Constitutiile din Romania Pana la primele Constitutii, in sensul modern al cuvantului (lege fundamentala), actele cu caracter constitutional s-au concretizat

in documente care au ramas la stadiul de: - declaratii de principii (Cererile norodului romanesc in 1821) - declaratii de drepturi (Proclamatia de la Islaz in 1848) - proiecte de reforma (Constitutia carvunarilor, Osabitul act de numirea suveranului romanilor din 1838) - programe interne (rezolutiile Adunarilor Ad-hoc din Moldova si Tara Romaneasca) Evolutia constitutionala a Romaniei, de la Unirea Principatelor pana la revolutia din decembrie 1989, a cunoscut patru etape distincte: 1. o etapa de asezare a institutiilor constitutionale (24 ian. 1859 – 1 iul. 1866) 2. o etapa de continuitate a institutiilor constitutionale (1 iul. 1866 – 20 febr. 1938) 3. o etapa de instabilitate constitutionala (20 febr. 1938 - 30 decembrie 1947) 4. etapa dictaturii comuniste (30 decembrie 1947 – decembrie 1989) Regulametele Organice – in 1828 Principatele au intrat sub ocupatia militara rusa pana in 1834. Asa cum s-a stabilit prin Tratatul de la Adrianopol in Principate urmau sa fie introduse regulamente privind organizarea interna. Textul lor a fost dezbatut la Petersburg, supus aprobarii Adunarilor Obstesti de la Bucuresti si Iasi si ratificat de Poarta. Aceste prime acte constitutionale, puse in aplicare la 1 iulie 1831 in Tara Romaneasca si 1 ianuarie 1832 in Moldova, au pus bazele parlamentarismului in Principate si au prevazut necesitatea unirii. Conventia de la Paris adoptata de Marile puteri garante in 1858 a pus la baza organizarii Principatelor principiul separatiei puterilor in stat, concretizat pentru prima oara in Regulamentele Organice. Principatele erau organizate sub forma unei uniuni sub numele de Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei. Singurele puteri constituite comune erau puterea Domnului, impus de Adunarile Elective, Comisia Centrala si Inalta Curte de Justitie si Casatie, cu sediul la Focsani. Domnitorul Al. I. Cuza a reusit sa transforme uniunea personala intr-o uniune reala, sa formeze primul guvern unic si primul Parlament unicameral. Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris adoptat in 1864 dupa lovitura de stat a lui Cuza a mentinut principiul separatiei puterilor in stat, dar a prevazut modificari esentiale in organizarea legislativului. Cuza a introdus al doilea Corp legislativ, Senatul, punand bazele sistemului bicameral. Constitutia din 1866 este prima Constitutie interna romaneasca, elaborate de reprezentantii natiunii romane alesi prin vot direct si secret. Sub raportul formularilor constitutionale modelul urmat a fost Constitutia belgiana din 1831. Constitutia nu mentiona raporturile cu Poarta si cu Puterile garante. Astfel, art. 1 prevedea ca ’’Principatele Unite Romane constituie un stat indivizibil sub numele de Romania’’, iar art. 2 arata ca ’’Teritoriul Romaniei este inalienabil’’. Ca forma de guvernamant, Romania era o monarhie constitutionala ereditara, iar prerogativele domnului erau stabilite prin articolele 93-95. Puterile statului erau organizate pe baza a trei principii: 1. principiul suveranitatii nationale; 2. principiul separatiei puterilor in stat;3. principiul guvernarii reprezentative.

Titlul al doilea (Despre drepturile romanilor) prevedea drepturi si libertati cetatenesti. Constitutia din 1866 a fost promulgata de domnul Carol I la 30 iunie 1866 si a intrat in vigoare la 1 iulie 1866. Ea a creat cadrul necesar functionarii institutiilor interne si a ramas in vigoare pana in 1923, cu unele modificari. Constitutia din 1923 a fost promulgata prin Decretul din 28 martie. Spre deosebire de Constitutia din 1866 in care se accentua caracterul indivizibil al statului, acum se insista asupra caracterului national al statului roman: art. 1 prevedea ca ’’Regatul Romaniei este un stat national, unitar si indivizibil.” Constitutia din 1923 a reprezentat o sinteza intre vechea Constitutie si reformele votate la Iasi in 1917 (largirea dreptului de vot si infaptuirea reformei agrare). Parlamentul ales pe baza votului universal avea rolul principal, ’’Membrii Adunarilor reprezentand natiunea.’’ Regele exercita prin intermediul guvernului, puterea executiva, prerogativele sale ramanand cele stabilite prin Constitutia din 1866. Constitutia din 1923 introducea controlul preventiv al constitutionalitatii legilor prin Consiliul Legislativ cat si controlul represiv prin Curtea de Casatie si Justitie. De asemenea a fost introdusa inamovibilitatea judecatorilor. Constitutia din 1923 a perfectionat sistemul de control al respectarii libertatilor cetatenesti si al regimului politic in stat si a consacrat in plan juridic Marea Unire din 1918. Constitutia din 1938 a fost promulgata in februarie de catre regele Carol al II-lea. Separatia puterilor in stat era in fapt desfiintata si se producea o concentrare masiva a puterii in mainile regelui. Puterea legislativa se exercita de Rege prin Reprezentanta Nationala, iar puterea executiva era detinuta de rege care o exercita prin guvernul sau. Initiativa legislativa are tot de competenta Regelui, initiativa parlamentara era limitata numai la legile de interes obstesc. Regele putea convoca, inchide, dizolva ambele camere ale Adunarii sau numai una dintre ele si le putea amana lucrarile. Puterile constitutionale apartin regelui. Constitutia din 1938 a fost temeiul juridic al monarhiei autoritare si a pus capat continuitatii constitutionale.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful