You are on page 1of 15

1.

Consecinţele utilizării turistice a ariilor protejate
Studiu de caz: parcurile naţionale şi naturale

CONŢINUTUL TEMEI
Tipologia utilizărilor turistice şi analiza impactului produs de acestea asupra peisajului
parcurilor naţionale

OBIECTIVE
Evidenţierea elementelor de favorabilitate şi restrictivitate pentru valorificarea prin turism a
parcurilor naţionale

Parcurile naţionale au ca obiectiv principal protecţia
naturii, fiind totodată deschise activităţilor turistice organizate. Frecventarea turistică a ariilor
protejate constituie în majoritatea cazurilor o sursă potenţială de dificultăţi; presiunea turistică
este însă mai intensă în situaţia ariilor protejate în cadrul cărora turismul nu este deloc sau este
prost gestionat, datorită lipsei de implicare a administratorilor în direcţia atragerii vizitatorilor
educaţi pentru natură şi a monitorizării atente a activităţilor turistice, în general.
Consecinţele utilizării turistice asupra mediilor naturale protejate sunt multiple, însă
adesea insuficient cunoscute, datorită complexităţii lor; acestea reclamă studii şi analize
pluridisciplinare, colaborări nestânjenite de barierele lingvistice, diferenţele de opinii în plan
ştiinţific, metodele şi mijloacele utilizate de cercetătorii în domeniul ştiinţelor naturii, ştiinţelor
sociale, ştiinţelor economice şi juridice.
Studiile pluridisciplinare asupra ecosistemelor biologice şi asupra evoluţiei acestora
(rezistenţă sau degradare) în raport cu activităţile turistice permit identificarea celor mai fragile şi
valoroase zone din punct de vedere ştiinţific. Ele trebuie să constituie puncte de plecare în
amenajarea ariilor protejate, în delimitarea riguroasă a zonelor funcţionale, în elaborarea
planurilor de gestionare care vor include şi căile de valorificare turistică diferenţiată.

Principalele forme de degradare a peisajului datorate
practicării turismului în perimetrul şi în proximităţile ariilor protejate sunt legate de:
1) circulaţie (drumuri, piste, trasee, pârtii de schi, utilizarea elicopterelor, a
ambarcaţiunilor);
2) infrastructura de cazare (echipamente „grele” versus echipamente „lejere” de cazare)
3) prelevări (vânătoare, pescuit, colecţionări)
4) alte perturbări

perturbând circuitul biogeochimic şi periclitând astfel existenţa biocenozelor. Utilizarea nisipului şi mai ales a sării pentru prevenirea derapajului în timpul iernii. funcţie de caracteristicile proprii mediilor-suport. aceasta favorizează plimbările la pas. o alternativă la circulaţia pe şosele cu trafic intens în spaţiile protejate o reprezintă înlocuirea acestora cu piste şi poteci. Principalele forme de degradare legate de circulaţia în interiorul ariilor protejate şi care ridică probleme deosebite sub aspectul gestionării acestora sunt datorate şoselelor şi traficului rutier aferent. ele îmbracă diferite aspecte. Aceste mijloace de transport deranjează peisajul. în Parcul Naţional Munţii Tatra. poteci şi trasee reprezintă mijlocul ideal pentru descoperirea peisajului parcurilor naţionale. cât şi prin poluarea generată de gazele de eşapament sau chiar accidentarea unor specii faunistice. ca urmare a amenajării căilor de comunicaţie Căile de comunicaţie au fără îndoială un rol determinant în modificarea calităţii agrementului dar şi a supraîncărcării teritoriului ariilor protejate.. Italia şi chiar din Elveţia pot fi parcurse cu automobilul sau autobuzul. Alte aspecte negative generate de circulaţia rutieră rezidă în: . sarea împrăştiată pe carosabil contaminează solul ecosistemelor naturale. o mare arteră rutieră atrage inevitabil un turism de masă. În ultimul timp. Comparativ cu căile rutiere. în special în cadrul parcurilor naţionale. trasarea acestora necesită măsuri speciale în . din ce în ce mai mulţi administratori conştientizează acest fapt şi acţionează în consecinţă. atât prin tulburarea climatului de linişte specific habitatelor naturale ale organismelor animale. preponderenţa acestora trebuie încurajată. deversând încărcătura în apele unui lac. . aproape toate parcurile naţionale din Franţa. 1. facilitarea accesului acelor vizitatori ale căror motivaţii de frecventare a ariilor protejate contravin principiilor de utilizare publică a acestora (organizarea de picnicuri zgomotoase. infrastructura reprezentată de piste şi poteci corespunde într-o măsură mult mai mare dezideratelor ariilor protejate. autovehiculele motorizate fiind înlocuite de cele cu tracţiune animală. este relevant accidentul produs pe o şosea cu trafic intens. spre exemplu. dar în acelaşi timp. mersul cu bicicleta. motiv pentru care. uneori deosebit de fragile. . echitaţia. dar şi de tipul de reţea de circulaţie şi de mijloacele de transport utilizate. Degradările datorate circulaţiei sunt cele mai vizibile în peisaj. care traversează Parcul Naţional Plitvice din Iugoslavia. Activarea proceselor geomorfologice actuale şi destabilizarea versanţilor. schiatul. în acest sens. Accidentele rutiere care por conduce la poluarea solurilor şi a apelor cu substanţe toxice. unele dintre acestea fiind foarte intens circulate. excursiile ştiinţifice. în anumite locuri pot pune probleme. parcarea maşinilor în locuri improprii şi chiar abandonarea deşeurilor în perimetrele protejate). poate diminua ineditul şi spectaculozitatea unui peisaj. Dacă aceste piste. pistele şi potecile fiind primele elemente de infrastructură turistică ce însoţesc amenajarea refugiilor. unele şosele au fost închise circulaţiei. nu este mai puţin adevărat faptul că ele antrenează unele perturbări şi degradări care. un camion care transporta hidrocarburi s-a răsturnat. unde. un mare număr de parcuri naţionale este traversat de şosele. skateboard-ul etc. Parcurile europene sunt în general bine echipate din acest punct de vedere. escaladările. . În Europa.

utilizarea turistică depinde de mai mulţi factori: frecvenţa.raport cu eroziunea pe care o antrenează utilizarea lor de către vizitatorii adesea brutali cu natura locurilor vizitate. impactul asupra peisajului poate fi major. la rândul ei. vegetaţia. canalizează fluxul turistic şi distrage interesul vizitatorilor pentru abaterea către siturile aflate sub protecţie. despre o activitate sportivă şi recreativă corespunzătoare pentru majoritatea parcurilor înzăpezite. bicicletă). iar asupra vegetaţiei este minim datorită amortizării oferită de stratul de zăpadă. pe de altă parte. adică pe pante ce nu depăşesc 8 grade. pistele şi potecile pot fi utilizate ca pârtii pentru schi fond sau pentru sănii. Legat de relaţia poteci – eroziune. Aceste studii ar trebui să constituie puncte de plecare obligatorii pentru o amenajare coerentă. dacă poteca a fost creată spontan. chiar şi pentru turiştii fără încălţăminte corespunzătoare. alte animale. perioada în care se efectuează activităţile turistice. în spiritul respectului pentru natură şi. înaintarea alpiniştilor pe poteci este lentă. păsările sunt cele mai vulnerabile la prezenţa omului în peisaj. Bettie Willard Scott- William. În fapt. Trebuie precizat faptul că. unde accesul către Lacul Negru (amonte de Morskie Oko) se realizează pe un traseu pavat cu blocuri de piatră sau dale groase.O astfel de amenajare se întâlneşte de exemplu în Parcul Naţional Munţii Tatra. traseul se încadrează foarte bine în peisaj. acest din urmă mod de deplasare este specific mai ales ţărilor scandinave. spre exemplu. în timp ce natura substratului. comportamentul vizitatorilor etc. factorii climatici şi traseul ales condiţionează calitatea unei poteci. impactul utilizării turistice este minor. Nu acelaşi lucru se poate spune despre practicarea schiului pe pârtii special amenajate. Studiile ştiinţifice americane efectuate în parcurile naţionale din Munţii Stâncoşi au concluzionat faptul că. în anumite parcuri (parcul Engadine). . tipologia turiştilor şi a echipamentelor folosite. panta. pavate corespunzător. În perioada hibernală. demonstrează creşterea corelativă a acestora cu intensitatea frecventării turistice. mijloacele de deplasare utilizate (schi. ceea ce. numărul turiştilor. astfel încât comportamentul muflonilor nu este perturbat. care protejează solurile şi stabilizează versanţii (într-adevăr costisitoare sub aspectul bugetului de timp alocat amenajărilor). Impactul schiului sau al săniilor asupra solurilor este nul. Studiile efectuate în Parcul Naţional Grand Paradiso au arătat faptul că. ansambluri de pietre. dintre animale. Efectele frecventării turistice a ariilor protejate prin intermediul potecilor se manifestă şi la nivelul învelişului biotic. amenajarea de trasee confortabile. iar din punct de vedere estetic. cal. Studiile asupra raporturilor existente între evoluţia numărului de vizitatori ai unui spaţiu dat şi numărul de poteci. astfel încât înaintarea este facilă. bine asamblate. ca de exemplu marmotele. atunci când o potecă turistică este bine trasată şi întreţinută. le transformă în veritabile atracţii turistice. de trecerea repetată a grupurilor de turişti prin locuri alese de aceştia în scopul diminuării efortului. în special. cocoşul de munte îşi abandonează cuibul atunci când este deranjat. sunt mai sociabile şi se adaptează bine prezenţei umane. pentru teritoriile protejate care pot fi puse în valoare cu ajutorul unor tehnici şi materiale simple. datorită echipamentului greu. eroziunea este minimă. de exemplu. membru al IUCN (1967) conchide: „drumul cel mai scurt este adesea o sursă de eroziune”. Se poate vorbi deci.

limanuri fluviatile. ar fi de dorit ca: . . Un impact considerabil asupra ecosistemelor acvatice îl exercită utilizarea ambarcaţiunilor cu motor. deşi transporturile intensive provoacă perturbări şi degradări asupra mediilor naturale. utilizarea bărcilor cu motor şi infrastructura destinată practicării sporturilor de iarnă să fie diminuate sau chiar interzise 2. pe culmile montane înalte.plutele de lemn. Impactul utilizării ambarcaţiunilor Un mare număr de parcuri naţionale posedă în perimetrul lor diferite suprafeţe acvatice: lacuri glaciare. Degradări datorate infrastructurii de cazare .. acelaşi impact negativ îl exercită acţiunea şenilelor buldozerelor care nivelează traseul pârtiilor. râuri. talpa schiurilor distruge vegetaţia subiacentă. cu condiţia ca densitatea acestora să nu depăşească anumite limite de suportabilitate. cu lărgimi de 50 – 80 metri. în realitate este dificilă interzicerea utilizării mijloacelor de transport. din Parcul Naţional Circeo (Italia). panouri de protecţie împotriva avalanşelor etc. Mijloacele de transport acvatic cu impact minor asupra ecosistemelor acvatice sunt: . Impactul practicării schiului pe piste special amenajate în parcurile naţionale Practicarea schiului pe pârtii special amenajate presupune crearea unei infrastructuri aferente care afectează solul. Ambarcaţiunile enumerate anterior constituie excelente mijloace de descoperire a naturii. situaţie care poate apărea vara. atât timp cât cererea este foarte mare. zgomotul puternic pe care îl generează. fluvii sau chiar torenţi care pot permite accesul ambarcaţiunilor. la nivelul florei şi faunei acvatice. utilizate de exemplu. platforme litorale. În parcurile naţionale europene. eroziunea malurilor datorată valurilor generate de deplasarea sistematică a ambarcaţiunilor. În acest context. . .bărcile cu vâsle sau cele cu pânze în scopuri utilitare sau pentru agrement. . uneori grave. în special a autoturismelor şi chiar a reglementărilor prea stricte referitoare la acest aspect. în Parcurile Naţionale Pieniny (Polonia) şi Durmitor (Iugoslavia). aşa cum este cazul lacului Sabaudia. perturbările. scurgerilor „normale” sau accidentale de benzină şi uleiuri de motor. trebuie efectuate lucrări de remodelare a suprafeţei topografice şi deschideri în cadrul pădurilor.canoele şi caiac-canoele. vegetaţia forestieră şi lumea animală. iar efectele negative asupra peisajului sunt aproape nule. refugii. atunci când stratul de zăpadă este subţire. lacuri de baraj natural sau artificial. . la sfârşit de săptămână. acesta se materializează prin: . ca mijloace de transport preferenţiale pe râuri şi fluvii.mijloacele de transport individuale să fie înlocuite în cât mai mare măsură cu mijloacele de transport public. datorate mişcărilor elicei. lagune. atât pentru mediul natural cât şi pentru confortul turiştilor. iar spaţiul parcurilor are implicaţii sociale. amenajarea pistelor este însoţită de lucrări destinate asigurării măsurilor de securitate: taluzuri. pentru evitarea supraîncărcării peisajului.în cazuri excepţionale.

În aceste condiţii. Structurile de cazare de talie mare şi foarte mare. prin urmare. respectiv mersul cu cortul în spate şi camparea în locuri liber alese. reprezintă sursa unor numeroase perturbări. de bunăvoinţa politică. chiar înainte de înfiinţarea sa. printre altele. Terenurile de campare trebuie să beneficieze de dotări diverse: toalete. restaurante. perfect amenajate şi organizate. iar monitorizarea este atent efectuată. care ar expune natura unor riscuri deosebit de grave: incendii. mini magazine. mai ales în situaţia localizării în proximitatea unor teritorii locuite. administratorii nu încurajează dezvoltarea unei astfel de practici. acest tip de cazare se poate integra perfect în cadrul mediilor naturale protejate. cu atât mai mult cu cât. acumulări de deşeuri. Echipamente de cazare lejere sunt considerate cele destinate turismului sezonier: camping-uri. a cercetătorilor. este necesară o monitorizare atentă a impactului acestor amenajări. unde parcurile naţionale au suprafeţe prea mici. faţă de 360 000 ha în Africa şi 426 000 ha în America de Nord). iar la periferia lor există spaţii locuite în cea mai mare parte a anului. pot fi prevăzute mici enclave. deşi adesea. există părerea că. fiind perfect controlat. dată fiind suprafaţa întinsă pe care o ocupă acestea. iar potenţialii practicanţi ai camping-ului sălbatic sunt prea numeroşi. caravane şi refugii. pentru sintagma „a realiza fără a degrada”. a) echipamente „grele”versus echipamente „uşoare” Numeroase parcuri naţionale cuprind şi astfel de dotări. Deşi este preferabil. abandonarea de ambalaje . datorită faptului că permite un contact strâns cu natura. prezenţa lor în perimetrul ariilor protejate nu trebuie permisă. În condiţiile în care densitatea de primire nu este prea ridicată. În Europa. adesea distructiv şi. mai mult. dislocarea de roci pentru amenajarea de adăposturi. acest aspect depinde evident de mijloacele financiare alocate. În prezent. ale căror dimensiuni sunt mult mai reduse (în medie. în acest sens. destinate primirii turiştilor. poluarea cursurilor de apă etc. Camping-ul sălbatic este deci în general interzis sau tolerat timp de o noapte pe culmile înalte ale munţilor. mese pentru picnic. 39 000 ha. se consideră că suprimarea posibilităţii de cazare în cadrul parcurilor ar priva vizitatorii de spectacolul magnific pe care îl oferă natura. ţările europene dispun de mijloace tehnice sofisticate. este cazul a numeroase arii protejate nord-americane sau din Africa de Est unde. fără a periclita echilibrul peisajului. este funcţional doar câteva luni pe an. poate fi citat cazul Parcului Naţional Tanap din Slovacia care. ele antrenează un flux turistic intens. poseda mici staţiuni termale şi echipamente destinate sporturilor de iarnă. astfel încât impactul amenajării structurilor de cazare să fie minimizat. construcţiile în scopuri tehnice sau de agrement să fie amplasate în afara limitelor parcului. în condiţiile în care nu depăşeşte anumite limite. bungalow-uri. protagoniştii săi se află la originea unor degradări. o preocupare permanentă pentru ca ele să permită administratorilor ariei protejate să ofere un exemplu în materie de respect pentru mediu şi pentru calitatea arhitecturală tradiţională. de voinţa gestionarilor ariei protejate şi nu în ultimul rând. prize electrice. ca: recoltarea de lemn pentru foc. cu destinaţii turistice. nu întotdeauna este posibil ca întreaga infrastructură destinată cazării angajaţilor. Acest tip de organizare a spaţiilor de cazare este puţin justificat în cazul parcurilor naţionale din Europa. Camping-ul organizat este adaptat în mod deosebit unui parc. Un aspect particular al camping-ului îl reprezintă aşa numitul „camping sălbatic” sau itinerant.

Printre altele. . această măsură a condus la dispariţia speciei din regiune. animalele pot depăşi perimetrul acestora. limitele parcurilor fiind arareori materializate. în mai mică sau mai mare măsură. 3. Chiar în ariile protejate au existat situaţii de compromis. apele uzate pot fi tratate etc. cele două văi care pătrund profund în perimetrul ariei protejate. însă fenomenele mai sus menţionate se petrec neîndoielnic. Din acest motiv. o constituie insuficienţa dotărilor sanitare. uneori într-o manieră scandaloasă. În numeroase cazuri. în timp. administraţia anumitor parcuri scandinave a decis să tolereze vânătoarea lupului de către laponi. ele oferă garanţia securităţii utilizatorilor: adăpost în caz de vreme rea. ea a fost responsabilă de dispariţia a numeroase specii faunistice. iniţial incluse parcului. Astfel. văile Val de Rhemes şi Valsavarenche. teritoriile parcurilor care concentrează specii faunistice şi floristice inedite constituie locuri privilegiate sub aspectul tentaţiilor. Europa de Vest oferă numeroase exemple de extincţii datorate practicării pe scară largă a vânătorii. astfel încât este greu de probat faptul că vânătorii au acţionat pe teritoriul protejat. în scopul protejării turmelor de reni. prezenţa altor expediţionari. vânătoarea este interzisă în perimetrul parcurilor naţionale. îndeosebi din spaţiul montan. În realitate. Refugiile constituie tipul de cazare cel mai bine adaptat şi integrat mediului natural. efectele fiind uneori regretabile. Studiile efectuate în acest sens sunt insuficiente. Degradări datorate prelevărilor Teoretic. datele sunt incomplete. de pază şi control a structurilor administrative din fiecare parc în parte. Una dintre problemele importante cu care se confruntă refugiile. funcţie de capacitatea de monitorizare. evacuarea deşeurilor este mai lesnicioasă. activităţi ca: vânătoarea. vânătoarea a constituit timp îndelungat una dintre puţinele activităţi de agrement pentru populaţiile rurale izolate. atunci când sunt supravegheate. cu o deosebită încărcătură simbolică şi socială. Ori. rezerve de hrană.sub stânci sau pietre. Mai mult. datorită faptului că deţinerea de arme de vânătoare este strict reglementată. a. pescuitul şi colecţionările de orice fel sunt interzise în perimetrul parcurilor naţionale. areale care deţineau elemente valoroase ale naturii au fost ocolite de limitele perimetrelor protejate. deschiderea de spaţii în interiorul tufărişurilor pentru a proteja mai bine corturile etc. este cazul Parcului Naţional Grand Paradiso unde. posibilitatea radiocomunicaţiei cu regiunile locuite. cu precădere cele nesupravegheate. cei însărcinaţi cu stabilirea limitelor ariilor protejate au ţinut seama de necesitatea protejării teritoriilor de vânătoare ale vânătorilor locali. În cazul în care sunt accesibile de pe şosele ele pun problema suprafrecventării. vânătoarea este actualmente interzisă în majoritatea parcurilor naţionale. în aceste ţări. însă prezintă şi anumite avantaje: materialele necesare sunt uşor de transportat. cu atât mai mult cu cât. În ţările Europei de Vest. în ţările Europei de Est. Parcul Naţional Cevennes face în mod oficial excepţie de la interzicerea vânătorii. în principiu. numărul de vânători naţionali este destul de redus. ulterior s-au regăsit în afara acestuia. datorită prezenţei în regiune a mai mult de o jumătate de milion de locuitori permanenţi şi bineînţeles presiunii intense a vânătorilor din regiunile învecinate. în timp istoric.

ele sunt justificate de necesitatea eliminării animalelor bolnave sau malformate care. în perioada în care vînatul este permis în acest canton. care pot da o interpretare mai subiectivă noţiunii de tir de selecţie. vânătoarea se desfăşoară în condiţii excepţionale în anii în care. într-un ecosistem natural. În orice caz. A trebuit să treacă mult timp până când cele două văi să fie reintegrate în perimetrul protejat. iar vânătoarea în spaţiul lor să fie interzisă. Numărul ridicat al indivizilor poate afecta uneori integritatea vegetaţiei naturale sau poate conduce la înmulţirea populaţiilor parazitare şi declanşarea unor epidemii în rândul animalelor (de exemplu. măsurile referitoare la acest gen de activitate au fost însă mai bine acceptate decât cele care vizează vânătoarea. epidemia de kerato-conjunctivită cu care s-au confruntat cu ani în urmă caprele negre din Parcul Naţional de la Vanoise). în special în rândul tineretului. fiind perpendiculare pe căile de migraţie ale caprelor negre şi caprelor ibex. întrucât la periferia spaţiilor protejate. teritoriile parcurilor se comportă ca adevărate „rezervoare de vânat” . numeroase comune nu au inclusă în cadrul ariilor protejate decât o parte din teritoriul administrativ. . vremea deosebit de aspră de pe înălţimile munţilor obligă caprele negre să migreze către arealele periferice cu condiţii de adăpost. de pe urma cărora profitau deopotrivă vânătorii şi braconierii. aspect foarte avantajos pentru vânători. din următoarele considerente: . care se practică uneori în perimetrele protejate. pescuitul este în general interzis sau cel puţin riguros reglementat. de exemplu. constituiau de fapt în afara parcului veritabile poteci. Tirurile de selecţie şi braconajul pot fi considerate forme particulare de vânătoare. ei profită de abundenţa animalelor care vin din interiorul parcurilor. la periferia Parcului Naţional des Grisons (Elveţia). Numeroase echipe de protecţie şi pază din parcurile naţionale (în Franţa numite „gărzi-monitor”) preferă să abordeze aceste probleme prin intermediul educaţiei ecologice. cu care se confruntă unele parcuri naţionale. lăsând eforturile de represiune a braconajului în sarcina gărzilor de vânătoare şi a jandarmeriei. administraţia parcurilor naţionale trebuie să desfăşoare aceste activităţi cu maximă discreţie şi să reducă pe cât posibil astfel de intervenţii. ar putea fi eliminate în mod normal de către prădători. Interdicţia de a vâna a avut pretutindeni drept consecinţă creşterea (uneori excesivă) a efectivelor de animale care anterior erau decimate. Aşa numitele „tiruri de selecţie” apar ca răspuns la problemele menţionate anterior. Aceste tiruri pot fi executate de către personalul parcului (de preferat) sau de către vânători. Această situaţie explică faptul că. ca şi vânătoarea. pescarii n-au constituit niciodată un grup de presiune aşa cum s-a întâmplat în cazul vânătorilor. b) pescuitul În parcurile naţionale europene. Aceasta nu înseamnă că el nu există. Braconajul reprezintă un subiect asupra căruia se discută destul de puţin în contextul parcurilor naţionale. din care provin numeroase animale care repopulează arealele periferice. Aceste realităţi nu fac decât să alimenteze convingerile acelui grup vânători care au respins întotdeauna reglementările care vizează utilizarea publică a parcurilor naţionale. Din acest punct de vedere.

