You are on page 1of 8

http://www.formula-as.

ro/2014/1111/societate-37/cizmele-lui-hitler-17549

Societate

Cizmele lui Hitler
- Într-un sat săsesc din Ardeal trăieşte un bătrân cu o
poveste halucinantă, care răstoarnă istoria. Îl cheamă
Johann, a fost cizmarul lui Hitler şi se afla în bunkerul din
Berlin, când Führerul a fugit, însoţit de 24 de ofiţeri, în
Africa de Sud. Cadavrul găsit de ruşi era al sosiei lui –

"Siebenbürgen, dulce ţară pierdută"
Johann Meinhardt

Johann s-a născut într-o familie de saşi din Transilvania,
acum optzeci şi şapte de ani. A muncit de mic, alături de părinţii lui, şi la paisprezece
ani era deja ucenic, într-un atelier de cizmărie aflat în Piaţa Mică a oraşului. "Cât am
fost tânăr, am muncit foarte mult, am lucrat din zi în noapte, cum i-am văzut şi pe părinţii mei, n-am avut vreme niciodată de jeluiri. Fiecărui om, când se naşte, îi dă
Dumnezeu un dar, la unul, darul e bun, la altul, poate fi rău. La mine, darul a fost cu
folos, că mi-a fost dragă meseria. Până la şaptesprezece ani, n-am ştiut de altceva,
apoi a trebuit să plecăm în refugiu, a început şi pentru noi războiul şi n-am mai fost
stăpân pe viaţa mea, ea s-a desfăşurat după cum au vrut alţii". În septembrie 1944, s-a
dat ordinul ca toţi saşii să fie pregătiţi de plecare, în 48 de ore. Ruşii înaintau spre
Germania şi, dacă i-ar fi prins, i-ar fi omorât ori i-ar fi trimis în Siberia. Cu căruţe, pe
jos, cu trenul, care cum a putut, saşii din nordul Transilvaniei s-au retras înspre vest,
până în Austria ori Germania, unde au crezut că sunt la adăpost pentru o vreme. "În
noaptea de 25 spre 26 septembrie, am dormit pentru ultima oară în patul din casa
părintească", povesteşte Johann. "Am avut un vis ciudat, de care mi-am adus aminte
mai târziu. Parcă mergeam cu căruţa cu boi pe un deal înalt, printre nori. Drapele
ungureşti fluturau pe străzi şi peste tot. Am plecat undeva, tot printre nori, şi după o
vreme, când am intrat iar printre case, erau numai steaguri româneşti, oriunde te uitai.
Am ajuns la casa noastră, am căutat-o pe mama, dar n-am mai găsit-o, mama nu era
nicăieri. M-am trezit tulburat şi i-am povestit mamii visul, ea m-a sărutat şi s-a
întristat: «Ştie numai bunul Dumnezeu ce se va întâmpla cu noi», a zis, adunând de
prin casă câte ceva pentru drum".
Cu doar câteva haine şi lucrurile puse într-un sac, Johann s-a urcat, împreună cu
părinţii lui, în trenul refugiaţilor. Erau câteva mii de oameni înghesuiţi în vagoane
pentru vite. Au pus pe jos paie, şi fiecare a dormit pe sacul cu lucruri luate doar

la un spital. măturate. tineri toţi. Au lăsat vacile în grajd. asta au ajuns cei care s-au întors imediat după război. Înainte de a pleca la gară. . care făcuse doi ani de armată la Bucureşti. Ajungeau pe front toţi cei care puteau ţine o puşcă în mână. "femeile s-au străduit să lase casele curate. Le-au încuiat. în toate direcţiile". au scris pe chei numărul casei. Am fost repartizaţi la lucru. Johann a fost trimis la garnizoana din Berlin. "Ba mai mult".. oile în curte. a fost trimis direct pe front. care s-au făcut stăpâni în casele lor.. Am mâncat ce ne-am adus cu noi. după două săptămâni de stat în tren. şi aşa. nu mai conta vârsta. Eram fericiţi că aveam pat. eu într-o fabrică de încălţăminte. să puie un pat în grajd ca să aibă unde să doarmă. dar până la urmă am ajuns într-un lagăr la Dresda. atunci l-au dat jos pe Horty Miklos. au strâns toate cheile în nişte coşuri mari şi le-au dus la primărie. Slugi slugilor. le-o părut bine dacă i-o lăsat fostele slugi. la Viena. Johann a mai văzut-o pentru ultima oară pe mama lui. "Familia s-a risipit. acolo se pregătea mâncare şi am putut cumpăra. mulţi s-au îmbolnăvit. care a fost foarte greu. Trimiterea lor în linia întâi a fost un semn al slăbiciunii cu care armata germană se apropia de capitulare. După şase săptămâni. Plângea cu-aceeaşi disperare cu care şi-a părăsit gospodăria bine închegată din "Siebenbürgen. cum li s-a spus. Viaţă de cazarmă "Doară acuma eşti cătană. un an de concentrare în Basarabia şi încă doi ani în armata maghiară. trenul a fost deviat prin Cehia. Au fost femei care au născut în tren. tatăl lui. N-au avut cum să le ia cu ei. mama. căci avea o şcoală sanitară". ce dracului!" La Berlin. Cu portretul soţiei Dar să revin la drum. drumul a ocolit mult. Pentru că era revoluţie în Ungaria. mai întâi au fost testaţi proaspeţii recruţi. la palatul Reginei Maria. aşa cum se împrăştie păsările. abia trecuţi de şaptesprezece ani. spune bătrânul Johann. dar am avut norocul că în primul vagon al trenului era evacuat şi restaurantul «Bret» din Bistriţa. cât am avut bani. dulcea ţară pierdută". bărbaţii au trecut prin faţa unei comisii militare care i-a controlat şi repartizat după înzestrări. să fie faine când se vor întoarce înapoi. Când s-au întors. după un an şi ceva. mâncare şi că eram departe de război. cât li s-a spus că vor sta departe de casă. păsările în grădină. au fost bătrâni care au murit de supărare.pentru trei săptămâni. mă. Lene.

să mă străduiesc cât pot. "Io eram un copil fricos şi mă temeam să nu greşesc ceva. mă. şi de-atuncea n-am mai pus ţâgare pe limbă. în costum naţional dracului». căci a apărut Führerul şi-a trecut pe lângă noi. pentru că ale lui au fost tare lăudate de când mă ocu pam eu de ele. Habar n-am avut ale cui sunt cizmele. i-a zis şi l-a trimis ca ordonanţă pe lângă un ofiţer superior. era descurcăreţ. ţâgări!. vorbea ungureşte. dar am fost crescut să fac totdeauna tot ce pot ca să fie bine. Am vrut să par mai copt. io i-am lustruit cizmele lui Hitler. am dat pachetul la ăia mai bătrâni şi aşa s-a încheiat cariera mea de fumător şi aerele de mare soldat". M-am gândit că «doară acuma eşti cătană. ceea ce i-a adus laude şi un pachet de ţigări cadou din partea unui colonel. nu eram sigur pe armă că cum merge. am pus-o în gură. şi-am aprins o ţigară. de atâta vreme! Atunci am văzut eu ale cui îs cizmele pe care le curăţam. mergeam acasă la Otto. mai târziu am înţeles ce s-a întâmplat. aşa numita "levente". am zis. eram pe coridor. când mi-a explicat colonelul Otto. în bunker. Otto. până când într-o zi. le curăţam. mai bine decât un ofiţer. Vai. Ştia "sasca" învăţată în casă. Mi-a spus că va trebui să curăţ şi alte cizme. A fost repede remarcat şi comandantul l-a lăudat . îl aşteptam pe Otto. româneşte. de era să-mi saie ochii din cap. sehr gut! sehr gut!" ( foarte bine!). mergând spre biroul lui. Doamne feri. La tragerea la ţintă a făcut 100 de puncte din 100 posibile. Mergeam în fiecare zi în bunkerul lui Hitler. "Îi pregăteam hainele. mai viteaz. ca să mă duc cu el acolo unde lucra. în zilele acelea. Erau cizmele tălhariului cel mare! Două luni şi jumătate. pe care-l chema Otto. corect şi isteţ.Johann era perfect instruit. am tras un fum şi cred că mi-a mers direct în plămâni. iute. colonelul meu. Ofiţerii germani erau tare mândri de cizmele lor. Aşa am ajuns să intru în bunkerul în care lucra Otto şi-n care s-a ascuns Hitler în ultimele luni de război. Desfăcea puşca mitralieră în bucăţi şi-o refăcea cu ochii legaţi. chiar dacă de-abia împlinisem şaptesprezece ani. Născut în Transilvania. El m-a pus la curent cu toate. şi după câteva zile. căci făcuse în ţară pregătire militară sub unguri. Am fost peste toată compania şi m-am încrezut un pic atunci când m-a lăudat colonelul. mi-a făcut delegaţie. şi am încremenit lângă perete. mare lucru. le lustruiam şi le aduceam înapoi."A. îi lustruiam cizmele. Johann a învăţat mai multe limbi. am zis io. în patruzeci şi două de secunde. ce Frumoasa Hetti. în poziţie de drepţi. Hoopa! Ai. de erau . Nu ştiam eu atunci. ştia şi germana. am salutat toţi câţi eram acolo. da' aiestea-s cizmele pe care le lustruiesc io zî de zî. mira-s-ar lumea de voi. luam de acolo un cufăr în care erau cizme. cumva. să nu supăr pe nimeni. Dumnezăul tău.

s-ar putea totuşi ca omul din faţa mea să spună adevărul şi cred că-l spune. spunându-mi ce destinaţie aveau camerele în care a avut acces. Mă gândesc că ar putea fi doar teribilisme de pe front. "Erau cizme militare. Aşa. de zece ori. camerele lui Hitler.. de nu se putea mai bine! Se vedea că-s de meserie. Da norocu' o fost altu'! Când am plecat în refugiu. ultimele pe care le-a mai petrecut în bunker". Sclipeau cizmele alea. dar că bunkerul nu l-a mai văzut. parcă nu-mi vine să cred că ceea ce spune este real.. În stânga coridorului erau încăperile familiei Goebbels şi centrala telefonică. le-a schimbat vieţile cu totul. lungi. de cele mai multe ori. iar pe dreapta. până să-şi deie seama. "Cred că e desfiinţat. am luat cu mine o scurtă . vasăzică: îl am în faţa mea pe omul care s-a îngrijit de cizmele lui Hitler în ultimele luni de război. Nu ştiau nemţii aşa şmecherie. Îmi desenează o schiţă. Aveam de la ei cremă de cea mai bună calitate.. ar fi putut avea atâta. Le lustruiam.. s-ar putea... aşa cum povestesc toţi cei care au participat la cel de al doilea război mondial care. dacă acum are atâţia ani. ca un şcolar scos la tablă. depozitele. Îl iau uşurel pe bătrân şi-l întreb mai întâi cum era bunkerul în care se ascundea Führerul. Şi-mi mai povesteşte că în '90. cum era acesta înconjurat din trei părţi de apă. îmi spune de podul din apropierea lui şi de tramvaiul care trecea pe pod. faine. camera de şedinţe.. în '45.. să nu uite niciun detaliu atunci când povesteşte. de numa'-numa'!" . băile. Vorbeşte şi. de numa'-numa'!" Stă în faţa mea şi vorbeşte neîntrerupt. '91 şi '92 a fost la Berlin. nu-i ducea mintea.ca oglinda! Două luni şi jumătate. De-ar fi ştiut mama şi bunica ce-avea să se întâmple cu sfeterul făcut de ele. în primă instanţă. din piele neagră. Sfeterul de lână Cu fiu şi nora "Nu ştiau nemţii aşa şmecherie. Nu degeaba am zis io că aş putea să-i vând şi să-i cumpăr pe unii dintre ei. Fac rapid un calcul în minte. i-am luat mânecile jos. da. ştie-l dracu'!" Şi cum erau cizmele lui Hitler? îl întreb pe bătrânul Johann. Sclipeau cizmele alea. După ce s-a uzat. că s-a plimbat prin oraş şi că a recunoscut unele din locurile pe care le ştia din vremea războiului. am făcut din ele petice şi apoi să vezi lustruială ce făceam cu ele! Lâna aceea aspră era numai bună pentru cizmele bine date cu cremă. un sfeter din lână de oaie.. cămările de alimente. De necrezut! Cum să nu tresar când îl aud cu câtă linişte povesteşte despre acele zile care au schimbat faţa lumii? Cum să-mi înlătur tremurul vocii care ar putea trăda emoţiile care mă cuprind? O asemenea baftă ai ca reporter doar o dată-n viaţă. când s-a încheiat războiul. pe care le-a petrecut în celebrul bunker din Berlin. după cum este de atent. Îmi povesteşte cum era mascată intrarea în bunker. împletit de mama şi de bunica.

Toată lumea să stea la radio să-l asculte». Se vede că-i este drag să-şi amintească de anii de demult. îi spun lui Johann. în cizmele lustruite de Johann "H2 erau cizmele dublurii lui Hitler. îi spun. cu mărimea 44. Ce s-o întâmplat? Ca să-i facă la fel. ăstalalt avea numai 42. "Pe la sfârşitul lui martie 1945. numai că era cu 5 cm mai mic. eram în vestiar la Otto. Astea cu H2 erau cizmele dublurii lui Hitler. îmi mai dezvăluie câte ceva. Deodată. acolo. El m-a pus la punct cu toate evenimentele. pe căptuşeală. că au fost mai multe. adică Hitler adevărat. Hitler tot nu murea.H1 şi H2 Fuhrerul. Acuma. poate. m-a lămurit cu toate şi mi-a povestit şi de dublurile lui Hitler. căci . Johann nu se opreşte din povestit. era mai mare la picior. care semăna leit cu el" "După o vreme. Şi pe acela l-am cunoscut. Voiam să ştiu până unde a ajuns războiul. de încă un cm. Eram curios să aud ultimele ştiri despre front şi ţineam radioul deschis tot timpul. acolo unde era profesor. aproape nesesizabilă. "Dar oamenii trebuie să ştie ce-a fost atunci. comandantul meu. în bunker. io-s unic pe glob cu câte ştiu. Au venit şi din Germania şi mi-au făcut interviu. acolo unde curăţam cizmele. la radio aud: «Atenţiune. Anunţul s-a repetat de mai multe ori şi abia aşteptam să văd despre ce este vorba. este o mărturie istorică". de la München. Ori poate că avea nevoie doar de un bun ascultător! Oricum ar fi. cu gândul că. Mi-a povestit cum i-au schimbat pe toţi ca să semene cât mai mult cu Führerul. dar care a fost de fapt împotriva unei dubluri de-a lui. Pe alta scria H2. tocul cizmelor pe care le încălţa dublura lui Hitler era mai înalt cu 3 cm şi înăuntru era pusă o bucată de branţ gros. H1. aşa că şi dacă reuşea. care a eşuat. Şi am noroc. "Povestea dvs. poate. ca să-l apropie ca statură cât mai mult de celălalt. scria înăuntru. Pe una. purta 44. care semăna leit cu el. ca să înveţe din întâmplările acelea". pentru că s-a ataşat de mine şi mi-a promis că după război mă ia cu el la Academia militară din Berlin. la ora 7 Führerul va face un anunţ important. Mi-a spus şi de atentatul împotriva lui Hitler. nu numai una. «Originalul». Aşa o rămas numai o diferenţă de cam un cm între ei. cea mai tulburătoare dintre amintirile lui este aceea despre plecarea lui Hitler din Berlin. «originalul». m-am trezit că în cufăr erau câte două perechi de cizme. adică să semene şi mai mult. O poveste care infirmă varianta sinuciderii lui înainte ca bunkerul să cadă în mâna ruşilor. dar să ştiţi că încă n-am spus tot ce ştiu şi nici n-o să spun vreodată". înainte de terminarea războiului. Otto. chiar şi cu unele secrete.

să beau cu el. de-l vezi.mi-am dat seama că este ceva important. cu urechile şi cu sufletul în aşteptare. că de la mine nimeni nu scoate niciun cuvânt. de şopteşti tu la cineva ce-ai auzit. era direct lângă Führer. Sfârşitul războiului . şi io. fii liniştit. Otto o prins de veste că io-s în vestiar şi că am auzit tot ce-au vorbit ei. pe topoare. îl cunoşteam bine. Am buletin nou. s-o strâns în braţe şi el s-o dus. plec cu Führerul. nu-l mai cunoşti. bătrâni. Când l-o condus pe Walter. Cărarea de pe dreapta părului îi pe stânga. pentru că venea des la fratele lui. s-o pupat. şi tu. care a făcut un apel la tot poporul german. la noapte. pune pe masă o sticlă de vermut. Era înalt şi frumos. Io eram în vestiar şi ciuleam urechea cât puteam. necăsătoriţi. Nici nu-l mai cunoşti. paşaport străin pe alt nume. apare fratele Walter la Otto. la noapte plec cu Führerul. Cam la o jumătate de oră după ce-am ascultat apelul Führerului la radio. aşa că am auzit tot ce-au povestit: . m-o chemat la el. Uite care-i treaba. care cum poate. bărbaţi. după ce reuşea să se retragă de acolo. era fecior neînsurat. "Comandante. Asta o zis Walter. i-am spus. "Johann. să nu lase ruşii să vie în ţară. pe sape. dar numai seara. "Johann. îi schimbat cu totul. Pe la 7. aşa i-a spus Walter lui Otto. din bunker. Plecăm cu 5 avioane. a uitat uşa întredeschisă. Mai departe nu ştiu". zice apoi. Suntem 24 de ofiţeri" Colonelul Otto avea un frate care lucra şi el în bunker."Măi frate. eram cu ochii. purta ochelari. Şi Führerul are la fel. Am fost emoţionat. Am tăcut până azi". La 7 fix s-a auzit Führeru'. Otto a venit în bucătărie după două pahare şi când s-a întors. apoi o băut amândoi câte un pahar de vermut. şi aşa a fost. îi bai mare. avea vreo 28 de ani. mi-am dat seama că e sfârşitul aproape. ca să puie mâna pe orice arme. nu se ştie dacă ne mai vedem vreodată în viaţa asta. Îl chema Walter. amândoi suntem morţi. Plecăm în Italia şi de-acolo în Africa de Sud. tineri. Io. M-o pus la masă şi mi-o dat şi mie un pahar de vermut. hai încoa'". suntem cu el 24 de ofiţeri numai tineri. între cei mai apropiaţi de el. ne împuşcă pe loc". Fuga Cu cizmele făcute de el "Io. femei. nu ne mai întâlnim altu-n veci. şi-o ras mustaţa.

care scăpase viu din război. dezorganizată. s-a întâlnit cu tatăl lui. a ajuns în lagărul de la Linz. colonelul Otto a murit în timpul unui asediu. în care românii aşteptau repatrierea. au plecat spre ţară şi au ajuns în gara din Dej. N-am cuvinte să-i mulţumesc Creatorului că am scăpat cu viaţă din măcelul care a urmat". cu greu şi vai. administrat de americani". la lupte. *** . că vin ruşii şi cădem la ei! Ne-am întors în mare viteză şi aşa am ajuns în lagărul de la Mauerkirsche. escortaţi de americani până la graniţă. s-a angajat doar pe mâncare. şi-abia apoi o căzut. Visul de demult se împlinise. Atâtea grozăvii am văzut. cu moartea pe urmele ei! O catiuşă rusească o retezat capul unui soldat de lângă mine şi el a mai mers încă 12 paşi aşa. toţi repatriaţii saşi au fost trimişi în lagăr. atâta spaimă şi jale erau în jurul meu. Fuga înapoi. Era o sărbătoare în ziua aceea şi peste tot erau steaguri româneşti. "Să vezi tu. care a primit ordin să-i scoată pe nemţi din Viena. Acolo s-a înscris să plece acasă în România sau la Dresda.Cu caietul de amintiri După seara aceea. La sfârşitul lui aprilie. Astea-s lucruri care nu se pot uita. aşa că. din ordinul lui Stalin. Casa era ocupată şi. dar n-au mai ajuns. copil fiind. mare bucurie. în linia întâi. Dar visul dea se întoarce acasă nu l-a părăsit. s-or oprit maşinile. N-avea de unde să ştie că mama îi murise în bombardamentul din 13 februarie 1945. şi văd că tăţi ofiţerii fug la maşina din faţă. fără cap. fără bani. Ruşii se apropiau tot mai mult şi a fost trimis. până la urmă. Johann n-a mai avut cui curăţa cizmele în bunker. De-abia în 1954 a reuşit să recupereze casa părintească. nu mă mai interesa nimica. unde rămăsese mama lui. Ca să poată supravieţui. Acolo. Când s-au adunat mai mulţi români. care ajunsese deja în Berlin. la un atelier de pantofărie. şi apoi s-or întors şi ne-o spus că s-o terminat războiul. încât ajunsesem să fiu indiferent dacă mai trăiesc sau nu. împreună cu colonelul Otto. armata fugind disperată. când oraşul a fost ras de pe faţa pământului. fâlfâind. Johann a fost mutat în divizia generalului Strauss. Au pornit înspre Austria. care avea radio. A vândut o pereche de pantofi pe care şi-i făcuse pentru el şi cu banii a plătit o maşină care i-a dus până acasă. pentru că "dintr-o dată.

i-a vizitat de multe ori şi a fost şi prin locurile în care a trăit şi luptat în vremea războiului. . Dar de plecat. n-a plecat. Johann nu se poate rupe de pământul în care s-a născut. nu mai este lângă el de unsprezece ani. Chiar dacă a avut de suferit după ce s-a întors în ţară. chiar dacă draga lui soţie. De-a lungul anilor.Trenul deportării Johann este astăzi unul dintre cei mai respectaţi oameni din comunitatea săsească. Are aici copiii. nepoţii şi strănepoţii care vor duce mai departe povestea lui. Hetti. Are prieteni în toate ţările în care s-au stabilit saşii plecaţi din România. chiar dacă aici încă nu merg lucrurile cum ar trebui.