You are on page 1of 2

EUGEN LOVINESCU SI DIRECTIA MODERNISTA

In sens general, modernismul cuprinde un ansamblu de tendinţe înnoitoare ale culturii.
Denumirea generic integrează simbolismul, mișcările avangardiste, expresionismul. In sens
restrâns, desemnează mișcarea literară apărută la sfârșitul secolului al XIX-lea, prin care arta
devine expresia rafinamentului formal și ideatic. Modernismul se opune vehement
tradiţionalismului, promovând noutatea absolută a creaţîei.
Ȋn cultura română, Eugen Lovinescu are marele merit de a adapta trăsăturile
modernismului universal la particularităţile culturale românești. El este o personalitate marcantă
a literaturii romăne, remarcându-se ca istoric și critic literar, estetician și prozator. Domină viaţa
artistic de la inceputul seculului al XX-lea, fundamentând o nouă și valoroasă perioadă literară,
cea interbelică. Dintre scrierile sale mai importante amintim: ,, Istoria civilizaţiei române
moderne’’, ,, Istoria literaturii române contemporane’’, ,, Critice’’, ,, Pași pe nisip’’.
Ȋn 1919, Lovinescu înfiinţează una din cele mai ample grupări literare, concentrată în
jurul cenaclului și revistei,, Sburătorul’’. Sediul grupării – locuinţa criticului din strada
Câmpineanu – este locul unde se afirmă, în cadrul ședinţelor duminicale, cei mai de seamă
scriitori ai perioadei interbelice. Cenaclul își desfăsoară activitatea intre anii 1919 și 1947, iar
revista apare, la București, între 1919-1922 și 1926-1927.
George Călinescu afirmă despre Lovinescu faptul că el ,, rămâne cel mai mare critic, dacă
nu unicul, pe care, până în prezent, l-a avut literatura română’’; dezideratele sale estetice au
deschis drumul înnoirii literare. Ideologia estetică lovinesciană se bazează pe trei concepte
fundamentale: teoria sincronismului, teoria mutaţiilor valorilor estetice, legea imitaţîei.
Criticul pornește de la ideea că imitaţia stă la baza progesului social; la fel cum copilul
învaţă imitând părinţii sau pe cei apropiaţi în primii ani de viaţa, o societate mai puţin dezvoltată
învaţă imitându-le pe cele dezvoltate. Lovinescu promovează credinţa într-un ,,spirit al
veacului’’. Acesta determină o evaluare unitară a civilizaţiilor europene, care trebuie să se afle în
sincronism. Abaterile de la sincronism, decalajele intre civilizaţii se estompează pentru că
civilizaţiile mai puţin dezvoltate adoptă, imitând, formele civilizaţiei superioare, creând pentru
formele noi un fond propriu, autohton. Criticul acceptă formele fără fond combătute de Titu
Maiorescu tocmai în vederea progresului social. Acest ,, spirit al veacului’’ care omogenizează
civilizaţiile își schimbă fundamentul, ajungându-se astfel la mutaţia valorilor estetice.
Ȋn ceea ce priveșţe literatura română, ea trebuie să fie în pas cu evoluţia artistic europeană
și de aceea criticul formulează câteva principii estetice de bază pentru scriitorii români. Ȋn ceea
ce privește proza, promovează trecerea de la o literatură de inspiraţie rurală spre mediul urban,
unde personajul este mai complex și are o bogată activitate a conștiinţei. Scrierile epice trebuie
să fie obiective, eliminând aspectele lirice. Se afirmă necesitatea dezvoltării romanului analitic.

sunt mai reprezentativi decât poeţii Nichifor Crainic sau Vasile Voiculescu.. care se afirmă prin biserica ortodoxă. în totalitate. cum ar fi Liviu Rebreanu și Hortensia Papadat-Bengescu. înţeles în spirit lovinescian. scriitorii tradiţionaliști au scris texte în special pe baza ideilor religioase sau de mitizare a trecutului naţional. astfel. Vasile Voiculescu. nu este reprezentat doar de biserica ortodoxă. Aceasta este o falsă ecuaţie. Totodată îi încurajează și pe cei care debutasera deja. Pentru a ilustra aceste idei ale lui Nichifor Crainic. înlăturarea aspectelor epice în poezie. Vladimir Streinu). unde poeţi precum Arghezi sau Ion Barbu. chiar dacă. dacă acesta din urmă indica Occidentul și valorile sale drept reprezentative pentru cultura română. . lansând nume noi ( Ion Barbu. Tradiţionalismul ( gândirismul) se definește în opoziţie cu modernismul lovinescian.Genul liric se fundamentează pe următoarele deziderate principale: ancorarea liricului în subiectiv. demne de a fi imitate. inovaţia ideatică și formală. G. dar și pentru a se diferenţia de valorile moderniste. tradiţionaliștii ( Nichifor Crainic. de fapt. Camil Petrescu. a fost în cele din urmă tranșată în favoarea modernismului. dar obţine și colaborarea unor scriitori consacraţi ( Ion Minulescu). iniţial. întrucât poporul român . ideile lui Lovinescu asigură profilul actual al literaturii române. cel puţin din perioada interbelică. Disputa dintre tradiţionalism și modernism. perspectiva tradiţională părea mai convingătoare. Călinescu. Ion Pillat) afirmă originalitatea exclusivă a spiritului românesc. pentru a da numai două exemple. Gruparea condusă de Eugen Lovinescu își propane promovarea tinerilor scriitori.