You are on page 1of 2

Îl cunoști cu adevărat pe Dumnezeu?

Textul biblic: Judecători 2:6-23
Versetul cheie: Osea 6:3
Ideea centrală a lecției: Dumnezeu S-a făcut cunoscut poporului prin lucrările din trecut și această cunoaștere
stă la baza unei relații de binecuvântare și părtășie.
Scopul lecției: Să ne pună în față modelul celor care L-au cunoscut cu adevărat pe Dumnezeu în contrast cu
modelul celor care au uitat cine este El, L-au părăsit și au urmat idolii falși.
1. Nu uita poruncile lui Dumnezeu și lucrarea Lui de-a lungul anilor (Judecători 2:6-9)
Spune: Capitolul doi din cartea Judecători descrie evenimentele care s-au succedat după moartea lui
Iosua. Din punct de vedere istoric, putem plasa aceste evenimente în partea a doua, sau chiar spre sfâr șitul
secolului XIII î.C. Dacă în cărțile Numeri și Deuteronom ne este descrisă o schimbare de generații, în Judecători
cap. 2 se vorbește despre o altă schimbare de generații.
Deși în cartea Iosua poporul Israel pare să fi cucerit deja țara Canaanului, primele două capitole din
Judecători ne arată că poporul a falimentat și a nesocotit poruncile pe care Dumnezeu le dăduse prin Iosua. Mai
precis, unele din semințiile israelite au permis locuitorilor canaaniți să trăiască în mijlocul lor (1:28-36).
Chiar dacă versetul 19 din capitolul 1 afirmă că Iuda nu a putut să izgonească pe locuitorii din câmpie,
pentru că aveau care de fier, alte pasaje clarifică adevăratul motiv al falimentului lor. Capitolul 2:20-23 ne arată
că Domnul nu S-a grăbit să izgonească popoarele păgâne, fiindcă neamul acesta a călcat legământul Meu, pe
care-L poruncisem părinților lor și fiindcă nu au ascultat de Mine . Cucerirea Țării Canaan nu a constat în
iscusința militară a poporului, ci în puterea lui Dumnezeu de a-i izgoni pe canaaniți. Cucerirea țării a fost un dar,
nu o realizare prin forțe proprii. Responsabilitatea poporului era ascultarea, iar promisiunea lui Dumnezeu
„izgonirea” vrăjmașilor.
Întreabă: Ce importanță are această lecție pentru experiența de a-L cunoaște pe Dumnezeu?
În primul rând, trebuie să înțelegem că a-L cunoaște pe Dumnezeu înseamnă mai mult decât o experiență
rațională sau spirituală. Cunoașterea presupune ascultare. Din pasajele de mai sus am în țeles că neascultarea a
cauzat falimentul poporului evreu în a primi toate binecuvântările pe care le promisese Dumnezeu.
În trecut, armata lui Iosua suferise datorită păcatului lui Acan (Iosua cap. 7). Mai târziu, succesul a fost
asigurat prin pocăință și îndepărtarea păcatului (Iosua cap. 8). Împăratul Saul și-a pierdut dreptul de a domni
peste Israel datorită neascultării: Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, și împotrivirea nu este
mai puțin vinovată decât închinarea la idoli și terafimii. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă și El
ca împărat (1 Samuel 15:23).
Spune: Prin forțe proprii ascultarea este greu sau imposibil de împlinit, iar neascultarea ușor de acceptat.
Calea care duce la viață este îngustă, iar cea care duce la pieire este lată (Matei 7:13, 14). Apostolul Pavel și-a
asemănat viața de credință cu o luptă și cu o alergare (1 Timotei 2:4-7). Semin țiile lui Beniamin, Manase,
Efraim, Zabulon, Așer și Neftali au ales confortul coabitării cu neamurile păgâne și au renunțat la lupta la care
fuseseră chemați (1:21-36). Mai târziu, confortul s-a transformat în idolatrie și în robie, iar poporul și-a pierdut
dreptul de a mai locui în Țara promisă.
În al doilea rând, observăm faptul că, pentru poporul care trăise în vremea lui Iosua, experiența cu
Dumnezeu din trecut a determinat prezentul și viitorul. Poporul văzuse toate lucrările mari pe care le făcuse
Domnul pentru Israel, din acest motiv a slujit Domnului în tot timpul vieții, și după moartea lui Iosua (2:7).
Spre deosebire de această generație, cei care au venit după ei nu a cunoscut pe Domnul, nici ce făcuse El pentru
Israel (2:10).
În trecut, Dumnezeu îndemnase poporul la aducere aminte, la a căuta să nu uite lucrările pe care Domnul
le făcuse înaintea ochilor lor (Exodul 14:21; Deuteronom 11:7). Chiar înainte de a muri, Iosua a reamintit
poporului despre minunile pe care Dumnezeu le-a făcut pentru ei (Iosua 23:3). Observăm că aducerea aminte
este mai mult decât un act mental. Aducerea aminte înseamnă trăirea cu Dumnezeu.
Spune: Un alt aspect al cunoașterii de Dumnezeu este scos în evidență prin verbul pe care Scriptura îl
folosește în acest pasaj. Verbul yada nu înseamnă doar a cunoaște la nivelul rațional, ci și a cunoaște practic.
Prin prorocul Osea, Dumnezeu a mustrat poporul care nu mai cunoștea și care uitase Legea, adică nu mai
împlinea practic poruncile lui Dumnezeu (Osea 4:6). Fiii lui Eli erau răi, pentru că nu Îl cuno șteau pe Domnul

Capitolul 2. Uitarea poate fi un semn al necredinței iar necredința aduce judecata (Apocalipsa 3:3). De aceea.(1 Samuel 2:12). În primul rând. pentru că El este un Dumnezeu adevărat. aducerea aminte va aduce binecuvântare (Deuteronom 8:18). Întreabă: Ce putem învăța din exemplul noii generații din Țara Canaanului? Pasajul de față enumeră câteva din atributele sau trăsăturile de caracter ale lui Dumnezeu. Suspinele scoase de popor au ajuns la urechile Domnului. În final. căruia I s-a făcut milă de el (2:18. Dumnezeu nu a pedepsit poporul din ură sau din răutate. este important să păstrăm neîntinată mărturia modului prin care Dumnezeu a lucrat în viața noastră în trecut. Relația cu Dumnezeu izvorăște dintr-o experiență reală. În al doilea rând. că știe că Eu sunt Domnul care fac milă. Dumnezeu este drept și sfânt. În esență. Căci în acestea găsesc plăcere Eu (Ieremia 9:24). În Deuteronom 28:64-65 observăm faptul că poporul a umblat după idoli și dumnezei pe care nu i-a cunoscut. El s-a aprins de mânie împotriva lui Israel când acesta a slujit lui Baal și Astarteelor (2:13-14). Iar prin Ieremia. În al treilea rând. Dumnezeu nu poate rămâne indiferent față de păcat. 21. . judecată și dreptate pe pământ. Învățăm astfel că Dumnezeu Își pedepsește copiii ca să îi facă părtași sfințeniei Lui (Evrei 12:10). 23). vezi și Ioel 2:13. Așa s-a întâmplat cu generația din pustie. ca și ei să cunoască pe Dumnezeul care i-a răscumpărat din robia păcatului (Exodul 12:26-27). să se laude…că mă cunoaște. și era fericit. care a uitat minunile prin care Dumnezeu i-a scos din țara Egiptului (Deuteronom 32:18). Dumnezeu a întrebat: „Judeca pricina săracului și a celui lipsit. Scriptura a mustrat nu doar poporul din vechime ci ne mustră și pe noi astăzi. în privin ța faptului că idolatria duce la pedeapsă și în final. ci pentru ca să știe dacă vor căuta sau nu să urmeze calea Domnului (Judecători 2:22). și de altfel întreaga carte Judecători. El nu se aseamănă dumnezeilor pe care i-a slujit noua genera ție. care se face cunoscut chiar și celor care nu Îl caută (Romani 10:20). Nu înseamnă lucrul acesta a Mă cunoaște?” zice Domnul (Ieremia 22:16). Datorită acestui lucru. pentru că idolii sunt falși (1 Corinteni 8:4). a-L cunoaște pe Dumnezeu înseamnă a face lucrurile plăcute Lui: Cel ce se laudă. înainte de a întreba cum Îl putem cunoaște pe Dumnezeu cu adevărat este important să știm cine este El cu adevărat. Învață cum trebuie să te apropii cu reverență de Dumnezeu (Judecători 2:10-23) În această parte a pasajului ne este prezentat atât caracterul lui Dumnezeu cât și cel al noii generații din Israel. El a pedepsit poporul chiar prin neamurile pe care Israel trebuia să le izgonească din țara Canaanului (Judecători 2:14. adică idoli de lemn și de piatră care nu au făcut minunile pe care Dumnezeu le făcuse în viața poporului. Spune: Acest principiu rămâne și astăzi la fel de important ca în trecut. Pentru că este sfânt. Relația cu idolii se bazează pe o cunoaștere falsă. 2. Luca 6:36). Dumnezeu este milos și îndurător. De aceea. la moarte veșnică (Apocalipsa 22:15). este caracterizat de acest ciclu: idolatrie-pedeapsă-izbăvire-idolatrie. Dumnezeu este unic. această mărturie trebuia împărtășită și generațiilor viitoare.