You are on page 1of 5

Factorii de risc în dezvoltarea competenţelor emoţionale şi sociale

la preşcolari
Particularităţile individuale de vârstă la copiii preşcolari pot fi evidente şi la nivelul de
dezvoltare a competenţelor emoţionale şi sociale. Acestea sunt influenţate de factorii
intrapersonali şi interpersonali. Dezvoltarea optimă din acest punct de vedere are o
puternică componenţă genetică specifică fiecărui copil cât şi influenţele de mediu
social şi educaţional în care se dezvoltă copilul. Interacţiunea optimă ai acestor
factori poate reprezenta o sursă de protecţie care asigură adaptarea optimă a
copilului. De aceea conştientizarea rolului acestora este esenţială pentru prevenţia
problemelor de sănătate mentală şi menţinerea unei funcţionalităţi normale. Pe de
altă parte, interacţiunea inadecvată a acestor factori poate contribui la dezvoltarea
deficitară a competenţelor emoţionale şi sociale, care pot deveni în timp sursă de
tulburări emoţional-comportamentale.
FACTORII INTRAPERSONALI
FACTORII BIOLOGICI se referă la componenta genetică înnăscută. Temperamentul,
cu toate că nu poate fi modificat la nivel de predispoziţii de reacţie emoţionalcomportamentale, poate prin influenţele de mediu , să fie ameliorat compensatoriu.
Implicit se dezvoltă şi capacitatea de adaptare a copilului.
- Copiii cu temperament uşor sunt bine ,,adaptaţi” din punct de vedere social,
capabili să dezvolte relaţii cu ceilalţi, respectă regulile, explorează mediul în situaţii
noi şi sunt capabili să-şi gestioneze în mod adecvat reacţiile emoţionale.
- Copiii cu temperament ,,dificil” au reacţii comportamentale de nerespectare a
regulilor, de agresivitate, manifestă crize sau episoade de furie şi sunt percepuţi ca
impulsivi, agresivi şi cu probleme de gestionare a reacţiilor de furie sau frustrare
când sunt nevoiţi să aştepte.
- Copiii cu temperament ,,greu de activat” sunt în general retraşi, evită situaţiile de
relaţionare cu ceilalţi, îşi exprimă rar emoţiile sau dorinţele, au nevoie de încurajări
excesive. Sunt percepuţi ca fiind izolaţi, timizi, retraşi, cu tristeţe excesivă.
Oferirea de modele comportamentale adecvate momentului poate contracara
neajunsul reacţiilor înnăscute. Acesta este un argument puternic în favoarea ideii că
deşi componenta genetică este de neschimbat, experienţa şi modul în care copiii
învaţă comportamentele sociale este o sursă de compensare a diferitelor deficite,
reducând simultan şi riscul pentru dezvoltare a problemelor psihice.
FACTORUL COGNITIV cu cel mai puternic impact la copii este ,,teoria minţii” prin
care copilul înţelege gândurile şi emoţiile celorlalţi şi care îi permite să prezică
intenţiile şi comportamentele acestora. Existenţa unei astfel de teorii le permite
copiilor să explice comportamentele oamenilor pe baza unor indicii mai puţin

Conversaţiile la nivel de familie sau grădiniţă permit copiilor să solicite explicaţii şi lămuriri din partea adulţilor putând astfel să stabilească cu mai mare uşurinţă relaţia cauză-efect dintre evenimente-reacţii emoţionale-comportamente. izolându-se sau fiind izolat. după care urmează mediul educaţional. Pe de altă parte. Aşteptările realiste ale părinţilor şi modul în care percep disciplinarea sunt extrem de importante pentru dezvoltarea competenţelor social emoţionale şi comportamentale. împărţirea jucăriilor sau oferirea de ajutor. respectiv cu abilităţile copilului. Copiii în cazul cărora părinţii nu aplică consecvent regula şi consecinţele nerespectării acestora. interpretarea reacţiilor prin prisma emoţiilor invocate. Concordanţa mesajelor provenite din cele două medii. Copiii cu probleme de adaptare intra şi interpersonală au probleme de decodare a intenţiilor sau comportamentelor celorlalţi. atitudini sfidătoare la adresa celorlalţi. În lipsa acestei înţelegeri. precum şi . pentru că nu manifestă cooperare în joc. copiii cu un nivel inadecvat de dezvoltare a limbajului pentru vârsta cronologică şi mai ales al limbajului despre emoţii.evidente. Au probleme de iniţiere şi de menţinere a relaţiilor cu ceilalţi. sentimente de frustrare care pot duce la probleme de sănătate mintală. Efectele legăturii dintre tulburările de limbaj şi competenţele sociale şi emoţionale sunt complexe şi se manifestă pe o multitudine de paliere. au şanse mult mai reduse de a interacţiona cu ceilalţi. Atitudinea părintelui faţă de cunoaşterea insuficientă a reperelor în dezvoltarea copiilor pot fi surse de erori în educaţie. DEZVOLTAREA LIMBAJULUI Limbajul reprezintă un instrument important pentru dezvoltarea emoţională şi socială a copiilor. riscă să dezvolte probleme de comportament. Copiii învaţă prin respectarea regulilor comportamente acceptate social însă acest lucru este numai dacă aplicarea regulii se efectuează cu consecvenţă. Riscul de dezvoltare inadecvată este mult redus la copiii care beneficiază de un mediu care încurajează dezvoltarea comunicării şi a exprimării emoţiilor. O dezvoltare adecvată asigură o comunicare verbală mai nuanţată şi creşte şansele de a avea interacţiuni sociale calitativ superioare. FAMILIA Cunoştinţele precare ale părinţilor despre modul în care se dezvoltă copiii şi convingerile acestora despre ce copiii lor ar trebui să ştie până la o anumită vârstă sau dovedit a fi un important factor de risc. Atitudinile părinţilor faţă de copiii lor variază de la toleranţă excesivă până la atitudini extrem de dure faţă de comportamentele inadecvate ale copiilor. etc. precum şi calitatea practicilor utilizate în educarea copiilor sunt deosebit de importante pentru dezvoltarea copiilor. FACTORII INTERPERSONALI Pentru a evolua cât mai eficient pe direcţia acestor factori se pune în discuţie familia şi mediul familial al copilului. experienţele sociale sunt caracterizate prin eşec. Sursa acestor atitudini este reprezentată de aşteptările părinţilor care pot fi nepotrivite în raport cu vârsta.

