You are on page 1of 2

Dacia literara

Personalitate reprezentativă a literaturii române, Vasile Alecsandri, poet, prozator şi dramaturg nu
aparţine unei singure epoci literare pentru că activitatea sa se întinde pe mai multe decenii. Începe să scrie în
perioada de ascensiune a romantismului şi îşi încheie cariera în plin clasicism, putând fi considerat un scriitor
de tranziţie între romantism şi clasicism. Dramaturgia este o componentă esenţială a operei lui Vasile
Alecsandri.
Chiriţa în provinţie, comedie cu cântice, în două acte, reprezentată pe scenă în 1852, este a doua piesă
din ciclul Chiriţelor. Toate au în centrul lor acelaşi personaj feminin, reprezentativ pentru momentul social-
istoric şi pentru un anumit tip uman. Chiriţa este soţia unui boier de ţară, Grigore Bârzoi ot Bârzoieni, cu
pretenţii, dornică de mărire şi de a fi la modă, combinaţie de parvenitism şi de snobism. În Chiriţa în provinţie,
personajul comic are trei scopuri: să introducă la Bârzoieni moda timpului, să devină isprăvniceasă şi să-şi
însoare fiul nătâng, Guliţă, cu Luluţa, o orfană crescută în casa ei, care va moşteni o mare avere.
Tema piesei este demascarea parvenitismului, a snobismului, şi a abuzurilor administraţiei/ critica
instituţiilor şi moravurilor societăţii feudale.
Epoca paşoptistă marchează începutul literaturii române moderne. Principala trăsătură este coexistenţa
curentelor literare, nu numai în opera aceluiaşi scriitor, ci chiar şi în aceeaşi creaţie. Curentele literare
(iluminism, preromantism, clasicism, romantism, realism incipient) sunt asimilate simultan.
Mihail Kogălniceanu are rolul de îndrumător cultural şi literar al fenomenului cultural-literal în perioada
paşoptistă, iar revista al cărei program literar orientează literatura timpului este ,,Dacia literară”, din care apar
la Iaşi doar 3 numere, dar în care se publică opere ale celor mai valoroşi scriitori ai vremii: Costache Negruzzi,
Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu etc. Scriitorii români ai epocii asimilează rapid manifestul
romantismului francez şi aplică principiile acestuia, cu particularităţile curentului naţional-popular de la
revista Dacia literară.
Comedia este o specie a genului dramatic, care stârne ște râsul prin surprinderea unor moravuri, a unor
tipuri umane sau a unor situații neașteptate, cu un final fericit. Conflictul comic este realizat prin contrastul
între aparență și esență. Sunt prezente formele specifice: umorul, ironia, comicul de situa ție, de caracter, de
limbaj și de nume.
Conflictul este un element de structură specific operei dramatice și presupune existen ța unor for țe
opuse, aflate într-o relație ostilă, în cadrul unui sistem de ac țiuni și reac țiuni. Acesta există în această operă și
se manifestă între Leonaș și Chirița, dar și între Leona ș și Bârzoi. Deoarece este un conflict exteriorizat și
verbalizat îl putem numi conflict manifest exterior.
Chiriţa în provinţie este o comedie de moravuri, deoarce autorul satirizează cu sarcasm întâmplări,
aspecte sociale cu ajutorul personajelor ridicule, stârnind râsul, cu scopul de a le îndepărta. Este structurată pe
două acte. Actul întâi prezintă personajele şi pe Chiriţa certându-se cu ţăranii. Ea primeşte un răvaş de la Iaşi
prin care soţul ei o anuntă că a fost avansat în funcţia de ispravnic. În actul doi, Chiriţa se plictisise de
provincie şi hotărăşte să plece la Paris, unde va încearca să îi logodeasca pe Guliţă şi Luluţa.
Caracterizarea Chiriţei se realizează prin modalităţi specifice personajului dramatic: directe, în
didascalii sau autocaracterizare („şi eu îs uşurică ca o pană”) şi indirecte, prin particularităţi de limbaj, relaţii
cu alte personaje etc. În relaţia cu fiul său, Chiriţa aminteşte de cele trei dame care îl „educau” pe dl Goe,
răsfăţându-l: „Ce să-i faci dacă are duh, Guliţa nineacăi... (Sărută pe Guliţă) Îmi seamănă mie... bucătâcă
tăietă. Hai, du-te cu domnu’ profesor de învaţă frumuşăl, că ţ-oi face straie de moda nouă”. Ca o bună mamă

Ataşat idealurilor paşoptiste. Opera dramaturgului V. . Numai că dorinţele îi rămân nerealizate. scoate în evidenţă resurse creatoare considerabile. A. respectiv. Calea pe care o parcurge se suprapune în mare măsură pe cea a dramaturgiei româneşti din secolul al XIX –lea de la începuturi până la consacrarea deplină. a iubirii fetei pentru Leonaş. Vasile Alecsandri a fost liderul mişcării literare a epocii. din cauza prostiei fiului.lui Guliţă vrae să îi facă educaţia în franceză şi să-l căpătuiască cu zestrea Luluţei. fiind un deschizător de drumuri pentru diferite specii şi genuri literare.