Economia turismului 1. Continutul, caracteristicile si sfera de cuprinderea economiei turismului. 1.1 Notiuni si categorii fundamentale in economia turismului.

Etimologic, cuvântul „turism” provine din termenul englez „tour” (călătorie), sau „to tour”, „to make a tour” (a călători, a face o călătorie), termen creat în Anglia, în jurul anilor 1700, pentru a desemna acţiunea de voiaj în Europa – în general şi în Franţa – în special. La rândul său, acest termen englez derivă din cuvântul francez „tour“ (călătorie, plimbare, mişcare), fiind preluat de majoritatea limbilor europene cu sensul de călătorie de agrement. Termenul francez are rădăcini şi mai adânci, el derivă din cuvântul grec „tournos“ şi, respectiv, din cel latin „turnus“ şi înseamnă tot călătorie în circuit. Din termenul „turism“ a derivat şi cel de „turist“, adică persoana care efectuează călătoria pentru plăcerea proprie. Prin turism se înţelege: în primul rând, ansamblul de activităţi prin care omul îşi petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau ţară, pentru a vizita oameni şi locuri, monumente şi muzee, pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele generale, pentru a se distra şi a face sport, pentru odihnă sau tratament; • în al doilea rând, industria creată pentru satisfacerea tuturor bunurilor şi serviciilor solicitate de turişti la locul de destinaţie, la un înalt nivel calitativ şi în condiţiile protecţiei şi conservării resurselor turistice, în special, şi a mediului înconjurător, în general. Astfel sunt consideraţi turişti persoanele care: • efectuează o călătorie de agrement (vacanţă, concediu); • se deplasează în staţiunile balneo-climaterice în scopul tratamentului sau îmbunătăţirii stării de sănătate; • se deplasează în alte localitaţi în scopul de a participa sau de a asista la competiţii sportive; • călătoresc în scopuri profesionale, adică participă la conferinţe internaţionale, reuniuni ştiinţifice sau misiuni religioase etc.; • se deplasează în scopuri culturale. •

1.3 Forme de organizare, tipuri si diversitatea turismului.
În cadrul activităţilor turistice se pot identifica următoarele forme: • turismul intern (domestic tourism) – rezidenţii unei ţări care călătoresc în propria ţară; • turismul internaţional receptor (inbound/international-receptor tourism) – vizitarea unei ţări date de către non-rezidenţi; • turismul internaţional emitent (outbound/outgoing tourism) – rezidenţii unei ţări date care vizitează alte ţări. Aceste trei forme de bază se pot combina, rezultând alte trei forme derivate de turism: • turism interior – incluzând turismul intern şi turismul receptor;

• turism naţional – incluzând turismul intern şi turismul emiţător; • turism internaţional – incluzând turismul receptor (incoming) şi turismul emiţător (outgoing). În ţara noastră sunt prezente aceste forme de turism şi sunt intrate de mai multe decenii atât în teoria turismului, cât şi în activităţile turistice desfăşurate de către unităţile prestatoare de servicii turistice. Activitatea turistică, datorită complexităţii şi multiplelor abordări pe care le suportă, se mai poate clasifica şi în funcţie de următoarele criterii: a) după motivele călătoriei: • loisir, recreere şi vacanţă (odihnă); • vizite la rude şi prieteni; • afaceri şi motive profesionale; • tratament medical; • religie/pelerinaje; • alte motive. b) după gradul de mobilitate al turistului distingem: • turismul de sejur: o lung/rezidenţial; o mediu; o scurt. • turismul itinerant (de circulaţie); • turismul de tranzit. c) în funcţie de caracteristicile sociale şi economice ale cererii: • turismul particular; • turismul social;

• turismul de masă. d) după modul de angajare al prestaţiilor turistice distingem: • turismul organizat; • turismul neorganizat; • turismul mixt. e) după vârsta participanţilor: • turismul pentru preşcolari; • turismul pentru elevi; • turismul pentru tineret (18-31 ani); • turismul pentru adulţi (31-60 ani); • turismul pentru vârsta a III-a. Aceste forme de turism nu trebuie privite în mod izolat, ele suprapunându-se prin anumite caracteristici comune.

1.4 Factorii ce determina cererea in turism
Pe lângă previziuni de natură pur economică sunt necesare şi anumite previziuni de natură socialpsihologică pentru a putea înţelege nevoile/dorinţele turiştilor şi a veni în întâmpinarea lor cu produse şi servicii care să satisfacă întocmai aşteptările acestora. OMT identifică careva factori in acest sens: • Turismul este promovat de către guverne mai mult pentru profiturile economice obţinute decât pentru beneficiile sociale şi îmbunătăţirea calităţii vieţii. • Creşterea concurenţei între destinaţiile de vacanţă şi alte forme de petrecere a timpului liber. • Creşterea importanţei internetului ca mijloc de promovare şi vânzare. • Parcurile de distracţii tematice vor deveni din ce în ce mai populare prin oferirea unei game largi de atracţii şi facilităţi într-o zonă relativ compactă. • Introducerea monedei unice EURO are ca principal rezultat creşterea numărului de călătorii intraregionale. • Creşterea rapidă a numărului de „low cost airlines” va avea ca efect creşterea călătoriilor intraregionale. • Consolidarea tour-operatorilor europeni va continua prin „înghiţirea” operatorilor de dimensiuni medii lăsând marii operatori şi micii operatori specializaţi să deservească piaţa. • În societăţile vestice se manifestă o tendinţă de creştere a numărului persoanelor în vârstă, a ratei divorţurilor, a familiilor monoparentale şi a căsătoriilor la vârste mai înaintate şi a respectului faţă de natură. • Cultura reprezintă o componentă a călătoriei la peste 60% dintre turiştii europeni.

Aceste previziuni, atât cele de natură economică, cât şi cele psiho-sociologice sunt necesare pentru crearea unei oferte turistice corespunzătoare evoluţiei şi cerinţelor pieţei. Aceasta este o abordare la nivel macro-economic care va trebui aprofundată prin analize pe termen scurt ale pieţei.

1.5 Importanta economico-sociala a turismului (se potriveste cu punctul 2.4)
Pentru a deveni cu adevărat un motor de creştere economică, activităţii turistice trebuie să i se acorde importanţa cuvenită în sensul considerării ca sector prioritar al economiei naţionale. Odată îndeplinit acest deziderat se poate realiza o strategie pe termen lung pentru dezvoltarea turismului, concomitent cu dezvoltarea întregii economii naţionale. Cu toate că are un aport semnificativ la crearea PIB, turismul are şi o contribuţie aparte la realizarea valorii adăugate. Având ca specific consumul mare de muncă vie, de inteligenţă şi creativitate, turismul participă la crearea valorii adăugate într-o măsură mai mare decât alte ramuri apropiate din punct de vedere al nivelului de dezvoltare. De asemenea, turismul antrenează şi stimulează producţia din alte domenii. Studiile de specialitate au evidenţiat faptul că activitatea unor ramuri este determinată în mare parte de nevoile turismului. Turismul reprezintă totodată un mijloc de diversificare a structurii economiei unei ţări. Astfel, necesitatea de adaptare a activităţii turistice la nevoile tot mai diversificate, mai complexe ale turiştilor determină apariţia unor activităţi specifice de agrement, transport pe cablu. Pe lânga toate acestea, turismul reprezintă şi o cale (în unele cazuri chiar singura) de valorificare superioară a tuturor categoriilor de resurse şi în special a celor naturale: frumuseţea peisajelor, calităţile curative ale apelor minerale sau termale, condiţiile de climă. Pentru ţara noastră – în etapa actuală, ca urmare a prezenţei unor resurse turistice neexploatate şi insuficient puse în valoare, turismul constituie o ramură cu posibilităţi însemnate de creştere şi deci rămâne o sferă de activitate care poate absorbi o parte din forţa de muncă rămasă disponibilă prin restructurarea economică. Turismul, prin faptul că este un mare consumator de muncă vie, joacă un important rol în economie. El creează noi locuri de muncă, participând astfel la atragerea excedentului de forţă de muncă din alte sectoare, contribuind astfel la atenuarea şomajului. Numărul mare al celor care lucrează în domeniul turismului are ca explicaţie faptul că posibilitaţile de mecanizare-automatizare a operaţiunilor turistice sunt limitate. Efectele turismului se răsfrâng şi asupra calităţii mediului, a utilizării timpului liber şi nu în ultimul rând asupra legăturilor dintre naţiuni. Răspunzând unor cerinţe de ordin social, turismul se afirmă şi ca un important mijloc de utilizare a timpului liber. Evoluţia contemporană a economiei mondiale este caracterizată de tendinţa de creştere a timpului liber, fapt ce ridică probleme privind organizarea şi utilizarea eficientă a acestuia.

2. Bazele economice ale activitatii turistice. 2.1 Indicatorii economici de dezvoltare a turismului (se poate de adaugat si de la
punctul 2.3). Evoluţia, atât a turismului, cât şi a turismului internaţional se caracterizează, la nivel mondial, printro tendinţă de creştere datorită influenţei factorilor economici, demografici, politici, sociali. Turismul internaţional are, în această situaţie, cea mai importantă creştere datorită dorinţei oamenilor de a vizita alte ţări, de a cunoşte alte civilizaţii, obiceiuri dar şi datorită progresului tehnic înregistrat în domeniul transporturilor, progres care permite călătorii mai rapide şi mai confortabile pe distanţe din ce în ce mai lungi.

2.2 Eficienta economica in turism
O altă formă de manifestare a efectelor economice ale turismului o reprezintă contribuţia sa la asigurarea unei circulaţii băneşti echilibrate, realizată deopotrivă pe seama turismului intern şi internaţional. Una dintre cele mai importante funcţii ale turismului constă în rolul său reconfortant, în calitatea sa de a contribui la regenerarea capacităţii de muncă a populaţiei, atât prin formele de odihnă, cât şi prin formele de tratamente balneo-medicale.

2.3 Indicatorii ce caracterizeaza starea si dezvoltarea turismului intern
Evoluţia turismului internaţional se poate aprecia prin acţiunea a doi indicatori: sosirile/plecările de turişti şi încasările/cheltuielile din turismul internaţional. Indicatorul „încasări” prezintă o creştere mult mai accentuată, care se datorează şi fenomenului inflaţionist, pe lângă ceilalţi factori de influenţă (creşterea numărului de sosiri, a duratei sejurului, a cheltuielilor ocazionate de activitatea turistică, a distanţei de deplasare). Previziunile WTO se referă la o încetinire a ritmului de creştere atât a sosirilor, cât şi a încasărilor. Sunt luate în considerare ritmuri medii anuale de creştere situate în jur de 4% (echivalentul unei dublări la un interval de 18 ani) pentru ambii indicatori de măsurare a circulaţiei turistice internaţionale.

2.4 Rolul turismului in economia nationala
În ansamblul unei economii naţionale, turismul acţionează ca un element dinamizator al sistemului economic global, el presupunând o cerere specifică de bunuri şi servicii, cerere care antrenează o creştere în sfera producţiei acestora. De asemenea, cererea turistică determină o adaptare a ofertei, care se materializează în dezvoltarea structurilor turistice şi indirect în stimularea producţiei ramurilor participante la: construirea şi realizarea de noi mijloace de transport, instalaţii de agrement pentru sporturi de iarnă, nautice ş.a. Dezvoltarea turismului conduce la un semnificativ spor de producţie. Cu toate că are un aport semnificativ la crearea PIB, turismul are şi o contribuţie aparte la realizarea valorii adăugate. Având ca specific consumul mare de muncă vie, de inteligenţă şi creativitate, turismul participă la crearea valorii adăugate într-o măsură mai mare decât alte ramuri apropiate din punct de vedere al nivelului de dezvoltare. De asemenea, turismul antrenează şi stimulează producţia din alte domenii. Studiile de specialitate au evidenţiat faptul că activitatea unor ramuri este determinată în mare parte de nevoile turismului. Turismul reprezintă totodată un mijloc de diversificare a structurii economiei unei ţări. Astfel, necesitatea de adaptare a activităţii turistice la nevoile tot mai diversificate, mai complexe ale turiştilor determină apariţia unor activităţi specifice de agrement, transport pe cablu. Trebuie menţionat şi faptul că turismul este capabil să asigure prosperitatea unor zone defavorizate, putând fi un remediu pentru regiunile dezindustrializate. Aceasta prin dezvoltarea unor zone mai puţin bogate în resurse cu valoare economică mare, dar cu importante şi atractive resurse turistice naturale şi antropice. Datorită acestui fapt el este considerat o pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale.
Totodată, turismul reprezintă un mijloc de educaţie, de ridicare a nivelului de instruire, de cultură şi civilizaţie a oamenilor.

3.1 Natura şi conţinutul pieţei turistice.
Piaţa turistică reprez ansamblu actelor de vzre-cumpărare ale căror obiect îl reprez produsele turistice. Produsul turistic este rezultatul îmbinării între bunuri materiale

şi servicii, res naturale şi antropice, baza materială şi resurse umane. Particularităţile produsului turistic: prod turistic este complex şi multistructural, turistul cumpără o întreagă experienţă, turistul este parte a procesului de prod în turism, experienţa turistică este infl de fact externi. Notiunea de “piata turistica” este una foarte generala si destul de vaga; daca privim cu atentie la realitatea din practica, vom constata ca avem de-a face cu urmatoarele categorii de piete: piata prestatarilor individuali din turism (hoteluri, restaurante, transportatori, atractii etc.). Uneori, la delimitarea pietei turistice trebuie avut in vedere faptul ca o parte din serviciile acestora nu sunt prestate turistilor, ci localnicilor; • piata operatorilor turistici (organizatori de voiaje), formata din totalitatea persoanelor care achizitioneaza voiaje si sejururi organizate, la pret forfetar; • piata unei destinatii turistice, formata din vizitatorii (sau potentialii vizitatori) ai destinatiei respective; • piata unei forme sau tip de turism, ca de exemplu piata turismului cultural, piata turismului montan, piata turismului urban, piata turismului rural, piata turismului de litoral etc. Aici sunt inclusi consumatorii care prefera un tip sau altul de turism; • piata produsului turistic. Un turoperator care ofera produse integrate poate fi interesat de definirea si evaluarea pietei fiecareia din formulele de voiaj sau sejur aflate in oferta sa. Aceasta piata este data de numarul potentialilor cumparatori ai fiecarui voiaj sau sejur. Pentru a-i mări consistenţa, specialistii în marketing pleacă în definirea pieţei de la un număr mult mai mare de elemente¸ concretizate în: a) produsul turistic, respectiv ansamblul serviciilor care-i dau conîinut acestuia; b) firmele care asigură pretarea tuturor categoriilor de servicii care intră în sfera de cuprindere a turismului, ele fiind purtătorii oferei; c) purtătorii crereri, adică beneficiarii sau consumatorii de turism; d) spaţiul (economico-geografic) bine delimitat în care au loc actele de vinzare- cumapărare a serviciilor de turism, în care îşi exercită influenţa toate categoriile de factori care privesc cererea, oferta , concurenţa etc.; e) intervalul de timp vizat , în funcţie de care se poate vorbi de piaţa turistica a unei zile, a unei luni, a unui sezon etc. Particularităţile p turistice: 1.Piaţa turistică are o finalitate specifică, decurgând din faptul că turistul nu achiziţionează şi nu consumă doar bunuri obişnuite, ci urmăreşte anumite satisfacţii. 2.Piaţa tur este o piaţă fragmentată, ceea ce înseamnă că satisfacţiile se individualizează ata pe plan obiectiv, prin ofertă cât şi pe plan subiectiv, prin cerere. •

3.Caractwerul complex al acestei pieţe, rezultă din faptul că perceperea ofertei turistice se realizează sub formaunei imagini în rândul fiecărui consumator potenţial, cu o încărcătură subiectivă accentuată. Decizia de consum turistic se adoptă în raport cu imaginea ofertei şi nu cu oferta însăşi, ea urmaân sa fie cunoscută ulterior. 4.Piaţa tur este multidimensională, adică nu întotdeauna clientul singur alege produsul, la alegerea lui participând şi pers care îi infl alegerea. 5.piaţa turistică este cu gra mare de risc, ofertanţii confruntându-se de mai multe incertitudini decât în cazul pieţei de bunuri. 3.5 Functiile pietei turistice: Pe parcursul maturizării sale, piaţa şi-a respectiv: autonomizat cîzeva funcţii specifice,

— de determinare a preţului, deoarece, prin confruntarea cererii şi ofertei anumitor bunuri substanţiale sau servicii, se stabileşte preţul acestor mărfuri, cît şi cantitatea ce urmează a fi shimbată; — de coordonare , întrucît unităţile economice se orientează pe piaţa potrivit datelor referitoare la cerere ş ofertă. Analiza acestor date face posibilă adoptarea sau revizuirea planuriolr economice întocmite individual si eautonom de agenţii economici, vînzători şi cumpărători, ce se întîlnesc pe piaţă; — de organizare socio- economică a unităţilor, pentru că prin piaţă se realizează legătura între ofertanţi şi cumpărători, înfăptuindu-se astfel o comunicare economică; — de raţionalitate economică, deoarece piaşa îi obligă pe cei ce participă la schimb să realizeze o activitate economică rentabilă, numai în acest mod putînd rezista pe piaţă; Toate aceste patru funcţii specifice pieţei asigură realizarea rolului de bază al ei, şi anume de a face posibil, în mod optim, schimblul diferitelor produse. Ar fi însă utopic să se afirme că pirţele ar mijloci rolul şi funcţiile menţionate într-un mod ideal. Situaţii extreme, perioade de sub- şi supraproducţie sau descoperiri tehnice majore, demonstrează faptul că pieţele nu-şi mai pot îndeplini în mod automat rolul de regulator al echilibrului economic. Dar, exceptînd aceste situaţii limită, economia politică a ajuns la concluzia că , şi în asa- numitele „perioade normale”, echilibrul pe unele pieţe nu poate fi apreciat ca optim. De aceea , astăzi este de la sine înţeles că statul să intervină pe o serie de pieţe mai mult sau mai puţin intensiv. Turismul, ca domeniu socio- economic, face pare din categoria celor ce oferă produse „invizibile”, abstracte, ce nu pot fi definite cantitativ şi calitativ decît parţial şi indirect. Totuşi , ca şi celelalte activităţi producătoare de bunuri economice utile, turismul şi-a constituit în timp o piaţă proprie a serviciilor pe care le furnizează,

definită

prin

factori

cu

manifestare

specifică

şi

determinanţi

de

natură

motivaţională, geografică, social economică şi poitică.

3.6 Capacitatea pieţei turistice. Capacitatea pietei exprima marimea acesteia prin intermediul numarului total de produse sau prestatii care se pot vinde, in unitati fizice. In cazul pietei turistice, capacitatea s-ar putea exprima in numar de innoptari la hotel, numar de mese la restaurant, numar de vizite la muzeu, numar de sejururi sau voiaje achizitionate si altele. Capacitatea pietei se calculeaza cu formula:

Cp = Nc ∙ f ∙ q

unde Nc este numarul de consumatori (clienti), f este frecventa cumpararii, iar q este cantitatea achizitionata la o cumparare (denumita si cumparatura specifica).

3.7 Segmentarea pietei turistice. Piata turistica poate fi abordata, la fel ca orice alta piata, sub trei aspecte: global, individualizat si pe segmente. 1) Abordarea globala este specifica operatorilor turistici care ofera servicii nediferentiate pentru toate categoriile de clientela. Studiile de piata sunt in acest caz usor de realizat, costurile implicate fiind deci mai scazute. De asemenea, costurile de “fabricare” a produselor sunt in general mai reduse. 2) Abordarea individualizata este cealalta forma extrema de abordare, fiind concretizata prin faptul ca cererea este analizata la nivelul fiecarui client sau grup restrans de clienti, produsul fiind adaptat necesitatilor acestuia. Aceasta varianta de abordare este intalnita in turism (desigur, cu unele limite) in cateva situatii particulare. Un prim exemplu ar fi agroturismul (turismul rural), unde gazda poate trata fiecare client intr-un mod diferentiat, in functie de dorintele acestuia. Un alt exemplu este cel al prestatarilor de lux (un hotel de patru sau cinci stele) care ofera clientilor servicii personalizate. In sfarsit, se poate da exemplul unor turoperatori care permit clientilor sa “confectioneze” ei insisi sejurul sau voiajul, alegand itinerariile, mijloacele de transport, locurile de cazare si de servire a mesei, modalitatile de agrement etc. Detalii cu privire la acest tip de produse turistice forfetare (denumite produse personalizate) vor fi date in capitolul al zecelea. 3) Abordarea pe segmente consta din impartirea pietei in subpiete omogene din punct de vedere al unor caracteristici relevante pentru oamenii de marketing.

Ideea care sta la baza segmentarii este aceea ca persoanele asemanatoare din punctul de vedere al unor caracteristici precum varsta, educatie, venit, personalitate, stil de viata etc. vor avea nevoi si dorinte asemanatoare. Odata realizata segmentarea, pot fi alese unul sau mai multe segmente-tinta, pe care vor fi concentrate eforturile de marketing. Daca segmentele de piata au fost definite si descrise in mod corespunzator, segmentarea va oferi informatii pertinente cu privire la: motivatia pentru care un anumit grup de oameni cumpara un produs turistic sau viziteaza o destinatie;  cat de mare este acest grup;  cat cheltuiesc membrii acestui grup;  loialitatea lor fata de un nume de marca sau fata de o destinatie ;  sensibilitatea lor la schimbarile de pret;  cum raspund ei la diversele strategii de marketing-mix;  cum trebuie elaborat un produs sau o campanie publicitara pentru a genera vanzari in cadrul acestui segment de piata. Sarcina marketerilor este de a identifica, pentru fiecare segment-tinta, produsele si serviciile care satisfac dorintele si nevoile clientilor din acel segment. In practica exista adesea un conflict intre viziunea marketerilor si cea a managerilor operationali in ceea ce priveste conceperea produsului turistic. Din punctul de vedere al managementului operational, este mult mai simplu si mai eficient sa oferi tuturor clientilor un produs serviciu standardizat (un pat de hotel, un loc intr-un avion, un meniu la un restaurant etc.) decat sa adaptezi oferta pentru fiecare grup de clienti in parte. Cu toate acestea, in conditiile in care pe piata turistica multe firme isi disputa aceleasi portiuni de piata si isi adreseaza produsele mai multor categorii de turisti potentiali, crearea unor produse diferentiate, adaptate fiecarei categorii de clienti, devine foarte importanta.  Rolul si importanta segmentarii difera de la un sector la altul al industriei turistice. Astfel, in sectoarele „cazare” si „transport” segmentarea este un pas esential in procesul de creare a produsului turistic; segmentarea si formularea produsului sunt aici doua fete ale aceleiasi monede. Totusi, chiar si organizatiile din aceste sectoare se pot confrunta cu dificultati atunci cand este vorba sa satisfaca nevoi diferite cu aceleasi facilitati si resurse. (Sa ne gandim de exemplu la cazul unui hotel in al carui restaurant se intalnesc oameni de afaceri doritori de liniste si intimitate cu grupuri galagioase de turisti tineri aflati in excursie cu autocarul.) Segmentarea este de asemenea o etapa indispensabila in procesul de concepere a produselor unui organizator de voiaje sau de sejururi. In ceea ce priveste sectorul „atractii”, aici importanta segmentarii se vadeste a fi importanta nu atat pentru formularea produsului, cat mai ales elaborarea strategiei promotionale si de distributie pentru fiecare segment in parte. Un muzeu, un castel sau o gradina botanica vor oferi practic acelasi “produs” tuturor vizitatorilor, indiferent de caracteristicile acestora, dar isi va adapta campania promotionala in functie de varsta vizitatorilor sau de aria lor de provenienta, de exemplu.

Pentru ca segmentarea sa fie eficienta, este necesar ca fiecare segment sa fie utilizabil sau operational. Aceasta inseamna ca un segment de piata trebuie sa fie: discret, in sensul ca membrii sai sunt usor identificabili sub aspectul scopului in care calatoresc, al motivatiilor, ariei de provenienta, venitului etc.; masurabil, ceea ce inseamna ca dimensiunea segmentului fie este cunoscuta din studiile de piata anterioare, fie poate fi masurata cu cheltuieli rezonabile. Unii marketeri spun ca daca un segment nu este masurabil, el practic nu exista; substantial, astfel incat sa poata asigura profitabilitatea firmei. Uneori, un segment de piata redus, neluat in considerare de firmele mari, se poate dovedi foarte profitabil pentru o firma mica; viabil, in sensul ca veniturile asigurate de acest segment trebuie sa fie mai mare decat cheltuielile de marketing necesare pentru cucerirea consumatorilor din segment; compatibil cu imaginea sau cu pozitia pe piata vizate sau detinute de firma. Asa cum aparitia pe piata a unei masini economice cu marca Rolls Royce ar fi greu de inteles, in acelasi mod cazarea unui autocar cu turisti de conditie medie la hotelul Ritz din Paris sau Crowne Plaza din Londra ar dauna imaginii acestor firme, recunoscute pentru serviciile de lux pe care le practica, la preturile corespunzatoare acestui standard.

-

4.1Noţiunea şi conţinutul industriei turistice. Schimbările majore din economia mondială, concretizate în creşteri semnificative ale producţiei în fiecare ţară, dar şi în reducerea barierelor politice şi comerciale dintre ţări, au condus, după 1970, la o evoluţie explozivă a numărului călătoriilor şi a ţărilor participante la circulaţia turistică, intensificând comunicarea în acest domeniu şi sporind nevoia de informaţii având caracter turistic. Pe de altă parte, creşterea numărului şi diversificarea tipologică a celor implicaţi în organizarea şi gestionarea călătoriilor – administraţii naţionale de turism, organisme profesionale, colectivităţi locale, institute de cercetare – precum şi realizarea obiectivelor vizând evaluarea pieţelor, determinarea eficienţei campaniilor comerciale, orientarea investiţiilor, valorificarea resurselor umane şi altele au accentuat cererea de informaţii turistice. A avut loc, în acest context, o lărgire a surselor de date, dar care utilizau concepte diferite; ca urmare, au apărut dificultăţi în cunoaşterea şi evaluarea cu rigurozitate a fenomenului turistic, s-au diminuat sensibil posibilităţile realizării unor comparaţii internaţionale relevante. Se impune, în aceste condiţii, adoptarea unui sistem statistic unitar al turismului şi dezvoltarea unei terminologii comune. Aceste obiective şi-au găsit rezolvarea în recomandările Conferinţei internaţionale asupra statisticii voiajelor şi turismului, Ottawa, 1991, recomandări adoptate în 1993 la Sesiunea a XXVII- a a Comisiei de Statistică a Naţiunilor Unite.

4.Industria turistică.

Clarificările propuse şi adoptate au vizat o gamă largă de aspecte, ce ar putea fi grupate pe mai multe planuri: - conţinutul noţiunii de turism şi formele turismului; - conceptul de vizitator şi corespunzător, locul, durata şi motivul călătoriei; - industria turistică; conţinutul şi clasificarea elementelor componente, - clasificarea activităţilor turistice, pornind de la ofertă, în conexiune cu structurile fundamentale ale produselor şi serviciilor CITI (Clasificarea Internaţională Tip Industrii a activităţilor), NACE (Clasificarea industrială generală a activităţilor economice în Comunitatea Europeană). În privinţa turismului, potrivit noilor precizări, acesta se referă la activităţile desfăşurate de persoane, pe durata călătoriilor şi sejururilor, în locuri situate în afara reşedinţei obişnuite, pentru o perioadă consecutivă ce nu depăşeşte un an (12 luni), cu scop de loisir, pentru afaceri sau alte motive. Se apreciază că această definiţie este suficient de largă pentru a acoperi călătoriile între diferite ţări, dar şi în interiorul acestora şi, de asemenea, pentru a include activităţile vizitatorilor de o zi (excursionişti) şi ale celor care rămân, în zona vizitată, cel puţin 24 de ore (turişti). Corespunzător accepţiunii prezentate, pot fi identificate formele principale ale turismului, şi anume: a) turism intern (domestic tourism): rezidenţii unei ţări date care călătoresc numai în interiorul acesteia; b) turism receptor (inbound tourism): non-rezidenţii care călătoresc în ţara dată; c) turism emiţător (outbound tourism): rezidenţii ţării date care călătoresc în alte ţări, Aceste trei forme de bază pot fi asociate în modalităţi diferite, dând naştere altor categorii ale turismului, şi anume: • turism interior, formă ce regrupează turismul intern şi turismul receptor; • turism naţional, constituit din turismul intern şi turismul emiţător; • turism internaţional, alcătuit din turismul receptor şi turismul emiţător. În ceea ce priveşte turistul, acesta este reprezentat de „orice persoană care se deplasează spre locul situat în afara reşedinţei sale obişnuite, pentru o perioadă mai mare de 12 luni şi ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activităţi remunerate în locul vizat”.

Sunt menţionate, în acest context trei criterii considerate esenţiale pentru a distinge vizitatorii (în sensul de turişti) de alte categorii de călători şi pentru a elimina ambiguităţile generate de unii termeni. Potrivit acestor criterii: - voiajul trebuie să fie efectuat într-un loc situat în afara reşedinţei obişnuite, ceea ce exclude călătoriile mai mult sau mai puţin regulate între domiciliu şi locul de muncă sau de studiu.; - Sejurul nu poate depăşi 12 luni consecutive, peste acest prag vizitatorul având, din punct de vedere statistic, statutul de rezident; - Motivul principal al călătoriei trebuie să fie altul decât exercitarea unei activităţi remunerate, la locul vizitat, ceea ce exclude migraţia legată de locul de muncă. 4.2 Baza tehnico-materială în turism Baza tehnico-materială. Fiecare din activităţile cuprinse în oferta turistică se materializează prin utilizarea unor factori de producţie, din care am amintit pe prim plan ca importanţă forţa de muncă, dar la care alăturăm ca factor necesardar nu suficient baza tehnico-materială. Fiecărui serviciu turistic îi corespunde un anumit tip de echipament, corelaţia între cele două elemente fiind atît de natură cantitativă cit si calitativă. Baza tehnico-materială a ofertei turistice prezintă o serie de particularităţi faţă de baza tehnico-materială a altor activităţi de producţie Turismul, ca ramură şi serviciile ce-l compun, imprimă în mod obiectiv bazei sale materiale o serie de particularităţ i 1, respectiv: Corespondenţa dintre baza tehnico-materială şi resursele naturale turistice; Adaptarea bazei tehnico-materiale unui anumit segment al cererii turistice; Raportul, în general, invers proporţional între efortul investiţional şi calitatea atracţiei turistice. Dimensiunea bazei tehnico-materiale este influentată de cuantumul resurselor natural turistice, iar efectul investiţional este invers proporţional cu calitatea atracţiei turistice a resurselor naturale.    Baza tehnico-materială cuprinde: 1. baza tehnico-materială a cazarii; 2. baza tehnico-materială a alimentaţiei; 3. baza tehnico-materială a agrementului; 4. baza tehnico-materială a transportului.

1

1.Baza tehnico-materială a cazarii. Baza tehnico-materială a cazării se apreciază prin numarul de locuri sau numarul de camere folosite pentru înnoptare. Structurile de cazare cuprind structuri hoteliere, structuri extrahoteliere si structuri nepermanente. Hotelaria este forma tradiţională de cazare si primire a turistilor iar principalele categorii de unităţi cu cazare turistică de O.M.T. sunt: a.După caracteristicile fundamentale există: -unităţi hoteliere şi asimilate acestora; -unităţi extrahoteliere şi complementare. b.După serviciile oferite există: -de categorie lux: 4, 5 stele; -de categorie medie; -de categorie modestă.. c.Dupa regimul de funcţionare: -unităţi deschise permanent; -unităţi sezoniere. d.Dupa forma de exploatare: -unităţi în exploatare individuală; -hoteluri asociate în lanţuri hoteliere modulare; -societati sau grupuri hoteliere cum sunt lanturile hoteliere integrate; e.Dupa forma de proprietate: -hoteluri in proprietate personala; -hoteluri in coproprietate privata; -hoteluri in proprietate de stat; -hoteluri in proprietate mixta. Cazarea extrahotelieră cuprinde: mobilate şi unităţile sociale de cazare. reşedinţele secundare, apartamentele

2.Baza tehnico-materială a alimentaţiei este tot atît de divers reprezentată ca structură ca şi baza materială a cazării. Totodată, fiecare tendinţă înregistrată în evoluţia uneia se regăseşte în dinamica şi modofocările calitative ale celeilalte De altfel şi calitatea bazei materiale a restaurării a fost standardizată în foarte multe ţări, iniţiindu-se chiar o uniformizare pe plan mondial a nivelurilor calitative ale acesteia. Definirea acestor niveluri se face prin „numărul de stele” în ordine crescătoare sau prin „categorii” în ordine descrescătoare. 3.Baza tehnico-materială a agrementului. În concepţia actuală agrementul constituie o latură predominantă a activitatii turistice în general şi în mod special în oferte turistice a căror specialitate este însăşi forma de agrement (turism montan, turism de litoral, etc.). Gradul de atracţie al unui produs turistic, cît şi de punere în valoare a patrimoniului turistic este in strînsă corelaţie cu nivelul dotărilor şi mijloacelor pentru agrement. 4.Baza tehnico-materială a transportului. Baza tehnico-materială a transporturilor este reprezentată de structurile de primire turistice cu funcţiuni de transport: 1. transport rutier: autocare etc.; 2. transport feroviar: trenulete, trenuri de cremalieră etc.; 3. transport fluvial si maritim: ambarcaţiuni cu scop turistic; 4. transport pe cablu: telecabine, teleschi etc.;

4.4 Caracteristica diverselor tipuri de întreprinderi ale industriei turistice Întreprinderea turistică, ca tip concret de existenţă a întreprinderii, oferă un serviciu care poate fi sintetizat la informaţie/rezervare, la transport, la cazare, la alimentaţie şi la agrement. Aşadar, întreprinderea turistică are un câmp de clientelă foarte larg. Ea poate primi oameni de afaceri, congresişti, sportivi, grupuri la seminariile de formare profesională, dar, în condiţiile specificului dominant al turismului contemporan, ea trebuie să răspundă mai întâi unui turism de timp liber şi vacanţe pentru masele populare tot mai numeroase. După obiectul activităţii lor, întreprinderile turistice pot fi grupate în următoarele grupe şi tipuri: • întreprinderi hoteliere, similare şi completare acestora. Acestea pot fi hanuri de tineret, terenuri de camping şi caravanning, centrele de tineret sau centrele de primire sau de sejur, centrele de vacanţă colective, hotelărie lejeră, hoteluri, stabilimente de alimentaţie publică uşoară şi de stil, satele de vacanţă;

• întreprinderi de transport colectiv, care pot fi autocarişti, companii de căi ferate, companii de aviaţie, organizatori de croaziere, închiriatori de maşini; • întreprinderi de animaţie (agrement), de timp liber şi de informaţie, dintre care se aminteşte: asociaţii, mişcări de tineret şi de educaţie populare, cluburi sportive sau ale vârstei a III-a, asociaţii vizând peisaje turistice, case de cultură şi teatre, stabilimente sau organizaţii pentru distracţii; • agenţii şi organizatorii de călătorii, respectiv intermediarii dintre producători (grupaţi anterior) şi consumatori (turişti). Aceştia aparţin structurii organizatorico-funcţionale de bază care asigură conceperea şi distribuţia unor produse turistice complexe. Dintre aceste tipuri de entităţi economice specializate pe producerea de pachete turistice5 (întreprinderi hoteliere, întreprinderi de transport colectiv, întreprinderi de animaţie) şi altele specializate pe intermedierea dintre agenţii economici din prima categorie şi client, şi anume agenţia de turism sau de voiaj. O formă particulară de agenţie de turism o reprezintă agenţia de turism tour-operatoare, care se ocupă cu producerea, dar şi cu comercializarea pachetelor turistice. Pentru realizarea produsului conlucrează o serie de entităţi economice din sfera turistică şi a serviciilor. Funcţie de cerinţele consumatorilor de servicii turistice, de priceperea şi fantezia touroperatorului, produsul turistic diferă de la: • un client/turist la altul; • de la un prestator la altul; • de la un anotimp la altul; • de la un sezon la altul; • de la un grup de turişti la altul; • de la un buget (de timp sau material) la altul, etc. În mod evident un produs turistic nu seamănă întrutotul cu altul, chiar dacă are aceleaşi ingrediente, destinaţie şi participanţi. Tocmai acest lucru face atât de interesantă activitatea agenţiilor de turism.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful