Cap.

1 Noţiuni introductive privind fenomenul consumului de droguri

1.1.Consumul de droguri 1.1.1.Precizări terminologice Alături de morbiditate si criminalitate, fenomenul consumului si abuzului de droguri reprezintă un pericol grav la adresa societăţii, cu repercursiuni atât economice cât si sociale si psihologice. Trăim într-o societate în care consumul de droguri constituie una dintre cele mai grave probleme sociale. Literatura de specialitate consideră astfel acest fenomen deoarece reprezintă un decalaj între ceea ce trăim zilnic si valorile, normele societăţii, deseori experienţa zilnică a consumatorilor de droguri intrând în conflict cu sistemul de norme si valori a colectivităţii. Folosirea drogurilor a devenit în zilele noastre un fenomen de grup, atingând toate categoriile socio-culturale. Însă pentru a înţelege mai bine acest fenomen este necesar să cunoaştem că drogul este o substanţă solidă, lichidă sau gazoasă care afectează direct funcţionarea sistemului nervos central (SNC), cu proprietăţi chimice si efecte biologice care provoacă tulburări grave ale activităţii mentale, percepţiei, comportamentului, constiinţei şi, odată absorbită de un organism viu, poate modifica una sau mai multe funcţii ale acestuia. Legea privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri (nr. 143/2000) defineşte drogurile ca fiind plantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope, pe care acestea le conţin (apud. Stanciu, 2003, p19). Sociologul american Good E. sublinia că orice definiţie a drogului trebuie să ia în considerare dimensiunea socială, culturală şi contextuală. Definiţia drogului diferă de la o cultură la alta, de la un stil de viaţă la altul, de la o mentalitate la alta. Societatea defineşte ce este un drog şi astfel ne schimbăm atitudinea faţă de substanţele etichetate ca fiind drog. Unele droguri sunt acceptate de societate, putându-se fabrica, comercializa şi consuma în multe părţi ale lumii: alcoolul, tutunul, cofeina din cafea şi ceai. Alte substanţe pot fi utilizate liber deoarece sunt destinate altor tipuri de folosinţă: lipire, vopsire, lichide de curăţare, iar altele sunt utilizate în medicină: morfina.

1

Consumul de droguri

conduce la instalarea dependenţei, devine o sursă de

suferinţă, îmbolnăvire, şomaj, sărăcie şi excludere socială. Acest consum este strâns legat de criminalitate şi prostituţie deoarece un consumator dependent va face orice pentru a-şi procura doza zilnică. Potrivit definiţiei formulate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), consumul “este acea folosire excesivă, continuă sau sporadică, incompatibilă sau fără legătură cu practica medicală!” (apud. Drăgan, 1994, p.157). Cu cât vârsta de debut a consumului de droguri este mai mică, cu atât dependenţa se instalează mai uşor. Aceasta determină amplificarea continuă a cererii de droguri şi influenţează direct creşterea proporţională a ofertei. Consumul poate fi excepţional, atunci când se încearcă drogul fără a continua această practică, ocazional, fără a se ajunge la dependenţă fizică sau psihică, episodic-într-o împrejurare anume sau simptomatic, când se intalează dependenţa. Din relatările consumatorilor de droguri constatăm că există numeroase metode de administrare precum: injectare, inhalare, fumare, sau pe cale bucală: pastile, prafuri, lichide. Aceşti consumatori sunt consideraţi a fi nişte bolnavi incurabili, slabi de caracter, ce creează o mulţime de probleme vieţii lor private şi societăţii. Ei comit infracţiuni ce se pedepsesc cu privare de libertate între 1 şi 5 ani ,conform Ordonanţei de Urgenţă, nr 121, din 21 Dec 2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri, art.22, alin.1, cap. IV, care stabileşte că „punerea pe piaţă, importul, exportul, producerea, fabricarea, oferirea, furnizarea, vânzarea, transportul, livrarea cu orice titlu, trimiterea, plasarea pe piaţă, procurarea, sinteza, extracţia, experimentarea, activităţi intermediare, cumpărarea sau deţinerea de substanţe ca fiind droguri, echipamente ori materiale fără drept, constituie infracţiune şi se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani”. 1.1.2.Taxonomie În lucrările ce tratează fenomenul consumului de droguri există mai multe criterii de clasificare a acestor substanţe; proprietăţile lor bio-chimiceconstituie numai unul dintre aceste criterii. De exemplu alcoolul şi tutunul sunt substanţe psiho-active şi datorită efectelor produse asupra consumatorului mai sunt denumite şi recreative.

