You are on page 1of 2

"Monastirea Argeşului" - alegerea locului, gest de integrare cosmică

Ca în orice baladă, spaţiul literar al baladei "Monastirea Argeşului", culeasă de Vasile Alecsandri, se deschide cu
prezentarea locului acţiunii şi a personajelor: „Pe Argeş în gios, / Pe un mal frumos / Negru-vodă trece / Cu tovarăşi
zece: / Nouă meşteri mari, / Calfe şi zidari, / Şi Manole zece, / Care-i şi întrece”.

Cortegiul acesta insolit reeditează o adevărată căutare ritualică a locului întemeierii. Peste tot în lume, căutarea locului
unei întemeieri, fie oraş, cetate, sau locaş de cult, presupune ritualuri şi ceremonialuri complicate, de cele mai multe
ori cu implicaţii divine, vânători sacre, urmărirea unui cerb, zimbru, taur, a zborului unor păsări, zborul unei săgeţi,
care, prin cădere, indica spaţiul sacru predestinat construcţiei.

Alegerea locului de construcție a mănăstirii, gest de integrare cosmică, corespunde, din punct de vedere compozițional,
expozițiunii, și poartă conotațiile a două motive literare: motivul zidului părăsit și al surpării zidurilor.

În "Monastirea Argeşului" ritualul căutării se petrece într-un spaţiu românesc veritabil, " Pe Argeş în gios, / Pe un mal
frumos". Prin vechimea ei, legenda face trimitere la întemeietorul Țării Românești, care, conform tradiției, a descălecat
în acest teritoriu venind din Țara Făgărașului, la mijlocul secolului al XIV-lea. Numele eroului venit din istorie s-a
confundat cu cel al personajului legendar, Negru- Vodă: "Negru-vodă trece / Cu tovarăşi zece", ce este asimilat lui
Neagoe Basarab, stabilind astfel un reper topic şi istoric incontestabil.

Locul ales pentru construcția mănăstirii, care trebuia să fie unică în lume prin frumusețea și măreția sa, este un centru
cosmic, legat de cele trei niveluri ale universului: lumea subterană (puțul), suprafața solului (pământul) și lumea
cerească (turlele bisericii).

Multitudinea variantelor sud-est-europene ale baladei au la bază credința ancestrală despre însuflețirea construcțiilor
printr-un sacrificiu uman, sau mai târziu, un sacrificiu animal sau zidirea umbrei. Întrucât orice construcție trebuie să
dețină o energie capabilă a o propulsa de-a lungul timpului, ea presupune sacralizarea locului, ce nu se poate realiza
decât printr-o jertfă umană. Acesta este şi cazul baladei "Monastirea Argeşului", în rândurile căreia este sugerată ideea
de proiecție a divinului pe pământ, prin intermediul sufletului.

Astfel, nu lipseşte nici implicareaforţelor divine.

Perioada creștină aleasă pentru această mai târzie întemeiere nu înseamnă nicidecum absența unor tradiții păgâne mai
îndepărtate, pentru că întregul cere continuitate. Numărul meșterilor este, de asemenea, ales simbolic: nouă meșteri,
împreună cu conducătorul: "Nouă meşteri mari, / Calfe şi zidari, / Şi Manole zece, / Care-i şi întrece ". Acestuia din
urmă i s-a atribuit, prin tradiție folclorică, numele de Manole. Numele, după Skok, ar confirma originea română a
baladei, iar după Caraiman, demonstrează apartenența la onomastica grecească și este simbolul arhitectului.

Această simbolistică a numerelor este tot de natură divină, zece fiind și numărul brațelor pe unele cruci mai vechi,
când simbolismul religios nu se stabilise definitiv.

Mănăstirea ce trebuie zidită este un simbol al comunicării cu divinitatea, prin forma ei pătrată sau dreptunghiulară.
Construcția sugerează deschiderea sub bolta cerului, reprezentând unirea dintre cer și pământ. Astfel, actul întemeietor
primește conotații mitice.

Specific spaţiului românesc este şi ciobănaşul întâlnit în cale, simbol al transhumanţei eterne practicate pe plaiurile
mioritice. Întrucât în balada românească lipseşte agentul călăuzitor, întâlnit peste tot în ritualurile întemeierii,
ciobănaşul poate fi considerat un mesager al destinului, deţinător al unor mesaje din afara spaţiului profan. Mult
umblat pe căile transhumanţei („Pe Argeş în sus / Cu turma te-ai dus, / Pe Argeş în gios / Cu turma ai fost”), el poate
detecta, printr-un simţ al sacrului, locurile cu o anumită potenţialitate magică, unde construcţia se poate împlini.

zidul simbolizează ideea că orice operă artistică. În plan estetic. Astfel. o punte de legătură peste timp cu înaintașii. Mănăstirea devine expresia dorinței unui ctitor trufaș. își asumă rolul de continuator. cu rezonanţă în cele două sfere semantice ale interpretării mitului: în plan istoric. sunt necesare persoane menite să îl cultive. între artă autentică şi simplu meşteşug. evidenţiază reluarea unei construcţii eşuate. care își dorește să rămână în istorie prin modul tragic în care a fost înălțat edificiul. pentru ca magicul să existe. Răsplata voievodului pentru realizarea construcţiei. poate chiar de o potenţială intruziune a răului. pentru împlinirea intemporalităţii ei: "Că v-oi da averi. împlinirea unei năzuinţe seculare. ce poate însemna reluarea eforturilor înaintaşilor. simbolistica locului este foarte importantă. ca de altfel şi ameninţarea brutală. să se încreadă în el. prin decizia de a construi mănăstirea pe acel loc. Aceasta este și dorința domnitorului care. / Voi face boieri". . tot textul baladei. Prin urmare. incapabile de relevație.Vodă îi sortește morții pe creatori. Câinii "La el se răpăd / Şi latră-a pustiu / Şi urlă a morţiu" sunt dovadă a existenţei forţelor sacre într-un spaţiu de aşteptare. Negru.Nu orice loc se poate manifesta magic. fără nicio legătură cu sacrificiu cerut de măreaţa construcţie. cu atât mai mult o capodoperă. construcţia reprezintă o resacralizare a unui loc blestemat. "Iar de nu. Zidul "părăsit şi neisprăvit" poate avea şi alte semnificaţii. străbate. Acest loc blestemat simbolizează ideea că numai învingând forțele răului. între artist capabil de sacrificii supreme şi ctitor banal. înrădăcinate aici din vremuri obscure. dar și prin desăvârșirea lui artistică. obsedat numai de orgolioasa „pomenire”. gata să fie revelate. mănăstirea va fi cu adevărat un lăcaș sacru. ca o antiteză esenţială. din reluarea unor teme şi motive pe care le duce la perfecţiune. Oscilaţia între sacru şi profan. îşi hrăneşte sevele creatoare din tradiţie. încărcat de har divin. ilustrând raportul etern instituit între reprezentantul puterii și omul de artă. Astfel. apoi / V-oi zidi pe voi / V-oi zidi de vii / Chiar în temelii". accentuează faptul că artiștii sunt sacrificați pentru glorificarea în eternitate a puterii. altfel mințile comune. zidul ales pentru construcţie este marcat de însemne magice. nu fac decât să elimine forțele magice din lumea reală.