Sihăstrie…

Am rimat de atâtea ori dragostea, incât o umbră a devenit Cuvintele-mi sunt goale, nu pot spune că sunt foarte fericit Ci dimpotrivă, in inimă îmi şade imaginea ta şi-un jalnic sfârşit. Oare marile iubiri, prin incercări de sfârşit au trecut nepăsătoare Sau tăinuite au fost şi ele, pe lângă dragostea amar-arzătoare? Nimic nu e perfect, înafară de Iubirea-n sine, prin viaţă apăsătoare. Ce e interzis, împrejmuit de aroma ispitei dulci, e mereu învingător Până se obţine, şi-atunci devine un obiect fără valoare, nefolositor Te adaptezi sau mori, iubeşti sau putrezeşti, şi e totul mai usor. Poate am clădit destule imperii de vis, şi sunt prea multe ruine În viaţă ca să mai trec peste ele, sau poate praful îmi face bine Şi-acum când urc treptele spre tine, iubirea la ochi mă ţine. Cu genunchii sparţi, cu capul plecat, îţi rog sărutul să mi-l dai Să mă pot întinde şi eu, să te pot privi în ochi şi sufletul să-l ai Pregătit pentru templu, în care lungile rugi mi le inălţai.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful