1. Ce este elita? 2. Teoria selectiei sociale negative. Circulatia elitelor. 3.

Clasa pozitiva, clasa

negativa. 4. Circulatia elitelor. Aristocratie si religie. 5. Elite vulpi, elite lei. 6. Sistemul social.
Ciclurile dependentei mutuale.
1. Reziduurile au o distributie eterogena n cadrul unei populatii. De la un individ la altul, de la o
grupare la alta, apar diferente n ceea ce priveste ponderea, tipul si intensitatea reziduurilor n
compozitia psihologica si sociala a conduitei individuale si colective. Unul este mai combinator,
altul este mai conservator, unul este mai egoist, altul e mai altruist, unul are o mai mare nevoie
de uniformitate (asemanare) cu ceilalti, altul, dimpotriva, are o mare nevoie de personalizare, de
integritate personala, etc etc. Prin urmare, "societatea umana nu este omogena: oamenii sunt
diferiti fizic, moral, intelectual." (p.1293).
Mai apoi, clasele sociale nu sunt integral separate. Exista "numeroase moduri ale amestecului"
claselor si grupurilor sociale. Toate acestea ne ngaduie sa vorbim despre o eterogenitate sociala
si deci despre societati eterogene, nu omogene.
Eterogeneitatea sociala face posibila si reclama circulatia sociala a indivizilor si deci a
reziduurilor de la un grup social la altul.
Aceasta circulatie, asadar, este prima consecinta sociologica a eterogenitatii sociale. nct,
fenomenul pe care trebuie sa-l examinam la acest nivel, n acest cadru, este acela al circulatiei
sociale si al modurilor acesteia.
Examinarea acestui fenomen cuprinde doua chestiuni distincte:
a) chestiunea grupurilor sociale semnificative (numar si tipuri) n raport cu structura eterogena a
societatii;
b) chestiunea modurilor de circulatie ntre aceste grupuri.
Analiznd, problematica eterogenitatii sociale, Pareto constata ca, att gruparea sociala ct si
circulatia sociala se desfasoara n baza unor regularitati care au rang de "legi sociologice".
Acestea sunt doua: "legea elitelor" si legea "circulatiei elitelor".
Prima lege se refera la modul n care se grupeaza indivizii si ne previne ca n cadrul procesului
de grupare sociala exista tendinta spre polarizarea sociala a unui grup superior numit elita si a
unei grupari inferioare numite masa.
Prin urmare, distributia reziduurilor, a caracterelor intelectuale, a meritelor morale etc, nu se
desfasoara la ntmplare ci dupa legea acestei polarizari ntre elite si mase.
Cea de-a doua lege, ne previne ca procesul acumularii indivizilor de elita nu se desfasoara strict
la nivelul elitei prin endogrupare, (n interiorul grupului superior) ci n si din toata populatia,
astfel nct ntre elita si masa se desfasoara un continuu proces de circulatie. Acesta este denumit

de catre Pareto "circulatia elitelor" si aceasta circulatie are un caracter necesar, ceea ce ne
permite sa vorbim despre el ca despre o lege sociologica.
Ori de cte ori 515e45f procesul de circulatie a elitelor este mpiedicat, sunt ntrunite conditiile
violentei sociale.
Asadar, violenta sociala are, n sistemul sociologic paretian aceeasi functie teoretica si deci
aceeasi semnificatie ca si conceptul de anomie n sistemul sociologic durkheimist. Cele doua
concepte fac parte din ceea ce s-ar numi teoria sau "paradigmele" dezechilibrului social.
Vom examina mai ncolo paradigma paretiana a "violentei sociale" cnd ne vom referi la teoria
folosirii fortei n societate. Aceasta este o paradigma de sine statatoare, ceea ce nseamna ca
poate fi decupata si utilizata, dimpreuna cu alte paradigme, pentru analiza dezechilibrelor sociale
(care, n viziunea lui Durkheim, mbraca forma anomiei, pe cnd, n viziunea lui Pareto, mbraca
forma violentei sociale, concept, pe care-l lasam deocamdata nedefinit).
Asadar, ce este elita?
"Notiunea principala a termenului de elita, scrie M. Kolabinska, n lucrarea ei La circulation des
lites en France, citata de V. Pareto, este cea de superioritate... ntr-un sens larg, eu nteleg prin
elita unei societati acei oameni care poseda calitati de inteligenta, de caracter, de capacitate de
orice gen, de directie, de nivel remarcabil. Exclud, n acelasi timp, integral, orice apreciere
asupra meritelor si utilitatilor acestor clase /de oameni/" (cf. p.5, apud Pareto, p.1295).
Analiza elitelor, deci, face abstractie de aspectele privind natura buna sau rea, utila sau inutila,
blamabila sau laudabila, a diverselor caracteristici ale oamenilor, concentrndu-se strict asupra
"gradului, a nivelului acestor caracteristici". Teoria elitelor ne cere, deci, sa facem abstractie de
"etica unor calitati" sau caracteristici si sa tinem seama doar de gradul (nivelul) ei. Altminteri
spus,"ce indice cantitativ putem atribui fiecarui om n privinta gradului n care acela poseda o
caracteristica data." (p.1296).
"Presupunnd ca se pot atribui indici fiecarui individ, n raport cu bransa lui de activitate, prin
care putem caracteriza capacitatile sale n maniera n care punctam performantele la un examen
la diferite materii scolare, vom fi n masura sa atribuim celui care exceleaza n profesiunea lui
indicele 10, iar celui care nu reuseste sa aiba nici un client i vom da 1, spre a putea sa-i dam 0
celui care este cu adevarat cretin" (p.1296).
Celui ce-a cstigat milioane i dam 10, celui ce-a cstigat cteva mii i dam 6 si celui care
reuseste doar sa nu moara de foame i dam 1 (ibidem).
"Femeii politice, precum Aspasia lui Pericle, Mentenon a lui Ludovic al XIV-lea, Pompadour a
lui Ludovic al XV-lea, care au stiut sa capteze gratia celor puternici, si care au jucat un rol n
guvernarea pe care ei au exercitat-o, le vom da note de 8 si 9. Destrabalatei care nu face dect sa
satisfaca senzualitatea barbatilor si n-are nici o influenta asupra treburilor publice, i vom da nota

0... Unui poet ca Musset i vom da 8 sau 9 dupa gust. Unui facator de rime care-i face pe oameni
sa fuga recitndu-si sonetele, i vom da 0" (p.1296).
n toate aceste cazuri, Pareto ne previne sa nu prejudecam problema elitelor prin "ntrebari pe care
le-am putea pune asupra eticii acestor calitati ori asupra utilitatii lor sociale" (p.1297).
"Sa formam deci o clasa dintre cei care au indicii cei mai ridicati n ramura n care-si desfasoara
activitatea, si sa dam acestei clase numele de elita. /s. red/... Pentru studiul pe care-l vom
ntreprinde asupra echilibrului social, e bine sa divizam aceasta clasa n doua. Vom pune ntr-o
parte pe cei care, direct sau indirect, joaca un rol notabil n guvernare; ei vor constitui elita
guvernamentala /s. n/. Restul va forma elita non-guvernamentala" (ibidem, p.1297).
Decuparea elitei ne previne asupra restului populatiei, care va alcatui mpreuna o categorie
aparte.
"Avem deci doua paturi n populatie: 1. patura sau stratul inferior, clasa straina elitei... ; 2. patura
sau stratul superior, elita, care se divizeaza n doua: a) elita guvernamentala si b) elita
nonguvernamentala" (p.1298).
Pentru repartizarea fiecarui individ la locul lui nu exista examene. Acestea sunt "suplinite de alte
mijloace: prin anumite etichete care nlocuiesc examenul... De exemplu, eticheta de avocat
desemneaza un om care trebuie sa cunoasca dreptul si care adesea l cunoaste, dar care uneori
nu-l cunoaste de loc. ntr-o maniera similara, ntr-o elita guvernamentala se gasesc toti cei care
poarta eticheta functiilor politice de un anume rang; de exemplu: ministru, senator, deputat, sef
de serviciu ntr-un minister, presedinte al curtii de apel, general, colonel etc, n afara exceptiilor
inevitabile /s.n. / a celor care au reusit sa se strecoare printre cei dinti fara a poseda calitatile
corespunzatoare etichetei pe care au obtinut-o" (p.1298).
Pareto era constient de "puterea" etichetei de status (titlul) si de asemeni sesiza fenomenul (nou
n ordine istorica) al separarii calitatii personale de eticheta de status. Este drept ca Pareto
atribuie acestui fenomen un statut de exceptie.
2. n cadrul sociologiei romnesti, M. Eminescu va observa ca n cazul societatii romnesti,
exceptia devine regula astfel ca toti guvernantii sunt posesori de titluri (etichete) nu si de
calitatile cerute pentru buna functionare a titlului. ntre titlu (eticheta functiei) si calitatea
personala ceruta de bunul exercitiu al functiei, nu exista nici o legatura si acest fenomen l va
conduce pe Eminescu la formularea celor doua idei sociologice cruciale ale conceptiei sale si
anume: teoria selectiei negative si teoria compensatiei. Aceste doua teorii nu sunt inventii ci sunt
cele mai adecvate formule sociologice pentru o societate n care exceptia capata statutul regulii,
mbraca un caracter cvasiregulat.

Pareto nu admite acest fenomen dect cu caracter de exceptie, chiar daca frecventa celor care fac
proba unei inadecvari ntre eticheta de status (titlul detinut) si calitatile personale este mai mare
n cazul elitei guvernamentale dect a celei neguvernamentale.
"Aceste exceptii, precizeaza Pareto, /este vorba despre cei ce s-au structurat n elita
guvernamentala fara a poseda capacitati la naltimea titlurilor detinute, n. n, I. B. / sunt mult mai
considerabile dect pentru avocati, medici, ingineri sau pentru cei ce s-au mbogatit prin
abilitatea lor proprie sau nca pentru cei care fac proba talentului n muzica, n literatura etc.
Motivul este, ntre altele, ca n toate ramurile activitatii umane etichetele sunt obtinute direct de
fiecare individ, n vreme ce pentru elita o parte a etichetelor sunt ereditare; de exemplu, cele ale
bogatiei. Altadata existau etichete ereditare si n elita guvernamentala. Astazi, sunt ereditare doar
cele ale suveranilor. Dar, daca ereditatea directa a disparut, ereditatea indirecta a ramas puternica,
si cel ce-a mostenit un patrimoniu este usor numit senator, n anumite tari, unde te poti face ales
deputat platind electorii si adulndu-i, prin profesiuni de credinta arhidemocratice, socialiste,
anarhiste. Bogatia, rudenia, relatiile sunt utile n multe alte cazuri si mijlocesc transmiterea, catre
cine n-ar trebui s-o posede (detina), a etichetei de elita n general sau a elitei guvernamentale n
particular" (p.1299).
Eminescu a cercetat acest fenomen dimpreuna cu tot aparatul eristic (de sofisme) folosit pentru a
disimula un proces de proportii catastrofale. Partea stranie a acestui fenomen este aceea ca legea
circulatiei sociale nu controleaza calitatea morala, iar uneori nici calitatea capacitatilor celor care
circula social de la un grup la altul, dinspre masa spre elite.
Legea circulatiei elitelor regleaza circulatia titlurilor sau, cu termenul lui Pareto, a etichetelor, nu
circulatia capacitatilor. Pareto face ipoteza normala (valabila pentru cazul normal) ca ntre
eticheta si gradul de excelenta al celui care-o detine ca titlu, ca functie, n genere ca pozitie,
exista o relatie statistic necesara si ncadreaza toate abaterile n clasa exceptiilor nesemnificative.
Sa ne imaginam nsa o societate n care nu functioneaza corelatia dintre titlu si competenta
(capacitatile cerute de titlu). n acest caz, legea circulatiei sociale nu se va bloca dar ceea ce va
circula va fi nu excedentul unei capacitati ci deficitul ei. Eminescu numeste acest proces selectie
sociala negativa. Pareto analizeaza cazul n care selectia sociala este un joc de "suma pozitiva" si
ignora cazul acelui joc al selectiei de "suma negativa", cnd ceea ce se aduna n "elita" da un
rezultat de "suma negativa". n acest caz, elita este un loc de acumulare a deficitului social si
acest deficit se rezolva pe seama "parazitismului social" deci n contul si pe seama muncii
necompensate a societatii. Am dorit sa atragem atentia asupra unui caz extrem al teoriei
circulatiei elitelor, caz, care cum vedem, este o consecinta teoretica a unei idei sociologice, nu
pur si simplu expresia unei stari afective de respingere. n cazul societatii romnesti, Eminescu a
dezvoltat teoria elitelor si a circulatiei sociale n aceasta directie pentru ca tocmai aceasta
corespundea cazului romnesc. Teoria nsa, cum vedem, ramne valabila independent de cazul
romnesc pur si simplu. Ideea teoretica a selectiei negative si deci a unei elite cu semnul minus
nu-si pierde valabilitatea cnd parasim cazul empiric al societatii romnesti. Ea este cu adevarat

o idee teoretica nu pur si simplu o "generalizare empirica" si ca atare si pastreaza valoarea

teoretica independent de situatia empirica prin care s-a "ilustrat".
Ce este o elita cu semnul minus? Aceea n care se aduna cei ai caror indici de capacitate reala se
afla sub nivelul indicilor de capacitate ceruti de titlurile ocupate ("etichetele" corespunzatoare
locului detinut ntr-o "clasa" a societatii).
Elita, n sensul sociologiei paretiene, i cuprinde pe cei care au indicii maximi de capacitate. Din
acest punct de vedere vom constata ca acest concept al lui Pareto este un concept teoretic, reda,
adica, un caz limita. Oricum, elita reprezinta o "clasa pozitiva", la Pareto, adica acea "clasa" care
grupeaza cele mai nalte capacitati n raport cu titlurile ("etichetele") corespunzatoare. Putem sa
ne imaginam nsasi cazul opus, al unei "clase negative", care grupeaza, altminteri spus, indivizii
cu indicii de capacitate reala sub nivelul indicilor de capacitate maxima (ideala), sau chiar cu
indicii cei mai scazuti. Cazul acesta ar fi acela n care, de exemplu, n elita medicilor s-ar afla nu
medicul cu indicele cel mai ridicat de capacitate ci acela care are indicele cel mai scazut de
capacitate. Cnd aceasta clasa negativa este si "elita guvernanta" ea se manifesta ca o "patura
superpusa", care nu provine deci dintr-o circulatie sociala ntre masa si elite ci dintr-o circulatie
ntre "elitele" sau "grupurile" aflate deasupra societatii, neamestecate si necontrolate de catre
societatea locala (de catre masa). Acesta este sensul eminescian al "paturii superpuse".
Nu ntlnim dect arareori un caz att de tipic pentru ceea ce Pareto ntelegea prin "teoria
adevarata". Arareori putem gasi ilustrare pentru cazul de confirmare a unei teorii prin infirmarea
ei radicala. Teoria elitelor si a circulatiei sociale a elitelor este confirmata tocmai n cazul
sociologiei eminesciene a paturii superpuse. Aceasta situatie se ndeparteaza pna la polul opus
de ntelesurile teoriei paretiene. Este un caz de functionare a teoriei pentru cazurile care-o
infirma. Adica un caz de reconstructie teoretica.
Prin urmare, ntr-o societate nu circula doar indivizii ci si "etichetele" astfel ca la adapostul unei
etichete pot circula nu "capacitati" ci "nulitati" si n felul acesta, n locul capacitatilor, n elita se
acumuleaza nulitatile. si aceasta pentru ca orice titlu are un indice de excelenta care variaza de la
un minim la un maxim.
3. n viziunea lui Pareto, o elita este o marime sociologica de valoare pozitiva.
Dar aceasta marime poate avea o valoare negativa daca n elita se grupeaza indivizi cu indici
minimi de capacitate profesionala n raport cu titlurile (etichetele) detinute. Aceasta este o "clasa
negativa". De unde putem deduce aceasta?
O elita nseamna produsul dintre un numar de titluri si un numar de indivizi cu capacitati (indici)
maxime n raport cu acele titluri.
Dar pot fi cazuri n care marimile sa fie asociate prin relatie invers proportionala: deci nivelurile
profesionale care cer competente maxime sa fie ocupate de indivizi cu capacitati minime.

Este cazul n care avem un deficit de capacitati profesionale maxime n populatia care ocupa
(detine) locurile ntr-o elita. Cnd numarul celor care detin "eticheta" unei clase fara a avea
calitatile corespunzatoare acesteia l depaseste pe al celor care poseda eticheta si au calitati
corespunzatoare ei, vorbim despre "clasa negativa"
Pareto asimileaza conceptul sau de elita acelor cazuri n care "locurile" sau eticheta" cu indice
maxim de capacitate sunt ocupate de indivizi cu indici maximi de capacitate (este primul caz).
Cazul al doilea descrie acele situatii n care elitele capata profil de "clasa negativa" (clasa n care
se acumuleaza un deficit de capacitati si competente).
Prin urmare, este corect sa vorbim despre "clase pozitive" si "clase negative", asa cum si
procedeaza Eminescu n sociologia sa. Ct priveste elitele, acestea sunt "clase teoretice" ntruct
prezumam ca ele trebuie sa fie constituite din acele profesiuni (sau "etichete", deci "titluri") cu
indici maximi de capacitate. n realitate nsa, aceste elite "teoretice", ca ansamblu de "locuri"
(titluri) cu indici superiori, pot fi ocupate de "clase negative" sau pozitive. Procesul prin care o
"elita", ca ansamblu de titluri cu indici maximi de excelenta, este "ocupata" de o clasa cu indici
inferiori de capacitate ("clasa negativa") poarta numele de "selectie sociala negativa" si cel dinti
care-a elaborat paradigma acestui tip de selectie a fost M. Eminescu.
Pe lnga aceste aspecte, Pareto ne previne asupra acelor cazuri de ereditate indirecta n privinta
ocuparii functiilor ("titlurilor" sau "locurilor" unei elite). Este situatia ocuparii functiilor gratie
unei etichete politice. Astfel ocup o functie nu pentru ca detin indicii de capacitate ceruti de
functia respectiva, ci ntruct obtin acces la ea gratie titlului politic (eticheta sau capitalul politic)
detinut.
Astfel, n societatea de dupa decembrie, calitatea de "dizident" a servit pentru o distributie n
elita. Aceasta calitate politica poate prelua, cum vedem, rolul de factor compensator al deficitului
de capacitate (competenta). n societatile occidentale acest factor compensator este de natura
economica (averea, capitalul economic), n cele rasaritene, acest factor compensator este de
natura politica (deci, capitalul politic acumulat). Unele sunt societati de status. Problema va fi
aprofundata n cadrul prezentarii sociologiei lui Max Weber.
Ca Pareto atribuie statutul de exceptie deviatiilor de la tipul teoretizat de el o spune el nsusi :
"Daca toate aceste deviatii de la tip ar fi putin importante am putea sa le neglijam... Se stie ca
exista persoane care poseda diplome fara a le merita; dar, n fine, experienta arata ca n
ansamblu, putem sa nu tinem seama de acest fapt."
Dar tot el ne previne asupra semnificatiei speciale pe care o capata aceasta exceptie. n realitate,
"deviatiile sunt prea numeroase spre a fi neglijate". nsa Pareto nu retine din constatarea acestei
variatii dect faptul ca ele influenteaza echilibrul social nicidecum faptul ca directia lor ar merge
pna acolo nct titlurile unei elite ar putea fi ocupate de o "clasa negativa".

"Numarul /acestor deviatii/ este variabil; si din aceasta variatie rezulta fenomene de o mare
importanta pentru echilibrul social. Este deci necesar sa fie studiate n mod special" (p.1299).
Altminteri spus, este necesar sa cercetam modul n care "diversele grupuri ale populatiei se
amesteca".
Acest proces este numit de catre Pareto "circulatie sociala" si cnd se iau n considerare cele
doua grupari mari ale populatiei - elitele si restul populatiei - procesul de circulatie ntre acestea
poarta denumirea de "circulatie a elitelor".
4. n aceasta circulatie sociala n general, indivizii care circula de la un grup la altul poarta cu ei
si anumite tendinte latente, anumite sentimente, anumite aptitudini. Legea cea mai generala care
guverneaza aceasta circulatie, crede Pareto, este aceea care conduce la asezarea celor cu indici
superiori de excelenta ntr-o clasa superioara, iar a celor cu indici inferiori de excelenta, ntr-o
"masa" inferioara.
Fara a fi excluse si alte tipuri de circulatie sociala, curentul cel mai puternic si care imprima
regularitatile lui ntregii societati este acela dintre elite si masa si se numeste circulatie a elitelor.
El are statut legic si Pareto crede ca aceasta lege este legea fundamentala a echilibrului social.
Prin urmare, tot ceea ce influenteaza echilibrul social ntr-o directie ori n alta, sta sub semnul
acestei legi sociologice de maxima generalitate. Problema acestei circulatii comporta doua laturi,
dupa cum este privita la nivelul aceluiasi grup sau al circulatiei ntre grupuri diferite.
n cazul dinti, trebuie sa avem n vedere proportia sau raportul dintre ansamblul grupului si
numarul celor care fac parte din el fara a poseda "caracterele cerute" de aceasta apartenenta. n
raport cu circulatia dintre grupuri diferite, trebuie sa avem n vedere:
a) circulatia (trecerea de la un grup la altul);
b) intensitatea acestei miscari sau "viteza de circulatie" (p.1300).
Ct priveste viteza de circulatie, vom sesiza ca aceasta "nu trebuie privita doar ntr-o maniera
absoluta, ci de asemenea si n raport cu cererea si oferta de anumite elemente. De exemplu, o tara
care traieste n stare pasnica are nevoie de putini soldati n clasa guvernanta desi productia de
soldati n clasa guvernanta poate fi exuberanta n proportia nevoilor" (ibidem).
n raport cu toate tipurile de circulatie si cu numarul grupurilor sociale, situatia cea mai tipica
este aceea care tine seama de mpartirea populatiei n raport cu clasa superioara si cu clasa
inferioara n general. Repartitia sociala a reziduurilor tine seama de aceasta grupare. Acesta este,
deci, un aspect esential al eterogenitatii sociale.
"Proportia reziduurilor clasei I si a II-a se schimba n timp n raport cu diversele categorii sociale
si aceasta schimbare este destul de importanta pentru determinarea echilibrului... ntr-un mod
mai precis, se poate descrie fenomenul, spunnd ca, n stratul superior, reziduurile clasei a II-a se

