Terapia cu venin de albine ca element de preventie

biologica a organismelor sanatoase si de optimizare

a efortului fizic
Printre observatiile pertinente privitoare la efectele asupra omului sanatos ale
inocularii cu caracter cronic se pot cita (dupa Ferriere, de ex.) mentiunile din
antichitate (Hipocrate, Galien, Celsius, Pliniu) cat si cele din Coran, care
mentioneaza efectele favorabile ale inocularii cu VA asupra longevitatii.
Influentarea favorabila a longevitatii prin imunizarea la
VA poate - si trebuie - a fi socotita ca o foarte practica,
respectiv economica, posibilitate de tonifiere si
echilibrare generala a organismului sanatos.
Observatia unor autori (Partheniu) in decursul activitatii
indelungate in api-terapia cu VA a cuprins si aspectul ca
la persoane sanatoase (sportivi) care se aflau deja
imunizate cu venin de albine, se manifesta un efect
inhibitor evident al reactivitatii cerebrale
neurovegetative (efect conditionat in primul rand de
formatiunea reticulata a trunchiului cerebral si de
sistemele nespecifice diencefalo-corticale), care era
indus acut si repeil prin doze cu VA cu care organismul
respectiv era de mult obisnuit. Este vorba de inhibarea
sau atenuarea sistematica si semnificativa -de ordinul a
50% - a amplitudinii reflexului electrodermal (RED), atat
pentru stimulari predominant proprioceptive, cat si
pentru cele predominant interoceptive (dupa metoda preconizata de
Partheniu, Neacsu si colab. in conditii standardizate, ce a fost denumita
corelatiintegrata, 1973).
Subliniem ca o atare inhibare traduce in primul rand o "atenuare" a
reactivitatii componentelor nespecifice activatoare ascendente (cu adresa
corticala) din sistemele difuze tronco-corticale (reticulat) si talamo-corticale,
asociata eventual si cu o atenuare a componentei facilitatoare reticulate
descendente (sau/si unei exacerbari a componentei descendente superioare
paralele).
De reamintit ca aceste conditionari ale RED (respectiv ale reflexului cutanogalvanic din literatura anglo-saxona) au fost precizate la animal de catre O. H.
Wang si colab., iar pentru neurodinamica cerebrala umana de catre M.
Demetrescu si colab. Utilizarea acestui indicator neurovegetativ, inclusiv
modalitatea echivalenta a RCI ca indicator cardinal pentru neurodinamica
cerebrala, alaturi de EEG, de catre unii autori, la unele persoane valide (peste
2000 - Al. Partheniu, C. Neacsu) a aratat ca inhibarea acestui reflex indusa de
VA, reprezinta o modificare de tip invers aceluia pe care-l determina un "stres
psihic", tensionare, insotita dupa cum se stie si de o accentuare emotiva.
Imunizarea cu VA tinde ca atare a "favoriza" la omul sanatos o echilibrare a
reactivitatii emotionale - deci tinde spre un efect antistres, mai exact, de a
diminua efectele stresurilor psihice. (Partheniu)
Putem considera ca in conditiile vietii moderne, mai ales in cadrul
aglomerarilor umane, acestui aspect pe care probabil il are imunizarea cu VA

