You are on page 1of 6

EPOCA DE TRANZITIE

Continuand idealurile culturale si patriotice caracteristice iluministilor din generatia


precedenta, la sfarsitul secoluluial XVIII-lea si la inceputul celui de-al XIX-lea se
dezvolta o literatura reflectand schimbarile petrecute intr-o societate care, fara sa
aiba constiinta acestui fapt, intrase pe calea unei rapide modernizari. Este o
literatura de tranzitie care reflecta epoca de tranzitie cu destule trasaturi
contradictorii.

Desi pastreaza in general mijloacele clasice de expresie si o structura retorica a


textului, noua literatura reflecta inca timid nu numai treptata schimbare de gust
petrecuta de societate (preferinta aratata situatiilor de tip sentimental, interes
pentru viata anterioara a omului, dezvoltarea cadrului natural s.a.m.d), ci si o
schimbare mai profunda in felul de a gandi: ca intr-o noua Renastere, omul omuconcret, omul social, cu drepturile sale innascute, cu trasaturile lui individuale
devine centrul de interes al artei. Pastrand deci caracterul moral in esenta al
literaturii clasice, adesea chiar didactic, noua literatura cauta sa impuna cititorului
ideile prin mijloace mai variate, sa-l convinga nu numai pe calea ratiunii, ci si prin
apelul la sentimente.

POETII VACARESTI
IENACHITA VACARESCU
(1740?-1779)
Personalitate proeminenta a vietii politice si culturale din Tara Romaneasca, in a
doua jumatate a secolului al XVIII-lea, Ienachita Vacarescu este un erudit care
cunoaste lucrarile inaintasilor sai,un illuminist care a depus, din ubirea patriei cum
spune el, un efort considerabil pentru redactarea unor lucrari de filologie si istorie
de o insemnatate deosebita. In 1787, el a publicat la Ramnicu-Valcea si in acelasi
an, la Viena, o gramatica cu titlul Observatii sau bagari de seama asupra regulelor
si orinduielilor gramaticii romanesti, care i-a servit in unele privinte drept model si
lui I. H.Radulescu, pentru gramatica sa din 1828. Lucrarea cuprinde si un capitol
intitulat pantru poetica prima lucrare tiparita in romaneste despre versificatie. Tot
Ienachita Vacarescu mai adunase un vast material pentru redactarea unor
dictionare bilingve (german roman, turc-roman, roman-german etc.) si ascris o
Istorie a preaputernicilor imparati otomani, cu insemnari privitoare la domnii din
Tara Romaneasca (se gandea probabil si la o istorie a tarii sale), tiparita dupa
moartea sa.
Ca orice poet clasic, Ienachita Vacarescu inchina versuri unor evenimente
ocazionale, sarbatoresti (in cinstea domnului, la inaugurarea unor opera de
binefacere, de exemplu o cismea publica), in care utilizeaza retorica obisnuita a
genului, cu invocatiile ei patetice, inlocuind insa arsenalul mitologic obisnuit cu

modelele de tip folcloric (Amarata turturea, / Cand ramane singurea sau Spune,
inimioara, spune/ Ce durere te rapune).
In plus, expresia concentrata a patriotismului sau este cunoscutul sau catren cu
indemnuri lasat urmasilor:
Urmailor mei Vacaresti!
Las vo motenire:
Creterea limbei romneti
S-a patriei cinstire.

ALECU VACARESCU
(1769?-1799)
Fiul cel mare al lui Ienachita Vacarescu, este un liric autentic; in pofida
manierismului care e al epocii versurile sale pun in evidenta caracterul excesiv al
sentimentului, vibratia violenta care da sens metaforelor grandelocvente:
Oglinda cand ti-ar arata!
Intreaga frumusetea ta!
Atunci si tu, ca si mine,
Te-ai inchina la tine.

N-ar fi mijloc sa te privesti


Asemenea dupa cum esti
Si idolatrie
Sa nu-ti aduci tu tie.
NICOLAE VACARESCU
(1785-1825)
Fiul cel mic al lui Ienachita Vacarescu, Nicolae Vacarescu, ne-a lasat un mic numar
de poezii in maniera lirica a fratelui sau. Il individualizeaza numai accentele
folclorice neobisnuite pe care le adduce un cantec haiducesc de tipul celui pe care il
vom gasi si la Alecsandri, peste o jumatate de secol.
Evocarea naturii inviate
Primavara se iveste,
Ia vezimuguru-nfrunzeste,

Siiarba cumincolteste,
Inima-mi zburda si creste!
Exclamatia populara
Roibul meu, iarna maitoata,
N-a vazut vifor, nici zloata,
Ca-l tineam tot pe catare
Pe bere si pemancare,
Vai de draga lui spinare!

IANCU VACARESCU
1792-1863
Fiul lui Alecu Vacarescu, Iancu Vacarescu este un sustinator altuturor initiativelor
culturale si literare de la inceputul perioadei modern; a fost membru al Societatii
Literare din 1827, al Societatii Filarmonice in 1833, al Asociatiei Literare in 1845, a
sprijinit teatrul (pentru care a tradus cateva piese din repertoriul universal intre
care Britannicus de Racine si a scris un prolog la inaugurarea spectacolelor din
1819), precum si pentru tinerii poeti din generatia care i-a urmat, pe I. Heliade
Radulescu, caruia i-a indreptat primele versuri, pe Grigore Alexandrescu s.a.
Poezia sa, ca si a celorlalti Vacaresti, pastreaza ecouri puternice din lirica manierista
a secolului precedent, acrostihuri, idile cu personaje alegorice, inscenari
mitologizate etc., dar introduce totodata cu timiditate structuri lirice noi, anuntand
pastelul sau meditatia pe ruinele trecutului (in poemul Primavara Amorului).
Insufletit in toate activitatile sale de un sincer patriotism, Iancu Vacarescu a fost un
simpatizant al Revolutiei lui Tudor Vladimirescu, in timpul careia a scris pateticul
indemn cu titlul Glasul poporului de subt despotism

COSTACHE CONACHI
1778-1849

Logofatul Costache Conachi este o figura contradictorie, tipica pentru epoca de


tranzitie de la inceputul secolului al XIX-lea. Mare boier si proprietare, el este totusi
un ganditor traditionalist, un Voltaire-ian care pledeaza pentru iluminarea poporului,
caci stiinta nu adduce pe cel adevarat folos daca nu este intemeiata pe folosul
noroadelor. Intr-un proiect de reforma a invatamantului din Moldova el arata ca
studiul trebuie sa aiba un scop moral: Ce ar folosi sa stim cate sunt in vazduh, in
cer, pe pamant si in mari cand am nstrmbti, am jefui, am prigoni, am invrajbi,
adica ne-am face mai rai decat am fost? Jurist, el a luat parte la redactarea
Regulamentului Organic si a formulat unele articole care aveau in vedere unirea
celor doua Principate.
Ca poet, Conachi ofera de asemenea o imagine contradictorie. El cultiva inca o
sensibilitate declarative, intr-un limbaj poetic zgomotos, facand uz de alegorii
mitologice, de acrostihuri, punand in evidenta un ritual exterior al sentimentului,
chiar in cazul destul de frecvent cand utilizeaza modele folclorice. Nou in poezia
sa este sentimental naturii, poetul descoperind in anumite cazuri armonia peisajului
cu starea sa de spirit (locul acek de pustietate,/ Datator de liniste inimilor
inristate) precum si o anumita autenticitate a sentimentului care sparge sistemul
conventional de expresie cu imbinari de cuvinte si versuri fericite ce par sa anunte,
de departe, pe Eminescu: dulce inima, PAtimire, tu esti numai hrana sufletului
mei/ Cu durerea si nacazul de-acum a petrece vreau

DINICU GOLESCU
1777-1830
Dinicu Golescu este unul dintre cei mai importanti indrumatori culturali ai vfremii
sale. Initiator si participant active la toate societatile literare ale vremii (din 1833,
din 1827) este totodata un sprijin de nadejde al presei romanesti, ajutand material
si cu toata influenta la aparitia gazetei Faima Lipschii pentru Datia (1827) si a
Curierului Romaneasc al lui Heliade Radulescu (1829). A sprijinit dezvoltarea
invatamantului si a creat o scoala gratuita pentru sateni pe mosia sa, la Golesti.
Singura sa opera literara, descrierea calatoriei facute in Occident si publicata in
1826 sub titlul Insemnare a calatoriei mele, Constantin Radovici din Golesti, facuta
in anul 1824, 1825, 1826, este o descriere iluminista in esenta, oglindind mai mult

procesul de constiinta si revelatiile prilejuite unui boier de la noi de bunastarea si


fericirea pe care o pot adduce oamenilor civilizatia si munca libera, si mai putin
impresiile lasate de monumentele si peisajele tarilor prin care a trecut. Dinicu
Golescu este mai sensibil la aspectele civilizatiei decat la celeartistice (desi nu le
ignora nici pe acestea), pentru ca vede in primele exemplul practic pentru
emanciparea poporului si pentru progresul tarii sale; el indeamna pe toti fratii
compatrioti sa contribuie la propasirea natiei prin instaurarea unui climat de justitie
si echitate, prin desfiintarea parcticilor inumane impotriva taranilor, care vor munci
mai bine daca vor sti ca nu li se ia totul cu forta, pledand totodata pentru iluminarea
poporului prin scoli, traduceri si bune exemple.
Naiva si limitata in reformele propuse, cartea lui Dinicu Golescu ese totusi primul
program complex cu character social si cultural pec re un influent membru al paturii
conducatoare, un mare boier, il propune contemporanilor; prevederile sale vor fi de
altfel preluate de Societatea Literara din 1827, cat si de actiunea lui Heliade
Radulescu (iluminarea prin scoli, gazete care sa formeze opinia public, rolul
educative al teatrului national etc.).

ANTON PANN
1796-1854
Anton Pann este un autodidact, ridicat din saracimea oraselor: tatal sau era
caldarar. Dotat cu un talent de expresie deosebit, bun cunoscator al poporului, al
gusturilor si al felului sau de a fi, Pann s-a consacrat indeletnicirii de a aduna,
prelucra si tipari un gen de literatura - atractiva in forma, dar morala in esenta
constituind principal lectura a unei foarte largi paturi de cititori, care nu trecusera
prin scoli inalte si ramasesera legati de traditia folclorica, de povestile si de cartile
populare. Principala caracteristica a acestei literaturi este accesibilitatea, forma
directa de expresie, ca si de evidentiere a actiunii, intrigii, morale, excluzand alte
referiri decat cele la universul folcloric; sursele ei sunt insa foarte diverse, de la
snoave si povesti populare (din folclorul romanesc, dar si balcanic) la scriitori
contemporani si chiar la scriitori celebri ai Renasterii, precum Erasmus, pe care il
prelucreaza prin intermediul unei traduceri grecesti. Scopul ultim al scrierilor sale a
fost cel moral. Ceea ce a urmarit Anton Pann in toate scrierile sale de seama arata
Tudor Vianu- a fost sa transmita o invatatura, o maxima de viata, o indrumare
pentru buna intocmire a existentei omenesti.
Desi contemporan cu Revolutia lui Tudor Vladimirescu si, spre sfarsitul vietii, cu cea
de la 1848 (pe care n-o intelege), Anton Pann reprezinta intr-un fel prelungirea unei
epoci anterioare; tipologic vorbind, literatura lui contemporana cu versurile lui
Heliade, Gr. Alexandrescu sau Bolintineanu- intalneste pe cea a epocii anterioare
romantismului prin propenderenta elementului moralizator, prin lipsa oricarei
preocupari constiente pentru originalitate, pentru natura inconjuratoare si pentru
problematica sentimentala a omului. Pe de alta parte insa, prin oralitatea
spumoasa, vioiciunea si umorul hatru al lumii pestrite pe care o descrie prin operele
sale (Poezii deosebite sau Cantece din lume, 1831; Fabule si istorioare, 1841;

Culegere de proverburi sau Povestirea vorbii, 1847 etc.), el anticipeaza o noua


dimensiune a literaturii noastre si trezeste interes si pretuire din partea unor mari
creatori de mai tarziu, precum Eminescu, Sadoveanu sau Ion Barbu.