You are on page 1of 5

Tema I.

PIAŢA DE CAPITAL – COMPONENTĂ A PIEŢEI FINANCIARE
1.1. Conceptul şi structura pieţei financiare
1.2. Funcţiile şi structura pieţei de capital
1.3. Cererea şi oferta pe piaţa de capital

1.1. Conceptul şi structura pieţei financiare
Conceptul pieţei financiare este dezbătut pe larg în diferite surse, în cadrul cărora aceasta este
definită ca:
 fiind ”locul” de întâlnire a deţinătorilor de capitaluri (pentru diverse perioade de timp), cu cei care au
nevoie de respectivele capitaluri pentru derularea diverselor activităţi, fie în interes comercial, fie în
interes privat sau în interes public;
 locul de întâlnire a ofertei de capitaluri cu cererea de capitaluri etc
În lieratura de specialitate, se recurge la diferite criterii pentru a descrie structura pieţei financiare.
Astfel, conform clasificării anglo-saxone, în funcţie de termenul pentru care mobilizează capitalurile,
piaţa financiară este structurată în:
 piaţă monetară;
 piaţă de capital.
Piaţa monetară, generic, poate fi definită ca „locul” de întâlnire a ofertei de capitaluri disponibile,
pe termen scurt şi foarte scurt, de la maximum 360 de zile la 24 de ore sau mai puţin, cu cererea pentru
astfel de capitaluri.
Piaţa monetară este specializată în tranzacţii cu titluri pe termen scurt de până la un an, cum ar fi:
cecurile, biletele de ordin, certificatele de depozit, cambiile etc.
Principalii intermediari şi, totodată, utilizatori şi ofertanţi de resurse, care acţionează pe piaţa
monetară, sunt băncile comerciale.
Piaţa de capital este:
 componentă a pieţei financiare, care asigură întâlnirea ofertei de capitaluri cu cererea de
capitaluri pe termen mediu şi lung;
 specializată în domeniul tranzacţiilor cu active financiare, pe termen mediu şi lung, de la 1 an
la10 ani;
 “non-stop” pentru aproape orice agent economic aflat în căutare de capital sau pentru orice
investitor - în căutare de alternative de plasare a capitalurilor disponibile.
Mobilizarea capitalurilor pe această piaţă se face folosind titluri de valoare (valori mobiliare)
specifice: acţiuni, obligaţiuni, titluri de rentă, obligaţiuni de stat pe termen mediu şi lung.
Ambele componente ale pieţei financiare efectuează transferul capitalurilor disponibile în cadrul
economiei de la investitori la utilizatori, precum se prezintă în schema de mai jos:

Piaţa financiară

Piaţa monetară Piaţa de capital

Piaţa primară
Oferta de Cererea de
capital capital
Piaţa secundară

Figura 1.1. Structura
pieţei financiare
Sursa: [10; pag.21]

1

Piaţa ipotecară este specifică finanţării construcţiilor de locuinţe. Piaţa secundară de capital. iar disponibilul bănesc . contractarea de împrumuturi ale societăţilor economice. piaţa de capital cuprinde piaţa monetară. Piaţa financiară este piaţa capitalurilor pe termen lung.  barometrul economiilor naţionale şi economiei mondiale.  facilitarea întâlnirii cererii şi ofertei de capital. care constau în:  atragerea economiilor populaţiei – generată de nevoile de fonduri ale agenţilor economici. Piaţa de capital.2. care rezidă în: 2 . oferă posibilitatea comparării. care este consecinţa analizei evoluţiei preţurilor titlurilor financiare. Indicele pieţei de capital (indicele bursier) în evoluţie oferă informaţie privind emitenţii de titluri financiare pentru o economie naţională sau mondială. trezoreria statului etc. funcţiile pieţei de capital sunt grupate în:  funcţii principale. care este o funcţie specifică noţiunii de piaţă. fiind formată din piaţa interbancară şi piaţa titlurilor de creanţă negociabile. furnizându-le fonduri şi aducându-le la valoarea reală prin creşterea preţurilor titlurilor. parvenite din partea deţinătorilor de titluri (investitorilor) care doresc să-şi lichideze investiţia şi cererea de titluri financiare survenite din partea deţinătorilor de capitaluri disponibile. Pe piaţa primară. prin instituţiile specializate. Piaţa monetară este piaţa capitalurilor pe termen scurt.oferta de capital pe piaţa primară de capital. în sistemul pieţei unei economii. prin investirea capitalelor disponibile în acţiuni. ambele componente ale pieţei de capital echilibrează cererea şi oferta de capital.  participarea persoanelor juridice şi fizice la capitalul social al societăţilor pe acţiuni. ale instituţiilor financiar-bancare. fără a fi schimbată natura lor. financiare. se realizează prin următoarele operaţiuni specifice pieţei de capital:  informarea publicului investitor. permite investitorilor să renunţe la titlurile financiare ale emitenţilor neprofitabili şi să investească în cele ale emitenţilor profitabili. care păstrează obiectul de activitate sau îl modifică. cum ar fi: depunerile la termen în conturi bancare. se întâlnesc nevoia de fonduri (pentru formarea.  facilitarea cumpărării unei societăţi comerciale de către altă societate comercială. aferent rezultatelor financiare ale emitenţilor şi ale preţurilor la titlurile financiare. influenţând rezultatele financiare ale societăţilor pe acţiuni prin participarea la luarea de decizii în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor şi Consiliului de Administrare. Pe piaţa financiară se cumpără şi se vând active financiare. astfel alimentându-i cu fonduri. care constituie o funcţie care. piaţa ipotecară şi piaţa financiară. ale statului şi chiar ale persoanelor fizice. rezultat al cotării. cumpărarea de valută. 1. Prin intermediul tranzacţionării. practic. cu cele două componente.  reorientarea şi restructurarea sectoarelor economiei naţionale. Funcţiile şi structura pieţei de capital După criteriul importanţei. Nevoia reprezintă cererea de capital. case de refinanţare a fondurilor băncilor creditoare şi băncilor ipotecare. bancare.  subevaluarea întreprinderilor noi ale căror titluri sunt cumpărate în defavoarea altora. iar instrumentele financiare reprezentative sunt certificatele de depozit. Decizia populaţiei de a investi excesul de venituri pe piaţa de capital constituie rezultatul comparării rentabilităţii acestei investiţii cu alte investiţii financiare. biletele de trezorerie. majorarea capitalului social. ca urmare. pe care acţionează organisme ce acordă împrumuturi sub formă de credit imobiliar. bonurile de tezaur etc. bursa de valori şi piaţa dealerilor. facilitează întâlnirea ofertei de titluri financiare aflate în circulaţie. publicând rezultatele financiare ale emitenţilor de titluri financiare şi evoluţia preţurilor acestuia. Una din posibilităţile satisfacerii acestor nevoi constă în emisiunea de titluri financiare. care doresc să devină investitori sau să câştige din evoluţia preţurilor.  funcţii auxiliare.. statului) şi fondurile disponibile. pe care se emit şi se tranzacţionează valori mobiliare ce servesc drept suport al schimbului de capitaluri. Conform concepţiei continental-europene. cumpărarea imobilului etc. Preţul. Principalii actori ai acestei pieţe sunt băncile comerciale. reflectă situaţia economico- financiară a emitentului.