3. Copiii care au o relaţie de ataşament insecurizant sunt predispuşi să dezvolte probleme de relaţionare. Relaţia de ataşament părinte-copil se stabileşte din primele zile de viaţă ale copilului prin interacţiune cu părinţii. de minimalizare. 2. Copiii cu ataşament insecurizant tind să evite interpretarea situaţiilor cu încărcătură negativă precum şi a emoţiilor negative care pot genera din acestea. Reacţiile comportamentale în situaţii critice sunt foarte uşor şi repede preluate de copii prin învăţare observaţională. Un alt factor de risc este reprezentat de modul în care părinţii se manifestă din punct de vedere emoţional şi comportamental în situaţii conflictuale. Părinţii joaca rolul de facilitatori ai contextelor . Copiii cu ataşament securizant nu percep evenimentele negative ca fiind ameninţătoare datorită încrederii lor în faptul că părinţii lor îi vor ajuta să facă faţă situaţiilor. Dacă conflictele sunt rezolvate constructiv de către aceştia prin negociere şi compromis atunci modelul prezentat promovează reacţii adecvate în situaţii conflictuale. Ataşament securizant în care copiii îşi exprimă emoţiile indiferent dacă sunt pozitive sau negative şi au încredere că la manifestarea emoţiilor părinţii vor răspunde consecvent. sau de descurajare vor amplifica reacţiile negative ale copilului. Ataşament insecurizant de rezistenţă în care copiii îşi exprimă cu precădere emoţiile negative pentru a atrage atenţia părinţilor datorită faptului că aceştia nu reacţionează consecvent faţă de manifestările lor emoţionale. ceea ce duce la un număr limitat de confruntări cu astfel de situaţii reducând implicit şi înţelegerea lor. Astfel spus aceşti copii învaţă să fie încrezători în situaţiile de explorare pe care le provoacă cu mare uşurinţă. Ataşament insecurizant evitativ în care copiii folosesc strategii prin care îşi pot masca emoţiile pentru că părinţii descurajează şi pedepsesc exprimarea emoţională. prin preluarea de la părinţi prin transfer a încrederii în sine şi în ceilalţi. Părinţii care obişnuiesc să pedepsească exprimarea emoţiilor negative prin furie. În situaţiile de conflict apărute copiii nu vor şti să reacţioneze ca să facă faţă stresului datorită faptului că nu au beneficiat de contexte în care să exploreze sensul emoţiilor şi să înveţe să găsească soluţii la conflict. au dificultăţi în iniţierea de interrelaţionări şi nu au încredere în propria capacitate de a face faţă la astfel de situaţii. Reacţiile părinţilor în interacţiunile emoţionale ale copilului dezvoltă de timpuriu relaţia de ataşament sau de interemoţionalitate copil părinte. În funcţie de modul în care părintele va răspunde la manifestările emoţionale ale copilului se disting trei tipuri de ataşament: 1.manifestări emoţionale inadecvate ca modalitate de răspuns la incapacitatea de a prezice reacţiile părinţilor la comportamentele lor. aceştia imitându-le în situaţii similare. sau reacţii de nemulţumire. ATITUDINI FAMILIALE VIZAVI DE EMOŢII O altă categorie a factorilor de risc este modul în care părinţii reacţionează la manifestările emoţionale ale copilului.

au multe dificultăţi în reglarea emoţională şi în integrarea în grup.emoţionale şi ale experienţelor sociale deoarece controlează mediul şi pot oferi copilului situaţii relevante de învăţare. Educatorii care nu obişnuiesc să le explice copiilor regulile şi care nu aplică consecvent consecinţele stabilite în legătură cu respectarea regulilor favorizează sentimentul lipsei de control şi împiedică dezvoltarea autonomiei copilului. atunci orice comportament pozitiv poate fi perceput ca un accident şi să nu fie încurajat ca un comportament adecvat. copiii cu care se discută regulile . nici copilul nu va încerca să se comporte dezirabil şi nici nu va primi sprijin suficient pentru a repeta comportamentul din partea educatorului. Modul şi stilul părinţilor de a-şi exprima emoţiile este de asemenea important. Copiii preiau aceste modele şi le aplică în situaţii similare. GRĂDINIŢA Rolul educatorilor în dezvoltarea competenţelor emoţionale şi sociale este foarte importantă mai ales datorită faptului că începând cu vârsta preşcolară timpul pe care copiii îl petrec în grădiniţă este în multe cazuri mai mare decât cel petrecut cu părinţii.. Pe de altă parte. Atunci când părintele evită să discute despre emoţii să minimalizeze sau să ridiculizeze copilul nu numai că nu-şi va putea exprima emoţiile ci va avea probleme şi cu identificarea lor atunci când le trăieşte. atitudinea educatorului faţă de disciplină precum şi consecvenţa cu care aplică recompensele şi pedepsele este extrem de importantă. Factorul de risc apare în frecvenţa cu care părinţii utilizează cuvinte care denumesc emoţii. Ca urmare. alţi copii care nu corespund expectanţelor riscă să fie percepuţi ca o . Exprimarea emoţiilor pozitive este perceput ca un element esenţial pentru iniţierea interacţiunilor cu ceilalţi pentru capacitatea de a rezolva în mod eficient conflictele şi implicit pentru dobândirea strategiilor eficiente de reglare emoţională. Consecinţa este că aceşti copii vor întâmpina dificultăţi în exprimarea empatiei şi achiziţionarea de comportamente prosociale. Astfel.problemă” şi să fie trataţi în consecinţă. De asemenea este necesar ca părinţii să utilizeze situaţii de ghidaj şi antrenament social legat de comportamente emoţionale şi sociale. Aşa se dezvoltă abilităţile de cooperare de negociere şi empatia la copii. Unul dintre aspectele foarte importante care merită să intre în discuţie este relaţia educator-copil. Pe de altă parte părinţii care exprimă non-verbal cu frecvenţa mai mare emoţii negative influenţează modul în care copiii lor îşi vor exprima emoţiile. Părinţii reprezintă modele de comportament faţă de copii. Unii copii pot dobândi un statut privilegiat tocmai datorită faptului că reuşesc să se adapteze şi să se conformeze cerinţelor educatorului fără prea multe probleme. Dacă aşteptările faţă de ei sunt negative. De asemenea. Pe de altă parte. Calitatea acestei relaţii este substratul oricărei interacţiuni pozitive. De aceea în aceste situaţii copiii pot să înveţe sistematic despre emoţii şi comportamente sociale adecvate. Grădiniţa reprezintă în sine un context social în care copiii au ocazia să interacţioneze cu ceilalţi copii în mai mare măsură decât în cadrul familiei. copiii care trăiesc într-un mediu pe care-l percep ca fiind necontrolabil şi nepredictibil.

Astfel. Botiş Mătanie. Disciplinarea pozitivă. E. Axente. Utilizarea de către acesta a unui limbaj care să atragă atenţia asupra emoţiilor sau a evidenţierii reacţiilor emoţionale în contextul acţiunilor obişnuite scade riscul copiilor de a avea dificultăţi în înţelegerea emoţiilor precum şi a consecinţelor pe care le au comportamentele lor. A. C. Relaţia de ataşament securizant dintre educator-copil îi oferă copilului surse suplimentare de adaptare la mediu şi de compensare a posibilelor relaţii insecurizante cu părinţii. Reacţiile educatorilor la manifestările emoţionale ale copiilor reprezintă o sursă importantă de învăţare despre emoţii. Dezvoltarea competenţelor emoţionale şi sociale la preşcolari. Dezvoltarea competenţelor emoţionale şi sociale la preşcolari. Utilizarea în diferite contexte a cuvintelor care denumesc emoţii este o modalitate de a învăţa copiii să recunoască şi să denumească emoţiile proprii sau ale celorlalţi. A. BIBLIOGRAFIE: Ştefan. educatorul devine la rândul său un model dar şi un antrenor pentru dezvoltarea competenţelor emoţionale şi sociale ale copilului. Kallai..Cum să disciplinezi fără să răneşti. Explicaţia efectului compensatoriu constă în faptul că relaţia de ataşament securizant cu educatorul poate furniza copilului un model alternativ de relaţionare şi atenuează efectele negative ale relaţiei de ataşament insecurizant părinte – copil. Ghid practic pentru educatori. E. Ghid practic pentru părinţi. Ştefan... . Kallay.şi în cazul nerespectării lor se aplică consecinţele discutate. vor dezvolta abilităţi de reglare emoţională optimă.C. Acest lucru îi permite copilului să dezvolte relaţii sociale adecvate cu alţi adulţi sau copii de aceeaşi vârstă.