You are on page 1of 2

Tema 11. Piaţa bursieră a Japoniei.

(4 ore)
11.3. Particularităţile pieţei primare, secundare şi a capitalului acţionar.
În 1989 centrul de cercetări Investor Responsibility Research Center (New
York) a cercetat piaţa acţiunilor din 9 ţări (S.U.A., Japonia, Germania, Franţa,
Marea Britanie, Italia, Canada, Austria şi Elveţia) ţinând cont de 4 indicatori:
divulgarea informaţiei corporative, dreptul de vot, informarea acţionarilor despre
petrecerea următoarei adunări şi votarea prin proxy. În acest context Japonia s-a
situat pe ultimul loc. Companiile japoneze prezintă dări de seamă semestrial şi nu
trimestrial. Adunarea Generală a Acţionarilor este o formalitate, acţionarii de bază
sunt corporaţiile şi nu persoanele fizice, iar acţiunile se folosesc n în scopuri
investiţionale, dar în scopuri strategice.
În S.U.A. principalii acţionari sunt persoanele fizice, care investesc în acţiuni
pentru dividende. Dacă compania scade partea dividendelor, acţionarii vor vinde
acţiunile, preţul lor va scădea, iar compania devine obiect al falimentării. De aceea
în S.U.A. în permanenţă persistă conflictul între interesele companiei şi cele ale
acţionarilor.
Spre deosebire de S.U.A., în Japonia principalii acţionari sunt corporaţiile.
Pentru o corporaţie cumpărarea unui pachet de acţiuni înseamnă, – modalitate de
obţinere a creditului, încheierea unui contract sau cumpărarea unei noi tehnologii.
De cele mai multe ori companiile cumpără acţiuni reciproc pentru a arăta că sunt în
relaţii de prietenie.
În acest caz dacă în S.U.A. acţionarul vinde acţiunile şi influenţează asupra
cursului lor, în Japonia acţionarul nu va întreprinde asemenea acţiuni dorind să
rămână în relaţii bune cu compania a cărei acţiuni deţine.
Această stare are ca bază specificul dezvoltării pieţei acţiunilor. Până la
ocupaţia americană existau holdingurile financiare în componenţa cărora intrau
instituţii industriale, comerciale şi financiare şi aparţineau unei familii. Piaţa de
capital japoneză tradiţională a apărut în Japonia dup al II Război Mondial, odată cu
aprobarea Legii privind Valorile Mobiliare şi Bursele din 1948 având ca suport
Legea cu privire la Valorile Mobiliare din 1933 din S.U.A.
După aprobarea acestei legi, aproximativ, 70% din acţionari erau persoane
fizice. Treptat lucrurile au evoluat în favoarea corporaţiilor şi în prezent 25% din
numărul acţiunilor înregistrate sunt deţinute de 6 grupe financiar-industriale.
Conform Legii Antimonopol din 1947, instituţiile nefinanciare activele cărora
sunt mai mari de 30 mlrd. ¥ nu pot deţinea mai multe acţiuni decât capitalul lor
propriu. La baza unei grupe financiar-industriale se află o bancă municipală care
nu poate deţine mai multe 10% din acţiunile unui emitent. Aceiaşi regulă este
valabilă şi pentru companiile de asigurări. În componenţa grupurilor financiarindustriale intră o companie de asigurări şi multe companii industriale şi

Trusturile deţin 4% din capitalul acţionar. cărora le revin 20% in capitalul acţionar al Japoniei. „Chrysler – 10% din „Mitsubishi”. Până în prezent majoritatea investitorilor străini deţin pachete importante în corporaţiile japoneze: „General Motors” deţine 40% d acţiunile „Isuzu”. care sunt companii fii ale băncilor municipale. În centrul corporaţiilor japoneze se află băncile comerciale. 6 bănci municipale şi 7 bănci de trust. „Ford” – 24% din „Mazda”. Majoritatea băncilor deţin un portofoliu solid de acţiuni. Companiile de asigurări deţin 16% din capitalul acţionar autohton. iar investitorii străini o cotă de 4%. Băncile municipale deţin 10% din capitalul acţionar al Japoniei. . însă majoritatea acţiunilor este concentrată în 3 bănci ale creditul pe termen lung.comerciale. iar băncile de trust 3%. Grupele financiar-industriale nu u la bază o companie de holding.