Curs nr. 5 5.A. Mijloacele de învăţământ 5.A.1. Delimitare conceptuală; 5.A.2. Funcţiile mijloacelor de învăţământ; 5.A.3. Clasificarea mijloacelor de învăţământ. 5.A.1.

Delimitare conceptuală Sintagma ,,mijloace de învăţământ” reuneşte ansamblul materialelor naturale (obiecte din realitatea înconjurătoare în forma lor naturală – minerale, plante, animale, aparate, utilaje, instalaţii, maşini, etc) sau realizate intenţionat (modele, planşe, hărţi, manuale, cărţi, fişe de lucru, chestionare, teste, portofolii, instalaţii pentru laboratoare fonice, jocuri didactice, simulatoare didactice, mijloace tehnice de instruire, etc) care sprijină realizarea activităţilor instructiv-educative, respectiv activitatea de învăţare a elevilor, activitatea de predare a cadrelor didactice şi atingerea obiectivelor specifice acestor activităţi. Mijloacele de învăţământ deţin atât valenţe informative, întrucât sprijină îmbogăţirea experienţei cognitive a elevilor, cât şi valenţe formative, întrucât îi obişnuiesc pe aceştia cu utilizarea unor instrumente, dispozitive, aparate, instalaţii, maşini, etc., contribuind la formarea şi dezvoltarea unor abilităţi practice şi intelectuale. Din punct de vedere metodic, mijloacele de învăţământ se pot utiliza în orice etapă a activităţilor didactice, în funcţie de scopul urmărit: la începutul activităţii didactice - în acest caz ele având rol de introducere într-o anumită temă, de sensibilizare a elevilor, de stimulare a interesului acestora, de creare a unor stări emoţionale favorabile învăţării, de captare şi menţinere a atenţiei, de creare a unei viziuni de ansamblu asupra anumitor conţinuturi, de reactualizare a unor cunoştinţe şi/sau priceperi şi deprinderi intelectuale şi practice de lucru, etc. în anumite secvenţe de instruire sau pe tot parcursul activităţii didactice – în acest caz ele având rol de informare, comunicare de date, explicare de cunoştinţe, ilustrare de adevăruri, evidenţiere de caracteristici ale obiectelor, fenomenelor, proceselor, de menţinere a atenţiei elevilor, etc. la sfârşitul activităţii didactice – în acest caz ele având rol în realizarea sintezei cunoştinţelor, în fixarea şi consolidarea lor, în ilustrarea, concretizarea sau completarea conţinuturilor predate, în corectarea eventualelor reprezentări greşite ale elevilor, în extinderea cunoştinţelor, în corelarea lor, în integrarea noilor cunoştinţe în sistemul cognitiv ale elevilor. 5.A.2. Funcţiile mijloacelor de învăţământ Pentru a identifica avantajele mijloacelor de învăţământ este necesar să se cunoască funcţiile pe care acestea le îndeplinesc:

1.

2. 3. 4.

5.

6.

7. 8. 9. 10.

funcţia stimulativă (de motivaţie a învăţării) este asigurată de modul de concepere şi realizare a mijloacelor de învăţământ, de activitatea care li se solicită elevilor, de gradul de participare al elevilor pe care ele îl determină. Această funcţie constă în dezvoltarea motivaţiei de studiu a elevilor, în trezirea interesului şi a curiozităţii acestora. funcţia formativ-educativă se referă la faptul că utilizarea lor presupune exersarea capacităţilor operaţionale ale gândirii, stimularea şi dezvoltarea curiozităţii epistemice şi a intereselor de cunoaştere a le elevilor. funcţia informativă (de comunicare) este datorată faptului că mijloacele de învăţământ oferă în mod direct un volum de informaţii despre obiectele, faptele, fenomenele, procesele şi evenimentele studiate. funcţia ilustrativ-demonstrativă se realizează atunci când mijloacele de învăţământ sunt valorificate ca substitute ale realităţii, ca auxiliare didactice elaborate intenţionat pentru a înlocui obiecte, fenomene, procese originale şi pentru a le reprezenta atunci când acestea nu pot fi cunoscute altfel sau când este nevoie să fie mai bine observate, analizate şi studiate de către elevi. funcţia de investigare experimentală şi de formare a abilităţilor intelectuale şi practice se realizează în situaţiile de instruire în care anumite mijloace de învăţământ sunt valorificate de elevi în realizarea de experimentări mintale sau practice. funcţia ergonomică (de raţionalizare a eforturilor profesorilor şi elevilor şi a investiţiei de timp în diferitele secvenţe de instruire) este legată de posibilităţile unor mijloace de învăţământ de: raţionalizare a eforturilor depuse de elevi în activitatea de învăţare şi de raţionalizare a eforturilor depuse de profesori în activitatea didactică de predare. funcţia substitutivă: datorată facilităţilor oferite de unele mijloace de învăţământ care permit instruirea elevilor aflaţi la distanţe mari: radioul, televiziunea, calculatoarele, reţelele de calculatoare, Internetul. funcţia de evaluare: se datorează valenţei pe care o posedă unele mijloace de învăţământ, de apreciere a rezultatelor şcolare, respectiv a nivelului de cunoştinţe, competenţe şi abilităţi intelectuale şi practice. funcţia estetică: se referă la faptul că prin utilizarea unor mijloace de învăţământ, elevii sunt puşi în contact cu valorile cultural-artistice, morale şi sociale. funcţia de orientare a intereselor profesionale ale elevilor se realizează mai ales prin intermediul mijloacelor audio-vizuale care pot oferi informaţii în legătură cu anumite profesiuni, însoţite de imagini, eventual şi de comentarii.