diminueaza putin cte putin pna ce o maree, urcnd dinspre stratul inferior, vine din vreme n
vreme spre a le rentari" (p.1301).
"Spre sfrsitul Republicii romane, clasele nalte nu mai aveau dect sentimente religioase foarte
diminuate. Aceste sentimente s-au accentuat ntr-o masura considerabila, gratie intrarii n clasele
nalte a oamenilor provenind din clasele de jos: straini, liberti, si alte persoane pe care imperiul
roman i-a introdus n clasele superioare" (p.1302).
"Reforma protestanta, n secolul al XVI-lea, revolutia engleza n perioada lui Cromwell,
revolutia franceza de la 1789, implica uriase maree religioase care, iesite din clasele inferioare,
submerg scepticismul claselor superioare" (p.1303).
Iata dar, o idee de generalitate mai nalta: toate revolutiile sunt simple creste de val ale unor
miscari mai ample si masive, de natura religioasa. Cum este creasta valului e mai putin
important. Semnificatia este ca, din adncuri sunt strnite uriase miscari religioase capabile sa
recupereze pentru istoria vie clase sceptice, aristocratii istovite, iar cnd valul acesta nu le
conduce la mal va sfrsi prin a le nghiti n vastul cimitir al istoriei.
Elitele cuprind "anumite agregate, adeseori rau definite, pe care le numim aristocratii."
Exista situatii n care numarul celor care apartin acestor aristocratii poseda caracterele necesare
pentru a ramne n cadrul elitei.
"Membrii acestor aristocratii pot juca un rol variabil n elita guvernamentala sau pot fi eliminati.
Cu cteva exceptii, la origine, aristocratiile razboinice, religioase, comerciale, plutocratiile,
trebuie sa fi facut parte din elita si uneori aceasta era n ntregime constituita din ele... Atunci
eticheta corespundea caracterului efectiv. Dar apoi, cu timpul, se produse o fisura, adesea
considerabila si cteodata foarte serioasa;... aristocratiile care, la origine, jucasera un rol
important n elita guvernamentala, sfrsira prin a nu mai constitui dect o parte minima. Este
ceea ce s-a ntmplat mai ales cu aristocratia razboinica.
Aristocratiile nu dureaza... Este incontestabil ca dupa o anumita perioada ele dispar. Istoria este
un cimitir de aristocratii. Poporul atenian constituie o aristocratie, n raport cu restul populatiei,
al metecilor si al sclavilor. El disparu fara a lasa nici o descendenta. Diversele aristocratii romane
disparura... n Germania, aristocratia actuala este, n mare parte, constituita din descendentii
vasalilor vechilor seniori" (p.1303-1304).
Analiza lui Pareto capata accente speciale si o tonalitate grava pe masura ce se apropie de tema
disparitiei aristocratiilor. O poezie tragica, un ton elegiac invadeaza pagina stiintifica si verbul
capata forta evocator-nostalgica.
Distinctia lui Pareto dintre aristocratii si elite ne previne, odata n plus, ca termenul de "elita"
este cu adevarat un "concept limita" izvodit mai mult cu rosturi metodologice dect teoretice
propriu-zise. Continutul operational al acestui termen este partea vie a unei elite, aceea care

detine rolul nuclear n jocul elitelor. Aristocratia are ceva tragic n sensurile ei, elita nu; este o
notiune ndeajuns de neutra.
Razbate, iata, si la Pareto, n plina sociologie pozitivista, directia morala. Aristocratiile sunt polul
moral al societatilor; ele dau directia si ntelesurile mai nalte ale acestora.
Decadenta aristocratiilor nu este un fenomen strict cantitativ. Nu numai numarul lor este acela
care scade ci si calitatea lor; energia lor diminueaza si se modifica proportiile reziduurilor care
le-au ajutat sa dobndeasca putere si sa o conserve. Baza de recrutare a clasei guvernante, deci,
nu sunt indivizii, ci "familiile care vin din clasele inferioare, i aduc energia si proportiile de
reziduuri necesare mentinerii puterii" (p.1304).
Daca aceste miscari nceteaza, cte una ori amndoua, "patura guvernanta merge spre ruina si
aceasta antreneaza adesea cu ea si pe aceea a natiunii ntregi. Acumularea de elemente superioare
n clasele inferioare si, invers, de elemente inferioare n clasele superioare, este o cauza puternica
de perturbare a echilibrului".
Schimbarea elitei guvernamentale mbraca doua forme:
a) forma transformarii lente si continui;
b) forma unor perturbari bruste si violente.
"Din timp n timp, observam perturbari bruste si violente, similare inundatiilor unui fluviu; Apoi
noua elita guvernamentala rencepe a se modifica lent si continuu: fluviul, reintrat n matca sa, se
scurge din nou regulat" (p.1305).
Exista deci forme evolutionare si forme revolutionare de schimbare.
"Revolutiile se produc pentru ca, fie din cauza unei ncetiniri a circulatiei elitelor, fie dintr-o alta
pricina, elemente de calitate inferioara se acumuleaza n straturile superioare. Aceste elemente nu
mai poseda reziduurile capabile sa le mentina la putere, si ele evita sa faca uz de forta; n vreme
ce n clasele inferioare se dezvolta elementele superioare, care poseda reziduurile necesare
pentru a guverna si care sunt dispuse sa faca uz de forta" (p.1305)
n general, liderii celor din clasele inferioare, n revolutii, provin din clasele superioare, ntruct
acestea poseda calitatile intelectuale utile conducerii, n vreme ce le lipsesc acele reziduuri
repartizate n clasele inferioare. Compozitia reziduurilor ntr-o societate, asadar, explica
deopotriva stabilitatea si schimbarea. Existenta societatilor se explica prin aceea ca la majoritatea
membrilor lor sentimentele corespunzatoare reziduurilor sociabilitatii sunt puternice. Exista
nsasi indivizi la care o parte a acestor sentimente slabesc ori chiar dispar cu totul. Daca nevoia
de uniformitate e destul de puternica la toti indivizii, nu se va produce ndepartarea nici unuia de
la uniformitatile existente". Daca, din contra, aceasta nevoie lipseste, societatea nu va subzista.
Societatile reale se afla ntre cele doua extreme. n raport cu aceasta stare intermediara se ridica

si problema folosirii fortei n societate. Unii vor s-o foloseasca pentru a reprima "dizidentii"
(pentru a-i constrnge la uniformitate), altii pentru a transgresa uniformitatile existente
(deopotriva cele de ordin material si pe cele de ordin intelectual). Exista ntotdeauna, n
societate, un numar mic de nsi care pot, cu conditia de a fi violenti, sa-si impuna vointa
guvernantilor.
5."Pentru a mpiedica violenta ori pentru a-i rezista", clasa guvernanta poate folosi si ea violenta ori,
dimpotriva, "recurge la siretenie, la frauda si coruptie sau, ntr-un cuvnt, guvernantii din lei se
preschimba n vulpi... /s. red/. A la long, un atare mod de a actiona produce un efect puternic
asupra selectiei clasei guvernante, n care doar vulpile sunt chemate sa faca parte, n vreme ce
leii sunt respinsi. n acest caz, cel ce cunoaste cel mai bine arta de a-si slabi adversarul prin
coruptie, de a recupera prin frauda si nselaciune, ceea ce parea a fi cedat la presiunea fortei,
acela este cel mai bun dintre guvernanti... n acest fel, reziduurile instinctului combinarilor (I-a
clasa) se ntaresc n clasa guvernanta; cele ale persistentei agregatelor (clasa a II-a) slabesc,
ntruct primele sunt utile n arta expedientelor spre a descoperi combinatii ingenioase care vor fi
folosite n locul rezistentei deschise; n vreme ce reziduurile clasei a II-a se vor nclina n fata
rezistentei deschise, si un sentiment puternic al persistentei agregatelor va mpiedica supletea...
Predominarea instinctelor combinarilor, slabirea persistentei agregatelor, predispun clasa
guvernanta sa se preocupe mai mult de prezent si sa-i pese mai putin de viitor. Individul
prevaleaza asupra familiei, cetateanul asupra colectivitatii si asupra natiunii. Interesele prezente
sau din viitorul imediat, ca si interesele materiale prevaleaza asupra intereselor viitorului
ndepartat si asupra intereselor ideale... O parte a fenomenelor se observa si n relatiile
internationale. Razboaiele devin esentialmente economice. Sunt evitate cele contra celor
puternici; nu se ataca dect slabii. Aceste razboaie sunt socotite nainte de orice o speculatie."
(p.1386-1387).
La rndul lor, cei care fac parte din stratul guvernatilor cuprind un numar de indivizi disputi sa
foloseasca forta si daca si gasesc lideri capabili sa-i conduca vor izbuti sa deposedeze clasa
guvernanta de putere. Chestiunea este cu att mai lesnicioasa cnd cei din aceasta clasa sunt
motivati de sentimente umanitare. Iata de ce o "aristocratie umanitara si nchisa sau putin
deschisa, realizeaza maximum de instabilitate" (p.1387). E mult mai greu sa deposedezi de
putere o clasa guvernanta care se slujeste pentru a guverna de siretenie, frauda, coruptie. Aceasta
i va asimila pe cei ce prezinta aceleasi caracteristici din clasa guvernata. asa se face ca n clasa
guvernata instinctul combinarilor slabeste ntr-o oarecare masura. Dar data fiind marea diferenta
numerica ntre elita si masa, ceea ce pierde masa e mult mai putin dect ceea ce cstiga elita sub
aspectul compozitiei.
Deci numarul membrilor este o chestiune cruciala pentru elita, nu si pentru masa.
n plus, n clasa guvernata ramn destui indivizi care poseda instinctul combinarilor si nu sunt
folositi n politica. Aceasta confera o stabilitate societatilor.

Iata dar o regularitate: n clasa guvernata tind sa predomine instinctele persistentei agregatelor, n
cea guvernanta, tind sa predomine instinctele combinarilor. Cnd diferenta devine foarte mare, se
produc revolutiile.
Acestea dau puterea unei noi clase care va provoca o ntarire a instinctelor de persistenta a
agregatelor si aceasta clasa adauga proiectelor de scurt termen, pe cele de lung termen, propun
scopuri ideale si ndepartate; scepticismul cedeaza n fata credintei.
Consideratiile se pot aplica si la analiza relatiilor internationale. Cnd un popor are o compozitie
n care predomina instinctele combinarilor, acesta este predispus la ruina si el si poate
rascumpara decadenta prin viclenie, coruptie etc, ba chiar prin operatii de cumparare a pacii. De
regula nsa, aceasta concentrare a instinctului combinarilor se produce doar n clasele superioare
nu n tot poporul. n razboaie suntem uimiti de energia claselor de jos. Uneori, ca n Cartagina,
aceasta energie nu este suficienta spre a salva patria ntruct razboiul a fost rau pregatit si rau
condus de clasele dirigente ale tarii (p.1389). Alteori, ca n Revolutia franceza, energia populara
este suficienta pentru a salva patria ntruct dusmanii s-au confruntat cu aceleasi "clase
dirigente", ceea ce-a procurat timpul necesar "claselor inferioare ale societatii sa deposedeze de
putere propria lor clasa dirigenta si sa-i substituie o alta mult mai energica si n care instinctele
persistentei agregatelor se gasesc ntr-o proportie superioara" (p.1389).
Este un caz tipic de revolutie n interiorul razboiului.
Raportul dintre cele doua clase de reziduuri se reproduce ntocmai si n cazul grevelor.
"Grevistii care fac parte din popor, la care regasim o abundenta de reziduuri din a II-a clasa, au
nu pur si simplu propriile interese ci si un ideal. Patronii sunt speculatori care fac parte din
clasa mbogatita prin combinatii si au, din contra, reziduuri din prima clasa... Printre ei se afla
multi demagogi plutocrati, abili n a ntoarce evenimentele n favoarea lor" (p.1398).
Relatia dintre aceste reziduuri si folosirea fortei este ct se poate de clar marcata de Pareto. Cnd,
ntr-o tara, o clasa guvernanta A, absoarbe cele mai multe elemente din toata populatia sub
aspectul sireteniei, clasa guvernata B este privata n mare parte de aceste elemente si astfel nu
mai are sperante sa nvinga vreodata clasa A, atta vreme ct ar lupta cu ea n baza acelorasi
elemente. Or cel ce foloseste siretenia e mai putin capabil sa foloseasca forta.
"n consecinta, daca se acumuleaza n partea A oamenii care stiu mai bine sa se foloseasca de
viclenie, consecinta este ca se acumuleaza n partea B oameni mult mai apti sa foloseasca forta"
(p.1400).
Aceasta este o "lege sociologica" referitoare la regimul violentei sociale si ea are statut teoretic,
de rang similar cu ideea durkheimista despre anomie, precum am amintit.
n conceptia lui Pareto, cauza violentei este dezechilibrul dintre cele doua clase de reziduuri ntre
elita si masa. n genere, partea B aduce n elita guvernanta a societatii o mare cantitate de

reziduuri ale persistentei agregatelor. Gratie acestora, colectivitatea redobndeste stabilitate si

forta. O elita cu o slaba proportie de reziduuri ale persistentei agregatelor este si ea "degenerata"
si antreneaza societatea nsasi pe drumul ruinei.
6."Daca clasa guvernanta pierde prea multe sentimente ale persistentei agregatelor, se ajunge la
un punct n care nu mai este capabila de a-si mai apara, nu numai propria-i putere, ci ceea ce este
si mai rau, chiar independenta tarii" (p.1402).
n general deci, se poate constata ca elementele alcatuitoare ale unei societati se afla ntr-o
dependenta mutuala si ca, n plus, aceasta dependenta nu se desfasoara la ntmplare, ci se
structureaza alcatuind ceea ce Pareto denumeste "cicluri ale dependentei mutuale". Acestea sunt
cele de care atrna echilibrul sistemului social.
Elementele din care se compune societatea sunt:
"(a) reziduurile; (b) interesele; (c) derivatiile; (d) heterogeneitatea si circulatia sociala".
Aceste elemente nu variaza la ntmplare ci ntr-o dependenta mutuala. Dependentele mutuale la
rndul lor, se organizeaza n patru cicluri, dupa cum urmeaza:
I (a) actioneaza asupra lui (b), (c), (d);
II (b) actioneaza asupra lui (a), (c), (d);
III (c) actioneaza asupra lui (a), (b), (d);
IV (d) actioneaza asupra lui (a), (b), (c).
Dintre acestea toate, combinarea de tipul I reproduce o parte foarte importanta a fenomenului
social, tocmai pentru ca reziduurile se schimba cel mai greu, putin si lent, ceea ce asigura
"continuitatea societatilor umane".
Combinarea a II-a descrie o parte considerabila a fenomenului social n care interesele sunt
predominante.
Combinarea a III-a este de importanta cea mai mica dintre toate si se refera deci la influenta
derivatiilor asupra celorlalte. Faptul ca i se confera o importanta mare este el nsusi rezidual si se
leaga de activitatea intelectualilor, n special a umanitarilor care confera o importanta
exagerata (religioasa) zeitei "Ratiunii".
n fine, combinarea a IV-a se refera la influenta circulatiei elitelor asupra celorlalte elemente. Am
retinut, de exemplu, ca atunci cnd circulatia nu se desfasoara, se produce o concentrare a
reziduurilor de clasa I n elita si a celor care tin de persistenta agregatelor n masa.
"Actiunile si reactiunile se desfasoara n cerc; de exemplu, ncepnd cu combinatia I, se ajunge la
combinatia a IV-a si aceasta, din nou trece la combinatia I. n combinarile I, elementul (a)

actioneaza asupra lui (d); n combinatia a IV-a, elementul (d) actioneaza asupra lui (a); apoi se
revine la combinatia I, prin care (a) actioneaza din nou asupra lui (d) si asa mai departe"
(p.1411).
Pareto distinge n aceste actiuni si reactiuni "efectele imediate (variatiile lui (a), (b), (c), (d)
provocate prin combinarea (I) si mediate (n virtutea altor combinari, variatiile lui (b), (c), (d) fac
sa varieze si (a). Prin miscarea circulara mentionata, aceasta variatie se repercuteaza n
combinarea I si da nastere la noi variatii ale lui (a), (b), (c), (d). (ibid.)."
n fine, Pareto propune o alta distinctie ntre "echilibrul teoretic" (obtinut prin considerarea unuia
sau mai multora dintre elementele (a), (b), (c), (d) (n loc de a le lua n considerare pe toate) si
"echilibrul concret pe care-l observam n societate" prin considerarea tuturor elementelor, a
tuturor efectelor si a tuturor actiunilor si reactiunilor.
stiinta economica, bunaoara, opereaza cu un echilibru teoretic. Daca ar fi sa ne referim ilustrativ
la o combinatie, sa zicem cea de tipul IV, ar trebui sa fim atenti att asupra efectelor directe ct si
mediale.
"Astfel, actiunea mediata a intereselor asupra reziduurilor nu e neglijabila. La o natiune
preocupata exclusiv de interesele sale economice, sentimentele care corespund combinarilor sunt
exaltate, cele care corespund persistentei agregatelor sunt dispretuite..." (p.1417).
"La popoarele n care predomina reziduurile persistentei agregatelor, acestea sunt aduse n clasa
guvernanta, fie prin infiltratii (circulatia elitelor, n. n.), fie prin comotii, n cadrul revolutiilor"
(p.1425).
La popoarele moderne, industriile, comertul, agricultura, au nevoie de capitaluri enorme. Ca
atare, ele au nevoie de economii. Or, "oamenii aventurosi, n cautare de noi combinatii", care
abunda n cadrul societatilor de ciclu industrial, economisesc putin.
"n consecinta, clasa guvernanta industriala si comerciala are nevoie de un substrat de oameni
diferiti, care economisesc" (p.1425-1426).
Iata dar ca pentru analiza sociologica a actiunilor economice nu este suficienta relatia dintre
primele doua clase de reziduuri. Aceasta trebuie dublata printr-o relatie noua care vizeaza
distributia altor doua tipuri: tipul S (speculativul) si tipul R (rentierii). De combinatia acestora
ntr-o elita atrna soarta afacerilor si orientarea economiilor.
Tot astfel, n analiza organizatiilor intervine un alt cuplu notional, cel referitor la conduitele
birocratice si inovatoare. n toate acestea nsa, conceptul central este cel de compozitie a
conduitei n raport cu elemente a caror variatie se nscrie pe un continuum bipolar:
a) instinctul combinarilor-persistenta agregatelor;
b) speculatori-rentieri (S-R);

c) birocrati-inovatori etc.
V. Pareto a ridicat deci polaritatea la rang de metoda sociologica si a propus un demers de
cercetare sociologica bazat pe utilizarea "valorilor polare". Conceptul central n acest demers
este, sa ne reamintim, cel de compozitie a conduitelor sociale.
Sociologia lui Pareto aseaza deci n centrul analizelor conduita umana. Aceasta este punctul de
intersectie a tot ceea ce se ntmpla la nivelul societatilor globale ca si la nivelul indivizilor.
Povestea omului si a societatilor este deci imprimata n matricea conduitei sociale si individuale.
Rationalitatea si rationalizarile reprezinta nivelul maxim de putere al omului.
Iar spatiul rationalizarilor este posibil, sa nu uitam, gratie utilizarii non-logice a functiilor logice.
Povestea nevoii de logica nscrisa n natura umana capata la Pareto o ntorsatura neasteptata,
ngaduind cea mai stralucita recuperare a irationalului pentru stiinta si n domeniul stiintificului.
se poate afirma c Vilfredo Pareto, prin teoria circulaiei elitelor, a anticipat o caracteristic
aparte a societii actuale: emergena unor grupuri supracalificate care dein putere i influen.
Ilie Bdescu face precizarea c legea circulaiei elitelor regleaz circulaia titlurilor (sau, cum
spune Vilfredo Pareto, a etichetelor), nicidecum circulaia capacitilor. Menionnd c Vilfredo
Pareto pornete de la ipoteza normal anume c ntre etichet i gradul de excelen a celui
care o deine ca titlu (...) exist o relaie statistic necesar ce ncadreaz toate abaterile n clasa
excepiilor nesemnificative, Ilie Bdescu propune dezbaterea situaiei unei societi n care nu
funcioneaz corelaia dintre titlu i competen, caz n care ceea ce va circula va fi deficitul
unei capaciti, nicidecum excedentul ei.
Incontestabil, Vilfredo Pareto rmne un adevrat deschiztor de drum i principalul teoretician
al conceptului de elit i al fenomenului de circulaie a elitelor. Sociolog de referin, profesor
de economie politic la Universitatea din Lausanne, V. Pareto a observat c problematica
eterogenitii comunitii indic circulaia social i o dinamic specific supus unor legiti
socilogice, enunate ca fiind legea elitelor i circulaia elitelor.Prima lege prin care opereaz
Pareto indic modul n care se grupeaz indivizii sesiznd tendina de polarizare social ntre un
grup superior numit elit i o grupare inferioar numit mas. n consecin, distribuia
rezidurilor, a caracterelor, a meritelor etc., nu se desfoar haotic, ci sunt impuse dup legea
polarizrii ntre elite i mase. A doua lege observat i definit de Pareto se refer la faptul c
ntre elit i mas exist un flux continuu, un proces de circulaie reclamat de necesitatea
noirii/renoirii celor dou categorii. Citand pe M. Kolabinska i lucrarea ei La ciculation des
lites en France, Vilfredo Pareto scrie c: Noiunea principal a termenului de elit este cea de
superioritatentr-un sens larg, eu neleg prin elita unei societi acei oameni care posed
caliti de inteligen, de caracter, de capacitate de orice gen, de direcie, de nivel remarcabil.
Exclud, n acelai timp, integral, orice apreciere asupra meritelor i utilitilor acestor clase de
oameni[1].

Vilfredo Pareto a evideniat clar metoda precar de abordare unilateral i utilizare la singular
sau la plural a conceptului de elit. Demersul paretian iniia practic o distincie net ntre
definiia general care impune pluralul i o definiie strict care induce singularul n contextul
analizei clasei conductoare. Noiunea general se articuleaz pe ideea de excelen socioprofesional, iar selecia este demarat n sistem concurenial n cadrul unor anumite domenii de
activitate. n principiu, dei din perspectiv unidimensional, putem repera tot attea elite cte
domenii de activitate exist. Dincolo de definiia general a elitelor, structurat exclusiv pe
criterii de competen/excelen, V. Pareto lanseaz i noiunea de elit n sensul de clas
conductoare, vizibil n raport cu ceilali (clasa condus sau inferioar) dup gradul de
influen, putere social i politic. Elita conductoare joac rolul de factor decident n societate,
produce legi i ia decizii suportate de clasa/clasele inferioare i poate fi, de asemenea, mprit
n elit guvernamental (care exercit la propriu rolul de factor deteminant) i elita
neguvernamental, afiliat ns prin structur mental, aspiraii i interese, elitei aflate la
guvernare[2].
Ca expresie a transformrilor i devenirii sociale, ca faz obligatorie de ascenden public, se
impune o selecie n cadrul general al circulaiei sociale. Procesul de identificare i recrutare
conduce spre stabilirea unui sistem valoric pentru definirea i localizarea elitei/elitelor, dar
totodat este necesar stabilirea unor criterii de selecie, care s opereze la nivel societal i care
s se supun unui ansamblu de valori unanim acceptat. Dac n plan ideatic aceste criterii ca:
instruirea, competena, experiana, corectitudinea, onestitatea i interesul permanent pentru
binele public, pot construi un veritabil sistem de selecie, n realitate criteriile de difereniere
dezvluie cu totul alte aspecte i elemente care pot contribui, ntr-un context dat, la promovarea
unor false elite. n aceste cazuri putem vorbi dei nu n exclusivitate de un sistem de
antiselecie, bazat pe resursele materiale, puterea de relaie, accesul i utilizarea informaiilor,
alinierea la birocraie i la grupurile de interese i nu n ultimul rnd pe imaginea personal,
excesiv mediatizat.
Teoria seleciei negative induce noi realiti sociale i politice. Demersul paretian definete noi
termeni i noi interaciuni: clas pozitiv i clas negativ; aristocraie si religie; elite vulpi i
elite lei. n acelai cadru se sesizeaz i puterea etichetei care discrediteaz calitatea intrinsec
i de multe ori o nlocuiete. Pareto este contient de valabilitatea i atotoputernicia etichetei n
societile aflate n tranziie i o trateaz ca pe excepie. Anterior tezei lui Pareto, n publicistica
politic, Mihai Eminescu a dezvoltat ideea c, n cazul societii romneti, excepia a devenit
regul, c guvernanii sunt posesori de titluri dar nu i de caliti necesare pentru bun
funcionare a statului. Totodat, ca expresie a seleciei negative care determin o clas
negativ,ptura superpus atacat vehement n opera politic eminescian ncalc raportul
compensatoriu ntre consumul cantitii de munc a comunitii dominate i utilitatea serviciilor
oferite acesteia de ctre clasa dominant. De altfel, distribuirea arbitrar a resurselor aflate n
minile elitelor degenerate relev o vdit relaie de incongruen ntre elit i mas, dar i
germenii unui iminent conflict social. Opernd n acelai registru, lipsa de performan i

ineficiena falsei elite trimite spre inutilitatea social. n acest caz elitele nu mai ndeplinesc rolul
de vector i motor al societii se transform n elite speculative care dezvolt state/sisteme
demagogice, populiste, bazate pe consumul de resurse n scopul perpeturii la putere. Din astfel
de considerente elitele vulpi se transform/camufleaz n elite lei adoptnd o linie agresivpersuasiv i promovnd forme autoritare (cezarism, bonapartism, dictatur etc).
Diferenele dintre elit i mas creaz dezechilibre. Opoziia ntre cele dou categorii const n
ideea c orice societate este ierarhizat, iar societile strict egalitare sunt imposibil de realizat. In
fapt ierarhia impune de la sine cristalizarea elitei i existena masei. V. Pareto[3], Gaetano
Mosca[4] i Robert Michels[5], considerai machiavellieni furnizeaz o serie de argumente
pozitiviste antidemocratice, dar mai cu seam antisocialiste. Sub acest aspect machiavellinii se
ntlnesc pe aceeai poziie cu adepii concepiei aristocratice i antiliberale (Edmund Burke,
Joseph de Maistre, Louis Bonald i Alexis de Tocqueville)[6]. Acutizarea antagonismului ntre
mas i elit determin, n cele din urm, un raport de cert ostilitate ntre dominai i dominani.
n astfel de conjunctur, procesul de circulaie a elitelor poate fi bruscat sau stopat n condiiile
de violen social, dei, credem noi, aceste momente violent-revoluionare pot fi
considerateevenimente-cheie, influenate de un factor detonator care are rolul de accelerare a
ritmului istoric. Nu punem n discuie calitatea moral i legitimitatea factorului declanator, ns
istoria ne arat c astfel de momente de cotitur au fracturat iniial i totui au dinamizat
circulaia elitelor i schimbul de generaie. Astfel, n urma unei revoluii societile/comunitile
parcurg o prim etap violent, caracterizat prin haos, prin suprimarea legalitii a libertilor i
crearea unui climat de abuz i incertitudine. Observarea i analiza momentului de ruptur relev
un alt posibil aspect ce ine de elementul perturabator activ, omniprezent i determinant care
fractureaz procesul evolutiv-gradual de circulaie a elitelor, fapt ce presupune o prim etap de
involuie social. Aceast prim faz, perceput la nivelul domeniilor de activitate dar mai
pregnant n sferele de manifestare a puterii politice, se materializeaz prin epurri, organizarea de
spaii concentraionare pentru indezirabili i chiar lichidarea fizic a adversarilor irecuperabili,
taxai drept inamici ai noului regim, ai rasei, ai revoluiei i/ sau dumani ai poporului. Revoluia
englez, revoluia francez i inflamarea spiritul iacobin, dar i totalitarismele secolului XX sunt
exemplele cele mai facile. Dup translarea fazei violente i cristalizarea unor noi realiti de
putere, a unei noi ambiane social-politice, circulaia elitelor i reia cursul procesual n limitele
stabilite de noile considerente i noile criterii de selecie autorizate de puterea politic. n aceast
faz, noul regim dezvolt un aparat propriu de propagand insistnd asupra tehncilor de
persuasiune i dezinformare. Nu este ignorat nici factorul coercitiv organizat, sistematizat graie
structurilor informative/represive ale poliiei politice.

[1]Ilie Bdescu, Istoria sociologiei perioada marilor sisteme Galai, Editura Porto-Franco,
1994, p. 419.

[2] Jaques Coenen-Huther, Sociologia elitelor, traducere de Mihai Ungurean, Iai, Editura
Polirom, 2007, pp.13- 18.
[3] Ibidem, 16-22.
[4] Ibidem, p. 25.
[5] Ibidem, p.26.
[6] Ibidem, p. 27.
Astfel, chiar W. Pareto [5] definete elita: Aceste clase de oameni clasai n conformitate cu
gradul lor de influen i puterea politic i social i/sau aa-numitele clase superioare constituie
o elit, o aristocraie. Atta vreme ct echilibrul social este stabil, majoritatea membrilor si
componeni par a fi nzestrai cu anumite caliti nu conteaz dac snt bune sau rele care le
garanteaz puterea.
Etimologic, cuvntul elit provine din latin eligere, indicnd o opiune/alegere selectiv
(vezi i grecescul aristos = cel mai bun prin excelen i nu prin natere).
Exist dou criterii pentru a pune n eviden minoritatea care controleaz puterea politic [6]:
1. criteriul altimetric, conform cruia un grup aflat la control se gsete n aceast situaie
deoarece este localizat, n structura vertical a societilor, la vrf. De aceea se poate afirma c
n orice societate puterea rezid n clasa social aflat la vrful piramidei societale. Ideea c acela
care are putere ajunge la vrf i c cineva are putere tocmai pentru c se afl la vrf echivaleaz
cu sanctificarea strii de fapt;
2. criteriul meritocratic cineva se afl n vrf nu pentru c are putere, ci dimpotriv, o persoan
are putere i se afl n vrf deoarece persoana merit acel lucru.
ntr-o prezentare sintetic, teoria circulaiei elitelor a lui Pareto cuprinde urmtoarele: cnd
meritul i poziia se combin, avem o stare de echilibru social; cnd se separ, avem un
dezechilibru care provoac o circulaie a elitelor. Prin urmare, elita de facto, altimetric, este
nlocuit de o elit adevrat, capabil, meritorie.
Gaetano Mosca, n lucrarea sa din 18966 , s-a plasat pe o poziie mult diferit de cea promovat
de Vilfredo Pareto7 . Teoria elitelor i a raportului lor cu masele are la baz, n gndirea lui
Pareto, deosebirea dintre aciunile logice i aciunile nonlogice, nct arat I. Bdescu8
nu trebuie s confundm nonlogicul cu ilogicul, aceasta fiind o mare eroare. Numim aciuni
logice operaiile care sunt logic unite cu scopul lor, nu numai n raport cu subiectul care
ndeplinete aceste operaii, ci i pentru cei care au cunotine mai ntinse, adic aciunile avnd,
subiectiv i obiectiv, sensul explicat mai sus. Celelalte vor fi numite nonlogice, ceea ce nu
nseamn c ar fi ilogice9 . Aciunile logice sunt cele n care scopul obiectiv e identic cu scopul

subiectiv. n cazul n care nu avem aceast identitate, Pareto se refer la aciuni nonlogice. Pot
exista aciuni absurde, ca acelea lipsite de scop, de exemplu; cele n care mijloacele actorului nu
sunt cele care produc realizarea scopului (de exemplu, n sacrificiul pentru provocarea ploii, nu
sunt cele care ar fi putut genera ploaia dup realizarea sacrificiului); cele legate de actele
reflexive, n care mijloacele servesc scopul, fr ca actorul s aib contient acest fapt sau chiar
exist o relaie 3 Gustave Le Bon, La psychologie des foules, 1895 (a se vedea Michel
Lallement, vol. I, op. cit., p. 125). 4 Gabriel Tarde, Les lois de limitation, 1890 (a se vedea
Michel Lallement, ibidem, p. 123). 5 Thomas Carlyle, On heroes, Hero-Worship and the Heroic
History, 1840 (a se vedea Eugeniu Sperania, op. cit., p. 112). 6 Gaetano Mosca, Elementi di
scienza politica, 1896 (a se vedea Michel Lallement, vol. I, op.cit., p. 141; Ralf Dahrendorf, op.
cit., p. 193198). 7 Vilfredo Pareto, Trattato di sociologia generale, 19151916 (a se vedea
Eugeniu Sperania, op. cit., p. 358361; Ralf Dahrendorf, op. cit., p. 192205; Michel Lallement,
vol. I, op. cit., p. 138141; Dicionar de sociologie, coord. Ctlin Zamfir, Lazr Vlsceanu,
Editura Babel, 1993, Bucureti, p. 215217). 8 Vilfredo Pareto, op. cit., p. 67, a se vedea i Ilie
Bdescu, Istoria sociologiei. Perioada marilor sisteme, vol. I, Bucureti, Ed. Economic, 2002, p.
422. 9 Vilfredo Pareto, Trait de sociologie gnrale, vol. I, p. 67. 3 De la teoria 407 obiectiv
ntre mijloace i rezultate i una subiectiv ntre scop i mijloace, dar ceea ce fac n realitate
oamenii nu coincide ctui de puin cu ceea ce ei vor s fac10. Nonlogicul ne apare ca
domeniul sentimentelor, pasiunilor, prejudecilor etc. O aciune uman este un compozit
complex de elemente logice i nonlogice. Orice produs al aciunii umane este, de asemenea,
rezultatul celor dou tipuri de elemente. Exist, n toate aciunile umane, o parte constant, care
se combin n diferite chipuri cu elemente variabile. Reziduurile sunt acea parte constant, iar
derivaii sunt alctuii din elementele variabile. Elementul constant al fenomenului este deci, de
fiecare dat, o tendin a omului de a stabili relaii ntre lucruri, numere, locuri, de a le atribui
sensuri favorabile sau nefavorabile, de a atribui oricrui lucru o valoare simbolic ori un semn.
(...) Elementul variabil este raiunea prin care omul justific aceste relaii11. Pareto indic
diverse clase de reziduuri, diferite tipuri de nevoi, raporturi, evenimente, combinri de lucruri,
sentimente, reziduuri fa de societate, tipuri de dependene. Aa cum subliniaz I. Bdescu,
reziduurile nu se confund deci nici cu sentimentele, nici cu instinctele (dei sunt legate de
amndou). Sunt reziduuri numai acele instincte care dau natere la raionalizri12. Reziduurile
sunt diferit distribuite de la un ins la altul, ceea ce genereaz tipologii, conduite, nevoi specifice.
Diferenierile dintre oameni nu au efecte ntmpltoare. Pareto formuleaz dou legi
sociologice. Prima stabilete tendina de polarizare social ntr-un grup superior (elita) i altul
inferior (masa). A doua, circulaia elitei, guverneaz procesul de trecere de la mas la elite,
care se formeaz i n cadrul masei13. Ceea ce dorim a pune n eviden const n contribuia lui
Pareto la analiza elitelor, sub aspectul raportului cu puterea. n afara diferenierii dintre mas i
elit, Pareto divide elita n cea guvernamental i cea neguvernamental. Analiza elitelor
prefigureaz abordrile moderne ale interacionalismului simbolic, prin apelul la procesul de
etichetare, care suplinete examenul de recrutare. De exemplu, eticheta de avocat desemneaz
un om care trebuie s cunoasc dreptul i care, adesea, l cunoate, dar care, uneori, nu-l cunoate
deloc. ntr-o manier similar, ntr-o elit guvernamental se gsesc toi cei care poart eticheta

funciilor politice de un anumit rang, de exemplu, ministru, senator, deputat, ef de serviciu ntrun minister, preedinte al Curii de Apel, general, 10 Ilie Bdescu, op. cit., p. 424. 11 R. Aron,
Main Currents in Sociological Thought, 1967, p. 119, a se vedea Ilie Bdescu, op. cit., p. 459. 12
Ilie Bdescu, op. cit., p. 456. 13 Ibidem, p. 498. 408 Oscar Hoffman, Ion Glodeanu 4 colonel
etc., n afara excepiilor inevitabile, cele care au reuit s se strecoare printre cei dinti fr a
poseda calitile corespunztoare etichetei pe care au obinut-o14. Problema pus de Pareto,
privind circulaia elitelor, crearea lor inclusiv din rndul maselor, rmne i azi de o importan
central. Puse fa n fa, prerile lui Pareto i ale lui Mosca contureaz o zon larg de
probleme, care vor fi reluate ulterior. n cele ce urmeaz dorim s punem n eviden un proces
complementar, care converge, n zilele noastre, spre realizarea unor schimbri radicale, att n
ceea ce privete structura clasei mijlocii, pe cale de reconstrucie, din perspectiva att a trecerii
de la societile capitaliste cu economii industriale spre cele conduse prin cunoatere, ct i din
cea privind locul i rolul noilor elite legate de aceeai trecere. Apreciem c aceast schimbare are
ca tendin, n sensul msurilor i aciunilor ntreprinse de oameni15, formarea unei noi elite,
care va deveni categoria social cu rolul determinant n noile economii i schimbarea
semnificaiei conceptului de clas medie; trecerea unor grupuri sociale care fceau parte din
clasa mijlocie n societile industriale spre noile elite conductoare ale societii conduse
prin cunoatere. Aceste elite nu mai pot fi considerate categorii de mijloc deoarece nu se mai
situeaz n poziii sociale intermediare, ntre cele dou categorii polare, ci n vrful ierarhiei
sociale i jucnd un rol determinant n dinamica social, n msura n care deciziile umane
asigur fructificarea oportunitilor existente i rspunsuri adecvate noilor cerine ale competiiei
globalizate, pe baz de cunoatere-inovare. S revenim la prima latur a procesului:
schimbarea locului i rolului elitelor sociale. Mosca i Pareto au avut preri diferite privind
elitele, dar acestea se ncadrau n aceeai paradigm de baz: o analiz la nivelul claselor sociale
i mobilitii16. Dahrendorf arat cteva caracteristici comune ale acestor preri: a) Din
perspectiva claselor sociale, analiza fcut elitelor are ca ax tendina de dominaie i conflictele
de clas17. 14 Vilfredo Pareto, Trait de sociologie gnrale, p. 1928. 15 Termenul de societate
a cunoaterii este neclar (ducnd la decodificarea sa ca referindu-se la o societate care aplic
cunoaterea). De aceea, UE a elaborat o nou sintagm, societatea condus prin cunoatere,
care precizeaz modificarea radical a mecanismelor i a actorilor sociali principali ai dezvoltrii
(a se vedea Oscar Hoffman, Ion Glodeanu, Cunoaterea noua surs a puterii, Bucureti, Editura
INTACT, 2006, p. 9698). Pe de alt parte, s-a ncetenit perspectiva despre societate, conform
creia ea nu este supus determinismului obiectiv (ca n natur), ci aciunii libere n condiii de
constrngeri (a se vedea Daniel Bell, op. cit., p. 14, 483, 119, 376 etc.). Aciunea uman are un
spaiu al posibilului acional delimitat de o serie de constrngeri (cele obiective ale naturii i
cele rezultnd din contextul dezvoltrii existente la un moment dat), n cadrul cruia oamenii pot
lua decizii i ntreprinde aciuni pe principiul (artat de Bell) dac atunci (dac se iau
anumite decizii, atunci putem s ne ateptm la o serie de rezultate; dac se iau alte decizii,
atunci vom avea alte rezultate). 16 Ralf Dahrendorf, op. cit., p. 174. 17 Ibidem, p. 194. 5 De la
teoria 409 b) Elitele, de asemenea, apar ca minoriti n cadrul grupelor sociale. Mosca artase c
noua clas conductoare este totdeauna grupul cel mai redus ca numr. Pareto d conceptului de

elit sensul unui grup minoritar care, printr-un ansamblu de caliti, are natura unei aristocraii,
indiferent c ne referim la o aristocraie de sfini, ca i la una de tlhari, la o aristocraie de
savani, ca i la una de hoi etc18. Grupurile dominante sunt o minoritate, fa de partea dominat
a societii fapt demonstrat empiric. Cum se poate exercita dominaia? Mosca d ca rspuns: un
alt grup, un strat mult mai numeros i include pe toi cei care sunt un sprijin pentru poziiile
conductoare 19. Aceast caracteristic a elitelor societii industriale tinde s dispar, pe
msur ce trecem la economiile moderne ale zilelor noastre. c) Elitele sunt analizate pe baza unor
trsturi caracteristice la nivel individual. Pareto vorbea de un instinct al combinrii, Mosca
sublinia c minoritile conductoare sunt alctuite, n mod general, din indivizi care sunt
superiori masei conduse, prin trsturi de ordin material, intelectual i chiar moral sau, cel puin,
au avut asemenea descendeni care au posedat asemenea virtui 20. d) Minoritile conductoare
posed o cultur comun, prin care se pot organiza mai bine dect grupurile dominate. e) Analiza
elitei era concentrat (sau chiar redus, cum e cazul lui Mosca) doar asupra elitelor care
guverneaz, care sunt elite ce guverneaz politic (politically governing elites). f) Viziunea lor
este limitat, ca urmare a faptului c au czut victim suprasimplificaiei analizei de clas a lui
Marx 21. E. Sperania evideniaz i o alt caracteristic a teoriei elitelor la Pareto i Mosca:
formularea existenei unei bariere ntre elite i mase, ca urmare a prezenei elitei n sfera puterii
politice. Ca urmare, se nate i se acutizeaz o lupt ntre elita puterii, care bareaz ptrunderea
unor elemente noi din cadrul masei asuprite, i pretendenii din afar, conform celor dou legi ale
circulaiei elitelor22, formulate de Pareto: a) tendina de polarizare a grupurilor sociale; b)
trecerea din rndul populaiei n sfera elitei, nlocuirea unei elite cu alta presupune lupt i
violen. Pentru Pareto, elita este o construcie realizat pe baza unor indici de performan, n
raport cu brana lui de activitate, prin care putem caracteriza capacitile sale n maniera n care
punctm performanele23. Categoria de elit 18 Vilfredo Pareto, Trattati di sociologia
generale; a se vedea vol. Clasele sociale de mijloc, coord. Ion Drgan, Bucureti, Editura
Universitii Bucureti, 1994, p. 96. 19 Gaetano Mosca, Elementi di scienza politica (Ralf
Dahrendorf, op. cit., p. 195) 20 Ibidem, p. 196. 21 Ralf Dahrendorf, op. cit., p. 198. 22 A se
vedea Ilie Bdescu, Istoria sociologiei, vol. I, Ed. Economic, 2002, p. 498. 23 Ibidem, p. 499.
410 Oscar Hoffman, Ion Glodeanu 6 i pierde sensul su specific de raportare la un tip de
societate.
Pareto, vorbind de elite guvernamentale i nonguvernamentale, i evidenia drept elit pe cei mai
buni reprezentani ai tuturor tipurilor de activitate (elit sportiv, intelectual, de afaceri, dar i
din rndul hoilor, al femeilor de moravuri uoare, al tlharilor etc.). S formm deci o clas
dintre cei care au indicii cei mai ridicai n ramura n care-i desfoar activitatea i s dm
acestei clase numele de elit 24.
Teoria elitelor-Vilfredo Pareto

Vilfredo Pareto este considerat unul dintre fondatorii sociologiei moderne, ce se concentreaz pe
caracteristicile psihologice ale indivizilor, distribuite in mod inegal i care determin nscrierea
lor pe un etaj sau altul al piramidei sociale. Problematica elitelor i a circula iei elitelor sunt
reluate n Tratatul de sociologie in care sunt desemnate clasele superioare n general cele mai
avute ca fiind elite, ns nu le atribuie acestora nicio semnificaie moral sau sentimental.
Noiunea principal a termenului de elit, a fost folosita pentru prima data de M. Kolabinska, n
lucrarea sa La circulation des lites en France, i a r c i t a t a d e V.P a r e t o , e s t e c e a d e
superioritate ntr-un sens larg, prin care se intelege elita unei societati,
incluzand acei oameni care poseda calitati de inteligenta, de directive la
u n n i v e l r e m a r c a b i l . Analiza elitelor, deci, face abstracie de aspectele privind natura bun
sau rea, util sau inutil, blamabil sau ludabil, a diverselor caracteristici ale oamenilor, ea
ne cere, deci, s facem abstracie de etica unor caliti sau caracteristici i s
inem seama doar de gradul/nivelul lor. Altfel spus,ce indice cantitativ putem atribui
fiecrui om n privina gradului n care acela posed o caracteristic dat.
Elitele cuprind, iat, anumite agregate, adeseori ru definite, pe care le numim aristocraii, dar
exista si aristocracti care detin caracterele necesare pentru a ramane in cadrul elitei. Rolul pe care
il joaca in elita guvernamentala aristocratii este diferit, fie pot dobandi un rol variabil fie pot fi
eliminati. Ca si exemplu aristocratiile razboinice trebuiau sa faca parte din elita situatie in care
eticheta corespunde caracterului efectiv.
Vilfredo Pareto a mai sustinut ca Istoria este un cimitir de aristocrati, luand ca exemplu poporul
atenian ce a dispru fr a lsa nici o descenden. n Germania, aristocraia actual este, n
mare parte, constituit din descendenii vasalilor vechilor seniori.

A n a l i z a l u i Pa re t o ca p t a c c e n t e sp e c i a l e i o
t o n a l i t a t e g r a v p e msur ce se apropie de tema dispariiei
aristocraiilor. D i s t i n c i a l u i Pa re t o d i n t re a r i s t o cr a i i i
e l i t e n e p re v i n e , o d a t n p l u s, c t e rm e n u l d e e l i t
e s t e c u a d e v r a t u n c o n c e p t l i m i t i z v o d i t mai mult
cu
rosturi metodologice
dect teoretice
propriu-zise.
Aristocraia are ceva tragic n sensurile ei, elita nu; este o
noiune ndeajuns de neutr. A r i s t o c r a i i l e su n t p o l u l m o r a l
a l s o c i e t i l o r ; e l e d a u d i re c i a i nelesurile mai nalte ale
acestora.
D e c a d e n a a r i s t o c r a i i l o r n u e s t e u n f e n o m e n s t r i c t c a n t i t a t i v. N u numai
numrul lor este acela care scade ci nsi calitatea lor se degradeaz; energia lor diminueaz
i se modific proporiile reziduurilor care le-au ajutat s dobndeasc putere i s o conserve.

Baza de recrutare a clasei guvernante, deci, nu sunt indivizii, ci familiile necesare pentru a
mentine puterea.
Schimbarea elitei guvernamentale mbrac dou forme si anume forma transformrii lente i
continui si forma unor perturbri brute i violente.Din timp n timp, observm perturbri
brute i violente, similar inundaiilor unui fluviu; Apoi noua elit guvernamental rencepea s e
m o d i f i c a l e n t i c o n t i n u u : f l u v i u l , r e i n t r a t n m a t c a s a , s e scurge din nou
regulat
Exist deci forme evoluionare i forme revoluionare de schimbare. Revoluiile se produc fie
din cauza unei ncetiniri a circulaiei elitelor,fie dintr-o alt pricin, elemente de calitate
inferioar se acumuleaz n straturile superioare. Aceste elemente nu mai posed reziduurile
capabile s le menin la putere, i ele evit s fac uz de for; n vreme ce n clasele inferioare
se dezvolt elementele superioare, care posed reziduurile necesare pentru a guverna i care sunt
dispuse s fac uz de for
n general, liderii celor din clasele inferioare, n revoluii, provin din
clasele superioare, ntruct acestea posed calitile intelectuale utile conducerii, n vreme ce le
lipsesc acele reziduuri repartizate n clasele inferioare.Compoziia reziduurilor ntro societate, aadar, explic deopotriv stabilitatea i schimbarea. Existena societilor se explic
prin aceea c la majoritatea membrilor sentimentele corespunztoare reziduurilor sociabilitii
sunt puternice. Exist ns i indivizi la care o parte a acestor sentimente slbesc ori chiar dispar
cu totul. Dac nevoia de uniformitate e destul de puternic la toi indivizii, nu se va produce
ndeprtarea nici unuia de la uniformitile existente. Dac, din contr,aceast nevoie lipsete,
societatea nu va subzista. Societile reale se afl ntre cele dou extreme. n raport cu aceast
stare intermediar se ridic i problema folosirii forei n societate. Unii vor s-o foloseasc pentru
a reprima dizidenii (pentru a-i constrnge la uniformitate), alii pentru a transgresa
uniformitile existente (deopotriv cele de ordin material i pe cele de ordin intelectual). Exist
ntotdeauna, n societate, un numr mic de ini care pot, cu condiia de a fi violeni, s-i impun
voina guvernanilor.
Pareto constat ns ca elitele, aristocraiile nu dureaz iar descendenii lor degenereaz rapid i,
pentru a-i pstra poziiile dominante, acestia transmit ereditar privilegiile lor. Elitele resimt
necesitatea de a se regenera prin aportul datorat claselor inferioare, fenomen numit de Pareto
circulaia elitelor. Sociologul italian considera c o simpl ntrziere n aceast circulaie
poate avea ca efect creterea considerabil a numrului de elemente degenerate pe care le
conin clasele ce dein nc puterea i creterea, pe de alt parte, a numrului elementelor de
calitate superioar pe care le conin clasele aservite. n acest caz, echilibrul social devine
instabil. Astfel, elita care nu mai este capabil s-i duc pn la capat misiunea, va trebui s
lase locul unei alte elite.

Pareto sustine in cadrul Teoriei circulaiei elitelor c orice societate este alcatuita din 2
categorii de populaie: cea inferioar, o clas cu o influen aproape nul asupra guvernrii, i
cea superioar, care la rndul ei cuprinde: elita guvernamental i elita nonguvernamental iar
trecerea indivizilor dintr-o categorie n alta, aduce cu sine anumite tendin e, anumite sentimente
i atitudini pe care le-a dobndit n grupul din care provine. In cadrul acestui fenomen, al
circulaiei elitelor, dou grupuri se antreneaza: elita i restul populaiei.
Acest proces este strns legat de modul n care indivizii ce sunt recruta i alctuiesc elitele,
sociologul concentrndu-se pe analiza modalitilor prin care este operat selecia respectivilor
indivizi n interiorul aceluiai grup i ntre diferite grupuri.
Tinand cont ca exista doua categorii pentru repartizarea indivizilor in cadrul elitelor nu exista
criterii, aceste sunt inlocuite de anumite etichete.
De exemplu, eticheta de doctor desemneaza un om care trebuie sa cunoasca medicina si care
adesea o cunoaste, dar care uneori nu o cunoaste deloc. ntr-o maniera similara, ntr-o elita
guvernamentala se gasesc toti cei care poarta eticheta functiilor politice de un anume rang ca de
exemplu: presedinte, senator, deputat, sef de serviciu ntr-un minister, presedinte al curtii de apel,
general etc celor care au reusit sa se strecoare printre cei dinti fara a poseda calitatile
corespunzatoare etichetei pe care au obtinut-o"
Pareto constientiza puterea titlului si totodata sesiza fenomenul separarii calitatii personale de
eticheta de status. De exemplu in cadrul sociologiei romnesti, M. Eminescu observa ca toti
guvernantii sunt posesori de titluri/etichete nu si de calitatile cerute pentru buna functionare a
titlului. ntre titlu si calitatea personala ceruta de bunul exercitiu al functiei, nu exista nici o
legatura si acest fenomen l va conduce pe Eminescu la formularea celor doua idei sociologice
ale conceptiei sale si anume: teoria selectiei negative si teoria compensatiei, teorii ce sunt cele
mai adecvate formule sociologice pentru o societate.
Legea circulatiei elitelor regleaza circulatia titlurilor sau, cu termenul lui Pareto, a etichetelor, nu
circulatia capacitatilor. Pareto face ipoteza normala ca ntre eticheta si gradul de excelenta al
celui care-o detine ca titlu, ca functie, n genere ca pozitie, exista o relatie statistic necesara si
ncadreaza toate abaterile n clasa exceptiilor nesemnificative.
Autorul admite ca ntr-o societate n care nu functioneaza corelatia dintre titlu si competenta
(capacitatile cerute de titlu), legea circulatiei sociale nu se va bloca dar ceea ce va circula va fi nu
excedentul unei capacitati ci deficitul ei. Eminescu numeste acest proces selectie sociala
negativa. Pareto analizeaza cazul n care selectia sociala este un joc de "suma pozitiva" si ignora
cazul acelui joc al selectiei de "suma negativa", cnd ceea ce se aduna n "elita" da un rezultat de
"suma negativa". n acest caz, elita este un loc de acumulare a deficitului social si acest deficit se
rezolva pe seama "parazitismului social" deci n contul si pe seama muncii necompensate a
societatii.

n cazul societatii romnesti, Eminescu a dezvoltat teoria elitelor si a circulatiei sociale.Ideea

teoretica a este cu adevarat o idee nu pur si simplu o "generalizare empirica" si ca atare si
pastreaza valoarea teoretica independent de situatia empirica prin care s-a "ilustrat".
Elita, n sensul sociologiei paretiene, i cuprinde pe cei care au indicii maximi de capacitate. Din
acest punct de vedere vom constata ca acest concept al lui Pareto este un concept teoretic, reda,
adica, un caz limita. Oricum, elita reprezinta o "clasa pozitiva", la Pareto, adica acea "clasa" care
grupeaza cele mai nalte capacitati n raport cu titlurile ("etichetele") corespunzatoare. Putem sa
ne imaginam nsasi cazul opus, al unei "clase negative", care grupeaza, altminteri spus, indivizii
cu indicii de capacitate reala sub nivelul indicilor de capacitate maxima (ideala), sau chiar cu
indicii cei mai scazuti. Cazul acesta ar fi acela n care, de exemplu, n elita medicilor s-ar afla nu
medicul cu indicele cel mai ridicat de capacitate ci acela care are indicele cel mai scazut de
capacitate. Cnd aceasta clasa negativa este si "elita guvernanta" ea se manifesta ca o "patura
superpusa", care nu provine deci dintr-o circulatie sociala ntre masa si elite ci dintr-o circulatie
ntre "elitele" sau "grupurile" aflate deasupra societatii, neamestecate si necontrolate de catre
societatea locala (de catre masa). Acesta este sensul eminescian al "paturii superpuse".
Nu ntlnim dect arareori un caz att de tipic pentru ceea ce Pareto ntelegea prin "teoria
adevarata". Arareori putem gasi ilustrare pentru cazul de confirmare a unei teorii prin infirmarea
ei radicala. Teoria elitelor si a circulatiei sociale a elitelor este confirmata tocmai n cazul
sociologiei eminesciene a paturii superpuse. Aceasta situatie se ndeparteaza pna la polul opus
de ntelesurile teoriei paretiene. Este un caz de functionare a teoriei pentru cazurile care-o
infirma. Adica un caz de reconstructie teoretica.
Prin urmare, ntr-o societate nu circula doar indivizii ci si "etichetele" astfel ca la adapostul unei
etichete pot circula nu "capacitati" ci "nulitati" si n felul acesta, n locul capacitatilor, n elita se
acumuleaza nulitatile. Aceasta pentru ca orice titlu are un indice de excelenta care variaza de la
un minim la un maxim.
n viziunea lui Pareto, o elita este o marime sociologica de valoare pozitiva.Dar aceasta marime
poate avea o valoare negativa daca n elita se grupeaza indivizi cu indici minimi de capacitate
profesionala n raport cu titlurile (etichetele) detinute.
O elita nseamna produsul dintre un numar de titluri si un numar de indivizi cu capacitati (indici)
maxime n raport cu acele titluri.Dar pot fi cazuri n care marimile sa fie asociate prin relatie
invers proportionala: deci nivelurile profesionale care cer competente maxime sa fie ocupate de
indivizi cu capacitati minime.
Este cazul n care avem un deficit de capacitati profesionale maxime n populatia care ocupa
(detine) locurile ntr-o elita. Cnd numarul celor care detin "eticheta" unei clase fara a avea
calitatile corespunzatoare acesteia l depaseste pe al celor care poseda eticheta si au calitati
corespunzatoare ei, vorbim despre "clasa negativa"

Pareto asimileaza conceptul sau de elita acelor cazuri n care "locurile" sau eticheta" cu indice
maxim de capacitate sunt ocupate de indivizi cu indici maximi de capacitate (este primul caz).
Cazul al doilea descrie acele situatii n care elitele capata profil de "clasa negativa" (clasa n care
se acumuleaza un deficit de capacitati si competente).
Prin urmare, este corect sa vorbim despre "clase pozitive" si "clase negative", asa cum si
procedeaza Eminescu n sociologia sa. Ct priveste elitele, acestea sunt "clase teoretice" ntruct
prezumam ca ele trebuie sa fie constituite din acele profesiuni (sau "etichete", deci "titluri") cu
indici maximi de capacitate. n realitate nsa, aceste elite "teoretice", ca ansamblu de "locuri"
(titluri) cu indici superiori, pot fi ocupate de "clase negative" sau pozitive. Procesul prin care o
"elita", ca ansamblu de titluri cu indici maximi de excelenta, este "ocupata" de o clasa cu indici
inferiori de capacitate ("clasa negativa") poarta numele de "selectie sociala negativa" si cel dinti
care-a elaborat paradigma acestui tip de selectie a fost M. Eminescu.
Pe lnga aceste aspecte, Pareto ne previne asupra acelor cazuri de ereditate indirecta n privinta
ocuparii functiilor ("titlurilor" sau "locurilor" unei elite). Este situatia ocuparii functiilor gratie
unei etichete politice. Astfel ocup o functie nu pentru ca detin indicii de capacitate ceruti de
functia respectiva, ci ntruct obtin acces la ea gratie titlului politic (eticheta sau capitalul politic)
detinut.
Astfel, n societatea de dupa decembrie, calitatea de "dizident" a servit pentru o distributie n
elita. Aceasta calitate politica poate prelua, cum vedem, rolul de factor compensator al deficitului
de capacitate (competenta). n societatile occidentale acest factor compensator este de natura
economica (averea, capitalul economic), n cele rasaritene, acest factor compensator este de
natura politica (deci, capitalul politic acumulat). Pareto este de prere c prima cauz a
micrilor revoluionare la scar social i are originea n aceste fenomene implicate de
circulaia elitelor. Plecnd de la ideea c aristocraiile fac parte din ptura superioar a elitelor i
acestea nu sunt venice, iar indiferent de cauzele ce duc la decderea i dispariia lor, el afirm c
istoria este cimitirul aristocraiilor.
In 1936 in Legea degradarii elitelor, Traian Braileanu sustinea ca doua probleme se ridica in
cazul sociologiei practice si anume detectarea starii efective a societatii si a momentului in care
acesta se afla si necesitatea adecvarii la situatia din teren, aspect la care Pareto nu a insistat. Ce a
mai criticat sociologul roman a fost faptul ca nu este normal ca societati diferite la acelasi
moment sa aiba structuri de conducere diferite si trebuiesc investigate raporturile pe care mediul
extern pe care acestea le deruleaza in jocul elitelor.
Un alt punct slab al teoriei este identificarea sistemului politic cu cel economic si imprecizia
formularii principiului dinamic exprimat prin sintagma circulatia elitelor. Diferentierea dintre
elita si multime se face in baza insusirilor individuale ale membrilor sistemului , fapt ce duce la
un punct slab din punct de vedere al intemeierii psihologice iar in legatura cu patura

supusa,critical subliniaza ca o anumita configuratie politica externa va bloca sau favoriza

formarea unui anumit tip de elita.
In concluzie, numai analizand mediul si delimitand categoriile de sanse pe care mediul le ofera
individului putem contura forma generala a societatii.

Bibliografie:
Mihai Milca, Geneza teoriei elitelor. Provocarea neomachiavellienilor ,Editura Economica 2001
Ilie Badescu, Dan Dungaciu, Radu Baltasiu, Istoria Sociologiei-teorii contemporane, Editura
Eminescu 1996

Definind elita ca o categorie social care se distinge prin statut sau bogie, se poate afirma c o
problematic abordat n termeni de elit apare ca adecvat n contextul contemporan. Din
aceast perspectiv, se poate afirma c Vilfredo Pareto, prin teoria circulaiei elitelor, a anticipat
o caracteristic aparte a societii actuale: emergena unor grupuri supracalificate care dein
putere i influen. Ilie Bdescu face precizarea c legea circulaiei elitelor regleaz circulaia
titlurilor (sau, cum spune Vilfredo Pareto, a etichetelor), nicidecum circulaia capacitilor.
Menionnd c Vilfredo Pareto pornete de la ipoteza normal anume c ntre etichet i
gradul de excelen a celui care o deine ca titlu (...) exist o relaie statistic necesar ce
ncadreaz toate abaterile n clasa excepiilor nesemnificative, Ilie Bdescu propune dezbaterea
situaiei unei societi n care nu funcioneaz corelaia dintre titlu i competen, caz n care
ceea ce va circula va fi deficitul unei capaciti, nicidecum excedentul ei. Sociologul
romn subliniaz c Eminescu numete acest proces selecie social negativ11. n fapt, astfel
este completat golul din analiza lui Pareto, conform cruia selecia social este un joc de sum
pozitiv - trecnd cu vederea jocul seleciei cnd ceea ce se adun n elit d un rezultat de
sum negativ, caz n care elita este un caz al acumulrii deficitului social care se rezolv
pe seama muncii necompensate i se traduce n parazitism social (...) caz extrem al teoriei
circulaiei elitelor (...) n care n elit se selecteaz inii necreatori, maloneti, pur speculativi,
etc12
Istoria nsi, conceput ca o micare ciclic, ondulatorie, i aprea lui Pareto ca un cimitir al
aristocraiilor. Ideal ar fi ca elita s coincid i cu elita moral, cum credea Ortega y Gasset. Dar
aceasta e o pur utopie.

Vilfredo Pareto considera ca detinerea puterii de catre elite se bazeaza pe anumite caracteristici
personale de tip psihologic, cum ar fi: viclenia, duplicitatea, forta, fermitatea, inteligenta,

priceperea, caracterul si abilitatile. Conform lui Gaetano Mosca, insa, elitele detin puterea
datorita capacitatii de organizare superioara a minoritatii elitelor, combinata cu superioritatea
intelectuala, materiala si morala a membrilor, sau dispun de resurse si pozitii superioare, cum ar
fi accesul la informatie si capacitatea de a controla, credibilitatea si prestigiul de grup.[17]
Vilfredo Pareto, parintele sociologiei elitelor
Teoriile clasice ale elitelor incearca sa dea raspunsul la doua intrebari fundamentale:
prima explica de ce unii oameni exercita puterea, iar altii nu. Astfel de teorii afirma
existenta unor diferente fundamentale de rol si atitudine intre mase si elite, ceea ce duce a
diferentierea treptata, pe cale naturala, a acestor doua categorii prin educatie specializata,
resursele disponibile, inteligenta, viclenie, cura, vointa, etc. Cei care poseda aceste calitati
formeaza in societatile democratice elitele puterii si guverneaza pentru simplul motiv ca pot,
stiu si vor sa o faca in mai mare masura decat alte categorii de oameni;
a doua intrebare se refera la modul in care este posibila dominarea relatiilor de putere
de catre elite, care sunt totusi restranse numeric. Elitele acced la pozitiile de varf in virtutea
faptului ca poseda anumite resurse, abilitati sau atribute pretuite in societatea din care face parte,
baza dominatiei sale nefiind in mod obligatoriu numai economica chiar daca poate sa-si
foloseasca dominatia pentru a-si crea sau spori avantajele materiale.[26]
Aceste teorii pleaca de la doua premise initiale: prima se refera la faptul ca puterea se regaseste
la varf, in pozitiile cheie de natura economica sau politica, iar a doua descrie diferentele
psihologice si materiale dintre mase si elite.
Vilfredo Pareto (1848-1923), alaturi de Gaetano Mosca, este in mod incontestabil unul din marii
clasici ai teoriei moderne a elitelor si toti autorii care abordeaza problematica elitelor se
raporteaza la el. Despre V. Pareto, G. H. Bousquet scria: Tratatul de sociologie generala este
unul din eforturile cele mai autentice ale spiritului uman de a intelege structura societatii si
valoarea rationamentelor care sunt desfasurate la nivelul ei.[27]
Economist si sociolog italian, V. Pareto pleaca de la doua definitii distincte ale elitei: una cu
caracter general ce reclama pluralul si alta cu aplicatie mai restransa, ducand la notiunea de elita
conducatoare, aceste doua definitii fiind prezente atat in Les Systemes socialistes (19021903) cat si in Trattato di sociologia generale (1916).[28]
V. Pareto este foarte clar in conturarea unei definitii a termenului de elita: Sa formam deci o
clasa cu cei care au indicii cei mai ridicati in bransa in care-si desfasoara activitatea si sa dam
acestei clase numele de elita, exemplificand ca Celui care a stiut sa castige milioane in mod
cinstit sau nu ii vom da 10. Celui care castiga doar mii de franci ii vom da 6. Celui care castiga
numai cat sa nu moara se foame ii vom da 1. Celui care este internat intr-un azil pentru saraci ii
vom da 0.[29]

Teoria elitelor articulata de V. Pareto are la baza o schema piramidala imperfecta in care bogatii
ocupa varful, iar saracii baza (Fig.1).

Conform schemei, partea abcgf a curbei este bine cunoscuta datorita datelor statistice, in timp ce
partea adef ramane in anonimat. Forma curbei nu este intamplatoare, ci, se presupune ca ar putea
sa fie o explicatie a distributiei caracterelor fiziologice si psihologice ale oamenilor. Plecand
de la premisa distributiei oamenilor pe straturi, schema ar reprezenta forma exterioara a
organismului social, ce ar ramane relativ constanta, in timp ce in interiorul organismului ar
exista o circulatie permanenta unii imbogatindu-se, iar altii saracind.[30]
Adoptand alte criterii decat cel al distributiei veniturilor in societate, vom obtine o forma
asemanatoare a graficului, cu deosebirea ca nu aceeasi oameni vor ocupa baza si varful schemei:
Ar fi intr-adevar absurd ca indivizii care ocupa pozitii superioare, in figura care reprezinta
distributia geniului matematic sau poetic sa fie aceeasi cu cei care ocupa pozitiile superioare in
figura care da distributia bogatiei. Cu toate acestea, din punct de vedere al influentei si al
puterii politice si sociale criteriu fundamental in ierarhizarea indivizilor in societate in
majoritatea tipurilor de societate cunoscute de-a lungul istoriei acesti oameni [] vor ocupa
acelasi loc in aceasta figura si in aceea a distributiei bogatiilor. Clasele numite superioare sunt,
in general, si cele mai bogate.[31]
n explicarea teoriei sale, V. Pareto imparte indivizii unei societati in trei clase A, B si C -,
unde A reprezinta elita guvernanta (elita de la putere), posesoare a unor calitati bune sau rele
care ii asigura puterea (inteligenta, hotararea de a-si elimina adversarii prin forta), B reprezinta
noua elita care intentioneaza sa o inlocuiasca pe cea veche, iar C insumeaza indivizii din clasa
inferioara, oamenii carora le lipseste energia, caracterul, inteligenta si alte calitati care le-ar
permite sa ocupe pozitii superioare in ierarhia societatii.[32]
V. Pareto foloseste conceptul de circulatie a elitelor pentru a explica procesul de inlocuire a
elitelor in societate, circulatia elitelor fiind un proces cu doua fatete: pe de o parte este un proces
de regenerare a elitelor prin circulatia indivizilor intre elita si nonelita, iar pe de alta parte de
inlocuire a elitelor perimate cu contraelite.[33]

Acest proces este unul foarte important, inexistenta lui putand duce la dezechilibre in sistemul
social: O simpla intarziere in aceasta circulatie poate avea ca efect cresterea considerabila a
numarului de elemente degenerate care blocheaza clasa care poseda inca puterea si creste, pe de
alta parte numarul elementelor de calitate superioara care sunt blocate in cealalta clasa.[34] n
conditiile in care elitele conducatoare devin inchise si nereceptive la idei noi, incapabile sa
asimileze noi interese, politici si noi membri, ele intra intr-un conflict de valori, interese si
prioritati cu ansamblul societatii. n aceste conditii, o contraelita reuseste sa mobilizeze masele
pentru a sprijini inlocuirea elitei conducatoare cu un grup nou.[35] Cu alte cuvinte, B reuseste sa
mobilizeze pe C impotriva lui A pentru a facilita formarea unei noi clase, D, care sa preia
puterea si sa revigoreze societatea.[36]
V. Pareto mai este faimos de asemenea si datorita Regulii 80-20, recunoscuta deja la nivel
international ca universal valabila si pentru alte domenii decat cel al distributiei veniturilor.
Astfel, conform acestei reguli, Pareto a observat ca 80% din veniturile Italiei se indreptau catre
20% din populatie,[37] principiu preluat si de alte domenii precum marketing, publicitate, etc.
Jacques Coenen-Huther, Sociologia elitelor, Polirom, Iasi, 2007, p. 7.