CARACTERISTICI ALE BASMULUI POPULAR ROMÂNESC

Lumea basmelor
Lumea basmelor reuneşte în acelaşi cadru eroi din sfera reală sau fantastică, întruchipări
umane, fiinţe himerice sau animale personificate. Criticul literar George Călinescu, în
lucrarea „Estetica basmului”, numea basmul „oglindire a vieţii în moduri fabuloase".1 Între
personajele basmelor în jurul cărora se ţes întâmplări cu iz fantastic, dar ancorate în realitate, într-un
număr mare, se regăsesc personajele feminine. Prezenţa personajelor feminine în basme este
iminentă, în condiţiile în care prezenţa

elementului fantastic pune în evidenţă lupta dintre bine și

rău sau dintre frumos şi urât.
Prezenţa personajelor feminine în basme, încă de la apariţia acestora îşi are rădăcinile în viaţa
reală, unde femeia este prezenţă nelipsită, cea care dă viaţă, emană iubire şi frumuseţe pentru cei
apropiaţi, ori bunătate şi înţelepciune în moment hotătâtoare. Personajul feminin prezent în lumea
basmelor e cel care rămâne în memoria cititorilor fie prin misterul pe care îl emană, fie prin dârzenia,
răbdarea şi frumuseţea de care dă dovadă.
Prin această lucrare urmăresc să evidenţiez tipologiile reprezentative pentru personajele
feminine ce apar în basmele româneşti populare. Consider oprtună abordarea unei cercetări prin care
să supun atenţiei personajele feminine în basmele româneşti având în vedere faptul că regăsim
calităţile feminine din basmele populare în scrierile care-i succed, că voinţa puternică emanată de
acestea a precedat dorinţa de recunoaştere a drepturilor egale cu ale bărbaţilor.
Într-o lume în care modelele morale feminine se aleg cu prea multă uşurinţă atât de către
băieţi, cât şi de către fete, o retrospectivă a calităţilor feminine prezente în lumea basmelor, a
fantasticului, poate constitui un motiv de reflecţie şi de căutare a unor modele autentice.
Surse de documentare
Pentru realizarea acestei lucrări am folosit diferite surse de informare. Dintre acestea
amintesc: studii realizate de cercetători consacraţi în domeniul creaţiilor populare (Octavian Păun &
Silviu Angelescu, Basme, cântece bătrânești și doine, București, Minerva, 1989; Silviu Angelescu &
al., Introducere în cultura și civilizația poporului român, București, Universitatea București,
1

Călinescu, George, Estetica basmului, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1965, p. 5

1

În acest sens. ilustrat de exemplele din mituri şi legende. am folosit drept surse de documentare lucrări şi articole apărute în reviste şi publicaţii axate pe valorile culturale româneşti. Editura Eposul popular românesc. Mircea Anghelescu.R. 2006. Elocvente mi s-au părut: „Basme fantastice româneşti”. autor Viorica Nişcov. Estetica basmului. autor Ionel Oprişan. Bucureşti. Lazăr Şăineanu. Bucureşti. Bucureşti. Exemplele şi comentariile aferente temei se regăsesc în subcapitolele: „Reversibilitatea metamorfozei în basm”. legende sau în mituri. cercetări realizate de critici literari consacraţi (George Călinescu.Facultatea de filozofie. De asemenea. 1987). „Ireversibilitatea în mit/legende”. „Exemple şi comentarii”. specifice basmului. 2 . cât şi în cele culte. iar conflictul dintre bine şi rău se regăseşte atât în scrierile populare. „A fost de unde n-a fost”. capitolul al treilea detaliază esenţa personajelor prezente în basmele populare. 1978. am ales basme representative. În acest sens amintesc: Antologia basmului cult. autor Lazăr Şăineanu. dar şi natura conflictului. Gheorghe Vrabie. Acest aspect îl prezentăm cu exemple. iar în acest moment se bucură de atenţia cercetărilor axate pe această specie literară. „Basmele române”. poate fi un proces reversibil. 1988. În basm se regăsesc elemente de mitologie. editura Coresi. în mit/legendă”. Editura Albatros. Basmele române în comparaţiune cu legendele antice clasice şi în legătură cu basmele popoarelor învecinate şi ale altor popoare romanice. supraumane. iar ca subcapitole ale acestei teme am ales. specific basmelor. „Tipologia basmelor româneşti”. în capitolul IV. Bucureşti. Narațiunea inserează fapte şi întâmplări fantastice. Bucureşti. Editura Pergamon. Editura Minerva. etică sau moralitate. Metamorfoza în basme. Femeia ca prototip al basmele româneşti a fost ignorată pentru mult timp. 1983). Bucureşti.Ioniţă.S. 1975. Introducere în opera lui Petre Ispirescu. Academiei R.. în mit/legendă”. „Esenţa maleficului şi beneficului: personaje umane. dar subiectul a stârnit comentarii şi analize. prefaţă de F. Structura poetica a basmului. nonumane” şi „Raportul dintre benefic şi malefic în basm. sau ireversibil. Având în vedere faptul că lucrarea face referire la imaginea femeii în basmele populare. 2005. sub genericul „Metamorfoza în basm. autor Adolf Schullerus. cu autori consacraţi.

cum a început să fie. legendă şi basm. p. Mitul nu vorbește decât despre ceea ce s-a întâmplat realmente. Cosmosul. o instituție. prin care se explică geneza unui lucru. basmelor. „ … revelând cel puţin prin intenţia lor. Prin toate aceste creaţii populare oamenii au realizat o oglindire a vieţii. 290 4 Idem. scriitori ori oameni de cultură pasionaţi de aceste creaţii populare. E așadar întotdeauna povestea unei faceri: ni se povestește cum a fost produs ceva.5 Ca definiţie. 291 6 DEX online 5 7 Idem 3 . Lucian. despre ceea ce s-a întâmplat pe deplin“. fiind cele care reuşesc „să reveleze ceva fără echivalent logic”.2 Lucian Blaga realizează o întregă teorie a mitului. Trilogia culturii. 1978. sau numai de un fragment: o insulă. au emis diferite definiţii sau caracterizări pentru mit. Astfel. Altfel zis.6 Legenda este definită ca povestire în proză sau în versuri care conține elemente fantastice sau miraculoase. Mircea. care pot avea şi un echivalent logic”4 şi mituri trans-semnificative. p. semnificaţii. fie că e vorba de realitatea totală. timpul fabulos al începuturilor. scriitorul departajează miturile în semnificative.. mitul povestește cum. o realitate s-a născut. 291 Idem. Editura pentru Literatură Universală. definindu-l în raport de mister: „Toate miturile vor să fie într-un anume fel revelări ale misterului”. despre zei și eroi legendari. a unei ființe etc. p. caracterul aparte al unui eveniment (istoric). dar într-un mod fabulous. Aspecte ale mitului.Raport basmului cu mitul şi legenda Dorinţa oamenilor de a evada din lumea reală şi de a pătrunde într-o lume în care imposibilul devine posibil este evident odată cu apariţia miturilor. 3 Totodată. Bucureşti. încercând să definească mitul arăta că: „În mit se povestește o istorie sacră. o comportare umană. Cercetătorii în domeniul creaţiei populare. mulțumită isprăvilor ființelor supranaturale. el relatează un eveniment care a avut loc în timpul primordial. sau legendelor. Mircea Eliade. o specie vegetală. 21 3 Blaga. al unui erou (mitic) sau al unui fenomen . Orizont şi stil. mitul reprezintă povestire fabuloasă cu caracter sacru care cuprinde credințele unui popor despre originea Universului și a fenomenelor naturii.7 În legendă se acordă atenţie deosebită 2 Eliade. p. Editura Univers. 1969.

care simbolizează forțele binelui și ale răului în lupta pentru și împotriva fericirii omului. o lipsă ce nu suferă amânare sau care ar putea fi depăşit altfel. Astfel. fie în cel fantastic. Ceea ce reprezintă o caracteristică a legendei este încordarea care se resimte de la început până la sfârşit. locurile în care îşi au obârşia fiinţele supranaturale. ci apar treptat. în care totul este posibil. unde totul devine posibil.  Basmul începe cu o problemă ce trebuie rezolvată. de obicei. prevestitoare a unui deznodămănt tragic. 8 Idem 4 . fără calităţi evidente. dar pe care nu le dezvăluie de la început. un neajuns. Basmul reprezintă narațiunea populară cu elemente fantastice supranaturale. aparent mai puternic. este consecinţă a îmbinării neobişnuite dintre cele două lumi în care se desfăşoară acţiunea.relatării faptelor.  Începutul basmului este marcat printr-o formulă tipică. tărâmul nostru şi tărâmul celalalt. prezentăm principalele caracteristici ale acestuia. cu însuşiri deosebite.  Eroul porneşte într-o călătorie iniţiatică.  Desfăşurarea acţiunii basmului are loc pe două tărâmuri. iar dimensiunile acestora sunt.  Binele intră în confruntare cu răul. Astfel. impresionante.  Personajul principal al basmului este tânăr (băiat sau fată).8 Pentru a face un raport între basm şi legendă şi mituri. adică în lumea noastră şi pe tărâmul celălalt. basmul se caracterizează prin:  Întâmplările sunt încadrate în timp cu specificaţia „demult”. pe care le depăşeşte unul câte unul. la sfatul cuiva. sau de alte obiecte pe care a vut inspiraţia de a le lua la drum. „într-o împărăţie”. iar această tensiune internă. „a fost odata ca niciodata”. pe parcursul desfăşurării acţiunii. timp în care întâlneşte diferite obstacole. iar ca loc. ajutat de cal.  Eroul basmului este beneficiarul sprijinului pe care îl primeşte fie în planul real. deznodământul este aşteptat cu nerăbdare. marcând în acest mod intrarea într-o lume fantastică. dar pe care îl învinge ( se evidenţiază astfel dorinţa şi încrederea oamenilor în triumful binelui).  Eroul apare după una sau mai multe încercări nereuşite întreprinse de personaje obscure.

ca un fapt izolat ce nu se mai repetă. dar apar diferenţe legate de modul cum se realizează trecerea din una în cealaltă. cel care mimează voinţă şi caracter. adică asemănări. întâmplări si obiecte fantastice. aparţinând celuilalt tărâm. cât şi în basm. imaginaţia mitologică fiind motivată uneori de nevoia de înţelegere şi explicare a realităţii. iar vinovatii îşi primesc pedeapsa. semnifică o prevestire premergătoare unui şir de întâmplări negative. spre deosebire de cel din legendă. impostorul. Spre exemplu. dar şi personaje fantastice. totul se termină cu o nuntă). care creşte treptat în intensitate. respectiv a lumii noastre şi cea fantastică. mitul prezintă fiinţe spirituale. în care totul devine posibil. În cadrul basmului apar personaje fantastice. sau chiar al unor calamităţi. reprezentative fiind apariţiile unor oameni-animale. Eroului basmelor îi este caracteristică atitudinea activă. pătrunderea omului în lumea de dincolo sau apariţia personajelor subpământene. În planul personajelor. sau alteori de nevoia de evadare într-o altă lume.  Finalul basmelor este unul fericit (de obicei. lipsită de griji. personaje umane cu însuşiri supranaturale. printre oameni. Cele două realităţi. victimă a 5 . Ca trăsătură definitorie pentru basm este apariţia şi prezenţa elementelor fantastice. în basm. interferenţa dintre cele două tărâmuri se întâmplă numai în chip excepţional.  Nelipsit din orice basm este falsul erou. În basm. mai bună şi mai frumoasă. sau situaţii de răpire a flăcăilor de zâne. fără nicio forţare. trecerea de la un tărâm la celălalt se petrece în mod firesc. îngeri sau demoni. În mod excepţional putem întâlni în legendă pactul cu diavolul pentru a obţine o viaţă uşoară. În legendă. unde acesta este pasiv. în legend trecerea de la un tărâm la celălalt se face prin forţarea ordinii existente. trebuie mentionata gradarea actiunii.  În ceea ce priveste constructia basmului. se regăsesc atât în legendă. Raportănd basmul la mit şi legendă observăm că se regăsesc elemente comune. dacă în basm trecerea de la un tărâm spre celălalt are loc ca o prelungire a unei acţiuni fireşti. Caracteristica centrala a faptelor reluate în legendă este reprezentată de neobişnuit. Astfel. Dacă mitul reprezintă o transpunere în plan imaginar şi simbolic a vieţii reale. adevărul iese întotdeauna la suprafaţă. în basm se împleteşte realul cu fantasticul. existenţa reală este prelungită într-o altă lume. cum ar fi zei. dar şi deosebiri evidente. prin perturbarea legilor fireşti.

consecinţă indiscutabilă a atitudinii de dominare din partea creatorului popular. Lipsind al doilea personaj. asimilarea pe acelaşi plan de idei a noţiunilor de basm. cu personajele basmelor sau a legendelor. 6 . pentru a reliefa virtuţile deosebite ale eroului. Astfel. cu fel de fel de obiecte cu puteri miraculoase şi fiinţe fantastice. care cuprinde legende dezvoltate. cele mai multe fiind construite după două tipuri compoziţionale. pe când legenda e de obicei tragică. ele pot fi confundate. cel explicativ. acesta având la bază două caracteristici. Creatorii basmului evidenţiază acest aspect. mit. cel mai adesea speculând efectele contrastante. lipseşte şi conflictul. care se reduce la o expunere redusă a faptului. tratarea lor cu o uşoară undă de ironie. unul simplu. ca o enunţare generală. reliefează mobilul creaţiei în basm. în care întâlnim deznodământul catastrofal şi punctul culminant al naraţiunii. basmul fantastic este mai puţin veridic faţă de legendă sau povestire. a unor încălcări care s-au încheiat cu un anume dezastru. deoarece nu fac parte din lumea reală. Cu toate că personajele miturilor sunt în marea lor majoritate zeităţi sau fiinţe supranaturale. Pentru ambele cazuri. explicaţia poate să lipsească. în funcţie de situaţie. acţiunea se desfăşoară linear. în etape scurte ( în acest caz. formele stranii ale peisajului până la lucruri din care n-a mai rămas decât zgura amintirilor. Una ar fi cea care vizează exagerarea unor trăsături până la limitele pe care le poate îngădui reprezentarea în imaginaţie. Eroul din legendă este în genere pasiv. iar finalul tragic se încheie cu anunţul caracteristic „de atunci…”. interesul fiind realizat de faptul expus. respectiv tipul comentator. victima unor întâmplări nefaste. Tematica legendelor înregistrează o mare varietate. în opoziţie cu eroul basmului care porneşte la acţiune deţinând mereu iniţiativa şi asociindu-se. iar naraţiunea se desfăşoară linear. Sub aspectul veridicităţii. Elementul narativ în legendă este adesea redus la indicarea modului specific de a se manifesta. de la licărirea misterioasă a astrelor. legendă se produce uneori.unor întâmplări pe care el nu le poate ocoli. are final fericit. atitudinea ostilă a fiinţelor negative este arătată în chip generic. sfârşitul fiind indubitabil printr-o catastrofă. contrastul şi lupta dintre bine şi rău sunt evidente. închizând o întreagă lume poetică. iar cealaltă. iar factorul neprevăzut. Altfel spus. acesta ilustrând profilul unui personaj) şi un al doilea tip compoziţional. Deosebirile dintre basm şi legendă în modul de a trata personajele supranaturale. Legenda impresionează prin universul ei poetic. care aduce totodată şi întreruperea prezentării apare brusc. dacă basmul pare dramatic pe parcursul desfăşurării. sau din neştiinţă nu respectă consemnul. pe când în basm.

