem acum, când se aştern aceste rânduri pe hârtie. Ştim la fel de bine că vom evolua, că vom căuta mai departe răspunsuri şi că e foarte posibil să revenim şi să corectăm unele dintre răspunsurile pe care le-am găsit înainte. Dar ştim în egală măsură că am avut curajul să spunem şi altora că se poate şi altfel. Că dacă noi ne-am confruntat cu unele dificultăţi, dacă ne-au lipsit multe, dacă vrem ca aceste fenomene să dispară, sau cel puţin să se împuţineze, avem o singură cale. Să povestim deschis. Să vă spunem pe unde am păşit noi, cât durează şi cu ce costuri poate fi făcut un pas sau altul. Unii, poate se vor decide să urmeze aceeaşi cale. Alţii vor voi altceva. Pentru oricare dintre situaţii, noi considerăm că efortul nostru şi-a atins scopul: AM OFERIT O ALEGERE. V-am informat. Iar un om informat, ia decizii mult mai bune decât un necunoscător. XIII PASĂREA PHOENIX SE ÎNTOARCE Aici este o poveste la care tare mult aş vrea ca cei care o citesc să reflecteze adânc. După ce am scris 22 de ani, într-o seară, m-am decis să dau foc la toate manuscrisele. Peste 1600 de pagini! De ce? Am crezut în acel moment, că ele constituie principala cauză a neînţelegerilor dintre mine şi partenera mea de drum. Rezultatul? Am distrus o muncă pe care am depus-o în 22 de ani. Realizasem nişte valori. Era asemeni unui carnet de economii. Cât de mari? Dacă aş fi avut înţelepciunea necesară să merg mai departe, poate aş fi putut acum să ofer un răspuns. Mie, în primul rând. Distrugând acea muncă, am făcut exact următorul lucru: Mi-am aruncat economiile în foc. Bună treabă, aşa-i? Cât a costat asta? De exemplu, mi-au trebuit peste 12 (doisprezece!!) ani să ajung să scriu cu aceeaşi viteză cu care scriam la acel moment. Să scriu într-o singură zi, tot
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 129 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 130 din 140

atât cât scriam în acel moment. Vă amintiţi ce v-am spus despre Har? Despre Harul lăsat de izbelişte? Se păstrează, e drept, dar se diminuează. Da, e adevărat, Pasărea Phoenix, a renăscut din propria-i cenuşă. Am scris o carte, am tipărit-o, e citită în mai multe ţări din toată lumea. Hai acum să vă spun cum se vede de aici, de pe scaunul de pe care scriu acest volum, aici în Thesaloniki, un calcul simplu, simplu de tot, pornind de la o ipoteză la fel de simplă: Ipoteza simplă este: Hai să fac ce trebuie pentru a mă lămuri dacă am talent literar. Să sortez ceea ce merită păstrat, să rescriu şi să încep să public. Funcţie de asta, iau o decizie privitor la tot ceea ce am de făcut mai departe. Aceasta a fost ipoteza de lucru în anul 2005. În anul 2008, ştiam deja rezultatul... Şi acum, un calcul simplu: Dacă în anul 1991 făceam ceea ce am făcut în 2005, aveam de câştigat: 1. Paisprezece ani în cariera literară; 2. A doua carte, ar fi fost scrisă în 1994; 3. Orientându-mă după cât a durat scrierea celor două cărţi, a treia carte ar fi apărut în 1995. 4. Admiţând că asta e tot ce pot ca ritm de muncă, astăzi, aş fi fost la cea de-a... 17 (şaptesprezecea!!) carte publicată!! Acum când scriu acest rând, suntem în 18 decembrie 2009. Bilanţul este următorul: — Volumul II, „Autodezvoltare, Ocultism, Extrasenzorial”, publicat, pe 25 noiembrie 2009; — Volumul III, „Cum să faci bani”, în curs de finalizare şi publicare; — Volumul IV, „Casa şi Familia” — prezentul volum, în curs de publicare; Am să fiu foarte sincer şi am să vă spun că îmi lipseşte curajul să merg mai departe cu aritmetica. De altfel, la ce ar folosi. Ajunge şi atât... Pentru toţi cei care simţiţi că aveţi un talent oarecare: Faceţi tot ceea ce puteţi pentru a vă pune în valoare talentul! Altfel, veţi ajunge să vă distrugeţi existenţa. Veţi renunţa singuri la dreptul la fericire! Şi mai reţineţi un adevăr simplu: cine vă iubeşte cu adevărat, vă va fi alături tot timpul, oricât de greu ar fi drumul ales. Pentru că, „a iubi”, înseamnă între altele, că succesul meu e fericirea ta Monica, iar fericirea mea, e succesul tău. Asta înseamnă altfel exprimat, „punerea în comun a resurselor”
Cuprins EOF

© Stănescu Şerban, 2009

Cuprins

EOF

Pag 130 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 131 din 140

Un numitor comun – Curăţenia
V-am povestit pe parcursul acestei cărţi o mulţime de lucruri. V-am dat câteva exemple de căutare şi descoperire a aptitudinilor native, a Harurilor, a ceea ce vă oferă şanse mai mari de reuşită în ceea ce întreprindeţi şi în viaţă, în general. În acest capitol, vă vom oferi unul din răspunsurile găsite de Monica şi de mine împreună. Mai pe la începutul cărţii, spuneam că în primele zile cu Monica, am „scotocit” unul în celălalt să vedem ce „zestre” putem găsi. Identificarea aptitudinilor native precum şi a celor dobândite, uneori este dificilă şi durează mult. Din nefericire, învăţământul de toate gradele, a neglijat şi continuă să neglijeze această activitate. Identificarea aptitudinilor native... Înseamnă oare asta că ne putem permite să lăsăm la voia întâmplării aflarea răspunsului la întrebarea „La ce sunt eu bun?” Ne-am străduit amândoi, Monica şi eu, să fim deschişi, să arătăm în primul rând ce greşeli am făcut, pentru că o greşeală făcută devine capital, valoare, succes, abia atunci când o faci publică. Atunci când oferi cuiva şansa de a exploata acea informaţie pentru a depăşi sau chiar a evita o situaţie similară. Abia după ce volumul întâi a ieşit din tipografie, mi-am dat seama cât de valoros este în primul rând pentru mine. Pentru cine iubeşte muntele, e uşor de înţeles care este diferenţa dintre a merge pe un traseu necunoscut cu hartă şi busolă şi pe acelaşi traseu, fără hartă şi fără busolă. Ei bine, despre acest prim volum, abia atunci când l-am avut sub ochi, mi-am dat seama că este harta şi busola de care am nevoie să merg mai departe, pe un drum necunoscut mie. Am înţeles totodată că va fi de folos oricui citeşte. E o mare diferenţă să afli despre o greşeală a cuiva din povestea spusă de acela şi a face tu însuţi acea greşeală. Cel puţin un câştig are cel care citeşte o astfel de carte: TIMPUL ECONOMISIT. Lectura unei cărţi ca volumul întâi, poate însemna cel mult o săptămână. În acest volum însă, este comprimată o experienţă de câţiva ani. Acesta este rostul oricărei cărţi bune, credem noi: Să vă ajute să învăţaţi în câteva ore ceea ce, altfel, v-ar lua ani din viaţă. Acestea au fost ideile care ne-au condus în efortul de căutare pe care lam făcut împreună, în primele zile şi mai târziu. Am căutat să folosim tot ce am putut: experienţa de viaţă a fiecăruia dintre noi, cărţile citite, poveştile de viaţă pe care le-am aflat de la cunoscuţi... Eram conştienţi de faptul că am pornit la un drum pe care îl vrem amândoi lung şi plin de succese. Eram conştienţi că suntem amândoi obosiţi şi că rănile experienţelor dureroase, încă dor şi ne frânează zborul. Ne putem permite un concediu? A fost o întrebare căreia a trebuit să îi dăm răspuns urgent. Am făcut următoarea evaluare: Merită să renunţăm la tot felul de
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 131 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 132 din 140

probleme mărunte o lună, pentru a afla ce putem face împreună repede şi bine? Pentru că, a afla ce zone de vulnerabilitate avem şi cum putem să soluţionăm eventualele conflicte care, ca în orice altă viaţă în doi, pot apare, din diferite motive, fie ele obiective sau subiective, însemna, înseamnă, a fi cu lecţiile învăţate! Am vrut în primul rând să identificăm cauzele de natură subiectivă. Este mult mai important să descoperi latura subiectivă şi ce conflicte poate genera aceasta, decât modul de soluţionare al conflictelor generate de cauze obiective. Este mult de discutat aici şi necesită multe pagini de exemple crearea unei imagini acceptabile a modului în care trebuie să fie şi poate fi soluţionat un conflict. Am vrut însă să atragem atenţia că e importantă cunoaşterea atitudinilor subiective („hachiţe”, „toane”) şi abordarea acestora cu răbdare şi delicateţe. Atitudinea subiectivă într-un conflict, poate fi rezumată cam aşa: —De ce să fac aşa? Pentru că vrei tu aşa? —Da, pentru că aşa vreau eu! Astfel de atitudini generează conflictele cele mai aprinse, care conduc la cele mai mari pagube şi consumuri enorme de energie. Ele rănesc sufletul şi sunt cauzele latente şi pentru conflicte ulterioare, care izbucnesc „din senin”. De aceea sunt cele mai important de identificat, de analizat şi de cunoscut cât mai bine, în general. Conflictele care au cauze obiective — asta însemnând situaţii care depăşesc posibilităţile celor doi de a le soluţiona prin efortul lor exclusiv — trebuie gestionate diferit. De exemplu, faptul că în România salariul minim pe economie este cel care este, că este mai mic de aproape 5 ori decât în alte ţări din Comunitatea Europeană, trebuie acceptat ca atare şi găsită o soluţie care să elimine dependenţa totală şi exclusivă de mediul economic românesc. Mediu a cărui schimbare depinde de un complex de factori dintre care guvernul, parlamentul, controlează doar o parte. Partea cea mai importantă însă, este factorul uman. Pentru ca situaţia din ţară să se schimbe din acest punct de vedere, sau din oricare altul, e nevoie să ne schimbăm noi, românii. Toţi românii care vedem doar „în negru” viaţa. Cine îşi imaginează că un guvern şi un parlament poate controla fiecare individ al unei naţiuni, poate să schimbe fiecare om dând legi şi hotărâri, trăieşte într-o lume a himerelor. Schimbarea ţării, vine picătură cu picătură, din schimbările pe care le facem noi înşine, în noi. Până la o schimbare majoră, percepută ca atare, astfel de situaţii trebuiesc acceptate ca stări fapte existente, înţelese pe cât posibil şi, în cazul în care opiniile sunt altele şi există un dezacord între ceea ce este şi ceea ce se vrea cu adevărat, luate măsuri pentru a găsi o altă soluţie care să convină.