2

În funcţie de originea acestora, întâlnim droguri naturale ce se obţin direct din plante sau arbuşti, precum opiul, cannabisul, droguri semisintetice care se obţin direct prin procedee chimice pornind de le o substanţă naturală: heroina, cocaina, şi sintetice, obţinute în întregime prin sinteze chimice: ecstassy, amfetamine. Un alt criteriu de clasificare îl presupune efectul drogurilor asupra comportamentului uman. Astfel regăsim droguri depresive care inhibă activitatea SNC cu efect sedativ si analgezic, stimulente care au capacitatea de a creşte activitatea cerebrală provocând o stare de excitare nervoasă şi perturbatoare care deformează percepţia timpului şi a spaţiului, senzaţiile auditive, vizuale şi olfactive. Tot sub acest criteriu sunt şi drogurile sedative care scad activitatea cerebrală şi produc o stare de relaxare, calm şi somnolenţă, şi delirogenele care tulbură raţiunea. Drogurile priholeptice şi psihoanaleptice au efect asupra SNC. Cele psiholeptice sunt depresori ai activităţii psihice, iar drogurie psihoanaleptice sunt stimulenţi ai activităţii psihice şi psihodisleptice. Criteriul regimului juridic este însă cel mai cunoscut societăţii. Cu toţii cunoaştem că drogurile ilegale sunt substanţe total interzise, ca exemplu heroina, cannabis, LSD, iar cele legale sunt substanţe a căror fabricare şi administrare sunt supuse controlului (ex: alcool, tutun, cafea). Good E. propune patru criterii de clasificare a drogurilor: „psihoactivitatea, care se referă la capacitatea unei substanţe de a influenţa psihicul uman (alcool, LSD), utilitatea medicală-evidenţiază substanţele folosite pentru vindecarea corpului sau psihicului (morfină, penicilină), ilegalitatea: cele care sunt împotriva legii şi pot determina arestarea individului şi definirea publică, in acest ultim criteriu fiind incluse substanţele recunoscute de majoritatea ce fiind droguri” (apud. Rădulescu, 2006, p27). Ne putem da seama uşor că dintre criteriile enunţate anterior cel al utilităţii medicale şi psiho-activităţii sunt utilizate de către medici, criteriul ilegal de către jurişti şi poliţişti, iar cel al definirii publice de către populaţie. În lucrarea sa „Phantastica”, Lewin L. împarte drogurile în cinci categorii: euphoria, phantastica, inebrantica, hypnotica şi excitantia. Din I-a categorie fac parte drogurile ce reduc conştiinţa şi suspendă emotivitatea, iar în cea de-a II-a sunt incluse drogurile cu proprietăţi halucinogene. Categoria a III-a cuprinde alcoolul, eterul, benzina,

3

in cea de-a IV-a categorie fiind incluşi agenţii inductivi ai somnului. Din ultima categorie amintim drogurile ce excită activitatea cerebrală: cola, tutunul, cafeaua, ceaiul. În concluzie, putem observa prin intermediul acestor criterii de clasificare că drogul modifică cu uşurinţă felul în care consumatorul percepe realitatea din jurul său şi trăirile sale interioare. 1.2.Consecinţele consumului de droguri În ultimii ani, fenomenul consumului de droguri a luat amploare din ce în ce mai mult. La ora actuală mass-media aduce în atenţia populaţiei faptul că orice drog consumat în mod repetat conduce la toxicomanie, dependenţă, toleranţă şi sevraj. Conceptul de toxicomanie face referire la acea stare de intoxicaţie acută sau cronică, dăunătoare individului sau societăţii. Această stare se produce când o persoană cu anumite trăsături de personalitate şi zestre genetică consumă substanţe psihic active cu anumite particularităţi fizice şi chimice şi mod specific de acţiune. OMS defineşte toxicomania sau drogodependenţa ca fiind „acea stare somatico-psihică determinată de consumul excesiv şi repetat al unui drog, cu instalarea fenomenelor de toleranţă, dependenţă şi apariţia sevrajului, în momentul încetării consumului”(apud. Boişteanu, 1995, p106). Toxicomania nu poate fi redusă la o singură conduită sau comportament, ea vizează un ansamblu de conduite. Unii autori vorbesc despre o toxicomanie minoră provocată de alcool şi una majoră provocată de opiu, haşiş, marijuana. De-a lungul consumului de droguri, majoritatea toxicomanilor au avut experienţa unei supradoze. Aceasta presupune administrarea unei cantităţi de drog mai mare decât poate suporta organismul consumatorului, cu riscul de a provoca moartea acestuia. Într-un consum repetat de droguri apare inevitabil toleranţa. Aceasta reprezint nevoia de creştere a cantităţii de substanţe pentru a obţine acelaşi efect cantitativ sau calitativ ca la începutul administrării drogului sau creşterea efectului la folosirea aceleiaşi doze de substanţe. Tulburările de sevraj apar în urma renunţării la consum şi includ manifestări fizice precum: transpiraţie, tremur al extremităţilor, tahicardie, greaţă, vărsături şi manifestări psihice asemenea anxietăţii, halucinaţiilor, tulburărilor de atenţie şi memorie, iritabilităţii.

4

Se ştie faptul că un consum simptomatic conduce la instalarea dependenţei. Înaintea apariţiei acesteia, consumatorii suferă de sentimente de ruşine şi vinovăţie şi, prin consum, încearcă să renunţe la astfel de stări. Consumul de droguri apare şi pentru relaxare, însă drogul conduce şi la o diminuare a autocriticii, la violenţă şi agresivitate. „Prin dependenţă înţelegem senzaţiile neplăcute care se manifestă după întreruperea administrării, după ce drogul a fost consumat înainte pentru o vreme mai îndelungată, determinând astfel apariţia unui stres psihic”(Eberhard, 1999, p27). Dependenţa se regăseşte la nivel fizic cât şi psihic. Cea fizică apare după dezintoxicare şi presupune o stare de adaptare a organismului la o viaţă fără drog. Este însoţită de toleranţă şi exprimată prin apariţia sindromului de sevraj la diminuarea dozelor sau încetarea administrării substanţei. Dependenţa psihică se evidenţiază prin dorinţa de a repeta sau de a prelungi folosirea drogului, în scopul provocării plăcerii, şi înlăturării discomfortului psihic. Elementul principal al acestui tip de dependenţă este vulnerabilitatea psihică, recunoscută prin anxietate, furie şi agresivitate, apatie sau depresie, deteriorare cognitivă. Odată cu instalarea dependenţei, eforturile susţinute de a controla cantitatea, frecvenţa şi durata consumului vor eşua în mod repetat. Din nefericire pentru mulţi, după dezintoxicare şi perioade lungi de abstinenţă, apare recidiva, adică reluarea consumului de droguri şi revenirea simptomelor de dependenţă. Alte consecinţe ale consumului de droguri constau în faptul că toxicomanul nu mai reuşeşte să se maturizeze, este o persoană cu o stimă de sine scăzută, incapabilă să tolereze frustrări şi să facă faţă diferitelor probleme, fiindu-i diminuate funcţionarea socială, familială şi psihologică. Imaginea de sine a acestuia are mult de suferit, prin pierderea abilităţii de a trăi emoţiile, ca parte intregrantă a conduitei umane. Atitudinea consumatorului poate varia în funcţie de măsura cunoştinţelor sale în ceea ce priveşte fenomenul consumului de droguri, de la încrederea în capacitatea sa de a menţine un control asupra consumului până la instalarea unei stări depresive. 1.3.Alcoolul-un drog legal Una dintre cele mai răspândite toxicomanii este alcoolismul care constă într-un consum exagerat de alcool, determinând obişnuinţă şi dorinţă irezistibilă de a bea din nou.

5

Întrucât este o substanţă ce provoacă dependenţă, toleranţă şi apariţia sindromului de sevraj la întreruperea consumului, alcoolul este considerat un drog, unul legal, deoarece este o substanţă a cărei fabricare şi administrare este supusă controlului. Alături de alcool, cafea, tutun, cea mai mare parte a drogurilor legale este constituită din medicamente. Însă regăsim şi droguri ilegale ce sunt „substanţe chimice, naturale sau sintetice care, spre deosebire de medicamente, acţionează asupra creierului producând stări euforice, tulburări psihice, halucinaţii, reacţii paranoice”(Rădulescu, 2006, p203). „Lichid incolor, inflamabil, cu miros şi gust specific, obţinut prin fermentarea zaharurilor care se găsesc în fructe, cereale şi cartofi”(Caracaş, 1988, p7), alcoolul este una dintre cele mai vechi şi mai răspândite forme de acţiune asupra SNC. Primele documente ce vorbesc despre alcool datează din anul 6000 î.e.n. din antica Babilonie. Termenul de „alcool” provine din termenii arabi „kulk” sau „kohol”, care înseamnă cel mai nobil. Dar efectele sale nu sunt tocmai nobile: milioane de dependenţi în aproape toate ţările din lume, sute de mii de morţi anual, dintre care foarte mulţi în accidente rutiere. Din punct de vedere al dependenţei, Pieleanu M. consideră că alcoolul poate fi analizat din cinci perspective: medicală-consideră alcoolul drept o boală, morală-în care intervine voinţa alcoolului, psihologică-în care se regăsesc predispoziţiile genetice şi influenţele sociale a celor ce consumă alcool. Perspectiva socială acordă importanţă terapiei de grup şi factorilor sociali în determinarea dependenţei psihice, iar cea complexă le reuneşte pe cele anterioare(Pieleanu, 1999, p54). Dezintoxicarea de alcool, începând mai întâi cu dezintoxicarea fizică şi după cu ce psihică, durează în general între 5 şi 15 zile. Considerat a fi a III-a problemă de sănătate publică, după bolile cardio-vasculare şi cancer, alcoolul este recunoscut ca fiind şi drogul cel mai activ în declanşarea comportamentului agresiv, atât în sensul autodestructiv cât şi heterodestructiv. În doze variate, alcoolul poate fi utilizat însă şi ca analgezic (reduce durerea), anestezic (pierderea temporară a sensibilităţii), narcotic (provoacă somn profund cu anestezie) şi hipnotic(somnifer). În literatura medicală alcoolismul este perceput ca fiind în primul rând o boală cronică ce se manifestă ca o dereglare comportamentală, influenţată în dezvoltarea sa de factori genetici, psihosociali şi de mediu. Acest lucru poate fi dovedit prin consecinţele intoxicaţiei, pierderea autocontrolului şi a capacităţii de a fi abstinent.

6

Factorii care determină consumul acestui drog pot fi ocazionali, socio-culturali sau legaţi de personalitate, ereditate sau de învăţare-tendinţa imitaţiei la copii. Cunoscută sub numele de „alcoolic”, persoana care consumă produse alcoolice în mod abuziv este imatură afectiv, instabilă psihic, cu complexe de inferioritate şi voinţă slabă. OMS consideră alcoolicii „băutori excesivi a căror dependenţă de alcool este: fie o tulburare mentalădecelabilă, fie manifestări care afectează sănătatea fizică sau mentală, relaţiile lor cu alţii şi comportamentul lor social şi economic, fie sunt persoane ale tulburărilor de acelaşi gen”(apud. Manea, 2000, p30). Cu o personalitate psihotică, in general depresivă, alcoolicul prezintă o dorinţă căreia nu i se poate opune, de a consuma excesiv băuturi alcoolice. Un astfel de consum se referă la un consum zilnic sau săptămânal, care depăşeşte o anumită cantitate specifică;tulburările legate de acest consum cuprind orice daună fizică, psihologică sau socială, iar consumul problematic poate genera tulburari specifice, dar nu poate fi considerat încă dependenţă. Întrucât în ultimul timptermenul de „alcoolic” sugerează un comportament negativ din punct de vedere moral, oamenii de ştiinţă tind să-l abandoneze şi să-l înlocuiască cu alte noţiuni care descriu mai precis fenomenul. Deoarece alcoolul conduce uşor la o pierdere a libertăţii persoanei şi la unele modificări ale trăsăturilor de personalitate, contribuind la apariţia dependenţei fizice şi psihice, poate fi considerat pe drept cuvânt ca fiind un drog.

7