vandalii. acesta impulsionând-o sensibil. se poate afirma că importanţa culesului este direct proporţională cu intensitatea frecventării turistice. prelevarea de probe biologice din natură este înlocuită de utilizarea mijloacelor tehnice din ce în ce mai .. asigurând resursele necesare subzistenţei şi dezvoltării societăţii. ce merg uneori până la interzicerea acestei activităţi în parcurile naţionale europene.. face parte din categoria prelevărilor care au existat dintotdeauna în istoria omenirii. În ceea ce priveşte culesul sau prelevările realizate de către oamenii de ştiinţă. în scopuri ştiinţifice. pescuitul nu se bazează pe utilizarea armelor care ar avea un impact negativ asupra ecosistemelor acvatice Pentru parcurile litorale sau insulare. cum ar fi interzicerea afectării integrităţii ecosistemelor umanizate şi a deposedării comunităţilor rurale de o parte din drepturile lor asupra terenurilor. într-o manieră privilegiată. chiar şi cea efectuată de către populaţia locală este în relaţie mai mult sau mai puţin strânsă cu turismul. în anumite situaţii însă. antrenaţi de pasiunea lor şi la adăpostul cercetărilor fundamentale. în ultimă instanţă. comparativ cu terenurile de vânătoare. s-ar părea că nu ridică nici un fel de probleme. turiştii neorganizaţi şi neinformaţi şi. . este binevenită includerea unui/unor reprezentanţi ai pescarilor în cadrul Consiliului de administraţie. Această situaţie. se poate spune că acestea sunt independente de activităţile turistice. pe de altă parte. simbolică şi culturală nu poate decât să fie percepută negativ şi să antreneze atitudini de respingere. Pentru evitarea unor astfel de situaţii. Pentru aplanarea posibilelor conflicte. Această activitate. prin cererea de produse naturale specifice: afine. butelii pentru scufundări etc. în ultimul timp. colecţionarii. pescuitul ca formă de agrement mai agresivă poate pune unele probleme prin utilizarea unor tehnici şi materiale sofisticate: harpoane. orice intervenţie care ar putea aduce atingere acestor practici cu valoare economică. el nu necesită obţinerea unui permis şi se desfăşoară în spaţiile destinate turismului de masă. ciuperci etc. fructe de pădure. culegătorii de plante medicinale. Dintr-o perspectivă globală. biocenozele acvatice sunt fără îndoială mai bogat reprezentate comparativ cu cele terestre. cu mult înaintea instituirii parcului naţional. În acest context. ocupă în prezent o poziţie periferică în majoritatea ţărilor europene. coroborată cu reglementările stricte. suprafeţele de pescuit sunt relativ numeroase şi mult mai extinse în afara parcurilor naţionale. ele exprimă legătura puternică dintre om şi spaţiul său vital. prin prelevarea de eşantioane destinate continuării cercetărilor in situ cu cele în condiţii de laborator. În afara populaţiilor locale există şi alte categorii de vizitatori care intervin. Activităţile legate de cules au deţinut de-a lungul timpului un rol economic deloc neglijabil pentru populaţiile locale şi. fundamentală la început. ceilalţi invocă legitimitatea lor ca cetăţeni ce trăiesc în ţara respectivă de generaţii. alături de vânat şi pescuit. c) culesul. Conflictele între gestionarii parcurilor şi pescarii profesionişti sunt inevitabile: cei dintâi folosesc argumente ce susţin protecţia şi gestionarea patrimoniului natural pentru binele public şi al colectivităţilor locale. în peisajul parcurilor: cercetătorii. . pot prejudicia natura ca şi grupurile de turişti neinstruiţi. ecologii şi biologii.

se recomandă amplificarea cercetărilor efectuate in situ. Echilibrul ecosistemelor este deranjat. turismul poate fi o forţă foarte pozitivă. Intensitatea perturbărilor la nivelul lumii animale depinde de tipul de echipamente utilizate (tururi de observaţie. dată fiind frecvenţa abaterilor de conduită ale vizitatorilor care uită că se află în cadrul unor perimetre protejate sau nu cunosc interdicţiile pe care acestea le impun. Observarea de la mică distanţă este foarte nocivă îndeosebi în perioada clocitului: ouăle abandonate de către părinţi se răcesc sau pot cădea pradă consumatorilor. în cadrul laboratoarelor naturale pe care le reprezintă perimetrele protejate. TEME DE AUTOEVALUARE Relevaţi principalele tipuri de activităţi legate de turism. pescuit. Întrucât anumite cervide au locuri fixe pentru hrană. . şobolani. rolul gardienilor este acela de a le aminti şi a le motiva aceste interdicţii. pot răni şi afecta sănătatea animalelor. Alături de vânat. în particular. În ariile protejate. aducând beneficii atât ariilor protejate cât şi comunităţilor locale. pagubele şi poluarea să fie minime. deşeurile menajere. care pot surprinde imaginea detaliată a eşantioanelor care fac obiectul diferitelor studii. Hrănirea animalelor de către turişti este de asemenea nerecomandată. d) alte perturbări ale mediilor naturale vizează în mod special fauna. astfel încât. trebuie menţionate activităţile legate de observarea animalelor în general şi pe cea a păsărilor (bird watching). Turismul va fi binevenit în perimetrul sau în proximitatea ariilor protejate. de asemenea. puii. dacă respectă caracterul special al ariei. REZUMAT Dacă este planificat şi administrat pentru a fi durabil. Nitrificarea solurilor reprezintă un alt tip de risc la care sunt expuse organismele vegetale. gardienii trebuie să fie în măsură să asigure atât paza. pot fi îndrumaţi să părăsească cuibul sau pot cădea victime prădătorilor. nu. cabane etc. perturbări datorate transporturilor. performante. prin dezvoltarea exuberantă a speciilor ruderale (buruieni) în detrimentul celorlalte specii. datorită efectelor negative pe care le poate induce. însă altele. cu impact negativ asupra ecosistemelor naturale din perimetrul ariilor protejate. unele dintre acestea suportă bine prezenţa umană. speciile animale sinantrope (legate de prezenţa omului) se instalează rapid în locurile cu frecventare curentă: şoareci. precum şi de reacţiile animalelor observate.). specii de corbi etc. ambalajele diverse abandonate în vecinătatea acestora de către turişti. cât şi informarea şi educarea turiştilor. rămaşi singuri timp îndelungat. de numărul şi de cunoştinţele vizitatorilor. În concluzie. dar şi cele animale din ecosistemele afectate de prezenţa contingentelor mari de turişti. de asemenea.

utilizarea elicopterelor. alte perturbări TEME DE CONTROL Analizaţi tipologia activităţilor turistice desfăşurate în perimetrul unui parc naţional. presupunând îmbinarea activităţilor recreative şi de agrement. Conform „California Legislature”. ecoturismul „este o formă de turism care se inspiră din istoria naturală a unei regiuni. Ecoturistul este acela care practică un turism protectiv. ea opune turismului de masă o formă de turism organizat. non- consumator de resurse naturale. altfel spus. Beneficiile socio-economice ale ecoturismului OBIECTIVE Sublinierea beneficiilor ecoturismului în ariile protejate pentru ecosisteme. trasee. componenta social-economică şi dezvoltarea durabilă a regiunilor circumscrise acestora. pârtii de schi. ecoturismul este o formă de călătorie al cărei obiectiv principal îl constituie admirarea frumuseţii peisajelor naturale şi a manifestărilor culturale specifice unei regiuni. piste. circulaţie (drumuri. Consideraţii asupra conceptului de „ecoturism” 2. Impactele ecoturismului 4. cu cele educative. 2. turiştii şi industria turistică. Principalele forme de degradare a peisajului datorate practicării turismului în perimetrul şi în proximităţile ariilor protejate sunt legate de: 1. Principiile ecoturismului 3. citată de Jenner şi Smith (1992). toate formele de turism care exercită un stres minim asupra mediului şi care reduc la maximum consumul resurselor naturale pot fi . în vederea obţinerii unui beneficiu echitabil pe termen lung. incluzând şi culturile sale indigene”. infrastructura de cazare (echipamente „grele” versus echipamente „lejere” de cazare) 3. ecoturismul se doreşte a fi atât o formă de turism comercial viabilă cât şi ecologic protectivă. prin menţinerea stării de echilibru între cele trei componente dominante ale activităţii turistice: gazda. de percepţie a mediului şi protecţie a resurselor naturale şi cultural-istorice. Ecoturismul – formă preferenţială de valorificare turistică a ariilor protejate CONŢINUTUL TEMEI 1. floristice şi faunistice. în acest context. acest tip de turism urmăreşte să contribuie la dezvoltarea unei regiuni. 1. 1989. a ambarcaţiunilor). minimizând eventualele impacte negative induse de deplasările în scopuri turistice. prelevări (vânătoare. pescuit. Activitatea ecoturistică în ariile protejate se desfăşoară în concordanţă cu capacitatea de absorbţie a acestora. natural sau rezervaţie a biosferei şi modelaţi impactul acestora asupra peisajului 2. colecţionări) 4. Consideraţii asupra conceptului de „ecoturism” Conform definiţiei formulată de Ziffer.

bazată pe resursele naturale.conservarea biodiversităţii.implică participarea comunităţilor locale.susţinerea binelui comunităţilor locale. Definiţiile prezentate permit individualizarea principalelor valenţe ale ecoturismului. .respectarea nevoilor turismului regional. . . el se desfăşoară în arealele naturale şi trebuie să contribuie la conservarea şi protecţia acestora.dobândirea unei experienţe noi de interpretare/învăţare de către practicanţii ecoturismului: persoane deschise noului. preferabil puse la dispoziţie de locuitorii din ariile vizitate. îndeosebi în mediul rural. Realizarea unui management axat pe atragerea vizitatorilor în ariile naturale. Fennel (2001). destinate evaluării şi minimizării impactului negativ al activităţilor turistice. dirijate spre un turism viabil şi ecologic protectiv. . 3. a programelor de monitorizare pe termen lung.adresabilitate către grupurile mici de turişti şi afacerile de mică amploare. care pot fi folosite. care să fie focalizate pe istoria naturală a regiunii şi pe principii de dezvoltare. . . . prin serviciile pe care le generează şi prin veniturile economice. prin diversificarea activităţilor. El necesită: 1. ecoturismul trebuie planificat şi manageriat ţinând cont de implicaţia socială şi de obiectivele de protecţie pe care le implică. Societatea Internaţională de Ecoturism defineşte ecoturismul ca „o formă de turism responsabil care contribuie la conservarea unui mediu natural. O piaţă specializată pentru atragerea turiştilor care sunt interesaţi să viziteze arii naturale. Prezenţa serviciilor de ghidare şi interpretare.promovarea acţiunilor responsabile în raport cu elementele peisajului. în paralel cu asigurarea binelui sau dezvoltării comunităţilor locale”. citat de Mihaela Dinu (2003) formulează una dintre cele mai complete definiţii: „ecoturismul este o formă de turism durabil.consumuri minime şi producerea unor cantităţi minime de produse neregenerabile. .încurajarea şi utilizarea rezultatelor studiilor de mediu. fără consumuri. . turismul de masă şi concentrarea sezonieră a activităţilor turistice sunt elemente incompatibile cu aceste principii. . orientat spre binele comunităţilor locale. considerate activităţi ecoturistice. concentrată cu prioritate pe contactul direct cu natura şi pe însuşirea cunoştinţelor despre natură şi care trebuie să aibă un impact scăzut asupra mediului. 2. Prin această definiţie se recunoaşte faptul că protecţia resurselor naturale este o componentă importantă pentru ameliorarea calităţii vieţii comunităţilor locale. . inducerea de capital şi prin generarea beneficiilor economice (creşterea economică). prin caracteristicile sale non consumatoare de resurse floristice şi faunistice. din partea turiştilor şi a industriei turistice. sociale. respectiv: .adaptarea infrastructurii turistice la nevoia de conservare a elementelor naturale.realizarea unor legături armonioase între elementele mediului natural şi cultural În esenţă. inclusiv în beneficiul ariilor protejate.

realizarea unui ghid pentru tur-operatori. Focalizarea atenţiei pe locuitorii zonei care trebuie să fie bine informaţi şi să consimtă la acest tip de dezvoltare. cu precădere pentru comunităţile locale . care presupun colaborarea cu autorităţile şi comunităţile locale. bazate pe experienţa internaţională în domeniu. realizarea de venituri directe pentru conservare şi pentru managementul ariilor naturale protejate 5. În anul 1991. în mod particular pentru populaţia care trăieşte în ariile naturale protejate sau în proximitatea acestora. folosirea forţei de muncă selectată din cadrul comunităţilor locale. 2002).minimizarea impactului companiei . minimizarea impactului negativ asupra naturii şi culturii. Elaborarea unor politici guvernamentale şi scutiri fiscale pentru turismul ce generează profituri din conservarea biodiversităţii şi dezvoltarea durabilă a comunităţii locale. (Megan Epler Wood. în scopul satisfacerii nevoilor acestora şi atingerii obiectivelor conservării 4. de sectorul privat de afaceri.4. . instrucţiunile de utilizare a spaţiului vizitat. dar comode etc.crearea de noi locuri de muncă. .identificarea elementelor care trebuie conservate . care să includă aspecte referitoare la: pregătirea turiştilor. sociale şi a programelor de monitorizare destinate evaluării şi minimizării impactului activităţilor ecoturistice 7. ce se poate produce pe plan local 2. în conformitate cu experienţa internaţională în domeniu 2.propunerea unui ghid pentru certificare turistică. intensificarea folosirii studiilor de mediu. de mediile ştiinţifice şi de comunităţile locale: 1. ghiduri de bună practică şi proceduri de certificare. minimizarea impactului vizitei în scopuri ecoturistice. de guverne.respectarea principiilor ecoturismului . Dezvoltarea unei afaceri bazată pe ecoturism presupune: . maximizarea beneficiilor economice pentru regiunea gazdă. Societatea Internaţională de Ecoturism a trasat principiile ecoturismului care trebuie respectate de organizaţiile nonguvernamentale. contribuţia la conservare. creşterea importanţei afacerilor responsabile. ofertele de cazare non – distructive. 5. educarea turiştilor în spiritul conservării 3. necesitatea existenţei unor planuri de management turistic bine fundamentate 6. pentru afacerile locale şi comunităţile locale. Crearea unui cadru pentru reconversie care sa-i avantajeze în luarea deciziilor asupra dezvoltării durabile a regiunii lor. Principiile ecoturismului Practica demonstrează faptul că fiecare regiune implicată în dezvoltarea unei activităţi ecoturistice îşi dezvoltă propriile principii.

pentru evaluarea schimbărilor generate de activitatea turistică în cadrul ariilor protejate. ce se adresează doar cunoscătorilor şi iubitorilor de natură. În plus ecoturismul este o formă oarecum elitistă de turism. Astfel. Instabilitatea cererii turistice poate avea consecinţe economice nefaste în regiunile gazdă. 3. realizarea unei legături durabile între mediul natural şi cel cultural 3. Impactul asupra ecosistemelor Studiile efectuate asupra ecosistemelor din parcurile naturale au condus la concluzia că nici o formă de impact major asupra biotopurilor şi biocenozelor nu poate fi atribuită activităţii ecoturistice desfăşurată în cadrul ariilor protejate . 1992. 1992. la fluctuaţia taxelor. El este generator de locuri de muncă pentru persoanele ce trăiesc în sau în proximitatea ariilor protejate. (International Resources Group. 2003). ecoturismul tinde să minimizeze impactul negativ asupra ecosistemelor naturale şi să exercite un impact pozitiv în plan social şi asupra economiei locale.2. dacă nu există şi alte activităţi conexe sau complementare. fără a fi depăşită capacitatea de suport a peisajului (armonie cu mediul natural. conectarea la o infrastructură care trebuie dezvoltată în armonie cu distribuţia habitatelor naturale 10. caracterul sezonier al activităţii turistice poate pune în pericol o economie ecoturistică. dar şi la catastrofele naturale. obiectivele economice ale ecoturismului trebuie să fie reprezentate de creşterea productivităţii şi diversificarea activităţilor pentru atenuarea instabilităţii cererii turistice şi a fluctuaţiei producţiei din regiunea gazdă. valori şi nevoi diferite. 8.cu adevărat eficace .1. În multe localităţi mici. 3. Pe de altă parte însă. Impactele ecoturismului Ca formă organizată de utilizare publică a teritoriului ariilor protejate. ecoturismul nu exclude existenţa unei infrastructuri şi a unor fluxuri de persoane cu culturi. în timpul sejurului. la ora actuală nu există nici o metodologie ştiinţifică . citaţi de Mioara Ghincea. de publicitate. populaţia se poate dubla prin sosirea turiştilor. este foarte sensibilă la climatul politic. acolo unde activităţile economice sunt puţin diversificate şi locurile de muncă sunt limitate sau instabile ca număr. Pe de altă parte. Jenner şi Smith. Un aspect deloc de neglijat îl constituie faptul că această clientelă turistică este uşor influenţabilă de reflectările în mass-media. . O problemă importantă a economiei ecoturistice este generată de clientelă care este destul de instabilă şi care prezintă schimbări rapide de atitudine. demersuri guvernamentale şi locale de dezvoltare controlată a turismului. ceea ce antrenează. prin minimizarea consumului de resurse naturale şi prin conservare) 9. Impactul asupra economiei locale Ecoturismul poate determina semnificativ creşterea veniturilor pe plan local şi regional. o creştere a cererii pentru produse locale şi poate genera chiar inflaţie pe plan local. Spre deosebire de turismul clasic.

sistem de transport. Prezenţa turiştilor interesaţi de tradiţii poate reprezenta un factor revitalizant al practicilor culturale.  stimulează economia locală prin dezvoltarea serviciilor (hoteluri. Beneficiile socio-economice ale ecoturismului Dezvoltarea activităţilor ecoturistice în ariile protejate implică o serie de beneficii socio- economice şi anume:  generează apariţia locurilor de muncă pe plan local (direct în sectorul turistic sau în sectoarele conexe). Impactul asupra comunităţii locale Creşterea rapidă a numărului de vizitatori într-o regiune are repercusiuni sociale şi culturale asupra comunităţii locale. în mod particular în mediul rural acolo unde oamenii au activitate (în domeniul agricol) doar un sezon pe an . produse meşteşugăreşti şi servicii de ghidaj). 3.comunitatea locală nu se poate adapta. Această confruntare poate avea un efect de deculturalizare a comunităţii locale.  stimulează mai ales economia rurală prin prin crearea sau creşterea cererii de produse agricole necesară asigurării serviciilor turistice şi prin inserţia de capital. autorităţile locale/regionale/naţionale pot fi stimulate să contribuie şi la dezvoltarea regiunilor periferice prin inserţii de capital. restaurante. nu neapărat negative. Este foarte adevărat că impactele sociale sunt dificil de măsurat cantitativ. adesea uitate de localnici. poate influenţa comportamentul social al localnicilor.  impulsionează dezvoltarea infrastructurii. Publicitatea ariei protejate în mass-media poate determina creşterea numărului de turişti şi prin urmare.  generează schimburi economice cu exteriorul ariilor protejate. satisfacerea nevoilor de informare asupra resurselor ecoturistice şi participarea comunităţii la propria sa dezvoltare. Cu timpul însă se pot face însă aprecieri calitative. Principalele obiective sociale legate de ecoturism sunt: revigorarea calităţii vieţii membrilor comunităţii. ele au anumite divergenţe. mai ales când turismul devine unul de masă. Aceste obiective vor fi atinse în măsura în care comunităţile locale vor avea putere decizională şi vor participa la realizarea proiectelor ecoturistice din regiunile lor. fapt ce aduce beneficii în egală măsură şi populaţiei locale. cum ar fi vânătoarea. Prin urmare crearea unui parc bulversează practica activităţilor tradiţionale. Este ceea ce Marie Lequin (2001).  determină diversificarea economiei locale. Atunci când două culturi se întâlnesc. 4. la care . industria suvenirurilor. şi poate contribui la reconstrucţia unei identităţi colective. deci vor contribui la propria lor dezvoltare. care sunt adesea interzise de ariile protejate. .de cele mai multe ori .  odată dezvoltat turismul într-o arie protejată. citată de Mioara Ghincea () consideră că se numeşte guvernare participativă.3. pescuitul.

 încurajează creşterea productivităţii agricole pe suprafeţe restrânse (agricultură intensivă) pentru a păstra o suprafaţă cât mai mare cu vegetaţie naturală. poate deveni. Evidenţiaţi beneficiile socio-economice ale practicării ecoturismului în arii protejate 2. care au suprafeţe foarte mari este indicat parteneriatul reprezentanţi ai guvernului în teritoriu-organizaţii nonguvernamentale-autorităţi locale. Relevaţi valenţele şi principiile ecoturismului . Acest aspect a fost reglementat în anul 2003 de Guvernul României. În aceste cazuri. cel mai bun apărător al protecţiei naturii. prin implicare directă. şi oferirea spre administrare a infrastructurii şi dotărilor turistice. Deci este necesară o bună colaborare şi comunicare între toţi factorii de decizie implicaţi (comunitate locală. Beneficiile socio-economice implică adesea şi anumite concesii. Acestea ar trebui puse la dispoziţie de autorităţile centrale şi locale. Pentru parcuri naţionale şi naturale. Adesea turiştii caută să cunoască tradiţiile şi obiceiurile specifice unei regiuni etnografice.  poate contribui la îmbunătăţirea relaţiilor interculturale dintr-o regiune.  în condiţiile unei dezvoltări normale turismul poate duce la autofinanţarea mecanismelor dezvoltării de care pot beneficia şi autorităţile parcului ca instrument pentru conservarea ariilor naturale. Activităţile turistice desfăşurate într-o arie protejată trebuie să se bazeze pe un plan de management întocmit de custozii parcului prin consultarea tuturor actorilor implicaţi. dar sistemul poate fi aplicat mai ales rezervaţiilor ştiinţifice şi monumentelor naturii. este mai potrivită concesionarea (custodia) ariilor protejate. TEME DE AUTOEVALUARE 1. Adesea.  sprijină atingerea scopului conservării. iar comunitatea gazdă este astfel stimulată să revigoreze tradiţiile populare. comunitatea ştiinţifică) Prin activitatea de concesionare populaţia locală poate avea beneficii de pe urma naturii şi astfel. Argumentaţi necesitatea dezvoltării activităţilor ecoturistice pe plan internaţional 3. prin convingerea guvernelor şi a publicului asupra importanţei arealelor naturale. tehnice şi organizaţionale necesare dezvoltării activităţilor turistice.  creează facilităţi recreative care pot fi folosite şi de comunităţile locale peste an. activitatea autorităţilor manageriale ale ariilor protejate suferă din cauza lipsei resurselor economice. centrală.