You are on page 1of 6

Mitropolitul Dosoftei

,, Acestu Dosofteiu mitropolit nu era om prostu de felul lui. Și era neam de mazîl; prè învățat,
multe limbi știè: elinește, lătinește, slovenește și altă adîncă carte și-nvățătură, deplin călugăr și
cucernic, și blînd ca un miel. În țara noastră pe-aceasta vreme nu este om ca acela.’’
Dimitrie Barilă, cunoscut mai ales pe numele monahal Dosoftei, a fost un cărturar
român, mitropolit al Moldovei, poet și traducător. Fiind un continuator al lui Varlaam, acesta a
preluat ideea introducerii limbii române în biserică. În 1665 a început să versifice Psaltirea,
tipărită la Uniev în Polonia, în 1673. Ajuns mitropolit al ţării sale, în 1671, Dosoftei i-a sprijinit
pe domnii Moldovei în lupta antiotomană; a fost nevoit în repetate rânduri să ia calea exilului (în
Polonia, în Rusia), murind departe de patria sa. Dorinţa mitropolitului Dosoftei a fost să facă
accesibiă cartea tuturor celor care vorbesc ,,într-această limbă pravoslavnică’’. În istoria
literaturii române şi în evoluţia ei, Dosoftei are un rol aparte fiind considerat primul poet cult. Pe
langă faptul că este considerat primul poet cult, acesta îndeplineşte şi rolul de ecleziast (autor de
opera literare, în afara celor propriu-zis bisericeşti). Aşadar, cel dintâi poet roman este un
traducător în versuri originale nu atât în conţinutul lor, cât în forma extrem de apropiată de ritmul
sprinten al celor folclorice.
În poemele liturgice ale lui Dosoftei s-a observat ritmul trohaic scurt, cu măsura de cinci-şase
silabe, ori cel mai amplu de şapte-opt silabe. Astfel, Dosoftei are dublul merit cultura: unul
pentru că a tâlmăcit sacrul în formele laice, iar celălalt pentru că a pus bazele poeziei naţionale.
Activitatea poetică a lui Dosoftei are rolul de dovedi un fapt care, până la dânsul, nu a fost
recunoscut, anume că şi în limba română se pot crea versuri şi se poate face literatură.
Versificarea acestuia a constituit un imbold în dezvoltarea literaturii artistice, dar şi a limbii
literare.
Psalmul 102 a lui Dosoftei
Pleacă-Ţi auzul spre mine
Şi-mi hii, Doamne, spre bine,
Şi la ce zî Te-oi striga-Te
Să-mi auzi de greutate,
Că-mi trec zilele ca fumul,
Oasele mi-s răci ca scrumul.
Ca neşte iarbă tăiată
Mi-este inema săcată.
Că stă uitată de mine
Ce-am gătat să mănânc pâne.
De suspinuri şi de jeale

Mi-am lipitu-mi os de piale,
De-s tocma cu pelecanul
Prin pustii petrec tot anul.
Şi ca corbul cel de noapte
Îmi petrec zilele toate,
Ca o vrabie rămasă
În sub straşină de casă...
Am mâncat pâne de zgură
Şi lacrimi în bătătură,
De Faţa mâniii Tale
Ce mi-ai dat de sus la vale.
Mi-s zilele trecătoare
De fug ca umbra de soare.

Psalmul 102 a lui Dosoftei este echivalentul psalmului 101 din Biblie: .Şi ca iarba cea tăiată Mi-iaste virtutea săcată.

15. osul meu s-a lipit de carnea mea.. auzi rugăciunea mea. de trecerea timpului si de necazurile care fac ca oasele să se transforme în . 26. Tudor Arghezi şi Lucian Blaga fiind doi dintre cei care au avut ca reper literature creştină. pământul l-ai întemeiat şi lucrul mâinilor Tale. 29. 8. că ridicându-mă eu. să dezlege pe fiii celor omorâţi. pleacă spre mine urechea Ta! 3. Asemănatu-m-am cu pelicanul din pustiu. 10. prin intermediul liricii populare se diminuează caracterul solemn al vorbirii cu Dumnezeu. Psalmul 102 al lui Dosoftei reia tema litaniilor lui David. 6. Iar Tu. 18. Unul dintre operele creionate de Tudor Arghezi este . 7.pelicanului’’ ce trăieşte în locuri izolate şi pustii (precum călugării). sunt cerurile. 11. Domnul din cer pe pământ a privit.corbului’’ croncănind a moarte şi cea a . că a venit vremea. Doamne. Că cenuşă am mâncat. Divinitatea este rugată să îşi plece auzul spre ruga celui care se simte împovărat de singurătate. 5. şi băutura mea cu plângere am amestecat-o. 23. Doamne. Că au iubit robii Tăi pietrele lui şi de ţărâna lui le va fi milă. Doamne. Toată ziua m-au ocărât vrăjmaşii mei şi cei ce mă lăudau. de zilele care trec risipindu-se precum . În orice zi Te voi chema.Ruga mea e fără cuvinte’’. . aşa cum monahul îşi găseşte mângâierea sufletească în chilia mănăstirii.vrabiei’’ zgribulite de sub streaşina casei. 13.. Ca să audă suspinul celor ferecaţi.. Psalmii lui David au contribuit ca inspiraţie pentru literatura modernă.1. m-ai surpat. că vremea este să-l miluieşti pe el. Că s-au stins ca fumul zilele mele şi oasele mele ca uscăciunea s-au făcut. degrabă auzi-mă! 4. Să nu întorci faţa Ta de la mine. Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor împuţina. Dosoftei decurge la trei imagini zoomorfe preluate din universal laic: cea a . că anii Tăi. 14. Din pricina urgiei Tale şi a mâniei Tale. Acelea vor pieri. 17. 25. De glasul suspinului meu.. 21. împotriva mea se jurau. Să se scrie acestea pentru neamul ce va să vină şi poporul ce se zideşte va lăuda pe Domnul. Fiii robilor Tăi vor locui pământul lor şi seminţia lor în veac va propăşi. Căutat-a spre rugăciunea celor smeriţi şi n-a dispreţuit cererea lor. în orice zi mă necăjesc. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele. iar Tu vei rămâne şi toţi ca o haină se vor învechi şi ca un veşmânt îi vei schimba şi se vor schimba. Dintru început Tu. Să vestească în Sion numele Domnului şi lauda Lui în Ierusalim.. ajuns-am ca bufniţa din dărâmături.fumul’’. 9. 24. în loc de pâine. Că va zidi Domnul Sionul şi se va arăta întru slava Sa. vei milui Sionul.. 20. 12.scrum’’. Când se vor aduna popoarele împreună şi împărăţiile ca să slujească Domnului. şi se vor teme neamurile de numele Domnului şi toţi împăraţii pământului de slava Ta. 19. Doamne. în veac rămâi şi pomenirea Ta din neam în neam. Rănită este inima mea şi s-a uscat ca iarba. Sculându-Te. sunt din neam în neam. Că a privit din înălţimea cea sfântă a Lui. Zilele mele ca umbra s-au plecat şi eu ca iarba m-am uscat. Privegheat-am şi am ajuns ca o pasăre singuratică pe acoperiş. 28. Zis-am către Dumnezeu în calea tăriei Lui: Vesteşte-mi puţinătatea zilelor mele. 27. că am uitat să-mi mănânc pâinea mea. a . 22. şi strigarea mea la Tine să ajungă! 2. 16.

Noapte. Doamne.Săgeata nopţii’’ reprezintă rugăciunea îndreptată cu stăruinţă către Dumnezeu în timpul nopţii.. Nimic ţi-aduc aminte. te gândesc. deschis ca şapte cupe. Ard către tine-ncet. Şi Lucian Blaga a folosit ca reper în scrierea unor opere. te-nchipui. Datorită stăruinţei îndelungate. Nici omul meu nu-i. ca un tăciune. ci primeşte o putere care îl face mai stăruitor în ruga sa. Pe un ştergar cu brâie de lumină. dar şi de dorinţă de cunoaştere a divinităţii de aceea rugăciunea reprezintă baza percepţiei sale. eul liric trăieşte o stare de reverenţă. Dospeşte sucul fructului Său cald? Ochiul mi-e viu. nu mi-e rugăciune. Aşteaptă o ivire din cristal. martor de smarald. psalmii lui David: Psalm . mi-e fără glas. Şi zilnic se-ntregeşte cu metal. Spune tu. Pentru ca mintea mea să poată să-nţeleagă Sunt. puterea mi-e întreagă Gătită masa pentru cină. Şi te scrutez prin albul tău vestmânt Rămâne pusă de la prânz. . Săgeata nopţii zilnic vârfu-şi rupe Şi cântul. În acest psalm. Nici rugăciunea. dar eul liric nu rămâne în starea de trudă. Nengenunchiată firii de pământ. poate.Ruga mea e fără cuvinte. prejmuit ca o grădină. Doamne. În care-anume floare şi tulpină Te caut mut. poate. În care paşte-un mânz. Nu-ţi cer nimic. Din veşnicia ta nu sunt măcar un ceas. de umilinţă. omenesc. Sufletul meu. trupul şi sufletul obosesc.

Mă dezbrac de trup ca de-o haină pe care-o laşï în drum. limbajul folosit de Tudor Arghezi şi de Lucian Blaga este mult mai artistic. Iată. dar ce era să fac? Când eram copil mă jucam cu tine şi-n închipuire te desfăceam cum desfaci o jucărie. O. de-acum ce mă fac? În mijlocul tău mă dezbrac. mi-ai vorbi. observându-se astfel o evoluţie a limbii române. cântările mi-au pierit. Nu numai limbajul este diferit. În cer te-ai închis ca-ntr-un coşciug. Apoi sălbăticia mi-a crescut. din pământ ori din poveste mi-ai vorbi. în foc. eul liric străbate o stare sufletească demoralizată datorită tăcerii lui Dumnezu. arată-te. De-acolo unde eşti. Neîncrederea şi îndoiala îşi fac loc în viaţa lui lăsându -l pradă incertitudinii că Dumnezeu îi primeşte ruga. să ştiu ce-aştepţi de la mine. dar şi modul în care . de n-ai fi mai înrudit cu moartea decât cu viaţa.O durere totdeauna mi-a fost singurătatea ta ascunsă. În aceasta poezie. Doamne. neclintita identitate (rotunjit în sine a este a). Dumnezeule. şi fără să-mi fi fost vreodată aproape te-am pierdut pentru totdeauna în ţărână. nu ceri nimic. Între răsăritul de soare şi-apusul de soare sunt numai ţină şi rană. o tăcere apăsătoare care îl face pe acesta să cadă în deznădejde. e noapte fără ferestre-n afară. Iată. Nici măcar rugăciunea mea. În spinii de-aci. Dumnezeule. Spre deosebire de Dosoftei. stelele intră în lume deodată cu întrebătoarele mele tristeţi. dorind să moară. Să prind din văzduh suliţa veninoasă din adânc azvârlită de altul să te rănească subt aripi? Ori nu doreşti nimic? Eşti muta. în văzduh şi pe ape.

uneori într-una de revoltă.aceştia scriu: Dosoftei scrie într-o stare mai solemnă. pe când Tudor Arghezi şi Lucian Blaga compun psalmii într-o stare mai puţin umilă. mai smerită. .