în mod antitetic respectând următoarele criterii: a) principiul moral şi b) lumea din care provin. Conform acestei caracteristici.egoismul. fiind realizată prin mai multe mijloace artistice. Stilul.laşitatea. basmul prezintă peripeţii fantastice. inserate în dialoguri. dreptăţii sau adevărului.urâţenia. a nevoii de a cuprinde realitatea în cadrele ideale ale gândirii. Înfruntările capătă astfel forma unei înfruntări. dintre care: cuvinte şi expresii populare. caractiristice „celuilalt tărâm". legendă şi mit.Spre deosebire de legendă şi mit. generozitatea . cinstea – necinstea (minciuna. la basm. Lipsa de complexitate a personajelor este urmare a funcţiei de simbolizare pe care o deţin. regionalisme. a) După principiul moral pe care îl reprezintă avem: personaje pozitive şi personaje negative. şi supranaturale. curajul .prostia. nu pot fi intermediare.minciuna. adică a binelui. malefic şi benefic în basmele populare româneşti În basme. a poporului. în general. În general. hărnicia . idealurile neîmplinite în lumea reală devin realizabile în basm. adică cele aparţinând lumii noastre. la antipozi situându-se: frumuseţea . În aceste creaţii este folosit limbajul popular. în basm personajele se supun unui fenomen de limitare caracterologică. adevărul . b) După lumea (mediul) din care provin: personaje reale. prefăcătoria. această valoare este desemnată. propozitii interogative şi exlamative. Dorinţele. caracterizat prin energia si simplitatea expresivităţii. se caracterizează prin oralitate. prin noţiunea de „bine". De obicei. În acest mod personajele se ordonează. fiind totodată în opoziţie cu „răul". Fiind o naraţiune. iar acestea sunt întotdeauna extreme. tema principală a basmului popular este reprezentată printr-o aventură a fiinţei umane care luptă pentru impunerea unei valori. 7 .lenea. din care se desprinde concepţia de viaţă a oamenilor. cât şi pentru cele benefice. Conflictul basmului îl regăsim întotdeauna între conceptele de bine şi rău. duplicitatea). Chipul personajelor feminine ascunde deseori zânele copilăriei noastre sau fiinţe din basme cu puteri supranaturale. reuşind în acţiunea sa. Pozitiv şi negativ. toate personajele de basm reprezintă simboluri ale anumitor valori. isteţimea . personajul feminin este simbol atât pentru personaje malefice.

demne de retinut sunt:  întâlnirea tinerilor frumoşi cu Ielele. benefic-malefic se regăsesc în basmele populare în întruchiparea unor personaje contrastante. De exemplu. cu Muma-Pădurii. Personajele negative sunt caracterizate prin diformitate fizică. Gheorghe.  fete frumoase pe care le răpesc zmeii.a. sau prin aceea de a anticipa viitorul.Sub acest aspect.  gelozia mașterei faţă de tânăra ei fiică vitregă. Perechi interesante. ori în abilitatea de a înţelege graiul animalelor. fie de aceeaşi parte a baricadei.  întâlnirea fetelor nubile cu Zburătorul. Problema răului în raport cu binele nu înregistrează un raport constant. În acest caz personajele sunt concepute pe principiul armoniei între aspectul exterior şi cel caracterial. De multe ori în basme întâlnim situaţii în care răul și binele dovedesc forțe relativ egale. Bucureşti. ci numai integrat într-o constelaţie de personaje în relaţie cu care se precizează ca protagonist. personajele reacţionează în corelaţie unele cu celelalte. Maleficul îşi găseşte întruchiparea atât în personaje cu aspect fizic respingător. baba-mașteră. 1975. Zgripsoroaica ori Baba Cloanţa. p. Structura poetica a basmului. fie aflându-se în conflict. nu se manifestă tot timpul. moral. adică au puteri mult mai mari decât ale unui om obişnuit. mult mai frumoasă.R. basmul este mai puţin categoric în stabilirea diferenţelor. personajele reale pot fi „năzdrăvane”. Întălnim şi personaje înrăite din cauza singurătăţii sau a vârstei şi din cauza pierderii frumuseţii. Acest aspect este subliniat de Tudor Pamfile într-o asociere reprezentativă: „Imagine a 9 Vrabie. pentru a căştiga. Exemple elocvente sunt: confruntările eroului cu zmeii. Dintre acestea. Zmeoaica Bătrână. cât şi la cele cu un fizic plăcut.”9 Forme ale contrastului pozitiv-negativ. . iar binele. În acest sens. Editura Academiei R. Uneori diformităţile sunt de natură fizică sau genetică. „Năzdrăvănia” se concretizează în capacitatea de metamorfoză.S. trebuie să dovedească un plus de istețime. inducând teamă şi repulsie. reprezentative sunt: Muma-Pădurii. Gheorghe Vrabie sublinia: „Eroul basmului nu va evolua niciodată solitar. cu dracii neghiobi la minte ş. Indiferent de rolul pe care-l întruchipează. 41 8 .

Este răul din umbra codrului. hrană ciudată sau dezgustătoare. dar purtată cu neglijență. Nimfele. neglijență. Mitologia poporului român. Dansul lor se aseamănă cu dansul Bacchantelor. Ielele amăgesc tinerii prin tinerețe.  Zmeoaica înseamnă o primejdie de moarte în fața căreia nu poate exista o replică direct. ci doar unul moral. Este un rău infailibil într-o confruntare directă. la Meriadele care își fermecau ascultătorii cu vocea lor uimitoare. p. Frumusețea lor este agonică. dinți cât lopețile. Driadele din Grecia Antică. iar hora lor ameţitoare.  Muma-Pădurii aduce cu sine toate spaimele imaginate pentru starea de singurătate: murdărie. nebunie sau moarte.  Ielele din basme au fost comparate cu Naiadele. însă o femeie bătrână normală atunci când se dovedește generoasă cu eroul de basm. originea ar fi în Grecia Antică. astfel încât să stârnească pasiune privitorului. Muma-Pădurii sperie și când umblă despuiată și când este înveșmântată doar în frunze și ierburi și când are anumite diformități trupești: picioare de bou. în condiții uneori de mare sălbăticie. mişcarea. ochi cât o sită. având aceeași îmbrăcăminte ca cea specifică fetelor de la sat. Tudor. Niciunul dintre eroi nu-i poate supraviețui fără vicleșug. Este doar un monstru prădător cu o aparență vagă de feminitate. din moment ce. 10 Trăsăturile specifice maleficului se conturează astfel:  Maștera este lovită în special de boala invidiei și a ciudei ce o aduce până la un prag nervos paroxistic. Ielele reprezintă seducţia. dar dezavantajul ei este că nu-și alternează registrele de luptă la momentul oportun. Prin vocea cu care vrăjesc ascultătorii. deşi se pare că nu este lipsită de anume calități frumoase.femeii cu interior de Muma-Pădurii o întâlnim în basme la mașteră. vol. Dimitrie Cantemir 10 Pamfile. 231 9 . dar consecințele sunt pe măsura întregii regii. 2008. trăirea printre jigănii. cea care poate pândi oricând odată cu înserarea aşternută în codru. veselie. 2. fiind cazuri în care chiar înnebunește când complotului îi eşuează. respectiv: orbire. o putem întâlni şi în rolul de a se căsători cu eroul timp de nouă ani. expunere erotică. decorul bunului gust. Zmeoaica nu primește de obicei un portret fizic. în acest timp căutând și un prilej de a-și ucide partenerul. având o putere mai mare decât a oricăruia dintre progeniturile sale și o iscusință care întrece cu mult pe cea a oricărei fiice. indiferent de cât de frumoasă ori disimulantă era în realitate”. Bucureşti.

ca exponent al personajelor masculine. acut care acționează decisiv și care duce victima până în pragul morții.  „Batrânica cea bună”. Eroul pozitiv al basmelor populare este. Dragobete care se căsătorește peste voinţa şi dorinţa ei. Bătrânele bune apar la momentul potrivit. dar îndeplinesc un rol opus. În acest caz.ro/?act=memoria_ethnologica/nr_21/art_10> ( 2011-02-12) 10 . le dau adăpost. însă întotdeauna aceleaşi calităţi pozitive. În basmele a http://www.  11 Zânele din basme sunt imaginea cea mai puternică. care acționează îndelung. sau „Batrâna înteleapta” reprezintă imaginea femeii bătrâne. Bătrânica cea bună este personaj cu calităţi diametral opuse Maşterei celei rele. dar de data aceasta este vorba despre „Batrânica cea bună”. îi recuperează pe copiii pierduţi. ele se apropie de figura Zânei. Personajele pozitive capătă strălucie în basmele populare din asocierea contrastantă cu cele negative. În basm. bătrâna din basme o poate avea la origine pe Baba Dochia. dar care poate avea denumiri diferite. calităţile apreciate de popor se regăsesc în personaj. idealizată. Conform scriitorului George Călinescu. în măsura în care aceste bătrâne bune dovedesc pe lângă înţelepciune şi generozitate şi puteri magice.cultura-traditionala. Când este fiu de împărat. dar și un rău rapid. a mamei bune. care suplinesc absenţa unei mame bune. iar trăsăturile negative ale acesteia sunt anihilate acum de prezenţa Bătrânei cu suflet bun.le-a descris ca fiind nimfe ale aerului. Dacă Maşterele rele vor să scape de copii abandonându-i în pădure. sau „fantoma mamei” moarte. sau îi neglijează. fiind de fapt calităţi ale oamenilor simpli. în majoritatea cazurilor Ileana-Cosânzeana sau Zâna. 11 În basme întâlnim şi o formă de rău cu caracter progresiv. care are un fiu. ori îi maltratează. Batrâna înteleaptă şi Zâna sunt simboluri reprezentative ale mamei bune şi ale femininului pozitiv. o bătrână urâtă. Grupul de personaje feminine pozitive are drept caracteristici exact opusul calităţilor celor apartinând figurilor feminine negative. sau „Batrâna înteleapta”. Eroul pozitiv este adesea fiu de oameni săraci. Aceste personaje ale basmului se situează pe aceleaşi poziţii faţă de protagonist ca şi personajele negative. nicidecum ale reprezentanţilor claselor dominante. îi hranesc şi le arată dragoste. care atrag tinerii. în cazul personajelor feminine şi Făt-Frumos.

Unele reprezintă forţele binelui şi altele forţele răului. subiectele basmelor sunt foarte variate. Ileana Cosânzeana. vindecă răni redând funcţiile pierdute. Eroul principal are nenumăraţi prieteni. atât în ceea ce priveşte diversitatea 11 . cu momente în care binele întâlneşte răul. care are astfel un rol important. Îl preţuieşte pe Făt-Frumos pentru curajul şi isteţimea lui. transmit protejatelor lor cunoştinţe şi putere.căror protagonistă e o adolescentă. victoria binelui. care ajută la dezvoltarea acţiunii şi la deznodământul basmului. Adeseori. Prietenul şi sfătuitorul său în toate împrejurările este calul năzdrăvan. Faptele eroice ale eroului nu s-ar putea realiza fără ajutorul calului. Ileana Cosânzeana este personajul feminin pozitiv reprezentativ pentru basmul românesc. dar Făt–Frumos nu are numai prieteni. În acest sens. el are şi duşmani numeroşi. Stiu întotdeauna unde se poate găsi un „Prinţ” şi ce anume trebuie făcut pentru a-l cuceri. produce transformări preschimband animalele în oameni. Eroii basmului sunt ajutaţi în lupta lor pentru victoaria binelui de diferite personaje cu însuşiri supranaturale. basmul popular creează o atmosferă de optimism. Ea reprezintă totodată eroina care declanşează acţiunea deoarece nimic nu s-ar fi petrecut în basme dacă preafrumoasa eroină nu ar fi fost răpită sau dacă nu ar fi fost promisă drept soţie aceluia care va îndeplini o misiune imposibilă pentru un pământean oarecare. il ajută pe Prinţ să evadeze din tainiţele castelului în care era prizonier. Făt-Frumos. Într-o lume a personajelor pozitive sau negative. care este salvată de Făt Frumos din robia zmeului sau a vreunei vrăjitoare. Speranţa poporului într-un viitor mai bun se regăseşte astfel şi în lumea basmelor. care-şi însoţeşte stăpânul tot timpul. Făt –Frumos este ajutat de diferite vieţuitoare din lumea animalelor. Sunt extrem de pricepute la muncile casnice: ţes kilometri de pânza peste noapte şi aleg tone de boabe de mei şi de grâu. care se leagă fraţi de cruce cu el. Ca simbol al binelui are de înfruntat reprezentanţii răului. lupta dintre bine şi rău. valorifică puterile magice ale calului năzdrăvan. la fel ca în viaţa reală. fie prin iscusinţă şi isteţime. Întreaga acţiune se declanşează din cauze ei sau datorită ei. Personajele basmelor sunt grupate pentru a putea ilustra tema generală a basmului. Zâna joacă un rol eliberator şi în privinţa altor personaje. De multe ori Zâna din basme acţionează ca o putere ce se contrapune puterii Vrajitoarei sau Maşterei. Zânele îsi fac aparitia pentru a o ajuta sa-şi realizeze feminitatea. cu care luptă şi-i învinge fie prin forţă şi curaj. care apar în basm cu puteri supranaturale. uneori poartă alt nume. create de fantezia poporului. În jurul lor se grupează şi celelalte personaje secundare. alteori n-are nume fiind una din cele trei fete de împărat sau fata din popor. aşteptat de cititori şi dorit de fiecare fiinţă umană. îl ajută în lupta cu Zmeul şi Muma – Pădurii şi pâna la urmă devine soţia lui.

iar având în vedere faptul că cititorii sunt copiii. ştiinţă. 1965. Bucureşti. de puteri magice pot beneficia şi unele plante sau personaje ale basmelor. precum şi de cinste. Prin basmele populare micii cititori sunt transpuşi într-o lume deosebită. în acelaşi timp. cât şi de cei care au scris basme culte. observaţie morală”. Cunoscutul critic literar George Călinescu definea basmul prin atributele caracteristice: „Basmul este o operă de creaţie literară cu o geneză specială. Basmul are ca sursă certă de inspirație mitul. De asemenea. zeii și eroii mitici fiind înlocuiți cu personaje umane. mitul a pierdut din importanța pe care o avea. depăşind cu mult romanul. p. pentru conştientizarea trăsăturilor morale ale persoanei. Subiectele şi personajele basmelor populare româneşti îşi găsesc corespondenţe şi în basmele altor popoare. 5 12 . etică. dar pe care şi-o imaginează datorită descrierilor şi a modului de prezentare a faptelor. Pe bună dreptate. prevestirea morţii fratelui de cruce prin apariţia petelor de sânge de pe batistă. cât şi prin complexitatea aspectelor de viaţă reală folosite ca sursă de inspiraţie.întâmplărilor. Relația dintre mit şi basm a fost recunoscută atât de culegătorii de basme populare. cum ar fi: scuipatul în urmă de trei ori. îi ajută să-şi însuşească aceste reprezentări morale. 12 Basmul este creaţia ce pune în lumină binele şi răul. Basmul contribuie. fapt care dovedeşte apropierea spirituală dintre poporul român şi alte popoare. modestie şi hărnicie. fragmente ale unor basme consacrate sunt supuse dezbaterii în manualele de educaţie civică pentru clasele a treia şi a patra. sau prietenie adevărată. Ele contribuie totodată la dezvoltarea imaginatiei creatoare a copiilor şi la înţelegerea frumosului. dar care au împrumutat de la 12 Călinescu. cum ar fi: un dafin are în el o fată care iese noaptea pentru a culege flori. Estetica basmului. faptelor ori peripeţiilor care ni se prezintă. fiind mitologie. o oglindire a vieţii în moduri fabuloase … este un gen vast. fiinţe aparţinând „tărâmului celuilalt” miros de departe carnea de om și îşi fac simţită prezenţa prin aruncarea buzduganului de la distanță. iar cele două specii au existat de la început la popoarele arhaice. Editura pentru Literatură. Admirând întreaga comoară de înţelepciune pe care o cuprind basmele. George. În basme întâlnim gesture magice. uneori confundându-se. Ființe fantastice care călătoresc în spaţiul terestru sau într-unul cosmic sunt specifice mitului. la educarea artistică a copiilor cât şi la stimularea şi dezvoltarea limbajului. dreptate. Odată cu deschiderea popoarelor spre cultură. de hotărâre. Faptele eroilor pozitivi pot constitui repere de perseverenţă. copiii învaţă să preţuiască neamul românesc pentru deosebitele sale calităţi.

în planul ficţiunii. pe vremile acele. basmele au caracteristici specifice. orice localizare. toate având ca nucleu precizarea de ordin temporal. precizând și atitudinea față de faptele povestite și caracterul lor miraculos. în planul imaginaţiei. că. de când făcea plopșorul pere și răchita micșunele…”  „ Amu. Basmele se caracterizează prin formulele tradiţionale care apar în introducere. incert. în cursul desfăşurării acţiunii şi în încheiere. cică era odată într-o ţară un crai care avea … ”  „ Şi apoi. în cazul basmului de factură nuvelistică. Formula introductivă la basmele populare plasează acţiunea într-un timp nedefinit şi nu precizează locul unde se petrec faptele din poveste. se face prin folosirea unor formule consacrate. Întroducerea este formulată astfel încât plasarea naratorului are loc într-un timp fabulos. uneori foarte expresive și dezvoltate. Aceste formule sunt diversificate. ori chiar cu personaje comune. ceea ce dă posibilitatea cititorului să realizeze. nu s-ar mai povesti. dacă ne referim la basmul fantastic. Exemple de formule tipice pentru introducere în basmele populare sunt:  „ A fost odată ca niciodată. Din punct de vedere al compoziţiei. adică momentul în care se proiectează acțiunea. 13 . iar la sfârșit revenirea în timpul real. mai toate ţările erau bântuite de războaie grozave …”  „Pe când se băteau urșii în coade.…mai mincinos cine nu crede”. de n-ar fi.personajele mitice puterile supranaturale. în lumea oamenilor. de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau înfrățindu-se…”  „Era pe când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier și s-arunca în slava cerului de ne aducea povești…”  „De când scria musca pe perete. care au rolul de a fixa timpul în care are loc naraţiunea. Inserția basmului popular în „timpul mitic” se realizează cu ajutorul formule inițiale și finale. cu trimiteri într-un trecut îndepărtat.

ori scoate în relief greutatea unei lupte. Această revenire se face printr-o formulă tradiţională. hazlie. 3 travestiri ale mamei vitrege./ Să-i ajungă …”  „Un tăciune şi-un cărbune. trecând peste nouă mări. şi merg cale lungă să le-ajungă. Dintre formulele de final pentru basmele populare amintim: 14 . ori prin trei păduri: una de aramă. prin cuvinte bine alese. 3 încercări prin care trebuie să treacă eroii pozitivi. metamorfoza personajelor poate avea loc după 7 ani. spune poveste. sau trece prin trei împărăţii./ Şi se luptară. înainte mult mai este“. Încheierea basmului se realizează prin readucerea ascultătorilor. Întâlnim hazul şi optimismul oamenilor simpli în formulările inspirate graiul românesc. continuitatea. de obicei întreită. din lumea fantasticului în lumea reală.  „Şi se luptară. a cititorului. sau ilustrează calea lungă pe care trebuie s-o străbată eroul./ Cale lungă. încercări sau obiecte în număr de 7. eroul ducând luptă cu trei balauri. Formule şi numere miraculoase se regăsesc în basmele populare ca o transcendere de la legendă la lumea reală. peste nouă ţări şi peste nouă ape mari. spune … “  „Şi merg ei. necazurile încep la 7 ani.  „Şi merseră cu toţii. şi într-o târzie vreme ajung la împărăţie”. amintim:  Zi de vară/ Până seară. în structurarea subiectului basmelor numere miraculoase devin 3 sau 7. merseră ca şi cuvântul din poveste. Astfel. Întâlnim 3 confruntări dintre forţele răului cu binele. făcând legătura între secvențele narative şi arătând totodată durata. O caracteristică a dezvoltării subiectului basmului este repetiţia. care prezintă un nou moment al acţiunii. Dintre expresiile rimate folosite. deplasarea fără sfârșit. sau o formulă de final. o nouă întâmplare. Formulele mediane mențin discursul narativ.În cuprinsul basmului întâlnim o intersectare a formulelor tradiţionale. respectiv pe cea a cititorului. În cazul numărului 7./ Zi de vară până seară…” Aceste formule mediane au menirea de a capta cu aceeaşi intensitate atenţia ascultatorului. una de argint şi a treia de aur.

/ Soarele şi luna din ceriu râdea…”  „Ş-apoi fost-au poftiţi la nuntă: Crăiasa Furnicilor. 1895. bine! Lumea de pe lume s-a strâns de privea. momente de iniţiere a novicilor./ Și cu lucruri bune i s-a umplut…”  „Eram şi eu p-acolo şi la masa împărătească. Bucureşti. Cine se duce acolo bea şi mănâncă. să nu mai aștepte nimica de la mine cineascultă …”  „Iar eu. p./ Minunea minunilor/ Din ostrovul florilor!”  „Şi a ţinut veselia ani întregi. devenind motive permanente în compoziţia basmului. să fie de minciună cui a spus. şi acum mai ţine încă. „Iar eu. Basmul popular include părţi din mitologie. 11 15 ./ Căram mereu la vatră lemne cu frigarea. fie indirect. Natura apare personificată şi ajută binele. Lazăr Şăineanu spunea: „Metamorfozele care se repetă obsedant.13 Metamorfoza se identifică ca unul dintre procedeele esenţiale cu care operează basmul. Seria transformărilor perpetue din ţesătura basmelor îşi are rădăcinile în mitologii şi 13 Lazăr Şăineanu. încălecai p-o șea și vă spusei dumneavoastră așa. aștept un bacșiș de la cine mi-o da…”  „Basm băsmuit. iar transmiterea valorilor superioare de la un popor la altul se realizează fie prin contact direct. Despre metamorfozele care au loc în basme. întâlnim unele obiecte de luptă în care. sub diferite aspecte. încălecai p-o lingură scurtă. dragostea./ Gura i-a trosnit. ş-apoi dă./ Crăiasa Albinelor/ Şi Crăiasa Zânelor. se ascunde şi o putere magică. atât în cazul ritualului plecării unui personaj spre a rezolva o situaţie. ce reprezintă toate domeniile naturii într-o continuă mobilitate”. constituie elemente fundamentale. iară cine nu. Iar pe la noi./ Duceam eu la masă. glume cu căldarea“. amorţirea şi apoi trezirea) moare şi apoi îl învie cineva. de regulă. fiind totodată o mărturie în plus a faptului că există un fond de idei comun întregii omeniri. Doamne. Alte forme concrete de manifestare a miracolului sunt cele în care un personaj este supus transformării. cât şi în cazul îndeplinirii unei misiuni. descălecând de după șea. metamorfoza eroului (adormirea. cine are bani bea şi mănâncă. încălecai p-un fus.  „După aceasta se începe nunta. Basmele române. se uită şi rabdă”. Apoi.

”14 14 Călinescu. greacă sau românească. Editura pentru Literatură. în afirmaţia conform căreia. gradul lor de cultură. 315 16 . p. basmul afirmându-se în felul acesta ca exponent spiritual al poporului. fiind mitologie. observaţie morală. reprezentările frumosului exprimă credinţele religioase. George.superstiţii primitive. Bucureşti. Originea basmelor populare româneşti poate fi găsită în mitologia dacică. „basmul e un gen vast. 1965. depăşind cu mult romanul. Fantasticul. Locul binemeritat al basmului popular românesc este remarcat de criticul George Calinescu. tracică. etică. Estetica basmului. relaţiile dintre oameni. ştiinţă.