nativ a omului sanatos - si de care se pare ca pana acum beneficiaza numai

apicultorii sanatosi -merita sa i se dea o mai multa si sustinuta atentie ca o
oferta preventiva a apiterapiei, chiar si in conditia apartenentei acestei terapii
la medicina naturista.
Datorita factorilor constitutivi identificati in VA impreuna si cu identificarea
actiunilor farmacologice si fiziologice care Ie determina in organismul uman,
in primul rand, s-au putut cumula interferentele asupra sistemului nervos
central si periferic, inclusiv asupra centrilor nervosi care activeaza glandele
endocrine, precum suprarenala si tiroida, dar si asupra dinamicii energetice
celulare in general, asupra inimii si vaselor sanguine, asupra aparatului
locomotor (muschi, tendoane, articulatii), precum si asupra functiei de
hemostaza si celei imunitare. Daca inceteaza lucrul mecanic efectuat de
inima noastra prin contractiile sale - la omul sanatos a sistolei - pentru a
pompa sangele in corp, atunci procesul vietii inceteaza in organism. Se stie ca
aceste contractii cardiace sunt posibile prin cheltuiala de catre muschiul
cardiac a unei anumite energii de origine biochimica. Aceasta energie "se
reface" in timpul relaxarii muschiului cardiac dupa fiecare sistola, adica in
timpul diastolei. Cu cat un asemenea ciclu cardiac are o durata mai mare a
diastolei, cu atat refacerea biochimica a miocardului poate fi mai buna.
Aceasta inseamna ca in cursul alungirii diastolelor se asigura mai bine
evitarea oboselii inimii si implicit a imbolnavirilor.
Prin masuratori pe EKG s-a vazut ca sistola cat si diastola se scurteaza cand
frecventa cardiaca se mareste. De retinut ca prin cresterea frecventei
cardiace diastola se scurteaza mai mult decat sistola; deci cu cat creste
frecventa, se inrautatesc posibilitatile de odihna cardiaca (refacere) umana.
Astfel, procentele din durata ciclului cardiac, pentru sistola (cheltuiala
energetica) si diastola (refacere), rezultate din masuratorile de pe
electrocardiograme, se prezinta cu urmatoarea distributie:
- la pulsul de 60 pe minut, sistola 56%, diastola 44%;

- la pulsul de 70 pe minut, sistola 61%,

diastola 39;
- la pulsul de 80 pe minut, sistola 65%, diastola 35%.
Prin urmare, pentru o crestere a pulsului de la 60 la 80 pe minut, conditiile de
refacere cardiaca se inrautatesc cu 9%. Pentru asigurarea sanatatii inimii
noastre si, indirect, a longevitatii, avem interes major sa incetinim ritmul
inimii, ceea ce imbunatateste posibilitatile de refacere. Avem, cu alte cuvinte,
interesul sa evitam tahicardii le persistente si nejustificate de un efort fizic
profesional, sportiv etc. Atari tahicardii sunt indeosebi o consecinta a
functionarii exagerate a nervilor acceleratori ai inimii, sau in limbaj medical a
"marelui simpatic" (numit si ortosimpatic).
Dimpotriva, asa-numita "bradicardie de antrenament" cunoscuta in medicina
sportiva in cazul unei bune adaptari a inimii la antrenamentul fizic inseamna
tocmai rarirea ritmului inimii, determinand alungirea diastolei si deci o
economicitate mai buna a functionarii muschiului cardiac. Ea se datoreaza
adaptarii la efortul fizic a inervatiei vegetative a inimii, cu diminuarea
tonusului fundamental al inervatiei simpatice pentru cord si pentru vase
(ultimul efect manifestandu-se prin "hipoten-siune arteriala de antrenament").
Un asemenea efect de diminuare a tonusului inervatiei simpatice, favorizand
rarirea ritmului cardiac si vasodilatatie, se poate obtine si prin mijloace

farmaceutice - cum este dihidroergotoxina- fiind numit efect sim-paticolitic.

Legatura aspectelor cardio-vasculare mentionate cu efectele imunizarii
organismului uman fata de veninul de albine este aceea ca si unul dintre
efectele imunizarii organismului (uman sau animal) la veninul de albine este
tocmai un asemenea efect simpaticolitic. Spre deosebire de efectul
simpaticolitic obtinut prin mijloace farmaceutice, care se instaleaza mai rapid
dar este de scurta durata, cel obtinut prin imunizarea cu venin de albina se
instaleaza incet (o imunizare la venin necesita peste 100 intepaturi de albine),
in schimb efectul este durabil (mai ales daca este intretinuta prin doze mici
de venin, din cand in cand).
O atare imunizare cu venin de albine va favoriza la omul sanatos, care face
antrenament fizic in conditii asemanatoare sportului de performanta,
obtinerea mai precoce a bradicardiei si hipotensiunii de antrenament. Acest
efect cardio-vascular se mai completeaza si prin actiunea cardiotonica pe care
o are un polipeptid -denumit chiar "cardiopep" - continut in veninul de albine.
Si in domeniul patologiei umane, prin aceste efecte cardiovasculare
imunizarea prin venin de albine actioneaza in sens terapeutic
inhipertensiunea arteriala (mai ales in stadiul neurogen, unde disfunctia
nervoasa este mecanismul principal), in arteriopatiile obliterante, precum si
pentru combaterea tulburarilor circulatorii din afectiunile reumatice.
In legatura cu efectele circulatorii ale imunizarii cu venin de albine, utila
pentru arteritele obliterante este si actiunea complexa a veninului de
diminuare a tendintei excesive de a se forma cheaguri de sange (trombusuri); la animal si la om veninul de albine intarzie formarea tromboplastinei
tisulare si plasmatice, activand si fibrinoliza.
Un alt efect al obisnuirii organismului uman cu veninul de albine este
cresterea globala, durabila, a functionarii glandelor suprarenale, interesand
mai ales secretia hormonilor corticali. Acest efect a fost multilateral studiat, la
om si la animal, prin cercetari franceze, germane, sovietice si americane.
Cresterea durabila a activitatii suprarenalei nu se face prin actiune directa a
veninului asupra glandei suprarenale, ci prin excitarea glandei hipofize, mai
ales prin actiunea veninului asupra centrilor nervosi care-o comanda pe
aceasta din urma. Adica, lot asa cum actioneaza de exemplu si antrenamentul
sportiv. O atare stimulare a glandelor suprarenale, asemanatoare
mecanismelor naturale, accentueaza la omul sanatos efectele de importanta
fundamentala ale hormonilor suprarenali in sustinerea efortului fizic sau cele
anabolice in timpul refacerii. in situatii terapeutice se adauga si efectul
antiinflamator al acestor hormoni (naturali sau sintetici inruditi). in cazul
imunizarii prin venin, aceste efecte se realizeaza fara riscul de blocare a
propriilor glande suprarenale (efect ce se poate manifesta la introducerea din
afara a unor substante hormonale sintetice).
Efectele descrise, ale imunizarii la venin de albine, adica efectul functional
nervos vegetativ si efectul pe glanda suprarenala, sunt doua dintre efectele
generale ale acestei imunizari. Dar, la repetarea inocularii de venin pe
aceeasi suprafata de tegument (dupa repetarea la interval de timp adecvate
a circa 30-40 intepaturi) se produce si o "imunizare locala", cu reducerea
pronuntata atat a inflamatiei locale, cat si a senzatiei dureroase (apicultorii
imunizati astfel la maini nu si le mai feresc de intepaturi!). in experiente pe
animale s-a pus in evidenta ca efectul acut inflamator al veninului de albine
tine mai ales de blocarea de catre acesta a respiratiei celulare (efect cu
consecinte anaerobe, cu acumulare consecutiva de substante acide), prin

complexul de dehidrogenaze continut in venin; s-a precizat chiar ca acest

efect este mai puternic decat al veninului de sarpe cobra (bineinteles la
cantitati echivalente de venin). De aceea, imunizarea locala la veninul de
albine s-ar putea explica in parte prin cresterea tolerantei tesuturilor la starile
anaerobe. Credem ca merita a se studia si acest aspect in legatura cu
posibilitatea utilizarii veninului la oameni sanatosi (inclusiv la sportivi), pentru
favorizarea adaptarilor la efortul fizic, dar si pentru utilizarea terapeutica a
veninului de albine.
Se impune, prin urmare, acceptul ca VA interfera - prin cele mentionate pana
in prezent - intr-o modalitate sistemica la nivelul instantelor integratoare ale
organismului, respectiv cele neuro-endocrino-meolice si cel imunitar, inclusiv
prin modele sau algoritmuri corelaticomplexe.
De reamintit in acest context ca apicultorii bine imunizati, spontan, cu VA au
in sange proportii mari de imunoglobuline cu functii deanticorpi (IgG). Cum
aceasta activare a functiei imunitare este sistemica si durabila, creeaza
premiza unei activari posibile si la oamenii sanatosi (exceptand, evident,
persoanele alergice) imunizati deliberat cu VA, mai ales prin venin nativ
(intepatura de albine). La inceputul imunizarii se preconizeaza (Partheniu)
aplicarea peste punctele de anestezie intrader-mica, dupa tehnica expusa
anterior.

http://www.esanatos.com/naturist/apiterapie/veninul-de-albina/terapia-cu-venin-de-albine-ca33872.php#