EUROPEAN UNION – WORLD ECONOMIC POWER

Gabriel-Andrei Donici ”Alexandru Ioan Cuza” University, Iasi Mihaela Simona Ionel ”Alexandru Ioan Cuza” University, Iasi Cristian Incaltarau ”Alexandru Ioan Cuza” University, Iasi

Abstract: From establishing the European Coal and Steel and so far, European economic integration has seen remarkable success. There are however a number of difficult issues unresolved. Will EU succeed to move forward towards a political union and to shape a foreign policy that would enable a major role in international relations? The new confrontation that is taking place at the international level is not based on political-military conflict anymore, but rather on economic and technological competition to get a bigger part in the global economy. But will the acquisition of a world economic power status will allow them to remove American hegemony? Keywords: global power, multipolarity, unipolarity, international relations, FDI, European Union Clasificare JEL: F15, F02, F50

Centrele mondiale de putere Cum anume se poate defini conceptul de ”putere” la nivel mondial? Ray S. Cline ne definea puterea deținută de o țară, la nivel mondial, prin intermediul următoarei formule: PUTEREA = (masa critică1 + puterea economică + puterea militară) x (planificarea coerentă a strategiei naționale + voință) (Bonciu, 2006, p. 56). Zbigniew Brzezinski, consilier pe probleme de securitate al președintelui Jimmy Carter afirma în legătură cu același concept: ”Ca să merite titlu de supraputere mondială o țară trebuie să ocupe primul loc în următoarele domenii: economic, tehnologic, militar și cultural.(Revel, 2004)” Și într-adevăr, S.U.A. aveau să fie primele care îndeplineau cumulativ toate aceste condiții devenind prima superputere globală din istorie. Robertson Pat anticipa însă declinul dominației americane, afirmând că, ”în timp ce anii ’90 se profilează la orizont, lumea făurită de americani
                                                            
1

Adică suprafața teritorială și mărimea populației;

1   

după al doilea război mondial se apropie de sfârșit. Conturul descentralizării sistemului mondial se distinge clar de mult timp, dar coordonatele noului său centru au fost până acum tulburi și problematice. (...) Hegemonia americană a murit, Rusia e în criză și declin. Japonia este noul gigant economic, Europa se află în pragul adevăratei comunități, iar China e gata să le-o ia înainte tuturor. Toate acestea compun noul nucleu al unei lumi în care schimbarea va fi dinamică, inegală, multidirecțională și imprevizibilă.” (Robertson, 1998 citat în Ciochină, 2000, p. 28) Transformarea apărută în jocul strategic, la nivel mondial a fost evidențiată de Silviu Brucan care afirma: ”în perioada Războiului Rece, conflictul dominant pe arena mondială era cel politicomilitar cu substrat ideologic est-vest. Odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice, confruntarea politicomilitară și-a pierdut virulența ideologică, iar pe arena internațională s-a instalat ca tip de conflict dominant în lupta pentru supremația mondială competiția economico-tehnologică pentru cucerirea unei părți cât mai mari din piața mondială, rivalitatea militară trecând pe un plan secundar.”(Brucan, 2005, p.105) Revoluția tehnologică modernă, în particular globalizarea comunicațiilor, transporturile supersonice și independența crescândă a industrialismului, impulsionează statele naționale spre uniuni mai largi, reflectând stadii diferite de integrare supranațională (Brucan, 2005, p. 106). Din evul mediu până la jumătatea secolului XVII centrele economice dominante au fost orașele stat (Veneția, Anvers, Amsterdam). De la apariţia statelor-naţiune suverane, ca urmare a păcii de la Westphalia din 1648, relaţiile internaţionale au fost dominate de state suverane şi formal egale (Has, 2009). În zilele noastre însă, actorii principali de pe scena internațională au devenit ”statele-continent”(N.A.F.T.A., U.E., A.S.E.A.N., M.E.R.C.O.S.U.R., etc.) (Patapievici, 2008). Astăzi se poate afirma că Uniunea Europeană, S.U.A., Japonia şi regiunea Asiei de Sud Est sunt principalele centre de putere în economia mondială. Iar între acestea se produc principalele schimburi comerciale internaționale. La nivel mondial, Uniunea Europeană este cea mai mare putere comercială şi este gruparea cea mai implicată în acordarea de ajutor financiar şi tehnic ţărilor mai sărace, acționând în domeniul economic, social, politic, al drepturilor omului şi al relațiilor externe ale țărilor membre. Încă din anul 1989, Michel Beaud sublinia că această grupare deţine cea mai importantă capacitate de polarizare, indicând faptul că peste 30 de ţări de pe diverse continente realizează mai mult de 40% din schimburile economice cu această entitate regională, în timp ce numai 13 state desfăşoară un astfel de volum comercial cu polul american şi numai 5 ţări cu polul japonez.

