You are on page 1of 40

Memoriu de activitate
(viața mea și sensurile ei)

Vasile Dîncu
UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

Memoriu de activitate

Cuprins

• Vasile Dâncu

Memoriu de activitate

(viața mea și sensurile ei)
Vasile Dîncu

i. Despre concepția mea sociologică

3

ii. Cercetarea empirică și deschiderea unor teme de cercetare noi

6

iii. Domeniile și direcțiile majore de cercetare

8

Cercetarea mass media și a comunicării de masă
Atitudini și comportamente politice
Securitate şi gestiunea riscurilor
Opinii, atitudini şi comportamente sociale
Cultură şi instituţii

8
8
8
9
9

iv. Temele și axele mele prioritare de cercetare. Contribuțiile originale

10

România în tranziție și mutație culturală. Spre o cultură a distracției
Construcția unei paradigme comunicaţional – discursivă asupra sondajelor
de opinie şi opiniei publice
Cercetarea impactului și efectelor mass-media asupra societății
Cercetarea relaţiilor interculturale şi interetnice din Transilvania
Analiza populismului. România – democrație delegativă
Transformarea funcției informative în persuasiune.
Studiul campaniilor electorale permanente
Cercetarea mecanismelor de identificare națională, regională și locală.
Studiul identității regionale în raport cu alte straturi identitare
v. Contribuții și inovații metodologice
PROGRAME INOVATIVE MAJORE
CESA. Centrul de cercetare sociologică avansată .
IRESCOP. Un demers standardizat de cercetare și de raționalizare
a vieții publice
Observator regional
METODE ȘI INSTRUMENTE ORIGINALE DE CERCETARE
National Banking Index (2011)
NEWSCOP. Instrument de analiză a știrilor de televiziune
NEWS MONITOR
Indice reputațional al instituțiilor publice din românia
Dimensiuni și indicatori
31
vi. Cercetare și preocupări în domeniul securității naționale
(cultura și riscuri de securitate, intelligence, agresiuni psihologice și război cognitiv)
Studiul războaielor cognitive
Studii privind percepția riscurilor de securitate
Securitatea societală, fracturile identitare și regresia spre gândirea magică
vii. Eseuri de sociologie critică

10
11
13
15
16
17
19
23
23
23
24
25
27
27
28
29
29

32
32
33
34
36

•2•

Memoriu de activitate

i.

DESPRE
CONCEPȚIA MEA
SOCIOLOGICĂ

• Vasile Dâncu

În 1990 am pornit în cariera de sociolog și cadru universitar de
la două premise: una pozitivă și una negativă:
Premisa pozitivă, insuflată de primii mei profesori, Achim
Mihu și Ioan Aluaș a fost sâmburele de aur lăsat de moștenirea lui
Dimitrie Gusti și de școala sociologică de la București.

D

imitrie Gusti, parintele sociologiei românești, definea
sociologia ca „știinţă a naţiunii”, considerând că misiunea
ei este cea de a deveni o stință a comunității in care ea iși
dezvoltă obiectul. Miezul de aur al concepției gustiene,
dezideratul cel mai impoartant transmis nouă prin opera
dar și prin exemplul personal, este însă în opinia mea: angajarea ei în
reforma societăţii românești, antrenarea sociologiei în procesul
de modernizare și reconstrucție socială. Programul de cercetare
și schimbare socială realizat de Școala de la București este pentru
noi un exemplu, dar mai ales o moștenire care trebuie consolidată și
încă din vremea studenției mi-am formulat dorința de continua și
aplica imperativele acestui generos proiect de reconstrucție socială și
modernizarea a României. In fine, am fost incă de la primele lecturi
din opera gustiană marcat de o intuiție pe care părintele sociologiei
românești a spus-o dar a și practicat-o: legătura dintre științele sociale,
morală și politică. În tot ceea ce am făcut în două decenii de activitate
am adaptat la zilele noastre acest imperativ al unei sociologia militans.
Premisa negativă, care mi-a generat o adevarată revoltă, mai ales
în primii ani de cercetare și de lectură, pornită poate dintr-o obsedantă
lectură a lui Pierre Bourdieu, a pornit de la constatarea că sociologia își
pierde tot mai mult funcția de critică socială. Cum spune și profesorul
Cătălin Zamfir, într-o carte în care radiografiază o jumătate de secol de
sociologie românească: ”la sfârșitul acestei cărți am un sentiment ciudat.
Înainte de 1989, ca sociolog, nu am avut un sentiment de neputinţă... Am
sentimentul că traversăm o nouă criză. Nu o criză a istoriei care vine peste
noi. De data aceasta putem face ceva pentru o lume mai bună”. Pe urmele
lui Bourdieu, mă întrebam și eu în anii nouăzeci dacă sociologia avea un
“proiect egalitarist și emancipator” sau, cum frumos scrie Peter Berger,
”este mai bună conștienţa decât inconștiența”, iar ”între viața noastră și
teatrul de marionete există doar o mică diferență: față de marionete, noi
putem deschide ochii, ridica privirea și descoperi mașinăria responsabilă
cu mișcările noastre”.
Observam și eu încă de atunci că subiecții nu sunt de acord
de multe ori cu sensul descoperit de sociologi și cred și astăzi ce a scris
Bourdieu acum câteva decenii despre eficacitatea sociologică: ea poate fi
efectivă și sigură atunci când subiecții care suferă reușesc să înțeleagă că
suferința vine din cauze sociale, nu din cauze imputabile sieși, altfel spus,
să reușim reducerea decalajului dintre sensul obiectiv și sensul subiectiv.
Dacă în anii 70, critica sociologică era definită iniţial ca o teorie socială
orientată înspre a critica și schimba societatea ca întreg, astăzi teoria
critică trebuie să îmbunătăţească înţelegerea societăţii, înglobând
elemente din știinţe diverse, cum ar fi sociologia, economia, geografia,
știinţele politice etc. Stereotipul de sociolog s-a schimbat în ultimii ani;
dacă în anii 70 era unul de “individ contrasistem”, pornit să schimbe
raporturile de dominare, pornit să denunţe raporturile sociale, în anii
90 deja contestatarii aproape că dispăruseră. Astăzi, sociolog semnifică o

•3•

Memoriu de activitate

DESPRE
CONCEPȚIA MEA
SOCIOLOGICĂ

• Vasile Dâncu

meserie, care are la bază convenții; sociologul este mai ales un anatomist,
studiază subsisteme și propune mici ameliorări; rebelii de ieri sunt astăzi
experți, iar socioologia dă semne puternice de integrare în sistem. În mare
parte, am părăsit analizele cauzale pentru a trece în domeniul analizelor
„formale”. Nu se analizează cauzele sărăciei sau ale inegalităţilor, căci
avem o realitate complexă a “funcționarii” acestui sistem (identități,
stereotipuri, mecanisme de apărare, forme de excludere etc.) Dacă
înainte conceptul de acțiune socială era analizat în condițiile relațiilor
de dominare și ale inegalității, acum acțiunea a devenit interacțiune,
negociere, formă de libertate. Constatăm că sociologia a devenit element
central al gândirii gestionare, iar sociologul joacă rolul de ergonom:
se ocupă de crize, de marketing, de optimizarea internă, comunicare
și de orice altceva. Încă sunt revoltat că sociologia se îndepărtează de
miezul lucrurilor, de societatea adevărată, iar sociologia postmodernă
este o disciplină în care eficacitatea înlocuiește legitimitatea; gestiunea
înlocuiește politica. Postmodernitatea astfel înţeleasă este un mod
de reproducţie socială de ansamblu, reglată de manieră decizională și
operaţională mai curând decât de manieră politico-instituţională,
în timp ce două fenomene devin centrale: fragmentarea individului
(identitatea se fragilizează) și fragmentarea societăţii (în multiple
grupuri/triburi). Îmboldit și de realitățile tranziției noastre societale,
mi-am însușit acest vis bourdeusian: sociologul (dacă nu și sociologia)
poate încerca să articuleze un proiect emancipator, care constă în a
ajuta individul să se elibereze de inconștientul său social.

Un proiect structural
Am încercat încă de atunci să articulez un proiect intelectual,
mai mult decât științific; un proiect în care mă puteam folosi de
instrumentele și datele sociologiei, un proiect care și azi dublează viața
mea de cercetător cantitativist, practician cotidian al empirismului;
un proiect complementar care dă un sens important vieții mele: cel de
construcție a unui intelectual colectiv.
Pornind de la analiza realităților noastre, am constatat că
dezbaterea socială fară consistență nu poate fi denunțată de către
un singur om. Este nevoie de ceea ce Pierre Bourdieu a numit un
intelectual colectiv. Intelectualul colectiv este format dintr-o echipă de
profesioniști din științele sociale, care inițiază dezbateri publice pe teme
importante, aduc abordări critice și vehiculează informație științifică
serioasă în spațiul public. Unanimitatea discursului din media trebuie
spartă cu analize critice și cu forme de contestare, pentru ca gândirea
critică să permită nașterea unei adevărate opinii publice diversificate.
Difuzarea analizelor critice este principalul scop al activității
asociațiilor civice care, în urma proiectului Raisons D’agir, au început să
se înfiripe timid în Europa. Discursurile dominante ale puterii, facilitate
de complexul mediatic, pot fi contrazise doar de intelectuali care știu să
lucreze în echipă și care dispun de date serioase despre social. Sociologii,
economiștii, psihologii, istoricii și alte categorii de intelectuali sunt cei
care ar trebui să participe la acest tip de rezistență intelectuală pentru a
schimba ceva în viața noastră politică. Încă cu un deceniu și jumătate
în urmă am scris că este timpul pentru intelectualul colectiv. Spațiul
virtual și blogosfera oferă deja un topos generos la care nici măcar Pierre

•4•

Memoriu de activitate

DESPRE
CONCEPȚIA MEA
SOCIOLOGICĂ

• Vasile Dâncu

Bourdieu nu visa. Spațiu la care nici media dominantă și dominatoare
nu rămâne surdă. Dacă îi scoatem din calcul pe blogerii care proslăvesc
diferiți lideri politici, pe care uneori îi listează cu mândrie în blogroll,
unii inteligenți, dar slabi de înger, rămân totuși mulți tineri care sunt
capabili să pună bazele unei dezbateri politice de substanță. Și între cei
care se învârt în jurul unor bloguri de politicieni sunt oameni inteligenți
care pot aduce lucruri interesante în schimbarea acestei dezbateri
politice cacofonice, care nu mai spune nimic. Adevărul, datele despre
realitate nu au nici o relevanță, „nu veniți cu ele în emisiuni că îmi
stricați emisiunea, nu facem rating și îmi pierd slujba”, îmi spunea odată
o jurnalistă inteligentă, dar adaptată perfect.
Am pornit activitatea mea astfel în mai multe direcții:
dezvoltarea unor analize și a unor teme de cercetare empirică privind
realitatea românească din multiple unghiuri, dar mai ales analizând
mutațiile din zona realității simbolice și a infrastructurilor mentalitare
(subiectul tezei mele de doctorat), crearea de instituții, un proiect
consistent de prezență publică constantă: ca analist-sociolog, dar și o
prezență a datelor despre realitatea românească în toate momentele
importante ale ei, într-o concurență cu alte tipuri de discursuri publice (cel
politic sau jurnalistic); un proiect de publicistică centrat pe articularea de
contraideologii; o activitate didactică susținută și, mai ales, dezvoltarea
unui proiect de discurs sociologic aplicat într-un gen aproape inexistent în
spațiul public: eseurile de sociologie critică.

•5•

Memoriu de activitate

ii.

CERCETAREA
EMPIRICĂ ȘI
DESCHIDEREA
UNOR TEME
DE CERCETARE
NOI

• Vasile Dâncu

Î

ntre 1992 și 2014, cu o pauză de 7 ani în care am fost ministru,
senator și parlamentar european, am coordonat peste 500 de
proiecte de cercetare la nivel național, cercetări cu caracter
științific sau cercetări aplicate. În acest timp, am produs peste 200
de rapoarte publice cu o largă difuziune mediatică și cu un impact
foarte bun.
Proiecte majore din perioada 2005-2008. În calitate de manager
de proiect, am coordonat următoarele cercetări (listă selectivă):
Barometru social al orașului Iași (2006); Percepția Populației
din mediul rural cu privire la Integrarea Europeană (2007); Proiect de
consultanță în Comunicare (2007) Percepția, preferințele și așteptările
populației cu privire la Compania Loteria Română (2008); Percepția
populației din mediul rural asupra oportunităților de angajare (2008);
Agenda Publică (2009); Telediagnostic (2009); Potențialul antreprenorial
al resursei umane din mediul urban și rural (2009); Percepții și atitudini
ale grupurilor vulnerabile asupra pieței muncii (2009); Sistemul de valori
și dinamica socială în România (2009; Impactul migrației forței de muncă
asupra dezvoltării locale și regionale (2009);
În calitate de expert independent:
Expunerea copiilor la programele TV și Radio (modele culturale
ale comportamentului de consum (2007)
În calitate de Președinte al Institutului Român pentru Evaluare
și Strategie – IRES (2009-2014), am coordonat din poziția de manager
de proiect următoarele cercetări (listă selectivă):
Cercetare națională la ieșirea de la urne – EXIT POLL 2009;
Percepții și atitudini cu privire la fenomenul fotbalistic românesc (2009);
Barometrul serviciilor publice din mediul urban. Percepția și satisfacția
clienților (2010; Obiceiuri și tradiții culturale ale comunităților rome
din România (2010; Perspective de dezvoltare regională în regiunile
de dezvoltare Nord-Est și Sud-Est (2010); Evaluarea ofertei și nevoii
de consultanță agricolă pentru grupul format din ferme individuale și
familiale de semi-subzistență (2010); Studiu privind opțiunile populației
în domeniul planificării dezvoltării regionale din România (2010);
Barometrul Satisfacției Clienților (2010); Competențe europene pentru
mediul rural – cercetare socială comparativă urban-rural (2010);
Percepția pieței economice și a oportunităților antreprenoriale. Evaluarea
și analiza de impact a unor programe guvernamentale (2010); Studiu
privind percepția populației din România asupra străinilor și integrării
resortisanților țărilor terțe (2010); Diagnoza situației actuale privind
dezvoltarea economiei sociale în spațiul rural (2010); Identificarea
agendei publice a cetățenilor din România (2011); „Parteneriate active
școală-întreprindere pentru îmbunătățirea formării profesionale inițiale –
PAȘII FPI” (2011); Evaluarea gradului de conștientizare pentru proiectul
„Managementul sitului Natura 2000 Sărăturile Ocna Veche” (20112012); Studiu reprezentativ național pentru populația cu drept de muncă
(în vârstă de peste 15 ani) (2011); Studiu complex privind iluminatul

•6•

Memoriu de activitate

CERCETAREA
EMPIRICĂ ȘI
DESCHIDEREA
UNOR TEME
DE CERCETARE
NOI

• Vasile Dâncu

public din România (2011); cercetare socială în cadrul proiectului „Model
integrat de dezvoltare antreprenorială în centrele urbane din trei regiuni”
(2011); Evaluarea serviciilor de infrastructură sanitară și consum
farmaceutic în mediul rural (2011); Studiu de evaluare a impactului
SDSCM, faza de continuare (2011); Percepția locuitorilor municipiului
Iași asupra proiectului ansamblului urbanistic Palas (notorietatea și
imaginea proiectului, obiceiurile de consum, percepții asupra Agendei
Publice) (2011); Studiu-diagnostic privind situația abandonului școlar și
părăsirea timpurie a școlii în mediul rural (2011); Studiu sociologic privind
măsurarea notorietății mărcii Mitsubishi Motors pe piața românească
(2011); Studiu calitativ al audienței de tip focus grup orientat către
percepția și opiniile despre imaginea postului de radio Antena Satelor, a
programelor și vedetelor sale, program difuzat de SRR (2011); Diagnoza
sistemului sanitar din România din perspectiva implementării procesului
de acreditare la nivel național, cât și identificarea priorităților și soluțiilor
de intervenție publică în acest domeniu (2011); Servicii de consultanță
pentru realizarea studiului privind măsurarea satisfacției cetățenilor,
respectiv a instituțiilor publice cu privire la serviciile furnizate de CNPP și
Servicii de training în domeniul evaluării performanței serviciilor publice
(2011-2012); Analiza complexă a Spitalului Județean Miercurea Ciuc
(2011); Diagnoza imaginii instituției, percepții și atitudini ale populației
(2012) - beneficiar Uniunea Națională a Barourilor din România;
Evaluarea consumului cultural și a imaginii Teatrului Național Cluj
(2012); Studiu de impact al parteneriatelor de tip școală – întreprindere
(2012); Sondaje de opinie publică la ieșirea de la urne – EXIT POLL
2012; Studii de piață de îmbunătățire a adaptabilității angajaților
din sectorul editorial, necesare implementării proiectului „PROEDIT: Program de formare și sprijinire a angajaților pentru o practică
EDITorială PROfesionistă” (2011-2013); Barometrul de Opinie Publică
Tineret-2012 (2012); Studiu privind creșterea impactului utilizării
fondurilor structurale asupra calității vieții locuitorilor din Regiunea Vest
(2012- 2013); Identificarea notorietății brandului AEGON Asigurări de
Viață în patru orașe din România (Cluj-Napoca, Arad, Sibiu, București);
Servicii de cercetare sociologică privind posibilitatea dezvoltării unui
centru intermodal în cadrul Aeroportului Internațional Cluj-Napoca;
Servicii de cercetare sociologică lunară; Servicii de realizare a unui sondaj
de opinie referitor la percepții și atitudini ale populației României față de
fenomenul de discriminare în 2013; Cercetare socială în cadrul proiectului
„Oportunități sociale egale” ; Studiu asupra cunoștințelor, atitudinilor și
practicilor în parenting pentru familiile și îngrijitorii copiilor cu vârste
între 0 și 6 ani; Sondaj telefonic cu privire la comportamentul de vot la
alegerile europarlamentare (2014).

•7•

Memoriu de activitate

iii.

DOMENIILE
ȘI DIRECȚIILE
MAJORE
DE CERCETARE

• Vasile Dâncu

CERCETAREA MASS MEDIA
ȘI A COMUNICĂRII DE MASĂ

C

âteva exemple: Barometru de brand (2009); Românii și
Internetul. Studiu privind utilizarea Internetului în România
și comportamentul internautic al românilor (2011); Nunta lui
Borcea – între notorietate, audienţă și percepţie (2011); Atitudini și
obiceiuri de consum media. Percepţii privind CNA (2011, 2012, 2013,
2014); Evenimente mondene în România – Percepţii și interes (2011);
Cazul Șerban Huidu. Mediatizare și percepţie publică (2011); Televremea ţiganilor. Percepţii și atitudini cu privire la mediatizarea decesului
regelui romilor Florin Cioabă (2013).

ATITUDINI
ȘI COMPORTAMENTE POLITICE

O

selecție: Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale 2009.
Studiu de impact (2009); După alegeri. Percepţii și reprezentări
în spaţiul public (2009); Bilanţul campaniei electorale pentru
alegerile prezidenţiale din România (2009); Anul politic 2012. Predicţii
ale opiniei publice (2012); Percepţii și atitudini privind noul Guvern al
României (2012); Efectele crizei politice asupra încrederii în instituţii,
profesii și partenerii României (2012); Românii anticipează toamna
politică (2012); Așteptările românilor privind alegerile prezidenţiale din
SUA (2012); Bilanţul comunicaţional al campaniei electorale. Percepţii
asupra cadourilor electorale în campania pentru alegerile parlamentare
(2012); Evaluarea campaniei electorale pentru alegerea parlamentului
României la jumătatea acesteia (2012); România politică. Barometru
politic (2013); Studiu privind acceptabilitatea publică a unor noi mișcări
politice (2013); Analiza profilului comportamental votanţi-non-votanţi
la alegerile europarlamentare din România (2014).

SECURITATE
ŞI GESTIUNEA RISCURILOR

C

âteva exemple: Barometrul Corupţiei din România (2010);
Barometrul încrederii românilor (2010); Percepţia riscului și
adaptarea la criză a românilor (2011); Percepţia riscurilor de
securitate în România. Actori și instituţii (2011); Percepţia românilor
cu privire la conflictul armat din Libia (2011); Percepţii publice privind
participarea României la sistemul de apărare antirachetă american
(2011); România marilor neliniști. Studiu despre starea naţiunii (2011);
România în pericol. Studiu de percepţie cu privire la violenţă (2011);
Barometrul percepţiei riscurilor (2012); Prieteni și dușmani. Percepţii
asupra relaţiilor interetnice din România (2013; Elemente de percepţie
publică a Serviciului Român de Informaţii (2014).

•8•

Memoriu de activitate

DOMENIILE
ȘI DIRECȚIILE
MAJORE
DE CERCETARE

• Vasile Dâncu

OPINII, ATITUDINI
ŞI COMPORTAMENTE SOCIALE

O

selecție: Fotbalul românesc și societatea (2009); Munca și
românii. Percepţii, păreri, analize (2010); World Cup 2010.
Percepţii și anticipări (2010); Nostalgia trecutului. Sacrificiile
prezentului (2010); Comportamentele de economisire și câștig ale
românilor (2010); Revoluţia română din memoria socială: studiu de
percepţie (2010); Inventarul activităţilor umane și practicile culturale
ale românilor în 2010 (2011); Barometrul Relaţiilor Interetnice din
România (2011); Sărbătorile Pascale la români (2010, 2011, 2012,
2013, 2014); Fumatul și sănătatea. Studiu privind incidenţa consumului
de tutun în România folosind metodologia GATS (Global Adult Tobacco
Survey) (2011); Obiceiurile de lectură ale românilor (2011); Vacanţele
românilor – comportamente și obiceiuri (2011); Anul 2011 în percepţia
românilor. Bilanţul activităţilor umane și al practicilor sociale (2011);
Proiecţii sociale ale românilor pentru anul 2012 (2012); Bogaţi și săraci.
Percepţii și atitudini ale populaţiei privind sărăcia și incluziunea socială
(2012); Mândria și disperarea de a fi român (2012); România și statul
social. Studiu realizat pe baza modelului European Welfare states after
crisis (2013); Percepţii cu privire la mediere (2014); Românii și nostalgia
comunismului (2014); Românii și sportul (2014).

CULTURĂ ŞI INSTITUŢII

C

âteva studii: Percepţia publică a școlii românești (2010); Percepţii
asupra sistemului medical din România (2010); Percepţii
privind examenul de bacalaureat (2011); Indicatori de percepţie
pentru sistemul educaţional din România (2011); Indicatori de percepţie
pentru Expoziţia din pavilionul României la a 54-a ediţie a Bienalei
Internaţionale de Artă, Veneţia 2011 – Performing History (2011);
Percepţii privind rearondările din cadrul Bisericii Ortodoxe române
(2012); Bacalaureat 2012. Percepţia cu privire la rezultatele obţinute la
examen și asupra sistemului educaţional din România (2012); Percepţii
și atitudini ale românilor cu privire la munca în străinătate(2013);
Atitudini și percepţii cu privire la candidatură Clujului la titlul de
Capitală Culturală Europeană în 2021; Bacalaureat 2013 – Un nou test
de încredere în învăţământul românesc (2013); România credincioasă.
Percepţii și atitudini privind religia și morală (2013); Percepţii cu privire
la funcţionarea Justiţiei în România (2013).

•9•

Memoriu de activitate

iv

TEMELE ȘI AXELE
MELE PRIORITARE
DE CERCETARE.
CONTRIBUȚIILE
ORIGINALE

• Vasile Dâncu

P

lasarea mea în zona cercetării sociologiei opiniei publice,
a mediei și comunicării de masă configurează o serie
de câmpuri de cercetare empirică, dar și teoretică care
traversează toate lucrările mele de factură academică.

România în tranziție și mutație culturală.
Spre o cultură a distracției

M

odul în care societățile își constituie grilele și
mecanismele de selectare pentru elite este relevant
pentru o serie de reflexe sociale de profunzime
care pun în lumină acest proces. Fenomenul de coagulare a
admirației colective, canalele publice de influență și strategiile
de discurs ale starurilor devin documente sociale deosebit de
importante pentru a descrie sau explica resorturile intime ale
unei culturi. Societatea românească este deja în faza celei de a
doua industrializări, cum scrie Edgar Morin, în Spiritul timpului,
industrializarea care vizează cultura și visurile. Trăim perioada
producerii și comercializării viselor și speranțelor, difuzate masiv
și folosite pentru a dirija identificări colective, dar și tendințe
de consum. Dacă în trecutul recent, proiectarea rădăcinilor
individualității avea în vedere elementul matern (Patria) și
elementul patern (Statul), ultimele decenii au efectuat schimbări
esențiale în imaginarul colectiv. Sistemele de zeități salvatoare
crează o adevărată industrie de consum care înlocuiește sau este
complementară cu Pantheonul propus de Biserică. Concluziile
noastre, publicate în câteva lucrări, reliefează o cultură de masă
polimorfă și policentrată, care nu este izvorâtă din cultura cultă,
de esență intelectuală, ea vulgarizează foarte mult, dar are un
avantaj important, identificat de majoritatea sociologilor care o
studiază: elimină discontinuitatea dintre cultură și viață. Dispar
criteriile estetice, cenzura criticii de calitate și mai ales normele
care trasează standarde estetice normative. Cultura de masă nu-și
propune idealuri de educație estetică sau morală, ea este axată doar
pe sarcina de a face prozeliți, cu cât mai mulți, cu atât mai bine, cu
atât mai eficient. Ea trebuie doar să placă, să adune în jurul acestei
industrii culturale cât mai mult public. Producția culturală este
animată de dubla mişcare a imaginarului care mimează realul, şi
a realului care îmbracă culorile imaginarului. Realul este mereu

• 10 •

Memoriu de activitate

TEMELE ȘI AXELE
MELE PRIORITARE
DE CERCETARE.
CONTRIBUȚIILE
ORIGINALE

• Vasile Dâncu

irigat de inserții imaginare și tendințe evazioniste. Contradicţia
dinamică a culturii de masă este între logica industrialăbirocratică-monopolistică-centralizatoare-standardizatoare pe de
o parte, şi contra-logica individualistă-inventivă-concurenţialăautonomistă-novatoare, pe de altă parte, după expresia lui Edgar
Morin. În cultura de masă dispar frontierele culturale, iar nivelarea
diferenţelor sociale face parte din standardizarea gusturilor,
produselor şi a intereselor căreia mass-media le dă o expresie,
tendinţa omogenizantă care fragilizează culturile naționale în
beneficiul unei culturi fictive pe care o putem numi transnaţională.
Consumatorul român nu are poziții relevante, nici nu-și exprimă
gusturile, eventual răspunde operatorilor de interviu care fac studii
de piață, rolul desemnat pentru el este acela de a răspunde prin
reflexe pavloviene. Se crează astfel un gust mediu și un curent
popular. Cultura se desubstanțializează, dar ajunge, simplificată,
mai aproape de mase. Se nasc curente populare care privilegiază
emoțiile puternice și rețetele cu povești spectaculoase și happyenduri așteptate cu sufletul la gură.
Prin telenovele, imaginarul însoțește zilnic trăirile reale ale
individului, ficțiunea însoțește viața și o completează. Adolescenții
români cresc cu o telenovelă de mii de episoade, apoi sunt preluați
de altă telenovelă și conduși spre vârsta următoare. Distracția
înlocuieste vechile sărbători, sărbători care își pierd sensul de
separare a vieții cotidiene vulgare, de magic sau mitic. Cultura
distracției eclipsează problemele reale (muncă, șomaj, catastrofe)
privilegiind idealul unui hedonism centrat pe persoană sau cuplu.