© Stănescu Şerban, 2009

Cuprins

EOF

Pag 132 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 133 din 140

Este exact ceea ce am făcut noi, plecând din ţară. Am schimbat perspectiva. Aşadar, în prima lună, am căutat să identificăm acele zone în care eram foarte vulnerabili amândoi, să identificăm cauzele care au creat acele „sensibilităţi” „vulnerabilităţi” şi în măsura în care a fost posibil, să ocolim situaţiile care puteau conduce la stări conflictuale. Am mers chiar mai departe! Uneori, am provocat conflictele, pentru a învăţa să le gestionăm, să aflăm unul despre celălalt cum anume acţionăm, cum cântărim nişte posibile consecinţe, cum ne asumăm răspunderi. Aici, ne-am folosit de o vorbă veche „Omul la mânie se cunoaşte.” Am descopertit astfel cu surprindere, că putem să renunţăm la mânie în favoarea calmului, a lucidităţii, a analizei argumentelor şi a cauzelor conflictelor. Ce minunat e să discuţi o situaţie dificilă, în loc să zvârli cu reproşuri, imputări, şi alte asemenea! După această etapă, am discutat şi chiar am scris pe hârtie, ce anume am făcut, ce ne-a plăcut din ceea ce am făcut şi — atenţie! — ce ne-a adus bani din ceea ce am făcut. Subiectul „bani”, a debutat anevoie între noi. Eram amândoi sătui de „goana după bani” la care, cu sau fără voia noastră, participăm. Am avut chiar un moment dificil, tensionat, legat de bani. Monica a fost la un pas să plece de la mine, într-un moment în care şi-a pierdut controlul. Am înţeles că pierderea controlului a survenit pe fondul oboselii şi al volumului imens de noi probleme pe care îl aduceau schimbările nenumărate, cărora trebuia să le facem faţă amândoi. Aici, a contribuit mult la starea de dezorientare şi amplificarea tensiunilor, faptul că se vedea în imposibilitatea de a câştiga bani făcând ceva util. Singurele ei conexiuni cu „exteriorul”, erau internetul şi eu. Un oraş nou, oameni noi, obiceiuri noi, casă nouă, partener nou... Oamenii cu care putea intra în contact direct, erau doar prietenii şi cunoscuţii mei... Am pus în acţiune toată experienţa mea, a ei, am discutat şi am găsit soluţiile de urgenţă. Am înţeles, dincolo de fricile şi nebuloasele fiecăruia, că trebuie să plecăm din ţară. Că trebuie să cunosc şi eu o altă lume, să capăt o altă perspectivă a ceea ce înseamnă munca şi evaluarea acesteia în lume. Ascultasem nenumărate povestiri ale celor plecaţi în străinătate. Poveştile însă sunt una şi verificarea directă, o altă poveste. Ajunşi la această concluzie, am înţeles că trebuie să evaluăm cât mai bine ce ştie fieecare să facă şi ce şanse de a produce valoare avem fiecare. În România şi pentru început, în Grecia. Am mai vorbit despre valoare pe parcursul cărţii. Discutarea posibilităţilor, dincolo de ceea ce „ne place”, de atitudinea excesiv subiectivă, discutarea în contextul unei analize lucide, care ţine seama de mai multe condiţii, între care experienţa, vârsta, capabilitatea de a face eforturi, gradul de recunoaştere al valorii muncii depuse, posibilităţile de a lucra împreună, au condus la o concluzie interesantă: DOMENIUL DE
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 133 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 134 din 140

DEZVOLTAT ÎN COMUN, ESTE...

