You are on page 1of 17

Romanul Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă, de Mihail Sadoveanu, a apărut în

anul 1929 şi constituie culmea prozei sadoveniene ce evocă perioada istorică de
suferinţă şi decădere a Moldovei, urmând volumelor Neamul Şoimăreştilor şi Vremuri
de bejenie.

Surse de inspiraţie

Mihail Sadoveanu (1880-1961) porneşte în crearea romanului de la documentele
cronicarilor, dar şi din literatura populară care reţine în creaţiile folclorice cele mai
importante evenimente ale neamului românesc.

• Letopiseţul Moldovei de la Dabija-vodă până la a doua domnie a lui Constantin
Mavrocordat deIon Neculce menţionează dezastrul economic şi taxele nemiloase din
timpul celei de a treia domnii a lui Duca-Vodă: „Şi au dus pe Duca-Vodă în Ţara
Leşească şi acolo au murit. Şi când îl ducea pe drum, îl pusăse într-o sanie cu doi cai,
unul alb şi unul fnurgu şi cu hamuri de teiu, ca vai de dânsul. Ocări şi sudălmi, de audze
cu urechile. Ş-ajungându la Suceavă, la un sat, anume..., au poftitu puţintel lapte să
mănânce. Iar femeia gazdă i-au răspunsu că «n-avem lapte să-ţi dăm, c-au mâncat
Duca-vodă vacili din ţară, de-l va mânca Vermii iadului cei nedormiţi». Că nu ştie femeia
acie că este singur el Duca-vodă. Iar Duca-vodă, dacă au audzit că este aşe îndat-au
început a suspina şi a plânge cu amar...”.

• Cântecul popular exprimă suferinţele moldovenilor, provocate de un domn hain:
„Frunză verde foi uscate, / În Moldova nu-i dreptate, / Foc şi pară-n lung şi-n lat / Pentrun câne blestemat, / Pentru vodă cel hain, / Duca-vodă cel fieros, / Cu cei mari
prietenos, / Cu cei mititei cânos” ori cântecul, sub forma blestemului popular, confirmă
starea jalnică în care fusese adusă ţara de acest domnitor cumplit: „Doamne, du-l şi-l du
departe, / S-aibă dracul de el parte; / Doamne du-l şi-l du mereu, / Să pot răsufla şi eu!”

Tema romanului

Tema romanului evocă imaginea Moldovei, aflată în decădere economică şi sărăcie
cruntă în care se zbate poporul în vremea domniei lui Duca-Vodă, precum şi lupta

vizita unor străini. sentimentele sfâşietoare ale iubirii neîmplinite: „Cel din urmă. prin lăcomia de „dăjdii” puse în spatele moldovenilor. În literatura română. Capitolul XXXIII sugerează stări. printr-o serie de elemente primitive şi altele de civilizaţie avansată. devenite banale pentru ei. unde. Romanul începe cu un titlu explicativ pentru conţinutul primului capitol. ce-i fusese . a ţării. unde accentul cade asupra calităţilor deosebite ale personajului Ilie Turculeţ. Semnificaţia titlului Cuvântul „cancer” înseamnă în limbajul popular „rac” şi sugerează aici o întreagă epocă („zodie”). Structura şi compoziţia romanului Romanul Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă este structurat în XXXIII de capitole. În Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă motivul străinului este ilustrat de abatele de Marenne. împovăraţi de năvălirile turcilor. prin ochii unui francez. aşa cum este capitolul IX. în care domniţa Catrina mai vede o dată pe beizade Alecu”. de regres. obişnuiţi deja cu imaginile respective. întâlnim motivul străinului în proza Balta Albă a lui Vasile Alecsandri. ceea ce a dus la a sărăcie fără precedent. este prezentată Moldova secolului al XIX-lea.acestuia pentru a-şi păstra tronul la cea de a treia domnie. Montesquieu în Scrisorile persane şi Voltaire înNaivul folosesc drept pretext. văzută ca o predestinare. Alte capitole au titluri-sinteză. de agitatele şi nesfârşitele lupte interne pentru putere.Drum spre Iaşi ori capitolul XI: Popas la Iaşi. mai ales în literatura franceză. decădere şi suferinţe de nesuportat de către moldoveni. pentru ca el să-şi poată plăti birurile care-l ţineau domn. Vremea Ducăi-Vodă. fiecare dintre ele purtând titluri explicative ori sugestive pentru conţinutul evenimentelor relatate. pentru a realiza o imagine mai sugestivă a societăţii franceze a timpului. care călătorea „din Apus spre Răsărit” cu o misiune secretă. imagine năucitoare pentru vizitatorul european. ca adevărate mărturii ale unei istorii vitregite de conducători haini. care observă mult mai profund şi mai adevărat aspectele sociale şi istorice decât oamenii locului. Titlul este completat cu identificarea exactă a acelor timpuri nefaste. Romanul are ca principală modalitate narativă de creaţie motivul străinului. care era frecvent în secolul al XVIII-lea.

Construcţia subiectului Romanul nu are un fir epic. bazat pe relatarea în ordine a derulării evenimentelor situate într-un trecut istoric. de beizade Alecu Ruset. de obiceiurile şi credinţele strămoşeşti. iar spaţiul narativ este real. de unde reiese distanţarea acestuia de evenimente. Călăuza care-l conduce prin hăţişurile întortocheate ale acestor meleaguri este Ilie Turculeţ. secretar şi ministru de externe „al Regelui Soare” din Franţa. după semnele naturii. actualul vodă al ţării. referindu-se la ţăranii neştiutori de carte. Francezul este încântat de .încredinţată de către marchizul de Croissy. puternic individualizate. în care străinul este impresionat de frumuseţea plaiurilor. se chiamă brumărel [. care fusese înlăturat de la tron prin intrigile lui Duca. Abatele de Marenne este însoţit. se regăsesc şi în Zodia Cancerului mai multe planuri de acţiune care se întrepătrund şi la care participă numeroase personaje. 1679”. Abatele de Marenne. o acţiune narativă. „la sfârşitul lunii septemvrie. observă cu interes că în Moldova „oamenii sunt mai aproape de natură şi de Dumnezeu”. Incipitul Incipitul precizează timpul şi locul începerii acţiunii. fiul fostului domnitor Antonie Ruset. pe măsură ce înaintează dinspre Ţara Leşească spre răsărit. în Moldova. Timpul narativ este cronologic.. aşadar. Ca în orice roman. de locuitorii ce-l surprind prin ştiinţa „cetirii” semnelor vremii şi ale naturii şi de tirania domnitorului Duca-Vodă. dar care puteau prezice cu exactitate schimbarea vremii. şi prin absenţa mărcilor formale ale naratorului. Modalitatea narativă se remarcă.. în trecerea sa prin Moldova. ci este numai o ilustrare monografică a realităţilor istorice din Moldova secolului al XVII-lea.] de la Hristos. care. vestit pentru priceperea lui în dezlegarea tainelor naturii. Moldova secolului al XVII-lea. Naratorul omniscient (atotstiutor) şi naraţiunea la persoana a III-a Naratorul omniscient şi naraţiunea la persoana a III-a definesc perspectiva narativă a romanului.

de sălbăticia dumnezeiască a poienii cu zimbri. Se remarcă în această parte a romanului mai multe pauze descriptive. fie prin cea sufletească. ca „zama de găină”. dând senzaţia de improvizaţie. prin sărăcia impresionantă în care trăiau. cu o sugestivă putere evocatoare. În privirile oamenilor se citeşte amărăciune şi nesiguranţă. pentru talentele lui de călăreţ şi cunoscător al tainelor naturii. care întrerup naraţiunea pentru a descrie sălbăticia naturii. moldovenii manifestă o rezistenţă de nezdruncinat în faţa tuturor vicisitudinilor. nesiguranţa drumurilor şi a sufletelor. întro epocă de comploturi. minunea divină existând mai ales în chipurile naturii. Naratorul dă şi reţeta borşului moldovenesc de potroace. dar beizade Alecu îi răspunde cu durere: „E adevărat. Dar nu numai satele sunt părăginite. care sunt mereu alungaţi din casele lor. ci şi în Iaşi. cu atât oamenii . de ştiinţa meşteşugului vânătorii şi mai ales de căpitanul Ilie Turculeţ. ei învingând până la urmă toate obstacolele cu multă răbdare. Cu cât merg mai spre răsărit. sinteza unei epoci istorice. Ţara Moldovei este blagoslovită de Dumnezeu. să producă asupra musafirilor o plăcere şi mai mare. prin absenţa podurilor. Şătrarul Lăzărel Griga este un simbol al ospeţiei moldoveneşti. un paradis devastat”. Impresionat de toate acestea. pentru că bucatele adevărate. dar şi-au păstrat bunătatea şi omenia.frumuseţile naturii feerice care-l extaziază. după o noapte de chef. sarmalele şi vinul bun (care are povestea lui). explică Alecu abatelui. care vorbea fluent limba franceză şi faptul că starea naturală primitivă se răsfrânge puternic în viaţa aceloraşi oameni. Dar cea mai mare nedumerire a străinilor este contradicţia dintre natura feerică şi soarta nefericită a moldovenilor. peisajele sau înfăţişarea oamenilor. întrucât chiar şi curtea sa era o înjghebare provizorie. Luând exemplu de la stânci şi de la arbori. Se creează. acoperite de noroi sunt întunecoase şi pline de cerşetori. care vindecă pe orice petrecăreţ. prin neştiinţa de carte. decât în lăcaşurile sfinte. de uri hrănite din nemulţumiri străvechi între domni şi boieri. abatele de Marenne crede că „Dumnezeu a pus aici un paradis”. clădirile au o arhitectură inestetică. fiind totuşi deosebiţi fie prin forţa lor fizică. Străinul este puternic impresionat de priceperea oamenilor în interpretarea semnelor vremii. având o credinţă nestrămutată în ceea ce ei numesc datorie a vieţii. în ipostaza de narator-mesager. care-i trezeşte abatelui „un simţământ de evlavie”. exodul populaţiei spre munţi. capitala Moldovei. Abatele de Marenne este surprins de contrastul dintre Alecu Ruset. el punând mai întâi pe masă bucate reci şi proaste şi vin „acruţ”. hăituiţi de năvălirile tătare sau de: oamenii domnitorului Duca veniţi să încaseze biruri. uliţele întortocheate.

Catrina. De o cruzime fără margini.. tânăra. de uliţele negustorilor. dar şi de comportamentul lui vodă. fiind asemuită cu aceea dintre Romeo şi Julieta. era îndrăgostit de domniţa Catrina. are curajul să-l înfrunte pe despot. că să i le baţi sub unghii!”. pentru a câştiga şi tronul Ţării Româneşti. oriental. Alecu Ruset. dragostea dintre beizade Alecu Ruset şi Catrina. iar execuţiile sunt amânate cu sadism. îi judecă pe duşmanii domniei. în care stăpâneşte călăul Buga. găteşte spini şi aşchii. îl prigonea pe fiul acestuia. Pivniţa curţii domneşti este o adevărată cameră de tortură. iar pedepsele sunt crunte. cuprins de surescitare. iertându-l totuşi pe spătarul Ion Milescu. tiranul îl obligă pe iscusitul condeier să-i plăsmuiască un document fals. deciziile dictate de interese avide rămân ascunse. Sub ameninţarea cu moartea şi terorizându-l cu sadism. Alecu Ruset îl răpeşte pe mire chiar în ziua nunţii. Duca dă sfaturi călăului pentru a amplifica suferinţele celui cercetat: „Crestează-i limba şi presară-i-o cu sare. vodă Georgie Duca. La Iaşi. obidiţi şi storşi de vlagă. Sărăciţi. Duca trimite apoi scrisoarea fictivă lui Cara Mustafa. iar primul cap tăiat să-i fie adus la curtea domnească. din considerente politice. deoarece deţinea nişte scrisori compromiţătoare pentru domnitor. Disperat că-şi pierde iubita. Domnitorul Duca vrea să o căsătorească pe fiica sa. între ochi”. După ce-l îndepărtase de la tron pe Antonie Ruset. fiica duşmanului său. care vizitase Franţa.sunt mai aproape de natură şi de Dumnezeu”. Judecăţile lui Duca sunt formale. dat de bisericile vechi. dar este prins de oamenii lui vodă şi ucis de acesta cu buzduganul „în frunte. pentru că a văzut şi „a înghiţit multe suflete” (Mihai Ralea). acuzându-l că a sărăcit poporul şi ţara prin hoţii şi tâlhării domneşti. fiica tiranului domnitor Duca Vodă. iar domnitorul asistă cu plăcere la schingiuirile victimelor în scopul obţinerii de mărturisiri complete. Printre cei care sunt aduşi la judecata domnească se află şi bătrânul Tudor Şoimaru. romanul este erotic. ca şi cum . Pe boierii care refuză să mai adune dările exagerat de mari îi judecă formal şi îi execută imediat. lăsându-şi mâinile albe să atârne într-o parte. În alt plan narativ. dar Duca-vodă porunceşte hatmanului Buhuşi să reprime sângeros răzmeriţa. care. Natura este „istorizantă”. deoarece acesta îi putea fi de folos. în care să imite semnătura lui Ruset. ţăranii încearcă o revoltă. cu scopul de a-l pierde pe adversarul său şi de a face posibilă prigonirea acestuia de către turci. studiase în Polonia şi trăise o vreme la Istanbul. „îşi încovoie fruntea pe genunchi. pe care tânărul le păstra în siguranţă la nişte prieteni în Polonia. străinii constată că sunt într-un decor. Deseori. deşi neputincios şi orb.. îmbrăcată mireasă. care. după ospăţul oferit la curte în cinstea abatelui. cu Ştefan beizade. Duca îşi obligă fiica să asiste la uciderea iubitului.

Romanul Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă. Spre surprinderea abatelui. conţinută în remarca sa ironică („Aş vrea să ştiu însă. Principalul mod de expunere este naraţiunea. structura narativă este amplă şi conturează o imagine bogată şi profundă a vieţii moldovenilor. oamenii lui acţionează din „porniri instinctive. până la Iaşi. unde îl preluase. spune el. încă destul de voinic şi destul de sprinten. adaugă autorul. trecând graniţa cu Polonia („ţara Leşească”) soseşte pe drumul Siretului abatele francez Paul de Marenne. dar poate şi cu un mesaj secret din partea lui Ludovic XIV către sultan. iar de sub glugă privea o faţă blândă cu trăsături fine şi spirituale. Personajele numeroase şi puternic individualizate sunt angrenate în conflicte adânci. tăcute şi rituale”. cu acţiune complexă şi complicată. de Mihail Sadoveanu. desfăşurată pe mai multe planuri narative. gânduri şi vorbe. aflat în slujbă la poloni. Lumea lui trăieşte „într-un decor sublim şi aspru.”. pentru a duce acolo lumina credinţei creştine. dar constituie totuşi numai un pretext pentru realizarea unui tablou impresionant de epocă. cunoscut bine de tătari „pentru multe răutăţi şi pagube pe care le suferise de la el. măreţ şi fabulos. este „o arhivă a unui popor”.Vodă de Mihail Sadoveanu . Zodia cancerului sau vremea Ducai .rezumat Back I În care se vede cum intră în Moldova un călător dintr-o ţară depărtată şi cum Ilie Turculeţ nu-i numai căpitan de steag. de căpitanul Ilie Turculeţ. care în Moldova se chiamă brumărel. Povestea de dragoste tragică se află sub semnul „zodiei racului”. iar personajele se conturează direct prin descriere şi indirect. de mare întindere. iar de la Hristos 1679. în care accentul cade pe aspectele sociale şi istorice ale Ţării Moldovei. ci şi cititor în stele „Era la sfârşitul lunii septembrie. Din Franţa. Opera lui Sadoveanu. este o specie a genului epic. deşi scund. Este călăuzit şi apărat.”.ar fi fost străine de dânsa”. din propriile fapte. Abatele călătoreşte spre Istanbul. spune George Călinescu. anul nou de la zidirea lumii 7188. preluat de Mihail Sadoveanu din Letopiseţele cronicarilor definesc această operă drept un roman istoric. ce astrolog ai consultat la Liov. cu ajutorul dialogului şi al monologului interior. domnule. de la Liov. călugăr din ordinul Sfântului Augustin: „Sub mantaua-i largă din postav întunecos se gâcea un trup. având o intrigă complicată.”. dotat cu instituţii geto-scitice”. în proză. care se intersectează. Elementele realiste ilustrate de adevărul istoric. de ştii că are să de tulbure vremea în ziua de .

remarci rostite în cursul unui dialog cu beizadeaua. Domnul Dumnezeu a însemnat cu degetul un hotar. II Apare beizade Alecu Ruset şi ceteşte o scrisoare de la un prietin Abatele şi căpitanul. aflat în biblioteca naţională din Paris.”.au zdrobit şi ne-au tăiat.”. care s-ar putea să aibă misiunea de a-l captura pe abate. Absenţa unei intervenţii a statului în apărarea oamenilor îl miră şi indignează pe Paul de Marenne. văd însă graurii în cârduri cu cioarele şi cu stârcile”) vreme rea. Fiul de domn explică abatelui că ar fi bine să ocolească satul Săbăoani. Alecu Ruset află că abatele îi este încredinţat spre a-i purta acestuia de grijă pe teritoriul Moldovei. ochii priveau fără nici o străşnicie şi avea pe obraz un zâmbet nesilit. cu plete cărunte”. conform cărora „Dumnezeu a pus aici un paradis”. „un fel de uriaş adus puţin de şale. sunt întâmpinaţi de beizadea Alecu Ruset. Împăraţii lui Belzelbut şi împăraţii Mielului lumii aici au ales loc al războiului lor.”. Dintr-o scrisoare adresată lui de un prieten comun.„sculându-se satul. prădându-ne. După care urmează relatarea unor observaţii ale abatelui. Vâlcu Bârlădeanu. ori poate de oamenii stăpânirii veniţi pentru a ridica birul. dar „un paradis devastat” adaugă Alecu Ruset. nobilul polonez pan Vladislav din Cracovia. căci „între lumi fericite. s-a bătut cu ei. Antonie-Vodă. apoi încep să se ivească autohtonii Ajunşi la Siret şi din lipsa vreunui pod.luni 27 septemvrie la apusul soarelui. citind în zborul păsărilor („n-am cerut sfatul nici unui cititor în stele. IV Urmează alte apariţii din ce în ce mai minunate Naratorul afirmă că sursa textului său o constituie memorialul de călătorie datorat „domnului Paul de Marenne. Ilie Turculeţ vesteşte. . intitulat Vers le grand Turc. Aşa că ne. bun vorbitor de limbă franceză. care le spune că satul a fost distrus de cazaci sau de leşi. Alecu Ruset „Deşi avea nume de bun oştean se înfăţişa palid şi subţiratic. printre care doi călugări ruteni luaţi de Paul de Marenne cu sine la Liov ca traducători. găsesc acolo doar „o fiinţă în zdrenţe”.”). abate de Juvigny”. III Aici se vede că trecerea Siretului se face într-un chip cu totul deosebit. se vede şi cine-i Vâlcu Bârlădeanu. fiul fostului domn al Moldovei. împreună cu însoţitorii lor. dat fiind rivalitatea dintre francezi şi austrieci şi faptul că se ştie la Viena de misiunea francezului. Trecând apoi grupul pe lângă un sat pustiit şi ars. deoarece localitatea a fost ocupată de un grup de ostaşi austrieci. abatele traversează apa purtat în spate de omul de încredere al beizadelei.

Bându-l.”.”... abatele şi Alecu Ruset adorm iar acestuia din urmă i se arată în vis Dumnezeu şi îl ceartă pentru greşelile făcute: „– Pentru vin nu te osândesc. precum şi despre nişte lăutari şi nişte sarmale. VI Vorbeşte tot despre dumnealui răzaşul Gliga şi despre un vin de la Matiaş. la el acasă: „Cum pot să vă las fără să vă stau înainte cu pâne şi sare.Lângă o moară arsă. logodită împotriva vrerii ei cu fiul schilod al domnului muntean Radu-Vodă. ce îi invită pe călători. călătorii află de la cei care lucrau spre a o reface că au distrus-o aceiaşi „oameni răi şi varvari” care au făcut stricăciuni şi au ucis în satul străbătut înainte. biruiţi de osteneală. Aşa ai zidit-o Sfinţia Ta şi altfel nu poate să fie. claponii fripţi în ţiglă. din moment ce au asemenea lucruri bune. iar „Abatele se simţi pătruns de un simţământ de evlavie. aflând cine sunt. privind minunea Dumnezeirii.”. Ori de ce naţie ar fi . se întreabă retoric acesta.”. alţii dorm În timpul ospăţului. şi primeşte răspuns: „nimic nu poate răscumpăra dezechilibrul nostru. „Ochii săi se sfinţiră şi se limpeziră. V Domnul abate de Marenne face cunoştinţă cu dumnealui Lăzărel Gliga. Apoi. un strănepot al pivnicerului lui Ştefan cel Mare. şătrar Soseşte la moară şătrarul răzeş Lăzărel Griga. fiica Ducăi-Vodă. abatele îl întreabă pe Alecu Ruset dacă oamenii locului pot fi nefericiţi. sarmalele.] Aici ne veselim şi în altă parte pier oameni de ciumă şi robie.”. care ţi-au plăcut ş-ai petrecut cu dânsele în desmierdări. dar mai ales vinul vechi de Cotnari. ca un bun creştin ce sunt? Cum să vă las la vreme de noapte şi în locuri rele?”. grupul de călători şi Lăzărel Griga văd zimbri în lumina lunii. – totul spre desfătarea domnului abate Paul de Marenne Trecând printr-o poiană frumoasă. într-o clipă strălucită şi fără pereche în eternitate. [. Însă ai furat de prin sate muieri şi fecioare. După ce s-a bucurat de cele oferite. VIII Moldovenii cunosc leac pentru mahmuri. în timpul cinei din casa şătrarului. plăcintele. abatele apreciază supa de găină. VII Unii sfătuiesc. Însă Domnul se arată îngăduitor („a zâmbit a râde”) auzind justificarea tânărului: „nimeni nu poate petrece cu o femeie fără voia ei. Beizadeaua mărturiseşte călugărului francez dragostea sa pentru Catrina. din cele câteva ulcioare primite de gazdă de la Matiaş.

morile stătuseră. tristeţea din adâncuri a oamenilor de care se va despărţi cu regret.”. domnule de Marenne. fântâni spurcate de leşuri. Antonie-Vodă. X Scaunul ţării Moldovei. XII Beizade Alecu Ruset dovedeşte deodată o putere tainică Alecu Ruset. unul dintre răzeşi „informează textual că altceva n. nu existau. arată că dacă i-ar fi duşman i-ar fi îndemnat pe prietenii săi . Ei preferă a doua alternativă. se înfăţişează acestuia. „Asemenea mărit şi slăvit târg părea că nu ţine să fie curat şi spălat. pe când sătenii se adună cu veselie pentru a-şi lua rămas bun de la oaspeţi. pe vremea domniei tatălui său. hanurile se cumpăneau în trei pereţi cu acoperişurile arse – locurile satelor pustii se cunoşteau abia în dudae nalte. exclamă ironic naratorul.a împăraţilor. dorinţa de a se îmbogăţi fără muncă. cruci însemnând morţi năprasnice. deşi capitală a Moldovei. Gunoaiele şi hoiturile stăteau aruncate pe toate drumurile şi. Întorcând adevărului spatele. ca dovadă. Iar beizadeaua spune monahului francez că toate aceste răutăţi în urmă cu doi ani. trufie.”.a mai rămas oamenilor în zilele acestea rele. sunt scurte. La curtea domnească. XI Popas la Iaşi Abatele trage la misiunea catolică a trei călugări minoriţi. călătorii sunt serviţi cu ciorbă de potroace. cu durere. IX Drum spre Iaşi Pe drumul către Iaşi. „Iazurile Bahluiului se împotmoliseră. chemat de domnitor. „aceleaşi viţii: lene. Luându-şi rămas bun. precum şi binefacerile năvălirilor şi războaielor care nu mai aveau contenire. viclenie. afirmă autorul. îndemnaţi fiind prin scrisori trimise lor de sulgerul Lupul. ale cărei virtuţi de întremare după chef le va aprecia abatele. în plus. spunând că îi este supus şi binevoitor. unde părintele Guido Celesti îi arată că în Moldova boierii au.Înainte de plecare. trecătoare şi viforoase: şi cele bune şi cele rele. zâmbesc acelor femei care se numesc linguşire. construit fără plan.”. Şi nici voia să amăgească pe străini iubitori de forme goale. Adăugând: „Toate în Moldova. uitarea angajamentelor. unde boierii sosiseră pentru întâlnirea din divanul ţării cu domnitorul. măria sa Georgie Duca-Vodă şi curtea sa Iaşul se prezintă călătorilor ca un oraş dezorganizat. traduce abatelui Alecu Ruset. Iar.”. nici să-şi arate faţa: dimpotrivă. decât să plângă ori să petreacă. care amestecă locuinţe sărăcăcioase şi curţi boiereşti bogate.n toate medeanurile şi cânii dădeau lupta în jurul lor cu porcii. toată priveliştea fericitelor aşezări de odinioară arăta mila domnilor şi. hatmanul Sandu Buhuş îl anunţă pe Georgie Duca-Vodă despre intenţia locuitorilor din ţinuturile Orheiului şi ale Lăpuşului de a se răzvrăti împotriva stăpânirii. ca şi nobilii de pretutindeni. Iar călugărul simte.”.

a-i face să se întâlnească „altfel de cum se aşteaptă oamenii. Ei ştiu că şpârla nu zboară şi niciodată nu s-aşteaptă s. deşi în acest început de legătură urmărea ceva tulbure în care se amestecau porniri împotriva bătrânului Georgie Duca – totuşi. ai să mă ocroteşti cu mila măriei tale. cărţile de care am vorbit se mişcă şi purced spre Ţarigrad. care îl anunţă despre dorinţa stăpânei de a-l întâlni şi îi comunică la ureche cum va putea să o facă. Ursachi.”. ascunse.”. Noi însă s.o vadă zburând.avuseseră o ţintă unică şi iubea femeia ca un bun al vieţii. Afanasie şi Istratie mărturisesc a şti „moldoveneşte”. Apoi îl avertizează asupra seriozităţii necesare şi riscurilor pe care le implică iubirea lui „Cunosc eu dragostea măriei tale. înainte de a primi mesajul.i măr să-l rupi şi să-l lepăzi.”. XIV Veste de la domniţa Catrina La gazda unde trăsese beizadea Alecu Ruset soseşte ţiganca Măgdălina.auzim despre toate şi să cunoaştem toate. Călugării fuseseră introduşi la domn de către hatmanul Sandu Buhuş. dar asta. stând iepureşte pe două hotare.i meseria noastră. s. dădacă a domniţei Catrina. dar mai profunde în comparaţie cu obişnuitele sale iubiri trecătoare: „deşi desmierdările şi nebuniile lui n. În privinţa domniţei. cu oameni aşa de răi şi de schimbători. aduc domnitorului o scrisoare din partea unui om al său din Liov. cu bunturi. beizadeaua îşi dădu seama că are sentimente amestecate. Spune totodată despre asigurarea sa în faţa mâniei domnitorului cauzată mai ales de dragostea domniţei Catrina pentru el: „ştiu că n. cu boieri vicleni. Istratie şi Afanasie. Domnul îi făgăduieşte protecţia sa. care îl informează că ei „şi.o prăpastie de zări cu nouri. părea că clipeşte o stea. dacă nu cumva se găsesc cărţi [scrisori] şi hârtii [documente] în buclucurile [bagajele] franţuzului. în adâncul fiinţii lui.”. dădaca promite a găsi modalităţi originale. după a doua mazilire. ca-ntr. Făcând altfel. negustorul Balaban. îndată ce vor putea. măria ta. Dar aici.polonezi din Liov – care au scrisori adresate de Duca-Vodă polonezilor. nu-şi . XV Despre tulburări în ţară şi viclenia unor boieri divaniţi În gândul său Duca-Vodă consideră că „ţara asta neaşezată. în care spune că este la dispoziţia lor şi că poate să îi informeze despre unele secrete ale turcilor – să scoată la iveală acele scrisori. plătită cu bune parale. XIII Se vede că şi cei doi lioveni nu sunt nişte nemernici Cei doi călugări ruşi care îl însoţesc pe abate ca traducători pentru limbile turcă şi tătară. ca să cerceteze.”. cu pâră. nu.au luat datorinţă pentru dânşii singuri. În cadrul discuţiei cu Vodă. dar numai pentru domnitor şi hatmanul care i-a plătit. Să nu te superi. şi dimpotrivă. În consecinţă.ai să loveşti.o facem să zboare. Pentru că nu se vor putea vedea în ochii lumii.”. ce-l anunţă astfel că nu a putut „isprăvi” nimic cu scrisorile aflate în posesia prietenilor lui Alecu Ruset şi totodată cere ajutor „în privinţa pricinei [procesului] pe care o am în divan cu acel boier al măriei tale.

la Istanbul.”).al doamnei şi. . unde un urs ţigănesc iese. însă bine legată în formele. Purta un costum ca ş. abatele Paul de Marenne află de la logofătul Miron Costin despre teoria asupra originii latine a locuitorilor Moldovei.am trimes pe dădacă. Pentru a preciza relaţiile dintre ei. prinţesă. cu care prilej dădaca Măgdălina îşi dovedeşte meşteşugurile Domniţa pleacă să se plimbe cu rădvanul prin împrejurimile Iaşiului.” Înţelegând că abatele îi transmisese codificat dorinţa beizadelei de a o întâlni („– Pot spune. nici roabă a lui Ştefan. ordonase Vodă călăului). de la doi boieri. însă gura era sensuală şi voluntară. pe care le-a transmis orheienilor şi lăpuşnenilor. abatele o cunoaşte pe domniţa Catrina: „Era cam micuţă domniţa.o. că ai mai multă dreptate decât îţi închipui. «Adevărul e aici. Scrisorile purtau semnătura lui „Dumitraşcu-Vodă mazilul” dar puteau să fie falsificate de Ion Milescu. aparent. c. peste cununiţa de mărgăritare. pedepsind degetele care au păcătuit. însă asta-i spre folosul domniei tale. războaie şi secete. în faţa cailor. după porunca tatei. îi sperie. mărturiseşte a fi primit scrisorile cu îndemn la răzvrătire. apoi motivul atracţiei („Defăimat eşti. prigonit deasemeni.”.sa. distrugerea boierimii potrivnice. prin care logofătul explică strălucirea de mai demult („Totuşi săraca această ţară a avut cândva oameni care n-au ruşinat. dar nu dă crezare acestor vorbe. XVI Mare masă domnească Invitat la masa dată de Vodă în cinstea sa. ţinând cont de decăderea din acele vremuri. După ospăţ. ca din întâmplare. cu participarea unor boieri de seamă. Ochii erau dulci şi umezi. iar fiica domnului este dusă de dădacă într-o casă de la o vie din apropiere spre a o linişti dar acolo se găsea beizadeaua. sub ameninţarea torturii („Crestează-i limba cu briciul şi presară-i-o cu sare.i rotunjoare. ca şi maică. la frumuseţea unei casete din fildeş dar de fapt referitor la dorinţa lui Ruset de a o vedea şi la iubirea lui). feciorul Radului-Vodă.”. XVII Întâlnire de dragoste. nu în ochii înşelători». mai spune Lupul. domniţa îl informează despre intenţia tatălui de a pleca. Catrina arată mai întâi motivul întâlnirii („Am venit nu pentru că m-ai chemat. Găteşte şpini şi aşchii ca să i le baţi sub unghii.simţea îndeajuns blăstămul lui Dumnezeu în bolişti. «Ochi dulci».un puf de struţ. fiind cu adevărat urmaşi de descălecători de la împărăţia Romei. priceput la mânuirea penei. aceasta fu caracterizarea pe care.”). judeca abatele. vel-vistiernicul Gheuca şi vel-jitnicerul Bogdan. cu toată familia.”). nu vreau să ajung. Toate acestea în timp ce Alecu Ruset nu poate să-şi exprime din plin sentimentele. sporită. ci pentru că am dorit să ne vedem.o găsi în prima clipă de Marenne. – i se cuvenea un spor de pedeapsă şi din partea lui.. invitat pentru cafea în casa Doamnei. căci altfel aş fi trecut pe lângă domnia ta fără să te bag în seamă.. Este adus în faţa sa. convinsă fiind că vorbele-i vor ajunge la beizadea. avea o pieptănătură bogată. spre a-şi justifica în cele din urmă neascultarea faţă de părinţi („Nici cămărăşiţă ca mama.” – anume. afirmase acesta cu privire. cântărind şi drămuind.”). Lupul sulgerul care. deşi iubita sa le intuieşte. De aceea ţi. căci fusese prins.

deoarece nu existau dovezi suficiente împotriva sa şi arată supunere domnitorului. ori de câtă imaginaţie ar fi fost înzestraţi. împreună cu Alecu Ruset. Stau atenţi.un plan. Înainte de plecare însă. XVIII Hotărârile cinstitului divan al măriei sale Are loc divanul domnesc. Dacă te-au întovărăşit în Moldova c.”.adevăr plecase şi trebuia negreşit s-o mai vadă. dacă el sau tatăl său vor veni pe tronul Moldovei. „Ruset rămase ameţit şi străpuns. Abia într-un târziu îşi dădu samă că afară au sunat voci şi duruiri de roate. pentru a-i răscula. spre a vesti plecarea şi faptele abatelui.”.”.şi frumuseţea lor misterioasă. păstrându. ceasurile sunt numărate. jitnicerul Bogdan şi sulgerul Lupul.” –. Pe drum abatele constată „o dezolare a singurătăţilor pe care amicii săi rămaşi în Franţa nici n. aga speră că Alecu Ruset îi va fi recunoscător. căci începea a o simţi în inimă şi-n sânge.ţi voi ţine şi eu tovărăşie până acolo. Astfel vom afla şi noi ce legătură este între ei şi Domn. atuncea trebuie să păşească la îndeplinire şi să se dea pe faţă. pe cei doi slujitori [călugării ruşi] cu care ai venit de la leşi. prietenul: „te rog să observi. Tablele vistieriei se lungesc şi se umplu. din ce spun eu căpitanului. cu capetele înălţate. . Alecu îl avertizează pe monahul francez asupra faptului că Vodă trimisese o ştafetă înainte la Istanbul. care se oferise a-l acompania până la Dunăre. vistiernicul Gheuca. Milescu. plecând fata. Divanul îi condamnă la moarte pe cei trei împricinaţi. zlotaşii [adunătorii de biruri] se pregătesc să cuprindă lumea şi s.o stângă cât a mai rămas. Jitnicerul.Înainte de a se despărţi. Trădându-şi Domnul. Într. că nu vor merge decât până la Dunăre. unde sunt judecaţi cei care s-au implicat în trimiterea de scrisori către răzeşi. domniţa îi făgăduieşte că se vor întâlni în acelaşi loc. parcă I-ar fi dat să beie un venin de dragoste. atitudine întărită de către vistiernic. căci la antipodul civilizaţiei se găsesc uneori asemenea locuri rămase neschimbate dintru începutul creaţiei. XIX Abatele Paul iese din târgul Iaşilor. aga Bucşan îl înştiinţează pe beizadea asupra rolului de iscoadă al călugărilor Afanasie şi Istratie. XX Îl întâmpină pe domnul abate o mică ploaie de început de toamnă La un popas. Alecu Ruset îşi avertizează.a arătat în mai multe rânduri care sunt rânduielile pe care le scoate Domnia pentru pieirea acestei sărace ţări. este iertat de către acesta. şi se uită din când în când unul la altul. După ciumele care au fost. Mai înţeleg ei că. Şi neam gândit la această nebunie. decapitarea având loc lângă o cişmea cunoscută din Iaşi. după ce la prima lui atingere ea „tresări într-un ţipăt uşurel spăriat”. pe alte drumuri fără păreche în lume Fiind însoţit de cincisprezece oşteni pe care i-i dăduse domnitorul şi de un căpitan al lor. mai rău decât păgânii. îl acuză totodată pe domnitor – „Acest tovarăş de osândă al meu [vistiernicul]mi.o puteau bănui. fără a avea aerul. asta-i una nouă. urmând calea spre Împărăţie. să sculăm pe acei pământeni care au mai rămas cu inimă şi cu ruşine. arătând care au fost motivele faptei sale şi cum a procedat. în franceză. Au înţeles. Paul de Marenne părăseşte Iaşiul.

„Ruset măcina în sine şi alte gânduri deosebite. adică bob sositor. pe rogojini întinse în lungul păreţilor. inclusiv pe părinţii fetei.o cu celălalt braţ după . În timpul slujbei religioase. ascunsă sub un şal. şi dorea aprig să se întoarcă iarăşi cătră dânsa. sosirea lui Alecu Ruset cel îndrăgostit la Iaşi („Rămâne bob stingher iarăşi.Vodă. spre a-şi ocroti astfel câştigurile. pe care obişnuia s-o poarte dedesubt. cu toate acestea îl doreşte şi în acelaşi timp se teme de el..se din ce în ce. întăi cu mâhnire şi la urmă cu bucurie. XXI Unde se vădeşte mai bine vrednicia fraţilor lioveni În timpul nopţii. trimişi la curtea din Iaşi.] pe toţi acei care puneau o umbră pe sufletul domniţei Catrina. Nu pot să iasă însă cei doi călugări din han pentru că Vâlcu Bârlădeanu. află abatele şi beizadeaua înainte de despărţirea lor. la un han ce „avea o singură odaie mare în care se putea îngrămădi o parte din drumeţi. căci tremura în el. deoarece „duşmănea într-ascuns[. o flacără.”. se depărta de ea cu suferinţă. o ţigăncuşă.”. este dusă.”. într-o chilie. gândind „Nu putea spune că iubeşte pe Alecu beizadea. dând în bobi. cei doi călugări lioveni vor fi executaţi la porunca domnitorului.” şi în a cărei căptuşeală abatele avea un lucru ascuns. Afară de problema călugărilor din Liov însă.”.”) pentru ca îndată nepoata dădacăi. închisese uşile. din 14 octombrie. căci preluase veniturile pentru cămara domnească. Înlănţuind. să vină ca sol spre a anunţa că „a venit la vie şi aşteaptă măria sa beizade. Nişte tăciuni. dar fratele Afanasie îl strânge de gât iar fratele Istratie îi smulge „o haină subţire de mătasă. Zoiţa. Doamnei Anastasia i se face rău din cauza oboselii din acea zi. ajung la paiele de pe jos şi le aprind. Cum se pregăteşte sărbătoarea Sfintei Paraschiva. XXIII Se vede cum beizade Alecu poate aluneca spre o mare primejdie şi ce părere are despre asta Vâlcu Bârlădeanu Catrina se pregăteşte de întâlnirea de la biserica Trisfetite.Caravana va înnopta apoi. puţin timp după aceea Vodă porunceşte Catrinei să facă la fel. oprită în drumul ei şi de o ploaie insistentă de toamnă. Întâmpinată de dădacă la ieşirea din biserică. În lumina ei.. aţâţându. ţinut de un evreu care se înţelegea bine atât cu moldovenii cât şi cu vecinii de ţinut. profitând de acea sărbătoare. XXII Alte puteri ale Măgdălinei dădaca Dădaca ghiceşte domniţei Catrina. care observase de afară scena. izolându-se singur cu sufletul său. iar abatele îşi recuperează haina.”. Se dusese cătră ea zâmbind. i se apropia tulburătoare fiica lui Goergie. unde „Beizade Alecu îi cuprinse mânile. dădaca se angajează către Catrina să pregătească o întâlnire a celor doi îndrăgostiţi. abatele doarme de o parte a hornului şi cei patru slujitori ai săi în cealaltă parte. şi se întoarce la palat. Abatele îşi ia cu el hainele şi încearcă să fugă. aruncaţi din jarul de pe foc afară de un baltag sau o puşcă ce căzuse. tătarii.

Decât cred c-aş fi pierit.un zâmbet. Ea se zbătu şi se hotărî să ţipe. pe cei doi călugări spioni ucişi la porunca domnitorului. prinşi şi aduşi pentru judecată.”. şi că acea informaţie o are de la Duca-Vodă. După plecarea fetei.i mai mult vicleană decât săracă şi-i deprinsă a se împotrivi totdeauna Domnului său. „– N. în zilele Ducăi-Vodă Naratorul prezintă istorisiri ale oamenilor din popor referitoare la întâmplări cu valoare de semn rău: icoana Maicei Domnului de la Mănăstirea Neamţ a lăcrimat. domniţă. spune. că el atunci şi acolo va muri şi că Vodă este Anticrist. şi care. dacă n-aveam bucuria de-acum. ca însoţitori ai lui Paul de Marenne. din foişorul casei domneşti.”. Ruset este cuprins de presimţiri rele („rămase rănit ca şi cum ar fi pierdut-o pentru totdeauna. apoi cade jos şi moare. unde a predat vizirului Cara Mustafa scrisoarea trimisă de regele său. Istratie şi Afanasie – că acei călugări lioveni fuseseră omorâţi de către Alecu Ruset. un bătrân orb care ceruse iertare Domnului pentru cei cincizeci de orheieni răsculaţi. dar ţara. XXV Mila Ducăi-Vodă Alecu Balaban. ca să se supuie legii mele. într. mărturiseşte lui Vâlcu convingerea sa despre relaţia cu Catrina („– Într-asemenea capcană şi vamă îşi lasă lupul pielea”). Ghica-Vodă arată prietenului filosofia sa politică: „– Vremurile nu sunt uşoare. despre care vorbeşte beizadeaua în capitolul doisprezece.se cu mânie îşi sprijini mânile în pieptul duşmanului său. negustorul din Liov prieten al Ducăi-Vodă.se. Încordându. negustorul îi sugerează să arate turcilor şi austriecilor că acele „cărţi” nu fuseseră scrise de el ci sunt falsuri datorate lui Alecu Ruset. Balaban anunţase la Viena că acesta a ajuns la Istanbul. c. căruia îi parvenise de la trimisul său la Istanbul. După care „Vâlcu trecu în cerdac şi se sprijini uşor. Alecu Balaban îl asigură pe voievod în legătură cu rămânerea încă la poloni a scrisorilor sale. Poruncă dau să se plece . în Mănăstirea Golia. Orheienilor li se lasă viaţa dar vor fi închişi până ce satele vor plăti de două ori îndatorirea către vistierie.”). drept care germanii au mulţumit domnitorului şi îl consideră devotat lor. În privinţa slujbei abatelui francez. trimise turcilor.”.am nimic. Pregătind apărarea domnitorului. Atunci glasul îi fu înăbuşit. Dar acuma-i învăţ pe toţi minte. îl pot costa pe autorul lor capul. soseşte la Iaşi pentru a spune domnitorului că a comunicat cancelariei de la Viena – care îi trimisese prin intermediul negustorului. Şi. drept răspuns la o remarcă a negustorului („Vremurile sunt grele…”).o parte. apare o cometă. supunându. atunci când oamenii i-au fost înfăţişaţi pentru judecată. Întrebându-l ce îl frământă. răspunse Ruset. XXIV Despre cele şase semne care s-au arătat într-o iarnă. hotărâse Duca-Vodă.grumaz. Clătină din cap şi stupi cu dispreţ într.adevăr. În cursul aceleiaşi întrevederi secrete din sala Divanului. Apoi îşi plecă fruntea în acelaşi loc şi-şi lăsă braţele să cadă. îi sărută ochii.

toţi vistieriei. iar pentru dădacă „Părea că stă prăpăd deasupra lor. pe care eu îl socotesc ceas de moarte. După care abatele îi promite că va interveni pe lângă otomani pentru dânsul. Ion Milescu falsifică scrisori atribuite lui Alecu Ruset. cât de la o umbră care-mi zâmbeşte în toate visurile nopţilor mele. acel ceas al însoţirii cu urâtul. şi cei mai înfricoşaţi stăpânitori pot fi oameni. XXVI Domniţa Catrina începe să poruncească În timpul iernii. plătind rânduielile până la o para şi până la un bob de linte. De aceea. XXVIII Arată că. Doamna se justifică în faţa fiicei pentru neodihna cu care strângea bani de la datornici: „Iată. Toate cele bune şi frumoase sunt scumpe în lumea asta. de la care avea de recuperat o datorie. bijuterii) dându-i câştig de cauză într-un proces cu boierul Grigore Ursache. unii trebuie să aducă bani şi alţii ascultare. cu Paul de Marenne şi îi mărturiseşte.”. Prin Măgdălina. Nu vor scăpa mai cu seamă cei semeţi. şi că. nu-l pot ajunge. Catrina îi trimite vorbă lui Alecu să meargă la Istanbul. referindu-se la intrigile Ducăi-Vodă „că moartea mea [zice Alecu] eu n. pentru ca să iasă toate bune. cu care vrea să-l cinstească Împărăţia pe măria sa. Şi că.o aştept atât de la strălucitul Împărat Padişah.”). dar domniţa se opune („rog pe tatăl meu să întârzie pentru totdeauna. Vâlcu Bârlădeanu. în intimitate. Duca-Vodă îi aminteşte fiicei sale despre obligaţia de a se căsători cu cel ales de el. bani grei. Iar apoi hătmănia Ucrainei. spre a înlătura efectele duşmăniei voievodului. nu se poate primi fără jertfa de bani. aşa se cufundau unul în altul şi rosteau vorbe nebune”. contestată de împricinat. ajung la timp la Istanbul. o partidă de şah o poţi câştiga pierzând-o . care încearcă să se facă a se crede că scrisorile lui aflate în Polonia au fost falsificate de Ruset. vine vremea înnoirii domniei. Aflăm în continuare că domnitorul răspunde negustorului pentru serviciile aduse şi pentru darurile primite (un armăsar. câteva blănuri scumpe.”.i putem suferi”. dacă se poate. XXVII Depărtată cale spre Rai Îmbrăcaţi în călugări. căci acolo va fi şi ea şi acolo intrigile lui Duca. unde beizadeaua se întâlneşte. la mănăstirea în care a tras. pe care noi cu osebire nu. beizadeaua se mai întâlneşte de două ori cu domniţa. când va să răspundem la Ţarigrad mucarerul. uneori. beizadeaua şi slujitorul său. în schimbul eliberării sale din închisoare – fusese pedepsit pentru presupusa falsificare a scrisorii care declanşase răscoala orheienilor –.

drept urmare a faptului că a refuzat din nou mirele hotărât de domn. Nici nu poţi coborî pe o fiică de prinţ. despre pregătirile de război austriece împotriva Porţii. chinuit de dorul său.Paul de Marenne comunică marelui vizir câteva informaţii preţioase. fără a o pierde şi fără a te pierde. abatele avertizează asupra Catrinei: „– Poate să fie o nuntă. la despărţire fiind „încredinţat că Alecu Ruset pregăteşte o lovitură.l aştepta acum în odaia împodobită cu somptuoase covoare. Marele Soliman înţeleptul a mişcat un deget şi a poruncit astfel zugrumarea prea iubitului său fiu Mustafa. Şi obţine protecţia Padişahului pentru Alecu Ruset. găzduiţi la reprezentanţa Moldovei. N-avea decât opt ani şi i. pe o stradă din Istanbul. [. Părea că i se descompune şi sufletul. cu înţelepciune.”. la mănăstirea unde trăsese cel din urmă. în cel dintâi ceas al numirii lui pe tron.] Însuşi Mehmet al patrulea.a mai tremurat. Însă Catrina transmite prin Măgdălina că a fost închisă de Vodă într-o mănăstire din cartierul grecesc al capitalei otomane. constată Paul de Marenne.”. şi are s-o vadă. cu Vâlcu Bârlădeanu. Dar cel mai cuminte dintre toţi e altul . a fost nevoit. la izvorul aghesmei.” dar Alecu Ruset ezită în a-i accepta sfatul.a tremurat mâna.”. Bogdan-serai. Este introdus la Padişah. să iscălească osânda bunicei sale validé Kösem. dobândite prin legaţia franceză. care de atunci n. XXXI Unde Vâlcu Bârlădeanu crede tot mai mult că-i mai cuminte decât stăpânul său. Vâlcu i se arată apoi preocupat de o întrebare: ce caută el „în ţara asta de lege străină”. despre alianţa dintre germani şi poloni făcută împotriva turcilor.”. şi „Aşteaptă cu mare dor să. în timpul unei partide de şah pe care. cu tatăl ei. În cursul unei noi întâlniri între abate şi beizadea. [. nu vei fi însă domnia ta mirele. şi merge spre pieire. iar mirele se plânsese la Poartă de întârzierea căsătoriei. chinuit de arşiţă şi departe de răcoarea codrilor săi. Măgdălinei.. […] Are să poftească domniţa să se plimbe până.l întâlnească. dădaca Măgdălina – trimisă în căutarea iubitului fetei – îi spune să comunice stăpânului său că şi domniţa Catrina se află în acel oraş. care. Alecu Ruset hotărăşte să o elibereze şi să fugă apoi cu ea în Creta sau în Cipru. ca şi cum ar coace în el o bubă.. Alecu Ruset intră într-o stare de criză acută – „Lungile şi chinuitoarele aşteptări nu atacaseră numai trupul. ci şi Vâlcu Bârlădeanu Întâlnindu-se din întâmplare.ntr-acel loc. Nici nu poţi răpi pe mireasă. XXIX Nu numai abatele Paul filozofează. XXX Despre dobânzile întârziate ale lui beizade Alecu Ruset Datorită faptului că domniţa nu soseşte la întâlnirea fixată prin discuţia dintre dădaca Măgdălina şi Vâlcu Bârlădeanu.] Nu-ţi rămâne decât să te întorci şi să priveşti ca un bărbat realitatea. o pierde. Să fie însă cu băgare de seamă. dar înaintea vizitei cugetă la faptul că „În umbra şi încăperile acelui serai viaţa era nesigură. apărea şi trecea ca o floare de lumină... făcându-i această siluire.

în care domniţa Catrina mai vede o dată pe beizade Alecu Însoţit de Ilie Turculeţ şi „alţi blăstămaţi”. mititică.un fudul beizade Alecu de anul trecut. prevăzând în marea lui înţelepciune. dar căzut la pământ şi mort.”. ca pentru o mâncare rea. să o răpească pe aleasa inimii sale în Moldova şi pleacă din Istanbul fără a-l încunoştiinţa pe abate. abatele îl sfătuieşte să-şi caute mângâierea în alte părţi („Dumnezeu.”) şi ucis de către Domn cu buzduganul.”. toată această strădanie era o nebunie curată. De la Paul de Marenne. cu toată împotrivirea tovarăşului său.”) încearcă să treacă peste zidurile mănăstirii unde se afla domniţa Catrina dar îi atacă cinci greci în timp ce pregătesc escaladarea zidurilor şi abia reuşesc să scape cu fuga.”).”. Dădaca o consolează pe Catrina. un tânăr „puţin gheboşat” şi având „obraz smolit bucălat şi bun. Îi venea prea ades şi subt ochi. Bârlădeanu presupune că sosirea lor era aşteptată. suferinţi ca a dumitale. Zodia Cancerului de Mihail Sadoveanu . însă este prins de oamenii lui Vodă trimişi de hatmanul Buhuş. a înmulţit neamul Evei.rezumat.Vodă de Mihail Sadoveanu.rezumat .i urât noaptea. […] Experienţa ne arată că instinctul acesta e crud şi înşelător. În oscilaţiile lui alternează dezgustul. Tag-uri: Zodia cancerului sau vremea Ducai .rezumat. şi la auz. când scapă de strânsoare şi intră în lume. Alecu Ruset răpeşte pe mire în noaptea de dinaintea nunţii. ticăloasă. iubite prietine. subt umbra tatălui şi Domnului său. Catrina îl va mai vedea o dată. căci „Acu începe cu adevărat pentru o domniţă viaţa. pe lângă domnia Moldovei. pentru că primise de la Poartă şi hătmănia Ucrainei turceşti.”) sfătuind-o să-şi potolească suferinţa. şi n-avea putinţă să le înlăture căci sta. şi. domesticită. care suferă („avea o respingere din fundul măruntaielor.Alecu Ruset. Ruset află că domniţa fusese scoasă din mănăstire. însă domniţa se simţi iarăşi arsă înlăuntru de venin. după acceptarea căsătoriei cu beizadea Ştefan. adus la curte („Era o rămăşiţă dintr. însoţit de Vâlcu Bârlădeanu (deşi „Pentru mintea lui. XXXII Pregătiri de mare nuntă domnească Se fac pregătiri pentru căsătoria domniţei cu beizadea Ştefan. Zodia cancerului . Vâlcu. iar „bărbatul nu. XXXIII Cel din urmă.”. având „o oboseală nesfârşită sub pleoapele pe jumătate căzute. apoi nunta se desfăşoară ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.n nări. Ăstimp Alecu Ruset se hotărăşte. Duca-Vodă doreşte o nuntă deosebită. Focul lui lasă totdeauna cenuşă rece.