"Alexandru Lăpușneanul" de Costache Negruzzi

Nuvela este o specie a genului epic în proză cu o acţiune mai amplă decât a schiţei şi a povestirii şi cu o
construcţie mai complexă. Nuvela istorică dezvoltă o acţiune inspirată din fapte şi evenimente reale. În
general, personajul principal aparţine tipului domnitorului sângeros, în jurul căruia gravitează omul de încredere,
duşmanul ascuns, domniţa angelică, boierii uneltitori, sfetnicul înţelept; cronologia este liniară, iar finalul concentrează în
mod artificial întregul; construcţia este riguroasă; „culoarea” locală este creată prin diferite procedee:
descrieri de interioare, de vestimentaţie, specifică ceremoniilor domneşti.
Nuvela "Alexandru Lăpușneanu" de Costache Negruzzi apare la Iași, în 1840, în primul număr al revistei
"Dacia literară", inaugurând seria operelor de inspirație istorică din literatura română. Sub influența
programului romantismului românesc, Negruzzi valorifică informațiile cuprinse în cronicile moldovene într-o
creație clasică.
Nuvelistul recunoaște ca sursă a scrierii sale (element realist) cronica lui Miron Costin, dar în realitate este a
lui Grigore Ureche, "Letopisețul Țării Moldovei", în care sunt consemnate fapte din cele două domnii ale lui
Alexandru Lăpușneanu. De la Grigore Ureche sunt preluate informații despre a doua domnie a lui
Lăpușneanu: intrarea domnitorului în țară, cu ajutor turcesc; respingerea lui de către solia marilor boieri.
Fidelitatea față de cronică în ceea ce privește evenimentele este necesară pentru obținerea veridicității
atmosferei. Astfel, în realitate, domnitorul Tomșa fuge în Polonia, și nu în Valahia, împreună cu vornicul
Moțoc, Veveriță și Spancioc. De la Miron Costin preia scena uciderii boierului Batiște Veveli, lăsat pradă de
către domnitorului Alexandru Iliaș, sfârșit atribuit, în nuvelă, lui Moțoc, care nici nu mai trăia în timpul celei
de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanu. În nuvelă, există și scene și episoade care aparțin în totalitate
ficțiunii: invitația la ospăț printr-o "deșănțata cuvântare"; masacrul celor 47 de boieri și așezarea capetelor
lor într-o piramidă, în conformitate cu rangul deținut; amenințarea cu moartea din scena călugăririi; moartea
lui Lăpușneanu prin otrăvire.
Structura compoziţională este de tip clasic - 4 părţi, fiecare precedată de câte un motto semnificativ. Finalul
fiecărui capitol anunţă întâmplările ce vor urma, iar motto-urile, elemente metatextuale, au funcţii bine
precizate: rezumativă şi anticipativă. Fiecare parte este structurată printr-o înlănțuire de episoade care
urmăresc un conflict concentrat în jurul personajului principal. Conflictul se prefigurează de la început: întors
în Moldova cu ajutor străin, Alexandru Lăpuşneanu este întâmpinat la hotar de patru boieri – Spancioc,
Stroici, Veveriţă şi Moţoc, care îl informează că „norodul” nu îl vrea. Afirmându-şi hotărârea de a-şi recăpăta
tronul, Lăpuşneanu dă dovadă de fermitate şi de tărie de caracter. Un fragmet al acestei replici devine
motto-ul primei părți: "Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu ...". Valoarea de concesivă a subordonatei din
această frază sugerează posibilele evoluții ale acestui conflict, finalizat, în primă fază, cu victoria lui
Lăpușneanu.
Toate personajele sunt construite din „lumini şi umbre”, sunt particularizate prin atitudini, gesturi, limbaj și
sunt greu de pus într-o categorie. Dacă în cronică relatarea şi prezentarea sunt făcute în stil indirect, în
nuvelă stilul direct contribuie decisiv la fixarea caracterelor. Intervenţia domniţei, personaj prezentat în
antiteză cu domnitorul, procedeu romantic, determină o reacţie violentă a soţului, care apoi îi promite un
„leac de frică”.
Specific romantismului este personajul pus în situaţii excepţionale. Sărbătoarea este prilejul folosit de
voievod pentru a-i invita pe boierii adunaţi la biserică la un ospăţ de reconciliere. Scena este semnificativă
pentru definirea caracterului său. Îmbrăcat în ţinută de gală, voievodul ţine o cuvântare impresionantă, dar
nesinceră. Disimulându-şi intenţiile, Lăpuşneanu face efortul de a-şi domina trăirile interioare pentru a obţine
efectul scontat, iar acest efort transpare în aspecte fizionomice: „era foarte galben la faţă”. Discursul este un
„model” de ipocrizie „Boieri dumneavoastră! Să trăim de acuma în pace, iubindu-ne ca nişte fraţi!”.
La palat, Moţoc asistă la masacrul celor 47 de boieri, fără a şti care îi este soarta. Câţiva fugari dau de ştire
în afara zidurilor palatului despre măcel, ceea ce contribuie la adunarea unei mulţimi dezlănţuite în faţa
porţilor. O voce din mulţime se impune ca voinţă: „Capul lui Moţoc vrem!”. Naraţiunea atinge climaxul în
acest moment, strigătul mulţimii devenind motto-ul părţii a treia a nuvelei. Bun cunoscător al reacţiilor
umane, Lăpuşneanu îl sacrifică pe Moţoc pentru a potoli furia „norodului" şi pozează astfel în ipostaza de
apărător al intereselor „prostimii". „Leacul de frică” îi este administrat doamnei Ruxanda fără menajamente:
Lăpuşneanu însuşi construieşte piramida celor 47 de capete. Masacrul boierilor este urmat de alte pedepse,
dar promisiunea făcută doamnei Ruxanda este respectată: celor rămaşi în viaţă nu li se mai taie capetele.
Lăpuşneanu se retrage în cetatea Hotin, pentru a fi mai aproape de hotare, neliniştit de fuga lui Spancioc şi
Stroici, care au reuşit să scape. Îmbolnăvindu-se de friguri, el cere să fie călugărit, dar, când îşi revine din
leşin, îi ameninţă cu moartea pe toţi cei prezenţi, printre care se află chiar fiul său. Spancioc şi Stroici se

Doamna ezită şi cere sfatul mitropolitului Teofan. iar intervenţia acestuia este hotărâtoare pentru fixarea destinului domnitorului. realizând trecerea de la cronică la literatură. şi îi propun doamnei Ruxanda să-l otrăvească pe domnitor pentru a-şi salva viaţa. Limbajul. El foloseşte. Toate firele narative sunt susţinute de evoluţia personajului principal. o formulă pentru iertarea morţilor.” Ultima ameninţare a domnitorului – „De mă voi scula pre mulţi am să popesc şi eu” – rămâne fără finalizare şi redă abuziv "dorința de răzbunare” a celui decăzut. Dumnezeu să-l ierte şi să te ierte şi pre tine. . deşi acesta este încă în viaţă: „mă duc să gătesc tot pentru purcederea noastră cu noul nostru domn. şi pre cel vechi. Perspectiva asupra evenimentelor este a unui narator obiectiv şi omniscient. Caracterul liniar nu exclude întreruperile. al cărui caracter se construieşte pe parcursul acţiunii. Imoralitatea mitropolitului este însă evidentă.întorc în Moldova. Cronologia este liniară. referindu-se la domnitor. atitudinile care îi sunt atribuite îl particularizează ca personaj literar. succesiunea faptelor este previzibilă.