Comentariu literar al poeziei „Plouă” de

Vasile Romanciuc
Titlul „Plouă” format numai dintr-un singur termen sugerează o
multitudine de idei în creierul omenesc și însuși acest minunat
fenomen asemeni unor raze de soare în formă lichidă.
În această poezie cu strofe de 6 versuri și rimă încrucișată cu unele
excepții e prezent motivul timpului, ce marchează o analiză în timp și
spațiu sugerează fragmentul „Și-a-ntinerit cetatea.../ Nu e nimic mai
nou ca Antichitatea”.
Un alt motiv prezent este cel al stropilor, deși sunt mărunți, atunci
cînd sunt o mulțime au o putere neasemuită, la fel ca în proverbul unde-i unul nu-i putere unde-s doi puterea creste.
Epitetul „plouă curat și sfînt” ce se repetă de 3 ori, accentuează
ideea că ploaia este cerul coborand spre pamant , fara ploaie , nu ar fi
viata. Acest fenomen face o vindecare fizica, emotionala, sau de alt fel.
Datorită ei „Mai verde e pădurea”.
Versurile „Stropii nu-s stropi, ci sînt/ Cuvinte de iubire.” sugerează
că atunci când plouă... cerul sărută pământul. Viata este ca un
curcubeu, ai nevoie atît de soare, cît și de ploaie , pentru a face sa îi
apară culorile.
Versul „Stropi blînzi rodesc lumini” accentuează ideea că viața nu
este despre cum supraviețuiești în furtună, ci despre cum dansezi în
ploaie.
După părerea mea, mesajul acestei poezii este că dacă îți dorești
un curcubeu , trebuie să suporți ploaia sau să te bucuri de ea, Alege.