You are on page 1of 8

Cap. 13. Repartiţia şi formarea veniturilor.

Profitul
13.1. Piaţa factorilor de producţie şi recompensarea
acestora. Cererea de factori.
Flxurile economice reflectă şi redistribuirea veniturilor în
societate, aceasta făcându-se deoarece agenţii economici trebuie să fie
recompensaţi pentru participarea lor la activitatea economică.
Corespunzător fiecărui tip de contribuţie la desfăşurarea activităţii
economice, aceştia primesc anumite tipuri de venituri. Veniturile
fundamentale sunt considerate a fi: salariul, profitul, dobânda şi
renta. Posesorii factorilor de producţie primesc venituri pentru faptul
că şi-au implicat factorii de care dispun în activitatea de producţie.
Combinarea factorilor se face ţinând seama de faptul că
întreprinderea urmăreşte, pe de o parte, utilizarea acelor factori de
producţie care au o productivitate marginală mai mare deoarece
astfel veniturile obţinute cresc într-o proporţie mai mare decât
cheltuieliele făcute pentru achiziţionarea factorilor de producţie. Pe
de altă parte, întreprinderea urmăreşte, pe de o parte, utilizarea
acelor factori de producţie care au preţurile cele mai reduse posibil,
evident fără ca aceasta să le afecteze calitatea, astfel încât cheltuielile
făcute să se reducă la minimul posibil.
Factorii de producţie sunt procuraţi de pe pieţele factorilor,
unde se confruntă cererea de factori de producţie, care vine din partea
întreprinderilor care urmează să îi utilizeze cu oferta de factori, care
vine din partea posesorilor de factori. Poseorii de factori urmăresc,
desigur, să obţină preţuri cât mai avantajoase pentru factorii pe care
îi vând. Pe piaţa factorilor de producţie, cererea se numeşte cerere
derivată deoarece ea rezultă din cererea de bunuri şi servicii şi este în
mod direct şi puternic corelată cu aceasta. Modificările cererii de
factori de producţie pot avea diverse cauze, cele mai des întâlnite fiind
modificarea cererii de bunuri şi servicii la a căror fabricare participă,
modificarea productivităţii factorilor sau a preţurilor acestora,
absolute sau relative, prin comparaţie cu preţurile altor factori care ar
putea fi factori substituibili pentru cei utilizaţi de întreprindere.
Deoarece punctul de optim se determină acolo unde venitul
marginal al produsului este egal cu costul marginal al factorului,
întreprinderile îşi pun problema până unde este eficient să
achiziţioneze în plus câte o unitate de factor de producţie. Deoarece
1

Egalitatea se realizează în două puncte. I. Creţoiu. profit (recompensa factorilor) Transfer de factori Firme Menaje (indivizi) Cerere de consum Împrumuturi şi investiţii Bănci Resurse Economii Credite Disponibilităţi Guvern Cheltuieli sociale Taxe şi impozite Contracte şi ajutoare Fig. întreprinderea obţine profit odată cu achiziţionarea şi implicarea în producţie a unei unităţi suplimentare de factor. dobândă.atât timp cât venitul marginal al produsului este mai mare decât costul marginal al factorului. 2011. Cornescu. iar întreprinderea alege punctul din dreapta deoarece până în acel punct poate obţine profit. Bucureşti. este rentabil să cumpere unităţi de factor în plus până în punctul în care se realizează egalitatea dintre venitul marginal şi costul marginal. nr. salarii. V. “Economie”. pag 271 2 . Bucur. Editura CH Beck. 18 – Distribuirea bogăţiei nete şi a veniturilor 1 1 G. Taxe şi impozite Rentă.

deci reprezintă ceea ce rămâne întreprinderii din câştigurile obţinute după ce şi-a acoperit cheltuielile.13. “Economie”. = P .”2 El este considerat venit al factorului de producţie capital tehnic şi. se poate calcula rata profitului. masa profitului pe total producţie se determină prin scăderea din totalul încasărilor unei firme a totalului costurilor realizate de aceasta: Profit = Q x P . Editura CH Beck. Aceasta are trei moduri diferite de calcul. Bucur. el nu are bază contractuală. evident. 2011.2. V. prin divizarea tuturor membrilor relaţiei anterioare la volumul producţiei Q: Profit/buc. Ca mod de calcul.CT Masa profitului se poate determina şi pe unitate de produs. Creţoiu. obţinânduse. prima formulă conduce la un rezultat care este întotdeauna mai mic decât 100% deoarece profitul este inclus în cifra de afaceri. de către cei ce iniţiază şi organizează o activitate economică. Cornescu. pag 289 3 . I.CTM Pentru a aprecia eficienţa activităţii economice. A doua şi a treia formulă nu trebuie să se încadreze în nici un interval de valori din punct de vedere 2 G. Conceptul de profit şi formele acestuia Profitul se poate defini ca fiind “câştigul realizat. rezultate diferite: Rata 1  Pr ofit  100 Cifra de afaceri Rata 2  Pr ofit  100 Costul total de productie Rata 3  Pr ofit  100 Capitalul utilizat Din punct de vedere matematic. spre deosebire de celelalte trei forme de venituri fundamentale. Bucureşti. în formă bănească. profitul este un venit rezidual.

nu numai capitalului tehnic şi pe care el decide să îi implice în activitatea de producţie proprie. de regulă aceasta asigurând şi poziţia de monopol pe piaţă. Profitul mai poate fi privit şi ca profit de monopol sau profit neaşteptat. Profitul total obţinut de o firmă este impozitat. iar cuantumul impozitului pe profit demonstrează politica eonomică a statului cu privire la încurajarea sau descurajarea afacerilor. Profitul legitim rezultă ca urmare a eforturilor făcute de întreprindere pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea activităţii economice proprii. ci rezultă din anumite conjuncturi favorabile. din punct de vedere economic este de dorit să aibă un nivel cât mai ridicat. fără ca aceasta să fi avut vreo contribuţie la dezvoltarea sau îmbunătăţirea activităţii economice proprii. iar după ce se scade impozitul plătit statului. Profitul total se mai poate clasifica şi în profit normal şi profit economic. Profitul neaşteptat este obţinut în mod neprevăzut de către întreprindere. Profitul normal poate să nu existe dacă întreprinzătorul nu deţine în proprietatea sa vreun factor de producţie sau dacă deţine.matematic. A doua rată mai este denumită şi rata rentabilităţii. proprietarului acestor factori. iar profitul nelegitim este cel care nu depinde de eforturile întreprinderii privind activitatea proprie. Se mai numeşte profit supernormal deoarece însumat cu profitul normal conduce la profitul total. însă decide să nu îi implice în activitatea 4 . Profitul economic este cel obţinut prin scăderea costului de producţie din încasări. Suma care revine ca plată. Profitul normal este o formă mai deosebită de profit deoarece revine oricăruia dintre factorii de producţie pe care îi deţine întreprinzătorul în proprietatea sa. Profitul se mai poate considera ca fiind legitim sau nelegitim. Profitul de monopol revine unei întreprinderi care dispune de anumiţi factori de producţie la care alte întreprinderi nu au acces. Aici se pot include profitul neaşteptat şi chiar profitul de monopol. însă. aceasă sumă este totodată parte a costului de producţie deoarece aceşti factori se consumă în cadrul procesului de producţie propriu. de exemplu atunci când pe piaţă raportul dintre cerere şi ofertă conduce la creşterea neaşteptată a preţului sau când intervine un factor extraeconomic care determină creşterea acestuia. însă. este deci un profit al acestuia. Profitul neimpozitat se numeşte profit brut. rămâne profitul net. astfel încât să demonstreze o eficienţă cât mai mare a activităţii respective. care este chiar întreprinzătorul.

pag 291 5 . Editura CH Beck. Decizia se ia în funcţie de comparaţia dintre venitul pe care îl obţine dacă îi implică în activitatea de producţie proprie şi venitul pe care îl obţine dacă îi închiriază altor întreprinderi. 3 G. 2011. se implică în modernizarea activităţii. I. îşi asumă riscurile de pe piaţă.” 3 Venitul firmei Costul total de producţie Costul explicit Profitul economic Costul implicit Costul explicit Am Profitul normal Profitul total Costul contabil Fig. deţine cunoştinţe din domeniul managementului şi comunicării etc. 19 – Componentele venitului total al firmei Costul explicit reprezintă toate cheltuielile care sunt făcute de întreprindere pentru achiziţionarea elementelor de capital şi muncă ce implică plăţi către terţi. Costul implicit reflectă consumul de factori de producţie care nu implică plăţi către terţi. Majoritatea teoriilor arată că profitul este cuvenit întreprinzătorului deoarece acesta este cel care organizează activitatea. “Economie”. introducerea progresului tehnic şi inovaţiilor. Profitul este considerat de către unii economişti un venit nemeritat de către întreprinzători deoarece se consideră că îl obţin fără să facă vreun efort perosnal.de producţie proprie. Creţoiu. Bucureşti. care egalează venitul maxim ce poate fi obţinut printr-o altă alternativă de folosire a lor. “Profitul normal este costul de oportunitate al factorilor de producţie aflaţi în proprietatea firmei. V. Cornescu. Am este amortizarea. Bucur. nr.

care maximizează profitul este cea corespunzătoare punctului A. nr. pentru a determina punctul de extrem al funcţiei. în care urmăresc îndeplinirea altor interese. Această condiţie se demonstrează prin derivarea funcţiei profitului în raport de volumul producţiei. deci profitul scade până când ajunge la zero – în momentul în care se realizează şi egalitatea cu costul total mediu. Ei nu numai că doresc să îl obţină. însă. Dincolo de acest punct. Profitul este o funcţie care depinde de producţie deoarece câştigurile depind de cantitatea produsă şi vândută. curba CTM fiind în dreapta curbei Cmg. Maximizarea profitului Profitul este obiectivul urmărit de către agenţii economici producători. Maximizarea profitului se realizează atunci când costul marginal egalează venitul marginal. Există şi anumiţi întreprinzători care acceptă să nu obţină profitul maxim. Q şi egalarea primei derivate cu zero. Egalitatea se realizează. orice unitate de produs fabricată în plus contribuie cu mai mult la creşterea costului decât la creşterea venitului. în cazul acesta punctul de maxim. 6 .3. 20 – Condiţia de maximizare a profitului Producţia optimă. iar costul de producţie de asemenea. însă pe o perioadă foarte scurtă de timp.13. dar majoritatea doresc să îl maximizeze. în două puncte deoarece: Curba costului marginal – partea crescătoare Costuri Venitul marginal egal cu venitul mediu P2 PE P1 0 A B Cantitate produsă Fig.

functia de stimulare a iniţiativei. La oligopol.Creşterea profitului obţinut într-o ramură va conduce pe termen mai lung la creşterea numărului de întreprinderi care doresc să intre în acea ramură.4. creşte şi cererea de factori de producţie. treptat întreprinderile renunţă la a mai produce bunurile respective neprofitabile şi se reorientează către cele care sunt mai mult cerute pe piaţă. atunci vor obţine un profit mai mic decât cel maxim posibil. pe lângă creşterea ofertei totale. ştiind că astfel au şanse să obţină câştiguri mai mari decât concurenţii sau decât ei înşişi în perioadele anterioare . printre care: . Deci. când într-o ramură profiturile obţinute sunt mici. În caz contrar. urmărind profituri cât mai mari cresc calitatea produselor. Un alt element cu impact negativ în această situaţie este şi acela că. odată cu creşterea numărului de întreprinderi din ramura rspectivă. 7 . Se consideră că creşterea numărului de firme care intră într-o ramură se poate face până în momentul în care profitul economic din ramura respectivă scade la zero. 13. profitul maxim se obţine atunci când ele se înţeleg asupra preţului practicat pe piaţă. În plus. în calitatea sa de venit fundamental extrem de important în economiile de piaţă actuale. care determină creşterea preţurilor acestora pe pieţele factorilor. Dacă aleg să tragă cunpărătorii prin preţuri mai mici decât concurenţii. creşterea costului de producţie este un alt element care determină reducerea profitului. În general. În timp. rezultând o creştere a costurilor de producţie ale întreprinderilor care îi folosesc. care îi stimulează pe aceştia să îşi dezvolte activitatea. depinde de tipul de strategie pe care îl folosesc firmele. creşterea considerabilă a ofertei totale din ramura respectivă va determina scăderea preţului şi reducerea profiturilor tuturor agenţilor economici. Funcţiile profitului Profitul. alegând acel nivel al preţului care le maximizează profitul. are o serie de funcţii. Aceeaşi condiţie de egalitate a costului marginal cu venitul marginal pentru obţinerea profitului maxim se respectă şi în cazul monopolului.funcţia de motivare a producătorilor. profitul obţinut de o întreprindere depinde de strategiile de luptă anticoncurenţială pe care le parctică celelalte firme. prin care producătorii.

8 . firma poate face analize şi comparaţii cu perioadele în care a avut o eficienţă ridicată. produc noi produse şi astfel satisfac mai bine cerinţele consumatorilor .funcţia de control asupra activităţii firmelor. care arată nivelul de eficienţă şi.funcţia de creştere. are în vedere faptul că o parte importantă dintre investiţiile realizate de întreprinderi se fac pe baza profitului anterior obţinut .introduc progresul tehnic şi inovaţiile în producţie. atunci când se constată o scădere a acesteia.