5.A.3. Clasificarea mijloacelor de învăţământ. Ansamblul mijloacelor de învăţământ se caracterizează prin restructurare, adaptare, diversificare şi îmbogăţiri continue, în acord cu finalităţile educaţionale şi cu noile achiziţii din tehnică şi tehnologie. Există mai multe posibilităţi de clasificare cu care se operează în practica instruirii.

a. după provenienţa lor: a.1. mijloace de învăţământ existente în dotarea şcolii: caclculatoare, retroproiectoare, truse pt elevi şi profesori, mulaje, machete, dispozitive, aparate, instalaţii, etc. a.2. mijloace de învăţământ elaborate / realizate / confecţionate sau procurate de profesor: mostre, modele materiale sau ideale, figuri, desene, planşe, hărţi, fotografii, tablouri, etc. a.3. mijloace de învăţământ elaborate / realizate / confecţionate sau procurate de elevi: mostre, modele materiale sau ideale, figuri, desene, planşe, hărţi, fotografii, colecţii de roci, seminţe, plante (ierbare), in secte (insectare), acvarii, etc. b. după criteriul istoric: b.1. mijloace de învăţământ aparţinând generaţiei I: tabla, manuscrisele, obiectele de muzeu. b.2. mijloace de învăţământ aparţinând generaţiei a II-a: tiparul, manuale, texte imprimate, etc. b.3. mijloace de învăţământ aparţinând generaţiei a III-a, mijloace audio-vizuale: fotografiile, diapozitivele, înregistrările sonore, filmele, televiziunea. b.4. mijloace de învăţământ aparţinând generaţiei a IV-a: tehnicile moderne, maşinile de instruire. b.5. mijloace de învăţământ aparţinând generaţiei a V-a: computerul. b.6. mijloace de învăţământ aparţinând generaţiei a VI-a: noile tehnologii de comunicare: www, e-mail-ul, videoconferinţele. c. după funcţia pe care o îndeplinesc: c.1. mijloace de învăţământ de investigare experimentală şi formare a abilităţilor intelectuale şi / sau practice: materiale naturale – colecţii de roci, plante, substanţe chimice, truse pt elevi, jocuri didactice, instrumente, etc. c.2. mijloace de învăţământ de informare: texte, manuale, cărţi, albume, atlase, dicţionare, colecţii de plante, roci, machete, mulaje, diorame, etc. c.3. mijloace de învăţământ de ilustrare şi demonstrare: materiale naturale, substanţe chimice, ierbare, insecte, acvarii, etc. c.4. mijloace de învăţământ de raţionalizare a eforturilor profesorilor şi elevilor şi a investiţiei de timp în activitatea didactică: modele, tipare, şabloane, hărţi de contur, ştampile didactice, calculatoare, reţele de calculatoare, etc. c.5. mijloace de învăţământ verificate şi evaluare a rezultatelor şcolare: teste, referate, proiecte, portofolii, etc. d. după natura lor: d.1. mijloace de învăţământ obiectuale, respectiv obiecte concrete utilizate de profesor şi de elevi numai în acţiunea lor comună. Se clasifică în naturale şi elaborate în scop didactic. d.2. mijloace de învăţământ scrise şi reprezentări grafice, care conţin informaţii gata elaborate prin intermediul unui cod – scrisul şi desenul – care pot fi utilizate în absenţa autorului lor sau a cadrului didactic. d.3. reprezentări simbolice: modele, simboluri ale elementelor chimice, formule matematice, etc.