Construcția unei paradigme
comunicaţional – discursivă asupra
sondajelor de opinie şi opiniei publice

Î

n urma marilor dezbateri legate de sondajele de opinie şi
folosirii lor în războiul politic am lansat un proiect de cercetare
la Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) privind
realizarea de studii experimentale asupra opiniei publice, tocmai
pentru a înţelege mai bine practica sondajelor, dar şi pentru a lansa
o reconceptualizare a opiniei publice şi teoriilor sale, destul de
formale şi greu de operaţionalizat, încercând să aducem elemente
pentru a lansa o paradigmă discursiv-comunicaţională asupra
opiniei publice. Ne bazăm pe o serie de experimente realizate de
noi în ultimele campanii, dar şi pe studii recente care caută soluţii
alternative la teoriile standard. Considerăm că a răspunde la un
sondaj, însemnă a ţine un discurs public, a exprima ceva. Sondajul
este un dispozitiv de ajustare a opiniilor, aşa cum concluzionează
recent un tânăr sociolog francez. 1
1
Brugidou Mathieu, 2008, L Opinion et ses publics. Un aproche pragmatiste
de l opinion publique, Presses de la Fondations Nationale de Science Politique, Paris

• 11 •

Memoriu de activitate

TEMELE ȘI AXELE
MELE PRIORITARE
DE CERCETARE.
CONTRIBUȚIILE
ORIGINALE

• Vasile Dâncu

D

eparte de a crede în existenţa unei opinii publice înţelese
ca un monolit, putem spune că opinia publică este un
arhipelag format din insule care se structurează sau
destructurează în funcţie de marile controverse şi probleme care
populeză agenda publică. Orice controversă produce mobilizarea
de argumente sau contraargumente. Diferite publicuri apar pe
măsură ce democraţia avansează şi oamenii sunt tot mai atenţi
la problemele din jur, pe măsură ce devin mai reactivi sau mai
participativi. Sondajele de opinie devin un instrument social
foarte important de ajustare a opiniilor, nu doar în sensul căutării
unei majoritati la care te raliezi, dar şi în sensul unei maniere de
exprimare în public2; atunci când accepţi să răspunzi la întrebări
despre politic, de exemplu, ca subiect eşti conştient că furnizezi un
discurs public.

Î

ntrebările te ajută să dai o anumită configuraţie unei viziuni
personale despre societate sau despre politică. Adică suntem în
faţa unor mecanisme de coordonare colectivă care pot avea mai
multe dimensiuni: partajarea unei identităţi (latente sau nu),
afişarea unei identităţi dezirabile social, afişarea unui acord
sau dezacord privind un diagnostic şi angajarea într-o acţiune
colectivă, de exemplu cea în care furnizezi o soluţie. Opiniile nu
sunt măsuri ale unui eu solitar, ci sunt locuri de agregare a unor
idei sociale, tendinţe, ideologii.

C

âteva concluzii provizorii: În primul rând, competiţia
pentru construcția simbolică a câmpului politic,
competiţie în care discursul sondajelor intră în coliziune
cu discursul politicienilor şi discursul mediatic. Uneori între
media, sondaje și politicieni este o luptă surdă pentru legitimitatea
discursului despre societate şi politică3. În al doilea rând, situaţia
de interacţiune dintre operatorul de interviu şi subiect este
asimilabilă de multe ori unor complexe procese de violenţă
simbolică, generatoare de erori.
În fine, am propus unele ajustări teoretice şi analiza opiniei
publice şi a practicii sondajelor de opinie din perspectiva unei
paradigme comunicaţionale, interacţionalist-discursive, după care
sondajul de opinie este drept scenă de interacţiune; dacă este vorba
despre o problemă controversată, suscită formarea unor elemente
de opinie publică, precum şi formarea unui public. Acest lucru
presupune că indivizii dispun de o reprezentare a opiniei comune
şi că îşi ajustează propria opinie acesteia, iar climatul de opinie
nu este o instanţă regulatoare şi de control social, opinia publică
putând fi descrisă drept un mecanism de ajustare mutuală prin
care oamenii obişnuiţi ţin cont de ceea ce fac şi gândesc alţii. În
viitoarele studii ale IRES vom aprofunda mecanismele interne ale
acestui proces.

2
Idem, pag 14
3
Wolton, Dominique, 1989,Les medias, maillon faible de la communication
politique, in Hermes, nr.4,

• 12 •

Memoriu de activitate

TEMELE ȘI AXELE
MELE PRIORITARE
DE CERCETARE.
CONTRIBUȚIILE
ORIGINALE

• Vasile Dâncu

Cercetarea impactului și efectelor
mass-media asupra societății

I

nteresul pentru studierea mass-mediei este una din
preocupările cele mai importante ale ştiinţelor sociale
contemporane. El nu a fost determinat atât de mărimea
audienţei noilor mijloace media cât datorită influenţei lor
indiscutabile asupra vieţii sociale. Este semnificativ faptul că nici
o formaţiune politică, mişcare socială sau culturală nu mai poate
câştiga astăzi aderenţa unor segmente largi ale populaţiei, fără a
utiliza mass-media. Studiem modul în care funcţionează massmedia în societate, precum şi efectele sociale ale comunicării prin
intermediul acestor mijloace.

D

e exemplu, comunicarea prin intermediul televiziunii se
adresează unei audienţe largi şi de regulă eterogene. Cert
este însă faptul că influenţa televiziunii şi efectele pe care
aceasta le produce nu pot fi efectiv măsurate.
Dintre cele mai uzuale efecte intenţionate ale televiziunii
ar putea fi menţionate: influenţa reclamelor comerciale asupra
comportamentului cumpărătorului; impactul campaniilor
politice ale mass-mediei şi a campaniilor multi media prelungite
în schimbarea modului de viaţă; efectele manifestărilor rituale
mediatizate în vederea menţinerii controlului social.
Din grupul efectelor neintenţionate pot fi enumerate:
impactul violenţei programelor asupra agresiunii antisociale
a privitorilor; reprezentarea în mass-media ca determinant al
vizibilităţii sociale; prezentarea preferenţială în mass-media
a influenţei stereotipurilor de grup asupra populaţiei; efectele
materialelor erotice asupra comportamentului sexual; impactul
asupra stilurilor cognitive şi a proceselor de gândire. Programele TV
determină inserarea unor noi atitudini, valori, intenţii şi dorinţe în
rândul consumatorilor şi, în special, în rândul adolescenţilor. Este
important de studiat această influenţă având în vedere efectele pe
termen lung şi faptul că tânărul, adolescentul se găseşte în faza
maleabilă a formării sale ca individ, ca membru al societăţii.

S

e pune astfel întrebarea dacă copiii, elevii, adolescenţii sunt
pe cale de a regresa în plan intelectual datorită televizorului.
Conform unor sondaje de opinie timpul petrecut în faţa
televizorului este invers proporţional cu performanţele şcolare
în domenii cum ar fi lectura, examinarea în scris, ştiinţele,
matematica. Este de asemenea adevărat că pentru a înţelege
adolescentul de azi trebuie avut în vedere el este telespectator
înainte de a fi şcolar.
Prin intermediul programelor TV se realizează o
îndepărtare de lumea reală, televizorul oferind doar o iluzie a
unei realităţi din care nu percepem decât imaginile. Lărgirea ariei

• 13 •

Memoriu de activitate

TEMELE ȘI AXELE
MELE PRIORITARE
DE CERCETARE.
CONTRIBUȚIILE
ORIGINALE

• Vasile Dâncu

de influenţă a televiziunii (introducerea televiziunii prin cablu
şi diversificarea programelor) are o tot mai mare importanţă
pentru adolescentul zilelor noastre. Accesul la mai multe surse
de informare precum şi capacitatea de discernământ a tânărului
se constituie ca un atu pentru mijloacele mass-media. Însă nu
trebuie ignorat faptul că tânărul are un anumit specific cognitiv
de selectare ceea ce duce la vizionarea unor programe specifice,
cu informaţii specifice. Tendinţa actuală este de înlocuire a
programelor de informare, a emisiunilor ştiinţifice cu emisiuni
de divertisment care nu aduc nimic nou în plan intelectual. Cu
ajutorul televiziunii noi încercăm să vedem lumea filtrată prin
intermediul personalităţilor, aceasta tinzând să joace un rol
important în modul nostru de a gândi şi de a motiva diferite
probleme sociale şi politice. Televiziunea joacă un rol din ce
în ce mai important în socializarea individului, proces prin
care noi încercăm să devenim membrii ai societăţii. Suntem
socializaţi pentru mai multe roluri sau să reproducem diferite
comportamente şi conduite şi diferite valori, atitudini, credinţe
care se manifestă în diferite moduri, în funcţie de clasa socioeconomică, rasă, religie etc. Înainte de dezvoltarea mass-mediei
socializarea individului a fost realizată mai mult sau mai puţin de
către familie; astăzi procesul socializării este influenţat în mare
parte de către cultura de masă şi de către mass-media, ducând
la formarea unei culturi a tineretului cu propria ei media, cu
valori şi spectacole proprii. Televiziunea stimulează şi, în acelaşi
timp, hrăneşte doleanţele noastre, ceea ce duce la diminuarea sau
pierderea abilităţii de a gândi logic şi de a lua decizii raţionale.
Televiziunea nu numai că domină mediul, dar ea deţine uneori
o dimensiune religioasă, cultivă şi reîmprospătează anumite
valori şi credinţe în ceea ce vedem. Tony Schwartz afirmă că
media este o alternativă funcţională a religiei. Deci, mulţi oameni
privesc în mod regulat anumite programe, ei sunt “devotaţi”
acestor programe. Putem spune chiar că oamenii cărora nu le
lipsesc niciodată televizoarele sau jocurile interactive, privesc
aceste spectacole cu religiozitate. Se poate aprecia că vizionarea
unor programe TV, ascultarea anumitor programe ale radioului
sau citirea unor publicaţii are o importanţă psihologică pentru
noi şi se poate spune că se constituie ca o dimensiune ritualică a
înţelegerii de către noi a mediei.

A

tracţia magică a televiziunii i-a acaparat şi pe adolescenţi,
care petrec ore în şir în faţa aparatelor TV, atât în timpul
școlii, cât şi al vacanţelor. Este important de aflat mai
multe informaţii despre acest fenomen: cât din timpul lor liber
îl dedică televiziunii, care sunt posturile de televiziune cu cea
mai mare audienţă în rândul copiilor şi liceenilor, ce gen de
programe urmăresc ei, ce efect au asupra lor reclamele difuzate pe
micile ecrane. De asemenea un studiu mai aprofundat ar trebui
să vizeze şi alte probleme: ce rol consideră adolescenţii şi copiii
că au mass-media în viaţa lor de zi cu zi, ce importanţă acordă
programelor vizionate, în ce măsură îi influenţează (pozitiv sau
negativ) emisiunile sau filmele pe care le urmăresc, cum percep
mesajele media, este televiziunea un mijloc de petrecere a timpului

• 14 •

Memoriu de activitate

TEMELE ȘI AXELE
MELE PRIORITARE
DE CERCETARE.
CONTRIBUȚIILE
ORIGINALE

• Vasile Dâncu

liber doar, sau şi un mijloc de informare, un mijloc de a afla ce
se întâmplă în lume? Realizarea unui program de monitorizare a
presei din ţara noastră va avea multiple efecte asupra democraţiei,
societăţii civile şi culturii din ţara noastră.

Cercetarea relaţiilor interculturale şi
interetnice din Transilvania
De aproape două decenii am realizat zeci de cercetări în
aceste domenii; alături de echipa mea căutăm să ne referim la
conceptul de culturã ca la un ansamblu de forme imaginare şi /sau
simbolice care mediazã relaţia subiectului cu alţii şi cu el însuşi;
dacã nu reducem cultura doar la o stare, ci o concepem ca proces
dinamic, mai mult ca adeziune la scheme de gîndire şi reprezentãri
sociale partajate cu o colectivitatate şi opoziţie cu altele vecine,
decât trãsãturã, atunci conceptul de interculturalitate primeşte
semnificaţia de legãturi, reciprocitãţi, schimburi, conflicte, dominare
culturalã şi segregare, sintetic, un întreg evantai de relaţii posibile
generate de întâlnirea dintre douã culturi.

