You are on page 1of 2

Plasma şi Afrodita

Priveşti în sus de câteva ore bune. Nemişcat, de parcă ai aştepta, de acolo, ceva. Poate
chiar aştepţi,nu?
În fond, cine pe lumea asta, nu aşteaptă ceva de sus? Ai numărat deja douăzeci şi şapte de
avioane care s-au pierdut pe bucata de cer la care ai acces. Nici nu ai îndrăznit să întrebi
administratorul plajei, dacă cerul de deasupra şezlongului închiriat, intră în preţ. Ar fi posibil, să
nu fie aşa, şi atunci ar trebui să te legi la ochi, sau să plăteşti în plus...
Douăzeci şi şapte de avioane pe un cer mult prea albastru pentru tine şi cinzeci şi patru de linii
albicioase, prea paralele şi ele, reprezintă până la urmă un spectacol în sine. Gratis, se pare...
Eşti din nou, norocos, gândeşti, că nu mai aveau umbrele, altfel ai fi privit doar o reclamă
stupidă cu Coca-Cola, sau poate cu Fanta. Ai fi rămas alb, iar avioanele ar fi dispărut la orizont,
fără să le vadă cineva. De aceea te gândeşti , emoţionat, ca la plecare, să îi dai un bacşiş
consistent puştiului.
Te simţi mărinimos azi. Poate pentru că eşti singur la mare...oricum te simţi singur de mult timp,
chiar dacă vag, îţi aminteşti că eşti căsătorit. Uneori, verigheta îţi aminteşte asta. Nu contează.
Nimic nu mai contează...
„Poftim noroc!” îţi vorbeşti singur, cu un pahar mare de Skol în mâna dreaptă şi un Pall Mall
între degetele celeilalte mâini! „ acum, chiar două zeci şi opt de avioane, în mai puţin de şapte
ore de când am prins locul acesta minunat de pe plajă...cinci pahare cu bere, zece ţigări şi
linişte, mai ales linişte...ce-ţi poţi dori mai mult de la viaţă?... Al naibii norocos eşti! ”
La plecare, îl cauţi pe puştiul cu şezlongurile şi îi dai un bacşiş, surâzând. Te priveşte mirat, dar
cel mai mirat eşti chiar tu, când te întreabă numărul camerei tale, numele hotelului... Te gândeşti
că poate puştiul vrea să bea vreo bere cu tine, după program.
Mult mai târziu, spre seară, îţi dai seama că te-ai înşelat... Puştiul ţi-a trimis o surpriză, la uşă.
Bacşişul lui pentru cerul tău, a devenit dintr-o dată un comision pentru iad, pentru rai?
Te uiţi uimit la femeia aproape goală, din faţa ta şi pentru câteva momente nu prea ştii ce să
faci...
-Intră, dacă tot eşti aici ! îi spui, încercând să-ţi astâmperi tremuratul.
N-ai mai făcut niciodată aşa ceva, niciodată nu ţi-ai înşelat nevasta...de ce ai începe acum?
Nu are mai mult de treizeci de ani şi e frumoasă, prea frumoasă să fie ce pare a fi. Pe sub
rochiţa aproape transparentă, sânii ţipă, gata să irumpă, se explodeze...
-Ţi-a spus Gică, nu? mă întreabă aşezându-se, comodă, pe pat.
Îţi închipui ca Gică, e puştiul de pe plajă, cel cu şezlongurile, dar nu prea înţelegi ce trebuia să
îţi spună.
-Două milioane, continuă femeia...treizeci de minute, normal...dacă doreşti mai mult, să îmi
spui de la început, am programul încărcat azi...e week-end! Dar să ştii că tu îmi placi foarte
mult; mi te-a arătat Gică, încă de pe plajă...mi-a spus că eşti trist, că numeri avioane şi sigur ai
nevoie de cineva. Băiat cool, Gică, să ştii...Deci, ia zi, rămân o jumătate de oră pentru două
milioane, sau vrei mai mult?
O priveşti buimac, nedezmeticit pe de-a-ntregul. În schimb, ea e foarte dezinvoltă...a rămas
doar în bikini, şi-a aprins o ţigară şi te priveşte chiar în ochi.

-Îmi eşti simpatic! Râde, şi constaţi că are şi o dantură perfectă. Nu prea poţi să îţi dezlipeşti
ochii de pe trupul ei bronzat şi atât de excitant. Cumva, îţi aminteşti că eşti însurat şi totul ţi se
pare că e ireal, că te afli chiar în mijlocul unui vis, pentru că nu poţi să îi spui, nicidecum,
coşmar, alături de o tipă foarte sexi şi că din clipă în clipă, va suna ceasul să pleci la servici. Te
ciupeşti de mână, de picior, de obraz...Eşti treaz! Şi mai treze ca niciodată îţi sunt simţurile,
care, reacţionează firesc, până la urmă, la vederea unei Afrodite în patul tău, fie acesta chiar şi
de hotel.
-Deci, te-ai hotărât? întreabă Afrodita...
Tu, brusc, ai o revleaţie. N-o vrei pentru o jumătate de oră, n-o vrei nici pentru o oră sau o
noapte.
O rogi să se îmbrace şi o inviţi la cină, în oraş. Îi cumperi pe drum flori, o rochie Gaultier, alegi
cel mai bun restaurant din oraş.
Caviar, şampanie, tort...cheltui aproape toţi banii de pe card. Nici nu îţi pasă...Afrodita îţi
povesteşte viaţa ei, tu i-o povesteşti pe a ta.Constaţi că ai avut o intuiţie bună, sufletul tău a ştiut
că e ceea ce îţi lipseşte, că e aleasa ...O săruţi şi îngenunchezi chiar în restaurant în aplauzele
clienţilor.
-Vrei să ne petrecem viaţa asta, atât cât a rămas, împreună? o întrebi emoţionat.
-Nici nu mă cunoşti! îţi şopteşte speriată...dar da, vreau!
Pe drumul spre hotel îţi suni soţia, aflată undeva la celălalt capăt de lume.
-Vreau să divorţăm ! îi spui, simplu.
Câteva clipe se aude doar o respiraţie greoaie...
-Ce să fac cu plasma pe care am cumpărat-o pentru tine?
- Vinde-o! Cumpără-ţi o rochie frumoasă şi fă-ţi cadou o cină la cel mai bun restaurant de
acolo!
- Bine! Ai grijă de tine! răspunde, oarecum eliberată şi ea.
- Adio!
-Adio!
Concediul tău a intrat în vacanţă. Afrodita surâde, te sărută...şi viaţa ei a intrat în concediu!