d.4. mijloace tehnice de instruire, care presupun prezenţa echipamentelor tehnice care redau imagini şi sunete, recepţionate de elevi cu ajutorul analizatorului vizual şi auditiv. e. în funcţie de analizatorul solicitat în recepţionarea mesajului didactico-educativ: vizuale (statice, dinamice), auditive, audiovizuale. 5.B. Conţinutul învăţământului 5.B.1. Delimitare conceptuală; 5.B.2. Caracteristile conţinutului învăţământului; 5.B.3. Repere în alcătuirea şi dimensionarea conţinutului învăţământului. 5.B.1. Delimitare conceptuală Noua perspectivă postmodernă asupra didacticii reconsideră conceptul de ,,conţinutul învăţământului”. În viziune sistemică, modernă, conţinutul învăţământului constă într-un sistem de valori – cunoştinţe, abilităţi, capacităţi, competenţe, strategii, modele atitudinale şi comportamentale, etc., proiectate în documente curriculare oficiale (planuri de învăţământ, programe şi manuale şcolare şi universitare) şi transmise în cadrul procesului de învăţământ, desfăşurat în instituţii de învăţământ de diferite grade. 5.B.2. Caracteristile conţinutului învăţământului Conţinutul învăţământului este în strânsă legătură cu specificul societăţii, cu valorile culturale şi ideologice ale acesteia, cu cerinţele actuale şi de perspectivă de formare a personalităţii umane. Principalele caracteristici ale conţinutului învăţământului sunt următoarele: • este corelat numai cu activităţile educative formale, deci este subordonat conţinutului educaţiei; • are caracter istoric (în strânsă legătură cu gradul de dezvoltare socială); • are caracter stabil, datorat faptului că, în urma prelucrărilor didactice, rezultă sisteme de valori instructiv-educative cu influenţe de ordin informativ şi mai ales formativ; • are caracter mobil, dinamic, datorat: progresului cunoaşterii, mutaţiilor produse de societate, transpoziţiile didactice realizate de profesori în funcţie de caracteristicile situaţiei de instruire, contribuţiile creatoare ale profesorilor; • volumul şi complexitatea sa cresc, pe măsură ce se trece de la ciclurile curriculare inferioare la cele superioare şi la învăţământul universitar, • se diversifică şi se specializează, ca o consecinţa a convergenţei următorilor factori: îmbogăţirea achiziţiilor ştiinţifice, diversificarea ştiinţelor, multiplicarea specializărilor; • o dată asimilat de elev el este amplificat, îmbogăţit cantitativ şi claitativ datorită influenţelor pe care le are asupra formării şi modelării personalităţii acestuia;

• • •

nu coincide cu rezultatele instruirii, întrucât nu toate valorile transmise în cadrul procesului de învăţământ vor reprezenta rezultate ale instruirii sau ale învăţării; la nivel macro este subordonat finalităţilor generale ale instruirii şi educaţiei, iar la nivel micro subordonează obiectivele operaţionale şi cele de evaluare; atât la nivel macro, cât şi micro, constituie componenta procesului de învăţământ care determină configuraţia celorlalte componente, a strategiilor de predare, învăţare, evaluare şi reglare a demersurilor didactice.

5.B.3. Repere în alcătuirea şi dimensionarea conţinutului învăţământului a) dificultăţi în alcătuirea şi dimensionarea conţinutului învăţământului: • dificultatea legată de demersurile de adaptare a conţinuturilor atât la necesităţile societăţii, cât şi la nevoile, interesele şi aşteptările celor care se instruiesc şi la caracteristicile situaţiilor educaţionale. Se impune identificarea valorilor autentice, a ceea ce este peren şi general valabil, dar şi a conţinuturilor ,,uzate”; • dificultatea care derivă din necesitatea revizuirii permanente a conţinuturilor şi a adaptării lor continue la noile achiziţii din domeniul cunoaşterii, evitându-se supraîncărcarea informaţională şi diminuarea caracterului formativ al învăţământului. b) criterii de selecţionare a conţinutului învăţământului: • criterii filosofice - se referă la necesitatea subordonării întregului conţinut al învăţământului la idealul social şi educativ al societăţii; • criterii logico-ştiinţifice - se referă la următoarele aspecte: conţinuturile instructiv-educative să fie în concordanţă cu noile achiziţii şi tendinţe din ştiinţă, cultură, etc, cei care se instruiesc să-şi însuşească nu numai un sistem de cunoştinţe, ci şi de tehnici, metode şi procedee ştiinţifice de cunoaştere şi acţiune, să se asigure operaţionalitatea cunoştinţelor şi să se efectueze exerciţii aplicative pentru a se realiza orientarea practică a conţinutului învăţământului, să se înlăture graniţele rigide dintre disciplinele de studiu şi să se constituie disciplinele de graniţă, promovându-se interdisciplinaritatea; • criterii pedagogice – se aplică în prelucrarea metodologică a conţinuturilor preluate de diferite ştiinţe, în vederea accesibilizării lor: asigurarea unei analogii funcţionale între logica didactică şi logica ştiinţifică (logica didactică trebuie să urmeze logica ştiinţei), asigurarea flexibilităţii conţinuturilor, a deschiderii lor spre ceea ce este nou şi modern, asigurarea coerenţei conţinuturilor instructiv-educative corespunzătoare ciclurilor curriculare, obiectelor de învăţământ, capitolelor, valorificarea maximă a valenţelor formative şi informative a conţinuturilor, asigurarea relaţiei necesare între cultura generală şi cultura de specialitate; • criterii psihologice – evidenţiază faptul că în selectarea conţinuturilor învăţământului nu se poate face abstracţie de experienţa cognitivă a celor care

se instruiesc, de motivaţia lor pentru învăţare, de particularităţile de vârstă şi de nivelul dezvoltării psihice. c) posibilităţi de structurare şi organizare a conţinuturilor învăţământului: După operaţia de selectare a conţinuturilor urmează operaţia de ordonare, structurare şi prezentare a lor în documente şcolare oficiale în una din variantele: • structurare/ordonare logică: se bazează mult pe logica ştiinţei în înlăţuirea cunoştinţelor, ele sunt deduse unele din altele, inductiv sau deductiv; • structurare/ordonare liniară: constă în înlănţuirea succesivă, continuă şi gradată a cunoştinţelor. Conţinuturile predate la un moment dat reprezintă o continuare a celor predate anterior şi baza pentru cele care se vor preda.; • structurare/ordonare concentrică: presupune înlănţuirea logică a cunoştinţelor prin revenirea supra lor şi aprofundare în clase succesive ale aceluiaşi ciclu curricular sau în cicluri curriculare diferite; • structurare/ordonare după puterea explicativă a cunoştinţelor: are la baza ideea conform căreia, în cadrul fiecărui obiect de învăţământ există 0o serie de concepte sau idei care conferă o anumită semnificaţie celor care urmează. Cunoştinţele nu se deduc unele din altele, ci au putere unele asupra altora, asigurând astfel baza explicativă; • structurare/ordonare modulară a conţinuturilor presupune elaborarea de moduli didactici/moduli de instruire (modulii didactici sunt sisteme de cunoştinţe, situaţii de instruire, activităţi didactice şi mijloace de învăţământ, proiectate în funcţie de nevoile, particularităţile şi posibilităţile unei grupe sau ale unei clase de elevi). Învăţământul modular presupune un trunchi comun alcătuit din discipline fundamentale, obligatorii. În paralel cu cursurile obligatorii, elevii pot urma şi alţi moduli didactici, axaţi pe anumite conţinuturi, metode, acţiuni, etc; • structurare/ordonare/abordarea interdisciplinară: presupune evidenţierea relaţiilor şi interacţiunilor dintre diferite conţinutri corespunzătoare mai multor obiecte de învăţământ; • structurare/ordonare integrată a disciplinelor presupune esenţializarea, sintetizarea şi organizarea didactică a cunoştinţelor din diferite domenii ale cunoaşterii în vederea formării unei viziuni integrative asupra realităţii. Structurarea / ordonarea liniară şi cea concentrică nu sunt delimitate net, dimpotrivă, ele se află într-o strânsă legătură de interdependenţă. Prin combinarea lor se obţine o structurare/ordonare în spirală, caracterizată prin: revenirea asupra unor cunoştinţe fundamentale, angajarea de operaţii logice, cu complexitatea crescândă şi realizarea de corelaţii cu programe şcolare ale altor obiecte de învăţământ.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful