You are on page 1of 3

Colegiul Național „Calistrat Hogaș”

Zaharia Andreea-Elena
Clasa a X-a F
5 Decembrie 2016

Ion
de Liviu Rebreanu
-relația dintre două personaje-

Liviu Rebreanu a fost prozator, dramaturg, academician. A debutat cu volumul „Frământări” (1912), nuvele de atmosferă,
de observație socială și de analiză psihologică, reliefând aspecte din viața satului sau a periferiei bucureștene sau situații tragice
generate de război. Este considerat de către istorici și exegeți ctitor al romanului românesc modern. În calitate de romancier a
creat: roman obiectiv de inspirație rurală ( Ion), roman de analiză psihologică (Pădurea spânzuraţilor); roman frescă al
răscoalei (Răscoala); roman metafizic (Adam şi Eva); romanul obsesiei patologice (Ciuleandra); roman istoric (Crăișorul);
roman polițist (Amândoi).
Preocupat să scrie o epopee a vieții românești, L. Rebreanu a evocat o civiliza ție agrară, chipul aspru al țăranului mistuit
de ancestralul glas al pământului dintr-o perspectivă obiectivă,a realismului dur. Scriitorul depă șe ște literatura conven țională,
idilică, moralizatoare a sămănătorismului din primele decenii ale secolului al XX-lea. A regăsit și a valorificat, până la calitatea
de capodoperă, tradiția realismului cu tematică rurală, inaugurat de N. Filimon, continuat de I. Slavici și de Duiliu Zamfirescu.
Rebreanu proiectase o trilogie pe tema pământului și a condiției țăranului, urmărită în toată complexitatea ei, din care ar fi
trebuit să facă parte: Ion (1920) – prezintă drama țăranului ardelean integrat într-o societate pentru care pământul e, mai mult
decât un mijloc de existență, un criteriu al valorii individuale; Răscoala (1932) – consacrat dramelor țărănimii din Regat și un
alt roman, rămas în stadiul de proiect, care ar fi trebuit să prezinte situația dramatică a românilor din Basarabia.
Romanul Ion este alcătuit din două părți opuse și complementare, cu titluri conotative: Glasul pământului și Glasul iubirii,
capitolele conținute având titluri-sinteză. Structurarea în părți și capitole este ținută riguros sub control. Cele două păr ți
corespund coordonatelor esențiale din sufletul lui Ion, sfâșiat între Eros și Thanatos. Glasul pământului se referă la statutul
social/ material, dar și la o legătură inefabilă dintre țăran și pământul pe care îl muncește, vizând latura thanatică a fiin ței
umane. Glasul iubirii se referă la Eros. Elementele de paratextualitate validează și tehnica punerii în abis, oglindind conflictul
dominant al capitolului: Începutul, Zvârcolirea, Iubirea, Noaptea, Rușinea, Nunta (prima parte); Vasile, Copilul, Sărutarea,
Ștreangul, Blestemul, George, Sfârșitul.
Temele ilustrate sunt: tema socială, întemeiată pe problematica pământului, în condițiile satului ardelean de la începutul
secolului al XX-lea, în primul rând, dar și pe ideea rostului existenței, pe conturarea mentalită ților țărănești, dar și ale
inteligenței românești; tema iubirii, în lumina căreia se conturează câteva cupluri: Ion-Florica; Ana-Ion; Laura-Pintea; Titu-
Roza.
Titlul este un microtext de formă și dimensiune variabile, a cărui funcție este să atragă atenția lectorului asupra unui obiect
sau sistem semiotic (text, tablou, piesă de teatru etc.). Este un element de paratextualitate care are rolul unui avertizor, al unui
indiciu, oferă o cheie importantă de interpretare și generează un anumit orizont de așteptare. Din punct de vedere morfologic,
titlul Ion este alcătuit dintr-un substantiv propriu. În relație cu textul citat, titlul este sugestiv, simbolizând numele personajului
principal, semnificativ pentru intenția autorului de a face din Ion tipul generic al țăranului ardelean, dar și de a sugera evolu ția
lui spre atipic, ca personaj puternic individualizat. Înițial, opera a purtat numele Zestrea, acesta fiind ulterior schimbat în cel
actual.
Caracterul monografic al romanului orientează investigația narativă spre diverse aspecte ale lumii rurale: obiceiuri legate
de marile momente din viața omului (nașterea, nunta, înmormântarea), rela ții sociale generate de diferen țele economice
(stratificarea socială) sau culturale (universul țăranilor sau universul intelectualității rurale), rela ții de familie. Nicolae

pg. 1

căutând iubirea. în ai cărei ochi nu se uită când îi vorbeşte. De aici drama personajului care nu poate alege .Nu-i fusese dragă Ana şi nici acuma nu-şi dădea bine seama dacă i-e dragă. pg. Pe de altă parte. în privinţa sentimentelor pentru Ana. care nu ar permite așa ceva. Aici Ion îi oferă ţuică. deşi ea e prezentă. cei doi au în comun tentativa de a-şi schimba statutul: Ion doreşte să-şi schimbe statutul social prin obţinerea averii. copleşindu-l…. Ion. de asemenea. pe când Florica. de câte ori o vedea sau îşi amintea de ea. ci tema destinului. cei doi eşuează tocmai din cauza sincerităţii sau a incapacităţii de disimulare: Ana nu poate lua nicio atitudine faţă de Ion din cauza iubirii sincere pe care i-o poartă. lipsită de afecţiunea maternă şi de orice formă de comunicare.. instinctul de proprietate este în relaţie de opoziţie cu cel erotic. În inconştienţa lui sinceră. el caută să refacă relaţiile cu Florica. iar pentru Ion. pe care Ana o refuză.” În timp ce. pe care o atrage la umbra unui nuc..(…) Dar Florica era mai săracă ca dânsul. găsind-o ca unică soluţie salvatoare. Ana devine obiectul răzbunării celor doi bărbaţi. Statutul iniţial al celor două personaje ale căror destine se intersectează. o scenă semnificativă este scena de la începutul romanului. simţea că o mai iubeşte.(. Secvenţa următoare este realizată în stil indirect liber. Din dorinţa de a-l putea forţa pe Vasile Baciu să i-o dea pe Ana. Ana devine fascinată de moarte. între el şi pământ existând o legătură organică. iar Ion este un ţăran harnic. În schimb. receptorul textului nu are niciun dubiu că Ion nu o iubeşte pe Ana. pe când Ana doreşte să-şi schimbe statutul psihologic. Pe de altă parte. cele două personaje sunt victimele unor destine iminente. iar Ion manipulatorul. şi case. în urma căruia fata rămâne însărcinată. îi aşază la polii opuşi ai ierarhiei sociale: Ana este fiica celui mai bogat om din sat. Ana realizează că toate sacrificiile ei au fost inutile şi că nici măcar copilul nu-l poate face pe Ion să o iubească. 2 . ea nu poate fi decât o victimă într-o lume condusă după legi patriarhale. Pentru Ana. pe Florica. setea de pământ îl stăpâneşte. ignoră suferinţa acesteia din cauza bătăilor şi a umilinţelor tatălui ei. când Ion pleacă de la horă şi o caută pe Ana. ca formă a instinctului de posesiune”. absentă fizic de la scenă. în acelaşi timp se gândea la Florica. La polul opus se află Ana. după obţinerea pământurilor. În momentul în care Savista îi spune despre relaţia dintre Ion şi Florica. e incapabil să îşi disimuleze repulsia faţă de Ana sau iubirea pentru Florica. urmându-şi ambiţiile. după seducerea Anei. iar Ana de dorinţa de a obţine afecţiune. antitetice: Ana e cea manipulată. ci se supune destinului. Ei sunt vinovaţi că încalcă legile nescrise conform cărora destinul nu poate fi schimbat. În opinia mea. încât i se oferă fără a cere vreun angajament din partea lui. în consecinţă se spânzură. iar Ana avea locuri. În ilustrarea relaţiei dintre cei doi. dar sărac. relaţiile dintre Ana şi Ion sunt cele dintre manipulator şi manipulat. însă dornic de a obţine avere. sugerată în secvenţa a doua din cap. Statuturile psihologice ale celor doi sunt. amintindu-i de tatăl ei. cel care iubeşte pământul mai mult decât pe o mamă. Pe de-o parte. individul nu îşi poate depăşi condiţia. manipulaţi de două dorinţe diferite: Ion de dorinţa de a obţine pămân. Ana e o cale de a se îmbogăţi rapid şi sigur. II: . Naivă şi supusă autorităţii masculine. Colegiul Național „Calistrat Hogaș” Zaharia Andreea-Elena Clasa a X-a F 5 Decembrie 2016 Manolescu afirmă că „în centrul romanului se află patima lui Ion. în care sunt prezentate gândurile lui Ion în timpul conversaţiei cu Ana: . femeia pe care o iubeşte. ca o chemare.. iubeşte în acelaşi timp. Paralel cu evoluţia conflictului dintre cei doi bărbaţi. dar şi pământurile. De aceea nu problema pământului o consideră centrală. Ion urmează conştient un plan de seducere a Anei. Iubise pe Florica şi. în sufletul personajului mai există dubii.. brutal în sinceritatea lui. personaj ce ilustrează cel mai clar tipologia victimei: îndrăgostită de Ion şi traumatizată de un tată prea dur.Glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului. însă niciunul nu reuşeşte să obţină ce vrea de la celălalt. Ion e un substitut al afecţiunii de care e lipsită. Din perspectivă morală. şi vite multe…. Pentru Ion instinctul posesiunii este puternic. în vreme ce Ion. este prezentă în mintea lui. o fată fără pământ. După ce Vasile Baciu află cine este tatăl copilului.Veşnic a pizmuit pe cei bogaţi şi veşnic s-a înarmat într-o hotărâre pătimaşă: trebuie să aibă mult pământ. Ion e consecvent în urmărirea planului său şi. Ana i se oferă lui Ion căutând la el afecţiunea de care a fost lipsită. trebuie! De pe atunci pământul i-a fost mai drag ca o mamă”.)Iubirea pământului l-a stăpânit de mic copil. Îi asculta glasul plângător şi- l cuprindea mila.

din romanul Ion scris de Liviu Rebreanu. Colegiul Național „Calistrat Hogaș” Zaharia Andreea-Elena Clasa a X-a F 5 Decembrie 2016 În concluzie. mai ales cu cei care încearcă să îşi schimbe soarta. conferindu-le acestora statut de victime în faţa unui destin implacabil. prin raporturile de manipulator şi manipulat. pg. 3 . dar şi prin sinceritatea instinctuală care îi împiedică pe cei doi să comunice. cuplul Ion-Ana. se distinge prin maniera naturalistă în care e tratată relaţia celor doi.