C

ercetarea încearcã testarea unor ipoteze legate de unele
corecţii care trebuie aduse dimensiunilor normative ale
definirii conceptului de intercultural, tendinţelor de definire
a lui ca model dezirabil de relaţii între culturi, implicînd din
start imperativul deschiderii culturale. Obiecţiile noastre sunt
atât de naturã epistemologicã, stiinţa neputând opera cu modele
ideologico-normative, cât şi de naturã paradigmaticã, acest model
al armoniei culturale prin schimburi reciproce nu are realitãţi de
referinţã care sã corespundã exemplaritãţii definirii acestei relaţii.
Considerãm cã doar studiul concret al situaţiilor de întâlnire
culturalã, cu mijloacele sociologiei şi psihologiei sociale, poate
furniza explicaţii ale situaţiilor de interculturalitate în spaţiile de
convieţuire interetnicã din ţara noastrã.
Cercetarea urmărește urmãtoarele direcţii generale şi
obiective: Obiectivul general este reprezentat de o serie de analize
complexe ale unor comunitãţi mixte din punct de vedere cultural
şi etnic pe baza urmãtoarelor dimensiuni operaţionalizabile ale
convieţuirii interculturale: -testarea unor variante metodologice
şi elaborarea unor strategii de cercetare pentru anii urmãtori;studiul activitãţilor culturale ale culturii minoritare (românã sau
maghiarã), în comunitãţi cu relaţii de dominanţã culturalã masivã
sau moderatã; -analiza infrastructurii culturale a minoritãţilor,
înainte şi dupã 1989; studiul viabilitãţii culturale minoritare pe
baza unor indicatori culturali; -studii ale ipostazei majoritarminoritare, pentru cultura românã, şi minoritar-majoritare pentru
cultura maghiarã din judeţele Mureș, Covasna și Harghita. În
ultimii ani am realizat: analiza unor comportamente culturale de
naturã integrativã sau segregaţionistã;- studiul apectelor concrete
de dominanţã şi segregare culturalã; formarea unor identitãţi şi
individuale şi colective; mecanisme de producere şi perpetuare

• 15 •

Memoriu de activitate

TEMELE ȘI AXELE
MELE PRIORITARE
DE CERCETARE.
CONTRIBUȚIILE
ORIGINALE

• Vasile Dâncu

a stereotipurilor; analize de imagologie comparatã; colectarea şi
analiza unor ego-, socio-, şi etnocentrisme; raporturi de alteritate
simbolicã;- modele conversaţionale în spaţiile interculturale;
cercetarea influenţei mass-media asupra integrãri, dominãrii sau
segregãrii culturale;- autoanaliza şi autoobservaţia grupului mixt de
cercetarea sociologicã;

Analiza populismului.
România – democrație delegativă

D

upă 1990, termenul de neopopulism intră și în lucrările
academice, chiar dacă unii spun că democrațiile delegative
este un concept mai general decat neopopulismul . În
proiectele noastre reliefăm folosirea strategică a ambiguității.
Una din condițiile eficacității discursului în epoca televizuală este
absența luării clare de poziție (Murray Edelman). Prin ambiguitate,
nu prin precizie, poate crește popularitatea candidatului, iar cei
aflați în poziția Salvatorului nu trebuie să dea multe explicații .
Democrațiile delegative sunt numite, mai nou, democrații slabe
sau democrații vide cum scrie Weffort: în democrațiile slabe
se maschează faptul că deciziile se iau de către centre de putere,
câteodată reminescențe ale statelor autoritare de ieri . Cercetările
noastre arată că România tinde să devină o democrație delegativă
deoarece în practica politică se regăsesc în ultimii 17 ani multe
forme de populism asociat cu dreapta sau cu stânga, dar mai
ales cu naționalismul: Apariția unor partide- franciză: Partidul
Conservator sau Partidul Noua Generație; practicile populist
discursive sunt frecvente în toate campaniile (Un om pentru liniștea
noastră, Arde-i pe corupți! ). Populismul este,inevitabil, generat și
de exigențele publicitare ale comunicării, dar este și o problemă de
dozaj din ansamblul comunicării politice. Explozia televiziunilor
de știri schimbă mult discursul politic și chiar configurația politică
și accentuează retorica ambiguităţii pentru mărirea rezonanței.
Exemple: Adrian Năstase a inventat teleconferința televizată de la
Guvern, practică devenită generală, o Liturghie politică: arată cum
se naște decizia politică; Traian Băsescu este un Președinte primetime care practică retorica întoarcerii la popor.

• 16 •

Memoriu de activitate

TEMELE ȘI AXELE
MELE PRIORITARE
DE CERCETARE.
CONTRIBUȚIILE
ORIGINALE

• Vasile Dâncu

Transformarea funcției informative
în persuasiune. Studiul campaniilor
electorale permanente

D

espre campaniile electorale vorbim cel mai adesea prin
intermediul analizelor legate de persuasiunea evenimentelor
electorale, ale strategiilor sau ale discursurilor specifice.
Dar comunicarea politică este astăzi un fenomen de continuitate,
campaniile nu se termină niciodată, iar perioada dintre alegeri este
folosită din plin de actorii politici. Consultanții politici au găsit
și un termen tehnic care intră deja pe notele de plata şi facturi:
managementul unui ciclu electoral. Despre cei care se opresc
să-și tragă sufletul după o campanie dură se spune că manifestă
o insuficiență strategică a pregătirii mesajelor directoare care să
premeagă penetrarea unei viziuni asupra societății în amonte, adică
un fond pragmatic care să asigure unitatea mesajului electoral
între candidați, partid, militanți și simpatizanți, și se amăgesc cu
participarea la un concert de replici politicianiste.
Forţa crescândă a televiziunii şi ieșirea ei de sub incidenţa
controlului statal face ca agenda publică să fie dictată tot mai mult
din altă parte. Pentru democrația politică ar putea fi un avantaj,
dar în cadrele concentrării media, grupurile de interese legitime
sau ilegitime pot să transforme agenda publică într-o expresie a
unor interese private, poate concurenţiale interesului public sau
comunitar.

S

tudiul nostru demonstrează încă o dată că, mai ales televiziunea,
modifică esenţial echilibrele de putere atât în campanie, dar
mai ales înafara campaniei, în timpul campaniilor electorale
permanente de azi. Analizele campaniilor electorale precedente
ne-au condus la un rezultat: democraţia de opinie şi comentariu
(producţia sondatorului sociolog şi a analistului-jurnalist) tinde să
înlocuiască, să erodeze democraţia reprezentativă. Noua mediere
politică, bazată pe ideologia unei transparenţe totale, ostentative,
chiar indecente, foarte vizibilă în ultima campanie electorală din
România, amestecând sfera privată cu spaţiul public, produce însă
o scădere a încrederii şi pentru media, dar şi pentru actorii politici.
În ultima campanie electorală de la prezidențiale, Traian Băsescu a
pierdut războiul cu media, dar şi Mircea Geoană a pierdut datorită
excesului de mediatizare şi a unor mobilizări a diasporei care a
fost tentată să voteze pentru echilibru. Peste 5 luni, în mai 2010,
când Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie – IRES face un
sondaj, efectul campaniei prezidenţiale asupra încrederii presei
este încă prezent. 55% dintre români declară că nu au încredere în
profesia de jurnalist, doar 28% având încredere, ziarele ajung la o
încredere de 27% şi o neîncredere de 46%.

• 17 •

Memoriu de activitate

TEMELE ȘI AXELE
MELE PRIORITARE
DE CERCETARE.
CONTRIBUȚIILE
ORIGINALE

• Vasile Dâncu

Î

n fine, televiziunile private cumulează o încredere de 29% şi
o respingere de 40%. Încrederea politicienilor şi a instituţiilor
politice se prăbușește efectiv, în acelaşi sondaj parlamentarii
ajungând la încredere de.7%, miniştri de 10%, iar politicienii cei
mai performanţi la acest capitol – primarii – la doar 26%.4
Ce rămâne în loc este doar un câmp social de neîncredere
generalizată, nu o mediacraţie, cum am putea fi tentaţi să
credem în urma lecturilor sociologice, ci poate mai degrabă
o mediocraţie 5. Este o distrugere a capitalului social firav pe
care îl avem, ori capitalul social constituie abilitatea oamenilor
de a colabora, în scopuri comune. Acest tip de capital apare în
societăţi unde predomină încrederea. Măsura în care indivizii
sunt „programaţi” cultural să aibă încredere în ceilalţi membri
ai societăţii, măsura în care se asociază cu aceştia voluntar (nu
pentru că fac parte din familie, spre exemplu) determină natura
schimburilor economice care vor avea loc în această societate şi
nivelul de dezvoltare economică la care acea societate va putea
ajunge. Disponibilitatea de a colabora cu ceilalţi pentru atingerea
unor obiective comune şi întru bunăstarea societăţii per ansamblu
duce la performanţe economice. Astfel, obiceiurile unei societăţi şi
normele acesteia, pe care individul le interiorizează, vor determina
felul în care aceştia vor acţiona şi vor lua deciziile raţionale. În
România, care poate fi considerată un stat cu un nivel scăzut de
încredere, lucru demonstrat de numeroase cercetări în domeniu,
studiul citat al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie
– IRES confirmă aceste descoperiri. O majoritate covârşitoare
a românilor consideră că trebuie să fim prudenţi când intrăm în
relaţie cu alţii şi că cei mai mulţi oameni încearcă să profite de pe
urma celorlalţi. Românii au cea mai mare încredere în familia lor,
având tot mai puţină încredere în alte persoane cu cât sunt mai
distanţate de acest cerc restrâns.
România a devenit o societate cu încredere limitată6, o mediocraţie.
Într-o mediocraţie spectacolul continuu al conflictului politic
blochează dezbaterea problemelor sociale, creează un surogat de
agendă publică şi este o mediere eficientă spre subdezvoltarea
durabilă a acestei societăţi.

4
http://www.ires.com.ro/articol/68/barometrul-increderii-romanilor
5
MEDIOCRAŢÍE s. f. putere politică exercitată de oameni mediocri.
(< fr. médiocratie) conform DEX
6
http://vasiledancu.blogspot.com/2010/03/romania-increderii-limitate.html

• 18 •

Memoriu de activitate

TEMELE ȘI AXELE
MELE PRIORITARE
DE CERCETARE.
CONTRIBUȚIILE
ORIGINALE

• Vasile Dâncu

Cercetarea mecanismelor de identificare
națională, regională și locală.
Studiul identității regionale în raport
cu alte straturi identitare

A

m realizat în ultimii ani mai multe cercetări naționale cu
interogația dacă exista identitatea regională cu adevărat.
Sunt diferite răspunsuri sociologice, dar foarte puține
studii empirice, care pot participa la consolidarea unei paradigme
puternice. În unele circumstanțe, identitatea regională se distinge
drept un tip de identificare socială foarte important, care este
capabil să intre în competiție cu alte identități puternice, precum
cea națională, etnică sau religioasă. Conform paradigmei
constructiviste, identitatea colectivă este construită de indivizii
înșiși, este un construct social și nu un dat cultural. Unii autori sunt
de părere că identitatea este cel mai important element care stă la
baza funcționării regiunilor ca actori economici, sociali și politici
semnificativi, în timp ce alții consideră că regiunile pot exista
drept spații ale guvernanței chiar dacă nu există sentimente de
identificare ale locuitorilor cu regiunea în care locuiesc. Concluziile
noastre, cele care au impulsionat o nouă fază de cercetare, au arătat
că: identitatea colectivă nu se transferă de la stat la regiune, chiar
dacă unele regiuni, în calitate de unități administrative, au căpătat
multe dintre rolurile politice, economice și sociale ale statului.
Identitatea regională poate fi construită de către indivizi
(down-top) sau de către actori politici sau stat (top-down). Liderii
politici pot avea un rol esențial în construirea identității naționale
sau regionale, charisma și retorica lor contribuind la socializarea
națională sau regională a populației. Iver Neumann spune că
„regiunile sunt inventate de actori politici drept programe politice,
nu există pur și simplu așteptând să fie descoperite. Identitatea
regională este, astfel, ceea ce oamenii, politicienii și statul fac din
ea; este sensul pe care ei îl injectează culturii și istoriei”. Identitatea
regională urmează aceleași patternuri de construcție sau dispersie
precum identitatea națională. Identitatea regională, însă, oferă
populației o formă de identificare comună non-națională și nonetnică, putând constitui premisa înăbușirii unor tensiuni etnice sau
de altă natură. Conform unor autori, fiecare individ sau grup care
rezidă pe un anumit teritoriu reprezintă o sursă de conștientizare
a apartenenței la acest teritoriu, fiind inițiatorii sentimentului de
identitate regională. Individualitatea unei regiuni geografice se
afirmă prin comasarea criteriului geografic și al atitudinilor sociopsihologice ale populației privind identitatea regională.
Identitatea regională este privită în lumea științifică
uneori drept un baraj în calea separatismului, al iredentismului,
naționalismului sau șovinismului datorită sistemului său de valori
unic.

• 19 •

Memoriu de activitate

TEMELE ȘI AXELE
MELE PRIORITARE
DE CERCETARE.
CONTRIBUȚIILE
ORIGINALE

• Vasile Dâncu

I

dentitatea este în primul rând un construct social și un fenomen
dinamic, contextual și conținând multiple dimensiuni. Un
individ aparține mai multor grupuri, care împreună furnizează
o varietate de identități, care variază în importanță relativă sau
contextuală. Unele dintre acestea sunt legate de entități geografice
(cartier, oraș, țară, regiune). Existența unei identități regionale
ajută în generarea sprijinului societal, inclusiv al stakeholderilor
importanți, în planificarea procesului de regionalizare. Identitatea
regională este mai ușor de identificat în regiuni clar demarcate, cu
dimensiuni simbolice (simboluri regionale), cu instituții care țin
cont de regiune drept principiu de organizare teritorială și care
constituie spații politice. Cu toate acestea, omogenitatea culturală
și identitatea regională nu sunt întotdeauna prezente în zonele
urbane policentrice. Unii autori denumesc aceste zone drept
„zone de conflict socio-spațial pentru articularea multor interese,
identități și diferențe culturale”. Cu toate că absența unei identități
puternice nu subminează baza adoptării unei abordări regionale,
o „prăpastie” culturală sau identitară semnificativă poate să facă
acest lucru. Pe lângă o cultură comună, identitatea regională poate
fi distinsă ca un element al dimensiunii culturale. Pentru a judeca
existența unei identități regionale trebuie să examinăm în ce
măsură un teritoriu anume constituie o regiune în adevăratul sens
al cuvântului. Tipul de regiune este un factor major în explicarea
existenței unei identități culturale.
Passi (1986, 1991, 1996) descrie regiunea drept un construct
social, mai precis drept condensarea unei istorii complexe de procese
economice, politice și sociale într-o imagine culturală specifică.
Folosește termenul „instituționalizarea regiunilor” pentru procesele
socio-spațiale prin care o regiune devine stabilită și delimitată
clar în diferite sfere ale acțiunii și conștiinței sociale. Procesul de
instituționalizare cuprinde patru stadii interdependente și care
se produc simultan: dezvoltarea formei teritoriale, dezvoltarea
formei simbolice, apariția instituțiilor și stabilirea unei regiuni în
conștiința spațială și socială a unei societăți. Indicând modul în
care o regiune se înscrie în aceste stadii putem stabili gradul său de
instituționalizare.

Regiunile ca spațiu politic
Keating (1997) distinge unele dimensiuni ale regiunilor
care sunt similare stadiilor identificate de Passi, dar, în completare,
tratează și dimensiunea politică a regiunilor în detaliu. Keating vede
regiunile drept spații politice dacă creează o arenă pentru dezbatere
politică, un cadru pentru judecarea unor aspecte sau propuneri și
un spațiu recunoscut de actori drept un nivel unde se pot lua decizii
în mod legitim. Unul dintre factorii care contribuie la constituirea
spațiului politic este rolul sistemului partidic.

• 20 •

Memoriu de activitate

TEMELE ȘI AXELE
MELE PRIORITARE
DE CERCETARE.
CONTRIBUȚIILE
ORIGINALE

• Vasile Dâncu

Cultură și identitate
Regiunile nu pot exista ca entități socio-culturale, deci nu
pot avea identitate, fără simboluri; acestea, când sunt recunoscute
de persoane din afara regiunii, devin importante în identificarea
persoanelor cu anumite entități regionale. Un alt aspect al construirii
acestei identități este crearea unui discurs regional în mass media,
care nu trebuie restrâns la aspecte infrastructurale sau subregionale
și care pot stimula discuții asupra regiunii ca întreg.

Identitatea regională a locuitorilor unei regiuni
Identitatea regională a locuitorilor sau conștiința regională
poate fi divizată în „identificarea cu grupul sau comunitatea
regională” și „rolul regiunii în ierarhia conștiinței regionale” – de
exemplu, identificarea cu o anumită regiune. Prima se referă la
locuitorii unei regiuni care au o opinie mai mult sau mai puțin clară
despre propriul grup regional de care simt că aparțin. Identificarea
cu o comunitate poate fi divizată mai apoi în două niveluri –
identificare factuală și ideală. Prima se referă la relații propriuzise (de obicei face to face) dintre indivizi care sunt conectați
cu o regiune într-un anumit fel. Identificarea ideală se referă la
imaginea identificării comunicată prin și reprezentată de practici
instituționale ale regiunii sau ale societății. Forma unui sentiment
abstract de „noi” este esențială în ceea ce privește socializarea și
reproducerea conștiinței, dar nu ne spune cum se identifică indivizii
cu adevărat cu alți indivizi care locuiesc în regiune și despre care se
consideră că formează o comunitate. In proiectul nostru am construit
un instrument metodologic de cercetare a imaginii/ identității unei
regiuni.

I

dentitatea culturală a unei regiuni nu este un fenomen static, este
un proces dinamic și continuu prin care conștiința colectivă de
apartenență și imaginație a cetățenilor unei anumite comunități
poate fi întărită. Teritoriile și identitățile lor culturale sunt construite
în mod interactiv, deseori strategic.
Identitatea regională reprezintă conștientizarea și
acceptarea de către locuitorii săi a faptului că există o strategie și o
continuitate a metodelor sale de a se menține organizată, intactă,
integrată și funcțională pentru locuitorii săi. Comportamente și
trăsături de personalitate acceptabile sau idealizate fac parte din
identitatea regională. Acestea încep să devină parte din identitatea
fiecărui individ și, astfel, o parte a aparatului psihic a locuitorilor
fiecărei regiuni de la o vârstă fragedă. Copiii învață aceste lucruri
în mod verbal sau nonverbal, în mod conștient sau nu, astfel încât
aceștia încep să le vadă drept parte din sistemul de valori al regiunii,
unde sunt idealizate și se fac eforturi pentru a le imita. Identitatea
regională include obiceiuri, valori, tradiții, folclor, mituri, dialecte,
istorie, colocvialisme etc.

• 21 •

Memoriu de activitate

TEMELE ȘI AXELE
MELE PRIORITARE
DE CERCETARE.
CONTRIBUȚIILE
ORIGINALE

• Vasile Dâncu

Î

n fine, studiem mai departe aspecte cum ar fi: Cum se
articulează identitățile pe actualele localități, județe, regiuni
statistice din România și UE?; Cât de puternice sunt și dacă au
polarizat ceva în jurul unor localități, centre urbane sau poli de
dezvoltare; Dacă nu există pericolul apariției unor riscuri identitare,
înțelegând prin aceasta posibilitatea de a crea prin decupaje greșite
sau instituționalizări regionale nefirești conflicte identitare?; În acest
context, conflictele identitare sunt conflictele în care este pusă în
discuţie identitatea unuia dintre actori?
Am constatat că există două tipuri fundamentale: extern, atunci
cînd doi actori își dispută recunoașterea identităţii unuia dintre ei
sau potenţează și încearcă schimbări în sânul identităţii celuilalt,
alterând indicatori ai identităţii și intern, atunci când componente
ale comunităţii în discuţie reclamă identităţi diferite. Atunci
când aceste identităţi concurente dobândesc încărcătură politică,
conflictele identitare sunt potenţate și susţinute atât de încărcătura
simbolică a lor cât și de capacitatea politică de mobilizare în sprijinul
unei părţi sau a alteia. Cazuri particulare ale conflictelor identitare
sunt conflictele interetnice, inter-religioase, inter-culturale.
Am avut onoarea ca în 2013 să prezint datele unei etape de cercetare
sub cupola Academiei Române.

• 22 •

Memoriu de activitate

v

CONTRIBUȚII
ȘI INOVAȚII
METODOLOGICE

• Vasile Dâncu

Î

n peste 20 de ani de cercetare empirică am realizat
diferite constructii instituționale sau metode de cercetare
specifice unor domenii aplicate ale științelor sociale.
Menționez câteva dintre acestea:

PROGRAME INOVATIVE MAJORE
Centrul de cercetare sociologică avansată .
CESA
Încă din 1998 am creat la Universitatea Babeș-Bolyai Centrul de
Cercetare Sociologică Avansată (CESA) este o subunitate a UBB,
unitate de elită a Catedrei de Sociologie, care are ca principale misiuni
dezvoltarea, coordonarea şi monitorizarea unor proiecte de cercetare
sociologică în domeniul cercetării sociale şi a participării, prin
intermediul Catedrei de Sociologie, la dezvoltarea învăţământului
sociologic de toate gradele. CESA are ca obiective principale : Crearea
unui parteneriat cu Catedra de Sociologie în programele de formare şi
cercetare în domeniul sociologiei aplicate şi cercetării empirice; Crearea
unei staţii pilot de cercetare şi un incubator de cercetare socială şi
dezvoltare comunitară; Dezvoltarea, coordonarea şi monitorizarea
unor proiecte de cercetare sociologică în domeniul cercetării sociale şi
a participării, prin intermediul Catedrei de Sociologie, la dezvoltarea
învăţământului sociologic de toate gradele; Monitorizarea profesiei
de sociolog şi a unor programe de inserţie a absolvenţilor formelor de
învăţământ superior; Dezvoltarea unor tehnici şi metode de cercetarea
şi promovarea celor mai noi sisteme de cercetare; Asigurarea asistenţei
tehnice şi metodologice pentru dezvoltarea unor proiecte de cercetare
realizate în cadrul programelor de masterat si doctorat; Crearea
unei staţii pilot de cercetare şi un incubator de cercetare socială
şi dezvoltare comunitară; Dezvoltarea unor tehnici şi metode
de cercetarea şi promovarea celor mai noi sisteme de cercetare;
Dezvoltarea unui grup de reflecţie tendenţială şi prospectivă şi
racordarea acestuia cu programele de prospectivă iniţite şi coordonate
de UNESCO; Dezvoltarea unor teme majore de cercetare sociologică
adaptate realităţii sociale şi practicii de cercetare contemporane;
Crearea unui grup de reflecţie în domeniul epistemologiei ştiinţelor
sociale şi metodelor de cercetare sociologică; Dezvoltarea unor teme
majore de cercetare sociologică adaptate realităţii sociale şi practicii de

• 23 •

Memoriu de activitate

CONTRIBUȚII
ȘI INOVAȚII
METODOLOGICE

• Vasile Dâncu

cercetare contemporane; Crearea unui grup de reflecţie în domeniul
epistemologiei ştiinţelor sociale şi metodelor de cercetare sociologică.
Domeniile de competență erau: Demografie şi sociologia
comunităţilor urbane şi rurale; Sociologia comunicării de masă şi
comunicarea social;
Cercetarea opiniei publice şi metodologia
anchetei sociologice; Epistemologia cercetării sociologice;
Monitorizarea cercetării sociologice din Transilvania şi Banat; Studii
de prospectivă. CESA a funcționat ca unitate pilot de implementare
accelerată a reformei în învăţământul superior. Am elaborat programe
pentru promovarea sociologiei ca modalitate de cercetare şi management
social pentru crearea unor noi nişe ocupaţionale pentru absolvenţii de
sociologie şi consolidarea instituţiilor şi mecanismelor democratice şi
societăţii civile.

IRESCOP
Un demers standardizat de cercetare
și de raționalizare a vieții publice

L

ansat în anul 2010, IRESCOP este un program de cercetare
al IRES, având drept suport și motivație principalele elemente
ale proiectului nostru: de a funcționa drept un think tank
independent, drept un laborator de idei și cercetare consacrat
problematicilor de interes public. Dorim să furnizăm o producție
originală de idei, reflecție și consultanță, în același timp menținândune autonomia intelectuală și neasociindu-ne grupurilor de interese
specifice. Venim cu soluții și propunem politici publice, în același timp
constituind o platformă pentru schimb de idei și comunicare publică.
Urmărim animarea dezbaterii publice pe teme importante, fiind
interesați de impactul public al ideilor și de proiectare a viitorului.
În cadrul acestui proiect, IRES a mai publicat următoarele
studii (selecție): Relațiile interetnice în România; Românii și
Internetul - studiu privind utilizarea Internetului în România și
comportamentul internautic al românilor; Percepții ale populației
privind agenda publică ; Revoluția română din memoria socială ;
Observator Urban ; Percepții asupra sistemului medical din Romania;
Percepția publică a școlii românești ; Percepția publică a minorității
rome; Românii și nostalgia comunismului - Sondaj de opinie;
Comportamente de economisire și câștig ale românilor ; Nostalgia
trecutului. Sacrificiile prezentului;
Programul de cercetare IRESCOP reprezintă un experiment,
un demers de prospectare a vieții publice, în scopul de a contribui la
crearea unei culturi civice și politice a alegătorilor din România. Aceste
studii reprezintă o resursă pentru varii actori din spațiul public, fie că
sunt votanți, jurnaliști sau specialiști în domeniul politic.

• 24 •

Memoriu de activitate

CONTRIBUȚII
ȘI INOVAȚII
METODOLOGICE

• Vasile Dâncu

Acest program de cercetare reprezintă o tentativă de
raționalizare a vieții publice și a formării opțiunilor politice ale
votanților. Poate reprezenta o premisă pentru dezbateri publice,
pentru a îndrepta atenția în altă direcție decât în cea a polemicilor
sterile sau a demagogiilor ieftine. Prin segmentarea profilurilor
alegătorilor români nu se creează doar o oglindă a audienței mesajelor
politice, ci se calibrează un tablou privind așteptările populației, se
măsoară impactul și adecvarea acestor mesaje.

Observator regional

M

isiunile Observatorului regional: Monitorizarea continuă
a percepției publice cu privire la procesul de regionalizare și
etapele descentralizării; Monitorizarea și evaluarea continuă
a progresului activităților care fac parte din programul de implementare;
Elaborarea de strategii de dezvoltare și de studii de impact cu privire
la activitățile viitoare care fac parte din procesul de implementare;
Realizarea unor Ghiduri de bune practici în procesul de descentralizare
în domenii sectoriale.
Proiectul OBSERVATOR REGIONAL reunește experți
din domenii diverse pentru a formula analize pe baza monitorizărilor
existente, dar și recomandări pentru îmbunătățirea diferitelor
procese care vor fi supuse atenției autorităților.
Echipa interdisciplinară care va lucra în cadrul proiectului
„Observatorul regiunilor” va fi formată din specialiști de prim rang din
domeniile de interes (social, economic, politic, financiar, mass media
etc.). Pe lângă experții permanenți din Birourile regionale, respectiv
Biroul central, vor fi cooptați profesori universitari, doctori în știință,
academicieni, persoane cu o vastă experiență profesională care vor putea
aduce noi perspective și un plus de valoare interpretărilor, analizelor și
prognozelor de sub egida Observatorului, reunindu-se oameni de marcă
atât din sectorul public, cât și cel privat.
Activități. În scopul realizării unei analize critice asupra
procesului de regionalizare și a ecourilor acestuia la nivelul societății per
ansamblu, Observatorul Regional va avea o activitate bazată în primul
rând pe cercetare și pe colectarea și procesarea informațiilor relevante
pentru monitorizarea acestui proces. Principalul obiectiv al acestui
organism este acela de a pune la dispoziția stakeholderilor implicați în
procesul de reorganizare teritorială a României informații relevante,
nedistorsionate, în scopul stimulării dialogului, a dezbaterii, reunind
actori din spațiul public și privat.
În societatea contemporană, se colectează și se centralizează
o multitudine de date de diferite facturi, date care trebuie folosite,
agregate, interpretate în mod comprehensiv. Observatorul Regional își
propune să constituie un centru de colectare și analiză a datelor, un loc
unde datele se duc să traiască, nu să moară.

• 25 •

Memoriu de activitate

CONTRIBUȚII
ȘI INOVAȚII
METODOLOGICE

• Vasile Dâncu

R

olul Observatorului Regional este acela de a se angaja într-un
demers de observație socială, presupunând eforturi concentrate
de monitorizare și evaluare, realizând un diagnostic regional
prin care să analizeze răspunsurile populației la schimbările care au loc
în societate, agregându-le și analizându-le atât pentru a veni în sprijinul
decidenților, cât și al cetățenilor, contribuind astfel la sănătatea
socială. Astfel, unul dintre obiectivele acestuia este o reconciliere între
așteptările și nevoile cetățenilor și ale mediului privat și politicile și
acțiunea publică.
Astfel, intervenția este o componentă la fel de importantă a
activității Observatorului Regional precum observația; informațiile
obținute prin procesul de cercetare și analiză vor fi utilizate pentru
stimularea dialogului, a parteneriatelor, a schimburilor între instituții și
actori din mediul privat. Acesta va deveni o platformă pentru schimburi
de informații, cercetare și împărtășire de cunoștințe pentru sprijinirea
deciziei și acțiunii publice.
Observatorul Regional nu reprezintă doar un instrument de
control social al administrației publice; mai mult, acesta dorește să
susțină promovarea dimensiunii sociale în procesul de regionalizare și în
administrația publică per ansamblu, oferind sprijin pentru planificare,
dezvoltare și tranziție.
Activitatea Observatorului Regional va furniza decidenților
informații care să contribuie la prioritizarea obiectivelor, la adaptarea
politicilor publice, având drept scop ultim maturizarea administrativă
de care România are nevoie. Dezideratul nostru este de a contribui
semnificativ la combaterea corupției, la responsabilizarea decidenților,
la creșterea calității și transparenței în administrația publică și, în final,
la creșterea calității vieții cetățenilor.
Observatorul regional va avea o activitate constantă în următoarele
sensuri:

Cercetare sociologică
Evaluarea politicilor publice relevante
Monitorizare mass media
Documentare
Colectarea și analiza datelor statistice
Organizarea de campanii de informare, conferințe și alte evenimente
Crearea și actualizarea unei platforme online
Elaborarea unui buletin de informare (newsletter) adresat
stakeholderilor
▶ Editarea unor publicații periodice (reviste, broșuri etc.)
▶ Oferirea de consultanță actorilor interesați din spațiul public și privat








Prin activitatea desfășurată de acest organism se dorește promovarea
culturii evaluării în societatea românească, în scopul creșterii
transparenței proceselor administrației publice.
Este un proiect în curs de implementare împreună cu Guvernul
României.

• 26 •

Memoriu de activitate

• Vasile Dâncu

CONTRIBUȚII
ȘI INOVAȚII
METODOLOGICE

METODE ȘI INSTRUMENTE
ORIGINALE DE CERCETARE

National Banking Index (2011)

P

rogramul se constituie ca un instrument coerent de evaluare a
percepției asupra sistemului bancar din perspectiva clienților,
persoane fizice, în contextul în care criza financiară a avut un impact
direct asupra comportamentului financiar, având drept consecință
diminuarea entuziasmului general cu privire la comportamentul de
consum bancar. Programul a debutat, în luna ianuarie 2011, cu un
Studiu prospectiv de percepție asupra instituțiilor bancare și a
serviciilor oferite de băncile din România.

Obiective: Identificarea percepției generale a consumatorilor
de produse bancare cu privire la serviciile pe care le oferă băncile;
Imaginea principalelor bănci din România (notorietate, încredere,
consum produse bancare, percepție asupra serviciilor oferite);
Frecvența utilizării unor servicii bancare; Factori de satisfacție/
insatisfacție cu privire la bancă; Evaluarea gradului de încredere
în instituțiile bancare în raport cu alte instituții; Evaluarea
comportamentului de economisire; Intenții cu privire la creditare;
Factorii care determină alegerea unei instituții bancare;
Programul Național de Evaluare a Serviciilor Instituțiilor
Bancare din România – NATIONAL BANKING INDEX 2011 se
realizează în 4 valuri succesive de studii în vederea evaluării gradului
de satisfacție a clienților cu privire la serviciile instituțiilor bancare
și a produselor oferite de acestea.
Programul NATIONAL BANKING INDEX 2011 are la
bază metodologia CUSTOMER SATISFACTION INDEX (CSI),
utilizată pe scară largă în ceea ce privește evaluarea satisfacției clienților
față de produse și servicii la nivel mondial, dar este un produs original
românesc. Conform metodologiei standard, indicele NATIONAL
BANKING INDEX (NBI) – reprezentat de o cifră între 1 și 100 – este
un indicator compus, rezultat din prelucrarea răspunsurilor subiecților
la variabilele care definesc relația și interacțiunea dintre bancă și client.

• 27 •

Memoriu de activitate

CONTRIBUȚII
ȘI INOVAȚII
METODOLOGICE

• Vasile Dâncu

Rezultatele Programului Național Banking Index sau
a cercetărilor personalizate a satisfacției clienților stau la baza:
Programelor de loializare și fidelizare a clienților; Programelor de
creștere a calității serviciilor bancare;Programelor de training cu
privire la comportamentul și atitudinea față de client; Programelor
de dezvoltare a produselor/serviciilor oferite clienților; Programelor
de ameliorare/îmbunătățire a imaginii corporației; Programelor de
tip CSR;Programelor de educație financiar-bancară;
Indicatorii pentru fiecare dimensiune vor fi calculați ca medie a
valorilor fiecărei variabile cuprinse, după formulele;

Indicatorul Accesibilitate:

acc = (B8_4 + B8_5 + B8_6)/3

Indicatorul Interacțiunea cu angajații:

ang = (B9_1 + B9_2 + B9_3 + B9_4 + B9_5 + B9_6)/6

Indicatorul Costuri:

cost = (B10_1 + B10_2)/2

Indicatorul Loialitate și recomandare:

l&r = (B11_1 + B11_2 + B11_3)/3

Indicatorul satisfacție generală:

satisf

Indicatorul final NBI va avea următoarea formulă:
NBI = (((acc + ang + cost)/3 + satisf)/2 + l&r)/2
Obținem astfel un indicator cu valori între 0 și 100 care oferă o
mărime integrată a relației și interacțiunii dintre bancă și clienți.

NEWSCOP
Instrument de analiză
a știrilor de televiziune

P

resa este mai degrabă un reflector și, când reflectorul strălucește,
el poate fi afectat de grupuri cu interese speciale într-o anumită
problemă, de către pseudoevenimente create pentru a capta
atenția și de anumite obiceiuri și tipicuri ale jurnaliștilor” (Walter
Lippman). Instrumentul pornește de la idea că șirile transmit nu ceea
ce se petrece realmente într-o societate, într-un timp precis, ci ceea ce
preocupă o societate, într-un context. Deci știrile sunt mai curând o
formă de cultură, un gen structurat de construire publică a înțelegerii”
(Michael Schudson). Știrea este doar un semnal. Ea aduce în atenția
publică un fapt, ea portretizează o situație. Și, astfel, simulează discuția

• 28 •

Memoriu de activitate

CONTRIBUȚII
ȘI INOVAȚII
METODOLOGICE

• Vasile Dâncu

publică. (...) Scopul știrilor nu este acela de a informa, ci de a semnala, de
a atrage atenția asupra temelor de interes, asupra frământărilor comune.
Combinăm mai multe metode în analiza a două componente:
PRIMING EFFECT - anumite teme sunt privilegiate de media, iar
canalele media pot orienta standardele după care oamenii evaluează un
anumit eveniment, situație sau persoană publică;
FRAMING EFFECT- măsurarea și analiza modului în care o știre este
prezentată de mass-media influențează felul în care publicul receptează
știrea. Prezentări diferite ale unor situații perfect identice pot influența
decisiv alegerea modului în care indivizii evaluează o situație și procesele
decizionale conexe.
Metode: Analiza de frecvenţe; Analiza de cadraje; Analiza de titluri;
Analiza de comunicatori; Recurența știrilor ș.a.

News monitor
NM este un instrument original de monitorizare a știrilor de radio și
televiziune. Se bazează pe mai multe proceduri de analiză a conținuturilor
cu scopul identificării: structurii jurnalelor de ştiri; temelor dominante ale
jurnalelor de ştiri; recurenţei ştirilor în jurnalele dintr-o zi; modalităţilor
de abordare a ştirilor; tipurilor de actori sau surse care sunt prezentate pe
durata unui jurnal de ştiri; tipurilor de invitaţi/explicatori; elementelor
de evenimenţialitate; elementelor de interactivitate.
Monitorizarea se realizează în timp real. Urmărim confruntarea
realității cu cerințele maximale ale jurnalelor de știri: Conţinut bogat de
informaţie din punct de vedere cantitativ; Prioritizarea informaţiilor de
ultimă oră – de tip eveniment, care prezintă actualitatea prin subiecte
de interes general şi nu particular; Reflectarea actualității, cerința de
a prezenta şi informaţii de tip utilitar, alături de conţinut propriu,
atemporal, generat de jurnalişti şi care nu are legătură cu actualitatea de
ultimă oră, dar care aduce în atenţie fenomene general valabile care pot
fi astfel mai uşor înţelese de către public.
Este un instrument de cercetarea pe care îl folosim cu mare succes pe
piața media.

Indice reputațional al instituțiilor publice
din România
Brandul instituțiilor publice nu diferă în mod fundamental de brandul
corporatist. În general, sondajele de opinie au măsurat mai mult
încrederea în instituții publice, cum ar fi guvernul, armata, biserica sau
serviciile de informații. Încrederea este esențială pentru funcționarea
normală a unei instituții publice în raport cu clienții ei – cetățenii.

• 29 •

Memoriu de activitate

CONTRIBUȚII
ȘI INOVAȚII
METODOLOGICE

• Vasile Dâncu

Practica ne arată că încrederea este un indicator important, dar nu și
suficient, pentru a spune tot despre imaginea publică a unei instituții
publice. Pentru că, indiferent de adevăr, imaginea publică are forța
realității. Cetățeanul asociază percepții cu atitudini și emoții, iar, într-un
final, încrederea publică nu este cauza, ci rezultatul percepției publice.
Există instituții publice care oferă servicii publice directe și aici interfața
cu cetățeanul este relevantă, cu toate că percepția mediatică este cea
dominantă. Poliția este un astfel de exemplu. Există și instituții publice
care produc beneficii indirecte pentru cetățean și a căror activitate
este mai puțin cunoscută sau accesibilă cetățeanului, cum ar fi cazul
serviciilor de informații, și aici percepția mediatică este dominantă. Însă,
în cazul tuturor, brandul înseamnă mai mult decât încredere. Brandul
este privit uneori ca un proiect de comunicare, alteori ca un rezultat
al comunicării, iar în varianta lui mult prea simplificată se rezumă la
încredere. De aceea, cei mai mulți dintre autori consideră că mai
corect ar fi ca brandul instituțional să fie privit prin prisma mai multor
dimensiuni. Una dintre ele este identitatea instituțională sau modul în
care o instituție publică alege să se reprezinte pe sine în fața altora, din
perspectiva promisiunilor și a orizontului de așteptare.
O altă dimensiune este imaginea instituțională, privită aici ca totalitatea
percepțiilor, credințelor și emoțiilor pe care un individ le asociază
cu instituția respectivă. În fine, a treia dimensiune este prestigiul
instituțional care se referă la reputația instituției prin prisma raportării
acesteia la unele criterii de referință relevante pentru activitatea specifică
a acesteia. Reputația este abordată ca diferența specifică între experiența
de brand și așteptările față de brandul instituțional.
Cele mai multe dintre modelele de analiză a brandului corporatist
(Fortune AMAC, Fortune WMAC, Merco, CRQ, RepTrak) au în
comun următoarele dimensiuni relevante din perspectiva brandului
instituțiilor publice: notorietate și încrederea, competența și integritatea
personalului, prestigiul și riscurile reputaționale, comunicarea,
transparența și responsabilitatea socială. Dimensiunile menționate au
stat și la baza modelului metodologic pe care îl propunem.
Credem că brandul instituțional este un proiect ce face parte integrantă
din managementul instituțional. Leaderii instituțiilor publice au nevoie
de un instrument de măsurare periodică și de analiză comparativă a
percepției brandului instituțiilor pe care le conduc pentru că încrederea,
competența, performanța, reputația sau notorietatea instituției publice
definesc în mare măsură chiar performanța de leadership. De aceea,
apreciem că diagnoza brandului instituțional și identificarea riscurilor
reputaționale sunt absolut necesare pentru un management performant
la nivelul instituțiilor publice.
Am implementat deja cu mult succes acest indicator în ultimii doi ani.

• 30 •

Memoriu de activitate

CONTRIBUȚII
ȘI INOVAȚII
METODOLOGICE

• Vasile Dâncu

Dimensiuni și indicatori
Notorietate (N)
Notorietatea instituției ; Notorietatea liderului instituției; Cunoașterea
atribuțiilor instituției (generic)
Încredere (I) :
Încrederea în instituție; Încrederea în corectitudinea deciziilor luate de
conducerea instituției ; Încrederea în eficiența activităților instituției ;
Prestigiu (PG)
Respectul pe care instituția îl inspiră; Prestigiul instituției ; Admirația
față de misiunea/obiectivele instituției ; Dezirabilitatea unui loc de muncă
în cadrul instituției ; Importanța percepută a instituției în siguranța
națională ;
Comunicare (C)
Credibilitatea comunicării ; Transparența ; Apropierea percepută față de
populație ; Vizibilitate în media
Performanță (PF)
Evaluarea performanței instituționale; Percepția evoluției instituționale:
Competența percepută a personalului; Adecvarea percepută a dotărilor;
Risc (R)
Răspândirea corupției în cadrul instituției ; Vulnerabilitate la situații de
criză ; Vulnerabilitate la influența politică
Evaluarea activității instituției pe câteva dimensiuni fundamentale care
fac obiectul acesteia (A)
Pentru crearea indicelui compozit am recurs la identificarea
dimensiunilor fundamentale care influențează modul în care instituțiile
sunt percepute de către public, iar pentru fiecare dimensiune în parte
am stabilit o serie de indicatori prin care vor fi obținute scorurile
dimensionale. Pentru calcularea indicelui compozit vom lua în calcul
scorurile obținute pentru fiecare indicator în parte, prin agregarea scorurilor
și transformarea rezultatelor într-un coeficient cu valoare de la 0 la 1, în
funcție de scala utilizată pentru fiecare item. Coeficienții obținuți pentru
fiecare indicator vor contribui identic proporțional pentru generarea
indicilor dimensionali (aparținând unei dimensiuni), iar aceștia din urmă
vor contribui în proporții inegale pentru realizarea indicelui compozit –
indicele global de prestigiu (IGP). Ponderile indicilor dimensionali vor fi
stabilite ulterior, în urma analizei rezultatelor. Indicele global de prestigiu
va avea o valoare cuprinsă între 0 și 1, însă forma valorii de prezentare va
fi în intervalul [0;100], aceasta fiind o metodă de reprezentare mai ușor de
perceput, și va fi calculat după următoarea formulă:

unde k1…k7 sunt ponderile pentru fiecare coeficient dimensional.

• 31 •

Memoriu de activitate

vi

CERCETARE
ȘI PREOCUPĂRI
ÎN DOMENIUL
SECURITĂȚII
NAȚIONALE
(cultura și riscuri
de securitate, intelligence,
agresiuni psihologice
și război cognitiv)

• Vasile Dâncu

P

articip la echipe de cercetare și think tankuri și sunt de peste
7 ani profesor universitar asociat al Academiei Naţională de
Informații “Mihai Viteazul” București și director IOSUB
al acestei instituții. În cadrul acesteia, pe lângă programe
de tip master sau doctorat axate pe psihologie, informații
și comunicare, predau cursuri pe teme ca: Operațiuni de influență
strategică; strategii conversaționare; Publicitate și reclamă; agresiuni
informaționale în era globalizării. În timp am dezvoltat mai multe axe
de cercetare cu regim de singularitate în România:

Studiul războaielor cognitive
Definesc războiul cognitiv ca folosire de cunoaștere și de prelucrare
a informației în scop conflictual.

A

stăzi asistăm la emergența războaielor de sens, mai ales după
căderea zidului Berlinului, când strategiile războiului rece șiau dovedit caducitatea. Dispare dușmanul comun și apare
competiția economică, dar această competiție nu are loc doar pe teren
economic.
Apar noi forme: Acțiuni de destabilizare a opiniei publice în ceea
ce privește sensul acțiunii colective; Presiunea neoliberală legată de
reducerea rolului statului; Elitele politice se bat în strategii pe termen
scurt; Elitele intelectuale se bat pentru resurse (intelighentia flotantă,
cum spune Paretto); Revendicarea sensului sau monopolul sensului
ca urmare a votului (cine câștigă alegerile are dreptate?); Războaiele
pentru promovarea democrației în lume; Imposibilitatea de a creiona o
strategie comună de securitate în Europa.
La competiția intrastatală se adaugă competiția interstatală, iar
războaiele de sens trasformă informația într-o miză de prim rang, mai
importantă decât petrolul.

S

ocietățile informației sunt societăți influențate și influențabile.
Mondializarea piețelor o atinge pe cea a opiniilor și apar noi
riscuri majore.

• 32 •

Memoriu de activitate

CERCETARE
ȘI PREOCUPĂRI
ÎN DOMENIUL
SECURITĂȚII
NAȚIONALE
(cultura și riscuri
de securitate, intelligence,
agresiuni psihologice
și război cognitiv)

• Vasile Dâncu

S

tudiez trei categorii de riscuri majore: Securitatea sistemelor
de informații. (Paradox: cu cât rețelele sunt mai extinse și mai
puternice cu atât sunt mai vulnerabile); Riscuri legate de imagine:
cu cât organizațiile politice sau economice se bazează pe seducie, reușesc
să fie agenți puternici de influență, crează prozeliți și emoție , cu atât
sunt mai vulnerabile la diabolizare și la devalorizarea imaginii; Riscul
cognitiv - cu cât avem mai multe mijloace cu atât știm mai puțin.

Studii privind percepția riscurilor
de securitate

E

ste un domeniu în care coordonez mai multe studii în fiecare
an analizând magnitudinea percepției ca amenințare precum și
dinamica acestor riscuri percepute. În contextul în care opinia
publică face referiri tot mai dese legate de potențiale riscuri la care este
expusă România, în cadrul  Institutului Român pentru Evaluare și
Strategie - IRES și în colaborare cu Asociaţia Română pentru Evaluare
și Strategie - ARES  am inițiat o serie de studii cu privire la modul în care
populația percepe factorii de risc asupra statului și a societății românești
în general, dar și riscurile la nivel individual.

Studiile au fost generate de premisa că riscul este un concept complex
care diferă ca percepție de la un individ la altul, iar procesul de percepție
a riscurilor este unul prin care individul își gestionează și interpretează
impresiile senzoriale în așa fel încât mediul în care trăiește să aibă sens. La
modul general, percepția este un factor esențial de luat în considerare
în comunicarea riscurilor pentru că aceasta este puternic influențată de
factori sociali.
Studiile măsoară, în mod regulat, percepția publică a populației
din România cu privire la următorii indicatori:
Siguranța națională a României
și riscurile la care este expusă aceasta
Siguranța energetică a României
Siguranța economică a României
Încrederea în statul român
Încrederea în instituțiile cu rol în siguranța națională a României
și în personalitățile care conduc aceste instituții

Studiile includ și măsurarea percepției publice asupra unor
factori de risc la nivel individual precum: riscurile cu privire la locul de
muncă, riscurile legate de starea de sănătate, riscurile legate de agresiuni
fizice, riscurile economice, riscurile generate de probleme de mediu.

• 33 •

Memoriu de activitate

CERCETARE
ȘI PREOCUPĂRI
ÎN DOMENIUL
SECURITĂȚII
NAȚIONALE
(cultura și riscuri
de securitate, intelligence,
agresiuni psihologice
și război cognitiv)

• Vasile Dâncu

Studiile sunt realizate pe eșantioane naționale, repezentative,
pe persoane care au împlinit minim 18 ani sau pe populații de public
informat (eșantioane naționale, persoane cu vârsta cuprinsă între 25
și 65 de ani inclusiv, absolvenți de studii superioare și care își declară
interesul față de problemele de interes public).

Securitatea societală, fracturile identitare
și regresia spre gândirea magică

A

menințãrile la adresa securitãții societale nu sunt simplu de
studiat, uneori evoluții care pot părea inocente sau ”naturale”
pot fi receptate ca amenințãri la adresa schimbãrii identitãții
grupului sau comunității în termeni de omogenitate sau coeziune.
Manuel Castells spune: identitatea actorilor sociali este „procesul
de construcție a sensului pe baza unui atribut cultural sau un set
de atribute culturale, cãrora li se dã prioritate peste celelalte surse
de sens”. Vorbim despre sens ca identificarea simbolicã de cãtre un
actor social a scopului acțiunii lui . Sensul și acțiunea sunt inseparabile,
primul fiind o consecințã a procesului de redefinire a actorului social
prin scopul acțiunilor sale. În general, cercetările noastre empirice și
literatura de specialitate identifică patru tipuri identitare :
Identitatea legitimată a fost introdusã de instituțiile dominante
în societate pentru a raționaliza puterea vis a vis de actorii sociali.
Identitatea rezistentã, ca tip de identitate defensivã, construitã
de acei actori ce percep logica dominantã ca fiind opresivã (politic,
cultural, economic, social etc). Identitatea rezistentã este generatã de
acei actori care sunt în condițiile devalorizate sau stigmatizate de logica
dominãrii, construind astfel elemente de rezistențã și supraviețuire pe
baza principiilor diferite de sau opuse celor permisive pentru instituțiile
societãții. Identitatea de proiect (proiectată) apare când actorii sociali,
pe baza oricãror referințe culturale aflate la dispoziția lor, creazã o nouã
identitate care redefinește poziția lor în societate și, prin acest proces,
urmãrind transformarea întregii structuri a societãții.

Î

n cazul României cercetările noastre identifică tot mai mult
o identitate hibris, o identitate nevrotică, este un fel de
identitate de rezistență, dar nu se reduce la asta. Această identitate
generează un imaginar bogat, autoagresiune, imitație, activism, dar si
inactivism și apatie și credem că vine din confruntarea cu riscurile și
imposibilitatea de a manageria riscurile noi. Pornind de la studiile
lui U. Beck despre societatea riscului considerăm că în societatea
actuală se observă o activizare a vieții politice între ciclurile electorale, la
nivel sub-politic, pentru ca la nivel politic acțiunea este “blocată„ până
la următoarea confruntare electorală. Intră pe scenă doar actori nonindividuali din mediul de afaceri care impun reguli noi jocului politic,
îndeosebi la nivel local , se ajunge la localizare a politicii (baroni) dar și o
globalizare supranațională (comisarii de la Bruxelles). S

• 34 •

Memoriu de activitate

CERCETARE
ȘI PREOCUPĂRI
ÎN DOMENIUL
SECURITĂȚII
NAȚIONALE
(cultura și riscuri
de securitate, intelligence,
agresiuni psihologice
și război cognitiv)

• Vasile Dâncu

Î

n România, avem următoarele aspecte ale evoluției sociale:
Distribuția socială a riscului este inegală, unii sunt expuși mai mult
decât alții riscurilor.; Societatea riscului schimbă natura politicii,
riscurile devin subiecte politice naționale și internaționale;. avem o
continuă mobilizare pentru ”situații de urgență”, instituționalizare a
excepției în detrimentul regulii (supravegherea persoanelor, ascultarea
convorbirilor, intercepția corespondenței, devin, din excepții, reguli);
Toate acestea induc o dezordine identitară. Oamenii trebuie să dea
răspunsuri singuri, nu avem raspuns comun, comunitar și societal.

Credem că este nevoie de o strategie
națională serioasă pentru a analiza evoluția
acestei amenințări identitare, amenițare
care se manifestă în următoarele reacții
identitare de răspuns:
Regresie spre gândire magică
Pierdere de sens a acțiunii colective – dezorientare
Căutarea unor zone de certitudine – migrație
Polarizări emoționale pentru soluții iluzorii –
copiii se pot realiza doar în străinătate
Instabilitate a votului
Neîncredere în instituțiile statului
Încredere nevrotică în instituții de siguranță
psihologică: biserică și armată
Comportamnete simulate învățate
(răspunsurile la întrebări privind atitudini
interetnice, dublate de răbufniri emoționale)
Sindromul anonimatului în mediul virtual
Optimismul nevrotic în contradicție cu percepția
condițiilor și a viitorului
Vot nevrotic pentru haiduci politici
(Diaconescu, Becali sau chiar Oprescu)
Percepția fragmentării și instabilității accentuate.

• 35 •

Memoriu de activitate

vii

ESEURI DE
SOCIOLOGIE
CRITICĂ

• Vasile Dâncu

Î

n cadrul eseurilor am publicat câteva sute de articole în cele mai
importante ziare, reviste și portaluri de internet din România.
În ”Patrie de unică folosință. Eseuri de sociologie critică” am
căutat să justific nevoia de sociologie critică. Sociologul, scriam
atunci, este martor şi actor social şi are dreptul (datoria?) de a
exprima un punct de vedere în spațiul public şi fără a aduce justificări ale
chestionării altora sau contabilizării statistice. Sociologul poate să facă
diferenţa dintre punctul său de vedere şi punctul de vedere al ştiinţei.
Dar, în nici un caz, nu trebuie să tacă sau să se limiteze a publica douătrei studii pe an în reviste ISI. Citesc lucrări ale unor colegi sociologi
pe teme sociale importante, dar pe care nu le cunoaşte nimeni sau
doar studenţii lor, nici măcar colegii de breaslă. Ce este mai trist, este
că nici ei nu cred în forţa lor intelectuală, scriu doar ca să promoveze
dintr-o treaptă didactică în alta, iar vocea lor de intelectuali şi-au ucis-o
demult. Se revoltă câteodată la vreun pahar de vodcă, dar în rest se uită
la televizor şi rareori comentează cu studenţii ce au văzut.
Acum 10 ani am scris o carte împotriva pasivităţii intelectuale
şi cu credinţa că avem nevoie de contraideologii. Acum, cred însă că
stăm mult mai prost. Nu mai avem o sferă publică unde să se lovească
ideologiile. Am devenit o societate decerebralizată care a renunţat să
mai dezbată. În loc de dezbatere aruncăm cu înjurături, iar talibanismul
este în floare. Când sunt departe de ţară, de televiziunile moguleşti, de
ziare şi cunoştinţe de politicieni, încerc să vizualizez România, să mi-o
inchipui, fără aceste proptele, fără aceste ferestre prin care ne uităm
zilnic spre lume. Revăd o serie de lucruri halucinante, lucruri care m-au
şocat, rănit sau doar m-au pus pe gânduri. Despre acestea am scris în
această carte, părţi dintr-un tablou care pare ireal, apocaliptic uneori.
Îmi aduc aminte de unul din poeţii copilăriei mele, astăzi dramaturg la
Paris, Matei Vişniec, şi de al său Oraş cu un singur locuitor. Mă gândesc
la un titlu pentru acest text: Țară cu un singur locuitor. Văd românul
simbolic ca pe un om abătut, deznădjduit, trist şi costeliv, un popor care
nu crează nicio sinergie. Fiecare român are România lui, nu se întâlneşte
niciodată cu ceilalţi români, nu pun nimic împreună, se urăsc dincolo
de garduri şi pereţi, îşi târăsc singuri prin istorie o Românie ca pe un sac
petecit şi plin de lucruri inutile. Fiecare îşi poartă identitatea ca pe o
povară, ca o rană. În străinătate românii fug de români, iar copiii plecaţi
caută să uite limba maternă.
Acest jurnal al meu nu ia fapte cu intenţia de a le pune în ordine.
Nu încerc să dau vreo raţiune, vreo tematizare, vreun tablou sintetic.
Nu, eu preiau evenimentul, îl filtrez şi îl pun acolo de unde l-am luat.
Poate că am scris aceste trei cărţi pentru a scăpa de temele lui Cioran din
Schimbarea la faţă a României, pe care am citit-o pe ascuns, în tinerețe,
când comunismul încă nu lăsase după el iluzia libertăţii. Au trecut peste

• 36 •

Memoriu de activitate

ESEURI DE
SOCIOLOGIE
CRITICĂ

• Vasile Dâncu

ţara noastră câteva decenii de totalitarism bolşevic devastator şi, totuși,
parcă nimic nu s-a schimbat. I.L. Caragiale este la fel de adevărat ca acum
peste 100 de ani. Uneori intelectualii se simt încântaţi că au descoperit
această constantă, pare singura dintr-o lume a nesiguranţei şi lipsei de
suprafaţă a valorilor. Ce tristeţe, sigură este doar nesiguranţa! Au trecut
100 de ani de destin ghebos şi o singură rază de lumină, în 1989. Repede
învinsă, iute distrusă de cei care au stins flacăra speranţei unor tineri
speriaţi de deşertul care îi aştepta în viitor.

