You are on page 1of 125

MINISTERUL INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUA II DE URGEN Ă

BULETINUL POMPIERILOR Nr. 1/2007

Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative Bucureşti, 2007

1

Publica ie editată de: INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUA II DE URGEN Ă Fondat – 1955, Apare semestrial

www.revista.pompieri.go.ro/altepublicatii

COLEGIUL DE REDAC IE: Preşedinte: General-locotenent Vladimir SECARĂ Editor coordonator: General de brigadă drd. Constantin ZAMFIR Redactor-şef: Colonel Valentin UBAN Secretar responsabil de redac ie: Lt. colonel ing. Cristian DAMIAN Traduceri: Ec. Valentin Th. MARINESCU

© Copyright: I.G.S.U. ® Drepturile asupra materialelor publicate apar in autorilor

2

CUPRINS
Sec iunea 1 Lucrări cu caracter profesional general 1. Modele şi strategii în selec ia şi evaluarea psihologică a personalului destinat misiunilor speciale – chestor general de poli ie, prof. univ. dr. Anghel ANDREESCU – Secretar de stat, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative; lt. col. dr. Nicolae RADU – Centrul de Expertiză şi Asisten ă Psihologică Serviciul de Protec ie şi Pază. ............................................................................................ 7 2. Determinarea fiabilită ii opera ionale la o familie de autovehicule de interven ie. Studiu de caz – col. dr. ing. Emilian LĂSCĂTEU – Direc ia Management Logistic a I.G.S.U., Serviciul mentenan ă şi exploatare................................................................................ 29 3. Marcajul C.E. Introducerea pe pia ă a produselor pentru construc ii (II – clădiri şi instala ii aferente acestora) – col. dr. ing. Ioan VALE, Mr. ing. Constan a ENE, Cpt. drd. ing. Puiu GOLGOJAN – Direc ia Pompieri a I.G.S.U.................................................. 47 4. Problematica riscului şi vulnerabilită ii – ing. Marin BILDEA – Centrul Zonal de Pregătire de Protec ie Civilă - Craiova............................... 59 5. Managementul opera iunilor complexe de prevenire şi gestionare a situa iilor de urgen ă. Problematica generală – lect. univ. mr. drd. ing. Alin MOCIOI; mr. lect. univ.dr. ing. Florin NEACŞA – Facultatea de Pompieri, Academia de Poli ie Al. I. Cuza. ............................. 67 6. Conferin e mondiale şi organiza ii regionale europene în domeniul dreptului mediului înconjurător – prof. univ. dr. ing. Ion CHIRA – Universitatea Politehnică Bucureşti; drd. ing. Niculae NEGOI Ă – Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti............................ 77 Sec iunea 2 Lucrări cu caracter ştiin ific 7. Estimarea riscurilor în caz de incendiu – conf. univ. dr. lt. col. ing. Emanuel DARIE; lector univ. drd. mr. ing. Garibald POPESCU – Facultatea de Pompieri, Academia de Poli ie Al.I.Cuza; şef lucrări univ. dr. ing. Eleonora DARIE – Universitatea Tehnică de Construc ii Bucureşti, Facultatea de Instala ii. .............................................. 89
3

8. Modelarea matematică a incendiilor – conf. univ. dr. lt. col. ing. Emanuel DARIE; lector univ. drd. mr. ing. Garibald POPESCU; asist. univ. drd. lt. ing. Dragoş PAVEL – Facultatea de Pompieri, Academia de Poli ie Al.I.Cuza; şef lucrări univ. dr. ing. Eleonora DARIE – Universitatea Tehnică de Construc ii Bucureşti, Facultatea de instala ii..................................................................................................... 104 9. Rata de ventilare – conf. univ. dr. mr. ing. Irina ZGAVAROGEA – Facultatea de Pompieri, Academia de Poli ie Al.I.Cuza; conf. univ. dr. ing. Mihai ZGAVAROGEA – Universitatea Tehnică de Construc ii Bucureşti – Facultatea de Instala ii. ............................................ 111 10. Cavita ie şi supercavita ie – conf. univ. dr. lt. col. ing. Dan CAVAROPOL, Facultatea de Pompieri, Academia de Poli ie Al.I.Cuza. ....................................................................................................... 126 11. Managementul interven iei la incendii de aeronave – lector univ. dr. mr. ing. Florin NEACŞA; drd. lt. ing. Ion ANGHEL – Facultatea de Pompieri, Academia de Poli ie Al.I.Cuza.................................................. 138 12. Riscuri la func ionarea transformatoarelor de mare putere. Elemente generale şi specifice de prevenire/stingere a incendiilor – prof. univ. dr. ing. Nicolae GOLOVANOV – Universitatea POLITEHNICĂ Bucureşti, Facultatea de Energetică; lect. univ. drd. ing. Garibald POPESCU, conf. univ. dr. ing. Emanuel DARIE, asist. univ. drd. ing. Dragoş-Iulian PAVEL – Facultatea de Pompieri, Academia de Poli ie Al.I.Cuza. ...................................................................... 138 13. Pierderi de sarcină la utilizarea apei prin conducte şi accesorii utilizate pentru stingerea incendiilor. Metode de reducere şi control – lect. univ. drd. mr. ing. Garibald POPESCU – Facultatea de Pompieri, Academia de Poli ie Al.I.Cuza;..............................................................................150 14. Evaporarea picăturilor de apă în gazele de ardere provenite din incendii – prof. univ.dr. ing. Alexandru CHISACOF, Universitatea POLITEHNICĂ Bucureşti; asistent drd. lt. ing. Dragoş PAVEL; conf. univ. dr. lt.col. ing. Emanuel DARIE – Facultatea de Pompieri, Academia de Poli ie Al.I.Cuza. ...................................................................... 162 15. Influen a aditivilor polimerici la curgerea lichidelor prin conducte cu sec iune circulară – lector univ. drd. mr. ing. Garibald POPESCU; conf. univ. dr. lt.col. ing. Emanuel DARIE; asistent drd. lt. ing. Dragoş PAVEL – Facultatea de Pompieri, Academia de Poli ie Al.I.Cuza............................................................................................. 174
4

16. Sisteme de protec ie pasivă la foc a structurilor metalice în conformitate cu standardele Europene – drd. ing. Aurora CIOC – ICECON. ....................................................................................................... 198 17. Sisteme moderne de stingere a incendiilor cu sprinklere – lect. univ. dr. mr. ing. Manuel ŞERBAN – Facultatea de Pompieri, Academia de Poli ie Al.I.Cuza; drd. m.sc. ing. Lucian BURLACU – Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi-Iaşi................................................. 207 18. Stingerea cu sprinklere în zonele de depozitare cu rafturi – arh. Horia Mihai NICOLESCU; ing. Mihai SINTIE – Sigura Total Fire & Building Engineering; ing. Mirel OPRIŞ – S.P.F. Filiala TimişAGIR.............................................................................................................. 227 Sec iunea 3 Varia 19. Publica iile pompierilor români – col. Valentin UBAN, Serviciul Publica ii de Specialitate, I.G.S.U.................................................................. 228 20. Managementul timpului liber – comisar-şef Marian NENCESCU, Direc ia Generală Informare şi Rela ii Publice a M.I.R.A. ............................ 235

5

6

MODELE ŞI STRATEGII ÎN SELEC IA ŞI EVALUAREA PSIHOLOGICĂ A PERSONALULUI DESTINAT MISIUNILOR SPECIALE
Chestor general de poli ie, prof. univ. dr. Anghel ANDREESCU Secretar de stat în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative Lt.col. dr. Nicolae RADU Şeful Centrului Expertiză şi Asisten ă Psihologică Serviciul de Protec ie şi Pază

Abstract:
The article analyses the selection and psychological evaluation methods of the personal destined for special services, presenting problems by reference to tradition and the practical applicability of psychological selection models and strategies, concluding about the importance of the psychological selection of any type of analysis of the personal.

I. ARGUMENT „Nimeni nu este bun la toate, dar fiecare este bun la ceva ”, spune o veche zicală. Cum este şi cum poate fi cunoscut acest „ceva” nu poate fi realizat decât prin aplicarea unor modele şi strategii de selec ie şi evaluare psihologică uzitate şi în Comandoul U.S. Air Force pentru Opera ii Speciale, în For ele Aeropurtate sau în SPETNAZ din Federa ia Rusă, precum şi în alte structuri speciale din sistemul Siguran ei Na ionale. Îmbinând cunoştin ele, dobândite în timp, cu experien a în exercitarea actului de conducere şi gestionare şi a resurselor umane ne-a fost dat să în elegem că procesul de selec ie, evaluare psihologică şi avizare de personal reprezintă mai mult decât un proces complex. Cu inten ia de a aborda, într-un stil cât mai pragmatic, concret şi concentrat mesajul nostru, ne-am propus să abordăm tematica în discu ie prin raportare directă la tradi ie, dar şi la aplicabilitatea practică a unor modele şi strategii de selec ie psihologică.
7

Urmare a celor prezentate, revenim asupra unui studiu rezumativ, realizat de căpitan Rădulescu (1933). Numit Realizările Psihologiei Experimentale, studiul, desprins din Cracsner (2005), ne familiarizează cu aspecte ce in de: stadiul de evolu ie al psihologiei; rela ia dintre inteligen ă şi aptitudini; problematica dintre îndrumarea şi alegerea profesională. Se propune, în acest context, utilizarea celor mai diverse forme, metode, tehnici şi procedee de cercetare a personalită ii (observa ia, analiza activită ii, conversa ia, chestionarul, ancheta, studiul biografic), realizându-se şi o interesantă îmbinare între modelele teoretice şi cele practice din specificul psihologic ce revin unor ări, precum: Germania, Fran a, fosta Uniune Sovietică, Belgia şi SUA. Nu întâmplător, sub aceste coordonate au fost dezvoltate o serie de modele şi strategii de selec ie şi evaluare psihologică a personalului, parte dintre ele fiind prezentate şi în cuprinsul celui de-al 37-lea Simpozion Interna ional de Psihologie Militară Aplicată, desfăşurat în Republica Cehă, la Praga, în perioada 21-25 mai 2001.

II. DEFINIRE: MODEL – STRATEGIE – SELEC IE – EVALUARE 1. Modelul este un sistem cu ajutorul căruia se poate cerceta indirect proprietă ile unui obiect (Dic ionar de psihologie, 1978). El poate fi construit pe baza unor ipoteze privind diferitele caracteristici ale obiectului. 2. Strategia reprezintă un plan de ac iune ordonată în vederea atingerii unui scop. Este decizia în raport cu ipoteza cea mai plauzibilă, corelată cu scopul urmărit şi constă în stabilirea sarcinilor şi metodelor fundamentale ce se vor utiliza în atingerea scopului (Dic ionar de psihologie, 1978). 3. Selec ia, în sens larg, presupune alegerea dintr-un număr mai mare de candida i pe aceia care corespund cel mai bine cerin elor posturilor pentru care se face angajarea. Cu alte cuvinte, selec ia este procesul de alegere pentru posturile de muncă vacante a unui subset de candida i disponibili pentru angajare. Demersul selec iei pleacă de la ipoteza că dintre candida ii înscrişi pentru un anumit post, unii sunt mai potrivi i pentru postul respectiv. Prin urmare, scopul selec iei devine identificarea celor mai buni candida i pentru un anumit tip de post. Selec ia psihologică porneşte de la exigen ele profesiei, individualizând dintr-o popula ie orientată sau nu pe cei mai potrivi i, ale căror aptitudini se vor încadra cel mai bine în specificul profesiei. (Pitariu, 1983). 4. Evaluarea poate fi definită ca „procedeul prin care se determină valoarea aproximativă a unui obiect” (Dic ionarul enciclopedic, 1986). Obiectivul general al evaluării psihologice este „cunoaşterea omului, a particularită ilor sale individuale pentru rezolvarea unei probleme psihologice, a punerii unui diagnostic cu caracter psihologic în vederea recrutării şi încadrării în muncă a unui individ, a promovării sau reorientării profesionale…” (Pitariu, 1983).
8

III. SELEC IA PERSONALULUI ÎN ACTUALITATE Începutul secolului XX, marcat de frământările şi convulsiile sociale rezultate ca urmare a marilor conflagra ii mondiale, a reclamat în toate domeniile de decizie, un personal format după criterii obiective, care să prezinte eficien a profesională în raport cu specificitatea sarcinilor de lucru. Până la primul război mondial aceste standarde erau de natură educa ională şi medicală şi mai pu in psihologică (Coldea, 2004). Psihologii na iunilor combatante şiau oferit voluntar serviciile, dar impactul imediat a fost destul de limitat. Un moment important în dezvoltarea testelor are loc în SUA. În anul 1917 este ini iată prima administrare colectivă a testelor mintale. Este vorba despre instrumentele Army Alpha şi Army Beta create de profesorul de la Harward, devenit ulterior colonel, Robert M. Yerkes (1876-1956) şi colaboratorii săi. Destinate recrutării solda ilor americani care urmau să fie trimişi să lupte în Europa, testele respective au fost înlocuite din anul 1968 cu ASVAB (Armed Services Vocational Aptitude Battery) de către Bayroff; Fucs, (1970) şi revizuită mai târziu de Massey; Valentine, Jr.(1977). Între anii 1968 1985, au fost dezvoltate nu mai pu in de 14 forme (Mitrofan N. & Mitrofan L., 2005), ASVAB 14 fiind, în prezent, bateria cea mai utilizată în selec ia psihologică a personalului din armată (Murphy, 1985). În acest context, Zeidner şi Drucker (1998) au arătat că deşi testele Army Alfa şi Army Beta s-au aplicat unui număr de 1.726.966 de oameni, utilizarea de către comandan i a informa iilor testului a fost cu mult mai mică. Excep ia a reprezentat-o Germania care, nevoită să-şi reducă for ele, a început să apeleze la psihologi. Rezultatul substituirii cantită ii cu calitatea a fost remarcat în ac iunile încununate de succes ale nem ilor de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Experien a dobândită în această perioadă de psihologii militari a pus bazele dezvoltării tehnicilor de selec ie. Astfel a fost proiectat AGCT (Army General Classification Test), aplicat la nu mai pu in de 12 milioane de militari. În paralel au fost construite şi alte baterii de teste, utilizate la selec ia pentru diferite arme speciale. Un test orientat pe performan ă a fost construit de Office of Strategic Services (OSS) din USA şi Special Operations Executive (SOE) din Marea Britanie. Odată cu al doilea război mondial accentul s-a deplasat de la testarea inteligen ei, la testarea şi a unor aptitudini specifice. În anul 1947 a fost publicat DAT (The Differential Aptitude Test), devenit, în urma revizuirilor periodice, unul dintre cele mai populare baterii de teste de aptitudini (Bennett, Seashore, Wesmn, 1982, 1984, apud Mitrofan N. & Mitrofan L., 2005). În anul 1953 apare prima variantă a FACT (Testele Flanagan de clasificare a aptitudinilor) devenită bază pentru realizarea unui amplu program psihologic pentru for ele aeriene ale armatei israeliene (Army Air Aviation Psychology Program) aplicat la momentul recrutării şi pe parcursul stagiului militar.
9

Cunoscut sub numele de Kaba (Quality Group Score) examenul psihologic are la bază patru componente: scorul de evaluare a inteligen ei (Dapar), nivelul educa ional (numărul anilor de şcoală), comenzi în limba na ională (Hebrew) şi indexul de motiva ie pentru serviciul militar (Tsadach – pentru femei se folosesc numai trei componente: inteligen ă, educa ie şi limbaj). Rezultatele ob inute la Kaba sunt sintetizate într-un singur scor, acesta oscilând de regulă, la un nivel superior de performan ă, între 41-56 de puncte. Cele mai utilizate instrumente de măsurare a inteligen ei rămân, însă, WAIS (Scala de inteligen ă Wechsler pentru adult) Deşi nu intră în sfera preocupărilor noastre, sunt de amintit şi testele DTLA (Detroit Tests of Learning Aptitude – Primary) realizate de către Hammill & Bryant (1991). În aria interesului acordat testelor psihologice se înscrie şi construirea BTPAC – Bateria de Teste Psihologice pentru Aptitudini Cognitive (Miclea şi colaboratori, 2003) apreciată drept una dintre cele mai semnificative crea ii ale psihodiagnosticului românesc (Mitrofan N. & Mitrofan L., 2005). Fiecare din aceste teste sau probe au rolul de a diagnostica anumite însuşiri psihice care pun în eviden ă tocmai diferen ele individuale, ceea ce face să deosebim o persoană de alta, fapt asupra căruia vom reveni şi în cele ce urmează. Din păcate, testele psihologice nu sunt întotdeauna apreciate la adevărata lor valoare. III. 1. Abordări diletante, abordări ştiin ifice în selec ia de personal Se spune că „un tânăr care nu a făcut armata nu este bărbat”. Într-un anumit sens, această aser iune concentrează o realitate, o experien ă populară. Totodată, aceasta sus ine şi ideea că nu oricine poate parcurge un stagiu militar. Armata S.U.A. respinge aproximativ 10% dintre cei care doresc să devină militari, iar armata franceză 8%. Motiva ia însuşită şi de trupele speciale israeliene, este că „admiterea la stagiul militar a unui tânăr cu probleme ar costa institu ia militară mai mult decât dacă printre cei respinşi s-ar strecura câ iva care ar fi totuşi ap i serviciului militar”. Ceea ce a reprezentat însă un punct de start în Primul Război Mondial, o activitate fundamentată ştiin ific în cel de-al Doilea Război Mondial, constituie astăzi un demers foarte riguros, specializat şi de mare fine e, încălcat deseori de către aşazişii „specialişti în resurse umane”, ce frizează, prin lipsa de discernământ profesional, diletantismul. În acest context, după cum aprecia Pitariu (2002), sunt din ce în ce mai des întâlnite o mul ime de erori în utilizarea probelor de selec ie psihologică a personalului: • există un adevărat miraj al simulatoarelor şi testelor prezentate cu ajutorul calculatorului, rezultatele acestora fiind interpretate numai din unghiul de vedere al „absolventului de politehnică” sau cel mai adesea al specialistului în finan e; • sunt tot mai adesea întâlnite tendin e spre construirea de teste psihologice prin colaje (se iau câ iva itemi dintr-o probă clasică, al ii din altele etc. …);
10

• frecvent, probele psihologice sunt selec ionate după „etichetă” (test de aten ie, memorie, inteligen ă etc. …) fără să fie cunoscută existen a unei rela ii între performan ele la test şi cele din specialitatea militară pentru care se face selec ia. Cel mai adesea necesitatea validării probelor utilizate este înlocuită cu o nerealistă validare în timp a acestora. Fără să insistăm asupra conceptualizării, sub aspectul moralită ii celui care asigură aplicarea actului psihologic, ne-am propus, în acord cu tema anun ată, să urmărim func ionalitatea unor modele de selec ie psihologică, pornind de la analiza psihologică a specialită ii militare, continuând cu măsurarea performan elor, până la reevaluarea periodică a programului de selec ie.

IV. MODELE DE SELEC IE Perfec ionarea metodologiilor valide deja existente precum şi asigurarea unei coeren e metodologice pot fi apreciate obiective majore în activitatea de selec ie şi evaluare psihologică a personalului destinat misiunilor speciale atât la nivelul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, cât şi la nivelul Serviciului de Protec ie şi Pază. Pentru atingerea scopurilor propuse, selec ia are la bază variate modele, precum: a) Modelul de selec ie clasic Obiectivul acestui model este dat de validarea strategiilor de selec ie respectiv a instrumentelor de testare psihologică. Modelul cuprinde şase paşi, după cum urmează: Pasul 1: Analiza psihologică a specialită ii militare pentru care se inten ionează efectuarea selec iei. Acest moment presupune analiza sarcinilor specifice postului de luptă (de exemplu, luptător într-un grup de interven ie antiteroristă) şi ulterior desprinderea cerin elor psihologice ale postului respectiv. În accep iunea armatei britanice, spre exemplu, sunt utilizate cele „şapte puncte” ale lui Alec Roger sintetizate prin: calită i fizice, cunoştin e, inteligen ă generală, aptitudini speciale, interese, dispozi ii, circumstan e familiale. Spre deosebire de Marea Britanie, U. S. Army foloseşte un sistem de analiză a muncii, reductibil la KSAO – cunoştin e, deprinderi, aptitudini, alte particularită i individuale. De remarcat este faptul că o analiză atentă a postului reprezintă un indicator al standardelor de performan ă şi al unui set de predictori posibili. Totodată, aceasta serveşte şi ca punct de start în definirea con inutului instruirii (Pitariu; Sîntion, 2002). Pasul 2: Selectarea criteriilor de performan ă şi a predictorilor. Acest pas presupune două proceduri. Prima se referă la alegerea criteriului pe baza analizei muncii, care trebuie să fie un indicator sensibil la calitatea muncii.
11

Criteriul este un complex de atribute ce definesc reuşita profesională şi care trebuie exprimat într-o unitate de măsură. Blum şi Naylor (1968) considerau că un criteriu trebuie să îndeplinească următoarele cerin e: • fidelitate; • realism; • reprezentativitate; • conectare cu alte criterii; • consistent de la o situa ie la alta; • preductibil; • necostisitor; • inteligibil; • măsurabil; • relevant; • necontaminabil; • sensibil. Muchinsky reduce numărul acestora la trei, un criteriu trebuind să fie potrivit, stabil şi practic. În mod concret pot fi distinse următoarele tipuri de criterii: • din punct de vedere al timpului există criterii imediate (date despre performan a profesională, motiva ia pentru muncă în momentul administrării chestionarelor, a examinării psihologice) şi criterii intermediare (terminarea unui program de pregătire profesională, promovare, un eveniment profesional sau de sănătate, un incident sau un accident); • criterii conceptuale (set ideal de factori care caracterizează o persoană cu succes profesional, cum ar fi dezvoltarea intelectuală, dezvoltarea emo ională etc.) şi criterii reale (situa ie sau performan ă concretă, prezentă, palpabilă, precum media notelor ob inute, evaluarea maturită ii emo ionale etc.); • criterii obiective (sunt luate din înregistrările organiza ionale: statul de func ii, statul de salarii, ca de exemplu: produc ia, cantitatea muncii, calitatea muncii, salariul, nivelul postului şi promovării, stabilitatea sau fluctua ia, absenteismul) şi criterii subiective (evaluări subiective ale performan elor făcute de către superiori, colegi, subalterni, sau de către ei înşişi). Cea de a doua procedură presupune alegerea predictorului ce poate fi apreciat drept un instrument care permite să se prevadă, cu o anumită probabilitate, performan a sau eficien a profesională a candida ilor. Predictori pot fi: testele şi chestionarele psihologice, interviul, informa iile biografice, scrisorile de recomandare, metode amestecate (analiza scrisului de mână, detectorul de minciuni). Pasul 3: Măsurarea performan elor. După stabilirea criteriului şi predictorului este necesară verificarea lor în practică, pe un eşantion reprezentativ de persoane, care lucrează în meseria respectivă.
12

Acest obiectiv poate fi realizat prin verificarea pe lucrătorii încadra i pe post, cu experien ă, sau pe candida ii la încadrare, care apoi sunt lăsa i până când se pot face unele aprecieri referitoare la integrarea lor profesională. Măsurarea performan elor la predictor se face prin aplicarea testelor şi a altor tehnici, iar măsurarea performan elor la criteriu, prin culegerea datelor privind rezultatele ob inute în activitatea profesională, conform criteriului ales. Pasul 4: Evaluarea validită ii predictorului. Se determină doar dacă diferen ele dintre scorurile predictorului corespund diferen elor dintre scorurile criteriului. Astfel spus, se încearcă atestarea existen ei sau nonexisten ei unei rela ii între instrumentele de predic ie şi criteriu. Acest lucru se face cu ajutorul analizei statistice, în cele mai multe cazuri calculându-se coeficientul de corela ie. Un procedeu de selec ie reuşit se consideră doar în cazul în care, între predictor şi criteriu există o rela ie semnificativă. Predictorii care nu corelează cu criteriul/criteriile de performan ă vor fi elimina i. Pasul 5: Determinarea utilită ii predictorului. Dacă predictorul este valid, se determină cât de util este în ameliorarea calită ii for ei de muncă. Calitatea unui predictor este dată de validitatea sa, de rata de selec ie, de rata de succes şi de cost. Pasul 6: Reevaluarea programului de selec ie. Orice program de selec ie trebuie periodic reevaluat pentru a se vedea dacă condi iile pentru care a fost elaborat nu s-au schimbat şi n-au alterat rela iile predictor – criteriu. Fixarea baremelor de performan ă pentru predictori, etalonarea şi construirea tabelelor de expectan ă ale reuşitei sunt demersurile finale întreprinse în vederea validării unor instrumente de testare psihologică. Trebuie precizat că o probă psihologică, a cărei validitate nu i-a fost probată, nu are nici o valoare diagnostică. În acest sens, propunem să reexaminăm trei instan e de validare, aduse în aten ie de Pitariu şi Sântion (2002): 1. Primul caz (A) este al unui predictor (test) cu validitate de r = 1,00. Se observă că subiectul X1 a ob inut o performan ă la test de 60 de puncte şi acelaşi punctaj l-a ob inut şi la un test de competen ă militară. – subiectul X2 are un scor la test de 80 de puncte, rezultat identic cu cel de la testul de competen ă militară. Se observă faptul că performan ele ridicate la test atrag şi performan e ridicate la testul de competen ă militară.
13

2. În al doilea caz (B), corela ia test psihologic – criteriu de performan ă este r = 0,70 (în practică nu vom putea găsi o corela ie perfectă 1,00; rareori, coeficientul de validitate depăşeşte r = 0,50). În cazul prezentat, observăm că subiectul poate ob ine, pe baza rezultatului la test, un scor profesional cuprins între 50 şi 100 de puncte, iar subiectul X2 între 60 şi 100 de puncte. Şi în acest caz, pe măsură ce performan a la test creşte, există şansa ca persoana selec ionată să ob ină performan e mai mari. 3. Analizând diagrama de corela ie prezentată în cazul C, în care r = 0,00, situa ia ilustrează faptul că cei doi subiec i (X1 şi X2), indiferent de scorul ob inut la test, au şanse egale să ob ină aceleaşi rezultate profesionale performante sau neperformante. Alături de modelul de selec ie clasic, în şase paşi, utilizat şi la nivelul structurilor destinate misiunilor speciale, dar şi la nivelul for elor regulate din Canadian Forces, un alt model, cunoscut sub numele Dunnette, completează demersul nostru în prezentarea unor alternative în desfăşurarea evaluării sau examinării psihologice. b). Modelul de selec ie Dunnette Conştient de limitele modelului anterior, cu caracter pregnant psihotehnic, Dunnette (1969) propune un nou model. Modelul clasic este considerat insuficient şi se impune optimizarea sa. Astfel, modelul psihotehnic devine un subprogram al programului general de selec ie profesională, mai complex şi mai complet. Dunnette impune o viziune psihosocială în ce priveşte activitatea de selec ie profesională. Ceea ce propune Dunnette este un nou model de validare a testelor şi cercetărilor de selec ie a personalului. Ideea de la care pleacă este aceea că sistemele de validare au ignorat o serie de evenimente: activitatea propriu-zisă de muncă, diferen ele situa ionale, factorii dinamici care influen ează succesul profesional etc. Aceste aspecte intervin întotdeauna între predictor şi criteriu. Modelul lui Dunnette ia în considerare interac iunile complexe între predictori sau combina ii de predictori, grupuri de subiec i, diferite activită i de muncă şi consecin ele lor pentru obiectivele organiza iei. Acest model se compune din cinci categorii de elemente: • Predictori (măsurarea diferen elor individuale prin teste, interviuri, date biografice etc.). Predictorii sunt o variabilă foarte importantă, dar şi relativă în acelaşi timp dat fiind faptul că în pu ine cazuri coeficien ii de validitate depăşesc 0.50. Dunnette caută să maximizeze predic ia combinând predictorii într-o manieră nouă.
14

• Indivizi (diferen e aptitudinale, educa ionale, experien ă etc.). • Comportamente în muncă (cantitate, calitate etc.). • Situa ii (climat organiza ional, grup de muncă, microgrup etc.). Predictorii situa ionali au o consecin ă nemijlocită asupra activită ii de muncă a indivizilor, uneori independent de particularită ile individuale ale acestora. • Consecin e (legate de obiectivele organiza iei: productivitate, beneficii realizate etc.). Pitariu (2003) considera că grupările predictori – indivizi vor utiliza ca motiv o suită de variabile moderatoare de evaluare a competen ei profesionale. Comportamentul în muncă pune în eviden ă performan a profesională ca rezultat al competen ei profesionale, adică al cunoştin elor, deprinderilor. Ini ial se recoltează rezultatele la predictori şi nivelul indicatorilor performan ei în muncă. Se calculează coeficientul de corela ie între cele două categorii de rezultate. Analizând diagrama distribu iei subiec ilor după scorurile la teste şi la performan a în muncă, subiec ii sunt subgrupa i în func ie de variabilele „indivizi”(nivel educa ional, sex etc.) şi sunt analizate diagramele de corela ie a celor trei dimensiuni. Din analiza diagramei de distribu ie multidimensională a rela iei test – criteriu rezultă o strategie de decizie în selec ia personalului. Ceea ce se încearcă prin acest model este găsirea „unei ecua ii de predic ie sau a unui pattern de predictibilitate pentru diferite combina ii de predictori, candida i, situa ii etc.” (Pitariu, 1983). Caracteristicile în func ie de care se face identificarea şi pozi ionarea unor subloturi, care se manifestă diferit, se numesc „variabile moderatoare”. Este cunoscut deja că prin programele de selec ie se depun eforturi încercând să îmbunătă ească predic ia cu predictorii pe care îi au, prin identificarea variabilelor moderatoare. Luând în considerare interac iunile complexe existente între predictori, combina ii de predictori, grupuri de subiec i şi diferite activită i de muncă şi consecin ele lor pentru obiectivele organiza iei, meritul modelului prezentat stă în descrierea complexită ii procesului de decizie în problemele personalului şi arată un număr de posibilită i pentru îmbunătă irea predic iei” (Iosif, 2001). În acest sens nu putem să nu amintim şi faptul că deciziile de alocare a persoanelor pe diferite posturi se realizează cu ajutorul unor strategii de selec ie, fie că acestea se numesc strategia de compromis sau selec ia sub forma ei pură. V. STRATEGII DE SELEC IE În demersul de selec ie profesională deciziile de alocare a persoanelor pe diferite posturi au la bază anumite strategii posibile, fiecare strategie reflectând diferite valori. Astfel, pot fi distinse următoarele tipuri de strategii: selec ia sub forma ei pură, ghidarea voca ională, selec ia succesivă sau strategia de compromis.
15

• Selec ia sub forma ei pură Această strategie pune accent pe valorile organiza ionale, astfel că numai persoana cea mai calificată este plasată într-un post de muncă. Avantajul acestei strategii constă în faptul că persoanele plasate sunt foarte bune. Dezavantajul constă în faptul că un număr mare de candida i nu vor fi repartiza i la nici un post pentru că ei sunt „cei mai buni”. „Strategia este considerată ca extravagantă, neeconomică…” (Iosif, 2001). Din aceste motive, selec ia pură nu se poate folosi decât în cazul unui singur post disponibil. • Ghidarea voca ională Această strategie pune accent pe valoarea individului în termeni de dorin e sau preferin e. Este foarte profitabilă pentru orientarea şcolară şi profesională. Iosif (2001) considera că selec ia sub forma ei pură şi ghidarea voca ională sunt incompatibile între ele. Aceasta întrucât selec ia pură se axează pe eficacitatea generală a personalului în institu ie, dar devine imposibilă când trebuie să se clasifice sau să se plaseze persoane pe posturi disponibile. Ghidarea voca ională tinde să ignore faptul că numai un număr limitat de posturi sunt disponibile la un moment dat şi că este necesar să se completeze toate posturile cu persoane care au aptitudini şi şanse de succes rezonabile. • Strategia de compromis Acest tip de strategie reprezintă un compromis între primele două: toate posturile sunt ocupate de persoane cu calificare cel pu in minimală; date fiind posturile disponibile, oamenii sunt plasa i în acele posturi în care ei înşişi îşi pot exercita cel mai bine aptitudinile, cunoştin ele şi deprinderile. Selec ia succesivă este cel mai bun compromis pentru că se ocupă toate posturile disponibile (nevoile organiza iei sunt satisfăcute) şi indivizii ob in posturi pentru care sunt cei mai potrivi i (nevoile indivizilor sunt satisfăcute). Iosif (2001) face o serie de considera ii cu privire la rela ia dintre numărul de candida i şi numărul de posturi: când numărul persoanelor este egal cu numărul de posturi se ajunge la o situa ie de pură clasificare a persoanelor şi nu la o bună potrivire a lor pe posturi. Această potrivire este posibilă numai atunci când sunt mai mul i candida i decât posturi. Pentru o bună decizie de selec ie şi plasare, cel care face selec ia ar trebui să estimeze destul de precis câ i candida i poate avea pentru diverse posturi şi care este costul pentru recrutări adi ionale. Deciziile strategice Ocuparea posturilor scoase la concurs de anumi i candida i se poate face pe baza unor decizii strategice de selec ie. În deciziile strategice se folosesc statistici care presupun rela ia predictor – criteriu. Acestea sunt: analiza de regresie; corela ia multiplă cu predictori multipli; analiza regresiei multiple. Erori în deciziile de selec ie. În selec ia profesională este important să fie făcute cât mai pu ine greşeli. Pentru că predictorii folosi i nu au niciodată validitatea perfectă, erorile sunt iminente.
16

Deciziile corecte se găsesc în două cazuri: categoria de indivizi pozitiv-adevăra i (cei selecta i şi plasa i pe baza scorurilor bune la predictorii utiliza i şi care dovedesc ulterior succes profesional); categoria de indivizi negativ-adevăra i (cei care au ob inut scoruri slabe la predictorii utiliza i, iar dacă ar fi fost angaja i ar fi dovedit insucces profesional. Deciziile eronate se găsesc şi ele în două cazuri: categoria de indivizi pozitiv-fals (predic ia că persoana în cauză va avea succes în activitatea sa profesională, dar în realitate are insuccese) şi categoria de indivizi negativ-fals (predic ia că persoana în cauză nu va avea succes în activitatea sa profesională, dar realitatea dovedeşte că are succes. Toate acestea ne sus in demersul spre abordarea, cel pu in sub aspect teoretic, şi a evaluării psihologice de personal. VI. EVALUAREA PSIHOLOGICĂ Având în aten ie şi economia cercetării în ansamblul său, nu ne-am propus să insistăm asupra definirii conceptului în sine. Cu toate acestea obiectivul general al evaluării psihologice este dat de „cunoaşterea omului, a particularită ilor sale individuale pentru rezolvarea unei probleme psihologice, a punerii unui diagnostic cu caracter psihologic în vederea recrutării şi încadrării în muncă a unui individ, a promovării sau reorientării profesionale…” (Pitariu, 1983). În mediul organiza ional examinarea psihologică, care stă la baza evaluării, se referă la studiul particularită ilor psihice diferen iale. Sarcina psihologului este să aducă date cât mai relevante, cât mai aproape de realitatea experen ială a individului. Examenul psihologic permite eliminarea unor candida i (cei la care dimensiunile psihologice considerate esen iale sau foarte importante au fost slab reprezentate, sau cei la care combina iile anumitor factori îi fac inap i pentru ocuparea postului) şi ierarhizarea relativă a celorlal i. Din practica Centrului de Psihosociologie din cadrul Ministerului Administra iei şi Internelor, dar şi a altor structuri similare din cadrul sistemului Apărării şi Siguran ei Na ionale, situa ia de examen psihologic este văzută ca o interrela ie între două persoane, în care ambele caută să afle informa ii prin mijlocirea interac iunilor reciproce. Ambii, examinator şi subiect furnizează un anumit input în cadrul acestei interpretări, în termeni de stimuli, şi ambele persoane primesc un feedback sub forma unor răspunsuri. Deşi în sistem ambele persoane primesc informa ii, iar subiectul poate câştiga informa ii despre sine, scopul specific al testării este de a informa examinatorul. Bazându-se pe ele, acesta va generaliza o serie de ipoteze, despre modul cum func ionează subiectul într-un număr de situa ii sau interac iuni diferite. În acest scop, examinatorul repetă un număr de întrebări, desprinse din testele standardizate şi verifică concordan a dintre răspunsurile acordate în scris şi cele verbalizate de către candidat/subiect.
17

În cadrul acestei interac iuni, intervin o serie de factori care pot influen a sistematic informa iile: metoda de testare, stilul interviului, secven a de prezentare a testelor. Examinatorul aduce în examen propria personalitate, trebuin ele şi caracteristicile sale psihofizice în interac iunea care are loc, iar aceste trăsături, alături de metodologia de testare, joacă un rol important în determinarea variabilelor la care răspunde subiectul. În acest context, Minulescu (2001) atrage aten ia asupra faptului că „subiectul examinat reac ionează şi răspunde la to i stimulii care îl înconjoară şi răspunde la ceea ce este o mixtură de stimuli relevan i şi irelevan i. Produsele sale sunt astfel un rezultat al reac iilor sale particulare la itemii testului şi la examinator ca întreg”. Examenul psihologic presupune „observarea metodică a comportamentelor provocate în circumstan e precise şi condi ii constante, el este şi o analiză experimentală progresivă a comportamentului, un prilej de autocunoaştere şi autodepăşire a posibilită ilor prezente”(Pitariu, 1983). Urmărind schema de organizare a examenului psihologic, propusă de Allport (1981), ce aduce în prim plan necesitatea cunoaşterii sistemelor psihofizice: constitu ie, temperament, aptitudini şi inaptitudini; organizarea dinamică a personalită ii; sistemul rela ional etc., nu lipsit de semnifica ie este şi conceptul de ergopsihometrie (Ergopsychometry), desprins din practica de lucru a sistemului de selec ie psihologică specific şi structurilor austriece de apărare na ională. Apreciat ca pivot central al examenului psihologic, ergopsihometria este centrată pe cunoaşterea inteligen ei, considerată drept o condi ie necesară şi fundamentală pentru îndeplinirea misiunilor speciale. Acest lucru îndeamnă la reflec ie, cu atât mai mult cu cât, din nefericire, la nivelul structurilor interne din sistemul Siguran ei Na ionale, se manifestă tendin a de a se acorda o semnifica ie cât mai redusă valorilor înregistrate la inteligen ă, pentru acordarea admisibilită ii psihologice. Într-un mod mai clar, cele precizate sunt traductibile, prin: ce dacă nu este inteligent, nu asta contează! Important este să-l angajăm şi mai vedem noi..! În cunoaşterea inteligen ei se evaluează factorul general „g” verbal şi nonverbal, ra ionamentul şi memoria, utilizându-se teste psihologice, precum: Scala de Inteligen ă Wechsler; Matricele Factoriale Raven; Testele Domino (D70; D48) etc. Asupra acestora vom mai reveni în cuprinsul lucrării noastre. De asemenea, în cadrul conceptului de ergopsihometrie se determină nivelul de dezvoltare şi a altor trăsături, precum: puterea de concentrare, capacitatea perceptivă, precizia şi inteligen a practică, determinându-se, în cele din urmă, raportul performan ă - poten ial. Parte a acestui concept este şi rezisten a la stres. Aceasta presupune administrarea, în condi ii normale/neutre, a unor teste, şi ulterior aplicarea unor forme paralele ale testelor ini iale, dar în condi ii de suprasolicitare fizică şi psihică. Toleran a la frustrare, stresul mintal, respectiv îndeplinirea unor sarcini în condi ii de zgomot şi al i factori stresori, rezisten a fizică, urmărită prin exerci ii fizice cu un nivel ridicat de solicitare, dar şi prin marş pe distan e mari, sunt componente ce fac obiectul evaluării rezisten ei la stres.
18

Prezen a socială (subiectul vorbeşte pentru câteva minute, după o temă dată la prima vedere, fără timp de pregătire, în timp ce este „asistat” de către ceilal i candida i şi în prezen a psihologului evaluator) a făcut obiectul unui program de antrenament la nivelul luptătorilor antiterorişti din Serviciul de Protec ie şi Pază, datele ob inute completând pe deplin profilul rezisten ei la stres. Executarea unor teste fizice şi mentale complexe, în condi iile privării de somn, au permis înregistrarea unor concluzii interesante, dar care nu fac obiectul tematicii în discu ie. Merită să amintim însă Indicatorul Individual al Rezisten ei la Stres, ob inut tocmai prin compararea rezultatelor înregistrate în condi ii normale, cu cele înscrise după 24 ore de antrenament, fără program de odihnă/ somn şi prin aplicarea unor stresori mentali, precum: zgomot sub forma focurilor de armă, fum, sânge la vedere, lipsa de vizibilitate în teren necunoscut etc. Personalitatea este, de asemenea, parte a conceptului de ergopsihometrie. Aceasta face obiectul unor preocupări sus inute, cu atât mai mult cu cât o serie de cercetări/interpretări ini iate de Cattel, R.B. (1976), Fahremeberg, Selg, Hempel(1991), de către Barrik şi Mount (1991), dar şi de către Li ă, S.(2004), Stoian, B.(2004), Rusan, A. (2004), Turc, D.(2004) şi Turc M. (2004)., şi nu în ultimul rând, Alexe, L.(2005), Albu, C.(2006), şi Grigoraş, M. (2004), psihologi în cadrul Centrului de Psihosociologie al Ministerului Internelor şi Refomei Administrative, structura de personalitate are o semnifica ie aparte în predic ia performan ei în muncă. Dintre testele utilizate în evaluarea psihologică, potrivit ergopsihometriei, Bateria de evaluare psihologică de tip D5 D, similară descrierii în 5 dimensiuni, de tipul FIVE FACTORS MODEL (FFM) sau BIG FIVE, este cel mai bine reprezentată, fiind cunoscută şi la nivelul structurilor specializate din sistemul francez de apărare. În contextul celor deja aduse în aten ie, nu lipsite de interes sunt şi tipurile de evaluări psihologice utilizate în mediul organiza ional, specific şi unită ilor speciale din sistemul Siguran ei Na ionale. Secven ial, acestea pot fi prezentate astfel: 1. Examene de selec ie şi reparti ie profesională (pregătirea unui astfel de examen se referă la analiza mediului psiho-social al locurilor de muncă şi punerea la punct a unui instrumentar psihodiagnostic valid); 2. Examene de promovare (rostul examenului psihologic în acest caz este dat de faptul că promovarea presupune sarcini profesionale noi şi frecvent este asociată cu diverse cursuri de perfec ionare a pregătirii profesionale. Prin examen trebuie să se analizeze toate consecin ele promovării şi să se încerce estimarea modului în care subiectul se va achita de noile sarcini şi dacă promovarea este oportună sau nu); 3. Examene de orientare şi reorientare profesională (examenul de orientare survine atunci când subiectul este deja încadrat, dar nu reuşeşte să se integreze la locul de muncă. Psihologul are sarcina de a consilia subiectul în urma unei investigări ample a structurii personalită ii pe baza unor metode complexe, capabile să dea informa ii cât mai bogate despre subiect. Reorientarea profesională survine în urma reconversiei unor posturi de muncă sau în urma unei traume psihice sau fizice. Asisten a
19

psihologică este necesară în acest caz, iar reorientarea profesională are la bază tehnici de investiga ie standardizate pentru locul de muncă pentru care se face reorientarea). 4. Examene de avizare pe post sau cu caracter de control periodic (selec ia psihologică la încadrare are o valabilitate limitată în timp. Examenul psihologic periodic urmăreşte depistarea regresiei anumitor func ii psihice şi modul de func ionare a elementelor compensatorii. Acest tip de examen se face numai pentru profesii la care scăderea tonusului psiho-fiziologic atrage după sine imposibilitatea practicării meseriei fără asumarea unor riscuri prea mari). 5. Examene psihologice cu caracter special (acest tip de examen este practicat la cerere de foruri de control care consideră că în comportamentul unei persoane au intervenit modificări semnificative ca rezultat al unor şocuri sau evenimente apărute în via a individului. Un astfel de examen este strict individualizat, iar în cadrul lui o pondere mai mare o au testele şi chestionarele de personalitate). VI. 1. Etape ale examenului psihologic • INVESTIGAREA ISTORIEI PERSONALE A INDIVIDULUI Acest tip de informa ii pot fi recoltate pe baza unei autobiografii. Sunt vizate informa ii legate de vârsta, sexul, starea civilă, forma ia educa ională şi profesională, experien a profesională, istoricul practicării profesiei, situa ia juridică etc. Aceste date sunt utile în formarea unei prime impresii despre cei examina i servind şi ca bază de discu ie pentru interviul final. • ADMINISTRAREA DE TESTE PSIHOLOGICE Dacă examenul psihologic se face în scop de selec ie, reparti ie sau reorientare profesională, motiv pentru care se utilizează instrumente valide, este recomandat să fie administrate mai întâi testele colective şi apoi cele individuale. G.W.Allport (1981) propune următoarea schemă de organizare a examenului psihologic: - sistemele psihofizice determinate: constitu ie sau temperament, aptitudini şi inaptitudini; - componente speciale: natura componentelor dobândite; - organizarea dinamică a personalită ii; - sistemul rela ional şi adaptarea la mediul înconjurător. În examenul de selec ie, testele au ca scop să furnizeze informa ii valide şi fidele realită ii cu privire la nivelul de inteligen ă, caracteristicile personalită ii şi realizările unui candidat la angajare în compara ie cu cele care pot fi ob inute într-un interviu. Un test bun este un test sensibil, standardizat, fidel şi valid. Testele psihologice, structurate pe domenii/ trăsături investigate, pot fi reprezentate astfel: TESTELE DE INTELIGEN Ă În cadrul psihologiei aplicate s-a pus problema consisten ei măsurătorilor, a diagnozei şi pronosticului privind eficien a intelectuală. Orientarea prevalentă în
20

psihometrie este cea care întemeiază măsurarea inteligen ei ca performan ă prin raportarea la un criteriu exterior. Au existat trei criterii principale care au determinat trei orientări în construirea probelor prin care se măsoară inteligen a şi abilită ile cognitive: inteligen a ca dezvoltare, inteligen a ca aptitudine şi inteligen a ca structură factorială. Ralierea la una dintre cele trei orientări a făcut ca şi construc ia testelor să fie tributară concep iei despre inteligen ă a autorului ei. De aceea este important ca interpretarea unui rezultat la un test de inteligen ă să se facă inându-se cont de fundamentele teoretice ale testului. Fără să intrăm prea mult în detaliu, ne-am propus să insistăm asupra utilită ii ce revine platformei de testare Cognitrom Assessment System (CAS), respectiv BTPAC (BATERIA PENTRU APTITUDINI COGNITIVE), nu însă înainte de a reaminti, cel pu in secven ial, probele care evaluează inteligen a, precum: Scala metrică Standford-Binet, Testul analitic de inteligen ă (T.A.I., cu dimensiunile: inteligen ă concretă, abstractă, analitică, inventivă), Testele de inteligen ă pe nivele de formare intelectuală Bontila, I1-I4 (abilită i de ra ionament, fluen ă verbală, abilită i numerice etc.) şi nu în ultimul rând Testele de inteligen ă Cattel. Platforma de testare Cognitrom Assessment System (CAS), un demers inspirat, ini iat de prof univ. dr. Mircea Miclea şi Mihaela Porumb, alături de colaboratori (COGNITROM Cluj-Napoca), vine pe deplin în întâmpinarea celor interesa i de cunoaşterea personalului. Cu un con inut format din 32 teste destinate evaluării aptitudinilor cognitive, respectiv: abilitatea generală de învă are, transferul analogic, flexibilitatea categorizării, memorie de lucru, interferen a cognitivă, structura de personalitate, interese profesionale, dar şi rapidită ii în reac ii (timp de reac ie simplu, timp de reac ie în alegeri, timp de reac ii în accesarea memoriei) etc., platforma CAS face posibilă cunoaşterea inten ionalită ii comportamentului uman în variate situa ii, raportate strict la nivelul cerin elor specifice locului de muncă. Construit în jurul a două mari componente: evaluare psihologică individuală şi evaluare şi selec ie de personal, sistemul CAS încearcă să răspundă unei nevoi acute a pie ei româneşti în ceea ce priveşte instrumentarul psihologic profesionist utilizat în evaluarea psihologică, recrutarea şi selec ia personalului (Miclea, 2006). TESTE DE ATEN IE ŞI MEMORIE Astfel de probe sunt: teste de aten ie-concentrată, distributivă-Bordon, B.C.10, Praga; teste de memorie-verbală, vizuală, numerică etc., lista de cuvinte, cuvinte perechi, memoria figurilor, memoria topografică. TESTELE DE APTITUDINI Astfel de probe sunt cunoscute sub numele de: Bateria D.A.T. (Differencial Aptitude Test), G.A.T.B. (Bateria de teste de aptitudini generale) etc. Testele de aptitudini sunt specifice unui post de muncă şi au menirea de a face predic ii cu privire la poten ialul unui individ de a executa sarcinile aferente postului respectiv.
21

TESTELE DE PERSONALITATE Ideea de la care se pleacă în utilizarea testelor de personalitate pentru selec ia profesională este aceea că salaria ii cu succes profesional au anumite interese sau patternuri de personalitate şi că aceste patternuri devin baza pentru selectarea noilor angaja i. Există două subcategorii ale testelor de personalitate: teste obiective (teste creion-hârtie, cu stimuli bine defini i şi care cer un set de răspunsuri clare) şi teste proiective. Pentru evaluarea personalului în organiza ii se folosesc mai mult testele obiective. Dintre acestea redăm secven ial: 1. CHESTIONARUL DE PERSONALITATE ZUCKERMAN-KHULMAN (ZKPQ, forma a III-a) (Zuckerman, Khulman, Joiremen, Teta şi Kraft, 1993; copyright A Opre), cu un con inut de 99 itemi, grupa i în 5 scale (Sociabilitate, Căutarea impulsivă de senza ii, Activitate, Anxietate- neuroticism, AgresivitateOstilitate). 2. CHESTIONARUL SCHEMELOR COGNITIVE YOUNG - FORMA SCURTĂ 3 (YSQ- S3), copyright Daniel David cu un con inut de 114 itemi grupa i în 18 scheme cognitive dezadaptative, precum Abandon/ Instabilitate (Abandonment/ Instability-AB); Esec (Failure-FA); Căutarea Aprobării/ Recunoaşterii (Approval Seeking/ Recognition Seeking-AS) etc., a fost dezvoltat pe baza primei forme de chestionar YSQ- L2, cu un cuprins ini ial de 205 itemi. 3. PROFILUL DISTERSULUI EMO IONAL (PDE), scala cu 26 itemi care are drept scop să măsoare emo iile disfunc ionale şi emo iile negative func ionale din categoria „frică” şi „triste e/deprimare”. 4. INVENTARUL DE PERSONALITATE CALIFORNIA (CPI VARIANTE 462, 434, 260), copyright H.D. Pitariu & Dragoş Iliescu (2004), permite ob inerea de informa ii privitoare la echilibrul, ascenden a, încrederea şi adecvarea interpersonală, gradul de socializare, maturitate, responsabilitate şi structurare interpersonală a valorii, eficien a intelectuală, modalită i intelectuale şi atitudinale etc. 5. SCALA DE ATITUDINI DISFUNC IONALE, FORMA - A (DYSFUNCTIONAL ATTITUDES SCALE, FORM- A), copyright Daniel David, reprezintă un instrument care permite evaluarea atitudinilor ce pot constitui o predispozi ie pentru instalarea depresiei. DAS, cu o formă ini ială de 100 itemi, cuprinde un număr de 40 itemi (Weissman, 1979; Weissman şi Beck, 1978). 6. CHESTIONARUL DE ACCEPTARE NECONDI IONATĂ A PROPRIEI PERSOANE – USAIQ (Unconditional Self – Acceptance Quetionnaire- Chamberlain şi Haaga, 2001), copyright Daniel David, format din 20 itemi, măsoară acceptarea necondi ionată a propriei persoane, ca factor protectiv care previne declanşarea anumitor forme de psihopatologie la contactul cu situa iile negative de via ă. În raport cu cele prezentate, parte a unui program de selec ie, evaluare psihologică periodică şi de avizare a personalului destinat misiunilor interna ionale utilizat la nivelul Serviciului de Protec ie şi Pază, cât şi la nivelul Ministerului
22

Internelor şi Reformei Administrative, sub aspectul unei inten ii deja exprimate, aplicabilitatea tehnicilor proiective merge de la utilizarea lor ca mijloc de „a sparge ghea a”, de a distrage aten ia subiectului de la propria anxietate de examen, reducând apărarea în fa a situa iei de examinat, până la aplicarea lor cu scop diagnostic. Obiectivul în acest caz este determinarea caracteristicilor func ionării psihice şi con inuturilor psihice ale subiectului. Probele proiective distrag aten ia subiectului de la el însuşi, reducând tendin a de autoapărare. Totodată, sunt mai pu in susceptibile de falsificări, pentru că scopul lor real nu este vizibil şi subiectul nu cunoaşte metoda de interpretare. Acest tip de probe este pu in utilizat în mediul organiza ional. Aceasta, în ciuda faptului că permite ob inerea unor informa ii interesante legate de personalitatea individului, de conflictele lui interioare, de natura compensărilor psihice. Informa iile recoltate pe această cale pot servi la conturarea unor ipoteze noi cu privire la structura şi dinamica psihică a individului, şi pot, de asemenea, contribui la evaluarea unor ipoteze ob inute pe baza altor instrumente psihodiagnostice. Sunt de amintit: 2. Tehnici constitutive, în care subiectul trebuie să aplice o structură şi organizare asupra unui material nonstructurat şi plastic (ex: testul Rorschach); 3. Tehnici de expresie plastică (ex: testele tip desen); 4. Tehnici interpretative, în care subiectul interpretează o experien ă sau o imagine cu o semnifica ie afectivă (ex: T.A.T., Szondi, Rosenzweig). Finalul examenului este dedicat unei discu ii în vederea elucidării aspectelor neeviden iate de teste şi comunicarea rezultatului examenului psihologic. Tehnica interviului individual, direct, fa ă în fa ă, este cel mai recomandat si se poate desfăşura structurat, semi – structurat sau nestructurat, în func ie de gradul de formalizare. Pentru selec iile desfăşurate in vederea asigurării de personal pentru structuri operative, de tip interven ie antiteroristă, informa ii etc., deosebit de utile sunt interviurile situa ionale, care permit surprinderea individului cat mai departe de masca afişată. Rela ionarea de tip „fa ă în fa ă” este importantă şi pentru că: 1. permite fiecăruia să-şi formeze o impresie în legătură cu celălalt; 2. anumite tipuri de informa ii despre subiect pot fi ob inute sau validate doar într-o întâlnire personală (capacitatea subiectului de a se exprima oral, de a participa efectiv într-un schimb interpersonal, de a fi vioi, calm, cu tact, de a în elege şi de a se face în eles, date privind impulsivitatea, entuziasmul, nivelul de energie, ob inerea unei imagini valide asupra auto-perceperii, a ceea ce gândeşte despre sine legat de interese, aspira ii, valori personale, cod de conduită, a ceea ce-i place/displace în general, adaptarea la situa ii). Există o serie de cerin e de care cel ce intervievează trebuie să ină seama, cu atât mai mult cu cât acesta permite doar o cunoaştere de circa 14% a manifestărilor comportamentale, ce definesc un individ. Sensul interviului, contrar teoriilor care sus in o abordare tolerantă, este de a ob ine răspunsuri reprezentative, normale, obişnuite, de la subiect, confirmând sau infirmând rezultatul înregistrat la testele de
23

personalitate, respectiv scala de sinceritate. Interviul, cere abilitate de a- i disciplina riguros reac iile; o exprimare la întâmplare a propriilor tale emo ii ar putea tulbura cursul comunicării şi ar reduce cantitatea de informa ii exprimate de subiect. Scopul interviului este determinat de scopul examenului. Un interviu de selec ie psihologică are ca scop un bun plasament şi o predic ie validă privind performan a pe termen lung. Dacă se are în vedere posibilitatea de îmbunătă ire a tehnicii de lucru, atunci se pune problema predic iei în termeni mai complecşi prin interviu şi a unor aspecte, precum: cât de mult îşi doreşte individul să se dezvolte, cât de mult este capabil să se dezvolte, cât de realist este fa ă de sine, ce energie are disponibilă şi ce ambi ii are. În aceste cazuri, scopurile interviului trebuie să corespundă scopurilor imediate sau pe termen lung ale organiza iei, fie că aceasta este unitate specială, fie că este o institu ie bancară. Înainte de toate, interviul presupune şi arta de a fi apreciativ. Pe modelul func ional construit şi adaptat timp de mai bine de doi ani şi la nivelul Ministerului Justi iei, interviul reprezintă preocuparea noastră majoră în momentul de fa ă. Centrat pe eviden ierea probabilită ii succesului ini ial care se măsoară, potrivit modelului construit, pe o scală de la 1 la 9, încercăm să stabilim un cadru obiectiv de apreciere, prin grile măsurabile, astfel încât să se poată rejecta din sistemul de evaluare psihologică pe acei candida i care ob in note standard de 1 sau 2. Observa ia înso eşte, ca metodă de evaluare, interviurile şi administrarea de teste psihologice. Mesajele de care subiectul nu este conştient în momentul interviului sau al rezolvării unor probe psihologice, pot fi decodificate din: A). limbajul corporal: postură, gesturi, amploarea şi dinamica mişcărilor, pozi ia membrelor, direc ia privirii, mimica etc.; B). viteza vorbirii, tonul vocii, amplitudinea sunetelor, vociferările etc.; C). aspecte psihofiziologice: lăcrimarea ochilor, transpira ia, înroşirea etc.; D). agita ia psiho-motorie, impulsivitatea răspunsurilor, laten a răspunsurilor. Necesitatea observa iei stă în faptul că expresia corporală poate decodifica ceea ce se petrece la nivel psihic. Dacă ansamblul func ionează într-o manieră coerentă, realitatea psihică este în acord cu realitatea fizică a subiectului. În situa ia în care există o distorsiune între cele două, între conştient şi inconştient, atunci apar „mesaje de alertă”, asupra cărora ne-am propus să revenim cu cercetări de detaliu. Concluzii: 1. Necesitatea cunoaşterii în detaliu a pregătirii psihice, fizice şi de specialitate a teroriştilor, în contextul spălării creierelor viitorilor candida i la grupările teroriste, al îndoctrinării religioase şi nu numai, al instruirii pe baza unor modele desprinse din Marea Enciclopedie a Jihadului, Scrisoarea de la un membru A1- Qaida, Cum să înfrun i şi să rezişti în fa a anchetatorilor serviciilor speciale, impun, mai mult decât oricând, o aten ie aparte în selec ia luptătorilor antiterorişti şi o nouă viziune în
24

pregătirea acestora, adaptate la complexitatea fenomenului terorist şi la contracararea acestuia. 2. Dat fiind procesul de uzură morală a componentelor bateriilor de teste psihologice, unele utilizate încă dinainte de 1950, validarea probelor utilizate trebuie să reprezinte prioritatea absolută pentru toate structurile de profil din sistemul Siguran ei Na ionale. 3. Orice program de selec ie trebuie periodic reevaluat, pentru a se vedea dacă condi iile pentru care a fost elaborat nu s-a schimbat şi n-au alterat rela iile predictor – criteriu. Acest lucru trebuie făcut cel pu in o dată pe an. Din nefericire, sunt structuri unde reevaluarea se face la 5 ani sau niciodată. 4. Informatizarea şi reconfigurarea procesului de evaluare psihologică, prin raportarea strictă la analiza postului, în scop de selec ie, evaluare şi avizare psihologică periodică a personalului, constituie deja obiectul preocupărilor noastre, atât la nivelul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, cât şi la nivelul Serviciului de Protec ie şi Pază. Un model func ional, desprins din ani de experien ă şi cercetări, poate fi şi cel care revine Sec iei de Psihologie din cadrul Statului Major al Ministerului Apărării. 5. Procesul de structurare/ adaptare a activită ilor legate de selec ia psihologică nu este lipsit de complexitate. În condi iile aspectelor juridice reglementate prin Legea nr. 213, psihologul trebuie să reprezinte mai mult decât un simplu instrument aflat în mâna acelora care, în exercitarea actului de decizie, încearcă să se acopere cu semnătura acestuia. Situa ia este des întâlnită, din păcate, la nivelul multora dintre structurile din sistemul Siguran ei Na ionale. 6. În acest context, fără definirea/ consolidarea locului psihologului la nivelul unită ii în care îşi desfăşoară activitatea, ideea de performan ă capătă cel mai adesea un caracter doar de simplă formalitate. 7. Corespunzător scopului propus, rolul hotărâtor în definirea selec iei şi evaluării psihologice periodice de personal, revine psihologului cu atribu ii în acest sens. Este un motiv în plus pentru care acesta nu poate fi supus niciunui fel de constrângere în exercitarea profesiei sale, altfel decât în acord cu legisla ia în vigoare, respectiv Codul deontologic al profesiei de psiholog.

Bibliografie selectivă: 1. ACKERMAN, P.; HUMPHREYS, L.G., (1990), Individual differences theory în industrial and organizational psychologhy, după DUNNETTE,M.D. şi HOUGH,M., Handbook of industrial and organizational psychology (2nd ed., vol.I), Palo Alto, CA: Consulting Psychologists Press. ALBU, C. (2006), Caracteristici specifice profesiei de luptător antiterorist, Referat-Teza de doctorat, Universitatea Na ională de Apărare Carol I, Bucureşti, manuscris.
25

2.

3. 4. 5. 6. 7.

8.

9.

10. 11. 12. 13.

14.

15. 16. 17.

18.

ALBU, M.(1998), Construirea şi utilizarea testelor psihologice. Ed. Clusium, Cluj-Napoca. ALEXE, L. (2005), Particularită ile misiunilor multinationale, în www.presamil.ro/SMM/ 4/17-20. ALLPORT, G.W.(1981), Structura şi dezvoltarea personalită ii. Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică. ARMSTRONG, M. (2003), Managementul resurselor umane. Manual de practică, Editura Codecs, Bucureşti. ARVEY, R.D. şi SACKETT, P.R. (1993), Fairness în selection: Current developments and perspective, după SCHMITT H. şi BORMAN W.C., Personnel selection în organizations, San Francisco, Fassey – Bass. AUSTIN, T.J. şi colab., (1996), Sistematics în Public Sector Assessment: A Framework for Developing and Selection Systems, în Human Performance, Ohio State University. BĂJENARU, H. (2006), Considera ii actuale privind pregătirea psihologică. Prelegere, Simpozion de Psihologie, Jandarmeria Română, Ministerul Administra iei şi Internelor. BONNAIRE, M.,M. (1978) şi colab., Tehniques modernes de choix des hommes, A.N.D.C.P. – A.E.D.P., Paris–Bruxelles. BREVIL, A. (1977), La selection du personne,. Paris, 77-112. BROGDEN, H. (1949), When testing pays off, in, Personnel Psychology, 2. BUTOI, T.,(2006), Considera ii psihologice asupra metodei observa iei în câmpul critic. Prelegere, Simpozion de Psihologie, Jandarmeria Română, Ministerul Administra iei şi Internelor. CHAMBERLAIN, J.M., şi HAAGA, D.A.F., (2001), Unconditional selfacceptance and psychological healt, în Journal of Rational – Emotive & Cognitive – Behavior Therapy, 19, 163 – 176. COLDEA, D.(2004). Selec ia personalului militar care ac ionează în condi ii de risc ridicat. Teză de doctorat, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj- Napoca. CRACSNER, E.C., Istoria Psihologiei Militare Româneşti, Bucureşti, Ed. PSYCHE, Bucuresti, 2005. CRACSNER, E.C.; PRISĂCARU, A., (2006), Particularită i ale cunoaşterii integrative a personalită ii în mediul militar. Prelegere, Simpozion de Psihologie, Jandarmeria Română, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. DUVAC, I., (2006), Managementul serviciilor psihologice în organiza iile din domeniul securită ii na ionale, Prelegere, Simpozion de Psihologie, Jandarmeria Română, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
26

19.

20.

21. 22. 23. 24. 25. 26. 27. 28. 29. 30. 31. 32. 33. 34. 35. 36.

FOLGER, R.M. şi GREENBERG, J. (1985), Procedural justice: An interpretative analysis of personnel systems, în Research în Personnel and Human Resources Mangement, 3. GRIGORAŞ, M., LI Ă, St. (2004), Aspecte metodologice privind analiza psihologică a posturilor din domeniul ordinii şi siguran ei publice, în Buletin de informare şi documentare al Direc iei Management Resurse Umane, nr. 3-4, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Bucureşti, p.127-139. GUION, R.M. ( 1965 ), Personnel testing, New York, Mc Graw-Hill. KREITZ, H.J. (1971), Methodes d’appreciation des cadres, Paris, Les Editions d’Organisation. IOSIF, GH., (2001), Managmentul resurselor umane. Psihologia personalului, Ed. Victor, Bucureşti. LAUOEGIE, M.S., (1961), La technique de l’interview pour la selection du personnel, în Le Travail Humain, tom XXIV, nr. 1-2, Paris. LEFTER, M.; MANOLESCU, A. (1995), Managementul resurselor umane, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. MICLEA, M. şi colaboratori (2006), Platforma de testare Cognitrom Assessment System (CAS), http://cognitrom.no-ip.info/download.html. MINULESCU, M. (1996), Chestionare de personalitate în evaluarea psihologică, Garell Publishing House, Bucureşti. MITROFAN,N. şi MITROFAN,L. (2005), Testarea psihologică. Inteligen ă şi aptitudine. Editura Polirom, Iaşi. MURPHY, K. (1984), The Wonderlic Personnel Test, în KEYSER şi SWEETLAND, Test Critiques, vol. I, Test Corporation of America. NAKAMURA, T., (1960), Personalite des troupes aeroportees mise en evidence par des tests psychologique, în Japannese Defense Forces Medical, Juin, 7. NEEL, S., H., L(1955), Evaluation de l’adaptabilite chez les aviateurs militaires (A.R.M.A.), în U.S. Armed Forces Medical, 6, 1005- 1010. PITARIU, H. (1977), La selection psychologique du personnel pour les professions dans le dom l′informatique, în Le Travail Humain, 131-140. PITARIU, H. (1983), Psihologia selec iei şi formării profesionale, Ed. Dacia, Cluj-Napoca. PITARIU, H. (1993), Managementul resurselor umane: Măsurarea performan elor profesionale, Ed. All, Bucuresti. PITARIU, H. (1999), Evaluarea şi selec ia personalului, Curs, Universitatea din Bucureşti. PITARIU, H. (2000), Evaluarea resurselor umane, Curs, Universitatea BabeşBolyai, Sec ia de Psihologie.
27

37. 38. 39. 40. 41. 42. 43. 44. 45. 46. 47.

PITARIU, H; SÎNTION, Fl. (2002), Selec ia psihologică a militarilor: puncte de vedere (în colab.), în Spirit Militar Modern, 8-10. PITARIU, H.& ILIESCU, D. (2004), Spectrum CPI 260 TM- Ro, Universitatea Babes Bolyai, Cluj- Napoca. PROVOST, C., (1949), La selection des cadres, în Que sais- je?, nr. 379, P.U.F., ed. Paris. RADU, I. (1976), Principii metodologice în elaborarea şi utilizarea probelor psihologice, în Revista de psihologie. RADU, I. (1984), Depăşirea unor clişee metodologice în cercetarea psihologică, în Revista de psihologie. RĂDULESCU, M.C., Realizările Psihologiei Experimentale, în CRACSNER, E.,C., Istoria Psihologiei Militare, Ed. PSYCHE, Bucureşti, 2005. RUSAN, A.,(2004), Cine ne sunt psihologii?, în Buletin de informare şi documentare al Direc iei Management Resurse Umane, nr.3-4, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Bucureşti, p.127-139. ŞCHIOPU, U. (2002), Introducere în psihodiagnostic, Bucureşti. ZAPAN, Gh. (1957). Metoda aprecierii obiective, în Analele româno-sovietice, seria Pedagogie-Psihologie, XI, Seria III, 3, 57-58. ZAPAN, Gh. (1984), Cunoaşterea şi aprecierea obiectivă a personalită ii, Bucureşti, Editura Ştiin ifică şi Enciclopedică. ZUKERMAN,M., KHULMAN,M., & KRAFT,M. (1993), A comparision of three structural models of personality: The big three, the big five and the alternative five, în Journal of Personality and Social Psychology, 65, 757-768.

28

DETERMINAREA FIABILITĂ II OPERA IONALE LA O FAMILIE DE AUTOVEHICULE DE INTERVEN IE STUDIU DE CAZ
Col. dr. ing. Emilian LĂSCĂTEU, Inspectoratul General pentru Situa ii de Urgen ă

Abstract:
The purpose of this work is to achieve a case study and to determinate operational reliability to a family of intervention vehicles.

1. FIABILITATEA AUTOVEHICULELOR DE INTERVEN IE 1.1. Generalită i Termenul de fiabilitate este definit în STAS 8174/1-74 ca fiind aptitudinea unui produs de a-şi îndeplini func ia specificată, în condi ii date şi de-a lungul unei durate date. În strânsă legătură cu fiabilitatea, în STAS 8174/2-77, este definită şi mentenabilitatea ca aptitudinea unui produs, în condi ii de date de utilizare, de a putea fi men inut sau restabilit în starea de a-şi îndeplini func ia specificată, atunci când mentenan a se efectuează în condi ii date, cu procedee şi remedii prescrise [XX14, XX15]. O altă no iune aflată în strânsă corela ie cu primele două este disponibilitatea, care conform STAS 8174/3-77, este aptitudinea unui produs de a-şi îndeplini func ia specificată, la un moment dat sau într-un interval de timp dat. Indicatorii de fiabilitate sunt defini i în STAS 10307-75, în care se prezintă şi formulele de calcul teoretic şi de estimare statistică pentru aceştia. În cazul încercărilor efectuate pe parcurs prin parametrul timp se în elege rulajul parcurs, exprimat în kmEC (kilometri echivalen i cumula i). Din punct de vedere al teoriei fiabilită ii, autovehiculul reprezintă un sistem complex, cu numeroase subsisteme structurate predominant în serie, motiv pentru care defectarea unei singure verigi importante întrerupe starea de func ionare a autovehiculului. Considerat în ansamblu, autovehiculul este un sistem reparabil, dar
29

multe din sistemele lui sunt nereparabile, astfel că, în caz de defectare trebuiesc înlocuite. Din această cauză, atât unii indicatori de fiabilitate, cât şi metodele de încercare apar sub aspecte diferite, după cum se referă la autovehicul ca un tot sau la componentele acestuia. La alegerea indicatorilor de fiabilitate se va avea în vedere, în principal caracterul produsului (reparabil sau nereparabil), precum şi importan a şi caracterul misiunii pe care acesta o are de îndeplinit. Cel mai intuitiv indicator pentru aprecierea fiabilită ii unui autovehicul este timpul (rulajul) mediu de func ionare între două defectări constructive „m”; în cazul componentelor nereparabile, acest indicator devine timpul (rulajul) mediu de func ionare până la defectare. Acest indicator are semnifica ie concretă atât în faza de fabricare, cât şi în cea de utilizare a autovehiculului şi se poate determina pe baza datelor de eviden ă a defectărilor survenite în timp, în raport cu rulajul efectuat. În esen ă, o încercare la fiabilitate constă din aducerea autovehiculului în starea de func ionare, în condi ii specificate şi controlate, pe o durată stabilită şi inerea eviden ei defectărilor şi a opera iilor de mentenan ă, astfel încât, printr-o prelucrare statistică adecvată, cu rela iile indicate de STAS 10307-75, să se determine indicatorii de fiabilitate cei mai adecva i obiectivului urmărit. La această opera iune se vor avea în vedere şi recomandările metodologice privind culegerea, prelucrarea şi interpretarea mărimilor statistice prevăzute în STAS 10911-77. 1.2. Indicatori de fiabilitate Un element de bază în determinarea indicatorilor de fiabilitate îl reprezintă func ia de reparti ie a timpului de func ionare. Una din cele mai convenabile şi mai utilizate legi de reparti ie în domeniul autovehiculelor este legea lui WEIBULL. În varianta biparametrică [I4], legea este exprimată cu ajutorul rela iei: β − (λ t ) (1.1) F t =1− e

( )

în care: t – este parametrul timp în sensul mai larg (ore, kilometri, cicluri);

Pornind de la rela ia (1.1) rezultă următorii indicatori de fiabilitate în cazul reparti iei Weibull biparametrice: densitatea de probabilitate a timpului de func ionare:

β – parametrul de formă a modelului (valoare constantă); λ – parametrul de scară (valoare constantă).

f ( t ) = βλt

β β −1 − ( λ t )

e

(1.2)
30

func ia de fiabilitate:

R (t ) = e

− (λ t )

β

(1.3)

Z (t ) = β λ t

rata (intensitatea) de defectare: β −1

(1.4)

media timpului de func ionare, care pentru situa iile când repararea poate fi asimilată cu înlocuirea, reprezintă valoarea medie a timpului de func ionare între două defectări succesive (MTBF):

1  Γ  + 1 β M TBF =  1 

(1.5)

unde Γ este func ia gamma a lui Euler. Constantele β şi λ ale reparti iei Weibull, corespunzătoare unui set de rezultate experimentale, se pot determina analitic sau utilizând diagrama probabilistică Weibull. În cele ce urmează s-a utilizat numai metoda analitică, aceasta prezentând o acurate e şi o grafică net superioare metodei grafice. 1.3. Culegerea, prelucrarea şi interpretarea informa iilor În activitatea de utilizare a autovehiculelor de interven ie este deosebit de utilă culegerea datelor care să permită o analiză amănun ită a defectărilor şi a ratelor de defectare, având în vedere condi iile diferite de timp, mediu ambiant, ac iuni de mentenan ă etc. ca şi luarea în considera ie a aspectelor de mentenan ă şi disponibilitate. Pentru ca datele respective să fie suficient de semnificative, acestea trebuie să se refere atât la func ionarea fără defecte, cât şi la defec iunile în sine. Rapoartele men ionate trebuie să furnizeze date asupra utilizării, defectării, mentenan ei preventive, date care privesc comportarea produselor considerate fie individual, fie ca un grup de produse de acelaşi tip. Informa iile sunt destinate să permită evaluarea fiabilită ii opera ionale în condi ii precizate şi să o compare cu fiabilitatea previzională. Pentru estimarea, atât a fiabilită ii produsului cât şi a elementelor care-l alcătuiesc, este necesar ca rapoartele să fie detaliate. Datele trebuie să permită identificarea produsului şi să furnizeze informa ii asupra condi iilor de utilizare a acestuia. Datele asupra defectării trebuie să se refere la toate tipurile de defectări observate şi să con ină detalii suficiente pentru a permite identificarea acestora, inclusiv a defectărilor datorate utilizării necorespunzătoare.
31

λ

β

Dacă ac iunile de mentenan ă preventive întreprinse, nu corespund unei înlocuiri sau unei repara ii, acestea se vor raporta ca ac iuni de mentenan ă, fără defectarea produsului. În caz contrar, datele de raportare vor men iona atât defectările, cât şi ac iunea de mentenan ă îndeplinită. Culegerea datelor trebuie să se facă în conformitate cu STAS 10911-77. Dacă numărul echipamentelor supuse încercării este redus, culegerea datelor poate fi făcută de către personalul normal de mentenan ă şi utilizare, folosind documentele de mentenan ă existente. Dacă echipamentul este complex sau dacă numărul echipamentelor supuse încercării este mare, se recomandă încredin area culegerii datelor unui personal special pregătit.

2. STUDIU DE CAZ Autovehiculele de interven ie sunt un sistem complex, atât datorită diversită ii de subsisteme componente (mecanice, hidraulice, pneumatice, electrice etc.) cât şi diversită ii mari de producători din industria orizontală care furnizează materialele, piesele, subansamblele şi ansamblele care intră în compunerea subsistemelor. Este cunoscut faptul că fiabilitatea unui sistem depinde de fiabilitatea componentelor sale, ceea ce ar însemna, în cazul autovehiculelor de interven ie încercarea de reducere a complexită ii constructive în vederea ob inerii unei fiabilită i cât mai ridicate. Principalii factori care influen ează condi iile de utilizare ale autovehiculelor de interven ie sunt: func ionarea motoarelor autovehiculelor la regimuri critice, ca urmare a timpului mic scurs între primirea semnalului de urgen ă şi sosirea la locul interven iei; func ionarea în orice condi ii de climă şi indiferent de starea vremii; deplasarea, indiferent de starea drumurilor şi configura ia terenului; func ionarea în diverse regimuri de sarcină cu schimbări dese ale acestora; diversitatea personalului de exploatare a autovehiculelor (militari în termen, subofi eri, militari angaja i pe bază de contract etc.). Statistica ocupă un rol important printre instrumentele de fundamentare a deciziilor privind strategiile de mentenan ă aplicabile autovehiculelor de interven ie. Debutul în rezolvarea acestor probleme îl reprezintă alegerea corectă a modelului statistic, destinat să reprezinte comportamentul în exploatare a autovehiculelor de interven ie.
32

Etapele principale ale construirii modelului Weibull pot fi ordonate astfel: stabilirea ipotezelor estimarea parametrilor modelului Weibull pregătirea datelor pentru prelucrare estimarea indicatorilor de fiabilitate 2.1. Stabilirea ipotezelor Având în vedere că unul din elementele posibile ale unui program de fiabilitate îl constituie încercările de fiabilitate, voi efectua o încercare de determinare a fiabilită ii opera ionale pe trei loturi de autovehicule de interven ie. Informa iile vor fi culese de la autospeciale de lucru cu apă şi spumă folosite în ac iuni de stingere a incendiilor de orice natură şi salvări de persoane. Se are în vedere analiza defectărilor care pot conduce la situa ia în care autospeciala de stins incendiu: din cauza defectării unor organe / subansamble autospeciala nu poate pleca la interven ie sau ajunsă acolo, nu-şi poate îndeplini una dintre misiunile specifice; motorul autospecialei, deşi func ionează, nu asigură deplasarea cu parametrii dinamici stabili i sau la locul de interven ie nu poate să furnizeze energie suficientă pentru ac ionarea utilajelor pe care le antrenează. În analizele ce urmează, am în vedere cele două situa ii în mod separat, cu toate că defectarea motorului / neasigurarea parametrilor de cuplu sau tura ie poate fi inclusă în prima dintre acestea. Programul de mentenan ă preventivă şi corectivă care s-a efectuat pe timpul încercării a fost acela prevăzut în mod curent, în normativele tehnice în vigoare şi a fost efectuat de personalul tehnic de la locul de muncă. În dotarea atelierelor de asisten ă tehnică şi repara ii de la nivelul unită ilor şi subunită ilor nu există aparatură de diagnosticare, ceea ce face imposibilă verificarea şi măsurarea unor parametrii de func ionare ai ansamblelor şi subansamblelor din compunerea autovehiculelor. Din această cauză, pentru evaluarea indicatorilor de fiabilitate s-au luat în considerare defectările relevante – toate defectările care scot din func iune autospeciala (nu mai poate fi folosită scopului pentru care este destinată – stingerea incendiilor şi salvarea bunurilor şi persoanelor) – indiferent de timpul de imobilizare şi eforturile materiale şi umane necesare pentru repunerea acesteia în stare de interven ie. Remedierile s-au efectuat prin înlocuirea reperului/subansamblului defect.
33

Ca durată relevantă de încercare a fost stabilit un parcurs de 3000 kmEC, rulaj ce reprezintă în medie, jumătate din rulajul anual al unei astfel de autospeciale. De regulă în acest interval se execută 6 lucrări de mentenan ă preventivă (câte una pe lună) de către personalul care are în primire autospeciala, sub supravegherea şefului de garaj. 2.2. Estimarea parametrilor modelului Weibull Se consideră forma modelului biparametric [I4]. Ini ial, se procedează la estimarea parametrilor β şi λ. În vederea liniarizării, se aplică opera ia de dublă logaritmare rela iei (1.1) şi prin aplicarea metodei celor mai mici pătrate (MCMMP) rezultă în final:

∑ yi ∑ ln 2 xi − ∑ ln xi ∑ yi ln xi ˆ a=
n∑ ln xi − ∑ ( ln xi )
2 2

2

2

(1.6)

ˆ β=

n ∑ yi ln xi − ∑ yi ∑ ln xi n ∑ ln xi − ∑ ( ln xi )

(1.7)

Parametrul

λ

rezultă din rela ia (1.8): (1.8)

ˆ ˆ λ = ea

În rela iile (1.6-1.7) toate sumele se calculează în limitele 1 la n, unde n reprezintă numărul de evenimente din setul de date analizat. 2.3. Pregătirea datelor pentru prelucrare Pentru culegerea datelor primare s-a utilizat un model de „Fişă de urmărire în exploatare”, respectând recomandările din STAS 10911-77 privind con inutul raportului de exploatare. Pe baza acestor informa ii s-a întocmit raportul de încercare, în conformitate cu STAS R12007/1-81.
34

Din fişele astfel întocmite s-au ob inut următoarele seturi de date: (Setul nr.1) Tab. 1.1 Nr. crt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 Număr de înmatriculare A A B C D D E F G H D I A B J G H D B F E K K G L E B J J M D Rulajul kmEC 94 215 323 332 372 425 471 538 628 747 757 891 1079 1190 1198 1210 1359 1423 1653 1673 1789 1977 2014 2038 2197 2328 2379 2473 2754 2899 2995 Piesa sau subansamblul defectat supapă limitare debit capete de bară electromotor segmen i compresor injectoare bendix disc ambreiaj duze injector filtru motorină bridă arc spate arc fa ă filtru motorină compresor aer capete de bară cameră frânare cilindru dublu de frână răcitor ulei supapă limitare debit cilindru dublu de frână disc ambreiaj filtru motorină articula ie sferică CV disc ambreiaj filtru motorină filtru motorină set motor cilindru frână fa ă rotor electromotor disc ambreiaj pompă comandă ambreiaj rotor electromotor Grupa Constructivă Frână Direc ie Pornire Frână Motor Pornire Transmisie Motor Motor Suspensie Suspensie Motor Frână Direc ie Frână Frână Motor Frână Frână Transmisie Motor Transmisie Transmisie Motor Motor Motor Frână Pornire Transmisie Transmisie Pornire

35

(Setul nr.2) Tab. 1.2 Nr. crt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 Număr de înmatriculare a b b c d e f g e f h i j d g i k k k m m h n o p s Rulajul kmEC 54 165 402 558 594 634 661 696 1038 1073 1109 1125 1254 1298 1498 1547 1679 1717 1852 2165 2166 2264 2616 2811 2825 2891 Piesa sau subansamblul defectat termostat motor baterie filtru motorină cilindru receptor ambreiaj supapă limitare debit radiator apă cot inferior radiator răcitor ulei baterie filtru motorină alternator bra oscilant cilindru dublu de frână pompă alimentare motorină supapă frână bra oscilant set motor coroană volant radiator răcire cap bară dreapta cameră frână fa ă piston motor set motor cameră frână fa ă radiator apă electromotor disc ambreiaj bra oscilant Grupa constructivă Răcire Alimentare Transmisie Frână Răcire Răcire Ungere Alimentare Pornire Suspensie Frână Alimentare Frână Suspensie Motor Transmisie Răcire Direc ie Frână Motor Motor Frână Răcire Pornire Transmisie Suspensie (Setul nr.3) Tab. 1.3 Nr. crt. 1 2 3 4 5 Număr de înmatriculare 13 14 15 14 15 Rulajul kmEC 200 300 400 700 800 Piesa sau subansamblul defectat compresor aer radiator apă articula ie sferică roată disc ambreiaj cilindru comandă ambreiaj
36

Grupa Constructivă Frână Răcire Direc ie Transmisie Transmisie

6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24

10 12 3 4 7 12 16 13 1 2 3 13 11 13 9 12 11 11 6

1000 1000 1100 1100 1100 1100 1300 1500 1700 1800 1900 1900 2000 2000 2200 2300 2400 2500 3000

disc ambreiaj pompă injec ie pompă alimentare motorină supapă frână pompă alimentare motorină regulator presiune aer filtru motorină pompă injec ie supapă frână garnitură chiuloasă cilindru comandă ambreiaj pompă centrală frână pompă apă cilindru receptor frână pompă Eaton pompă alimentare motorină supapă frână supapă releu frână picior arc suspensie spate

Transmisie Transmisie Alimentare Frână Alimentare Frână Alimentare Alimentare Frână Motor Transmisie Frână Răcire Frână Direc ie Alimentare Frână Frână Suspensie

În Tab. 1.4 se prezintă rulajul cumulat, exprimat în kmEC, parcurs până la defectare de autospecialele avute în observare, precum şi un set de date pentru autocamioane echipate cu acelaşi motor. Autospecialele precum şi autocamioanele au fost considerate ca ansamblu în cadrul seturilor de date (Tab. 1-3). Tab. 1.4 Nr. crt. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. Autospeciale Setul 1 94 215 323 332 372 425 471 538 628 747 757 Autospeciale Setul 2 54 165 402 558 594 634 661 696 1038 1073 1109
37

Autospeciale Setul 3 200 300 400 700 800 1000 1100 1100 1100 1100 1300

Autocamioane 102 413 679 846 1063 1104 1104 1341 1431 1488 1544

12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23. 24. 25. 26. 27. 28. 29. 30. 31.

891 1079 1190 1198 1210 1359 1423 1653 1673 1789 1977 2014 2038 2197 2328 2379 2473 2754 2899 2995

1125 1254 1298 1498 1547 1679 1717 1852 2165 2166 2264 2616 2811 2825 2891 -

1500 1700 1800 1900 2000 2000 2200 2300 2400 2500 3000 -

1546 1670 1746 2012 2183 2192 2487 2826 2946 2966 -

În Tab. 1.5 se prezintă în kmEC, rulajul cumulat parcurs până la defectare considerând doar motoarele autospecialelor avute în observare, precum şi un set de date pentru autocamioane echipate cu aceleaşi motoare. Tab. 1.5 Nr. crt. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. Autospeciale Setul 1 372 538 628 891 1359 1789 2038 2197 2328 Autospeciale Setul 2 54 165 594 634 661 696 1125 1498 1679 2165 2166 2616
38

Autospeciale Setul 3 300 1100 1100 1300 1500 1800 2000 2300 -

Autocamioane 102 679 1104 1104 1431 1488 1546 1746 2192 2826 2946 -

Din fişele de urmărire în utilizare se poate evalua şi ponderea diferitelor grupe constructive în numărul total de evenimente, astfel (Tab. 1.6): Tab. 1.6 Grupa constructivă motor frână transmisie pornire direc ie suspensie Setul 1 9 8 6 4 2 2 Setul 2 12 5 3 2 1 3 Setul 3 8 8 5 0 2 1

Se poate remarca ponderea relativ mare a grupelor motor, frână şi transmisie ceea ce se justifică având în vedere condi iile dure de exploatare a acestor categorii de autovehicule (Fig. 1.1).

30% 25% 20%
Procent de 15% defectare

motor frână transmisie pornire direc ie suspensie

10% 5% 0% 1 Grupe constructive

Fig. 1.1 - Reparti ia defec iunilor pe grupe constructive

În scopul sus inerii celor prezentate mai sus, s-a efectuat şi o analiză a unui set de autocamioane, care fa ă de autovehiculele de interven ie au un regim de utilizare mai pu in sever. Misiunile pe care acestea le au de îndeplinit sunt prezentate comparativ în Tab. 1.7.
39

Tab. 1.7 Misiuni Porniri frecvente Plecarea în barem de timp Deplasări frecvente pe distan e lungi Sta ionare la sarcina maximă de încărcare Func ionarea motorului pentru ac ionarea instala iilor speciale Plecări zilnice/de mai multe ori pe zi în misiune Deplasare în teren accidentat Autocamion Autovehicul de interven ie Da Da Da Da Da Da Da

Da

Şi în cazul autocamioanelor a rezultat că grupa motor prezintă cele mai frecvente defectări (Tab. 1.8). Tab. 1.8 Grupa constructivă motor frână transmisie pornire alimentare răcire Procent 24% 10% 14% 24% 14% 14% Număr 5 2 3 5 3 3

De asemenea, se poate remarca ponderea relativ mare a grupelor motor şi pornire, dar şi o creştere şi o grupare a defec iunilor pe transmisie, alimentare şi răcire, fa ă de cele constatate la autovehiculele de interven ie. Aceasta se datorează şi misiunilor specifice de transport. 2.4. Estimarea indicatorilor de fiabilitate Pentru determinarea indicatorilor de fiabilitate se pleacă de la estimarea parametrilor modelului Weibull în varianta biparametrică. În acest scop, a fost elaborat un program sursă MATLAB, care pe lângă valorile respectivilor parametrii realizează şi grafica func iilor în cauză. Valorile respectivilor parametrii ( β şi λ ) sunt înscrise direct pe grafice, la fel ca valoarea MTBF. În Fig. 1.2-1.4 se prezintă, sub formă grafică, rezultatele ob inute în situa ia când sunt avute în vedere autospecialele şi autocamioanele considerate ca ansamblu,
40

iar în Fig. 1.5-1.7 când analiza este executată numai pentru motoarele respectivelor autovehicule.

Fig. 1.2 - Func iile de reparti ie a autospecialelor şi camioanelor (ans)

Fig. 1.3 - Func iile de fiabilitate a autospecialelor şi autocamioanelor (ans)
41

Fig. 1.4 - Rata defectărilor autospecialelor şi a autocamioanelor (ans)

Fig. 1.5 - Func iile de reparti ie a motoarelor autospecialelor şi autocamioanelor
42

Fig. 1.6 - Func iile de fiabilitate a motoarelor autospecialelor şi camioanelor

Fig. 1.7 - Rata defectărilor motoarelor autospecialelor şi a autocamioanelor
43

* * *

1. Având în vedere rezultatele ob inute, în cazul când sunt avute în vedere
autospecialele şi autocamioanele, considerate ca ansamblu, se pot formula următoarele concluzii: autovehiculele de interven ie supuse analizei şi considerate ca ansamblu, sunt în măsură să îndeplinească misiunile specifice însă în condi ii precare, fiabilitatea acestora fiind foarte redusă. Se are în vedere aici rata ridicată a probabilită ii apari iei defec iunilor, mai ales în situa ia autospecialelor (în medie respectiva rată este de 1.0x10-3 defectări pe kmEC sau mai mare); media timpului de bună func ionare (MTBF), care este de circa 14001500 kmEC, se încadrează în limite acceptabile având în vedere că în jurul acestui rulaj autospecialelor li se execută o revizie tehnică trimestrială, ocazie cu care se pot depista, înlocui sau repara piesele, subansamblele şi ansamblele care nu mai prezintă garan ie în func ionare şi care dacă nu ar fi rezolvate ar duce la imposibilitatea îndeplinirii misiunilor; totuşi valoarea redusă a MTBF conduce la concluzia că autospecialele se află în apropierea perioadei de expirare a timpului lor de utilizare. Analiza valorilor rezultate în urma studiului, impun cu necesitate ca la un rulaj care se apropie ca valoare de MTBF, să se execute o diagnosticare a stării tehnice a motoarelor autospecialelor; valoarea func iei de nefiabilitate de aproximativ 40% conduce la concluzia că autospecialele luate ca ansamblu se vor defecta aproape sigur după un rulaj de circa 1500 kmEC; datele men ionate sunt relevante şi se pot folosi în planificarea lucrărilor de mentenan ă, aprovizionarea cu piese de schimb şi materiale, dimensionarea stocurilor, pregătirea personalului, dotarea atelierelor de asisten ă tehnică şi repara ii pe diferite nivele în func ie şi de complexitatea lucrărilor etc; 2. Dacă sunt avute în vedere numai motoarele, concluziile care pot fi formulate sunt: rata defectării în cazul autocamioanelor este mai mică în raport cu cea a autospecialelor. Explica ia rezultă imediat având în vedere gradul mai redus de solicitare a acestora; cu excep ia setului 3, la restul seturilor care con in date pentru motoarele autospecialelor, rata defectărilor este mare (la rulaje apropiate de MTBF, aceasta este de circa 1.0x10-3 defectări pe kmEC sau mai mare, deci asemănătoare cu situa ia când autospecialele se consideră ca ansamblu).
44

Bibliografie:

1.

2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17.

Andreescu, C. ş.a. – Tehnici şi echipamente pentru diagnosticarea autovehiculelor. Îndrumar de aplica ii practice, Editura Universită ii „Politehnica”, Bucureşti, 1997; Boroiu, A. – Fiabilitatea şi mentenabilitatea automobilelor, Editura Universită ii din Piteşti, 2001; Baron, T. ş.a. – Calitate şi fiabilitate, Editura Tehnică, Bucureşti, 1988; Bayer, M. – Fiabilitatea şi mentenabilitatea sistemelor, Editura Bren, Bucureşti, 1999; Ciobotaru, T. – Încercarea blindatelor, automobilelor şi tractoarelor, Editura Academiei Tehnice Militare, Bucureşti, 1996; Copae, I. – Dinamica automobilelor. Teorie şi experimentări, Editura Academiei Tehnice Militare, Bucureşti, 2003; Cătuneanu, V. ş.a. – Bazele teoretice ale fiabilită ii, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1983; Fră ilă, G. – Calculul şi construc ia automobilelor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977; Filip, I. – Încercarea autovehiculelor, Academia Militară, Bucureşti, 1985; Gheorghe, A. – Impactul complexitate, fiabilitate, securitate asupra sistemelor tehnologice mari, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1990; Gorianu, M. – Mecanica autovehiculelor cu ro i şi cu şenile, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 1992; Isaic-Maniu, A. – Metoda Weibull. Aplica ii, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1983; Ionescu, M. – Tehnologia de între inere, exploatare şi reparare a autovehiculelor rutiere, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1997; Manea, C. ş.a – Fiabilitatea şi diagnosticarea automobilelor, Editura Militară, Bucureşti, 1982; Mihoc, G. ş.a. – Bazele matematice ale teoriei fiabilită ii, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1976; Miltiade, C. – Probleme de optimum în ingineria sistemelor tehnice, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1994; Marinescu, M. – Solu ii moderne în construc ia de automobile, Editura Academiei Tehnice Militare, Bucureşti, 2002;
45

18. 19. 20. 21. 22. 23. 24. 25.

26.

Negruş, E. ş.a. – Încercarea automobilelor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983; Nagy, T. ş.a. – Exploatarea şi tehnica transportului auto, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982; Vînturiş, V. – Încercarea blindatelor, automobilelor şi tractoarelor, Îndrumar de laborator, Academia Tehnică Militară, Bucureşti, 2001; MATLAB FUNCTION REFERENCE, Volume 1: A – E, Version 6; MATLAB FUNCTION REFERENCE, Volume 1: F – O, Version 6; MATLAB FUNCTION REFERENCE, Volume 1: P – Z, Version 6; Maşini şi utilaje de stingere a incendiilor, vol.I, II, III, IV; Norme tehnice privind exploatarea, între inerea, repararea, scoaterea din func iune, declasarea şi casarea autospecialelor, aparaturii, mijloacelor şi echipamentelor de prevenire şi stingere a incendiilor, Edi ia 1999; Normativele tehnice privind înzestrarea unită ilor Ministerului Administra iei şi Internelor cu mijloace de transport, exploatarea şi repararea acestora, Edi ia 1994;

46

MARCAJUL CE. INTRODUCEREA PE PIA Ă A PRODUSELOR PENTRU CONSTRUC II (CLĂDIRI ŞI INSTALA II AFERENTE ACESTORA) – partea a II-a –
Col. dr. ing. Ioan VALE Mr. ing. Constan a ENE Cpt. ing. Ionel-Puiu GOLGOJAN, Direc ia Pompieri, Inspectoratul General pentru Situa ii de Urgen ă

Abstract:
As a result of H.G. nr. 622/2004, the purpose of this work is to carry on presentation of some aspects concerning CE marking, the way of applying it, the shape and content for different parts or whole fire extinguish installations. Având în vedere faptul că, începând cu data de 27.02.2005 a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 622/2004, publicată în Monitorul Oficial al României partea 1, nr. 421/11.05.2004, continuăm prezentarea unor aspecte privind marcajul CE, modul de aplicare a acestuia, formă, con inut pentru diferite componente sau ansambluri ale instala iilor de stingere a incendiilor. Aceste date se regăsesc şi în Anexa ZA din norma europeană armonizată. Conform anexei men ionate, sistemul de conformitate pentru componentele acestor instala ii de stingere este „sistemul 1”. Sistemul 1 implică, conform Legii nr. 608 din 2001 cu modificările şi completările ulterioare, certificarea conformită ii produsului de către un organism de certificare notificat, pe bază de: 1) Sarcinile producătorului: a. Controlul produc iei în fabrică; b. Încercări pe eşantioane prelevate de la locul produc iei, după un plan de încercări prestabilit. 2) Sarcinile organismelor notificate: a. Încercări ini iale de tip ale produsului;
47

b. Inspec ia ini ială a locului produc iei şi a controlului produc iei în fabrică; c. Supravegherea continuă, evaluarea şi acceptarea controlului produc iei în fabrică. Componentele instala iilor fixe de stingere a incendiilor cu substan e speciale, dimensionarea acestora, caracteristice fizice şi chimice ale substan elor de stingere, riscurile, precum şi alte prevederi referitoare la execu ia, verificarea şi recep ia acestora sunt precizate în Normativul pentru proiectarea, executarea şi exploatarea instala iilor de stingere a incendiilor, în curs de publicare. Instala ii fixe de stingere cu argon Argonul are denumirea comercială de ARGOTEC şi indicativul IG – 01 conform standardului interna ional ISO/FDIS 14520 – 12 : 2000. Argonul este un gaz incolor, inodor şi inert din punct de vedere chimic. Acesta este un gaz ecologic (nepoluant), nu atacă stratul de ozon şi nu este toxic. Principalele proprietă i fizice ale argonului sunt următoarele: – masa moleculară – temperatura de fierbere la presiunea de 1,013 bar – temperatura de înghe are – temperatura critică – presiunea critică – densitatea critică 39,948 –185,90C –189,40C –122,30C 49,0 bar 536 kg/m3

Ca substan ă de stingere a incendiului, argonul are următoarele proprietă i: − nu distruge obiectele şi materialele stinse; − pătrunde în cele mai mici orificii ale materialului aprins; − are o conductibilitate termică redusă şi este rău conducător de electricitate; − nu se deteriorează prin stocare (conservare îndelungată); − nu este sensibil la varia iile de temperatură ale mediului din incinta protejată. Instala iile de stingere a incendiilor cu argon, se compun, în principal, din: instala ia de stocare a argonului: - butelii de o el sau ansambluri de butelii grupate în baterie; - supape de descărcare; - colector de descărcare; - componente auxiliare de control. instala ia de declanşare: - cilindri pilot; - supapa pilot;
48

- instala ia de distribu ie: - conducte şi ansambluri; - ajutaje (duze) de refulare a agentului stingător în spa iul protejat. echipamente electrice de alimentare, detectare, semnalizare şi comandă; sisteme de sus inere pentru: - butelii cu argon; - blocul colector. Norme aplicabile – Norme europene Norma europeană este EN 12094 – 13: 2001 Seria de norme europene armonizate EN 12094 cuprinde o parte comună pentru componente similare, utilizate atât în instala iile de stingere cu gaze inerte cât şi în alte instala ii de stingere cu substan e speciale. În tabelul nr. 1 sunt înscrise componentele care trebuie să aibă, obligatoriu marcajul CE începând din 1 aprilie 2004. Tabelul nr. 1 Component Clapetă anti-retur pe circuitul de comandă Norma europeană EN 12094-13: 2001 Instala ii fixe de stingere a incendiilor – Componente ale instala iilor de stingere cu gaz – Partea 13: Cerin e şi metode de încercare pentru clapeta anti-retur EN 12094-13: 2001 Instala ii fixe de stingere a incendiilor – Componente ale instala iilor de stingere cu gaz – Partea 13: Cerin e şi metode de încercare pentru clapeta anti-retur Data publicării Edi ia I – mai 2001

Clapetă anti-retur

Edi ia I – mai 2001

Instala ii fixe de stingere a incendiilor cu substan e speciale, altele decât gazele inerte Substan ele speciale utilizate în instala iile fixe de stingere a incendiilor sunt FM 200, IG – 541, NAF SIII, HFC – 125 şi FE 13. Reglementarea CE nr.2037/2000 a Parlamentului european şi a Consiliului din 29 iunie 2000 privind substan ele care reduc stratul de ozon, prevede ca după data de 31 decembrie 2003, toate instala iile fixe de stingere cu haloni să fie scoase din func iune şi demontate. Principalele proprietă i fizice ale substan elor speciale folosite la instala iile pentru stingerea incendiilor sunt date în tabelul nr. 2.
49

Tabelul nr. 2 Proprietă i fizice ale unor substan e speciale folosite pentru stingerea incendiilor masa moleculară temperatura de fierbere la presiunea de 1,013 bar [0C] temperatura de înghe are[0C] NOAEL [%] LOAEL [%] Concentra ia de stingere FM 200 170 –16,4 –131,1 9 10,5 6,7 IG – 541 34 -196 –78,5 43 52 34 NAF SIII 92,9 -32,6 –107,2 10 10 12 HFC – 125 120.02 -48.50 –103.00 7.5 10 8.7 FE 13 70.01 -82.0 – 30 > 50 12,9

Fig. 1: Instala ie fixă de stingere cu gaze inerte
50

Fig. 2: Instala ie fixă de stingere cu inergen

Norme aplicabile Seria de norme europene armonizate EN 12094 cuprinde o parte comună pentru componente similare, utilizate atât în instala iile de stingere cu halogeni cât şi în alte instala ii de stingere cu gaz. În tabelul nr. 1 sunt înscrise componentele ce trebuie să poarte obligatoriu, marcajul CE, începând din 1 aprilie 2004. Norma europeană Norma europeană este EN 12094 – 13: 2001 Clapeta anti-retur pe circuitul de comandă (non return valve) Clapeta anti-retur pe circuitul de comandă este un element component instalat în conductele de comandă şi care permite curgerea într-o singură direc ie.
51

Clapeta anti-retur (check valve) Clapeta anti-retur este un element component amplasat între vana rezervorului şi colector şi permite curgerea într-un singur sens. Colectorul este o eavă specială care adună agentul stingător din două sau mai multe butelii. Încercare de tip ini ial Încercarea de tip ini ial se face asupra: – repartizării agentului stingător; – fiabilită ii opera ionale; – durabilită ii fiabilită ii de func ionare, rezisten ei la coroziune; – durabilită ii fiabilită ii de func ionare, rezisten ei la vibra ii. Sec iunea 3 Punctul 6 EN 12094 – 13 Clapete anti-retur pe circuitul de comandă

Fig. 3: Detaliu clapetă anti-retur dintr-o instala ie cu gaze inerte
52

Punctul 1 Marcajul european de conformitate CE. Pentru toate produsele se vor respecta propor iile prezentate. Componentele C şi E ale marcajului de conformitate trebuie să aibă aceeaşi dimensiune pe verticală, dar aceasta nu trebuie să fie mai mică de 5 mm. Punctul 7 Produs tip (product type) Clapeta anti-retur pe circuitul de comandă Punctul 8 Presiunea de lucru (working pressure) Producătorul determină presiunea de lucru (bar) Sec iune liberă eficace (free cross-sectional area) Producătorul specifică sec iunea de curgere liberă (la cca. ± 10%) în mm2. Formă şi con inut

1

2

1134
Any Co Ltd, P.O. Box 21, B1050 00 0123 - CPD - 001
EN 12094-13 Clapetă anti-retur pentru CO - instala ie de stingere a incendiului - înaltă 2 presiune Presiunea de lucru 140 bar Suprafa a liberă a sec iunii transversale

3 4 5

6 7 8

1 2

3 4

Simbolul CE Numărul de identificare a organismului notificat Numele sau marca producătorului sau furnizorului şi adresa sa Ultimele două cifre ale anului în care a fost aplicat marcajul

5 6 7 8

Numărul certificatului de conformitate Norma europeană armonizată Descrierea produsului/componentului Caracteristici relativ importante despre performan e şi/sau codul în func ie de specifica iile tehnice (dacă este necesar)

Fig. 4: Exemplu marcaj CE la o clapetă anti-retur
53

Clapete anti-retur Punctul 7 Produs tip (product type) Clapetă anti-retur În func ie de instala ia de stingere, se poate opta între o instala ie fixă de stingere cu pulbere, o instala ie fixă de stingere cu CO2 (de presiune înaltă sau joasă) sau o instala ie fixă de stingere cu substan e speciale. Punctul 8 Presiunea de lucru (working pressure) Producătorul determină presiunea de lucru (bar), conform tabelului nr. 2 Tabelul nr. 3 Presiunea de lucru Element component pentru Instala ie cu CO2 Instala ie cu CO2 Gaz inert de înaltă presiune de joasă presiune 140 (1) (1) Această valoare reprezintă presiunea dezvoltată în recipient, la 50OC, cu gradul de umplere/presurizare cel mai înalt.

Halogen (1)

Punctul 9 Sec iunea eficace de descărcare totală (total discharge cross section) Producătorul specifică sec iunea de curgere liberă (la cca. ± 10%) în mm2. Instala ii fixe de stingere cu pulberi a incendiilor Dată fiind necesitatea compatibilită ii între diferitele componente ale unei instala ii fixe de stingere cu pulberi, pot apărea probleme privind fiabilitatea şi eficacitatea unui astfel de sistem conceput pe baza unor componente disparate. Instala iile fixe de stingere a incendiului cu pulberi se compun, în principal, din următoarele: rezervoare pentru stocarea pulberii; sisteme de vehiculare a pulberii (butelii, distribuitoare, conducte şi duze); sisteme de comandă şi punere în func iune a instala iei la izbucnirea incendiului (modul de comandă, butelii de ac ionare); instala ii de semnalizare (detectare, avertizare, alarmare).
54

Componentul de bază al majorită ii pulberilor stingătoare de incendiu este bicarbonatul de sodiu. Se mai produc în prezent, pulberi pe bază de bicarbonat de potasiu, sulfat de amoniu, carbonat de sodiu, sulf, uree, diferite produse ale borului. Pentru vehicularea pulberii stingătoare în conductele instala iei de stingere a incendiului se pot utiliza: - azot comprimat; - dioxid de carbon lichefiat.

Fig. 5: Configura ia caracteristică a elementelor componente ale unei instala ii fixe de stingere cu pulberi
1-rezervor cu pulberi 2-orificiu de umplere 3-manomentru de presiune a (înaltă presiune) 4-regulator de presiune 5-manomentru de presiune b (joasă presiune) 6-conductă de gaz propulsor 7-rezervor de gaz propulsor 8-element declanşator pentru vana cu gaz propulsor 9-racord flexibil 10-rezervor gaz propulsor 11-element declanşator pentru rezervoarele pilot 12-element declanşator cu bobină 13-element declanşator manual 14-disp. de întârziere 15-contragreutate cu cablu metalic 16-clapetă anti-retur 17-tub de expulzare a gazului propulsor 18-tub plonjor cu pulberi 19-racord de drenaj 20-vană cu pulberi/vană principală pneumatică 21-vană de încercare a instala iei de stingere 22-vană de izolare principală 23-element declanşator pentru vanele direc ionale/electrovane 24-re ea pilot a vanelor direc ionale 25-vană direc ională 26-vană de spălare 27-vană de aerare 28-control de deschidere a vanei 29-linie de control 30-supapă de siguran ă 31-duză 32-conductă 36-dispozitiv de alarmă

55

Tabelul nr. 4 Element component Pulbere de stingere Dispozitive de siguran ă pentru protejarea împotriva presiunilor excesive – Partea 1: Supape de securitate Dispozitive de siguran ă pentru protejarea împotriva presiunilor excesive – Partea 2: Dispozitiv de siguran ă cu disc de ruptură Observa ie: Anumite componente men ionate în norma EN 12412 – 2: 2001 nu sunt men ionate în norma EN 12416: 2001 şi invers (de exemplu clapeta anti-retur dintre fiecare butelie şi colector). Norma europeană EN 615 ISO 4126 - 1 ISO 4126 – 2

Norme aplicabile Norma europeană pentru elementele componente ale instala iilor fixe de stingere cu pulberi are o singură parte. Pentru componentele instala iilor de stingere cu pulberi, norma face fie trimiteri la norme europene (tabelul 3), fie descrie metode de încercare specifice. Norma europeană Norma europeană este EN 12416: 2001 Încercare de tip ini ial Anexa ZA a normei europene tratează doar duzele. Încercarea de tip ini ial privind duzele se face asupra: – distribu iei agentului stingător – durabilită ii fiabilită ii de func ionare, rezisten ei la presiune – durabilită ii fiabilită ii de func ionare, rezisten ei la căldură – durabilită ii fiabilită ii de func ionare, rezisten ei la coroziune Marcajul CE În ceea ce priveşte aplicarea marcajului CE, norma nu men ionează explicit decât exigen ele pentru duze. În ceea ce priveşte con inutul marcajului CE şi locul unde trebuie aplicat la celelalte elemente componente, norma este foarte vagă în acest subiect.
56

1

2

1134
Any Co Ltd, P.O. Box 21, B1050 00 0123 - CPD - 001
EN 12416-1 Duză de inundare totală Diametru: 15 mm Presiunea maximă de lucru: 15 bar Debit: 5 kg/s Aria maximă de acoperire: 9 m2 Înăl imea minimă şi maximă de montaj: dată de producător Simbolul CE Numărul de identificare a organismului notificat Numele sau marca producătorului sau furnizorului şi adresa sa Ultimele două cifre ale anului în care a fost aplicat marcajul
5 6 7 8

3 4 5

6 7 8

1 2

Numărul certificatului de conformitate Norma europeană armonizată Descrierea produsului/componentului Caracteristici relativ importante despre performan e şi/sau codul în func ie de specifica iile tehnice (dacă este necesar)

3 4

Fig. 6: Exemplu marcaj CE la o duză de refulare

Sec iunea 3 Punctul 6 EN 12416-1 Punctul 7 Tip duză (nozzle type)
57

Pentru duze, se poate opta între duze de protejare a volumului sau pentru duze de protejare a obiectului. În func ie de unghiul de difuzare, duzele de protejare a volumului pot fi: – duze centrale de volum (360O) – duze de tip mural Punctul 8 Diametrul duzei (nozzle diameter) Diametrul orificiului de curgere este exprimat în mm. Presiune maximă de lucru (maximum working pressure) Presiunea maximă de func ionare este exprimată în bar. Gradul de curgere (flow rate) Debitul este exprimat în kg/s. Caracteristicile duzei (nozzle characteristics) Valorile sunt recomandate de producător pentru: – duzele de protejare a volumului: suprafa a maximă de protejat (m2), volumul maxim de protejat (m3) şi înăl imea maximă şi minimă de amplasare (m) – duzele de protejare a obiectului: suprafa a maximă de protejat (m2) în raport cu înăl imea şi unghiul de amplasare iar, dacă este cazul, distan a deasupra lichidelor la care există riscul proiectărilor.

Bibliografie: 1. ANPI Magazine – Prevention incendie et vol 2. Norma europeană EN 12094-13:2001 3. Norma europeană EN 12416:2001

58

PROBLEMATICA RISCULUI ŞI VULNERABILITĂ II
Ing. Marin BÎLDEA Centrul Zonal de Pregătire de Protec ie Civilă Craiova Abstract: This work presents the emergency management purpose, risk problems and vulnerability. Comunitate şi vulnerabilitate Scopul managementului urgen elor este acela de a furniza servicii eficiente pentru un grup intă de popula ie. Acestea se consumă în activită i de prevenire şi răspuns în situa ii de urgen ă precum şi în activită i de restabilire, unde programe şi strategii au beneficiari uşor de identificat. Pentru ca aceste activită i să fie viabile, furnizate eficient şi la timp prin sistemul de management al urgen elor, este necesară o direc ionare precisă a acestora. Odată identificate, nevoile şi beneficiarii de resurse pentru sus inerea acestor nevoi, la nivelul unei comunită i se pot dezvolta structuri care să furnizeze servicii în strânsă legătură cu necesită ile. De fapt, problema cheie pentru managementul urgen elor este definirea unei strategii pentru furnizarea de servicii care să vină cel mai bine în întâmpinarea necesită ilor în situa ii de urgen ă. Pentru aceasta, este nevoie ca responsabilii din domeniul managementului urgen elor să abordeze şi să în eleagă no iuni şi elemente precum hazard şi risc. Comunitatea, definită ca loc, popula ie, via ă economică şi socială, este în prezent din ce în ce mai mult privită ca parte fundamentală a structurii de management al urgen elor. Această abordare, împreună cu o mai bună în elegere a fenomenelor, indiferent de originea acestora, ajută hotărâtor la dezvoltarea de strategii şi ac iuni în domeniul prevenirii, răspunsului sau restabilirii situa iilor de urgen ă, maximizînd astfel siguran a publică. Există diverse perspective de planificare a managementului situa iilor de urgen ă, care pot atrage după sine, eventual modificarea bazelor pe care se sprijină furnizarea de servicii şi asisten ă la nivelul comunită ilor. Aceste modificări însă, pot ghida mai precis eforturile către nevoile intă în situa ii de urgen ă. Este necesară astfel, o revizuire constantă a conceptelor opera ionale şi de planificare într-un mediu aflat într-o continuă schimbare.
59

Până recent, paradigma în elegerii şi aplicării managementului în situa ii de urgen ă se baza destul de mult pe hazarde în sine, ca şi element central. Aceasta are ca rezultat declararea ca activită i prioritare, descrierea, măsurarea şi controlul hazardelor, pe de o parte şi prevenirea sau eliminarea, pe de altă parte. Abordarea vine în întâmpinarea cerin elor managementului sistematic al urgen elor care în ultimii ani, mai mult ca niciodată, a promovat nevoia de siguran ă reală în fa a riscurilor la nivelul comunită ilor. Importan a dinamicii hazardelor oferă posibilitatea dezvoltării de sisteme de răspuns la urgen e, eficiente şi într-o manieră profesionistă. Totuşi, aceasta are o mai mică importan ă în activitătile de prevenire şi restabilire, unde perspectiva socială şi interac iunea dintre comunitate şi hazard este cel pu in egală, ca importan ă, cu în elegerea hazardului în sine. Hazardele sunt importante ca şi amenin ări la adresa bunurilor şi activită ilor umane sau la adresa mediului. În spijinul nevoii de cunoaştere a priorită ilor la nivelul comunită ilor posibil afectate de hazarde, nu există decât în foarte pu ine cazuri, analize de vulnerabilitate sau hăr i de risc care să stabilească aceste priorită i. În sens strategic, management al urgen elor nu înseamnă numai abordarea cauzală a hazardelor, aceasta include considerarea unui întreg spectru de consecin e ale impactului hazardelor şi legătura dintre factorii sociali, politici şi de mediu şi forma, frecven a, natura sau loca ia hazardelor. În elegerea acestor rela ii asigură posibilită i de dezvoltare, într-o manieră eficientă, de programe de prevenire şi pregătire sau de sisteme care să influen eze riscurile în evolu ia lor sau să sus ină comunită ile în restabilirea după impact. Un aspect important rămâne totuşi, dacă privim situa ia din perspectiva managementului urgen elor la nivelul comunită ilor, dacă atunci când o comunitate este angajată în planificarea şi propria protec ie în situa ii de urgen ă, se cunoaşte sensul a ceea ce reprezintă fiecare membru al comunită ii în contextul acestor preocupări. No iunea uzuală de comunitate ca şi popula ie dintr-un anumit areal (ignorând diversitatea internă şi legăturile externe) nu este adecvată pentru a veni în întâmpinarea managementului local al urgen elor. În ultimii ani, managementul situa iilor de urgen ă la nivelul comunită ilor a fost obligat să îmbunătă ească teoria şi capabilită ile în domeniul planificării şi, în sprijinul acestui efort a fost adoptată şi abordarea din perspectiva managementului riscului. Acesta reprezintă un semnificativ pas înainte în definirea şi implementarea priorită ilor pentru creşterea gradului de siguran ă publică. Managementul riscului schimbă focalizarea de pe un singur hazard cu o abordare multidisciplinară pe mai multe direc ii: – contextul social, politic şi de mediu în care hazardele îşi fac apari ia; – valorile şi principiile care ghidează procesul decizional; – riscul ca şi consecin ele poten iale pentru popula ia intă; – spectrul de op iuni utilizate în tratarea riscului; – procesul de selectare, implementare şi monitorizare a măsurilor de prevenire a riscului.
60

Managementul riscului se bazează în parte, dar semnificativ, pe concepte cheie precum comunitate şi vulnerabilitate. În termeni opera ionali, managementul riscului implică şi comunitatea în planificarea răspunsului la urgen e şi utilizează conceptul de vulnerabilitate ca şi criteriu de evaluare a riscului şi alocare corespunzătoare a resurselor. În elegând, în acest context, prin comunitate orice grup de oameni care au ceva în comun şi ceva de împăr it şi vulnerabilitatea ca şi gradul de expunere la riscuri, acesta poate fi un punct de plecare stabil în abordarea managementului riscului. În practică, comunitatea este de cele mai multe ori sinonimă cu popula ia care trăieşte în interiorul unei unită i administrative definite – tipic o localitate. Există însă şi utilizări ale no iunii de comunitate, pentru a exprima arealul şi popula ia din interiorul unei unită i culturale. Aceste defini ii sunt utilizate pe două direc ii. Prima, autoritatea locală furnizează servicii de răspuns la urgen e în aria administrativă de competen ă. A doua, prin identificarea comunită ii cu un areal geografic se poate crea o comunitate de interese care poate fi utilizată şi pentru scopurile managementului urgen elor. Securitate reală fa ă de riscuri Mileniul al III-lea găseşte omenirea în fa a unui număr considerabil de probleme nerezolvate. Una dintre cele mai grave, prin efectele imediate şi pe termen lung, este cea legată de dezastre. Comunitatea ştiin ifică interna ională, administra ia, trebuie să răspundă astăzi cât mai convingător şi mai eficient unor întrebări pe care opinia publică le pune tot mai des. Se schimbă clima? Dacă da, cât de repede şi cât de mult va fi afectată societatea umană? Creşte nivelul mării, al râurilor atât de mult şi de repede încât trebuie mutate aşezările din zonele de coastă sau de pe malurile acestora? Vom avea cutremure devastatoare mai frecvente? Pot fi reduse semnificativ pagubele provocate de precipita iile atmosferice de lungă durată sau toren iale? Ceea ce leagă aceste probleme şi altele similare este influen a directă şi negativă asupra societă ii umane, caracterul de dezastru pe care îl pot căpăta fenomele men ionate şi, ca o consecin ă directă, amploarea situa iilor de urgen ă generate de acestea. Comunită ile par însă tot mai conştiente de semnifica ia pe care prevenirea şi gestionarea hazardelor o au pentru dezvoltarea acestora. Organismele interna ionale, factorii de decizie de la nivelul na ional şi local sunt astăzi implica i în asigurarea condi iilor de analiză, cercetare şi management al hazardelor. Într-o lume în care, problema lipsei de alimente, a condi iilor minime de existen ă, a sărăciei, în general, este încă departe de a fi rezolvată, 15 din ultimii 20 de ani au fost marca i de dezastre care au depăşit ca valoare a pagubelor un miliard de dolari. Această statistică ilustrează necesitatea şi actualitatea cercetării în domeniul riscurilor şi vulnerabilită ii, plecând de la desluşirea mecanismelor intrinseci care stau la baza fenomenelor extreme până la conturarea strategiilor de reducere a consecin elor.
61

Nevoia de securitate reală fa ă de riscuri este percepută diferit de societă ile aflate în diferite stadii de dezvoltare socio-economică. Explica ia rezidă în vulnerabilitatea diferită fa ă de dezastre naturale: ările dezvoltate sunt mai vulnerabile în privin a pagubelor materiale, recuperabile, iar societă ile sărace sunt mai vulnerabile la pierderi de vie i omeneşti, irecuperabile.

Nevoia de securitate reală fa ă de riscuri

percepută diferit de comunită i

stadiul de dezvoltare socială stadiul de dezvoltare economică frecven a dezastrelor vulnerabilitatea diferită

func ie de

comunită i dezvoltate - vulnerabile material > recuperabil comunită i sărace - vulnerabile uman > irecuperabil
Fig. 1

Atitudinea societă ii contemporane fa ă de riscuri este de multe ori contradictorie. Pe de-o parte, se depun eforturi materiale şi umane imense pentru prevenirea şi reducerea efectelor. Pe de altă parte, dezvoltarea societă ii umane influen ează uneori declanşarea unor dezastre sau amplificarea consecin elor. Astfel, schimbarea climei, proces natural cu care planeta s-a mai confruntat de-a lungul evolu iei sale, are astăzi manifestări care depăşesc limitele naturale, tocmai datorită activită ilor antropice. Dezvoltarea şi extinderea spa ială a societă ii umane au drept consecin ă valoarea tot mai mare a bunurilor materiale şi expunerea mai frecventă la manifestările extreme ale unor fenomene naturale. Nici atitudinea politică fa ă de riscuri nu este întotdeauna adecvată necesită ilor pe termen lung. Fondurile pentru diminuarea efectelor dezastrelor sunt alocate de multe ori post-dezastru şi nu în etapa predezastru, atunci când se poate
62

îmbunătă i prevenirea sau măcar prognoza unor dezastre. Fondurile depind însă de interese politice imediate, uneori electorale, de influen e strategice şi economice. Se discută în prezent, s-au organizat întâlniri, s-au realizat analize referitor la diploma ia dezastrelor, respectiv despre influen ele reciproce care există între dezastrele naturale şi rela iile politice dintre state şi din interiorul aceluiaşi stat. Această nouă formă de abordare urmăreşte îmbunătă irea managementului situa iilor de urgen ă generate de dezastre, atunci când apar bariere politice sau diplomatice, şi reversul, determinarea rolului dezastrelor în evolu iile politice interne şi interna ionale. Abordarea actuală a riscurilor are în centrul aten iei dimensiunea umană. Gradul de pregătire a societă ilor pentru a face fa ă situa iilor de urgen ă este diferit în multe aspecte (educa ie, infrastructură, organizare etc.), astfel încât, fiecare situa ie ridică probleme specifice. Rezolvarea acestora trebuie însă făcută cu rezultate optime, în orice tip de societate, o provocare extrem de actuală pentru cei care se ocupă cu managementul intregrat al situa iilor de urgen ă. Evenimente extreme scot uneori în eviden ă sau accentuează o stare de apatie latentă, pre-existentă. Creşterea vulnerabilită ii societă ii umane fa ă de riscuri se datorează nu atât modului de manifestare a fenomenelor, ci mai ales unor cauze antropice precum creşterea popula iei, inegalitatea socială, politizarea ajutorului economic, acumularea de capital economic în zone predispuse a fi afectate de riscuri, poten ialul în creştere pentru dezastre tehnologice. Hazard, risc şi vulnerabilitate Hazardul natural implică probabilitatea apari iei într-un interval de timp şi areal precizate, a unui fenomen natural sau antropic cu poten ial de a produce pagube mediului, proprietă ii şi/sau socio-economice, inclusiv pierderi de vie i omeneşti. Mai exact, conform defini iei acceptată interna ional, hazardul este un eveniment perceput ca o amenin are sau probabilitatea de producere a unui fenomen poten ial producător de pagube într-un areal, într-un interval precizat de timp. Orice hazard implică un nivel preexistent de risc al spa iului considerat. Atribuirea calită ii de hazard unui fenomen natural sau antropic nu este condi ionată de producerea de pagube materiale sau victime, ci de poten ialul unor astfel de consecin e. Aceasta poate fi considerată caracteristica esen ială ce deosebeşte terminologic hazardul de evenimentele extreme. Hazardul nu este un fenomen întâmplător şi nici impredictibil, ci doar manifestarea lui şi consecin ele sale sunt, în general, dificil de prognozat şi controlat. Hazardul este un termen care semnifică o manifestare negativă a sistemului afectat, iar alăturarea termenilor natural sau antropic accentuează cauzalitatea exterioară omului respectiv, provocată de acesta. Probabilitatea statistică de producere a unui eveniment natural sau antropic, poten ial producător de efecte negative, defineşte cantitativ hazardul. Vulnerabilitatea se referă la capacitatea unei persoane, grup social, sistem sau organiza ie de a anticipa, rezista şi reface în urma impactului unui hazard.
63

Vulnerabilitatea implică o combina ie de factori care determină gradul în care via a şi proprietatea se găsesc în situa ii de risc datorită unui eveniment. Ca şi hazardul, vulnerabilitatea este un indicator al unei stări viitoare a unui sistem, definind gradul de (in)capacitate a sistemului de a face fa ă riscului declarat. În termeni generali, vulnerabilitatea poate fi în eleasă ca predispozi ia sau susceptibilitatea unui element de a fi afectat negativ de cauze externe. Defini ia acceptată în terminologia interna ională are un caracter cantitativ: vulnerabilitatea reprezintă nivelul pierderilor pe care un element sau grup de elemente (persoane, structuri, bunuri, servicii, capital economic sau social etc.) expuse unui anumit risc, îl aşteaptă în urma producerii unui dezastru sau hazard. Vulnerabilitatea unui spa iu are la bază cauze naturale ce in de caracteristicile intrinseci ale fenomenului, cauze economice cum ar fi bunăstarea materială, rezervele etc. şi cauze socio-psihologice, de la organizarea administrativă până la psihologia maselor. Măsura în care, cele trei aspecte se combină defineşte vulnerabilitatea complexă a unui spa iu.

Fig. 2.

Vulnerabilitatea este rezultatul faptului că persoane sau bunuri materiale se găsesc la un moment dat, voluntar sau involuntar, într-un loc unde nu ar trebui să fie. De altfel, creşterea numărului de mor i şi a valorii pagubelor materiale nu se datorează unor hazarde naturale mai puternice, ci amplificării vulnerabilită ii popula iei. Unele grupuri sociale sunt mai vulnerabile decât altele, în func ie de sex, vârstă, condi ie socială, etc. De asemenea, vulnerabilitatea este strâns corelată cu pozi ia socioeconomică. Conceptul de vulnerabilitate este utilizat în studiul hazardelor pentru identificarea entită ilor sociale cele mai predispuse a suporta efectele negative ale unor fenomene. Din punct de vedere al societă ii, efectele negative ale hazardului sunt rezultatul vulnerabilită ii popula iei fa ă de acesta şi nu al fenomenului în sine. Nu există o formulă sau măsură universal acceptată pentru caracterizarea cantitativă a vulnerabilită ii. De fapt, caracterul relativ al acesteia este unul din conceptele-cheie care nuan ează descrierea vulnerabilită ii. Riscul este produsul matematic dintre hazard şi vulnerabilitate exprimând rela iile dintre un fenomen şi consecin ele sale. Expunerea la hazard este relativ
64

constantă într-un areal, vulnerabilitatea implică reac ia societă ii umane, nivelul calitativ şi cantitativ al pregătirii şi reac iei acesteia fa ă de pericol, iar combina ia dintre cele două defineşte cantitativ riscul. Altfel, riscul reprezintă expunerea reală a unei valori, în sensul antropocentrist, la hazard. Un exemplu care ilustrează perfect raporturile dintre hazard şi vulnerabilitate este următorul: o persoană care traversează oceanul cu barca este supusă aceloraşi hazarde ca şi o persoană care face acelaşi lucru cu vaporul, însă cele două persoane sunt expuse unor grade diferite de risc ca urmare a vulnerabilită ii diferite. Prognoza riscului implică posibilitatea precizării cât mai exacte a locului de apari ie a fenomenului respectiv. Dezastrele naturale sau antropice sunt, fără îndoială, fenomene cu impact major asupra unei societă i de o anumită dimensiune. Pagubele produse de riscuri şi dezastre sunt rezultatul interac iunii dintre trei sisteme principale şi mai multe subsisteme: mediul fizic (clima, ape, relief etc.), popula ie (clase sociale, rase, culturi etc.) şi mediul construit (clădiri, lucrări de artă, amenajări etc.). Hazardul poate fi privit în acest caz ca situa ia predezastru, în care există un anumit risc de producere a unui dezastru, mai ales din cauza faptului că o comunitate umană este situată într-o pozi ie de vulnerabilitate. Se eviden iază astfel trei etape în evolu ia unui fenomen ce are poten ialul să genereze consecin e negative: etapa de hazard, apoi apare riscul ca acesta să afecteze un areal vulnerabil, iar în final se poate declanşa un dezastru. Riscul se găseşte la intersec ia dintre hazard şi vulnerabilitate. Caracteristicile de hazard există încă din faza ini ală, atunci permanente prin apari ie şi evolu ie când fenomenul este pus în rela ie cu societatea umană, cu consecin ele pe care le poate avea. Când vorbim imediate, din RISCURI efectetermen lung ce în ce mai grave deja de risc este măsurat impactul şi pe asupra societă ii, mai departe, dezastrul reprezentând faza de influen ează direct societatea prin apogeu a unui fenomen extrem. În caracterul de dezastru final, se evaluează faza post-impact care este, din multe puncte de vedere, la fel ca celelalte. Există necesitatea conştientizării comunită ilor cercetători în domeniul riscului care asupra prevenirii şi gestionării riscurilor se opresc asupra raporturilor dintre hazard şi risc. Se consideră astfel, că riscul include probabilitatea ca un anume hazard să se realizeze, să diminuarea efectelor devină realitate. Hazardul este asupra dezvoltării comunită ilor comparat cu cauza, iar riscul cu consecin a. Hazardul (cauza) Fig.3. reprezintă o amenin are poten ială pentru societatea umană şi valorile
65

ei, iar riscul (efectul) este probabilitatea ca un anumit hazard să se producă. Hazardul seismic sau atmosferic, de exemplu, poate exista într-o regiune nelocuită, dar riscul se realizează numai acolo unde există oameni şi bunuri ale acestora. Bibliografie: 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. *** Disaster Diplomacy Articles, în Cambridge Review of International Affairs, vol. XIV, no. 1, 2000. Alexander, D.E. – A survey of the field of natural hazards and disasters, studies, Kluwr Academic Publishers, Dordrecht, 1995 Anderson, M.B. – Vulnerability to disaster and susteinable development, vol. 1, Routledge, London and New York 2000 Auf der Heide, Erik – Disaster Response: Principles of Preparation and Coordination, CV Mosby, St. Louis, 1989 Blaikie, P., Cannon, T., Davis, I. – Natural hazards, people’s vulnerability and disasters, Routledge, London and New York, 1994 Burton, I., Kates, R.W., White, G.F. – The enviroment as hazard, Oxford University Press, New York, 1978 Cheval, S – Semnifica ia actuală a studiului hazardelor naturale, în „Riscul în economia contemporană”, Editura Academica, Gala i, 2002 Cheval, S – Terminologia utilizată în cercetarea hazardelor naturale, Institutul de Geografie al Academiei Române, 2005, http://www.hazardero.home.ro Cutter, S.L. – The changing nature of risks and hazards, Josepph Henry Press, Washimgton DC Mileti, D.S. – Disasters by design, Joseph Henry Press, Washington DC 1999 Ribot J.C. – Climate Variability, Climate Change and Social Vulnerability, în Earth Sciences Journal, no. 52, 1996 Salter, J – Risk Management in a Disaster Management Context, în Conference on Natural Disaster Reduction, Institution of Engineers, Canberra, Sept 1996 Slaymaker, O. – Natural Hazards in British Columbia and Inter-institutional Challenge, în Earth Sciences Journal, no. 88, 1999 Smith, K. – Enviromental hazards. Assenssing risk and redusing disaster, Routledge, London and New York, 2001 Tobin, G.A., Mantz, B.E. – Natural Hazards. Explanation and Integration, The Guilford Press, New York, 1997 Wilhite, D.A. – Drought. A global assessment, vol. 1, Routledge, London and New York, 2000
66

MANAGEMENTUL OPERA IUNILOR COMPLEXE DE PREVENIRE ŞI GESTIONARE A SITUA IILOR DE URGEN Ă. PROBLEMATICA GENERALĂ
Mr. Lect. univ. drd.ing. Alin MOCIOI, Mr. Lect. univ. dr. ing. Florin NEACŞA, FACULTATEA DE POMPIERI

Abstract: The work presents general problems of complex prevention operations management and administration of emergency situation.

Opera iuni complexe: definire, trăsături şi clasificare Prin expresia „opera iuni complexe” utilizată în managementul situa iilor de urgen ă, consider că se poate în elege un ansamblu organizat de ac iuni, procese şi elemente componente diferite, care: − sunt întrunite într-un spa iu relativ mare, într-o anumită perioadă de timp; − sunt combinate într-o manieră rela ională ce supune adeseori o parte din elementele componente unor riscuri, unele imprevizibile; − necesită o coordonare unitară a cooperării în vederea ob inerii rezultatului scontat. Opera iunea complexă este de amploare, este dificilă şi con ine riscuri. Ea necesită o abordare mai extinsă, mai aprofundată, interdisciplinară şi pruden ială în vederea atingerii obiectivului stabilit. Totodată, implică planificarea, concentrarea şi executarea de mişcări şi de manevre de for e şi mijloace opera ionale sub o coordonare unitară. Se realizează prin cooperare. În cadrul opera iunilor complexe se aplică principiul sinergiei, principiu recunoscut pe plan interna ional. Opera iunilor complexe care vizează situa iile de urgen ă în func ie de scopurile principale ale acestora sunt de două categorii: − pentru prevenirea situa iilor de urgen ă; − pentru gestionarea situa iilor de urgen ă. Se pot organiza opera iuni având ambele scopuri.
67

În practica serviciilor pentru situa ii de urgen ă, în general, se utilizează următoarele tipuri de opera iuni complexe: a) ac iuni complexe de monitorizare şi evaluare a unor tipuri de riscuri; b) inspec ii sau controale colective ori complexe de prevenire; c) exerci ii şi aplica ii de pregătire a interven iei sau a răspunsului; d) interven ii operative sau opera iuni de răspuns. Opera iunile complexe de la lit.a), b) şi c) se execută pre-dezastru, iar cele de la lit.d) după producerea dezastrului. Planificarea opera iunilor complexe La planificarea opera iunilor complexe se au în vedere strategiile adoptate pentru unele tipuri de risc, schemele cu tipurile de risc în profil teritorial şi evolu ia situa iei operative. De asemenea, se ine seama de categoriile şi clasele de importan ă ale construc iilor şi de rangul localită ilor. Ac iunile complexe de monitorizare şi evaluare a unor tipuri de risc se planifică după caz, la nivelul inspectoratului teritorial pentru situa ii de urgen ă sau la nivelul Inspectoratului General pentru Situa ii de Urgen ă. Pot fi vizate tipurile de riscuri generatoare de incendii în masă, inunda ii catastrofale, infectare (contaminare) radioactivă şi altele. Pentru unele tipuri de risc, ac iuni complexe de monitorizare şi evaluare se pot planifica şi de către alte ministere sau agen ii specializate, cum este cazul epidemiilor, epizootiilor, cutremurelor, poluărilor, alunecărilor sau prăbuşirilor de teren, situa iilor meteorologice nefavorabile etc., la care să participe şi specialişti din inspectoratele pentru situa ii de urgen ă. Planificarea controalelor colective de prevenire a unor situa ii de urgen ă se face, de regulă, de către inspectoratele teritoriale pentru situa ii de urgen ă. Aceste controale vizează domeniile apărării împotriva incendiilor şi al protec iei civile, precum şi măsurile de prevenire şi gestionare a situa iilor de urgen ă. Controale complexe de prevenire a situa iilor de urgen ă se planifică de către Inspectoratul General pentru Situa ii de Urgen ă, la ele participând în zonele de competen ă şi personalul inspectoratelor teritoriale respective, şi după caz, specialişti din alte ministere sau agen ii specializate. Exerci iile şi aplica iile de pregătire a interven iei operative sau a răspunsului se planifică pe nivele ierarhice şi de competen ă ale componentelor Sistemului Na ional de Management al Situa iilor de Urgen ă. În cadrul serviciilor profesioniste pentru situa ii de urgen ă, exerci iile şi aplica iile se planifică de către: − subunitatea specializată de interven ie pentru cele organizate în limitele raionului de interven ie;
68

grupul de interven ie pentru cele organizate în limitele zonei de interven ie la care participă cel pu in două subunită i specializate din subordine; − inspectoratul jude ean pentru situa ii de urgen ă în zona de responsabilitate la care participă cel pu in două subunită i specializate din subordine sau din două grupuri de interven ie din structură; − Inspectoratul General pentru Situa ii de Urgen ă IGSU pentru cele la care participă: o subunită i specializate din cel pu in două inspectorate teritoriale pentru situa ii de urgen ă; o subunită i specializate din cel pu in două servicii na ionale pentru situa ii de urgen ă. Aceste exerci ii şi aplica ii planificate de IGSU în raport cu câmpul opera ional în care se desfăşoară pot avea caracter: − intern (jude ean, interjude ean sau na ional); − interna ional (regional în sensul cuprinderii unor por iuni de teritoriu din cel pu in două state limitrofe). La toate exerci iile şi aplica iile planificate ca opera iuni complexe participă obligatoriu şi servicii publice sau private pentru situa ii de urgen ă, îndeosebi cele din câmpul opera ional, precum şi celelalte for e complementare de cooperare sau de sprijin. Concep ia de planificare a interven iilor operative sau de răspuns are la bază planificarea exerci iilor şi aplica iilor de pregătire a interven iei sau a răspunsului. Aceasta este îmbunătă ită, actualizată sau adaptată: − pe baza concluziilor reieşite în urma exerci iilor şi aplica iilor de pregătire; − în raport cu condi iile concrete rezultate în urma producerii evenimentelor generatoare de situa ii de urgen ă; − în situa ia modificării dispozi iilor legale în domeniu; − în cazul reorganizării sau modificării organizării serviciilor pentru situa ii de urgen ă. În planificarea opera iunilor complexe şi a obiectivelor acestora se aplică principiile referitoare la: previziune şi prevenire; prioritatea protec iei şi salvării vie ii oamenilor; respectarea drepturilor omului; cooperare; transparen a şi gradualitatea activită ilor; corelarea obiectivelor şi resurselor; legalitate. Amploarea şi complexitatea opera iunilor pentru gestionarea situa iilor de urgen ă, în principiu, trebuie să corespundă nivelelor de gravitate ale evenimentelor care determină declararea „stării de alertă”. Complexitatea şi volumul opera iunilor creşte în cazul instituirii „stării de urgen ă”. Aprobarea planificării opera iunilor complexe se face potrivit reglementărilor specifice. În principiu, aprobarea intră în competen a şefului eşalonului superior nivelului de planificare. −
69

În ceea ce priveşte elementele principale pe care le con ine planificarea opera iunilor complexe, acestea sunt: − tipul de opera iune; − scopul şi obiectivele opera iunii; − locul de desfăşurare (obiective şi unită i administrativ-teritoriale); − for ele şi mijloacele participante; − func iile de sprijin ce se asigură; − data sau perioada de executare. Planificarea opera iunilor complexe se include în planurile lunare, trimestriale, semestriale, anuale sau multianuale. În planificarea opera iunilor complexe la nivel teritorial se are în vedere „Schema cu riscurile teritoriale din zona de competen ă” elaborată de inspectoratul pentru situa ii de urgen ă jude ean, respectiv al municipiului Bucureşti, pe baza structurii cadru stabilită de către IGSU şi aprobată de prefect. În această schemă sunt prezentate riscurile teritoriale poten iale identificate pe teritoriul jude ului sau al municipiului Bucureşti şi evaluate potrivit metodologiei specifice fiecărui risc. Principalele riscuri teritoriale sunt: • riscul industrial – se evaluează prin diferite metode, una fiind cea a indicelui de gravitate, în func ie de tipul de flux sau de agent dominant de pericol (termic, chimic, electromagnetic, biologic), clasificarea întreprinderilor (potrivit Directivei SEVESO) şi de densitatea popula iei, prezentă în proximitatea întreprinderii; • riscul de transport – care vizează toate tipurile de transport: aerian, feroviar, rutier şi special (metrou, tunele, teleferic, benzi transportoare sau re ele de canalizare). Se au în vedere parametri, cum sunt: lungimea re elelor de transport, intensitatea traficului, punctele negre, zonele de acumulare a accidentelor, destina ia (pentru persoane, materiale periculoase etc.), capacitatea mijloacelor de transport etc.; • riscul construc iilor – evaluat în raport cu destina ia, importan a şi dimensiunile acestora: opere de artă, de patrimoniu istoric sau cultural; construc ii administrative, construc ii tehnice sensibile (gări, aerogări etc.), colective sau publice (şcoli, spitale, discoteci, hoteluri etc.), clădiri înalte sau foarte înalte. Riscuri particulare prezintă cartierele reziden iale (locuin e vechi sau noi) precum şi construc iile agrozootehnice; • riscul natural – poate fi prezentat de incendiile de pădure sau de culturi agricole, de inunda ii, de fenomene meteorologice (furtuni, tornade, înzăpeziri, secetă, vânt puternic etc.), alunecări de teren, avalanşe, cutremure etc.; • riscul social – a cărui prezen ă interesează pompierii, îndeosebi la marile adunări publice (mitinguri sportive sau politice, spectacole, mai ales cele cu jocuri de artificii, marşuri publice grandioase, târguri etc.) sau populare, sosiri masive de refugia i şi altele. În cuantificarea acestor riscuri se ine seama de: categoriile (clasele) de importan ă şi respectiv de pericol ale agen ilor economici, institu iilor şi unită ilor
70

administrativ-teritoriale, de capacitatea de apărare a acestora împotriva incendiilor şi dezastrelor, de evolu ia previzibilă a situa iei operative şi de for ele şi mijloacele de care se dispune. Situa ia operativă este caracterizată, în principal, de evolu ia şi gravitatea riscurilor în profil teritorial, dinamica situa iilor de urgen ă, cauzele şi impactul evenimentelor produse. Organizarea şi desfăşurarea opera iunilor complexe preventive Previziunea şi prevenirea, conform legii, sunt principii ale managementului situa iilor de urgen ă. Obligativitatea organizării şi desfăşurării opera iunilor complexe de prevenire (inspec ii, controale şi monitorizări) este stabilită prin lege, în sarcina: − inspectoratelor pentru situa ii de urgen ă jude ene şi al municipiului Bucureşti; − Inspectoratului General pentru Situa ii de Urgen ă; − ministerelor şi altor organe publice centrale de specialitate, în domeniile lor de competen ă. Inspec iile sau controalele colective ori complexe de prevenire sunt forme de exercitare a controlului de stat. Ele vizează domeniul apărării împotriva incendiilor şi cel al protec iei civile, precum şi măsurile şi ac iunile de prevenire şi gestionare a situa iilor de urgen ă. Ac iunile de monitorizare şi evaluare a tipurilor de riscuri se circumscriu îndeplinirii func iilor de monitorizare şi evaluare ce revin centrelor opera ionale şi centrelor operative pentru situa ii de urgen ă. For ele specializate şi abilitate să execute de obicei inspec ii, controale şi ac iuni de monitorizare fac parte din inspec iile de prevenire şi din centrele opera ionale ale inspectoratelor pentru situa ii de urgen ă, precum şi din compartimentele de profil ale unor ministere, agen ii şi servicii deconcentrate ale acestora. După caz, pot participa cadre din subunită ile de interven ie şi din serviciile civile pentru situa ii de urgen ă. Uneori sunt coopta i şi al i specialişti. În organizarea şi desfăşurarea opera iunilor complexe se urmăreşte aplicarea unor principii de bază, specifice apărării împotriva incendiilor şi dezastrelor cum sunt cele referitoare la: respectarea reglementărilor în vigoare, priorită ii, dimensionării optime, corelării cu resursele existente, colaborării cu factorii interesa i. Opera iunile complexe cu scop de prevenire desfăşurate în perioada predezastru au ca obiective: − coordonarea aplicării unitare a prevederilor legale şi a celorlalte reglementări privind identificarea, evaluarea, controlul şi combaterea riscurilor generatoare de situa ii de urgen ă care pot deveni dezastre;
71

pregătirea preventivă a popula iei şi informarea asupra riscurilor poten iale, măsurilor de protec ie şi de limitare preventivă a dezastrelor, precum şi privind modul practic de ac iune în astfel de situa ii de urgen ă; − verificarea existen ei şi func ionării sistemelor de monitorizare a unor tipuri de riscuri; − evaluarea şi îmbunătă irea condi iilor tehnice, organizatorice şi de dotare specifică necesare asigurării interven iei operative în situa ii de urgen ă. Inspec iile şi controalele ca opera iuni complexe, sunt întregite, după caz, şi de alte forme specifice activită ii de prevenire, cum sunt verificările, inclusiv asupra respectării condi iilor din avize, acorduri sau autorizări, asisten ă tehnică de specialitate, informarea publică sau constatarea şi sanc ionarea încălcărilor la prevederile legale. Pentru organizarea şi desfăşurarea opera iunilor complexe cu scop preventiv se întocmesc planuri şi grafice con inând elementele necesare realizării obiectivelor propuse, aprobate, de regulă, de către şefii ierarhici. Aceste opera iuni complexe sunt conduse de către ofi eri cu experien ă şi/sau cu func ii de conducere. Rezultatele inspec iilor, controalelor şi ac iunilor de monitorizare, precum şi măsurile stabilite se înscriu în documente de control, care pot fi procese-verbale sau note de control, întocmite în două exemplare. Despre inspec iile şi controalele efectuate se consemnează în Registrul Unic de Control, în cazurile în care astfel de registre există. Finalizarea şi valorificarea inspec iilor, controalelor şi monitorizărilor efectuate se fac prin modalită i specifice, cum sunt: − stabilirea de măsuri obligatorii şi/sau de recomandări; − ac iuni de informare publică şi de pregătire preventivă a popula iei şi/sau a salaria ilor; − analize cu conducerile de obiective şi cu autorită ile locale, sau informarea scrisă a acestora; − propuneri pentru sistarea unor lucrări de construc ii sau de oprire a func ionării ori utilizării acestora; − propuneri pentru retragerea ori suspendarea avizelor sau a autoriza iilor specifice; − constatarea contraven iilor şi aplicarea sanc iunilor; − sesizarea organelor abilitate cu privire la faptele care întrunesc elementele constitutive ale unor infrac iuni sau delicte; − actualizarea elementelor operative şi a bazei de date specifice; − îmbunătă irea programelor de pregătire pentru interven ie sau răspuns. Aceste modalită i se utilizează cu respectarea dispozi iilor legale şi a reglementărilor interne, precum şi în raport cu particularită ile tipurilor de opera iuni desfăşurate şi cu constatările rezultate. −
72

Organizarea şi desfăşurarea opera iunilor complexe de pregătire a interven iei sau a răspunsului Opera iunile complexe de pregătire a interven iei sau a răspunsului în situa ii de urgen ă, au ca obiectiv principal crearea în perioada pre-dezastru a condi iilor pentru realizarea interven iei operative, calificate şi eficientă a for elor şi mijloacelor specializate împreună cu cele cu care cooperează. Organizarea şi desfăşurarea opera iunilor complexe de pregătire a interven iei sau a răspunsului, în caz de dezastru, vizează în principal, verificarea pregătirii teritoriului (obiectivelor) pentru interven ie, pregătirea şi antrenamentul for elor de interven ie, alocarea şi disponibilitatea unor mijloace tehnice şi altor resurse necesare şi adecvate, îndeplinirea func iilor de sprijin, cooperarea şi managementul situa iilor de urgen ă. Sintetic, se poate spune că prin aceste opera iuni complexe, ansamblul constituit se pregăteşte pentru a intra în activitate în situa ii de urgen ă şi se antrenează în realizarea perfectă a opera iunilor stabilite, deci este opera ional. O activitate importantă, desfăşurată de serviciile profesioniste pentru situa ii de urgen ă este elaborarea concep iei de interven ie şi materializarea ei în documentele operative. În elaborarea concep iei de interven ie este necesară stabilirea caracteristicilor operative ale câmpului opera ional, cum sunt: − riscurile teritoriale şi nivelele de gravitate ale acestora; − nivelele criteriilor de performan ă privind siguran a la foc a construc iilor, instala iilor şi altor amenajări; − nivelele de pericol, din punct de vedere al protec iei civile, ale obiectivelor şi localită ilor; − mărimea popula iei ce poate fi periclitată, afectată sau trebuie evacuată; − timpii operativi de alarmare, evacuare sau de interven ie; − capacitatea de ac iune a serviciilor pentru situa ii de urgen ă. Exerci iile şi aplica iile de pregătire se execută, de regulă, practic. În unele situa ii se recomandă ca premergător desfăşurării practice a unor exerci ii şi aplica ii practice să se execute exerci ii sau aplica ii de comandament, fără antrenarea efectivă a for elor şi mijloacelor de interven ie şi a celor de cooperare sau a popula iei. În astfel de cazuri, sunt implica i numai managerii situa iilor de urgen ă şi unii specialişti. În cadrul exerci iilor şi aplica iilor de pregătire se urmăreşte asigurarea interoperabilită ii şi capabilită ii, prin: − terminologie comună; − organizare modulară; − comunica ii integrate; − planuri de interven ie sau de ac iune consolidate şi proceduri armonizate;
73

mijloace tehnice de interven ie şi de protec ie compatibile; antrenament comun al for elor; acces la resursele existente; solicitarea de asisten ă tehnică şi sprijin pe plan intern şi, după caz, interna ional; − continuitatea managementului. Controlul organizării şi pregătirii opera iunilor complexe se planifică şi se exercită potrivit dispozi iilor legale în scopul verificării respectării reglementărilor specifice şi evaluării ac iunilor întreprinse, precum şi a capabilită ii for elor de interven ie în situa ii de urgen ă. Acest control se execută de către Inspectoratul General pentru Situa ii de Urgen ă la inspectoratele teritoriale pentru situa ii de urgen ă, de către conducerile inspectoratelor la subunită ile de interven ie din subordine, de către personalul abilitat al inspectoratelor la serviciile voluntare şi private pentru situa ii de urgen ă. − − − − Organizarea, desfăşurarea şi conducerea opera iunilor complexe de interven ie sau de răspuns pe timpul situa iilor de urgen ă Organizarea, desfăşurarea şi conducerea opera iunilor complexe de interven ie sau de răspuns au la bază măsurile luate şi documentele operative prezentate anterior la pct. 4, cărora însă, li se aduc operativ modificările şi adaptările impuse de situa iile concrete generate de evenimentele produse şi de evolu ia acestora în timp. Modificările şi adaptările aduse pot viza aspecte referitoare la: − data şi ora reală a producerii evenimentului; − fixarea în teren a locului producerii evenimentului; − nivelele de gravitate măsurate sau estimate ale evenimentului; − natura şi mărimea efectelor imediate; − delimitarea câmpului opera ional; − reevaluarea for elor şi mijloacelor de interven ie necesare şi disponibile; − timpii operativi reali. Concentrarea în câmpul opera ional a for elor şi mijloacelor se face gradual, în raport cu amploarea şi evolu ia situa iei de urgen ă. Func ia de coordonare tehnică opera ională se exercită în timp real. Conducerea interven iilor la locul producerii evenimentului trebuie să fie unitară, continuă, stabilă, suplă şi operativă şi se asigură de către comandantul interven iei sau de către comandantul ac iunii, ajutat, după caz, de şefi de sectoare, grupa operativă şi de postul avansat de comandă. Comandantul poate fi sprijinit de specialişti din obiectivele periclitate sau afectate de evenimente. Managementul gestionării situa iei de urgen ă se asigură prin componentele Sistemului Na ional de Management al Situa iilor de Urgen ă.
74

Desfăşurarea interven iei cuprinde, de regulă, următoarele opera iuni principale: • alertarea pentru interven ie; • deplasarea la locul interven iei; • intrarea succesivă în ac iune a for elor concentrate: o amplasarea for elor şi mijloacelor şi realizarea dispozitivului preliminar; o recunoaşterea, analiza situa iei, luarea deciziei şi darea ordinului de interven ie; o realizarea şi adaptarea dispozitivului de interven ie. • evacuarea, căutarea, salvarea şi/sau protec ia persoanelor, animalelor şi bunurilor; • localizarea şi limitarea efectelor evenimentului, prin dispozitive: o pe aliniament ofensiv; o pe aliniament defensiv (cu posibilită i de retragere în cazul unor pericole majore pentru for ele de interven ie). • interven ia activă asupra factorilor şi condi iilor care generează ori între in evenimentul periculos, pentru neutralizarea, lichidarea sau îndepărtarea acestora este opera iunea esen ială; • stabilirea cauzei producerii evenimentului sau a împrejurărilor şi condi iilor care l-au determinat şi favorizat; • evaluarea efectelor şi a consecin elor negative; • retragerea graduală a for elor şi mijloacelor de interven ie. În exercitarea conducerii acestor opera iuni, comandantul interven iei este abilitat să dea ordine operative, cum sunt cele pentru: alertare, deplasare, recunoaştere, evacuare, interven ie, manevră şi retragere. Ordinele trebuie să fie clare, precise şi scurte şi se transmit prin mijloacele de comunica ii din dotare şi/sau prin şefii ierarhici ori agen ii afla i la dispozi ie. Pe timpul desfăşurării opera iunilor de interven ie, conducerea operativă stabileşte măsuri specifice pentru asigurarea ac iunilor şi protec ia personalului de interven ie şi verifică realizarea lor, precum şi respectarea regulilor de tehnica securită ii. Informarea şi raportarea privind opera iunile de interven ie se organizează şi se desfăşoară potrivit reglementărilor specifice gestionării tipurilor de riscuri. Implicarea în opera iunile de interven ie se face gradual şi pe urgen e (I-IV), în raport cu amploarea şi evolu ia situa iilor de urgen ă şi cu momentul sosirii în câmpul opera ional a for elor şi mijloacelor concentrate. Prima interven ie este realizată, de obicei, de către serviciile publice voluntare sau private pentru situa ii de urgen ă. Retragerea for elor şi mijloacelor din câmpul opera ional este o opera iune ce se execută după încheierea răspunsului opera ional, la ordinul comandantului ac iunii
75

(sau interven iei) şi cuprinde opera iuni cum sunt: încetarea lucrului mijloacelor de interven ie; strângerea dispozitivelor; cură area şi verificarea accesoriilor şi echipamentelor folosite; verificarea prezen ei personalului participant; îmbarcarea, încolonarea şi deplasarea for elor şi mijloacelor la sediile proprii. În unele cazuri, pentru preîntâmpinarea şi gestionarea unor pericole, unele for e şi mijloace pot rămâne în continuare în supraveghere sau pentru asisten ă tehnică de specialitate şi interven ie operativă în fazele de recuperare şi reabilitare. După sosirea for elor şi mijloacelor la sediile proprii, se asigură restabilirea capacită ii de interven ie a acestora (completarea resurselor materiale consumabile deteriorate sau neutilizabile, între inerea şi revizia mijloacelor tehnice, reorganizarea serviciului operativ, acordarea asisten ei medicale, hrănirea suplimentară şi odihna personalului etc.). După caz, se formulează cereri de completare. Logistica opera iunilor complexe de interven ie sau de răspuns este una din cerin ele indispensabile reuşitei acestora. În astfel de situa ii, mărimea resurselor umane şi materiale care asigură suportul logistic este comparabilă cu for ele şi mijloacele de interven ie. O problemă foarte importantă pe timpul desfăşurării opera iunilor complexe de interven ie sau de răspuns este asigurarea rezervelor de resurse, mai ales în cazul opera iunilor de lungă durată.

Bibliografie:

1. 2. 3.

Claudiu ZOICAŞ, Referat 3 doctorat – Managementul situa iilor de urgen ă în România; Ionel CRĂCIUN, Curs Managementul situa iilor de urgen ă – Vol II, Ed. BREN, Bucureşti, 2006 Ionel CRĂCIUN, Situa ii şi servicii de urgen ă, Bucureşti, Editura M.A.I.

76

CONFERIN E MONDIALE ŞI ORGANIZA II REGIONALE EUROPENE ÎN DOMENIUL DREPTULUI MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR
Prof. univ. dr. ing. Ion CHIRA, Universitatea Politehnică Bucureşti Drd. ing. Niculae NEGOI Ă, Inspectoratul teritorial de muncă Bucureşti

Abstract: The awareness regarding the environment’s protection necessity is growing at international level. The actual activities in environment’s protection field are not isolated national efforts, but common concerns at regional geopolitical and economic level. The article makes a short presentation of the efforts made for international consensus and of the evolution of European regional organizations which have as purpose the coordination of economic development correlated with environment protection.

1. NECESITATEA UNOR STRUCTURI ECOLOGICE SPECIALIZATE Politica ecologică se impune din ce în ce mai mult în toate ările lumii, ca un factor de reînnoire şi diversificare a institu iilor politice, presupunând apărarea unor interese general comune ale tuturor oamenilor. Astfel, dacă în 1972, când a avut loc prima Conferin a O.N.U. privind mediul, numai 10 state aveau administra ii în acest domeniu, azi, peste 135 de ări dispun de institu ii specifice protec iei mediului, care asigură indivizilor accesul direct la procesul de elaborare şi aplicare a politicii în materie de mediu; s-au promovat vaste programe na ionale şi interna ionale de cercetare, au crescut an de an fondurile destinate mediului. Într-o primă fază, adoptarea unor legi ce vizau prevenirea sau combinarea unor factori de mediu polua i a făcut ca aplicarea lor să fie încredin ată unor administra ii ale căror competen e se exercitau în alte domenii decât cel al mediului.
77

Numai după agravarea crizei ecologice, guvernele au sim it necesitatea unei ac iuni institu ionale mai sistematice şi mai coerente, fapt ce a determinat, ca după 1970, marea majoritate a ărilor industriale, să creeze la nivel na ional institu ii specifice acestui domeniu. 2. CONFERIN A DE LA STOCKHOLM, 1972 Prima Conferin ă Mondială în domeniul protec iei mediului înconjurător a avut loc între 5-16 iunie 1972 la Stockholm; au participat delega i din 114 state, între care şi România. Ordinea de zi a Conferin ei a cuprins, printre altele: planificarea şi gestionarea aşezărilor umane în vederea asigurării calită ii mediului înconjurător; gestionarea resurselor naturale ale mediului; determinarea poluan ilor de importan ă interna ională; dezvoltarea şi mediul; aspecte educative sociale şi culturale ale problemelor de mediu, inclusiv informarea opiniei publice asupra acestora; incidentele interna ionale ale ac iunilor în domeniul mediului. Cel mai important document adoptat în cadrul Conferin ei este „Declara ia asupra mediului înconjurător” – publicată în volumul lucrărilor reuniunii [1], care cuprinde 26 de principii (dintre aceste principii amintim: dreptul fundamental al omului la libertate; egalitate şi condi ii de via ă satisfăcătoare într-un mediu a cărui calitate să-i permită să trăiască în bunăstare şi demnitate; obliga ia statelor de a proteja şi îmbunătă i mediul pentru genera iile prezente şi viitoare; conservarea resurselor naturale şi gospodărirea lor atentă în beneficiul genera iilor prezente şi viitoare; cooperarea statelor în problemele privind protec ia mediul etc.) privind drepturile şi obliga iile statelor în acest domeniu, precum şi căile şi mijloacele de dezvoltare a cooperării interna ionale. În acelaşi timp, Declara ia subliniază legătura organică dintre protec ia mediului şi progresul economic şi social al popoarelor în contextul necesită ii eliminării efectelor negative ale subdezvoltării. Prin acest document s-au pus bazele dreptului interna ional al mediului. Un alt document adoptat a fost „Planul de ac iune privind mediul înconjurător”, care cuprinde 109 recomandări adresate statelor, pentru protec ia mediului. Ziua de 5 iunie a fost proclamată „Ziua Mondială a mediului înconjurător”. 3. CONFERIN A MONDIALĂ DE LA RIO DE JANEIRO, 1992 În contextul sporirii eforturilor na ionale şi interna ionale în scopul promovării şi dezvoltării unui mediu înconjurător sănătos în toate ările, Adunarea Generală O.N.U. din 22 decembrie 1989 a lansat apelul la o întrunire globală, care să definească strategia pentru stoparea efectelor degradării mediului.
78

Ziua Mondială a Mediului din 1992 a fost marcată de un eveniment unic în istoria omenirii, şi anume, Conferin a Na iunilor Unite pentru Mediu din Brazilia. Scopul general al Conferin ei a fost acela al elaborării de strategii şi măsuri care să contribuie la combaterea degradării mediului înconjurător în toate ările, în contextul dezvoltări durabile şi optime din punct de vedere al protec iei mediului. În inten ia organizatorilor, la Conferin a de la Rio trebuia să se realizeze un nou consens interna ional asupra unor teme de transcenden ă mondială ca: – protec ia atmosferei, a resurselor terestre, conservarea diversită ii biologice, protec ia resurselor de apă dulce, mărilor şi zonelor de coastă, gestiunea ra ională din punct de vedere ecologic a biotehnologiilor, deşeurilor de produse şi deşeurilor toxice, creşterea calită ii vie ii şi a sănătă ii umane; – ameliorarea condi iilor de via ă şi de muncă a săracilor, eradicarea sărăciei şi oprirea degradării mediului. Conferin a de la Rio s-a desfăşurat în două etape: o primă etapă a fost între 312 iunie 1992 la ea participând miniştrii mediului, miniştrii unor organisme similare şi reprezentan i ai altor institu ii, organisme şi programe specializate O.N.U., reprezentan ii unor organisme interguvernamentale şi neguvernamentale, din 181 state. A doua etapă a Conferin ei, intitulată „ Earth Summit ” a avut loc în zilele de 12 şi 13 iunie 1992. Documentul fundamental adoptat de Conferin a de la Rio s-a intitulat „Declara ia de principii” numită şi „Carta Pământului” în care sunt enun ate principiile după care omenirea trebuie să se conducă în rela iile interumane, precum şi în cele dintre om şi natură. Documentul cuprinde drepturile şi obliga iile fundamentale ale statelor şi cetă enilor în domeniul mediului, enun ate în 27 de principii. Dintre aceste principii amintim: – popoarele au dreptul la o via ă sănătoasă şi productivă, în armonie cu natura; – au dreptul suveran al na iunilor în a-şi exploata propriile resurse, fără a genera prin aceasta daune transfrontaliere mediului; – poluatorul plăteşte; obliga ia na iunilor de a adopta legi eficiente cu privire la mediu etc. Se poate constata că toate principiile prevăzute în Declara ia de la Stockholm sunt reluate în acest document, adaugându-se însă şi principii noi. Astfel, art. 1 al Declara iei de la Rio afirmă că, „ Fiin ele umane sunt în centrul preocupărilor privitoare la dezvoltarea durabilă; ele au dreptul la o via ă sănătoasă şi productivă, în armonie cu natura”. Un alt principiu proclamă că „ Dreptul la dezvoltare trebuie să fie realizat într-o asemenea manieră încât să satisfacă echitabil necesită ile dezvoltării şi ale mediului înconjurător, pentru genera iile prezente şi viitoare”. Din coroborarea acestor două principii, rezultă preocuparea comunită ii mondiale de a-şi concentra eforturile în direc ia dezvoltării şi protec iei mediului de pe pozi iile conceptului de dezvoltare durabilă.
79

Pentru realizarea obiectivelor generale pe care le presupune dezvoltarea durabilă şi asigurarea dreptului la un mediu sănătos, în principiul 27 al Declara iei se recomandă: „statul şi popoarele trebuie să coopereze cu bună credin ă şi într-un spirit de solidaritate pentru aplicarea principiilor consacrate în prezenta Declara ie şi la dezvoltarea dreptului interna ional în domeniul dezvoltării durabile”. Un prim grup de principii priveşte direct ocrotirea mediului; o a doua grupă de principii are un caracter social. Grupa cea mai importantă, poate, este grupa referitoare la rela iile interna ionale în care se statuează principii cu puternice implica ii asupra strategiei economice; în sfârşit, o ultimă grupă importantă se referă la necesitatea cooperării între popoare, în vederea eradicării sărăciei, condi ie indispensabilă a dezvoltării durabile. Se poate spune că Declara ia de la Rio completează în mod armonios Declara ia de la Stockholm, în condi iile oferite de sfârşitul secolului XX şi începutul mileniului trei; datorită acestui fapt, dezvoltarea durabilă ocupă în cadrul acestui document, un loc important. Raportul dintre mediu şi dezvoltare, în general, analizat în ambele documente, pare a fi inversat în prezent. Astfel, dacă după Conferin a de la Stockholm mediul nu putea fi conceput fără dezvoltare, după Conferin a de la Rio, dezvoltarea durabilă nu are nici o şansă fără existen a unui mediu de calitate. În centrul Declara iei de la Rio stă conceptul de „dezvoltare durabilă” menit să polarizeze eforturile tuturor statelor şi popoarelor în direc ia conservării şi protejării mediului înconjurător şi a resurselor sale, astfel încât să poată beneficia de acestea şi genera iile viitoare. Declara ia de la Rio încununează astfel o serie de preocupări în acest sens, care s-au reflectat şi anterior adoptării sale, într-o serie de documente interna ionale. Conferin a de la Rio a adoptat şi trei rezolu ii. Prima rezolu ie notează semnarea Conven iei cadru a Na iunilor Unite asupra schimbărilor climatice şi a Conven iei asupra diversită ii biologice; adoptă Declara ia de la Rio asupra mediului şi dezvoltă Agenda 21 şi Declara ia de principii privind consensul mondial asupra gestiunii, conservării şi exploatării ecologice, viabile a pădurilor. Recomandă Adunării Generale, ca la a 47-a sesiune să-şi însuşească tezele vizate în paragraful 2. Rezolu ia 2, exprimă mul umirile Conferin ei adresate poporului şi guvernului brazilian; rezolu ia a 3-a se referă la puterile reprezentan ilor la Conferin ă. Încă de la începutul anilor 1980, a fost adoptat documentul sub denumirea „Perspectiva mediului înconjurător în anul 2000 şi după acesta”, care cuprinde unitar, o strategie aprobată de Consiliul de conducere al Programului Na iunilor Unite pentru Mediu Înconjurător, strategie ce con ine o grupare largă de programe şi politici de ac iune pe plan na ional şi de cooperare interna ională, menite să conducă la o dezvoltare durabilă. El a stat la baza ini ierii unui sistem revizuit de ac iuni, pe termen mediu, pentru institu iile O.N.U. În anul 1987, în luna februarie, s-a elaborat Declara ia de la Tokio, document în care se stabileşte concep ia strategică pentru asigurarea unei creşteri economice stabile şi permanente pe întreaga planetă, având la bază ocrotirea mediului
80

înconjurător şi a resurselor naturale, eradicarea sărăciei şi înapoierii economice. Declara ia relevă că tranzi ia spre dezvoltarea durabilă până în anul 2000 şi ulterior, necesită schimbări pe scară largă în privin a obiectivelor societă ii, problemele ridicate de mediu, depăşind grani ele na ionale, iar ciclul sărăciei şi al priva iunilor poate fi eradicat numai prin planificarea şi administrarea corectă a resurselor naturale ale planetei. În Raportul Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare (W.C.E.D.) se arată că „dezvoltarea sus inută este un concept global, fiind o cale a progresului menit să satisfacă necesită ile prezentului fără a compromite capacitatea genera iilor viitoare de a-şi asigura propriile necesită i”. 4. ALTE INI IATIVE INTERNA IONALE REFERITOARE DREPTUL MEDIULUI ADOPTATE LA CONFERIN A DE LA RIO LA

Dintre numeroasele astfel de ini iative interna ionale referitoare la dreptul mediului adoptate la Conferin a de la Rio, se pot enumera: – Agenda 21 – reprezintă un program de ac iune ce va fi aplicat de guverne, agen ii de dezvoltare, organiza ii ale Na iunilor Unite şi grupuri sectoriale independente, în fiecare sector unde activitatea economică a omului afectează mediul înconjurător;în preambulul Agendei 21, se men ionează: „umanitatea se află într-un moment crucial al istoriei sale; asistăm actualmente la perpetuarea dispari iilor între na iuni şi în interiorul na iunilor, la agravarea sărăciei, a foametei, a stării de sănătate şi a analfabetismului şi la deteriorarea continuă a ecosistemelor cărora le suntem tributari pentru buna noastră stare; dacă integrăm problematica mediului şi a dezvoltării şi acordăm o mai mare aten ie acestor chestiuni, vom putea satisface necesită ile fundamentale, ameliorarea nivelului de via ă pentru to i, proteja şi gera mai bine ecosistemele şi asigura un viitor mai prosper; nici o ară nu va putea realiza singură toate acestea, dar misiunea este posibilă dacă noi vom lucra tot ansamblul în cadrul unui parteneriat mondial, pentru dezvoltarea durabilă”; acest parteneriat trebuie să se fundamenteze pe premisele Rezolu iei 44/228 a Adunării Generale O.N.U., din 22 decembrie 1989; – conven ia privind schimbările climatice, reprezintă un angajament ferm al ărilor semnatare, ca până în anul 2000 să-şi reducă emisiile de bioxid de carbon în atmosferă la nivelul anului 1990; acest angajament are repercusiuni directe supra dezvoltării industriale, a producerii de energie, a traficului rutier; pentru ările mai dezvoltate, problema poate fi rezolvată prin utilizarea unor tehnologii perfec ionate, dar care ridică nenumărate dificultă i pentru ările în curs de dezvoltare; ările dezvoltate s-au angajat să creeze un fond special pentru asisten ă în ările în curs de dezvoltare sau să contribuie la furnizarea necesarului de energie al acestora; – conven ia privind diversitatea biologică, prevede măsurile care trebuie luate pentru protejarea ecosistemelor şi a diverselor forme de via ă; statele semnatare se
81

angajează să stabilească zone protejate, să integreze problemele biologice în sistemele de dezvoltare pe plan na ional şi să asigure întregii comunită i umane, avantajele ce decurg din utilizarea resurselor genetice, inclusiv asigurarea transferului de tehnologii biologice de la ările dezvoltate spre cele în curs de dezvoltare (fapt ce a provocat reac ii din partea unor ări dezvoltate, care nu au semnat Conven ia, de exemplu S.U.A.); – declara ia de principii asupra conservării şi exploatării pădurilor; se dorea să fie o conven ie, dar datorită imposibilită ii realizării unui acord, a rămas doar o declara ie de principii privind conservarea pădurilor tropicale, crunt exploatate în ultimul timp. 5. ORGANISME MONDIALE SPECIALIZATE PROTEC IEI MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR ÎN DOMENIUL

În completarea datelor de la subpunctele 2-4, în literatura de specialitate, sunt considerate de referin ă, următoarele organisme mondiale specializate în domeniul protec iei mediului înconjurător: 5.1. Programul Na iunilor Unite pentru Mediu Înconjurător (P.N.U.E) Acesta a fost creat în anul 1972, cu sediul la Nayrobi; este o organiza ie specializată O.N.U. în problemele mediului ambiant, fiind urmarea imediată şi directă a Conferin ei Mondiale asupra Mediului. Organiza ia are ca scop principal, coordonarea şi încurajarea aplicării măsurilor privind protec ia factorilor de mediu. P.U.N.E. asigură condi iile pentru realizarea următoarelor activită i: – evaluarea mediului, punând bazele şi urmărind func ionarea Sistemului Mondial de Supraveghere a Mediului (G.E.M.S.), îndeosebi a aerului, a oceanelor şi a sănătă ii popula iei, a degradării şi epuizării resurselor naturale reînnoibile, ca şi a consecin elor unor importante catastrofe naturale; – schimbul de informa ii asupra stării acestor procese este facilitat de crearea Sistemului Informa ional de Referin ă (S.I.R.); – elaborarea şi punerea în aplicare a unei strategii de gospodărire a mediului; – dezvoltarea progresivă a dreptului mediului, luând în considera ie aplicarea principiilor din Declara ia de la Stockholm din 1972 şi Declara ia de la Rio, 1992; – impulsionarea măsurilor de sprijinire, în special prin informarea în masă, educa ie şi pregătire profesională în domeniul protec iei mediului înconjurător. P.U.N.E. împarte problematica mediului, în domeniile sale principale, fără a omite vreun aspect, ca apoi, fiecare domeniu să-l subdivizeze în elementele sale componente. Aceste domenii sunt: apa, atmosfera, protec ia stratului de ozon, clima ecosistemelor terestre, sistemele insulare sau de coastă, oceanele, litosfera, energia, industrie şi transporturi, pacea, securitatea şi mediul.
82

P.U.N.E. a organizat conferin e zonale pentru protec ia mediului înconjurător, printre care cea de la Barcelona din anul1976, privind măsurile care ar trebui întreprinse de ările riverane pentru stăvilirea procesului de poluare a Mării Mediterane. Alte asemenea conferin e au avut ca scop, protec ia Mării Caraibilor, Regiunea Golfului, Asia de Sud-Est etc. Dintre documentele importante adoptate de P.U.N.E. men ionăm: la Lausanne, Conven ia asupra comer ului interna ional cu specii de floră şi faună amenin ate cu dispari ia; la Bonn, Conven ia asupra speciilor migratoare; Programul „System – Wide Medium – Term” pentru perioada 1990...1995; Conven ia de la Bâle cu privire la controlul măsurilor transfrontariere a deşeurilor periculoase, 1989; Raportul grupului Interguvernamental cu privire la schimbările de climă, 1990 etc. 5.2. Consiliul de legătură pentru mediul înconjurător Acest organ independent cu sediul la Nayrobi, creat în anul 1975, pentru a se putea colabora în mod efectiv cu Programul Na iunilor Unite pentru mediul înconjurător. Scopul său, îl constituie stimularea rela iilor dintre P.U.N.E. şi organiza iile neguvernamentale, precum şi rela iile dintre acestea din urmă. 5.3. Agen ia Europeană de Mediu Această agen ie este creată în anul 1990, cu sediul la Copenhaga: s-a prevăzut să fie opera ională la sfârşitul anului 1994. Agen ia urmează să-şi cantoneze activitatea pe domeniile care privesc calitatea mediului; sub aspectul calită ii aerului şi a emisiilor atmosferice, calitatea apei, poluan i şi resurse de apă; gestiunea deşeurilor; poluarea sonoră; substan e chimice şi periculoase pentru mediu; protec ia zonelor de coastă. Agen ia urmează să furnizeze informa ii care să fie folosite la implementarea politicii de mediu a Comunită ii. 5.4. Uniunea Interna ională pentru Conservarea Naturii (U.I.C.N.) A fost înfiin ată în anul 1948, având sediul la Morges (Elve ia), reuneşte 29 de na iuni şi un număr mare de organiza ii nepolitice din aproape 80 de ări. Are particularitatea de a fi oficial, o organiza ie nonguvernamentală.; obiectivele acestei organiza ii sunt: – evaluarea stării resurselor naturale care pot fi reînnoite; – încurajarea şi pregătirea de măsuri de conservare, de propagandă pentru a se lua la cunoştin ă problemele conservării şi informarea membrilor săi şi a diferitelor re ele cu care colaborează. Printre sarcinile Uniunii putem aminti: colectarea şi difuzarea de informa ii membrilor şi re elelor afiliate; elaborarea de măsuri de conservare şi propunerea lor
83

guvernelor; rol consultativ pe lângă diferite guverne şi institu ii în materie de conservare. O importantă ini iativă a U.I.C.N. este Strategia Mondială a Conservării, publicată în 1980, în care se pune accentul pe probleme cum sunt: diminuarea unor activită i umane în raport cu mediul: eroziune, despăduririle, deşertificarea, modificările de climă, extinderea spa iilor locuibile, sărăcia patrimoniului genetic şi poluarea. Uniunea a jucat un rol esen ial în elaborarea unor conven ii interna ionale relative la conservarea naturii şi a resurselor naturale. Putem cita: Conven ia Africană din 1968, Conven ia de la Washington asupra comer ului interna ional cu specii de floră şi faună sălbatică, pe cale de dispari ie, Conven ia de la Bonn asupra conservării speciilor migratoare din 1979; în acelaşi context, U.I.C.N., a elaborat prima redactare a Cartei Mondiale a Naturii, adoptată în octombrie 1982 de Adunarea Generală a Na iunilor Unite. 6. ORGANISME REGIONALE Globalizarea şi interdependen ele statale multiple au avut drept consecin ă activită i concertate şi în domeniul dreptului mediului înconjurător. Dintre momentele majore ale acestei deja „istorii ecologice” vom puncta numai pe cele care interesează direct ara noastră şi care se pot constitui modele în cazul organiza iilor na ionale ce şi-au propus să coordoneze activitatea industrială în condi iile unei dezvoltări durabile [2]. Astfel în 1947, pentru a contribui la refacerea resurselor Europei, la promovarea şi dezvoltarea cooperării regionale, inclusiv în probleme ale mediului înconjurător, este creată Comisia Economică a Na iunilor Unite pentru Europa (C.E.E.); aceasta este un organism cu voca ie generală în domeniul dezvoltării economice şi sociale şi, în acelaşi timp, unul din pionierii cercetării modalită ilor de combatere a poluării pe plan regional. În anul 1971 a fost creat un organism subsidiar al Comisiei, Consiliu Guvernamental al ărilor C.E.E. pentru „problemele mediului înconjurător”. Metodele uzuale de lucru constau din reuniuni de exper i, pregătirea, elaborarea şi publicarea de analize, statistici, precum şi organizarea de schimburi de informa ii şi elaborarea de texte (directive) ce con in principii de ac iune sau proiecte de conversie. Printre problemele considerate ca fiind prioritare, încă înainte de Conferin a de la Stockholm asupra Mediului şi transpuse apoi în programul de lucru al Consilierilor Guvernamentali, se înscriu: – cercetarea stării mediului în „regiunea C.E.E.”; – examinarea politicilor na ionale, a legisla iei şi institu iilor; – elaborarea de standarde şi indicatori, de norme şi reglementări corespunzătoare diferi ilor factori de mediu;
84

– apropierea şi armonizarea politicilor la scară interna ională şi încheierea unor acorduri sau conven ii. În anul 1980, la Geneva, s-a constituit un organ executiv în cadrul Consilierilor Guvernamentali pentru punerea în aplicare a Conven iei de la Geneva din 1979, privind poluarea transfrontalieră la mari distan e. De asemenea, în legătură cu Declara ia asupra tehnologiilor pu in poluante sau fără deşeuri, Consilierii Guvernamentali au hotărât să creeze un grup de lucru pentru tehnicile pu in poluante sau fără reziduuri, precum şi pentru reutilizarea şi reciclarea deşeurilor, care, printre altele, să întreprindă studii, atât pentru promovarea tehnicilor pu in poluante sau fără deşeuri, cât şi pentru schimbul interna ional de deşeuri. Apare apoi Consiliul Europei – prima institu ie de cooperare în Europa, creată printr-o conven ie semnată la Londra, la 5 mai 1949. Consiliul a desfăşurat, în domeniul cooperării în materie de protec ia mediului, ac iuni de pionierat încă de la începutul anilor 1960, lărgindu-şi treptat câmpul de ac iune şi ajungând în prezent la o anumită specializare în raport direct cu preocupările în domeniu ale Comunită ilor Europene. Interesul deosebit pentru rezolvarea unor probleme ale mediului înconjurător se reflectă în multitudinea documentelor elaborate, precum şi în importan a lor fundamentală. Dintre acestea, se pot cita: – Carta apei, 1968; – Declara ia de principii asupra luptei contra poluării aerului, 1968; – Carta solurilor, 1972; – Conven ia europeană asupra protec iei animalelor în transportul interna ional, Paris, 1968; – Conven ia relativă la conservarea vie ii sălbatice şi a mediului natural al Europei, Berna, 1979; – Carta animalelor, 1986 etc. [3, 4]. În anul 1962, ia naştere sub egida Consiliului, Comitetul Conducător pentru Conservarea şi Managementul Mediului Înconjurător şi al Habitatului Natural, care a ini iat o serie de ac iuni de conştientizare şi educare a opiniei publice în direc ia protec iei mediului. Dintre cele mai cunoscute ac iuni ale Comitetului se poate men iona ini iativa de acordare a „Diplomei Europene” pentru protec ia anumitor regiuni de importan ă europeană şi supraveghează lucrările privind protec ia animalelor şi plantelor pe cale de dispari ie, înscrise pe o aşa numită „listă roşie”. În anul 1970 a fost lansat primul Drept european al conservării naturii, care a promovat crearea de „zone protejate”. În 1973, are loc la nivelul Consiliului Europei, Conferin a ministerială europeană asupra mediului; în 1979, se ine o nouă Conferin ă ministerială soldată cu încheierea Conven iei de la Berna. În domeniul protec iei împotriva poluărilor nu este lipsit de importan ă nici „Acordul european asupra limitării folosirii unor detergen i în produsele pentru spălare şi cură ire”, semnat în 1968. Tot astfel, cu ocazia Anului european al
85

conservării naturii (1970) a fost adoptată „Declara ia asupra amenajării mediului natural în Europa”, iar în 1993, sub egida Consiliului Europei a fost semnată Conven ia privind răspunderea civilă pentru daune rezultate din activită i periculoase pentru mediu. Printre activită ile din domeniul promovării protejării mediului se numără şi Conferin a europeană din 1993, de la Lucerna, cu tema: „Un mediu pentru Europa”. În ianuarie 1993, a avut loc lansarea celui de al doilea An European al Conservării Naturii, în urma hotărârii luate în 1992, la reuniunea Comitetului Miniştrilor. Considerăm, de asemenea, important să mai arătăm că în structura Consiliului European, func ionează ca organism implicat în problemele de mediu, Administra ia Mediului şi a Habitatelor Naturale, care răspunde de activită ile interguvernamentale ce privesc mediul şi habitatele naturale. La 30 decembrie 1961 a fost înfiin ată Organiza ia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (O.C.D.E.) – ca organiza ie interguvernamentală cu caracter economic, care a înlocuit Organiza ia Europeană pentru Cooperare Economică fondată în 1948, pentru administrarea Planului Marshall, în vederea reconstruc iei în Europa. În cadrul O.C.D.E. func ionează Comitetul pentru Politica Mediului, care se ocupă de aspecte legate de poluarea atmosferei, a apei, regimul substan elor şi deşeurilor toxice periculoase, aspecte ale protec iei aşezărilor umane etc. O.C.D.E. a pregătit studii aprofundate asupra unui mare număr de probleme privind mediul înconjurător, ca şi în ceea ce priveşte aspectele juridice ale poluării atmosferice transfrontaliere, gestionarea substan elor chimice şi a deşeurilor toxice periculoase, con inutul obliga iei de a informa şi consulta etc. Deşi are un caracter economic pronun at, O.C.D.E. este una dintre ini iatoarele regulilor fundamentale ce au dus la dezvoltarea dreptului interna ional al mediului înconjurător. 7. ORGANIZA II SUBREGIONALE Organiza iile subregionale cu acest profil sunt numeroase; enumerăm câteva, dintre cele mai cunoscute şi care au servit ca model în domeniu, pentru alte state care au adoptat mai târziu legi şi structuri specifice ecologice [5, 6, 7]: – Comisia Dunării pentru naviga ie, înfiin ată în conformitate cu art. 5 al Conven iei de la Belgrad din anul 1948, cu sediul la Budapesta şi alcătuită din reprezentan ii statelor riverane. Atribu iile Comisiei se referă exclusiv la naviga ie, dar prin for a lucrurilor s-a implicat şi în aspecte legate de gospodărirea ecologică a apelor Dunării, astfel că în anul 1961, pe baza hotărârii celei de a 19-a sesiuni, s-a realizat prima directivă a Comisiei Dunării referitoare la poluarea, la depozitarea deşeurilor de petrol provenite de la nave etc.; – Comisia Rinului privind naviga ia şi poluarea apelor interioare. Rinul fiind una dintre cele mai importante surse de apă potabilă din Europa de vest şi cel mai
86

poluat fluviu din regiune, i s-a stabilit regimul juridic încă din 1815 în Actul Final al Congresului de al Viena. Industrializarea masivă a regiunii, cu poluarea ridicată, a necesitat o serie largă de ac iuni pentru prevenirea şi combaterea eficientă a accidentelor ecologice: – Comisia Centrală pentru Naviga ie pe Rin (C.C.N.R.), creată în 1968, cu sediul la Strasbourg; – Comisia Interna ională pentru protec ia Rinului împotriva poluării (C.I.R.P.) cu sediul la Koblenz, comisie a cărei activitate a fost reglementată prin Conven ia de la Berna din 29 aprilie 1963 (Conven ia a intrat în vigoare în 1965); – la 3 decembrie 1976, printr-un acord încheiat la Bonn, au fost semnate două conven ii privind poluarea Rinului, respectiv Conven ia relativă la protec ia Rinului împotriva poluării chimice şi Conven ia relativă la poluarea Rinului prin hidrocarburi; – la 12 noiembrie 1986 şi respectiv 1 octombrie 1987 au fost elaborate programe de ac iune în domeniul depoluării Rinului pe termen lung etc.; – Comisia subregională pentru aplicarea Conven iei de la Oslo, din 1972; comisia urmăreşte prevenirea poluării marine cauzate de opera iunile de imersare efectuate de nave şi aeronave în zona Atlanticului de Nord-Est; în conformitate cu art. 17 din Conven ie, comisia exercită func ii de control şi de coordonare a unor activită i ale statelor contractante; orice imersare, fie că este permisă în baza unei autoriza ii, fie că s-a datorat unui caz de for ă majoră, trebuie comunicată imediat, prin rapoarte adresate Comisiei Oslo, în vederea înregistrării; – Comisia subregională pentru aplicarea Conven iei de la Helsinki, din anul 1974; comisia are în vedere prevenirea poluării mediului marin în zona Mării Baltice. Spre deosebire de Comisia de la Oslo, această comisie constituie un mecanism permanent, deservit de un secretariat. Are competen ă de reglementare, care se limitează la definirea criteriilor poluării, a obiectivelor în domeniul reducerii poluării şi a celor referitoare la măsurile care trebuie luate în domeniul prevenirii poluării, mai ales a celei de origine telurică; competen ă de recomandare în problema revederii permanente a dispozi iilor Conven iei, precum şi competen ă de informare şi cercetare privind supravegherea continuă a aplicării acesteia şi promovării măsurilor de protec ie suplimentară.

Bibliografie: [1] [2] [3] * * * – Noua ordine interna ională, Editura Politică, Bucureşti, 1983. Marinescu, D. – Dreptul mediului înconjurător, Editura Casa de Editură şi Presă Şansa, Bucureşti, 1996. Soran, V., Borcea, M. – Omul şi biosfera, Editura Ştiin ifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985.
87

[4]

[5] [6] [7]

Ivanovici, V. – Probleme ale protec iei mediului înconjurător pe plan na ional şi interna ional, în Revista Ocrotirea naturii şi a mediului înconjurător, vol. 20, nr. 2, 1976, pag. 34-37. Barnea, M., Papadopol, C. – Poluarea şi protec ia mediului, Editura Ştiin ifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975. Tănase, P. – Ecologie interna ională, Editura Hyperion XXI, Bucureşti, 1992. Negoi ă, N. – Faze tehnologice din turnătorii cu grad ridicat de poluare a mediului, Referat nr. 1 de doctorat, Manuscris, Universitatea Politehnică Bucureşti, Facultatea de Ştiin a şi Ingineria Materialelor, Catedra Procesarea Materialelor şi Ecometalurgie, Bucureşti, 2004.

88

ESTIMAREA RISCURILOR ÎN CAZ DE INCENDIU
Conf. univ. dr. ing. Lt. col. Emanuel DARIE, Lector univ.drd. ing. mr. Garibald POPESCU, ACADEMIA DE POLI IE, FACULTATEA DE POMPIERI, Şef lucrări univ. dr. ing. Eleonora DARIE, UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUC II BUCUREŞTI, FACULTATEA DE INSTALA II,

Abstract: The work presents general risk estimating, particularly those linked to starting a fire. It is also presented a risk calculating model applied in the case of a catastrophe regarding hydrotechnical dam breaking.

1. PERCEP IA RISCULUI Pentru individ sau societate, no iunea de risc acceptabil sau tolerabil nu reprezintă întotdeuna punctul de vedere al acestora deoarece, în mod sigur, unele riscuri nu vor fi niciodată privite ca fiind acceptabile sau tolerabile. Tolerarea sau acceptarea unui risc poate fi considerată ca fiind o măsură a gradului în care individul şi societatea sunt pregăti i să facă acest lucru. Percep ia riscului are un puternic caracter psihologic şi emo ional iar nivelul de la care un risc este acceptat, atât de individ cât şi de societate, depinde în principal de felul în care acesta este mediatizat cât şi de factorii educa ionali, morali, psihologici, religioşi etc. În general, atât la nivel de individ cât şi la nivel de societate este acceptat faptul că, oriunde şi oricând riscul poate exista. Deseori, oamenii pot accepta voluntari riscuri cu nivele mari dar sunt mult mai reticen i sau chiar refuză riscurile involuntare, chiar la nivele reduse, despre care nu au cunoştin e suficiente sau asupra cărora nu au control. Oamenii, în general, privesc cu mai pu ină în elegere riscurile singulare dar grave şi sunt mai toleran i cu riscurile mai pu in grave dar frecvente, chiar în condi iile
89

aceloraşi consecin e. Toate aceste posibilită i sunt legate de modul cum este perceput riscul, fie de individ fie de societate. A răspunde la întrebarea ce risc sau ce riscuri sunt acceptabile nu este un proces decizional simplu. Deşi exper ii din domeniu se străduiesc să găsească criterii cât mai obiective în evaluarea riscului, nu întotdeuna reuşesc acest lucru, evaluările fiind marcate de o doză mai mare sau mai mică de subiectivitate. Studiile şi cercetările efectuate asupra modului cum popula ia receptează riscurile au arătat că percep ia este influen ată puternic de elemente subiective. Această diferen ă de percep ie este afectată, printre altele, de teama de risc, de necunoaşterea riscului şi de gradul ridicat de expunere la pericol. Se constată că: ● riscurile concentrate la care se înregistrează pierderi mari pe eveniment, ca de exemplu Cernobâl, sunt privite ca fiind mai rele comparativ cu riscurile difuze, ca de exemplu riscurile cotidiene de accidente de circula ie, căderi de la înăl ime etc. ● riscurile produse de activită ile dintr-o firmă sunt privite ca fiind mai rele de către persoanele care locuiesc în apropierea firmei şi nu sunt angaja i ai acesteia, comparativ cu persoanele care sunt angaja i ai firmei; ● riscurile involuntare, cum ar fi, de exemplu, accidentele produse de consumul de alimente depreciate, folosirea de medicamente cu termen expirat sau executarea de proceduri medicale incorecte, sunt privite ca fiind mai rele decât expunerea la riscuri voluntare, cum ar fi de exemplu consumul exagerat de alcool, tutun etc. fa ă de care se manifestă o oarecare indulgen ă; ● riscurile impuse, cum ar fi for area unei persoane de a lucra într-un mediu toxic, sunt privite ca fiind mai rele decât riscurile voluntare, cum ar fi lucrul în mediu periculos din propria voin ă; ● riscurile izolate care nu aduc beneficii compensatorii, cum ar fi, de exemplu, accidentarea unei persoane prin căderea într-un canal descoperit de pe stradă, sunt privite ca fiind mai rele decât riscurile care ne pot aduce beneficii compensatorii, cum ar fi de exemplu accidentarea unei persoane pe trecerea de pietoni de către un autovehicul; ● riscurile cauzate de factori de risc neuzuali, cum ar fi, de exemplu, pierderile produse de căderea unui avion pe un complex de locuin e, sunt privite ca fiind mai rele decât riscurile cauzate de factorii de risc uzuali, cum ar fi de exemplu accidentarea persoanelor care traversează strada prin locuri nepermise; ● riscurile imediate, cum ar fi, de exemplu, transportul unor materiale uşor explozive, sunt privite ca fiind mai periculoase decât riscurile îndepărtate, cum ar fi de exemplu posibila explozie a unor recipiente de gaze lichefiate; ● riscurile rezultate din activită i secrete, cum ar fi, de exemplu, degajările de produse chimice de la un centru de cercetări al armatei, sunt privite ca fiind mai rele decât riscurile asociate activită ilor deschise cum ar fi, de exemplu, degajările de noxe produse de centralele termoelectrice; ● riscurile evaluate de grupuri suspectate de lipsă de impar ialitate sunt privite ca fiind mai rele decât cele evaluate de grupuri impar iale.
90

2. DEFINIREA PRAGULUI DE RISC ACCEPTABIL. MATRICEA RISCULUI Acceptarea riscului şi stabilirea unui nivel de risc tolerabil pentru individ şi societate diferă de la o comunitate la alta, are un puternic caracter psihologic şi emo ional şi este influen ată de o serie de factori psihologici, educa ionali şi sociodemografici. A toleara un risc, nu înseamnă că îl vom privi ca fiind neglijabil sau ca pe un lucru pe care îl putem ignora, ci ca pe ceva ce trebuie avut în vedere şi redus dacă şi când putem. Acceptarea unui anumit nivel al riscului are la bază, în general, compararea riscului cu beneficiile. Când consecin ele sunt de natură economică, stabilirea nivelului acceptabil reprezintă o problemă de optim şi de criteriu decizional. Când consecin ele sunt de natură socială şi umană, problema stabilirii nivelului de acceptabilitate este foarte complexă şi are dimensiuni etice şi morale deosebite. Teoretic, atunci când se cunosc probabilită ile şi magnitudinea pierderilor poten iale, se poate defini o curbă care permite diferen ierea dintre riscul acceptabil şi riscul inacceptabil. Riscul produs de un pericol poate fi reprezentat grafic, conform figurii 3.2.1 cu ajutorul unui punct având coordonatele corespunzătoare probabilită ii producerii evenimentului şi gravită ii pierderilor. magnitudine Risc neacceptabil

Risc acceptabil probabilitate Fig. 1. Curba de acceptabilitate a riscului O altă formă de reprezentare folosită frecvent în literatura de specialitate este prezentată în figura 3.3.2. Spa iul din planul de probabilitate – gravitate este împăr it în trei zone distincte (risc neglijabil, risc acceptabil şi risc neacceptabil) de către două curbe continue.
91

gravitate

risc acceptabil risc neglijabil probabilitate Fig. 2. Domeniul de acceptabilitate al riscului Deoarece în practică, valorile lui P (probabilitate) şi G (gravitate) nu sunt continue, reprezentarea grafică a domeniilor de acceptabilitate şi neacceptabilitate este modelată prin forme în trepte, denumit matricea riscului. Prima etapă în realizarea acestei matrice o constituie evaluarea riscului, care se face pe baza unor scări de cotare a gravită ii şi a probabilită ii de producere a pericolului generator de pierderi. A doua etapă o contituie stabilirea criteriilor pentru delimitarea riscurilor în acceptabile şi inacceptabile. Această delimitare ridică uneori numeroase probleme, în timp ce riscul acceptabil este nedeterminat şi este puternic afectat de puncte de vedere subiective. Criteriile de acceptabilitate a riscului se materializează în stabilirea unor valori de referin ă pentru risc. Riscul de referin ă se materializează în stabilirea unor valori de referin ă pentru risc. În acest fel câmpul matricei riscului este împăr it în două domenii complementare asociate riscurilor acceptabile şi neacceptabile, conform figurii 3. gravitate risc neacceptabil

6 5 4 3 2 1

1

2

3

4

5

6

Fig. 3. Matricea de încadrare a riscului
92

Analizând figura 3, clasa de risc pentru un eveniment se exprimă prin intermediul unui număr format din două cifre rezultate din combinarea nivelurilor de probabilitate şi gravitate asociate. Exemplu: probabilitatea = 5 gravitate = 4 În acest caz, clasa riscului este 5.4 şi conform matricei este clasificat ca un risc inacceptabil. De remarcat că, în delimitarea riscurilor este prioritară gravitatea consecin elor în raport cu probabilitatea de apari ie a pericolului. Se observă că scala gravită ii consecin elor se încadrează între o limită inferioară (consecin e neglijabile) şi o limită superioară (consecin e catastrofale). Între cele două limite, în func ie de obiectivul analizei de risc şi gradul de detaliere impus, există nivele intermediare, cum ar fi consecin ele minore, semnificative, majore, grave etc. Evaluarea riscului, şi încadrarea într-o clasă de risc poate fi afectată global sau individual. Analiza individuală implică matrici de risc diferite şi condi ii de încadrare în nivele de gravitate pentru fiecare tip de pierdere. În cazul analizei globale de risc se impune precizarea limitelor de apartenen ă la nivelele de gravitate pentru fiecare tip de consecin ă, dar poate ridica probleme în practică deoarece unită ile de evaluare a gravită ii pot diferi de la o consecin ă la alta. Concluzia este că aprecierea individuală a clasei de risc pentru fiecare tip de consecin ă, deşi mai laborioasă decât aprecierea clasei de risc global, permite o mai atentă analiză în ceea ce priveşte alegerea şi evaluarea eficacită ii măsurilor de reducere a riscurilor. 3. TIPURI DE RISC ŞI FACTORI DE RISC Riscurile cu care ne confruntăm zilnic sunt foarte numeroase şi foarte variate. Legisla ia actuală face referire la următoarele tipuri şi factori de risc, conform tabelului 1. Tabelul 1 Nr. FACTORI DE RISC DETERMINAN I ŞI crt. TIPURI DE RISC FAVORIZAN I - combustibilitatea şi periculozitatea materialelor şi substan elor; - densitatea sarcinii termice de incendiu; 1 INCENDII - sursele de aprindere; - împrejurări determinante; - indicele de severitate al secetei.

93

2

EXPLOZII

- natura şi cantitatea substan elor şi amestecurilor explozie; - sursele sau condi iile de amorsare a exploziei; - microclimatul; - rezisten a şi etanşeitatea sistemelor de vehiculare şi stocare. - cantită ile, natura şi particularită ile materialelor periculoase; - fiabilitatea sistemelor; - gradul de uzură a mijloacelor tehnice; - abateri de la parametrii de func ionare sau de utilizare. - nemonitorizarea pericolelor; - neglijen a sau nesupravegherea; - interven ii neadmise în sistem; - punctele vitale cu vulnerabilitate mărită sau punctele negre sau înguste. - precipita iile abundente, toren iale sau de lungă durată care formează viituri; - zestrea de zăpadă şi de ghea ă corelată cu temperatura mediului; - baraje sau diguri nesigure ori subdimensionate; - albii ale cursurilor de apă neregularizate sau necură ate; - obstacole în calea viiturilor; - gradul de umectare a solului; - capacitatea acumulărilor de apă. - structura geologică favorabilă; - ziduri de sprijin subdimensionate ori nerealizate; - defrişări; - precipita ii mari şi de lungă durată; - săpături neconsolidate; - eroziunea solului. - goluri subterane naturale sau tehnologice, neconsolidate; rezisten ă redusă la apă, vibra ii şi alte sarcini ale terenului; - precipita ii abundente; - coturi şi maluri neconsolidate ala albiilor, cursurilor de apă expuse viiturilor.

3

ACCIDENTE

4

AVARII

5

INUNDA II

6

ALUNECĂRI DE TEREN

7

PRĂBUŞIRI DE TEREN

94

8

CUTREMURE

9

ÎMBOLNĂVIRI ÎN MASĂ

10

PRĂBUŞIRI ALE UNOR CONSTRUC II ŞI INSTALA II

11

EŞUAREA SAU SCUFUNDAREA UNOR NAVE

12

EVENIMENTE PUBLICE DE AMPLOARE

- hazardul natural şi particularită ile acestuia generate de: ▪ focarele seismice din zona seismogenă; ▪ terenul construit sau amenajat. - vulnerabilitatea construc iilor, instala iilor şi amenajărilor rezultată prin evaluarea rezisten ei mecanice şi stabilită ii structurilor şi infrastructurilor în func ie de reglementările antiseismice aplicabile în perioada de executare. - viruşi, bacterii şi al i agen i biologici; - animale bolnave sau infectate; - emisiile de noxe chimice şi radioactive; - apa infestată; - alimente alterate, infestate sau provenite din resurse infectate ori bolnave; - temperaturi extreme; - colectivitate şi aglomerări de persoane; - igiena publică şi sanitar-veterinară; - lipsa medicamentelor şi a mijloacelor de protec ie. - furtuni puternice; - vânt puternic; - depuneri de ghea ă; - supraîncărcare cu zăpadă; - modificări defavorabile efectuate în structura de rezisten ă; - vibra ii şi şocuri dinamice frecvente; - structuri de rezisten ă avariate şi neconsolidate; - elemente portante nerezistente la înmuiere. - furtuni puternice de coastă; - vânt puternic; - tonajul şi siguran a navelor ancorate în radă; - neluarea unor măsuri de siguran ă a participan ilor de către organizatori (autorită ii, organizarea spa iilor şi stabilirea destina iilor acestora, supravegherea comportamentului mul imii, personal de ordine propriu etc.); - accesul publicului cu mijloace care pot provoca începuturi de incendiu, degajări de fum şi gaze ori semnale sonore de alertă; - controlul neeficient al introducerii şi consumului de băuturi alcoolice;
95

13

CĂDERI DE OBIECTE DIN ATMOSFERĂ SAU COSMOS

- neasigurarea măsurilor de evacuare sau de defluire a participan ilor în caz de for ă majoră în condi ii de siguran ă; - transmiterea abuzivă prin sistemele de radioamplificare ori de televiziune a unor mesaje, imagini sau informa ii care pot genera reac ii violente, turbulente sau panică; - insuficien a for elor de ordine publică şi a serviciilor specializate de urgen ă, precum şi dotarea şi echiparea inadecvată a acestora. - meteori i; - sateli i sau componente spa iale; - aeronave avariate; - rachete şi al i vectori purtători spre intă.

Func ie de periodicitatea apari iei lor, pericolele pot fi clasificate conform tabelului 2. Tabelul 2 EXEMPLU PROBABILITATE pericol imposibil de a fi întâlnit în condi ii normale improbabil pericol imposibil de a fi întâlnit în condi ii normale, care se extrem de rar manifestă ca urmare a unor manevre greşite pericol posibil de a fi întâlnit ca urmare a nefunc ionării unor rar echipamente sau instala ii de protec ie pericol posibil de a fi întâlnit ca urmare a unor condi ii favorizante probabil pericol care se poate manifesta în condi ii normale frecvent În func ie de gravitate, acestea se clasifică în pericole în urma cărora efectul poate fi: Tabelul 3 MĂSURA EFECTULUI MIJLOC DE INTERVEN IE nu a fost necesară spitalizarea defec iunea a putut fi nu a fost necesară spitalizarea, dar remediată pe loc s-a impus un concediu medical şi exerci ii recuperatorii a fost necesară spitalizarea s-au impus repara ii într-un s-au produs îmbolnăviri curabile după atelier specializat un anumit timp de la interven ie
96

EXEMPLU FOR A DE INTERVEN IE

minor

semnificativ

grav

foarte grav

catastrofal

a fost necesară spitalizarea, mijlocul de interven ie a fost urmată de încetarea temporară a scos din func iune temporar, activită ii ca urmare a necesită ii achizi ionării unor piese de schimb a fost necesară spitalizarea, mijlocul de interven ie a fost urmată de încetarea permanentă a scos din func iune şi casat, activită ii urmând a fi achizi ionat unul s-a produs îmbolnăvirea incurabilă nou în cursul anului după un anumit timp de la interven ie s-a/s-au înregistrat decesul/decese mijlocul de interven ie a fost scos din func iune şi casat, nefiind posibilă, din motive financiare, înlocuirea lui în cursul anului. Valoarea / posibilită ile comunită ii

Luate individual, probabilitatea de apari ie a pericolelor şi consecin ele acestora nu pot furniza o informa ie suficientă pentru stabilirea priorită ilor de ac iune. Este necesar ca riscul să fie exprimat ca func ie de cei 2 parametri (probabilitategravitate) şi comparat în cele din urmă cu riscul acceptabil, conform figurii 1. La definirea riscului acceptabil şi inacceptabil şi la misiunile tuturor for elor participante la locul de interven ie stau principiile managementului riscului. CLASA DE PROBABILITATE frecvent probabil rar extrem de rar improbabil CLASA DE MĂSURARE A EFECTELOR NIVEL DE RISC 11 7 4 2 1 minor 16 12 8 5 3 semnificativ 20 17 13 9 6 grav 23 21 18 14 10 foarte grav 25 24 22 19 15 catastrofal

Fig. 4. Evaluarea riscului Nivelul acceptabil de risc este în directă legătură cu posibilitatea de a salva vie i sau bunuri. Atunci când nu se pot salva vie i se analizează riscurile la care sunt supuse for ele de interven ie pentru a salva bunuri materiale. Legătura dintre clasa de probabilitate şi nivelul de risc este dată în figura 4.
97

4. EVALUAREA RISCULUI ŞI A EFECTELOR PRECONIZATE ÎN CAZUL RUPERII UNUI BARAJ HIDROTEHNIC În această sec iune se descrie posibilitatea de analiză a riscurilor şi a efectelor unei ruperi în cazul unui baraj hidrotehnic. Sunt prezentate mai multe cazuri considerate a fi relevante în cazul depăşirii sarcinilor proiectate, a unui accident sau altă ac iune ce poate conduce la fisuri, ruperi semnificative sau chiar catastrofale. Aceste situa ii sunt prezentate în cele ce urmează, (vezi schema arătată în anexă – document Excel) astfel: Cazul I – Presiunea asupra barajului va scade în următoarele 12 luni; Cazul II – Presiunea supra barajului se men ine la acelaşi nivel – apar fisuri; Cazul III – Presiunea creşte de 4-5 ori – fisura se lărgeşte; Cazul IV – Rupere par ială baraj – inunda ie; Cazul V – Lărgire rupere baraj cu 20%; Cazul VI – Lărgire rupere baraj cu 40%; Cazul VII – Rupere catastrofală baraj. Modelul ce cuprinde cele şapte situa ii de mai sus va fi tratat cu ajutorul unui software (în varianta de evaluare) dedicat analizării situa iilor de risc denumit „RISK4.5 for Excel”. Acest program utilizează cunoscutele capacită i de calcul tabelar, programare VBA şi func ii predefinite ale programului Microsoft Excel, adăugând însă şi alte func ii specifice evaluării riscului. În modelul care imaginează avarierea unui baraj, se va folosi, în mod special, func ia RISKBeta( α1 ,α 2 ) definită astfel: α1 − parametru de formă pozitiv; α 2 − parametru de formă pozitiv; domeniul de varia ie a densită ii func iei de distribu ie: x ∈ [0,1] ; func ia de distribu ie este:

xα 1 −1 (1 − x ) 2 f (x ) = β (α1 ,α 2 )

α −1

(1)

rela ie în care β este func ia matematică cu acelaşi nume (func ia beta) definită astfel:

β (α1 ,α 2 ) =

Γ(α1 )Γ(α 2 ) Γ(α1 + α 2 )

(2)

unde Γ este func ia matematică cu acelaşi nume (func ia gama). Datele ini iale apreciate prin func ia β sunt prezentate în sintaxa programului Excel, pentru fiecare din cazurile prezentate astfel: Cazul I – RiskBeta(5,645; 17,155) * 0,412+0,048; Cazul II – RiskBeta(1; 1) * 1,05; Cazul III – RiskBeta(2,187; 3,538) * 0,631+0,059; Cazul IV – RiskBeta(10,306; 36,361) * 0,24; Cazul V – RiskBeta(7,533; 37,667) * 0,1296+0,0004;
98

Cazul VI – RiskBeta(5,862; 419,138) * 0,067; Cazul VII – RiskBeta(1,862; 4,138) * 0,00003. Efectele avarierii barajului sunt studiate prin prisma victimelor care ar putea apare la nivelul a patru locali ă i, denumite generic în continuare satul A, satul B, satul C şi oraşul A. Acestea au drept corespondent în tabela de calcul, pozi iile: $I$4, $I$5, $I$6 şi respectiv $I$7 ce reprezintă, de fapt, numărul de locuitori. În anexă, sunt calculate şi prezentate probabilită ile de realizare a evenimentelor specifice fiecărui caz în parte, arătându-se şi situa iile particulare ale celor 4 localită i (cazurile IV, V, VI), respectiv a întregului jude în cazul VII. Rela iile de calcul pentru procentul atribuit efectelor evenimentele studiate sunt: Cazul IV Inunda ie sat A: RiskBeta(10; 25) * 0,77+0,01; Inunda ie sat B: RiskBeta(2,704; 15,496) * 0,1688+0,0012; Inunda ie sat C: RiskBeta(20,555; 433,945) * 0,0495+0,0005; Inunda ie oraş A: RiskBeta(12,678; 963,332) * 0,061+0,000001. Cazul V Inundare nivel 40 cm oraş A: RiskBeta(2,65; 3,35) * 0,851+0,049. Cazul VI Inundare severă sat A: RiskBeta(4; 2) * 0,4+0,6; Inundare severă sat B: RiskBeta(1; 1) * 0,45+0,05; Inundare severă sat C: RiskBeta(2,056; 3,944) * 0,23+0,012; Inundare severă oraş A: RiskBeta(2,127; 3,873) * 0,18. Cazul VII Urmări asupra întregului jude : RiskBeta(1,862; 4,138) * 0,00003. Victimele preconizate se calculează conform cazurilor analizate astfel: Cazul I: MIN(INT(0,1+RiskBeta(1,04; 4,96) * 0,01*$I$4);200); Cazul II: MIN(INT(0,51+RiskBeta(1,04; 4,96) * 0,05*$I$4);200); Cazul III: MIN((INT(1+RiskBeta(1,4; 4,6) * 0,1*$I$4));200); Cazul IV Inunda ie sat A: RiskOutput() + MIN(INT(0,5+(RiskBeta(2;4) * +(RiskBeta(1,4;4,6)*0,01)*$I$5);200); Inunda ie sat B: MIN(INT(0,5+((RiskBeta(1;1) * 0,08+0,1) *$I$4 +(RiskBeta(2;4) *0,08)*$I$5 +(RiskBeta (1,08;4,92)*0,02)*$I$6));400); Inunda ie sat C: MIN(INT(0,5+($I$4+((RiskBeta(1;1) * 0,18+0,031)*$I$5+(RiskBeta(2;4)*0,1) *$I$6+ (RiskBeta(1,08;4,92)*0,02)*$I$7)));500); Inunda ie oraş A: MIN(INT(0,5+(0,3*($I$4+$I$5)+((RiskBeta(1;1) * 0,2+0,031)*$I$6+(RiskBeta(2;4) *0,15) *$I$7)));500).
99

Cazul V MIN(INT(0,5+((RiskBeta(2;4) * 0,3+0,1)*($I$4+$I$5)+(RiskBeta(1,4;4,6)*0,01) *($I$6+0,5 *$I$7))*0,1);200). Cazul VI Inundare severă sat A: MIN(INT(0,5+((RiskBeta(1;1) * 0,2+0,1)*$I$4+(RiskBeta(2;4)*0,2)*$I$5));500) Inundare severă sat B: MIN(INT(0,5+((RiskBeta(1;1) * 0,2+0,01)*($I$4+$I$5)+(RiskBeta(2;4)*0,2)*$I$6));500); Inundare severă sat C: MIN(INT(0,5+(((RiskBeta(1;1) * 0,4+0,051)*($I$4+$I$5+$I$6) +RiskBeta(1,08;4,92) *0,05 *$I$7)));500); Inundare severă oraş A: MIN(INT(0,1+(0,26*($I$4+$I$5)+((RiskBeta(1;1) * 0,4+0,041)*$I$6+ (RiskBeta(2;4)*0,2) *$I$7)));500). Cazul VII: MIN(INT(0,5+((RiskBeta(2;4) * 0,8+0,051)*($I$4+$I$5+I$6)+(RiskBeta (1,4;4,6)*0,03) *$I$7));500). Un caz tipic de distribu ie efecte avariere baraj este cazul IV, situa ia satului A. În urma analizei rezultatelor ob inute, se observă că în cazul VI vor apare cele mai multe victime la nivelul oraşului A (500) iar în mediul rural, la nivelul satului C (230). În cazul VII vor apare 265 victime la nivelul întregului jude . Toate aceste distribu ii sunt prezentate în continuare.

100

101

Pe baza distribu iilor ob inute în urma modelării statistice, se pot trage concluzii asupra riscurilor apărute datorită avarierii barajului hidrotehnic, ob inându-se un tablou pertinent pentru zona studiată.

102

103

MODELAREA MATEMATICĂ A INCENDIILOR
Conf. univ. dr. ing. lt. col. Emanuel DARIE Lector univ .drd .ing. mr. Garibald POPESCU Asist. univ. drd. ing. lt. Dragoş PAVEL ACADEMIA DE POLI IE, FACULTATEA DE POMPIERI, Şef lucrări univ. dr. ing. Eleonora DARIE UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUC II BUCUREŞTI, FACULTATEA DE INSTALA II, Abstract: The work presents the thermo convection phenomena modeling in a close encounters, using the hasmac algorithm. The source program is made in Fortran 5.0 digital language and reunites under the same logical scheme the solving of this problem, both in cartesians and in cylindrical coordinates. INTRODUCERE În practica inginerească şi mai ales în studiul fenomenelor conexe incendiului în clădiri este necesară cunoaşterea cât mai exactă a modului în care are loc circula ia fluidului (a aerului, fumului, sau diferitelor gaze) precum şi a distribu iei de temperaturi în aceste condi ii. Deşi la ora actuală există numeroase cercetări pe această temă, realizarea unui program de calcul compact, cu posibilitatea utilizării acestuia atât în cazul configura iilor plane cât şi cilindrice reprezintă un pas către punerea la punct a unui model sursă propriu, uşor adaptabil cerin elor studierii convec iei termice. MODELUL MATEMATIC Sistemul de ecua ii ce descrie fenomenul convec iei termice se poate scrie în mod compact, inând cont de ecua iile de continuitate şi de conservare a momentului, respectiv a energiei, astfel:
∇⋅v = 0 ∂v = −∇p + Pr ∇ 2 v + Gr ⋅ Pr 2 T ∂t ∂T = ∇ 2T ∂t

(

)

(1)

104

În aceste rela ii, p este presiunea, v este viteza, T este temperatura, β ≅

1 , T

Pr =

ν

Ra =

a g ⋅ β ⋅ ∆θ ⋅ H 3

reprezintă criteriul Prandtl, Gr = Ra ⋅ Pr

este criteriul Grashof, iar este

ν2

reprezintă criteriul Rayleigh. În aceste rela ii, ν

vâscozitatea cinematică a fluidului, ∆θ este diferen a de temperaturi între pere ii verticali ai incintei, H este înăl imea, g accelera ia gravita ională. Programul sursă scris în limbajul Digital FORTRAN rezolvă simultan aceste ecua ii în func ie de geometria predefinită (în coordonate carteziene sau cilindrice), vezi figura 1.

Fig. 1: Geometria modelului: a) coordonate carteziene, b) coordonate cilindrice. Se observă analogia dintre sec iunea corespunzătoare geometriei carteziene şi cea corespunzătoare coordonatelor cilindrice. Condi iile la limită sunt aproape identice, dacă inem seama de simetria problemei. SCHEMA LOGICĂ DE CALCUL Schema logică cuprinde toate etapele necesare şi anume, blocul de intrare cu parametrii ini iali, modul de înaintare în timp a calculului, corec ia presiunii, calculul temperaturii, calculul vitezelor, blocul de ieşire.
105

Fig. 2: Schema logică a programului de calcul Pentru realizarea avansului în timp şi spa iu a calculului variabilelor solicitate (presiune, temperatură, viteză pe axa x şi viteză pe axa y) este utilizată schema HSMAC, care presupune un anumit decalaj între nodurile re elei de calcul, aşa cum se arată în figura 3. Se observă că temperaturile şi presiunile se calculează în acelaşi nod, în timp ce vitezele pe axa x, respectiv y, se calculează în noduri decalate.

Fig. 3: Algoritmul de avans al calcului HSMAC
106

REZULTATE OB INUTE În sec iunea următoare (figura 4) este prezentată o distribu ie de temperatură ob inută cu acest program pentru convec ia naturală a aerului ( Pr = 0.71 ) având criteriile adimensionale Re = 100 şi Gr = 10 6 .

Varia ia temperaturii pentru Re =100 şi Gr = 10
1
0,8

6

-0,2

0,6

0,0 0,2

-0,4

y

-0,6

0,4

0 0

0,2

0,6

0,8

x

Fig. 4: Distribu ia de temperaturi în incinta considerată pentru parametrii Re şi Gr specifica i. Se observă că distribu ia de temperaturi adimensionale este simetrică cu un pronun at caracter de stratificare în centrul incintei, rezultat aşteptat datorită valorii mari a criteriului Grashof. Paralel cu distribu ia câmpului de temperaturi se poate
107

-0,8

0,4

-0,2 0,0 0,2

1

ob ine şi distribu ia vitezelor, atât prin varia ia câmpurilor de viteze pe axa x cât şi pe axa y, sau a vitezei rezultante, ob inându-se o circula ie în sensul celei prezentate în figura 1. Prin modificarea corespunzătoare a dimensiunilor, programul poate ob ine distribu iile de viteze şi de temperaturi pentru orice sec iune dreptunghiulară (vezi figura 5). Dacă se ia în considerare o sec iune deschisă, putem determina parametrii ceru i şi pentru un canal vertical cu o curgere ascensională, foarte întâlnită în cazul instala iilor de ventilare şi climatizare. Pentru situa iile în care se urmăreşte evacuarea rapidă a fumului sau a aerului cu o temperatură foarte ridicată, programul poate determina care sunt valorile critice la care opera iunea are loc cu succes sau nu. În figura 5 se observă că şi la viteze de curgere ridicate (Re > 100) şi la criteriul Ra foarte mare (107), se observă încă recircularea fluidului în apropierea peretelui mai cald. În cazul unui incendiu, se va pune problema eliminării acestor zone de recirculare care intensifică transferul de căldură în imediata lor vecinătate.

1

0.25

1

0.25

0.8

0.2

0.8

0.2

0.6

0.15

0.6

0.15

0.4

0.1

0.4

0.1

0.2

0.05

0.2

0.05

0

0.125

0.25

0

a) Ra = 10 5

b) Ra = 10 7

Fig. 5: Distribu ia de viteze şi de temperaturi într-un canal vertical (cu înăl imea de 5 ori mai mare decât lă imea) pentru parametrul Ra specificat şi Re >100. O analiză corespunzătoare a criteriului Nusselt mediu calculat cu formulele (2) demonstrează o foarte bună concordan ă a rezultatelor ob inute prin metoda HSMAC, comparativ cu alte cercetări teoretice, numerice sau experimentale (vezi figura 6).
108

0.125

0.25

0

0

0

0

Nucanal − închis = 0,146 ⋅ Ra188 Nucanal − deschis = 0,132 ⋅ Ra169
10

(2)

Nu
1 Canal deschis (HSMAC.) Jakob (Numeric) Canal închis (HSMAC.) Seki ş.a. (Experimental) Bejan (Teoria stratului limită) 0.1 105 106 107

Ra

Fig. 6: Compara ie între rezultatele ob inute prin metoda algoritmului HSMAC utilizat în program şi alte cercetări similare. CONCLUZII Studiul fenomenelor convective în incinte închise a fost realizat folosindu-se metoda de modelare numerică HSMAC. Programul sursă realizat a fost testat şi comparat cu alte cercetări numerice şi experimentale demonstrând o foarte bună concordan ă cu acestea. S-a arătat, de asemenea, utilitatea lucrării în cazul canalelor verticale sau orizontale, atât în coordonate carteziene cât şi cilindrice.

Bibliografie: 1. 2. A. Bejan, Convection Heat Transfer, John Wiley & Sons, Inc., New York, 1995, pag. 226-247. E. Darie, S. Kimura, A. Okajima, Natural Convection Heat Transfer Control Between Two Asymmetric Heated Vertical Plates Deduced From Boundary Flow, în International Academic Publishers, Shen X. & Sun X. (Ed.), Modern Techniques and Measurements in Fluids, Beijing, 1997, pag. 203-207.
109

3.

4.

5.

T.S. Chang, şi T.F. Lin, Steady and oscillatory opposing mixed convection in a symmetrically heated vertical channel with a low-Prandtl number fluid, Int. Journal Heat Mass Transfer, 36, 1993, pag. 3783-3795. C. Gau, K.A. Yih, şi Aung, W., Reversed flow structure and heat transfer measurements for buoyancy-assisted convection in a heated vertical duct, Journal of Heat Transfer, 114, 1992, pag. 928-935. De Vahl Davis Graham şi I.P. Jones, Natural convection in a square cavity – A comparison exercise, Int. J. Num. Meth. In Fluids, 3, 1983, pag. 227-248.

110

RATA DE VENTILARE

Conf. univ. dr. mr. ing. IRINA ZGAVAROGEA, Academia de Poli ie Al .I. Cuza, Facultatea de Pompieri Conf. univ. dr. ing. MIHAI ZGAVAROGEA Universitatea Tehnică de Construc ii Bucureşti, Facultatea de Instala ii Abstract: In this article are described procedures used to determinate rate of accepted or recommended ventilations to permanent or passing occupants, for a specified quality of interior air and for smoke evacuations. 1. CALITATEA AERULUI VENTILAT Deşi aerul interior este, în general, mai contaminat decât aerul din exterior, aceasta nu înseamnă că cel de-al doilea nu este contaminat. Prin urmare trebuie specificate nivelele acceptate de contaminare a aerului din exterior folosit în ventilarea spa iilor interioare. Literatura de specialitate dă concentra iile posibile ale diverşilor poluan i din interior, sursele lor şi mărimea diferen ei de concentra ie interior/exterior. Acestea sunt date în tabele (GIPSE, I-5 etc.). În zonele urbane sau industriale, aerul din exterior ce va fi folosit pentru diminuarea poluării din interior, poate con ine el însuşi concentra ii de poluan i inacceptabile. 2. RATELE DE VENTILARE VENTILARE CONTINUĂ RECOMANDATE PENTRU O

Aerul interior con ine un număr de contaminan i mai mare şi nivelul de ventilare necesar pentru a men ine concentra ii acceptabile, este greu de prescris deoarece gradul de percep ie şi efectul biologic cumulat al poluan ilor asupra ocupan ilor încăperii, poate fi diferit de cel ob inut prin măsurători efectuate asupra fiecărui poluant în parte. Un exemplu concludent şi bine cunoscut este lipsa percep iei mirosului corpului omenesc într-un mediu cu fum. Din cauza acestei incertitudini, ratele de ventilare, calculate pentru un spa iu închis, erau date pentru concentra iile de
111

miros şi fum. Tabelul 1 (GIPSE) dă rata de ventilare pentru trei categorii de fumători: mari fumători, ocazionali şi nefumători. Având în vedere numărul mic de fumători în ambian e artificiale (SUA), noul standard ASHRAE 62-1989, dă un singur nivel al ratei de ventilare pentru fiecare tip de spa iu care include atât contaminan i mirosuri cât şi fumul de igară, tabelul 1. Tabelul 1. Cantitatea de aer exterior pentru sta ii climatizate (GIPSE) Debitul de aer exterior [l/s] Recomandat Minim Pe persoană Fabrici Birouri (necompart.) Mag.,supermark.
*●

Tipul de spa iu 0

Fumat 1 deloc par ial par ial

Pe persoană 3 5

2 8

Pe m2 de pard. 4 0,8 1,3 3,0

Teatre* par ial * Săli de dans par ial ● Dormit.de hotel mult 1,7 ● Laboratoare par ial 12 8 Birouri (particulare) mult 1,3 Reşedin e (medie) mult ●■ Rest.,cofet. par ial Baruri mult ● Rest.,sufragerii mult Încăperi, foarte mult 25 18 6,0 bir.adm.,săli de conf. Coridoare Efectuat calcul 1,3 ● Bucătării dom. Pe cap de locatar 10,0 ● Bucătării rest. 20,0 Toalete Pentru acest tip de spa ii 10,0 * - a se vedea cerin ele pentru fiecare ară ● – debitul de aer extras este determinant ■ – acolo unde există spa ii unde se stă la rând, capacitatea pentru locuri de stat aşezat se poate să nu fie adecvată pentru o ocupare totală În ultimii ani, valorile limită suportabile de CO2 au fost folosite pe scară largă pentru controlul debitului de aer exterior introdus într-un spa iu închis, folosind senzori de CO2. Mai recent, măsurătorile lui Fanger referitoare la calită ile aerului din
112

interiorul clădirilor ocupate, au arătat că limita admisibilă de CO2 este un indice slab privind calitatea aerului aşa cum este ea percepută de persoanele care vin de afară şi intră într-un spa iu închis. Observa ii similare au fost emise asupra concentra iilor de monoxid de carbon, impurită i în suspensie în aer şi componen i organici volatili. În figura 1 este dat, după Ghidul GIPSE, numărul de schimburi orare de aer proaspăt în func ie de spa iul minim pe persoană (4,27 m2/persoană), pentru un spa iu de birou, folosind limitele acceptabile pentru mirosul corpului, fumul de igară şi CO2. Se poate observa că debitul de aer exterior cel mai mic este pentru dilu ia CO2.

Fig. 1. Debitul de aer exterior pentru diluarea unor poluan i Producerea de umezeală în interior este legată direct de tipul de activitate precum şi de numărul ocupan ilor. Aceasta este în mod normal, mult mai mare în locuin e decât în spa ii comerciale, de exemplu. Cea mai mare cantitate de umezeală dintr-o locuin ă de 4 persoane se produce prin gătit, baie, spălatul şi uscatul rufelor. Prin urmare, este necesar să se acorde o aten ie specială locuin elor, pentru a dilua nu numai poluan ii, dar şi concentra ia vaporilor de apă. Până nu de mult, ventilarea locuin elor se făcea prin deschiderile existente în anvelopa clădirii (ferestre, fisuri). Odată cu înlocuirea focurilor în spa ii deschise cu încălzirea centrală, electrică, cu gaze de ardere şi răspândirea pe scară largă a etanşeizării geamurilor, ferestrelor etc., locuin ele au devenit mai pu in bine ventilate. Rezultatul este o creştere a problemelor legate de umezeală şi mucegai a acelor locuin e care nu sunt bine încălzite, în special în sezonul rece.
113

Această stare de lucruri pune în eviden ă necesitatea, ca pe lângă o îmbunătă ire a izola iei anvelopei şi mai multă încălzire, să existe sisteme de ventilare naturale sau mecanice, bine proiectate, care să asigure un control riguros al umidită ii. Trebuie avut în vedere creşterea pierderilor de căldură prin ventilare. Pentru cazurile de izolare mai slabă şi o furnizare de căldură mai scăzută în casă, umiditatea relativă este sub 70%, pentru o rată a ventilării de 0,5h-1. bucătăriile şi băile sunt, în acest caz, zone critice de condensa ie, în special pe păr ile smăl uite. Încălzirea suplimentară a acestor zone nu rezolvă problema condensului, datorită saturării aerului cu vapori. Problema poate fi rezolvată prin mărirea ratei de ventilare în timpul activită ilor din aceste zone (adică gătit, spălatul rufelor, baie), folosind ventilarea mecanică. Ventilatoarele de extrac ie, fie ac ionate manual, fie ac ionate de umidostate, sunt măsuri eficace de a limita răspândirea umezelii de la aceste zone în restul locuin ei. Ca alternativă, un sistem de furnizare echilibrată a energiei termice şi de extragere a aerului cu o unitate de recuperare a căldurii, poate fi o metodă eficientă pentru a controla umiditatea din locuin e fără pierderi mari de energie. 3. RATA DE VENTILARE PENTRU OCUPĂRI TEMPORARE Rata de ventilare pentru încăperile închise care au o ocupare variabilă sau temporară, precum sălile de clasă, sălile de spectacole şi alte clădiri publice, pot varia pentru a men ine concentra ii acceptabile ale poluan ilor interiori în timp. Prin reglarea ratei de ventilare se pot ob ine mari reduceri ale consumului de energie. În general, un poluant poate fi prezent în interior, înainte de a începe ocuparea, el poate fi produs de oameni, procese sau materiale din interiorul clădirilor sau poate veni odată cu aerul exterior. Orice combina ie a acestor surse este practic posibilă. 3.1. Rata de ventilare în regim tranzitoriu Pentru a evalua varia ia ratei de ventilare sau nivelul concentra iei în timp, este necesară o solu ie a ecua iei pentru echilibrarea masei poluantului în întreaga încăpere. Într-o unitate de timp, dt, cantitatea de poluant introdus odată cu aerul exterior, cantitatea de poluant degajată în interior şi cantitatea de poluant ce iese din încăpere odată cu aerul evacuat, produc o varia ie a concentra iei în aerul interior, dc, adică: sau: Vdc=(Y+Lce-Lc)dt V dc/dt=Y+L(ce-c)
114

(1)

unde:

V – volumul efectiv al încăperii, m3; L – debitul de aer introdus (evacuat),m3/s sau m3/s, persoană; ce- concentra ia externă a poluantului la timpul t; Y – volumul poluantului degajat în interior, m3/s sau m3/s, persoană. Presupunând un amestec perfect şi densitatea aerului din încăpere rămânând constantă, din rela ia (1) rezultă concentra ia de poluant din interior, la timpul t: c = [(Lce + Y ) / (l + Y )]{ − exp[− (L + Y )t / V ]}+ c0 exp[− (L + Y )t / V ] 1 (2) în care c0 este concentra ia de poluant din interior la momentul t=0. O formă simplificată a rela iei (2) poate fi scrisă în func ie de datele problemei: 1) concentra ia ini ială, c0=0: c = Lce + Y / L + Y 1 − exp − L + Y t / V (3) 2) concentra ia din aerul exterior, ce=0 c = 1 / 1 + L / Y 1 − exp − 1 + L / Y Yt / V (4) 3) concentra ia din aerul exterior, ce=0 şi nu există degajări interioare:

[(

)(

)]{

[ (

)

]}

[ (

)]{

[ (

)

]}

c=c0exp(-nt)

(5)

unde n reprezintă numărul de schimburi orare sau pe secundă în func ie de cum este dat timpul. Această rela ie este folosită pentru calculul ratelor de ventilare într-o clădire, folosind tehnica gazului trasor. 4) regim de stabilizare (t→∞); concentra ia de echilibru din interior este atinsă, deoarece t→∞ pentru a da o concentra ie finală: c∞=(Lce+Z)/(L+Y) (6) această ecua ie arată independen a concentra iei finale de volumul încăperii, V. Totuşi valoarea lui V va afecta rata de ventilare la care c→ c∞. Concentra ia ini ială c0, de asemenea nu are nici o influen ă asupra concentra iei finale. 3.2 Timp mort şi timp total Controlul sistemelor de ventilare poate fi necesar pentru spa iile cu ocupa ie temporară sau variabile. Func ionarea unor asemenea sisteme poate întârzia sau avansa ocuparea în func ie de sursa de poluant şi de varia ia ocupării. În momentul actual sunt sisteme de control care pot fi folosite pentru reglarea debitului de aer din exterior, în conformitate cu concentra ia poluantului din interior. Senzorii de calitate a aerului sunt instala i în spa iul ventilat sau pe canalele de evacuare şi ac ionează, de regulă, asupra pornirii ventilatorului, pentru a men ine valoarea stabilită a concentra iei. Deşi sesizoarele de CO2 sunt folosite pe scară largă, studii recente au arătat că limita acceptabilă a concentra iei de CO2, nu este un bun indicator a calită ii aerului din încăperi.
115

Varia ia mărimii debitului de aer şi controlul debitului de aer exterior pot fi folosite pentru determinarea timpilor totali şi timpilor mor i de func ionare a sistemului de ventilare în cazul unei ocupări temporare. Timp mort. Când poluan ii sunt asocia i numai cu ocuparea umană şi sunt împrăştia i pe căi naturale în timpul de neocupare, func ionarea sistemului de ventilare poate fi întârziată până în momentul în care concentra ia de la interior a poluan ilor atinge limita pentru cerin ele unei ventilări minime, în condi ii de stabilizare. În acest caz, introducerea aerului exterior poate întârzia ocuparea. Concentra ia de contaminare, c, în absen a introducerii de aer din exterior, este dată de rela ia: c=(Y/V)t (7)

unde simbolurile au semnifica iile precedente. În lipsa contaminării aerului din exterior, concentra ia permanentă poate fi ob inută din rela ia (6), făcând ce=0 şi presupunând că Y<<V. Astfel: c∞=G/V întârzierea maximă a ventila iei după ocupare are loc atunci când c= c∞ adică: t=V/L (9) (8)

Timp total. Când poluan ii genera i în interior nu sunt asocia i cu ocupan ii sau cu activită ile lor, dar sunt produşi de alte surse interne (ex.: materiale şi procese), introducerea aerului exterior poate fi oprită în timpul perioadelor de neocupare, cu condi ia ca poluan ii să nu prezinte un risc pe termen scurt pentru sănătate. În astfel de cazuri, introducerea de aer exterior trebuie să asigure o calitate acceptabilă a aerului din interior la începerea ocupării. Timpul total poate fi calculat din rela ia (2), pentru nici un fel de contaminare externă şi presupunerea că Y<<L. Cu aceste condi ii, rela ia (2) devine: c=(Y/L)[1-exp(-Lt/V)]+c0exp(-Lt/V) de aici, explicitând exponen iala, se ob ine: exp(-Lt/V)=(cL-Y)/(c0L-Y) de unde rezultă: t=(V/L)ln[(c0L-Y)/(cL-Y)]=(V/L)ln[(c0L/Y-1)/( cL/Y-1)] Din rela ia (), concentra ia de stabilizare este c∞=y/L. Substituind aceasta în rela ia pentru t, aceasta devine: t=(V/L)ln[(c0/c∞-1)/(c/c∞-1)]
116

sau t=(V/L)ln[(c0/c∞-1)/X] (10) unde X= c0/c∞-1, care este o frac ie a creşterii concentra iei de stabilizare, de mai sus. Rela ia (10) arată că, pentru a realiza un timp total finit, X trebuie să fie mai mare decât zero. Dacă, pentru a scurta timpul total se vor folosi valori mari pentru X, ocupan ii vor fi expuşi la concentra ii mai mari decât concentra iile la valorile limită ale lui X la începutul ocupării. În practică, trebuie făcut un compromis între timpul total şi concentra ia ini ială care este acceptabilă. Standardul ASHRAE recomandă o valoare a lui X=0,25. 4. EFECTUL DILUĂRII IMPERFECTE Rela ia (2) şi cele derivate din ea, sunt valabile în ipoteza unui amestec perfect între aerul exterior introdus şi aerul din încăpere, adică există o dilu ie perfectă a poluan ilor din încăpere. În realitate, acestea sunt cazuri foarte rare şi, invariabil, aerul exterior introdus nu se amestecă perfect cu aerul din zonele ocupate. Există posibilitatea, în acest caz, datorită schemei de ventilare, ca aerul introdus să fie evacuat înainte de a prelua întreaga cantitate de poluan i din încăpere, care-i revine. Această situa ie va avea drept rezultat existen a unor concentra ii diferite în zona de ocupare şi pentru a se ob ine valoarea limită a concentra iei, va fi necesară o cantitate de aer introdus mai mare. Gradul amestecării aerului introdus din exterior cu aerul din încăpere este exprimat prin termenul eficien ă a ventilării sau eficacitatea ventilării. Există şi alte defini ii ale acestui termen, dar SANDBERG defineşte două categorii principale ale eficien ei ventilării, într-o condi ie de stabilizare. Eficien a relativă a ventilării. Aceasta exprimă modul în care variază capacitatea sistemului de ventilare între diferitele păr i ale încăperii. Poate fi exprimată fie printr-o eficien ă relativă locală, fie ca o medie a tuturor eficien elor relative pentru întreaga zonă ocupată. Eficien a locală relativă a ventilării, Er este exprimată astfel: Er=(cx-ce)/( c-ce) (11) şi eficien a relativă totală a ventilării,

E r, este exprimată prin:
(12)

E r =(cx-ce)/(cm-ce)
unde: c – concentra ia poluantului într-un punct al zonei ocupate, în ppm; cm – concentra ia medie în zona ocupată, în ppm; ce – concentra ia din aerul exterior, în ppm; cx – concentra ia din aerul evacuat, în ppm.
117

Eficien a absolută a ventilării. Aceasta exprimă capacitatea sistemului de ventilare de a reduce concentra ia poluării în func ie de maximul teoretic realizabil. Este exprimată prin rela ia: Ea=(c0-c)/(c0-ce) unde : c0 – concentra ia ini ială într-un punct al zonei ocupate, în ppm; c – concentra ia în acelaşi punct după un timp t(s), în ppm. Eficien a relativă a ventilării este o mărime a dispersiei poluantului şi nu ia în considerare nici nivelul concentra iei absolute nici schimbările de concentra ie fa ă de valorile ini iale. Valoarea lui Er este întotdeauna pozitivă şi poate fi mai mică, egală sau mai mare decât unu, în func ie de locul din încăpere şi modul de introducere a aerului în încăpere (schema de ventilare). Eficien a absolută a ventilării o reprezintă varia ia concentra iei drept rezultat al varia iei ratei de ventilare şi ea este întotdeauna mai mică decât unu. Pentru a depăşi efectul diluării imperfecte a poluării din interior, cu aer din exterior, va fi necesară o cantitate de aer mai mare decât cea rezultată din rela iile (2...10). (13)

Bibliografie:

1. Manualul de Instala ii, vol. V, Ed. Artenco, 2002. 2. Recknagel, Sprenger, Hönmann, Schramek – Manuel pratique du génie climatique, PYC EDITION LIVRES, Paris, 1995. 3. Ghidul GIBSE – Anglia. 4. Standardul ASHRAE – SUA.

118

CAVITA IE ŞI SUPERCAVITA IE

Lt. col. conf. univ. dr. ing. Dan CAVAROPOL, FACULTATEA DE POMPIERI Abstract: The work presents the cavitations phenomenon and a series of their applications. and supercavitation

Cavita ia se referă la apari ia unor bule de gaz în lichid. Acest fenomen se împarte în două clase: a) cavita ia iner ială (sau tranzitorie). b) cavita ia neiner ială. Cavita ia iner ială este fenomenul de apari ie a unei păr i de aer în lichid şi a dispari iei sale, cu producerea de unde de şoc. Această cavita ie apare în pompe, rotoare,elice şi în esutul vascular al plantelor. Cavita ia neiner ială apare când o bulă de gaz în fluid este for ată să oscileze în formă şi mărime datorată unui tip de energie primită de lichid, ca aceea a unui câmp acustic. Aplica iile acestui tip de cavita ie se regăsesc la băile de cură are ultrasonică, dar apare şi în pompe şi diverse rotoare. Apari ia cavita iei are la bază depresiunea ce se formează datorită: – curgerii cu viteză mare a lichidului (în tub Venturi, în apropierea palei rotorice, în pompă, la elicea vaporului sau submarinului). De fapt, zona cu viteză foarte mare corespunde unei zone cu presiune mică, conform Teoremei lui Bernoulli. Se vorbeşte adesea de cavita ie hidrodinamică, descoperită în 1917 de Lord Rayleigh, în urma căreia apare un silaj de bule sau un strat de vapori lângă paletele rotorice; – varia iilor de densitate a unui lichid supus unei unde acustice, în general ultrasunete de putere. Acest tip de cavita ie poartă denumirea de „cavita ie acustică”. Cavita ia iner ială A fost pentru prima dată studiată în secolul XIX de către Lord Rayleigh, când s-a luat în considerare spargerea unei bule sferice de gaz în lichid. Când un lichid este supus unei presiuni suficient de joasă, se pot produce în interiorul acestuia cavită i de

gaz. Acest tip de cavita ie, numită incipientă, poate apare pe paleta rotorică a unui rotor cu tura ie mare sau pe orice suprafa ă vibrantă aflată în lichid cu suficientă amplitudine şi accelera ie. Alte metode prin care se poate produce acest tip de cavita ie sunt: impulsurile laser (cavita ia optică) sau descărcarea electrică. Vaporii de gaz se evaporă în cavitatea formată din mediul înconjurător, astfel încât, în cavitate nu este vid, ci un gaz la presiune relativ scăzută. Aceste cavită i încep să se spargă din cauza presiunii mari a lichidului înconjurător. În momentul spargerii, temperatura şi presiunea din interior cresc. Spargerea este adesea înso ită de disiparea violentă de energie sub formă de unde de şoc acustice şi lumină. În momentul colapsului total, temperatura vaporilor în bule poate ajunge la mai multe mii de grade Kelvin şi presiunea, la sute de atmosfere. Cavita ia iner ială apare şi în prezen a unui câmp acustic. Bulele microscopice de gaz încep să oscileze odată cu aplicarea câmpului sonor, iar dacă intensitatea este suficient de mare, bulele vor creşte în dimensiune şi apoi se vor sparge. Băile de cură ire ultrasonică utilizează acest tip de cavita ie a bulelor de gaz microscopic pentru eroziunea murdăriei depusă pe materiale. Procesul fizic al cavita iei este asemănător cu cel al fierberii, diferen a constând în procesul termodinamic care precede formarea vaporilor, astfel: fierberea apare când presiunea locală a vaporilor din lichid este mai mare decât presiunea mediului înconjurător şi există suficientă energie să cauzeze schimbarea de fază din lichid în gaz, pe când cavita ia apare când presiunea locală este presiunea de vaporizare, care este în strânsă legătură şi cu tensiunea superficială a lichidului. Ca să înceapă să apară, bulele cavita ionale au nevoie de o suprafa ă de contact, precum: impurită ile din lichid, micile bule de gaz nedizolvate din lichid şi în general, orice suprafa ă hidrofobă. Bulele preexistente încep să crească când sunt supuse unei presiuni mai mici decât presiunea de prag, numit pragul lui Blake. Cavita ia neiner ială Este procesul în care bulele din lichid sunt for ate să oscileze în prezen a unui câmp acustic suficient de intens ca să poată cauza colapsul total al bulelor. Acest tip de cavita ie provoacă mai pu ină eroziune decât cavita ia iner ială şi este folosită la cură area materialelor delicate. Efectele cavita iei sunt de două tipuri: – negative: producerea de zgomot, distrugerea componentelor maşinilor hidraulice, vibra ii şi scăderea randamentului. Când bulele se sparg, energia din lichid se condensează în zone foarte mici, creându-se zone cu temperatură foarte mare, cu emisie de unde de şoc şi zgomot. Zgomotul creat de cavita ie este foarte important la submarine, care creşte posibilitatea de a fi detectate de inamici.

Colapsul local al cavită ilor este un fenomen localizat şi poate eroda metalele precum o elul. Ciupiturile create de colapsul bulelor cavita ionale produce daune rotoarelor şi statoarelor, scurtându-le timpul de via ă. – benefice: folosirea în aparatele de cură are ultrasonică ce folosesc undele sonore şi colapsul bulelor cavita ionale. Nici acum nu este pe deplin în eles modul cum se produce cură area materialelor de către aceste bule. În industrie, cavita ia este folosită la omogenizarea, amestecul şi despăr irea particulelor suspendate din emulsiile lichide coloidale, precum vopselele sau laptele. Cavita ia se ob ine prin proiectarea corespunzătoare a rotorului sau prin trecerea lichidului printr-un ajutaj divergent, la care scăderea presiunii în lungul curgerii conduce la apari ia fenomenului de cavita ie. Suprafe ele pe care bulele se sparg sunt fabricate din materiale foarte rezistente, precum: o elul inoxidabil, Stellite şi diamante policristalice (PCD). Aparatele de purificare a apei cu ajutorul cavita iei sunt folosite pentru separarea poluan ilor şi moleculelor organice. Lumina emisă de către bulele cavita ionale este numită sonoluminiscen ă. Flaşurile de lumină sunt foarte scurte (între 35 şi câteva sute de picosecunde) cu vârful de intensitate de 1-10 mW. Bulele emit lumina, cu aproximativ 1µm, în func ie de fluidul înconjurător (apă) şi gazul din interiorul bulelor (aerul atmosferic). Bula de aer suferă o instabilitate semnificativă, datorată for elor Bjerknes şi este de tipul Ragleigh-Taylor. Dacă se adaugă o mică cantitate dintr-un gaz nobil, precum heliul, argon sau xenon în gazul din bule, va creşte intensitatea luminii emise. Lungimea de undă emisă este foarte mică în domeniul ultraviolet, iar temperatura atinge valori de 20.000 K. Această temperatură ridicată poate fi o metodă de producere a termofuziunii nucleare. Se vorbeşte de fuziunea în trill (cercetări efectuate în ianuarie 2006 la institutul politehnic din Rensselaer), fără folosirea unei surse externe de neutroni. Dinamica mişcării bulei este caracterizată de ecua ia Rayleigh-Plesset:

R R+

..

3 1 R 2γ R = ( p g − p0 − p (t ) − 4η − ) 2 q R R

. 2

.

(1)

Această ecua ie este derivată din ecua ia Navier-Stokes şi descrie varia ia razei R a bulei în func ie de timpul t. Mărimile au semnifica ia: η – vâscozitate; p – presiunea ; γ – tensiunea superficială. Această ecua ie, destul de aproximativă, conduce la o bună estimare a mişcării unei bule sub presiune acustică. Emisia de lumină este precedată de apari ia bulei, expansiunea lentă a ei urmată de o contrac ia rapidă. Chimicalele hidrofobe sunt atrase sub apă de cavita ie, ca urmare a diferen ei de presiune între bule şi lichid for ându-le să se unească.

Aplica iile medicale ale cavita iei se referă la distrugerea pietrelor în litotripsie şi în metoda HIFU (tratament neintruziv al cancerului). Cavita ia în pompe şi elice Când un rotor (la pompe) sau o elice (la vapoare şi submarine) se mişcă în lichid, se formează zone cu presiune joasă în jurul paletelor. Cu cât se mişcă mai repede rotorul, cu atât mai joasă presiunea poate să devină. Când presiunea atinge pv (presiunea de vaporizare), fluidul vaporizează şi se formează bule mici de gaz. Când bulele se sparg mai târziu, se produc unde de şoc în fluid, cu efecte sonore şi distrugeri ale paletelor rotorice.

Fig. nr. 1 Cavita ia poate apare la aspira ia pompei sau la refulare. Cavita ia la aspira ie apare în sec iunea de aspira ie a pompei, când apare o presiune mică, lichidul trecând în vapori în ochiul de aspira ie al rotorului. Vaporii sunt vehicula i până la refularea pompei, unde sunt comprima i înapoi în lichid datorită presiunii mai mari la refulare. Implozia apare brusc şi atacă fa a rotorului, bucă i de material putând fi îndepărtate ceea ce conduce la o distrugere prematură a rotorului. Cavita ia la refulare apare când în sec iunea de refulare presiunea este extrem de mare, iar randamentul este cu cel mult 10% sub cel maxim. Această presiune cauzează recircularea lichidului în pompă în loc de refularea lichidului în pompă, în loc de refularea lui în exterior. La curgerea în jurul rotorului, lichidul trece prin por iuni înguste, cu viteză extrem de mare. Aceasta determină apari ia unui vacuum (similar cu cel din ajutajul Venturi), în momentul vaporizării lichidului. Se pot produce distrugeri premature ale inelelor de etanşare.

Fig. nr. 2 Apari ia cavita iei în plantele vasculare, de tipul coniferelor, gymnospermelor (Pinophyte etc.) cu numele ştiin ific de Tracheophyta şi Tracheobionta. Energia apei este foarte mare, încât aerul din apă tinde să expandeze umplând vasele capilare ale plantei. Acest fenomen poate cauza moartea plantei. În anumi i copaci, zgomotele cavita iei se aud limpede, iar uneori toamna, scăderea de temperatură duce la formarea bulelor de aer cauzând căderea frunzelor. În continuare, sunt prezentate câteva aspecte legate de supercavita ie. Supercavita ia este teoria care va permite vehiculelor submarine să depăşească viteza de 180 km/h. Fenomenul a fost deja studiat de către ruşi de mai bine de 40 ani (Institutul de Cercetări Hidrodinamice din Kiev). Scopul cercetătorilor este de a produce în fa a submarinelor, vaporizarea apei de mare. Bulele create permanent pot permite depăşirea vitezei critice, echivalentul barierei sonice în aer. În mod oficial, în 1977, inginerii sovietici au dezvoltat primul proiectil folosind supercavita ia , torpile VA-111 Shkvol. Aceasta merge în apă cu 100 m/s, fa ă de numai 35 m/s pentru o torpilă conven ională. Când obiectul (torpila) merge în apă cu o viteză mare, se formează o cavitate care se poate prelungi suficient de mult, astfel încât înconjoară corpul în întregime. Supercavita ia foloseşte efectul cavita iei clasice pentru a crea o bulă mare de gaz în interiorul unui lichid, permi ând unui obiect de a se mişca cu viteză mare în lichid fiind complet înconjurat de bulă. Cavitatea (bula) reduce foarte mult frecarea (se ştie că frecarea în apă e de aproape 1000 ori mai mare decât în aer). Practic, se poate spune că în supercavita ie, obiectul „zboară” în gazul înconjurător.

În 2004, fabricantul german DIEHL BG a anun at fabricarea torpilei cu supercavita ie numită Baracuda, ce are o viteză de 800 km/h. Supercavita ia este foarte studiată şi în teoria legată de magnetohidrodinamică.

Fig. nr. 3

Bibliografie:

1. 2. 3. 4. 5.

6.

Barber, B.P. and Putterman, S.J. (1991). Observations of synchronous picosecond sonluminescence. Nature, 352, 318. Blake, W.K. (1986b). Mechanics of flow-induced sound and vibration. Academic Press. Cavaropol D.V,(2002), Maşini hidraulice-partea I. Chahine, G.L. and Duraiswami, R. (1992). Dynamical interactions in a multibubble cloud. ASME J. Fluids Eng., 114, 680-686. Gilmore, F.R. (1952). The collapse and growth of a spherical bubble in a viscous compressible liquid. Calif. Inst. of Tech. Hydrodynamics Lab. Rep. No. 26-4. Lush, P.A. and Angell, B. (1984). Correlation of cavitation erosion and sound pressure level. ASME. J. Fluids Eng., 106, 347-351.

7. 8. 9. 10. 11. 12.

13.

Martin, C.S., Medlarz, H., Wiggert, D.C., and Brennen, C. (1981). Cavitation inception in spool valves. ASME. J. Fluids Eng., 103, 564-576. Matsumoto, Y. and Watanabe, M. (1989). Nonlinear oscillation of gas bubble with internal phenomena. JSME Int. J., 32, 157-162. Ooi, K.K. (1985). Scale effects on cavitation inception in submerged water jets: a new look. J. Fluid Mech., 151, 367-390. Plesset, M.S. and Prosperetti, A. (1977). Bubble dynamics and cavitation. Ann. Rev. Fluid Mech., 9, 145-185. Prosperetti, A. and Lezzi, A. (1986). Bubble dynamics in a compressible liquid. Part 1. First-order theory. J. Fluid Mech., 168, 457-478. Soyama,H., Kato, H., and Oba, R. (1992). Cavitation observations of severely erosive vortex cavitation arising in a centrifugal pump. Proc. Third I.Mech.E. Int. Conf. on Cavitation, 103-110. Young, F.R. (1989). Cavitation. McGraw-Hill Book Company.