You are on page 1of 3

Colegiul Național „Calistrat Hogaș”

Zaharia Andreea-Elena
Clasa a X-a F
24 Noiembrie 2016

Ion
de Liviu Rebreanu
-Relația dintre incipit și final-

Liviu Rebreanu a fost prozator, dramaturg, academician. A debutat cu volumul „Frământări” (1912), nuvele de atmosferă,
de observație socială și de analiză psihologică, reliefând aspecte din viața satului sau a periferiei bucureștene sau situa ții
tragice generate de război. Este considerat de către istorici și exegeți ctitor al romanului românesc modern. În calitate de
romancier a creat: roman obiectiv de inspirație rurală (Ion), roman de analiză psihologică (Pădurea spânzuraţilor); roman
frescă al răscoalei (Răscoala); roman metafizic (Adam şi Eva); romanul obsesiei patologice (Ciuleandra); roman istoric
(Crăișorul); roman polițist (Amândoi).
Preocupat să scrie o epopee a vieții românești, L. Rebreanu a evocat o civiliza ție agrară, chipul aspru al țăranului mistuit
de ancestralul glas al pământului dintr-o perspectivă obiectivă, ce a realismului dur. Scriitorul depă șe ște literatura
convențională, idilică, moralizatoare a sămănătorismului din primele decenii ale secolului al XX-lea. A regăsit și a
valorificat, până la calitatea de capodoperă, tradiția realismului cu tematică rurală, inaugurat de N. Filimon, continuat de I.
Slavici și de Duiliu Zamfirescu.
Rebreanu proiectase o trilogie pe tema pământului și a condiției țăranului, urmărită în toată complexitate ei, din care ar fi
trebuit să facă parte: Ion (1920) – prezintă drama țăranului ardelean integrat într-o societate pentru care pământul e, mai mult
decât un mijloc de existență, un criteriu al valorii individuale; Răscoala (1932) – consacrat dramelor țărănimii din Regat și un
alt roman, rămas în stadiul de proiect, care ar fi trebuit să prezinte situația dramatică a românilor din Basarabia.
Romanul Ion este alcătuit din două părți opuse și complementare, cu titluri conotative: Glasul pământului și Glasul
iubirii, capitolele conținute având titluri-sinteză. Structurarea în părți și capitole este ținută riguros sub control. Cele două
părți corespund coordonatelor esențiale din sufletul lui Ion, sfâșiat între Eros și Thanatos. Glasul pământului se referă la
statutul social/ material, dar și la o legătură inefabilă dintre țăran și pământul pe care îl munce ște, vizând latura thanatică a
ființei umane. Glasul iubirii se referă la Eros. Elementele de paratextualitate validează și tehnica mise en abyme/punere în
abis/adâncime, oglindind conflictul dominant al capitolului: Începutul, Zvârcolirea, Iubirea, Noaptea, Rușinea, Nunta (prima
parte); Vasile, Copilul, Sărutarea, Ștreangul, Blestemul, George, Sfârșitul.
Temele ilustrate sunt: tema socială, întemeiată pe problematica pământului, în condi țiile satului ardelean de la începutul
secolului al XX-lea, în primul rând, dar și pe ideea rostului existenței, pe conturarea mentalită ților țărănești, dar și ale
inteligenței românești; tema iubirii, în lumina căreia se conturează câteva cupluri: Ion-Florica; Ana-Ion; Laura-Pintea; Titu-
Roza.

pg. 1

tema principală este aceea a posesiunii. în incipit apar fixarea timpului și a spa țiului ac țiunii. George-Florica). „prima mare creaţie obiectivă” din literatura română (Eugen Lovinescu). titlul este sugestiv. fără stil”. relații de familie. prin temele secundare. De regulă. roman-frescă (monografic). prin unele scene de o duritate ce frizează patologicul. prin focalizarea internă a trăirilor personajului principal. într-o mai mică măsură. dorinţa obsesivă a ţăranului român de a avea pământ. prin coborârea analizei psihologice în zona adâncă a patimilor umane. piesă de teatru etc. incipitul și finalul au un rol foarte important. relații sociale generate de diferen țele economice (stratificarea socială) sau culturale (universul țăranilor sau universul intelectualității rurale). nunta. dialogul care ne introduce în centrul evenimentelor sau prezentarea unui episod reprezentativ. care are consecințe în desfășurarea ulterioară a operei. Incipitul este o secven ță introductivă. al unui indiciu. 2 . prezintă „fără strălucire artistică. Nicolae Manolescu afirmă că „în centrul romanului se află patima lui Ion. Romanul Ion este un roman social de inspiraţie rurală. acesta fiind ulterior schimbat în cel actual. interpretările critice oscilează în a situa Ion între romanul tradiţional şi romanul modern. dialog sau replică prin care pg. viaţa satului ardelenesc în toate dimensiunile ei (Eugen Lovinescu). simbolizând numele personajului principal. ca formă a instinctului de posesiune”. După tematică.). chiar ale familiilor eşuate Ion-Ana. Este un element de paratextualitate care are rolul unui avertizor. Înițial. opera a purtat numele Zestrea. definitorie a unei lumi. După perspectiva narativă este un roman obiectiv/doric de sorginte balzaciană sau tolstoiană. de introspecţie. descrierea mediului. ci tema destinului. oferă o panoramă vastă asupra vieţii în curgerea ei nesfârşită. a cărui funcție este să atragă aten ția lectorului asupra unui obiect sau sistem semiotic (text. care ilustrează viziunea autorului asupra evenimentelor prezentate. semnificativ pentru intenția autorului de a face din Ion tipul generic al țăranului ardelean. Călinescu). roman de familie (prezintă aspecte ale vieţii familiei Herdelea. modern. roman psihologic. ca personaj puternic individualizat. Din punct de vedere morfologic. interbelic. Finalul nu coincide întotdeauna cu deznodământul și folosește diverse strategii: descriere care reia datele din incipit. pentru că sunt elementele compozi ționale care asigură relația dintre lumea reală a cititorului și universul ficțional al căr ții. În relație cu textul citat. „roman ţărănesc” (G. titlul Ion este alcătuit dintr-un substantiv propriu. Finalul reprezintă formula de încheiere a operei literare. dar și de a sugera evoluția lui spre atipic. Caracterul monografic al romanului orientează investigația narativă spre diverse aspecte ale lumii rurale: obiceiuri legate de marile momente din viața omului (nașterea. roman al condiţiei intelectualului ardelean din Imperiul austro-ungar. În structura oricărei opere epice. roman monografic. oferă o cheie importantă de interpretare și generează un anumit orizont de a șteptare. Ion este şi roman erotic. înmormântarea). tablou. Colegiul Național „Calistrat Hogaș” Zaharia Andreea-Elena Clasa a X-a F 24 Noiembrie 2016 Titlul este un microtext de formă și dimensiune variabile. Roman realist. De aceea nu problema pământului o consideră centrală. care creează imaginea complexă. e şi roman naturalist.

trece peste podul bătrân de lemn. prefigurare a unor evenimente care nu mai sunt relatate în operă. Colegiul Național „Calistrat Hogaș” Zaharia Andreea-Elena Clasa a X-a F 24 Noiembrie 2016 se rezumă lumea ficțiunii. spintecă satul Jidovița și aleargă spre Bistrița. scris de Liviu Rebreanu este. acoperit cu șindrilă mucegăită. Impresia de întoarcere la punctul de pornire rezultă din descrierea drumului cu care se deschide și se închide cartea. podul de lemn. romanul modern Ion. mai mult decât un mijloc de existență. toponimică (drumul. Simetria dintre cele două elemente se realizează prin prezentarea acelora și elemente de natură geografică. până la Cluj și chiar mai departe. întovărășind Someșul când în dreapta când în stânga. un criteriu al valorii individuale. pg. ca în romanele lui Liviu Rebreanu. Hristosul de tinichea etc). Lovinescu „cea mai puternică creație obiectivă a literaturii române” care prezintă drama țăranului ardelean integrat într-o societate pentru care pământul e. Incipitul poate fi pus în relație cu finalul. plină de viață: „spintecă”. Reluarea cu valoare simbolică a incipitului ca final marchează această structură circulară. „Din șoseaua care vine de la Cârlibaba. Râpele dracului. dar în ordine inversă. Construcția discursului narativ al romanului își are esen ța în acestă imagine de inceput. se desprinde un drum alb mai sus de Armadia. El poate fi deschis (opera poate continua) sau închis (totul este lămurit). apărând în incipit ca o ființă tânără. Drumul care șerpuieste printre coline și ajunge în Pripas reprezintă calea care face trecerea de la realitate la fic țiune (în incipit) și de la fic țiune la realitate (în final). se observă aici că drumul este personificat.” Astfel. O caracteristică a romanului Ion de Liviu Rebreanu este construcția circulară sau de “corp sferoid” cum o numește chiar autorul. așa cum susținea și E. 3 . unde se pierde în cealaltă șosea națională care coboară din Bucovina prin trecătoarea Bârgăului. În concluzie. „aleargă”. „drum alb”.