P

rima fază a acestei întreprinderi s-a bucurat de mare success,
cartea mea cunoscând mai multe tiraje și fiind cea mai vândută
carte la târgul de carte ”Gaudeamus”, obținând marele premiu.
Mi-am definit în această lucrare un crez intelectual: scrisul poate fi folosit
ca o armă pentru schimbare socială.
O bună periodă de timp am crezut (şi mai cred încă) faptul că
ideile mele, răspândite zilnic, se vor întâlni cu cele ale altor oameni şi,
încet, vom putea constitui o echipă pentru schimbare, un colegiu invizibil,
care va creşte pe zi ce trece şi va reuşi să facă ceva. Dacă nu va putea să
răstoarne munţii inerţiei măcar va ajuta ca lucruri mici să se întâmple,
cărămizile din care sunt construite marile lucruri şi evenimente. Prima
schimbare este una mică, dar importantă, cea în care începi să vezi diferit
unele lucruri din jurul tău. Şi nu doar că le vezi, ci începe să-ţi pese de
lumea din jur. Începi să contabilizezi şi alte griji, te doare suferinţa din jur
şi nu te mai gândeşti la comunitate ca la o ghenă, şi nici la patria ta ca la o
hartă agăţată pe peretele clasei întâi.
Încerc să-i învăţ pe studenţii mei că nu te poţi opri la capătul
rândului când scrii şi nici nu poţi rămâne la capătul ultimului curs, atunci
când înveţi. Pentru a deveni un intelectual pentru comunitatea ta trebuie
să te uiţi în jur şi să descoperi urmele suferinţei sau semnele nedreptăţii pe
care o suferă cei mulţi. Trebuie să te dedici mai ales celor care te refuză,
care nu ştiu că au nevoie de tine. Ei sunt împinşi de viaţă sau de sistemul
politic şi social într-o debara a societăţii şi nu vor vedea niciodată prea
mare parte din lumea care se construieşte pe spinarea lor, cu munca lor, cu
ajutorul energiei pe care ei o cheltuie alergând după false valori şi gadgeturi strălucitoare.
O ţară normală produce intelectuali pentru a se apăra de
întuneric, prostie şi ignoranţă, lucruri rezultate din dominaţie şi
polarizare socială. O cultură vie produce intelectuali ca mecanism de
apărare.
Cred că dacă fiecare intelectual şi-ar respecta menirea am putea
ieşi din această groapă a istoriei, am putea scăpa de acest destin second
hand. Poţi visa la o schimbare prin scris, chiar şi în condiţiile unei
societăţi fără de valori şi fără de memorie socială.

• 37 •

Memoriu de activitate

ESEURI DE
SOCIOLOGIE
CRITICĂ

• Vasile Dâncu

Î

n volumul ”Mitologii, fantasme și idolatrie„ (Editura RAO, 2011)
am continuat analiza societății românești și am căutat să realizez un
omagiu pentru sociologul meu preferat, Pierre Bourdieu, şi lui Emil
Cioran pentru că atunci se împlineau o sută de ani de la naşterea lui. Un
tribut pentru Bourdieu pentru că lupta sa a avut în centru distrugerea
iluziilor care ne fac să nu putem avansa cu destulă viteză pe terenul
stiinţific și în cel al practicii sociale, militând pentru o sociologie lucidă
prin părăsirea iluziilor gândirii pure sau a celei de savant, învingerea
prenoţiunilor în sens durkheimian sau distrugerea barierei limbajului,
cum ar spune Wittgenstein. Am așteptat câțiva ani pentru a uita două
cărţi importante ale celui mai influent sociolog francez al secolului XX
pentru a putea scrie si eu despre asta: Meditaţii pascaliene şi Schiţă
pentru o autoanaliză. Mi-a rămas în minte un fragment pe care unii
îl interpretează ca ipocrizie, dar pe care eu îl cred ca fiind un adevarat
program pentru fiul poștaşului din Pirinei: “Niciodată nu m-am simţit
cu adevărat îndreptăţit să exist ca intelectual și totdeauna am încercat,
ceea ce fac şi acum, să exorcizez tot ceea ce, în gândirea mea, poate fi legat
de acest statut, de pildă intelectualismul filosofic. Nu iubesc intelectualul
din mine, şi ceea ce, în ceea ce scriu, poate să sune a antiintelectualism,
este îndreptat împotriva a ceea ce, în ciuda eforturilor mele, persistă în
mine în materie de intelectualism şi intelectualitate, precum dificultatea,
atât de tipică intelectualilor, de a accepta cu adevărat că propria libertate
îşi are limitele ei ”.
Am continuat să radiografiez cotidianul românesc prevalândumă de o triplă ipostază a sociologului: este producător de cunoaştere
obiectivată, este un cercetător care are propriile proiecte și metode
de cercetare preferate însă, să nu uităm, este şi participant activ sau
nu la procesele sociale reale. În această a treia ipostază, sociologul este
afectat de socializarea la care a fost supus din prima copilărie până a
ajuns să-şi contemple diploma de absolvire, este marcat de ideologii şi
credinţe, poartă în interior urmele supunerii liber consimţite sau cele ale
revoltei, ambele atitudini care nu concordă cu distanţa şi neutralitatea
axiologică. Astfel, el interiorizează sau nu, este conştient sau nu, de o
anumită cerere socială care este îndreptată spre el sau spre profesia sa.
Cea de a treia ipostază, cea de participant la viaţa socială şi la cea publică,
este cea care a reprezentat un fel de amvon pentru textele mele.
În această a doua etapă a scrisului meu am încercat să comunic
cu bună ştiinţă, cu predilecţie, într-o paradigmă morală, mai uşor de
interpretat ca semnificaţie şi îndrumare dintr-un motiv pe care o să-l
explic în continuare. Cititorului meu mediu, uneori poate prea grăbit,
era greu să-i împărtăşesc lecturile mele preferate: Giddens, Baudrillard,
Lipovetsky, Maffesoli, Goffman, Eco, Barthes, Bauman, Fukuyama,
Schutz, Beck sau mulţi alţii. Mi-e frică în textele acestea să nu cad în
păcatul intelectualilor publici, descris de Bourdieu, și nici nu cred că pot
să explic realitatea noastră pentru cei mulţi folosindu-mă de erudiţie
sociologică.

• 38 •

Memoriu de activitate

ESEURI DE
SOCIOLOGIE
CRITICĂ

• Vasile Dâncu

P

rincipala țintă pentru aceste texte este cititorul tânăr, cu care
corespondez des pe mail sau prin comentariile de la forumuri,
care vine deja din altă lume, trăiește într-o lume a imaginii
şi poate mai bine să mă înţeleagă pe baza unor analize mai sumare,
mai imagistice şi mai colorate emoțional. El a crescut într-o epocă
a televiziunii şi este posesorul unei identităţi mai flexibile, realizate
prin bombardament de supraevenimenţialitate şi o presiune mai
mare a timpului și alternativelor. El face parte din ceea ce Maffesoli
a numit magistral triburile postmoderne, unde oamenii se simt legați
prin partajarea de emoţii şi afecte. Ei sunt reprezentanţii unei mutaţii
genetice, de ruptură a legăturilor sociale tradiţionale, mult mai sustraşi
determinismelor. Ei fac parte deja dintr-o generație în care, spune
Olivier Mongin, sunt atinşi de individualism negativ, adică afectaţi
de nelinişte şi singurătate, intră în reţele sociale unde te poţi sustrage
reciprocităţii. Grupurile lor sunt provizorii, sau mai precis, ceea ce
numesc ei rețele sociale sunt regrupări provizorii, aflate sub semnul celei
de a treia solidarităţi (după solidaritatea organică şi cea mecanică) unde
relaţiile sunt fragile şi superficiale, dar fiecare individ face parte din mai
multe rețele între care poate să aleagă. “Prietenii” de pe facebook sunt
puncte de stabilitate mişcătoare pentru fiecare individ, într-o societate
a incertitudinii maxime unde solidaritatea este reflexivă, în sensul lui
Giddens: reflexivitatea ca examen de revizuire a practicilor sociale. Aici
individul este asaltat de multiapartenenţe şi nu există principii solide
care să antreneze adeziuni colective stabile. Aceşti tineri care se plâng
în cântecele lor că “nu s-au născut în locul potrivit” şi visează să plece
în străinătate sunt produsul acestui timp. Poate ei, tinerii, sunt singurii
contemporani cu lumea noastră, cei mai mulţi români nefiind cetăţeni
tipici ai acestei societăţi moderne. Poate că doar ei sunt victimele
Timpului, ceilalţi sunt victime ale decalajului nostru continuu faţă de
istoria Europei şi mai ales a plonjeului direct într-o libertate care poate
fi necesitate înţeleasă doar dacă ai construit ceva la propria ta viaţă şi mai
puţin dacă schimbările ţi-au venit mereu dinafară şi, la intervale scurte
de timp, a trebuit să schimbi valorile, zeii sau altarele la care te închini.

O

concluzie a analizelor mele este cea după care societatea
românească suferă o regresie colectivă masivă şi că trăim
o criză socială de identificare sau, cum spune Maffesoli, o
saturaţie societală faţă de marile valori ale celor trei secole de capitalism
tradiţional şi , probabil, trecem la o altă paradigmă, la o altă manieră
de a fi împreună, trecem de la un inconştient colectiv dominat de
triada muncă-rațiune-viitor (Prometeu) spre o epocă dionisiacă,
dominată de triada vis-imaginar-fantasmă, iar acest lucru nu se mai
produce prin intermediul revoluțiilor care ne aratau schimbarea,
ci prin viruși ai contaminării culturale. Cum spune Maffesoli în Le
Temps des Tribus, nu mai avem contracte sociale între indivizi ca și
cele din comunitățile de până acum, ci mai degrabă pacte în cadrul
unor comunități fragmentate (triburi muzicale, sportive, sexuale,
religioase etc.) unde regula este individualismul emoţional. Emoţia
face regula şi în politică, a se vedea cazurile Dan Diaconescu, George
Becali, Sorin Oprescu, produsele politice ale unor momente de răscoală

• 39 •

Memoriu de activitate

ESEURI DE
SOCIOLOGIE
CRITICĂ

• Vasile Dâncu

emoţională generate de arestări sau respingeri care păreau abuzuri
faţă de indivizi şi unele dintre libertăţile lor. În această situaţie elita
intelectuală este cu totul depăşită, aceste triburi noi, unde predomină
un sentiment, nu sentiment de apartenență, se adună să protejeze o
emoţie sau să vadă cum această emoţie face să vibreze mii de oameni.
Continui și acum să realizez studii complexe privind modul în care
mass-mediile participă la marile celebrări colective şi crează o iluzie
perfectă a realităţii. Dar nu prin oglindirea, strâmbă sau concavă, ci
prin proximitate. Televiziunea moare, spun specialiștii în media, dar
moare pentru că se confundă tot mai mult cu viaţa, locuim tot mai
mult în televizor, nu putem să mai criticăm televiziunea pentru că am
deveni nişte absurzi care critică viaţa. Televizorul s-a mutat în noi,
iar în domeniul politic, critica televizorului la adresa unor politicieni
devine o modalitate de a-i ţine în viaţă, iar polemicile sunt mai mult
o competiţie şi o enervare pentru că televizorul s-a apropiat prea
mult de viaţă şi trebuie să stea în proximitatea unui politician care
şi-a câştigat dreptul de a locui în televizor, alături de mogul sau de
profesioniștii lui şi deontologiile lor minunate. Politicianul ar putea fi
ucis prin nebăgare în seamă, dar atunci ar suferi și televizorul siamez.
Aceste descoperiri și reflecții m-au împins spre realizarea unui
proiect integrat teoretic și epistemic, o lucrare care este sub tipar și care
va apărea anul acesta: Sociologia ideologiilor şi credinţelor colective,
220 pagini, RAO, în curs de apariţie, noiembrie 2014. O lucrare
stiințifică care caută să valorifice experiența mea de cercetare de peste 20
de ani în domeniul dimensiunii simbolice a realității sociale.

• 40 •