You are on page 1of 15

DEPARTAMENTUL ŞCOALA DE SABAT

MISIONARE

Diviziunea Trans-Europeană

Trimestrul 1 / 2017

Vești misionare

Trimestrul 1, 2017

Diviziunea Trans-Europeană

Traducere: Loredana Sîrbu

editura viaţă şi sănătate

Pantelimon, 201 6 3 ianuarie

Un cadou în pădure (1)

Polonia s-a format ca naţiune în secolul al X-lea. În secolul următor, două ţări
învecinate cu ea au devenit puternice: Regatul Prusiei (Germania modernă) şi
Imperiul Rus. Mai târziu, în anul 1795, aceste două state au împărţit-o între ele şi au
eliminat-o de pe harta lumii. Abia după Primul Război Mondial a reuşit să-şi recapete
independenţa.
În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Polonia a fost invadată de
Germania nazistă şi de Uniunea Sovietică şi aproximativ 6 milioane de polonezi
(dintre care jumătate evrei) şi-au pierdut viaţa în timpul conflictului. La încheierea
războiului, la conducerea ţării s-a instalat un regim comunist, Polonia fiind inclusă
astfel între statele de dincoace de cortina de fier sovietică. În 1989, alegerile libere
au permis instalarea unui nou guvern, eveniment care a declanşat căderea
comunismului în Europa.
Cea mai mare parte a suprafeţei ţării este alcătuită din terenuri agricole şi
forestiere. Pădurea adăposteşte numeroase animale, cum ar fi bizonul, ursul brun,
lupul cenuşiu şi elanul. Circa 25% dintre păsările migratoare din Europa poposesc
vara în regiunile umede.
Primul rege polonez, Mieszko I, a devenit creştin în anul 966 şi a întemeiat Polonia
ca stat creştin suveran. Biserica Romano- catolică rămâne o forţă în această ţară.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Germania şi Uniunea Sovietică au
scos Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea în afara legii. Au fost confiscate toate
proprietăţile bisericii şi unii membri au fost deportaţi în Siberia. După război, Biserica
Adventistă s-a restabilit şi a început să se dezvolte iar.
În 1990, Ryszard Jankowski [se citeşte ri-şard, cu accent pe a doua silabă, iancov-schi], directorul Departamentului Tineret al Uniunii Poloneze, a avut un vis:
înfiinţarea unui centru de tineret unde tinerii să poată primi instruire pentru slujire.
Dar biserica nu deţinea niciun teren, nu dispunea de fonduri şi nici nu ştia de unde ar
putea să facă rost. Cu toate acestea, Ryszard a înţeles că visul era de la Dumnezeu şi
a început căutările.
„Ne-am dorit un loc unde tinerii să poată petrece timp în natură şi să-L poată
cunoaşte pe Dumnezeu, un loc unde să-L poată vedea pe Creator şi să înveţe să-L
iubească", ne spune el.
Alte criterii obligatorii erau conectarea la reţeaua electrică şi la o sursă de apă
potabilă, localizarea pe malul unui lac şi existenţa mai multor clădiri.
într-o zi, Ryszard a găsit un loc, numit Zatonie, un complex aflat în proprietatea
guvernului, situat pe malul unui lac din vestul ţării. Clădirile erau degradate, dar
puteau fi întrebuinţate.
„Eu am crezut că Dumnezeu dorea să avem centrul Zatonie! " ne spune el.
Preţul cerut era de 200 000 de dolari, iar Uniunea nu deţinea banii aceştia.
„într-o zi, în timp ce discutam cu membrii comitetului despre posibilităţile pe care
le aveam, a sunat telefonul. O persoană din Danemarca ne-a oferit mobilier gratuit,
ba chiar transport gratuit! "
Din momentul acela, Ryszard a fost convins că Dumnezeu avea să aibă grijă de
toate celelalte lucruri necesare.

(Va urma. )14 ianuarie

Un cadou în pădure (2)

Uniunea Poloneză a luat hotărârea de a închiria centrul şi, la scurt timp după
aceea, a sosit şi TIR-ul din Danemarca, încărcat cu paturi supraetajate, dulapuri şi
ustensile de bucătărie! Membrii comitetului au mers înainte prin credinţă şi au
început să organizeze diverse acţiuni la Centrul Zatonie.
Ryszard a intrat în audienţă la consiliul local şi a explicat că biserica utiliza centrul
în scopul instruirii copiilor şi tinerilor pentru a fi buni cetăţeni. Mai departe, a
prezentat un raport în care a detaliat activităţile derulate deja acolo pentru copiii
proveniţi din familiile de mineri şi din familiile afectate de o inundaţie care tocmai
avusese loc în zonă. A mai prezentat şi scopul taberelor de exploratori şi de tineri. La
final, a solicitat consiliului cedarea terenului către Biserica Adventistă de Ziua a
Şaptea. Un singur membru al consiliului a votat împotrivă şi restul pentru. Apoi,
adventiştii din Marea Britanie au acoperit suma pentru clădiri (care erau în
proprietate privată). În acest fel, Dumnezeu a spus «da"!
Pe lângă taberele de vară, centrul găzduieşte Congresul Anual al Tinerilor
Polonezi. Sute de tineri neadventişti participă la diversele programe susţinute acolo
şi mulţi dintre ei şi-au predat viaţa lui Isus.
Copiii sunt încurajaţi să vină în tabără împreună cu prietenii lor neadventişti, iar
unii dintre aceştia s-au hotărât să-L urmeze pe Isus. Evangheliştii cu literatură
participă la cursurile organizate acolo şi fac practică în satele învecinate.
Când a descoperit Centrul Zatonie, Ryszard a remarcat pe zidul unei clădiri un
graffitti care spunea aşa: „Dumnezeu nu există. " Doi ani mai târziu, i-a întrebat pe
tineri dacă ştiau vreo soluţie pentru îndepărtarea vopselei de graffitti. Un tânăr s-a
ridicat şi a mărturisit că el îi scrisese în 1989, înainte de a se converti, în timpul unei
tabere destinate tinerilor cu probleme. După tabără, s-a întors acasă şi unul dintre
prietenii lui, care între timp devenise adventist, l-a invitat la biserică. Cu timpul, şi-a
predat viaţa Domnului Hristos. Dumnezeu l-a scăpat de patima alcoolului şi a
fumatului şi l-a făcut un alt om. Propunerea lui era ca acel graffitti să fie acoperit cu
un strat proaspăt de vopsea şi s-a oferit să ajute.
În 2010, o parte din colecta din Sabatul Treisprezece a fost utilizată la renovarea
clădirilor din Centrul Zatonie. Trimestrul acesta, o parte din daruri va fi direcţionată
către Speranţa TV Polonia, pentru emisiunile în direct destinate copiilor şi tinerilor
polonezi. Vă mulţumim pentru sprijin!
Ryszard Jankowski, actualmente preşedintele Conferinţei de Vest din Polonia,
slujea ca director al Departamentului de Tineret în cadrul Uniunii Poloneze la
momentul când a avut loc această experienţă.

21 ianuarie

Creştinism practic
- Mai dă-mi nişte cuie! strigă un bărbat de pe acoperişul unei case bătrâneşti din
vestul Poloniei.
Un adolescent aleargă spre locul unde se aflau materialele de construcţii şi ia o
cutie cu cuie. Se urcă pe scara de lemn şi i-o înmânează unui bărbat cu părul alb de
pe acoperiş.
Vladislav, sau Vlad, cum îi place să i se spună, are pe inimă misiunea. Este pastor
pensionar, dar nu şi-a pierdut pasiunea de a câştiga oameni pentru Hristos. Pentru el
şi familia sa, regiunea situată în preajma Centrului de tineret Zatonie din Polonia este
câmpul lor misionar.

În general, localnicii suntsăraci, iar bătrânii, în special, locuiesc în case vechi.
Primăvara, Vlad merge la administratorii locali şi le cere o listă cu numele
persoanelor care au nevoie de reparaţii la casă. Apoi, în timpul întâlnirilor de tabără,
îi roagă pe participanţi să-i dea o mână de ajutor o zi sau două. Tinerii şi adulţii
muncesc cot la cot: fac curăţenie în case, repară acoperişurile şi instalaţiile sanitare
şi se ocupă de numeroase alte lucruri pentru a le face viaţa mai bună oamenilor din
acea zonă.
Pasiunea lui Vlad este înfiinţarea de biserici noi prin metoda creştinismului
practic. Chiar şi înainte de căderea comunismului, îi învăţa pe membrii bisericii cum
să lucreze cu oamenii pentru a le câştiga încrederea şi pentru a le vorbi despre
Dumnezeu.
„Ne dorim de multă vreme să înfiinţăm biserici noi în zone albe, ne spune el. Cu
ocazia congresului de anul acesta, şaizeci de persoane s-au oferit să ajute la
repararea a zece case. Unii sunt muncitori calificaţi, cum ar fi electricieni, instalatori.
Dar cei mai mulţi nu sunt specialişti, ci pur şi simplu vor să ajute. Intenţia noastră
este ca oamenii care locuiesc în vecinătatea centrului nostru să ştie că suntem
creştini săritori.
Membrii consiliului sătesc, ne explică Vlad, ne duc la localnicii care au nevoie de
reparaţii şi le spun: «Noi oferim materialele, iar adventiştii aceştia se oferă să facă
reparaţiile de care aveţi nevoie. » închipuiţi-vă cât de bucuroşi sunt aceşti oameni
când se gândesc că nu le va mai ploua prin acoperiş, că robinetul nu va mai picura
sau că nu vor mai trebui să calce pe o podea putrezită!
Când am venit pentru prima oară la Zatonie, continuă el, nimeni nu mai auzise de
adventişti. Acum însă, văzând că suntem dispuşi să-i ajutăm practic acolo unde au
nevoie, au început să aibă încredere în noi. În timp ce muncim în casele lor, îi invităm
- pe ei şi pe oficialităţile satului cu care colaborăm - să participe la programele
noastre. Iar ei răspund invitaţiei!
Speranţa mea este ca voluntarii care ne ajută în timpul taberei să aplice această
metodă în continuare în localităţile de unde provin, pentru ca biserica noastră să
crească şi să răsară comunităţi noi peste tot în Polonia!"

28 ianuarie

Cum L-am cunoscut pe Dumnezeu (1)
- Roza, ia uite ce am primit! îi spuse bunica în timp ce îi arătă un pliant frumos
colorat. Este o invitaţie la o serie de prelegeri biblice. Ar trebui să te duci. Poate că e
interesant!
Bunica ştia că Roza, care se pregătea să devină profesoară, era interesată de
religie. Era o membră activă în biserica părinţilor ei din Polonia şi era instructoare la
o grupă de tineri, deşi era cam de vârsta lor. Părinţii ei se mândreau cu ea şi cu
realizările ei.
Roza a luat pliantul şi s-a uitat la imaginile colorate. A citit apoi invitaţia şi s-a
decis să participe, curioasă să afle despre ce era vorba.
De fiecare dată, a intrat în sală pregătită să asculte. Ulterior, un tânăr de vârsta
ei, pe care l-a întâlnit acolo, a invitat-o la o tabără biblică pentru tineri sponsorizată
de Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea. Dorind să afle mai multe despre biserica
aceasta atât de bună cunoscătoare a Bibliei, ea a acceptat.
În primele momente, s-a simţit stingheră printre atâtea feţe necunoscute, dar
tânărul cu care se împrietenise a prezentat-o altor băieţi şi fete din localitatea ei
natală. Şi-a făcut mulţi prieteni şi a început să se bucure de atmosfera de tabără şi

de studiile biblice.
Când s-a întors acasă, a început să frecventeze biserica adventistă locală Sabat
de Sabat. Ştia că părinţii n-aveau să fie încântaţi de decizia ei şi nu le-a spus nimic
pentru început.
Apoi însă, entuziasmată de lucrurile pe care le descoperea, i-a povestit mamei ei
totul. A rugat-o să renunţe la fumat, pentru că aflase că era un obicei dăunător. Şi i-a
explicat că fiecare om poate avea o relaţie personală cu Isus:
- Nu e nevoie să ne mărturisim păcatele unui preot. Putem să I le mărturisim
direct lui Dumnezeu!
Vorbele acestea au descumpănit-o pe mamă.
- Nu înţeleg de ce vrei să mergi la biserica asta ciudată, i-a spus ea. Biserica
noastră este foarte bună!
-Dar adventiştii Îl iubesc cu adevărat pe Isus! i-a explicat Roza. Ei respectă Biblia.
Vreau să ştiu şi eu ce aşteaptă Dumnezeu de la mine!
- Dacă insişti să te faci adventistă, i-a spus mama ei oftând, să nu mai aştepţi să
te susţin în facultate! (Va urma. )

4 februarie

Cum L-am cunoscut pe Dumnezeu (2)
Roza a continuat să frecventeze acea biserică adventistă şi a căpătat convingerea
că ajunsese în locul unde Dumnezeu dorea să fie. După câteva luni, a cerut să fie
botezată.
Când au auzit că s-a botezat, părinţii ei s-au supărat foarte tare. Tatăl ei a lovit-o
pentru prima oară în viaţă. Iar mama i-a cerut să plece din casa lor.
Roza şi-a luat câteva haine şi manualele şi a plecat. A locuit la o familie
adventistă din apropiere. Două săptămâni mai târziu, mama ei i-a trimis vorbă printro mătuşă că o primea înapoi.
l-au dat voie să doarmă în camera ei, dar au refuzat s-o mai susţină financiar.
Roza a achitat taxele şcolare din bursă, iar alimentele şi celelalte lucruri strict
necesare şi le-a procurat din banii câştigaţi ca intendentă la biserică. Îşi petrecea
toată ziua la cursuri şi la bibliotecă şi venea acasă doar noaptea. A reuşit astfel să se
întreţină singură până la absolvirea facultăţii.
Mama ei o întreba:
- Cum ai să-ţi găseşti tu un soţ?
Roza ştia că îngrijorarea mamei ei era oarecum întemeiată, pentru că în Polonia
nu erau mulţi adventişti. Cu toate acestea, a avut încredere că Dumnezeu avea să-i
poarte de grijă aşa cum a promis.
În perioada de dinaintea botezului, l-a cunoscut pe Krystov, un tânăr din alt oraş
care participa la cursul de pregătire pentru botez. Au început să corespondeze şi apoi
s-au întâlnit. În final, s-au căsătorit.
Krystov a devenit pastor, iar Roza şi-a început cariera de profesoară. Părinţii i-au
văzut fericiţi în religia lor şi în activitatea lor profesională şi s-au împăcat cu ei.
Acum, Roza speră ca şi ei să descopere bucuria adusă de cunoaşterea lui Isus!
Roza l-a cunoscut pe Mântuitorul prin intermediul bunicii ei, al unui pliant şi al
unei tabere de tineri şi Îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru modul în care a lucrat.
Trimestrul acesta, îi puteţi ajuta prin darurile voastre şi pe alţi tineri polonezi să-L
cunoască pe Isus. O parte din colecta din Sabatul Treisprezece va sponsoriza
emisiunile în direct pentru copii şi tineri realizate de Speranţa TV Polonia. Vă
mulţumim pentru sprijinul oferit cu ocazia colectei din Sabatul Treisprezece. Ştiaţi că

nu este nevoie să aşteptaţi până atunci pentru a aduce acest dar special? Puteţi
dona online pe pagina noastră de Internet: intraţi pe giving. adventistmission. org,
daţi click pe „Make a Gift" în partea stângă a ecranului şi alegeţi „13th Sabbath
Offering" în câmpul din josul paginii. Vă mulţumim!

11 februarie

„Doamne, ajută-mă să Te găsesc! " (1)
Hannele a desfăcut scrisoarea de la vara ei şi a început s-o citească. „Mi-am
predat viaţa lui Isus", o anunţa ea printre altele. Cum adică şi-a predat viaţa lui Isus?
s-a întrebat Hannele. Ea mergea din când în când la Şcoala duminicală, dar nu mai
întâlnise expresia aceasta.
Ideea aceasta o atrăgea şi îşi dorea să aibă şi ea această experienţă, dar nu ştia
cum. A vizitat mai multe biserici, a participat la activităţile tinerilor, dar n-a găsit
nicăieri ce i-a descris verişoara ei în scrisoare. A cumpărat o Biblie, a citit-o din
scoarţă în scoarţă, a făcut tot ce credea că trebuie să facă un creştin, şi tot nu şi-a
putut astâmpăra foamea spirituală.
După absolvirea facultăţii, s-a mutat în Helsinki, capitala Finlandei. L-a cunoscut
pe cel care avea să-i devină soţ şi l-a invitat să meargă cu ea la biserică, în speranţa
că el Îl va găsi pe Dumnezeu şi că avea să-i arate şi ei cum să-L găsească. Dar nu s a
întâmplat nimic din toate acestea.
Au apărut apoi copiii şi viaţa lor a devenit foarte aglomerată. Hannele avea tot
ce-şi putea dori, mai puţin pe Dumnezeu. A continuat să-L caute şi să se roage:
„Doamne, nu ştiu unde să Te găsesc. Găseşte-mă Tu, Te rog!"
Când s-a făcut mare, fiica ei şi-a dorit să studieze în Australia timp de un an.
Hannele s-a rugat pentru ea ca să găsească o gazdă bună şi rugăciunea i-a fost
ascultată.
„Sunt nişte oameni minunaţi!" povesteşte ea. „Greg, tatăl, ne-a ajutat cu o
aplicaţie pe computer pentru a putea comunica una cu cealaltă. În timpul
conversaţiei noastre, i-am povestit lui Greg despre căutarea mea după Dumnezeu. El
mi-a mărturisit că se îndepărtase de biserica în care crescuse, dar mi-a sugerat să
citesc cartea lui favorită, Viaţa lui lisus. Am găsit cartea pe Internet, am citit-o şi
viaţa mea n-a mai fost aceeaşi! Apoi am luat-o de la capăt şi am comparat-o cu
Biblia. În sfârşit, am găsit răspuns la întrebările mele şi L-am găsit pe Dumnezeu! "
Tatăl lui Greg lucrase ca misionar şi a ajutat-o pe Hannele să afle răspuns la
întrebările ei despre Dumnezeu. El i-a spus că era adventist de ziua a şaptea, o
religie necunoscută pentru ea. l-a explicat că adventiştii ţin sâmbăta, Sabatul biblic,
şi că aşteaptă revenirea lui Isus. Soţul ei a căutat informaţii despre biserica
adventistă pe internet şi Hannele a fost satisfăcută de ceea ce a aflat.
Greg i-a spus că putea viziona pe internet emisiunile unui post de televiziune
adventist. Ea a urmărit câteva şi a remarcat că viaţa ei se schimba mereu în bine.
(Va urma. )

18 februarie

„Doamne, ajută-mă să te găsesc! " (2)
Greg i-a propus lui Hannele să viziteze o biserică adventistă. Ea a ezitat la
început, din cauza dezamăgirilor anterioare repetate, dar, în cele din urmă, a
acceptat. Nu a avut aşteptări prea mari, însă, din clipa în care a păşit în biserică a
fost copleşită de căldura cu care a fost primită. A participat cu uimire la dezbaterea
biblică pe grupe.
„Oamenii aceştia cunosc Biblia atât de bine! Mi-a plăcut şi predica", ne

povesteşte ea. „Sabatul următor am venit iar. "
Până a înţeles semnificaţia Sabatului, nu i-a fost la îndemână să meargă la
biserică sâmbăta. De asemenea, au mai fost şi alte aspecte ale credinţei adventiste
pe care nu le-a acceptat imediat, dar Greg a ajutat-o să găsească răspunsuri, iar ea a
continuat să vină la biserică.
„M-am îndrăgostit de Isus, la fel ca vara mea în urmă cu mulţi ani, ne povesteşte
Hannele. În vara aceea, am participat la o tabără de Biblie, unde am avut ocazia să o
studiez în profunzime cu alţi căutători de Dumnezeu şi am simţit că renasc spiritual.
Am petrecut pauzele pe marginea lacului, rugându-mă pentru soţul meu. "
Când s-a întors acasă, Hannele radia de fericire. Ca de fiecare dată, i-a vorbit
soţului ei despre dragostea pentru Dumnezeu şi s-a simţit îndemnată să-l îndemne
să ia o decizie. Nu-şi închipuia că aceea avea să fie ultima lor discuţie despre religie.
La două zile după aceea, soţul ei a decedat într-un accident de maşină.
„N-am putut să înţeleg atunci de ce mi l-a luat Dumnezeu imediat după ce mi-am
predat viaţa Lui", spune ea. „Acum însă văd lucrurile altfel: Domnul mi-a dat familia
bisericii ca să pot depăşi mai uşor acele momente grele. Am memorat texte biblice
care mi-au adus pace în suflet, iar Duhul Sfânt a fost Mângâietorul meu. "
Hannele lucrează acum pentru Şcoala de studii biblice prin corespondenţă şi îi
ajută pe alţi căutători să-L găsească pe Dumnezeu. A cunoscut un bărbat credincios
şi s-a căsătorit cu el.
- Dumnezeu ne-a implicat pe amândoi în lucrarea Sa, ne spune ea.
Cât despre Greg din Australia, s-a întors şi el la Dumnezeu. Mari şi minunate sunt
căile Domnului!
În 2010, o parte din colecta din Sabatul Treisprezece a ajutat la construirea unui
locaş de închinare mai spaţios pentru o comunitate adventistă care se închina într-o
şcoală din Nummela, Finlanda. Vă mulţumim pentru generozitatea cu care îi ajutaţi
pe fraţii şi surorile noastre din întreaga lume!
Pentru alte experienţe din Diviziunea Trans-Europeană, vizitaţi pagina www.
adventistmission. org/mission-quarterlies sau descărcaţi aplicaţia Adventist Mission.

25 februarie

O casă spirituală
Leila s-a trezit din somn abătută. Era Sabat şi îi era dor de casă. S-a gândit la
mama şi la fratele ei care, cu siguranţă, aveau să meargă la biserică.
În Kenya, aproape toată lumea se ducea la biserică. În Danemarca însă, unde se
afla de două luni, numai câţiva mergeau la bisericile frumoase din oraş. Chiar ea
fusese atât de ocupată, încât nici nu apucase să caute o biserică.
Mătuşa ei o invitase să-şi caute de lucru în Copenhaga ca bonă. Leila a obţinut
viza şi şi-a găsit de lucru la o familie drăguţă, care o trata bine. A început să pună
bani deoparte pentru facultate. Însă nu găsise încă o biserică.
S-a ridicat din pat şi a deschis computerul. A căutat pe Internet o biserică
adventistă de ziua a şaptea în Copenhaga şi a găsit o comunitate adventistă
internaţională. A notat adresa, dar nu ştia cum să ajungă acolo. Fiindcă mătuşa ei nu
era adventistă, s-a gândit că era mai bine să se descurce singură. A găsit o hartă şi a
decis să ia autobuzul.
Când a ajuns la adresa respectivă, sala era goală, spre marea ei dezamăgire. A
găsit totuşi un afiş care anunţa organizarea unei ieşiri în natură cu toţi membrii, la un
anumit centru din afara oraşului.
S-a rătăcit de mai multe ori, dar, în cele din urmă, a găsit centrul. Când a intrat în

sală, predica tocmai se încheia, dar nu mai conta, fiindcă îi găsise pe fraţii ei de
credinţă!
A cunoscut-o acolo pe Rose din Uganda. Ea a invitat-o la masa ei şi i-a făcut
cunoştinţă cu alţi membri. A cunoscut credincioşi din toată lumea-din Islanda, din
Filipine, din Tanzania, din America şi, desigur, din Danemarca. A fost primită cu multă
căldură şi a fost invitată să mai vină şi Sabatul următor, iar ea s-a hotărât să nu mai
rateze închinarea şi părtăşia din niciun Sabat!
Leila este fericită că a găsit o casă spirituală în Danemarca. Acolo se simte iubită
şi hrănită spiritual şi are grijă să-i întâmpine pe cei nou-veniţi cu aceeaşi căldură cu
care a fost primită ea.

La Biserica Internaţională Adventistă din Copenhaga participă membri adventişti din
cel puţin şaisprezece ţări, într-o atmosferă de părtăşie şi unitate. O parte din colecta
strânsă în Sabatul Treisprezece din 2010 a ajutat la acoperirea unei sume pentru un
nou locaş de închinare pentru această biserică internaţională. Vă mulţumim! 4
martie

Anunţul din ziar (1)

Kim frunzărea ziarul, trecând cu privirea peste titlurile şi articolele care îi
atrăgeau atenţia. La un moment dat, i-au căzut ochii pe un mic anunţ din josul unei
pagini. L-a citit mecanic o dată, apoi s-a oprit şi l-a citit iar. A întors pagina şi a citit
mai departe, dar gândurile i se întorceau la anunţul acela. Era vorba de o invitaţie la
un studiu biblic, organizat în fiecare marţi seara.
A dat înapoi paginile, atras irezistibil de anunţul acela. L-a recitit cu simţământul
că răspunde unei nevoi şi unei vechi căutări a lui.
Interesul său pentru lucrurile spirituale nu era deloc nou. Ca majoritatea
danezilor, părinţii lui nu erau oameni religioşi, iar Kim nu credea neapărat în
Dumnezeu, dar crezuse dintotdeauna în bine. Se simţea prins la mijloc în conflictul
dintre bine şi rău. Era convins că alcoolul, drogurile şi violenţa erau rele şi se gândea
că, dacă răul există, atunci trebuie să existe şi binele.
Încearcă să fie un om bun, dar nu reuşea întotdeauna. Adopta orice lucru bun pe
care îl descoperea, fără să-şi dea seama că binele pe care îl căuta era de fapt o
Fiinţă, era Dumnezeu.
În căutarea aceasta, Kim a adoptat un stil de viaţă sănătos şi a devenit
vegetarian. Le-a vorbit şi părinţilor săi despre ce a aflat, dar a căutat să nu-i
copleşească cu prea multe informaţii. Cu trecerea timpului, părinţii şi-au dat seama
că stilul său de viaţă era înţelept.
În timp ce citea cărţi de sănătate, a ajuns să cunoască mişcarea New Age.
Mişcarea aceasta nu-L neagă pe Dumnezeu, ci susţine că Dumnezeu există în fiecare
persoană ca o forţă a binelui.
În urma unor probleme personale, Kim a realizat că mişcarea New Age nu deţine
toate răspunsurile. Simţea că trebuia să mai fie ceva ce el încă nu descoperise. A
început să conteste existenţa lui Dumnezeu. Exista El cu adevărat? Îi păsa lui de
oameni? Îi iubea El pe oameni şi îi ajuta când treceau prin necazuri? Dacă da, atunci
dorea mult să-L cunoască!
(Va urma. )

11 martie

Anunţul din ziar (2)
Kim a cunoscut câţiva creştini care l-au dus la biserica lor. A participat la serviciile
divine şi i-a plăcut muzica, dar, cu timpul, a înţeles că se punea un accent mai mare
pe experienţă şi pe sentimente decât pe raţiune şi pe logică. El îşi dorea ceva mai
mult, ceva care să-l satisfacă şi intelectual în aceeaşi măsură ca spiritual. Ajunsese
să se întrebe dacă avea să găsească vreodată acest ceva pe care îl căuta de-atâta
timp.
Apoi a descoperit anunţul din ziar. A luat imediat hotărârea să participe la
întâlnirea pentru studiul Bibliei. Poate că avea să găsească în sfârşit ce căuta!
Ideile prezentate în cadrul întâlnirilor l-au luat prin surprindere. Nu ştiuse că
dragostea lui Dumnezeu este atât de adâncă şi nu auzise despre planul Său pentru
salvarea oamenilor. A continuat să participe şi a aşezat la temelia vieţii sale noile
adevăruri descoperite. A abandonat filosofiile întortocheate care îi distorsionaseră
imaginea despre Dumnezeu. Şi a înţeles că Dumnezeu nu numai că era logic, ci era

Însuşi Autorul logicii desăvârşite. Pe măsură ce studia aceste mari adevăruri, creştea
spiritual.
În acest timp, le împărtăşea şi părinţilor săi câte puţin din ce afla. Simţea că ei îl
ascultau din respect, dar, de fapt, nu erau interesaţi. Însă el spera din toată inima că
ei vor accepta credinţa lui în Dumnezeu la fel cum acceptaseră principiile lui de viaţă
sănătoasă.
La opt luni după ce a citit anunţul din ziar, Kim s-a botezat în Hristos şi s-a
alăturat Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea. El învaţă în prezent cum să le
vorbească altora despre credinţa lui şi cum să găsească răspuns în Biblie la
întrebările pe care le are. Îi place să discute cu alţii despre adevărurile care au ajuns
să-i fie dragi şi vrea să-i ajute şi pe alţii să-L descopere pe Dumnezeu. Săptămânal,
găzduieşte o grupă de studiu biblic şi o masă la care participă zece, douăsprezece
persoane.
Biserica din Danemarca este mică şi puţini oameni sunt interesaţi de religie. Kim
are dorinţa de a contribui la creşterea bisericii. El le vorbeşte în continuare părinţilor
lui despre convingerile pe care le are, cu speranţa că şi ei vor dori să-L cunoască pe
Isus.
Danemarca este o ţară mică, alcătuită dintr-o peninsulă şi din circa 500 de insule.
Ea este situată la sud de Norvegia şi Suedia. Este o ţară bogată şi modernă, însă
danezii, asemenea majorităţii europenilor, şi-au pierdut simţământul nevoii de
Dumnezeu.

Trimestrul acesta, o parte din darurile care se vor strânge la colecta din Sabatul
Treisprezece va ajuta la construirea unui centru internaţional de tineret la Oslo, în
Norvegia. Pentru mai multe detalii, vizitaţi pagina www. adventistmission.
org/mission- quarterlies.18 martie

O viaţă frumoasă (1)

Nota redactorului: Experienţa următoare are doua părţi şi îi aparţine lui Kim
Laovin din Stockholm (Suedia), care ne povesteşte cum s-a transformat viaţa ei
nefericită într-o viaţă frumoasă datorită lui Dumnezeu.
Vreme de douăzeci şi cinci de ani, adică mai bine de jumătate din viaţă, primul
lucru pe care l-am făcut în fiecare dimineaţă a fost să-mi injectez heroină. Simţeam
că nu putea face faţă unei zile fără heroină. Dar, într-o dimineaţă de iulie, m-am
trezit cu convingerea că am încheiat definitiv acest capitol din viaţa mea. Ştiam că o
să mă simt rău dacă nu aveam să mă mai droghez, dar eram hotărâtă să renunţ
total.
Drogurile nu erau doar viaţa mea, erau şi sursa mea de venit. Aveam o casă mare
şi frumoasă, o maşină bună şi o mulţime de haine frumoase. Însă, în momentul în
care am renunţat la droguri, toate acestea au început să mi se pară murdare şi
respingătoare. Fiindcă erau cumpărate cu banii câştigaţi din droguri. Am scăpat
repede de ele, vânzându-le sau oferindu-le gratuit. Am pus puţinul rămas într-o
valiză şi m-am mutat în alt oraş.
Am trecut prin toate simptomele sevrajului, dar m-am încăpăţânat să nu mă
întorc la droguri. Ştiam că starea mea avea să se amelioreze după perioada critică.
Cu toate acestea, săptămânile treceau şi eu tot mă simţeam foarte slăbită şi obosită.
Aveam dureri în piept şi nu puteam să merg pe jos mal mult de câţiva metri.
M-am dus la un medic, iar el mi-a spus următoarele, după ce m-a consultat:
- Suferi de o boală cardiacă gravă. Inima ta este mărită şi lucrează din greu, dar
depune numai jumătate din efortul normal. Durerea pe care o simţi este angina
pectorală. Ea apare pentru că inima nu primeşte suficient oxigen.
Am înţeles că simptomele acestea fuseseră mascate ani de zile de consumul de
droguri.
Medicul mi-a prescris nişte medicamente şi mi-a spus că pot pleca acasă.
Adevărul era însă că nu aveam o casă. Locuiam la o prietenă şi eram conştientă nu
puteam rămâne la ea la nesfârşit. Eram bolnavă, singură şi fără adăpost. Am început
să sun la rude. Toţi s-au bucurat să-mi audă vocea şi să afle că nu mai foloseam
droguri, dar au invocat diverse motive pentru care nu mă puteau primi în casa lor. În
cele din urmă, un unchi a acceptat să vin la el. Unchiul şi mătuşa m-au tratat cu
bunătate şi m-au dus să mă vadă un medic.
- Ai luat medicamentele care ţi-au fost prescrise? m-a întrebat doctorul.
- Nu le-am luat, am recunoscut eu. Am renunţat la droguri de puţin timp şi nu
vreau să depind de medicamente.
- Îţi înţeleg îngrijorarea, mi-a răspuns doctorul. Însă medicamentele acestea îţi
fac bine. Ele te ajută şi nu dau dependenţă. Spune-mi: Există vreun lucru pe care îţi
place mult să-l faci?
M-am gândit câteva secunde şi am răspuns:
- Cred că da. Odată am fost în excursie cu unchiul meu în nordul Suediei. Am
mers pe jos mai bine de 150 de kilometri. A fost grozav!
Medicul mi-a promis că, dacă voi lua medicamentele, voi reuşi într-o zi să parcurg

din nou această distanţă. M-am întors acasă dornică să încerc. După trei luni,
reuşeam deja să scot câinele unchiului la plimbare, în pădure, fără nicio problemă.
(Va urma. )
13 martie

O viaţă frumoasă (2)

într-o zi, în timp ce făceam o plimbare, am descoperit pe malul lacului o căsuţă cu
două camere. Am cerut informaţii şi am aflat că nu avea curent electric şi nici apă
curentă şi că o puteam închiria pe o sumă mai mică decât cheltuiam într-o zi în
vremea când mă drogăm. M-am mutat şi mi-am făcut rost de cele necesare. Fără sămi explic de ce, viaţa aceasta modestă mă atrăgea şi îmi oferea confort sufletesc.
La următoarea consultaţie, medicul a fost încântat de progresele făcute. Mi-a
spus că se rugase pentru mine împreună cu soţia lui. Apoi, am aflat că era adventist
de ziua a şaptea. Am împrumutat o Biblie de la un prieten şi am început s-o citesc.
Dacă era adevărat că Dumnezeu mi-a dat putere să scap de droguri, atunci trebuia
neapărat să-L cunosc. Am deschis la Geneza şi am citit vreo sută de pagini, dar mam poticnit în cartea Numeri şi m-am dat bătută.
Medicul mi-a vorbit despre un centru de sănătate adventist şi mi-a recomandat să
merg acolo ca să-mi recapăt forţa şi vigoarea. M-am îndrăgostit de locul acela şi de
oamenii de acolo. Mulţi pacienţi erau adventişti şi mi-au vorbit despre ce însemna
Isus pentru ei. Mărturia lor mi-a reaprins în suflet dorinţa de a-L cunoaşte pe
Dumnezeu.
Nu intrasem într-o biserică decât extrem de rar, poate la o nuntă sau la o
înmormântare. Cu toate acestea, am început să merg la capela adventistă din cadrul
centrului de sănătate. Studiul biblic a lăsat o impresie adâncă asupra mea. Mi-am
dorit să am ce aveau oamenii aceia - mi-am dorit să fiu şi eu creştină. Dar pentru a f
creştină, credeam că trebuia să fac ceva mai înainte.
În perioada cât am stat la centrul de sănătate, am avut mult timp să mă gândesc
cum să-mi îndrept viaţa. Săvârşisem câteva infracţiuni în viaţa mea de dinainte şi
conştiinţa îmi era împovărată. M-am dus la poliţie şi am declarat că am condus
maşina în timp ce un prieten a comis un jaf şi a ucis un om, făcându-mă complice la
crimă.
Am fost arestată şi condamnată la cinci ani de închisoare. Prietenul meu a fost
condamnat la închisoare pe viaţă. Deţinutele s-au purtat urât cu mine când au aflat
că prietenul meu a fost închis din cauza declaraţiei mele. Dar, în cele din urmă, m-au
acceptat.
În închisoare, am solicitat vizita unui pastor adventist. Pastorul a venit des şi m-a
ajutat să studiez Biblia. În acea perioadă, L-am primit pe Isus ca Mântuitor. Am
început să primesc vizite din partea membrilor bisericii şi, în scurt timp, am avut
parte de cele mai multe scrisori şi de cei mai mulţi vizitatori, mulţumită spiritului de
familie al membrilor adventişti. Când a fost posibil, am încercat să transmit mai
departe, la celelalte deţinute, dragostea pe care ei mi-au arătat-o.
Unele deţinute nu erau din Suedia şi nu avea cine să le viziteze. Când au aflat
despre situaţia lor, adventiştii le-au vizitat, au avut grijă de tot ce aveau nevoie ca
primă urgenţă şi au păstrat legătura cu ele după ieşirea lor din penitenciar. Unele
dintre ele puneau următoarea întrebare:
- Ce fel de biserică sunteţi voi, de vă pasă de oameni atât de mult?
M-am bucurat că prietenii mei adventişti au avut grijă de aceste femei. Unele
dintre ele s-au înscris la cursul de studiu biblic prin corespondenţă, iar altele au

participat la grupa mea de rugăciune. Acum s-au eliberat şi mă rog pentru ele ca săL caute pe Dumnezeu.
M am dus la spital pentru o nouă consultaţie. Doamna doctor a repetat analiza de
trei ori şi a solicitat sfatul unui alt medic. Acesta a repetat testul şi m-a întrebat cum
mă cheamă.
- Am vrut să ne asigurăm că nu sunteţi altă pacientă, fiindcă inima
dumneavoastră are acum mărimea normală şi funcţionează perfect. Nu mai văd să
aibă vreo problemă. Angina pectorală a dispărut complet!

După eliberarea din penitenciar, Dumnezeu mi-a oferit un loc de muncă şi o locuinţă.
Când privesc în urmă, îmi sau seama că Dumnezeu m-a salvat de mine însămi, m-a
scăpat de moarte şi mi-a făcut viaţa foarte frumoasă!ISSN 2457-9114 CG 52 886
editura viaţă şi sănătate