 Piaţa de negocieri – piaţa în care cumpărătorii şi vânzătorii negociază între ei preţul şi volumul valorilor mobiliare. 3 .  Pieţe de stat – aceste pieţe sunt considerate instituţii publice. Multitudinea tipurilor de titluri financiare tranzacţionate pe piaţa de capital.). cu acces liber al operatorilor. telex sau computer.  Piaţa obligaţiunilor – denumită şi piaţa titlurilor de datorii. de obicei. ea completând emisiunea de valori mobiliare în scopul atragerii de capitaluri financiare disponibile pe termen mediu şi lung. Funcţionează într-un sediu cu o localizare fizică centrală. este o piaţă prin telefon.  Piaţa “la ghişeu” (Over-the-Counter) – este o piaţă localizată la birourile brokerilor. dealerilor şi emitenţilor de valori mobiliare. astfel.  Piaţa contractelor la termen ferm (Futures) – pe această piaţă. Instrumentul utilizat este „contractul la termen”. Practic. uneori. în funcţie de suprapunerea preţurilor la ordinele primite de a cumpăra sau vinde o anumită valoare mobiliară. în general. adică livrarea titlurilor şi efectuarea plăţii se realizează la o dată viitoare. titlurile se tranzacţionează pentru livrarea şi plata viitoare.  După obiectul tranzacţiei (după natura titlului tranzacţionat):  Piaţa acţiunilor este piaţa pe care se tranzacţionează acţiunile comune şi preferenţiale ale societăţilor pe acţiuni.  segmentul secundar sau piaţa secundară.  După modul de organizare a pieţei:  Piaţa organizată – piaţă cu reguli de tranzacţionare fixate.  facilitarea investiţiilor – transformarea fondurilor deţinute de persoanele fizice şi juridice în titluri financiare emise de societăţi productive. Instrumentul negociat este „contractul pe opţiuni”. fax. care este o funcţie ce se manifestă pe diferite perioade de timp şi are ca scop obţinerea de câştiguri cât mai mari. pieţele de capital sunt formate din două segmente distincte şi interdependente:  segmentul primar sau piaţa primară.  După momentul finalizării tranzacţiilor:  Piaţa la vedere (numită.  reducerea riscului investiţiilor financiare – această funcţie se concretizează prin reglementarea şi efectuarea tranzacţiilor cu titluri derivate. organizarea diferită a acestor pieţe şi diversitatea mecanismelor de emitere şi comercializare a produselor specifice au dus la structurarea pieţei după mai multe criterii. fiind consecinţa tranzacţiilor speculative. este locul de tranzacţionare a instrumentelor de datorie de orice tip (obligaţiuni. piaţă în numerar sau piaţa cu plata cash) – valorile mobiliare sunt tranzacţionate pentru livrare şi plată imediată.  Piaţa la termen – finalizarea tranzacţiei. care poate provocă o pierdere investitorului. Deoarece tranzacţiile au loc în mai multe locuri. care pot realiza programul investiţional. Aceste tranzacţii permit modificarea poziţiei. să fie dublată de cumpărarea sau vânzarea unei derivate pe acelaşi titlu financiar.  După forma de proprietate asupra pieţei şi accesul operatorilor:  Pieţe private – majoritatea pieţelor. Termenul „imediat” denotă fiecare piaţă în parte şi variază de la o zi la o săptămână. încât cumpărarea sau vânzarea unei valori mobiliare primare. Piaţa primară serveşte la o primă plasare a valorilor mobiliare.  După modul de formare a preţurilor titlurilor financiare:  Piaţa de licitaţie – tranzacţionarea este condusă de o parte terţă. unde tranzacţionarea se realizează. Piaţa primară de capital este aceea care permite emisiunea de valori mobiliare şi participanţii sunt emitenţi în calitate de vânzător şi investitorii . direct sau prin intermediul unui broker/dealer.  obţinerea de câştiguri la capitalul investit din evoluţia preţurilor titlurilor financiare. bonuri de tezaur etc.în calitate de cumpărători. prin licitaţie.  Piaţa opţiunilor (Options) – piaţa în care se tranzacţionează valori mobiliare pentru livrarea viitoare condiţionată. fixată iniţial.

o clădire distinctă. de organizare.. datorată. care nu execută nici o tranzacţie în folosul propriu. deseori. care implică o tipologie destul de diversificată: Instituţiile internaţionale sau organizaţii multinaţionale. de două categorii de factori determinanţi. derivată din nevoia de finanţare a unor investiţii de anvergură. unor necesităţi tranzitorii care implică atragerea de resurse financiare suplimentare pe termen scurt şi mediu. pe care o ocupă şi-n cadrul căreia există spaţii special amenajate pentru încheierea tranzacţiilor (numite şi ringuri). Instituţiile de creditare. depinzând de factori legaţi de limitări la plafonul de credite pe piaţa monetară. în general. în anii ’70. în Europa.17] 1. Piaţă secundară de rangul II delimitează piaţa OTC (Over the Counter). cel mai reprezentativ pentru manifestarea cererii şi ofertei de capital financiar.  Pieţei interdealer numite şi pieţe de negocieri (OTC – over the counter – la ghişeu). şi nici nu stabileşte preţul tranzacţiei. de susţinerea dezvoltării companiei sau de crearea de noi societăţi. Tabelul 1. piaţa „la ghişeu” sau piaţa interdealeri. adică spaţiul unde se Lipsa unei localizări desfăşoară tranzacţii cu titluri financiare Accesul direct la piaţă este limitat la membrii Accesul este mai larg atât pentru bursei şi titlurile acceptate la bursă clienţi. Odată ajunse la investitori. Bursele de valori sunt numite. surse atrase de finanţare (sau surse externe). în anii ’80. Piaţa secundară reprezintă segmentul cel mai mobil şi. pot fi cotate numai cele mai bune companii. Guvernele şi autorităţile administrative centrale sau locale. Cererea şi oferta pe piaţa de capital Alături de sursele proprii de finanţare. Stock exchange). Societăţile comerciale. în SUA şi. Distribuţia secundară are loc prin intermediul:  Bursei de valori (eng. denumită de schimb. Bursele se deosbesc de celelalte tipuri de piaţă secundară prin faptul că dispun de localizare fizică . Bursa de valori. Acest tip de piaţă a început să se organizeze. p. Ea este doar locul unde se întâlnesc cererea şi oferta. este o instituţie care nu posedă certificate de valoare.  cerere conjuncturală. Purtătorii cererii formează împreună categoria „emitenţii”. cu precădere. care o împart în:  cerere structurală. în linii mari. deseori. cât şi pentru titluri Tranzacţiile se realizează prin Negocierea şi executarea contractelor se negocieri directe între vâînzători şi realizează de un personal specializat cumpărători Realizarea tranzacţiilor este supusă unor Reglementarea tranzacţiilor este mai reguli ferme instituite prin legi şi puţin fermă regulamentul Bursei Datorită concentrării ordinelor şi a Deoarece preţurile sunt stabilite prin mecanismului tranzacţional se formează un negocieri izolate. pentru dezvoltarea afacerilor sau proiectelor. după ce aceştia îşi satisfac 4 . La bursă. din incidenţa cărora rezultă preţurile de tranzacţie. fie rambursabile sub forma participării la câîştigurile viitoare. La nivelul entităţilor emitente. datorită flexibilităţii mai mari în ceea ce priveşte tratarea companiilor admise la cotă şi a investitorilor. titlurile financiare sunt negociate şi redistribuite în cadrul pieţei secundare. care presupun atragerea de fonduri fie rambursabile. Sursa: [27. acestea pot varia curs unic pentru toate titlurile negociate de la o firmă ( dealer) la alta. în acelaşi timp. În decursul timpului această piaţă s-a dezvoltat rapid datorită modului ei. piaţa secundară de rangul întâi. companiile sau autorităţile publice folosesc. Piaţa secundară permite tranzacţionarea valorilor mobiliare emise pe piaţa primară şi garantează deţinătorilor negociabilitatea şi eventuala valorificare a valorilor mobiliare înainte ca acestea să genereze dobânzi şi devidende. mai simplu. deficite bugetare şi ale balanţelor de plăţi etc. cererea de capital este motivată. Oferta de capital provine din economiile celor cu venituri mai mari.1 Caracteristicile comparative ale burselor şi OTC Burse Pieţe OTC Localizarea tranzacţiei. pe termen mediu şi lung. de pătrunderea pe noi pieţe sau în domenii conexe ori noi tipuri de activitate.3.

companii de asigurare. Întâlnirea dintre cererea şi oferta de capital conduce la formarea unui curs sau unei cotaţii. care sunt persoane fizice sau juridice ce fac tranzacţii de dimensiuni modeste pe piaţa titlurilor financiare. cu scopul de a-şi asigura câştigul de capital pe termen lung. companii de investiţii. Aceştia pot fi: bănci. care urmăresc să capitalizeze zilnic sau să obţină profit din tranzacţii cu acţiuni pe termen scurt. care este una din formele esenţiale de distribuire atât a profiturilor obţinute. Investitorii se împart în două categorii mari:  Investitorii individuali. cât şi de distribuire a riscului aferent investiţiilor pe piaţa bursieră.  Investitori activi. O astfel de categorie de investitori exercită o influenţă importantă asupra volumului tranzacţiilor şi asupra preţurilor pe piaţa bursieră. Aceştia pot fi:  Investitori pasivi pe termen lung. care cumpără şi păstrează titlurile de valoare. Ofertanţii de capital sunt investitorii.  Investitorii instituţionali.prin intermediul participanţilor profesionişti. constă în faptul că cererea şi oferta de capital se întâlnesc în cadrul acestei pieţe în mod mijlocit .nevoile de consum. care sunt companiile sau instituţiile ce efectuează tranzacţii de importanţă majoră pe piaţa de titluri de valoare. Ceea ce este specific pieţei bursiere. 5 .