CURĂŢENIA.
Foarte probabil, mulţi vor strâmba din nas şi tot atât de mulţi vor zâmbi dispreţuitor citind acest termen, curăţenie. Am decis să argumentez cu o introducere lungă acest capitol care, altfel ar fi putut fi mult mai scurt. Veţi vedea în continuare de ce am ajuns să considerăm curăţenia ca fiind un numitor comun şi, mai mult, ce înseamnă curăţenie, dintr-o perspectivă mult mai largă, care să răspundă unor cerinţe multiple, între care, exploatarea zestrei native. Am discutat cu foarte multă lume despre curăţenie. Covârşitoarea majoritate a oamenilor, definesc curăţenia la modul simplist: spălat, călcat, mătură, detergenţi şi încă vreo câteva mărunţişuri, tot în jurul măturii; eventual în jurul aspiratorului. Da, este adevărat, Monica este ceea ce în mod obişnuit, este numit „femeie de serviciu”. Are studii medii, deci este „un om obişnuit”. Ceea ce am văzut eu în ea însă, ţine mai mult de ceea ce este înăuntrul ei decât ceea ce afişează a fi. Altfel, pe dinafară, recunosc, e o femeie oarecare. Poate trece drept frumoasă, urâtă, frumuşică, urâţică, funcţie de criteriile estetice sau orice alte criterii ale celui care o vede. Atunci când am gândit ca soluţie de perspectivă curăţenia, am structurat-o pe mai multe nivele. Câţi dintre voi cei care citiţi aţi ţinut post? Câţi dintre voi, aţi făcut eforturi pentru a elimina din limbaj anumite cuvinte şi expresii, să spunem cuvinte triviale, înjurături şi altele asemenea? Câţi dintre voi v-aţi pus problema alimentaţiei şi a legăturii dintre ceea ce mâncaţi şi ceea ce este existenţa voastră? Toate acestea sunt forme de curăţenie. Există curăţenia fizică. Cea obişnuită, pe care o face orice gospodină. Aici, putem distinge mai multe nuanţe. E vorba de curăţenia „exterioară” şi curăţenia „interioară”. Curăţenia fizică „exterioară”, este curăţenia pe care o facem în casă, felul în care menţinem casa curată, lucrurile pe care le folosim, cum ar fi bunăoară, vasele de la bucătărie, ordinea în lucruri, indiferent despre care „lucruri” este vorba. Această curăţenie, de obicei, reflectă curăţenia fizică „interioară”. Curăţenia fizică „interioară”, se referă la felul în care avem grijă de corpul nostru. Hainele pe care le îmbrăcăm, curăţenia corporală, starea danturii şi toate celelalte aspecte legate de igiena personală. Mai există însă şi nivelul „curăţeniei interioare”, căruia am putea să îi spunem „curăţenie sufletească”. Din păcate, adevărata curăţenie, începe dinăuntru în afară şi ea trebuie
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 134 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 135 din 140

să ţină seama de ceea ce gândim, ceea ce vorbim, apoi ceea ce mâncăm, relaţiile pe care le întreţinem cu semenii noştri şi care depind de felul în care gândim şi vorbim, de concordanţa dintre gând, vorbă şi faptă. Auzim des expresia „om dintr-o bucată”. Ştim oare cu adevărat ce înseamnă „a fi om dintr-o bucată”? Aţi văzut cumva pe stradă oameni din două bucăţi? De exemplu, un torace care zboară şi o pereche de picioare care aleargă „de capul lor”? Aţi râs? E bine! Totuşi, ce face dintr-un om obişnuit, un „om dintr-o bucată”? O să vă spunem ce credem noi:

CURĂŢENIA.
Considerăm că un om este „curat”, este „dintr-o bucată”, atunci când gândeşte curat, spune exact ceea ce gândeşte, face exact ceea ce spune şi învaţă pe alţii să facă la fel ca el. După cum putem observa, avem aici patru elemente esenţiale: Gândul curat = Dreapta Gândire; Să spui exact ceea ce gândeşti = Dreapta Vorbire; Să faci exact aşa cum gândeşti şi vorbeşti, adică, Vorba şi Fapta să fie Una = Dreapta Făptuire; Şi în sfârşit, să înveţi şi pe alţi să facă la fel ca tine sau tradiţia sau Predania = Dreapta Învăţătură. Îmi este foarte greu să trec cu vederea o stranie coincidenţă: Sfânta Cruce, are patru braţe! Semnul Crucii, are o vechime mult mai mare decât textele biblice. Oare ce au vrut să ne transmită strămoşii noştri atât de important prin acest semn, prin acest simbol, timp de sute de generaţii? Trebuie să fi fost extrem de important, de vreme ce timp de atâtea secole s-a făcut totul pentru păstrarea cu atâta sfinţenie a acestei învăţături, „Taina Sfintei Cruci”! S-a transmis însă oare integral această învăţătură? Ce înţelegem oare prin „Sfinţenie”? Întrebări... Poate într-o bună zi, vom găsi răspuns la ele. Împreună. Am vorbit puţin despre Curăţenie şi despre Sfânta Cruce. Poate vă întrebaţi de ce. Din primele zile de şedere aici, în Thessaloniki, am descoperit în zidul estic al Octogonului, un semn încastrat în zidărie. Octogonul, este o parte componentă a vestigiilor palatului imperial al lui Galerius. Palatul, datează din perioada anilor 250 – 320 DC. Semnul, Simbolul, reprezintă o cruce cu braţele egale, înscrisă într-un cerc. În stânga şi în dreapta Crucii, se află câte un spic de grâu... Simbolul, mai este cunoscut şi sub numele „Crucea Sfântului Brendan”... Locuinţa noastră, are o terasă care dă exact spre Octogon. Se vede foarte bine de pe această terasă, exact acest simbol al Crucii Sfântului
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 135 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 136 din 140

Brendan... Am avut inspiraţia să fotografiez şi să filmez acest loc aparte... Cine ştia oare în Makedonia = Thrakia = Tracia secolului III, despre Taina Sfintei Cruci? De ce a încastrat acest simbol în zidărie, sub tencuială? Cui îi era adresat acest mesaj şi de ce trebuia să reziste timp de mai multe secole?!? Ce alte învăţături importante din Taina Sfintei Cruci s-au pierdut de-a lungul secolelor, datorită diminuării harului celor care cunoşteau toată Taina? Întrebări... Întrebări... Întrebări... Revenind la acest capitol, acum, după ce v-am vorbit despre Curăţenie, cred că aţi ghicit ce am făcut împreună cu Monica în primele zile: AM FĂCUT CURĂŢENIE! De aceea am început cu partea aceea lungă, „introductivă”. Adică, înainte. Pentru a vă prezenta, a vă descrie faptele înainte şi pe urmă, să vă oferim explicaţia... Sau, cel puţin, una din explicaţiile posibile. Acum, cred că începe să captete cu totul alt înţeles acest capitol. O ultimă idee, privitoare la curăţenie, o idee venită de la cei puţini care au citit până acum noile cărţi. O idee care este important să o reţineţi, pentru că este vorba despre curăţenia în gândire, în vorbire, în faptă şi în învăţătură. Reţineţi bine aceste rânduri de mai jos: Cărţile acestea patru, „Ritmuri Interioare”, Autodezvoltare, Ocultism, Extrasenzorial” „Cum să faci bani”, sunt un PRODUS UNIC PE PLAN MONDIAL. Sunt singurele cărţi care sunt scrise afirmativ. Sunt singurele cărţi în care lipseşte orice negaţie. Atunci când vrei cu adevărat să faci curăţenie înăuntrul tău, faci o AFIRMAŢIE. De la vorbă la faptă însă, este un drum. În această carte, în capitolul „Femeia Visurilor Mele”, am descris etapele care trebuie parcurse pe acest drum. Această carte şi celelalte, sunt un exemplu din infinitele posibile, un exemplu de parcurgere a acestui drum, pe care oricine îl poate examina, folosi şi aplica în propria sa existenţă. Eliminarea negaţiilor înseamnă eliminarea ambiguităţilor, a contradicţiilor, a dualităţii din gândire, vorbire, faptă şi învăţătură. O carte, înainte de toate, este un gând materializat. Este prin urmare, în egală măsură Gând, Vorbă, Faptă şi Învăţătură. Cine citeşte o carte, are libertatea de a se opri în oricare dintre aceste stadii: Gând, Vorbă, Faptă şi Învăţătură. Are însă în egală măsură libertatea de a merge mai departe, schimbându-şi modul de gândire, modul de vorbire, modul de acţiune şi, prin toate acestea, modul în care învaţă pe alţii.
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 136 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 137 din 140

Toţi suntem în egală măsură Maeştri şi Ucenici, fie că acceptăm acest Adevăr, fie că îl respingem. Faptele pe care le săvârşim, devin model de acţiune şi comportament pentru cineva. Ca exemlpu straniu: Am fost uluit să descopăr că o dalmaţiană a unui prieten, pe numele ei Talia, ori de câte ori ne întâlneam, rânjea, arătându-şi colţii, dând din coadă şi urcându-se pe mine. Mi-au trebuit vreo două luni să înţeleg ce se petrecea. De fiecare dată când o vedeam, pentru că îmi plac enorm câinii şi mi-a plăcut mult „101 dalmaţieni”, îi zâmbeam foarte larg. Talia a simţit, a înţeles dincolo de cuvinte şi de comunicarea articulată şi a învăţat să zâmbească! Da, am fost şocat! De fapt, Talia zâmbea la mine. Ea făcea exact ceea ce făceam eu când o vedeam: zâmbet pentru zâmbet! Ceva mai târziu, am învăţat-o să facă cu ochiul. Putem aşadar comunica cu animalele, le putem învăţa şi acest fenomen se petrece şi cu şi fără ştirea noastră. Îi învăţăm pe semenii noştri şi învăţăm pe toate cele ce ne înconjoară. Le suntem Maeştri, cu sau fără ştirea noastră şi de aceea, CURĂŢENIA este atât de importantă. Adevărata curăţenie însă, începe de la curăţenia în gândire.
Cuprins EOF

Cum putem lucra împreună
Acest capitol, are un rost precis. Comunicarea cu cititorii şi cu toţi cei interesaţi să participe la Proiectul Ritmuri Interioare. Una dintre cererile cititorilor mei, m-a prins total descoperit, în acel moment: —Aţi putea să faceţi un curs? Mi-a fost ruşine să mă eschivez răspunzând cu „ce fel de curs?”... Trei zile după discuţie, am crezut că mi-a paralizat totul înăuntru. Aveam senzaţia că plutesc undeva, pierdut în spaţiu, în imponderabilitate şi că oricât aş striga, până şi ecoul fuge de mine. Apoi, am înţeles că dacă ceea ce am scris eu poate fi aplicat în vreun fel în practică, poate aduce nişte rezultate, atunci primul care trebuie să beneficieze de un astfel de „curs”, e chiar autorul lui. Sunt fidel de mulţi ani unui principiu paramedical, să îi zicem, „personal”: Dacă un remediu (medicament să zicem) este bun pentru un bolnav, atunci cu certitudine, el poate fi luat şi de cel care îl prescrie şi îi va face cel puţin la fel de mult bine! Aşa încât, mi-am zis că în cazul în care „Ritmuri Interioare” este un bun „medicament”, atunci, cu siguranţă, primul „pacient”, eu trebuie să fiu! Am recitit prin urmare cartea şi am căutat să văd în primul rând mie ce mi-a adus bun în viaţă. Astfel, am descoperit cu surprindere că mi-a adus
© Stănescu Şerban, 2009 Cuprins EOF Pag 137 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 138 din 140

multe, foarte multe lucruri bune. Un lucru bun şi care a adus multe schimbări în viaţa mea, este elinimarea negaţiilor. Prin eliminarea negaţiilor, multe s-au schimbat în viaţa mea. În primul rând, acum gândesc altfel. Am învăţat multe despre mine, mi-am făcut foarte mulţi prieteni, dintre aceştia, unii chiar mi-au scris „citind cartea ta, mi-am găsit ritmul interior”. Ce poate fi mai grozav decât asta? Da. Avea dreptate cine mi-a cerut „un curs”... Mai bun decât „asta”, adică să îţi scrie cineva „citind cartea ta, miam găsit ritmul interior”, este să mergi mai departe. Adică, să continui seria descoperirilor. M-am speriat la început, apoi mi-am dat seama că ori continui să scriu, ori mă mulţumesc cu ceea ce am făcut şi mă apuc de altceva. Aşa că, m-am apucat de altceva... O vreme... M-am apucat să-mi caut partenera de drum. A fost o decizie dificil de luat şi pus în practică. Devenisem conştient însă că ce voiam eu, însemna muncă în echipă. Scrisul şi în general acţivitatea de creaţie, sunt munci care cer mult timp şi lângă multă învăţătură. Singur, ori te limitezi la ce poţi face şi obţii rezultate în consecinţă, ori îţi schimbi optica şi treci la un alt nivel de complexitate al muncii: munca în echipă. Şi după ce am găsit partenera, mi-am spus: „Gata! Concediul s-a terminat, acuma ai o carte de scris. O carte despre pasul următor! Dacă ceea ce e scris în prima carte e adevărat, atunci se cheamă că ai făcut nişte paşi înainte. Ai ce povesti. Restul cursului, o să îl scrii cu Monica şi cu prietenii!” După cum se vede, am scris o parte din continuarea călătoriei interioare. Am scris despre PASUL URMĂTOR. Despre cum am trecut la ECHIPĂ. Şi am făcut-o în echipă, adică, împreună cu Monica. Am numit-o Casa şi Familia. De asemenea, Autodezvoltare, Ocultism, Extrasenzorial şi Cum să faci bani. Mai departe, va fi Lumea lui Ainival. De fapt, Lumea lui Ainival, a început să existe deja... Scrierea şi publicarea acestor trei cărţi noi din seria „Ritmuri Interioare”, este o parte din această lume. Deocamdată, ajunge! Pentru cei care vor să lucreze cu noi, am înfiinţat două grupuri de lucru, unde le stăm la dispoziţie. http://tech.groups.yahoo.com/group/oameni_succes http://tech.groups.yahoo.com/group/ritmuri_interioare

© Stănescu Şerban, 2009

Cuprins

EOF

Pag 138 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 139 din 140

În acest moment (18 decembrie 2009) accesul la internet este limitat, deci o vreme vor putea apare dificultăţi în comunicare. Poate o vreme vor fi dificultăţi şi întârzieri, deoarece lipsesc din ţară din 30 aprilie 2009 şi primesc lunar peste 2500 de mesaje din diferite locuri din lume. Vor trebui sortate atunci când va fi posibil şi asta, e posibil să dureze destul de mult. Pentru informaţii de actualitate, accesaţi blogul următor: http://ritmuri_interioare.weblog.ro/ Pentru cei care au probleme financiare şi sunt hotărâţi cu adevărat să îşi schimbe viaţa, articolele publicate aici, http://banifarabani.wordpress.com/ vor fi un ajutor important. Mulţi consideră că banii sunt totul. Că fără bani, toate drumurile sunt închise. În cartea „Cum să faci bani”, am demonstrat că viaţa poate fi privită cu totul altfel şi că fiecare are ascunsă în el o comoară, o avere. Depinde de fiecare dintre noi să facem ceva pentru a pune în mişcare capitalul enorm care stă ascuns în noi şi care ne poate asigura succesul. Mai există aşa cum spuneam şi cele două grupuri. Până când vă veţi hotărî, vă urăm amândoi, Monica şi eu, succes în tot ceea ce întreprindeţi în viaţă şi de asemeni, succes în aplicarea acestei formule a succesului pe care v-am prezentat-o în această carte nouă a Proiectului Ritmuri Interioare. Vă aşteptăm înăuntru, în grupuri! Pentru cei care sunt nerăbdători, reamintesc soluţia bazată pe Google: Lansaţi o căutare pentru „ritmuri interioare” şi vedeţi ce veţi găsi. Cei care au cu adevărat nevoie, vor şti ce au de făcut mai departe. În principiu, atunci când va fi posibil, va exista un sit web www.ritmuriinterioare.com sau asemănător. Dar toate acestea vor mai dura o vreme. Cât anume, acum când scriu aceste ultime cuvinte, este greu de spus. Până la următoarea carte, vă îmbrăţişează pe toţi cu multă dragoste, Monica şi Şerban Stănescu

© Stănescu Şerban, 2009

Cuprins

EOF

Pag 139 din 140

Casa şi Familia

Cuprins

EOF

Pag 140 din 140

Cuprins EOF

EndOfFile

© Stănescu Şerban, 2009

Cuprins

EOF

Pag 140 din 140

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful