You are on page 1of 152

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” – Iaşi

Centrul de Studii Europene

INTEGRARE ECONOMICĂ
EUROPEANĂ

SUPORT DE CURS

PROF. GABRIELA CARMEN PASCARIU

1

Cuprins
Modul 1. Europa în căutarea unei noi identităţi ............................................................................3
Unitatea de studiu 1. Identitate europeană ................................................................................4
Unitatea de studiu 2. De la idee la Tratatele constitutive .........................................................7
Unitatea de studiu 3. Federalism şi cooperare interguvernamentală în construcţia politică a
Uniunii Europene ....................................................................................................................20
3.1. Curente fundamentale în integrarea politică a Europei ................................................21
3. 2. Confruntarea federalism - cooperare interguvernamentală în procesul construcţiei
politice a UE .......................................................................................................................22
Întrebări şi exerciţii pentru verificarea cunoştinţelor ..............................................................37
Modulul 2. Teoriile economice ale integrării şi aplicarea lor în procesul integrării europene ...38
Unitatea de studiu 1. Ce este un proces de integrare şi care sunt principalele teorii privind
realizarea integrării economiilor (teritorială) ..........................................................................41
Unitatea de studiu 2. Etape în evoluţia integrării europene ...................................................49
Unitatea de studiu 3. Teoriile statică şi dinamică a integrării economice ..............................61
3.1. Analiza statică pe baza teoriei uniunilor vamale .........................................................61
3.2. Analiza dinamică; concurenţă şi economii de scară ....................................................66
Unitatea de studiu 4. Integrarea europeană, proces de integrare pozitivă ..............................70
4.1. Convergenţă, coeziune şi subsidiaritate – principii ale integrării regionale ................70
4. 2. Sistemul instituţiilor comunitare .................................................................................77
Întrebări pentru verificarea cunoştinţelor................................................................................83
Modulul 3 Bugetul comunitar – constituire şi utilizare ............................................................85
1. Resursele bugetului .............................................................................................................85
2. Bugetul UE în 2009 ............................................................................................................93
3. Constrângerile extinderii către Europa Centrală şi de Est ..................................................94
Tema pentru studiu individual ................................................................................................97
Întrebări pentru verificarea cunoştinţelor..............................................................................104
Modulul 4. Extinderea uniunii europene .................................................................................105
Unitatea de studiu 1. Coordonatele extinderii UE spre Europa Centrală şi de Est ...............105
Unitatea de studiu 2. Procesul de negociere .........................................................................112
Unitatea de studiu 3. Strategiile extinderii – coordonate economice....................................119

2

.

Cultura este cea care dă liantul european şi poate menţine o unitate durabilă într-o atât de vastă diversitate. în înţelegerea primară a premiselor. ideea europeană să anime larg atât de puternicile individualităţi umane şi entităţi naţionale şi să se transpună astfel întro voinţă politică în măsură să-i confere finalitate. Europa în căutarea unei noi identităţi Modulul are drept scop introducerea studentului în filosofia integrării europene. Studentul se va familiariza cu ideea de integrare în Europa. Pentru a trece însă de la ideea unificării la transpunerea ei în proiecte precise şi instituţionalizarea unor noi structuri a fost nevoie de un timp în care ceea ce unea popoarele Europei să devină mai puternic. după ani de zbateri.Modul 1.” Bernard Voyenne În ani de zbuciumată istorie şi perpetuă căutare a stabilităţii şi echilibrelor de putere. regăsind în sinteză principalele idei şi momente din perioada anterioară semnării Tratatului de la Roma (1957). raportat la ceea ce diferenţia şi le separa. un timp în care. printr-o vocaţie comună…Unitatea europeană stă în spiritul european. de la simplă aspiraţie a artiştilor. structurat pe 3 părţi: „Identitate europeană”. spunea: “Dacă ar fi să reîncep. 3 . de evoluţii şi involuţii în unificarea federativă a ţărilor europene. filosofilor sau a unor oameni politici. aş începe prin cultură”. ca moment al declanşării procesului de integrare sub formula unei Comunităţi Economice – pilon central al formării şi funcţionării Uniunii Europene astăzi. pe continentul european s-a conturat treptat şi a supravieţuit în timp tuturor mişcărilor orgolioase ale entităţilor naţionale ideea de “Europa”. „De la idee la Tratatele constitutive” şi ”Federalism şi cooperare interguvernamentală în integrarea politică a Europei”. Esenţa ideii de “Europă unită” a găsit un nesperat izvor de inspiraţie şi susţinere în conştiinţa şi sentimentul identităţii europene dată de unitatea culturală şi intelectuală. controverselor şi paşilor parcurşi de europeni în realizarea unificării. Modulul cuprinde o singură unitate de curs (maxim 3 ore de studiu). “Europa nu este decât o voinţă comună a celor care trăiesc în ea. Justificată apare astfel reflecţia lui Jean Monnet – “sufletul creator” al Europei – când.

fundamentată pe credinţă. civilizaţia occidentală va fi constant solicitată de spirit şi de raţiune. Bucureşti. dacă Europa este divizată în acţiune.n. intuiţia. Este de altfel construită pe dublul aport al tradiţiei păgâne axată pe raţiunea umană şi al celei creştine. Venus. în indivizi ca şi în societate […]”. străine. Ca şi spiritul uman. alianţele complicate. partea raţională a spiritului. “Pearl Harbor. deşi divizată. aptă să analizeze. Europa a cunoscut o evoluţie conflictuală. O comunitate care nu înseamnă unitate sau monolitism. alteori se contrazic: inteligenţa. Ea este fondată pe o anumită concepţie a individului. Sunt naţiunile unui veşnic război. Toate energiile lor sunt cheltuite pentru distrugerea averii şi vieţii cetăţenilor lor. fiecare individ este complex şi poartă în el două capacităţi care uneori se completează. Hamilton Fish. politică şi culturală. Invidiile lor reciproce. mult timp senator în Congresul american. să înţeleagă. Nu putem însă să nu acceptăm că divizarea politică. caracterizată de rivalităţi comerciale. Complexitatea civilizaţiei Europei este imaginea spiritului uman. înţeleasă astfel: “Dar. “L’Union européenne”. Cum a fost atunci posibilă integrarea europeană? Încercând să-şi explice o astfel de mutaţie de proporţii în evoluţia Europei. toate. 4 . 1993. Dimpotrivă. formele şi principiile lor de guvernare ne sunt. rămâne o comunitate a civilizaţiei. credinţă şi raţiune se vor echilibra. Dalloz. Identitate europeană Continent al unor popoare aspirând dintotdeauna la identitate naţională şi la afirmarea lor economică. referindu-se la europeni între cele două războaie mondiale. parte iraţională care urmează impulsuri adesea misterioase. Louis Carton este de părere că. ca manifestări ale naţionalismelor exacerbate ce le-au dominat existenţa. Uneori una din sursele tradiţiei europene va domina: Evul Mediu va fi era credinţei.”1 Suntem cu siguranţă tentaţi să refuzăm o astfel de imagine asupra Europei. p.). Dar. 1994. Ed.2 1 2 Hamilton Fish. făcea trimitere la un discurs al lui Thomas Jefferson: “Interesele lor politice sunt complet diferite de ale noastre (ale SUA-n. Yalta şi trădarea Europei”. Louis Carton. Europa prezintă o constantă – comunitatea civilizaţiei. Renaşterea va dezvolta influenţa raţiunii. economică si religioasă a continentului european constituie o permanenţă. Alteori. să construiască şi imaginaţia. diversitatea şi varietatea caracterizează civilizaţia comună a Europei. echilibrele de putere.8. p.Unitatea de studiu 1. 8-30. Paris. coloniale şi războaie.

social şi politic şi care va face din Europa “principala scenă pe care s-a desfăşurat istoria universală”. apoi de Africa şi – în timpurile moderne – de America. este momentul în care individul începe să fie animat mai mult de raţiune şi să se îndepărteze în acţiunile sale de etică şi morală. 1958.28. Ce fel de Europă şi până unde? Mult timp Europa a fost identificată cu zona de dominantă catolică şi uneori chiar numai cu partea ei occidentală. iudaism şi creştinism. André Philip caracterizează cultura europeană prin trei concepte: “conceptul grec al individualităţii”. Nietzsche vorbesc chiar de o despărţire de vechea Europă. Optica s-a modificat însă după Reforma protestantă şi mai ales prin contribuţia lui Nietzsche4. unde s-ar fi transmis şi conservat cultura antică.” Similar. Renaşterea este considerată a marca o criză a conştiinţei europene. Manfred Riedel. Cluj 1995. Comunitatea civilizaţiei europene stă în capacitatea comună a europenilor de a simţi. 9 -12. sistemul mondial modern al lui Wallerstein. de a reacţiona. ea semnifică însă şi o revoluţie intelectuală care se va transmite în plan economic. Baudelaire. ci Europa unităţii spirituale. Europa este dată de specificul ei cultural şi este formată din “acele popoare şi părţi de popoare care au trecutul comun în grecism. în The Absent Countries of Europe. Strasbourg. de a asimila. Comunitatea este astfel dată de umanismul şi raţionalismul greco-latin. prin care creştinismul greco-ortodox a transmis alte valori decât catolicismul. 1. 4 5 . p. p. Proudhon. după Andrei Marga. Dostoievski. începând cu Renaşterea. 5 André Philip. şi dacă instituţiile sunt “obiectivarea culturii”3... îmbogăţit prin creştinism. Pentru Nietzsche. op. manifestării în fapt a aceluiaşi sistem de valori. Determinată politic. rezultă că Europa unită se datorează apartenenţei popoarelor la cultura europeană. Din acest motiv. “Herkunft und zukunft Europas. Kierkegaard. romanitate. unificarea europeană este în esenţă un proces instituţional şi cultural. Specificarea culturii europene s-a făcut prin desprinderea de Orient. Argumentul esenţial ţine de sciziunea bisericii. Nietzsche in unserer Zeit”. constând din autonomia valorilor şi 3 Andrei Marga. cit. într-un moment în care aceasta se redefineşte şi se caută. Colecţia “Studii europene”.Comunitatea civilizaţiei nu semnifică aşadar uniformitate. Goethe. Europa nu mai înseamnă însă Europa capitalismului modern. Cluj. Ceea ce o caracterizează nu este asemănarea indivizilor. 25. p. Philosophia. p.258. “conceptul roman al justiţiei şi al cetăţeanului” şi “conceptul biblic al persoanei umane”5. ci specificul comun: capacitatea de a înţelege şi de a asimila aceleaşi idei. în Studia Universitatis “Babeş-Bolyai”. Schriftenreihe der Osteuropa. “For a European Policy”. 1991. Definirea culturii europene este esenţială pentru stabilirea apartenenţei la Europa. “Filosofia unificării europene”.

recunoaşterea de legi şi reguli generale care susţin valoarea fundamentală a solidarităţii. Europa se clădeşte pe cultivarea sentimentului de identitate europeană. 45. comunitatea civilizaţiei dată de valorile spirituale comune a pliat identitatea europeană pe identităţile naţionale. Europenii îşi dau foarte bine seama că fără sentimentul larg al apartenenţei la o identitate comună europeană. că fără acceptarea existenţei unui “bine comun” european. XX de elita intelectuală şi de grupuri mai largi în momentele de zbucium ale istoriei. Pe acest fond. manifestarea în fapt a unui “bine comun” european în anii ‟50 dat de acceptarea unui real pericol ideologic venit din partea Rusiei sovietice. Accentul în identificarea Europei cade în prezent pe conceptele de solidaritate şi de identitate. Foarte multe nu s-au schimbat nici astăzi. se constituie în baza progresului individual şi social şi permite manifestarea solidarităţii ca expresie a opţiunii pentru un “bine comun european”. 6 . a 6 Michael Dufranc. les Cahiers Universitaires Paneuropéens. oferind justificare şi forţă procesului de integrare. prin: conceptul “cunoaşterii” orientată spre atingerea scopurilor umane. unui sistem comun de valori pe care trebuie să-l protejeze şi să-l promoveze. conceptul “persoanei umane” care înseamnă dorinţa individului de dezvoltare spirituală. mai importantă decât identitatea naţională. a unui pericol de hegemonie din partea SUA şi a unui pericol de conflict armat ca urmare a războiului rece.6 Sentimentul identităţii europene a fost trăit până în sec. conceptul “dreptului” ca ansamblu de reguli generale. conceptul “adevărului” ca valoare fundamentală şi conceptul “sferei publice” ca mediu al stabilirii voinţei politice. pentru a se putea manifesta.1. nr. conceptul “raţionalităţii” care presupune căutarea eficienţei acţiunilor noastre.fédération et identité. Marga. nu se poate asigura solidaritatea şi voinţa politică necesară construcţiei europene. conceptul “individualismului” prin care individul se manifestă liber. Preocuparea pentru a oferi identitate Europei vine din convingerea că. dacă pentru a merge mai departe în procesul unificării europene. de apartenenţă la un sistem comun de valori care dă specificarea Europei. conştient şi convins că aparţine unei culturi europene. Confédération . p. indivizii au nevoie de sentimentul apartenenţei şi din conştientizarea faptului că Europa unită nu mai poate fi susţinută doar la nivelul elitelor. este nevoie de o mutaţie de proporţii în plan cultural. Paris. Identitatea europeană poate fi definită. Alfonso Mattera este convins că obiectivele Uniunii Europene pot fi atinse doar dacă se acţionează pentru manifestarea în fapt a unui “cetăţean european” având identitate proprie. după A. Dar. Europa riscă să devină cu mult mai puţin decât este astăzi. 1994.

p. 7 Ea este cea care a animat spiritele luminate ale secolului XIX şi le-a făcut să simtă posibilitatea unităţii în diversitate pe spaţiul european. Jean -“L’Europa de la prehistoire à nos jours”. 7 Ioana Mustaţă. 1991. reprezentanţi ai bisericii. care se referă la condiţiile. . De modul în care identitatea europeană se va transmite în planul acţiunilor umane depinde esenţial viitorul continentului european. 3-4. concepţiile lui Paul Valéry despre spiritul european (1817-1945). Horvath. filosofi. Edouard .principiile şi condiţiile organizării Europei în viziunea lui Saint-Simon (1814). “Pledoarie pentru Europa”. Uscătescu.proiectul păcii perpetue a abatelui St. speranţa într-o Europă unită. Fundamentată pe comunitatea economică. scriitori. Unitatea de studiu 2. George Uscătescu. detaliate. dată de unitatea culturală şi intelectuală axată pe universalismul creştin. 195-196. căile şi necesitatea creării unei Europe unite. G. Edit. care au supravieţuit în istorie tuturor antagonismelor naţionaliste. discursul lui Victor Hugo despre Statele Unite ale Europei (1848). 8 Combes. însăşi ideea de Europa.“ L’idée européenne”. a generat. după. 45-138. 7 . 1971. privind Societatea Europeană (1713). memoriile lui Napoleon (1815).argumentarea principiului federativ pentru organizarea Europei de către Proudhon (1863). 9 Gruter. . p. Bouchez despre condiţiile realizării unei unităţi federale europene (1831). 1990.proiectul privind alianţa franco-germană ca premisă a păcii şi unităţii europene – Victor Hugo (1842). De la idee la Tratatele constitutive Ideea că popoarele au valori şi rădăcini culturale comune. .B. construcţia europeană presupune un efort constant de a menţine unitatea diversităţilor.8 Dintre lucrările concrete. ideile Revoluţiei franceze. . chiar din secolul trecut. constituie. 9495. de la Atlantic la Urali şi de la Marea Mediterană la Marea Nordului. Pierre.concepţia lui P. 6-24. Nancy.Y. oameni politici şi-au prezentat speranţele şi viziunile lor despre viitorul continentului european. Armand Colin.făcut posibilă unificarea europeană. p. Ecully. Edouard Gruter prezintă într-o colecţie de texte privind ideea de integrare europeană:9 . Sub forma unor simple idei şi nu de puţine ori a unor proiecte concrete. Roza Vânturilor. O conştiinţă europeană. Bucureşti. scrierile din “epoca luminilor”. Pot fi citate diverse lucrări religioase.

cu trei sferturi de voturi. […] Suveranii vor fi reprezentaţi de Deputaţi într-un congres sau Senat permanent într-un oraş liber. 109-111. de teritoriul pe care îl posedă în prezent sau pe care trebuie să-l posede conform prezentului Tratat. Membrii şi Asociaţii Uniunii vor contribui la cheltuielile Societăţii şi la subsidiile de garanţie proporţional cu veniturile şi bogăţia popoarelor lor. dacă este posibil. Va exista din acest moment o Societate. i se va declara război până va fi dezarmat. Deputaţii vor lucra în permanenţă la redactarea Articolelor de Comerţ în general.Bakunin (1902). în acest scop. […] Suveranului care va ridica armele fără ca Uniunea să declare război sau care va refuza să execute un Regulament al Uniunii. […] XII. Societatea Europeană nu se va implica în guvernarea unui Stat. să adauge sau să aducă clarificări dacă va considera că se impune pentru utilitate comună. 1713 Suveranii prezenţi deputaţi semnatari convin asupra următoarelor articole. fără consimţământul unanim al tuturor membrilor. Ed. 8 . dar dacă va exista un motiv de plângere împotriva unuia dintre membri sau o cerere. Vingt-huit siecles d’Europe.argumentarea rolului pe care constituirea Statelor Unite ale Europei l-ar putea avea în rezolvarea diferendelor între statele europene şi pentru triumful păcii şi libertăţii . Proiectul Păcii perpetue – abatele Saint-Pierre. Paris. […] V. […] IX. cu Suveranii mahomedani vecini tratate pentru menţinerea păcii. Uniunea va încheia. Payot. va plăti cheltuielile de război şi prin Pacea care va fi încheiată va fi pentru totdeauna înlăturat de la conducerea Statului său. […] IV. o Uniune. decât pentru a păstra forma fundamentală şi pentru a acorda un ajutor prompt Prinţilor în Monarhii şi Magistraţilor în Republici. în aşa fel încât Legile să fie egale şi reciproce pentru toate naţiunile şi fondate pe echitate. 1961.. pp. În Senatul Europei vor fi 24 de Senatori sau Deputaţi ai Suveranilor uniţi. Suveranii nu pot schimba între ei nici un teritoriu decât cu consimţământul şi sub garantarea Uniunii cu trei sferturi din cele 24 de voturi. […] Fiecare Deputat va avea un vot. Societatea va putea însă. Nici un suveran nu va îndrepta armele şi nu va acţiona ostil decât împotriva celui care se va declara inamicul Societăţii europene." Denis de Rougemont. atunci va trebui să înainteze prin Deputat un memoriu către Senat şi Senatul va concilia diferendele prin Comisarii săi Mediatori sau va judeca diferendul şi va decide cu unanimitate de voturi şi cu trei sferturi de voturi în recurs. atât el cât şi succesorii lui. II. X. şi la diferite acte de comerţ în particular. I. […] III. permanentă şi perpetuă între toţi Suveranii creştini pentru a asigura Pacea în Europa şi. iar Uniunea va deveni garanta respectării promisiunilor reciproce. contra Instigatorilor şi Rebelilor. Fiecare Suveran va dispune liber. Nu se va schimba nimic din cele 11 articole fundamentale mai sus exprimate.

nu au fost cunoscute de abatele Saint – Pierre. le putem reduce la patru. Altfel spus. două egoisme ameninţau civilizaţia. prin consecinţă. erau Turcia şi Spania. 4. Guvernul general trebuie să fie total independent de guvernele naţionale. 2. două state invadatoare presau Europa. "Alianţa Franţei cu Germania este constituţia Europei" – Victor Hugo. trebuie să fie sistematic omogenă. 1842 "Să recapitulăm. Astfel. 39-40. Aceste două state. Ca membrii guvernului general să fie constrânşi prin forţa lucrurilor să lucreze la binele comun. Orice organizare politică instituită pentru a lega ansamblul mai multor popoare. 2. Europa s-a apărat. Ca cea mai bună constituţie posibilă să se aplice guvernului general şi guvernelor naţionale. la toate nivelurile. Ca forţa lor în opinia publică să fie fondată pe raporturi pe care nimic să nu le zdruncine şi care să se menţină oricând şi în orice loc. are principiile sale fundamentale care reprezintă esenţa sa şi fără de care ea nu poate nici să existe. 3. Este suficient să se adauge la principiile stabilite următoarele trei condiţii: 1. guvernul. Orice organizare politică. două egoisme.Principii şi condiţii privind reorganizarea Societăţii Europene . Lausanne. aşa cum era ea în secolul al patrusprezecelea. pp. pe care a fost fondată organizarea papală. 9 . Ei trebuie susţinuţi de o putere care rezidă în ei şi care să nu aibă nimic de a face cu o forţă din afară: această putere este opinia publică. 1814 "Organizarea Europei. 1.Saint Simon. Centre de Recherche europeennes. ca şi orice organizare socială. Acum două sute de ani. Cele două state au căzut. 1967." Saint – Simon. conservând fiecăruia independenţa sa naţională. Cei care compun guvernul general trebuie să aibă vederi generale şi să se ocupe special de interese generale. De la Reorganisation de la Societe Europeenne (1814). […] 3. Aceste principii. ceea ce înseamnă că toate instituţiile trebuie să fie rezultatul unei concepţii unice şi. trebuie să aibă o formă asemănătoare. nu mai este decât un pas până la a realiza cea mai bună constituţie posibilă a unei societăţi a popoarelor. este infinit superioară proiectului abatelui Saint – Pierre. nici să producă efectele care se aşteaptă de la ea.

[…] Pericolul creşte din zi în zi. după două secole. dar care să acţioneze în favoarea interesului general. focul era cât pe ce să cuprindă Europa. (1842). care era o construcţie complicată. Franţa. sistemul de vot limiteazăşi independenţa şi suveranitatea ţărilor membre. Prusiei. este demolată. Ea se compune esenţial din Franţa şi Germania.Astăzi problema alarmantă se reproduce. ceea ce trebuie să facă cele două state invadatoare este să dezbine Germania şi Franţa. se regăsesc în aceste proiecte idei şi principii care şi-au dovedit justeţea şi realismul prin aplicarea efectivă în procesul de integrare. ea a fost dată celui mai tânăr şi mai puternic dintre popoarele germane. În 1923. aceste două egoisme sunt Rusia şi Anglia. Practic.europeană. uniunea va genera un drept comun care se va impune ţărilor membre. Un mare incendiu mocneşte probabil în tenebre. în cadrul unor alianţe confederative care să respecte suveranitatea popoarelor. lasă să intre Anglia. respectiv de dorinţa de a menţine pacea şi stabilitatea. Or. Un şanţ profund s-a săpat. se constituie la Viena “mişcarea Pan-Europeană”. pe aceleaşi baze ca şi precedentele. 535. p. ce-i drept. Europa actuală este de o formă mai simplă. Se poate observa că: ideile de unificare a ţărilor Europei sunt generate determinant de factori politici. uniunea va funcţiona pe baza principiului proporţionalităţii. Deci. Ed. Pentru ca prada să fie bine păstrată. la iniţiativa contelui Richard Coudenhove-Kalergi. Rolul ei era să militeze pentru crearea unei confederaţii europene pe fondul reconcilierii franco-germane în scopul apărării de două pericole: unul politic la Est (Rusia Sovietică) şi unul economic la vest (Statele Unite ale Americii). dublu centru pe care se sprijină la nord ca şi în centru grupul de naţiuni. Această politică a creat un motiv permanent de animozitate între cele două naţiuni centrale. cine ar putea spune ce-ar deveni Europa ? […] Civilizaţia ar pieri. Alianţa Franţei cu Germania este constituţia Europei. ostilă Germaniei. 1968. Alte două state. mişcarea 10 . Acest motiv de animozitate este malul stâng al Rinului care aparţine de drept Franţei. Această dezbinare a fost pregătită cu abilitate în 1815 de politica ruso-engleză. cu reprezenanţi ai statelor membre." Victor Hugo. În perioada interbelică renaşte ideea uniunii europene şi au loc o serie de evenimente care intră prin natura lor în istoria proceselor de integrare vest. se propun instituţii independente. graţie Angliei. Europa trebuie să se apere. Vechea Europă. lasă să intre Rusia. În prezent. proiectele propun o unificare politică într-un domeniu restrâns. Aceste două state. Anul trecut. Conclusion. ostilă Franţei. participarea la alianţă presupune opţiunea pentru apărarea unor interese generale şi acceptarea unei limitări a suveranităţii. Club Francais du Livre. Le Rhin. Paris. Germania. ameninţă Europa.

în acest domeniu. în toate actele oamenilor. Aristide Briand – Discurs în faţa Adunării Societăţii Naţiunilor. […] Nu m-am ferit în acest timp să constat dificultăţile unei astfel de întreprinderi. cele mai importante şi cele mai înţelepte. într-un cuvânt.” Se impune totuşi să remarcăm prudenţa manifestată în propunerea de federalizare. Îl fac cu prudenţă. Cred că între popoare care sunt geografic grupate aşa cum sunt popoarele Europei. Principiul este reluat şi în Memorandumul lui Alexis Leger din mai 1930 privind organizarea unui regim de Uniune Federală Europeană. de asemenea. să-şi discute problemele. Atunci m-am dăruit total şi fac un pas înainte. Cred că. Nechita. să ia soluţii comune. putem obţine succese. ele trebuie. 11 . că din punct de vedere politic sau din punct de vedere social. legătura federală.un fel de debut în planul procesului de constituire a Comunităţii Europene. fără a atinge suveranitatea nici uneia dintre naţiunile care ar putea face parte dintr-o astfel de asociaţie.se constituie într-o alternativă confederală la unificarea pe baze federaliste a Comunităţii Europene10. Scopul urmărit consta în menţinerea păcii şi prosperităţii prin stabilirea unei legături federale între popoarele europene. asociaţia va acţiona mai ales în domeniul economic. o legătură federală care să nu aducă atingere drepturilor suverane ale statelor membre. Domnilor. legătura pe care eu aş dori să o realizez. Evident. Integrarea europeană. a rămas totuşi. nu a încetat să preconizeze apropierea popoarelor şi a unităţilor regionale chiar şi cele mai întinse. cea mai presantă problemă. deoarece Societatea. Un alt eveniment avea însă să marcheze această perioadă: propunerea prezentată de Aristide Briand (ministrul de externe al Franţei) în 1929. Deşteptarea. Aceasta este. Dar sunt sigur. de la începuturi. Adunării Societăţilor Naţiunilor privind elaborarea unui proiect de creare a Statelor Unite ale Europei. Se ataşează totuşi. la momentul oportun. circumstanţelor grave care ar apare. să stabilească între ele o legătură de solidaritate care să le permită să facă faţă. ar putea fi benefică. […]Această idee care a obsedat imaginaţia filosofilor şi poeţilor […] a sfârşit prin a apare ca răspunzând unei necesităţi. să evaluez toate inconvenientele pentru ca un om de stat să se lanseze în ceea ce am putea numi o astfel de aventură. trebuie să existe un gen de legătură federală. Briand a ţinut să precizeze că obiectivul este economic iar în plan politic nu va fi afectată suveranitatea naţiunilor. 1929 “M-am asociat în ultimii ani la o propagandă în favoarea unei idei pe care am binevoit a o califica generoasă poate pentru a ne dispensa de a o califica imprudentă. 1996. Aşadar. p. Ed. Bacău. Realizez că improvizarea ar fi regretabilă şi nu ascund că problema ar putea fi puţin în afara programului Societăţii Naţiunilor. Ţările Europei sunt 10 Vasile C. reunită la Geneva la 5 sept. 55. există întotdeauna un grăunte de nebunie sau de temeritate. Climatul specific începutului de deceniu patru face ca proiectul Briand să fie lipsit de finalitate. ca moment de referinţă. Dar cred că. Aceste popoare trebuie să aibă în orice moment posibilitatea să intre în contact.

de a suspenda sprijinul militar acordat Greciei şi Turciei. aceste convenţii vor conduce la semnarea în 1944 între cele trei ţări a unei Convenţii vamale şi în 1958 la încheierea tratatului de constituire a Benelux. Deşi neratificate. Sfârşitul celui de-al doilea război mondial punea însă statele europene în faţa unei situaţii absolut noi. prin Convenţia de instituire a Uniunii Economice Belgiano-Luxemburgheze (UEBL). Truman era convins că. cu alte cuvinte.chemate la un efort de asociere prin cooperare politică pe bază de solidaritate. 12 . Iaşi. Ion -“ Uniunea Economică şi Monetară Europeană. centru economic al lumii până la al doilea război mondial. Metropolă a geniului uman. dislocarea profundă a întregului aparat productiv. 1994. aceasta avea nevoie de un ajutor economic şi financiar prompt. suficient de suplă pentru a respecta independenţa şi suveranitatea naţională a fiecăruia dintre state. în urma unei călătorii prin Europa. divizarea continentului prin crearea de blocuri politico-militare şi declanşarea războiului rece. Secretarul de stat cu afaceri economice William Clayton. Pe un plan restrâns. p. luată în februarie.[…] Concepţia despre organizarea economică trebuia să urmărească […] o apropiere a economiilor europene realizată sub responsabilitatea politică a guvernelor solidare” şi să fie subordonată concepţiei politice. Synposion. prin care UEBL şi Olanda îşi propuneau eliminarea restricţiilor comerciale reciproce.U. asigurându-le în acelaşi timp beneficiul solidarităţii colective în reglementarea chestiunilor politice. Cele două conflagraţii şi tensiunile provocate de factori economici şi politici impuneau căutarea unor soluţii viabile pentru a face faţă noii conjuncturi internaţionale. ca o uniune economică cu un ridicat nivel de integrare.Îi urmează Convenţia de la Onchy din 1923. pentru a împiedica Europa să cadă sub influenţa ideologiei comuniste.A. între Luxemburg şi Belgia. ajutorul de plecare trebuia furnizat de S. Distrugerile războiului erau imense: pierderi economice. deşi remediul ţinea de Europa însăşi. Europa vedea pierdut rolul său de centru de putere mondială. încheiată la 25 iulie 1921. se face şi primul pas concret spre integrare economică în Europa Occidentală. întocmeşte un raport secret privind distrugerile războiului. Scopul final ar urma să fie o “federaţie de state fondată pe ideea de uniune şi nu de unitate. Nici acest proiect nu duce la o realizare concretă. Ed. Sprijinul american a fost grăbit însă de decizia Marii Britanii. 13. ajutor la care se angajase după război pentru a întări linia de rezistenţă în faţa presiunilor sovietice11. ideea unui federalism european. oricât de nuanţat şi lipsit de consecinţe practice. Concluzia era că. ridicând foarte multe obiecţii în rândul membrilor Societăţii Naţiunilor. deosebit de dificile.La propunerea lui Truman de a sprijini financiar şi militar Grecia şi Turcia în eforturile de “a rezista intenţiilor de a fi supuse prin mijloace armate sau presiuni 11 Ignat.

Beneficiarele planului vor fi doar ţările Europei Occidentale care.“Memoires”. împiedicarea războiului”. ci şi pentru a-şi oferi o soluţie la recesiunea economică prin care treceau. 12 13 Monnet. ca Europa să rămână dependentă mult timp şi aproape exclusiv. după părerea mea.. de forţa americană. Fayard. Paris. 383. constituind OECE (Organizaţia Europeană pentru Cooperare Economică). 1976. pentru a răspunde ofertei făcute de americani. Într-o altă scrisoare. pe de o parte americanii. dacă ele se menţin în forma şi mentalitatea actuală: nu este posibil. singura soluţie era considerată o acţiune imediată asupra unui punct esenţial. Se solicita ţărilor europene elaborarea unui plan comun pe baza evaluării resurselor şi deficitelor existente. în viziunea lui Monnet. Ibid. ne va permite în timp rezolvarea problemelor şi. p. Ideea că 16 ţări suverane cooperează efectiv este o iluzie. Soluţia. Semnificativă pentru înţelegerea evoluţiei ulterioare a Europei de Vest este părerea lui Monnet despre această organizaţie. Refuzul sovieticilor de a participa la un program de ansamblu contrar suveranităţii naţiunilor este urmat de refuzul sateliţilor URSS şi se produce astfel ruptura decisivă a Europei. Jean .externe”. fără consecinţe aici şi în Europa”. semnează la Paris în 1948 Convenţia de Cooperare Economică Europeană. nu putea fi decât o federaţie a Vestului. cuprinzând Anglia. pe de altă parte sovieticii. p. precizează după o perioadă de şedere în SUA: “Nu mă pot opri să fiu uimit de natura relaţiilor care riscă să se stabilească între această mare ţară dinamică şi ţările Europei. În această conjunctură. 12 SUA erau interesate în ajutorarea Europei nu doar pentru evitarea promovării şi extinderii comunismului. preşedintele Consiliului Europei: “Efortul diferitelor ţări. în final. privind producţia sa. aceasta începea să reprezinte din nou un pericol pentru Europa şi mai ales pentru Franţa. Planul Marshall a fost conceput sub forma unei contribuţii la un efort european de relansare economică. către R. Eu cred că doar crearea unei federaţii la Vest. 13 . exprimată într-o scrisoare către Georges Bidoult. Acest punct a fost găsit în producţia de cărbune şi oţel a Franţei şi Germaniei. Şaisprezece ţări ale Europei Occidentale şi Rusia sovietică (reprezentată de Molotov) se întâlnesc la Paris. George Marshall (secretar de stat) răspunde cu iniţierea unui plan de ajutor al Europei. în cadrele naţionale actuale. Jean Monnet apreciază planul ca fiind momentul apariţiei unui nou tip de relaţii internaţionale: “a ajuta pe alţii pentru a se ajuta pe sine”. le aveau cu privire la Germania.393. de creditele americane.13 Prin interesele pe care. Schuman. şi privind securitatea sa. nu va fi după părerea mea suficient.

speranţă în cele mai îndepărtate obiective pe care le pot stabili şi să creăm dorinţa de a le urmări. în timp ce unitatea trebuie să fie în mod necesar obiectivul lor constant. prin provocarea faţă de URSS. în situaţia de a fi acceptat separaţia. Singură o acţiune imediată asupra unui punct esenţial poate schimba starea actuală.O. deja suntem în război. […] În fapt. . Trebuie să schimbăm cursul evenimentelor. şi pentru Franţa în viitorul imediat. Trebuie o acţiune profundă. C. reală. Situţia germană devine rapid un cancer periculos pentru pacea în viitorul îndepărtat. Vorbele nu mai sunt suficiente.pentru că integrarea pune problema înarmării Germaniei şi ar antrena războiul. imposibil de conceput pentru moment. Se impune o acţiune dinamică care să transforme situaţia germană şi să orienteze spiritul german spre a nu căuta o reglare în baza datelor actuale. Pentru asta. privind plasarea producţiilor de oţel şi cărbune franceze şi germane sub o organizare comună "Spiritele se cristalizează asupra unui obiectiv simplu şi periculos: războiul rece. trebuie să schimbăm spiritul oamenilor.pentru că ei se îndoiesc de soliditatea şi de dinamismul francez.C. imediată şi dramatică care să schimbe lucrurile şi să facă realizabile speranţele pe care popoarele sunt pe punctul de a nu le mai avea. propune Germaniei plasarea ansamblului producţiei franco-germane de cărbune şi oţel sub o autoritate internaţională deschisă participării şi altor ţări ale Europei. . 3 mai 1950. Trebuiesc schimbate condiţiile.). Ea nu poate fi reglată prin integrarea Vestului german cu Occidentul. . Continuarea relansării Franţei va fi stopată dacă problema producţiei industriale germane şi a capacităţii sale de concurenţă nu va fi reglată imediat. dacă dezvoltarea sa nu orientează germanii spre speranţă şi colaborare cu popoarele libere. căci ar trebui un acord USAURSS. Robert Schuman. Unii cred că e timpul să se găsească un înlocuitor pentru Franţa. 14 .O. .pentru că ei vor ca ceva să se facă şi pentru că nu au alte soluţii. Jean Monnet – Memorandum. transformându-le. Americanii vor insista ca integrarea Vestului să se facă. Prin instituţiile şi mecanismele de funcţionare.Reconcilierea celor două veşnice rivale era mijlocul prin care se spera în menţinerea păcii pe continent. a reprezentat prima realizare concretă pe drumul unificării Europei pe baze federale.C. precum şi complementaritatea existentă în acest domeniu între Franţa şi Germania a făcut ca aici să se întrevadă soluţia.pentru chestiuni politice nerezolvabile. la îndrumarea lui Monnet. Importanţa producţiei de cărbune şi oţel. Această situaţie nu poate fi reglată prin unificarea Germaniei.E. La 9 mai 1950. Şi astfel să dăm popoarelor ţări libere.pentru că Germania de Vest s-ar menţine din acest motiv. căci ea nu poate fi realizată în condiţiile actuale. Şase ţări au acceptat planul şi au semnat la Paris la 18 aprilie 1951 tratatul de constituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (C. .E. faţă de Est. Nu trebuie încercată reglarea problemei germane. Cu toate acestea.

preludiu la acordurile politice. Cu soluţia propusă ar dispare problema dominaţiei industriei germane. fără dezvoltare economică şi fără securitate colectivă. discuţiile de la Strasburg. militar şi politic: O.. vom avea rezerve. etc.C. Noi refuzăm. dar Americanii insistă. În final. dacă nu chiar luate. Franţa recăzută în rutina unei producţii protejate. în final. cerere de protecţie pentru industria franceză. a cărei existenţă ar crea în Europa o teamă. liberalizarea schimburilor. De unde ei trag concluzia că toată producţia franceză este handicapată. cauză a unor perturbări constante şi care. element esenţial al Europei. concomitent economic. reconstituirea cartelurilor de dinainte de război. Această soluţie creează. în final. Din punct de vedere francez.E. o astfel de soluţie pune industria naţională pe aceleaşi baze de plecare cu industria germană.E.. Or. continuarea acţiunii întreprinse pe calea pe care suntem angajaţi conduce la un impas şi riscă să amâne lucrurile. nu poate fi angajată în organizarea europeană în condiţiile actuale. dumping german la export. până în acest moment. Strasburg.C. eforturile fără rezultat de constituire a unei uniuni vamale franco-italiene. întoarcerea la rutină s-ar elimina. pactul de la Bruxelles. programul de înarmare supus ultimei reuniuni de la Bruxelles. la conferinţa de la Londra sub presiune americană. pentru motivele prezentate mai sus. condiţiile expansiunii comune în condiţii de concurenţă dar fără dominaţie. dimpotrivă.Baza superiorităţii pe care o recunosc industriaşii francezi tradiţional Germaniei este producţia sa de oţel la un preţ pe care nu-l poate concura Franţa. stoparea liberalizării scimburilor. face să participe industria franceză de oţel la expansiunea europeană. angajaţi într-un efort de organizare a Vestului. Germania. Cel mai mare obstacol în continuarea progresului industrial francez ar fi îndepărtat. Experinţa celor doi ani . Deja Germania cere ridicarea producţiei sale de la 11 la 14 milioane tone.E. SUA nu doresc ca lucrurile să evolueze astfel. dar vom ceda. nu va consimţi la nimic care să aibă consecinţe asupra legăturilor sale cu Dominioanele sau care să afecteze relaţiile cu America. ar împiedica uniunea Eoropei şi ar cauza o nouă pierdere Germaniei însăşi. Teama industriaşilor. Ele vor accepta o altă soluţie dacă este dinamică şi constructivă. Am fost. atât pentru industria franceză. Deciziile care vor duce la această situaţie vor fi lansate. În acelaşi timp producţia franceză stagnează sau chiar scade. Este suficient să enunţăm aceste realităţi pentru a nu mai fi nevoie de descris în detaliu consecinţele: Germania în expansiune.discuţiile din O." Publicat în "Le monde" la 9 mai 1970 Declaraţia lui Robert Schuman. care ar antrena malthusianismul. dornică să colaboreze cu Europa. fără tentaţia cartelului. fără teamă de dumping. arată că nu facem nici un progres real spre scopul pe care ni l-am asumat şi care este organizarea Europei. elimină dumpingul la export care ar surveni din partea industriei germane de oţel. Este sigur că. cât şi pentru cea germană şi europeană. 9 mai 1950 Europa nu se va face dintr-o dată şi nici printr-o construcţie de ansamblu: ea se va face 15 . Anglia.E. mai ales dacă este propusă de Franţa. stoparea "liberalizării" şi. în timp ce cealaltă organizare a Europei ar fi posibilă. orientarea eventuală a expansiunii germane spre Est. asupra acordurilor de plăţi.

Reacţia lor se concretizează în planul Pleven. dar materialiceşte imposibil.O. Un alt eveniment deosebit de important al anului 1950. Germania şi celelalte ţări care vor adera. Însă dorinţa de a constitui o armată europeană s-a dovedit a fi prematură 16 . primă etapă a Federaţiei europene. Hostiou. o armată europeană. 1969. Cujas. creând mai întâi o solidaritate de fapt. pentru a contribui la ridicarea nivelului de viaţă şi la progresul păcii. a Coreei de Sud de către nord-coreeni. va pune bazele reale ale unificării lor economice. În acest scop. furnizând tuturor ţărilor pe care le va cuprinde elementele fundamentale ale producţiei industriale în aceleaşi condiţii. Solidaritatea care va fi astfel asigurată va face orice război între Franţa şi Germania nu doar de neconceput. guvernul francez propune acţiunea imediată asupra unui punct limitat. la 25 iunie. Un rol important revine şi de această dată lui Jean Monnet. Europa va putea. Francezii se simt ei înşişi ameninţaţi şi duşi de istorie spre un destin fatal. R. şi va schimba destinul acestor regiuni mult timp dedicate fabricării armelor de război ale cărora au fost cele mai constante victime. Tratatul de constituire a Comunităţii Europene de Apărare (CEA). pp. Paris. pentru a-l convinge de necesitatea unei decizii urgente şi constructive pentru a crea un front comun european de apărare. Guvernul francez propune plasarea ansamblului producţiei franco-germane de cărbune şi oţel sub o Înaltă Autoritate comună. să-şi urmărească unul din scopurile sale esenţiale: dezvoltarea continentului african. care se adresează lui René Pleven.invadarea.prin realizări concrete. determină o altă reacţie franceză. semnează la Paris. Planul Pleven cuprindea propunerea de a înfiinţa. Mulţimea de naţiuni europene cere ca opoziţia seculară între Franţa şi Germania să fie eliminată: acţiunea întreprinsă trebuie să atingă în primul rând Franţa şi Germania. Prin punerea în comun a producţiei de bază şi instituirea unei Înalte Autorităţi.E. cu mijloace sporite. Teama de pericolul comunist i-a făcut pe americani să propună acceptarea înarmării Germaniei pentru a se apăra împotriva unei eventuale agresiuni din partea Uniunii Sovietice. preşedintele Consiliului Europei. Ed. Constituirea acestei unităţi puternice de producţie deschisă tuturor ţărilor care vor dori să participe. se vor asigura primele baze concrete ale unei Federaţii europene indispensabilă menţinerii păcii. într-o organizare deschisă participării altor state ale Europei. dar decisiv. ale cărei decizii vor lega Franţa. pe 27 mai 1952. Această producţie va fi oferită întregii lumi fără distincţie şi fără nici o excludere. Aceleaşi şase ţări care au semnat Tratatul C. "Robert Schuman et l'Europe". pentru apărarea comună.137-138. Asfel va fi realizată simplu şi rapid fuziunea de interese indispensabile stabilirii unei comunităţi economice şi introducerea fermentului unei comunităţi mai largi şi mai profunde între ţări mult timp opuse prin divizări sângeroase.C. Plasarea în comun a producţiilor de cărbune şi oţel va asigura imediat stabilirea de baze comune dezvoltării economice. sub conducerea unei autorităţi europene politice şi militare unice.

p. 17 . de realizare a unei pieţe comune. în martie 1957. Din acel moment.C. Şase ţări (Benelux.O. dorita unitate politică depindea de realizarea efectivă a uniunii economice.1). Omegapres. Prima sesiune a Comitetului de acţiune s-a ţinut la Paris la 18 ianuarie 1956. Rezultatul unui an de dezbateri a fost o declaraţie prin care se cerea crearea unei comunităţi în domeniul energiei nucleare după modelul C. O nouă etapă începe în 1955 prin iniţiativa lui Monnet de constituire a unui Comitet de acţiune pentru realizarea Statelor Unite ale Europei. 14 CEA s-a soldat cu un eşec general şi a creat o breşă puternică între cei ce sperau în integrarea politică a Europei şi cei care optau pentru menţinerea stării de fapt sau cel mult într-o “Europă a patriilor” de tip confederal. Două cauze principale par a fi determinante în eşecurile înregistrate: contradicţia existentă între federalişti şi naţionalişti şi încercarea de a unifica ţările europene pe baze politice. “Europa de la Atlantic la Delta Dunării”.E. Bucureşti.C. Această primă etapă a construcţiei europene ne permite să precizăm factorii care au stat la baza procesului de integrare: menţinerea păcii şi stabilităţii pe continentul european. două tratate: unul privind instituirea Comunităţii Economice Europene (C. mai amplu. Factori economici se împletesc cu cei politici deja menţionaţi şi orientează acţiunile viitoare pentru crearea Europei unite. scopul final declarat fiind unitatea politică a Europei. Germania şi Italia) vor semna la Roma. Momente principale în construcţia europeană 14 Maurice Duverger. 75-80. teama de pericolul reprezentat de comunismul din Est. 1991. Franţa. (Tabloul 1. Monnet pleca de la convingerea că simpla cooperare între state suverane nu este suficientă şi se impune ca statele să delege o parte din puterile lor unor instituţii federale europene.şi a dăunat unirii Europei. dorinţa statelor vest-europene de a se desprinde de dependenţa americană şi de a-şi recăpăta locul pierdut pe scena politică şi economică internaţională. În acelaşi timp. Controverselor între federalişti şi naţionalişti din cadrul acestui organism li se atribuie lipsa în viitoarele tratate ale EURATOM şi ale Comunităţii Economice Europene a unor organe executive puternice de tipul Înaltei Autorităţi a C.E. etape succesive vor accentua treptat gradul de integrare economică a ţărilor vest-europene. Comitetul a însărcinat pe belgianul Paul Henri Spaak cu elaborarea a două proiecte de tratat: unul vizând crearea unei comunităţi într-un domeniu restrâns (energia atomică) şi altul.O.E.) şi al doilea privind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom).E.

ianuarie 1966. Suedia. Pacific).1 iunie 1985. Consiliul convoacă o conferinţă interguvernamentală însărcinată cu revizuirea Tratatului de la Roma şi se publică “Cartea Albă” asupra formării pieţei interne. . .1 ianuarie 1973. .19 iunie 1990.1 ianuarie 1986. . Franţa adoptă politica “scaunului gol “. Marii Britanii şi Danemarcei. . Caraibe. -27 mai 1952.7 februarie 1992.4 ianuarie 1960. Luxemburg) asupra liberei circulaţii a persoanelor. . . .CEE devine Uniunea Economică Europeană (UEE ). Germania. Danemarca. intră în CEE Spania şi Portugalia.8 aprilie 1965. acord asupra principiilor politicii agricole comune (PAC) şi crearea Fondului European de Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA). intrarea în CEE a Irlandei.august 1961. decizia ca Parlamentul european să se formeze prin sufragiu universal direct. intrarea Greciei în Comunitate.1 ianuarie 1959. 18 . Portugalia. Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană . tratatul de la Bruxelles de fuzionare a instituţiilor celor trei comunităţi . Convenţia de la Lomé între CEE şi statele ACP (Africa. candidatura Marii Britanii şi a Danemarcei. Tratatul de la Paris privind construirea Comunităţii Economice a Cărbunelui şi Oţelului (CECA). . Belgia. .1 ianuarie 1981. .-18 aprilie 1951. . Tratatele de la Roma asupra Comunităţii Economice Europene (CEE) şi asupra Comunităţii Economice a Energiei Atomice (EURATOM).25 martie 1957.ianuarie 1962. . -17 februarie 1989. Austria. .28 februarie 1975.1 iulie 1968. . “compromisul de la Luxemburg” privind aplicarea regulii unanimităţii când sunt în joc interese vitale ale unui stat. Elveţia. . eliminarea tarifelor vamale interne. declanşarea procesului de eliminare a barierelor vamale interne. intrarea în vigoare a Convenţiei de la Iaoundé care asociază la CEE optsprezece ţări africane şi Madagascar. . Olanda.1 iunie 1964. acordul de la Schengen (Franţa. grupând Marea Britanie. .iunie 1965. semnarea la Paris a tratatului privind Comunitatea Europeană de Apărare. semnarea Actului Unic European care relansează construcţia europeană.10 decembrie 1974. Norvegia. constituirea Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (AELS).

1 ianuarie 2002. .9 decembrie 1994.26 februarie 2001. intrarea în vigoare a SEE. Acordul asupra Spaţiului Economic European (SEE) privind crearea unei zone de liber schimb între CEE şi AELS. 11 ţări intră în a-3a fază a monedei unice. debutul Conventiei europene cu privire la viitorul Uniunii Europene . intrarea în vigoare a tratatului asupra Uniunii Europene .1 ianuarie 1993.10-11 decembrie 1999.martie 1994. Consiliul european de la Helsinki.2 mai 1992.decembrie 1997. . Uniunea Europeana decide sa se extinda spre 10 din cele 12 tari cu care este in proces de negociere (mai putin Romania si Bulgaria) . Tratatul de la Nice privind reforma instituţiilor europene.febr. Consiliul miniştrilor de finanţe ai celor 15 şi Consiliul european.1 noiembrie 1993.1 ianuarie 1994. Suedia. intră în vigoare a Tratatului de la Amsterdam. . . 19 . consacrând libera circulaţie a mărfurilor.1 ianuarie 1999. Finlandei şi Suediei în baza referendumurilor naţionale. intrarea în vigoare a pieţei unice. intrarea în UE a Austriei. . intrarea in vigoare a Tratatului de la Nice .1-3 mai 1998.12-13 decembrie 1999. Tratatul de la Amsterdam privind reforma cadrului instituţional al UE. serviciilor şi forţei de muncă. . capitalurilor. . .10 noiembrie 1997. semnarea Tratatului de la Nice .2003.1 ianuarie 1995. semnarea actelor de adeziune la UE de către Austria. .30 martie 1998. se decide începerea negocierilor şi cu celelalte ţări care îndeplinesc criteriile de aderare. Norvegia. lansarea procesului de adeziune a celor 10 ţări candidateee ale Europei Centrale şi de Est şi a Ciprului. intrarea Italiei în spaţiul Schengen. . . . Consiliul european de la Luxemburg. privind intrarea îna treia fază a instituirii monedei unice.31 martie 1998. . . . . . întâlnirea de la Essen prin care se decide extinderea UE.28 februarie 2002. Acordul Consiliului asupra strategiei de preaderare “Agenda 2000 pentru o Uniune mai puternică şi mai largă” .1 mai 1999 .dec 2002. se decide începerea negocierilor cu 6 dintre cele 12 candidate la aderare . intră în circulaţie Euro. .decembrie 2000. . Finlanda. ..

Letonia. . .1 mai 2004.22 iulie 2004. 2006..4 noiembrie 2009. economică. Cipru.iulie 2003. . semnarea Tratatului de aderare a Romaniei si Bulgariei. socială.4 octombrie 2003. Consiliul european decide lansarea procedurilor de negociere cu Croatia. semnarea Tratatului de la Lisabona .3 octombrie 2005. . Ungaria. Polonia.1 ianuarie 2007.13 aprilie 2005.iunie 2004. prin „forţa lucrurilor” (expresie folosită de către specialişti cu referire la manifestarea unei legi cumulative de integrare – odată început.20 febr. aprobarea formala de catre Parlament a celor 10 noi comisari . .24 octombrie 2004. Estonia. intrarea in vigoare a Tratatului de aderare a celor noi 10 tari membre . adoptarea de catre Conventie a proiectului de Constitutie . Consiliul European de la Bruxelles. Spania este prima tara care organizeaza un referendum pentru aprobarea Tratatului Constitutional. acordul Parlamentului european privind aderarea Romaniei si Bulgariei in 2007. Federalism şi cooperare interguvernamentală în construcţia politică a Uniunii Europene Uniunea Europeană este un proces de integrare deplina. . este aprobat de catre Parlament noul Presedinte al Comisiei . procesul continuă în mod 20 .17-18 iunie 2004.1 decembrie 2009. 2005. aprobarea Tratatului Constitutional .Aprilie 2003.José Manuel Barroso .1 febr.1 iunie 2005. cu scopul principal de a defini forma finala a unei prime Constitutii europene. data propusă pentru intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona Unitatea de studiu 3. Lituania. inceprea celei de-a 6-a Conferinte interguvernamentale (Roma). semnarea Tratatului de aderare intre UE si Republica Ceha. Malta. .5 mai 2004.29 mai 2005. semnarea la Roma a Tratatului Constitutional . . Franta spune NU Tratatului constitutional .24 aprilie 2005. aderarea României şi a Bulgariei . . deschiderea negocierilor de aderare cu Turcia si Croatia. . . Slovacia. Olanda spune NU Tratatului constitutional. instituţională şi. .13 decembrie 2007. . Slovenia. finalizarea procedurilor de ratificare a Tratatului de la Lisabona . in baza textului elaborat de Conventie. . intrarea in vigoare a acordului de asociere UE – Croatia .

16-18. un proces de integrare politică.Ideea federală în perioada interbelică. Curente fundamentale în integrarea politică a Europei Începând cu prima Comunitate Europeană (CECO . confederaţia e o simplă asociere de state pe baza unui tratat. Uniunea s-a construit politic în cadrul unui proces caracterizat de confruntarea între două orientări: federală şi confederală. era însărcinată cu puteri supranaţionale şi urma să acţioneze conform intereselor Comunităţii. o instituţie – Înalta Autoritate . Robert Schuman. este un federalism prin integrare. nu făcea altceva decât să demareze procesul construirii unei federaţii europene. Bucureşti. 3. urmărite în baza regulilor cooperării interguvernamentale.Refléxions sur le concept de conféderation. ministru francez al afacerilor externe. CECO avea să fie astfel prima etapă a constituirii federaţiei europene.16 Fiind o “asociaţie contractuală între suverane”. Paris. Federalismul îi face pe oameni mai responsabili şi liberi. menţinându-se principiul suveranităţii şi al egalităţii juridice. p. 1994.F.15 Pentru prima dată. confederaţia reprezintă o categorie a dreptului internaţional (spre deosebire de federaţie. prin oferta făcută guvernului R. să se substituie vechilor state. p. el este singurul care asigură coexistenţa paşnică a grupurilor diferite. În acelaşi timp. conservând în acelaşi timp structurile vechi şi refuzând renovarea acestora. Federaliştii detestă naţionalismul pentru că separă oamenii de alţi oameni şi-l consideră piedică în calea manifestării solidarităţii umane. stimulându-le iniţiativa civică.obiectiv. 15 Christian Philip . dacă există voinţă politică). s-a putut constata tendinţa vest-europenilor de a crea o structură de tip federal care.18 aprilie 1951).1.1. respectându-le identitatea şi eliminând orice formă de asimilare a minorităţii de către majoritate (situaţie caracteristică naţiunii). aşadar. pentru realizarea în comun a unui obiectiv. Scopul este atingerea unei mai mari eficacităţi. statele membre îşi păstrează toate competenţele. Spre deosebire de federaţie. care emană din dreptul public intern).5. de obicei apărarea. les Cahiers Universitaires Paneuropéens. Federalismul european. p. compusă din membri independenţi.17 În cadrul Confederaţiei. pentru federalişti pare absurdă dorinţa naţiunilor de a crea o “Europă unită”. 16 Christine Gouaud . nr. Datorită acestui fapt. 1993. Germane. Presses Universitaires de France. Paris.21.Textes institutifs des communautés européenes. indispensabilă păstrării păcii. 21 . Obiectivele sunt. inspirat din tradiţia democrat-creştină şi experienţa germană. 17 Eliza Campus . nerealizabilă într-un cadru naţional. progresiv. confederaţia e situată la jumătatea drumului între superstat şi alianţă. Editura Academiei Române. 1984.

una din laturile dublei sale naturi. Confruntarea federalism . care prin cultură şi istorie sunt ataşate valorilor europene.Din punct de vedere politic. 199. bazat pe dubla natură a întregului ce urmează a fi organizat şi respectând principiul dublei legitimităţi. André Postel-Vinay propune. Maurice Duverger propune în schimb europenilor un nou tip de federalism. Naţiunile Europei sunt puternice iar naţionalismul. în faţa Adunării Societăţii Naţiunilor. Competenţele federale ar trebui limitate la afacerile externe. Aşadar. A doua soluţie este mai realizabilă în conjunctura actuală. monedă şi comerţ exterior. 3. 22 . confederaliştii combat opţiunea federală în integrarea Europei cu argumente ce ţin. nu ţine de domeniul trecutului. În primul caz s-ar pune problema caracterului democratic al instituţiilor şi al votului (folosirea majorităţii calificate şi a dreptului de vot pentru fiecare stat sau grupuri de state). stabilirea concesiilor ţărilor membre asupra orientărilor. îndeosebi. Europa politică nu poate fi în consecinţă decât confederală.Europa de la Atlantic la Delta Dunării. crearea de comitete suple. suveranitatea. Ca soluţie de compromis. Robert Schuman dădea citire actului de naştere al procesului de integrare ce a dus la actuala Uniune Europeană. Doar astfel poate să cuprindă şi ţările din centrul şi estul continentului. Sistemul propus se doreşte a fi un răspuns la bătălia federalism-naţionalism care nu poate avea un învingător deoarece fiecare exprimă un element de bază al Europei. Naţiunile alcătuiesc cadre politice adânc înrădăcinate în istorie şi în conştiinţa popoarelor şi conferă indivizilor identitate. p. fie o federaţie politică cu caracter democratic. conservându-le personalitatea. Trecerea de la cooperare la supranaţionalitate se va face treptat. chiar în Europa de Vest. de naţiune şi de identitate. 2. fără nici o atingere a libertăţii de decizie a statelor membre. apărare.cooperare interguvernamentală în procesul construcţiei politice a UE La 9 mai 1951. Ea presupune menţinerea instituţiilor şi regulilor anterioare Maastrichtului. ele dau culturii continentului bogăţia şi diversitatea. Omegapress. sentimentul de apartenenţă. Bucureşti.95-100. fie o Europă a înţelegerii. în timp ce sistemul federal lasă componentelor sale o autonomie limitată. Au răsunat 18 Maurice Duverger . principiilor şi modalităţilor de aplicare. Un sistem confederal coordonează entităţile.18 În această comunitate federală se va produce o evoluţie în două sensuri: cooperare acolo unde hotărârile nu pot fi luate decât de unanimitate şi supranaţionalitate în celelalte situaţii. modele apropiate mai curând de federaţie decât de confederaţie.

. chiar dacă textul este lipsit de precizie cu privire la finalitatea politică. Belgia şi Luxemburg au alcătuit “Comitetul permanent pentru studiul şi dezvoltarea federaţiei europene”..] se vor asigura primele baze concrete ale unei federaţii europene indispensabilă menţinerii păcii. Prin punerea în comun a producţiei de bază şi crearea Înaltei Autorităţi [.. a Tratatului de la Londra. Rezultatul a constat în crearea Consiliului Europei .” Concretizată prin cele trei Tratate ale Comunităţilor . Negocierile purtate au fost dominate de două curente fundamentale: metoda supranaţională. Din punct de vedere politic.... integrarea politică a înregistrat o evoluţie fie spre formula federală. M.]. prima etapă a Federaţiei europene. Consiliul Europei reprezenta o soluţie de compromis între interguvernamental şi supranaţional. compus din reprezentanţii statelor membre.. este o expresie clară a supranaţionalismului. Franţa. fie spre cea a cooperării interguvernamentale. În aceeaşi perioadă. Metoda comunitară în procesul construcţiei europene În urma Congresului de la Haga din 1948.CECO. opţiunea federalistă primea însă o puternică lovitură prin eşecul planului Pleven. Olanda. cele două metode au intrat în competiţie.[. CEE şi EURATOM. preşedinte al Consiliului. într-o organizare deschisă participării altor state ale Europei[.] va asigura imediat stabilirea de baze comune dezvoltării economice. Înalta Autoritate. promovată de britanici.primul organ de cooperare politică în Europa . Din acel moment. Europa se lansa astfel într-un efort comun de găsire a celor mai convenabile şi totodată eficiente metode de unificare politică. la 5 mai 1949. şi cu o Adunare parlamentară consultativă. Britanie. ratificarea primului Tratat al Comunităţilor privind CECO are ca semnificaţie orientarea Europei spre federalism.. şi va schimba destinul acestor regiuni mult timp dedicate fabricării armelor de război [.] Plasarea în comun a producţiilor de cărbune şi oţel sub o Înaltă Autoritate comună.atunci şi au devenit celebre cuvintele: “Europa nu se va face dintr-o dată şi nici printr-o construcţie de ansamblu: ea se va face prin realizări concrete. propunea în octombrie 1950 un proiect care să transpună 23 . formată din 9 membri desemnaţi de guvernele statelor membre dar în totală independenţă şi libertate de acţiune şi ale căror decizii vor avea titlu executoriu. După cum diverşii oameni politici cu rol important în istoria Europei au aderat la una sau alta dintre concepţii. susţinută de francezi şi metoda interguvernamentală. metoda de integrare propusă (numită metoda comunitară sau Jean Monnet) a salvat practic ideea de Europa. René Pleven.prin semnarea de către 10 state. Cu un Consiliu de miniştri cu rol executiv. creând mai întâi o solidaritate de fapt. intrată în criză din cauza eşecurilor de integrare pe baze politice şi a opoziţiei între federalişti şi confederalişti.

H. raportul a fost aprobat rapid şi a intrat în vigoare la 1 ian. Conflictul a fost generat de propunerea Comisiei de creare a unui sistem de resurse bugetare proprii. un proiect pe bază de cooperare interguvernamentală. formată din specialişti. prin crearea “Comunităţii europene a apărării”. Uniunea urma să fie condusă de un Consiliu format din şefii de state şi guverne care ar fi decis în unanimitate. îndeosebi a celor antrenate de aplicarea Politicii Agricole Comune. caracterizat de succese incontestabile pe calea integrării economice. definită sintetic prin “refuzul supranaţionalităţii”. Considerat un atentat la suveranitatea naţională (armata urma să fie ataşată instituţiilor politice ale Europei unite şi plasată sub comanda unui ministru european responsabil în faţa Adunării europene). Mai târziu. condusă de Christian Fouchet. a fost definit politic printr-un climat incert şi contradictoriu. Procesul a fost relansat în 1955 la iniţiativa Benelux de creare a unei pieţe comune. necesar finanţării cheltuielilor comune. funcţii şi proceduri proprii. Comitetul interguvernamental condus de belgianul P. o Adunare parlamentară cu rol consultativ şi o Comisie politică europeană cu rol tehnic. Comunitatea având rolul de administrare. Belgia şi Olanda s-au opus şi ceea ce se spera a fi şansa unificării politice a rămas drept “marea ocazie ratată”. Bugetul CEE ar fi urmat să capete caracteristicile unui buget federal. Cel mai important este indiscutabil Tratatul CEE prin fundamentul juridic pe care l-a asigurat procesului de integrare: instituţii cu rol.federalismul parţial al lui Schumann în domeniul militar. Primul moment important îl constituie planul Fouchet. Era. CEE a însemnat un pas înapoi faţă de CECO. aşadar. prima criză instituţională din istoria procesului de integrare. proiectul a fost respins şi integrarea europeană părea să intre în criză. pentru elaborarea unui proiect de uniune politică. Sistemul instituţional era format din patru instituţii politice: Adunarea europeană. fără personalitate juridică.CEE şi EURATOM. 1958. În planul integrării politice. deceniul şapte. în care s-a văzut o ameninţare pentru structurile Comunităţilor existente. un fel de expresie sintetică a confruntării între cele două modele privind Europa.cooperare interguvernamentală. în conformitate cu prevederile 24 . uniunea politică propusă se prezenta ca o organizaţie internaţională tradiţională. iar următoarele expresie a supranaţionalismului. Spaak a elaborat un raport ce propunea două comunităţi . La iniţiativa Franţei. însă. Puterile Comisiei ca instituţie centrală cu rol executiv erau însă inferioare celor ale Înaltei Autorităţi iar esenţialul competenţelor revenea Consiliului de Miniştri ca organ interguvernamental. cel mai cunoscut moment al controversei federalism . Comisia şi Curtea de justiţie. Primele două erau expresie a cooperării interguvernamentale. îl constituie “criza scaunelor goale”. Pe de parte. Consiliul de Miniştri a decis formarea unei comisii. Sub influenţa concepţiei gaulliste. Consiliul de miniştri.

cu structuri şi mijloace proprii. se cerea o întărire a rolului Parlamentului care ar fi trebuit să participe la procedura bugetară. respectând responsabilităţile instituţiilor comunitare. în locul regulei unanimităţii . unanimitatea devenise o regulă. blocând luarea deciziilor în Consiliu. astfel. perioadă în care ar fi urmat să treacă la votul cu majoritate calificată în Consiliul de miniştri. Propunerea a apărut într-o fază în care ţările membre se pregăteau să intre în ultima etapă a perioadei de tranziţie. Formula ”Statele Unite ale Europei”. Balanţa s-a înclinat. În Consiliu. Era indiscutabil un succes al federaliştilor. având drept consecinţă în plan practic un dualism instituţional acuzat astăzi ca fiind cauza ”slăbiciunilor” Europei politice. A fost însă rapid abandonată în 25 . dacă o ţară invoca un interes foarte important. iar în 1974 s-a creat Consiliul european care a devenit instituţia politică decisivă în construcţia Europei. a coalizat energiile în direcţia construcţiei politice a Europei unite în primii ani postbelici. s-au extins competenţele Parlamentului în procesul decizional. Rezultă că integrarea europeană a evoluat printr-un proces conflictual axat pe cuplul supranaţional-interguvernamental. lansată cu mult timp în urmă de către Victor Hugo. Excepţia a devenit regulă până la Actul unic (1986). În acelaşi sens au contribuit mai târziu Actul unic European (1987) şi Tratatul de la Maastricht (1992). Compromisul de la Luxemburg a confirmat încă o dată că integrarea era un proiect cu pretenţii federaliste. Europa trebuia să aparţină europenilor şi instituţiile supranaţionale nu puteau fi deasupra statelor naţionale. al principiilor fondatoare: instituţii comune. Franţa a revenit în ianuarie 1966 prin aşa numitul “compromis de la Luxemburg”: pentru domeniile ce cădeau sub incidenţa votului majoritar. Britanie. Dorinţa europenilor de a crea o uniune europeană s-a lovit mereu de o anume ambiguitate cu privire la definirea formei acesteia. Franţei s-au adaugat M. realizat prin cooperare interguvernamentală. Deceniul opt a relansat procesul integrării politice prin Decizia Consiliului din aprilie 1970 de înlocuire a contribuţiilor naţionale la bugetul comunitar prin sistemul resurselor proprii. practic la finalitatea procesului de integrare. Rolul esenţial revenea statelor membre şi orice încercare de accentuare a caracterului supranaţional al Comunităţilor era aspru penalizată. independente. În plus. spre interguvernamental. Ca o compensaţie.Tratatului. “discuţiile trebuiau să continue până se găsea un acord unanim”. Consiliul european este o structură interguvernamentală care orientează şi coordonează acţiunile statelor membre. întărindu-se astfel segmentul federativ pentru a crea un echilibru între dimensiunea supranaţională şi cea interguvernamentală. Extinderile au întărit însă grupul ţărilor puternic ataşate intereselor naţionale. Danemarca şi Grecia. majoritatea deciziilor în Consiliu luându-se în unanimitate. Franţa a refuzat şi s-a retras de la masa negocierilor.expresia cea mai sigură a intangibilităţii suveranităţii naţionale.

altfel spus.. Metoda comunitară a permis. idealistă. ”Federaţia europeană”. fără însă un efort de definire a formei şi a modului de realizare. 1999. ducând la frecvente crize în planul integrării politice. Cu toate acestea. Actul Unic European (1987) care a relansat procesul de realizare a pieţei interne şi de adoptare a monedei unice. dacă ne gândim la argumentele fondatorilor. astfel. în aşa fel încât. apoi a energiei atomice. progrese pe calea aprofundării integrării europene şi orientarea.” În plus.] să promoveze o dezvoltare armonioasă şi echilibrată a activităţilor [. proiectul european este un proiect politic. Este suficient să ne amintim de „compromisul de la Luxemburg” (1965) care a permis depăşirea primei crize instituţionale. cu paşi mărunţi. pas cu pas.. De altfel. 26 . într-un model de cooperare care să permită accentuarea interdependenţelor şi dezvoltarea solidarităţii.. comunitare. moneda unică au pus... Plasarea în comun a producţiei de cărbune şi oţel.. Proiectul european a beneficiant însă de un element de continuitate – metoda funcţionalistă. Acordul de la Fontainbleau (1984) care a asigurat depăşirea poate a celei mai grave crize bugetare... Ideea europeană nu a decurs dintr-o filosofie materialistă. ci este mai curând de esenţă filozofică. 2 al Tratatului de la Maastricht: ”Misiunea Comunităţii este ca [. Tratatele s-au limitat la a preciza că ţările semnatare îşi propun ”o uniune tot mai strânsă între ţările membre”. Economicul s-a dovedit insuficient pentru a stimula statele participante să parcurgă etapele unei integrări depline.]. bazele construcţiei politice a Europei şi au menţinut viu interesul pentru adâncirea gradului de integrare între ţările membre. Europa Unită s-a construit politic în jurul obiectivului securităţii şi păcii pe continentul european şi din dorinţa de a se menţine pe scena politică a lumii ca 19 Octav Bibere. Uniunea Europeană între real şi virtual. Este suficient să citim art. ”Europa cetăţenilor”. „învăluirea politicului printr-o strategie economică de creştere funcţională”19 în baza unei logici cumulative de integrare şi respectând ritmul de evoluţie specific fiecărui stat membru constituie esenţa metodei funcţionaliste. un nivel înalt al ocupării forţei de muncă şi al protecţiei sociale [. indiscutabil.] o creştere durabilă şi neinflaţionistă care să respecte mediul [. a proiectului european în direcţia unificării politice.favoarea unor formule mai suple . p. fiecare etapă de progres pe calea integrării economice nu a fost posibilă decât printr-o voinţă politică fermă.113. Bucureşti. A integra prin economic.] coeziunea economico-socială şi solidaritatea între statele membre. Ambiguitatea conceptuală s-a transmis şi în planul acţiunilor. Ed. All Educaţional.”Europa naţiunilor”. cantitativistă. ”Europa popoarelor”. crearea pieţei comune. integrarea politică să fie doar consecinţa ultimă a logicii cumulative de integrare. în care economicul nu joacă decât rolul de instrument.

să se constituie în suport ”tehnic”. sistemul instituţional comunitar a suportat doar câteva ”cosmetizări”. o diferenţiere din ce în ce mai puternică. obiectivul iniţial îşi păstrează forţa de atracţie şi menţine în joc naţiuni cu puncte de vedere diferite asupra finalităţii integrării. În acelaşi timp. riscă să se transforme într-un factor de dezintegrare. după ce procesul de integrare europeană a avansat atât de mult din punct de vedere economic. cel puţin din anumite perspective. în prezent. dar Uniunea Europeană va trece în actualul deceniu de la 15 membri la cel puţin 27. repere valorizante pentru susţinerea procesului de integrare. pe fondul amplificării competenţelor comunitare pentru asigurarea funcţionalităţii uniunii economice şi monetare. ducând la o Europă cu geometrie variabilă. Creşterea numărului de membri. sunt puncte de sprijin. Nivelul ridicat de prosperitate. Dar. ridică două probleme importante: eficacitatea şi reprezentativitatea democratică. pentru a evita diluarea într-o simplă zonă de liber schimb. tocmai această flexibilitate a făcut posibil acordul politic al atâtor ţări cu opţiuni şi interese divergente de avansare pe calea integrării economice. însă. Berlin. Într-un anume fel. Dar. Europa socială. Deja. spaţiul Schengen). solidaritatea antrenată prin metoda comunitară de integrare. metodologic. un număr relativ redus de ţări şi cu niveluri. au refuzat participarea la un mecanism de integrare (spre exemplu. apropiate de dezvoltare economică. De la Confédération a la Fédération: réflexion sur la finalité de l‟intégration européenne. fără o reformă instituţională. provocând un decalaj faţă de integrarea politică. dotată cu mecanismele şi instrumentele necesare gestionării unui ansamblu de peste 500 milioane de 20 Joschka Fischer. Astăzi. ea se dovedeşte incapabilă. Funcţionalismul s-a dovedit eficient pentru etape intermediare de integrare economică. pentru unificarea politică. cu un număr impresionant de politici comune. pe măsura aprofundării integrării şi a extinderii. 27 . utilitatea lui în planul integrării politice şi al democratizării Europei s-a dovedit a fi limitată20. Europa economică a evoluat către cel mai ridicat nivel de integrare – uniune monetară. 12 mai 2000. Discurs pronunţat la Universitatea Humbold. Ele şi-au adus contribuţia la depăşirea ”crizelor Europei”. înainte de a se extinde. pe fondul limitelor sistemului instituţional comunitar actual. dacă metodei comunitare îi revine meritul de fi salvat ideea de Europa unită. moneda unică. Acolo unde ţările membre au considerat că le este mai favorabil. metoda comunitară a permis o accelerare a procesului de integrare economică. plasată sub ”domnia cantităţii”.leagăn al culturii şi civilizaţiei moderne. modelul social promovat de europeni şi extrem de atractiv într-o lume aflată în plină criză a valorilor morale. Este evident că. Conceput pentru funcţionarea unei uniuni vamale şi a unei pieţe comune. în general. Uniunea trebuie să devină puternică. Adepţii unei uniuni sub formulă federativă sunt de părere că se impune un salt în planul metodei de la funcţionalism la politic.

ideea centrală a Declaraţiei era că ”Europa” nu mai putea funcţiona ca până atunci. definirea rolului parlamentelor naţionale în arhitectura instituţională europeană. transparentă. Problema este însă de a defini uniunea politică şi de a găsi cea mai potrivită formulă pentru o Europă extinsă în aşa fel încât să se conserve realizările de până acum şi să se menţină capacitatea de acţiune a Uniunii pe scena politică a lumii. ”o Europă comunitară clară.au permis evoluţia integrării într-un proces cu un număr redus de state şi într-o perioadă în care nivelul de integrare a fost relativ redus. ţările membre se află deja într-un sistem cu un nivel de integrare a pieţelor şi a politicilor foarte ridicat (uniunea monetară . simplificarea tratatelor. afirmând că Uniunea are nevoie de o nouă concepţie. şi a valorilor pe care le-a transmis umanităţii. Scenarii politice europene – de la Tratatul Constituţional la Tratatul de la Lisabona La 11 decembrie 2000. sisteme economice.politica externă şi de securitate şi afacerile interne şi justiţia . îndeosebi asigurarea cadrului pentru o calitate mai bună a vieţii”. La 15 decembrie 2001. Conferinţa interguvernamentală de la Nice a lansat oficial dezbaterile asupra perspectivelor politice ale Uniunii Europene prin adoptarea Declaraţiei cu privire la viitorul Uniunii.etapă considerată ultima în periodozarea unui proces de integrare totală. eficacitate şi reprezentativitate democratică şi pe plan extern. Metoda comunitară şi sistemul instituţional bazat pe cei trei piloni – unul comunitar – Piaţa Comună – şi doi interguvernamentali . într-o lume supusă tot mai puternic competiţiei globale. Consiliul european de la Laeken a adoptat ”Declaraţia asupra viitorului Uniunii Europene”. Uniunea are drept singură soluţie pentru a evita diluarea într-o simplă zonă de liber schimb sau cel mult o piaţă comună. capabilă să găsească soluţii şi să-şi asume responsabilităţi în rezolvarea unor probleme concrete. stabilizator. Europa îşi doreşte un rol de prim plan. chiar dacă numai într-o formulă parţială. pe măsura trecutului său istoric. respectând specificităţile naţionale şi regionale. aflat în căutarea unui nou echilibru. În faţa provocării unei extinderi rapide. Dincolo de cuvinte. un mediu tot mai mondializat. trecerea în ultima etapă a integrării – unificarea politică printr-o reformă fundamentală la nivel conceptual şi instituţional. În prezent. culturale diferite. sociale. Declaratia propunea ca dezbaterile să aibă loc în jurul a patru teme prioritare: delimitarea competenţelor între Uniune şi statele membre. acuzat de lipsă de transparenţă. adaptată extinderii şi capabilă să facă faţă dublei provocări: pe plan intern. politice. limitele sistemului instituţional. definirea statutului ”Cartei drepturilor fundamentale” proclamată la Nice. eficace şi democratică.locuitori. pe baza principiului 28 .

prin renaţionalizări ale unor politici şi transfer de competenţe în cazul altora. a rolului Preşedintelui Comisiei. erau necesare modificări de profunzime la nivelul sistemului instituţional care să amelioreze eficacitatea procesului decizional şi a funcţionării instituţiilor prin: întărirea autorităţii şi eficacităţii Comisiei. Un concept mai flexibil a fost considerat cel de ”tratat constituţional”. eficacitate Uniunii. federaţie de 29 . - elaborarea unei Constituţii care să confere mai multă legitimitate Uniunii. subsidiaritate. o delimitare clară între competenţele exclusive ale Uniunii. Extrem de complicate. se credea atunci. Dificultăţile vin mai ales din gradul foarte ridicat de integrare şi disparităţile structurale care impun o coordonare a politicilor economice şi politici comune care să menţină un nivel minim de coeziune economico-socială în spaţiul european. In acest scop. ceea ce nu e cazul UE. iar Uniunea era obligată să-şi asigure mijloacele necesare integrării în această fază şi a tărilor candidate (în prezent deja membre). a rolului Parlamentului european şi a celor naţionale. armonizare. Aplicarea eficace a subsidiarităţii permite. - conferirea de mai multă democraţie. Problema era de adaptare a acestora la o Europă probabil de peste 30 de membri şi de creştere a eficienţei în aplicare. acestea s-au amplificat prin extindere. Uniunea nu poate avea Constituţie fără a fi un stat federal. În acest scop. având în vedere creşterea dispariţăţilor şi capacitatea redusă a noilor ţări membre de aplicare a acquisului comunitar.geometriei variabile). fără riscuri de dezintegrare prin disfuncţionalitate. Uniunea dispunea de o ”Constituţie” formată din tratatele de bază. Uniunea este deseori acuzată că face prea mult în unele domenii şi prea puţin în altele. coordonare. eventual. apropierea proiectului european de cetăţean. dacă acceptăm că o Constituţie este legea fundamentală a unui stat suveran. Carta drepturilor fundamentale. se impunea căutarea unor soluţii pentru: - asigurarea celei mai bune definiri şi repartiţii a competenţelor comunitare. directive. Tratatele europene au modificat şi complicat sistematic eşafodajul tehnic al integrării: politici comune. - simplificarea instrumentelor şi mecanismelor de integrare. Perspectivele tratatului urmau să se raporteze la ”forma”politică pe care ar fi trebuit să o aibă Uniunea europeană: stat federal. tratatele trebuiesc făcute mai lizibile pentru cetăţeni şi. transparenţă. incluse într-un document ”constituţional” propriu-zis. recunoaştere mutuală. cele exclusive ale statelor şi cele împărţite între stat şi Uniune. etc. reglementări. cuprinzând doar aspectele constituţionale ale tratatelor şi. în aşa fel încât să asigure funcţionalitatea sistemului comunitar într-o uniune politică. Strict tehnic. care conserva suveranitatea naţională.

Lucrările Convenţiei s-au finalizat in iulie 2003 cu proiectul de Constituţie. Metoda confederală urmăreşte menţinerea naţiunii ca perimetru optim al dezvoltării civilizaţiei europene într-un model european de integrare politică flexibil şi eficient. astfel. Ideea este de a crea o Europă a naţiunilor suverane. Delors propunea. după ratificarea de către statele membre. specificitatea europeană. a fost însoţită de un Forum de dezbateri la nivelul societăţii civile şi a avut rolul de a pregăti un document final care să includă diferitele opţiuni şi recomandări cu privire la Europa politică. Un număr redus de state şi-ar putea asuma dimensiunea federală. care să conserve statul naţiune cu tradiţiile sale culturale şi democratice. inspirată din federalismul german. pe fondul unei reforme instituţionale care să eficientizeze mecanismele decizionale şi să apropie Uniunea de cetăţeanul european. începând cu 2009). Metoda de integrare ar fi cea comunitară. Consiliul de la Laeken a convocat ”Convenţia asupra viitorului Europei”. nu un super – stat european. J. dar cu o anume 30 . spre exemplu. In acest scop. arhitectură europeană ar trebui să introducă elemente de flexibilitate în cadrul oferit de ”cooperarea întărită”. Pentru a da impulsul necesar accelerării dezbaterilor asupra temelor de mai sus.naţiuni sau o combinaţie originală de stat federal şi confederaţie care să permită o evoluţie a procesului de integrare conformă cu opţiunile particulare ale tuturor ţărilor membre. El a fost dezbătut în cadrul celei de-a 6 a Conferinţe interguvernamentale care a debutat la Roma la 4 octombrie 2003. La baza federaţiei ar sta un tratat ad-hoc şi nu o Constituţie. având în vedere progresele obţinute pe calea integrării şi opţiunea politică pentru un sistem de organizare cu importante limitări ale suveranităţii naţionale. în cadrul Convenţiei. operarea unei distincţii între o Uniune fundamentată geopolitic şi o avangardă deschisă organizată sub forma unei federaţii la care s-ar alătura UE. Uniunea între metoda interguvernamentală şi cea federală – opţiuni fundamentale privind viitorul UE Două opţiuni fundamentale au dominat mereu în dezbaterile cu privire la funcţionarea şi perspectivele de unificare politică a UE şi s-au conturat extrem de calr în cadrul Convenţiei: metoda franceză – interguvernamentală şi metoda germană – federală. Uniunea ar rămâne un simplu spaţiu de liberă circulaţie (cele patru libertăţi) cu un minim de reglementări necesare asigurării convergenţei naţionale şi regionale. Convenţia a fost lansată la 1 martie 2002. Tratatul constituţional a fost semnat în octombrie 2004 la Roma şi spera în intrarea lui în vigoare începând cu 2007 (unele articole. Sistemul instituţional ar trebui conceput în aşa fel încât să conserve factorul naţional şi. federaţia urmând să fie reprezentată în Uniune.

Ei nu exclud cooperarea întărită dar apelul la aceasta nu ar trebui să introducă diferenţe esenţiale de ritm în integrare. a fost prezentat în Bundestag un memorandum în care era propusă promovarea unei integrări accentuate doar pentru un număr redus de state care ar putea şi. Britanicii îmbrăţişează opţiunea confederală. conformă cu ritmul propriu de evoluţie în plan economic. conservând statul naţional. o federaţie a statelor şi cetăţenilor. În 1994. aplicarea acestui principiu ar echivala cu o încetinire de ritm. un Parlament european cu funcţie predominant de control democratic. un tratat constituţional care să reglemteze cu precizie repartiţia competenţelor între federaţie şi statele naţionale. 31 . Din punct de vedere funcţional. Metoda germană constă în adoptarea unui federalism construit pe împărţirea suveranităţii între Europa şi statul naţiune şi conservând diversitatea culturilor politice şi opiniilor publice naţionale. având în vedere eterogenitatea economico-socială şi politică pe care a adus-o Uniunii următoarea extindere. ţările interesate ar putea să i se alăture. generate de eterogenitatea Europei extinse. Metoda de integrare va trebui să permită o diferenţiere a participării ţărilor membre la proiectul european. dar având grijă ca această diferenţiere să nu ducă la o pierdere a identităţii europene şi la o incoerenţă care să blocheze procesul de integrare. Constituirea unui nucleu dur ar reprezenta pentru celelalte state membre un punct de atracţie şi. Europa nucleului dur sau a cercurilor concentrice ar fi o soluţie temporară de compromis care să permită o accelerare a procesului de unificare politică. politic. afaceri externe şi apărare. o Comisie cu responsabilităţi strict tehnice. un Consiliu mai activ structurat pe trei domenii (finanţe şi economie. fie pe structura actualei Comisii dar cu alegerea directă a Preşedintelui acesteia. cât şi Europa cetăţenilor. dar se opun ideii avangardei. treptat. justiţie şi afaceri interne). Joschka Fisher a propus în cadrul Convenţei un Parlament bi-cameral care să reprezinte atât Europa statelor naţionale. lăsând însă federaţiei doar domenii esenţiale ale suveranităţii. britanicii propuneau cadrul Convenţiei o serie de măsuri care să întărească dimensiunea confederală: a doua cameră parlamentară formată din reprezentanţi ai parlamentelor naţionale. dacă nu chiar cu o diluare a gradului de integrare. şi-ar dori să evolueze mai rapid către uniunea politică. Este clar însă că. format fie prin transformarea Consiliului european în guvern. social. Ca reformă instituţională.separaţie instuţională (Consilii diferite. Practic. Europa politică ar fi fost în această viziune o federaţie aflată la jumătatea drumului între stat naţional şi stat federal. un executiv puternic. în acelaşi timp. Parlamente diferite). Ideea nu era nouă.

297. politica socială. prin introducerea perioadelor de tranziţie şi a derogărilor. politica agricolă) într-o lume supusă procesului liberalizării globale. în care pot 21 Robert Toulemon. evolutivă. ar prezenta mai curând caracteristicile unei pieţe comune. mai 2001. de mediu. N 448. Gradul ridicat de integrare ar obliga la continuarea armonizării şi convergenţei politicilor guvernamentale. O astfel de perspectivă prezintă însă serioase riscuri de dezintegrare prin disfuncţionalitate într-o Uniune de 27-30 de membri. având în vedere gradul deja ridicat de integrare economică. agricol) incluse în tratate. relaţiile derulându-se pe baza cooperării interguvernamentale. prin obişnuitele „derogări”(în domeniul monetar. Transferul de suveranitate ar rămâne totuşi ridicat. mai ales pentru ţările participante la pilonul comunitar. Schema clasică. social. s-au induce ritmuri diferite de integrare. Metoda a condus spre o Europă cu "geometrie variabilă". în funcţie de performanţele economice şi de dorinţa de participare la politicile Uniunii. limitând marja de acţiune la nivel naţional. o soluţie medie. Quelle Constitution pour quelle Europe?. p. CIG pentru politica externă şi de securitate comună şi CIG pentru afaceri interne şi Justiţie. Tratatul de la Maastricht a creat bazele acestei integrări diferenţiate.O sinteză a propunerilor politicienilor şi teoreticienilor integrării în legătură cu perspectivele Europei politice deschidea calea către cel puţin trei soluţii posibile: soluţie minimă confederală. Concret. A doua soluţie ar presupune în primul rând o simplificare a Tratatelor şi reformarea sistemului instituţional (pentru a face faţă monedei unice şi extinderii) şi realizarea unui echilibru între cei trei piloni: Comunitatea. Neparticiparea acestora la politicile comunitare le-ar priva de mecanismele de protecţie şi sprijin (politica de coeziune. în condiţii de transfer a dezechilibrelor în toate ţările membre prin existenţa zonei de liber schimb. cu impact dur asupra ocupării şi nivelului veniturilor. funcţionând pe principiul geometriei variabile. pe structura Europei comunitare. ţările membre ar participa la o zonă de liber schimb care.21 Practic. menţinând dualismul structural federalism – interguvernamental. Revue de Marché Commun et de l’Union Européenne. În prima variantă. 32 . integrarea europeană s-ar „opri” la stadiul unei uniuni economice şi monetare. Soluţia ar conserva suveranitatea naţională. o soluţie maximală. folosită de Comunitate pentru diferitele etape de extindere a presupus o aderare diferenţiată. strict corelată cu posibilităţile ţărilor de participare la diferitele etape ale integrării şi cu capacitatea de absorbţie pe plan intern. prin formarea unei federaţii. Riscurile anticipate ţin de efectele negative ale concurenţei interne şi externe asupra economiilor slab competitive din Uniune.

mai ales după ultimul val de extindere. nivelul comunitar de decizie ar slăbi. perioadele de tranziţie. Din punct de vedere instituţional. însă. dar există riscul major ca regulile de bază ale "jocului comunitar" să se schimbe. Mai mult decât atât. metoda poate asigura o evoluţie a procesului de integrare europeană spre uniune politică. cât şi în variantă germană. Menţinerea unui dualism structural ar putea duce însă la permanentizarea conceptului geometriei variabile. Soluţia maximală poate fi concepută atât în variantă franceză. întărirea metodei comunitare (în special prin extinderea la pilonul PESC) şi întărirea reprezentării comune în paln extern (noi funcţii. fiecare ţară participând la acele politici pentru care este pregătită şi/sau pe care le consideră ca fiind conforme cu propriile interese. noi atribuţii). Finalul negocierilor din cadrul Convenţiei. fără a le înlocui. pilonul comunitar diminându-şi forţa. depăşit în prezent de adoptarea şi ratificarea în 2009 a Tratatului de la Lisabona. Tratatul de la Lisabona modifică Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatele CE. Metoda comunitară adaptată şi extinsă la pilonii inerguvernamentali. Principalele linii de progres apreciate de oficialii UE sunt: 33 . diminuând natura comunitară a Uniunii. derogările. Analiza textului de tratat arată un plus de clarificare în aplicarea subsidiarităţii. Dacă. întărirea caracterului democratic al Uniunii. O astfel de strategie are avantajul flexibilităţii. proceduri decizionale mai eficiente. strategia cooperării întărite. refuzul de ratificare din partea Frantei si a Suediei a declansat un important proces de criza a integrarii europene. producând distorsiuni în funcţionarea pieţei interne şi antrenând costuri ridicate de ajustare sau s-ar putea transforma în regulă a procesului de integrare. Tratatul pune practic la dispoziţia Uniunii cadrul legal şi instrumentele juridice necesare pentru a face faţă noilor provocări şi pentru a răspunde mai mult aşteptărilor cetăţenilor. în vigoare în prezent. Derogările tranzitorii s-ar putea prelungi. inclus în textul Tratatului Constituţional a adus însă prea puţine clarificări privind viziunea şi conceptul de Uniune politică. nucleul dur pot fi folosite combinat printr-o adaptare continuă în aşa fel încât să permită unificarea politică într-o formulă flexibilă conservând statul naţional.fi regăsite mai multe trepte şi grade de intensitate a participării la politicile europene. principiul geometriei variabile ar fi aplicat ca soluţie tranzitorie şi în condiţiile unui ritm de integrare în sistem a noilor veniţi corelat cu evoluţiile interne ale Uniunii şi cu performanţele ţărilor repsective.

pentru prima dată. O voce mai puternică pentru cetăţeni: datorită iniţiativei cetăţenilor. capabilă să acţioneze mai bine în domenii de prioritate majoră pentru Uniunea de astăzi. în special datorită unui nou mecanism care le permite să se asigure că aceasta intervine numai atunci când se pot obţine rezultate mai bune la nivel comunitar (principiul subsidiarităţii). reprezentând cel puţin 65% din populaţia Uniunii. O mai mare implicare a parlamentelor naţionale: parlamentele naţionale vor participa într-o măsură mai mare la activităţile Uniunii Europene. va avea noi atribuţii privind legislaţia. O Europă mai eficientă. Dubla majoritate se obţine atunci când o decizie este luată prin votul a 55% din statele membre. calcularea majorităţii calificate se va baza pe sistemul dublei majorităţi. în care cetăţenii au mai multe şanse de a fi ascultaţi şi care defineşte mai clar ce este de făcut la nivel european şi naţional şi de către cine. 34 . Alături de rolul consolidat al Parlamentului European. astfel încât procesul decizional să se desfăşoare mai rapid şi mai eficient. cu instituţii eficiente şi moderne pentru o Uniune Europeană cu 27 de membri. Prin faptul că se va recurge mai des la procedura de codecizie în cadrul elaborării politicilor europene. O Europă mai democratică şi mai transparentă. reflectând astfel dubla legitimitate a Uniunii. ales direct de către cetăţenii Uniunii Europene. a statelor membre şi a populaţiei. Începând din 2014. Un proces decizional eficient: votul cu majoritate calificată din Consiliu va fi extins la noi domenii politice. Retragerea din Uniune: Tratatul de la Lisabona recunoaşte explicit. Un rol consolidat pentru Parlamentul European: Parlamentul European. în care Parlamentul European şi parlamentele naţionale se bucură de un rol consolidat. bugetul Uniunii Europene şi acordurile internaţionale.1. Parlamentul European se va afla pe o poziţie de egalitate cu Consiliul. posibilitatea ca un stat membru să se retragă din Uniune. un milion de cetăţeni din diferite state membre vor putea cere Comisiei să prezinte noi propuneri politice. implicarea parlamentelor naţionale va conduce la consolidarea caracterului democratic şi la creşterea legitimităţii acţiunilor Uniunii. care reprezintă statele membre. în ceea ce priveşte adoptarea celei mai mari părţi a legislaţiei Uniunii Europene. Cine şi ce face: relaţia dintre statele membre şi Uniunea Europeană va deveni mai clară odată cu clasificarea competenţelor. cu metode de lucru şi reguli de vot simplificate.

O viaţă mai bună pentru europeni: Tratatul de la Lisabona ameliorează capacitatea UE de a acţiona în diverse domenii de prioritate majoră pentru Uniunea de azi şi pentru cetăţenii săi precum libertatea. Libertate pentru cetăţenii europeni: Tratatul de la Lisabona menţine şi consolidează cele „patru libertăţi”. coeziune teritorială. securitatea şi justiţia (combaterea terorismului sau lupta împotriva criminalităţii). sport. introduce Carta drepturilor fundamentale în dreptul primar european. cercetare.Un cadru instituţional mai stabil şi mai eficient: Tratatul de la Lisabona creează funcţia de preşedinte al Consiliului European. ceea ce va aduce avantaje directe în ceea ce priveşte capacitatea Uniunii de a lupta împotriva criminalităţii şi terorismului. securitate şi justiţie. sănătatea publică. Într-o anumită măsură. politică comercială. turism şi cooperare administrativă. Solidaritate între statele membre: Tratatul de la Lisabona prevede faptul că Uniunea şi statele membre acţionează împreună într-un spirit de solidaritate în cazul în care un stat membru este ţinta unui atac terorist sau victima unui dezastru natural sau provocat de mâna omului. libertăţii. 35 . care promovează valorile Uniunii. Valori democratice: Tratatul de la Lisabona specifică şi consolidează valorile şi obiectivele care stau la baza Uniunii. precum şi libertatea politică. ajutor umanitar. ajutor umanitar şi sănătate publică au. O Europă a drepturilor. se subliniază solidaritatea în domeniul energiei. politice. ales pentru un mandat de doi ani şi jumătate. Tratatul se referă şi la alte domenii. Aceste valori sunt menite să servească drept punct de referinţă pentru cetăţenii europeni şi să arate ce anume are de oferit Europa partenerilor săi din întreaga lume. Mai multă siguranţă pentru toţi: Uniunea va beneficia de o capacitate extinsă de acţiune în materie de libertate. obiectivul de a întări capacitatea Uniunii de a răspunde la ameninţările la adresa securităţii cetăţenilor europeni. solidarităţii şi siguranţei. În mod special. schimbările climatice. garantează libertăţile şi principiile înscrise în Carta drepturilor fundamentale şi conferă dispoziţiilor acesteia forţă juridică obligatorie. serviciile de interes general. De asemenea. Drepturile cetăţenilor şi Carta drepturilor fundamentale: Tratatul de la Lisabona menţine drepturile existente şi introduce altele noi. Se referă la drepturi civile. economice şi sociale. introduce o legătură directă între alegerea preşedintelui Comisiei şi rezultatele alegerilor europene. economică şi socială a cetăţenilor europeni. spaţiu. prevede noi dispoziţii referitoare la viitoarea structură a Parlamentului European şi la reducerea numărului de comisari şi include reguli clare privind cooperarea consolidată şi dispoziţiile financiare. Noile prevederi în materie de protecţie civilă. de asemenea. prevede noi mecanisme de solidaritate şi asigură o mai bună protecţie a cetăţenilor europeni. valorilor. printre care politica energetică.

facilitând totodată o cooperare consolidată în cadrul unui grup mai mic de state membre. Reuşita unificării politice depinde însă de modul în care proiectul european va fi apropiat de cetăţean. de măsura în care acesta se va regăsi în proiecţia politică. O Uniune puternică este strict condiţionată de stabilirea unei limite a extinderii. Va utiliza forţa dobândită de Europa în domeniul economic. la termenul de “constituţional”. În acest sens. respectând. Uniunea va avea o personalitate juridică unică. politic şi diplomatic pentru a promova interesele şi valorile europene pe plan mondial. de asemenea. diversitate pe care popoarele europene doresc să o păstreze. o încercare de repoziţiona echilibrele de interese în interiorul Uniunii. riscă să amplifice diferenţele de opinii şi aşteptări legate de viitorul Europei. în acelaşi timp. O parte din prevederile care întăreau dimensiunea politică a Uniunii au fost “nuanţate” . interesele specifice ale statelor membre în domeniul afacerilor externe. Amplificarea pluralismului cultural prin extindere. Totuşi. Tratatul de la Lisabona va oferi Europei o voce mai clară în relaţiile cu partenerii săi din întreaga lume. Progresele în domeniul politicii europene de securitate şi apărare vor menţine unele modalităţi decizionale specifice. s-a renunţat. Numirea unui Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. va creşte impactul. Accentul pus pe solidaritate şi coeziune economico-socială are tocmai rolul de a crea bazele unei unităţi în diversitate. Noul Serviciu european pentru acţiune externă va oferi Înaltului Reprezentant sprijinul necesar. un sprijin poate fi găsit în sentimentul de apartenenţă la un spaţiu comun de valori care trebuie apărat mai presus de contradicţiile de interese între naţiunile membre şi costurile pe termen scurt. evoluţia de la Tratatul constituţional către Tratatul de la Lisabona însemnând mai curând o « cosmetizare » a tratatelor vechi. decât un pas clar definit către o opţiune privind o posibilă unificare politică. Sunt pregătiţi însă europenii să accepte ideea de apartenenţă la o identitate europeană şi în numele acesteia să accepte costurile aprofundării şi ale extinderii? Richard Beer . ceea ce îi va întări puterea de negociere determinând-o să fie mai eficientă pe plan mondial şi un partener mai vizibil pentru ţările terţe şi organizaţiile internaţionale.Europa ca actor pe scena internaţională – instrumentele de politică externă de care dispune Europa vor fi regrupate atât în ceea ce priveşte elaborarea. cât şi adoptarea noilor politici. umanitar. noul Tratat semnifică un pas înapoi faţă de Tratatul constituţional. care va fi şi unul din vicepreşedinţii Comisiei. la o parte s-a renunţat. pe fondul lipsei sentimentului de apartenenţă la o identitate europeană. coerenţa şi vizibilitatea acţiunii externe a UE. ca şi a aprofundării.redactor şef la Semaine de l'Europe – aprecia la 36 .

politică şi militară a lumii este pe o pantă descendentă. Ce rol au jucat factorii politici în demararea procesului de integrare europeană? 4. dar nobil şi garantând o lume mai bună pe termen lung. pierderea suveranităţii la nivelul naţiunilor va fi compensată prin conturarea suveranităţii la nivelul Uniunii. Aparţinând „bătrânului” continent.europe-semaine.22 Există deja un decalaj puternic între opinia publică şi deciziile Uniunii. atât în actualele ţări membre. În plus. Ce metode de integrare s-au confruntat în procesul unificării europene şi care este obiectivul final al integrării? 5. Întrebări şi exerciţii pentru verificarea cunoştinţelor 1. Care sînt cele mai importante momente în istoria eforturilor de coalizare a energiilor în direcţia acordului pentru realizarea unei Comunităţi europene? 22 www. a unui bine comun .un moment dat că europenii sunt îngrijorător de "dezinteresaţi. cât şi în ţările candidate. indiferenţi. leagăn al civilizaţiei moderne. factori. Asigurarea bazelor democratice pentru promovarea proiectului de uniune politică ar trebui să constituie azi o prioritate. Analizaţi proiectele de unificare a Europei prezentate pe scurt în text şi încercaţi să determinaţi scopuri. mult mai puternică într-o lume în care rolul statului naţional pe scena economică. a crea sentimentul de apartenenţă. adresată mai curând „spiritului european”. nemulţumiţi şi recalcitranţi" în legătură cu proiectul european.com 37 . la toate nivelurile educaţionale. a genera o cetăţenie europeană presupune un efort concertat. A contura o identitate europeană. şi orientat cu precădere către generaţiile de mâine. Ce înţelegeţi prin identitate europeană şi ce rol are acest concept în definirea perspectivelor unficării europene? 2. principii şi instrumente de realizare a proiectelor de unificare? 3. O Europă puternică nu se va construi fără sentimentul de apartenenţă şi de identitate comună. a convinge de existenţa unui patrimoniu comun. poate costisitor din punct de vedere material pe termen scurt. Proiectul european poate fi „vândut” cetăţenilor sub această formulă. Prin urmare. europenii ar putea fi atraşi de forţa ce emană din ideea participării active la un proiect comun de readucere a Europei în centrul lumii. puterea trebuie să se sprijine pe voinţa cetăţenilor. viitorul politic al Uniunii europene ţine de modul în care cetăţenii vor fi cuceriţi de ideea de a aparţine unei noi identităţi şi de a participa la un proces. Ce se va întâmpla în condiţiile extinderii spre populaţii care înţeleg şi mai puţin strategia integrării şi opţiunile comunitare? Există cu adevărat valori comune care pot conduce spre conturarea unei identităţi europene suficient de puternică pentru a da un contur bine definit şi forţă unei Europe federale? Într-un sistem democratic.

. “Nouvelle histoire économique”.com (cuvinte cheie : Conventie. interpretaţi. guvernare viitorul UE.23 Ca urmare a acestor două concepţii diferite.eu . vol. Prima consta în a realiza o simplă zonă vastă de liber schimb prin eliminarea barierelor vamale şi a altor restricţii din calea schimburilor reciproce.a. CIG. Armand Colin. Norvegia. Tratat Constitutional. 289. Modulul este structurat pe 4 unităţi de curs şi necesită 13 ore de studiu. Observaţi care sunt principale modificări. Teoriile economice ale integrării şi aplicarea lor în procesul integrării europene Modulul prezintă principalele teorii ale integrării şi modul în care se regăsesc în procesul de integrare europeană. Danemarca. 38 . După cel de-al doilea război mondial s-au format două opinii diametral opuse cu privire la cooperarea europeană.euractiv. 1992. având rolul de a completa şi aprofunda. opinie aflată într-o dublă divergenţă faţă de prima: privind supranaţionalitatea şi privind deschiderea către restul lumii occidentale. Tratatul de la Lisabona).TEMA PENTRU STUDIU INDIVIDUAL: Analizaţi comparativ rolul instituţiilor europene în prezent (în baza Trataului de la Maastricht. Austria. Europa Occidentală s-a scindat în două: ţările care au semnat la 4 ianuarie 1960 la Stockholm Convenţia de creare a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (Marea Britanie. Paris. p. A doua opinie presupunea constituirea unei uniuni economice. Modulul se asociază fişelor bibliografice 1 şi 2. II.europa. principiile şi procedeele de integrare folosite pentru a depăşi diferitele momente de stagnare în direcţia realizării uniunii economice şi monetare. aspectele cele mai importante ale unificării monetare. modul de evoluţie a procesului de aprofundare a integrării comunitare. pe baza cunoştinţelor dobândite prin materialul de curs. www. Modulul 2. cu modificările ulterioare) cel propus în cadrul Tratatul constituţional şi în cadrul Tratatului de la Lisabona. Studenţii pot înţelege procesele economice care au loc întrun spaţiu de liberă circulaţie a mărfurilor şi a factorilor. 23 Pierre Guillaume ş. Surse de informatie : www. a cărei primă etapă ar fi fost “afirmarea unei personalităţi proprii prin realizarea unei uniuni vamale”.

p. La documentation Française. 3)24. dar să-şi păstreze în acelaşi timp deplina suveranitate. logic. în vederea unei alianţe comerciale la nivelul Europei Occidentale. prin dobândirea unei experienţe practice într-un cadru restrâns domeniului integrării comerciale. Ibidem. Olanda şi Luxemburg). elementul de substituire fiind un sistem de reguli de origine. Prin Tratatul de la Roma privind crearea Comunităţii Economice Europene. însă. Proiectul Comunităţii Economice Europene era mult mai ambiţios. să promoveze dezvoltarea armonioasă a activităţilor economice în ansamblul Comunităţii. Belgia. AELS a fost gândită ca etapă intermediară. Prin formula mai suplă pe care o presupune. o ridicare accelerată a nivelului de viaţă şi relaţii mai strânse între statele membre (art. Ca simplă zonă de liber schimb. Italia. efecte limitate prin raportare la alte forme de integrare aprofundată. cea mai mare parte a ţărilor membre au fost integrate în Piaţa Comună. 39 . mai ales ca urmare a lipsei de mobilitate a factorilor de producţie. zona de liber schimb a fost considerată de către ţările AELS ca răspunzând mai bine decât alte forme de integrare unor interese diferite ale grupurilor ce doresc să-şi lărgească nivelul de cooperare în domeniul comercial. deşi fără precizări în acest sens. o expansiune continuă şi echilibrată.9-10. o creştere stabilă. Paris. Islanda şi Liechtenstein. AELS cuprinzând în prezent doar Norvegia (ca urmare a neratificării acordului de aderare).Portugalia. Elveţia. p. Les traités de Rome et de Maastricht“. Articolul 4 al tratatului prevede şi căile de atingere a obiectivului propus25: 24 25 “L’Union européenne. Nu era încă timpul şi europenii mai eşuaseră încercând să unifice Europa prin politic. Suedia. generatoare de efecte de creare de trafic. ţările semnatare îşi propuneau ca. Politica comercială a AELS a fost fundamentată pe ideea că liberul schimb se poate efectua fără tarif extern comun şi fără politici concertate. vizând ca scop final uniunea politică. Treptat. Ea s-a dorit a fi un front eficient de negocieri cu Piaţa Comună şi bază de lansare spre aceasta. indispensabilă.9. fără a stabili şi un tarif vamal extern comun. prin stabilirea unei pieţe comune şi prin apropierea progresivă a politicilor lor economice. Germania. Efectele favorabile rezultau din dezvoltarea schimburilor externe între ţările partenere şi transformările produse în alocarea resurselor proprii. Elveţia) şi ţările care au format Comunitatea Economică Europeană (Franţa. AELS s-a dovedit totuşi a fi ceea ce s-a dorit să fie: o treaptă în integrarea europeană pentru ţările ce nu s-au arătat încrezătoare de la început într-un proiect care urma să aducă limitări principiului suveranităţii naţionale.

a) eliminarea între statele membre a taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative la intrarea şi ieşirea mărfurilor. j) instalarea unei bănci europene de investiţii. în interiorul căruia este asigurată libera circulaţie a persoanelor. securitate si justiţie. e) instaurarea unei politici comune în domeniul transporturilor. ele au fost reconsiderate prin Trataul de la Lisabona. (2) Uniunea oferă cetăţenilor săi un spaţiu de libertate. (3) Uniunea instituie o piaţă internă. d. k. serviciilor şi capitalurilor. g. a obstacolelor în calea liberei circulaţii a persoanelor.referitoare la coordonarea politicilor economice) demonstrează dorinţa de a depăşi acest nivel de integrare. Aceasta acţionează pentru dezvoltarea durabilă a Europei. serviciilor. i. în scopul ameliorării posibilităţilor de utilizare a forţei de muncă şi a ridicării nivelului de viaţă. 3) punctul de plecare pe calea integrării economiilor îl constituie libera circulaţie a mărfurilor în interiorul Comunităţii – punctul a).elaborarea de politici coordonate. h) apropierea legislaţiilor naţionale în măsura necesară funcţionării pieţei comune. armonizate sau comune (caracteristici ale uniunii economice). c) eliminarea. b) stabilirea unui tarif vamal comun şi o politică comercială comună faţă de statele terţe. d) instaurarea unei politici comune în domeniul agriculturii. astfel: Articolul 3 (ex-articolul 2 TUE) (1) Uniunea urmăreste să promoveze pacea. destinată să faciliteze expansiunea economică a Comunităţii . dreptul de azil. Definirea obiectivului si modalitatile prin care tarile membre si-au propus sa-l realizeze au suportat modificari semnificative prin Tratatul de la Maastricht. j. întemeiată pe o crestere economică echilibrată si pe stabilitatea preţurilor. Putem observa că: 1) iniţiatorii tratatului au optat pentru formula pieţei comune. între statele membre. i) crearea unui Fond social european. dar mai multe dispoziţii (b. 2) sunt prevăzute două mari tipuri de acţiuni : . fără frontiere interne. precum şi orice altă măsură cu efect echivalent. imigrarea. Ulterior. k) asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mare în vederea creşterii schimburilor şi pentru a urmări în comun efortul de dezvoltare economică şi socială. pe o 40 . i privind politici comune şi f.eliminarea obstacolelor în calea mişcării libere a mărfurilor. f) stabilirea unui regim prin care concurenţa să nu fie îngrădită în cadrul pieţei comune. precum si prevenirea criminalităţii si combaterea acestui fenomen. capitalurilor (piaţa comună) şi . în corelare cu măsuri adecvate privind controlul la frontierele externe. persoanelor. h. valorile sale si bunăstarea popoarelor sale. g) aplicarea unei proceduri de coordonare a politicilor economice ale statelor membre şi de evitare a dezechilibrelor balanţelor de plăţi.

în funcţie de competenţele care îi sunt atribuite prin tratate. o construcţie inedită ce urma să unească naţiunile Europei într-un efort comun de progres şi prosperitate. coordonarea politicilor naţionale. Determinată politic. inclusiv respectarea principiilor Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite. în special. Timpul recomandat de studiu este 3 ore. Ce este un proces de integrare şi care sunt 41 . fonduri şi instituţii comune. care tinde spre ocuparea deplină a forţei de muncă si spre progres social. Unitatea de studiu 1. (5) În relaţiile sale cu restul comunităţii internaţionale. socială si teritorială. Aceasta promovează coeziunea economică. Unitatea de studiu 1. securitatea. precum si solidaritatea între statele membre. egalitatea între femei si bărbaţi. Aceasta promovează progresul stiinţific si tehnic. comerţul liber si echitabil. integrarea europeană s-a realizat prin mecanisme complexe bazate pe libera circulaţie. Principiul in baza căruia Uniunea îşi exercită competentele este cel al atribuirii (atribuite de către statele membre. Uniunea îsi afirmă si promovează valorile si interesele si contribuie la protecţia cetăţenilor săi. solidaritatea si respectul reciproc între popoare. in baza principiilor de subsidiaritate si proporţionalitate).economie socială de piaţă cu grad ridicat de competitivitate. (4) Uniunea instituie o uniune economică si monetară a cărei monedă este euro. armonizarea legislaţiilor. a drepturilor copilului. (6) Uniunea îşi urmăreşte obiectivele prin mijloace corespunzătoare. o opţiune deschisă tuturor statelor ce împărtăşeau idealurile fondatorilor şi subscriau la obiectivele şi principiile comunitare. S-au avut în vedere politici comune. solidaritatea între generaţii si protecţia drepturilor copilului. precum si la respectarea strictă si dezvoltarea dreptului internaţional. Uniunea combate excluziunea socială si discriminările si promovează justiţia si protecţia sociale. precum si pe un nivel înalt de protecţie si de îmbunătăţire a calităţii mediului. Aceasta contribuie la pacea. Uniunea respectă bogăţia diversităţii sale culturale si lingvistice si veghează la protejarea si dezvoltarea patrimoniului cultural european. eliminarea sărăciei si protecţia drepturilor omului si. dezvoltarea durabilă a planetei.

punctul de plecare fiind fuziunea economică. 20. Ibid. Presses Universitaires de France. este un proces prin care economiile naţionale fac loc unei noi entităţi.28 Aceasta caracterizează spaţiul naţional.7. ”L’intégration territoriale“. pe plan social şi în final politic” şi “intensificarea (consolidarea) solidarităţii care domneşte sau trebuie să domine între diversele elemente ale unui ansamblu”27. 28 Ibidem. iar cel final fuziunea politică – dar nu ca scop în sine. Paris. deoarece: ”există un spaţiu integrat atunci când legăturile de solidaritate care există între diversele sale elemente sunt astfel încât libertatea totală a schimburilor nu dăunează nimănui şi este în profitul tuturor“. a mecanismelor şi instrumentelor folosite. Un prim aspect ce poate fi constatat este importanţa acordată solidarităţii în procesul de integrare economică. prin forţa lucrurilor.. respectiv: integrare economică. laturi (componente) ale integrării depline. El precizează clar : “un spaţiu integrat va fi un spaţiu de solidaritate”. Pe baza acestor definiţii. într-un spaţiu delimitat geografic. substituind progresiv elementele componente. sociale. de creare a unui ansamblu nou. limitat în spaţiu.26 Pentru Marchal. să fie solidare atât cât uman este posibil. un spaţiu similar trebuie creat prin integrare. se înţelege că “integrarea teritorială” este un proces dinamic. Marchal va defini trei procese de integrare.24. un spaţiu în care indivizii şi grupurile sociale să fie conştiente de apartenenţa la o comunitate. bazat pe o reţea complexă de legături de solidaritate în toate domeniile. tehnice şi politice”. unul din teoreticienii de referinţă în teoria integrării.7. în primul rând economic şi apoi. “prin forţa lucrurilor”. Marchal nu lasă aici loc de discuţii. 10. p. p. La această definiţie Marchal mai adaugă cel puţin încă două : “fuziune progresivă a economiilor naţionale pe toate planurile. 27 42 . este total în ce priveşte toate elementele vieţii economice. ci ca o necesitate. echilibrată. un astfel de proces este “integrare teritorială” deoarece se referă la “un fenomen care. p. în funcţie de natura solidarităţii. Solidaritatea este necesară pentru a asigura unitatea şi echilibrul noii entităţi şi va determina o anumită viziune asupra condiţiilor de integrare. 1965. Acordând solidarităţii o importanţă determinantă în realizarea unui spaţiu integrat. socială şi politică. progresiv. Integrarea economică reprezintă realizarea solidarităţii economice prin formarea unei reţele complexe 26 André Marchal.principalele teorii privind realizarea integrării economiilor (teritorială) Procesul de integrare a ţărilor membre ale Uniunii europene reprezintă un exemplu de integrare totală prin care diferitele economii naţionale urmăresc să formeze o nouă entitate economico-socială mai vastă.

p. Perroux. Referindu-se la integrarea vest-europeană. considerat mai favorabil şi socotit ca stabil în profitul său”. Qui intègre? Au benefice de qui s‟opère l‟intégration?”30 Perroux depăşeşte cadrul european al analizei pentru a oferi. Rezultatele obţinute nu se apreciază prin prisma ansamblului. urmărind să demonstreze care sunt condiţiile de integrare. Fr. consecinţă a celorlalte. Ca finalitate. necesitatea adoptării unei politici de integrare. echilibrat şi solidar. El porneşte de la abordarea comparativă a integrării unei naţiuni şi a integrării unor spaţii economice diferite.de legături interdependente între agenţii economici ai ţărilor participante. Presses Universitaires de Grenoble. 1954. “ L’Europe sans rivages “. Importanţa legăturilor de solidaritate pentru existenţa unui spaţiu integrat pare a fi luată în considerare şi de Fr. o teorie general valabilă a integrării regionale. un proces desfăşurat în toate cele trei domenii. 29 Fr. reprezintă existenţa unităţii de decizie şi se poate realiza sub două forme: confederală şi federală. Asigurarea coeziunii economice şi sociale a ansamblului. respectarea principiului reciprocităţii. 1991. dezintegrată) şi a rolului integrator al puterilor publice (prin favorizarea circulaţiei informaţiei şi repartizarea “corectată” a avantajelor obţinute). consecinţele posibile şi să precizeze modul în care trebuie apreciate rezultatele obţinute. integrarea politică.confirmate în planul concret al integrării europene. principiul solidarităţii şi criteriul teritorial . Perroux. Observăm la Marchal aşa numita logică cumulativă a integrării. deoarece niciodată oamenii nu se vor simţi deplin solidari. Concluzia la care ajunge Perroux este că problema fundamentală a integrării unor spaţii economice diferite şi. eliminarea oricăror raporturi de dominaţie între parteneri şi evitarea polarizării sunt absolut necesare creării unui spaţiu integrat. cu un nou echilibru al unui ansamblu format din naţiunile europene. Paris. 30 43 . “ L’Économie du XX-e siècle “. integrarea socială completează integrarea economică şi este specifică integrării depline. integrarea teritorială va fi atât economică cât şi socială şi politică. Presses Universitaires de France. În explicarea integrării la nivelul naţiunii accentul cade pe limitele autoreglării economice pe baza mecanismelor pieţei libere (creştere polarizantă. mai ales. Perroux. ci a fiecăreia dintre unităţile componente.419. Perroux consideră integrarea drept procesul prin care se urmăreşte ”înlocuirea echilibrelor naţionale şi a echilibrelor între naţiunile europene şi între acestea şi cele din afara Europei.29 În studiul “Intégration économique. inegal dezvoltate o constituie evitarea exercitării de către una din părţi a rolului de integrator în beneficiul său şi în dezavantajul celorlalte părţi (chiar dacă beneficiul respectiv coincide cu cel al ansamblului). dar nu va fi niciodată totală. în concepţia sa.

(A. Paris. “L’intégration territoriale”. Conform opticii liberale. “rezultatele finale obţinute în scurtă perioadă conduc pe termen lung la comportamente noi şi. Fr. de adaptare. Integrarea pozitivă presupune cel puţin un minim de intervenţie în direcţia coordonării şi armonizării politicilor economice în scopul ameliorării funcţionării pieţei. 34 Jan Tinbergen.Nauwelaerts. XV-XVI. A. Ibidem. op. aşa încât. integrarea este doar “amenajarea spontană a economiilor aşa cum rezultă din „legea pieţei‟.62. p. considerând că integrarea pieţelor reprezintă un mijloc de a crea comportamente mai concurente. 35 André Marchal. Integrarea negativă constă în “desfiinţarea tuturor obstacolelor din calea liberei circulaţii care pot exista în interiorul statelor”33 sau abolirea graduală a restricţiilor cantitative şi a taxelor de import din calea schimburilor dintre ţări. Elsevier Publishing Company.36 Motivat de principiul solidarităţii.cit. a economiilor.15. Louvain. “International economic integration“. p. Marchal a definit însă “pseudo-integrare” procesul integrării economiilor prin mecanismul integrării negative. de a realiza o piaţă concurenţială şi se defineşte într-o optică pe termen scurt (în care formele de piaţă determină comportamentele)31. Balassa). Jacques Leonard.. la noi forme de piaţă”32.”35 Eliminarea barierelor vamale declanşează un proces automat de integrare datorită capacităţii autoreglatoare. două laturi ale aceluiaşi mecanism. El acordă o importanţă deosebită distincţiei între integrarea pieţelor şi integrarea economiilor. B. prin acestea. al integrării pozitive. Conceptele de “integrare negativă” şi “integrare pozitivă” desemnează practic două mecanisme de realizare a integrării economice sau. 33 Christian Hen. el este un adept al integrării voluntariste. 36 Ibidem. Edition E. p.O serie de clarificări utile înţelegerii procesului de integrare aduce şi Louis Philips. dirijiste. Presses Universitaires de France. 31 Louis Philips. p. Amsterdam-LondonNew York. implică solidaritate şi reciprocitate şi este concepută într-o optică pe termen lung (în care comportamentele influenţează la rândul lor formele de piaţă. Marchal. integrarea pieţelor este o componentă a mecanismului de integrare a economiilor şi presupune în primul rând eliminarea barierelor artificiale din calea schimburilor (integrare negativă) şi apoi ameliorarea funcţionării pieţei respective (integrare pozitivă). p. Rezultă că. 1965. Integrarea economiilor apare astfel ca un proces declanşat prin integrare negativă şi reglat prin integrare pozitivă. Perroux.16. eventual. p.75. “D’intégration des marchés”. integrarea economiilor este considerată ca fiind procesul prin care se urmăreşte obţinerea unui progres susţinut. 32 44 .27. 1962. 1965. în scopul bunăstării comerciale a ariei integrate34.

1991. că există o politică de integrare şi nu o integrare automată. Tendinţa dominantă este de a considera integrarea un proces.integrarea deplină nu există ca stare ci este doar un proces şi mai curând o politică. realizată prin mecanismele pieţei libere. “L’Economie du XX-e siècle”.37 Integrarea prin piaţă (prin jocul liber al legilor pieţei). cât şi ca stare. ea înseamnă luarea acelor măsuri care să ducă la abolirea discriminărilor între unităţile economice aparţinând unor state naţionale diferite. Teoria integrării a câştigat mult şi prin dezbaterile legate de perceperea integrării economiilor ca proces sau ca stare.dinamismul vieţii economice face ca orice ansamblu integrat să fie mereu în curs de integrare (G. este o integrare pozitivă. Presses Universitaires Grenoble. prin liberalizarea schimburilor. factor de susţinere a procesului integrării. “Privită ca proces.”38 Observăm. în beneficiul propriilor populaţii”. absolut necesară în integrarea spaţiilor inegal dezvoltate. 37 38 Fr. pentru că nu există solidaritate deplină şi integrarea presupune mereu eforturi de coordonare. mai curând. B. Perroux propune două mecanisme complementare . Marchal). reprezintă lipsa oricărei forme de discriminare din calea economiilor naţionale. este considerată insuficientă creşterii şi dezvoltării autonome pe termen lung. în urma eliberării barierelor din calea schimburilor reciproce. ca şi la A. Integrarea instituţională este propusă a se folosi concomitent cu celelalte două în procesul integrării unor spaţii inegal dezvoltate şi constă în intervenţii publice acolo unde legile pieţei nu oferă posibilitatea unei dezvoltări autonome.2. Unvoin LTD. Ea apare însă. Un mare succes a avut B.integrarea prin investiţii şi integrarea instituţională. Fr. stimulate în acţiunile lor de liberalizarea schimburilor şi lărgirea pieţelor. ci prin trei mecanisme de integrare. Integrarea prin investiţii constă în crearea de spaţii industriale ce depăşesc pe cele naţionale pentru creşterea interdependenţei economice între diversele părţi constitutive. Cevallos). considerată ca stare. Marchal. (A. .420. pentru o dezvoltare autonomă. în acelaşi timp. Balassa. nu ca un mecanism distinct ci ca un rezultat şi. Perroux. 45 . p. deoarece : . Perroux consideră că prin integrare se urmăreşte obţinerea pentru un anumit număr de spaţii economice “a mijloacelor unei mai bune alocări a resurselor lor. politici etc. deşi fără rigoare ştiinţifică. George Allen.Spre exemplu. Mijloacele nu se obţin însă automat. London. instrumente. probabil în scopul asigurării bazelor solidarităţii. 1962. Balassa cu propunerea de a defini integrarea economică atât ca proces. p. “ The theory of economic integration “.

).S. Stabilirea etapelor şi a caracteristicilor fiecăreia constituie una din problemele pe care teoria integrării a încercat să le rezolve şi în care vocea cea mai auzită (punctul de vedere cel mai răspândit şi acceptat în literatura de specialitate) este cea a lui B.E.) consideră. p. Balassa. Sunt însă forme sau trepte? Prezentându-le. că nimic nu împiedică adoptarea într-o zonă a liberului schimb a unor dispoziţii complementare (privind regulile concurenţei. că piaţa comună impune trecerea la un nivel superior de integrare. mai curând. Experienţa AELS demonstrează că realizarea unei zone de liber schimb presupune mai mult decât simpla desfiinţare a barierelor interne din calea schimburilor reciproce. vom observa că cele patru etape pot fi apreciate ca forme de integrare a economiilor şi ca trepte ale integrării depline (totale). teoretic. combină elementele specifice pieţei comune cu armonizarea politicilor economice naţionale şi chiar politici comune. greu observabile. îndeosebi a politicii comerciale adoptată faţă de ţările UE. uniunea economică.Privită ca proces evolutiv. doar uniunii vamale. adaugă la procesul liberalizării schimburilor comerciale dintre ţările partenere constituirea unui tarif vamal comun faţă de ţările terţe. s-a produs o uniformizare a regulilor privind practicile concurenţei. O a treia etapă de integrare este piaţa comună în care. începând cu punctul de declanşare. Membrii Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (A. a doua etapă. 46 . Libertatea de circulaţie a mărfurilor şi a factorilor de producţie nu se poate realiza fără politici comune şi armonizarea politicilor economice. între ţările membre. de exemplu. Diferenţele între piaţa comună şi uniunea economică sunt. în realitate.L. integrarea economiilor. În practică. Prima etapă. considerând integrarea economică un proces în evoluţie spre o situaţie caracterizată de integrare. Este 39 Ibidem. a avut loc şi coordonarea limitată a politicilor naţionale. etc. presupune eliminarea taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative din calea schimburilor între statele membre. sunt eliminate restricţiile în calea liberei mişcări a mărfurilor şi a factorilor de producţie. Economiile naţionale devin deja atât de interdependente încât orice măsură de politică economică luată de unul dintre parteneri are impact ce depăşeşte spaţiul naţional. B Balassa pune în evidenţă mai multe etape ale acestuia.1. zona de liber schimb. armonizarea unei politici economice. care reprezintă “tot atâtea trepte”39. impunând coordonarea. se va desfăşura etapizat. Astfel. Uniunea vamală. se constată că zonele de liber schimb cunosc şi elemente specifice. Se poate aprecia. Ultima fază.

Uniunea Europeana este in prezent o uniune economica si monetara. Ce este un proces de integrare teritorială şi care este rolul solidarităţii în definirea integrării? 2. . Întrebări pentru verificarea cunoştinţelor 1. cit. finalizând cu integrarea politică. . anticiclică şi recunoaşterea unei autorităţi supranaţionale ale cărei decizii leagă statele membre. Care sunt principalele etape ale integrării ca proces? 40 Bela Balassa. evident. op.coordonare de politici. aplicată domeniilor Justiţie şi Afaceri Interne – JAI şi Politică Externă şi de Securitate Comună – PESC. conform unei legităţi proprii. funcţionând in baza principiului geometriei variabile. buget comun). armonizare . Sistemul de integrare este . Integrarea economică parcurge toate cele patru etape şi presupune în final “unificarea politicilor monetară. dacă există voinţa politică necesară.integrarea economică se realizează concomitent în toate domeniile. Care sunt diferenţele între: integrarea pieţelor şi integrarea economiilor. p. progresiv. Care este rolul integrării instituţionale într-un proces de integrare economică? 4. de asemenea. integrarea prin piaţa şi integrarea instituţională? 3. elementele definitorii sunt: . fiscală. integrarea pozitivă şi integrarea negativă. socială.o serie de instrumente de intervenţie se impun deoarece simpla acţiune a legilor pieţei nu conduce la situaţia considerată a fi în avantajul fiecărui participant şi a ansamblului în acelaşi timp. instituţii comune. aplicată pilonului central – Piaţa Internă. integrarea europeană este un proces evolutiv de integrare deplină a economiilor naţionale într-o nouă entitate. procesul continuă natural prin determinare economică până la integrarea politică. rezultatul unei complementarităţi între metoda comunitară.principiul de bază al integrării îl constituie solidaritatea.. 2.”40 În concluzie. .declanşarea procesului de integrare se produce prin desfiinţarea barierelor tarifare şi netarifare din calea schimburilor comerciale. în cadrul Conferinţelor Interguvernamentale. ca rezultat al complementarităţii între mecanisme de integrare negativă (liberalizarea pieţelor) şi de integrare pozitivă (politici comune. etapizat. în toate formele sale. şi metoda cooperării inter-guvernamentale. odată debutat.astfel de înţeles de ce se vorbeşte de o logică cumulativă a integrării după care. 47 .

5. Ce înţelegeţi prin procesul de integrare deplină? 48 .

41 Primul proces. în perioada următoare. respectiv 2007) au parcurs până aici un drum lung. Uniunea vamală Europenii şi-au propus formarea unei uniuni vamale între ţările membre într-o perioadă de tranziţie de 12 ani (eventual 15 ani dacă se impunea). cu câteva excepţii. cele 12 noi ţări membre după 2004. bugetară şi de liberalizare a pieţelor. integrarea europeană evoluând prin aprofundare şi prin extindere. îndeosebi pentru sectorul agricol. Taxele vamale interne au fost desfiinţate în totalitate şi aliniate la tariful vamal comun la 1 iulie 1968. Editura Deşteptarea. Etape în evoluţia integrării europene Uniunea Europeană include în prezent 27 de ţări. desfiinţarea celorlalte restricţii comerciale şi armonizarea Vasile C. 1997. stabilirea unui tarif vamal comun şi eliminarea restricţiilor cantitative. Funcţionarea eficientă a Uniunii vamale a impus pe lângă eliminarea taxelor vamale şi tariful 41 vamal comun. prin eliminarea taxelor vamale.Unitatea de studiu 2 Timpul recomandat – 2 ore. 49 . Italia. Grecia în 1981. a fost unificarea tarifară realizată prin “dezarmarea tarifară” intra-comunitară liniar sau selectiv. Suedia. şi R. împreună cu cele care au aderat ulterior (Marea Britanie. Franţa.F. Unitatea de studiu 2. O “clauză de accelerare” a permis adoptarea unui ritm mai rapid pentru realizarea reducerilor tarifare într-un context economic favorabil. “Integrarea europeană”. Bacău. Danemarca în 1973. Irlanda. p.unificarea politică. cu posibilitatea extinderii cel puţin către Croaţia şi Turcia.73. Se adaugă 4 ore pentru studiul fişei de documentare 2. conflictual şi controversat. dar parcurgând în egală măsură etape de criză instituţională. Spania şi Portugalia în 1986. în cele patru zone vamale ale Comunităţii (Benelux. Debutul integrării s-a realizat prin construirea unei uniuni vamale ca premisă esenţială formării pieţei comune şi conturării celorlalte politici economice necesare unificării. apropiindu-se de obiectivul fundamental .G. Nechita. Finlanda şi Austria în 1995.). Ţările semnatare ale Tratatului de la Roma. cu doi ani mai devreme decât termenul prevăzut. A. Tariful vamal extern comun s-a stabilit la nivelul mediei aritmetice a taxelor aplicate la 1 ianuarie 1957. derulat în trei etape.

. etapă a integrării totale. patru tipuri principale de obstacole în realizarea pieţei unificate: preferinţe naţionale în cadrul pieţelor publice. acceptate prin unele dispoziţii ale tratatului. posibilităţile specializării şi deci ale unei mai bune exploatări a economiilor de dimensiune.reglementărilor naţionale. “Cartea albă” distingea în 1985. însă. numită piaţa comună.42 Ţările membre şi-au păstrat însă numeroase măsuri de politică comercială netarifară. Rollet. cit. Libera circulaţie a mărfurilor reprezintă fundamentul integrării economice. cât prevedea tratatul.protecţia limitează schimburile internaţionale. . Piaţa comună Uniunea vamală a fost doar o primă etapă în liberalizarea pieţelor interne. pentru ţările europene. cit. op. în principal de natură fiscală. frontiere tehnice şi frontiere fiscale44. Ca urmare. 42 43 I. tehnică şi fito-sanitară. Condiţii specifice au determinat înregistrarea unor progrese rapide. a serviciilor şi a persoanelor. a capitalurilor. care s-au constituit în importante obstacole în calea schimburilor reciproce. taxele vamale fiind eliminate până la 1 iulie 1968. fiind relansată la mijlocul anilor '80 printr-un program având drept scop "desăvârşirea pieţei comune" până în 1992. Ele au fost generate de dificultăţi structurale înregistrate îndeosebi în industriile tradiţionale ale ţărilor membre. caracterizaţi de o relansare a practicilor protecţioniste. . integrarea europeană a parcurs o perioadă de criză. p. p.se produce fragmentarea pieţei .menţinerea unor preţuri mai ridicate pe piaţa internă antrenează un transfer de venit de la consumator la producător şi este la originea unor pierderi legate de dezvoltarea unor producţii mai puţin eficiente decât în condiţii de liber schimb . Ţările comunitare au considerat că trebuie să continue procesul integrării prin instituirea deplină a celor patru libertăţi fundamentale : a mărfurilor.op. B. încetinirea creşterii economice. Maiellet. intensificarea concurenţei internaţionale.36. faţă de 1 ianuarie 1970. Ignat. 50 . P. frontiere fizice. Ph. Recurgerea la măsuri protecţioniste prezintă pentru un grup de ţări care se integrează cel puţin trei inconveniente 43: . după primii ani de succes. Ele dau conţinut unei alte forme de integrare.70. Anii care au urmat au fost..

prezentat Consiliului European în 1985. oriunde în comunitate şi indiferent de naţionalitate. serviciilor şi persoanelor. integrat. Tratatul de la Roma prevedea prin articolul 48 principiul liberei circulaţii a muncitorilor. s-a avut în vedere şi libertatea de mişcare a persoanelor. eforturile europenilor s-au concentrat asupra instituirii unei circulaţii libere reale a mărfurilor prin eliminarea obstacolelor existente şi armonizarea legislaţiilor naţionale. Nu trebuie confundată cu “Cartea albă” adoptată de Consiliul de la Essen (1994) privind acquis-ul comunitar. Ea este consecinţa firească a mişcării libere a mărfurilor. securitate şi sănătate publică” şi neaplicabil ocupaţiilor din administraţia publică. Realizarea ei presupune folosirea într-o măsură importantă a principiului recunoaşterii mutuale şi cel al armonizării minimale. Libera circulaţie a serviciilor are două componente: libertatea de stabilire şi libertatea de prestare. se impune continuarea eforturilor de apropiere a legislaţiilor şi întărirea competenţelor comunitare în scopul constituirii unui veritabil spaţiu intern fără frontiere. completează şi sprijină integrarea comercială. urmare a disparităţilor naţionale încă existente.80. remunerării. p. Libertatea de stabilire presupune dreptul unei întreprinderi dintr-un stat membru de a implanta o filială sau orice alt tip de unitate în orice altă ţară parteneră. diversificarea ofertei. Orice discriminare pe criteriu de naţionalitate este interzisă.În consecinţă. cu privire la încheierea procesului de realizare a pieţei comune. “sub rezerva limitărilor justificate de raţiuni de ordin public. acordul de la Schengen şi Tratatul de la Maastricht marchează momente decisive în realizarea a ceea ce vest-europenii numesc “Europa cetăţenilor”. condiţiilor de muncă şi drepturilor cuvenite. Împreună cu alte măsuri de armonizare socială. Dar. o mai bună organizare şi implicit posibilităţi ridicate de a face faţă 44 “Cartea albă” reprezintă un document al Comisiei europene. 45 Ibidem. Dificultăţile înregistrate în acest domeniu s-au datorat esenţial progresele insuficiente în recunoaşterea mutuală a diplomelor şi absenţa unui drept european al societăţilor 45. Avantajele aşteptate în urma acestui proces sunt : scăderea costurilor intermediare. Libera mişcare a capitalurilor presupune libertatea de prestaţie a serviciilor în domeniul financiar şi libera circulaţie a capitalurilor. Libertatea de mişcare a lucrătorilor se detaşează ca importanţă datorită implicaţiilor asupra ocupării forţei de muncă. solidar. libera circulaţie a persoanelor asigură coeziunea socială necesară existenţei unui spaţiu unitar. Concomitent. Libertatea de prestare reprezintă dreptul de a presta servicii. Actul unic. În 1968 era deja eliminată orice restricţie privind sejurul muncitorilor şi familiilor acestora. 51 .

Propunând suprimarea frontierelor fiscale (diferenţele de TVA). Sub impulsul dat de Actul unic (numit şi Cartea Albă). acţiuni noi. Pentru a facilita procesul de armonizare. creşterea posibilităţilor de finanţare datorită mai bunei mobilizări a economiilor europene. Documentul a fost a semnat în februarie 1986. Actul unic menţinea parţial şi principiul armonizării dar pentru toate problemele referitoare la desăvârşirea pieţei unice. al recunoaşterii mutuale permitea căderea întregului arsenal protecţionist pe care uniunea vamală nu l-a putut elimina şi care s-a dezvoltat pe fondul încetinirii creşterii. Ţările membre se angajau într-un proces de armonizare legislaţiilor necesar întrun spaţiu de liberă circulaţie a mărfurilor şi factorilor de producţie. Aplicarea principiului se lovea însă de compromisul de la „Luxemburg” care însemna că în luarea deciziilor la nivelul Consiliului se practica procedura unanimităţii „cu o diferenţă rezonabilă”. Practic orice decizie putea fi pusă în discuţie printr-un veto al unui stat. Acordul unic a permis aplicarea efectivă a principiului recunoaşterii mutuale şi avansarea în procesul integrării. hotărârea Curţii de Justiţie a Comunităţii europene „Cassis de Dijon” a decis că un bun sau serviciu comercializat legal într-un stat membru trebuie să poată fi vândut fără restricţii în toate celelalte ţări membre. Piaţa internă unică a evoluat lent. tehnice (norme sanitare şi tehnice. Compromisul întârzia prin urmare procesul de liberalizare a pieţelor. Documentul includea argumentele şi mijloacele necesare pentru o realizare mai rapidă a celor „patru libertăţi”. cvasitotalitatea celor 282 de directive de armonizare necesare desăvârşirii pieţei unice au fost adoptate. monopoluri publice naţionale) şi fizice (controale vamale). reprezintă Actul unic şi este de fapt actul de relansare a procesului de integrare. În 1979.concurenţei pe piaţa financiară internaţională. 52 . Comisia europeană a emis un document intitulat Cartea albă. piaţa comună a putut deveni efectivă doar la 1 ianuarie 1993. cu începere de la mijlocul anilor 70. nu toate au fost transpuse însă în legislaţiile naţionale. adoptat în 1987 în scopul de a pregăti terenul pentru unificarea europeană. Până la sfârşitul lui 1995. extindere. principiul votului cu majoritate calificată se substituie celui al unanimităţii. Acest principiu. Actul unic a introdus principiul recunoaşterii mutuale în baza armonizării minimale şi a extins acordul cu majoritate calificată. libera circulaţie a persoanelor. În 1985. S-au păstrat deciziile unanime în domenii „sensibile”: fiscalitate. proces aflat în criză prin amplificarea barierelor netarifare în spaţiul comunitar.

lucr.C. Renunţarea la aceasta. Era de la sine înţeles că instituirea progresivă a pieţei comune va antrena interdependenţe accentuate între economiile membre. Piaţa comună pare mai curând o componentă a uniunii economice. nu poate exista piaţă unică fără posibilitatea de a controla acordurile. teoretic. este. în funcţie de: numărul de politici comune. imposibilă. obligatorie la un nivel al interdependenţei. piaţa comună şi uniunea economică sunt prezentate ca forme distincte de integrare.armonizarea politicilor şi recunoaşterea mutuală. Statele membre îşi păstrează deplina libertate în elaborarea politicii monetare. .V. În 46 M.. Uniunea economică În literatura de specialitate. . Fondatorii Comunităţii erau convinşi că realizarea pieţei comune va fi condiţionată de politici economice şi monetare comune.A. Revol. concentrările şi ajutoarele publice .existenţa pieţei unice. Berthiaume şi R..politici comune în scopul realizării coeziunii economice şi sociale a uniunii . monopolurile. Condiţiile considerate minime pentru reuşita unei uniuni economice sunt:46 . În cadrul uniunii economice pot exista însă diferite niveluri de integrare. gradul de armonizare al legislaţiilor. . un mijloc de realizare a acesteia. Uniunea economică este un stadiu de integrare în care interdependenţele sunt atât de accentuate încât aproape toate politicile economice ies de sub elaborarea strict naţională.coordonarea politicilor economice a statelor membre.57. Din analiza a ceea ce este în fapt o piaţă internă unică. accize) . credem. se poate constata că realizarea ei implică măsuri ce ţin. un pas deosebit de dificil. se consideră un imperativ deoarece independenţa statelor membre în domeniul monetar limitează efectele favorabile ale constituirii pieţei unice. obligând la armonizare şi coordonare într-o primă etapă iar apoi la adoptarea de politici comune. cu cele patru libertăţi şi armonizarea fiscalităţilor indirecte (T. când o măsură de politică economică a unui stat depăşeşte sfera acţiunii sale – spaţiul naţional. p.o politică a concurenţei care să asigure buna funcţionare a mecanismelor pieţei. cit. interdependenţa existentă între economiile participante. de uniunea economică. Stabilirea unui moment în care un ansamblu de ţări trece de la realizarea între ele a unei pieţe comune la o uniune economică. . 53 .

În rolul său de unitate de cont.1. Revue d’économie politique. Uniunea economică şi monetară Preocuparea ţărilor membre CEE de a introduce o disciplină monetară internă s-a datorat iniţial problemelor ridicate de interdependenţa ridicată a economiilor şi flotarea liberă a monedelor începând cu deceniul opt. 48 54 . Bordes ş. Ea reduce incertitudinea şi costurile inerente activităţii economice.47 Planul prevedea realizarea uniunii economice şi monetare în trei etape în care statele membre ar urma să-şi armonizeze politicile naţionale pentru a putea trece la politici comune. Argumentele aduse pleacă de obicei de la rolul monedei într-o economie modernă..domeniu în care a fost pusă rapid în aplicare o politică comună. “La coordination des politiques monétaires”. statele membre au aprobat iniţierea unor măsuri pentru constituirea unei uniuni economice şi monetare. Dar. întârziind şi chiar punând în pericol procesul de integrare. Chr. în viziunea economiştilor care o susţin fără rezerve. poziţia adoptată a dovedit însă realism prin opţiunea pentru o formă de integrare ce nu aducea atingere principiului suveranităţii. planul a reprezentat baza acţiunilor ce au condus la Uniunea Europeană. D. în funcţie de avantajele şi dezavantajele instituirii acesteia şi modul concret de realizare a Uniunii Monetare.momentul lansării procesului. p. mijloc de schimb şi de rezervă. nr. ea face dovada unei productivităţi economice şi sociale incomparabile. Diferite etape s-au succedat până la decizia adoptării unei monede unice. Elaborarea politicilor economice a revenit statelor membre care îşi asumau obligaţia de a urmări obiectivele stabilite la nivel comunitar în strânsă colaborare cu instituţiile CEE. La Conferinţa de la Haga din 1969. Rezultatul a fost un eşec iar procesul a fost relansat 20 de ani mai târziu prin planul Delors(1989). pe atunci preşedinte de guvern şi ministru al finanţelor în Luxemburg.48 Studiul literaturii privind integrarea monetară relevă două categorii de probleme: oportunitatea unei monede unice. Iată ce ne spune în acest sens André Fourçans: “Moneda diminuează costurile de informare şi tranzacţii asociate schimburilor. progresele în planul coordonării/armonizării au fost extrem de lente.117. diminuând resursele care ar trebui altfel investite pentru a 47 Pierre Werner. exceptând agricultura . Ei au în vedere o serie de avantaje pe care moneda unică le-ar produce. consecinţa firească a pieţei unice şi instrumentul indispensabil funcţionării acesteia. a) Stabilirea unei monede unice este. 1) Două optici diferite se desprind cu privire la oportunitatea monedei unice. Măsurile propuse au dat conţinut planului Werner. Adoptat în iunie 1989. 1991.a.

5 % din PNB al UE. . Revue d’économie politique.întărirea disciplinei financiare. 55 . 1991. calitativ. Aceste avantaje sunt cu atât mai importante cu cât domeniul de utilizare al monedei se lărgeşte (Mendel.obţine. O monedă unică elimină operaţiunile de schimb neproductive pentru colectivitate în ansamblu său. ca şi informaţii privind diferitele constrângeri şi reglementări ale pieţelor de schimb.1. p. 49 A.se elimină costurile de tranzacţie datorate “trecerii de la o monedă la alta” (se estimează o reducere de 0. precum şi costurile de conversie asociate tranzacţiilor între devize.M.50 Avantajele considerate certe sunt: .1% pentru ţările cu monedă puternică şi 1% pentru ţările cu monedă slabă). Concret. argumentele în favoarea unei monede unice sunt aceleaşi cu cele în favoarea unei economii monetare faţă de economia de troc. 1971). Fourçans. problèmes et propositions “. . “ L’Union monétaire de l’Europe : fondements théoriques. O lume cu monede multiple. “ Avantages de l’Union économique et monétaire “ Revue d’économie politique.153-166.1. şi pentru care există un risc (potenţial sau real) de schimb. reducerea instabilităţii şi incertitudinii.cu o monedă unică riscul de schimb intra-european dispare şi se elimină costurile datorate recurgerii la diferite instrumente de acoperire a acestui risc. nr. uniunea monetară condiţionează şi determină creşterea mobilităţii bunurilor şi factorilor de producţie. chiar dacă. cantitativ. constituie un obstacol în integrarea pieţelor nu doar monetare şi financiare ci şi de bunuri şi servicii (Kenen.130. . 1961). câştigurile sperate sunt mai mici. utiliza şi stoca informaţia şi pentru a efectua tranzacţiile necesare proceselor de producţie şi schimb (Brunner şi Meltzer.49 Christian de Boissieu. 1976). o singură monedă facilitează compararea preţurilor internaţionale fără a fi nevoie să se strângă şi să se producă informaţii privind ratele de schimb prezente şi viitoare.M. 50 Christian de Boissieu. Ea elimină incertitudinea legată de ratele de schimb. dezvoltarea cooperării economice.” Altfel spus.U. . este “complementul logic al marii pieţe şi al integrării financiare. 1991. variind între 0.E.E. nr. p.posibilitatea reducerii costurilor de intermediere bancară şi convergenţa ratelor dobânzii. moneda comună este o contra-parte a integrării pieţelor naţionale de factori de producţie (mai ales muncă şi capital) şi a pieţelor de bunuri”. sintetizează într-un articol concepţiile susţinătorilor monedei unice în spaţiul vest-european privind avantajele nete ale realizării U. profesor la Universitatea Paris 1.

o reprezintă sistemele de schimb organizate. . ulterior se stabileşte o monedă unică.consecinţe regionale nedorite. Existenţa pieţei comune este perfect compatibilă cu o multitudine de monede deoarece semnificaţia ei ar fi dereglementarea. “ La dinamique de l’Union economique et monetaire “. concurenţa şi diversificarea. Economica.1.51 Argumentele aduse în general împotriva unei monede unice sunt : . Un sistem de bănci libere în care oricine este liber să utilizeze orice monedă ar fi evident mult mai bun deoarece ar reintroduce responsabilitatea băncilor individuale. Spre exemplu. o politică de redistribuire a veniturilor. Experienţa acumulată demonstrează o serie de ineficienţe.moneda unică. Paris. stimularea delocalizărilor de forţă de muncă spre regiunile periferice ar constitui soluţia eliminării acestui dezavantaj. 1993.109-126. “L’Unification monétaire européenne”. Sistemele monetare europene corespund acestei orientări. unele foarte importante. Unificarea monetară se produce în doi timpi: mai întâi se stabilesc parităţi fixe între monedele ţărilor membre. nr. Mai multe concepţii s-au conturat în timp cu privire la modalităţile concrete de unificare a unei zone monetare. b) O altă concepţie despre oportunitatea monedei unice este dată de autorii care văd în aceasta o mare greşeală. cea mai cunoscută. Philippe Lagayette ajunge la concluzia că “o piaţă unică nu include o monedă unică” deoarece nu există legătură logică între integrare economică şi unificare monetară. eliminând variaţiile nominale de schimb ale cursurilor. 1991. îndeosebi a Sistemului Monetar European (SME). generate de neconcordanţa între evoluţia aproape uniformă a salariilor nominale şi productivităţile mai scăzute ale regiunilor periferice şi de mişcările de forţă de muncă şi de capital între regiuni.. 56 . Optica unei integrări prin procedura sistemelor de schimb organizate nu are fundamente teoretice. face mai dificile ajustările pe termen scurt .atragerea unei fracţiuni importante a economiei mondiale sub forma investiţiilor directe şi de portofoliu. 2).52 a) Prima concepţie de integrare monetară. Problema principală a sistemelor monetare şi.fiecare naţiune îşi pierde suveranitatea în politica monetară (determinarea ratei de inflaţie şi arbitrarea între inflaţie şi şomaj) . “nu constă în absenţa unei monede unice. Revue d’economie politique. 52 Philippe Narassiguine. p. Stabilitatea ratelor de 51 Philippe Lagayette. ci în faptul că sunt fondate pe iresponsabilitate instituţională“. .

53 Conform lui R. Mundell elaborează teoria zonei monetare optimale şi s-au pus astfel bazele fundamentării teoretice a unificării spaţiilor monetare. creşterea ratei dobânzii. Teoria. Şocurile externe pot provoca efecte perverse în uniunea monetară. . p.inflaţia nu trebuie să fie mai mare de 1. creşterea prelevărilor obligatorii.deficitul public nu trebuie să depăşească 3% din PIB . reducerea schimburilor intra-regionale. cu dezvoltările ulteriore ce i-au fost aduse de către alţi cercetători. Dintre efectele de acest tip pot fi menţionate: subutilizarea potenţialului regiunilor afectate (de obicei cele periferice). spaţiul natural al unei monede nu este neapărat cel naţional. Ea stabileşte drept condiţie fundamentală pentru unificarea zonelor monetare obţinerea unor diferenţe nule între ratele de inflaţie ale naţiunilor respective. răspunde unei concepţii constructive despre integrare monetară.dobânda pe termen lung nu trebuie să depăşească cu mai mult de 2% media primelor trei ţări membre cele mai performante. 53 54 Ibidem. lipsa de supleţe pentru a resorbi şocurile externe violente (experienţa unificări monetare germane). . deşertificarea regiunilor perturbate. problema fundamentală a proceselor de integrare şi dezintegrare monetară o constituie “zona monetară optimală”. Aceasta este o zonă în interiorul căreia nu se impune o ajustare a ratelor de schimb între regiuni şi unde se poate adopta o monedă unică sau parităţi fixe. b) În 1961. 137 Ibidem. fapt pentru care trebuie corectate deoarece ar putea deveni definitive. deformarea structurii economice a regiunilor perturbate.A. Mundell54. Această viziune este completată prin definirea în cadrul tratatului a unor criterii macroeconomice: . . A.datoria publică trebuie să fie cel mult 60 % din PIB . O asemenea zonă poate exista dacă în interiorul ei factorii de producţie –şi în special factorul muncă – sunt perfect mobili. Corectarea acestor efecte presupune mobilitatea forţei de muncă între regiuni. c) Tratatul de la Maastricht corespunde unei concepţii constructiviste de tip monetarist. p. De aceea. R. La acest aspect semnificativ se adaugă şi lipsa mijloacelor băncilor centrale pentru a face faţă operaţiunilor speculative. 45-71 57 . concepţie numită de tip Keynesist.5% faţă de media a trei state cele mai performante.schimb nu implică în mod necesar posibilitatea unei monede unice. efecte perverse asupra ţărilor mai puţin dezvoltate în cadrul aderării lor la sistem.

p. .cit.planul Barre (în 1969) pentru convergenţa politicilor naţionale pe termen scurt şi asistenţa financiară a ţărilor cu dificultăţi în echilibrarea balanţei de plăţi. “ Convergence réelle. concepţia adoptată pentru unificarea monetară europeană a fost cea constructivistă de tip monetarist. Europa monetară 1957-1972 : cooperare monetară . 57 Ibidem.3. britanicii recomandau concurenţa între toate monedele naţionale europene. Mai multe proiecte privind unificarea monetară în UE au fost elaborate în viziune constructivistă.zona monetară optimală evoluează suplu. El permite concurenţa între sisteme monetare. Deşi concepţia concurenţială evită ajustările costisitoare ale adoptării prea rapide a unei monede unice.56 d) Concepţia concurenţială a unificării monetare este “multiformă”57 şi caracteristica sa principală o constituie strategia graduală de unificare.. J. Un proces concurenţial de integrare monetară este preferabil unui sistem centralizat şi constructivist.Riboud propunea crearea unei monede europene “Eurostable”. Tot în 1975. 55 Philippe Rollet. în 1989. Centre Economie et Politiques Européennes. În 1975 economiştii Manifestului de la Toussaint propuneau emisiunea unei monede europene “Europa”. Două aspecte esenţiale sintetizează această concepţie : .alegerea monedei se face de către consumator. 58 . Ph. Monedele prezentând cele mai bune performanţe le-ar fi eliminat progresiv pe celelalte. p. Lille. similară cu “Europa”. Mai târziu. .132. care determină “zonele” monetare optimale (părţi din piaţă deţinute de diferite monede). convergence structurelle et Union Economique et Monétaire.Alături de aceste criterii. Rollet consideră deosebit de importante pentru stabilitatea unei uniuni monetare: convergenţa ritmurilor de creştere economică şi coerenţa fenomenelor de specializare. bazată pe concurenţa liberă între monede. serviciile monetare şi financiare şi lasă pieţei alegerea monedei unice. monedele naţionale ar fi condus consumatorii la alegerea celor mai performante devize.crearea unităţii de cont agricole în 1962. în funcţie de preferinţele consumatorilor. lucr. Piaţa va selecta moneda unică şi va stabili zonele monetare optimale. 56 Philippe Narassiguin. 1992. dar rezervată doar tranzacţiilor internaţionale.55 Şi acestei concepţii i se reproşează lipsa fundamentării teoretice şi faptul de a lăsa fără răspuns întrebări esenţiale.

respectarea marjelor de fluctuaţie prevăzute de SME pentru cel puţin doi ani fără devalorizare faţă de alte monede europene. 1979: constituirea Sistemului Monetar European: . .acordul de la Bremen din iulie 1978 privind crearea unui sistem monetar european pentru a facilita convergenţa dezvoltării economice şi a impulsiona procesul de uniune europeană.stabilirea unui curs pivot prin definirea monedelor în ECU.stabilitatea preţurilor (rată a inflaţiei mai mică de 1. .rată nominală a dobânzii cu cel mult 2% mai mare decât media celor mai performante ţări membre. . 1994-1997 (1999): a doua etapă . .acordul de la Washington (în 1971) pentru creşterea marjei de fluctuaţie în SMI de la 1% (stabilită prin acordul de la Bretton Woods) la 2.5% din rata medie a primelor trei economii cele mai performante). .datoria publică / PIB de cel mult 60%.reajustări monetare.25%.adoptarea ECU pe baza uni coş de monede în funcţie de ponderea ţărilor în PIB comunitar şi în schimburile intra-comunitare. 1990 : Consiliul european de la Madrid: statele membre decid asupra constituirii Uniunii Economice şi Monetare.25%. 1972-1979 : eforturi de stabilizare a cursurilor de schimb . . mai 1998 : 11 ţări din cele 15 decid să participe la EURO (nu participă Grecia.definitivarea procesului de realizare a pieţei comune. . . 1 ianuarie 1999 : stabilirea parităţilor fixe. francului francez şi lirei italiene.marje de fluctuaţie de ±2.fixarea marjei de fluctuaţie între monedele europene şi între acestea şi dolar la 2. 1990-1993 : prima etapă de formare UEM .coordonarea politicilor economice.eforturi de convergenţă a performanţelor economice. . Danemarca. 59 . în special ale mărcii germane. . . .crearea Fondului European de Cooperare Monetară (1973) şi adoptarea unităţii monetare de cont europene cu valoare de 0. Marea Britanie şi Suedia). .planul Werner (în 1970) privind constituirea unei uniuni monetare până în 1980.atingerea criteriilor de convergenţă .5% (6% pentru monedele slabe). .adoptarea în 1975 a unităţii de cont europene definită printr-un coş de monede.888 grame aur fin.instituirea Sistemului European de Bănci Centrale format din Banca Centrală Europeană şi Băncile Centrale Naţionale.solidaritate prin FECOM în menţinerea stabilităţii. 1979-1990 :modificări ale compoziţiei ECU.“şarpele monetar european” (1972) . .stabilirea ţărilor ce vor participa la EURO. .deficit public / PIB de maxim 3%..

Cum se explică recurgerea la măsuri protecţioniste pentru un grup de ţări angajate într-un proces de integrare şi ce efecte are protecţia asupra integrării? 4. de la 1 ianuarie 2002 EURO a început să circule în paralel cu monedele naţionale. . .care sunt criteriile de convergenţă aplicate în adoptarea monedei unice. Studiaţi fişa 2 de documentare. La 1 ianuarie 1999 a avut loc stabilirea parităţilor fixe. Ce înţelegeţi prin cele 4 libertăţi fundamentale ale pieţei interne? 3.europa. iar de la 1 iunie 2002 monedele naţionale au cedat locul în totalitate monedei comune. dar au beneficiat de derogare temporară. Doar douăsprezece din cele 25 de ţări membre (mai puţin Danemarca. Dintre noile ţări. dificil de suportat de către populaţii. Temă pentru studiu individual: Ţările participante la EURO sunt obligate să respecte „Pactul de Stabilitate şi Creştere”. Analizaţi conţinutul Pactului. România are stabilit prin Tratat ca termen anul 2014. Critici severe au fost aduse concepţiei de unificare a Tratatului de la Maastricht. Ce proceduri au relansat procesul de realizare a pieţei unice euroepne? 5. decis de Consiliul european în 1997.eu 60 . fiind obligate să-şi asume un termen pentru aderarea la Euro. Ce teorii s-au confruntat în procesul unificării monetare europene? 7. Slovenia a aderat în 2007.care sunt obiectivele şi instrumentele eurosistemului. Răspundeţi următoarelor întrebări: . Care sînt argumentele pro şi contra unificării monetare într-un proces de integrare? 6. Cum se realizează unificarea monetară europeană? 8. procesul unificării monetare funcţionează conform concepţiei Europei cu geometrie variabilă.viitoarea monedă unică (Grecia a aderat în 2002).care sunt componentele SEBC. identificaţi obligaţiile şi constrângerile de politici macroeconomice ce decurg pentru ţările EURO din aplicarea Pactului şi sintetizaţi principalele dificultăţi ce au apărut în aplicare. Documentare: www. Controversat încă. Întrebări pentru verificarea cunoştinţelor 1. Ce este uniunea vamală şi cum a fost realizată în procesul integrării europene? 2. Marea Britanie şi Suedia din EU15 şi noile ţări membre) au decis în mai 1998 să participe la EURO .1 ianuarie 2002 : intrarea în vigoare a monedei unice “EURO” prin circulaţie în paralel cu monedele naţionale. 1 iunie 2002: trecerea definitivă la exprimarea operaţiunilor publice şi private în euro Instituirea unei monede unice a angajat costuri de ajustare considerabile. Noile ţări membre nu au putut să refuze acquis-ul UM în procesul negocierilor.

Unitatea de studiu 3
Timp necesar de studiu - 4 ore.
Se adaugă studiul fişei de documentare 1; timp proiectat – 14 ore

Unitatea de studiu 3. Teoriile statică şi dinamică a integrării economice
Integrarea regională58 nu reprezintă un scop în sine.
Din punct de vedere politic, integrarea este considerată mijloc de a reduce tensiunile
politice, de a favoriza colaborarea pe plan politic, de a mări gradul de participare la viaţa
politică internaţională. Ţările în curs de dezvoltare menţionează adesea posibilitatea de a
obţine puterea colectivă de negociere în scopul obţinerii de avantaje dar, mai ales, dorinţa de
a evita izolarea, “de a nu rămâne pe dinafară”.
Din punct de vedere economic, I. Ignat consideră că argumentele ce vin în sprijinul
integrării economice sunt

59

: economiile derivate din producţia de scară; intensificarea

concurenţei; atenuarea dezechilibrelor balanţei de plăţi; dezvoltarea unor activităţi dificil de
realizat în limitele pieţelor naţionale; creşterea puterii de negociere; un plus de coerenţă în
politicile economice; adoptarea unor reforme structurale altfel imposibile; accelerarea
dezvoltării economice.
Integrarea regională presupune constituirea de zone de liber schimb, geografic
limitate, în scopul optimizării alocării resurselor, creşterii eficacităţii aparatului productiv şi
dinamizării vieţii economice.
Avantajele decurg din mai buna valorificare a factorilor de producţie disponibili prin
crearea unui spaţiu concurenţial de mari dimensiuni, favorabil atingerii economiilor de scară
şi specializării conform costurilor comparative.

3.1. Analiza statică pe baza teoriei uniunilor vamale
Baza teoretică a integrării derivă din abordările clasice şi neoclasice privind liberul
schimb şi a fost fundamentată de Jacob Viner în 1950 prin “teoria uniunilor vamale”60.
Dezvoltările ulterioare, efectuate de J.E.Meade (1955), Gehrels (1955), Scitowsky (1958),
R.C. Lipsey (1960), H.G. Johnson (1965), A.Marchal(1965), B.Balassa(1962) şi
58

Unitatea teritorială de bază in procesul integrării europene a devenit regiunea. Considerăm în consecinţă că
cel mai relevant concept în definirea acestuia este cel de “integrare regională”.
59
I. Ignat, S.Pralea, “Economie mondială”, Ed. Symposion, Iaşi, 1994, p.156-159.
60
Viner J., “The Customs Union Issue”, Carnegie Endowment for International Price, New York, 1950.

61

J.Tinberger(1965) au permis stabilirea efectelor, a condiţiilor în care rezultatele pot fi net
favorabile atât pentru fiecare participant cât şi pentru ansamblu, a mecanismelor şi a
instrumentelor prin care procesul integrării poate fi desăvârşit.
Integrarea economică este, în fapt, un proces de ajustare şi convergenţă structurală a
economiilor membre spre un nou spaţiu unitar, omogen şi solidar, vechile echilibre fiind
înlocuite cu o nouă reţea de legături generând un echilibru relativ stabil la nivel comunitar.
Punctul de pornire îl reprezintă liberalizarea schimburilor reciproce prin constituirea unei
zone de liber schimb. Finalitatea procesului, trecând prin etape intermediare (Uniunea
vamală, Piaţa comună, Uniunea economică şi Uniunea monetară), este uniunea politică,
despre care opiniile sunt împărţite. Adepţi ai federalismului şi ai confederalismului vin cu
argumente convingătoare pentru a-şi susţine punctul de vedere; o dispută nefinalizată, mai
ales cu privire la perspectivele spaţiului european, dar care momentan este pusă în umbră de
realizările Uniunii Europene şi de demersurile impuse de Tratatul de Maastricht care
presupun creşterea rolului instituţiilor comunitare; o dispută care revine însă cu uşurinţă odată
cu orice manifestare a contradicţiei între dorinţa de autonomie naţională şi internaţionalizarea
proceselor şi comportamentelor.
Realocarea resurselor, determinată de liberalizarea schimburilor reciproce şi de
stabilirea unui tarif vamal comun în cadrul unei Uniuni vamale este explicată de Viner în
termeni de creare şi deturnare de comerţ. Crearea de comerţ este situaţia în care vechile
surse de aprovizionare sunt înlocuite de altele noi, mai ieftine; realocarea este pozitivă,
generând economie de factori de producţie. În cazul deturnării de comerţ, resursele sunt
orientate către producătorii mai puţin eficienţi. Pe ansamblu uniunea este avantajoasă din
punct de vedere al restructurării producţiei dacă efectele nete sunt de creare de comerţ.61
Aprecierea rezultatelor unei uniuni vamale se poate efectua pe baza unui exemplu
ipotetic, plecând de la un model simplificat cu două ţări (A şi B) şi un produs (X) în două
situaţii iniţiale: a) taxă vamală de 100% şi b) taxă vamală de 50%. Ipotezele de lucru sunt:
concurenţă pură şi perfectă, mobilitatea produselor, imobilitatea factorilor, costuri constante,
elasticitate nulă a cererii în funcţie de preţ şi elasticitate infinită a ofertei în funcţie de preţ.
Costul unitar al bunului X în ţara A este de 100 u.m., în B de 84 u.m. şi în restul lumii de 60
u.m. (se ia în considerare cel mai mic cost posibil).
Tabelul 1.1. prezintă costul aprovizionării cu X pentru ţara A în situaţiile iniţiale şi
după constituirea uniunii cu B, pentru nivele diferite ale taxelor vamale precum şi în cazul

61

Ibidem.

62

ideal al liberului schimb generalizat.
Se poate observa că, în cazul unui tarif vamal prohibitiv, deşi costul intern este cel
mai ridicat, cererea este orientată către producătorul autohton. Formarea unei uniuni vamale
cu B determină aprovizionarea din B până la o taxă vamală de 30% inclusiv şi din restul
lumii pentru o taxă vamală mai mică de 30%. Deoarece, faţă de situaţia iniţială, resursele sunt
alocate către un producător mai eficient, uniunea generează creare de comerţ, indiferent de
nivelul ulterior al taxei vamale.
Tabelul 1.1. Costul aprovizionării cu bunul X pentru ţara A
Specificare
1.taxă vamală de 100%
2. taxă vamală de 50%
3. Uniune vamală cu B
taxă vamală de 80%
taxă vamală de 50%
taxă vamală de 30%
taxă vamală de 20%
4. liber schimb generalizat

Provenienţa
A
100
100

B
168
126

Restul lumii
120
90

100
100
100
100
100

84
84
84
84
84

109
90
84
72
60

Plecând însă de la un tarif vamal de 50%, caz în care provenienţa bunului o reprezintă
cel mai eficient producător, uniunea orientează cererea spre producătorul din B până la o taxă
vamală comună de 30%. Are loc deci o deturnare de trafic. Pentru o taxă mai mică de 30%,
uniunea nu schimbă sensul aprovizionării şi este lipsită de efecte asupra producţiei bunului X.
Economiile realizate de ţara A prin formarea uniunii vamale cu B sunt prezentate în
tabelul 1.2.
Tabelul 1.2. Economiile realizate de ţara A.
Specificare
Situaţia iniţială
100%
50%
Costul aprovizionării anterior
100 u.m.
90 u.m.
formării uniunii
Economiile* realizate prin:
1. Uniune vamală cu B
Taxă vamală de 80%
16 u.m.
6 u.m.
Taxă vamală de 50%
16 u.m.
6 u.m.
Taxă vamală de 30%
16 u.m.
6 u.m.
Taxă vamală de 20%
28 u.m.
18 u.m.
2. Liber schimb generalizat
40 u.m.
30 u.m.
* Se calculează ca diferenţă între costul aprovizionării în situaţiile iniţiale şi fiecare
din costurile ulterioare.
Analiza datelor acestui caz particular ne permite să generalizăm, apreciind că:
1. Dacă A şi B produc bunul X mai puţin eficient raportat la ţările terţe şi tariful

63

vamal anterior este prohibitiv, uniunea este avantajoasă deoarece conduce la creare de
comerţ;
2. Dacă A şi B produc bunul X mai puţin eficient decât ţările terţe şi formează o
uniune vamală cu un tarif anterior neprohibitiv, atunci uniunea, deşi generează economii în
aprovizionare, este dezavantajoasă deoarece determină deturnare de comerţ (specializarea se
realizează în favoarea unui producător mai puţin eficient);
3. Dacă B produce bunul X mai eficient decât ţările terţe, atunci, oricare ar fi nivelul
taxei vamale, uniunea este avantajoasă, conducând la creare de trafic în favoarea celui mai
eficient producător;
4. În cazul în care A este singura în măsură să producă bunul X, dar ineficient
raportat la ţările terţe, uniunea poate genera fie creare, fie deturnare de trafic, în funcţie de
raportul de competitivitate şi de nivelul taxei vamale anterior şi ulterior constituirii uniunii;
5. Dacă A şi B nu produc bunul X, uniunea este fără efect cu privire la producţia şi
schimbul acestuia;
6. Efectele sunt cu atât mai favorabile cu cât se pleacă de la un tarif vamal mai ridicat
şi cel ulterior este mai scăzut;
7. Rezultatele constituirii uniunii sunt mai puţin favorabile decât în condiţii de liber
schimb generalizat.
Stabilirea rezultatelor nete ale uniunii vamale şi desprinderea condiţiilor în care un astfel de
proces poate fi net avantajos sunt facilitate de reprezentarea grafică.
Fie trei ţări A, B şi C şi un produs X posibil de importat de către A la preţurile P B şi PC (PB<
PC <PA) plus taxa vamală t (PBt şi PCt).
Formarea unei uniuni vamale între A şi B generează următoarele efecte:
a)

creare de comerţ - suprafaţa [nuv] corespunzătoare creşterii importurilor cu

AC + BC prin alocarea resurselor spre un producător mai eficient comparativ cu cel intern;
b)

deturnare de comerţ - suprafaţa [ughk], prin orientarea resurselor spre un

producător aflat în inferioritate comparativă faţă de C, dar avantajat de eliminarea taxei
vamale care scade preţul de import;

64

Rezultatul net este dat de: W= 1 PBt 2 PC 2 C0 Q0 PC PB AB 65 . respectiv: 1 PBt 2 PC 2 C0 reprezintă elasticitatea ofertei. este dată de relaţia: [vun] = 1 PBt 2 PC 2 Q0 .suprafaţa [lkj]. obţinem relaţia: C=(PBt – PC). Triunghiul [jkl] este 1 PBt 2 PC 1 PBt 2 C . cu C creşterea cererii şi cu elasticitatea cererii ca funcţie de preţ.c) un efect de consum . în care: Q0 reprezintă producţia internă. reprezentând câştigul privind producţia. Figura 1. C S P PCt v PBt v u n PC PB l i k g C Q j h A B D Q Efectele constituirii uniunilor vamale Dacă notăm cu C0 cererea înainte de constituirea uniunii. Caracterul favorabil sau defavorabil al uniunii este dat de rezultanta celor trei efecte.1. suprafaţa [vun]. Q0 Suprafaţa [ukhg] reprezintă efectul negativ al deturnării de comerţ: [ukhg] = (PC – PB)AB. deci : [jkl] = PC 2 C0 Similar.C0 . anterioară uniunii şi Câştigul total este suma [jkl] + [vun]. constând în avantajul obţinut de consumator prin reducerea preţului cu PBt – PC.

lărgirea posibilităţilor de finanţare a cercetării – dezvoltării. Creşterea dimensiunii întreprinderilor permite reducerea costurilor. a uniunilor regionale. 66 . devine sursă de creştere economică prin surplusul de export realizabil.Pe baza acestei relaţii se poate stabili că: efectele constituirii uniunii vor fi cu atât mai mari (uniunea este cu atât mai avantajoasă). p.2. capacitatea aparatului 62 Alain Buzelay. înţeleasă drept creştere a costurilor unitare. La nivel macroeconomic efectele sperate sunt prezentate în figura 1. În concluzie. Avantajele specifice economiilor de dimensiune se combină într-o piaţă unică cu cele ale concurenţei. prin luarea în considerare a economiilor de dimensiune favorizate de lărgirea spaţiului economic şi a efectelor concurenţei asupra progresului tehnic şi a creşterii economice. dar potenţial complementare. mecanismele concurenţei şi procesul creşterii economice.29. deci inferioritatea comparativă a lui C faţă de B este mai mică. 1996.diferenţa (PC – PB) este mai mică. corespunzătoare unui procent de scădere a producţiei (50% prin convenţie). . grupează economii cu structuri productive concurenţiale. taxele vamale eliminate sunt mai ridicate. .importurile (AB) anterioare uniunii sunt mai mici. analiza pe baza teoriei lui Viner ne permite să precizăm că. 3. tariful vamal comun este mai scăzut. tradiţionale. Economiile de scară realizate într-un sector sunt în funcţie de dimensiunea minimă tehnic eficace şi de panta costurilor. liberul schimb stimulează investiţiile.tariful vamal (t) aplicat importurilor anterior constituirii uniunii este mai mare. Paris. Analiza dinamică. generând specializări de tip intra-ramură şi organologică. Studiile consacrate de integrare recomandă însă depăşirea analizei statice.2. Rezultatele vor depinde de tipul de specializare existent. Intégration et desintégration européenes. concurenţă şi economii de scară Liberalizarea schimburilor reciproce devine sursă a economiilor de scară dacă dimensiunea minimă pentru asigurarea eficienţei optime a producţiilor este superioară celei pe care ar fi permis-o întinderea pieţei interne. ameliorarea productivităţii şi competitivităţii. Prin eliminarea barierelor tarifare. cu cât: . raportat la dimensiunea optimă62.elasticităţile ofertei şi cererii sunt mai importante. Economica. . o uniune vamală are cu atât mai multe şanse de reuşită cu cât: numărul ţărilor participante este mai mare.

1. instrumentele de reglare a integrării prin mecanismele pieţei etc. Se înregistrează astfel două procese de concentrare: primul este de concentrare structurală. politicile de ajustare.productiv de a se adapta cererii. segmentarea pieţelor. calitatea infrastructurii. Liberul schimb pune producătorii în competiţie. investiţiile sunt orientate spre ramuri care asigură cel mai mare randament şi regiunile cele mai dezvoltate. Efectele aşteptate prin constituirea pieţei unice Acolo unde deschiderea pieţelor nu este precedată de o perioadă tranzitorie de convergenţă şi accentuare a interdependenţelor prin fluxuri comerciale şi financiare. în industriile “tinere”.2. Eliminarea barierelor netarifare Deschiderea pieţelor publice Eliminarea controalelor de frontieră Liberalizarea serviciilor financiare Efect de ofertă Scăderea costurilor Dinamizarea investiţiilor Concurenţă Scăderea preţurilor Creşterea puterii de cumpărare a venitului intern Plus de competitivitate Ameliorarea soldului balanţei externe Creşterea PIB Reducerea datoriei publice Locuri de muncă Fig. mobilitatea factorilor de producţie accentuează specializările existente. promotoare de progres tehnic pentru care se manifestă cerere ridicată. situarea geografică (zone de concentrare economică sau de periferie). inegalităţile structurale şi disparităţile regionale. industrii cu puternice 67 . factorii psihologici şi intelectuali.

La nivel microeconomic. măreşte deficitele şi atrage costuri sociale constând în şomaj. constituie factor de inflaţie în măsura în care revendicările salariale în regiunile mai slab dezvoltate. Declinul rezultând de aici accentuează disparităţile şi afectează consensul în favoarea integrării. condiţii de muncă şi norme de protecţie inferioare celor permise de nivelul productivităţii. cele regresive (sau stagnante) vor scade. scade veniturile bugetului de stat. mai înainte chiar ca restructurările şi progresele aşteptate să permită reducerea costurilor. mai ales în perioade de recesiune economică. Această ajustare încetineşte ritmul creşterii economice. ci doar prin creşterea preţurilor şi atrag costuri ridicate de susţinere a dezvoltării regiunilor defavorizate. dezvoltându-se mai ales firme de mici dimensiuni. Întreprinderile mai puţin competitive sunt constrânse să-şi reducă investiţiile din cauza posibilităţilor scăzute de autofinanţare. cu o accentuare a disparităţilor. al doilea este de concentrare regională în favoarea centrelor care atrag îndeosebi firmele mari cu putere concurenţială ridicată. ramuri de transformare primară. Într-un spaţiu economic insuficient integrat în care subzistă diferenţe între tratamentele fiscale. prin raportare la cele dezvoltate. La nivel macroeconomic. Procesul este numit “dumping social” şi generează patru efecte destabilizatoare asupra integrării: afectează libera concurenţă. Dacă ajustările apasă prea mult asupra masei salariale. Disparităţile regionale atrag cel puţin trei consecinţe majore: întârzie sau chiar frânează creşterea economică. deplasarea capitalurilor determină costuri sociale prin şomaj în regiunile defavorizate şi creează locuri de muncă în cele dezvoltate. prin crearea unei false 68 . limitează posibilităţile de protecţie socială. Aici se adaugă şi surplusul de ofertă de forţă de muncă prin emigrare care presează asupra nivelului salariilor în sensul scăderii acestora. Zonele active vor “creşte”. Regiunile periferice vor fi în general populate cu industrii vechi. condiţiile sociale şi nivelul de viaţă. concretizate în politici monetare restrictive şi reducerea cheltuielilor publice. alinierea la ţările cele mai puţin inflaţioniste obligă partenerii la adoptarea de programe deflaţioniste.efecte de antrenare. Mobilitatea factorilor de producţie are un efect similar. nu pot fi acoperite printr-un spor de productivitate. deplasarea forţei de muncă spre zonele dezvoltate. costul socio-economic în termeni de şomaj şi depreciere a puterii de cumpărare poate deveni excesiv. presiunea concurenţială obligă firmele la alinierea la preţurile din ţările sau regiunile cu inflaţie scăzută sau cu productivitate ridicată. Prezenţa disparităţilor sociale stimulează exploatarea lor de către economiile slab competitive prin raporturi salariale.

cel puţin. Uniunea Europeană se află în prezent într-un dublu proces: de accentuare a integrării şi de extindere. cu importante riscuri de dezintegrare prin disfuncţionalitate. 5. populaţia a crescut cu 28% din Europa celor 15 (UE-15). cele mai mari ţări din cele două grupe. Care sunt argumentele politice si economice în favoarea integrării? Ce presupune din punct de vedere economic integrarea regională? Ce înţelegeţi prin creare şi deturnare de trafic? În ce condiţii. Toate aceste efecte negative rezultate. din disparităţile iniţiale şi. impun ca într-un proces de integrare să participe economii concurenţiale cu nivele de dezvoltare similare sau. Comparând Polonia şi Spania. Soluţia geometriei variabile aplicată noilor state membre prin derogări temporare sau perioade de tranziţie pare a veni în sprijinul ambelor direcţii. formând legături de solidaritate economico-socială pe baza cărora să se poată construi un spaţiu unitar. cu un nivel de viaţă ridicat în toate zonele. conduce dincolo de un anumit prag la delocalizări ale producţiei. Întrebări şi exerciţii pentru verificare şi aprofundare 1. favorizează munca la negru şi exercită presiuni asupra avantajelor sociale deja dobândite în ţările mai dezvoltate. 69 . Spaniei şi Portugaliei reprezenta în 1980 22% din UE-9 şi 10% din PIB (14% la paritatea puterilor de cumpărare). 2. Constrângerile participării la spaţiul euro sau la zona de stabilitate monetară (pentru ţările ce nu participă la uniunea europeană) şi impactul pieţei interne în condiţiile integrării unui număr mare de ţări cu niveluri scăzute de dezvoltare63 au accentuat disparităţile. în timp ce PIB-ul a crescut doar cu 5% (11% la paritatea puterilor de cumpărare). Disparităţile în termeni de PIB pe locuitor au trecut de la 1:5 pentru UE-15 la 1:7 pentru UE-27. pe de altă parte. populaţia Greciei. trecerea printr-o fază anterioară de convergenţă structurală. Într-o Europă cu 27 de ţări membre. rezultă efecte nete de creare de trafic? Care sunt condiţiile pentru ca o uniune vamală să fie net avantajoasă? 63 Prin comparaţie faţă de extinderea spre sud. Reajustările vor conduce astfel la specializări de tip intra-ramură şi organologică. printr-un proces de integrare. din mecanismul propriu-zis al integrării prin piaţă. pe de o parte. În acelaşi timp. 4. organizarea prin piaţă ar trebui să fie însoţită de o integrare pozitivă prin armonizare pe bază de reguli şi politici comune care să ajusteze în permanenţă dezechilibrele şi să permită un proces de creştere susţinută fără riscuri de dezintegrare. 3. în timp ce Spania reprezenta 14 % din populaţia UE-9 şi 8% din PIB.competitivităţi. omogen. oferind flexibilitate atât cu privire la capacitatea integrării cât şi la limitele economice şi geografice ale restructurării şi solidarităţii financiare. Polonia reprezintă 10% din populaţia UE-15 şi 2% din PIB.

O serie largă de mecanisme şi instrumente au fost aplicate de europeni pentru a permite atingerea obiectivelor tratelor. Argumentarea teoretică a convergenţei ca principiu al integrării rezultă din abordările clasice şi neoclasice privind liberul schimb. Convergenţă şi coeziune în procesul integrării europene 70 . amplificate pe măsura aprofundării şi extinderilor succesive. într-un context de integrare a unor ţări cu niveluri diferite de dezvoltare. etc. Ce înţelegeţi prin procese de concentrare sectorială şi regională? 9. Integrarea europeană.6. Convergenţă. statele membre au reţinut ca o condiţie esenţială asigurarea omogenităţii economico-sociale prin reducerea diferenţelor ce le caracterizează. Unitatea de studiu 4 Timpul de lucru necesar este de 2 ore. Ce avantaje rezultă din creşterea dimensiunii pieţei (avantajele economiei de scară)? 7.1. Care sunt efectele liberului schimb într-un spaţiu concurenţial de mari dimensiuni? 8. Ele pun în evidenţă profitabilitatea integrării regionale în cazul în care ţările partenere au nivele de dezvoltare comparabile şi structuri productive concurenţiale care să genereze prin restructurarea declanşată de liberul schimb complementarităţi de tip intraramură şi organologică. Analizaţi fişa de documentare 1 şi valorificaţi în procesul de învăţare întrebările de autoevaluare de la sfârşitul capitolelor. sănătate. social. coeziune şi subsidiaritate – principii ale integrării regionale Chiar din primele momente ale integrării vest-europene. Unitatea de studiu 4. prezentând disparităţi regionale şi structurale importante. 4. din noile teorii ale creşterii şi din teoria uniunilor vamale elaborate de Viner în 1950. conform unei concepţii de tip neo-funcţionalist). educaţie. Care sunt cauzele şi efectele disparităţilor regionale într-un proces de integrare? 10. proces de integrare pozitivă Integrarea pozitivă presupune acel sistem de intervenţie în direcţia coordonării şi armonizării politicilor economice în scopul ameliorării funcţionării pieţei (concepţia funcţionalistă) şi/sau adoptat pentru atingerea unor obiective dincolo de piaţa internă (mediu.

Iniţial. datoria publică. atât între economiile naţionale. al liberei circulaţii a persoanelor. în special asupra structurilor productive şi a nivelurilor de viaţă. cursul de schimb. Numită convergenţă nominală. reprezintă un proces de convergenţă. În prezent. de susţinere a procesului de convergenţă reală. consecinţa refuzului Europei cu geometrie variabilă. aproprierea preţurilor în ţările mai puţin dezvoltate de preţurile celor mai performante economii riscă să antreneze o reducere a capacităţii lor investiţionale prin diminuarea profiturilor. obiectivul convergenţei s-a extins asupra variabilelor reale. convergenţa economiilor a fost limitată la cea a variabilelor monetare: nivelul preţurilor. al apărării şi prevăzută de acordul de la Maastricht pentru participarea la moneda unică. deficitul bugetar. cât şi între regiuni. scade competitivitatea. volumul investiţiilor. rata de creştere a masei monetare. echilibrarea şi promovarea unei “dezvoltări armonioase”. în principal. Trecerea de la principiul convergenţei la cel al coeziunii (concepte deseori confundate) este rezultatul evoluţiei Comunităţii Europene spre constituirea unei uniuni economice şi monetare.Apropierea nivelurilor de dezvoltare a diferitelor ţări. de fapt. Conceptul desemnează acel nivel de convergenţă reală între economiile şi regiunile unui sistem aflat în proces de integrare care asigură funcţionarea optimă. coerente. rata dobânzii. În consecinţă. Locul pe care îl ocupă politica de coeziune în ansamblul eforturilor de integrare europeană este. el a cedat locul obiectivului mai larg de coeziune economico-socială. Deşi existentă deja în domeniul industrial. Se intră. Prin Actul Unic. costurile salariale etc. Accentuarea nivelului de integrare şi menţinerea disparităţilor structurale au făcut necesară adoptarea unei politici unitare. productivitatea muncii. se accentuează diferenţele de dezvoltare şi unitatea sistemului este pusă în discuţie. ca o condiţie a menţinerii sistemelor integratoare (sau în integrare). Spre exemplu. Convergenţa variabilelor nominale o presupune însă pe cea a variabilelor care o determină şi care ţin de condiţiile ofertei: structurile productive. infrastructura. geometria variabilă ca 71 . coeziunea economico-socială a devenit pentru Uniunea Europeană un principiu determinant. nivelul activităţii. ea a devenit un obiectiv strict în contextul eforturilor de instituire a monedei unice. într-o spirală dezintegratoare în care căutarea convergenţei nominale provoacă disparităţi reale făcând imposibilă menţinerea pe termen lung a coeziunii nominale. o condiţie esenţială a realizării monedei unice şi a extinderii. nivelul cercetării-dezvoltării. Mult timp s-a considerat că pentru diminuarea eterogenităţii şi asigurarea stabilităţii în interiorul Comunităţii este suficientă căutarea şi menţinerea convergenţei variabilelor nominale prin armonizarea politicilor susceptibile de a le influenţa.

perspectivă de integrare nu este agreată îndeosebi de membrii săraci ai Uniunii Europene. De
asemenea, o parte a specialiştilor în integrare care optează pentru unificarea politică de tip
federativ sunt de părere că soluţii de tipul Europei cu două viteze, a Europei cercurilor
concentrice, a nucleului dur sau cu geometrie variabilă prezintă riscuri de dezintegrare atât
din punct de vedere economic cât şi politic. Formula Europei cu geometrie variabilă este
considerată un compromis temporar între imposibilitatea practică de participare a tuturor
ţărilor la moneda unică şi preocuparea de a asigura un minim de coerenţă care să permită
menţinerea construcţiei europene în condiţiile accentuării disparităţilor prin extindere. Fiecare
ţară ar urma să respecte un minim de reguli variind între o zonă de liber schimb şi uniunea
monetară64.
Eterogenitatea economică, socială, instituţională şi politică a însemnat în procesul de
integrare europeană o provocare continuă. În tratatul de la Roma se stipula necesitatea
armonizării, a limitării disparităţilor existente. Însă, în pofida eforturilor depuse, disparităţile
iniţiale s-au accentuat ca efect al liberalizării schimburilor şi al extinderilor succesive.
Principalele elemente de diferenţiere care împiedică participarea tuturor ţărilor la
aceeaşi etapă de integrare sunt: nivelul de dezvoltare economică şi nivelul unor indicatori
macroeconomici care reflectă gradul de convergenţă reală, acceptarea politică şi economică a
monedei unice, politicile sociale, opţiunile în materie de relaţii externe şi de apărare,
organizarea instituţională a Uniunii Europene. Cel mai ridicat risc de dezintegrare dintre
diferenţele menţionate îl reprezintă disparităţile structurale regionale. Este motivul pentru
care Actul Unic a lansat încă din 1987 ca prioritate politica de coeziune având ca scop
diminuarea discrepanţelor reale între ţările membre şi între regiuni.
Principalul instrument utilizat este sistemul fondurilor structurale. Acţiunea lor este
completată prin Fondul de Coeziune, special constituit prin Tratatul de la Maastricht, prin
acţiunile de sprijin ale Băncii Europene de Investiţii şi prin politici care se adresează altor
domenii dar care au impact şi asupra coeziunii (politica de dezvoltare a infrastructurii,
politica agricolă comună, politica bugetară, coordonarea politicilor macroeconomice).
Coeziunea economico-socială presupune, însă, în primul rând, coerenţa acţiunilor
locale, regionale, naţionale, comunitare. Nu este vorba doar de o bună articulare, ci mai ales
de optimizarea repartizării deciziilor la cele mai potrivite nivele. In procesul integrării, o
astfel de coerenta a fost asigurata prin aplicarea principiului subsidiarităţii.

64

Pierre Maillet, “Du constat de l’héterogénité à l’idée de géometrie variable organisée“, în Pierre Maillet şi
Daio Velo, “L’Europe à géometrie variable”, Ed. L’Harmattan, Paris, 1994, p.19.

72

Despre principiul subsidiarităţii
Uniunea Europeană se construieşte politic pe principiile organizării federative.
Una dintre problemele principale pe care au fost europenii nevoiţi să o rezolve a fost cea a
împărţirii competenţelor la diferite niveluri (individ, stat, instituţii supranaţionale). Fiecărui
nivel a trebuit să i se atribuie doar competenţele pe care le poate îndeplini ţinând cont de două
exigenţe:
- autoritatea şi îndeosebi statul nu poate împiedica persoanele sau grupurile
sociale să-şi desfăşoare activităţile proprii prin care realizează atât interesul particular, cât şi
cel general;
- fiecare autoritate este responsabilă cu apărarea interesului general, menţinerea
solidarităţii şi coeziunii economice şi sociale a ansamblului; ea intervine doar acolo unde
poate fi mai eficace decât nivelurile inferioare.
Principiul conform căruia competenţele se deleagă la un nivel superior numai
dacă pot avea o eficacitate sporită este principiul de subsidiaritate. Acesta are la bază
fundamente etice provenind din filozofia politică.65 Orice om este de la naştere şi prin natură
chemat să-şi guverneze propria persoană. Orice autoritate externă trebuie să rămână
subsidiară, adică să nu acţioneze decât pentru a întări autoritatea pe care o exercită fiecare
individ asupra lui însuşi. Subsidiaritatea este orizontală – atunci când trasează o linie de
demarcaţie între puterea publică şi societatea civilă – şi verticală, când la fiecare nivel
ierarhic sunt plasate deciziile care pot fi luate cu cea mai mare eficienţă; principiul este
plasarea pe nivelul cel mai apropiat posibil de indivizi atâta timp cât nu se impune transferul
la eşalonul superior.
Aplicată construcţiei europene, subsidiaritatea a presupus împărţirea deciziilor
între cetăţenii europeni, guvernele ţărilor membre, regiuni, administraţiile locale şi
Comunitate. Integrarea europeană a oferit chiar de la început un câmp larg de acţiune acestui
principiu, posibil de aplicat ca urmare a definirii şi acceptării unui “bine comun” european, a
unui ansamblu de interese apreciate ca fiind mai importante decât cele ale naţiunilor.
Acceptarea ideii de bine comun care prevalează se sprijină în Europa în primul rând pe
certitudinea unei identităţi culturale comune mai importantă decât interesele naţionale
conflictuale. Naţiunile europene au acceptat să participe la constituirea unei structuri
supranaţionale pentru a-şi putea rezolva probleme imposibil de rezolvat separat; conştiinţa şi

65

Alain Buzelay, Intégration et désintegration européennes, Economica, Paris,. 1996, p.63.

73

sentimentul apartenenţei la un spaţiu comun de valori a constituit însă premisa esenţială a
construcţiei europene.
În dreptul european, principiul subsidiarităţii a fost folosit pentru prima dată în
Tratatul CECO (art. 5), cu referire la atribuţiile Înaltei Autorităţi - ca prim organism cu
funcţii supranaţionale din istoria construcţiei europene. Transferurile de competenţe au fost
însă minime. Ulterior, obiectivele propuse prin tratatul CEE - raportate la condiţiile concrete
în care s-au integrat ţările participante - au determinat transferuri tot mai numeroase spre
instituţiile comunitare. În prezent, o serie întreagă de aspecte ale politicii agricole, ale politicii
transporturilor, ale politicii comerciale sau ale concurenţei ţin de competenţa exclusivă a
Comisiei. Cu toate acestea, asocierea principiului subsidiarităţii la ideea federală - pe care
europenii au refuzat-o mult timp şi de care mulţi încă nu sunt convinşi că ar reprezenta o
soluţie viabilă pentru Europa de mâine - a făcut ca subsidiaritatea să fie inclusă explicit abia
în Tratatul de la Maastricht. În art. 3B se stipulează: “ Comunitatea acţionează în limitele
competenţelor care îi sunt conferite şi a obiectivelor care îi sunt date prin prezentul tratat. În
domeniile care nu ţin de competenţa sa exclusivă, Comunitatea nu intervine, conform
principiului subsidiarităţii, decât dacă şi în măsura în care obiectivele nu pot fi realizate într-o
măsură suficientă de către statele membre şi pot să fie mai bine realizate la nivel comunitar.”
Limitele autonomiei în condiţiile aplicării subsidiarităţii
Întrebarea care se pune este dacă aplicarea subsidiarităţii în condiţiile participării
la UE nu presupune cumva o concentrare a puterii de decizie la nivelul instituţiilor
comunitare, echivalând cu transformarea administraţiei publice româneşti, îndeosebi a celei
locale, în actor pasiv al aplicării politicilor europene. Va mai rămâne loc pentru autonomie,
libertate de decizie şi iniţiativă la nivelul administraţiei interne, fie ea naţională, fie locală?
Confederaliştii au criticat opţiunea federală a Tratatului de la Maastricht (întărită mai târziu
prin Tratatul Constituţional şi menţinută într-o anumită măsură prin Tratatul de la Lisabona),
printre altele, şi prin acest exces de transferuri supranaţionale care a antrenat un deficit
democratic şi o limitare a dreptului de iniţiativă, a libertăţilor individului, a rolului statului
naţional, ducând implicit şi la o pierdere de identitate. Participarea la EURO presupune, după
spusele specialiştilor europeni, reducerea progresivă a puterilor legislative ale parlamentelor
naţionale în proporţie de 80% pentru a le transfera organismelor comunitare.
Ce rol rămâne atunci administraţiei publice interne pe diversele paliere pe care se
plasează? Va fi suficient oare ca specialiştii să dispună de un minim de informaţii şi
competenţe care să-i facă suficient de capabili pentru a înţelege şi aplica textele comunitare?
Desigur că nu.

74

Delsol. Concret. printr-un proces complex de centralizare/descentralizare.În fiecare domeniu distinct. naţional. Principiul de subsidiaritate presupune tocmai conferirea unei autonomii sporite indivizilor. acestea sunt obligatorii pentru statele membre. se dezvoltă competenţele la nivel regional şi la nivel local. un rol esenţial revenind administraţiei locale. Integrarea europeană se construieşte administrativ pe un dublu proces: diminuare şi ierarhizare/recunoaştere mutuală . fiind nevoie astfel de interpunerea unui arbitru.66 În consecinţă. fie din lipsă de mijloace.în caz de concurenţă excesivă. în baza subsidiarităţii. 1993. Dar. p. se face: . În cadru intern.în cazurile în care ar permite structurilor de proximitate să-şi dezvolte autonomia. care pune în pericol realizarea obiectivelor comunitare. Le principe de subsidiarité. şi se ierarhizează competenţele pe patru niveluri (comunitar. repartizarea competenţelor se realizează după criteriul insuficienţei/eficacităţii care va fixa limitele autonomiei pe diversele paliere interne. rezultă permanent o redefinire a competenţelor într-o structură ierarhică cu niveluri multiple (supranaţional. adică acolo unde naţiunile nu-şi pot asuma întreaga responsabilitate a politicii pe care o adoptă. Chantal Millon . grupurilor şi nivelurilor de decizie publică cât mai apropiate de individ. conform regulii proximităţii. aplicarea subsidiarităţii presupune acceptarea unui interes general european concretizat în finalităţi comune. local). 75 . naţional.în situaţii limită (care generează insuficienţe temporare). regional şi local). ca urmare a transmiterii efectelor dincolo de spaţiul naţional. Astfel. conform principiului subsidiaritătii şi cu respectarea regului recunoaşterii mutuale care a înlocuit prin Tratatul de la Maastricht regula armonizării. . se diminuează spaţiul de intervenţie al puterii publice.114. . Paris. . fie prin ineficienţa mijloacelor. Tratatul distinge: - 66 competente exclusive: doar Uniunea poate legifera si adopata acte juridice.în caz de externalităţi. cu respectarea regulii apropierii cât mai mult posibil de individ. regional. Presses Universitaires de France. . Transferul de competenţe spre instanţele comunitare.Uniune a competenţelor. clasificând pentru prima dată politicile europene în funcţie de asumarea ierarhică stat.în caz de insuficienţă (ineficienţă). concomitent cu spaţiul de manevră al administraţiei naţionale. mijlocele concrete de realizare ţin evident de acele niveluri de decizie care optimizează rezultatele. Noul Tratat de la Lisabona aduce clarificări în aplicarea subsidiarităţii. Tipic însă construcţiei europene este dezvoltarea structurilor administrative regionale şi supranaţionalizarea.

5. 10. 6. in vederea coordonarii acestora. dispozitii specifice pentru tarile euro. protectia si ameliorarea sanatatii. necesar acesteia sa-si exercite competentele pe plan intern. actiuni comune de securitate in domeniul sanatatii publice. inclusiv definirea progresivă a unei politici comune de apărare. ACTIUNI DE SPRIJIN. agricultura si pescuit. 4. 2. 6. politica sociala. coordonarea sau completarea acţiunilor statelor membre. 3. 2. 9. 2. protectia consumatorilor. cercetare. spatiu de libertate.promovarea si asigurarea coordonarii politicilor economice şi de ocupare ale statelor membre. 2. dezvoltare tehnologica. inclusiv definirea unei politici de aparare comuna. necesare funcţionării pieţei interne. industrie. 76 . 12. 3. . statele membre sprijina fara rezerva actiunile Uniunii. mai putin conservarea resurselor biologice marine. cultura. formare profesionala. . piaţă internă. 1. DOMENIILE DE COMPETENTE IMPARTITE: 1. 3. incheierea acordurilor internaţionale. educatie. 8. COORDONAREA POLITICILOR ECONOMICE SI DE OCUPARE 1. toate aspectele privind politica externa si de securitate comuna. 4. 7. uniunea vamala. masuri de coordonare a politicilor sociale.adoptarea de măsuri pentru sprijinirea. spatiu. 4. tineret si sport. 3. daca acordul este prevazut intr-un act legislativ al UE. 5. prin linii directoare. securitate si justitie. adoptarea de directii. DOMENIILE DE COMPETENTA EXCLUSIVA: - stabilirea regulilor concurentei. protectie civila.definirea şi aplicarea unei politici externe şi de securitate comună. politica comerciala comuna. POLITICA EXTERNA SI DE SECURITATE COMUNA 1. mediu. sociala si teritoriala. coeziune economica. 5. COORDONARE SAU DE COMPLETARE in domeniile: 1. în cadrul politicii comune a pescuitului. 2. cooperare pentru dezvoltare si ajutor umanitar. . statele işi exercită competenţele în măsura în care Uniunea nu le exercită sau decide să cedeze dreptul său de a le exercita. energie. transport si retele transeuropene. 11. politica monetara comuna in statele euro.competente împărţite: Uniunea si statele membre legifereaza si adopta acte juridice obligatorii. orientari pentru politicile economice ale statelor membre. conservarea resurselor biologice ale mării. abtinandu-se de la actiuni contrare intereselor Uniunii sau ducand la diminuarea efecacitatii actiunilor acesteia.

politica regionala. JAI. lăsând statelor membre libertatea de a alege modul concret de realizare şi mijloacele necesare.avizele. se transcriu în legislaţia internă într-un anumit termen. întreprinderi etc. Instituţiile comunitare care asigură funcţionalitatea Uniunii sunt: 1. prin cele trei funcţii pe care şi le asumă: de iniţiativă legislativă. compusă din 27 de membri numiţi pentru 5 ani de către Consiliul de Miniştri (câte unul pentru fiecare dintre ţările membre). Deciziile se iau în baza votului majoritar. aplicabile direct în toate ţările membre din momentul adoptării fără a mai fi nevoie de transpunerea lor în dreptul naţional. fiscalitate si uniune vamala. proceduri decizionale.directivele. A rezultat astfel un drept derivat numit "acquis" comunitar. concurenta. energie. . munca si afaceri sociale. care stabilesc doar obiective. mediu. pentru ficare domeniu sunt stabilite obiective. cu rol de informare asupra poziţiei instituţiilor în anumite probleme de interes comunitar. Sistemul instituţiilor comunitare Funcţionarea ansamblului comunitar a făcut necesară crearea unor instituţii şi adoptarea de reguli care să asigure echilibrul între interesele ţărilor membre şi atingerea obiectivelor propuse. relatii externe. Comisia funcţionează prin direcţii generale.reglementările (regulamentele). piata interna. extindere. economie si finante. transporturi. de execuţie (pune în aplicare deciziile Consiliului) şi de supraveghere şi control asupra aplicării dreptului comunitar. pescuit. 2. modul de asumare a competenţelor. societati. asigurând astfel coordonarea şi armonizarea legislaţiilor naţionale. Principalele elemente care formează astăzi dreptul comunitar sunt: . societatea informationala.. cuprinzând măsuri obligatorii pentru subiecţi strict desemnaţi: unul sau mai multe state. Locul ocupat de Comisie în sistemul instituţional este central. În baza principiului de subsidiaritate. . comert. Se adaugă tratatele şi toate acordurile internaţionale. . cercetare. dezvoltare. grupate pe domenii. obligatoriu atât pentru actualii membri cât şi pentru ţările care solicită aderarea. sistemului instituţional comunitar i-au fost delegate prerogative naţionale în domenii care acoperă ca sferă de influenţă mai mult decât spaţiile naţionale. 77 . educatie si cultura. Comisia europeană. sanatate si protectia consumatorilor. 4. cum ar fi: agricultura. rezoluţiile şi recomandările..Ca şi în tratatele anterioare.deciziile.

6 Estonia . 12 Grecia. Din totalul de 345 de voturi (29 Germania. 5 Malta). Iniţial. numărul reprezentanţilor fiecărei ţări este legat de ponderea populaţiei în total Uniune. Unigaria şi Portugalia. 27 Spania si Polonia. Cehia. Belgia. 13 Olanda. Cipru. Irlanda. 54 Spania si Polonia. Bulgaria. Maria Britanie. Consiliul dispune de putere legislativă pe care o exercită împreună cu Parlamentul.2. Consiliul de Miniştri este principala instituţie de decizie a Uniunii. 14 Irlanda şi Litauania. câte 24 Grecia. Tratatul de la Amsterdam extinde câmpul de aplicabilitate al votului cu majoritate calificată în cadrul Consiliului la noi domenii. 4 Letonia. 14 Romania. câte 14 Danemarca. modificarea tratatelor) şi pentru unele domenii apreciate ca sensibile. Italia şi Marea Britanie. majoritate simplă sau majoritate calificată. Parlamentul european este ales pentru 5 ani prin sufragiu universal (după 1979) şi cuprinde 785 de deputaţi (99 Germania. Slovacia şi Finlanda. În acest scop. Italia. reuneşte miniştrii celor 27 (în funcţie de ordinea de zi) şi decide. Unanimitatea se menţine doar pentru aşa . în baza Actului unic şi a Tratatului de la Maastricht. rolul legislativ al Parlamentului a fost întărit. funcţiile sunt exercitate alături de Consiliu prin patru proceduri: . în aşa fel încât. Portugalia. asistat de grupuri de lucru formate din funcţionari ai ministerelor de resort. Ungaria. 3 Malta). majoritatea calificata se obtine cu 255 de voturi daca propuenrea vine de la Comisie. 7 Slovenia. Consiliul asigură coordonarea politicilor economice generale ale statelor membre. Estonia. în prezent. câte 78 Franţa.procedura de consultare. 3. Parlamentului european i-au fost conferite trei funcţii: consultativă. Deciziile Consiliului sunt pregătite de Comitetul reprezentanţilor permanenţi ai statelor membre (COREPER). Conform Tratatului consolidat al CE. după caz. Fiecare ţară membră exercită preşedenţia. 19 Suedia. In plus.numitele domenii “constituţionale” (aderarea de noi membri. s-au conturat două funcţii: legislativă şi bugetară. 18 Austria. de putere bugetară şi ratifică acordurile internaţionale negociate de Comisie. Austria. constând în avizul Parlamentului înainta de adoptarea de 78 . prin unanimitate. Danemarca. de tipul fiscalităţii. Slovenia. 9 Letonia. 10 Suedia. 7 Slovacia. politică şi bugetară. 27 Olanda. Treptat. la convocarea Preşedintelui. încercând o eficientizare a activităţii acestuia. Cehia. Finlanda. in alte cazuri fiind nevoie ca cele 255 de voturi sa exprime 2/3 din numarul statelor membre. Belgia. Franta. Luxemburg. Romania a primit 35 de locuri si Bulgaria 18. timp de şase luni. Lituania. Consiliul se întruneşte periodic la Bruxelles sau la Luxemburg. Cipru si 6 Luxemburg. prin rotaţie. votul majoritatii calificate trebuie sa reprezinte 62% din populatia UE şi 55% din statele membre.

Curtea de Justiţie. Banca Centrală Europeană. Cu excepţia câtorva capitole privind Uniunea Economică şi Monetară. organizarea fondurilor structurale. . extrem de greoaie. aplicată deciziilor privind acordurile internaţionale. Consiliul se întruneşte cel puţin de două ori pe an într-un oraş al ţării care exercită preşedenţia (prin rotaţie. Rezultat al încercărilor de diminuare a deficitului democratic de care este acuzat sistemul instituţional comunitar.Curtea de Conturi.Consiliul european. discriminări naţionale. accesul la activităţi nesalariale. Parlamentul are dreptul să aprobe sau să respingă actul legislativ. se aplică în cazul legislaţiei cu privire la fondurile structurale.procedura de aviz conform. ai Consiliului şi ai Comisiei) şi în condiţii de drept de veto al Parlamentului. prin intermediul unui comitet de conciliere (reprezentanţi ai Parlamentului. Pentru a întări rolul legislativ şi de control al Parlamentului. prin care Parlamentul este autorizat să aducă amendamente unui proiect de lege. ultima dintre cele patru instituţii comunitare fundamentale. mediu. constituită prin tratatul de la Bruxelles din iulie 1975. sistemul instituţional comunitar cuprinde şi o serie de alte instituţii complementare. recunoaşterea mutuală a diplomelor. cultură.procedura de cooperare. procedura presupune adoptarea de texte comune. Curtea este formată din 25 judecători şi 6 avocaţi generali. tratatul prevede de asemenea şi extinderea procedurii de aviz conform.către Consiliu. armonizarea legislaţiilor naţionale. garantând uniformitatea şi aplicarea armonizată a acquis-ului comunitar în toate ţările membre. cercetare. cooperare. în scopul simplificării procedurilor legislative şi asigurării unui plus de coerenţă. reţele transeuropene. politică socială. desemnaţi cu acordul tuturor ţărilor membre pentru o perioadă de 6 ani. asigură “respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatelor”. piaţa internă. în baza unei propuneri legislative a Comisiei. protecţia consumatorilor. Alături de cele patru instituţii de bază. Cele mai importante sunt: . exercitând 79 . Hotărârile Curţii sunt luate cu majoritate de voturi şi sunt aplicabile imediat. Curtea exercită dreptul european în ansamblul Uniunii. creşterea rolului bugetar al acestuia şi acordarea dreptului de intervenţie în desemnarea membrilor şi preşedintelui Comisiei. . fiecare ţară pentru 6 luni). sănătate publică. se aplică în domeniile: libera circulaţie a lucrătorilor. . Prin hotărârile luate şi prin interpretările asupra tratatelor. cu rolul “de a da Uniunii impulsurile necesare dezvoltării şi de a defini în acest scop orientările politice generale”. educaţie. cu procedura de codecizie.procedura de codecizie. Tratatul de la Amsterdam a înlocuit procedura de cooperare. dar nu-i poate aduce amendamente. libertatea de stabilire. care împarte puterea de decizie între Parlament şi Consiliu. 4. .

creat prin Tratatul asupra Uniunii Europene. .Comitetul economic şi social. ca urmare a recunoaşterii concepţiei regionale asupra integrării în Europa. Principalele prevederi privesc: repartizarea numărului de locuri şi de voturi în instituţii şi organisme.Comitetul regiunilor. este format din 317 de reprezentanţi ai colectivităţilor regionale şi locale. desemnând-o a-V-a instituţie comunitară. Cu siguranţă. rolul esenţial al acestuia fiind cel de pregătire a sistemului instituţional comunitar pentru extindere. supus dezbaterilor Conferinţei interguvernamentale debutată la 4 octombrie 2003. creşterea rolului legislativ al Parlamentului. Ultima reformă este realizată prin Tratatul de la Nice. Membrii sunt desemnaţi de către Consiliu pentru o perioadă de patru ani şi sunt grupaţi pe secţiuni specializate. Sistemul instituţional a fost supus unor etape succesive de modificări pentru a-i da un plus de eficienţă. numiţi de Consiliula propunerea statelor respective pentru 4 ani. extinderea votului cu majoritate calificată.rolul de control al legalităţii încasărilor şi cheltuielilor bugetare. Tratatul de la Maastricht conferă Curţii de Conturi o importanţă sporită. însă. dar poate emite avize şi din proprie iniţiativă. proiectul de Constituţie (iunie 2003). precum şi de asistenţă a Parlamentului şi Consiliului de Miniştri în îndeplinirea funcţiei de control politic al executării bugetului. ca organ consultativ al Consiliului şi Comisiei. transparenţă şi reprezentativitate. . 80 . Comitetul este consultat de către Consiliu sau Comisie pentru avizare. este format din 317 de membri “reprezentanţi ai diferitelor categorii ale vieţii economice şi sociale”. reprezintă cel mai important moment în evoluţia instituţiilor UE. se compune din 25 membri aleşi în unanimitate pentru 6 ani de către Consiliul de Miniştri după aprobarea Parlamentului. Tabloul de mai jos sintetizează elementele definitorii ale sistemului instituţional propus de Tratatul constituţionale şi modificările ulterioare aduse de Tratatul de la Lisabona.

mai putin in cazurile unde Constitutia prevede altfel. in baza liniilor strategice definite de Consiliul european si asigura coerenta actiunilor Uniunii. Consiliul european: da Uniunii impulsurile necesare dezvoltarii sale si defineste orientarile si si prioritatile politice generale. separat. coerenta lucrarilor Consiliului este asigurata de catre Consiliul legislativ (in aceasta calitate. reprezentativitatea se asigura in baza principiului degresivitatii proportionale. functia de control politic si consultativ. atunci când Consiliul european si Consiliul de Ministri nu decid pe baza unei propuneri a Comisiei şi nici la iniţiativa Ministrului Afacerilor externe. este format din sefii de state si de guverne ai tarilor membre. bugetara. majoritatea calificata se obţine prin votul a 72% din tarile membre. nu are functie legislativa. este compus dintr-un reprezentant la nivel ministerial numit de tarile membre pentru fiecare dintre formatiunile Consiliului. Parlamentul european: exercita. functiile de definire a politicilor si de coordonare. in acord cu Presedintele Comisiei. formatiunile Consiliului sunt: Consiliul legislativ si al afacerilor generale. pe o perioada de doi ani si jumatate. nu participa la vot).- - - - - - - SISTEMUL INSTITUTIONAL SI DE DECIZIE POLITICA AL UNIUNII EUROPENE. cu exceptia celei a afacerilor externe. reprezentarea statelor se asigura prin reprezentanti la nivelul ministerial corespunzator ordinii de zi) si al afacerilor generale (cand actioneaza in aceasta calitate. Consiliul afacerilor externe elaboreaza politicile externe ale Uniunii. Consiliul afacerilor externe. cu majoritate calificata. are un numar maxim de 750 membri. este ales prin sufragiu universal direct. 2004 II. Consiuliul de Ministri delibereaza si se pronunta impreuna cu Parlamentul asupra legilor europene si a legilor cadru. 3. este prezidat de ministrul afacerilor externe al Uniunii. cu un prag minim de 6 persoane 2. el reprezinta Uniunea in plan extern in domeniul politicii externe si de securitate comuna. se asigura de 81 . bugetara. alte formatiuni decise de Consiliul european. Consiliul pregateste reuniunile Consiliul european). Presedintele este ales de Consiliul european. se pronunta prin consens. el este unul din Vice-presedintii Comisiei. impreuna cu Consiliul de Ministri. reprezintând cel putin 65% din populatia Uniunii. Presedintia Consiliului. functiile legislativa. si. Consiliul de ministri: exercita. separat. Ministrul afacerilor externe este numit de Consiliul european. se decide cu majoritate calificata. alege Presedintele Comisiei. functiile legislativa. fara a prejudicia competentele ministrului afacerilor externe. impreuna cu Parlamentul. ministrul Afacerilor Externe al Uniunii participa la lucrari. CONFORM Tratatului Constituţional. in cazurile in care Constitutia nu dispune altfel. Presedintele Consiliului si Presedintele Comisiei (acestia din urma. cu majoritate calificata. SISTEMUL INSTITUTIONAL AL UE 1. pentru 5 ani. si. majoritatea calificata trebuie sa reuneasca votul a 55% din statele membre reprezentând cel putin 65% din populatia Uniuni.

asistă Parlamentul. prin rotatie. împreună cu băncile centrale naţionale. civic. cu rol consultativ. judecatorii si avocatii generali sunt desemnati si alesi de comun acord de catre tarile guvernele tarilor membre. Consiliul de Miniştri şi Comisia. pentru prima Comisie după intrarea în vigoare a Tratatului urma să se repsecte principiul 1 stat – 1 comisar. supravegheaza aplicarea dreptului Uniunii. cu majoritate de voturi. Tribunalul de inalta instanta si tribunale specializate.Presedintele). 5. profesional şi cultural. este formată din câte un reprezentant pentru fiecare dintre ţările membre. pe o perioada egala de cel putin 1 an. Curtea europeana este formata dintr-un judecator din partea fiecarui stat membru si este asistata de avocati generali. executie si gestiune. Comitetul economic si social cu rol consultativ. un număr de comisari egal cu 2/3 din numărul statelor membre. susţinerea politicilor economice ale Uniunii. ministrul afacerilor externe al Uniunii (Vice . îndeosebi din domeniile socio-economic. asigura respectarea dreptului in interpretarea si aplicarea Constitutiei III. - - - - 4. este compus din reprezentanţi ai colectivitaţilor locale şi regionale care sunt titulari ai unui mandat electoral în colectivităţile respective sau sunt responsabili politic în faţa unui organism ales. 82 . Cele două comitete acţionează în interesul general al Uniunii. constituie Sistemul European al Bancilor Centrale. cu exceptia politicii externe si de securitate comuna si a altor cazuri prevazute de Constitutie. Tribunalul ets eformat din cel putin 1 judecator pentru fiecare stat membru. sub controlul Curtii de justitie. Comisia europeana: promoveaza interesul general european si ia initiative legislative in acest scop. Curtea de justitie: include din Curtea europeana de justitie. ia initiative de programare anuala si plurianuala in vederea dezvoltarii de acorduri interinstitutionale. ALTE INSTITUTII SI ORGANISME Banca centrala europeana. Comitetul regiunilor. Obiective: definirea si aplicarea politicii monetare pentru ţările Euro. de salariaţi şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile. este compus din reprezentanţi ai organizaţiilor patronale. acesta poate adopta o motiune de cenzura si Comisia demisioneaza in bloc. Consiliul de Miniştri şi Comisia. la propunerea Consiliului european adoptata cu majoritate calificata. selectati in baza unui sistem de rotatie egala intre statele membre si câte un Comisar fara drept de vot pentru fiecare din celelalte tari. este responsabila in fata Parlamentului. executa bugetul si gestioneaza programe. Curtea de Conturi asigură controlul încasărilor şi cheltuielilor Uniunii. este formata dintr-un Colegiu compus din Presedintele Comisiei. asistă Parlamentul.reprezentantii statelor membre in Consiliu. are rol de coordonare. Presedintele Comisiei este ales de catre Parlamentul european. asigura reprezentarea externa a Uniunii. urmareste aplicarea dispozitiilor Constitutiei si a dispozitiilor adoptate la nivelul instititiilor Uniunii. stabilitatea preţurilor.

poate fie să fie obligatoriu în toate elementele şi aplicabil direct în toate ţările membre. 3. de către Parlament şi Consiliul de miniştri. lăsând instanţelor naţionale competenţa asupra formei şi mijloacelor de aplicare. obligatoriu în toate elementele şi aplicabil direct în toate ţările membre. lăsând instanţelor naţionale competenţa asupra formei şi mijloacelor de aplicare. Transformările sistemului instituţional au urmărit. Geneza construcţiei europene şi fundamentele juridice ale funcţionării UE ne permit să apreciem că procesul de integrare vest-europeană este un proces de integrare instituţională. pentru cazurile prevăzute de Constituţie. determinat politic. Legea cadru europeană – act legislativ care leagă toate ţările europene cărora i se adresează de un obiectiv ce trebuie atins. la propunerea Comisiei. ACTELE JURIDICE ALE UNIUNII 1. Regulamentele şi deciziile pot fi adoptate de către Consiliul de Miniştri. având drept obiectiv final uniunea politică sub formă federală. 2. privind instituţiile. Comisie. Legea europeană – act legislativ de orientare/valoare generală. Întrebări pentru verificarea cunoştinţelor 1. Ce este subsidiaritatea şi care este rolul ei în integrarea europeană? 5. Consiliul european şi Banca centrală europeană.IV. ameliorarea aplicării principiului subsidiarităţii şi creşterea eficienţei procedurilor decizionale. Decizia europeană – act non-legislativ obligatoriu în toate elementele sale. Care este diferenţa între convergenţă şi coeziune? 2. 5. - Menţinerea denumirilro actuale ale componentelor acquis-ului comunitar. 4. fie să lege toate ţările europene cărora i se adresează de un obiectiv ce trebuie atins. Ce înţelegeţi prin conceptul de „Europă cu geometrie variabilă”? 4. democratizarea instituţiilor. ca o constantă. Recomandările şi avizele – fără efect constrângător. Cum se argumenteaza adoptarea principiului coeziunii în preocesul integrării europene? 3. Ce instrumente principale de integrare pozitivă au fost folosite în procesul 83 . Tratatul prevede pentru prima dată posibilitatea luarii unei iniţiative legislative de populaţie. Legile şi legile cadru europene sunt adoptate. În plus. Regulamentul (reglementarea) european – act non-legislativ de orientare generală. sunt: - Redenumirea funcţiei de ministru de externe – Inaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate. urmărind aplicarea actelor legislative şi a unor dispoziţii specifice ale Constituţiei. Modificările principale aduse de Tratatul de la Lisabona. precum şi o clauză de ieşire din Uniune. pot fi adoptate şi la iniţiativa unui grup al ţărilor membre.

Maastricht. 84 . Metode şi analiză economică”. Alegeţi un capitol şi prezentaţi o sinteză de 3/4 pagini. Ce modificări esenţiale ale sistemului instituţional sunt propuse prin proiectul de Constituţie şi ce modificări a adus Tratatul de la Lisabona? TEME pentru studiul individual: a) Analizaţi comparativ obiectivele şi mecanismele de integrare prevăzute de tratatele europene. Amsterdam şi Lisabona. Propuneţi un criteriu de analiză (selecţie ţări. c) Analizaţi Directiva Serviciillor. indicatori. Jacques Pelkmans) b) Identificaţi sistemul indicatorilor structurali şi ai indicatorilor EURO. sursa de documentare – EUROSTAT. altele) şi realizaţi un studiu asupra perspectivelor macroeconomice ale UE şi/sau ale ţărilor membre. arătaţi care sunt principalele modificări şi analizaţi dinamica sistemului construcţiei/”constituţiei” economice a UE (se poate folosi ca sprijin lucrarea „Integrare europeană. Sintetizaţi principalele capitole. de la Roma.integrării europene? 6.

mult timp în jurul a 60-70% din total buget. Modulul include o singură unitate de curs şi necesită 3 ore de studiu. În 1966. 67 În 1965. se răspunde solicitării Franţei prin “Compromisul de la Luxemburg” şi încetează astfel prima criză instituţională. Comunitatea avea nevoie de independenţă politică şi financiară pentru depăşirea primei crize instituţionale pe care o traversa şi pentru a putea face faţă angajamentelor tot mai costisitoare ale PAC. deşi prevăzută prin tratatul iniţial (art. Procedura bugetară avea să se schimbe în urma conferinţei de la Haga (dec. spre exemplu. PAC mobiliza aproximativ 80% din resursele bugetare. 85 . care a antrenat un mare transfer de decizii de la nivel naţional la nivel comunitar. Un proiect propus de Comisie în 1965 a provocat. stabilite ca procent din PIB-ul fiecărei ţări membre. de altfel. Franţa refuză să participe la votarea în cadrul Comisiei a reglementărilor privind agricultura şi solicită adoptarea regulii unanimităţii atunci când sunt în joc interesele vitale ale unei ţări. Resursele bugetului Resursele bugetului s-au format într-o primă etapă prin contribuţii naţionale. Evoluţia spre autonomie bugetară a Comunităţii. o necesitate determinată de evoluţia procesului de integrare europeană. 1969) prin instituirea resurselor proprii şi întărirea rolului Parlamentului European. ca singură politică comună. Este adevărat că la acea dată doar agricultura solicita un astfel de transfer al planurilor de decizie dar. Înlocuirea sistemului contribuţiilor naţionale a devenit. însă. Ponderea FEOGA (fondul care a finanţat politica agricolă până la actualele perspective financiare 2007-2013) în bugetul comunitar se va menţine. Unitatea de studiu 1 1.Modulul 3 Bugetul comunitar – constituire şi utilizare Modulul prezintă resursele bugetului comunitar (structură şi evoluţie). Adoptarea sistemului de resurse proprii reprezintă. o reflectare a accentuării nivelului de integrare a ţărilor membre UE. a generat numeroase dificultăţi. în fapt. una din cele mai grave crize din istoria UE prin adoptarea de către Franţa a politicii “scaunului gol”67 timp de şapte luni. crizele bugetare (cauze) şi principalele capitole de cheltuieli. 201).

la care se adaugă cotizaţia complementară de resorbţie). creşterii într-un ritm rapid a cheltuielilor de finanţare a PAC. după avizul Parlamentului. produse lactate şi cereale . 1984. dar creşterea cheltuielilor bugetare. trei categorii de resurse proprii: 68 a) taxele vamale percepute asupra produselor importate din ţările terţe. în special. p. mai ales a cheltuielilor de intervenţie prin sistemul de garantare a preţurilor. b) un procent din taxa pe valoarea adăugată (TVA) percepută în ţările membre. iar în cadrul acestora. Încasările sunt considerate însă ca făcând parte din mecanismele de intervenţie pentru echilibrarea pieţelor agricole şi sunt folosite pentru diminuarea cheltuielilor în sectoarele respective. pe de altă parte. extinderea CEE. sub titulatura de "încasări diverse".Sistemul resurselor bugetare Decizia Consiliului din aprilie 1970 aproba. scăderea preţurilor mondiale. “Fonds Européen d’Orientation et de Garantie Agricole”. Revizuirea sistemului resurselor bugetare Ca urmare a agravării crizei bugetare către sfârşitul deceniului 8/ începutul deceniului9 şi în perspectiva extinderii CEE prin aderarea Spaniei şi Portugaliei ca 68 Commission des Communautés européennes. c) resurse proprii agriculturii. Procentul iniţial a fost de 1%. Creşterea excedentelor agricole. Criza bugetară s-a datorat. 86 . reducerea progresivă a taxelor vamale ca urmare a acordurilor OMC antrenează o criză bugetară de proporţii care va obliga la o reformă a sistemului resurselor proprii. Bugetul se completa cu orice alte contribuţii financiare. Politica agricolă comună beneficiază şi de alte încasări specifice care nu sunt însă de natura resurselor proprii. şi la adoptarea unor reguli stricte de disciplină bugetară. pe de o parte. a condus la stabilirea unui procent de 1.pentru un anumit timp. Este cazul diverselor taxe de coresponsabilitate aplicate în cadrul pieţelor comune organizate pentru lapte. în special prin aderarea Spaniei şi Portugaliei.4% din TVA.15. formate din prelevările variabile cu rolul de a compensa diferenţa între preţurile interne şi preţurile mondiale şi cotizaţii percepute în cadrul organizării comune a pieţei zahărului pentru a limita excedentele (stabilite pentru producţia şi stocarea zahărului şi izoglucozei. Resursele stabilite s-au dovedit în scurt timp insuficiente.

998 1 0. Dar. ECU 31. ECU 30 7960. În mai 1983 Comisia a propus creşterea taxei pe valoarea adăugată în Comunitate. Se impunea totuşi depăşirea crizei printr-o soluţie pe termen lung. Atenţia a fost orientată iniţial spre plafonul de 1% din TVA-ul prevăzut de decizia Consiliului din 1970.3 2.3956 TVA 0.6 naţională complemen-tară 211 Procent aplicat 1. "Fonds Européen d'Orientation et de Garantie Agricole".6 12000.0 100 21240. Comisia a prezentat diverse propuneri de revizuire a sistemului resurselor proprii.5 100 24991.9 2436.7868 0.9 262 1.9248 0.0 contribuţii Total resurse 17479. anul 1984 a grăbit lucrurile. statele membre au decis să accepte o contribuţie complementară pentru a acoperi deficitul de 100.1 milioane ECU. O primă încercare a fost făcută prin acordul de la Fontainebleau. După luarea în discuţie a posibilităţii de a se reveni la sistemul contribuţiilor naţionale.9248% în 1982.5 13699 59 1.7 1984 10.8 197 0. 0.5 2295. 1.5 56.8 100 proprii Finanţare 1001.0 9.7 34867.1 (%) 8. Pentru prima dată în istoria Comunităţii.7 4.5 27.7868% în 1981.1 1986 31. ECU 6392.TVA 9187.6 100 23200.Încasări 1747.6 6815.7 2179.9980% în 1983.2 63.4 0.beneficiare nete ale contribuţiilor financiare comunitare.1 6988.7 7.3 2698.8 9.Alte 151.8 1985 (%) mil. ECU 32.Taxe vamale mil.844 0.8 (%) mil.1 57. 1987.9 8310.72% în 1979.5 0. de data aceasta ca sumă nerambursabilă.8 1981. prin decizia Parlamentului ca autoritate bugetară.4 100 *Sursa: Commission des Communantés européenes.4% începând cu 1986.5 15329.73% în 1980. fără a se recurge la ratificarea de către statele membre. 0. atins în scurt timp: 0.7 100 26080.8 22257. (Tabelul 1). Fără însă o reformă a politicii 87 . 0. Situaţia s-a repetat în 1985.5 specifice PAC (prelevări şi cotizaţii pentru zahăr) 2227. ECU 36. statele contribuind la bugetul comunitar cu 1981.9 222.1986 1981 1982 1983 1.7 0. în baza căruia Consiliul a decis în mai 1985 ridicarea plafonului TVA de la 1% la 1.8 52. Tabelul 1. Structura încasărilor bugetare în perioada 1981 .0% în 1984.9 217.3 3. 0.3 (%) mil.6 milioane ECU.9 mil.6 58.8 14372.1 (%) mil. Nu era însă momentul pentru a se accepta un nou transfer de decizii spre nivelul comunitar. (%) ECU 9700. resursele proprii nu mai acopereau necesităţile de finanţare.

81 6695.81 26526.83 15138.92 3034.70 3896. (credite angajate) Politica structurală PAC An mil.0 18.0 21.0 10.0 -0.86 1993 35250.67 16. Plafonul stabilit pentru taxa pe valoarea adăugată percepută în ţările membre nu putea fi ridicat.55 3940.8 3.00 3.84 30000.agricole.44 1566.0 21.3% în 1980 la 2.26 2609.0 7. 19.8 24990. Evoluţia cheltuielilor bugetare în perioada 1985 .0 1.29 4323. Pe de altă parte.0 14.00 1.) Tabelul 2.0 -0.84% în 1987. (Tabelul 2. ECU creştere mil. 27.69 12.00 4.0 1.0 1.82 28240.00 3.89 11877.88 27. Prelevările agricole au scăzut de la 9.8% în 1986 şi 22.35 - 1483.62 - 1986 22112.0 -2.0 9.3% în 1988.85 1996 36364.63 10. ECU anuală (%) creştere Politici interne mil.4% în 1987 după rectificarea bugetară.86 4084.0 6.15 4710.20 1998 37697.0 - 5260.29 1222.0 19. ECU anuală (%) creştere anuală (%) 1985 19955.77% în 1988.40 1992 32095.84 18574.69 9742. întrucât dezavantaja ţările mai slab dezvoltate.23 5100.28 1991 31516.77 8033.87 Sursa : “La situation de l’agriculture dans la Communauté . Era evident că în realitate sistemul de resurse proprii adoptat nu putea acoperi necesităţile de finanţare comunitară.81% în 1986.3956% în 1986 şi 1.79 23480.2% în 1982.0 6.64 1763.00 5.21 1988 27500. Taxele vamale au adus 37% din încasări în 1980.56 1989 2671. 3. 31.1999.56 1997 37023.46 4139.0 6.6% în 1988.25 1999 38389.77 21277. cheltuielile de finanţare au continuat să crească în ritm ridicat: cu 10.00 4.0 1.7 8.00 4. Contribuţia taxelor vamale şi a încasărilor specific agricole la buget era în continuă scădere.0 2.38 21885.6 22.0 6.36 36.68 -5.43 4520.46 4910.97 1990 26522.11 -17.0 1.Rapports annuels” Plafonul fixat a fost atins în doi ani: 1.0 1.85 28.63 1987 22960. realizarea pieţei interne.84 7394.11 1994 35095.0 27.65 1995 35722. creşterea transferurilor financiare spre ţările din Sud şi 88 .73 47.

20% în 1992 pentru creditele plătite şi 1.agravarea crizei agricole solicitau venituri bugetare tot mai mari.15% din PNB comunitar în 1988. Creditele angajate reprezintă un plafon care nu este obligatoriu atins într-un exerciţiu bugetar. este numită “resursa PNB” şi are rolul de a acoperi diferenţa între suma încasărilor bugetare din resurse proprii şi cheltuielile angajate la nivel comunitar. putând atinge pragul de 1.30% pentru creditele angajate. Ea reuşeşte însă să ofere o soluţie sigură pentru depăşirea situaţiilor de criză şi să apropie într-o oarecare măsură sistemul resurselor de capacitatea contributivă a ţărilor membre. îndeosebi pentru fondurile socio-structurale. permite concilierea principiului anualităţii bugetare şi necesitatea angajării unor cheltuieli pe mai mulţi ani. Textul făcea referire la natura regresivă a TVA ca principală sursă de venit (peste 50%) şi care dezavantaja economiile cu rată ridicată a TVA (ţările slab dezvoltate). stabilită anual în cadrul procedurii bugetare. devenită clasică în dreptul financiar comunitar. plafonul cheltuielilor comune a fost stabilit la 1. Revizuirea a fost realizată în cadrul “pachetului Delors II” şi a urmărit adaptarea sistemului resurselor proprii în favoarea economiilor mai puţin prospere. considerată ca fiind de natură complementară. Prevăzut pentru o perioadă de cinci ani. Principiul care a stat 69 Datele privind PNB al ţărilor membre se uniformizează pentru a face posibilă respectarea principiului capacităţii contributive şi pentru a evita erorile de calcul. sunt. 89 . mai puţin ridicate şi trebuiesc echilibrate cu încasările. Comisia a propus o nouă revizuire a sistemului de resurse proprii. Ţinând cont că celelalte două categorii de venituri (taxele vamale şi încasările specific agricole) sunt în continuă scădere. ţările UE afirmau prin Tratatul de la Maastricht “intenţia de a ţine cont pe viitor de capacitatea contributivă a diferitelor state membre la sistemul resurselor proprii şi de a studia posibilităţile de corectare pentru statele mai puţin prospere a elementelor regresive ale sistemului actual de resurse proprii”. în principiu. iar realizarea convergenţei reale în UE atrăgea o creştere considerabilă a cheltuielilor bugetului comunitar. “A patra resursă” a apropiat sistemul resurselor proprii de contribuţiile naţionale clasice. pentru a realiza coeziunea economică şi socială. Distincţia. Creditele de plată permit efectuarea cheltuielilor angajate pentru exerciţiul în curs şi pentru cele anterioare.69 Prin “a patra resursă” sistemul veniturilor bugetare comunitare se îndepărtează de ideea de autonomie şi de independenţă bugetară pe care o promovează tehnocraţii. “Resursa PNB” se calculează prin aplicarea unei cote procentuale. Dar. Ideea plafonării cheltuielilor agricole s-a conturat atunci ca unica soluţie pe termen lung. la suma PNB a ţărilor membre.

limita maximă de participare. În timp. soluţii care să-i asigure un confort decizional în contextul în care dublul proces de accentuare a integrării şi de extindere spre ţări mai slab dezvoltate urma să antreneze o creştere a cheltuielilor de aplicare a politicilor comune. dacă ţinem cont şi de faptul că taxele vamale şi încasările PAC îşi menţineau tendinţa de scădere. principala modificare s-a operat asupra TVA. în special prin redistribuirea operată între EU15 şi noile state membre. Se urmărea astfel creşterea ponderii celei de-a patra resurse în total buget ca o mai bună reflectare a capacităţii de contribuţie a ţărilor Uniunii.335% în credite de angajare).4% în 1995 la 1% în 1999. contribuind în prezent cu 69 % din veniturile totale. 3. Conform tratatelor. în consecinţă. Rata de apel urma să scadă de la 1. Măsurile luate diminuau rolul ratei TVA la formarea veniturilor bugetului comunitar şi antrenau o creştere a ponderii celei de-a patra resurse.20% din PNB comunitar în 1995 (credite de plată). aceasta a devenit cea mai mare sursă de venituri. ponderea în buget fiind de aproximativ 45% şi cu tendinţă de scădere.73 %) aplicată la VNB-ul fiecărui stat membru. Resursa bazată pe venitul naţional brut (VNB) este o rată procentuală fixă (0. Într-o astfel de perspectivă. 90 . în prezent resursele bugetului sunt formate din: 1. rezulta clar că sistemul de resurse proprii urma să fie tot mai greu de conciliat cu principiul independenţei financiare a Comunităţii. Resurse proprii tradiţionale (RPT) – acestea sunt formate în principal din taxe impuse asupra importurilor de produse provenite dintr-un stat din afara UE. Ele contribuie cu aproximativ 15 % la veniturile totale. Deşi este o categorie neuniformă. Celelalte state urmau să beneficieze de limita de 50% după 1999.27% în 1999 (1. urmând să crească la 1. Comisia trebuia să caute. stabilită în 1992 la o valoare de impozitare TVA de 55% din PNB a fost redusă în 1995 la 50% din PNB pentru statele al căror PNB pe locuitor reprezinta cel mult 90% din media comunitară. Consiliul european de la Edinburgh a fixat un nou plafon global al resurselor la 1. Resursa bazată pe taxa pe valoarea adăugată (TVA) reprezintă o rată fixă aplicată la veniturile din TVA-ul armonizat ale fiecărui stat membru. În plus. presiunea PAC asupra bugetul a scăzut. 2.la bază a fost luarea în considerare a posibilităţilor reale de contribuţie a fiecăreia dintre ţările membre. În sistemul resurselor. Resursele bazate pe TVA reprezintă 15 % din veniturile totale. dar a crescut presiunea exercitată de aplicarea politicii de coeziune.

Aceasta corespunde unei medii de aproximativ 293 EUR per cetăţean UE. 2.24 % din venitul naţional brut al Uniunii pentru plăţile făcute de la bugetul UE. având drept scop transformarea UE în cea mai competitivă şi dinamică zonă a lumii. respectiv: 70 Documente oficiale UE (sinteze) 91 . această limită este în prezent stabilită la 1. perspectivele financiare s-au grupat pe teme prioritare în finanţarea prin bugetul UE. garantând un nivel ridicat de ocupare de protecţie socială.Ţările membre au convenit o limită maximă a cheltuielilor cunoscută ca „plafonul resurselor proprii”. Sistemul actual al perspectivelor financiare şi structurarea recentă a bugetului comunitar pe categorii de cheltuieli 70 După Strategia de la Lisabona. corelat cu obiectivele de durabilitate ale Strategiei de la Goteborg.

iar regiunile mai puţin prospere trebuie să reducă decalajul faţă de celelalte. cu respectarea riguroasă a drepturilor consumatorilor. finanţarea unei simple idei asigură locuri de muncă pentru cercetător. infrastructuri de transport şi energie extinse şi condiţii de lucru mai bune. O economie mai competitivă necesită investiţii mai mari în cercetare şi educaţie. intenţionează să ofere asistenţă în special regiunilor mai puţin avantajate. Dezvoltarea durabilă a devenit una dintre principalele priorităţi ale Uniunii. o simplă idee dezvoltată într-un laborator poate i preluată de o mică afacere din UE şi promovată în întreaga Uniune. întreprinzător. în vederea transformării economiei 92 . Această prioritate. În acest caz. Astfel. toate în acelaşi timp. Obţinerea unei creşteri pe termen lung depinde şi de stimularea şi sporirea potenţialului de creştere al UE.Din cele de mai sus se observă că pentru următorii şapte ani. Economia UE trebuie să fie mai competitivă. distribuitor şi protecţia consumatorului. statele membre UE au decis să dedice o parte considerabilă a eforturilor lor comune şi a bugetului UE pentru o mai mare creştere economică şi crearea de locuri de muncă. numită „Coeziune”.

Acţiunile UE presupun adesea împărtăşirea de experienţă şi know-how. bugetul 2009 este stabilit la 116. Astfel de ameninţări necesită acţiuni largi pe mai multe fronturi şi în mai multe ţări.acestora pentru a face faţă competiţiei globale. facilitarea cooperării economice şi sociale transregionale şi internaţionale. Bugetul UE în 2009 În cifre generale. Aceasta corespunde unei creşteri de 2. În plus.1 miliarde EUR sau 0. Pentru că bolile animalelor. Eforturile UE în acest domeniu au două scopuri principale. de asemenea. bugetul UE va cheltui în fiecare an 43 cenţi din fiecare euro în benefciul resurselor noastre naturale. În al doilea rând. În perioada 2007-13. respectând în acelaşi timp mediul înconjurător. care se poate dovedi mult mai utilă pentru regiunile mai puţin prospere.89 % din 93 . O marjă de 3. În perioada 2007-2013. din punct de vedere al producţiei. 44 de cenţi vor fi alocaţi pentru activităţile legate de competitivitate şi coeziune. În ceea ce priveşte creditele de plată. din fiecare euro cheltuit din bugetul anual al UE. Inovarea şi economia bazată pe cunoaştere oferă oportunităţi nemaiîntâlnite pentru stimularea creşterii în aceste regiuni.03 % din VNB comunitar. statele membre UE produc o largă varietate de produse agricole pe care consumatorii europeni le pot achiziţiona la preţuri decente. comunitatea agricolă trebuie să posede capacitatea de a planii ca şi adapta producţia în funcţie de necesităţile consumatorilor. inclusiv înaltă siguranţă şi calitate a produselor agricole.2 miliarde EUR rămâne sub plafonul cheltuielilor din cadrul financiar. De asemenea. În primul rând. datorită diversităţii lor geografice ce şi climaterice. bugetul pentru anul 2009 se ridică la 133.5 % in comparaţie cu 2008 şi reprezintă 1. restructurarea şi diversii carea economiei rurale şi promovarea pescuitului durabil. producţia trebuie să corespundă necesităţilor consumatorilor. Bugetul UE sprijină. 2. Eforturile Uniunii de a obţine coeziune se concentrează asupra dezvoltării infrastructurilor şi a asistării regiunilor în formarea forţei de muncă şi a adoptării ultimelor tehnologii de producţie. gestionarea şi protecţia de succes a resurselor noastre naturale trebuie să includă şi măsuri directe de protecţie a mediului. deversările de petrol şi poluarea aerului nu se opresc la frontierele naţionale.8 miliarde EUR în credite de angajament.

bugetul 2009 prevede ultima tranşă a celor 250 de posturi noi ca urmare a aderării Bulgariei şi României în 2007. In cadrul negocierilor privind bugetul 2009.45 % sau 60. Costurile referitoare la administraţia tuturor instituţiilor UE se ridică la 7. Sprijinul pentru procesul de pace în Orientul Mijlociu şi promovarea stabilităţii în Kosovo rămân elemente-cheie ale politici externe a UE. In ceea ce priveşte Comisia.9 milioane EUR. s-a asigurat o finanţare în favoarea unei “ffacilităţi pentru alimente” in valoare de 1 miliard EUR. “Facilitatea” bazeaza în mare măsură pe organizaţii internaţionale şi regionale pentru punerea sa in aplicare.2 miliarde EUR . până la valoarea de 8. Uniunea Europeană caută. un accent sporit fiind pus pe abordarea preocupărilor privind mediul prin Life+ (+ 18.8 milioane EUR sub plafonul pentru credite de plată.este finanţată din bugetul 2009.2 %) şi învăţarea de-a lungul vieţii (+ 6. In plus faţă de promovarea dezvoltării economice şi protejarea resurselor naturale.3 % in comparaţie cu 2008 şi lasă o marjă de 7.8 %) şi pe promovarea dezvoltării rurale durabile (+ 2. Aceasta reprezint o creştere de 0. în timp ce PIB-ul a crescut cu doar cu 5% (11% la paritatea puterilor de 94 . iar cea mai mare parte din buget . populaţia a crescut cu 28% din Europa celor 15 (UE-15). Tranşa finală de compensaţii bugetare în valoare de 209. Competitivitatea este stimulată prin sprijinul sporit pentru programul-cadru de cercetare (+ 10. Cheltuielile pentru politica structurală şi de coeziune se vor ridica la 48. obiectivele complementare de competitivitate şi coeziune pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă trebuie urmărite cu vigoare. programul-cadru pentru inovare şi cercetare (+ 22. Uniunea Europeană va păstra un rol central ca actor global. sunt disponibile în acest scop 863. să răspundă preocupărilor cetăţenilor in domeniul libertăţii. care vizează furnizarea unui răspuns rapid la creşterea preţurilor alimentelor in ţările in curs de dezvoltare. securităţii şi justiţiei. Constrângerile extinderii către Europa Centrală şi de Est Într-o Europă cu 27 de ţări membre.1 milioane EUR este disponibilă în 2009 pentru a asigura menţinerea de către Bulgaria şi România a unui sold bugetar pozitiv în anii imediat următori aderării lor la Uniunea Europeană.VNB.5 %).este consacrat acestor obiective. de asemenea.1 miliarde EUR este direcţionată pentru conservarea şi gestionarea resurselor naturale ale Uniunii. bugetul pentru acţiuni externe crescând cu 7. In bugetul 2009. 3. având ca obiectiv sprijinirea agriculturii în ţările in curs de dezvoltare şi creşterea nivelului producţiei.0 milioane EUR fiind alocată pentru programe in domeniul cetăţeniei.9 %). precum sprijinul pentru tineret şi cultură.3 %. In climatul economic actual. o sumă suplimentară de 651.568 de milioane EUR .4 miliarde EUR.7 miliarde EUR. Cea mai mare parte .1 miliarde EUR.6 %). O sumă de 56.

com Portal . Bugetul comunitar.cumpărare). Letonia. Malta. este evident că ultima extindere a impus importante transferuri bugetare în numele principiului coeziunii. antrenând o creştere a contribuţiilor naţionale de la 1. în timp ce Spania reprezenta 14 % din populaţia UE-9 şi 8% din PIB.8 la 8. Contribuţia netă a Germaniei trebuia dublata (21 miliarde euro). cele mai mari ţări din cele două grupe. “The economic impact of enlargement”.5 miliarde euro.3 la 16. Conform unui studiu dat publicităţii de Dresdner Bank Economic Research în mai 200173. Lituania. Asta însemna o creştere a bugetului Uniunii cu 50%. Cele mai importante transferuri către noii membri urmau sa fie pentru agricultură şi pentru politicile structurale (tabelul 3). estimare în perspectiva extinderii (mii Euro) 71 La nivelul anului 1998.3 miliarde euro. Enlargement Papers.71 Disparităţile în termeni de PIB pe locuitor au trecut de la 1:5 pentru UE-15 la 1:7 pentru UE-27. Ungaria.27% din PNB (limita actuală).72 Prin urmare. 73 EurActiv. costul extinderii cu primele 10 ţări (Cipru. Polonia reprezintă 10% din populaţia UE-15 şi 2% din PIB. pe de altă parte. Republica Cehă. mai ales ca extinderea a avut loc pe fondul unor decalaje structurale si de competitive semnificative. Tabelul 3. dacă se menţineau politicile comunitare din acel moment. June 2001. o redistribuire între potenţialii beneficiari. Actualele economii central şi est europene se află într-un dificil proces de implementare a mecanismelor economiei de piaţă şi de adaptare instituţională în vederea asigurării funcţionalităţii pieţei. Procesul poate fi de durată şi poate genera efecte dezintegratoare în interiorul Uniunii. Prin comparaţie faţă de extinderea spre sud. Polonia.Links Dossiers 72 95 . Comparând Polonia şi Spania. European Commission. Spaniei şi Portugaliei reprezenta în 1980 22% din UE-9 şi 10% din PIB (14% la paritatea puterilor de cumpărare). transferuri care presupun. Slovacia. number 4. p. Slovenia) era evaluat la 44 miliarde euro. redistribuire operată în defavoarea actualelor ţări net beneficiare. a Franţei de la 1. pe de o parte. Estonia. o creştere a participării ţărilor membre la bugetul comunitar şi. 2.4% din PNB (tabelul 2). a Marii Britanii sa treaca de la 5. populaţia Greciei.2 miliarde şi a Italiei de la 1. la 1.1 la 8.

27 138630 1. conform Perspectivelor financiare actuale.36 0.09 0.04 1.40 152380 1.40 154820 1.18 1. inclusiv in noile state membre.c.40 De asemenea.08 1. In figura de mai jos pot fi observate cheltutielile din bugetul UE. pentru ţările candidate 0 Compensaţii 1000 Afaceri interne şi operaţiuni 18550 externe Total 95730 % din PIB 1. pe tari si pe teme.37 0.d. ca prioritati tematice in finantarea din bugetul comunitar. ocuparea si mediul.Capitol de buget 2001 Agricultură 43790 -d. 96 . pentru ţările candidate 0 Politica structurală 32390 .27 % din PIB Sursa: Dresdner Bank Economic Research 2002 46240 0 32720 0 1000 19010 2005 58060 13700 58020 26820 1000 21550 2008 60990 16500 67080 37070 1000 23310 2010 60890 15960 68030 38570 1000 24900 98970 1.09 Rezerve 0.32 0. revisuita in 2005) si a Strategiei de la Goteborg a adus noi provocari privind competitivitatea.c. adoptarea Strategiei de la Lisabona (2000.18 Contribuţii naţionale 1.03 1.

europa. structura veniturilor si cheltuielilor pe tari si pe capitole. Realizati un material de sinteza de 5-6 pagini.htm ). Analiza. 97 .Tema pentru studiu individual Analizati Raportul financiar al Bugetului UE pe anul 2008 (http://ec.eu/budget/index_en.

98 .

Sustainable development 1. Competitiveness for Growth and employment: the need to implement Lisbon 99 .A.

– European territorial cooperation in the form of cross-border and transnational programmes.Convergence – Regional Competitiveness and Employment.2. A greater Cohesion for growth and employment three priorities (replacing the current objectives) as follows: . 100 .

3. air quality. food quality. including a range of measures to ensure that the Kyoto Protocol target for EC greenhouse gas emission reductions is achieved. – enhancing the environment and countryside through support for land management. information and promotion measures). the future rural development policy after 2006 will be focusing on three main objectives: – increasing the competitiveness of the agricultural sector through support for restructuring (for instance investment aids for young farmers. • Implementation of the Environmental Technology Action Plan („ETAP‟) to harness the full potential of environmental technologies.g. village restoration). the urban environment. and waste recycling. – enhancing the quality of life in rural areas and promoting diversification of economic activities through measures targeting the farm sector and other rural actors (for instance qualitative reorientation of production. Sustainable management and protection of natural resources: agriculture. Contributing to the objectives of sustainable development and having been strengthened. • Development and implementation of the Natura 2000 network of sites to protect European bio-diversity as well as implementation of the biodiversity action plan. sustainable use and management of resources. reducing pressures on natural resources. soil. • Implementation of the thematic strategies which address specific environmental priorities e. the marine environment. including co-financing of rural development actions related to Natura 2000 nature protection sites (for instance agri-environment.• A substantial simplification for the market support measures and direct aid payments by decoupling the direct payments to farmers from production. 101 . and aiming to improve the quality of life of European citizens while stimulating competitiveness and economic growth. • Further strengthening the rural development by transferring funds from market support to rural development through reductions in direct aid payments to bigger farms (modulation) thus linking the two pillars of the CAP that are complementary in enhancing the sustainable development of farming and farming communities. fisheries and environment . forestry and Least Favoured Areas measures). • Implementation of the EC Climate Change Programme. • A financial discipline mechanism in line with the decision of the European Council to set a ceiling on expenditure on market support and direct aid between 2007 and 2013. pesticides. further promoting the leading role the EU takes in developing and applying environmental technologies.

Giving full content to European citizenship 1. The EU as a global partner 1. The EU as a global player 4. The policy mix 102 . The area of freedom. EU and its neighbourhood policy 2.B. The EU as sustainable development partner 3. security. Making citizenship work: fostering European culture and diversity C. and justice (i) External borders/immigration (ii) Justice/security 2. Access to basic goods and services 3.

103 .

2002. Ce este şi cum se aplică „contribuţia britanică”? 8.europa. Infomarket. www. Ce factori au determinat revizuirea sistemului resurselor bugetare? 3.int . Ce este a 4-a resursă şi ce rol are în sistemul resurselor bugetare? 4. Care sunt principalele tendinţe în evoluţia cheltuielilor bugetare? 5.Întrebări pentru verificarea cunoştinţelor 1.eu. Care au fost principalele cauze ale crizelor bugetare şi ce soluţii au fost adoptate? 6. Integrarea şi politica fiscală euroepană. internet: www. 2. Cum funcţionează disciplina bugetară agricolă? 7. Raluca Tatarcan. Theodor Stolojan.euractiv. conform Perspectivelor financiare 2007-2013_ TEMĂ: Analizaţi prevederile bugetare din proiectul de constituţie şi analizaţi aspectele financiare ale extinderii Uniunii Bibliografie recomandată: 1. Care sunt principalele arii tematice in finanţarea comunitară.com ) 104 . Braşov. Care sunt resursele bugetului comunitar conform Deciziei Consiliului din aprilie 1970? 2.

ţările centrale şi est europene – TECE. În termeni macro-economici. ţările Europei comunitare erau preocupate de relansarea procesului de integrare. Dar. reprezintă echivalentul Greciei. Coordonatele extinderii UE spre Europa Centrală şi de Est La sfârşitul anilor '80. atît prin adoptarea unor procese de reformă în plan intern (instituţii. pentru lecturare şi analiză. Spaniei şi Portugaliei faţă de UE-9 din anii 80.Modulul 4. pentru îndeplinirea criteriilor de participare la moneda unică. conceptul cheie a devenit convergenţa: converganţa nominală. politici). În strategia integrării. disparităţile economice şi dificultăţile tranziţiei. în contextul exigenţelor privind adoptarea monedei unice. raportat la mărimea celor 15 (UE-15). pentru 105 . proces aflat în stagnare de aproape două decenii. Extinderea Uniunii Europene spre ţările central şi est europene şi unificarea monetară au reprezentat cele mai dure provocări din istoria procesului de integrare în Europa. Unitatea de studiu 1. Modulul necesită aproximativ 6 ore de studiu. generează importante riscuri de dezintegrare în procesul de funcţionare a Uniunii Europene Aşa se explică faptul că UE a fost extrem de atentă şi rezervată în pregătirea extinderii spre Est. Extinderea uniunii europene Modulul cuprinde coordonatele extinderii Uniunii Europene către Europa Centrală şi de Est (aspectele economice şi politice) şi analiza situaţiei României în procesul de aderare. Unitatea de studiu 1. Situaţia României este prezentată sub forma unor fişe de sinteză. Parcurgerea modulului va permite familiarizarea cu principalele provocări ale ultimei extinderi a Uniunii Europene. cât şi prin adoptarea unei strategii complexe aplicată ţărilor vizate pentru integrare. Unitatea necesită 3 ore de studiu. cu implicaţii majore asupra viitorului continentului european. cunoaşterea şi înţelegerea exigenţelor de îndeplinire a criteriilor de aderare. socială şi instituţională. Accelerarea procedurilor de instituire efectivă a celor patru libertăţi şi adoptarea de noi principii de integrare urmau să pregătească terenul pentru mult controversata unificare monetară. convergenţa reală. diversitatea economică. precum şi mecanismele specifice procesului de preaderare.

Estonia. aprofundarea şi extinderea au devenit coordonatele esenţiale ale strategiei de integrare pe continentul european. Letonia. Cipru şi Malta. Lituania. Negocierile de aderare. 106 . Republica Cehă. Consiliul european lansa oficial procesul de extindere. Franţa. respectiv: Bulgaria. Estonia. În decembrie 1997. care îngheţase candidatura în 1996. 1996. ca în baza recomandărilor Comisie. procesul a fost lansat în 30 martie 1998. conform recomandărilor Comisiei. Acesta include în prezent 13 ţări: Bulgaria. Malta. deschise la 31 martie 1998 cu şase ţări. Italia. Olanda şi Luxemburg. Letonia. În decembrie 1999. Conferinţa a fost lansată în 1998. respectiv: Cipru. 4. Relaţiile cu ţările Europei Centrale şi de Est (ECE) se prefigurau ca relaţii de cooperare diferenţiată. Negocierile au fost deschise formal cu acest al doilea grup pe 15 februarie 2000. Polonia şi Slovenia. Consiliul de la Helsinki a confirmat caracterul global al extinderii şi a decis. "L'Europe centrale et les Unions européennes: la double différenciation". Schimbarea regimurilor politice din centrul şi estul continentului precum şi opţiunea fermă a fostelor ţări socialiste de orientare politică şi economică spre modelul occidental au modificat strategia Uniunii Europene (UE) prin perspectiva extinderii. instituind Comunitatea Economică Europeană şi EURATOM au fost semnate de şasa ţări fondatoare: Belgia. atât deschiderea cât şi derularea negocierilor. conform acordurilor bilaterale şi multilaterale încheiate. convergenţa politicilor şi resurselor spre realizarea Uniunii Economice şi Monetare. instituind ComunitateEuropeană a Cărbunelui şi Oţelului şi Tratatele de la Roma (1957). România şi Slovacia. Malta. Cipru.crearea unei zone monetare optime. Pe ansamblu. atât în Vest cât şi în Est. 1995) insista asupra necesităţii ca. să se decidă în baza evaluărilor Comisiei asupra gradului de îndeplinire de către fiecare candidat în parte a criteriilor de la Copenhaga. Slovacia. Procesul de aderare. extinderea a fost imaginată ca un "proces rapid şi global". posibil de finalizat până la începutul noului mileniu. Ungaria. să se deschidă negocieri formale de aderare cu alte 6 ţări candidate. Republica Cehă. La baza strategiei de extindere au fost aşezate criteriile de aderare definite la Copenhaga şi principiul egalităţii de tratament. Uniunea Europeană cunose deja câteva valuri reuşite de extindere. Ulterior. p. Germania. a relansat-o în 1998. 217. Revue d'études comparatives Est-Ouest. Polonia.74 Prin urmare. România. Ungaria. nr. Tratatele de la Paris (1951). pentru cele 10 ţări ECE şi Cipru. Slovenia şi Turcia. cadru multilateral incluzând cele 10 ţări ECE. în baza unei logici cumulative de aprofundare a integrării economiilor membre. Consiliul de la Luxemburg a decis în special că extinderea va trebui să includă: Conferinţa europeană. în vederea unificării politice. ca prioritate politică. Lituania. Malta. Consiliul european de la Madrid (dec. Considerată imediat. Consiliul de la Helsinki a decis că este un candidat cu vocaţie de posibil membru pe baza aceloraşi criterii de la Copenhaga. Despre Turcia. au avut loc 4 extinderi care au ridicat la 15 numărul statelor membre: 74 Michel Foucher.

În cazul Ciprului. pornind de la anvergura şi diversitatea pe care o presupunea. 1995 13 oct. 1970 Dec. 2000 31 martie 1998 15 febr. 2000 15 febr. social şi politic. În cazul TECE. în baza principiului asimetriei concesiilor (o liberalizare mai rapidă de către UE decât de către ţările asociate). 2000 31 martie 1998 107 . iar cu Cipru uniunea vamală a devenit efectivă în 2002.1973 – Danemarca. au promovat ajutorul financiar şi investiţiile. mai puţin dialogul politic. 1994 Febr. 1998 Febr. Ţara Semnarea Acordului European Ungaria Polonia Bulgaria Rep. 1993 Oct. finalitatea acordurilor a fost instituirea unei zone de liber schimb între UE şi ţările asociate. 1998 Dec. Obiectivul a fost atins cu Turcia (în 1995). 1995 Febr. Extindere către alte 12 tări era apreciată însă ca fără precedent. obiectiv confirmat prin depunerea candidaturilor individuale ale acestor ţări.1. de la cooperare la aderare După căderea zidului Berlinului. 1995 Febr. Irlanda şi Regatul Unit. 1981 – Grecia. Malta (1970) şi Cipru (1972). 1995 10 iunie 1996 14 apr. numite Acorduri Europene. Cehă România Rep. 1993 Febr. 1986 – Portugalia şi Spania. 1963 Dec. 1993 Iunie 1995 Iunie 1995 Iunie 1995 Iunie 1996 Sept. Phare a devenit între timp cel mai important program de sprijin a TECE în eforturile de pre-aderare. Comunitatea a dezvoltat rapid relaţii diplomatice cu toate ţările ECE. 1998 Febr. cu 10 ţări ale Europei Centrale. 1995 8 dec. 1995 Febr. Acordurile europene au facilitat dezvoltarea comerţului între UE şi TECE. şi au avut drept obiectiv instituirea unei uniuni vamale. 2000 31 martie 1998 Octombrie 2005 15 febr. Astfel de acorduri existau deja pentru Turcia (1963). 2000 31 martie 1998 15 febr. În anii 90. acorduri care au constituit baza juridică a relaţiilor bilaterale între UE şi aceste ţări. Acordurile au acoperit domenii similare. 1987 16 iulie 1990 3 iulie 1990 31 martie 1998 31 martie 1998 15 febr. 2000 15 febr. 1998 Febr. Maltei şi Turciei. implicând riscuri ridicate din punct de vedere economic. 1994 14 dec. 1996 22 iunie 1995 27 iunie 1995 24 nov. 1. în 1989. 1995 14 dec. Comunitatea a început să încheie Acorduri de asociere. a încheiat acorduri de comerţ şi de cooperare şi a creat programul Phare de susţinere financiară a eforturilor de tranziţie. 1995 17 ian. Ţările asociate. Finlanda şi Suedia. 1994 Febr. 1995 – Austria. 1971 Iunie 1973 Introducerea candidaturii la UE Începerea negocierilor de aderare 31 mart. Acordurile europene au recunoscut intenţia ţărilor asociate de a deveni membre ale Uniunii Europene. 1995 Febr. Slovacia Estonia Letonia Lituania Slovenia Turcia Malta Cipru Dec 1991 Dec 1991 Martie 1993 Oct. 1964 Apr. 1972 Intrarea în vigoare a Acordului european Febr.

108 . 7 febr. poate deveni membră a Uniunii Europene”. Consiliul a precizat: “Aderarea va avea loc pe măsură ce statele asociate vor indeplini condiţiile economice şi politice cerute”. precum şi ale tuturor acordurilor care le-au modificat în timp. criteriilor de la Copenhaga. deşi adoptarea legislaţiei europene (aquis-ului comunitar) şi transpunerea ei în dreptul intern sînt extrem de importante în procesul aderării. etc. după consultarea Comisiei şi după avizul conform al Parlamentului european care se pronunţă cu majoritatea absolută a membrilor care-l compun”. Acquis-ul comunitar cuprinde: 1) dispoziţiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană (Roma. mult mai importantă era crearea şi dezvoltarea structurilor administratice şi juridice necesare aplicării politicilor europene. Prin urmare. capacitatea ţărilor candidate de a crea condiţiile integrării şi participării la politicile Uniunii. El adresează cererea Consiliului. precum şi: declaraţiile. în special subscrierea la obiectivele uniunii politice. deciziile cadru. garantând democraţia. 1992). 25 martie 1957). Criteriile de aderare Condiţiile generală de bază pentru extindere au fost prevăzute prin Tratatul de la Roma (art. Consiliul european de la Madrid (dec. sînt cunoscute sub denumirea de “criteriile de la Copenhaga”: instituţii stabile. primatul dreptului. economice şi monetare. Din acel moment problema principală a devenit cea a momentului aderării şi a procedurilor de aderare. În acest scop.1. 1995) a subliniat că. care se pronunţă cu unanimitate de voturi. prin decizia că “orice ţară asociată a Europei Centrale şi de Est. În extinderea către Est.1. dacă doreşte. 49 în Tratatul de la Amsterdam): “Orice stat european poate deveni membru al Uniunii. ca acte de putere obligatorie. Condiţiile. inclusiv tratatele privind aderarea noilor membri. 25 martie 1957). drepturile omului. concluziile. 2) regulamentele. directivele şi deciziile emise de instituţiile europene. b) o economie de piaţa viabilă şi capacitatea de aface faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei interne unice.1. ale Tratatului privind Uniunea Europeană (Maastricht.. strategiile comune. c) capacitatea de asumare a obligaţiilor aderării. de asemenea. definite atunci. Aderarea presupunea. prin adaptarea structurilor administrative. rezoluţiile. pentru a putea stabili o strategie conformă cu interesele pe termen lung ale procesului de integrare europenă. ale Tratatului instituind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Roma. respectul şi protecţia minorităţilor. mMomentul cel mai important l-a constituit Consiliul de la Copenhaga. lea fost adăugat un al 4-lea criteriu: a) d) capacitatea administrativă de aplicare a acquis-ului comunitar.

Documentul cadru pentru definirea acţiunilor în măsură să permită Uniunii Europene atât procesul de accentuare. precum şi un cadru de aplicare a procedurilor de preaderare. 8/97.3) convenţiile multilaterale deschise numai statelor membre ale Uniunii Europene. cadrul financiar după anul 2000 şi propunea un ansamblu de reforme instituţionale care să permită funcţionarea unui sistem eterogen de aproximativ 30 de ţări. Pentru a atinge obiectivele menţionate. cât mai curând posibil după Conferinţa interguvernamentală (CIG) asupra reformei instituţiilor europene (iunie 1997) şi să pregătească o analiză detaliată asupra consecinţelor extinderii pentru UE. marile reţele de transport şi comunicaţie etc. "Agenda 2000 . la care statele membre şi Comisia Europeană sînt părţi. Un rol important în pregătirea UE pentru noua extindere l-a avut Agenda 2000. 1997) a subliniat apoi că „Extinderea Uniunii necesită în prealabil întărirea şi ameliorarea funcţionării instituţiilor conform dispoziţiilor Tratatului de la Amsterdam”. se propunea în document creşterea finanţării şi concentrarea acesteia pe priorităţi cum ar fi cercetarea şi dezvoltarea. concepţia despre extinderea spre noi membri.pour une Union plus forte et plus large". 75 Commission européenne. modernizarea profundă a sistemului de ocupare a forţei de muncă şi promovarea unei societăţi solidare şi sigure. precum şi cele deschise unui număr mai mare de state. axarea creşterii pe cunoaştere. 4) jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene. Agenda 2000 Avizele Comisiei europene Consiliul european de la Madrid a cerut Comisiei să supună evaluării cererile de aderare ale ţărilor candidate. Agenda 2000 stabilea principalele perspective de dezvoltare ale UE. 109 . Comisia a reţinut patru obiective: crearea condiţiilor pentru o creştere durabilă. Consiuliul de la Helsinki a insistat în special asupra necesităţii de respectare a criteriilor politice şi a importanţei asigurării unui nivel ridicat de securitate nucleară. 1. 2. perspectivele politicilor comune. iar Consiliul de la Helsinki (dec 1999) a confirmat că aderarea la Uniune este subordonată respectării criteriilor de la Copenhaga. ţările candidate trebuind să „împărtăşească valorile şi obiectivele Uniunii aşa cum sînt ele enunţate în tratate”. 1. document strategic ce propunea un ansablu de priorităţi în reformele interne ale UE . formarea profesională. desemnate de către Comisie ca făcând parte din acquis. Consiliul european de la Luxemburg (dec. Bulletin de l'Union européenne. cât şi cel de extindere l-a reprezintat "Agenda 2000 pentru o Uniune mai puternică şi mai stabilă"(iulie1997). supl. respectând mediul şi interesul general.75 Politicile comunitare Cu privire la politicile comune interne.

Propuenrile s-au concretizat în reforma 2003. Comisia estima necesitatea de a aprofunda direcţiile reformei Mac Sharry şi de a încerca o mai mare apropiere a preţurilor europene de cele mondiale. în special pentru cereale. Opinia Comisiei privind extinderea Uniunii Comisia europeană aprecia că extinderea UE urma să fie benefică nu doar din punct de vedere politic ci şi economic. în funcţie de capacitatea lor de absorbţie. de asemenea. întărirea dimensiunii durabile şi creşterea importanţei finanţărilor strcuturale într-un model integrat. constrângerile de mediu şi de calitate. ţările ce doreau aderarea trebuiau să parcurgă o etapă de tranziţie în care economiile să devină competitive şi acquis-ul comunitar să fie transpus în 110 . accentuarea disparităţilor ce vor rezulta ca urmare a slabelor performanţe economice ale ţărilor central şi est-europene. Se urmărea practic o accentuare a gradului de concentrare a politicii regionale prin diminuarea numărului de obiective la trei (obiectiv realizat. carne de vită şi lapte. cu menţinerea efortului global de coeziune din anul 1999. În politica agricolă comună. reducere compensată prin subvenţii inferioare însă pierderilor de venit. Comisia preconiza. Din bugetul comunitar. fondurile structurale au absorbit în perioada 2000-2006 230 miliarde ECU (în preţuri 1997) pentru EU15 şi 45 miliarde ECU pentru noii membri. din care 7 miliarde ECU sub forma subvenţiilor de preaderare. Disparităţile ce aveau să rezulte prin extindere impuneau în scurt timp elaborarea unei politici de dezvoltare rurală. se prevedea o reducere a preţurilor instituţionale. perspectiva extinderii. prin satbilirea cadrului finaciar 2000-2006). să se asigure necesarul de finanţare în perspectiva extinderii. reducerea intervenţiilor pe piaţă. coordonare şi control. angajamentele multilaterale OMC. Fondul de coeziune îşi păstra destinaţia. Politica UE de coeziune economică şi socială trebuie să conducă la reducerea disparităţilor regionale. pe sistemul fondurilor structurale. care a însemnat în esenţă creşterea adaptării agriculturii la cerinţele pieţei. Factorii determinanţi în aplicarea PAC erau consideraţi: riscul de dezechilibrare a pieţelor. Se spera astfel într-un plus de eficacitate a măsurilor structurale. dezvoltarea regiunilor aflate în regres economic şi dezvoltarea resurselor umane. Concret. prin pilonul dezvoltării rurale. Cele mai importante politici. şi o mai mare concentrare geografică în aşa fel încât. de altfel. În consecinţă. Dar.Un rol important revinea ameliorării capacităţii comunitare de gestiune. desprinsă din politica agricolă comună. cu accent pe măsuri structurale şi de mediu. preiau aproximativ 80% din bugetul Uniunii). au fost consideratepolitica de coeziune şi politica agricolă (împreună. cu impact esenţial asupra bugetului comunitar. Creşterea transferurilor spre noii veniţi urma să aibă loc progresiv. în asociere cu subvenţiile directe pe venit. dar fără să depăşească 4% din PIB naţional. prezenta riscuri de dezintegrare europeană prin disfuncţionalitate. respectiv susţinerea participării la EURO a ţărilor cu PNB sub 90% din media comunitară.

Comisia a luat în considerare autoevaluarea ţărilor candidate dar şi rapoartele şi rezoluţiile Parlamentului european. Cadrul financiar 2000-2006 a avut rolul de a asigura atât aprofundarea integrării cât şi extinderea. ca şi progresele în baza Acordurile europene. Avizele au fost urmate în fiecare an de câte un raport in care erau prezentate progresele fiecărei candidate în pregătirea pentru aderare.7 miliarde ECU sub linia directoare agricolă. cu parcurgerea asistată a unei etape de preaderare. din care 45 miliarde ECU vor fi acordate noilor membri. Agenda 2000 includea. Consiliul urma să decidă asupra asupra modului de realizare a procesului de negociere. dar şi de a face o analiză a potenţialului acestora de îndeplinire a criteriilor de aderare. Comisia estima prin Agenda 2000 că necesarul de finanţat putea fi acoperit prin menţinerea plafonului resurselor proprii.27% din PNB comunitar). Implicaţiile financiare ale prevederilor cuprinse în Agenda 2000 se estimau la: 4 miliarde ECU suplimentar pe an pentru politica agricolă comună (cu o marjă de 4. constând în programe PHARE. în special pentru transport şi mediu.dreptul intern. poate fi definit prin: creşterea rolului politicilor interne în procesul integrării. Analiza a fost realizată în baza unui chestionar de 160 de pagini completat de ţările asociate. extindere diferenţiată. subvenţii pentru dezvoltarea agriculturii şi subvenţii structurale. concentrarea fondurilor regionale în scopul asigurării convergenţei reale între regiunile şi ţările membre. Acesta a cuprins câteva mii de întrebări. o evaluare a eficienţei instrumentelor de pre-aderare şi priorităţile pe termen scurt şi mediu. Comisia a preconizat o importantă susţinere financiară pentru perioada 2000-2006. continuarea reformei Mac Sharry în politica agricolă comună. pe măsură ce ţările candidate îndeplineau condiţiile precizate la Copenhaga. În concluzie. acoperind 23 de sectoare de activitate. disciplină bugetară. prin raportare la criteriile de aderare. 30 miliarde ECU asistenţă pentru preaderare. din dorinţa unei mai eficiente gestionări a bugetului comunitar. Perspective financiare Uniunea Europeană adoptase până în 1997 două perspective financiare (1989-1993 şi 1994-1999). 275 miliarde ECU pentru politica de coeziune. care urma să fie atins în 1999 (1. În baza acestor rapoarte. cadrul european al extinderii UE. Avizele au avut rolul de evaluare a performanţelor fiecărui candidat. În sprijinul ţărilor candidate. 111 . rapoartele organizaţiilor internationale şi a instituţiilor financiare internaţionale. Comisia urma să raporteze anual Consiliului evoluţia înregistrată de fiecare ţară şi să recomande lansarea procesului de aderare pe măsura îndeplinirii criteriilor solicitate. fixat prin Agenda 2000. necesară ajustărilor determinate de extindere). de asemenea. avizele Comisiei asupra situaţiei ţărilor candidate.

negocierile s-au deschis cu fiecare ţară candidată. Negocierile s-au ţinut la nivel ministerial (reprezentanţii permanenţi pentru ţările membre şi ambasadorii sau negociatorii şefi pentru ţările candidate). a negocierilor de aderare. capitol cu capitol.Unitatea de studiu 2. Control financiar 29. tratatele de aderare au urmat un proces de ratificare în ţările membre şi în ţara candidată. Procesul de negociere Pe baza recomandărilor Comisiei europene. Lituania. Cultură şi audio-vizual 21. Dispoziţii financiare şi bugetare 30. Bulgaria. Negocierile au fost deschise oficial la 31 martie 1998 cu 6 ţări: Republica Cehă. Pescuit 9. Negocieri de aderare. Comisia a propus poziţii de negociere comune UE pentru fiecare capitol. Decizia de a deschide simultan negocierile cu mai multe ţări nu a 76 1. Slovenia şi Cipru. Energie 15. Malta şi Turcia. Agricultură 8. Ungaria. La 15 februarie 2000. stabilind condiţiile în care fiecare ţară urma să adere la UE. Politică socilală şi ocupare 14. Relaţii externe 27. Conferinţa s-a reunit pentru prima dată la Londra. Statistică 13. Consumatori şi protecţia sănătăţii 24. în 12 martie 1998. Uniune vamală 26. Estonia. 2. Negocierile s-au concentrat asupra condiţiilor de adoptare şi aplicare a acquis-ului în ţările candidate. După examinarea detaliată a capitolelor de acquis76 („screening”). O Conferinţă europeană care a grupat toate ţările candidate. a examinării analitice a legislaţiei comunitare („screening”) şi a unei proceduri de supraveghere. Fiscalitate 11. ţara candidată a devenit ţară membră. Unitatea de studiu 2. Malta şi Republica Slovacia. Instituţii 31. Propunerile de negociere au fost apoi aprobate de ţările membre cu unanimitate de voturi. relativ la aspectele ce ţineau de competenţa comunitară (în baza principiului de subsidiaritate). respectiv 10 ţări din Europa centrală. Întreprinderi mici şi mijlocii 17. Telecomunicaţii şi tehnologiile informaţiei 20. Politică industrială 16. Conferinţa este un forum multilateral cu rolul de a examina aspecte de interes general privind: politica externă şi de securitate comună. Cipru. Libera prestare a serviciilor 4. 3. justiţia şi afacerile interne. După semnare. domeniile economice sau de cooperare regională. în baza unei strategii de pre-aderare. Politica transporturilor 10. 1997) a decis lansarea unui „proces global de extindere” către toate ţările care solicitau aderarea. Mediu 23. gocierile propriu-zise au luat forma unor serii de conferinţe bilaterale interguvernamentale între statele membre UE şi ţările candidate. Uniune economică şi monetară 12. Procesul a presupus: 1. Aderarea. Consiliul european de la Luxemburg (dec. Politică regională şi coordonarea instrumentelor 22. Ştiinţă şi cercetare 18. Cooperare în domeniile justiţie şi afacerilor interne 25. Polonia. Dreptul societăţilor 6. Libera circulaţie a mărfurilor 2. Libera circulaţie a capitalurilor 5. negocierile au fost deschise formal cu alte 6 ţări candidate: România. După ratificarea de către toate ţările. Diverse 112 . Libera circulaţie a persoanelor 3. Rezultatele negocierilor au fost preluate într-un proiect de aderare supus aprobării Consiliului şi Parlamentului pentru aviz conform. Educaţie şi formare 19. Politică externă şi de securitate comună 28. Letonia. Politica concurenţei 7.

libera circulaţie a persoanelor. Alina Voicu. Comisia s-a angajat la un proces de examen analitic a acquis-ului atât cu ţările aflate atunci în negociere. cu perspective pentru: Albania. UE şi statele candidate au folosit ca instrumente: perioade de tranziţie. uniune vamală.1. politice (interes naţional). 2001. iar în baza ultimului raport (26 septembrie 2006). derogări permanente. “Analiză comparativă a stadiului negocierilor în vederea aderării la Uniunea Europeană a statelor candidate din Europa Centrală şi de Est”. Aceste perioade de tranziţie au fost solicitate din cauze de ordin tehnic (crearea mecanismelor aplicării acquisului). economic (atenuarea impactului poeţei unice). politică industrială. libera circulaţie a capitalului. relaţii economice externe. dată la care aderarea a avut loc. Rolul examinării a fost acela de a sprijini ţările candidate în înţelegerea regulilor de funcţionare a Uniunii şi a 77 Oana Mocanu. UEM. modul în care au decurs negocierile evidenţiază faptul că statele candidate s-au focalizat pe solicitarea unor perioade de tranziţie şi nu pe derogări sau soluţii novatoare. 8 capitole au fost considerate cu probleme sectoriale punctuale. cu fiecare candidată în parte. cât şi cu celelalte 6 din Europa Centrală. Conform unui studiu al Institutului European din România77. Examenul analitic („screening”) al acquis-ului comunitar În 1998. 15 fiind considerate de relativă importanţă: uşoară (ştiinţa şi cercetarea. derogări temporare şi soluţii novatoare. social (diminuarea costurilor sociale). Acestea s-au purtat individual. politica de concurenţă şi ajutoarele de stat. Serbia şi Montenegro. În procesul negocierilor. Negocierile au fost finalizate în 2002 pentru 10 din cele 12 ţări aflate în proces de negociere. cultură şi audiovizual. Prima etapă a extinderii s-a realizat în mai 2004 pentru cele 10 ţări. a fost avansat ca dată certă a aderării celor două ţări la UE data de 1 ianuarie 2007. Protecţia consumatorului şi sănătatea. Alte două ţări au început negocierile . libera circulaţie a serviciilor. probleme instituţionale. Ulterior semnării Tratatului (aprilie 2005). cele două ţări au intrat într-un sistem de monitorizare. Politica externă şi de securitate. politica socială şi ocuparea forţei de muncă. justiţie şi afaceri interne. piaţă internă şi JAI antrenând riscul amânării aderării până în 2008. mai puţin pentru România şi Bulgaria care le-au finalizat în 2004. impozitarea. Negocierile s-au purtat capitol cu capitol. mediu. educaţia şi formarea. 113 . Ultima rundă a negocierilor a cuprins domeniile cele mai sensibile: agricultură. sectoare de a căror finalizare a depins în cea mai mare măsură finalizarea negocierilor (libera circulaţie a bunurilor. fixând ca termen pentru aderare 1 ianuarie 2007. finanţe şi buget. IMM. energie.Croaţia şi Turcia. transporturi).implicat menţinerea aceluiaşi ritm al negocierilor. Republic of Macedonia.4. inclusiv Kosovo. Redactarea tratatelor de aderare pentru România şi Bulgaria a început în iulie 2004. Bucureşti. control financiar. 11. dreptul societăţilor comerciale. p. ritmul fiind legat de gradul de pregătire al fiecărei candidate şi de dificultatea problemelor ce se impuneau a fi soluţionate. coeziune economică şi socială. Bosnia şi Herzegovina. şi au inclus trei clauze de salvagardare: economie. 1. politica comună a pescuitului). statistică) şi cu importanţă limitata (telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei.

prin raportare la criteriile de la Cpenhaga”. Comisia a înaintat Consiliului un prim ansamblu de Rapoarte pentru cele 10 ţări TECE. inclusiv pregătirea procesului de negociere. „natura şi numărul capitolelor deschise negocierii cu fiecare candidat în parte vor stabilite de UE în baza principiului diferenţierii. adică prin luarea în considerare a progreselor fiecărei candidate în pregătirea pentru aderare. prezentarea şi analiza priorităţilor parteneriatului pentru aderare precum şi a programului naţional de adoptare a acquis-ului. Tot atunci s-a subliniat importanţa ca avansarea negocierilor să aibă loc nu doar în măsura introducerii acquis-ului în legislaţiile naţionale. Un moment extrem de important pentru evoluţia procesului de extindere a fost cel al Rapoartelor din 1999 (noiembrie). Cipru şi Turcia. 1. „deschiderea negocierilor cu România să fie subordonată confirmării de către autorităţile române a lansării unei actiuni eficace privind alocarea resurselor bugetare necesare centrelor pentru copii şi luarea măsurilor necesare aplicării reformelor structurale ale instiţiilor pentru copii. Atunci. Comisia a supus avizării Consiliului. respectiv: Bulgaria. În noiembrie 1998. Procedura de supraveghere – Rapoartele de ţară După publicarea avizelor Comisiei din 1997 asupra progreselor ţărilor candidate în procesul aderării. economice precum şi a evoluţiei adoptării acquisului. Rapoartele au servit drept puncte de plecare în deciziile luate de Consiliu cu privire la mersul negocierilor şi strategiile extinderii.1. 1998). „deschiderea negocierilor cu Bulgaria să fie subordonată obligaţiei din partea acesteia de a închide unităţile 1 şi 4 ale centralei nucleare de la Kozlodui şi confirmării unui progres semnificativ în finalizarea procesului de reformă”. în special în domeniul macro-economic ”. 114 . În decembrie 1999. ci şi a creării condiţiilor necesare aplicării acestuia în practică. de asemenea deschiderea va fi subordonată unei evaluări suplimentare a situaţiei economice. Lituania. Consiliul de la Helsinki a introdus şi Turcia în procesul de screening. Letonia. Malta. Rapoartele au inclus o analiză a evoluţiilor relaţiilor între Uniune şi acea ţară. analiza gradului de îndeplinire a criteriilor politice. După reactivarea cererii de către Malta de aderare la UE (oct.măsurilor ce trebuiau adoptate pentru aplicarea acquis-ului. Comisia a inclus şi această ţară în seria de rapoarte. România şi Slovacia”. „Rapoarte” asupra progreselor realizate de ţările candidate pe calea aderării. până la sfârşitul anului 1999. Comisia a recomandat Consiliului ca: ”negocierile să fie angajate în 2000 cu toate ţarile care satisfac condiţiile politice stabilite la Copenhaga şi care au dovedit că sînt gata să ia măsurile necesare pentru a satisface condiţiile economice. anual.5.

o Un ajutor specific de pre-aderare. Consiliul a deschis astfel drumul spre o integrare mai rapidă în UE şi a dat asigurările necesare statelor rămase în urmă pentru intensificarea eforturilor de îndeplinire a criteriilor de aderare. Ulterior. Închiderea provizorie va fi decisă ţinând cont exclusiv de rezultatul negocierilor şi măsura în care ţările şi-au îndeplinit angajamentele de progresare în pregătirea pentru aderare.”. Consiliul de la Essen a definit o strategie de pre-aderare pentru a pregăti ţările Europei Centrale pentru aderarea la UE. extrem de greu de îndeplinit de către ţările candidate pe termen scurt şi mediu.2. Dialogul structurat. 1. Parteneriatele pentru aderare (PA) şi Programele Naţionale de Adoptare a Acquis-ului (PNAA). Consiliul de Luxemburg a decis asupra unei strategii „întărite” pentru cele 10 ţări candidate ale Europei centrale şi o strategie specifică pentru Cipru. Un ajutor specific de pre-aderare. Ajutoarele de pre-aderare.„capitolele închise provizoriu în cadrul negocierilor. „Turcia va trebui considerată pe viitor drept o ţară candidată. Momentul a relevat o flexibilizare a criteriilor de aderare. Ispa. Parteneriatele pentru aderare (PA) şi Programele Naţionale de Adoptare a Acquis-ului (PNAA). în special programele Phare. Strategia de pre-aderare pentru Cipru şi Malta s-a bazat pe: Acordurile de asociere. Participarea la programele şi Agenţiile Comunităţii. deschizând negocierile şi pentru ceea ce s-a numit apoi „grupul Helsinki”. 115 . Strategia era bazată pe 3 elemente principale: Acordurile europene. chiar dacă nu se pune în discuţie deschiderea negocierilor în acest stadiu. Programul Phare. Strategia de pre-aderare pentru Turcia include: o -Acordul de asociere şi Acordul de uniune vamală. vor fi revăzute pentru a se ţine cont de acquis-ul nou adoptat. Participarea la programele şi Agenţiile Comunităţii. o Parteneriatul pentru aderare (PA) şi Programul Naţional de Adoptare a Acquis-ului (PNAA). Sapard şi cofinanţarea ci instituţiile internaţionale. În urma propunerilor Comisiei europene prezentate în Agenda 2000. au fost adoptate strategii şi pentru Turcia şi Malta. Strategia de pre-aderare În 1994. o dialogul politic întărit. 1999) a aprobat aceste recomandări. Strategia de pre-aderare pentru TECE a inclus: Acordurile europene.” Consiliul european de la Helsinki (dec. Participarea la programele şi Agenţiile Comunităţii.

Slovacia. Acordurile de asociere (AS) cu Cipru. domeniile de cooperare (în special industria. AE au promovat cooperarea în diverse domenii. de 6 ani pentru Lituania. Cu toate acestea. în special cu privire la libertatea de mişcare a capitalurilor. Începând cu 1994. transporturile şi vămile). la dialogul politic structurat. drepturile de proprietate intelectuală şi industrială. AE au stimulat cooperarea şi schimburile comerciale reciproce. participarea ţărilor asociate la programe comunitare. dificultăţile tranziţiei şi reformelor structurale şi instituţionale antrenate de îndeplinirea criteriilor de aderare nu au permis ţărilor asociate să beneficieze de avantajele asimetriei concesiilor. Polonia. regulile concurenţei. apropierea legislaţiilor. creând astfel un cadru favorabil integrării TECE în Uniune. În plus. într-un termen de 10 ani pentru Bulgaria. Acordurile Europene şi Acordurile de Asociere Acordurile europene au inclus prevederi cu privire la schimburile comerciale. dialogul politic. 1995. Ungaria. AS nu au prezut dialogul politic. pieţele publice. balanţa comercială globală a UE cu aceste ţări a rămas pozitivă. Aceste structuri au jucat un rol esenţial în strategia de pre-aderare. Slovenia şi de 4 ani pentru Letonia. În baza acordurilor. Malta şi Turcia datează din anii `60 şi începutul anilor `70. România.1. nu au mai putut fi introduse noi taxe vamale sau restricţii cantitative între Comunitate şi ţara asociată. În pofida caracterului asimetric al AE. Cehă. Liberul schimb a fost instituit cu Estonia la 1 ian. mediul. Rolul AS a fost de a crea un cadru de dezvoltare a cooperării şi schimburilor comerciale între UE şi aceste ţări în vederea constituirii progresive a unei uniuni vamale. AE au creat structurile de dialog necesare procesului de aderare. Ele au avut drept scop constituirea unei zone de liber-schimb între UE şi ţările asociate TECE.2. Pentru alte domenii. acordurile prevedeau perioade de tranziţie. Rep. pentru fiecare ţară asociată a existat un ciclu de reuniuni anuale ale unui Consiliu de Asociere (la nivel ministerial) şi un Comitet de asociere (la nivelurile superioare ale functiilor publice) şi o Comisie mixtă Parlamentară (la nivel politic). Spre deosebire de Acordurile europene. De asemenea. a avut loc un proces de aliniere progresivă a legislaţiilor ţarilor asociate la reglementările comunitare. În decembrie 1997 Turcia a suspendat 116 . chiar dacă nu îndeplineşte condiţiile de deschidere a negocierilor”). Acesta s-a derulat cu Cipru şi Malta în baza unei decizii a Consiliului Afacerilor generale şi cu Turcia are loc în baza unor rezoluţii specifice ale Consiliul de Asociere şi a Concluziilor Consiliului de la Helsinki („Turcia trebuie considerată în continuare o ţară candidată. În cazul Turciei obiectivul a fost atins în 1995 iar cu Cipru uniunea a devenit efectivă la sfârşitul lui 2002. Slaba competitivitate a produselor TECE. Din momentul intrării în vigoare a Acordului European (AE). îndeosebi prin supravegherea progreselor ţărilor candidate în adoptarea şi aplicarea acquis-ului ca şi în respectarea parteneriatului de aderare (procesul de screening).1. care a ridicat restricţiile la exporturile TECE mai rapid decât pentru exporturile UE. natura specializărilor (în general produse care folosesc intensiv factorul muncă).

sprijinul de preaderare pentru ţările din Europa Centrală urma să se ridice la 3120 milioane euro anual. după cum menţionam mai sus. Parteneriatele pentru aderare Prin Agenda 2000. Ele erau actualizate permanent. Fondurile au fost alocate prin intermediul a trei instrumente financiare: - Phare. 117 . în funcţie de concluziile Rapoartelor de ţară. Fondul a fost plasat sub responsabilitatea Directiei Generale pentru Extindere şi a dispus de un buget anual de 1560 milioane euro. În prezent. orientate pe obiective. cu rolul de finanţare a măsurilor pentru întărirea instituţiilor (democratizare. Comisia a propus însă suplimentări ale fondurilor. Pe această baza. Parteneriatele pentru aderare (PA) au răspuns acestei cerinţe şi s-au constituit într-o piesă centrală a strategiei de pre-aderare întărită. sistem de gestiune. Consiliul a adoptat apoi. 1. Acestea au expus priorităţi clare pe termen scurt şi mediu şi stabileau instrumentele principale şi resursele financiare disponibile. un regulament fixând principiile. Şi PNAA erau revizuite periodic. conform Rapoartelor de ţară. Sprijinul financiar comunitar pentru pre-aderare Conform concluziilor Consiliului european de la Berlin. Ele au fixat priorităţile pentru ţările candidate în pregătirea pentru aderare şi au regrupat ansamblul diferitelor forme de ajutor al UE într-un cadru unic. fiecare ţară a fost invitată să adopte un program naţional de adoptare a acquis-ului (PNAA) care să definească modul concret în care fiecare ţară înţelege să respecte parteneriatul pentru aderare şi să precizeze calendarul implementării măsurilor necesare cu incidenţele umane şi financiare pe care le implică. în vederea accelerării procesului de extindere.2.2. în special pentru programe integrate de dezvoltare regională. formare profesională) şi investiţii în programe neacoperite de celelalte două fonduri. În baza Parteneriatelor.3. priorităţile şi condiţiile generale ale fiecărui parteneriat. pentru 2000-2006.unilateral dialogul politic cu UE şi l-a reluat în 1999. Parteneriatele au devenit cadru unic de programare a sprijinului financiar comunitar. Consiliul european de la Luxemburg a acceptat Parteneriatul pentru aderare ca un instrument cheie al strategiei de pre-aderare. Comisia a scos în evidenţă necesitatea de a orienta sprijinul comunitar pentru ţările candidate către domenii particulare.2. Turcia se află în proces de negociere. 1. Comisia a adoptat parteneriate detaliate pentru fiecare ţară. în martie 1998.

dispunând de structuri. cercetare. mediu. energie. a dispus de un buget anual de 1040 milioane euro şi a fost plasat sub responsabilitatea Direcţiei Generale pentru politică regională. În procesul de sprijin pentru pre-aderare. începând din 1998. a contribuit. Banca Europeană pentru Investiţii. Ce Consilii europene au avut un rol esenţial în strategia de extindere a UE? 118 . Finanţările au fost orientate pentru investiţii prioritare în ţările candidate. energie) şi de favoriza schimburile de studenţi şi tineri (programele Socrates. telecomunicaţii. Ajutorul destinat Turciei a fost de 300 de milioane în 2005 şi de 500 milioane în 2006. Sistemul a constat în colaborarea între administraţii şi organizaţii semi-publice din ţările candidate şi din ţările membre pentru elaborarea şi aplicarea unui proiect privind transpunerea şi aplicarea unei părţi specifice din acquis-ul comunitar. De asemenea. Programele comunitare au avut rolul de a promova cooperarea între statele membre în domenii politice specifice (sănătate publică. Fondurileau fost concentrează pe: protecţia mediului. resurse umane şi competenţe de gestiune necesare aplicării acquis-ului comunitar. Programele au sprijinit acomodarea ţărilor candidate cu politicile şi instrumentele comunitare. Leonardo. - SAPARD. folosit pentru procesul de armonizare în domeniile prioritare fixate prin parteneriatul pentru aderare. sistemului de „înfrăţire” („jumelages”). Caracteristica principală a sistemului a constituit-o producţia de rezultate specifice concrete. ţările candidate au participat la agenţiile comunitare. la susţinerea procesului de pre-aderare. Acesta a contribuit în special la constituirea unor administraţii moderne şi eficace. Întrebări pentru verificarea cunoştinţelor 1. Croaţia a beneficiat pentru 2005 de 105 millioane euros şi pentru 2006 de 140 milioane. Ţările candidate au beneficiat şi de sistemul de participare la programele şi agenţiile Comunităţii. de asemenea. un buget anual de 520 miloane euro şi ţinea de Direcţia Generală pentru Agricultură. Cipru şi Malta au beneficiat începând cu 2000 de un buget de 95 milioane euro pentru 20002004. în domenii prioritare fixate prin Parteneriatul pentru aderare.- ISPA. în colaborare cu Instituţiile Financiare Internaţionale. cu rol de finanţare a infrastructurilor majore în domeniul transportului şi mediului. în special în proiecte care au facilitat adoptarea acquis-ului comunitar şi integrarea cu UE. îndeosebi Agenţia europeană pentru mediu şi Observatorul european al drogurilor şi toxicomaniei. competitivitatea industriei şi dezvoltarea regională. un rol important a revenit. dezvoltarea reţelelor de transport. cu rol de finanţare a dezvoltării agricole şi rurale. Jeunesse pour l‟Europe).

pe de altă parte. Celelalte. Ce ţări au fost incluse în strategia de extindere şi care au fost reperele relaţiilor acestora cu UE? 3.2. Estonia sau Ungaria în ce priveşte îndeplinirea 119 . Au apărut însă imediat dificultăţi în aplicarea strategiei. deşi. Unele s-au considerat favorite şi au adoptat o strategie de tip "fiecare pentru ea însăşi". Din rapoartele Comisiei rezulta în mod constant că. pe de o parte.. spre exemplu. în principiu. în detrimentul cooperării regionale. Unitatea de studiu 3. începerea negocierilor cu ţările care îndeplineau cel puţin criteriile politice. a Cărţii albe şi a Parteneriatelor de aderare. Care au fost criteriile de aderare şi ce rol au avut acestea? 5. criteriile politice erau îndeplinite. sub rezerva îndeplinirii unor condiţii politice apreciate ca esenţiale. În plus. Ce elemente au format sistemul de sprijin financiar pentru pre-aderare? Unitatea de studiu 3 Unitatea necesită 2 ore de studiu. rămâneau o serie largă de probleme de rezolvat. Eterogenitatea situaţiilor şi disparităţile existente. s-au văzut în perspectiva de ţări marginalizate în procesul integrării europene şi ţinute la nesfârşit la poarta Europei comunitare sau chiar aflate în pericolul de revenire la regimul comunist. Cu toate acestea. au dus treptat la o nuanţare a strategiei şi la o apreciere diferenţiată. aflate în faţa unor criterii ce pareau să dorească anterior integrării crearea unor state "perfecte". Care au fost principalele momente ale procesului de pre-aderare? 4. Slovacia. negocierile continuau şi chiar se stimula accelerarea lor. între acestea şi ţările membre. Ce este procesul de negociere şi care sunt capitolele de negociere? 8. specifică. Se spera atunci într-o extindere rapida si globală. negocierile au început cu toate ţările ECE. Strategiile extinderii – coordonate economice În urma Consiliilor de la Copenhaga (iunie 1993) şi de la Essen (dec. adeseori doar în plan formal. Consiliul european de la Helsinki (dec. Ce include acquis-ul comunitar? 6. între ţările asociate şi. legate de disparităţile situaţiilor politice şi economice ale ţărilor candidate. Ce este Agenda 2000 şi care a fost rolul acesteia în strategia extinderii? 7. 1994). Ce rol a avut examenul analitic şi procesul de supraveghere în strategia de pre-aderare? 9. Strategia s-a articulat treptat în jurul acordurilor de asociere. Lituania. a fost confirmată opţiunea UE de extindere spre est în baza unei strategii de pre-aderare. a sprijinului financiar european. Slovenia. a dialogului structurat cu instituţiile comunitare. Letonia.1999) a decis. deşi au existat diferenţe semnificative între Polonia. Republica Cehă. Ulterior.

social. c) adoptarea unui ritm adecvat de unificare monetară şi creşterea gradului de armonizare-coordonare a politicilor naţionale. d) modul în care integrarea noilor veniţi va fi realizată cu luarea în considerare a capacităţii de absorbţie a Uniunii şi a posibilităţilor efective ale noilor ţări membre de participare la diversele trepte ale integrării. Dar. Toate însă duc la concluzia că perspectivele erau condiţionate de: a) evoluţia decalajului între puterea economică şi cea politică a Europei comunitare. sperând în eficientizarea sistemului instituţional. Dar. nu atât din punct de vedere economic. până în 2004. ca minim al integrării.politic. au fost identificate două strategii majore: extindere după modelul celor anterioare. astfel. Ce argumente pot fi aduse şi ce perspective ofereau Europei cele două strategii? a) Extindere după schema clasică 120 . la nivelul pilierelor 2 şi 3 ale integrării (Politica externă şi de securitate comună şi Justiţie şi afaceri interne). Cât însă. Pentru a face faţă extinderii democratice. cu obţinerea calităţii de "membru parţial". În diverse medii academice şi politice au fost elaborate şi s-au propus strategii. de pe poziţiile apărării unor viziuni specifice asupra perspectivelor Europei. Uniunea Europeană s-a pregătit. Între timp. cu integrarea deplină a noilor membri. din experienţa acumulată putea servi în gestionarea noii extinderi? Ce riscuri prezintau diferitele strategii posibile? Care avea să fie impactul extinderii asupra configuraţiei politice a Europei? Care sunt pînă la urmă limitele Europei comunitare? În interior. dincolo de diversitatea concepţiilor. Tratatul de la Nice a încercat să asigure democratizarea instituţiilor şi eficienţa decizională. De la o simplă zonă de liber schimb. au fost antrenate dezbateri publice care să apropie opinia publică de proiectul european. şi extindere parţială. Comunitatea nu se afla la prima extindere. în aproape toate strategiile de extindere se prevedea că vor intra împreună în primul val de integrare. economic. Extinderea riscă să schimbe radical natura Uniunii şi. cât din punct de vedere democratic şi instituţional. Extinderea către Est a antrenat schimbări calitative în sistemul comunitar din toate punctele de vedere . instituţional. îngrijorarea Europei comunitare s-a plasat mai ales în planul perspectivelor democratice şi al eficienţei decizionale.criteriilor de aderare. b) măsura în care Uniunea va fi capabilă să-şi fixeze limitele şi să construiască o unitate în diversitate. au fost imaginate fel şi fel de scenarii. imaginea Europei de mâine. până la o federaţie de state. ca maxim de integrare. Uniunea se reconfigura păstrând logica comunitară. Poate surprinzător.

Conform teoriilor integrării. slaba capacitate a instituţiilor de a se adapta pe de o parte noului sistem economic şi.0 2. un proces de integrare poate fi durabil şi eficace dacă se realizează între economii comparabile ca nivel de dezvoltare. respectiv 25% din populaţia Uniunii. 25– reprezintă regiunile cu PIB-ul pe locuitor cel mai scăzut.7 Rata 134.6 68. dar disparităţile se dublau în contextul extinderii (tabel 1). reprezentând 10%.1 137. pe de altă parte.4 Rata Specificaţii: 10%+. 10%–.1 152. Tabel 1. reprezentând 10%.9 10%+ 55. 25+ reprezintă regiunile cu PIB-ul pe locuitor cel mai ridicat. Disparităţile iniţiale s-au amplificat prin liberalizarea pieţelor şi extinderile succesive. antrenând disfuncţionalităţi şi conflicte în procesul de accentuare a gradului de integrare. Uniunea Europeană era caracterizată de importante disparităţi teritoriale. Progresele înregistrate sunt remarcabile (o creştere a PIB-ului celor 3 mai puţin dezvoltate economii de la 68% din media comunitară în 1988 la 79% în 1999). respectiv 25% din populaţia Uniunii. Sursa: Unité de l'Europe. Commission européenne. Disparităţile regionale în Uniunea Europeană Regiuni UE 15 UE 27 1988 1998 1998 155. Acestea riscau să se transforme în factor de dezintegrare prin disfuncţionalitate. slaba competitivitate a economiilor ţărilor candidate erau factori destabilizatori care puteau pune în pericol proiectul comunitar. cele mai importante măsuri în planul politicilor comunitare au vizat realizarea coeziunii economice şi sociale în spaţiul comunitar. cu structuri productive similare. 2001.3 160. liberalizarea schimburilor în procesul globalizării amplificaa şi ea riscurile de dezechilibre în spaţiul european.0 31.3 44. solidarité des peuples.6 5.9 176. Aşa se explică de ce. Noile economii central şi est europene se aflau într-un dificil proces de implementare a mecanismelor economiei de piaţă şi de adaptare instituţională în vederea asigurării funcţionalităţii pieţei.3 25%– 2.0 25%+ 66.0 3.Ca proces de integrare între economii diferite ca nivel de dezvoltare. 121 . cerinţelor participării la uniunea economică şi monetară. mai ales că extinderea propusă avea loc anterior realizării unui minim de convergenţă structurală între EU15 şi noile ţări membre.8 2. Procesul putea fi de durată şi putea genera efecte dezintegratoare în interiorul Uniunii. în condiţiile avansării pe calea aprofundării integrării şi a extinderii rapide spre est. diversité des territoires. Nu este însă cazul pentru ţările membre UE.1 61. ianuarie. capacitate competitivă şi structuri ale specializărilor. Concomitent. atunci când s-au căutat soluţii pentru depăşirea crizei anilor '80. Instabilitatea macroeconomică.1 10%– 2.

Dacă însă. prin introducerea perioadelor de tranziţie şi a derogărilor. diminuând natura comunitară a Uniunii. politică. metoda putea asigura o evoluţie a procesului de integrare europeană spre uniune politică.com 122 . culturală a ţărilor Europei. începând cu 2004. evolutivă. strict corelată cu posibilităţile ţărilor candidate de participare la diferitele etape ale integrării şi cu capacitatea de absorbţie pe plan intern. principiul geometriei variabile ar fi fost aplicat ca soluţie tranzitorie şi în condiţiile unui ritm de extindere corelat cu evoluţiile interne ale Uniunii şi cu performanţele ţărilor candidate. În această perspectivă. presupunea o aderare diferenţiată. în ordinea îndeplinirii criteriilor de aderare. "small convoy". cu extinderea spre cele 8 ţări care ar putea răspunde pe termen mediu criteriilor de aderare. Diversitatea economică. în funcţie de performanţele economice şi de dorinţa de participare la politicile Uniunii. socială. Deutsche BanK Research propunea în 2001 următoarele variante de extindere78: "large convoy". Tratatul de la Maastricht a creat bazele acestei integrări diferenţiate. Probabilitatea aderării. Concret. în strategia "regatei" 2003 Republica Cehă Estonia Ungaria 20 Letonia Lituania Polonia Slovacia Slovenia 20 Bulgaria România Sursa: Deutsche Bank Research 2004 40 30 40 10 10 40 2005 85 75 85 50 50 75 75 85 după 2008 după 2008 2006 95 95 95 95 95 95 95 95 2007 100 100 100 100 100 100 100 100 b) Extindere parţială Strategia "membrului parţial" a fost propusă de pe poziţia concepţiei confederale asupra perspectivelor integrării europene.Schema clasică. Derogările tranzitorii se puteau prelungi. forţa 78 www. folosită de Comunitate pentru extinderile anterioare. producând distorsiuni în funcţionarea pieţei interne şi antrenând costuri ridicate de ajustare sau se puteau transforma în regulă a procesului de integrare. Metoda conducea spre o Europă cu "geometrie variabilă". Euractiv. nivelul comunitar de decizie slăbea. "regatta" . se induceau ritmuri diferite de integrare fiecărei candidate. Din punct de vedere instituţional. în care fiecare ţară participa la acele politici pentru care este pregătită şi/sau pe care le consideră ca fiind conforme cu propriile interese. după o schemă probabilă conform tabelului 2. exista riscul major ca regulile de bază ale "jocului comunitar" să se schimbe. pilierul comunitar diminuându-şi forţa. cel mai devreme în 2005. limitele prea largi pe care le poate impune Uniunea unei posibile Europe federale. Tabelul 2. O astfel de strategie avea avantajul flexibilităţii şi diminua riscurile de dezintegrare prin disfuncţionalite (legate de piaţă). începând cu 2003. cu formarea unor grupuri mai mici şi extinderea în mai multe etape. Dar.

Analizaţi fişa bibliografica 3. costurile şi beneficiile aderării RO la UE. În plus. Uniunea Europeană a optat mai curând pentru o cale de mijloc între "large convoy". Care este rolul UE in integrarea la scara regionala in Europa? Ce rol poate juca liberalizarea comertului in procesul de integrare paneuropeana. 2. Personală? 5. implicaţiile extinderii asupra politicii agricole comune şi asupra politicii structurale. şi "small convoy". Treptat. Rezultatul ar fi fost o Europă a cercurilor concentrice. coordonatele reformei instituţionale în perspectiva extinderii. prin raportare la aceleaşi prevederi relativ la o altă ţară inclusă în sistemul extinderii. decât bătând şi aşteptând la porţile „Europei”. în vederea menţinerii păcii şi securităţii la scară continentală. Principiul aplicat a fost cel experimentat de UE. alături de pilonul comunitar. 3.identităţilor şi intereselor naţionale nu favorizează constituirea unei federaţii de state pe continentul european. Europa s-ar fi construit în jurul unui nucleu dur format din ţări care aplicau toate regulile tratatului. cu un minim de bariere la intrare şi adoptarea ulterioară a geometriei variabile. ar fi putut beneficia de avantajele politice şi de cele ale pieţei unice. Identificaţi din materialele studiate. Raspundeti urmatorelor intrebari: Ce este integrarea paneuropeana. se aprecia că era suficientă participarea ţărilor la pilierele 2 şi 3 ale Uniunii. în funcţie de interesele economice şi politice. fără costuri economice şi sociale ridicate şi fără transferuri din bugetul comunitar care să pună în pericol obiectivele pe termen lung. Ele ar fi avut calitatea de membru al Uniunii. Elaboraţi un studiu asupra extinderii UE către TECE. TEME: 1. 4. Extrageţi din Tratatul de aderare principalele prevederi si comentaţi. noile ţări parţial membre aveau posibilitatea de a adera la piaţa comună sau la uniunea monetară. Alegeţi unul din capitolele de negociere a României cu UE. Un număr de ţări ar fi putut aplica doar parţial tratatul. Analizaţi impactul aderării celor 12 ţări noi membre în 2004/2007 asupra principalelor variabile macroeconomice (se poate folosi EUROSTAT). urmată de extinderea efectivă în 2004 şi apoi de finalizarea procesului abia în 2007 cu aderarea României şi Bulgariei. Care este opinia dv. prin decizia luată în 2002 de extindere către 10 din cele 12 ţări aflate în proces de negociere. mizând pe un proces mai rapid de integrare ca ţări membre. în care cele mai multe ţări candidate urmau să participe la zona de liber schimb şi la activităţile celor două conferinţe. respectiv Politica externă şi de securitate comună şi Afacerile interne şi justiţia. care să includă: implicaţiile bugetare ale extinderii. urmat de ţări care ar beneficia de derogări temporare şi care ar intra în nucleul dur pe măsura evoluţiilor lor în plan economic. Cum poate fi evaluat impactul economic al extinderii UE catre Est? 123 . din considerente economice sau politice. cele două conferinţe interguvernamentale care formează structura Uniunii.

care sunt şi închise provizoriu. Ştiinţă şi cercetare (Cap 17). pe de o parte. Editura Universitatii „Al.Comisia Europeana publică primele Raporturi de Ţară privind procesul de aderare al României (şi al tuturor celorlalte ţări candidate) la Uniunea Europeană. care include Opinia asupra cererii de aderare a României la Uniunea Europeană. Cuza” Iasi CALENDARUL ADERĂRII ROMÂNIEI LA UNIUNEA EUROPEANĂ 1993 . Consiliul European decide începerea negocierilor cu şase ţări candidate. I. Educaţie şi formare profesională (Cap 18). şi Comunităţile Europene şi Statele Membre ale acestora.Comisia Europeana publică cel de-al doilea Raport de Ţară privind progresele României în procesul de aderare la Uniunea Europeană. aprilie 2005.Mai .1 februarie . Iunie . . Martie .Uniunea Europeană lansează. 1997 - Iulie .la Helsinki. dedicată lansării Conferinţei Interguvernamentale.în cadrul reuniunii Consiliului UE pentru Afaceri Generale.se începe aplicarea prevederilor comerciale din Acordul European. „Drum catre Europa”. brosura elaborata de Consiliul Judetean Iasi. Noiembrie .România adoptă Strategia Economică pe Termen Mediu (SETM) şi o prezintă în cadrul reuniunii Consiliului de Asociere România .România adoptă Planul Naţional de Aderare la Uniunea Europeană. are loc deschiderea oficială a negocierilor de aderare a Romaniei. În primul semestru al anului (în timpul Preşedintiei Portugheze a UE) se deschid spre negociere 5 capitole: Întreprinderi mici şi mijlocii (Cap 16). Relaţii externe (Cap 26) şi Politica externă şi de securitate comună (Cap 27). printre care şi România. 2000 - Februarie . 1998 - Martie . prin intermediul unui Acord Interimar. in colaborare cu Centrul de Studii Europene.intră în vigoare Acordul European. 1995 - 1 februarie . 124 .ROMANIA SI UNIUNEA EUROPEANA . Noiembrie . în mod oficial.FISE de sinteza: 1. 1999 - Iunie .România semnează Acordul European (Acordul european instituie o asociere între Romania. Fisa 1. pe de altă parte).Comisia Europeană adoptă Agenda 2000.Uniunea Europeană. Decembrie . procesul de extindere.România depune cererea de aderare la Uniunea Europeană.

Trei capitole sunt închise: Cap 13 .Politica regională şi de coordonare a instrumentelor structurale.Uniunea Economică şi Monetară.Parlamentul European ia în considerare data de 1 ianuarie 2007 ca dată ţintă pentru aderarea României la Uniunea Europeană. Decembrie . Cap 24 . cu excepţia României şi Bulgariei.Libera circulaţie a mărfurilor.sunt dechise 9 capitole: Cap 1 .Instituţii. Un singur capitol este închis pe durata acestei preşedinţii: Pescuitul.Politica industrială.Politici sociale şi de ocupare a forţei de muncă şi Cap 23 .Uniunea Economică şi Monetară şi Cap 30 . Tot în cursul acestei preşedintii sunt închise 4 capitole: Cap 15 . Două capitole sunt închise: Cap 5 .Agricultura. Cap 28 . Cap 21 .sunt deschise ultimele 4 capitole de negociere: Cap 15 .Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii.Comisia prezintă o ediţie revizuită a Parteneriatului pentru Aderare cu România. Cap 14 . 6). . odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa şi cu reforma instituţională aferentă.Politica socială şi de ocupare a forţei de muncă. Consiliul evidenţiază că. Cap 11 . Libera circulaţie a capitalului (Cap 4) şi Politica în domeniul transporturilor (Cap 25).se publică al treilea Raport de Ţară asupra progreselor înregistrate de România în pregătirea pentru aderare.Instituţii.- Mai .decembrie (în timpul Preşedinţiei Daneze a UE) . iunie . Uniunea vamală (Cap 25). 20 noiembrie .Libera circulaţie a persoanelor.Cultură şi audiovizual şi Cap 25 . 125 . pentru prima dată.Consiliul European de la Nisa adoptă poziţia comună a Uniunii Europene privind reformele instituţionale necesare extinderii. complementare SETM.Protecţia mediului.Consiliul European de la Copenhaga decide asupra aderării a 10 noi state membre şi adoptă foile de parcurs pentru România şi Bulgaria. Până la sfârşitul anului este închis un singur capitol .Politica industrială.Decembrie . 14-15 decembrie . iunie .Libera circulaţie a serviciilor şi Cap 29 . noiembrie . Cap 2 . Cap 22 .iunie: în timpul Preşedinţiei suedeze a UE) sunt deschise spre negociere 5 noi capitole: Dreptul societăţilor comerciale (Cap 5). 12 . Cap 13 .Energie.14 noiembrie . Zece dintre ţările candidate sunt nominalizate.alte trei capitole sunt deschise: Cap 10 Impozitare.Consiliul European de la Laeken nominalizează. .Justiţie şi afaceri interne.Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei. ţările candidate susceptibile să încheie negocierile de aderare până la sfârşitul anului 2002. au fost deschise 2 capitole de negociere Statistica (Cap 12) şi Cultura si audiovizual (Cap 20). 2001 - - - Ianuarie . 13 noiembrie . 19) şi Politica în domeniul concurenţei (cap.Statistica. 2002 - - ianuarie . 9 octombrie – Comisia Europeană publică al cincilea Raport de Ţară. precum şi Planul de Acţiune şi Cadrul Macroeconomic. Cap 19 . Cap 11 .24 octombrie . Cap 20 .numărul capitolelor de negociere închise de către Romania ajunge la 9.13 decembrie .Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii.mai (în timpul Presedintiei Spaniole a UE) . 8 noiembrie . 13 noiembrie .al patrulea Raport de Ţară este publicat. .Control financiar şi Cap 30 .Uniunea vamală.în timpul Preşedinţiei Franceze a UE. Cap 7 .Guvernul României adoptă Programul Naţional de Aderare la Uniunea Europeană (actualizat). Cap 3 . Pescuitul (Cap 8).Prevederi financiar-bugetare.sunt deschise încă 2 noi capitole de negociere: Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei (cap.decembrie (în timpul Preşedinţiei Belgiene a UE) .Dreptul societăţilor comerciale şi Cap 23 . Uniunea Europeană va putea primi ca noi state membre acelea dintre ţările candidate care vor fi pregătite la sfârşitul anului 2002.Comisia adoptă câte o "Foaie de parcurs" pentru România şi Bulgaria.

sunt închise trei capitole: Cap 1 .Comisia Europeană prezintă ediţia revizuită a Parteneriatului de Aderare cu România.este dat publicităţii Raportul de Ţară privind progresele României în procesul de aderare.decembrie (în timpul Preşedinţiei Italiene a UE) . .ianuarie . - 17 decembrie .din cele 30 de capitole.Energie şi Cap 29 . dupã primirea avizului Parlamentului European. Cap 4 . 70 împotrivă şi 69 abţineri. 17 decembrie . 2004 - ianuarie-iunie . României i se recomandã sã continue reformele şi sã implementeze angajamentele referitoare la acquis-ul comunitar. De asemenea.aprobarea de cãtre Consiliul UE a textului Tratatului de aderare.februarie 2005 – finalizarea textului Tratatului de Aderare 22 februarie 2005 – Comisia Europeană face public avizul său favorabil asupra aderării la Uniunea Europeană a Bulgariei şi României.la Consiliul European de la Bruxelles. 3 aprilie 2005 .2003 . 2005 - 5 ianuarie 2005 – introducerea clauzei adiţionale de salvgardare pentru România şi Bulgaria (clauza de amânare) .Comisia pentru politica externă a Parlamentului European a votat în favoarea aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană 13 aprilie 2005 .Agricultura.(în timpul Preşedinţiei Irlandeze a UE) alte trei capitole de negociere au fost închise: Cap 7 . În ceea ce priveşte aderarea Bulgariei au fost 522 voturi pentru. 25 din 30 de capitole de negociere au fost închise. De asemenea. 22 sunt închise provizoriu. Consiliul European recomandã semnarea 126 . Cap 9 . rezoluţia referitoare la aderarea României la Uniunea Europeană în 2007 a fost adoptată. Uniunea Europeanã va continua monitorizarea pregãtirilor de aderare şi considerã cã România va fi capabilã sã-şi asume obligaţiile de membru de la 1 ianuarie 2007. Cu 497 voturi pentru. urmatã de semnarea acestuia.la finalul Preşedinţiei Irlandeze a UE. Cap 14 . României i se recomandã sã continue reformele şi sã implementeze angajamentele referitoare la acquis-ul comunitar. Consiliul European recomandã semnarea Tratatului de aderare comun pentru România si Bulgaria în aprilie 2005. România a primit confirmarea politicã a încheierii negocierilor de aderare la Uniunea Europeanã. 25 aprilie 2005 .Politica în domeniul transporturilor şi Cap 28 .mai (în timpul Preşedintiei Elene a UE) . România a primit confirmarea politicã a încheierii negocierilor de aderare la Uniunea Europeanã. Uniunea Europeanã va continua monitorizarea pregãtirilor de aderare şi considerã cã România va fi capabilã sã-şi asume obligaţiile de membru de la 1 ianuarie 2007.Impozitarea.la Consiliul European de la Bruxelles. . 20 aprilie 2005 . 93 împotrivă şi 71 de abţineri. 30 iunie .5 noiembrie .Libera circulaţie a capitalurilor şi Cap 10 . Concurenţã şi Mediu.Libera circulaţie a mărfurilor. . .Prevederi financiare şi bugetare. în special în domeniile: Justiţie şi afaceri interne.decembrie .Control financiar.26 martie . şi aderarea efectivã la 1 ianuarie 2007. în special în domeniile: Justiţie şi afaceri interne.iunie . Concurenţã şi Mediu.statele membre aprobă în COREPER proiectul Deciziei Consiliului UE privind Tratatul de aderare a României şi Bulgariei.Parlamentul European a dat unda verde (avizul conform) aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană.sunt închise înca trei capitole: Cap 2 Libera circulaţie a persoanelor.

între statele membre ale Uniunii Europene şi Bulgaria şi România.statele membre aprobă în COREPER proiectul Deciziei Consiliului UE privind Tratatul de aderare a României şi Bulgariei. precum şi referirea la mecanismul şi condiţiile în care se va realiza aceastã adaptare. precum şi la clauzele de salvgardare. 2005 - 5 ianuarie 2005 – introducerea clauzei adiţionale de salvgardare pentru România şi Bulgaria (clauza de amânare) .Comisia pentru politica externă a Parlamentului European a votat în favoarea aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană 13 aprilie 2005 . la rândul său: - Principii . Anexa I . - Anexele. 127 . Acest protocol conţine.definiţii şi prevederi privind caracterul obligatoriu pentru România şi Bulgaria al tratatelor fundamentale şi al actelor adoptate de instituţiile comunitare şi de Banca Centralã Europeanã anterior aderãrii acestora la UE. rezoluţia referitoare la aderarea României la Uniunea Europeană în 2007 a fost adoptată. şi aderarea efectivã la 1 ianuarie 2007. 93 împotrivă şi 71 de abţineri. urmatã de semnarea acestuia. Prevederi legate de implementarea protocolului. - TRATATUL DE ADERARE .februarie 2005 – finalizarea textului Tratatului de Aderare 22 februarie 2005 – Comisia Europeană face public avizul său favorabil asupra aderării la Uniunea Europeană a Bulgariei şi României. Ajustări constituţionale .CONŢINUT Tratatul în sine. 20 aprilie 2005 .Parlamentul European a dat unda verde (avizul conform) aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană. Prevederi permanente . Prevederi temporare – se referă la măsurile tranzitorii.Tratatului de aderare comun pentru România si Bulgaria în aprilie 2005. prevederile instituţionale şi prevederile financiare. dupã primirea avizului Parlamentului European.obligaţia adoptãrii reglementărilor emise de instituţiile Uniunii Europene în diferite domenii. 70 împotrivă şi 69 abţineri.Lista convenţiilor şi protocoalelor la care Bulgaria şi România devin părţi la data aderării. Protocolul în privinta condiţiilor şi aranjamentelor pentru admiterea Republicii Bulgaria şi României în Uniunea Europeană. al căror volum este mai mare decat cel al Tratatului si al Protocolului in sine. 3 aprilie 2005 . Cu 497 voturi pentru.aprobarea de cãtre Consiliul UE a textului Tratatului de aderare. 25 aprilie 2005 . sunt în numar de nouă.participarea României şi Bulgariei la instituţiile Uniunii Europene. În ceea ce priveşte aderarea Bulgariei au fost 522 voturi pentru.

Bulgaria şi România vor plăti următoarele sume. Înainte de 31 decembrie 2007. românii şi bulgarii vor fi reprezentaţi în PE de 35 de parlamentari din parlamentul naţional. 30/11/2010. De la data aderării. de la data aderării. devenite necesare ca efect al aderării României şi Bulgariei. respectiv România Anexa VIII . 31/05/2008. desemnaţi în conformitate cu procedurile fiecărui stat. 31/05/2010. astfel cum este acesta integrat în cadrul Uniunii Europene. PUNCTE DE IMPORTANŢĂ RIDICATĂ ÎN TRATAT Tratatul de aderare stabileşte numărul de europarlamentari la 35 pentru România şi 18 pentru Bulgaria. 31/05/2011 si 30/11/2011.88 milioane Euro Aceste sume vor fi plătite în patru tranşe astfel: 128 . Pachetul de documente este completat de Actul Final. declaraţii şi schimbul de scrisori între cele două noi membre şi Uniunea Europeană. prin vot direct universal.Romania: 0.Lista menţionată la articolul 23 din Actul de aderare: măsuri tranzitorii Bulgaria.Anexa II . corespunzătoare cotei proprii de capital. prin sume corespunzătoare următoarelor procente din rezerve şi stocuri: Bulgaria: 0. Anexa VI – VII . constând în balanţa dintre profit şi pierderi. Pâna la data organizării alegerilor pentru Parlamentul European în cele două ţări.95 milioane Euro . Bulgaria şi România vor trebui să facă alegeri pentru Parlamentul European. 31/05/2009. 30/11/2009. Aceştia vor avea mandat în perioada dintre aderare si 2009. Bulgaria şi România vor plăti următoarele sume către Fondul de Cercetare pentru Cărbune şi Oţel: Bulgaria: 11. anul începerii unui nou mandat al Parlamentului European.517% Plăţile prevăzute mai sus vor fi făcute în cash (euro). Bulgaria şi România vor contribui şi la sumele care vor completa rezervele.România: 29. cu excepţia unei derogări acceptate în unanimitate de Board-ul Guvernatorilor. stabilită la sfârşitul lunii care precede aderarea. care urmează să fie obligatorii şi aplicabile pe teritoriul noilor state membre de la data aderării.România: 42 300 000 Euro Aceste contribuţii vor fi plătite în opt tranşe egale la următoarele date: 31/05/2007.Lista dispoziţiilor acquis-ului Schengen. Bulgaria: 14 800 000 Euro .181% .Angajamente speciale asumate şi cerinţe acceptate de România la încheierea negocierilor de aderare din data de 14 decembrie 2004 (menţionate la articolul 39 din Actul de aderare). definită de Statutul Băncii Europene de Investiţii şi de Constituţie.Dezvoltarea rurală (menţionată la articolul 34 din Actul de aderare) Anexa IX . Anexa III – V Lista menţionată la articolul 19 din actul de aderare: adaptări şi condiţii suplimentare ale actelor doptate de instituţiile europene.

Cu toate acestea.  continuarea reformelor şi a aplicării acquis-ului comunitar. pot sta la baza activării clauzei de salvgardare secundare. (2) Asigurarea unui înalt nivel al controlului şi supravegherii la viitoarele graniţe externe ale Uniunii Europene.  Parlamentele statelor membre. Uniunea Europeană a subliniat că orice deficienţe în ce priveşte îndeplinirea de către România a angajamentelor sale.2009: 15% 2010: 20% 2011: 30% 2012: 35%. ratificarea Tratului de către: - Parlamentul European. graniţa albastră şi punctele de trecere a frontierei. şi în particular a oricăruia dintre următoarele condiţii specifice. implementarea contractării şi plăţile pentru asistenţa de aderare a programelor Phare şi Phare CBC şi pentru asitenţa Facilităţii de Tranziţie vor fi realizate prin implementarea de agenţii în Bulgaria şi România începand cu data aderării.2006. Semnarea Tratatului de Aderare a reprezentat o recunoaştere a faptului cã România a înregistrat progrese şi că era pregãtitã sã îşi respecte angajamentele care rãmâneau pânã la 1 ianuarie 2007. România să-şi îndeplinească angajamentele asumate. Licitaţiile. era important ca în cele 20 de luni rămase până la momentul aderării. introduse la 5 inuarie 2005. Condiţii impuse la Capitolul „Justiţie şi Afaceri Interne” (1) Implementarea fără alte întârzieri a Planului de Acţiune Schengen. conform rezultatului negocierilor. (3) Dezvoltarea şi implementarea unui Plan de acţiune actualizat şi integrat şi a unei Strategii de reformă a Sistemului Judiciar 129 . - Parlamentul României şi Parlamentul Bulgariei. îmbunătăţirea în continuare a capacităţii de analiză a riscului operaţional. PAŞII ULTERIORI ÎN PROCESUL DE ADERARE 2005 . asa cum au fost ele stabilite în calendar.  adoptarea măsurilor prevăzute în clauza de amânare: A. cu respectarea termenelor limită. amendat cu acquis-ul comunitar. accelerarea considerabilă a eforturilor de modernizare a echipamentului şi infrastructurii la graniţa verde.

(4) Accelerarea considerabilă a luptei împotriva corupţiei şi în particular a corupţiei la nivel înalt prin asigurarea aplicării stricte a legislaţiei anticorupţie şi a independenţei efective a Parchetului Naţional Anticorupţie (PNA) precum şi prin realizarea începând cu noiembrie 2005 a unui raport anual de activitate convingător al PNA în domeniul luptei împotriva corupţiei la nivel înalt. Tratatul de aderare a României şi Bulgariei. (6) Asigurarea până în martie 2005 a unui cadru legal clar pentru îndeplinirea sarcinilor jandarmeriei şi poliţiei precum şi a cooperării dintre acestea inclusiv în ce priveşte implementarea legislaţiei. consultat în 13 noiembrie 2006 130 . Condiţii Capitolul „Concurenţă” (1) România va asigura. (5) Realizarea unui audit independent al rezultatelor şi impactului generate până acum de Strategia Naţională Anticorupţie.ro/index. (3) Adoptarea şi respectarea planului revizuit de restructurare privind industria siderurgică (inclusiv Programul Naţional de Restructurare şi Planurile de Afaceri Individuale) în conformitate cu cerinţele stabilite în Protocolul 2 din Acordul European pentru sectorul siderurgic. Fişa 2. http://mie. (2) România îşi va întări fără întârziere mecanismele de monitorizare a ajutoarelor de stat. (7) Dezvoltarea şi implementarea unei strategii coerente multianuale anti-criminalitate inclusiv acţiuni concrete pentru a reduce rolul României ca ţară de origine. prin Consiliul Concurenţei un control real al potenţialelor ajutoare de stat. (4) România va continua să aloce Consiliului Concurentei mijloace financiare adecvate şi resurse umane calificate. sinteză Ministerul Integrării. inclusiv în ceea ce priveşte reeşalonarea obligaţiilor din domeniul fiscal. dezvoltarea şi implementarea unui plan clar de recrutare de personal până la mijlocul anului 2005 pentru ambele instituţii. tranzit şi destinaţie a victimelor traficului de persoane şi pentru a întocmi anual din martie 2005 statistici credibile privind controlul acestui fenomen.php?p=117. social şi energetic.

Actul si Protocolul au. Tratatul României si Bulgariei nu contine în anexã adaptãrile tehnice aduse acquis-ului comunitar. În cazul în care Tratatul de instituire a Constitutiei pentru Europa va intra în vigoare înaintea aderãrii României si Bulgariei (1 ianuarie 2007). va intra în vigoare Actul de aderare. creând atât drepturi. Tratatul de instituire a Comunitãtii Europene si Tratatul de instituire a Comunitãtii Europene a Energiei Atomice (EURATOM). Prin Tratatul de aderare. respectiv Tratatul instituind Comunitatea Europeanã si Tratatul privind Uniunea Europeanã). Structura si continutul Tratatului de aderare Tratatul de aderare a României si a Bulgariei la Uniunea Europeanã cuprinde: Pãrtile generale: Tratatul propriu-zis. având în vedere perioada 131 . la momentul aderãrii acestora. S-au redactat în paralel un Act de aderare si un Protocol de aderare. principiul suprematiei dreptului comunitar asupra dreptului intern se va aplica si în România. Tratatul de aderare a României si a Bulgariei contine adaptãrile necesare aduse Tratatului de instituire a Constitutiei pentru Europa. iar odatã cu intrarea în vigoare a Tratatului Constitutional. În acest context. în principiu. Dacã. Anexele: mãsurile convenite în cadrul negocierilor – mãsuri permanente si mãsuri temporare Declaratiile. În conditiile aderãrii la Uniunea Europeanã. România si Bulgaria vor adera prin Tratatul de aderare si la Tratatul de instituire a Constitutiei pentru Europa. Actul si Protocolul vor intra în vigoare alternativ. Protocolul de aderare adapteazã Tratatul Constitutional pentru a face posibilã aderarea României si a Bulgariei la acest document. Spre deosebire de Tratatul celor zece noi state membre. Acesta reflectã conditiile aderãrii României (si Bulgariei) la Uniunea Europeanã si reprezintã rezultatul integral al procesului de negociere a celor 31 de capitole. Tratatul Constitutional va intra în vigoare dupã aderarea României si Bulgariei. Tratatul de aderare este direct aplicabil tuturor cetãtenilor României. Actul de aderare / Protocolul de aderare. Actul de aderare va fi abrogat si Protocolul va începe sã producã efecte juridice. în functie intrarea în vigoare a Tratatului de instituire a Constitutiei pentru Europa. Tratatul de aderare prevede aderarea României si a Bulgariei la Uniunea Europeanã. continut identic (diferã doar referirea la textele din Constitutia Europeanã. însã. Protocolul de aderare va intra direct în vigoare. Spre deosebire de cele zece state membre care au aderat la 1 mai 2004. Actul de aderare cuprinde modificãrile aduse prin aderarea României si a Bulgariei la Uniunea Europeanã tratatelor constitutive în vigoare în prezent: Tratatul privind Uniunea Europeanã. tratatele constitutive ale Uniunii devin parte integrantã a legislatiei României. dacã acesta va fi ratificat de toate statele membre pânã la data aderãrii efective a României si a Bulgariei.Prezentare generalã Semnat la 25 aprilie 2005 la Luxembourg. cât si obligatii pentru acestia.

pânã la data aderãrii. acestea vor fi administrate ulterior de Uniune. România si Bulgaria vor participa în cadrul Uniunii Economice si Monetare. de la data aderãrii. în conditiile reglementate prin Protocolul anexat la acest Tratat. Actului de aderare. precum si însusirea acquis-ului Schengen. dupã caz. Se prevede faptul cã Uniunea va adapta restrictiile cantitative la otel si produse din otel în relatia cu statele terte. restrictiile cantitative aplicate de Uniune importurilor de produse textile si de îmbrãcãminte vor fi adaptate pentru a tine cont de aderarea României si a Bulgariei la Uniune. Consiliul urmând sã adopte ajustãrile necesare Protocolului de aderare sau. respectiv Consiliul si Comisia. Instrumentele de ratificare vor fi depuse pânã la 31 decembrie 2006. În caz contrar. Tratatul de aderare propriu-zis (care cuprinde sase articole) consacrã aderarea României si a Bulgariei la Uniunea Europeanã. Lista conventiilor încheiate între statele membre este anexatã Actului/Protocolului. De asemenea. care sunt incompatibile cu dreptul comunitar. Aplicarea dispozitiilor tratatelor originare si ale actelor institutiilor sunt supuse derogãrilor convenite în cursul negocierilor de aderare cu fiecare stat candidat. precum si faptul cã acesta va fi ratificat de pãrtile contractante conform procedurilor interne. Conform clauzei finale. Adaptãrile tehnice au fost redactate în paralel cu Tratatul si au fost convenite la nivel politic în 11 februarie 2005 si vor fi adoptate prin acte ale institutiilor comunitare. Tratatul va intra în vigoare pentru celãlalt stat. Actul de aderare / Protocolul de aderare contine: Partea I – Principiile Partea a II-a – Prevederi generale: elemente privind ajustarea Tratatelor / Constitutiei Partea a III-a – Prevederile permanente (în principal adaptarea acquis-ului) Partea a IV-a – Prevederile temporare (perioadele de tranzitie) Partea a V-a – Prevederi legate de implementarea Actului Partea I (Principiile) contine definitii si prevederi privind caracterul obligatoriu pentru România si Bulgaria al tratatelor fundamentale si al actelor adoptate de institutiile comunitare si de Banca Centralã Europeanã anterior aderãrii acestor state la UE. 132 . Este statuatã obligatia celor douã noi state membre de a adera la conventiile si acordurile încheiate de Uniune cu terte state. se precizeazã data la care Tratatul de aderare va intra în vigoare. dacã unul dintre cele douã state care aderã nu depune instrumentul de ratificare pânã la aceastã datã. în functie de importurile României si Bulgariei. precum si faptul cã prin aderare cele douã state devin parte la Tratatul de instituire a Constitutiei pentru Europa.mare între momentul semnãrii Tratatului si momentul aderãrii efective. În ceea ce priveste acordurile bilaterale privind pescuitul încheiate de România si Bulgaria înainte de aderare. tratatele încheiate cu state terte. România si Bulgaria au obligatia de a modifica. fiind considerate state cu derogare de la adoptarea monedei unice conform articolului 122 al Tratatului de instituire a Comunitãtii Economice Europene. De asemenea. aceste tratate vor fi denuntate. Tratatul contine o clauzã privind intrarea în vigoare alternativã a Actului de aderare si a Protocolului de aderare. conventiile încheiate între statele membre.

România va avea 14 voturi în Consiliul Uniunii. inclusiv în intervalul dintre semnarea Tratatului de aderare. Conform prevederilor financiare cu caracter temporar. precum si numãrul de 15 locuri în Comitetul Economic si Social si 15 în Comitetul Regiunilor.8 milioane Euro în 2008 130. România va avea 35 de locuri în Parlamentul European în perioada cuprinsã între data aderãrii efective la Uniune si data la care se vor desfãsura noi alegeri pentru Parlamentul European (2009). România are obligatia de a desfãsura alegeri pentru Parlamentul European „nu mai târziu de 31 decembrie 2007”. care va avea loc la 25 aprilie 2005 si data aderãrii. România va beneficia de Facilitatea Schengen având ca scop finantarea actiunilor desfãsurate la frontiera externã în vederea implementãrii acquisului Schengen. De asemenea. alternativ. pentru perioada 2007 – 2009.2 milioane Euro în 2007 131. precum si de Facilitatea pentru fluxuri monetare (Cash-flow Facility) în vederea îmbunãtãtirii acestora. România va contribui la capitalul subscris Bãncii Europene de Investitii cu 42. Mandatul este de sase ani.Partea a II-a contine prevederile institutionale. pânã în 2009 se va mentine sistemul de vot „Nisa”. Partea a IV-a (Prevederile temporare) se referã la mãsurile tranzitorii convenite în cadrul negocierilor (continute în anexã). În ipoteza în care Constitutia Europeanã va intra în vigoare în 2007. Potrivit prevederilor institutionale cu caracter temporar. precum si în Comitetul Stiintific si Tehnic prevãzut de Tratatul EURATOM. Dupã aceastã datã. Aceasta înseamnã cã România poate organiza aceste alegeri oricând înainte de 31 decembrie 2007. 133 . prevederile institutionale si prevederile financiare cu caracter temporar. numãrul locurilor în Parlamentul European va fi stabilit prin Decizie a Consiliului European.3 milioane Euro. Se stipuleazã cã limba românã si limba bulgarã devin limbi oficiale ale Uniunii. Alocãrile pentru România vor fi de: 297. Contributia României la Fondul de Cercetare pentru Cãrbune si Otel este de 29. România are dreptul la un judecãtor la Curtea de Justitie a Uniunii Europene si unul la Tribunalul de Primã Instantã.8 milioane Euro în 2009. La fiecare trei ani. precum si referirea la mecanismul efectuãrii adaptãrilor tehnice ale acquis-ului adoptat pânã la 1 octombrie 2004 (”cut-off date”). respectiv participarea României si Bulgariei la institutiile Uniunii Europene. România va avea 15 membri în Comitetul Economic si Social si 15 membri în Comitetul Regiunilor.88 milioane Euro. România având 14 voturi în Consiliu. în perioada de tranzitie. treisprezece sau paisprezece judecãtori. Partea a III-a (Prevederile permanente) contine acceptarea mãsurilor negociate permanente (prevãzute într-o anexã). România are dreptul de a numi membri în Comitetul Director al Bãncii Europene de Investitii. România va avea 35 de locuri în Parlamentul European. se vor schimba.

Sumele anuale pentru alocãrile privind actiunile structurale pentru România în perioada 2007-2009 vor fi de: 1 399 milioane Euro în 2007 1 972 milioane Euro în 2008 2 603 milioane Euro în 2009. Aceastã clauzã poate fi invocatã si înainte de data aderãrii celor douã state. România si Bulgaria nu îsi îndeplinesc angajamentele asumate în cadrul negocierilor periclitând astfel functionarea Pietei Interne. clauza de salvgardare justitie si afaceri interne Dacã în România si Bulgaria existã întârzieri cu privire la transpunerea sau implementarea prevederilor comunitare referitoare la recunoasterea mutualã în domeniul civil si penal. pânã la 1 ianuarie 2008. România sau Bulgaria pot solicita Comisiei autorizatia de a lua mãsuri de protectie pentru a ameliora situatia creatã si a ajusta respectivul sector economic al Pietei Comune. poate lua decizia de a amâna data aderãrii cu un an. poate. programul ISPA. Ca si în cazul celor zece noi state membre. Comisia Europeanã. în cazul României si al Bulgariei se poate aplica o clauzã de amânare a aderãrii. acordatã prin programul PHARE. Fata de Tratatul celor zece noi state candidate. vor apãrea dificultãti grave si persistente întrun anumit sector economic sau care ar putea deteriora situatia economicã într-un anumit domeniu. sã ia mãsurile necesare si sã specifice conditiile de aplicare a acestora. Comisia.Se stipuleazã gestionarea de cãtre agentiile de implementare a fondurilor din cadrul asistentei de pre-aderare. În aceleasi circumstante. 134 . Tratatul contine trei clauze generale de salvgardare: clauza de salvgardare generalã (economicã) Dacã. dacã în urma monitorizãrii Comisiei se constatã cã stadiul pregãtirii si implementãrii acquis-ului de cãtre cele douã state demonstreazã pregãtirea insuficientã a acestora pentru a deveni membre ale Uniunii. din proprie initiativã sau la solicitarea unui stat membru. Aceste mãsuri trebuie sã fie justificate si mentinute nu mai mult decât este strict necesar pentru remedierea situatiei. prin vot în unanimitate. Consiliul. din proprie initiativã sau la solicitarea unui stat membru. pânã la sfârsitul a trei ani de la aderare. programul PHARE – CBC (Cross-border cooperation). pânã la sfârsitul a trei ani de la intrarea în vigoare a Tratatului. clauza de salvgardare privind Piata Internã Dacã în primii trei ani de la aderare. orice stat membru actual poate solicita autorizatia de a lua mãsuri protectioniste cu privire la unul sau ambele noi state membre. programul SAPARD si Facilitatea pentru perioada de tranzitie. la recomandarea Comisiei. Partea a IV-a cuprinde si clauzele de salvgardare. poate sã ia mãsurile necesare pentru remedierea acestei situatii.

Protocolul de aderare. Grecia. cel de „resortisant”. „resortisant român” înseamnã persoana fizicã care are calitatea de cetãtean român si persoanã juridicã care are sediul în România si este înregistratã potrivit legislatiei române. precum si mãsurile convenite în urma negocierii celor 31 de capitole. conform procedurilor nationale. Elemente de noutate Tratatul de aderare introduce în dreptul intern român un nou concept. „resortisant al unui stat” reprezintã persoana fizicã care are aceastã calitate în conformitate cu legislatia internã a acelui stat si persoanã juridicã care are nationalitatea acelui stat în conformitate cu legislatia sa internã. Spania si Italia. de toate statele membre. Partea a V-a (Prevederi referitoare la adaptãrile institutionale) cuprinde dispozitii privind adaptãrile institutionale care sunt necesare în urma aderãrii României si Bulgariei. Declaratiile anexate Tratatului de aderare au caracter politic si nu produc efecte juridice. În acelasi context. Ungaria. care sunt identice pentru cele douã documente. Slovenia. Declaratia Bulgariei privind alfabetul chirilic. dacã se constatã o pregãtire insuficientã în domeniul justitiei si afacerilor interne si în domeniul concurentei (existã 11 obligatii mentionate într-o anexã). În întelesul Tratatului de aderare. respectiv. Declaratia comunã a Germaniei si Austriei privind libera circulatie a persoanelor. modalitãtile de aplicare a actelor institutiilor comunitare fatã de Bulgaria si România si prevederile finale. Declaratia comunã a UE 25 si a Comisiei Europene privind pregãtirile pentru aderare ale Bulgariei si ale României. cuprind listele de acorduri si conventii la care România si Bulgaria trebuie sã devinã parte de la data aderãrii. Ratificarea Tratatului de aderare Tratatul de aderare va intra în vigoare dupã ce va fi ratificat. Astfel. Actul de aderare. prin vot cu majoritate calificatã. se regãsesc urmãtoarele documente: Declaratia comunã a statelor membre (UE 25) privind libera circulatie a persoanelor. amânarea aderãrii cu un an. pânã la 1 ianuarie 2008. Republica Cehã. precum si al actelor normative cu caracter obligatoriu adoptate în temeiul acestor tratate. Lista perioadelor de tranzitie cuprinse în Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeanã Anexa VII la Act/Protocol cuprinde mãsurile tranzitorii convenite în cadrul negocierilor. Tratatul de aderare a României si a Bulgariei a fost ratificat de: Slovacia. listele documentelor comunitare care trebuie adaptate în vederea luãrii în considerare a participãrii României si Bulgariei. Cipru. Estonia. al Tratatului de instituire a unei Constitutii pentru Europa. Consiliul poate decide.În plus. în ceea ce priveste România. Capitolul 2 – Libera circulatie a persoanelor perioadã de tranzitie de 2+3+2 ani privind libera circulatie a lucrãtorilor 135 . al Tratatului de instituire a Comunitãtii Europene a Energiei Atomice si al Tratatului privind Uniunea Europeanã. Anexele. Pânã în prezent.

decât cele care se aplicã cetãtenilor români. Capitolul 3 – Libera circulatie a serviciilor o perioadã de tranzitie de cinci ani pentru transpunerea Directivei nr. România poate mentine în vigoare. pãdurilor si terenurilor forestiere de cãtre cetãtenii statelor membre sau ai statelor care sunt parte la Acordul privind Spatiul Economic European (ASEE). 97/9/CE. un cetãtean/resortisant al unui stat membru nu poate fi tratat mai putin favorabil în ceea ce priveste dobândirea de teren agricol. Agricultorilor care desfãsoarã activitãti independente. care reglementeazã accesul cetãtenilor români pe piata fortei de muncã din fiecare din aceste state. cu privire la dobândirea proprietãtii asupra terenurilor pentru resedinte secundare de cãtre cetãtenii/resortisantii statelor membre sau ai statelor care sunt parte la Acordul privind Spatiul Economic European 136 . nici înregistrate în România. România asigurã cã sistemul sãu de compensare pentru investitori prevede o despãgubire în valoare de minim4500 EUR de la 1 ianuarie 2007 si pânã la 31decembrie2007. Capitolul 4 – Libera circulatie a capitalurilor o perioadã de tranzitie de 7 ani pentru achizitionarea de teren agricol. un stat membru care mentine mãsuri de drept intern sau mãsuri care rezultã din acorduri bilaterale poate continua. restrictiile stabilite de legislatia sa privind dobândirea proprietãtii asupra terenurilor agricole. cuantumul minim al compensãrii (20 000 Euro) nu se aplicã în România pânã la 31 decembrie 2011.Pânã la sfârsitul unei perioade de doi ani dupã data aderãrii. existente la momentul semnãrii prezentului Protocol. Actualele state membre pot continua sã aplice aceste mãsuri pânã la expirarea unei perioade de cinci ani dupã data aderãrii. care sunt cetãteni/resortisanti ai unui alt stat membru si care doresc sã se stabileascã si sã aibã resedinta în România nu li se aplicã dispozitiile paragrafului precedent sau orice alte proceduri. pãduri si teren forestier de cãtre cetãtenii UE si Spatiul Economic European (SEE). actualele state membre vor aplica mãsuri de drept intern. La sfârsitul perioadei de cinci. precum si dupã ce notificã Comisia. timp de cinci ani de la data aderãrii. precum si de cãtre societãti comerciale constituite în conformitate cu legislatia altui stat membru sau a unui stat parte a ASEE si care nu sunt nici stabilite. o perioadã de tranzitie de 5 pentru dreptul de achizitie asupra terenului pentru resedinta secundarã. sau mãsuri rezultate din acorduri bilaterale. privind schemele de compensare a investitorilor Prin derogare de la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 97/9/CE. de minim 7000 EUR de la 1ianuarie2008 si pânã la 31decembrie2008. restrictiile stabilite de legislatia sa. în cazul în care pe piata fortei de muncã din respectivul stat membru se produc sau existã riscul sã se producã perturbãri grave. timp de sapte ani de la data aderãrii. sã aplice aceste mãsuri pânã la sfârsitul unei perioade de sapte ani dupã data aderãrii. de minim 11000 EUR de la 1ianuarie 2010 si pânã la 31decembrie2010 si de minim 15000 EUR de la 1ianuarie2011 si pânã la 31decembrie2011. existente la momentul semnãrii prezentului Protocol. pãduri sau teren forestier decât la data semnãrii Tratatului de aderare sau nu poate fi tratat în mod mai restrictiv decât un cetãtean al unei tãri terte. România poate mentine în vigoare. În nici un caz. de minim9000 EUR de la 1ianuarie2009 si pânã la 31decembrie2009.

Borod Suncuius-Dobresti-Vadu Crisului.4 D. Schela. Ceptura. o perioadã de tranzitie pentru restructurarea sistemului siderurgic pânã la 31 decembrie 2008. Baraolt. o perioadã de tranzitie de 3 ani pânã la 31 decembrie 2009 pentru modernizarea si retehnologizarea unitãtilor de tãiere si alinierea la cerintele europene a unitãtilor de procesare a cãrnii (26 unitãti). Popesti-Derna-Alesd. Filipesti. Rodna) pânã la 31 decembrie 2009. o perioadã de tranzitie de 3 ani pânã la 31 decembrie 2009 pentru modernizarea si retehnologizarea unitãtilor de procesare a cãrnii de pasãre (2 unitãti). 137 . Borsa Viseu. oxiclorura sau hidroxid).Jibou-Bãlan. Valea Jiului. o perioadã de tranzitie de 3 ani pânã la 31 decembrie 2009. cu recunoasterea dreptului de replantare. Moldova Nouã-Anina. Capitolul 6 – Politica în domeniul concurentei o perioadã de tranzitie pentru aplicarea impozitului pe profit (conform Ordonantei de Urgentã a Guvernului nr. Cetãtenilor/resortisantilor statelor membre si cetãtenilor/resortisantilor statelor care sunt parte la Acordul privind Spatiul Economic European cu drept legal de rezidentã în România nu li se aplicã dispozitiile paragrafului precedent sau orice alte norme sau proceduri. acetoclor. o perioadã 3 ani pânã la 31 decembrie 2009 – pentru utilizarea produselor de protectie a plantelor omologate în prezent în România si care contin urmãtoarele substante active incluse in Anexa I a Directivei 91/414/CEE: sulf. pentru firmele care au semnat contracte comerciale cu Administratiile Zonelor Libere înainte de 1 iulie 2002.(ASEE). Pentru 3 zone defavorizate (Cugir. Rusca Montanã. Bocsa. Hida-Surduc. precum si de cãtre societãtile comerciale constituite în conformitate cu legislatia altui stat membru sau a unui stat membru al ASEE si care nu sunt stabilite. Capitolul 7 – Agricultura perioadã de tranzitie de 8 ani pânã la 31 decembrie 2014 pentru defrisarea suprafetelor de 30 000 ha ocupate cu hibrizi interzisi si replantarea acestora cu soiuri din specia Vitis vinifera. nerezidenti în România. dimetoat si. altele decât cele care se aplicã cetãtenilor români. respectiv. 2 ani pânã la 31 decembrie 2008 pentru substanta activa 2. 24/1998) pentru întreprinderile cãrora li s-a dat certificatul de investitor permanent într-o zonã defavorizatã înainte de 1 iulie 2003: Pentru 3 zone defavorizate (Brad. precum si pentru organizarea centrelor de colectare si a celor de standardizare lapte. Zimnicea. cupru (sub forma de sulfat. pentru modernizarea si retehnologizarea unitãtilor de procesare a laptelui (28 unitãti). Albeni. Copsa Micã) pânã la 31 decembrie 2010 o perioadã de tranzitie pânã la 31 decembrie 2011 pentru aplicarea unor scutiri de la plata redeventei pentru zonele libere. Apuseni. pentru conformarea la cerintele comunitare a fermelor de animale de lapte si la calitatea laptelui crud obtinut. Baia Mare. Bãlan) pânã la 31 decembrie 2008. o perioadã de tranzitie de 3 ani pânã la 31 decembrie 2009. Bucovina. Motru Rovinari. Sãrmãsag-Chiejd-Bobota. Ip. Stei-Nucet. Altân Tepe. Pentru 22 de zone defavorizate (Comãnesti. si nici nu au o sucursalã sau reprezentantã pe teritoriul României.

perioadã de tranzitie de 4 ani pânã la 31 decembrie 2010 în care nu se aplicã în România vehiculelor angajate exclusiv în operatiunile de transport intern nivelurile tarifelor minime prevãzute de anexa I la Directiva 1999/62/CE. statele membre informeazã Comisia în cazul în care vor prelungi aceastã perioadã pentru cel mult doi ani sau în care. o perioadã de tranzitie de 7 ani pânã la 31 decembrie 2013 pentru aplicarea integralã a prevederilor referitoare la greutãtile maxime ale Directivei 96/53. obtinute de fermieri si destinate autoconsumului. Sunt prevãzute urmãtoarele suprataxe pentru vehiculele cu suspensie mecanicã: între 10 si 10. de asemenea.Capitolul 9 – Politica în domeniul transporturilor perioadã de tranzitie de 2+3 ani pentru Regulamentul EEC 3118/93 privind cabotajul rutier (la cererea statelor membre ale Uniunii) Pânã la sfârsitul celui de-al treilea an de la data aderãrii. Perioada de tranzitie este acordatã pentru depãsirea greutãtii maxime pe axa motoare (nu si pentru depãsirea greutãtii totale) si se aplicã pentru reteaua de drumuri secundare nereabilitatã. 28 alin. articolul 1.11 euro/km între 10. 17. În lipsa unei asemenea notificãri se aplicã articolul 1 din regulament. 3 (b) si Anexei F pct. Pentru reteaua de tranzit principalã nu a fost acordatã perioadã de tranzitie întrucât cea mai mare parte a retelei respective va fi reabilitatã pânã la data aderãrii. care stabileste dimensiunile maxime admise în traficul national si international si greutãtile maxime admise în traficul international. vor aplica în întregime articolul 1 din regulament.30 euro/km între 11 si 11.5 tone: 0. potrivit art. pentru aplicarea scutirii cu drept de deducere a transportului international de persoane. Numai transportatorii stabiliti în acele state membre în care se aplicã articolul 1 din regulament pot presta servicii de transporturi rutiere de marfã în celelalte state membre în care se aplicã. de la acea datã. cu conditia ca în aceastã perioadã România sã-si ajusteze treptat cotele accizelor la acciza minimã totalã prevãzutã de Directiva 92/79/CEE privind apropierea taxelor pentru tigarete o derogare pentru acordarea unui regim special pentru accizarea bãuturilor alcoolice distilate din fructe. iar transportatorii stabiliti în celelalte state membre sunt exclusi de la prestarea serviciilor de transport rutier national de marfã în România.5 si 11 tone: 0. o perioadã de tranzitie de 3 ani pânã la 31 decembrie 2009 privind aplicarea accizei minime totale aplicate la pretul de vânzare cu amãnuntul (care include toate taxele) al tigaretelor din categoria de pret cea mai vândutã. 24(2) din Directiva 77/388/EEC privind regimul special aplicabil micilor întreprinzãtori în ceea ce priveste aplicarea pragului de impozitare de 35 000 Euro cifrã de afaceri anualã pentru plãtitorii de TVA. Înainte de sfârsitul celui de-al treilea an de la data aderãrii.5 tone: 0. Capitolul 10 – Impozitarea o derogare de la aplicarea art. o derogare de la Directiva 77/388/EEC .44 euro/km Pentru vehiculele cu suspensie pneumaticã taxele vor fi cu cel putin 25% mai reduse. transportatorii stabiliti în România sunt exclusi de la prestarea serviciilor de transport rutier national de marfã în celelalte state membre. echivalent a 50 138 .

cu concentratie de 40% în volum. 139 . în prezent. pânã la 1 ianuarie 2010 pentru alinierea nivelului national de impozitare a energiei electrice la nivelele minime de impozitare stabilite la anexa I tabelul C. pânã la 1 ianuarie 2013. o perioadã de tranzitie de 4 ani pânã la 31 decembrie 2010 pentru aplicarea Directivei 2003/49/CE. o derogare de 25% din nivelul stocului minim de petrol si/sau produse petroliere. care tranziteazã o cantitate de benzina cuprinsa intre 25 000 –50 000t/an. pentru: 115 instalatii de depozitare la 12 terminale. fatã de 90 de zile. Cota efectivã de impozitare aplicatã motorinei utilizatã drept carburant nu poate fi mai micã de 274 EUR pentru 1000 l începând de la 1 ianuarie 2008 si de302 EUR pentru 1000 l începând de la 1 ianuarie 2011. pânã la 31 decembrie 2007. cota impozitului pe plãtile de dobândã sau redevente efectuate cãtre o societate asociatã din alt stat membru sau cãtre un sediu permanent situat în alt stat membru al unei societãti asociate dintr-un stat membru nu trebuie sã depãseascã 10%. 50% din productia internã. Astfel. întrucât România este tarã producãtoare de petrol si. Pe durata acestei perioade de tranzitie.5 zile. cât prevede acquis-ul. cota efectivã de impozitare aplicatã benzinei fãrã plumb utilizatã drept carburant nu poate fi mai micã de323 EUR pentru 1000 l. urmãtoarele perioade de tranzitie pentru aplicarea Directivei 2003/96/CE: pânã la 1 ianuarie 2011. datã la care România va atinge un nivel de stocare de 67. De la 1 ianuarie 2007. la nivelul minim de impozitare stabilit la anexa I tabelul C. pânã la 1 ianuarie 2009. sã alinieze nivelul national de impozitare a gazului natural utilizat pentru încãlzire în scopuri necomerciale la nivelul minim de impozitare stabilit la anexa I tabelul C. cotele efective de impozitare aplicate energiei electrice nu pot fi mai mici de 50% din cota minimã în materie la nivel comunitar. pânã la 1 ianuarie 2010. sã alinieze nivelul national de impozitare a pãcurei grele utilizate în termoficare la nivelul minim de impozitare stabilit la anexa I tabelul C. De la 1 ianuarie 2007.litri bãuturi spirtoase /gospodãrie/an. sã alinieze nivelul national de impozitare a benzinei fãrã plumb utilizatã drept carburant la nivelul minim de359 EUR pentru 1000 l. Capitolul 14 – Energia o perioadã de tranzitie de 5 ani pânã la 31 decembrie 2011 pentru constituirea stocului minim. consumul este acoperit în proportie de cca. prin aplicarea unei cote de 50% din acciza standard aplicatã în România. Capitolul 22 – Protectia mediului înconjurãtor Directiva 94/63/EC privind controlul emisiilor de compusi organici volatili (COV) rezultati din depozitarea benzinei si distributia sa de la terminale la statiile de distributie a benzinei perioadã de tranzitie de 1 an.5 zile. România va asigura un stoc minim corespunzãtor consumului pe 67. pânã la 1 ianuarie 2010. sã adapteze nivelul national de impozitare a pãcurei grele utilizatã în alt scop decât în termoficare. Începând de la 1 ianuarie 2008. sã alinieze nivelul national de impozitare a motorinei utilizatã drept carburant la nivelul minim de330 EUR pentru 1000 l. cota efectivã de impozitare aplicatã produselor din pãcurã nu poate fi mai micã de13 EUR pentru 1000 kg.

care tranziteazã o cantitate de benzinã mai mare de 1 000 mc/an. 101 containere mobile (cisterne auto) 19 instalatii de încãrcare în instalatii de depozitare la statiile de distributie a benzinei. pentru: 4 instalatii de depozitare la 1 terminal. care tranziteazã o cantitate de benzinã mai micã de 500 mc/an Directiva Parlamentului si Consiliului 94/62/CE privind ambalajele si deseurile de ambalaje. pentru atingerea obiectivului global de valorificare de 60%. 82 instalatii de încãrcare si descãrcare a containerelor mobile la 18 terminale. care tranziteazã o cantitate de benzinã mai micã de 25 000 t/an.2013. care tranziteazã o cantitate de benzina mai mare de 1 000 mc/an. modificatã prin Directiva Parlamentului si Consiliului 2004/12/CE o perioadã de tranzitie de 5 ani. pentru atingerea 140 . care tranziteazã o cantitate de benzina mai mica de 25 000 t/an. pânã la 31. 57 instalatii de depozitare la 10 terminale. perioadã de tranzitie de 2 ani. 11 instalatii de încãrcare în instalatii de depozitare la statiile de distributie a benzinei. 14 instalatii de încãrcare în instalatii de depozitare la statiile de distributie a benzinei. considerând anul 2008 ca an de referinta. 49 instalatii de încãrcare in instalatii de depozitare la statiile de distributie a benzinei. o perioadã de tranzitie de 5 ani. 31 containere mobile (cisterne auto). 85 instalatii de încãrcare în instalatii de depozitare la statiile de distributie a benzinei. care tranziteazã o cantitate de benzina între 25 000 – 50 000 t/an.12. 116 instalatii de încãrcare în instalatii de depozitare la statiile de distributie a benzinei. care tranziteazã o cantitate de benzina mai mica de 25 000 t/an. pentru atingerea obiectivului global de valorificare de 50% si a obiectivului de reciclare de 15 % pentru plastic. pentru: 526 instalatii de depozitare la 63 de terminale. care tranziteazã o cantitate de benzinã mai micã de 500 mc/an perioadã de tranzitie de 3 ani. 432 containere mobile (cisterne auto). pânã la 31 decembrie 2008. prevãzute in Directiva Parlamentului si Consiliului 94/62/CE. 14 instalatii de încãrcare si descãrcare a containerelor mobile la 11 terminale. care tranziteazã o cantitate de benzinã mai mare de 1 000 mc/an. 106 instalatii de încãrcare în instalatii de depozitare la statiile de distributie a benzinei. care tranziteazã o cantitate de benzinã mai micã de 25 000 t/an. care tranziteazã o cantitate de benzinã mai micã de 25 000 t/an 114 instalatii de încãrcare si descãrcare a containerelor mobile la 58 de terminale. 36 instalatii de încãrcare si descãrcare a containerelor mobile la 12 terminale. care tranziteazã o cantitate de benzina mai mica de 500 mc/an. pânã la 31 decembrie 2009. 23 instalatii de încãrcare in instalatii de depozitare la statiile de distributie a benzinei. pânã la 31 decembrie 2011. care tranziteazã o cantitate de benzina cuprinsa intre 25 000 – 150 000t/an. care tranziteazã o cantitate de benzinã cuprinsã între 500-1 000 mc/an. care tranziteazã o cantitate de benzinã mai micã de 25 000 t/an. care tranziteazã o cantitate de benzinã cuprinsã între 500-1000 mc/an. care tranziteazã o cantitate de benzina cuprinsa intre 500-1 000 mc/an. 188 instalatii de încãrcare in instalatii de depozitare la statiile de distributie a benzinei.138 instalatii de depozitare la 13 terminale.

obiectivului global de reciclare de 55%, pentru atingerea obiectivului de reciclare de 60%
pentru sticla si de 22,5% pentru plastic;
o perioada de tranzitie de 3 ani, pânã la 31.12.2011, pentru atingerea
obiectivului de reciclare de 15% pentru lemn.
Directiva Consiliului nr. 2000/76/CE privind incinerarea deseurilor
o perioadã de tranzitie de 1 an, pânã la 31 decembrie 2007, pentru închiderea a
52 instalatii existente pentru incinerarea fractiei de deseuri periculoase rezultatã din activitãti
medicale;
o perioadã de tranzitie de 2 ani, pânã la 31.12.2008, pentru închiderea a 58
instalatii existente pentru incinerarea fractiei de deseuri periculoase rezultatã din activitãti
medicale.
Directiva Consiliului 99/31/CE privind depozitarea deseurilor
perioade de tranzitie pânã la 16. iulie 2017, calculate dupã expirarea perioadei
de tranzitie acordatã statelor membre, începând cu luna iulie 2009, pentru aplicarea art. 14 (c)
si pct. 2, 3, 4 si 6 ale anexei 1, pentru 101 depozite urbane de deseuri clasã “b”:
26 depozite pânã la 16 iulie 2010
5 depozite pânã la 16 iulie 2011
21 depozite pânã la 16 iulie 2012
3 depozite pânã la 16 iulie 2013
4 depozite pânã la 16 iulie 2014
7 depozite pânã la 16 iulie 2015
9 depozite pânã la 16 iulie 2016
26 depozite pânã la 16 iulie 2017
o perioadã de tranzitie de la 1 ianuarie 2007 la 31 decembrie 2009, pentru
depozitarea temporarã a deseurilor industriale periculoase;
perioade de tranzitie, pânã la 31 decembrie 2013, pentru interzicerea
depozitarii deseurilor lichide, interzicerea depozitarii deseurilor cu anumite proprietãti
(corozive si oxidante) si privind prevenirea infiltrãrii de apã în depozitul de deseuri (numai
apa de suprafata), dupã cum urmeazã:
pânã la 31.12.2013, pentru 23 de depozite din industria energeticã, chimicã si
metalurgie
pânã la 31.12.2011, pentru 2 depozite din industria minierã
pânã la 31.12.2010, pentru 4 depozite din industria minierã
Directiva Consiliului nr. 2002/96/CE privind deseurile de echipamente electrice si
electronice (DEEE)
o perioadã de tranzitie de 2 ani, pânã la 31 decembrie 2008, pentru atingerea
tintei de colectare de 4 kg DEEE/locuitor/an;
o perioadã de tranzitie de 2 ani, pânã la 31 decembrie 2008, pentru atingerea
tintelor de reciclare si valorificare.
Regulamentul (CEE) nr. 259/93 privind supravegherea si controlul transportului de
deseuri în, dinspre si înspre Comunitatea Europeanã

141

pânã la 31.12.2015, toate transporturile cãtre România de deseuri destinate
valorificãrii, listate în Anexa II a Regulamentului (CEE) 259/93, vor fi notificate autoritãtilor
competente si procesate în concordantã cu Articolele 6, 7, si 8 ale Regulamentului;
prin derogare de la art. 7(4) al Regulamentului (CEE) 259/93, autoritãtile
competente române pot obiecta asupra transporturilor de deseuri pentru valorificare, listate în
anexele II, III si IV ale Regulamentului si asupra transporturilor de deseuri pentru
valorificare, nelistate în aceste anexe, destinate unei instalatii care beneficiazã de o derogare
temporarã de la anumite prevederi ale Directivei 96/61/CE privind prevenirea si controlul
integrat al poluãrii (IPPC), ale Directivei 2001/80/CE privind limitarea emisiilor anumitor
poluanti in aer proveniti de la instalatiile mari de ardere si Directivei 2000/76/CE privind
incinerarea deseurilor, pe perioada in care se aplica derogarea temporara instalatiei de
destinatie.;
prin derogare de la articolul 7(4) al Regulamentului (CEE) nr. 259/93, pana la
31.12.2011, autoritãtile competente române pot ridica obiectii la transporturile cãtre România
pentru valorificare a anumitor deseuri listate în anexa III ca si a deseurilor listate în anexa IV
si a deseurilor nelistate în anexele II, III si IV ale regulamentului. 3.1. România poate extinde
perioada de tranzitie solicitata pânã nu mai târziu de 31 decembrie 2015, în conformitate cu
procedura definitã în art. 18 al Directivei Consiliului 75/442/CEE, modificatã de Directiva
91/156/CEE.
Directiva Consiliului 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate urbane
o perioadã de tranzitie pânã la 31 decembrie 2015, pentru 263 de aglomerãri
cu mai mult de 10 000 l.e., reprezentând 61,9% din încãrcãtura biodegradabila totalã;
o perioadã de tranzitie pânã la 31 decembrie 2018, pentru 2346 aglomerãri cu
mai putin de 10 000 l.e., reprezentând 38,1% din încãrcãtura biodegradabila totalã
Directiva Consiliului 98/83/CE privind calitatea apei destinate consumului uman
o perioadã de tranzitie pânã la 31 decembrie 2010:
pentru oxidabilitate, amoniu, nitrati, turbiditate, aluminiu, fier, metale grele,
pesticide, mangan pentru localitãtile cu populatie peste 100.000 locuitori;
pentru oxidabilitate si turbiditate pentru localitãtile cu populatie cuprinsã între
10 000 si100 000 locuitori;
pentru oxidabilitate si mangan pentru localitãtile sub 10.000 locuitori;
o perioadã de tranzitie pânã la 31 decembrie 2015:
pentru amoniu, nitrati, aluminiu, fier, metale grele, pesticide si mangan pentru
localitãtile cu populatie cuprinsa intre 10 000 si 100 000 locuitori;
pentru amoniu, nitrati, turbiditate, aluminiu, fier, metale grele si pesticide
pentru localitãtile sub 10 000 locuitori.
Directiva Consiliului nr. 76/464/CEE privind poluarea cauzatã de anumite substante
periculoase deversate în mediul acvatic al Comunitãtii (si cele 7 Directive „fiice”)
o perioadã de tranzitie de 3 ani, pânã la 31 decembrie 2009, pentru
5 substante periculoase: hexaclorbenzen, hexaclorbutadiena, 1, 2 – diclor-etan,
tricloretilena, triclorbenzen si 21 unitãti industriale apartinând industriei chimice (anorganicã,
organicã, a cauciucului, petrochimicã, celulozã si hârtie);
douã substante periculoase: cadmiu si mercur si 27 unitãti industriale;
o substantã periculoasã: lindan si 3 unitãti industriale.

142

Directiva Consiliului 96/61/CE privind prevenirea si controlul integrat al poluãrii
perioade de tranzitie pentru:
3 instalatii existente pânã la 31.12. 2008
16 instalatii existente pânã la 31.12.2009,
30 instalatii existente pânã la 31.12.2010,
27 instalatii existente pânã la 31.12.2011,
23 instalatii existente pânã la 31.12. 2012,
13 instalatii existente pânã la 31.12. 2013,
69 instalatii existente pânã la 31.12. 2014
14 instalatii existente pânã la 31.12. 2015.
Directiva Consiliului 88/609/CEE privind limitarea emisiilor anumitor poluanti în
atmosferã de la instalatiile mari de ardere (amendatã prin Directiva Consiliului
2001/80/CE)
o perioadã de tranzitie pânã la 31 decembrie 2013 pentru implementarea
prevederilor referitoare la valorile limitã de emisie de SO2 pentru 34 instalatii existente,
o perioadã de tranzitie pânã la 31.12.2013 pentru implementarea prevederilor
referitoare la valorile limitã de emisie de NOx pentru 64 instalatii existente,
o perioadã de tranzitie pânã la 31.12.2013 pentru implementarea prevederilor
referitoare la valorile limitã de emisie la pulberi pentru 22 instalatii existente
perioadã de tranzitie de la 31.12. 2016 pânã la 31.12.2017 pentru valoarea
limita de emisie a oxizilor de azot pentru 6 instalatii mari de ardere.

Anexa IX a Tratatului de aderare
Cuprinde angajamente specifice asumate si cerinte acceptate de cãtre România la închiderea
negocierilor de aderare din 14 decembrie 2004.
Capitolul 6 – Politica în domeniul concurentei
1. Asigurarea unui control efectiv de cãtre Consiliul Concurentei al oricãrui potential ajutor
de stat, inclusiv al ajutoarelor fiscale, sociale si al esalonãrilor la plata energiei.
2. Consolidarea fãrã întârziere a implementãrii legislatiei în domeniul ajutorului de stat.
Asigurarea unei implementãri satisfãcãtoare a legislatiei atât în domeniul antitrust cât si al
ajutorului de stat.
3. Adoptarea, pânã la mijlocul lunii decembrie 2004, a variantei revizuite a Strategiei de
restructurare a industriei siderurgice si a Planurilor individuale de viabilitate în conformitate
cu obligatiile prevãzute în Protocolul 2 al Acordului European. În acest context, România si-a
asumat urmãtoarele angajamente:
a. Sã nu mai acorde sau plãteascã, în perioada 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2008, ajutoare
de stat companiilor prevãzute în Strategia de restructurare a industriei siderurgice.
b. Sã respecte nivelul ajutorului de stat agreat în contextul Protocolului 2 al Acordului
European pentru companiile prevãzute în Strategia de restructurare a industriei siderurgice.
c. Sã respecte reducerile de capacitãti pentru produse finite, de 2,05 milioane tone, prevãzute
pentru întreaga perioadã de restructurare (1993-2008).

143

9. Accelerarea în mod considerabil a eforturilor în ceea ce priveste modernizarea echipamentului si infrastructurii la frontiera verde. De asemenea. pentru a garanta sanctiunile adecvate care au un efect de descurajare. pânã la data aderãrii. În plus.Justitie si Afaceri Interne 5. Realizarea unei auditãri independente privind rezultatele si impactul generat de prezenta Strategie Nationalã Anticoruptie. prin asigurarea aplicãrii riguroase a legislatiei anti-coruptie în vigoare si independenta efectivã a Parchetului National Anticoruptie (PNA) si prin transmiterea anualã. în special.438 de agenti si ofiteri de politie de frontierã si. precum si continuarea întãririi capacitãtii de analizã a riscului. România trebuie sã implementeze toate mãsurile necesare pentru a combate efectiv imigratia ilegalã. Legii privind statutul magistratilor si Legii privind Consiliul Superior al Magistraturii. reflectarea concluziilor si recomandãrilor acestei auditãri în noua strategie multianualã. precum si echipamentul necesar pentru a-si putea îndeplini functiile pentru a fost creat. pânã la sfârsitul lui 2005. Dezvoltarea unei Strategii si a unui Plan de Actiune privind reforma sistemului judiciar actualizatã si integratã. inclusiv prin întãrirea cooperãrii cu tãrile terte. care au intrat în vigoare la 30 septembrie 2004. pentru a se asigura cã toate cazurile de coruptie sunt solutionate în manierã rapidã si transparentã. albastrã si în punctele de trecere a frontierei. Accelerarea considerabilã a luptei împotriva coruptiei si. Asigurarea unui cadru legal clar privind sarcinile si cooperarea dintre jandarmerie si politie. în special. conform calendarului stabilit. începând cu noiembrie 2005. dezvoltarea si implementarea 144 . resursele financiare si umane adecvate pentru implementarea Planului de Actiune trebuie sã fie asigurate si implementate fãrã nici o întârziere. Capitolul 24 . astfel încât sã fie evitate suprapunerile în ceea ce priveste responsabilitãtile. România trebuie sã demonstreze. precum si prin calificarea corespunzãtoare a personalului. care trebuie sã fie un document cuprinzãtor. în vigoare pânã în martie 2005. România trebuie sã accelereze considerabil planurile de recrutare a celor 4. pentru a asigura un înalt nivel al controlului si supravegherii viitoarelor frontiere externe ale UE. implementarea Strategiei si a Planului de Actiuni trebuie supravegheate de o autoritate clar determinatã si independentã. precum si cu prevederi bugetare adecvate. conform acquis-ului si conform termenelor. împotriva coruptiei la nivel înalt. Moldova. incluzând cele mai importante mãsuri pentru implementarea Legii privind organizarea judiciarã. realizat pânã în martie 2005 si care sã permitã Comisiei sã evalueze anual progresele pânã la data aderãrii României la spatiul Schengen. sã asigure cã nivelul ocupãrii posturilor la frontierele cu Ucraina. De asemenea. operationabilitatea integralã a noului sistem pentru distributia aleatorie a cazurilor. umane si de formare. litoralul Mãrii Negre va fi realizat cât mai aproape de 100%. cu rezultate care trebuie obtinute. PNA trebuie sã primeascã resursele financiare. trebuie sã continã mãsuri care sã reducã considerabil numãrul autoritãtilor care au atributii de prevenire sau investigare a coruptiei. pânã în martie 2005. însotit de un Plan de actiune cu tinte clar definite. 7. pânã în martie 2005. Ambele documente actualizate trebuie sã fie transmise UE pânã în martie 2005. Continuarea dezvoltãrii capacitãtii administrative a Consiliului Concurentei prin alocarea de resurse financiare adecvate si suficiente. 8. 10. a unui Raport convingãtor privind activitatea Parchetului National Anticoruptie în lupta împotriva coruptiei la nivel înalt. inclusiv implementarea legislatiei. pânã la sfârsitul lui 2005. Strategia trebuie sã includã angajamentul de revizuire a procedurii penale. fãrã nici o întârziere a Planului de Actiune Schengen amendat. Aceasta trebuie sã fie reflectatã într-un singur plan multi-anual de investitii. 6. Implementare.4.

pânã la data aderãrii. a unor statistici credibile privind modul în care criminalitatea este combãtutã.000 de posturi vacante în politie si 18. care sã includã actiuni concrete care sã modifice statutul României de tarã de origine. 11.unui plan de recrutare clar. 145 .000 de posturi vacante în jandarmerie. tranzit si destinatie a victimelor traficului si transmiterea anualã. pentru ambele institutii. Dezvoltarea si implementarea unei strategii multi-anuale coerente de combatere a criminalitãtii. în ocuparea celor 7. pânã la jumãtatea anului 2005. începând din martie 2005. cu scopul de a face progrese considerabile.

stat membru al UE. Romania.Fisa de sinteza 3. conferinta sustinuta cu o ocazia aderarii 146 .

Uniunea Europeană ca sistem de guvernare multinivel „ „ „ „ Funcţionare în baza transferului de competenţe dinspre state către instituţiile comune. ţ . între beneficii. dar mai mult decât o confederaţie…un proces sui generis lucrat prin acţiunea statelor. prin aplicarea principiului subsidiarităţii Triunghiul instituţional: Comisie. Courty. G.11/13/2009 Structura prezentării România – stat membru al Uniunii Europene „ Provocări. care contribuie de o manieră nesigură – voluntară şi constrânsă.univ. perspective „ „ prof. Devin.dr. costuri şi responsabilităţi Perspective europene – pentru un rol activ al României în sistemul UE I. Consiliu Consiliul european – instituţia politică principală Alte instituţii 1 . Parlament. 56 ) Uniunea Europeană ca sistem de guvernare multinivel România în instituţiile europene Oportunităţi şi limite. p. Gabriela Carmen Pascariu Team Europe. fără a fi stăpânit în întregime de acestea: o figură în mişcare. Uniunea Europeană ca sistem de guvernare multinivel „ Organizaţie internaţională cu caracter supranaţional “mai p puţin ţ decât o federaţie. România „ I. oportunităţi. Construcţia europeană. întreprinzătoare şi reversibilă – spre emergenţa unui nivel superior de reglementare” (G.

Câte 15 reprezentanţi în CES şi CR. imigrare.Tratatul de I. Parlament: 35 locuri. Interguvernamentală graniţe. menţinerea suveranităţii naţionale principalul actor politic: statul naţional cumulativa „creştere cumulativa. Câte 1 judecător la CEJ şi Tribunalul de Primă Instanţă 1 membru în Curtea de Conturi.3 piloni • Piaţă comună • Politici comune • Uniune Economică şi Monetară • Cetăţenie Europeană •Legislaţie comună •Loialitate faţă de Comunitate federalism: instituţii supranaţionale. buget comun) Negociere şi echilibru intre cooperare si supranaţional Negociere şi echilibru între aprofundare şi extindere (geometria variabilă) • cooperare Interguvernamentală • cooperare ( azil. subsidiaritate. în toate domeniile cooperare judiciară. România în instituţiile europene (Bazele juridice . Uniunea Europeană ca sistem de guvernare multinivel - - CEE Dualism structural (metoda federală şi metoda interguvernamentală) „ - I. 2003) Metoda comunitară de integrare Primordialitate acordata economicului (PI) Progresivitatea integrării (logica de integrare JAI II. Uniunea Europeană ca sistem de guvernare multinivel „ PESC „ „ „ „ „ „ „ Reprezentarea la nivelul instituţiilor Consiliu: 14 voturi. creştere funcţională”) funcţională ) Armonizare/coordinare si politici comune (acquis comunitar. Poliţie – Europol la Nisa. instituţii comune. Uniunea Europeană ca sistem de guvernare multinivel .11/13/2009 I. vot cu majoritate calificată. Participare la SEBC 2 . diminuarea rolului decizional al statelor membre confederalism: principiul cooperării interguvernamentale. 1 febr.

dubla condiţionare). şocuri asimetrice ) 3 . transfer ştiinţific şi tehnologic Spaţiu de libertate. circulaţia persoanelor). „ cooperare. Polonia). • • sancţiuni. libertăţi de circulaţie).11/13/2009 II. ISD. economii de scară. Beneficii. Costurile economice şi sociale ale restructurării generate de participarea la piaţa internă (ex: riscul de faliment. Costurile aplicării legislaţiei comunitare (!!! perioade de tranziţie. Spania. social. Sprijin financiar pentru mediul rural şi dezvoltarea regională (30-32 miliarde Euro): venituri suplimentare. lid it t coeziune. derogări temporare). costuri şi responsabilităţi: Europa oportunităţilor generale „ Interesul naţional versus interesul comun Aplicarea principiului lealităţii (Uniune. România în instituţiile europene „ „ „ „ III. mediu). toleranţă. blocaje. securitate. Beneficii. Italia. protecţia consumatorilor. Beneficii. ameliorarea competitivităţii. FR. cetăţenie europeană. costuri şi responsabilităţi: Europa oportunităţilor specifice „ „ „ Dinamică economică (prin specializare. Respectarea diversităţii culturale şi valorizarea prin integrare a patrimoniului său cultural Forţă superioară de negociere şi posibilitatea de a-şi urmări mai bine interesele la nivel internaţional (“câştig de suveranitate mai puternică”) III. Mobilitatea factorilor (oportunităţi pentru piaţa muncii. convergenţă. eco-condiţionalitate). Spaţiu de justiţie şi protecţia socială. state) Respectarea acquis acquis-ului ului (risc de amendare amendare. costurile de adaptare la standardele de mediu. solidaritate. i non-discriminare di i i Un model al dezvoltării durabile bazat pe o economie socială de piaţă (economic. respectarea drepturilor fundamentale. Costurile psiho-sociale de adaptare. Diminuarea puterii de decizie a instituţiilor centrale (pierdere de suveranitate/autonomie. costuri şi responsabilităţi: Europa costurilor!!! „ „ „ „ „ Contribuţiile la bugetul comunitar. UK. „ Preşedinţia Consiliului (iulie – dec 2019) • • III. Locul 7 (Germania. alte contribuţii. egalitate.49% din cele 255 „ de voturi necesare din totalul de 345. clauzele de salvgardare sectoriale) • Domenii reduse cu drept de veto Majoritate calificată extinsă (5.

prin abordare sistemică şi armonizarea propriilor opţiuni cu cele europene) !!! pragmatism – orizont strategic: termenul mediu „ Asumarea unui rol activ în procesul decizional „ Participare responsabilă la procesul integrării (practici posibile: “se rallier à la majorité”. externă . Cuza” Iaşi Centrul de Studii Europene Tel.11/13/2009 IV. fixarea limitelor externe) Deficitul de imagine (internă./Fax 0232. “clever representative”. criza Tratatului Constituţional. aplicarea subsidiarităţii. Beneficii. Perspective europene – pentru un rol activ al României în sistemul UE III. PEV) 4 . “reactive position”. “wait and see”.201318 e-mail: gcpas@uaic. Scheelle. comunicare.euroscepticismul) IV.ro (PI. II. costuri şi responsabilităţi: Europa limitelor „ „ „ „ „ „ Decalaj între puterea economică şi cea politică (lipsa unei identităţi politice. politici europene – ex. UEM. sociale şi teritoriale Handicap de competitivitate Echilibru instabil între flexibilitate şi coerenţă (contradicţia între aprofundare şi extindere. “proactive position” – J. echilibrul instituţional) Vă mulţumesc! Coordonate: Gabriela Carmen Pascariu Universitatea “Al “Al. lipsa unei veritabile identităţi europene ) Sl b coerenţă Slaba ţă a politicilor liti il europene (dificultăţi (difi ltăţi în î aplicarea subsidiarităţii) Decalaje economice. Perspective europene – pentru un rol activ al României în sistemul UE România şi viitorul UE Definirea unei viziuni strategice (asupra UE ca „ „ sistem şi asupra României. IER – 17 oct 2006) 9 9 9 „ UE – o sumă de “viitori posibili” Federalism descentralizat – Federaţie de ţ ((depăşirea p ş actualelor limite)) state naţiuni Confederaţie (cercuri concentrice – “euroscleroză” Menţinerea metodei comunitare (!!! geometria variabilă.