2   

Rolul Uniunii Europene în economia mondială U.E. este adesea descrisă drept un gigant economic şi drept cea mai mare putere comercială a lumii, capabilă să concureze cu S.U.A. şi să dezbată cu China în privinţa importurilor de produse textile. Într-adevăr, atunci când ne uităm la numerele reale, raportul este impresionant: U.E. realizează 40% din comerţul global, P.I.B.- ul ei este aproximativ egal cu cel al Statelor Unite (şi reprezintă 25% din P.I.B.- ul mondial total), în acelaşi timp este de două ori mai mare ca al Japoniei şi este cel mai mare exportator mondial atât de bunuri cât şi de servicii (Cameron, 2007 citat de Has, 2009). Uniunea Europeană este şi a doua putere economică a lumii. Cu un deceniu în urmă, realiza un sfert din P.I.B.- ul mondial iar cetăţenii săi aveau unul dintre cele mai mari venituri pe cap de locuitor de pe planetă. Astăzi, producţia sa globală şi schimburile sale comerciale cu restul lumii face din ea una dintre cele mai bogate blocuri economice din lume (Simon, 2008) Întrebarea este însă dacă U.E. “ar trebui să fie suficient de satisfăcută din stagnarea într-o postură de prosperă Mare Elveţie, sau ar trebui să devină o nouă mare naţiune cu control asupra propriului destin …?” (Dehove, 2006 citat în Simon, 2008) În cele ce urmează se va realiza o trecere în revistă a principalele aspecte şi date privitoare la Uniunea Europeană și locul acesteia în economia mondială. Principalii indicatori macroeconomici ai anului 2007 pentru marile centre de putere economică sunt prezentaţi în tabelul următor:
Tabelul nr. 1 Indicatori macroeconomici (2009)

Macro-indicatori PIB (trilioane $) PIB/locuitor ($) Suprafață (mii kmp) Populație (mii loc.) Servicii (% PIB) Agricultură (% PIB) Industrie (% PIB)
Sursă: www.cia.gov

U.E. 14,51 32 700 4 324 491 582 71,90 2,10 25,90

S.U.A. 14,26 46 400 9 826 307 212 76,90 1,20 21,90

Japonia 4,14 32 600 377 127 078 75,40 1,60 23,10

China 8,71 6 500 9 596 1 338 612 40,50 10,90 48,60

3   

Per ansamblu, în anul 2009, scăderea economică mondială a fost de 1 % după ce în 2008 P.I.B.- ul mondial crescuse cu 2,8%. Între marile puteri ale lumii cea mai mare scădere a P.I.B.- ului, în 2009, a cunoscut-o Japonia de 5,9%, după ce şi în 2008 aceasta înregistrase o scădere de 0,7%. A doua mare scădere (4% în 2009) a fost cea a Uniunii Europene care a urmat unei creşteri de 0,9% în 2008. P.I.B. - ul S.U.A. a înregistrat o scădere mai puţin accentuată decât cea înregistrată de U.E. sau Japonia (P.I.B. - ul S.U.A. a scăzut în 2009 cu 2,4%). Scăderea a urmat unei creşteri economice reduse 0,4% în 2008. În ceea ce priveşte P.I.B.- ul Chinei acesta a crescut cu 8,7% în 2009 după ce în 2008 înregistrase o creştere de 9%. Dacă ne raportăm la alt indicator, P.I.B.- ul per locuitor, care este cel mai reprezentativ pentru bunăstarea populației, U.E. este devansată de S.U.A. și Japonia. S.U.A. au un P.I.B. per capita de aproximativ 1,41 de ori mai mare decât cel al U.E.. Aceasta se datorează în special ultimelor două valuri de extindere a U.E.. În urma aderării celor 12 membri populația a crescut cu aproximativ 20%, în timp ce PIB-ul cu doar 5%, ceea ce a dus la o scădere semnificativă a valorii acestui indicator. Cu o populație de 1,3 miliarde locuitori, China înregistrează o valoare a P.I.B./locuitor de 6 500 $/locuitor. Referitor la ponderea pe care o ocupă anumite sectoare în obținerea P.I.B. se poate spune structura este asemănătoare. Diferențele sunt mici. Principala pondere în obținerea P.I.B. o au serviciile (care au cea mai mare contribuție în P.I.B.- ul S.U.A., 76,4%), iar cea mai mică pondere în obținerea P.I.B. o deține agricultura (care a avut cea mai mare contribuție în P.I.B.- ul Chinei, 10,90 %). În ceea ce priveşte U.E. cele două valuri de extindere au produs, din nou, ușoare modificări în valoarea acestor indicatori, deoarece unele dintre noile membre, precum România, dețineau o pondere mai scăzută a serviciilor în P.I.B. (în jur de 60%) și o pondere mai ridicată a agriculturii (în jur de 5%), ceea ce a dus la scăderea ponderii deținute de servicii, ca medie a U.E. (27), și la creșterea procentului deținut de agricultură. Comportamentul riscant şi lipsa de supraveghere, care în cele din urmă au declanşat prăbuşirea financiară din 2008, au deteriorat puterea relativă şi influenţa Americii. (Frost, 2009)

4   

Comerțul exterior al Uniunii Europene Pentru o analiză a exporturilor și importurilor bunurilor vom lua în considerare următoarele tabele:
Tabelul nr. 2 Exporturile şi importurile de bunuri în miliarde ECU/EURO
Anul Ţara U.E. Exporturi S.U.A. Japonia UE Importuri SUA Japonia 638,08 650,03 391,84 743,30 993,84 290,86 849,74 844,87 518,88 992,70 1362,13 411.06 884,71 816,19 450,37 979,14 1317,59 390.01 891,90 733,10 440,69 936,97 1271,45 357,03 869,24 639,68 417,25 935,25 1153,72 338,98 952,93 657,53 454,83 1027,54 1226,20 365,99 1 053,20 726,90 478,21 1179,85 1392,43 414,65 1 159,28 825,92 515,07 1315,74 1528,35 461,19 1425,95 1 239,85 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007

Sursă: www.wto.org

Valoarea exporturilor tuturor celor trei centre de putere au crescut în perioada 1999-2006. Cea mai ridicată valoare a exporturilor este înregistrată de UE, ce a deținut primul loc pe tot parcursul acestei perioade. Evoluția ascendentă a fost întreruptă doar în perioada 2001-2003, datorită perioadei tensionate cu conflicte majore la nivel internațional (atentatele din septembrie 2001 și războiul din Afganistan din 2002). În ceea ce privește evoluția valorii importurilor de bunuri, în perioada 1999-2006 aceasta este asemănătoare cu cea a exporturilor. Tendința generală a fost de creștere, cu excepția aceleiași perioade 2001-2003. S.U.A. au ocupat primul loc din punctul de vedere al valorii importurilor pe tot parcursul acestei perioade.
Tabelul nr. 3 Principalii exportatori şi importatori de mărfuri (fără comerţul intra-UE), 2008 (miliarde $ şi %)

Sursă: Internațional Trade Statistics, 2009 preluat de pe www.wto.org

5   

În ceea ce priveşte exporturile şi importurile de mărfuri remarcăm că pe primul loc se află, U.E.-27 cu 15,9% din exporturi şi 18,3% din importuri. Japonia are şi ea aceiaşi poziţie atât ca exportator cât şi ca importator: 4, cu 6,5% din exporturi şi 6,1% din importuri. Diferenţe apar în ceea ce priveşte locurile 2 şi 3, astfel China este al 2 lea exportator şi al 3 lea importator (cu 11,8% din exporturi şi 9,1% din importuri) iar S.U.A. sunt al 3 - lea exportator şi al 2 - lea importator (cu 10,6% din exporturile şi 17,4% din importuri).
Tabelul nr. 4 Principalii exportatori şi importatori de servicii comerciale (fără comerţul intra-UE), 2008 (miliarde $ şi %)

Sursă: Internațional Trade Statistics, 2009 preluat de pe www.wto.org

În ceea ce priveşte exporturile şi importurile de servicii comerciale remarcăm faptul că U.E.- 27 este primul exportator şi importator din lume cu o cotă de 26,9% din total. Topul este completat de aceleaşi ţări ca şi în cazul comeţului internaţional cu mărfuri, a doua poziţie în topul exportatorilor fiind ocupată de S.U.A. cu un procentaj de 18,8% din toal, iar China şi Japonia se află la egalitate cu 5,3% din totalul exporturilor. Clasamentul marilor importatori de servicii este aproape identic cu cel al exporturilor diferenţa constând în detaşarea Japoniei care importă 6,4% din total spre deosebire de 6,1% China.

6   

Grafic nr. 1 Exporturile mondiale de servicii comerciale Q1 2008 – Q1 2009

Sursă: Internațional Trade Statistics, 2009 preluat de pe www.wto.org

Relativ la evoluţia ulterioară anului 2008 criza mondială şi-a spus cuvântul şi în ceea ce priveşte exporturile de servicii comerciale. Astfel exporturile mondiale au cunoscut scăderi semnificative atât în trimestrul 4 al anului 2008 cât şi în trimestrul 1 al anului 2009. Investiţiile străine directe ale Uniunii Europene
  Tabelul nr. 5 Intrările şi ieşirile de ISD în UE în perioada 1980-2005

Perioadă Regiune U.E. Intrări S.U.A. Japonia U.E. Ieşiri S.U.A. Japonia
Sursa www.unctad.org

1978-1980 39,1 23,8 0,4 44.8 39.7 4.9

1988-1990 40,3 31,5 0,04 50.6 13.6 19.7

1998-2000 46,0 24,0 0,8 64.4 15.9 2.6

2003-2005 40,7 12,6 0,8 54.6 15.7 4.9

Tabel nr. 6 Fluxurile de ISD (intrări) ale Uniunii Europene cu Triada în anul 2007 (miliarde $) UE 27 445,9 % 73 SUA 73,9 % 12 Japonia 13,8 % 2 Restul lumii 81,2 % 13 Total 614,8

Sursa: epp.eurostat.ec.europa.eu

7   

Din tabelele anteriore se poate observa că principala sursă a investițiilor străine directe pentru U.E. o reprezintă tot țările din U.E.. Acestea au deținut constant, pe parcursul perioadei 1978-2005, un procent de aproximativ 40% (în 2007 acestea ajungeau la 73% și la valoarea de 445,9 miliarde USD). De menționat este traiectoria descendentă a I.S.D. efectuate de S.U.A. în U.E.. Dacă în perioada 1988-1990 acestea se ridicau la 31,5%, în 2007 aportul acestora a scăzut până la 12%.
Tabel nr. 7 Fluxurile de ISD (ieşiri) ale U.E. către restul lumii în anul 2007 (miliarde $)

UE 27 455,4

% 62

SUA 79

% 11

Japonia 1,3

% 0,2

Restul lumii 194,7

% 26,8

Total 730,4

Sursă: epp.eurostat.ec.europa.eu

În ce privește ieșirile de I.S.D. din U.E. (care s-au ridicat la 730,4 miliarde USD în 2007), acestea au ca destinație principală tot U.E. (62% în 2007). Valoarea I.S.D. îndreptate către S.U.A. a scăzut de la 39,7% în perioada 1978-1980 până la 11% în anul 2007. Dacă principala destinație atât pentru intrările, cât și pentru ieșirile de ISD o reprezintă tot statele U.E., dintre I.S.D. îndreptate către țările din afara Uniunii, în 2006, cel mai mare procentaj sa îndreptat către S.U.A. (27,7% și o valoare de 72 miliarde €), urmată de Canada (11,7%) și Elveția (8%). Principalii investitori pentru Uniune din exterior erau, în 2006, tot S.U.A. (48,1% și o valoare de 75,6 miliarde EUR), urmate de Elveția (10,6%) și Japonia (8,7%). Fluxuri financiar-monetare În lume, tranzacţiile internaţionale, investiţiile pe pieţele valutare, rezervele băncilor centrale, emisiunile de obligaţiuni, comerţul internaţional se realizează în dolari, yeni, euro şi lire sterline, monede aparţinând S.U.A., Japoniei şi statelor membre ale U.E.. Analiza celor trei blocuri monetare mondiale se rezumă însă doar la S.U.A., Japonia şi zona Euro. După cum se poate observa în tabelul de mai jos, istoric, se pot distinge două perioade distincte: prima până în anul 1999, momentul apariţiei monedei euro şi cea de-a doua: din 1999 până în prezent. În prima dintre aceste perioade ponderea cea mai ridicată din totalul rezervelor internaţionale a avut-o moneda americană, atingând în anul 1999 pragul de 70,9% din total. Dolarul
8   

a fost urmat de lira sterlină, cu o pondere de peste 6% şi de yenul japonez (2,8%). Principala rivală a dolarului era marca germană (DEM), care deţinea o pondere de 15,8% din total în anul 1995.
Tabelul nr.8 Ponderea principalelor monede în rezervele internaționale în perioada 1995-2007 1995 USD EUR JPY GBP CHF DEM FRF altele 59 2,1 6,8 0,3 15,8 2,4 13,6 1996 62,1 2,7 6,7 0,2 14,7 1,8 11,8 1997 65,2 2,6 5,8 0,4 14,5 1,4 10,1 1998 69,3 2,7 6,2 0,3 13,8 1,6 6,1 1999 70,9 17,9 2,9 6,4 0,2 1,7 2000 70,5 18,8 2,8 6,3 0,3 1,3 2001 70,7 19,8 2,7 5,2 0,3 1,5 2002 66,5 24,2 2,9 4,5 0,4 1,5 2003 65,8 25,3 2,6 4,1 0,2 2 2004 65,9 24,9 3,3 3,9 0,2 1,8 2005 66,4 24,3 3,6 3,7 0,1 1,9 2006 2007 65,7 25,2 4,2 3,2 0,2 1,5 63,3 26,5 4,7 2,9 0,2 2,4

Sursă: ECB: The Accumulation of Foreign Reserves, Raport pe anul 2008, preluat de www.ecb.int

O dată cu introducerea monedei euro, ponderea dolarului în rezervele internaţionale a scăzut treptat, ajungând, în 2007, la o valoare de 63,3%. Dolarul a rămas însă principala monedă a rezervelor internaționale, comparativ cu moneda europeană în care sunt exprimate doar 26,5% din rezervele internaționale.
Graficul nr. 2 Evoluția EUR/USD în perioada ianuarie 2006-ianuarie 2010

Sursa: Global FX, 2010

9   

În ianuarie 2006, rata de schimb EUR/USD ea fost la cel mai scăzut nivel, sub 1.2, apoi aceasta a crescut treptat ajungând să depășească chiar 1,6 în luna mai a anului 2006, pentru ca apoi să scadă până la 1,3 USD pentru un euro, în ianuarie 2009 şi să ajungă la începutul lui 2010 la un nivel de cca. 1,35.
Graficul nr. 3 Evoluția USD/JPY în perioada ianuarie 2006-ianuarie 2010

Sursa: Global FX, 2010

În ce privește evoluția ratei de schimb USD/JPY, dacă în ianuarie 2006, aceasta depășea cu puțin 117, cea mai mare valoare s-a înregistrat în iunie 2007 (aproape 125). Ulterior yen-ul s-a apreciat, rata de schimb ajungând, în ianuarie 2009, la 90 yeni pentru un dolar, valoare în jurul căreia a fluctuat până în momentul de faţă2.
Tabel nr 9 Perspective ale evoluţiei ratelor de curs în următoarele trimestre

Sursa: Global FX, 2010

                                                            
2

N.red. – începutul lui 2010

10   

În ciuda scăderii ambelor rate pe termen mediu se prognozează creşterea lor. Pentru trimestrul 4 din 2010 se aşteaptă un curs EUR/USD de 1.45 şi un curs USD/JPY de 100.00
Graficul nr. 4 Finanțarea țărilor în curs de dezvoltare, UE (15)

În graficul de mai sus este prezentată mărimea și structura finanțărilor țărilor din UE(15) către țările în curs de dezvoltare. Aceasta au ajuns la circa 120 miliarde euro în 2005. Formele mai importante ale finanţării fiind asistența oficială pentru dezvoltare și fluxurile private. În comparaţia marilor puteri o altă componentă importantă o reprezintă cheltuielile pentru C&D, care dețin o pondere de peste 2,5% în economiile S.U.A. și ale Japoniei, față de doar 1,84 din P.I.B.- ul U.E.3. Perspective în economia mondială Ierarhizarea marilor puteri economice ale lumii confirmă o ipoteză enunțată spre sfârșitul secolului al XIX-lea, reluată, la începutul secolului al XX-lea, și anume: deplasarea centrului economiei mondiale din zona Europa – Atlantic spre zona Asia – Pacific. Această modificare se bazează pe o cauză obiectivă: valorificarea crescândă a uriașului potențial uman al unor țări în urma asimilării noilor realizări ale științei și tehnicii, ca urmare facilitării transmiterii cunoștințelor tehnologice și informaționale la nivel mondial. Este de așteptat ca, spre măsura înaintării spre societatea cunoașterii, și alte popoare numeroase să-și valorifice mai bine potențialul creator și, ca urmare, să-și îmbunătățească locul în ansamblul economiei mondiale (Adumitrăcesei, 2007, p. 37).
                                                            
3

Spending on R&D in the A.C. of the Basque Country was up by 20% in 2007, apărut pe data de 14.11. 2008, preluat de pe www.eustat.es

11   

De altfel Zaborowski ( 2006) nota că “Structura relaţiilor internaţionale se schimbă rapid naştere unor noi puteri (India, China), înseamnă că U.E. devine o parte mai mică a unei lumi mai mari.” Chiar şi într-o „lume mai mare” Uniunea Europeană este şi va rămâne un actor important al jocurilor din economia mondială, alături de ceilalți doi poli tradiţionali, Japonia şi S.U.A., deşi roluri importante din punct de vedere economic vor avea şi ţări precum China şi India, care vor trebui să-și asume responsabilitatea de mare putere și la nivel politic. Tot cu privire la viitoarea dominație mondială, același Silviu Brucan afirma că, există o singură superputere, SUA, și patru centre de putere Japonia, Rusia, China și Uniunea Europeană. Nici unul dintre acești 5 jucători nu trebuie să se izoleze de ceilalți, pentru a avea un rol în rezolvarea afacerilor internaționale. Dimpotrivă, fiecare trebuie să coalizeze cu cât mai mulți dintre ceilalți patru. Acea coaliție care va reuși să unească 3 din cei 5 va avea cele mai mari șanse să-și impună voința în afacerile internaționale (Brucan, 2005, p. 104).
Tabel nr. 12 Perspective pentru schimbarea liderilor economici globali în 2030

Sursă: Boillot, 2009

Boillot (2009) într-o prognoză pe termen lung ce acoperă următorii 20 de ani a prognozat ă lupta pentru poziţia de lideri economici globali va include trei mari forţe (China, Uniunea Europeană şi S.U.A.). Poate puţin surprinzător Japonia nu este inclusă în analiză. Astfel economic lumea va fi dominată e China care va fi secondată de Europa şi S.U.A.. Sistemul monetar internațional va avea în continuare ca principale monede USD şi Euro. Financiar
12   

SUA vor fi primele în lume urmate de Uniunea Europeană. În ceea ce priveşte ştiinţa şi tehnologia lider vor fi S.U.A. urmate de China. Europa se va remarca prin capacităţile normative şi prin regionalism. Per ansamblu prognoza lui Boillot este că S.U.A. îşi vor păstra hegemonia economică. Conform altor opinii Asia este cea spre care se va înclina balanţa puterii în anii care vor veni. În graficul de mai jos ce ilustrează evoluţia cotei PIB ului de până în 2025 se prognozează că în timp ce cota S.U.A. şi ale U.E. vor scădea până în 2025 la sub 25% din total cea a Asiei va depăşi 40%.
Grafic nr 5 Cota din P.I.B.- ul mondial

The Economist (2010) notează că în maxim 10 ani Asia ar putea produce bine de jumătate din vânzările şi profiturile unor companii multinaționale mari din Vest de la o proporţie tipică, de 20-25% în prezent. De altfel în cazul în care P.I.B.- ul ar fi, măsurat la paritatea puterii de cumpărare (PPP) pentru a ţine seama de aceste preţuri mai mici4, se observă că procentul aferent Asiei din economia mondială a crescut mult mai constant, de la 18% în 1980 la 27% în 1995 şi 34% în 2009. După acest indicator, economia din Asia va depăşi, probabil, suma combinată a Americii şi Europa, în termen de patru ani.
Țările în curs de dezvoltare au depăşit lumea industriala în ceea ce priveşte P.I.B.- ul şi

comerţul. În 2009, China a depăşit Germania şi a devenit primul exportator din lume de produse
                                                            
4

N.red. - din Asia

13   

fabricate, după ce, în prealabil, a depăşit SUA devenind cea mai mare piaţă auto, din lume, ca număr de unităţi. (Thakur, 2010) Concluzii U.E. s-a impus de la creare ca mare putere economică şi comercială a lumii dar nu a reuşit să ajungă în postura de a face jocurile pe scena internaţională. Deși în perioada scursă de la înființarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului și până în prezent, integrarea economică interstatală din Europa a cunoscut succese remarcabile, la începutul secolului XXI, Uniunea Europeană mai are de rezolvat o serie de probleme dificile: − problemele de eficiență existente la nivelul Politicii Agricole Comune, care s-au manifestat încă din perioada în care U.E. avea doar 15 membri. Astfel că situația a devenit mai complicată în urma noilor extinderi, datorită faptului că unele țări noi aderate au o pondere ridicată a agriculturii în PIB, ceea ce afectează echilibrul comunitar (și așa delicat) în acest sector; − − − − problema decalajului tehnologic în creștere al U.E., în special față de S.U.A. și Japonia; pierderea de competitivitate și amenințarea comercială reprezentată de China și India; rezolvarea unor probleme legate de utilizarea forței de muncă, în vederea reducerii identificarea unor soluții de corelare a politicii monetare comune cu politicile bugetare

șomajului; naționale deoarece, după adoptarea monedei unice Euro, guvernele naționale au mai puține posibilități de manevră; − Euro; − extinderea UE a pus probleme fără precedent atât prin amploarea sa (ce a dus la o pierdere de eficiență), cât și prin existența unor decalaje de dezvoltare (căci noii membri au un nivel de dezvoltare mai scăzut față de media comunitară decât aveau Grecia și Portugalia, la momentul aderării); − dincolo de toate acestea există o întrebare fără răspuns: Cât de repede va putea evolua UE în direcția integrării politice? (Bonciu, 2006, pp. 175-176) Silviu Brucan afirma în acest sens: ”Dacă după jumătate de secol, integrarea europeană este abia la începuturile ei, singura previziune pe care îndrăznesc să o fac este că integrarea politică deplină a Europei nu va fi încheiată în secolul XXI” (Brucan, 2005, p. 56). acceptarea unui mai important rol de putere globală, inclusiv odată cu consolidarea poziției

14   

Contribuţia Uniunii la politica internaţională şi diplomaţie este umbrită de unipolaritatea impusă de Statele Unite. Mai multe eforturi în această zonă ar putea determina avansarea în construcţia Uniunii şi ar contribui la crearea unui pol care ar contrabalansa dominaţia americană a arenei internaţionale. (Simon, 2008) Până atunci însă S.U.A. rămân cea mai puternică naţiune din lume şi priceperea lor militară este de neegalat. Cu toate acestea, în ciuda dedicării unor resurse militare şi financiare uriaşe pentru războiul din Irak, S.U.A. nu au fost în măsură să ofere pacea şi stabilitatea acolo. Eşecul continuu al SUA în Irak este încă un exemplu că puterea în sine nu este suficientă pentru a guverna în sistemul internaţional. (Zaborowski, 2006)

Bibliografie 1. Adumitrăcesei, I. D. (2007), Economia în mișcare, Ed. Noel, Iași. 2. Bonciu, F. (2006), Economia mondială la începutul secolului XXI: oportunități și provocări, Ed. Prouniversitaria, București. 3. Brucan, S. (2005), Secolul XXI: Viitorul Uniunii Europene, Războaiele în secolul XXI, Ed. Polirom, București. 4. Cameron, F. (2007), An Introduction to European Foreign Policy. Routledge, London. 5. Ciochină, I. (2000), Marile puteri și forțe în economia mondială, Ed. Independența economică, Pitești. 6. Dehove, M. (2006), L'Union européenne, une puissance toujours virtuelle, in Encyclopédie de l’Etat du monde - le CD-ROM PC, La Découverte, Paris. 7. Robertson, P. (1998), Agenda ordinii mondiale. Drumul spre sclavia popoarelor, Ed. Alma Tip, Bucureşti. 8. Puiu, A. (1989), Evoluții contradictorii în economia mondială, Ed. Politică, București. 9. Revel, J.F. (2004), Obsesia antiamericană, Ed. Humanitas, București. 10. Simon, Hanna, (2008) The European Union: More an Economic than a Political Power, disponibil pe www.diplomaticmonitor.org/papers/EU_economicpower_Hanna.pdf [accesat pe 25.03.2010]. 11. Zaborowski, Marcin, The EU as a global power, EU Institute for Security Studies and European Centre Natolin, Warsaw, 19 May 2006, disponibil la: www.iss.europa.eu/uploads/media/rep06-10.pdf, [accesat la 25.03.2010]
15   

12.

***Boillot, Jean-Joseph,

Economic Balance of Powers after the crisis. Global

Perspectives for 2025 East Asia and European Visions, prezentată în cadrul Conference on International Cooperation in Times of Global Crisis: Views from G20 Countries, CEPII ICRIER – Bruegel, New Delhi 14-15 September 2009, disponibil pe: http://www.icrier.org/conference/2009/14-15Sept/pptBoillotconference.pdf 25.03.2010]. 13. *** Frost, E.L., What is Economic Power? Apărut în JFQ / issue 53, 2d quarter 2009, disponibil pe www.ndupress.ndu.edu [accesat pe 26.03.2010] 14. ***Has, C. (2009) The European Union: a global power?, disponibil pe: http://www.e-ir.info/?p=1374 [accesat pe 27.03.2010] 15. *** Patapievici, H. R., Valorile Europei, apărut în revista Idei în dialog, pe data de 1 octombrie 2008; 16. *** Thakur, R., Toward a new world order, apărut în Ottawa Citizen, 1.03.2010, disponibil pe: http://www.cigionline.org/articles/2010/03/toward-new-world-order [accesat pe 27.03.2010]. 17. *** The Economist, The balance of economic power. East or famine. Asia’s economic weight in the world has risen, but by less than commonly assumed, Feb 25th 2010, disponibil pe http://www.economist.com/business-finance/displaystory.cfm?story_id=15579727, [accesat la 15.03.2010] 18. ***Internațional Trade Statistics 2009 preluat de pe www.wto.org [accesat pe 25.03.2010]. 19. ***Europe in Figures, Eurostat yearbook 2009, preluat de pe epp.eurostat.ec.europa.eu [accesat pe 24.03.2010]. 20. ***ECB: The Accumulation of Foreign Reserves, Raport pe anul 2008, preluat de www.ecb.int [accesat pe 15.03.2010]. 21. ***Global FX, apărut pe data de 22 martie 2010, preluat de pe www.hangseng.com [accesat pe 24.03.2010]. 22. www.cia.gov 23. www.euractiv.ro; 24. www.wall-street.ro; 25. www.ecb.int; 26. www.epp.eurostat.ec.europa.eu; 27. www.wto.org;
16   

[accesată la

28. www.worldbank.org; 29. www.unctad.org.

17   

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful