You are on page 1of 13

TRANSFORMAREA LIBERALĂ A ROMÂNIEI

1. După mai bine de un deceniu de la evenimentele din Decembrie 1989, România se află la o
răscruce. În noiembrie vom intra în NATO. Importanţa acestui moment este desigur uriaşă.
Urmările sale benefice nu pot fi subestimate. Pe 21 noiembrie 2002 vom descoperi însă că în
jurul nostru nu se va fi schimbat nimic. Ţara va fi la fel de săracă, la fel de înapoiată, la fel de
prost guvernată şi cu restricţii tot mai importante în alegerile sale; ne vom confrunta cu aceleaşi
realităţi economice şi sociale care ne îndreaptă, mai degrabă, spre periferia lumii dezvoltate; vom
avea de a face cu aceleaşi instituţii politice şi administrative slabe, incoerente, incapabile să
dezvolte ţeluri naţionale proprii şi să deschidă drumul modernizării. În toamna anului 2002,
România nu va mai putea amâna abordarea celei mai importante probleme interne:
propria sa construcţie.
2. România a pierdut anii ’90. Noi toţi am trăit deceniul de după ’89 cu speranţa mărturisită că
eforturile noastre au un sens, o direcţie. Dacă tragem linie şi adunăm, astăzi trebuie să
înfruntăm adevărul grav că reformele post-comuniste au eşuat. În cărţile noastre de istorie,
anii ’90 vor purta povara acestei ratări care a prăbuşit, rând pe rând, aproape toate speranţele pe
care le-a întemeiat 1989. Urmele acestui adevăr sunt astăzi adânc întipărite în starea naţiunii
noastre.
După mai bine de zece ani de reforme rău croite şi încă şi mai rău puse în practică, chiar de
contra-reforme, România a dobândit toate trăsăturile subdezvoltării: o economie de piaţă
nefuncţională, incapabilă să susţină modelul unei societăţi libere şi civilizate; un sistem politic
care nu asigură decât acreditarea din ce în ce mai slabă a autorităţii celor care guvernează, un
mecanism de guvernare a cărui singură funcţie performantă este alocarea resurselor disponibile
în favoarea persoanelor, clanurilor şi a clientelei de partid. Infrastructura economică şi serviciile
sociale, de la sănătate şi învăţământ la transporturi şi servicii în favoarea persoanei şi a
comunităţilor sunt în stare de şoc, incapabile să se susţină. În locul unui proces de
reconstrucţie, bazat pe principiile capitalismului modern, România continuă să fie doar
terenul viran unde clanurile de partid îşi dispută cu ferocitate părţi dezmembrate din
capitalul fostei societăţi socialiste. În locul unui spaţiu politic al dezbaterii şi alegerii soluţiilor,
România este în continuare prizoniera influenţei nefaste a structurilor de autoritate şi dependenţă
generate de birocraţia-partidului stat şi de instituţiile de putere care-i sunt subordonate. În locul
iniţiativei şi al descentralizării, tronează supercentralismul şi dominaţia birocraţiei de stat.
3. Semnul cel mai clar al falimentului “reformelor” întreprinse în cursul anilor ’90 şi la începutul
acestui deceniu este chiar incapacitatea de a construi un sector privat capabil să se dezvolte şi să
producă dezvoltare. A fost subminat astfel cel mai important mecanism de creştere şi
modernizare de care putea dispune România. Theodor Stolojan sublinia, acum câţiva ani, că
declinul nostru economic s-a consumat în ciuda celor trei tendinţe pozitive ale deceniului la nivel
mondial - preţul petrolului, cererea sporită de importuri şi costul mic al capitalului. Înapoierea
economică generează şi este însoţită de înapoierea socială şi culturală. Iar aceasta va reprezenta
un pericol chiar mai mare pentru societatea românească decât înapoierea economică. Degradarea
socială şi culturală pe care o suferim acum ameninţă capacitatea noastră de a mai începe şi duce
la bun sfârşit procese de modernizare.
Totuşi, cel mai mare pericol este legat, la acest început de secol, de continuarea tranziţiei şi a
reformelor de până acum. Deja, decalajul economic, social şi cultural care ne desparte de lumea
dezvoltată a crescut la un nivel la care recuperarea sa în viitor a devenit problematică.
4. Aproape nimeni nu mai crede astăzi că România îşi mai poate schimba cursul. Că putem alege
un drum. Că putem începe cu adevărat să construim. Că avem o şansă. Şi mai ales că ceea ce va

care să creeze o altă formă de organizare a vieţii noastre sociale şi alte coordonate pentru funcţionarea instituţiilor noastre. care să stimuleze dezbaterea de care cred că avem atâta nevoie. Reconstrucţia şcolii trebuie să devină o prioritate a politicilor guvernamentale. ale cetăţeanului. de un nou curs. de la capăt. ci un răspuns posibil la întrebările momentului. Oamenii au nevoie să creadă în viitorul lor. Iar pentru aceasta avem nevoie de o nouă direcţie. pur şi simplu. Înfăţişarea României de mâine trebuie să fie alegerea noastră şi creaţia noastră – rezultatul unor obiective de dezvoltare care se decid la Bucureşti. cu o credinţă nouă în destinul ţării noastre şi înţelegând. şi de schimbarea viziunii pe care o avem asupra dezvoltării. “Prin noi înşine” înseamnă astăzi că reconstrucţia nu poate rezulta. Singura perspectivă care poate duce România mai departe este cea liberală. Resursa cea mai importantă a reconstrucţiei societăţii româneşti este educaţia. În cele ce urmează. instituţiile statului şi economia. Acesta nu este în nici un caz un program politic. încerc să enumăr câteva priorităţi şi concepte în funcţie de care cred că trebuie construite politicile şi mesajul liberal. Ea nu se poate realiza. că noi purtăm răspunderea pentru proiectul reconstrucţiei şi pentru realizarea lui. Aici văd eu rostul PNL. în 10 ani. Aplicarea coerentă a unor politici liberale de stimulare a creşterii economice este posibilă şi necesară astăzi. în raport cu statul şi administraţia. Ceea ce înseamnă cunoştinţe. Ca să se ajungă la o astfel de creştere este nevoie nu numai de schimbări structurale în economie. XXI. Un curs care să elibereze potenţialul economiei româneşti şi să înlăture condiţiile care menţin oamenii în stare de dependenţă şi neputinţă faţă de administraţie. Politicile care o produc trebuie schimbate. faţă de stat. Reconstrucţia României presupune politici noi. noi priorităţi şi noi criterii derivate din: 1) preeminenţa intereselor persoanei. 5. să-i facă pe români compatibili cu ceilalţi europeni. cu mijloace noi. “Tranziţia” spre sărăcie şi subdezvoltare trebuie oprită. şi 2) cerinţele organizării sistemului producţiei naţionale ca economie modernă de piaţă. Avem nevoie de un nou PNL. de ceea ce facem sau nu facem la noi acasă. în primul rând private. Fără credinţa în viitor şi fără o prefigurare clară a lui nu se poate face mare lucru. materializată în schimbări radicale în conţinutul educaţiei şi în ponderea resurselor alocate educaţiei. România are nevoie de o creştere economică de peste 10% pe an. Nu putem crea o altfel de societate fără oameni mai bine pregătiţi. însă. Iar primul pas în această direcţie trebuie să fie acela de a ne întoarce către problemele reale ale societăţii româneşti la începutul sec.deveni această ţară depinde de noi. Reconstrucţia trebuie începută cu domeniile care formeză nucleul funcţional al societăţii: educaţia. ci şi de crearea unei alte baze a economiei româneşti. Este acest obiectiv realizabil? Am convingerea că da. în multe privinţe. de politici capabile să genereze în societatea românescă mecanisme pentru dezvoltarea durabilă. înainte de toate. RECONSTRUCŢIA ŞCOLII 7. decât beneficiind de resursele şi şansele integrării României în spaţiul euro-atlantic. Dar pentru a-şi asuma o asemenea sarcină. din propuneri şi soluţii importate sau din acorduri externe. Să o reconstruim luând-o. dar mai ales alfel pregătiţi decât până acum. Cu idei noi. Trebuie să începem să reconstruim România. o creştere economică care. 6. dimensiunea europeană a reconstrucţiei ţării. cei care trăim acum. PNL trebuie să se schimbe din temelii. Un curs care să definească într-un mod diferit centrele de interes ale politicilor pe care le propune. 1 . domeniile noi şi industriile inovative. Avem nevoie de politici bazate pe noi valori. deprinderi şi motivaţie pentru: o economie capitalistă modernă.

şomerii sunt practic îndemnaţi să nu muncească. dintr-o instituţie cu randament redus şi prost gestionată. Monopolul educaţional al statului ridică probleme mai grave decât cel economic. incapabili a se adapta cerinţelor de pe piaţă. e) Mitul justiţiei sociale impuse – în prezent există credinţa că statul este cel care împarte “bucăţi” echitabile dintr-o aşa-zisă “prăjitură naţională”. Pentru o ţară aflată în situaţia României. lipsa de iniţiativă şi o educaţie lipsită de finalitate practică. sistemul şcolii va reproduce în continuare dependenţa de stat. 10. creând astfel premisele dreptului fundamental de a alege. crearea şi menţinerea locurilor de muncă depinde numai de creşterea economică reflectată prin creşterea PIB. printr-o legislaţie extrem de permisivă. determină atitudinea faţă de muncă în România actuală. a unei anumite combinaţii de abilităţi. 9. c) mitul guvernului providenţial. Cu alte cuvinte acele îndeletniciri care sunt mai cerute şi sunt prestate profesionist vor fi plătite mai bine. părintele) şi pe concurenţa dintre furnizori (şcolile). sistemul liberal al bonurilor pentru învăţământ imaginat de Milton Friedman este soluţia de corectare radicală a situaţiei actuale. Trebuie să scăpăm pentru totdeauna de “munca în zadar”. dominat de stat. Salariul minim se vrea a fi un instrument prin care li se asigură supravieţuirea unor lucrători cu abilităţi scăzute. Occidentalul este convins că se poate îmbogăţi doar în măsura în care se îmbogăţesc şi cei din jurul său. însă. într-un real instrument de asistenţă în formarea tineretului.8. la o societate deschisă care generează oportunităţi. are dreptul să primească o slujbă de la stat (cu corelativul că. al cărei principiu esenţial se bazează pe suveranitatea consumatorului (în cazul nostru. În realitate. Pentru ca demersul descris mai sus să aibă însă rezultate. eliberează competiţia ce va duce la o cu totul altă calitate a educaţiei. În plus. In viziunea liberală doua concepte sunt fundamentale: conceptul de piaţă şi cel de muncă. O piaţă liberă a muncii nu poate fi creată fără o piaţă liberă a serviciilor de educaţie. b) mitul îmbogăţirii pe seama altora: în continuare există la noi impresia că îmbogăţirea este un fenomen individual. Fără schimbare. de “aflatul în treabă” – dupa cum zicea Petre Ţuţea. şi. Transferarea coordonării învăţământului de la administraţia centrală la cele locale şi stabilirea curriculumului de către şcolile însele sunt doar două dintre măsurile imediat necesare pentru a transforma sistemul educaţional actual. indiferent de pregătirea personală. 11. produs în detrimentul societăţii. indiferent de evoluţia abilităţilor sale. favorizează comportamentele individuale şi încurajează iniţiativa. împreună. a) mitul muncii în sine: oamenii cred că trebuie plătiţi pentru orice muncă. În realitate. are dreptul să o păstreze în orice condiţii). Românul vede îmbogăţirea să ca pe un semn sigur că vecinul va sărăci. De prea multă vreme se trăieşte în România cu impresia că educaţia face parte dintre acele servicii “publice” care pot fi oferite şi gestionate în exclusivitate de către stat. este cel mai bun mijloc de lupta împotriva sărăciei. furnizor de slujbe sau de ajutor de şomaj în lipsa acestora: românul crede că. El presuune ca statul să finanţeze elevii şi nu şcolile. Acest mit roade întreaga societate românească. Deplasarea acestui concept de la un sistem de redistribuire. un om angajat în activităţi productive ar trebui plătit doar dacă prestează un serviciu util. d) Mitul salariului minim ca instrument de luptă contra sărăciei – într-o economie sănătoasă cererea şi oferta determină preţul unui anumit tip de muncă. o măsură la fel de importantă o reprezintă liberalizarea pieţei muncii şi reformularea credinţelor care. În viziunea liberală reconstrucţia pieţelor va atrage după sine o restructurare a 2 . Viziunea liberală propune crearea unei “pieţe a învăţământului” care să funcţioneze după bunele uzanţe ale unei pieţe libere.

ordinea publică. accentuând în special dreptul proprietăţii sacre şi inviolabile (principiu statutat în Constituţia din 1866) şi dreptul schimbului comercial (cu componenta sa internaţională materializată în limitarea dreptului statului de a impozita importurile şi exporturile). În acest fel. apărarea de efectele calamităţilor. În cazul instituţiilor publice ele conduc la descentralizare administrativă. Noi. creşterea fiscalităţii. iar cetăţeanul are conştiinţa implicării sale în actul decizional. abuzul funcţiei publice. în general toate bunurile şi serviciile care. Aceasta înseamnă retragerea statului din economie.minimal în sensul că se retrage din economie. creând un mediu de afaceri transparent şi dinamic. Totodată. într-o măsură cât mai mare posibil. 13. Ţinta proiectului liberal este reconstrucţia statului. avem datoria să redeschidem dezbaterea despre statul minimal versus statul birocratic centralist . necesitatea controlului direct al cetăţenilor asupra funcţiilor publice (cum este ordinea publică de exemplu) implică principiul că poziţiile de conducere la nivel local trebuie să fie elective. punând accentul pe garantarea drepturilor şi libertăţilor individuale şi pe contractul social. odată vândute sau acordate. clar şi flexibil. dezechilibrele care se produc au ca rezultat inevitabil birocratizarea. Experienţa societăţilor dezvoltate pe principii liberale demonstrează că gradul de implicare a oamenilor şi libertatea lor economică se află întro relaţie directă cu capacitatea de expansiune economică a ţării respective. aparţin. Într-un stat în care nu se respectă principiile liberalismului. el este puternic dacă asigură independenţa justiţiei şi impune reguli simple şi clare. Acest sistem duce la descurajarea 3 . fiscală şi bugetară. deciziile privind definirea şi cuantificarea nevoilor publice sunt coborâte. Rolul politicilor guvernamentale este acela de a crea mijloacele şi motivaţia pentru comportamente care susţin competiţia. Polinuclearitatea şi minimalismul sunt concepte care vor contribui esenţial la validarea modalităţilor de organizare a structurilor de putere în stat.comportamentelor şi realocarea eficientă a resurselor. eliberarea proprietăţii de stat şi diminuarea capacităţii administraţiei de a aloca resurse. formându-şi “apendice cancerigene” de supra şi super reglementare care au adus mai toate structurile societăţii româneşti actuale sub controlul unui stat centralist şi hiperbirocratic. cât şi al statelor. Astăzi. în anii care au urmat. corupţia. iniţiativa şi recompensează eficienţa muncii utile. sau de care beneficiază un număr nedeterminabil de indivizi. limitându-se la rolul de arbitru atât în ceea ce priveşte relaţiile economice cât şi relaţiile între cetăţeni. RECONSTRUCŢIA INSTITUŢIONALĂ 12. 15. în ansamblul ei. dereglementează şi de-birocratizează fără să încerce să facă politici sectoriale şi lăsând economia să se dezvolte singură fără încurajări. unde cetăţeanul poate avea un control mult mai direct asupra lor. Acestea sunt: apărarea. Atunci când statul tratează impozitele ca principală sursă de venit rezultatele pot fi catastrofale. 14. fragilul cadru instituţional democratic creat a proliferat în formule puţin viabile. liberalii. Într-un sistem liberal “Autorităţile publice stimulează progresul economic doar dacă protejează libertăţile indivizilor şi se mărginesc la asigurarea bunurilor şi serviciilor care nu pot fi obţinute pe piaţă”. la nivelul comunităţii locale. Ca arbitru. descentralizează. În acelaşi timp este necesară întărirea funcţiilor specifice statului de drept şi consolidarea principiului separării şi controlului reciproc al puterilor în stat. Dacă imediat dupa alegerile din 1990 s-au adoptat o serie de măsuri care au dat o lovitură puternică sistemului de conducere socialist. atât la nivelul corporaţiilor. Acesta este principiul liberal al statului minimal în economie şi maximal ca stat de drept. Pentru a se asigura o bază constituţională nevoii de dereglementare şi delegare este necesară instituirea unui alt cadru simplu. susţineri sau protecţionisme. polinuclearitatea şi echilibrul dinamic s-au dovedit a fi principiile esenţiale. Responsabilitatea funcţiilor publice este resimţită astfel mult mai acut.

Sistemul de dezbatere va fi cel specific parlamentului englez. structura executivului va fi stabilită prin Constituţie. Pentru asigurarea stabilităţii. puterea executivă centrală va fi în termeni extrem de simpli şi coerenţi executivă. în cazuri excepţionale. s-a evidenţiat într-un fel. Parlamentul se va exprima asupra Constituţiei. Încă de la Magna Carta. în timp ce comisiile de specialitate vor vota articolele. Astfel. reprezentanţii din cele două camere vor fi aleşi în sistem uninominal – în cazul senatorilor. executivul şi cetăţenii deţin puterea legislativă în această ordine şi tot în această ordine uzează de ea. la reducerea formării capitalului şi scăderea productivitatii muncii. Executivul. a. Ele vor decide asupra repartiţiei veniturilor pe domeniile care le revin în mod exclusiv. legilor organice şi Legii bugetului. În acest fel. cu rezultatul că Parlamentul. fiecare având în subordinea sa o serie de secretariate cu domenii de activitate bine definite. consiliile locale. politicii externe şi justiţiei. adică împărţind prerogativele legislative cu Parlamentul şi emiţând un volum incredibil de ordonanţe de urgenţă şi ordonanţe simple. Scopul unei guvernări liberale este tocmai limitarea exceselor şi ingerinţelor guvernării. nu va putea fi modificată decât prin modificarea Constituţiei şi va contine şapte ministere: de externe. camerele votând doar principiul legii. şi prin sistemul uninominal pe listă unică de partid. (din cadrul căreia sunt desemnaţi cei care obţin cele mai multe voturi). mergându-se. în 1215. cu două lecturi. Tot consiliile judeţene şi locale vor stabili şi modul de alocare a resurselor constituite prin impozitele care li se cuvin. de aceea. Parlamentul. indiferent de cât de evidentă este soluţia. autorităţile vor încerca pe cât posibil să dezvolte sistemul local al economiei de piaţă privatizând. concepând proprii proiecte de dezvoltare 4 . 17. a mijloacelor de informare şi a unei anumite structuri psihologice necesare deciziei politice obiective şi argumentate duc. precum şi asupra nivelului impozitelor care prin lege sunt în competenţa lor. se evita deficienţele unui sistem în care lipsa educaţiei politice. a efortului de a munci. respectiv. şi tot mai mult acolo unde nu ar trebui să se găsească. suveranul şi statul trebuie să aibă o putere limitată dar. După 1990. 16. de interne. un sistem complet nou de impozite şi taxe. la popularea camerelor Parlamentului cu “imagini televizate”. dar în sensul ca va asigura adaptarea la o realitate extrem de dinamică a sistemului de norme ce reglementează viaţa comunitară. Proiectul liberal de reconstrucţie a statului presupune. La nivel local. este atotputernic din punct de vedere legislativ. prin ambele camere. finanţelor şi patrimoniului. cu un aparat birocratic redus şi care se va ocupa doar de administrarea domeniilor asupra cărora cetăţenii au renunţat în favoarea statului prin Constituţie. Pentru a asigura eficacitatea acestui sistem. şi asupra restului legilor prin Camera Deptutaţilor exclusiv. (i) În acest nou model. pe principiul delegării de atribuţii şi simplificării sistemului legislativ. prin licitaţie. extrem de frecvent. al economiei. Parlamentul bicameral va fi principala putere legislativă a statului de drept. Puterea legislativă este actualmente centralizată tot mai mult. conceptul că regele. majoritatea guvernelor au condus după principiul “revoluţiei continue”. al justiţiei. nu există încă în “centralismul democratic” practicat astăzi în România conştiinţa nevoii descentralizării procesului legislativ. al apărarii.iniţiativei. prin cele două camere ale sale. Structura executivului trebuie să fie simplă şi eficientă. însă. cele judeţene. (ii) Consiliile judeţene şi locale vor avea atribuţii legislative în toate domeniile cu excepţia apărării naţionale. în cazul deputaţilor. serviciile publice locale. În modelul liberal. În modelul liberal vor avea atribuţii legislative Parlamentul.

Estonia. România are nevoie de o reconstrucţie economică liberală. Polonia. prin prisma organizatorică şi financiară. puternice în care eficienţa afacerilor să se îmbine cu rigoarea. sportul şi cultura). România înregistrează în continuare nivele extrem de scăzute ale creşterii economice. să atragă o secţiune tânără a populaţiei către magistratură şi să înceapă procesul de dereglementare atât de necesar în acest moment când. cu responsabilitatea socială corporatistă. Toate guvernările de până acum au ca model explicit sau implicit soluţii etatiste. În prezent. 21. sănătatea. ci şi multiplicarea oportunităţilor şi beneficiilor sociale. reuşeau să influenţeze şi să răstoarne decizii economice fundamentale. au reuşit să dea câteva lovituri ireversibile sistemului şi proprietăţii socialiste prin diverse legi (Legea societăţilor comerciale. Legea fondului funciar. preluând câteva dintre atribuţiile actuale ale guvernului (poliţia locală. proiectul liberal de structură instituţională are ca finalitate reconstrucţia statului. practicând un lobby puternic la nivel de partid. respectul faţă de lege. autorităţile zbătându-se între conştiinţa nevoii unei reforme de tip terapie de şoc şi teama iscării unei mişcări de rezistenţă politică sau socială. Noua structură a Justiţiei va permite acesteia. contribuabil şi consumator.locală. fiind. beneficiind de 60% din veniturile fiscale ale statului din zona respectivă şi. în condiţiile în care. Situaţia în 2002 arată că. în ciuda formulărilor unor programe economice la instalarea fiecărui guvern în parte. din acest motiv. creşterea calităţilor serviciilor asigurate de stat. doar pe o poziţie ce aparţine contingentului secund. Ungaria. Republica Cehă. de drept. ea este o “rudă săracă”. 20. România a înregistrat o involuţie clasându-se. deşi este una dintre cele mai populate ţări şi deţine o economie semnificativă. au acutizat criza de soluţii economice viabile. Ele au fost marcate de frica consecinţelor sociale ale reformelor. 5 . având posibilitatea de a emite obligaţiuni municipale. Rezultatul politicilor menite să susţină dezvoltarea capitalistă este nu doar creşterea economică. Slovenia. numărul de hoţi şi bandiţi trebuie să fie extrem de mare având în vedere volumul impresionant de legi. singura capabilă să pună capăt consecinţelor nefaste ale celor 12 ani de guvernare ineficientă a României. din păcate. educaţia. Proiectul liberal îşi propune să reinstaureze Justiţia ca putere în stat. România are nevoie de politici capitaliste clare. Dar. In concluzie. conform maximei lui Lao-Tse “Cu cât este mai mare numărul legilor şi normelor cu atât vor exista mai mulţi hoţi şi bandiţi”. administraţie responsabilă faţă de cetăţean. între ţările foste socialiste din Europa Centrală şi de Sud-Est. Legea investiţiilor străine. în vreme ce vecinele sale imediate sau mai îndepartate. PIB şi puterii de cumpărare (comparativ cu vecinii săi şi media pentru UE). Principiile acestei reconstrucţii sunt: prioritatea intereselor persoanei ca cetăţean. privatizării. Inconsecvenţa şi mimetismul au ruinat orice iniţiativă benefică. 18. începând cu guvernul Roman în 1990. Situaţia prezentă este cel puţin bizară avându-se în vedere faptul că mai toate aceste ţări au pornit de la nivele aproximativ egale şi au ajuns la rezultate complet diferite. dar continuă să ocupe poziţii fruntaşe în topul ţărilor cu hiperinflaţie şi corupţie galopantă. ca mijloace şi finalitate. în momentul actual. şi acutizarea fenomenului corupţiei prin crearea de cercuri clientelare care. doar o “autoritate” şi nu o putere. debirocratizarea instituţiilor publice. Letonia sau Lituania sunt privite ca ţări în care economia de piaţă a început să funcţioneze şi care au o creştere economică sănătoasă. crearea mitului intervenţiei providenţiale a organismelor financiare internaţionale. defectul esenţial al acestor demersuri a fost că nu aveau un suport programatic coerent. pompierii. REFORMA ECONOMICĂ 19. alături de Ucraina şi Bulgaria. simplificarea procedurilor elective şi decizionale. creând premisele reformei. în afară de a-şi îndrepta imaginea şifonată de insuccesele răsunătoare din ultima vreme. conservatoare. centralist-birocratice. paşilor mărunţi sau contrareformei. Guverne succesive. Mai târziu. Au fost guvernări ale stagnării. etc) şi măsuri vizând privatizarea şi liberalizarea economiei.

Reconstrucţia liberală presupune un program propriu de transformare economică. se supun tiraniei nevoilor imediate. pregătite programele. atât la nivel central cât şi local. fără a privi către viitor. Autorităţile publice din România sunt motivate doar de atracţia câştigurilor imediate. creând o dependenţă nesănătoasă a statelor beneficiare. iar volumul de investiţii private directe extrem de larg a depăşit în eficienţă investiţiile suprastatale de tip FMI. Politicile liberale de stimulare a consumului. guvernele. mai ales. viteza şi creşterea în volum a tranzacţiilor monetare pe piaţa privată au început să marginalizeze eficienţa FMI. 24. Economiile care sunt flexibile înfloresc. Ceea ce este interesant este că nici o clipă după căderea regimului Ceauşescu nu s-a pus problema ca politicile impuse de FMI nu sunt un panaceu şi că ele pot funcţiona coerent doar în condiţiile în care sunt integrate în seturi de politici proprii. însă. Din nefericire pentru noii elevi ai vechiului Fond Monetar Internaţional.cu numai 16%). menite pe termen scurt. capitalul uman participă în medie cu 64%. iar capitalul fizic creat de om . capitalul natural cu 20%. nu au resursele care să le permită să trăiască mai bine şi. Unul dintre aspectele cele mai evidente ale slăbiciunii procesului de transformare economică este concentrarea către satisfacerea nevoilor prezente. utilaje. iar nu pe câteva reguli impuse birocratic. veniturile comunitare sunt distribuite politic. cetăţenii duc povara impozitelor. Perioada scursă după 1989 a demonstrat incapacitatea de a reforma sistemul guvernamental. 23. să-şi manifeste iniţiativele. construcţii . În plus. Pe de o parte. Tebuie judecate cu multă atenţie pierderile şi câştigurile rezultate din suprapunerea acestor politici dar. Creşterea bogăţiei unei ţări se bazează pe atragerea de capital şi pe cresterea capitalului privat. în spatele imaginii publice. firmele se divizează pe centre de profit care sunt amplasate în toată lumea. Era producţiei de masă a trecut şi face acum parte din domeniul istoriei. Competiţia globală a adus un nou concept de creştere a acumulării de capital bazat în primul rând pe contribuţia capitalului uman şi a capitalului natural (în economiile dezvoltate. acesta are acum de luptat cu propriul său anacronism. 22. în ultimii. deşi nu au reuşit să determine creşterea economică a acestora (statisticile arată că ţările beneficiare de împrumuturi FMI înregistrează rate ale creşterii economice nesemnificative. sunt descrise mai pe larg în cele ce urmează. mijloacele şi oamenii capabili să producă adevarată schimbare. în orice caz.Un lucru este însa semnificativ: majoritatea românilor au dorit întotdeauna schimbarea în bine şi au fost conştienţi că ea este legată de o schimbare profundă de sistem. pe de altă parte. iar. Astfel. pasul accelerat al schimbărilor globale cere economiilor să fie adaptabile. sub presiunea diverselor grupuri de interese care susţin cele mai diferite „urgenţe”. Tot la capitolul “defecte” trebuie să mai notăm că. dublat de continuarea colaborării cu organisme de tip FMI. pentru a face faţă concurenţei tot mai acerbe.maşini. declanşată de integrarea pieţelor şi internaţionalizarea 6 . la formarea PIB. de acceptare temporară a deficitelor. bazate pe libertatea cât mai deplină de intreprindere. Prin urmare. în condiţiile în care sistemul monetar internaţional s-a modificat profund din 1944 (când se puneau bazele FMI). unele având chiar o tendinţă descrescătoare). Providenţialul FMI. în timp ce economiile neflexibile stagnează. s-au prelungit pe termene extrem de lungi. Nici una dintre forţele politice semnificative ale ţării nu avea. ani subjugarea completă a iniţiativelor economice naţionale recomandărilor instituţiilor financiare internaţionale. cuvântul de ordine al economiei moderne este "schimbarea continuă şi adaptarea permanentă la cerinţele specifice şi particulare ale consumatorilor”. cu neglijarea consecinţelor viitoare. iar. Succesul în dezvoltare stă în echilibrul dintre politicile care duc la atingerea acestui dublu ţel. împrumuturile FMI. clasa politică românească este datoare să dezbată în cunostinţă de cauză opţiunile care ne stau în faţă. de cele mai multe ori. Astfel. dar şi societatea în ansamblul ei. fără a deveni supuşii unor programe-tip care nu mai dau rezultate de mult.

În epoca post-industrială. Înţelegerea noului context economic şi evoluţia sa către secolul XXI arată că semnificaţia muncii s-a modificat faţă de cea a economiei revoluţiei industriale. ţările dezvoltate având deja economii de tipul celui de al treilea val şi cele aflate în tranziţie către cel de-al patrulea. în timp. cel puţin la ordinea zilei. iar revoluţia informaţională a determinat un nou criteriu de evaluare a valorii structurilor productive. libertatea schimbului. Pieţele contemporane. la limitarea cheltuielilor publice. de puterea tehnologiilor actuale şi mai ales de capacitatea de a intui evoluţia lor viitoare. Acumularea de capital – condiţie şi motor al relansării economiei româneşti 7 . Clasa politică a unei ţări subdezvoltate cum este România trebuie să se preocupe nu de cum putem evolua ci de cum putem face SALTUL. Politicile reconstrucţiei liberale. a economiilor din valul al 4-lea. cât şi de flexibilitatea. Flexibilitatea economiilor depinde atât de flexibilitatea structurilor instituţionale publice. materii prime. a. nu este schimbarea denumirii unor funcţii sau a vechilor aranjamente organizatorice. potrivit căreia procesele industriale pot fi descompuse în procese simple şi fundamentale. Timp de 200 de ani oamenii şi-au construit întreprinderile în jurul teoriei lui Adam Smith. Coerenţa este inţeleasă în sensul eficienţei maximale a structurilor şi a fluxurilor financiare create. ca principali factori de producţie pe care reuşea să-i combine. Astăzi. 25. Ele nu îşi mai pot stabili priorităţile decât în funcţie de oportunităţile căutate de investitori. Pentru a răspunde exigenţelor acestui nou context este necesar ca statul să se rezume doar la două pârghii de reglare economică (politica bugetară şi politica fiscală). Important. a distribui şi a aplica. strategic şi operaţional. ţinând seama de cerinţele pieţei globale de astăzi. muncă şi prin capitalul său. cunoaşterea. care să reproiecteze fundamental sistemul economico-social românesc. în secolul XXI valoarea unei societăţi comerciale va consta în capacitatea ei de a dobândi. ci cum vrem sa organizăm societatea acum. 26. concepte precum privatizarea să reducerea rolului statului sunt. procesul prin care trece economia românească nu poate fi decât unul de transformare radicală. nevoile tehnologice şi de consum cer schimbări foarte rapide. Adaptarea la contextul global presupune luarea în considerare a schimbărilor dramatice de la începutul secolului XXI. Acest deziderat nu ţine seama de limitări şi graniţe politice. a genera. Economiile de tipul revoluţiei industriale sunt caracteristice acum ţărilor în curs de dezvoltare şi subdezvoltate.economiei. dacă nu intrate în mentalitatea generală. în decizia privind evoluţia economică a societăţii. să se stabilească pentru perioada de dezvoltare iniţială un etalon monetar fix şi să se realizeze privatizarea privatizării. Acest postulat este valabil şi la nivelul ţărilor. adaptabilitatea şi capacitatea de inovare a firmelor. reducerea fiscalităţii şi dereglementare. companiile se bazează pe ideea de a ramifica aceste operaţii în procese coerente de afaceri. Acestea sunt cele trei direcţii fundamentale de stimulare a creşterii economice. Organizarea economică trebuie să conducă în aceste trei direcţii. Organizarea adaptată schimbărilor accelerate impune dezagrearea structurilor birocratice. din punct de vedere al profitului realizat. În acest context extrem de dinamic. teorie care a stat la baza specializării producţiei. pieţele concurenţiale şi stabilitatea monetară – sunt prezente în economia în chestiune. Dacă valoarea companiei tradiţionale se măsoară prin pământ. Statele se află în competiţie pentru a crea un mediu de afaceri stabil şi atractiv. Această tendinţă duce. în condiţiile în care principii economice de bază – proprietatea privată.

Ea coordonează acţiunile celor care economisesc şi care furnizează fonduri pieţei. trebuie sprijinită investiţia de capital românesc în străinătate. fără a avea în vedere starea specifică a societăţii şi economiei romnâneşti. stagnarea sau creşterea nesemnificativă a activităţilor economice. cât şi în sectorul de stat. Preluarea fără discernământ a unor politici impuse. reforma cadrului legislativ pentru a permite apariţia rapidă a societăţilor de consultanţă. cu acţiunile investitorilor care caută fonduri pentru a finanţa diferite activităţi de afaceri. la rândul lor.incapacitatea statului de a gestiona eficient resursele de care dispune. la nivelul corporaţiilor 8 . este unul dintre efectele benefice ale globalizării.Creşterea bogăţiei unei ţări se bazează atat pe atragerea capitalului extern cât şi a resurselor financiare interne. Fiscalitatea Actualul sistem fiscal se caracterizează prin: .austeritate forţată. Interesele politice înlocuiesc profitul aşteptat din investiţie ca bază pentru alocarea fondurilor iar când politicul înlocuieşte piaţa. bănci de investiţii. conjunctural sau permanent. Ea se manifestă. care vor intra sub incidenţa normelor CNVM. bunuri imobiliare. se aplică un set foarte diferit de criterii. Când fondurile de investiţii sunt alocate de către guvern şi nu de piaţă. Politicile liberale de încurajare a investiţiilor. riscă să ne arunce într-o stagnare cronică. impusă cetăţenilor şi societăţilor comerciale. De asemenea. de stimulare a consumului. statul va angaja şi mai mulţi birocraţi care să-i fugărească. . pentru credite etc). în primul rând. În acelaşi timp. Reconstrucţia economică liberală presupune regândirea sistemului fiscal. succesul lor fiind măsurat în capacitatea de a acoperi costul investiţiei propriu-zise prin valoarea producţiei adiţionale obţinute din investiţie. atât în sectorul privat. Aceste investiţii sunt.supradimensionare. Succesul în dezvoltare stă în echilibrul dintre politicile ce duc la atingerea acestui dublu ţel. mimetismul practicat de toate guvernele de până acum în adoptarea cadrului şi normelor economiei de piaţă. . b. Măsurile imediat necesare pentru stimularea dezvoltării pieţei de capital includ deschiderea pieţei către intermediarii internaţionali. şi nu pe câteva reguli impuse birocratic. Principiul care stă la baza unui sistem fiscal liberal este acela că statul. În caz contrar. Fără o piaţă de capital privată este practic imposibil să fie atrase fonduri şi să fie consecvent canalizate către proiecte creatoare de bogăţie. Atragerea de astfel de investiţii creatoare de bogăţie este rolul pieţei de capital (piaţa pentru acţiuni. în plan central şi local. nu poate lua de la cetăţenii săi decât atât cât aceştia sunt dispuşi în mod raţional să îi dea. şi mai ales fără a avea o viziune asupra scopului dezvoltării pe care ne-o propunem. de asigurare a libertăţii cât mai depline de întreprindere. proiectele de investiţii reduc adesea bogăţia în loc să o crească. iar alţii îşi vor consuma energia găsind căi de a nu plăti. ca gestionar al nevoilor comunitare. generate de creşterea capitalului privat autohton. mult mai gravă decât crizele acute cu care ne-am confruntat până acum. Efectele sale se manifesta prin declinul. de acceptare temporară a deficitelor. Libertatea de a-ţi alege domiciliul fiscal. unii îşi vor transfera altundeva activităţile economice. Cu toate acestea. uneori. asigurarea stabilităţii şi profitabilităţii mediului de afaceri duc la acumularea rapidă de capital. Piaţa de capital este locul de întâlnire dintre bani şi idei. pentru a mări producţia pe termen lung este necesar să se investească pe termen scurt în producerea de maşini. Piaţa de capital Consumul este scopul oricărei producţii. menite să producă bogăţie. echipamente şi clădiri care să fie ulterior aplicate – ca resurse de capital – la producerea bunurilor de consum dorite.

În al doilea rând. (i) Veniturile bugetului public se vor acumula din impozite de stat. Este o decizie politică. sau pot profita de pe urma libertăţii de mişcare a capitalului. impozitele ridicate vor reduce activităţile productive. În mod previzibil. În al treilea rând. Guvernele care doresc să promoveze prosperitatea şi implicit să rezolve în mod real problemele sociale. finanţarea Poliţiei Naţionale. 1932) Există trei motive pentru care ratele marginale . prin transferul anumitor activităţi din apanajul guvernului în sarcina Consiliilor locale. însă.ale impozitului ridicat reduc producţia şi venitul. o dată ce accepta sistemul. Aceste impozite vor finanţa domenii strict stabilite (de exemplu. impozite locale. c. vor întârzia formarea capitalului şi vor încuraja utilizarea risipitoare a resurselor. a Justiţiei şi plata datoriei publice. Asistăm. supravieţuind din puţinul pe care îl pot colecta de la aceştia. În primul rând. în cazul impozitelor de stat se vor finanţa exclusiv funcţia externă. Aceasta afirmaţie nu înseamnă slăbirea pedepselor pentru cei care. venitul unei ţări care impune rate marginale ridicate ale impozitelor. Deci aceste impozite sunt excesive. ele se reflectă în fabrici care stau. şi impozitul pe capital. se străduie să menţină ratele impozitelor. şi în special ratele marginale ale impozitelor. va scădea sub potenţialul său. va menţine echilibrul bugetar şi reduce costul forţei de muncă. Scopul sistemului fiscal trebuie să fie acela de a atrage contribuabili şi a lărgi baza de impozitare. 19 oct.părţile de venit adiţional care sunt luate prin impozit . . ţinându-şi cetăţenii în starea de “iobăgie fiscală” caracteristică societăţii industriale.Franklin Roosevelt (la Pittsburg.şi al contribuabililor individuali bogaţi. Pe scurt. Fiscalitate şi bază de impozitare Coerciţia joacă un rol din ce în ce mai puţin important în asigurarea resurselor bugetare. Propuneri Un sistem fiscal adaptat realităţii româneşti actuale va aşeza ratele de impozitare în aşa fel încât să maximizeze veniturile statului şi să minimizeze efectele asupra activităţilor economice. la o “democratizare” a acestui fenomen în ţările avansate. reformarea şi finanţarea armatei. îl încalcă. Stabilitate monetară şi inflaţie – cazul băncii centrale în România 9 . la cote cât mai scăzute. de administrare a ordinii publice şi de administrare generală) şi vor fi stabilite pe principii de echitate orizontală şi verticală (acelaşi venit = acelaşi impozit. impozite directe (pe venitul persoanelor fizice şi pe venitul companiilor) şi indirecte (TVA şi accize). ratele ridicate ale impozitului descurajează efortul de a munci şi reduc eficienţa productivităţii muncii . va continua procesul de descentralizare prin plasarea a 60% din veniturile rezultate din impozite în gestiunea autorităţilor locale (astfel implicând contribuabilul în decizia de alocare a fondurilor) şi. Impozitele se plătesc din sudoarea fiecărui om care munceşte. Guvernele ţărilor sărace se pot izola. cu bunuri mai puţin dorite dar care sunt scutite de impozite. venituri mai mari = impozite mai mari). (ii) Cheltuielile multianuale ale bugetului de stat vor avea ca destinaţie exclusivă plata datoriei pe care statul o are faţă de persoanele pensionate anterior reformării sistemului de pensii. în ferme vândute pentru plata impozitelor şi în haite de oameni flămânzi care bat străzile căutând în zadar o slujbă. funcţia de distribuire a justiţiei. şi nu de a respinge. ratele marginale ridicate şi diferenţiate ale impozitelor încurajează indivizii să substituie bunurile mai dorite. dar care nu pot fi scutite de impozite. ratele ridicate ale impozitelor reduc atât nivelul cât şi eficienţa formării capitalului.

Privatizare şi restructurare economică Privatizarea nu mai este o tema de actualitate pe agenda publică din mai multe motive. România se apropie de pragul dezastrului economic dacă nu privatizează repede tot ceea ce a mai rămas din patrimoniul APAPS.epuizarea întreprinderilor de stat profitabile . datorate atât reglementărilor. cât şi aplicării lor defectuoase de către autoritatea care supraveghează. Nu există nici un mister în ceea ce priveşte cauza instabilităţii monetare. În condiţiile în care oferta este constată. judeţene sau comunale. de gradul la care se pot stabiliza cheltuielile publice şi liberaliza fiscalitatea. Ca şi în cazul altor mărfuri. şi stabilirea a două tipuri de bănci. făcând ca planificarea şi întreprinderea de proiecte de investiţii de capital să fie foarte riscante. Restructurarea sistemului financiar-bancar în România a stat încă de la începuturile procesului sub semnul mimetismului faţă de sistemele şi instituţiile vestului European. iar instituţiile financiare au fost croite pentru a descuraja acumularea. prin toate măsurile restrictive adoptate întârzie acest proces. Inflaţia subminează prosperitatea economică. care vor avea dreptul să funcţioneze doar la scara unui judeţ. deşi se prezintă ca susţinătoarea privatizării sistemului bancar. aceea de a păstra stabilitatea monetară). sau creşte într-un ritm lent şi previzibil. stimularea investiţiilor şi acumulării de capital nu va putea fi realizată în condiţiile de instabilitate monetară şi inflaţie existente încă în România.reacţii post-privatizare ale salariaţilor ostili restructurării şi eficientizării activităţii economice . În ciuda planurilor de privatizare ale sistemului bancar.Indiferent. printre care: . Pentru a stabiliza regimul monetar este vital ca România să îşi descentralizeze şi reformeze sistemul bancar. municipale. fiind obligată să sprijine politicile economice ale guvernului doar dacă nu subminează sarcina ei primordială. puterea de cumpărare a banilor va fi relativ stabilă. depolitizare şi asumarea răspunderii pentru menţinerea stabilităţii preţurilor (vezi cazul Bundesbank care este una dintre cele mai independente bănci din întreaga lume. protejată prin bariere la intrarea (ieşirea) din piaţă. stimularea acumulării de capital în sectorul privat de 4 ori mai productiv decât cel de stat devine prioritatea absolută a creşterii economice. Modele consacrate în vest au fost implementate fără discernământ într-o situaţie care nu avea nici o asemănare cu cea în care ele funcţionau. însă. pentru a autoriza şi supraveghea sistemul bancar. şi regionale. BNR continuă să domine sectorul şi. Obiectivul fundamental al reformei sistemului bancar propusă de către liberali este descentralizarea ca premisă a realizării segmentării reale prin competiţie a pieţei serviciilor bancare prin crearea unui Consiliu de Reglementare Bancară. Şi în acest moment sistemul bancar românesc are o structură oligopolistă. O bancă centrală poate acţiona în mod pozitiv asupra regimului monetar dacă îndeplineşte două condiţii esenţiale. Economia românească nu este capabilă să plătească preţul enorm al menţinerii în funcţiune a unor capacităţi productive nerentabile. care vor fi doar societăţi pe acţiuni. De ce este importantă pentru noi stabilitatea monetară? Pentru că legătura dintre o creştere monetară rapidă şi inflaţie este una dintre cele mai consecvente relaţii din întreaga ştiinţă economică. Economia românească făcea primii paşi pe calea acumulării reale de capital.compromisuri neprofitabile cu investitori neperformanţi În schimb. valoarea banilor este determinată de cerere şi de ofertă. 10 . d.

sindicate. serviciilor poştale şi de îmbunătăţiri funciare. este extrem de importantă eliminarea concepţiei care sa dovedit. fiind cele care alocă resursele. clientelă politică. Ineficienţa. mass mediei naţionale. Statul trebuie eliminat rapid din acest proces iar privatizarea trebuie realizată prin intermediul agenţilor privaţi. dar interesele birocraţiei în exploatarea în continuare a patrimoniului de stat au creat această falsă ţintă. Privatizarea şi restructurarea nu pot fi lăsate în seama statului. Expansiunea regională a factorilor economici performanţi România beneficiază de o conjunctură internaţională favorabilă pe care o poate fructifică în avantajul sau dacă ştie să o folosească. Democraţia politică a cărei construcţie a început după 1989 nu se poate maturiza fără o economie de piaţă funcţională şi performantă. de stimulare a mediului de afaceri. şi la noi. mărimea comisionului depinzând de rapiditatea privatizării şi de mărimea sumei încasate.În ceea ce priveşte restructurarea. În această abordare. şi în alte părţi. care caracterizează toate aceste domenii gestionate de către stat. mono-industriale a căror supravieţuire este legată de dezvoltarea unei economii libere. “In absenţa unor reguli constituţionale ferme. Se va folosi pe scară largă procedeul transformării datoriilor societăţilor comerciale în acţiuni iar fondurile obţinute din privatizarea societăţilor comerciale vor fi vărsate în Fonduri de Dezvoltare Regională menite a susţine proiecte de dezvoltare locală. politicienii sunt conduşi ca de o mână invizibilă către reflectarea punctelor de vedere ale grupurilor de interese speciale”. transporturilor. pseudo-investitori etc. acolo unde. g. Acesta este fenomenul cel mai nociv cu care se confruntă guvernarea în România. şi anume aceea ca statul se poate implica în restructurare. Rezolvarea acestor probleme este fundamentală pentru echilibrul social. e. vor fi victimele grupurilor de interese de diverse facturi. Susţinerea unor nuclee de dezvoltare în plan local România a moştenit o foarte grea problemă legată de discrepanţa între mediul rural şi cel urban. datorită dezvoltării intensive a industriei. dereglementate. Sute de manageri autohtoni sau de pseudoinvestitori străini încearcă să influenţeze decizia pentru a-şi apropria cât mai rapid ceva din ceea ce statul administrează. Jumatate din populaţie locuieşte la ţară. Limitarea influenţei cercurilor clientelare locale asupra distribuirii discreţionare a oportunităţilor. Trebuie să 11 . să investească şi să atragă capitaluri prin proiecte interne şi o politică expansionistă din punct de vedere economic şi financiar în Balcani. De asemenea. duce frecvent la fenomenul de supra-reglementare prin decrete şi politici bazate pe impozite precum la şi mai nociva slăbiciune cronică a autorităţilor care. f. serviciile deficitare şi lipsa opţiunilor pentru consumatori. actualul APAPS va deveni o mică echipă de negociere a pachetelor de mandate de privatizare către operatorii privaţi. grupurile de interese speciale vor folosi procesul democratic pentru a-I jefui pe contribuabili şi pe consumatori. nu s-a creat din punct de vedere al economiei aproape nimic în 50 de ani de socialism. costurile tot mai ridicate. cu intrări competitive şi opţiuni libere ale consumatorilor. concurenţiale. Alternativa o reprezintă pieţele deschise. în România există peste 100 de oraşe mici. Corelat modelul liberal propune un proces intens de dereglementare a monopolurilor de stat în domeniile energiei. Democraţia politică non-liberală practicată astăzi în România. ca fiind cu totul greşită. au un impact extraordinar asupra tuturor ramurilor economice şi asupra bunăstării cetăţenilor. Într-un stat centralist unde funcţionează regulile democraţiei majoritare. prin statul centralist.

de exercitare prin intermediul autorităţilor publice centrale şi locale a funcţiei protective. Consider că aducerea treptată la Bucureşti a centrului financiar al lumii balcanice trebuie să fie o prioritate pentru administraţie şi intreprinzătorii privaţi. în privinţa drepturilor contribuabililor săi. samd). capacitate de cooperare cu toate forţele politice care pot asuma proiectul. de adaptarea structurilor instituţionale propuse de reconstrucţia instituţională liberală. CONCLUZII 27. şi a funcţiei productive. Liberalizarea investiţiilor româneşti în exterior. nu neapărat occidental. prin simplificarea legislaţiei şi birocraţiei financiar-bancare. pentru care o importantă resursă pot fi fondurile acumulate prin privatizarea completă a administrării sistemului asigurărilor sociale. Cu cât mai scurt va fi timpul de atingere a acestui deziderat. 25% din forţa de muncă lucrează în sectorul privat având venituri de peste 2 ori mai mari decât venitul mediu din sectorul de stat. pentru învaţământ etc) Protecţia socială asigurată de către stat prin distribuţia forţată este generatoare de risipă şi corupţie. cei peste 60% din românii care doresc să aibă o afacere proprie. Ea nu poate fi decât o sursă de sărăcie cronică. doar pentru bunurile şi serviciile al căror preţ nu poate fi stabilit de către piaţă. 50% din cei care lucrează în sectorul de stat şi care ar vrea să treacă în sectorul privat. În termen mediu şi lung. receptivitate faţă de agenda reală a societăţii. Această discrepanţă între sectorul privat şi cel de stat este o altă ameninţare pentru echilibriul social. Ea nu poate fi corectată decât prin politici liberale de stimulare a consumului (impozitare scăzută a veniturilor – salariilor. scopul reconstrucţiei liberale trebuie să fie reducerea statului la rolul său esenţial. Singura soluţie. să construiască sprijinul politic şi social necesar. este tot creşterea economică. Stimularea consumului prin limitarea redistribuţiilor fortate. cu atât mai rapidă va fi dezvoltarea. să elaboreze în toate articulaţiile sale o viziune asupra reconstrucţiei României b. Aceasta este partea activă a societăţii româneşti. scăderea din venitul impozitabil a cheltuielilor pentru construirea de locuinţe. Realizarea unui asemenea proiect presupune un PNL capabil: a. Timpul depinde însă în cea mai mare măsură. Economia unei ţări nu este definită de mediile aritmetice care înseamnă indicatori macroeconomici sau indicatori sociali (salariu mediu.depaşim complexul provincial care ne face să stagnăm de decenii şi să începem să ne extindem în această zona în care există economii doritoare de infuzii de capital. Este imposibil ca aceşti oameni să nu aibă conştiinţa faptului că-i ţin în spate pe ceilalţi şi că nu este obligatoriu să fie aşa într-un mediu economic sănătos. Păstrarea actualului sistem nu înseamnă decât accentuarea discrepanţei între sectorul de stat şi cel privat. Astăzi există două Românii: o Românie privată şi o Românie etatistă. h. ceea ce presupune deschidere. venit pe cap de locuitor. şi nu numai aceştia ci şi peste 80% din tinerii care doresc să aibă o afacere proprie. Aceştia pot fi votanţii PNL. este de o importanţă mai mare decât legea investiţiilor directe pentru că orice ban investit în exterior se întoarce în interior cu profit. 12 .