You are on page 1of 50

CAPITOLUL 1

CADRUL TEORETIC

1.1 Personalitatea
1.1.1

Definirea conceptului de personalitate.

Complexitatea semantică a conceptului de personalitate determină rezistenŃa sa la încadrarea
într-o definiŃie strictă. Totusi, făcând o analiză comparativă a mai multor definiŃii privind
personalitatea, pot fi desprinse unele elemente comune pe care acestea le conŃin, permiŃând o
sistematizare a definiŃiilor.
Literatura de specialitate defineste conceptul de personalitate in functie de urmatoarele
criterii: cel al continutului si dupa criteriul sferei. In functie de criteriul continutului, G. Allport
(1961) clasifica definitiile personalitatii in trei grupe: definitii prin efect extern, definitii prin
structura interna si definitii pozitiviste sau formale.
Definitiile prin efect extern vizeaza doua aspecte:
a. Capacitatea personalitatii de a se exterioriza, manifesta in exterior, in afara
individului;
b. Capacitatea de a produce o serie de efecte asupra comportamentului, efecte care, cu
cat sunt mai mari, cu atat personalitatea este mai elaborata, mai coerenta, mai
puternica.
Când facem o afirmaŃie despre cineva că „are” sau „nu are” personalitate ne referim, pe
de o parte la modul în care o persoană se manifestă în exterior, iar pe de altă parte, ne gândim la
amploarea efectelor (modificărilor) produse în comportamentul celuilalt.
Personalitatea este definita ca suma totala a efectului produs de un individ asupra
societatii. De asemenea, ea poate fi vazuta si ca un set de deprinderi sau actiuni care influenteaza
cu succes alti oameni.
Avantajul acestor definiŃii constă în faptul că numai prin judecăŃile altora despre noi
personalitatea noastră este cunoscută ca atare; ne facem cunoscuŃi prin modul nostru de a fi si
de a ne manifesta, producând o influenŃă asupra celor din jur.
DefiniŃiile prin structură internă deplasează centrul de gândire spre interioritatea
individului. Personalitatea este o entitate obiectivă, este ceva care există cu adevărat indiferent de
modul în care influenŃează sau este percepută de alŃii. Desi este deschisă spre lume si suportă
influenŃele acesteia, personalitatea are o consistenŃă proprie, o structură internă specifică.

1

În interiorul acestui tip de definiŃii, G. Allport delimitează:
a. DefiniŃii tip „omnibus” sau „sac de cârpe”, nestructurate, care introduc în
conŃinutul personalităŃii o serie de elemente (dispoziŃii, impulsuri, dorinŃe,
instincte, tendinŃe dobândite prin experienŃă etc.), fără a reusi să le integreze într-o
structură. Personalitatea apare ca o pluralitate, ca o sumă a acestor elemente, ca „un
sac în care poŃi să arunci orice”.
b. DefiniŃii structuralist-esenŃialiste, care încearcă să desprindă din multitudinea
elementelor componente, elementul esenŃial, central.
Trei dintre cele mai cuprinzatoare definitii ale personalitatii din cadrul acestei structuri au
fost enuntate de M. Prince (1924, apud G. Allport) care sustine ca personalitatea este suma totală
a tuturor dispoziŃiilor, impulsurilor, tendinŃelor, dorinŃelor si instinctelor biologice înnăscute
ale individului, precum si a dispoziŃiilor si tendinŃelor dobândite prin experienŃă, H.J.Eysenck
(1953) care afirma ca personalitatea este organizarea mai mult sau mai puŃin durabilă a
caracterului, temperamentului, inteligenŃei si fizicului unei personae, această organizare
determinand adaptarea sa unică la mediu si H.C.Warren (1930, apud G.Allport) care spune ca
personalitatea este întreaga organizare mentală a fiinŃei umane în orice stadiu al dezvoltării sale
sic a aceasta îmbrăŃisează fiecare aspect al caracterului uman: intelect, temperament, abilitate,
moralitate si fiecare atitudine care s-a format în cursul vieŃii cuiva.
Avantajul acestui tip de definiŃii constă în faptul că se explică interioritatea
personalităŃii si se surprinde conŃinutul acesteia, elementele ei componente si mai ales
relaŃiile dintre ele (obŃinându-se o viziune mai corectă asupra conŃinutului personalităŃii).
DefiniŃiile pozitiviste (formale) au apărut ca o reacŃie împotriva celor structuraliste.
Au la bază convingerea autorilor lor că structura internă chiar dacă există, nu poate fi studiată, nu
este accesibilă stiinŃei. Ceea ce putem cunoaste sunt propriile noastre operaŃii (metode) pe care
le facem atunci când studiem personalitatea. Cel mai bun lucru pe care îl putem face, dat fiind
faptul că personalitatea (structura internă) este un mit, un „construct”, este să formulăm ipoteze
despre ea, să o conceptualizăm; iar conceptualizarea nu trebuie să treacă dincolo de limitele
metodelor stiinŃifice pe care le utilizăm. O astfel de definiŃie este dată de D. Mc. Clelland
(1951) care sustine ca personalitatea este conceptualizarea cea mai adecvată a comportamentului
unei persoane în toate detaliile sale, pe care omul de stiinŃă o poate da la un moment dat.
Behaviorismul clasic reprezintă varianta extremistă a acestui punct de vedere, ajungând
chiar la excluderea personalităŃii din psihologie. Ei susŃin că nici n-ar trebui să apelăm la
termenul de personalitate, deoarece în cazul în care nu cunoastem destul despre „stimul” si
despre „răspuns” nu ar trebui să ne mai complicăm cu o „variabilă intermediară” ca
personalitatea. RelaŃia stimul-răspuns este astfel absolutizată. Avantajul acestor definiŃii rezidă
în faptul că introduc studiul personalităŃii pe calea cercetării obiective, riguroase, pozitiviste.
2

Dupa criteriul sferei delimitam doua tipuri de definitii ale personalitatii (M.Golu, 2004):
1. Definitii reductionist-unidimensionale, care reduc personalitatea la una din
compenente, de cele mai multe ori la componenta afectiv-motivationala, la temperament sau la
caracter. De exemplu, H. Eynseck reduce intreaga personalitate la cele doua dimensiuni
temperamentale polare: introversie-extraversie si stabilitate-instabilitate emotionala.
2. Definitii mutidimensional-globale, care prezinta personalitatea ca entitate complexa,
eterogena, dupa natura substantial-calitativa a elementelor ce o compul. In aceasta categorie am
sustras trei dintre cele mai cuprinzatoare difinitii sustinute de catre W. Mischel (1991) care
spune ca personalitatea este definita ca fiind unitatea bio-psiho-sociala constituita in procesul
adaptarii individului la mediu si care determina un mod specific, caracteristic si unic de
comportare in diversitatea situatiilor externe, G. Allport (1991) afirma ca personalitatea este
unitatea bio-psiho-sociala care realizeaza o adaptare specifica a individului la mediu si M. Golu
(1993) spune ca personalitatea este un sistem hipercomplex, cu autoorganizare, telenomic si
determinat biologic si sociocultural, cu o dinamica specifica, individualizata.

1.1.2 Teorii ale personalitatii.
Teoriile asupra personalităŃii vizează explicaŃii, clasificări privind originea, structura,
dinamica si manifestările comportamentale ale personalităŃii în raport cu anumite situaŃii de
viaŃă; toate încearcă să surprindă esenŃa personalităŃii, originalitatea si unicitatea sa. Există o
varietate si diferenŃiere extrem de mare a teoriilor respective, chiar dacă una si aceeasi teorie
poate fi integrată în altă teorie.
Teoriile personalităŃii pot fi grupate după diverse criterii care, la rândul lor, se pot
combina între ele în funcŃie de specificul teoriei analizate. Aceste criteria si tipuri de teorii se
clasifica astfel:
a.
Dupa similitudinea sau unicitatea personalitatii distingem teoriile nomotetice care
pun accentual pe similaritatile personalitatii indivizilor si care vizeaza universalul sau generalul,
bazandu-se pe comparatiile intre indivizi, privind unul sau mai multe aspect ale personalitatii.
Tot in aceasta categorie includem si teoriile idiografice care pun accepntul pe unicitatea
indivizilor, pe particularitatile invididuale, excluzand aspectele comparative. Aceste teorii
considera ca esenta personalitatii poate fi surprinsa numai prin studiul detaliat al vietii si
experientei individuale.
b.
Dupa aspectele considerate in modelarea comportamentului (dupa gradul de
generalitate) distingem teoriile multidimensionale, globale care urmaresc alcatuirea unui tablou
al personalitatii in ansamblu (personalitatea ca intreg). Obiectivul lor este sa identifice acele
trasaturi caracteristice personalitatii, sa elaboreze teste care sa indice diferentele dintre indivizi in
3

functie de aceste trasaturi sis a formulize predictii asupra comportamentului, intr-o gama larga de
situatii. Se pleaca de la premise ca indivizii au o structura primara de personalitate, care este
comunca, dar difera intre ei in functie de manifestarile trasaturilor particulare. In aceasta
categorie sunt incluse si teoriile unidimensionale, particulare care studiaza rolul jucat de un
singur aspect al personalitatii in modelarea comportamentului.
c.
Din perspectiva evolutiva enumeram teoriile statice care reflecta o viziune static
asupra personalitatii, considerand-o prin elementele ei cele mai stabile, teoriile dinamice care
explica personalitatea prin structurile ei active, prin motivele si fortele interioare ale individului
si teoriile integrative care releva structurarea ierarhica, integrative si dinamica a personalitatii.
Personalitatea este definite prin trasaturi relative stabile (pettern-uri), dar si prin trasaturi
rezultate din interrelatiile acestora sau din influenta conditiilor de viata si de mediu.
Teoriile personalităŃii se integrează, completează si echilibrează reciproc; nici una dintre
ele, luată separat nu este satisfăcătoare (nu explică integral personalitatea). În ultimii ani se
constată ca fiind mult mai eficientă analiza comparativă a teoriilor personalităŃii, pentru a
sublinia continuitatea si progresul înregistrat de la o teorie la alta si, totodată, pentru a facilita o
eventuală sinteză a lor.
In capitolul de fata se vor aborda patru dintre principalele teorii asupra personalitatii.

1.1.2.1 Psihologia individuala (A. Adler)
Adler pleacă de la ideea că dezvoltarea personalităŃii este condiŃionată de factorii
socioculturali, accentuând importanŃa influenŃelor educative (familie, societate) în formarea
Eului, fără a pierde însă din vedere substratul biologic.
InfluenŃele sociale se concretizează în plan psiho-comportamental, în două aspecte:
adaptarea adica modificarea variabilelor personale, în funcŃie de mediu si modelarea insemnand
modificarea variabilelor de mediu în funcŃie de configuraŃia personală. Personalitatea este
considerată o structură integrală, o confluenŃă a tendinŃelor având la bază tendinŃa spre
perfecŃionare, spre unitate si integrare.
Elementul esenŃial prin care Adler descrie personalitatea este motivaŃia, analiza si
înŃelegerea personalităŃii fiind echivalente cu identificarea cauzelor, a motivaŃiei
comportamentelor umane. Acesta introduce doua concept primare, si anume:
a. Sentimentul de inferioritate care domină viaŃa psihică si este sesizat în sentimentul
de imperfecŃiune, de neîmplinire si permanentele aspiraŃii (idealuri) ale individului. A. Adler
(1995) spstine ca a fi om înseamnă a poseda un sentiment de inferioritate care reclamă în mod
constant compensarea sa. Această compensare permanentă reprezintă un factor stimulator al
dezvoltării psihice.

4

Personalitatea individului nu se formează în direcŃia predispoziŃiilor native, ci în
direcŃia insuficienŃelor native, fie de natură organică, fie de natură psihică. Aceste insuficienŃe
sau minusuri în personalitate nu constituie un factor de regres în formarea acesteia, ci,
dimpotrivă, un real factor de progress. Prin voinŃa de putere, prin lupta pentru perfecŃionare –
ca motivaŃie umană fundamentală – oamenii ajung să se învingă pe ei însisi, excelând tocmai în
direcŃia insuficienŃei lor. Efortul de perfecŃionare este un efort de compensaŃie si întregire a
sentimentului de insuficienŃă (inferioritate) a unei laturi oarecare a personalităŃii sau a întregii
personalităŃi a individului, precum si o tendinŃă spre desăvârsire si dominare în raport cu
emenii.
Sentimentul de inferioritate îsi are originea în mica copilărie. Copilul caută să se
integreze cât mai mult în mediul în care trăieste, identificându-se cu actele si atitudinile
persoanelor adulte din jurul său. TendinŃa sa de integrare în societate si de identificare cu
persoanele adulte din jurul său este împiedicată de neputinŃa legată de vârsta sa. În acest mod
apare sentimentul de inferioritate, ca efect al unei comparări între neputinŃa copilului, între
inferioritatea sa si superioritatea semenilor adulŃi.
Dacă la vârstele mici, sentimentul de inferioritate este unul natural, deoarece
supravieŃuirea copilului depinde de grija si atenŃia adultului, ulterior, eliminarea sau
menŃinerea acestui sentiment va depinde de experienŃa personală centrată pe comparaŃiile cu
ceilalŃi în plan fizic, psihic si social. Atunci când individul are dorinŃa de a excela într-un
anumit domeniu de activitate (fizică, psihică, socială) se instalează ceea ce Adler denumeste
sentimentul de superioritate.
b.
Complexul de inferioritate apare atunci când compensarea sentimentului de
inferioritate esuează; individul este convins că orice ar face, nu reuseste să fie la fel de bun ca
ceilalŃi. Acest complex este însoŃit de constiinŃa incapacităŃii personale de a depăsi
inferioritatea.
Desi complexul de inferioritate poartă în sine amprenta nevrotismului, nu duce
întotdeauna la nevroză. Sunt multe persoane care se acomodează într-o anumită măsură cu starea
dată, existând doar o predispoziŃie a acestora la nevroză, aceasta declansându-se în situaŃii
critice care pot periclita prestigiul personal (căsătoria, schimbarea mediului de viaŃă, o afacere
etc.).
Instalarea complexului de inferioritate este favorizată de două atitudini educative opuse:
rasfaturile excesive (atitudinea excesiv de grijulie, de a feri pe copil de orice greutate si de a-l
face să creadă că i se cuvine totul, va conduce la esecuri precoce pe care acesta le va pune pe
seama inferiorităŃii sale, neraportându-le la adevărata lor cauză) sau neglijarile (atitudinea de
neglijare si lipsa de afecŃiune va împiedica formarea la copil a unei păreri bune despre sine si a
încrederii în propriile sale forŃe, conducând la vârstă adultă fie la un sentiment exagerat de
dependenŃă (tipul dependent/evitant), fie la tendinŃe agresive în relaŃiile cu ceilalŃi (tipul
dominant).
5

adaptabilitate. evitarea conflictului. Tipul dependent 3. 1. toleranŃă excesivă. modelul adaptativ (respect. încredere. atitudine pasiva tendinte depresive incapacitate decizionala.2. Tipul evitant 4. Anxietatea fundamentală reprezintă răspunsul emoŃional la pericolul potenŃial.Convingerea persoanei că este superioară celorlalŃi determină complexul de superioritate. support afectiv.1. Conflictul interpersonal reprezintă „efectul existenŃei a două atitudini fundamentale contradictorii faŃă de altă persoană” (K. independenŃă). Horney consideră nevroza ca stare generală de perturbare a 6 . dependent. sentiment de superioritate egocentrism. care se exprimă în dorinŃa individului de a fi cel mai bun într-un anumit domeniu. În funcŃie de caracteristicile predominante ale „stilului de viaŃă”. Comportamentul sau modelul parental va crea un anumit tip de personalitate. 1995). Tipul social Caracteristici agresivitate. Adler identifică patru tipuri de personalitate – dominant. dorinta de putere. dragoste. supunere.2 Psihanaliza interpersonala (K. fiind astfel diferită de anxietatea manifestă care este răspunsul emoŃional la pericolul manifest. pag 110) după cum urmează (tabelul nr. tipul social fiind generat de modelul adaptativ. Horney. Astfel. autorul relevă rolul major al educaŃiei timpurii. orice atitudine a individului faŃă de lume depinde de mica sa copilărie. 1): Tabelul nr. Adler acordă o deosebită importanŃă „stilului de viaŃă”. Întrucât „stilul de viaŃă” se fixează înaintea vârstei de cinci ani. modelul rejectiv (indiferenŃă. asigurarea sentimentului de securitate). Horney pune la baza descrierii si dinamicii personalităŃii noŃiunea de conflict interpersonal. Acest conflict va conduce la o stare de tensiune si la sentimentul de anxietate – anxietate fundamentală – definit ca „ sentimentul izolării si neputinŃei într-o lume potenŃial ostilă”. protecŃie. evitant si social – descrise de J. condiŃiile familiale si educative determinând atitudinea fundamentală a copilului. impulsivitate dorinta de a-i ajuta pe ceilalti. 1 Tipuri de personalitate 1. senzitivitate sociala conduita prosociala Adler identifică trei modele educative care influenŃează dezvoltarea personalităŃii: modelul hipertolerant (indulgenŃă. perseverenta scazuta contacte sociale bune. Tipul dominant 2. Macsinga (2000. Horney) K. ignorarea necesităŃilor copilului). dezvoltarea personalităŃii fiind pusă pe seama rezolvării acestui tip de conflict.

de relationare. 2 Tipuri de personalitate 1. raŃionamentul afectiv este „dacă îi fac să mă iubească. ModalităŃile prin care individul rezolvă conflictul interpersonal. trebuinta de autorealizare. trebuinta de afiliere. Horney consideră acest tip de personalitate ca având potenŃialul creator cel mai ridicat (detasarea. Reprimarea ostilităŃii la astfel de persoane conduce de cele mai multe ori la somatizări (transformarea tensiunii psihice în simptom organic). personalitatea nevrotică având la bază conflictul interpersonal însoŃit de „anxietatea fundamentală”. tendinta spre izolare. Pentru tipul complezent. Aceste tipuri au fost descrise de Clonninger (1993). nevoie de success. agresiv si detasat. ca soluŃie adoptată pentru reducerea anxietăŃii. raŃionamentul afectiv este „dacă stau departe. tendinta de supunere si conformism tendinta de dominare. rezistenta la schimbare Fiecare tip de personalitate. 2. în realitate. sentiment de inferioritate. protejează lumea ideatică interioară si asigură rezistenŃa acesteia la factorii perturbatori). nimic nu mă poate atinge”. după cum urmează in urmatorul tabel: Tabelul nr. spirit competitiv cu tendinte agresive. independent a vointei (sugestibilitate redusa). Tipul agresiv 3. utilizează un anumit raŃionament afectiv predominant: 1. depăsind „anxietatea fundamentală”. pentru a-si justifica actele comportamentale si pentru a reduce anxietatea. care conduc la orientari interpersonale diferite comform urmatorului tabel: 7 . nimic nu mă poate atinge”. conduce la pattern-uri motivaŃionale durabile sau trebuinŃe neurotice (care asigură securitatea socială) si care se cristalizează ca trăsături de personalitate. În cazul tipului detasat. Tipul complezent (dependent) 2. cu condiŃia ca agresivitatea să nu se transforme în ostilitate. Tipul detasat Caracteristici trebuinta de dependent. rezistenta scazuta la frustrare detasare emotionala de relatie. Horney identifică trei tipuri de personalitate: complezent. raŃionamentul afectiv este „dacă deŃin puterea si controlul. nimic nu mă poate atinge”. deŃinerea puterii fiind o protecŃie împotriva acesteia. stima de sine redusa. Constatam ca fiecare tip de personalitate este generat de trebuinte diferite. o mare vulnerabilitate. Pentru tipul agresiv.relaŃiilor interpersonale. În acest context. Poate obŃine performanŃe în diverse domenii. Acest tip prezintă. 3. de recunoastere sociala. reactii timice puternice.

dorinŃă de succes). trebuinta de apreciere sociala trebuinta de independenta. CondiŃiile economice si sociale pot perturba calitatea relaŃiilor interpersonale. Sentimentul de insecuritate personală va avea efecte negative si asupra performanŃelor individuale. 4 8 . Horney acordă un rol esenŃial modelului educativ în dezvoltarea personalităŃii.Tabelul nr. facilitând izolarea afectivă a individului. Aceastea sunt redate comform urmatorului tabel: Tabelul nr. trebuinta de afiliere trebuinta de dominare. pentru a se adapta. 3 Tipuri de personalitate 1. în aceste condiŃii. El consideră că. În cazul personalităŃii detasate. anxietatea este provocată de situaŃia în care persoana este scoasă în evidenŃă. indiferent si autoritar. în final. anxietatea apare atunci când acest tip se află într-un mediu care nu îi acordă recunoastere. În cazul personalităŃii agresive. În cazul personalităŃii complezente. Complezent 2. trebuinta de autorealizare Orientarea interpersonala Spre relatie (predomina ajutorul si complianta) Impotriva relatiei (predomina ostilitatea si agresivitatea) Detasarea de relatie (predomina izolarea si detasarea afectiva) Horney precizează faptul că o persoană. Detasat Trebuinta predominanta trebuinta de dependenta. există situaŃii în care o agresivitate moderată este necesară pentru reglarea comportamentală. deoarece teama de esec devine. mai puternică decât dorinŃa de succes. în sens de iniŃiativă. identificând trei tipuri de modele parentale: hiperprotector. sentimentul de securitate personală este pus în pericol de situaŃii diferite: 1. al cărei sentiment de securitate se bazează aprecierea si admiraŃia celorlalŃi. Agresiv 3. al cărei sentiment de securitate se bazează pe protejarea intimităŃii. va trebui sa-si schimbe orientarea interpersonală în funcŃie de cerinŃele situaŃiei (de exemplu. 3. pentru fiecare dintre cele trei tipuri de personalitate si orientările asociate lor. efort voluntar. a personalităŃii sale. anxietatea este provocată de solitudine. Analiza si interpretarea corectă a situaŃiei marcate de anxietate reprezintă o condiŃie principală de înŃelegere a conflictelor subiectului si. inhibând acŃiunile. 2. al cărei sentiment de securitate este întreŃinut de prezenŃa altei/altor persoane.

iar bărbatului agresivitatea. integrate întrun tot unitar. generând astfel instalarea sentimentului de insecuritate personală.1. Allport a întreprins o trecere în revistă a tuturor cercetărilor efectuate de psihologi asupra personalităŃii si a găsit aproximativ cincizeci de definiŃii diferite ale termenului de personalitate. puterea. organizare dinamică – există o serie de elemente structurate. Fiecare termen al acestei definiŃii este relevant pentru modul în care Allport descrie dinamica si dezvoltarea personalităŃii: a. controlul emoŃional. 1. 1991). Desi studiul asupra trăsăturilor de personalitate pune accent pe aspectele individuale ale oamenilor (abordarea idiografică). prin percepŃia socială. afecŃiunea. Analiza concepŃiei lui Allport privind personalitatea are ca punct de plecare definiŃia pe care o dă acesteia: „personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea si comportamentul său caracteristic” (G. rolurile sexuale asociază femeii dependenŃa.2. ierarhizate.Tipul de model parental Hiperprotector Indiferent Autoritar Tipul de personalitate Personalitate complezenta Personalitate detasata Personalitate agresiva Orientarea interpersonala Spre relatie Detasata de relatie Impotriva relatiei Dezvoltarea personalităŃii este condiŃionată si de valorile culturale pe care societatea le promovează la un moment dat. Incălcarea acestei încadrări va fi sancŃionată social. Allport. nici exclusiv nervoasă. Allport nu pierde din vedere perspectiva de ansamblu asupra personalităŃii unice. personalitatea nu este nici exclusiv mentală. recunoscând existenŃa unor trăsături comune tuturor oamenilor (abordarea nomotetică). 9 . b.3 Teoria trasaturilor de personalitate (G. în consecinŃă. Allport distinge cele două tipuri de abordări în studiul personalităŃii: abordarea idiografică si abordarea nomotetică. Allport a constatat existenŃa a trei elemente comune: fiecare individ are o personalitate unica. Allport) În 1937. iar la această structurare se ajunge în timp. se vor atribui anumite roluri si statute socio-profesionale stricte în funcŃie de partenenŃa sexuală. ci înseamnă unitatea dintre minte (spirit) si corp. Desi psihologii aveau păreri oarecum distincte în legătură cu ceea ce se înŃelege prin personalitate. Astfel. sistem psihofizic – personalitatea se formează prin interacŃiunea reciprocă si nonîntâmplătoare a factorilor biologici si psihologici. raŃionalitatea. Horney pune accentul pe influenŃa percepŃiei culturale a rolurilor sexuale: în cultura de tip tradiŃional. personalitatile individuale contin o serie de caracteristici diferite si aceste caracteristici sunt relative constante in timp. Dintre acestea.

orice comportament si orice gândire sunt caracteristice persoanei. Comform conceptiei lui Allport. Sunt structuri relativ stabile. Nu sunt doar concepŃii teoretice sau etichete pentru a inventaria sau explica anumite răspunsuri. ci numai în mod relativ. adesea se află în corelaŃie unele cu altele (de exemplu. personalitatea fiind o realitate unică. ca descriere calitativă a personalităŃii individului. Ele există în interiorul fiecărei persoane. desi prezintă caracteristici diferite. ci este ceva si face ceva. la diferiŃi stimuli (situaŃii). Au o existenŃă reală. în aceeasi manieră sau într-un mod asemănător. chiar dacă trăsăturile nu sunt direct observabile. psihic – comportament. ar trebui să fie posibil de verificat existenŃa si natura lor. Ele se pot suprapune. indiferent de situaŃie. Pot fi demonstrate empiric. gândim asupra lui). dar si în strânsă legătură. Ele sunt mai nominale (fiind categorii in care individual este introdus cu forta) si mai putin veridice decat trasaturile individuale. Pentru că acestea sunt reale. 1991). 4. Nu sunt rigid separate una de alta. e. 10 . Allport apelează la noŃiunea de trăsătură. acŃionând într-un anumit mod. agresivitatea si ostilitatea sunt trăsături separate. Pentru a evidenŃia particularităŃile individuale. ireductibilă. personalitatea este cauza comportamentului (trăsătura ca unitate relevantă pentru personalitate devine cauză a comportamentului). 3. în timp. psihică (nu ne adaptăm la mediul nostru. 2. determină – personalitatea nu este ceva dat. caracteristic – exprimă nota de unicitate a personalităŃii. trasaturile de personalitate : 1. unice pentru aceasta. Ele reflecta cu precizie structura personalitatii si se manifesta cu o anumita constanta in comportament. Allport distinge doua categorii de trasaturi: trasaturile comune care sunt „acele aspecte ale personalităŃii în raport cu care majoritatea oamenilor dintr-o cultură dată pot fi comparaŃi avantajos” (Allport. care îl determină pe individ să gândească si să se comporte într-o manieră consecventă. ci si reflectăm. Observând comportamentul unei persoane. putem deduce existenŃa trăsăturilor în coerenŃa si consecvenŃa răspunsurilor acelei persoane. A doua categorie de trasaturi o reprezinta trasaturile individuale denumite ulterior de Allport ca fiind dispozitii personale. comportamentul este determinat si de structura internă. d. Trăsătura. sunt unice si definitorii pentru individ.c. comportamentul si gândirea – se referă la unitatea interior – exterior. ele putând fi observate în comportamentul unei persoane). este definită de Allport ca predispoziŃia de a răspunde. inert.

G. dar care au fost uitate sau reprimate. Dezavantajul constă în faptul că termenii folosiŃi pentru denumirea unor trăsături pot fi foarte vagi. Eul nu este identic cu totalitatea psihicului.4 Psihologia analitica (C. pierzându-se din vedere influenŃa mediului extern în formarea personalităŃii. percepŃii. inconẟtientul personal ẟi inconẟtientul colectiv. inclusiv al celui inconẟtient” ( idem). imprecisi. Inconẟtientul personal poartă amprenta vieŃii individului ẟi constituie stratul superficial al inconẟtientului. Astfel. 11 . În acest sens. decât dinamică asupra personalităŃii.J. Inconẟtientul personal este similar conceptului freudian. un rezervor al aspectelor care cândva au fost con ẟtiente. trasaturi central (mai putin generale care caracterizeaza modul obisnuit de reactive a individului) si trasaturi secundare (cel mai putin generale si consecvente si cu influenta cea mai slaba. conŃinând simboluri exprimate prin vise. precum ẟi o serie de acte automate.1. refulări.2. Constientul reprezintă „punerea în rela Ńii a conŃinuturilor psihice cu Eul. personalitatea (sau psihicul) este constituită din trei straturi (sisteme) intercorelate: conẟtientul. 1997). pe când Selful este subiect al întregului meu psihic. usor de realizat (apropiată de psihologia cotidiană). Ele reprezinta.Jung) În concepŃia lui Jung. gesturi. preferintele special ale unei persoane si atitudinile sale intr-o situatie particulara). avand semnificatie majora pentru viata si oferind posibilitatea cunoasterii si afirmarii unei persoane). Totodată. în sensul că reprezintă totalitatea achiziŃiilor vieŃii personale (lucruri uitate. expresii faciale etc. există conẟtiinŃă în măsura în care ea este percepută ca atare de Eu” (C. în esenŃă. de fapt. Allport consideră că trăsăturile de personalitate pot lua.In orice personalitate există trăsături cu semnificaŃie majoră si trăsături cu semnificaŃie minoră. afirmând c ă: „ Eul este doar subiect al conẟtientului meu. Toate tipurile de experienŃă sunt stocate într-un fel de „sertar cu dosare” al inconẟtientului personal. conẟtientul denumit Eu (Ego) se referă la procesele ẟi funcŃiile psihice de care un individ este direct conẟtient. putând interveni erori în procesul de atribuire al unor trăsături. la un individ. Descrierea personalităŃii în termeni de trăsături reprezintă o modalitate de abordare foarte simplă. se accentuează si se absolutizează rolul interiorităŃii psihice. Inconẟtientul personal este. Jung. Jung nu consideră inconẟtientul doar ca o sursă de instincte ci ca o parte vitală ẟi bogată a vieŃii individului. una din următoarele trei forme: trasaturi cardinal (determina si orienteaza intreaga existent a individului. gânduri ẟi sentimente subliminale). oferind astfel o viziune mai mult statică. Spre deosebire de Freud. de aceea Jung diferenŃiază Eul de Self. 1.

s-au imprimat la nivel psihic. Datorită caracterului supraadăugat al persoanei. Relevând distinc Ńia dintre inconẟtientul personal ẟi cel colectiv. Inconẟtientul colectiv este alcătuit dintr-o serie de conŃinuturi impersonale. Aceste amintiri (imagini) primordiale ale experienŃei speciei sunt denumite arhetipuri. magia. comun tuturor indivizilor. suprapus psihicului individual. achiziŃii filogenetice. o simplă faŃadă. ConŃinutul concret al persoanei poate fi diferit de la o cultură la alta. sinele. pentru care inconẟtientul este doar personal. dând na ẟtere la o anumită trăire psihică. în timp ce conŃinuturile inconẟtientului colectiv sunt arhetipuri întotdeauna ẟi apriori prezente” ( idem). eroul. Nu putem vizualiza un arhetip. aceleaẟi reacŃii la nivelul tuturor popoarelor ẟi tuturor indivizilor unei naŃiuni. (toate reg ăsindu-se în istoria diverselor culturi). la un anumit stadiu al dezvoltării umane. o atitudine exterioară (raportată exclusiv la lumea exterioară. în general. la trăsăturile psihice induse de o anumită profesie etc. ca fenomen întâlnit în orice societate uman ă ẟi care asigură comunicarea. Exemple de arhetipuri sunt: Dumnezeu. Jung o consideră lipsită de realitate substanŃială: persona este o mască. Ele sunt forme înnăscute. denumit Anima si Animus). Arhetipurile declanẟează. Spre deosebire de Freud. dar funcŃia sa rămâne nemodificat ă (identificăm astfel în persona ẟi un nucleu arhetipal. moartea. La Jung. anima si animus. la un anumit statut social. a ẟa cum nu putem vizualiza clar imaginea unei amintiri din propria noastră experienŃă. învierea etc. care au fost depozitate în psihicul uman ẟi de care individul nu este direct conẟtient. Persona se poate referi la identitatea sexuală. înŃelepciunea omului vârstnic. Jung consideră că există ẟi un inconẟtient colectiv. persona reprezintă un fragment din psihicul colectiv. cu influenŃă mai mare asupra psihicului. iar materialul conŃinut în inconẟtientul colectiv nu devine niciodată conẟtient ẟi este rezultatul eredităŃii. convieŃuirea ẟi colaborarea dintre indivizi. din amintiri (imagini) ancestrale reprezentând reziduuri psihice ale dezvoltării umane. ẟi la reacŃii similare membrilor unui popor. o formă preexistentă la 12 . Arhetipurile nu sunt amintiri complete. ExperienŃele umane universale – exprimate prin arhetipuri –.b. repetându -se de-a lungul generaŃiilor. subiectivă. umbra. Unele arhetipuri sunt mai dezvoltate. Acestea sunt: persona. Imaginile primordiale sunt premergătoare ideilor. moment în care conŃinutul său devine mai clar. Mai curând un arhetip este o predispoziŃie care aẟteaptă o experienŃă actuală în viaŃa unei persoane. Jung preciza: „con Ńinuturile inconẟtientului personal sunt dobândite în cursul vieŃii individuale. Jung vorbeẟte de persona ẟi în sensul de „arhetip social”. Inconẟtientul colectiv reprezintă stratul cel mai profund ẟi mai inaccesibil al psihicului. un compromis între individ ẟi societate) care se opune atitudinii interioare (modului personal de raportare la lumea internă.

care formează centrul personalităŃii (psihicului). Cel mai important arhetip este sinele. partea negativă (întunecată ) a personalităŃii umane: conŃinuturile inconẟtientului personal. a „b ărbatului”). nu numai un conŃinut individual. natura umană este una bisexuală. Printre simbolurile sinelui arhetipal menŃionăm: divinitatea ẟi mandala. sumbru. Acesta este arhetipul integrator. Umbra este un fel de alter ego enigmatic. respectiv. un fel de vestibul spre adâncurile incon ẟtientului colectiv. în concepŃia lui Jung. care are cele mai adânci rădăcini dintre toate arhetipurile: impulsiunile primare (primitive). concepŃiile.nivelul moẟtenirii filogenetice. în acelaẟi timp. NoŃiunile de Anima ẟi Animus se referă la faptul că. Cu cât este mai puternică influenŃa exercitată de imaginea părinŃilor. care reprezintă unitatea. în esenŃă. Jung considera că este responsabilitatea Eului de a direcŃiona forŃele umbrei spre vigoare ẟi creativitate. nedezvoltate. Această opoziŃie devine mai evidentă atunci când e considerat ă în legătură cu atitudinea bolnavului faŃă de lumea exterioară. funcŃiile psihice inferioare. Sinele este personalitatea totală ẟi. habitudinile care Ńin de statutul social sau de profesiune). ca urmare a secolelor de convieŃuire. Ambele reprezintă figurile mitice ale părinŃilor. Tipurile psihologie Unul dintre elementele explicative ale descrierii personalităŃii îl constituie tipurile psihologice. cu atât imaginea fiin Ńei iubite va fi substitutul pozitiv sau negativ al acestora. biologic ă (feminitatea bărbatului ẟi respectiv masculinitatea femeii. pe când dementul are o indiferen Ńă totală. Straturile animei ẟi animusului au o triplă provenienŃă: arhetipală (imaginea colectivă a „femeii” ẟi. Pornind de la formaŃia sa clinică. aceasta percepând sinele ca transcendent). în care sciziunea dintre conẟtient ẟi inconẟtient este suprimată. Jung a observat că între demenŃă ẟi isterie există o serie de deosebiri mai mult sau mai puŃin opuse. sinele constituie un impuls arhetipal (forŃă motivatoare) spre coordonare ẟi reunire a contrariilor (polarităŃilor). Privind lucrurile mai de aproape prin prisma noŃiunii de 13 . trăsăturile ascunse. Din punct de vedere psihologic. Ceea ce societatea consideră malefic ẟi imoral este conŃinut în umbra. mijlocul drumului între polarităŃile conẟtientului ẟi inconẟtientului. umbra are ẟi un nucleu arhetipal. Sinele este un punct al echilibrului. centrul acesteia. Ca ẟi persona. totalitatea ẟi integrarea personalităŃii (potenŃialităŃilor psihice) individului. ẟi invers). în timp ce Animus este aspectul masculin din inconẟtientul feminin. În sens larg. dincolo de ceea ce este dobândit pe p arcursul existenŃei individuale: atitudinile. Dacă umbra este complet suprimată. o sursă a vitalităŃii ẟi creativităŃii. dar ẟi un element antitetic al virtuŃilor individului. doar expectaŃiile sociale fiind diferite de la un sex la altul. dezavantajoase. Astfel Anima reprezintă aspectul feminin din inconẟtientul masculin. Umbra este. psihicul devine gol ẟi fără viaŃă. ambele sexe manifestă caracteristici specifice sexului opus. aẟa cum Eul este centrul conẟtiinŃei (sinele cuprinde conẟtiinŃa. Bolnavul isteric se caracterizează printr-o sensibilitate cu totul exagerată faŃă de lumea exterioară. refulate ẟi acumulate în inconẟtient) ẟi individuală (rezultată din experienŃa individuală curentă a bărbatului cu femeia.

spre circumstanŃele externe. retrăgându-se în el însu ẟi. Worringer. el este prea puŃin incomodat de iubirea sau ura semenilor. având de-a face cu ura ẟi iubirea lor). dependente de exterior. precum ẟi orientarea energiilor sale. ea Ńine seama aproape numai de exterior (de aparenŃe). Dacă extravertiŃii sunt înclinaŃi spre dinamismul vieŃii practice. bucuriile ẟi tristeŃile lor. Jung diferenŃiază oamenii în două tipuri psihologice fundamentale: tipul extravertit ẟi tipul introvertit. lucrurile ẟi fenomenele exterioare interesează numai atât cât intr ă în sfera de acŃiune a acestui centru magnetic intern. Ca urmare a acestei direcŃii de orientare a energiei libidinale. de stăpânirea sau nest ăpânirea lor. Indivizii aparŃinând tipului introvertit sunt orientaŃi predominant către interior. atitudinea semenilor. vizând 14 .Libido. James. de unde tendinŃa de izolare. în timp ce atitudinea dementului este o atitudine introvertită (cu centrul de interes ẟi atenŃie spre interior). ẟi care ar putea fi găsite ẟi verificate ẟi la oamenii normali. de închidere în sine. dependentă de exigenŃele psihologice din interior ẟi cu desconsiderare faŃă de cele logice. Gândirea istericului. cu două lumi mai mult sau mai puŃin opuse. Gândirea sa este prin excelen Ńă autistă. lumea sa interioară este singura care îl mulŃumeẟte ẟi orice încercare de scoatere afară din ea îl supără ẟi enervează. dimpotrivă. Pe baza dimensiunii polare extraversie – introversie se pun în evidenŃă diferenŃele interindividuale. Astfel. mai ales. unele îndelungate studii asupra diferitelor încercări tipologice făcute în filosofie ẟi artă (Schilller. trebuinŃele ẟi aspiraŃiile sale sunt legate de semeni ẟi societate. putem spune că în cazul isteriei avem de-a face cu o tendinŃă centrifugală a elanului. el evită societatea ẟi semenii.) l-au dus la un răspuns afirmativ. voinŃa de viaŃă a istericului este îndreptată spre lumea exterioară (dorinŃele. fiind de aceea mai sociabili. Jung consideră că atitudinea istericului este o atitudine extravertită (cu centru de interes ẟi atenŃie în afară). lumea din afară este un fel de magnet care atrage ẟi concentrează tot interesul lor. mediul social ẟi fizic determină modul lor de a fi. Indivizii aparŃinând tipului extravertit manifestă un interes primordial pentru lumea din afară. iar în cazul demenŃei cu una centripetală. este realistă ẟi naivă. Regularizarea fenomenelor de mai sus l-a determinat pe Jung să cerceteze dacă nu cumva în spatele celor două boli se ascund două tipuri umane. lumea din afară nu are valoare decât în m ăsura în care este legată nemijlocit de lumea interioară. lumea sa este lumea interiorit ăŃii sale (lumea sa proprie). fundamental deosebite. Dimpotrivă. având drept criteriu direc Ńia majoră de orientare a energiei psihice. ConsecinŃe în planul percepŃiei reciproce: fiecare tip îl subapreciază pe celălalt. exprimând modalitatea dominantă a interacŃiunii individului cu lumea. comunicativi ẟi uẟor adaptabili. O îndelungată observaŃie a oamenilor normali psihic ẟi. luată în sensul larg de elan vital sau voinŃă de a trăi ẟi de a fi fericit. voinŃa de viaŃă a dementului precoce este îndreptată asupra individului însuẟi (dorinŃele ẟi aspiraŃiile sale privesc interiorul său ). În concluzie la toate aceste caracterizări. Nietzche. introvertiŃii se îndepărtează de obiecte pentru a se concentra asupra psihicului propriu. Ostwald etc. Este vorba de două boli. vioi ẟi expresivi.

Deosebirea dintre ẟcolile psihologice. în stare latentă (refulată în inconẟtient). accentul punându-se pe dezvoltarea spiritual ă (în contrast cu bogăŃia materială). în cadrul personalităŃii. ci manifestă uneori atitudinea inconẟtientă. cele două tendinŃe. O atitudine se dezvoltă. cele două tipuri (extravertit ẟi introvertit) nu constituie două categorii fundamental diferite. Între cele două tipuri poate să existe chiar un echilibru perfect. tipul ambivert (tipul normal prin excelenŃă). Acest fapt a condus în cele din urm ă la neînŃelegeri ẟi chiar. La unii predomină una. TendinŃa refulată în inconẟtient influenŃează permanent manifestările conẟtiinŃei (tendinŃa dominantă). Jung arată că fiecare individ are un tip dominant (manifest con ẟtient) ẟi opusul său. ● atitudinea jungiană poate fi calificată drept introvertită. predomină mai mult sau mai puŃin una sau alta din cele două atitudini. nici una dintre cele două tendinŃe nefiind predominantă. deoarece plasează factorii determinanŃi ai personalităŃii în exterior (atitudinea exterioară). accentul punându-se pe dezvoltarea material ă ẟi tehnică. în timp ce introvertitul va percepe tipul extravertit ca fiind „superficial ẟi nesincer”). ● atitudinea adleriană este introvertită. Nimeni. cu scopul excluderii 15 . însă. aparŃin lumii interioare (subiective) ẟi în special „incon ẟtientului colectiv”. După părerea lui Jung. la alŃii cealaltă. Rolul acestei acŃiuni ale tendinŃei din inconẟtient este contrabalansarea tendinŃei dominante din conẟtiinŃă. Astfel. în Orient a fost prevalentă atitudinea introvertită. deẟi într-un mod atenuat. se bazează pe această deosebire de atitudine. Jung denume ẟte acest tip. calificată drept egocentrică ẟi chiar morbidă. bine adaptată. pe importanŃa atitudinii interne. deoarece factorii care îl interesează cel mai mult pe Jung.mai degrab ă negativul decât calit ăŃile (aspectele pozitive) atitudinii opuse (de exemplu. pe „voin Ńa de putere”. deoarece pune accentul. se află în fiecare om. extravertitul va percepe introvertitul ca fiind „egocentric ẟi plictisitor”. care sunt cele mai numeroase. cât ẟi de cauze externe dependente de mediul înconjurător (ponderea aparŃine însă cauzelor interne). în formarea personalităŃii. Predominarea depinde atât de cauze interne de ordin constituŃional. în decursul timpului. nu trăieẟte complet o atitudine sau alta. Adler ẟi Jung. iar cealaltă rămâne incon ẟtientă. Dacă în Occident predomină atitudinea extravertită. Predominarea exclusivă a unei singure tendinŃe apare doar în cazurile patologice. nu ẟi în cele normale (predominarea exclusivă făcând viaŃa normală cu totul imposibilă). calificată drept concurenŃială. la psihologii aflate în conflict ẟi la valori ẟi moduri de viaŃă diferite. În restul cazurilor. Dimpotrivă. în special dintre Freud. izvorâte din libido. la formularea de filosofii antagoniste. ẟi anume: ● atitudinea freudiană este extravertită.

Tipurile psihologice descrise de Jung se încadrează în tipologiile psihologice temperamentale. cu scopul înlăturării tiraniei unei singure tendinŃe. care ar periclita viaŃa ẟi adaptarea la mediu. Structura personalitatii 1. ẟi invers. Prin aceasta. ci simŃurilor. orice conŃinut este un tot gata conturat.1. constituie un dat imediat. Temperamentul Temperamentul se referă la însuşirile dinamico-energetice ale personalităţii. fiecare utilizând în mod instinctiv cea mai dezvolt ată funcŃie a sa. Tipul introvertit corespunde tipului schizotimic. ci pentru acceptarea sau respingerea subiectivă a unui conŃinut. în orientarea spre lumea exterioară sau interioară. prin care Eul conferă acestora o anumită valoare. dar diferit de judecata intelectuală. conŃinuturile sale au caracterul a „ceva dinainte dat”. acumularea şi descărcarea energiei în diferite 16 . Cele patru funcŃii sunt: ● Gândirea .1. în timp ce tipului extravertit îi corespunde tipul ciclotimic. ● SenzaŃia. ● Sentimentul (afectul). deoarece au drept criteriu de diferenŃiere direcŃia majoră de orientare a energiei psihice. anume de categoria mai largă. patru funcŃii psihologice.predominării ei exclusive. pe relaŃionarea conceptuală. de a judeca. atunci când con ẟtientul este introvertit. pe analiza logică. în explicarea structurii personalităŃii. iar tipul ciclotimic. acesta vizează puterea cu care acţionează indivizii. Făcând distinc Ńie între extravertit ẟi introvertit nu acoperim toate diferenŃele de personalitate care pot fi observate. este tot un mod de a evalua. ca percepŃie inconẟtientă. problema introversiunii – extraversiunii a fost reluată pe baze noi de către psihiatrul german Ernst Kretschmer în sistemul său biotipologic. ● IntuiŃia. deoarece are loc nu pentru realizarea unei legături logice. ca fenomen psihic elementar. nesupus legilor raŃiunii. contrar caracterului de „dedus” specific gândirii. bazată pe acordarea de semnificaŃii unui conŃinut.3. 1. de psihoza maniaco-depresivă. inconẟtientul este extravertit. fără posibilitatea descoperirii modului în care a luat naẟtere conŃinutul. Ulterior. care reflectă produsul unui proces care are loc între Eu ẟi anumite conŃinuturi. Jung adaugă dimensiunii extraversie – introversie. inconẟtientul are rolul unui fel de reglator al vieŃii conẟtiente. Tipul schizotimic este legat la Kretschmer tot de demenŃa precoce.3. În consecinŃă. Chiar în cadrul aceluiaẟi tip întâlnim diferen Ńe interindividuale.1. schizofrenia din care demenŃa face parte.

multumirea de sine. cu anumite riscuri). în procesul adaptării sociale. adaptarea şcolară. reactivitatea emoţională. trăsături volitive accentuate. cu multe elemente noi). Cea mai cunoscută clasificare a temperamentelor: sangvinic. adaptabilitatea. plăcerea de a opune rezistenţă. nivelul general de activare se referă tot la temperament. a. agresivitatea. Însuşirile temperamentului se remarcă şi în activităţile educative. expresivitatea exagerata. coleric (activitati competitive. Inadaptarea şcolară sau profesională derivă din necorespondenţa sau discordanţa dintre particularităţile dinamico-energetice şi natura activităţii. flegmatic (activitati stereotipe). melancolic (Hypocrates). ritmul acţiunii. amabilitatea. Trăsăturile fiecărui tip se caracterizează prin bivalenţă.expresivitatea).activităţi. procese afective intense. în ritmul vorbirii. Trasaturile negative prezente persoanelor cu acest tip de temperament sunt lipsa de probleme. îndârjirea. reactivitatea accentuata. aspectele formale. intensitatea. impresinabilitatea. Tipul sangvinic: trasaturile pozitive asociate acestui tip de temperament sunt optimismul. bogăţia şi intensitatea reacţiilor. influentabilitatea. coleric. Astfel. superficialitatea. înclinaţii de a fi pasional iar printer trasaturile negative sunt prezente excitabilitatea. al scrierii. Deosebirile existente în dispoziţia predominantă. în puterea de muncă din perioadele suprasolicitante ale sesiunilor de examene. formarea relaţiilor de prietenie. capacitatea de a decide. indirect însă. convieţuirea cu alţii sunt aspecte ce poartă amprenta temperamentului. în conduita emoţională. în orientarea spre diferite şcoli şi meserii se va ţine seama de dominantele temperamentale sesizate de părinţi sau profesori prin analiza comportamentului: sangvinic (activitati diversificate. platitudinea trairilor. bogatia expesiilor. prin tipul de sistem nervos autonom. Diferenţele în stilul emoţional sunt foarte importante de-a lungul vieţii. mai putina independenta). Tipul coleric: printre trasaturile pozitive se enumera reactivitate accentuată. nemulţumirea furia. b. înseamnă că şi temperamentul se află sub incidenţa determinării genetice. flegmatic. exterioare ale acţiunii şi ale proceselor afective (durata. Temperamentul si tipul de sistem nervos: pe baza experimentelor (Pavlov) s-a stabilit existenta unei corespondente intre tipurile de activitate nervoasa superioara avand la baza cele două procese nervoase fundamentale: excitaţia şi inhibiţia şi temperamentele clasice. rapiditatea reactiilor. sociabilitatea. în ţinută şi mişcări. în capacitatea de efort. Modele explicative privind temperamentul: 1. lipsa de concentrare si lipsa de aprofundare. având fiecare aspecte pozitive şi aspecte negative. slabiciunea si instabilitatea sentimentelor. Tipul de sistem nervos fiind determinat ereditar. de a înfrunta greutăţi. activismul si energia. buna dispozitie. 17 . Între genă şi comportament se interpune mediul şi istoria individuală. iritabilitatea. în rezistenţa la suprasarcini sau la stimuli supraadăugaţi. sensibilitatea. veselia. curajul. melancolic (reguli prescrise.

inventivitate. profunzimea sentimentelor. cu iniţiative. 2. Extroversiunea reprezintă orientarea predominantă spre lumea externă. răbdarea. nesiguranţa. încăpăţânarea. perseverenţa. Încadrarea unui individ într-un tip temperamental este deseori dificilă şi nu lipsită de erori în rememorarea şi interpretarea faptelor. tendinţa de a fi mulţumit. procese afective mai slabe şi mai sărăcăcioase. autenticitatea. comoditate. orientat spre activităţi ce ţin de copilărie.G. gândire concretă. toleranţa. înclinaţia de a fi părtinitor. înclinaţia de a fi calculat. Neîncredera. tendinţe de dominare. tendinţa de a se opune. supunere. lăsând în plan secund lumea internă (trăiri. sub aspect psihologic îi corespunde viscerotonul: caracter relaxat al ţinutei şi mişcărilor. pedanterie. comunicativ. caracterul dominant al unuia faţă de celelalte. trăsături volitive accentuate. plăcerea de a mânca în comun. extraversiune-introversiune. agresivitate. Biotipologiile: Sheldon a elaborat o tipologie constituţională având drept criteriu relaţia dintre cele 3 straturi embrionare. inegalitatea trăirilor. înclinaţia de a fi cugetat. aspiraţii. amabilitate nedescriminatorie.nerăbdarea. 18 . dorinţa deconfort fizic. d. agresivitate. sunt persoane de încredere. sociabilitate. c. spre lumea obiectelor şi fenomenelor reale. simţ practic. mobilitatea mai reduse si reactivitate slabă sunt cateva dintre trasaturile negative prezente la persoanele cu acest tip de temperament. Modelul extraversiune-introversiune (C. Printre trasaturile negative enumeram reactivitatea redusă. procese afective intense şi durabile. obiectivitate. spre lumea obiectelor şi fenomenelor reale. sârguinţa. platitudinea sentimentelor. intenţii. gândire concretă. idei. sentimentul inferiorităţii. sociabilitate. idealuri. tendinţă de dominare. simţ practic. Tipul flegmatic: trasaturile positive ale acestui tip de temperament sunt echilibrul. tendinţe). idealuri. tendinţe de dominare. tendinţa de stereotipizare. sociofilie. Tipul melancolic: trasaturile positive aferente acestui tip de temperament sunt seriozitatea. cu iniţiative. Extravertitul se caracterizează prin atenţie externă. monotonic. Introversiunea reprezintă orientarea predominantă spre lumea externă. interiorizare. orientare spre realitate. obiectivitate. pesimismul. platitudinea sentimentelor. la necaz simte nevoia de contact social. înclinaţia de a fi nesociabil. ataşamentul. preferinţe. 3.Jung): această diemnsiune. inventivitate. fără pasiuni. Extravertitul se caracterizează prin atenţie externă. predispoziţia pentru anxietate. deschis. idei. calmitatea. preferinţe. perseverenţa. conştiinciozitatea. somn adânc. Tipul somatic endomorf este determinat de predominarea endodernului şi se caracterizează prin dezvoltarea accentuată a viscerelor. sensibilitatea. adaptabilitatea. înclinaţia de a fi retras. orientare spre realitate. importantă este colectarea datelor privind comportamentul individului în situaţii de viaţă cu grade diferite de dificultate şi noutate. adaptabilitate mai scăzută la situaţii variabile. tendinţe). buna dispoziţie. aspiraţii. intenţii. este caracteristică numai fiinţei umane şi este condiţionată de existenţa Eului. deschis. toleranţă. simţul datoriei şi al responsabilităţii. lăsând în plan secund lumea internă (trăiri. tristeţea.

Modelele prezentate servesc doar unor scopuri de orientare şi nu au valoare absolută. aptitudinile pot fi definite în rela ie cu alte concepte psihologice. dorinţa de aventură fizică.astfel. de forma ia educativă. Evident că intre aptitudini i capacită i nu există doar diferen e de sferă. cei mai mul i psihologi se referă la rezultatul ob inut în urma intrării lor în func iune.2 Aptitudinile Definirea aptitudiniilor În literatura psihologică există o varietate de opinii ce au în vedere descrierea aptitudinilor. manifestări energetice. O altă manieră de definire raportează aptitudinilor la finalitatea func ionării lor. discreţie în domeniul afectiv. competitivitate. prin aptitudine sunt denumite o serie de "realită i" psihice i psihofiziologice. orientat spre activităţi ce ţin de fazele finale ale vieţii. plăcerea riscului. mulţi indivizi situându-se spre valori de mijloc şi nu pot fi încadraţi în parametri nici uneia din tipologiile prezentate. la necaz simte nevoia de singurătate. O asemenea manieră de definire a aptitudinilor sugerează existen a unei rela ii ca de la parte la întreg. nevoia de efort fizic. sociofobie. evitarea zgomotului. curaj şi combativitate fizică. sub aspect psihologic îi corespunde somatotonul: aserţiune în ţinută şi mişcări. care va depinde de dezvoltarea naturală a aptitudinilor. agresivitate. dar nu i la conceptul general de aptitudine. încordare mentală. duritate în maniere. tendinţa de a domina. voce nereţinută. voce reţinută. aptitudinea fiind o virtualitate”. agorafobie. în alte lucrări pot fi întâlnite informa ii referitoare la "măsurarea aptitudinilor". eventual. claustrofobie. introversiune.Tipul mezomorf este determinat de predominarea mezodermului şi poate fi caracterizat prin dezvoltarea mai accentuată a sistemului osteomuscular. tendinţa de izolare. indiferenţă spartană la durere. de a avea putere.1. somn neliniştit. inând cont de aceste aspecte. i de exerci iu. la necaz simte nevoia de acţiune. În acest context. care alături de aptitudini cuprinde i alte segmente. orientare spre activităţi ce ţin de tinereţe. meditaţie.3. într-un anume domeniu de activitate: „aptitudinea este orice însu ire psihică sau fizica considerată sub unghiul randamentului”. no iunea de randament se referă atât la 19 . preexistând acesteia din urmă. în unele manuale de psihologie. sub aspect psihologic îi corespunde cerebrotonul: mişcări reţinute. numai capacitatea poate fi obiectul unei aprecieri directe. reprezentate de predispozi ii sau de capacită i. O primă abordare propusă de către psihologul francez Henri Pieron (1881-1964) define te aptitudinile prin opozi ie cu capacită ile: ''Aptitudinea este substratul congenital al unei capacită i. Tipul constituţional ectomorf este determinat de predominarea în faza embrionară a ectodermului. Édouard Claparède (18731940) sus inea faptul că finalitatea aptitudinilor reprezintă ob inerea unui randament superior mediei. Atunci când definesc aptitudinile. 1. hiperatenţie. Un celebru reprezentant al psihologiei func ionaliste. aptitudinea putând fi considerată doar ca un segment al capacită ii.

să contribuie la realizarea unui nivel calitativ superior al activită ii. Pentru a fixa mai exact rela ia dintre cele două concepte. se îmbină i se sintetizează într-un tot unitar. aptitudinile sunt componente plastice. calitatea activită ilor subiectului cât i la rapiditatea cu care se desfă oară activitatea. ci numai cea care îi diferen iază pe oameni în privin a posibilită ii de a atinge performan e superioare în diverse activită i. care pe măsură ce se formează î i amplifică i î i complică structura internă. însă la un nivel mediu.cantitatea. priceperi. aptitudinile pot fi definite prin sesizarea con inutului lor specific. constituie aptitudini. pentru ca o însu ire psihică să fie aptitudine trebuie sa satisfacă o serie de cerin e: să fie individuală. î i reduc numărul proceselor psihice implicate. Fiecare dintre cele trei maniere de definire a aptitudinilor atrage aten ia asupra unor caracteristici ale acestora.. se pierde din vedere natura i specificitatea psihologică. să asigure efectiv finalitatea activită ii. ci doar cele care se leagă unele de altele. Nu însu irile izolate. să dispună de un mare grad de opera ionalitate i eficien ă. capacita i). dar nici una dintre ele nu solu ionează complet problema. au existat atât partizani ai concep iei conform 20 . Cu toate ca accentul pus pe randament sau pe comportamentul eficient. ci doar cea corect. Această defini ie este una opera ională deoarece răspunde la întrebarea: . În structura aptitudinilor se introduc o multitudine de componente psihice (informa ii. Zlate „aptitudinile reprezintă un complex de procese i însu iri psihice individuale. uneori chiar automatizat i stereotipizat. deprinderi) asigură i ele îndeplinirea activită ii. ca note definitorii este ale aptitudinii este binevenit. Pot fi considerate aptitudini acele însu iri aranjate într-o anumită configura ie. o deprindere insuficient consolidată sau gre it elaborată poate perturba sau inhiba aptitudinile. trebuie spus că deprinderile sunt încadrate în aptitudini. de aceea nu trebuie confundate cu aptitudinile. obi nuit. Nu orice deprindere este favorabilă aptitudinilor. De aceea o perspectivă ra ională este aceea dată de defini ia propusă de M. În sfâr it. deprinderi. i să permită diferen ierea în planul randamentului activită ii. A adar. Referitor la fundamentul aptitudinilor. Deprinderile În timp ce deprinderile sunt componente automatizate ale activită ii care asigură realizarea activită ii la acela i nivel i pe măsură ce se elaborează. care permit ob inerea de performan e superioare. Mai recent no iunea de randament a fost înlocuită cu cea de „comportament eficient”. adecvat formată. În felul acesta. mărind în felul acesta productivitatea. care permite efectuarea cu succes a anumitor activită i”. separate unele de altele. fapt care conduce la confundarea aptitudinilor cu alte componente ale vie ii psihice. ele devenind elemente opera ionale ale aptitudinilor.ce poate i ce face efectiv un anumit individ în cadrul activită ii pe care o desfă oară?” i se leagă întotdeauna de performan a i eficien ă. apare însă un nou pericol: acela de a lărgi nepermis de mult sfera no iunii de aptitudini. interese. Unele însu iri sau componente psihice ale persoanei (cuno tin e. maleabile ce conduc la perfec ionarea activită ii. care îi extind aria de cuprindere i de explicare. Nu orice însu ire psihică este o aptitudine. structurate într-un mod original.

Astfel. o ereditate superioară va fi neputincioasă dacă condi iile de mediu sunt nesatisfăcătoare. Mai mult. efectele asupra aptitudinilor sunt nefavorabile. 21 . În primul rând. care dictează direc ia de evolu ie a personalită ii. altfel riscăm ca un anumit poten ial ereditar. Conform modelului multifactorial al personalită ii. Astfel. astfel de aptitudini sunt: aptitudinea tehnică. adevărul se găse te undeva la mijloc. Ideal ar fi ca factorii ereditari i cei sociali sa coincidă din punct de vedere al calită ii lor. literare. Cu alte cuvinte. atitudinile având atât o componentă înnăscută dar i una dobândită sub influen ele mediului. Există însă opinii tiin ifice care contestă existen a acestui tip de aptitudini i din acest motiv nu vom insista asupra lor. Ele sunt structuri instrumentale ale personalită ii care asigura ob inerea unor performante deasupra mediei în anumite sfere particulare de activitate profesională. Acest tip de aptitudini sunt sus inute din interior de predispozi ii ereditare pregnant diferen iate i de mare intensitate. b. aptitudini generale. dar i speciali ti care au demonstrat că aptitudinile sunt dobândite sub influen a mediului i a activită ii depuse. Clasificarea aptitudiniilor În context psihologic pot fi amintite mai multe tipuri de aptitudini. Nivelul cel mai înalt la care se poate realiza dezvoltarea i integrarea aptitudinilor speciale i a celor generale este cel al talentului i geniului. c. la rândul lor. aptitudinile sportive (gimnastică) i aptitudinile lingvistice (învă area limbilor străine). sensibilizarea în raport cu multitudinea influen elor mediului extern. aptitudinile specifice. aptitudinea tiin ifică. acestea. aptitudinile de grup care permit atingerea performan ei într-un grup de activită i. cum ar fi aptitudinile tiin ifice. a învă ării. care sunt prezente în aproape toate domeniile de activitate. unele aptitudini speciale. Pe de altă parte. atunci performan ele fiind maxime. Aptitudinile complexe sunt cele care oferă posibilitatea îndeplinirii unor activită i complexe. aptitudinile artistice (muzică. cu rezultate deosebite. aptitudinea managerială aptitudinea muzicală. ac iunea educatorului i a familiei trebuie să aibă loc la momentul optim. sunt foarte pu in răspândite i sunt caracteristice unui domeniu foarte restrâns de activitate i definesc o capabilitate extrem de restrânsă. să rămână nevalorificat. putem vorbi despre: aptitudini complexe i aptitudini simple. asociată unor condi ii sociale extrem de favorabile. Evident. aptitudinea sportivă. când calitatea celor două categorii de factori (ereditari i de mediu) este mult prea diferită. nu va putea conduce la formarea unor aptitudini. polarizată chiar. O ereditate precară. pictură). ele se bazează pe ac iunea unor factori specifici. se pot dezvolta foarte bine la vârste mici când receptivitatea i plasticitatea sunt sporite. trebuie subliniat faptul că în procesul formării aptitudinilor contează nu atât ereditatea sau mediul. Aptitudinile simple permit i favorizează realizarea unui număr foarte mare de activită i. sunt de trei tipuri: a. în absen a exerci iului. cât calitatea lor. Pe de altă parte.căreia acestea ar fi înnăscute.

3 Inteligenta Unul dintre marii psihologi ai educa iei. avem în vedere opera ii i abilită i. tehnică. Toate acestea i-au permis lui Gardner să introducă în lucrarea Frames of Mind (1983) conceptul de inteligen ă multiplă (emo 22 . practică. a organiza sau de la interlegere. fiind solu ionate cu ajutorul deprinderilor. compararea rapidă a variantelor ac ionale i re inerea celei optime. anticiparea deznodământului consecin elor. suple ea. rapiditatea. mobilitatea. c. Termenul de inteligen ă provine de la latinescul intelligere. Toate aceste opera ii i abilita i relevă cel pu in trei caracteristici fundamentale ale inteligen ei: a. Când vorbim despre inteligen ă ca sistem complex de opera ii care condi ionează modul general de abordare i solu ionare a celor mai diverse sarcini i situa ii problematice. Howard Gardner (n. 1943). tiin ifica) ce permit finalizarea cu succes doar a unui singur tip de activită i. b. O asemenea accep iune este însă limitată deoarece tim ca există nu numai o inteligen ă generală. flexibilitatea ei. avem în vedere implicarea ei cu succes în foarte multe activită i i vizăm nu atât con inutul i structura ei psihologică. crearea condi iilor favorabile pentru dezvoltarea acestora ine. socială. care înseamnă a rela iona. capacitatea ei de a solu iona situa iile noi. cum ar fi: adaptarea la situa ii noi. Inteligen a apare deci ca o calitate a întregii activită i mentale. adaptabilitatea adecvată i eficien a la împrejurări. 1. ca expresia organizării superioare a tuturor proceselor psihice.care sunt determinate în mare măsură de factori externi. care presupune stabilirea de rela ii între rela ii. de măiestria pedagogică a profesorului.1. cu ajutorul căreia rezolvam cu succes o multitudine de activită i. ci finalitatea ei. rezolvarea u oară i corectă a unor probleme cu grad crescânde de dificultate. cele vechi. se pot dezvolta la vârste mai înaintate. adică de contactul cu lumea culturii i a civiliza iei.3. Cunoa terea aptitudinilor elevilor. în esen ă. concepe inteligen a ca fiind „ capacitatea de a rezolva probleme sau de a modela anumite produse valorizate in unul sau mai multe contexte culturale”. obi nuin elor. un reputat specialist în psihologie educa ională de la Harvard. ci i forme specializate de inteligen ă (teoretică. generalizarea i deduc ia. familiare. Lee Cronbach (1916-2001) spunea despre inteligen ă că aceasta „nu este un lucru (în sensul încercărilor de a determina un contur precis al acesteia) ci este un stil de muncă”. Chiar terminologia sugerează că inteligen a depă e te gândirea care se limitează la stabilirea rela iilor dintre însu irile esen iale ale obiectelor i fenomenelor i nu a rela iilor dintre rela ii. Când vorbim de inteligen ă ca o aptitudine generală. corelarea i integrarea într-un tot unitar a păr ilor relativ disparate.

în timp ce calitatea rezultatului. pe când al ii. care apare în situa iile vitale ce presupun subordonarea ei unei duble necesită i: de a evita ce este vatamator. muzicală. în schimb. cu nivel de inteligen ă mediu. entuziasm. capacitatea de ata are de sarcină. spa ială. (aceea de tip logico-matematic) i că indivizii umani sunt diferi i în ceea ce prive te „profilul. inteligenta este cea care determină formularea corectă a unei sarcini (probleme). De i inteligen a este o parte. logico-matematică. specifica inteligen ei.). Primele două tipuri de inteligen ă sunt cele care sunt valorificate i valorizate în mod tradi ional în coală. o latură a personalită ii ea intră în interac iune nu doar cu fiecare dintre celelalte păr i sau laturi ale personalită ii. de a retine ce este util. fie riscul progresului. interpersonală. pentru ca la om să fie total deliberată. Aceste idei apar in psihologului francez Alain Sarton care sustrage doua relatii semnificative intre inteligenta si personalitate. nu i-au dus până la capăt descoperirile. rezultatul este însă un răspuns venit din interior. mediu.ională). Prescrip iile sunt impuse din exterior. este accelerat sau obstruc ionat de o multituditudine de factori de personalitate (dorin e. modul de utilizare al lui este influen at de personalitate. al ii. Autorul citat sus ine că nu este realist să se vorbească doar despre un singur tip de inteligen ă. satisfac ii. descurajare etc. Alegerea între util i vătămător. 2. Sunt persoane cu nivel înalt de inteligen a pe care îl folosesc. însa. în sarcini minore. între bine i rău. Rapiditatea depinde de inteligen ă. aceasta explică de ce unii oameni inteligen i fac erori. voin a. nu comit erori. kinestezică. în mod obi nuit asociate cu artele iar ultimele două constituie ceea ce autorul denumea „inteligen ele personale”. scăzut) este o trăsătură intrinsecă inteligen ei. Sarton sustine ca tendin ele caracteriale sunt cele care îl fac pe om să prefere spontan fie securitatea verificării. următoarele trei sunt. devine pe scara evolutivă din ce in ce mai perfec ionată. perseveren a. de a-i consacra cea mai mare parte a timpului vor asigura finalizarea ei corespunzătoare. Inteligenta este motorul evolu iei. Precizia îndeplinirii unei activită i depinde de inteligen ă. astfel se explica de ce unii oameni care au făcut mari descoperiri n-au fost in mod necesar inteligen i. efortul depinde de personalitate. responsabile într-o propor ie covâr itoare de succesul profesional. 23 . ci i cu întregul. lăsându-le doar schi ate. Nivelul de dezvoltare al inteligen ei (înalt. 1. generale i individuale. Acest răspuns venit din interior care nu este altul decât răspunsul inteligen ei. temeri. în timp ce al ii extrem de inteligen i. de personalitate. care este însă i personalitatea. înfă i area” inteligen ei personale El propune astfel apte tipuri de inteligen ă: lingvistică. nemul umiri. intrapersonală.

func ia rela ională – pune persoana în contact cu realitatea. caracterul a fost i este considerat o componentă esen ială. criterii etice i valori specifice. se orientează spre activită ile pe care le pot îndeplini i de aceea sunt mult mai productivi decât primii. caracterul define te un ansamblu organizat de atitudini i trăsături care determină o modalitate relativ constantă a persoanei de raportare la lume. nucleul a personalită ii. atât prin subordonarea. d. personalitatea închizându-se deliberat într-o subiectivitate unde toate erorile i toate excesele sunt posibile. func ia orientativ-adaptativă – permite orientarea i conducerea comportamentului persoanei pentru realizarea scopurilor sale.1. În sfera no iunii de caracter sunt incluse: concep ia despre lume i via ă. controlarea i integrarea celorlalte componente ale personalită ii. cât i asupra personalită ii care nu mai are dreptul să. 2. dintr-o perspectivă psihanalitică. func ia reglatoare – oferă instrumentele i creează condi iile necesare persoanei pentru reglarea propriei conduite. a gândi. convingeri. ea este debusolată). func ia de mediere i filtrare – oferă persoanei posibilitatea de a filtra prin propriul mod de a percepe. cât i prin valorizarea i valorificarea maximală a acestora. tirania inteligen ei se repercutează atât asupra ei în i i (deprivată de orientarea ce vine de la personalitate. mentalită i. facilitând stabilirea rela iilor sociale. 24 . a în elege. la activitatea desfă urată. tulburările personalită ii au ecouri asupra inteligen ei. considerate prin prisma unui sistem de norme. no iunea de caracter define te schema de organizare a profilului psiho-moral general al persoanei. Atitudinea este o componentă esen ială a caracterului i include elemente intelectuale. la cei din jur. este vorba despre structura care dă nota de valoare a personalită ii. afective i volitive care îndeplinesc o serie de func ii importante în via a psihică a omului: a. că abera iile func ionării intelectuale sunt simptome sau travestiuri ale unor abera ii foarte profunde personalită ii. aspira ii. b. În sens restrâns.i exprime trebuin ele. c. idealuri. la societate în general. con tien i însă de aceste limite. Practic. Se consideră chiar.4 Caracterul În sens larg. ci doar de a i le camufla. Având în vedere aceste func ii. dezechilibrările dintre inteligen ă si personalitate conduc la regresiunea ambelor.cu nivel mai scăzut de inteligen ă. 1. con inutul i calitatea ac iunilor. la sine însu i. iar personalitatea fără inteligen a. inteligen a fără personalitate devine un fel de rege marionetă. stilul activită ii persoanei etc.3. un despot. 1. a sim i tot ceea ce întreprinde i realizează. tirania personalită ii duce la căderea în sclavie a inteligen ei.

sunt coerente cu toate celalalte. este considerat mai degrabă negativ (de exemplu. atunci când trăsăturile polare se echilibrează reciproc. Dacă interpretăm caracterul ca un sistem valoric i autoreglabil de atitudini i trăsături. atunci el apare ca o componentă relativ stabilă. c.). neclar definit. Este important să subliniem faptul că la fiecare persoană că se întâlne te întreaga gama de perechi. sunt stabilizate. definitorii pentru om. el define te profilul psiho-moral al acesteia. ca i cele temperamentale. controlarea i integrarea celorlalte componente ale persoalită ii dar si prin valorizarea si valorificarea maxima a acestora. Dar nu orice trăsătură comportamentală poate fi i o trasătură caracterială. consisten ă i stabilitate. Astfel. 1.Ca latura rela ională a personalită ii. diferen iatoare pentru om i cu o mare valoare adaptativă. sunt specifice si unice deoarece trec prin istoria vietii individului. avem de-a face cu un caracter ambiguu. sunt asociate cu o valoare morala. Întrucât caracterul exprimă valoarea morală a persoanei. M. Trăsăturile caracteriale. o structura psihică complexă prin intermediul căreia se filtrează cerin ele extreme i in func ie de care se elaborează reac iile de răspuns. durabile. din punct de vedere social.2 Stima de sine 1. în evolu ia sa profilul caracterial va integra trăsături care tind preponderent spre polul pozitiv sau preponderent spre cel negativ. Golu (1991) define te trăsăturile caracteriale drept .altruist. care conferă constan ă modului de comportare a unui individ în situa ii sociale semnificative pentru el”. au o dinamică polară i formează de obicei perechi antagonice (egoist .2. dar cu grade diferite de dezvoltare a fiecărei trăsături. de obicei îl evaluăm după criterii de unitate.1 Delimitari conceptuale 25 . atunci când valoarea trăsăturilor de la polul negativ atârnă mai greu decât cea a trăsăturilor de la polul pozitiv. pe care nu te po i baza etc. luând aspectul unei balan e cu 2 talere: a. determinând un mod constant de manifestare a individului si permitând anticiparea reac iilor viitoare ale individului. necomunicativ.). egoist. avem de-a face cu un caracter care. caracterul poate fi definit ca fiind o „pecete” sau amprentă unică i definitorie care se imprimă în comportament. responsabilă de modul în care oamenii intră în interac iune unii cu al ii în cadrul societă ii. b. El este cel care dă valoare personalită ii prin subordonarea. este un mod de a fi al omului. spunem că persoana are un caracter pozitiv. sociabil – nesociabil etc. atunci când valoarea trăsăturilor de la polul pozitiv are o pondere mai mare decât cea a trăsăturilor de la polul negativ. Denumim trăsături caracteriale numai cele care satisfac o serie de cerin e: sunt esentiale.structuri psihice interne.. pe care.

conținutul conceptului de sine înglobează nu doar ceea ce suntem în prezent. ci și experiențele și îndeosebi pentru tineri și adulți. Pe de altă parte. în particular conceptul de sine. Pe de altă parte. stocarea și utilizarea datelor informaționale ce se referă nemijlocit la persoana noastră. a trăirilor și gândurilor proprii. sunt cu mai mare pondere reținute în memorie și mai ușor de amintit (reprodus). ne protejează ș împotriva pesimismului și depresiilor. dincolo de respectiva structură cadru de referință. dar și stările interne. Aplecarea cognitivă asupra noastră în șine are din punct de vedere al acurateței și eficienței judecăților și acțiunilor noastre efecte 26 . părerile bune și cele mai puțin bune despre noi înșine. dar atributele ce-i dau conținut pot fi diferite: student. Unele studii sugerează. Conceptul de sine ca schemă influențează profund procesarea. sunt stocate separat în memorie. cercetările indică însă că structura de ansamblu a respectivului conținut este cvasicomună la ființele umane sau. inclusiv prin prezența unei oglinzi. a camerei video sau pur și simplu prin îndemnul de a te gândi la tine însuți. proiectele a ceea ce sperăm să devenim în viitor. Este în suprapunere cu introspecția. În concepția despre sine este cuprinsă la toată lumea dimensiunea statutului social. comportamentarea și deci independența operațională a judecăților pozitive și importante despre sine fac posibilă depă irea unor evenimente negative stresante. sunt cele mai proeminente și prompte în absorția și prelucrarea itemilor externi și binențeles că sunt mult mai sensibile la datele relevante ce privesc persoana și identificarea noastră. Informațiile relevante pentru eul propriu – fie și unele formale. trăsătură ce nu se suprapune total cu aceea de introvertitextrovertit. preocupările ardente de a-și defini propriul eu. Dar atenția acordată analizei propriei persoane este determinată și de evenimente exterioare și poate fi ușor indusă. esen ța sau identitatea lui. resimțită cu acuitate nu numai de tineri în devenire. astfel încât pot fi aduse mai repede la suprafață și folosit în funcție de parametrii situaționali. schemele de sine. cel puțin. Focalizarea pe sine cunoaște o creștere remarcabilă în preadolescență și adolescență. p. dar focalizarea nu presupune numai analiza stărilor interne. conceptul de sine poate fi tratat ca schema mentală centrală a sinelui. introspecția înseamnă o scurtare de mai mare profunzime a psihicului nostru și dorința vie de a ni-l explica. casnică. la cele care trăiesc în același areal cultural. ăn speță de părinți și educatori. ci și faptele biografice. Conținutul specific a ceea ce știm și credem despre noi înșine este diferit de la individ la individ.1998. Deoarece în cogni ție și afect subzistă o directă și substanțială interacțiune. ci și de adulți. Studii sistematice au relevat că există diferențe între maturi în ceea ce privește gradul de focalizare asupra lor înșiși. Focalizarea pe sine (self-focusing) reprezintă dimensiunea grada țiilor în care indivizii î și concentrează atenția asupra lor înșiși. cum ar fi același nume cu al nostru – captează mai puternic aten ția. el însemnând modul în care ne categorizăm conduitele exterioare. Fiindcă prin sine noi suntem în centrul lumii și lumea (socială) este în centrul nostru. funcționar etc. 56 ca ”o colec ție organizată de credin țe și simțăminte despre noi înșine”. că aspectele pozitive ale sinelui și cele negative.Definit de către BARON .

Efectul omogenității outgroup-ului se referă la faptul că membrii unui grup se percep ca fiind mai diferiți între ei decât membrii outgroup-ului (”Toți țiganii sunt la fel”. a te întreba mereu ”de ce?” generează numeroase impedimente în a acționa afectiv și chiar în a te cunoaște mai bine. ca un grup ”agregat” și nu ca ”o colecție”. Această judecată apare mai ales în procesul discriminării. Dacă toți sunt la fel. Efectul similarității ingroup-ului înseamnă perceperea membrilor grupului de apartenență ca fiind mai asemănători între ei decât membrii outgroup-ului. când se ignoră conștient sau inconștient diferențele individuale între membrii outgroup-ului. Până la un punct. ceea ce-i face și mai vulnerabili în fața circumstanțelor neplăcute ale vieții. gândindu-ne la noi în șine câștigăm. Indivizii diferă între ei și prin gradul de complexitate a sinelui. Afirmarea similarității între membrii este menită să mărească coeziunea grupului. în ingroup și outgroup. însă între cele două procese există o corela ție directă pozitivă. 27 . nu mai contează excepțiile și nu sunt luate în considerație faptele sau caracteristicile care ar putea contrazice atitudinea inițială. Acest lucru permite mai ușor judecarea lor și discriminarea. a atrac țiilor și respingerilor interpersonale. ”Toți bărbații sunt la fel”). Asa cum arată Ursula Chiopu ( în M. Ei sunt percepuți ca un tot. 1988 (în M. adică sinele are un atare caracter. Nu doar personalitatea fiecăruia dintre noi reprezintă o entitate foarte complexă. Nu o implică în mod necesar. 2001) arată că există două aspecte ale conceptului de sine: identitate socială și identitate personală. Cineva pentru care doar valoarea profesională sau cea familială. Identitatea personală include calitățile specifice persoanei: competență. Un grup este un ansamblu de persoane care se văd ca făcând parte din aceeași categorie socială. Unul din postulatele fundamentale ale teoriei identității sociale este că indivizii tind să ob țină și să men țină o stimă de sine pozitivă prin apartenența la grup. talent. unii având o schemă de sine săracă și dominată de un singur element sau de foarte pu ține.contradictorii. 2001) există atat un EU social și un EU material. Identitatea socială este acea parte a coceptului de sine care derivă din apartenen ța la un grup. Autoreflecția sporită nu duce automat la o conștiință de sine mai accentuată și realistă. sociabilitate. Tajfel și Turner. face multiple analize și metaanalize (gânduri despre gânduri) relativ la stările emoțional-afective. În teoria identității sociale. Complexitatea sinelui este dată de multitudinea elementelor disticte și a numeroaselor și variatelor relații dintre ele. Oamenii categorizează pe ceilalți în”noi” și ”ei”. ci și concepția noastră despre ea. Acest efect apare mai ales când identitatea și coeziunea grupului de aparteneță sunt amenințate. de exemplu. formează centrul sinelui poate avea mari deziluzii când se confruntă cu dezaprecieri în aceste domenii.Boza. împreună cu valoarea și semnificația emoțională atașată acestei aparteneței. în aprecierea corectă a feed-back-urilor. Dar a reflecta prea mult asupra propriei persoane. depinzând de o serie de condiții.Boza. de obicei negativă.

Conceptul de sine depinde de modul în care evaluează oamenii propriul grup comparativ cu alte grupuri. pag. Confruntarea cu evenimente diverse poate scoate la iveală dimensiuni noi ale personalității sau le dezvoltă pe cele subdimensionate. până la cele exarcerbate de egocentrism). niciodată nu vom putea afirma că ne cunoaștem pe noi înșine în totalitate. forță vitală pentru îndeplinirea scopurilor proiectate cu succes. Importanta conceptului despre sine derivă din caracterul lui dinamic. un fel de sentiment care străbate conștiința. ei încearcă să păstreze sau să dobândească un concept și o stimă de sine pozitivă (M. dragoste de sine (de la formele ei normale și absolut necesare. Totuși. El se modelează de-a lungul vieții prin experiență și cunoaștere. afectiv și motivațional individual. alții relevă decepția de sine (ca recunoaștere a vinei). 28 . 2001. Pe măsură ce persoana avansează în etate.Boza. Noi formăm imaginea despre noi înșine prin implicarea a trei elemente principale: reprezentarea impresiilor pe care le credem că au alte persoane. mila de sine (demonstrând o personalitate slabă). Este cazul copiilor dădăciți și scutiți de efort și încercări de a-și rezolva singuri anumite probleme. dobândește o capacitate mai mare și mai acurată de autoreflexie. A. la alterarea sănătății mentale Distincția conceptului despre sine este mai des de calitate. Prin cunoașterea de sine înțelegem autoreflectarea în scopul de a ne defini în primul rând acele trîsîturi care sunt esențiale. Nimeni nu are puterea magică de a se cunoaște perfect. Niciodată ceea ce este ”sinele” în realitate nu se identifică total cu ceea ce cunoaștem despre el. Există o altă dimensiune a conceptului despre Sine cu funcție de înnobilare a omului: ”sinele ideal” – despre ceea ce omul dorește să fie în viitor. cunoașterea de sine nu este un proces care se încheie odată cu adolescența sau tinerețea. Cunoașterea de sine este procesul de investigare a acestui principiu unitar.91-103). El este baza autorealizării în viață. Deplasarea exagerată spre independență duce la pierderea sensului social al sinelui – la ostilitate. Prin identificarea cu grupul. simțit ca bună dispozi ție în tovărășia altora și a situațiilor. din dorința și nevoia omului de a conștientiza cât mai mult despre propria persoană și a-și forma o concepție despre ea însăși. Înclinarea excesivă spre cea dintâi duce la pierderea sensului propriu. Sinele devine obiect al cunoașterii. Cunoașterea de sine este un proces cognitiv. evaluare de sine. Unii psihologi vorbesc de stima de sine (ca fundament al cinstei). Elementul cheie este reprezentarea propriilor fapte și judecăți. Cunoașterea de sine se dezvoltă odată cu vârsta și cu experiențele prin care trecem. păstrând raportul de echilibru între dependența de alții și independență. în profesie. dar suportă influențe puternice de mediu. la depersonalizare. el exprimând o formă particulară de atitudine față de sine. Cel mai adânc implicat în obținerea succesului este sentimentul de încredere în sine. putând duce la autosuprimare). silă de sine (extrem de periculoasă.

Imaginea de sine poate fi înțeleasă ca o reprezentare mentală a propriei persoane sau ca o structură organizată de cunoștințe declarative despre sine care ghidează comportamentul social. iar unii le ignoră. Cu alte cuvinte. În cadrul imaginii de sine facem distincția între Eul (Sinele) real. Unii dintre noi facem atribuiri interne pentru evenimente negative. Dacă imaginea ideală a Eului corporal este puternic influențată de factori culturali și sociali (ex. în SUA. în timp ce alții fac atribuiri externe pentru a-și menține imaginea 29 . cadrul social și cultural în care trăim. Eul real sau Eul actual este rezultatul experiențelor noastre. Imaginea de sine influențează atât percepția lumii cât și a propriilor comportamente. un elev care se percepe pe sine ca o persoană interesantă. Cum o poate face este o chestiune nu numai de conștiință de sine ci mai ales de competența de a se desăvârși pe sine. imaginea corporală determină gradul în care te si9mți confortabil în și cu corpul tău. B. atitudinile și comportamentele personale. alții le reprimă. Imaginea de sine nu reflectă întotdeauna realitatea. poate genera sentimente de nemulțumire. Eul real cuprinde: Eul fizic: structurează dezvoltarea. O persoană cu o imagine de sine săracă sau negativă va tinde să gândească. și la modul în care operează cu acestea. Imaginea de sine se referă la totalitatea percepțiilor privind abilitățile.Primul gest pentru o descoperire de sine.000 de tinere fete decedează din cauza anorexiei. Eul cognitiv se refră la modul în care receptează și structurează conținuturile informaționale despre sine și lume. peste 200. izolare. să simtă și să se comporte negativ. va percepe lumea din jurul său și va acționa complet diferit față de un alt elev care se vede drept o persoană anostă. Imaginea corporală se referă la modul în care persoana se percepe pe sine și la modul în care ea/el crede că este perceput de ceilalți. astfel încât ne autoculpabilizăm permanent. O adolescentă cu o înfățișare fizică atractivă se poate percepe ca fiind urâtă și grasă și invers. având drept cadru de referință omenirea. imaginea de sine presupune conștientizarea a ”cine sunt eu” și ”ceea ce pot să fac eu”. Imaginea de sine (Eul) nu este o structură omogenă. Standarde de siluetă) și nu corespunde Eului fizic. De exemplu. Eul (Sinele) viitor și Eul (Sinele) ideal. este ca omul să depășească stadiul în care acționează dirijat de trebuințele sale naturale. neîncredere. Cunoașterea de sine și formarea imaginii de sine sunt procese complexe ce implică mai multe dimensiuni. Discrepanța dintre Eul fizic real și cel cultivat de massmedia determină numărul mare de tulburări de comportament alimentar de tip anorectic în rândul adolescentelor. Orele de consiliere pot să vizeze dezvoltarea la fete a unei imagini corporale realiste și a capacității de analiză critică a numărului tot mai mare al băie ilor care recurg la substante anabolizante pentru a câștiga artificial în greutate și masă musculară. Sunt persoane care rețin și reactualizează doar evaluările negative despre sine. considerată de unii filosofi ca menire a omului ca scop suprem al lui. încorporarea și acceptarea propriei corporalități. Altfel spus. În fiecare an. furie. trecând la stadiul în care își ia în stăpânire propria natură.

Eul temut. bravura. Cu cât o persoană are un Eu emoțional mai stabil. între prietenii apropiați și în alt mod (care să o securizeze) în cadrul interacțiunilor sociale. pentru care îți va mobiliza resursele motivaționale și cognitive. Din această perspectivă personale pot fi caracterizate ca fiind pragmatice. Unele sunt persoane analitice. Eul viitor (Eul posibil) vizează modul în care persoana își percepe potențialul de dezvoltare personală nd se proiectează în viitor. familie. lume și viitor. pacifiste.de sine pozitivă. În cadrul Eului cognitiv includem și memoria autobiografică. negarea oricărui pericol pot alterna cu anxietăți și neliniști extreme. alții ca o mimoză (atitudinea defensivă estre cea care îmi conferă protecție) sau ca o plantă care înflorește sau se usucă în funcție de mediul în care trăiește (reacționez în concordanță cu lumea înconjurătoare). cu toate consecințele pe care le implică asupra personalității. prieteni. persoana nu dorește să-și dezvăluie sinele emoțional decât unor persoane foarte apropiate. Eul emoțional al adolescenților este labil. eșuat) și în acest caz poartă denumirea de Eul temut. cu atât gradul de maturare al persoanei este mai mic. Autodezvăluirea emoțională nu este percepută ca un proces riscant sau dureros. rude. O persoană optimistă va contura un Eu viitor conturat de Eul dorit. Eul emoțional (Eul intim sau Eul privat) sintetizează totalitatea sentimentelor și emoțiilor față de sine. putem spune că unii dintre noi avem un Eu social de tip ”cactus” (”mă simt în siguranță doar când sunt ofensiv și belicos”). Alcoolic. Copii și adolescenții trebuie ajutați să-și dezvolte abilitatea de a identifica emoțiile trăite și de a le exprima într-o manieră potrivită situației. Eul viitor este o structură importantă de personalitate deoarece acționează ca factor motivațional în comportamenteel de abordare strategică. Inteligența emoțională nu conturează altceva decât tocmai această abilitate. Eul social (Eul interpersonal) este aceea dimensiune a personalității pe care suntem dispuși să o expunem lumii.. este ”vitrina” persoanei. comportamentele evitative și emoțiile negative vor caracteriza o persoană pesimistă. idealiste. altruiste. Eul spiritual reflectă valorile și jaloanele existențiale ale unei persoane. subliniază rolul familiei și al școlii în dezvoltarea la copii a atitudinii 30 . De multe ori. singur. Importanța eului viitor în structura de personalitate. fără teama de ridicol sau de a-și expune ”slăbiciunile”. Dacă recurgem la comparații cu lumea plantelor. Motivațiilor și scopurilor de durată medie și lungă. cu atât va percepe lumea și pe cei din jur ca fiind un mediu sigur. Eul viitor sau posibil (fie el dorit sau temut) derivă din combinarea reprezentărilor trecutului cu ale viitorului. și în acest caz devine Eul dorit. În general. O persoană imatură se va purta în general într-un anumit mod acasă. care nu amenință imaginea de sine. Eul viitor încorporează și posibilele dimensiuni neplăcute de care ne este teamă să nu le dezvoltăm în timp (de ex. în timp ce altele sunt sintetice. Eul viitor încorporează repertoriul aspirațiilor. Curajul. religioase. Cu cât discrepanța dintre Eul emoțional și cel social este mai mare.

optimiste față de propria persoană și lume. Optimismul este energizant. a sublinia și a întări aspectele pozitive ale elevului și de a evita etichetările negative care ancorează copilul în acele trăsături și comportamente negative. Este bine ca adolescenții să învețe să facă diferența dintre Eul ideal și Eul viitor. blocvant. realizăm că dorim altceva și acel altceva devine ideal. Trebuie făcută distinc ia între Eul viitor i Eul ideal. nu-i dăm copilului șanse să iasă din râu. 65-69). furie. are multe șanse să trăiască o stare permanentă de nemulțumire de sine. Deci. Când ne aporpiem sau chiar atingem anumitul ideal. Eul viitor prin componenta sa dezirabilă este simbolul speranței și prin urmare are o importantă funcție de autoreglare. Ne experimentăm gândurile și experimentele ca fiind personale. cel din urmă conținând elemente raeliste. pp. în cazul Eu-lui dorit. dar ele sunt produse ale mediului social și cultural. chiar dacă acestea sunt făcute în scop de stimulare). Eul ideal nu poate fi niciodată atins (de ex. bucurie. anxietate. frustrare și chiar depresie. în imaginea unor pietre legate de picioarele copilului care trebuie să înnoate într-un râu. C. ca multe dintre idealuri. oricât de mici ar fi acestea) sau neîncrederea (prin evaluări negative. care sunt de mai multe ori folosite de către adulți cu buna intenție. O adolescentă cu o înălțime mică care visează să aibă statura și silueta unui manechin). Putem vizualiza etichetările negtive. Self-esteem). pesimismul are un efect inhibitor. Dacă o persoană se va catona în decalajul dintre Eul real și cel ideal. evitant și destructiv și poate determina starea de alienare. dă sens și scop vieții. 2001. dar cu rea știin ță. o himeră. depresie. influențate de ceilalți în moduri importante. Strucura Eu-lui viitor și funcția lui motivațională implică nevoia de a fixa. engl. Baban. în cazul Eu-lui temut. Alteori. Eul ideal poate avea un rol pozitiv doar în măsura în care jalonează traiectoria eului8 viitor și nu se interpune ca o finalitate dorită (A. Dominarea imaginii de sine către Eul ideal este un fenomen destul de frecvent la adolescenți. Eul viitor. Apar două componente importante ale sinelui care afectează omul: conceptul de sine – credințele pe care le avem despre ceea ce suntem și ce caracteristici avem și stima de sine – 31 . Spre deosebire de optimism. adultul în rolul său de educator poate opta între a întreține speranțele copiilor și tinerilor (prin evaluări pozitive. Eul viitor este cel care poate fi atins. Totodată. Stima de sine (încrederea în sine. Eul ideal ț ș este ceea ce ne-am dori să fim. Fiecare dintre noi trăiește atât într-o lume personală cât și socială. Fiecare dintre aceste două Eu-ri viitoare are atașat un set emoțional – încredere. și prin urmare ne mobilizăm resursele proprii. ”Anexându-i” aceste pietre . pentru care putem lupta să îl materializăm. prin componenta sa anxiogenă este semnul neîncrederii și are efecte de distorsiune. directiv și constructiv. deci este realizabil. plăcere. dar în același timp suntem conștienți că nu avem resurse reale să ajungem. eul ideal este.

. stima de sine scăzută ar fi caracterizată de emoțiile negative asociate cu rolurile variate în care operează o persoană și de valorile personale sau percepții inexacte ale sinelui. bazat pe un puternic sentiment de forță proprie. având deci toate ș ansele de a privi și considera cu mare ingăduință. acesta din urmă considerând. Bednar. 1992 (în L. 2002) definesc stima de sine ca o ” aprobare subiectivă și realistă a sinelui” . Indiferent de cultură.evaluările pe care le facem pe baza imaginii de sine ca și ”un sentiment. adult sau vârstnic.sunt rezultatul și reflecția feedback-ului intern.DORSCH. (ILUȚ. de a rezolva posibilele dificultăți” (A. 1989. Bendar. et al. (în L. 2002) descrie exemple paradoxale de indivizi cu succes substanțial care declară sentimente puternice ale stimei de sine scăzute. fiindcă nu este nimic mai apropiat decât ființa proprie. Katz. BĂBAN. de a distorsiona percepția în favoarea unei imagini pozitive.. dar relația nu este strict univocă. indiferent că este copil. cât de ”buni” ne considerăm comparativ cu propriile expectanțe sau cu alții.. 32 . 1. Katz. Autorii remarcă faptul că toți indiovizii trebuie să experimenteze feedback-uri negative din partea mediului social. nimic nu ne este mai drag decât această ființă. Ei conchid că ”nivelele ridicate sau scăzute ale stimei de sine. Corespunzător acestei definiții. formată pe baza unor date observaționale (neutre). Stima de sine se referă la modul în care ne evaluăm pe noi înșine. Este o dimensiune fundamentală pentru orice ființă umană. statut social. personalitate. 2001). P. în elaborarea ei intervenind masiv scara valorilor personale și Eul dorit. la o evaluare corectă a cât de valoroși suntem și am putea fi. Autorii sugerează că o teorie a stimei de sine trebuie să ia în considerare rolul important ale ”gândurilor de sine” ale unui individ la fel ca și evaluările celorlați. pag. 2001. Cu privire la imaginea propriei persoane suntem puși în fața oricărui paradox: avem toate condițiile să ne cunoaștem cât mai bine. Stima de sine este dimensiunea evaluativă a imaginii de sine (A. dar.20-29). 1994). la rândul lui. interese. afectiv pe care organismul le experimentează de obicei”. felul în care percepem așteptările persoanelor semnificative (părinți. Cât de valoroși ne credem și cât de mult ne stimăm pe noi înșine are ca suport cognitiv conceptul de sine. în același timp. dintre care unele sunt valide.2. prieteni) față de noi. Mai mult decât atât. Bells și Peterson.. Imaginea de sine însuși este puternic afectată de asdpirațiile și idealurile noastre. abilități.2 Definitii si importanta Stima de sine se află în strânsă legătură cu imaginea de sine. de la o imagine la ”rece”. Ei susțin că stima de sine reflectă modul în care indivizii văd și valorifică sinele la cele mai fundamentale nivele ale experienței psihologice și diferitele aspecte ale sinelui crează un profil al emoțiilor asociate cu rouluri variate în care operează persoana și faptul că stima de sine este un sens rezistent și afectiv ale valorii personale bazat pe percep ții exacte ale sinelui”.

Figura 1. încercând să-și evalueze propriile percep ții. iar nevoia de considera ție de sine devine tot mai importantă (B. după cum au învățat să reacționeze față de situații. Respectul din partea celorlați necesită recunoaștere. Unii se ridică deasupra. autoritate/stăpânire. Oamenii tind spre una din aceste direcții în comportamentul lor.Astfel. încredere. independență și libertate. 2002. Reasoner. Încrederea de sine se leagă de două trăsături de personalitate – de ascenden ță față de situație ș i de submisivitate. pag. Când aceste nevoi nu sunt întâlnite se simte descurajarea. 33 . Oamenii petrec mult timp gândindu-se la ei. 1995) a descris două feluri de necesități de încredere: nevoia respectului din partea celorlalți șio nevoia de respect de sine. un aspect important a dezvoltării ș i întreținerii stimei de sine trebuie să se adreseze faptului cum indivizii cooperează cu feedback-ul negativ. Încrederea în sine ”sănătoasă” este o apreciere realistă a capacității unei persoane și își are originile în respectul meritat din partea celorlaț i. Engler. Pentru majoritatea oamenilor nevoia de considerație din partea celorlalț i se diminuează odată cu vârsta pentru că a fost îndeplinită. acceptare. realizare. statut și apreciere. slăbiciunea și inferiaoritatea. Încrederea în sine necesită competenț ă. poziționăm încrederea în sine la nivelul al IV-lea. R. alții se afundă. 1995. În condițiile în care am luat în considerare piramida lui Maslow în cele 5 trepte. Piramida lui Maslow Maslow (în B. 345-346). 2000).Katz. (L. Engler.

Wilson & Akert. oamenii se evaluează în realție cu ceilalți. 34 .3 Clasificarea stimei de sine 1. dacă suntem curioș i de cât de bine înnotăm. În aceste cazuri. 1995). Cine servește bazei noastre de comparație? Festinger (1997) spune că oamenii de obicei se uită la cei care le sunt similari. Tindem să alegem înnotători la nivelul nostru de experiență (MAJOR. abilități. 1989). Wheeler & Miyake. Când ne mirăm cât de inteligenți. SCIACCHTINANO & CROCKER. 1994). strategie care se numește comparație socială descendentă (Wills. poate duce la scăderea stimei de sine. 1992. Festinger (1954) nota că evaluarea de sine include două tipuri diferite de întrebări: acele cărora se poate răspunde prin măsurători obiective și cele cărora nu. Categoriile de oameni de care simțim că aparținem și cu care ne comaparăm se numesc grupuri de referință. chiar dacă ponderea valorii lor se face în avantajul individului. De exemplu. care nu este desigur nici pe departe o simplă sumă aritmetică a trăsăturilor fizice și psihice cu semn plus sau minus.1. în cazul stimei de sine atributele funcționează cu acoperire psihosocială în sensul: valoros. apreciat. valori. dar pentru celelalte tipuri de întrebări – despre abilități mentale sau aptitudini atletice – nu există criterii obiective.2. Deprivarea rewlativă explică de ce un actor care a primit 5 milioane de dolari se simte abuzat știind că un coleg al lui a primit 10 milioane de dolari. dacă a fi un înnotător este important pentru noi ș i știind că cineva din grupul de referință înnoată mai rapid decât noi. Stima de sine globală În timp ce pentru conceptul de sine nu există epitete sintetizatoare. Îți poți determina greutatea sau înălțimea prin măsurare. 1. L. depresie și anxietate (Taylor & Label.3. Este totuși o estimare totalizatoare a raportului dintre respectivele însușiri. în sensul că se acordă ! punctaj! mai mare celor care îl pun într-o lumină favorabilă în fața celorlalți și a propriilor ochi. folosim mai degrabă criterii sociale decât obiective (Butler. stimat. Când se pronunță asupra valorii propriei persoane. bani sau orice altceva) este mai puțin decât merităm (Aronson. De exemplu. conform teoriei lui Festinger referitor la comparația socială. 1992). 1995). poate creea deprivarea relativă. interesanți sau atractivi suntem. ne comparăm cu oamenii cu care concurăm și nu cu campionii olimpici. Performanța oamenilor într-un grup de referință poate influența stima noastră de sine (Baunk.opinii. oamenii utilizează o apreciere globală. 1993). Pentru a ne proteja stima de sine alegem să ne comparăm cu cei care nu sunt atât de buni. Dacă persoana se identifică constant cu oamenii superiori ca și un grup de referință. Cu decenii în urmă.2. Compararea nefavorabilă a propriului statut cu cel al altuia poate produce fenomenul numit deprivare relativă – credința că oricât obținem (statut.

d. 2001) afirmă că termenul de ”valoare de sine” este frecvent utilizat și se referă des la aspecte ale motivației și ale dispozi ției. SUSANA HARTER (1983. sentimente de pustietate sau chiar tristețe.5. A spune ceva nu trebuia confundat cu a crede că într-adevăr există.GECAS.a. În opoziție. efort și reevaluare sugerează un aspect ciclic a dinamicii stimei de sine. Într-adevăr. Același cerc se aplică percepțiilor de sine al eficienței personale nu apare simplu din ”incantații” ale capacității. Asemenea sentimente pot fi însoțite de energie relativ scăzută și o motivație slabă. nu poate să cauzeze faptul că se simt într-adevăr astfel sau gtenerează în ei sentimente plăcute. indivizii operează și cu valorizări de sine pariculare pe domenii și potențialități specifice. dar sub nivelul stimei de sine generale (globale) oamenii tind să se autoevalueze la rang mediu. în L. sentimentele despre sine constituie un ciclu recursiv astfel încât. 35 . procese prin care percepția asupra propriei capacități ”se afectează reciproc bidirecțional”. 1985 (în P. Cu alte cuvinte. Stima de sine crescută este asociată cu dispoziția de optimism. aceste criterii cuprinzătoare satisfăcute concomitent constituie legitimizarea împlinirii de sine: se asigură succesul personal în limitele dezirabilului moral. 1989 (în L.m.2. cineva se poate prețui din punct de vedere al forței fizice și să admită că nu are abilită ți de șahist (P. sentimentele ivite din evaluarea de sine tind să producă un comportament care întărește acele sentimente – pozitive și negative. doar datorită faptului că. și energie crescută. Relatia dintre stima de sine si performanta in activitate Relația dintre evaluarea sinelui. copii se simt bine cu ei înși și. Totuși se ivesc unele dubii supra afirma ției frecvente referitoare la faptul că dacă copiii se simt bine cu ei în și și. mai ales când se contrazice cu credințele ferme preexistente. KATZ.ILUT. pag. 2001). succesul îi va urma în școală.3. ș. 1. În acest mod. Stima de sine specifică Pe de altă parte. 2001) susține că deasupra evaluărilor de identită ți și domenii particulare. Aceste formulări ale dinamicii sentimentelor despre sine confirmă faptul că stima de sine merită atenția educatorilor și a părinților.ILUT.V. KATZ. spunându-le că sunt speciali sau că sunt unici. 2001. așa cum e definit el cultural. A spune simplu că cineva este cdapabil nu este neapărat convingător de sine. referitor la eficiența de sine. Cu alte cuvinte. 2029).2. 1. stima de sine ridicată este asociată cu energie crescută care crește competența care întărește sentimentul stimei de sine ridicată care întărește sentimentul stimei de sine și a prețuirii de sine. în paralel cu o evaluare globală. De exemplu. acțuinea efectivă face posibil ca cineva să se vadă competent care duce iar la acțiune efectivă. raportându-se la două criterii mai importante: competența și moralitatea. Stima de sine scăzută este însoțită de sentimente de îndoială a valorii unei npersoane.2. adică. Formarea ciclică a stimei de sine este similară cu concepția lui BANDURA. binențeles. sentimente de optimism.

nu doar dupa criteriul scolar ci si dupa cel cultural. incluzând supărare și stres la fel ca și mândrie și bucurie. De exemplu. Nereușitele profesionale diminuează stima de sine. Pentru a evita aceste efecte potentiale ale evaluarii competitive si comparative de sine. Stima de sine în meseria practicată se poate menține la nivelul la care nu produce suferință atât prn inițiative personale constante. Katz. Arta de a satisfadce cerințele stimei de sine a fost dobândită de-a lungul evolu ției fiin ței 36 . depășindu-și neîncrederea în sine. Referindu-ne la performanțele profesionale satisfacția sau sufeința rezultată din nemulțumirea de sine nu depind doar de reușitele indivizilor ci și de pretențiile lor. cât și prin aprecierile pozitive a celor din jur. În aceste condiții. 2001). Intr-o astfel de cultura scolara. O stimă de sine scăzută nu este însoțită de suferin ță atunci când opinia individului este conformată cu aceea a grupului. Referindu-ne la performantele scolare. 1988 ( în L. el nu se mai autodevalorizează.Punctul de vedere a lui DUNN. în sensul că în diferitele profesii cu cât se obțin mai multe reușite. daca scolile transmit copiilor ca stima lor de sine este relationata cu realizarile scolare. o mare parte a scolarilor se vor simtii improprii. a te simți iubit de persoanele importante pentru tine. Pe de altă parte. refacerea acesteia nla dimensiunile anterioare impunând creșterea pretențiilor din partea indiviziilor în sensul unor succese mai evidente sau reorientării spre alte domenii profesionale. atunci o proportie semnificativa a copiilor va avea stima de sine scazuta. dezvoltarea cooperarii si dezvoltarea intragrupala va deveni foarte problematica. comportamentul și statutul tău chiar contează pentru ei – contează destul de mult încât să cauzeze emoții reale și să provoace acțuini ș i reac ții din partea lor. cu cât stima lor de sine este mai scăzută. faptul ca stima de sine se bazeaza pe realizari competitive poate fi sporit de identificarea altor indivizi sau grupuri care pot fi perceputi ca fiind mai prejos in realizari. Un raspuns adaptiv al copiilor la sfarsitul realizarii scolare poate fi distantarea lor de acea cultura si identificarea si lupta de a intalni alte criterii ale stimei de sine. Putem spune că stima de sine este variabilă în funcție de părerea colectivului. critica venită din partea persoanei admirate de care este atașat sau legat afectiv. 2001) referitor la natura stimei de sine este faptul că este relaționată cu măsura în care o persoană se vede cauza efectului. KATZ. ăi produce suferință prin scăderea stimei de sine. scoala al trebui sa furnizeze contexte in care toti participantii pot contribui la incercarile grupului. De asemenea daca realizarile competitive scolare sunt cuantificate la un nivel ridicat. indivizii vor dovedi un conformism cu atât mai accentuat. in mod individual (L. cu atât crește mai mult stima de sine a celor implicați cu condiția ca pretențiile lor să nu fie prea mari. Aceasta pentru că unui individ angajat într-o muncă. DUNN afirmă că ”sensul cauzei este o trăsătură crucială a sensului de sine” și esen ța încrederii în sine este sentimentul de a avea efect asupra lucrurilor și a fi apt a cauza dau cel puțin să influen țeze întâmplările și alte persoane. include sentimentul că. din teama de respingere socială. precum este indicat de rezultatele exercitiilor competitive.

combinația care provoacă cea mai joasă stimă de sine este aceea dintre trăsături dorite. omul a avut parte mereu de ispite și ezitări pe care le-au neutralizat printr-o permanentă grijă pentru autoorganizare spirituală (A. S-a constatat că în timp ce indivizii cu o ridicată stimă de sine își interpretează succesele în moduri diferite. dar prezente în mediul populațional (DITTI și GRIFFIN.2. dar foarte comune și trăsături nedorite. În acest sens. 2001) sau importanța și semnificația (HIGGINS et al. dar nu neapărat de același tip. ceea ce consolidează părerea bună despre sine. Într-un studiu efectuat de HIGGINS și colab. Criteriile pe baza carora se fac estimatiile sinelui sunt invatate timpuriu in familie si modificate in timpul activitatii scolare sau participand la viata sociala. 148-150). 1995 în P. mamă și de cel mai bun prieten și cum consideră ei că arată sinele lor dorit de aceste persoane. ARDELEANU. O stimă de sine scăzută sporește riscul insucceselor. rezultatul era dezamăgirea și supărarea. A-au pus în evidență și efectele fiziologice ale nhivelului stimei de sine (BAROT et al. ILU Ț. precum ș i felul în care cred ei că sunt percepuți de tată. fie ea crescuta sau scazuta. o substan ță bio-chimică implicată în constricția vaselor de sânguine. 2001) sugerase ca baza stimei de sine. pag. Aspecte normale si patologice ale nivelului stimei de sine Nivelul stimei de sine afectează puternic performanțele în toate activitățile. sinele dorit de ei în și și. se degaja anxietatea. Alte studii indică faptul că nevelul stimei de sine este legat de valoarea (P. 1. citat în P. Introducerea experimentală a unei evaluări de sine negative a produs slăbirea sistemului imunitar și de aici o mai mare vulnerabilitate în fața anumitor boli. Este bine de retinut principiul general ca nu cu 37 . Dacă discrepanțele se manifestau între imaginea de sine și sinele dorit de individul în cauză. pe când dacă distanța apărea în sinele actual și sinele dorit de părinți și prieteni. în P. cei cu o stimă de sine scăzută au comportamente și auto atribuiri mai restrânse și deci mult mai previzibile (MALL și HOROWITZ.ILUȚ. 1995).ILU Ț. (in Liliane Katz.umane într-un demers adaptativ care a îmbinat căutarea eficienței cu aceea a plăcerii. Pe acest drum al cunoașterii. Cercetarea lui Cassidy.ILU Ț. se mobilizează mai mult și reușesc mai bine. și se comportă mai variat. 1998. apelând la o gamă largă de atribuiri. (1985. NIREȘTEANU. se afla in contextul interactiunii cu primele persoane de contat.6. ILUȚ. li s-a cerut studenților să completeze chestionare pe tema conceptului de sine. stimularea mișcărilor nervoase și stima de sine.. 1998 în P. mecanismele circularităț ii cauzale funcționând aici deosebit de pregnant: cei cu o înaltă apreciere de sine au o mai mare încredere. 2001). S-a constatat că o distan ță mare între sinele actual și sinele dorit conduce la stări deprimante. M. 2001). 1993 în P. 2001). 1999. Sw fac speculaț ii și în legătură cu o posibilă legătură dintre serotonină. determinând asfel o viziune și mai sunmbră asupra propriei persoane. 2001) pe care subiec ții o acordă calităților dorite sau de frecvența percepută a diferitelor calități în rândul popula ției.ILUȚ.

centrat pe sine sau egoist. 1991 (în LILIANE KATZ. prin urmare. Patternurile comportamentelor lor sugerează că notorietatea (faima proastă) și atenția le sunt mai importante decât propria demnitate. De asemenea include abilitatea de a coopera cu inevitabilitatea câtorva feed-back-uri negative. timizi și nesiguri. valoarea unei caracteristici poate fi cel mai bine realizata cand este prezenta la un nivel optim decat prea mult sau prea putin. Prin opoziție. cu atat mai bine. Sumarizând. dovedind des insesibilitate față de nevoile celorlal ți. RASKIN. NOVACEK și HOGAN. Furia. emoții ameninț ătoare ca și furia. comportamentele narcisiste permit expresia acestor emoții într-un mod care protejează sensul pozitiv a imaginii de sine. Aceasta ar limita abilitatile persoanei de a interpreta corect feed-back-ul (Liliane Katz. A doua formă este ”narcisismul mascat”. 2001) afirmă că narcisismul are cel pu țin 2 forme majore: Forma clasică este indicată de necesitatea excesivă pentru admirație. Unii specialiști susțin că narcisismul include o preocupare cu fantezii despre succes nelimitat.. când indivizii par a fi hipersensibili. o experienta mai mult. 1985 (în LILIANE KATZ. Corespunzător cu EMMOS. chiar și în măsura de a ”scădea bunăvoin ța indivizilor de a urmări obiective sociale comune și de a crește poten țialul pentru conflict social. vanitate și o tendință de grandiozitate. stima de sine ”sănătoasă” se referă la aprecieri pozitive ale sinelui pe criterii semnificative de-a lungul situațiilor interpersonale variate.cat detinem o caracteristica. ostilitatea par a fi centrul vieții emoționale ale narcisiștilor. O sugestie mai adecvata ar parea ca nimeni nu are nevoie de stima de sine maxima. 1987 (în LILIANE KATZ. 1991 (în LILIANE KATZ. cu o preocupare excesivă de sine și de imaginea proprie în prezența altora (LILIANE KATZ. Referitor la această remarcă. Mai degraba.. LOWEN. Adulții diagnosticați ca suferind de sindromul narcisist se plâng des că viețile lor sunt goale și fără sens. WINK. exhibiționism frecvent. se referă la insensibilitatea față de ceilal ți. stima de sine patologică. ca și în narcisism. putere și frumusețe plus un sens grandios a importan ței de sine. 2001). 2001). 2001) interpretează descoperirile experimentale privind comportamentele narcisite ca apărări sau expresii defensive. anxioși. luptându-se pentru putere și sacrificând integritatea personală pentru nevoile Eului. 2001). 2001) consideră că narcisismul se referă la un sindrom caracterizat de o investiție exagerată în imaginea proprie a unei persoane contrar sinelui real și modul în care o persoană apare contrar a celei ce simte.la nivelul unui grup”. narcisistul este caracterizat ca fiind absorbit de sine. dar în contact mai restrâns îi surprinde pe ceilalți cu fanteziile lor grandioase. anxietatea și teamă. În definirile narcisismului sunt menționate dispoziții ale persoanelor de a se comporta seducător ș i manipulativ. Tipurile stimei de sine 38 .

de ce gândesc ceilalți despre el. nivelurile înalte ale stimei de sine pot genera comportamente indezirabile. Relațiile cu ceilalți .2002) c. mai puțin valoro și. 597) Aceste costuri se înregistrează în domenii precum: a.atunci când stima de sine se traduce prin succes. furie. sunt incapabili în a-și asuma riscuri și devin agresivi în relație cu ceilalți atunci când primesc un feed-back care le-ar pune în pericol stima de sine. cu a fi conștient de nevoile celorlalți. persoana fiind preocupată doar de performanța proprie. ci trebuie și ca ceilalți să fie mai puțin competen ți. demoralizați. De asemenea. 2002) au scos în eviden ță faptul că un nivel înalt al stimei de sine. prin compararea calităților cu ceilalți. 2002 p.atunci când oamenii sunt preocupați de a. și capacitatea de a le realiza.preocuparea pentru stima de sine este antagonistă cu empatia. Așadar. Definitorii în acest sens sunt observațiile lui Baumeister 39 . costurile unui nivel înalt al stimei de sine sunt clare. Cercetări realizate (Crocker și Park. Astfel feedback-urile primite sunt distorsionate. Costuri pentru ceilalți .și dezvolta stima de sine ei tind să ignore informațiile despre propriile limite. indivizii ale căror stimă de sine se traduce prin competență. Atunci când vorbim de o perspectivă pe termen lung şi mai mult la nivel mondial. Astfel. realizare.1. putând să adopte un comportament violent. Astfel. Stima de sine ca și auto-valorizare Atunci când stima de sine este definită ca și o atitudine favorabilă pe care o are persoana despre sine. distanţare sau retragere. să ob țină destule succese. indivizii au un grad scăzut al autonomiei. să atribuie eșecul cauzelor externe. nivelul stimei de sine se măsoară prin abilitățile deținute și succesele ob ținute în domenii importante persoanelor. de a-și atinge scopurile (Mrunk. definită în acest mod. Învățare și competență . dorin țele si aspirațiile ei. Concentrându-se doar pe evitarea eșecului și înregistrarea succesului în domeniul de activitate. cercetări realizate au demonstrat că oamenii răspund la feedback-uri care amenință imaginea stimei de sine prin “evitare. Stima de sine bazată pe sentimentul de competență Una dintre teoriile populare prezente în psihologie a definit stima de sine ca fiind un sentiment de competență al individului care este bazat pe două lucruri. opozi ție sau agresivitate” (Crocker și Park. apare nevoia de a se simți superior celorlalți. devin vulnerabili. preocuparea de a dobândi stimă de sine este costisitoare pe mai multe planuri. 2. aprobarea altora. nu este de dorit. sau cu sentimente de vină. 2006 ). eșecuri. este de scurtă durată. în timp ce beneficiile sunt de scurtă durată: sentimentul de siguranţă care rezultă din succes. câştig salarial. nu este suficient ca persoana să fie destul de inteligentă. slăbiciuni. iar capacitatea de a învăța din propriile greșeli și de a se dezvolta este redusă. iar succesul celor interne. sau de a fi o persoană bună. b.pretențiile unei persoane. ( Crocker. al capacității de învățare. Atunci când se înregistrează un eșec. deci ca un sentiment al valorii personale.

care aduce o viziune diferită asupra efectelor nivelului stimei de sine asupra personalității. dar nu sunt siguri în privin ța auto-evaluării. 1998) contrazic o altă idee populară. iar altele se pot schimba în func ție de evenimente cotidiene. Smart și Boden. unele evaluări sunt stabile de-a lungul timpului. precum siguranța în relevanța auto-evaluării. În viziunea lui. narcisismul iar când la această stare se adaugă o amenințare la adresa egoului oamenii pot recurge la comportamente de violență și agresivitate: noi propunem că principala cauză a violenței este nivelul ridicat al stimei de sine combinat cu amenințarea ego-ului. puse în pericol. Un alt factor este reprezentat de nevoia de validare de către ceilalți. narcisismul poate fi văzut ca o formă exagerată a stimei de sine. Narcisismul implică în mai mare măsură motivația și emo ția. și anume aceea că stima de sine scăzută conduce la violență. o stimă de sine înaltă este alcătuită dintr-un nivel înalt al valorii de sine dar și al competenței. Persoanele care au o stimă de sine globală mai puțin stabilă sunt mai probabile de a reacționa defensiv atunci când auto-evaluările pozitive le sunt amenințate. persoanele pot deveni agresive atunci când primesc feedback nefavorabil din partea celorlalți și. Acceptarea sau respingerea feedback-ul nefavorabil venit din partea celorlalți este dependent de anumiți factori. Așadar. și prezintă un risc crescut de a răspunde agresiv la amenințările eu-lui. 1996).care conduce la ostilitate și violen ță. diverse studii arătând că există persoane narcisiste care au o stimă de sine scăzută. Stima de sine înaltă Teoriile moderne definesc stima de sine ca fiind multidimensională. 1998). Astfel. Relația dintre stima de sine ridicată și narcisismul poate fi explicată în mai multe moduri. incriminate. al. Alt factor este stabilitatea autoevaluărilor. au un risc mai crescut de a deveni agresivi în urma unui feedback care le amenință credințele. contestate sau. o stimă de sine ridicată corelează cu egoismul. Persoanele care au sentimentul auto-valorizării pozitive sunt deschise la noi experiențe. (1996. 1998). batjocorite. atunci când li se sugerează că ar trebui să-și modifice pu țin viziunea prea bună despre sine. cu labilitatea emoțională. nivelul scăzut al empatiei. dorința de a fi superior celorlalți. Astfel. mândria. narcisismul nu se confundă cu stima de sine. oamenii pot agresa (Baumeister. Narcisismul corelează pozitiv cu agresivitatea și ostilitatea. se simt bine în 40 . Când opiniile favorabile despre sine sunt puse la îndoială. Narcisismul și amenințarea egou-lui sunt principalele variabile care conduc la agresivitate. persoanele care au o stimă de sine crescută. în special.(1996. contrazise. “stima de sine crescută înseamnă să gândeşti bine despre sine. O persoană care este dependentă de confirmarea celorlați este mai sensibilă în privința remarcilor primite. el implică o stimă de sine ridicată dar instabilă. Astfel. în timp ce narcisismul implică pasionala dorință de a gândi bine despre sine. Așadar. 3. observațiile realizate de Baumeister et.” (Baumeister și Bushman. narcisismul este o subcategorie a stimei de sine ridicate. care are un caracter predominant emoțional. sau cel mult unul foarte mic. altfel spus. Totuși. efectul stimei de sine în declanșarea violenței este insignifiant. În acest sens.

tonul vocii este adaptat diverselor situa ții. insecuritate. 4. psihologia umanistă și neo-freudienii. tulburări de alimentaţie. acceptarea criticilor și a propriilor greșeli. O stimă de sine sănătoasă are manifestări atât în plan psihic cât și pe cel fizic. crearea unei identități stabile. sarcina în adolescen ță. precum și al competenței personale. Este cunoscut faptul că un număr de condiții clinice prezentate în DSM IV – precum tulburările de anxietate. sunt asociate cu stima de sine scăzută. putem concluziona că “ stima de sine crescută se asociază cu expectanțe pentru succes. consumul de substanţe. 1998). ochii sunt expresivi.general. în plan fizic o persoană cu un nivel optim al stimei de sine va avea o postură relaxată (umeri. 2006. atitudine deschisă spre noi experiențe. expresie facială). etc A avea o stimă de sine înaltă înseamnă a recunoaște propria valoare. depresie. mersul este hotărât fără a fi însă agresiv sau arogant. şi ideaţie şi tentative de suicid. Trei mari curente au stipulat legătura dintre cele două concepte: teoria socială. nivelul înalt al stimei de sine corelează cu fericirea. Pe plan psihic observăm un confort în a dărui și a primi complimente. cu lupta pentru atingerea scopului și persistența în depășirea obstacolelor” (Băban. și tot atâtea controverse cu privire la efectele nivelului înalt al stimei de sine. sunt optimiste. Timbrul vocal este unul plăcut. 2006). cu optimism privind performanțele viitoare. de competențe. a avea o atitudine pozitivă față de calitățile personale. În cadrul unor cercetări efectuate de DuBois și Flay (apud Mruk. lipsa inițiativei. implicarea în comportament antisocial. bra țe. timiditatea. 41 . un mai bun control al stărilor de anxietate și stres (Braden. coping mai eficient în situații de distres. u șurin ța în a exprima afectivitatea. 160) s-a demonstrat că stima de sine scăzută creşte sensibilitatea indivizilor la o gamă largă de rezultate problematice şi experienţe cum ar fi depresia. a avea încredere în puterea de a duce sarcinile la bun sfârșit și de a realiza o comparare favorabilă cu ceilalți. un nivel înalt al sentimentului competenței le va oferi calitățile necesare pentru a reuși în viață. luminoși. Astfel. Întrunind aceste dimensiuni. Stima de sine scăzută Stima de sine scăzută presupune un nivel deficitar al auto-evaluării pozitive. evitarea conflictului. spontaneitate. dificultate în susţinerea şi formarea de relaţii strânse. victimizare. p. Ea este frecvent asociată cu un nivel mai scăzut al sentimentului de fericire și bunăstare. răspuns flexibil la situații neprevăzute. Deși există numeroase studii realizate. anxietate. se simt acceptate și îi acceptă pe ceilal ți. ea fiind o problemă pe care cercetătorii s-au focusat de-a lungul timpului. deficitul de aten ție. (Mrunk. etc. de alimentație. Legătura dintre stima de sine și agresivitate este una controversată. Totodată. Conform teoriei sociale legătura dintre stima de sine și agresivitate poate fi explicată prin prisma legăturii cu societatea.1992). lipsa psihopatologiei.

astfel de persoane se antrenează cu uşurinţă în activităţi de promovare a propriului eu (self-promoting activities. 1987. 42 . de asemenea. Psihologii umaniști susțin că lipsa unei imagini de sine pozitive corelează cu apariția problemelor psihice. 1989). Fenomenologia stimei de sine ridicata Ce înseamnă să ai o stimă de sine ridicată? Cum e o persoană care are stima de sine ridicată? În acest sens în literatura de specialitate s-au conturat două puncte de vedere pe care le prezentăm mai jos. acestea sunt nevoite în permanenţă să-şi demonstreze sieşi si celorlalţi superioritatea lor. Atunci când cineva obţine o performanţă mai bună persoanele cu stima de sine ridicată insistă asupra continuării competiţiei pentru a se ajunge la comparări suplimentare a performanţei (Wood et al. prin indicarea faptului că nu vor reuşi într-o sarcină dificilă astfel încât trebuie să aleagă o sarcină mai uşoar ă) persoanele cu stima de sine ridicată sunt înclinate să insiste pe stabilirea unor scopuri dificile şi riscante ajungând să obţină un rezultat final mai slab decât persoanele cu stima de sine scăzută (Baumeister.. Gibbons şi McCoy. Heatheron şi Tice. Zuckerman. Probabil că ele sunt înclinate să aprecieze performanţa superioară a celuilalt ca fiind determinată de “norocul orb” pentru că sunt fermi convinşi că sunt mai buni. 85) . se simte superioară majorităţii. persoanele cu stima de sine ridicată apelează mai des la atribuirile de auto-complezenţă: îşi asumă cu multă uşurinţă succesul în acelaşi timp fiind tentaţi să atribuie eşecul unor cauze externe (Tennen ş i Herzberger. 1994).. Studiile empirice menţ ionate cât ş i alte cercetări ne prezintă persoanele cu stima de sine ridicată ca fiind nesigure în sentimentele pozitiv pe care le au faţă de propriul eu (Tice. gata oricând să se protejeze contra ameninţărilor care pun în discuţie imaginea favorabilă pe care o are despre sine” (p. Baumeister. 1987. Altfel spus. Astfel. De asemenea. atunci când persoanele cu stima de sine ridicata obţin o performanţă scăzută sau sunt criticate ele răspund vehement protestând şi criticând pe ceilalţi (Crocker. 1979). 1991). Tice şi Hutton. aceasta rezultând în scăderea conformismului la regulile și normele sociale și creșterea delincvenței. că o imagine de sine negativă produce comportamente agresive.Stima de sine scăzută slăbește legătura cu societatea. 1991) şi. 1999) a avea stima de sine ridicată înseamnă că “persona în cauză este mândră de cine este şi cum este. Atunci când nu le este ameninţ at eu-l persoanele cu stima de sine ridicată reuşesc să stabilească scopuri optimale şi sunt în stare să le atingă. datorită acestui fapt. neofreudienii afirmă. Aceste promovări ale propriului eu au fost urmărite în mai multe circumstanţe stabilinduse c ă ele pot îmbrăca o varietate de forme şi comportamente. comparativ cu persoanele cu stima de sine scăzută. În condiţiile în care le este ameninţat eu-l (de exemplu. Conform unor autori (Hoyle et al. 1993).

narcomanie. practici sexuale neprotejate (Hawkins. insuccesul este neplăcut ş i pentru astfel de persoane. sunt înclinaţi spre anxietate şi depresie. Cercetările au demonstrat că adolescenţii cu o stimă de sine scăzută sunt înclinaţi spre delincvenţă . 1992). Schreindorfer şi Haupt. Harter. Kernis. 1993. Brown şi Dutton. la fel ca şi ceilalţi ei se bucură de succes însă. De fapt. 1995. 1983.. recunoscând şi acceptându-şi în acelaşi timp defectele sale. O astfel de stimă de sine. Watson şi Clark.O altă viziune asupra persoanelor cu stima de sine ridicată este prezentă în cadrul teoriilor umaniste (Rogers. Astfel de indivizi se evaluează negativ în majoritatea domeniilor. anumite eşecurile cotidiene stima de sine a acestor persoane nu este afectată. în tradiţia psihologiei umaniste. ceea ce este specific pentru astfel de persoane rezidă în faptul că nu gândesc în termeni comparativi: “sunt mai bun decât tine”. inevitabil. trăiesc o mare varietate de emoţii negative. 1959). adoptă strategii ineficiente în faţa obstacolelor (Brockner. 1993. Conform acestei viziuni persoanele cu stima de sine scăzută posedă o palet ă largă de pattern-uri cognitive. 1989). au frecvent idei şi comportament suicidar (Harter. se mai numeşte stimă de sine necondiţionat ă. Brockner şi Frankel. afective. motivaţionale şi comportamentale defectuoase care duc spre o inadaptabilitate socială. Catalano şi Miller. 1995). 1984). 1993). În plus. Desigur. 1989. Fenomenologia stime de sine scazute La fel ca şi în cazul conceptualizării stimei de sine ridicate şi în cazul înţelegerii stimei de sine scăzute există opinii diferite. Pentru teoreticienii acestei orientări o persoană cu stima de sine ridicată se percepe ca fiind întotdeauna o fiinţă valoroasă. este mulţ umită de sine şi se respectă. O parte din cercetători împărtăşesc o viziune “sumbră” asupra persoanelor cu stima de sine scăzută. În plus. Conceptul despre sine al unor astfel de persoane este frecvent confuz. Sentimentele pozitive pe care le au astfel de persoane faţă de propria lor fiinţă sunt fondate pe convingerea valorii intrinseci a individului şi nu necesită să fie continuu validate sau promovate. acceptă cu uşurinţă feedback-urile negative despre propria persoană . atunci când intervin. “ăsta este mai bogat decât mine” etc. De-a lungul timpului s-au conturat două opinii majore asupra modului în care se manifestă stima de sine scăzută şi consecinţelor pe care le produce în funcţionarea psihologică şi personalitatea individului. stima de sine scăzută este implicată într-o serie de boli mintale care necesită intervenţie şi asistenţă psihoterapeutică (Leary. astfel de persoane au stiluri comportamentale orientate spre minimalizarea expunerii deficienţelor personale (Baumeister et al. În opinia unor cercetători mai “optimişti” persoanele care au stima de sine scăzută se caracterizează în primul rând prin faptul că sunt precauţi şi nesigur fără a fi neapărat inadaptaţi social. În acest sens stima de sine necondiţionată este foarte puţin influenţată de performanţa individului sau de procesul de comparaţie socială. incert şi mai curând neutru decât negativ (Baumeister. 43 .

Collins şi Schmidt. delincvenţi juvenili. 1993). doar atunci. Pelham ş i Krull. 1989.. 1990. 1990. she developed a model and instrumentation for sport confidence (the belief in one's ability to be successful in sport) in an attempt to provide a parsimonious operationalization of self-confidence in sport situations. La fel ca şi în secţiunea anterioară ne putem întreba care din cele două viziuni asupra persoanelor cu stima de sine scăzută este corectă? La această întrebare ne va putea ajuta să răspundem menţionarea faptului că studiile care ne prezintă persoanele cu stima de sine scăzuta ca fiind precauţi şi nesiguri (viziunea “optimistă”) s-au realizat preponderent pe loturi de studenţi în timp ce studiile care aderă la viziunea “sumbră” asupra persoanelor cu stima de sine scăzută au avut ca subiecţi copii. Tice. Borrowing heavily from Nicholls' and 44 . 1994. According to Vealey. Baumgardner. Studiile empirice indică faptul că persoanele cu stima de sine scăzut ă recunosc că posedă anumite aspecte pozitive ale eu-lui (Swann.Baumeister et al. În ansamblul lor. Wood et al. au ajuns să facă facultate. Therefore. Se poate întâmpla ca persoanele care. De asemenea. 1993). utilizează strategii eficiente de integrare socială. când se simt în siguranţă că o pot face (Brown. dincolo de faptul că au o stimă de sine scăzută. adolescenţi şi participanţi “speciali” (toxicomani. this model and instrumentation allow for more consistent predictions of behaviors across different sport situations. 1989) ş i se angajează în unele forme de protejare a eu-lui. este posibil ca. Relatia dintre stima de sine si sport. doar un număr redus de persoane cu o stimă de sine foarte scăzută să ajungă la inadaptare socială severă. însă. Blaine şi Crocker.. Valey a dezvoltat un model si Sport Confidence Vealey [87] was dissatisfied with the way self-efficacy and self-confidence had been operationalized in countless ways for every sport situation studied and noted that Harter's model of perceived competence was limited to children. Blaine şi Crocker. studiile menţionate mai sus demonstrează faptul că persoanele cu stima de sine scăzută nu sunt nişte inadaptaţi sociali care se detestă pe sine însuşi angajându-se inevitabil în comportamente auto-destructive. 1991. Campbell. clienţi ce urmau un tratament psihoterapeutic). 1988.

and (c) the Competitive Orientation Inventory (COl). is predicted to be the most important mediator of behavior.Bandura's theories. SC-state'. she developed an interactional. SC-trait and performance orientation are hypothesized to be positively related to internal attributions for performance. perceived performance rating. Even though athletes may pursue both of these goals. competitive orientation. Vealey Self-Confidence and Sports Perfonnance 287 [87] has used causal attributions for performance. Similarly to Bandura [5]. Vea1ey [87] developed three instruments to test the relationships represented in her conceptual model: (a) the Trait Sport-Confidence Inventory (TSCI). However. and also includes a competitive orientation construct to account for individual differences in defining success in sport. Performing well is similar in conceptualization to Nicholls' task ability orientation. Vealey recognized a need to include in her model a construct. Competitive orientation is a dispositional construct that indicates one's tendency to strive toward achieving a certain type of goal in sport that will demonstrate competence and success. sportspecific model of self-confidence in which sport confidence is conceptualized into trait (SC. Besides physical 45 . SCstate is hypothesized to be positively related to SC-trait and performance orientation and negatively related to outcome orientation. (b) the State Sport-Confidence Inventory (SSC!). Vealey considered the conceptual areas of competence deemed important to sport performance in developing the TSCI and SSCI instruments. as a way to operationalize success. and perceived success. and winning is similar to his ego-involved ability concept.trait) and state (SC-state) components. Measurement of Sport Confidence. SC-state represents the perceptions individuals have at a particular moment about their ability to be successful in sport. based on Nicholls' belief that success means different things to different individuals. performance rating. both SC-trait and competitive orientation are predicted to influence how athletes perceive factors within an objective sport situation and how they respond with certain SC-state levels. through successive sport experiences they may become performance oriented or outcome oriented [87]. Specifically. perceived past success. SC-trait represents the perceptions that individuals usually possess about their ability to be successful in sport. Although competitive orientation is not considered a primary construct in the model. SC-trait and competitive orientation are predicted to influence and be influenced by subjective outcomes. Both the TSCI and SSCI use a five-point Likert scale for respondents to compare their own self-confidence with the most self-confident athlete they know. Vealey selected (a) performing well and (b) winning as the goals upon which competitive orientations are based. in turn. and performance satisfaction as measures of subjective outcomes. performance satisfaction. Performance satisfaction would be what Bandura [5] considers an outcome expectation.

test-retest reliability. college. However. Vealey tested the construct validity of her model using 48 elite gymnasts who were participating in a national meet. The only results that supported her model were that SC-trait and competitive orientation were significant predictors of SC-state as well as of several subjective outcomes. Gould and his colleagues [38] used an intraindividual analysis in an attempt to correct for the previous inconsistent findings and still did not find 288 Feltz the predicted positive relationship between self-confidence and performance. she noted [86] that abilities such as performing under pressure and being able to make critical decisions were also necessary competencies for success in sport. 6]. or exercise self-confidence is warranted to assess how efficacy cognitions can be predictive of action across similar athletic activities. Research on the Sport Confidence Model. Her validation procedures included five phases of data collection involving 666 high school. self-confidence is thought of as the conceptual opposite of cognitive anxiety. athletic. that the use of domain-linked efficacy scales does not mean that one cannot assess generality of perceived capability. SSCI. In the CSAI-2. some measure of sport.2) [67] to measure self-confidence in sport situations. content validity. 69]. but one cannot extract the patterning of perceived self-efficacy from conglomerate omnibus tests" [6. The TSCI. One might argue that because one of the dimensions of self-efficacy is generality. 67. p. These findings are in accord with a growing body of evidence that the convenience gained by trait approaches is at the cost of explanatory and predictive power [5. which does not include anxiety in either the definition or the measuring devices. however. and adult athletes. self-confidence is viewed as a separate subcomponent of anxiety in addition to cognitive and perceived somatic anxiety. Researchers interested in sport confidence have also used the Competitive State Anxiety Inventory-2 (CSAI. Vealey considered the competency areas of sport in general in measuring sport confidence rather than conducting a conceptual analysis of each sport under investigation.ability. Bandura [6] points out. Contrary 46 . Specifically. and COl instruments demonstrated adequate item discrimination. and concurrent validity. No consistent pattern of results has emerged from using the CSAI-2 measure of self-confidence to predict performance [39. This is in opposition to Bandura's [4] view of self-efficacy. 372]. He states that "one can derive the degree of generality from multidomain scales. unlike Bandura's measurement of self-efficacy. Just because three factors were found in a factor analysis does not mean that confidence is a subcomponent of anxiety or that anxiety is a subcomponent of confidence. The only published research on the sport confidence model has been Vealey's own preliminary investigation and instrument development [87]. internal consistency.

as mentioned earlier. Vealey does not provide a rationale for instructing respondents to compare their self-confidence to that of the most self-confident athlete they know. The elite sample. For instance. effort expenditure. 65. which provides a measure that is especially relevant to the behavior being analyzed. This is a very important point that sport psychology researchers sometimes fail to recognize in their attempts to explain sport performance solely by psychological variables [30]. Bandura [1] contends that self-efficacy or confidence affects the choice of activities. Since people differ in 47 . The facts that the competition lasted for 2 days. However. precompetition SC-state did not predict performance. it does not consider specific sport contexts or assessments of those contexts in the microanalytic approach that will produce the most predictive power. using a small and homogeneous sample. an important area of self-confidence is one's perceived ability in making power plays (scoring when the opponents are short-handed). 29. whether high or low in ability. Vealey [86] also suggested that perhaps sport performance is too complex to be predicted by SC-state. effort expenditure.90]. Vealey proposed that these athletes would not admit to feelings of diffidence. also made it difficult to get accurate assessments of SC-state. However. as one might suspect. Those researchers in sport and exercise who have measured self-confidence in terms of how it has influenced the performance behaviors outlined by Bandura have found significant relationships [23.to her model. performance did predict postcompetition SC-state. and persistence. The explanations Vealey provided for SC-state's inability to predict performance were the elite nature of the sample. includes more than approach/avoidance behavior. however. measures that are tailored to the domain of functioning being studied have greater predictive power than general trait measures. 34. Criticisms of Sport Confidence.89. and the structure of the competition. nor did a significant correlation emerge between performance and SC-trait. As stated previously. A more heterogeneous group would have provided a better sample with which to test the hypothesized relationships within the model of sport confidence. Also. in regard to the measurement of sport confidence. it also includes skills. and vulnerability to stress and depression. was very homogeneous and high in reported self-confidence. Competitive sport performance. However. which lasted for 2 days. 25-27. makes it difficult to find any predictive relationships. persistence in a given activity. in ice hockey. Power play behavior can be assessed directly. the importance of this particular competition. In addition. and that sport confidence could not be assessed immediately prior to and throughout the competition. Vealey's measurement confidence represents an improvement over the physical self-efficacy scale [77] and Harter's physical subscale in that it assesses the generative capabilities necessary for successful performance in most sport situations.

In addition. however. This type of analysis would better test the necessity for including SC-trait and competitive orientation in the model. a larger sample size is needed for any multivariate analysis. depending on whom they happen to select for comparison. how one perceives success in one situation may be different from how one perceives it in another.and genderappropriate athlete in terms of sport confidence. A dispositional competitive orientation is not needed. Should the comparison athlete be one the respondent knows personally or a professional that the respondent reads about in the newspaper? Perhaps less variable results would occur if respondents were instructed to make comparisons to an age. The necessity for including SC-trait in the sport confidence model could be questioned. Determining the important sources of SC-state may be more fruitful than assessing athletes' dispositional self-confidence. since the only variable it predicts is SC-state and is therefore redundant. Vealey included the construct of competitive orientation in the model as a way to operationalize individual perceptions of success. such a rating procedure can create considerable unsystematic variance. 48 .terms of the athletes they know. inclusion of the concept of competitive orientation could be called into question. Subjects could appear high or low in confidence. The definition of success may be situationally specific. In addition. To test fully the network of relationships hypothesized in the sport confidence model. In using the self-efficacy measurement approach. this would have necessitated a larger sample. even without a path analysis. However. the questions can be structured to assess comparative confidence (how confident are you that you can beat your opponent?) and/or individual performance-oriented confidence (how confident are you that you can improve your last performance?). a path analysis or causal modeling should have been conducted.

49 .

50 .